liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Radio Moscova

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 453. Joi 29 martie 2018. Jurnalul unui licean prostuț (175).


Vineri 14 aprilie 1967. Azi am dat extemporale la psihologie (despre temperamente și tipurile de activitate nervoasă). Am scris eu ceva. La română: ascultare – predare. La rusă – distracție. La geografie – idem. La engleză am dat extemporal pentru a ne lua de-o grijă (cîteva întrebări despre viața lui Jack London). I-am scris foarte bine și cu ”plusuri” i-am ajutat și Țucăi Vlonga.

După masă am primit o scrisoare de la mama (n-au bani). Imediat i-am scris o scrisoare pe trei pagini și am dus-o în oraș trimițînd-o prin Ileana Dănilă. Pînă seara am fost la Gavril Magopăț. Am luat de la el cartea ”Povestea scrisului” de Vladimir Colin. Pînă la 20 am citit multișor și văd că mă pasionează.

Sîmbătă 15 aprilie 1967.  Dimineața sport. În fiecare noapte dormim cu geamurile deschise.

La fizică a predat. La ed fizică am jucat handbal și-am tras la poartă. La latină a adus extemporalele. Din 3 mi-a făcut 4 și mi-a pus un 5. Deci, media 5! Cînd mă întreba ceva toată clasa se muncea să-mi sufle, dar pe mine mă apuca rîsul. Profesoara Badac: ”Băiatul ăsta nu este manierat!”. La istorie a ascultat toată ora. Am completat adeziunile și toată clasa e de părere s-o fac pe Herer în locul lui Sfichi (azi am început să strîng cîte cinci lei în loc de trei… Ceva iese!). La rusă – un extemporal copiat fin, cu fițuica (o bucată de foaie ascunsă în mapă). La biologie: extemporal (L-a prins pe Toader schimbînd extemporalul la chimie). Azi n-am fost la Pop. La 18.30 trebuia să mă întîlnesc cu T0 și n-a venit. Mi-a spus Lucia Hasna că s-a certat cu N. și că asta cu ailaltă vacă (Mariana G.) mi-au trimis o scrisoare pe adresa mea ca fiind din partea ei și să n-o iau în considerație. Fleacuri! Totuși o să mă răzbun eu pe ele!

Duminică 16 aprilie 1967. M-am sculat la 6.30. M-am spălat, am făcut o baie pînă la brîu și apoi la picioare. M-am ferchezuit și-am plecat în oraș. La 8 a venit mama și apoi cu dînsa am mers și-am luat masa la internat. Mama a luat bilete la Loto, iar eu lozuri. Acasă am desfăcut noutățile: pachetul din Anglia cu ”Dictionary of Quotations” și ”Essentials of English – 4 volume”. Cea de-a doua lucrare este foarte bună. Am primit scrisori din: 1. Cehoslovacia (Tineretul Cehoslovac îmi va publica adresa în numărul 6 (răbdare și… tutun); 2. De la John. Îmi trimite o poză și… palavre; 3. De la Shital o lamă suedeză și un ban 1 paisa – pătrat); 4. O ”scrisoare” de la alt indian căruia i-am scris pe 5 februarie. Mi-a trimis un Ghid al Indiei și o hartă f bună, dar scrisoare… ioc! Plicul era ferfeniță). După masă am fost cu mama la film: ”Un martor în oraș”. La 17 am fost și m-am pozat. Mama mi-a dat 100 de lei din care 50 pentru poze și 20 datorii. Seara am mai umblat prin oraș, am mîncat gogoși și am băut o bere cu Costică Lungu. Azi n-am mai avut timp să fac corespondență fiind prea obosit. Azi  – o zi nu prea frumoasă. M-am culcat la 22.

Luni 17 aprilie 1967. M-am sculat după 6: sport, baie.

La limba rusă a adus extemporalele: 5! Dar încaltea toată ora m-am distrat, am ascultat muzică ușoară la aparatul lui Atănăsoae (Electronica). Cînta destul de tare în timpul orei și profesoara a protestat slab. La ed fizică – fotbal (ușurel). La chimie a predat toată ora și ne-a adus extemporalele: 7! La dirigenție s-a vorbit despre banchet și altele. Ne-a învoit la matematică pentru a merge să facem radioscopie. La 17 pentru băieți rezultatele au fost gata. Am mers în oraș și am luat o gogoașă (crăpam de foame!). La masă am mîncat tot. Directoarea m-a făcut atent: să dai extemporal la fizică pe 7! (L.D.: Cîteva precizări se impun. În urma eliminării de la internat pentru acea reclamație colectivă trimisă la ziarul ”Zori Noi” din Suceava (eu fiind inițiatorul revoltei) conducerea liceului meu m-a primit să iau masa la cantina Internatului de fete, adică a Liceului nr 2. Mai mult, masa noastră – eu cu Toader – era în sala în care mîncau profesorii. De aici și desele mele dialoguri cu directoarea Vanda Mincu, o doamnă pe care am apreciat-o mult și care ținea la mine). Diriginta mi-a dat și ea un sfat în privința relației cu profesoara de fizică, Ciobanu: ”Să nu-i spui nici o vorbă!”. De la 16 la 18.30 – ședință plenară de UTC la care, de bine de rău, nu m-am plictisit. Am avut ceva de semnat. Profesorul Drancă (matematică) a glumit: ”Druguș a mai semnat…” (cu referire la scrisoarea către Zori Noi, cap de listă la semnatari fiind eu). Toader are ceva divergențe cu N. (sau mai bine zis invers…). Seara pe la 22 ne-a găsit foamea; am mers la grădina de vară de peste drum și-am halit cîte două gogoși.

Marți 18 aprilie 1967. Zilele nu-s urîte, doar un pic înnourate și mai bate vîntul. S-a hotărît să se adune cîte opt lei pentru cadouri de sfîrșit de an la profesori. Pentru azi citisem numai la fizică și cînd colo ce s-antîmplat: la latină mă ascultă (știut…) și apoi ne dă extemporal (idem). La fizică am scris binișor (energia nucleară). La română extemporal (”Teme ale poeziei noi”). Numai ”bărbi” i-am tras. La socialism: extemporal: ”Baza și suprastructura societății socialiste”. Puțin a lipsit să dăm și la istorie unul…

Azi am strîns 130 lei pentru cadouri. După masă, de la 14.30 la 16.30 am văzut filmul ”Notre Dame de Paris” – un film bun. După asta am fost la masă (lapte cu macaroane – rahat! + o Eugenie). Ne-am cumpărat un colac de 3 lei. La pozar am plătit 35 de lei în loc de 25 (m-a fraierit…). I-a venit lui Dorin Simota scrisoare din Filipine. Ieri am vorbit cu Oprea ăla de-a IX-a Are vreo 80 de corespondenți. Pînă seara la 21 am reușit să-mi citesc odată la obiecte, să scriu Jurnalul și să fac sport. A început să plouă!

Miercuri 19 aprilie 1967. La geografie ne-a mai dat un extemporal. Slăbuț.  La matematică – idem. ”Timpul și măsurarea lui” (i-am tras o barbă). La română ne-a adus al treilea extemporal. Culmea: 7! Dau extemporale din ce în ce mai proaste, iar notele sînt în creștere. La biologie a predat și ne-a adus extemporalele: 8! La limba rusă a fost un haios întreg. Veseli și toate cele bune.

După masă de la 15 la 17  am fost la film: ”Primul an de căsnicie”. Am avut de învățat multe de la acest film (am vîrît la cap). La 18 am fost la masă. Pentru mîine n-am citit la nimic. M-am culcat foarte lejer. Seara am făcut sport și ne-am culcat cu geamurile deschise. Noaptea a fost grozav de frig și ne-au durut măselele. Ziua e cald, dar seara… cred că a nins fest la munte și de-aia. Azi Simota a primit o scrisoare de la o prietenă a Natașei, Lena.

Joi 20 aprilie 1967. Azi am suferit și eu de măsele… La socialism a adus extemporalele: 5,5! Apoi a mai dat extemporal la jumate de clasă. La fizică a predat toată ora. La română ne-a dat planul la o lucrare scrisă: ”Rolul presei în dezvoltarea literaturii române”. La istorie a vrut să ne dea extemporal. Un NU puternic i-a tăiat pofta… La chimie n-a dat extemporal, ci a predat și a terminat cu materia! La engleză a ascultat pe penultimii rămași fără notă apoi a predat ultima lecție. La masă, directoarea m-a întrebat cum am dat extemporalul la fizică. ”Pe-un 6” zic. Mi-a spus apoi Ștefan că am 5. Îs bun! De la 15 la 17 am fost la film (cu un bilet fals): ”Warlock”. Mi-a plăcut. La 17.10 m-am întîlnit (întîmplător) cu diriginta și cu Nenati Lucia + Vica Ursaciuc. Am cumpărta cărți de 173 lei (rotund 180), panglici (9 lei) și celofan (16 lei). Ce mai tura vura, am rămas și eu cu vreo 50 de lei. Mi-am spart fruntea într-un colț de geam (LD: am și acuma semnul ăsta de bună purtare…). Au fost Nenati Lucia cu diriginta, Gozec și Telucu pe aici. Seara am cumpărat un colac de 3 lei, parizer de 5 și-un lichior de mentă de ne-am înveselit.

Vineri 21 aprilie 1967. Azi am avut un singur extemporal și nici pentru ăsta n-am învățat (ext. anunțat). La rusă ne-a luat prin surprindere și ne-a dat și ea extemporal cu întrebări foarte simple: locul și data nașterii, cum te cheamă, vîrsta părinților și ce vrei să devii. Aici, la ultimul punct fiecare a scris aiurea. Gozec: futbolist; Gavril – Aktior; Vlonga – Șafior; eu – domorobotnic (casnic). (L.D.premoniția mea s-a împlinit: acum sunt un domorobotnic total). La română a ascultat. La geografie am avut ultima oră de curs. I-am înmînat tovarășei profesoare Dumitrașcu cadoul și-am invitat-o la banchet (eu! – care nici nu cred că voi veni!). Media la geografie: 7,5.  La psihologie am dat extemporal din ”caracter”. N-am știut… La primul extemporal am 9. La engleză a adus extemporalele (am 9: emoticon supărat și nervos). Pe la 13.15 am făcut ultima adunare din viața noastră de elevi. Au plecat mai bine de-un sfert. Nenati Lucia a făcut procesul verbal. Materialul a fost foarte sumar. Apoi am trecut la punctul doi al ordinii de zi: primirea de noi UTC iști: Gozec Victor, Burciu Rodica, Șcheianu Gabriela, Băimăcean Elena și Teleagă Viorica.  La urmă… m-am dizolvat și… trei zile va sta clasa fără șef!

Am mîncat bine la masă. Acasă am primit o scrisoare de la Mariana Marinescu (București). Mă bucură scrisorile ei pentru că mă distrează; scrie f lejer și comod. Asta-i a doua scrisoare la care încă n-am răspuns. M-am lenevit la scris. Am încercat să învățăm în parc. N-a mers. Acasă am mai citit un pic, apoi Toader a spus că vrea să se revanșeze și dă o bere la Grădină. Mergem la internat și jucăm un fotbal. Apoi baie. Apoi masa. De la masă – acasă. Pe drum îl văd pe T0. Ne-am înțeles din ochi că trebuie să ne întîlnim… M-am descotorosit de Toader și cu greu ne-am întîlnit … ca să-mi spună să vin mîine dimineață la 6.30. M-am întîlnit apoi cu Ica. Mi-a dat 3 lei și-am luat un colac, apoi am condus-o acasă. Telucu a făcut cinste seara asta: cîte o bere la Ospătărie. Seara am făcut cu Toader un plan pentru 25 aprilie 1967. Ne-am culcat la 1 fără să fi învățat.

Sîmbătă 22 aprilie 1967. Zilele trec cu repeziciune. Dimineața m-am sculat la 5, m-am spălat, apoi am scris Jurnalul pe ieri și la 6 am fost gata.  Pînă la 6.15 am învățat la fizică. Dar culmea! La Complex nu era nimeni. Ce i-o fi de cap omului meu?

Am halit și-am mers la școală. La fizică am dat un extemporal foarte bun.  (cîcarea Troiei!). La ed fizică am tras la poartă și ne-a pus note la ”handbal”. Dom Nicu Velniceru (gazda noastră) a refuzat să ne lase camera pe marți. Paștele și dumnezeii!. La latină am cinci în ultimul extemporal. Nu mă mai deranjează nimeni. La istorie: extemporal: politica externă. I-am dat un extemporal făcut acasă (pe un 7). La rusă m-am distrat nevoie mare. La biologie a fost ultima oră și N.L. (Nenati Lucia) i-a dat cadoul. Apoi am dat extemporal. Ne-a dat sfaturi pentru viață. După masă, de la 16 la 18 am fost la pregătire la Pop. Toader a stat acasă. Am schimbat o carte ”Eisenstein” de 18.50 cu una de 7 lei. Eu am pus 9 și Toader 11 și-am luat un lichior de portocale care ne-a indispus. A participat și Telucu. Eu m-am culcat, iar ei au mai luat cîte o bere la Grădina de vară.

Duminică 23 aprilie 1967. Aseară ne-am culcat la ora 21. Azi dimineață ne-a trezit Costică Lungu pe la 9 și ne-am dat jos din pat pe la 10. Pe la 11 am fost prin oraș și-am halit ceva. La 12.30 s-a dat masa. Toader a fost la film (”Diminețile unui băiat cuminte”). Eu am stat acasă și-am dormit de la 13 la 16. Al naibii somn. M-am sculat, am citit presa (”Noi reduceri de prețuri”) am ascultat un meci, am citit cîte ceva din cărțile primite din Anglia, mi-am făcut ordine în corespondență, iar de la 19 la 24 am făcut corespondență. Am scris: 1) o c.p. acasă; 2) Marianei Marinescu (București); 3) Radio Moscova; 4) și 5) două cluburi internaționale din SUA; 6) lui Shital (India) – i-am pus în plic și vedere de pe Dunăre, una de la Mamaia și poza mea. Și 7) lui John (i-am pus în plic 25 de țigări care au încăput foarte bine, dar nu știu cum o să ajungă. (La toate aceste scrisori n-am mai făcut copii – îmi lua prea mult timp). A scris și Toader la cele două cluburi din SUA. Afară plouă, ninge, frig. Pînă aproape de ora 1 am scris în Jurnal. După ce-am terminat de scris în Jurnal, m-am apucat de lecția la limba engleză!

Luni 24 aprilie 1967. ”Aseară” m-am culcat la ora 3 dimineața. La 7 am fost în picioare. Prima oră: rusa. Este ultima oră de rusă din acest ultim an. Gozec i-a înmînat cadoul. Toată ora a fost veselie. În pauză am pocnit-o pe Mariana Gînsac de i-a dispărut rînjetul. Ora de educație fizică am făcut-o în sala de cor. A fost o oră de audiție. Tovarășa profesoară Bauman era în cancelarie. Am rugat pe cineva să o invite puțin pe coridor. I-am înmînat cadoul. A spus cu glas scăzut, foarte emoționată: ”Tocmai tu, Druguș…”. Apoi mi-a strîns mîna. (L.D.: Cititorii își amintesc, poate, de multele dialoguri neplăcute pe care le-am avut la ore cu această tînără, frumoasă, inteligentă și inimoasă profesoară. De unde și mirarea sa nedisimulată…).

În pauză, vaca de Mariana Gînsac i-a spus dirigintei Ruscior că am bătut-o, crezînd că gata, mă…. pe mine. Diriginta a stăruit să ne împăcăm și să-i sărut mîna! A fost un haios și-o hărmălaie la care au asistat toți reprezentanții ambelor tabere. Pînă la urmă a rămas așa… Eu: ”Tovarășa dirigintă, dacă-i mai dau două, îi trece!”.

La chimie am dat extemporal. Geta Broască i-a dat cadoul. La dirigenție ne-a mai spus niște note și medii, urmate de sfaturi pentru viață. La matematică m-am distrat cu fetele. Azi Puha (Elena) a împlinit 18 ani și ”a trebuit” să mă dau bine pe lîngă ea. Altă chestie! Magopăț s-a apucat de ghicit. Le spune prostii la moace și le ia bani. Eu sînt ”Cassa”. S-au strîns vreo 3-4 lei. În ora de engleză ne-a luat jos, în sala de cor, pe toți ”bărbații”. Au venit doi căpitani (unul Nițu).

(L.D. Aici se termină, brusc, însemnările liceanului Liviu Druguș. Nu am o explicație pentru această întrerupere. Pot presupune doar că a doua zi, marți, a trebuit să părăsim camera de la gazda de pe Calea Prieteniei nr 2. Nu-mi amintesc deloc ce s-a întîmplat și unde am locuit pînă la Bacalaureatul care urma să înceapă pe data de 20 mai 1967. De asemenea, nu am amintiri (în afară de fotografia postată pe FB) de la banchetul la care am participat. Pentru curioși pot adăuga cîteva amintiri despre ce a urmat în acel an. În primul rînd, ce doreau cei doi căpitani de armată? Erau recrutori de viitoare cadre pentru MFA (Ministerul Forțelor Armate) și ofereau condiții foarte avantajoase pentru cei care doreau să urmeze o facultate pentru ca apoi să activeze în armată. Oferta principală era pentru medicină și limbi străine. Se asigura transportul, cazarea și bursă pentru cei care acceptau oferta lor. Eu am acceptat-o și am repetat experiența nefastă de la Cîmpulung Moldovenesc. Eu oricum îmi făcusem planuri să fac facultatea în București, așa că… why not? Pe T0 (lt. Tudose) l-am refuzat cu oferta lui de a merge la ”școala de securitate”, dar pe căpitanul de armată Nițu nu. (În paranteză fie spus, pe T0 nu l-am mai întîlnit niciodată. După terminarea facultății am trecut pe la Miliție și am întrebat de el. Mi s-a spus că a murit – probabil a fost mutat în altă muncă: tocmai învăța și el engleza și i-am dat adresa de la International Book Fellowship din Londra care i-a trimis cărți și dicționare). Acum, după peste jumătate de secol de la ”contactul” meu cu ofițerul Tudose, înclin să cred că cele cîteva întîlniri cu el erau mai mult pentru supravegherea mea decît pentru obținerea de informații despre elevii care fumează… Pe scurt, nu m-am simțit ca fiind turnător, colaborator sau informator, ci un justițiar. Încercările ulterioare de a mă convinge să colaborez cu Secu s-au soldat cu refuzuri ferme din partea mea. Despre ele am relatat, pe acest blog, într-una dintre pseudorecenzii, așa că nu mai insist). Locurile pentru MFA erau separate de cele pentru civili, dar examenul a fost comun. Din cîte țin minte Facultatea de limba engleză avea rezervate două locuri pentru MFA. Nu știu cîți au concurat pe acele două locuri dar șansele mele de a reuși erau foarte mari. Terminasem BAC ul cu media 10 și în acel an s-a hotărît ca nota de la Bac să fie adăugată la notele obținute la admitere. Era suficient să iau un cinci la probele de admitere și media finală era de 7,50. Poate și din acest motiv am adoptat o atitudine excesiv de relaxată la probele scrise. Am obținut doar 4 la teza la engleză și 5 la teza la limba română. Neobținînd minimum 5 nu am mai fost admis la proba orală, care – credeam eu – era punctul meu forte. Nu exclud deloc o ”lucrătură” tocmai pentru a nu intra la oral și a nu reuși la admitere, vînzarea de locuri la admitere fiind o practică a acelor vremuri. Presupusul ”ajutor” promis de T0 a fost fie o vorbă în vînt, fie un ”ajutor” pe invers. În sala de examene am văzut lucruri greu de înțeles chiar și în zilele noastre. Am văzut în sală oameni mult mai în vîrstă decît mine și – un lucru care chiar m-a șocat – am văzut un tînăr de cca 25 de ani, cu o barbă neagră, mare și care, în timpul examenului și-a scos pipa, a aprins-o, a fumat tacticos fără ca cineva să-i facă vreo observație. E de înțeles cu cine a trebui să concurez – probabil fii de diplomați sau oameni din noua aristocrație roșie. Pe scurt, nu am reușit la Facultatea de limbi străine de la Universitatea București și urma să fac armata la termen integral (un an și patru luni). Această perspectivă m-a speriat destul de tare și am început să caut locuri la școli postliceale, doar pentru a scăpa de armată. Părinții găsiseră deja o școală sanitară la Botoșani și urma să mă apuc de învățat… Chiar atunci am primit o scrisoare de la prietenul meu Toader Gherasim care a lăsat deoparte visurile de a deveni silvicultor, actor sau marinar și a ales Facultatea de Studii Economice de la Iași (fostul ISE – Institutul de Științe Economice) unde a reușit cu brio. Mai rămăseseră 16 locuri pe care au concurat sute de ”neintrați” la alte facultăți. Obiectele de admitere: matematică și economie politică (cele intens ignorate de mine în liceu, fiind și la clasă umanistică). Am învățat aceste două obiecte întreaga vară și am reușit pe locul 18 la egalitate de note cu cel de pe locul 16…  La absolvirea facultății urma să fiu repartizat la Catedra de Economie politică la Disciplina Doctrine economice, dar anul 1971 a fost și anul în care stalinismul a fost coborît din nou din pod și multe libertăți au dispărut. Cenzura și dosarele de cadre au fost întărite. Dosarul meu nu mai corespundea pentru cariera didactică și am fost repartizat în cercetare, la Academia Română, filiala Iași. Am reuși să intru în învățămînt (la UMF Iași) în anul 1976 nefiind promovat pe post de lector, deși întruneam cerințele legale. Nefiind prieten cu Securitatea, bănuiesc că nu am primit aviz favorabil pentru promovare. Am început doctoratul în 1976, la București, dar 1n 1984 nu mi s-a aprobat susținerea publică fără nicio explicație. Am susținut teza (cu același conținut cu cel din 1984, mai puțin trimiterile obligatorii la documentele de partid) în 1996 și în următorii patru ani am urcat toate treptele carierei didactice. Mă pot lăuda că la începutul anilor 80 am propus (și culmea! s-a și aprobat!) reducerea cu 50% a orelor de Economie politică și introducerea unei discipline distincte – Economie sanitară (pe care după 1990, mai exact în 1997 am introdus-o la Facultatea de Bioinginerie Medicală sub numele de Economica Sănătății, alături de alte discipline, construite tot de mine: Managementul sănătății și Sisteme de sănătate comparate). Mai mult, am reușit să conturez (prin programa academică) secția de Managementul sănătății care avea ca scop declarat pregătirea viitorilor manageri de spitale, directori de direcții de sănătate publică (DSP) și specialiști în Ministerul Sănătății. Din păcate, imediat după plecarea mea de la UMF Iași (2004) proiectul meu (foarte necesar și azi) s-a destrămat. Mă bucur că am fost ales de către studenții promoției 2004 ”Profesorul anului” fiind singurul profesor nemedic care a primit acest onorant titlu. Tot cu titlul de răspuns la posibile întrebări mai precizez că în timpul studenției mele peste jumătate din timp l-am alocat cursurilor de la Facultatea de limba engleză, fiind foarte activ și pasionat de ceea ce învățam.

(Sfârșitul Jurnalului ținut de mine în perioada 1 martie 1963 – 24 aprilie 1967. Am transcris, timp de 175 de zile, conținutul consemnărilor făcute de mine timp de 1500 de zile în care am scris ceea ce mi s-a părut a fi demn de notat atât despre mine cât și despre cei din jurul meu: colegi, profesori, părinți, rude, oameni politici etc. Continui să cred că acest Jurnal are valoare documentară și că poate fi folosit pentru scrierea unui scenariu de film cu caracter memorialistic).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 451. Marți 27 martie 2018. Jurnalul unui licean prostuț (173).


(Ultimul trimestru de liceu și încheierea transcrierii Jurnalului liceanului prostuț)

Miercuri 29 martie 1967. M-am sculat pe la 7 și pînă la 8.30 am fost ”păpușă”. Am plecat cu autobuzul la 9.30. Pînă în Siret a venit și mama (mi-a cumpărat ”Analize gramaticale și stilistice” – 6 lei). Am ajuns cu bine în Rădăuți, pe la 11. Am lăsat valiza acasă și-am ieșit în oraș. La gazdă – o mizerie! Un adevărat șantier. Se zugrăvește, spală etc. În oraș mi-am reparat pantofii, m-am interesat de cantină etc. M-am întîlnit cu o serie de colegi (Neculai, Gozec și Gavril + Ica). Pe la 12.30 m-am întîlnit cu Toader. El se dusese la internat, dar, arătîndu-i condițiile de la gazdă (293 masa + 77 camera) = 308 lei/ lună, s-a hotărît să rămînă la gazdă. La cantina Liceului nr 2 ni s-a spus că mîncarea se va da de pe 1 aprilie. Am mîncat la ospătărie (10 lei), am văzut filmul ”Jandarmul din Saint Tropez” (încă patru lei). Foarte bun. Apoi: plimbări interminabile pe ruta gazdă-oraș-internat. Seara am avut un conflict cu trei bețivi și am rămas numai cu clănțăneala și bîrfa. Seara, T1 + N. au avut program ”special” numai pînă la 20.30 (N. este la internat acum. Dar au amîndoi noroc de ”moșu” care-i va ”ajuta” și-i va ”înlesni”… Nobilă atenție!). De la 20.30 la 22.45 am văzut filmul ”Cartea de la San Michele”. Un film foarte bun care m-a întristat și m-a făcut pesimist.

Joi 30 martie 1967. Dimineața, o cafea cu lapte la cofetărie. La școală am și început programul: două ore de biologie, apoi o oră liberă urmată de două ore de română. La acestea din urmă m-am cam făcut de baftă! La amiază: un prînz la ospătărie – 6 lei! Apoi ne-am dat pe citit la biologie și română. Dar cu mîncarea de la amiază n-am prea rezistat și în curînd a trebuit să mai halim niște colac. Cu ocazia asta am mai făcut un plimboi și la 19 am fost înapoi. Toader a fost la reuniune (internat). Vai de capul ei! (s-a terminat la 20). Ne-am culcat la 22.

Vineri 31 martie 1967. Ne-am  sculat la 7. Am luat un ceai la cofetărie și-am ajuns la școală la 8.02. Hlinschi era deja intrat la oră și n-am mai intrat. Am stat în(tr-o sală de) clasă cu Nenati Lucia (încerca să lege conversații, dar răspunzîndu-i morocănos și laconic s-a lăsat păgubașă). Cealaltă oră am intrat la ora de română (”Școala ardeleană”). La ora de biologie jumătate de oră am stat la cabinet (ne-a luat cîte o seringă de sînge). Am iar conflicte cu vaca de Gînsac. Albu a primit ”American Literature” from England. Azi e o zi urîtă. Am terminat orele la 11 și am ajuns acasă înainte de 12. Pînă la ora 13 am scris Jurnalul.

După amiază am fost și-am halit la ospătărie (7 lei) apoi am fost la film: ”Who shot L. Walace?”. Bun film. Apoi am venit acasă, dar foamea – mare tîlhar! Am luat o hotărîre: să mergem la internat. Aici am găsit ce-am vrut și ne-am pus burta la cale cu tot soiul de bunătăți: brînză de vacă, cozonac, mere… După asta, ne-am luat rămas bun și… roiul! Dacă miști și cauți – găsești! Cu de-astea ne mai ținem și noi ca să nu ducem foame.

La ora 19 am fost la fix (la întîlnirea cu T0): ”Ceva intersant?” – ”Nimic interesant!”; ”Ceva nou?” – ”Nimic nou!”. Am scris o singură pagină și aia cu ”nu știu”, ”nu cunosc” ”mi se pare” etc.

Azi e o zi a dracului de urîtă. A plouat și a nins mereu. De frig e frig și numai de plimbat nu e. Cînd am ajuns acasă îmi curgea apă din pantofi, balon, șapcă etc. M-am spălat pe picioare, mi-am spălat șosetele, iar pantofii mi i-a pus doamna (Stela Velniceru) în cuptor. Balonul pe aproape. Pe mîine n-am citit nimic.

Sîmbătă 1 aprilie 1967.  Dimineața am luat o cafea cu biscuiți (2 lei). La școală am avut două ore de biologie. Am stat iar fără chef și n-am răspuns nimic. Am dat totuși un răspuns fără chef la insistențele moșului (Zăicescu). Ne-a povestit despre profesorii lui.

Fetele au încercat să mă păcălească, dar nu le-a mers.

De la Biologie am vrut s-o întind, dar m-a oprit Telucu la timp (făcea Hlinschi scandal). După ore am mîncat la ospătărie. T1 s-a dus cu N. la film (eu am stat acasă și am citit). Pe la 17 am mers la internat să facem rost de haleală. L-am găsit pe Ilie Gherasim și – hai să-l exploatăm! L-am dus cu ”bombonica” (l-am ”cobzărit”) pînă ce-am scos de la el:  o franzelă de 5 lei, parizer + cîte-o cafea mare (de 2.50 lei bucata). Destul!

Azi a fost iar o zi urîtă, plină de umezeală și ceață. Pe lîngă toate, bate și vîntul!

Seara ne-am culcat mai tîrziu (pe la 23). Am învățat zdravăn ”Școala ardeleană” și pe Ion Budai Deleanu. Am avut chef de învățat și-am prin ușor. La urmă – procitanie! (verificare).

Duminică 2 aprilie 1967. Ieri a fost 1 aprilie, iar azi e de două ori pe-atîta!  Azi trebuia să facem trei ore de română la școală! N-am fost. Ne-am sculat pe la 8.30. Pe la 10 dna ne-a dat un ceai… (mulțumim, nu trebuia… dar a prins bine). La amiază am cumpărat (noi!) o pîine albă, 300 de parizer și o margarină de ne-am omenit un pic.

Azi am primit o scrisoare de la Mariana Marinescu! (pe adresa gazdei). Despre ea: copil adoptat, are noțiuni de japoneză, practică judo și karate.

După masă am ieșit și noi din casă. Am mers pe la internat (tenis). Pe diseară se pregătește o reuniune și la internat se agitau mai mulți în jurul unui magnetofon. Ne-a trimis Hamza pe la Storoj să căutăm și să aducem role (B.V. 28). Pe la 18 am ajuns acasă, Toader s-a ”șpițat” și s-a dus la reuniune. A venit pe la 21.45 și mi-a zis o chestie: a luat un pumn în falcă de la ”de-alde Gozec”. Am pregătit un plan de răzbunare…

Luni 3 aprilie 1967. Ne-am sculat la 8. N-am mers la pregătire primele două ore. Am halit la cofetărie. La școală am făcut numai o oră de biologie și – înapoi acasă! Am fost iar îmbufnat și țîfnos (Raif Ingrid, clasa XI-a F: ”Lui Liviu i s-au înecat corăbiile…”). Mă indispune pur și simplu cînd văd ”societatea” aia din a XI-a F.

La ora 13 am plătit masa pe două zile (15 lei). Apoi am halit la ospătărie (5,50). Am furat un coș de pîine…

De aici am mers la filmul ”Bătălie pentru Șanhai”. Nu-i grozav.

Acasă am găsit un pachet de-acasă. L-a adus cineva (probabil Huianu). În pachet am găsit ”Literatura americană”, o scrisoare de la Radio Moscova (două vederi și una cu Aeroflot), una de la Natașa (3 vederi și o insignă cu Kremlinul), încă o scrisoare de la Natașa în care a pus un disc din plastic flexibil care conținea patru cîntece ”ușoare”, de la Ali (Sudan) care mi-a pus în plic două vederi, o monedă de-a lor, poza lui (e jurnalist), de la Maura (o vedere din Trinidad, un ecuson, un calendar german) + de la mama cîteva rînduri. Așa corespondență mai zic și eu! Trebuie s-o iau tare și să le răspund la toți (azi, mîine). Placa de la Natașa nu-i grozavă… Azi am pierdut timpul cu scrisorile și am citit la română pînă la Alecsandri. M-am culcat la 22.

Marți 4 aprilie 1967. Încep să mă antrenez pentru ”karate”. Zilele astea trebuie să sosească scrisori din Trinidad, India și Scoția.

Ieri a fost senin dar a bătut vîntul și a fost frig! Azi m-am sculat la 7 fără 5 și la 7 și 10 am ieșit pe poartă… Dar graba a fost zadarnică. A trebuit să mai așteptăm o jumătate de oră (la cantină). Apoi ne-a făcut o masă pentru cei patru băieți care mîncăm aici la cantina fetelor, după care am mers la școală. La biologie am fost simplu asistent, la română – idem. (M-a pus să vorbesc despre ”Scrisoarea a treia” partea I-a. Ioc! Imbecila de Mariana G. mereu comentează și aveam o pornire grozavă să-i dau o palmă în plină mutră… Deocamdată e cam devreme.) Azi iar am fost ”țîfnos”. Stau singuratec, nu vorbesc cu nimeni și ”mogorogesc” – vorba lui N. Hlinschi.

La masă am halit bine (două ciorbe, tocană, 6 napolitane). Teddy a halit la ospătărie. La ora 18 am halit iar. Am schimbat la librărie cartea cu ”Admiterea în învățămîntul superior” pe ”Lobo – the king of Currumpon and other stories” + ”Scurte povestiri fantastice” (proastă). I-am tradus lui Pîrghie o scrisoare în limba engleză.

Miercuri 5 aprilie 1967. Aseară, după ce-am scruis Jurnalul am avut chef să mai stau și să mai scriu cîteva scrisori. I-am scris sudanezului (Ali), cubanezei (Maura) și rusoaicei (Natașa). Ăștia au fost cei mai principali. M-am culcat după ora 1: capul nu mă mai ajuta.

Dimineața la 7 deșteptarea. Am halit și – la școală!. Iar am fost trist fără vorbă prea multă. Albu, Vlonga și altele m-au întrebat: ”Ce ești supărat?” Eu: ”N-am chef”. La română s-a terminat materia. La biologie – idem. La ora 11 am fost liber. Mi-am cumpărat un pix cu pastă neagră, am pus scrisorile la cutie + timbre de 6 lei (10 lei).

După amiază am încercat să învăț lecția de zi la română. Am ieșit apoi în oraș să ne punem la ”punct”. Am luat o șocolată de 6 lei și-un cremșnit. La amiază am mîncat foarte bine.

Pe la 17 ne-am făcut un plan de bătaie (fără ghilimele, că e adevărat): cum să-l punem la punct pe numitul U. Traian care i-a umflat falca lui Toader. Ne-am luat cele trebuinciose (cuțit, pietre) și-am început urmărirea care n-a fost zadarnică. (Ne-am întîlnit cu Telucu, Gozec, Nușa Duzinski care ne-au minimalizat planurile. Totuși ne-am ținut zdravăn de el și l-am urmărit pe Bogdan Vodă: mergea spre casă. Pe drum a trebuit să ne ferim de M. Capitan. O dată am dat nas în nas cu el și l-am văzut la față… L-am urmărit binișor pînă pe strada Sirenei. Aici, la un petec de lumină am văzut că erau doi și fluierau să mai adune. Am stat pitulați pe după garduri, dar cînd am văzut că se îngroașă gluma ne-am lăsat păgubași. Cu doi – fie ei și cu stea-n frunte – ne-am fi descurcat binișor. Dar așa… Mai așteptăm pînă duminica viitoare cînd vine Mitică, fratele lui Toader. Am ajuns acasă pe la 21.15 și n-am mai stat mult și ne-am culcat. Ne-am făcut planuri căutînd să facem o treabă cu judecată căci e vorba de de o ”afacere” unde inamicul e f f numeros, viclean și bine organizat. Deoarece s-au prins că vrem să le facem festa acum se apără și se țin ciot. Tot orașul e împînzit de ei. Vagabonzii își fac de cap în oraș fără să le pese de de miliție, securitate, judecată, pușcărie. E vina acestora de marea libertate de acțiune a vagabonzilor…   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 449. Duminică 25 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (171).


Duminică 1 ianuarie 1967. Un nou An Nou!

M-am sculat cu greu pe la vreo 9. După ce m-am spălat, am mîncat, am ieșit cu mama, cu tata + Cornelia prin oraș să vedem Botoșanii iarna. (Eu nu i-am văzut niciodată pînă acuma). Afară era frumos și însorit. Vremea se încălzise și puțina zăpadă ce se așternuse a început să se topească prin locurile frecventate mai mult. Am mers prin Grădina de Vară, Parc, Orășelul copiilor. M-am întors din drum și am luat Fotoboxul pe care-l aveam cu noi. Am făcut două fotografii mamei, tatei și Corneliei. După ce ne-am plimbat prin parc am ieșit în oraș. Am căutat la toate chioșcurile și tutungeriile vederi din Botoșani și abia la urmă am găsit vreo trei + M. Eminescu. Tata se frăsuia cum să-l găsească pe unul Ciomaga – președintele Comitetului sindical raional Botoșani. Mama și tata, stimulați de nași, au luat o hotărîre: să facă tot posibilul să se mute în Botoșani și să vîndă casa de la Grămești. Botoșanii ar fi un oraș foarte frumos. Am văzut centrul orașului (mama mi-a arătat unde a fost cofetăria buniței). (L.D.: pe atunci nu știam și nu dădeam importanță la aceste aspecte, dar treptat-treptat, am aflat că familia buniței a avut o situație materială foarte bună: pe lîngă cofetărie, a avut moară și terenuri împădurite, naționalizate în 1948. Pe scurt, oamenii bogați au devenit săraci, iar oamenii săraci au devenit bogați. În esență, dosarul părinților mei și, pe cale de consecință, al meu nu avea cum să fie bun). Tata a dat de urma lui Ciomaga, dar nu l-a găsit. Eu am mai hoinărit cu mama și cu Cornelia. Mama mi-a făcut o poză cu Cornelia în fața Telefoanelor. Mama și tata au continuat să umble prin oraș și să caute ”pile”, iar eu cu Cornelia am mers acasă. (L.D.: ”Pilă” era eufemismul pentru o persoană care putea ajuta, de regulă de pe poziții de conducere. Pentru eventuala mutare în Botoșani era nevoie de ”pile” serioase, sus-puse). Am jucat cu Cornelia table și țintar, apoi au venit și părinții din oraș. Pe la ora 13 au venit și alți musafiri: m-me Stina cu nepoata sa Toma Carmen  (clasa X-a reală la Liceul Laurian – 80-90 kg!), apoi d-l Martinescu cu baba lui (el are 70 de ani dar parcă ar avea 45-50. Tot basarabean). Mi-a plăcut de Stinoaie: o babă cultă, energică și foarte hîtră. Voluminoasa ei nepoată știe franțuzește (învață franceza din clasa II-a). Cîntă foarte bine. A cîntat ”Liniște” – ”Silence” – ”Silentium” – bien. Cu tot volumul ei, e isteață, vorbăreață, cu aere de gentilă demoazelă…. (Un joc: cum se scrie 3=2 cu ajutorul a 7 bețe de chibrit?).

După masă, mama a arătat fotografiile cubanezei și ale moscovitei (Flora și Natașa). Părerile au fost împărțite. Stinoaia zicea că Flora-i plină de draci și are… ”jăratec”, iar despre Natașa toți au spus că-i o fată fină și delicată: vsiakomu svoia doroga! Apoi am jucat table cu Cornelia și Carmen. Fiecare a luat cîte o bătaie. Nu știu de ce Cornelia s-a îmbufnat , a scos coarnele și a început să-mi facă figuri. N-am prea luat-o în serios, dar nu mi-a plăcut purtarea ei.

După ce au plecat invitații au început ponegririle împotriva lor și de toată cearta a fost găsită vinovată Carmen și bunică-sa.

Pe la 19 – 20, mama și tata + nana au plecat în oraș, la ”pilele” lor. Eu am rămas acasă cu Cornelia: am jucat jocuri, mi-a povestit și i-am povestit, am ascultat radio etc. Nanu s-a culcat în bucătărie (e bolnav de reumatism). Ai mei au venit pe la 21-22. Au fost pe la nana mea, doamna Andronache care ar fi vrut și ea să mă vadă. Ne-am culcat la 23.

Luni 2 ianuarie 1967. M-am sculat ultimul. Tata și Cornelia făceau probleme la matematică (Cornelia-i cam slabă-n materie; are doar 8). Pînă la 10 am mîncat. A venit Costache Sava (de la Gorbănești) cu sania și l-a dus pe nanu la gară pentru a merge la Pașcani să-și facă tratament (a scăpat un ”ajun” și se teme să nu-l piardă și pe-al doilea). Tata + mama au mers să mai ”aranjeze”… Eu cu Cornelia am mers la cinematograf. Am văzut ”Casa din Montevideo”. Filmul mi-a plăcut, dar sala era tare mizerabilă și lumea gălăgiosă. De la film ne-am întors la ora 13 acasă. Eu cu Cornelia am început să jucăm ”fazan” (am jucat de două ori). Am început și cu nana o partidă de table, dar imediat au venit ai mei și au anunțat că plecăm cu autobuzul de Hîrlău – Rădăuți. Am mîncat în grabă, nana ne-a pus cîte ceva în ”traistă” și-am plecat în trombă (cică Cornelia a început să plîngă). De la întîmplarea cu Carmen s-a purtat foarte frumos cu mine…

La autogară a trebuit să așteptăm mult și bine (cam o oră). Am convins-o pe mama și mi-a dat 16 lei și-am cumpărat Almanahul Scînteia pe 1967, care-mi place foarte mult. Era cît pe ce s-o pățesc ca atunci cînd m-am întors din excursie. Autobuzul era gata de pornire, mama și tata ocupaseră primele trei locuri din față, numai eu mai rămăsesem în autogară, absorbit de lectura almanahului. Cum am urcat și eu, autobuzul a pornit (la 17.40). Am străbătut același traseu pînă la Talpa (42 km – 15 lei); de aici am luat-o pe jos: am trecut prin Lunca, Zamostea, Bălinești și Grămești. Înainte de ora 19 eram în casă. Aici era frig tare, dar imediat s-a făcut foc în sobe și a fost bine. Mama a luat corespondența de la tanti: o scrisoare de la Telucu, o felicitare de la bunița, o scrisoare de la Zărnești și-un aviz de primire. Ne-am culcat la 23.

Marți 3 ianuarie 1967.  Am mers de dimineață la Poștă și-am adus pachetul de la bunița. Pe lîngă alte bunătăți a mai trimis: un Ghid de conversație român-englez și un Conversation book English-Romanian, plus: patru vederi mari din București (două de doi lei și două de 1.25) + o agendă mică, portocale, bomboane, șocolate etc. Ghidurile sînt foarte bune și utile. Bunița ne scrie de niște ajutoare pentru mine cînd voi merge acolo la facultate – rostul de ”ore”.

Tata a mers azi cu recensămîntul prin sat și s-a întors la amiază. De la 13 la 14 am ascultat ”Ici Radio Prague” (numai muzică ușoară) iar de la 14 la 15 am ascultat ”Qui e Radio Praga, Cehoslovakia”: ”ascultate nostra transmisione in lingua italiana. Amici ascultatori, buon giorno”.

Azi am terminat de citit ”Enigma Otiliei”, i-am făcut rezumatul și am început să citesc ”La cea mai înaltă tensiune” de Nagy Istvan.  Seara mă usturau grozav ochii, am stins lampa și-am adormit după miezul nopții.

Miercuri 4 ianuarie 1967. Azi m-am hotărît să mai recapitulez și să mai învăț ceva.

O zi foarte frumoasă. Cer senin cu soare strălucitor. Zăpada proaspăt căzută dublează și triplează (multiplică) razele soarelui, făcînd o luminație ce-ți ia ochii. Totuși am stat în casă.

Tata a plecat pe traseu cu recensămîntul animalelor, mama s-a apucat să pregătească porcul, iar eu am început să scriu în jurnal de pe 31 dec. 1966 pînă pe azi. Am scris încontinuu pînă la ora 13.

(P.S. la ”excursia” la Botoșani. Zilele de 1 și 2 ianuarie: au umblat căluții și mascații toată ziua, nestingheriți de nimeni. Vreo trei mi-au ieșit în cale în timp ce eram cu Cornelia și le-am făcut o poză. Pe la nana a trecut și Sorin, amicul meu din ”copilărie”. Pe cînd aveam vreo 3-4 ani, la Gorbănești fiind, am mers cu părinții în vizită la preotul Buliga,  acolo fiind și Sorin, ceva mai răsărit decît mine. Am luat chibrituri de la nanu din cerdac și am tras deoparte o grămăjoară de paie dintr-o claie mai mare aflată în curte. Le-am dat foc și ne amuzam amîndoi cînd focul s-a dus spre claia care a luat imediat foc… Au stins-o cu găleți de apă, dar nanu nu m-a certat spunînd: ”sînt copii, ce să le faci…”. Sorin a terminat Liceul Militar din Cîmpulung și acum urmează o școală de radiolocație. Cornelia îl poreclește ”bărbuță” pentru că se rade. Au povestit cum se jucau și se băteau cînd erau mai mici).

După ce-am terminat de scris m-am ”transbordat” în bucătărie unde am ascultat timp de două ore o excelentă muzică ușoară transmisă zilnic de Radio Praga în limbile franceză și italiană. În acest timp am citit din ”La cea mai înaltă tensiune” sau am mai ajutat-o pe mama la cîte ceva. Mama a făcut cîrnați (prima-ntîi!).

De la 15.30 la 16.30 am recepționat pentru prima dată Clujul, dar nu se aude clar: are un fîșîit insuportabil.

Azi poșta a venit cu o mulțime de ”vești”, cu toate că nu ne așteptam la niciuna: o vedere de la Mircea de pe vapor în care ne scrie că face revelionul la Mamaia (că destul l-a făcut cu mama…). Apoi a fost o vedere de la Strehaia (Craiova) de la o fostă elevă a tatei; o felicitare de la familia Popa și o scrisoare de la bunița.

Tata a venit seara pe la 19, puțin … ”obosit” (vreo 12 păhărele numai…). Seara am ascultat Radio Roma, apoi am continuat cu cititul din ”La cea mai înaltă tensiune”. Mai tîrziu, pe la 22 am ascultat ”Melodii Magazin”. Pe la 23 am mîncat cu mama și tata portocale și halva. Eu cu mama i-am scris buniței; i-am trimis fotografia (cu ochi de șmecher) să o multiplice. I-am dat de grijă să nu mă uite cu M.N. (Moscow News). Bunița vrea să-și cumpere televizor ca să-l aibă cînd voi fi eu student (la București). Bunița ne-a scris că Dănuț (Costea) este acum în ultimuil an și termină. După ce am terminat de scris buniței le-am scris și prietenilor mei: T1 și T2. Deci, trei scrisori. Aș fi vrut să-i scriu și lui Mircea, dar mai las un timp oarecare. Oare mîine de la cine-o să mai primesc scrisori? Poate de la Radio Moscova sau de la Natașa? Din altă parte – nimic.

Seara m-am culcat tîrziu. În dormitor am mai citit pînă la ora 1.

Joi 5 ianuarie 1967. O zi obișnuită, ca toate celelalte. Timpul se scurge încet-încet și cînd mă trezesc și eu, vacanța-i gata.

Toată ziua mi-am trecut-o cu cititul și ascultatul radioului. Pe lîngă asta am mai ajutat-o pe mama la făcut cîrnați și la alte treburi mărunte.

Azi e o zi tare frumoasă, dar cam geroasă. După masă am scos bicicleta de la locul ei, am șters-o, am dres-o, am umflat-o cu chiu cu vai, apoi am dus-o la loc.

Cu toate că azi nu mă prea așteptam la scrisori, am primit totuși o felicitare de la  a mea gazdă – Mariana. După scris, cred că e scrisă de Rodica P. – tot un drac: ”Liviule, cu ocazia împlinirii a 17 ani, gazda ta îți urează un ”La mulți ani” și mult succes în acest an și în viitor. Mariana”. Seara, mama s-a gîndit să-l primească pe popă cu ajunul Bobotezei: 5 + 3 + 1 = 9 lei, dar apoi s-a răzgîndit, am stins lampa și pe la 20 ne-am culcat. Tata era obosit fiind abia venit de pe teren.

Vineri 6 ianuarie 1967. Azi am împlitit 17 ani. Părinții m-au felicitat și toată ziua a fost sărbătoare.

O zi destul de frumoasă, dar cu un ger – ah! ca de Bobotează.

Poșta nu ne-a neglijat nici azi. Am primit o felicitare de ziua mea, de la Pițigoi + Pisoi (L.D. Este vorba despre colegele mele Pîrghie Rodica și Ungureanu Constanța): ”17 zîmbete și 17 flori ale tinereții au zburat către tine, iar acum ele îți spun că nu le vei mai întîlni niciodată. Pițigoi și Pisoi îți urează ”La mulți ani”. O altă scrisoare am primit-o de la Natașa. Pe lîngă două vederi din Moscova și o felicitare de Anul Nou mi-a pus în plic o rublă de hîrtie și mărunțiș: 1, 3, 10 și 15 copeici. M-am bucurat de ei. Pînă acum am 2,5 ruble pe care  le țin pentru la vară. Mama mai are vreo patru ruble și ne facem bani de drum. Tata a fost plecat pe teren.

Aseară am jucat table cu mama. Am pus diferite pariuri și-am cîștigat 8 lei. Seara asta am terminat de citit ”La cea mai înaltă tensiune”. M-am culcat la miezul nopții.

Sîmbătă 7 ianuarie 1967. O zi obișnuită pentru noi. Pentru zamosteni însă azi e hram – Sf Ion – (iaca băț!). Azi pe la 10 m-am îmbrăcat, am dus cărțile la Bibliotecă, mi-am scos Avizul epidemiologic de la dispensar, apoi am fost la Poștă și-am dat două scrisori (una pentru familia Popa, București, și una pentru Mircea)

Tata a pierdut ziua de azi cu recensămîntul. De fapt zilele astea nu-s chiar pierdute: va primi 200 de lei pentru asta. Dar pentru zece zile de alergătură numai atît? ”Popa dracului” umblă cu ajunul vreo patru zile și cică face pînă la 10.000 de lei. Așa meserie mai zic și eu. A fost și azi o scrisoare. De la Izvoare, de la tanti Eva. A început să facă formele (invitație) pentru Mircea.

Ziua s-a urîțit. Dimineața a viscolit binișor și a răscolit cît a putut zăpada înghețată. A nins puțin.

Azi (am început de ieri) am parcurs cu atenție ”Limba engleză prin radio” 50 de lecții pentru începători. Tot mi-a ajutat cu ceva. Am început să-mi aranjez în valiză. Seara am citit ”Almanahul Scînteia” și m-am culcat tîrziu.

Duminică 8 ianuarie 1967. M-am sculat cu greu pe la vreo 9. M-am îmbrăcat și imediat ce a trecut mașina poștei, mi-am luat bicicleta și dă-i bătăi la Poștă. Afară era un ger grozav, iar eu purtam șapcă, mănuși strîmte și o canadiană peste flanea. Am ajuns repede la Poștă – c-am mînat nebunește. Și azi am avut trei ”bucurii”. Cel puțin știu că anul ăsta n-a fost zi să n-avem cel puțin o scrisoare. Asta-i bun…

Azi am primit un pachețel de la Natașa și două scrisori: de la T1 și de la T2. Am venit acasă la fel de repede, dar vai! Era să mă ia dracu. Cum eram eu înlemnit de frig de la mersul repede cu bicicleta prin ger am intrat în casă la cald. Am pățit-o! Au început să mă doară mîinile de-mi venea să urlu. M-am spălat cu apă rece și abia mi-am revenit. Credeam că rămîn fără degete, dar, slavă mie!, nu am rămas.

Abia după ce m-am văzut tămăduit am îndrăznit să mă apuc de corespondență. Natașa mi-a trimis cartea ”The Citadel” de A. J. Cronin (pe care-am citit-o mai demult) cu ocazia zilei mele de naștere. Mi-a pus în carte și-o adresă a unei școli speciale de limba engleză – clasa X-a.

Telucu îmi spune timirice și mai nimic, iar Toader îmi dă o veste proastă: cică a vorbit maică-sa cu gazda mea și-a zis că nu-l primește… Faptul m-a mîniat și m-a făcut să iau hotărîri iuți: Ori îl primește și pe el, ori plec și eu!

Azi am citit cele trei publicații: ”Munca”, ”Magazin” (am cules de aici o adresă) și ”Gazeta învățămîntului”.

Tata a terminat azi cu recensămîntul lui.

La 19 am fost la cursă și-am vorbit cu șoferul Chindea să oprească mîine și să mă ia în autobuz.

Seara am băut un vin fiert apoi mi-am făcut cirespondența. I-am scris lui Al Deșliu (Buzău) – o vedere din Rădăuți; Natașei – o vedere din Botoșani (parcul) și la Școala specială de limba engleză din Moscova – o vedere din Galați. Seara tîrziu, adică noaptea, mi-am scris Jurnalul pentru zilele de 6, 7 și 8 ianuarie și acum e ora 0.05. Oooof! Îmi închipui cum mă scol mîine la ora 5!    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mîine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 447. Vineri 23 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (169).


Duminică 25 decembrie 1966. Christmas. Ieri la EDO Bucuresti am auzit străvechi colinde. La celelalte posturi în limbi străine, de asemenea, se auzeau asemenea cîntări. Mi se pare c-au început să se readucă pe un plan mai apropiat vechile tradiții și sărbători.

Ieri am primit Moscow News – ultimul număr. Aseară m-am culcat la 23.45 și azi dimineață m-am sculat la 8.30. Visasem că aveam un autoturism și cu el puteam cuceri orice fată: chiar așa e!

Azi am stat toată ziua în casă și am ascultat radio. Posturile românești au transmis muzică ușoară, populară și diferite emisiuni duminicale; celelalte posturi în limba română au transmis colinde, obiceiuri de Crăciun, povești și alte nimicuri. Azi am dibuit postul de radio Radio Paris, dar nu pare a fi Vocea Parisului pe care am dibuit-o cîteva veri în urmă.

Tata a fost dimineața la școală. Mama mă zorea să duc scrisorile și felicitările și pînă la urmă m-a făcut să mă schimb și să mă îmbrac cu costumul. Îmi vine bine, cred. Pantalonii sînt fără manșetă și foarte largi jos. Dar tocmai cînd eram gata apare tata care a adus ziarele și o laconică carte poștală de la nanul lui Mircea (Buliga Dumitru, Strada Maior Ignat nr 20, Botoșani) în care ne spune că ne așteaptă de Anul Nou. Nu m-am mai adus nicăieri.

Programul zilei de azi s-a desfășurat după trei criterii: 1. Vacanță; 2. Duminică; 3. Crăciunul. S-a mîncat și s-a băut după pofta inimii fiecăruia, am jucat table și durac, apoi am citit o altă nuvelă a lui Zweig, ”Noapte fantastică”.

Spre seară a nins binișor, după ce mai înainte plouase un pic, așa că s-a așezat un strat de zăpadă peste unul de gheață. Seara m-am apucat și am apucat să traduc ”Our Franck” pînă la 23.30. Am tradus patru pagini în scris și am scos cuvintele. Pînă la 23.45 am scris în Jurnal. Am stat apoi să prind, la miezul nopții, ”Parla Bucarest”, dar n-a fost chip. Pînă la ora 1 am ascultat ”Glasul patriei”. S-a vorbit despre Crăciun. S-au oficiat slujbe. Iustinian: credința în Dumnezeu, iubirea aproapelui ș.a. Au urmat cîntece de pahar.

Luni 25 decembrie 1966. Altă zi de trîndăveală; n-am ieșit nicăieri decît prin curte și-am făcut cărări în toate direcțiile. Am mîncat pe la 10. Toată ziua radioul nu s-a odihnit o clipă. Mama m-a bătut tot timpul la cap să merg la Poștă, dar eu nu și nu. Și nu m-am dus. Pe la 15 a venit factorul poștal care a adus numai două scrisori dar care mi-au produs o mare bucurie. Ambele erau din Cuba. Una era de la Maura și alta era de la Flora (scrisoarea de la Flora era deschisă și înăuntru am găsit doar o singură vedere, o reproducere și o fotografie a ei (mutră de… cubaneză). Maura mi-a trimis două vederi și o hartă a Cubei. Ea nu mi-a trimis forografia. Ambele mi-au scris cuvinte cubaneze = spaniole. Flora este năsută pe 26 ianuarie 1952 este în clasa X-a. Vrea ochelari și țigări românești. În fine, m-am bucurat de multe. Îmi pare rău că mi–au furat jnapanii vederile de la Flora. Azi mi-am ras ”barba” și mustața care era… magnifică. După amiază am ascultat Londra de la 18 la 18.30.

Spre seara a venit tata de la Tacu (un sat component al comunei Grămești). A fost acolo cu o brigadă științifică. Apoi au venit în vizită tanti Lucreția cu gemenii. După ce-au plecat aceștia, pe la 19, m-am apucat de scris scrisori. I-am spus lui tanti: ”Tanti, mai știi de unde sare iepurele?” Ea: ”Asta-i bună!”. Mama s-a gîndit să-mi ceară un cîntec la Radio Moscova sau la Radio București. Tata s-a bucurat foarte mult de cele două scrisori primite. Tata și mama s-au culcat la 19 și eu am răspuns imediat celor două ”amigos”. Laurei i-am trimis fotografia mea, un leu de hîrtie și monede de 10 bani și de 5 bani, o vedere din Vatra Dornei, una din Moscova și o carte poștală-felicitare. Florei i-am trimis o vedere din Cîmpulung (Cabana Deia), o fotografie cu Kremlinul + un leu, 5 bani și 10 bani și un timbru de 40 de bani.

Azi a fost o zi minunată, dar noaptea se lasă frig. Seara am stat pînă la 23.

Marți 27 decembrie 1966. Dimineața m-am sculat la 8 și – foarte harnic – m-am spălat, îmbrăcat și am mers la Poștă unde am dat cele două scrisori pentru Cuba (plus una pentru India) recomandat-par avion. Am supratimbrat niște felicitări pentru URSS și am mai cumpărat 10 timbre (să fie!). Toate astea m-au costat în total 25 de lei. Apoi am venit acasă așa cum știu eu (pas întins și alert) și am ajuns acasă ud leoarcă.

Pînă seara ce să mai fac? Mă mai uit prin vederi și scrisori, la fotografii și la celelalte mărunțișuri. Am jucat table cu mama și tata și am ascultat la radio. De cînd am venit eu acasă radioul nostru nu tace o clipă; îl scarpin pe toate trei lungimile de undă și mereu mai descopăr noi posturi de radio. Am început să adun material documentar pentru Cuba sau alte țări (vegetație, animale, stema) și-am început să-mi notez de pe acum ce să le mai scriu și să-mi mai trimită.

Seara a fost o ceartă între mama și tata. Mama a plîns. Why? To have or not to have a family? Better not. M-am culcat la 0.30.

Miercuri 28 decembrie 1966. M-am sculat pe la 9.30. Tata a plecat la școală, iar mama s-a dus la Poștă să-i trimită un pachet buniței (o curcă + mere). Pînă la amiază am desfăcat un coșuleț de popușoi și, bineînțeles, am ascultat muzică. Și totuși mă plictisesc.  Nu-mi arde nici de scris, nici de citit – ca altădată; nici de ieșit afară și de distrat – ca niciodată. De exemplu, nu am niciun chef să merg la Botoșani, dar mama vrea numaidecît. Nu știu dacă ăsta e un bine devreme ce nu-i simt nevoia. Dar chiar un bine făcut cu de-a sila e un rău.

Mă mai ocup cîte-un pic cu engleza și-am făcut o nouă revizie în colecția mea de Moscow News. Îmi pare rău că nu m-am putut abona și de-acum o rog mereu pe bunița să aibă grijă și să-mi cumpere toate numerele. Am de gînd ca în 1967 să particip la concursul ”Do you know the Soviet Union?” Și aș avea ambiția să cîștig.

Nu știu cum, dar anul ăsta parcă-s mai liber și mai indiferent față de școală și uit că este ultimul an și am de dat examene. De mîine îmi fac program de recapitulare.

Azi am primit trei scrisori: toate pentru mine. Două sînt de la Radio Moscova: ”Sincere felicitări cu ziua Republicii și de Anul Nou. La mulți ani! Radio Moscova.” + un Program și un prospect. Același conținut este trimis și pe adresa lui Mircea – îl au deja în evidență. A treia scrisoare era de la Telucu. Îi merge cu adevărat bine cu ”noua” care știe ce vrea și s-a distrat bine de Crăciun. Anul nou – la cămin: citește, scrie, ascultă radio.

Pînă seara am jucat table și mă țin tare. Nu-l las pe tata să mă depășească. Noaptea (de la 22 la 23) i-am scris lui Telucu (T2) și am de gînd să-i scriu și lui Teddy (Toader/ T1). Dar acum, după ce am terminat de scris în Jurnal e prea tîrziu, orel-s chiar înaintate. E miezul nopții.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 443. Luni 19 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (165).


Luni 22 august 1966. Dimineața m-am sculat neobișnuit de tîrziu, la 9.30. Tata era plecat la școală și eu am venit la amiază. Mama are liber pînă joi.

Azi se împlinesc 22 de ani de la eliberarea Parisului de sub ocupația fascistă. Azi, la radio, s-a vorbit mai mult despre apropiata sărbătoare: 23 august și mărețele înfăptuiri realizate în 22 de ani.

Șirul zilelor fierbinți nu s-a întrerupt. Fierbințeala însă a mai scăzut și după masă cerul dinspre apus s-a înnourat tare, fără însă să plouă. Se anunță ploi pentru zilelor următoare.

Azi am primit revista ”Femeia” și trei scrisori + o vedere de la Constanța (tip ”Kruger”) de la tanti Mica (fam Popa), o scrisoare de la bunița în care ne anunță că va veni aici la Grămești, după 24 august. A treia scrisoare e din Izvoare, raionul Orhei (U.S.). Formalitățile de trecere ”dincolo” se vor putea face abia peste o lună și jumătate. Probabil că părinții vor merge în timpul anului școlar, fără mine.

Azi, toată ziua, am citit ”Omul invizibil” de H.G. Wells, operă pe care am studiat-o și la școală, la orele de limba engleză. Lucrarea mi-a plăcut mult și m-a entuziasmat minunea invizibilității corpului omenesc. L-am admirat pe autor pentru perspicacitatea și aproape realitatea cu care a scris această fantezie.

De la 19.30 la 20.30 am ascultat ”Parla Mosca” (Un miting dintr-un oraș italian cu ocazia comemorării lui Palmiro Togliatti, Poșta radio și ”un comentariu”). Ascultînd mereu emisiuni în limba italiană am învățat multe cuvinte. Iată cîteva cuvinte deduse și învățate numai azi: demanda – întrebare, cerere; riposta = răspuns, laboro = muncă, laboratoro = muncitor, paese = țară; nostra = noastră, companero = tovarăș și multe altele care se aseamănă perfect cu cele din limba română. Ascultînd mereu, voi cunoaște mai mult.

Azi a fost Tica Goraș pe aici. A avut treabă cu mama. De cîteva zile mama a făcut o compoziție de marmeladă cu apă și un pic de drojdie pe care a lăsat-o să dospească. Azi, cu un sistem ingenios de condensare, mama a reușit să scoată 7 kg de rachiu destul de bun și de tare. (L.D.: Mai jos, în Jurnal, am lăsat loc liber pentru a scrie (ulterior) rețeta. Dar locul a rămas gol pentru că dominanta zilelor de final de august devenise alta: vizita la rudele de ”dincolo”. Totodată, am desenat în caiet un ”alambic” desen din care, sincer să fiu, nu cred că ar înțelege cineva cum funcționează. E prea abstract… ).

Marți 23 august 1966. A XII-a aniversare a Eliberării României de sub jugul fascist. Așadar – sărbătoare!

M-am sculat la 7.30 și începîănd de la 8 și chiar pînă la amiază am tot ascultat demonstrațiile ce au loc azi la București în Piața Aviatorilor și în întreaga țară. Deci, pînă la amiază asta a fost singura mea ocupație.

Tata a cutreierat prin sat în căutare de făină și presă. Pe la 11 s-a întors foarte bucuros ținînd în mînă o telegramă. Era de la Orhei (reședința raională de care aparține satul Izvoare sat unde locuia una dintre surorile tatei, Eva). Telegrama ne era adresată la toți trei și textul suna așa: ”Vino repede, mama grav bolnavă. Eva”. Urma adresa celui care a trimis telegrama (un maior). Foarte bucuros, tata s-a dus imediat la Maloș (un cetățean din Bălinești care a mai fost în URSS) și s-a interesat de ce se poate și ce nu se poate face. În curînd va trebui să plece la Suceava, la Miliție, și sperăm ca într-o săptămînă să și mergem. Tatei nu-i vine a crede că ar putea fi adevărat. Noi însă ne și facem socoteli de afaceri: ce cumpărăm, ce vindem, ce vedem, pe unde mergem etc. Tata s-a liniștit după amiază văzînd că azi degeaba se frămîntă.

Azi eu am mai citit din ”Frații Jderi”. După amiază, Puiu (Marian), după ce a încasat două partide de table de la tata, ne-a învățat să jucăm tabinet. Am prins jocul, dar nu știu să fac punctele. Apoi am intrat în sufragerie și pînă seara am jucat poker cu chibrituri. Eu am pierdut toate chibriturile. Am jucat și 21 și tot nu m-am procopsit… Mama m-a învățat să fac pasiențe (”a trage în cărți”). Cu toate că nu cred în proorocirile lor îmi place să văd dacă iese sau nu.

După ce au plecat Puiu cu Zîna, am jucat numai noi trei, iar mama a adunat toate bețele de chibrit. Noroc că n-am jucat pe bani.

Azi toate posturile noastre de radio au transmis interminabile programe de muzică ușoară și populară.

Miercuri 24 august 1966. Și azi e liber – sărbătoare. Tata s-a dus prin sat cu treburi iar eu cu mama am rămas acasă. Eu citeam din Sadoveanu, iar mama îmi lucra o bluză din balonzaid.

Pe la 11 sosește tata cu un pachet de la bunița și cu vestea că va trece pe aici tov. Romenco (vicepreședinte la Sfatul Popular al raionului Rădăuți).

În pachetul de la bunița am găsit: zahăr, făină, baterii, săpun, bomboane și știrea că bunița va veni pînă duminică sau luni. Tata a tăiat doi pui și pînă la 12 au fost gata prăjiți și carofii de asemenea. Dar pînă la ora asta n-a venit nimeni (să trăiască tov. Romenco că ne-a făcut să halim un pui și să mai trăiască o dată că nu l-a mîncat pe-al doilea). Tata s-a culcat și mama a pus baterii noi la aparatul de radio. Pe la 15 a venit și cel așteptat (Romenco). La plecare: 4l vin și pere din livada tînără. Tata s-a ales cu o scrisoare pentru maiorul Ștefănescu de la Miliția regiunii Suceava (care ar putea ajuta cu ceva la plecarea noastră).

Azi am văzut un fenomen foarte interesant: un măr care pînă acuma n-a rodit dar care a înflorit chiar acum. Mama a prevestit acest semn astfel: vom avea o toamnă lungă. Cu toate prevestirile ”sinopticilor” azi a rămas cald și senin.

Am spicuit din ”Frații Jderi” un fragment cu valoare de document: ”Vodă ieși în vederea binecredincioșilor săi de peste Nistru: ”Creștinilor, porunci vodă. Vă dau acest pămînt vouă și urmașilor voștri. Faceți sat și închideți iaz. Să fiți ai Moldovei care vă dă pîine și milă. Aici sînt scris hotarele în VECI” (A vorbit apoi Vodă despre Soroca și Orhei locurile natale ale tatei).

Seara a fost pe la noi tov Horodincă care a adus din partea tovarășei Bălineanu o scrisoare către căpitanul Rotaru de la Miliția Economică (pentru ușurarea formalităților cu obținerea pașaportului). După masă am ascultat: Londra, Vatican și Israel.

În seara asta tata e de pază la școală împreună cu Marianciuc Tit. A plecat pe la ora 21 și după ora 23 a fost deja înapoi (că doar n-a fura nimeni școala). În acest timp eu am jucat toci cu mama și m-a ”tocit” de vreo două ori.

Mama i-a scris buniței. (dacă o mai ajunge la timp scrisoarea). Eu am citit din Sadoveanu. La 23 am ascultat cîteva știri la Radio Novisad (Pînă acum am înscrise în caietul meu de Radio peste 100 de emisiuni în zeci de limbi).

Azi la ora 10.03 ora Moscovei a fost lansată stația ”Luna 11” destinată cercetărilor cosmice și a Lunei.

Cu bomboanele de la bunița mi-am sfărîmat o măsea stricată și am rămas numai c-un ciot. Nici nu știu dacă se va mai putea repara.

Seara am mai citit în pat din Sadoveanu și m-am culcat cam în jurul orei 24. Tata trebuie să meargă mîine la Suceava.

Joi 25 august 1966. La 6 tata a plecat la autobuz, dar (cum am aflat mai tîrziu) nu l-a luat cursa și a plecat c-un camion. Dimineața am dus la Poștă scrisoarea perntru bunița.  Mama a plecat la Bălinești iar eu am rămas acasă gospodar.

Am ascultat Radio Moscova. Pînă la amiază am făcut treaba cu care mă însărcinase mama.

Pe la 12.30, în timp ce mîncam, am primit o notă telefonică de la Sfat. Mama a trebuit să meargă cu buletinele și să transmită datele personale ale mele și ale ei. Pînă ce a căpătat din nou legătura a trebuit să aștepte două ore încheiate și nici n-a vorbit cu tata și a lăsat datele la ofițerul de serviciu. Cînd a venit acasă mama mi-a spus că trebuie să facem fotografii pentru pașapoarte și deci trebuie să mergem la Siret. Eu mi-am luat uniforma școlară, cămașa albastră și cravata neagră și ne-am pornit în sat să mergem la Siret cu vreo ocazie. Se făcuse deja ora 16 și noi am scăpat cîteva ocazii de a merge cu camionul. Ajunsesem la bifurcația ce duce spre Siret și eu o băteam pe mama la cap să mergem pe jos. Tot așteptînd așa vedem venind dinspre Siret o mașinuță mică (Moskvici) albastră. Tata era înăuntru, a oprit lîngă noi, ne-am suit în mașină și am revenit acasă. Aici ne-a spus cum a fost primit la Suceava (s-a folosit de scrisoarea lui Romenco). A făcut cererile și a dat datele necesare.

Telegrama pe care-am primit-o noi pe 23 august era deja la Suceava, la Miliția regională. Va trebui să plătim cîte 125 de lei de căciulă (un fel de taxă). Azi tata a cheltuit o mulțime de bani cu drumul și cu alte formalități.

Cînd va veni oare ziua cînd o să dispară greutățile de trecere a unei granițe (sau chiar dispariția granițelor)?

Pe la 17 făr-un sfert ne-am hotărît să mergem tustrei la Siret să facem fotografiile necesare. După cîteva minte de așteptare am plecat cu o camionetă a IRES ului. La 17.15 am fost în Siret. La fotograf era încă închis. Pînă una alta

(L.D.: Exact așa se încheie însemnările mele pentru ziua de 25 august 1966. De la pagina 36 la pagina 70 a Jurnalului sunt doar file albe, lăsate libere pentru a fi completate după revenirea noastră din prima vizită a tatei, împreună cu mama și cu mine, pe locurile sale natale după ce au intrat în vigoare consecințele Tratatului Molotov-Ribbentrop prin care Basarabia a fost anexată la Uniunea Sovietică și tata a ales să vină la ”patria mamă”. Însemnările mele în Jurnal au reapărut începînd abia cu data de 11 septembrie 1966. Dar dezamăgirea mea de a nu(-mi) putea oferi impresiile mele la cald din prima mea călătorie pe locurile natale ale tatei este ușor atenuată de găsirea – între coperta de vinilin și cea de carton a acestui al X-alea volum al Jurnalului meu – a foițelor din carnețelul de însemnări zilnice cu formatul de 4cm x 6 cm. Prin asta răspund și la una dintre întrebările unor prieteni referitoare la cum țineam minte să refac imaginea unei zile pe care o descriam după o săptămînă s-au două: aveam permanent la mine carnețelul de ”Însemnări”, despre care am mai pomenit. Pe aceste minifile notam lapidar cuvinte, ore, evenimente, nume și pe care, ulterior le dezvoltam fără probleme. Acum însă, după 52 de ani, a reface o pagină de ”Jurnal” după aceste ”Însemnări” este imposibil. Drept pentru care voi reproduce exact toate acele notații lăsînd cititorul să permită imaginației să-l ajute în continuare. Acolo unde voi avea amintiri mai clare voi interveni cu sintagma L.D. – cea care desemnează intervenția mea actuală asupra celor înîmplate în viața liceanului prostuț care am fost și care a scris Jurnalul. Mai adaug aici constatarea că unele cuvinte au fost scrise ilizibil sau au devenit ilizibile prin trecerea vremii. Este posibil ca rudele din Basarabia care citesc aceste rînduri să vină cu completări deoarece fiecare a rămas cu alte fragmente de amintiri în memorie, sau eu am receptat greșit unele grade de rudenie. De asemenea, însemnările mele din carnețel nu au nicio dată ele fiind descrieri ale celor întîmplate în perioada 28 august – 10 septembrie 1966).

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 442. Duminică 18 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (164).


Sîmbătă 20 august 1966.

Dimineața, mama și tata m-au trezit la 6.20. Dînșii au plecat la Rădăuți cu autobuzul de 6.30. Imediat m-am sculat și eu și n-am făcut altceva decît am dat drumul la radio pe unde scurte. De la 6.30 la 7.00 Radio Moscova în limba spaniolă. Același post a transmis în limba ”mozambică” (L.D.: De fapt, este vorba despre limba portugheză). În această emisiune pentru Mozambic am auzit despre colonialiștii portughezi. De la 7.10 la 7.15 am prins Radio Londra cu emisiunea de dimineață. Dar abia am ascultat un Buletin de știri și Cronica sportivă și și-a încetat emisiunea pînă la ora 16. Am observat că Radio Moscova, în emisiunile pentru țările Africii dă un fel de muzică în stilul lor african (unul care și mie îmi place foarte mult). De vara trecută am înființat caietul RADIO în care, într-o liniatură anumită, am trecut toate posturile de radio ascultate. Pînă azi am consemnat în caiet peste 80 de emisiuni transmise de cele mai diferite posturi de radio în cele mai diferite limbi ale lumii. Cunosc vreo 10-11 țări cu emisiuni în limba română.

De la 8 la 8.30, Radio Oggi Italia a transmis o emisiune compusă dintr-un buletin de știri, o ”notizia” și muzică ușoară. După cîte am înțeles eu din enumerarea emisiunilor acest post de radio are vreo 7-8 emisiuni, fiecare de jumătate de oră. A dat iar acea adresă: Rido Verdi, Berlino cento due (102), Căsuța poștală 409.

La 9 am ascultat ”Vorbește Moscova”. Ieri a început la Moscova ”Săptămîna filmului românesc”. La 10, Radio Moscova a transmis timp de jumătate de oră cîntece populare românești (Hore cu strigături, ”Ca la noi la Fălticeni” etc.).

În urma marelui cutremur din Turcia cca o mie de persoane și-au pierdut viața, iar în Austria au murit 19 din cauza inundațiilor.

Înainte de ora 12 a venit poștașul. Pe azi am primit ”Moscow News”-ul și ”Munca” plus o scrisoare de la Zărnești – Fundeni – Ploiești. În Moscow News am găsit un anunț în care se spune că V/O Mejdunarodnaia Kniga pune la dispoziția doritorilor mape cu vederi reprezentînd Moscova (42 vederi colorate), Tallin (34 vederi colorate), ”Sanatoriile Caucazului de Nord” (44 vederi colorate), Kiev (32 cărți poștale), Krimeea (32 cărți poștale). Trebuie să iau numaidecît legătura cu Matkovski și să văd ce-i de făcut. După masă m-am bărbierit iar (o fac în fiecare zi).

Am învățat să deosebesc limbile italiană și spaniolă care pînă acuma mi se păreau la fel. Pe la 15 am mai dibuit o serie de posturi pe care nu le-am mai trecut în caiet (Vatican, Praga). Am dat peste un post austriac care cerea în mai multe limbi (engleză, franceză și spaniolă) impresii despre emisiunile sale, dîndu-și și adresa. Imediat însă și-a încetat emisiunea și n-am mai știut despre ce este vorba. Pe 49 m este un post spaniol care transmite în spaniolă. Am observat unele defecțiuni ale aparatului nostru în gama de unde lungi (trebuie apăsate anumite piese…). La 15. 30 un post sovietic transmite lecții de limba engleză. La 16, cu mare greu, am prins iar Radio Londra în limba română (25 m) – cea de-a doua emisiune a zilei – doar 15 minute. A treia emisiune – la 18.00. Am amețit acultînd, căutînd și notînd mereu. Totuși, nu-s plictisit.

Azi a fost pe aici tatăl lui Gh. Horodincă pentru a vorbi cu tata de niște ore la matematică. După amiază a fost pe aici tov Marianciuc Tit (fostul meu profesor de limba rusă și de Constituție) și i-am pus ștampila sindicatului și semnătura tatei pe o notă de plată.

Ziua de azi a fost iar tare fierbinte. Spre seară s-au adunat cîțiva norișori la apus, iar la radio s-a anunțat pentru zilele următoare ploi cu descărcări electrice.

Azi n-am citit nimic și nici de engleză nu m-am apucat.

La 19.30 am ascultat Radio Vatican. A vorbit tot timpul despre Gh. Șincai. De data asta a vorbit și despre religie și supersiții, combătîndu-le grozav pe acestea din urmă și preamărind religia.

La 19.45 – 20 am ascultat Con Israel. Holeră în Irak. 2000 de persoane au murit în cutremurele din Turcia. Teatrul din Moscova prezintă spectacole în Israel. S-a încheiat cu ”Programul de felicitări și cîntece”. E ora 20 și autobuzul n-a sosit încă în stație. Nu mai aveam răbdare și am ieșit să aștept afară. Peste un sfert de oră au venit. Au cumpărat: tatei un costum de tergal de 700 lei (foarte bun); mama și-a luat material de-o rochie (foarte scump: 300 lei metrul), cca 20 m de sîrmă albă, groasă pentru rufe și o pereche de cărți de joc (40 lei, englezești, f bune, îmbrăcate în plastic). Am mai stat de povești apoi am mers în bucătărie și-am mîncat din gros plus o ”sticlă” de vișine.

Mama și-a adus aminte de Mircea și a plăns fiindcă o prinsese dorul de el.

După ce-am terminat cu masa, ne-am mutat în sufragerie și-am făcut inaugurarea ”cărților”. Am încercat să jucăm poker și 21 dar nu știe nimeni ca lumea și-am jucat orbește, pe dibuite. Eu știu 21, șeptica, trombon + păcălici, toci, popa prostu – care, de fapt, nu-s jocuri de cărți. Ne-am culcat la 22.30.

Duminică 21 august 1966. Ziua adoptării Constituției R.S. România (21 august 1965). Se împlinesc 21 de ani de la 21 august 1945 – Ziua națională a poporului nord-vietnamez. Azi s-a deschis în țara noastră o nouă etapă de fotbal în categoria A.

Cutremurul din Turcia a făcut peste 3000 de victime.

Dimineața m-am sculat tîrziu. Tata a plecat în sat pe la 19. Pînă atunci ne-am distrat cu jocul de ”bridge”. După plecarea tatei am jucat cu mama table. Eu, nu și nu, să jucăm pe bani. Am jucat cîteva partide și scorul a fost egal. Azi am pariat cu mama că CSMS Iași va cîștiga partida cu Steaua (2 lei).

După amiază, mama a tras un somn bun, iar eu m-am ținut de cuvînt în legătură cu engleza, am tradus în întregime povestioara ”Aioga” (legenda găgăitului). Pe la 15 a venit tata, dar nu singur, ci însoțit de soții Cracană cu fetița lor Mihaela. Eu, ca de obicei, m-am refugiat în bucătărie, unde am stat pînă la 19 cînd au plecat oaspeții.

Am început să citesc ”Frații jderi” de Mihail Sadoveanu.

La 19 mama a plecat în sat cu familia Cracană și s-a reîntors la 20 împreună cu tata. Eu am stat în casă și-am ascultat meciul + cîteva posturi. Pariul de ”ediș” l-am cîștigat eu (cu 3-2), dar s-a anulat cîștigul deoarece am pierdut pariul cu meciul de fotbal. Iașul a pierdut cu 7-1! (surpriză!). (L.D.: Datorită comentariului de ieri al rădăuțencei Cristina Stanciu (Mulțumesc!) am reușit să aflu numele corect al jocului, miza lui și regula de joc. Vezi  https://dexonline.ro/definitie/iade%C8%99).

Am ascultat Vaticanul. Au început-o cu teoriile lor religioase pe care le-am ascultat numai din curiozitatea de a vedea pe ce bazează ei religia. A vorbit mult de ”preacurata” și ”preasfînta” sfîntă Sfînta Maria.

La ”Con Israel”, după Buletin de știri (Holera din Irak) a vorbit despre ”compozitori din Aleea Română în orchestra postului Con Israel”.

Azi am jucat cu mama patru partide de table a cîte cinci lei fiecare. Seara, după ce tata s-a culcat, noi tot mai jucam. Cîștigasem 10 lei, dar am mai jucat o partidă și-am rămas cu cinci. Buni și ăștia!

Azi a fost o zi teribil de caldă și continuă să fie senin. Seara m-am culcat la 23.

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 441. Sîmbătă 17 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (163).


Vineri 19 august 1966.  M-am trezit pe la 7.30 în ritmul unei melodii de la radio. Tata a plecat la școală, iar mama a frămîntat de pîine. Pînă să plece și mama la școală am dat fuga la cooperativă și mi-am cumpărat 14 caiete de dictando și două de matematică pentru noul an școlar. E bine să-ți faci rezerve din timp. Pe la 9 a plecat și mama la școală. Azi m-am bărbierit din nou.

La 9.00 – 9.30 Radio Moscova. Azi tot timpul a fost o căldură grozavă. Cred că atunci cînd va ploua va fi o furtună mare cu multe descărcări electrice.

De la 10 la 11 am scos din beci sfecla stricată care doar încurca acolo. Am scos vreo patru cazane din care vreo două erau numai cu țărînă scoasă de șoareci.

După ce-am terminat cu trebușoara asta, care n-a fost prea ușoară, m-am spălat și am reintrat la ”programul de cameră”.

Căutam ceva pe undele scurte și deodată atenția mi-a fost atrasă de o limbă romanică (latină). După jumătate de oră de ascultare încordată m-am deslușit. Era postul ”Radio Suedia” din Stokholm care transmite în limbi străine. De la 11 la 11.30 în acea limbă latinică (n-am putut descifra care anume) a vorbit numai despre arhitectură.. De la 11.30 la 12 a transmis în franceză (multă muzică). Apoi de la 12 la 12.30 – în germană. A urmat o limbă pe care n-am înțeles-o, apoi de la 13 la 13.30 a transmis în engleză. La 14.10 postul a încetat să mai emită. După ce-am scris, pînă acum, atîtea scrisori, n-am primit răspunsurile dorite. Dacă ar fi după mine aș vrea ca în fiecare zi să scriu și să primesc scrisori.

După amiază, tata (în calitate de președinte de sindicat) a plecat la sfat pentru a rezolva problema vechimii lui ”moș Petrea” omul de servici(u) de la școala din Bălinești.

Eu cu mama am jucat table (un leu partida). Două partide iar rezultatul a fost – egalitate. Azi am pariat cu mama pe un ”ediș” (L.D.: Wiki nu mă ajută cu o explicație, dar – din cîte înțeleg eu – ”ediș” era un joc de atenție, care conținea și un mic ”ritual” inițial: ruperea în două a sternului unei găini, (a unei păsări în general), moment în care se pronunța cuvîntul ”ediș”. Scopul jocului era să acumulezi trei puncte. Un punct se obținea dacă îi dădeai ceva celui cu care juca, iar acela uita să spună ”ediș” în momentul primirii. Pentru început, bunița și mama ne păcăleau dîndu-ne jumătatea de stern cu rugămintea să-l dăm la pisic sau cîine. Dacă nu spuneam ”ediș” deja pierdeam un punct în favoarea bunței/ mamei. Am citit undeva că acest joc era specific evreilor, bunița locuind într-un renumit cartier evreiesc din București: Dudești. De altfel, cuvîntul ”ediș” este foarte asemănător cu cuvîntul ”idiș” care desemnează numele limbii oficiale a statului evreu. Nu pot încheia acest intermezzo explicativ fără să subliniez, încă o dată, că jocurile sunt o parte foarte importantă a oricărui proces educativ, îndeosebi pentru dimensiunile numite etică, management, economie, politică sau comportament uman în general). Miza jocului de azi a fost doi lei. Pînă în prezent scorul este 1 la 1. Pe la 18 a plecat și mama în sat și s-a întors tîrziu.

În sfîrșit am dat azi și peste Radio Vatican care după ce a transmis în limba rusă a dat un sfert de oră emisiunea în limba română (41, 48 și 196 m). În emisiunea de azi a vorbit despre Gh Șincai și despre originea limbii române. Spre mirarea mea, n-a vorbit deloc despre religie. Radio Vatican transmite zilnic în limba română. De la 19.45 am ascultat Con Israel (Incidente în Siria, temperaturi de 41 grade, declarații războinice și însemnări despre ciocnirile armate dintre cele două țări vecine.

Părinții au venit din sat la ora 20. A fost și prof. Huianu pe aici și i-am dat niște drojdie.  La 20 am ascultat ”Tribuna ascultătorilor” și ”Colțișorul cinefilului” la ”Vorbește Moscova”. La 20.30 am dat la Radio Chișinău. A prezentat ”timpul pe întreaga planetă” – o emisiune foarte interesantă despre vremea în întreaga lume: o vară foarte lungă la Moscova, arșiță în România. Radio București precizează: limba română, spre deosebire de alte limbi, are trei pronume apelative: dumneavoastră, dumneata și tu, fiecare caracterizînd o anumită ”distanță” în relațiile dintre persoane.

Seara am ascultat emisiunea ”Atenție, părinți!”. S-a tratat despre alegerea profesiunii tînărului și influența părinților în această direcție: ”Copiii să nu se lase duși de anumite pasiuni trecătoare, considerînd că în ele stă viitorul profesiunii lor”. Mă tem ca engleza să nu fie decît o formă de pasiune desprinsă din pasiunea mea pentru limbi străine, care la rîndul ei este desprinsă din pasiunea mea pentru cunoaștere, o cunoaștere care să nu fie limitată doar la hotarele țării. Sper totuși ca să nu fie chiar adevărat. Dacă pînă acum am abandonat engleza pe timpul vacanței, de mîine o voi relua (vreau să mă încredințez că-mi place).

Azi n-am citit deloc. Mă plictisește grozav acest roman și mă tem să-l întrerup, deoarece-mi trebuie la școală. Mă aflu într-o dilemă…

Azi părinții au hotărît ca mîine să plece amîndoi la Rădăuți. Așadar mîine voi fi singur toată ziua. În timp ce ascultam la radio (București, programul I)  emisiunea ”Discurile noastre vă aparțin” am paginat acest Jurnal de la 1 la 400 și am scris la sfîrșit obișnuita ”notă” (L.D.: Într-adevăr, pe ultima filă a acestui caiet este scris: ”Notă. 398 + 2 = 400 pagini = 200 foi. 19 august 1966. Semnatura mea” Semnătura am mai descris-o: este cea stabilită de mine cînd eram în clasa V-a și pe care o folosesc și acum.).

După o baie bună, generală, m-am culcat la 23.

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 439. Joi 15 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (161).


Luni 15 august 1966.  Cu toate că aseară m-am culcat așa tîrziu, dimineața m-am sculat, ca de obicei, înainte de 8. Tata a scris o scrisoare ”dincolo” și a pus înăuntru o fotografie cu tata și cu mine. A scris în românește cu grafie chirilică: ”Grișa la 43 de ani și Liviu la 16”. I-a scris și lui Mircea o scrisoare pe care a trimis-o cu aviz de primire.

Pe la 9 mama a plecat la școală, iar tata în sat, pe la Poștă. Dimineața n-am mîncat. Am început să citesc și apoi m-am apucat să fac ”turnățele” după rețeta pe care-am învățat-o sîmbătă. Am ras vreo două kg de mere, 3 ouă, zahăr, făină, un pic de sare și bicarbonat + apa necesară și compoziția-i gata. Le-am făcut destul de bune. Mama vrea să mă inițieze într-ale gospodăriei. Cine știe…

Dimineața la 8.30 și pînă la 9 pe 31 m, Radio Moscova a transmis iar ”Rumînskim narodnom melodii”. Oare sînt așa de frumoase și de căutate cîntecele noastre? Mie unul îmi plac. (L.D.: Naivul de mine, habar n-avea(m) de propagandă în general, de cea bolșevică în special – una insidioasă, cu bătaie lungă și amestecând adevărul cu minciuna, plăcutul la urechea ascultătorului cu utilul propagandiștilor etc. Exact din această gamă a prostirii proștilor cu prostii prostești de către proști profesioniști fac parte și actualele fake news – uri de genul idiotismelor patente cum că șefa FMI plănuiește uciderea în masă a bătrînilor, că România arde plasma sanguină de care are atâta nevoie etc. Lumea are nevoie de povești și propagandiștii profesioniști le oferă cu generozitate. Revenind la postul de radio ”Vorbește Moscova” care transmitea în anii 60 muzică românească, acum la senectute – și scriu asta pentru alți adolescenți naivi – știu că prin asta se racolau viitorii trădători, simbriași ai intereselor altor patrii etc. Deoarece Securitatea română era la curent cu entuziasmul meu juvenil pentru Radio Moscova, – cam toată lumea știa că țin un Jurnal –  în 1990, imediat după ce planul gorbaciovist de schimbare a lanțului scurt cu unul mai lung a reușit, am fost curtat de zeci de indivizi care îmi propuneau intrarea în anumite ”servicii”. Aș putea paria că multe dintre aceste tentative erau prelungiri ale serviciilor rusești, dar și servicii românești care vroiau să testeze gradul cetățenilor de diponibilitate de a colabora cu ”alte servicii”. Am făcut această paranteză mai lungă pentru că actualul război informațional – la care asistăm sau la care ne raliem difuzînd știri false – este în toi, iar armamentul greu va fi folosit doar acolo unde cucerirea prin minciună nu va reuși).

La amiază ne-am reunit cu toții acasă. Azi e un fel de sărbătoare, iar noi, ”credincioșii” am ținut-o cu sfințenie… Azi e Sfînta Maria. La amiază am primit o telegramă de la bunița care, foarte nerăbdătoare, se interesează dacă mai mergem ”dincolo” sau nu. Deorece e clar că nu mai mergem ar fi trebuit să-i fi scris.

Ziua de azi a trecut foarte ușor. E grozav de cald și am stat mai mult în sufragerie. Am citit puțin. De engleză nici nu mai vorbesc. De cînd am fost în excursie, nici n-am mai văzut-o. Am mai jucat cîteva partide ”amicale” de table, apoi am mers cu toții la tanti Lucreția care-i încă bolnavă de reumatism. Ea citește acum ”Singur pe lume”. Are o pisicuță și o cățelușă tare drăgălașă și jucăușă și care se împacă foarte bine (nu ca mîța cu cîinele).

După amiază s-a încins o mare dispută între mama și tata. La table. Au pariat pe 100 de lei. În urma unui joc viu disputat și plin de emoții, mama a cîștigat partida și suta. Dar n-a avut parte în întregime de ea. Am jucat cu mama o partidă pe (cei) cinci lei. Cîștigînd-o m-am făcut cu 5 lei. Seara am jucat și cu tata, tot pe 5 lei. Și am avut baftă: Am luat și de la tata 5. (5 + 5 + 8 + 30 + 3 = 51).

Azi se serbează Ziua presei românești și, totodată, 35 de ani de la apariția primului număr al ziarului Scînteia.

15 august 1945 – Eliberarea Coreei de Nord

14 august  – Ziua constructorului din Uniunea Sovietică

15 august 1947 – Proclamarea independenței Indiei. Ziua națională a poporului indian.

15 august 1960 – Proclamarea independenței Republicii Congo – Brazaville (sărbătoare națională)

15 august 1906 – Înființarea în țara noastră a Comisiei generale a sindicatelor

15 august – 150 de ani de la nașterea lui Ion Ghica.

La 19.45 am ascultat ”Con Israel”. (Noi incidente în Siria. Nume biblice).

Seara a rulat același film ca ieri. Iar n-am vrut să merg (mi-e greu) și tata m-a certat. Pe la 21 au fost Puiu (Marian) și Zîna (Marian) (părinții gemenilor) pe la noi. Timpul a trecut cu tablele. Tata și cu mine am încasat cîte o partidă de la Puiu, iar mama ne-a răzbunat. Pînă la 23 am scris în Jurnal apoi m-am dus în dormitor să citesc în pat.

Marți 16 august 1966. Deșteptarea la ora 8. Am coborît în beci după drojdie și am dat peste un șoarec vechi de cîteva zile (nr. 14). La 9.30 am ascultat Vorbește Moscova. De ieri tata a sfîrșit concediul și  a reintrat în activitate.  De acum se va duce zilnic la școală. Azi mama nu s-a dus la școală. Pînă la amiază eram numai noi doi acasă.  În acest timp eu am reparat gardul (am bătut un par și am legat plasele cu sîrmă de acel par). Mama a terminat de citit ”Agentul secret” și mi-a povestit și mie o parte din acțiune. Nu știm ce fel de țară este Siamul….

Azi mama a frămîntat și a copt din nou pîine. La amiază a venit tata și a adus o scrisoare de la H.N. (Halip Neculai) (E cam… așa….). Mamei nu i-a plăcut deloc cum s-a exprimat. După amiază tata a trebuit să plece la Siret cu butelia să o schimbe. În timpul ăsta eu cu mama am jucat table (doi lei marțul, un leu linia). Am cîștigat un leu…

Tata a venit după vreo două ore. Un șofer foarte amabil i-a luat butelia și ne-a lăsat-o la poartă. Tata a venit din urmă cu bicicleta. A vrut să cumpere o pereche de cărți de joc, dar n-a găsit deschis. (L.D.: Mai fac aici o paranteză. După cîte jocuri guvernate de hazard am jucat – table, cărți, remmy etc. – cineva ar putea spune: ”Vai! Ce părinți iresponsabili: cum să stimulezi copilul să joace cărți?” De fapt cred că n-am mai jucat cărți/ table de multă vreme, dar – la maturitate – am înțeles că acele jocuri nu sînt doar jocuri ale hazardului, ci jocuri ale minții. Important e să nu devii sclavul plăcerii de a cîștiga cu orice preț. Hazardul îți conferă un context oarecare, dar mintea ta decide ce face cu el. În consecință, după 1990, toate cursurile mele se bazau – adică începeau și se terminau – cu jocuri. Am predat Managementul îndeosebi pe bază de jocuri. M-am bucurat cînd am aflat că acad Solomon Marcus era ferm în favoarea folosirii extinse a jocurilor în predarea matematicii, și nu numai. Cine nu este convins încă de utilitatea jocurilor în educație este invitat la reflecții și dialoguri ulterioare).

Butelia n-am putut-o instala deoarece scăpa gaz pe la garnitură. Mama a aprins un chibrit (afară) și s-a aprins flacăra la gura buteliei.

La 18. 40 am ascultat emisiunea săptămînală ”Dialog cu ascultătorii”. Aș fi vrut să le scriu și eu să includă în program cicluri de predare a limbilor străine, dar n-am mai scris. Îndată plec la școală (peste o lună) și cînd să mai ascult? La 19.45 am ascultat Con Israel (Ciocniri armate la granița cu Siria, Cronica literară: 50 de ani de la moartea lui Șalom Alehem important scriitor evreu).

Seara am mîncat turte în ulei cu miere. Mama a început să citească ”Clădit pe nisip”, dar nu știu dacă-i va plăcea.

Azi a fost o zi toridă.

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 437. Marți 13 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (159).


Sîmbătă 30 iulie 1966.  M-am sculat la 8. Aseară pusesem capcana de șoareci în verandă și azi dimineață am văzut cu satisfacție șoarecul mort (al treilea ”succes” la vînat). Apoi am pus o momeală nouă (ca de obicei, o coajă de pîine uscată) și am mutat-o în beci.

După masa de dimineață am jucat table cu tata. După ce am condus cu 2-0 am pieerdut ca un erou cu 3-2.

Azi e încă înnourat și pămîntul e ud. Am scris la R. Moscova o scrisoare de mai bine de 3 pagini relatîndu-le excursia.

La amiază am primit două ”răvașe”. O scrisoare de la un ”prieten” al tatei din Dorohoi, Prisăcaru, care se interesează de o eventuală mutare a noastră la Iași (Tata a promis că dă casa cu 10 mii de mangoți…). Acum însă cred că nu mai are chef de ducă. Al doilea ”răvaș” era o vedere din Rădăuți. M-am mirat. M-am mirat și mai mult cînd am văzut de la cine vine: ”Multe salutări de pe meleagurile Vicovului, primește de la Natalița. P.S. Multe complimente lui Mircea, aceeași”. Nu mă pot dumiri pentru ce mi-a scris (poate i-o fi scris Toader acea scrisoare de ”adio” și nu știe nici ea pentru ce).

După masă am jucat table cu mama și tata. Cînd jucăm dăm exemple de la campionatul mondial. Cînd cineva dintre noi ia conducerea de la primele jocuri este imediat numit ”Coreea” ceea ce înseamnă că va și pierde (Coreea – Portugalia 3-5 după ce a condus cu 3 la 0!). Cînd tata (care-i cel mai bun) a pierdut și el o dată l-am numit Brazilia (în amintirea meciului cu Ungaria (R.P.U – Brazilia 3-1). După ce-am ascultat meciul pentru finală ziceam că cel care cîștigă prima linie, neapărat va pierde. De la 16 la 18 am ascultat încordați transmisiunea de pe Wembley de la Londra. Finala campionatului mondial de fotbal s-a jucat anul ăsta între formațiile Angliei și ale R.F. Germane (L.D. corect ar fi trebuit să scriu: Republicii Federale a Germaniei, dar asta era o chestie știută de la Deutsche Welle și care promova ideea unei Germanii unice/ unite). A opta ediție a campionatului dotată cu ”Cupa Jules Rimet” s-a desfășurat în prezența reginei Elisabeta și a primului ministru Harold Wilson (cca 10 000 de spectatori). Germanii au fost aceia care au deschis scorul. Dar, așa cum a anunțat și crainicul, este o tradiție ca întotdeauna cei care dau primul gol, pierd. Și tradiția s-a respectat. Imediat s-a egalat și prima repriză s-a terminat la egalitate (1 – 1).  Au loc prelungiri pline de emoții. Dar, neavînd condiție fizică, germanii n-au mai putut înscrie, dar nici apăra. Englezii au făcut 3-2, iar în ultimul minut au făcut 4-2, rezultat cu care s-a încheiat meciul. Regina Angliei (L.D.: De fapt este vorba despre regina Regatului Unit al Marii Britanii și Iralandei de Nord) i-a înmînat lui Bobby Charlton Cupa de aur (4 kg). A fost un meci plin de emoții pe care nu cred să nu-l fi ascultat cineva. Tata și mama care nu știau nimic despre fotbal au devenit ascultători pasionați ai tuturor meciurilor. Părinții s-au culcat la 21.30 dar eu am mai rămas să scriu. Trebuie să recuperez două săptămîni în care n-am însemnat nimic în Jurnal.

Duminica 31 iulie 1966. Aseară am stat mai tîrziu. I-am scris lui Mircea (trei pagini) căci el n-a mai scris deloc, și către ”Redacția Revistei Magazin”, Piața Scînteii, București: problema vederilor: scrise?, nescrise?

Aseară am admirat o minunată lună plină. Ieri am ascultat la Radio Moscova despre un caz de telepatie (Moscova – Novosibirsk).

Dimineața m-am sculat la 8 am transcris pe curat scrisoare pentru Radio Moscova și m-am dus la Poștă cu cele trei scrisori. Am cumpărat 10 timbre să am rezerve.  (cu ocazia asta am cheltuit și ”rezervele” mele de 5 lei). Acasă am găsit în beci al patrulea șoarec prins. La observația mamei că stau mereu și scriu ”amintiri” care ”n-au rost”, m-am apucat și-am repetat primele 1000 de cuvinte la limba engleză.

Azi e o zi frumoasă. În cursul zilei: al 5-lea șoarec. A fost milițianul Palamaru și ne-a luat adresa lui Mircea. Într-adevăr, are miliția de furcă. Seara am citit din ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război” care a început să-mi placă. La 22 am plecat la culcare.

Luni 1 august 1066. Ieri am primit de la ”Cartea prin Poștă” ultimele două numere din ”Cărți noi” și un fel de scrisoare imprimată în care mă anunță că ICOMECOOP a înființat o nouă secție ”Comerțul prin coletărie”. Pentru aceasta mi-a trimis materialul informativ și o listă cu produsele ce pot fi cumpărate de la ”Comerțul prin coletărie”. Mi-au pus și o c.p pentru a le putea răspunde.

De cîteva zile mă scol pe la 7 sau 8. Începînd de azi, mama trebuie să se prezinte la Bălinești, la școală. Cît mama a lipsit de-acasă, tata a citit la trigonometrie, iar eu am terminat vol. I. Parcă lipsea ceva… La 10 mama s-a întors. Acum sînt patru cadre didactice la școala din Bălinești. Jan Goraș, directorul, a aranjat în așa fel încît fiecare să vină tot la două zile. Mama merge cu Tica Goraș. Tata i-a scris buniței o carte poștală. În jumătate de lună i-am scris (noi) două plicuri și o c.p. (plus vedrea ce i-am trimis din Cluj, fără a primi vreun răspuns). Așteptăm în fiecare zi.

Azi e o zi caldă, frumoasă; am cules cu tata frunze pline de omizi din tînăra și frumoasa noastră livadă, apoi le-am ars în ogradă la un foc de hîrtii. După masă am citit revista ”Femeia” și volumul II.

De la 15 la 18 am dormit încontinuu, un somn greu, toropit. Am început să mîncăm zdravăn din castraveții noștri. Mănînc cu mare plăcere cîte 4-5 bucăți și chiar mai mult.

Tata-i mereu năpădit de amintiri; povestește de frații și surorile sale cum a venit el încoace etc. Seara am ascultat la Chișinău un frumos concert de muzică populară moldovenească. La 21.30 am ascultat ”Parla Bucarest”. Îmi place tare mult limba italiană și sper să ajung în posesia unui manual de limba italiană. Comanda pe care am făcut-o la Cartea prin poștă a rămas în aer (mai sper, totuși). Azi n-am avut noroc la șoareci. Capcana mea a rămas neatinsă. Nu cred să se fi epuizat ”vînatul”.

Marți 2 august 1966. M-am trezit la 7 și-un sfert. Pînă la ora 10 am terminat de citit și al doilea volum al romanului ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război”. I-am făcut recenzia și am lipit odată cu ea și romanul ”Răscoala” care, fiind cam ferfenițit, mi-a luat o jumătate de borcănaș cu pastă de lipit (clei).

Pînă la amiază am reușit să-mi dau părul în sus și văd că, deocamdată, stă așa.

Azi am primit scrisoare de la Moscova (răspuns la scrisoarea mea din 28 iunie: și-au însușit critica…). În plic am găsit fotografia lui Gogol (pe care mi-au mai trimis-o o dată) și o vedere din piața Pușkin. Întrebîndu-mă dacă e vorba de vre-un ajutor în domeniul limbii engleze, mi-au scris să revin la toamnă și ei îmi vor trimite adresa unei școli speciale de limbă engleză din Moscova și Leningrad. Ei, așa mai zic și eu! Sper ca în jurul datei de 20 august să primesc răspuns și la cea de-a doua scrisoare.

Azi e o zi frumoasă și caldă (după amiază s-a înnourat un pic). Prunele din copacul din fața casei au început să se desprindă de pe sîmburi, semn că în curînd se vor coace. Pînă atunci, mai am eu grijă de ele… Anul ăsta am avut vișine foarte multe, avem prune foarte multe, iar perii grozav de încărcați garantează că la toamnă vom avea pere foarte multe. În schimb, n-avem deloc mere. Cele vreo patru mere care mai erau în mărul de lîngă grajd au căzut la ultima furtună. Tanti Lucreția, știind că n-avem mere ne-a adus odată o poală cu mere, dar erau încă verzi. Nici astă noapte șoarecul n-a mai dat pe la capcană. Trebuie opărită capcana (să nu aibă miros de stîrv). O să pun o momeală nouă (cu aceeași momeală am prins patru șoareci).

Freza mea nu mai face nazuri și continuă să stea frumos. Ba încă se mai încrețește și se ondulează în părți.

Miercuri 3 august 1966. La 5.30 m-a trezit tata și mi-a spus că ei pleacă la Rădăuți (tata vrea să se intereseze la pașapoarte de normele de plecare. Mi-a dat indicații ce să fac în timpul cît voi fi singur. Imediat m-am sculat, m-am spălat și mi-am dat părul în sus. Mama mi-a spus ce să mănînc. Eu mi-am făcut vreo trei ouă și am vrut să mănînc, dar am văzut că cele două pîini sînt cleioase (s-au ”aprins”). Am înghițit în silă trei ochiuri, cam reci și ele, apoi a trebuit să rabd pînă seara cînd a venit mama cu pîinea. Singura mea mîncare a fost castraveți cu sare (vreo 7) apoi ceva prune. Toate astea amestecate mi-au dat o insuportabilă durere de stomac. Pînă la amiază am ascultat radio și am scris în Jurnal.  Cu toate că muream de plictiseală nu mi-a dat prin cap să citesc ceva. Am lîncezit toată ziua. A fost pe aici Valița Marianciuc (profesoara mea de geografie din clasa a VII-a). A adus o datorie de 80o de lei. V.M.:Crești, crești… Dar prin sat nu mai ieși, ai?”. Am intrat iar în casă și mi-am continuat scrisul. Pe la 10-11 mi-am adus aminte să văd de ”curca cu curcuțe” și cu puii mici. Nu i-am văzut prin apropiere și mi-am închipuit că-s prin porumb, pe Cudrina. Mi-am făcut o socoteală: ce să-i aduc acuma? Mai bine-i aduc diseară, înainte de a veni mama și ”am o socoteală”. De-abia la amiază am descoperit curca în grajd. Sărmana nu văzuse soarele de ieri… Le-am dat drumul, le-am hrănit și pînă seara n-am mai avut grija lor; nici nu s-au dus de-acasă.

De la 15 la 17 am tras un somn greu și abia lătrăturile înfocate ale lui Muț (venise Ostina,  mama Cocăi) au reușit să mă trezească. Mă durea stomacul și eram tare leșinat.

Azi am primit Moscow News ul și-am mai avut ce citi.

Pe la 18.30 am mai făcut crupe pentru pui și curci. În 20 de minute am dat prin rîșniță o tăbuiață plină. La 19 tata și cu mama erau deja acasă. Mi-a ascuțit cuțitul (cel nou) și pentru 6 lei mi-a făcut brici din cele două lame (așa-mi place mie). Fotografiile care n-au fost atacate de lumină au ieșit toate foarte bine (și acelea cu mustață, făcute în primăvară…).

Tata mi-a spus, cu părere de rău, că s-a interesat la miliție și a aflat că trecerea (L.D.: în URSS, adică la Chișinău…) se face foarte greu, dar pe la anul e sigur că va merge. Mama a adus pîine, eu am mîncat lacom și m-a durut stomacul și mai tare.

Părinții au rîs de mine și de nepriceperea mea. În loc să stau o zi întreagă flămînd și să rabd prostește trebuia să-mi fierb niște cartofi și să mănînc cu brînză… Era și mîncărică de cartofi, dar nu m-am atins de ea… pentru că…. n-aveam pîine.

Mama și-a cusut o frumoasă rochie înflorată (ieri au luat salariul). Au fost pe la noi Jan + Tica Goraș și au stat pînă pe la ora 23.

Joi 4 august 1966. La 6 mama m-a sculat din nou. Mi-au spus că pleacă la Siret și într-adevăr au plecat cu cursa de 6.30. M-am sculat, și pînă la ora 10, am scris în Jurnal (am ajuns la 24 iulie).

Azi e o zi toridă. Nici un nouraș n-a întunecat albăstrimea cerului.

La ora 10 mama și tata au fost înapoi (cu o ocazie). Au cumpărat pîine, carne, conserve, un furtun pentru vin, dar ceea ce au căutat mai tare n-au găsit: un costum de 1000 de lei de tergal, pentru tata (46 III). Nici la Rădăuți și nici la Siret!

Pînă să vină dînșii, eu am mai scris, am hrănit orătăniile și am început să citesc ”Ion” de Liviu Rebreanu. De cîtva timp, șoferii de la Școala de șoferi din Siret fac mereu exerciții de conducere și întorc de zeci de ori pe șoseaua lată din fața casei noastre. Azi – al 6-lea șoarec.

A fost Viorica Dănilă (care-i corigentă la matematică) și a discutat cu tata despre eventualitatea unor ore….

După amiază tata a adus vreo 10 țigle de la un cetățean. Am luat scara de la tanti Lucreția și m-am suit pînă-n marginea casei (înspre tanti, direcție dinspre care bate vîntul mai tare) și-am înlocuit niște țigle căzute. Făcînd asta am astupat niște cuiburi de vrăbii care aveau și ouă și pui. Tata zicea să le arunc de-acolo, dar au rămas doar acoperite. Apoi am aranjat și pe grajd o serie de țigle. M-am suit deasupra și mă simțeam foarte bine la înălțime.

Citesc mereu din ”Ion”. În fiecare zi aștept cu nerăbdare poștașul și citesc cu nesaț fiecare articolaș și fiecare anunț din ziar. Pe lîngă radio, este singurul mijloc de a mă pune în contact cu lumea exterioară. Tata-i foarte pornit împotriva mea că scriu ”amintiri” și că am abandonat lecțiile de engleză.

Seara, fiindu-mi milă de bietele păsărele care au rămas fără cuib și de puii rămași fără părinți am luat iar țiglele și le-am făcut loc să intre.

După ce mama și tata s-au culcat, eu am rămas să mai scriu și să citesc. M-am culcat la 23.

Vineri 5 august 1966. Dimineața, mama a plecat la Bălinești, pe jos. Tata s-a pornit în sat să caute făină și eu a trebuit să mă scol la 7. Dar tata s-a întors imediat și mi-a spus să mă duc la Siret să mă tund și să mă interesez de costume. Cînd am plecat (pe la 9 făr-un sfert) tata mi-a dat o coșarcă să i-o duc lui Moraru (din capătul satului, de la care a luat damingeana de 50 de litri). M-am pornit, dar un vînt puternic ce venea dinspre Siret m-a făcut să merg anevoie. Am făcut sforțări mari să pot înainta. După ce, cu mare greu, am ajuns la Moraru și i-am dat coșarca, m-am întors acasă. Tata a fost tare supărat de asta. De fapt, avea dreptate: nu mai aveam mult pînă la Siret... Mama a venit la 13.30 de la școală.

După masă am avut o durere de cap și am dormit vreo trei ore, timp în care mama și tata au fost pe la cooperativă și eu nici n-am știut. Deparece am dormit ziua trei ore, noaptea m-am culcat la 1.30, după ce am citit partea a doua a cărții ”Jack London” de Irving Stone.

Sîmbătă 6 august 1966. Pe la 6.20 mama și tata erau treji demult și încă nu se hotărîseră dacă să meargă sau nu la Siret. În ultimele minute tata a hotărît să meargă și cînd mai erau cîteva minute pînă să treacă autobuzul, dînșii ieșeau pe poartă. Cînd au ajuns la Nicuță a trecut și autobuzul. Tocmai trecea și popa Tomaziu pe drum. Acesta a făcut stop cu mîna și șoferul a oprit. Mama și tata s-au urcat și au plecat la Siret.

Eu m-am sculat, m-am spălat, dar n-am mîncat căci mi s-a părut pîinea crudă. Decît să mi se facă greață, mai bine rabd. Pînă la amiază am scris încontinuu și, iată-mă, în sfîrșit, la zi! Am scris vreo opt foi (două săptămîni de zile scrise pe același număr de foi cîte am scris pe data de 18 iulie).

La amiază (12.30), mama a venit cu cursa pînă la poartă. Au cumpărat o oală mare de vreo 30 de kg și două lighene care – zic ei – alcătuiesc ”fabrica de țuică”.

După ce s-a mai răsuflat un pic mama mi-a spus că în autobuz s-au întîlnit cu taxatorul Buhaciuc care luase uniformele de la Mircea. Văzînd asta, mama și tata au luat bilet pînă la Rădăuți. Aici au reușit să lămurească problema unifiormelor și l-au lichidat pe Mircea de datorii prin semnătura dată de Buhaciuc. Acum Mircea mai are de luat 90 de lei pe care-i va primi prin poștă.. Mama-i foarte bucuroasă de treaba asta. După masă am jucat table cu mama și pe la 15.30 m-am culcat. Cu mare greu a reușit mama să mă trezească pe la 19.30. Nu știu de ce dorm ziua așa grozav.

Pînă seara am făcut cu toții o curățenie generală în sufragerie, bucătărie, verandă și cameră măturînd, scuturînd și aranjînd. Seara s-a dezlănțuit furtuna și cerul e negru…

Seara tîrziu am stat și mi-am scris Jurnalul pe ziua de azi, după care mi-am luat lampa și cartea (”Ion”) și m-am retras în dormitor, pe canapeaua mea. M-am culcat la 23.

Duminică 7 august 1966. După un somn plin de vise reprezentînd o mare parte din excursia de 7 zile, m-am trezit pe la 9. Am ascultat rubrica ”Pentru voi, dragi școlari”. Azi în țara noastră se sărbătorește ”Ziua minerului” și ”Ziua Marinei Republicii Socialiste România”. În Uniunea Sovietică se sărbătorește astăzi Ziua feroviarului.

Pînă la amiază am jucat table cu mama și cu tata. Parcă-i un făcut: în majoritatea cazurilor conduc cu 2-0 pentru ca apoi să pierd cu 3-2. Cred că dacă partidele ar fi formate din două linii aș cîștiga mereu.

Azi e o zi foarte frumoasă, senină și caldă. La amiază am primit ”Munca” și ”Magazin” ul plus 92,70 lei de la Autobaza T.A Rădăuți. De la imensa ”datorie” de 1500 lei față de Autobază, Mircea s-a ales cu aproape o sută de lei. Banii însă i-a ridicat tata. Din Magazinul de azi am cules adresa lui Corneliu Niculescu din Cluj (schimb de vederi). Am făcut o scrisoare tip și i-am scris lui Adrian Constantin din Anina manifestîndu-mi dorința de a face schimb de vederi cu ei (cîte o c.p).

Cel mai mare eveniment al sezonului: tata s-a hotărît să citească literatură și să mai lase matematica. Azi a început să citească ”Domnul Gallet decedat” de G. Simenon. La amiază am ascultat la D.V. programul internațional de șlagăre date în toate limbile țărilor socialiste, program difuzat în fiecare duminică din luna august. Iată programul: Pentru România: 13.20 – 14.00 (31 m și 25 m); Cehoslovacia: 13.25 – 15.20 (25 și 31m); Ungaria: 15.50 – 16.30 (31, 41 și 49 m); Bulgaria: 14.40 – 15.20 (25 și 31 m), Polonia: 15.50 – 16.30 (41 și 49), Jugoslavia: 17.00 – 17.40 (31 și 41 m); Uniunea Sovietică: 16.45 – 17.45 (19, 21 și 31 m).

După amiază am mai jucat table, m-am ocupat cu altceva, dar n-am mai citit.

Pe la 17 a venit (în vizită) pe la noi prof Huianu Dumitru. Înainte de a pleca el au venit soții Cracană care au stat pînă pe la 20.30 cînd au plecat cu toții (cu mama și cu tata) la film. (L.D.:  Emilia Cracană era profesoară, iar dl Cracană era inginer agronom). Eu am scăpat de mers pretextînd că-s netuns. Nu simt nici o plăcere să ies în sat, mai ales acum cînd n-am dat ochii cu oamenii din sat de aproape un an de zile mi-e oarecum să vorbesc cu ei. Dar mai e și altceva: muțenia și sălbăticia mea nu-mi permit să scot nasul în lume. Nu mă descurc în discuții și, de aceea, tac. Și – ca să nu stau ca mutul pe unde merg – stau acasă. La Rădăuți, antrenîndu-mă cu prietenii, mi-era o groază să stau singur fie la internat, fie în oraș. Căutam mereu prietenia și tovărășia cuiva. Dar și acolo aveam momente de melancolie și-mi plăcea, cîteodată, să fiu singur…

În această vacanță, de pe data de 19 iunie nu m-am mai tuns și părul a crescut lung și sălbatec. Acum l-am dat în sus și nu mai pare așa lung, dar la spate ”bordura” mea s-a lărgit pînă peste gît și trece mult peste urechi. În spate are 7 cm., iar în spate 8. Niciodată n-am avut așa o claie de păr. Poate că nu l-aș lăsa așa lung dacă la aceste dimensiuni nu s-ar încreți și ondula pe părți și în față.

În timp ce musafirii au stat în sufragerie eu am stat în bucătărie, ascultînd radio. După ce au plecat toți, am venit în sufragerie continuînd să ascult radio (muzică ușoară și emisiuni în limba italiană).

Pînă la 21.30 am scris în Jurnal și în Carnetul cu maxime. Acum am reușit să adun 20 de lei. O să mai strîng pentru a-mi cumpăra un nou caiet pentru Jurnal și o pereche de ochelari. Dacă mai adaug și cei 10 lei datorie (biletul la cursa Rădăuți – Grămești la venirea din excursie) înseamnă că trebuie să adun vreo 80 de mangoți.

La 21.30 am ascultat pe 233m lungime de undă un post italian (pare-mi-se Radio Roma). Voi vedea… La ora 22 am aflat! E vorba de același ”Radio Oggi in Italia” cu nenumăratele lui emisiuni în limba italiană. La urmă au dat o adresă din care am reținut doar atît: (un nume de bărbat, la început), Berlino cento due (probabil 102), Căsuța poștală quatro cento și ceva (400 +). Voi mai asculta și voi reuși să depistez adresa exactă. La 22 am ascultat pe 196 m lungime de undă Radio Vatican cu rugăciunile în limba latină. Vreau să notez și să învăț textul uneia dintre ele. Dar ceea ce am reușit să-mi notez este doar atît: ”Ave Maria, grazia plena, dominus tecum benedictus mulieribus...”.         (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 430. Marți 6 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (152).


Miercuri 29 iunie 1966. Fiind obosiți după ”priveghiul” de astă noapte, azi dimineață ne-am sculat pe la 8. Puteam să dormim și mai mult, dar azi e sărbătoare – Hramul mult așteptat de toată lumea și pentru care s-a făcut atîta pregătire. Eu am stat toată ziua numai în bluza de la pijama și-n pantalonii de doc. După ce-am mîncat (hramat) la 9 am ascultat ”Vorbește Moscova”. Am ascultat și rubrica ”Orizonturi sovietice” în care au spus o mulțime de lucruri interesante de știut. Nu e rea pasiunea asta a mea de a asculta tot soiul de posturi. Pe lîngă rubricile de politică – pe care le interpretez cum găsesc eu de cuviință – spun și multe lucruri interesante și curioase. Mă interesează reportajele cu privire la diferite obiceiuri ale popoarelor, condițiile de dezvoltare, limba poporului respectiv etc. Astfel, pînă acum pot afla lesne ce se întîmplă în URSS, SUA, RFG, RSFI, RSS Mold., Italia, Israel, Vatican etc. Foarte prost fac acei care privesc aceste emisiuni numai din punct de vedere politic, considerînd că mă uit numai la cele ce spun ei…

Pe la 10 m-a cam ajuns somnul, m-am trîntit în patul meu (de suferință…) și pînă la 13 am tot dormit. Mama a fost nevoită să mă scoale pentru a lua și eu masa împreună cu ei.

Azi n-a venit factorul și de două zile n-avem nici o știre din presă. La Tașkent au avut loc azi alte două cutremure de gradul 5 și 7 care au provocat serioase pagube.

Fiind zi de hram, cerșetorii s-au adunat de prin toate părțile și merg cu traista din casă-n casă și lumea – bună la inimă – le dă de toate. Au fost și pe la noi vreo trei dar numai doi au avut noroc. Nu știu ce fel de oameni mai sînt și ăștia. Toți-s teferi și sănătoși și umblă așa… E și rușinos.

Încearcă să mă doară niște măsele (în stga jos). Îmi cresc și altele noi. În sat este horă și cu toată vremea mohorîtă lumea a ieșit cu mic cu mare în sat, îmbrăcați sărbătorește.

După masă am mai citit și am făcut recapitualare la engleză. Am citit încă o dată cu atenție toate cuvintele și cîteva reguli gramaticale mai importante de la capitolul introductiv și primele cinci lecții, învățînd bine puținele cuvinte necunoscute ca apoi să trec la următorul grup de cinci lecții (cap I) ș.a.m.d. pînă voi termina materia. Nu știu de ce și tata m-a încercat azi: ”Liviule, n-ar fi bine să încerci și tu o medicină sau altceva?!” Văzînd că-s hotărît ferm pentru engleză mi-a spus să mă pregătesc bine. Acum e problema: ce fac cu excursia prin țară și cu plecarea mea la București, care parcă ar fi totuși posibilă. Părinții mi-au promis că în primăvară îmi iau un costum de haine să-l am și la facultate. Dacă iau Bacalaureatul sînt hotărît să urmez la București. După masă, mama și tata au jucat table iar eu m-am ocupat cu nimicurile.

Seara, după cină, am stat și-am citit în sufragerie, apoi m-am retras în bucătărie unde – singuratic – am stat de mi-am scris Jurnalul (pe care, acum, îl țin ascuns sub saltea).

A început iar să plouă. E ora 23.30.

Joi 30 iunie 1966. Zia învățătorului. Aseară am stat tîrziu și am citit. Cînd am stins lampa era ora 1. (L.D. Satul nu era încă electrificat…).  Afară se stîrnise furtuna și era destul de sinistru în bucătăria rece. Dimineața m-a sculat mama la 6. Astă noapte s-au hotărît amîndoi să plece azi la Rădăuți, la Ziua Învățătorului. M-au trezit ca să-mi spună să am grijă de pui și de casă. Îmediat ce au plecat dînșii m-am sculat, am dat crupe la curcuțe și făină muiată la puișori, am strîns patul, am adus două căldări cu apă, m-am spălat pe îndelete și m-am așezat la masă, ospătîndu-mă de unul singur. Între timp am ascultat și la radio (Vizita președintelui De Gaulle în URSS). Apoi, după ce m-am ospătat bine, am dereticat prin casă, am dat mîncare la cîine, și lundu-mi de-o grijă pentru moment, m-am apucat să-i scriu o scrisoare lui Dumitriu Mărioara (Str Cazărmii 203, Galați) pentru schimb de vederi. Ca de obicei, am făcut scrisoarea în dublu exemplar și-am băgat dublura în mapa de scrisori lîngă celelalte copii.

Tanti Lucreția m-a chemat să strîng cireșe pt mama să facă dulceață. Mi-era însă greu și-am pretextat că nu știu dacă mama se întoarce azi și cireșele nu rezistă…

M-am retras iar în casă scriind (scrisoarea) și ascultînd muzică. Peste cîtva timp mă strigă tanti și-mi spune că curca cu pui e la ea în grădină. A trebuit s-o aduc, apoi i-am hrănit și i-am mai păzit un pic. Mare bătaie de cap am cu orătăniile astea mici. Cîteodată-s tare drăgălașe, dar cîteodată mă enervează la culme.

Azi, în sfîrșit! e o zi frumoasă. Dimineața cerul era de un albastru curat și era o plăcere să stai afară în atmosfera curățată de ploaie și încălzită de soare. Spre amiază s-au mai adunat cîțiva nori pe cer, apoi s-a înseninat din nou, ca apoi să se înnoureze și mai tare. Acum, spre seară, cerul e și mai acoperit de niște nori de culoarea aluminiului; afară nu e frig.

După ce-am terminat de hrănit puii am început să scriu în Jurnal cele întîmplate pînă acum; nu vreau să las pe seară. Mi se pare că mama nu știe că eu continui cu însemnările. Sau poate n-o mai interesază… Acum, de cîtva timp țin Jurnalul sub saltea, la picioare.

Începînd cu ora 11 am luat caietul și cartea de engleză și – fiind mereu întrerupt de alte ”treburi” – am terminat abia la ora 17 Lesson 5 (cu tot cu recapitulare). De la 14 făr-un sfert la și-un sfert am ațipit. M-a trezit radioul pe care-l lăsasem deschis. După asta puii și găinile m-au amețit cu zbenguiala lor. Mereu mă striga tanti să vin să-mi adun puii și găinile acasă. Numai ce le aduceam pe la deal și ele iar treceau ”granița” pe la vale. Și dă-i bulgăreală, hucială și cînd credeam c-am isprăvit cu toate, aud iar: ”Liviu! Ia de-aici găinile astea; nu de alta dar s-ar înnădi la varză…”. Și iar o luam de la-nceput. De fiecare dată cînd aduceam curcuțele, le dădeam să mănînce și le păzeam să nu dea găinile peste ei.

În puținul timp cît n-am fost pe-afară am stat în bucătărie, ascultînd radio și scriindu-mi la engleză. După ce-am terminat cu asta am mai citit un pic din ”Răscoala”. (Citate: ”Apoi norocul numai de cei îndrăzneți se ține, nu de cei cu inima-n izmene”; ”Pumn de oțel în mănuși de catifea”). De la ora 17.40 am ascultat la Radio Iași piesa de teatru ”Căsătoria” de N.V. Gogol. Mai spre deznodămîntul piesei am rîs de unul singur de marile prostii ale ”înalților funcționari”: ”Da de unde aveți o mînă așa de drăgălașă?”.

La 19 20 a venit mama cu tata. Mi-au adus și cîteva vești: Excursia – pe data de 17 iulie. Noul preț: 210 lei. Au vrut să-mi retragă banii, dar nu l-au găsit pe Storoj. Va trebui să merg eu într-o zi la Rădăuți. Au partricipat la festivitățile prilejuite de Ziua învățătorului ținute în sala ”Iprofil”. A urmat program artistic. Albu Dorina a spus o poezie. Diriginta a vorbit frumos cu mama. Seara, tăifăsuind, am stat pînă la ora 23.

Vineri 1 iulie 1966. Dimineața m-am sculat cu greu pe la vreo 8 la insistențele mamei și-ale tatei care demult trebăluiau prin casă. Afară era o vreme minunată: mult soare și aer curat.

După ce m-am spălat și-am mîncat am mers cu tata la cireșul din grădina lui tanti și-am strîns fiecare cîte două trăistuțe. Mama a făcut din cireșele culese de noi 5 kg de compot (pentru iarnă) și două kg. de dulceață. Nu era mare greutate de cules, dar mi-era tare lene…

Ziua de azi a trecut chiar pe nesimțite. După masă am terminat romanul ”Răscoala” de L. Rebreanu. Pot spune că acesta este cel mai realist roman din cîte am citit eu pînă acum. Dacă nu este așa, atunci autorul a avut o mare măiestrie de a prezenta lucrurile foarte apropiat de realitate. Și pentru asta – e valoros. După prezentarea lui aproape majoritatea personajelor ar fi mai mult sau mai puțin pozitive. Dar el lasă să se subînțeleagă anumite caractere…. După asta voi începe să citesc ”Pădurea spînzuraților” tot de Liviu Rebreanu. Ce să mai zic? Îmi place acest scriitor!

După masă, neavînd ce face am cioplit la capătul unui băț un cap de om. Făcînd pentru prima dată acest ”sport” cred c-a ieșit destul de bine, ba chiar un pic comic.

La amiază n-am mai dormit. De cîtva timp, doarme tata pentru mine… Am avut și azi multă bătaie de cap cu găinile și curcile noastre. Azi a trecut (L.D.: prin gard) și cucoșul și l-am năucit bombardîndu-l să vină acasă. Pe chestia asta mă distram și eu. Spre seară a venit o negură dinspre Mihăileni, a turnat zdravăn vreo  5 – 7 minute apoi a stat. Negura și-a continuat drumul lăsînd în urmă un senin perfect. Am strîns o trăistuță de floare de tei de la tanti. Are un tei de vreo zece ani lîngă fîntînă (face flori foarte frumoase).

Azi la amiază am primit o surpriză. Am aflat de la mama că Mircea a plecat la Galați, pe șantier. Examenele le-a trecut destul de bine rămînînd numai la franceză (boală veche). Oricum, fără să se uite prin cărți, rezultatul e foarte bun… Să iei așa ușor niște examene trebuie să fii tare șmecher. În fine, azi am primit de la el un plic, dar fără scrisoare înăuntru: n-a scris niciun rînd. La expeditor, următoarea adresă: M.D., Bloc D6, Bulevardul Siderurgiștilor nr 12, Scara II, etaj 1, apart 21, Galați. Probabil vrea să arate doar că s-a aranjat și că nu are nevoie de nimic. Mama a spus că-i un măgar pe chestia asta, iar tata și-a dat cu părerea să-i trimitem și noi un plic gol numai cu adresa (după plată și răsplată).

Seara am stat mai tîrziu și mi-am scris lecția la engleză apoi am scris în Jurnal pînă la ora 0. La ora 23 am ascultat Radio Novisad, ”Jurnalul de seară”: activitatea Securității de Stat – f criticată. Șeful ei, Ștefanovici, a fost excus din CC al Ligii Comuniștilor din Iugoslavia, fiind ”eliberat” din toate funcțiile… O tăioasă critică…

În seara asta luna a răsărit de pe la 22 pe un cer perfect senin.

Sîmbătă 2 iulie 1966. Aseară am ascultat ”Parla Bucarest”. Toate posturile de radio vuiau numai cu știrile din Viet-Nam. Ieri, aviația americană a bombardat suburbiile orașelor Hanoi și Haifung, bombardament ce a stîrnit proteste în întreaga lume. La noi în țară au avut loc demonstrații de protest.

Am constatat că în fiece noapte între ora 0 și 1 cîntă cocoșii. În seara trecută n-am mai avut parte de lună: după o jumătate de oră a fost acoperită de un strat de nori. După miezul nopții am început să citesc ”Pădurea spînzuraților” de Liviu Rebreanu. Am avut de gînd să stau și să ascult și Glasul Patriei dar cu mare greu am reușit să stau pînă la ora 0.30 (ora de începere a emisiunii GP), dar n-am mai putut rezista. Am închis radio ul și imediat am adormit.

Azi dimineață m-am sculat la 8, după ce m-am săturat de somn. Ziua a fost foarte frumoasă. Abia după masă cerul s-a înnourat ușor, fără însă să plouă. La ora 9 am ascultat Radio Moscova și am auzit îndrăgitul cîntec ”Katiușa”. Pînă la amiază mi-am petrecut timpul pe la tanti Lucreția. De la 9.30 am început să culeg cireșe și pentru dînsa. Cred că am stat mai bine de o oră în copac și n-am reușit să strîng decît o jumate de trăistuță. În schimb, m-am săturat de cireșe și totodată și de vișine pentru o săptămînă întreagă. După asta a venit mama și mi-a adus o trăistuță să culeg flori de tei. Am făcut-o și pe asta pînă m-a chemat mama acasă zicîndu-mi că a venit poșta. Acasă mă aștepta o mare bucurie: scrisoare de la Moscova! Totdeauna am simțit o asemenea bucurie cînd primesc scrisori, darămite de la Moscova! Deoarece nu aveau fotografia lui Bielinski, mi-au trimis fotografiile lui Dostoievski și Nekrasov pe care le mai aveam, tot de la ei. Îmi recomandă să ascult o serie de emisiuni în săptămîna 2 – 11 iulie. Îi transmite și lui Mircea multe salutări. Tot cu poșta de azi am primit și Moscow News (iar scrie despre protestele în legătură cu situația din Viet-Nam).

Încă de ieri, pe tăpșanul din fața grajdului am instalat două nuiele destul de drepte și flexibile, înfipte în pămînt, unite printr-o ață. Asta este instalația de ”săritiră în înălțime”. Mereu sar, după metoda mea: prin rostogolire. Prin exercițiu continuu am reușit să-mi întrec recordul meu de 1,20m și am reușit să sar f bine 1,24 și 1,26. Cu puțină atingere, am sărit și 1,28. Partea mai proastă este că: 1. N-am destul loc de unde să-mi fac elan; 2. Unghiul din care sar este prea mare (sar aproape din față). Tata și mama mă admiră pentru progresele mele, iar eu exersez mereu. Îmi place să văd că pot sări mai mult…

La 16.30 am ascultat ”Emisiunea Radiodifuziunii Sovietice pentru ascultătorii din R.S.R. Vorbește Moscova” pe programul I (1935m). A vorbit despre compozitorul sovietic Isaac Dunaievski; răspunde și ascultătorilor. La ora 18 am ascultat, din nou, ”Vorbește Moscova” (31m). La început a vorbit despre 4 iulie, Ziua Independenței SUA ca despre ”Ziua rușinii Americii”, apoi, în cadrul rubricii ”Cutia cu scrisori” am ascultat o relatare despre Irina Gubanova, tănără artistă sovietică (care a debutat acum 8 ani cu rol principal în ”Război și pace”. Actualele bombardamente din Viet-Nam sînt considerate ca fiind mai mari decît bombardamentele din timpul celui de-al doilea război mondial. Radio Chișinău a spus că faptele americanilor pot fi comparate cu ale naziștilor. Seara, mama și tata au plecat după salariu. Eu mi-am făcut lecția la engleză (no. 7). Mama s-a întors la 21.30 și, pentru că am lăsat geamul deschis la cameră, a găsit de cuviință să mă sperie un pic… Împreună, salariul mamei + al tatei, + premiul de 300 lei au luat în seara asta 2700 lei care sînt disponibili pentru diverse cheltuieli.

După sfatul tatei, care mi-a spus că-i mai economicos să scriu cu stiloul, am început să scriu cu stilouașul cel mic și roșu pe care l-am cumpărat de la Siret.

Seara am mai stat de vorbă, am glumit, am rîs și, făcîndu-se ora 22, mama mi-a spus ce să mănînc: să-mi fac o salată din cîteva roșii + două ochiuri și… gata masa! După asta am scris Jurnalul pînă la ora 0. Am ascultat ”Deutsche Fung” pe 195 m și Radio Novisad pe 236 metri. Am prins un post în limba italiană care transmite în banda de 397m (de la 20.30 la 21), iar de la 23.30 în banda de 233m. Postul este f curios. Pare a fi un oraș italian (cum e la noi Iași, Cluj etc.). Are o mulțime de lungimi de undă pe care transmite și are o adresă în Berlin (!!!) (Berlin 2, Căsuța poștală 459). Are un semnal foarte puternic care te asurzește. E f f curios.  Ascultînd mereu poate mă voi elucida și-mi voi da seama despre ce-i vorba.

În seara asta luna a răsărit la 22.30, mare și plină, pe un cer senin. Acum, la ora 12 s-a ridicat un pic pe cer și are o paloare albă.

Am observat că la radioul nostru (cu tranzistori și cu baterii) diferite posturi au o audiție mai bună după poziția pe care o are radioul (L.D.: în continuare am făcut ”harta”camerei cu punctele cardinale și locul ușii și al geamului. În latura dinspre Nord a camerei, acolo unde ascultam eu radio ul, am am poziționat, prin dreptunghiuri mici, radio ul în funcție de postul de radio ascultat. Am notat 8 posturi de radio, cu poziții total diferite, probabil în funcție de locul de unde venea semnalul): 1. Radio Novisad; 2. Vocea Americii; 3. București I; 4. Eu (Europa Liberă) (DF/ 195m); 5. București II; 6. D.V (Deutsche Welle); 7. V.M. (adică Vorbește Moscova) și 8. Radio Londra.        (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!