liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive lunare: August 2012

Tiberiu Brailean ca intruchipare a BINELUI


In Ziarul de Iasi din 20 august 2012 a aparut articolul dlui Tiberiu Brailean, intitulat Societatea-mozaic (http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/societatea-mozaic~ni8qj0), la rubrica Opinii. Deoarece modul de oferire a unor informatii din literatura mondiala pe post de OPINII personale, cu trimiteri aproximative si cu plasarea autorului de notorietate mondiala la remorca argumentarii ideii de articol original, bazat pe opinii proprii, asadar considerand acest ”modus operandi” ca fiind unul neonest am scris la rubrica de Comentarii la articolul de mai sus urmatoarele:

Comentarii

raspunde

Regres moral si intelectual la Iasi

20/08, 12:50, postat de Liviu Drugus

Despre criza culturii iesene am mai scris. Si alti cititori se intreaba unde sunt oamenii de OPINIE (nu doar de prezentatori ai opiniilor altora). Articolul de astazi al dlui Brailean probeaza faptul ca lipsa opiniilor proprii este nota dominanta a iesenilor. Din pacate, aceasta recenzie a unei carti scrise de Amitai Etzioni pacatuieste si prin lipsa oricarei citari sau trimiteri la cartea recenzata, tocmai pentru a spori falsa impresie de articol original. Pentru a va convinge de regresul cultural/ intelectual/ moral al intelectualitatii iesene promovate de Ziarul de Iasi puteti compara aceasta recenzie cu una publicata cu doi ani in urma. Vezi http://www.liviudrugus.wordpress.com

 

Redau mai jos reactia mea fata de un articol al dlui TB din decembrie 2010. Prin compararea articolelor semnate de dl TB in dec 2010 si in august 2012 am ajuns la concluzia ca ne aflam in fata unui regres calitativ, unul ce merita semnalat si supus atentiei cititorilor doritori de idei noi si de propuneri concrete, toate astea intr-o fireasca sperante de mai bine.

 

Articol scris la 8 decembrie 2010 si publicat pe blogul www.liviudrugus.ro. Au fost efectuate usoare corecturi fata de textul din 2010.

Banalitatea BINELUI

De unde ne vine raul, si cum arata el? Opinia mea este ca acesta vine, in primul rind, din lipsa dialogului autentic, deschis si sincer intre oameni onesti, respectuosi si iubitori de oameni. Tot sursa de rau este si ipocrizia savanta a atotcunoscatorului ce clameaza (in cazul prezentat mai jos, chiar probeaza) modestia intelectuala, formulind solutii salvationiste cu iz de doctrina divina extrasa direct din esenta de radacina cosmica, de la Sursa. Personal, am o definitie a binelui si a raului ca fiind o problema de adecvare scop-mijloc, verdict dat de oamenii care interactioneaza. Nu este aici locul detalierii punctului meu de vedere, dar, am unul si il promovez ca atare.

Eram foarte curios sa aflu punctul de vedere al dlui Tiberiu Brailean citind articolul “Banalitatea raului” publicat in Ziarul de Iasi din 8 decembrie 2010 (http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/banalitatea-raului~ni6svo). Dar dl TB nu defineste raul, asta fiind doar treaba cunoscatorilor, nu si a scriitorilor de eseuri care doar citeaza masiv din altii, de regula, mari filosofi. Adica, daca te iei de mine, te iei de marii filosofi ai lumii… Pai se poate una ca asta? Eu cred ca se poate, altfel dialogul adevarat moare si este inlocuit de surogate de analiza si de solutii. “Raul nu este o exceptie sau absenta binelui” ne spune, foarte original (?) profesorul Brailean. In loc sa aflam ce este raul, aflam ce nu este el. Iar pe post de intregire a explicatiei aflam unde este raul: “Raul ne-a invadat si a invadat intreaga noastra existenta”. Asadar, raul este peste tot, inclusiv in capul profesorilor universitari. Asa o fi… Dar aceasta autoasumare a aflarii in rau este imediat pasata in alteritatea inconjuratoare (un bun obicei romanesc de a vedea cauza raului la altii de langa noi). Scrie dl Brailean: “Am vazut recent, in ochii unui om (sa-i spunem), intelectual pe deasupra, raul in expresie pura, autentica, de neuitat, m-a ingrozit, era acolo chintesenta raului”. Probabil o fi un coleg al domniei sale pe care nu-l poate vedea in ochi din cauza rautatii din ochii lui… Oricum, identificarea raului in stare pura mi se pare a fi un fapt exceptional, realmente neintalnit pina acum. Aici intervine si modestia intelectuala a dlui TB care in loc sa clameze un Nobel pentru aceasta descoperire o lasa in plan secundar, fiind doar o descoperire pe linga multe altele facute de dl profesor universitar. De mirare este insa complicitatea cu Raul, numele nefericitului posesor de rautate pura fiind pastrat in taina, in anonimat, desi TB are la discretie o rubrica permanenta la un ziar bun. Cred ca asta (nedivulgarea raului pur) nu-l prea caracterizeaza pe dl TB, el fiind, nu-i asa?, un cavaler al BINELUI, chiar BINELE insusi. Cred  ca printr-o antiteza concreta intre RAUL pur deja identificat la ALTUL, localizat si anatemizat de dl TB, pe de o parte, si BINELE pur intruchipat intamplator (!) de domnia sa, lumea nestiutoare si nerecunoscatoare va putea alege (ehei, se apropie alegerile…), in deplina cunostinta, de cauza BINELE. Oare sa fie asa de greu de ales intre alb si negru, intre bine si rau?

Mesianismul braileanian (un potential intemeietor de fascie radical-religioasa, anarho -sindicalista si liberal-socialista) este o forma de altruism absolut si total, nu prea intalnita pe la noi… La un eventual scrutin electoral dl TB ar putea avea drept slogan de campanie “Votati BINELE”, desigur cu poza domniei sale alaturi, iar ancestrala intelepciune bastinoasa va cugeta profund: “N-ar fi RAU sa fie BINE” si va pune stampila in dreptul semnului electoral „Palaria cu boruri foarte largi”. Din pacate pentru viitorul candidat (la Primaria Iasului?) realitatea autohtona este total nefavorabila BINELUI. O spune insusi apostolul Binelui, dl TB: “Ma tem ca oamenii rai, haini,  au devenit o majoritate…”. Asadar raii (cei multi si in continua inmultire) vor vota tot (cu) raii. Aferim!

Care este insa “problema noastra” (asa cum este ea definita de dl TB)?  Conform stilului sau inconfundabil si usor recognoscibil (“Le style c’est l’homme, n’est pas?”)  cu care am facut deja cunostinta in primele rinduri ale articolului sau, problema este definita prin ceea ce NU este ea… (are dreptate autorul cind clameaza generalizarea nihilismului in lume). Apasat de apofatism, dl TB vede cu prioritate ce nu este. Astfel, daca ar fi profesor de biologie si ar trebui sa defineasca ce este broasca, prima fraza ar suna cam asa: “Broasca nu este nici cal si nici pasare”. Clar, nu?  Asadar, dl TB formuleaza  astfel esenta problemei: “Vedeti, (chiorilor! LD) cred ca problema noastra cea mare nu tine de politica si de economie, ci este o problema de etica, o boala morala ce ne maninca sufletele”. Aha! Acuma am inteles! Etica actuala este “boala morala ce ne maninca sufletele”. In sfirsit, o apreciere catafatica, demna de un filosof moral de talie mare.

Dar, amator de echilibre fine, dl TB revine la apofatism si ne (in)cinta cu o definire negativa, prin lipsa: “Ne lipseste o ideologie in care sa credem, care sa aprinda o flacara in noi, sa ne dea reperele unei vieti morale, ale  unei noi etici sociale”. Deci, jos cu etica individuala, sus cu etica sociala! In treacat fie spus, cea mai sociala etica este etica socialista, aflata la antipodul eticii individaualist-capitaliste. Insa, desi ne lipseste ideologia, nu lipseste Sursa acesteia. Cine nu stie, poate afla cine este Sursa: “…aceasta ideologie nu o putem afla decit in religia noastra”. De aici, lucrurile devin complexe, ezoterice chiar. Care este religia noastra? Se refera  dl TB la religia oficiala a statului roman, ortodoxia crestina? Se refera oare la crestinism in ansamblul sau (incluzind catolicii si protestantii)? Se refera la New Age-ul postmodern? Se refera la credinta ateilor? (au si acestia credinta si religia lor…). Se refera dl TB la religia tuturor romanilor care nu poate fi decat romanismul? Se refera oare la religia lui Placinta junior, fondator de biserica ateista? Nu aflam, deocamdata. Aflam, in schimb ca dl TB este nostalgic dupa “singura valoare suprema in care mai credem si care mai e capabila sa miste masele (ooops! masele electorale trebuie miscate…), sa ne ofere constiinta a cine sintem, si sa ne arate incotro ne indreptam” (quo

vadis, romane?).

Spre deosebire de Mitica de Bucuresti care are ca slogan “Eu cu cine votez?”, TB de Iasi apeleaza la mai pragmaticul “Ce-i de facut?” a lui Cernisevski (slogane, roman si rus, puse in antiteza de Vasile Ernu). Chiar daca problema („care este”!) este ca nu este definita, aflam ce TREBUIE sa prestam in continuare, spre  izbavirea noastra inevitabila. Voi prelua citeva puncte de reper din strategia electorala prezentata subtil in partea doua a articolului analizat: a) sa ne intoarcem la radacini (adica sa promovam radicalitatea, radicalismul chiar, cf  lat. radix, radicis = radacina).  Evident, nu va ganditi la un indemn spre a merge la intunericul radacinilor, ci la energia luminoasa pe care o pot ele asigura. Este si un indemn (pentru profani) la o alimentatie naturista, foarte benefica pe timp de criza (fructele le papa altii…). Sau poate dl TB se referea la: radacinile adamice ale devenirii noastre? Ar suna interesant Partidul Adamic Roman (PAR), b) sa refacem credinta (evident, nu se spune care, posibil si cea ateista, new age-ista, etc.), c) sa ne reintoarcem catre sursa vietii; (dupa cum se vede indemnul este sa avansam inapoi). Iata si o mostra de argumentatie fara argument: “Numai metafizica ne poate desena contururile unei etici superioare aflate intr-un raport direct cu originile, cu Sursa”. Profund adinc si, mai ales, inaltator… Daca ne intrebam cine e Sursa, aceasta nu poate fi decit Marele Arhitect al Universului cu care dl TB mai sta de vorba din cind in cind. Oricum, ideologia propusa de domnia sa devine, astfel, necriticabila si irefutabila, aducind si voturile lojilor masonice iesene; d) sa dezbracam religia de toate formele fara fond (recursul la Maiorescu este, evident, involuntar); Nu ne ramane decit sa identificam formele si sa le aruncam (ca sa ramana fondul pur si dur al ideologiei nenumite inca): sutanele preotilor, altarele aurite, cadelnitele si icoanele sfintilor. Daca dl TB nu ne ajuta sa le identificam, atunci speculatiile vor continua… Oricum, ideologia propusa tine mai mult de neoprotestantism decit de ortodoxie. Este libertatea dlui TB sa-si aleaga ideologia preferata si sa o  propage in cotidianele cu cel mai mare tiraj; e) sa incepem fiecare cu el insusi (o idee excelenta care ar duce la economii cu cheltuielile de propaganda, cu campanile de (re)indoctrinare; f) sa  ne scrutam interiorul, pentru a regasi fiinta din noi, scinteia divina ce a fost sadita acolo inca de la inceputuri; g) sa… etc.

Ca in orice plan managerial strategic si electoral ni se spune ce se va intampla daca acceptam ideologia braileaniana. Simplu: a’) ne vom schimba profund (aluzia la crearea “omului nou” este mai mult decit stravezie); b’) vom fi mai buni; c’) vom  indrazni mai mult (soimii patriei si pionierii conectati la Sursa vor fi infinit mai indrazneti decit anteriorii, neconectati….); d’) ne vom lua destinele in propriile miini (nu vi se pare cunoscut?); e’) ne vom apropia mai mult unii de altii (strins uniti in jurul BINELUI, idealul nostru suprem. Deoarece la origini suntem UNU, de ce nu am fi uniti in jurul UNULUI, stim acum cine veste EL); f’) vom deveni extraordinar de puternici; g’) nu vom mai avea nevoie de stat, de politicieni, de toti aceia care ne-au amagit, ne-au furat si ne-au ascuns speranta (o demagogie ce frizeaza ridicolul); h’) jos cu ideologia banului si a mortii (in comunismul deplin banii vor disparea, doar moartea va fi eterna, cu exceptia celor care traiesc etern, din basmele lui Ispirescu).

In partea a treia (si ultima) a articolului sau, dl TB ne (i)lumineaza pe ce lume traim: A. traim o epoca a nihilismului; B. traim un timp al dispretului; C. suntem bombardati din toate partile cu discursuri lipsite de sens, conservate in/ cu vid (discursul intitulat „Banalitatea raului” fiind un bun exemplu in acest sens). Finalul (apoteotic, inaltator, vibrant, eteric, miscator, divin chiar) face o pledoarie pentru discernamant, pentru transformarea dragonilor in ingeri si realitatea in poezie (halal discernamint!). Trimiterea la cartea “Fascismul liberal” a lui Ionah Goldberg, aparuta recent la Polirom, face insa lumina in toata tarasenia: ceea ce credeam a fi un nou si, evident, original construct doctrinar nu este altceva decit o prezentare de carte, pe post de articol de autor, prezentare impanata insa cu reflexe ideologice adunate de-a lungul anilor sub palaria cu boruri foarte largi. Revin la ceea ce am mai afirmat: citind carti si articole publicate sub semnatura TB, am ajuns la concluzia ca mai toate au la baza un “modus operandi” pernicious si nedemn de urmat de studenti si masteranzi. Reteta ar fi cam urmatoarea: se iau niste nume celebre, in uvertura, cum ar fi H. Arendt, de exemplu. Se amesteca apoi idei preluate din diferite capitole ale cartilor si se aduc, pe parcurs, alte nume celebre, E. Husserl, Fabrice Midal, R.M. Rilke, pentru ca in final sa se umple spatiul ramas cu un citat baban din cartea ce ar urma a fi prezentata (Ionah Goldberg). Este un modus operandi care mie unul nu-mi face placere si dlui TB nu-i face onoare.  Desigur, intelectualul raspindac este necesar, cu conditia sa nu se autoidentifice cu creatorii de doctrina, de ideologii sau de sisteme filosofice.

Poate spre surprinderea dlui TB am si agremente, nu doar dezacorduri cu domnia sa. Sunt intrutotul de acord cu citatul (bine ales!) din Husserl care spune ca “Stiinta a devenit o forma de fetisism”. Drept pentru care caut si aduc mereu argumente legate de moartea stiintei (a asa numitelor “stiinte sociale” in primul rind, a altor pretinse stiinte sacrosancte,  cum ar fi fizica, sau prezentarea matematicii si logicii pe post de stiinte). I-am spus, cu citiva ani in urma dlui Alexandru Dobrescu, scriitor iesean, ca managementul nu este stiinta. Reactia dinsului a fost explicita si chiar fireasca: “Si atunci, cum este predat la Universitate?”. Dar asta este deja o alta poveste. Rejectind definitiile “stiintifice” ale “stiintelor sociale” am redefinit politica, economica si etica. Desigur, nu voi face aici o lectie despre aceste redefiniri. Dar nu este deloc lipsit de importanta sa spun ca, in timp ce dl TB nu vede nicio legatura intre cele trei domenii, eu definesc eticul ca fiind continuumul creat/ produs de intersectia si interactiunea permanenta dintre economic si politic. Bineinteles ca am argumentat acest lucru. Cei interesati pot accesa http://www.liviudrugus.ro sa faca observatii pertinente si sa facem dialog deschis. Neintamplatorul functioneaza (perfect!) daca ma gandesc ca alaturi de articolul dlui TB este publicat si articolul Danei Tabrea, “Pactul cu diavolul” unde se afla o definitie exceptionala a moralului aflat la intersecta dintre vointa (politicul) si trebuinte (economicul), definitie data la 1891. E veche! ar putea obiecta promotorul reintoarcerii la izvoare… O fi, dar e probata de viata si nu trebuie ascunsa sub faldurile si falsurile oferite cu fast de “stiinta”. De aceea prefer sa merg la un spectacol de teatru decit sa caut (inutil) idei originale in scrierile unor profesori, indragostiti de propriul lor nume si atit.

Liviu Drugus, Miroslava,  8 decembrie 2010.

liviusdrugus@yahoo.comwww.liviudrugus.ro  www.liviudrugus.wordpress.com

Reproduc mai jos articolul dlui T. Brailean, precum si cele doua comentarii aparute in editia elctronica a Ziarului de Iasi

Banalitatea rauluiAUTOR: TIBERIU BRAILEAN

DATA PUBLICARII: 08/12/2010

Dumnezeu este cu voi. Dar voi?

Am ales drept titlu aceasta sintagma din Hannah Arendt pentru ca mi s-a parut ca exprima foarte bine situatia in care ne complacem. Raul nu mai e o exceptie sau o absenta a binelui, ci pur si simplu ne-a invadat si a invadat intreaga noastra existenta. Am vazut recent in ochii unui om (sa-i spunem), intelectual pe deasupra, raul in expresie pura, autentica, de neuitat: m-am ingrozit, era acolo chintesenta raului. Ma tem ca oamenii rai, haini au devenit o majoritate…

Vedeti, cred ca problema noastra cea mare nu tine atit de politica si de economie, ci este o problema de etica, o boala morala ce ne maninca sufletele. Ne lipseste o ideologie in care sa credem, care sa aprinda o flacara in noi, sa ne dea reperele unei vieti morale, ale unei noi etici sociale. Dupa parerea mea, aceasta ideologie nu o putem afla acum decit in religia noastra, e singura valoare suprema in care mai credem si care e capabila sa miste masele, sa ne ofere constiinta a cine sintem si sa ne arate incotro ne indreptam. Isme s-au inventat destule. Este, cred, timpul sa ne reintoarcem la radacini, singurele capabile sa ne redea in ochi si in inimi lucirea sperantei. Sa ne refacem credinta, asadar, si sa ne reorientam catre sursa vietii. Fara radacini, ramurile noastre nu mai sint alimentante cu energie, sint moarte. Trebuie sa ne rebransam cit mai repede cu putinta.

Numai metafizica ne poate desena contururile unei etici superioare, aflate intr-un raport direct cu originile, cu Sursa. Avem nevoie sa ne dezbracam religia de toate formele fara fond, pentru a-i repune in splendoare chintesenta, simplitatea sublima, lucrarea-i atotputernica. Sintem goi, in bataia vinturilor, dar energia noastra este inca in radacini. Trebuie doar sa ne reamintim si ea va curge din nou, cu si mai multa putere in noi si intre noi, aici, la noi acasa. Sa incepem fiecare cu el insusi. Sa ne scrutam interiorul, pentru a regasi fiinta din noi, scinteia divina ce-a fost sadita acolo inca de la inceputuri. Sa o aprindem pina ne cuprinde. Atunci ne vom schimba profund, pentru ca vom fi regasit izvorul vietii, al sperantei si al iubirii.

Atunci vom fi mai buni, vom indrazni mai mult si ne vom lua destinele in propriile miini. Ne vom apropia mai mult de ceilalti, pentru ca vom intelege ca la origini sintem Unu. Vom deveni astfel extraordinar de puternici, de buni si nu vom mai avea nevoie de stat, de politicieni, de toti cei care ne-au amagit, ne-au furat si ne-au ascuns speranta. Ne-au intoxicat cu false ideologii, ale banului si ale mortii. Trebuie sa regasim religia vietii si a adevaratei valori a sufletului. Totul e in noi. Putem suride din nou, ne putem bucura semenii cu un suris intremator!

Traim o epoca a nihilismului, in care, asa cum arata Edmund Husserl in Crisis, „stiinta a devenit o forma de fetisism de fapt”, ce nu mai tine seama de trairile omului, e dezumanizanta, lipsita de constiinta. Trebuie sa redevenim oameni in sens deplin si creatiile noastre vor arata altfel. Asa cum invatam sa scriem, sa citim, trebuie sa reinvatam sa fim, sa trecem dincolo de conventii, asa cum ne indeamna textele sacre, dar in respectul valorilor sacrului. Libertatea constituie totusi singura posibilitate de a ramine fideli celui mai inalt adevar spiritual, pastrind intrinsec si un element de provocare.

De altfel, intreaga aventura moderna este una a libertatii ca sansa, chiar daca uneori aceasta degenereaza intr-un libertinaj desirat. Ea ne invata cum sa traim intr-o lume fara repere sigure, lipsita de certitudine si de siguranta. Dar, inca o data, aceasta este o sansa, pe care nu avem dreptul sa o ratam.

Traim un timp al dispretului, al nelinistii si instabilitatii, iar cel mai grav lucru mi se pare refuzul de a recunoaste acest lucru. Sintem bombardati din toate partile cu discursuri lipsite de sens, conservate in vid. „Obsesia noastra pentru numere, pentru cuantificare si instantaneitate ne-a costat legatura cu acel loc, existent in fiecare dintre noi, care onoreaza noncuantificabilul si eternul – capacitatea de a ne infricosa, de a ne minuna si de a simti misterul; acel loc in care actele de credinta intr-un proces mai maret decit noi insine se dovedesc in cele din urma satisfacatoare in deplinatatea timpului” (Ionah Goldberg, Fascismul liberal, Iasi, Polirom, 2010, p. 355).

Avem de cautat un drum care sa ne permita recuperarea unei demnitati autentice. Nu e usor, poate necesita chiar o munca dificila, un efort profund si mult discernamint. Trebuie sa discernem obscuritatea ce tinde sa se instapineasca, ca si barbaria din noi. Numai asa lumina poate sa tisneasca nestingherita si sa-si faca lucrarea sa de pace si de inaltare. E poate lucrul cel mai important pe care-l avem de savirsit acum. Nu voi spune, precum Fabrice Midal, ca „singura, poezia ne poate salva”, dar e cert ca avem nevoie de mai multa poezie. Cum spunea Rainer Maria Rilke, dragonii nu sint poate decit niste printese ce asteapta sa fie recunoscute. Deci, daca respingem dragonii, ne anulam orice sansa de a intilni printesele, si asta poate fi fatal. De aceea e necesar un bun discernamint. Un adevarat esprit de finesse poate sa vada cite o printesa in fiecare dragon care il ameninta. Si sa devina print. Un mic print al luminii, iubirii si sperantei…

© 2006 – Ziarul de Iasi. Toate drepturile rezervate
Comentarii

raspunde

Tiberiu Brailean

08/12, 15:39, postat de roman

Sincer am aceeasi parerea despre Dl. Brailean. L-am cunoscut in cateva randuri si m-a impresionat prin suficienta si blazare. Plictisit, mereu pufaind pe nari, privire tulbure, nas latit, pufav si superior cu aerul unui grof pe latifundie. Ce avere are … mai putin important, nu conteaza, e ca toti politicienii un mare bogat care pozeaza intr-un flamand. Nu stie sa se imbrace si, parerea mea nici sa se poarte. Sincer insa nu pot accepta ca acest politruc, de a carui eruditie ma indoiesc, sa primeasca spatiu intr-un cotidian iesean. Nu merita. Si e pacat ca domnia sa, marele Brailean, nu isi da seama de suficienta sa, si se crede autor de pilule jurnalistice. E pacat. E o rusine ca nu mai avem oameni de valoare si acum se trezesc cei influenti ca sunt publicati, in locul celor talentati si merituosi.
DIXIT

raspunde

teoretizare sterila

08/12, 11:45, postat de lacan

Dom’le Brailean, ai timp si disponibilitate pentru batut cimpiile metafizicii   si indemnurilor la trairi abstracte,pentru ca nu mai poti de bine si ai chef de joaca cu cuvintele.Cind ai adunat avere tot baza asta de gindire ai avut-o?Ce faptuiesti  dumneata pentru oamenii care  sint prea striviti de nevoi si umilinte,de ignoranta,de frica,de bataia de joc  al celor care au insfacat puterea ,la toate nivelurile,pentru a-si mai gasi resurse pentru metafizica? Nu ai vrea sa te  stradui cu asemenea indemnuri  prin cartierele populare,bordeie de oras sau de tara,birturi  de cartier sau din satele patriei,pentru o mai multa luminare a mintii cind vin alegerile? Nu ar fi bine sa ai curajul  si simtul comun  de a tine asemenea discursuri  cu citate,de vajnic intelectual, in parlament sau la partidul dumitale ?
Daca nu ai fi un cabotin ,te-as suspecta  de o discordanta la limita cu tulburarea mintii

Profesorul Constantin Maximiuc – educator de exceptie, model de moralitate


In memoriam

Profesorul Constantin Maximiuc – educator de exceptie, model de moralitate, om desavarsit

Dupa o discutie telefonica indelungata, cu vreo doua saptamani in urma, ieri, in dupa amiaza zilei de vineri 10 august 2012 mi-am amintit brusc ca i-am promis, atunci, profesorului meu de limba romana, Constantin Maximiuc, ca il voi mai ”deranja”…
Astazi, 11 august, foarte de dimineata, ma suna maica-mea sa-mi comunice o veste proasta: a murit profesorul Maximiuc. Dincolo de regretul declansat de o asemenea neasteptata despartire, a aparut si parerea de rau ca nu am inregistrat acea ultima convorbire. Ar fi fost – dincolo de audierea de catre tinerii (viitori) profesori a unui model de urmat, a unui model de admirat – si dovada ca profesorul Maximiuc avea, la cei aproape 90 de ani, o voce tanara, vibranta, cu un timbru placut si cald, incitant la dialog si destainuire. Pentru mine, vocea de acum doua saptamani era exact asa cum a ramas in memoria mea timpurie, adica a elevului de clasa V-a, a VI-a si a VII-a de la Scoala generala din Gramesti, judetul Suceava, la inceputul anilor saizeci, adica exact cu jumatate de secol in urma.
Ceea ce m-a impresionat la profesorul Maximiuc, in dialogul telefonic, a fost limpezimea de cristal a discursului, memoria excelenta, spiritul de gluma, pomenirea cu reala placere a numelor fostilor sai elevi, amintirea colegilor profesori de la scolile pe unde a predat si, nu in ultimul rand, recursul la familie, la sotie si la cei doi copii, Cornelia – conferentiar la Universitatea ”Stefan cel Mare” din Suceava – calcandu-i (bine si apasat) pe urme. Sotia domnului profesor Constantin Maximiuc, fosta mea profesoara de geografie, era spiritul echilibrant si armonizant in familie, in perfect contrabalans cu spiritul aprins, navalnic, pasional, dedicat intrutotul profesiei de dascal al domnului profesor…
I-a facut placere domnului profesor, in conversatia telefonica, cand i-am relatat micul discurs al ghidului de la Muzeul manastirii Putna, din luna mai a acestui an, in care, usor partizan, dar intrutotul corect, acesta a spus cu tristete: acum sunt destui profesori, dar foarte putini dascali adevarati. Nu am nicio rezerva in a spune ca profesorul Maximiuc a fost dascalul de exceptie care mi-a insuflat pasiune pentru limba romana, pentru cunoasterea si folosirea corecta a acesteia. Si nu numai mie…
Probabil, mii de elevi i-au trecut prin mana si multi dintre acestia sunt chiar buni cunoscatori de limba romana, intr-un context actual poluat masiv si crescendo de o tot mai precara cunoastere a limbii, a logici si a gramaticii.
Cand atrag atentia studentilor ca este bine ca cifrele (adica 0, 1, 2, …9) sa fie scrise, in texte, cu cuvinte (pentru a nu se ajunge la ciudateniile din benzile cu stiri unde apar informatii de genul ”2 fete si 2 baieti au…”) imi aduc mereu aminte de blandele povete ale profesorului Maximiuc, un aplicant al teoriei identitatii dintre etic si estetic: ”Nu este bine sa…”, sau ”Nu este frumos sa…”.
Acest mic elogiu adus profesorului meu drag apare, cel putin pentru mine, cu atat mai necesar cu cat lipsa dascalilor autentici este puternic resimtita de societatea in care traim. Avem nevoie ca de aer de maximalismul profesorului Maximiuc.
Pentru mine, un filolog amator (dar mare amator!), profesorul Constantin Maximiuc (dascal de tara, pe vremea copilariei mele, apoi, de oras – la Vatra Dornei) este o figura luminoasa si valoroasa in galeria dascalilor autentici, din pacate mereu insuficient pretuiti si putin pusi in valoare intr-o societate fara busola, fara lideri adevarati si fara idealuri.
Profesorul Constantin Maximiuc va fi fi mereu in amintirea celor care pretuiesc cartea, adevarul, binele si frumosul.

Liviu Drugus Miroslava 11 august 2012

http://www.liviudrugus.ro
http://www.liviudrugus.wordpress.com
liviusdrugus@yahoo.com

Bogdan Cretu – autoplagiator si plagiator universitar iesean, vajnic luptator impotriva plagiatului


Bogdan Cretu – autoplagiator si plagiator universitar iesean, vajnic luptator impotriva plagiatului

Lista plagiatorilor ieseni este deja deschisa pe acest blog. Nume de mare rezonanta ale culturii iesene parca se afla intr-o intrecere nebuneasca de anulare a propriilor crezuri pedagogice si publicistice. Cu siguranta, multi dintre domniile lor vor fi infierat cu manie intelectualiceasca hotia grosolana practicata de Victor Ponta, dar nu pregeta sa practice autoplagiatul – o forma doar aparent minora de plagiat, si care se pedepseste la fel ca si plagiatul. Evident, ingnoranta in materie de legislatie nu-i exonereaza de responsabilitati, inclusiv penale, pe cei vinovati. Ioan Holban, Al. Zub, Adrian Neculau, Bogdan Cretu in calitate de autori, dar si redactorii sefi de publicatii: Lucian Vasiliu (”Dacia Literara”), Nicolae Turtureanu (”Cronica Veche”), Toni Hritac (”Ziarul de Iasi”), Nicolae Manolescu (”Romania Literara”), Geo Popa (”Plumb”) etc. practica si/ sau promoveaza cu evidenta inconstienta si cu o ingrijoratoare suficienta autoplagiatul. Autorii amintiti par a fi dispusi sa publice oriunde si ori de cate ori li se solicita un articol, chiar daca acesta a mai fost publicat anterior (sau, eventual sugereaza domniile lor ca sunt dispuse sa faca un efort suplimentar de a mai ”concepe ceva….desi, stiti… timpul meu este extrem de pretios”). Aceasta inseamna ca domniile lor publica si ”in reluare”, adica reproduc un articol propriu, integral sau partial, fara a preciza faptul ca articolul respectiv a (mai) fost publicat si in revista X sau ziarul Y. Cred ca e bine de stiut ca aceasta precizare, atunci cand este facuta, nu ar scadea meritele autorilor (dimpotriva!), dar redactia revistei care se multumeste sa publice reluari din presa judeteana sau regionala nu ar accepta prea mult o asemenea umilinta.
Le sugerez redactorilor tuturor publicatiilor sa ceara colaboratorilor lor o declaratie pe proprie raspundere ca articolul propus nu a mai fost publicat, aceasta practica fiind instaurata deja in toate universitatile din Romania cu privire la lucrarile de licenta si dizertatie ale studentilor. Desigur, in cazul in care autorul recunoaste ca a mai trimis articolul si la alte publicatii, atunci redactia revistei care va publica o ”reluare” este obligata sa precizeze unde a aparut originalul. Practica occidentala, la care ne tot laudam ca ne raliem, cere si mentionarea acordului primei publicatii (care deja detine drepturile de autor) sub forma: ”Multumim redactiei revistei Y pentru amabilitatea de a permite republicarea textului dnei/ dlui AB, care a aparut in… la data de…”. Universitatea ”Al.I. Cuza”, unde lucreaza o parte dintre plagiatorii amintiti mai sus, nu cred ca poate obtine locuri mai onorabile in clasamentul facut de Ministerul Educatiei, dar si in clasificarea mondiala Shanghai, cu asemenea ”performante negative”. De asemenea, raportul pe justitie facut de Uniunea Europeana cu privire la progresele facate de Romania in acest domeniu va trebui sa includa, inevitabil, fie doar si ca numar de cazuri, toate aceste incalcari flagrante ale legislatiei in vigoare pe tema plagiatului si a drepturilor de autor. Desigur, ”albirea” dosarului de plagiat al lui Victor Ponta va intra tot la negativele/ nerealizarile pe care le tot amplificam in loc sa le diminuam. A se audia/ citi cu atentie acest interviu acordat de Karl-Peter Schwarz de la publicatia germana ”Frankfurter Algemaine Zeitung” (FAZ) http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=aDLA63-UaLA.
Deosebit de grav in cazul profesorului universitar doctor Bogdan Cretu (B.C.) de la Facultatea de Litere a Universitatii ”Al.I. Cuza” din Iasi este ipocrizia fara masura si nonsalanta (demna de crime mai grave) cu care acesta practica autoplagiatul, criticandu-l exact in acelasi timp si articol pe plagiatorul Ponta. Iata ce scrie B.C. in preambulul articolului intitulat ”Scrisul care instituie normalitatea” si publicat de ”Ziarul de Iasi” la 3 iulie 2012. (vezi: http://ziaruldeiasi.ro/opinii/scrisul-care-instituie-normalitatea~ni8lmo)., restul articolului fiind copiat din articolul cu acelasi nume publicat in ”Romania literara” nr 29 din 20 iulie 2012 (vezi: http://www.romaniaculturala.ro/images/articole/RL_p.13.pdf ) :

”Scriu acest articol in extremis, intr-un ceas tarziu din noapte, cu putine ceasuri inainte ca avionul sa decoleze catre Roma. Prin urmare, nu am nici resurse si nici pofta sa ies din ale mele, sa descriu dezgustul pe care mi-l creeaza si mi-l va crea mereu un prim-ministru marunt si plin de nesimtire precum Victor Ponta. Am invatat ca despre astfel de ticalosii e bine sa scriu cand indignarea se mai raceste. Prin urmare, atac iar un subiect care nu e la ordinea zilei, dar care ma preocupa si care, cred, va lua, curand, forma unei preocupari sistematice”.
Presupun ca B.C. a primit o solicitare de la ”Ziarul de Iasi” sa ”bage ceva cu Ponta”, dar in graba plecarii in vacanta, a lasat cazul premierului – deja albit de Comisia Nationala de Etica – ”sa se raceasca”, nu inainte de a caracteriza plagiatorul din fruntea guvernului cu termeni asa cum merita (amandoi!): dezgustator, ticalos, marunt, plin de nesimtire. Adica ”De te fabula naratur”, domnule profesor. Apoi, odata comisa condamnarea dura a unui plagiator de duzina, evaluatorul si justitiarul intr-ale luptei antiplagiat Bogdan Cretu ce face? Plagiaza! Adica reproduce, in proportie de suta la suta aproape trei sferturi din articolul publicat (ulterior) de ”Romania Literara”. In cazul in care ”Ziarul de Iasi” plateste ”opiniile” publicate la pagina cu acelasi nume, iar ”Romania Literara” face la fel, si daca dl B.C. apare pe listele de plata ale celor doua publicatii atunci fapta sa se incadreaza la ”primirea de foloase necuvenite” sau ceva asemanator. Iar daca mai adaugam si observatia unui cititor al variantei on line a ”Ziarului de Iasi” (semnat xyz) si anume: ”felicitari ca va place breban, dar ingrosarea pasajului cu dreptatea sper ca e un echivalent pentru ghilimele, da? pentru ca e vorba de un citat dintr-un roman de n. Breban”, atunci ne aflam si in fata unui caz de plagiat din Breban. Simpla scriere cu Bold (in ”Ziarul de Iasi”) sau Italics (in ”Romania Literara”) nu tine si nu poate tine loc de ghilimele. Or, exact asta i-au lipsit lui Ponta in teza de doctorat: ghilimelele… In consecinta, Comisia Nationala de Etica (poate era mai corecta denumirea Comisia de Etica Romaneasca, pentru a se sublinia contributia romanilor nu doar la construirea unei ”democratii originale”, ci si la elaborarea unor noi standarde etice, cu totul si cu totul originale) se poate sesiza din oficiu in legatura cu acest caz de (auto)plagiat.
Oare putem sa mai speram ca ”scrisul care instituie normalitatea” sa fie unul sincer si care sa respecte deontologia profesionistilor scrisului? Sau plagiatorul Bogdan Cretu vrea sa sugereze ca scrisul plagiat face parte dintr-o normalitate deja instituita, contributia profesorului iesean si ”cuzist” (prins cu ocaua mica) fiind doar aceea de a consfinti si de a perpetua aceasta normalitate a hotiei cvasigeneralizate in Romania anului 2012?
In incheiere, ca sa mai adauge o proba suprema de ipocrizie academica, il invit pe profesorul Cretu sa binevoiasca sa semneze aceasta Scrisoare deschisă adresată Primului-Ministru al României, Victor Ponta, şi Ministrului Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu:

Domnule Prim-Ministru,
Doamnă Ministru,
Subsemnaţii, membri ai corpului didactic şi/ sau de cercetare al Universităţilor din România, precum şi membri români ai corpului didactic sau de cercetare al unor instituţii de învăţământ superior din străinătate, prin prezenta dorim a vă aduce la cunoştinţă următoarele:
1. Ne raliem fără ezitare poziţiei profesionale a CNATDCU şi a Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, potrivit căreia este indubitabil faptul că teza de doctorat din 2003 a domnului Victor Ponta e un plagiat de dimensiuni şi gravitate extinse.
2. Protestăm împotriva modului inadmisibil în care din partea Ministerului Educaţiei s-au exercitat presiuni asupra acestor corpuri profesionale, constând în:
– reorganizarea Consiliului Naţional de Etică şi a CNATDCU în ajunul momentului în care urmau să se pronunţe privitor la cazurile Mang, respectiv Ponta
– intervenţia intempestivă a ministrului interimar Liviu Pop în şedinţa CNATDCU în care era dezbătut plagiatul d-lui Ponta, în speranţa de a convinge această comisie să nu se pronunţe
– tentativele de defăimare profesională, ulterioară emiterii deciziilor de plagiat, a membrilor comisiilor care au ajuns la această concluzie
– deturnarea repetată şi constantă a atenţiei dinspre întrebarea de natură ştiinţific-deontologică şi propriu-zis etică aflată în chestiune (“este sau nu teza domnului Ponta plagiată?”) către chestiuni tehnico-legale (“cine, şi în virtutea cărei legislaţii, putem afirma că are dreptul de a emite o decizie eficientă în privinţa retragerii/ menţinerii titlului de doctor al lui Victor Ponta?)
– ameninţările proferate de către doamna Ecaterina Andronescu la adresa Universităţii Bucureşti, care, potrivit declaraţiilor Ministrului Educaţiei, şi-ar putea pierde dreptul de a organiza şcoala doctorală în măsura în care îşi continuă demersul privitor la teza lui Victor Ponta.
3. Considerăm că verdictul de non-plagiat la care a ajuns Consiliul Naţional de Etică nu prezintă nici o garanţie de credibilitate, el aparţinând unui organism a cărui componenţă fusese, pe de o parte, modificată tot în legătură cu o cercetare a plagiatului, şi care, pe de altă parte, s-a aflat într-o postură de conflict de interese, datorită subordonării în linie directă faţă de ANCS – Ministerul Educaţiei – Guvernul României.
4. Ne exprimăm, fiecare, opinia ştiinţifică şi deontologică personală potrivit căreia domnul Victor Ponta se face vinovat nu doar de plagiatul din 2003, ci şi, mai ales, de prezenta instrumentare (cu bună ştiinţă, sau prin cooperare tacită cu nişte subalterni foarte zeloşi) a instituţiilor statului pentru mascarea mediatică/ deturnarea juridică a unui adevăr cum nu se poate mai evident: plagiatul.
5. Ne alăturăm anticipat oricărui demers prin care Universitatea din Bucureşti ar solicita anularea diplomei de doctor a d-lui Victor Ponta, solicitând Ministrului Educaţiei să întreprindă demersurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a acestui act reparatoriu.
6. Considerăm că acest amestec masiv şi brutal al politicului în domeniul cercetării ştiinţifice şi al deontologiei profesionale universitare poate duce la accentuarea sentimentului de neîncredere în calitatea şi, mai ales, onestitatea sistemului de învăţământ românesc;
7. Considerăm, de asemenea, că menţionatul comportament, în cazul Ponta, al autorităţilor Statului a căror sarcină e conducerea/ organizarea învăţământului poate avea drept rezultat direct o gravă înrăutăţire a climatului democratic din România, reprezentând o sfidare la adresa demnităţii corpului nostru profesional.
Semnatari: Vlad Alexandrescu, conf. dr., Universitatea Bucureşti, Bakk Miklós, conf. dr., UBB Cluj-Napoca, Gabriel Bădescu, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Ioana Both, prof. dr. UBB Cluj-Napoca, Denisa Butnaru, cercet. asoc., dr. Universität Augsburg, Cătălin Cioabă, cercet. postdoc. Universitatea Bucureşti, Virgil Ciomoş, prof.dr. Facultatea de Istorie şi Filosofie UBB Cluj, Ion Copoeru, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Diana Cotrău, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Diana Cozma, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Monica Fekete, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Victor Eugen Gelan, drd. Universitatea Bucureşti, Cercetator invitat al Husserl-Archiv Freiburg (Germania), Calin Goina, asist. univ. UBB Cluj-Napoca, Kiraly Istvan, conf. dr. UBB Cluj, Marius Lazăr, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Laurenţiu Malomfălean, drd. UBB Cluj-Napoca, Doris Mironescu, asist. dr. Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iasi, Rareş Moldovan, lect. dr. UBB Cluj-Napoca, Michaela Mudure, prof. dr. UBB Cluj-Napoca, Raul Cristian Mureşan, Institutul Român de Ştiinţă şi Tehnologie Mihai Vlad Niculescu, Assistant Professor Bradley University Peoria, Illinois (USA), Horea Poenar, lect. dr. UBB Cluj-Napoca, Cristina Raţ, lect. dr. UBB Cluj-Napoca, Miruna Runcan, prof. dr. UBB Cluj-Napoca, Ion Pop, prof.dr. Facultatea de Litere UBB Cluj-Napoca, Liana Pop, prof. dr. UBB Cluj-Napoca, Liviu Pop, asist. cercet. Institutul Arhiva de Folclor, Academia Română, Alin Tat, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Helga Tepperberg, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Cristina Varga, asist. dr. UBB Cluj-Napoca, Cornel Vîlcu, lect. dr. UBB Cluj-Napoca, Dina Vîlcu, asist. drd. UBB Cluj-Napoca, Ursula Wittstock, asist. drd. UBB Cluj-Napoca.”
Acestea erau semnaturile la lansarea pe internet a scrisorii. Acum sunt mult mai multe. Oare universitarii ieseni nu sunt si ei impotriva plagiatului si a ascunderii actelor de plagiat (prin infiintarea unor Comisii cu componenta precisa si rezultate/ verdicte deja usor de anticipat)? Este oare intamplatoare prezenta unui numar foarte mic de semnatari din Moldova, sau asta are vreo legatura cu cazurile de plagiat deja semnalate pe acest blog? Nu este deloc tarziu, cred, ca toate persoanele amintite in acest articol sa probeze ca pozitia lor este clar una antiplagiat si nu proplagiat, chiar daca, prin aceasta semnare, mai dau o proba de ipocrizie academica, adica una de nivel foarte inalt.

Liviu Drugus 6 august 2012
http://www.liviudrugus.ro
http://www.liviudrugus.wordpress.com