liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhivă Categorii:r Articole originale

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 381 Marți 16 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (109).


Miercuri 1 iunie 1966.  Ziua internațională a copilului. Azi am aflat că ieri, pe linia București – Galați a avut loc o ciocnire de trenuri în urma căreia și-au găsit moartea 38 de persoane și 65 au fost rănite. S-a constatat că vinovat de această ciocnire este… însuși ministrul căilor ferate care a și fost destituit din funcție…

Azi dimineață m-am trezit la 5.39, odată cu Mircea. Pînă la 7.30 am scris în Jurnal și-am citit de două ori la Economie.

La școală, felicitări de ziua copilului – banc. La Economie a ascultat apoi a predat o lecție de recapitulare. În pauză, cînd am ieșit pe coridor, am zărit-ă pe mama. A venit la Rădăuți în urma notei telefonice pe care a primit-o de la IRTA (Mircea are datorii de peste 1500 lei). Am stat de vorbă cu mama pînă a sunat de intrare.

În clasă, am întrebat-o pe B.M.: ”Melexina, Mai ai timp să-mi scrii albumul?” Ea: ”Da! Dar nu știu să fac prea multe înflorituri”. Eu: ”Nu-i nimic. Fă-l cum vrei tu!”

La l română ne-a dat lectura obligatorie și cea suplimentară pentru clasa a XI-a. Am primit un bilețel de la Lucia Nenati: ”Ai fost la film? Ți-a plăcut?”. Nu i-am răspuns deloc.

În pauză am umplut timpul mîncînd trei gogoașe. Toader a luat azi un 10 la economie și-un 3 la matematică! Nenati mi-a spus azi: ”Te-ai întîlnit cu Gherasim?” Eu: ”Da” Ea: ”Unde?” Eu: ”La internat” Ea: ”El a fost cu prietena la film și tu l-ai așteptat degeaba”. Ce-o mai interesează și asta acuma? Răspunsurile i le-am dat foarte nervos.

Ora de educație fizică am făcut-o în clasă spre marea mea ciudă, căci așteptam să mă mai destind un pic. După fiecare oră trebuie să mă întind și casc… Ora a trecut pe nesimțite, iar profesoara ne-a explicat despre sport, educație fizică, jocuri sportive etc. În această oră am primit un bilețel de la Lia: ”Pot să-i dau caietul Luciei să-ți facă niște înflorituri?”. Eu: ”Da!”. Apoai am primit scrisorică de la N.L.:Ce vrei să-ți fac?” Flori (lalele, trandafiri) sau ornamente?” Eu: ”Prefer ornamente”. Am primit tot de la N.L o coală de hîrtie pe care, într-un chenar ornamental scria: ”Many Happy Returns of the Day” Și tot de la ea: ”Liviu, because today is the day of the child, receive from me many congratulations and much succes in life. L”. (L.D.: L = Lucia, nu Lia...).

Ora a cincea, după orarul schimbat recent, am avut l. latină. A ascultat doi elevi apoi, în timpul rămas, a făcut sondaje în clasă. A căzut păcatul și pe mine la o frază destul de ușoară pe care n-am reușit să o dezleg nici cu ajutorul ”suflătorilor”. Mă mir cum nu-mi era rușine să stau în picioare, cît eram de lung, cu capu-n jos și să nu știu nimic. Profesoara mi-a mai făcut o morală: ”Băiete! Tu dacă vei trece anul ăstă să știi c-ai trecut numai cu note de pomană. Tu ești capabil și inteligent, dar îți bați joc de obiectul ăsta. Cum poți avea rezultate bune la engleză și la celelalte obiecte?” Tot timpul am stat cu capul în jos, strîngînd din măsele. Restul orei a trecut cam greu.

La engleză a ascultat mai mulți elevi și, materia fiind terminată, am început să lucrăm la exerciții. Ora patra am avut fizica. Ne-a adus extemporalele. Am numai 5. Am făcut transformările greșit!

După ora de engleză am mers cu mama – care mă aștepta – la internat. Mama s-a supărat foc cînd a auzit notișoarele mele. Mi-a garantat că la vară păzesc puii și că m-am ras pe bot de excursii și de București. Mi-a spus că bunița a cîștigat ceva la loto, dar nu știe cît.

Azi, în D., prof Luchian a anunțat în clasă că grozav a mai copiat Mircea Druguș la l franceză.

După ce-am luat masa, am luat un sac de hîrtie de la mama ca să-l umplu și apoi să-l trimit prin cineva, cu cursa, acasă. Am mers cu mama și Mircea în oraș, pînă la autogară. Pe drum mama mi-a adus iar aminte de situația mea, ceea ce m-a mîhnit mult, dar ce puteam face? Era foarte adevărat, iar eu eram vinovat. Pe drum, cînd mama mi-a zis că la vară păzesc puii mi-am pus în gînd să nu mă mai mișc de-acasă. Nici în excursie, nici – poate – la București și nici seara la un film. Chiar aș vrea să văd dacă voi putea s-o fac. Cînd am ajuns la autogară mi-era așa de ciudă (pe mine) și mă enervasem la culme. Eu cînd mă enervez, ori mă manifest zgomotos (dacă-i cineva de teapa mea, mă bat) ori strîng din măsele și mă podidește plînsul. Așa am pățit-o azi: n-am mai putut să mă stăpînesc și-am dat apă la șoareci. Mama a vrut să-mi dea vreo 10 lei, dar n-am vrut să-i iau. Am provocat prea multe supărări – și mamei și mie. Printre lacrimi am îngăimat un ”sărut mîna” și-am plecat la internat, cu sufletul greu.

De la 3.30 la 5 am scris în Jurnal. La 5 am ieșit în oraș și mi-am cumpărat tot soiul de fleacuri (3 rezerve de pix – două albastre și una roșie – , o vedere de la Putna, o revistă ”New Times”, un piepten (3,50 verde) și un cuțit de 8 lei + o carte ”Ministerul groazei” – 6 lei). Am cheltuit 26 lei. Din cei 126 lei pe care-i mai aveam deunăzi am mai rămas cu 26 de lei (bani ghiață!) în portmoneu. Cu cuțitul m-am înșelat însă. Abia la internat am observat că era pocnită lama. Era de-ajuns să ascut un creion cu ea că s-ar fi rupt.

La 5.30 cînd a început meditația, încă eram nervos și înciudat. Zaharia a încercat să-mi fluture degetele pe sub nas, așa cum obișnuiește el să facă cu oricine. Eu, în starea în care eram, l-am pocnit peste mînă, l-am înjurat și ne-am luat la mișto. Eu: ”Mă, ai adus șmecherie de la Suceava?” El: ”Da și fac mișto de fraieri” Eu: ”Faci mișto de tine” Pînă la urmă s-a dus băiatul la loc. Și mă mir. Recunosc că e de 2-3 ori mai tare ca mine, însă reușesc să-i inspir teamă prin vorbe tari și acțiuni curajoase. Peste cîteva minute a venit și Mircea la mine. A încercat să mă îmbuneze, mi-a promis că-mi face rost de bani pentru excursie. M-am enervat și, în neputința mea, iar am început să mă smiorcăi. I-am garantat și lui că nu mă mai duc în nici o excursie. I-am arătat cuțitul și i l-am lăsat lui deoarece m-a asigurat că-mi face rost și mi-l schimbă, la același magazin (cu șmecherie).

Pînă la 7 am scris, iar după ce-am luat masa am mers cu Toader pe asfalt (Toader a fumat o țigară). Pe drum am povestit iar de-ale noastre. Mi-a povestit cum îl persecută Bondorița și cum ar vrea să se răzbune (eventual, o anonimă).

Dacă azi la amiază a încercat să se facă vremea mai frumoasă, înseninîndu-se, spre seară însă s-au adunat nori groși, plumburii. A încercat să și bureze un pic. Am stat cu Toader pe iarbă, sub salcîmii înfloriți. Toader își face planuri să vină cu cu N. într-o seară la hipodrom (only a kiss or two).

De la 8 la 9 am scris în Jurnal și-am ajuns iar la zi. Fără să vreau am ascultat și meciul de fotbal România – RFG. Scor 0 – 1.

Seara, ca de obicei, a venit Mircea la 9.30. Mi-a schimbat cuțitul luînd unul tot de 8 lei, dar tot c-un beteșug: are lama slăbită (se mișcă un pic lateral). Dar m-am convins că soiul ăsta de cuțite nu fac nici doi bani.  Seara, cînd m-am culcat, cerul se înseninase. Toader mi-a mai spus cîte ceva din scrisorile și discuțiile cu N. care l-a rugat să nu spună la nimeni (N.: ”Tu m-ai învățat să iubesc!”).

Joi 2 iunie 1966. Diseară se împlinește o lună de la tragicul eveniment în urma căruia am avut de tras multe emoții.

Dimineața l-am sculat pe Mircea la 5, crezînd că-i 6. Un soare puternic inunda dormitorul. Azi va fi o zi frumoasă.

La 6 a venit Haiuță, l-a luat jos pe Atănăsoae, iar noi, adică băieții din dormitor, în afară de mine, s-au așezat cu toții în geam și-am făcut o poză. Eu n-am vrut să mă pozez.

Aseară am pus, ca de obicei, pantalonii la dungă, dar mai bine nu-i puneam. Astă noapte ne-am sucit amîndoi prin somn și-au ieșit mai multe dungi de mai mare dragul. Am fost nevoit să-mi iau pantalonii gri.

Pînă la 7 am scris prin Jurnal, apoi am coborît cu Toader să luăm masa. După cîteva rugi și minciuni bine plasate s-a înduplecat Lucreția să ne dea masa: ”Dă-le golanilor de mîncare!”. Am halit repede și-am luat-o încetișor spre școală. Am considerat că azi ne va aduce tezele la cîteva obiecte și nu mai este nevoie de cărți, așa că nu mi-am mai luat servieta, punînd ”Ministerul grozei” într-un buzunar și mîna în celălalt. La școală, pînă a sunat de intrare am fost prin D și-am citit.

La l română ne-a dus tezele. Profesoara a făcut multă critică asupra tezelor. Eu am 6! Conținutul era bun, dar aveam niște greșeli dee exprimare și de ortografie, greșeli care nu se iartă. Ex. Poetul… descrie ura exploatatorilor împotriva asupritorilor! Aproape toată ora am citit, iar B. M. lucra la Album.

În pauză am făcut la Nicu Bujdei cîteva fotografii. Una cu ceilalți trei băieți din clasă, iar alta cu un grup de fete. Am făcut una cu toată clasa. Băieții stăteau în față, pe vine, la picioarele fetelor, iar Ica și Pîrghie în fața noastră. În momentul cînd a declanșat, eu mă uitam la Albu și mi se pare că mi-a ieșit ceafa. Azi am fost bine dispus la școală.

La istorie ne-a adus tezele. Ca o caracterizare generală: tezele sînt proaste! Mă așteptam la un 7-8, dar nu mică mi-a fost mirarea cînd am auzit că ”cea mai bună teză este a lui Druguș: singurul 9!”. De bucurie, am citit toată ora.

La limba rusă ne-a adus tezele. Am 8! Cam mult pentru greșelile pe care le-am făcut, dar… fie! În această oră n-am mai putut citi, căci profesoara a început a spune niște ”șutki” (glume) și ”raskazî” (povestioare) și a trebuit să le-ascult.

Azi, fiind o zi frumoasă, am stat mai mult pe-afară. În clasă mai rămăseseră cîteva fete care dansau. B.M. stătea la ușă și nu dădea voie… Am luat-o de mînă și, ușurel, am împins-o la o parte. Cîteva fete au ”ciripit”: ”Druguș! Melexina n-are cu cine dansa!”. Ea a rîs. În oră, am bombardat-o cu boboci de floare de iasomie. A rîs către mine, foarte foarte drăguț.

La șt naturale, Zăicescu a spus că ”cu asta am gătat-o cu anul școlar” și, în loc de recapitulare, a pus pe cîte cineva să citească rezumatele de la fiecare capitol. ”Ea” scria în Album. Zăicescu, ca de obicei, a început cu morala la adresa fetelor, mai exact asupra frizurilor lor: ”Ce-i măi cu moțăiala asta, măi? Ce-i cu colacu ceala, măi? Măi Șcheianu măi, mai trebuie o palmă și se vede, măi Șcheianu! Ia să veniți la mine în D să vedeți ce modeste-s fetele mele, măi!”

După ore (știam că nu se mai servește masa la 12)  am luat-o prin oraș. Mi-am mai cumpărat patru rezerve de pix albastre. Acum am 9 în total. Mi-or trebui la vară. Mi-am luat o liniuță tare simpatică de 0,45 lei (20 cm).

La internat am luat masa  cu prima serie, la ora unu fix. Lui Toader i-a venit un frate cu bicicleta și a trebuit să se urce în dormitor. Haiuță i-a descuiat dormitorul și l-a încuiat la loc, zicîndu-i că-i dă drumul deabia la 3.30. Și chiar așa a făcut. Toader însă a început să fluiere semnalul nostru: eu l-am ”interceptat” și m-am dus la el. Stătea la geam și m-a rugat să-l ajut să coboare. I-am adus cangea și foarte lin s-a coborît prin balcon pe ea. Toader s-a dus cu fratele în oraș, iar eu am ascuțit cuțitul de-o piatră. Pe la 2.30 a revenit și am plecat apoi împreună în oraș. Pe drum Toader mi-a povestit despre corespondența sa cu N. Aceasta i-a promis a kiss. Am mai mers cu el prin oraș, iar la 3 m-am despărțit. El s-a dus la atelier, iar eu la internat. Ne-am înțeles să ne întîlnim la ora 4 în parc (în centru) pentru a merge la film. Pentru duminică avem alt program. Numai să fie vreme frumoasă. Eu, încetul cu încetul am ajuns la internat la 3.30.

De la această oră a sunat meditația. Simeria mi-a scris pe prima pagină a acestui caiet cuvintele: JurnalLiviu Druguș”. La 4 fără 10 i-am dus lui Prandea cele două bilete de voie și am plecat în oraș. La 4 și ceva a venit și Toader și am plecat împreună spre Cinema 7 Noiembrie. Pînă la 6.30 am vizionat filmul românesc ”Răscoala”, ecranizare după romanul lui Liviu Rebreanu. Mi-a plăcut filmul. Am luat masa la 7 și apoi am pornit-o cu Toader și Costică pe asfalt. M-am întîlnit cu Haiuță: ”Dom pedagog, îmi mai dați creionul ăla?” Haiuță: ”Îți dau altul...”. De la 8 la 9 Prandea a fost la băut și a venit beat bine: ”Am impresia că voi nu știți ce înseamnă cazarmă. O să vă dovedesc. Comentariile vă costă” . După 9 l-am așteptat pe Mircea, dar am adormit și am crezut că nu mai vine.

Vineri 3 iunie 1966. Dimineața m-am trezit cu el lîngă mine și nici nu se dădea sculat. Abia la 6 fără 10 s-a sculat, s-a îmbrăcat și s-a dus la spălătorie. Imediat a venit și Prandea. M-am speriat că o să-l întîlnească pe Mircea, dar el a auzit vorba pedagogului și a întins-o jos. Pe geam i-am dat cărțile și a plecat. Prandea a văzut pătura adusă de Mircea și m-a întrebat: ”Ce-i cu pătura aia acolo?” Eu: ”E a mea” El: ”Și de ce n-o folosești?”. Eu: ”Îmi ajunge una, acum” El: ”Păi cum? E de la internat?” Eu: ”Da!” El: ”Atunci s-o predai”. Eu: ”Am s-o predau”. Și ca să nu mă mai bîzîie mult la cap, am vîrît-o sub pat, în sac.

La școală, diriginta a început-o de dimineață cu controlul la panglici, uniformă, pieptănătură. A răcnit grozav la cele care erau tapate sau cu fire de păr lăsate pe frunte. Dacă m-ar fi prins cu pantalonii ăștia, la sigur că aș fi încurcat-o. B.M. și-a dat jos ”colacul” de pe cap și și-a făcut o coadă, dată în față… Îmi pare și mai drăguță așa. Are înfățișarea unui copil cuminte și frumos.

Am văzut albumul meu. La început are două ornamente frumoase și destul de complicate. Primele cuvinte le-a scris Nenati Lucia: ”Este lăudabilă intenția cuiva de a întemeia un album. Aceasta dovedește sensibilitate la amintiri. Să respectăm această sensibilitate…” Primul cîntec (unul de muzică ușoară) tot ea l-a scris. Apoi a scris Lia cîteva cîntece de muzică ușoară și ”Sub balcon eu ți-am cîntat o serenadă”. Încetul cu încetul și cu contribuția mai multor colege și colegi va ieși un album drăguț, suvenir de liceu. (L.D.: am dedicat două episoade din acest serial descrierii Albumului în septembrie 2017).

La limba română, profesoara ne-a spus – la începutul orei – să respectăm regulamentul și să nu venim cu cine știe ce pieptănături: ”Măcar cît sînteți la școală că pe urmă faceți ce vreți”. Ora aceasta a fost sacrificată pentru îndreptare (a fost ascultată Băimăcean, dar a mers tare greu).

La fizică, prima jumătate a orei a ascultat, apoi a făcut probleme. M-a scos și pe mine la o problemă ușoară și – minune! – am descurcat-o.

La limba latină iar m-a luat baba-n focuri. La începutul orei m-a întrebat: ”Druguș, ce-am pregătit pentru azi?”. Eu: ”Cutare și cutare”. Ea: ”Spune-mi despre Genitiv, ce știi?” Eu: ”Nimic”, Ea: ”Spune-mi despre Dativ”. Cu-n pic de suflat am îngăimat 2 – 3 vorbe, dar profesoara mi-a zis: ”Băiete, tu nici n-ai deschis cartea pentru azi”. Pare-mi-se că mi-a împins o notișoară… Restul orei am stat ca sfîntul.

La geometrie, s-a zvonit că nu vine Hrișcă. După vreo 15 minute am luat o hotărîre cu Gozec: ”Dacă nu mai vine profesorul, ce rost mai are să mai stăm?”. Noroc de Albu, că altfel mai făceam o absență. Hrișcă a ascultat numai pe cei ce s-au anunțat pentru a se îndrepta. Eu nici n-am deschis vreun caiet (nici n-am avut așa ceva la mine). În această oră, Cupșan a făcut două poezii pentru mine. În cazul în care nu-s ”inspirate” din altă parte, pot zice că are un pic de talent.

”Am văzut că ai dorința/ În album să-ți scriu/ Și-mi voi da acum silința/ Ca pe plac să-ți fiu/ Cred că și acea dorință/ De a scrie aici ceva/ E sinceritatea pură/ Nu dorința de-a umplea”

”În acest album, se știe/ Toți au scris cîte-o prostie/ Iar acum, halal să-mi fie/ Mi-a venit rîndul și mie”

”Cînd în viață te vei duce/ Ca să-ți cauți viitorul/ Gîndul meu să te apuce/ De mine să-ți fie dorul!”

”Iubește cu tot focul în anii tinereții/  Căci timpul trece iute/ Și scurt e timpul vieții

Asta e prima (care miroase a fi copiată de undeva), dar a doua pare a fi autentică, deoarece e vorba de mine:

”Fiind colegi, dar nu de mult/ Totuși eu te-am cunoscut/ Și-am putut ca să pricep/ Dorul ce îți arde-n piept//

Tu privești mai multe-odată/ Dar iubirea-ți este dreaptă./ Privești la mai multe fete/ Și iubești una cu sete//

Iubește-o și mai departe/ Și gîndește-te la ea/ Căci și gîndul ei, se pare,/ Ți-a înțeles dragostea//

Deși sîntem colegi/ Numai de-un an de zile/ Totuși eu îmi las aici. Părerile mele despre tine” (Cupșan Eufrosina, Arbore) (Părerile n-au mai fost continuate).

După oră, m-am întîlnit cu Mircea pe coridor. Mi-a cerut niște caiete de matematică, dar de unde să scot eu așa ceva? Mi se pare că l-a servit Tănase c-un caiet de recapitulare.

Ora de limba rusă am făcut-o la școala veche unde este instalat televizorul. Am venit aici cu tovarășa profesoară să auzim vorbirea în limba rusă și să vedem dacă înțelegem ceva. Dar – spre ghinionul profesoarei și al nostru – a fost un program tare tîmpit. Numai simfonii de Ceaikovski și nici alea televizate. Eu am stat lîngă un pian. Ca să mă mai distrez un pic, loveam cu-n bețigaș claviatura pianului scoțînd sunete prelungi spre distracția colegilor. Profesoara m-a zărit numai după vreo jumătate de oră. A rîs și ea și mi-a înțeles plictiseala.

Am luat masa la 13.20, după care am stat pe teren unde-am asistat la meciul dintre selecționatele umană-reală de la Liceul 1. Scorul – favorabil latiniștilor. Am stat cu Halip și cu Simeria și – cu ochii închiși – am povestit cîteva întîmplări de la școală, dar foarte comic, cum nu cred c-aș mai putea face și a doua oară. Cît am stat întins pe iarbă și m-am hîrjonit cu Niculai am pierdut cuțitul pe care abia-l cumpărasem și-l ascuțisem. Anul ăsta am pierut iar destule (o șapcă, un cuțit, un stilou, un piepten, un creion automat – la Haiuță).  Meditația a sunat la 15.30 dar eu am stat vreo 10 min și-am jucat tenis, iar grozavul de Haiuță m-a pus absent. De la 15.30 la 17 am scris în Jurnal. Costică scrie bilețele simpatiei lui dintr-a 9-a – bruneta Geta!

În pauza de 5 am jucat volei dar am putut să constat că le văd ca prin pătura udă. Pînă la 6.10 am mai scris în Jurnal.

Azi vremea a fost foarte schimbătoare, cînd senin, cînd înnourat.

Mai înainte a burezat iar acum o negură stăruie pe cer de jur împrejur amenințînd cu furtună. Ni se cam prăbușesc planurile noastre pentru duminică. Timp de jumătate de oră mi-am numerotat filele la Jurnal (396 + 2 = 398 pagini). Pînă la 7 făr-un sfert mi-am dat osteneala și i-am scris o scrisoare buniței, apoi am dus-o la cutie.

Deoarece mai erau vreo 10 min pînă să dea masa, m-am dus cu Halip la sala de valize să jucăm tenis: eu cu paleta, Culai cu cartea. Deoadată vine Adochiței cu Vicovan, cu două palete și-o minge și spun că vor să joace tenis. Eu nu vreau să mă dau la o parte. E dreptul meu: am ocupat masa și joc! Dacă vreau, îi cedez și lui, dacă nu – nu. El a intervenit cu forța, dar tot n-am vrut să mă dau dus de la masă; pe urmă mă lua de bleg. Am început un schimb de ”amabilități” și puțin a lipsit să ne batem în toată legea. Mi-am înfrînat la timp nervii și-am ținut cont și că în sală se mai afla și Zaharia care l-ar fi ajutat pe Adochiței fără nici o discuție, și-am amînat disputa pe altă dată, amenințîndu-l că voi avea grijă de el. M-am enervat cam tare și nu se știe ce s-ar fi întîmplat dacă ne-am fi bătut în parte (fără ajutoare). La masă au fost macaroane și ne-am mulțumit numai cu pîinea care – nu știu cum se brodește – întotdeauna vinerea este proaspătă.

Cerul era plumburiu și vremea nespus de mohorîtă. Nu prea era cazul de plimbare, dar nici de stat la internat nu era. Așa c-am luat-o frumos pe drum, să mai luăm aer (Toader a fumat). Cînd am ajuns în dreptul stadionului, lui Toader i-a venit o idee: ”Ia să mai mergem pe-aici, să inspectăm locurile. Grîu-i mare, tufele de asemenea și… mai știi?”. Am luat-o frumușel pe hipodrom, pe pajiștea plină de margarete care separa lanul de grîu de drumușorul destinat cailor. Am luat-o ușurel, povestind cîte și mai cîte de la școală și făcînd planuri de vacanță. L-am sfătuit să-și facă și el un album.

Înaintînd așa, fără să vrem am ajuns în partea opusă hipodromului. Vrînd să vedem cum e prin grîu, am luat-o îndărăt, de-a dreptul prin lanul de grîu care, în unele locuri, ajungea pînă la brîu. În unul din aceste locuri ne-am tolănit, făcîndu-ne un culcuș foarte comod, la adăpost de vîntișorul destul de rece care sufla pe sub cerul plumburiu. Toader mi-a zis că e un loc bun de venit cu o fată (N. par exemple). Am luat-o apoi tot prin grîu, dar cum vîntul bătea înspre Milișăuți noi tot într-acolo am luat-o. Discutînd așa, Toader zice: ”Măi, ar fi frumos să ne-aștepte unul acolo c-o botă și să ne ia la-ntrebări ce căutăm pe-aici”. Am rîs și-am mers mai departe… La marginea grîului, cînd să ieșim la drumușor văd un om venind spre noi. ”Iaca un partizan” zic eu. ”Adă-l încoa” zice Toader. Cînd am ajuns pe pajiște, vine flăcăul la noi – căci era un băietan și ne-ntreabă: ”Ce-i ăsta?” Noi: ”Drum” El: ”Da ăsta?” Noi: ”Grîu”. El: ”Și pe unde se merge? Noi: ”???” (am tăcut). El: ”Stați așa să vină paznicul!” Noi: ”Stăm”. El: ”Sînteți grăbiți?” ne întreabă crezînd că poate o luăm la fugă. Mai erau 15 min pînă la 8. Am așteptat vreo 5-7 minute și vine și paznicul: un ghijoc bătrîn și mărunțel, înarmat cu o pușcă cu două țevi. Cînd s-a apropiat de noi s-a enervat și a început să răcnească. Nuș-cum s-a-ntîmplat, că numai de Toader s-a legat. Moșu: ”Și-s și elevi, derbedeii! De unde sînteți?” Noi: ”De la Medie 2”. Moșu: ”Dumnezeii mamii voastre, prin grîu vi-i drumul?” Noi: ”Da ce, nu-i voie? N-am știut”. Moșul: ”Aha, n-ați știut?! Paștele și crucea…” Zicînd astea, apucă arma de țeavă și vrea să-l croiască pe Toader. Toader s-a ferit într-o parte, iar moșul crezînd că vrea să fugă, trage piedica și-ndreaptă arma spre noi”. Moșul: ”Hai la director! Vă duc la miliție! Voi călcați în picioare pîinea statului! Vă bateți joc? Hai la miliție”. Noi: ”Mergem la miliție”. Ne-ncolonăm amîndoi și cu pușca-n spate mergem înainte. Moșu: ”Să vă puie dracu să fugiți, că-i încărcată!” ne avertizează flăcăul. ”Nu mișca, că trag!” se bîrzoaie și moșu. Noi însă mergeam liniștiți și ne gîndeam, în sinea noastră: ”ce ne-ar putea face? O amendă sau luăm niște palme de la director”. Însă toată tărășenia s-a terminat mult mai simplu decît ne așteptam. Moșul se oprește (tot cu pușca îndreptată spre noi) și ne-ntreabă: ”O să se mai întîmple?” Noi: Nu! Nici nu s-a mai întîmplat...”. Moșu: ”Pe unde-ați venit?” Noi: ”Pe-aici”. Moșu: ”Pe-aici dați-i drumul!”. Am trecut prin iarbă și-am ieșit la asfalt. Cum am ajuns aici am început să rîdem și să retrăim aventura.

La internat, Toader i-a povestit lui Lungu Costică (coleg de bancă în meditație), iar eu lui Niculai Halip (colegul meu de bancă). Pînă la 9 mi-am scris întîmplările în Jurnal și-mi voi aduce aminte cu drag de ele, recitindu-le.

Seara, după înnourarea ceea grpozavă s-a înseninat și-au început să apară stelele. Pînă pe la 10 am povestit aventura băieților din dormitor. L-am așteptat pe Mircea. Am adormit și nici n-am știut cînd s-a-nființat lîngă mine.    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Anunțuri

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 380 Luni 15 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (108).


Duminecă 28 mai 1966. Noaptea trecută, absolvenții de la Liceul 1 au chefuit, nu glumă! Pe la 12 a venit unul Zup, beat, și a început să facă scandal. Înjura grozav și făcea lucruri nesăbuite. L-a îmbrîncit pe Atănăsoae pentru te miri ce. Dacă eram în locul lui Atănăsoae, îl pocneam de-i sărea beția. Ne enerva pe toți. Noroc c-a adormit.

Dimineața la 5 a venit și Toader de la banchet. Mi-a promis că nu rămîne (după ce dă florile) și totuși a rămas.

Pe la 7 a venit Mircea și m-a rugat să-i fac rost de un stilou și de o carte de limba română. Azi are examen la acest obiect. (a aflat subiectele de la M. Bujdei).

Azi am îmbrăcat cămașa de la Mircea, pantalonii cei gri, canadiana și de dimineață mi-am făcut treabă în oraș să-mi cumpăr o cravată. Azi erau închise magazinele

După ploile de pînă acum, azi dimineață cerul era senin. Dar numai pentru o oră. În restul zilei a fost tot timpul neguros și a plouat.

Toader a povestit cum a petrecut noaptea. A tras mult la măsea și s-a întreținut tot timpul cu Nenati Lucia (XE) și cu Doina Hlinschi (X F). Nenati l-a mai învățat să mai danseze și-acum se ține de capul lui (ar vrea să se împrietenească!). Cu Doina, de asemenea. Au intrat în intimități. (”Cine ne mai stă nouă în cale? Natalița!!). Toader a întrecut măsura… Acuma nu mai poate scăpa de ele și, pe lîngă toate, s-a compromis în fața Nataliei (chestia cu Doina H. a fost aranjată chiar de ea). Ne-a mai povestit ce făcea profesorul Teleagă (fizică), cum s-a îmbătat Croitoru (economie), cum dansa Ciobanu (fizică) și multe altele.

Dimineață am luat masa în Sala de mese înșirați pe lîngă mesele puse cap la cap. Noroc că eram puțini. De la 9 la 10 am stat în meditație. Dar n-am pus mîna pe-o carte, doamne ferește!

La 10 am avut pauză. Am mers cu Toader la Alimentara, ne-am luat o șocolată și cînd am ieșit afară ne-am întîlnit cu profesoara de rusă: ”Iar prietenii nedespărțiți!” Au observat mulți prietenia noastră, vizibilă și puternică. Toader și-a mai adus aminte că cei de la banchet i-au zis că noi suntem ca două jumătăți (deci el nu era întreg). Am mers apoi pînă în oraș, în plimbare. Pe drum, Toader a încercat să mă convingă să vin și eu la reuniune, diseară (tot cu clasele a XI-a). Nu-s eu de reuniuni. Începînd de aseară am devenit chiar pesimist (iar mă apucă). Mă gîndeam că ce rost are să învăț să dansez. Îndată îmbătrînești, apoi… nimic! Dacă ar fi – la un moment dat – toți așa ca mine, s-ar întoarce lumea cu susu-n jos! Noroc că nu mă apucă așa des, ca la-nceput.

De la 10.30 la 12 s-a făcut meditația, dar Prandea – a 8-a minune a lumii – a dat drumul la difuzor și ne-a delectat c-o muzică populară. N-am învățat nimic. Nici nu este prea mult de învățat acum, dar totuși…

După ce s-a dat masa, am jucat mult tenis cu Costică, pînă pe la 4. Deoarece ploua (o ploaie enervantă, de toamnă) am mers în dormitor, unde m-am întins pe patul confortabil și în timp ce ceilalți băieți se distrau, am adormit timp de vreo două ore. Cînd m-am sculat, am căpătat iar poftă de viață, de glumă, de rîs. În dormitorul 9 au dormit niște fete (între 12 și 16 ani, probabil niște sportive). Cu ceilalți băieți am început să ne aruncăm  cuvinte grele, printre uși. Ba ne zgîiam pe la geamuri. Ca în batjocură am aruncat un pantof înăuntru, dar a trebuit să o iau imediat la fugă; era pericol să mi-l pună pe ceafă. Apoi, nu știu de unde a apărut un șoarec. L-am apucat de codiță și l-am aruncat pe unul din paturi. N-am mai văzut cum au reacționat, căci iar am întins-o. Erau cam sălbăticuțe și mă așteptam la orice. După asta am ieșit pe-afară, am jucat tenis pînă la 6 (cînd ne-a luat Prandea la meditație). Toader s-a dus iar la școală. Costică s-a găsit să mă lămurească să vin și eu la vreo petrecere (”Mă, Liviu, cu giumbușlucurile astea ale tale, zău că ai avea succes”). Pînă la 7.30 am mai scris în Jurnal. La 7.30 – altă minune: Prandea ne-a dat drumul la dormitoare!

În seara asta este un fel de continuare a banchetului (azi fără profesori). Au venit tot soiul de eleve, care mai de care mai aranjate. Din dormitorul nostru se vedea clar cum fumau fetele în fața meditației de-a 11-a, unde acuma-i un fel de dormitor. Proastele!

În seara asta a venit Mircea și a rămas să doarmă la mine. Mi-a pus el pantalonii la dungă, sub pătură și cu cearșaful deasupra.

Luni 30 mai 1966. Am dormit destul de bine cu Mircea. Dimineața m-am sculat primul, l-am sculat și pe Mircea și înainte de ora 6 (adică înainte de a veni pedagogul) Mircea deja era plecat din dormitor. Dar aseară Prandea a făcut-o lată de tot și azi dimineață nu ne-a sculat nimeni. Fiecare a dormit cît a putut. Pe la 7 a venit și Haiuță și i-a urnit pe cei mai somnoroși. Eu am venit în meditație și-am mai scris Jurnalul (iar am rămas în urmă). Astă-noapte am avut un vis pe care ”n-am visat” să-l visez. Am visat-o pe B.M. într-o rochie veche, murdară, dar ea era curată și frumoasă. Un fel de iluzii…

Orima oră de emoții a fost la limba latină. Pentru azi am avut recapitulare și baba s-a gîndit că poate aicea s-o mai mișc un pic. Dar eu – clei. Mi-a pus cîteva întrebări, iar eu am luat iar poziția mutului. Profesoara s-a enervat – avea tot dreptul! – și m-a amenințat: ”Druguș! Tu riști să rămîi corijent pe vară!”. Eu m-am mulțumit să zîmbesc sarcastic. Doar știu de la Atănăsoae că i-a zis Nelu Alexinschi ce i-a spus baba despre mine: ”Druguș poate să nu învețe deloc la latină; dacă ăsta-i unicul obiect greu, îi dau drumul fără discuție”.

La economie politică Economul a întîrziat cîteva minute apoi a ascultat cu multă răbdare cîteva fete, după care ne-a predat ultima lecție din carte.

La muzică, băbuța ne-a făcut mai mult diriginție, explicînd, la urmă, niscai noțiuni de istoria muzicii. De acum trecem la recapitularea materiei.

Prima jumătate a orei următoare am fost liberi, iar fetele au început să danseze nevoie mare. Băimăcean era cîntăreața și-i dădea și din gură și la darabană. Halip era cu solzul, iar eu cu ”fluierul”. S-au făcut și sîrbe. Magopăț ”a dansat” cu Ica. Făcea niște figuri atît de comice că era imposibil să nu te pufnească rîsul. Ca de obicei, eu am sta deoparte, retras.

Azi l-am văzut pe Gherasim discutînd cu Nenati. Asta se bagă așa în om și-l compromite… Doina H: ”Vezi că te bate Natalița!”. Nenati a început să-i zică lui Toader că nu mai vorbește cu Scîntei Dragoș. Mă mir că nu i-a propus direct prietenie. Prea vizibil bate șaua. În pauză, Nenati era un pic veselă, iar eu am și găsit prilejul s-o înțep: ”Mai ai chef?”. Atît mi-a trebuit! În ora de chimie a început să mă bombardeze cu bilețele și să mă întrebe cine m-a informat. Din cele vreo 10 bilețele în niciunul nu i-am dat un răspuns clar, ci am ocolit-o, luînd-o cu alte teme, vorbind mai mult despre mine. În ora de educație fizică am stat în clasă deoarece terenul era plin de apă, iar sala nu era încă amenajată în urma banchetului. La engleză, spre neașteptarea noastră ne-a adus tezele. Cele mai bune: eu și Albu (8), Toader – 7, Costică – 6. Profesorul se îndoia de teza lui Costică și a început să-l ia la întrebări. Eu am vrut să-i spun ceva lui Costică. Pop m-a văzut și m-a apostrofat foarte serios: ”Druguș, dacă ești indisciplinat, te pot da afară!” Restul orei – adică la corectarea tezei – am stat degeaba.

În pauză i-am arătat lui Toader bilețelele de la Nenati (a rîs).

După masă am jucat tenis cu Costică. În acest timp a venit Mircea pe la mine și mi-a spus că ar avea nevoie de vreo 150 de lei pentru a-și cumpăra nu știu ce. Dar eu eram lefter. Pînă la 4.30 am citit din ”Mărul roșu”, o culegere de nuvele de autori ruși.

La 4.30 am plecat cu vreo 10 băieți de la internat la spectacol. Eu am luat-o prin oraș, apoi am venit la Casa de Cultură unde trebuia să-l aștept pe Toader. Dar se făcuse 5 și el nu venea. Crăpam de ciudă. Deodată îl văd venind tot o fugă de la internat. Am intrat repede și, în mare grabă, ne-am căutat locurile. Am mai stat un pic și a început spectacolul ”Vinovați fără vină” de N. Ostrovski – piesă în patru acte. Mi-a plăcut și m-a impresionat această piesă. Jocul de scenă al mamei lui Neznanov a fost cu totul mișcător. La urmă a fost duioasă și întîlnirea dintre Neznamov cu mama lui. În sală puteai vedea multe femei și fete cu batista la ochi. Cele patru acte, cu pauze destul de lungi (au avut decorururi foarte diferite de la un act la altul) ne-a ținut pînă la 8 și 10. Dar vai de masa noastră. Aproape nimeni n-a mîncat macaroanele cu (puțină) brînză și n-a băut ceaiul care nu era nici cald nici rece. Rămîneam flămînd dacă lui Toader nu i-ar fi venit de-acasă. Am fost la sala de valize și-am mîncat împreună pe săturate (pîine albă și piftele, prăjituri și mere). Pe la 8.45 am intrat în meditație. Pînă la 9 n-am mai avut ce să învăț. Seara la 9 Mircea era prezent la mine. El s-a culcat, iar noi ceilalți ne-am dat pe veselie. Am pus dulapu-n ușă și am făcut niște sîrbe, cu comandă. Cînd  a venit Haiuță, toți eram în paturi. Toader a dat dulapul din ușă, la cererea lui Haiuță. Drept pedeapsă ne-a spus să ne mutăm cu toții în 19, iar cei din 10 să vină în 11.

Marți 31 mai 1966. Astă noapte eu am dormit în patul și așternutul lui Arcadie iar Mircea a dormit singur.

Ieri, toată ziua a fost înnourat și ploios. Azi, la fel.

Dimineața, Mircea s-a sculat înainte de 6, iar la 6 era plecat. Cînd a venit Haiuță prin dormitoare, a începînd să strige, arătîndu-și originea…

M-am obișnuit acum ca în fiecare seară să-mi pun pantalonii la dungă sub cearșaf. Port tot cămașa de la Mircea. Ieri am avut o cravată albastră ce o primisem eu de la bunița. Azi am luat-o pe cea neagră. Amîndouă se potrivesc.

Începînd de ieri, elevii claselor a 9-a și a 10-a de la Liceul 1, învață și ei dimineața. Acum sîntem cu toții în meditație și parcă mă simt stingherit. Aseară și azi dimineață am citit din ”Mărul roșu”. Am găsit cîteva vorbulițe de duh, pe care, ca de obicei, mi le-am notat. Iată-le:

Racul, știe fiecare/ E viteaz nevoie mare // Dar cănd lupta e în toi/ El se trage înapoi”.

” – Și după aia? – După aia, piți gaia”    ”Iubește și te-nmulțește că pe noi nu ne privește”

”E atîta strălucire-n jur/ Văzduhu-i de cleștar // Sclipește-al cerului azur/ E primăvară iar!”

Azi, la ora de română, mi-am continuat obiceiul de a mă uita fix în ochii tinerei noastre profesoare. La sf orei, dînsa m-a pus să vorbesc despre lecția nouă, crezînd că am fost foarte atent. Dar eu am văzut numai ochii și nimic altceva; de auzit – mai puțin! M-am făcut de rîs c-am început să le bolmojesc…

La ora de l rusă, a început Nenati cu ”corespondența”. Am primit niște bilete c-am rămas uimit de ”filozofia” ei. La un timp mi-a venit și să rîd! Mă întreabă cum nu mă plictisesc eu în lumea asta? Ea se plictisește de moarte și nici o carte, nici un spectacol, nimic n-o mai satisface. Lumea înconjurătoare o numește ”societate inferioară”. I-am răspuns, dar n-am fost de acord cu ea în niciun caz. Scrie Nenati: ”Fără modestie, sînt o bună filozoafă”. Eu: ”N-am nimic împotrivă”. Am mai făcut un schimb de tîmpenii din astea pînă m-a enervat și am încercat să-i dau fiecare răspuns cît mai laconic și mai tăios. Ea însă – ca scaiul de oaie! Asta-mi mai trebuia acum.

La dirigenție, baba ne-a făcut teorii și i-a prezentat fiecărui elev situația sa. La matematică, Hrișcă a scos-o pe Buhai la tablă; n-a știut nimic și profesorul i-a pus 2. A început să-i înșire că habar n-are de materie (just!). Și finalul: ”Să nu mai trimiteți cunoștințe și intervenții că mai rău faceți!” Cu asta a ieșit foarte nervos din clasă. Acum B.M. are la sigur 3 obiecte căzute – deci ”repechinche – șepte ani în clasa zecea”. La ora de cor nu s-a cîntat. Probabil profesoara a pus note, iar noi – cei patru băieți care-am mai rămas la tenor – ne-am petrecut ora povestind. După oră m-am dus la dirigintă să-mi semneze un bilet de voie să merg la film (Toader n-a mai îndrăznit să meargă la Zăicescu). Diriginta a început să facă nazuri: că nu știe dacă-i bun filmul, dacă-i voie și alte ”motive” (nu mai am de învățat?). Apoi mă întreabă cu cine voi merge. N-am ce face și-i spun că merg cu Toader. Diriginta se duce în cancelarie, se sfătuiește cu Zăicescu și alți profesori să vadă dacă-i voie. Vine la mine rîzînd și-mi spune: ”Cum să vă dau eu voie? De unde știu eu  ce tineri și ce domnișoare merg cu voi? Ei! Dacă merge și domnișoara Hasna Lucia, poate-ți dau drumul…”. Cînd am auzit de la băbuță că eu aș avea legături cu Hasna m-a apucat rîsul. Să-i zic că nu-i adevărat, ar avea motive să creadă c-o apăr și iese mai rău. Am rîs și eu odată cu ea și gata. Dar, imediat apare și Zăicescu, tot rîzînd, și spune: ”Nu tovarășa dirigintă! Dacă merge Hanuseac Teodora dintr-a 11-a, atunci dați-i drumul”. M-am mulțumit să rîd și la auzul acestei replici și-am plecat apoi în clasă. (Cînd m-am uitat la Zăicescu am văzut că se uita la mine și rîdea grozav). Cînd a venit în clasă, Zăicescu m-a mai întrebat: ”Și zici că merge și Gherazim?” Eu: ”Da, ar vrea să meargă”. Zăicescu: ”Bine, măi! Vii la mine după ore!”. Tot timpul cît vorbea cu mine zîmbea, nu știu de ce. Cît tărăboi pentru o simplă semnătură! Și cînd mă gîndesc că am putea vedea filmul și fără asta, hușchindu-ne pur și simplu…

În ora de naturale, Zăicescu a ascultat. A întrebat ce înseamnă cuvîntul ”apatie”. M-a pus pe mine să-l explic; n-am știut să-l explic așa bine și a pus-o apoi pe Nenati să explice. Aceasta a început-o cu filozofia ei. Nenati: ”Apatic este unul căruia nu-i place viața”. Zăicescu: ”Dar lui Druguș îi place viața, nu-i așa, măi?!”. În ora asta am rîs grozav, mai ales atunci cînd Zăicescu a întrebat-o pe Teleagă Vioricadin ce-i format corpul omenesc?”. Asta probabil dormea, căci a dat un răspuns minunat: ”Corpul omenesc este format din cap și coadă”. N-am rîs de mult cu asemenea poftă. În ora asta Nenati mi-a mai scris un bilețel. A îndrăznit să mă numească ”my friend”. Apoi, în alt bilet: ”Să nu crezi că mă interesează mai mult Gherasim...”. Ce-o mai urmări cu asta, cam greu de priceput. Cert este faptul că îi voi da toate planurile peste cap.

După ore l-am căutat pe Zăicescu la cabinet și mi-a dat semnătura pentru care s-a făcut atîta tărăboi. N-am crezut c-am să ajung la Zăicescu să-mi semneze. Acesta m-a întrebat: ”Gherazim n-a îndrăznit să vină la mine?” Eu: ”Nu știu!”.

După ce-am luat masa l-am căutat pe Gherasim să mergem împreună la film. Cum nu l-am găsit aici am pornit în oraș să-l caut. Dar nici în parc, pe banca lui preferată nu l-am găsit și nici la cinema ”Unirea”. Am venit înapoi la internat, supărat pe el și hotărît să-l muștruluiesc un pic pentru fenta asta, cînd îl voi întîlni.

Pînă la 5 nici n-am învățat, nici n-am scris în Jurnal. La 5 am ieșit în oraș să fac ceva cumpărături. Pe la linie m-am întîlnit cu Toader. De la cîțiva pași i-am spus: ”Măi Toader, mi-ai belit obrazul!” Apoi, supărat i-am spus ce și cum s-a întîmplat. El a fost cu Natalița și cu Doina la film. L-am luat și pe el în oraș și discutînd așa, totul s-a împăcat. Toader: ”Mă, dacă vrei tu, merg și eu mîine la film”. Eu: ”Bine”. Am mers la librărie și am făcut o mulțime de cumpărături. Am luat un caiet de 10 lei (cu coperte cafenii pentru Album), două pixuri albastre (doi lei bucata) + trei rezerve. Sistemul după care sunt făcute aceste pixuri m-a impresionat. E foarte simplu și parcă mă gîndesc cum nu s-a gîndit nimeni pînă acum să facă așa ceva. E f practic. Mi-am mai luat mine pentru creionul automat și-un carnet de însemnări (cu pătrățele, coperte veline, 4 lei – volumul al III-lea la Însemnări de buzunar). Am dat și pe la lenjerie de unde mi-am cumpărat o cravată de 25 de lei (un albastru strălucitor împătrățit cu negru).

În pauza de 7 am mers cu Toader pe asfalt, dincolo de Rădăuți (Toader a fumat două țigări). Am povestit o mulțime de întîmplări din viața școlară. În D o fată l-a botezat pe Garabet Ibrăileanu zicîndu-i Garibaldi Brăileanu!

După 8 a venit Mircea pe la mine, Mi-a spus că a vîndut pixul cu 15 lei! (de la 4 la 15!). Ca de obicei, seara am făcut o baie generală și mi-am pus pantalonii la dungă. Aceste două obiceiuri sînt foarte sănătoase și n-aș vrea să mă debarasez de ele.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 379 Duminecă 14 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (107).


Joi 26 mai 1966. Dimineața, cînd ne-a sculat Prandea, cerul era perfect senin și soarele învăluia totul în lumina-i aurie. Azi tot timpul s-a menținut această vreme frumoasă.

Pînă la 7.30 am scris în Jurnal și abia am ajuns la luni după amiază. La școală am citit din ”Ultima poveste” și dacă la început m-a plictisit binișor, acum mă pasionează și-mi plac ispărăvile celor patru copii, și ale lui Cazimir (telegraful, automobilul, șmecheria de la strînsul prunelor cu fundul de scîndură, ”pîn la anul ori moare măgarul, ori crapă sultanul”).

La limba română, cît a ascultat am citit mereu, iar cît a predat am fost destul de atent fără să uit să mă uit drept în ochii profesoarei (e o plăcere a mea de a mă uita în ochii oricui; deseori ochii spun multe…). La istorie, atît timp cît a ascultat, eu am citit (ce puteam să fac altceva?). În timpul ăsta am mai făcut un schimb de bilete mai tăioase cu Lia. Mi-a adus aminte să nu afirm ceva pînă nu-s convins: ”Chiar azi o să mă conving că nu chiorăște așa ușor”. Eu: ”În definitiv, ce mai vrei?”. Și-a cerut scuze, iar eu am întrerupt corespondența trimițîndu-i stiloul gol.

Azi e ultima zi de curs la clasele a VIII-a și a XI-a . Peste tot e veselie, flori, dar se simt în aer durerile despărțirilor. M-am pus și eu în situația lor. Nu-i prea ușor să te desparți de colegii cu care ai petrecut 3 sau 4 ani, de profesorii – unii mai mult îndrăgiți, alții mai puțin.

La limba rusă nici n-am putut citi și nici dormi. Profesoara a ascultat aproape toată ora și a trebuit să mă uit în ochii ei. .

În pauză, m-am întîlnit cu Gherasim și atîta timp cît am stat împreună am gavarit ”po ruskomu iazîku”. Dac-ar fi stat cineva să ne asculte se strica de rîs: vorbeam cu cuvinte românești cu terminații rusești; apoi mai vîram și ceva cuvinte rusești. Tot în această pauză vine Băimăcean la mine și-mi șoptește că am în bancă o carte de la Teodora și mi-a zis să-i scriu cîteva cuvinte. M-a cam mirat faptul. Pe lîngă că n-am vrut să-i răspund la primul bilet, nici n-am mai vorbit cu ea decît întîmplător, de cîteva ori.

În ora de naturale am avut, așadar, ocupații. Cartea de la Teodora era ”Îndreptar turistic – Iași” pe care-a luat-o cînd a fost la Iași în vacanța trecută. Am găsit un loc liber și am scris: ”Îți mulțumesc pentru faptul că mi-ai dat prilejul să-ți las o mică amintire. Mai sînt cîteva clipe și-ți iei rămas bun de la școală. Eu îți urez mult succes la examenele care te așteaptă și multă fericire-n viață” (Pentru Hanuseac Teodora, clasa a XI-a C). Ora de naturale s-a scurs pe nesimțite. După ascultare, s-a predat lecția ”Funcția de reproducere a organismului” – lecție care a dat prilej de veselie. Zăicescu: ”Nu rîdeți, măi, că nu-i de rîs…”. Dar n-avea cui spune. Fiștecare cu-ale sale.

După oră a venit diriginta și a comunicat situația elevilor amenințați cu repetenția și cu corijențe. Candidați la repetenție: Ivănuță (5 obiecte), Nasadniuc (4), Nichiforel (4), Omelcenco (6), Sfichi (4), Ungureanu Constanța (4), Buhai M. (5). Cînd a ajuns la Buhai, Zăicescu a completat: ”Lasă măi colacul ceala de pe cap. Ce folos dacă ai pe cap? Dacă n-ai nimic într-însul ești un animal, un animal”. Zăicescu s-a enervat chiar și a ieșit furios pe ușă. Diriginta a adăugat și ea: ”Da! Se vede o regină și de-acu-i gata!”. Candidați la corijențe: Cojocar, Gherasim Elvira, Gozec Victor, Nichiforiuc Geta, Pascar Ilarica, Pîrghie Rodica, Șcheianu Gabriela, Teleagă Viorica și Vlonga Aurora.

Am luat masa la 12, apoi Toader și Costică s-au dus înapoi la școală pentru că aveau ședință (adunare generală) la clasa lor (X-D).

Eu am plecat în oraș să-mi fac unele cumpărături (dar la librărie era închis). Am cumpărat doar o revistă ”New Times” nr. 19 + o înghețată. Pe lîngă asta am mai pierdut cinci lei nu știu pe unde. Din ultimii 10 lei pe care-i mai aveam am mai rămas cu trei. Am stat un timp cu Arcadie prin parc. B.M. a trecut, împreună cu Ieșan, elevul de-a XI-a, pe lîngă mine. M-am dus la autogară să mă întîlnesc cu Mircea să văd ce mai face. El tocmai venea înspre mine. Cineva îl întreabă: ”Unde pleci?”; Mircea: ”Nu plec nicăieri”. Apoi a început să vorbească c-un șef de-al lui. Eu m-am dat după gardul de la parc și-am ascultat: Șeful: ”Te joci cu banul statului?! Să predai banii și la noi nu mai ai ce căuta!”. Am văzut mutra pe care a făcut-o Mircea. Numai nu plîngea. Ce să-i fac dacă nu știe să se stăpînească și să chibzuiască. Văzînd asta am luat-o încetișor spre internat. Aici am jucat tenis pînă la 4.30 cînd a venit Haiuță și m-a chemat sus. Pînă la 5 am citit. În pauză – iar tenis. Acum m-am învățat cum să trag bombele și să le și barez. De la 5.30 la 7 am scris încontinuu în Jurnal și-am ajuns pînă marți. La masa de seară a dat orez cu lapte și am rămas flămînd. După masă am vrut să mai joc un pic cu Haiuță: să văd ce obraz gros are… Eu: ”Tovarășe pedagog, mai aveți creionul ăla?” El: ”Nu-l mai am!” Eu: ”Cum nu-l mai aveți?” am făcut-o eu pe supăratul: ”Atunci eu ce fac?” El: ”Lasă mă că ți l-oi da eu”. Vreau să joc așa teatru : mă distrez și eu și văd ce poate Haiuță. Mingea de tenis iar a făcut-o pierdută (noroc că era a lui Costică). În pauză am văzut o mică cafteală. Lungu Dragoș a luat-o pe coajă de la Grigorean, Zaharia, Bodale, Senegeac și Cucoș. Dacă nu intervenea Florea să-i despartă, o lua Dragoș urît. Nici așa nu se știe dacă n-o ia. Totul a pornit de la faptul că Lungu l-a pocnit în meditație pe Popovici Gavril (cl IX, Lic.1). Acesta fiind din Marginea are mulți consăteni și prieteni (Grigorean, Adochiței, Bodale  etc.).

În pauză am mers cu Toader pînă la ”granița” Rădăuțiului. Aproape tot timpul Toader mi-a povestit despre el și N., cum se împacă ei. Pînă acum Toader a simțit că ea ține enorm de mult la el. Nu vrea să-l vadă niciodată încruntat și supărat. De multe ori, Toader face cîte-o boață, fiind el și numai el vinovat. A doua zi tot el o face pe nervosul și imediat se reglementează. E foarte sinceră cu el și-i spune absolut totul. La banchetul de sîmbătă era cît pe ce să ne invite și pe noi (cică n-a fost nici un băiat!). Nu știu de ce nu-l are pe Costică la inimă. Nu-i place fudulia și îngîmfarea lui. Merge cu capul pe sus și nici una nici două se tot oglindește… În fine, mi-a mai spus el multe… De la 8 la 9 am scris în Jurnal și-am ajuns pînă ieri seara. Cu ocazia asta am terminat caietul pe care l-am început trimestrul ăsta. Am terminat și al doilea carnețel de însemnări (0, 80 lei).

Vineri 27 mai 1966.  Azi, cu greu m-am sculat la 5.30 ca să termin odată cu Jurnalul și să ajung la zi. De la 6 la 7.30 am scris aproape mereu. Am început caietul ăsta nou. Cum s-ar zice am ajuns la zi dar cu… sacrificii.

Cum am ajuns la școală m-am apucat și mi-am copiat exercițiul la rusă apoi m-am dat pe citit.

La l română am citit prima parte a orei, apoi n-am mai putut deoarece profesoara a început să predea.

La fizică a ascultat aproape toată ora apoi, într-un sfert de oră, a predat lecția nouă.

În pauză am împușcat grozav din petale de bujor. Răsuna școala-ntreagă. A fost Nelu Alexinschi (din X F) prin clasă și a vrut să ne dicteze ”Gaudeamus Igitur” dar n-a avut cui. Îl voi copia neapărat de la cineva. E un cîntec frumos ce se cîntă la absolvirea facultății; este închinat profesorilor.

În pauză am învățat să fluier ”Marșul metalurgiștilor” – din păcate numai refrenul (din filmul ”Finală buclucașă”). E foarte frumos și-mi place. Nu știu cum să fac să-l scriu pe caiet ca să nu-l uit. Dac cum să scrii o melodie fluierată?…

La l latină profesoara a ascultat numai pe cei ce s-au anunțat ca să-și îndrepte mediile. S-au anunțat Pîrghie și Gozec. Eu am citit pagina ”Sport” din Scînteia Tineretului și n-am observat cît de bine au știut. Lui Gozec i-a pus 7. Profesoara Badac: ”Vezi, Gozec, îți dau 7” Gozec: ”Da tovarășa profesoară, mai am un trei și îmi mai trebuie un 7”. Badac: ”Vezi băiete, îți mai trebuie unul...”. Profesoara a dat să explice ceva și era vorba despre ”recapitulare”. Profesoara a spus pe englezește ”rivijn” și m-a întrebat pe mine dacă-i așa. Eu m-am ridicat și nici nu știam despre ce-i vorba. Profesoara a zis, zeflemitor: ”El doarme...”. În ora asta de latină am primit un bilet de la „ea” (B.M.): ”Parcă vroiai să-ți scriu ceva într-un album; știu să scriu cîntece”. Eu: ”Ziceai că ne te pricepi” Ea: ”Dacă nu mi-ai dat caietul… Cu plăcere îți voi scrie, numai să mi-l aduci mîine căci am timp liber” Eu: ”Deocamdată, mulțumesc!”. În pauză, Ea: ”Liviu vrei să-mi dai caietul de l rusă?” Eu: ”Poftim” Ea: ”Mersi, Liviu”.

Ora de geometrie a fost a noastră. Hrișcă a lipsit toată ora + pauza și a fost veselie mare. A trebuit să vină Kamil să ne mai liniștească: era prăpăd! În pauză s-au făcut hore și s-a dansat: vals, rusească, sîrbă. Ah! Dacă-ar fi fost și-un instrument! (un fluier sau o muzicuță…).

La l rusă profesoara a întîrziat vreo 10 min. A fost la școala veche unde-a văzut un film la televizor; ni l-a povestit și nouă. Apoi i-a ascultat mai mult pe cei care se anunțau…

După ore, am luat masa, am făcut cîteva ture prin oraș, apoi am venit la internat și-am citit pînă la 3.20. Am găsit în această carte (”Ultima poveste”) o descriere despre primăvară care mi-a plăcut destul de mult, motiv pentru care o transcriu aici: ”O, primăvară, cine nu ți-a cîntat frumusețea! Cine nu ți-a adulmecat mireasma proaspătă și dulce ca apa izvorului, ca aerul dimineții, cine nu ți-a simțit seva amestecîndu-i-se în inimă cu sîngele vieții, cine n-a cunoscut tainicul foșnet cu care tu faci să crească din pămînt spicul ierbii, să se umfle mugurul, să se trezească glasul nou al omului și al păsării și toate înfrățite să cînte, suav și marțial, imn tinereții?!”   Pînă la 5 am citit în continuu și mă apropii de deznodămînt.

De la amiază a început să se înnoureze, iar pe la 5 făr-un sfert a început să plouă zdravăn cu stropi mari și deși. A fost o ploaie bună care a vîrît multă apă în pămînt.

La 5, adică imediat cum a contenit ploaia și s-a arătat ”o poartă de senin” pe cer, eu cu Toader am ”hușchit-o”, cu gîndul să mergem la Casa de Cultură și să vedem spectacolul ”Idei pentru o revistă”. Dar, spre dezamăgirea noastră, spectacolul nu se dădea și matineu, ci numai de la 8. Atunci am luat o hotărîre rapidă și ne-am îndreptat spre cinema ”7 Noiembrie”. Aici am văzut filmul englez ”Barcagiul” – foarte comic și destinzător.

În drum spre internat m-am întîlnit cu Mircea. S-a hotărît să rămînă în Rădăuți, să-și dea examenele și pe urmă va mai vedea. Diseară poate va dormi la mine. Și-a dat demisia de la Autogară. Am venit împreună la internat. Am mai vorbit așa pînă cînd s-a dat masa. El s-a dus în oraș și mi-a lăsat vorbă să vin la el la gazdă (Str. Volovățului, lîngă linie). Am mîncat repede și tot repede am fugit pînă acolo la gazdă. Dar, ușa era închisă, iar Mircea nicăieri! Mîhnit, am venit prin oraș la internat.

Pe stadion a staționat o mașină franceză avînd după ea un dormitor…

De la 8 pînă la 9 fără 10 am mai scris în Jurnal. La 8.50 a venit Mircea la mine: mi-a adus o cămașă albastră cu manșete duble (pentru butoni) și cu guler înalt, așa cum mi-am dorit eu. Mi-a spus că a avut dificultăți și cu Mihailiuc – gazda – din pricina chiriei. Trebuie să-i mai dea 40 de lei. A lăsat zălog un cearșaf… Și-a adus la mine restul de bagaje (pătura cea arsă de-acasă, un cearșaf și-o pernă mare – pe care o voi folosi eu). Am mai vorbit cîte ceva și i-am spus să vină la internat în jurul orei 10 ca să doarmă la mine și să nu știe niciun pedagog. Acum nu mai avem șef de dormitor și sîntem de capul nostru. Pînă la 10 n-am adormit, așteptîndu-l. Am adormit și n-a mai venit.

Sîmbătă 28 mai 1966. Astă noapte m-am trezit și Mircea era lîngă mine. La 5.30 l-am sculat și-a plecat fără să-mi mai zică ce are de gînd să facă. Aseară, mi-am strîns cărțile pe întuneric și stiloul a rămas în meditație. Dimineața nu l-am mai găsit. Îmi pare rău după el; era un stilou ieftin dar bun. Pînă la 7.30 am scris două fițuici la chimie (!) fiind sigur că ne dă extemporal.

La 7.30 au luat masa niște sportivi de la Siret și Botoșani și ne-a dat masa numai nouă (celor de la Liceul 2) adică ”băieții de la fete” (L.D.: Liceul nr 2 este continuatorul Liceului de fete; o reminiscență a acestui trecut o constituie ponderea majoritoară a profesoarelor în comparație cu profesorii).

Azi dimineață era foarte cald, cerul senin și mi-am luat bluza albastră. Cînd m-am pornit la școală deja se înnourase binișor.

Cum am ajuns la școală Lia m-a întrebat: ”Mi-ai adus caietul?” Eu: ”Era închis la librărie”. Ea a zîmbit. De ce – nu știu. Eu rămîn de-acum indiferent la orice ”cochetărie”. După cele întîmplate o tratez ca pe o simplă colegă.

La istorie nu m-am sinchisit că profesoară ascultă și pune 3 pe capete. Am citit aproape toată ora. La limba latină, baba nu mai scoate ea la ascultat, ci examinează numai pe cei ce se anunță. Și cum eu n-am de gînd să mă anunț, stau fără grijă și citesc în ultima bancă. Profesoara a observat acest lucru. Mi-a pus o întrebare și iar m-am sculat adormit. Văzînd atîta nepăsare, baba iar s-a enervat un pic: ”Da cu ce te ocupi acolo, băiete?”. Nu i-am mai răspuns și m-am mutat în prima bancă cu Gozec, unde mă mutase dînsa (ca să fiu mai atent). Pînă la sf orei mi s-a părut că trece un an…

În pauză, pe scări, mă întîlnesc cu Teodora: ”Auzi, măi! Îți mulțumesc că mi-ai scris”. Eu: ”With pleasure!” (m-am îmbujorat puțin).

La chimie am dat extemporal. Dar baba, șmecheră foc. Pe cei din fund i-a adus în față. Pe mine m-a adus în banca doua, lîngă geam (cu Cîmpan). Cele două fițuici pe care le-am scris azi dimineață nu le-am putut folosi, dar în timp ce le-am scris mi-au rămas în cap cîteva reacții și-am dat lucrarea pe-un 6 – 6. Restul orei, baba a predat ultima lecție.

În pauză, Gherasim a venit la mine cu-o veste; cică Istrătoaie din cl. XI-a (Dornești) umblă mort după Natalița. Aceasta, sinceră, i-a spus tot lui Toader și i-a promis că dacă-i scrie îi dă lui scrisoarea. Toader are de gînd să-i facă o fentă îndrăznețului băiat și să-i răspundă.

La fizică am terminat de citit ”Ultima poveste” de Radu Tudoran. Cartea mi-a plăcut pentru că povestește lucruri reale, adevărate.

La amiază, cînd am plecat spre internat (la 12) a trebuit să fug binișor ca să nu mă ude chiar de tot. Ploua zdravăn și avea de gînd s-o țină mai mult. Am luat masa în Sala de mese unde se pavoazează de zor și se fac pregătiri intense pentru banchetul de diseară.

La dormitoare am avut o surpriza. Au venit paturi noi, foarte bune (înalte, late, cu plasa dreaptă și elastică) colorate în verde, exact ca cele din infermerie. Ne-am aranjat fiecare cîte un pat. Nu se potriveau ”urechile” în ”orificii”. M-am enervat la culme și loveam cu toporul de mamă-mamă. Ori se rupea, ori intra. Și a intrat. După ce am instalat astfel cîteva paturi le-am dus pe cele vechi în pod.

Apoi am mers cu Simeria la film, la ”Unirea”: ”Oliver Twist” – producție engleză după romanul lui Ch. Dickens. Filmul mi-a plăcut (acțiunea filmului). Am mers cu Simeria prin oraș. Aveam două cecuri de 25 de lei la mine… Mi-am făcut o scurtă socoteală și am intrat la cec să lichidez ambele carnete. Funcționara de la ghișeu – cu o fantezie uimitoare – m-a strigat: Urcuș! (”Da, eu sînt…”). Cu cei 50 de lei în buzunar am avut curaj să mai stau prin oraș. Am hoinărit mult cu Saima prin tîrg, mi-am cumpărat o pereche de butoni negri (12, 60 lei).

Ne-am întors la internat să luăm masa, la ora 6, după cum s-a anunțat. Masa am ”servit-o” în sala de meditație unde fiecare a primit cîte o porție de pîine și o ceașcă de cafea. A trebuit să mîncăm în picioare, căci nu erau nici scaune, nici mese (toate au fost mobilizate jos, în sala de mese).

Am făcut un tur de oraș cu Toader, apoi am revenit în raza internatului, să ”adunăm” flori. Gherasim trebuie să meargă la banchetul de la Liceul nostru și să ofere flori absolventelor. Am făcut un buchet foarte frumos. Am furat (cît el, cît eu) flori de la Țopa (3 bujori), apoi tot 3 bujori din grădina vecină, un bujor alb (dăruit), flori de ismin și mulți-mulți stînjenei galbeni și albaștri de pe marginea șoselei. A alcătuit un buchet foarte frumos, învelit în celofan. Am mers și eu pînă acolo, dar m-a prins ploaia și m-am întors, mîhnit, înapoi. La internat, banchetul celor de la Liceul 1 era început. Pînă în dormitor se auzeau ropote de aplauze. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 378 Sîmbătă 13 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (106).


Luni 23 mai 1966. Dimineața mi-am prelungit somnul după ora 6 și m-am conofăit prin dormitor pînă la 6.45.

Pînă la 7.20 abia am reușit să citesc o dată la economie. La restul obiectelor sînt mort – și azi e pericol de extemporal la trei obiecte!

Cînd plecam la rînd, a venit directorul Viforeanu și a anunțat că elevii Liceului 1 vor merge ”în excursie” la Gura Humor. Mă gîndeam pe drum: cum ăștia de la Liceul 1 pot face excursie în timpul săptămînii, iar la noi la școală nu e nimeni care să ia asemenea inițiativă? Dar numai bine am ajuns la școală și mi-am pus servieta în bancă, că și vine diriginta foarte bucuroasă. Ne-a anunțat că astăzi nu se face învățămînt (ce pleașcă!) și mergem cu toții la Păltinoasa. Prima oră aveam latina. A venit baba numai să facă liniște și să ne dea indicații pentru drumeție. Pe la 8.15 a sunat de ieșire, toată lumea a ieșit afară și ne-am îmbarcat în camioanele ce așteptau în fața școlii. Eu am nimerit într-un camion ”Carpați” unde erau mai puțini elevi și eleve. Erau băieții din X-a E + Lavric, Gușul, Andrișan, Tanasă, Rusu și Bădeliță (din D).

Am avut următorul traseu: Rădăuți, Marginea, Clit, Arbore, Solca, Cacica, Vf. Dealului, Pîrteștii de Sus, Păltinoasa. De la Pîrtești la Păltinoasa am avut cîteva serpentine destul de frumoase. Aproape tot drumul am cîntat cu ceilalți băieți (Magopăț, Andrișan) tot soiul de cîtece populare. A cîntat și Doina Coroamă. Cînd vedeam cîte-o fată  – Țoc! Cînd treceam printr-un sat mai aproape de Păltinoasa am început să strigăm ”Hai Metalul” și ”Huooo Minobradul”. Am făcut și repetiții la URA. Se cutremurau văile de strigătele noastre. Am văzut multe peisaje montane minunat de frumoase și pline de sălbăticie. Noi, ”cantatorii” am cam răgușit pînă la Păltinoasa. (”Doamne, negri mai sînt norii/ Hai Dunărea mea/ Toamna cînd pleacă cocorii/ Hai Dunărea mea/ Doamne negri mai sînt munții/ Hai Dunărea mea/ Toamna cînd pleacă recruții/ Hai Dunărea mea”). În sfîrșit, am ajuns la Păltinoasa, albi de praf și destul de osteniți. Am intrat mai mulți elevi la o casă unde era o fîntînă. Gazda – femeie de la munte – a fost foarte mărinimoasă cu noi. Ne-a adus căni să ne spălăm și-un ștergar curat să ne ștergem.

După ce ne-am mai odihnit un pic pe marginea șanțului, aprovizionîndu-se fiecare cu flori și ramuri de brad am primit instrucțiuni ce și cum trebuie să procedăm. Vom sta înșirați cîte doi pe marginea șoselei, iar cînd vor trece conducătorii (de la Cîmpulung înspre Suceava) va trebui să ovaționăm (URA!), să batem din palme și să agităm florile. Pînă una alta, adică pînă să vină coloana de mașini am avut timp să sporovăim mult (căpătasem chef de vorbă) fiind vesel și destul de spiritual (cu Pușa Iftodi, clasa X-a A + o fată dintr-a IX-a A, cu Doina Coroamă – o oglindă, cu Nenati care era împreună cu Melexina, dar cu ”ea” n-am mai vorbit ș.a.m.d.). Fetele din clasa noastră au venit cu autobuzul și ne-au invitat și pe noi cei patru băieți să urcăm în autobuz (la întoarcere). Burciu Rodica din Dornești a povestit că aseară tov Nicolae Ceușescu a  sosit la Dornești, și a coborît din trenul său. O fetiță l-a făcut pionier, iar el i-a urat să aibă numai note de 10. Pînă la ora două am avut tot timpul să răgușesc serios și, totodată, să-mi vină foame.

În sfîrșit, a trecut coloana de mașini în frunte cu mașina tov. N. Ceaușescu și a celorlalți doi conducători. S-a strigat ura și s-a bătut din palme (elevii însă erau cam timizi) A urmat apoi același convoi de 30 de mașinuțe cu tot felul de ștabi. Cum s-a terminat trecerea șefilor toți ne-am repezit la autocamioanele noastre. Halip N. s-a dus la autobuz, dar nu l-a primit baba (diriginta) și era cît pe-aci să rămînă pe-acolo. La întoarcere parcă n-a fost așa vesel. Am avut conflict cu cîteva fete dintr-a X-a B și-am ajuns pînă la bîrfe și injurii, apoi le-am lăsat în plata domnului. S-a cîntat, dar mai puțin. Eu am stat lîngă Rodica Fetcu dintr-a X-a B și ne-am ținut de mînă. Fetele din B m-au și botezat Șexpir (Shakespeare, of course). Pe la 15.30 am ajuns la școală. Ne-am luat cărțile și-am venit la internat foarte amărît, prăfuit și flămînd. După mine au mai venit Gherasim și Lungu care-au venit prin Ițcani, tot mereu pe asfalt, cu o camionetă deschisă. După ce ne-am spălat și ne-am răcorit am luat masa pe la 4. Prandea, înțelegîndu-ne, ne-a dat voie să dormim pînă la 4.30. Eu cu Costică și cu Toader am mers în trifoi, ne-am dezbrăcat la piele și pînă la 5 făr-un sfert am făcut plajă.

Apoi am ieșit cu Toader în oraș. El a scos niște bani de la CEC, apoi am halit cîte-o prăjitură (cea preferată, cu frișcă, de 2.50) și-un suc, apoi am plecat la stadion unde de la 5 a început meciul dintre ”Metalul” Rădăuți și ”Minobradul” Vatra Dornei. Prima repriză am văzut meciul, fiind cu capul înăuntru și cu picioarele în afară (sub gard). Apoi am intrat în tribună, unde-am dat ochii cu Hamza (Prandea); s-a uitat urît la mine și atît. Meciul s-a terminat cu 2-0 pentru Metalul. Cînd m-am dat jos, am sărit de pe tribună și mi-am agățat arătătorul de la mîna stîngă într-un cui; mi-a rămas pielea acolo.

La 7 am revenit la internat. Pe drum l-am ajuns iar pe Hamza și, ca la o comandă, ne-am întors. După masă, deoarece nu era lumină în meditație, ne-a dat drumul la dormitoare. A fost și directorul Botez pe-aici. Seara am adormit pe la 10, după o baie bună + sport.

Marți 24 mai 1966. Dimineața m-am sculat la 5 făr-un sfert, m-am spălat, apoi m-am pus pe treabă. Am periat îndelung și amănunțit haina și pantalonii. Zilele astea n-am prea avut grijă de Jurnal și-am cam rămas în urmă. De la 5.15 la 7.30 am scris încontinuu și abia am ajuns pe sîmbătă seara.

Azi a fost iar o zi frumoasă, deci foarte cald. În consecință, nu mi-am mai luat haina, ci doar bluza cea albastră care, după cîte știu eu, face parte din uniforma băieților.

La limba română fetele s-au scuzat și, pentru a nu pierde totuși ora, profesoara a făcut gramatică. Azi ne-a predat despre ”Propoziția subordonată subiectivă și predicativă” cu care a umplut toată ora. De altfel, era mare pericol deoarece nici azi nu m-am uitat prin cărți.

La rusă, profesoara și-a început ora povestindu-ne despre viața eroului Ostrovski, acesta fiind, probabil, eroul ei preferat. Ne-a sfătuit să-i urmăm exemplul în muncă perseverentă, zi cu zi. Cînd a dat să asculte, profesoara a întîmpinat protestul clasei. ”Nu ne-am pregătiiiit…”. Am venit tîrziu (de la Păltinoasa), sîntem obosiți (că am fost la meci și că ne-am plimbat asta nu se spune). Profesoara n-a ascultat, ci tot a examinat diferiți elevi, bineînțeles fără să noteze.

În pauză, Gozec m-a întrebat: ”Ții un jurnal?”. Eu: ”Nuuu!”. Probabil l-o fi văzut și el sau a aflat de la cele care l-au văzut…

La dirigenție, diriginta Ruscior s-a legat de mine: ”de ce n-am venit duminecă la școală și să aștept alături de întreaga clasă?”. Eu: ”Păi, să vedeți...”, adică motivări și paramotivări, numai să nu tac. Diriginta: ”Uite, Druguș, tu mai ai și altele și eu am să te ard cu nota la purtare. Ieri m-ai văzut prin oraș și m-ai ocolit”. Eu: ”Nu, tovarășa profesoară!”. Ea: ”De ce n-ai uniformă?” Eu: ”Eu așa știam, că asta-i uniformă”. Cu asta am pus-o la punct și n-a mai zis nimic. Deoarece se apropie ”Ignatul”, profesoara s-a apucat iar să facă analize și răsanalize la învățătură. Azi s-a legat și de elevii mediocri. Ne-a spus la o serie că am putea fi premianți, numai să vrem (”Asta-i! Că nu vrem!”). Diriginta: ”Druguș, tu poți mult mai mult!”. Și asta o știam. Deocamdată mă mulțumesc cu atît.

La matematică nu prea știu ce s-a întîmplat. Mi se pare c-a ascultat toată ora. De la începutul orei mi-a venit somn, am pus capul pe bancă și-am dormit în lege pîn-a sunat. Mi se pare că am și visat.

La ora de cor am stat în clasă. Nenati a citit o dată lecția la muzică, iar ceilalți – hîrjoneală. M-am bătut cu hîrtii cu Vlonga și Cupșan. Am ajuns apoi să ne luăm la mișto, dar n-am vrut să mă las… B.M. a trimis-o pe Băimăcean să mă înțepe cu un ac (am înjurat-o). Apoi, cînd am trecut pe lîngă ea m-a înțepat și ea; m-am stăpînit și i-am zis numai atît: ”De ce faci glume proaste?”.

La naturale eram complet nepregătit. Tocmai aflasem titlul lecției, cînd îl aud pe Zaiciu: ”Druguș! Ce-am avut pe azi de învățat?” I-am zis ceea ce aflasem cu cîteva minute-n urmă. Și așteptam să văd ce m-o întreba. Dar ce aud?: ”Citește o dată lecția!”Apoi a pus și pe alții și-au citit și așa … a trecut ora. El s-a plimbat nervos de la ușă la catedră. În ora asta Halip N. a primit un bilet de la B.M.: ”De ce mi-ai făcut din ochi?”. La dictarea mea,  H.N. i-a răspuns: ”Crezi că eu fac din ochi la o fată ca tine?”. B.M. ”Atunci, probabil, clipoceai și-ai scăpat ochii”. Răspunsul ”nostru”: ”Poate-ai orbit tu, din cauza celuia dintr-a XI-a”. Halip i-a mai scris cîteva bilete, dar nu le-a mai primit. Atunci eu am rupt o bucățică de foaie, i-am făcut forma de bilet și l-am trimis prin poștă (Puha). Pe ăsta l-a primit și de aici a pornit zîzania (a observat că i l-am trimis eu și era ferm convinsă că eu am scris cele două bilete anterioare (”crezi că nu-ți cunosc scrisul?”. Ce să-i mai zic? B.M.: ”Și foaia era din carnețelul tău”. Nu i-am mai dat alte lămuriri și-am lăsat-o să creadă ce vrea! Puțin îmi pasă!

În urma criticii primite la ședință se pare că Ica s-a îndreptat. Am întrebat-o: ”Ica, te faci fată de treabă?”. Ea: ”Da, o să vezi!”. Am crezut că-i o simplă minciună, dar, pe parcurs, mi-am dat seama că s-a transformat. Tocmai azi a terminat de citit o carte și s-a oferit să mi-o împrumute. Am luat-o deoarece mi s-a părut că-i bună. Ica: ”Tu n-ai vreuna să-mi dai?” Eu: ”Am dar nu cred că o să-ți placă”.

După ce-am luat masa la internat am plecat cu Costică la film la ”Unirea”. Dar aici spectacolele erau numerotate și a trebuit să mergem la ”7N”. Am intrat pe întuneric și l-am învățat și pe Costică metoda de a găsi imediat locuri libere și de a intra pe deasupra. Costică: ”Mare drac mai ești tu!”. După ce-am văzut jurnalul am văzut și-o completare (un jurnal sovietic intitulat ”Nauka i tehnika” = ”Știință și tehnică”). Am văzut filmul ungar (VEGE) ”Finala buclucașă”. Avînd o temă vioaie mi-a plăcut. Toader a stat cu N în parc de la 2 pînă la 5.30.  După ce-am ieșit de la film am fluierat semnalul o dată. Mai tîrziu, Toader mi-a spus: ”Te-am auzit  și i-am spus ei: Trebuie să fie Druguș pe-aproape” și imediat m-au zărit. E minunat să ai un asemenea semnal. Ei s-au certat, s-au enervat pentru ca apoi să se împace și să fie și mai legați. Toader i-a scris: I love you!.

La internat am citit cartea de la Ica: ”Ultima poveste” de Radu Tudoran. Azi Haiuță mi-a cerut să-i dau un creion. M-am gîndit să-i fac o fentă și mi-a mers: ”E la dumneavoastră”. Haiuță: ”Aha!”. Acuma se gândește cum să mă îmbrobodească și să scape basma curată. Odată i-l voi cere serios și aunci o să văd ce zice. Pînă la 8.30 am citit, apoi am scris cîte ceva. În seara asta Arcadie Lungu a plecat de la internat. A dat mîna cu cei de la Liceul 2 și-un salut la ceilalți.

Miercuri 25 mai 1966. Aseară am stat pînă la 11 tot sporovăind chestiuni de cultură generală. (Comandă generală: Capu la dreapta!). Nu știu cine a afirmat că lui Hamza i se mai spune Ețius. De-acum îl botezăm în toate felurile: Hamza; Hamlet, Ețiu, Ețius și mai rar Prandea sau Aristide.

La limba latină a ascultat o elevă și a predat. Nu s-a mai atins de mine. Parcă știa că nu-s pregătit. La limba română a adus extemporalele. Am 8 (H.N. – 7). Apoi, spre nenorocul meu, m-a și ascultat. Fără să citesc niciodată i-am tras o barbologie și cu ce-am mai știut de prin clasă am luat un biet 6.

În pauză mă trezesc cu Doina H. care a început să-mi ceară fotografiile. Zurac i-a spus că eu am făcut fotografii. M-am dus imediat la Zurac să-l iau la rost pentru că m-a băgat în încurcătură. Acesta s-a descotorosit f ușor de mine zicîndu-mi că m-a confundat cu Gherasim. După atîția ani încă n-a învățat să ne deosebească. Într-un fel, nici nu-i de mirare: mereu sîntem împreună. Cei din clasa XI-a au început să devină mai înfumurați. Au început să vorbească de apropiatul banchet.

Cînd mergeam spre sala de educație fizică m-am întîlnit cu Mircea: încă nu s-a terminat chestia cu amenda; mai are datorii…

La educație fizică nu m-am echipat, ci am lucrat exact în uniforma școlară (și cu cravată…). Și nu știu cum nu m-a văzut profesoara căci era foarte pornită împotriva acelora ce n-aveau echipamnent. Ba a mai alcătuit cu ei o listă pe care a transmis-o dirigintei. Ora asta am făcut handbal și am stat în poartă.

De la ed fizică m-am întors prin oraș (am lăsat doi lei la patiserie). Cînd am ajuns la școală am intrat odată cu diriginta în clasă. Magopăț n-a observat-o și s-a făcut că-i dă un pumn lui Vulpe, apoi era cît pe ce s-o pupe… I-a fost tare rușine și-și dădea cu pumnul în cap de ciudă…

La fizică am avut (ca temă acasă) de scris cîteva probleme, dar am uitat să le fac. Ica este controlor pe rîndul meu și raportează situația temelor. I-am zis să dea raportul ”pozitiv” și să scap. Riscînd să ia un doi a raportat că ”toți și-au scris temele în afară de Gozec Victor…”.  În ora cît a predat profesoara am halit (ceea ce nu mi s-a mai întîmplat din clasele mici..).

La economie a dat extemporal și a ascultat de la începutul catalogului. Văzînd că n-are treabă cu mine am somnit un pic, fiindu-mi, nu știu de ce, lene. Am rămas iar în urmă cu Jurnalul. Nu știu cum se întîmplă, dar cînd nu mai scriu în Jurnal nu mai țin minte ce dată este… Azi credeam că cel mult poate fi 23 mai, cînd colo era 25. Așa de repede trec zilele…

La engleză, Pop a întîrziat puțin, apoi, pentru a recupera ora de luni – care a rămas pierdută – azi n-a mai ascultat, ci a predat pentru ambele ore (cuvintele, traducerea și povestirea poeziei ”This I believe”. Toader a lipsit, a avut ședință cu activul și a venit la internat pe la 2.45.

Azi am primit o scrisoare de la Cartea prin poștă în care mă anunță că lucrarea solicitată este epuizată.

După amiază am primit o scrisoare de la tata. Este foarte foarte supărat pe Mircea și nici nu vrea să-l mai primească pe-acasă; l-a făcut destul de rîs. Mi-a zis să nu mai apelez la el că n-am la cine.

Pînă la ora 5 am scris și-am citit. În pauză am mers cu Toader și cu Costică pe asfalt. Mergeau două babe pe drum și tîrîiau două crengi de copac. Am pus piciorul pe-o creangă și-a făcut imediat stop. Se mira baba cine-o fi pus frîna.

Am venit tîrziu la meditație (sunase deja de 20 de minute). Veneam toți trei, cuprinși (L.D. adică îmbrățișați) și urcam scările cînd, deodată iese Hamza din bucătărie și se răstește la noi. Am fugit imediat sus. Nu ne-a făcut nimic. (Plutooon, cu cînteeeec înainteeee, haidaaaaa!). De la 8 la 9 am citit și am scris în Jurnal.

La 9 am mers la dormitoare. Toader a mai rămas să mai ”construiască” o ”mică” scrisoare. Eu am făcut o baie bună, apoi sport și – auzi idee! – am vrut să dormim! Dar nu știu cum am început noi să vorbim de ”cultură generală”. Fiecare vroia să-și arate știința punînd tot felul de întrebări din diferite domenii (istorie, geografie, politică, sport, muzică, fizică, chimie ș.a.) De la o vreme am părăsit partea serioasă a întrebărilor și-am început să le spun pe dos sau cît mai aiurea ca să mă distrez și eu și băieții. Eu: ”Hai să facem un concurs. Cine spune cea mai mare prostie?” Niculai Halip: ”Tigru-i puternic, ia boul între coarne și-l azvîrle peste gard” (Rîsete). Tot Niculai: ”Uite cum îi umblă buzele – ca ochii mortului”. Se apropia de 12 cînd, unul cîte unul, am adormit.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 377 Vineri 12 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (105).


Sîmbătă 21 mai 1966. Astăzi este sărbătoarea celor ce se numesc Constantin, Constanța, Elena, Eleonora, și alte derivate de la Costică și Ileana. Dimineața n-am mai apucat să mă mai uit prin cele cărți. Mai clar, n-am citit la nimic pentru azi.

La latină ne-a adus tezele și-am scăpat de ascultare. Eram foarte curios să văd dacă mi-a pus 3 sau 4. Majoritatea din clasă aveau 4 și minus 5. Cînd am auzit că am ”minus cinci” (adică 5) eram să cad de pe bancă. Mi-am revenit și-am început să zîmbesc de bucurie. Băbuța m-a întrebat: ”Druguș, ai visat tu c-o să ai cinci la teză?”. Nu, asta n-am visat, dar chiar visasem că eram prospăt bărbierit și că mă plimbam cu Melexina – plăcut vis. Apoi, băbuța: ”Asta-i salvarea ta!”. Restul orei am făcut corectarea tezei adică copierea lucrărilor bune făcute de Vîntu și Nenati pe tablă. La noi în clasă erua cîteva Elene. (Ivănuță Elena, Băimăcean Elena, Agarofinei Elena, Ungureanu Constanța. Profesoara de latină: ”No, să trăiești, Ileană!”. De la toate astea, apoi de la Lungu Costică, Lupăștean Elena și Atănăsoae C. Am primit bomboane. În ora de istorie am stat în clasa X-a B împreună cu Albu Dorina și Hlinschi Doina. Ne-a luat Pop acolo pentru că are inspecție de la București și trebuie să-i mai și activeze cîte cineva. Inspecția a fost formată dintr-o singură tovarășă + directoarea. Clasa s-a prezentat comsi-comsa. Lui Pop îi tremurau mîinile și nu-i convenea deloc cînd elevii îi ziceau ”dză aislănd” (în loc de dzi ailăn).

În pauză am ieșit afară și m-am luat de gît cu Lazurcă Aurel (cl XI-a A). Mi-am schimbat semnătura. Dacă pînă nu demult o făceam simplu LDruguș, acum, după zeci și zeci de exerciții făcute pe cărți și caiete, în ore, am reușit să o fac tot mai complicată. (L.D.: În Jurnal sunt scrise câteva rânduri cu semnătura cu cele două triunghiuri suprapuse, semnătură pe care am ”inventa-o” înainte de a veni la liceu).

Ora de chimie s-a desfășurat foarte normal. Nu m-a ascultat și m-am bucurat. Ne-a predat ”Argintul”. La fizică, aceeași poveste.

După ore, vroiam să merg acasă, dar nu m-au lăsat fetele. De ce? Aveam adunare. N-am mai avut ce zice. Pînă să înceapă adunarea am ieșit pe coridor. Aici m-am întîlnit cu Toader. A venit la mine și cu un glas nefiresc a început să-mi spună: ”Mă Druguș, am făcut-o lată! Am fost cu frate-miu în restaurantul Central. Îi spui Feliciei să-i zică lui N să nu mai vină azi la ora două, ci mîine la ora două. Uite, îi dai și biletul ăsta”. Începe el să caute prin buzunare, dar nu mai dă de el. Îl caut și eu, dar … nimic!. Niciunul din noi n-a știut că biletul a căzut pe jos și l-a pescuit Sîrghie. Toader a plecat acasă cu fratele lui (Lazăr).

Astăzi a fost un vînt puternic care ridica trombe de praf.

La adunarea noastră a luat parte și diriginta. Tema: ”Comportamentul tineretului în societatea socialistă”. A citit Lucia Nenati un material scris de ea. Ștefan a scris procesul verbal. După citirea materialului – dezbateri. Asta a fost singura ședință care mi-a mai plăcut un pic. A fost mai multă combativitate și siguranță. S-a început să se discute cum se comportă cei patru băieți din clasă și a fost luat fiecare în parte. Magopăț, săracul, a dus greul criticilor. Eu m-am distrat foarte mult pe chestia replicilor lui. Magopăț s-a dezvinovățit – și foarte bine a procedat – zicînd că colegele lui nu se poartă frumos cu el, iar el le-o întoarce cu aceeași măsură. Diriginta: ”De ce nu te porți frumosc cu fetele?”. Magopăț: ”da ce, astea-s fete? S niște mahalagioice!”. Lui Magopăț i-a luat apărarea Gabriela Șcheianu care a învinuit-o pe Ica Grijincu că se agață mereu de băieți. Toată clasa a fost de acord (Dacă Ica le cam permite…). Am ajuns și eu la scărmănătoare. Diriginta era tare curioasă să vadă cum mă comport eu. Clasa m-a apreciat – spre satisfacția mea – dar toate fetele s-au plîns că nu le salut pe stradă (”Îi fudul!”). Diriginta m-a întrebat ce părere am despre ceilalți băieți. Am împărtășit aceeași părere ca și Magopăț. Apoi tot Șcheianu s-a ridicat și a propus ca ceea ce am vorbit să rămînă între noi, ”în familie” și să nu se mai împînzeacă în toată școala (fetele s-au referit și la mine, ținînd cont că în pauze stau mai mult prin D). Spre sfîrșit, s-a sculat Halip N. și a precizat: ”Să nu creadă fetele că cu asta ne-a pus la respect și că de acuma trebuie să le respectăm oricum”. Apoi diriginta a propus ca fetele să întrebe, iar cineva să le răspundă cum trebuie să se poarte într-o societate. Băimăcean a întrebat ce să facă dacă merge în vizită la o familie. Explicațiile au venit de pretutindeni. Lia mi-a cerut un bujor pe care-l manglisem de undeva. I l-am dat. Lia: ”Liviu, să ai așa o soție!”. Eu: ”Bine, bine”.

După ore am alergat și i-am spus Feliciei ce m-a rugat Toader. Cînd am ajuns la internat, Toader era acolo. Era încă ”vesel”. A făcut o beție strașnică. I-a fost iar rău și a vomitat. A fost acasă și s-a întors imediat înapoi. A luat bani de la fratele său și de la taică-su. Am stat în meditație și, avînd încredere în mine, mi-a spus pățania lui cu Lazăr care pentru prima dată în viață a luat bătaie și are un of la inimă. S-a jurat să se răzbune pe toți).

Am luat masa la ora două deoarece au venit cam o sută de tovarăși care au luat masa la noi.  Apoi am plecat împreună la film. Toader avea nevoie de un loc unde să doarmă și să-și revină. Am văzut filmul românesc ”La capătul pămîntului”. Pe lîngă asta am văzut jurnalul și un ”Orizont științific” nr 1. 1966, foarte interesant. Toader a ațipit la film. După asta am fost cu el pe la CEC unde și-a depus niște bani (120). Ne-am plimbat apoi mult și bine prin oraș, am fost pe la 6 la internat și ne-am întors în oraș. Am făcut un banc cu o țigară în care-am pus catran de la chibrituri. Nu ne-a mers și s-a aprins chiar la Toader… În oraș, am mers la ospătărie, am luat două antricoate (17 lei). Ne-am mai plimbat un timp prin oraș și deodată ne întîlnim cu Zăicescu. Acesta-i dă lui Toader o misiune specială: să-i anunțe pe colegii din D să se prezinte mîine la școală la ora 1. Am pornit-o imediat amîndoi și-am trecut pe la Tănase, Larionescu (”Nu-i acasă!” – ”Nu-i nimic, noi doar v-am înștiințat…  – Ha, ha!”), apoi pe la Popovici (și Nichiforiuc Geta). Am vrut să trecem și pe la Andrișan dar nu era acasă. Acolo l-am întîlnit și pe Zăicescu. Dacă am fost văzuți că ne facem datoria, am considerat că misiunea-i îndeplinită și ne-am dus cu Toader în parc în fața intrării de la ”7N”. După ce ne-am chinuit o vreme pe-o bancă (chinuindu-mă și eu cu o întrebare: unde-o să dormim la noapte?) am luat-o iar la picior. Am intrat în holul de la ”7N” să-mi aranjez freza. Din obișnuință, m-am uitat la ceas să fiu sigur că n-am depășit ora permisă de regulament. Era opt făr-un sfert. Deodată, Toader începe să-mi dea coate și ghionturi și-mi face semn să ieșim afară. Cînd am ajuns afară mi-a spus că pe lîngă noi a trecut profesorul Drancă cu soția. Eu: ”Ei și ce? Încă nu-i ora 8!Toader: ”După ceasul tău, așa o fi. Dar acum e ora 9 fără 20”. Am rîs de această întîmplare și mai ales de nedumerirea mea (de ce m-a scos așa repede afară).

Cînd am ajuns la internat (pe la vreo 10) băieții care-au mai rămas pe-aici se foiau și se luptau să-și găsească un culcuș sub vreun acoperiș. S-au îngrămădit foarte mulți în izolator, dormind ca vai de ei, pe niște saltele de burete. Toader însă m-a lămurit să ne facem un culcuș afară, sub cerul liber. Zis și făcut. Am mers în dormitor și pe sub nasul adiministratorului Florea (care repara lumina, împreună cu cîțiva băieți) am înșfăcat în două serii cele necesare pentru un culcuș bun: trei pături, o pernă mare și lată și o plapomă (de asemenea, am căutat să fie cît mai cuprinzătoare și să fie și groasă). Am dus toate acestea în mijlocul tarlalei de trifoi din spatele internatului, adică în plin cîmp. Le-am așezat pe toate cu destulă dibăcie și ne-am culcat. Deoarce n-aveam cearșaf ne-am culcat cu pantalonii… Toader și i-a pus și la călcat, sub pătură/ Trifoiul fiind destul de înalt ne apăra și de vîntișorul răcoros care adia.

Duminică 22 mai 1966. Dimineața, cînd s-a ridicat soarele și-a ajuns deasupra noastră ne-a trezit și pe noi la 7.30. Me simțeam așa de bine și eram cum nu se poate mai fericiți. Am dormit minunat în aerul curat al nopții senine, aer care dăinuia și dimineața. Toader s-a trezit și pe la 5 și a admirat și un minunat răsărit de soare. Cum am făcut ochi am început să sporovăim  și să rîdem de aventura noastră nocturnă. Pînă pe la 8 și 10 am tot cîntat cît am putut de tare și tot ce ne venea pe limbă. Uitîndu-mă la culcușul nostru am gîndit că e mai confortabil decît unul din opera lui Calistrat Hogaș… pe care am început să-l admir și să-l îndrăgesc. Astfel ne-am înveselit noi – cu cîntările – apoi în lumina puternică a soarelui ne-am îmbrăcat, ”am făcut paturile”, adică am strîns toate cele ce ne-au folosit drept pat și le-am cărat în dormitor. Aici ne-am mai odihnit un pic, apoi am făcut amîndoi o baie bună care ne-a înviorat. Ne-am îmbrăcat și ne venea să nu mai așteptăm pînă ce-o suna masa. Dar ceasul ne arăta ora 9, iar băieții au spus c-au mîncat pe la 7.30 adică tocmai atunci cînd soarele a binevoit să ne trezească. Unii au rîs de locul unde ne-am petrecut noaptea dar habar n-au cît de bine și de frumos a fost. În orice caz am dormit de zece ori mai bine ca ei…

La bucătărie nu prea aveam nas să le cerem masa la o oră așa de înaintată. Am luat-o pe departe să fără să cerem prea insistent, dar dna Alexandra ne-a servit. Deoarece ceaiul se terminase a ”trebuit” să mîncăm cafea…

Imediat cum am luat masa, am plecat amîndoi în oraș și-am făcut cîteva ture. Ne-am întîlnit cu Haiuță și cum aveam aparatul la noi am plecat tustrei la ”Grădina de tir” unde avea loc concursul de atletism al școlilor generale de 8 ani din raionul Rădăuți.

Profesorul Băncescu vroia să mă pună la completat niște formulare și la socotit; m-am descotorosit de treaba asta zicîndu-i că nu mă pricep (s la umanistică etc.). M-a anunțat că duminica viitoare avem și noi (liceele) concurs de atletism. Haiuță mi-a dat să port ochelarii lui, iar eu i-am împrumutat creionul automat. Toader a făcut cîteva fotografii la săritura în înălțime și în lungime. Am venit la internat, dar nu era nimeni în meditație. Am coborît la valize să-mi schimb cărțile și am jucat patru meciuri de tenis cu Babii. Apoi, pînă pe la 12 am scris în Jurnal (pe ziua de vineri). Înainte și după masă Toader a făcut cîteva fotografii cu ”țăranii”, adică cu elevii care erau azi îmbrăcați în costume naționale. I-a mai făcut apoi cîteva poze lui Ica (o fată din clasa X-a B, umană, de la Liceul 1). Nu vroia în ruptul capului să facă o poză cu Haiuță, dar Toader i-a prins o dată împreună…

Pînă la ora 13 am luat masa. Cu toate că știam prea bine că azi, la ora asta, trebuia să merg la școală pentru a întîmpina, împreună cu clasa, delegația șefilor țării în frunte cu tov Nicolae Ceaușescu, am ales să rămîn la internat și să aștept aici trecerea coloanei. Dar ni s-au lungit urechile așteptînd. Treceau orele una după alta și tot așa mai trecea, din cînd în cînd, cîte-o mașină, speriind moșnegii (”Uite-l!”). Abia pe la ora 5, în sfîrșit, au ajuns și-n Rădăuți. Eu am stat chiar în fața internatului. În prima mașină stăteau, în picioare, tov. N. Ceaușescu, Gh. Apostol și E. Botnăraș. Nu știu de ce lumea nu s-a agitat prea mult. Probabil mulți s-au mulțumit numai să-l vadă, uitînd să mai ovaționeze, cum ar fi fost cazul. Poate din această cauză nu pomenește niciun ziar de trecerea lui prin Rădăuți. Toader a reușit să-i fotografieze. A urmat apoi o coloană de 30 de mașini. Alaiul s-a îndreptat spre Putna, punctul terminal al vizitei în Țara Moldovei. Acolo au fost serbări mari, și cine a avut fericirea să-și petreacă ziua de azi la Putna nu i-a părut rău.

Imediat cum a trecut convoiul am ieșit în oraș crezînd că poate se va opri aici, dar a trecut – și încă destul de repede – fără să se oprească. M-am întîlnit cu Haiuță și Toader (care s-a desprins de noi). Cînd l-am regăsit, Haiuță s-a dus la internat iar eu am rămas cu Toader și cu Felicia (na!). Toader s-a dus în parc să facă niște poze la ”țărani”, iar eu am făcut vreo două ture prin oraș cu Felicia (s-o trimiți acasă?!). A venit apoi și Toader. Felicia ne-a povestit cum au petrecut fetele la banchetul lui soră-sa, Elena Popescu. S-au îmbătat toate pe capete și tare mult aș fi vrut să le fi văzut în starea în care erau. Cred că și ele au rîs cînd m-au văzut și mi-au ascultat vorbele în seara aceea de pomină (2 mai). Teodora nu se mai putea ține pe picioare, Natalița a început să plîngă și să-și deschidă inima (îi era ciudă c-a înșelat-o Toader, dar ea nu știa care-i situația). În cercul nostru a intervenit și Costică Lungu care ne-a sfătuit să nu mai stăm cu una ca Felicia că ne compromitem. Am mers apoi tustrei la ospătărie și după ”un pic” de așteptare am mîncat fiecare cîte-o friptură, apoi cîte-un suc. Dar m-am înșelat amarnic: pe lîngă că numai ne-am zgîndărit foamea am dat în total 25 + 4 = 29 lei (e cam de la obraz; nu ne-a venit în cap să ne socotim acolo și ne-a jumulit). Am mers la cofetărie și-am luat cîte-o prăjitură, ca un capac… După asta ne-am continuat plimbarea. Se făcuse ora 7 și afară era rece. Azi am umblat numai în bluza albastră pe care-o tot port în fiecare vară, din clasa VII-a încoace. I-am lăsat pe Costică și Toader în parc și-am venit la internat să-mi iau haina bluza de vînt, pe deasupra. Am venit la internat tot o fugă, ca să nu-i fac să mă aștepte prea mult. Dar degeaba. Ușa de la dormitor era încuiată și a trebuit să stau așa. N-am vrut să-i cer cheia lui Haiuță pentru că ar fi trebuit să-l rog și nu vreau să apelez la el sub nici o formă. Dacă-mi va face vreun serviciu din inițiativa lui, n-am să mă supăr. Am rămas numai cu el în meditație. Mi-a dat două chei și mi-a zis să mă duc la infirmerie să-i aduc un bec. Din curiozitate am încercat cheia și la ușa dormitoarelor și… s-a deschis! Imediat mi-am luat ”haina” și după ce-am scăpat de bec și de chei am tulit-o în oraș. Pe drum m-am întîlnit cu Simeria Virgil și cu Halip Florea. Pe Toader și pe Costică nu i-am mai găsit. Am mers cu cei doi colegi în parc unde s-a încins o discuție despre fete și gusturi. Simeria: ”O fată trebuie să aibă mult mai multe calități decît un băiat”. Mi-a povestit despre prima sa simpatie din cauza căreia a suferit.

Aprinzîndu-se și luminile-n parc, am luat-o prin oraș și-am luat-o pe str. Putnei. Am mers așa sporovăind pînă la vreo 2-3 km de oraș cînd am dat de asfalt (prin dreptul internatului celor de la Școala veterinară). Cînd ne-am întors l-am văzut pe Mircea la (restaurantul) Moldova. M-am uitat la el, m-a zărit și a ieșit afară. De bani nici nu putea fi vorba. Mi-a spus că a fost acasă și mama n-a mai plecat la București. Mi-a dat dicționarul Român Englez (pe care l-a căpătat în schimbul Dicționarului englez-român din care aveam două).

Cînd am ajuns la linie, a trecut un soi de tren cu tot cu locomotivă formînd un singur vagon. Am crezut că ăsta o fi trenul cu care pleacă tov N. Ceaușescu, dar m-am înșelat. Am ajuns la internat după ora 10. În seara asta am dormit în paturile noastre.

Azi a fost o zi frumoasă.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 376 Joi 11 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (104)


Joi 19 mai 1966. Azi ”am dat deșteptarea” la 5 făr-un sfert.

M-am spălat pe îndelete, mi-am periat mult hainele, am cusut un nasture la uniformă și m-am învîrtit la infinit prin dormitor pînă s-a făcut 5.30 și-am venit în meditație unde mai erau vreo 5 băieți.

Azi vremea nu e prea favorabilă. Cerul e străbătut de nori albi, mici și deși care, mai tîrziu, s-au transformat în nori negri, de ploaie.

De pe la 5.30 la 6.30, la rugămintea lui Atănăsoae și Achihăiei S. (vecini de sat, Zamostea) am făcut rezumatul lecțiilor ”The London Hotel and Restaurant Workers on Strike” and ”Light Downs upun Johnny Casside”. După părerea mea le-am făcut foarte bune și dacă-mi făceam și mie așa ceva tot făceam teza pe-un 9 sau 10. I-am scris două foi. A început să mă doară capul. Cred că e din cauza somnului; să dormi numai 5 – 6 ore pe noapte atîtea seri la rînd nu e prea ușor. După ce-am făcut cele două rezumate am citit prima nuvelă din antologia ”Nuvela americană contemporană” intitulată ”Polițaiul și Imnul” de W. Sydney Porter. Numai pentru faptul că mi-au plăcut această nuvelă am depus un efort ca s-o pot termina. Pe la 7 n-am mai rezistat. Am pus capul pe bancă și pînă la 7.30 nu m-am sculat. Totuși, după jumătate de oră de somn parcă m-am mai refăcut. Cînd am coborît la masă am trecut pe la pompă și am ținut fața în pumnul cu apă. Trecîndu-mi astfel mahmureala, am căpătat chef de vorbă și de glumă.

La masă am început să povestesc nuvela lui Toader și lui Costică. Mi-am pus ceai în cană și, rîzînd împreună cu cei doi, am uitat să mănînc și, pe cînd ceilalți au terminat de mîncat și-au ieșit afară, eu abia am început să mănînc. (Imnul și polițaiul. O frunză uscată – cartea de vizită a lui Moș Gerilă! Încercările unui șomer de a-și găsi un adăpost de iarnă prin săvîrșirea de infracțiuni. Toate acestea însă – încercarea de a sparge o vitrină, de a mînca pe gratis, furarea umbrelei, acostarea domnișoarei, stingherirea liniștii – îi sînt iertate sau trecute cu vederea de polițiști. Cînd, în sfîrșit, șomerul s-a hotărît să lucreze undeva, vine un milițian și-l întreabă: ”Ce faci aici?”. Șomerul: ”Nimic!”  Atunci milițianul îl somează: ”Vino cu mine!” Peste cîteva zile Tribunalul Polițienesc îl trimite 3 trei luni pe insulă…).

Am mers împreună cu Toader la școală. Cînd ajungem la vreo ușă sau poartă ne dăm unul în spatele celuilalt și, cu o risipă enormă de politețe, spunem: ”Intră!” – ”Nu, mulțumesc! După tine!” și ne codim așa minute întregi pînă se hotărăște unul să intre. Cîteodată ne învoim să intrăm primii, cu rîndul: o ușă el, o ușă eu. Prostii…

La școală fetele au adus mulți bujori și aveam ce împușca (cu petala așezată pe pumnul semideschis) spre spaima fetelor.

La limba română a predat toată ora opera lui Hogaș și s-a citit fragmentul ”Singur”. Fiind o descriere reușită și cu unele note de umor, mi-a plăcut. În general, îmi plac descrierile de natură.

În pauză am primit prin Pîrghie o poezie în limba engleză și mi-a cerut s-o traduc. Cînd mi-am aruncat ochii peste ea, n-am înțeles decît cîteva cuvinte. Restul, nu știu ce dracu, îmi sînt complet necunoscute. Am întrebat-o de unde o are. ”De la Melexina”. Atunci am discutat puțin cu ”ea”. Nu-s supărat pe ea, dar am aceeași relație pe care o am cu Albu sau cu oricare altă fată din clasă. La istorie, a ascultat aproape toată ora. Eu am mai citit o nuvelă, între timp. A fost Storoj și a mai făcut o dată înscrierile pentru excursii. M-am înscris la amîndouă, iar la cea mai recentă am achitat-o (100 lei). Pentru excursia de la vară s-au mai înscris două fete: Moroșan Maria și Sfichi Ana. Am mai primit un bilețel de la ”ea”. La început a vrut să ”gavarească”, dar i-am făcut semn să scrie. A scris sub aceeași formă ca și pînă acum: (”L iviu, poți să traduci? L ia”) (L.D.: grafia mai avea un schepsis imposibil de redat cu ajutorul tastaturii: Primul L este scris deasupra lui iviu, iar ia este scris sub L). I-am răspuns.

La limba rusă s-a făcut toată ora recapitulare. Nu știam nimic și cum parcă mă încerca o durere de cap am stat toată ora cu capu-n mîini și n-am răspuns nimic.

În pauză, mă plimbam cu Toader pe coridor cînd vine Atănăsoae să-mi aducă un bilet de la Zamostea (A.S.) (L. D.: probabil Achihăiei S., cea care mi-a cerut să-i fac un rezumat și care vroia să-mi mulțumească). Mi-a cerut să-i dau imediat răspunsul, dar n-am chef să-mi fac de lucru cu ea și m-am hotărît să nu-i răspund (ca și biletului semnat de A. Doina, din clasa IX-a B).

La naturale n-a ascultat. Mi-a pus vreo trei întrebări și le-am ”cam” știut..  Sper să-mi fi pus un 8 (ca să nu-mi modifice media). Chiar sînt curios cît mi-a pus. În oră am primit un bilet de la Lucia Nenati în care îmi face observația că ”ieri la film am rîs de ea, împreună cu Gherasim” și că ei nu-i place ca cineva să rîdă de ea că se face foc”. Nu i-am mai răspuns, cu toate că mi-a cerut asta. Halip Niculai mi-a arătat cum se poate desena foarte practic o pară. Punînd cap la cap degetele arătătoare și cele mari.

După ora de naturale am mers la internat cu Toader și cu Costică. Lui Toader i-a venit maică-sa de-acasă. Cu această ocazie mi-a povestit cît de mult ține la el și–i împlinește dorințele. După ce-am luat masa am mers cu Costică în oraș să-mi iau o minge de tenis. Deoarece la ”Sport” era închis am încercat la ”Tutungerie”: ”Aveți mingi de tenis?” – ”Să vedem, poate mai sînt” și mi-a scobit o minge, spre mirarea lui Costică.

La internat am vrut să joc tenis, dar Haiuță a încercat să mă ia pe departe: aștepta rugat. L-am înjurat în gînd și l-am lăsat să-și păstreze cheia de la sală. Am jucat cu Costică în meditație. Apoi am jucat cu Chifan și m-am încălzit la culme. Îmi face plăcere să joc cu unul egal sau mai bun ca mine. Depun toate eforturile pentru a cîștiga și, în felul ăsta, învăț să joc mai bine.

De vreo săptămînă m-am obișnuit să țin în buzunarul pentru batistă din stînga carnețelul pentru însemnări, stiloul și creionul automat.

Pînă la 3.30 am stat vreo jumătate de oră pe dîmbul de lîngă teren unde se adună, de obicei, toți băieții de la internat și stau la soare.

De la 3.30 la 5 i-am făcut lui A.S. și lui Atănăsoae rezumatele lecțiilor ”The March of the Workers” și ”Rapid Forward Movement”. În pauză am jucat tenis. De la 5.30 la 7  m-am muncit într-o singuură direcție: am tradus poezia dată de Melexina. Poezia este scrisă într-o limbă veche și cam încurcată. Cu greu, și cu multe traduceri libere am reușit s-o scot la capăt. La masă, Costică a încasat o palmă de la Prandea pentru că a fluierat. În pauză iar am jucat tenis cu Costică. De la 8 la 9 am încercat să mă uit pentru teza la română, dar am amînat pentru dimineață. După tradiționala baie și frecție cu apă rece, am venit în meditație și-am stat pînă la 10!

Vineri 20 mai 1966. Dimineața m-am sculat singur la 4.30, m-am spălat și m-am echipat după ce am făcut o înviorare bună. După ce mi-am cusut cureaua de la ceas am venit în meditație la 5.15. De la 5.30 la 7.30 am citit încontinuu la limba română reușind să parcurg de două ori întreaga materie. N-aș vrea ca tocmai la limba română să scot o notă mică.

Ieri vremea a fost foarte schimbătoare. Cînd cerul era complet înnourat și chiar bureza – cînd cerul era foarte senin și soarele dogorea. Azi dimineață a fost foarte înnourat și chiar a burezat un pic.

S-a făcut înviorare. Toader continuă să-și scrie însemnările, dar după timpul în care le scrie îmi dau seama că-s destul de sumare. Am mai bine de o săptămînă de cînd dorm numai cîte 5-6 ore pe noapte. Mă simt tare consumat și de multe ori mă doboară somnul și oboseala. De acum voi încerca să reintru în normal, adică să mă culc și să mă scol în rînd cu toată lumea.

Azi dimineață trebuia să fiu la școală la 8 făr-un sfert pentru a începe teza la română. Am ajuns însă la fără 10 și profesoara tocmai terminase de scris subiectul pe tablă: ”Demascarea exploatării sociale în operele scriitorilor D. Th Neculuță, Șt.O. Iosif, P. Cerna și O. Goga.” Am scris aproape patru foi. Halip N a avut scrise pe bancă cîteva poezii și mi le-a suflat și mie. Deoarece caietul meu a rămas în D, am dat teză pe două foi duble.

Ora de fizică s-a scurs încet, în laborator. După ce a ascultat o elevă a predat restul orei și a făcut iar experiențe plicticoase.

În pauză, i-am dat ”ei” (b.m.) traducerea poeziei din limba engleză. Ea a rîs, a copiat-o, restituindu-mi ”originalul”.

La latină, pentru azi nici nu m-am uitat în carte; cuvinte – ioc. Și nu știu cum naiba se brodește că începe baba să-i caute pe cei care n-aveau note destule. Cum eu aveam o singură notă, căpătată ora trecută, imediat m-a agățat să ies la ascultat. Am începu să-i îndrug motive și scuze poate-poate m-o lăsa-n pace (am avut teză la română, voi învăța mai bine data viitoare). Profesoara: ”Tu ai o singură notă. Ți-ai bătut joc de limba latină de cînd ai venit în clasa asta. Uite, tu trebuie să dai și extemporal!” Eu: ”Am să dau, tovarășa profesoară!” Ea: ”Stai jos, băiete!”. Văzîndu-mă scăpat, m-a apucat veselia. Profesoara a făcut o analiză a notelor obținute la limba latină după care a ascultat doi voluntari (care-au luat cîte-un patru) și a predat lecție nouă.

Abia azi am aflat că are loc o eclipsă. ”No, ce-i cu eclipsa, nu se vede nimic?” Profesoara m-a mai întrebat o dată un viitor anterior (paremi-se ”a vedea”). N-am știut nimic și m-a cam apostrofat: ”Tu parcă nici n-ai fi în clasă”.

Înnourarea de azi dimineață a dispărut lăsînd loc unui cer senin, brăzdat din cînd în cînd de nori albi.

Chiar în pauza care a urmat s-a văzut începutul și faza maximă a eclipsei uitîndu-mă printr-o sticlă afumată. Am văzut clar bucățica de soare care a mai rămas ”întreagă”. S-a făcut mai întuneric, parcă era dimineața înainte de răsăritul soarelui; se făcuse și un pic frig. La geometrie profesoara ne-a lăsat jumătate de oră liberi, de capul nostru, să vedem eclipsa. În acest timp am mai citit din nuvele. (De spus repede: ”Eu pup poala popii, popa pupă poala mea”). În a doua jumătate a orei de geometrie mi-a venit somn. Am pus capul pe bancă și pare-se că că pînă la sf orei am ațipit un pic. S-a uitat o dată Hrișcă la mine, dar eu nu l-am văzut…

La l rusă s-a făcut gramatică. Un bilețel de la ”ea”: ”Ce înseamnă maree”. Eu: ”Întreab-o pe Lucia”. Apoi toată ora poșta a funcționat încontinuu. Am flecărit – în bilețele – despre supărarea mea urmată de încăpățînare. Ea: ”Nu știam că ești și încăpățînat”. Eu: ”Să știi, de-acuma”. Profesoara de rusă a prins-o pe Nenati desenînd femei. Nu i-a făcut nimic.

După ce-am luat masa, Toader s-a dus să se întîlnească cu N. pe banca lor preferată de lîngă chioșcul lui Goraș. Eu am început să joc tenis, dar nici n-am dat de cîteva ori cu paleta că l-am văzut pe Mircea venind spre mine. Mi-am închipuit că poate-mi aduce bani de excursie. Dar m-am înșelat. Cum ne-am întîlnit m-a anunțat că a încurcat-o și încă serios de tot. L-a prins cu trei călători în cursă fără bilet. Controlul i-a făcut proces verbal și i-a dat 300 lei amendă. Am mers cu el la poștă și am scos atîția bani cît am putut să scot, adică 75 de lei. Am trecut prin oraș, m-am alimentat cu mine pentru creion, am luat două înghețate de doi lei și-am venit la internat unde-am stat degeaba pînă la 5. Am citit ultimul număr al revistei ”Urzica” și nici n-am știut cînd a trecut vremea.

Timpul e iar frumos și cerul e senin.

La 5 a venit Toader de la întîlnire și, vesel, mi-a propus să mergem la spectacolul ”Patima roșie” de la Casa de cultură. Pedagogul de serviciu era Haiuță. Acesta i-a spus lui Toader cu înțeles: urciorul nu merge de multe ori la apă. Totuși el mai încearcă o dată. Ca să fiu și eu în ordine cu biletul de voie, ne hotărîm să fabricăm așa ceva. Nu e greu. Iau o semnătură de-a lui Zăicescu, încerc să văd dac-o pot face și-i trag una pe biletul de voie de credeai că-i semnătură de ministru. Tot eu mă duc la Haiuță, cu inima-n dinți și-i declar: ”Tovarășe pedagog, noi mergem la spectacol”. El: ”Bilet de voie, ai?”. Eu: ”Am”, și-i dau biletul foarte calm. Se uită un pic la semnătură și întreabă, zîmbind: ”A cui-i mă, semnătura asta?” Eu neștiind ce să-i răspund și temîndu-mă să-i spun că-i a dirigintelui, întreb: ”A cui poate să fie?” apoi Toader, mai îndrăzneț: ”a tovarășului diriginte!”. N-a terminat de zis și ne-a apucat un rîs nebun. Rîdeam de ”bafta” noastră și de faptul că ni s-a înfundat așa grozav. După asta, văzînd că nu merge, ne-am zis: ”Ia mai dă-l dracului. Noi mergem și-așa”. Ne-a chemat înapoi. El juca tenis și tocmai rămăsese în pană de minge. Eu aveam două în valiză: una a mea și una lui Popovici D. Eu: ”Dom pedagog, dacă vă dau o minge, ne dați voie?” El: ”Da!”. Am sacrificat imediat mingea lui Popovici și-am fost liberi! (dacă întreabă Popovici unde-i mingea îi voi spune: la Haiuță!).

Am luat-o pe str. 23 august spre Casa de Cultură. Pe drum ne-am întîlnit cu Telucu Piecnița care ne-a anunțat că spectacolul de la 5 s-a amînat pentru ora 8 și pe lîngă toate, nici Ilinca Tomoroveanu nu vine. Totuși, am mers la Casă și ne-am luat bilete pentru ora 8.

În tot orașul se fac mari transformări și îmbunătățiri. La Casa de Cultură se văruiește și se tencuiește. În oraș se repară gardurile, se curăță șanțurile, se plivesc florile. Înspre Putna s-au asfaltat trei km de șosea și asta numai în cîteva zile!!! Care-i motivul? Și n-a fost greu să-l aflu. Toată lumea vorbește de vizita tov. Nicolae Ceaușescu în regiunea noastră, trecînd, bineînțeles, și prin Rădăuți.

După ce ne-am luat bilete am venit la scrîncioburile din părcușorul copiilor și ne-am dat pînă ni s-a făcut iar rău. Am mers apoi la internat, plimbîndu-ne pînă la ora 7. Deoadată, ne-am adus aminte că la 7 trebuie să luăm masa. Atănăsoae era cu noi. L-am lămurit să mergem cu taxiul la internat. Am mai pus eu o vorbă  și Atănăsoae a fost de acord numai să-i dăm noi odată banii. Zis și făcut. Am luat taxiul și am ajuns imediat și foarte comod la internat. Eu am plătit taxiul cu banii lui Tanasă. La poartă era Simeria Virgil și cu Halip Florea care, cînd au văzut taxiul au sărit să deschidă poarta neștiind ce ștabi mari aveau să coboare… Pe urmă ne-am distrat cu toții. După ce-am luat masa am plecat cu Toader din nou la scrînciob unde trebuia să ne întîlnim cu Telucu. L-am văzut însă pe Viforeanu și-am întins-o. Apoi ne-am întîlnit cu Telucu care mi-a spus că semăn tare bine cu fratele meu; cică parcă sîntem gemeni.

Am intrat la teatru de la 8.30 la 11 (fără nicio învoire de la internat). Primele două acte am stat la balcon, făcînd un pic de scandal. Pînă a venit un oarecare care ne-a făcut observație, n-am luat piciorele de pe scaunele din față, fiindu-ne foarte comod. Comedia tragică ”Patima roșie” de Mihail Sorbul a fost interpretată de un colectiv de artiști de la Teatrul ”I.L. Caragiale”. (Țicnitul: ”tu judeci cu coloana vertebrală”; ”un dobitoc inteligent”). Piesa mi-a plăcut. Am ajuns destul de tîrziu la internat. Am aflat că Haiuță n-a zis nimic rău de noi.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 375 Miercuri 10 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (103).


Marți 17 mai 1966. Conform programului stabilit anterior, m-am sculat la 5 și după ce m-am spălat (în grabă) am venit în meditație unde timp de aproape o oră am scris încontinuu în Jurnal și, în sfîrșit, am terminat și cu ziua de ieri.

Și azi e o vreme minunată. Ziua bună se cunoaște de dimineață. Același cer perfect senin ce ține, la răsărit, globul soarelui care străluce și iradiază lumină și căldură. Banca mea e luminată puternic și-mi place.

După ce-am terminat de scris Jurnalul am stat degeaba pînă la 7.30. Și doar aveam teză la matematică… Dar, am gîndit așa: sigur îmi va da o problemă de la sferă pe care știu să o fac și una de la celelalte figuri + teorema sinusurilor sau teorema cosinusurilor. Bazîndu-mă pe inspirația ce o voi avea la teză (inspirație în adevăratul sens al cuvîntului, nu copiat) am lăsat totul baltă. După ce-am luat masa am stat și-am așteptat să se dechidă sala de valize. Dar în zadar! Aveam de gînd să las Jurnalul și o călimară de cerneală la valiză. Azi avem corul și e foarte periculos să las Jurnalul în clasă. M-am dus la ușa dormitoruluui, am bătut și Tanța mi-a dat drumul. Deci am scăpat de-o grijă… Mi-am pitit jurnalul în dulap.

Am ajuns la școală cînd mai erau cîteva minute pînă să sune. Am început să pompez la l rusă cele nouă întrebări și am terminat de transcris în ora de l română. În această oră profesoara a ascultat mai puțin de 10 minute. Apoi a predat opera și în timpul rămas a pus-o pe Nenati să citească fragmente din ”călătoriile” lui Hogaș. Am observat că are un extraordinar talent în ce privește arta interpretării. Citea foarte comic și natural cuvintele ciobanului și, totodată, citea literar descrierile făcute de autor.

La l rusă profesoara a venit într-o foaie și-un taior nou, de culoare gri. La începutul orei a venit Storoj cerînd bani pentru excursie și, totodată, făcînd prezentările la o altă excursie, destul de apropiată – pe sîmbătă. Excursia are ca țintă Lacul Roșu și Cheile Bicazului. Apoi vizităm: Romanul, Piatra Neamț, Bacăul, Humuleștiul ș.a. Excursia se face cu autobuzul: 600 km – 100 de lei. Singurul care s-a anunțat – spre surprinderea clasei – am fost tot eu. După ce a plecat Storoj, profesoara a început să-mi vorbească pe rusește – dar ceea ce înțelegeam eu era cam puțin. Apoi mi-a zis: ”Ție și lui Gherasim vă plac excursiile, nu-i așa?” Eu: ”Da!”. Profesoara: ”Îți place sportul?” Eu: ”Da!”. Cred că profesoara și-a adus aminte de dățile cînd ne-a văzut împreună, plimbîndu-ne pe asfalt. Apoi, ca încheiere, a zis: ”Mens sana in corpore sano!”. După ce a ascultat două eleve a declarat solemn că am terminat materia la l rusă și de ora viitoare facem recapitulare serioasă. (Profesoara către Magopăț: ”Acuma te pocnesc, cît ești de mare!”). În această oră am primit un bilet de la Lucia (Nenati): ”Ți-a dat și ție să faci rezumate la Anatomie? Mie mi-a dat reproducerea!”. Pe lîngă bilet am primit și un zîmbet provocator de la ”ea”, dar eu mi-am mutat privirile. Partea proastă e că gurile rele încă vorbesc. Dacă ar fi drept nu m-aș supăra, dar așa… Teleagă Viorica m-a întrebat: ”O iei și pe Melexina în excursie?”. Eu: ”Nu! Ea merge cu altul”. La ora de l rusă profesoara a explicat ceea ce a vrut să arate Cehov în bucata ”Hameleon”, criticînd atitudinea lui Ociumelov. Eu m-am întrebat însă dacă azi, în condițiile din țara noastră, un sergent de teapa lui Ociumelov ar amenda pe un superior ca să facă dreptate… Nu știu cum s-ar proceda într-un caz din ăsta. Profesoara de l rusă și-a expus părerea în legătură cu tezele – părere ce și-o menține de pe vremea cînd era elevă. Dacă dă prima teza la limba rusă elevii au texte mai puține de învățat, dar e asigurată că – prima teză fiind – elevii învață mai bine. Și are dreptate. La tezele următoare ne cam plictisim, fiind totodată și obosiți.

În pauză l-am așteptat pe Toader și l-am lămurit să meargă în excursie. Primul motiv: N-are bani!. Nu-i nimic, îi împrumut eu pînă-n iulie. În sfîrșit, l-am bătut mult la cap pînă a răspuns afirmativ. Ca și în celelalte pauze ”ea” s-a plimbat cu băiatul de-a XI-a…

La diriginție, profesoara Ruscior, după un pic de analiză, a trecut la subiectul nostru: ”Protecția muncii”. La această temă diriginta ne-a povestit multe cazuri de oameni mutilați din neatenție. De aceea, ea ne-a dat o serie de măsuri preventive împotriva accidentelor.

La teză la matematică am avut un pic de emoții care mi-au trecut imediat ce a anunțat subiectele. Eu am fost nr 1. Mi-a căzut o problemă cu-n con, una cu sfera + teoria sinusurilor. Exact cum am prevăzut eu. Prima problemă am făcut-o și mi-a dat toate rezultatele. La a doua am făcut mersul bine, dar am greșit la calcule. Teorema sinusurilor am copiat-o un pic, dar nu-i prea strălucit demonstrată (mă aștept la un 7 – 8!).

La cor am făcut împreună cu clasa IX-a A. Tenorul a stat în față, lîngă pian. Ora asta am pisat ”Aida” și a ieșit foarte bine. Eu n-am cîntat (ca de obicei) și profesoara mi-a făcut de vreo două ori observații.

La naturale, Zăicescu a venit foarte dispus, aproape rîzînd. Apoi l-au indispus elevele noastre cu ”știința” lor. A ascultat-o și pe B.M. Aceasta a spus o minciună și a scăpat fără notă. (Ica: ”Druguș, suflă-i, ce stai?!”).

Pe drum am mers cu Gozec pînă la casa profesorului Pop. Ieșan a așteptat-o pe Lia și au mers împreună spre casă.

La internat – ca un program riguros și sever – după ce-am luat masa am mers pe teren. La 3.30 am venit în meditație. Azi Prandea a fost pilit destul de bine și a început să vorbească iar ”filozofal”: ”Este ora 4. Numai Gherasim are voie să iasă și să învețe pe coridor. Și Druguș, dacă vrea…”. Am ieșit amîndoi pe coridor și-am învățat la limba engleză.

La 5 am mers cu Toader la CEC să scot niște sume de bani. Toader m-a învățat cum se procedează cînd este coadă la CEC: ”Îți iei foaia, stilou ai și completezi chiar la ghișeu și-ți păstrezi și rîndul totodată”. Am scos 200 de lei. Eu am rămas cu 100 pe cec. O sută pentru mine și o sută i-am împrumutat-o lui Toader.

De la 5.30 la 7 am citit încontinuu din ”Grota urșilor” de Andre Massepain. Cartea a început să mă pasioneze: cu toate că descrie o vîrsă inferioară mie (13 ani) faptele sînt pentru copii de 16 – 17 ani. Mi-am notat în carnețelul meu cîteva fraze demne de reținut și care trebuie vîrîte numaidecît în bagajul de cunoștințe generale. 1. ”Cel mai bun mijloc de a răspunde înțepăturilor la care sînt supuși întotdeauna noii veniți este păstrarea demnității”; 2. ”Adevăratul merit nu este să nu-ți fie teamă, ci să-ți poți înfrîna teama”; 3. Zvastica simbolizează roata soarelui și ea a apărut înaintea nazismului”.

În pauza de 7-8 am fost cu Toader pe asfalt pînă la capătul Rădăuțiului povestind fapte din trecut sau actuale și făcînd planuri de viitor (în special pentru vacanță). În seara asta Prandea l-a găbjit pe Arcadie că a lipsit de la meditație (l-a luat la cabinet).

Eu am făcut o baie minunată, răcoritoare și pe la la vreo 9.30 eram în meditație să-mi scriu Jurnalul. Am făcut 7 flotări între paturi.. Am reluat relațiile cu Zaharia Florin. Toader a început să-și mai noteze cîte ceva prin jurnalul lui și mă bucur. Jurnalul meu ”de zi” s-a transformat într-unul ”de noapte”, deoarece îl scriu noaptea.

Bancuri: ”Șto skazal Lenina v smerti Stalina”? (”Ce a spus Lenin la moartea lui Stalin?”). ”Cînd îi cazul de bucluc, îmi iau măgarul și mă duc”. ”Cu fundul gol în chiloți”. ”Simeria-i bun de gospodar la casă pustie”. Problemă: avem un coș cu 6 mere; trei persoane trebuie să ia astfel încît fiecare să aibă același număr de mere și să mai rămînă două mere în coș. Soluția: al treilea ia cele două mere cu tot cu coș.

Miercuri 18 mai 1966. Aseară, după ce-am terminat cu Jurnalul, am luat ”Grota urșilor” și pînă n-am terminat-o n-am lăsat-o. Toți de-a XI-a s-au dus la dormitoare, numai eu cu Costică Lungu am rezistat. El a învățat nevoie mare la engleză, iar eu am scris și-am citit. Cartea mi-a plăcut, însă nu în deplină măsură. Ne-am dus ultimii la dormitoare, închizînd geamurile și încuind toate ușile. Cînd am plecat se făcuse 12 fără 25 și cînd am adormit cred că nu mai era mult pînă la miezul nopții.

Dimineața la 5 am fost în picioare împreună cu încă o jumătate de dormitor. Am zăbovit în dormitor pînă pe la 6. Mi-am periat foarte amănunțit uniforma, cu peria udă. Prandea a venit la 6 fără 5 și a scos băieții la înviorare. Pușcașul: ”Tov pedagog, mă doare piciorul”. Prandea: ”Lasă măi piciorul, mergi la înviorare. Cred că vorbesc destul de clar și de limpede”. Am observat că se poate fluiera nu numai suflînd în degete, ci și trăgînd aerul printre ele și ținîndu-le în gură. Am un fluierat foarte puternic acum. După atîtea exerciții…

De la 7 la 7.20 am citit un pic la engleză. Mă aștept la o lecție de sinteză sau ”The London Workers”. După masa de dimineață mi-am făcut obiceiul să las Jurnalul la valiză. Cînd vin de la școală îl iau iar.

Dimineața și pînă la amiază a fost o zi senină și foarte plăcută.

Avînd ca motiv că azi am teză n-am citit absolut niciodată la niciun obiect. Dar chiar la prima oră, la limba latină, profesoara m-a înhățat la ascultat. Am avut noroc c-am avut niște cuvinte copiate în grabă și cu cea mai mare neglijență de la o colegă. Pentru astăzi am avut lecția ”În fenomene se dă o luptă” de Lucretius – o poezioară de 5 rînduri. Ținînd cont de asta, profesoara a ascultat pe cei mai slabi elevi care existau la ora aceea în clasă: eu, B.M., Teleagă, Ursaciuc, Voroniuc). La început, am stat lîngă ”ea”, dar fiind prea înghesuit m-a mutat lîngă tablă cu fața la clasă. La cuvinte le-am încurcat destul de bine, la traducere am mișcat binișor (atît la cele din românește, cît și la cele din latinește). Scandarea versurilor a mers foarte bine (aveam accentele scrise pe carte). Mi-a pus 5. Cred că dacă aș fi învățat un pic pentru azi luam cel puțin un 7. Asta e părerea mai multora. Azi la această oră am observat că verbul englezesc ”to persuade” (a îndemna) vine din latinește, de la persvadeo –ere, unde are același înțeles. În oră, Ica a întins mîna în spate să ia cuțitul de la Niculai. Eu însă i-am vărît stiloul și mi-a șters toată cerneala cu degetele…

La limba română s-a făcut recapitulare pentru teză și profesoara ne-a dictat unele idei mai importante. Lecțiile făcute trimestrul acesta la l română au fost grupate în trei teme. La ed fizică am fost, de asemenea, foarte vesel, bine dispus. Sfichi Ana a cumpărat o bască pentru un frate și mi-a dat-o mie s-o probez; toată ora am purtat-o, dar fie pe ceafă, fie pe ochi s-au într-o parte, numai ca lumea nu. Probabil arătam foarte comic, căci produceam rîsul. Cu mutrișoara asta a mea se poate face ușor așa ceva…. Am făcut săritura în lungime, dar aici am rupt-o; de-abia am ajuns la limită. Apoi am făcut handbal cu fete. Patru băieți și restul fete. Și – minune! – scorul n-a fost la o diferență chiar așa de mare. M-am spălat apoi și-am mers singur la școală. Nu știu cum s-a-ntîmplat, dar imediat cum am ajuns la școală mi-a trecut tot cheful și m-am posomorît fără motiv. S-ar putea ca stările acestea pe care le am, trecînd de la o extremă la altă extremă, să le am din cauza reumatismului.

La fizică, profesoara a întîrziat un pic. A venit fără catalog. Poate că ăsta a fost și marele meu noroc. Tocmai cînd nu mă așteptam, profesoara îmi zice: ”Să spui ce știi despre curentul alternativ” Eu: ”Tovarășa profesoară, eu am lipsit de la ora deschisă!”. Ea: ”Aaaa… Da de ce?”. Eu: ”Eu am vrut să vin, dar n-am putut pentru că a dat tîrziu masa la internat”. Ea: ”Asta înseamnă indisciplină. Azi ar fi trebuit să vă pun cîte-un doi” (căci nu eram singurul). Pe la mijlocul orei a venit diriginta cu catalogul. Băbuța noastră de fizică prinde glas și-i comunică dirigintei situația de la oră! Diriginta: ”Fiți fără grijă. Am luat măsuri!”. Ora de fizică s-a umplut numai cu predare. Nu numai o dată mi-a venit somn și căscam pe ruptele. Ce n-aș fi dat să pot ațipi măcar 5 minute. Dar ce să-i faci: Dacă vrei să te ții de un lucru (cum fac eu cu Jurnalul) trebuie să faci sacrificii. Să știu bine că pic de somn a doua zi, dar dacă am rămas cu Jurnalul nescris stau oricît de tîrziu și mă scol dimineața devreme.

În pauză m-am întîlnit cu Toader pe coridor, lucru ce se întîmplă foarte des. Azi el a primit un bilețel de la N în care ne urează la amîndoi mult succes la teza de la limba engleză (din partea ei și a Doinei Hlinschi). Lui Toader i-a adus teza la matematică. A scos și el cinciuțu. Bondor: ”Vezi la ce te duce plimbările cu clasele paralele?”. La economie am avut emoții; mă temeam că ne dă extemporal. Dar profesorul parcă ne-a citit gîndurile. Nici n-a dat extemporal, nici n-a ascultat. A lăsat să se anunțe trei voluntari, apoi, în ultimele zece minute a predat lecția nouă. Cît timp a ascultat eu m-am îndeletnicit cu niscai ”picturi” de busturi. Îmi place să desenez negri cu părul creț, buzați, dinți albi și pielea tuciurie. Dacă-ar ști Economul cît de mult îi respect eu obiectul lui…(Nichiforel a vorbit despre ”elaborarea a 560.000 de cadre didactice”, stîrnind rîsul întregii clase). Halip Niculai cîntă în pauză: ”Am un tun cu două roate/ Tra, la, la, la, la, la, la, la/ Bate noaptea la cetate/ Tra lalala la!”.

Am aflat adresa profesoarei de matematică, Bondor Aurelia: Str. Prof M. Eminescu nr 1.

Cred că astăzi mama a ajuns la București.

După economie am avut engleza. Dar indiferența pe care-am manifestat-o față de teza de azi mi-a ieșit pe ochi. Pop m-a mutat cu Gherasim în ultima bancă și i-a adus mai în față pe cei ”suspecți”. Ne-a dat o lecție pe care nici prin cap nu mi-a trecut că ar putea-o da. ”1. Analiza poeziei ”Marșul muncitorilor”; 2. De tradus patru fraze dintr-un exercițiu neprelucrat în clasă: 3. De transformat în vorbire directă două propoziții ușoare”. La poezie am scris o foaie – dar e prea slab și prea puțin. La pct 2 n-am știut vreo 3-4 cuvinte. Ce mai, cu teza asta am dat-o-n bară! (Posibil 6 – 7 – 8). Ne-a comunicat extemporalele (eu 9, Toader 8, Albu 9). Costică Lungu era foarte fericit că a dat teza bună și se lăuda că sub nici o formă nu-i poate da mai puțin de 4!

După masa de prînz, am ieșit cu Toader în oraș, lăsîndu-i lui Costică un bilet de voie: ”Elevii cutare și Cutare sînt învoiți a pleca la film. Semnătură indescifrabilă.”. Aveam de gînd să mergem la film, dar, vai!, pe ambele le-am văzut! Cînd am ajuns la Unirea, Toader a zis să mergem la acest film: ”Ultima cavalcadă spre Santa Cruz”. Eu am încercat să-l lămuresc că n-are rost să-l mai vedem o dată (trei motive: pierdem timpul, pierdem doi lei și ne și plictisim). Dar, la insistențele lui Toader m-am hotărît să merg cu el. Dîndu-mi consimțămîntul, l-am avertizat: ”Să te prind că nu mergi cu mine la vreun spectacol, c-atîta îți trebuie...”. Ne-am găsit locuri în sală și după ce s-a terminat filmul vedem că intră în sală prof. Burdujan și se așează lîngă prima ușă ce dădea în curte. Cînd l-am văzut, am sfeclit-o. Ce-i de făcut? Șto delati? Am luat o hotărîre momentană. Prin spatele lui am ieșit afară unde am stat pînă s-au închis ușile. Și-afară, dă-i cu rîs! Așa obișnuim noi. Cînd ieșim dintr-o situație mai tîmpită ne umple rîsul și ne distrăm de minune.

Începînd de la amiază și pînă seara a fost mereu înnourat și în cîteva rînduri a încercat să plouă.

La film nu ne-am plictisit chiar așa de tare, dar mi-a venit un somn teribil. Fără să vreau am închis ochii, am ațipit și-am scăpat capul în jos. Am sărit în sus, c-un icnet, spre rîsul lui Toader

Azi am mîncat, pentru prima dată anul ăsta, cireșe. M-am îndurat să iau de-un leu…

La internat am ajuns în pauză. Pedagogul ne-a comunicat că ne-a pus absenți, deoarece Costică n-a dat biletul de voie. Pagubă-n papuci!

Azi am avut o poftă nebună de rîs. A venit Atănăsoae la noi și ne-a ”comunicat” ceva: ”Măi Druguș și Gherasim, mi-a zis Achihăiei să te rog să-i faci niște rezumate la limba engleză. Aveți?”. Noi: ”Daaaa!” (n-aveam nimica….). Atănăsoae: ”A zis că sînteți băieți buni”. Noi: ”Ahaaa! Dacă-i așa trebuia să vină personal să ne comunice părerile”. Atănăsoae:Păi îi era rușine să vină aici...”. Noi: ”Aaaa, îi era rușine să vorbească cu niște băieți ca noi...”. Cum ar veni, am flecărit în vînt, necăjindu-l pe Atănăsoae, distrîndu-ne. Cînd am intrat în meditație eram încă veseli și, odată ajunmși la ușă, îi zic lui Toader: ”Taci mă, nu te rîde!” Și dă-i pe rîs.

De la 5.30 la 7 n-am făcut altceva decît m-am uitat o dată prin cele patru obiecte ce le am mîine, am citit presa și-am mai consemnat cîte ceva în Jurnal.

La masă, Costică s-a dus după plus. Ca să rîdem de el, în seara asta i-am pus cam un pumn de sare măruntă în ceai. Cînd a venit noi am început să rîdem. Costică: ”Măi, voi mi-ați pus sare-n ceai”. Noi: ”Fii serios!”. Costică gustă ceaiul, strîmbă puțin din nas, dar nu zice nimic și începe să-și bea foarte liniștit ceaiul. Noi ne stricam de rîs crezînd că bea ceaiul foarte sărat și nu simte. Dar, ciudat!, cînd l-am gustat și eu era la fel de dulce ca și al nostru. Acum am rîs de prostia noastră: sarea măruntă n-a avut efect, iar noi rîdeam ca proștii de Costică, iar el, neștiind bine despre ce-i vorba, zîmbea îngăduitor. Am mers apoi tustrei pe asfalt. I-am spus lui Costică problema cu ”paserile” și cu ”vînătoriul” dar în variantă, și nu s-a prins: pe un gard sînt o sută de păsări. Vînătorul împușcă una. Cîte au mai rămas sub gard? (Răspuns corect: una!). După asta Costică ne-a părăsit și noi ne-am continuat singuri plimbarea! Toader mi-a spus că, într-o scrisoare, N admiră f mult prietenia noastră. Oricine s-a obișnuit să ne vadă mereu împreună, cînd vede numai pe unul se întreabă: dar unde-i celălalt? Într-adevăr, consider și eu că prietenia noastră este destul de trainică. Ne-am hotărît ca dacă duminică nu se face excursia la Bicaz să mergem în pădure la Volovăț (”De acord!”).

De la 8 a venit Tănase Gh. la internat. Văzînd că discutăm în meditație, boul de Vasile Caunii a început să strige la noi că dacă avem de vorbit – afară! Borțosul ăsta își face satul de rîs. Am ieșit pe fostul teren de fotbal unde acum este amenajat un colț pentru copii: în mijloc, o ”tiribombă” de proporții mai mici, manuală, apoi un scrînciob, o huță și un tobogan. Ne-am dat pe rînd, fiecare. Din cauza vitezei am amețit și mi s-a întors stomacul pe dos. Abia către seară mi-a trecut. Am fost, în total, patru băieți (Toader, eu, Ghiță și Iuraș Gh., care-și aștepta femeia). Banc: ”de ce sînteți așa pesimistă?” – ”Nu sînt pesimistă, sînt croitoreasă!”. Ne-am pierdut acolo timpul pînă s-a găsit o ”tanti” să ne facă morală că stricăm scrînciobele învîrtind-le prea tare.

De la 8.30 la 9 am mai scris cîte ceva în Jurnal. În seara asta a fost Piecnița la internat și, împreună cu Atănăsoae și Mafteian, au copiat niște traduceri la latină procurate de Nelu (Alexinschi). După ce-am făcut obișnuita înviorare printr-o baie rece am venit la locul meu preferat de la masa din coridor și am scris în Jurnal pînă la 11 făr-un sfert. E ceva că n-am atins ora 11. Dar bine că am terminat. Încep să mă usture pleoapele. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 374 Marți 9 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (102).


Duminecă 15 mai 1966. Dimineața ne-a sculat Prandea pe la 8 făr-un sfert. Eu trebuia să fiu la școală la 8, la lecția deschisă (fizică). Dar la 8 abia au dat masa, iar eu fiind în ”uniforma” de duminică în nici un caz nu mă puteam duce. Niculai s-a dus la 8 și nici la 10 n-a venit. De la 8.30 la 10 am scris în Jurnal. Azi vremea e tot așa ca ieri. Strălucește soarele. Cerul însă – cînd e acoperit de nori, cînd perfect senin. Pînă la 12 am fofilit-o așa, citind pe ici pe colo, sau admirînd păsărelele ce se jucau chiar în fața geamului meu. La 12 au dat masa după care am mai stat prin dormitor să-și ia și Toader ”uniforma” de duminică. Am ieșit amîndoi în oraș. Aveam de gînd să o facem prin oraș măcar pînă pe la vreo 4, plimbîndu-ne. Amîndoi însă n-aveam bani și-am început să ne zvîrcolim în dreapta și în stînga, să căutăm din ăștia și să ne distrăm și noi vreun pic. Am avut o poftă nespusă de rîs. Toader s-a dus la chioșcul de lîngă ”Plăcintărie” și a cerut două înghețate. Răspunsul a venit: ”cine?” Acest ”cine” nelalocul lui a stîrnit rîsul. Pe la vreo 3 m-am întîlnit cu Mircea care tocmai venise de pe traseu. Am mers cu el în holul de la 7 Noiembrie, a făcut numărătoarea la bani și mi-a dat 105 lei: 100 de pus la cec și 5 de cheltuială… Deoarece nici Mircea n-a mîncat am intrat amîndoi la ospătărie și ne-am ospătat după vreo 30 min de așteptare (friptură + salată + două sticle de bere). Toată afacerea asta ne-a costat 30 de lei. După ce ne-am pus stomacurile la cale, ne-am despărțit: Mircea s-a dus la autogară, iar eu la internat. Aici i-am întîlnit pe Halip Niculai și Lungu Dragoș. I-am scos și pe ei din ”bîrlog” și-am mers în oraș. Niculai mi-a spus cum s-a petrecut la ora deschisă: a început pe la 9 și au participat vreo 15 – 20 de profesori de la liceul nostru, de la Liceul 1 și de pe la sat; Ciobănița s-a cam făcut de baftă cu predarea ei. La ascultare elevele nu s-au prezentat prea bine, dar profesoara a fost darnică la note. Am mers cu Halip N. și Radu Teleagă la meci, în Grădina de Tir. Mă gîndeam că va fi tot așa de ușor ca data trecută să sar gardul, dar nu mi-a mai mers. De două ori am vrut să sar și de două ori am luat paza după mine… M-am întîlnit cu Paul (vecinul vecinului lui Stelică Ruscior de pe strada Putnei) care, cu serviciul militar satisfăcut, stă acasă și se pregătește pentru facultate. Am avut noroc de el; de la o vreme s-a plictisit să tot aștepte la poartă  și s-a hotărît să sacrifice 7 lei (atît costa biletul). Profitînd de ocazie am intrat și eu zicînd că-s elev. Nu le-a prea venit a crede celor de la poartă, dar m-au lăsat. Am asistat împreună la meciul de categoria C dintre ”Metalul” Rădăuți și ”Chimia” din orașul Gheorghe Gheorghiu Dej. Meciul a avut un sfîrșit fericit: 3 – 0 pentru ”Metalul” și putea fi mai mult. Am început să cunosc și eu jucătorii. Mi-a plăcut azi de Floruț I., care – spre sfîrșitul jocului – prindea mereu mingea cu mîna, făcînd vreo 10 hențuri… De la meci, ieșind pe poarta stadionului, m-am întîlnit cu Toader care a asistat și el la ”importantul” moment cînd arbitrul a fluierat sfîrșitul partidei. Împreună cu el l-am așteptat pe Arcadie, apoi tustrei am luat-o la ”plimbăț”. Am făcut multe tururi prin centru, multe cam fără rost. Ne-am întîlnit cu Haiuță. Nici nu l-am salutat și nici el nu ne-a întrebat nimic (numai pe motivul că era și Toader…). Arcadie, care era un pic ”cald” a făcut azi cinste. Am intrat la cofetărie unde ne-a servit cu cîte-o înghețată de 2 lei, apoi mi-a dat 6 lei să iau cîte-o prăjitură de 2 lei. Eu am luat de 1.50 (”mai vrei și rest? 2 lei!”). După asta am luat-o iar prin oraș. Arcadie a dat cu capul într-unul din geamurile deschise de la stația de radioficare, stîrnind rîsul străzii. Abia l-am lămurit pe Toader să ne reîntoarcem la internat. Trecuse de ora 8 cam cu un sfert de oră și cum Arcadie avea chef am fi putut s-o facem lată și de data asta. Nici nu mai ținea: n-am fi avut obraz.  Așa că l-am luat pe Toader și am venit la internat. Pe drum mi-am făcut un plan (destul de bun, după părerea mea) cum să scăpăm de mînia lui Prandea: să așteptăm pînă la 8.30; în cazul în care nu dă drumul la dormitoare la această oră urma să ne suim pe balcon și apoi să intrăm în dormitor, iar la 9 cînd veneau băieții la dormitoare să zicem că noi sîntem acolo de la ora 6. Dar n-a fost așa. Prandea a dat drumul la dormitoare la 8.30 și atunci am zbughit-o și noi în internat și în cîteva minute am fost dezechipați. Pe la 9.30 îl cheamă Prandea pe Toader: ”Unde-ai fost cu Druguș pînă la ora asta?” Toader: ”La 8 am fost aici dom pedagog”. Prandea: ”Dar pînă la 8?” Toader: ”am fost cu fratele meu”. Prandea: ”Bine, bine, vorbim mîine”. Dacă-i vorba de vorbit atunci trebuie să cîrpesc și eu una ca s-o cred eu mai întîi, apoi i-o torn și lui…

Azi am primit o scrisoare de la bunița. În seara asta n-a fost apă la spălătorie și n-am putut să-mi fac ”planul”.

Luni 16 mai 1966. Dimineața m-a sculat Niculai la 5. Tocmai visam că mă travestisem în fată și aveam numai fustă, restul eram băiat…

Am venit în meditație, dar n-am făcut mare brănză. Am citit o dată, fugitiv, cuvintele la latină și cam la atît s-a redus pregătirea mea pentru teză și pentru celelalte obiecte pe ziua de azi.

Dimineață, i-am ajutat domanei Florea să ducă o coșarcă de cartofi și mi-a mulțumit foarte respectuos. La 7 făr-un sfert i-am cerut lui Prandea cheia de la valize. Prandea: ”Nu! La 7.30!”. Eu: ”Tovarășe pedagog, trebuie să merg la școală, am teză…”. Prandea: ”Aaaa, de asta ai venit aseară la 8.30? Că ai teză? Mai vorbim noi!”. Totuși, mi-a dat cheia și m-am dus la școală cu Arcadie. Am ajuns pe la și-un sfert și am tras o fugă pînă la Giovani (care se spăla pe dinți) și am luat tenișii.  Eu aveam prima oră teză la latină, dar aveam grijă de ora de sport…

Cupșan mi-a spus că a anunțat-o Zăiceasca: ”Colegul tău se plimba prin oraș pe la ora 9 ”. (cînd veneam sîmbătă de la film).

La 7.30 am început teza la latină. Aproape nimeni n-a stat pe locul lui de dinainte, ci a fost mutat după bunul plac al babei. Eu am rămas stingher pe locul meu. Pînă la 8 ne-a dictat subiectele. Eu am fost nr 1 și mi-a căzut 1. o pagină de text de tradus din latinește în românește, 2. de făcut schema și de tradus două versuri din Lucretius 3. De tradus o propoziție din românește în latinește. Am făcut din toate cîte ceva, dar cred c-am făcut prost. Sper totuși să-mi dea un 4!  Profesoara, văzînd că mă muncesc să mai traduc cîte ceva, mi-a zis: ”Druguș, nuștiu de ce ai făcut tu trecerea asta la mijlocul anului. Ăștia care fac latina de la început și le vine greu, d apoi tu…” Mă compătimește baba. Măcar din această compătimire să iasă ceva…

În pauză am avut o mică conversație cu ”ea”: Eu: ”Ai făcut ceva?”. Ea: ”Nu, dar tu?” Eu: ”Dacă mi-o da un patru….”. Ea mi-a zîmbit, dar eu am văzut-o, în mintea mea, cu acel băiat cu care era la film. Și ea a observat c-am observat ceva…

La ec politică ora s-a desfășurat normal și cam plicticos. I-a ascultat pe cei care n-aveau notă, apoi a predat lecția nouă.

În pauză, b.m. s-a întîlnit cu băiatul de la film. I-am aflat numele: se numește Ieșanu și este din clasa XI-a. Dar nu mă mai interesează niciunul acuma. Nu simt nici o părere de rău. Lasă lumea să vorbească!…

La dirigenție, chiar de la începutul orei, diriginta m-a luat (la întrebări) că de ce n-am fost ieri la fizică. Eu: ”Păi, să vedeți că ne-am sculat tîrziu, că nu ne-a dat masa”, dar mi-a venit a rîde și rîzînd, diriginta m-a așezat jos. Pe lîngă mine au mai lipsit trei ”eroi”: Gozec Victor, Nasadniuc Mariana și Omelcenco. Diriginta ne-a promis că va avea grijă de nota la purtare. Atîta pagubă! Nu bine m-am așezat și diriginta a început să facă analiza situației la învățătură care se prezintă trimestrul acesta foarte proastă. Cînd a ajuns la mine s-a legat iar de latină. Profesoara Badac n-a încheiat încă situația, dar eu – după vorbele dumneaei – am susținut că-i încheiată (am spus asta foarte nervos și încruntat). Atunci m-a luat diriginta la catedră să-mi arate situația. Dar eu o știam și-am observat celelalte note. La naturale am 9! Clasa a început să rîdă cînd a văzut că-mi port ochii prin tot catalogul… ”Ea” nu s-a mai uitat la mine, avînd alte preocupări. Diriginta ne-a spus să deschidem cartea la pagina cu viața lui George Enescu și să urmărim ce citește Vulpe.  Eu citeam foarte frumos ziarul, fără nici o grijă cînd, deodată, văd că profesoara vine printre bănci. Abia am reușit să scot cartea și, rîzînd, am început s-o răsfoiesc în fața ei. Dînsa a rîs: ”Dracule, că vă bat acuma ia...”.

În pauză, Nenati a venit la banca mea și mi-a zis: ”Măi, știam eu că tu ai priză la baba de latină, dar chiar așa? Ea nu te-a încheiat, poate vrea să te mai asculte și să-ți dea 5. Data trecută meritai 3 și ți-a pus 4”.  Apoi, uitîndu-se căte b.m.:Te ai bine cu baba, te simpatizează!”. Eu: ”Da! Așa-s eu, mă am bine cu toate babele”.

Încă o oră cam chinuitoare a fost aceea de chimie. După ce a ascultat-o pe Voroniuc, ne-a predat toată ”Arama”. I-am făcut la tablă o disociere și m-am descurcat foarte bine. Știu eu chimie numai de cinci?

La ed fizică am mers cu Gozec. Acesta mi-a destăinuit o mică dorință care-i curată prostie; din capăt în capăt e prostie: vrea să se retragă și să meargă la lucru în Constanța. Azi, la ed fizică am fost prea dispus, pînă la obrăznicie. Ba nu vroiam să-mi iau echipamentul, ba nu treceam în rînd ș.a. Nouă, băieților, ne-a dat ”hapucul” și-am jucat handbal (doi băieți + două fete, contra doi băieți + două fete). Eu am format o echipă cu Ica, Lia și Victor. Am jucat în batjocură. Profesoara ne-a dat fetele pe mînă să le învățăm handbal. Eu: ”Da, tovarășa profesoară, le învățăm, numai să stea cuminți”. Am primit din partea Liei o replică foarte interesantă pe care însă n-am luat-o în considerare: ”Ce, măi! Dacă nu mă mai agăț de tine, mă iei la mișto?” (în gînd: tu-i maiu măsii de c...). ”Ea” stătea pe bara de la coșul de baschet: ”Și eu sînt portar…”. Eu: ”Da, mai este nevoie de unul și-acolo” arătîndu-i poarta de la terenul de sport. Nu știu cum s-o fi simțit, dar în nici un caz nu prea bine. Azi, fiind dispus, am glumit și m-am hîrjonit cu toate fetele. Pe la jumătatea orei, n-am ce face (mai bine dădeam cu piciorul în pămînt) și dau cu piciorul în minge care sare după gardul înalt de sîrmă. Imediat, curajos, am sărit cu gîndul s-o aduc. M-am suit pe un wc și de-acolo, cu glas jalnic, cer mingea: ”tantiii…. ne dați mingeaaa?” Dar tanti era grozav de nervoasă, a venit furioasă la mine și-a început să strige: ”dă-te jos, c-altfel...”. Eu: ”Tovarășa profesoară, veniți și parlamentați dumneacoastră că mie nu vrea să mi-o dea”, Profesoara: ”Uite, Druguș, nu te rîde. Mîine aduci sau mingea, sau 100 de lei”. Eu: ”Aduc 100 de lei” am răspuns eu în zeflemea. Pînă la urmă ne-a dat-o și-am continuat meciul. După ce m-am spălat, am plecat spre școală singur și foarte lent.

La ora de engleză, Pop a întîrziat vreo 20 de minute, timp în care noi am discutat despre ce s-a mai întîmplat azi. În restul orei s-a făcut recapitulare pentru teză, fiind întrebați vreo 10 elevi. La sf orei, cînd s-a făcuta notația elevilor ascultați m-am speriat de nedreptățile făcute de Pop. Lui Costică i-a pus o singură întrebare și… 2! Ora asta am fost foarte tăcut și n-am răspuns deloc. Pe Costică are de gînd să-l pice!

La internat, după ce-am luat masa, am ieșit în grădină, unde-am stat pînă la 3.30. Pe la 4 făr-un sfert eram afară cînd îl văd pe Mircea. Mi-am închipuit că nu vine să-mi dea, ci să-mi ia. Și chiar așa a fost; nu m-am supărat. M-a convins să vin cu el în oraș și să-și ia pantofi. Pe drum s-a întîlnit cu Elvira Cotleț și-a stat de-a gavarit cu ea, iar eu am așteptat ca prostu, în parc. Pe chestia asta m-am cam șucărit. La 5, cînd s-au deschis magazinele am intrat la încălțăminte unde Mircea și-a luat o pereche de pantofi negri, cu imprimeuri (nr 44, 100 lei). Ne-am cumpărat fiecare cîte o pereche de ciorapi supraelastici. Apoi el s-a dus la autogară, iar eu am rămas în oraș. Mi-am cumpărat un pix –creion automat de 16 lei și mă simt tare bine cu el. Mi-am luat și un ”New Times” și un ”The Worker”. Din cei 260 de lei pe care i-am avut azi la mine am rămas cu 50. Sper să vină completarea. Azi Mircea mai trebuia să ia niște bani pentru deplasări.

Am venit la internat pe la 6. Haiuță l-a întrebat pe Toader dac-am trimis fotografiile (Trimis!). Azi ar fi trebuit să facem atelierul, dar din diferite motive, nu s-a făcut și nici nu-mi pare rău.

Începînd de azi s-au încadrat în programul internatului învă doi elevi: Simeria Virgil, care a fost și în trim I și II, și încă un băiat de la Liceul 1 pe care nu-l cunosc și nu știu cum îl cheamă.

Pînă pe la 7 am mai citit la naturale, limba rusă și nici n-am știut cum s-a făcut de a sunat masa așa repede.

După ce-am luat masa am ieșit cu Toader la asfalt. Am mers iar pînă dincolo de Rădăuți și am mers mereu lento. În acest timp, Toader mi-a povestit ”situația actuală” dintre el și N. Prietenia lor a devenit deosebit de trainică și Toader e hotărît să n-o rupă pentru nimic în lume, chiar de-ar interveni toți profesorii. Nu-l poate obliga nimeni să vorbească sau să nu vorbească cu cineva. Mi-a povestit apoi despre felul cum au început-o (excursia de la Iași a avut roade). Toader: ”Tu ce faci cu aia?” Eu: ”Am pus punct”. Am ajuns la internat cu 10 min întîrziere, dar nu ne-a făcut nimic. În seara asta, pedagogul și în special Beldianu și-au exercitat ”autoritatea” în mod exagerat. Mai mare ciuda mi-a fost cînd l-am văzut pe burleanul Gh Beldianu că merge cu pași apăsați și legănați ca de rață amețită. Vine la banca lui Popovici Gavril (cl 9, Lic 1) și începe să-i facă teorie și morală. (mucosul dracului, e mai mare cu doi ani ca el și cred c-ar vrea să fie mai mare decît pedagogul). Beldianu: ”Îți dai aere de savant. Tu n-ai gustat încă viața de internat” și l-a pocnit destul de tare pe micul Popovici. Nu merită ură și dispreț mai mare decît aceștia care urăsc și disprețuiesc pe cei mici. Cînd pocnești pe cineva se vede clar în ochii victimei o licărire de ură neputincioasă… (Așa-i cînd dai hățurile pe mîna prostului…). De la 8.30 am început să mă pregătesc la matematică. Toată pregătirea mea s-a redus la o simplă fițuică pe care mi-am  scris formulele la geometrie (”Să le mai învăț și pe astea?”). La ora 9 ne-a dat drumul la dormitoare. M-am dus imediat la spălătorie și am făcut o baie minunată fără de care n-aș fi putut sta cît am mai stat. Am ținut mult sub robinetul cu presiune mare gîtul și mîinile și chiar față. Această operațiee de înviorare s-a terminat în dormitor unde am făcut tot soiul de exerciții și flotări. Pentru a-l avea și pe Simeria (Lic 2) în dormitorul nostru am făcut tot posibilul să-i facem și lui loc. Am dat amîndouă dulapurile lîngă ușă și am adus un pat între ușă și sobă. Eu: ”Patul ăsta o să fie locul de bătaie”. Și ca să-i fac inaugurarea m-am prins imediat cu Simeria să mă lupt. Pînă la urmă el a fost acela care a cerut ”pacea”. Saima e cu doi ani mai mare ca mine și sîntem cam egali… Cînd am ieșit din dormitor (echipat cu ”uniforma de noapte”: ”sandalele” romane, pantaloni scurți și haina peste maieu) m-am întîlnit cu Toader la ușă. El tocmai venea din meditație și am rîs de întîmplarea asta. Parcă aș fi fost în schimbul II. M-am dus pe coridorul de lîngă meditație și-am scris fără întrerupere pînă la 11 și 15 min. și tot n-am terminat. M-am culcat la 11.30

Azi a fost o vreme frumoasă cu cer ”italian” (Buraciuc). Seara, cerul era de un albastru foarte plăcut, luminos parcă.   (va continua).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 373 Luni 8 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (101).


Vineri 13 mai 1966. Aseară, după ce-am scris Jurnalul, mi-am pus în gând să termin rezumatul pentru Zăicescu. Deoarece am făcut binefăcătoarea baie, nu mi-a venit somn nici la 11.15 cînd am terminat. Cheia de la internat era la mine și toți s-au cărat, rînd pe rînd, și m-am trezit singur cuc. Însă nu m-am lăsat pînă nu am pus la punct ultima frază din rezumat. Am stat și-am stins lumina în meditații, pe coridoare și am încuiat ușa de-afară (i-am pus apoi cheia, sub cap, lui Beldianu).

Acum, la internat, și în special printre cei de-a 11-a este o vorbă scoasă de unul Sofian. Nu-ți spune pe nume, ci ”CALULE, cal în sus și cal în jos” (?!).

De la începutul trimestrului II n-am mai cumpărat cerneală, umblînd mereu cu cerutul și împrumutul. Deoarece am luat cam de multe ori de la Niculai, i-am dat să cumpere o călimară nouă, ca să o avem amîndoi.

Aseară a plouat încontinuu și, pe lîngă toate, bătea și un vînt rece. În meditație am fost ”îmbrăcat” numai în maieu și haină, chiloți iar în piciaore aveam ”romanele” lui Costică. (L.D.: adică sandalele romane…).

Azi dimineață m-a sculat Atănăsoae la 5. Într-un sfert de oră am ieșit afară din dormitor. Pînă la 6 mi-am făcut toate treburile, am mai ascultat muzică, iar de la 6 m-am apucat de fizică.

Continuă să plouă și să bată vîntul. E frig.

Prima oră: româna. Spre neașteptarea noastră am avut oră liberă. În această oră credeam că reușesc să învăț și celelalte lecții la fizică. Dar în zadar… În clasă era o veselie prea  mare ca să pot rezista. Ica a venit lîngă mine și ne-a citit de pe vreo două-trei foi dintr-un calendar de prin 45 niște glume și ghicitori foarte plăcute și totodată pline de istețime. Pentru a-mi mai aduce aminte și altădată de ele fac un sacrificiu de timp și le transcriu în caiet.

GHICITORI

  1. Ce nu-i drept, dar nu-i păcat? (piciorul stîng)
  2. Înaintea cui trebuie să-și scoată orice om pălăria? (înaintea frizerului)
  3. Ce nu poate spune un om? (că a murit)
  4. Un orb vede un iepure, un olog aleargă după el și un mut strigă la oameni să-l puște. Ce-i asta (o minciună)
  5. Cînd e morarul fără cap în moara lui (cînd scoate capul pe fereasctră)
  6. Ce te poate necăji mai mult decît un copil rău (doi copii răi)
  7. Cîte cuie trebuie pentru un cal bine potcovit (niciunul)
  8. Ce pierzi adesea și totuși este întotdeauna cu tine (capul)
  9. În care butoi nu se poate turna apă (în cel fără fund)
  10. Ce e verde dar face pete vinete (nuiaua)
  11. Ce umblă toată ziua dar nu se mișcă din loc niciun pas (ceasul)
  12. De ce dă cîinele din coadă (pentru că nu poate da coada din cîine)
  13. Cînd cinstim mai mult soba, vara sau iarna? (vara, pentru că iarna îi întoarcem spatele)

CARE-I MAI DEȘTEPT?

Dovleac Tănase și Bouleț Tudor sun ordonanțe: amîndoi deștepți buștean, vorba ceea: să-l iei pe unul și să-l dai în celălalt. Într-o zi, cei doi ofițeri au pus la întrecere nerozia ordonanțelor lor.  – Dovleac, ai să te duci acum să mă cauți la cafeneaua Cutare și dacă nu mă găsești acolo să mă cauți la Berăria ”Carpați”. Ai înțeles? Acu să vii cu răspunsul! – Înțeles, dom căpitan!; – Bouleț, strigă în același timp căpitanul Ursache. Ține polul ăsta în mîna dreaptă și să-mi cumperi de el pîine: ține polul ăsta în mîna stîngă și să-mi cumperi de el o jumătate de kg. cașcaval. Hai, du-te! Acu să vii! Bouleț se cară, în pas grăbit, ca să facă cumpărătoarea poruncită, ținînd în dreapta 20 de lei pentru pîine, iar în mîna stîngă ceilalți 20 lei pentru cașcaval. Cînd să iasă pe poartă, se împiedică și cade, scăpînd din mînă cei doi poli. Acum era foarte nedumerit: care e polul pentru cașcaval și care pentru pîine? Se întoarce la dom căpitan și îi spune pățania: trăiți dom căpitan, am căzut și mi-au sărit banii din mîini și nu mai știu care e polul pentru cașcaval… Iaca vine și Dovleac Tănase la stăpîne-su: trăiți dom căpitan! V-am căutat și la Rigal și la Carpați și nu v-am găsit. Pe semne ați fi la cazarmă.”  *** (L.D.: nu mai continui cu reproducerea și a altor ”glumițe” cu pretenții de istețime, dar îi pot spune lui Ica Grijincu că cele două pagini din Calendarul vechi – paginile 200 – 204 – se află, intacte, chiar printre paginile Jurnalului, respectiv în Vol VII care cuprinde perioada 29 martie 1966 și 25 mai 1966 – 396 pagini).

În pauza următoare i-am predat rezumatul lui Zăicescu. Acesta se plimba cu Iacob Kamil. Kamil, către Zăicescu: ”Ăsta, Druguș, învață?” Crezînd că-i o discuție între ei, am dat să plec, dar Kamil mă oprește: ”Ia stai!, vino-n-coace. Ai vreun 4?” Am ezitat o clipă apoi am trîntit minciuna: ”Nnnuuu!”. Kamil (profesorul de istorie de la D): ”Cît ai la istorie?”. Eu: ”8”. Kamil: ”Bine, du-te!”.

Ora doua, plină de emoții, am dat teză la fizică. Am fost nr.1 și mi-a căzut inducția electromagnetică + o problemă ușoară. Teoria am deviat-o. N-am știut decît prima parte, dar f puțin. În schimb am făcut bine problema (sper la un 5 – 6). Unii au copiat (Halip N.) și le-a fost cu atît mai ușor cu cît profesoara circula prin clasă….  Fără să vreau, m-am uitat ”în stînga” și mi s-a părut că s-a înroșit, brusc. La limba latină profesoara ne-a compătimit pentru faptul că am avut o teză grea și a ascultat numai din bancă. Apoi ne-a predat o poezie de 5 rînduri și ne-a dat lecțiile pentru teză. La geometrie s-a făcut toată ora ascultare dar eu am fost cu totul absent. Am răsfoit cartea ”Familia Thiboult” și am avut alte … visuri.

Înainte de această oră m-am întîlnit cu Toader pe coridor și mi-a povestit că s-a înscris în excursie (costă numai 160 lei). Fiindu-mi inima grea, am mai deschis-o și i-am destăinuit lui Toader gîndurile ce mă apasă și i-am cerut un sfat (care n-a întîrziat să apară: m-a sfătuit s-o încep iar…). Da, per Bacco (damned!). Înainte de ora de rusă eu mă distram cu băieții lîngă care era și L.(ia). Aceasta mă întreabă foarte șăgalnic: ”De ce ești supărat? Ce ți-am făcut?” Eu: ”Las că ți-oi spune altădată, cînd mergem acasă”. Ea: ”Bine”.

După asta a urmat limba rusă. Deoarece profesoara a întîrziat vreo 19 minute a intrat în clasă Storoj și a început lămuririle pentru excursia din 2 iulie. Durata excursiei 7 – 10 zile. Costul excursiei: 160 lei (cu tot cu masă). Eu am fost singurul din clasă care m-am înscris. Am vrut să și plătesc, dar n-avea rest de la 200 și m-a lăsat pe luni. Cînd a venit profesoara de limba rusă a vrut să ne asculte, dar pe motivul c-am avut teză la fizică s-a scuzat toată clasa.

Încă de la începutul orei am primit un bilet de la ea (curioasă: ”care-i motivul?”. Eu: cutare și cutare… Ea: ”îmi pare bine că nu ești supărat”. (L …..  L) (L.D.: adică axa Liviu – Lia). La rusă s-a citit lecția pe roluri: eu am citit rolul polițistului, dar le-am încurcat serios. Pe lîngă că nu știam să citesc bine mă mai băgam și-n rolul ”avtorului” care era Albu, ieșind o întreagă babilonie. După asta, pînă la sfîrșitul orei, s-au prelucrat întrebările de la lecție. Eu eram neatent, profesoara a observat și mi-a pus vreo trei întrebări la rînd pe care nu le-am știut, făcîndu-mă de baftă.

După ore am mers singur la internat (ca să o întîlnesc pe ”ea”…). La internat, după ce am luat masa n-am stat prea mult, ci am plecat cu Toader prin oraș. Cînd am ajuns în centru s-a apucat iar să plouă. Am intrat la librărie și am lăsat acolo 10 lei cumpărînd două cărți pe care mi le-am ales pe moment. Vroiam să fie despre viața școlară, dar un pic mai serioasă decît ”Oameni de 14 ani” și să trateze viața cuiva de vîrsta mea. Așa că mi-am luat ”Peripețiile lui Seva Kotlov” de A. Alexin și ”Grota urșilor” de Andre Massepain. Apoi m-am dus la frizerie și m-am tuns (Pentru prima dată în viață m-am tuns cu ”dungă”. Frizerița: ”Vă lasă profesorii? Să nu vii mai acuși să ți-o dau jos!” Eu: ”Nnnuuu!”). Cum am ieșit de aici mi-am vîrît cărțile sub haină și dă-i fugă! Am tras un galop serios pînă la internat. Prin parc m-am întîlnit cu profesoara de limba română. Din cauza vitezei n-am mai salutat-o.

Cînd cam ajuns la internat m-am apucat imediat să citesc ”Aventurile lui Seva Kotlov”. Pînă la 5.30 am citit mai bine de 100 de pagini. În pauză ploaia s-a mai liniștit așa că am putut să merg la cec și să depun cele două sute de lei cît mi-a mai rămas din cît mi-a dat Mircea. La CEC era și Pop dar nu știu de ce nu l-am salutat.

Pot să zic acum că este o tradiție ce se respectă, un fel de ”pact sacru” pe care l-am făcut cu Toader, ca de fiecare dată cînd ieșim de la CEC, fie c-am depus fie c-am scos bani, să mergem la patiserie. Așa că nici azi n-am făcut excepție și am mîncat, fiecare, cîte două gogoașe. Am întîrziat cu 10 minute sosirea la internat. Nu știu de pe unde s-a adunat și Costică și ne-am întîlnit toți trei pe coridor. Crezînd că Prandea-i înăuntru nu știam cine să intre primul care, la nevoie, să știe să dea niște explicații. Costică și-a luat inima-n dinți, convins fiind că-l urmăm și noi. Dar Toader a închis imediat ușa în urma lui și… dă-i rîs! L-am lăsat pe Costică să se descurce singur. Am rîs tare de asta, dar mai tare am rîs cînd am intrat și noi și-am văzut că ne-am păcălit: pedagogul nu era în meditație! Din cauza acestui rîs m-am luat la harță cu Vasilovici (Lorin?), dar cu toate că-i de-a XI-a și-i mai bătrîn ca mine cu vreo patru ani nu i-am permis să-mi zică prea multe, ba i-am mai zis și eu.

După masă cerul s-a înseninat, soarele a răzbit victorios și ne-am gîndit c-am scăpat de ploi. S-o fi îndreptat vremea pentru că mi-am făcut eu ”bordură”… De la 5.30 la 6.30 am citit în continuu și aveam de gînd să termin cartea în seara asta, dar a intervenit baia; ne-am luat tot ce trebuie și sub comanda lui Babii Petru am mers la baie. Pe drum, în coloană, am început să cîntăm cîntecul militarilor pe care l-am îndrăgit toți. O asemenea melodie de marș merită cîntată. Iată prima strofă: ”Cînd în zori pe munții noștri/ razele de soare-apar/ De strajă țării, cu arma în mînă/ Grăniceru-i la hotar”. Voi căuta să învăț chiar întreg cîntecul ca să avem ce cînta cînd ieșim seara ”la asfalt”. Baia din seara asta a fost foarte bună, am stat mai mult și m-am spălat mai bine. Cînd am ieșit de-acole eram cei mai fericiți și mai voioși oameni din lume, într-atît ne-a dispus baia asta.

Am ajuns la 7.30 la internat. Am luat masa care s-a lungit pînă după opt. Cînd a sunat meditația încă eram la masă. Cînd veneam pe scări, cu Toader și Costică, nu știam că Prandea-i înăuntru și i-am tras o cîntare din prima strofă a cîntecului ostășesc. Cînd am intrat în meditație toți rîdeau, iar Prandea se uita urît la noi. Cum am ajuns în meditație, m-am dat iar pe citit. Am citit încontinuu pînă la 9. Am găsit în carte și cîteva versuri: (”Cu tine, Kira dragă/ Aș merge-n lumea-ntreagă”; ”Mereu alăturea de mine/ Noi doi prieteni buni vom fi/ Și-ți jur că așa cum țin la tine/ Pe nimeni alt n-oi îndrăgi”). Iată ce nota eroul cărții la data de 23 decembrie:

Azi îmi închei Caietul de însemnări zilnice; Văd că treaba asta este foarte primejdioasă: oricine poate să-mi afle gîndurile și faptele. Nu, nu vreau! Să scriu despre mine numai de bine n-are nici-un haz. Să scriu totul așa cum se întîmplă, e periculos. Dacă peste ani și ani au să citească acest caiet copiii și nepoții mei, au să zică: ”Ia uite ce pozne făcea în copilărie tăticul (sau bunicul) nostru”. Iar dacă voi deveni cîndva un om de seamă și caietul meu de însemnări zilnice va ajunge la muzeu, nici atunci n-o să iasă bine.”

Am transcris acest pasaj (pg. 115) pentru că oglindește multe din gîndurile mele. Hotărîrea lui de a nu mai ține jurnal nu mi-a plăcut. Nu-i nimic dacă ai lipsuri, acesta-i adevărul. Cît despre faptul că-ți citește cineva gîndurile și faptele, aici e altceva: trebuie să-ți păzețti caietul și-atîta tot.

După ora 9 m-am dus la dormitoare, am făcut un ”duș” cu apă rece cu toate c-am fost la baie (pentru a putea sta cît mai tîrziu). Mi-am dat capul pe mîna lui Babii și mi-a îndreptat bordura. Apoi mi-a lăsat aparatul și mi-am ”tăiat” mustața (care crescuse destul) și o bucățică din buză + și pe față.

După asta, pe la 9.30, am venit în meditația de-a 11-a unde am stat pînă la 11.15. cînd s-a încuiat meditația. Am scris mereu în Jurnal și încă n-am terminat. Aș fi vrut să rămîn noaptea, să termin, dar nu m-au lăsat Șcheul Dragoș și Hurjui Ion. Motivația lor: ”Dacă-acuma stai tu pînă la 11, ce-i face la anul cînd n-o să-ți vezi capul de învățătură!”. I-am ascultat și m-am dus de m-am culcat, nu înainte însă de a face cîteva exerciții de forță și de a fi sigur că geamul de sus e deschis. Noapte e foarte senină și stelele licăresc…

Sîmbătă 14 mai 1966. Dimineața m-am sculat înainte de 5. Soarele lumina puternic tot dormitorul. M-am spălat și m-am curățat bine pantofii, apoi am urcat în meditație. De la 5.30 la 7.30 am scris încontinuu în Jurnal. Am făcut un record scriind 7 foi. Gherasim și Lungu au plecat la școală pe la 6.30 (au teză grea la matematică). De la 7 la 7.30 am citit ”Peripețiile lui Seva Kotlov”. Cînd am ajuns la școală am scos imediat cartea și în momentul în care a intrat profesoara de istorie în clasă am întors și eu ultima filă. Cartea a avut un sfîrșit fericit, ceea ce m-a bucurat. Totuși, dacă Seva ar fi fost în clasa X-a ar fi fost mai bine…

La istorie, spre mirarea mea, a început să asculte. Am început să citesc cu înfrigurare, fapt observat de profesoară, drept pentru care m-a și ascultat (Sîrșitul celui de-al doilea război mondial și Crearea ONU). Cu cît mai citisem din carte, am mai răspuns eu (”ea” a încercat să-mi sufle, eu m-am uitat în ochii ei, cîteva fete au rîs…). După cît au putut observa cei din prima bancă, mi-a pus 7.

Albu: ”Aaaa, Druguș, te-ai ras și te-ai tăiat!”. Eu: ”Și ce? Trebuie să cînți?”. Albu: ”Așa zice și frate-meu”.

Cei din D au dat o teză ”excelentă” la matematică. Toader zice că n-a făcut-o pe mai mult de 4. La latină a făcut toată ora recapitulare pt teză, dîndu-ne cuvinte, fraze de tradus și ceva analize. Mi-a pus și mie vreo două întrebări dar stăteam ca mutu și nu știam nimic.

În pauză am dat năvală la gogoașe.  (am halit două și moșu mi-a dat rest 9 lei de la zece – 1 leu!).

La chimie iar a ascultat. Ieri n-am citit la absolut nici un obiect și deci nici la chimie. Mi-a pus Rebca o întrebare și crezînd că vrea să mă asculte am citit la moment de două ori întreaga lecție. Și – minune! Acum parcă aș fi vrut să mă asculte; știam bine lecția, dar nu m-a ascultat și a predat ce a mai rămas din capitolul ”Fe”. Pe la sf orei a prins-o pe Gabi Șcheianu citind un ziar și a asigurat-o că o lasă corigentă. Nici așa nu-i așa…

Ora de fizică. La laborator. S-a făcut un fel de pregătire pentru ora deschisă de mîine și m-am cam plictisit. După ora asta, franțujii au teză. Le-am urat mare succes (la copiat!) și am venit ”acasă”.

Mai întîi am dat o raită prin tîrg și mi-am lăsat banii pe ici pe colo. De la librărie mi-am cumpărat cinci fotografii de scriitori și poeți (0,20 lei buc.) + un carnet 0,80 pentru notițe (celălalt și-a epuizat deja toate foile)… (+ o pastă de dinți). Norocoasele mele de numere de la loto n-au ieșit.

La internat m-am schimbat, mi-am luat cămașa cea nouă, în pătrățele (crem) și am împrumutat cravata de la Toader. După ce-am luat masa am ieșit cu băieții prin oraș. Cum mergeam pe drum despuiam copacii și tufele cu frunze late, pocnind îngrozitor. Parcă eram o gașcă de răufăcători. Ne-an hotărît să mergem la film la 7N. Toader s- a întîlnit cu fratele lui apoi de la 2.30 la 7 a stat în parc cu Natalia. Am stat pe-o bancă cu Prelipcean Maria (X-a B) și-am discutat despre ”ea”: cică seamănă cu mine la față…

În sfîrșit am intrat cu toții la film. Am văzut filmul iugoslav ”Nu plînge Peter” + o completare sovietică: ”Pavlik”. Filmul mi-a plăcut prin părțile lui comice și pentru cele cîteva momente de emoție. După jurnal s-a aprins lumina și fiecare a început să se uite-n dreapta și-n stînga. Deoadată o văd pe ”ea” cu un băiat de-a XI-a. M-am întors și am tăcut. Dar – ce a fost mai rău – a fost că au observat și Cezar Grămadă și Costică Lungu care-au și început să trîmbițeze: ”Vău, Liviu, gagicăta-i cu altu”. Atîta pagubă. Tocmai cînd aveam unele păreri mai bune despre ea, nu știa nimeni. Acum cînd a început să se destrame au început și gurile rele să se facă auzite.

Azi, în clasă, Albu i-a cerut Liei cotizația, la care ea a zis: ”N-am!”. Albu: ”Cum n-ai cînd tu ai atîția de la cine lua. Ai unu-ntr-a IX-a, mai mulți printr-a XI-a, și chiar unul în clasă…”. M-am făcut că n-aud și mi-am continuat lectura.

După film am mai zăbovit un pic prin oraș apoi am mers la internat. Aici, a venit Haiuță. Am sunat eu meditația pentru ca apoi să mă car iară-n tîrg. Pe la 6 m-am întîlnit cu Mircea la autogară. Era cam supărat. L-a prins supracontrolul cu-n călător fără bilet și e pasibil de pedeapsă. N-avea nimica bani la el și i-am dat ultimii zece lei. A cumpărat o jumate de pîine neagră (2 lei) și de 5 lei Parizer; ne-am dus în orășelul copiilor și ne-am ospătat pe cinste. După asta am mai circulat o bucată de vreme prin oraș iar pe la 7 ne-am hotărît să mergem la film la Unirea. Așa s-au dus și ultimii patru lei pe care-i mai aveam noi. Am văzut filmul ”Arșița” – bulgar. + un jurnal și o completare sovietică. Filmul a fost destul de bun și mi-a plăcut și m-a impresionat totodată faptul că pentru viața unui copil s-au oprit din lucru atîta lume și au venit în ajutorul lui. Am stat la film, în continuare, pînă la ora 9. În această ultimă serie – lucru foarte curios și interesant – erau numai și numai perechi. Eu cu Mircea și cîțiva babalîci stricam ”armonia” asta. Fiind vorba despre perechi, nu știu cîți spectatori au văzut filmul. Cînd mă îndreptam spre centrul orașului, la ieșirea din parc, ghinion mare: Pop cu soția. Eu – în ”uniformă” la o oră așa de ”matinală” eram cu totul ”în regulă”. Am trecut per lîngă ei, nici nu i-am salutat și se pare că dacă nu m-au oprit – am scăpat. La internat am ajuns la 9.15.  Pedagogul m-a luat și el la întrebări. M-a pus absent (”Gata!”). În seara asta s-a eliberat d. 11, au dormit niște tovarășe fete. Seara m-am culcat pe la 10 după ce-am făcut o baie bună (cu Gh. Horodincă). Am dormit în d.8.       (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 372 Duminică 7 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (100).


Miercuri 11 mai 1966. Dimineață era cam înnourat și n-am reușit să mă trezesc decît pe la 6 fără 15 min. În meditație am citit la limba română și la economie politică (pericol de extemporale).

Ieri, Haiuță a încercat să mă ia așa… :”Dacă-i și Druguș în meditație înseamnă că sînt toți. Ce tot scrii aici, cîte trei foi pe zi?”. Am tăcut și m-am mulțumit să-l privesc cu indiferență.

Tot ieri, la prînz, diriginta mi-a făcut observație cu privire la freza mea ce stătea cam într-o parte și acoperea un pic fruntea. Diriginta: ”Ce-i cu freza asta, într-o parte? Așa-i moda la internat? Sau ți-a intrat și ție în cap… fiu-fiu-fiu?”

Dacă ieri vremea a fost înnourată și a și plouat un pic, ca apoi să se facă frumoasă, și azi de dimineață era înnourat, iar în timpul amiezii s-a făcut cald, pentru ca spre seară să se înnoureze iar și să-i tragă o ploiță. Pămîntului i-ar trebui însă mai mult.

Azi, cum am ajuns la școală am continuat ”politica” de ieri și-am reușit să mi-o mențin pentru toată ziua. La limba latină, după o jumătate de oră de ascultare a predat cîteva rînduri noi. M-a pus să traduc ceva, dar eu eram în aer cu totul; am început să torn prostii, dar profesoara m-a oprit la timp. Profesoara mi-a făcut un pic de morală, una cam iute: ”Druguș, tu ai venit la umanistică, dar nu înveți nimic. Eu nu știu ce-i cu tine…”. Am tăcut smerit și nu m-am așezat decît cînd mi-a zis ”baba”. La l. română, după cum se aștepta întreaga clasă, ne-a dat extemporal. Profesoara a ținut cont că numai azi n-avem zi de teză și a profitat de acest lucru. Ne-a lăsat toată ora să scriem ”Analiza literară a poeziei Clăcașii” de Ocatvian Goga. Eram destul de pregătit și-am scris cinci pagini. După mine, e pe-un 7-8, dar profesoara îmi va da 7. Să vedem… Ora următoare aveam educație fizică. Am stat la școală pînă la ora 10 și mi-am însemnat cine a rămas în clasă și mi-am pus un semn pe servietă să văd dacă nu încearcă cineva la Jurnal. Dar cînd m-am întors, totul era intact… spre dezamăgirea mea (pentru că lăsasem Jurnalul în valiză). De-acum așa voi proceda. Îl scot la amiază, scriu în el și dimineața îl încui iar, ca să nu le mai fac emoții și greutăți curioșilor. La ed fizică am făcut-o pe supăratul. Totuși, mi-am permis cîteva obrăznicii și profesoara mi-a făcut observații: ”Ce-i cu tine, Druguș?” Fetele au făcut ceva la înălțime, iar nouă băieților ne-a dat un ”hapuc” (mingea). Cine-o mai fi inventat denumirea asta de hapuc?  ”Ea” (L.D.: adică Lia) stătea pe o bară de la baza scheletului de la coșul de baschet. Cînd am trecut pe lîngă ea m-a atins cu piciorul. Dar nici n-am ridicat ochii și-am plecat mai departe… Am rămas mut… Ne-am jucat un pic cu hapucul apoi am venit la școală pe la jumătatea orei; am stat cu-n cîrd de fete. Nenati ne-a citit o fabulă, iar eu am scris restul de întrebări la engleză. La fizică – ora de recapitulare pentru teză am petrecut-o în laborator. Aici ne-am tîrguit un pic asupra lecțiilor pentru teză. Ne-a redus numai cîteva demonstrații și ne-a anunțat că duminică vom avea lecție deschisă. Întreaga oră m-am plictisit. După asta aveam economie politică. În clasă iar am făcut-o pe mutu. Cînd trec pe lîngă Lia privesc în altă parte. Din întîmplare m-am uitat o dată spre banaca ei. Ea a încercat să-mi zîmbească și eu m-am încruntat. Am stat așa toată ora. Deodată văd că începe să scrie un bilețel. Pînă a ajuns la Puha am luat hotărîrea să nu-l primesc. Ca să nu se prindă Economul mi l-a pus în capacul de la stilou. Dar n-am vrut să-l iau. Crezînd că nu știu de la cine vine biletul Puha m-a întrebat: ”Da știi de la cine-i biletul? E de la Melexina” Eu: ”Nu-i nimic, dă-i-l înapoi!”. Și așa am terminat-o și cu asta. Cred că s-a simțit foarte prost, dar eu nu mai țineam cont de asta. La economie politică, după ce a mai ascultat pe cîțiva dintre cei rămași fără notă, a predat lecție nouă. În timp ce scriam am observat că profesorul mă fixează. Cînd îmi ridicam privirile, el și le muta. După cum mi-a spus mama, el e cumnat cu Erzilia, o profesoară din Rădăuți cu care a fost mama colegă la Gorbănești. Poate știe și Economul de asta…

Cum a sunat, fără să mă uit ”în stînga”, am ieșit din clasă. Aș fi curios să știu dacă ea regretă. De fapt nici motivul meu nu-i prea întemeiat. Mi s-a părut că m-a luat peste picior și eu – sensibil – gata! Dacă aș fi fost mai ”interesat” n-aș fi făcut-o, dar de la o vreme am început să mă obișnuiesc cu ea și nu mai era sărbătoare cînd mă privea și-mi zîmbea gingaș. La engleză, pentru azi n-am citit niciodată și nici nu știu cum m-am descurcat (bine!) la extemporalul ce ni l-a dat azi. Un lucru este cert: prind extraordinar de repede orice cuvînt sau regulă gramaticală la acest obiect. Dacă aș învăța așa cum învață și tocesc unii ca să scoată un 5, poate că de mult aș fi putut vorbi bine englezește. Dar eu mă mulțumesc să fiu doar puțin peste nivelul clasei.  La extemporal ne-a dat pe-un singur număr, punîndu-i pe toți cîte unul singur în bancă. Numai eu cu Toader și cu Ungureanu am făcut excepție. Ne-a dat trei întrebări foarte ușoare din lecție și ne-a dat să traducem cîteva verbe cu prepoziții. La urmă, după ce-am dat lucrarea, mi-am dat seama că am două greșeli. Deci, 9! Restul orei am prelucrat întrebările și ne-a dat patru lecții de repetat pentru teză. Am scris la tablă un răspuns la prima întrebare și m-am descurcat minunat.

După ore am venit lent cu Toader și Costică. După ce-am luat masa, Toader s-a dus în parc să-i facă lui Pînzar Cătălina fotografii, dar n-a mai întîlnit-o și s-a dus la ”Fifi înaripatul” (la cinema ”7N”). Eu m-am dus și m-am întins în grădină, dar pe la 3 a venit Mircea cu ruga să-i dau vreo sută și ceva sub pretextul că a cheltuit din casă. Am mers cu el la Poștă și-am scos 225 lei de pe trei cecuri rămînînd numai cu 125. Mi-a promis însă că mîine sau poimîine, cînd ia salariul, îmi dă mai mult înapoi. Am plecat apoi în oraș și am intrat în tutungeria din centru. Aici mi-am îndeplinit una din dorințele mele vechi: un portofel bun, cu multe despărțituri. Am dat 60 de lei pe un asemenea portofel și-s foarte bucuros. Am mai cheltuit apoi cu Mircea: două prăjituri de 2.50 lei, două înghețate (2), două bilete la Loto (4) și-un loz în plic (3). Total 14 lei. Mircea mi-a dat încă 15 lei și cu cît mai aveam dinainte am făcut 30 de lei pe care mi i-am potrivit în noul portofel… El a rămas în oraș s-o aștepte pe Felicia de la Dornești, iar eu am venit al internat. Pînă la 5 cînd s-a dat pauza n-am învățat la nimic (nici nu-mi alesesem cărțile), mă pomenesc cu Toader lîngă mine și insistă să merg cu el la spectacol. Eu: ”Nu merg, că am teză…” El: ”Nu-i nimic….”. Pînă la urmă m-am hotărît să merg. Am făcut bilet de voie, dar Prandea n-a vrut să ne lase: ”Ddduccccceți-vvvvă la tovvv dddirector VVViforeanu”. Noi, niciuna, nici două am ieșit pe poarta internatului și … direcția Casa de Cultură. Aici am găsit bilete (3 lei) și-am intrat pe la 5.20. Spectacolul de ”canto, balet și dansuri moderne” dat de Opera din Iași începuse. Cu toate că pe bilet aveam locurile 87 și 88 am stat pe o sută și ceva. Spectacolul mi-a plăcut pentru faptul că a avut și producții populare, balade, cîntece, romanțe, balet, dansuri (tenor, bariton, bas, soprană și mezzosoprană). Un bariton chel, cu ochelari a avut un mare succes cîntînd cîntece satirice. Am aplaudat și eu, ca nebunu… Am venit la internat la 7 fix cînd imediat ne-a dat masa. Prandea: ”Unde-ați fost voi?”. Noi: ”La spectacol”. Prandea: ”Cine v-a dat voie?” Noi: ”Vă aducem mîine (bilet de voie) de la tovarășul diriginte”. Prandea: ”Măi, ai sau n-ai? (bilet de voie). Noi: ”N-avem”. Prandea: ”Bine, lasă…”.

În timpul spectacolului a fost Mircea pe la mine, mi-a explicat ce e cu Felicia și că are musai nevoie de bani. I-am dat și cei 30 de lei și-am scăpat de bani. Iată operele din spectacol: Bărbierul din Sevilla, Nunta lui Figaro, Vînzătorul de păsări, Ochi albaștri, Charleston, La mare, Ca pe timpuri (sau așa ceva).

La internat Țopa (bucătarul) mi-a spus că m-a căutat Mircea c-o fată. Țopa: ”Aceea-i cumnată-ta?” Eu: ”Da! Cum îi dom Țopa?”  Țopa: ”Ea-i mai acătării, da el îi tot așa zăpăcit. Îi ca șî tini. O văzut cî nu poati dischidi poarta cu o mînă, o dischis-o cu piciorul… ” (aici mi-a cam belit obrazul…).

În pauza de 7-8 a plouat serios și sper să fi îndestulat pămîntul cît de puțin. Pînă la 9 a plouat mereu. În pauză am stat în meditație și m-am delectat cu glume și exerciții din cartea de engleză de-a IX-a. De la 8 la 9 am scris în Jurnal. Azi i-am dat iar ceasul lui Mircea. (evenimentul cu Felicia…). Cum s-ar zice nici azi n-am văzut cărțile: am un orar foarte ușor, dar am teză la istorie. Asta o las pe mîine dimineață și problema e rezolvată. La 9 am intrat la dormitoare, am făcut – ca de obicei – o baie minunată, înviorătoare. Obișnuiesc să dau presiune mare și să mă spăl astfel. După asta, înviorat fiind am venit la o masă de pe coridor și pînă la 10.30 am terminat cu ”scrisu” pe ziua de azi (Teleagă Radu din clasa X-a lic 1 corespondează cu Felicia Popescu din a X-a D și Toader e poștașul).

Joi 12 mai 1966.  Dimineața m-a trezit Toader la 5, dra m-am sculat tare greu. Afară era înnourat și ploua. Numai prin cîteva exerciții am putut să mă trezesc de-a binelea (podul, flotări la podea, flotări la pat și flotări între paturi).

După mine e bun programul ăsta pe care mi-l aplic. Ziua – un spectacol, spre seară învățat. De la 9 la 9.30 o baie rece cu presiune mare, pe tot corpul. După asta, vin în meditație și scriu: fie Jurnalul, fie o temă acasă  pînă la 10.30 – 11.00.  Dimineața – deșteptarea la 5 pentru a învăța la restul de obiecte.

Azi pînă la 7.30 n-am făcut prea mulți purici. Am citit și la anatomie plus o dată la istorie (MRSO și țările capitaliste). Oricum, astăzi mă prezint la teza asta cam nepregătit. (1. Din cîte am observat eu, nu se mai fac plantoane; 2. Mircea fumează; 3. Gozek = Karol (o poreclă usturătoare – gheneralu je poliacu – sau poliak).

Azi a plouat toată ziua fără întrerupere. Dacă n-ar fi decorul verde aș spune că vine toamna. S-a făcut și frig. Mi-am luat iar cravata și m-am ”încuiat” peste tot la nasturi.

Pe cînd stăteam în meditație, la masa mea, nuștiu ce-i vine lui Prandea și se îndreaptă furtunos spre mine: ”Scoate servieta!”. O scot și începe să-mi cotrobăiască prin ea: ”Ccccîte ccccarnete de ccceec ai?”. Eu: ”Patru!”. M-am speriat că-mi confiscă Jurnalul și eram rece nu alta. Dar nu mi-a luat nimic și s-a cărat.  A mai controlat și la Ciubotaru și la Arcadie Lungu (în lipsă).

Cînd am plecat la școală ne ploua destul de serios și a trebuit să-mi pun ”janta-n cap” să nu mă ude așa tare. La școală toți confecționau fițuici și, cu toate că prima oră aveam româna, numai Istorii erau pe bănci. La limba română a ascultat două eleve, apoi a predat interesanta și frumoasa ”Viață a lui C. Hogaș”, citindu-ne dintr-o carte din pățaniile și aventurile lui. După cum am observat profesoara cunoaște foarte bine biografiile scriitorilor cunoscînd cele mai mici amănunte. Probabil îi place mult.

Azi am urmat aceeași ”politică” și-am muțit iar, cînd era vorba de ”ea”. În ora de română, cînd nici nu mă așteptam am primit o scrisorică de la ea. I-am spus poștașului că nu-mi trebuie și să i-o dea înapoi. Aceasta (Puha) însă s-a găsit să insiste și să facă morală: ”Mă, da de ce ești al dracului? De ce faci fetele să sufere? Să-l rup?”. Eu: ”Rupe-l”. L-a rupt și l-a lăsat în ultima bancă, pentru ca apoi, în ora de naturale, să-l ia și să-l citească. Aici mi-a cam fost ciudă, dar nu i-am zis nimic. Puha: ”Pe mine m-ai scos la pensie?” Eu: ”Las că te plătesc eu!”…

Ora doua, a doua teză – la istorie. Aveam chef s-o copii. Ne-a dat o lecție de sinteză: ”Politica externă internațională între cele două războaie mondiale” – cuprindea din lecția pe care o știam eu cel mai bine. Cum a dictat subiectul, harșt! am rupt patru foi din carte, cu lecția respectivă. Țineam foile pe bancă și profesoara se îndrepta spre noi. De-abia am avut timp să arunc foile în bancă. Profesoara a stat toată ora la catedră zicînd că ne lasă să copiem și că ea știe ce poate fiecare…. și va da notele cuvenite. Eu am mai avut o emoție și a trebuit să dau foii un bobîrnac, pt ca apoi s-o scot de sub bancă… Am copiat în stil barbar cu toate că mai știam cîte ceva; am scris șapte pagini, dar n-am terminat. Mi se pare că profesoara și-a notat pe cei pe care-i suspecta… Ne-a lăsat un pic și în pauză.

La l rusă prima jumătate de oră ne-a citit și ne-a povestit lecția ”Hameleon” apoi ne-a lăsat pe noi singuri să scoatem cuvintele (necunoscute). În oră am primit un bilet (cică-i de la Dorina Albu) pe care l-am refuzat: ”Nu-i nevoie!”. Băimăcean s-a găsit să comenteze: ”El îi fript, saracu…”.

În pauză am văzut o luptă frumoasă dintre Halip N. și Băimăcean: erau amândoi egali, Dar Chirița vroia să-l prindă de mijloc și să-l trîntească… Tot în pauză a fost Gh. Tănase pe la noi prin clasă și a făcut in tărăboi mare cu Constanța Ungureanu ce țipa ca din gură de șarpe. Cînd m-am uitat înspre ”ea” (b.m.) – rîdea. Am avut grijă să-i ocolesc privirile.

La naturale, Zăicescu m-a anunțat: ”Druguș, vii la mine-n pauză…”. Eu știam pentru ce mă cheamă, dar sînt sigur că întreaga clasă credea că-i în legătură cu ”chestia aia”, adică ”aventura din 2 mai”. În ora de naturale, după ce a făcut un mic examen, a predat restul lecției, pînă la ”Piele”. În oră, cînd am văzut că Puha citește biletul rupt m-a apucat o curiozitate nefirească să știu ce scria în ultimele două bilete. Dar, prea tîrziu… În oră, Zăicescu m-a ținut mereu treaz punîndu-mi întrebări; la urmă a vrut să mă pună să citesc lecția, dar s-a răzgîndit și ne-a lăsat pe fiecare să citim, iar el a studiat un ziar la catedră. În cele 10 minute cîte au mai rămas, aproape nimeni nu s-a uitat prin carte avînd cu totul alte ocupații (dormind, visînd, făcîndu-și manichiura sau pedichiura, citind cărți, scriind și citind bilețele și multe altele). Aproape de sfîrșitul orei, cînd Zăicescu a întrebat: ”Ați terminat de învățat?”, toate sufletele s-au trezit și-au răspuns: ”Nnnnuuuu!!!” (urmat de cîteva rîsete).

După oră, m-am dus cu el la Cabinet. Mi-a dat să-i fac un rezumat din întreg capitolul ”Excreția” și m-a rugat să i-l fac pînă marți.

Am luat masa la 12.15, după care fiind nevoit să stau în internat din cauza ploii – am jucat tenis de masă în sala de valize. Cînd a venit Nicolai de la școală m-a luat deoparte și, rîzînd, mi-a spus ceea ce l-a întrebat M(elexina): ”De ce-i supărat Liviu?” la care Halip ia spus: ”Nu-i supărat pe tine, dar dacă-l supără cineva, așa-i el, se supără pe toți”. Melexina: ”Poate l-am supărat eu cu ceva?”, apoi, în încheiere: ”Așa sînteți voi, băieții”. Azi la școală chiar am fost supărat și am obs. că și ea este ”angry” (tristă). M-am bucurat foarte mult cînd am auzit vestea adusă de Niculai și m-am gîndit că poate a durut-o această ruptură bruscă, inexplicabilă. Acum nici eu nu știu cum aș putea-o drege… Vai de capul meu! Iau cîteodată hotărîri pe care vreau să le duc la îndeplinire cu orice preț, și chiar le duc, fără să mai țin cont că, pe parcurs, a mai intervenit cîte ceva… (ar fi trebuit să-i răspund la bilet). În fine, mîine se va clarifica.

Pînă la 3.30 am jucat tenis, făcînd clasamente și campionate. Arcadie, care are o situație tragică la școală și la internat se mai ține încă de prostii. Pe la internat nu vine cu zilele, la meditație la fel și mi se pare că Prandea a fost azi la Kamil la școală. În orice caz, e un om pierdut, de nimic… De la 3.3. am scris un timp în jurnal. Azi D-ul n-a făcut atelier. Pînă azi n-a fost difuzor în meditație, de cînd s-a spart. Acuma i-a adus numai difuzorul cu membrană și transformatorul. Haiuță a așezat acest difuzor pe un borcan cu gura-n sus, pe care a așezat două bețe și are o audiție mai bună. Am observat că se aude foarte clar dacă-l așez cu ”pîlnia” pe masă. În pauza am jucat iar tenis și m-am încălzit mult. Din cei 6-7 băieți de la Liceul 2 care joacă tenis eu am ieșit ”championul” (șampion), după ultimul meci în care l-am bătut pe Chifan. Cred c-aș putea ajunge un jucător bun dacă m-aș antrena, și cu palete ca lumea….

De la 5.30 am învățat la fizică din maculator; teza de mîine e destul de dificilă iar eu m-am mulțumit pe ziua de azi  să citesc odată din maculator… (Se strîng iar bani pentru baie, dar acesta nu va fi așa prielnică, deoarece plouă, plouă mereu.

În pauza de opt a fost imposibil să stăm pe-afară din cauza ploii și vîntului. Am vrut să-mi deschid inima și să-i spun lui Toader tot necazul meu și să-i cer un sfat, dar n-am găsit momentul potrivit.

Pentru a putea termina odată cu rezumatul acela m-am apucat încă din pauză să scriu. În timp ce scriam, mă anunță cineva că a venit Mircea. Am coborît scările, unde mă aștepta. A luat salarul, mi-a dat mie 400 să pun pe cec, iar pentru cheltuială urmează să lichidez unul dintre cecurile cu 25 de lei. Mi-a dat și ceasul. Mi-a povestit cum a petrecut cu Felicia. A fost și pe la Dornești și s-a întors tot aseară. Mi-a spus că a cumpărat o vedere din Botoșani (a lăsat-o acasă).

Pînă la 9 am făcut încontinuu rezumatul și abia am reușit să scriu patru foi și jumătate.

După ce-am făcut obișnuita baie generală + programul de sport, am venit în meditație unde pînă la 10.30 am scris în Jurnal. De un real folos îmi este, în scrierea însemnărilor, carnețelul meu de 80 de bani, cu arc, în care-mi însemn tot ce mi se pare mai important din ziua respectivă. După ce umplu o foiță o rup, așa că acesta se subțiază mereu.    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!