liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Al. Zub

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 344. Duminică 10 decembrie 2017. Intermezzo II – 2. Istoria ca poveste cu geometrie variabilă și cu final(itate) incert(ă) (3)


 

Articolul profesorului Al. Zub, ”Istoria ca lectură a lumii” m-a încântat sub aspectul detașării autorului de mult clamata ”obiectivitate” a istoricului (mereu susțin că ”obiective” sunt doar obiectele, subiecții sunt, fatalmente, subiectivi). Departe de mine gândul că aș vrea să  sugerez, în cele ce urmează, că profesorul Zub a scris acest articol ca o ”preluare” a argumentelor mele formulate în dialogul de la Bacău. Nici vorbă despre așa ceva! Dar reamintesc aici că unele critici/ opinii formulate de mine la adresa ideilor unor personalități bine cunoscute nu vizează afirmarea vreunei presupuse superiorități din partea mea în raport cu aceștia, ci doar dorința mea de dialog și de autolămurire. Cu regretul că dialogul nu (prea) apare, voi continua seria monologurilor mele cu privire la ideile diverșilor autori formulând puncte de vedere care pot constitui puncte de plecare în viitoare dezbateri intelectuale oneste.

Articolul semnat de Alexandru Zub, ”Istoria ca lectură a lumii” poate constitui, cred, o bună bază de discuție pe tema ”Ce, cât și cum predăm istoria în învățământul preuniversitar?”. Sper ca redacția revistei ”Expres cultural” să continue să acorde spațiu dialogului pe această temă, contribuind la necesara reformare a școlii românești. Conținutul articolului este o posibilă excelentă prefață la un viitor manual de istorie: unul care să stimuleze gândirea și imaginația elevilor și nu să oblige la memorarea unor adevăruri în gravă contrazicere cu realitatea care a fost. (Spre ex. păstrarea sintagmei ”Revoluția română” pentru lovitura militară de stat din dec. 89, este, după părerea mea, la fel de nocivă ca și păstrarea sintagmei ”Revoluția de eliberare națională antifascistă și antiimperialistă de la 23 august 1944 condusă de Partidul Comunist Român”). Totuși, unele afirmații din articol ar merita o serie de lămuriri și precizări ulterioare, lipsa lor diminuând mult din valoarea transformatoare a articolului.

Deși, repet, articolul profesorului Zub m-a încântat, nu voi ezita să formulez rezerve sau chiar opinii contrare, acolo unde acestea vor apărea. În primul rând, articolul m-a cucerit prin faptul că afirmă, negru pe alb, că ”Marile ambiții scientiste ale pozitivismului au cedat locul unei atitudini mai cuminți, în sensul că nu se mai așteaptă de la istoriografie nici exhaustivitatea informației, nici sinteza atotcuprinzătoare, nici adevărul fără rest. Disciplină socială marcată de un subiectivism inerent și debitoare ale altor discipline, aceasta nu mai promite lecții infailibile și nu-și mai arogă misiuni profetice”. Cu alte cuvinte, istoria nu poate clama calitatea de știință, tocmai ca urmare a predominării viziunilor personale, subiective, multiple, schimbătoare, relative, interesate etc. despre evenimentele trecute. Dar, ca în povestea cu doamna care era ”doar puțin gravidă”, și profesorul Zub încearcă să păstreze ceva din pretinsa științificitate a istoriografiei și a istoriei în general. Cu alte cuvinte, istoria este măcar puțin… ”și știință”. Scrie acad. Zub: ”Nici numai delectantă, nici doar civică, istoria se vrea știință, o știință sui generis, atentă la  schimbare și noutate, una dispusă a căuta în același timp elemente durabile, permanențe”. Chiar și cu aceste precizări în stil diplomatic, statutul de ”știință” pentru istorie/ istoriografie nu poate fi păstrat, fie și cu atributul de ”un fel de știință” sau ”știință originală/ sui generis”. Ca și toate presupusele ”științe sociale” (care nu sunt științe, ci simple discipline formate din culegeri de opinii pe teme umane date, opinii valabile doar contextual și temporar), nici istoria nu poate clama pozitivitatea specifică disciplinelor care lucrează cu aparatură, cu exactități neinterpretabile și cu legi greu de contestat. În acest spirit al libertății de a-ți spune punctul de vedere, argumentele și dovezile de susținere a punctului de vedere scrie profesorul Zub în articol: ”Nu o istorie unică, maiestuoasă, inflexibilă, definitivă, ci mai multe istorii, avînd fiecare legitimitatea ei.”. Cu alte cuvinte, este mai cuminte să scrii ”O istorie sinceră a poporului român” sau ”O istorie a românilor” decât să pretinzi, sentențios și megaloman că ai scris ”Istoria românilor”.

Citândul pe Pierre Chanu (care pleda ca fiecare istoric ”să dea lectura sa proprie asupra lumii”), autorul articolului își justifică nu doar alegerea titlului, ci își argumentează propria sa poziție, aceea ca – prin ”lectură proprie” – fiecare istoric ”duce mai departe efortul cognitiv”. Suma viziunilor – ca esență a actului de scriere a istoriilor – face ca acestea să fie, adesea, opere colective cu un mare număr de autori. Totuși, care dintre variatele și multiplele istorii deja existente sau posibile de scris ar trebui să facă obiectul studiului elevilor? Și tot aici ar trebui dat răspunsul la întrebarea: ”care ar trebui să fie criteriile pe baza cărora să fie selectată acea ”lectură a realității” care să fie deopotrivă veridică, verosimilă și utilă?”. Probabil ar trebui consultată și societataea civilă, nu doar experții pe anumite segmente de cunoaștere istorică. Cei care știu că nu vor rezista focului încrucișat al experților și ai societății civile se vor retrage din competiție, la fel ca în cazul a doi indivizi care se acuză reciproc de boală mintală. Cel sănătos la cap va accepta să meargă la un psihiatru, în timp ce cel nesigur pe sănătatea sa va refuza să fie consultat și se va retrage din dispută sau va fi obligat să se retragă. Parafrazându-l pe Lev Tolstoi cu a sa poveste moralizatoare ”Cât pământ îi trebuie unui om?”, formulez și eu întrebarea: ”De câtă istorie are nevoie un elev, mai exact un viitor cetățean?”. Și răspunsurile la această întrebare de ordin cantitativ trebuie să fie dezbătute public și argumentate. Ar fi un merit al celor de la ”Expres cultural” dacă vor obține și opiniile profesorului Zub la întrebările de mai sus.

În încheiere, invoc un dialog – pe F.B. – cu profesorul Adrian Cioroianu pe care l-am caracterizat (într-o nevinovată postare) drept un ”amator de istorie”. Spre dezamăgirea mea, profesorul s-a supărat și ne-am ”desprietenit”. Epitetul de ”amator” (iubitor) l-am reținut de la marele Gr. Moisil, deschizător de drumuri în logica matematică. La întrebarea unei ziariste dacă se consideră expert sau doar amator în acest nou domeniu, profesorul Moisil a dat un răspuns celebru: ”Drrrrăguță, eu sînt doar amatoooohhr, dar maaaahhre amatooohhr”. În fine, ”amatorul” Cioroianu va rămâne în istoria/ amintirea contemporanilor prin emisiunea sa la TVR2, emisiune care se încheie cu un frumos îndemn la lectură: ”… pentru că istoria este cea mai frumoasă poveste”. Într-adevăr, profesorii de istorie trebuie să fie foarte buni povestitori, respectând astfel și etimologia cuvântului ”istorie”: grecescul ”historia” înseamnă ”povestire, narațiune”.

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Bogdan Cretu – autoplagiator si plagiator universitar iesean, vajnic luptator impotriva plagiatului


Bogdan Cretu – autoplagiator si plagiator universitar iesean, vajnic luptator impotriva plagiatului

Lista plagiatorilor ieseni este deja deschisa pe acest blog. Nume de mare rezonanta ale culturii iesene parca se afla intr-o intrecere nebuneasca de anulare a propriilor crezuri pedagogice si publicistice. Cu siguranta, multi dintre domniile lor vor fi infierat cu manie intelectualiceasca hotia grosolana practicata de Victor Ponta, dar nu pregeta sa practice autoplagiatul – o forma doar aparent minora de plagiat, si care se pedepseste la fel ca si plagiatul. Evident, ingnoranta in materie de legislatie nu-i exonereaza de responsabilitati, inclusiv penale, pe cei vinovati. Ioan Holban, Al. Zub, Adrian Neculau, Bogdan Cretu in calitate de autori, dar si redactorii sefi de publicatii: Lucian Vasiliu (”Dacia Literara”), Nicolae Turtureanu (”Cronica Veche”), Toni Hritac (”Ziarul de Iasi”), Nicolae Manolescu (”Romania Literara”), Geo Popa (”Plumb”) etc. practica si/ sau promoveaza cu evidenta inconstienta si cu o ingrijoratoare suficienta autoplagiatul. Autorii amintiti par a fi dispusi sa publice oriunde si ori de cate ori li se solicita un articol, chiar daca acesta a mai fost publicat anterior (sau, eventual sugereaza domniile lor ca sunt dispuse sa faca un efort suplimentar de a mai ”concepe ceva….desi, stiti… timpul meu este extrem de pretios”). Aceasta inseamna ca domniile lor publica si ”in reluare”, adica reproduc un articol propriu, integral sau partial, fara a preciza faptul ca articolul respectiv a (mai) fost publicat si in revista X sau ziarul Y. Cred ca e bine de stiut ca aceasta precizare, atunci cand este facuta, nu ar scadea meritele autorilor (dimpotriva!), dar redactia revistei care se multumeste sa publice reluari din presa judeteana sau regionala nu ar accepta prea mult o asemenea umilinta.
Le sugerez redactorilor tuturor publicatiilor sa ceara colaboratorilor lor o declaratie pe proprie raspundere ca articolul propus nu a mai fost publicat, aceasta practica fiind instaurata deja in toate universitatile din Romania cu privire la lucrarile de licenta si dizertatie ale studentilor. Desigur, in cazul in care autorul recunoaste ca a mai trimis articolul si la alte publicatii, atunci redactia revistei care va publica o ”reluare” este obligata sa precizeze unde a aparut originalul. Practica occidentala, la care ne tot laudam ca ne raliem, cere si mentionarea acordului primei publicatii (care deja detine drepturile de autor) sub forma: ”Multumim redactiei revistei Y pentru amabilitatea de a permite republicarea textului dnei/ dlui AB, care a aparut in… la data de…”. Universitatea ”Al.I. Cuza”, unde lucreaza o parte dintre plagiatorii amintiti mai sus, nu cred ca poate obtine locuri mai onorabile in clasamentul facut de Ministerul Educatiei, dar si in clasificarea mondiala Shanghai, cu asemenea ”performante negative”. De asemenea, raportul pe justitie facut de Uniunea Europeana cu privire la progresele facate de Romania in acest domeniu va trebui sa includa, inevitabil, fie doar si ca numar de cazuri, toate aceste incalcari flagrante ale legislatiei in vigoare pe tema plagiatului si a drepturilor de autor. Desigur, ”albirea” dosarului de plagiat al lui Victor Ponta va intra tot la negativele/ nerealizarile pe care le tot amplificam in loc sa le diminuam. A se audia/ citi cu atentie acest interviu acordat de Karl-Peter Schwarz de la publicatia germana ”Frankfurter Algemaine Zeitung” (FAZ) http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=aDLA63-UaLA.
Deosebit de grav in cazul profesorului universitar doctor Bogdan Cretu (B.C.) de la Facultatea de Litere a Universitatii ”Al.I. Cuza” din Iasi este ipocrizia fara masura si nonsalanta (demna de crime mai grave) cu care acesta practica autoplagiatul, criticandu-l exact in acelasi timp si articol pe plagiatorul Ponta. Iata ce scrie B.C. in preambulul articolului intitulat ”Scrisul care instituie normalitatea” si publicat de ”Ziarul de Iasi” la 3 iulie 2012. (vezi: http://ziaruldeiasi.ro/opinii/scrisul-care-instituie-normalitatea~ni8lmo)., restul articolului fiind copiat din articolul cu acelasi nume publicat in ”Romania literara” nr 29 din 20 iulie 2012 (vezi: http://www.romaniaculturala.ro/images/articole/RL_p.13.pdf ) :

”Scriu acest articol in extremis, intr-un ceas tarziu din noapte, cu putine ceasuri inainte ca avionul sa decoleze catre Roma. Prin urmare, nu am nici resurse si nici pofta sa ies din ale mele, sa descriu dezgustul pe care mi-l creeaza si mi-l va crea mereu un prim-ministru marunt si plin de nesimtire precum Victor Ponta. Am invatat ca despre astfel de ticalosii e bine sa scriu cand indignarea se mai raceste. Prin urmare, atac iar un subiect care nu e la ordinea zilei, dar care ma preocupa si care, cred, va lua, curand, forma unei preocupari sistematice”.
Presupun ca B.C. a primit o solicitare de la ”Ziarul de Iasi” sa ”bage ceva cu Ponta”, dar in graba plecarii in vacanta, a lasat cazul premierului – deja albit de Comisia Nationala de Etica – ”sa se raceasca”, nu inainte de a caracteriza plagiatorul din fruntea guvernului cu termeni asa cum merita (amandoi!): dezgustator, ticalos, marunt, plin de nesimtire. Adica ”De te fabula naratur”, domnule profesor. Apoi, odata comisa condamnarea dura a unui plagiator de duzina, evaluatorul si justitiarul intr-ale luptei antiplagiat Bogdan Cretu ce face? Plagiaza! Adica reproduce, in proportie de suta la suta aproape trei sferturi din articolul publicat (ulterior) de ”Romania Literara”. In cazul in care ”Ziarul de Iasi” plateste ”opiniile” publicate la pagina cu acelasi nume, iar ”Romania Literara” face la fel, si daca dl B.C. apare pe listele de plata ale celor doua publicatii atunci fapta sa se incadreaza la ”primirea de foloase necuvenite” sau ceva asemanator. Iar daca mai adaugam si observatia unui cititor al variantei on line a ”Ziarului de Iasi” (semnat xyz) si anume: ”felicitari ca va place breban, dar ingrosarea pasajului cu dreptatea sper ca e un echivalent pentru ghilimele, da? pentru ca e vorba de un citat dintr-un roman de n. Breban”, atunci ne aflam si in fata unui caz de plagiat din Breban. Simpla scriere cu Bold (in ”Ziarul de Iasi”) sau Italics (in ”Romania Literara”) nu tine si nu poate tine loc de ghilimele. Or, exact asta i-au lipsit lui Ponta in teza de doctorat: ghilimelele… In consecinta, Comisia Nationala de Etica (poate era mai corecta denumirea Comisia de Etica Romaneasca, pentru a se sublinia contributia romanilor nu doar la construirea unei ”democratii originale”, ci si la elaborarea unor noi standarde etice, cu totul si cu totul originale) se poate sesiza din oficiu in legatura cu acest caz de (auto)plagiat.
Oare putem sa mai speram ca ”scrisul care instituie normalitatea” sa fie unul sincer si care sa respecte deontologia profesionistilor scrisului? Sau plagiatorul Bogdan Cretu vrea sa sugereze ca scrisul plagiat face parte dintr-o normalitate deja instituita, contributia profesorului iesean si ”cuzist” (prins cu ocaua mica) fiind doar aceea de a consfinti si de a perpetua aceasta normalitate a hotiei cvasigeneralizate in Romania anului 2012?
In incheiere, ca sa mai adauge o proba suprema de ipocrizie academica, il invit pe profesorul Cretu sa binevoiasca sa semneze aceasta Scrisoare deschisă adresată Primului-Ministru al României, Victor Ponta, şi Ministrului Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu:

Domnule Prim-Ministru,
Doamnă Ministru,
Subsemnaţii, membri ai corpului didactic şi/ sau de cercetare al Universităţilor din România, precum şi membri români ai corpului didactic sau de cercetare al unor instituţii de învăţământ superior din străinătate, prin prezenta dorim a vă aduce la cunoştinţă următoarele:
1. Ne raliem fără ezitare poziţiei profesionale a CNATDCU şi a Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, potrivit căreia este indubitabil faptul că teza de doctorat din 2003 a domnului Victor Ponta e un plagiat de dimensiuni şi gravitate extinse.
2. Protestăm împotriva modului inadmisibil în care din partea Ministerului Educaţiei s-au exercitat presiuni asupra acestor corpuri profesionale, constând în:
– reorganizarea Consiliului Naţional de Etică şi a CNATDCU în ajunul momentului în care urmau să se pronunţe privitor la cazurile Mang, respectiv Ponta
– intervenţia intempestivă a ministrului interimar Liviu Pop în şedinţa CNATDCU în care era dezbătut plagiatul d-lui Ponta, în speranţa de a convinge această comisie să nu se pronunţe
– tentativele de defăimare profesională, ulterioară emiterii deciziilor de plagiat, a membrilor comisiilor care au ajuns la această concluzie
– deturnarea repetată şi constantă a atenţiei dinspre întrebarea de natură ştiinţific-deontologică şi propriu-zis etică aflată în chestiune (“este sau nu teza domnului Ponta plagiată?”) către chestiuni tehnico-legale (“cine, şi în virtutea cărei legislaţii, putem afirma că are dreptul de a emite o decizie eficientă în privinţa retragerii/ menţinerii titlului de doctor al lui Victor Ponta?)
– ameninţările proferate de către doamna Ecaterina Andronescu la adresa Universităţii Bucureşti, care, potrivit declaraţiilor Ministrului Educaţiei, şi-ar putea pierde dreptul de a organiza şcoala doctorală în măsura în care îşi continuă demersul privitor la teza lui Victor Ponta.
3. Considerăm că verdictul de non-plagiat la care a ajuns Consiliul Naţional de Etică nu prezintă nici o garanţie de credibilitate, el aparţinând unui organism a cărui componenţă fusese, pe de o parte, modificată tot în legătură cu o cercetare a plagiatului, şi care, pe de altă parte, s-a aflat într-o postură de conflict de interese, datorită subordonării în linie directă faţă de ANCS – Ministerul Educaţiei – Guvernul României.
4. Ne exprimăm, fiecare, opinia ştiinţifică şi deontologică personală potrivit căreia domnul Victor Ponta se face vinovat nu doar de plagiatul din 2003, ci şi, mai ales, de prezenta instrumentare (cu bună ştiinţă, sau prin cooperare tacită cu nişte subalterni foarte zeloşi) a instituţiilor statului pentru mascarea mediatică/ deturnarea juridică a unui adevăr cum nu se poate mai evident: plagiatul.
5. Ne alăturăm anticipat oricărui demers prin care Universitatea din Bucureşti ar solicita anularea diplomei de doctor a d-lui Victor Ponta, solicitând Ministrului Educaţiei să întreprindă demersurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a acestui act reparatoriu.
6. Considerăm că acest amestec masiv şi brutal al politicului în domeniul cercetării ştiinţifice şi al deontologiei profesionale universitare poate duce la accentuarea sentimentului de neîncredere în calitatea şi, mai ales, onestitatea sistemului de învăţământ românesc;
7. Considerăm, de asemenea, că menţionatul comportament, în cazul Ponta, al autorităţilor Statului a căror sarcină e conducerea/ organizarea învăţământului poate avea drept rezultat direct o gravă înrăutăţire a climatului democratic din România, reprezentând o sfidare la adresa demnităţii corpului nostru profesional.
Semnatari: Vlad Alexandrescu, conf. dr., Universitatea Bucureşti, Bakk Miklós, conf. dr., UBB Cluj-Napoca, Gabriel Bădescu, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Ioana Both, prof. dr. UBB Cluj-Napoca, Denisa Butnaru, cercet. asoc., dr. Universität Augsburg, Cătălin Cioabă, cercet. postdoc. Universitatea Bucureşti, Virgil Ciomoş, prof.dr. Facultatea de Istorie şi Filosofie UBB Cluj, Ion Copoeru, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Diana Cotrău, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Diana Cozma, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Monica Fekete, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Victor Eugen Gelan, drd. Universitatea Bucureşti, Cercetator invitat al Husserl-Archiv Freiburg (Germania), Calin Goina, asist. univ. UBB Cluj-Napoca, Kiraly Istvan, conf. dr. UBB Cluj, Marius Lazăr, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Laurenţiu Malomfălean, drd. UBB Cluj-Napoca, Doris Mironescu, asist. dr. Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iasi, Rareş Moldovan, lect. dr. UBB Cluj-Napoca, Michaela Mudure, prof. dr. UBB Cluj-Napoca, Raul Cristian Mureşan, Institutul Român de Ştiinţă şi Tehnologie Mihai Vlad Niculescu, Assistant Professor Bradley University Peoria, Illinois (USA), Horea Poenar, lect. dr. UBB Cluj-Napoca, Cristina Raţ, lect. dr. UBB Cluj-Napoca, Miruna Runcan, prof. dr. UBB Cluj-Napoca, Ion Pop, prof.dr. Facultatea de Litere UBB Cluj-Napoca, Liana Pop, prof. dr. UBB Cluj-Napoca, Liviu Pop, asist. cercet. Institutul Arhiva de Folclor, Academia Română, Alin Tat, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Helga Tepperberg, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Cristina Varga, asist. dr. UBB Cluj-Napoca, Cornel Vîlcu, lect. dr. UBB Cluj-Napoca, Dina Vîlcu, asist. drd. UBB Cluj-Napoca, Ursula Wittstock, asist. drd. UBB Cluj-Napoca.”
Acestea erau semnaturile la lansarea pe internet a scrisorii. Acum sunt mult mai multe. Oare universitarii ieseni nu sunt si ei impotriva plagiatului si a ascunderii actelor de plagiat (prin infiintarea unor Comisii cu componenta precisa si rezultate/ verdicte deja usor de anticipat)? Este oare intamplatoare prezenta unui numar foarte mic de semnatari din Moldova, sau asta are vreo legatura cu cazurile de plagiat deja semnalate pe acest blog? Nu este deloc tarziu, cred, ca toate persoanele amintite in acest articol sa probeze ca pozitia lor este clar una antiplagiat si nu proplagiat, chiar daca, prin aceasta semnare, mai dau o proba de ipocrizie academica, adica una de nivel foarte inalt.

Liviu Drugus 6 august 2012
http://www.liviudrugus.ro
http://www.liviudrugus.wordpress.com