Luni 13 iunie 1966. Astă noapte m-am culcat foarte obosit. Pînă pe la 12 au mai mișunat elevi pe coridor. Erau din ăia cu ”glumele” de sfîrșit de an: ”poștele” și ”mustățile de cremă de ghete”.
Azi dimineață mi-era grozav de somn, dar la 6 am sărit imediat din pat și, după cîteva minute de sport, mi-a sărit somnul. Prandea m-a întrebat: ”Unde-ai fost aseară? De la 6 pînă la 9.30”. După ceva timp de gîndire, i-am răspuns: ”Dom pedagog, am fost cu fratele!”. Pedagogul: ”Și el nu știa că ai meditație, nu?”. Eu: ”Ba da, știa”. El: ”Bine, bine”. Sigur că-i bine.
Azi am venit tot cu bluza cea albastră la școală. Buchetul de trandafiri pe care l-am șparlit aseară s-a cam ofilit și l-a luat H.N. în geantă.
O zi frumoasă. Nici un nor nu strică întinderea albastră a cerului și soarele luminează puternic.
Tare bine ar mai fi să facem și astăzi o ”excursie”. Din păcate, mai avem ore. Pînă pe la 7.15 am mai scris în Jurnal, mi-am tăiat unghiile, mi-am făcut freza, numai să treacă timpul mai repede. La școală am mers foarte veseli, fluierînd din toată inima cîntecul metalurgiștilor. Cînd am ajuns la școală, după cum mă așteptam, fetele au început cu ironiile. Ica, ciudoasă pe faptul că ieri am rîs-o cînd discuta cu un băiat în parc, m-a luat deoparte și-mi spune: ”De ce-ai rîs de mine ieri, cînd vorbeam cu ăla? Eu vorbesc ziua, nu ca tine, să mă plimb noaptea cu fetele la braț”. (s-a referit la N.L.) Am văzut că-i cam umflată acuzarea, am rîs-o și n-am luat-o în seamă. Pînă să sune de intrare am discutat cu băieții despre marinarii care au venit ieri la campionatul de lupte.
La ora de latină baba a încheiat mediile și a mai ascultat pe aceia care aveau situații dubioase. Lia mi-a scris un bilețel: ”Aseară, unchiul a venit tîrziu, m-a luat la rost, mi-a dat două palme și m-a asigurat că-i dă telefon lui maică-mea”. Cupșan (aluzie la faptul că m-a văzut plimbîndu-mă cu Lucia): ”Să-i spun Liei?” Eu: ”Spune-i! Ce, crezi că nu știe?” Cupșan: ”Mă, da chiar așa, noaptea tîrziu?…”. Vlonga a rîs, cînd m-a văzut (legat de plimbarea de sîmbătă). În oră, am continuat să citesc din viața lui London și am reținut un citat: ”Jack spunea mai tîrziu că un os aruncat unui cîine nu este milostenie; milostenie este osul împărțit cu un cîine cînd ești tot atît de înfometat ca și animalul”. Și despre doi prieteni: ”Erau ca niște unghiuri complementare perfecte”.
La economie a încheiat mediile. Am 5 în extemporal, media 6 în acest trimestru și 7.33 media anuală. Economul a primit un buchet de flori și, spre mirarea noastră, a spus: ”Vi-l primesc numai c-o condiție: să mi-l duceți acasă. Dacă mă vede cineva pe mine cu brațul de flori crede că vin de la Sfatul Popular”. Am înțeles gluma și-am rîs cu toții.
În ora de muzică profesoara și-a făcut socotelile și ne-a spus și notele de la tezele la matematică. Spre marea mea mirare, aflu că că am 9 și-mi iese media 8! În oră am primit un fel de bilet de la N.L. (”Am avut remușcări de ceea ce ți-am spus aseară, dar am spus-o de dragul adevărului. O să caut să întăresc prietenia voastră și n-o să vă mai stingheresc”). Lia îmi scrie că fetele au observat că o dată merg cu ea, o dată cu N.L. iar o dată am mers cu amîndouă. Au rămas fetele trăsnite și nu știu ce să creadă. La aceasta i-am răspuns: ”Cu Lucia n-am nimic. Tu ești singura mea prietenă”. Diriginta ne-a sfătuit cum se pot păstra florile proaspete mai mult timp: învelindu-le cozile în vată și punînd o aspirină în apa în care stau. Ne-a mai spus despre evenimentul care se sărbătorește la mînăstirea Putna pe data de 3 iulie (un congres organizat de UNESCO). Diriginta ne-a sfătuit ca la serbare să venim în costum național. ”Uite, Druguș ar putea să vină: așa un flăcău chipeș...”. Ica mi-a făcut un serviciu: m-a pus pe lista celor abonați (cu toate că nu-s abonat) numai să scap de teoriile dirigintei. În pauză vorbeam cu Toader și cu Geta Nichiforiuc, cînd, deodată, apare mama, destul de veselă. Mi-a spus că a venit să cumpere o valiză sau o sacoșă de excursie. Am adus vorba despre lucrul de la vară, dar nu e de acord. Mi-a pus tot felul de motive: că-i greu, că rup hainele și multe altele. Cică s-ar putea să merg la București. Prevedeam asta încă demult și m-am hotărît să nu merg nicăieri. Au rămas o serie de discuții pentru după masă.
La chimie, profesoara a primit, de asemenea, flori. În ora asta am scris în Jurnal. E destul de bine așa… A ascultat-o pe Lia, să-i dea media, dar la sfîrșitul orei am auzit că nu i-a dat-o. Mi-ar părea rău, dar mi se pare că ăsta-i adevărul: va rămîne și încă la mai multe obiecte! Doar să-i dea drumul în Consiliul Pedagogic, dar e foarte îndoielnic.
Ora de educație fizică am făcut-o în clasă. Fetele făceau o gălăgie infernală, iar profesoara abia se auzea printre ele. Cam o jumătate de oră am scris în Jurnal și-am ajuns numai bine pînă la ora asta. Lia mi-a scris în Album. Am primit un bilețel de la Lucia: ”Ar fi interesant de confruntat ceea ce ai scris tu în Jurnal cu ceea ce am scris eu...”. La niciunul dintre bilețelele pe care le-am primit de la ea n-am răspuns. Pe la sf orei de educație fizică Băimăcean a început să cînte niște cîntece populare. Și profesoara a spus că are o voce destul de bună. Așa ne-a distrat pînă cînd a sunat.
În ora de engleză Pop a făcut caracterizările asupra grupei noastre în acest an școlar. Pentru început a spus: ”Sînt mulțumit de activitatea lui Druguș, Albu și Gherasim. Mulți au învățat cu superficialitate”. Ne-a mai spus că a încercat să ne deprindă cu munca. Este singura clasă în care nu s-a muncit (în afară de cele trei cazuri amintite). Pentru vacanță ne-a recomandat odihnă, dar o odihnă activă. Ne-a recomandat să citim cărți din toate domeniile. Anii de liceu sînt cei mai pretențioși ani, anii în care se formează caracterul. (L.D.: referitor la trio-ul de mai sus, evidențiat de profesorul de engleză Pop, cred că merită o precizare: în primul rînd, mă mir, acum, de nenominalizarea Doinei Hlinschi (X-F), fiica profesorului de română Neculai Hlinschi, o elevă care a strălucit cam la toate materiile ”umaniste”, care a urmat filologia și a ajuns o excelentă profesoară de limba engleză la Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău; în al doilea rînd, singura (din triou-l nominalizaților) care a confirmat așteptările profesorului Pop a fost Albu Dorina, o profesoară de mare succes la Liceul nr 2 din Rădăuți, pe care ea însăși l-a absolvit (succesul său se măsoară în zecile de absolvenți care au devenit, la rîndul lor, profesori de limba engleză); în ce mă privește, am ratat admiterea la filologia din București – notă mică la română! – , dar, din dragoste pentru filologie, am urmat, ani la rînd, cursurile facultății de Limba engleză de la Iași, fiind, uneori mai activ și mai implicat decît colegele ”cu frecvență, la zi”. Ca student la ”științe economice”, făceam notițele de curs în limba engleză, iar în anul trei (1970) am devenit ”traducător” al unor tratate de economie occidentale în cadrul catedrei de ”Doctrine economice” condusă de profesorul și rectorul Mihai Todosia. Cunoașterea limbii engleze mi-a fost foarte utilă în activitatea mea de cercetător la Academia Română (filiala Iași) (1971-1975), apoi în cadrul carierei didactice (am predat în limba engleză la ULIM Chișinău, între anii 1993 și 1995) dar și de cercetere (participarea activă și conducerea unor organizații științifice internaționale, publicare de articole și cărți în limba engleză etc.). Profit de context pentru a aduce un omagiu, tardiv dar binemeritat, profesorului Pop care trăiește acum în Germania, pentru tot ceea ce a făcut pentru noi; în fine, dar nu în cele din urmă, cel de-al treilea nominalizat al analizei făcute de profesorul Pop, Gherasim Toader a devenit un profesor universitar și manager academic de mare succes (Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iași și Universitatea ”George Bacovia” din Bacău, unde activează și în prezent). Despre colegul și prietenul meu (prietenie care durează de 55 de ani) Toader, am scris pe acest blog un articol intitulat ”Toader”. Timpul, însă, a dovedit un paralelism cvasiperfect și definitiv între Toader și limba engleză. Peste cîteva zile Toader va împlini 69 de ani, ocazie cu care colegii și prietenii îi transmit și îi vor transmite ”La mulți ani sănătoși!”. În fine, rog colegii care țin legătura cu profesorul Pop să-i transmită aceste rînduri de recunoștință și de probare a roadelor pe care orice profesor în înaltă calitate le așteaptă de la cei îndrumați de el.).
Azi la școală am cules dintr-un Album următorul ”Cîntec” care mi-a plăcut:
- O mie de scrisori îmi amintesc de vremea ceea/ De cînd umblam prin școli și mă-ntrebam ce e femeia. Refren: Unde mi-e gașca de-altădată cu care-o făceam lată prin cîrciumi colindînd/ În loc de gașca de-odinioară femeia mă omoară, mă bagă în mormînt
- Cu sticla-n buzunar și Mărășești din pachete/ Nu mai știam cînd vremea trece fiindcă umblam hoinar. Păcat… (refren)
Știu numai refrenul să-l cînt.
Cînd am ajuns la internat, mama mă aștepta aici. A cumpărat un geamantan gri – 153 lei. După ce-am luat masa, am luat cheile de la Prandea, am scos valiza din sala de valize și-am dus-o în dormitor. Aici am bucșit-o cu toate rufele și perna. Pe la 2.30 – 3 am mers la autogară. M-am înhămat la cele două valize care sînt destul de grele. Noroc că m-a ajuns Costică din urmă și m-a ușurat de-o valiză.
Toader a fost la film la 7N. Costică s-a întîlnit cu Geta. Eu am stat cu mama pe bancă pînă la ora 5. Mi-a lăsat bani să plătesc restul de excursie (60 lei) + 10 lei biletul la autobuz, 10 lei datorii, 7 lei să cumpăr o carte. Total 87 lei. Mai aveam eu 15 lei, așa că aveam bani berechet (100 lei). La 5 m-am dus la librărie și am cumpărat ”Dicționar frazeologic român-englez” – o carte foarte bună și ultimele numere de ”New Times”. Am plecat cu Simeria și cu H.N. pînă la internat. Aici nu se făcea meditație. Haiuță dădea indicații orchestrei formate din Cazacu Gigel (acordeon), Ciubotaru Mircea (fluier) și Atănăsoae Ctin (solist și baterist). Peste cîtva timp a sosit și Gherasim în meditație. Ne-am înțeles să ieșim în oraș; chiar am pornit-o amîndoi spre ușă, însă Haiuță ne observă și ne întreabă: ”Unde mergeți?”. Îi spunem primul motiv care ne-a venit în minte: ”Să bem apă”. De nevoie am băut fiecare cîte-o cană de apă. N-am avut încotro și a trebuit să stăm pînă la 7 cînd s-a dat masa. Înainte de a se da masa am fost cu Toader pe stadion. Toader a fumat și, cînd am ajuns la internat, Haiuță ne-a mirosit, dar mă întreabă pe mine: ”Druguș, fumezi?” Eu: ”Nu!”. L-a chemat apoi și pe Gherasim și ne-a întrebat pe amîndoi: ”Cine a fumat?”. Toader a răspuns: ”Nimeni… (apoi, după o pauză) Eu am fumat!”. Haiuță: ”Așa mă, de ce nu spui?” și ne-a dat liber. Pe chestia asta mi-a plăcut.
După masă, Toader nu știu unde a dispărut. Cu mare greu l-am convins pe H.N. să vină cu mine în oraș și să mergem la film de la 8 la 11, la cinema ”Unirea”. I-am promis că-i împrumut bani, dar spre ghinionul nostru (căci era un film bun) nu mai aveau bilete și era cît pe ce să venim la internat. Pe drum l-am convins însă pe Simeria să vină la film. I-am împrumutat 3.50 lei (atîta a costat un bilet) și mi-a promis că la anul, pe 15 sept. îmi dă 5 lei (!). Am mers la cinema ”7N” și – nefericiții de noi – n-am avut parte de un film bun. După jurnal, timp de mai bine de o oră a rulat ”Vizita tov. N. Ceaușescu în regiunea Iași” și ”Vizita tov. N. Ceaușescu în regiunea Suceava”. După astea două completări a mai dat una cu ”pictura și culorile”. O plictiseală de moarte, ce mai! Cînd a început filmul sovietic ”Cheile cerului” mi-a venit somn și după cîtva timp mi-am pus capul pe umărul lui Simeria și-am adormit binișor. Așa că nu numai că n-am văzut filmul, dar nici nu mi-a plăcut (emoticon zîmbăreț). Cînd am ieși de la film picam de somn nu alta. Afară însă – eu eram numai în bluză – aerul rece m-a înviorat complet. Am ieșit la ora 11. Am mers la internat f veseli, fluierînd marșul, fără să avem habar de ”bucuria” ce ne aștepta acolo. Spre marele nostru ghinion ușa de la dormitoare era încuiată. Haiuță ne-a făcut bucata: s-a încuiat în dormitoare și a avut și grijă să ascundă cangea și scara și ne-a lăsat pe drumuri. M-am învîrtit cu Saima în jurul internatului, dar degeaba; nu ne mai rămăsese nimic de făcut. Nici nu era ora 12 cînd apare și Gherasim și se alătură nenorocului meu. Mi-a spus că Mircea e la blocuri, cu Felicia, iar Costică e tot acolo și discută cu Natalia. Văzînd care e situația, m-a luat și pe mine și-am mers într-acolo. Toader mi-a povestit cum s-a întîlnit cu un milițian și la întrebările acestuia i-a trîntit niște răspunsuri minciunoase care l-au scăpat dintr-o mare încurcătură. Costică mi-a povestit ”aventurile” lui de azi, cu Oltița (a sărutat-o). Am mai stat noi acolo în spatele unui bloc, stingherind locatarii, apoi ne-am împărțit. Toader a rămas acolo cu Natalia. Mircea s-a dus cu Felicia, iar eu cu Costică ne-am plimbat un pic pînă ne-am întîlnit cu a doua pereche (Mircea cu Felicia). Am intrat în holul unui bloc (unde locuia F.). Am pierdut vremea aici pînă la ora 1 (după miezul nopții) cînd F n-a mai vrut să stea și s-a dus la culcare. Noi trei (eu, Costică și Mircea) neavînd ce să mai facem, am luat-o frumușel spre gară. L-am anunțat și pe Toader unde ne poate găsi și în cîteva minute am și fost la ”unchiu-n gară”. De data asta, unchiul n-a mai fost așa de ospitalier. Sala de așteptare gemea de lume. Aici era un miros îngrozitor, aspru, care te zgîria pe căile respiratorii. De voie de nevoie, am stat un timp în picioare, iar după ce a venit trenul de ora 2 am găsit și locuri. Ne-am întins pe niște bănci să dormim, dar imediat au venit niște călători foarte harnici la vorbit și nu ne-au mai lăsat să dormim. Totuși pe la 2.30 am adormit și ne-am sculat la 4.30. Soarele era sus pe cer, dar aerul era încă rece. (va urma)
Liviu Druguș
Pe mâine!
liviudrugus 