liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Octavian Goga

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 418. Joi 22 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (141).


Vineri 31 decembrie 1965.  Ultima zi a lui 65. M-am sculat mai tîrziu. Toată ziua s-a făcut pregătire pentru întîmpinarea lui 66. Mircea a fost la cooperativă și mi-a luat trei caiete de matematică. Acum nu-mi rămîne decît să mă apuc de exerciții. Am ajutat cu toții la pregătirile pentru revelion. Eu i-am ajutat mamei la bătut smîntîna cu zahărul pudră. Am dat zahăr prin mașină și am tăiat cîteva tăvi cu sărățele. Tata, de asemenea, a umblat prin sat după drojdie, piper, vin ș.a. Astănoapte tata hotărîse să întîmpinăm revelionul dormind. După ce a fost prin sat și s-a întîlnit cu cîțiva prieteni (L.D.: de pahar….) (Jan Goraș, Puiu Marian) a revocat hotărîrea vrînd să-l facem mergînd cu uratul. Mama însă nu vroia deloc (îi era ciudă că tata a băut ”un vin cu dom director”. Pe chestia asta a fost și un pic de teatru: la început dramă și tragedie, apoi, spre satisfacția tuturor, s-a transformat în comedie și totul a fost bine.

Ziua a fost un pic înnourată, totuși soarele răzbătea ușor și a fost destul de cald pentru vremea asta. Pe la 19 am ieșit cu Mircea afară să facem treabă: am cărat cu săniuța, pe pămîntul înghețat și acoperit pe ici pe colo cu cîte un petec de zăpadă, două răchiți și jumătate. Pentru a le transporta mai ușor le-am tăiat coroanele. Am fost mulțumiți și entuziasmați de munca făcută. Dimineața am ascultat ”V.M.”. A transmis un reportaj de la Palatul prieteniei din Leningrad unde a avut loc, ieri, o festivitate cu ocazia Zilei Republicii. La cuvîntarea rostită de un reprezentant sovietic a răspuns ziaristul Nicolae Moise din București, conducătorul turiștilor din România. La 29 decembrie 1965 s-au împlinit 45 de ani de la crearea Partidului Comunist Francez. Azi am primit scrisoare de la bunița (ultima din 65) și ”Gazeta învățămîntului”. A venit Cărpuș + … ița să cumpere aparatul nostru de radio ”Orion”. După cîteva tîrguieli, l-a dat cu 350 și tata s-a dus cu aparatul să-l probeze la sediul C.A.P.  Întîrziind cam mult, mama l-a trimis pe Mircea să vadă de ce nu vine tata. Mircea însă a stat și el în continuare, cu tata, la Cărpuș. Mama se hotărîse să meragă după ei cînd au sosit amîndoi cu banii. Între timp ne-au sosit și primii urători. Au fost destui și le-am dat la fiecare cîte un leu sau doi. În noaptea asta Eu va transmite (L.D.: de-acuma știți ce înseamnă Eu….) va transmite program special de revelion de la 17 la 22. Pe la 20.30 a venit nenea Puiu cu Zîna și copiii (gemenii Petrică și Paulică). Aceștia erau pregătiți pentru ”mers la urat” (bine îmbrăcați și cu clopoței în mînă) dar ne-au spus numai un ”ahooo!” și și-au văzut de treaba lor, învîrtindu-se și cotrobăind prin casă. Au fost băieții lui Tomaziu (popa) (13 lei) împreună cu Adrian  băiatul inginerului Mircea, președintele C.A.P.. Au venit apoi Lili (sora lui Lica). Lili este în clasa a V-a, învață foarte bine și este foarte drăguță și delicată. A venit împreună cu Aurelia, o colegă de clasă. Pe la 21.30 ne-am hotărît să mergem la Puiu (Marian) acasă. Am mers cu mama și cu tata, dar Mircea s-a încăpățînat și s-a culcat în bucătărie. A trebuit să vină nenea Puiu și să-l aducă acolo. După ce că servisem cîteva pahare acasă, ne-am așezat cu toții la masă. În total eram 7 +  P și P (cei doi ”sfinți” născuți pe 29 iunie: Petrică și Paulică) (L.D.: cei doi gemeni ai familiei Marian erau născuți de sf Petru și Pavel). Am băut și ne-am distrat pe întrecute. După mai multă zbenguială, Petrică a adormit, dar Paulică a stat cu noi pînă la urmă. Au venit mai mulți urători printre care și o ”nuntă” f frumoasă, formată din: mire, mireasă, (un băiat frumos, Andrușcă, îmbrăcat în haine de mireasă), nuni, popă și cîțiva ”nuntași”. Puiu i-a invitat în casă și i-a pus să mai joace odată, după care le-a dat bani și băutură. După un timp au venit să ure profesorii Jan Goraș și Zvolinski cu soțiile lor. Dintre toți, Zvolinski era cel mai beat, însă cel mai simpatic și mai vorbăreț. Ura și urla tot timpul cu Goraș, făcînd-o pe ofițerii, spunînd glume și rîzînd. La 24 fără 10 am ascultat cuvîntarea de anul nou a tov. Nicolae Ceaușescu.

Sîmbătă 1 ianuarie 1966. Anul nou 1966! La mulți ani! Am ascultat apoi cîteva momente vesele la radio. Am mai băut în continuare pînă aproape de ora 1 cînd am ieșit cu toții și am mutat petrecerea la noi în casă. Zvolinschi s-a simțit tot timpul bine dispus și ne-a dispus pe toți. Juca twist cu Goraș, dădeau ordine, sunau grozav din ”talanca” lor mare, cu rezonanță puternică. Aici, acasă au mai venit o serie de urători printre care și două ”capre” destul de reușite. A mai venit o ceată de urători cu Buhaianu (”cacă lut”) – urător, vecinul Cojocaru Truță – acordeon și restul – gașcăi: Ghiță Apalaghie, M. Tănase de la bodegă) și încă vreo 5-6. Ei au urat o dată la fereastră, dar nu s-a auzit decît clopotul. Venind în casă, Goraș i-a mai pus o dată să cînte. A urat Buhaianu f frumos dînd exemple nominale din ceata lor, făcînd o urătură foarte originală și amuzantă. Goraș i-a dat 10 lei, iar tata 25. S-a băut și s-a mîncat pînă pe la 3 (noi, băieții, am servit). Apoi s-a dat ordinul de a părăsi această poziție și de a muta frontul la Bălinești. Puiu și Zîna au refuzat să execute ordinul drept pentru care s-au dus acasă, iar noi, restu(rile) am pornit-o la Bălinești. Am mai rămas trei familii. Eu cu Mircea am mers înainte cu Zvolinschi pînă la el acasă. Pe drum ne-am întîlnit cu urători și paznici. Aici, la familia Zvolinschi, s-a întins iar masa. Pe drum ne-am mai răcorit și ușurat, așa că am mîncat și-am băut din plin. S-a servit țuică bătrînă (f tare), șpriț (vin cu apă minerală) și la urmă bere. Zvolinschi s-a cherchelit, turna pe-alături, a răsturnat cîteva pahare și a fost, în continuare, vesel și comunicativ. Au cîntat de nenumărate ori Mulți ani trăiască și au urat și urlat cît au putut. Distracția era asigurată. Zvolinschi a avut și o ”surpriză” – o pocnitoare cu trotil. A aprins-o și a aruncat-o imediat. Peste ½ minut a făcut o explozie serioasă. La urmă, tata a început să le moțăie și să închidă ochii. În sfîrșit, pe la 6 am plecat de acolo la Goraș (două familii). Pe drum ne-am întîlnit iar cu urători și alți mascați. La Goraș a fost o atmosferă stingheră și rece (ca și camera, ca și gazdele). N-am mai putut nici să mănînc și nici să beau și am început să resimt oboseala acestei nopți nedormite. Goraș a mai desfundat două sticle de Cotești și se mai îndemna cu tata. Plictisit fiind, m-am hotărît să plec cu Mircea (”Copiii, afară!”). – Bunăseara! (?)… Cînd am plecat se lumina de ziuă și ceasul arăta ora 7. Cum am ajuns acasă mi-am lăsat numai paltonul și ghetele și m-am lungit pe canapea. Imediat am adormit, fiind, pesemne, surmenat. Cînd m-am uitat în oglindă ochii mi-erau duși în fundul capului și încercănați. Ce să-i fac? E prima mea petrecere, stînd o nopate și avînd și de băut suficient. Cam la o oră după plecarea noastră au sosit mama cu tata. A trebuit să ne cărăbănim la noi în bucătărie. Nici nu mai țin minte cum am plecat și ce-am vorbit cu mama. Am adormit pe loc și m-am trezit abia la 10 cînd a venit mama alarmată că a rupt Muț lanțul. Nu știu pentru a cîta oară s-a întîmplat asta! Veniseră ”semănătorii” și Muț s-a zmuncit tare și a rupt. Din cauza lui nu ne-a semănat nimeni. Mircea nu s-a mai culcat și a încercat să mă scoale și pe mine cu un sistem de oglinzi  aruncîndu-mi în ochi raze de soare. Mi-am tras plapoma peste cap și am dormit pînă la 14. Am mai prînzit un pic (am cîștigat 23 lei). Mircea s-a culcat la 16 și nu s-a mai sculat nici să mănînce, contopindu-și somnul zilei cu cel de noapte. Eu jucam table cu mama cînd deodată a venit familia Tomaziu (Felicia +          ). (L.D.: Pe soția preotului o chema Felicia, dar preotului nu-i știam numele mic). De la o vreme au venit și copiii lor care-s neînchipuit de obraznici (se ghionteau mereu).

Azi rulează în sat ”Diavolul deșertului”. Ar fi trebuit și eu să mă duc, dar l-am văzut și ”copiii” s-u dus singuri la film. (L.D.: E vorba despre copiii familiei Tomaziu, pe care – fiind obraznici – nu i-am agreat și le-am pus și calitatea de ”copii” în ghilimele…).  A venit și tanti Lucreția. Apoi a plecat el (dnul Tomaziu), apoi și tanti Lucreția și la urmă a plecat și doamna Tomaziu. Au stat pînă la 20.15. Eu m-am retras în bucătărie, am făcut focul și mi-am făcut bomboane de zahăr și peltea de zahăr.

Azi a fost o zi minunată, de vară. Cerul era de un albastru perfect și clar. Nici un nor n-a încercat să întunece această splendidă culoare și nici soarele ce domina pe cer. Din păcate, cînd m-am sculat eu, sorele trecuse de bolta cerului și-acum se scobora lin după dealul din fața casei (Cudrina).  Minunata zi s-a continuat cu o minunată noapte, la fel de minunată. Cerul senin s-a acoperit de stele și de un minunat Crai Nou. Se anunță un șir de zile frumoase, dar mi se pare că zăpada ce trebuia să cadă acum va cădea dublu spre sfîrșitul iernii și începutul primăverii. Totuși e bine și-așa. M-am culcat la 9.30.

Azi s-au împlinit 15 ani de la intrarea în vigoare a primului plan cincinal al R.S. România (1951). Se împlinesc 7 ani de la victoria revoluției populare cubane (1 I 1959).

Duminică 2 ianuarie 1966. Ieri s-au împlinit 80 de ani de la moartea (1881) lui Louis Auguste Blanqui, revoluționar francez, comunist utopic (n. 1805). La 1 ianuarie s-au împlinit 10 ani de la proclamarea independenței Republicii Sudan (1956). La 1 ianuarie s-au împlinit 50 de ani de la apariția, la București, a revistei ”Muzica” (1916). La 2 ianuarie s-au împlinit 150 de ani de la nașterea (1816) lui Anastasie Fătu, medic și naturalist român (m. 1886). În luna ianuarie au fost publicate Hotărîrile Congresului al V-lea al PCR.

M-a sculat, dimineața la 9, mama și m-am dus direct la aparat să ascult ”V.M.”. În seara de anul nou a fost realizată prima transmisiune televizată de la mare distanță Moscova – Sahalin (Kazahstan). A urmat un comentariu de Oleg Vlasov intitulat ”Un an din viața Uniunii Sovietice”. Nu știu de ce  n-a transmis ”Pentru voi, dragi școlari”. A relatat pe larg despre cinematografia sovietică, iar în încheiere a transmis un ”Cîntec de Anul Nou”.

După asta am luat o masă copioasă, apoi m-am îmbrăcat și, împreună cu Mircea, am ieșit în sat. Ne-am întîlnit cu Ion Cantoreanu și alți băieți din sat. Am mers pînă la Poștă (am primit o felicitare de la Botoșani (familia Buliga). Ziare – ioc! În loc de patru ziare – niciunul! Mi-am cumpărat un plic și două timbre să am rezerve. Acasă m-am schimbat din nou, să fiu mai lejer, și-am chiulit toată ziua ascultînd radio, bînd și mîncînd bine. Spre seară, mama și tata s-au dus la nenea Puiu, iar Mircea – prin vecini. Eu am mai ascultat la radio (Radio Cri – Cri). Pe la 19.30 seara a venit mama, tata, nenea Puiu cu tanti Zîna și s-a mai chefuit pînă la 22.30 noaptea. Nenea Puiu a povestit tot timpul întîmplări din armată și de pe la serviciul său. În continuare am ascultat la radio pînă ce ne-am culcat (Marioara St. trimite vederi din New York). În timpul vizitei sale la noi, nenea Puiu a încercat să-l lămureascxă pe Mircea să se prezinte la examene, dar în urma hotărîrilor sale se vede că n-a reușit. Totuși, n-ar fi fost rău dac-ar fi încercat această sesiune, apoi i-ar fi fost mai ușor. (dacă nu se prezintă, pierde doi ani).

Azi vremea s-a răzbunat. Cerul înnourat mereu și a și plouat. Noaptea însă a fost senin și clar de lună.

De la 0.30 la 1 am ascultat ”G.P.” – a transmis numai un ”Album” cu principalii artiști contemporani din România. M-am culcat la 1.15.

Luni 3 ianuarie 1966. Azi se împlinesc cinci ani  de la moartea (1961) chirurgului român N. Hortolomei (n. 1885). Aseară am stat pînă după miezul nopții și-am compus o scrisoare către Marioara St (Lică). Cineva  a spus despre poemele populare (folclor): ”cine, dintre marii poeți, n-ar vrea să-și pună semnătura sub versurile poeziei populare?” Am citit aseară o poezie de Octavian Goga care mi-a plăcut. ”Sara”: ”Balta și-a cernit năframa/ Ca o mamă întristată/ Florea soarelui pe cîmpuri/ Pleacă fruntea-ngîndurată// Zarea-și picură argintul/ Pe ovezele de aur, / Ostenit, din aripi bate/ Ca un vis prelung, un graur// Codrul cîntăreții-și culcă/ Doarme trestia bolnavă/ Dorm doi pui de nevăstuică/ Sub o brazdă de otavă// S-a oprit trudita moară/ Doarme apa la irugă/ Răzimat pe coate-adoarme/ Un cioban întins pe glugă// Doarme cerul și pămîntul/ Într-o dulce-mbrățișare/ Doar izvorul mai tresaltă/ Ca un sîn de fată mare”.

Azi dimineață Mircea s-a sculat la 5, și-a pregătit valiza și încă un bagaj, fiind hotărît să plece la Rădăuți, dar nu la sesiunea de examene, ci la ”Biroul pentru repartizarea forțelor de muncă”. Și-a luat rămas bun de la noi și tata i-a mai dat bani să aibă pînă la primul salar. A așteptat cursa împreună cu vreo șapte oameni, la Buhaianu la poartă, dar a luat numai patru dintre ei și Mircea a plecat pe jos.

M-am sculat abia la 10. Am visat tot soiul de năzbîtii (căutam gazdă cu Mircea prin Rădăuți. Apoi am visat stema U.S, pe cer înspre Siret, iar pe drum  mergeau la Bălinești o trupă de trîmbițași îmbrăcați în roșu și cu surle albe. În vîrful uneia, f lungi, erau așezate altele mai mici. Nu știu dacă are vreun simbol sau are vreo legătură cu întîmplările mele de pînă acum).

Cum m-am sculat, m-am îmbrăcat și m-am dus la Poștă și Bibliotecă. La Poștă n-a venit nici un ziar (am mai cumpărat două plicuri, de rezervă), iar la Bibliotecă era închis.

Neavînd ce face am început să mă gîndesc la apropiatul început să mă gîndesc la apropiatul sfîrșit de trimestru. M-am apucat să lucrez la trigonometrie și pînă seara am lucrat încontinuu, rezolvînd aproape 50 de exerciții și scriind mai bine de 11 foi.

Azi s-a deschis la Havana Conferința de solidaritate a celor trei continente. ”R.M.” a transmis articolul redacțional din ziarul ”Pravda” intitulat ”Forumul celor trei continente”. La 8 am mai prins un sfert de oră din emisiunea de la ”V.M”. S-a terminat canalul Irtîș – Kazahstan lung de 500 km dealungul cărora sînt instalate 22 de stații de apă. Am ascultat la radio ”Rapsodia română” de George Enescu. Am descoperit că semnalele de la ”Glasul patriei” și ”Jurnalul satelor” sînt luate din această minunată capodoperă. Azi s-au întîlnit la Tașkent (UzbekistanAiub Khan (Pakistan), Șahastri (India) și Kosîghin (U.S.) pentru a discuta problema Kașmirului. Începînd de la 1 ian 1966 a început greva muncitorilor din transporturile newyorkeze.

Mama și tata s-au culcat devreme azi (pe la 20) și eu am venit cu radioul în bucătărie. Pînă să adorm am ascultat diferite emisiuni la radio și am continuat să citesc ”Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray (1812 – 1863). Cu toate că, venit acasă, mi-am propus să  citesc cît mai multe cărți, printre care: ”Bîlciul deșărtăciunilor” – ambele volume – ”Note din America” de Ch Dickens și ”Opere” de Slavici (pt limba română), din toate acestea n-am reușit să citesc decît vreo 200 de pagini din ”Bîlciul...”.

Azi vremea s-a menținut frumoasă. De zăpadă nu se mai poate vorbi de mai multe zile. Chiar dacă pămîntul a fost alb de cîteva ori, asta a fost cel mult pt. o noapte. Spre seară s-a înnourat. M-am culcat la 23.30.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 372 Duminică 7 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (100).


Miercuri 11 mai 1966. Dimineață era cam înnourat și n-am reușit să mă trezesc decît pe la 6 fără 15 min. În meditație am citit la limba română și la economie politică (pericol de extemporale).

Ieri, Haiuță a încercat să mă ia așa… :”Dacă-i și Druguș în meditație înseamnă că sînt toți. Ce tot scrii aici, cîte trei foi pe zi?”. Am tăcut și m-am mulțumit să-l privesc cu indiferență.

Tot ieri, la prînz, diriginta mi-a făcut observație cu privire la freza mea ce stătea cam într-o parte și acoperea un pic fruntea. Diriginta: ”Ce-i cu freza asta, într-o parte? Așa-i moda la internat? Sau ți-a intrat și ție în cap… fiu-fiu-fiu?”

Dacă ieri vremea a fost înnourată și a și plouat un pic, ca apoi să se facă frumoasă, și azi de dimineață era înnourat, iar în timpul amiezii s-a făcut cald, pentru ca spre seară să se înnoureze iar și să-i tragă o ploiță. Pămîntului i-ar trebui însă mai mult.

Azi, cum am ajuns la școală am continuat ”politica” de ieri și-am reușit să mi-o mențin pentru toată ziua. La limba latină, după o jumătate de oră de ascultare a predat cîteva rînduri noi. M-a pus să traduc ceva, dar eu eram în aer cu totul; am început să torn prostii, dar profesoara m-a oprit la timp. Profesoara mi-a făcut un pic de morală, una cam iute: ”Druguș, tu ai venit la umanistică, dar nu înveți nimic. Eu nu știu ce-i cu tine…”. Am tăcut smerit și nu m-am așezat decît cînd mi-a zis ”baba”. La l. română, după cum se aștepta întreaga clasă, ne-a dat extemporal. Profesoara a ținut cont că numai azi n-avem zi de teză și a profitat de acest lucru. Ne-a lăsat toată ora să scriem ”Analiza literară a poeziei Clăcașii” de Ocatvian Goga. Eram destul de pregătit și-am scris cinci pagini. După mine, e pe-un 7-8, dar profesoara îmi va da 7. Să vedem… Ora următoare aveam educație fizică. Am stat la școală pînă la ora 10 și mi-am însemnat cine a rămas în clasă și mi-am pus un semn pe servietă să văd dacă nu încearcă cineva la Jurnal. Dar cînd m-am întors, totul era intact… spre dezamăgirea mea (pentru că lăsasem Jurnalul în valiză). De-acum așa voi proceda. Îl scot la amiază, scriu în el și dimineața îl încui iar, ca să nu le mai fac emoții și greutăți curioșilor. La ed fizică am făcut-o pe supăratul. Totuși, mi-am permis cîteva obrăznicii și profesoara mi-a făcut observații: ”Ce-i cu tine, Druguș?” Fetele au făcut ceva la înălțime, iar nouă băieților ne-a dat un ”hapuc” (mingea). Cine-o mai fi inventat denumirea asta de hapuc?  ”Ea” (L.D.: adică Lia) stătea pe o bară de la baza scheletului de la coșul de baschet. Cînd am trecut pe lîngă ea m-a atins cu piciorul. Dar nici n-am ridicat ochii și-am plecat mai departe… Am rămas mut… Ne-am jucat un pic cu hapucul apoi am venit la școală pe la jumătatea orei; am stat cu-n cîrd de fete. Nenati ne-a citit o fabulă, iar eu am scris restul de întrebări la engleză. La fizică – ora de recapitulare pentru teză am petrecut-o în laborator. Aici ne-am tîrguit un pic asupra lecțiilor pentru teză. Ne-a redus numai cîteva demonstrații și ne-a anunțat că duminică vom avea lecție deschisă. Întreaga oră m-am plictisit. După asta aveam economie politică. În clasă iar am făcut-o pe mutu. Cînd trec pe lîngă Lia privesc în altă parte. Din întîmplare m-am uitat o dată spre banaca ei. Ea a încercat să-mi zîmbească și eu m-am încruntat. Am stat așa toată ora. Deodată văd că începe să scrie un bilețel. Pînă a ajuns la Puha am luat hotărîrea să nu-l primesc. Ca să nu se prindă Economul mi l-a pus în capacul de la stilou. Dar n-am vrut să-l iau. Crezînd că nu știu de la cine vine biletul Puha m-a întrebat: ”Da știi de la cine-i biletul? E de la Melexina” Eu: ”Nu-i nimic, dă-i-l înapoi!”. Și așa am terminat-o și cu asta. Cred că s-a simțit foarte prost, dar eu nu mai țineam cont de asta. La economie politică, după ce a mai ascultat pe cîțiva dintre cei rămași fără notă, a predat lecție nouă. În timp ce scriam am observat că profesorul mă fixează. Cînd îmi ridicam privirile, el și le muta. După cum mi-a spus mama, el e cumnat cu Erzilia, o profesoară din Rădăuți cu care a fost mama colegă la Gorbănești. Poate știe și Economul de asta…

Cum a sunat, fără să mă uit ”în stînga”, am ieșit din clasă. Aș fi curios să știu dacă ea regretă. De fapt nici motivul meu nu-i prea întemeiat. Mi s-a părut că m-a luat peste picior și eu – sensibil – gata! Dacă aș fi fost mai ”interesat” n-aș fi făcut-o, dar de la o vreme am început să mă obișnuiesc cu ea și nu mai era sărbătoare cînd mă privea și-mi zîmbea gingaș. La engleză, pentru azi n-am citit niciodată și nici nu știu cum m-am descurcat (bine!) la extemporalul ce ni l-a dat azi. Un lucru este cert: prind extraordinar de repede orice cuvînt sau regulă gramaticală la acest obiect. Dacă aș învăța așa cum învață și tocesc unii ca să scoată un 5, poate că de mult aș fi putut vorbi bine englezește. Dar eu mă mulțumesc să fiu doar puțin peste nivelul clasei.  La extemporal ne-a dat pe-un singur număr, punîndu-i pe toți cîte unul singur în bancă. Numai eu cu Toader și cu Ungureanu am făcut excepție. Ne-a dat trei întrebări foarte ușoare din lecție și ne-a dat să traducem cîteva verbe cu prepoziții. La urmă, după ce-am dat lucrarea, mi-am dat seama că am două greșeli. Deci, 9! Restul orei am prelucrat întrebările și ne-a dat patru lecții de repetat pentru teză. Am scris la tablă un răspuns la prima întrebare și m-am descurcat minunat.

După ore am venit lent cu Toader și Costică. După ce-am luat masa, Toader s-a dus în parc să-i facă lui Pînzar Cătălina fotografii, dar n-a mai întîlnit-o și s-a dus la ”Fifi înaripatul” (la cinema ”7N”). Eu m-am dus și m-am întins în grădină, dar pe la 3 a venit Mircea cu ruga să-i dau vreo sută și ceva sub pretextul că a cheltuit din casă. Am mers cu el la Poștă și-am scos 225 lei de pe trei cecuri rămînînd numai cu 125. Mi-a promis însă că mîine sau poimîine, cînd ia salariul, îmi dă mai mult înapoi. Am plecat apoi în oraș și am intrat în tutungeria din centru. Aici mi-am îndeplinit una din dorințele mele vechi: un portofel bun, cu multe despărțituri. Am dat 60 de lei pe un asemenea portofel și-s foarte bucuros. Am mai cheltuit apoi cu Mircea: două prăjituri de 2.50 lei, două înghețate (2), două bilete la Loto (4) și-un loz în plic (3). Total 14 lei. Mircea mi-a dat încă 15 lei și cu cît mai aveam dinainte am făcut 30 de lei pe care mi i-am potrivit în noul portofel… El a rămas în oraș s-o aștepte pe Felicia de la Dornești, iar eu am venit al internat. Pînă la 5 cînd s-a dat pauza n-am învățat la nimic (nici nu-mi alesesem cărțile), mă pomenesc cu Toader lîngă mine și insistă să merg cu el la spectacol. Eu: ”Nu merg, că am teză…” El: ”Nu-i nimic….”. Pînă la urmă m-am hotărît să merg. Am făcut bilet de voie, dar Prandea n-a vrut să ne lase: ”Ddduccccceți-vvvvă la tovvv dddirector VVViforeanu”. Noi, niciuna, nici două am ieșit pe poarta internatului și … direcția Casa de Cultură. Aici am găsit bilete (3 lei) și-am intrat pe la 5.20. Spectacolul de ”canto, balet și dansuri moderne” dat de Opera din Iași începuse. Cu toate că pe bilet aveam locurile 87 și 88 am stat pe o sută și ceva. Spectacolul mi-a plăcut pentru faptul că a avut și producții populare, balade, cîntece, romanțe, balet, dansuri (tenor, bariton, bas, soprană și mezzosoprană). Un bariton chel, cu ochelari a avut un mare succes cîntînd cîntece satirice. Am aplaudat și eu, ca nebunu… Am venit la internat la 7 fix cînd imediat ne-a dat masa. Prandea: ”Unde-ați fost voi?”. Noi: ”La spectacol”. Prandea: ”Cine v-a dat voie?” Noi: ”Vă aducem mîine (bilet de voie) de la tovarășul diriginte”. Prandea: ”Măi, ai sau n-ai? (bilet de voie). Noi: ”N-avem”. Prandea: ”Bine, lasă…”.

În timpul spectacolului a fost Mircea pe la mine, mi-a explicat ce e cu Felicia și că are musai nevoie de bani. I-am dat și cei 30 de lei și-am scăpat de bani. Iată operele din spectacol: Bărbierul din Sevilla, Nunta lui Figaro, Vînzătorul de păsări, Ochi albaștri, Charleston, La mare, Ca pe timpuri (sau așa ceva).

La internat Țopa (bucătarul) mi-a spus că m-a căutat Mircea c-o fată. Țopa: ”Aceea-i cumnată-ta?” Eu: ”Da! Cum îi dom Țopa?”  Țopa: ”Ea-i mai acătării, da el îi tot așa zăpăcit. Îi ca șî tini. O văzut cî nu poati dischidi poarta cu o mînă, o dischis-o cu piciorul… ” (aici mi-a cam belit obrazul…).

În pauza de 7-8 a plouat serios și sper să fi îndestulat pămîntul cît de puțin. Pînă la 9 a plouat mereu. În pauză am stat în meditație și m-am delectat cu glume și exerciții din cartea de engleză de-a IX-a. De la 8 la 9 am scris în Jurnal. Azi i-am dat iar ceasul lui Mircea. (evenimentul cu Felicia…). Cum s-ar zice nici azi n-am văzut cărțile: am un orar foarte ușor, dar am teză la istorie. Asta o las pe mîine dimineață și problema e rezolvată. La 9 am intrat la dormitoare, am făcut – ca de obicei – o baie minunată, înviorătoare. Obișnuiesc să dau presiune mare și să mă spăl astfel. După asta, înviorat fiind am venit la o masă de pe coridor și pînă la 10.30 am terminat cu ”scrisu” pe ziua de azi (Teleagă Radu din clasa X-a lic 1 corespondează cu Felicia Popescu din a X-a D și Toader e poștașul).

Joi 12 mai 1966.  Dimineața m-a trezit Toader la 5, dra m-am sculat tare greu. Afară era înnourat și ploua. Numai prin cîteva exerciții am putut să mă trezesc de-a binelea (podul, flotări la podea, flotări la pat și flotări între paturi).

După mine e bun programul ăsta pe care mi-l aplic. Ziua – un spectacol, spre seară învățat. De la 9 la 9.30 o baie rece cu presiune mare, pe tot corpul. După asta, vin în meditație și scriu: fie Jurnalul, fie o temă acasă  pînă la 10.30 – 11.00.  Dimineața – deșteptarea la 5 pentru a învăța la restul de obiecte.

Azi pînă la 7.30 n-am făcut prea mulți purici. Am citit și la anatomie plus o dată la istorie (MRSO și țările capitaliste). Oricum, astăzi mă prezint la teza asta cam nepregătit. (1. Din cîte am observat eu, nu se mai fac plantoane; 2. Mircea fumează; 3. Gozek = Karol (o poreclă usturătoare – gheneralu je poliacu – sau poliak).

Azi a plouat toată ziua fără întrerupere. Dacă n-ar fi decorul verde aș spune că vine toamna. S-a făcut și frig. Mi-am luat iar cravata și m-am ”încuiat” peste tot la nasturi.

Pe cînd stăteam în meditație, la masa mea, nuștiu ce-i vine lui Prandea și se îndreaptă furtunos spre mine: ”Scoate servieta!”. O scot și începe să-mi cotrobăiască prin ea: ”Ccccîte ccccarnete de ccceec ai?”. Eu: ”Patru!”. M-am speriat că-mi confiscă Jurnalul și eram rece nu alta. Dar nu mi-a luat nimic și s-a cărat.  A mai controlat și la Ciubotaru și la Arcadie Lungu (în lipsă).

Cînd am plecat la școală ne ploua destul de serios și a trebuit să-mi pun ”janta-n cap” să nu mă ude așa tare. La școală toți confecționau fițuici și, cu toate că prima oră aveam româna, numai Istorii erau pe bănci. La limba română a ascultat două eleve, apoi a predat interesanta și frumoasa ”Viață a lui C. Hogaș”, citindu-ne dintr-o carte din pățaniile și aventurile lui. După cum am observat profesoara cunoaște foarte bine biografiile scriitorilor cunoscînd cele mai mici amănunte. Probabil îi place mult.

Azi am urmat aceeași ”politică” și-am muțit iar, cînd era vorba de ”ea”. În ora de română, cînd nici nu mă așteptam am primit o scrisorică de la ea. I-am spus poștașului că nu-mi trebuie și să i-o dea înapoi. Aceasta (Puha) însă s-a găsit să insiste și să facă morală: ”Mă, da de ce ești al dracului? De ce faci fetele să sufere? Să-l rup?”. Eu: ”Rupe-l”. L-a rupt și l-a lăsat în ultima bancă, pentru ca apoi, în ora de naturale, să-l ia și să-l citească. Aici mi-a cam fost ciudă, dar nu i-am zis nimic. Puha: ”Pe mine m-ai scos la pensie?” Eu: ”Las că te plătesc eu!”…

Ora doua, a doua teză – la istorie. Aveam chef s-o copii. Ne-a dat o lecție de sinteză: ”Politica externă internațională între cele două războaie mondiale” – cuprindea din lecția pe care o știam eu cel mai bine. Cum a dictat subiectul, harșt! am rupt patru foi din carte, cu lecția respectivă. Țineam foile pe bancă și profesoara se îndrepta spre noi. De-abia am avut timp să arunc foile în bancă. Profesoara a stat toată ora la catedră zicînd că ne lasă să copiem și că ea știe ce poate fiecare…. și va da notele cuvenite. Eu am mai avut o emoție și a trebuit să dau foii un bobîrnac, pt ca apoi s-o scot de sub bancă… Am copiat în stil barbar cu toate că mai știam cîte ceva; am scris șapte pagini, dar n-am terminat. Mi se pare că profesoara și-a notat pe cei pe care-i suspecta… Ne-a lăsat un pic și în pauză.

La l rusă prima jumătate de oră ne-a citit și ne-a povestit lecția ”Hameleon” apoi ne-a lăsat pe noi singuri să scoatem cuvintele (necunoscute). În oră am primit un bilet (cică-i de la Dorina Albu) pe care l-am refuzat: ”Nu-i nevoie!”. Băimăcean s-a găsit să comenteze: ”El îi fript, saracu…”.

În pauză am văzut o luptă frumoasă dintre Halip N. și Băimăcean: erau amândoi egali, Dar Chirița vroia să-l prindă de mijloc și să-l trîntească… Tot în pauză a fost Gh. Tănase pe la noi prin clasă și a făcut in tărăboi mare cu Constanța Ungureanu ce țipa ca din gură de șarpe. Cînd m-am uitat înspre ”ea” (b.m.) – rîdea. Am avut grijă să-i ocolesc privirile.

La naturale, Zăicescu m-a anunțat: ”Druguș, vii la mine-n pauză…”. Eu știam pentru ce mă cheamă, dar sînt sigur că întreaga clasă credea că-i în legătură cu ”chestia aia”, adică ”aventura din 2 mai”. În ora de naturale, după ce a făcut un mic examen, a predat restul lecției, pînă la ”Piele”. În oră, cînd am văzut că Puha citește biletul rupt m-a apucat o curiozitate nefirească să știu ce scria în ultimele două bilete. Dar, prea tîrziu… În oră, Zăicescu m-a ținut mereu treaz punîndu-mi întrebări; la urmă a vrut să mă pună să citesc lecția, dar s-a răzgîndit și ne-a lăsat pe fiecare să citim, iar el a studiat un ziar la catedră. În cele 10 minute cîte au mai rămas, aproape nimeni nu s-a uitat prin carte avînd cu totul alte ocupații (dormind, visînd, făcîndu-și manichiura sau pedichiura, citind cărți, scriind și citind bilețele și multe altele). Aproape de sfîrșitul orei, cînd Zăicescu a întrebat: ”Ați terminat de învățat?”, toate sufletele s-au trezit și-au răspuns: ”Nnnnuuuu!!!” (urmat de cîteva rîsete).

După oră, m-am dus cu el la Cabinet. Mi-a dat să-i fac un rezumat din întreg capitolul ”Excreția” și m-a rugat să i-l fac pînă marți.

Am luat masa la 12.15, după care fiind nevoit să stau în internat din cauza ploii – am jucat tenis de masă în sala de valize. Cînd a venit Nicolai de la școală m-a luat deoparte și, rîzînd, mi-a spus ceea ce l-a întrebat M(elexina): ”De ce-i supărat Liviu?” la care Halip ia spus: ”Nu-i supărat pe tine, dar dacă-l supără cineva, așa-i el, se supără pe toți”. Melexina: ”Poate l-am supărat eu cu ceva?”, apoi, în încheiere: ”Așa sînteți voi, băieții”. Azi la școală chiar am fost supărat și am obs. că și ea este ”angry” (tristă). M-am bucurat foarte mult cînd am auzit vestea adusă de Niculai și m-am gîndit că poate a durut-o această ruptură bruscă, inexplicabilă. Acum nici eu nu știu cum aș putea-o drege… Vai de capul meu! Iau cîteodată hotărîri pe care vreau să le duc la îndeplinire cu orice preț, și chiar le duc, fără să mai țin cont că, pe parcurs, a mai intervenit cîte ceva… (ar fi trebuit să-i răspund la bilet). În fine, mîine se va clarifica.

Pînă la 3.30 am jucat tenis, făcînd clasamente și campionate. Arcadie, care are o situație tragică la școală și la internat se mai ține încă de prostii. Pe la internat nu vine cu zilele, la meditație la fel și mi se pare că Prandea a fost azi la Kamil la școală. În orice caz, e un om pierdut, de nimic… De la 3.3. am scris un timp în jurnal. Azi D-ul n-a făcut atelier. Pînă azi n-a fost difuzor în meditație, de cînd s-a spart. Acuma i-a adus numai difuzorul cu membrană și transformatorul. Haiuță a așezat acest difuzor pe un borcan cu gura-n sus, pe care a așezat două bețe și are o audiție mai bună. Am observat că se aude foarte clar dacă-l așez cu ”pîlnia” pe masă. În pauza am jucat iar tenis și m-am încălzit mult. Din cei 6-7 băieți de la Liceul 2 care joacă tenis eu am ieșit ”championul” (șampion), după ultimul meci în care l-am bătut pe Chifan. Cred c-aș putea ajunge un jucător bun dacă m-aș antrena, și cu palete ca lumea….

De la 5.30 am învățat la fizică din maculator; teza de mîine e destul de dificilă iar eu m-am mulțumit pe ziua de azi  să citesc odată din maculator… (Se strîng iar bani pentru baie, dar acesta nu va fi așa prielnică, deoarece plouă, plouă mereu.

În pauza de opt a fost imposibil să stăm pe-afară din cauza ploii și vîntului. Am vrut să-mi deschid inima și să-i spun lui Toader tot necazul meu și să-i cer un sfat, dar n-am găsit momentul potrivit.

Pentru a putea termina odată cu rezumatul acela m-am apucat încă din pauză să scriu. În timp ce scriam, mă anunță cineva că a venit Mircea. Am coborît scările, unde mă aștepta. A luat salarul, mi-a dat mie 400 să pun pe cec, iar pentru cheltuială urmează să lichidez unul dintre cecurile cu 25 de lei. Mi-a dat și ceasul. Mi-a povestit cum a petrecut cu Felicia. A fost și pe la Dornești și s-a întors tot aseară. Mi-a spus că a cumpărat o vedere din Botoșani (a lăsat-o acasă).

Pînă la 9 am făcut încontinuu rezumatul și abia am reușit să scriu patru foi și jumătate.

După ce-am făcut obișnuita baie generală + programul de sport, am venit în meditație unde pînă la 10.30 am scris în Jurnal. De un real folos îmi este, în scrierea însemnărilor, carnețelul meu de 80 de bani, cu arc, în care-mi însemn tot ce mi se pare mai important din ziua respectivă. După ce umplu o foiță o rup, așa că acesta se subțiază mereu.    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!