liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Yuval Harari

Episodul 756. Joi 24 ianuarie 2019. România postbelică: de la statutul de colonie sovietică (1944 – 1965), prin gulagul autohton ceaușist autoconstruit (1965 – 1989), spre dezmățul iliberal-anarhic actual (1989 – 2019) (18)


Ultimul capitol al cărții este dedicat propagandiștilor (ideologi, ziariști sub acoperire, conducători de instituții politico-ideologice, șefi (secretari) cu propaganda, profesori de marxism-leninism etc.). Cei mai mulți infiltrați (aduși din URSS) și-au găsit ”loc de muncă” (li se mai spunea ”muncitori cu gura”) în acest lunecos domeniu de activitate. Trăsăturile caracteristice ale celor care lucrau în aparatul propagandistic bolșevic: origine socială sănătoasă (familie săracă), alogeni (minoritari cărora li se oferea o șansă de a fi băgați în seamă), studii cât mai puține (doar burghezii își permiteau să-și trimite copiii la școli înalte). Pe scurt: săraci, străini, stupizi. Evident, odată intrați în aparat, săracii se îmbogățeau, străinii își luau nume românești, iar stupizii se luminau în școlile serale organizate ad hoc. Aaa!, și încă un atribut important: trebuiau să aibă susținerea expresă a Moscovei! Nu întâmplător mulți propagandiști au avut calitatea de ”dezertori”/ fugari în URSS, veneau din Basarabia sovietizată forțat sau aveau dosar ”bun”, necontaminat de legături cu Occidentul în plină putrefacție din cauza prosperității. Pentru a nu rămâne la nivelul teoretico-speculativ, cei trei autori vin cu argumente statistice clare: dintre cei 17 corifei ai propagandei bolșevice din Era Dej (dar și în continuare) 15 erau evrei, unul era maghiar și unul român. În vârful piramidei propagandistice s-au aflat evreii: Silviu Brucan (https://ro.wikipedia.org/wiki/Silviu_Brucan), Leonte Răutu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonte_R%C4%83utu dar și https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/natalia-rautu-farmacista-propagandei-sovietice) și Ghizela Vass (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ghizela_Vass) (bunica lui Bogdan Olteanu, președinte al Camerei Deputaților).
Prezint lista celor 17 corifei ale căror biografii comentate sunt oferite destul de generos de către cei trei autori, din care voi alege doar unul dintre ei, Silviu Brucan, dată fiind prezența importantă a acestuia în toate cele trei perioade postbelice derulate sub semnul bolșevismului moscovit (Dej, Ceaușescu, Iliescu). Iată conținutul acestei liste: Iosif Chișinevschi (Jakob Roitman-Ioșca) (1905 – 1962); Leonte Răutu (Lev Oigenstein) (1910 – 1993); Sorin Toma (Sorin Moscovici); Silviu Brucan (Saul Bruckner) (1916 – 2006), Leonte Tismăneneanu (Leonid Tisminețki) (1912 – 1981); Mihail Roller (1908 – 1958); Iosif Ardeleanu (Adler Dome) (1909 – 1988); Ofelia Manole (1908 – 1983) (Ofelia Zeidman); Zina Brîncu (Haia Grinberg); Gheorghe Stoica (Moscu Cohn) (1900 – 1976); Liuba Chișinevschi (Liube Kișnevskaia) (1911 – 1981); Ghizela Vass (1912 – 2004); Natalia Răutu (Natalia Marcusohn) (1912 – 1967); Ana Toma ( Ana Grossman) (1912 – 1992); Nicolae Moraru ( Iuliu Șofran) (1912 – ?); Gheorghe Vasilichi (1902 – 1974).
Celor mai în vârstă multe dintre aceste nume le răsună în minte, fiind atotprezente în presă, în congresele partidului unic, în lucrările ”științifice” ale doctorilor în științe sociale.
Și o ultimă precizare, una pe care am mai făcut-o, dar o repet și aici în contextul informației că majoritatea acestor corifei ideologici erau evrei, fapt care a făcut ca unii istorici/ comentatori/ analiști să afirme că bolșevismul rus a fost adus în România de către evrei pe tancurile sovietice. Cred că este atât un fapt real cât și o încercare de exonerare de responsabilitate a elementului autohton care a pus – și el – din plin umărul la consolidarea dictaturilor bolșevice. Totodată, prezența evreilor cu o pondere mare în rândul politrucilor și propagandiștilor se explică prin faptul (subliniat de Yuval Harari) că dacă ar fi să găsim o caracteristică definitorie pentru evrei, atunci aceasta este propensiunea lor, sădită în decurs de milenii, pentru cultură, pentru educație, pentru speculație (și speculă, desigur, specula și speculația fiind nu doar cuvinte înrudite…). Într-o țară care gemea de analfabetism, evreii reprezentau elementul cu pondere mare în educație, în medicină și în afaceri. De aici și ponderea lor mare în politicile comuniste care, desigur, le-au adus și avantaje materiale și morale.
Închei cu o amintire pe care am mai redat-o în paginile acestui blog. La Institutul de Medicină și Farmacie din Iași, unde am predat Economie politică și Economie sanitară (disciplină înființată de mine în detrimentul economiei politice) erau (mai ales în anii 60, dar și mai târziu) foarte mulți profesori evrei (renumiți pentru profesionalism și corectitudine). Unul dintre aceștia a emigrat în Israel în anul de grație 1988, tocmai când pregătirile pentru lovitura de stat erau în toi. În întreaga perioadă de activitate a mea la această instituție (mă refer la perioada din Era Ceaușescu: 1976 – 1989), nu am luat cuvântul (într-o ședință de partid) decât de două ori: o dată pentru excluderea din partid a tovarășului profesor Șneer care a emigrat în Israel și nu și-a mai plătit cotizația la partid, și a doua oară cu ocazia procesului public de excludere a mea din partid, despre care, de asemenea, am mai povestit). Nu mică mi-a fost mirarea când la sfârșitul anului 1989 mă întâlnesc pe holurile Institutului (actualmente Universitatea) cu dl prof. Șneer. M-am bucurat să-l revăd, ne-am strâns mâinile, dar am observat o răceală și o urmă de nemulțumire pe chipul său. M-am lămurit imediat, atunci când mi-a zis: ”Tovarășe Druguș, m-ați dezamăgit profund. Nu mă așteptam de la dumneavoastră la așa ceva… Am aflat că dumneavoastră ați propus excluderea mea din partid…”. Eu am râs și l-am asigurat că eram convins că i-am făcut un bine, dar ne-am despărțit tot.. cu răceală. Abia peste ani am deslușit supărarea sa: din mediile din care venea, dl profesor aflase care era esența loviturii de stat – eliminarea lui Ceaușescu și instalarea lui Iliescu, cu prezervarea nomenklaturii existente în posturile de conducere a țării, cu scopul instaurării unui socialism ușor vopsit altfel. Doar naivul de mine credea că, 1n 1989, am pășit în imperiul libertății, prosperității și onestității… (va continua)
Liviu Druguș
Pe mâine!

Reclame