liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: ”New Times”

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 433. Vineri 9 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (155).


Miercuri 13 iulie 1966.  …. și m-am sculat după ora 10, după un somn continuu, profund și liniștit. De cum m-am sculat, am luat scările, găleata, cîrligul și trăistele și …la vișini! Azi am cules din vișinii 4 și 3, reușind să mai facem și astăzi 6 căldări (în total 15!). M-am gîndit că ar fi f practic un fel de cîrlig f f scurt legat cu sfoară. Cîrligul să aibă vreo 15 cm, iar sfoara peste un metru sau doi. Avantajul e că poți lega creanga cu sfoara (după ce o agăți și o tragi cu cîrligul) și culegi mai ușor. În lipsă de cîrlig, și o piatră legată la capătul sforii aruncată cu măiestrie ar putea ajuta la tragerea crengilor. N-am mai avut timp să pun asta în aplicare și am lăsat pe mîine. Am suit și scara cea lungă în copac (vișinul 2), am legat-o cu cureaua și culeg foarte bine toate vîrfurile. La amiază am dormit mai bine de o oră și aș mai fi dormit în ciuda faptului că astănoapte am dormit mai bine de 12 ceasuri… Am întrerupt culesul pe la 18 pentru că nu mai aveam unde pune atîta amar de vișine. În bucătărie mama și tata lucrează de zor la strivit, stors, turnat în borcane. La urmă voi da cantitățile de vișine în diferite forme care au rezultat (vișinată, compot, vin, dulceață). După ce-am terminat cu vișinile m-am spălat și mi-am luat bluza albastră care-mi place foarte mult (mama mi-a spălat-o nu demult) și acum e curată. Timp de o jumătate de oră am mai făcut o tăbuiață de crupe, am mai adus apă, apoi… liber!

Cu ocazia călătoriei de ieri la Rădăuți am terminat vol IV de ”Însemnări de buzunar”. Acum mai folosesc cîteva file din vol II rămas neterminat.

În seara asta este film și se aude foarte clar muzică (dă foarte des ”La ragazza” (Remo Germani). În seara asta mi-am scris Jurnalul pe luni, marți și azi. Pe lîngă asta am ascultat și meciul dintre Spania și Argentina ( 1-2) (o mică surpriză). Pe la 21 a venit Cantoreanu (tatăl elevei Cantoreanu Maria cla X-a spre a XI-a la Liceul din Siret care-i corigentă la matematică) care vrea să ia ore. Pe lîngă ea cred că va veni și Viorica Dănilă și Ionel Maria (ambele, foste colege de clasă la V- VII). 10 lei ora/ persoană. Deci 30lei/ h. Dacă va cădea de acord cu părinții lor, vor începe ”antrenamentul” de la 1 august sau mai devreme chiar și… cu un pic de efort din partea tatei (care va trebui să se pună în acord cu materia predată elevelor de la Liceul din Siret) vor ieși cam o mie de lei…

Seara am mai ascultat D.F. (195) și Radio Novi Sad (236). După ce am terminat de scris Jurnalul m-am culcat chiar cînd acele ceasului meu marca ”Kirovski” arătau miezul nopții.

Joi 14 iulie 1966.  La această dată, în anul 1789 a început asaltul Bastiliei. Azi se împlinește exact o lună de cînd sînt în vacanță și parcă nici n-a fost chiar atît. Mai am încă două luni…

La 7.30 m-am sculat singur, din inițiativa mea. Azi dimineață tata a fost cu butelia la Siret și a reușit s-o schimbe. A mai luat și 3 kg de zahăr pentru industria noastră de vin. Bejenaru, omul de servici(u) de la Sfat a venit la noi cu o convocare pentru tata să vină la ședința de diseară. Cum tata nu era acasă, mama n-a vrut să semneze. Atunci, Bejeneru, obraznic, a spus: ”Mai ușor mă-nțeleg cu-n țăran decît cu dumneavoastră...”.

Ziua de azi a fost mai liber; n-am cules deloc vișine, deoarece nu mai avem ce face cu atîtea vișine. Toate vasele, borcanele, damingenele sînt pline. De dimineață pînă la amiază am răsfoit, citit și aranjat colecțiile mele de ”New Times” și ”Moscow News”. La amiază am dormit o oră. După amiază am încercat să-mi scriu ceva la lectură și-am început să citesc ”Prefața” la romanul ”Răscoala”. Pe la 3.30 mama și tata s-au gîndit să mă trimită la Siret să mai cumpăr zahăr.

Azi e o zi foarte călduroasă și la ora 16 cînd am pornit de-acasă era încă zăpușeală.

Pînă la Siret am făcut exact o jumătate de oră și-am reușit să nu mă dau jos la niciun deal pînă-n oraș. Am ajuns cam asudat, dar imediat am avut un ghinion. La 16.30 încă nu erau deschise magazinele. Tata mi-a dat pentru zahăr 200 lei bătute. M-am dus la cofetărie să iau o înghețată, dar alt ghinion: n-aveau rest la sută. Am vrut să beau un pahar de sifon de la un chișc, dar am pățit la fel. Cam așa are Ch. Dickens o povestire în care spune că cu o hîrtie de 10.000 de dolari a reușit să facă o sumedenie de cumpărături fără să i se schimne bancnota. Deoarece hîrtia mea era numai de 100 n-am avut norocul lui Dickens. Pînă la 17 m-am gîndit să mă duc cu bicicleta pînă la graniță și să văd cum arată un punct de frontieră. Dar abia am ajuns înaintea podului peste Siret că m-am oprit și m-am întors îmnapoi la Siret pentru că am văzut postul de vamă și am crezut că nu-i voie.  Am cumpărat 18 pachete de zahăr de cîte un kg. și în loc să plătesc 162 lei am plătit 172  (pen că-s căscălău!).

La întoarcere am venit mai mult pe jos pentru a nu mi se rupe mînerul de la servietă. Dar prin dreptul grajdurilor c.a.p. m-am suit pe bicicletă și imediat servieta a căzut jos. Am reparat-o cum am putut, apoi am pornit mai departe pe jos. Pînă acasă m-a mai enervat o aripă de la roata din față care nu mă lăsa să înaintez. Aceasta din cauza plasei și a servietei încărcate prea mult. Am ajuns acasă după o oră, obosit, asudat și enervat. Aici tata m-a mai dăscălit pentru cei 10 lei pierduți de pomană.

Seara am stors un borcan de vișine. Pînă în prezent s-au cumpărat 42 kg de zahăr (numai pentru vin, dulceață, compot și vișinată).

Vineri 15 iulie 1966. Dimineață mama m-a sculat pe la 8, dar mi-era grozav de somn și aș fi dat mult să mai pot dormi. Graba cu care-am fost sculat a fost cauzată de aglomerarea treburilor. A trebuit să aduc apă pentru vin, drojdie de la beci etc. Am pus o capcană de șoareci în beci. Mîine vom vedea dacă am succes la acest ”sport”. Pînă la amiază am mai stors și apoi am mai cules de unul singur aproape o căldare (a 16-a).

Ieri tata a adus de la un cetățean o damingeană de 50 de kg pe care azi a umplut-o cu must de vișine. Tot ieri am primit o scrisoare de la diriginta Ana Ruscior. Pe o filă albă a scris trei rînduri: ”Tov. Druguș, Vă facem cunoscut că fiul d-voastră Druguș Liviu a promovat clasa cu 7.66. Dirig, Ana Ruscior”.

Azi la amiază, nemaiputînd suporta căldura înăbușitoare, mi-am luat slipul și-un săpun și m-am dus la baie. Apa Siretului era plină de băieți, iar mai la vale de o mulțime de fete. Dintre băieți erau o mulțime de cunoscuți (Vasile Amariei – cu care n-am prea discutat), Stelică, Bizică, Ghe. și Mihai Horodincă, Titu Mustață, Ion Cantoreanu, Mihai Avărvare, Costică Apetri și mulți alții. M-am băit mult, am stat pe nisip și după baie m-am simțit minunat. Am venit pe la 15, după o oră jumătate de bălăceală, fiind mînat acasă de o negură care a acoperit în puțin timp tot cerul.

Acasă, mama tocmai a scos pîinea din aragaz; am mîncat apoi am cules o căldare și jumătate de vișine (total: aproape 18 căldări). Pe la 16 tata a observat în cămară (unde așezasem damingeana cea mare) o udeală și chiar apă. Cînd s-a uitat mai bine a văzut că curge de sub damingeană. Îmediat au adus un furtun de camion și au scos vinul în oale și borcane. S-a observat, în urma acestei operații, că se desprinsese complet fundul damingenei. S-ar fi făcut o mare risipă dacă nu s-ar fi observat la timp și nu s-ar fi lucrat cu atenție. După asta tata a pornit în sat să caute damingeană. S-a făcut aproape ora 23 și încă nu venise. Mama s-a dus în sat să-l caute și cînd s-a întors, tocmai atunci a venit și tata cu Amăiestroaie, de peste Cudrina, fiecare cu cîte o damingeană de 50 de kg în spate. Astfel, putem să o înlocuim și pe cea spartă și să mai facem încă vin. Cu tot ce s-a stors astăzi avem peste 120 de litri de vin de vișine pus în două damingene de 50 de l și în două de cîte 10.

Seara am ascultat o serie de meciuri de la Campionatul mondial de fotbal: Uruguay – Franța 2-1; Ungaria Brazilia 3-1; (fără Pele, Brazilia-i o echipă ca oricare alta); Chile – R.P.D. Coreeană 1-1; Spania – Argentina 1-2. Seara m-am culcat destul de tîrziu. Lecțiile mele de engleză și orele de lectură au luat sfîrșit…

Dialog cu mama: Eu: ”Cînd vine tata?” Mama: ”Dacă vine pe de-a dreptul, vine mai tîrziu; dacă înconjoară, vine mai devreme(L.D.: traseul ”pe de-a dreptul” conținea și o bodegă…). ”Rețetă de vin de porumb: 1kg porumb, 1kg zahăr, 5l apă, drojdie cît o nucă, 8 zile fermentație).

Sîmbătă 16 iulie 1966. Dimineața m-am sculat singur pe la vreo 7.30. Șirul zilelor frumoase s-a încheiat de ieri după amiază. Azi toată ziua a fost înnourat și seara a plouat bine. Presimt că apropiata mea excursie de 5 zile o voi face pe un timp cam urît. Azi nu s-au mai cules vișine. În orice caz au mai rămas puține pe vîrfurile cele mai lăturalnice. Timpul de azi l-am petrecut cu ”regiunea industrială bucătărie-cămară” storcînd ultimele cantități de vișine și completînd damingenile. Deoarece fermentează prea tare le-am făcut la toate cinci damingenele cîte un dop găurit în care am introdus cîte o bucățică de lemn de soc (gol pe mijloc) care se continuă c-un furtun vîrît într-un vas cu apă. Astfel, gazele ies fără să erupă și nici aerul nu pătrunde înăuntru.

La amiază am primit o scrisoare de la bunița (e supărată că nu-i scriu; dacă m-aș duce la București îmi plăteștea ea drumul dus și întors) și o carte poștală de la școală: ”Tov Liviu Druguș. Trimite o adeverință de salarizare a părinților, în vederea excursiei. Duminică seara vii la Rădăuți. Luni dimineața, ora 5 – plecarea în excursie. Mîncare pe-o zi Profesoara Galan”. Azi n-am scos adeverința cerută. Poate mîine. În privința excursiei, m-am pregătit un pic: am adunat unele lucruri, apoi am lăsat totul pe mîine. Azi am mai cumpărat 8 kg de zahăr de la cooperativă. În total 50!. Spre seară am ascultat meciul Argentina – RFG: 0-0. În același timp s-a disputat și partida URSS – Italia 1-0.

Mama a copt cîteva tăvi cu plăcinte cu brînză și cu vișine și totul a durat pînă la ora 24. Seara am stat și am scris rezumatul la primele două romane citite de mine (Răscoala și Pădurea spînzuraților): două foi, apoi am scris Jurnalul.

Am succes la ”sportul” cu șoareci. M-am coborît în beci și în capcană stătea un șoarec prins de gît. L-am aruncat și am pus din nou capcana cu aceeași coajă de pîine.

Duminică 17 iulie 1966. Dimineața m-am sculat la 9 după ce m-am săturat de-a binelea de somn. Apoi – pregătire pentru excursie. Mama mi-a călcat pantalonii gri și, de asemenea, cămașa gri cu butoni (cu care-am fost și la Iași). Am luat cureaua tatei. I-am mai făcut o gaură pe măsura mea apoi am început să-mi aranjez în servietă. Mi-am pus canadiana (bluza de vînt), pelerina de ploaie, o bluză de vară, ciorapi de schimb, șervetul, batiste, peria și pasta de dinți, Jurnalul, caietul cu adrese, cîteva antinevralgice, pix, stilou, piepten (+ 10 lei strînși de mine pentru excursie). Mama mi-a mai bucșit în servietă pîine și brînză și plăcinte cu brînză și plăcinte cu vișine. Deoarece n-a mai încăput termosul a trebuit să-l iau separat (la mînă) ceea ce nu mi-a prea convenit. Am vrut să renunț la el dar nu m-a lăsat mama. După ce m-am împopoțonat am fost cu bicicleta la Poștă și-am luat ”Magazinul”, ”Gazeta învățămîntului” și ”Munca”, citindu-le pînă la ora 13 cînd am plecat la cursă împreună cu tata. Mi-a dat 110 lei (20 de drum și 90 de cheltuială). Azi, tata a scris la rudele de ”dincolo” și mi-a spus că-i posibil să mergem la ele pe la sfîrșitul acestei luni. Pe drum mi-a povestit prin ce părți îi sînt rudele (comuna Izvoare, raionul Orhei). La cursă m-am întîlnit cu doamna Maximiuc cu care am discutat pînă ce a venit autobuzul. Am luat bilet pînă la Siret; aici m-am dat imediat jos și m-am dus să-mi scot bilet pentru Rădăuți. Aici, la Casă m-am întîlnit cu Petrică Bejenaru cu care am schimbat cîteva cuvinte. După ce mi-am scos bilet m-am așezat pe o bancă lîngă autobuzul pe a cărui tăbliță scria Siret-Rădăuți. Autobuzul însă era complet gol. Ora plecării a trecut și în autobuz n-a intrat nimeni. După cîtva timp văd că se pornește un autobuz. Dau fuga și întreb pe cineva unde merge. ”La Rădăuți!” primesc răspunsul și imediat o iau la fugă, ajung autobuzul și fluturîndu-i biletul prin fața ușii, șoferul a oprit.

La ora 15 am ajuns în Rădăuți. Orașul era aproape adormit, toropit de căldură. Străzile erau pustii. Imediat m-am dus la școală să văd dacă am unde dormi undeva deseară. Dar școala era și ea pustie. M-am reîntors în oraș și am stat în parc pînă la ora 16. Crezînd că Toader o fi venit și el în oraș și acum o fi la film, m-am dus la cinema ”Unirea” și l-am așteptat acolo să iasă. Mai întîi l-am văzut pe Lazurcă Aurel din Grănicești care a absolvit 11 clase și care merge și el în excursie. Imediat a venit și Toader. Ei mi-au spus c-au lăsat bagajele la Florea la internat. Am mers tustrei acolo și am lăsat și eu servieta acolo. Apoi pînă seara n-am mai stat deloc. Am mers prin oraș ca (virgulă) caii spre marea nemulțumire a lui Lazurcă, virgulă, care n-avea un astfel de antrenament. Am cheltuit vreo 10 lei pe nimicuri (înghețată, prăjituri, caise ș.a.). Mereu am întrebat pe prieteni și cunoștințe dacă nu știu un loc unde putem să dormim toți trei la noapte. Dar n-am găsit nimic. M-am întîlnit cu Gafencu Marcel, fostul nostru coleg de clasă. Am discutat ca și cum ieri ne-am despărțit. A rămas tot așa cum îl știam. M-am întîlnit apoi cu Gavril Magopăț. Acesta ne-a îndrumat să mergem la luptătorii de la Grădina de tir care pentru 5 lei ne-ar da saltele. Am renunțat imediat la acest plan. Pe mine și pe Toader ne-a apucat veselia. Rîdeam mereu pe seama oricui. Am fost și la internatul de fete de pe str Volovățului (”Noi sîntem cu excursia”) dar n-am găsit nimic și am pornit iar prin oraș foarte veseli. M-am întîlnit cu Rodica Ruscior dar nici nu m-am gîndit să-i spun să dorm la ei (nu ține). Apoi am mers iar pe la școală. Văzînd că se îngroașă gluma am mers iar la Școala veche. Aici erau cazați o mulțime de profesori pentru examenul de definitivat. I-am spus unei femei de servici că a spus tovarășa directoare Mincu că TREBUIE să dormim undeva în școală. Femeia, foarte credulă, s-a dus la omul de servici și așteptările noastre n-au fost zadarnice. Ne-a dat o sală de clasă (clasa a II-a, ultima pe stînga) în care erau mai multe pături dintre care două erau așternut. În total, două pături, două saltele, doauă perne, dar numai trei cearșafuri. Aveam masă, lavoar, lighean, căldare cu apă și ”tot confortul”. Ne-am bucurat cînd am văzut un asemenea ”culcuș” și imediat am ieșit în oraș. Am mers la dna Florea și ne-am luat bagajul. Toader și Aurel aveau cîte o sacoșă, foarte practică pentru excursii. Prin oraș am întîlnit-o pe Rodica Moroșan (XI-a E) și-am rugat-o să ne trezească mîine dimineață la ora 5. La școală, bucuroși că avem locul asigurat am început să tropăim pe coridoarele școlii. Numai bine ce-am intrat și ne-am încuiat cu cheia, că-l auzim pe omul de servici bătînd la ușă. Îi dăm drumul și el începe să ne facă morală (pentru tropăială). L-am asigurat că n-o să se mai repete și ne-am văzut de-ale noastre. Aurel a adus apă, eu am făcut paturile, Toader a pregătit masa. Ne-am spălat, am mîncat bine în comun (fiecare a contribuit cu cîte ceva), apoi am tras la sorți cine să doarmă singur și cine în dublu. Eu cu Toader am căzut la un loc și Aurel singur. Ne-am culcat pe la vreo 22 cu gîndul să ne putem scula dimineață. Eu am făcut paturile în așa fel încăt nouă ne-am pus două cearșafuri (să nu ne înțepe pătura) iar lui Aurel numai unul. Pe chestia asta am rîs grozav. Cu asta și cu bancurile ce s-au mai spus ne-a trezit că ne-am culcat abia la 24… Noaptea însă n-am dormit bine și-am stat mai mult treaz. De grijă să nu pierdem autobuzul ne-am sculat de mai multe ori pe noapte. Am dormit în jurul a 3-4 ore.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 407 Duminică 11 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (135).


Duminică 8 august 1965.  M-am sculat devreme. Am ascultat ”Clubul voioșiei” și Teatru la microfon ”Vijelia”. Am primit o c.p. de la Toader,  în care-mi spune că se pregătește să plece la Iași și s-a hotărît pentru Geologie. Seara am ascultat ”Lady Windermere și evantaiul ei”. Tot ieri mi-a dat tanti Tinca să citesc  ”Jurnalul de zi” al lui Dănuț scris în alt stil. De cînd e student povestește altfel. (L.D. Este vorba despre Costea Radu, zis Dănuț, nepotul lui tanti Tinca, actualmente pensionar în București). Am citit ”Decatlonul de aur” de Ioan Chirilă (biografiile marilor maeștri români ai sportului: Iosif Sîrbu, Elena Leuștean, Ion Voinescu, Horațiu Nicolau, Olga Orban, Simion Ismailciuc și Gh Viziru). Am cumpărat New Times nr 29. Am vrut să mă duc la muzee dar era închis de dimineață. Bunița a plecat iar la gardă (pentru ultima dată).

Luni 9 august 1965. Zi frumoasă dar nu prea călduroasă. Dimineață am fost cu bunița pe str. Nicolae Golescu. După masă am dormit și m-am odihnit. Pe la 6 am plecat cu bunița, doamna Steliana și 1.2 (L.D. nici eu nu mai știu cine era misterioasa persoană, dar presupun că este vorba despre vreo nepoțică de-a dnei Steliana…) la ”Teatrul de vară 23 August”. A prezentat C.A.R.P. și o orchestră de muzică ușoară. (L.D.: presupun că inițialele CARP însemnau Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor).  Au fost momente vesele cu Tanța Grigoriu, și un poliglot (aiurea). A încheiat cu ”Ciocîrlia”, flori… Am ajuns acasă la 12 dar deloc obosiți. Dimineață i-am făcut buniței  prima poziție din rolfilm (în fața casei). ”Voievodul țiganilor” de Strauss, selecțiuni din operetă.

Marți 10 august 1965. M-am sculat la 9 tot somnoros. Am fost pe (str.) Mătăsari și-am făcut cumpărături. După asta am plecat de acasă cu bunița spre Gara de Est (Obor). Am luat 85 și am mers cu el pînă la capăt. Bunița a făcut programare pentru lemne de foc (la 1 septembrie). Apoi am luat-o pe la Hala Obor (am intrat înăuntru). Am colindat apoi mai mult și-am ajuns acasă topiți de oboseală și căldură. Am primit două scrisori: una de la mama și una de la tata (ca să fie cu soț…). în care-mi spun că au ascultat și ei Radio Moscova și s-au bucurat. Pe la 2.30 am vizitat Foișorul de foc (un leu) și de la ultimul balcon am făcut o poziție (de rolfilm) – a doua – spre Casa Scînteii. Bunița mi-a dat un medalion. Pe la 5 am fost la muzeul orașului București. Am intrat cu excursioniști din Năsăud și Turda. E totul foarte interesant și aș vrea să mai merg o dată. Seara am scris (eu și bunița) acasă. Am cumpărat un caiet de 9, 50 lei de la tanti Tinca (5 lei) pentru Însemnări (copertă vernil de vinilin). Am ascultat Glasul Patriei (0.30 – 1.00). Emite lunea (are și Poșta emisiunii). Este lîngă programul doi al postului de radio București.

Miercuri 11 august 1965. M-am sculat la 6.30. La ora 7, cu 89 am ajuns pînă în Bd-ul Bălcescu. De aici, cu mașina 31 am luat-o spre Casa Scînteii. Aici am fotografiat Expoziția Realizărilor Economiei Naționale (EREN) apoi am intrat în parcul Herăstrău, pînă la Muzeul Satului. Aici era închis și-am stat de m-am odihnit și am admirat lacul și spațiile verzi. Mai erau încă două ore pînă la ora deschiderii (10.00) am luat pe 81 (82) și am ajuns la Băneasa. (Spre Zoo Băneasa sînt cinci stații cu 49). M-am întors cu 82, am înconjurat Casa Scînteii și am ajuns iar la Herstrău. Apoi am mers încet pe malul lacului pînă la o fîntînă arteziană și aici am găsit iar o bancă cu o vedere frumoasă spre lac. Au început să mișune bărcile pe lac. Acum e ora 9.30. Neavînd ce face am luat-o prin parcul Herăstrău, prin minunate alei și am ajuns în Piața Aviatorilor. Am ajuns la 10 iar la Muzeul Satului  (50 de bani). Am văzut case (interior și exterior) din toate regiunile țării și din diferite perioade. Am văzut, de asemenea, biserici, case pescărești, fîntîni, porți și multe altele. Am luat și o vedere de la Muzeul Satului (un leu). Erau și turiști străini (francezi, ruși, germani) care fotografiau. M-am întîlnit cu un clujean și am continuat vizitarea cu el. Am scris și în Cartea de onoare a Muzeului: ”Muzeul satului mi-a adus aminte de satul natal”, Liviu Druguș, comuna Grămești.  Am văzut Arcul de Triumf (15 august 1916 – 15 oct 1922). Venind spre casă am mai vizitat o dată Muzeul de istorie al orașului București (0,50 lei) care este amenajat în palatul fostului domnitor Suțu. Am văzut cadourile trimise de 13 țări ale lumii (SUA, URSS, R.D. Vietnam, Elveția, Italia, Cehoslovacia, Polonia, R.P. China, Finlanda, Suedia ș.a.). Am cumpărat fotografia lui Bălcescu de aici. Am scris în Cartea de Onoare: ”Acest muzeu este o comoară cu care bucureștenii se pot mîndri”. Semnat: Liviu Druguș, Grămești. Am ajuns acasă destul de obosit. M-am tuns la un moș de pe str. Teleajen (4 lei). Un nenea oarecare și-a lăsat aici o bicicletă ”Sport”, dar fără nici un fel de frînă. Totuși am luat-o și m-am plimbat prin tot cartierul (Str Popa Nan, Piața Vitan). I-am scris lui Dănuț. Tocmai cînd vorbeam cu bunița de bani (de-acasă) vine factorul (dl Roșu) și a adus 50 de lei și o scrisoare de la Tanța Flaișer (Dornești) în care spune că va veni la București vineri seara, cu acceleratul.

Joi 12 august 1965. Fiind zi înnourată am plecat la 10 în oraș. Mi-am cumpărat vreo patru vederi (Italia, Franța, Herăstrău și Piața Libertății). De la o librărie de pe bulevardul Magheru mi-am luat ”Kiev – ghid al orașului” în limba engleză, apoi:”Povestiri și dialoguri” (1,60) și ”Povestiri australiene” (1,60) . Am ajuns acasă la 12. Pe la 3 am luat bițoacla și m-am plimbat pînă m-am săturat. Am dat vreo cinci telefoane (for the first time: it is a great pleasure for me!). ”Alo! Vă rog să trimiteți o butelie la adresa....”. ”Pentru butelii vă rog să sunați la numărul…”  Am sunat la același număr: ”Alo! Ce doriți? – Dumneavoastră ce doriți? – Dar dumneavoastră ce doriți? – Aaaa…. Ce doresc eu? Țac! Ha! Ha! Am telefonat și la centrala 17.20.60 dar n-am avut răbdare. Alte telefoane: Alo! Sunteți părintele Stănculescu? – Nu! Apostolescu! – Bine! Țac.  Sun la întîmplare: Alo! Sînteți de la Radio? – Nu, sîntem Grădina x…Bine… Țac! M-am distrat de 1,25 lei.   A plouat bine de tot. Seara a venit Jan. Recoltele de porumb sînt compromise.

Vineri 13 august 1965. M-am sculat la 6.30 și m-am dus pe Mătăsari. Am cumpărat pîine, iaurt și gheață. Bunița a început să facă curățenie și eu, neavînd ce face, m-am dus în oraș. Am fost la TAROM și m-am interesat de avion spre Suceava. Pleacă la 3 și ajunge la 5. Biletele se cumpără cu trei zile înainte. Cost: 153 lei. Cred că n-am să pot merge. Am intrat la Librăria Mihail Sadoveanu. Am dat liber plăcerii de a telefona: Telefonez la 14.49.49: ”Vindeți Trabant? – Nu! Țac!. Apoi la 14.15.16. (ziarul Informația Bucureștiului): Alo! Cînd apare ”Informația”? – După masă! – Dar ce are la pagina externă? – Ei, o să vedeți cînd o apărea. – Da? Dar cît costă? – Țac. Apoi am dat telefon la Rumania Today și-am întrebat despre adresa de limba engleză. Mi-au spus că abia după 25 VIII aș putea reveni pentru că responsabilul cu scrisorile este plecat în concediu. Am fost și la Librăria George Coșbuc pe Lipscani. Abia după 1 sept se vînd manuale de limba engleză. După masă m-am plimbat destul cu bicicleta. De la Librăria Universal am luat multe prospecte de literatură, muzică etc. Am vizitat și Bisericuța Roșie din Piața Palatului. E monument de arhitectură  de cîteva sute de ani. Azi s-a deschis Expoziția de pictură și grafică din R.P.D. Corereană în Sala Dalles. Am trecut prin fața Muzeului Th. Aman. Trebuie să-l văd. Pe la 5 am mai dat un telefon la 14 45 49: Trabant… limuzină… Am vorbit destul de mult. I-am dat nr 21 35 45 să-mi telefoneze. Apoi am sunat la 15.35. 88  redacția revistei Rumania Today. Mi-a vorbit o secretară destul de politicos și mi-a spus să vorbesc cu redactorul poate va avea vreo adresă de corespondență în limba engleză. Seara am plecat cu bunița la gară (33). Tanța a venit cu acceleratul de 20.30. Am găsit-o cam greu prin mulțime. Mașina cu care am venit acasă era grozav de aglomerată. Ajunși acasă, ne-am pus pe povestit.

Sîmbătă 14 august 1965. M-am sculat la 6 și-am fost la Budilă după gheață. Pe la 9 bunița a plecat la piață. Pe la 10 am plecat cu Tanța la Muzeul satului. Am ajuns cu bine și-am mai vizitat odată muzeul. Erau multe clădiri/ case pe care nu le văzusem. La întoarcere am venit prin parc, pe la Arcul de Triumf. Un ”curcan” (L.D.: curcan = porecla dată milițienilor pentru că aveau uniforme albastre și petlițe roșii) și-a găsit de lucru cu noi, dar nu i-a mers. Din greșeală am luat pe 81 spre Casa Scînteii. De aici am luat pe 31 spre oraș. Am vizitat cu Tanța Expoziția de grafică a R.P.D.Vietnam. Nu e grozavă. Acasă, după masă, am vorbit cu dna Trabant. Cică-s neserios! I-am spus că numărul pe care i l-am dat e greșit. I-am spus că am 30 de ani și sînt căsătorit. Îmi dă Trabantul cu 28 mii lei. …    Am mai dat un telefon la nr….. Auzi, cică nu mă mai cunoaște! Eu: Adu-ți aminte! – Sînteți și curajos! Dar cu miliția ați avut de-a face? Eu: Da ce, miliția-i sperietoare? – Tovarășe, dacă nu te recomanzi, noroc și sănătate! Țac!.

Tanța m-a învățat un joc nou de cuvinte: să reușești să formezi cît mai multe cuvinte din literele unui singur cuvînt. Pe la 4 am plecat cu Tanța spre linia lui 38. Am făcut niște ocoluri destul de mari. Cu greu, cu ajutorul hărții am găsit mașina 38 și-am luat-o spre raionul 16 februarie. Am găsit strada Popovăț Petre, dar nu știam numărul. Întreb din om în om și găsim familia Nicolae Ion (Nelu) pe care-l căuta Tanța. Nu era acasă. Tanța a lăsat un bilețel în ușă că venim mîine. Am ajuns acasă frînți de oboseală.

Duminică 15 august 1965. De dimineață părea o zi rece, dar s-a încălzit în restul zilei. Am mers cu mașina 38 pe General Popoveț nr 73 și l-am găsit pe Nelu acasă. Am făcut cunoștință cu el. E student la matematică la Suceava și este din Bacău. Am mers pe jos pînă la Gara de Nord și de aici am luat mașina 33. Am coborît la Mausoleu. Am vizitat încă o dată Mausoleul. Apoi ne-am plimbat pe Splaiul Unirii și-am ieșit în Piața Unirii, ajungînd apoi la Piața Romană (Piața de flori). Tanța a devenit Sf Maria și a primit de la Nelu un buchet de flori. Apoi am venit cu 13 (14) spre Hala Traian și-am ajuns acasă. Aici am mai jucat un joc, eu am ieșit în oraș, iar Tanța s-a culcat. Am fost cu Mircea la un sculptor. La 5 fără 10 am fost din nou cu Tanța la Piața de flori unde ne aștepta Nelu. Le-am făcut aici o fotografie în fața unei biserici (a patra poziție din rolfilm). Am plecat înspre centrul orașului. Am fost pe la Cișmigiu, de aici am luat-o pe Calea Victoriei spre Cinema ”Înfrățirea între popoare” cu tramvaiul 6. Ne-am întors însă din drum, dincolo de Gara de Nord. Plimbîndu-ne așa am ajuns pe Bdul Aviatorilor. De aici l-am luat pe 33 și am ajuns toți trei acasă. Apoi a plecat și Nelu spre casa lui. Acasă era tanti Maricica (?). Cît timp m-am plimbat cu Tanța și cu Nelu nu mă simțeam prea bine, ei vorbind despre facultate, colegi, profesori și altele, eu neavînd decît de ascultat. Oricum eu nu prea sînt vorbăreț (prostul meu obicei). Am ajuns destul de frînți acasă după cele cîteva zeci de kilometri făcuți. Apoi am început să joc cu Tanța șeptica pînă m-am săturat. Am rugat-o pe Tanța să mă învețe să dansez și mi-a dat cîteva lecții de tangou și vals. Nu știu însă cum voi învăța că tare-s greu de picioare și de cap. Stînd așa am ajuns după miezul nopții (12.30 cînd a început ”Glasul patriei”. Am ascultat și-am adormit pe loc.

Luni 16 august 1965. Tanța s-a dus să se întîlnească cu Nelu și să facă unele cumpărături. Eu nu m-am mai dus, motivul de ieri fiind destul. Am stat pînă la 11 în casă. M-am dus singur prin oraș; mi-am cumpărat stiloul cu care scriu acum (verde, 14 lei) și ”Vederi din Leningrad” (7.25), apoi ”Po leninskim mestam” (4 lei). Am luat un bilet de 2 lei (clasa  II-a) la Cinema Republica. Am văzut, de la 2 la 4 ”Unora le place jazzul”, o comedie engleză. Cînd am ajuns acasă după 4 bunița era cam supărată. Tanța a început să citească ”Sărmana Leila”. Pe la 5 am plecat tustrei pe strada Aleea Rumeioară la tanti Maricica (cu fiica ei Cătălina). Cătălina a cîntat la pian cîteva sonate. Mihăiță, anul IV la I.S.E. corespondează cu Italia, Germania, Suedia etc. Seara am stat iar pînă tîrziu.

Marți 17 august 1965. Dimineața n-am vrut să mă duc cu Tanța în oraș. Tanța și bunița și eu sînt supărați pe mine. Am vorbit cu tovarășa Mariana de la Rumania Today. I-am dat adresa mea de acasă și mi-a spus că poate îmi va trimite o adresă din Anglia. Am primit scrisoare de la mama.     (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 386  Duminică 21 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (114).


Luni 13 iunie 1966. Astă noapte m-am culcat foarte obosit. Pînă pe la 12 au mai mișunat elevi pe coridor. Erau din ăia cu ”glumele” de sfîrșit de an: ”poștele” și ”mustățile de cremă de ghete”.

Azi dimineață mi-era grozav de somn, dar la 6 am sărit imediat din pat și, după cîteva minute de sport, mi-a sărit somnul. Prandea m-a întrebat: ”Unde-ai fost aseară? De la 6 pînă la 9.30”. După ceva timp de gîndire, i-am răspuns: ”Dom pedagog, am fost cu fratele!”. Pedagogul: ”Și el nu știa că ai meditație, nu?”. Eu: ”Ba da, știa”. El: ”Bine, bine”. Sigur că-i bine.

Azi am venit tot cu bluza cea albastră la școală. Buchetul de trandafiri pe care l-am șparlit aseară s-a cam ofilit și l-a luat H.N. în geantă.

O zi frumoasă. Nici un nor nu strică întinderea albastră a cerului și soarele luminează puternic.

Tare bine ar mai fi să facem și astăzi o ”excursie”. Din păcate, mai avem ore. Pînă pe la 7.15 am mai scris în Jurnal, mi-am tăiat unghiile, mi-am făcut freza, numai să treacă timpul mai repede. La școală am mers foarte veseli, fluierînd din toată inima cîntecul metalurgiștilor. Cînd am ajuns la școală, după cum mă așteptam, fetele au început cu ironiile. Ica, ciudoasă pe faptul că ieri am rîs-o cînd discuta cu un băiat în parc, m-a luat deoparte și-mi spune: ”De ce-ai rîs de mine ieri, cînd vorbeam cu ăla? Eu vorbesc ziua, nu ca tine, să mă plimb noaptea cu fetele la braț”. (s-a referit la N.L.) Am văzut că-i cam umflată acuzarea, am rîs-o și n-am luat-o în seamă. Pînă să sune de intrare am discutat cu băieții despre marinarii care au venit ieri la campionatul de lupte.

La ora de latină baba a încheiat mediile și a mai ascultat pe aceia care aveau situații dubioase. Lia mi-a scris un bilețel: ”Aseară, unchiul a venit tîrziu, m-a luat la rost, mi-a dat două palme și m-a asigurat că-i dă telefon lui maică-mea”. Cupșan (aluzie la faptul că m-a văzut plimbîndu-mă cu Lucia): ”Să-i spun Liei?” Eu: ”Spune-i! Ce, crezi că nu știe?” Cupșan: ”Mă, da chiar așa, noaptea tîrziu?…”. Vlonga a rîs, cînd m-a văzut (legat de plimbarea de sîmbătă). În oră, am continuat să citesc din viața lui London și am reținut un citat: ”Jack spunea mai tîrziu că un os aruncat unui cîine nu este milostenie; milostenie este osul împărțit cu un cîine  cînd ești tot atît de înfometat ca și animalul”. Și despre doi prieteni: ”Erau ca niște unghiuri complementare perfecte”.

La economie a încheiat mediile. Am 5 în extemporal, media 6 în acest trimestru și 7.33 media anuală. Economul a primit un buchet de flori și, spre mirarea noastră, a spus: ”Vi-l primesc numai c-o condiție: să mi-l duceți acasă. Dacă mă vede cineva pe mine cu brațul de flori crede că vin de la Sfatul Popular”. Am înțeles gluma și-am rîs cu toții.

În ora de muzică profesoara și-a făcut socotelile și ne-a spus și notele de la tezele la matematică. Spre marea mea mirare, aflu că că am 9 și-mi iese media 8! În oră am primit un fel de bilet de la N.L. (”Am avut remușcări de ceea ce ți-am spus aseară, dar am spus-o de dragul adevărului. O să caut să întăresc prietenia voastră și n-o să vă mai stingheresc”). Lia îmi scrie că fetele au observat că o dată merg cu ea, o dată cu N.L. iar o dată am mers cu amîndouă. Au rămas fetele trăsnite și nu știu ce să creadă. La aceasta i-am răspuns: ”Cu Lucia n-am nimic. Tu ești singura mea prietenă”. Diriginta ne-a sfătuit cum se pot păstra florile proaspete mai mult timp: învelindu-le cozile în vată și punînd o aspirină în apa în care stau. Ne-a mai spus despre evenimentul care se sărbătorește la mînăstirea Putna pe data de 3 iulie (un congres organizat de UNESCO). Diriginta ne-a sfătuit ca la serbare să venim în costum național. ”Uite, Druguș ar putea să vină: așa un flăcău chipeș...”. Ica mi-a făcut un  serviciu: m-a pus pe lista celor abonați (cu toate că nu-s abonat) numai să scap de teoriile dirigintei. În pauză vorbeam cu Toader și cu Geta Nichiforiuc, cînd, deodată, apare mama, destul de veselă. Mi-a spus că a venit să cumpere o valiză sau o sacoșă de excursie. Am adus vorba despre lucrul de la vară, dar nu e de acord. Mi-a pus tot felul de motive: că-i greu, că rup hainele și multe altele. Cică s-ar putea să merg la București. Prevedeam asta încă demult și m-am hotărît să nu merg nicăieri. Au rămas o serie de discuții pentru după masă.

La chimie, profesoara a primit, de asemenea, flori. În ora asta am scris în Jurnal. E destul de bine așa… A ascultat-o pe Lia, să-i dea media, dar la sfîrșitul orei am auzit că nu i-a dat-o. Mi-ar părea rău, dar mi se pare că ăsta-i adevărul: va rămîne și încă la mai multe obiecte! Doar să-i dea drumul în Consiliul Pedagogic, dar e foarte îndoielnic.

Ora de educație fizică am făcut-o în clasă. Fetele făceau o gălăgie infernală, iar profesoara abia se auzea printre ele. Cam o jumătate de oră am scris în Jurnal și-am ajuns numai bine pînă la ora asta. Lia mi-a scris în Album. Am primit un bilețel de la Lucia: ”Ar fi interesant de confruntat ceea ce ai scris tu în Jurnal cu ceea ce am scris eu...”. La niciunul dintre bilețelele pe care le-am primit de la ea n-am răspuns. Pe la sf orei de educație fizică Băimăcean a început să cînte niște cîntece populare. Și profesoara a spus că are o voce destul de bună. Așa ne-a distrat pînă cînd a sunat.

În ora de engleză Pop a făcut caracterizările asupra grupei noastre în acest an școlar. Pentru început a spus: ”Sînt mulțumit de activitatea lui Druguș, Albu și Gherasim. Mulți au învățat cu superficialitate”. Ne-a mai spus că a încercat să ne deprindă cu munca. Este singura clasă în care nu s-a muncit (în afară de cele trei cazuri amintite). Pentru vacanță ne-a recomandat odihnă, dar o odihnă activă. Ne-a recomandat să citim cărți din toate domeniile. Anii de liceu sînt cei mai pretențioși ani, anii în care se formează caracterul. (L.D.: referitor la trio-ul de mai sus, evidențiat de profesorul de engleză Pop, cred că merită o precizare: în primul rînd, mă mir, acum, de nenominalizarea Doinei Hlinschi (X-F), fiica profesorului de română Neculai Hlinschi, o elevă care a strălucit cam la toate materiile ”umaniste”, care a urmat filologia și a ajuns o excelentă profesoară de limba engleză la Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău; în al doilea rînd, singura (din triou-l nominalizaților) care a confirmat așteptările profesorului Pop a fost Albu Dorina, o profesoară de mare succes la Liceul nr 2 din Rădăuți, pe care ea însăși l-a absolvit (succesul său se măsoară în zecile de absolvenți care au devenit, la rîndul lor, profesori de limba engleză); în ce mă privește, am ratat admiterea la filologia din București – notă mică la română! – , dar, din dragoste pentru filologie, am urmat, ani la rînd, cursurile facultății de Limba engleză de la Iași, fiind, uneori mai activ și mai implicat decît colegele ”cu frecvență, la zi”. Ca student la ”științe economice”, făceam notițele de curs în limba engleză, iar în anul trei (1970) am devenit ”traducător” al unor tratate de economie occidentale în cadrul catedrei de ”Doctrine economice” condusă de profesorul și rectorul Mihai Todosia. Cunoașterea limbii engleze mi-a fost foarte utilă în activitatea mea de cercetător la Academia Română (filiala Iași) (1971-1975), apoi în cadrul carierei didactice (am predat în limba engleză la ULIM Chișinău, între anii 1993 și 1995) dar și de cercetere (participarea activă și conducerea unor organizații științifice internaționale, publicare de articole și cărți în limba engleză etc.). Profit de context pentru a aduce un omagiu, tardiv dar binemeritat, profesorului Pop care trăiește acum în Germania, pentru tot ceea ce a făcut pentru noi; în fine, dar nu în cele din urmă, cel de-al treilea nominalizat al analizei făcute de profesorul Pop, Gherasim Toader a devenit un profesor universitar și manager academic de mare succes (Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iași și Universitatea ”George Bacovia” din Bacău, unde activează și în prezent). Despre colegul și prietenul meu (prietenie care durează de 55 de ani) Toader, am scris pe acest blog un articol intitulat ”Toader”. Timpul, însă, a dovedit un paralelism cvasiperfect și definitiv între Toader și limba engleză. Peste cîteva zile Toader va împlini 69 de ani, ocazie cu care colegii și prietenii îi transmit și îi vor transmite ”La mulți ani sănătoși!”. În fine, rog colegii care țin legătura cu profesorul Pop să-i transmită aceste rînduri de recunoștință și de probare a roadelor pe care orice profesor în înaltă calitate le așteaptă de la cei îndrumați de el.).

Azi la școală am cules dintr-un Album următorul ”Cîntec” care mi-a plăcut:

  1. O mie de scrisori îmi amintesc de vremea ceea/ De cînd umblam prin școli și mă-ntrebam ce e femeia. Refren: Unde mi-e gașca de-altădată cu care-o făceam lată prin cîrciumi colindînd/ În loc de gașca de-odinioară femeia mă omoară, mă bagă în mormînt
  2. Cu sticla-n buzunar și Mărășești din pachete/ Nu mai știam cînd vremea trece fiindcă umblam hoinar. Păcat… (refren)

Știu numai refrenul să-l cînt.

Cînd am ajuns la internat, mama mă aștepta aici. A cumpărat un geamantan gri – 153 lei. După ce-am luat masa, am luat cheile de la Prandea, am scos valiza din sala de valize și-am dus-o în dormitor. Aici am bucșit-o cu toate rufele și perna. Pe la 2.30 – 3 am mers la autogară. M-am înhămat la cele două valize care sînt destul de grele. Noroc că m-a ajuns Costică din urmă și m-a ușurat de-o valiză.

Toader a fost la film la 7N. Costică s-a întîlnit cu Geta. Eu am stat cu mama pe bancă pînă la ora 5. Mi-a lăsat bani să plătesc restul de excursie (60 lei) + 10 lei biletul la autobuz, 10 lei datorii, 7 lei să cumpăr o carte. Total 87 lei. Mai aveam eu 15 lei, așa că aveam bani berechet (100 lei). La 5 m-am dus la librărie și am cumpărat ”Dicționar frazeologic român-englez” – o carte foarte bună și ultimele numere de ”New Times”. Am plecat cu Simeria și cu H.N. pînă la internat. Aici nu se făcea meditație. Haiuță dădea indicații orchestrei formate din Cazacu Gigel (acordeon), Ciubotaru Mircea (fluier) și Atănăsoae Ctin (solist și baterist). Peste cîtva timp a sosit și Gherasim în meditație. Ne-am înțeles să ieșim în oraș; chiar am pornit-o amîndoi spre ușă, însă Haiuță ne observă și ne întreabă: ”Unde mergeți?”. Îi spunem primul motiv care ne-a venit în minte: ”Să bem apă”. De nevoie am băut fiecare cîte-o cană de apă. N-am avut încotro și a trebuit să stăm pînă la 7 cînd s-a dat masa. Înainte de a se da masa am fost cu Toader pe stadion. Toader a fumat și, cînd am ajuns la internat, Haiuță ne-a mirosit, dar mă întreabă pe mine: ”Druguș, fumezi?” Eu: ”Nu!”. L-a chemat apoi și pe Gherasim și ne-a întrebat pe amîndoi: ”Cine a fumat?”. Toader a răspuns: ”Nimeni… (apoi, după o pauză) Eu am fumat!”. Haiuță: ”Așa mă, de ce nu spui?” și ne-a dat liber. Pe chestia asta mi-a plăcut.

După masă, Toader nu știu unde a dispărut. Cu mare greu l-am convins pe H.N. să vină cu mine în oraș și să mergem la film de la 8 la 11, la cinema ”Unirea”. I-am promis că-i împrumut bani, dar spre ghinionul nostru (căci era un film bun) nu mai aveau bilete și era cît pe ce să venim la internat. Pe drum l-am convins însă pe Simeria să vină la film. I-am împrumutat 3.50 lei (atîta a costat un bilet) și mi-a promis că la anul, pe 15 sept. îmi dă 5 lei (!). Am mers la cinema ”7N” și – nefericiții de noi – n-am avut parte de un film bun. După jurnal, timp de mai bine de o oră a rulat ”Vizita tov. N. Ceaușescu în regiunea Iași” și ”Vizita tov. N. Ceaușescu în regiunea Suceava”. După astea două completări a mai dat una  cu ”pictura și culorile”. O plictiseală de moarte, ce mai! Cînd a început filmul sovietic ”Cheile cerului” mi-a venit somn și după cîtva timp mi-am pus capul pe umărul lui Simeria și-am adormit binișor. Așa că nu numai că n-am văzut filmul, dar nici nu mi-a plăcut (emoticon zîmbăreț). Cînd am ieși de la film picam de somn nu alta. Afară însă – eu eram numai în bluză – aerul rece m-a înviorat complet. Am ieșit la ora 11. Am mers la internat f veseli, fluierînd marșul, fără să avem habar de ”bucuria” ce ne aștepta acolo. Spre marele nostru ghinion ușa de la dormitoare era încuiată. Haiuță ne-a făcut bucata: s-a încuiat în dormitoare și a avut și grijă să ascundă cangea și scara și ne-a lăsat pe drumuri. M-am învîrtit cu Saima în jurul internatului, dar degeaba; nu ne mai rămăsese nimic de făcut. Nici nu era ora 12 cînd apare și Gherasim și se alătură nenorocului meu. Mi-a spus că Mircea e la blocuri, cu Felicia, iar Costică e tot acolo și discută cu Natalia. Văzînd care e situația, m-a luat și pe mine și-am mers într-acolo. Toader mi-a povestit cum s-a întîlnit cu un milițian și la întrebările acestuia i-a trîntit niște răspunsuri minciunoase care l-au scăpat dintr-o mare încurcătură. Costică mi-a povestit ”aventurile” lui de azi, cu Oltița (a sărutat-o). Am mai stat noi acolo în spatele unui bloc, stingherind locatarii, apoi ne-am împărțit. Toader a rămas acolo cu Natalia. Mircea s-a dus cu Felicia, iar eu cu Costică ne-am plimbat un pic pînă ne-am întîlnit cu a doua pereche (Mircea cu Felicia). Am intrat în holul unui bloc (unde locuia F.). Am pierdut vremea aici pînă la ora 1 (după miezul nopții) cînd F n-a mai vrut să stea și s-a dus la culcare. Noi trei (eu, Costică și Mircea) neavînd ce să mai facem, am luat-o frumușel spre gară. L-am anunțat și pe Toader unde ne poate găsi și în cîteva minute am și fost la ”unchiu-n gară”. De data asta, unchiul n-a mai fost așa de ospitalier. Sala de așteptare gemea de lume. Aici era un miros îngrozitor, aspru, care te zgîria pe căile respiratorii. De voie de nevoie, am stat un timp în picioare, iar după ce a venit trenul de ora 2 am găsit și locuri. Ne-am întins pe niște bănci să dormim, dar imediat au venit niște călători foarte harnici la vorbit și nu ne-au mai lăsat să dormim. Totuși pe la 2.30 am adormit și ne-am sculat la 4.30. Soarele era sus pe cer, dar aerul era încă rece. (va urma)

Liviu Druguș

Pe mâine!