liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive lunare: februarie 2018

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 424. Miercuri 28 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (147).


Marți 22 martie 1966.  Dimineața m-am sculat pe la ora 9. Stelu a fost în oraș și a cumpărat pîine, iar dna Ruscior a fost în piață și a cumpărat un miel. Rodica mi-a dat să mănînc și pe la vreo 10 m-am îmbrăcat să plec. I-am zis dnei Ruscior că mă duc în oraș să văd dacă găsesc bani pentru bilet de autobuz, iar dacă nu – mă duc pe jos. Dna Ruscior însă n-a fost de acord cu asta și m-a trimis pe mine cu Stelu ca să ia niște bani de la cineva și să-mi dea și mie 10 lei. I-am mulțumit dnei Ruscior pentru toate și-am plecat. Acea persoană de la care trebuia să ia bani nu era acasă, dar Stelu, din proprie inițiativă, s-a dus acasă și a scobit 10 lei de la maică-sa. Toți aveau grijă să nu merg eu pe jos. Dimineața era minunată și ziua a fost călduroasă și nu prea mi-ar fi plăcut să merg 20 de km. cu paltonul în spate. Pe str. Putnei m-am întîlnit cu Viorica Teleagă și Ica Grijincu. Am vorbit cîtva timp cu ele apoi am mers împreună cîteva sute de metri mai la deal. Teleagă a plecat acasă la Horodnic, iar Ica a venit cu mine în oraș, chiar pînă la autogară (mi-a povestit despre tatăl ei care are ceva probleme de sănătate). Mi-am luat bilet la cursă, mi-am luat locul și la 11, am pornit din Rădăuți. Șoferul a mînat bine și nici n-am știut cînd am ajuns la Dornești,  apoi la Siret. De aici, imediat (1/2 oră) am ajuns la Grămești. Acasă am găsit-o pe mama în bucătărie, iar Mircea a venit mai pe urmă. Mai tîrziu a venit și tata de pe teren. Imediat mi-am descărcat traista de impresii și servieta de vederi. Cu vederile pe care le-am cumpărat în excursia asta – am 30 de bucăți din orașul Iași (21 alb negru și 9 colorate (200 lei). Pe la 17 m-am culcat în sufragerie și, fiind mort de oboseală, nu m-am mai trezit pînă seara cînd m-am sculat numai la mîncare pentru ca imediat să mă culc la loc. Azi Mircea a pus gunoi în jurul pomilor bătrîni.

Miercuri 23 martie 1966. La 23 martie 1945 s-a publicat Regulamentul privind înfăptuirea reformei agrare. Azi dimineață și-a început lucrările, în Capitală, Congresul al VIII-lea al UTC. Prim secretar al CC al UTC – Petre Enache (regiunea Iași).

Dimineața m-am sculat pe la 9. Mama s-a dus, ca de obicei, la Bălinești, iar tata a stat acasă și a început să facă centralizările la recensămînt, operație destul de anevoiasă. Eu am încercat să mai notez cîte ceva în Jurnal pentru timpul cît am fost în excursie și n-am mai avut cînd să-mi notez. Am reușit să scriu numai pentru seara de vineri, apoi am lăsat totul baltă. Am mai ieșit pe-afară, m-am cățărat prin copaci și nici nu știu cînd a trecut ziua (care a fost destul de frumoasă). Mircea a tăiat multe lemne și  seara s-a făcut căldură mare în bucătărie. Seara m-am apucat să învăț la limba rusă și pînă cînd m-am culcat – adică imediat după cină – am reușit să știu primele trei strofe ale poeziei.

Joi 24 martie 1966. Azi a avut loc la București ședința Consiliului de stat. Lucrările Congresului UTC continuă.

Lui Mircea îi place tare mult de poetul Nicolae Labiș. Una din poeziile sale ”Moartea căprioarei”, care i-a plăcut foarte mult, a învățat-o pe de-a rostul în întregime. Mi-a recitat-o și mie și mi-a plăcut.

Azi dimineață m-am sculat nu prea devreme. Mama și tata s-au dus la Bălinești, iar Mircea a plecat la Rădăuți să se intereseze de funcția lui de taxator. Tata i-a dat un bilețel ”Către tovarășul Romenco” și i-a spus să împrumute 25 de lei de la cineva. Cînd a plecat a fost un pic de teatru din cauza unui stilou și a plecat supărat. Eu am rămas acasă singur-singurel. După ce-am mîncat m-am retras în sufragerie unde-am stat pînă la 15 cînd au venit mama și tata. În acest timp m-am mai uitat o dată prin colecția de vederi aranjată de Mircea și am învățat aproape toată poezia la limba rusă. Pe lîngă asta am exersat  f mult într-o anumită direcție și anume să învăț să fluier cu degetele în gură. După un număr mare de încercări am reușit și acum pot să fluier foarte bine. Acum mi-am adus aminte de unul dintre personajele cărții ”Băieții din strada Pall” care fluiera ca o locomotivă și era o mare plăcere a lui.

La amiază, după un prînz solid am ieșit cu tata în grădină, am descîlcit niște sîrmă ghimpată, apoi am întins-o pe pari, formînd un fel de gard în partea dinspre uliță. A fost destul de greu și obositor mai ales că sîrma era ghimpată. După trebușoara asta am mai mutat cîțiva vișini pe lîngă gard și pe la 19 am venit în casă obosit și însetat. Mama a făcut curățenie în sufragerie și pe verandă. Cînd s-a lăsat seara ne-am adunat toți trei în sufragerie. Tata și mama au lucrat mai departe la formularele de recensămînt, iar eu am scris în Jurnal. În sfîrșit, am ajuns și eu la ziua curentă și nu mai trebuie să scriu din amintiri.

Vineri 25 martie 1966.  Cînd m-am sculat afară ningea barosan și m-am întristat foarte mult de această întorsătură a vremii deoarece trimestrul III e f aproape și nu prea aveam chef să mai port palton de acum încolo. Toată ziua a nins cu fulgi mari. Spre amiază a venit și Mircea de la Rădăuți: n-a realizat nimic (n-a găsit pe nimeni) și va trebui să meargă luni din nou. Eu – ținînd cont de apropiatul trimestru, mi-am adunat toate lucrurile ce trebuia să le iau la internat și le-am grămădit lîngă valiză.

Ca s-o ajut pe mama am călcat o mulțime de batiste și aș mai fi călcat dacă ar mai fi fost jar pentru fierul de călcat.

Restul zilei am citit din ”Aventurile lui Gordon Pym”. Seara am rămas mai tîrziu în sufragerie, apoi m-am mutat în bucătărie și mi-am continuat lectura. După scurt timp a trebuit să mă culc căci acțiunea devenea prea palpitantă…

Sîmbătă 26 martie 1966. Aseară n-am adormit prea ușor și în timpul nopții am avut un coșmar. M-am trezit de foarte multe ori. Am încercat să-mi impun în gînd ceva anume, pentru ca apoi să visez ce mi-am propus; m-am chinuit numai… Mi-am amintit că în această vacanță nu prea m-am gîndit la Lia. Dimineața m-am sculat obosit.

Toată ziua a nins bogat, cu fulgi mari și apoși. Am ieșit de cîteva ori în afară și-am măturat trotuarul și geamurile, dar imediat a fost iar alb. Pe drum e o mare fleșcăraie și glodăraie. Ieri am ieșit afară numai în cămașă (de altfel cam așa am umblat toată vacanța, dar pînă acum era mai cald) și azi fiind rece am căpătat guturai și-o tuse cam seacă. Ziua mi-am aranjat valiza și-am citit ”Aventurile…”. Nu mi-am pregătit absolut nici o lecție pentru trim III (afară de l rusă). Ieri și azi am ascultat toate emisiunile de la Radio Moscova. Tata a împrumutat 500 lei și mi-a dat 425 lei pentru internat și alte cheltuieli. La început suma era 450, dar era cam mult (mama s-a opus: n-am fost atent de 8 martie măcar) și suma s-a redus.

Azi tata a adus un pachet de la bunița în care ne-a trimis făină și alte mărunțișuri. Mama a avut grijă și mi-a călcat rufele, uniforma și pantalonii gri. Azi ne-a venit ultimul număr din Moscow News (Săptămîna trecută n-a venit și-am rămas lipsă cu un număr)

Seara, tata a fost la cursă să aranjeze cu șoferul poate oprește autobuzul la poartă. N-a realizat prea mult și i-a promis Buhaianu că va vorbi el cu șoferul. Deoarece nu era sigur că s-a vorbit, tata a vrut să-l trimită pe Mircea pînă la el. N-a vrut și pe chestia asta a fost un pic de scandal. Mai tîrziu m-am dus eu și totul s-a aranjat: mîine va opri la poartă. Seara m-am culcat destul de tîrziu după ce mi-am încărcat memoria cu cîteva ”Aventuri...” (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 423. Marți 27 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (146).


Duminică 20 martie 1966. Am dormit pînă la ora 8. Spre deosebire de ieri vremea s-a mai ”ameliorat” un pic. Dacă ieri a mai plouat, azi, pe cînd eram în Piața Unirii, viscolea de-a binelea.

După ce ne-am spălat și-am mîncat ultimele noastre provizii s-a anunțat programul zilei de azi: vizitarea muzeelor. Eu cu Costică m-am dus pînă-n centru să cumpărăm ceva, n-am mai cumpărat și cînd ne-am întors n-am mai găsit pe nimeni la internat. Imediat am luat un tramvai, am ajuns în centru, dar nu știam la care muzeu să mergem. În sfîrșit, am luat-o pe str Ștefan cel Mare și am ajuns la Palatul Culturii unde am aflat că excursioniștii noștri se află aici. Ne-am scos bilete și, cu îndrumările ”paznicilor”, i-am ajuns. Diriginta m-a întrebat pe unde-am hoinărit și s-a interesat dac-am dormit la internat… (se temea să nu fi avut eu alte ”neamuri” pe aici, ”verișoare” etc.). Împreună cu ceilalți colegi, profesori și un ”tanti ghid” f bine documentat, am vizitat mai întîi ”Muzeul Etnografic al Moldovei” unde am văzut exponate f interesante și ingenios construite. După asta am părăsit acest muzeu și am trecut la ”Muzeul de arte plastice” (P.S. La Muzeul Etnografic am văzut un interior de casă țărănească din comuna Straja, raionul Rădăuți, foarte bine amenajat dar, din păcate, dispărut acum din sat). La Muzeul de artă plastică organizat în marea Sală a Tronului ”tanti ghid” ne-a explicat mai întîi despre Palat și istoricul lui. Apoi a trecut la explicarea picturilor, făcînd unele aprecieri asupra creațiilor. Sala Tronului are o construcție interesantă, în stil gotic, iar pe tavan, oblic, erau pictați toți domnitorii moldoveni. După ce am terminat de vizitat și acest muzeu, primind informații foarte ample, am coborît la parter unde am vizitat ”Muzeul de istorie a Moldovei” din care o parte era în renovare și n-am putut s-o vizităm. Aici ne-a dat explicații o tanti mai timidă și mai încurcăreață. Exponatele au fost interesante și frumos prezentate. După ce am terminat de vizitat acest muzeu am trecut în cealaltă aripă a Palatului unde era amenajat Muzeul Politehnic pe care, de asemenea, l-am vizitat. Ceea ce era mai interesant aici erau cele două televizoare. Cînd te uitai în ele – erai în persoană. Mecanismul era următorul: în fața ușii era o cameră de luat vederi care transmitea imediat în cele două televizoare. Aceasta a fost o distracție foarte plăcută și amuzantă. Tovarășa ghid ne-a explicat f amănunțit celelalte exponate din care am reținut mai bine: cum funcționează o termocentrală, o turbină Pelton și alte cîteva motoare. Foarte interesant a fost explicarea desfășurării zborului rachetei cu trei trepte care proiectează pe orbită un sputnik. Exponatele erau produse în URSS. După ce am vizitat și acest muzeu (fără să uităm ca, la ieșire, să ne mai privim o dată în televizoare) am intrat într-o altă secție a Muzeului politehnic și anume înregistrarea sunetelor. Aici, același ghid ne-a explicat pe larg tot felul de instrumente de înregistrare și redare a sunetului. Instrumentele erau de la cele mai vechi și primitive pînă la aparatul de radio cu tranzistori și pick up ul. Cu aceasta s-a încheiat vizita noastră la Palatul Culturii. În acest Palat își are sediul redacția revistei ieșene  ”Cronica” (L.D. La această publicație am colaborat intens în anii 78-89, publicînd pe varii teme (economice, politice, lingvistice, sociale etc. Am avut rubrici permenente: ”Lumea contemporană”, ”mese rotunde” etc. În ultimii ani 80 am publicat sub varii pseudonume pe lângă numele adevărat) Cînd am ieșit afară toți fotografii amatori care posedau aparate de fotografiat s-au grăbit să imortalizeze pe peliculă fie monumentul în întregime, fie numai statuia lui Ștefan cel Mare sau unul dintre tunuri. Am traversat apoi str. Palat și am mers pe Str Ștefan cel Mare, pe lîngă Biserica Sf Nicolai, destul de frumoasă, apoi am intrat în curtea Bisericii Trei Ierarhi. Prof de istorie Bejenaru ne-a relatat despre trecutul acestei Biserici, apoi am înconjurat zidurile bisericii, mulțumindu-ne cu atîta deoarece n-am putut vizita și interiorul. Toader mi-a făcut mie și lui Costică vreo două amintiri la această biserică.

Tot grupul nostru a hotărît să ia masa la Restaurantul ”Expres”, însă cum nouă nu prea ne dădea mîna (mai bine zis nu ne dădea… punga) am luat-o toți patru în oraș să cumpărăm pîine. Dar, vai! Azi e Duminică și nici o Autoservire nu era deschisă. Totuși, cu o mică speranță, am început să colindăm orașul în căutarea unui magazin de serviciu. Și-am avut noroc. Pe str. Păcurari, lîngă Gh. Dimitrov, am găsit un magazin de pîine deschis. Ne-am repezit și am luat de 6 lei pîine albă pe care am și înfulecat-o și încă numai în trei deoarece Toader a luat masa la fratele lui. Am stat la internat numai noi trei, singuri, și după ce-am mîncat am dat pe la spălătorie să ne răcorim. Tot aici era și WC ul. Costică a tras de un mîner să curgă apa și deoadată era să-i cadă în cap toată instalația. Le-a pus pe toate la loc (de formă) și-am întins-o. Pt. trebușoara asta a primit Burdujan observații. Noi am ieșit în Tg Cucului și, cu ultimul mărunțiș, am făcut cîteva călătorii cu tramvaiul. Mai întîi l-am luat pe 1 care ne-a dus la Elena Doamna, apoi pe Str Socolei pînă la capăt. Aici ne-am dat jos și am admirat de pe pod Gara Socola și împrejurimile Iașului. După asta l-am luat iar pe 1 și am mers la Liceul Național (Liceul 1). Aici am coborît și ne-am dus în Piața Gh. Dimitrov de unde-am luat tramvaiul 6 care ne-a dus, de asemenea, pînă la capăt, iar înapoi am venit pe jos. Pe acest itinerar am văzut Institutul Agronomic, Stadionul 23 august, Grădina Copou (în ansamblu), Universitatea Al.I. Cuza, ”Studenția” (expresia lui Costică). După excursia asta am mers din nou la internat de unde am plecat iar în oraș cu destinația ”Muzeul Unirii”. Aici a plătit iar Burdujan (probabil că excursia n-a costat 40 de lei în capăt și de aceea au avut de unde să plătească muzeele și telegramele). Aici, la Muzeul Unirii ghida ne-a explicat că e rădăuțeancă și c-a învățat acolo. Ne-a explicat f bine evenimentele de dinainte de Unire și din timpul Unirii. Am rămas cu multe cunoștințe noi din această excursie și asta mă bucură.

De la Muzeul Unirii, iar la internat. Aici, cei care au avut rezerve mai mari de haleală au mîncat, iar noi… ne-am uitat. Pe la 19 am plecat la Teatrul Național unde vom vedea în seara asta opera ”Rigoletto”. Am venit la acest spectacol numai din curiozitate. Mulți au plătit biletul (6 lei) numai să scape de bîrîiala profesorilor, dar n-au venit la spectacol. Au găsit că-i mai distractivă ”Bolta rece”. La 19 30 a început primul act al operei. În total au fost patru acte care mi-au părut lungi, dar pe la 22 s-a terminat. Din primul act n-am înțeles decît 2-3 cuvinte. Pînă la noi sunetele ajungeau difuze și de neînțeles. Abia cu ajutorul unui program am mai înțeles un pic subiectul. Cu toate astea nu mi-a plăcut deloc acest gen. Devreme ce are joc de scenă și e ca o piesă de teatru, de ce n-ar vorbi?  După fiecare act diriginta se uita la rîndul nostru să ne vadă părerile. Pe mine și pe Costică însă ne-a interesat altceva. (în spatele nostru am văzut ”Parisul” și împrejurimile sale: cîteva studente; în rîndul din față erau alte trei fete. Cea din mijloc se uita atît la mine cît și la Costică... Pe chestia asta am comentat mai tîrziu). Toader a fost și el la  spectacol, dar după primul act a plecat deoarece îl aștepta fratele (și n-a făcut rău). La teatru ne-am întîlnit cu mai mulți băieți de la Liceul nr 1 din Rădăuți.

După spectacol am luat direcția internat. Proviziile s-au terminat demult și-am înghițit în sec. Totuși, pînă la miezul nopții n-am adormit și-am privit la hîrjoneala celorlalți.

Luni 21 martie 1966. Azi este a treia zi de excursie. Dimineață ne-am sculat cu greu pe la 8. S-a anunțat că vom vizita Turnul Golia și poate și Bojdeuca lui Creangă, iar la amiază se va da plecarea.

Eu cu Costică am mers pînă în oraș, am cumpărat o franzelă și cînd am venit înapoi am găsit internatul pustiu. Am forțat un pic ușa, am halit imediat franzela (în doi), apoi, negăsindu-ne tovarășii, ne-am alcătuit noi un program de vizitare. Am mers la Bojdeuca lui Ion Creangă mergînd mult pe str Sărăriei, apoi coborînd pe str. Simion Bărnuțiu. Nu mică ne-a fost mîhnirea cînd – ajunși în curtea bojdeucii – am găsit anunțul ”În renovare”, iar în program: ”Lunea – închis”. Am vizitat împrejurimile ei; în spate se află un mic tuirn de ciment, ridicat de un prieten al lui Creangă în memoria lui. Bojdeuca e f bine întreținută și îngrijită. După atîta cale ne-am așezat pe-o bancă și-am stat așa vreme de-un sfert de oră. Deodată au apărut și ai noștri care au făcut ce-am făcut și noi. De la Cezar și Toader am aflat că s-a vizitat deja Turnul Golia așa că noi am rămas cu o lacună. După ce s-a vizitat bojdeuca am plecat cu tot grupul pe Sărărie, am făcut stînga și-am ajuns în Calea 23 august; aici ne-am plimbat pe alei, apoi ne-am îndreptat spre ”obeliscul leilor”, iar alături era și Teiul lui Eminescu – bătrîn și încercuit cu fier. Aici am poposit mai mult. Eu cu Costică am luat-o prin împrejurimi (alături este o cazarmă). La ”obeliscul leilor” s-au făcut multe fotografii.

După acest popas în Copou am luat-o la vale pînă la Universitate. Aici am așteptat cam jumate de oră pînă ce diriginta și cu Chichi al ei (L.D.: băiatul dirigintei era student și diriginta era tare mîndră de el) au obținut aprobarea de a vizita Universitatea. Ne-a condus un profesor de la Universitate. Mai întîi am vizitat o sală destul de mică unde se țin, la începutul fiecărui an, universitar, ședințele festive. Sala a fost restaurată după 23 august și este poleită în aur. Pe tavan sînt așezate portretele înaintașilor care au predat la acesată universitate. Am trecut apoi prin sala de la intrare numită Sala pașilor pierduți – e cea mai lungă sală din țară.  În continuare am fost conduși într-un laborator unde lucrau studenții, apoi într-o aulă (Aula P10) cu o capacitate de 300 de locuri. Ne-au fost arătate metodele de întunecare a camerei (coborîrea jaluzelelor cu ajutorul unui electro motor). După asta am vizitat Biblioteca unde învățau studenții. Biblioteca este mare și m-a impresionat foarte mult. După asta am coborît, pe Calea 23 August, pînă la Biblioteca Centrală Universitară unde am văzut o sală de lectură. De aici ne-am împrăștiat și fiecare s-a dus unde-a vrut. Pe la ora 13 ne-am adunat la internat și-am plecat cu toții la Gară unde la ora 14.20 a plecat spre Pașcani un tren personal. Cu asta s-a terminat excursia noastră la Iași. În tren ne-am ocupat toți patru un compartiment și pînă la Pașcani am dus-o foarte bine. În compartiment, o doamnă de la Bacău povestea niște zvonuri în legătură cu dispariția unui nr de copii cărora le este folosit sîngele. La Pașcani am schimbat trenul. Pînă să vină legătura am avut o pauză de aproape o oră. Noi patru am coborît în spatele gării  și, fiind rupți de foame, am căutat o modalitate de a ne-o ostoi un pic. Am luat fiecare cîte un mic cu pîine (2 lei) dar numai cît ne-am zgîndărit foamea. La propunerea mea am pus cu toții bani și m-am dus de am cumpărat o pîine de 5 lei, neagră dar proapspătă, bună și … mare! După asta, eu cu Costică am avut intenția de a vizita Pașcanii dar am luat-o pe un drum de țară și n-am mai ajuns. În tren era o înghesuială foarte mare și am găsit locuri abia pe culuoar. Înainte de Pașcani – în tren – ne vizitase un țigănuș cu acordeonul care – cîntîndu-le fetelor – a cîștigat vreo 7 lei. Doina Hlinski m-a apostrofat că n-am contribuit și eu (?!). De la Pașcani încoace m-a cuprins o moleșeală inexplicabilă. Eu am stat într-o parte a vagonului, iar ceilalți pe-aproape, dar nu alături. Cînd au început să lălăie le-am făcut observație și s-au liniștit. De la Suceava încolo, Toader, nu știu cum a făcut,  s-a agățat de-o fată de-a 9-a pe care o cheamă Doina (nu prea drăguță). La Suceava am mistuit o jumătate de pîine cu slănina mea (împreună cu Cezar și Costică, Toader fiind ocupat) și astfel ne-am mai amăgit stomacurile. Toader și Cezar s-au dat jos la Milișăuți de unde nu mai aveau mult pînă acasă. Costică și-a găsit un prieten și s-a hotărît să meargă noaptea acasă. În Rădăuți am ajuns la ora 21. Numai eu n-aveam nici unde trage nici cu cine să merg acasă. Norocul meu aici a fost: în gară m-am întîlnit cu Rodica Ruscior care venea în vacanță de la Școala Financiară. Aceasta m-a invitat la ea acasă și eu – bucuros, în sinea mea – am acceptat.

Cînd am ajuns acasă, doamna Ruscior a avut o dublă surpriză (și eu și Rodica). După ce-am povestit și pălăvrăgit o bună bucată de vreme, doamna Ruscior ne-a dat masa și n-am refuzat nimic din ce mi-a pus înainte. Încă mă mai întreba cum să-mi facă ouăle, mai tari sau mai moi, apoi – aducîndu-și aminte că eu le preferam mai tari – le-a mai lăsat un pic în tigaie. În seara asta dnul Ruscior nu era acasă. După cină am mai pălăvrăgit o vreme apoi eu m-am culcat cu Stelu în patul în care-am dormit întotdeauna. Pînă pe la miezul nopții i-am povestit lui Stelu o mulțime de lucruri (printre care și aventura mea de la Suceava). Fiind obosiți, i-am propus să dormim și imediat am fost în lumea viselor.

Azi, a treia zi de excursie, a fost foarte frumos și cald, iar celelalte două zile a fost așa de urîcios și frig. Norocul…   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 422. Luni 26 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (145).


Joi 17 martie 1966.  Dimineața m-am sculat cu mare greu pe la vreo opt. Ca după un program riguros, pe la 8 a plecat și tata cu recensămîntul, iar mama la școală. Noi am rămas iar gospodari acasă. Pînă ce-a venit mama (13) noi am pus bucătăria la punct, am reparat patul și-am făcut o ordine perfectă de-ți era mai mare dragul să stai. Apoi, tot la idea lui Mircea i-am mai ajutat un pic și el a pregătit cîte ceva pt masa de prînz. Restul timpului am stat tolănit pe canapea în sufragerie și – parcă le-aș fi văzut pentru prima dată – m-am uitat cu mare atenție și pasiune prin colecția de vederi. Apoi am început un nou articol din ”New Times” și anume ”North of Warsaw” (tot note de călătorie, de Irina Trofimova). La o propoziție m-am împotmolit și m-am lăsat păgubaș. Toată ziua nu m-am mai uitat prin vreo carte  sau revistă. La amiază, în timp ce luam masa, factorul Amorăriței ne-a adus o telegramă la care mă așteptam: ”Veniți vineri Rădăuți. Plecare în excursie. Camil.”. Deoarece mă așteptam la o asemenea veste nu m-am alarmat, ci, liniștit, am început să-mi fac planuri de călătorie. Pînă seara am fost foarte bine dispus și-am mai glumit. Azi mi-am ras favoriții (ieri – mustața).

Ieri Mircea s-a aprovizionat cu un nou rînd de cărți de la Bibliotecă (N. Labiș, E.A. Poe și Nuvele italiene contemporane.

După masă am ieșit pe-afară și-am făcut un pic de sport la despicatul cîtorva cioate. Apoi am mai stat vreo oră cu Mircea prin tînăra noastră livadă. De cîteva zile mi-am descoperit o nouă pasiune – aceea de ”scamator”. Îmi place să jonglez c-un băț de 25 de cm. Cu dreapta merge foarte bine și-mi place f mult.

Seara am început pregătirile pentru excursie: mi-am periat hainele, am făcut o baie generală și alte … planuri.

Dimineața fulguia și era ger – iarnă, restul zilei s-a topit totul și s-a uscat – primăvară.

Vineri 18 martie 1966.  Știind că mă așteaptă un drum destul de obositor, dimineața mi-am lungit somnul pînă la 8.30. De fapt, m-am trezit înainte de 8, dar am mai stat visînd (c2 b4 a1). Înainte de a mă scula, tata a plecat pe teren cu recensămîntul, iar mama, pînă să plece la școală, mi-a filat un pic ”jurnalul” (the game on the zero page). (L.D.: cu alte cuvinte, mama mi-a decriptat ”reușitul” meu cifru….). . Apoi a plecat la școală spunîndu-mi să mă mai pregătesc pentru drum. Eu însă n-am făcut nimic și la 11.30 cînd s-a întors m-a găsit tot așa cum m-a lăsat. În acest timp m-am mai ”jucat” cu Mircea (box), am ascultat obișnuita emisiune ”La microfon melodia preferată”. După ce-a venit mama, m-am schimbat și mi-am pus cele necesare excursiei, în servietă.

Mama a împrumutat 100 de lei de la Aivănesi și mi-a dat-o mie. Plus de asta, 10 lei pentru caiet și 3.50 pentru cursă. Avînd în vedere că plec la Iași mama m-a aranjat f bine. Aseară mi-a călcat pantalonii de la uniformă, batiste, iar azi dimineață mi-a dat o cămașă care vine foarte bine, bej, cu butoni (o port pentru prima dată). Cînd am plecat mi-a dat fularul tatei, într-un cuvînt m-a împopoțonat f bine. Am plecat înainte de 13. Mama m-a condus la cursă. Cu toate că nu prea vroiam mi-am luat pe mine paltonul și pe deasupra pelerina de ploaie. Asta chiar mi-a prins foarte bine deoarece a plouat.  Cînd am ajuns în stație, cursa abia venea de la Rădăuți. A trebuit să așteptăm pînă la 14 făr-un sfert cînd s-a întors de la Zamostea. Cum stăteam cu mama de vorbă la Auto-oprire factorul ne-a adus o scrisoare de la bunița. E supărată că nu i-am scris în ultimul timp (probabil n-o fi primit c.p. de la mine).

În sfîrșit, a venit și cursa: m-am suit primul și-am ocupat un loc în față. Una din(tre) fetele tov Amăiestroaie m-a rugat să-i duc un comision surorii ei de la Rădăuți. I l-am primit, că nu era mare lucru. Pînă la Siret am călătorit f bine și nici n-am simțit cînd am ajuns; dar, vai! Cursa noastră a întîrziat 5-10 minute și am pierdut legătura spre Rădăuți. N-am avut ce face și a trebuit să aștept pînă la ora 16. M-am instalat pe o bancă din sala de așteptare și mi-am însemnat în Jurnal micile și neînsemnatele mele întîmplări pentru prima jumătate a zilei. Acum e 15 fără 20 și-mi va fi cam greu să aștept pînă la 16, singur. Măcar dacă aș mai fi avut de scris, dar am terminat și cu asta și trebuie să mă consolez singur, așteptînd. Cu mine a plecat din Grămești și dna Panțir. Am salutat-o și mi-am adus aminte că suntem certați.

Azi mama mi-a povestit o întîmplare-banc pe care a auzit-o de la profesorul-inspector Romenco: Cică, odată a mers în inspecție la o școală dintr-o comună. Cînd a ajuns acolo, profesorii și copii erau pregătiți pentru o mică deplasare: – ”Unde mergeți?”, i-a întrebat inspectorul. O profesoară i-a explicat: ”Ne pregăteam să mergem la sectorul zootehnic, să vedem boii de acolo, dar dacă ați venit dumneavoastră...” (emoticon zîmbăreț marca autorului Jurnalului: un cerc cu două puncte – ochii – și un T inversat pe post de nas și gură). Am rîs cu mare poftă de asemenea poveste.

M-am mai plictisit pînă la ora 16 cînd a venit autobuzul și-am plecat apoi spre Rădăuți. În autobuz am stat față-n față cu tov Ruscior care a făcut zilele acestea inspecții la Siret (L.D.: capul familiei Ruscior, la care am stat la gazdă, era controlor pe linie financiară, revizor, probabil). Am ajuns la Rădăuți pe la 17. Am luat-o spre oraș cu gîndul de a mă întîlni cu prietenii și să-mi caut cameră pentru dormit, deoarece știam că plecarea-i la 5 dimineață. Prin centru m-am întîlnit cu diriginta care, f f amabilă, m-a întrebat ce mai fac, dacă mi-am luat mîncare și bani destui, dacă am unde sta pînă la ora 21 cînd vom pleca cu trenul și multe altele.

După ce m-am despărțit de dînsa, m-am dus la Cofetărie și-am predat comisionul, după care am luat-o prin oraș să mă mai întîlnesc cu cîte cineva. Am fost pe la școală, la gară și pe la autogară, dar nu m-am întîlnit absolut cu nimeni. Era cam răcoare și mai bureza încă și de aceea m-am hotărît să merg la un film. M-am dus la ”Unirea” unde deja începuse demult filmul ”Bocceluța” (american). Cu toate că nu i-am văzut începutul, mi-a plăcut și am făcut o paralelă cu filmul ”Un cartof, doi cartofi” (de aceeași producție). Cînd s-a terminat filmul m-am uitat prin sală și deodată i-am zărit pe Lungu Costică, Toader Gherasim și Grămadă Cezar. M-am întîlnit cu ei și n-am mai stat să văd începutul filmului. Toader, după ce a primit ieri telegramă, azi la 6 dimineața a și ajuns în Rădăuți și a avut tot timpul să se plictisească. După ce-am mai povestit cîte ceva ne-am mai plimbat prin centru și prin strada Putnei. Aici m-am întîlnit cu Stelu Ruscior și am schimbat vreo două cuvinte.

După asta, am intrat toți patru la ”Plăcintărie” unde Costică a făcut o mică comandă (fiecare cîte un rom de patru lei). Astfel înveseliți am mai colindat un pic prin oraș după care, la bufetul gării am mai luat cîte un ”aperitiv”; apoi încă unul și încă unul. Eu cu Toader ne-am despărțit de ceilalți și-am făcut-o – ”odată-n viață!” – lată. Am umblat de la gară la Grădina de tir (bufetul ”Ciocîrlia”), apoi pe str. 1 Mai (bufetul ”Victoria”) apoi ne-am pornit spre gară, prin oraș. Fără vreun scop anume am intrat în curtea școlii nr 2 – Școala Veche. Aici ușa era închisă și în ușă era pusă o răzătoare; eu am făcut un pic de gălăgie apoi am vrut să plecăm. Deodată s-a deschis ușa și a ieșit cineva afară. M-am gîndit că ar putea fi chiar ”cineva” (un profesor sau un director), m-am dat puțin înapoi și-am tulit-o. Toader a rămas să se descurce singur: ”…ăăă… noi sîntem cu excursia… cînd se pleacă?. ”Cineva” îi răspunde: ”La 9, dar tu cine ești?”. Gherasim: ”Mă numesc Gherasim și Druguș mă așteaptă după colț… Bună seara, dom director!”. A venit la mine rîzînd și un pic speriat și mi-a spus cum a discutat cu directorul Burdujan.

În gară, pe peron, am vorbit cu diriginta, dar am fost foarte calmi… Cînd a sosit trenul, am dat buzna toți patru și ne-am ocupat cîte un loc. Cînd a venit și Costică s-a întîmplat ceva… Cele două măsuțe de la geam erau întinse și Costică a avut plăcerea să se așeze pe ele. În aceeași secundă s-a trezit pe jos cu măsuțele sub el. Am întins-o cît ai zice zero și ne-am instalat în alt compartiment. În timp ce alergam pe culoar m-am întîlnit din nou cu dom director Burdujan. Acesta mi-a zis: ”Ascultă… tu ești cam certat cu disciplina. Să știi că la școală vei primi o sancțiune”. F speriat, m-am dus și mi-am anunțat prietenii. Toader a rîs și-mi zicea mereu că la școală voi primi o …. mențiune. Cum stăteam în compartimentul nostru și dormitam a venit diriginta împreună cu Teleagă Viorica și ne-a dat la fiecare cîte un bilet de 0,50 lei. Mai tîrziu, Viorica mi-a spus că eram tare a2 a5 a1 d4 … De asemenea, Ipati Ștefan și Geta Covașă mi-au spus ”pilitul”.

Pînă la Suceava, m-am spălat pe ochi și mi-am revenit imediat. Am ajuns la Suceava la ora 23. Ne-a coborît cu toții din tren și am intrat în sala de așteptare unde trebuia să așteptăm pînă la 5 dimineața, cînd aveam legătura spre Iași.  Ne-am găsit locuri pe o bancă, iar Toader a adormit pe loc. Zicînd că ieșim pînă afară, eu, Cezar și Costică am ieșit în spatele gării unde ne-am sfătuit și am hotărît: deoarece pînă dimineață mai erau aproape 6 ore, iar în sala de așteptare nu puteam dormi, să mergem toți trei și să vizităm centrul orașului Suceava măcar noaptea, dacă ziua n-am avut prilejul. Hotărînd astfel am pornit-o repejor pe drumul pietruit care ducea la Suceava. Bureza și toate gropile de pe drum erau pline cu apă. Curajoși și cu spirit de aventură n-am dat înapoi, ci am grăbit înainte, discutînd, povestind și uitîndu-ne din cînd în cînd la ceas. Am mers așa o bună bucată de drum urcînd un deal, apoi coborînd. Am trecut pe sub un pod de cale ferată, am trecut peste un pod peste rîul Suceava, apoi am luat-o pe lîngă un deal. Deodată, drumul s-a bifurcat și văzînd în stînga noastră multe lumini am hotărît să o luăm, totuși, înainte pe drumul principal. Văzînd că acesta se îndepărtează din ce în ce mai mult de luminile orașului care, după părerea noastră, era Suceava, am luat-o pe o străduță laterală numită Nicolae Labiș. După ce am băut apă la o fîntînă, făcînd zgomot mult, am coborît prin niște noroaie adînci. După ce am mers un timp am constatat cu tristețe că acea uliță se termina în curtea unei fabrici. Era miezul nopții.

Sîmbătă 19 martie 1966. În situația asta ne-am oprit să hotărîm. Deoarece străduța era noroioasă n-am mai avut chef să urcăm pe unde-am coborît. În stînga noastră, mai la vale, era o biserică înconjurată de morminte. Costică a zărit o poartă, Cezar a deschis-o, eu am luat-o înainte și toți trei am urcat pînă la ușa bisericii. Eu mai eram un pic vesel și le cam b4 c4 b5 d5 d2 a1 c3 (dumnezei). Am trecut pe lîngă biserică și am coborît prin cimitir dînd apoi într-o stradă principală. Părerea noastră unanimă a fost că nu a fost deloc fioros să treci la miezul nopții printr-un cimitir – după cum ne făcuserăm impresia citind cărți de aventuri. Am mers pe drumul respectiv tot înainte pînă drumul s-a bifurcat. Am luat-o pe cel asfaltat gîndindu-ne că, în sfîrșit, am intrat în Suceava. Am mers și pe acest drum o bună bucată de vreme, am trecut pe lîngă ”Combinatul de industrializare a lemnului” și l-am lăsat în urmă. Pe drum ne-am întîlnit c-un muncitor și eu l-am întrebat dacă mai este mult pînă-n centrul Sucevei. Acesta s-a mirat foarte mult și ne-a lămurit că noi sîntem în Burdujeni și că pînă la Suceava mai sînt 3-4 km. Vestea ne-a cam mîhnit, dar am hotărît s-o luăm pe drumul indicat și s-ajungem la Suceava. Eram uzi, imi sărise talpa de la pantoful drept (de atîta mers) și-am ajuns iar la drumul principal. Cînd mai aveam un pic și urcam dealul Sucevei vedem în zare un milițian și gîndindu-ne că ar putea să ne întrebe ce hram purtăm am făcut cale-ntoarsă și cu mare-mare greu am ajuns înapoi la gară. Aici ne-am mai șters un pic de glod și-am intrat în gară. Se făcuse 2.30. Aici ne-am întîlnit cu Toader care măsura de unul singur gara în lungime. S-a cam supărat pe noi că nu l-am luat cu noi și ne-a spus că Burdujan a făcut apelul. Toader i-a spus că sîntem pe peron și se pare că am scăpat. După asta n-am dat niciunul prin sala de așteptare deoarece eram prea murdari și s-ar fi putut să ne întrebe cineva. Cezar s-a dus și a adus mapa lui Costică și-am întins o masă mare pe un cărucior de pe peron. În noaptea asta am mîncat de vreo trei ori. Toți patru ne-am pus proviziile la un loc și fiecare mănîncă ca dintr-a lui.

Cu toate că avea loc în sala dea șteptare de clasa I-a, Burdujan s-a instalat în sala de așteptare de clasa II-a în așa fel încît să vadă și geamul și ușa. Pentru asta l-am și botezat: Paznicul. Încetul cu încetul s-a făcut și ora 5. Cu un pic de întîrziere a venit și trenul de la Cluj cu direcția Iași. Ne-am instalat foarte bine numai noi patru într-un compartiment și n-am mai primit pe nimeni. Asta pînă cînd trenul a oprit într-o haltă și s-a urcat un domn pe care l-am primit: era doar atîta loc! Încetul cu încetul am intrat în vorbă cu el, mai bine zis el a intrat în vorbă cu noi. M-a întrebat ce vreau să urmez, dacă am fost vreodată în Iași, dacă mai lucrează la noi la școală profesoarele Băncescu și Bauman etc etc etc. La un moment dat noi patru am început să discutăm despre profesori. Că Cutare habar n-are, că unul e dobă de carte și poți să-l întrebi orice, că unul are cusurul ăsta ș.a.m.d.. Nu mică ne-a fost mirarea cînd a intrat în vorbă și ”domnul”  nostru care ne-a spus că-i … profesor. ”Ce să-i faci, așa-s elevii; îi discută pe profesori mai bine decît inspectorii. De fapt, elevii apreciază mai bine decît inspectorii”, a spus ”domnul”. Ne-a mai spus că el este un prieten al elevilor și ne-a asigurat că nu ne pîrăște… Apoi discuția s-a însuflețit. El a început să povestească din viața sa de elev și de student. Ne-a spus că dacă ești elev și te ții numai și numai de carte, fără să ai și abateri, nu simți că ești elev. Despre părerea asta nu știu ce să zic, dar pentru mine este valabilă. Ne-a mai spus ce am putea vizita în Iași și și-a lăudat foarte mult orașul în care și-a făcut studiile. S-a dat jos cu cîteva stații înainte de Iași. Pe drum ne-a mai explicat cîte ceva despre Palatul de la Ruginoasa, lacul de lîngă linia ferată ș.a. Mie unul mi-a plăcut foarte mult de el. Avea o privire foarte blîndă, ca a profesorului meu de română de la Grămești, Constantin Maximiuc, pe care n-am să-l uit.

S-a făcut ziuă și noi ne continuam drumul spre Iași. Cînd ne plictiseam scoteam mîncarea și mai topeam cîteva ouă și o franzelă. După asta mi-a venit sete și m-am coborît să beau apă într-o haltă mică unde trenul a oprit numai cîteva minute. Cînd am ajuns la cișmea trenul s-a și pus în mișcare. Eu însă stăteam pasiv și mă pregăteam să beau apă. Cîteva fete mi-au strigat de la geam: ”Druguș! Rămîi!..”. Eu, s-o fac pe grozavul, am mai statu un pic, și le-am răspuns: ”Ei, nu mai spune...”, după care am văzut că se îngroașă gluma și trenul prinde viteză; am început să alerg după tren și abia am reușit să prind ultimul vagon…

Pe la ora 9 am intrat în Gara Mare a orașului Iași. Aici am debarcat, am ieșit în spatele gării de unde ne-am suit cu toții în tramvaiul 1 și ne-am dat jos în Tg Cucului, la Sărărie. Am luată pe str. Cucu, apoi pe str. Roșcani (fostă Aron Vodă) și am ajuns la internatul unde am fost cazați. Băieții au stat sus, în dormitorul 3, iar fetele jos, în dormitoarele 1 și 2. Ne-am instalat fiecare pe cîte-un pat. Noi patru am ocupat colțul din dreapta. Cu noi a dormit și Paznicul. Am mîncat și imediat a venit diriginta care a strîns bani pentru spectacole (cîte 11 lei de căciulă pentru două spectacole). După trebușoara asta, directorul/ Paznicul/ Burdujan ne-a dat voie să umblăm cît vrem pînă la ora 17 cînd urma să fim prezenți la internat. Mie mi-a plăcut foarte mult că ne-a lăsat această libertate. În total am fost 50 de elevi din care majoritatea fete. Imediat ne-am împrăștiat prin oraș, am luat un tramvai și am ajuns în centru, în Piața Unirii. Aici mi-am cumpărat broșura ”Orașul Iași – Ghid turistic” care conținea doar o hartă destul de sumară (5 lei). Am intrat într-o librărie de unde mi-am cumpărat vreo 20 de vederi colorate și necolorate, care împreună cu cîteva fotografii de aviatori ruși m-au costat 25 de lei. Am intrat și la Librăria Centrală de unde mi-am cumpărat o mapă de vederi din Soci (11,50 lei). Mi-am cumpărat, ca amintire și ziarul ”Flacăra Iașului” (L.D.: Deși acest ziar era organul PCR Iași, avea și o rubrică ”Știința și producția”. Prin 1973, pe când lucram la Academie, ca cercetător, deși nu nu eram membru de partid, am publicat aici primul meu articol. Fără exagerare, acel prim articol a stat la baza multor articole și cărți scrise înainte și după 89. De fapt, era modul meu de gândire care nu s-a schimbat din copilărie și până acum… Din acest motiv am (re)publicat (integral) acel articol chiar pe acest blog). Mi-am luat și o revistă în limba engleză (4,50) (Labour Monthly). De la o vreme m-am despărțit de ceilalți trei. Dintre cei trei, Toader s-a desprins și el și pînă pe la ora 17 l-a căutat pe fratele lui. Cu mare greu i-a găsit locuința, dar nu era acasă. Eu am umblat mult și bine de unul singur cu toate că mă dureau grozav picioarele. Mi-am luat bilet la Cinema ”Victoria” pt ora 14.30 (3 lei, rd 5). Pînă atunci am mai fost pe la internat și am venit înapoi. Am fost pe Str Ștefan Cel Mare și am văzut, numai în exterior, Palatul Culturii, Biserica Sf. Nicolai și Biserica Trei Ierarhi. Am vizitat cu de-amănuntul Piața Unirii, m-am plimbat pe str. Al Lăpușneanu și m-am odihnit în părculețul din spatele blocurilor turn. La 14.15 am intrat la film. M-a impresionat f mult stilul nou, modern al sălii. Scaunele sînt îmbrăcate în pluș roșu, ca la Sala Patria din București. După Jurnal a rulat filmul românesc ”Procesul alb”. Cum am intrat în sală și m-am așezat pe scaun m-a apucat somnul și au început să mă usture ochii. După o noapte albă și nici asta liniștită, ci tare zbuciumată, nu e prea ușor să te menții. Ca urmare am mai clipocit cîte-un pic la început. Nu o dată am scăpat capul în piept, m-am trezit și apoi am clipocit iar… Am văzut filmul printre gene. Totuși, atît cît l-am văzut, mi-a plăcut (aia a măsii, măta scîrțîie, a3 d5 d2 e1 a1) De la film m-am dus direct la internat. Am străbătut str Cuza Vodă în toată lungimea ei. La internat băieții dormeau. S-au sculat, am halit ceva apoi ne-am încolonat și-am mers la Teatrul Național din Iași. Am avut locuri la balcon, în picioare. Am lăsat hainele la garderobă, am ocupat locuri lîngă perete, foarte aproape de tavan. M-a impresionat foarte mult sala cu tavanul ei boltit și împodobit cu înflorituri și sculpturi aurite. După cîte am auzit sala e unică în Europa și poate mai sînt cîteva în lume. Cînd a început spectacolul am găsit un loc în ultimul rînd (era singurul loc liber). În actul 4 am stat în picioare și i-am oferit locul lui Teleagă Viorica. În seara asta s-a jucat piesa ”Becket” piesă în patru acte de Jean Anouilh. Spectacolul a început la 19.30 și s-a terminat la 23. Acțiunea piesei și jocul de scenă mi-au plăcut foarte mult. De asemenea, mi-au plăcut ingenioasele trucaje și aranjamente de pe scenă. Mi-a plăcut foarte mult jocul viu și energic al eroului principal, regele Henric II precum și cel al lui Thomas Becket (M-am săturat de a3 d5 d2 e1 a5). M-am culcat la miezul nopții, mort de oboseală.    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 421. Duminică 25 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (144).


A opta vacanță de licean prostuț. Vacanța de primăvară: 13 martie 1966 – 27 martie 1966. Clasa a X-a. Aveam 16 ani. Grămești, Siret, Rădăuți, Suceava, Iași.

Duminică 13 martie 1966. Prima zi de vacanță. M-am sculat la 7, singur. După ce m-am spălat și-am mîncat, m-am apucat iar de vederi și cărți.

Ziua se anunța frumoasă de dimineață, cerul era albastru și soarele încălzea plăcut.

Pe la 10 m-am îmbrăcat cu pantalonii cei gri, cu pantofii și canadiana și m-am dus la cooperativă (tare greu m-am mișcat din casă; mama m-a convins să plec amăgindu-mă că au caiete de 10 lei).

Acasă am mai stat pe afară, la soare, apoi m-am schimbat din nou și am trecut la ocupații mărunte (am citit cîteva numere mai vechi din revista ”Magazin” + numărul de azi). Tata s-a dus în sat și i-a trimis lui Sadigurski cei 40 de lei. Căutîndu-mi ocupație, am luat cele două cravate ale mele (cu elastic) și le-am spălat cu periuța de dinți, apă și săpun numai la noduri (unde erau murdare). După ce am mîncat, pe la 14 am venit în sufragerie, am ascultat un pic de ”Satiră și umor”, apoi am început să citesc ”Căpitan de cursă lungă” din colecția ”Aventuri”. După un număr destul de mic de pagini citite mi-a venit somn, am pus capul pe pernă și nu m-am mai trezit decît la 6. M-am sculat cu greu și mi-am terminat de scris însemnările pe ziua de ieri.

Azi radioul ne-a distrat bine cu muzică populară și ușoară, atît Bucureștiul cît și Chișinăul. Am încercat să mă odihnesc cît mai bine și am stat cam toată ziua degeaba. Vacanța asta aș avea tare multe de făcut, dar nu știu cum și cînd le voi face. Am de învățat atîta materie la latină, de citit mult la limba română și de făcut o temă, de făcut caietul de lecturi suplimentare, poezia la limba rusă, lecțiile de zi la chimie, istorie și multe altele. Îmi va răpi mult timp și excursia de la Iași, dar… la urma urmei sînt în vacanță. Trebuie să mai învăț atîtea și acum?…

Restul zilei mi l-am petrecut pasionîndu-mă cu citirea unei cărți. De la 20.30 la 22.30 n-am lăsat din mînă ”Căpitanul de cursă lungă”. Mult mai mult mi-a plăcut însă ”Fiul lui Monte Cristo” pentru că era mai aproape de realitate și… mă interesa mai mult (Ingrid = Lia).

Luni 14 martie 1966. Începînd de astăzi, în toată lumea se sărbătorește săptămîna prieteniei cu poporul vietnamez. Aseară m-am culcat în sufragerie și azi dimineață m-am sculat după ora 8. De dimineață am citit un nr. de pagini din aventuroasa mea carte, a cărei acțiune se complică mereu. La amiază, tata a plecat la Sfat pentru instructaj cu recensămîntul și n-a venit decît pe la 21, dîndu-i motive serioase de îngrijorare mamei. Pe la 23 am pus capul pe pernă și m-am trezit tocmai la 1! (A naibii poftă de somn mai am cîteodată! Și parcă nu mă mai satur…) Mi-am coborît din pod colecțiile de ziare și reviste în l engleză, apoi am luat o hotărîre: să încep să traduc cîte ceva plăcut. Am ales din fiecare revistă cîte un articol ”Travel Notes” care-i destul de plăcut și de interesant și imediat mi-am făcut un caiet (de 1,10 lei) pentru traduceri. Pentru început am tradus din New TimesFrom the Danube to the Tisza” și pînă la 11 am tradus pe caiet vreo 3 pagini. Am avut și unele dificultăți. Erau unele propoziții care mă enervau grozav, dar tot le-am dat de capăt. Pe la 15, pe neașteptate, a venit Mircea de la Rădăuți. Nu l-au încadrat din cauza ”Forțelor de muncă” și a ”Miliției”. După ce-a povestit un timp, s-a culcat și-a dormit pînă seara cînd s-a culcat de-a binelea.

De dimineață, vremea era foarte rece și cerul înnourat. Pe la amiază a început să fulguie – mai întîi încet și rar, apoi s-a întețit și a reușit să se depună un strat de vreun centimetru. Mircea a spus că la Rădăuți a nins mai mult și mai bogat. Am început să nu mă mai gîndesc la excursia de la Iași. Dacă se strică vremea cred că se amînă.

La ora 19 am ascultat prima emisiune de ”Drumeții veseli” – concurs pentru elevi dotat cu premii. Prima temă: ”Prin București” – tema a fost ușoară, dar concursul a fost palpitant. Seara am stat tîrziu și-am tradus, iar mama a stat lîngă mine și a croșetat. M-am culcat la ora 24.

Marți 15 martie 1966. Azi începe în întreaga țară recensămîntul populației și al locuințelor care va dura 8 zile. La această acțiune participă peste 100 mii de recenzori.

Astăzi la hidrocentrala ”Gh. Gheorghiu Dej” de pe Argeș s-a format lacul de acumulare prin zăgăzuirea rîurilor, lac lung de 14 km. ce va fi trecut și pe harta țării.

Dimineața m-am sculat înainte de 7, m-am spălat și astfel înviorat am mîncat cu poftă, după care m-am apucat, din nou, de tradus (From the Danube to the Tisza). Am reușit să scriu aproape patru foi în caiet. Totuși, mă mai poticnesc în unele construcții.

Gîndindu-mă că ar fi cazul să mă apuc de învățat mi-am făcut un ”plan de muncă” pentru săptămîna asta. Pentru azi mi-am programat: traducere, lectură, învățat la limba latină și la matematică. Dintre toate astea primele două le-am îndeplinit cu prisosință. Am tradus pînă pe la ora 13, după care am trecut la ”Căpitanul de cursă lungă” al lui Th. Constantin. Fantezia autorului m-a pasionat, iar faptul că pînă aproape în ultimele pagini nu se dezvăluie nici o remarcă, nici o constatare, m-a determinat să nu las cartea din mînă pînă seara cînd am dat-o gata (depășire de plan). (”A fost antîia, bătrîne! Gata, îmi scot pălăria!”). Totuși, nu mi-a plăcut că pe parcurs s-au îngrămădit o mulțime de personaje, dintre care puține aveau tangență cu acțiunea, ca la urmă să aflu că a fost greșeala maiorului Ducu. În fine, la urmă mi-am satisfăcut pe deplin curiozitatea.

Dimineața tata s-a dus cu recensămîntul și a venit abia la 16, obosit și flămînd. Mama a trebuit să se ducă și ea la școală. A venit pe la 14. Acum lucrează cu croșetul la un milieu.

Dimineață, afară era iarnă. Zăpadă de 2-3 cm. și un vînt tăios aduceau argumente în privința asta. În timpul zilei vremea s-a încălzit și s-a topit aproape toată zăpada. Pe unele locuri pămîntul s-a și uscat. Seara, cerul era perfect senin și anunța o zi frumoasă pentru mîine.

Miercuri 16 martie 1966. Ieri ni s-a adus număr la casă. Avem 513. Mi se pare că e greșit și că adevăratul număr este 109.

Din cauză că aseară m-am culcat cam devreme, azi dimineață abia m-am sculat pe la 8. Tata s-a dus în sat cu recensămîntul și a venit pe la 14, iar mama s-a dus pe la 8-9 și a venit mai devreme. Eu am rămas cu Mircea acasă. Cu toate că în programul meu erau prezente o mulțime de sarcini, azi am cam chiulit-o. După ce-am halit ceva, m-am tolănit o jumătate de zi pe pat, uitîndu-mă prin corespondențele, vederile și hîrțoagele mele, făcînd noi trieri. Pînă a veni mama am făcut cu Mircea un pic de curățenie și aranjamente în sufragerie. Cît a mai lipsit mama, Mircea a mai întins-o pe la tanti Lucreția (pere) și prin vecini (b4 c2 a5 a1 c4 a1). Între timp, eu, acasă, am încercat să născocesc un alfabet. După mai multe încercări am ajuns la următoarea ordine de cîte 5 litere (see the first page) și cred că-i destul de reușit. (L.D.: ”the first page” nu era pagina nr 1, ci pagina 0 și care era introdusă în suprcoperta de vinilin. ”Careul pentadic” imaginat de mine consta în scrierea cu majuscule a alfabetului de 25 de litere: câte cinci rânduri de litere pe verticală, astfel: primul rând: ABCDE, al doilea: FGHIJ, al treilea: KLMNO; al patrulea: PRSTU, și al cincilea VXYZQ. Deasupra ”careului pentadic” am scris cifrele: 12345, iar în dreapta acestuia, pe verticală: abcde. Citirea cuvântului ”criptat” mai sus se făcea astfel: b4 = I; c2 = L, a5 = E; a1 = A; c4 = N; a1 = A. Rezultat: ILEANA). După ce ne-am adunat cu toții acasă, am ieșit și eu pe-afară.

Azi e o zi splendidă și dacă n-ar fi fost zăpada asta ar fi fost o zi tare călduroasă. Dar așa, abia a dezghețat pămîntul. La soare e cald și frumos, dar la umbră degeri.

Mama s-a apucat de spălat rufe, iar noi am ajutat-o cu ce-am putut. După ce-a spălat un timp s-a simțit tare obosită și bolnavă. Seara a copt două pîini cu ingeniosul sistem de a coace în soba de teracotă. După un foc bun, împrăștie jarul și – ca într-un cuptor – se coc două pîini minunate).

După masă am avut chef de hîrjoană și m-am ”boxat” un pic cu Mircea. Seara – de altfel e un obicei în fiecare seară – au fost discuții aiurite (Mircea – tata). Mircea răspunde obraznic și asta mă supără.

După ce am cinat (la 20) m-am apucat să traduc și am avut spor. Pînă la miezul nopții am terminat de tradus  articolul început duminică. Am scris 16 pagini și cred c-a ieșit ceva. Ca de obicei – în fiecare zi – înainte de a mă culca îmi scriu Jurnalul. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 420. Sâmbătă 24 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (143).


Joi 6 ianuarie 1966. Azi împlinesc 16 ani. Dimineața m-am sculat mai devreme ca de obicei. (pe la 6). Părinții m-au felicitat, iar mama, pe la 8, s-a dus la cooperativă să-mi cumpere ceva.

Vîntul suflă grozav și face multe stricăciuni. A anunțat la radio că în Moldova viteaza vîntului a atins peste 150 de km/h. Mama s-a îmbrăcat ca pentru iarnă cu cojocul și șalul. Mi-a cumpărat o cămașă în pătrățele (nr 37 II) (35 lei) + 5 lei biscuiți și o șocolată. Ca din partea ei mama mi-a dat 10 lei. A  venit Horodincă-tatăl (cu laptele) și ne-a spus că Gheorghe a găsit loc la Liceul nr 1 din Rădăuți și va sta la internat. Burdujan era plecat la Iași (probabil pentru examen de grad). Am scos termometrul afară și l-am pus în același loc în care l-am pus și ieri: minus 12 grade. În casă, înainte de  a face focul, tot atîtea erau. După ce s-a făcut focul, seara s-a ridicat temperatura la 20 de grade. Pînă pe la 11.30 am stat în casă, timp în care am mîncat, am cinstit și-am căpătat chef de glume. La insistențele mamei și tatei m-am îmbrăcat bine și m-am dus în sat. Cînd am coborît înspre centrul satului era prăpădenie. Vîntul era foarte rece, îmi biciuia obrajii și-mi înroșea ochii. Drumul satului era pustiu. Oamenii s-au dus la biserică și cimitir (boboteaza) abia pe la amiază.

Cu toate că am mers greu încolo, n-am avut nici o mulțumire cînd am ajuns la Poștă. Am vrut să trec și pe la Bibliotecă. Atît la Poștă cît și la Bibliotecă era închis. Înapoi m-a adus vîntul. Îmi lua pașii pe sus și eram nevoit să merg foarte repede. Acasă m-am mai încălzit și, din nou bine dispus,  am început să joc table cu mama. Am luat bătaie cu 4 – 1. Am pus cîteva pariuri cu mama pe care le-am pierdut (11 – 0). A venit Bejenariu (omul de serviciu de la Sfat) și i-a adus tatei înștiințarea că trebuie să meargă mîine la Rădăuți (cu sindicatul). Pe la 13.40 a venit și poștașul Amorăriței: ne-a adus Zori noi – ul și o telegramă de la bunița: ”Fericire, succese în viață și să vă bucurați de copii. Mama”. Aceasta a fost trimisă cu ocazia zilei de 6 ianuarie. Pe la 16 a venit Kolea Luchian cu recensămîntul animalelor. A stat cam mult de vorbă și a povestit din greutățile lui (”pe cinste!”, ”scuzați!”…).

Am mai încercat să învăț cîteva cuvinte noi la engleză. La 18 am ascultat ”V.M.” Din cuprinsul emisiunii: ”Esența ajutorului partidelor comuniste dat țării Viet-Nam ului”. La ”Radiojurnal”, ”În lumea științei și tehnicii sovietice”, rubrică în cadrul căreia a vorbit prof. Konstantin Sergheev și chimistul V. Korvin care a descoperit cîteva substanțe în domeniul materialelor sintetice. A transmis o relatare despre protezele electronice purtate cu mare succes de mii de oameni. A transmis ”Cîntecul deșteptătorului” (drăguț). Am ascultat Radio Timișoara (are emisiune joia și sîmbăta de la 18 la 19. La ora 20 am ascultat ”V.M.”. Din cuprins: ”Prietenia sovieto-vietnameză se dezvoltă și se întărește”, ”Conferința de la Havana”. În continuare, un nou radiojurnal (la colhozul Miciurin din Kuban este o traduție: primirea tinerilor colhoznici în rîndul agricultorilor). La rubrica ”Cîntecul zilei de seară ” (?!) a cîntat Ana Petrovna care a vizitat România.  A mai transmis un reportaj despre ”Marșul de iarnă al komsomoliștilor din Vladivostok” (vizitarea locurilor istorice din cel de-al doilea război mondial). Pagina muzicală a radiojurnalului a cuprins ”Apecte de iarnă” și cîntecul ”Cîntec de iarnă”. A încheiat cu ”O faptă eroică din noaptea anului nou petrecută pe o motonavă sovietică”.

Azi mama a lucrat mult și conștiincios la făcut conspecte din ”Congres” pt înv. politic. Evenimentele zilei: ieri a avut loc la București ”Ședința comisiei de organizare pentru pregătirea Congresului de înființare a Uniunii Naționale a Cooperativelor Agricole de Producție”. A fost aprobat proiectul de statut al Casei de pensii. Tim Buck, președintele P.C. din Canada a împlinit 75 ani. La Conferința de la Havana au luat cuvîntul reprezentanții RD Vietnam și ai F.N.E., Laos, Republica Dominicană, Congo (Leopoldville) și Organizația pentru Eliberarea Palestinei.  Azi a plecat spre Hanoi Al Șeleapin, șeful delegației sovietice invitat în Vietnam. Convorbirile de la Tașkent continuă între șefii celor trei state și miniștrii de externe ai țărilor beligerante. Greva muncitorilor newyorkezi continuă provocînd mari pagube statului american și aglomerînd populația ( + o ploaie torențială). În Argentina – inundații. În Elveția – avalanșe de zăpadă.

În seara asta m-am uitat prin caietul meu cu evidența posturilor de radio și m-am hotăerît să ascult Novisad ul la ora 23. (Am prins și un post pe 195 m: DW Koln). Am ascultat pe 236 m Radio Novisad. A vorbit despre răspunsurile lui Veiko Vlahovici, secretarul C.C. al Ligii Comuniștilor din Iugoslavia. A vorbit în termeni tari și tăioși. A urmat un Buletin de știri (Cairo, Tașkent, Tokio (convorbiri Harriman – Sato), Moscova (Al Șeleapin – fără precizarea scopului), Saigon, Lagos) și a încheiat cu Sport. Spicuiri din programul de mîine. La 5.45, 10.45, 13, 18, 21, 21 și 22 pînă la 23.30. (se adaugă o oră pentru a folosi ora României).

Vineri 7 ianuarie 1966. Aseară m-am culcat la miezul nopții. Drept urmare, azi dimineață de-abia am putut să mă scol la 9. Am încercat să ascult ”V.M.”, dar după Buletinul de știri am observat că se repetau aceleași materiale difuzate aseară. Tata s-a sculat la 6 și s-a dus la cursă. Aceasta însă era arhiplină și nici n-a oprit în stație. Mama i-a scris buniței și i-a dat scrisoarea tatei s-o ducă la Poștă. După cum se așteptase și mama, a adus-o înapoi. Tata a vrut să meargă la Rădăuți cu mașina c.a.p. ului dar n-a putut. Dimineață, neavînd ce face am scos Moscow News ul și-am mai descifrat cîteva articole. Am scos 100 de cuvinte necunoscute pe care le-am tradus cu ajutorul dicționarului. Pînă acum, am în cele două caiete 2150 cuvinte, din care cred că știu peste 1000. Pînă la amiază am stat în casă și n-am vrut să ma mai duc la Poștă (a trecut abia la 1 și a venit Milu cu zirul la ora 14.

Azi, treptat, vîntul a scăzut din intensitate pînă s-a domolit de tot, lăsînd loc unui geruleț sec. În timpul cît a bătut vîntul a căzut un pic de zăpadă dar atît de puțină că n-a reușit să acopere pămîntul peste tot. În celelalte regiuni ale țării a nins abundent și a anunțat la radio că multe drumuri sînt înzepezite. În Europa, iarna este, de asemenea, neobișnuită. Au căzut zăpezi (mici) în Italia și în Corsica. Dimineața mama a ascultat teatru la microfon: ”Rețeta fericirii” de Aurel Baranga. Pe la amiază, tata a fost din nou în sat. A reușit să facă rost de butelie după nici o zi de întrerupere (25 de lei + un rom). Mama a fost tare bucuroasă de asta. Azi am aflat că pot să mișc puțin piciorele la vals. De asemenea, și la populară. Mie puțin greu pentru că nu dau atenție muzicii, ci dansez aiurea. Am jucat apoi table cu mama. M-a bătut la un scor destul de mare (nici nu-l mai țin minte). Tata a mai fost o dată în sat, a cumpărat o călimară cu ”ink” (cerneală) și o flanea de corp pentru mine (35 lei). Seara am mai ascultat ”V.M.” la 18 și la 20. Am ascultat ”tribuna ascultătorilor”. Am ascultat la Chișinău cîntece populare românești (”Vine, vine primăvara”, ”Limba noastră” apoi ”Fericirea”). Seara am stat mai tîrziu. Am ascultat Radio București în limba italiană (de la 21.30 la 22.30). L-am auzit pe Angelo Chiari, ”corespondente de la radiotelevizione romena”. A vorbit despre Sadoveanu, Slavici, Petrescu și Zamfirescu. De asemenea, am ascultat și rubrica ”La microfon il vostro…”. N-am putut asculta pînă la sfîrșit deoarece tata m-a trimis la culcare și s-a uitat în caiet să vadă ce am scris. Nu m-am supărat pentru asta.  Azi am ascultat la Radio Moscova cîntecul în limba rusă ”Orașul natal”. M-am culcat la 23.

Azi U.S a lansat satelitul Cosmos 104. La HavanaConferința pentru solidaritate a popoarelor din Asia, Africa și America Latină”. Au luat cuvîntul următorii reprezentanți: Edward Ndolou (Zimbabwe), reprez. F.N.E. din Africa de Sud, șeful delegației chineze, delegați din: Iran, R.A.U. (Republica Arabă Unită), Iordania, Insula Mauritius, Oman, R.P. Mongolă, Jamaica, Mexic, Nicaragua, Guineea portugheză (Amilcar Cabral – secretar general al P.A.I.). Azi au mai vorbit: S.R. Roșidov (U.S.), R.P. D. Coreeană, Venezuela (Pedro Medina Silva), Cuba , Ruwanda, Siria, Congo B, Senegal, Liberia, Guatemala, Japonia, Paraguay, India, Guineea, Sudan, Cambodgea.

Sîmbătă 8 ianuarie 1966. M-am sculat la 9. Tata a mers din nou la cursă, la 6.30, dar iar nu l-a luat. A venit pe-acasă, apoi s-a dus în sat și a plecat cu o ocazie. Mama a început să pregătească cîte ceva pentru plecarea mea la Rădăuți. Mi-a spălat cămăși și pijamaua, apoi le-a călcat împreună cu altele. A frămîntat și mi-a făcut plăcinte poale-n brîu și un chec pe care mi l-a pus în valiză. Nu știu de ce mama a fost tare indispusă azi. Eu am mai încercat să învăț dar în cea mai mare parte n-am reușit. Mi-am răscolit iar colecțiile de ”Moscow News” și am tradus multe articole. Mi-am trecut toată ziua cu astfel de ocupații. Seara, mama m-a rugat să mă duc să-mi i-au rămas bun de la tanti Lucreția, dar n-am vrut nici în ruptul capului. Mama a insistat mult pînă am început să scurg ochii de ciudă și enervare. După asta mi-a trecut și mama mi-a făcut morală de bunele maniere și purtarea în societate de care sînt cam străin.

Am ascultat de la 17.30 la 19 Radio Timișoara (”Poșta melodiilor”). La 19 m-am îmbrăcat  și m-am dus la intersecție unde are cursa stație, să-l aștept pe tata care trebuia să vină de la Rădăuți. De la 19 pînă pe la vreo 19.45 am tot așteptat cursa care nu mai venea. Am stat de vorbă cu mama lui Gh. Horodincă. Urechile și picioarele îmi erau înghețate și nu le mai simțeam de frig. Cursa a avut marea întîrziere din cauza stației de la Siret de unde șoferul (Riciuc) n-a vrut să pornească din cauza aglomerației. A venit și tata. I-a dat un rom lui Riciuc și l-a rugat să oprească mîine dimineață la poartă. Ajuns acasă a certat-o pe mama că m-a trimis să-l aștept. A povestit o mulțime de lucruri de pe la Rădăuți. A fost la un instructaj sindical. I-a decontat drumul (a fost cu ”mașina sindicatului” = mașină de ocazie). Acolo, la Rădăuți, a fost cu Zîna la film: ”Dincolo de barieră”, care i-a plăcut f mult și ni l-a povestit și nouă (Printre puținele filme pe care le-a reținut și i-a plăcut). A primit premiu de la sindicat: 200 lei. S-a întîlnit cu Mircea la el la gazdă. Acolo, foarte bucuros, Mircea i-a povestit că a dat foarte bine la toate (și a și copiat foarte bine). I-a cerut tatei 150 de lei pentru gazdă (15 lei pe zi!). Tata i-i va da bucuros, mai mult pentru faptul că a ascultat și s-a prezentat la examen. În urma celor povestite de tata, mama s-a mai înviorat și i-au trecut presimțirile rele și supărarea. Eu mi-am aranjat cele trebuincioase în valiză, mi-am încuiat-o și am îngrijit-o bine. De asemenea, mi-am bucșit cît am putut și în servietă de am crăpat-o într-o parte.

Azi dimineață afară era moloșag, vîntul nu mai bătea și puteam sta afară numai în flanea, fără să-mi pese de aerul rece. Soarele s-a arătat și el. Spre seară, însă s-a pornit vîntul care a contribuit mult la scăderea temperaturii. Azi n-am prea ascultat la radio nici o emisiune, deoarece n-am mai avut timp. M-am culcat la 22 pentru a mă putea scula mîine la 5.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 419. Vineri 23 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (142).


Marți 4 ianuarie 1966. Mîine, dr Adenauer împlinește 90 de ani. M-a sculat tata la 9 făr-un sfert. Numai cît m-am îmbrăcat și și-am fost lîngă aparat să ascult ”V.M.”. Azi, la 9 – 9.30 a transmis rubrica ”La prietenii noștri”. A repetat apoi reportajul transmis aseară la 8 – 8.30 cu privire la ”Citadela poeziei” – Sala de poezie de la Librăria nr 100 din Moscova. În încheiere a transmis reportajul ”Clima Moscovei” în care a arătat că clima Moscovei este diferită în diferite microraioane (vînt, umezeală, căldură etc.) ceea ce determină construirea blocurilor într-un anumit fel. În încheiere a transmis un cîntec.

După ce am ascultat ”V.M.” m-am îmbrăcat mai bine, mi-am luat geanta cu cărțile lui Mircea de la Bibliotecă și m-am dus în sat. La Bibliotecă n-am putut intra deoarece în sălița de dinaintea bibliotecii erau salariații care luau parte la sesiune. La Poștă am avut o bucurie. Cînd am intrat, după ce am dat bună ziua, am și văzut ”Moscow News” pe tejghea și în loc să întreb ”A venit poșta?” am întrebat ”A venit Moscova?”. Poștașul Amorăriței a fost un pic nedumerit și a răspuns: ”Da!”. Pe lîngă ”Știrile Moscovei” (L.D.: ”Moscow News” înseamnă ”Știrile Moscovei”) am avut și ziarul ”Zori noi” la care sîntem abonați. Ajuns acasă, m-am desfătat traducînd din ziarul ”meu”. Acest număr a apărut într-o condiție grafică deosebită, avînd o supracopertă de hîrtie velină de tipul aceleia din care primesc scrisori de la ”V.M.”. Doctorului Neaga i-a fost solicitat un interviu ce a fost publicat în ”M.N.”. Tot în acest ziar am găsit că Gh. Stoicesu a cîștigat premiul 7 la concursul ”Cunoști U.S.?” organizat de ”M.N.”. Am reușit să traduc articolul ”A 18-a aniversare a proclamării republicii”. Găsesc acest ziar foarte interesant, ușor de tradus și sînt fericit că m-am abonat. Pt 67 voi căuta să mă abonez și la alte publicații în limba engleză și limba română (ale altor țări). După ce am tradus ”M.N.” am trecut la ”Z.N.”. Am citit ”Cuvîntarea tov Ceaușescu rostită la posturile de radio și TV cu prilejul Anului Nou” și ”Revelion 1966”.

Azi este cea de a doua zi a lucrărilor Conferinței de solidaritate a popoarelor Asiei, Africii și Americii Latine de la Havana. În zorii zilei de 17 I 1966, în Africa Centrală a avut loc o lovitură de stat. De asemenea, în Volta Superioară (Ougadougou) este declarată starea de urgență. Greva muncitorilor din transporturi din N.Y. continuă. Conducerea sindicaliștilor din această ramură a refuzat să spună celor 35 000 de greviști să înceteze greva. Aceasta a fost considerată drept o încălcare a legii și un tribunal a hotărît arestarea acesteia. La 6 – 6.30 am ascultat din nou ”V.M.” (L.D.: V.M. =  ”Vorbește Moscova”). La început am ascultat cuvîntul lui Kosîghin la întîlnirea la nivel înalt de la Tașkent – oraș al pacificării. A urmat comentariul lui Al Petrov – ”În spiritul prieteniei frățești, al întrajutorării și avantajului reciproc”. În 1965 U.S. termină septenalul, iar restul țărilor socialiste – cincinalul. În continuare, o călătorie imaginară prin U.S. cu itinerarul Kazahstan (unde s-a construit o cale ferată de 248 km., cu sute de poduri între Karaganda și un centru minier. A fost transmis un interview (L.D.: am scris ”interview”, fiind sub influența traducerii din M.N.) cu compozitorul sovietic Arkadi Ostrovski. În mijlocul SUA, într-un oraș cu o populație de 80 000 de locuitori a fost ales (for the first time) în unanimitate un primar negru.

Pe la 8 a venit Leonte (un cetățean din sat) și a adus un bilet de la Mircea, din Rădăuți: s-a întîlnit cu el la ospătărie. Ne-a făcut o surpriză. Azi a dat prima teză la limba română, urmează mîine la istorie și apoi la matematică. Mamei, de bucurie, i-au dat lacrimile. Și tata a fost  f mulțumit că ”i-a venit mintea la cap” și a ascultat de el.

EL (L.D.: probabil ”Europa Liberă”): ”Cine n-a gustat amarul, nu cunoaște ce-i zaharul”. Cînd Cuba nu-și poate vinde zaharul, își varsă pe Chinese amarul. Am ascultat la radio pînă pe la 22. Am mai prins două posturi: Vorbește Londra în l engleză (22 – 22.30)   pe 49 m și Vorbește Moscova în limba iugoslavă (L.D.: desigur, era vorba de limba sîrbă) 22 – 22.30 tot pe 49 m.

Azi dimineață era destul de cald. Probabil era și senin, dar era ceață și soarele răzbătea cu greu. Pe vreme ce timpul înainta, vremea se răcea, iar la amiază cerul era înnourat și era frig. În urma ploii și a căldurii, zăpada a fost demult topită. Pe drum e noroi și numai pe margini mai este puțină gheață. Săniile au cam stat prin șuri anul ăsta. Tata a fost prin sat pe la Cărpuș și cînd a revenit începuse să ningă cu fulgi mari. Sînt sigur că nici n-o să înălbească bine pămîntul și se vor topi.

Tata i-a dat o scrisoare de recomandare lui Horodincă, către tov director adj. Burdujan pentru a fi primit în clasa a IX-a la Rădăuți (de la Liceul din Siret). Azi mama a topit carnea. M-am culcat la ora 12.30.

Miercuri 5 ianuarie 1966. M-am sculat la 8.30. Am vrut să ascult ”V.M.” dar de la început am observat că este repetat același material ce a fost transmis aseară. Au urmat activitățile obișnuite de fiecare zi (spălat, îmbrăcat, dejunat). Pe la 10 am hotărît să mă mai uit prin unele cărți, deoarece am numai cîteva zile pînă la începerea noului trimestru. Nici anul ăsta n-am prea înțeles această vacanță. Din experiența mea de pînă acum pot spune că atunci cînd mă gîndesc mai mult la școală nu simt deloc vacanța, chiar dacă sînt într-o totală stare de relaxare.

Azi am învățat primele 500 de cuvinte la l engleză. De fapt am avut de învățat numai 50 de cuvinte noi, iar restul de repetat. La insistențele tatei am continuat să lucrez la algebră și să trec exercițiile pe curat. Cu ajutorul tatei am reușit să rezolv vreo două exerciții, alte două însă au fost prea încurcate ca să le putem rezolva.

Azi am fost tot timpul dispus și cu poftă de mîncare (de parcă stomacul ar ști că merg la internat…).

Cu toate că ieri era încă toamnă, azi dimineață m-am trezit în mijlocul unei ierni aspre, dar seci, fără pic de zăpadă. Vîntul urla ca turbat și mai spulberă cîte un pic din zăpada ce mai cade. Totuși pămîntul e gol și negru. E greu să mergi pe drum contra vîntului: asta am observat-o numai uitîndu-ne pe geam. Am scos termometrul afară: -5 grade. În casă, cu toate c-am turnat mereu lemne pe foc, temperatura s-a menținut normal: 18 – 20 grade. Vorba spune că pe un asemenea ger  ți-e milă să lași și un cîine afară. Mie chiar mi-era milă de bietul Muț care nu putea sta în cușcă și se ascundea după grajd. M-am suit în podul grajdului, am coborît un braț de paie pe care Muț și le-a așezat singur, după obiceiul lui, apoi i-am mai dosit cușca de vînt așezînd în partea dinspre Siret lăzi acoperite cu o pătură veche. Din cauza frigului probabil n-a mai venit nici factorul (poștal) cu ziarul (sîntem ultima casă din sectorul lui și probabil îi vine greu să se deplaseze).

Ținînd cont de puținele zile care au mai rămas, mama a început să mă pregătească cu cîte ceva. Astfel, mi-a strîmtat cu vreo 5 cm manșeta la pantaloni (fiind prea largi) și mi-a dat drumul la manșetă (fiind prea scurți). Mi-a cusut și matricolele noi la haină și la paton, nasturii etc. Tata trebuia să aibă ședință de sindicat, dar nu s-a dus. A trebuit totuși să meargă cînd a venit un cetățean și l-a chemat. În calitate de președinte de sindicat a trebuit să rezolve o problemă de competența tribunalului (probabil): o dispută între Cîndescu și Cooperativa Grămești. Tata a dat hotărîrea în favoarea  cooperativei după cum arătau actele. Cu toate că  a plecat la 17, tata s-a întors abia la 20.30. Cum a venit, mama l-a și luat în focuri pentră motivul c-a întîrziat și că a băut ”ceva” cu Gh. Moldovanu. Mama s-a supărat tare, nici n-a mîncat și s-a culcat supărată. Pe la 19 a fost și popa Tomaziu cu dascălul Dobincă și Iorgu cu ajunul Bobotezei. Au strigat chiraleisa de pe la ușă, mama a aprins în grabă o lumînare și eu am fost nevoit să mă țin de datină și să fac cele necesare. M-a aghezmuit, iar eu am făcut semnul crucii și-am sărutat icoana. Mîna n-a mai fost nevoie pentru că căzuse și tocmai își punea mănușa pe mînă. Au servit fiecare cîteva pahare de vin și, în ordinea în care i-am scris au primit 10, 5 și un leu. Mama a luat din căldărușa cu aghiazmă un pahar (pentru mîine).

Am mai ascultat la 18, ”V.M.”. După buletinul de știri am mai ascultat: comentariul ”Unitatea sarcinilor naționale și internaționale ale P.C. – un imperativ al vremii”, comentariul ”Institutul de telecomunicații din Moscova – primii pași ai inginerilor proiectanți”. Acest comentariu a fost transmis la cererea a trei ascultători. În încheiere a transmis cîntecul lui Al BurinovNu-i monoton clopoțelul”. Azi a avut loc în țara vecină, Bulgaria, Plenara Comitetului Central al P.C. Bulgar | Frate frate, dar plățile-n dolari (brînza-i pe bani). Din noutățile zilei: continuă greva muncitorilor newyorkezi cu toate că conducătorul sindicatului (arestat și acum se află la un spital) a fost înlocuit de alții (care se mențin pe aceleași poziții). Azi fostul cancelar Vest German, Konrad Adenauer a împlinit 90 de ani. În Volta superioară se menține starea de urgență. Conferința de la Havana își continuă lucrările. Cei care au luat cuvîntul s-au pronunțat împotriva agresiunii americane în Viet-Nam. La Tașkent continuă întrevederile între premierii celor trei state. Primele rezultate sînt optimiste. Azi e a 12-a zi cînd SUA nu bombardează Vietnamul de Nord. Echipa română de tenis n-a luat parte la concursuriele ce au loc în Grecia. Maestrul român Florin Gheorghiu are succese mari în turneul de șah din Anglia.

Acum cînd scriu e ora 23 și afară vîntul urlă sinistru; pentru a scuti un foc în bucătărie, m-am culcat de-a picioarele pe somieră, în sufragerie. Mă gîndesc cum o duce acum Mircea care umblă cu capul gol și numai în balonseide. Nu știu cum o fi cu mine, că nici eu n-am căciulă. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 418. Joi 22 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (141).


Vineri 31 decembrie 1965.  Ultima zi a lui 65. M-am sculat mai tîrziu. Toată ziua s-a făcut pregătire pentru întîmpinarea lui 66. Mircea a fost la cooperativă și mi-a luat trei caiete de matematică. Acum nu-mi rămîne decît să mă apuc de exerciții. Am ajutat cu toții la pregătirile pentru revelion. Eu i-am ajutat mamei la bătut smîntîna cu zahărul pudră. Am dat zahăr prin mașină și am tăiat cîteva tăvi cu sărățele. Tata, de asemenea, a umblat prin sat după drojdie, piper, vin ș.a. Astănoapte tata hotărîse să întîmpinăm revelionul dormind. După ce a fost prin sat și s-a întîlnit cu cîțiva prieteni (L.D.: de pahar….) (Jan Goraș, Puiu Marian) a revocat hotărîrea vrînd să-l facem mergînd cu uratul. Mama însă nu vroia deloc (îi era ciudă că tata a băut ”un vin cu dom director”. Pe chestia asta a fost și un pic de teatru: la început dramă și tragedie, apoi, spre satisfacția tuturor, s-a transformat în comedie și totul a fost bine.

Ziua a fost un pic înnourată, totuși soarele răzbătea ușor și a fost destul de cald pentru vremea asta. Pe la 19 am ieșit cu Mircea afară să facem treabă: am cărat cu săniuța, pe pămîntul înghețat și acoperit pe ici pe colo cu cîte un petec de zăpadă, două răchiți și jumătate. Pentru a le transporta mai ușor le-am tăiat coroanele. Am fost mulțumiți și entuziasmați de munca făcută. Dimineața am ascultat ”V.M.”. A transmis un reportaj de la Palatul prieteniei din Leningrad unde a avut loc, ieri, o festivitate cu ocazia Zilei Republicii. La cuvîntarea rostită de un reprezentant sovietic a răspuns ziaristul Nicolae Moise din București, conducătorul turiștilor din România. La 29 decembrie 1965 s-au împlinit 45 de ani de la crearea Partidului Comunist Francez. Azi am primit scrisoare de la bunița (ultima din 65) și ”Gazeta învățămîntului”. A venit Cărpuș + … ița să cumpere aparatul nostru de radio ”Orion”. După cîteva tîrguieli, l-a dat cu 350 și tata s-a dus cu aparatul să-l probeze la sediul C.A.P.  Întîrziind cam mult, mama l-a trimis pe Mircea să vadă de ce nu vine tata. Mircea însă a stat și el în continuare, cu tata, la Cărpuș. Mama se hotărîse să meragă după ei cînd au sosit amîndoi cu banii. Între timp ne-au sosit și primii urători. Au fost destui și le-am dat la fiecare cîte un leu sau doi. În noaptea asta Eu va transmite (L.D.: de-acuma știți ce înseamnă Eu….) va transmite program special de revelion de la 17 la 22. Pe la 20.30 a venit nenea Puiu cu Zîna și copiii (gemenii Petrică și Paulică). Aceștia erau pregătiți pentru ”mers la urat” (bine îmbrăcați și cu clopoței în mînă) dar ne-au spus numai un ”ahooo!” și și-au văzut de treaba lor, învîrtindu-se și cotrobăind prin casă. Au fost băieții lui Tomaziu (popa) (13 lei) împreună cu Adrian  băiatul inginerului Mircea, președintele C.A.P.. Au venit apoi Lili (sora lui Lica). Lili este în clasa a V-a, învață foarte bine și este foarte drăguță și delicată. A venit împreună cu Aurelia, o colegă de clasă. Pe la 21.30 ne-am hotărît să mergem la Puiu (Marian) acasă. Am mers cu mama și cu tata, dar Mircea s-a încăpățînat și s-a culcat în bucătărie. A trebuit să vină nenea Puiu și să-l aducă acolo. După ce că servisem cîteva pahare acasă, ne-am așezat cu toții la masă. În total eram 7 +  P și P (cei doi ”sfinți” născuți pe 29 iunie: Petrică și Paulică) (L.D.: cei doi gemeni ai familiei Marian erau născuți de sf Petru și Pavel). Am băut și ne-am distrat pe întrecute. După mai multă zbenguială, Petrică a adormit, dar Paulică a stat cu noi pînă la urmă. Au venit mai mulți urători printre care și o ”nuntă” f frumoasă, formată din: mire, mireasă, (un băiat frumos, Andrușcă, îmbrăcat în haine de mireasă), nuni, popă și cîțiva ”nuntași”. Puiu i-a invitat în casă și i-a pus să mai joace odată, după care le-a dat bani și băutură. După un timp au venit să ure profesorii Jan Goraș și Zvolinski cu soțiile lor. Dintre toți, Zvolinski era cel mai beat, însă cel mai simpatic și mai vorbăreț. Ura și urla tot timpul cu Goraș, făcînd-o pe ofițerii, spunînd glume și rîzînd. La 24 fără 10 am ascultat cuvîntarea de anul nou a tov. Nicolae Ceaușescu.

Sîmbătă 1 ianuarie 1966. Anul nou 1966! La mulți ani! Am ascultat apoi cîteva momente vesele la radio. Am mai băut în continuare pînă aproape de ora 1 cînd am ieșit cu toții și am mutat petrecerea la noi în casă. Zvolinschi s-a simțit tot timpul bine dispus și ne-a dispus pe toți. Juca twist cu Goraș, dădeau ordine, sunau grozav din ”talanca” lor mare, cu rezonanță puternică. Aici, acasă au mai venit o serie de urători printre care și două ”capre” destul de reușite. A mai venit o ceată de urători cu Buhaianu (”cacă lut”) – urător, vecinul Cojocaru Truță – acordeon și restul – gașcăi: Ghiță Apalaghie, M. Tănase de la bodegă) și încă vreo 5-6. Ei au urat o dată la fereastră, dar nu s-a auzit decît clopotul. Venind în casă, Goraș i-a mai pus o dată să cînte. A urat Buhaianu f frumos dînd exemple nominale din ceata lor, făcînd o urătură foarte originală și amuzantă. Goraș i-a dat 10 lei, iar tata 25. S-a băut și s-a mîncat pînă pe la 3 (noi, băieții, am servit). Apoi s-a dat ordinul de a părăsi această poziție și de a muta frontul la Bălinești. Puiu și Zîna au refuzat să execute ordinul drept pentru care s-au dus acasă, iar noi, restu(rile) am pornit-o la Bălinești. Am mai rămas trei familii. Eu cu Mircea am mers înainte cu Zvolinschi pînă la el acasă. Pe drum ne-am întîlnit cu urători și paznici. Aici, la familia Zvolinschi, s-a întins iar masa. Pe drum ne-am mai răcorit și ușurat, așa că am mîncat și-am băut din plin. S-a servit țuică bătrînă (f tare), șpriț (vin cu apă minerală) și la urmă bere. Zvolinschi s-a cherchelit, turna pe-alături, a răsturnat cîteva pahare și a fost, în continuare, vesel și comunicativ. Au cîntat de nenumărate ori Mulți ani trăiască și au urat și urlat cît au putut. Distracția era asigurată. Zvolinschi a avut și o ”surpriză” – o pocnitoare cu trotil. A aprins-o și a aruncat-o imediat. Peste ½ minut a făcut o explozie serioasă. La urmă, tata a început să le moțăie și să închidă ochii. În sfîrșit, pe la 6 am plecat de acolo la Goraș (două familii). Pe drum ne-am întîlnit iar cu urători și alți mascați. La Goraș a fost o atmosferă stingheră și rece (ca și camera, ca și gazdele). N-am mai putut nici să mănînc și nici să beau și am început să resimt oboseala acestei nopți nedormite. Goraș a mai desfundat două sticle de Cotești și se mai îndemna cu tata. Plictisit fiind, m-am hotărît să plec cu Mircea (”Copiii, afară!”). – Bunăseara! (?)… Cînd am plecat se lumina de ziuă și ceasul arăta ora 7. Cum am ajuns acasă mi-am lăsat numai paltonul și ghetele și m-am lungit pe canapea. Imediat am adormit, fiind, pesemne, surmenat. Cînd m-am uitat în oglindă ochii mi-erau duși în fundul capului și încercănați. Ce să-i fac? E prima mea petrecere, stînd o nopate și avînd și de băut suficient. Cam la o oră după plecarea noastră au sosit mama cu tata. A trebuit să ne cărăbănim la noi în bucătărie. Nici nu mai țin minte cum am plecat și ce-am vorbit cu mama. Am adormit pe loc și m-am trezit abia la 10 cînd a venit mama alarmată că a rupt Muț lanțul. Nu știu pentru a cîta oară s-a întîmplat asta! Veniseră ”semănătorii” și Muț s-a zmuncit tare și a rupt. Din cauza lui nu ne-a semănat nimeni. Mircea nu s-a mai culcat și a încercat să mă scoale și pe mine cu un sistem de oglinzi  aruncîndu-mi în ochi raze de soare. Mi-am tras plapoma peste cap și am dormit pînă la 14. Am mai prînzit un pic (am cîștigat 23 lei). Mircea s-a culcat la 16 și nu s-a mai sculat nici să mănînce, contopindu-și somnul zilei cu cel de noapte. Eu jucam table cu mama cînd deodată a venit familia Tomaziu (Felicia +          ). (L.D.: Pe soția preotului o chema Felicia, dar preotului nu-i știam numele mic). De la o vreme au venit și copiii lor care-s neînchipuit de obraznici (se ghionteau mereu).

Azi rulează în sat ”Diavolul deșertului”. Ar fi trebuit și eu să mă duc, dar l-am văzut și ”copiii” s-u dus singuri la film. (L.D.: E vorba despre copiii familiei Tomaziu, pe care – fiind obraznici – nu i-am agreat și le-am pus și calitatea de ”copii” în ghilimele…).  A venit și tanti Lucreția. Apoi a plecat el (dnul Tomaziu), apoi și tanti Lucreția și la urmă a plecat și doamna Tomaziu. Au stat pînă la 20.15. Eu m-am retras în bucătărie, am făcut focul și mi-am făcut bomboane de zahăr și peltea de zahăr.

Azi a fost o zi minunată, de vară. Cerul era de un albastru perfect și clar. Nici un nor n-a încercat să întunece această splendidă culoare și nici soarele ce domina pe cer. Din păcate, cînd m-am sculat eu, sorele trecuse de bolta cerului și-acum se scobora lin după dealul din fața casei (Cudrina).  Minunata zi s-a continuat cu o minunată noapte, la fel de minunată. Cerul senin s-a acoperit de stele și de un minunat Crai Nou. Se anunță un șir de zile frumoase, dar mi se pare că zăpada ce trebuia să cadă acum va cădea dublu spre sfîrșitul iernii și începutul primăverii. Totuși e bine și-așa. M-am culcat la 9.30.

Azi s-au împlinit 15 ani de la intrarea în vigoare a primului plan cincinal al R.S. România (1951). Se împlinesc 7 ani de la victoria revoluției populare cubane (1 I 1959).

Duminică 2 ianuarie 1966. Ieri s-au împlinit 80 de ani de la moartea (1881) lui Louis Auguste Blanqui, revoluționar francez, comunist utopic (n. 1805). La 1 ianuarie s-au împlinit 10 ani de la proclamarea independenței Republicii Sudan (1956). La 1 ianuarie s-au împlinit 50 de ani de la apariția, la București, a revistei ”Muzica” (1916). La 2 ianuarie s-au împlinit 150 de ani de la nașterea (1816) lui Anastasie Fătu, medic și naturalist român (m. 1886). În luna ianuarie au fost publicate Hotărîrile Congresului al V-lea al PCR.

M-a sculat, dimineața la 9, mama și m-am dus direct la aparat să ascult ”V.M.”. În seara de anul nou a fost realizată prima transmisiune televizată de la mare distanță Moscova – Sahalin (Kazahstan). A urmat un comentariu de Oleg Vlasov intitulat ”Un an din viața Uniunii Sovietice”. Nu știu de ce  n-a transmis ”Pentru voi, dragi școlari”. A relatat pe larg despre cinematografia sovietică, iar în încheiere a transmis un ”Cîntec de Anul Nou”.

După asta am luat o masă copioasă, apoi m-am îmbrăcat și, împreună cu Mircea, am ieșit în sat. Ne-am întîlnit cu Ion Cantoreanu și alți băieți din sat. Am mers pînă la Poștă (am primit o felicitare de la Botoșani (familia Buliga). Ziare – ioc! În loc de patru ziare – niciunul! Mi-am cumpărat un plic și două timbre să am rezerve. Acasă m-am schimbat din nou, să fiu mai lejer, și-am chiulit toată ziua ascultînd radio, bînd și mîncînd bine. Spre seară, mama și tata s-au dus la nenea Puiu, iar Mircea – prin vecini. Eu am mai ascultat la radio (Radio Cri – Cri). Pe la 19.30 seara a venit mama, tata, nenea Puiu cu tanti Zîna și s-a mai chefuit pînă la 22.30 noaptea. Nenea Puiu a povestit tot timpul întîmplări din armată și de pe la serviciul său. În continuare am ascultat la radio pînă ce ne-am culcat (Marioara St. trimite vederi din New York). În timpul vizitei sale la noi, nenea Puiu a încercat să-l lămureascxă pe Mircea să se prezinte la examene, dar în urma hotărîrilor sale se vede că n-a reușit. Totuși, n-ar fi fost rău dac-ar fi încercat această sesiune, apoi i-ar fi fost mai ușor. (dacă nu se prezintă, pierde doi ani).

Azi vremea s-a răzbunat. Cerul înnourat mereu și a și plouat. Noaptea însă a fost senin și clar de lună.

De la 0.30 la 1 am ascultat ”G.P.” – a transmis numai un ”Album” cu principalii artiști contemporani din România. M-am culcat la 1.15.

Luni 3 ianuarie 1966. Azi se împlinesc cinci ani  de la moartea (1961) chirurgului român N. Hortolomei (n. 1885). Aseară am stat pînă după miezul nopții și-am compus o scrisoare către Marioara St (Lică). Cineva  a spus despre poemele populare (folclor): ”cine, dintre marii poeți, n-ar vrea să-și pună semnătura sub versurile poeziei populare?” Am citit aseară o poezie de Octavian Goga care mi-a plăcut. ”Sara”: ”Balta și-a cernit năframa/ Ca o mamă întristată/ Florea soarelui pe cîmpuri/ Pleacă fruntea-ngîndurată// Zarea-și picură argintul/ Pe ovezele de aur, / Ostenit, din aripi bate/ Ca un vis prelung, un graur// Codrul cîntăreții-și culcă/ Doarme trestia bolnavă/ Dorm doi pui de nevăstuică/ Sub o brazdă de otavă// S-a oprit trudita moară/ Doarme apa la irugă/ Răzimat pe coate-adoarme/ Un cioban întins pe glugă// Doarme cerul și pămîntul/ Într-o dulce-mbrățișare/ Doar izvorul mai tresaltă/ Ca un sîn de fată mare”.

Azi dimineață Mircea s-a sculat la 5, și-a pregătit valiza și încă un bagaj, fiind hotărît să plece la Rădăuți, dar nu la sesiunea de examene, ci la ”Biroul pentru repartizarea forțelor de muncă”. Și-a luat rămas bun de la noi și tata i-a mai dat bani să aibă pînă la primul salar. A așteptat cursa împreună cu vreo șapte oameni, la Buhaianu la poartă, dar a luat numai patru dintre ei și Mircea a plecat pe jos.

M-am sculat abia la 10. Am visat tot soiul de năzbîtii (căutam gazdă cu Mircea prin Rădăuți. Apoi am visat stema U.S, pe cer înspre Siret, iar pe drum  mergeau la Bălinești o trupă de trîmbițași îmbrăcați în roșu și cu surle albe. În vîrful uneia, f lungi, erau așezate altele mai mici. Nu știu dacă are vreun simbol sau are vreo legătură cu întîmplările mele de pînă acum).

Cum m-am sculat, m-am îmbrăcat și m-am dus la Poștă și Bibliotecă. La Poștă n-a venit nici un ziar (am mai cumpărat două plicuri, de rezervă), iar la Bibliotecă era închis.

Neavînd ce face am început să mă gîndesc la apropiatul început să mă gîndesc la apropiatul sfîrșit de trimestru. M-am apucat să lucrez la trigonometrie și pînă seara am lucrat încontinuu, rezolvînd aproape 50 de exerciții și scriind mai bine de 11 foi.

Azi s-a deschis la Havana Conferința de solidaritate a celor trei continente. ”R.M.” a transmis articolul redacțional din ziarul ”Pravda” intitulat ”Forumul celor trei continente”. La 8 am mai prins un sfert de oră din emisiunea de la ”V.M”. S-a terminat canalul Irtîș – Kazahstan lung de 500 km dealungul cărora sînt instalate 22 de stații de apă. Am ascultat la radio ”Rapsodia română” de George Enescu. Am descoperit că semnalele de la ”Glasul patriei” și ”Jurnalul satelor” sînt luate din această minunată capodoperă. Azi s-au întîlnit la Tașkent (UzbekistanAiub Khan (Pakistan), Șahastri (India) și Kosîghin (U.S.) pentru a discuta problema Kașmirului. Începînd de la 1 ian 1966 a început greva muncitorilor din transporturile newyorkeze.

Mama și tata s-au culcat devreme azi (pe la 20) și eu am venit cu radioul în bucătărie. Pînă să adorm am ascultat diferite emisiuni la radio și am continuat să citesc ”Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray (1812 – 1863). Cu toate că, venit acasă, mi-am propus să  citesc cît mai multe cărți, printre care: ”Bîlciul deșărtăciunilor” – ambele volume – ”Note din America” de Ch Dickens și ”Opere” de Slavici (pt limba română), din toate acestea n-am reușit să citesc decît vreo 200 de pagini din ”Bîlciul...”.

Azi vremea s-a menținut frumoasă. De zăpadă nu se mai poate vorbi de mai multe zile. Chiar dacă pămîntul a fost alb de cîteva ori, asta a fost cel mult pt. o noapte. Spre seară s-a înnourat. M-am culcat la 23.30.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 417. Miercuri 21 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (140).


Luni 27 decembrie 1965. Aseară m-am culcat la 1.30. Totuși, azi dimineață am reușit să mă scol la 7.30 (singur). La ora 9 am ascultat la radio compoziția scriitorului ”Negru”, ”250 de pagini de bărbăți”, scrise în 1943. (Moscova). Am să încerc să fac o caracterizare a clasei a X-a D: Tănase Gh., Gherasim Toader, Țibu Silvia, Buliga Margareta, Tanasiciuc G., Petrovici Margareta, Andrișan Gh., Lungu C., Gușul Ghe., Lavric Ghe., Pînzar Cătălina, Zaharia Elena, Gafencu Marcel, Rusu A., Lupășteanu Elena, Lăpăștean Margareta, Vatamaniuc Ștefania, Popovici Aurelia, Grămadă Cezar, Toader Bădeliță, Ungureanu Mircea, Larionescu Marcela, Sîrghie Elena, Voca Viorica, Avram M., Luchian R., Popescu Felicia, Galan Elena, Simion V., Moisuc Maria, Popescu Dumitru, Olenici Dragoș. Din totalul de 34 elevi 14 sînt băieți și 20 fete; 19 sînt uteciști și 15 neUTC; 13 sînt la secția de engleză, iar 21 la franceză. În clasa a VIII-a  eram aprox. 40 la engleză. Rămînînd mereu (repetenți) am ajuns să fim numai 25. Pînă la anul sigur rămîn numai 20. Clasa formată anul ăsta nu-i chiar așa de bună ca acelea din care am făcut parte într-a 8-a (atunci eram pe locul I între toate clasele a 8-a și pe locul II pe școală. Asta s-a datorat tovarășei diriginte Ruscior Ana care a insistat pe lîngă profesori să-i asculte pe elevi pînă în ultima oră. Din clasa a 8-a și pînă acum cei mai buni din clasă au fost Gherasim și Gafencu. Anul ăsta s-au adăugat și Zaharia E. + Bădeliță Toader.

După ora 10 Mircea s-a dus la poștă. Nici o scrisoare. Mi-a adus însă un pachet de patru buletine ”Cărți Noi” trimise gratuit de ”Cartea prin poștă”. După cele citite în Buletinul Cărți Noi am alcătuit o scrisoare (c.p.) la Cartea prin poștă. Am lipit un cupon din buletin cu numele, profesia (profesor!) și adresa. Mai jos am făcut o comandă de cinci cărți, prospecte, cataloage, recenzii și material bibliografic din domeniul limbii engleze, ruse și al matematicii. Mircea a cumpărat și trei felicitări, un plic și timbre. Felicitările însă-s grozave: un greier și un  măgar fistichiu reprezintă o felicitare de Anul Nou!! Desenele și poeziile astea moderne nu fac doi bani. Pînă pe la amiază am citit mereu buletinele ”Cărți noi”. După masa de prînz am început să fac exerciții la trigonometrie. Din cîte-am încercat (8) toate mi-au ieșit. Pentru asta tata s-a mai bucurat. Nu-i place însă că-s străin cu totul de fizică (Se mai întîmplă, și încă destul de des).

Azi la Vorbește Moscova a transmis ”Emisiunea pentru tineret”. În facultățile tehnice din Moscova se fac cursuri de cosmonautică. A amintit despre ”Clubul internațional Globul din Krasnoiarsk” (Siberia) unde se adună tinerii, învață limbi străine, fac schimb de insigne. A transmis o relatare despre un doctor tînăr care-și iubea cu pasiune meseria și oamenii (Pescăruș în munți – RSS Tadjică). A cîntat cîntecul de muzică ușoară ”Frumoase sînt serile pe fluviul Oko”. R.P. Chineză emite emisiuni pentru U.(R.S.)S. (77 ore săptămînal). Seara am scris și eu două felicitări (”Primiți, vă rog,, cele mai sincere urări de bine cu ocazia anului nou. La mulți ani!” Semnat: Druguș Liviu, clasa a X-a D), una pentru tov diriginte Zăicescu Mihai și una pentru tov prof Pop Mihai.

Mircea a stat azi mai mult pe la tanti Lucreția. În casă se mai petrec unele scene de violențe, cu ceartă și strigăte. Apoi totul se limpezește, se împacă și… se ia de la început. Spre seară, după ce-am făcut exerciții (la matematică) cu tata, am făcut un pic de sport (22 flotări la podea). Fiind încălzit tare, am făcut o baie generală după care m-am simțit excelent. Seara, după o masă minunată (friptură, vin fiert) am lungit discuțiile și poveștile. Mircea a povestit cum a ajuns la Dorna, cu bicicleta, astă vară. (După calculele noastre a avut o viteză de 30 Km/ h. Mama și tata s-au culcat mai devreme (pe la 9), fiind ”obosiți”. Mircea pica și el de somn. Eu, ca de obicei, am stat pînă la 11.35, am scris în Jurnal și-am citit din cartea începută nu de mult. Mircea mi-a lipit prima copertă care se rupsese și amenința să cadă.

Azi dimineață a fost mai frig. Pe la 10 dimineața era un cer senin și un soare minunat. A ținut asta pînă a apus soarele. Apoi s-a instaurat din nou frigul.

Îmi place f f mult să ascult la radio, să aud diferite limbi și să-mi notez lungimea de undă a postului respectiv. Am un caiet făcut încă de astă vară în care am trecute 30 de emisiuni, transmis de diferite țări și în alte limbi. De multe ori ascult nu din plăcerea de a ști conținutul emisiuneii, ci să văd ce stat și în ce limbă transmite pentru a le putea trece în Caietul de ”trigonometrie”. Îmi place foarte mult să am totul scris (”documentat, măi, documentat! La dosar, măi!” – cum ar zice Zăicescu). Încă de mic îmi plăcea să adun hărți, fotografii, tăieturi din ziare ș.a. apoi am început să țin un caiet cu evidența cărților citite (pe care le-am scris pînă în clasa VII-a). Începînd din martie 1963 am început să țin aceste însemnări. La început mai greu (scriam laconic și destul de prost) apoi, odată cu vîrsta și cu înmulțirea cunoștințelor mele, am început să le dezvolt.

Acum pot spune că am cîteva pasiuni: 1) limbile, 2) radiofonie (în legătură cu limbile), 3) colecții de vederi; 4) corespondența (în legătură cu limbile, cu radiofonia și colecția de vederi). În corespondență majoritatea scrisorilor le țin în dublu exemplar din care unul îl țin ”la dosar”. Îmi plac mult aceste obiceiuri ale mele și n-aș vrea să mă dezbar de ele căci țin de unul din caracterele omului: a fi ordonat.

Marți 28 decembrie 1965. M-am sculat după ora 8 fiind obosit. Tata a scris la bătrîni și s-a dus de dimineață la poștă să ducă toate scrisorile. (L.D. ”Bătrînii” erau bunicii mei de la Cuizăuca, Orhei. Bunicul meu, Alexei Druguș, a plătit – împreună cu întreaga familie, mai puțin tata – vina de a fi fost primar ”sub români”, fiind deportați cu toții în Siberia timp de 20 de ani). Cartea poștală n-am putut să i-o dau pentru că tata s-ar fi supărat de cele comandate de mine (sînt sigur că nu se mai găsește nici o carte). La 9 am ascultat ”V.Mo”. După ”jurnalul presei” a transmis în cadrul rubricii ”La prietenii noștri” date în legătură apropiatul An nou în țările socialiste. Zilele astea are loc ”Sesiunea filmului R.P. Polone” (Varșovia). A spus apoi de Cuba (care serbează trei evenimente în prima săptămînă a noului an). Cu această ocazie a transmis cîntecul ”Trei continente” de Carlo Poeblo. Anul acesta a fost pentru U.S. un an de vizite, tratative, schimburi de delegații și noi acorduri comerciale. A rostit apoi cele 6 cuvinte pe care le dorește omenirea: Pace, Muncă, Libertate, Egalitate, Fraternitate, Fericire. În încheiere a transmis pentru Florin Negoiță din comuna Jariștea, regiunea Galați, cîntecul din timpul celui de-al doilea Război Mondial: ”Noapte întunecată” (”Teomnaia noci”). Pe la 10 am început să scriu o scrisoare pentru o școală medie-internat. Întîi am făcut o ciornă, apoi o copie în l română, apoi una în moldovenește (românește cu litere rusești). Cu astea mi-am pierdut timpul pînă la ora 14. Mi-am mai scris cîteva maxime din  ”Nansen” apoi am scos într-un caiet majoritatea orașelor din U.S. Am reușit să scot, cu ajutorul Dicționarului politic, 194 de orașe dintre care 33 sînt capitale. Nădăjduiesc să cer la ”R. Mos” cîte o vedere din aceste orașe. Mircea a fost la poștă și a dus cartea poștală. Iar nimic la poștă. Azi a fost pentru ultima dată Jana la consultații (a făcut două ore). Din aceste ore au ieșit 600 lei. Tata și Mircea sînt împotriva fleacurilor pe care le practic eu (orașele, vederile, corespondența) considerîndu-le ca inutile și copilărești. Un rol cît de mic au și ele.

Mircea a reparat azi bicicleta și a făcut-o să meargă bine. A mai avut azi o discuție cu tata despre viitorul lui (…). Am ascultat la 76 la ”V.M”. Azi i-a fost conferită lui Dolores Ibarurri (președinta Partidului Comunist din Spania) ordinul Lenin cu ocazia împlinirii a 70 de ani. Azi U.S. a mai lansat doi sateliți din seria Cosmos (102 și 103). Azi a fost prezentată rubrica ”Carnet cultural” și, în încheiere ”Sport”. La 8 am ascultat din nou ”R.M.”: a anunțat că a fost prins un spion pe teritoriul R.D.G. fiind instruit de americani și avînd în programul său de spionaj obiectivele militare ale RDG și URSS și de a instiga tehnicienii. El primea informații în pachete de jucării și în unele emisiuni muzicale transmise la radio și care păreau ”inofensive”. Spionul a recunoscut toată activitatea sa. La Moscova, la Casa prieteniei a avut loc ședința festivă închinată împlinirii a 18 ani de la proclamarea RPR, Ziua Republicii, sărbătoarea/ ziua națională a poporului român. Din partea sovietică a luat cuvîntul Ana Sukanova, vicepreședintă a Asociației de prietenie sovieto-română. V.M. și V.A (L.D.: evident, Vocea Americii) au transmis că R.D. Vietnam (F.N.E) a propus un armistițiu de 4 zile (20 – 23 ian 1966) cu ocazia Anului nou vietnamez. Azi a fost celebrată la Londra împlinirea a 900 de ani de la întemeierea Catedralei Westminster (28 decembrie 1085).

Azi am încercat să mă țin cu tot dinadinsul de programul meu. Cu toate acestea am reușit să-mi realizez doar o mică parte din el. După cină mi-am adus în sufragerie mai multe cărți printre care l rusă și l română. La l rusă am reușit să scot vreo 80 de cuvinte din partea a II-a a lecției Maxim Maxinici, să o traduc în întregime și să-mi fac cele două exerciții. Apoi am citit o dată, cu atenție, biografia și opera lui Slavici. În seara asta toți s-au culcat devreme. (Mama și tata fiind mai obosiți, pe la 8 și 15, iar Mircea pe la 10.

Tata, cu toate că e împotriva ”fleacurilor” mele, totuși mi-a spus că nu mă oprește să scriu, dar îmi spune că scriu degeaba (timp și bani pierduți). Eu însă vreau cu tot dinadinsul să-mi caut prieteni și  corespondenți (Dragi prieteni… din Lună!). La Chișinău am scris greșit cu g în loc de j (draghi în loc de draji). Acum e ora 23 și 20 min. După asta mi-am impus să stau și în seara asta ”un pic” mai tîrziu. Am început, deci, să citesc. Am citit din ”Bîlciul...” și m-a captivat tare mult. Am ajuns la pasajul din care este extras fragmentul din cartea de engleză (venirea dnei Sharp la Sir Pitt Crawley). La ora 0.30 s-a trezit și mama și m-a trimis la culcare. Totuși am reușit să mai stau încă 20 min și să ascult ”Glasul patriei”. La început a transmis un Buletin de știri (semnarea protocolului de mărfuri pe anul 1966 dintre RS România și Republica Cuba). A amintit despre festivitățile din lume cu prilejul celei de-a 18-a aniversări a Zilei Republicii (la Casa prieteniei popoarelor din Moscova, la Tokio și la Havana). Echipa de hochei a orașului București a reușit să cîștige ”Cupa Dunării”. A urmat apoi ”Azi în România” (Anul nou a început în fabrici și uzine: primul an din cincinal). La București s-a întrunit ”Comisia internațională pentru studierea și dezvoltarea ideilor”. După o pauză umplută cu muzică populară a transmis rubrica ”Cum trăim” în cadrul căreia dr I. Moraru – secretar general al sănătății și prevederilor sociale (L.D. probabil secretar de stat la Ministerul Sănătății) a vorbit despre asistența medicală în țara noastră, arătînd că țara noastră este printre țările cu cea mai bună asigurare medicală. În încheiere a transmis de la Sala Palatului recitalul de muzică ușoară al tinerilor cîntăreți francezi printre care și Michel Varene care a acordat un interviu. (Cînd am plecat să mă culc, mama a avut grijă să-mi spună să nu aprind chibrituri în verandă pentru că pot fi gaze de la butelie (f just!).

Azi vremea a fost tare frumoasă. Cerul a fost senin și soarele a încălzit puternic. Zăpada s-a topit și n-a mai rămas deloc.

Miercuri 29 XII 1965. Astă noapte m-am culcat la 1.30 (am stat să ascult ”Glasul patriei” crezînd că va fi Poșta Radio, ca în fiecare marți, dar m-am înșelat. Azi dimineață n-am reușit să mă scol decît la 9. Afară atmosfera încremenise, cu cerul acoperit și pe pămînt o ceață rară. Cu greu m-a lămurit mama să mă îmbrac și să merg în sat. Mi-am luat bicicleta și mai întîi m-am dus la Poștă și de acolo la Minigeni, la cooperativă (dar era închis). La poștă am avut două felicitări (de la bunița și de la Dănuț) și felicitare de la Moscova. Mi-a trimis, pe lîngă felicitarea f frumoasă (”Sincere felicitări de ziua Republicii și a Anului Nou. Vă dorim fericire și sănătate! La mulți ani!” Semnat: Radio Moscova.) am găsit în plic și programul emisiunilor pentru perioada octombrie 65 – aprilie 66 și obișnuita prezentare a postului de radio Moscova. (o folosește de cîțiva ani și ar fi cazul să o schimbe: scrie tot romînă în loc de română, RPR în loc de RSR). Am fost fericit că am primit această felicitare. Cu ocazia aceasta mi-am aranjat colecția de scrisori de la Radio Moscova. În total am 15 scrisori primite: 1962 – 1; 1963 – 2; 1964 – 4; 1965 – 8). Dimineața am ascultat emisiunea de la VM: La invitația RDV va pleca în această țară o delegație a US în frunte cu Al Șeleapin. Hidrocentrala Kuibîșev de pe Volga a împlinit 10 ani de la darea ei în folosință. A mai transmis cîteva date despre Venus  2 și 3 + Cuvîntarea lui Titov despre cosmonautica sovietică și americană. Seara n-am reușit să mai ascult pentru că bruia și mă enerva prea tare.

Tata s-a dus de dimineață la Sesiunea Sfatului popular și s-a întors după ora 17. (A luat cuvîntul și a vorbit pe ton ridicat despre ”mîncărimea” dintre salariații comunei: școala cu sfatul, cooperativa cu C.A.P. ul . Mulți l-au aprobat. În acest timp eu cu Mircea am tăiat cu fierăstrăul 20 de lodbe. În urma unei discuții de ieri, Mircea s-a hotărît să plece mîine la București să lucreze. Mama n-a fost de acord și, după aceea, și tata. (încă 18 zile să mai stea acasă). Mama a început să-mi lucreze mînecile la flanea. Pe la 16 a început să ningă și culoarea neagră a fost înlocuită cu albul zăpezii.

Joi 30 decembrie 1965. Ziua Republicii. 18 ani de la alungarea din țară a ultimului monarh. Aseară m-am culcat pe la 9.30, dar cred că am stat pînă pe la 12 vorbind cu Mircea. Adică mai mult a vorbit el, povestindu-mi basme, povești și alte întîmplări mai mult sau mai puțin adevărate (about girls). Azi dimineață m-am sculat la 9. Am ascultat V.M.. Azi a transmis la început o revistă a presei din Moscova: Pravda a scris despre ”Un drum măreț” (about 30th December). De asemenea și Izvestia. RSS Gruzină a fost decorată cu Ordinul Lenin pentru succese în construcția economică, socială și culturală. A făcut apoi o prezentare a Muzeului de istorie din Harkov și în special despre bustul lui Lenin amplasat acolo (din 1936). A transmis apoi reportajul ”Moscova de azi și de mîine” în care a transmis cam următoarele date f interesante. Moscova consumă zilnic 520 de litri de apă. (L.D.: probabil pe cap de locuitor, cu tot cu industria…).  Această cerință este satisfăcută de cinci stații de pompare (în 1966 se va mai construi una). Moscova are o suprafață de 900 de km 2  din care 1/5 sînt spații verzi. Pentru extinderea continuă a spațiilor verzi se plantează anual 250 mii de copaci. Există 3000 de șantiere. În prezent există 985 școli și pînă la sf anului viitor vor fi 1000. Tot în 1966 în Moscova se vor construi 6 cinematografe și 100 de magazine. În Moscova claxonatul este interzis. A prezentat apoi cîteva date despre familia lui Piotr Lobai din Magnitogorsk care a contribuit la ridicarea acestui oraș și a combinatului metalurgic. Tot el a elaborat și prima șarjă (1935). Are 5 fii dintre care unul a lucrat în India unde a elaborat prima șarjă la un combinat cosntruit de ei. A repetat apoi relatarea ”Ștafeta spre Venus”. În încheiere, a cîntat cîntecul ”Iarna” (săltăreț).

După ce-am mîncat, Mircea a făcut curățenie în sufragerie, iar mama a început să se pregătească pentru Anul Nou. Pînă la 6 n-am învățat nimic și nici n-am citit cum am crezut eu că voi face. Mi-am cusut bine servieta cu ață pescărească pe la colțuri, apoi mi-am cusut și cureaua. Pe la 12 am început să tai lemne cu Mircea; am curmat, am despicat și am adus cîteva lăzi cu lemne în casă. S-a completat cu lemne despicate un rînd din săliță.

De dimineață – un cer neobișnuit de senin. Puțina zăpadă ce a mai căzut ieri aproape a dispărut și predomină iar culoaea neagră a cîmpurilor încălzite. Soarele era destul de puternic și era o plăcere să stai pe-afară. De asta am stat și eu mai mult la aer. La 6 am ascultat Moscova. În primul rînd a transmis poporului român cu prilejul zilei naționale – 30 decembrie. După un radiojurnal a transmis comentariul lui Vladimir IlinDe ziua celei de-a 18-a aniversări”. A transmis apoi un reportaj despre orașul Sverdlovsk (Combinatul Uralmaș) și legăturile sale de prietenie cu orașul Timișoara. În încheiere a transmis ”Forța dătătoare de viață a ideilor comunismului” (Pravda). Pe lîngă asta a transmis multă muzică populară românească și rusească. Am ascultat și postul de radio Timișoara (397 m) de la 5.30 la 7. În continuare, ”Vorbește Bucureștiul” a transmis în mai multe limbi pe care nu le-am înțeles. De la 7 la 7.30 pentru Polonia și Bulgaria, De la 7.30 la 8 în indiană, arabă) De la 9.30 la 10 Parla Bucarest, Republica Socialista di Romania.   La postul nostru de radio se transmite o emisiune de cîteva ori pe zi: ”O zi din viața României Socialiste”. Din planurile arhitectonice ale orașului București: se vor termina cartierele Drumul Taberei și Balta Albă. În Balta Albă vor locui 120.00 locuitori, adică populația unui oraș de mărimea Sibiului, Galațiului sau Constanței. Se va construi Studioul de televiziune și Institutul PolitehnicGh. Gheorghiu Dej” cu o capacitate de 10 mii de studenți, ocupînd o suprafață de 200 ha.

Tata a luat azi salariul. Cu banii de la Jana (600) + completările de salar pe lunile trecute + 60 de lei o decontare (fără să plătească C.A. R ul) a adus peste 3000 lei, din care 2300 sînt datorii. În seara asta s-a discutat despre plecarea lui Mircea la București (probabil de luni). Mircea a început să se pregătească și să-și adune lucrurile lui. Mama a muncit cam mult azi și i–a fost rău (din cauza reumatismului). După un ceai și o pastilă i-a mai trecut.     (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 416. Marți 20 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (139).


 

Sîmbătă 25 decembrie 1965. Ziua întîia de Crăciun. Prilej de bucurie pentru copii și de distracție și veselie pentru toată lumea. În alte țări se oficiază servicii religioase (Ziua lui Hristos). Cum sînt un ateu convins, consider toate astea fără rost și țin ziua aceasta ca pe o zi liberă, pentru distracții. Aseară am stat pînă după ora 12 și-am citit ”Bîlciul deșărtăciunilor” care pe măsură ce intră în acțiune devine mai frumos și mai pasionant. Azi ziua s-a menținut puțin geroasă. Atmosfera a încremenit în această stare de două zile și cred că va mai ține încă cîteva.

Azi dimineață m-am sculat după 7.30. Am făcut program de sport (exerciții de gimnastică și flotări la podea (20), apoi am făcut baie părții superioare a corpului, după care mi-am luat pantalomnii mai buni și bicicleta și m-am dus la Poștă să duc o scrisoare (pentru Botoșani). Pe drum m-am întîlnit cu Gheorghe Horodincă. Acesta mi-a povestit despre profesorul lui de matematică de la Siret (care-i f tîmpit) (în întreaga clasă sînt 12 căzuți și restul medii de 5). Din cauza lui va veni la Rădăuți (poate chiar la internat). Pe drum m-am întîlnit cu ”tov. director al Școlii generale GrămeștiPanțir Alexei”. Pe drum unii săteni m-au salutat (n-am avut răgaz să le dau eu salut). Înapoi acasă am venit tot cu Gh Horodincă, pe lîngă bicicletă. Azi mă așteptam să primesc felicitare de la Moscova ca-n fiecare an (1962 – 27XII, 1963 – 22 XII, 1964 – 23 XII) dar n-am primit. Stăm foarte prost cu abonamentele anul ăsta (n-avem nici unul). Pînă la amiază am stat degeaba, am ascultat radio (tot timpul azi a fost o muzică excelentă) și-am avut discuții cu Mircea, tata sau mama. Am luat masa pe la 12, după care am început să mai fac cîte ceva la engleză. Pînă seara am tradus aproape o foaie din Gulliver s Travels by Johnathan Swift. Mi-am mai omorît timpul jucînd table sau dame și vorbind cu ceilalți ai casei. La ora 18 am ascultat Vorbește Moscova. Azi se împlinesc 45 de ani de la  constituirea R.S.A. Ceceno-Ingușă. Cu acest prilej ea a primit ordinul ”Lenin” – cea mai înaltă distincție sovietică. În încheiere a vorbit despre cinematografele din Moscova. În capitala U.S. sînt în prezent 105 cinematografe (al 105 –lea a fost inaugurat ieri), iar mîine se inaugurează al 106 – lea, avînd o destinație specială. Aici se vor prezenta numai filme satirice care vor biciui rămășițele vechii orînduiri. Pe lîngă aceste cinematografe mai sînt încă 20 de cinematografe de vară cu capacitate foarte mare. Zilnic, cinematografele sînt frecventate de 300 000  de moscoviți. În Moscova există un cinematograf panoramic (cu trei aparate de proiecție) – Pacea; și unul de circopanoramă (11 aparate de proiecție) la Expoziția Realizărilor Economiei Naționale.

După cină a fost un pic de ceartă (Mircea s-a supărat că nu va pleca mîine la Rădăuți). În tot timpul zilei de azi Radio București nu a rostit cuvîntul ”crăciun” (a fost rostit aseară, dar s-au corectat pe parcurs). Restul țărilor au transmis. Am ascultat o emisiune la ”Eu” despre un Nicușor, doi părinți, ministrul diriginte și alți membri de partid. Moș Gerilă + Moș Crăciun = Moș Cră-cilă = diriginte (crăcănat) (colectiv, instructor de partid, membru de partid, lupta de clasă, cl X-a, biserică, dumnezeu, porniți înainte tovarăși, 23 august, Crăciun, 10 mai). Dac-ar fi toate cu lapte…. (L.D. Presupun că era o emisiune de la ”EuRopa liberă” în care era ironizată noua familie conducătoare a României și, desigur, regimul politic comunist).

La 22 fără ceva am ascultat ”Gavarit Maskva” – v russkii iazîk – cîteva cîntece în limba romînă a lui Vasile Veselovski (”Chitara” ș.a.). Pe la 22.30 am început  să-mi organizez cunoștințele mele despre Radio Moscova și sugestii cu privire la emisiunile acesteia. Mi-am alcătuit un carnețel de 1,50 lei pe care l-am împărțit în nouă părți neegale între ele. Iată cum: 1. Cîntece cerute de ascultători; 2. Cosmonautică; 3. Cinematografie; 4. Vederi; 5. Fotografii de scriitori, poeți ș.a.; 6. Literatură; 7. Pictură; 8. Actualități din viața moscovită și sovietică; 9. Personalul redacției 10. Viața sportivă în U.S. Toate aceste rubrici le-am  ”completat” fie cu ceea ce știu, fie cu ceea ce vreau să știu (sau să am și care trebuie cerute de la redacție). Acum e ora 24 fără 25 min. și eu scriu în Jurnal și ascult muzică la Radio București (programul I): de mai bine de jumătate de oră ține o muzică modernă dar adormitoare. În seara asta am de gînd să ascult ”Glasul patriei”. Pînă una –alta să mai trag în condei vre-un prof. – doi.

Bondor Aurelia – profesoara mea de matematică din clasele a 8-a și a 9-a. Cam voinică, necăsătorită și se poartă foarte corect. Are un păr bogat pe care-l poartă făcut permanent numai la spate. Se ține grozav de cinstită și corectă. Cîteodată, pentru a nu considera cineva că i-a făcut o nedereptate pune notă peste normă (cazul meu). Ca metodă de predare specifică: studiul individual, iar în clasă numai ascultare. Persecută fățiș, rîzînd chiar de unii (Ungureanu Mircea și Lavric Gheorghe). Asta pentru a învăța ei matematică. Pînă anul trecut avea o manie: aceea de a scrie numaidecît pe cineva în condică. Anul ăsta, nemaifiind condică, se limitează numai să facă observații și să țină morală. În timpul orelor are două (sau mai multe) metode de a striga elevii. Fie numai pe numele mic (acesta îl rostește cu veselie și bună dispoziție), fie numele întreg (rostit grav și apăsat). Cînd nu folosește niciuna din astea, folosește alte două: a) tovarășul xy și b) scoate ea cîte o poreclă care să nu fie supărătoare: de ex. mie îmi spune Liviuț, lui Pîrghie – Pițigoi; lui Andrișanmaestru, iar mie îmi spunea anul trecut ”geometru”. Cînd se supără pe noi nu mai face ore în plus și-i ține mult supărarea.

Teleagă Demil profesor de fizică. O ținută atletică, înalt, poartă părul scurt și haine ușoare pe el. Se poartă după tipicuri: se rade de două ori pe săptămînă (joia și sîmbăta). Își asortează la culoare cămașa și pantalonii. În clasa a 8-a, a 9-a și în trim I din acest an a purtat cămașă și pantaloni kaki. De la o vreme poartă cămașă și pantaloni de culoare închisă (aproape neagră). Nu-mi pot explica cum poartă aceleași haine de atîția ani (poate are mai multe la fel). În clasă intră tot după tipic: intră cu dreptul înainte și se lasă ușor pe genunchiul stîng. Are mereu cu el un caiet de fabricație proprie în care-și trece notele (să nu-l șmecherească alții). Are un sistem de predare și de ascultare cu totul aparte. La începutul trimestrului predă timp de douăsăptămîni, după care ascultă vreo două (săptămîni); apoi intră la normal. Cînd predă umple lecția cu tot felul de snoave și aplicații foarte practice. La ascultare nu permite să se sufle. Dacă cineva încearcă, bate cu creionul în catedră și zice: ”Vă rog, deja scade temperatura...”. Cîntărește notele foarte bine: ”vă rog, e 4.50; te mai întreb ceva poate îți dau cinci”). Atît la ascultare cît și la predare nu cere cine știe ce disciplină, ci numai atrage f blînd atenția, ciocănind cu creionașul lui în masă, zicînd: ”Sssst, vă rog!…” O singură dată l-am văzut nervos (cazul cu Istrătoaie Modest și Gigi Simionesi) și tot o singură dată a scris în condică (anul trecut, pe mine). Are vorbe tipizate: ”Vă rog!” folosit 1) cînd începe să predea lecția; 2. Cînd pune nota; 3. Cînd atrage atenția cuiva. E un profesor iubit de toți, prin faptul că se poartă f popular cu noi. Din clasa 8-a, a 9-a și anul ăsta am fost mereu (responsabil) cu materialele la fizică. El, întotdeauna, f galant ieșea ultimul din cancelarie cu țigara în colțul gurii; dacă nu era material (îmi) făcea un semn cu mîna și strîngea din buze; dacă era (material) făcea semn cu mîna să merg(em) sus. Urcam scările împreună cu el, foarte tinerește, el mereu zîmbitor și glumeț cu toți. De multe ori îl vedeam prin oraș, pe bicicletă, conducea numai cu o mînă și cu nelipsita-i țigară în cealaltă. Ce a făcut, numai el știe, dar și-a atras dragostea și simpatia tuturor (cu toate că dă note destul de mici). Ăsta-i profesorul nostru de fizică.

La ora 0, după ce a spus ultimele știri, programul I și-a încheiat emisiunea, după care a cîntat imnul (tot cel vechi). Deoarece a început emisiunea în limba germană am mutat pe programul II la 550 metri. Am încercat să compun o scrisoare pentru elevii sovieticii cu care să corespondez. Am reușit să înjgheb ceva, dar dar nu știu dacă voi putea traduce, cred că va trebui să cer ajutorul profesorului de engleză. La ora 0.30 pe lungimea de undă de 339 m am ascultat ”Glasul patriei”. În scurtul Buletin de știri a fost amintită ceremonia patriarhului Iustinian de la biserica ortodoxă română, care a spus în încheiere: ”… în lumina învățăturilor evanghelice să iubim aproapele nostru și să iubim pacea în lume”. Apoi a urmat rubrica ”Meridiane românești” care a informat auditorii despre ”succesele din fabrici și ogoare”. A amintit și despre vacanța de iarnă a elevilor care-și petrec revelionul la Palatul pionierilor. O mică statistică din întreaga populație a țării: la fiecare trei locuitori unul este depunător la CEC. În punctul trei al programului, crainicul a spus cam așa: ”Nopate bună de Crăciun”, ”este noaptea Crăciunului”, ”este seara Crăciunului”, ”apar îngerii liniștiți și-n casă arde focul”. A spus apoi despre ”pregătirea Crăciunului”, ”tăierea porcului de Ignat, gospodinele care pregătesc nelipsiții cîrnați și caltaboși” etc. În noaptea de ajun este sărbătoarea copiilor care vin să colinde și așteaptă această noapte cu nerăbdare și emoții. Este vorba despre colindătorii care, în schimbul veștii că se apropie Crăciunul și a drăgălășeniei lor, primesc plăcinte calde, colăcei, mere, nuci etc. A recitat la radio și cîteva colinde vechi: ”Dom, dom să-nălțăm/ Am plecat la vînătoare/ Dom Dom să-nălțăm….”, apoi ”Moș Crăciun cu plete dalbe/  Să-mi aduci daruri multe”, ”Din bătrîni se povestește…. Moș Crăciune ia ghicește? Niciodată n-ai ghicit”…. Crainicul a urat auditorilor ”Sărbători fericite!” după care s-au transmis cîntece populare ca: ”Bun îi vinul ghiurghiuliu/ Cules toamna pe tîrziu”. Radioteleviziunea română, Str Nuferilor nr 62, România). Am stat și-am scris în Jurnal pînă la ora 1.15. Cînd vroiam să caut ”Glasul patriei” pe unde scurte hop și tata care m-a certat un pic și mi-a luat aparatul. Neavînde ce face a trebuit să mă culc. Nu înainte însă de a-mi destinde mușchii și de a citi cîteva rînduri din ”Bîlciul...”. M-am culcat la ora 2.

Duminică 26 XII 1965. Cu toate că astănoapte m-am culcat foarte tîrziu, azi am reușit să mă scol pe la 8. Tocmai atunci venise Horodincă cu laptele și Muț era dezlegat. Omul a trebuit să intre și să stea în casă pînă l-a prins Mircea pe Muț și l-a legat. Dimineața fac înviorare. Fac cam cîte 16 flotări și exerciții de gimnastică. Pînă la amiază mi-am pierdut vremea  umblînd și stînd prin camere. De pe la 12 m-am apucat să traduc în continuare din ”Gulliver s Travels”. Mi se pare că acum e mult mai ușor de tradus (am prins și gustul). Nici azi n-am avut nimic la poștă și asta nu-mi place deloc. Dacă nici mîine nu mai primesc, atunci…

După o masă copioasă am ascultat pînă la 16 numai la radio (Petre Pleșca hirotonisit de Papa de la Roma). Dv. (L.D. Presupun că știrea a fost auzită la postul de radio Deutsche Welle – Unda germană – dar fiind probabil atenționat de părinți să nu scriu despre posturile de radio interzise, încercam doar o sugerare spre ulterioară aducere aminte…Deci, Dv = DW). Am ascultat ”Satira și umorul” – o emisiune compusă din scenetele ”consumate” în timpul acestui an. Apoi m-am culcat pe canapea (mă ajunsese somnul  și în sugragerie era f cald) și am tras un pui de somn pînă aproape de 17 cînd m-a sculat repede mama  și mi-a spus că vine doamna Tomaziu. Nici n-am apucat să mă șterg pe la ochi c-a și intrat. Am îngînat un ”sărumîna”, am mai stat un pic și m-am retras cu aparat cu tot în bucătărie. Aici am ascultat muzică și alte ”țuici”. La ”Moscova” a amintit azi pentru prima oară de ”cele 30 de ore de pace cu ocazia zilei de Crăciun”. A amintit, de asemenea despre principalele evenimente petrecute în U.S.: 1) S-a sărbătorit a V-a aniversare a F.N.E. (L.D. Probabil este vorba despre Frontul Național de Eliberare din vreo țară asiatică, posibil Vietnam); 2) la 21 dec s-a semnat acordul de ajutor tehnic suplimentar pentru Vietnam; 3) 20 dec. – îndeplinirea înainte de termen a septenalului sovietic în siderurgie; 4) Au fost lansați pînă acum 101 sateliți ”Cosmos”; 5) 25 dec – Festivalul artistic ”Iarna rusească” la care participă invitați din 22 de țări. Elevii sovietici iau vacanță la 30 decembrie.

Doamna Tomaziu a stat cam multișor. După asta, mama s-a dus cu tata la Puiu Marian, cu gînd să-l cheme la noi. Fiind ”aglomerație” acolo, au fost nevoiți să se întoarcă. Pe masa din sufragerie era o sticlă cu vin roșu și un păhărel cu lichid roșu; crezînd că-i vin l-am dat peste cap. Dar m-am înșelat amar: era oțet de calitate bună. M-a usturat pînă ce mi-am ”uns”  gîtlejul cu un pahar de vin de vișine. După masa de seară toți s-au culcat, iar eu am rămas să-mi scriu impresiile zilei de azi. Tata, precaut, mi-a luat aparatul ca să nu stau tîrziu. Pe la 22 și ceva însă m-am dus în sufragerie și am urmărit șirul de emisiuni de la ”Radio București”, de la 22 la 22.30 și de la 0 la 0.30 pe lungimea de undă medie de 397 m. A dat foarte multă muzică ușoară românească. A cîntat ”Serenada tinereții”, ”Gabriela” și ”Viva la musica!” (italiană). A cîntat Ilinca Cerbacev ș.a. După a doua emisiune în limba italiană am ascultat ”Glasul patriei”. Programul a fost sărac de data aceasta. I-a lipsit Buletinul de știri. A început cu ”Meridiane românești” apoi a continuat și a terminat cu emisiunea lui Radu ProdanWeek end la Radio București”. Au interpretat: Sanda Brîncuși și Bogdan Anton. S-a făcut o vizită la ”Muzeul satului” din Herestrău. A prezentat, rînd pe rînd case din toate regiunile țării alăturînd și cîte o melodie din locurile respective. (Casă din Bărăgan – ”Grîușor din Bărăgan”, Casă din Oltenia – ”Cîntec din Oltenia”, Casă din Banat – Cîntec din Banat, Casă din Sibiu – Fetele de la Sibiu (Maria Badiu), Casă din Munții Apuseni – Cîntec de la Tîrgul fetelor de pe Muntele Găina, Casă din Oaș – Dansul fecioarelor, obicei popular oșan, Casă din Moldova – un cîntec de nuntă moldovenesc, Casă din Dobrogea – Fată dobrogeană. Iată programul de la Glasul patriei (L.D.: este scris un program  pe ore și lungimi de undă – nu le mai redau aici). Orele sunt ora Bucureștiului, cu două ore înainte de Greenwich.

Azi n-a fost chiar așa de frig și spre seară s-a lăsat o ceață destul de deasă. Avem noroc de o iarnă blîndă, fără zăpadă prea multă și încă n-am avut pînă acum nici un viscol mai serios.

Mircea s-a hotărît să-și facă și el un ”jurnal” (dar nu ”zilnic” ca al meu). Jurnal = caiet în care se înseamnă întîmplările zilnice ale unei peroane (Dicționarul limbii române moderne). Probabil îl va începe de la 1 ian. 1966 și la început va scrie din amintirile sale din copilărie. Mircea are în ianuarie sesiune, dar nu se pregătește.

(L.D.: Am pomenit în însemnările pentru această zi de doamna Tomaziu. Era soția preotului Tomaziu din satul nostru, Grămești, preot înrudit cu vestitul Nicolae Tomaziu, despre care Curierul de Iași scria anul trecut:  Pe 26 octombrie 2017, viaţa pământeană a lui Nicolae Tomaziu, martir al temniţelor comuniste, lua sfârşit. La acel moment, în vârstă de 101 ani, era ultimul supravieţuitor al lagărului de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, spaţiu de exterminare a deţinuţilor politici creat de comunişti în anii 50. Retras la Iaşi la începutul anului 2017, Nicolae Tomaziu şi-a aşternut pe hârtie memoriile unei vieţi în care a traversat un secol de deznădejde şi speranţă, de tortură a călăilor comunişti şi lumină a credinţei în Dumnezeu. Curierul de Iaşi vă prezintă în exclusivitate un serial ce cuprinde fragmente din amintirile lui Nicolae Tomaziu care reflectă anii participării sale pe frontul celui de-al doilea Război Mondial, experienţele cumplite din cei şapte ani de temniţă grea, dar şi relaţia sa cu Divinitatea.” Memoria martirului Neculai Tomaziu este minunat păstrată de Cătălin Tomaziu și Mihaela Tomaziu – Todosia, din Iași, Mihaela fiind nepoata fostului meu profesor și mentor din anii facultății, profesorul Mihai Todosia. Cîteva extrase din aceste memorii pot fi citite la linkul următor și la cele trecute la sfîrșitul articolului din Curierul de Iași: http://curierul-iasi.ro/nicolae-tomaziu-memoriile-unui-martir-longevitate-si-misiune-spirituala-ii-24511    ).

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 415. Luni 19 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (138).


A șaptea vacanță de licean prostuț. Vacanța de iarnă 23 decembrie 1965 – 8 ianuarie 1966. Clasa a X-a. Aveam 15-16 ani. Grămești, Siret, Rădăuți.

 

Joi 23 decembrie 1965.  Ieri a fost urît și a plouat. Spre seară a nins. Frig și îngheț. M-am sculat la 9. Mi-am pus corespondența în ordine și pînă la 10.30 am scris Jurnalul pe ieri. Mama și tata au plecat la școală. Mircea a avut grijă și mi-a pregătit dejunul. Avînd destul timp aș vrea să fac cîteva caracterizări profesorilor:

Zăicescu Mihai – profesor de științe biologice. Poartă părul în jos, cu cărare, și este mereu îngrijit și pieptănat. După vorbă pare a nu fi român. Folosește f f des cuvîntul ”măi”, repetat în mod exagerat. Ca profesor e bun și ca diriginte e și mai bun. Se pare că are multe ”unelte” și pîrîtori pt că a aflat multe din viața elevilor săi. Ține tare mult la elevii buni (Gherasim, Zaharia). Face totul pe bază de document (motivarea absențelor și cazurile de indisciplină). Elevii în cauză trebuie să dea declarații scrise. Știe să se poarte cu elevii. După mine, e destul de șmecher. Reușește să facă abonamentele 100%, trecînd abonamentul său pe numele lui Rusu, dar îl primește el. Cînd e supărat vorbește încetul și nu se uită în ochii noștri. Îi place să îndeplinească ”ordinele” tovarășei directoare și să fie corect în toate. După cîte ne-a povestit el se pare că are un suflet bun. Știe să ”ardă” elevul care a greșit, cu exemple foarte bune legate de anatomie,

Pop Mihai. – profesor de engleză. E tînăr, proaspăt absolvent de facultate de limba engleză. Noi am fost primii săi elevi. La început mai roșea cînd făcea cîte o greșeală. Pe atunci încă nu deosebea culorile (alt motiv de a roși pînă în vîrful urechilor). De altfel e un profesor destul de sever, secretar al org. UTC Liceul nr 2. Mic de statură, cu părul dat pe spate (negru) și destul de chipeș la față. Vorbește un pic peltic, ceea ce-l ajută la limba engleză. Are încredere în mine și știe că vreau să-i urmez cariera.

Pînă la amiază am scris Jurnalul pe ieri. După 12 a venit și tata de la școală (a avut ședință de analiză a învățămîntului pe trim. I). A avut iar discuții tari cu Panțir. Azi popa a umblat deja cu ajunul prin partea asta de sat. După masa de prînz (felul II l-am mîncat aseară) am început să scriu scrisori. Am scris, pînă seara următoarele scrisori: la (Radio) Moscova (eu), la Radio Moscova (pt Mircea; într-un plic aparte, cu scrisul lui), lui Puiu Florin  – toate în plicuri de mapă, cu timbru mic cu Harap Alb pe el (L.D.: Florin Petrovici, zis Puiu, era nepotul tantei Tinca, sora buniței, văr de-al doilea cu mine și cu Radu Costea, zis Dănuț – nume care au apărut în Jurnal în perioada șederii mele la București); buniței (scrisoare începută de mama și terminată de mine, o c. p. la Cartea prin Poștă (cărți de limba germană, italiană și spaniolă). (Pe 18 dec. Am primit două c.p. de la Cartea prin Poștă și-mi spune că în afară de Omul invizibil de Wells și de Trei într-o barcă de Jerome K Jerome, nu-mi poate găsi nimic altceva).  După prînz am ieșit cu Mircea afară, am curmat și-am despicat niște lodve. Azi Muț a rupt lanțul; s-a făcut tare rău. Mama a fost ocupată cu pregătirea porcului.

Vineri 24 decembrie 1965. Aseară am stat pînă după ora 11 și-am scris vreo 10-15 maxime culese de Mircea din ”Europolis” sau din alte cărți (despre dragoste). Apoi, stînd în pat, am citit din ”Bîlciul deșărtăciunilor” de Thakeray. Azi dimineață m-am sculat la 7, am făcut înviorare, și-am început să citesc din ”Învățați limba engleză fără profesor”. Am reușit să citesc partea introductivă și primele două paragrafe din partea I. Mi-am însușit regulile de citire, dar mi-e mai greu să țin minte substantivele cu tot cu articol. Am citit și la limba engleză de două ori cele 300 de cuvinte puse în plan pe ziua de azi. Fiind ajunul crăciunului azi a fost treabă pînă peste cap. Eu am despicat lemne pentru bucătărie și dormitor și-am mai ajutat prin casă. Mircea a făcut curat în dormitor și sufragerie. Tata a fost în sat, a dus scrisorile la Poștă și a adus un sac cu boabe de porumb. A fost pe la noi Amăiestroaie (cu o sacoșă cu brînză). Am continuat să citesc ”Bîlciul” și a început să-mi placă. Neavînd ce face m-am mai uitat o dată la vederile din colecție, încercînd să fac o clasificare, dar m-am enervat și le-am amestecat iar. (total 180 lei). După masă mi-am scos cărțile și ziarele de engleză, uitîndu-mă prin ele și scoțîndu-mi pe hîrtie unele materiale care-mi vor folosi la ”îmbunătățirea emisiunilor de la Radio Moscova”. Azi a fost Jana la oră. Mircea a stat și el și au lucrat cu tata probleme la fizică. După asta Mircea s-a dus la prăvălie la Bălinești (și-a cumpărat ce nu trebuia: țuică) apoi la cooperativa din Grămești după gaz. Azi toată ziua s-a menținut un ger…. ca înainte de Crăciun.

Încerc să continui caracterizările profesorilor. Poate am să fiu nedrept spunînd unele lucruri despre ei, dar cel puțin așa mi s-a părut mie și așa-i caracterizez. N-am ce le face! Ăsta-i norocul lor. Mai tîrziu, să mă critice.

Prof Savin Ana – profesoară de rusă. Ne-a luat abia anul ăsta și datorită ei a început să-mi placă și rusa. Are o statură mică (chiar prea mică). Are ochii albaștri și blînzi (cum îmi plac mie). Se poartă frumos cu elevii în timpul orei și, la ascultat, încearcă să-l ajute pe elev, fără să-l încurce și fără să-i dea ”mură-n gură”. Vorbește mult pe rusește în oră și cred că e profeasoara cea mai bine pregătită în acest domeniu din toată școala. Am observat că e corespondentă la ”Zori Noi”. În general, îmi plac oamenii comunicativi și harnici la scris (ca mine…).

Prof Bucătaru Ana – profesoară de muzică și cor, iar de anul ăsta este dirigintă la clasa X-a E (umanistică). E profesoară în vîrstă și cu experiență. Din cauza staturii (mică) și a nasului ei, unii i-au scos supranume (”Rățușca”, ”dopul”, ”bombonica”). În clasele a VIII-a și a IX-a am avut-o ca dirigintă. În această calitate era foarte bună. Își menaja clasa și iubea elevii care o înțelegeau. De multe ori venea în clasă și întreba: ”Vreo supărare? Vreo durere?” Cînd se enerva (și asta numai cînd vorbea cineva în oră sau era obraznic) striga fortissimo: ”Vorbește, vorbește, taaaaci!!!”. Încă din clasa a VIII-a ținea tare mult la Gherasim.

Prof Croitoru Mihai – profesor de filozofie. Predă numai la clasele a X-a și a XI-a. De abia anul ăsta a venit de la Suceava. De la început s-a impus prin severitate. Ca trăsături fizice îl caracterizează o frunte lată și un păr frumos, ușor ondulat. Are cunoștințe vaste din toate domeniile, iar la orele de curs este foarte explicit. Consideră ca o datorie a profesorului să folosească ultima oră din trimestru pentru distracții și destinderi. Știe să șfichiuiască cu vorba; în clasă nu admite nici cea mai mică indisciplină. O (altă) caracteristică: are scrisul foarte asemănător cu al tatei.

Prof Luchian Ecaterina – profesoara de istorie. Ne-a luat de-abia de anul ăsta. Ca statură e zveltă și tare subțirică. Are de abia vreo cinci ani de servici. În anii trecuți era foarte îngăduitoare cu elevii. Acum însă, a ”îmbătrînit” și e severă (pune greu un 10; media 10 nu este în clasă). Își iubește tare mult obiectul.  Idolul ei în istorie e Napoleon. Cînd vorbește despre el declamă cu patos; odată, povestind, i-au dat lacrimile… la moartea lui. Îi admira curajul și inteligența acestui împărat. În unele ore ne povestea întîmplări din viața ei de elevă: neglija obiectele cu caracter real, deoarece îi plăcea grozav istoria și literatura. În general e o profesoară bună și o stimez.

Prof Băncescu…. – profesoară de sport. E cam între două vîrste (balanța atîrnă spre cea de-a doua). Ridurile de pe față nu-i dau o caracterizare foarte bună (și privirea). E o profesoară bună. Se poartă prea frumos cu elevii încît aceștia își poartă nasul pe sus (uneori, cl. X C). Totuși, în cadrul programei de educație fizică este severă (n-ai trening și teniși – absent). La note – de asemenea: le cam cîntărește (cred că nu prea are pentru ce). Ține la prestigiul școlii și al echipelor de sport ce ne reprezintă școala. Vorbește cu elevii de pe poziții de elev (medii, profesori, ascultări). Vrea ca elevii să o salute respectuos (dacă n-o saluți așa, mai bine n-o saluți).

Pricop….    profesoara de desen (singura din școală). E foarte voluminoasă, destul de în vîrstă și poartă ochelari. Vorbeșete foarte popular, moldovenește, de unde-și trage o binemeritată poreclă: ”Chirița”. În clasele anterioare obișnuia să dea extemporale. Anul ăsta facem ”lucrări în tuș”. Nu poate să mențină liniștea în clasă și totdeauna e veselie mare în clasă. Cînd îi displace vreun miros își toarnă cîte o jumătate de sticluță de parfum pe mîini și pe față, de strîmbi din nas. Cu toate că e obiect de mică importanță drămuiește notele și le dă cam la limită. Nimeni n-o poate înșela cu planșe străine.

Matkovski.…. profesorul de ”Atelier” (anul ăsta facem Automobil). E un bărbat solid (mi se pare că a fost muncitor la o uzină). E o fire tare spirituală și veselă. Tot timpul pare că rîde și zîmbește. Nici eu nu l-am văzut vreodată încruntat. Nu cere să fie respectat și de aceea în orele de atelier e bîlci mare. Folosește foarte des termeni și glume inspirate din tehnică. Pe vreme ce îmbătrînește a început să chelească. E un profesor bun și îl simpatizez.

Cornea Elena    – profesoară de limba română. De asemenea, ne învață pentru prima oară. Are o statură potrivită, dar voinică. Poartă părul în plete aiurea, care par că nici nu-s pieptănate. Cînd predă, ca și Momolu ( = prof Stavri) stă în fața clasei și-i dă drumul la lecție fără să antreneze clasa. E foarte pretențioasă și cam zgîrcită la puncte. Nu prea o am la inimă pe această profesoară, dar nu știu din ce cauză (în orice caz nu pentru că am media 6 la ea). Folosește unele expresii care nu cadrează unui profesor de l. română (exclamații).

Luția… – profesoară de chimie. Profesoară nu prea în vîrstă, dar îndrăcită. Probabil pentru a fi mai sigură pe ceea ce predă se uită mereu în caiet cu nerușinare. Dacă te prinde însă copiind sau șoptind e Jale (cu ”J”). La ascultat mai rău te-ncurcă cu întrebările ”ajutătoare”. N-o pot suporta numai pentru faptul că e destul de nepregătită și cere multe. Cîteodată începe să strige la cel ascultat că uită tot. În timpul predării, cînd aude un murmur în clasă spune: ”poftiiiim?” sau ”ceeeee?” și se uită de cîteva ori în caiet.

Cred că am scris destul pe ziua de azi, mai ales că e și tîrziu: 22.15.

Azi am mai despicat butuci și-am stat restul timpului în casă. De fiecare dată cînd cobor de la deal îmi place să mă urc în măr mai mult cu ajutorul mîinilor. Am ascultat la 6 ”Vorbește Moscova”. Mi-am notat două cîntece care mi-au plăcut și pe care le voi cere și eu: ”Katiușa” de Marcel B. și ”Am întotdeauna douăzeci de ani” de V. Seloviov Sedoi. La 25 XII în fiecare an în U.S se sărbătorește ”festivalul artistic Iarna rusească”. În luna decembrie se sărbătorește o săptămînă a prieteniei româno-armene. În U.S. sînt 300 de mineri Eroi ai muncii socialiste. Am ascultat azi la 8 la MoscovaTribuna ascultătorului” A vorbit Ilis Razina. Iarna pe la Moscova e deosebit de blîndă și zăpada se topește. Am ascultat la un post de radio (V.A.) despre cele 30 de ore de pace din Vietnam. N-ar fi rău dacă ar fi o infinitate de ore de pace, nu 30 (în cinstea Crăciunului). La Moscova s-a încheiat un tratat prin care U.S. se obligă să ajute Vietnamul democrat cu utilaje și armament (cf. principiului internaționalismului socialist). Azi am mai tradus cîteva texte din cartea ”English Reader – for Higher Technical Schools” – carte editată de ”Vîsșaia Șkola”, Moskva. Cartea e foarte interesantă și conține lecții de fizică, chimie, literatură, economie politică. Am citit despre ra-da-r, atomi, Universitatea Oxford, British Museum  (L.D.: muzeu pe care l-am vizitat în 1990 și am stat la masa la care a lucrat Marx; peste cîțiva ani, când am revenit în altă vizită, masa cu pricina dispăruse. Probabil ”masa lui Marx” se aducea și se scotea în funcție de succesiunea la putere ale celor două partide: laburist și conservator J ), Lenin Library și primii patru cosmonauți sovietici. Mama a fost ocupată azi și s-a culcat tîrziu. Eu am stat pînă la 23h.  Am ascultat la radio despre istoricul zilei de Crăciun. Aceasta s-a sărbătorit prima dată în sec XV în Italia. De acolo a migrat în Spania, Franța  și de unde a fost împrumutat la celelalte țări. Crăciunul este singura sărbătoare populară cu caracter religios care se serbează peste tot în lume la aceeași dată: 25 decembrie. La această dată se cîntă colinde și imnuri cu caracter religios. De la ora 12 (ora Vietnamului), de cînd a fost semnat ”acordul de încetare a focului pentru 30 de ore” nu s-a semnalat nimic deosebit.

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!