liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive lunare: Ianuarie 2012

Daca logica nu e, nici intelegere corecta nu poate fi


Dan Alexandru Chita (in continuare DAC) publica la pagina de Cultura politica (p.5) a revistei Cultura, nr. 50, din 10 noiembrie 2011 (http://revistacultura.ro/nou/2011/11/economia-o-noua-stiinta/) o cronica de carte la o aparitie (Tomas Sedlacek, „Economics of Good and Evil. The Quest for Economic Meaning from Gilgames to Wall Street”) care a facut ceva valuri in Occident si nu numai. Stiu ca nu se (prea) practica recenzarea recenziilor, dar randurile de fata se doresc a fi doar cateva comentarii generate de nedumeririle subsemnatului fata de nedumeririle autorului recenziei fata de certitudinile afisate de autorul cartii. Deoarece voi publica si pe blogul personal (www.liviudrugus.wordpress.com) aceste comentarii, se impun cateva precizari preliminare. Recenzia semnata de DAC se intituleaza pompos si ironic „Economia: o noua stiinta. Ce ne spune consilierul-minune Tomas Sedlacek despre criza economica globala”. Evident, DAC induce, inca din (sub)titlu ideea ca avem de-a face cu niste lucruri iesite din comun (minuni) facute de (prea?) tanarul consilier prezidential Tomas Sedlacec. Deoarece ma indoiesc ca T.S. a primit o traducere a acestei recenzii semnate de DAC incerc sa dau eu cateva (posibile) raspunsuri la nedumeririle dlui DAC. De ce fac acest lucru? Pentru ca eu unul promovez, de cateva decenii, cateva dintre ideile principale ale cartii si pe care DAC le pune sub mari semne de intrebare. Anticipez aici cateva dintre ele: 1. toate disciplinele din categoria „stiinte sociale” au, cred eu si TS, false si inutile granite intre ele. O abordare integrata este mai benefica si mai corecta. 2. legatura intre etica si economie, prezentata in carte de catre T.S. i se pare „subreda” dlui DAC. Eu cred ca nici nu trebuie sa existe „legaturi” devreme ce intre etica si economie exista o identitate de esenta. Si mai cred ca raportul economie-etica poate fi asemanat cu raportul dintre hard si softul inscris pe harddisk: ele se presupun; cred ca nu se poate discuta despre informatie fara suportul pe care este imprimata acea informatie. Asa cum nu exista informatie de sine-statatoare, tot asa nu exista etica de sinestatoare, ci doar etica a ceva, a unei actiuni umane. Cu aceasta „expunere de motive” voi incerca sa vedem ce poate intelege un cititor care nu are acces la cartea lui T.S. si care citeste doar aceasta cronicheta a lui DAC. Debutul recenziei semnate de DAC este unul nefericit. Lungimea excesiva a primei fraze il face chiar pe autor sa uite de la ce a pornit, rezultatul fiind o comparatie schioapa si ilogica. Voi insera aici aceasta fraza, profitand de generozitatea spatiului oferit de memoria virtuala: „Cu toate ca in excursul sau destinat publicului larg Robert Heilbroner plaseaza debutul stiintei economice in secolul al XVIII-lea, in ciuda faptului ca un „arheolog“ de talia lui Michel Foucault il situeaza in „Cuvintele si lucrurile“ pe Adam Smith inaintea constituirii economiei ca disciplina autonoma moderna, in pofida realitatii ca pâna si Joseph Schumpeter, in monumentala „History of Economic Analysis“, porneste la drum undeva inaintea epocii declansarii revolutiei industriale (altfel spus, cât se poate de recent in modernitate), cehul Tomas Sedlacek, fost consilier al presedintelui Vaclav Havel si unul dintre cei mai promitatori tineri economisti din Europa (conform unora dintre cele mai respectabile opinii academice), in ultima sa carte, „Economics of Good and Evil“, inverseaza complet raportul dintre economie, asa cum este perceputa in genere, si câmpul stiintelor sociale”. Dupa trei propozitii care incep cu promisiunea unei comparatii temporale (Cu toate ca Heilbroner dateaza nasterea economiei ca „stiinta” in sec. 18, in ciuda faptului sa Foucault dateaza aceasta nastere dupa moartea lui Adam Smith, si in pofida faptului ca Schumpeter fixeaza aceasta data de nastere inaintea declansarii revolutiei industriale, deci daca trei istorici ai gandirii economice au convenit ca „stiinta economica” este un produs al modernitatii industriale si capitaliste, ei bine), fraza se incheie cu o evaluare de raporturi intre discipline: spre deosebire de acestia T.S. „inverseaza complet raportul dintre economie si campul stiintelor sociale”. Deci se compara o problema de fixare in timp a aparitiei economiei (ca „stiinta”) cu o problema de fixare de raporturi a acesteia cu alte discipline. Cu alte cuvinte, comparatia facuta de DAC exste de tipul: „desi sarpele este de o varsta incerta, unii cred ca este mai lung decat verde” . Odata aceasta „clarificare” fiind facuta, logica de tipul „mai lung decat verde” continua (fiind un brand DAC) tot cu o comparatie intre o datare in timp si o descriere calitativa. Citez, din nou: „Desi in vârsta de doar 34 de ani, Tomas Sedlacek, care ne-a onorat cu o vizita la sfârsitul lunii septembrie la Bucuresti, demonstreaza in „Economics of Good and Evil“ atât forta unei eruditii deconcertante, cât si prospetimea unei viziuni neconforme cu asteptarile obisnuite ale domeniului sau”. Asadar, desi e tanar, T.S deconcentreaza prin eruditie si socheaza prin nonconformism si prospetime. In continuare, DAC m otiveaz de ce este (neplacut) surprins de economistul T.S.: in loc sa prezinte cifre si procente, T.S. foloseste instrumentele, conceptele si tabieturile filosofiei morale sau a altor discipline socio-umane. Pe scurt, DAC este impotriva interdisciplinaritatii promovate la vedere de T.S. Iar eu tocmai aceasta inter si transdisciplinaritate am apreciat-o la tanarul economist ceh, fiind convins sa aceste abordari pot genera idei noi, utile si convingatoare. Econometria la care se astepta DAC este inlocuita de T.S. cu discursul analitic interdisciplinar, postmodern, holist. Ignorarea uneltelor moderne este una deliberata, dar DAC o pune pe seama lipsei de cunoastere a acestor unelte. Foarte asemanator, economistii marxisti ii acuzau pe cei burghezi ca nu inteleg, ca nu cunoasc, ca nu vor sa stie etc., in loc sa lasa ideile sa se confrunte si sa se apere. Pentru DAC, T.S. „nu are o idee limpede cu privire la diviziunea diltheyiana dintre supranumitele Natur- si Geistwissenschaften” si „nu realizeaza principiul diacroniei in stiintele umane”. Stimate DAC, daca T.S. refuza modernitatea in favoarea postmodernitatii si ignora disciplinaritatea in favoarea interdisciplinaritatii, (plusuri si pozitivitati evidente) de ce le treceti la partea intunecata a lucrarii lui T.S.? Procedati precum contabilii de la Enron care contabilizau pierderile la castiguri si pe care apoi le extrageau sub forma de cash. De ce ii reprosati autorului ca nu foloseste moderna diacronie si ca foloseste postmoderna sincronie. Este ca si cum un realist clasic ar critica cubistul pentru ca nu respecta regulile de aur de pe vremea lui Michelangelo…. Pentru DAC cehul pacatuieste practicand o interdisciplinaritatea si o transdisciplinaritate care inseamna (formulare corecta!) „amalgamare intr-un continuum temporal milenar, dar destul de vacuu istoric”, dar evaluate in cheie negativa. DAC il acuza pe T.S. de „amatorism pedant”, „banal derizoriu”, „sofist cu aere sapiente”. Dar oare ce a fost marele Havel, pe care T.S. l-a consiliat in chestiuni de politica economica, daca nu un dramaturg ratacit in meandrele politicii si un mare „amator” in diplomatia europeana? Conform standardelor lui DAC, nici Grigore Moisil nu trebuia sa se apropie de lingvistica, fiind un om al cifrelor nu al literelor…. DAC il acuza, in continuarea analizei sale, pe T.S. de „pseudoanarhism metodologic”. Daca asa stau lucrurile, atunci eu l-as sfatui pe T.S. sa treaca de la pseudoanarhism la anarhism metodologic, abordare perfect consonanta cu imensa complexitate a realitatilor postmoderne. Neintelegerea rostului metaforei – amplu practicate de T.S. – in dezvaluirea esentelor economicului il face pe DAC sa acuze textul de „confuzie mentala”. De aici si pana la urmatoarea acuza, aceea de „reductionism inexpunabil” nu este decat un pas. Pentru DAC, amesticul teoriei economice cu ideologia crestina este de neinteles. Poate este si vin lui T.S. de a statua clar din primele randuri ca economia este peste tot unde sunt oameni care combina mijloace pentru atingerea unor scopuri. Daca ar fi procedat astfel, lui DAC i-ar fi venit foarte greu sa-l acuze de „constructii logice abracadabrante”. Probabil, un Euclid reiviat ar fi taxat la fel toate logicile noneuclideene…. Nu pot sa nu remarc si o bucurie ideologica a lui DAC atunci cand T.S. nu mai pune pe seama lui Smith ideea „mainii invizibile”, ca si cum ideologul capitalismului clasic, Adam Smith ar fi inventat el acest mecanism…Nu, mecansimul autoreglarii este intrinsec oricarei economii bazate pe schimb liber. Crizele sunt tocmai ignorarea deliberata si fortata a acestui mecansim uman elementar. Finalul criticii facute de DAC este unul apoteotic, acumuland in cateva randuri un manunchi de epitete care mai de care mai jignitoare: „gandire morala tratata simplist”, „legatura subreda intre economie si etica”, „morga academica”, „bibliografie cu pretentii de exhaustivitate” etc. Acuza de lipsa de cultura filozofica solida este, dupa parerea mea, complet gratuita devreme ce diferenta de viziune este aceea care ii desparte pe autorul cartii de recenzentul acesteia. DAC este un modernist de tip determinist, cartezian, riguros „stiintific” si aplicand mecanic canoanele invatate mecanic la scoala, in timp ce T.S. este un postmodernist, relativist, interdisciplinar si care se descurca relativ usor in haosul complexitatii actuale. Cu siguranta, o istorie marxista a gandirii economice ar fi mult mai pe placul lui DAC. Din pacate pentru el, DAC ramane dator sa explice de ce pentru el economia este o „noua stiinta” si sa redea „ce ne-a spus consilierul-minune Tomas Sedlacek despre criza economica globala”, asa cum ne-a amenintat inca din (sub)titlu.

Liviu Drugus

 www.liviudrugus.ro

http://www.liviudrugus.wordpress.com

Câteva opinii și reacții la articolul lui Aurel Brumă (abe) intitulat ”Adevăr și inutile falsuri promovate pe internet” și publicat în Cronica veche, nr 11/ 2011 decembrie 2011)


 

Câteva opinii și reacții la articolul lui Aurel Brumă (abe) intitulat ”Adevăr și inutile falsuri promovate pe internet” și publicat în Cronica veche, nr 11/ 2011  decembrie 2011)

 

 

(observațiile mele critice sunt inserate în textul publicat pe site ul revistei și scrise cu aldine, după inițialele L.D.)

 

La sfârşit de mandat, actualul legislativ a emis şi o iniţiativă de bun augur obligând televiziunile generaliste „să difuzeze, săptămânal, cel puţin 120 de minute de emisiuni sau ştiri cu conţinut cultural sau educativ, iar televiziunile de ştiri 30 de minute”. (L.D.: Care sfârșit de mandat în noiembrie 2011? Legislativul mai avea, la ora scrierii/ publicării articolului, mai bine de un an până la încheierea mandatului! Inexactitatea nu poate fi una întâmplătoare, ci apare a fi un wishfull thinking, respectiv o speranță subterană și deloc motivată logic că opoziția va declanșa alegeri anticipate; o alta ipoteză a erorii voite ar fi cea prin care autorul minimalizează ”inițiativa de bun augur”, sugerând că abia la capătul unui mandat de patru ani, legislativul a acceptat să pună o frâna dezmățului mediatic scăpat de sub control). Un început timid totuşi în bătălia ce trebuie orchestrată pe un orizont larg împotriva manelismului cultural, a analfabetismului ridicat la rang de normă socială prin producţia deşănţată de vipuri de Ferentari, Balta Albă sau alte zone cu producţie ridicată de trufandale pseudo-artistice, ghicitoare şi prezicătoare de noi şi

noi apoteoze ale prostiei. În bairamurile televiziste de zi cu zi dispărea ideea că în România ar mai exista şi valori reale, netrucate, necosmestizate conform cutumelor impuse de emisiunile copiate, în marea lor majoritate, de la televiziuni străine sau construite în castelele cu cât mai multe turnuleţe/tuiuri. (LD: Manipularea informațională a autorului continuă prin insinuarea că singura formă de in/sub/ cultură (analfabetism) este cea a etniei rome/ țigănești, știut fiind că Balta Albă si Ferentarii sunt cartiere simbol ale concentrării acestei etnii în București, de unde se recrutează și țigăncile ”ghicitoare și prezicătoare”. Mai mult, televiziunile care practică aceste ”bairamuri televiziste” promovează, ”în marea lor majoritate”, formate de emisiuni străine sau găzduite de palate  țigănești -”castele cu cât mai multe turnulețe”). O nouă manipulare este practicată aici prin revigorarea tipic fascistă și bolșevică de găsire a cauzei tuturor relelor în factorul alogen, anațional, care nu fac parte din fondul cultural pur al românității noastre. Incitarea, de către A.B., la acțiuni mai puternic orchestrate împotriva capitalului străin sau a minorităților care deranjează esența pozitivă a etniei majoritare nu mai trebuie demonstrată. Criteriul valoric și ideea unei competitivități axiogenetice nu sunt deloc invocate. Mai mult, invocarea cazului românului Anghel Rugină, este tot una de natură să pună sub semnul întrebării buna intenție clamată de A.B., aceea de a devoala falsurile practicate și promovate pe internet). Mai puţină pâine şi mai mult circ – cam în aceşti parametri se înscriu la concurenţă de găuri în caşcaval majoritatea emisiunilor scurse în intimitatea noastră prin canalele neepurate îndeajuns. (L.D.: Pentru epurarea scursurilor de canale televizioniste, A.B. sugerează necesitatea unei cenzurări drastice a aparițiilor țigănești/ străine televizate). Dar acesta este un subiect asupra căruia trebuie să ne aplecăm cu multă, foarte multă asumare în anul 2012. (L.D. Anul electoral 2012 trebuie să aibă, susține A.B., o temă importantă din partea actualei opoziții social-liberale și anume acuzația adresată actualei puteri că nu a epurat la timp scursurile și urdorile culturii maneliste și că a promovat valorile minorității țigănești în detrimentul adevăratelor valori ale culturii române).

Din nefericire Internetul oferă la o dimensiune, cred, amplificată, nenumărate probe de suficienţă, de copilării întârziate, aici „mama proştilor fiind cam mereu gravidă”. (L.D.: Până aici A.B. a atacat televiziunile, deși titlul articolului face trimitere doar la rețeaua Internet).  Citeşti articole cu pretenţii ştiinţifice de te cutremură râsul (L.D.: Deși analiza lui A.B. nu are – nici nu are cum – pretenții de  ”științificitate”, cred că credibilitatea autorului ar fi crescut dacă ar fi fost inserate și câteva exemple de ”suficiențe” sau ”copilării întârziate” ca să mai râdă și alții, nu doar A.B.), dizertaţii în care inexactitatea (L.D.: Exemple de inexactități avem destule în articolul lui A.B. și le voi evidenția acolo unde ele apar), jumătăţile de adevăr fojgăie ilariant şi, culmea, tocmai din acest zăcământ cultural cancerizat de prostie (L.D. O altă manipulare marca A.B. este ușor vizibilă: cancerul prostiei fojgăie ilariant doar la TV și pe Internet, nu și în presa scrisă, așa cum probează și articolul semnat de A.B.) și mulţi dintre copiii grăbiţi să alerge unde au de alergat îşi culeg datele, paragrafele pentru strălucitele şi obligatoriile lucrări impuse de programa şcolară. Tehnica spicului lucrează la parametri groteşti, o inepţie fiind reluată, altoită cu alte inepţii şi asumată ca adevăr fundamentat oficial, academismul Internetului nefiind pus cam de nimeni la îndoială. (L.D.: Aici A.B. își asumă un ”merit” ce nu-i aparține: contrar afirmației sale că ”academismul Internetului nefiind pus cam de nimeni la îndoială”  cred că foarte puțini conferă Internetului pretenții de ”academism”. Dimpotrivă. Inclusiv celebra Wikipedia atrage atentia asupra impreciziilor sau a trimiterilor care să certifice anumite afirmații. Probabil A.B. are cunoștință de profesori de toate rangurile, inclusiv universitari, care acceptă tehnica copy-paste, preluarea necritică a unor opinii emise de persoane cu varii și uneori îndoielnice pregătiri. Am mai auzit, la o conferință organizată în 2011 de UPA Iași, o critică la adresa Internetului pentru unele inexactități. L-am întrebat de ce nu publică, tot pe internet, corecții sau observații asupra afirmațiilor de valoare incertă, dar interlocutorul (un ron care predă în Franța) a tăcut zâmbind, dând de înțeles că el nu-și pierde timpul cu așa ceva. Cred că tot din această cauză lăsăm, prea adesea, să treacă – pe post de contribuții oneste – și făcături jurnalistice  cu pretenții de analize pertinente și bine intenționate. În ce mă privește, cred că riscul pe care mi l-am asumat de a semnala, într-un text publicat pe blog, parada de cultură și de patriotism/ românism pur făcută de A.B. în articolul  ”Adevăr și inutile falsuri promovate pe Internet” nu va rămânea fără urmări. Sintagma ”inutile falsuri” sugerează că  A.B. crede în utilitea unor falsuri, mai ales dacă acestea slujesc unei cauze ”nobile”: mulțumiri primite de la finanțatorul revistei Cronica Veche sau de la partida social-liberală,  iluzia că slujește presupusa mare cultură ieșeană clasată recent după orașe ca Bistrița și Sfântul Gheorghe etc.).  Dar cum pe aici autorii sunt copii ceva mai sârguincioşi şi limitaţi la rândul lor de aceeaşi grabă a lecturilor din avion, absolvirile de vinovăţii sunt posibile. Grav, enorm de grav este un alt domeniu, o altă dimensiune a trucajelor, cele aparţinătoare unor indivizi cu ceva pospai intelectual şi care, pentru a-şi atinge scopurile de omuleţi mărunţi în cenuşiul lor, manipulează informaţii injectate cu aparenţa veridicităţii, transferând pe un fond de sensibilităţi generalizate, inepţii, gongorisme. (L.D.: Aici comentariul meu se reduce la patru cuvinte adresate direct lui A.B. ”De te fabula naratur”.) Mai grav este faptul că, pentru a-şi adjudeca şansa difuziei cât mai mari a „produsului mediatic”, elucubraţiile sunt asezonate cu apeluri la personalităţi, mai ales cele care nu mai pot riposta din motiv de neantizare sau pur şi simplu fiindcă nu le interesează universul aparent sofisticat al internetului. Ciudat este faptul că impostorii, hakerii pe viaţa şi valoarea cuiva sau altcuiva beneficiază de şansa anonimatului, presupuşii autori, poate chiar cei de fapt, dând din umeri ori chiar ripostând cu o violenţă bine timbrată ca surplus de mediatizare. Că imaginea proprie îi omoară! (L.D.: Din nou, hoțul strigă ”Hoții!”. La 16 decembrie 2008, moralistul A.B. (se poate citi usor ”abe”) semnează, cum altfel?, cu pseudonimul ”abe” două comentarii la articolul publicat de Mediafax (la data de 15 decembrie 2008) despre viața și decesul, în noaptea de 14 spre 15 decembrie a economistului Anghel Rugină. Iată conținutul celor două comentarii semnate ”abe”: ”in 2007, la editura performantica, aparea volumul 1 memoriale al prof. anghel rugina (530 pagini) unde si acum cititorul poate afla ideile, strategia si instrumentele de redresare economica pentru romania dar mai ales interesele care au condus la neaplicarea planului rugina. din nefericire, multe dintre proiectiile savantului: criza economica generalizata, impactul nefericit al globalizarii pentru tarile nedezvoltate, renuntarea nedemna la multe dintre elementele de identitate nationala devin de la o zi la alta profetii validate. perceperea curateniei morale, stiintifice, a apartenentei netrucate a savantului la valorile nationale, toate acestea nu apar in nici un articol scris acum, in graba, la disparitia marelui roman anghel rugina” și (al doilea comentariu): ”citez de pe coperta cartii memoriale de anghel rugina: iubite cititor, acest succes cu realizarea unui miracol economic in romania inca in 1990, cand era un lucru usor de pus in practica, ar fi insemnat numai o viata de cel putin 50 de ori mai buuna pentru poporul roman… un asemenea rezultat fenomenal ar fi deschis ochii tuturor noroadelor pamantului ca o viata mai buna pentru toti, fara nici o discriminare si cu dreptate sociala de echitate este posibila peste tot in lume. ce alta coroana mai stralucitoare s/ar putea aseza pe fruntea acestei natiuni care a suferit atata in istorie si merita o soarta mai buna?”. Am făcut copy – paste de pe Internet. Pentru verificare se poate accesa linkul: http://www.mediafax.ro/economic/economistul-anghel-rugina-a-decedat-3661341 Cred că oricine știe că ”abe” (A.B.) este alcătuitorul/ îngrijitorul/ redactorul/ editorul cărții ”Memoriale”, vol. I, Editura Performantica, Iași, la al cărui autor se face referire în acest număr din Cronica veche. Departe de a aduce un omagiu marelui profesor disparut, A.B. își face reclamă la cartea pe care trebuia să o vândă în cât mai multe exemplare, pentru obținerea comisionului aferent. Cred că acum este mai explicabilă înverșunarea lui A.B. (abe) la adresa Internetului, dar și împotriva celor care se ascund la umbra anonimatului, promovându-și meschinele lor interese.

          Aşa cum se cuvine, pregăteam un articol despre marele economist român Anghel N. Rugină, 14 decembrie fiind ziua ultimă din existenţa sa terestră. Grupam şi regrupam idei, adevăruri, premoniţii bine fundamentate ştiinţific în 1993 asupra adâncirii crizei mondiale, asupra neputinţei clasei politice din România de a-şi asuma responsabilităţile prin strategii coerente, aplicate, benefice stării de mai bine a celor care le asigură surplusul financiar într-o absurdă şi totuşi reală democraţie bugetară. (L.D.: A.B. scrie despre ”premoniții bine fundamentate științific”. Cred că termenul premoniții face casă bună cu prezicătoarele din Ferentari invocate la începutul acestui articol. Termenul adecvat este ”predicții” (eventual ”prognoze”). Cât despre ”democrația bugetară” doar A.B. ne poate desluși absconsul său conținut…). „Junimist inveterat”, savantul era ferm  convins că România post-revoluţionară poate să redevină o ţară puternică prin sine însăşi, utilizând propriile resurse umane şi materiale într-o strategie căreia îi definea clar, concis, neechivoc etapele încă din 1990. Dar „Ora 25” avea să fie amânată, speranţele savantului spulberându-se în jocurile de interese ale grupurilor de putere, în ipoteza administrativă că societatea, economia se vor tasa de la sine, uşor dar determinant ajutată de privatizările pe un dolar, mai apoi de traducerile „după ureche” ale documentelor venite de la Bruxelles sau de chirurgiile de moment pe corpul deja invalid al societăţii române. Înlocuind, timp de 20 de ani, căştile de augmentare a sunetului cu dopurile anti-fonice, demnitarii nu aveau cum să asculte vocea marelui economist patriot Anghel Rugină care le spunea răspicat în 1997: „După căderea regimului comunist în 1989 şi intrarea în perioada de tranziţie, ţara şi neamul românesc s-au găsit în faţa aceluiaşi argument ca cel dela 1864: să se introducă valori şi instituţii din Occident, respectiv din societatea şi economia de piaţă capitalistă sau să se evalueze în spirit critic românesc, moştenit din şcoala lăsată de Maiorescu şi ceilalţi membri de la Junimea, ce era bun şi folositor şi ce era rău şi păgubitor din economia şi industria existentă la 1990. Partea ultimă evident că putea să fie îmbunătaţită prin contactul cu idei noi, mai bune, din Apus. Din nefericire, în 1990, guvernul român a apucat pe o cale greşită, respectiv calea imitării Apusului, cu politica monetară şi fiscală la nivel macro şi grabă la credite şi împrumuturi din străinătate care, după unele estimări, se ridică la mai mult de 6 miliarde de dolari (1997).

Asta înseamnă o povară grea pentru o refacere economică de viitor”. Anghel N. Rugină, 1998: „M-am gândit însă că oamenii care ajung în poziţii înalte în guvernarea politică a unei ţări se împart în două categorii: (1) unii care îşi fac datoria din toată inima şi din tot sufletul în slujba celor mulţi, care aşteaptă dreptate şi de aici se simt mai umili, mai precauţi din cauza răspunderii morale ce apasă pe umerii lor – aceştia într-adevăr sunt oameni mari în istorie – iar alţii (2) care consideră poziţia oficială înaltă ca şi cum ar fi dreptul lor de proprietate personală, moştenit sau achiziţionat ca să fie utilizat aşa, după bunul plac – aceştia sunt oameni mici în istorie iar uneori, dacă împrejurările îngăduie, pot deveni dictatori cruzi, neiertători, figuri antiumane în istorie. În realitate mai există şi o a treia categorie, a celor care se strecoară în istorie fără a produce nici rău prea mare dar nici prea mult bine pentru umanitate, şi asta merge de la preşedintele ţării respective şi până la primarul din ultimul sat” (Memoriale, p. 67). Anghel N. Rugină, 2000: „Toate ajutoarele primite din străinătate şi toate împrumuturile făcute din afară de la 1990 încoace nu au rezolvat absolut nici o problemă ci din contră au complicat problemele, au prelungit şi intensificat cancerul economic şi financiar, aşa că s-a îngreunat orice posibilitate de relansare în viitor” (Memoriale, p. 148). „Nu s-a procedat de urgenţă la o reformă administrativă a aparatului de stat care în timp de aproape 50 de ani fusese construit şi consolidat ca să servească un stat şi o economie totalitară. O economie de piaţă funcţională, în afară de o monedă stabilă, cere o descentralizare a aparatului de stat, şi anume stabilirea de responsabilităţi specifice şi sursa de venituri pentru fiecare nivel de guvernare: naţional, judeţean şi comunal. In această direcţie nu s-a făcut nimic, iar o armată întreagă de funcţionari neproductivi a rămas să terorizeze populaţia şi agenţii economici cu tot felul de aprobări şi controale absolut inutile într-o economie de piaţă şi care nu numai că nu ajută la nimic productiv dar mai vârtos încurajează şi perpetuează corupţia şi ştrangularea economiei naţionale. Fără o asemenea reformă administrativă integrală făcută cu înţelepciune, nici o economie de piaţă nu poate funcţiona normal în România ” (Memoriale 1, p. 304). Multe din (L.D. corect ”dintre”) propunerile marelui economist devin actuale cu o întârziere de 20 de ani (spre exemplu: „Din nefericire în perioada de tranziţie 1990-1993 nu s-a produs nici o reformă administrativă raţională care să simplifice aparatul de stat şi să diminueze reţeaua vastă de birocraţie (probabil la 1/3) care să fie productive din punct de vedere social. Această reformă administrativă nu s-a făcut fiindcă nu a existat un program coerent care să alinieze structurile statului la o economie de piaţă funcţională” (p. 280). Şi asistăm în această perioadă la multiple secţionări ale aparatului administrativ dar cu o întârziere care victimizează destine fără a oferi certitudinea rezolvării de fond a crizei. Concomitent avantajele celor din vârful nenumăratelor piramide (ministere, societăţi comerciale de stat, agenţii de tot soiul) nu numai că nu intră în reducţie ci pe ici pe colo îşi măresc disponibilităţile (fiindcă se raportează la „eficienţa” disponibilizărilor).

Hoitarii. A fost primul gând, prima replica pe care am ţipat-o la primirea aproape concomitentă, de la mai mulţi expeditori internauţi, a materialului „Stăpânii lumii”. Verificând şi alte surse am înţeles că respectivul material are o circulaţie de bestsealer (L.D. corect: best seller) electronic, majoritatea covârşitoare a lectorilor provenind din zona intelectualităţii nemulţumite de cursul vieţii social politice. Succesul de circulaţie al aşa-zisului articol pare a fi asigurat de alăturarea unor nume de prestigiu: Acad. Dinu C. Giurescu, Acad. Anghel N. Rugină, publicistul Marius Tucă şi, concluziv, ca receptacol unificator, deşi în declin vizibil, Pavel Coruţ, autorul a nu mai puţin de 125 de cărţi. (L.D.: Cred că Aurel Brumă putea oferi adresa electronică a acestui material inflamant și infamant la adresa memoriei economistului Anghel Rugina. Iată o  adresă la care se găseșe presupusul dialog Marius Tucă – Anghel Rugină: http://centruldio.net/wordpress/?p=1979 iar semnatarul materialului este Dragoș Ungureanu).   Este propus ca autor al articolului istoricul Dinu C. Giurescu, propunere hilară, absurdă, într-o inapetenţă totală cu academismul recunoscut al scriiturii savantului. De unde şi până unde ar putea acesta să părăsească rigorile ştiinţifice ale scriiturii şi să devină un stenograf al discuţiei dintre Anghel N. Rugină şi Marius Tucă?! Ba, în final, să se şi mândrească a fi contemporan cu Anghel Rugină şi mai ales cu… Pavel Coruţ (şi încă mă bântuie copleşitor prezenţa mâinii aceleia suplimentare din Cina cea de taină, cuţitul!) Dar acest prim semn pare a fi insuficient, exorciştii tăcerii continuând să caute vinovaţi şi vinovăţii exogene propriei lor nelucrări. Apoi şi foarte sigur, fapt confirmat şi de sora economistului, doamna Maria Cristea, în 2005, la ultima sa prezenţă în ţară, Anghel N. Rugină nu a avut nici o „seară memorabilă” de dialog cu Tucă. Ca atare, ab initio, clar cum întunericul nopţii că dialogul la „Omul zilei” nu a existat, că Dinu C. Giurescu este total absolvit de implicare în trucaj şi că „scenariul” are ca rezultantă revenirea în actualitate a prozatorului de care s-a amintit plus, ca apendice, o carte cu acelaşi titlu ca cel al însăilăturii: „Stapânii lumii”, de Juan Carlos Castillòn, Editura Nemira. Pentru cei interesaţi până la capăt de mizeriile pe care le regurgitează „autorul” scripto-novelei „Stăpânii lumii”, în deplină cunoştinţă de situaţie, ca redactor-editor al memorialelor savantului Anghel Rugină, am obligaţia unor precizări (uşor de descifrat chiar din lectura biografiei savantului, lectură spre care lectorul este invitat cu o sagace nesimţire de chiar “autorul” lucrăturii): – Anghel N. Rugină nu a fost nevoit să fugă din ţară, în perioada ceauşistă, „trecând Dunărea către sârbi cu un glonţ în trup” ci dimpotrivă, ca cetăţean american şi consilier expert al preşedintelui SUA s-a întâlnit cu dictatorul Ceauşescu căruia i-a înmânat un Program de stabilizare valutar-financiară, ca semnal al sprijinului pentru o eventuuală ieşire a ţării de sub tutela Moscovei şi a rublei. Savantul a fost într-adevăr rănit dar în al doilea război mondial, undeva, la Cotul Donului. – Familia Anghel şi Aurelia Rugină nu a avut copii, fiica fiind o fantasmagorie a compilatorului de închipuiri. – Presupusa definire a existenţei unui Grup de „Stăpâni ai lumii” este contrară modului de analiză a geo-politicii de către savant, acesta vorbind despre „Marea transformare” pe care o impune globalizarea cu toate avatarurile ei. Mai mult, consecvent apartenenţei sale româneşti, Anghel N. Rugină prevede eşecul unei astfel de politici, acordând fiecărei naţiuni şansa dezvoltării armonice prin sine însăşi, ca parte constitutivă a umanităţii într-o altă secvenţă istorică, golită, suprasaturată negativ atât de experienţele comuniste cât şi de cele capitaliste. „Eroare, trebuie spus de trei ori eroare! În cursul verii de anul trecut am fost în Grecia pentru al doilea Congres Mondial al Societăţii ISINI. Acolo, economiştii greci mi-au spus că economia lor suferă de inflaţie, şomaj şi deficit în bugetul public şi balanţa de plăţi, ca să nu mai vorbim de inechităţi sociale, adică aceleaşi probleme de care suferă economia românească… Grecia este totuşi un membru asociat la comunitatea europeană încă din 1981. Lecţia de tras: Aderarea la Comunitatea Europeană nu înseamnă per se rezolvarea problemelor social economice din România. Iar dacă ţara respectivă se află în dezechilibru – cum este România sau Grecia – atunci aceste dezechilibre se continuă mai departe, pe când finanţele ţării vor fi controlate de bănci străine. Să nu fiu înţeles greşit! Eu nu sunt împotriva aderării la comunitatea europeană, dar am recomandat ca mai înainte de intrare eonomia românească să fie redresată şi pusă în condiţii de echilibru general stabil, aşa încât finanţele să nu mai poată fi controlate de bănci străine, iar nivelul de impozite şi circulaţia monetară să nu poată fi determinate de tehnocraţii de la Bruxelles, care nu cunosc condiţiile istorice în care s-a dezvoltat economia românească şi nici dorinţele şi aspiraţiile intime ale poporului român. Experţii vor considera numai statisticile globale sau la nivel macro şi pe baza acestora vor face decizii. Statisticile macro sunt cifre moarte care nu arată cozi lungi la aprovizionare, nici cât timp îţi ia ca să cumperi un litru de lapte aşteptând la coadă; nici cum se simte poporul luptându-se zi de zi ca să rezolve decalajul dintre preţuri şi venituri reale”. De altfel, între sursele serioase de documentare pentru cei interesaţi se înscrie şi cartea scrisă de prof.dr. Petre Iosub, prof. Lidia Zărnescu şi prof. Vasilica Grigoraş: Anghel N. Rugină, omul şi savantul. Doctor în filosofie, prof. Petrea Iosub este iniţiatorul punerii Colegiului economic din Vaslui sub patronajul marelui economist româno-american. Citez dintr-o scrisoare primită de la savant (corespondenţă foarte intensă): „Aici, departe de ţară geograficeşte dar în spirit mai aproape ca oricând mă simt ca un doctor chirung care a deascoperit leacul la cancer de care suferă atâtea fiinţe omeneşti în lume – în cazul nostru un cancer economic, monetar şi financiar – dar ceilalţi medici din profesie se simt ameninţaţi de aceasta descoperire care le taie veniturile grase şi de aici pe toate căile posibile şi imposibile, legitime şi nelegitime încearcă să oprească cunoştinţa leacului nou şi unde se poate şi aplicarea lui. Tot aşa în cartea numită am arătat în detaliu şi pe înţelesul tuturor care este leacul cel adevărat pentru a scăpa de cancerul economic, monetar şi financiar care produce şomaj, inflaţie, blocare financiară deficite bugetare şi în balaţa internaţională de plăţi, nedreptăţi sociale de tot felul şi regina tuturor relelor sociale: CORUPŢIA care nu este un fenomen rezervat la caractere de indivizi cu înclinaţie să facă rău ci mai degrabă un sistem social politic în derută, confuz, în dezechilibru care înlesneşte şi într-un fel invită corupţia la o acţiune foarte bănoasă. Eu ştiu că într-o zi ,,miracolul economic” se va împlini atâta vreme cât va exista libertate şi o conştiinţă de Român. Dar aş fi dorit să se întâmple în cursul vieţii mele. Dacă nu se poate atunci aş dori ca printre arhitecţii planului şi inginerii economişti executori să fie şi un fost absolvent sau absolventă de la liceul dumneavostră” (op. cit., p. 16). Spre deosebire de alţi economişti importanţi ai lumii Anghel N. Rugină a dorit şi a creat o Biblie Economică, o operă în care varii domenii ale cunoaşterii sunt restaurate original într-o filozofie socio-economică cu dimensiuni încă insuficient asimilate. Revenind la iniţiativa parlamentară privind obligativitatea dozelor de respiraţie culturală prin masmedia, m-aş fi bucurat, fiindcă se impune, să se fi decis ca măcar jumătate de oră din totalul programelor dintr-o lună să fie dedicate operei marelui savant Anghel Rugină. Şi asta fiindcă trebuie să reînvăţăm să fim români, să fim pragmatici, să avem orgoliul identitar şi să avem convingerea că în faţa personalităţilor statuare trebuie să-ţi descoperi capul. Şi mintea. (L.D: reînvățarea de a fi români este în deplin contrasens cu învățarea de a fi europeni, românismul promovat de ceaușism (de ex.) nefiind decât un paravan pentru eternizarea dictaturii personale a lui Ceaușescu. La ora actuală, retragerea în naționalism și depărtarea de ideea federalistă europeană este cel mult o soluție electorală la vreme de criză, decât o soluție reală de dezvoltare economică. Etnocentrismul trebuie înlocuit cu economocentrismul, altfel construcția politică numită UE, moneda euro și institutiile europene nu au niciun sens și cititorii Cronicii vechi nu obțin o lămurire în legătură cu ce este benefic pentru viața oamenilor în general și a europenilor în special. În loc de concluzii la comentariile mele la articolul lui Aurel Brumă voi face câteva considerente de ordin redacțional: compilația de citate din Anghel Rugină nu explică deloc și nu ajută cu nimic la înțelegerea doctrinei economice a profesorului Rugină, articolul fiind mai mult o promovare a lucrării ”Memoriale” al cărui redactor – editor este Aurel Brumă. Cu profesorul Anghel Rugină am avut strânse legături și dialoguri directe începând din ianuarie 1990. Am participat la majoritatea congreselor ISINI și am prezentat chiar o lucrare la Congresul ISINI din Ciudad de Mexico, capitala Mexicului (2001), pe tema cauzelor nereceptării pozitive a gândirii ruginiene în lume, una excesiv de radicală pentru a fi acceptată de un sistem ce ar urma să dispară dacă ideile acad. Rugină ar fi implementate. Președintele fondator al ISINI a fost Anghel Rugină (Boston, 1988), iar la Congresul ISINI de la Wageningen (Olanda) din 2003 am fost ales presedinte al ISINI pentru o perioadă de doi ani. De atunci și până în prezent fac parte din conducerea ISINI, unul dintre obiectivele mele fiind publicarea integrală și gratuită pe Internet a operei complete a savantului și a lucrărilor despre ideile sale. Am pledat pe lângă Guvernatorul BNR, acad. Mugur Isărescu,  pentru aducerea corpului neînsuflețit al acad. Rugină în țară, precum și aducerea în București a bibliotecii sale. Naivitatea lui Aurel Brumă de a solicita introducerea în programa școlară a 30 de min. despre Anghel Rugină este cu atât mai mare cu cât în licee și facultățile de profil cursurile de doctrine economice au dispărut (cu excepția ASE și Cuza, după știința mea). Articolul pe care l-am analizat critic nu onorează nici autorul și nici publicația care îl găzduiește (inclusiv pe internet la adresa http://cronicaveche.wordpress.com/  – modalitate de difuzare care îl scârbește profund pe A.B.), pentru cel puțin câteva motive: titlul nu corespunde pe deplin cu conținutul, nu se face o prezentare fie și succintă a ideilor ruginiene, nu se fac trimiteri la adresele electronice, se maculează o realitate (Internetul) din cauza câtorva impostori care își fac publicitate utilizând fraudulos nume de renume. Dar cel mai lipsit de moralitate mi se pare publicitatea gratuită făcută de autor în numele unor înalte  idealuri morale, pe care el însuși le încalcă.

Analiza de față a apărut din preocuparea mea de a desluși cauzele căderii culturale a Iașului în raport cu alte centre de cultură ale țării. Despre modul în care este făcută și promovată cultura (de) la Iași voi mai scrie. Cronica veche este o mostră de publicație vetustă, amorțită și convinsă de valorile pe care le publică și le promovează. Tot Cronica veche a publicat o vehementă reacție colectivă la clasarea Iașului cultural pe locul șase în țară, în timp ce reacția firească a revistei ar fi fost aceea de a filtra mult mai bine articolele publicate, de a lansa tineret valoros și promițător. Singurul merit al Cronicii vechi este de a fi ușor peste revista Cronica, uzurpată în interes familial de un vechi colaborator al Cronicii de până în 1989.

Cred că paseismul, preamărirea trecutului și neimplicarea în construcții solide și autentice caracterizeaza pricipalii actori culturali ai Iașului (oameni și instituții). ”O cultură se construiește, nu se moștenește”, afirma Malraux. Ieșenii trăiesc din evocarea marilor înaintași dar produc extrem de puțin față de potențialul existent. Cultura înaintașilor este ”greaua moștenire” culturală a ieșenilor. Aurel Brumă a folosit cuvântul ”hoitari” pentru descrierea celor care trăiesc de pe urma numelor marilor personalități. Aurel Brumă este unul dintre ei, speculând și el, alături de alții, memoria savantului român afirmat în Statele Unite ale Americii  și apoi pe plan mondial. Pentru hoitarii patriotismului românesc amintesc că românul Rugină nu a făcut doar planuri de salvare economică a României, ci pentru majoritatea țărilor foste comuniste: Moldova, Kazahstan, Rusia, Ucraina, Moldova etc. Desigur, asta nu reduce din însemnătatea contribuțiilor sale doctrinare, el fiind adeptul unei a treia căi, nici comunistă nici capitalistă, cale în numele căreia s-au declanșat toate revoluțiile est europene.

 

Liviu Druguș www.liviudrugus.ro

Valea Adâncă, Miroslava

1 ianuarie 2012