liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Mihai Pop

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 453. Joi 29 martie 2018. Jurnalul unui licean prostuț (175).


Vineri 14 aprilie 1967. Azi am dat extemporale la psihologie (despre temperamente și tipurile de activitate nervoasă). Am scris eu ceva. La română: ascultare – predare. La rusă – distracție. La geografie – idem. La engleză am dat extemporal pentru a ne lua de-o grijă (cîteva întrebări despre viața lui Jack London). I-am scris foarte bine și cu ”plusuri” i-am ajutat și Țucăi Vlonga.

După masă am primit o scrisoare de la mama (n-au bani). Imediat i-am scris o scrisoare pe trei pagini și am dus-o în oraș trimițînd-o prin Ileana Dănilă. Pînă seara am fost la Gavril Magopăț. Am luat de la el cartea ”Povestea scrisului” de Vladimir Colin. Pînă la 20 am citit multișor și văd că mă pasionează.

Sîmbătă 15 aprilie 1967.  Dimineața sport. În fiecare noapte dormim cu geamurile deschise.

La fizică a predat. La ed fizică am jucat handbal și-am tras la poartă. La latină a adus extemporalele. Din 3 mi-a făcut 4 și mi-a pus un 5. Deci, media 5! Cînd mă întreba ceva toată clasa se muncea să-mi sufle, dar pe mine mă apuca rîsul. Profesoara Badac: ”Băiatul ăsta nu este manierat!”. La istorie a ascultat toată ora. Am completat adeziunile și toată clasa e de părere s-o fac pe Herer în locul lui Sfichi (azi am început să strîng cîte cinci lei în loc de trei… Ceva iese!). La rusă – un extemporal copiat fin, cu fițuica (o bucată de foaie ascunsă în mapă). La biologie: extemporal (L-a prins pe Toader schimbînd extemporalul la chimie). Azi n-am fost la Pop. La 18.30 trebuia să mă întîlnesc cu T0 și n-a venit. Mi-a spus Lucia Hasna că s-a certat cu N. și că asta cu ailaltă vacă (Mariana G.) mi-au trimis o scrisoare pe adresa mea ca fiind din partea ei și să n-o iau în considerație. Fleacuri! Totuși o să mă răzbun eu pe ele!

Duminică 16 aprilie 1967. M-am sculat la 6.30. M-am spălat, am făcut o baie pînă la brîu și apoi la picioare. M-am ferchezuit și-am plecat în oraș. La 8 a venit mama și apoi cu dînsa am mers și-am luat masa la internat. Mama a luat bilete la Loto, iar eu lozuri. Acasă am desfăcut noutățile: pachetul din Anglia cu ”Dictionary of Quotations” și ”Essentials of English – 4 volume”. Cea de-a doua lucrare este foarte bună. Am primit scrisori din: 1. Cehoslovacia (Tineretul Cehoslovac îmi va publica adresa în numărul 6 (răbdare și… tutun); 2. De la John. Îmi trimite o poză și… palavre; 3. De la Shital o lamă suedeză și un ban 1 paisa – pătrat); 4. O ”scrisoare” de la alt indian căruia i-am scris pe 5 februarie. Mi-a trimis un Ghid al Indiei și o hartă f bună, dar scrisoare… ioc! Plicul era ferfeniță). După masă am fost cu mama la film: ”Un martor în oraș”. La 17 am fost și m-am pozat. Mama mi-a dat 100 de lei din care 50 pentru poze și 20 datorii. Seara am mai umblat prin oraș, am mîncat gogoși și am băut o bere cu Costică Lungu. Azi n-am mai avut timp să fac corespondență fiind prea obosit. Azi  – o zi nu prea frumoasă. M-am culcat la 22.

Luni 17 aprilie 1967. M-am sculat după 6: sport, baie.

La limba rusă a adus extemporalele: 5! Dar încaltea toată ora m-am distrat, am ascultat muzică ușoară la aparatul lui Atănăsoae (Electronica). Cînta destul de tare în timpul orei și profesoara a protestat slab. La ed fizică – fotbal (ușurel). La chimie a predat toată ora și ne-a adus extemporalele: 7! La dirigenție s-a vorbit despre banchet și altele. Ne-a învoit la matematică pentru a merge să facem radioscopie. La 17 pentru băieți rezultatele au fost gata. Am mers în oraș și am luat o gogoașă (crăpam de foame!). La masă am mîncat tot. Directoarea m-a făcut atent: să dai extemporal la fizică pe 7! (L.D.: Cîteva precizări se impun. În urma eliminării de la internat pentru acea reclamație colectivă trimisă la ziarul ”Zori Noi” din Suceava (eu fiind inițiatorul revoltei) conducerea liceului meu m-a primit să iau masa la cantina Internatului de fete, adică a Liceului nr 2. Mai mult, masa noastră – eu cu Toader – era în sala în care mîncau profesorii. De aici și desele mele dialoguri cu directoarea Vanda Mincu, o doamnă pe care am apreciat-o mult și care ținea la mine). Diriginta mi-a dat și ea un sfat în privința relației cu profesoara de fizică, Ciobanu: ”Să nu-i spui nici o vorbă!”. De la 16 la 18.30 – ședință plenară de UTC la care, de bine de rău, nu m-am plictisit. Am avut ceva de semnat. Profesorul Drancă (matematică) a glumit: ”Druguș a mai semnat…” (cu referire la scrisoarea către Zori Noi, cap de listă la semnatari fiind eu). Toader are ceva divergențe cu N. (sau mai bine zis invers…). Seara pe la 22 ne-a găsit foamea; am mers la grădina de vară de peste drum și-am halit cîte două gogoși.

Marți 18 aprilie 1967. Zilele nu-s urîte, doar un pic înnourate și mai bate vîntul. S-a hotărît să se adune cîte opt lei pentru cadouri de sfîrșit de an la profesori. Pentru azi citisem numai la fizică și cînd colo ce s-antîmplat: la latină mă ascultă (știut…) și apoi ne dă extemporal (idem). La fizică am scris binișor (energia nucleară). La română extemporal (”Teme ale poeziei noi”). Numai ”bărbi” i-am tras. La socialism: extemporal: ”Baza și suprastructura societății socialiste”. Puțin a lipsit să dăm și la istorie unul…

Azi am strîns 130 lei pentru cadouri. După masă, de la 14.30 la 16.30 am văzut filmul ”Notre Dame de Paris” – un film bun. După asta am fost la masă (lapte cu macaroane – rahat! + o Eugenie). Ne-am cumpărat un colac de 3 lei. La pozar am plătit 35 de lei în loc de 25 (m-a fraierit…). I-a venit lui Dorin Simota scrisoare din Filipine. Ieri am vorbit cu Oprea ăla de-a IX-a Are vreo 80 de corespondenți. Pînă seara la 21 am reușit să-mi citesc odată la obiecte, să scriu Jurnalul și să fac sport. A început să plouă!

Miercuri 19 aprilie 1967. La geografie ne-a mai dat un extemporal. Slăbuț.  La matematică – idem. ”Timpul și măsurarea lui” (i-am tras o barbă). La română ne-a adus al treilea extemporal. Culmea: 7! Dau extemporale din ce în ce mai proaste, iar notele sînt în creștere. La biologie a predat și ne-a adus extemporalele: 8! La limba rusă a fost un haios întreg. Veseli și toate cele bune.

După masă de la 15 la 17  am fost la film: ”Primul an de căsnicie”. Am avut de învățat multe de la acest film (am vîrît la cap). La 18 am fost la masă. Pentru mîine n-am citit la nimic. M-am culcat foarte lejer. Seara am făcut sport și ne-am culcat cu geamurile deschise. Noaptea a fost grozav de frig și ne-au durut măselele. Ziua e cald, dar seara… cred că a nins fest la munte și de-aia. Azi Simota a primit o scrisoare de la o prietenă a Natașei, Lena.

Joi 20 aprilie 1967. Azi am suferit și eu de măsele… La socialism a adus extemporalele: 5,5! Apoi a mai dat extemporal la jumate de clasă. La fizică a predat toată ora. La română ne-a dat planul la o lucrare scrisă: ”Rolul presei în dezvoltarea literaturii române”. La istorie a vrut să ne dea extemporal. Un NU puternic i-a tăiat pofta… La chimie n-a dat extemporal, ci a predat și a terminat cu materia! La engleză a ascultat pe penultimii rămași fără notă apoi a predat ultima lecție. La masă, directoarea m-a întrebat cum am dat extemporalul la fizică. ”Pe-un 6” zic. Mi-a spus apoi Ștefan că am 5. Îs bun! De la 15 la 17 am fost la film (cu un bilet fals): ”Warlock”. Mi-a plăcut. La 17.10 m-am întîlnit (întîmplător) cu diriginta și cu Nenati Lucia + Vica Ursaciuc. Am cumpărta cărți de 173 lei (rotund 180), panglici (9 lei) și celofan (16 lei). Ce mai tura vura, am rămas și eu cu vreo 50 de lei. Mi-am spart fruntea într-un colț de geam (LD: am și acuma semnul ăsta de bună purtare…). Au fost Nenati Lucia cu diriginta, Gozec și Telucu pe aici. Seara am cumpărat un colac de 3 lei, parizer de 5 și-un lichior de mentă de ne-am înveselit.

Vineri 21 aprilie 1967. Azi am avut un singur extemporal și nici pentru ăsta n-am învățat (ext. anunțat). La rusă ne-a luat prin surprindere și ne-a dat și ea extemporal cu întrebări foarte simple: locul și data nașterii, cum te cheamă, vîrsta părinților și ce vrei să devii. Aici, la ultimul punct fiecare a scris aiurea. Gozec: futbolist; Gavril – Aktior; Vlonga – Șafior; eu – domorobotnic (casnic). (L.D.premoniția mea s-a împlinit: acum sunt un domorobotnic total). La română a ascultat. La geografie am avut ultima oră de curs. I-am înmînat tovarășei profesoare Dumitrașcu cadoul și-am invitat-o la banchet (eu! – care nici nu cred că voi veni!). Media la geografie: 7,5.  La psihologie am dat extemporal din ”caracter”. N-am știut… La primul extemporal am 9. La engleză a adus extemporalele (am 9: emoticon supărat și nervos). Pe la 13.15 am făcut ultima adunare din viața noastră de elevi. Au plecat mai bine de-un sfert. Nenati Lucia a făcut procesul verbal. Materialul a fost foarte sumar. Apoi am trecut la punctul doi al ordinii de zi: primirea de noi UTC iști: Gozec Victor, Burciu Rodica, Șcheianu Gabriela, Băimăcean Elena și Teleagă Viorica.  La urmă… m-am dizolvat și… trei zile va sta clasa fără șef!

Am mîncat bine la masă. Acasă am primit o scrisoare de la Mariana Marinescu (București). Mă bucură scrisorile ei pentru că mă distrează; scrie f lejer și comod. Asta-i a doua scrisoare la care încă n-am răspuns. M-am lenevit la scris. Am încercat să învățăm în parc. N-a mers. Acasă am mai citit un pic, apoi Toader a spus că vrea să se revanșeze și dă o bere la Grădină. Mergem la internat și jucăm un fotbal. Apoi baie. Apoi masa. De la masă – acasă. Pe drum îl văd pe T0. Ne-am înțeles din ochi că trebuie să ne întîlnim… M-am descotorosit de Toader și cu greu ne-am întîlnit … ca să-mi spună să vin mîine dimineață la 6.30. M-am întîlnit apoi cu Ica. Mi-a dat 3 lei și-am luat un colac, apoi am condus-o acasă. Telucu a făcut cinste seara asta: cîte o bere la Ospătărie. Seara am făcut cu Toader un plan pentru 25 aprilie 1967. Ne-am culcat la 1 fără să fi învățat.

Sîmbătă 22 aprilie 1967. Zilele trec cu repeziciune. Dimineața m-am sculat la 5, m-am spălat, apoi am scris Jurnalul pe ieri și la 6 am fost gata.  Pînă la 6.15 am învățat la fizică. Dar culmea! La Complex nu era nimeni. Ce i-o fi de cap omului meu?

Am halit și-am mers la școală. La fizică am dat un extemporal foarte bun.  (cîcarea Troiei!). La ed fizică am tras la poartă și ne-a pus note la ”handbal”. Dom Nicu Velniceru (gazda noastră) a refuzat să ne lase camera pe marți. Paștele și dumnezeii!. La latină am cinci în ultimul extemporal. Nu mă mai deranjează nimeni. La istorie: extemporal: politica externă. I-am dat un extemporal făcut acasă (pe un 7). La rusă m-am distrat nevoie mare. La biologie a fost ultima oră și N.L. (Nenati Lucia) i-a dat cadoul. Apoi am dat extemporal. Ne-a dat sfaturi pentru viață. După masă, de la 16 la 18 am fost la pregătire la Pop. Toader a stat acasă. Am schimbat o carte ”Eisenstein” de 18.50 cu una de 7 lei. Eu am pus 9 și Toader 11 și-am luat un lichior de portocale care ne-a indispus. A participat și Telucu. Eu m-am culcat, iar ei au mai luat cîte o bere la Grădina de vară.

Duminică 23 aprilie 1967. Aseară ne-am culcat la ora 21. Azi dimineață ne-a trezit Costică Lungu pe la 9 și ne-am dat jos din pat pe la 10. Pe la 11 am fost prin oraș și-am halit ceva. La 12.30 s-a dat masa. Toader a fost la film (”Diminețile unui băiat cuminte”). Eu am stat acasă și-am dormit de la 13 la 16. Al naibii somn. M-am sculat, am citit presa (”Noi reduceri de prețuri”) am ascultat un meci, am citit cîte ceva din cărțile primite din Anglia, mi-am făcut ordine în corespondență, iar de la 19 la 24 am făcut corespondență. Am scris: 1) o c.p. acasă; 2) Marianei Marinescu (București); 3) Radio Moscova; 4) și 5) două cluburi internaționale din SUA; 6) lui Shital (India) – i-am pus în plic și vedere de pe Dunăre, una de la Mamaia și poza mea. Și 7) lui John (i-am pus în plic 25 de țigări care au încăput foarte bine, dar nu știu cum o să ajungă. (La toate aceste scrisori n-am mai făcut copii – îmi lua prea mult timp). A scris și Toader la cele două cluburi din SUA. Afară plouă, ninge, frig. Pînă aproape de ora 1 am scris în Jurnal. După ce-am terminat de scris în Jurnal, m-am apucat de lecția la limba engleză!

Luni 24 aprilie 1967. ”Aseară” m-am culcat la ora 3 dimineața. La 7 am fost în picioare. Prima oră: rusa. Este ultima oră de rusă din acest ultim an. Gozec i-a înmînat cadoul. Toată ora a fost veselie. În pauză am pocnit-o pe Mariana Gînsac de i-a dispărut rînjetul. Ora de educație fizică am făcut-o în sala de cor. A fost o oră de audiție. Tovarășa profesoară Bauman era în cancelarie. Am rugat pe cineva să o invite puțin pe coridor. I-am înmînat cadoul. A spus cu glas scăzut, foarte emoționată: ”Tocmai tu, Druguș…”. Apoi mi-a strîns mîna. (L.D.: Cititorii își amintesc, poate, de multele dialoguri neplăcute pe care le-am avut la ore cu această tînără, frumoasă, inteligentă și inimoasă profesoară. De unde și mirarea sa nedisimulată…).

În pauză, vaca de Mariana Gînsac i-a spus dirigintei Ruscior că am bătut-o, crezînd că gata, mă…. pe mine. Diriginta a stăruit să ne împăcăm și să-i sărut mîna! A fost un haios și-o hărmălaie la care au asistat toți reprezentanții ambelor tabere. Pînă la urmă a rămas așa… Eu: ”Tovarășa dirigintă, dacă-i mai dau două, îi trece!”.

La chimie am dat extemporal. Geta Broască i-a dat cadoul. La dirigenție ne-a mai spus niște note și medii, urmate de sfaturi pentru viață. La matematică m-am distrat cu fetele. Azi Puha (Elena) a împlinit 18 ani și ”a trebuit” să mă dau bine pe lîngă ea. Altă chestie! Magopăț s-a apucat de ghicit. Le spune prostii la moace și le ia bani. Eu sînt ”Cassa”. S-au strîns vreo 3-4 lei. În ora de engleză ne-a luat jos, în sala de cor, pe toți ”bărbații”. Au venit doi căpitani (unul Nițu).

(L.D. Aici se termină, brusc, însemnările liceanului Liviu Druguș. Nu am o explicație pentru această întrerupere. Pot presupune doar că a doua zi, marți, a trebuit să părăsim camera de la gazda de pe Calea Prieteniei nr 2. Nu-mi amintesc deloc ce s-a întîmplat și unde am locuit pînă la Bacalaureatul care urma să înceapă pe data de 20 mai 1967. De asemenea, nu am amintiri (în afară de fotografia postată pe FB) de la banchetul la care am participat. Pentru curioși pot adăuga cîteva amintiri despre ce a urmat în acel an. În primul rînd, ce doreau cei doi căpitani de armată? Erau recrutori de viitoare cadre pentru MFA (Ministerul Forțelor Armate) și ofereau condiții foarte avantajoase pentru cei care doreau să urmeze o facultate pentru ca apoi să activeze în armată. Oferta principală era pentru medicină și limbi străine. Se asigura transportul, cazarea și bursă pentru cei care acceptau oferta lor. Eu am acceptat-o și am repetat experiența nefastă de la Cîmpulung Moldovenesc. Eu oricum îmi făcusem planuri să fac facultatea în București, așa că… why not? Pe T0 (lt. Tudose) l-am refuzat cu oferta lui de a merge la ”școala de securitate”, dar pe căpitanul de armată Nițu nu. (În paranteză fie spus, pe T0 nu l-am mai întîlnit niciodată. După terminarea facultății am trecut pe la Miliție și am întrebat de el. Mi s-a spus că a murit – probabil a fost mutat în altă muncă: tocmai învăța și el engleza și i-am dat adresa de la International Book Fellowship din Londra care i-a trimis cărți și dicționare). Acum, după peste jumătate de secol de la ”contactul” meu cu ofițerul Tudose, înclin să cred că cele cîteva întîlniri cu el erau mai mult pentru supravegherea mea decît pentru obținerea de informații despre elevii care fumează… Pe scurt, nu m-am simțit ca fiind turnător, colaborator sau informator, ci un justițiar. Încercările ulterioare de a mă convinge să colaborez cu Secu s-au soldat cu refuzuri ferme din partea mea. Despre ele am relatat, pe acest blog, într-una dintre pseudorecenzii, așa că nu mai insist). Locurile pentru MFA erau separate de cele pentru civili, dar examenul a fost comun. Din cîte țin minte Facultatea de limba engleză avea rezervate două locuri pentru MFA. Nu știu cîți au concurat pe acele două locuri dar șansele mele de a reuși erau foarte mari. Terminasem BAC ul cu media 10 și în acel an s-a hotărît ca nota de la Bac să fie adăugată la notele obținute la admitere. Era suficient să iau un cinci la probele de admitere și media finală era de 7,50. Poate și din acest motiv am adoptat o atitudine excesiv de relaxată la probele scrise. Am obținut doar 4 la teza la engleză și 5 la teza la limba română. Neobținînd minimum 5 nu am mai fost admis la proba orală, care – credeam eu – era punctul meu forte. Nu exclud deloc o ”lucrătură” tocmai pentru a nu intra la oral și a nu reuși la admitere, vînzarea de locuri la admitere fiind o practică a acelor vremuri. Presupusul ”ajutor” promis de T0 a fost fie o vorbă în vînt, fie un ”ajutor” pe invers. În sala de examene am văzut lucruri greu de înțeles chiar și în zilele noastre. Am văzut în sală oameni mult mai în vîrstă decît mine și – un lucru care chiar m-a șocat – am văzut un tînăr de cca 25 de ani, cu o barbă neagră, mare și care, în timpul examenului și-a scos pipa, a aprins-o, a fumat tacticos fără ca cineva să-i facă vreo observație. E de înțeles cu cine a trebui să concurez – probabil fii de diplomați sau oameni din noua aristocrație roșie. Pe scurt, nu am reușit la Facultatea de limbi străine de la Universitatea București și urma să fac armata la termen integral (un an și patru luni). Această perspectivă m-a speriat destul de tare și am început să caut locuri la școli postliceale, doar pentru a scăpa de armată. Părinții găsiseră deja o școală sanitară la Botoșani și urma să mă apuc de învățat… Chiar atunci am primit o scrisoare de la prietenul meu Toader Gherasim care a lăsat deoparte visurile de a deveni silvicultor, actor sau marinar și a ales Facultatea de Studii Economice de la Iași (fostul ISE – Institutul de Științe Economice) unde a reușit cu brio. Mai rămăseseră 16 locuri pe care au concurat sute de ”neintrați” la alte facultăți. Obiectele de admitere: matematică și economie politică (cele intens ignorate de mine în liceu, fiind și la clasă umanistică). Am învățat aceste două obiecte întreaga vară și am reușit pe locul 18 la egalitate de note cu cel de pe locul 16…  La absolvirea facultății urma să fiu repartizat la Catedra de Economie politică la Disciplina Doctrine economice, dar anul 1971 a fost și anul în care stalinismul a fost coborît din nou din pod și multe libertăți au dispărut. Cenzura și dosarele de cadre au fost întărite. Dosarul meu nu mai corespundea pentru cariera didactică și am fost repartizat în cercetare, la Academia Română, filiala Iași. Am reuși să intru în învățămînt (la UMF Iași) în anul 1976 nefiind promovat pe post de lector, deși întruneam cerințele legale. Nefiind prieten cu Securitatea, bănuiesc că nu am primit aviz favorabil pentru promovare. Am început doctoratul în 1976, la București, dar 1n 1984 nu mi s-a aprobat susținerea publică fără nicio explicație. Am susținut teza (cu același conținut cu cel din 1984, mai puțin trimiterile obligatorii la documentele de partid) în 1996 și în următorii patru ani am urcat toate treptele carierei didactice. Mă pot lăuda că la începutul anilor 80 am propus (și culmea! s-a și aprobat!) reducerea cu 50% a orelor de Economie politică și introducerea unei discipline distincte – Economie sanitară (pe care după 1990, mai exact în 1997 am introdus-o la Facultatea de Bioinginerie Medicală sub numele de Economica Sănătății, alături de alte discipline, construite tot de mine: Managementul sănătății și Sisteme de sănătate comparate). Mai mult, am reușit să conturez (prin programa academică) secția de Managementul sănătății care avea ca scop declarat pregătirea viitorilor manageri de spitale, directori de direcții de sănătate publică (DSP) și specialiști în Ministerul Sănătății. Din păcate, imediat după plecarea mea de la UMF Iași (2004) proiectul meu (foarte necesar și azi) s-a destrămat. Mă bucur că am fost ales de către studenții promoției 2004 ”Profesorul anului” fiind singurul profesor nemedic care a primit acest onorant titlu. Tot cu titlul de răspuns la posibile întrebări mai precizez că în timpul studenției mele peste jumătate din timp l-am alocat cursurilor de la Facultatea de limba engleză, fiind foarte activ și pasionat de ceea ce învățam.

(Sfârșitul Jurnalului ținut de mine în perioada 1 martie 1963 – 24 aprilie 1967. Am transcris, timp de 175 de zile, conținutul consemnărilor făcute de mine timp de 1500 de zile în care am scris ceea ce mi s-a părut a fi demn de notat atât despre mine cât și despre cei din jurul meu: colegi, profesori, părinți, rude, oameni politici etc. Continui să cred că acest Jurnal are valoare documentară și că poate fi folosit pentru scrierea unui scenariu de film cu caracter memorialistic).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Anunțuri

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 427. Sîmbătă 3 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (149).


Sîmbătă 18 iunie 1966. Dimineața, pe la 5.30 tata s-a pornit cu bicicleta la Siret să schimbe butelia. A venit cu ea schimbată pe la 8 și eu dormeam încă. De voie, de nevoie, m-am sculat. Am dibuit prin șifonier o bluză de vară pe care o am de la bunița și care acum mi-e cam mică. Totuși îmi place, fiind destul de comodă și o port în locul maioului.

Pe la 10 tata m-a trimis să-i duc dnei Lica de la Bibliotecă niște cărți împrumutate de mai de mult. Am luat și eu vreo trei ca să am ce citi din lectura particulară pentru școală (”Întunecare”, ”Răscoala” și ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război”. Am fost pe-acasă la Huia(nu) să-i duc o carte, dar nu era acasă.

Ieri tot a plouat un pic (vreo 5 minute) numai cît să mai liniștească praful de pe drum. Totuși venea furtună mare. Dacă n-ar fi bătut clopotele ar fi plouat zdravăn. Să fi avut cocoșul dreptate? Azi vremea e tot frumoasă, dar nu așa ca ieri dimineață. Nori alburii mai stau în calea soarelui și parcă bate un vînticel. M-aș fi dus și azi la baie la Siret, dar cu vremea asta n-a fost chip.

Am stat pe-acasă și-am mai încurcat treaba pe-aici. Am grijă să citesc cu regularitate ziarul ”Munca” și să ascult muzică la radio. Mă interesează deopotrivă evenimentele internaționale cît și activitatea culturală din diferite domenii. Am rămas mult în urmă cu ”politica” și acum vreau să recuperez. La amiază, după ce am mîncat iar ”pe răsturnate”,  m-am întins pe pat și nu m-am sculat mai devreme de ora 17. Mama a călcat încontinuu. Mi-a călcat pantalonii gri cu Apretin. După ora 18 am fost la cooperativă și i-am cumpărat tatei o curea de 24.5- + un săpun și o pastă de dinți (am rămas cu 5 lei în buzunar…). Tata se pregătește să plece mîine la Iași (va trebui să stea acolo 10 zile pentru niște cursuri). Eu mi-am mai pregătit cîte ceva pentru mîine, Mi-am periat hainele, mi-am curățat pantofii cu lapte proaspăt, iar în restul timpului am mai sîcîit-o pe mama cu poveștile mele. Fără să vreau am cules nu știu de pe unde două vorbe: ”Așa!” și ”Nu ți-am spus eu?” vorbe pe care le repet mereu, prostește. Mi-am mai reglat roata din față, am umflat-o pe cea din spate și mi-am pus bicicleta la punct pentru mîine. Mama a făcut două tăvi de plăcinte și pînă s-au copt am sporovoit mereu povestind diferite întîmplări care de care mai hazlie. Mama mi-a dat 31 de lei pentru mîine să-i fac niște cumpărături și… 4 lei de cheltuială. Părinții s-au culcat după ora 22, trudiți după o astfel de zi. Eu am rămas în bucătărie să scriu ”impresiile” pe joi, vineri și pe azi. Iar am rămas în urmă și a trebuit să sacrific din orele de somn.

Seara am avut un dialog cu mama:

Eu: ”Dacă aș lăsa Jurnalul la vedere, ai citi dintr-însul?”

Mama: ”Dar ce ai de ascuns?”

Eu: ”Nimic”.

Mama: ”Las că mai știu eu ce ai făcut pe la Rădăuți”

Eu: Ți-a spus Mircea?”

Nu m-a asigurat mama că i-ar fi spus el, dar sînt aproape sigur că numai el e în stare de una ca asta. Mama mi-a spus că vom mai vorbi și altă dată. Cred că într-o zi vom avea o discuție destul de serioasă. Mi se pare că știe de ”evenimentele întîmplate în ziua de 2 Mai”. Eu îmi păzesc Jurnalul cu strășnicie – am scris lucruri care nu trebuie văzute și știute cu nici un preț. De aceea, am adus valiza mea de placaj, am așezat-o în bucătărie sub masă și-am încuiat-o cu lacătul. Cheia o țin prin cele mai tainice locuri (de ex. într-o călimară de cerneală, goală, într-o cutie cu medicamente etc etc.).

Nu prea-mi surîde mie viața asta de-acasă. Trebuie să mă păzesc strașnic să nu afle nimeni ce-am mai făcut, iar să fac altele – nici vorbă! Îmi pierd zilele cu somnul și mîncarea și cu treburi de nimic. Mai aduc apă, mai păzesc puii, curcile și…. vișinele. Îmi mai fac iluzii cu bicicleta asta. Sper să fac cu ea cîteva excursii pe la Suceava, la Putna și-n alte părți. Mi-am luat harta în față și am calculat kilometrii și orele în care-aș putea ajunge la diferite localități. Dacă aș avea bani aș face un circuit foarte frumos prin regiune (și mai ales dacă ar fi timpul frumos, căci culcușul meu ar fi sub cerul liber). Să văd cum voi ieși din călătoria mea de mîine la Rădăuți și apoi îmi voi face și alte planuri. Bicicleta asta e cam paradită, eu nu-s prea antrenat, în fine…! Am mai ieșit o dată afară, apoi am început iar să scriu. Cerul e înstelat, dar peste pămînt domnește o întunecime oribilă. Atunci e mai mare dragul să stai pe-afară. Acum e ora 0 (12).

Duminică 19 iulie 1966.  Aseară nu m-am culcat înainte de a-mi încuia jurnalul în valiză iar cheia am ascuns-o ca într-un basm: cheia într-o cutie de muzicuță, aceasta în altă cutie mai mare, iar asta din urmă, la rîndul ei, am pitit-o în sertarul de mijloc de la bufet. Cred că mama, dacă ar vrea să-mi controleze Jurnalul, tot ar putea-o face – silindu-mă. Dar, după cît văd eu, mă mai lasă așa deocamdată. Azi dimineață la ora 5 – după cum l-am rugat eu, tata m-a sculat. După un pic de înviorare m-am spălat pe partea de sus a corpului nici mai mult nici mai puțin de jumătate de oră. Am mîncat bine (două ochiuri și o cană de cafea cu lapte) și mi-am luat rămas bun de la tata care azi la amiază pleacă la Iași. Mama mi-a dat cureaua de la ceasul ei și-mi vine destul de bine. Locul în care port ceasul nu e deloc ars de soare și contrastează f puternic cu restul pielii. Parcă aș avea o pată sau un bandaj alb.

Azi are loc la Rădăuți, serbarea de sfîrșit de an la clasele I – XI la Liceul 2. Cu toate că aș fi putut să nu vin, m-am hotărît să merg. Mă mai întîlnesc și eu cu cineva…

Așadar bicicleta fiindu-mi pregătită mi-am luat pantalonii gri, bluza albastră, iar în servietă mi-am luat canadiana (de rezervă) și două plăcinte.

La 6 am luat startul (am ridicat ancora). Cerul era de un albastru pronunțat, iar soarele lumina puternic fără să încălzească prea mult. E o plăcere să faci astfel de călătorii pe o astfel de vreme. Cei 23 de km nu contează. De la Gropeni la Bălcăuți am avut un drum drept cu puțină pantă inundat de lumina puternică a soarelui de iunie. Răcoarea domnea încă: în partea stîngă se întindeau lanuri de cartofi, iar din dreapta venea un miros îmbătător de fîn cosit. Anumit am încetinit din mers să-mi desfăt mai mult timp simțurile. La granița dintre Ratoș și Bălcăuți am dat de asfalt. De plăcere am pedalat nebunește pînă la tabla ce indica Grănicești. Să am un tovarăș de drum aș merge pretutindeni, aș vizita și aș cunoaște lumea. La o vale, pe cînd intram în Dornești mi-a sărit lanțul și am avut noroc de frîna de mînă. Cu popasuri mici și fără să mîn prea tare am făcut o oră și jumătate. Deci la 7.30 am ajuns la Halta ”Unirii” din Rădăuți. Cînd intri în oraș la o astfel de oră Rădăuțiul îți apare ca un oraș frumos, cu străzi curate și cu multă verdeață.

Am mers mai întîi la internat să las aici – pe undeva – bicicleta și servieta. La internat am mai dat ochii cu cîțiva absolvenți: Beldianu, Caunii Anton, Popescu care acum au examen de maturitate. În internat erau cazați o mulțime de tineri și tinere care – cred – vor sta mai mult timp aici. Pare-mi-se toți sînt din București. M-am întîlnit cu ”omul de servici” (Boloca). La rugămintea mea de a-mi arăta un locușor unde aș putea ”caza” bicicleta mi-a arătat f binevoitor beciul cu alimente de lîngă locuința lui dom Florea. Așa am și făcut. Imediat am ieșit în oraș: aici am putut observa o sumedenie de turiști veniți cu ONT ul (L.D.: ONT = Oficiul Național pentru Turism) și cu limuzine proprii. M-am întîlnit cu Pitic Mihai; am schimbat cîteva vorbe apoi m-am dus la frizerie. M-am tuns tot cu bordură, nu m-am scurtat mai multișor. După ce-am terminat-o și cu tunsul am ieșit prin oraș și m-am plimbat un pic. Am stat un pic pe o bancă în mult îndrăgitul parc. Pe lîngă feeria naturii, o muzică populară din piață mă desfăta. Apropiindu-se ora 9 m-am îndreptat spre școală cu gîndul să mă mai întîlnesc cu colegi și prieteni. M-am întîlnit cu Nicu Bujdei de la care am luat o fotografie cu clasa (doar 6 lei). Ca să ne mai trecem timpul Nicu a început să-mi povestească filmul de aventuri ”A fost cîndva hoț”. Cum stăteam și ascultam așa, apare și ”țăranul” de Toader. Are costumul său național și-i stă destul de bine. Am mers apoi în oraș și-am stat vreo oră prin parc sau plimbîndu-ne și discutînd mereu. Ne-am spus unul altuia tot ceea ce s-a mai întîmplat în timpul cît n-am fost împreună. El speră să plece la Cîmpulung… Tot plimbîndu-ne așa prin oraș ne-am întîlnit de mai multe ori cu ”restul lumii” – Teodora și Doina Hlinschi.

Pînă la ora 10 am stat în parc, apoi considerînd că e cazul să asistăm la serbare am luat-o spre școală. Aici, în dreptul cantinei fetelor, mă aștepta Lia c-un pachet sub braț: mi-a făcut rost de costum național. Am mers în vestiarul de fete și m-am schimbat. Dar n-am prea avut noroc. Costumul era foarte mic și mă mir cum s-au ținut ițarii pe mine. Cămașa nu era înflorată și nici bundiță n-avea. Am luat cămașa de două ori pe dos… Cu chiu cu vai m-a mai aranjat Lia și ne-am îndreptat spre grupul de elevi care participau la serbarea de sfîrșit de an. Lia avea și ea costum național dar acesta era foarte frumos. Cînd am apărut împreună la locul festivității am produs senzații sau mai bine zis discuții. Nu știu cum oi fi arătat căci se uitau toți cam lung la mine. Cît au durat cuvîntările și cîntările eu am stat cu băieții cu care m-am întîlnit astăzi: toți aveau bășici în palmă și-s sigur că n-au lucrat cine știe ce (ca mine de exemplu). După această formală ”festivitate” s-au afișat listele cu situația pe clase. Din clasa X-a E au rămas două repetente: Ivănuță E. și Omelcenco V. Mai multe au scăpat cu una sau două corijențe. Lia a rămas la fizică și latină.

Am plecat cu Lia la internat. Ea m-a așteptat la poartă, iar eu m-am dus în beci și m-am schimbat iar, luîndu-mi hainele mele. Am revenit apoi în oraș (pe trotuar m-am întîlnit cu cu Haiuță, dar nu l-am salutat). Am stat cu Lia pe o bancă în parc, chiar lîngă aleea care duce la domiciliul dirigintei. În timp ce discutam așa a apărut și Lucia Nenati îmbrăcată tot în național (a luat premiul II). Și-a luat rămas bun de la noi și a plecat să se întîlnească cu Dragoș Scîntei (cu care s-a împăcat și din nou sînt prieteni). Nu mult după asta apare și diriginta care se îndrepta spre casă, deci chiar pe lîngă noi. Am salutat-o și drept răspuns ne-a și luat la rost: ”Aaa…! Aicea-mi erai? Păcătosule...” (asta-i vorba ei preferată). Lucia ne-a spus că la școală diriginta a întrebat unde-s eu, zicînd: ”N-a binevoit să vină să-și ia carnetul?”. Cîteva fete mai răutăcioase s-au găsit să anunțe: ”A plecat cu Buhai!”. Acuma însă diriginta era foarte bine dispusă și mi-a spus să rămîn pe loc să-mi aducă ea carnetul de note. Mi l-a adus, dar iar a continuat cu morala, dar pe un ton cît se poate de blajin: ”Păcătosule! Nu-ți mai trebuia mult și luai și tu o mențiune...” (Am media anuală 7.66). S-a adresat apoi Liei: ”Melexină! Tu ai scăpat tare cu greu anul ăsta. Fii atentă, că și la corijență se pică…”. Ne-a urat vacanță plăcută și tot așa de bine dispusă a plecat de unde-a venit. N-a trecut mult și apare și Pop. E destul că ne-a observat și el… Deoarece banca pe care stătusem era foarte umbrită, am mai ieșit la soare. Am luat-o pe Calea Prieteniei înainte și-am mers așa pînă la curba ce-o face calea ferată pe după un delușor. Am mers un timp de mînă, apoi am mers lateral și ne-am trîntit în iarbă. Ne-am așezat amîndoi pe porțiunea de loc ce era acoperită cu un ziar. Am cuprins-o de mijloc și am stat așa foarte aproape. Am încercat s-o sărut, dar… am dat greș! Cîtva timp a stat pe genunchii mei, culcată, iar eu am ținut-o în brațe. Am mai vorbit fleacuri sau altele, avînd grijă să facem mereu apropouri la adresa celuilalt… Au fost minute fericite, minute care au însemnat mai bine de jumnătate de oră de desfătare… La rugămintea ei (”Liviu, te rog…”) ne-am sculat și am mers înapoi în oraș. Pe drum ea mi-a povestit din multele ei prietenii. După cîte am observat nu are o părere prea serioasă despre prietenie, ea considerînt totul o simplă tromboneală. Din curiozitate, zice ea, ar vrea să vadă cum ar fi sfîrșitul prieteniei noastre. M-a asigurat că totul depinde de mine… În parc, lîngă Biserica evreiască ne-am despărțit și pentru mult timp. I-am ”predat” costumul național pe care l-am purtat mereu cu mine. Am obținut asigurarea că nu se mai bagă nimeni pe fir: ”Pe cuvîntul meu de onoare!”. Ne-am despărțit simplu: o strîngere de mînă, la revedere și…. îți voi scrie!

După asta am mers și m-am așezat pe o bancă în parc. De-abia acum mi-am dat seama ce durere groaznică de cap am. Poate o fi și de la faptul că m-am dat, mai înainte, în tiribombă și cred că a lăsat urme… Plus că la ”iarbă verde” am stat tot timpul în soare. Nu mi-era nici foame, nici somn, simțeam doar un cui foarte ascuțit ce îmi străbătea capul dinspre frunte înspre ceafă. Am stat așa pe-o bancă pînă la 16, scriindu-mi impresiile zilei în carnețelul de ”Însemnări de buzunar”. Totodată am reflectat și asupra celor recent întîmplate…

Nemaiputînd sta pe loc, m-am dus să-i caut mamei lămîi la cele două cofetării. N-am găsit însă nimic. M-am întîlnit cu C. Atănăsoaie. Am mers cu el în piață, l-am determinat să cumpere un kg de cireșe (4 lei) și am mîncat pe săturate. În fine, m-am îndreptat și eu spre internat, am scos bicicleta afară, am mîncat o jumătate de plăcintă, am mai umflat roata din față și la 5.30 am pornit-o ușurel spre casă. Am mers mai mult normal, dar la o pantă nu prea abruptă pedalam neîncetat și prindeam viteze destul de mari. Aveam o plăcere deosebită să văd cum se apropie un obiect de mine, ca apoi să rămînă mult în urmă. Ce mai, cred că am și eu boala vitezei. Am ajuns acasă pe la 19. M-am pornit odată cu cursa din Dornești și am ajuns acasă exact în același timp.

Acasă, tata nu mai era; plecase la Suceava cu autobuzul de 13.30. În schimb, aveam acasă un musafir: fostul meu profesor (după plecarea dlui C. Maxmiuc) Huianu Dumitru. La sosirea mea, acesta s-a ridicat în picioare, mi-a strîns mîna și a spus ”Să trăiți!”. Apoi n-a mai contenit cu mirările: ”Mă, da ce te-ai dezvoltat! Ce mai, te-ai făcut solid! Uite ce mușchi are la mînă!” Cam asta a vrut el să spună, dar se exprima tare defectuos de te-apuca rîsul. A stat cam mult la discuții, iar eu am rămas mai mult pe-afară. La ora 20 mama s-a dus cu tanti Lucreția la film. (rula ”Samba”). Eu n-am vrut să merg din două motive mari și late: a. l-am văzut; b. sînt foarte obosit. Cum a plecat mama, mi-am luat uniforma mea, adică pantaloni scurți și maiou, apoi m-am dat pe scris. Pînă la 23 am scris cinci foi și o pagină (adică 11 pagini).

Azi este o zi foarte importantă în viața mea (prima mea ieșire cu o fată, la ”iarbă verde”). Pe la 23.30 a venit și mama. Mi-a mai povestit ce-a fost și cum a fost, mi-am mai adus și eu aminte cîte ceva, și, după miezul nopții, m-am culcat.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 388  Marți 23 ianuarie 2018. INTERMEZZO la Jurnal de licean prostuț (116).


Precizare. Conform intenției inițiale, după încheierea acestui ultim trimestru al clasei a X-a, ar fi trebuit să urmeze ultimul trimestru din clasa XI-a, apoi vacanțele anilor de liceu. În acest caz, încheierea jurnalului ar fi chiar cu vacanta care începe pe 15 iunie 1966. M-am gîndit însă să reiau Jurnalul chiar de la primele sale începuturi. Revenirea la perioada de dinaintea liceului și pregătirea pentru liceu va fi o antiteză contrapunctică între începutul diaristicii mele (1 martie 1963) și ultimele însemnări diaristice de la sfârșitul liceului (mai 1967).  Așadar, voi face și eu, împreună cu cititorii, o comparație (fie doar una mentală/ rapidă) între ”a fi elev acasă, cu părinții” și ”a fi elev la internat, cu băieții”. În ce mă privește, evoluția mea ar fi fost – probabil – alta dacă părinții ar fi locuit la Rădăuți, deși aș fi tînjit și eu, cum o fac mulți care n-au trăit la internat, după aventuroasa și tumultoasa viață de internat. Oricum, cei care au citit deja însemnările mele din primele două trimestre ale clasei a XI-a au constatat deja un declin serios în privința poziției mele față de învățătură, declin care a culminat cu eșecul de la admiterea la Filologia din București. Pregătirea pentru admiterea la ”Științe economice” din Iași s-a făcut acasă, în vara anului 1967, cu preocuparea maximă acordată pentru două discipline pe care nu le-am prea agreat în liceu: matematică și economie politică.

Așadar, continuarea transcrierii însemnărilor mele diaristice (nu memorialistice, deși tentația memorialisticii apare mereu, prin observațiile făcute de L.D.) va fi cu trimestrele II și III din clasa a VII-a, petrecute la Școla generală din comuna Grămești, unde tatăl meu era profesor de matematică și mama instructor de ”mîini îndemînatice”. Volens nolens, partea de ”vacanțe” a subserialului de față va începe cu vacanța dintre trimestrele II și III ale claei a VII-a.

Mamei îi datorez îndemnul permanent și insistent pentru lectură (încă din clasele I-IV) și apoi îndemnul de a scrie. Ținerea unui jurnal era aruncarea seminței numită ”plăcerea de a scrie/ compune/ povesti” care, pînă la urmă, conform celor susținute de acad. Eugen Simion, ține de literatură. Mama era o asiduă cititoare – poate și ca o compensare a faptului că nu urmase o facultate, ci doar o școală de meserii. Anticipez puțin și amintesc aici un fapt important: în anii premergători liceului am citit cu mult mai mult (extracurricular) decît am făcut-o în liceu. Transcriind paginile însemnărilor mele din liceu am rămas și eu consternat de cît timp am consumat cu filmele (doar unele meritau văzute) și cu plimbările (excesive în raport cu timpul alocat studiului). Și încă o observație de natură comparativă. În clasele V – VII am avut un prieten, Amariei Vasile, cu care am petrecut majoritatea timpului celor trei ani. Era prototipul și predecesorul viitoarei mele prietenii cu Toader. Interesant lucru, ca și Toader, Vasile a urmat (după absolvirea liceului din Siret) o facultate și o carieră pedagogică, fiind pentru toată viața activă un bun și apreciat învățător în comuna Grămești. Fără să vreau, am trecut (iar) de la diaristică la memorialistică. Personal am încredere mai mare în jurnale (oricum subiective și adesea incomplete) decît în ”Memorii”, fatalmente deformate de întîmplările ulterioare celor la care se face referire.

Asigur cititorii că nu am uitat deloc faptul că am inserat acest Jurnal de licean (prostuț bine) (completat cu un ”Jurnal de viitor licean prostuț”) în tema mare a reflecțiilor pe tema inteligenței și prostiei omenești/ românești. Sigur, este entuziasmant cînd ai profesori deosebit de inteligenți și de dedicați profesiei, dar nu poți trece cu vederea și contrariul acestora, unii fiind doar simpli salariați care cîștigau și ei o pîine. Părerea mea este că profesorii mei de la Liceul nr 2 din Rădăuți erau, în marea lor majoritate foarte dedicați profesiei și foarte competenți. Port și acum în suflet regretul că nu am avut minimul bun simț ca în timpul studenției mele și al vieții active să trec măcar o dată pragul liceului spre a sta de vorbă cu profesorii mei, unii dintre aceștia fiind chiar foarte atenți cu mine (diriginta, profesorul Pop, profesoara Savin de limba rusă, profesorul Zăicescu etc.). Aș putea ”scuza/ motiva” nevizitarea profesorilor mei și a Liceului care m-a format tocmai prin rateul de la București, rezultat contrar ”pronosticurilor” date de profesorii mei, și în special de profesorul Mihai Pop, că voi reuși, acolo, cu brio. Într-un fel, decizia de a publica acest Jurnal este legată și de această insatisfacție personală legată de atitudinea mea față de profesorii mei. Oricum, dacă acest Jurnal va fi citit și de elevi de gimnaziu sau de liceu, sper ca îndemnul meu de a-și revedea profesorii să fie nu doar o tentativă de stimulare a absolvenților de a face un gest de (eventuală) recunoștință, ci și benefică o re-poziționare a lor față de profesori după ce ”corsetul” obligativității atenției și respectului a dispărut.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 386  Duminică 21 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (114).


Luni 13 iunie 1966. Astă noapte m-am culcat foarte obosit. Pînă pe la 12 au mai mișunat elevi pe coridor. Erau din ăia cu ”glumele” de sfîrșit de an: ”poștele” și ”mustățile de cremă de ghete”.

Azi dimineață mi-era grozav de somn, dar la 6 am sărit imediat din pat și, după cîteva minute de sport, mi-a sărit somnul. Prandea m-a întrebat: ”Unde-ai fost aseară? De la 6 pînă la 9.30”. După ceva timp de gîndire, i-am răspuns: ”Dom pedagog, am fost cu fratele!”. Pedagogul: ”Și el nu știa că ai meditație, nu?”. Eu: ”Ba da, știa”. El: ”Bine, bine”. Sigur că-i bine.

Azi am venit tot cu bluza cea albastră la școală. Buchetul de trandafiri pe care l-am șparlit aseară s-a cam ofilit și l-a luat H.N. în geantă.

O zi frumoasă. Nici un nor nu strică întinderea albastră a cerului și soarele luminează puternic.

Tare bine ar mai fi să facem și astăzi o ”excursie”. Din păcate, mai avem ore. Pînă pe la 7.15 am mai scris în Jurnal, mi-am tăiat unghiile, mi-am făcut freza, numai să treacă timpul mai repede. La școală am mers foarte veseli, fluierînd din toată inima cîntecul metalurgiștilor. Cînd am ajuns la școală, după cum mă așteptam, fetele au început cu ironiile. Ica, ciudoasă pe faptul că ieri am rîs-o cînd discuta cu un băiat în parc, m-a luat deoparte și-mi spune: ”De ce-ai rîs de mine ieri, cînd vorbeam cu ăla? Eu vorbesc ziua, nu ca tine, să mă plimb noaptea cu fetele la braț”. (s-a referit la N.L.) Am văzut că-i cam umflată acuzarea, am rîs-o și n-am luat-o în seamă. Pînă să sune de intrare am discutat cu băieții despre marinarii care au venit ieri la campionatul de lupte.

La ora de latină baba a încheiat mediile și a mai ascultat pe aceia care aveau situații dubioase. Lia mi-a scris un bilețel: ”Aseară, unchiul a venit tîrziu, m-a luat la rost, mi-a dat două palme și m-a asigurat că-i dă telefon lui maică-mea”. Cupșan (aluzie la faptul că m-a văzut plimbîndu-mă cu Lucia): ”Să-i spun Liei?” Eu: ”Spune-i! Ce, crezi că nu știe?” Cupșan: ”Mă, da chiar așa, noaptea tîrziu?…”. Vlonga a rîs, cînd m-a văzut (legat de plimbarea de sîmbătă). În oră, am continuat să citesc din viața lui London și am reținut un citat: ”Jack spunea mai tîrziu că un os aruncat unui cîine nu este milostenie; milostenie este osul împărțit cu un cîine  cînd ești tot atît de înfometat ca și animalul”. Și despre doi prieteni: ”Erau ca niște unghiuri complementare perfecte”.

La economie a încheiat mediile. Am 5 în extemporal, media 6 în acest trimestru și 7.33 media anuală. Economul a primit un buchet de flori și, spre mirarea noastră, a spus: ”Vi-l primesc numai c-o condiție: să mi-l duceți acasă. Dacă mă vede cineva pe mine cu brațul de flori crede că vin de la Sfatul Popular”. Am înțeles gluma și-am rîs cu toții.

În ora de muzică profesoara și-a făcut socotelile și ne-a spus și notele de la tezele la matematică. Spre marea mea mirare, aflu că că am 9 și-mi iese media 8! În oră am primit un fel de bilet de la N.L. (”Am avut remușcări de ceea ce ți-am spus aseară, dar am spus-o de dragul adevărului. O să caut să întăresc prietenia voastră și n-o să vă mai stingheresc”). Lia îmi scrie că fetele au observat că o dată merg cu ea, o dată cu N.L. iar o dată am mers cu amîndouă. Au rămas fetele trăsnite și nu știu ce să creadă. La aceasta i-am răspuns: ”Cu Lucia n-am nimic. Tu ești singura mea prietenă”. Diriginta ne-a sfătuit cum se pot păstra florile proaspete mai mult timp: învelindu-le cozile în vată și punînd o aspirină în apa în care stau. Ne-a mai spus despre evenimentul care se sărbătorește la mînăstirea Putna pe data de 3 iulie (un congres organizat de UNESCO). Diriginta ne-a sfătuit ca la serbare să venim în costum național. ”Uite, Druguș ar putea să vină: așa un flăcău chipeș...”. Ica mi-a făcut un  serviciu: m-a pus pe lista celor abonați (cu toate că nu-s abonat) numai să scap de teoriile dirigintei. În pauză vorbeam cu Toader și cu Geta Nichiforiuc, cînd, deodată, apare mama, destul de veselă. Mi-a spus că a venit să cumpere o valiză sau o sacoșă de excursie. Am adus vorba despre lucrul de la vară, dar nu e de acord. Mi-a pus tot felul de motive: că-i greu, că rup hainele și multe altele. Cică s-ar putea să merg la București. Prevedeam asta încă demult și m-am hotărît să nu merg nicăieri. Au rămas o serie de discuții pentru după masă.

La chimie, profesoara a primit, de asemenea, flori. În ora asta am scris în Jurnal. E destul de bine așa… A ascultat-o pe Lia, să-i dea media, dar la sfîrșitul orei am auzit că nu i-a dat-o. Mi-ar părea rău, dar mi se pare că ăsta-i adevărul: va rămîne și încă la mai multe obiecte! Doar să-i dea drumul în Consiliul Pedagogic, dar e foarte îndoielnic.

Ora de educație fizică am făcut-o în clasă. Fetele făceau o gălăgie infernală, iar profesoara abia se auzea printre ele. Cam o jumătate de oră am scris în Jurnal și-am ajuns numai bine pînă la ora asta. Lia mi-a scris în Album. Am primit un bilețel de la Lucia: ”Ar fi interesant de confruntat ceea ce ai scris tu în Jurnal cu ceea ce am scris eu...”. La niciunul dintre bilețelele pe care le-am primit de la ea n-am răspuns. Pe la sf orei de educație fizică Băimăcean a început să cînte niște cîntece populare. Și profesoara a spus că are o voce destul de bună. Așa ne-a distrat pînă cînd a sunat.

În ora de engleză Pop a făcut caracterizările asupra grupei noastre în acest an școlar. Pentru început a spus: ”Sînt mulțumit de activitatea lui Druguș, Albu și Gherasim. Mulți au învățat cu superficialitate”. Ne-a mai spus că a încercat să ne deprindă cu munca. Este singura clasă în care nu s-a muncit (în afară de cele trei cazuri amintite). Pentru vacanță ne-a recomandat odihnă, dar o odihnă activă. Ne-a recomandat să citim cărți din toate domeniile. Anii de liceu sînt cei mai pretențioși ani, anii în care se formează caracterul. (L.D.: referitor la trio-ul de mai sus, evidențiat de profesorul de engleză Pop, cred că merită o precizare: în primul rînd, mă mir, acum, de nenominalizarea Doinei Hlinschi (X-F), fiica profesorului de română Neculai Hlinschi, o elevă care a strălucit cam la toate materiile ”umaniste”, care a urmat filologia și a ajuns o excelentă profesoară de limba engleză la Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău; în al doilea rînd, singura (din triou-l nominalizaților) care a confirmat așteptările profesorului Pop a fost Albu Dorina, o profesoară de mare succes la Liceul nr 2 din Rădăuți, pe care ea însăși l-a absolvit (succesul său se măsoară în zecile de absolvenți care au devenit, la rîndul lor, profesori de limba engleză); în ce mă privește, am ratat admiterea la filologia din București – notă mică la română! – , dar, din dragoste pentru filologie, am urmat, ani la rînd, cursurile facultății de Limba engleză de la Iași, fiind, uneori mai activ și mai implicat decît colegele ”cu frecvență, la zi”. Ca student la ”științe economice”, făceam notițele de curs în limba engleză, iar în anul trei (1970) am devenit ”traducător” al unor tratate de economie occidentale în cadrul catedrei de ”Doctrine economice” condusă de profesorul și rectorul Mihai Todosia. Cunoașterea limbii engleze mi-a fost foarte utilă în activitatea mea de cercetător la Academia Română (filiala Iași) (1971-1975), apoi în cadrul carierei didactice (am predat în limba engleză la ULIM Chișinău, între anii 1993 și 1995) dar și de cercetere (participarea activă și conducerea unor organizații științifice internaționale, publicare de articole și cărți în limba engleză etc.). Profit de context pentru a aduce un omagiu, tardiv dar binemeritat, profesorului Pop care trăiește acum în Germania, pentru tot ceea ce a făcut pentru noi; în fine, dar nu în cele din urmă, cel de-al treilea nominalizat al analizei făcute de profesorul Pop, Gherasim Toader a devenit un profesor universitar și manager academic de mare succes (Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iași și Universitatea ”George Bacovia” din Bacău, unde activează și în prezent). Despre colegul și prietenul meu (prietenie care durează de 55 de ani) Toader, am scris pe acest blog un articol intitulat ”Toader”. Timpul, însă, a dovedit un paralelism cvasiperfect și definitiv între Toader și limba engleză. Peste cîteva zile Toader va împlini 69 de ani, ocazie cu care colegii și prietenii îi transmit și îi vor transmite ”La mulți ani sănătoși!”. În fine, rog colegii care țin legătura cu profesorul Pop să-i transmită aceste rînduri de recunoștință și de probare a roadelor pe care orice profesor în înaltă calitate le așteaptă de la cei îndrumați de el.).

Azi la școală am cules dintr-un Album următorul ”Cîntec” care mi-a plăcut:

  1. O mie de scrisori îmi amintesc de vremea ceea/ De cînd umblam prin școli și mă-ntrebam ce e femeia. Refren: Unde mi-e gașca de-altădată cu care-o făceam lată prin cîrciumi colindînd/ În loc de gașca de-odinioară femeia mă omoară, mă bagă în mormînt
  2. Cu sticla-n buzunar și Mărășești din pachete/ Nu mai știam cînd vremea trece fiindcă umblam hoinar. Păcat… (refren)

Știu numai refrenul să-l cînt.

Cînd am ajuns la internat, mama mă aștepta aici. A cumpărat un geamantan gri – 153 lei. După ce-am luat masa, am luat cheile de la Prandea, am scos valiza din sala de valize și-am dus-o în dormitor. Aici am bucșit-o cu toate rufele și perna. Pe la 2.30 – 3 am mers la autogară. M-am înhămat la cele două valize care sînt destul de grele. Noroc că m-a ajuns Costică din urmă și m-a ușurat de-o valiză.

Toader a fost la film la 7N. Costică s-a întîlnit cu Geta. Eu am stat cu mama pe bancă pînă la ora 5. Mi-a lăsat bani să plătesc restul de excursie (60 lei) + 10 lei biletul la autobuz, 10 lei datorii, 7 lei să cumpăr o carte. Total 87 lei. Mai aveam eu 15 lei, așa că aveam bani berechet (100 lei). La 5 m-am dus la librărie și am cumpărat ”Dicționar frazeologic român-englez” – o carte foarte bună și ultimele numere de ”New Times”. Am plecat cu Simeria și cu H.N. pînă la internat. Aici nu se făcea meditație. Haiuță dădea indicații orchestrei formate din Cazacu Gigel (acordeon), Ciubotaru Mircea (fluier) și Atănăsoae Ctin (solist și baterist). Peste cîtva timp a sosit și Gherasim în meditație. Ne-am înțeles să ieșim în oraș; chiar am pornit-o amîndoi spre ușă, însă Haiuță ne observă și ne întreabă: ”Unde mergeți?”. Îi spunem primul motiv care ne-a venit în minte: ”Să bem apă”. De nevoie am băut fiecare cîte-o cană de apă. N-am avut încotro și a trebuit să stăm pînă la 7 cînd s-a dat masa. Înainte de a se da masa am fost cu Toader pe stadion. Toader a fumat și, cînd am ajuns la internat, Haiuță ne-a mirosit, dar mă întreabă pe mine: ”Druguș, fumezi?” Eu: ”Nu!”. L-a chemat apoi și pe Gherasim și ne-a întrebat pe amîndoi: ”Cine a fumat?”. Toader a răspuns: ”Nimeni… (apoi, după o pauză) Eu am fumat!”. Haiuță: ”Așa mă, de ce nu spui?” și ne-a dat liber. Pe chestia asta mi-a plăcut.

După masă, Toader nu știu unde a dispărut. Cu mare greu l-am convins pe H.N. să vină cu mine în oraș și să mergem la film de la 8 la 11, la cinema ”Unirea”. I-am promis că-i împrumut bani, dar spre ghinionul nostru (căci era un film bun) nu mai aveau bilete și era cît pe ce să venim la internat. Pe drum l-am convins însă pe Simeria să vină la film. I-am împrumutat 3.50 lei (atîta a costat un bilet) și mi-a promis că la anul, pe 15 sept. îmi dă 5 lei (!). Am mers la cinema ”7N” și – nefericiții de noi – n-am avut parte de un film bun. După jurnal, timp de mai bine de o oră a rulat ”Vizita tov. N. Ceaușescu în regiunea Iași” și ”Vizita tov. N. Ceaușescu în regiunea Suceava”. După astea două completări a mai dat una  cu ”pictura și culorile”. O plictiseală de moarte, ce mai! Cînd a început filmul sovietic ”Cheile cerului” mi-a venit somn și după cîtva timp mi-am pus capul pe umărul lui Simeria și-am adormit binișor. Așa că nu numai că n-am văzut filmul, dar nici nu mi-a plăcut (emoticon zîmbăreț). Cînd am ieși de la film picam de somn nu alta. Afară însă – eu eram numai în bluză – aerul rece m-a înviorat complet. Am ieșit la ora 11. Am mers la internat f veseli, fluierînd marșul, fără să avem habar de ”bucuria” ce ne aștepta acolo. Spre marele nostru ghinion ușa de la dormitoare era încuiată. Haiuță ne-a făcut bucata: s-a încuiat în dormitoare și a avut și grijă să ascundă cangea și scara și ne-a lăsat pe drumuri. M-am învîrtit cu Saima în jurul internatului, dar degeaba; nu ne mai rămăsese nimic de făcut. Nici nu era ora 12 cînd apare și Gherasim și se alătură nenorocului meu. Mi-a spus că Mircea e la blocuri, cu Felicia, iar Costică e tot acolo și discută cu Natalia. Văzînd care e situația, m-a luat și pe mine și-am mers într-acolo. Toader mi-a povestit cum s-a întîlnit cu un milițian și la întrebările acestuia i-a trîntit niște răspunsuri minciunoase care l-au scăpat dintr-o mare încurcătură. Costică mi-a povestit ”aventurile” lui de azi, cu Oltița (a sărutat-o). Am mai stat noi acolo în spatele unui bloc, stingherind locatarii, apoi ne-am împărțit. Toader a rămas acolo cu Natalia. Mircea s-a dus cu Felicia, iar eu cu Costică ne-am plimbat un pic pînă ne-am întîlnit cu a doua pereche (Mircea cu Felicia). Am intrat în holul unui bloc (unde locuia F.). Am pierdut vremea aici pînă la ora 1 (după miezul nopții) cînd F n-a mai vrut să stea și s-a dus la culcare. Noi trei (eu, Costică și Mircea) neavînd ce să mai facem, am luat-o frumușel spre gară. L-am anunțat și pe Toader unde ne poate găsi și în cîteva minute am și fost la ”unchiu-n gară”. De data asta, unchiul n-a mai fost așa de ospitalier. Sala de așteptare gemea de lume. Aici era un miros îngrozitor, aspru, care te zgîria pe căile respiratorii. De voie de nevoie, am stat un timp în picioare, iar după ce a venit trenul de ora 2 am găsit și locuri. Ne-am întins pe niște bănci să dormim, dar imediat au venit niște călători foarte harnici la vorbit și nu ne-au mai lăsat să dormim. Totuși pe la 2.30 am adormit și ne-am sculat la 4.30. Soarele era sus pe cer, dar aerul era încă rece. (va urma)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 382 Miercuri 17 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (110).


Sîmbătă 4 iunie 1966. Dimineața Mircea iar s-a sculat cam greu și cînd se întorcea de la spălătorie era să se întîlnrască cu Haiuță. Acesta, însă, tot l-a zărit. Vine la mine și strigă: ”Scoală Druguș, te-așteaptă frate-tu de jumate de oră și tu dormi… Am crezut c-a dormit aici”. Eu: ”Nnuu n-a dormit aici”. Pe la 7 s-au adus rufele de la spălat și fiecare a mers în dormitoare să-și aleagă ceea ce  a dat. De multe ori nu mai găsești ce-ai dat. De ex., azi m-am făcut fără batistă. Cea adusă era cu găuri una lîngă alta, făcute de șoareci. A trebuit s-o arunc. O cămașă f bună pe care a adus-o Mircea a fost schimbată cu una ieftină și mică, una pentru un copil de 10 ani. Învîrtelile astea pe care le face Țopa ar trebui s-o coste. (L.D.: Doamna Țopa era soția bucătarului Țopa și mama pedagogului Țopa, un clan care avea pe mînă un întreg internat…). Dar mi se pare că orice reclamație ar fi de prisos și-ar rămîne nerezolvată. De voie de nevoie, o ducem și-așa…

Azi dimineață s-a anunțat la difuzor un comunicat în legătură cu ”îmbunătățirile aduse învățămîntului de stat”. Printre reformele făcute, două sînt mai importante și i-au entuziasmat pe toți. 1. Clasele a VIII-a nu mai dau examen de absolvire, ci primesc numai certificatul de 8 clase. 2. Pentru a se evita supraaglomerarea elevilor s-au redus dintre obiectele pentru maturitate. Astfel, cei de la reală dau examen la: română, matematică și un obiect la alegere (fizică, chimie, biologie). Umanistaica: română, o limbă străină și un obiect la alegere (istoria, filozofia, biologia).

Prima oră am avut istorie. S-a făcut o lecție de recapitulare, cam plicticoasă. Profesoara s-a mirat grozav și și-a făcut cruce cînd a auzit de asemenea reforme: ”Poate o să se suprime cu totul examenul de maturitate” și-a dat ea cu părerea. Nici rău n-ar fi…

Azi Albu a adus pozele pe care le-am făcut nu de mult. Am ieșit destul de bine în două din ele. Dar în una m-a prins cînd mă uitam la florile lui Albu… Una i-am luat-o pe de-a moaca (pe degeaba) și dacă nu mi-o cere nici nu i-o dau. La limba latină, ce i-a venit băbuței? Ne-a dat extemporal (pe două numere). A dat cîte trei propoziții (destul de ușoare) la fiecare. Am făcut și eu cîte ceva, mai ales cu ajutorul lui Halip, și – mai știi? – poate iese un 5 mai meritat. După extemporal a pus iar întrebări prin clasă, dar nu m-a mai întrebat nimic. Am destul 4-ul pe care mi l-a pus data trecută.

În pauză, Puha Vasile (X C): ”Măi!, ți-a văzut Steluța Pîrghie poza și a zis: ”Ce băiat simpatic!” Ha, ha, ha!

La fizică ne-a dat ”dracul cel sfînt” extemporal. Dacă primul l-am făcut mai bun și mi-a dat 5, atunci în ăsta nici 4 n-am. Am greșit un rezultat la problemă, iar teorie – ioc.

La chimie am avut oră liberă și a venit diriginta în clasă. Dînsa a făcut iar situația la învățătură și a spus fiecăruia ce note ar mai trebui să obțină. Restul ne-am distrat fiecare în felul nostru. B.M. (Lia) a scris în Album. Acesta progresează frumos… A scris mai multe cîntece de dragoste… Eu m-am distrat cu Ica: Eu: ”Ica, mai ai chestia aia? (făcînd un cerc în aer…). Ea: ”Nuuu…!”. Am necăjit-o toată ora cu ”chestia aia”…

După ora asta am asistat și la ora de limba franceză și-am mai prins cîte-un cuvînt.

Am luat masa la ora 1, m-am schimbat (cămașa albastră și canadiana) și-am ieșit cu Gherasim în oraș. Am mers cu el pînă la autogară, apoi ne-am despărțit. El s-a dus să se întîlnească cu N. și apoi să plece acasă cu cursa de 5, iar eu am rămas așa, nevînd altceva de făcut decît să mă plictisesc. Am început să mă plimb de unul singur. Mă mai întîlneam cu un coleg și mai schimbam cîte-o vorbă. Dar… deodată, o zăresc pe ”ea” (Lia). Traversa parcul. M-a văzut, s-a întors și a așteptat. M-am îndreptat spre ea, ne-am întîlnit și ne-am zîmbit. Eu: ”Ce mai faci?” Ea: ”Vroiam să merg la film, dar mai e timp…”. Am stat de vorbă în apropierea unui gard. Mi-a vorbit despre rudele ei: o tanti care este foarte rea cu ea, și despre mama ei. Mi-a spus că e tare păzită și urmărită. Ea: ”Dar a păzi o fată e totuna cu a păzi un cîrd de iepuri… Deci…”. Apoi am stat pe o bancă în apropierea cinematografului 7 Noiembrie. Nu știu de ce m-a apucat un tremur nervos (de emoție…). Mi-a povestit de ce a plecat de la Liceul din Liteni. Din cauza unui băiat care a fost foarte impertinent și care s-a purtat golănește cu ea. A promis răzbunare… Ea este (de loc) din Bănești (haltă). Părinții ei au fost foarte bogați, dar au avut probleme cu C.A.P – ul. Deoarece părinții ei nu erau membri C.A.P. nu a fost acceptată să dea admitere la Cluj la Școala de balet. O fost mereu o elevă bună: doar 9 și 10. La admiterea în liceu a fost prima pe listă. În timp ce noi discutam ne-au văzut mai multe colege: Vulpe, Vîntu, Ursaciuc, Grijincu și Dorina Albu (care-l aștepta pe Nicu Bujdei). A trecut și Telucu prin preajmă și mi-a făcut semn: ”Trage aproape!”. Apoi ne-am plimbat și, știind că este foarte păzită, am luat-o pe străzi lăturalnice. Itinerar: Karl Marx și Dobrogeanu Gherea pînă-n capăt. Eu, ca de obicei, m-am purtat ca un timid, dar nu m-am pierdut deloc cu firea. Partea proastă, la mine, este că nu am suficientă îndrăzneală la capitolul ”propuneri”. Prin dreptul bisericii evreiești, cam brusc, ea a spus ”Eu plec. Pa!”. Eu: ”Good bye!” și mi-am continuat drumul prin parc, spre oraș. Aici m-am întîlnit, de asemenea, cu prieteni și-am pierdut timpul pînă la 6. (Cu Lia am stat de la 2.30 la 5.30!).

Am intrat în librărie și m-am amorezat de două cărți: ”Ghid pentru vacanță” (9,50 lei) și ”Dicționar frazeologic român – englez” (17 lei). Acesta din urmă este foarte bun și nu știu cum voi face să-l cumpăr. Am cheltuit cam prostește banii și-acum tare mă tem că va trebui să rabd.

Am venit la internat, am început să citesc din ”Romeo, Julieta și întunericul”, dar am lăsat-o la o parte, găsindu-mi alte ocupații. Din curiozitate, m-am uitat prin Jurnalul lui Toader. Cu siguranță că dacă s-ar fi uitat el într-al meu, m-aș fi făcut foc, dar așa… (L.D. Nu mă pot abține să nu reamintesc aici celebra butadă: ”Viața noastră oscilează între dorința uriașă de a-i cunoaște pe alții și frica irepresivă de a fi cunoscut”). În el a scris cam puțin; în timp ce el l-a început c-o lună înainte de a începe eu caietul cu coperte roșii (L.D.: cele 400 de pagini anterioare acestui caiet). Eu am ajuns la al treilea caiet – și sper să-l termin și pe ăsta înainte de a-l termina el pe-al lui. N-a scris prea multe despre mine, ocupîndu-se mai mult de persoana lui. Totuși, într-un loc, m-a menționat într-o frază care m-a durut. S-a referit la faptul că, odată, Prandea a răcnit numai la el, cu toate că amîndoi eram vinovați în egală măsură. Toader a scris: ”De Druguș nici nu se atiinge, el e dintr-o familie mai ”bună”, pe cînd eu...”. Nu știu cum aș face să-i arăt că greșește spunînd asta, căci m-aș da de gol. Pentru N., Toader folosește un simbol  (L.D. îl descriu aici:  o linie scurtă, una medie și una lungă; pe mijlocul liniei medii sunt coborîte trei linii care pornesc dintr-un puct comun de deasupra liniei. Dacă ar fi să speculez această pictogramă aș spune că Toader avea – și el, ca și mine, ca și alții – triadicitatea în sînge. Cele trei linii sugerează evoluție (cantitativă și/ sau calitativă) continuă, iar cele trei linii de peste linia mediană sugerează dorința de stabilitate, fiind un trunchi de piramidă fără trasarea liniilor de bază). A scris de cîteva ori în engleză (I love you!). După ce m-am ”delectat” cu asta am mai citit din ”Romeo, Julieta și întunericul” și mi-am și notat cîteva expresii: ”La 18 ani fumatul îți întărește sentimentul maturității”. Asta e drept, dar eu sînt împotriva fumatului. Pentru simplul motiv că-mi face rău.

Începînd de azi, sau – cel mult – de ieri, trenul oprește și la ”Gara mică”, adică în dreptul parcului. Este destul de convenabil și multă lume coboară acum direct în oraș, fără a mai trece pe la gară.

La 7 s-a dat masa. Trebuie să amintesc că azi nu s-a făcut meditație: majoritatea erau plecați fie acasă, fie prin oraș (este o reuniune la ”veterinară”)

După 7 n-am mai ieșit în oraș, ci am stat în meditație, am citit și am scris. Pînă aproape de 9 s-a mai făcut un fel de meditație sub pedagogia lui Adochiței. În dormitorul 11, în seara asta, a fost un adevărat iad. Eram numai 7 băieți (eu, Halip Niculai, Atănăsoae, Simeria, Rusu Gh. și Halip Florea), dar am făcut un tărăboi cît 17. (L.D.: Precizez, aici, grafia corectă a celui pe care l-am grafiat mereu Florea. În catalog, numele corect este Halip Floria). Toți cîntam, lălăiam, strigam, băteam din pălmi, fluieram, săream, ”dansam”, ne băteam. Dacă nu s-a auzit din centru tot tărăboiul nostru, încă-i bun. După cum ne-am și așteptat, a venit dl Florea și ne-a mai  domolit. Am făcut o baie bună, apoi am făcut sport pînă pe la 10, apoi am adormit obosiți, dar înviorați după baie și cu geamurile deschise. Mircea n-a mai venit la mine-n noaptea asta.

Duminecă 5 iunie 1966. Dimineața, pe la 6, a venit Mircea la mine și mi-a spus că noaptea a petrecut-o la Solca cu șoferul Galan (cu autobuzul) și cu două fete (una-i Felicia din Dornești). S-au distrat bine, le-au lăsat în Solca și-au venit înapoi. M-a întrebat dacă n-am vreun franc… (cum n-aveam nimic, nici nu i-am dat…). S-a cam supărat pentru pierderea cămășii albe. Masa s-a dat după ora 8, iar pînă aproape de ora 9 am jucat fotbal. Pînă la 10 s-a făcut meditație, timp în care am scris întîmplările pentru ziua de ieri.  Prandea m-a întrebat dacă n-am ceva cărți de citit și i-am dat cele două volume de ”nuvele americane contemporane”. În pauza de 10 am jucat volei (mă pricep ”cam așa”). De la 10.30 pînă aproape de 12 iar am scris în Jurnal și-am cam terminat de scris. Vremea e schimbătoare.

Azi dimineață vremea era tare mohorîtă, iar acum stăruie pe cer niște nori mari lăptoși printre care mai răzbea soarele.

După ce-am luat masa, m-am dus și-am jucat volei. N-am apucat decît să luăm de cîteva ori bătaie, că vine Mircea (pe la ora 1) mort de foame și fără niciun ban. Am stat cu el pe la internat și a apărut și Toader. Acesta s-a dus la Țopa și i-a dat de mîncare. Mircea, flămînd și el, m-a rugat să intervin pe la Țopa, poate să-i dea și lui ceva. M-am dus la bucătar și l-am rugat, zicîndu-i că-i cu bani. Cînd a auzit de bani n-a vrut să mai mai vorbească ca lumea cu mine și a început să se răstească. Dar imediat s-a domolit și mi-a zis: ”Eu îi dau așa o farfurie de borș”. Dar i-a dat de toate: și felul I și II și III, ba încă mai mult ca la ceilalți. Astfel fiindu-i burta pusă la cale am ieșit tustrei în oraș. Mircea a mai povestit din aventurile sale, colindînd prin oraș (centru, gară, autogară). Am stat un timp și prin parc.

Toader mi-a făcut o propunere care m-a entuziasmat și la care mă gîndisem mai de mult și eu: să mergem să lucrăm undeva în timpul vacanței de vară. După ce ne-am despărțit de Mircea, tot timpul am vorbit numai de asta. Avem perspective foarte frumoase. Toader are un frate zidar la Cîmpulung și dacă mergem acolo, dăm de bine. Lucrăm jumate de zi și căpătăm cîte 40-50 de lei, plus mîncarea și dormitul asigurate. Vom cîștiga bani de distracții și ne îmbrăcăm bine, poate mai facem ceva bani și pentru excursii. Planurile sînt foarte atrăgătoare și realizabile în viitorul apropiat (pe la 20 iunie). Singura piedică care-mi stă în cale – cred – sînt părinții. Nu știu dacă vor fi de acord să lucrez, mai ales în condițiile astea, dar sper, totuși, să-i determin să mă lase. În orice caz e mult mai bine decît să stai acasă și să păzești puii. Ne-am mai învîrtit noi prin oraș (am cheltuit și ultimul leu – pe cireșe). La internat am ajuns pe la 5. Am halit mîncarea pentru seară, apoi ne-am întins în pat să dormim. Nici nu știu cum am adormit și-am somnit. Nu m-am trezit cînd a venit Haiuță la ora 6. Peste cîteva minute a venit Vicovan să încuie dormitoarele și să ne scoată afară. Noi – somnoroșii – i-am zis să ne încuie acolo. Și băiatul așa a făcut, iar noi ne-am chinuit să adormim iar, dar degeaba! Nu se mai lipea somnul de noi. Pe la 6.30 a venit Mircea la mine și i-a dat drumul în dormitor. Odată cu el am ieșit și noi afară, dar n-am mai venit la meditație. I-am dat lui Mircea un bilet de film la ”Unirea” și-a plecat. Noi am rămas să hotărîm ce facem.

Afară țîrîia o ploaie enervantă.

Am ieșit și noi în oraș; după somn ne-a venit o poftă grozavă de măncare. Ce mai încolo-încoace: ne era foame. Cum, la ora aceea, doar cofetăria mai era deschisă, am intrat acolo. Toader mi-a dat 3 lei să cumpăr niște prăjituri făcute cu unt. Am făcut ”tîrgul”, am luat prăjiturile și ne-am așezat la o masă să mîncăm. Mi-a dat o pungă și eram siguri c-o să ne săturăm. Iau eu o prăjitură, mai ia Toader una, apoi – ca să ne fie mai ușor – desfac punga. Am căscat ochii mari și-am văzut pe fundul pungii încă trei prăjituri și-atît! Bun ”tîrg” am mai făcut! Probabil vînzătorul mi-a dat numai de-un leu sau așa ceva, că grozav ne-a mai înșelat. După ce-am ieșit de-acolo, ne-am dat pe rîs pe chestia cu ”prăjiturile de trei lei”. Am mîncat mai nimic dar am rîs de 3 lei.

Azi a venit în orașul nostru și s-a instalat un circ, cu două scrîncioburi mari. Am mai stat noi pe la dos, apoi am venit în piață și ne-am adăpostit (de ploaie) sub o gheretă d-aia. Toader a fumat o țigară, apoi ne-am întîlnit cu Truță Simionesi, fratele lui Gigi Simionesi. Ne-a povestit despre Gigi, că vrea să dea liceul la seral și să intre în producție la IPROFIL Rădăuți. Ne-a întrebat dacă mai avem vreo durere cu ”tovarășii” de la internat. Cine face ceva scandal să-l dăm pe mîna lui, c-are el grijă. I-a spus lui Toader să nu se teamă de Istratoaie V.   Toader chiar are de gînd să-i facă o fentă (în legătură cu N.) și să-i dea și-un caft.

După asta am mers prin ploaie pînă la internat. Haiuță i-a spus lui Toader de la obraz că nu ne creadea chiar așa de groși la obraz și că și-a schimbat părerea despre noi. Toader s-a simțit atins și cînd a dat drumul la dormitoare, ne-am înțeles să mergem la el și să-i cerem scuze și iertare pentru fapta noastră. Dar am avut noroc că nu l-am mai întîlnit pe Haiuță. Mircea a venit pe la 9.30 și a dormit în patul lui Costică. Eu n-am mai avut somn și-am adormit pe la 11.

Luni 6 iunie 1966. Dimineață, Haiuță l-a văzut pe Mircea, dar nu i-a spus nimic. Mircea a luat sacul pe care l-am umplut cu cărți și rufe și l-a dus la autogară pentru a-l da acasă.

Vremea e înnourată și plouă mereu. I-am spus lui Mircea că dacă merge acasă, să-mi aranjeze chestia cu mersul la lucru pentru la vară (ca să fie terenul pregătit și să-mi fie mie mai ușor). De la 6.30 la 7 am scris în Jurnal apoi un pic de privire prin cărți.

Dimineața mergeam dezordonat spre școală, fluierînd și discutînd fără să mai băgăm de seamă că a trecut profesorul Fodor de la Liceul 1 pe lîngă noi. Acesta, ofensat că nu l-am salutat ne-a întors înapoi și ne-a scris pe toți într-un carnețel de-al lui. Nouă nu ne-a păsat prea mult de el și după ce i-am spus numele și clasa, ne-am continuat drumul fluierînd și discutînd. Ce ne poate face, la o adică? La urma urmei putem spune că noi nu cunoaștem profesorii de la Liceul 1. Ce pretenții poate să mai aibă?

Prima oră – l latină. Baba a ascultata cîteva eleve amenințate cu corigența. La sfîrșitul orei – anaibii babă! – mă pune să traduc o frază. Eu tac, ca de obicei, primind cu căință observațiile ei: ”Nu știu cum nu ție rușine să te scoli și să nu spui nimic. Eu știu că un elev bun e bun la toate. Uite, azi mai ai un patru”. Și mi-a mai pus un patru. Dar poate să-mi pună și o infinitate de 4 și-un 3 că tot ies eu cu fața curată. Doar n-o să mă apuc de învățat acuma, la urmă…

Ora asta am avut mult de scris. Ea: ”? Mi- De ce m-ai lovit aseară Mi-ai dat două palme. N-am știut că te pricepi la așa ceva.” Eu: ”Zău nu știu la ce te referi!” Ea: Am visat că ne plimbam pe o cîmpie și tu mi-ai tras două palme și m-am trezit înspăimîntată” (În gînd: lucrurile merg bine: se gîndește la mine…). Eu: ”N-aș fi în stare de așa ceva. Cum ai ajuns sîmbătă acasă? Te-a certat tare?” Ea mi-a explicat cum a minciunit-o pe tanti, și-a scăpat. Eu: ”Nu ți-am răpit prea mult timp. Tu trebuie să depui un mic efort...” A mai urmat un schimb de bilețele în care am convenit să venim mai degrabă la atelier și să-i mai arăt cîte ceva la matematică. Azi a venit cu o flanea albă și cu părul în două codițe. În pauză m-am întîlnit cu Toader și ne-am înțeles să mergem să lucrăm pînă pe 2 iulie și la acea dată să mergem în excursie fără a mai apela la ajutorul financiar al părinților. Am întrebat-o pe Lia dacă este supărată pe mine. Mi-a spus că n-are de ce. Foarte bine.

De sîmbătă, clanța ușii de la clasă s-a stricat și e bună numai pe o parte. În pauză ne închidem în clasă și fetele se distrează nevoie mare, dansînd și cîntînd. Dacă vine cineva, se deschide ușa nu înainte de a se restabili liniștea.

Ora a doua am avut economia. Profesoarul a dat să asculte, dar și-a adus aminte că încă n-am dat extemporal. Fără să țină cont de protestele noastre urlătoare ne-a dat extemporal din lecția de recapitulare. Ne-a dat să scriem despre ”Legea plusvalorii în capitalism”. Am scris numai o pagină (pe-un 4-5). Restul orei am mai luat o lecție recapitulativă. Economul ne-a promis că într-o oră viitoare vom merge și vom vizita o întreprindere.

La muzică, baba a fost foarte nervoasă. A răcnit teribil la fetele care-au lipsit săptămîna asta. Apoi – iar – cine s-a mai îndreptat? Și cine trebuie să se mai îndrepte? În ultimele minute a făcut ascultarea elevilor necoriști.

La chimie am făcut oră de laborator, oră în care s-a făcut recapitualare și s-au ”îndreptat” cîteva eleve. Gozec: ”Liviu! Vrei să-ți dau locul meu lîngă Melexina? ” Eu: ”Nu-i nevoie”. Ne-a adus extemporalele. Mă mir că am 5. Am scris cîteva prostii: în loc să scriu ”Cuprul are importanță” am scris ”Cuprul are alianțe”.

După ore, în drum spre școala veche, la ed fizică am adunat mai multe extemporale și le-am dat foc în mod simbolic…

La ed fizică am făcut afară, pe terenul umed, un meci de handbal. Eu am avut o echipă formată din: Gozec – portar, Albu Dorina, Teleagă Viorica (care striga s-o aleg pe Melexina și tocmai de asta n-am ales-o, și-am luat-o pe Viorica. Am jucat destul de mult și-am cîștigat cu 3 – 0 (două eu și un gol Albu).

După această oră (pe care eu o aștept întotdeauna cu nerăbdare, ca să mă mai destind) am mers la școala nouă, la ora de engleză. În această oră Pop a făcut numai ascultare. Azi a pus numai note mici. Toader a încasat cu f f multă indulgență un 5 (și i-a coborît media la 7).

După ce-am luat masa am făcut un bilet de voie la atelier și-am plecat la școală la 2.30. Aici, după cum nu mă așteptam, erau mai multe fete în afară de Melexina (Puha E, Nichiforel și Agarofinei Elena). Am început – dragă doamne – să învățăm la matematică, dar ne-am trezit discutînd alte fleacuri: despre căsnicie, bărbați, femei, popi, biserică etc. Îndată au venit și alte fete lîngă noi și-am lăsat matematica la pămînt. Mare lucru dacă scoate fata asta media. Cînd au venit și băieții și restul de fete s-a încins veselie mare. Dansul nelipsit s-a înființat, iar eu cu Gozec, Gavril și Țuca Vlonga am jucat două șeptici și-un trombon. După ora 4 a venit și profesorul și după ce-a făcut apelul, ce-i vine-n cap deșteptului: să ne dea extemporal. Adică, nu facem nici o oră de atelier și el dă extemporal. Am făcut un scandal infernal. Fiecare striga în felul lui, numai să nu dăm extemporal! Din cauza asta s-a enervat și profesorul la culme. În special pe mine s-a supărat foc: ”Ce-i cu tine aici? Faci revoluție?” Lucrurile s-au mai liniștit și-am dat – vorbă să fie – extemporal. La început nu vroiam nici în ruptul capului să dau, dar văzînd că majoritatea încep să copie de pe o fițuică rătăcită, m-am dat și eu pe lîngă grămadă și-am copiat și eu cîteva prostii. Am făcut o schemă în batjocură și-am predat așa zisul extemporal. Pe la 5 am ieșit în oraș, împreună cu B.M., N.L și H.N. (L.D: adică cu Lia, Lucia și Niculai). Am mers împreună pînă-n centru. Pe drum Lia mi-a făcut o observație: să nu mai pocnesc din frunze pe stradă. Eu m-am dus apoi cu Halip prin tîrg iar ele s-au dus în parc. Eu am trecut prin piață și m-am întîlnit c-un cîrd de fete de la noi din clasă: Țuca, Ica, Omelcenco și ceilalți doi băieți. Fetele m-au invitat să mergem cu toții la film de la 6 la 8, dar a trebuit să refuz. Azi, Prandea mă tem că mi-ar face bucata să lipsesc atît (mai pierdeam și masa). Au venit spre internat și numai bine am ajuns la 5.30. De la 5.30 la 7 am scris în Jurnal. Toader a fost cu N. la ”Haiducii” și a venit pe la 6.20. După ce-am luat masa, am luat o hotărîre rapidă: în seara asta la 8.30 vine o comedie foarte bună (”Căsătorie prin concurs”). Mergem imediat la Poștă să scoatem bani de bilete (vreo 20 de lei). Cînd am cerut o foaie de restituire, funcționara-mi spune că la CEC e deschis pînă la 8. Era 7.25 și noi ne-am și pornit să scoatem de la CEC și să avem timp să scoatem și bilete. Ajungem la CEC la 7.30 cînd colo: ora închiderii. ”Hai napoi!”. Mergem iar la Poștă și vrem să scoatem bani. Funcționara ne spune că nu ne poate da acum, ci peste vreo oră – două: ”Ce vă pot face eu?” Noi: ”Să nu ne mai trimiteți pe la CEC”, răspund eu înțepat. Continuăm să așteptăm: ”Degeaba așteptați” ni se spune iar. ”Aoleu” miorlăi eu, și luîndu-ne actele ieșim afară rîzînd. Al naibii ghinion: n-am putut merge la teatru pentru că banii-s la CEC.

De la 8 la 9 am scris în Jurnal. Seara am mai luat hotărîri cu Toader în legătura cu ”rabota” (munca). El va merge înainte, aranjează acolo și îmi scrie ce și cum. Mai toți colegii mei s-au hotărît să lucreze la vară. În seara asta Mircea n-a mai venit. Probabil e acasă.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 377 Vineri 12 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (105).


Sîmbătă 21 mai 1966. Astăzi este sărbătoarea celor ce se numesc Constantin, Constanța, Elena, Eleonora, și alte derivate de la Costică și Ileana. Dimineața n-am mai apucat să mă mai uit prin cele cărți. Mai clar, n-am citit la nimic pentru azi.

La latină ne-a adus tezele și-am scăpat de ascultare. Eram foarte curios să văd dacă mi-a pus 3 sau 4. Majoritatea din clasă aveau 4 și minus 5. Cînd am auzit că am ”minus cinci” (adică 5) eram să cad de pe bancă. Mi-am revenit și-am început să zîmbesc de bucurie. Băbuța m-a întrebat: ”Druguș, ai visat tu c-o să ai cinci la teză?”. Nu, asta n-am visat, dar chiar visasem că eram prospăt bărbierit și că mă plimbam cu Melexina – plăcut vis. Apoi, băbuța: ”Asta-i salvarea ta!”. Restul orei am făcut corectarea tezei adică copierea lucrărilor bune făcute de Vîntu și Nenati pe tablă. La noi în clasă erua cîteva Elene. (Ivănuță Elena, Băimăcean Elena, Agarofinei Elena, Ungureanu Constanța. Profesoara de latină: ”No, să trăiești, Ileană!”. De la toate astea, apoi de la Lungu Costică, Lupăștean Elena și Atănăsoae C. Am primit bomboane. În ora de istorie am stat în clasa X-a B împreună cu Albu Dorina și Hlinschi Doina. Ne-a luat Pop acolo pentru că are inspecție de la București și trebuie să-i mai și activeze cîte cineva. Inspecția a fost formată dintr-o singură tovarășă + directoarea. Clasa s-a prezentat comsi-comsa. Lui Pop îi tremurau mîinile și nu-i convenea deloc cînd elevii îi ziceau ”dză aislănd” (în loc de dzi ailăn).

În pauză am ieșit afară și m-am luat de gît cu Lazurcă Aurel (cl XI-a A). Mi-am schimbat semnătura. Dacă pînă nu demult o făceam simplu LDruguș, acum, după zeci și zeci de exerciții făcute pe cărți și caiete, în ore, am reușit să o fac tot mai complicată. (L.D.: În Jurnal sunt scrise câteva rânduri cu semnătura cu cele două triunghiuri suprapuse, semnătură pe care am ”inventa-o” înainte de a veni la liceu).

Ora de chimie s-a desfășurat foarte normal. Nu m-a ascultat și m-am bucurat. Ne-a predat ”Argintul”. La fizică, aceeași poveste.

După ore, vroiam să merg acasă, dar nu m-au lăsat fetele. De ce? Aveam adunare. N-am mai avut ce zice. Pînă să înceapă adunarea am ieșit pe coridor. Aici m-am întîlnit cu Toader. A venit la mine și cu un glas nefiresc a început să-mi spună: ”Mă Druguș, am făcut-o lată! Am fost cu frate-miu în restaurantul Central. Îi spui Feliciei să-i zică lui N să nu mai vină azi la ora două, ci mîine la ora două. Uite, îi dai și biletul ăsta”. Începe el să caute prin buzunare, dar nu mai dă de el. Îl caut și eu, dar … nimic!. Niciunul din noi n-a știut că biletul a căzut pe jos și l-a pescuit Sîrghie. Toader a plecat acasă cu fratele lui (Lazăr).

Astăzi a fost un vînt puternic care ridica trombe de praf.

La adunarea noastră a luat parte și diriginta. Tema: ”Comportamentul tineretului în societatea socialistă”. A citit Lucia Nenati un material scris de ea. Ștefan a scris procesul verbal. După citirea materialului – dezbateri. Asta a fost singura ședință care mi-a mai plăcut un pic. A fost mai multă combativitate și siguranță. S-a început să se discute cum se comportă cei patru băieți din clasă și a fost luat fiecare în parte. Magopăț, săracul, a dus greul criticilor. Eu m-am distrat foarte mult pe chestia replicilor lui. Magopăț s-a dezvinovățit – și foarte bine a procedat – zicînd că colegele lui nu se poartă frumos cu el, iar el le-o întoarce cu aceeași măsură. Diriginta: ”De ce nu te porți frumosc cu fetele?”. Magopăț: ”da ce, astea-s fete? S niște mahalagioice!”. Lui Magopăț i-a luat apărarea Gabriela Șcheianu care a învinuit-o pe Ica Grijincu că se agață mereu de băieți. Toată clasa a fost de acord (Dacă Ica le cam permite…). Am ajuns și eu la scărmănătoare. Diriginta era tare curioasă să vadă cum mă comport eu. Clasa m-a apreciat – spre satisfacția mea – dar toate fetele s-au plîns că nu le salut pe stradă (”Îi fudul!”). Diriginta m-a întrebat ce părere am despre ceilalți băieți. Am împărtășit aceeași părere ca și Magopăț. Apoi tot Șcheianu s-a ridicat și a propus ca ceea ce am vorbit să rămînă între noi, ”în familie” și să nu se mai împînzeacă în toată școala (fetele s-au referit și la mine, ținînd cont că în pauze stau mai mult prin D). Spre sfîrșit, s-a sculat Halip N. și a precizat: ”Să nu creadă fetele că cu asta ne-a pus la respect și că de acuma trebuie să le respectăm oricum”. Apoi diriginta a propus ca fetele să întrebe, iar cineva să le răspundă cum trebuie să se poarte într-o societate. Băimăcean a întrebat ce să facă dacă merge în vizită la o familie. Explicațiile au venit de pretutindeni. Lia mi-a cerut un bujor pe care-l manglisem de undeva. I l-am dat. Lia: ”Liviu, să ai așa o soție!”. Eu: ”Bine, bine”.

După ore am alergat și i-am spus Feliciei ce m-a rugat Toader. Cînd am ajuns la internat, Toader era acolo. Era încă ”vesel”. A făcut o beție strașnică. I-a fost iar rău și a vomitat. A fost acasă și s-a întors imediat înapoi. A luat bani de la fratele său și de la taică-su. Am stat în meditație și, avînd încredere în mine, mi-a spus pățania lui cu Lazăr care pentru prima dată în viață a luat bătaie și are un of la inimă. S-a jurat să se răzbune pe toți).

Am luat masa la ora două deoarece au venit cam o sută de tovarăși care au luat masa la noi.  Apoi am plecat împreună la film. Toader avea nevoie de un loc unde să doarmă și să-și revină. Am văzut filmul românesc ”La capătul pămîntului”. Pe lîngă asta am văzut jurnalul și un ”Orizont științific” nr 1. 1966, foarte interesant. Toader a ațipit la film. După asta am fost cu el pe la CEC unde și-a depus niște bani (120). Ne-am plimbat apoi mult și bine prin oraș, am fost pe la 6 la internat și ne-am întors în oraș. Am făcut un banc cu o țigară în care-am pus catran de la chibrituri. Nu ne-a mers și s-a aprins chiar la Toader… În oraș, am mers la ospătărie, am luat două antricoate (17 lei). Ne-am mai plimbat un timp prin oraș și deodată ne întîlnim cu Zăicescu. Acesta-i dă lui Toader o misiune specială: să-i anunțe pe colegii din D să se prezinte mîine la școală la ora 1. Am pornit-o imediat amîndoi și-am trecut pe la Tănase, Larionescu (”Nu-i acasă!” – ”Nu-i nimic, noi doar v-am înștiințat…  – Ha, ha!”), apoi pe la Popovici (și Nichiforiuc Geta). Am vrut să trecem și pe la Andrișan dar nu era acasă. Acolo l-am întîlnit și pe Zăicescu. Dacă am fost văzuți că ne facem datoria, am considerat că misiunea-i îndeplinită și ne-am dus cu Toader în parc în fața intrării de la ”7N”. După ce ne-am chinuit o vreme pe-o bancă (chinuindu-mă și eu cu o întrebare: unde-o să dormim la noapte?) am luat-o iar la picior. Am intrat în holul de la ”7N” să-mi aranjez freza. Din obișnuință, m-am uitat la ceas să fiu sigur că n-am depășit ora permisă de regulament. Era opt făr-un sfert. Deodată, Toader începe să-mi dea coate și ghionturi și-mi face semn să ieșim afară. Cînd am ajuns afară mi-a spus că pe lîngă noi a trecut profesorul Drancă cu soția. Eu: ”Ei și ce? Încă nu-i ora 8!Toader: ”După ceasul tău, așa o fi. Dar acum e ora 9 fără 20”. Am rîs de această întîmplare și mai ales de nedumerirea mea (de ce m-a scos așa repede afară).

Cînd am ajuns la internat (pe la vreo 10) băieții care-au mai rămas pe-aici se foiau și se luptau să-și găsească un culcuș sub vreun acoperiș. S-au îngrămădit foarte mulți în izolator, dormind ca vai de ei, pe niște saltele de burete. Toader însă m-a lămurit să ne facem un culcuș afară, sub cerul liber. Zis și făcut. Am mers în dormitor și pe sub nasul adiministratorului Florea (care repara lumina, împreună cu cîțiva băieți) am înșfăcat în două serii cele necesare pentru un culcuș bun: trei pături, o pernă mare și lată și o plapomă (de asemenea, am căutat să fie cît mai cuprinzătoare și să fie și groasă). Am dus toate acestea în mijlocul tarlalei de trifoi din spatele internatului, adică în plin cîmp. Le-am așezat pe toate cu destulă dibăcie și ne-am culcat. Deoarce n-aveam cearșaf ne-am culcat cu pantalonii… Toader și i-a pus și la călcat, sub pătură/ Trifoiul fiind destul de înalt ne apăra și de vîntișorul răcoros care adia.

Duminică 22 mai 1966. Dimineața, cînd s-a ridicat soarele și-a ajuns deasupra noastră ne-a trezit și pe noi la 7.30. Me simțeam așa de bine și eram cum nu se poate mai fericiți. Am dormit minunat în aerul curat al nopții senine, aer care dăinuia și dimineața. Toader s-a trezit și pe la 5 și a admirat și un minunat răsărit de soare. Cum am făcut ochi am început să sporovăim  și să rîdem de aventura noastră nocturnă. Pînă pe la 8 și 10 am tot cîntat cît am putut de tare și tot ce ne venea pe limbă. Uitîndu-mă la culcușul nostru am gîndit că e mai confortabil decît unul din opera lui Calistrat Hogaș… pe care am început să-l admir și să-l îndrăgesc. Astfel ne-am înveselit noi – cu cîntările – apoi în lumina puternică a soarelui ne-am îmbrăcat, ”am făcut paturile”, adică am strîns toate cele ce ne-au folosit drept pat și le-am cărat în dormitor. Aici ne-am mai odihnit un pic, apoi am făcut amîndoi o baie bună care ne-a înviorat. Ne-am îmbrăcat și ne venea să nu mai așteptăm pînă ce-o suna masa. Dar ceasul ne arăta ora 9, iar băieții au spus c-au mîncat pe la 7.30 adică tocmai atunci cînd soarele a binevoit să ne trezească. Unii au rîs de locul unde ne-am petrecut noaptea dar habar n-au cît de bine și de frumos a fost. În orice caz am dormit de zece ori mai bine ca ei…

La bucătărie nu prea aveam nas să le cerem masa la o oră așa de înaintată. Am luat-o pe departe să fără să cerem prea insistent, dar dna Alexandra ne-a servit. Deoarece ceaiul se terminase a ”trebuit” să mîncăm cafea…

Imediat cum am luat masa, am plecat amîndoi în oraș și-am făcut cîteva ture. Ne-am întîlnit cu Haiuță și cum aveam aparatul la noi am plecat tustrei la ”Grădina de tir” unde avea loc concursul de atletism al școlilor generale de 8 ani din raionul Rădăuți.

Profesorul Băncescu vroia să mă pună la completat niște formulare și la socotit; m-am descotorosit de treaba asta zicîndu-i că nu mă pricep (s la umanistică etc.). M-a anunțat că duminica viitoare avem și noi (liceele) concurs de atletism. Haiuță mi-a dat să port ochelarii lui, iar eu i-am împrumutat creionul automat. Toader a făcut cîteva fotografii la săritura în înălțime și în lungime. Am venit la internat, dar nu era nimeni în meditație. Am coborît la valize să-mi schimb cărțile și am jucat patru meciuri de tenis cu Babii. Apoi, pînă pe la 12 am scris în Jurnal (pe ziua de vineri). Înainte și după masă Toader a făcut cîteva fotografii cu ”țăranii”, adică cu elevii care erau azi îmbrăcați în costume naționale. I-a mai făcut apoi cîteva poze lui Ica (o fată din clasa X-a B, umană, de la Liceul 1). Nu vroia în ruptul capului să facă o poză cu Haiuță, dar Toader i-a prins o dată împreună…

Pînă la ora 13 am luat masa. Cu toate că știam prea bine că azi, la ora asta, trebuia să merg la școală pentru a întîmpina, împreună cu clasa, delegația șefilor țării în frunte cu tov Nicolae Ceaușescu, am ales să rămîn la internat și să aștept aici trecerea coloanei. Dar ni s-au lungit urechile așteptînd. Treceau orele una după alta și tot așa mai trecea, din cînd în cînd, cîte-o mașină, speriind moșnegii (”Uite-l!”). Abia pe la ora 5, în sfîrșit, au ajuns și-n Rădăuți. Eu am stat chiar în fața internatului. În prima mașină stăteau, în picioare, tov. N. Ceaușescu, Gh. Apostol și E. Botnăraș. Nu știu de ce lumea nu s-a agitat prea mult. Probabil mulți s-au mulțumit numai să-l vadă, uitînd să mai ovaționeze, cum ar fi fost cazul. Poate din această cauză nu pomenește niciun ziar de trecerea lui prin Rădăuți. Toader a reușit să-i fotografieze. A urmat apoi o coloană de 30 de mașini. Alaiul s-a îndreptat spre Putna, punctul terminal al vizitei în Țara Moldovei. Acolo au fost serbări mari, și cine a avut fericirea să-și petreacă ziua de azi la Putna nu i-a părut rău.

Imediat cum a trecut convoiul am ieșit în oraș crezînd că poate se va opri aici, dar a trecut – și încă destul de repede – fără să se oprească. M-am întîlnit cu Haiuță și Toader (care s-a desprins de noi). Cînd l-am regăsit, Haiuță s-a dus la internat iar eu am rămas cu Toader și cu Felicia (na!). Toader s-a dus în parc să facă niște poze la ”țărani”, iar eu am făcut vreo două ture prin oraș cu Felicia (s-o trimiți acasă?!). A venit apoi și Toader. Felicia ne-a povestit cum au petrecut fetele la banchetul lui soră-sa, Elena Popescu. S-au îmbătat toate pe capete și tare mult aș fi vrut să le fi văzut în starea în care erau. Cred că și ele au rîs cînd m-au văzut și mi-au ascultat vorbele în seara aceea de pomină (2 mai). Teodora nu se mai putea ține pe picioare, Natalița a început să plîngă și să-și deschidă inima (îi era ciudă c-a înșelat-o Toader, dar ea nu știa care-i situația). În cercul nostru a intervenit și Costică Lungu care ne-a sfătuit să nu mai stăm cu una ca Felicia că ne compromitem. Am mers apoi tustrei la ospătărie și după ”un pic” de așteptare am mîncat fiecare cîte-o friptură, apoi cîte-un suc. Dar m-am înșelat amarnic: pe lîngă că numai ne-am zgîndărit foamea am dat în total 25 + 4 = 29 lei (e cam de la obraz; nu ne-a venit în cap să ne socotim acolo și ne-a jumulit). Am mers la cofetărie și-am luat cîte-o prăjitură, ca un capac… După asta ne-am continuat plimbarea. Se făcuse ora 7 și afară era rece. Azi am umblat numai în bluza albastră pe care-o tot port în fiecare vară, din clasa VII-a încoace. I-am lăsat pe Costică și Toader în parc și-am venit la internat să-mi iau haina bluza de vînt, pe deasupra. Am venit la internat tot o fugă, ca să nu-i fac să mă aștepte prea mult. Dar degeaba. Ușa de la dormitor era încuiată și a trebuit să stau așa. N-am vrut să-i cer cheia lui Haiuță pentru că ar fi trebuit să-l rog și nu vreau să apelez la el sub nici o formă. Dacă-mi va face vreun serviciu din inițiativa lui, n-am să mă supăr. Am rămas numai cu el în meditație. Mi-a dat două chei și mi-a zis să mă duc la infirmerie să-i aduc un bec. Din curiozitate am încercat cheia și la ușa dormitoarelor și… s-a deschis! Imediat mi-am luat ”haina” și după ce-am scăpat de bec și de chei am tulit-o în oraș. Pe drum m-am întîlnit cu Simeria Virgil și cu Halip Florea. Pe Toader și pe Costică nu i-am mai găsit. Am mers cu cei doi colegi în parc unde s-a încins o discuție despre fete și gusturi. Simeria: ”O fată trebuie să aibă mult mai multe calități decît un băiat”. Mi-a povestit despre prima sa simpatie din cauza căreia a suferit.

Aprinzîndu-se și luminile-n parc, am luat-o prin oraș și-am luat-o pe str. Putnei. Am mers așa sporovăind pînă la vreo 2-3 km de oraș cînd am dat de asfalt (prin dreptul internatului celor de la Școala veterinară). Cînd ne-am întors l-am văzut pe Mircea la (restaurantul) Moldova. M-am uitat la el, m-a zărit și a ieșit afară. De bani nici nu putea fi vorba. Mi-a spus că a fost acasă și mama n-a mai plecat la București. Mi-a dat dicționarul Român Englez (pe care l-a căpătat în schimbul Dicționarului englez-român din care aveam două).

Cînd am ajuns la linie, a trecut un soi de tren cu tot cu locomotivă formînd un singur vagon. Am crezut că ăsta o fi trenul cu care pleacă tov N. Ceaușescu, dar m-am înșelat. Am ajuns la internat după ora 10. În seara asta am dormit în paturile noastre.

Azi a fost o zi frumoasă.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 373 Luni 8 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (101).


Vineri 13 mai 1966. Aseară, după ce-am scris Jurnalul, mi-am pus în gând să termin rezumatul pentru Zăicescu. Deoarece am făcut binefăcătoarea baie, nu mi-a venit somn nici la 11.15 cînd am terminat. Cheia de la internat era la mine și toți s-au cărat, rînd pe rînd, și m-am trezit singur cuc. Însă nu m-am lăsat pînă nu am pus la punct ultima frază din rezumat. Am stat și-am stins lumina în meditații, pe coridoare și am încuiat ușa de-afară (i-am pus apoi cheia, sub cap, lui Beldianu).

Acum, la internat, și în special printre cei de-a 11-a este o vorbă scoasă de unul Sofian. Nu-ți spune pe nume, ci ”CALULE, cal în sus și cal în jos” (?!).

De la începutul trimestrului II n-am mai cumpărat cerneală, umblînd mereu cu cerutul și împrumutul. Deoarece am luat cam de multe ori de la Niculai, i-am dat să cumpere o călimară nouă, ca să o avem amîndoi.

Aseară a plouat încontinuu și, pe lîngă toate, bătea și un vînt rece. În meditație am fost ”îmbrăcat” numai în maieu și haină, chiloți iar în piciaore aveam ”romanele” lui Costică. (L.D.: adică sandalele romane…).

Azi dimineață m-a sculat Atănăsoae la 5. Într-un sfert de oră am ieșit afară din dormitor. Pînă la 6 mi-am făcut toate treburile, am mai ascultat muzică, iar de la 6 m-am apucat de fizică.

Continuă să plouă și să bată vîntul. E frig.

Prima oră: româna. Spre neașteptarea noastră am avut oră liberă. În această oră credeam că reușesc să învăț și celelalte lecții la fizică. Dar în zadar… În clasă era o veselie prea  mare ca să pot rezista. Ica a venit lîngă mine și ne-a citit de pe vreo două-trei foi dintr-un calendar de prin 45 niște glume și ghicitori foarte plăcute și totodată pline de istețime. Pentru a-mi mai aduce aminte și altădată de ele fac un sacrificiu de timp și le transcriu în caiet.

GHICITORI

  1. Ce nu-i drept, dar nu-i păcat? (piciorul stîng)
  2. Înaintea cui trebuie să-și scoată orice om pălăria? (înaintea frizerului)
  3. Ce nu poate spune un om? (că a murit)
  4. Un orb vede un iepure, un olog aleargă după el și un mut strigă la oameni să-l puște. Ce-i asta (o minciună)
  5. Cînd e morarul fără cap în moara lui (cînd scoate capul pe fereasctră)
  6. Ce te poate necăji mai mult decît un copil rău (doi copii răi)
  7. Cîte cuie trebuie pentru un cal bine potcovit (niciunul)
  8. Ce pierzi adesea și totuși este întotdeauna cu tine (capul)
  9. În care butoi nu se poate turna apă (în cel fără fund)
  10. Ce e verde dar face pete vinete (nuiaua)
  11. Ce umblă toată ziua dar nu se mișcă din loc niciun pas (ceasul)
  12. De ce dă cîinele din coadă (pentru că nu poate da coada din cîine)
  13. Cînd cinstim mai mult soba, vara sau iarna? (vara, pentru că iarna îi întoarcem spatele)

CARE-I MAI DEȘTEPT?

Dovleac Tănase și Bouleț Tudor sun ordonanțe: amîndoi deștepți buștean, vorba ceea: să-l iei pe unul și să-l dai în celălalt. Într-o zi, cei doi ofițeri au pus la întrecere nerozia ordonanțelor lor.  – Dovleac, ai să te duci acum să mă cauți la cafeneaua Cutare și dacă nu mă găsești acolo să mă cauți la Berăria ”Carpați”. Ai înțeles? Acu să vii cu răspunsul! – Înțeles, dom căpitan!; – Bouleț, strigă în același timp căpitanul Ursache. Ține polul ăsta în mîna dreaptă și să-mi cumperi de el pîine: ține polul ăsta în mîna stîngă și să-mi cumperi de el o jumătate de kg. cașcaval. Hai, du-te! Acu să vii! Bouleț se cară, în pas grăbit, ca să facă cumpărătoarea poruncită, ținînd în dreapta 20 de lei pentru pîine, iar în mîna stîngă ceilalți 20 lei pentru cașcaval. Cînd să iasă pe poartă, se împiedică și cade, scăpînd din mînă cei doi poli. Acum era foarte nedumerit: care e polul pentru cașcaval și care pentru pîine? Se întoarce la dom căpitan și îi spune pățania: trăiți dom căpitan, am căzut și mi-au sărit banii din mîini și nu mai știu care e polul pentru cașcaval… Iaca vine și Dovleac Tănase la stăpîne-su: trăiți dom căpitan! V-am căutat și la Rigal și la Carpați și nu v-am găsit. Pe semne ați fi la cazarmă.”  *** (L.D.: nu mai continui cu reproducerea și a altor ”glumițe” cu pretenții de istețime, dar îi pot spune lui Ica Grijincu că cele două pagini din Calendarul vechi – paginile 200 – 204 – se află, intacte, chiar printre paginile Jurnalului, respectiv în Vol VII care cuprinde perioada 29 martie 1966 și 25 mai 1966 – 396 pagini).

În pauza următoare i-am predat rezumatul lui Zăicescu. Acesta se plimba cu Iacob Kamil. Kamil, către Zăicescu: ”Ăsta, Druguș, învață?” Crezînd că-i o discuție între ei, am dat să plec, dar Kamil mă oprește: ”Ia stai!, vino-n-coace. Ai vreun 4?” Am ezitat o clipă apoi am trîntit minciuna: ”Nnnuuu!”. Kamil (profesorul de istorie de la D): ”Cît ai la istorie?”. Eu: ”8”. Kamil: ”Bine, du-te!”.

Ora doua, plină de emoții, am dat teză la fizică. Am fost nr.1 și mi-a căzut inducția electromagnetică + o problemă ușoară. Teoria am deviat-o. N-am știut decît prima parte, dar f puțin. În schimb am făcut bine problema (sper la un 5 – 6). Unii au copiat (Halip N.) și le-a fost cu atît mai ușor cu cît profesoara circula prin clasă….  Fără să vreau, m-am uitat ”în stînga” și mi s-a părut că s-a înroșit, brusc. La limba latină profesoara ne-a compătimit pentru faptul că am avut o teză grea și a ascultat numai din bancă. Apoi ne-a predat o poezie de 5 rînduri și ne-a dat lecțiile pentru teză. La geometrie s-a făcut toată ora ascultare dar eu am fost cu totul absent. Am răsfoit cartea ”Familia Thiboult” și am avut alte … visuri.

Înainte de această oră m-am întîlnit cu Toader pe coridor și mi-a povestit că s-a înscris în excursie (costă numai 160 lei). Fiindu-mi inima grea, am mai deschis-o și i-am destăinuit lui Toader gîndurile ce mă apasă și i-am cerut un sfat (care n-a întîrziat să apară: m-a sfătuit s-o încep iar…). Da, per Bacco (damned!). Înainte de ora de rusă eu mă distram cu băieții lîngă care era și L.(ia). Aceasta mă întreabă foarte șăgalnic: ”De ce ești supărat? Ce ți-am făcut?” Eu: ”Las că ți-oi spune altădată, cînd mergem acasă”. Ea: ”Bine”.

După asta a urmat limba rusă. Deoarece profesoara a întîrziat vreo 19 minute a intrat în clasă Storoj și a început lămuririle pentru excursia din 2 iulie. Durata excursiei 7 – 10 zile. Costul excursiei: 160 lei (cu tot cu masă). Eu am fost singurul din clasă care m-am înscris. Am vrut să și plătesc, dar n-avea rest de la 200 și m-a lăsat pe luni. Cînd a venit profesoara de limba rusă a vrut să ne asculte, dar pe motivul c-am avut teză la fizică s-a scuzat toată clasa.

Încă de la începutul orei am primit un bilet de la ea (curioasă: ”care-i motivul?”. Eu: cutare și cutare… Ea: ”îmi pare bine că nu ești supărat”. (L …..  L) (L.D.: adică axa Liviu – Lia). La rusă s-a citit lecția pe roluri: eu am citit rolul polițistului, dar le-am încurcat serios. Pe lîngă că nu știam să citesc bine mă mai băgam și-n rolul ”avtorului” care era Albu, ieșind o întreagă babilonie. După asta, pînă la sfîrșitul orei, s-au prelucrat întrebările de la lecție. Eu eram neatent, profesoara a observat și mi-a pus vreo trei întrebări la rînd pe care nu le-am știut, făcîndu-mă de baftă.

După ore am mers singur la internat (ca să o întîlnesc pe ”ea”…). La internat, după ce am luat masa n-am stat prea mult, ci am plecat cu Toader prin oraș. Cînd am ajuns în centru s-a apucat iar să plouă. Am intrat la librărie și am lăsat acolo 10 lei cumpărînd două cărți pe care mi le-am ales pe moment. Vroiam să fie despre viața școlară, dar un pic mai serioasă decît ”Oameni de 14 ani” și să trateze viața cuiva de vîrsta mea. Așa că mi-am luat ”Peripețiile lui Seva Kotlov” de A. Alexin și ”Grota urșilor” de Andre Massepain. Apoi m-am dus la frizerie și m-am tuns (Pentru prima dată în viață m-am tuns cu ”dungă”. Frizerița: ”Vă lasă profesorii? Să nu vii mai acuși să ți-o dau jos!” Eu: ”Nnnuuu!”). Cum am ieșit de aici mi-am vîrît cărțile sub haină și dă-i fugă! Am tras un galop serios pînă la internat. Prin parc m-am întîlnit cu profesoara de limba română. Din cauza vitezei n-am mai salutat-o.

Cînd cam ajuns la internat m-am apucat imediat să citesc ”Aventurile lui Seva Kotlov”. Pînă la 5.30 am citit mai bine de 100 de pagini. În pauză ploaia s-a mai liniștit așa că am putut să merg la cec și să depun cele două sute de lei cît mi-a mai rămas din cît mi-a dat Mircea. La CEC era și Pop dar nu știu de ce nu l-am salutat.

Pot să zic acum că este o tradiție ce se respectă, un fel de ”pact sacru” pe care l-am făcut cu Toader, ca de fiecare dată cînd ieșim de la CEC, fie c-am depus fie c-am scos bani, să mergem la patiserie. Așa că nici azi n-am făcut excepție și am mîncat, fiecare, cîte două gogoașe. Am întîrziat cu 10 minute sosirea la internat. Nu știu de pe unde s-a adunat și Costică și ne-am întîlnit toți trei pe coridor. Crezînd că Prandea-i înăuntru nu știam cine să intre primul care, la nevoie, să știe să dea niște explicații. Costică și-a luat inima-n dinți, convins fiind că-l urmăm și noi. Dar Toader a închis imediat ușa în urma lui și… dă-i rîs! L-am lăsat pe Costică să se descurce singur. Am rîs tare de asta, dar mai tare am rîs cînd am intrat și noi și-am văzut că ne-am păcălit: pedagogul nu era în meditație! Din cauza acestui rîs m-am luat la harță cu Vasilovici (Lorin?), dar cu toate că-i de-a XI-a și-i mai bătrîn ca mine cu vreo patru ani nu i-am permis să-mi zică prea multe, ba i-am mai zis și eu.

După masă cerul s-a înseninat, soarele a răzbit victorios și ne-am gîndit c-am scăpat de ploi. S-o fi îndreptat vremea pentru că mi-am făcut eu ”bordură”… De la 5.30 la 6.30 am citit în continuu și aveam de gînd să termin cartea în seara asta, dar a intervenit baia; ne-am luat tot ce trebuie și sub comanda lui Babii Petru am mers la baie. Pe drum, în coloană, am început să cîntăm cîntecul militarilor pe care l-am îndrăgit toți. O asemenea melodie de marș merită cîntată. Iată prima strofă: ”Cînd în zori pe munții noștri/ razele de soare-apar/ De strajă țării, cu arma în mînă/ Grăniceru-i la hotar”. Voi căuta să învăț chiar întreg cîntecul ca să avem ce cînta cînd ieșim seara ”la asfalt”. Baia din seara asta a fost foarte bună, am stat mai mult și m-am spălat mai bine. Cînd am ieșit de-acole eram cei mai fericiți și mai voioși oameni din lume, într-atît ne-a dispus baia asta.

Am ajuns la 7.30 la internat. Am luat masa care s-a lungit pînă după opt. Cînd a sunat meditația încă eram la masă. Cînd veneam pe scări, cu Toader și Costică, nu știam că Prandea-i înăuntru și i-am tras o cîntare din prima strofă a cîntecului ostășesc. Cînd am intrat în meditație toți rîdeau, iar Prandea se uita urît la noi. Cum am ajuns în meditație, m-am dat iar pe citit. Am citit încontinuu pînă la 9. Am găsit în carte și cîteva versuri: (”Cu tine, Kira dragă/ Aș merge-n lumea-ntreagă”; ”Mereu alăturea de mine/ Noi doi prieteni buni vom fi/ Și-ți jur că așa cum țin la tine/ Pe nimeni alt n-oi îndrăgi”). Iată ce nota eroul cărții la data de 23 decembrie:

Azi îmi închei Caietul de însemnări zilnice; Văd că treaba asta este foarte primejdioasă: oricine poate să-mi afle gîndurile și faptele. Nu, nu vreau! Să scriu despre mine numai de bine n-are nici-un haz. Să scriu totul așa cum se întîmplă, e periculos. Dacă peste ani și ani au să citească acest caiet copiii și nepoții mei, au să zică: ”Ia uite ce pozne făcea în copilărie tăticul (sau bunicul) nostru”. Iar dacă voi deveni cîndva un om de seamă și caietul meu de însemnări zilnice va ajunge la muzeu, nici atunci n-o să iasă bine.”

Am transcris acest pasaj (pg. 115) pentru că oglindește multe din gîndurile mele. Hotărîrea lui de a nu mai ține jurnal nu mi-a plăcut. Nu-i nimic dacă ai lipsuri, acesta-i adevărul. Cît despre faptul că-ți citește cineva gîndurile și faptele, aici e altceva: trebuie să-ți păzețti caietul și-atîta tot.

După ora 9 m-am dus la dormitoare, am făcut un ”duș” cu apă rece cu toate c-am fost la baie (pentru a putea sta cît mai tîrziu). Mi-am dat capul pe mîna lui Babii și mi-a îndreptat bordura. Apoi mi-a lăsat aparatul și mi-am ”tăiat” mustața (care crescuse destul) și o bucățică din buză + și pe față.

După asta, pe la 9.30, am venit în meditația de-a 11-a unde am stat pînă la 11.15. cînd s-a încuiat meditația. Am scris mereu în Jurnal și încă n-am terminat. Aș fi vrut să rămîn noaptea, să termin, dar nu m-au lăsat Șcheul Dragoș și Hurjui Ion. Motivația lor: ”Dacă-acuma stai tu pînă la 11, ce-i face la anul cînd n-o să-ți vezi capul de învățătură!”. I-am ascultat și m-am dus de m-am culcat, nu înainte însă de a face cîteva exerciții de forță și de a fi sigur că geamul de sus e deschis. Noapte e foarte senină și stelele licăresc…

Sîmbătă 14 mai 1966. Dimineața m-am sculat înainte de 5. Soarele lumina puternic tot dormitorul. M-am spălat și m-am curățat bine pantofii, apoi am urcat în meditație. De la 5.30 la 7.30 am scris încontinuu în Jurnal. Am făcut un record scriind 7 foi. Gherasim și Lungu au plecat la școală pe la 6.30 (au teză grea la matematică). De la 7 la 7.30 am citit ”Peripețiile lui Seva Kotlov”. Cînd am ajuns la școală am scos imediat cartea și în momentul în care a intrat profesoara de istorie în clasă am întors și eu ultima filă. Cartea a avut un sfîrșit fericit, ceea ce m-a bucurat. Totuși, dacă Seva ar fi fost în clasa X-a ar fi fost mai bine…

La istorie, spre mirarea mea, a început să asculte. Am început să citesc cu înfrigurare, fapt observat de profesoară, drept pentru care m-a și ascultat (Sîrșitul celui de-al doilea război mondial și Crearea ONU). Cu cît mai citisem din carte, am mai răspuns eu (”ea” a încercat să-mi sufle, eu m-am uitat în ochii ei, cîteva fete au rîs…). După cît au putut observa cei din prima bancă, mi-a pus 7.

Albu: ”Aaaa, Druguș, te-ai ras și te-ai tăiat!”. Eu: ”Și ce? Trebuie să cînți?”. Albu: ”Așa zice și frate-meu”.

Cei din D au dat o teză ”excelentă” la matematică. Toader zice că n-a făcut-o pe mai mult de 4. La latină a făcut toată ora recapitulare pt teză, dîndu-ne cuvinte, fraze de tradus și ceva analize. Mi-a pus și mie vreo două întrebări dar stăteam ca mutu și nu știam nimic.

În pauză am dat năvală la gogoașe.  (am halit două și moșu mi-a dat rest 9 lei de la zece – 1 leu!).

La chimie iar a ascultat. Ieri n-am citit la absolut nici un obiect și deci nici la chimie. Mi-a pus Rebca o întrebare și crezînd că vrea să mă asculte am citit la moment de două ori întreaga lecție. Și – minune! Acum parcă aș fi vrut să mă asculte; știam bine lecția, dar nu m-a ascultat și a predat ce a mai rămas din capitolul ”Fe”. Pe la sf orei a prins-o pe Gabi Șcheianu citind un ziar și a asigurat-o că o lasă corigentă. Nici așa nu-i așa…

Ora de fizică. La laborator. S-a făcut un fel de pregătire pentru ora deschisă de mîine și m-am cam plictisit. După ora asta, franțujii au teză. Le-am urat mare succes (la copiat!) și am venit ”acasă”.

Mai întîi am dat o raită prin tîrg și mi-am lăsat banii pe ici pe colo. De la librărie mi-am cumpărat cinci fotografii de scriitori și poeți (0,20 lei buc.) + un carnet 0,80 pentru notițe (celălalt și-a epuizat deja toate foile)… (+ o pastă de dinți). Norocoasele mele de numere de la loto n-au ieșit.

La internat m-am schimbat, mi-am luat cămașa cea nouă, în pătrățele (crem) și am împrumutat cravata de la Toader. După ce-am luat masa am ieșit cu băieții prin oraș. Cum mergeam pe drum despuiam copacii și tufele cu frunze late, pocnind îngrozitor. Parcă eram o gașcă de răufăcători. Ne-an hotărît să mergem la film la 7N. Toader s- a întîlnit cu fratele lui apoi de la 2.30 la 7 a stat în parc cu Natalia. Am stat pe-o bancă cu Prelipcean Maria (X-a B) și-am discutat despre ”ea”: cică seamănă cu mine la față…

În sfîrșit am intrat cu toții la film. Am văzut filmul iugoslav ”Nu plînge Peter” + o completare sovietică: ”Pavlik”. Filmul mi-a plăcut prin părțile lui comice și pentru cele cîteva momente de emoție. După jurnal s-a aprins lumina și fiecare a început să se uite-n dreapta și-n stînga. Deoadată o văd pe ”ea” cu un băiat de-a XI-a. M-am întors și am tăcut. Dar – ce a fost mai rău – a fost că au observat și Cezar Grămadă și Costică Lungu care-au și început să trîmbițeze: ”Vău, Liviu, gagicăta-i cu altu”. Atîta pagubă. Tocmai cînd aveam unele păreri mai bune despre ea, nu știa nimeni. Acum cînd a început să se destrame au început și gurile rele să se facă auzite.

Azi, în clasă, Albu i-a cerut Liei cotizația, la care ea a zis: ”N-am!”. Albu: ”Cum n-ai cînd tu ai atîția de la cine lua. Ai unu-ntr-a IX-a, mai mulți printr-a XI-a, și chiar unul în clasă…”. M-am făcut că n-aud și mi-am continuat lectura.

După film am mai zăbovit un pic prin oraș apoi am mers la internat. Aici, a venit Haiuță. Am sunat eu meditația pentru ca apoi să mă car iară-n tîrg. Pe la 6 m-am întîlnit cu Mircea la autogară. Era cam supărat. L-a prins supracontrolul cu-n călător fără bilet și e pasibil de pedeapsă. N-avea nimica bani la el și i-am dat ultimii zece lei. A cumpărat o jumate de pîine neagră (2 lei) și de 5 lei Parizer; ne-am dus în orășelul copiilor și ne-am ospătat pe cinste. După asta am mai circulat o bucată de vreme prin oraș iar pe la 7 ne-am hotărît să mergem la film la Unirea. Așa s-au dus și ultimii patru lei pe care-i mai aveam noi. Am văzut filmul ”Arșița” – bulgar. + un jurnal și o completare sovietică. Filmul a fost destul de bun și mi-a plăcut și m-a impresionat totodată faptul că pentru viața unui copil s-au oprit din lucru atîta lume și au venit în ajutorul lui. Am stat la film, în continuare, pînă la ora 9. În această ultimă serie – lucru foarte curios și interesant – erau numai și numai perechi. Eu cu Mircea și cîțiva babalîci stricam ”armonia” asta. Fiind vorba despre perechi, nu știu cîți spectatori au văzut filmul. Cînd mă îndreptam spre centrul orașului, la ieșirea din parc, ghinion mare: Pop cu soția. Eu – în ”uniformă” la o oră așa de ”matinală” eram cu totul ”în regulă”. Am trecut per lîngă ei, nici nu i-am salutat și se pare că dacă nu m-au oprit – am scăpat. La internat am ajuns la 9.15.  Pedagogul m-a luat și el la întrebări. M-a pus absent (”Gata!”). În seara asta s-a eliberat d. 11, au dormit niște tovarășe fete. Seara m-am culcat pe la 10 după ce-am făcut o baie bună (cu Gh. Horodincă). Am dormit în d.8.       (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 371 Sîmbătă 6 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (99).


 

Duminecă 8 Mai 1966. 45 de ani de la crearea PCR. Eveniment sărbătorit azi cu mare fast. Dimineața m-am sculat pe la 6.30 odată cu ”artiștii” sosiți de prin comunele învecinate. Azi n-am mai luat uniforma. Mi-am luat cămașa bleu și-am făcut rost de o cravată albastră. Am mai învîrtit-o o bucată (de vreme) prin curtea internatului, cu Gherasim. Văzînd că ăștia n-au de gînd să dea masa am plecat cu el în oraș. Am intrat la cofetărie unde-am luat cîte-o cafea c-un corn și-am considerat c-am mîncat. După asta am început să ne plimbăm prin oraș. Mi-a povestit că acum știe și profesoara Bondor de ”afacerea” nostră. A spus-o elevilor din clasa XI-a A: ”Elevii din clasa a X-a au fost prinși cînd veneau de la o petrecere, la ora 10”. Cum ne plimbam noi așa, apare diriginta. Atît eu cît și Toader am salutat-o, dar – spre nedumerirea și mîhnirea noastră – ”tăbîrca” a trecut înainte fără să ne acorde nici o atenție. Nu trece nici jumătate de minut și apare și Zăicescu cu nepoțelul. N-am vrut să plecăm să nu creadă că fugim de el. Dar s-a făcut că nu ne vede și a trecut pe-alăturea. Nici nu l-am mai salutat. Asta ne-a supărat. Probabil și ei or fi supărați pe noi. Toader a trebuit să rămînă în oraș pentru a da – împreună cu Mihai Tatulici (L.D.: viitorul ziarist), Ionuț… și Obreja Claudia (toți elevi de-a XI-a) și încă două fete – flori șefilor de la raionul de partid. Eu am revenit la internat unde Prandea ne-a urcat pe toți în meditație. Acești ”toți” erau vreo 6 care, pînă pe la vreo 10, s-au redus la trei. Eu am avut timp să scriu în Jurnal (pînă pe la 10.15). În meditație mai rămăseseră Caunii Vasile și Cutaș Haralambie. După ce-am terminat cu Jurnalul am mai citit odată lecția la limba engleză și nici n-am știut cînd s-a făcut 12. Pînă la 12.30 am mîncat și imediat am pornit-o cu Toader prin oraș. Costică: ”Măi, așteptați-mă și pe mine!”. Eu: ”Pe la poartă…”. Apoi – curios lucru! – și eu și Toader am glăsuit în același moment și exact cu aceleași vorbe: ”pe la poarta Grădinii de tir”. Ne-am plimbat un timp prin oraș, ne-am întîlnit și apoi ne-am despărțit de Piecniță. Pe la 1.30 trecute ne-am hotărît să mergem la cinema ”Unirea” și să ne pierdem timpul pînă pe la vreo 4 ca apoi să mergem la ”Grădina de tir!. Am luat primii bilete (abia se deschisese cinematograful) și-am intrat în sală – femeia care rupea bilete nici nu venise încă, și-am intrat pe gratis. Ca totuși să nu ni le rupă am ieșit în curtea cinematografului unde am stat cu Toader pe-o bancă. Am împărțit fotogtafiile lui Haiuță: mie – militarii; lui – restul. Înainte de film a rulat un jurnal și o completare despre ”Pîrvu Mutu”. Azi am văzut filmul poloneaz ”Beata”. După părerea mea era un film bun, dar pe mine m-a enervat. Ideile Beatei se cam aseamănă cu cele ale personajului principal din ”Gustul mierii” film, care, de asemenea, m-a enervat. La sf filmului ne-am întîlnit cu Piecniță. Am mai stat cu el și am văzut și jurnalul. După asta, am ieșit și ne-am plimbat toți trei prin oraș. Am intrat toți trei la cofetărie și Toader a dat cîte-o înghețată, iar Piecniță cîte-o înghețată. Eu am mîncat de-amîndouă. Mai tîrziu, Piecniță s-a întîlnit cu Țucu Aga (din Putna) și ne-am despărțit. Eu cu Toader am luat-o înainte spre Stadionul ”23 August”. Toader a văzut-o pe N. ”umflată”, dar nici n-a încercat să intre-n vorbă. Mai așteaptă… La Grădina de tir am mai așteptat mult pînă să înceapă spectacolele. Am făcut ce-am făcut și-am cheltuit și ultimul leu. Înainte de a începe vreo activitate am ieșit în afara stadionului, pe-o colină (with cigarettes). Eram patru: eu, Toader, Lungu Costică și Gozec Victor. Acesta din urmă se cam întrece deseori cu gluma. Astăzi a făcut-o lată și i-am dat peste cap. Dacă nu zicea Toader să-l las, tot îl pocneam bine. A îndrăznit să mă frigă cu țigara pe picior și apoi să rîdă. Asta însă nu i-o iert.

Spectacolele au început prin jurul orei 8. Ne-am înghesuit cît am putut și încetul cu încetul am ajuns să vedem și să auzim destul de bine (Babii Petru, Cîrmaci Vasile, Popescu (cl XI-a Lic 1) ne-am înghesuit, pe rînd în… Marioara). Am văzut tot soiul de formații și spectacolul. Totul a fost frumos dar a stricat mult vîntul care a bătut azi nebunește. Praful de pe teren a fost ridicat în nouri și apoi vîrît în ochii oamenilor.

Pe la 9 s-a încheiat serbarea care a fost încheiată de balet. Totul a mers minunat și a fost mult aplaudat. În încheiere, militarii au tras două salve de cîte 5-6 rachete de toate culorile. Imediat am luat-o spre internat și la 10 m-am culcat după ce m-am înfruptat un pic din haleala lui Toader.

Luni 9 mai 1966. Zi în care se sărbătoresc două evenimente importante, dar mai puțin… sărbătorite.

Dimineața ne-am sculat cu greu după ora 6. Am făcut un pic de ordine în dulap, apoi – după ce s-au sculat băieții – am strîns cămășile la spălat, fiind rîndul meu. Am făcut o baie bună și-apoi am dus cămășile la spălătorie. N-am mai apucat decît să citesc o dată cuvintele la engleză și a sunat imediat masa.

La latină profesoara ne-a spus că au primit ordin ca astăzi să nu noteze elevii și a ascultat doar elevii care s-au anunțat de bună voie (Gozec și Cojocaru). După asta a predat lecție nouă.

Azi, primele 3-4 ore am fost cam tăcut…

La economie politică a ascultat pe cei fără notă și care n-au fost cuprinși în programul de balet. La majoritatea le-a pus 4 sau 3. Apoi a predat lecția. În pauză, Gozec a încercat să mă îmbuneze dîndu-mi o gogoașă, apoi am discutat ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic. La muzică diriginta a predat toată ora. La ”Ciprian Porumbescu” ne-a povestit subiectul și acțiunea operei ”Oedip”, apoi am făcut audiție muzicală din operă. Nu știu ce i-a venit și a început să facă schimbări prin clasă. Ne-a promis că mîine ne schimbă pe toți și ne pune (pe băieți) cu fete. La chimie n-a ascultat și a predat despre fabricarea oțelurilor. Ora de educație fizică am făcut-o la pantaloni scurți. Am făcut săritura în înălâime. Restul orei am jucat handbal cu chiștocii de-a 6-a. Vîntul a continuat să sufle nebunește și să ne învăluie în praf. După oră ne-am spălat la pompă. Eu: ”tare obraznic îi vîntul ăsta”. Halip completează: ”e mare curvar”. La limba engleză mă așteptam să mă asculte. După ce i-a mai pus un 3 lui Costică, m-a ascultat și pe mine. Am citit și-am tradus lecția, am răspuns la întrebări și am știut toate cuvintele. Pop: ”Tu ai învățat toate cuvintele?” eu: Da!”. Pop: ”Sigur?” Eu: ”Da! ”. Pop: ”Atunci nu te mai ascult”. Cred că nu mi-a pus mai puțin de 10. Pînă la sf orei ne-a predat o lecție de gramatică și ne-a dat pentru acasă excepțional de mult de scris.

Înainte de ora de educație fizică a fost mama la mine. Mi-a spus că a venit la spital să-și facă analize la coloana vertebrală. I-am promis că o aștept la internat, dar m-a așteptat dînsa pe mine.  După ce-am luat masa, am plecat cu mama la autogară. Acolo ne-am întîlnit cu Mircea și-am mers tustrei la ospătărie unde a luata mama masa. Pe urmă am luat fiecare cîte-o bere. Mircea mi-a dat 25 de lei, dar s-a supărat f mult că mi-am luat cămașă… După ce ne-am despărțit mi-am mai luat o înghețată și pe la patru făr-un sfert (făr-o litră) am ajuns la internat. Haiuță n-a zis nimic. Pe lîngă faptul că eram cam obosit de ieri, berea și-a făcut efectul și de la 3.50 la 5 n-am putut rezista să n-adorm. Am stat cu capul pe masă și la 5 m-am spălat cu apă rece pe față ca să mă pot trezi de-abinelea. M-am dus în oraș și mi-am pus iar blacheuri la pantofi (acuma am pus de-alea mari, soldățești aproape), iar la dreptul am cusut un tiv.

În timpul meditației de la 7.30 am încercat să învăț ”Partizanskaia Voina” la l rusă. Am reușit numai pe jumătate.

În pauza de la 7 la 8, Toader s-a dus să se întîlnească cu Natalia, sfidînd încercarea lui Z(ăicescu) de a întrerupe această legătură. Eu cu Costică am rămas să ne plimbăm pe asfalt. Costică și-a adus aminte de primele încercări într-ale dragostei și mi-a povestit cîteva aventuri cu fete, dîndu-mi, totoadată și unele sfaturi și povețe. (”Să nu fii rușinos și neîndrăzneț că te ia de prost”). De la 8 la 9 tot la l rusă am învățat. Mîine am teză și din cele patru lecții pe care ni le-a dat am cam mirosit care ar putea să cadă și le-am învățat. ”Jeleznaia droga” am citit-o formal, Tolstoi – deloc, iar Războiul de partizaniu cel mai mult. Cehov – de asemenea. La 9 m-am dus la dormitor. Din joacă și hîrjoană am început să mă iau la ceartă cu Zaharia Florin care-mi este cu mult superior ca forță. I-am lansat un potop de înjurături pe cap că mă și mir de cum nu m-a pocnit. Principalul e c-am rămas certați – deocamdată. După asta am făcut o baie bună, generală, mi-am spălat ciorapii apoi, în pijama, m-am dus în meditația de-a 11-a unde-am scris în Jurnal pînă s-a închis meditația pe la 10.30. Cînd m-am culcat, fabrica suna ora 23. (Șcheul Dragoș: ”Dacă mă lasă corigent mă duc voluntar în Vietnam. Măcar nu mor degeaba…).

Marți 10 mai 1966. Azi aveam de gînd să mă scol cel puțin pe la 4.30, dar soarele n-a mai răsărit deoarece s-a înnourat și nu m-am putut trezi decît pe la 5.30. Am umblat cu o viteză extraordinară și – înainte de a se face și jumătate eu deja eram cu rusa-n față. (Prandea către Radu Adochiței: ”Măi Adochiței, tu ești complect cu totul…”). Pînă la 7.30 cînd ne-a sunat la masă am reușit să învăț mai bine ”Războiul de partizani” și puțin ”Cehov”.

Prima oră am avut limba română. Mai întîi am fixat o nouă dată pentru teza la limba română. Apoi majoritatea elevelor s-au scuzat (pe motiv de teză), iar profesoara, înțelegătoare le-a ascultat pe acelea care-au învățat totdeauna (Albu). A doua oră: prima emoție de pe trim III: teza la limba rusă. Caietul meu de teză a rămas în D așa că am scris pe o foaie dublă. Eu am fost nr.2 și spre enormul meu noroc mi-a căzut ”Partizanskaia voina” și o propoziție. Celălalt număr au primit ”Jeleznaia doroga” și au cam sfeclit-o. Pe lîngă că știam aproape toată lecția am avut și-o fițuică babană de la Nichiforel care m-a ajutat în unele locuri. Profesoara a stat la catedră și a citit dintr-o revistă de modă. ”Fundașii” s-au stricat copiind. Eu am stat cu fițana pe bancă pînă m-a făcut atent Halip că se mișcă ”observatorul” și-am vîrît-o în buzunar. Partea literară am scris-o bine, aproape perfect, dar la gramatică am încurcat-o și n-am făcut aproape nimic. La sf orei profesoara ne-a rugat să păstrăm secretul asupra subiectelor, dar imediat s-a transmis la D. Acestora însă le-a dat întrebări: cîte două din fiecare lecție. La dirigenție am avut următorul subiect: ”Sîntem tineri. Să folosim bine energia tinerească” (tinerețea noastră – vîrsta de aur). S-a discutat mult și diriginta a uitat să ne mute din bănci. Diriginta a făcut ce-a făcut și tot a ajuns la concluzia că nu învățăm. În ora de matematică n-am fost deloc în clasă, deși am stat în bancă. Încă începînd cu ora de română am început o corespondență cu B.M. Am rugat-o să-mi scrie ceva pe prima pagină a unui jurnal de amintiri. Cică nu se pricepe și să rog pe altcineva. De la un timp mi s-a părut că mai mult ne luăm la mișto decît facem dialog și am pus capac acestei babilonii. Asta însă a ocupat în întregime ora de matemarică… La cor, am început să pisăm ”Negruța”. Ca de obicei, dirig. mi-a făcut observație că nu cînt. (”Unde ți-e energia tinerească?”). Ora a fost cam distractivă (am cîntat cu Gozec cîteva urături și sorcove).

Înainte de a pleca la cor – parcă am presimțit – am pus un semn pe servietă să văd dacă-mi umblă cineva la Jurnal. Și chiar așa s-a întîmplat. Cineva a umblat și hîrtiuța pusă ca semn era pe jos. Din acest moment m-am enervat foarte tare și m-am gîndit la faptul c-a avut ce afla din el. O asemenea obrăznicie nu s-a mai pomenit. Imediat am întocmit o listă cu toți elevii clasei (39) și i-am însemnat pe cei care-au stat în clasă, după indicațiile lui Halip N. Printre ei sînt: Broască Geta, Cupșan, Cojocar, Cîmpan, Nichiforiuc, Vlonga și Teleagă. Măcar din curiozitate aș vrea să știu cine-i scroafa (căci scroafă e). Mă întreabă B.M.: ”Pentru cine-i pomelnicu ăsta?”. Eu: ”Pentru mine” și n-am mai vruit să vorbesc cu nimeni, mai ales cu cei aflați printre suspecți. De acum înainte mă voi păzi așa cum trebuie și voi lua măsurile necesare pentru a nu da prilejul măgarilor curioși să se delecteze cu lectura fleacurilor scrise de mine.

La naturale, Zăicescu n-a avut chef să asculte; a predat prima lecție de la capitolul ”Excreția”. După asta a pus pe cîte cineva să citească lecția, iar el a corectat niște extemporale. Unii au găsit de cuviință că-i bine să doarmă, dar Nichiforiuc – una dintre ele – a pățit-o. A pus-o să citească și – buimăcită de somn – citea cuvintele de-andoaselea spre rîsul clasei.

După oră am mai stat un pic în bancă pînă s-au mai rărit elevii, apoi mi-am luat geanta și-am dat să plec cînd mă aud strigat de Puha – poștărița – și Cupșan; acestea au vrut să mă oprească la cererea ”ei”. Nici n-am vrut să mă uit, am ieșit ca o furtună din clasă apoi am fugit afară, iar pe drum am luat-o la pas. Mă enervasem. Mi-am făcut o mică analiză și am observat că L. (B.M.) a ocupat prea mult loc în acest Jurnal, iar curioșii știu prea multe. Asta-i partea negativă a unui jurnal scris în condițiile de la liceu și internat. Totuși, nu vreau să mă las și să nu menționez în el toate ”evenimentele” din acești ani de liceu.

Cînd am ajuns la internat, mama mă aștepta acolo; am luat masa, apoi am făcut un pachet cu lucrurile de prisos + paltonul și le-am vîrît în valiza pe care a cumpărat-o azi (20 de lei, o pleașcă). Din întîmplare a ieșit și dom Florea la poartă și i-am zis mamei să-l întrebe cum se poate trece ”dincolo”. După cîteva informații au ajuns să se tîrguiască asupra prețului unui ceas și pînă la urmă a cumpărat un POLJOT de 17 rubine cu dată și secundar central – 350 lei. A venit și dna Alexandra: ”ci băiet cuminti aveți; îi ca o fatî mari; cîteodatî mai vini tîrzîu; Țopa-l înjură, da el taci ș-așteaptî”. Florea însă a găsit să completeze: mai face și obrăznicii… Pe la 3 m-am dus cu mama la autogară. Din întîmplare m-am întîlnit și cu Mircea. I-am scris cîteva rînduri buniței. Apoi am stat toți în parc pînă pe la 5 cînd am plecat la internat, iar mama a plecat la cursă. Prin oraș am cheltuit vreo 5 lei pe înghețate, apoi am venit la internat.

De la 5.30 la 7 am scris în Jurnal. În pauză am ieșit la plimbare cu Toader pînă la 8. (Mircea a cumpărat niște cărți: ”Nuvela americană contemporană” și ”Mărul roșu”). De la 8 la 9 am scris încontinuu și numai bine mi-a ajuns timpul să termin. Haiuță vrea s-o facă pe severul și pe interesantul. Babii Petru – de asemenea – a început să pocnească elevi și s-o facă pe șeful. După ora 9 am stat în meditație, iar Țopa a pus pe cîțiva să-și facă pantofii – demonstrație. Ajuns la dormitoare am făcut o baie splendidă, nițel sport apoi de la 9.30 la 11 am stat în meditație și-am copiat la limba engleză vreo cinci foi    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 367 Marți 2 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (95).


Joi 28 aprilie 1966. Dimineața m-am sculat la 5, conștient fiind că ieri n-am învățat nimic și azi am patru obiecte la care am serios de învățat. Totuși, de la 5.15 m-am hotărît să învăț, și de la 7.30 am ieșit în grădină unde, pe o piatră, am stat la soare și am citit de două ori lecția la istorie. Apoi am venit în meditație și am scris la limba rusă.

Prima oră am avut limba română. Cum am ajuns la școală, împreună cu Gherasim am confiscat cîte-o narcisă de la Geta Broască (pe care mi-a luat-o apoi ”neneaca” de Cupșan). La română a ascultat puțin și a predat restul operei lui Șt. O Iosif. Ora a trecut ușor, pe nesimțite, mai ales că eu am fost visător. La istorie a ascultat toată ora vreo 7 eleve și n-a mai predat lecție nouă, considerînd că se cunoaște din clasa VII-a. La limba rusă profesoara a ascultat, de asemenea, toată ora fără să mai predea. Azi s-au pus note frumoase și profesoara s-a bucurat mult. La naturale a ascultat pe cei care nu aveau încă notă. Fetele care erau la montaj și la dansuri au fost învoite de la oră. Zăicescu a început iar cu vorbele lui ”minunate”: ”hîrjoneală măi”, ”te hîrjonești”. I-a făcut o observației lui B.M. cam pe nedrept și ea s-a supărat; avea și dreptul. Aici mi-a plăcut. Ca o caracterizare generală a celor întîmplate între noi, ieri și azi: o răceală și o indiferență aproape totale. După cîte mi s-a părut mie, ea încearcă să-mi caute privirile, dar eu mă uitam într-adins pe alături. De ce fac asta? (”Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te, dacă vrei să fii fericit toată viața, iartă!”). Eu pot considera asta o răzbunare. Dar pentru ce asta? Mi s-a părut că se uită mai mult la Gavril Magopăț. Dar ce? N-are voie? Păcat că-mi pun aceste întrebări abia acum. Am avut un sentiment trecător de gelozie. Cred că voi avea multe de pierdut din cauza asta, dar nu mă mai pot transforma. Aș avea aici de scris mai multe foi în legătură cu asta, dar se mai benoclează tîmpiții. Toader mi-a spus că-mi va părea rău de ceea ce fac. Asta o știam și eu și chiar așa-i.

Azi n-am mai stat la ora de franceză, deoarece am avut…. treabă. I-am dat geanta lui Toader să mi-o ducă la internat și eu m-am dus cu Mariana Nasadniuc la ea acasă unde locuiește Horesciuc – taxatorul și unde a lăsat Mircea butelia de aragaz. Am crezut că voi găsi un cărucior s-o transport și cum n-am găsit am luat-o înainte. Deodată mă văd strigat și cînd mă întorc îl văd pe Mircea cu Mariana la poartă. M-am întors, am luat amîndoi butelia și direcția: Amariței. În oraș ne-am oprit pe la ospătărie și am luat cîte o supă.

Pe dracu ne-am întîlnit cu Amariței care ne-a spus să ducem butelia acasă și să-i dăm 50 de lei. Mircea s-a supărat cînd a auzit asemenea măgărie. Cu 50 cine nu poate schimba?… Am dus-o totuși și-am lăsat-o la el acasă. Ne-am întors în parc și Mircea ne-a cîntat din muzicuță. M-am îndreptat apoi spre internat unde am jucat tenis, am luat masa și apoi iar tenis pînă la 15.30. După mai puțin de o oră din meditație, Arcadie a făcut un bilet de voie pentru toți elevii de la Lic.2 și a plecat la școală. Am rămas în meditație numai eu cu Halip și Atănăsoae. (Acuma vorbesc iar cu el; el își păstrează locul de lîngă ușă; nu am amintit niciunul despre cele întîmplate). Noi am mai stat zicînd că-i prea devreme la 16.15 și să mai stăm pînă la și jumătate. Cum a ieșit Haiuță din meditație, am înhățat paletele și mingea și dă-i drumul la sala de valize unde am jucat un pic. A venit însă pedagogul, mi-a cerut să-i dau mingea; aceasta era la Mafteian și n-aveam de unde să i-o dau. Drept pedeapsă mi-a dat ”mergi în meditație și nu mergi la Casa de Cultură”. Am fost imediat de acord. Un motiv mai bun să scap de o conferință nici că există! Dacă mă va întreba la școală de ce am lipsit aveam motiv: nu m-a lăsat pedagogul. Așa că am suit în meditație și am stat singur-singurel cu pedagogul. La început am citit o dată lecția la limba latină. Apoi m-a cuprins o plictiseală de moarte. Pînă la 5 am stat cu capul pe masă apoi, în pauză, m-am învîrtit prin curte ca un leu în cușcă, turbînd de singurătate. (Greu e să fii om…) (ușor e să fii măgar). De pe la 6 am tras un pui de somn în meditație apoi am ieșit afară. Era o negură cum nu s-a mai văzut anul ăsta și curînd a început ploaia. Eram la wc cînd au căzut primii stropi și m-am hotărît să aștept pînă trece ploaia. Dar s-a întețit din ce în ce. A tunat și fulgerat mult și-a plouat cu stropi mari care stîrneau praful cînd cădeau jos. A plouat și cu ghiață. Pînă aproape de 7 am stat aici cu Grămadă Neculai (cl X-a Lic 1).

După ce a dat masa celor ce au mai rămas în internat am ieșit în oraș să mai iau aer. Aerul era foarte curat și călduț după ploaia asta binevenită. Din oraș am cîrmit-o spre Casa de Cultură. Aici mi-am găsit cu greu un loc lăngă ușă. Sala era arhiplină. Acum se prezenta programul artistic dat de liceul nostru. Mulți dintre colegi erau pe scenă. Au fost cîteva cîntece, un montaj ”Te cîntăm partid” și cîteva dansuri simple. Cînd a intrat să joace hora, a fulgerat undeva și s-a făcut un scurtcircuit pe rețea. S-a stins lumina și… ține-te fluierături și țipături. În sf. s-a terminat și Pop a anunțat că elevii pot să plece acasă și să se pregătească pentru mîine. Mulți au plecat prin  ploaia destul de mare. Eu cu Costică și mulți alții am rămas acolo. Într-un moment cînd Pop a intrat în sală, am țuștit-o cu Costică la balcon. De aici am auzit cîteva cîntece date de Fabrica de spirt. Erau însă niște golani de elevi care, neavînd ce face, au început să urle și să biseze. După treaba asta a venit Bejan (prof Lic 1) și ne-a scos frumos afară. Aici am mai stat un pic pînă a stat și ploaia, apoi am pornit-o cu Costică, Vlonga și Vatamaniuc spre casă.

Costică a luat masa și eu m-am dat imediat pe scris.

În seara asta au dormit la internat cățiva elevi navetiști care au trebuit să vină la Casa de Cultură dar nu au mai avut cu ce pleca spre casele lor (Grămadă Cezar, Puha Vasile, Mafteian Vasile, și încă unul din C care n-a mai fost pe la internat).

Seara, în dormitor, Toader mi-a povestit una din pățaniile sale de peste zi.  … Se plimba cu Natalia prin parc, cînd hodoronc-tronc s-a întîlnit cu ”moșu” (Zăicescu) și a trebuit să o lase. Pe drum, moșu s-a interesat: ”ai fost cu ea la film?”, ”de unde-ai găsit-o?”. Asta a fost una. Principalul e că îl știe toată școala și a ajuns și la urechile profesorilor (l-a văzut și ”baba” Bucătaru (Ruscior) Ana. Alta i s-a întîmplat în clasă cînd era vesel nevoie mare și era și dirigintele acolo. În dormitor, după un pic de program sportiv ne-am culcat. Noaptea, toate geamurile de lîngă mine au stat deschise. Cezar a dormit singur, iar eu – cu Toader.

Vineri 29 aprilie 1966. Dimineața Toader s-a sculat la 5 iar eu după 6. În timpul meditației de dimineață m-am stricat învățînd – am scris tot timpul Jurnalul.

Prima oră am avut limba română, oră care a fost folosită în întregime pentru gramatică (sintaxă). N-a avut ce asculta azi. La fizică tot n-a ascultat și a trecut la lecția nouă, explicînd pe larg, iar la sf orei am făcut probleme. La limba latină toată clasa a spus că n-a învățat din cauza activităților de ieri și profesoara ne-a crezut. Azi mi-a adus teza, n-ar mai fi adus-o!, și mi-a comunicat rezultatul. Numai 4. Teza era pe trei, dar mi-a dat patru: ”Băiete, ai dat o teză mizerabilă. Tu-ți bați joc de latină, băiete.”. Eu: ”Mă pregătesc pentru sîmbătă să dau diferență la oral”. Toată ora a ascultat elevi fără să noteze. A cerut să se facă schema versurilor din poezia ”Imn vieții și păcii”. Cum s-a întîmplat azi a scos pe toți băieții.  Încă din pauză Halip a adus schemele de la Mafteian și ni le-am copiat pe maculator. Cînd am simțit că-mi vine rîndul (la rîndul 6 din poezie) mi-am scris frumușel toată schema pe degetul arătător de la mîna stîngă și treaba a mers de minune… Mai greu a fost la intonație…

În pauza următoare Toader m-a anunțat că-l vor elimina pe Olenici Dragoș pentru trei zile pentru că l-a prins Economul că în ora lui citea o altă carte. La geometrie trebuia să avem azi teză, dar ținînd cont de evenimentele de ieri – s-a amînat. În ora asta ne-a predat sfera și am făcut și o problemă.

În pauză a fost diriginta și ne-a anunțat că astăzi se prezintă piesa ”Arcul de triumf” de Aurel Baranga – 3 lei. Diriginta n-a vrut să ne oblige să luăm bilete pt a ne nu mai avea discuții (Albu). Cîteva eleve au făcut o mică mobilizare și biletele s-au luat fără nici un fel de presiune.

La limba rusă profesoara a întîrziat cca 10 min. A venit grăbită de-acasă și, cum a ajuns în clasă, a început să facă aranjamente și să schimbe elevii din bănci. Pe mine m-a mutat în banca II-a de lîngă ușă, împreună cu Oltea Lungu. De-abia după ce a completat mai bine de două rînduri de bănci în fața mea, ne-a explicat despre ce-i vorba. Un fel de extemporal. Fiecare dintre cei 10 – 11 elevi a primit cîte o lecție din trim II sau II pe care trebuia să o traducă. Mie mi-a căzut ”Jeleznaia doroga”. Am știut-o și am terminat primul de scris. Pe la sf orei a venit și dirig care ne-a mai ținut cîteva minute în plus.

Cîteva cuvinte despre ”ea”. Am vrut să-mi continui încăpățînarea mea și să nu-mi îndrept privirile ”en gauche”. Toată ziua am fost foarte trist. De-abia vorbeam și-am rîs doar de cîteva ori. Ea: ”Druguș, anunță-te la latină, hai!”. Eu: ”Las pînă îmi zice profesoara”. În pauză au dat drumul la difuzor. Am vrut să-l scot din priză pe cel din sală, dar ea a intervenit: ”Lasăăăă!”. Eram foarte apropae de ea și am privit-o. Cînd a ieșit la ascultat la limba latină privirile ei erau numai spre mine. La limba rusă am observat că ”mă spiona”. Azi a fost îmbrăcată cu o flanea neagră și mi s-a păut că este și mai frumoasă. Dar tot nu vreau să-i vorbesc…

După ce-am luat masa la internat am mers pe teren toți treu (eu, Costică și Toader). Neavînd ce face am început să strigăm fetele din clasa IX-a (Sanda și Oltea din Rădăuți și Beșleagă Ortansa din Siret). Pe la ora două am plecat în oraș. Am colindat așa, împreună cu Toader, tot orașul și la 3.30 am ajuns la internat. Ne-am schimbat cărțile și am plecat la Casa de Cultură. Am intrat pe la 4.30. Am avut locul 199, Toader 198 și Costică 190. Toader a aranjat cu Felicia Popescu să aibă 200. Și a avut, dar numărul meu nu era alăturea, ci în celălalt stal… Toader a fost destul de bine dispus și a stat înconjurat de toate fetele de la el din clasă. Natalia stătea cîteva rînduri mai în față și cînd s-a uitat odată… Piesa a avut ca temă lupta comuniștilor la sf celui de-al doilea război mondial. Mie mi-a plăcut numai în parte (”Ceaiul e un element fără pretenții; dacă vrei îl bei cu zahăr, dacă nu – și cum noi n-avem – îl bei fără zahăr”; ”Ceaiul încălzit e ca o mireasă bătrînă”; ” – ”Idiotule!” – ”Idiot, să trăiți!”). Ca de obicei, Viorica Teleagă a luat foarte multe autografe de la artiști. Aproape toți artiștii care au jucat în piesa asta au jucat și în ”Marele fluviu”: ziaristul, Caterina, muncitorul tipograf – alias ”doctorul”, Mihai, socrul Caterinei – aici un simplu țăran împilat). Teatrul a durat pînă după ora 7. Cînd am ajuns la internat am luat masa cu ceilalți. După asta am ieșit ccu Toader la asfalt. S-a învățat să fluire și el un pic. Eu unul pot bine și-i dau drumul mereu. De la 8 la 9 am scris în Jurnal. În seara asta Lungu Arcadie n-a venit decît după ora 8. Prandea s-a enervat grozav și i-a spus că-l dă sigur afară din internat: ”Pleacă de-aici măi nerușinatule!”. Lungu A.: ”Nu vreau…”. După ora 9 Prandea l-a luat în cabinet. Mai mulți băieți s-au dus în stradă și de acolo au văzut că l-a tras de păr. Cînd l-am întrebat ce i-a făcut, și-a dat cuvîntul de onoare: ”Nimic!”. S-a întîmplat însă că tocmai atunci pedagogul a intrat în dormitor și a auzit tot. Lungu A. a roșit și noi l-am prins cu ”mîța-n sac”.

Sîmbătă 30 aprilie 1966. De la 6.30 la 7.30 am avut timp să citesc o dată la istorie și o dată la chimie. Am vrut să citesc și la fizică, dar n-am luat maculatorul și cartea la mine, așa că…

Prima oră: istoria. A lipsit Ursaciuc și m-a ascultat, după cum mă și așteptam. La început, ca să rîdă de mine, a întrebat: ”Ești la balet?”. Eu: ”Nnnnuuu”. M-a ascultat la grevele din România între cele două războaie mondiale. Ne-a prezentat desfășurarea celui de-al doilea război mondial și apoi ne-a dat lecțiile pentru teză: doar trei lecții. Primul și al doilea Război Mondial + MRSO. La latină, baba a început cu o glumă: ”Azi e 30 aprilie și să fiți sinceri…”. A ascultat cele 5 versuri și pt ele a pus și note celor care le-au spus cu intonație latinească. Eu le-am cam încurcat și profesoara mi-a spus să mă mai străduiesc. Azi trei fete din clasă s-au tuns crezînd că sînt mai interesante: Vulpe, Dobroghiu și Șcheianu. Toate s-au sluțit nuami.

În pauza mare a fost Ghiță Tănase pe la noi în clasă și a făcut cîteva scamatorii cu mine, în spatele clasei. B.M. a răs și a zîmbit: Mie? Lui?

Ora următoare am avut chimia și-am rupt-o. La început a ascultat-o pe B.M. care s-a mai descurcat. I-a pus patru. M-a luat apoi pe mine. I-am mai spus cîte ceva din amintiri, dar la un moment dat m-am împotmolit: ”Druguș, tu mai înveți pentru azi. Du-te la loc!”. Nu știu de ce, dar cînd am ajuns în bancă mi-a venit să zîmbesc. Rebca a observat și mi-a făcut observație: ”rîzi de rezultatul pe care l-ai obținut. I-a dă-mi carnetul de note”. I l-am dat, s-a uitat prin el și m-a întrebat: ”De unde ești?” (Grămești), ”Unde stai?” (Internat). La acest răspuns s-a lămurit că n-are rost să-mi umple carnetul cu observații pt că  părinții nu vor putea lua la cunoștință și s-a mulțumit să mă amenințe că-i va comunca dirigintei și mi-a trecut ”catîrul” (quatre): 4! În carnet.

(”Porombela fripta-n gura”).

La sf orei, Pop a anunțat prin stația de radiodifuziune programul activităților ce vor avea loc azi, duminică și luni.

Pentru ora de fizică cineva a trombonit că facem lucrare de laborator și toți am urcat sus ca apoi să ne întorcem în clasă. La întoarcere, am prins-o de umeri: ”Îmi dai voie?”. Ea a rîs. Ora de fizică am făcut-o fără cele 6 fete plecate să facă repetiție la dansuri și la montajul literar. Ora asta n-a ascultat, ci a predat și apoi s-au făcut probleme. Acum reușesc să fac orice problemă la fizică: știu toate formulele și transformările și mă descurc minunat, nu ca la Teleagă…

După ora 12 am venit la internat cu băieții din D și apoi am mers la Școala Veche unde s-au adunat aproape toți elevii. Tov inspector Moscalic ne-a citit conferința ”1 Mai”, după care s-au împărțit cinci premii elevilor reușiți la olimpiada de matematică, chimie și limba română care au reușit la faza de la Suceava și care urmează să plece și la București. A urmat programul artistic, apoi – liberi!

În timp ce se desfășura programul artistic, era o fată în fața mea care se tot ridica pe vîrful degetelor, scoțîndu-și călcîiul din pantof. Într-un moment din ăsta i-am vîrît un creionaș în pantof și cînd s-a lăsat jos l-a simțit cam tare și dureros și a început să-l pocnească pe un coleg din clasa XI-a.

La 2.30 am terminat cu ”meeting”ul și eu m-am dus glonț la ”7N” la film. Am văzut ”Procesul alb” (Cu: Iurie Darie, Marga Barbu, Lica Gheorghiu, Colea Răutu ș.a.). Filmul l-am mai ”văzut” o dată la Iași, dar cred că atunci am dormit serios că de-abia la urmă mi-am adus aminte cîte ceva. La film a fost cam puțină lume. Cînd am ajuns, filmul începuse. În cazul ăsta m-am tupilat în spatele ultimului rînd și-am văzut că e aproape liber, apoi mi-am făcut un vînt și-am aterizat pe un scaun. Foarte practic!…  (Dialoguri din film: – ”Lasă janta jos! – ”Așa che-nvață parchidul, să lași janta jos și să fuji? Ia stai!” sau: ”Eu cînd îmi dau cuvîntul de onoare, mint regulat”).

După ce-am luat masa la 7 am stat cu Toader într-o tufă de trifoi. Toader mi-a povestit de pățaniile sale cu Natalia. Din cele spus am înțeles că el nu dă drumul la toată sfoara, ci numai cîte-un pic. Așa-i bine!

Am venit în meditație pe la 8.30. Aici se asculta de zor muzică ușoară și vai de capul meditației ce s-a făcut pînă la ora 9. Eu mi-am mai notat cîte ceva prin Jurnal.

În seara asta au venit la noi la internat un autobuz cu profesori din Galați și Iași și au ocupat dormitoarele 4 și 5.

În cinstea zilei de 1 Mai s-a  reparat pompa și a venit apă la spălătorie. Asta a ținut foarte puțin și s-a terminat imediat.

Seara am fost foarte veseli fiind fără griji că vom mai avea degrabă de învățat. Nu e rău să mai dea liber cîte o zi-două pe la mijlocul trimestrului.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 363 Vineri 29 decembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (91).


Duminecă 17 aprilie 1966. Dimineața m-am sculat mai obosit decît m-am culcat. Toată noaptea am fost dezvelit, iar cît am dormit, am dormit incomod. Băieții de la Botoșani au lăsat în dormitorul nostru o mizerie de nedescris. Toate erau răvășite, boțite pe sub paturi, ce mai parc-au dormit țigani acolo.

Pe la 8 a fost tata la mine. Mi-a adus ”M.N.”, ceva mîncare și 15 lei. A venit la o ședință cu profesorii diriginți din tot raionul. Adunarea se va ține în sala cinematografului ”Unirea”. După ora 8 a venit Mircea pe la mine. După ce-a făcut Șerbăuțiul a trebuit să facă conturile și diagramele. L-am ajutat și eu un pic. Din ce-a picat azi, mi-a dat 44 de lei pe care-i voi pune, de asemenea, la cec. Am stat cu el pînă la ora 10. Apoi s-a dat pauza și-am mers cu Gherasim în oraș. Au venit elevii și elevele de la Suceava cu care s-a organizat întîlnirea în oraș. După ce au vizitat un pic orașul, au plecat cu autocarele la Putna.

De la 10.30 la 12 am citit la engleză și economie. La 12 s-a dat masa apoi eu am mers prin dormitoare  (hainele ”de duminecă” erau pe mine de dimineață). După ce s-a schimbat și Toader am plecat împreună în oraș, cu aparatul și cu … Costică. Toader a făcut o poză la o colegă și i-a luat 10 lei înainte… Așa pleașcă… Ne-am plimbat o vreme prin oraș apoi am mers la cinema ”Unirea”. De aici au ieșit o sumedenie de profesori diriginți din tot raionul. Tata și cu profesorul Amariției au plecat ultimii. M-am întîlnit cu ei. Tata s-a supărat că merg prin oraș ușor îmbrăcat, iar profesorul Amariței s-a găsit să-mi facă observații că-i rupt pantoful (aici nici tatei nu i-a convenit), că umblu cu capul gol (el nu știe că n-am șapcă) și-s ”la modă”. Am intrat la film și-am avut locuri în spate. Am văzut filmul american ”Ce s-a întîmplat cu Baby Jane” (”What ever happened to Baby Jane”). Filmul m-a enervat cu acțiunea lui. De la film am mers un pic prin oraș, apoi la internat. Aici am făcut un bagaj cu cele netrebuincioase (cărți, ziare, șapca veche, mănuși, fular, pungi, flaneaua) și l-am dus la autogară unde i le-am dat lui Mircea să le ducă acasă. Cu tata nu m-am mai întîlnit. Am venit încetișor la internat. Am scris un pic în Jurnal și la 7.15 a dat pauză de la 7.30 la 8.30 s-a făcut meditație, timp în care am mai citit pe la unele obiecte. Toader și cu Costică s-au întors la pe la 7. Toader a fost pe la Nicu Bujdei și a adus rolfilmul. Și acesta a ieșit foarte bine și aproape toate pozițiile sînt foarte clare. Aceea din parc însă a ieșit cam ștearsă. În schimb a ieșit aia pe care a făcut-o băetanul spre cer…  Seara, în dormitoare, am schimbat așternutul la pat, am dat rufele murdare la spălat, mi-am făcut ordine în dulap, mi-am pregătit hainele pentru a doua zi dimineață și-am adormit fără griji.

Luni 18 aprilie 1966. Dimineața m-am trezit fără să vreau pe la 5.30. M-am sculat, m-am spălat, mi-am lustruit pantofii, am periat hainele și la 6 am fost în meditație. Vroiam să mă apuc să scriu din nou în Jurnal, dar Neculai Halip mi-a adus aminte că nu-s în vacanță: ”Mă Liviu, tu îți faci de cap; nu înveți deloc și azi vrei să dai teză la latină?…”. Eu: ”Dau!”. M-am ambiționat și pînă la 7.30 am stat cu latina în față, am citit cu atenție toate subordonatele și Neculai mi-a tradus cîteva texte mai ușoare și care, după părerea lui, mi le-ar da în teză. Pe azi sînt, totuși, nepregătit. Mă bazez pe-un ”noroc bun” și pe ceva ”izvoare de inspirație”. Doar n-o să mă fac profesor de latină!

Azi a fost o vreme cu totul răcoroasă. E cam rece la cap și mă tem să nu mă îmbolnăvesc. Pe lînga asta se poate lega vreun profesor de mine pentru că n-am uniformă.

Prima oră chiar am avut limba latină. M-am instalat în fața Getei Broască și lîngă Maria Dobroghiu. Am vorbit și cu Maria Vîntu să-i transmită traducerea lui Broască și ea să mi-o sufle mie. Mi-a dat să traduc lecția ”Măiestria naturii” și două propoziții de tradus din românește în latinește, de la lecția următoare. Profesoara a ascultat vreo trei eleve care au cam enervat-o, iar Broască mi-a șoptit cuvînt cu cuvînt prima parte a lecției. La a doua a trebuit să mă descurc singur, deoarece ”baba” a stat lîngă mine. La propoziții, una am făcut-o pe jumătate, iar una am tradus-o integral singur. Nu mică mi-a fost bucuria cînd  colegele mi-au spus că-i bună. După asta am fost foarte fericit și bucuros. Cu trim. I, am scăpat; mai am încă unul și voi scăpa eu și cu asta. Acum parcă îmi pare bine că n-am venit de la început la umanistică; ar fi trebuit să tocesc lecțiile zi de zi.

La economie politică am cam tremurat pînă a început predarea lecției. Nu știu ce-am pățit de-o vreme, dar parcă m-am cam delăsat. Acuma dacă n-am matematică, iar cu latina mă joc, zile întregi stau degeaba și mi se pare că n-am de învățat la nimic. În ora de muzică aveam de gînd să citesc la chimie, dar n-a fost chip. La început, ne-a spus vreo două cuvinte pentru lecția de zi, apoi a trecut la ceva mai principal. Restul orei s-a transformat în oră de dirigenție. Diriginta ne-a comunicat o parte din hotărîrile luate ieri prin consilii și conferințe cu profesorii și diriginții. S-au luat măsuri f.f. severe, chiar prea severe. Cea mai mică abatere, absență nemotivată se pedepsește foarte aspru. Eliminarea pe trei zile se face acum foarte simplu. Chiar azi au fost eliminați pe trei zile vreo 4-5 elevi din clasele a X-a și a XI-a și au fost admonestați în fața colectivului întregii școli un număr de elevi și eleve. Este strict interzis să circulăm în oraș în jurul și după ora 20. Nu mai avem voie să frecventăm niciun spectacol, decît acelea organizate de școală și cu aprobarea școlii. Spectacolele trebuie să aibă un profund caracter educativ și nicidecum …imoral. S-a pus un accent deosebit pe ținuta elevilor. Uniforma este obligatorie în toate zilele săptămînii, la școală și în afară de școală. Fetele n-au voie să umble cu capul gol, ci trebuie să poarte basc (modă nouă!). De fapt, mie îmi place asemenea modă. E mai elegant. Diriginta ne-a mai atras atenția asupra unei serii întregi de chestiuni. Programul și regulamentul este acum f strict. Ceea ce s-a întîmplat la noi în clasă s-a întîmplat și în celelalte clase. În D, Zăicescu a făcut scandal și-i trimitea pe toți ”la dracu”. În alte clase, de asemenea, profesorii diriginți au adus la cunoștința elevilor că ”sînt elevi și trebuie să se supună unui regulament”. De la o democrație blîndă (mă refer la noi, fiind liberi și independenți) s-a trecut brusc la un fel de ”tiranie” (regim sever). La chimie, ”cu toate că eram bioxid de clei, nu m-a ascultat”. Am luat mai departe despre fier.

La ed fizică aveam echipament și m-am gîndit să nu fac, dar m-am simțit apoi mai bine dispus și m-am încălțat cu tenișii. Am făcut cîteva minute de încălzire apoi ne-am împărțit în două grupe. Mai întîi am făcut săritura în înălțime, am reușit să sar aproximativ 1,20 m. Apoi am jucat și un pic de handbal. M-am cam plictisit aici. B.M. m-a întrebat cum se joacă handbalul și i-am explicat. Gavril Magopăț a venit și el cu cîteva explicații, zîmbindu-i…

După asta am mers pe drum cu Albu și cu alte cîteva fete de la secția de engleză. Am discutat despre Constanța și Toader (nu i se fîlfîie lui Tanța). Albu s-a mirat cum de poate Gherasim să vorbească cu Natalia (cică în clasa VIII-a era tare mămăligos… Cine nu era așa?).

La limba engleză, spre nenorocul meu, am avut asistență (tovarășa directoare Mincu Vanda). Și – minune! Pînă acum n-a controlat niciodată temele. Eu mă învățasem să nu le mai scriu, dar azi mi s-a înfundat. A controlat temele. Totuși am avut noroc. Cînd a ajuns la mine am început să dau din mîini și din degete, semn că n-am scris…. Pop pare-se c-a înțeles și a trecut mai departe fără să-mi zică nimic. După asta, m-a umflat rîsul. Toată ora a ascultat. Ora asta n-am fost în formă. Și m-am făcut și de rîs… În sfîrșit, a trecut și ora asta și cu ea și ziua asta…

La internat, după ce-am luat masa n-am mai ieșit în oraș, ci am stat la internat în sala de meditații discutînd cu băieții. La 3.30 a venit Prandea și m-a pus să mătur. Imediat i-am spus că am de mers la atelier și-am scăpat. Am vîrît mîinile în buzunare (prostul meu obicei de care nu mă pot dezbăra) și-am mers cu Neculai la școală să facem atelierul. Femeia de servici ne-a spus însă că azi nu se face și deci sîntem liberi. Mai venise o ”turmă” de fete pe care le-am întors înapoi. O parte am luat-o prin oraș, la plimbare, iar cîteva s-au hotărît să meargă la film, iar eu – văzînd despre ce-i vorba – a m luat o hotărîre rapidă. Am văzut că am un bilet de voie de data trecută și m-am decis să risc. Riscam de două ori: o dată – dacă mă prindea cu biletul de voie fals. A doua – dacă mă prindea vreun profesor la film. În fine, l-am lămurit și pe Halip să meargă promițîndu-i că-i plătesc filmul. Am mers cu două fete (Buhai Melexina și Pascar Ilarica) pe strada Speranței. Cînd am ajuns la cinema, filmul începuse și nici locuri nu mai erau. A trebuit să rezemăm pereții vreo 10 min pînă s-a eliberat un rînd. (Ne iese filmul pe ochi!). S-a întîmplat că am avut toți patru loc. Eu am stat lîngă B.M și B.M. a stat lîngă mine. A rulat filmul ”Fata din junglă”. Lia mă întreabă: ”Liviu ce producție este filmul?” Eu: ”Cred că-i german”. Filmul a avut o acțiune destul de bună, bine închegată: lupta partizanilor malayezi împotriva coloniștilor asupritori. Aceasta fiind tema nu pot zice c-a fost rău. A avut însă o serie de scene prea tari așa fel încît ar fi putut foarte bine să scrie pe vreun afiș: ”Interzis pentru copiii sub 18 ani!”. La aceste scenea, ea rîdea…, iar eu am fost foarte cuminte tot timpul… Dacă ar ști diriginta ce film educativ am văzut noi, nu scăpăm ușor. Apoi am schimbat cîteva cuvinte despre injecții și … bye bye! (P.S. În ora de diriginție a făcut sora o serie de injecții aproape la toți. Eu cu b.m. (l.) era cît pe ce să scăpăm, dar au ”ciripit” cîteva și ne-a făcut și nouă!).

Am uitat să spun că la amiază a venit Mircea și mi-a mai ”aruncat” 25 de lei. Mi-a spus că ieri a avut control și l-a prins pe tata fără bilet…). De la film am mers la cec. Pe primul cec am depus încă 50 și-am făcut suta, apoi am mai înființat unul de 25 lei pe care am de gînd să-l completez iar, pînă la sută. Am ajuns la internat pe la 6.15. Foarte sigur pe mine am lăsat biletul de voie pe masă și Prndea nu s-a prins de fals (biletele nu erau la fel și ora era doar pînă la 17.30).  Le-am povestit și prietenilor filmul și mi-au promis că-l vor vedea. Eu am avut noroc la el, că n-am dat cu privirea de nimeni, dar Halip a tras o spaimă. Lîngă el erau doi inspectori sau profesori care l-au întrebat: ”Ești elev? La ce școală?”. Halip s-a spovedit, iar la o scenă mai ”imorală” unul dintre ei i-a spus să închidă ochii… (emoticon rîzător). De la 6.30 la 7 am scris în Jurnal. La masă au venit Viforeanu, Botez și pedagogul. Ne-a fost atrasă atenția asupra regulamentului serios care se aplică cu strictețe. N-avem voie să ieșim în afara internetului fără bilet de voie. Cea mai mică abatere, absență s-au altceva este pedepsită și are repercursiuni și la școală. Nu avem voie să mergem la spectacole. Elevii Josan Gheorghe și Puha Dragoș au și făcut pocinogul. Prandea i-a prins că s-au suit cu cancea pe balcon la dormitoare și i-a pîrît la direcțiune. Pentru asta au primit o zi eliminare. Am auzit că nu numai la noi la școală se fac exmatriculări și eliminări, ci și la Liceul 1. Într-un fel e bine, că li s-a tăiat apa la moară șmecherașilor și vagabonzilor. Dar ne atinge și pe noi. Am auzit că duminică seara a fost un fel de razie, organizată de profesori în tot orașul, pe tren, pe la autogară etc etc. Au fost semnalate o mulțime de  abateri. În pauza de 8 seara am jucat tenis de masă cu Popovici Gheorghe (cl. IX-a). Am cumpărat împreună o minge de tenis. De la 8 la 9 am scris în Jurnal, iar la 9.30 încercam să adorm.

Marți 19 aprilie 1966. Dimineața m-a sculat, pe la 5.30, un soare puternic și luminos. Astă noapte m-am trezit de cîteva ori și m-am gîndit la ea… În sfîrșit, după cîteva zile reci și friguroase, a venit iar căldura binefăcătoare pe care am așteptat-o o iarnă întreagă. Odată, cînd vorbeam cu Toader, el mi-a spus că dacă se va întîmpla ca să merg eu vreodată cu o fată la film, a doua zi sigur se va schimba vremea. Azi dimineață cînd mi-am adus aminte de asta am rîs cu poftă și mi-am propus să merg la film cu fete numai în zilele reci și ploioase, pentru ca a doua zi să fie frumos…

Azi dimineață, pînă la șapte fără 5 am scris încontinuu în Jurnal. De acum înainte mă apuc să învăț, pînă la 7.20 mai e timp… Am reușit să scriu la limba rusă și să citesc o dată lecția. Dimineața am încercat să-l fraieresc pe Prandea și să-i zic de servici la școală, dar nu mi-a mers. Datorită faptului că azi a fost o zi însorită și frumoasă am fost și eu vesel și bine dispus. Azi dimineață cînd am ajuns la școală fetele-l rîdeau pe Halip c-a fost cu Pascar la film. Atîta-mi trebuie să mai știe cu cine-am fost eu…

La limba română a ascultat mai bine de trei sferturi de oră apoi a predat despre viața poetului D.Th. Neculuță. B.M.: ”Ai notă? Vai! Mă ascultă!”. Și a ascultat-o.

În prima pauză a fost Mircea la mine și mi-a ”pișcat” încă 25 de lei. Azi am văzut că Mircea se cunoaște cu Mariana Nasadniuc (”Nu te-am văzut de mult…”). Azi iar a fost strictețe la școală. Toți elevii care au venit fără matricolă la școală au fost trimiși acasă. Astfel, numai de la noi din clasă au lipsit vreo 4-5. La limba rusă a ascultat pe cei fără notă și a predat partea a doua a lecției. Din cauza lui Ica, profesoara mi-a făcut observație: ”Te distrezi, Druguș”. După asta, toată ora am fost atent la explicații. A treia oră: dirigenția. Azi ni s-a prelucrat în continuare regulamentul și dirigintei nu i-ar fi ajuns trei ore pentru treaba asta. Ne-a citit din regulament și ne-a explicat amănunțit fiecare punct. A controlat dacă sînt matricole și pe hainele cu care venim la școală. B.M. nu avea. Am vrut să o scap și am sfătuit-o să și-l ia din cuier, dar n-a avut cum și tot a scris-o… Ora de dirigenție s-a prelungit apoi și în pauză și în prima jumătate a orei de matematică. În cealaltă jumătate de oră n-a mai venit profesorul și fetele și-au făcut de cap. Au venit pe capul meu și mi-au făcut tot felul de turbane, distrîndu-se. M-am distrat și eu însă (emoticom zîmbăreț). La cor am ”cîntat” ca de obicei. Am stat cu Tănase în spatele lui B.M. și m-am distrat cu praștia. Din greșeală am atins-o și pe ea… S-a întors foarte revoltată la Tănase și i-a spus să se astîmpere. În sala de cor s-a defectat o conductă și a curs mereu apă, făcînd o mare băltoacă în spate. Azi a fost ziua de naștere a lui Broască și ea a servit profesorii cu bomboane. După cor am avut naturale. La internat nu citisem deloc și cu cît am citit în clasă, n-am reușit să-mi fac ceva cunoștințe din lecția de azi care-i foarte grea (metabolismul glucidelor, lipidelor și protidelor). Mai speram să nu mă asculte, dar a dat extemporal. Pe mine m-a mutat în prima bancă în locul lui Vulpe, lîngă Dobroghiu. Am fost nr A și mi-a căzut metabolismul lipidelor. Am reușit să scriu vreo cinci rînduri din ceea ce știam ”de-acasă” și vreo două fraze mi-a spus Vîntu. L-am făcut eu pe-un 4. Spre marea mea mirare Zăicescu mi-a spus să adun extemporalele și apoi m-a așezat la catedră să le sortez în ordine alfabetică. Mi-a dat catalogul și i le-am sortat; am avut grijă să mă uit la datele personale ale fiecărui elev. B.M. născută la  2 noiembrie (nu 3 cum știam eu) 1948. Domiciliul părinților: Sat Fîntînele, com Bănești, jud Suceava. Părinții lucrează la C.A.P. (este membru UTC). Restul orei a ascultat. Tocmai cînd nu eram atent, (profesorul) mi-a pus, rîzînd, o întrebare. Azi, în timp ce stăteam la catedră, B.M. mi-a zîmbit…

După ce am mers singur la internat, am luat masa, apoi pînă la 3.30 am jucat încontinuu tenis cu Popovici Dumitru. De la 3.30 pînă după ora 4 am stat încontinuu cu Toader și-am discutat despre …ale noastre. El mi-a povestit cum se desfășoară evenimentele între el și Natalia. De luni, relațiile s-au cam răcit, deoarece Toader nu e prea îndrăzneț și așteaptă s-o înceapă N. Azi ea i-a scris un bilețel pe un ton de dojană, iar el i-a răspuns pe două foi. I-am destăinuit și eu o parte din sentimentele mele și s-a bucurat f mult c-o încep și eu. M-a sfătuit ca să facem în așa fel încît să mergem amîndoi la film (pe sîmbătă sau duminecă) cu  …ale noastre. Nu sper să ajung la un asemenea rezultat ”fericit”. Dar cine știe ce aduce ziua de mîine. Pînă la 5 am scris în Jurnal, iar de la 5 la 5.30 am mers cu Toader și Neculai pe asfalt. La întoarcere m-am întîlnit cu tov prof Savin Ana cu fetița. După ce-am trecut de ea, s-a uitat cam lung după noi… De la 5.30 la 6.30 am scris iar în Jurnal, iar pînă la 7 am încercat să învăț la economie. După cină, am ieșit cu Toader și Arcadie Lungu la asfalt. Acesta din urmă ne-a povestit tot timpul ultima sa aventură ”amoroasă” care s-a terminat duminecă. Omul, amărît, a simțit nevoia să se spovedească (destăinuiască) cuiva și ne-a povestit nouă.  Cum ne plimbam pe asfalt au trecut pe lîngă noi cîteva fetițe pe biciclete. Una a atins-o cu roata pe cea din față și a căzut. Arcadie către ea: ”Vezi să nu cazi!”. Ea: ”Mersi!” (emoticon zîmbăreț). Plimbarea ne-a priit foarte mult Aerul e foarte curat și plăcut. De cîteva zile a înflorit cireșul, vișinul și au înfrunzit răchițile și sălciile. E o delectare să mergi pe înserat, pe asfalt, avînd de o parte și de alta cîmpul înverzit.

La ora 8.15, în timp ce scriam în Jurnal era destulă liniște în meditație. Azi după masă a fost Haiuță de serviciu. În urma ordinelor aspre primite de la direcțiune a încercat și el să fie mai sever; a început să se răstească la toți, fie că era mai mult sau mai puțin vinovat. Pentru cea mai mică întîrziere și vorbă a pocnit pe vreo doi. În seara asta a fost și un spectacol frumos. Pedagogul se enervase și începuse să-l pocnească pe Boghian Ilie (cl 9; Lic.1). Acesta nu era vinovat și s-a răzvrătit. A făcut un pic de scandal ceea ce l-a enervat mai tare pe Haiuță. A vrut să-l ducă la direcțiune, dar Boghian se ținea cu amîndouă palmele de masă și se proptea bine în așa fel încît oricît s-a scremut pedagogul să-l urnească, n-a putut. Cu împotrivirea aceasta Boghian s-a ales  cu-n car de pumni și palme. Fiind sigur că i s-a făcut nedreptate Boghian s-a dus la direcțiune. Cred că acolo n-o să-i fie prea moale. Poate se alege și acolo c-o cafteală, iar pe lîngă asta, mai mult ca sigur se va alege cu trei zile eliminare. Pentru curajul lui l-am admirat pe Boghian. Cu firea lui țărănească el are spiritul dreptății și e foarte curajos. Toată meditația era de partea lui – cu gîndul. Pe chestia asta pedagogul și-a făcut cam mulți dușmani. Chiar eu, care pînă acuma l-am mai apreciat mi-am schimbat părerea despre el. Imediat după acesată întîmplare am vrut să scriu în Jurnal, dar Haiuță se uita la mine. Cred că după întîmplarea asta va face tot posibilul să-mi controleze (ce-am scris) pe aici… (cum i-o fi obrazul). A trebuit să aștept un pic, apoi am scris. În seara asta, într-adevăr, a fost liniște. Am mai citit o dată la economie și gata cu învățătura pe ziua de azi. Înainte de a ne da drumul la dormitoare pedagogul a avut grijă să ne anunțe că ”prea ne-am luat-o-n cap”.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!