liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Metodologia Scop Mijloc

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 511. Sâmbătă 26 mai 2018. Dosarul scriitorilor securiști, nesecuriști și antisecuriști: Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi (12)


Spuneam/ scriam în episodul anterior despre posibilul câștig informațional pe care l-ar putea dobândi cineva în legătură cu modus operandi al Securității din vremea dictaturii ceaușiste (și, probabil, nu numai). În ultimă instanță, toate măsurile informative și tehnico-operative descrise în cartea Ioanei Diaconescu despre urmărirea lui Cezar Ivănescu nu sunt altceva decât mijloace concrete, adecvate pentru atingerea unui scop bine definit (supravegherea și modificarea comportamentelor oamenilor), respectiv sunt aplicații banale ale Metodologiei Scop-Mijloc, respectiv sunt elemente de management strategic și tactic studiate azi la orice curs pe teme manageriale. Important pentru mentalul nostru colectiv este faptul că putem citi, acum, negru pe alb, despre metodele/ mijloacele utilizate de Securitate, metode care păreau incredibile atunci când erau povestite celor care nu au pățit-o în mod direct și concret. De exemplu, printre măsurile tehnico-operative alese de securiști pentru supravegherea poetului Cezar Ivănescu este și ”Procurarea cheilor apartamentului în care domiciliază împreună cu soția” (p. 107). Desigur, asta permitea instalarea/ dezinstalarea tehnicilor de ascultare, citirea unor documente (scrisori, jurnale) intime etc.

Urmare a presiunilor de la Răsărit (Gorbaciov vs Ceaușescu) statul român  a acceptat (fără plăcere) înlesnirea (ba chiar stimularea) plecării în excursii în țările socialiste, pentru a se crea acea masă critică de doritori de schimbare (la vârf). Am plecat și eu, în vara anului 1985 sau 1986 într-o excursie automobilistică până la Zidul Berlinului și retur (Ucraina, Polonia, Germania ”democrată”, Cehoslovacia, Ungaria). La revenirea în Iași, intrând în apartament, am observat că toate tablourile și carpetele de pe pereți erau așezate, ostentativ, pe pat. Evident, prima reacție a fost aceea de nedumerire, apoi de furie și de neputință. Ideea (apărută pe marginea acestei întâmplări) de a suna și de a reclama cazul la Miliție a fost la fel de repede respinsă, presupunerea mea fiind aceea că ”întâmplarea” respectivă a fost orchestrată de Securitate (”Procurarea cheilor apartamentului în care domiciliază cu soția”) în cadrul unei operațiuni de racolare. Am amintit acest fapt ca un moment din tabloul general al modului de gândire, simțire și acțiune practicat de regimul totalitar. Pentru cine am scris această amintire? Pentru cei care nu au cunoscut direct metodele de supraveghere și de intimidare utilizate de regimurile bazate pe forță/ coerciție/ intimidare. Demonstrația faptului că metodele/ mijloacele folosite de sistemele opresive nu se schimbă imediat după ce se declară instaurarea democrației (ci continuă, poate chiar mai violent) a avut loc peste 10 ani când apartamentul în care locuiam la Chișinău a fost incendiat, după care s-au perindat prin apartamentul încă fumegând ”comisii” din partea pompierilor, poliției, securității, toate având un numitor comun: sublinierea ideii că, probabil, cineva a vrut să mă avertizeze în legătură cu ”ceva”, să fiu mai atent și că o colaborare mai strânsă cu ”organele” ar fi (fost) benefică…

În continuarea descrierii strategiilor de supraveghere este de reținut faptul că poetul rebel Cezar Ivănescu era înconjurat de o liotă de informatori (colegi, prieteni, cunoscuți, poate chiar și rude) astfel încât, practic, orice mișcare a sa era consemnată și analizată de ”organe”. Această ”pânză de păianjen” țesută în jurul unui singur om mi-a adus aminte de ineptul epitaf ”Nu mă tem de moarte, ci de veșnicia ei”, epitaf care ar putea fi translat în cazul supravegherii poetului în ”Nu mă tem de Securitate, ci de imensa sa perfidie și insidioasă prezență”. Lista informatorilor care pozau în ”prieteni”, amabili care te invitau la ”una mică”, colegi și cunoscuți ai poetului este, într-adevăr, impresionantă. La fel de impresionantă este ”acuratețea” cu care este descrisă și analizat(ă) fiecare vorbă/ declarație/ dialog, volumul (mare!) de texte scrise devenind un veritabil Jurnal intim, scris, paradoxal, de alții… În mod cert, numele acestor informatori poate fi depistat cu un minimum de efort. Din motive care îmi scapă, Ioana Diaconescu, a declarat, în interviul acordat de domnia sa realizatorului TV Adi Cristi (linkul este menționat la începutul acestui miniserial) că nu este deloc interesată să devoaleze numele informatorilor, ci doar să descopere mecanismul prin care a fost posibilă această imensă delațiune. Cred că psihosociologii au găsit deja răspunsuri la această curiozitate firească, iar răspunsurile posibile sunt deja cunoscute. Cine este curios să le afle nu are decât să se uite mai atent în jurul său, să pipăie puțin mocirla morală în care ne scăldăm și, nu în ultimul rând, să se uite foarte atent în oglindă. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 411 Joi 15 februarie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (2)


Motto: ”Prietenie înseamnă să fii alături de cineva nu când are dreptate, ci când greșeșteAndre Malraux

Personajul principal al articolului semnat de Traian Diaconescu, intitulat ”Eminescu și tîlcul fabulei lui Menenius Agrippa”, este, desigur, Agrippa, iar personaje contextuale/ secundare sunt: Titus Livius și Plutarh (ca păstrători și difuzori ai fabulei), William Shakespeare, Valeriu Anania și, last but not least, Eminescu și Marx (ca beneficiari ai păstrării acestei fabule, a cărei ”morală” este inserată ideatic în operele lor). Autorul (T.D.) se va concentra cu osebire asupra ultimilor doi, stabilind o presupusă comuniune de gândire între aceștia, ceea ce-i separă fiind, crede T.D., doar unele accente puse de unul sau altul asupra preocupării lor comune: exploatarea omului (de către om, desigur!) și a națiunilor (de către alte națiuni). Asupra acestei presupuse filiații marxisto-eminesciene voi reveni. La rigoare, singurul ”personaj” care contează – atât în articol, cât și în analiza mea asupra articolului – nu este niciunul dintre cei amintiți mai sus, ci fabula însăși, una cu valențe de ”pedagogie socială”, de economie politică, de management sau de sociologie militantă, de anatomie și antropologie, dar și una cu o puternică încărcătură metodologică.

Agrippa pledează pentru cunoașterea și analiza structurii interne a omenescului (pentru început la nivel individual, apoi la nivel societal și, în fine, la nivel global), dar el sugerează nevoia unei cunoașteri aparte, respectiv una de tip holistic, global, sistemic, interdisciplinar, organic, complet și complex și, desigur la modul… total (”acest sînge este împins și împărțit deopotrivă în TOATE părțile trupului cu ajutorul venelor”).

Desigur, cititorii acestui episod au citit deja articolul lui T.D. (în format electronic sau în print) cât și fabula reprodusă în articol după Titus Livius. Încerc să o esențializez, spre a putea continua analiza modului cum a fost perceput ”mesajul” acestei fabule atât de către scriitorii invocați mai sus cât și de însuși autorul articolului.

Esența (și concluzia) fabulei este, cred eu, aceea că organismul uman este unul armonios creat spre a supraviețui prin acțiunea cooperantă între toate părțile componente ale trupului (organe), și nu prin arogantă concurență între acestea. Mai mult, izolarea, separarea sau blocarea cooperării cu celelalte entități/ organe ucide organismul. Spune Agrippa: ”…vrînd să învețe minte stomacul, înfometîndu-l, ca să-l supună, rînd pe rînd, toate mădularele și întreg trupul au ajuns într-un hal fără de hal de slăbiciune.

Observație formală: în dorința redacției de a lăsa libertate autorilor de a scrie conform propriilor convingeri ortografice, autorul T.D. folosește î din i și nu â din a (să-i spunem ortografie preiliesciană), iar eu am citat conform textului din revistă. Asta în timp ce alți autori folosesc, în același număr de revistă, ortografia iliesciană (cu â din a). Nu m-aș mira ca în viitoare numere ale revistei ”Scriptor” unii autori să folosească, în același articol, alternativ, ambele sisteme orto(?)grafice. Pe când trecerea la o ortografie postiliesciană?

Revenind la concluzia fabulei, subliniez și eu că organismul (uman) înseamnă funcționarea armonioasă, interdependentă și co-ordonată a tuturor organelor (mai mult sau mai puțin vitale). Interdependența organelor obligă la cooperare și – în subsidiar – la ”concurență cooperatoare” sau ”cooperare concurențială” (co-oncurență, din engl. ”co-opetition”).

În dorința de a-mi formula propriile mele concluzii, precizez că  organon (gr.) și organum (lat.) înseamnă unealtă, instrument, mijloc de acțiune (inclusiv mijloacele non-materiale, respectiv cuvintele, logica, rațiunea umană). Esența cuvântului organ(ism) este ideea de armonie, idee regăsibilă în cuvinte ca ”orgă”, ”orgasm”, ”orgie” etc. În termenii Metodologiei Scop Mijloc (MSM), organele sunt mijloacele care funcționează în scopul asigurării (supra)viețuirii organismului uman. Relativitatea posturilor/ pozițiilor/ rolurilor de scop(uri) și a acelora de mijloace (jucată de varii organe ale corpului) poate explica, parțial măcar confuzia interpretativă, respectiv înțelegerea sensului fabulei, după cum crede de cuviință fiecare cititor.

Revin la esența fabulei: Agrippa arată că izolarea nu este doar rea, ci este chiar una mortală: nefuncționarea (adecvată) a unui organ duce la deteriorarea celorlalte organe și, în final, la moartea organismului/ trupului. În mod relativ și aparent, stomacul pare a fi axul vieții pentru că acolo se transformă hrana în sînge/ energie/ viață. Dar stomacul este văzut (în fabulă) în calitatea sa de producător de vitalitate, nu doar de consumator de resurse (cum, greșit, crede Eminescu). La fel de important ca stomacul sunt, de altfel, și rinichii, plămânii, organele sexuale, colonul etc. Deci organismul uman (în totalitatea organelor sale) este prototipul oricărei ORGANIZĂRI umane, fie la nivel micro (individ), macro (grupuri/ societăți) sau mondo (umanitate). Cu scuze pentru spiritele ultrasensibile, dar cu convingerea că fabula agrippină va fi, după lecturarea lor, și mai bine înțeleasă redau, în continuare, două produse culturale autohtone pe linia fabulei latine. Mai întâi, un soi de fabulă-banc: ”Cînd a apărut corpul uman, organele au început să se certe care să fie șeful. Inima:  – Eu sunt șeful pentru că vă țin în viață pe toți. Picioarele: Eu sunt șeful pentru că vă car pe toți. Ochii: Eu sunt șeful, pentru că vă conduc pe toți. Toate organele se certau pînă a început să vorbească căcatul: – Nu vă mai certați, că eu sunt șeful!!! Toate organele au început să râdă în hohote. Căcatul s-a supărat și n-a mai ieșit o săptămînă… Inima s-a oprit, picioarele s-au înmuiat, ochii au ieșit din orbite și… toate au strigat: ”Gata! Tu ești șeful!”. Morala: Și de atunci orice căcat poate să fie șef”. Similitudinea cu fabula antică este, mi se pare, izbitoare, iar concluzia – ceva mai limpede. A doua completare vine de la Păstorel (Al. O. Teodoreanu 1894 – 1964) care era supărat că noii ”scriitori” proletcultiști deveniseră șefi în locul scriitorilor (re)cunoscuți: ”În lumea asta prost făcută,/ căcații scriu în loc să pută// Iar scriitori adevărați/ sînt dați afară de căcați”. Bref, într-un organism (social) sănătos, fiecare organ trebuie să-și vadă de funcția/ menirea sa, să recunoască meritele/ rolurile celorlalte organe și, fiecare după puteri, să contribuie la armonia întregului (organism).

Cu fabula în minte/ în față înțelegem că Agrippa nu a făcut altceva decît să enunțe esența ciberneticii, respectiv principiul aferentației inverse (cunoscut și drept buclă de control sau feed-back). Or, cibernetica este, în esență și în realitate, arta conducerii, adică management. Toți analiștii variilor sisteme (umane, sociale, organizaționale etc.) ar putea folosi fabula agrippină drept Motto sau Cuvînt introductiv pentru a pune sub semnul întrebării bietele și fragilele lor discipline sectare.

Cei care cunosc MSM știu că eu sunt împotriva învățării/ predării segmentate/ disciplinare a cunoștințelor socio-umane și a tehnicilor generale de evaluare/ măsurare (matematice, statistice, logice, informatice etc.). Zeci de miniștri ai Educației au ”reformat” și deformat sistemul de educație fie prin prisma disciplinelor pe care le cunoșteau și le-au predat la catedră, fie prin prisma presiunilor (inclusiv financiare) din partea diferitelor subsisteme (clase, catedre, școli, licee, facultăți, universități) în scopuri mult diferite de ceea ce ar trebui să-și propună un sistem de educație pus în slujba oamenilor, nu a găștii aflate, temporar, la putere. În cazul în care  mereu noii miniștri ai educației nu au timp să citească cele câteva zeci de pagini ale Metodologiei Scop Mijloc, le-ar prinde tare bine o lectură atentă a fabulei lui Menenius Agrippa. Altfel, alte generații vor murmura interogativ și neputincios: ”Quosque tandem abutere Ecaterina/ Pop(a) patientia nostra?” (va continua).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 267. Duminică 24 septembrie 2017. Dialog epistolar cu Florin Munteanu (1)


Motto: ”Ai trei opțiuni in viață: să fii bun, să devii bun sau să renunți” (Gregory House)

Motto: ”Prietenia unui om deștept este mai de preț decât amiciția tuturor proștilor” (Democrit)

Florin Munteanu a publicat pe blogul său două părți ale unui fel de articol care are ca esență prezentarea invenției domniei sale în legătură cu (co)relația dintre scopuri și mijloace (aspect pe care eu l-am predat, apoi l-am scris și în teza de doctorat din 1984, susținută în 1996). Pentru a înțelege ”supărarea mea” trebuie să citiți cele două părți ale textului său: Iată-le: https://www.condamnatilaschimbare.ro/un-raport-ce-merita-atentie-partea-i-a/

https://www.condamnatilaschimbare.ro/un-raport-ce-merita-atentie-partea-a-ii-a/  În urma citirii acestor texte am scris pe FB:

 

”PLAGIATE, PLAGIATE!

 

Munteanu Florin – plagiator prost și arghirofil patent(at). Arghirofilia lui Florin Munteanu este în ton cu proastele vremuri pe care le trăim: decadența spiritului și închinarea în fața banului-zeu (culmea tupeului: Fl.M. critică supunerea față de Zeul Ban! , dar în finalul ”articolului” invită lumea să-i cumpere cartea, plătind chiar în avans… Mathew B. Crawford scrie în 2015 (The World Beyond Your Head): ”forțele comerciale intervin în locurile goale ce s-au impus odată cu slăbirea unei autorități culturale și pretind influență crescândă asupra judecării de către noi a lumii. Întrucât aceste forțe acționează în foarte mare măsură, viața noastră spirituală se supune unei masificări cuprinzătoare – care, în mod paradoxal, are loc sub drapelul libertății individuale” (p. 17). În traducere liberă: pe măsură ce nivelul de cultură scade (și scade!), cresc încercările proștilor de a prosti lumea cu imaginea ”omului de știință” dezinteresat de cele lumești, vânzând cărți nescrise încă sau nepublicate încă… Citiți CV ul acestui inginer filosofard și veți vedea cum se autointitulează ”om de știință” deși nu are nicio descoperire în întreaga sa viață! (Corectez: are o descoperire: a descoperit Metodologia Scop Mijloc elaborată de mine)  ….. Și tot Mathew B. Crawford dă explicația: ”viața noastră spirituală a devenit o resursă ușor accesibilă care poate fi ușor exploatată de alții” (p. 359). Iar Fl Munteanu s-a hotărât să exploateze texte care nu-i aparțin dar pe care le prezintă drept creații proprii…”.

 

La 31 august am primit, prin e-mail,de la colegul de breaslă academică și amic întru cunoaștere nedogmatizată Florin Munteanu, o scrisoare explicativă/ justificativă pe tema acuzației mele că ar fi preluat (intenționat sau nu) idei din Metodologia Scop Mijloc și le-a expus, ulterior, ca fiind ale domniei sale. Redau aici conținutul scrisorii (elminând unele pasaje prea personale) deoarece alegațiile domniei sale pe tema raporturilor dintre scopuri și mijloace au fost făcute publice, iar reacția mea a fost tot publică. Aș dori ca eventualul răspuns să fie tot public (posibil sub formă de comentariu la acest episod):

”Dragul meu prieten,

Imi pare rau ca nu am discutat mai intai la telefon, mai ales ca te respect mult si nu mi-am permis, cel putin constient, sa te plagiez si in general sa plagiez pe nimeni, niciodata. Nici nu cred ca as avea nevoie, daca te uiti la problematica abordata stiintifica publicata in reviste de-a lungul timpului si nu publicistic intr-un blog sau pe FB. Evident ca stiu despre teoria Scop – Mijloc pe care ai fondat-o. Daca iti aduci aminte, acest text l-am pus de mult pe FB si l-am comentat impreuna, fara suparare si chiar complementar, in care iti spuneam si iti marturiseam ca eu nu am cunostintele de management, de economie, sa teoretizez ca tine problematica, ci sugerez – nu ca si caricature – ci pe un limbaj mai accesibil unor oameni ce au nevoie de starnirea unui interes pentru a se orieta apoi catre nivelul formal al omului de stiinta. Am pornit de la Matyla Ghyka (estetica si teoria artei – valoarea si semnificatia raportului si a proportiei in decodificarea legilor universului), de la extensia in n_dimensional a sectiunii de aur pe care am realizat-o personal de unde a aparut scara numerelor de aur, de la viziunea lui Draganescu legata de formalizarea unei Realitati info-energo-materiale intr-o viziune structural-fenomenologica, si prin formalizarea procesului de geostazie la nivel planetar, subiecte diferite dar care ajung in cele din urma la problema semantica, la relatii intre notiuni si concepte, la rezonanta morfica… din aceste directii disparate a aparut si ideea de raport – scop mijloc, atata cat am spus.

In primul rand daca te-am jignit sau suparat te rog sa ma scuzi. Este fara Intentie si evident  fara a fi un mod de promovare pe o ierarhie caci nu am urmarit niciodata sa ajung in “varf”, ci ceea ce ma motiveaza este sa starnesc  celor din jur interesul pentru un domeniu, pentru a incerca sa gandeasca, sa isi caute un drum in evolutia asta turbulenta a Realitatii.

Mi-as dori sa ramanem prieteni, dincolo de acest episod ce ne desparte si cred ca ar fi pacat, episod ce  se poate solution in multe moduri dar pe care mi-as dori sa le discutam la telefon, in viu grai. Daca crezi ca se poate, astept un telefon de la tine sa reglam cat mai repede aceasta situatie. (tel XXXX YYYYYY) Acum iti spun cateva cuvinte despre proiectul acestei carti. Nu este o simpla carte, caci nu simt nevoia ei, ……………. Mai concret iti povestesc mai jos ca sa intelegi ce fac de jumatate de an si ce este cu aceasta carte. Cartea este un pretext pentru finantarea unor conferinte intinerate in tara, pe subiecte diferite, conferinte inspirationale, pe care le voi tine in scopul starnirii acelui 1% din populatia tanara pe care personal inca o mai cred „Samanta pentru alta lume”. Caravana urmareste sa puna in lumina personalitatile din zona, in general acelea ce au originalitate si deschidere dar poate, fiind scufundati in disciplina sau meseria pe  care o au, nu au reusit sa fie vizibili in societate, o societate racordata din pacate la massmedia si implicit incapabila sa mai decodifice tendinte, oportunitati… Este o actiune ampla de vreo 2 ani ca proiect ce are evident un cost. Nu am reusit cu toata stradania sa fac un proiect care sa finanteze  acesta dorinta personala, definita de atata efort depus in scolile de vara pe care le-am initiat, de noaptea cercetatorilor in care m-am implicat si ca stand si ca organizator, si in sutele de intalniri, conferinte cu tineri si mai putin tineri… Cand renuntase, a venit o intersectie pe care o consider o forma creativa, crowdfunding, grefata pe munca mea… singura valoare pe care am avut-o si cat o mai avea-o o pot folosi. Firma Bluemaster este o aplicatie al ideii de Blue ocean – este o combinatie fericita dintre o firma de evenimente si o editura. Mi-a suggerat aceasta forma de lucru, mi-a aratat ca exista deja in lume aceasta forma de finantare prin implicare sociala si prevanzare – fi sigur ca in Romania, mai ales acum, nu te vei imbogatii din aceasta incercare – si prin aceasta sa facem rost de banii pentru evenimentele ce vizeaza 9 orase din tara (conferinte pe teme de foresight, workshop-uri dedicate starnirii interesului pentru stiinta Complexitatii, raspandirea proiectelor deschise pe care le-am structurat ca “seminte” pentru lucrari de masterat, de licenta, discutii cu parinti/copii pe care le fac de ani in programul NEXUS (educatie complementara, motivationala, multigeneratie etc. -)

Asta este subiectul. Cartea va fi scrisa si ca urmare a interesului societatii, a intrebarilor pe care le vom culege asa ca va fi mai mult decat o carte de autor. Eu cam asta am avut de spus. Imi doresc mult sa reluam prietenia. Inca odata iti marturisec nu nu am copiat si mai ales ca nu am inregistrat (nu am facut-o niciodata si nu cred ca are rost). Dupa cum ai vazut poate la Cafeneaua Complexitatii, am inregistrat video zeci de personalitati invitate pe care le-am pus pe internet si nu ca sa le fur ideile sau texte ca atare. Astept cu emotie decizia ta. Florin”.

 

Dragă Florin, Decizia mea este că explicația folosirii de către tine a MSM este foarte subțire și cred că ar merita ca în carte să subliniezi faptul că ți-am prezentat MSM pe larg la Bacău. Aștept răspuns.     Liviu Druguș     Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 249. Miercuri 5 septembrie 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (16)


 

Școala austriacă, sau libertariansismul modern, este promotoarea libertăților economice individuale și criticul cel mai direct și nemilos al socialismului/ comunismului (în special datorită ideii antieconomice a planificării hipercentralizate și imperative). Esența demersului libertarian (austriac) este metodologia praxeologică, una de tip scop-mijloc, fapt care explică aderența mea la acest mod de gândire și pe baza căruia am construit un model praxeologic pe care l-am botezat Metodologia Scop Mijloc (MSM). Cititorii interesați de analize comparate vor putea constata că MSM nu se reduce la praxeologia Școlii austriece, ci este un demers mai vast, mai coerent și mai util societății postmoderne decât ar face-o acum praxeologia modernă. Coerența MSM provine, desigur, din faptul că are un singur autor (și câțiva epigoni care au scris despre scopuri și mijloace după ce au luat cunoștință de MSM.) Utilitatea trecerii în revistă a praxeologiei moderne a Școlii austriece constă în speranța mea ca MSM să fie mai bine înțeleasă și mai bine și mai larg aplicată. Fondatorii Școlii austriece sunt Carl Menger, Eugen Bohm-Bawerk și Frederich von Wieser, la care s-au adăugat, în timp, Ludwig von Mises, Fritz Machlup, Friederich von Hayek, Murray Rothbard, Israel Kirzner și alții. Noua abordare – diferită de cea clasică și neoclasică – este numită și heterodoxă (spre deosebire de gândirea clasică și neoclasică, numite ortodoxism economic sau teoria economică dominantă. Ciudat sau nu, Marx este tot un economist heterodox.). Este aproape firesc ca heterodoxia praxeologică să fie criticată sau ignorată de teoria economică dominantă (mainstream Economics). Câteva date de identificare a modului de gândire austriac/ praxeologic/ heterodox libertarian: subiectivismul (respectiv construirea unei axiologii subiective, bazată pe experiențe personale și nu pe principii comune, considerate general valabile), renunțarea la modelarea matematică (numită de Oskar Morgensternghettoul matematic”), deductivismul și apriorismul. Individualismul metodologic este cheia modelului praxeologic austriac. Nu doar matematica este repudiată de austrieci, ci și fizica (respectiv încercărilor de a construi teorii economice bazate pe legile fizicii. La ASE București funcționează un club de discuții intitulat ”Econofizica”). De asemenea, specific praxeologilor austrieci este și instituționalismul pragmatic (diferit de instituționalismul clasic). Conceptul central din scrierile lor era cel de ”acțiune umană”. Mises considera că indivizii acționează în mod conștient pentru atingerea unor scopuri (axioma acțiunii). Așadar, indivizii sunt considerați ca fiind raționali, realiști și responsabili pentru acțiunile lor. Cu alte cuvinte, proștii, incapabilii și redușii mintal nu intră în sfera conceptului praxeologic de ”acțiune umană”. Cunoașterea apriorică a rezultatelor acțiunii umane este considerată ca fiind de domeniul evidenței și al adevărului. Finalitatea acțiunii umane raționale trebuie clar cunoscută din momentul deciziei de a acționa. Dar nu toți indivizii gândesc corect/ logic/ bine, fapt care ridică semne de întrebare în privința raționalității tuturor actorilor economici. În MSM nu se consideră raționalitatea ca un fapt necesar acțiunii, ci se solicită doar descrierea cât mai clară a scopurilor și a mijloacelor ducătoare la scop. Oamenii sunt nu doar raționali, ci și iraționali, supuși unor condiționalități cvasiinfinite. Tocmai de aceea autolămurirea fiecărui actant/ actor/ acționar cu privire la finalitatea acțiunilor este obligatorie, îndeosebi pentru ca mijloacele atrase să fie adecvate/ adaptate/ armonizate scopului propus.

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 243. Joi 31 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (10)


Amintesc aici că o teorie completă asupra comportamentului uman nu poate exista în afara Teoriei valorii (Axiologia). Mises definește valoarea ca raport trilateral (adică o relata, de unde și ideea de relativ/itate) dintre om și două obiecte. Eu am definit valoarea ca fiind rezultanta raporturilor dintre scopurile și mijloacele posibile ale unor potențiali actanți. O acțiune este valoroasă doar dacă rezultanta obținută este maximum sau aproape de maximum, în comparație cu o alta care este mai puțin preferabilă. De exemplu, valoarea unei opere de artă este rezultanta dintre scopurile a ”n” persoane de a avea acea operă în proprietate și mijloacele aruncate în acest joc de toate persoanele interesate. Fie că este exprimată în unități monetare sau doar în aprecieri/ elogii valoarea este o rezultantă a raporturilor dintrte scopurile și mijloacele tuturor celor implicați. La fel se întâmplă în cazul formării prețurilor pe o piață (aproape) liberă. Ezoterismul și fascinația pe care o poartă (încă) conceptul de valoare vor dispărea (din păcate pentru unii) din cauza empirismului și banalității conceptelor de ”scop” și de ”mijloc”. O primă încercare a mea de prezentare a acestei noi viziuni a fost publicată în anul 1995 în săptămânalul ”Literatura și arta” care apare la Chișinău.

Fiind încă în faza în care vreau să prezint (respectiv să recomand citirea unor) aspecte importante ale teoriei acțiunii umane (eficiente sau nu), subliniez că ”Acțiunea umană” a lui von Mises merită citită ca pe o poveste postmodernă despre sensul vieții umane în era eliberării tot mai vizibile a omului de ”acțiunile”/ muncile înrobitoare, distrugătoare de sănătate și de umanitate. Cu atât mai utilă va fi această carte în perioada în care mașinile și automatele vor prelua și mai mult din sarcinile asumate de oameni pentru a supraviețui (bine). În Era informației, acțiunea umană va însemna în special gândire bazată pe cunoașterea mai largă a consecințelor/ implicațiilor fiecăreia dintre acțiunile umane. Cu alte cuvinte acțiunea umană tinde să se contopească tot mai mult cu gândirea umană, fie aceasta asistată de memorii și device-uri electronice tot mai sofisticate. Un posibil stimulent (mai bun) pentru a citi cartea lui Mises poate fi și următoarea prezentare a cărții sale : http://magazin.anacronic.ro/produs/biblia-economica-omului-civilizat-un-comentariu-la-actiunea-umana-de-ludwig-von-mises/

Acțiunea umană nu poate fi bine realizată în afara unor cadre conceptuale care au fost deja elaborate și care sunt mereu îmbunătățite. Mă refer la noțiunile de plan/ proiect/ program și cele de metodă/ metodologie. În fond, pentru a ne planifica pașii unei acțiuni ducătoare la succes avem nevoie nu doar de scheme și formule inginerești/ matematice, ci de o metodologie, în cel mai larg sens al cuvântului. Tocmai de aceea mi-am intitulat, la începutul anilor 90, teoria mea despre comportamentul uman (continuumul politic-economic-etic) Metodologia Scop Mijloc. Metodologia vizează atât metodele ajungerii la scopuri cât și clarificări conceptuale/ epistemologice care să ajute oamenii să acumuleze experiențe și să-și perfecționeze în mod continuu activitatea. Uneori, am prezentat această teorie sub denumirea metaforică de ”continuumul doxa-praxis”, adică opinii depre necontenita acumulare de doxa (înțelepciune) în urma fiecărui praxis (practici) în vederea creșterii eficienței acțiunii umane.

Informația devine tot mai mult mijlocul principal al multor acțiuni umane, dar și scopul tot mai multor acțiuni umane este obținerea de informație. Nu întâmplător serviciile de informații ale statelor au – peste tot – influență tot mai mare asupra acțiunilor politicului, iar profesioniști ai acestor servicii ajung cu ușurință la conducerea statelor/ guvernelor/ țărilor.

 

Liviu Druguș  Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 241. Marți 29 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (8)


Motto:  „Simplitatea rămâne cel mai sofisticat lucru”   (Leoardo da Vinci)

Andrei MARGA, în TRIBUNA nr 357/ 16-37 iulie 2017, p. 24, citându-l/ citindu-l/ parafrazându-l pe Mathew B. Crawford cu cartea sa ”The World Beyond Your Head” (”Lumea din afara capului tău”) scrie:  ”De fapt, trăim ”criză autodeterminării”. De ea se leagă o criză a capacității de evaluare încât, drept urmare, tot mai mulți oameni nu mai pot decide ce este important. Nihilismul actual spune, de altfel, că nu mai avem de a face cu valori, ci doar cu ”informații” despre evenimente”. În acest caz, ar trebui oare să renunțăm la raționalitatea acțiunilor noastre îndreptate spre scopuri precise și utilizând mijloace adecvate? Mai este utilă dimensiunea filosofică în acest haos intdeterminist și greu de cunoscut/ stăpânit? Răspunsul lui Mathew B. Crawford pare a fi unul încurajator: ”filosofarea începe cu întrebarea cum se obține claritatea asupra a ceva” (p. 362, din ediția germană folosită de A.M.). Asta înseamnă o confirmare a utilității demersului filosofic în orice domeniu, și doar lenea gândirii mai poate stopa înclinația firească a fiecăruia spre filosofare/ clarificare. Mai mult, Mathew B. Crawford chiar precizează la ce anume se referă clarificarea prin filosofare: la SCOPURILE pe fiecare dintre noi trebuie să și le precizeze/ definească/ clarifice. Este o invitația la a ”ști ce vrem”, demers pe care l-am catalogat ca fiind unul dintre cele mai dificile deoarece presupune criterii de selecție, cunoașterea multelor alternative pe care le abandonezi alegând doar una dintre ele etc. A-ți alege bine scopurile înseamnă să fii realist, adică să ai o idee clară cu privire la ce este realitatea și cum ajungem să o cunoaștem cu adevărat. Evident, un scriitor realist cum este Mathew B. Crawford (MBC) nu poate ignora MIJLOACELE adecvate, adică acelea care duc la scop cât mai repede și cu consumuri cât mai mici (timpul fiind și el o resursă). Chiar dacă MBC nu folosește cuvântul ”mijloace” preferând consacratul ”resurse” este evident că filosoful american se referă la infinita gamă a mijloacelor, prezente și viitoare, care pot duce la ”realizări durabile”. (O mică observația a iubitorului de cuvinte – filolog – care sunt: realizare face parte din familia de cuvinte real/ realitate), însemnând concretizarea în fapt a unui gând/ ideal/ scop). Revenind la gama mijloacelor/ resurselor, filosoful nu pregetă a o extinde la maximum (eu am numit această gamă ”cvasiinfinită”): ”cultura în care trăim  în societățile moderne ”transformă viața noastră spirituală într-o resursă ușor accesibilă, care poate fi ușor exploatată de alții”. Mă declar încântat că MBC introduce în sfera MIJLOACELOR aspecte (mai mult) inefabile ca: spiritualitatea/ cultura/ practici culturale, atenția, experiența, memoria, mediul înconjurător, tehnologia, învățăturile filosofiei, cunoașterea și învățarea în general, obiectele înconjurătoare, tipare de gândire, forme de viață, adică acea cvasiinfinitate de elemente dintre care le vom extrage pe cele mai adecvate pentru atingerea scopului propus. În ultimă instanță, presupunând că doi (sau mai mulți) competitori își propun unul și același scop, va fi câștigător acela care reușește să implice o gamă cât mai mare (sau cât mai mică!) de mijloace a căror particulară combinare/ îmbinare va fi cea mai eficientă, respectiv cea mai inteligentă. Mai trebuie oare să precizez că acest mod de gândire, pe care eu l-a intitulat Metodologia Scop Mijloc este aplicabil în orice domeniu al acțiunii umane? Amintesc doar câteva: lumea afacerilor (vezi Școala austriacă numită și libertarianism), campaniile electorale, strategiile geopolitice/ militare, educație, alegerea partenerului/ partenerei de viață etc. Singurul lucru mai puțin încântător în privința aplicabilității generalizate a MSM este faptul că buna conștientizare a componentelor acestui mod de gândire presupune și o acumulare de informații/ experiență ceea ce presupune, adesea, timp. De unde și posibilitatea nihilismului.

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 240. Luni 28 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (7)


O întrebare legitimă apare în legătură cu toate aceste teorii despre acțiunea eficientă, inteligentă și oportună, generatoare de bine, de satisfacții sau chiar de fericire: cum pot ele ajuta să ne atingem mai bine scopurile dorite/ propuse fără a genera prea multe efecte negative sau contrarii scopului propus? Povestea celor trei ingineri care doreau să se perfecționeze în Management strategic, dar care nu acceptau să asculte despre strategii manageriale și modul lor de elaborare/ implementare/ urmărire este, cred, simptomatică pentru modul în care are loc procesul educațional la noi, dar și aiurea (mă refer la țările unde libertatea este chiar respectată, inclusiv libertatea de autodistrugere sau de distrugere a unei țări/ națiuni). Dacă vii cu idei preconcepute, dacă doar ceea ce tu știi este adevărat și bun, dacă nu ai exercițiul ascultării cu discernământ și cu atenție, atunci se va întâmpla ca în cazul celor trei ingineri: refuzul teoriei, al explicației, al demonstrației/ argumentației/ al ideilor noi. Un alt inginer, profesor universitar și cercetător în domeniul complexității (probabil pensionar, acum) a prezentat, recent, pe pagina sa de internet o sinteză a Metodologiei Scop Mijloce (sau dacă vreți a unor teorii praxeologice formulate de varii școli de gândire, inclusiv cea a polonezului Kotarbinski), fără a sugera surse, înaintași/ precursori. În treacăt fie spus, la o întâlnire cu prof. Munteanu, la Bacău, i-am prezentat, în cca două ore, pe larg, Metodologia Scop Mijloc. Nu exclud ca prezentarea mea (între patru ochi) să fi fost înregistrată, deoarece prea multe expresii din textul publicat de Fl. M. țin de exprimarea mea orală. În acest text (parte a unei cărți în curs de apariție care se cumpără și în avans) se prezintă, ca o idee nouă, Metodologia Scop Mijloc, cu ușoare adaptări care îi scad dimensiunea științifică și o apropie de cea comercială. Desigur, partea teoretico-explicativă exista, dar și inerentele formule cu care gândirea inginerească este obișnuită, există și ele. Se ajunge, astfel, la o caricaturizare a cunoașterii, complicând ceea ce este simplu, pentru ca apoi să fie explicat și tradus în cuvinte simple, eventual în cadrul unor ore suplimentare, supunând astfel educația zeului comerțului (Mercur/ Hermes). Mathew B. Crawford scrie în 2015 (în cartea sa ”The World Beyond Your Head”): ”forțele comerciale intervin în locurile goale ce s-au impus odată cu slăbirea unei autorități culturale și pretind influență crescândă asupra judecării de către noi a lumii. Întrucât aceste forțe acționează în foarte mare măsură, viața noastră spirituală se supune unei masificări cuprinzătoare – care, în mod paradoxal, are loc sub drapelul libertății individuale” (p. 17). În traducere liberă: pe măsură ce nivelul de cultură scade (și scade!), cresc încercările proștilor de a prosti lumea cu imaginea ”omului de știință” dezinteresat de cele lumești, vânzând cărți nescrise sau nepublicate încă…

Iată o prezentare, de către profesorul Florin Munteanu, a Praxeologiei sau a Metodologiei Scop Mijloc (MSM) drept creație proprie, originală și demnă de premii (eventual bănoase): https://www.condamnatilaschimbare.ro/un-raport-ce-merita-atentie-partea-i-a/

https://www.condamnatilaschimbare.ro/un-raport-ce-merita-atentie-partea-a-ii-a/

Din citirea acestor două părți ale unei prezentări (publice, probabil) și compararea lor cu episoadele din acest serial (vezi, de ex., Episodul  51 din 20 februarie 2017) în care am descris părți ale MSM, cititorii pot decide dacă prof. Munteanu este plagiator, impostor sau doar un ”om de știință” care ar vrea să fie, dar nu are cum.

Liviu Druguș    Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 239. Duminică 27 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (6)


Am făcut (indirect) un elogiu savantului multidisciplinar și transdisciplinar avant la lettre Tadeusz Kotarbinski, cel care, deși nu a fondat Praxeologia, a promovat-o și a prezentat-o sintetic într-un ”Tratat…”. Dacă ar fi să sintetizăm și mai mult cele cuprinse în ”Tratat…” rezultatul ar fi o broșură de 10-20 de pagini. ”Tratatul…” lui T.K. conține o listă luuuuungă de exemple (cam prea lungă, iar exemplele par prea banale pentru a susține ideea de științificitate a cărții) ceea ce scade din ștaiful (filosofic) anunțat. Dacă aș fi solicitat să scriu o sinteză a Metodologiei Scop Mijloc, aceasta nu ar avea decât maximum 10 pagini, dar asta presupunând că cititorii au deja cunoștințe generale de economie, psihologie, sociologie, teleologie, politologie, etică, epistemologie, ontologie, praxeologie, antropologie, logică etc., pentru a se poziționa rapid în cadrul schemelor triadice propuse de mine. În caz contrar, cartea ar putea avea multe sute de pagini, extrăgând din disciplinele deja amintite aspectele care fac trimitere la acțiunea umană. Acesta este motivul pentru care atât eu cât și Kotarbinski la vremea lui am propus introducerea în gimnazii, licee și universități a unui ciclu de lecții care să se dezvolte crescător ca dificultate și amploare până la cele mai avansate forme de educație. În ce mă privește, realizez riscul major ca, la clasele mici, prezentarea teoriei acțiunii eficiente, a lucrului bine făcut adică, să degenereze în mici povestioare care să creeze iluzia cunoașterii întregului corp al MSM. Din experiența mea, la predarea acesteia la facultăți există riscul de a bagateliza întregul construct prin faptul că totul se va învârti în jurul câtorva cuvinte: scop, mijloc, adecvare, acțiune, finalitate, eficacitate, eficiență etc. Mai grav este faptul că evoluția dispersată a disciplinelor numite umaniste/ sociale a dus la definiri diferite și chiar contradictorii a unor termeni fundamentali. Exemplific: în multe texte scrise în limba engleză termeni diferiți (efficacy, efficiency) au fost traduși la noi prin același cuvânt: eficiență. Iar dicționarele au luat act de noile sensuri și au oficializat confuzia. În loc să educe masele pentru a avea o limbă și o comunicare clară, dicționarele preiau ce spun masele în numele ”intrării în uzul larg” a unui cuvânt sau altul. Iau exemplul cuvântului efficacy/ efficacite tradus la noi, de regulă prin eficiență (cee ce este, cred eu, greșit). Dar ce înseamnă (pentru dicționare) cuvântul eficacitate?  (https://dexonline.ro/definitie/eficacitate) Iată unul dintre sensurile descrise de dicționar: EFICACITÁTE s. f. calitatea de a fi eficace; eficiență. (< fr. efficacité, lat. efficacitas) Așadar, eficace înseamnă (pentru dicționar) și eficiență. Doar Dicționarul Scriban (1939) limitează sensul la cel corect: ”Calitatea de a fi eficace, de a avea efect”. Opiniile de pe net au și ele darul să deruteze: http://a-man-apart.com/eficacitate-vs-eficienta/ Cică eficiența înseamnă ”care produce efect”, dar imediat atrage atenția că eficiența diferă de eficacitate. (”Eficacitatea presupune sa faci lucruri care te apropie de obiectivele tale, in timp ce eficiența inseamna sa indeplinesti o sarcina, importanta sau nu, in cel mai rapid si economic mod posibil.”). Dacă vrem să aflăm ce înseamnă eficiență, DEX ul ne trimite la eficacitate! Dar tot netul ne oferă și alte opinii prin care se acreditează alte sensuri, care complică lucrurile: https://www.accedio.ro/uploaded_img/accedio/ro/Newsletter/Eficienta_vs_Eficacitate.pdf  . În acest noian de sensuri am încercat să definesc conceptele de mai sus cu ajutorul terminologiei MSM. Astfel: Eficace/ eficacitate = o acțiune care își atinge scopul; Eficiență = o acțiune care atinge scopul (efectul) propus/ dorit cu un consum minim posibil de mijloace, adică scop/ mijloace; Efectivitate = acțiune care produce efectele dorite din cadrul unui scop propus.

Liviu Druguș    Pe mâine!

 

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 238. Sâmbătă 26 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (5)


Motto:  „Cand  ești  mort,  nu  știi  asta – dar îi afectează pe ceilalți. La  fel  și  când  ești prost.” (Philippe Geluk)

Prezentarea cărții lui Tadeusz KotarbinskiTratat despre lucrul bine făcut” este semnată de traducătorul însuși (Ihor Lemnij) și are ca titlu ”Înțelepciunea acțiunii eficiente”, titlu pe care l-am împrumutat și eu pentru acest calup de episoade dedicate înțelepțirii oamenilor. Caracterizarea generală făcută de traducătorul-prefațator al cărții savantului polon(ez) este una care chiar trezește interesul cititorului: ”Această este o carte de înțelepciune” (p. 5). Evident, T.K. este un iubitor de înțelepciune (philo-sophos), un iubitor de cuvinte (philo-logos) și un iubitor de oameni în adevăratul sens al cuvântului (philo-antropos). Fost profesor de filosofie și autor al unui curs de logică (scris la 74 de ani), T.K. este un reprezentant al neoenciclopedismului de esență postmodernă, studiind filologia, filosofia, matematica și fizica dar scriind pe teme de praxeologie, management și economie (domeniile mele de cercetare și profesare timp de peste patru decenii). Pe la sfârșitul perioadei ceaușiste, renumitul chimist ieșean Cristofor Simionescu afirma că ”o știință atinge apogeul doar atunci când ajunge să facă filosofia domeniului său”. Mi-am însușit această afirmație punând-o în practică avant la lettre. De fapt, economia politică era filosofie economică, iar managementul era filosofia lucrului bine făcut. La un curs introductiv de management, ținut în fața masteranzilor de diverse specializări, prezentând conținutul cursului, respectiv Metodologia Scop Mijloc (ca teorie a acțiunii umane eficiente), aud, din prima bancă, unde se instalaseră trei ingineri, un comentariu șoptit: ”uăi, da aiasta-i filosofie! Hai sî ni cărăm!”. Cred că am primit, atunci, cea mai înaltă, sinceră și caldă apreciere la adresa cursului meu: el țintea apogeul, adică filosofarea domeniului.

Câteva cuvinte (eventual câteva episoade) despre cartea lui Kotarbinski se impun: este o carte a unui savant prob și realist, a unui filosof iubitor de oameni și a unui critic subtil al bazelor marxism-leninismului (propunerea sa de a se renunța la considerarea muncilor industriale și agricole drept singurele productive și demne de salarizări mari era scandaloasă pentru anii 60 ai secolului trecut). Probitatea savantului provine din negarea atribuirii către persoana sa a statutului de fondator al praxeologiei (încă mai citim și pe la noi asemenea afirmații). El atribuie acest merit de fondator (și creator al termenului de ”praxeologie”) francezului Alfred Espinas de la Universitatea din Bordeaux care a publicat în Revue Philosophique din Paris, în 1890, articolul ”Technologie generale”. (Dacă în loc de Metodologia Scop Mijloc mi-aș fi intitulat teoria mea ”tehnologie generală” atunci cei trei ingineri masteranzi ar fi aflat că filosofia pe care o predam chiar îi privea și pe ei…). Scria Espinas: ”Arta este mai degrabă un ansamblu de reguli statornicite decît o colecție de inițiative gîndite (…). Nu avem în vedere artele frumoase, ci pe cele practice. Cuvântul ”practică” sugerează termenul de ”praxeologie” pentru a desemna știința despre faptele de acest gen examinate în ansamblul lor, știința despre formele și principiile cele mai generale de acțiune în universul ființelor vii” (apud T.K. op. cit., p. 435). Promotori indirecți ai praxeologiei sunt considerați și H. Fayol (Franța, 1916) și F. Taylor (SUA, 1898). În ordine istorică, alți contributori de frunte la edificarea praxeologiei ca teorie generală a acțiunii umane eficiente este, în viziunea lui T.K. ucraineanul Eugeniusz Slucki (1880-1948), un discipol autodeclarat al lui Edmund Husserl și Bertrand Russel, dar și al geometrului David Hilbert. Al treilea mare contributor la promovarea praxeologiei este rusul A. Bogdanov (1873-1928), cel care propune o nouă denumire domeniului: Tectologie. (un fel de teorie a sistemelor, numită de T.K. teoria evenimentelor). În fine, un al patrulea nume de mare interes pentru întemeierea și dezvoltarea praxeologiei este francezul Georges Hostelet (1875-1960). Contribuția sa este datată 1928. Mă voi opri puțin asupra contribuției lui G.H. deoarece el este un precursor al Metodologiei Scop Mijloc, în sensul că el descrie acțiunea umană în termeni de scopuri și mijloace. Iată cum descrie Kotarbinski contribuția lui Hostelet: ”După părerea lui Hostelet, sîntem înclinați să tratăm cu ușurință condițiile de aplicare a mijloacelor la scopuri, acceptînd indicații formulate într-un mod foarte general, ca și cum un mijloc ar fi putea fi utilizat cu succes oricînd și oriunde. Mai departe, avînd un anumit scop, ne concentrăm toată grija asupra alegerii mijloacelor corespunzătoare și neglijăm nevoia de a ne asigura ca mijloacele să nu producă efecte secundare negative, care pun sub semnul întrebării valoarea întregii acțiuni.” (p. 447). Interesant este că Hostelet nu consideră teoria sa ca fiind praxeologie… Dacă aș fi fost contemporan cu el i-aș fi propus denumirea de Metodologia Scop Mijloc, și sunt sigur că ar fi acceptat-o… Sau cel puțin aș fi avut un interlocutor interesa(n)t.

Traducerea în limba română a cărții lui Kotarbinski s-a făcut după ediția a V-a. Nu știu dacă edițiile anterioare au arătat altfel decât aceasta, dar este frapant pentru mine că T.K. nu amintește nici măcar în treacăt sau la modul critic Școala austriacă de economie (https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98coala_austriac%C4%83_de_economie) una care a pus la baza gândirii sale economice praxeologia. Epoca de aur a acestei școli a fost între anii 1880 și 1927. Or, în 1927 T.K. avea 41 de ani, fiind în plină afirmare și formare. Faptul că a dat întâietate unor cercetători ucraineni, ruși și polonezi (cu toții din țări cu regimuri socialiste la ora când a fost elaborat !”Tratatul…”) ar putea fi o explicație de natură conjuncturală. Dar o explicație serioasă și certă cu privire la ignorarea (scandaloasă, zic eu) a Școlii de la Viena (o dușmană neîmpăcată a planificării centralizate) încă nu am găsit. Totodată, cred că este inacceptabilă ignorarea de către Murray Rothbard a adevăratelor origini ale praxeologiei: ”Praxeologia este metodologia distinctivă a Școlii austriece. Termenul a fost aplicat pentru prima dată metodei austriece de Ludwig von Mises, care a fost nu numai arhitectul și inițiatorul principal al acestei metodologii, ci și economistul care a utilizat-o în modul cel mai reușit în construcția teoriei economice” (Murray Rothbard, Praxeologie: metodologia Școlii austriece”, în: ”Acțiunea umană. Perspectiva Școlii austriece: Rothbard și  praxeologia”, Ed Institutul European, Iași, 2011, p. 25).

Ca unul care am citit, în anii 70-80 atât ”Tratatul” lui Kotarbinski cât și ”Socialism” a lui von Mises, pot spune că am avut suficiente motive și surse pentru a întemeia Metodologia Scop – Mijloc distinctă de ambele abordări amintite. Ceea ce unea cele două abordări, și pe acestea cu MSM era acțiunea umană ca fapt central și de interes maxim pentru orice construcție teoretică cu consecințe practice imediate. De asemenea, în toate cele trei abordări, Marx a fost cel puțin criticat în unele dintre tezele sale fundamentale (TK îl critica pentru că a segmentat/ separat munca industrială a clasei muncitoare de celelalte munci, la fel de utile; Școala austriacă l-a criticat pentru ideea conducerii planificate de la centru a tuturor activităților; iar eu am pus sub semnul întrebării determinismul istoric și cauzal).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 237. Vineri 25 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (4)


Cu siguranță, cititorii interesați de aspectele educaționale se vor întreba: dacă politicul, economicul și eticul una sunt, iar dacă cele trei ”discipline” se încadrează în domenii mai largi cum ar fi Praxeologia sau Metodologia Scop Mijloc, cum se împacă aceste noi imagini ale disciplinelor cu curriculumul școlar de azi. Reafirm aici: nu cunosc domeniu mai conservator și mai închistat decât structurile actuale ale educației din întreaga lume. Cele trei formulări din subtitlul serialului pot avea un singur nume: Praxeologia (teoria acțiunii eficiente) sau (cu același conținut) Metodologia Scop Mijloc. Unul dintre promotorii de frunte ai praxeologiei în școli a fost  gânditorul polonez Tadeusz Kotarbinski (1886 – 1981) (https://en.wikipedia.org/wiki/Tadeusz_Kotarbi%C5%84ski)  Am spus gânditorul și nu filosoful, logicianul, pragmatistul, praxeologul și filologul polonez. Unul dintre articolele sale mai importante a fost scris în 1913 (”Schițe practice”, Varșovia), articol care a stat la baza lucrării sale de praxeologie ”Tratat despre lucrul bine făcut” (Lodz, 1955). (În treacăt fie spus, faptul că această excelentă lucrare a fost publicată și republicată în anii regimului comunist, fiind tradusă și la noi în anul 1976, a motivat o ”ziaristă” de la România TV să-l critice pe Klaus Iohannis pentru că a folosit în campania sa electorală un slogan…. socialist: ”lucrul bine făcut”. Este de tot râsul dacă n-ar fi de tot plânsul. Iată linkul cu pricina: http://www.romaniatv.net/gafa-majora-a-lui-klaus-iohannis-a-folosit-un-slogan-socialist_182996.html  Pentru ”fătuca” de la RTV și cuvântul ”eficiență” este, probabil, unul socialist/ comunist, devreme ce se găsea în majoritatea discursurilor politice ale vremii! Sancta simplicitas!). Dar să revin la problema (încă nerezolvată!) a adaptării programei școlare (curriculum) la nevoile vremii. Eu am propus de mulți ani o modificare radicală a curriculei prin care toate disciplinele despre om și acțiunea umană să facă parte dintr-o singură disciplină (numită Metodologia Scop Mijloc sau Praxeologie), dar nimeni nu s-a deranjat măcar să întrebe ”de ce?” și ”cum?”… A pățit-o și Kotarbinski în anii stalinismului victorios. Iată ce scria el în 1960: ”… se poate oare spune cu temei că praxeologia este identică cu știința cunoscută sub denumirea de știința organizării muncii? Consider că s-ar putea spune așa dacă în manualele în care se expune această știință munca ar avea un înțeles de maximă generalitate, ca fiind orice activitate și nu numai munca profesională cu caracter industrial, comercial sau administrativ. Dar nu se întîmplă așa.” (Tadeusz Kotarbinski, Tratat despre lucrul bine făcut, Ed. Politică, București, 1976, p. 299). Același punct de vedere l-am susținut și eu în anii 70, dar stalinismul dominant nu putea accepta topirea clasei muncitoare, conducătoare în stat, fiind noua elită în devenire, în masa mare a tuturor ființelor umane care desfășoară varii activități/ munci…Într-un alt articol din 1963 T.K. scria: ”trebuie creată o teorie pe baza unor cunoștințe care alcătuiesc o înțelepciune, dar care nu sînt încă o știință. O întrebare: la ce folosește praxeologia? Este o întrebare jenantă, căci ea formează un caz particular al întrebării ”la ce este bună rațiunea?”. Nu încape nici o îndoială că practicînd praxeologia, oamenii devin într-un fel mai înțelepți. ” (op. cit. p. 413). Merită să redau aici concluzia filosofului polon(ez) referitoare la rolul Praxeologiei în educarea tinerilor: ”… nutresc speranța că, cu timpul, se va găsi un loc de cinste pentru praxeologie și în programa analitică a școlii de cultură generală, și în special în școlile care pregătesc cadre didactice, căci fiecare învățător și profesor trebuie să fie un propagator al lucrului bine făcut și, ca urmare, trebuie să aibă o pregătire praxeologică. În încheiere, încă un comentariu la un triplet de cuvinte intrate în uz, cuvinte care au devenit o formulă de îndreptare a vieții noastre sociale. Am în vedere lozinca ”lucrului bine făcut”. Ea cuprinde nu numai un apel la eficiență, dar și la mobiluri înalte, de mare valoare socială; ea vizează nu numai precizia și economicitatea, ci și conștiinciozitatea, de exemplu o atitudine conștiincioasă față de îndatoriri. Acestea sînt noțiuni care depășesc sfera praxeologiei, sînt noțiuni de etică și de educație morală și cetățenească. Cultura praxeologică nu epuizează toate obiectivele lucrului bine făcut. Dar ea reprezintă un element esențial al acestuia, căci orice lucru bine făcut trebuie să fie eficient, străin de adaosuri inhibitoare, sensibil la chemările măiestriei.” (op. cit. p. 414). La mai bine de jumătate de secol de la aceste atenționări și îndemnuri, lucrurile sunt aproape neschimbate în această parte a Europei, și nu numai. Ba, s-a întâmplat un lucru și mai grav: a apărut Metodologia Scop-Mijloc (o aplicație a Praxeologiei) teorie care susține că Etica este parte integrantă a corpului de idei care cultivă lucrul bine făcut (cu precizarea că nu am în vedere o Etică normativă, ci una pur parxeologică menită să ducă la eficiență sporită în atingerea scopurilor umane cu mijloace minim necesare).

Liviu Druguș

Pe mâine!