liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Jack London

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 453. Joi 29 martie 2018. Jurnalul unui licean prostuț (175).


Vineri 14 aprilie 1967. Azi am dat extemporale la psihologie (despre temperamente și tipurile de activitate nervoasă). Am scris eu ceva. La română: ascultare – predare. La rusă – distracție. La geografie – idem. La engleză am dat extemporal pentru a ne lua de-o grijă (cîteva întrebări despre viața lui Jack London). I-am scris foarte bine și cu ”plusuri” i-am ajutat și Țucăi Vlonga.

După masă am primit o scrisoare de la mama (n-au bani). Imediat i-am scris o scrisoare pe trei pagini și am dus-o în oraș trimițînd-o prin Ileana Dănilă. Pînă seara am fost la Gavril Magopăț. Am luat de la el cartea ”Povestea scrisului” de Vladimir Colin. Pînă la 20 am citit multișor și văd că mă pasionează.

Sîmbătă 15 aprilie 1967.  Dimineața sport. În fiecare noapte dormim cu geamurile deschise.

La fizică a predat. La ed fizică am jucat handbal și-am tras la poartă. La latină a adus extemporalele. Din 3 mi-a făcut 4 și mi-a pus un 5. Deci, media 5! Cînd mă întreba ceva toată clasa se muncea să-mi sufle, dar pe mine mă apuca rîsul. Profesoara Badac: ”Băiatul ăsta nu este manierat!”. La istorie a ascultat toată ora. Am completat adeziunile și toată clasa e de părere s-o fac pe Herer în locul lui Sfichi (azi am început să strîng cîte cinci lei în loc de trei… Ceva iese!). La rusă – un extemporal copiat fin, cu fițuica (o bucată de foaie ascunsă în mapă). La biologie: extemporal (L-a prins pe Toader schimbînd extemporalul la chimie). Azi n-am fost la Pop. La 18.30 trebuia să mă întîlnesc cu T0 și n-a venit. Mi-a spus Lucia Hasna că s-a certat cu N. și că asta cu ailaltă vacă (Mariana G.) mi-au trimis o scrisoare pe adresa mea ca fiind din partea ei și să n-o iau în considerație. Fleacuri! Totuși o să mă răzbun eu pe ele!

Duminică 16 aprilie 1967. M-am sculat la 6.30. M-am spălat, am făcut o baie pînă la brîu și apoi la picioare. M-am ferchezuit și-am plecat în oraș. La 8 a venit mama și apoi cu dînsa am mers și-am luat masa la internat. Mama a luat bilete la Loto, iar eu lozuri. Acasă am desfăcut noutățile: pachetul din Anglia cu ”Dictionary of Quotations” și ”Essentials of English – 4 volume”. Cea de-a doua lucrare este foarte bună. Am primit scrisori din: 1. Cehoslovacia (Tineretul Cehoslovac îmi va publica adresa în numărul 6 (răbdare și… tutun); 2. De la John. Îmi trimite o poză și… palavre; 3. De la Shital o lamă suedeză și un ban 1 paisa – pătrat); 4. O ”scrisoare” de la alt indian căruia i-am scris pe 5 februarie. Mi-a trimis un Ghid al Indiei și o hartă f bună, dar scrisoare… ioc! Plicul era ferfeniță). După masă am fost cu mama la film: ”Un martor în oraș”. La 17 am fost și m-am pozat. Mama mi-a dat 100 de lei din care 50 pentru poze și 20 datorii. Seara am mai umblat prin oraș, am mîncat gogoși și am băut o bere cu Costică Lungu. Azi n-am mai avut timp să fac corespondență fiind prea obosit. Azi  – o zi nu prea frumoasă. M-am culcat la 22.

Luni 17 aprilie 1967. M-am sculat după 6: sport, baie.

La limba rusă a adus extemporalele: 5! Dar încaltea toată ora m-am distrat, am ascultat muzică ușoară la aparatul lui Atănăsoae (Electronica). Cînta destul de tare în timpul orei și profesoara a protestat slab. La ed fizică – fotbal (ușurel). La chimie a predat toată ora și ne-a adus extemporalele: 7! La dirigenție s-a vorbit despre banchet și altele. Ne-a învoit la matematică pentru a merge să facem radioscopie. La 17 pentru băieți rezultatele au fost gata. Am mers în oraș și am luat o gogoașă (crăpam de foame!). La masă am mîncat tot. Directoarea m-a făcut atent: să dai extemporal la fizică pe 7! (L.D.: Cîteva precizări se impun. În urma eliminării de la internat pentru acea reclamație colectivă trimisă la ziarul ”Zori Noi” din Suceava (eu fiind inițiatorul revoltei) conducerea liceului meu m-a primit să iau masa la cantina Internatului de fete, adică a Liceului nr 2. Mai mult, masa noastră – eu cu Toader – era în sala în care mîncau profesorii. De aici și desele mele dialoguri cu directoarea Vanda Mincu, o doamnă pe care am apreciat-o mult și care ținea la mine). Diriginta mi-a dat și ea un sfat în privința relației cu profesoara de fizică, Ciobanu: ”Să nu-i spui nici o vorbă!”. De la 16 la 18.30 – ședință plenară de UTC la care, de bine de rău, nu m-am plictisit. Am avut ceva de semnat. Profesorul Drancă (matematică) a glumit: ”Druguș a mai semnat…” (cu referire la scrisoarea către Zori Noi, cap de listă la semnatari fiind eu). Toader are ceva divergențe cu N. (sau mai bine zis invers…). Seara pe la 22 ne-a găsit foamea; am mers la grădina de vară de peste drum și-am halit cîte două gogoși.

Marți 18 aprilie 1967. Zilele nu-s urîte, doar un pic înnourate și mai bate vîntul. S-a hotărît să se adune cîte opt lei pentru cadouri de sfîrșit de an la profesori. Pentru azi citisem numai la fizică și cînd colo ce s-antîmplat: la latină mă ascultă (știut…) și apoi ne dă extemporal (idem). La fizică am scris binișor (energia nucleară). La română extemporal (”Teme ale poeziei noi”). Numai ”bărbi” i-am tras. La socialism: extemporal: ”Baza și suprastructura societății socialiste”. Puțin a lipsit să dăm și la istorie unul…

Azi am strîns 130 lei pentru cadouri. După masă, de la 14.30 la 16.30 am văzut filmul ”Notre Dame de Paris” – un film bun. După asta am fost la masă (lapte cu macaroane – rahat! + o Eugenie). Ne-am cumpărat un colac de 3 lei. La pozar am plătit 35 de lei în loc de 25 (m-a fraierit…). I-a venit lui Dorin Simota scrisoare din Filipine. Ieri am vorbit cu Oprea ăla de-a IX-a Are vreo 80 de corespondenți. Pînă seara la 21 am reușit să-mi citesc odată la obiecte, să scriu Jurnalul și să fac sport. A început să plouă!

Miercuri 19 aprilie 1967. La geografie ne-a mai dat un extemporal. Slăbuț.  La matematică – idem. ”Timpul și măsurarea lui” (i-am tras o barbă). La română ne-a adus al treilea extemporal. Culmea: 7! Dau extemporale din ce în ce mai proaste, iar notele sînt în creștere. La biologie a predat și ne-a adus extemporalele: 8! La limba rusă a fost un haios întreg. Veseli și toate cele bune.

După masă de la 15 la 17  am fost la film: ”Primul an de căsnicie”. Am avut de învățat multe de la acest film (am vîrît la cap). La 18 am fost la masă. Pentru mîine n-am citit la nimic. M-am culcat foarte lejer. Seara am făcut sport și ne-am culcat cu geamurile deschise. Noaptea a fost grozav de frig și ne-au durut măselele. Ziua e cald, dar seara… cred că a nins fest la munte și de-aia. Azi Simota a primit o scrisoare de la o prietenă a Natașei, Lena.

Joi 20 aprilie 1967. Azi am suferit și eu de măsele… La socialism a adus extemporalele: 5,5! Apoi a mai dat extemporal la jumate de clasă. La fizică a predat toată ora. La română ne-a dat planul la o lucrare scrisă: ”Rolul presei în dezvoltarea literaturii române”. La istorie a vrut să ne dea extemporal. Un NU puternic i-a tăiat pofta… La chimie n-a dat extemporal, ci a predat și a terminat cu materia! La engleză a ascultat pe penultimii rămași fără notă apoi a predat ultima lecție. La masă, directoarea m-a întrebat cum am dat extemporalul la fizică. ”Pe-un 6” zic. Mi-a spus apoi Ștefan că am 5. Îs bun! De la 15 la 17 am fost la film (cu un bilet fals): ”Warlock”. Mi-a plăcut. La 17.10 m-am întîlnit (întîmplător) cu diriginta și cu Nenati Lucia + Vica Ursaciuc. Am cumpărta cărți de 173 lei (rotund 180), panglici (9 lei) și celofan (16 lei). Ce mai tura vura, am rămas și eu cu vreo 50 de lei. Mi-am spart fruntea într-un colț de geam (LD: am și acuma semnul ăsta de bună purtare…). Au fost Nenati Lucia cu diriginta, Gozec și Telucu pe aici. Seara am cumpărat un colac de 3 lei, parizer de 5 și-un lichior de mentă de ne-am înveselit.

Vineri 21 aprilie 1967. Azi am avut un singur extemporal și nici pentru ăsta n-am învățat (ext. anunțat). La rusă ne-a luat prin surprindere și ne-a dat și ea extemporal cu întrebări foarte simple: locul și data nașterii, cum te cheamă, vîrsta părinților și ce vrei să devii. Aici, la ultimul punct fiecare a scris aiurea. Gozec: futbolist; Gavril – Aktior; Vlonga – Șafior; eu – domorobotnic (casnic). (L.D.premoniția mea s-a împlinit: acum sunt un domorobotnic total). La română a ascultat. La geografie am avut ultima oră de curs. I-am înmînat tovarășei profesoare Dumitrașcu cadoul și-am invitat-o la banchet (eu! – care nici nu cred că voi veni!). Media la geografie: 7,5.  La psihologie am dat extemporal din ”caracter”. N-am știut… La primul extemporal am 9. La engleză a adus extemporalele (am 9: emoticon supărat și nervos). Pe la 13.15 am făcut ultima adunare din viața noastră de elevi. Au plecat mai bine de-un sfert. Nenati Lucia a făcut procesul verbal. Materialul a fost foarte sumar. Apoi am trecut la punctul doi al ordinii de zi: primirea de noi UTC iști: Gozec Victor, Burciu Rodica, Șcheianu Gabriela, Băimăcean Elena și Teleagă Viorica.  La urmă… m-am dizolvat și… trei zile va sta clasa fără șef!

Am mîncat bine la masă. Acasă am primit o scrisoare de la Mariana Marinescu (București). Mă bucură scrisorile ei pentru că mă distrează; scrie f lejer și comod. Asta-i a doua scrisoare la care încă n-am răspuns. M-am lenevit la scris. Am încercat să învățăm în parc. N-a mers. Acasă am mai citit un pic, apoi Toader a spus că vrea să se revanșeze și dă o bere la Grădină. Mergem la internat și jucăm un fotbal. Apoi baie. Apoi masa. De la masă – acasă. Pe drum îl văd pe T0. Ne-am înțeles din ochi că trebuie să ne întîlnim… M-am descotorosit de Toader și cu greu ne-am întîlnit … ca să-mi spună să vin mîine dimineață la 6.30. M-am întîlnit apoi cu Ica. Mi-a dat 3 lei și-am luat un colac, apoi am condus-o acasă. Telucu a făcut cinste seara asta: cîte o bere la Ospătărie. Seara am făcut cu Toader un plan pentru 25 aprilie 1967. Ne-am culcat la 1 fără să fi învățat.

Sîmbătă 22 aprilie 1967. Zilele trec cu repeziciune. Dimineața m-am sculat la 5, m-am spălat, apoi am scris Jurnalul pe ieri și la 6 am fost gata.  Pînă la 6.15 am învățat la fizică. Dar culmea! La Complex nu era nimeni. Ce i-o fi de cap omului meu?

Am halit și-am mers la școală. La fizică am dat un extemporal foarte bun.  (cîcarea Troiei!). La ed fizică am tras la poartă și ne-a pus note la ”handbal”. Dom Nicu Velniceru (gazda noastră) a refuzat să ne lase camera pe marți. Paștele și dumnezeii!. La latină am cinci în ultimul extemporal. Nu mă mai deranjează nimeni. La istorie: extemporal: politica externă. I-am dat un extemporal făcut acasă (pe un 7). La rusă m-am distrat nevoie mare. La biologie a fost ultima oră și N.L. (Nenati Lucia) i-a dat cadoul. Apoi am dat extemporal. Ne-a dat sfaturi pentru viață. După masă, de la 16 la 18 am fost la pregătire la Pop. Toader a stat acasă. Am schimbat o carte ”Eisenstein” de 18.50 cu una de 7 lei. Eu am pus 9 și Toader 11 și-am luat un lichior de portocale care ne-a indispus. A participat și Telucu. Eu m-am culcat, iar ei au mai luat cîte o bere la Grădina de vară.

Duminică 23 aprilie 1967. Aseară ne-am culcat la ora 21. Azi dimineață ne-a trezit Costică Lungu pe la 9 și ne-am dat jos din pat pe la 10. Pe la 11 am fost prin oraș și-am halit ceva. La 12.30 s-a dat masa. Toader a fost la film (”Diminețile unui băiat cuminte”). Eu am stat acasă și-am dormit de la 13 la 16. Al naibii somn. M-am sculat, am citit presa (”Noi reduceri de prețuri”) am ascultat un meci, am citit cîte ceva din cărțile primite din Anglia, mi-am făcut ordine în corespondență, iar de la 19 la 24 am făcut corespondență. Am scris: 1) o c.p. acasă; 2) Marianei Marinescu (București); 3) Radio Moscova; 4) și 5) două cluburi internaționale din SUA; 6) lui Shital (India) – i-am pus în plic și vedere de pe Dunăre, una de la Mamaia și poza mea. Și 7) lui John (i-am pus în plic 25 de țigări care au încăput foarte bine, dar nu știu cum o să ajungă. (La toate aceste scrisori n-am mai făcut copii – îmi lua prea mult timp). A scris și Toader la cele două cluburi din SUA. Afară plouă, ninge, frig. Pînă aproape de ora 1 am scris în Jurnal. După ce-am terminat de scris în Jurnal, m-am apucat de lecția la limba engleză!

Luni 24 aprilie 1967. ”Aseară” m-am culcat la ora 3 dimineața. La 7 am fost în picioare. Prima oră: rusa. Este ultima oră de rusă din acest ultim an. Gozec i-a înmînat cadoul. Toată ora a fost veselie. În pauză am pocnit-o pe Mariana Gînsac de i-a dispărut rînjetul. Ora de educație fizică am făcut-o în sala de cor. A fost o oră de audiție. Tovarășa profesoară Bauman era în cancelarie. Am rugat pe cineva să o invite puțin pe coridor. I-am înmînat cadoul. A spus cu glas scăzut, foarte emoționată: ”Tocmai tu, Druguș…”. Apoi mi-a strîns mîna. (L.D.: Cititorii își amintesc, poate, de multele dialoguri neplăcute pe care le-am avut la ore cu această tînără, frumoasă, inteligentă și inimoasă profesoară. De unde și mirarea sa nedisimulată…).

În pauză, vaca de Mariana Gînsac i-a spus dirigintei Ruscior că am bătut-o, crezînd că gata, mă…. pe mine. Diriginta a stăruit să ne împăcăm și să-i sărut mîna! A fost un haios și-o hărmălaie la care au asistat toți reprezentanții ambelor tabere. Pînă la urmă a rămas așa… Eu: ”Tovarășa dirigintă, dacă-i mai dau două, îi trece!”.

La chimie am dat extemporal. Geta Broască i-a dat cadoul. La dirigenție ne-a mai spus niște note și medii, urmate de sfaturi pentru viață. La matematică m-am distrat cu fetele. Azi Puha (Elena) a împlinit 18 ani și ”a trebuit” să mă dau bine pe lîngă ea. Altă chestie! Magopăț s-a apucat de ghicit. Le spune prostii la moace și le ia bani. Eu sînt ”Cassa”. S-au strîns vreo 3-4 lei. În ora de engleză ne-a luat jos, în sala de cor, pe toți ”bărbații”. Au venit doi căpitani (unul Nițu).

(L.D. Aici se termină, brusc, însemnările liceanului Liviu Druguș. Nu am o explicație pentru această întrerupere. Pot presupune doar că a doua zi, marți, a trebuit să părăsim camera de la gazda de pe Calea Prieteniei nr 2. Nu-mi amintesc deloc ce s-a întîmplat și unde am locuit pînă la Bacalaureatul care urma să înceapă pe data de 20 mai 1967. De asemenea, nu am amintiri (în afară de fotografia postată pe FB) de la banchetul la care am participat. Pentru curioși pot adăuga cîteva amintiri despre ce a urmat în acel an. În primul rînd, ce doreau cei doi căpitani de armată? Erau recrutori de viitoare cadre pentru MFA (Ministerul Forțelor Armate) și ofereau condiții foarte avantajoase pentru cei care doreau să urmeze o facultate pentru ca apoi să activeze în armată. Oferta principală era pentru medicină și limbi străine. Se asigura transportul, cazarea și bursă pentru cei care acceptau oferta lor. Eu am acceptat-o și am repetat experiența nefastă de la Cîmpulung Moldovenesc. Eu oricum îmi făcusem planuri să fac facultatea în București, așa că… why not? Pe T0 (lt. Tudose) l-am refuzat cu oferta lui de a merge la ”școala de securitate”, dar pe căpitanul de armată Nițu nu. (În paranteză fie spus, pe T0 nu l-am mai întîlnit niciodată. După terminarea facultății am trecut pe la Miliție și am întrebat de el. Mi s-a spus că a murit – probabil a fost mutat în altă muncă: tocmai învăța și el engleza și i-am dat adresa de la International Book Fellowship din Londra care i-a trimis cărți și dicționare). Acum, după peste jumătate de secol de la ”contactul” meu cu ofițerul Tudose, înclin să cred că cele cîteva întîlniri cu el erau mai mult pentru supravegherea mea decît pentru obținerea de informații despre elevii care fumează… Pe scurt, nu m-am simțit ca fiind turnător, colaborator sau informator, ci un justițiar. Încercările ulterioare de a mă convinge să colaborez cu Secu s-au soldat cu refuzuri ferme din partea mea. Despre ele am relatat, pe acest blog, într-una dintre pseudorecenzii, așa că nu mai insist). Locurile pentru MFA erau separate de cele pentru civili, dar examenul a fost comun. Din cîte țin minte Facultatea de limba engleză avea rezervate două locuri pentru MFA. Nu știu cîți au concurat pe acele două locuri dar șansele mele de a reuși erau foarte mari. Terminasem BAC ul cu media 10 și în acel an s-a hotărît ca nota de la Bac să fie adăugată la notele obținute la admitere. Era suficient să iau un cinci la probele de admitere și media finală era de 7,50. Poate și din acest motiv am adoptat o atitudine excesiv de relaxată la probele scrise. Am obținut doar 4 la teza la engleză și 5 la teza la limba română. Neobținînd minimum 5 nu am mai fost admis la proba orală, care – credeam eu – era punctul meu forte. Nu exclud deloc o ”lucrătură” tocmai pentru a nu intra la oral și a nu reuși la admitere, vînzarea de locuri la admitere fiind o practică a acelor vremuri. Presupusul ”ajutor” promis de T0 a fost fie o vorbă în vînt, fie un ”ajutor” pe invers. În sala de examene am văzut lucruri greu de înțeles chiar și în zilele noastre. Am văzut în sală oameni mult mai în vîrstă decît mine și – un lucru care chiar m-a șocat – am văzut un tînăr de cca 25 de ani, cu o barbă neagră, mare și care, în timpul examenului și-a scos pipa, a aprins-o, a fumat tacticos fără ca cineva să-i facă vreo observație. E de înțeles cu cine a trebui să concurez – probabil fii de diplomați sau oameni din noua aristocrație roșie. Pe scurt, nu am reușit la Facultatea de limbi străine de la Universitatea București și urma să fac armata la termen integral (un an și patru luni). Această perspectivă m-a speriat destul de tare și am început să caut locuri la școli postliceale, doar pentru a scăpa de armată. Părinții găsiseră deja o școală sanitară la Botoșani și urma să mă apuc de învățat… Chiar atunci am primit o scrisoare de la prietenul meu Toader Gherasim care a lăsat deoparte visurile de a deveni silvicultor, actor sau marinar și a ales Facultatea de Studii Economice de la Iași (fostul ISE – Institutul de Științe Economice) unde a reușit cu brio. Mai rămăseseră 16 locuri pe care au concurat sute de ”neintrați” la alte facultăți. Obiectele de admitere: matematică și economie politică (cele intens ignorate de mine în liceu, fiind și la clasă umanistică). Am învățat aceste două obiecte întreaga vară și am reușit pe locul 18 la egalitate de note cu cel de pe locul 16…  La absolvirea facultății urma să fiu repartizat la Catedra de Economie politică la Disciplina Doctrine economice, dar anul 1971 a fost și anul în care stalinismul a fost coborît din nou din pod și multe libertăți au dispărut. Cenzura și dosarele de cadre au fost întărite. Dosarul meu nu mai corespundea pentru cariera didactică și am fost repartizat în cercetare, la Academia Română, filiala Iași. Am reuși să intru în învățămînt (la UMF Iași) în anul 1976 nefiind promovat pe post de lector, deși întruneam cerințele legale. Nefiind prieten cu Securitatea, bănuiesc că nu am primit aviz favorabil pentru promovare. Am început doctoratul în 1976, la București, dar 1n 1984 nu mi s-a aprobat susținerea publică fără nicio explicație. Am susținut teza (cu același conținut cu cel din 1984, mai puțin trimiterile obligatorii la documentele de partid) în 1996 și în următorii patru ani am urcat toate treptele carierei didactice. Mă pot lăuda că la începutul anilor 80 am propus (și culmea! s-a și aprobat!) reducerea cu 50% a orelor de Economie politică și introducerea unei discipline distincte – Economie sanitară (pe care după 1990, mai exact în 1997 am introdus-o la Facultatea de Bioinginerie Medicală sub numele de Economica Sănătății, alături de alte discipline, construite tot de mine: Managementul sănătății și Sisteme de sănătate comparate). Mai mult, am reușit să conturez (prin programa academică) secția de Managementul sănătății care avea ca scop declarat pregătirea viitorilor manageri de spitale, directori de direcții de sănătate publică (DSP) și specialiști în Ministerul Sănătății. Din păcate, imediat după plecarea mea de la UMF Iași (2004) proiectul meu (foarte necesar și azi) s-a destrămat. Mă bucur că am fost ales de către studenții promoției 2004 ”Profesorul anului” fiind singurul profesor nemedic care a primit acest onorant titlu. Tot cu titlul de răspuns la posibile întrebări mai precizez că în timpul studenției mele peste jumătate din timp l-am alocat cursurilor de la Facultatea de limba engleză, fiind foarte activ și pasionat de ceea ce învățam.

(Sfârșitul Jurnalului ținut de mine în perioada 1 martie 1963 – 24 aprilie 1967. Am transcris, timp de 175 de zile, conținutul consemnărilor făcute de mine timp de 1500 de zile în care am scris ceea ce mi s-a părut a fi demn de notat atât despre mine cât și despre cei din jurul meu: colegi, profesori, părinți, rude, oameni politici etc. Continui să cred că acest Jurnal are valoare documentară și că poate fi folosit pentru scrierea unui scenariu de film cu caracter memorialistic).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 437. Marți 13 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (159).


Sîmbătă 30 iulie 1966.  M-am sculat la 8. Aseară pusesem capcana de șoareci în verandă și azi dimineață am văzut cu satisfacție șoarecul mort (al treilea ”succes” la vînat). Apoi am pus o momeală nouă (ca de obicei, o coajă de pîine uscată) și am mutat-o în beci.

După masa de dimineață am jucat table cu tata. După ce am condus cu 2-0 am pieerdut ca un erou cu 3-2.

Azi e încă înnourat și pămîntul e ud. Am scris la R. Moscova o scrisoare de mai bine de 3 pagini relatîndu-le excursia.

La amiază am primit două ”răvașe”. O scrisoare de la un ”prieten” al tatei din Dorohoi, Prisăcaru, care se interesează de o eventuală mutare a noastră la Iași (Tata a promis că dă casa cu 10 mii de mangoți…). Acum însă cred că nu mai are chef de ducă. Al doilea ”răvaș” era o vedere din Rădăuți. M-am mirat. M-am mirat și mai mult cînd am văzut de la cine vine: ”Multe salutări de pe meleagurile Vicovului, primește de la Natalița. P.S. Multe complimente lui Mircea, aceeași”. Nu mă pot dumiri pentru ce mi-a scris (poate i-o fi scris Toader acea scrisoare de ”adio” și nu știe nici ea pentru ce).

După masă am jucat table cu mama și tata. Cînd jucăm dăm exemple de la campionatul mondial. Cînd cineva dintre noi ia conducerea de la primele jocuri este imediat numit ”Coreea” ceea ce înseamnă că va și pierde (Coreea – Portugalia 3-5 după ce a condus cu 3 la 0!). Cînd tata (care-i cel mai bun) a pierdut și el o dată l-am numit Brazilia (în amintirea meciului cu Ungaria (R.P.U – Brazilia 3-1). După ce-am ascultat meciul pentru finală ziceam că cel care cîștigă prima linie, neapărat va pierde. De la 16 la 18 am ascultat încordați transmisiunea de pe Wembley de la Londra. Finala campionatului mondial de fotbal s-a jucat anul ăsta între formațiile Angliei și ale R.F. Germane (L.D. corect ar fi trebuit să scriu: Republicii Federale a Germaniei, dar asta era o chestie știută de la Deutsche Welle și care promova ideea unei Germanii unice/ unite). A opta ediție a campionatului dotată cu ”Cupa Jules Rimet” s-a desfășurat în prezența reginei Elisabeta și a primului ministru Harold Wilson (cca 10 000 de spectatori). Germanii au fost aceia care au deschis scorul. Dar, așa cum a anunțat și crainicul, este o tradiție ca întotdeauna cei care dau primul gol, pierd. Și tradiția s-a respectat. Imediat s-a egalat și prima repriză s-a terminat la egalitate (1 – 1).  Au loc prelungiri pline de emoții. Dar, neavînd condiție fizică, germanii n-au mai putut înscrie, dar nici apăra. Englezii au făcut 3-2, iar în ultimul minut au făcut 4-2, rezultat cu care s-a încheiat meciul. Regina Angliei (L.D.: De fapt este vorba despre regina Regatului Unit al Marii Britanii și Iralandei de Nord) i-a înmînat lui Bobby Charlton Cupa de aur (4 kg). A fost un meci plin de emoții pe care nu cred să nu-l fi ascultat cineva. Tata și mama care nu știau nimic despre fotbal au devenit ascultători pasionați ai tuturor meciurilor. Părinții s-au culcat la 21.30 dar eu am mai rămas să scriu. Trebuie să recuperez două săptămîni în care n-am însemnat nimic în Jurnal.

Duminica 31 iulie 1966. Aseară am stat mai tîrziu. I-am scris lui Mircea (trei pagini) căci el n-a mai scris deloc, și către ”Redacția Revistei Magazin”, Piața Scînteii, București: problema vederilor: scrise?, nescrise?

Aseară am admirat o minunată lună plină. Ieri am ascultat la Radio Moscova despre un caz de telepatie (Moscova – Novosibirsk).

Dimineața m-am sculat la 8 am transcris pe curat scrisoare pentru Radio Moscova și m-am dus la Poștă cu cele trei scrisori. Am cumpărat 10 timbre să am rezerve.  (cu ocazia asta am cheltuit și ”rezervele” mele de 5 lei). Acasă am găsit în beci al patrulea șoarec prins. La observația mamei că stau mereu și scriu ”amintiri” care ”n-au rost”, m-am apucat și-am repetat primele 1000 de cuvinte la limba engleză.

Azi e o zi frumoasă. În cursul zilei: al 5-lea șoarec. A fost milițianul Palamaru și ne-a luat adresa lui Mircea. Într-adevăr, are miliția de furcă. Seara am citit din ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război” care a început să-mi placă. La 22 am plecat la culcare.

Luni 1 august 1066. Ieri am primit de la ”Cartea prin Poștă” ultimele două numere din ”Cărți noi” și un fel de scrisoare imprimată în care mă anunță că ICOMECOOP a înființat o nouă secție ”Comerțul prin coletărie”. Pentru aceasta mi-a trimis materialul informativ și o listă cu produsele ce pot fi cumpărate de la ”Comerțul prin coletărie”. Mi-au pus și o c.p pentru a le putea răspunde.

De cîteva zile mă scol pe la 7 sau 8. Începînd de azi, mama trebuie să se prezinte la Bălinești, la școală. Cît mama a lipsit de-acasă, tata a citit la trigonometrie, iar eu am terminat vol. I. Parcă lipsea ceva… La 10 mama s-a întors. Acum sînt patru cadre didactice la școala din Bălinești. Jan Goraș, directorul, a aranjat în așa fel încît fiecare să vină tot la două zile. Mama merge cu Tica Goraș. Tata i-a scris buniței o carte poștală. În jumătate de lună i-am scris (noi) două plicuri și o c.p. (plus vedrea ce i-am trimis din Cluj, fără a primi vreun răspuns). Așteptăm în fiecare zi.

Azi e o zi caldă, frumoasă; am cules cu tata frunze pline de omizi din tînăra și frumoasa noastră livadă, apoi le-am ars în ogradă la un foc de hîrtii. După masă am citit revista ”Femeia” și volumul II.

De la 15 la 18 am dormit încontinuu, un somn greu, toropit. Am început să mîncăm zdravăn din castraveții noștri. Mănînc cu mare plăcere cîte 4-5 bucăți și chiar mai mult.

Tata-i mereu năpădit de amintiri; povestește de frații și surorile sale cum a venit el încoace etc. Seara am ascultat la Chișinău un frumos concert de muzică populară moldovenească. La 21.30 am ascultat ”Parla Bucarest”. Îmi place tare mult limba italiană și sper să ajung în posesia unui manual de limba italiană. Comanda pe care am făcut-o la Cartea prin poștă a rămas în aer (mai sper, totuși). Azi n-am avut noroc la șoareci. Capcana mea a rămas neatinsă. Nu cred să se fi epuizat ”vînatul”.

Marți 2 august 1966. M-am trezit la 7 și-un sfert. Pînă la ora 10 am terminat de citit și al doilea volum al romanului ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război”. I-am făcut recenzia și am lipit odată cu ea și romanul ”Răscoala” care, fiind cam ferfenițit, mi-a luat o jumătate de borcănaș cu pastă de lipit (clei).

Pînă la amiază am reușit să-mi dau părul în sus și văd că, deocamdată, stă așa.

Azi am primit scrisoare de la Moscova (răspuns la scrisoarea mea din 28 iunie: și-au însușit critica…). În plic am găsit fotografia lui Gogol (pe care mi-au mai trimis-o o dată) și o vedere din piața Pușkin. Întrebîndu-mă dacă e vorba de vre-un ajutor în domeniul limbii engleze, mi-au scris să revin la toamnă și ei îmi vor trimite adresa unei școli speciale de limbă engleză din Moscova și Leningrad. Ei, așa mai zic și eu! Sper ca în jurul datei de 20 august să primesc răspuns și la cea de-a doua scrisoare.

Azi e o zi frumoasă și caldă (după amiază s-a înnourat un pic). Prunele din copacul din fața casei au început să se desprindă de pe sîmburi, semn că în curînd se vor coace. Pînă atunci, mai am eu grijă de ele… Anul ăsta am avut vișine foarte multe, avem prune foarte multe, iar perii grozav de încărcați garantează că la toamnă vom avea pere foarte multe. În schimb, n-avem deloc mere. Cele vreo patru mere care mai erau în mărul de lîngă grajd au căzut la ultima furtună. Tanti Lucreția, știind că n-avem mere ne-a adus odată o poală cu mere, dar erau încă verzi. Nici astă noapte șoarecul n-a mai dat pe la capcană. Trebuie opărită capcana (să nu aibă miros de stîrv). O să pun o momeală nouă (cu aceeași momeală am prins patru șoareci).

Freza mea nu mai face nazuri și continuă să stea frumos. Ba încă se mai încrețește și se ondulează în părți.

Miercuri 3 august 1966. La 5.30 m-a trezit tata și mi-a spus că ei pleacă la Rădăuți (tata vrea să se intereseze la pașapoarte de normele de plecare. Mi-a dat indicații ce să fac în timpul cît voi fi singur. Imediat m-am sculat, m-am spălat și mi-am dat părul în sus. Mama mi-a spus ce să mănînc. Eu mi-am făcut vreo trei ouă și am vrut să mănînc, dar am văzut că cele două pîini sînt cleioase (s-au ”aprins”). Am înghițit în silă trei ochiuri, cam reci și ele, apoi a trebuit să rabd pînă seara cînd a venit mama cu pîinea. Singura mea mîncare a fost castraveți cu sare (vreo 7) apoi ceva prune. Toate astea amestecate mi-au dat o insuportabilă durere de stomac. Pînă la amiază am ascultat radio și am scris în Jurnal.  Cu toate că muream de plictiseală nu mi-a dat prin cap să citesc ceva. Am lîncezit toată ziua. A fost pe aici Valița Marianciuc (profesoara mea de geografie din clasa a VII-a). A adus o datorie de 80o de lei. V.M.:Crești, crești… Dar prin sat nu mai ieși, ai?”. Am intrat iar în casă și mi-am continuat scrisul. Pe la 10-11 mi-am adus aminte să văd de ”curca cu curcuțe” și cu puii mici. Nu i-am văzut prin apropiere și mi-am închipuit că-s prin porumb, pe Cudrina. Mi-am făcut o socoteală: ce să-i aduc acuma? Mai bine-i aduc diseară, înainte de a veni mama și ”am o socoteală”. De-abia la amiază am descoperit curca în grajd. Sărmana nu văzuse soarele de ieri… Le-am dat drumul, le-am hrănit și pînă seara n-am mai avut grija lor; nici nu s-au dus de-acasă.

De la 15 la 17 am tras un somn greu și abia lătrăturile înfocate ale lui Muț (venise Ostina,  mama Cocăi) au reușit să mă trezească. Mă durea stomacul și eram tare leșinat.

Azi am primit Moscow News ul și-am mai avut ce citi.

Pe la 18.30 am mai făcut crupe pentru pui și curci. În 20 de minute am dat prin rîșniță o tăbuiață plină. La 19 tata și cu mama erau deja acasă. Mi-a ascuțit cuțitul (cel nou) și pentru 6 lei mi-a făcut brici din cele două lame (așa-mi place mie). Fotografiile care n-au fost atacate de lumină au ieșit toate foarte bine (și acelea cu mustață, făcute în primăvară…).

Tata mi-a spus, cu părere de rău, că s-a interesat la miliție și a aflat că trecerea (L.D.: în URSS, adică la Chișinău…) se face foarte greu, dar pe la anul e sigur că va merge. Mama a adus pîine, eu am mîncat lacom și m-a durut stomacul și mai tare.

Părinții au rîs de mine și de nepriceperea mea. În loc să stau o zi întreagă flămînd și să rabd prostește trebuia să-mi fierb niște cartofi și să mănînc cu brînză… Era și mîncărică de cartofi, dar nu m-am atins de ea… pentru că…. n-aveam pîine.

Mama și-a cusut o frumoasă rochie înflorată (ieri au luat salariul). Au fost pe la noi Jan + Tica Goraș și au stat pînă pe la ora 23.

Joi 4 august 1966. La 6 mama m-a sculat din nou. Mi-au spus că pleacă la Siret și într-adevăr au plecat cu cursa de 6.30. M-am sculat, și pînă la ora 10, am scris în Jurnal (am ajuns la 24 iulie).

Azi e o zi toridă. Nici un nouraș n-a întunecat albăstrimea cerului.

La ora 10 mama și tata au fost înapoi (cu o ocazie). Au cumpărat pîine, carne, conserve, un furtun pentru vin, dar ceea ce au căutat mai tare n-au găsit: un costum de 1000 de lei de tergal, pentru tata (46 III). Nici la Rădăuți și nici la Siret!

Pînă să vină dînșii, eu am mai scris, am hrănit orătăniile și am început să citesc ”Ion” de Liviu Rebreanu. De cîtva timp, șoferii de la Școala de șoferi din Siret fac mereu exerciții de conducere și întorc de zeci de ori pe șoseaua lată din fața casei noastre. Azi – al 6-lea șoarec.

A fost Viorica Dănilă (care-i corigentă la matematică) și a discutat cu tata despre eventualitatea unor ore….

După amiază tata a adus vreo 10 țigle de la un cetățean. Am luat scara de la tanti Lucreția și m-am suit pînă-n marginea casei (înspre tanti, direcție dinspre care bate vîntul mai tare) și-am înlocuit niște țigle căzute. Făcînd asta am astupat niște cuiburi de vrăbii care aveau și ouă și pui. Tata zicea să le arunc de-acolo, dar au rămas doar acoperite. Apoi am aranjat și pe grajd o serie de țigle. M-am suit deasupra și mă simțeam foarte bine la înălțime.

Citesc mereu din ”Ion”. În fiecare zi aștept cu nerăbdare poștașul și citesc cu nesaț fiecare articolaș și fiecare anunț din ziar. Pe lîngă radio, este singurul mijloc de a mă pune în contact cu lumea exterioară. Tata-i foarte pornit împotriva mea că scriu ”amintiri” și că am abandonat lecțiile de engleză.

Seara, fiindu-mi milă de bietele păsărele care au rămas fără cuib și de puii rămași fără părinți am luat iar țiglele și le-am făcut loc să intre.

După ce mama și tata s-au culcat, eu am rămas să mai scriu și să citesc. M-am culcat la 23.

Vineri 5 august 1966. Dimineața, mama a plecat la Bălinești, pe jos. Tata s-a pornit în sat să caute făină și eu a trebuit să mă scol la 7. Dar tata s-a întors imediat și mi-a spus să mă duc la Siret să mă tund și să mă interesez de costume. Cînd am plecat (pe la 9 făr-un sfert) tata mi-a dat o coșarcă să i-o duc lui Moraru (din capătul satului, de la care a luat damingeana de 50 de litri). M-am pornit, dar un vînt puternic ce venea dinspre Siret m-a făcut să merg anevoie. Am făcut sforțări mari să pot înainta. După ce, cu mare greu, am ajuns la Moraru și i-am dat coșarca, m-am întors acasă. Tata a fost tare supărat de asta. De fapt, avea dreptate: nu mai aveam mult pînă la Siret... Mama a venit la 13.30 de la școală.

După masă am avut o durere de cap și am dormit vreo trei ore, timp în care mama și tata au fost pe la cooperativă și eu nici n-am știut. Deparece am dormit ziua trei ore, noaptea m-am culcat la 1.30, după ce am citit partea a doua a cărții ”Jack London” de Irving Stone.

Sîmbătă 6 august 1966. Pe la 6.20 mama și tata erau treji demult și încă nu se hotărîseră dacă să meargă sau nu la Siret. În ultimele minute tata a hotărît să meargă și cînd mai erau cîteva minute pînă să treacă autobuzul, dînșii ieșeau pe poartă. Cînd au ajuns la Nicuță a trecut și autobuzul. Tocmai trecea și popa Tomaziu pe drum. Acesta a făcut stop cu mîna și șoferul a oprit. Mama și tata s-au urcat și au plecat la Siret.

Eu m-am sculat, m-am spălat, dar n-am mîncat căci mi s-a părut pîinea crudă. Decît să mi se facă greață, mai bine rabd. Pînă la amiază am scris încontinuu și, iată-mă, în sfîrșit, la zi! Am scris vreo opt foi (două săptămîni de zile scrise pe același număr de foi cîte am scris pe data de 18 iulie).

La amiază (12.30), mama a venit cu cursa pînă la poartă. Au cumpărat o oală mare de vreo 30 de kg și două lighene care – zic ei – alcătuiesc ”fabrica de țuică”.

După ce s-a mai răsuflat un pic mama mi-a spus că în autobuz s-au întîlnit cu taxatorul Buhaciuc care luase uniformele de la Mircea. Văzînd asta, mama și tata au luat bilet pînă la Rădăuți. Aici au reușit să lămurească problema unifiormelor și l-au lichidat pe Mircea de datorii prin semnătura dată de Buhaciuc. Acum Mircea mai are de luat 90 de lei pe care-i va primi prin poștă.. Mama-i foarte bucuroasă de treaba asta. După masă am jucat table cu mama și pe la 15.30 m-am culcat. Cu mare greu a reușit mama să mă trezească pe la 19.30. Nu știu de ce dorm ziua așa grozav.

Pînă seara am făcut cu toții o curățenie generală în sufragerie, bucătărie, verandă și cameră măturînd, scuturînd și aranjînd. Seara s-a dezlănțuit furtuna și cerul e negru…

Seara tîrziu am stat și mi-am scris Jurnalul pe ziua de azi, după care mi-am luat lampa și cartea (”Ion”) și m-am retras în dormitor, pe canapeaua mea. M-am culcat la 23.

Duminică 7 august 1966. După un somn plin de vise reprezentînd o mare parte din excursia de 7 zile, m-am trezit pe la 9. Am ascultat rubrica ”Pentru voi, dragi școlari”. Azi în țara noastră se sărbătorește ”Ziua minerului” și ”Ziua Marinei Republicii Socialiste România”. În Uniunea Sovietică se sărbătorește astăzi Ziua feroviarului.

Pînă la amiază am jucat table cu mama și cu tata. Parcă-i un făcut: în majoritatea cazurilor conduc cu 2-0 pentru ca apoi să pierd cu 3-2. Cred că dacă partidele ar fi formate din două linii aș cîștiga mereu.

Azi e o zi foarte frumoasă, senină și caldă. La amiază am primit ”Munca” și ”Magazin” ul plus 92,70 lei de la Autobaza T.A Rădăuți. De la imensa ”datorie” de 1500 lei față de Autobază, Mircea s-a ales cu aproape o sută de lei. Banii însă i-a ridicat tata. Din Magazinul de azi am cules adresa lui Corneliu Niculescu din Cluj (schimb de vederi). Am făcut o scrisoare tip și i-am scris lui Adrian Constantin din Anina manifestîndu-mi dorința de a face schimb de vederi cu ei (cîte o c.p).

Cel mai mare eveniment al sezonului: tata s-a hotărît să citească literatură și să mai lase matematica. Azi a început să citească ”Domnul Gallet decedat” de G. Simenon. La amiază am ascultat la D.V. programul internațional de șlagăre date în toate limbile țărilor socialiste, program difuzat în fiecare duminică din luna august. Iată programul: Pentru România: 13.20 – 14.00 (31 m și 25 m); Cehoslovacia: 13.25 – 15.20 (25 și 31m); Ungaria: 15.50 – 16.30 (31, 41 și 49 m); Bulgaria: 14.40 – 15.20 (25 și 31 m), Polonia: 15.50 – 16.30 (41 și 49), Jugoslavia: 17.00 – 17.40 (31 și 41 m); Uniunea Sovietică: 16.45 – 17.45 (19, 21 și 31 m).

După amiază am mai jucat table, m-am ocupat cu altceva, dar n-am mai citit.

Pe la 17 a venit (în vizită) pe la noi prof Huianu Dumitru. Înainte de a pleca el au venit soții Cracană care au stat pînă pe la 20.30 cînd au plecat cu toții (cu mama și cu tata) la film. (L.D.:  Emilia Cracană era profesoară, iar dl Cracană era inginer agronom). Eu am scăpat de mers pretextînd că-s netuns. Nu simt nici o plăcere să ies în sat, mai ales acum cînd n-am dat ochii cu oamenii din sat de aproape un an de zile mi-e oarecum să vorbesc cu ei. Dar mai e și altceva: muțenia și sălbăticia mea nu-mi permit să scot nasul în lume. Nu mă descurc în discuții și, de aceea, tac. Și – ca să nu stau ca mutul pe unde merg – stau acasă. La Rădăuți, antrenîndu-mă cu prietenii, mi-era o groază să stau singur fie la internat, fie în oraș. Căutam mereu prietenia și tovărășia cuiva. Dar și acolo aveam momente de melancolie și-mi plăcea, cîteodată, să fiu singur…

În această vacanță, de pe data de 19 iunie nu m-am mai tuns și părul a crescut lung și sălbatec. Acum l-am dat în sus și nu mai pare așa lung, dar la spate ”bordura” mea s-a lărgit pînă peste gît și trece mult peste urechi. În spate are 7 cm., iar în spate 8. Niciodată n-am avut așa o claie de păr. Poate că nu l-aș lăsa așa lung dacă la aceste dimensiuni nu s-ar încreți și ondula pe părți și în față.

În timp ce musafirii au stat în sufragerie eu am stat în bucătărie, ascultînd radio. După ce au plecat toți, am venit în sufragerie continuînd să ascult radio (muzică ușoară și emisiuni în limba italiană).

Pînă la 21.30 am scris în Jurnal și în Carnetul cu maxime. Acum am reușit să adun 20 de lei. O să mai strîng pentru a-mi cumpăra un nou caiet pentru Jurnal și o pereche de ochelari. Dacă mai adaug și cei 10 lei datorie (biletul la cursa Rădăuți – Grămești la venirea din excursie) înseamnă că trebuie să adun vreo 80 de mangoți.

La 21.30 am ascultat pe 233m lungime de undă un post italian (pare-mi-se Radio Roma). Voi vedea… La ora 22 am aflat! E vorba de același ”Radio Oggi in Italia” cu nenumăratele lui emisiuni în limba italiană. La urmă au dat o adresă din care am reținut doar atît: (un nume de bărbat, la început), Berlino cento due (probabil 102), Căsuța poștală quatro cento și ceva (400 +). Voi mai asculta și voi reuși să depistez adresa exactă. La 22 am ascultat pe 196 m lungime de undă Radio Vatican cu rugăciunile în limba latină. Vreau să notez și să învăț textul uneia dintre ele. Dar ceea ce am reușit să-mi notez este doar atît: ”Ave Maria, grazia plena, dominus tecum benedictus mulieribus...”.         (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 386  Duminică 21 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (114).


Luni 13 iunie 1966. Astă noapte m-am culcat foarte obosit. Pînă pe la 12 au mai mișunat elevi pe coridor. Erau din ăia cu ”glumele” de sfîrșit de an: ”poștele” și ”mustățile de cremă de ghete”.

Azi dimineață mi-era grozav de somn, dar la 6 am sărit imediat din pat și, după cîteva minute de sport, mi-a sărit somnul. Prandea m-a întrebat: ”Unde-ai fost aseară? De la 6 pînă la 9.30”. După ceva timp de gîndire, i-am răspuns: ”Dom pedagog, am fost cu fratele!”. Pedagogul: ”Și el nu știa că ai meditație, nu?”. Eu: ”Ba da, știa”. El: ”Bine, bine”. Sigur că-i bine.

Azi am venit tot cu bluza cea albastră la școală. Buchetul de trandafiri pe care l-am șparlit aseară s-a cam ofilit și l-a luat H.N. în geantă.

O zi frumoasă. Nici un nor nu strică întinderea albastră a cerului și soarele luminează puternic.

Tare bine ar mai fi să facem și astăzi o ”excursie”. Din păcate, mai avem ore. Pînă pe la 7.15 am mai scris în Jurnal, mi-am tăiat unghiile, mi-am făcut freza, numai să treacă timpul mai repede. La școală am mers foarte veseli, fluierînd din toată inima cîntecul metalurgiștilor. Cînd am ajuns la școală, după cum mă așteptam, fetele au început cu ironiile. Ica, ciudoasă pe faptul că ieri am rîs-o cînd discuta cu un băiat în parc, m-a luat deoparte și-mi spune: ”De ce-ai rîs de mine ieri, cînd vorbeam cu ăla? Eu vorbesc ziua, nu ca tine, să mă plimb noaptea cu fetele la braț”. (s-a referit la N.L.) Am văzut că-i cam umflată acuzarea, am rîs-o și n-am luat-o în seamă. Pînă să sune de intrare am discutat cu băieții despre marinarii care au venit ieri la campionatul de lupte.

La ora de latină baba a încheiat mediile și a mai ascultat pe aceia care aveau situații dubioase. Lia mi-a scris un bilețel: ”Aseară, unchiul a venit tîrziu, m-a luat la rost, mi-a dat două palme și m-a asigurat că-i dă telefon lui maică-mea”. Cupșan (aluzie la faptul că m-a văzut plimbîndu-mă cu Lucia): ”Să-i spun Liei?” Eu: ”Spune-i! Ce, crezi că nu știe?” Cupșan: ”Mă, da chiar așa, noaptea tîrziu?…”. Vlonga a rîs, cînd m-a văzut (legat de plimbarea de sîmbătă). În oră, am continuat să citesc din viața lui London și am reținut un citat: ”Jack spunea mai tîrziu că un os aruncat unui cîine nu este milostenie; milostenie este osul împărțit cu un cîine  cînd ești tot atît de înfometat ca și animalul”. Și despre doi prieteni: ”Erau ca niște unghiuri complementare perfecte”.

La economie a încheiat mediile. Am 5 în extemporal, media 6 în acest trimestru și 7.33 media anuală. Economul a primit un buchet de flori și, spre mirarea noastră, a spus: ”Vi-l primesc numai c-o condiție: să mi-l duceți acasă. Dacă mă vede cineva pe mine cu brațul de flori crede că vin de la Sfatul Popular”. Am înțeles gluma și-am rîs cu toții.

În ora de muzică profesoara și-a făcut socotelile și ne-a spus și notele de la tezele la matematică. Spre marea mea mirare, aflu că că am 9 și-mi iese media 8! În oră am primit un fel de bilet de la N.L. (”Am avut remușcări de ceea ce ți-am spus aseară, dar am spus-o de dragul adevărului. O să caut să întăresc prietenia voastră și n-o să vă mai stingheresc”). Lia îmi scrie că fetele au observat că o dată merg cu ea, o dată cu N.L. iar o dată am mers cu amîndouă. Au rămas fetele trăsnite și nu știu ce să creadă. La aceasta i-am răspuns: ”Cu Lucia n-am nimic. Tu ești singura mea prietenă”. Diriginta ne-a sfătuit cum se pot păstra florile proaspete mai mult timp: învelindu-le cozile în vată și punînd o aspirină în apa în care stau. Ne-a mai spus despre evenimentul care se sărbătorește la mînăstirea Putna pe data de 3 iulie (un congres organizat de UNESCO). Diriginta ne-a sfătuit ca la serbare să venim în costum național. ”Uite, Druguș ar putea să vină: așa un flăcău chipeș...”. Ica mi-a făcut un  serviciu: m-a pus pe lista celor abonați (cu toate că nu-s abonat) numai să scap de teoriile dirigintei. În pauză vorbeam cu Toader și cu Geta Nichiforiuc, cînd, deodată, apare mama, destul de veselă. Mi-a spus că a venit să cumpere o valiză sau o sacoșă de excursie. Am adus vorba despre lucrul de la vară, dar nu e de acord. Mi-a pus tot felul de motive: că-i greu, că rup hainele și multe altele. Cică s-ar putea să merg la București. Prevedeam asta încă demult și m-am hotărît să nu merg nicăieri. Au rămas o serie de discuții pentru după masă.

La chimie, profesoara a primit, de asemenea, flori. În ora asta am scris în Jurnal. E destul de bine așa… A ascultat-o pe Lia, să-i dea media, dar la sfîrșitul orei am auzit că nu i-a dat-o. Mi-ar părea rău, dar mi se pare că ăsta-i adevărul: va rămîne și încă la mai multe obiecte! Doar să-i dea drumul în Consiliul Pedagogic, dar e foarte îndoielnic.

Ora de educație fizică am făcut-o în clasă. Fetele făceau o gălăgie infernală, iar profesoara abia se auzea printre ele. Cam o jumătate de oră am scris în Jurnal și-am ajuns numai bine pînă la ora asta. Lia mi-a scris în Album. Am primit un bilețel de la Lucia: ”Ar fi interesant de confruntat ceea ce ai scris tu în Jurnal cu ceea ce am scris eu...”. La niciunul dintre bilețelele pe care le-am primit de la ea n-am răspuns. Pe la sf orei de educație fizică Băimăcean a început să cînte niște cîntece populare. Și profesoara a spus că are o voce destul de bună. Așa ne-a distrat pînă cînd a sunat.

În ora de engleză Pop a făcut caracterizările asupra grupei noastre în acest an școlar. Pentru început a spus: ”Sînt mulțumit de activitatea lui Druguș, Albu și Gherasim. Mulți au învățat cu superficialitate”. Ne-a mai spus că a încercat să ne deprindă cu munca. Este singura clasă în care nu s-a muncit (în afară de cele trei cazuri amintite). Pentru vacanță ne-a recomandat odihnă, dar o odihnă activă. Ne-a recomandat să citim cărți din toate domeniile. Anii de liceu sînt cei mai pretențioși ani, anii în care se formează caracterul. (L.D.: referitor la trio-ul de mai sus, evidențiat de profesorul de engleză Pop, cred că merită o precizare: în primul rînd, mă mir, acum, de nenominalizarea Doinei Hlinschi (X-F), fiica profesorului de română Neculai Hlinschi, o elevă care a strălucit cam la toate materiile ”umaniste”, care a urmat filologia și a ajuns o excelentă profesoară de limba engleză la Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău; în al doilea rînd, singura (din triou-l nominalizaților) care a confirmat așteptările profesorului Pop a fost Albu Dorina, o profesoară de mare succes la Liceul nr 2 din Rădăuți, pe care ea însăși l-a absolvit (succesul său se măsoară în zecile de absolvenți care au devenit, la rîndul lor, profesori de limba engleză); în ce mă privește, am ratat admiterea la filologia din București – notă mică la română! – , dar, din dragoste pentru filologie, am urmat, ani la rînd, cursurile facultății de Limba engleză de la Iași, fiind, uneori mai activ și mai implicat decît colegele ”cu frecvență, la zi”. Ca student la ”științe economice”, făceam notițele de curs în limba engleză, iar în anul trei (1970) am devenit ”traducător” al unor tratate de economie occidentale în cadrul catedrei de ”Doctrine economice” condusă de profesorul și rectorul Mihai Todosia. Cunoașterea limbii engleze mi-a fost foarte utilă în activitatea mea de cercetător la Academia Română (filiala Iași) (1971-1975), apoi în cadrul carierei didactice (am predat în limba engleză la ULIM Chișinău, între anii 1993 și 1995) dar și de cercetere (participarea activă și conducerea unor organizații științifice internaționale, publicare de articole și cărți în limba engleză etc.). Profit de context pentru a aduce un omagiu, tardiv dar binemeritat, profesorului Pop care trăiește acum în Germania, pentru tot ceea ce a făcut pentru noi; în fine, dar nu în cele din urmă, cel de-al treilea nominalizat al analizei făcute de profesorul Pop, Gherasim Toader a devenit un profesor universitar și manager academic de mare succes (Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iași și Universitatea ”George Bacovia” din Bacău, unde activează și în prezent). Despre colegul și prietenul meu (prietenie care durează de 55 de ani) Toader, am scris pe acest blog un articol intitulat ”Toader”. Timpul, însă, a dovedit un paralelism cvasiperfect și definitiv între Toader și limba engleză. Peste cîteva zile Toader va împlini 69 de ani, ocazie cu care colegii și prietenii îi transmit și îi vor transmite ”La mulți ani sănătoși!”. În fine, rog colegii care țin legătura cu profesorul Pop să-i transmită aceste rînduri de recunoștință și de probare a roadelor pe care orice profesor în înaltă calitate le așteaptă de la cei îndrumați de el.).

Azi la școală am cules dintr-un Album următorul ”Cîntec” care mi-a plăcut:

  1. O mie de scrisori îmi amintesc de vremea ceea/ De cînd umblam prin școli și mă-ntrebam ce e femeia. Refren: Unde mi-e gașca de-altădată cu care-o făceam lată prin cîrciumi colindînd/ În loc de gașca de-odinioară femeia mă omoară, mă bagă în mormînt
  2. Cu sticla-n buzunar și Mărășești din pachete/ Nu mai știam cînd vremea trece fiindcă umblam hoinar. Păcat… (refren)

Știu numai refrenul să-l cînt.

Cînd am ajuns la internat, mama mă aștepta aici. A cumpărat un geamantan gri – 153 lei. După ce-am luat masa, am luat cheile de la Prandea, am scos valiza din sala de valize și-am dus-o în dormitor. Aici am bucșit-o cu toate rufele și perna. Pe la 2.30 – 3 am mers la autogară. M-am înhămat la cele două valize care sînt destul de grele. Noroc că m-a ajuns Costică din urmă și m-a ușurat de-o valiză.

Toader a fost la film la 7N. Costică s-a întîlnit cu Geta. Eu am stat cu mama pe bancă pînă la ora 5. Mi-a lăsat bani să plătesc restul de excursie (60 lei) + 10 lei biletul la autobuz, 10 lei datorii, 7 lei să cumpăr o carte. Total 87 lei. Mai aveam eu 15 lei, așa că aveam bani berechet (100 lei). La 5 m-am dus la librărie și am cumpărat ”Dicționar frazeologic român-englez” – o carte foarte bună și ultimele numere de ”New Times”. Am plecat cu Simeria și cu H.N. pînă la internat. Aici nu se făcea meditație. Haiuță dădea indicații orchestrei formate din Cazacu Gigel (acordeon), Ciubotaru Mircea (fluier) și Atănăsoae Ctin (solist și baterist). Peste cîtva timp a sosit și Gherasim în meditație. Ne-am înțeles să ieșim în oraș; chiar am pornit-o amîndoi spre ușă, însă Haiuță ne observă și ne întreabă: ”Unde mergeți?”. Îi spunem primul motiv care ne-a venit în minte: ”Să bem apă”. De nevoie am băut fiecare cîte-o cană de apă. N-am avut încotro și a trebuit să stăm pînă la 7 cînd s-a dat masa. Înainte de a se da masa am fost cu Toader pe stadion. Toader a fumat și, cînd am ajuns la internat, Haiuță ne-a mirosit, dar mă întreabă pe mine: ”Druguș, fumezi?” Eu: ”Nu!”. L-a chemat apoi și pe Gherasim și ne-a întrebat pe amîndoi: ”Cine a fumat?”. Toader a răspuns: ”Nimeni… (apoi, după o pauză) Eu am fumat!”. Haiuță: ”Așa mă, de ce nu spui?” și ne-a dat liber. Pe chestia asta mi-a plăcut.

După masă, Toader nu știu unde a dispărut. Cu mare greu l-am convins pe H.N. să vină cu mine în oraș și să mergem la film de la 8 la 11, la cinema ”Unirea”. I-am promis că-i împrumut bani, dar spre ghinionul nostru (căci era un film bun) nu mai aveau bilete și era cît pe ce să venim la internat. Pe drum l-am convins însă pe Simeria să vină la film. I-am împrumutat 3.50 lei (atîta a costat un bilet) și mi-a promis că la anul, pe 15 sept. îmi dă 5 lei (!). Am mers la cinema ”7N” și – nefericiții de noi – n-am avut parte de un film bun. După jurnal, timp de mai bine de o oră a rulat ”Vizita tov. N. Ceaușescu în regiunea Iași” și ”Vizita tov. N. Ceaușescu în regiunea Suceava”. După astea două completări a mai dat una  cu ”pictura și culorile”. O plictiseală de moarte, ce mai! Cînd a început filmul sovietic ”Cheile cerului” mi-a venit somn și după cîtva timp mi-am pus capul pe umărul lui Simeria și-am adormit binișor. Așa că nu numai că n-am văzut filmul, dar nici nu mi-a plăcut (emoticon zîmbăreț). Cînd am ieși de la film picam de somn nu alta. Afară însă – eu eram numai în bluză – aerul rece m-a înviorat complet. Am ieșit la ora 11. Am mers la internat f veseli, fluierînd marșul, fără să avem habar de ”bucuria” ce ne aștepta acolo. Spre marele nostru ghinion ușa de la dormitoare era încuiată. Haiuță ne-a făcut bucata: s-a încuiat în dormitoare și a avut și grijă să ascundă cangea și scara și ne-a lăsat pe drumuri. M-am învîrtit cu Saima în jurul internatului, dar degeaba; nu ne mai rămăsese nimic de făcut. Nici nu era ora 12 cînd apare și Gherasim și se alătură nenorocului meu. Mi-a spus că Mircea e la blocuri, cu Felicia, iar Costică e tot acolo și discută cu Natalia. Văzînd care e situația, m-a luat și pe mine și-am mers într-acolo. Toader mi-a povestit cum s-a întîlnit cu un milițian și la întrebările acestuia i-a trîntit niște răspunsuri minciunoase care l-au scăpat dintr-o mare încurcătură. Costică mi-a povestit ”aventurile” lui de azi, cu Oltița (a sărutat-o). Am mai stat noi acolo în spatele unui bloc, stingherind locatarii, apoi ne-am împărțit. Toader a rămas acolo cu Natalia. Mircea s-a dus cu Felicia, iar eu cu Costică ne-am plimbat un pic pînă ne-am întîlnit cu a doua pereche (Mircea cu Felicia). Am intrat în holul unui bloc (unde locuia F.). Am pierdut vremea aici pînă la ora 1 (după miezul nopții) cînd F n-a mai vrut să stea și s-a dus la culcare. Noi trei (eu, Costică și Mircea) neavînd ce să mai facem, am luat-o frumușel spre gară. L-am anunțat și pe Toader unde ne poate găsi și în cîteva minute am și fost la ”unchiu-n gară”. De data asta, unchiul n-a mai fost așa de ospitalier. Sala de așteptare gemea de lume. Aici era un miros îngrozitor, aspru, care te zgîria pe căile respiratorii. De voie de nevoie, am stat un timp în picioare, iar după ce a venit trenul de ora 2 am găsit și locuri. Ne-am întins pe niște bănci să dormim, dar imediat au venit niște călători foarte harnici la vorbit și nu ne-au mai lăsat să dormim. Totuși pe la 2.30 am adormit și ne-am sculat la 4.30. Soarele era sus pe cer, dar aerul era încă rece. (va urma)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 385  Sîmbătă 20 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (113).


Sîmbătă 11 iunie 1966. Astă noapte Mircea n-a mai venit la mine. Dimineața era încă înnourat și vremea era a ploaie, dar pămîntul era aproape zvîntat de-acum.

De la 6.30 la 7.15 am scris în Jurnal.

După ce luăm masa, ce ne vine în gînd, mie și lui Toader. Acum, ca-n ultimele zile de școală să facem un pic de paradă la școală și să mergem cu taxiul. Ideea a fost foarte bună și ne-a convenit la amîndoi. Dar un transport pînă la școală costă 5 lei (adică 2.50 de căciulă). Nu ne prea convenea. Eu strîng banii cu dinții și, după ce-am făcut atîta risipă, acum drămăluiesc fiecare bănuț. Totuși nu vreau să renunț la plăceri și sînt nevoit să recurg la șmecherii. Îl conving pe Halip Floria să vină și el cu noi și-i spun că ne costă în total 7 lei. Așadar, mergem în centru, angajăm taxiul, ne suim în el și-ntr-un minut am ajuns la școală. La plată, Halip Floria dă 2.25, eu 1.25 și Toader 1.50. Am făcut economie de 1.25! Vai de capul meu! Cînd am ajuns la școală toți elevii erau cățărați pe geamuri să vadă cine-a venit. În clasă am fost primit cu aplauze și urale.

La istorie a încheiat mediile, iar noi am făcut ce ne-a îndemnat inima. Profesoara a anunțat că în clasă sînt numai două medii de 8, cele mai mari!: eu și Nenati Lucia. În timpul orei citesc, ca de obicei. Am intrat în ”copilăria” lui Jack London și văd că mă pasionează grozav de mult. Admir curajul și bărbăția ”bărbatului” de 15 și 17 ani. Admir toate calitățile acestui om și sper să-mi creez din el un idol care să mă conducă în viață. Curajul, spiritul de aventuară, robustețea, rezistența la greutăți, dragostea de muncă și viață sînt calități ale viitorului mare scriitor pe care le admir din profunzimea sufletului meu. Voi încerca să pășesc pe urmele lui. Așa cum anii trecuți îmi plăcea foarte mult Nansen, așa îmi place acum London. Voi lua tot ce este bun de la amîndoi și-mi voi forma singur caracterul. Nici nu mi-am dat seama cînd a trecut ora, cufundat în lectură, ”stingherit” din cînd în cînd de bilețelele Liei. Mi-a spus că se interesează Țibu Silvia (clasa X D, din Grănicești) de mine. (A întrebat de cineva dacă am fost la film). M-a asigurat că nu-i geloasă… iar eu am asigurat-o că n-am nici în clin nici în mînecă cu aia. Cică m-a visat toate nopțile. Ea cînta la școală, apoi am mers împreună într-un sat necunoscut și unde eu i-am arătat o casă zicîndu-i că-i casa părinților mei…

La limba latină a ascultat vreo cinci elevi pentru îndreptare. Eu am citit, de asemenea. Halip, sărmanul, citea și el, dar l-a văzut profesoara și după ce i-a făcut o morală bună l-a mutat în prima bancă. Cum citeam eu așa, și din cînd în cînd mai scriam cîte-un bilețel, deodată simt că amețesc și totul începe să-mi joace în fața ochilor. Mi s-a făcut rău de la stomac, pe fruntea-mi fierbinte au apărut broboane de sudoare. Pînă la sf. orei abia am rezistat.  Lia îmi scrie că își dă seama că e vorba doar de o prietenie, dar cînd o să mă plictisesc de ea…, la care eu îi răspund că ”Sînt și prietenii de durată, nu numai cum îți închipui tu...”. Lia: ”Mi-a găsit tanti un bilețel de-al nostru…”.

După oră mă duc la cabinet, poate îmi dă ceva ceva pt stomac și amețeală. Era însă închis. Cu toate că de-acuma aproape că îmi trecuse, m-am dus la dirigintă și i-am spus toată chestia. Diriginta m-a crezut, dar n-a vrut să-și asume nici o răspundere și mi-a spus: ”Tu fă cum vrei, dar să nu zici că te-am învoit eu”. Eu: ”Tovarășă dirigintă, eu v-am spus ca să nu credeți că am fugit de la ore”. Avînd într-un fel consimțămîntul dirigintei, m-am dus în clasă, i-am spus Liei să vină la două fără zece la film, cinema ”Unirea” și m-am cărat. Pe la poartă m-am întîlnit cu profesoara de latină. Eram sigur că mă va întreba unde merg. Acum parcă-mi mai trecuse, dar am luat o mină plîngăreață și cu un glas scăzut i-am explicat profesoarei toată ”durerea” mea. Și dînsa m-a crezut și și-a dat și ea cu părerea: ”Poate n-ai mîncat azi dimineață și dacă suferi de stomac…”.

Am ajuns la internat pe la 10.30. Dormitoarele erau închise. Urmînd exemplul lui London, care nu se încovoia înaintea greutăților, m-am hotărît să urc în dormitor fără să mai caut cheia. Unica soluție era cangea și balconul. Am agățat cangea de balcon. Mi-am legat servieta la spate, de curea, și m-am avîntat în sus. Am ajuns destul de ușor pînă sus, dar acolo m-au părăsit puterile și a trebuit să cobor. M-am odihnit, apoi m-am descălțat (crezînd că desculț voi putea urca mai ușor), mi-am pus pantofii în servietă, dar pe la jumătatea drumului m-am lăsat păgubaș, am întins cangea lîngă gard și m-am dus să caut cheia. Cu ajutorul lui Țopa (bucătarul) care n-a crezut că-s bolnav, am obținut cheia de la Tanța și m-am urcat în dormitor. M-am dezbrăcat aproape complet și am luat-o prin dormitoare să caut un săpun și-o pastă de dinți. De-abia în dormitorul 9, la ultimul subpat, am găsit tot ce-mi trebuia. Am făcut o baie generală foarte sănătoasă. M-am spălat îndelung, pe tot corpul și în special pe gît și pe față. Am pus săpunul la loc, am venit în dormitor și m-am schimbat (mi-am pus pantalonii gri, o cămașă albă și canadiana). Pînă pe la 11.30 m-am aranjat și-am pus toate la locul lor în perfectă ordine. Pe la 11.30 a venit Cazacu G. în dormitor și am coborît și eu cu el. Am venit în meditație și pînă la ora 1 am reușit să-mi notez toate întîmplările pînă la această oră.

Azi i-a venit lui Costică de-acasă și Bondor i-a spus că rămîne corigent la matematică. S-a spulberat planul lui Costică de a merge la vară la Timișoara să cîștige bani. Acum va trebui să rămînă acasă și să tocească pentru corigențe.

Pînă la amiază vremea a fost înnourată dar după ora 1 s-a înseninat și soarele și-a făcut apariția printre norii alburii.

După masă am ieșit cu Toader și cu Costică în oraș. Toader a rămas în parc să se întîlnească cu N., Costică a plecat și el să se întîlnească cu una, iar eu m-am dus la Cinema ”Unirea” și m-am întîlnit cu Lia (Pe drum m-am întîlnit cu Geta și cu Ica și-am întîrziat trei minute…). Nu s-a supărat de asta. Ea și-a cumpărat biletul de film (nici eu nu m-am supărat de asta). În sală am ocupat un loc pe la mijloc. Toader a sosit și el peste cîtva timp cu N. În timpul filmului, Lia mi-a dat de grijă că sînt cîțiva profesori în sală. Am stat foarte apropiați unul de altul… Pe la mijlocul filmului a picat și Nenati Lucia lîngă mine (stăteam între două…). Cică a picat cu totul și cu totul întîmplător… S-o cred?  Am văzut filmul german ”Viața începe la ora 8 seara”. Destul de bun după părerea noastră. După asta am luat-o împreună (cu Lia) pe strada de după Cinema ”7 noiembrie” (mi se pare că se cheamă Străduința Solidarității). Am mers cu ea pînă-n Dobrogeanu Gherea, ne-am întors apoi pînă la capătul acestei străzi, ne-am întors înapoi și am ieșit pe Calea prieteniei pînă am ieșit din oraș. Ne-am măsurat la înălțime. Eu sînt mai înalt ca ea cu trei degete. Ea mergea pe bordura trotuarului. ”Să nu cazi”, îi zic și o prind de mînă. Nu s-a împotrivit. M-a strîns mai tare de mînă. Am mers de mînă pînă prin dreptul Fabricii de Spirt, cînd, deodată trece o motocicletă. Brusc, și-a smuls mîna din mîna mea, s-a înroșit grozav și mi-a șoptit: ”Unchiul! Vine de la Dornești. Dacă ne-a văzut, am încurcat-o urît”. Am consolat-o zicîndu-i că nu s-a uitat la noi și poate scapă… Am mers iar pe Dobrogeanu Gherea apoi am cotit-o pe niște străduțe foarte lăturalnice și periferice. La un moment dat am ajuns la marginea unui cîmp… Ne-am învîrtit în labirintul de străduțe. Am cuprins-o de mijloc, am mers așa un timp, ea nu s-a împotrivit și eu m-am simțit foarte bine. Dar, spre ”bafta” noastră, ne-a văzut Țuca Vlonga chiar în poziția asta. Stătea și se uita lung la noi… Nu i-am dat importanță. Apoi ne-am mai plimbat pe strada Solidarității (cică pe strada asta stă profesoara de latină și s-ar fi putut să ne vadă cînd mergeam foarte apropiați…). În timpul ăsta mi-a povestit despre ultimele ei prietenii (cum a terminat-o cu acel M.H. din Sibiu, 22 de ani, care a făcut Liceul Militar și Academia Militară). Parcă nu-mi vine să cred că nu mai are prieteni. Din contră, cred că are foarte mulți și că ea se descurcă foarte ușor printre ei. Mi-a spus că multe fete o invidiază că vorbește cu mine… Zinica (L.D. probabil Eufrosina Cupșan) i-a spus: ”Lia, l-am văzut pe băiatul cu care vorbești”. Lia: ”Și ți-a plăcut?” Zinica: ”Da!” Lia: ”De ce?” Zinica: ”Merge semeț, cu pieptul înainte...” (Interesant criteriu de apreciere).  Pînă la ora 7 am stat cu ea prin părțile astea, apoi am mai vorbit un pic la colțul Bisericii Evreiești. Aici ne-au văzut o mulțime de profesori, elevi, colegi, prieteni. M-a văzut și Mircea care a trecut de două ori cu bicicleta. La 7.10 ne-am despărțit și eu m-am întors în trap la internat. I-am spus Liei să vină mîine la 3 în fața cinematografului ”7N”. Vine!

La internat, Țopa (bucătarul) m-a luat în rîs: ”Uiti bolnavu! Abe amu vini la masî”. Pîinea a luat-o Toader; mi-a dat cafeaua și după ce-am halit am pornit-o cu Toader pe asfalt. Ne-am povestit unul altuia întîmplările zilei de azi. Pe la 8, el s-a dus să se mai întîlnească cu N. (a venit la internat abia la 12 noaptea). Am făcut schimb de haine. Eu i-am dat canadiana, iar el mi-a dat haina de la uniforma lui. Eu stăteam și mă plictiseam pe la internat, cînd, deoadată vine Pușcașu și-mi zice că Mircea s-a luat la harță cu cineva în piață. M-am dus imediat acolo, cu H.N. Dar nu era nimic grav. Bujan Puiu i-a făcut pană la bicicleta lui Mircea și Mircea era să-l pocnească. Chiar dacă era ceva serios tot l-aș fi putut apăra. Am o mulțime de prieteni în orașul ăsta…

Cum discutam așa cu Mircea, deodată văd că trece Lia cu o sacoșă de la tîrguieli. Am mers cu ea pînă la coțul străzii ”Speranței” apoi am revenit. Nu știu de ce a mers tare grăbită și vorbea cam degajat. În fine…

Cînd mă întorceam spre locul unde a rămas Mircea am văzut-o pe N.L. care stătea la geam. Am discutat un pic aici niște fleacuri neînsemnate (ce discută băieții despre fete și fetele despre băieți după ce-au avut o întîlnire etc etc.). Mi-a arătat că citește niște tratate de filozofie și-am consumat cîtva timp cu asta. Apoi, pentru că se făcuse tîrziu, m-a rugat să merg cu ea pînă la o doamnă să ia ceva. Am luat-o pe aceeași stradă (a Solidarității) apoi am cotit-o la stînga și ne-am afundat într-un labirint de străduțe. Deoadată s-a oprit și m-a anunțat că doamna nu-i acasă. Momentan, nu mi s-a părut nimic suspect într-asta, dar mai tîrziu m-am gîndit că-i ceva copt…

Cum mergeam așa, la acea oră tîrzie (10.30) ne-a văzut profesoara de latină Badac de la geam și Pîrghie Rodica. Am stat un timp pe o străduță. Ne-am făcut o serie de confidențe. I-am spus primele mele păreri despre ea (că vrea să mi se ”infiltreze”), dar acum mi le-am schimbat. Ea, la rîndul ei, și-a spus prima impresie: un băiat rău cu suflet bun. Tot timpul avea grijă să mă compare cu fostul ei prieten Scîntei Dragoș. Acesta, cică, era fricos. Mi-a recitat cîteva poezii și mi s-au părut foarte foarte bune și reușite. Toate sînt însă filozofale și gîndite. Mi-a spus că poate face rost de o adresă din Anglia… Am stat un timp în parc; s-a speriat de un om beat. Nu știu de ce, dar aveam un chef grozav să-l buzunăresc pe ăla… Am vorbit despre frică, curaj, dumnezeu, religie și altele. Mi-a spus că nu crede nici ea în religie și biblie; dar m-a rugat să nu mai drăcuiesc – din simț estetic. Am văzut un satelit pe cer. Cică avem o telepatie grozavă și avem cam aceleași caractere și criterii de apreciere a oamneilor. Nu știu cu ce scop, mi-a zis: ”Liviu, ești un băiat deștept!”. Am vorbit enorm de mult în seara asta și în special m-am plimbat grozav de mult. Cînd a sunat fabrica de ora 11 noi încă eram în piață, lîngă tiribomba a cărei activitate încetase. Mi-am luat rămas bun (noapte bună!) și ne-am despărțit. Pe ea o aștepta maică-sa la geam și mi se pare că o s-o-ncurce. Eu eram însă liber și-am plecat fără nici o grijă și fără nici o frică prin orașul pustiu, spre internat. Cînd am ajuns aici, pe la 11.30, Toader nu venise. Mircea dormea în patul meu, iar eu, ca să dorm mai bine, m-am culcat în patul lui Munteanu care era plecat acasă. Aveam o durere grozavă de picioare, dar am făcut, totuși, sport și în seara asta (în special genuflexiuni).

Duminică 12 iunie 1966. Dimineața m-am sculat înaintea la toți. Cerul era ca sineala și Toader, cum s-a sculat, și-a exprimat un gînd mai vechi: să mergem azi la baie. Gata! Am și fost de acord. Ne-am îmbrăcat (eu mi-am luat numai bluza albastră peste pantaloni; Toader tot așa ceva). Costică ni s-a alăturat. Cum să facem însă cu masa? Ne-am sfătuit cu toți colegii și prietenii de la Liceul 2 să spună că noi plecăm în excursie. De acord! Mergem noi trei la dom Florea, îi expunem planul (care se aprobă) și foarte fericiți că l-am dus de nas ne-am dus în sala de mese unde ne-am luat ceaiul pentru azi dimineață. Florea ne-a pregătit frumos hrană rece (cîte 100 grame de salam de fiecare + cîte-o porție de pîine, 500 grame de rahat + porțiile pe diseară – salam, unt și pîine). Am aranjat totul în sacoșa lui Grigorean și ne-am pregătit de ducă. Țopa (bucătarul) era f nervos că-i facem greutăți și mi se pare că s-a cam prins de ”excursia” asta: ”Mergeți voi în excursie, cum mi-e mie a cînta”. Principalul e că avem o sacoșă de mîncare; i-am spus și lui Haiuță că mergem în ”excursie” și-am luat-o frumușel pe V.I.Lenin înainte. Am făcut un popas pe la Alimentară (de doi lei biscuiți și de doi lei țigări pentru Toader și Costică).

Am luat-o pe strada Sirenei, apoi pe Gh Lazăr și în sfîrșit am dat în Bogdan Vodă. Nici nu ne-am dat seama cînd am ajuns în Volovăț; am văzut podul, apoi am luat-o prin luncă să găsim un loc de scăldat. În sfîrșit am găsit așa ceva, ne-am dezbrăcat și… am constatat că apa era rece ca ghiața de ne dureau ciolanele dacă stăteai un pic într-însa. Totuși, am făcut eu pocinogul, ne-am muiat toți trei în apă și-am ieșit dîrdîind de frig pe ”plaja” formată din niște pietroaie atît de ascuțite încît era imposibil să te întinzi. Am mai trecut o dată prin apă, ne-am spălat șosetele, le-am pus la uscat, apoi am găsit o pajiște însorită unde ne-am întins cu fața la soare, făcînd ”plajă”. Am mai făcut cîteva raite prin apa mică (abia ajungea apa pînă la mijloc) care s-a mai încălzit pe la vreo 11. Am stat apoi și-am făcut multă ”plajă”. Cînd am socotit că avem destul (nici nu mai era chip de stat din cauza norilor care au invadat cerul și atunci se făcea frig, ne-am spălat, apoi ne-am pus pe mîncat (au rămas și pe malul apei vrei doi ”rahați” din jumătatea de kilogram de rahat dată de Țopa) (emoticon zîmbăreț). După o astfel de baie și de plajă minunată ne-am simțit foarte bine dispuși, veseli chiar. Am lălăit tot soiul de cîntece.

Am ajuns la internat, după ora 1. Cînd am intrat pe poartă fluieram cît puteam ”marșul metalurgiștilor” producînd impresii. Am mers la bucătărie unde dna Lucreția ne-a dat un castron de ciorbă și cu pîinea ce ne mai rămăsese am făcut un prînz foarte bun. Am rîs grozav la ideea că i-am fraierit pe toți și tot noi am ieșit bine. Așa se face treaba! …

Am mai stat un pic pe la internat apoi am ieșit în oraș. Am mîncat iar cireșe, iar Toader s-a dat de vreo două ori în tiribombă. Eu am așteptat pe-o bancă din fața cinematografului ”7N”. Trebuia să vină la 3, dar se făcuse 3.30 și n-a mai apărut Lia. A apărut însă Lucia care mi-a spus că a fost mama ei pînă la Lia și că nu era acasă. Cum am auzit asta, m-am ridicat foarte nehotărît și abătut și-am luat-o spre internat. Chiar de la doua întîlnire să-mi facă bucata…

M-am gîndit că mi-a tras o plasă și mă gîndeam ce-aș putea să fac mai departe. La internat nu era absolut nimeni. Mi-am scos servieta din valiză, hotărît să mai fac unele însemnări. Dar, copleșit de gînduri, n-am scris nici o jumătate de pagină. M-am enervat și m-am dus în oraș. Pe la linia ferată mă întîlnesc cu Toader. S-a întîlnit cu frate-su și i-a spus de condițiile lucrului pe la vară. Nu știu de ce nu mi-a mai prezentat asta într-o lumină prea bună… Am mers apoi prin oraș și ne-am plimbat la infinit pînă ce n-am mai putut rezista să stau în frig, numai în bluză. Am venit la internat să mă îmbrac dar – ghinionul nostru! – s-a făcut meditație, iar Prandea a făcut o ”listă neagră” cu cei absenți. Canadiana mea era la H.N.. L-am pus la cale pe Grigorean să-l scoată afară zicîndu-i că i-a venit de-acasă. Procedînd astfel i-am luat canadiana și imediat am tulit-o în oraș (amîndoi). Pe aici am făcut iar nesfîrșitele tururi și învîrteli prin oraș întîlnindu-mă de mai multe ori cu ”restul lumii” (N., Felicia și Theodora).

Cum mă plimbam așa  cu Toader, văd că apare Lia cu Lucia. Eu (către Lia): ”Bună! Ce s-a întîmplat?”. Ea: ”Dac-ai ști ce-am pățit! A venit unchiul și mi-a spus ce mă așteaptă. Ne-a văzut atunci împreună!”. Lucia a rămas cu Dragoș Scîntei mai în urmă, iar eu eram cu Lia în față. Așa am înconjurat o dată parcul, Catedrala și Biserica Evreiască. Deoarece urma să-i vină tutorii (soții Moraru) am plecat cu toții (trei: eu, Lia și Lucia) spre casa ei. N-a trecut mult timp și a venit și tantea sa. A trebuit să plec fără să mă observe (m-am înțeles cu Lia din priviri). Azi era tare abătută. O aștepta o nenorocire destul de mare. La întoarcere am mers cu Lucia care mi-a mai spus cîte ceva din cele auzite și zvonite. Rodica Pîrghie a și umplut orașul cu bîrfe despre mine și Lucia. Ica Grijincu se miră cum se împacă Lia cu Lucia, dacă eu vorbesc cu amîndouă. A întrebat-o pe Lia: ”Cum? Încă nu te-ai certat cu Lucia? Liviu te înșeală.” Și multe multe din astea. Nu le prea dau mare importanță, dar totuși mă enervează. Apoi Lucia mi-a cerut să-i jur, să-i dau cuvîntul de onoare că nu voi spune la nimeni și că nu voi scrie în Jurnal ceea ce-mi va spune. După ce mi-am dat cuvîntul de onoare, cam cu greu, și cu figuri teatrale, mi-a spus ceva dureros pentru mine (Poate urmărește ea ceva, dar n-o să mă las purtat de nas…). Mi-a spus că Lia corespondează c-un soldat de la Pompieri (din vecini). ”Întîmplarea” a făcut ca el să fie la poartă și mi l-a arătat și mie. Putea fi orice alt soldat.. Cică a văzut unul din biletele scrise pentru soldat (care a întrebat-o cine-i băiatul cu care vorbește), iar răspunsul ei suna cam așa: ”Ei! Un puștan! Vorbesc cu el de sanchi! Dă-mi un sfat cum să scap de el”. Nici nu știam ce să mai cred. Să fie oare ceva real sau e o farsă de-a Luciei? În cazul în care e adevărat voi ști cum să mă port. Cică discuția ar mai fi continuat astfel. Lucia către Lia: ”Lia, cum poți să-l înșeli pe Liviu?” Lia: ”Ei, așa-s băieții! Îi duci ușor de nas…” După ce mi-a spus toate astea a început să se vaite, zicînd c-a făcut o crimă și altele. Cum discutam cu ea, vizavi de casa ei, a venit mama Luciei și a certat-o, amenințînd-o că o spune dirigintei. Lucia:Ce-o să-i spun mamei? Că ești prietenul meu?”. Eu: ”Asta în niciun caz nu-i poți spune!” Mi-a spus că-mi va face rost de adresa aia.

Pe la 9.30 ne-am despărțit și-am venit tot un galop pînă la Liceul 1, frămîntat de gînduri. Sînt aproape sigur că Lucia vrea să destrame prietenia dintre mine și Lia și să-i ia locul. E ceva prea oribil și n-am să i-o iert. După ce că nu-i nimic sigur între mine și Lia, mi-am aprins paie-n cap pretutindeni. Lucia a luat bătaie acasă pentru că a întîrziat (așa a spus ea…), iar Lia sigur mănîncă bătaie tot din cauza mea. Iar la școală… atîtea discuții vor fi. Pe drum i-am ajuns pe H.N și pe Atănăsoae. Mi s-au lăudat că au furat cîțiva trandafiri din ograda Gostatului. Cum tot eram cam nervos și măcinat de gînduri nici n-am vrut să intru pe la internat. I-am îndemnat pe ei să mai facem o escapadă în seara asta. Am mers tustrei acolo; am vorbit cu un băiat de la Gostat să-l țină pe paznic de vorbă, iar eu am sărit cu cuțitul și-am cules un braț de trandafiri. Sînt tare frumoși, roșii dar nu miros absolut de loc. Am venit la internat, i-am curățat de boboci și de frunze, am făcut un buchețel destul de frumos pe care aveam de gînd să-l duc mîine la școală. Doar nu degeaba mi-am zgîriat mîinile… După ce-am terminat și cu ”aventura” asta, vroiam să mergem la furat cireșe cu Pitic Mihai și cu Costică Atănăsoae, dar pe drum ne-am răzgîndit.

De la 11 scriu încontinuu în Jurnal pentru ziua de sîmbătă. Mă doare mîna de-atîta scris. Am stat și într-o poziție foarte incomodă la scris. Am scris aici totul: și ce era și ce nu era de scris. Vreau să-mi aduc aminte de primele mele încercări… primele întîlniri, primele sărutări (care încă n-au avut loc). Acum e ora 1 și 15 noaptea, deci azi e deja mîine. Mi-am înfrînt somnul ca să-mi însemn totul fără să omit prea multe. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 384  Vineri 19 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (112).


Joi 9 iunie 1966. Dimineață, Mircea s-a sculat de-abia cînd a venit Prandea în dormitor. S-a sculat însă cu spatele la el – și, pare-mi-se, nu l-a văzut. Apoi s-a îmbrăcat, dar cînd să iasă am observat că iar vine Prandea în dormitor. Atunci am început să ne consultăm cu un manual de anatomie în față și pedagogul o fi crezut că atunci a venit la mine…

Pînă la 7.30 am scris în Jurnal. Înainte de a se suna masa mi-am dus geanta și Jurnalul la valize.

Azi, iar am mers ”student” la școală. Prandea mi-a restituit primul volum de nuvele americane.

Vremea e frumoasă, caldă și senină și azi.

Cum am ajuns la școală mi-am făcut rost de un caiet (unul de engleză de la Ungureanu Mircea) și mi-am scris la limba rusă (copiat de pe o foaie de la B.M.)

La limba română s-a făcut obișnuita recapitulare. Nici nu mai știu ce lecții s-au repetat. Am scris la limba rusă, apoi am citit ”Albumul” lui Cupșan Eufrosina. Mi l-a dat să-i scriu ceva în el, dar eu m-am mulțumit să i-l citesc și la urmă s-o rog pe ea să-mi scrie ”Țărăncuță, țărăncuță” în albunul meu (mîine).

În pauză, m-am întîlnit cu Ghiță Leonte și, neavînd ce face, am început să ne ”împungem”. Nici unul nu vroia să o lase mai moale. Atunci am mers în spatele școlii și ne-am luptat ”pe viață și pe moarte”: cînd el dedesubt, cînd eu deasupra. Forțele au fost cam echilibrate. El e mai voinic, dar se mișcă mai greu. Cînd am socotit noi că ne-am ”luptat” destul, am observat că în jurul nostru era un cerc de curioși, iar pantalonii noștri erau complet înverziți. Asta a fost singura parte proastă a ”competiției”.

La istorie mi-era cald și începînd de la ora asta și pînă la sfîrșitul orelor am stat în clasă  numai în cămașă și fără cravată. La istorie s-a făcut recapitulare, dar nu știu și nici n-aveam cum să știu ce s-a vorbit în clasă. Am scris  bilețele (fără prea mare importanță). Mi-a promis că imi va oferi o fotografie de-a ei, dacă mă interesează persoana sa. Profesoara i-a promis lui Vlonga că o lasă corijentă cu proces verbal. La sf. orei m-a pocnit și pe mine cu o întrebare despre ”apariția și izvoarele socialismului științific”. Înainte de a răspunde, profesoara mi-a făcut puțină teorie. ”Druguș, tu acolo, în ultima bancă, grozav le mai dormi… Stai și hibernezi..”. M-am mai descurcat eu cumva dar norocul meu a fost că peste trei minute a sunat…

Eu către ”ea”: ”Te amuză bilețelele mele?” Ea: ”Nu! Băimăcean mă face să rîd!”…”

În pauză am chemat-o pe Lia afară și Toader i-a făcut o fotografie… Toader s-a supărat că n-am vrut să fac o poză cu ea… Ce să mai vorbesc? Habar n-am să mă port cu o fată…

La l rusă a ascultat pentru îndreptare apoi ”am rezolvat” în clasă tema nr. 3.

După rusă am avut naturale. Aceasta este ultima oră de naturale din trimestrul ăsta (deoarece ora viitoare facem diriginție). Zăicescu l-a pus pe Gavril și-a citit lecția de încheiere, iar în ultimele 20 de minute a vorbit despre importanța științelor naturale în viața de toate zilele. Ea mi-a scris un bilet dar era cît pe ce să mă vadă Zăicescu care se uita drept la mine. Lia: ”Rămîi la ora de franceză?” Eu: ”Nu mai rămîn

După aceste patru ore l-am așteptat pe Toader și pe Costică și-am mers pe o bancă în spatele blocurilor de pe str. Bogdan Vodă. Am pierdut acolo vreo trei sferturi de oră. Costică a propus ca azi la ora două să venim în parc – fiecare cu a lui: Toader cu N., Costică cu Geta și eu cu Lia. Toader și Costică s-au înțeles și chiar așa au făcut. Eu am rămas iar pe tușe…

La internat am luat masa la 1, apoi am ieșit tustrei în oraș. Toader s-a despărțit primul de noi și s-a întîlnit cu N. În ultimul timp Toader a făcut o serie de prostii care au cam jignit-o. Azi i-a trimis o scrisoare cam tăioasă (dar îndreptățită): ”Te plictisesc? Oare pot băieții să iubească? Atunci, seara, mă priveai cu niște ochi sinceri, naivi, ca de copil”). Cu toate că N. l-a rugat pe Toader să distrugă imediat această scrisoare. Toader însă nici n-a distrus-o, ba mi-a arătat-o  și mie, ca unui prieten de credință, cerîndu-mi să-l sfătuiesc ce să facă: Eu: ”Tu ești vinovat. Ia și repară lucrurile...”. Se pare că așa au și făcut. Azi erau veseli nevoie mare. Eu m-am întîlnit cu H.N. și am stat o vreme în parc. (Glumă: ”Mă, ești cîrpă! – De ce? – De șters la cur!”)

La 3.30 am fost la meditație și pînă la 5 am scris în Jurnal. În pauză am fost cu Culai (H.N.) și Saima (Simeria Virgil) în recunoaștere prin grădinile oamenilor. Avem plan pe diseară să dăm atac al trandafiri și alte flori (bujori etc.). Vrem să ducem flori la școală, avem ultima oră de l rusă. Apoi am mers toți trei în grădina din spatele internatului. Aici earu puse pe un băț mai multe cordele de hîrtie creponată roșie – ca sperietoare. Culai a jumulit un astfel de băț și l-am împodobit pe Saima de toată frumusețea. L-am făcut general. I-am pus centură, diagonală, epoleți; l-am încheiat la haină pînă sub gît și cu șapca-n cap. Avea o adevărată uniformă și zău că-i stătea bine!

Au început să se coacă cireșele și prin părțile noastre. Zilele calde se țin acum lanț și mi-ar plăcea să continue.

De la 5.30 la 6.30 am scris în Jurnal. Haiuță mi-a promis că mi-a pregătit un creion automat și mi-l dă mîine. Las să-l dea, dacă n-a avut grijă (de creionul meu). Înainte cu puțin de a se da masa și-au făcut apariția Toader și Costică. Toader mi-a spus că iar a făcut-o lată. La început se împăcase, dar la urmă a făcut-o pe nervosul, îl înjura pe Costică (care nu era de față) și fata iar a plecat cu inima grea, iar Toader a venit la internat și-a început să-și dea cu pumnii-n cap. Acuma iar nu știe cum s-o dreagă. Azi i-a adus 4 cărți de citit, i-a arătat un album cu fotografii de-ale ei și-un teanc cu fotografii de artiști. Costică a așteptat-o pe Geta să meargă la film și de-abia de la 4.30 la 6.30 au mai vorbit.

După ce-am luat masa am ieșit prin oraș numai în cămașă și cu mînecile suflecate. Toader mi-a expus un fel de plan în care, pentru îndeplinirea lui are nevoie de Mircea. L-am căutat prin tot orașul numai nu dădeam de el. Cînd veneam spre internat, însă, dăm de el pe neașteptate: venea de la examen; l-am întors și am venit tustrei la internat. Toader s-a depărtat iar eu i-am expus lui Mircea ruga lui Toader. Mircea se întîlnește cu Felicia la ora 8.30. Toader îl roagă pe Mircea s-o trimită pe Felicia s-o cheme pe N. tot în locul acela. Mircea va sta prin apropiere. În caz de ceva, se ajută (caft).

La 8 am intrat cu toții în meditație. Pedagogul n-a mai fost pe aici de pe la 4. La 8.30 Toader a dispărut. N-a simțit nimeni cînd a ieșit afară. La 9 s-a dat drumul la dormitoare. Eu, cu H.N. și Saima ne-am înțeles să mergem să furăm flori… și nu ne-am dezbrăcat. Pînă una alta am început să povestim întîmplări de-ale noastre de cînd eram mici. Eu am povestit cum am căzut cu trotineta de pe pod în apa Bistriței (la Șarul Dornei), cum am dat foc la paiele popii din Gorbănești, vrînd să coacem porumb într-o claie de paie (aveam 3-4 ani). Apoi fiecare a povestit de cîte ori și cum s-a rătăcit prin pădure.

Băieții de la internat, văzînd că scriu mereu în Jurnal, zic: ”Măi, tu o să ajungi scriitor mare; numai să te faci după ce-or termina copiii mei școala, să nu te mai învețe și pe tine, că și-așa-s destui...” (Halip Floria, X B, L. 2). Saima, de cîte ori mă vede scriind în Jurnal zice în glumă, cu glas copilăresc, rugător: ”Scrie și despre mineeee…”. Eu: ”Da, da, scriu….”.

Cerul era senin și dintr-o zdreanță de nor a început să plouă; am crezut că am ratat planurile. Dar am avut noroc… Ploaia a ținut doar atît cît a udat un pic pămîntul și a primenit aerul cam fierbinte. Era mai mare dragul să stai afară. După 9.30 a venit Țopa M. (pedagogul) și s-a interesat de Gherasim. Eu: ”Dom pedagog, i-a venit fratele de-acasă și… cine știe!?”.

Cum a plecat el, m-am înarmat c-un cuțit de la Senigeac L (X, Lic 1) și toți trei, cu mînecile de la cămașă suflecate am părăsit în taină vechiul internat. Cu îndemînare am sărit poarta și am luat-o spre cazarmă, pe trotuar. H.N. zicea că nu crede să avem noroc astăzi, dar eu i-am însuflețit și ne-am continuat calea… Ținta noastră era prima clădire de după Gostat – avea o mulțime de trandafiri minunați. Aici n-am avut noroc și a trebuit să părăsim locul (stăpîna stătea pe-afară). Am luat-o pe Grănicerului și-am ieșit pe Mărășești. Aici, după cercetarea efectuată în timpul zilei – știam că sînt trandafiri roș-aprins și bujori albi. Am dat un raid și pe str. 23 august, dar culmea, nimeni nu se culcase. Ne-am întors pe Mărășești și mi-am luat inima-n dinți. Am sărit foarte fin un gard nu prea înalt și-am ”recoltat” frumos cu cuțitul doi bujori albi minunați. Apoi l-am pus pe Saima și pe Culai să păzească, și-am cules un mic buchet de trandafiri puternic mirositori.

Pe la 10.30 am sosit în preajma internatului, am mai luat doi bujori de la Țopa apoi m-am dus cu Saima și am ascuns buchetul în niște buruieni ca să se mențină proaspete pînă dimineața. H.N. a văzut-o pe Ica tocmai cînd pleca). În dormitor, m-am dus la Costică Lungu și-am povestit o mulțime de lucruri despre fete. Costică mi s-a spovedit și și-a destăinuit primele sale aventuri de dragoste. Mi-a mai dat și mie unele sfaturi, dar nu cred să se prindă de mine…Pe la 11.30 m-am dus și eu la culcare. Pitic Mihai nu mai putea de sporovăiala noastră… M-am culcat, nu înainte de a lăsa geamul de la căpătîi deschis. Pe la 1.30 au sosit și Toader cu Mircea din aventură. Au intrat rîzînd și povestindu-și cele întîmplate. În orice caz, se pare că a mers bine și ”oamenii” erau foarte bine dispuși. De-ar ști directorii, profesorii și milițienii de aventurile noastre nocturne, nu ne-ar fi prea moale…

Vineri 10 iunie 1966. Mircea s-a sculat la 5 și s-a cărat imediat (a crezut că-i ora 6). Dimineața nu mă prea dădeam sculat. Mi-am curățat pantalonii înverziți, cu peria înmuiată în apă. Azi mi-am luat pantalonii de la uniformă. Înainte de 6.30 apare Mircea și-mi mai spune cîte ceva de-aseară. Cică Felicia i-ar fi arătat un oracol în care ar fi scris și Theodora. (Nume preferat: Liviu; vîrsta: e de-abia în clasa X-a). Mircea a mai spus că și-a dat seama că ar fi vorba despre mine… S-o cred și p-asta? Mai știi?  Mircea e în mare pană de bani, dar – cu toată bunăvoința – nu i-am putut face rost.

De la 6.30 la 7 am scris în Jurnal. Apoi Toader mi-a povestit toată aventura de-aseară, din fir în păr (bineînțeles, după ce l-am asigurat că rămîne între noi. (El a  sărutat-o și… viceversa! Erau cît pe ce să se aleagă cu o bătaie. N. se temea grozav).

Cînd am plecat la școală am avut grijă să aduc florile, dar în așa fel încît să nu mă vadă Haiuță. La școală toți s-au mirat că am adus flori, dar le-am spus verde de unde le-am luat și… zău că m-au crezut. Au mai adus flori și cîteva fete.

La ora de română, profesoara a primit un buchet de flori din partea clasei (oferit de Ungureanu Constanța). Joravski (omul de serviciu) a anunțat cu condica eliminarea elevilor Terzea Romeo și Pătrăuceanu Gh. pentru absențe repetate și fugă de la ore (eliminarea este pentru următoarele trei zile).

În ora de limba română am scris în Jurnal timp de jumătate de oră. Ea mi-a zîmbit îndelung, dar cînd am privit-o, eu n-am zîmbit. Ea a crezut că-s supărat: ”De ce ești indispus? Poate ești supărat pe mine?” Eu: ”Nu, numai cît n-am chef. Mergi la teatru?” Ea: ”Nu cred să pot; trebuie să învăț la chimie. Pot veni duminecă la film” Eu: ”Bine, la Cinema ”Unirea”.

La fizică profesoara a ascultat un pic, apoi a predat ultima lecție de anul ăsta.

În pauza mare am ieșit cu Toader afară și-am vorbit mai multe despre ”ale noastre” (Natalia și Lia). Am fi vrut să mergem odată ”organizat” la film (+ Costică cu Geta). Adică fiecare cu-a lui. Dar nu s-a potrivit.

Am luat două bilete la teatru (și pentru Toader).

La limba latină, profesoara a anunțat rezultatele la extemporale. Mie nu mi l-a corectat încă, dar profesoara m-a întrebat: ”Druguș, tu cum l-ai făcut? Pe 3 sau pe 4?”. Restul orei a ascultat două eleve pentru îndreptare, iar eu am mai scris în Jurnal. Liei îi este rău, o doare capul ”îngrozitor”. Toate sfaturile mele nu i-au fost de folos.

La matematică am dat extemporalul anunțat, dar de care eu am uitat. Deci am uitat să și învăț. Ne-a dat 7 întrebări, dar atît de ușoare încît toată lumea ar fi putut lua opt (nota maximă). Dar dacă nu știi, de unde să scrii?… Am scris o singură întrebare bună (de la Popescu). Extemporalul meu a fost corectat primul și mi-a pus 3! Toate extemporalele au fost corectate în clasă. O întreb pe Lia (în scris): ”Ai făcut bun extemporalul?” Ea: ”Așa și-așa”. Avea o mutră, să-i plîngi de milă.

La l rusă profesoara a încheiat mediile și pentru ca noi să nu ne plictisim ne-a dat  să ”rezolvăm” cîteva exerciții.  Dar nimeni nu s-a apucat de ele. Fiecare completa albume, scria bilețele, discuta, rîdea – așa ca-n ultimele ore de curs. De-acum mă consider în clasa XI-a…

Lia: ”Azi mai aveți engleza?” Eu: ”Nu, da de ce-ntrebi?” Lia: ”Am întrebat ca să-ntreb!” Eu: ”Răspunsul tău dovedește că ești supărată. De ce?”. Lia: ”Sînt bolnavă”. Eu: ”Și dacă ești bolnavă îmi dai răspunsuri în doi peri?”  Lia: ”Vreau să nu mai fim supărați niciodată”. Eu: ”Și eu vreau asta, deci..”.

În ora de rusă a venit diriginta și ne-a vîrît pe gît niște concursuri (un leu). De voie, și mai ales de nevoie, am luat și eu unul. După oră, diriginta ne-a spus să mai așteptăm un pic, să ne comunice rezultatele la extemporale (Lia – 5!). Mie mi-a făcut un pic de teorie și am terminat-o. Am coborît împreună cu Lia și apoi am mers împreună în oraș. Am mers cu ea prin oraș, prin parc, ne-am plimbat pe lîngă cinema ”7 Noiembrie”. Am discutat despre situația ei (note, medii). Ea mi-a mai povestit întîmplări de-ale ei de pe la Liteni. ”Roșcani e pe-aproape?” întreb eu, ca într-o doară. ”Da de ce-ntrebi. Cunoști pe cineva pe-acolo?”. Eu: ”Nu, am întrebat doar așa…”. Nu mi-am putut stăpîni rîsul și i-am spus de unde am aflat despre ”Roșcani – loc plăcut de întîlnire” (Oracolul lui Pascar Ilarica). Apoi și-a mai adus aminte cîte ceva… Era cît pe ce să ne dăm și-n scrînciob, dar mi-am adus aminte că eram lefter. La 2 eu am plecat la internat și-am ajuns numai bie la masă.

Toader era în parc cu N. și m-a văzut cînd mergeam cu Lia. Pînă la 3.30 a venit și Toader, am făcut cu el o tură prin oraș, apoi am venit la meditație. Deoarece m-am plictisit de scris am început să citesc din ”Jack London” de Irving Stone.

Pe la 4 m-a apucat somnul, m-am făcut comod pe masă și pînă la 5 am dormit dus. A venit Prandea la mine și m-a trezit trăgîndu-mă de cap. Am crezut că-i altcineva și era cît pe ce să-i trag un pumn de să vadă stele verzi… Toader a dormit și el și la 5 am mers amîndoi la pompă și ne-am spălat cu apă rece pe față. Pe lîngă Beldianu Gheorghe și Caunii Vasile – care au cerut să li se dea masa pe diseară – l-am rugat și noi pe Țopa să ne dea ceva de halit. Ne-a dat la fiecare cîte-o porție de pîine și o farfurie de borș de la amiază, și-a scăpat de noi.

Am mers mai întîi prin oraș, am fost cu Toader prin piață și l-am așteptat să se dea în ”spînzurătoare”. Apoi am mers la Casa de Cultură unde aveam bilete la Teatrul ”Cetatea Neamțului” de V. Alecsandri. Am avut locuri lîngă Ica Grijincu. (XE). I-am lăsat lui Toader locul de lîngă ea și ne-am distrat împreună. (A fost și Natalia la teatru, dar Toader n-a văzut-o!”). Spectacolul a fost destul de bun. Este dramatizarea bucății de lectură ”Sobiețki și românii” de Negruzzi. Piesa s-a terminat înainte de ora 8 și pînă să mai sune meditația am stat pe-o huță de-a copiilor din parcul de pe fostul stadion. (Toader fumează foarte mult, mereu. Asta-i rău!).

De la 8 la 0 am scris în Jurnal. Pentru seara asta aveam pregătite niște planuri. În grădina vecinului de la răsărit este un cireș cu cireșe coapte. De la 9.30 în sus e bine de ”luat”. Dar, spre neașteptarea noastră, a început să se înnoureze, să tune și să fulgere grozav și ne-a trecut pofta. A tras și o ploaie babană. Pînă pe la 10 Costică mi-a făcut ”bordura” la ceafă, apoi eu m-am ras pe față și pe ”mustață”. Costică mi-a povestit – nu înainte de a-mi da cuvîntul de oanoare că nu spun la nimeni – toată povestea cu Oltița (o puștoaică de clasa 7-a de pe str. V.I. Lenin (POLD). Costică mi-a arătat și-o scrisoare de-a ei, spunîndu-mi că-i destul de ”șmecheră”. Am adormit pe la 11, în tunetele și fulgerele ploii de vară care se îndepărta de-acum.    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mîine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 383  Joi 18 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (111).


Marți 7 iunie 1966. Azi e o zi frumoasă și călduroasă. După atîtea zile mohorîte și ploioase se simțea nevoia unei astfel de zile.

Dimineața, pînă să dea masa, am citit din ”Romeo, Julieta și întunericul”. Lectura cărții – care este destul de captivantă la un moment dat – am continuat-o și în sala de mese, apoi la școală. Azi am mers la școală fără nicio carte și niciun caiet (adică fără servietă, cu mîinile-n buzunare).

La școală, Lia mi-a completat albunul spunînd că a scris vreo 20 de cîntece în el și m-a rugat ca, în cazul în care voi da la altcineva să completeze, să las o pagină liberă; vrea să-mi scrie ceva la sfîrșitul acestui trimestru. Am asigurat-o că voi avea grijă să rămînă foaia liberă: ”Sper să am o suvenire plăcută de la tine”.

În ora de limba română, profesoara a făcut recapitulare și a ascultat vreo 4 eleve, iar eu am făcut să treacă timpul mai repede citind (+ schimbul a vreo două bilețele). De ieri, la atelier, am observat că mi-am pierdut pixul. Îl consideram pierdut cu totul, dar eram sigur că e la un coleg de clasă și chiar așa a fost. Pixul a fost luat de Gozec, dar l-a stricat și nu mai e bun de nimic. În loc, mi-a dat un pix mai vechi roș-albastru, dar cred că-i mai bun. Tot mai are Hector (Victor) al nostru un pic de obraz.

La limba rusă, am avut de scris o temă. Cum toate cărțile și caietele mele sînt deja acasă, i-am spus profesoarei c-am uitat caietul acasă și că i-l voi prezenta data viitoare. Profesoara a ascultat cîteva eleve pentru îndreptare și a trebuit să stau atent.

În pauză am mai citit. Acum clanța de la ușă a dispărut și ușa se deschide cu ajutorul unui cuțit aflat în posesia lui Gavril. Albu mi-a adus poza cu cei patru băieți făcută mai de mult. I-am rămas dator cu patru lei.

La dirigenție, baba și-a început ora după vechiul ritual. Mai întîi motivările absențelor: potop pe capul celor cu absențe nemotivate. Apoi – situația la învățătură. Aici, văzînd dezinteresul ce există în clasă, diriginta s-a mîniat și s-a exprimat cam în felul următor: ”Să știți că la anul o să lupt să nu mai iau dirigenția la clasa voastră”. Vorbe! Așa a mai zis și Zăicescu-n D și Luța în B. Dar sînt sigur că la anul fiecare clasă va avea același diriginte. Profesoara Ruscior ne-a mai anunțat că la anul, pentru a intra la maturitate (L.D. maturitate = bacalaureat), trebuie să ai medii de la 6 în sus, iar la obiectele de maturitate de la 7 în sus. Va trebui să se învețe – de nevoie! De fapt, tema acestei ore a fost: ”Să tindem spre mai bine” și s-a discutat un pic și despre asta.

Astăzi, Lia a venit cu un pulover galben.

La matematică, toți se așteptau să lipsească profesorul. Dar a venit după vreo 10 min întîrziere. A ascultat vreo două eleve amenințate (pe Lia n-a ascultat-o). În ultimul sfert de oră ne-a făcut o sinteză a materiei de la trigonometrie și ne-a promis un extemporal pe vineri. În această oră am terminat de citit cartea și i-am restituit-o lui Ica Grijincu. (”A ucide lupul nu înseamnă a izgoni haita”).

La cor, am stat între Lia (B.M.) și Lucia (N.L.). N.L. a tras-o de coadă pe Lia și fără să-și dea seama a zis: ”Trag Buhaiul!”. Am izbucnit toți trei în rîs de coincidență. N.L. mi-a spus că a citit într-o anatomie că cei care au nasul așa ca mine (ridicat în sus) sînt încrezuți, îngîmfați. Am protestat împotriva acestor ”calități” pe care mi le-a atribuit. Am observat că N.L. se pricepe de minune la desenat dame. Are un talent extraordinar, parcă-s făcute de tipar. Mi se pare că Lia îi povestește Luciei totul despre mine. Asta am dedus-o din mai multe întîmplări: N.L. către Lia: ”Vezi că are forță în mîini! Dacă-ți dă două palme…”. Asta înseamnă că i-a povestit visul ei. Apoi văd că a adoptat și N.L. sistemul de adrese L (Liviu) și semnat, L. (Lucia). N-a lipsit mult să cred odată că biletu-i de la Lia.

În ora de naturale s-a făcut exact ce s-a făcut data trecută. Mi se pare că moșu a încheiat mediile. Eu m-am uitat la H.N. cum completează un oracol (al nu știu cui). L-am luat și eu în primire și-am citit ce a mai scris fiecare. La nr. 3 a scris și B.M. Oracolul avea următoarele întrebări:

  1. Numele și prenumele
  2. Locul și data nașterii
  3. Unde locuiți în prezent
  4. Ce filme vă plac
  5. Ce muzică preferați
  6. Iubiți sau simpatizați
  7. Inițialele persoanei iubite
  8. În ce împrejurări l-ați cunoscut
  9. Ce te determină să-l iubești
  10. Cu cine vrei să te căsătorești
  11. La ce vîrstă
  12. Ce este sărutul
  13. Ce este iubirea
  14. Ce este căsătoria
  15. Ce este moartea
  16. Ați avut vreodată întîlnire
  17. Ce locuri preferați la întîlnire
  18. Vă plac călătoriile
  19. Cu cine călătoriți mai mult
  20. Ce muzică preferați
  21. Cunoașteți persoana oracolului
  22. Părerea despre ea
  23. Pune-i o întrebare
  24. Răspunde-i
  25. Ce părere aveți despre fete
  26. Ce părere aveți despre băieți
  27. Cum a fost prima dumneavoastră dragoste
  28. Vă place dansul
  29. De ce
  30. Ce este sinceritatea
  31. V-ați sărutat vreodată
  32. Ce este respectul
  33. Data completării

 

Iată răspunsurile date de Lia

  1. M.
  2. Fîntînele, 3 noiembrie
  3. Rădăuți, Speranței 8
  4. Toate filmele care au sfîrșit tragic
  5. Melodiile de dragoste
  6. Simpatizez
  7. H.
  8. L-am cunoscut făcînd cunoștință
  9. Inteligent, politicos, frumos etc
  10. Cu cel care mă va iubi mai mult
  11. La 21 de ani
  12. Ți-aș spune dar nu pot. Să mă întrebi personal
  13. Amor
  14. Nu am timp să-ți explic. Lasă pe altă dată
  15. Cînd mă gîndesc la viață, nu mă-ntreba de moarte
  16. De ce ești indiscretă
  17. La ROȘCANI
  18. Desigur
  19. Eu cu mine
  20. Muzică ușoară de compozitori grei
  21. Nu prea bine
  22. Părerile mai tîrziu, acum – realitatea
  23. Pînă în prezent n-am avut întîlnire
  24. Pînă în prezent n-am avut întîlnire
  25. Unele bune, altele mai puțin bune
  26. Majoritatea sînt aventuriei
  27. La ce ți-ar folosi răspunsul meu
  28. Da
  29. De bambus
  30. Ceva care se întîlnește foarte rar
  31. Prea ești indiscretă!
  32. Datoria fiecărui om
  33. 26 XI 1965

O amintire scrisă de Lia: ”De aici, din depărtare/ Îți trimit, dragă, scrisoare/ Și răspunsul să mi-l dai/ După inima ce-o ai”

Toate astea le-am copiat mai întîi în carnețel, apoi le-am transcris aici. Răspunsurile 7 și 17 m-au cam pus pe gînduri. (Eh! E trecător!)

După ce-am luat masa la ora două m-am mai învîrtit prin internat, apoi am fost la film la ”Unirea” (de la 2.30 la 14.30). Am văzut filmul german ”După mine, canalii!”. Destul de bun și distractiv pe lîngă toate. După film am fost la CEC și am lichidat ultimul cec, ultimele mele rezerve. Apoi m-am învîrtit prin oraș și să cheltui în dreapta și stînga. Mai întîi am fost la cizmărie și mi-am reparat pantofii (fețe la tocuri + blacheuri – 3 lei). Apoi am cumpărat harta R.S. România (6 lei) și nu mi-a ajuns un leu ca să cumpăr dicționarul englez.

La internat, Toader mi-a spus pățania sa cu bursa, apoi mi-a spus că era cît pe ce s-o rupă definitiv cu N. Azi a fost foarte nervos și a bruscat-o tare. M-a întrebat ce-ar putea să mai facă. Eu: ”Dacă singur te știi vinovat, încearcă s-o dregi tu. Nu ți-ar fi greu”. De la 5.30 la 7 am scris în Jurnal. În pauza de 7 am ieșit cu Toader în oraș și ne-am dus direct în piață, la ”tiribombe”. M-am dat cu Toader de două ori (2 lei) și a fost foarte frumos. Dar cînd m-am dat jos, puțin a lipsit să nu vărs. Toată seara mi-a fost rău și m-a durut capul. M-am întors să mă întîlnesc cu Mircea pe la Grădina de vară. Locul acesta unde se oprește acum trenul nu se mai cheamă Gara mică, ci Halta Piața Unirii. Mircea mi-a povestit ce-a mai făcut pe-acasă și mi-a împărtășit părerile cu privire la ”lucru”.  Cică să-mi iasă prostiile din cap. Mama și tata erau supărați atît de faptul că am ieșit cu medii mici cît și pentru faptul că am pierdut cam multe trimestrul ăsta. În orice caz, nici eu nu mă voi lăsa prea moale. Nu mai am 10 ani să întreb dacă am voie la film sau la scăldat. Am mers toți trei pe fostul stadion, lîngă internat și ne-am lungit pe iarbă. Mircea avea două muzicuțe ”Hero” și a cîntat din ele. Cum stăteam noi așa, văd că vine Elena Popescu spre noi și-mi face semn să-l chem pe Toader. Acesta s-a dus să se întîlnească cu N. Eu am venit la 8.30 la meditație și-am stat pînă la 9.20.

În dormitor, am observat că așternutul lui Toader lipsește. I l-a confiscat Ciupic – directorul, crezînd că n-a plătit. Mircea a venit și el pe la 10.20. Însă nu se mai lipea somnul de mine. Cînd a venit Toader, era după miezul nopții și eu nu dormeam încă. Am ațipit de cîteva ori și-am și visat un pic. În vis, Lia dansa niște jocuri populare și era foarte frumoasă.

Miercuri 8 iunie 1966. Dimineața Mircea s-a cărat înainte de a veni pedagogul. Ne-am moșmondit cam mult prin dormitor și nici n-am știut cînd s-a făcut 6.30 și deșteptul de Haiuță a încuiat dormitoarele, închizînd vreo 20 de băieți. Imediat l-am chemat (fluierat) pe Toader, ne-a pus cangea la balcon și unul cîte unul – ca gangsterii – am coborît și am ajuns jos.

Azi vremea a rămas ca și ieri: cer senin, soare fierbinte. Întrăm în luna iunie și ar fi cazul să fie și mai cald.

La școală, cum am ajuns în clasă am văzut că Lia are o floare roșie ca focul. Mi-a făcut semn să vin și mi-a dat-o mie. Eu: ”Mulțumesc!”. Pînă să sune a venit și mi-a luat-o s-o ude, să nu se vestejească și mi-a adus-o înapoi.

Prima oră am avut economia. Profesorul n-a venit și prima jumătate de oră am fost complet liberi, timp în care fetele au cîntat. Băimăcean mi-a cîntat mie ”Mamă, mamă – dor de mamă”, iar noi cei patru băieți ne-am adunat în ultima bancă, povestind diferite întîmplări. În a doua jumătate de oră a venit diriginta și a început-o cu aceeași ”placă”. Pe la sf orei a chemat pe cele mai bune fete din clasă și le-a arătat situația la învățătură. La urmă, m-a chemat și pe mine, dar n-a fost mulțumită de rezultat. Media anuală este 7.70. Melexina tocmai udase floarea și vroia să mi-o dea cînd diriginta a văzut-o și a cerut să i-o arăt: ”E o floare foarte frumoasă, de cactus” a zis ea, înapoindu-mi-o. Lia: ”Îți stă bine cu flaorea-n piept” Eu: ”Serios?” Ea: ”Da! Cînd spun eu ceva, nu greșesc!”.

La l română s-a făcut recapitulare, dar eu am fost ocupat cu corespondența. De fiecare dată cînd i-am scris, o studiam ca să văd ce mutră face. De cele mai multe ori rîde, chiar dacă-i ceva mai serios. Eu: ”Nu este nici o legătură între învățătură și ceea ce este între noi, adică o mică prietenie”. Mi-am luat îndrăzneala… Cînd a citit biletul, rîdea, dar mi s-a părut că este un rîs sarcastic (cam în neserios). Dracu știe ce-o mai ieși…  Lia îmi scrie: ”Ce s-ar întîmpla dacă mama ta ar ști că ai o simpatie”. Eu: ”N-ar fi prea supărată” (dar în gîndul meu…). Deodată primesc un bilet care m-a lăsat paf! Prima dată mi-a scris doar cu inițială (c….) apoi a scris pe șleau: ”Să nu crezi că-s o curvă. Te înșeli. Nu mă cunoști îndeajuns și-mi pare rău.” .

Ora de educație fizică am făcut-o la școală, în clasă. Profesoara a încheiat mediile, iar noi ne-am făcut de cap. Am practicat bancul cu ghicitul: ”La ora cutare, vei lua cîțiva pumni”. Și dă-i! Am luat de la Popescu Felicia (X E) cartea ”Jack London” de Irving Stone. Am făcut tîrgul s-o cumpăr, dar bani – ioc.

În ora de ed fizică am discutat cu Lia mai de-aproape. Am ținut-o de mînă. Avea o mînă foarte caldă și mi-a plăcut.

La fizică, după ce-a ascultat și a predat lecția ne-a adus faimoasele teze. Am cinci și asta mi-a coborît media iar la 5. Lia mi-a spus, printre altele, că îmi mai trebuie experiență. La ușă, N.L. era cît pe ce să-mi înfigă un cuțit în piept. După asta a urmat un schimb intens de bilete cu Lia. Atmosefera dintre noi s-a răcit și-am început-o mai dur (Lia ciocîrlia). S-a cam supărat cînd i-am zis că se consultă cu N.L. (”Ce crezi că eu nu sînt în stare să discut?”) M-a întrebat cum văd viitorl sau sfîrșitul acestei ”prietenii”. Ea: ”Ai să spui odată că să te las în pace...”. Eu: ”Nu se va întîmpla!”.

La l latină baba a ascultat tot pe acele două eleve care se tot anunță de-o săptămînă (Pîrghie și Ungureanu). Mi-a pus și mie o întrebare: ca de obicei, n-am știut, dar nu mi-a mai zis nimic, decît: ”Șezi, băiete!”. Am schimbat iar o sumedenie de bilețele prin intermediul lui Puha E.

După ora asta am avut engleză, dar elevii din D erau plecați de două ore și jumătate să viziteze niște fabrici. Așa am pierdut o jumătate de oră singuri, fără să vină profesorul. Eu am stat f comod în clasă, numai cu fetele de la umană. Văd că acum m-am dezghețat mai mult. Chiar –  discutînd cu Albu – mi-am adus aminte de clasa 8-a cînd vorbeam subțire și eram rușinos. Mi se pare că ”dezghețarea” asta a mea m-a costat: un trimestru de rezultate slabe. Pe la jumătatea orei au venit și cei din D, după care a venit și profesorul și s-a făcut ora. Am avut, pentru azi, recapitulare. Azi a asistat și N.L. la oră. M-a ascultat și pe mine un exercițiu. Am știut totul și mi-a mai pus un 10. Poate să-mi mai pună o infinitate din ăștia – nu-mi mai poate mări media. Azi prof Scurtu a dat cîteva explicații în legătură cu facultatea. Despre cei care urmează limbile, a spus că stau nopțile pînă la ora 1 cu dicționaru-n față. A mai spus că cel mai bine e să urmăm engleza: are mari posibilități.

După ore am luat masa la internat. N-am stat nici cinci minute și-am plecat cu Toader în oraș. El s-a dus să se întîlnească cu N., iar eu am fost la film. Nicu Balței (cl X, Lic.1) mi-a scos bilet peste rînd. Am văzut filmul ”HAIDUCII” – producție ”București”. Mi-a plăcut. De la 4.30 am început hoinăreala prin oraș. La început eram numai eu cu Costică și cu Mircea Ungureanu. Pe la 5 megeam toți trei spre internat cînd aud fluieratul lui Toader. Ne întîlnim cu el și cu Mircea (fratele) în parc. Mircea avea muzicuțele la el și fiecare dintre cei cinci a încercat să vadă cît poate sufla (eram 6). Am făcut o bisericuță de toată frumusețea în mijlocul aleii principale. A trecut pe lîngă noi profesoara Rebca. Am salutat-o și ne-am văzut de treabă. Am zărit-o pe Felicia Popescu (XD) și ne-am dus toți pe banca pe care stătea ea (eram 7 acum). Ne-am distrta așa un timp; apoi mai apar: Maria Moisuc (XD), Popovici Ana (XD), Omelcenco Vica (XE), Vlonga Aurora (XE). S-au făcut 11. Am tras două bănci alăturea și ne-am distrat pînă la 6. Ne-a văzut și Țopa Mihai (pedagogul). S-a uitat la noi și-a rîs: ”să vă fac o poză așa”. Au trecut mulți profesori de la Liceul 1, dar ce-avem noi cu ei? Încetul cu încetul fiecare a început să se care pe-acasă. Eu cu Toader și cu Costică am mers în piață la ”tiribombă”. Costică și Toader s-au învîrtit în ea, iar eu am amețit numai uitîndu-mă la ei. Pe Mircea l-am lăsat în parc cu Felicia… Am făcut în așa fel încît la 7 să fim la masă. Am dat ochii și cu Prandea: ”Unde-ați fost?”. Noi ne-am înțeles dinainte că dacă ne-ntreabă ceva să zicem că i-am ajutat lui Mircea să transporte niște bagaje de la gazda lui la autogară. I-am tuflit asta și n-a mai zis nimic (pentru că eram și eu, fratele celui ajutat). Pe Bîrsei (cl IX-a Lic 1) l-au tuns azi zero pentru că a lipsit mai puțin ca noi…

După ce-am luat masa am ieșit iar în oraș, de data asta numai cu Toader. Am fost iar în piață, la scrînciobe. În piață ne-am întîlnit cu Zăicescu și a trebuit să ne întoarcem la internat.

De la 8 la 9 am scris în Jurnal.

Seara, în dormitor, ne-am distrat și-am cîntat. Pe Atănăsoae l-a prins Prandea cîntînd și l-a tras de cap. După ce s-a stins lumina a venit și Costică pe paturile noastre și împreună cu Toader am tras niște cîntări de s-au ”minunat” absolvenții clasei a XI.

A venit Lorin Vasilovici și a început să facă scandal, iar Toader (în baza celor promise de Truță Simionesi) l-a luat în zeflemea. Mircea ne-a mai povestit din cele gavarite cu Felicia. Cică i-a spus că mi-a trimis o fată un bilet și n-am știut ce să-i răspund … (Teodora). Pînă tîrziu am tot discutat despre fete, pînă ce pe la 11, am adormit toți. Mircea a dormit în patul lui Halip Floria, care a dormit la Sfichi în noaptea asta (va continua)

Liviu Druguș

Pe curând!

Doina Popescu scrie despre vulpeasca și voluptoasa vibrație a vulnerabilelor fericiri virtuale (8)


 

de Liviu Druguș

Sfârșit de veac în București” – acesta ar putea fi titlul paginilor care compun capitolul 10, desigur doar dacă titlul n-ar fi fost deja folosit de un alt autor român. Vezi: http://www.bookblog.ro/x-woodisor/sfarsit-de-veac-in-bucuresti/. Esențializat, două teme sunt stâlpii acestui capitol: contextul bucureștean al anilor 90 și oamenii/ românii care îl populează. Contextul în care trăim, cred, ne modelează personalitatea exact în măsura în care noi nu reușim să modelăm contextul. Contextualitatea negativă/ neplăcută este, deopotrivă, rodul locuitorilor și administratorilor unei urbe, dar și a moștenirii noastre culturale (greu de modificat pe termen scurt și mediu), în cazul nostru una puternic fanarioto-balcanică. Pe scurt, corelația dintre contextualitate și influența ei asupra locuitorilor/ personajelor poate fi sintetizată în expresia ”Spune-mi unde trăiești ca să-ți spun cum ești”. Autoarea numește contextul general al acțiunii romanului – ”mediul în care mă plasam” (p. 85), evident unul neplăcut și care schimonosește caractere, destine, vieți.

Ultimii ani ai secolului trecut au găsit un București cenușiu, foarte prost administrat (dar foarte bine furat), cu o infrastructură precară, cu o lume pe cât de bucuroasă că a scăpat de tiran, pe atât de dezorientată și lipsită de speranțe vii legate de ziua de mâine. Lipsa spiritului civic este vizibilă, fapt ce face verosimilă caracterizarea românilor ca fiind blazați, inerți și fără prea mare chef de schimbare. Doina Popescu face o scurtă incursiune în câteva microclimate din contextul bucureștean în care se petrece  acțiunea romanului ”Iluzoria vulpe a fericirii”. Povestitoarea/ Aurora – profesoară (de logopedie? – posibil, ca autoarea însăși) la o școală (specială de hipoacuzici?) merge spre serviciu/ școală cu metroul cu speranța (neîmplinită) de a mai șterge din grozăviile contextului (blocului) în care locuia: o femeie de serviciu (”un Sisif cu fustă” – p. 84), bețivă (”chipul buhăit al femeii de serviciu” – p. 84), și un locatar bețivan (care ”în nopțile în care vine mangă acasă, fie vomită, fie urinează în lift” – p. 84). Metafora găsită de autoare pentru acel (b)loc: ”mica hazna din marea cloacă” – p 84., dar negată imediat că ar fi doar o metaforă, ci chiar realitatea (im)pură care ”în majoritatea timpului… pute îngrozitor” (p. 84). Nici mai mult, nici mai puțin Bucureștiul (cu cei cca 3,5 trăitori zilnic) este caracterizat (datorită proastei canalizări) ca ”plutind pe un lac de scârnă” (p. 84), cu ”miros de cloacă bătrână” (p. 85).

Sub raport uman, Bucureștiul este, pentru povestitoarea Aurora, ”lumea marilor învârtiți” (p. 85), ceea ce înseamnă că de la anteriorul sfârșit de veac și până la cel descris în carte nu s-a progresat aproape deloc. O lume opusă ”învârtiților” este cea a călătorilor cu metroul bucureștean, autoarea subliniind încă o dată – prin această contrapunere repetată – propensiunea sa pentru antiteză/ contrapunctual. Scena călătoriei este una demnă de teatrul kafkian: un vagon de metrou plin cu fulgi de găină care învăluie insidios și enervant bieții călători. Stoicismul cu care suportă călătorii această nesimțire a transportatorului este, în ultimă instanță, perfect consonantă cu descrierile psihologice și sociologice ale diverșilor ”specialiști”  despre ”poporul român”: răbdător, supus, laș, înghițitor de necazuri fără să se revolte sau care își rezolvă problemele prin… fugă. (vezi la Webografie două recenzii pe marginea cărților lui Daniel David și Dorin Bodea:  Mihaela Ursa, recenzie la cartea lui Daniel David, Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală, Polirom, Iași, 2015, 400 pagini; Liviu Druguș, recenzie la cartea lui Dorin Bodea, Românii, un viitor previzibil? Editura Result, București, 2011, 280 pagini (carte relativ recentă, ignorată nepermis de către Daniel David). Constatarea disperată a Aurorei este că ”nimeni … nu bagă-n seamă fulgii” (p. 86), iar explicația pe care și-o oferă este că ”Probabil însă că niciun român serios nu consideră că zbenguiala unor fulgi de găină într-un vagon de metrou ar merita un semn de atenție…Toți priveau înainte, cu o solemnitate prefăcută…” (p. 86-87). Neimplicare pe toată linia! Interpretarea Aurorei este în ton cu această non-acțiune: ”pasagerii… au ales să pretindă că nu li se întâmplă nimic și, în consecință, se comportau ca atare” (p. 87). O singură persoană, o tânără, a ales o altă cale de răspuns: fuga supărată. ”Eu nu mai stau în vagonul ăsta. Să ieșim dracului de aici!” (p. 87) a spus tânăra, urmată doar de Aurora. Banal, ar zice unii cititori. Profund semnificativ, zic eu. Tabloul in-acțiunii bucureșteanului mediu, obișnuit, majoritar este valabil și explicabil pentru acceptarea dictaturii ceaușiste timp de un sfert de secol – de către întreg poporul român – și acceptarea democraturii mafiotice postdecembriste pentru, deocamdată, încă un sfert de secol.  Refugiul acestei pături de ”umiliți și obidiți” în alcool, în adunarea lor în localuri mai puțin urât mirositoare și în practicarea de jocuri psihodramatice par a fi singurele soluții la îndemâna bucureșteanului mediu. De unde și concluzia trist existențialistă că fericirea este doar o iluzie (vulpească). Despre stoicismul și acceptarea tacită sau vocală a necazurilor de către români spune foarte multe următorul bănculeț: cineva, ca să se distreze, așează o pioneză cu vârful în sus pe singurul loc rămas liber într-un vagon de tren (sau de metrou, ca să păstrăm contextul întâmplării cu fulgii de găină). Intră în vagon un oltean, se înțeapă, scoate pioneza, o aruncă și începe un discurs lung, injurios și amenințător, după care se liniștește brusc; în faza următoare intră un ardelean: se înțeapă, scoate pioneza apoi o pune la loc și zice: No, dacă-i musai!; în fine, în ultimul tablou intră și se așează un moldovean, se înțeapă, scoate pioneza, o pune alături și zice dojenitor: mă, ci oamini… Deși gluma ar vrea să arate diferențele dintre regiuni sub aspectul reactivității la necaz, eu am văzut numitorul comun al românilor: acceptarea stoică și lipsa oricărei preocupări pentru aflarea cauzelor/ vinovatului. Pe scurt, la români mămăliga nu explodează. (În realitate, fără ”ajutorul dezinteresat” al sovieticilor gorbacioviști și a acordului Occidentului pentru doborârea dictaturilor comuniste din Europa, lovitura de stat din decembrie 89, urmată de o susținere masivă a marii majorități a românilor, nu ar fi fost sub nici o formă, posibilă. De ce? Exact din această cauză a stoicismului care, cred, ne caracterizează la modul majoritar.

Capitolul 11. Refugiul Aurorei și a celorlalți membri ai sextetului este unul într-un loc(al) ceva mai select, la Lăptăria lui Enache (https://www.facebook.com/pages/Laptaria-lui-Enache/325291475094?sk=wall  , o zonă de consum mai pentru intelectuali (localul, situat, în acea vreme, în spațiul Teatrului Național București, este populat îndeosebi de poeți, artiști, filosofi sau de alți clienți cu sensibilități artistice), deși mai pătrundea acolo și fauna ”învârtiților zilei”, mari amatori de a se afișa împreună cu ”lumea bună”. Pentru cititorii care nu vor avea timp/ răbdare să citească articolul de la adresa de mai sus ofer un extras despre istoricul brandului ”Lăptăria lui Enache”: ”Lăptăria lui Enache s-a deschis în 1920 şi era punctul de întâlnire al scriitorilor avangardişti din Bucureşti – Saşa Pană, Victor Brauner, Geo Bogza, Ion Vinea, Ilarie Voronca, Stephan Roll (pseudonimul lui Gheorghe Dinu, fiul patronului Enache Dinu) şamd. Prima adresă a fost strada Bărăţiei nr. 37, unde localul a devenit cunoscut ca loc de naştere al „celui mai original cenaclu din câte a cunoscut România”. Pe 26 octombrie 1931 s-a închis, pentru mai bine de şase decenii, revenind la etajul IV al Teatrului Naţional din Bucureşti în anii 90, la pachet cu Terasa La Motoare”. Vezi și http://metropotam.ro/La-zi/Acum-si-atunci-Laptaria-lui-Enache-art1998865017/

Capitolul 11 (pp. 88- 93) este despre o nouă întîlnire la celebrul local, una inițiată de Ana și care a avut un unic invitat: pe Aurora. Așadar, o nedorită întâlnire bilaterală (”nu-mi mai doream relații binare” – p. 89 – se plânge sieși, Aurora) între două dintre cele patru feminine ale grupului, mai exact ale celor care nu au fost descrise ca fiind… foarte frumoase. Cu Ana dialogul este unul mai dificil, scurt, esențializat, adesea ciudat  și care permite povestitoarei lungi introspecții sau reflecții pe marginea contextului… lăptăresc, tocmai pentru a mai îndulci contextul… Ana este personajul misterios, mai afectat psihic decât ceilalți membri, suspicioasă peste medie, vede peste tot conspirații și conjurații, urmăriri și trădări. Cu riscul de a greși prin exagerare/ supralicitare, Ana pare a fi introdusă în sextet (și) pentru a pune în evidență un fapt mai puțin cunoscut din destul de vechea istorie avangardistă a Lăptăriei lui Enache, și anume faptul că localul cu pricina, în perioada interbelică, era ”o placă turnantă a Cominternului”. Anticipez puțin: Ana nici nu a venit la întâlnire, făcând-o, și prin asta, și mai misterioasă… ”Cum misterele noastre ascund mai degrabă un eșec pur și simplu jenant decât cine știe ce mare împlinire secretă, nu-mi rămânea decât să-i mulțumesc lui Dumnezeu că mă mai păsuiește o zi” (p. 93), scrie Aurora, bucuroasă că Ana a lipsit de la anunțata ”întâlnire binară”.

Comintern-ul era Internaționala Comunistă girată de Moscova stalinistă sovietică. Vezi: https://ro.wikipedia.org/wiki/Comintern). Cominternul a existat între 1919 și 1943, fiind înființat de Lenin și apoi condus și desființat de Stalin. Istoricii au demonstrat o strânsă cooperare între filialele Cominternului și agenții NKVD, viitorul KGB. Înființarea Cominternului coincide cu marile schimbări care au marcat primul sfert al secolului trecut, atât în plan politico-militar cât și cultural-artistic. (Amintesc: 1904 – psihanaliza lui Freud; 1905 – teoria relativității restrânse a lui Einstein; 1905 – Revoluția rusă; 1907 – Picasso cu Domnișoarele din Avignon; 1910 – Kandinsky lansează pictura abstractă; 1915 – teoria relativității generalizată a lui Einstein; 1916 – Este lansat dadaismul de către Tristan Tzara; 1917 – Revoluția bolșevică din Rusia; 1924 – Primul manifest al suprarealismului lansat de Andre Breton etc.). Deja se devoalează o inerentă, dar permanentă, legătură între ideea de avangardă (schimbare bruscă a regulilor) și ideologia de stânga (schimbarea care se dorește a se instituționaliza, a se eterniza în forma care îi convine cel mai mult pentru a se impune în fața statu quo ului). Revenind la contextul istoric în care s-a născut Lăptăria lui Enache (1920) reamintesc afirmația lui Dan C. Mihăilescu referitoare la faptul că spionii promoscoviți mișunau printre avangardiștii care erau, prin definiție și fatalmente, tot de stânga. Într-adevăr, unde se puteau strecura mai lesne și să fie mai puțin observați reprezentanții unor forțe ostile capitalismului (spionii sovietici) decât într-un mediu care, inițial în artă, dorea, și el, o schimbare majoră? Avangardiștii, la rândul lor, îi susțineau pe aceia care se opuneau establishmentului (artistic, politic, social) al vremii. Evident, stânga anticapitalistă a fost tot o avangardă, politico-economică și ideologică prin care se urmărea schimbarea raporturilor de forțe în societățile dezvoltate. În cazul în care autoarea, Doina Popescu, a dorit – prin acest roman – să rescrie o istorie actualizată a începuturilor avangardiste ale localului, atunci ”spioana” Ana făcea perfect parte din peisaj… Și ca să închei acolada: autoarea însăși este, în viața reală, o gânditoare de stânga, critică la adresa ”învârtiților zilei”, o iubitoare de artă (cea nouă, la începutul secolului 20, dar îndeosebi avangarda renascentistă). Un punct de vedere despre conceptul de avangardă vezi la:

https://liviudrugus.wordpress.com/2012/05/18/avangarda-ariergarzii/), romanul de față fiind, firesc, unul de avangardă: sub pretextul unor banale dialoguri psihoterapeutice – încet-încet – romanul se dovedește a fi o alegorie, o critică directă a realităților fetide ale zilelor de început de tranziție în România sfârșitului de veac trecut. Ironie a sorții, după ce liderul acelor vremi, comunistul Ion Iliescu l-a condamnat la moarte pe comunistul Nicolae Ceaușescu pentru că ”a întinat mărețele idealuri ale socialismului și comunismului”, trama romanului ”Iluzoria vulpe a fericirii” face trimitere la o altă mare dezamăgire (de data aceasta, a autoarei însăși): Iliescu a întinat mărețele idealuri ale gorbaciovismului leninist și a lăsat țara pe mâna exploatatorilor interni și externi puși pe căpătuială/ învârteală. De unde și motivația interioară a unor intelectuali de a refonda ”adevărata” stângă…

Preocuparea pentru resuscitarea ideii de avangardă este permanentă în roman. Simpla re-venire pentru re-întâlnire cu ”gașca” la Lăptărie presupune și incursiuni temporale în agitatul început de secol XX. ”Am privit încă o dată, de aproape, portretul lui Tzara, fascinată de ”acea finețe orientală pe chipul palid ca de mort” pe care o remarcase Andre Breton” (p.88). Sintagma ”de aproape” are un sens special pentru autoare. Ceea ce aceasta îndrăgește în mod deosebit trebuie privit de aproape, de cât mai aproape, ceea ce sugerează și o apropiere simbolică (ideologică) față de avangardistul dadaist, Tristan Tzara. (Reamintesc aici faptul că pentru originea cuvântului ”dada” există o interesantă și originală ipoteză referitoare la semnificația denumirii curentului dadaist datorată lui Victor Macarie de la Iași, respectiv aceea că părintelele dadaismului era născut de ziua Sfântului Dada din calendarul ortodox. Wickipedia ar trebui să noteze/ insereze această interesantă și verosimilă ipoteză). Cât despre apropierea cât mai strânsă a Aurorei/ povestitoarei/ autoarei de făpturile/ chipurile/ imaginile dragi, aceasta este chiar modul real al autoarei de a o face: aflată în vizită la Paris, Doina Popescu scrie pe pagina sa de FB, la 22 septembrie 2015: ”Mi-am promis ca data viitoare voi fi prima la intrarea in muzeu, la ora deschiderii, si ma voi duce direct la Mona Lisa, pentru a o privi singura, pe indestulate”. La Lăptărie fiind Aurora, portretul avangardistului Tristan Tzara este imediat asociat cu amintirea avangardistului Andre Breton, plasând, astfel, cititorul în plină atmosferă nonconformistă, avangardistă, suprarealistă. (Apropos de poza lui Tristan Tzara, de la Lăptărie), iată o fotografie  – din 1930 –  cu marii avangardiști ai secolului trecut. Primul din stânga este Tristan Tzara – : https://www.facebook.com/damianelwesart/photos/a.10151060880368525.430871.83981733524/10152136033423525/?type=3 ).

Până să apară Ana, o primă reflecție artistico-ideologică a Aurorei, de fapt o reamintire a unui text citit de ea în metrou: din Estul Europei plecau înspre Occident oameni cu vederi de stânga, care făceau breșe mari în arta occidentală, propunând viziuni și criterii estetice noi (Tristan Tzara, în cazul de față, dar și Brâncuși, Cioran – vezi: http://dilemaveche.ro/sectiune/caleidoscopie/articol/cioran-apartine-unui-trecut-prea-afectiv-sa-nu-atraga-polemisti  etc.) în timp ce celor rămași în țară li se interzicea orice abatere de la normă (de la canonul existent). Zice/ scrie Aurora/ autoarea: ”în timp ce în Occident, stângiștii emigrați din Est aruncau în aer barierele și tabuurile artei, în țările lor de origine li se coseau fermoare la guri și li se pregăteau lanțuri pentru mâini și picioare” (p. 88). Este o reflecție pe care am mai notat-o și eu în alte articole ale mele: românii cu înzestrări native deosebite, dar și cu inițiativă, promotori fervenți ai schimbării și doritori să iasă din tipare, se pot afirma DOAR în afara țării (re-vezi și https://liviudrugus.wordpress.com/2012/05/18/avangarda-ariergarzii/). În fond, care ar fi esența mișcărilor și ideologiilor de stânga? Schimbarea, cred eu. Oriunde în lume. Paradoxul este că așa-numita stângă actuală din România domină peisajul politic românesc postdecembrist, dar explicația există: oximoronic vorbind, avem o stângă puternic conservatoare. Ce conservă la noi stânga mereu conducătoare? Răspuns cunoscut: ea conservă și apără clanurile, famigliile mafiote, hoțiile bine organizate, devalizarea bogățiilor țării. Iar românul doritor de schimbare va vota, probabil, mereu… (cu) stânga! Cred că acesta este perpetuumul mobile în politică: să fii la guvernare, să asiguri alternanța la guvernare, pentru ca tot tu să fii, mereu, la guvernare! Tipic/ clasic românesc! În anii 90, cu ocazia înființării partidelor, frați sau veri, cumnați sau doar prieteni se înscriau în partide definite ca antitetice, dar oricare ar fi fost partidul venit la putere cu toții (inclusiv din partidele de ”opoziție”) erau la putere. Sindromul partidului unic conducător care alternează cu el însuși la guvernare rezistă, rezistă… Pe această temă, autoarea se pronunță tranșant, în mai multe rânduri, împotriva stângii mafiotizate de la noi, în speranța unei stângi avangardiste noi, pure, autentice, ideale etc.

Revenind la povestea Aurorei, aceasta (își) mărturistește că practică o meserie (profesoratul) pe care nu și-a dorit-o (ea ar fi vrut psihiatrie, adică medicină), fapt care poate fi la originea tensiunilor psihice pe care ea spera să le atenueze cu ajutorul psihoterapiilor de grup. Și totuși, parcă nici psihiatria nu ar fi fost potrivită devreme ce Aurora empatiza excesiv cu individul aflat în suferință, ceea ce pentru un medic poate fi catastrofal.  Este tocmai momentul ca Aurora să cugete asupra motivației care a împins-o să se atașeze atât de mult de ceilalți cinci care formau grupul lor, ”aleși anume să-mi hrănească orgoliul apartenenței la o lume în care dramele străzii își găsesc mai greu ecoul” (p. 89). Mai mult decât atât, ”în grup, sarcina confesiunilor se repartizează la cinci și orice hap divizat devine mai ușor de ingurgitat” (p. 89). Pragmatic, dar sincer! Joaca de-a profesiile (un fel de ”ce-ai vrea să te faci când vei fi mare?”, dar în sens invers) continuă cu autotestarea pe: cronicar (nu!),  pe ”filozof vagabond, fără metodă și fără sistem” (p. 90) (nu!), pe poetesă (excesul de justițiarism ar fi dus-o, însă, în exil, deci: nu!). Surprinzător, Aurora s-ar dori să fie ”felis catus domesticus”, acel animal care știe să-și subjuge necondiționat stăpânul, după modelul lui Mișu – motanul castrat, ținut în apartament de Aurora. Povestea acestuia poate fi încadrată cu succes într-un manual de ”Psihologie animală” (își mai aduce cineva aminte de tratatul cu acest titlu scris de poetul-psiholog Mihai Beniuc?). Mai exact, ceea ce relatează, în continuare, Aurora ține strict de ”psihologia pisicii”, descrierile făcute în carte (pe cca trei pagini) fiind deosebit de reușite, sensibilizând interesul oricărui iubitor de pisici (me included).

Cum spuneam/ scriam mai sus, întâlnirea programată de Ana nu a mai avut loc, dar povestea ei ”misterioasă” ocupă un întreg capitol 12 de exact 12 pagini. După o întâlnire (amplasată clasic detectivistic într-un loc deschis și aglomerat) pe o bancă din Cișmigiu, Ana o invită pe Aurora la ea acasă, chiar în apropierea parcului, într-un apartament mansardat de la ultimul etaj  al unui bloc vechi, cu multe etaje. După o scurtă incursiune autobiografică din care rezultă că Ana avea strămoși greci de prin Fanarul Istambulului urmează o destul de lungă descriere a universului livresc în care se scălda proprietara apartamentului, drept pentru care restul acestul capitol ar putea avea titlul/ genericul ”spune-mi ce cărți citești, ca să-ți spun cine ești”. Evident, autorii și titlurile cărților sunt indicii semnificative pentru personalitatea, ușor devia(n)tă, a Anei. Cred că este destul de puțin probabil ca toate acele titluri să fie (bine) cunoscute tuturor cititorilor, la fel cum cred că este destul de puțin probabil ca cei care nu le-au citit să meargă imediat la bibliotecă sau să caute pe Google pentru a le citi în vederea depistării temelor urmărite/ citite cu predilecție de Ana. (De fapt asta este intenția autoarei: să o cunoaștem cât mai bine pe Ana).

Încerc să fac eu acest serviciu – concomitent cu sugestia (pe care o fac din anii 90, când am cunoscut deliciile internetului) ca țările cu apetit cultural serios să umble la legea drepturilor de autor, după cum urmează: dreptul de proprietate intelectuală asupra unei opere să aparțină exclusiv celui care a creat-o, nu moștenitorilor, nu instituțiilor și nu țării unde s-a născut sau a trăit autorul! Mai mult, menirea academiilor și instituțiilor de cultură ale țărilor ar trebui completată cu obligația de a crea biblioteci online cu tot ceea ce s-a produs într-un domeniu sau altul. La fel ar trebui să se întâmple cu filmele, spectacolele de teatru, tezele de licență, master sau doctor, libretele operelor sau ale cântecelor de orice fel. Cred că o astfel de reglementare ar stimula mult creativitatea și apetența creatorilor de a elabora noi lucrări, originale, și nu de a trăi din moștenirea unor drepturi de autor (care ar trebui riguros distinse de reglementările referitoare la moștenirea bunurilor materiale). În mod cert, un cor de suave înjurături se vor declanșa cu maximă sinceritate înspre oricine ar veni cu asemenea propuneri…  care atacă cu nerușinare sinecurismul, filosofia lui dolce far niente etc.  Deocamdată aplaud sincer faptul că textul cărții ”Iluzoria vulpe a fericirii” se află și la liber, desigur incomplet – din motive comerciale – în format electronic pe Google Books. Va veni și ziua în care editurile vor oferi (după epuizarea stocului din librării și când probabilitatea retipăririi unui nou tiraj este minimă) cartea în format pdf în mod complet gratuit (cum deja știu că face Editura Polirom din Iași). Așadar, iată un mic ajutor pentru cei aflați în lipsă cronică de timp (semipleonasm voit):

  • Lautreamont

http://www.crispedia.ro/Cantecele_lui_Maldoror__de_Contele_de_Lautreamont__comentariu_literar___rezumat_literar_

”Contele de Lautreamont (1846, Uruguay – 1870, Franţa) – scriitor.

  • Titlul original: Les Chants de Maldoror
  • Prima ediţie: 1868-1869
  • Primul editor: Albert Lacroix (Paris)

Lautreamont a fost un scriitor necunoscut în timpul vieţii, dar poemul său epic în proză Cânturile lui Maldoror este considerat astăzi drept una dintre primele şi cele mai tulburătoare opere suprarealiste. Primul cânt a fost publicat la Paris, cu numai doi ani înainte de moartea prematură a autorului, la 24 de ani. Totuşi, numai după ce o revistă literară belgiană a luat decizia curajoasă de a republica lucrările lui Lautreamont, în 1885, el a intrat în atenţia publicului avangardist european.

Maldoror este povestea „eroului” eponim, care se revoltă împotriva divinităţii comiţând un şir extraordinar de acte de depravare şi de imoralitate. Este o operă sălbatică, halucinantă, poetică şi tulburătoare – radicală nu numai prin inovaţia stilistică (apreciată atât de mult de suprarealişti), dar şi prin conţinutul blasfematoriu. Povestea include crimă, sadomasochism, atmosferă în descompunere şi violenţă. Este o celebrare a răului unde Hristos este descris drept violator şi care cuprinde o fantezie prelungită a unui act sexual cu o creatură a mării. Nici o faptă inumană nu îi aduce lui Maldoror alinare ori satisfacţie, iar furia sa creşte progresiv.

Maldoror şochează şi uimeşte şi acum, dar probabil că trăsătura sa cea mai importantă este forţa lirică a prozei lui Lautreamont, care transformă ceea ce este absolut respingător, în ceva frumos şi încântător – un efect tulburător, o provocare la adresa moralităţii convenţionale şi a convingerilor noastre privind limbajul.”

Vezi și:   http://www.poezie.ro/index.php/author/0015319/index.html

2)  Burroughs, William

William S. Burroughs (1914‑1997) s‑a nascut in St. Louis, Missouri. A studiat literatura engleza si antro­pologia la Harvard, apoi medicina la Viena. In 1951, pe cind se afla in Mexic, si‑a impuscat accidental sotia. A debutat in 1953 cu Junky, iar in 1959 a publicat (in Franta) romanul Naked Lunch (Prinzul dezgolit). Aparitia in 1962 a editiei americane a provocat un imens scandal. In 1982 este ales membru in Academia Americana si in Institute of Arts and Letters, iar statul francez ii acorda titlul de Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres. Din opera lui William Burroughs, in colectia „Biblioteca Polirom” au aparut Pederast (2003) si Junky (2005).  (Cf Editura Polirom)

http://www.bookblog.ro/x-woodisor/pederast/ Cristina Teodorescu despre romanul ”Pederast

http://www.thetimes.co.uk/tto/arts/books/non-fiction/article3989512.ece   W.B. este descris ca sociopat, pederast, misogin și criminal

3) Despre Yasushi Inoue, Pușca de vânătoare

Yasushi Inoue (1907–1991) s-a născut la Asahikawa, în Hokkaidō. În 1936 a absolvit Universitatea Imperială din Kyōto. Şi-a câştigat renumele de prozator cu nuvelele „Lupta de tauri“ şi „Puşca de vânătoare“. Opera sa cuprinde peste patruzeci de romane, peste optzeci de nuvele, numeroase proze scurte, mai multe volume de poezii, zece volume de eseuri şi însemnări, jurnale de călătorie, volume de estetică şi critică literară. Citiți în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/audio-marius-manole-citeste-pusca-de-vanatoare-pentru-un-dublu-cd/

http://exde601e.blogspot.ro/2011/10/yasushi-inoue-pusca-de-vanatoare.html

http://www.ziarulmetropolis.ro/pusca-de-vanatoare-trei-chipuri-ale-iubirii/ Teodora Gheorghe, 2013

4) Ernesto Sabato, Eseuri

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ernesto_S%C3%A1bato

http://www.elefant.ro/carti/publicistica-eseuri/eseuri-vol-i-8846.html

5) Mircea Cărtărescu 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_C%C4%83rt%C4%83rescu  (”Mircea Cărtărescu este considerat un teoretician important al postmodernismului românesc și un autor contemporan de succes, apreciat atât în țară cât și în străinătate. Este un prozator și romancier care practică speciile literaturii fantastice (fantasy) în volumul Visul (reluat într-o formă ușor diferită sub titlul Nostalgia).”

6) Dosoftei  https://ro.wikipedia.org/wiki/Dosoftei_Baril%C4%83

7) Stephen Hawking   https://ro.wikipedia.org/wiki/Stephen_Hawking

8) HomerIliada, 1840, Paris https://ro.wikipedia.org/wiki/Iliada

www.libris.ro/userdocspdf/436/iliada.pdf

9) Biblia (ediție veche)   https://ro.wikipedia.org/wiki/Biblia

10) Meister Eckhart, Cartea mângâierii Dumnezeiești

https://ro.wikipedia.org/wiki/Meister_Eckhart

11) Sun Tzu, Arta războiului  https://ro.wikipedia.org/wiki/Sun_Tzu   www.vistieria.ro/carti/istoria_universala/arta_razboiului.pdf

–––-   Criteriul presupus de Aurora: ordinea lecturilor

12) Luca Pițu https://ro.wikipedia.org/wiki/Luca_Pi%C8%9Bu

13) Boris Vian https://ro.wikipedia.org/wiki/Boris_Vian

14) Raymond Quenau  https://ro.wikipedia.org/wiki/Raymond_Queneau

15) Julien Thorma  necunoscut de către Google L (posibilă confuzie cu Thomas Thorma? )

16) Eugen Ionesco https://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Ionescu

17) Alfred Jarry, Ubu roi     http://alexandervsalexander.blogspot.ro/2013/07/alfred-jarry-de-la-ubu-la-patafizica.html  (Patafizica este ştiinţa soluţiilor imaginare, ce acordă simbolic lineamentelor proprietăţile obiectelor descrise prin virtualitatea lor.

definiţie clasică de Alfred Jarry în Faptele şi opiniile doctorului Faustroll (1911)

………………………..       Criteriul presupus de autoare/ Aurora: patafizica (Ce este patafizica ne lămurește Valeriu Gherghel și comentariile la articolul său. Vezi: http://filosofiatis.blogspot.ro/2010/06/patafizica.html

18) Mircea Cărtărescu, Travesti   https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_C%C4%83rt%C4%83rescu

19) Alain Fournier, Le grand Meaulnes https://fr.wikipedia.org/wiki/Le_Grand_Meaulnes

20) James Joyce, Portretul artistului la tinerețe . http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/portret-al-artistului-la-tinere%C5%A3e   http://www.elefant.ro/carti/biografii-memorii/memorii-jurnale/portret-al-artistului-la-tinerete-183536.html

21) Jack London, Martin Eden     https://ro.wikipedia.org/wiki/Jack_London

https://en.wikipedia.org/wiki/Martin_Eden     www.bibliotecapemobil.ro/…/Martin%20Eden%20-%20Jack%20London

22) F. Scott Fitzgerald, Great Gatsby/ Marele Gatsby  https://ro.wikipedia.org/wiki/Marele_Gatsbyhttps://ioanalexandru.wordpress.com/2013/05/19/f-scott-fitzgerald-marele-gatsby/

23)  J. D. Salinger (autor cunoscut pentru solitudinea sa), Catcher/ De veghe în lanul de secară; https://ro.wikipedia.org/wiki/De_veghe_%C3%AEn_lanul_de_secar%C4%83 ; https://ro.wikipedia.org/wiki/J._D._Salinger

24) Sylvia Plath, Clopotul de sticlăhttp://www.elefant.ro/carti/fictiune/literatura-contemporana/clopotul-de-sticla-top-ii-1503.html Un roman ce a reprezentat pentru tinerii anilor ’70 ceea ce era De veghe in lanul de secarapentru tinerii zbuciumatilor ani ’50.

………………………      Criteriul presupus de Aurora: cărțile formării și ale deziluzionării

25) Pascal Bruckner, Luni de fiere

https://ionutbanuta.wordpress.com/2011/09/08/o-ora-cu-pascal-bruckner/

http://www.bookblog.ro/altele/luni-de-fiere/

26) Pierre Choderlos de Laclos, Legături primejdioase;    https://ro.wikipedia.org/wiki/Pierre_Choderlos_de_Laclos

http://www.elefant.ro/carti/fictiune/literatura-contemporana/legaturi-primejdioase-150592.html

27) Yourcenar, Alexis   http://www.observatorcultural.ro/PROZA.-Marguerite-YOURCENAR-Alexis-sau-Tratat-despre-lupta-zadarnica*articleID_9143-articles_details.html  

28) Henry Miller, Tropicul Capricornului, Tropicul Racului și Primăvara neagră;

https://ro.wikipedia.org/wiki/Henry_Miller

http://www.bookblog.ro/recomandari/henry-miller-omul-din-spatele-revolutiei-sexuale/

29) Anais Nin, Incestul

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ana%C3%AFs_Nin ; http://adevarul.ro/cultura/arte/anais-nin-amanta-matase-literaturii-1_50ad2ac47c42d5a6638ff857/index.html http://www.humanitas.ro/ana%C3%AFs-nin

(Nota mea: Henry Miller +  Anais Nin = Love  – în realitate)

…………..

29) Jean Paul Sartre, Greața,      https://ro.wikipedia.org/wiki/Jean-Paul_Sartre ; https://ioanalexandru.wordpress.com/2012/11/07/jean-paul-sartre-geata/

 30) Dante AlighieriDivina Commedia   https://ro.wikipedia.org/wiki/Dante_Alighieri https://ro.wikipedia.org/wiki/Divina_Comedie

………….      Criteriul de aranjare afirmat de Ana: cărțile din această ultimă categorie conțin ”cele mai frumoase pasaje de dragoste” (p. 98)

Cuvintele cheie/ simbol/ esențializate/ definitorii pentru selecția cărților din biblioteca Anei, selecție făcută de autoare: anarhism, avangardism, aventurism, nonconformism, suprarealism, stângism, nihilism, erotism, sexism, amantlâc, hormonism, hedonism, existențialism, crize, fantasme, sensul vieții, sinucidere, estetica urîtului, etica răului, sexualitate perversă, homosexualitate, lesbianism, droguri, tabuuri încălcate, detabuizare, limitele condiției umane, incest, singurătate, solipsism, solitidine, infidelitate, limitele instituției căsniciei, destinul ca scuză pentru slăbiciunile umane.

Dar, tot Ana amestecă, voit, cărțile pentru a-și mărturisi crezul său ”estetic”: ”Nu mai căuta criteriile după care le-am aranjat (și Ana mătură amuzată cărțile, de la distanță, cu un gest larg), le rearanjez mereu și tot timpul schimb criteriul.” (p. 98). Amalgamarea criteriilor, stilurilor, cărților și rearanjarea acestora ad hoc, fără principii stabile și criterii clare – toate acestea sunt semne ale unui mod de gândire  postmodern (curentul literar cu acest nume a fost studiat, teoretizat și aplicat la noi de Mircea Cărtărescu, dar nu numai de către acesta).

Misterioasa Ana își confirmă statutul de imprevizibilă, neserioasă, nesigură, ciudată sau … interesantă (în economia cărții) prin două acte clare: a) o defăimare a colegei de grup (Zina) – ca o încercare de înlăturare a unei posibile concurențe. Pasajul de mai jos face o utilă și adecvată conexiune între spionaj și sex, o rețetă ce ține de firescul feminin și de practicile serviciilor de informații: ”Ferește-te de Zina! …E o mare hahaleră! …. A înșirat vreo cinci parlamentari și trei miniștri – asta din ce am reușit să aflu până acum. Tu cum crezi că-i merge afacerea? A lucrat la Radio Actualități și, o vreme, a fost acreditată în Parlament. Știai, nu? E una dintre ziaristele pregătite să intre la comandă în orice pat, pentru a compromite pe oricine. Între două orgasme bine simulate, poate smulge orice secret. E o performeră de mare clasă, dragă. Și-ar bate concurența și în Place Pigalle. ….De asta v-am întrerupt la Lăptărie, când te-ai lansat în discuții politice… Evită asemenea discuții cu ea. Cred că umblă și acum cu microfonul agățat în sutien.” (pp. 98 – 99); b) o invitație prin seducție la o partidă de sex între ele, adică între Aurora și Ana; descrierea actului de tentativă de seducere este, cred, una foarte reușită – fie și dacă apreciem descrierea făcută de Aurora prin prisma densității cuvintelor cu încărcătură erotică, densitate pe care o apreciez la cca 95% . Pentru că tentativa de seducere nu a fost reușită, Ana schimbă brusc subiectul, dar, de fapt, revine la faza spiono-misterio-detectivistă de la punctul a). Concret, Ana îi explică Aurorei motivul lipsei de la ”întâlnirea binară” de la Lăptărie: ”În ziua aceea nu am putut să vin pentru că a trebuit să duc un plic la Geneva. Nu putea fi trimis prin poștă, dar, deocamdată, nu intru în amănunte” (p. 100).  Din nou, mister, spionaj, afaceri secrete…, dar… Ana își supralicitează oferta/ cererea sexuală, plusând cu un posibil ajutor pentru Aurora cu un (ipotetic, dar improbabil) post de directoare de școală… Ca și cum toate cele discutate și efectuate până acum erau doar o introducere în ceea ce o interesa cu adevărat pe Ana, aceasta mută discuția în plan fantastic/ fantasmagoric: ”Ce crezi, suntem locuiți de altcineva?” (p. 101).  După care urmează o nouă scenă de seducție, neîncurajată de Aurora și… capitolul se termină cu încercarea de plecare precipitată a acesteia din urmă. Înainte de a se întâmpla asta, Ana face atacul frontal, direct, nemenajat de alte întortocheri strategico-tactice: ”La dracu cu Lăptăria! Eu vin acolo pentru ceva, da, pentru o chestie, dar habar n-ai și nu vrei să știi, nu-i așa? Și mai vin și pentru tine, dar tu te faci că nu observi. Radu vine pentru Iulia, Iulia vine pentru public, Cristian și Zina, ei bine, nu știu pentru ce naiba vin ei, am impresia că-i trimite cineva pentru ceva, dar nu știu încă cine și pentru ce…Tu? Nu m-aș mira să te văd într-o zi cum îl lingi pe Sami ca pe-o icoană…. Sami? Rosenstock! Samuel, Tristanul tău. De fapt ce știi tu despre el? Ei bine, află că frumosul nostru Tzara n-a murit deloc furios și nici nihilist.” (p. 102). În miez de roman autoarea găsește de cuviință să dea (toate?) cărțile pe față, exact ca la început când prezentase sistematic și clar personajele cărții. Din (pre)plin idealism psihiatric, gruparea celor șase se dovedește – din punctul de vedere al Anei – o simplă încrengătură de interese meschine – majoritatea pe bază de hormoni – abia mascate de povestea cu joaca psihodramatică a spovedaniilor colective, chipurile sanogene. Aurora își recunoaște, spășită idealismul exagerat (”eu colecționez locuri perfecte” p. 104), dar Ana devine o anti-Zina, nu doar pentru stângismul pe care-l afișa și apăra aceasta, ci pentru că Lăptăria, la începuturi, fusese un cuib bolșevic plin de spioni sovietici în căutare de prozeliți stângiști-avangardiști și carne de tun pentru revoluția mondială: ”Despre agentura care a funcționat la Lăptărie n-ai auzit? Atentatul cu bombă de la Senat îți spune ceva?…. Cuib de rețele clandestine, asta a fost Lăptăria, ”perfecțiunea” asta a ta. Adunătură de cominterniști” (p. 104). Aurora suportă greu criticile neîntemeiate și, mai ales exagerările, dar nu reușește să se apere decât în gând: ”ar fi trebuit să-i fi zis că Tristan Tzara n-a murit comunist. S-a dezis de comunism și, mai mult, a și demisionat din partid” (pp. 104-105). Pentru Aurora întâlnirea cu Ana a fost un duș rece, unul grav existențial și generator de precizări suplimentare, de autoreproșuri și de răspunsuri parțiale (desigur, tot cu privire la existența noastră terestră atât de trecătoare. ”Mereu cu câțiva pași în urma destinului, pe care nu am nici rsursele și nici curiozitatea să mi-l înfrunt. … În definitiv, sfârșim prin a fi cel mai probabil dintre toate toate eurile noastre posibile”. Cel puțin așa cugeta Aurora mergând prin începutul de iarnă care amesteca zăpada cu noroiul, albul cu negrul, perfecțiunea cu imperfecțiunea.

(va urma)

Liviu Druguș,

Miroslava, Iași

2 octombrie 2015

Primele șapte episoade ale acestei pseudorecenzii se găsesc la:

https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/19/doina-popescu-scrie-despre-vulpeasca-si-voluptoasa-vibratie-a-vulnerabilelor-fericiri-virtuale-1/

https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/19/doina-popescu-scrie-despre-vulpeasca-si-voluptoasa-vibratie-a-vulnerabilelor-fericiri-virtuale-2/

https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/19/doina-popescu-scrie-despre-vulpeasca-si-voluptoasa-vibratie-a-vulnerabilelor-fericiri-virtuale-3/

https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/19/doina-popescu-scrie-despre-vulpeasca-si-voluptoasa-vibratie-a-vulnerabilelor-fericiri-virtuale-4/

https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/19/doina-popescu-scrie-despre-vulpeasca-si-voluptoasa-vibratie-a-vulnerabilelor-fericiri-virtuale-5/

https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/19/doina-popescu-scrie-despre-vulpeasca-si-voluptoasa-vibratie-a-vulnerabilelor-fericiri-virtuale-6/

https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/19/doina-popescu-scrie-despre-vulpeasca-si-voluptoasa-vibratie-a-vulnerabilelor-fericiri-virtuale-7/

Webografie

https://www.facebook.com/damianelwesart/photos/a.10151060880368525.430871.83981733524/10152136033423525/?type=3    Fotografie de grup cu suprarealiști celebri: Tristan Tzara, Andre Breton, Picasso etc.  (Surrealist Group, 1930 from left to right: Tristan Tzara, Paul Eluard, Andre Breton, Hans Arp, Salvador Dali, Yves Tanguy, Max Ernst, Rene Crevel and Man Ray)

http://www.dissentmagazine.org/article/islamism-and-the-left (Islamism and the Left)

http://www.dissentmagazine.org/article/islamism-and-left-exchange An answer to Islamism and the Left

https://youtu.be/sILEeMNUvj0  Liviu Antonesei,  Suntem un popor de șeherezade

https://www.youtube.com/watch?v=sILEeMNUvj0&feature=youtu.be  (idem)

http://dilemaveche.ro/sectiune/caleidoscopie/articol/cioran-apartine-unui-trecut-prea-afectiv-sa-nu-atraga-polemisti Despre Cioran în actualitate

http://metropotam.ro/La-zi/Acum-si-atunci-Laptaria-lui-Enache-art1998865017/ Istoric Lăptăria lui Enache (trimiterea la ”placă turnantă a agenților Cominternului”, cf. Dan C. Mihăilescu, nu funcționa la data accesării (28 sept. 2015)

https://bucurestiacum.wordpress.com/2015/03/28/fotogalerie-teatrul-national-bucuresti-redeschidere-ce-se-intampla-laptaria-lui-enache-terasa-la-motoare/ Deschiderea barului de amintire avangardistă ”Lăptăria lui Enache” de la TNB stă sub semnul incertitudinilor, după redeschiderea teatrului

https://liviudrugus.wordpress.com/2012/03/14/cum-e-romanii-si-ce-vrea-dansii-sau-dincolo-de-mituri-metafore-si-magii-mioritice/ Liviu Druguș, recenzie la cartea lui Dorin Bodea, Românii, un viitor previzibil? Editura Result, București, 2011, 280 pagini (carte relativ recentă, ignorată nepermis de către Daniel David)

 https://liviudrugus.wordpress.com/2012/05/18/avangarda-ariergarzii/   Avangarda ariergărzii

http://pressone.ro/contributori/psihologia-poporului-roman/   Mihaela Ursa, recenzie la cartea lui Daniel David, Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală, Polirom, Iași, 2015, 400 pagini

https://www.youtube.com/watch?v=sILEeMNUvj0&feature=youtu.be

http://www.bookblog.ro/x-woodisor/sfarsit-de-veac-in-bucuresti/ I.M. Sadoveanu, Sfârșit de veac în București

https://liviudrugus.wordpress.com/2012/03/14/cum-e-romanii-si-ce-vrea-dansii-sau-dincolo-de-mituri-metafore-si-magii-mioritice/  Dorin Bodea Cum e românii și ce vrea dânșii sau dincolo de mituri, metafore și magii mioritice    14 martie 2012

http://www.revista-astra.ro/literatura/arhiva-supliment-astra/astra-literatura-arte-si-idei-nr-1-22015 Felix Nicolau, Eseu despre cartea lui Petrișor Militaru, Știința modernă, muza neștiută a suprarealiștilor, Ed Curtea Veche, București, 2012

http://adevarul.ro/news/societate/unde-femeile-altadata-1_56055742f5eaafab2cfe43af/index.html Nicolae Manolescu, Unde sunt femeile de altă dată?

Taguri: Doina Popescu, Iluzoria vulpe a fericirii, Liviu Drugus, Sfârșit de veac în București, Ion Marin Sadoveanu, Freud, Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Lăptăria lui Enache, Daniel David, Editura Adenium, Tristan Tzara, Victor Macarie, Lenin, Stalin, Pascal Bruckner, Dorin Bodea, Mihaela Ursa, Psihologia poporului român, Teatrul Național București, Comintern, Internaționala Comunistă, NKVD, KGB, Andre Breton, suprarealism, Picasso, Einstein, Kandinsky, Dan C. Mihăilescu, avangardism, Brâncuși, Cioran, Mihai Beniuc, Editura Polirom, Lautreamont, Burroughs William, Cristina Teodorescu, Yasushi Inoue, Mircea Cărtărescu, Dosoftei, Stephen Hawking, Homer, Sun Tzu, Luca Pițu, Boris Vian, Raymond Queneau, Julien Thorma, Eugene Ionesco, Alfred Jarry, patafizică, Jack London, Sylvia Plath, F. Scott Fitzgerald, Pierre de Laclos, Henry Miller, Anais Nin, Jean Paul Sartre, Dante Alighieri