Dan Alexe deconstruiește postmodern(ește) – printre altele – temeliile putrede ale naționalismului românesc retrograd, ilogic, inutil și păgubos (Partea 1-a a pseudorecenziei: ”Despre ce este vorba în cartea ”Dacopatia”)

de Liviu Drugus

 

 

Dan Alexe (n. 23 ianuarie 1961) – profil de personalitate auctorială:

Este un gânditor umanist postmodern, un român naturalizat în Belgia, fost membru al Grupului de la Iași (până în 1988), membru (prea) plin (de sine) al sectei antisectanților care critică sectanții neoconi ai pieței libere, antidacopat, scientopat, demitizator al unor credințe aparent definitive (rătăciri ale minții), lingvist limbut și poliglot, nonconformist, moralizator doct și ultraimplicat în social, om cu opinii de (anarho)stânga dar care se dorește a fi (vorba Cosașului) un ”extremist de centru”, ateu convins, botezat creștin, master în musulmanologie, doctorand cu abandon motivat, tip emotiv care își depășește mereu limitele, excesiv în dialoguri probând ideea că emotivii sunt, uneori, mai curajoși decât curajoșii etc.

Etc. = filolog, antropolog, jurnalist la (BBC și Europa Liberă), eseist, traducător, cineast, director de film, dramaturg, critic de artă, scriitor, călător, profesor de jurnalism, ideolog (mizează și joacă, totuși, pe stânga, oricât ar nega D.A. acest lucru), blogger neobosit, băutor calificat la locul de muncă, ironist profesionist, zeflemitor dialogal, deconstructor al etnonarațiunilor protocroniste, etimolog, psihopatolog al mentalităților, balcanist, psihosociolog și filosof al culturii, analist politic, analist economic, moralist, analist al mentalităților și dinamicii acestora, hedonist pe față, kalokagathist, colecționar de premii (cinematografice, literare) de tot soiul, doritor și distribuitor de cunoaștere, iubitor de Mircea Eliade (1907-1986), Georges Bataille (1897-1962), Ronald Barthes (1915-1980) și persiflator de Nicolae Densușianu (1846-1911), Petre Țuțea (1902-1991), Octavian Paler (1926-2007), Paul Coelho  (n. 1947) și Sigmund Freud (1856-1939) – pentru a aminti doar câteva dintre numele invocate de Dan Alexe în cartea sa de eseuri ”Dacopatia...”. Nimeni nu-i va solicita să arate diplomele de antropolog, istoric al culturii, sociolog, politolog etc. de unde și concluzia că autodidacticismul poate da rezultate notabile (nu întotdeauna și foarte credibile). Important este faptul dacă vrei cu adevărat să înveți și să gândești cu mintea proprie. Dan Alexe o face cu succes. Informații (prea puține) găsite în  Wickipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Alexe  respectiv https://en.wikipedia.org/wiki/Dan_Alexe. Căsătorit cu o româncă francofonă, are doi copii cu care vorbește acasă, în mansarda sa din Bruxelles, doar în românește. Pe FB Dan Alexe se plângea, pe 12 iulie 2015, că este etichetat pe nedrept ca fiind ”bolșevic, agent CIA, putinist și vierme al lui Soros”. Și, într-o altă postare, D.A. susține ferm că ”Nu sunt socialist!”. În schimb a susținut din toate puterile punctul de vedere al lui Tsipras și al formațiunii politice grecești de stânga Syriza, evident doar până când premierul grec a acceptat normalitatea europeană și a impus câteva reforme fiscale și financiare în Grecia. Postarea lui Dan Alexe din 14 iulie 2015 referitoare la profesiunea sa de credință ideologică ar sugera că el este un anarhist ateu:  ”Mă avertizează îngrijorat unul din friendșii noi că dacă continui așa cu ce vede el că mă lăbărțez public, risc să fiu luat drept stângist, deși el mă respectă și cu așa infirmitate. Sfântă candoare, auzi, să fiu luat drept stângist !… Hai să-i spun omului și de când nu m-am mai împărtășit. Și că cei mai mari dușmani ai mei sunt stângiștii… Ei ne-au masacrat la Barcelona, pe la spate, din ordinul lui Stalin care nu vedea cu ochi bun soliditatea frontului anarhist. Nu-i istorie de ieri, e vorba de timpul dintre perioade. Fanta dintre interstiții. Ai dreptate, prietene. Ce oroare, da, dacă nu-s prudent risc să fiu considerat stângist”. Și dacă tot agreează stânga (fără a fi stângist!) Dan Alexe urăște din toți rărunchii dreapta, indiferent de nume, origine și nuanțe. Iată opinia sa (excesivă, prin generalizare, evident) despre cei care se autodefinesc de dreapta, conform unui extras de pe FB din15 iulie 2015 ora 23 30: Dan Alexe, Brussels, Belgium: ”Dreapta vede numai proști (de muls)… O doamnă care ține un blog de dreapta, secta aia cu piața mistică care reglează tot și cu multinaționalele care sunt chivotul legii, tocmai m-a făcut “prost” — chiar așa, „prost” mi-a zis— pentru că am sugerat că totuși multinaționalele nu sunt interesate decât de profit și deloc de social. Spuneam cã e normal ca guvernul grec să vrea să taxeze firmele multinaționale. Ele vin, profită de ajutoare regionale, europene, cumpără fabrici pe un euro, iar când nu mai e nimic de tras, închid și pleacă. Ea insista însă cã alde Mittal creeazã locuri de munã. E total fals. Locurile de muncã la Mittal sunt platite tot de stat, prin scutiri de taxe, impozite, accize, TVA si alte alea acordate firmei. Multinaționalele sunt de fapt niște intermediari asistați sociali. Aici insã se vede spiritul de sectă și absența totală a empatiei sociale de care fac dovadă acești sectanți: doamna mi-a spus că sunt „prost”. Mai rău: prost de stânga. In fața unei asemenea grosolănii neputincioase m-am abținut, desigur, să fantasmez ce-ar face ea dacă ar fi la putere iar eu doar un prost în opoziția sindicală”. Dan Alexe are mereu dubla măsură la el, folosind fiecare măsură după caz/ oportunitate. Într-un dialog pe FB în care susțineam un punct de vedere de dreapta, ”nestângistul” Dan Alexe m-a țintuit la zid, împreună cu alt ”friend” care susținea, ca și mine, același lucru: ”2 cyborgi proști”. Evident, nu am răspuns și nici nu fantasmez pe tema posibilelor dezastre umane care ar putea avea loc dacă l-am scăpa cumva pe Dan Alexe la vreun post de conducere.

În fine, revenind la încercarea de a defini personalitatea lui Dan Alexe, mai adaug faptul că (dincolo de oportunismul pe față, dincolo de dublele măsuri și dincolo de negarea evidențelor) Dan Alexe este dușmanul neîmpăcat al neoconservatorismului american – de dreapta, of course! -,  al ideologiei pieței libere autoreglatoare și al capitalismului oriunde s-ar afla acesta. De aici și concluzia mea că Dan Alexe este un anarhist (de stânga, evident) un revoltat de toți și de toate, un histrion pur sânge, dar acceptat de multă lume pentru că doar bufonii au curajul să afirme și să susțină că regele e gol. Departe de a fi prud, Dan Alexe este (ca și mine, ca și alții) adeptul limbajului frust, direct, fără false pudibonderii, pe bunul motiv că și eufemismele sugerează în mintea interlocutorului exact aceleași imagini. Fără a fi un cunoscător al tuturor etimologilor care au ”îndrăznit” să explice etimologia organelor sexuale masculine și feminine, îndrăznesc să cred că Dan Alexe o face cel mai clar și cel mai bine. De la Alexandru Graur încoace, nu am cunoscut etimologi mai competenți și mai prezenți în spațiul public cu explicații și cu îndemnuri bine motivate de a cunoaște structurile intime ale limbii. Buna cunoaștere a jurnalismului eseistic face ca lectura ”capitolelor” din ”Dacopatia…” să fie plăcută și instructivă. Stilul său (deloc unic/ propriu) place prin practicarea a ceea ce eu numesc ”efectul de pleasnă”: orice eseu al său se încheie cu o frază ludico-sagace cu iz de morală fină dar fermă.

Am afirmat, chiar la începutul aceste încercări de schiță de portret, că Dan Alexe este un postmodern. Parcă speriat că i s-ar putea aplica o asemenea etichetă (de a fi clasificat, în general) el nu afirmă că ar fi încadrabil în acest curent de gândire, ba chiar se ferește să utilizeze cuvintele de bază ale postmoderniștilor. În prefața cărții cuvântul cheie al postmodernismului ”deconstruirea” este utilizat o singură dată (la p. 7), în schimb autorul utilizează din plin sinonime ale acestuia: ”analiză”, ”despicare”, ”decorticare”, ”separare”, ”desfacere”, ”împărțire în atomi de sens” etc.

Dan Alexe deconstruiește postmodern(ește) – printre altele – temeliile putrede ale naționalismului românesc retrograd, ilogic, inutil și păgubos (Partea 1-a a pseudorecenziei: ”Despre ce este vorba în cartea ”Dacopatia…”)

 

* Regăsirea românească a sentimentului urii de sine explicată pe înțelesul tutulor

 

 Dan Alexe, Dacopatia și alte rătăciri românești, Ed Humanitas, București, 2015, 354 pagini, 36.99 lei

Texte și idei care se află, acum, și în cartea publicată de Dan Alexe la Humanitas, au mai fost postate pe Facebook, pe blogul autorului http://cabalinkabul.wordpress.com  și probabil și prin alte locuri necunoscute mie.  Această informație are utilitate în contextul actual în care mulți autori sunt, de fapt, co-autori cu cititorii lor. Noua formulă a scriiturii postmoderne este consecința invadării informațiilor în și din toate direcțiile, cu mijloace tot mai rafinate de comunicare în timp real. Ceea ce am denumit în 1988 (în revista Cronica din Iași)  ”cititorul-coautor” este azi o prezență obișnuită în postmodernitate, iar dialogul triadic autor-recenzor-cititor poate genera forme și calități deosebite în scriitura postmodernă.

Am așteptat cu interes apariția cărții Dacopatia și alte rătăciri românești, tema fiind ”interesantă” pentru preocupările mele de istorie a cuvintelor (etimologii și nu numai), a ideilor, ideologiilor și doctrinelor. Trama cărții (falsa cunoaștere de sine a românilor) este foarte delicată, iar abordarea subiectului este una asumat rebelă, critică, hiperacidă, ironică, persiflantă, demnă de atenție și dezbatere. Autorul pare a se întreba, la fiecare pagină a cărții: cum poți să construiești ceva durabil pe temelii putrede? Preventiv, dar și prospectiv, Dan Alexe arată cât de ușor de demolat sunt aceste temelii mișcătoare cu ajutorul argumentelor logice, istorice, lingvistice, culturale, politice, economice, etice etc. Strategia aleasă se încadrează în ceea ce s-ar putea numi ”consolidare prin demolare și pregătire pentru apărare prin conștientă autoflagelare”.

Cititorul a fost deja pregătit să afle în carte promițătoare dezlegări ale unor încifrate și învechite construcții mitologice explicative (lingvistice, etimologice, culturale, istorice etc.), construcții vădit interesate, ideologizate și chiar politizate în varii timpuri și regimuri, naționalismul leginaroid interbelic și cel ”social-democrat” actual fiind principalii beneficiari ai mitologiilor deconstruite de Dan Alexe,  motivațiile naționaliștilor având adesea finalități de autoconservare la putere și de rezistență la imaginare agresiuni externe. (Chiar pe 17 iulie 2015 premierul Victor Ponta îl acuza, indirect, pe președintele Klaus Iohannis de înaltă trădare pe motiv că a respins Codul fiscal propus și adoptat de majoritatea parlamentarilor. Se vede cât de utilă și ușor de aplicat este mitologia ”interesului național”: acuzi oponentul tău de idei de înaltă trădare, iar votantul știe că trădătorii nu trebuie votați…).

Pe scurt, cartea ziaristului și scriitorului Dan Alexe (cu facultatea de filologie terminată la Iași, ”membru” al unui ulterior denumit ”Grup de la Iași”, structură ad-hoc caracterizată prin nonconformism și percepută de unii ca fiind strict anticomunistă, anticeaușistă, antitotalitară) este una de frondă radicală la adresa unor ”adevăruri” prea înrădăcinate și prea mult tolerate ca să mai putem spera că ar putea dispărea de la sine. Eu le-am spus ”adevăruri”, Dan Alexe le numește pe șleau rătăciri, derive colective, elucubrații, absurdități, obsesii, ocultisme, patologii, exaltări, ideologii (?!?), tâmpenii, deranjamente mentale, psihopatii, prostii etc. Dintre toate acestea ținta ”piept” este dacopatia, acea boală mentală și morală a românilor deranjați (la cap) de faptul că alții (alte popoare) sunt mai mari, ”eroii” lor sunt studiați în manualele școlare din alte țări, preamăriți, iar… ei/ (adică noi, românii) nu…

Dacopatia este un sindrom psihotic referitor la etnogeneza românilor, boală generată de un  fals și indus complex de superioritate, nutrit tocmai din conștientizarea excesivă a unor relative inferiorități  cantitative și calitative. Dacopații se recrutează simplu din mediile submediocre și mediocre, semidocte și sfertodocte (dar și din rândul celor considerate ”docte”), boala fiind simplu de depistat dacă adresezi întrebarea: oare nu cumva romanii/ latinii se trag din daci?  Sau: nu cumva dacii erau vorbitori de latină, în timp ce hoardele romane năvălitoare n-au făcut altceva decât să ia o limbă și o cultură gata făcute, superdezvoltate și demne de a fi preluate tale quale? La care (sub)mediocrul cu logici defecte, informații insuficiente și cu mintea pregătită să accepte ”ultimele adevăruri” fără cel mai mic efort de a gândi, verifica sau demonstra, va spune imediat: ”Da, domle, că bine zici! Prea și-au bătut joc alții de noi și ne-au făcut să-i credem superiori, în timp ce NOI suntem cei superiori!”.

Interesant (de aflat în carte) este faptul că mitologiile/ basmele/ poveștile cu privire la primordialitatea etnogenetică, la primat, prioritate și superioritate etno-rasială și lingvistico-culturală apar, de regulă, la culturile mici, puțin băgate în seamă de alții, iar efortul lor de ”repunere” a adevărului în drepturile sale nu este decât un mod penibil de ”autobăgare în seamă”, similar cu scremerea ”intelectuală” a unor iluștri necunoacuți de a produce opere nemuritoare.

Autorul ne introduce și în alte protocronisme est-europene, cu grija de a nu lăsa impresia că doar românii ar fi ”deranjați la cap” cu teorii fade, opera auctorială fiind făcută cu scopul evident de a aneantiza, în general, ideea de autopreamărire găunoasă și păguboasă prin ea însăși. ”Lauda de sine nu miroase a bine” – acesta ar putea fi sloganul deconstruirii tuturor exceselor și excrescențelor patriotarde, protocroniste, primordialiste care umbresc și aspectele firești pozitive ale fiecărei nații/ comunități/ societăți umane.

Această primă parte a pseudorecenziei mele la cartea lui Dan Alexe se referă, în principal, la prefața intitulată ”În chip de introducere” (textul, înainte de tehnoredactarea făcută la editură, se poate citi la https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/10/02/dacopatie-si-alte-rataciri/).  Comentariile de după apariția cărții sunt interesante și demne de a fi cunoscute (citibile la adresa de mai sus).

Pentru cititorii neobișnuiți cu modul meu de a face pseudorecenzii îi previn că mă folosesc de  acesta – după lecturarea unor cărți – pentru a mă autolămuri mai bine printr-un posibil dialog cu alți cititori sau chiar cu autorii, dar și pentru a avansa opiniile mele pe o temă sau alta. Orice precizări, completări, critici și sugestii sunt așteptate și binevenite. Postmodernul din mine, (ca și cel din Dan Alexe), mă îndeamnă să nu respect întrutotul canoanele genului, să inserez în text, cu titlu de exemplu, amintiri personale, opinii ale altora și ale subsemnatului, divagări care pot enerva sau deranja pe unii cititori. Mai trebuie oare să precizez că toate pseudorecenziile mele (critice prin excelență) au fost și sunt făcute cu bunăcredință, cu bune intenții și cu speranța de mai bine? Se pare că da… devreme ce autorii ”recenzați” s-au simțit ofensați sau chiar atacați la (propria lor!) persoană.

Așadar, această primă parte a pseudorecenziei pe marginea cărții ”Dacopatia și alte rătăciri românești” se referă, în principal la cele cca cinci pagini ale introducerii (pp. 5-10), dar și la unele idei avansate de autor pe parcursul cărții, plus inevitabilele exemple trăite de mine și folosite pro sau contra unora dintre exemplele date de autor.

Prima frază este, de regulă, esențială pentru autodefinirea profilului spiritual al autorului! Pentru a nu lăsa loc vreunui dubiu, Dan Alexe desființează, din start, orice credibilitate posibilă a mitologiei: ”Orice mitologie este o rătăcire”, adică mitologia are valoare de adevăr egală cu zero.  Contextualizând, autorul adaugă și o agravantă: ”în vremurile noastre de presupus acces la totalitatea informației”.  Cu alte cuvinte, deși avem acum șansa să ne fi deșteptat, tot n-am făcut-o încă, lenea fiind o posibilă cauză (tratată separat, în volum). Pentru a-și consolida aserțiunea, D.A. îi ia drept martori pe antropologul francez Georges Bataille (1897-1962)  (vezi, instructiv, și https://en.wikipedia.org/wiki/Georges_Bataille) și pe semioticianul francez Roland Barthes (1915-1980) (https://en.wikipedia.org/wiki/Roland_Barthes). Vezi și o minidiscuție despre discursul amoros la Barthes. http://www.philomag.com/les-idees/grands-auteurs/barthes-et-le-discours-amoureux-11760 . Întrebarea mea ar fi: de ce nu este luat ca martor și filosoful francez Jaques Derrida? (1930-2004) (https://en.wikipedia.org/wiki/Jacques_Derrida) cu deconstructivismul lui semiotic postmodern?

O discuție semantică se impune: este vorba în carte despre mituri (basme, false credințe) sau despre mitologii (set coerent și ”logic” de mituri/ credințe –  vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/Mitologie )? Întrebarea își are rostul deoarece D.A. le folosește alternativ, fără a sugera distincția dintre ele, ba chiar lăsând să se înțeleagă că termenii sunt reciproc substituibili. (Este ca și cum ai susține că ”ideile” și ”ideologiile” sunt concepte identice și reciproc substituibile).

Cu riscul să fiu aspru admonestat că îmi permit să atrag atenția asupra construcțiilor gramaticale/ lexicale românești utilizate de un (bun!) filolog semiotician hermeneut deconstructivist (mă refer la D.A.) semnalez utilizarea alternativă inadecvată a prepozițiilor ”din” și ”dintre”. Discuția nu este nouă, iar opiniile sunt, încă, împărțite, uzul fiind argumentul forte… (vezi http://www.romlit.ro/din_i_dintre) . Așadar, nu merg pe ideea că ”l-am prins pe Alexe că nu știe limba română”, ci profit de această (aparentă?) incongruență pentru a sugera o posibilă normare (am scris în 1996, în ”Convorbiri Literare”, sub pseudonimul Catinca Piper, despre cât de neregulată este limba românilor: http://convorbiri-literare.dntis.ro/PIPERm.htm ). Dincolo de sugestia doamnei Rodica Zahiu din anul 2004 (folosirea lui ”din” dacă urmează un singular, și a lui ”dintre”, dacă urmează un plural) am sugerat că regula ar fi dată nu de binomul singular-plural, ci de sensul urmărit în text: ”din” sugerează o extracție de natură cantitativă, iar ”dintre” ar fi mai bine folosit pentru a sugera o diferențiere de natură calitativă. În textul lui D.A. cu referire la miturile moderne se scrie că ”o bună parte din ele sunt doar derive colective”. Fiind vorba despre o selecție calitativă aș sugera că ”dintre” este mai adecvat în locul lui ”din” (nefiind vorba despre o greșeală, devreme ce româna permite aproape orice, conform mit(ic)ului ”merge și-așa”…).

Dar să revenim la obsesiva preocupare a lui Dan Alexe pentru devoalarea ”obsesiei românilor cu dacii” (p. 5). Radicalul Alexe descoperă rădăcinile acestei maladii în ”elucubrațiile ocultistului Nicolae Desușianu, care în Dacia preistorică înșirase toate absurditățile pe care avea să se bazeze protocronismul, inclusiv aceea că limba latină ar deriva din cea dacă (sau proto-română) și că, în consecință, dacii vorbeau limba latină înaintea latinilor” (idem).

Evident, faptul că juristul și istoricul român Nicolae Densușianu (1846-1911) (https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Densusianu) era academician nu are nicio importanță, apartenența la o asemenea confrerie ideatică și ideologică fiind, adesea, fără baze axiologice și meritocratice, lucru probat din plin și astăzi. În treacăt fie spus, la începtul anilor 80, în pregătirea referatelor și a tezei de doctorat, am solicitat opiniile și sprijinul (logic și competent, credeam eu…) al șefei sectorului de filologie al Academiei Române pentru legitimarea utilizării cuvântului propus de mine – acela de Economică pentru engl. Economics. Răspunsul a fost tranșant: ”nu se poate, pentru că nu este în uz…”. ”Păi, dacă era în uz nu aveam nevoie de sprijinul unor academicieni”, am replicat și… am plecat. În schimb am scris în teză, în clar, că Academia nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele și dacă, vreodată, din întâmplare această instituție va dori să-mi acorde un premiu sau să mă primească în rândurile ei  e bine să cunoască refuzul meu anticipat…

Ideile trăznite ale academicianului Nicolae Densușianu din cartea sa ”Dacia preistorică” https://ro.wikipedia.org/wiki/Dacia_preistoric%C4%83 au fost publicate postum (în 1913), dar au fost excelent primite de național-comunistul Nicolae Ceaușescu, cartea fiind reeditată exact când regimul comunist avea nevoie mai mare de așa ceva (în 1986, la Editura Meridiane și în 1987, la Editura Enciclopedică). Oameni onești și realiști au caracterizat-o corect și tranșant: Alexandru D. Xenopol afirma că „Teoria autorului că dacii ar fi închegat întâia civilizație a omenirei arată că avem a face cu un product al șovinismului și nu cu unul al științei„, iar Vasile Pârvan, în lucrarea sa monumentală, Getica, se referă la autor și lucrare – „romanul său fantastic Dacia preistorică, plin de mitologie și de filologie absurdă, care la apariția sa deșteptă o admirație și un entuziasm nemărginit printre diletanții români în arheologie„[1]. Totuși, și după 1990, cartea a fost reeditată: în 2002 la Editura Arhetip și la Editura Nemira, iar în 2004 la Editura Obiectiv, în șase volume. Au trecut mai bine de 10 ani de la ultima reeditare pentru ca toate aceste eforturi de remitologizare a românilor să primească răspunsul pe care îl merită (grație lui Dan Alexe) și pe care tocmai îl prezint aici. Probabil, educația istorică (școlară și universitară) de la noi strecoară, în continuare, în mințile tinerilor fantasmagorii protocroniste, etno-rasiale și (ultra)naționaliste. Mixajul periculos al naționalismului protocronist cu ortodoxismul creștin agresiv refac structuri și slogane legionaroide, exaltate și homofobe. (Un asemenea mixaj ideologic s-a raliat recent la noi cu ortodoxismul putinistului Dughin promovând o incredibilă alianță slavo-ortodoxo-naționalistă, evident, sub conducerea Moscovei. Website-ul se numește (firesc!) ”Moarte lumii noastre”. Un fost PSDist de frunte, Bogdan Diaconu, a fondat, recent, Partidul România Unită și colaborează deja cu alte partide naționaliste  și extremiste finanțate de Moscova: vezi: http://www.flux24.ro/rusia-isi-cumpara-partid-in-romania-pe-filiera-franceza-2/.). Provincialismul cultural generat de scăderea drastică și dramatică a calității educației de la noi, cuplat cu naționalisme romantice vetuste moștenite de la ceaușism își arată deja roadele, iar costurile unor posibile derapaje politice vor fi plătite de generații succesive. Mai grav mi se pare că social-naționalismele de tip nazist și fascist sunt, în continuare, plasate în tabăra dreptei (vezi un articol în acest sens în presa italiană – din 25 iunie 2015: http://www.guerraucraina.it/rubriche/rassegna-stampa/item/dugin-il-nuovo-idolo-della-destra-odia-il-mercato-e-la-libert%C3%A0). În mod corect, cred, Dan Alexe,  nu ezită să facă neceasara conexiune dintre mitologiile pe care el le critică și ideologiile nocive, condamnate de istorie dar stimulate și renăscute de politicieni ”eficienți”: ”… Dacia preistorică a lui Densușianu are stridențe net proto-naziste prin accentul ei obsesional pe biologic, rasă și etnie” (p. 6). Eu aș atrage atenția și asupra substratului proto-nazist al ideologiei socialiștilor români conduși de Victor Ponta prin sloganul electoral care a mizat tocmai pe ideologia naționalist-socialistă: ”Mândru că sunt român”.

La fel de intim conexată mitologiilor naționaliste (naziste), internaționaliste (bolșevice), rasiste, xenofobe, etniciste etc. este mitologia religioasă (creștină, ortodoxiste, islamistă etc.). Religia însăși este un basm mitologic ușor de ingurgitat și de ”practicat”, România având și aici un titlu de ”glorie” fadă: țara cu cele mai multe biserici, și care are cu mult mai mulți preoți decât medici. Nu întâmplător, scrie Dan Alexe, ”Densușianu, pe a cărui postumă se întemeiază dacopații și care e citit cu aviditate chiar de către părinții călugări de la Athos, era un exaltat…”  (p. 5).  Tot la Athos i-a venit lui Dan Alexe ideea de a scrie demitologizant despre obsesiile românilor. Extremiștii există în toate branșele, deci și la călugări. Acolo la Athos ”monahii excomunicați … vând pelerinilor tricouri negre cu sloganul ”Ortodoxia sau Moartea” (p. 6). De aici și până la revenirea ”sumanelor negre” legionare nu e decât un pas.

Autorul își prezintă culegerea de eseuri ca fiind ”un manual al rătăcirilor noastre” (p. 6), respectiv ca un ghid de ieșire din întunecimea mitică (mitologică?) și de ajungere la mult dorita (i)luminare.  Partea mai proastă este că rătăciții nu numai că nu știu că sunt rătăciți, dar cred cu ardoare că ei sunt pe drumul cel bun, iar rătăciții sunt …ceilalți. Vorba cuiva: cum să-i spui prostului că-i prost? Asta ar fi o prostie…

Cu titlul de incitare pe față la lecturarea cu atenție a cărții, autorul anticipează, în prefață, câteva dintre rătăcirile cele mai cunoscute și pe care autorul le deconstruiește și le arată șubrezeniile:

• mitul etnoprimordial al superiorității dacilor și al considerării lor ca antecesori ai tuturor civilizațiilor lumii
• mitul purității și valorii absolute a ortodoxismului în raport cu alte credințe și ideologii religioase
• limba română este cea mai dulce dintre toate limbile pământului
• basmele românilor sunt originale, autentice, neaoșe, iar alții le copie și spun că sunt ale lor
• românii nu sunt balcanici, ci doar influențați negativ de unele apucături ale locuitorilor de la sud de Dunăre (despre balcanismul lingvistic al românilor am scris un serial – întrerupt de mine, din motiv de modificări unilaterale făcute textului meu de către redactorii revistei Convorbiri literare de la Iași: http://convorbiri-literare.dntis.ro/PIPERm.htm ).
• bucătăria românească este originală, iar alții s-au inspirat din ea
• alungarea țigănismelor din limbă și explicarea lor prin imaginare origini în limbi ”respectabile”
• Eminescu este corifeul literar mondial inegalabil
• Hedonofobia românilor
• Complexul de superioritate și complexul de inferioritate al românilor. Probez asta cu propriile-mi trăiri și simțiri: 1) am plecat în august 1990 la Paris la congresul fondator al ISINI – organizație întemeiată de Anghel N. Rugină în noiembrie 1988, la Boston, SUA – cu un puternic complex de inferioritate, mergând la o conferință ce avea loc la Sorbona având în prezidiu un laureat Nobel și alte personalități marcante. Am revenit în țară cu un puternic complex de superioritate, dezamăgit de faptul că, acolo, în inima Parisului, nu am aflat… nicio noutate în domeniu, așa cum speram!); 2) în timpul stagiului militar de aproape 4 luni m-a iritat (printre altele) preocuparea multor colegi de a ieși șefi de promoție. Cum nu agream cele dictate de coloneii profesori, am refuzat să mă pregătesc pentru examenele finale cu ”argumentul” că mi-am propus să fiu primul, dar din coadă. Am ieșit penultimul… 3) Tot în vara anului 1990 am stat două săptămâni la Londra, timp suficient pentru a reflecta la insularitatea britanică pe care am conexat-o mental cu mitul ”insula latină în marea slavă”, mit de asemenea analizat critic în carte. Dan Alexe deconstruiește corect această labilitate destul de frecventă la noi de trecere rapidă dintr-o extremă în alta precum și preluarea rapidă a unor teme care ne asigură unicitatea, eroismul, bravura…
• Demitizarea cuvântului rom și a pretinsei conspirații/ oculte care intenționat a ales acest cuvânt pentru a confunda țiganii cu românii și invers
• Lipsa mafiei de tip balcanic de la noi cu răfuieli armate și crime în lanț (adică nici la cele rele nu suntem în stare să fim fruntași…)

Mă opresc aici cu enumerarea temelor anunțate de autor în scurta prefață și voi reveni cu pseudorecenzarea celor opt capitole ale cărții.

Pe scurt: cum este cartea ”Dacopatia…” a lui Dan Alexe? Câteva cuvinte ar putea oferi un răspuns: savuroasă, ironică, postmodernă, inteligentă, incitantă, amuzantă, persiflantă, demitizantă, dezinhibantă, relaxantă, captivantă, ușor enervantă, utilă, explicativă, instructivă, educativă, informativă

(va urma)

Tags: Dan Alexe, Liviu Drugus, Catinca Piper, Rodica Zahiu, Ronald Barthes, Georges Bataille, Jacques Derrida, Nicolae Densusianu, dacopatia, protocronism, mitologii românești, daci, Dacia preistorică, identitate românească, balcanism

Biblio și webografie

https://www.facebook.com/dan.alexe  Pagina de Facebook a lui Dan Alexe

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1025522564133157&set=t.100000715425489&type=1&theater  Coperta cărții Dacopatia și alte rătăciri românești

https://en.wikipedia.org/wiki/Deconstruction  Deconstrucția

https://en.wikipedia.org/wiki/Jacques_Derrida Derrida deconstructivistul postmodern

http://www.philomag.com/les-idees/grands-auteurs/barthes-et-le-discours-amoureux-11760 Barthes și discursul amoros

http://adevarul.ro/cultura/carti/odiscutie-neconventionala-scriitorii-dan-alexe-radu-paraschivescu-laadevarul-live-1_532ff9970d133766a82d7e24/index.html Dialogul lui Cezar Paul Bădescu cu Dan Alexe și Radu Paraschivescu (pe marginea apariției cărții a lui Dan Alexe: ”Miros de mușcată amară și alte povestiri scandaloase”

https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/05/11/dacopatia-si-alte-rataciri-romanesti/ O (auto)prezentare a cărții în viziunea autorului  Blogul lui Dan Alexe, 11 mai 2015-07-15

https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/07/23/la-athos-cu-becali-versiune-completa/ 23 iulie 2014 (La muntele Athos cu Becali)

https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/10/02/dacopatie-si-alte-rataciri/    Prefața cărții semnată de autor, înainte de apariția pe piață a volumului 2 octombrie 2014

Interviu luat lui Dan Alexe de Luca Niculescu (Digi24TV) la 25 mai 2015 http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Cultura/Stiri/Dan+Alexe+Romanii+se+impauneaza+cu+o+mitologie+total+inventata

http://www.contributors.ro/cultura/video-protocronismul-atacat-cu-baioneta-luciditatii-dan-alexe-despre-%E2%80%9Cdacopatie%E2%80%9D-si-slabiciunile-mintii-care-o-fac-posibila/  Contributors, 24 mai 2015

http://convorbiri-literare.dntis.ro/PIPERm.htm Catinca Piper (Liviu Drugus)

https://agenda.weforum.org/2015/07/which-countries-spend-the-most-on-research-and-development/?utm_content=buffer7763d&utm_medium=social&utm_source=facebook.com&utm_campaign=buffer Proba faptului că, totuși, suntem codași în lume (la un capitol fundamental pentru existența și dezvoltarea unei țări) deci complexul de inferioritate este justificat…

http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/cum-romaniii-concluziile-surprinzatoare-celui-mai-amplu-studiu-despre-psihologia-poporului-roman-1_55a6242df5eaafab2c96cf88/index.html  Psihologia poporului român, de Daniel David, Ed Polirom, 2015      Utilizarea incorectă a cuvântului ”psihologie” și ”popor” dar și mai incorectă este ”psihologia românilor” sau ”psihologia poporului român.  Studiu etnopsihologic sau demopsihologic? În realitate este vorba despre un studiu sociologic asupra predominanței unor caracteristici ale celor chestionați din cadrul unui eșantion considerat reprezentativ.  Mai onest ar fi fost să se vorbească despre statistici aplicate unor locuitori ai României cu privire la testarea predominării unor trăsături de personalitate.

https://books.google.ro/books?id=_tI9AQAAMAAJ&pg=PA355&lpg=PA355&dq=tutulor&source=bl&ots=n02XDq8vb3&sig=7I_DyH_9Dz1LC-XRgDJDjWmSFq8&hl=ro&sa=X&redir_esc=y#v=onepage&q=tutulor&f=false  Utilizarea cuvântului tutulor  (Dacia Literară, vol. 1, Minerva, 1840).  Vezi cartea în format electronic la https://books.google.ro/books?id=_tI9AQAAMAAJ&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false

https://books.google.ro/books?id=3GAKFaox6RYC&pg=PA269&lpg=PA269&dq=tutulor&source=bl&ots=9SZT_qz7c0&sig=Ffs6N2If1UNXmZfWSIKc6otNU3k&hl=ro&sa=X&redir_esc=y#v=onepage&q=tutulor&f=false România și Congresul de Pace de la Berlin (1878) (Este încă folosită forma ”tutulor”

https://ro.wikipedia.org/wiki/Etimologia_cuv%C3%A2ntului_vlah Etimologia cuvântului vlah

http://www.activenews.ro/cultura-istorie/Istoria-cuvantului-fraier-.-Cum-a-esuat-ocupatia-austriaca-a-Olteniei-112472  Etimologii ale cuvintelor ”șmecher” și ”fraier”.

www.unibuc.ro/…/18_16_01_17Rodica_Zafiu__Limbaj_si_politica.2007     Rodica Zafiu, Limbaj și politică, București, 2007

https://books.google.ro/books?id=4SchBAAAQBAJ&pg=PT285&lpg=PT285&dq=istoria+cuv%C3%A2ntului+tutulor&source=bl&ots=_0IIVYgDFr&sig=JydGadrzMmtwiwGIeDY6_HaZILE&hl=ro&sa=X&redir_esc=y#v=onepage&q=istoria%20cuv%C3%A2ntului%20tutulor&f=false I.L. Caragiale, Succesul ”Moftului Român”, în: Moftul Român din 7 februarie, 1893