liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive lunare: octombrie 2018

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 671. Miercuri 31 octombrie 2018. Superinteligența – înger sau demon? (6)


Evoluția preocupărilor și discuțiilor despre IA a cunoscut suișuri și coborâșuri, optimisme debordante și pesimisme nefondate. Se poate vorbi despre cicluri decenale ale zvâcnirilor pentru a aduce IA mai aproape de realitate. Mulți au considerat orice discuție despre IA drept neserioasă, nedemnă pentru cercetătorii care chiar se respectă. Mai mult, IA a fost adesea asociată cu SF ul, atunci când nu s-a invocat, emfatic și scrobit ”prostia omenească” – singura care ar mai justifica, chipurile, o discuție pe această temă. Orice demers de cercetare înseamnă o doză de aventură, una de ridicol și aproape niciodată una de certitudine. Eșecurile în cercetare nu înseamnă neapărat bani aruncați pe fereastră, ci constituie, adesea, antrenamente pentru abordări mai precise, mai bine țintite și mai aproape de nevoile reale și imediate ale oamenilor. Să nu uităm serendipitatea… Nu în ultimul rând, succesul în cercetare depinde de modul cum este structurat învățământul, respectiv gradul în care viitorii cercetători sunt ”formați” cu aptitudini iscoditoare, pline de curiozitate, creative, inovative, critice și transgresive (https://ro.wikipedia.org/wiki/Transgresiune) bine constituite. Mulți dintre colegii mei din diferite universități (nu numai din RO) erau supărați pe faptul că li se cere activitate de cercetare susținută. ”Eu sunt profesor și predau disciplina mea, nu cercetător-visător”. Asta concordă perfect cu degradarea  cercetării în RO și în Europa. Premiile Nobel continuă să ia calea lumii anglo-saxone și nipone. Unii ar fi tentați să zică: ”sigur, dacă investesc mulți bani, că au de unde, atunci și rezultatele sunt pe măsură”. Eu cred că banii au fost investiți mai întâi în educație, și apoi în cercetarea propriu-zisă.

Cele de mai sus s-au dorit o introducere la tema: cum ajungem să construim superinteligența? Primul răspuns, care apare în mintea tuturor este, cred: ”prin inteligență”. Dar cum definim/ descriem inteligența? (Pentru a vedea un șir de definiții date inteligenței vezi și cele 12 pagini de definiții culese din dicționare, articole și cărți: https://www.semanticscholar.org/paper/A-Collection-of-Definitions-of-Intelligence-Legg-Hutter/7095e93c338f405f0c3a1444a273e3013c134867). Bostrom ia de bună definiția (oficializată în 2008) dată conceptului/ stării de inteligență de către Shane Legg: “Intelligence measures an agent’s ability to achieve goals in a wide range of environments” (”inteligența măsoară abilitatea unui agent de a-și atinge obiectivele într-un număr de medii cât mai diferite” (p. 53) (vezi și: https://arxiv.org/abs/0712.3329) În general definițiile date inteligenței vizează (”goal achieving” – atingerea unor scopuri, și ”adaptive capacity” – capacitatea de adaptare/ adecvare). În terminologia MSM (Metodologia Scop Mijloc) inteligența este capacitatea indivizilor de a atinge scopuri cu mijloacele cele mai adecvate, adică cu eficiență cât mai mare.

Pe baza definițiilor date inteligenței, Bostrom propune o definiție/ descriere a inteligenței (una de lucru, de început, una mai elaborată fiind dată în capitole ulterioare): ”Superinteligența este orice intelect ce depășește considerabil performanțele cognitive ale oamenilor, practic în orice domeniu de interes” (p. 53). Pentru a liniști spiritele negativiste, cele care găsesc imediat motive să NU facem/ cercetăm ceva, autorul ocolește cu bună știință problematica etică (respectiv dacă automatele vor avea conștiință de sine, subiectivitate, intenționalitate etc.). Revin la discuția anterioară referitoare la programele/ softurile care fac performanțe peste nivelul celor umane în domeniul jocurilor. Bostrom atrage atenția că aceste programe nu intră în categoria superinteligenței deoarece se aplică doar unui singur domeniu de activitate. Superinteligența (ca și inteligența umană) trebuie să se descurce mai bine decât oamenii în cât mai multe domenii (de dorit ar fi ca superinteligența să poată fi utilizată în toate domeniile). Altfel, ce mai chichirez gâlceava?! (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 670. Marți 30 octombrie 2018. Superinteligența – înger sau demon? (5)


Nick Bostrom încearcă o explicare a teoriei evoluționiste (în ideea de a sugera cum se poate face trecerea de la inteligența primatelor, la inteligența oamenilor (Homo sapiens) și apoi la inteligența superioară (superinteligența) numită inteligența artificială (IA), explicare bună pentru uzul proaspăt-numitului ministru al cercetării în guvernul (de tristă faimă) Viorica Dăncilă, adică pentru dl ing. Nicolae Hurduc,: ”Din perspectivă evoluționistă și la scară geologică, detașarea lui Homo sapiens de ultimul strămoș pe care l-am avut în comun cu celelalte maimuțe mari s-a petrecut rapid. Am deprins mersul pe două picioare, ne-am ales cu degete opozabile și am suferit mici modificări ale volumului și structurii creierului – crucială schimbare! –, care au dus la un mare salt în materie de abilități cognitive. În consecință, oamenii pot gândi abstract, dezvoltă raționamente complexe și înmagazinează și transmit informații culturale de la o generație la alta mai bine decât orice altă specie de pe planetă.” (p.17).  Ei bine, dacă trecerea de la primate la om a durat milioane de ani, trecerea de la om la cyborg(i) se va face mult mai rapid, susțineau unii ”optimiști”. Din păcate (sau din fericire), acest optimism tehnologic nu s-a confirmat, fapt de natură să fim foarte reticenți față de orice predicții (viitorul este imposibil de cunoscut!). În 1965, H.A. Simon preconiza că ”Mașinile vor fi capabile, în aproximativ 20 de ani, să facă tot ceea ce pot face oamenii”, iar doi ani mai târziu Marvin Minsky scria că ”în decurs de o generație, problema creării inteligenței artificiale va fi rezolvată”. Dar, cum bine subliniază Bostrom, ”Faptul că, în trecut, unii au făcut estimări nerealiste cu privire la apariția inteligenței artificiale nu înseamnă că această formă este imposibilă, că nu va apărea nicicând”. Never say never! Postumanitatea e după colț, ceea ce nu știm încă precis este momentul în care legile evoluției vor evidenția clar trecerea de la uman la postuman. Pentru ca umanitatea să nu intre prea curând în Istorie, autorul atrage atenția că jocul cu focul într-o stație de benzină (metafora îmi aparține) este extrem de periculos. A făcut-o, în 1965, și I.J. Good, statistician-șef în echipa lui Alan Turing: ”… inventarea unei mașini ultrainteligente va fi ultimul lucru pe care trebuie să-l facă omul, cu condiția ca aceasta să fie suficient de docilă, încât să ne arate cum s-o ținem sub control.” (p. 23). Deci, opinia savanților din anii 40 ai secolului trecut era că oamenii ar putea crea o superinteligență, dar riscul este prea mare pentru a încerca construirea unei asemenea inteligențe superumane. Există, chiar în zilele noastre, opinii ferme că nimeni nu va putea crea vreodată o ”ființă” mai inteligentă decât creatorul acesteia. Asta ar echivala cu o resemnare tehnologică definitivă. Dacă nu poți crea un aparat/ mașină/ ființă care să fie mai inteligent decât tine, la ce bun să te chinui să faci eforturi inutile ca să-l creezi? Sau, la fel, dacă produsul obținut în urma cercetărilor ar fi unul la fel de inteligent ca tine, iar nu merită efortul. (Precizez că nu intră aici în discuție roboții, mașinile cu comandă sau instalațiile care suplinesc munca fizică a oamenilor). Și totuși, cercetătorii (naivi?) continuă să pedaleze pe ideea creării de superinteligențe. Sigur, este nevoie de mulți bani pentru asta, iar cercetătorii sunt și ei oameni, au guri de hrănit acasă… Dar n-a trecut prea multă vreme de când minți luminate ”garantau” că un corp mai greu decât aerul nu va putea zbura niciodată. Apoi, alte minți luminate spuneau că viteza luminii, apoi a sunetului nu va putea fi depășită niciodată. Modelul geocentric a rezistat timp de decenii ca fiind un adevăr ultim, iar trecerea la cel heliocentric a apărut ca fiind foarte firească (deși există cca 20% din populație care crede tot în modelul geocentric). O atitudine reticent-pesimistă era, odată, și cea referitoare la (im)posibilitatea ca un robot inteligent să poată învinge un campion mondial la șah: la ora actuală, asemenea roboți sunt foarte greu de învins… Nick Bostrom face chiar o listă destul de lungă de jocuri (șah, table, dame, scrabble, bridge, cuvinte încrucișate, poker, go, Freecell etc.) în care omul este perdant garantat în competiția cu inteligența artificială creată în acest scop. Etc. Scepticii IA susțin că ”un sistem care funcționează nu este IA”, cerând noi și noi creșteri de performanță pentru ca un soft să fie recunoscut ca IA.  Pentru sceptici nici piața financiară mondială nu este un model de IA.

Probabil cea mai decentă atitudine față de posibilitatea creării de inteligențe superioare celei umane ar fi cea socratică: știm că nu știm dacă va fi posibilă, iar dacă am ști că este posibilă nu am putea face nici o predicție referitoare la CÂND se va întâmpla asta (peste zece, o sută sau o mie de ani).  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 669. Luni 29 octombrie 2018. Superinteligența – înger sau demon? (4)


Dacă inteligență înseamnă, în primul rând, capacitate (intelectuală!) de înțelegere a ceea ce alții ne explică sau ceea ce noi înșine (ne) explicăm, cu argumente sau nu, prin comparații sau asocieri utile, prin metode euristice (experiențe) sau teoretice etc., atunci este firesc să știm ce înseamnă (cu adevărat) și inteligența artificială (IA). De această înțelegere depinde perceperea corectă (cu plusuri și minusuri, cu avantaje și riscuri) a potențialului pe care îl are (acum și în viitor) IA. Ca în bancul cu un prezicător ”cu taxă” care îi ”explica” clientului său: ”trecutul l-ai văzut, prezentul îl vezi, dar banii nu-i mai vezi”, cam la fel stau lucrurile cu IA: trecutul IA îl putem cunoaște, ”prezentul” IA îl putem evalua, dar viitorul IA este încă (aproape total) necunoscut. De unde și eforturile de a penetra acest necunoscut sau măcar de a face estimări cu privire la acel viitor. Dacă penetrarea necunoscutului viitor nu va avea (foarte probabil) loc, totuși tentativele de penetrare au, și ele, rostul/ rolul lor: stimularea/ orientarea cercetărilor din ”prezent”. Explic, în paranteza de mai jos, de ce am folosit ”prezent” cu ghilimele.
Îmi voi expune, și aici, în această paranteză, părerea mea despre timp(i) în procesul de management/ (con)ducere (luarea deciziilor), adică în viața noastră obișnuită. Convențional, împărțim timpul în trecut, ”prezent” și viitor, deși nu (ni) se precizează niciodată criteriul după care s-a făcut această segmentare (artificială) a timpului. Avansez un posibil criteriu folosit în tridimensionalizarea timpului: nivelul de cunoaștere a acelui (segment de) timp. Astfel: trecutul este ceea ce (credem că) cunoaștem, ”prezentul” este ceea ce (ni se pare că) știm, iar viitorul este ceea ce nu știm încă. Extrapolările pe bază de ce s-a întâmplat în trecut pot da (sau nu) rezultate, dar fracturile din presupusa linearitate a curgerii timpului sunt, tot mai des, regula și nu excepția. În ce privește ”prezentul”, acesta aproape că nu există. La rigoare, timpul este format doar din trecut și viitor, ”prezentul” fiind aproape imposibil de definit și de măsurat. Dimensiunile prezentului sunt măsurabile în miliardimi de miliardimi de secunde. Pentru uzul curent, putem afirma că prezentul este o secundă. Ceea ce a fost cu o secundă mai înainte se numește trecut, iar viitorul va începe în secunda următoare… La întrebarea firească: care dintre cele trei dimensiuni ale timpului ar trebui să ne preocupe cel mai mult?, răspunsul meu este unul ferm: viitorul. Trecutul nu mai poate fi schimbat sau influențat (decât doar de istoricii care scriu la comandă politică), iar ”prezentul” este ca și inexistent (fiind fulgurant).
Rezultă că oamenii ar trebui să se preocupe în cea mai mare parte a vieții lor de construirea viitorului. Nu putem vorbi despre cunoașterea viitorului pentru că așa ceva nu este, practic, la ora actuală, posibil. În consecință, nu pot decât să fiu de acord cu afirmația norvegianului Nick Bostrom aceea că ”ne vom recunoaște ignoranța în ceea ce privește dezvoltarea viitoare a fenomenului” (p. 17) (este vorba despre cunoașterea modului cum va arăta fenomenul IA în viitor). (va continua)
Liviu Druguș
Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 668. Duminică 28 octombrie 2018. Superinteligența – înger sau demon? (3)


Motto: ”Omul este strămoșul robotului” (Dicționarul ”Le petit robot”) – apud Horia Vicențiu Pătrașcu

Inteligența umană nu este la nivelul dorit, sperat și așteptat (altfel nu se pot explica crizele, războaiele, certurile, dialogurile sterile, acceptarea demagogiilor ieftine, credulitatea votanților, iluziile de eternizare la putere a(le) guvernanților etc. etc.), de unde apare ca plauzibilă așteptarea omenirii ca inteligența artificială (IA) să ajute biata inteligență naturală să se descurce ceva mai bine. Un posibil rezultat va fi apariția cyborgilor (organisme cibernetice). În revista editată de Springer (vezi episodul anterior) se vorbește în mod limpede despre acest nu prea îndepărtat viitor: ”integrarea comprehensivă a oamenilor cu sistemele de conducere inteligente” (intelligent engineering systems). https://en.wikipedia.org/wiki/Engineering Deduc de aici că problema este la nivelul conducerii omenești – una care are nevoie de asistență tehnică inteligentă. Pe scurt, superinteligența este o chestiune de management mai performant.

Dacă, într-o zi, vom realiza creiere artificiale care să le depășească intelectual pe cele umane, superinteligența acasta ar deveni extrem de puternică” (Nick Bostrom, op.cit. p. 11). Ne aflăm într-o mare dilemă. Știm că inventarea unor creiere artificiale este extrem de periculoasă, dar majoritatea dintre noi speră să utilizăm așa ceva: case inteligente în care multe griji și eforturi (de memorie inclusiv) să fie preluate de roboți inteligenți; orașe inteligente (smart cities) în care traiul în comun să fie mult mai suportabil, plăcut chiar, și apoi industrii inteligente, culturi agrare inteligente și, în sfârșit, chiar cărturari tot mai inteligenți. Evident, conducerea statelor va fi înlocuită cu sisteme inteligente care vor acționa prin intermediul impulsurilor venite direct de la populație. Alegerile vor fi, probabil, un proces continuu, în care ideile de justiție, echitate, ordine, echilibru, utilitate pe termen scurt, mediu și lung etc. vor fi concretizate în decizii rapide, optime și executorii. Riscant, nu? Este posibil ca un soft să fie făcut în așa fel încât să favorizeze anumite persoane/ grupuri? Probabil da, de unde și riscul de a evolua în cerc, de a perfecționa doar minciuna, hoția, nedreptatea. Cântărirea riscurilor invadării speciei umane de către superinteligența creată de aceasta este chiar preocuparea norvegianului Nick Bostrom.

Înainte de a intra în problematica studiată și previzionată de autor, un caz concret: ce s-ar întâmpla oare dacă Editura Litera ar fi avut un soft destul de inteligent care să depisteze înainte de publicare inadvertența dintre titlul de pe copertă (pe care l-am anunțat deja) și cel de pe pagina de gardă (”Superinteligența. Direcții, pericole, strategii”)? Foarte probabil, o asemenea inadvertență nu ar fi posibilă, fiind totodată eliminată și dilema cititorului: inadevertența se datorează editurii sau traducătorului Doru Valentin Căstăian? Foarte probabil, editura este în culpă pentru această relativ minoră inadvertență, dar asta ar fi un bun imbold pentru IT iști să creeze și să perfecționeze softuri de traducere și de corectură tot mai performante. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 667. Sâmbătă 27 octombrie 2018. Superinteligența – înger sau demon? (2)


Inteligența artificială (IA) sau superinteligența  este și un rezultat al minților minunate care apar, din când în când, în orice populație: important este ca acestea să fie descoperite, stimulate și puse în operă. România are un oarecare avantaj competitiv în domeniul IA, dar cele mai bune creiere au fost și vor fi mereu cumpărate de firme și state puternice. Cu siguranță vor mai apărea motive să revin la această temă. Mai mult, tema ar putea fi însă una permanentă din cel puțin câteva motive:

  1. a) IA cunoaște o dezvoltare explozivă sau, cel puțin, o creștere exponențială, atât cantitativ cât și – mai ales! – calitativ;
  2. b) IA provoacă mari schimbări în educație și în forța de muncă, în planificarea strategică cu consecințe imprevizibile sau greu previzibile (șomaj uriaș, fluxuri migraționiste aproape imposibil de controlat sau care pot fi controlate cu prețul limitării libertăților umane fundamentale etc.);
  3. c) IA poate modifica fundamental ideea de pace, respectiv ideea de război, omenirea nefiind încă pregătită pentru tranziția facilă și rapidă de la o situație la alta;
  4. d) în plan militar, noile arme bazate pe IA pot distruge și reproiecta alianțe, prietenii sau dușmănii în ritmuri greu de suportat;
  5. e) cei mai creativi dintre făuritorii de inteligențe artificiale se afirmă mai întâi în sfera infracțională (hackeri, delapidări din conturi etc.)

Dar și avantajele pot fi incredibil de mari (evident, amintesc doar câteva):

  1. a) producerea de ”piese de schimb” pentru organe bolnave, sau protezări imposibil de imaginat cu ani sau decenii în urmă;
  2. b) prelungirea duratei de viață a oamenilor prin proiectarea și aplicarea de programe care să comunice (sau chiar să pregătească) utilizatorului alimentații optime, eforturi optime, atitudini optime etc. în timp real; softurile de diagnosticare a stării de sănătate vor ușura nu doar munca medicilor, ci va ajuta și nemedicii să se diagnosticheze rapid, știind ce fel de ajutor să ceară într-un timp tot mai scurt care va salva vieți.
  3. c) erei războiului rece bazat pe descurajarea nucleară îi va urma, foarte probabil, o eră a descurajării ajungerii la războaie fierbinți prin tehnologii (militare sau nu) bazate pe IA;
  4. d) optimizarea și personalizarea proceselor educaționale în funcție de dotările native, cu consecința reducerii eforturilor cognitive și maximizării rezultatelor;
  5. e) soluționarea unor tot mai serioase și complicate probleme ale fluxurilor transportului de oameni și mărfuri; (https://pressone.ro/contributori/cum-ne-vor-schimba-masinile-autonome-modul-de-viata/?fbclid=IwAR3apLxQzaNhaDZTBQ7mNlooMEhHBUtORJZt2DFW0GPIq1dOftVhw-erEMc)
  6. f) locuințele, școlile, spitalele, închisorile, mijloacele de deplasare etc. vor putea arăta – într-un termen relativ scurt – cu totul diferit față de cele actuale (doar dificultățile de adaptare și temporizarea deliberată ar putea amâna mari schimbări în aceste domenii). Transportul autonom (fără șofer) va fi în curând o realitate.
  7. g) IA a modificat deja ideea de judecată și chiar pe cea de justiție, existând țări în care softurile cu conținut de legiferare și de condamnare încadrează automat faptele antisociale și emit proiecte de hotărâri judecătorești. Facultățile de drept își vor închide, curând, porțile, la fel cum au făcut-o deja facultățile de contabilitate. Oricine poate achiziționa și utiliza un soft contabil care să emită situația la zi a unei firme sau a unei țări. La fel și puterea avocățească va scădea în fața memoriei infailibile a unui computer care va stoca legi și cazuri similare judecate de-a lungul timpului în vederea formulării unei încadrări juridice și a oferirii de soluții concrete.

Preocuparea pentru simbioza om-tehnologie informatică este vizibilă și prin titlurile și conținuturile unor noi reviste (care anunță noutățile mai repede decât o fac cărțile). Revista scoasă recent de Editura Springer, intitulată ”Human-Intelligent Systems Integration” https://www.springer.com/engineering/computational+intelligence+and+complexity/journal/42454 are drept principală preocupare crearea de sisteme integrate bazate pe mixul de umanitate și de inteligență artificială. Vorbim deja despre biocalculatoare (https://science.hotnews.ro/stiri-stiintele_vietii-22367020-video-oamenii-stiinta-vor-creeze-biocalculatorul-creat-din-celule-vii.htm) care vor face ca un computer să fie la fel de viu ca utilizatorul său! Computere care se autoreproduc sau care iau decizii în legătură cu propria lor utilizare sunt, deocamdată, înspăimântătoare. Crearea de noi forme ale viului (diferite de cele cunoscute până acum) pare că pândește după colț.

Cine va controla pe cine? Există oare riscul major ca sisteme inteligente să se autoreproducă și să se dezvolte pe traiectorii mult diferite față de așteptările oamenilor? S-ar părea că da. De la speranța ca IA să fie un sclav docil s-ar putea ajunge ca IA să o ia, faustian, pe cont propriu și să ia decizii nu neapărat favorabile omenirii. Este și ipoteza avansată de cercetătorul norvegian Nick Bostrom în cartea sa din 2014 intitulată ”Superintelligence. Paths, Dangers, Strategies”, (apărută la noi, în traducere, în 2016, la Editura Litera, sub titlul ”Superinteligența. Căi, pericole, strategii”): ”… așa cum soarta gorilelor depinde, acum, mai mult de oameni decât de gorile, soarta speciei noastre va ajunge să depindă, în același fel, mai degrabă de acțiunile superinteligenței artificiale” (p. 11). Cuceririle mecanicii, fizicii și chimiei (ex.: motorul cu ardere internă, dinamita, materialele plastice, după care au apărut și efectele lor adverse) au entuziasmat, inițial, omenirea; la fel se (cam) întâmplă cu computerele și consecințele lor negative, neprevăzute de creatorii lor (viruși, delapidări, deturnări de acțiuni umane etc.). În episoade viitoare, voi prezenta ideile majore avansate de fizicianul-filosof cu studii de logică matematică și neuroștiință computațională din Norvegia, Nick Bostrom. (va continua).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 666. Vineri 26 octombrie 2018. Superinteligența – înger sau demon? (1)


Deși nu am reușit (încă) să conturez (destul de) clar ce este inteligența umană și ce este prostia omenească, voi urca pe o treaptă care ar putea însemna locul de unde ambele concepte (și realitățile pe care le descriu) să devină la fel de interesante pentru viitorii istorici pe cât interesează astăzi pe istorici/ biologi/ psihologi/ sociologi buna definire și înțelegere a inteligenței și prostiei în viața și activitatea dinozaurilor sau a urangutanilor. Treapta pe care mă voi ridica se numește superinteligența sau inteligența artificială (IA), cu observația că niciun proiect de cercetare nu și-a propus (încă) să echilibreze lucrurile și să construiască superprostia, respectiv prostia artificială (PA) cvasiperfectă. Sau prostia artificială va fi tocmai suma eșecurilor viitoare ale inteligenței artificiale?

Despre inteligența artificială (IA) cu avantajele și riscurile ei potențiale sau deja dovedite am mai scris în cadrul acestui serial (infinit!). IA este, deopotrivă, expresia directă a inteligenței și a imbecilității umane. Și asta nu doar prin consecințe, ci și prin cauze. Dacă nu ar exista un ocean de prostie omenească, cu siguranță că IA ar fi mai puțin prezentă în viața noastră. Cel mai simplu calculator (nu un computer) ne scutește de a ști tabla înmulțirii și un soft foarte simplu ar sugera, în timp real, scrierea corectă în mai multe limbi.

În mod cert, un soft ceva mai elaborat ar putea corecta, tot în timp real, gravele dezacorduri gramaticale ale primei noastre premiere din istorie. Tocmai când ne bucuram că avem un premier în premieră, adică o premieră nu un premier, bucuria noastră s-a transformat în scârbă. Prima premieră este prima și la necunoașterea limbii române. Prima noastră ”donna premiera” concurează, în materie de neadecvare cu prima doamnă (prima donna) a țării care se îmbracă precum o primadonă. Pot fi oare acestea exemple de inteligență naturală? Dar nu despre primate/ primaturi/ premiere ale celor dintâi aleși din rândurile celor de pe urmă vreau să ”discutăm” în cele ce urmează. Finalitatea acestui miniserial se vrea o întărire a speranței că încă nu este totul pierdut; cu alte cuvinte nu ne rămâne decât să sperăm că IA ar putea repara într-un timp scurt ceea ce au reușit să nu facă un număr de instituții ale sistemului nostru educațional.

Deocamdată IA se dovedește neputincioasă în materie de bun simț, conștiință civică, respect față de lege, înfrânarea lăcomiei și tentația de a avea ce nu ți se cuvine etc. Dar ceva senzori care să țiuie acut atunci când fruntașii țării mint, fură sau fac alte nefăcute sigur ar merita inventați. Presupun (destul de plauzibil) că dacă s-ar inventa un astfel de program (atașat la creierul mic al aleșilor poporului), atunci guvernul va emite imediat o OUG prin care un asemenea senzor alertor va fi taxat ca imoral, îndreptat împotriva drepturilor omului, unul care încalcă libertatea persoanei și care afectează grav democrația noastră din ce în ce mai originală și mai apropiată de cea originată la Scornicești. Evident, majoritatea parlamentară actuală va ratifica în regim de urgență interzicerea unui asemenea atentat la libertatea oamenilor/ românilor de a minți, fura și preacurvi. BOR va lupta și el împotriva cipurilor încreierate, fiind un pericol major pentru existența benefică a (tainei) spovedaniei. Suntem imperfecți, evident, dar rămâne fără răspuns întrebarea: de ce cei mai imperfecți dintre noi trebuie să mimeze perfecțiunea și să fie aleși ca și cum ar fi (aproape) perfecți? (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 665. Joi 25 octombrie 2018. Câteva ”prostioare” formidaBILLe despre proști și deștepți


”Diferenţa dintre un prost şi un prost mai puţin prost e aceea că prostul mai puţin prost ştie măcar că e prost.

Diferenţa dintre un prost mai puţin prost şi prostul care bubuie de prost e aceea că prostul care bubuie de prost nu are niciodată dubii.

Diferenţa dintre un tip deştept şi un prost e aceea că tipul deştept ştie despre prost măcar că e prost.

Diferenţa dintre un tip deştept şi un prost care bubuie de prost e aceea că prostul care bubuie de prost se crede la fel de deştept ca tipul deştept.

Diferenţa dintre un prost mai puţin prost şi un tip deştept e relativă.

Diferenţele dintre aceste prostii şi alte prostii asemănătoare sunt acelea că pe astea le-am scris eu, iar eu măcar ştiu că sunt nişte prostii”. (Cornel George Popa, FB 14 09 2018)

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 664. Miercuri 24 octombrie 2018. Unde nu-i cap, vai de limbă! (9)


Voi încheia aici acest (cam lung) periplu prin Declarația program a nelingviștilor neștiințifici dar mai științifici decât cei științifici (reprezentați de Adrian Groza) prin care se propune schimbarea cuvintelor străine și înlocuirea lor cu altele, preferabil inventate pentru a fi siguri că nu lăsăm niciun fel de cuvinte străine infiltrate în scumpa și deloc cunoscuta limbă dacă. Cu un entuziasm demn de o cauză normală, umană, promotorii dacismului pur și dur (cred că) știu cum să procedeze pentru ca noua (viitoare) limbă dacă să biruie deplin și definitiv, exact cum s-a întâmplat cu comunismul sovietic, cel invincibil și etern. Iată că iese la iveală și soluția:

”Din fericire, această stare de lucruri poate fi schimbată în scurt timp în bine. Iată căile pe care noi le-am găsit. Dacă fiecare dintre noi ar născoci încaltea un cuvînt, atunci în mai puțin de un an limba noastră s-ar îmbogăți cu milioane de cuvinte noi. Dacă o sută de daci mintoși ar compune cîte zece cuvinte noi, atunci ne-am alege cu o mie de cuvinte noi. Să nu uităm de lingviști. Fiecare dintre ei are datoria de a făuri cuvinte noi, de sine stătător și în conlucrare cu cunoscătorii din alte ramuri (informatică, biologice sau fizică). Noi mai propunem și desfășurarea unei întreceri naționale al cuvinte-lor noi, pentru dacii de pretutindeni.

A mai rămas de spus că cuvintele care vor fi născocite de acum încolo ne vor scăpa de bătaia de cap a necunoașterii rădăcinilor noastre și a cuvintelor care nu ni se par destul de răsunătoare.”

Comentariu L.D.: ”Dacii mintoși” sunt, în opinia lui Adrian Groza, soluția salvatoare, dar numai în cârdășie cu lingviștii neștiințifici care trebuie puși la treabă (vreun ukaz, ceva?) pentru născocirea/ inventarea/ făurirea/ compunerea/ fabricarea de cuvinte aiurea și aiuritoare, cu o singură condiție: să fie altele, să nu mai existe în altă limbă, să nu provină din altă limbă și să miroase doar a dac(ă). Nu cunosc rezultatele ”întrecerii naționale” (Panromânești? Pandacice?), în cazul în care aceasta a avut deja loc, dar am vaga impresie că toate cuvintele menite să schimbe fața și cuprinsul limbii române se reduc la cele folosite de mine în textul încropit la prima postare (pe baza cuvintelor inventate de Octavian Bejan) din acest miniserial. Reiau aici acest text construit de mine cu cuvintele inventate de O.B. pentru a reaminti ce grozăvii se pot întâmpla cu limba română atunci când aceasta încape pe mâna/ mintea persoanelor marcate de pasiuni politice mistuitoare (vezi Benda): ”Azi am fost diminesc. Am luat din sertărar amnărașul și scodopul  pe care le-am cumpărat aseară de la vinderenă și le-am pus în dossac. Am dat repede cu sforitorul pe gresie și am plecat spre microcar. Am vrut să intru la tunsătorie, dar tunsătorul nu venise încă. Până să vină microcarul mi-am citit toate e-poștele”. (traducerea textului – în episodul 1).

Oricum, cuvântul cheie al acestei ultime părți a Declarației program este ”născocire”. Să născocim cuvinte, muuulte cuvinte! Dacofilii de la Chișinău visează la o Daciadă lingvistică, rezultatul căreia să fie uitarea completă a limbii române (limbă care, conform dacofililor, pretinde în mod fals că provine din limba latină!) și triumfarea noii limbi construită deopotrivă de antilingviști și (eventual) lingviști. Celelalte probleme ale culturii române fiind rezolvate, ”limba moldovenească” continuând să figureze în Constituția Republicii Moldova ca fiind limba oficială a statului desprins samavolnic din trupul României Mari, nu le rămâne iubitorilor de românitate decât să stâlcească limba română în numele unei false și presupuse iubiri de stră-strămoși (Adam, oricine știe, a fost dac). Vorba tatălui lui Bulă când i-a venit acasă fiica minoră gravidă: ”Asta ne mai lipsea!”

Aș rezuma consecințele eventualei aplicări ale Declarației-program sub forma unor afirmații și interogații cu iz de concluzii: ”Dacopatia dezbină România!”. Stupiditatea provoacă stupefacție sau invers? Breaking news: Latina se trage din română, maimuțele se trag din oameni și Pământul se trage din Lună. Limba noastră-i o comoară, iar comorile trebuie îngropate/ ascunse în adâncuri. Unde nu-i cap, vai de limbă!

Pentru a vedea ”argumentele” ipotezei că latina se trage din română vezi Daniel Roxin: http://www.ziare.com/cultura/istoria-culturii-si-civilizatiei/ipoteza-soc-limba-latina-se-trage-din-limba-romana-arhaica-nu-invers-1286103  (martie 2014), sau un articol al aceluiași Daniel Roxin din 2015: http://www.cunoastelumea.ro/pentru-cine-este-nociva-originea-traco-daca-a-limbii-romane/?fbclid=IwAR3SDl3kKDNVLoXuojWMmsW9bAZNCD22bxSyZKE9MvgPI6PGhvz_IlPfr0E

Pe tema dacopatiei protocroniste a românilor cărora nu le mai lipsește nimic a scris, documentat și ironic, Dan Alexe: https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura/dan-alexe-dacopatia-este-un-substitut-de-identitate-romanii-se-impauneaza-cu-o-mitologie-total-inventata-395847 (Dan Alexe și demitizarea originilor dacice ale lumii europene).

Dan Alexe a scris cartea (care a provocat mari supărări) intitulată ”Dacopatia și alte rătăciri românești”. Pe marginea acestei cărți am început (dar n-am mai continuat) o pseudorecenzie chiar pe acest blog (Vezi: https://liviudrugus.wordpress.com/2015/07/22/dan-alexe-deconstruieste-postmoderneste-printre-altele-temeliile-putrede-ale-nationalismului-romanesc-retrograd-ilogic-inutil-si-pagubos-partea-1-a-a-pseudorecenziei-despre/)  (aici se încheie miniserialul dedicat trăznăilor lingvistice neîntâmplătoare care, totuși, nu pot fi trecute cu vederea) (dar serialul va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 663. Marți 23 octombrie 2018. Unde nu-i cap, vai de limbă! (8)


Îmi cer scuze pentru abuzul meu de a suprasolicita răbdarea cititorilor, dar Declarația program este lungă (probabil pentru a nu fi citită cap-coadă), drept pentru care continui și în acest episod (penultimul!) prezentarea și comentarea ”argumentelor” Declarației pentru reconstrucția necunoscutei limbi dace.

Cercetările noastre științifice s-au încheiat cu încă o descoperire neplăcută. Limba noastră se dezvoltă într-o măsură covîrșitoare prin împrumuturi. Altfel zis, ea devine tot mai străină. Sîntem ca elevii sau studenții codași, care copie de la cei fruntași, ori ca pseudocercetătorii științifici, care îi plagiază sau compilează pe cercetătorii adevărați. Sub această la-tură, lingvistica națională este o rușine, este neputincioasă. Noi numim „papagalicism” această apucătură sine-nimicitoare.

Comentariu L.D.: Ni se comunică, în pasajul de mai sus, gravele crime comise de pseudocercetătorii lingviști, total neștiințifici și criminali în demersul lor antinațional (adică anti-dacic). Crima trebuie devoalată: lingviștii impotenți (și ”lingvistica națională… neputincioasă”) au scos din limba dacă cuvintele dace și au introdus cuvinte străine din multe limbi, numind noua limbă ”română”. Așa ceva este inadmisibil, drept pentru care dacii declarativi îi numesc pe criminalii lingviști ”papagali” (imitatori), iar operațiunea lor antinațională (adică antidacă) o numesc ”papagalicism”. Ce drăguț!

Nu numai că lingviștii noștri nu sînt capabili să compună cuvinte noi, ei îi împiedică și pe alții să o facă, pretinzînd că veghează la unitatea limbii și că alcătuirea cuvintelor poate fi făcută bine numai de cunoscători. Cum poți oare să spui că cineva nu a compus după regulile limbii noastre un cuvînt, în timp ce tu încuviințezi cuvinte preluate din alte limbi, adică care nu prea au cum să urmeze aceste reguli? Bunăoară, găsim cuvintele email, scaner ș.a. în dicționarele explicative ale limbii române. Oare vorbitorii de alte limbi au un mai bun simț al limbii noastre decît noi, cei care ne vorbim limba de la sînul mamei?

Comentariu L.D.: Incapabilii noștri lingviști șiințifici (care studiază alte limbi, inventate, inautentice, de unde extrag cuvinte cu care au pervertit scumpa noastră limbă dacă) nu au fost în stare sau nu au vrut să scoată nocivele cuvinte străine din limba română și să inventeze altele. Care ”altele”? Nu contează care, important este să nu semene deloc cu cuvintele din orice altă limbă de pe Pământ. Adică, ori suntem originali, ori nu mai suntem! Se induce, timid, ideea că în fața națiunii române stă un ”obiectiv” major: să extragem străinismele din limbă și să le înlocuim cu cuvinte inventate (nu putem spune că vor fi cuvinte dace, dar sigur viitoarea limbă română serios modificată și stâlcită va merita să poarte minunatul nume de limba dacă, limbă pe care o vorbim, susțin autorii Declarației, ”de la sînul mamei”). Mai mult, susținătorii Declarației program pedalează pe ideea că limba greacă este o limbă inventată, limba franceză este o limbă inventată, limba rusă este o limbă inventată, pe scurt cam toate limbile existente sunt limbi inventate, corcite și fără drept de existență. Soluția propusă, și – după cum s-a văzut în episodul 1 al acestui miniserial – chiar aplicată este… nici mai mult nici mai puțin decât inventarea/ născocirea dispărutei limbi dace! Concret: jos cu toate limbile inventate, sus cu noua limbă inventată – limba dacă.

”Mai rău decît atît, vedem o tendință puternică de înlocuire a cuvintelor vechi, strămoșești cu cuvinte noi, împrumutate din alte limbi, deoarece cele străine sînt mai frumoase. Bunăoară, noi spunem soldat în loc de ostaș, pedestraș în loc de tălpaș, grănicer în loc de plăieș, a viziona în loc de a privi sau urmări, original în loc de neaoș, a surprinde în loc de a zăpsi, curajos în loc de neînfricat, imediat în loc de îndată, delicios în loc de gustos, a îngurgita în loc de a înghiți, ghid în loc de îndreptar, fantomă în loc de strigoi, amendă în loc de gloabă, funcție în loc de dregătorie, distanță în loc de depărtare, a informa în loc de a înștiința, acceptare în loc de încuviințare, rapid în loc de repede, profesor în loc de învățător, urban în loc de orășenesc, rural în loc de sătesc, inteligent în loc de deștept, caracteristică sau proprietate în loc de însușire sau trăsătură, adoptare în loc de înfiere, a expedia în loc de a trimite, șosete în loc de ciorapi, important în loc de însemnat, a nota sau a fixa în loc de a scrie sau a însemna, responsabilitate în loc de răspundere, a trata în loc de a în-trema sau a vindeca, relație în loc de legătură, a partaja în loc de a împărți, divorț în loc de despărțire, circumstanțe în loc de împrejurări, acord în loc de înțelegere, continuu în loc de neîncetat, sau neîntrerupt, sau întruna, suport în loc de susținere, asistență în loc de ajutor, a executa în loc de a îndeplini, portieră în loc de ușă, cadru în loc de lucrător, baston în loc de cîrjă, depeșă în loc de scrisoare, uman în loc de omenesc, fermier în loc de țăran, balon în loc de minge, aventură în loc de pățanie, a inventa în loc de a născoci, suficient în loc de destul sau îndeajuns, intersecție în loc de răscruce, intenționat în loc de voit sau într-adins, viteză în loc de repeziciune, instrument în loc de unealtă, util în loc de folositor, a perfecționa în loc de a îmbunătăți, profesie sau ocupație în loc de îndeletnicire, interior în loc de lăuntric, scuză în loc de iertare, precum și bebeluș în loc de prunc. Noi am descoperit pînă acum peste o mie de așa înlocuiri! După părerea noastră, a arunca un cuvînt din limba ta, deoarece el este urît, este ca și cum ți-ai duce copilul la casa de copii pentru a lua unul mai frumos în loc”.

Comentariu L.D.: Din lunga listă de cuvinte care trebuie înlocuite de urgență, pe motiv că sună urât, ne-neaoș și ne-dac, am înțeles că înlocuirea lor din actuala limbă română ”este ca și cum ți-ai duce copilul la casa de copii pentru a lua unul mai frumos în loc”. Am bine înțeles? (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 662. Luni 22 octombrie 2018. Unde nu-i cap, vai de limbă! (7)


Se continuă, în Declarație, atacul împotriva ”lor” (adică a lingviștilor). Pe scurt: Jos lingviștii! Sus nelingviștii! Mai mult, se merge pe coarda sensibilității/ a ”sufletului național” care nu mai trebuie pervertit de străinii care s-au înfiltrat printre dacii puri și care ne-au spurcat bunătate de puritate. Lingviștii cărturari trădători au distrus mai mult decât au făcut-o chiar străinii cei răi. De unde concluzia că lingviștii sunt foarte răi.

De altfel, încolțește în minte încă o întrebare: este îndreptățit oare a schimba latura sufletească a neamului, adică limba și conștiința națională, pe puțin mai multă largitate pentru latura corporală? Anume aceasta au făcut susținătorii acestei strategii politice! Mai mult decît atît, ei ne-au lipsit de limba noastră într-o măsură mai mare decît au făcut-o străinii care ne-au călcat în picioare ori s-au aciuat printre noi.

Noi presupunem că o așa teorie nu ar fi prins rădăcini atît de adînci, dacă strămoșii noștri ne-ar fi lăsat fel de fel de scrieri. Chiar și astăzi avem apucătura de a nimici scrierile din trecut. Cum să știm oare cine sîntem și ce limbă vorbim?

Comentariu L.D.: Autorul recunoaște că nu avem niciun fel de document/ argument în legătură cu felul cum arăta limba dacă. Nu-i nimic! ”Noi” (nelingviștii) știm. Nu urmează decât să procedăm la recuperarea integrală (la modul ”științific” și nelingvistic, desigur) a acestei limbi complet necunoscute, apelând la un set de (nouă!) ”mijloace științifice” inedite. Iată-le:

O dată descoperită înșelăciunea, se pune sarcina de a ne înapoia limba strămoșească. Cum putem oare face așa ceva? Cercetările noastre științifice s-au încheiat cu descoperirea mai multor mijloace.

  1. Nu toate cuvintele din limba latină se regăsesc în limba noastră. De aceea, avem o probabilitate de jumătate la jumătate că cuvintele pe care le găsim în ambele limbi au fost luate de romani de la daci. Este adevărat că romanii ne-au stăpînit, dar nu mai puțin adevărat este că limba dacilor este mai veche decît cea a romanilor și că civilizația dacă a înflorit înaintea celei romane. Din capul locului putem înlătura asemănările trase de păr.
  2. Atunci cînd un cuvînt din limba noastră se aseamănă cu unul străin putem vorbi despre o probabilitate aproape egală că el este al nostru. Să nu uităm că noi sîntem mai vechi decît celelalte neamuri.
  3. Este o probabilitate mare că cuvintele, ale căror rădăcini nu se cunosc, sînt ale noastre. Noi am numărat pînă acum sute de cuvinte pe care scriitorii dicționarelor de limbă română le socotesc de etnie (origine) necunoscută.
  4. Cuvintele din orice limbă au o structură a sa. Prin urmare, analiza structurală ne-ar putea ajuta să alegem cuvintele noastre de cele străine.
  5. Este destul de ușor a pune de o parte cuvintele turcești, franceze și engleze. Aceștia nu prea au avut cum să învețe cuvinte de la noi. Puțini dintre ei au trăit printre noi și au avut o putere mare culturală în țara lor. Să avem însă în vedere că francezii au luat multe cuvinte din limba latină, în timp ce englezii au luat de la francezi.
  6. Cuvintele slave care nu se regăsesc în toate sau în multe limbi slave ar putea fi, cel mai probabil, ale noastre, cele pe care noi le folosim.
  7. Ne putem pune următoarea întrebare: au putut oare înaintașii noștri să se descurce fără acest cuvînt? Bunăoară, este puțin probabil că strămoșii noștri nu au născocit un cuvînt pentru toaletă. Ce s-a întîmplat cu el? Noi folosim acum cuvîntul toaletă, care este francez, sau cuvîntul veceu, care este englez. Învățații spun că cuvîntul budă este unguresc. Bătrînii nu își mai aduc aminte de alte cuvinte.
  8. În unele cuvinte, se află fărîme din alte cuvinte. Datorită celor din urmă noi putem afla începutul celor dintîi.
  9. Același cuvînt poate fi născocit de două sau mai multe popoare. Un avedeu este faptul că același cuvînt, ce-i drept cu înțelesuri neasemănătoare, se regăsește în cîteva sau în mai multe limbi, chiar și la neamurile care nu au venit în destulă atingere, pentru a putea vorbi despre o preluare.

Comentariu L.D.: Ca orice text ne-științific (sau pseudoștiințific), textul de mai sus – care conține cele nouă ”mijloace” de readucere în graiul oamenilor de azi dispăruta de cca două mii de ani a minunatei și complet necunoscutei limbi dace – abundă în afirmații gratuite, presupuneri neargumentate și afirmații de genul ”se știe că suntem cel mai vechi dintre neamuri” (nu se știe asta, dar chiar dacă ar fi așa cu ce ar ajuta asta viața românilor prost conduși?), cuvinte necunoscute (”avedeu”), construcții incorecte (”Cuvintele din orice limbă au o structură a sa”) și în general multă vorbăraie fără rost. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!