liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive lunare: martie 2018

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 456. Duminică 1 aprilie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (7)


Pentru că audiența de care are parte blogul meu nu este una impresionantă (ba, dimpotrivă) am considerat de cuviință să informez direct principalele ”personaje” implicate în povestea plagiatului și autoplagiatului acceptate și promovate de revista ”Scriptor” din Iași. Prin urmare am trimis cele 6 episoade anterioare atât redacției revistei ”Scriptor” (revista plagiatoare) cît și redacției revistei ”Tribuna” (revista din care s-a plagiat). De asemenea, am trimis aceste materiale și Primăriei municipiului Iași – instituție care sprijină financiar apariția revistei (în mod indirect, instituția amintită – neluând nici o măsură disciplinară asupra revistei plagiatoare – sprijină plagiatul). Am trimis semnalarea respectivă și unor membri din Colegiile (zise ”de onoare” și ”consultativ”) care ”patronează” (vorba vine) activitatea revistei ”Scriptor” (Maria Pilchin, Ana Blandiana, Ion Pop, Cristina Hermeziu, Emilia Chiscop). Conform principiului arhicunoscut: ”Cu cît e mai mică mintea, cu atît este mai mare îngîmfareaPrimăria Iași și revista ”Tribuna” de la Cluj n-au răspuns. Nici autorul plagiat, Dumitru Velea, nu a mai răspuns. Nici onorabilele nume din lista care compune Colegiile amintite. Din motive încă neclare, redacția revistei ”Scriptor” prin persoana coordonatorului revistei, dl Lucian Vasiliu, a răspuns semnalării mele. Răspunsul merită analizat deoarece este unul simptomatic pentru o revistă care nu dă doi bani pe principiile de moralitate care ar trebui să guverneze activitatea oricărei publicații.

Dar înainte de a publica și analiza răspunsul revistei ”Scriptor” voi reproduce textul scrisorii mele de semnalare a plagiatului comis de profesorul universitar (pensionar) Traian Diaconescu.

Plagiate în serie. Revista ”Scriptor” din Iași promovează plagiatul și autoplagiatul. Pînă cînd?

Motto:Nu tupeul hoților mă înspăimântă cel mai mult, ci aplauzele celor furați

Valeriu BUTULESCU

Revista ieșeană ”Scriptor” beneficiază de suportul financiar al Consiliului local Iași și al Primăriei Iași. Fiind subvenționată din bani publici, revista se vinde la un preț incredibil de mic (4 lei un număr care are cca 150 pagini!). Dar acest cadou făcut ieșenilor din banii ieșenilor pare a fi un fruct otrăvit atât timp cât redacția revistei, Colegiul de onoare (care onoare?) și Colegiul consultativ promovează sau cel puțin acceptă articole (auto)plagiate (ca să fie revista plină, mare și multă). Concret, un articol semnat de Traian Diaconescu, (publicat în nr 1-2, ianuarie-februarie 2018, pp. 50-51) este un plagiat după un autor din Petroșani (Dumitru Vela) care și-a publicat articolul în revista clujeană ”Tribuna”. Mai mult, același articol (deja un plagiat) semnat de Traian Diaconescu a fost publicat anterior și în revista ”Studii eminescologice” care apare la Cluj (în acest caz avem de-a face și cu un autoplagiat, autorul și redacția revistei ”Scriptor” neprecizând că articolul nu este unul original, ci este o simplă preluare a unui articol publicat anterior într-o altă revistă. În cazul în care redacția a plătit acest articol ca pe unul original ne aflăm în fața unui abuz, respectiv ”primirea de foloase necuvenite” de către un autor. Cred că oricine citește reviste literare/ de cultură poate sesiza cu ușurință furăciunea auctorială și redacțională și este în drept să reproșeze Consiliului Local Iași faptul că se cheltuiesc bani publici (obținuți din impozitele date de contribuabili) pentru o revistă care acceptă și promovează plagiatul, neonorând pretențiile elitiste ale culturii ieșene. Oricine poate citi și vedea (inclusiv pe internet) că ne aflăm în fața unui caz simultan de plagiat și de autoplagiat, fapt care trebuie să dea de gîndit responsabililor care ar trebui să răspundă la întrebări ca: finanțăm cultura sau incultura? finanțăm valoarea sau impostura academică? Demonstrarea plagiatului este făcută în cele șase episoade dedicate acestui subiect pe blogul www.liviudrugus.wordpress.com (episoadele 410, 411, 412, 413, 414 și 425).

Se știe că cine plătește comandă muzica. În consecință, Consiliul Local al municipiului Iași este perfect îndrituit să ceară ferm ca redacția revistei să nu abandoneze etica profesională, să nu promoveze sub nici o formă plagiatul și autoplagiatul. În caz contrar, aș sugera revistei să-și schimbe numele din ”Scriptor” în ”Transcriptor” (pentru că doar transcrie articole publicate în alte părți) și să renunțe la a mai asocia Consiliul Local Iași și Primăria Iași cu furtul intelectual (inevitabil, și unul material).

 

Consider că este posibil și necesar ca printr-o Hotărîre a C.L. Iași, (care ar putea lua și forma unei inițiative legislative susținută de TOȚI parlamentarii ieșeni care doresc să contribuie la diminuarea corupției din România) să se instituie obligația ca orice publicație subvenționată să includă, printre cerințele minimale de publicare, următoarele (reiau din textul publicat pe internet în serialul ”Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit. Episodul 425 din 1 martie 2018”. Precizez că textul are și cîteva mici modificări față de cel publicat la 1 martie.): ”prima condiție a acceptării unui text (articol, studiu, carte) spre publicare trebuie să fie semnarea ”Declarației de non(auto)plagiere”. Printre sancțiunile posibile în caz de constatare a faptului că articolul a mai fost publicat de autor în altă parte (autoplagiere/ conținut duplicat) sau că este preluarea ușor modificată a articolului unui alt autor (plagiere) ar putea fi: a) includerea autorilor plagiatori într-un registru național al plagiatorilor (există unul făcut de un clujean; se numește Asociația GRAUR și are adresa http://www.plagiate.ro/ ); b) în cazul în care redacția este sesizată despre infracțiunea numită plagiat să fie obligată să publice într-un număr următor explicații și să prezinte scuze adevăraților autori; c) autorul care a plagiat să aibă obligația de a restitui banii încasați ca folos necuvenit și eventual să plătească daune interese persoanelor lezate; d) instituirea obligației fiecărei redacții/ edituri de a preciza ca, în cazul în care articolul a mai fost publicat în altă parte, să se precizeze locul și data publicării, plus acordul editorului anterior de a republica acel articol (eventual cu mulțumiri). O inițiativă legislativă mai clară, mai elaborată și mai aspră se impune. Juriștii ar trebui să fie mai expliciți în privința definirii dreptului de proprietate intelectuală și a consecințelor ce trebuie suportate de încălcătorii acestui drept fundamental”. Aș mai adăuga aici și declararea plagiatorului ca persona non grata în redacția oricărei reviste care se respectă, fapt ce va fi notificat de orice revistă care va face dovada acestui simț elementar al onoarei. Ministerul Culturii (dacă mai există așa ceva) să aibă, prin lege, o pagină dedicată plagiatului, plagiatorilor și celor care acceptă sau încurajează plagiatul. Plus de asta, sugerez membrilor Consiliului de onoare (Ana Blandiana, Emilia Chiscop, Cristina Hermeziu, Maria Pilchin și Ion Pop) dar și membrilor Colegiului consultativ (Florin Cîntic, Bogdan Crețu, Ioan Holban, Alina Hucai și Simona Modreanu) să condamne plagiatul semnalat mai sus și, eventual, să se disocieze de o revistă care practică și promovează plagiatul.

 

Senatorii (melcilor) au decis (în 2015) că plagiatul nu este infracțiune și nu poate fi inclus ca atare în Codul penal. Iată și rezultatul: plaga plagiatului se răspîndește epidemic, vânjos și voios, iar presupusele ”modele de urmat” (în fapt, plagiatori ordinari) se vor multiplica indefinit strivind definitiv orice pretenție sau speranță ca Iașul să fie o capitală a culturii române. Dar mai există vreun Comitet de Etică jurnalistică/ publicistică în România? Înțeleg că hoția este (ca și) legiferată la noi, dar morala publică, bunul simț și onoarea de breaslă chiar sunt specii pe cale de dispariție?

Cu mare tristețe,

Liviu Druguș

P.S. Reproduc, în continuare, cele șase episoade care devoalează plagiatul și autoplagiatul comise de Traian Diaconescu cu acordul tacit al unor persoane (i)responsabile din cultura ieșeană. (L.D.: au fost anexate cele 6 episoade).

Aceasta a fost scrisoarea mea (cu ușoare modificări stilistice) către instituții și persoane pe care eu le consider (co)părtașe la păstrarea climatului de imoralitate care se vrea a fi definitoriu pentru (in)cultura ieșeană actuală. În episodul următor voi publica răspunsul, de fapt răspunsurile primit(e) din partea redacției ”Scriptor”.

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 455. Sîmbătă 31 martie 2018. Jurnalier juvenil vindecat în timp util (2)


Motto: ”scrisul este cea mai frumoasă îndeletnicire, după citit” (https://adolescentisenzationali.wordpress.com/2013/12/13/scrisul-arta-terapie-eliberare/ )

La întrebarea ”de ce scrii?” o mare parte dintre răspunsurile date se învîrt în jurul ideii concretizată în trei cuvinte: ”scriu pentru mine”. Un FB friend, a opinat, nu demult, că ”asta o spun cei care se tem să nu cumva să fie criticați”. O fi și asta, dar într-o mică proporție. Pe la sfîrșitul mileniului trecut un cunoscut mă abordează și mă sfătuiește (prietenește, desigur) să scriu la ”Jurnalul național” (”știu că ai condei...”). I-am răspuns scurt (oarecum surprinzător și pentru mine) că ”scriu doar pentru mine și mi-e destul”. Meditînd apoi la răspunsul meu am realizat că într-adevăr așa era. Plăcerea de a scrie este o parte a nevoii de comunicare: cu tine însuți, în primul rând, apoi cu ceilalți. Las deoparte grafomania și iau în calcul doar grafofilia, plăcerea de a scrie, respectiv bucuria de a(-ți) găsi un rost (mai bun) prin scris. Cititorul atent a înțeles deja că apăr puncul de vedere al celor care mărturisesc că scriu pentru ei înșiși (în primul rând). Presupusul altruism al scriitorului care își macină sănătatea, timpul și banii scriind pentru cititorii săi este doar o formă de ”captatio benevolentiae”, nicidecum o realitate. Sigur, argumente pentru a scrie și a-ți face din asta un modus vivendi sunt multiple. Aleg unul dintre cele 17 enumerate de Andreea Băluțeanu la 10 martie 2017: ”Scrisul îți face cunoștință cu cea mai importantă persoană din viața ta. Cu tine! În mijlocul existenței trepidante, pierdem de multe ori contact cu sinele nostru. Uităm să ne întrebăm ce ne dorim, uităm cum să simțim și cum să visăm: scrisul te va pune în legătură cu toate aceste emoții care întruchipează frumusețea vieții. Așterne pe hârtie gânduri, planuri, obiective, și vei începe să conturezi un tablou tot mai clar al propriei identități, al reveriilor și al viitorului la care năzuiești.” (http://www.carteadelaora5.ro/de-ce-sa-scrii-nu-doar-sa-citesti/)

Jurnalierul juvenil care am fost cu mai bine de jumătate de secol în urmă se simte oarecum obligat să îndemne la terapia prin scris îndeosebi acum când libertatea s-a transformat (și) în dreptul de a face orice sau de a nu face nimic. Epidemia de sinucideri, de violențe și de agresivități asupra semenilor ar putea fi temperată de acest exercițiu al dialogului cu tine însuți care este scrisul. Nu mă erijez nicidecum în ”profesor de scris”, dar experiența pe care am trăit-o în utimele 177 de zile prin recitirea și transcrierea Jurnalului îmi permite să spun: da, a meritat efortul făcut în liceu, ținînd acest Jurnal, și ar fi meritat să nu-l întrerup. În ultimă instanță începerea acestui serial (infinit), cu 455 de zile în urmă, nu este altceva decît un răspuns la îndemnul interior de a ține un jurnal, adică de a scrie zilnic. Blogurile actuale nu sunt decît fostele jurnale intime făcute acum în văzul lumii. Pledoariile în favoarea scrierii zilnice/ jurnaliere ar putea ajuta câțiva nehotărîți să apeleze la acest ”medicament – drog” care este scrisul (și cititul) zilnic. Las, în continuare, spațiu pentru a citi și alte argumente. Practic, este o minibibliografie tematică care poate fi utilă mai întâi părinților și bunicilor în încercarea lor de a sădi (neforțat și necondiționat!) în copii plăcerea de a citi și de a scrie. Din unele linkuri am selectat cîte un pasaj-două care merită citit(e) cu osebire.

http://claratoma.exprimari.ro/scrie-o-metoda-speciala-de-terapie  ”Scrisul terapeutic poate imbraca forma unui jurnal, în care tu eşti sub lumina propiilor reflectoare în fiecare zi: ce faci, ce primesti, ce dai, ce simti, ce uiti, ce omiti, ce gandesti, ce visezi, ce indraznesti si ce nu. Un jurnal este o oglinda clara si speciala în care iti poti reflecata chipuri ce nu le cunosti inca, fatete pe care nu banuiai ca te compun. Un jurnal poate fi un aliat în calea devenirii tale autentice, un instrument la indemana, necostisitor si intim, cu ajutorul caruia te poti reconstrui, te poti recreea, te poti redefini… Tot ce trebuie sa faci este sa iti dedici timp, în fiecare zi, sa scrii în jurnal cu consecventa, atat cat imti nevoie si ceea ce simti nevoia. Lucrurile pe care nu simti nevoia sa le scrii azi ori eviti sa le asterni pe hartie, sunt poate lucrurile care peste o vreme va trebui sa le rezolvi oricum, în alte maniere… Chiar si cand ”taci” intr-un jurnal, acele spatii goale, acele foi lipsa în cronologia jurnalului, pot vorbi multe lucruri despre tine, când vei vrea sa le auzi..

 

http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/trup-minte-suflet/terapie-prin-scris-292108.html un jurnal bine făcut inseamnă clasicul jurnal, cel pe care il completăm zilnic, ne explică psihologul Ştefania Niţă de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie. Adică fără calculatoare, fără internet, fără bloguri, e-mailuri… „Terapia prin scris, pe de o parte, poate să ne detensioneze, dar, pe de altă parte, se poate constitui intr-un mecanism de apărare. Intr-o zi plină, acumulăm multe emoţii, tensiuni, conflicte interioare pe care nu le putem comunica direct şi de aceea le dăm frâu liber prin scris„, arată specialistul.

http://blacusens.ro/2017/03/de-ce-scriu/

http://www.ubers.ro/blog/terapia-prin-scrisul-de-mana/  Foarte bun material

http://dupaureche.ro/scrisul-terapie-pentru-suflet/  Scrieți, scrieți, scrieți!

https://robarna.com/scrisul-de-mana-ca-forma-de-terapie/ avantajele scrisului de mînă

https://cuvintelevindeca.wordpress.com/  avantajele scrisului de mînă

https://psihologinconcediu.ro/2015/04/30/scrisul-e-pura-terapie/ avantajele autoconfesiunii în scris

https://www.ionutdurbaca.ro/scrisul-e-o-terapie/ Bun!

http://www.holisterapi.ro/scrisul-si-dezvoltarea-genialitatii/ Niculina Ghorghiță

http://www.helpnet.ro/terapie-prin-scris.html terapia prin scris (inclusiv scrisori)

http://www.clicksanatate.ro/Terapia-prin-scris-te-scapa-de-stres_0_4607.html terapie prin scris

https://anascrie.ro/scrisul-ca-terapie/ invitație la autocunoaștere prin scris

https://caleacatrecarte.ro/este-scrisul-terapeutic/ Este scrisul terapeutic? Da!

https://books.google.ro/books?id=kxVtDAAAQBAJ&pg=PT53&lpg=PT53&dq=scrisul+ca+terapie&source=bl&ots=UfITfVzs4E&sig=-XoDkaVtDZJWH3Kyx_qEZyub_WY&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwjZva3GpoTaAhXOIlAKHVWfA8g4ChDoAQhpMAk#v=onepage&q=scrisul%20ca%20terapie&f=false Cioran: scrisul se transformă într-o formă de terapie inventată după gustul meu”. Vezi tot Cioran: https://books.google.ro/books?id=pSTpAwAAQBAJ&pg=PT51&lpg=PT51&dq=scrisul+ca+terapie&source=bl&ots=IeOcF8LODJ&sig=C0U3oON88t3HdOL0aQ9dHylJuXs&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwi-sKzRqITaAhVImbQKHX2cB-w4FBDoAQguMAI#v=onepage&q=scrisul%20ca%20terapie&f=false

https://books.google.ro/books?id=88o8DAAAQBAJ&pg=PT228&lpg=PT228&dq=scrisul+ca+terapie&source=bl&ots=WhjxpuKZ5X&sig=2bkt96lQocyJYR445IlCLRhBmqU&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwi-sKzRqITaAhVImbQKHX2cB-w4FBDoAQhAMAY#v=onepage&q=scrisul%20ca%20terapie&f=false Gigi Ghinea. Amintiri despre primul jurnal și scrierea terapeutică

Scriu doar ce simt…, iar scrisul a devenit terapie. Nu mă preocupă deloc rezultatul, ci doar actul în sine. Pentru că nevoia de exprimare e acută în prezent pentru noi toți”. (Gigi Ghinea)

http://ralucamarchis.ro/?p=1861 Scrisul e memoria mea. Ce este scrisul pentru tine?

https://www.antena3.ro/actualitate/social/scrisul-poate-fi-o-terapie-foarte-eficienta-315778.html  scurt și la obiect

https://www.purcari.wine/blogs/wine-blog/vin-seri-frumoase-cum-po-i-petrece-cea-mai-grozava-seara-de-unul-singur Terapia prin jurnal. Terapia prin jurnal, cunoscută și ca terapie prin scris, implică utilizarea terapeutică a unui jurnal cu scopul de a crește nivelul conștientizării de sine și rezolvarea conflictelor interioare. Conform Centrului pentru Terapie prin Jurnal din SUA, această formă de terapie este „folosirea intenționată a scrierii reflexive pentru a îmbunătăți sănătatea mentală, fizică, emoțională și spirituală”.

https://www.edutopia.org/article/mechanics-developing-writers-voice?utm_source=facebook&utm_medium=socialflow     Scrierea este un mușchi ce trebuie antrenat zilnic.

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 454. Vineri 30 martie 2018. Jurnalier juvenil vindecat în timp util (1)


Așa cum sunt trebuie să fiu căutat în ceea ce scriu, căci ceea ce scriu este rezultatul exact și chibzuit a ceea ce gândesc și vădAntoine de Saint Exupery.

Am încheiat transcrierea Jurnalului din anii de liceu cu un sentiment de ușurare (misiune asumată și îndeplinită!) dar și cu amărăciunea de a mă fi ”lăudat”, în ultima filă a însemnărilor mele de atunci, cu un comportament mizerabil față de o colegă și chiar față de diriginta mea care ținea mult la mine. Dar a scrie onest și exact ceea ce gîndești echivalează cu o oglindă în care te privești chiar în momentele în care scrii (dar și după aceea, recitind). Și atunci vezi monstrul/ sălbătăciunea din tine, oferindu-ți șansa suplimentară de a te cizela/ schimba/ civiliza/ vindeca. Da, cred că vindecarea vine și prin scris, mai exact prin spovedania făcută ție însuți despre grozăviile pe care ai fost în stare să le gândești/ faci. În loc să cauți soluții și vindecări în exterior le găsești în interiorul tău și le amplifici prin conștientizare.

Am găsit nenumărate declarații ale scriitorilor cum că scrisul este o terapie, că scrisul chiar vindecă și alină. Dacă nu experimentezi asta, atunci nu-ți rămîne în minte decât o simplă declarație a unui scriitor. Colegii de facultate care au citit Jurnalul mi-au mărturisit că nu m-au regăsit deloc în paginile Jurnalului, mai exact au spus: ”noi nu te știam deloc așa”. Asta înseamnă că după succesul de la Bacalaureat și insuccesul de la București și pînă la reușita la admiterea la Iași din aceeași vară a anului 1967 s-a petrecut o schimbare semnificativă. Pun această schimbare, în mare măsură, pe seama terapiei prin scris pe care am practicat-o timp de cca 1500 de zile. Evident, preocuparea de a scrie zilnic nu venea, atunci, dintr-o presupusă dorință de vindecare, ci era un exercițiu reflex, sădit cu grijă de mama mea și ambiționat de dificultățile de a păstra doar pentru mine cele scrise în Jurnal.

Dar scrisul amplifică și puterea autosugestiei, ea însăși având un potențial curativ uriaș. Cunosc o familie care și-a vindecat copilul școlar de enurezis nocturn pur și simplu punându-l să scrie pagini de caiet cu afirmația simplă ”cînd vreau să fac pipi, mă trezesc”. Mama mea a suferit, pe la 75 de ani, un accident vascular cerebral (AVC) care a dus la o ușoară paralizie a unei părți a corpului. Prima consecință era imposibilitatea de a mai scrie. Și tocmai scrisul era o recomandare medicală pentru a diminua consecințele bolii. Am găsit caietul în care mama a re-învățat să scrie. A început cu încercarea de a scrie literele alfabetului, dar o literă ocupa o jumătate de pagină de caiet… Și a scris acea literă de mai multe ori, până  a adus-o la o dimensiune rezonabilă. Apoi a continuat cu propoziții simple, scrise din ce în ce mai corect. În timp, consecințele AVC au dispărut, iar pe la 80 de ani mama a început să țină un… jurnal. Scrisul ei era unul deosebit de frumos, caligrafic aproape. Cu siguranță, această autospovedire i-a ajutat să treacă și peste alte necazuri. Despre terapia prin jurnal voi mai scrie.

Ceea ce vreau să spun aici este că scrisul ajută enorm în buna funcționare a creierului. Ar merita o cercetare serioasă asupra consecințelor nefaste pe care le va resimți întreaga omenire ca urmare a renunțării la scrisul de mână. În goana lor după studenți/ clienți universitățile au renunțat la probele scrise și orale, înlocuindu-le cu teste grilă (atît la admitere cît și la examenele de an). Lucrările de licență, la începutul anilor 70, erau acceptate doar scrise de mâna proprie! Dincolo de faptul că scrisul este și o oglindă a modului de gîndire a unui student, scrierea de mână era o bună modalitate de autocunoaștere și autovindecare.    (va continua)

Liviu Druguș                   

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 453. Joi 29 martie 2018. Jurnalul unui licean prostuț (175).


Vineri 14 aprilie 1967. Azi am dat extemporale la psihologie (despre temperamente și tipurile de activitate nervoasă). Am scris eu ceva. La română: ascultare – predare. La rusă – distracție. La geografie – idem. La engleză am dat extemporal pentru a ne lua de-o grijă (cîteva întrebări despre viața lui Jack London). I-am scris foarte bine și cu ”plusuri” i-am ajutat și Țucăi Vlonga.

După masă am primit o scrisoare de la mama (n-au bani). Imediat i-am scris o scrisoare pe trei pagini și am dus-o în oraș trimițînd-o prin Ileana Dănilă. Pînă seara am fost la Gavril Magopăț. Am luat de la el cartea ”Povestea scrisului” de Vladimir Colin. Pînă la 20 am citit multișor și văd că mă pasionează.

Sîmbătă 15 aprilie 1967.  Dimineața sport. În fiecare noapte dormim cu geamurile deschise.

La fizică a predat. La ed fizică am jucat handbal și-am tras la poartă. La latină a adus extemporalele. Din 3 mi-a făcut 4 și mi-a pus un 5. Deci, media 5! Cînd mă întreba ceva toată clasa se muncea să-mi sufle, dar pe mine mă apuca rîsul. Profesoara Badac: ”Băiatul ăsta nu este manierat!”. La istorie a ascultat toată ora. Am completat adeziunile și toată clasa e de părere s-o fac pe Herer în locul lui Sfichi (azi am început să strîng cîte cinci lei în loc de trei… Ceva iese!). La rusă – un extemporal copiat fin, cu fițuica (o bucată de foaie ascunsă în mapă). La biologie: extemporal (L-a prins pe Toader schimbînd extemporalul la chimie). Azi n-am fost la Pop. La 18.30 trebuia să mă întîlnesc cu T0 și n-a venit. Mi-a spus Lucia Hasna că s-a certat cu N. și că asta cu ailaltă vacă (Mariana G.) mi-au trimis o scrisoare pe adresa mea ca fiind din partea ei și să n-o iau în considerație. Fleacuri! Totuși o să mă răzbun eu pe ele!

Duminică 16 aprilie 1967. M-am sculat la 6.30. M-am spălat, am făcut o baie pînă la brîu și apoi la picioare. M-am ferchezuit și-am plecat în oraș. La 8 a venit mama și apoi cu dînsa am mers și-am luat masa la internat. Mama a luat bilete la Loto, iar eu lozuri. Acasă am desfăcut noutățile: pachetul din Anglia cu ”Dictionary of Quotations” și ”Essentials of English – 4 volume”. Cea de-a doua lucrare este foarte bună. Am primit scrisori din: 1. Cehoslovacia (Tineretul Cehoslovac îmi va publica adresa în numărul 6 (răbdare și… tutun); 2. De la John. Îmi trimite o poză și… palavre; 3. De la Shital o lamă suedeză și un ban 1 paisa – pătrat); 4. O ”scrisoare” de la alt indian căruia i-am scris pe 5 februarie. Mi-a trimis un Ghid al Indiei și o hartă f bună, dar scrisoare… ioc! Plicul era ferfeniță). După masă am fost cu mama la film: ”Un martor în oraș”. La 17 am fost și m-am pozat. Mama mi-a dat 100 de lei din care 50 pentru poze și 20 datorii. Seara am mai umblat prin oraș, am mîncat gogoși și am băut o bere cu Costică Lungu. Azi n-am mai avut timp să fac corespondență fiind prea obosit. Azi  – o zi nu prea frumoasă. M-am culcat la 22.

Luni 17 aprilie 1967. M-am sculat după 6: sport, baie.

La limba rusă a adus extemporalele: 5! Dar încaltea toată ora m-am distrat, am ascultat muzică ușoară la aparatul lui Atănăsoae (Electronica). Cînta destul de tare în timpul orei și profesoara a protestat slab. La ed fizică – fotbal (ușurel). La chimie a predat toată ora și ne-a adus extemporalele: 7! La dirigenție s-a vorbit despre banchet și altele. Ne-a învoit la matematică pentru a merge să facem radioscopie. La 17 pentru băieți rezultatele au fost gata. Am mers în oraș și am luat o gogoașă (crăpam de foame!). La masă am mîncat tot. Directoarea m-a făcut atent: să dai extemporal la fizică pe 7! (L.D.: Cîteva precizări se impun. În urma eliminării de la internat pentru acea reclamație colectivă trimisă la ziarul ”Zori Noi” din Suceava (eu fiind inițiatorul revoltei) conducerea liceului meu m-a primit să iau masa la cantina Internatului de fete, adică a Liceului nr 2. Mai mult, masa noastră – eu cu Toader – era în sala în care mîncau profesorii. De aici și desele mele dialoguri cu directoarea Vanda Mincu, o doamnă pe care am apreciat-o mult și care ținea la mine). Diriginta mi-a dat și ea un sfat în privința relației cu profesoara de fizică, Ciobanu: ”Să nu-i spui nici o vorbă!”. De la 16 la 18.30 – ședință plenară de UTC la care, de bine de rău, nu m-am plictisit. Am avut ceva de semnat. Profesorul Drancă (matematică) a glumit: ”Druguș a mai semnat…” (cu referire la scrisoarea către Zori Noi, cap de listă la semnatari fiind eu). Toader are ceva divergențe cu N. (sau mai bine zis invers…). Seara pe la 22 ne-a găsit foamea; am mers la grădina de vară de peste drum și-am halit cîte două gogoși.

Marți 18 aprilie 1967. Zilele nu-s urîte, doar un pic înnourate și mai bate vîntul. S-a hotărît să se adune cîte opt lei pentru cadouri de sfîrșit de an la profesori. Pentru azi citisem numai la fizică și cînd colo ce s-antîmplat: la latină mă ascultă (știut…) și apoi ne dă extemporal (idem). La fizică am scris binișor (energia nucleară). La română extemporal (”Teme ale poeziei noi”). Numai ”bărbi” i-am tras. La socialism: extemporal: ”Baza și suprastructura societății socialiste”. Puțin a lipsit să dăm și la istorie unul…

Azi am strîns 130 lei pentru cadouri. După masă, de la 14.30 la 16.30 am văzut filmul ”Notre Dame de Paris” – un film bun. După asta am fost la masă (lapte cu macaroane – rahat! + o Eugenie). Ne-am cumpărat un colac de 3 lei. La pozar am plătit 35 de lei în loc de 25 (m-a fraierit…). I-a venit lui Dorin Simota scrisoare din Filipine. Ieri am vorbit cu Oprea ăla de-a IX-a Are vreo 80 de corespondenți. Pînă seara la 21 am reușit să-mi citesc odată la obiecte, să scriu Jurnalul și să fac sport. A început să plouă!

Miercuri 19 aprilie 1967. La geografie ne-a mai dat un extemporal. Slăbuț.  La matematică – idem. ”Timpul și măsurarea lui” (i-am tras o barbă). La română ne-a adus al treilea extemporal. Culmea: 7! Dau extemporale din ce în ce mai proaste, iar notele sînt în creștere. La biologie a predat și ne-a adus extemporalele: 8! La limba rusă a fost un haios întreg. Veseli și toate cele bune.

După masă de la 15 la 17  am fost la film: ”Primul an de căsnicie”. Am avut de învățat multe de la acest film (am vîrît la cap). La 18 am fost la masă. Pentru mîine n-am citit la nimic. M-am culcat foarte lejer. Seara am făcut sport și ne-am culcat cu geamurile deschise. Noaptea a fost grozav de frig și ne-au durut măselele. Ziua e cald, dar seara… cred că a nins fest la munte și de-aia. Azi Simota a primit o scrisoare de la o prietenă a Natașei, Lena.

Joi 20 aprilie 1967. Azi am suferit și eu de măsele… La socialism a adus extemporalele: 5,5! Apoi a mai dat extemporal la jumate de clasă. La fizică a predat toată ora. La română ne-a dat planul la o lucrare scrisă: ”Rolul presei în dezvoltarea literaturii române”. La istorie a vrut să ne dea extemporal. Un NU puternic i-a tăiat pofta… La chimie n-a dat extemporal, ci a predat și a terminat cu materia! La engleză a ascultat pe penultimii rămași fără notă apoi a predat ultima lecție. La masă, directoarea m-a întrebat cum am dat extemporalul la fizică. ”Pe-un 6” zic. Mi-a spus apoi Ștefan că am 5. Îs bun! De la 15 la 17 am fost la film (cu un bilet fals): ”Warlock”. Mi-a plăcut. La 17.10 m-am întîlnit (întîmplător) cu diriginta și cu Nenati Lucia + Vica Ursaciuc. Am cumpărta cărți de 173 lei (rotund 180), panglici (9 lei) și celofan (16 lei). Ce mai tura vura, am rămas și eu cu vreo 50 de lei. Mi-am spart fruntea într-un colț de geam (LD: am și acuma semnul ăsta de bună purtare…). Au fost Nenati Lucia cu diriginta, Gozec și Telucu pe aici. Seara am cumpărat un colac de 3 lei, parizer de 5 și-un lichior de mentă de ne-am înveselit.

Vineri 21 aprilie 1967. Azi am avut un singur extemporal și nici pentru ăsta n-am învățat (ext. anunțat). La rusă ne-a luat prin surprindere și ne-a dat și ea extemporal cu întrebări foarte simple: locul și data nașterii, cum te cheamă, vîrsta părinților și ce vrei să devii. Aici, la ultimul punct fiecare a scris aiurea. Gozec: futbolist; Gavril – Aktior; Vlonga – Șafior; eu – domorobotnic (casnic). (L.D.premoniția mea s-a împlinit: acum sunt un domorobotnic total). La română a ascultat. La geografie am avut ultima oră de curs. I-am înmînat tovarășei profesoare Dumitrașcu cadoul și-am invitat-o la banchet (eu! – care nici nu cred că voi veni!). Media la geografie: 7,5.  La psihologie am dat extemporal din ”caracter”. N-am știut… La primul extemporal am 9. La engleză a adus extemporalele (am 9: emoticon supărat și nervos). Pe la 13.15 am făcut ultima adunare din viața noastră de elevi. Au plecat mai bine de-un sfert. Nenati Lucia a făcut procesul verbal. Materialul a fost foarte sumar. Apoi am trecut la punctul doi al ordinii de zi: primirea de noi UTC iști: Gozec Victor, Burciu Rodica, Șcheianu Gabriela, Băimăcean Elena și Teleagă Viorica.  La urmă… m-am dizolvat și… trei zile va sta clasa fără șef!

Am mîncat bine la masă. Acasă am primit o scrisoare de la Mariana Marinescu (București). Mă bucură scrisorile ei pentru că mă distrează; scrie f lejer și comod. Asta-i a doua scrisoare la care încă n-am răspuns. M-am lenevit la scris. Am încercat să învățăm în parc. N-a mers. Acasă am mai citit un pic, apoi Toader a spus că vrea să se revanșeze și dă o bere la Grădină. Mergem la internat și jucăm un fotbal. Apoi baie. Apoi masa. De la masă – acasă. Pe drum îl văd pe T0. Ne-am înțeles din ochi că trebuie să ne întîlnim… M-am descotorosit de Toader și cu greu ne-am întîlnit … ca să-mi spună să vin mîine dimineață la 6.30. M-am întîlnit apoi cu Ica. Mi-a dat 3 lei și-am luat un colac, apoi am condus-o acasă. Telucu a făcut cinste seara asta: cîte o bere la Ospătărie. Seara am făcut cu Toader un plan pentru 25 aprilie 1967. Ne-am culcat la 1 fără să fi învățat.

Sîmbătă 22 aprilie 1967. Zilele trec cu repeziciune. Dimineața m-am sculat la 5, m-am spălat, apoi am scris Jurnalul pe ieri și la 6 am fost gata.  Pînă la 6.15 am învățat la fizică. Dar culmea! La Complex nu era nimeni. Ce i-o fi de cap omului meu?

Am halit și-am mers la școală. La fizică am dat un extemporal foarte bun.  (cîcarea Troiei!). La ed fizică am tras la poartă și ne-a pus note la ”handbal”. Dom Nicu Velniceru (gazda noastră) a refuzat să ne lase camera pe marți. Paștele și dumnezeii!. La latină am cinci în ultimul extemporal. Nu mă mai deranjează nimeni. La istorie: extemporal: politica externă. I-am dat un extemporal făcut acasă (pe un 7). La rusă m-am distrat nevoie mare. La biologie a fost ultima oră și N.L. (Nenati Lucia) i-a dat cadoul. Apoi am dat extemporal. Ne-a dat sfaturi pentru viață. După masă, de la 16 la 18 am fost la pregătire la Pop. Toader a stat acasă. Am schimbat o carte ”Eisenstein” de 18.50 cu una de 7 lei. Eu am pus 9 și Toader 11 și-am luat un lichior de portocale care ne-a indispus. A participat și Telucu. Eu m-am culcat, iar ei au mai luat cîte o bere la Grădina de vară.

Duminică 23 aprilie 1967. Aseară ne-am culcat la ora 21. Azi dimineață ne-a trezit Costică Lungu pe la 9 și ne-am dat jos din pat pe la 10. Pe la 11 am fost prin oraș și-am halit ceva. La 12.30 s-a dat masa. Toader a fost la film (”Diminețile unui băiat cuminte”). Eu am stat acasă și-am dormit de la 13 la 16. Al naibii somn. M-am sculat, am citit presa (”Noi reduceri de prețuri”) am ascultat un meci, am citit cîte ceva din cărțile primite din Anglia, mi-am făcut ordine în corespondență, iar de la 19 la 24 am făcut corespondență. Am scris: 1) o c.p. acasă; 2) Marianei Marinescu (București); 3) Radio Moscova; 4) și 5) două cluburi internaționale din SUA; 6) lui Shital (India) – i-am pus în plic și vedere de pe Dunăre, una de la Mamaia și poza mea. Și 7) lui John (i-am pus în plic 25 de țigări care au încăput foarte bine, dar nu știu cum o să ajungă. (La toate aceste scrisori n-am mai făcut copii – îmi lua prea mult timp). A scris și Toader la cele două cluburi din SUA. Afară plouă, ninge, frig. Pînă aproape de ora 1 am scris în Jurnal. După ce-am terminat de scris în Jurnal, m-am apucat de lecția la limba engleză!

Luni 24 aprilie 1967. ”Aseară” m-am culcat la ora 3 dimineața. La 7 am fost în picioare. Prima oră: rusa. Este ultima oră de rusă din acest ultim an. Gozec i-a înmînat cadoul. Toată ora a fost veselie. În pauză am pocnit-o pe Mariana Gînsac de i-a dispărut rînjetul. Ora de educație fizică am făcut-o în sala de cor. A fost o oră de audiție. Tovarășa profesoară Bauman era în cancelarie. Am rugat pe cineva să o invite puțin pe coridor. I-am înmînat cadoul. A spus cu glas scăzut, foarte emoționată: ”Tocmai tu, Druguș…”. Apoi mi-a strîns mîna. (L.D.: Cititorii își amintesc, poate, de multele dialoguri neplăcute pe care le-am avut la ore cu această tînără, frumoasă, inteligentă și inimoasă profesoară. De unde și mirarea sa nedisimulată…).

În pauză, vaca de Mariana Gînsac i-a spus dirigintei Ruscior că am bătut-o, crezînd că gata, mă…. pe mine. Diriginta a stăruit să ne împăcăm și să-i sărut mîna! A fost un haios și-o hărmălaie la care au asistat toți reprezentanții ambelor tabere. Pînă la urmă a rămas așa… Eu: ”Tovarășa dirigintă, dacă-i mai dau două, îi trece!”.

La chimie am dat extemporal. Geta Broască i-a dat cadoul. La dirigenție ne-a mai spus niște note și medii, urmate de sfaturi pentru viață. La matematică m-am distrat cu fetele. Azi Puha (Elena) a împlinit 18 ani și ”a trebuit” să mă dau bine pe lîngă ea. Altă chestie! Magopăț s-a apucat de ghicit. Le spune prostii la moace și le ia bani. Eu sînt ”Cassa”. S-au strîns vreo 3-4 lei. În ora de engleză ne-a luat jos, în sala de cor, pe toți ”bărbații”. Au venit doi căpitani (unul Nițu).

(L.D. Aici se termină, brusc, însemnările liceanului Liviu Druguș. Nu am o explicație pentru această întrerupere. Pot presupune doar că a doua zi, marți, a trebuit să părăsim camera de la gazda de pe Calea Prieteniei nr 2. Nu-mi amintesc deloc ce s-a întîmplat și unde am locuit pînă la Bacalaureatul care urma să înceapă pe data de 20 mai 1967. De asemenea, nu am amintiri (în afară de fotografia postată pe FB) de la banchetul la care am participat. Pentru curioși pot adăuga cîteva amintiri despre ce a urmat în acel an. În primul rînd, ce doreau cei doi căpitani de armată? Erau recrutori de viitoare cadre pentru MFA (Ministerul Forțelor Armate) și ofereau condiții foarte avantajoase pentru cei care doreau să urmeze o facultate pentru ca apoi să activeze în armată. Oferta principală era pentru medicină și limbi străine. Se asigura transportul, cazarea și bursă pentru cei care acceptau oferta lor. Eu am acceptat-o și am repetat experiența nefastă de la Cîmpulung Moldovenesc. Eu oricum îmi făcusem planuri să fac facultatea în București, așa că… why not? Pe T0 (lt. Tudose) l-am refuzat cu oferta lui de a merge la ”școala de securitate”, dar pe căpitanul de armată Nițu nu. (În paranteză fie spus, pe T0 nu l-am mai întîlnit niciodată. După terminarea facultății am trecut pe la Miliție și am întrebat de el. Mi s-a spus că a murit – probabil a fost mutat în altă muncă: tocmai învăța și el engleza și i-am dat adresa de la International Book Fellowship din Londra care i-a trimis cărți și dicționare). Acum, după peste jumătate de secol de la ”contactul” meu cu ofițerul Tudose, înclin să cred că cele cîteva întîlniri cu el erau mai mult pentru supravegherea mea decît pentru obținerea de informații despre elevii care fumează… Pe scurt, nu m-am simțit ca fiind turnător, colaborator sau informator, ci un justițiar. Încercările ulterioare de a mă convinge să colaborez cu Secu s-au soldat cu refuzuri ferme din partea mea. Despre ele am relatat, pe acest blog, într-una dintre pseudorecenzii, așa că nu mai insist). Locurile pentru MFA erau separate de cele pentru civili, dar examenul a fost comun. Din cîte țin minte Facultatea de limba engleză avea rezervate două locuri pentru MFA. Nu știu cîți au concurat pe acele două locuri dar șansele mele de a reuși erau foarte mari. Terminasem BAC ul cu media 10 și în acel an s-a hotărît ca nota de la Bac să fie adăugată la notele obținute la admitere. Era suficient să iau un cinci la probele de admitere și media finală era de 7,50. Poate și din acest motiv am adoptat o atitudine excesiv de relaxată la probele scrise. Am obținut doar 4 la teza la engleză și 5 la teza la limba română. Neobținînd minimum 5 nu am mai fost admis la proba orală, care – credeam eu – era punctul meu forte. Nu exclud deloc o ”lucrătură” tocmai pentru a nu intra la oral și a nu reuși la admitere, vînzarea de locuri la admitere fiind o practică a acelor vremuri. Presupusul ”ajutor” promis de T0 a fost fie o vorbă în vînt, fie un ”ajutor” pe invers. În sala de examene am văzut lucruri greu de înțeles chiar și în zilele noastre. Am văzut în sală oameni mult mai în vîrstă decît mine și – un lucru care chiar m-a șocat – am văzut un tînăr de cca 25 de ani, cu o barbă neagră, mare și care, în timpul examenului și-a scos pipa, a aprins-o, a fumat tacticos fără ca cineva să-i facă vreo observație. E de înțeles cu cine a trebui să concurez – probabil fii de diplomați sau oameni din noua aristocrație roșie. Pe scurt, nu am reușit la Facultatea de limbi străine de la Universitatea București și urma să fac armata la termen integral (un an și patru luni). Această perspectivă m-a speriat destul de tare și am început să caut locuri la școli postliceale, doar pentru a scăpa de armată. Părinții găsiseră deja o școală sanitară la Botoșani și urma să mă apuc de învățat… Chiar atunci am primit o scrisoare de la prietenul meu Toader Gherasim care a lăsat deoparte visurile de a deveni silvicultor, actor sau marinar și a ales Facultatea de Studii Economice de la Iași (fostul ISE – Institutul de Științe Economice) unde a reușit cu brio. Mai rămăseseră 16 locuri pe care au concurat sute de ”neintrați” la alte facultăți. Obiectele de admitere: matematică și economie politică (cele intens ignorate de mine în liceu, fiind și la clasă umanistică). Am învățat aceste două obiecte întreaga vară și am reușit pe locul 18 la egalitate de note cu cel de pe locul 16…  La absolvirea facultății urma să fiu repartizat la Catedra de Economie politică la Disciplina Doctrine economice, dar anul 1971 a fost și anul în care stalinismul a fost coborît din nou din pod și multe libertăți au dispărut. Cenzura și dosarele de cadre au fost întărite. Dosarul meu nu mai corespundea pentru cariera didactică și am fost repartizat în cercetare, la Academia Română, filiala Iași. Am reuși să intru în învățămînt (la UMF Iași) în anul 1976 nefiind promovat pe post de lector, deși întruneam cerințele legale. Nefiind prieten cu Securitatea, bănuiesc că nu am primit aviz favorabil pentru promovare. Am început doctoratul în 1976, la București, dar 1n 1984 nu mi s-a aprobat susținerea publică fără nicio explicație. Am susținut teza (cu același conținut cu cel din 1984, mai puțin trimiterile obligatorii la documentele de partid) în 1996 și în următorii patru ani am urcat toate treptele carierei didactice. Mă pot lăuda că la începutul anilor 80 am propus (și culmea! s-a și aprobat!) reducerea cu 50% a orelor de Economie politică și introducerea unei discipline distincte – Economie sanitară (pe care după 1990, mai exact în 1997 am introdus-o la Facultatea de Bioinginerie Medicală sub numele de Economica Sănătății, alături de alte discipline, construite tot de mine: Managementul sănătății și Sisteme de sănătate comparate). Mai mult, am reușit să conturez (prin programa academică) secția de Managementul sănătății care avea ca scop declarat pregătirea viitorilor manageri de spitale, directori de direcții de sănătate publică (DSP) și specialiști în Ministerul Sănătății. Din păcate, imediat după plecarea mea de la UMF Iași (2004) proiectul meu (foarte necesar și azi) s-a destrămat. Mă bucur că am fost ales de către studenții promoției 2004 ”Profesorul anului” fiind singurul profesor nemedic care a primit acest onorant titlu. Tot cu titlul de răspuns la posibile întrebări mai precizez că în timpul studenției mele peste jumătate din timp l-am alocat cursurilor de la Facultatea de limba engleză, fiind foarte activ și pasionat de ceea ce învățam.

(Sfârșitul Jurnalului ținut de mine în perioada 1 martie 1963 – 24 aprilie 1967. Am transcris, timp de 175 de zile, conținutul consemnărilor făcute de mine timp de 1500 de zile în care am scris ceea ce mi s-a părut a fi demn de notat atât despre mine cât și despre cei din jurul meu: colegi, profesori, părinți, rude, oameni politici etc. Continui să cred că acest Jurnal are valoare documentară și că poate fi folosit pentru scrierea unui scenariu de film cu caracter memorialistic).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 452. Miercuri 28 martie 2018. Jurnalul unui licean prostuț (174).


Joi 6 aprilie 1967. M-am sculat la 6.30. Prima zi de școală din trimestrul III. La socialism a vrut să ne ardă c-un extemporal, dar am făcut ”gît” și ne-a trecut ora c-un plan de recapitulare. La fizică – predare (116 frade F = ? grade Celsius știind că 80 F = 100C și 16F = 145C. Aiurea!)

La română: extemporal din ”Caracterizarea lui Petru Arjoca”. Am scris 3 pg. (nu știu însă cît de bine…). La istorie s-au anunțat Gozec și Gavril (8). Mai trebuia să avem apoi chimia și limba engleză… Dar, luîndu-mă după spusele vacii alea de soră medicală (c-altfel nu i-aș zice) mergem cu toții la Policlinică, nu înainte de a avea scandal cu diriginta și în special cu Rebca. La Policlinică am stat pînă la ora 13 și, văzînd că nu se mai face nimic, am plecat acasă. De la 16 la 18 am fost la film: ”Între doi” – producție bulgară. Nu-i rău, ba chiar mi-a plăcut. La masă mergem la ora 18, apoi mici plimbări.

Ziua a fost senină și frumoasă. Numai eu – și numai la școală – sînt al naibii de indispus. În rest, merge…

Vineri 7 aprilie 1967. Am întîrziat un pic la masă și Marcu ne-a făcut ”scandal”. La rusă – predare. La română – predare, la psihologie – predare, la geografie – predare, la engleză – predare (am tradus eu cu Albu și cu D. Hlinschi lecția cu Mark Twain).

Azi am avut ”scandal” cu diriginta care a spus că ieri ”ne-am făcut de cap” ș.a. I-o trece!

Ora de chimie care trebuia făcută ieri am făcut-o azi (predare). La masă, haleală a fost cam slabă pe ziua de azi. Acasă am învățat pentru mîine, apoi o oră de destindere: volley.

Azi vremea s-a stricat în oarecare măsură. Cerul puțin acoperit și – ceea ce-i mai rău – bate un vînt tăios. Seara, după ce-am venit de la masă am recapitulat lecțiile la istorie, fizică, apoi am făcut la engleză tema pentru luni (nu știu cum – probabil din reflexele condiționate – seara pe la 20, cînd face dna Stela mîncare ne lasă gura apă, deși noi abia mîncasem la 18. 30) Azi au instalat băncile în parc.

Sîmbătă 8 aprilie 1967. Iar am întîrziat un pic la masă. La fizică a predat. La ed fizică am făcut un baschet de toată frumusețea. Am luptat din răsputeri (14 – 10 pentru noi). Eu am fost în echipă cu Neculai. A plouat și s-a făcut noroi. Cupșan a scris o ”epopee” pentru toți din clasă. A început cu mine: înalt, drăguț, dar cam gînditor în ultimul timp pentru că inima i-i bolnavă… Ha! Ha! Chestia asta m-a mai dispus un pic.

La latină eu cu Gozec n-am avut cărți și profesoara ne-a certat. La sf orei, profesoara: ”cine se oferă să aducă data viitoare cărți pentru Druguș șoi Gozec?” Foarte tacticos, ridic două degete, iar Gozec mă urmează. Profesoara a fost satisfăcută.

La istorie: extemporal de jumate de oră. Tema. Primul guvern de la 6 martie 1945 (Bun!). La rusă: ”Druguș, ai scris?” – ”Da, tovarășa profesoară!”  – ”Adu-mi caietul!” – ”Da nu-i la mine…, i-acasă”. Pentru asta, mie și lui Gozec ne-au pus data și ora viitoare ne ascultă. (cu un punct scăzut). La biologie, moșul ne-a vorbit mai mult din amintiri și mai puțin despre lecție. Am terminat orele la 14. Diriginta m-a întrebat de masă, apoi: ”E bine, te mai miști, iei aer.”.

Pînă la 16 am stat și-am tocit ”Light Downs upon  Johnny Casside”. La 16 am fost la Pop (cu Albu). Ne-a învățat cum să răspundem la I.B.F.  (International Book Fellowship) și ce cărți să mai cerem.(Pop i-a adus carte de engleză lui Albu – o să ne ceară materie nouă la admitere!). Azi n-am făcut lecție, ci numai dictare (eu 8 greșeli, Albu triplu!). Pop mi-a dat revista ”Czechoslovak Youth” nr 3. Are adrese proaste. Pînă seara am citit revista, apoi… ce-mi vine? să fac corespondență! Am scris în Anglia, la I.B..F. și în Cehoslovacia (lui Zdenek – i-am pus în plic 25 de bani și o vedere din Rădăuți). Apoi am făcut o comandă de 7 cărți la Cartea prin poștă. I-am scris lui Mircea și acasă, la Grămești. Scrisoarea către Zdenek am semnat-o Livius Drusus. De fapt, așa m-au botezat cei de la I.B.F. și Maura. Flora și-a publicat și ea adresa în Cz. Y.

Azi e o zi cam urîțică. Am reușit să mă culc la ora zero. Unde mai pui că azi e și sîmbătă….

Duminică 9 aprile 1067. Ne-am sculat la ora 8. N-am mai mers la masă. Lui Toader i-a venit de-acasă (halva + pîine). Pe la 11 am ieșit afară și am făcut un volley cu Simota Dorin și Toader. Merge grozav. La 12 am fost la masă apoi am mers pînă la Liceul 1 unde m-am întîlnit cu Costică Gutău (poate dă o cinste…). Dar ne întîlnim cu dom Nicu Velniceru care ne dă cîte-o bere. Nu-i rău. Apoi ne-am mai plimbat, am venit acasă, am halit zdravăn, am mai băut cîte-o bere din fodurile noastre și de la 17.15 am mers la Casa de Cultură. ”Teatrul de stat din Bacău” a prezentat ”Cîntec de inimă albastră”. Foarte bun. O satiră foarte usturătoare și ușor de priceput.

Seara am halit ultimele resturi de pîine și halva și-am fost f. sătui. Apoi ne-am dat pe învățat (știu la rusă și-un pic la chimie). La engleză mai puțin. Din revista dată de Pop (”Tineretul cehoslovac”) am ales o adresă din Qatar (țara asta n-am găsit-o pe nici-o hartă). Ne-am culcat la 22.

Luni 10 aprilie 1967. La l rusă cum a intrat profesoara în clasă eu cu Gozec ne-am și înființat la tablă cu cărticelele-n mîini, gata de ascultare. A ieșit și Neculai. Ne-a ascultat zdravăn și ce-i drept (e drept) nu-i păcat! Am știut. Dar ne-a scăzut puncte pentru că: 1. Aveam data dinainte; 2. N-am scris cuvintele (cu toate că le-am știut!) ș.a. Deci: Gozec 5, H.N. 6 și eu 7 (tot îi puțin!). La ed fizică am jucat zdravăn fotbal cu clasa IX-a și mi s-a rupt un tenis cu totul (a ieșit și cu bătaie). La chimie a predat toată ora (jumate chimie, jumate ALA. Degeaba mai dictează). La dirigenție s-a vorbit despre situația la învățătură pe trimestrul II. Promovați: 77.77%. ”Druguș! Ți-am pus 10 la purtare, dar…Hm!”. Am ales, împreună cu diriginta 5 elevi pe care să-i fac uteciști. La engleză mi se pare că a ținut cont că data trecută am răspuns și ne-a notat. După masă Toader s-a dus la ”Înainte de război”. A fost Telucu pe aici și ne-a mai zis cîte ceva. Și-a găsit o nouă ”Doină” (chiar așa o cheamă; este elevă în clasa X-a, Liceul 1). Seara nu ne-am săturat și pe la 20 am cumpărat un colac de 3 lei care ne-a prins foarte bine.

Marți 11 aprilie 1967. M-am sculat la 6 Am făcut sport (60 de flotări la geam), ”m-am grijît” (L.D. pentru nebucovineni: m-am îngrijit, adică m-am îmbrăcat îngrijit, curat, frumos etc). De la 7.20 la 8 am avut meditații la engleză. Prima oră: extemporal la latină. Ne-a dat o foaie cu texte și tradu dacă poți… Fiță (LD = fițuică) ioc! Îmi pasează Țuca Vlonga una; baba se așează pe banca din spate și – libertate gîrlă! Dar degeaba! N-am pompat pentru că n-am știut de unde. La fizică a predat toată ora și la urmă ne-a dat întrebări. La română: extemporal – ”Analiza literară a piesei Mielul turbat” de Aurel Baranga. Am scris patru pagini (cred că-mi dă 5, blegul). Îi știu lecția la perfecție. La socialism noi cei patru băieți am vrut să dăm extemporal dar proful s-a luat după majoritate și n-am mai dat. La istorie m-am anunțat (ca un bleg ce sînt) și am știut binișor, dar mi-a pus numai 6.

Azi – o zi înăbușitor de caldă. De duminică încoace e grozav de cald. Băieții vin doar în uniformă la școală. Seara la cantină: macaroane. N-am mîncat. T0 n-a venit. Pe la 20 am cumpărat cu Toader un colac de trei lei.

Miercuri 12 aprilie 1967. Se împlinesc cinci ani de la zborul lui Gagarin. La geografie: extemporalu! Slăbuțu! La matematică extemporalu! Slăbuțu! Unde mai pun că la sfîrșitul orei m-a văzut trăgînd cartea și mi-a zis: ”Druguș! Ai copiat mereu!” Eu: ”Tovarășa profesoară! Cea mai bună dovadă că n-am copiat o să fie însuși extemporalul!” (Palavre!). La română a predat. La biologie a questionat așa un pic, pe deasupra, apoi a predat. La rusă s-au făcut niște exerciții, dar noi am fost prea veseli ca să știm despre ce-i vorba. Ducem o viață cu Dolenciuc… Trimestrul II ne-am distrat mereu și media 6 a ieșit ușor!

Acasă am găsit două scrisori la care mă așteptam. De la Mariana (București) și de la Mircea. Mariana-mi trimite vreo cinci adrese (trei din SUA, una din Moldova și una din Franța). Apoi – palavre! De la 14.30 la 16.20 am văzut filmul mexican ”Juana Gallo” foarte bun și mi-a plăcut. Seara am pierdut timpul cu masa. Pe la 19 a fost diriginta pe aici și a văzut cum învățăm… Mai tîrziu mi-am dat seama că n-am învățat la socialism. M-am culcat la 22. Am făcut ”fițe” la fizică și chimie.

Joi 13 aprilie 1967.  A dracului zi, am zis eu cum m-am sculat (L.D.: deși nu credeam și nu cred în superstiții, am găsit de cuviință să afurisesc ziua de 13…). Ne-am sculat pe la 6.30 Am făcut 60 de flotări. Apoi baie, masă la cantină. N-am mîncat nimic, ci numai m-am enervat cu pîinea aia cleioasă a lor!

La socialism: extemporal (Legea transformărilor cantitative care duc la schimbări calitative). Slăbuț. La fizică: extemporal: cinci întrebări foarte simple. N-am ce face și manevrez fițuica. Vine profa. Arunc fițuica în bancă. Se uită în bancă: ”Ce-i asta?” Eu: ”Fițuică” Profa: ”Trei puncte scăzute! Trebuia să-ți pun 1”. Apoi îmi schimbă subiectul și-mi pune trei întrebări de te doare mintea (o lege, ciclotronul și toată structura nucleului). Dă-o naibii, că tot i-am scris! Mai multă vorbă decît fapte! M-a chemat diriginta. Nu m-am dus. Mă vede directoarea: ”Copii în ore, ai?”. La istorie a adus extemporalele: 7. Acel 6 din oral s-a transformat în 8. Frumos!. La chimie: extemporal. La Rebca n-a mers cu copiatul. M-a ținut în prima bancă și m-a controlat. Dar i-am știut. La engleză: extemporal. (L-am dat pe 10, ba i-am făcut și Țucăi Vlonga).

Pe la 17 a venit Mitică, fratele lui Toader (un litru de vermut și un litru de sifon). Leucă. La masă – veselie mare. Am fost pe la internat și am făcut un pic de gălăgie. Am intrat în sala de mese și ne-am așezat la masă în vechile locuri. Dom Țopa, stupefiat, nu mai știa ce să facă! Pînă la urmă a dat pîinea, am ciupit din ea și am plecat. Am ieșit cu Telucu în oraș. Cînd am trecut pe lîngă Gînsac Mariana și Doina Hlinschi le-am înjurat (merită).      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 451. Marți 27 martie 2018. Jurnalul unui licean prostuț (173).


(Ultimul trimestru de liceu și încheierea transcrierii Jurnalului liceanului prostuț)

Miercuri 29 martie 1967. M-am sculat pe la 7 și pînă la 8.30 am fost ”păpușă”. Am plecat cu autobuzul la 9.30. Pînă în Siret a venit și mama (mi-a cumpărat ”Analize gramaticale și stilistice” – 6 lei). Am ajuns cu bine în Rădăuți, pe la 11. Am lăsat valiza acasă și-am ieșit în oraș. La gazdă – o mizerie! Un adevărat șantier. Se zugrăvește, spală etc. În oraș mi-am reparat pantofii, m-am interesat de cantină etc. M-am întîlnit cu o serie de colegi (Neculai, Gozec și Gavril + Ica). Pe la 12.30 m-am întîlnit cu Toader. El se dusese la internat, dar, arătîndu-i condițiile de la gazdă (293 masa + 77 camera) = 308 lei/ lună, s-a hotărît să rămînă la gazdă. La cantina Liceului nr 2 ni s-a spus că mîncarea se va da de pe 1 aprilie. Am mîncat la ospătărie (10 lei), am văzut filmul ”Jandarmul din Saint Tropez” (încă patru lei). Foarte bun. Apoi: plimbări interminabile pe ruta gazdă-oraș-internat. Seara am avut un conflict cu trei bețivi și am rămas numai cu clănțăneala și bîrfa. Seara, T1 + N. au avut program ”special” numai pînă la 20.30 (N. este la internat acum. Dar au amîndoi noroc de ”moșu” care-i va ”ajuta” și-i va ”înlesni”… Nobilă atenție!). De la 20.30 la 22.45 am văzut filmul ”Cartea de la San Michele”. Un film foarte bun care m-a întristat și m-a făcut pesimist.

Joi 30 martie 1967. Dimineața, o cafea cu lapte la cofetărie. La școală am și început programul: două ore de biologie, apoi o oră liberă urmată de două ore de română. La acestea din urmă m-am cam făcut de baftă! La amiază: un prînz la ospătărie – 6 lei! Apoi ne-am dat pe citit la biologie și română. Dar cu mîncarea de la amiază n-am prea rezistat și în curînd a trebuit să mai halim niște colac. Cu ocazia asta am mai făcut un plimboi și la 19 am fost înapoi. Toader a fost la reuniune (internat). Vai de capul ei! (s-a terminat la 20). Ne-am culcat la 22.

Vineri 31 martie 1967. Ne-am  sculat la 7. Am luat un ceai la cofetărie și-am ajuns la școală la 8.02. Hlinschi era deja intrat la oră și n-am mai intrat. Am stat în(tr-o sală de) clasă cu Nenati Lucia (încerca să lege conversații, dar răspunzîndu-i morocănos și laconic s-a lăsat păgubașă). Cealaltă oră am intrat la ora de română (”Școala ardeleană”). La ora de biologie jumătate de oră am stat la cabinet (ne-a luat cîte o seringă de sînge). Am iar conflicte cu vaca de Gînsac. Albu a primit ”American Literature” from England. Azi e o zi urîtă. Am terminat orele la 11 și am ajuns acasă înainte de 12. Pînă la ora 13 am scris Jurnalul.

După amiază am fost și-am halit la ospătărie (7 lei) apoi am fost la film: ”Who shot L. Walace?”. Bun film. Apoi am venit acasă, dar foamea – mare tîlhar! Am luat o hotărîre: să mergem la internat. Aici am găsit ce-am vrut și ne-am pus burta la cale cu tot soiul de bunătăți: brînză de vacă, cozonac, mere… După asta, ne-am luat rămas bun și… roiul! Dacă miști și cauți – găsești! Cu de-astea ne mai ținem și noi ca să nu ducem foame.

La ora 19 am fost la fix (la întîlnirea cu T0): ”Ceva intersant?” – ”Nimic interesant!”; ”Ceva nou?” – ”Nimic nou!”. Am scris o singură pagină și aia cu ”nu știu”, ”nu cunosc” ”mi se pare” etc.

Azi e o zi a dracului de urîtă. A plouat și a nins mereu. De frig e frig și numai de plimbat nu e. Cînd am ajuns acasă îmi curgea apă din pantofi, balon, șapcă etc. M-am spălat pe picioare, mi-am spălat șosetele, iar pantofii mi i-a pus doamna (Stela Velniceru) în cuptor. Balonul pe aproape. Pe mîine n-am citit nimic.

Sîmbătă 1 aprilie 1967.  Dimineața am luat o cafea cu biscuiți (2 lei). La școală am avut două ore de biologie. Am stat iar fără chef și n-am răspuns nimic. Am dat totuși un răspuns fără chef la insistențele moșului (Zăicescu). Ne-a povestit despre profesorii lui.

Fetele au încercat să mă păcălească, dar nu le-a mers.

De la Biologie am vrut s-o întind, dar m-a oprit Telucu la timp (făcea Hlinschi scandal). După ore am mîncat la ospătărie. T1 s-a dus cu N. la film (eu am stat acasă și am citit). Pe la 17 am mers la internat să facem rost de haleală. L-am găsit pe Ilie Gherasim și – hai să-l exploatăm! L-am dus cu ”bombonica” (l-am ”cobzărit”) pînă ce-am scos de la el:  o franzelă de 5 lei, parizer + cîte-o cafea mare (de 2.50 lei bucata). Destul!

Azi a fost iar o zi urîtă, plină de umezeală și ceață. Pe lîngă toate, bate și vîntul!

Seara ne-am culcat mai tîrziu (pe la 23). Am învățat zdravăn ”Școala ardeleană” și pe Ion Budai Deleanu. Am avut chef de învățat și-am prin ușor. La urmă – procitanie! (verificare).

Duminică 2 aprilie 1967. Ieri a fost 1 aprilie, iar azi e de două ori pe-atîta!  Azi trebuia să facem trei ore de română la școală! N-am fost. Ne-am sculat pe la 8.30. Pe la 10 dna ne-a dat un ceai… (mulțumim, nu trebuia… dar a prins bine). La amiază am cumpărat (noi!) o pîine albă, 300 de parizer și o margarină de ne-am omenit un pic.

Azi am primit o scrisoare de la Mariana Marinescu! (pe adresa gazdei). Despre ea: copil adoptat, are noțiuni de japoneză, practică judo și karate.

După masă am ieșit și noi din casă. Am mers pe la internat (tenis). Pe diseară se pregătește o reuniune și la internat se agitau mai mulți în jurul unui magnetofon. Ne-a trimis Hamza pe la Storoj să căutăm și să aducem role (B.V. 28). Pe la 18 am ajuns acasă, Toader s-a ”șpițat” și s-a dus la reuniune. A venit pe la 21.45 și mi-a zis o chestie: a luat un pumn în falcă de la ”de-alde Gozec”. Am pregătit un plan de răzbunare…

Luni 3 aprilie 1967. Ne-am sculat la 8. N-am mers la pregătire primele două ore. Am halit la cofetărie. La școală am făcut numai o oră de biologie și – înapoi acasă! Am fost iar îmbufnat și țîfnos (Raif Ingrid, clasa XI-a F: ”Lui Liviu i s-au înecat corăbiile…”). Mă indispune pur și simplu cînd văd ”societatea” aia din a XI-a F.

La ora 13 am plătit masa pe două zile (15 lei). Apoi am halit la ospătărie (5,50). Am furat un coș de pîine…

De aici am mers la filmul ”Bătălie pentru Șanhai”. Nu-i grozav.

Acasă am găsit un pachet de-acasă. L-a adus cineva (probabil Huianu). În pachet am găsit ”Literatura americană”, o scrisoare de la Radio Moscova (două vederi și una cu Aeroflot), una de la Natașa (3 vederi și o insignă cu Kremlinul), încă o scrisoare de la Natașa în care a pus un disc din plastic flexibil care conținea patru cîntece ”ușoare”, de la Ali (Sudan) care mi-a pus în plic două vederi, o monedă de-a lor, poza lui (e jurnalist), de la Maura (o vedere din Trinidad, un ecuson, un calendar german) + de la mama cîteva rînduri. Așa corespondență mai zic și eu! Trebuie s-o iau tare și să le răspund la toți (azi, mîine). Placa de la Natașa nu-i grozavă… Azi am pierdut timpul cu scrisorile și am citit la română pînă la Alecsandri. M-am culcat la 22.

Marți 4 aprilie 1967. Încep să mă antrenez pentru ”karate”. Zilele astea trebuie să sosească scrisori din Trinidad, India și Scoția.

Ieri a fost senin dar a bătut vîntul și a fost frig! Azi m-am sculat la 7 fără 5 și la 7 și 10 am ieșit pe poartă… Dar graba a fost zadarnică. A trebuit să mai așteptăm o jumătate de oră (la cantină). Apoi ne-a făcut o masă pentru cei patru băieți care mîncăm aici la cantina fetelor, după care am mers la școală. La biologie am fost simplu asistent, la română – idem. (M-a pus să vorbesc despre ”Scrisoarea a treia” partea I-a. Ioc! Imbecila de Mariana G. mereu comentează și aveam o pornire grozavă să-i dau o palmă în plină mutră… Deocamdată e cam devreme.) Azi iar am fost ”țîfnos”. Stau singuratec, nu vorbesc cu nimeni și ”mogorogesc” – vorba lui N. Hlinschi.

La masă am halit bine (două ciorbe, tocană, 6 napolitane). Teddy a halit la ospătărie. La ora 18 am halit iar. Am schimbat la librărie cartea cu ”Admiterea în învățămîntul superior” pe ”Lobo – the king of Currumpon and other stories” + ”Scurte povestiri fantastice” (proastă). I-am tradus lui Pîrghie o scrisoare în limba engleză.

Miercuri 5 aprilie 1967. Aseară, după ce-am scruis Jurnalul am avut chef să mai stau și să mai scriu cîteva scrisori. I-am scris sudanezului (Ali), cubanezei (Maura) și rusoaicei (Natașa). Ăștia au fost cei mai principali. M-am culcat după ora 1: capul nu mă mai ajuta.

Dimineața la 7 deșteptarea. Am halit și – la școală!. Iar am fost trist fără vorbă prea multă. Albu, Vlonga și altele m-au întrebat: ”Ce ești supărat?” Eu: ”N-am chef”. La română s-a terminat materia. La biologie – idem. La ora 11 am fost liber. Mi-am cumpărat un pix cu pastă neagră, am pus scrisorile la cutie + timbre de 6 lei (10 lei).

După amiază am încercat să învăț lecția de zi la română. Am ieșit apoi în oraș să ne punem la ”punct”. Am luat o șocolată de 6 lei și-un cremșnit. La amiază am mîncat foarte bine.

Pe la 17 ne-am făcut un plan de bătaie (fără ghilimele, că e adevărat): cum să-l punem la punct pe numitul U. Traian care i-a umflat falca lui Toader. Ne-am luat cele trebuinciose (cuțit, pietre) și-am început urmărirea care n-a fost zadarnică. (Ne-am întîlnit cu Telucu, Gozec, Nușa Duzinski care ne-au minimalizat planurile. Totuși ne-am ținut zdravăn de el și l-am urmărit pe Bogdan Vodă: mergea spre casă. Pe drum a trebuit să ne ferim de M. Capitan. O dată am dat nas în nas cu el și l-am văzut la față… L-am urmărit binișor pînă pe strada Sirenei. Aici, la un petec de lumină am văzut că erau doi și fluierau să mai adune. Am stat pitulați pe după garduri, dar cînd am văzut că se îngroașă gluma ne-am lăsat păgubași. Cu doi – fie ei și cu stea-n frunte – ne-am fi descurcat binișor. Dar așa… Mai așteptăm pînă duminica viitoare cînd vine Mitică, fratele lui Toader. Am ajuns acasă pe la 21.15 și n-am mai stat mult și ne-am culcat. Ne-am făcut planuri căutînd să facem o treabă cu judecată căci e vorba de de o ”afacere” unde inamicul e f f numeros, viclean și bine organizat. Deoarece s-au prins că vrem să le facem festa acum se apără și se țin ciot. Tot orașul e împînzit de ei. Vagabonzii își fac de cap în oraș fără să le pese de de miliție, securitate, judecată, pușcărie. E vina acestora de marea libertate de acțiune a vagabonzilor…   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 450. Luni 26 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (172).


(L.D.: Ultima vacanță de licean prostuț: vacanța de primăvară din clasa XI-a. 21 martie 1967 – 29 martie 1967).

Marți 21 martie 1967. Aseară am rămas tîrziu să scriu scrisori. I-am scris buniței, Svetei (+ Liolea), Natașei și – ce-a fost mai greu – Marianei (Marinescu din București). M-am culcat la ora 1 destul de obosit.

Azi, în ora de latină s-au ascultat ultimele ”resturi” pentru o medie de 5. La fizică n-a dat extemporal. A făcut mediile. ”Druguș: 4,50. Deci, 5! Te-ai lenevit!”. La română a încheiat mediile (N-am putut merge la 11, la Complex). Apoi am făcut ½ oră de A.L.A. cu Zăicescu. Apoi am fost la film. Mariana și cu Doina mă strigă: ”Gangstere! N-ai un loc?” Eu: ”În pod! (…te-n sfîntu mă-ti!)”. Am văzut ”Dacii”. Mi-a plăcut foarte mult.

După amiază mi-am făcut valiza (Simion V. mi-a scos bilet de la ora 14) apoi am jucat mingea în curte și-n G de v (”Grădina de vară”) pînă la 16.30 (norocu – c…). T1 s-a dus în oraș (stă pînă la 20 să vadă ”Veac de iarnă”. La 17 m-am dus cu Telucu la Autogară. La 17.30 am plecat din Rădăuți și la 19 am ajuns acasă. În Siret m-am întîlnit cu Zina S. și-am mai schimbat cîteva vorbe. (L.D.: aceeași Scripcaru Melozina , colega mea de V- VII, despre care am mai făcut precizări). Acasă am stat la povești: situația la învățătură, bacalaureat, admitere facultate. Tata le vede negre… Am halit bine apoi m-am culcat în dormitor. A fost o zi faină…

Miercuri 22 martie 1967. M-am sculat cu ”La microfon – melodia preferată”. După tradiție, am început să inspectez toate: am  răsfoit amănunțit colecția de ”Moscow News” și apoi colecția de vederi și desigur, cea de scrisori. Le-am aranjat și pus la punct și sper ca și în vacanța asta, ca și în cea de iarnă, să nu treacă zi fără scrisoare. Azi am primit scrisoare de la bunița. Se interesează de locuință și psturi vacante (pentru mama și tata) la București.

Azi ziua a trecut cu astfel de fleacuri: citit ziare, cărți (”Geografia distractivă”) și scrisori. Seara, tata mi-a promis 100 de lei dacă fac exerciții la algebră. Cu toată strădania, nu le-am făcut. De altfel, chiar de le făceam, tot nu mi-o dădea.

Azi, o zi amărîtă, mohorîtă, posomorîtă și cum vrei să-i spui. Am stat tot timpul în casă, în sufragerie.

Seara mi-am alcătuit un plan de acțiune pe vacanță. Mi-am pus în program Bacalaureatul + ceva obiecte… Seara m-am culcat la 23 (Am ascultat Vorbește Moscova). Acum e 23.45 și mă pregătesc de culcare (cică Mircea a fost pe la București în drum spre Roșiorii de Vede).

(L.D: Inserez aici Programul meu de vacanță de primăvară, scris pe o foaie separată, găsită în Jurnal)

Vacanța de primăvară

23 martie 67

L română cl IX-a (3 lecții)

L română cl XI-a (doi scriitori: Liviu Rebreanu și Camil Petrescu)

L engleză cla X-a (Lesson One)

Biologie – capitolul I

Chimie (substanțe proteice)

24 martie 67

L română cl XI-a (doi scriitori: Bacovia + Topîrceanu)

L engleză clasa X-a (Lesson Two)

Biologie (capitolul II)

L română clasa IX-a (3 lecții)

Psihologie (De la Temperament pînă la Talent)

25 martie 1967

L engleză clasa X-a (Lesson Three)

Biologie (capitolul III)

L română clasa IX-a (trei lecții)

L română clasa XI-a (Sahia și Sebastian)

Socialism (materialismul dialectic)

26 martie 1967

Biologie cap IV pct 3.

L română clasa IX-a (trei lecții)

L engleză (Lesson Four)

Matematică (astronomie)

(scrisori, Jurnal, presă etc)

27 martie 1967

Biologie cap IV pct 3

L română cl IX-a

L engleză (Lesson Five)

L română )Sadoveanu)

Citit: ……………

28 martie 1967

Biologie cap V pct A Genetica

L română clasa IX-a

L română – Tudor Arghezi

L engleză (Lesson Six)

L română – Teatrul

L engleză: Shakespeare

29 martie 1967.

Limba română (Călinescu + Zaharia Stancu)

L română clasa IX-a (tema cu originile limbii române)

Limba engleză Lesson Seven + Mark Twain

Biologie cap V/ B + cap VI A Orig. vieții pe Pămînt.

Pregătire pentru perioada de ”pregătire”

(Foaia era semnată de mine și stampilată cu stampila rotundă a Sindicatului Salariaților Comunali Grămești)

Joi 23 martie 1967. Am început să gust vacanța din plin. Mă scol tîrziu. Lenevesc. Din program cu greu realizez cîteva puncte. Afară e trist, bate vîntul și nici prin jurul casei nu-i chip de stat.

Tata a fost la Siret și dr Cliveț i-a ”legalizat” un Certifivat de boală (200 lei). Tata și mama se zbat pentru a se deplasa din mocirla asta a Grămeștiului. Localitățile pentru care optează: București și Botoșani. Cel mai frumos ar fi atunci cînd vom putea să stăm în București. Aș umbla la facultate de-acasă și ar fi altă viață, una mai organizată, nu ca aceea de la cămin… În fine, multe ar trebui să fie ca să fie bine…

Azi am încercat și-am citit la l română și Biologie. Am mai găsit texte interesante in English (de clasa X-a, manualul moldovenesc) apoi și alte cărți de literatură și în special de știință. Îmi place să citesc cîte ceva senzațional în domeniul științei și chiar să știu cîte ceva, dar cînd e vorba de studiu perseverent – se schimbă foaia. Restul timpului am ascultat radio.

Vineri 24 martie 1967. Azi am mai învățat ceva la engleză (Lesson One) și la Biologie. De cînd mă scol și pînă vine poștașul aștept mereu. Pe lîngă faptul că mă interesează și ziarul, aștept zilnic scrisori de peste hotare și… chiar din țară. (Trebuie să primesc răspunsuri de la indian și chiar de la Sarah, apoi scoțianul, Maura, Mariana etc). Dar treburile merg cam greu și nu prea am corespondenți. Mi-ar mai trebui ceva de prin Asia (China, Viet-Nam) dar se nimeresc greu cei care vor într-adevăr să corespondeze. O să mai încerc…

Cred că dacă aș trimite cîte-o scrisoare pe zi aș reuși să primesc în același ritm. Dacă la vară n-o să fiu ocupat o să mă ocup serios de asta (finanțe, rabota).

Azi vremea a fost mereu schimbătoare. Ba-i soare, ba ninge ș.a.m.d. Azi tata a primit o scrisoare de la tanti Eva. Chișinăul vorbește clar despre preluarea puterii de către armată în China și dispariția democrației. Sperăm ca aceste incidente să nu dea loc la vreun război…

Sîmbătă 25 martie 1967. Azi mai mult a nins decît a fost frumos. A și viscolit. Dar seara rezultatul a fost nul. Zăpada se topise. Mama și-a amintit că cu 23 de ani în urmă, pe 25 martie 1945 o asemenea zăpadă a căzut și atunci.

Azi am reușit să mai recuperez ceva din planul pe zilele din urmă. Azi n-a fost nimic la poștă – fir-ar să fie!

Azi cică-i sărbătoare: numai de-al dracului am mers afară și-am despicat o cioată cu toporul. Azi a sosit ”Magazinul” și-am avut ce citi. Ieri tata a fost la Rădăuți și a înaintat dosarele pentru transfer. A trecut pe la gazda mea care i-a spus că în acest an mă mai ține dar fără mîncare (la fete!) (L.D.: adică la cantina internatului de fete).

Azi am desoperit un alt mijloc de a pierde timpul: table, cărți (nu de școală, fă-ți cruce!).

Situația din Viet Nam se agravează. În Sierra Leone (Freetown) au avut loc două lovituri de stat. Conferința din insula Guam (Italia, Austria – spionaj…?!?). Am ascultat vreo două emisiuni la Radio Moscova + emisiunea muzicală de pe programul I (muzică ușoară). M-am culcat cam tîrziu. Am citit din ”Știința – prietena noastră”.

Duminică 26 martie 1967. M-am sculat pe la 8. Spre deosebire de zilele precedente, azi peste tot a domnit liniștea, calmul, iar soarele a dominat mereu pe un fond perfect albastru. Mi-a plăcut. Seara însă e și mai frumos. O lună perfect plină pe cerul albastru și înstelat te îndeamnă la visare…

Azi am reușit să învăț și Lesson Two + lecția la Psihologie și Chimie.

Azi am jucat table și-am cîștigat 3 lei.

În sfîrșit, a venit și azi o scrisoare. De la Mircea! S-a ”stabilit” în Roșiorii de Vede, Grupul Școlar de mecanică, Str. Renașterii nr 21. Va ieși electrician auto (de întreținere).

Azi i-am făcut cîteva poze mamei în casă (+ cîteva la carpetă). Toată ziua am ascultat muzică ușoară și populară + meciurile. Seara i-am răspusn cu toții lui Mircea.

După ce părinții s-au culcat eu am rămas la ”masa de lucru” și i-am mai scris o c.p. buniței + o scrisoare în Bulgaria (Venelin Jelev). Vreau să corespondez! Pentru mine este o necesitate!!

Luni 27 martie 1967. Aseară nu m-am mai culcat. Am făcut-o abia azi pe la ora 0.30. Ha! Ha! De sculat m-am sculat tot azi – la orele 7!

Azi toată realizarea mea a fost doar atît: am citit la Biologie, cf programului și am recapitulat două lecții la engleză. Restul zilei am așteptat poșta și n-am așteptat degeaba: pachet de la bunița și o scrisoare de opt pagini de la Mariana. Bunița mi-a trimis ziarele, o carte cu Admiterea în Învățămîntul superior, 150 de plicuri și alte dulciuri.

Pînă seara am studiat ”presa sovietică” și am căutat să dau răspunsuri la întrebările 4 și 5 (greu, dar nu și imposibil). Mariana-mi scrie o mulțime de fleacuri și tata zice că-i o aiurită. Mi-a trimis și un fel de poză despre acre nu știu ce să cred…

Azi a fost o zi foarte caldă și senină (a bătut și vîntul). Tata și-a făcut autobiografia pentru primirea în PCR care va avea loc în curînd. (L.D. Primirea tatei în partid n-a avut loc chiar curînd, ci în august 68, odată cu valul mare de intrări ale intelectualilor în partid, după celebra cuvîntare de la balcon a lui Ceaușescu, atunci cînd a cartacterizat URSS ul ca țară imperialistă. Valul de intelectuali intrați în partid a dus oarecum la schimbarea structurii ”pe clase” a partidului, cu consecința că intelectualii erau primiți în partid doar dacă mai erau primiți în partid trei muncitori. Oricum ”primăvara” de la București era în toi și semăna tot mai mult cu o schimbare mare de politică externă în primul rînd).

Azi mama mi-a spălat și călcat rufe, pantaloni, balonzaid etc. Seara am stat și-am scris o scrisoare Marianei. M-am culcat la ora 1.

Marți 28 martie 1967. Ultima zi de ”vacanță”. Pînă la amiază am scris răspunsurile la concursul de la Moscova (din Moscow News). Azi e o zi caldă, însorită. Am mai ieșit pe-afară. Cînd a venit tata am luat scările, un fierăstrău de tăiat ramuri și-am ieșit la curățat copacii (îndeosebi plopii trebuiau aranjați). În plopul de lîngă moș Ion (Cojocaru) m-am suit pînă în vîrf și l-am curățat. Acum e ca un par înalt de 20-30 metri. Îmi place. Cu crengile tăiate am avut ce face: le-am plantat pe lîngă gard. Vor crește plopi foarte frumoși. Azi am dat două scrisori la poștă (pentru Mariana și pentru Moscova) și-am primit una: din Finlanda (de la Hilkka Nurmi). M-a bucurat.  Îi plac animalele, să cînte la pian și la chitară ș.a. Îmi va face rost și de alte adrese. Nu i-am răspuns imediat, cum aveam obiceiul. Pînă seara am  mai sortat scrisorile, adresele, răspunsurile etc. Mariana i-a scris lui John că are 16 ani; mie mi-a spus că are 18!

Am mai citit o dată la Biologie și mi-am aranjat valiza. N-am mai stat noaptea tîrziu pentru a fi odihnit mîine.  (va continua cu ultimul trimestru, al treilea, din viața mea de licean prostuț)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 449. Duminică 25 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (171).


Duminică 1 ianuarie 1967. Un nou An Nou!

M-am sculat cu greu pe la vreo 9. După ce m-am spălat, am mîncat, am ieșit cu mama, cu tata + Cornelia prin oraș să vedem Botoșanii iarna. (Eu nu i-am văzut niciodată pînă acuma). Afară era frumos și însorit. Vremea se încălzise și puțina zăpadă ce se așternuse a început să se topească prin locurile frecventate mai mult. Am mers prin Grădina de Vară, Parc, Orășelul copiilor. M-am întors din drum și am luat Fotoboxul pe care-l aveam cu noi. Am făcut două fotografii mamei, tatei și Corneliei. După ce ne-am plimbat prin parc am ieșit în oraș. Am căutat la toate chioșcurile și tutungeriile vederi din Botoșani și abia la urmă am găsit vreo trei + M. Eminescu. Tata se frăsuia cum să-l găsească pe unul Ciomaga – președintele Comitetului sindical raional Botoșani. Mama și tata, stimulați de nași, au luat o hotărîre: să facă tot posibilul să se mute în Botoșani și să vîndă casa de la Grămești. Botoșanii ar fi un oraș foarte frumos. Am văzut centrul orașului (mama mi-a arătat unde a fost cofetăria buniței). (L.D.: pe atunci nu știam și nu dădeam importanță la aceste aspecte, dar treptat-treptat, am aflat că familia buniței a avut o situație materială foarte bună: pe lîngă cofetărie, a avut moară și terenuri împădurite, naționalizate în 1948. Pe scurt, oamenii bogați au devenit săraci, iar oamenii săraci au devenit bogați. În esență, dosarul părinților mei și, pe cale de consecință, al meu nu avea cum să fie bun). Tata a dat de urma lui Ciomaga, dar nu l-a găsit. Eu am mai hoinărit cu mama și cu Cornelia. Mama mi-a făcut o poză cu Cornelia în fața Telefoanelor. Mama și tata au continuat să umble prin oraș și să caute ”pile”, iar eu cu Cornelia am mers acasă. (L.D.: ”Pilă” era eufemismul pentru o persoană care putea ajuta, de regulă de pe poziții de conducere. Pentru eventuala mutare în Botoșani era nevoie de ”pile” serioase, sus-puse). Am jucat cu Cornelia table și țintar, apoi au venit și părinții din oraș. Pe la ora 13 au venit și alți musafiri: m-me Stina cu nepoata sa Toma Carmen  (clasa X-a reală la Liceul Laurian – 80-90 kg!), apoi d-l Martinescu cu baba lui (el are 70 de ani dar parcă ar avea 45-50. Tot basarabean). Mi-a plăcut de Stinoaie: o babă cultă, energică și foarte hîtră. Voluminoasa ei nepoată știe franțuzește (învață franceza din clasa II-a). Cîntă foarte bine. A cîntat ”Liniște” – ”Silence” – ”Silentium” – bien. Cu tot volumul ei, e isteață, vorbăreață, cu aere de gentilă demoazelă…. (Un joc: cum se scrie 3=2 cu ajutorul a 7 bețe de chibrit?).

După masă, mama a arătat fotografiile cubanezei și ale moscovitei (Flora și Natașa). Părerile au fost împărțite. Stinoaia zicea că Flora-i plină de draci și are… ”jăratec”, iar despre Natașa toți au spus că-i o fată fină și delicată: vsiakomu svoia doroga! Apoi am jucat table cu Cornelia și Carmen. Fiecare a luat cîte o bătaie. Nu știu de ce Cornelia s-a îmbufnat , a scos coarnele și a început să-mi facă figuri. N-am prea luat-o în serios, dar nu mi-a plăcut purtarea ei.

După ce au plecat invitații au început ponegririle împotriva lor și de toată cearta a fost găsită vinovată Carmen și bunică-sa.

Pe la 19 – 20, mama și tata + nana au plecat în oraș, la ”pilele” lor. Eu am rămas acasă cu Cornelia: am jucat jocuri, mi-a povestit și i-am povestit, am ascultat radio etc. Nanu s-a culcat în bucătărie (e bolnav de reumatism). Ai mei au venit pe la 21-22. Au fost pe la nana mea, doamna Andronache care ar fi vrut și ea să mă vadă. Ne-am culcat la 23.

Luni 2 ianuarie 1967. M-am sculat ultimul. Tata și Cornelia făceau probleme la matematică (Cornelia-i cam slabă-n materie; are doar 8). Pînă la 10 am mîncat. A venit Costache Sava (de la Gorbănești) cu sania și l-a dus pe nanu la gară pentru a merge la Pașcani să-și facă tratament (a scăpat un ”ajun” și se teme să nu-l piardă și pe-al doilea). Tata + mama au mers să mai ”aranjeze”… Eu cu Cornelia am mers la cinematograf. Am văzut ”Casa din Montevideo”. Filmul mi-a plăcut, dar sala era tare mizerabilă și lumea gălăgiosă. De la film ne-am întors la ora 13 acasă. Eu cu Cornelia am început să jucăm ”fazan” (am jucat de două ori). Am început și cu nana o partidă de table, dar imediat au venit ai mei și au anunțat că plecăm cu autobuzul de Hîrlău – Rădăuți. Am mîncat în grabă, nana ne-a pus cîte ceva în ”traistă” și-am plecat în trombă (cică Cornelia a început să plîngă). De la întîmplarea cu Carmen s-a purtat foarte frumos cu mine…

La autogară a trebuit să așteptăm mult și bine (cam o oră). Am convins-o pe mama și mi-a dat 16 lei și-am cumpărat Almanahul Scînteia pe 1967, care-mi place foarte mult. Era cît pe ce s-o pățesc ca atunci cînd m-am întors din excursie. Autobuzul era gata de pornire, mama și tata ocupaseră primele trei locuri din față, numai eu mai rămăsesem în autogară, absorbit de lectura almanahului. Cum am urcat și eu, autobuzul a pornit (la 17.40). Am străbătut același traseu pînă la Talpa (42 km – 15 lei); de aici am luat-o pe jos: am trecut prin Lunca, Zamostea, Bălinești și Grămești. Înainte de ora 19 eram în casă. Aici era frig tare, dar imediat s-a făcut foc în sobe și a fost bine. Mama a luat corespondența de la tanti: o scrisoare de la Telucu, o felicitare de la bunița, o scrisoare de la Zărnești și-un aviz de primire. Ne-am culcat la 23.

Marți 3 ianuarie 1967.  Am mers de dimineață la Poștă și-am adus pachetul de la bunița. Pe lîngă alte bunătăți a mai trimis: un Ghid de conversație român-englez și un Conversation book English-Romanian, plus: patru vederi mari din București (două de doi lei și două de 1.25) + o agendă mică, portocale, bomboane, șocolate etc. Ghidurile sînt foarte bune și utile. Bunița ne scrie de niște ajutoare pentru mine cînd voi merge acolo la facultate – rostul de ”ore”.

Tata a mers azi cu recensămîntul prin sat și s-a întors la amiază. De la 13 la 14 am ascultat ”Ici Radio Prague” (numai muzică ușoară) iar de la 14 la 15 am ascultat ”Qui e Radio Praga, Cehoslovakia”: ”ascultate nostra transmisione in lingua italiana. Amici ascultatori, buon giorno”.

Azi am terminat de citit ”Enigma Otiliei”, i-am făcut rezumatul și am început să citesc ”La cea mai înaltă tensiune” de Nagy Istvan.  Seara mă usturau grozav ochii, am stins lampa și-am adormit după miezul nopții.

Miercuri 4 ianuarie 1967. Azi m-am hotărît să mai recapitulez și să mai învăț ceva.

O zi foarte frumoasă. Cer senin cu soare strălucitor. Zăpada proaspăt căzută dublează și triplează (multiplică) razele soarelui, făcînd o luminație ce-ți ia ochii. Totuși am stat în casă.

Tata a plecat pe traseu cu recensămîntul animalelor, mama s-a apucat să pregătească porcul, iar eu am început să scriu în jurnal de pe 31 dec. 1966 pînă pe azi. Am scris încontinuu pînă la ora 13.

(P.S. la ”excursia” la Botoșani. Zilele de 1 și 2 ianuarie: au umblat căluții și mascații toată ziua, nestingheriți de nimeni. Vreo trei mi-au ieșit în cale în timp ce eram cu Cornelia și le-am făcut o poză. Pe la nana a trecut și Sorin, amicul meu din ”copilărie”. Pe cînd aveam vreo 3-4 ani, la Gorbănești fiind, am mers cu părinții în vizită la preotul Buliga,  acolo fiind și Sorin, ceva mai răsărit decît mine. Am luat chibrituri de la nanu din cerdac și am tras deoparte o grămăjoară de paie dintr-o claie mai mare aflată în curte. Le-am dat foc și ne amuzam amîndoi cînd focul s-a dus spre claia care a luat imediat foc… Au stins-o cu găleți de apă, dar nanu nu m-a certat spunînd: ”sînt copii, ce să le faci…”. Sorin a terminat Liceul Militar din Cîmpulung și acum urmează o școală de radiolocație. Cornelia îl poreclește ”bărbuță” pentru că se rade. Au povestit cum se jucau și se băteau cînd erau mai mici).

După ce-am terminat de scris m-am ”transbordat” în bucătărie unde am ascultat timp de două ore o excelentă muzică ușoară transmisă zilnic de Radio Praga în limbile franceză și italiană. În acest timp am citit din ”La cea mai înaltă tensiune” sau am mai ajutat-o pe mama la cîte ceva. Mama a făcut cîrnați (prima-ntîi!).

De la 15.30 la 16.30 am recepționat pentru prima dată Clujul, dar nu se aude clar: are un fîșîit insuportabil.

Azi poșta a venit cu o mulțime de ”vești”, cu toate că nu ne așteptam la niciuna: o vedere de la Mircea de pe vapor în care ne scrie că face revelionul la Mamaia (că destul l-a făcut cu mama…). Apoi a fost o vedere de la Strehaia (Craiova) de la o fostă elevă a tatei; o felicitare de la familia Popa și o scrisoare de la bunița.

Tata a venit seara pe la 19, puțin … ”obosit” (vreo 12 păhărele numai…). Seara am ascultat Radio Roma, apoi am continuat cu cititul din ”La cea mai înaltă tensiune”. Mai tîrziu, pe la 22 am ascultat ”Melodii Magazin”. Pe la 23 am mîncat cu mama și tata portocale și halva. Eu cu mama i-am scris buniței; i-am trimis fotografia (cu ochi de șmecher) să o multiplice. I-am dat de grijă să nu mă uite cu M.N. (Moscow News). Bunița vrea să-și cumpere televizor ca să-l aibă cînd voi fi eu student (la București). Bunița ne-a scris că Dănuț (Costea) este acum în ultimuil an și termină. După ce am terminat de scris buniței le-am scris și prietenilor mei: T1 și T2. Deci, trei scrisori. Aș fi vrut să-i scriu și lui Mircea, dar mai las un timp oarecare. Oare mîine de la cine-o să mai primesc scrisori? Poate de la Radio Moscova sau de la Natașa? Din altă parte – nimic.

Seara m-am culcat tîrziu. În dormitor am mai citit pînă la ora 1.

Joi 5 ianuarie 1967. O zi obișnuită, ca toate celelalte. Timpul se scurge încet-încet și cînd mă trezesc și eu, vacanța-i gata.

Toată ziua mi-am trecut-o cu cititul și ascultatul radioului. Pe lîngă asta am mai ajutat-o pe mama la făcut cîrnați și la alte treburi mărunte.

Azi e o zi tare frumoasă, dar cam geroasă. După masă am scos bicicleta de la locul ei, am șters-o, am dres-o, am umflat-o cu chiu cu vai, apoi am dus-o la loc.

Cu toate că azi nu mă prea așteptam la scrisori, am primit totuși o felicitare de la  a mea gazdă – Mariana. După scris, cred că e scrisă de Rodica P. – tot un drac: ”Liviule, cu ocazia împlinirii a 17 ani, gazda ta îți urează un ”La mulți ani” și mult succes în acest an și în viitor. Mariana”. Seara, mama s-a gîndit să-l primească pe popă cu ajunul Bobotezei: 5 + 3 + 1 = 9 lei, dar apoi s-a răzgîndit, am stins lampa și pe la 20 ne-am culcat. Tata era obosit fiind abia venit de pe teren.

Vineri 6 ianuarie 1967. Azi am împlitit 17 ani. Părinții m-au felicitat și toată ziua a fost sărbătoare.

O zi destul de frumoasă, dar cu un ger – ah! ca de Bobotează.

Poșta nu ne-a neglijat nici azi. Am primit o felicitare de ziua mea, de la Pițigoi + Pisoi (L.D. Este vorba despre colegele mele Pîrghie Rodica și Ungureanu Constanța): ”17 zîmbete și 17 flori ale tinereții au zburat către tine, iar acum ele îți spun că nu le vei mai întîlni niciodată. Pițigoi și Pisoi îți urează ”La mulți ani”. O altă scrisoare am primit-o de la Natașa. Pe lîngă două vederi din Moscova și o felicitare de Anul Nou mi-a pus în plic o rublă de hîrtie și mărunțiș: 1, 3, 10 și 15 copeici. M-am bucurat de ei. Pînă acum am 2,5 ruble pe care  le țin pentru la vară. Mama mai are vreo patru ruble și ne facem bani de drum. Tata a fost plecat pe teren.

Aseară am jucat table cu mama. Am pus diferite pariuri și-am cîștigat 8 lei. Seara asta am terminat de citit ”La cea mai înaltă tensiune”. M-am culcat la miezul nopții.

Sîmbătă 7 ianuarie 1967. O zi obișnuită pentru noi. Pentru zamosteni însă azi e hram – Sf Ion – (iaca băț!). Azi pe la 10 m-am îmbrăcat, am dus cărțile la Bibliotecă, mi-am scos Avizul epidemiologic de la dispensar, apoi am fost la Poștă și-am dat două scrisori (una pentru familia Popa, București, și una pentru Mircea)

Tata a pierdut ziua de azi cu recensămîntul. De fapt zilele astea nu-s chiar pierdute: va primi 200 de lei pentru asta. Dar pentru zece zile de alergătură numai atît? ”Popa dracului” umblă cu ajunul vreo patru zile și cică face pînă la 10.000 de lei. Așa meserie mai zic și eu. A fost și azi o scrisoare. De la Izvoare, de la tanti Eva. A început să facă formele (invitație) pentru Mircea.

Ziua s-a urîțit. Dimineața a viscolit binișor și a răscolit cît a putut zăpada înghețată. A nins puțin.

Azi (am început de ieri) am parcurs cu atenție ”Limba engleză prin radio” 50 de lecții pentru începători. Tot mi-a ajutat cu ceva. Am început să-mi aranjez în valiză. Seara am citit ”Almanahul Scînteia” și m-am culcat tîrziu.

Duminică 8 ianuarie 1967. M-am sculat cu greu pe la vreo 9. M-am îmbrăcat și imediat ce a trecut mașina poștei, mi-am luat bicicleta și dă-i bătăi la Poștă. Afară era un ger grozav, iar eu purtam șapcă, mănuși strîmte și o canadiană peste flanea. Am ajuns repede la Poștă – c-am mînat nebunește. Și azi am avut trei ”bucurii”. Cel puțin știu că anul ăsta n-a fost zi să n-avem cel puțin o scrisoare. Asta-i bun…

Azi am primit un pachețel de la Natașa și două scrisori: de la T1 și de la T2. Am venit acasă la fel de repede, dar vai! Era să mă ia dracu. Cum eram eu înlemnit de frig de la mersul repede cu bicicleta prin ger am intrat în casă la cald. Am pățit-o! Au început să mă doară mîinile de-mi venea să urlu. M-am spălat cu apă rece și abia mi-am revenit. Credeam că rămîn fără degete, dar, slavă mie!, nu am rămas.

Abia după ce m-am văzut tămăduit am îndrăznit să mă apuc de corespondență. Natașa mi-a trimis cartea ”The Citadel” de A. J. Cronin (pe care-am citit-o mai demult) cu ocazia zilei mele de naștere. Mi-a pus în carte și-o adresă a unei școli speciale de limba engleză – clasa X-a.

Telucu îmi spune timirice și mai nimic, iar Toader îmi dă o veste proastă: cică a vorbit maică-sa cu gazda mea și-a zis că nu-l primește… Faptul m-a mîniat și m-a făcut să iau hotărîri iuți: Ori îl primește și pe el, ori plec și eu!

Azi am citit cele trei publicații: ”Munca”, ”Magazin” (am cules de aici o adresă) și ”Gazeta învățămîntului”.

Tata a terminat azi cu recensămîntul lui.

La 19 am fost la cursă și-am vorbit cu șoferul Chindea să oprească mîine și să mă ia în autobuz.

Seara am băut un vin fiert apoi mi-am făcut cirespondența. I-am scris lui Al Deșliu (Buzău) – o vedere din Rădăuți; Natașei – o vedere din Botoșani (parcul) și la Școala specială de limba engleză din Moscova – o vedere din Galați. Seara tîrziu, adică noaptea, mi-am scris Jurnalul pentru zilele de 6, 7 și 8 ianuarie și acum e ora 0.05. Oooof! Îmi închipui cum mă scol mîine la ora 5!    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mîine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 448. Sîmbătă 24 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (170).


Joi 29 decembrie 1966. Se apropie sfîrșitul anului și parcă nici nu-mi dau seama cînd a trecut anul. Zilele astea are loc la București ”Sesiunea M.A.N.” și se discută mult la radio și în ziare. (L.D.: MAN – Marea Adunară Națională, așa zisul for legislativ suprem/ parlament).

De ieri am o infecție la ochiul stîng și mă doare. Asta-mi mai trebuia acum…

Vremea nu e tare geroasă. După ce-a mai nins un pic și s-a făcut drum de sanie s-a făcut un pic frig. Ziua e senină și însorită. Noaptea, de asemenea, este senină. ”Sinopticii” anunță vremea în încălzire. E o iarnă foarte blîndă cum – cică – de mult n-a fost.

M-am sculat la 8.30 și pe la 9, îmbrăcat ”șic” (mama mi-a pus un guler maro la balon, pantalonii de tergal maro și fularul alb) am ieșit în sat. (Mama mi-a sugerat să pup fetele… E bine!). M-am dus la cooperativă apoi la Bibliotecă de unde am luat o serie de cărți trebuitoare pentru școală ca să nu mă mai bată Hlinschi la cap. (Am luat: ”Enigma Otiliei” de Călinescu, ”La cea mai înaltă tensiune” de Nagy Istvan și ”Moromeții” de Marin Preda). Apoi m-am dus la Poștă, am dat scrisoarea pentru Telucu și am așteptat să vină ”poșta”. După vreo zece minute m-am plictisit și am pornit-o agale spre casă unde m-am pus pe citit.

La amiază am ascultat la radio comunicarea ministrului învățămîntului cf. căreia examenul de bacalaureat se dă pe data de 20 mai, iar trimestrul III se folosește pentru recapitulare și sistematizare. Părinții mi-au dat din nou de grijă: ”Vezi ce faci! E în joc excursia la Moscova”. Tata a primit o felicitare de la Sindicate – cu ocazia celei de a 19-a aniversări a Republicii și a Anului Nou.

În restul zilei am citit 250 de pagini din ”Enigma Otiliei”: nu-mi displace. Azi n-am mai jucat table și n-am mai căutat posturi de radio și muzică. Am ascultat doar ”Seară pentru tineret” de la 19 la 22. Seara mama a compus o urătură care s-ar potrivi gazdelor noastre de la Anul Nou din Botoșani, familia Buliga.

Seara e un minunat clar de lună. ”Luna 13” aduce importante servicii în explorarea ei.

Vineri 30 decembrie 1966. A XIX aniversare a Republicii.

O zi însorită, frumoasă chiar.

La școala din sat este serbarea pomului de iarnă ocazie cu care s-au împărțit cadouri copiilor. După masă a fost un carnaval la care bineînțeles nu m-am dus (a fost o reunire a tuturor obiceiurilor românești străvechi).

Eu m-am sculat mai tîrziu. Am ajutat să se facă curățenie în casă, am ieșit un pic pe-afară iar restul zilei am citit și am trîndăvit.

Azi am primit o scrisoare de la Mircea – aiurită – și o frumoasă felicitare de la la Izvoare cu urarea de ”La mulți (b)ani”. Văd că de cîteva zile Poșta ne bucură cu scrisori.

Seara, tata a fost la școală să ia salariul, iar mama mi-a povestit o serie de pățanii din timpul războiului, iar eu de la internat. Apoi am făcut arborele genealogic al familiei (mai mult după mama). (L.D. Țin minte că am scris acest arbore genealogic pe ultima filă a unui caiet de dictando. Ulterior, cu ajutorul buniței am găsit rădăcini ale arborelui matern în Austria și Polonia. Pe bunița buniței o chema Elena Comisarski, un nume foarte popular în Polonia, un fel de Popescu. Am întrebat-o pe bunița ce știe despre bunicii bunicilor ei și, cu aproximație, am dus rădăcinile pînă în secolul 18-19. Din păcate acest caiet cu arborele genealogic matern s-a pierdut).

Seara am făcut o baie bună.

O noapte minunat de minunată, cu lună și zăpadă curată. M-am culcat, ca și aseară, la miezul nopții.

Sîmbătă 31 decembrie 1966. Ultima zi din an. Mîine este ziua națională a Cubei, țara unde am atîția prieteni.

Dimineața, tata a plecat în sat să cumpere un porc în tovărășie cu Marianciuc, dar n-au reușit să se întoarcă decît pe la 11 cu o jumătate de porc pe săniuță. Eu m-am îmbrăcat cu costumul și cu flaneaua albă. Cînd a ajuns tata acasă, eu am plecat la Poștă. Aici era închis. La întoarcere acasă mă întîlnesc cu Tucă Ursu student la Chimie industrială la Iași. Stau cu el de vorbă și la un moment dat se oprește mașina Poștei și primesc două scrisori: una de la T2 și una de la T1. De fapt, T2 mi-a trimis o felicitare de la Putna. T1 îmi scrie că de Crăciun a făcut-o lată. Anul Nou îl va petrece la Școală. Vrea ca în trimestrul următor să vină la gazdă, eventual cu mine… și altele.

Acasă, mama a terminat de pus carnea la sare, am mîncat și ne-am îmbrăcat. Tata, temător de hoți, a ascuns cîteva lucruri (dar numai le-a schimbat locul dintr-o cameră în alta). Am încuiat toate camerele și casa, am legat portițele și-au ieșit în drum pe la tanti Lucreția prin curte. Mama i-a dat de grijă să dea mîncare și apă la curci și cîine (le-a lăsat grăunțe și o mămăligă). Am plecat la Sfat (locule unde este stația de autobuz). Tocmai atunci veniseră două autobuze. Unul pleca la Zamostea, iar celălat s-a întors cu noi la Siret (a fost ciubucul șoferului și taxatorului: 25 lei).

Ajunși la Siret mai era timp pînă la 15.20 cînd pleca o cursă spre Botoșani. Eu cu tata ne-am dus la frizerie unde am stat cam mult și bine pînă am intrat ”la rînd”. Eu m-am scurtat multișor, atît în față cît și în spate. Cică m-am făcut și mai slab.

La autobuz a fost un pic de înghesuiuală, dar noi trei am avut locuri foarte bune: primele trei din față, lîngă șofer și taxator. Am trecut prin: Siret, Mihăileni, Talpa, Bucecea, Măgura, Lunca, Obloane, Cucorăni și alte sate pe care nu le mai țin minte. În partea Mihăilenilor și a satelor din partea Botoșanilor am ajuns noaptea (deja se făcuse ora 18) și peste tot umblau mascații, urătorii și colindătorii. De-a lungul călătoriei noastre ne-au ieșit în cale cete de mascați care se vîrau în fața autobuzului aproape oprindu-l, făcînd mereu mătănii, sunînd din tamburine, clopoței, fluierători și, bineînțeles, pocnind din harapnice lungi. Era un spectacol frumos și șoferul rîdea fără să se supere de aceste neajunsuri. Sînt obiceiuri frumoase pe care nu le-am practicat niciodată și cred că nici n-o să mai am prilejul se le practic, proaspăt reînviate în tradiția populară prin recentele hotărîri.

Seara s-a lăsat ceață deasă. Am ajuns în Botoșani pe la orele 18.30 apoi de la autogară am luat-o în jos pe Calea Națională, apoi pe Nicolae Iorga și întrebînd de copiii care urau, am ajuns în Str. Maior Ignat. Odată găsită strada mai trebuia să găsim și numărul ceea ce n-a fost chiar ușor. Cu ajutorul unei lanterne am găsit, în sfîrșit, și numărul. Aici locuiesc nanii de botez ai lui Mircea, preotul Buliga și familia lui. Mama a încercat să ure, dar n-a fost chip căci nana a aprins imediat lumina și am intrat de îndată în casă. Nanu, îmbătrînit mult, (de altfel nici nu-l mai țineam bine minte de pe cînd era preot la Gorbănești) stătea în pat și citea un almanah ”Scînteia”. Casa e nou construită și bine amenajată. Pînă pe la 20 am mai stat de vorbă. Au o fată, Cornelia de aproape 12 ani (n. 29 mai 1955), acum în clasa V-a. Am jucat țintar și-am bătut-o mereu. Ea s-a înciudat și vorbea cam vulgar. Ce să-i spui…. Nana o lăuda mereu că a fost premiantă și numai trimestrul ăsta are un 8 și un 9, restul – doar 10. Este a doua pe clasă. E foarte vorbăreață, inteligentă, n-am ce spune, dar e mîndră, încrezută și foarte pretențiosă. Șto delati? Fiecare cu păsărica lui…

După ce ne-am așezat la masă, toți ceilalți (eram 6 în total) au observat muțenia mea. Fiecare a avut de spus ceva în privința asta, dar eu am ținut-o mereu așa. Din cauza asta am fost indispus și, după cum am spus și acasă, mai bine stăteam singur la Grămești și-mi petreceam revelionul ca un cuc, ascultînd radio sau chiar dormind.

Aici, la Botoșani, nici n-am prea ascultat radio, dar din cît am ascultat am observat că a fost un program obișnuit, iar la ora 24 nu s-a întîmplat nimic deosebit. N-au dat ora exactă și nici măcăr n-au transmis tradiționalul ”La mulți ani!”. A fost muzică ușoară, ceva glume și urături și… gata! Nici N. Ceaușescu n-a rostit vreo cuvîntare (sau poate n-am fost noi atenți…). Ne-am culcat în jurul orei 1 fără nici o deosebire față de alte zile. A fost ca o simplă vizită. Eu n-am avut chef de vorbă și pentru că n-am gustat țuica deloc, iar vinul – numai un pahar, două. Eu cu tata am dormit într-un pat (unde înainte dormea Iulica, o fată în clasa X-a umanistică la ”Laurian” – care stă în gazdă (500 de lei pe lună!). Mama cu nana și Cornelia au dormit pe studio, iar nanu în bucătărie.

Și uite-așa m-am plictisit de revelion!    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 447. Vineri 23 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (169).


Duminică 25 decembrie 1966. Christmas. Ieri la EDO Bucuresti am auzit străvechi colinde. La celelalte posturi în limbi străine, de asemenea, se auzeau asemenea cîntări. Mi se pare c-au început să se readucă pe un plan mai apropiat vechile tradiții și sărbători.

Ieri am primit Moscow News – ultimul număr. Aseară m-am culcat la 23.45 și azi dimineață m-am sculat la 8.30. Visasem că aveam un autoturism și cu el puteam cuceri orice fată: chiar așa e!

Azi am stat toată ziua în casă și am ascultat radio. Posturile românești au transmis muzică ușoară, populară și diferite emisiuni duminicale; celelalte posturi în limba română au transmis colinde, obiceiuri de Crăciun, povești și alte nimicuri. Azi am dibuit postul de radio Radio Paris, dar nu pare a fi Vocea Parisului pe care am dibuit-o cîteva veri în urmă.

Tata a fost dimineața la școală. Mama mă zorea să duc scrisorile și felicitările și pînă la urmă m-a făcut să mă schimb și să mă îmbrac cu costumul. Îmi vine bine, cred. Pantalonii sînt fără manșetă și foarte largi jos. Dar tocmai cînd eram gata apare tata care a adus ziarele și o laconică carte poștală de la nanul lui Mircea (Buliga Dumitru, Strada Maior Ignat nr 20, Botoșani) în care ne spune că ne așteaptă de Anul Nou. Nu m-am mai adus nicăieri.

Programul zilei de azi s-a desfășurat după trei criterii: 1. Vacanță; 2. Duminică; 3. Crăciunul. S-a mîncat și s-a băut după pofta inimii fiecăruia, am jucat table și durac, apoi am citit o altă nuvelă a lui Zweig, ”Noapte fantastică”.

Spre seară a nins binișor, după ce mai înainte plouase un pic, așa că s-a așezat un strat de zăpadă peste unul de gheață. Seara m-am apucat și am apucat să traduc ”Our Franck” pînă la 23.30. Am tradus patru pagini în scris și am scos cuvintele. Pînă la 23.45 am scris în Jurnal. Am stat apoi să prind, la miezul nopții, ”Parla Bucarest”, dar n-a fost chip. Pînă la ora 1 am ascultat ”Glasul patriei”. S-a vorbit despre Crăciun. S-au oficiat slujbe. Iustinian: credința în Dumnezeu, iubirea aproapelui ș.a. Au urmat cîntece de pahar.

Luni 25 decembrie 1966. Altă zi de trîndăveală; n-am ieșit nicăieri decît prin curte și-am făcut cărări în toate direcțiile. Am mîncat pe la 10. Toată ziua radioul nu s-a odihnit o clipă. Mama m-a bătut tot timpul la cap să merg la Poștă, dar eu nu și nu. Și nu m-am dus. Pe la 15 a venit factorul poștal care a adus numai două scrisori dar care mi-au produs o mare bucurie. Ambele erau din Cuba. Una era de la Maura și alta era de la Flora (scrisoarea de la Flora era deschisă și înăuntru am găsit doar o singură vedere, o reproducere și o fotografie a ei (mutră de… cubaneză). Maura mi-a trimis două vederi și o hartă a Cubei. Ea nu mi-a trimis forografia. Ambele mi-au scris cuvinte cubaneze = spaniole. Flora este năsută pe 26 ianuarie 1952 este în clasa X-a. Vrea ochelari și țigări românești. În fine, m-am bucurat de multe. Îmi pare rău că mi–au furat jnapanii vederile de la Flora. Azi mi-am ras ”barba” și mustața care era… magnifică. După amiază am ascultat Londra de la 18 la 18.30.

Spre seara a venit tata de la Tacu (un sat component al comunei Grămești). A fost acolo cu o brigadă științifică. Apoi au venit în vizită tanti Lucreția cu gemenii. După ce-au plecat aceștia, pe la 19, m-am apucat de scris scrisori. I-am spus lui tanti: ”Tanti, mai știi de unde sare iepurele?” Ea: ”Asta-i bună!”. Mama s-a gîndit să-mi ceară un cîntec la Radio Moscova sau la Radio București. Tata s-a bucurat foarte mult de cele două scrisori primite. Tata și mama s-au culcat la 19 și eu am răspuns imediat celor două ”amigos”. Laurei i-am trimis fotografia mea, un leu de hîrtie și monede de 10 bani și de 5 bani, o vedere din Vatra Dornei, una din Moscova și o carte poștală-felicitare. Florei i-am trimis o vedere din Cîmpulung (Cabana Deia), o fotografie cu Kremlinul + un leu, 5 bani și 10 bani și un timbru de 40 de bani.

Azi a fost o zi minunată, dar noaptea se lasă frig. Seara am stat pînă la 23.

Marți 27 decembrie 1966. Dimineața m-am sculat la 8 și – foarte harnic – m-am spălat, îmbrăcat și am mers la Poștă unde am dat cele două scrisori pentru Cuba (plus una pentru India) recomandat-par avion. Am supratimbrat niște felicitări pentru URSS și am mai cumpărat 10 timbre (să fie!). Toate astea m-au costat în total 25 de lei. Apoi am venit acasă așa cum știu eu (pas întins și alert) și am ajuns acasă ud leoarcă.

Pînă seara ce să mai fac? Mă mai uit prin vederi și scrisori, la fotografii și la celelalte mărunțișuri. Am jucat table cu mama și tata și am ascultat la radio. De cînd am venit eu acasă radioul nostru nu tace o clipă; îl scarpin pe toate trei lungimile de undă și mereu mai descopăr noi posturi de radio. Am început să adun material documentar pentru Cuba sau alte țări (vegetație, animale, stema) și-am început să-mi notez de pe acum ce să le mai scriu și să-mi mai trimită.

Seara a fost o ceartă între mama și tata. Mama a plîns. Why? To have or not to have a family? Better not. M-am culcat la 0.30.

Miercuri 28 decembrie 1966. M-am sculat pe la 9.30. Tata a plecat la școală, iar mama s-a dus la Poștă să-i trimită un pachet buniței (o curcă + mere). Pînă la amiază am desfăcat un coșuleț de popușoi și, bineînțeles, am ascultat muzică. Și totuși mă plictisesc.  Nu-mi arde nici de scris, nici de citit – ca altădată; nici de ieșit afară și de distrat – ca niciodată. De exemplu, nu am niciun chef să merg la Botoșani, dar mama vrea numaidecît. Nu știu dacă ăsta e un bine devreme ce nu-i simt nevoia. Dar chiar un bine făcut cu de-a sila e un rău.

Mă mai ocup cîte-un pic cu engleza și-am făcut o nouă revizie în colecția mea de Moscow News. Îmi pare rău că nu m-am putut abona și de-acum o rog mereu pe bunița să aibă grijă și să-mi cumpere toate numerele. Am de gînd ca în 1967 să particip la concursul ”Do you know the Soviet Union?” Și aș avea ambiția să cîștig.

Nu știu cum, dar anul ăsta parcă-s mai liber și mai indiferent față de școală și uit că este ultimul an și am de dat examene. De mîine îmi fac program de recapitulare.

Azi am primit trei scrisori: toate pentru mine. Două sînt de la Radio Moscova: ”Sincere felicitări cu ziua Republicii și de Anul Nou. La mulți ani! Radio Moscova.” + un Program și un prospect. Același conținut este trimis și pe adresa lui Mircea – îl au deja în evidență. A treia scrisoare era de la Telucu. Îi merge cu adevărat bine cu ”noua” care știe ce vrea și s-a distrat bine de Crăciun. Anul nou – la cămin: citește, scrie, ascultă radio.

Pînă seara am jucat table și mă țin tare. Nu-l las pe tata să mă depășească. Noaptea (de la 22 la 23) i-am scris lui Telucu (T2) și am de gînd să-i scriu și lui Teddy (Toader/ T1). Dar acum, după ce am terminat de scris în Jurnal e prea tîrziu, orel-s chiar înaintate. E miezul nopții.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!