liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 415. Luni 19 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (138).


A șaptea vacanță de licean prostuț. Vacanța de iarnă 23 decembrie 1965 – 8 ianuarie 1966. Clasa a X-a. Aveam 15-16 ani. Grămești, Siret, Rădăuți.

 

Joi 23 decembrie 1965.  Ieri a fost urît și a plouat. Spre seară a nins. Frig și îngheț. M-am sculat la 9. Mi-am pus corespondența în ordine și pînă la 10.30 am scris Jurnalul pe ieri. Mama și tata au plecat la școală. Mircea a avut grijă și mi-a pregătit dejunul. Avînd destul timp aș vrea să fac cîteva caracterizări profesorilor:

Zăicescu Mihai – profesor de științe biologice. Poartă părul în jos, cu cărare, și este mereu îngrijit și pieptănat. După vorbă pare a nu fi român. Folosește f f des cuvîntul ”măi”, repetat în mod exagerat. Ca profesor e bun și ca diriginte e și mai bun. Se pare că are multe ”unelte” și pîrîtori pt că a aflat multe din viața elevilor săi. Ține tare mult la elevii buni (Gherasim, Zaharia). Face totul pe bază de document (motivarea absențelor și cazurile de indisciplină). Elevii în cauză trebuie să dea declarații scrise. Știe să se poarte cu elevii. După mine, e destul de șmecher. Reușește să facă abonamentele 100%, trecînd abonamentul său pe numele lui Rusu, dar îl primește el. Cînd e supărat vorbește încetul și nu se uită în ochii noștri. Îi place să îndeplinească ”ordinele” tovarășei directoare și să fie corect în toate. După cîte ne-a povestit el se pare că are un suflet bun. Știe să ”ardă” elevul care a greșit, cu exemple foarte bune legate de anatomie,

Pop Mihai. – profesor de engleză. E tînăr, proaspăt absolvent de facultate de limba engleză. Noi am fost primii săi elevi. La început mai roșea cînd făcea cîte o greșeală. Pe atunci încă nu deosebea culorile (alt motiv de a roși pînă în vîrful urechilor). De altfel e un profesor destul de sever, secretar al org. UTC Liceul nr 2. Mic de statură, cu părul dat pe spate (negru) și destul de chipeș la față. Vorbește un pic peltic, ceea ce-l ajută la limba engleză. Are încredere în mine și știe că vreau să-i urmez cariera.

Pînă la amiază am scris Jurnalul pe ieri. După 12 a venit și tata de la școală (a avut ședință de analiză a învățămîntului pe trim. I). A avut iar discuții tari cu Panțir. Azi popa a umblat deja cu ajunul prin partea asta de sat. După masa de prînz (felul II l-am mîncat aseară) am început să scriu scrisori. Am scris, pînă seara următoarele scrisori: la (Radio) Moscova (eu), la Radio Moscova (pt Mircea; într-un plic aparte, cu scrisul lui), lui Puiu Florin  – toate în plicuri de mapă, cu timbru mic cu Harap Alb pe el (L.D.: Florin Petrovici, zis Puiu, era nepotul tantei Tinca, sora buniței, văr de-al doilea cu mine și cu Radu Costea, zis Dănuț – nume care au apărut în Jurnal în perioada șederii mele la București); buniței (scrisoare începută de mama și terminată de mine, o c. p. la Cartea prin Poștă (cărți de limba germană, italiană și spaniolă). (Pe 18 dec. Am primit două c.p. de la Cartea prin Poștă și-mi spune că în afară de Omul invizibil de Wells și de Trei într-o barcă de Jerome K Jerome, nu-mi poate găsi nimic altceva).  După prînz am ieșit cu Mircea afară, am curmat și-am despicat niște lodve. Azi Muț a rupt lanțul; s-a făcut tare rău. Mama a fost ocupată cu pregătirea porcului.

Vineri 24 decembrie 1965. Aseară am stat pînă după ora 11 și-am scris vreo 10-15 maxime culese de Mircea din ”Europolis” sau din alte cărți (despre dragoste). Apoi, stînd în pat, am citit din ”Bîlciul deșărtăciunilor” de Thakeray. Azi dimineață m-am sculat la 7, am făcut înviorare, și-am început să citesc din ”Învățați limba engleză fără profesor”. Am reușit să citesc partea introductivă și primele două paragrafe din partea I. Mi-am însușit regulile de citire, dar mi-e mai greu să țin minte substantivele cu tot cu articol. Am citit și la limba engleză de două ori cele 300 de cuvinte puse în plan pe ziua de azi. Fiind ajunul crăciunului azi a fost treabă pînă peste cap. Eu am despicat lemne pentru bucătărie și dormitor și-am mai ajutat prin casă. Mircea a făcut curat în dormitor și sufragerie. Tata a fost în sat, a dus scrisorile la Poștă și a adus un sac cu boabe de porumb. A fost pe la noi Amăiestroaie (cu o sacoșă cu brînză). Am continuat să citesc ”Bîlciul” și a început să-mi placă. Neavînd ce face m-am mai uitat o dată la vederile din colecție, încercînd să fac o clasificare, dar m-am enervat și le-am amestecat iar. (total 180 lei). După masă mi-am scos cărțile și ziarele de engleză, uitîndu-mă prin ele și scoțîndu-mi pe hîrtie unele materiale care-mi vor folosi la ”îmbunătățirea emisiunilor de la Radio Moscova”. Azi a fost Jana la oră. Mircea a stat și el și au lucrat cu tata probleme la fizică. După asta Mircea s-a dus la prăvălie la Bălinești (și-a cumpărat ce nu trebuia: țuică) apoi la cooperativa din Grămești după gaz. Azi toată ziua s-a menținut un ger…. ca înainte de Crăciun.

Încerc să continui caracterizările profesorilor. Poate am să fiu nedrept spunînd unele lucruri despre ei, dar cel puțin așa mi s-a părut mie și așa-i caracterizez. N-am ce le face! Ăsta-i norocul lor. Mai tîrziu, să mă critice.

Prof Savin Ana – profesoară de rusă. Ne-a luat abia anul ăsta și datorită ei a început să-mi placă și rusa. Are o statură mică (chiar prea mică). Are ochii albaștri și blînzi (cum îmi plac mie). Se poartă frumos cu elevii în timpul orei și, la ascultat, încearcă să-l ajute pe elev, fără să-l încurce și fără să-i dea ”mură-n gură”. Vorbește mult pe rusește în oră și cred că e profeasoara cea mai bine pregătită în acest domeniu din toată școala. Am observat că e corespondentă la ”Zori Noi”. În general, îmi plac oamenii comunicativi și harnici la scris (ca mine…).

Prof Bucătaru Ana – profesoară de muzică și cor, iar de anul ăsta este dirigintă la clasa X-a E (umanistică). E profesoară în vîrstă și cu experiență. Din cauza staturii (mică) și a nasului ei, unii i-au scos supranume (”Rățușca”, ”dopul”, ”bombonica”). În clasele a VIII-a și a IX-a am avut-o ca dirigintă. În această calitate era foarte bună. Își menaja clasa și iubea elevii care o înțelegeau. De multe ori venea în clasă și întreba: ”Vreo supărare? Vreo durere?” Cînd se enerva (și asta numai cînd vorbea cineva în oră sau era obraznic) striga fortissimo: ”Vorbește, vorbește, taaaaci!!!”. Încă din clasa a VIII-a ținea tare mult la Gherasim.

Prof Croitoru Mihai – profesor de filozofie. Predă numai la clasele a X-a și a XI-a. De abia anul ăsta a venit de la Suceava. De la început s-a impus prin severitate. Ca trăsături fizice îl caracterizează o frunte lată și un păr frumos, ușor ondulat. Are cunoștințe vaste din toate domeniile, iar la orele de curs este foarte explicit. Consideră ca o datorie a profesorului să folosească ultima oră din trimestru pentru distracții și destinderi. Știe să șfichiuiască cu vorba; în clasă nu admite nici cea mai mică indisciplină. O (altă) caracteristică: are scrisul foarte asemănător cu al tatei.

Prof Luchian Ecaterina – profesoara de istorie. Ne-a luat de-abia de anul ăsta. Ca statură e zveltă și tare subțirică. Are de abia vreo cinci ani de servici. În anii trecuți era foarte îngăduitoare cu elevii. Acum însă, a ”îmbătrînit” și e severă (pune greu un 10; media 10 nu este în clasă). Își iubește tare mult obiectul.  Idolul ei în istorie e Napoleon. Cînd vorbește despre el declamă cu patos; odată, povestind, i-au dat lacrimile… la moartea lui. Îi admira curajul și inteligența acestui împărat. În unele ore ne povestea întîmplări din viața ei de elevă: neglija obiectele cu caracter real, deoarece îi plăcea grozav istoria și literatura. În general e o profesoară bună și o stimez.

Prof Băncescu…. – profesoară de sport. E cam între două vîrste (balanța atîrnă spre cea de-a doua). Ridurile de pe față nu-i dau o caracterizare foarte bună (și privirea). E o profesoară bună. Se poartă prea frumos cu elevii încît aceștia își poartă nasul pe sus (uneori, cl. X C). Totuși, în cadrul programei de educație fizică este severă (n-ai trening și teniși – absent). La note – de asemenea: le cam cîntărește (cred că nu prea are pentru ce). Ține la prestigiul școlii și al echipelor de sport ce ne reprezintă școala. Vorbește cu elevii de pe poziții de elev (medii, profesori, ascultări). Vrea ca elevii să o salute respectuos (dacă n-o saluți așa, mai bine n-o saluți).

Pricop….    profesoara de desen (singura din școală). E foarte voluminoasă, destul de în vîrstă și poartă ochelari. Vorbeșete foarte popular, moldovenește, de unde-și trage o binemeritată poreclă: ”Chirița”. În clasele anterioare obișnuia să dea extemporale. Anul ăsta facem ”lucrări în tuș”. Nu poate să mențină liniștea în clasă și totdeauna e veselie mare în clasă. Cînd îi displace vreun miros își toarnă cîte o jumătate de sticluță de parfum pe mîini și pe față, de strîmbi din nas. Cu toate că e obiect de mică importanță drămuiește notele și le dă cam la limită. Nimeni n-o poate înșela cu planșe străine.

Matkovski.…. profesorul de ”Atelier” (anul ăsta facem Automobil). E un bărbat solid (mi se pare că a fost muncitor la o uzină). E o fire tare spirituală și veselă. Tot timpul pare că rîde și zîmbește. Nici eu nu l-am văzut vreodată încruntat. Nu cere să fie respectat și de aceea în orele de atelier e bîlci mare. Folosește foarte des termeni și glume inspirate din tehnică. Pe vreme ce îmbătrînește a început să chelească. E un profesor bun și îl simpatizez.

Cornea Elena    – profesoară de limba română. De asemenea, ne învață pentru prima oară. Are o statură potrivită, dar voinică. Poartă părul în plete aiurea, care par că nici nu-s pieptănate. Cînd predă, ca și Momolu ( = prof Stavri) stă în fața clasei și-i dă drumul la lecție fără să antreneze clasa. E foarte pretențioasă și cam zgîrcită la puncte. Nu prea o am la inimă pe această profesoară, dar nu știu din ce cauză (în orice caz nu pentru că am media 6 la ea). Folosește unele expresii care nu cadrează unui profesor de l. română (exclamații).

Luția… – profesoară de chimie. Profesoară nu prea în vîrstă, dar îndrăcită. Probabil pentru a fi mai sigură pe ceea ce predă se uită mereu în caiet cu nerușinare. Dacă te prinde însă copiind sau șoptind e Jale (cu ”J”). La ascultat mai rău te-ncurcă cu întrebările ”ajutătoare”. N-o pot suporta numai pentru faptul că e destul de nepregătită și cere multe. Cîteodată începe să strige la cel ascultat că uită tot. În timpul predării, cînd aude un murmur în clasă spune: ”poftiiiim?” sau ”ceeeee?” și se uită de cîteva ori în caiet.

Cred că am scris destul pe ziua de azi, mai ales că e și tîrziu: 22.15.

Azi am mai despicat butuci și-am stat restul timpului în casă. De fiecare dată cînd cobor de la deal îmi place să mă urc în măr mai mult cu ajutorul mîinilor. Am ascultat la 6 ”Vorbește Moscova”. Mi-am notat două cîntece care mi-au plăcut și pe care le voi cere și eu: ”Katiușa” de Marcel B. și ”Am întotdeauna douăzeci de ani” de V. Seloviov Sedoi. La 25 XII în fiecare an în U.S se sărbătorește ”festivalul artistic Iarna rusească”. În luna decembrie se sărbătorește o săptămînă a prieteniei româno-armene. În U.S. sînt 300 de mineri Eroi ai muncii socialiste. Am ascultat azi la 8 la MoscovaTribuna ascultătorului” A vorbit Ilis Razina. Iarna pe la Moscova e deosebit de blîndă și zăpada se topește. Am ascultat la un post de radio (V.A.) despre cele 30 de ore de pace din Vietnam. N-ar fi rău dacă ar fi o infinitate de ore de pace, nu 30 (în cinstea Crăciunului). La Moscova s-a încheiat un tratat prin care U.S. se obligă să ajute Vietnamul democrat cu utilaje și armament (cf. principiului internaționalismului socialist). Azi am mai tradus cîteva texte din cartea ”English Reader – for Higher Technical Schools” – carte editată de ”Vîsșaia Șkola”, Moskva. Cartea e foarte interesantă și conține lecții de fizică, chimie, literatură, economie politică. Am citit despre ra-da-r, atomi, Universitatea Oxford, British Museum  (L.D.: muzeu pe care l-am vizitat în 1990 și am stat la masa la care a lucrat Marx; peste cîțiva ani, când am revenit în altă vizită, masa cu pricina dispăruse. Probabil ”masa lui Marx” se aducea și se scotea în funcție de succesiunea la putere ale celor două partide: laburist și conservator J ), Lenin Library și primii patru cosmonauți sovietici. Mama a fost ocupată azi și s-a culcat tîrziu. Eu am stat pînă la 23h.  Am ascultat la radio despre istoricul zilei de Crăciun. Aceasta s-a sărbătorit prima dată în sec XV în Italia. De acolo a migrat în Spania, Franța  și de unde a fost împrumutat la celelalte țări. Crăciunul este singura sărbătoare populară cu caracter religios care se serbează peste tot în lume la aceeași dată: 25 decembrie. La această dată se cîntă colinde și imnuri cu caracter religios. De la ora 12 (ora Vietnamului), de cînd a fost semnat ”acordul de încetare a focului pentru 30 de ore” nu s-a semnalat nimic deosebit.

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Anunțuri

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 414. Duminică 18 februarie 2018. Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (5)


Voi încheia aceste episoade dedicate analizei unui biet articol cu pretenții savante/ academice cu partea calitativă, cea referitoare la conținutul ideatic al articolașului în cauză. Pentru aceasta, date fiind formulările eliptice, greoaie și neclare din articol am apelat și la notele bibliografice, doar-doar voi înțelege cât de cât despre ce este vorba acolo. Pe lângă citarea incorectă a textului din Marx, am mai aflat că autorul este un specialist în cultura greco-latină (atenție: nu greco-romană!) autocitându-se cu lucrarea sa din 2009, ”Eminescu și antichitatea greco-latină”, Iași, Editura Feed Back. De asemenea, elementele de elogiere a naționalismului etnocentrist promovat de Eminescu sunt preluate/ inspirate din lucrarea lui D. MurărașuNaționalismul lui Eminescu”, București, Editura ”Bucovina I.E. Torouțiu”, 1932. (În treacăt fie spus, elogierea naționalismului etnocentrist (rasist?) al lui Eminescu se făcea, în lucrarea de mai sus, în anul 1932, la cinci ani de la înființarea Mișcării Legionare în România, formațiune politică aflată în cursa pentru preluarea puterii depline în stat (dictatură). De altfel, ține de o propagandă ieftină și precară poziția actuală a unor partide politice românești care se întrec în a-și etala valențele naționaliste/ etnocentriste, antieuropene și antioccidentale: ”Mândru că sunt român!” (sintagmă la fel de logică/ firească/ normală ca și ”Mândru că sunt alb/ bărbat/ literat/ alfabetizat etc.”, sau: ”da cine-i Europa să ne dicteze nouă ce să facem?” etc. Tentativele recente de subordonare a justiției politicului – la noi, un segment societal prea populat de persoane certate cu legea – sunt nu doar vizibile cu ochiul liber, ci și extrem de periculoase. Pînă la atingerea nivelului de extremism dictatorial atins de legionarism și ceaușism mai sunt doar câțiva pași de făcut).

Câteva cuvinte despre partea calitativă/ conceptuală/ de fond a articolului, mai exact despre câteva sintagme utilizate, cred, incorect, neinspirat și neglijent. Astfel, referindu-se la momentul în care înțeleptul Agrippa este invitat să negocieze conflictul dintre plebei și patricieni, T.D. spune că ”acesta le-a relatat o fabulă” ca și cum fabula cu pricina exista în cultura timpului, iar Agrippa doar le-a ”relatat-o”. În acest caz nu se mai justifică titlul articolului în care se vorbește despre ”fabula lui Menenius Agrippa”. Modul în care este descrisă receptarea fabulei în cauză de către Marx și, respectiv, Eminescu, este – am spus-o deja – unul confuz și fără sens. Autorul articolului nu scapă însă prilejul să califice ”Capitalul” drept o ”capodoperă”. Pentru mine este cel puțin curioasă ”traducerea” dată de Marx acestei celebre fabule, considerând-o drept ”absurdă”, dar mie îmi pare absurdă tocmai interpretarea dată de Marx, una exact pe dos față de sensul vizat de Agrippa. Acolo unde Marx vede izolarea oamenilor, Agrippa vede colaborarea între semeni drept soluție pentru propășire, nicidecum luptă de clasă între patricieni și plebei. Paradoxal, împăciuitorul Agrippa pare mai marxist (în sensul ”pozitiv” dat marxismului, acela de susținător al cooperării dintre proletariatele lumii) decât conflictualul Marx (cel care a promovat lupta de clasă între plebeii proletari și patricienii burghezi).  Doar punctul propriu de vedere al ”savantului”/ autorului ieșean lipsește dintr-un articol care și-ar fi propus, chipurile, să deslușească niște ”tîlcuri” ascunse pe care doar experți ca T.D. le pot sesiza.

Dar care este interpretarea dată de Eminescu acestei fabule? După părerea mea, aceasta este și mai aiuritoare decât interpretarea marxistă. Eminescu vede stomacul drept consumator (exploatator) în loc să-l identifice ca fiind, în primul rând, însuși miezul activității economice productive (nu consumptive). Stomacul produce viață, este adevărat, aproape în aceeași măsură ca și celelalte ”mădulare”/ organe. În fond, scopul vieții este viața însăși, cu bucuriile ei (multe, puține). ”Primum vivere, deinde philosofari” și ”Primum non nocere” – acestea ar fi finalitățile ultime ale oamenilor, iar gama mijloacelor apte să ducă la atingerea acestor finalități este cvasiinfinită.  În ultimă instanță, fabula lui Agrippa este una care frizează relativismul la modul absolut, de unde și gama largă de interpretări posibile. În context, mi se pare foarte adevărată observația lui Ion Călugăru din Jurnalul său (notație făcută la data de 2 ianuarie 1937, în plină ascensiune a naționalismului etnocentrist legionar): ”Omul care nu exploatează și nu este exploatat este – mi se pare – o invenție utopistă, o acțiune care n-are curs și probabil că nici nu va avea”.  (apud Ion Călugăru, Fragmente de jurnal (2) în: Ateneu, martie 208, p. 11).

Eminescu este adeptul lui Fr. List  (1789 – 1846) respectiv al protecționismului național (”naționalismului economic”). Nu cred că T.D. – dacă și-ar fi propus – nu ar fi găsit că esența gândirii economice eminesciene este protecționismul, iar teza ”compensării economice” nu poate fi nicidecum un semn de genialitate și originalitate autohtonă, ci doar o compnentă explicativă a protecționismului. Încet încet, protocronismul reapare, iar ceaușismul pare a deveni tot mai actual… Protecționismul contemporan (urmare și a crizei mondiale din 2008) – urmaș al protecționismului listian – este, azi, la modă în SUA. De ce fac americanii asta? Pentru că pot. Iar alții vor spune că este un model ce merită urmat (inclusiv de noi). Iată însă opinia părintelui protecționismului pe această temă: “Numai în țările care întrunesc toate condițiile, toate mijloacele spirituale și materiale necesare ca să creeze o industrie proprie și să atingă gradul cel  mai înalt de civilizație, de prosperitate și de putere politică – susținea Listpot fi legitime măsurile comercial restrictive…(și) numai până când industria s-a consolidat suficient  pentru a nu se mai teme de concurența străină”.  (apud http://e-incluziune.ro/wp-content/Cursuri/Stiinte_Economice/Cristina_Tanasescu/Doctrine_Economice.pdf ).

Discuția despre care ar putea fi opțiunea optimă pentru România este mai largă și nu-și are locul aici (personal consider că integrarea europenă este o șansă istorică pentru România, șansă pe care unii conducători actuali o vor ratată). Deocamdată mă limitez să scot în discuție publică un mod nociv de a face presă (culturală!), educație și chiar politică/ propagandă în lumea de azi. Ce să înțeleagă tânărul cititor care alocă timp să citească cele două pagini ale articolașului semnat de T.D.? Nu mare lucru, dar nici cele care ar putea fi înțelese, nu vor fi înțelese corect. De exemplu, T.D. vorbește despre politica protecționistă a lui Eminescu: ”Prin acest fapt, Eminescu își justifică politica sa protecționistă”. Dar poetul nu a făcut politică protecționistă, nu a fost decident pentru a avea o anumită politică (protecționistă) de urmat, ci doar a cules și emis idei, (ipo)teze și a făcut pledoarii în favoarea unei atitudini politice sau alta (în cazul de față, el a optat pentru protecționism ca doctrină economică potrivită, credea el, pentru România). Oricum, faptul că Eminescu a avut, totuși, curajul opțiunii doctrinare nu face din el un deschizător de drumuri, un geniu în gândirea economică mondială (cum mai cred protocroniștii naționaliști postceaușiști). Zice/ scrie: T.D. ”Așadar teza compensării economice este fundamentul teoriei sale”. Nu, nu este teoria lui Eminescu, ci  a lui List!

În fine, revin la Note (care nu sunt doar note, ci și trimiteri la surse). Se găsește, chiar la nr. 2 o trimitere la Dumitru Velea cu al său articol ”Fabula lui Menenius Agrippa și amara ei ironie”, publicat în ”Tribuna” nr 323, 16 – 29 februarie 2016. În mod normal, știut fiind că revista ”Tribuna” are întreaga colecție pusă pe net, era recomandabil să fi fost scris și link ul (adresa de internet) a acestui articol. Autorul nu a făcut-o, dar nu aceasta este partea proastă a lucrurilor. Partea proastă este modul meschin, ordinar și potlogăresc în care autorul ieșean Traian Diaconescu își propune să ascundă un plagiat cât casa, unul care ar merita să fie utilizat pe post de studiu de caz în cadrul unor cursuri (post)universitare care ar putea avea loc sub numele/ scopul generic ”Cum descoperim un plagiat?”. Iată fraza ”tampon” pe care T.D. o plasează la începutul articolașului său pe post de scuză/ explicație/ acoperire a furtului intelectual numit (și) plagiat: ”În articolul de mai jos ne ocupăm de valorificarea fabulei lui Menenius Agrippa în opera cu profil economic a lui Eminescu, încercînd să sporim exegeza referitoare la receptarea antichității greco-latine în opera jurnalistică a marelui nostru poet”. Oare cum a sporit T.D. ”exegeza” față de ceea ce a scris Dumitru Velea în articolul său (unul mult mai clar și mai onest, cel puțin în comparație cu plagiatul plin de ”patriotism economic” al ieșeanului ”nostru”)? Simplu! A făcut un rezumat (prost) al articolului din ”Tribuna”, a adăugat câteva fraze elogios patriotarde la adresa marelui poet, a împănat articolul cu pleonasme, sintagme scrise greșit, și… gata articolul! Mare rușine mare! Să copii în proporție de peste 90% articolul unui confrate (structura este copiată în proporție de 100%) și să te semnezi cu nerușinare, eventual obținând și un onorariu dezonorant, iată o mostră de (in)cultură ieșeană muribundă, fetidă și cu iz penal. În mod normal, plagiatul se pedepsește, iar autorul real, Dumitru Vela, poate cere satisfacție. Măcar scuze și recunoaștere și tot ar fi un pas spre asanarea morală a climatului ieșean de furăciune intelectuală și calitate precară a prestațiilor culturale de pe aceste meleaguri. Acum, când știu/ știm că este vorba despre un plagiat transcris sub forma unui rezumat trunchiat și cu adăugare de ”conținut științific” (cum ar fi ”ferment catalitic”, ”nesus formativus”, ”politica protecționistă a lui Eminescu”, toate tartinate cu un protocronism grețos) îmi apar mai de înțeles fracturile logice și greșelile de ortografie din articolul semnat de T.D.! Iată, așadar, un modus operandi clasic: hoțul îl invită pe păgubit la masă, îl laudă, îl trece la Bibliografie și parcă hoția nu se mai simte așa de tare… Mă întreb: are revista ”Scriptor” un tiraj și o căutare atât de mică pe internet încât Dumitru Vela n-a aflat încă?

Cititorul curios să vadă cum arată un plagiat nu are decât să deschidă aceste două link uri la care se află cele două articole în cauză: primul, care trimite la articolul lui Dumitru Velea din Petroșani, publicat exact cu doi ani în urmă de revista ”Tribuna” de la Cluj (febr 2016): https://revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2016/03/323_interior.pdf (vezi pagina 19 din revistă) și cel semnat de profesorul universitar Traian Diaconescu din Iași, publicat în ”Scriptor”, ianuarie – februarie 2018: http://www.editurajunimea.ro/wp-content/uploads/2018/01/SCRIPTOR-1-2-2018.pdf       Să fie ăsta un semn clar că Iașul nostru cel vestit se află, cultural, sub Petroșani? Se pare că da.

Am trăit (prea) mult timp în iluzia că mai avem puțin și devenim un popor european, modern, cult, creativ, demn, serios etc., pentru a constata că suntem, din nou, la începuturi. Pentru că lui T.D. îi place mult Eminescu (asta pentru că poate câștiga ceva bani și oarece faimă de pe urma invocării și studierii lui) îi amintesc ”ilustrului eminescolog” că (și) la el se referea Eminescu atunci cînd scria, în ”Geniu pustiu”: ”Vezi la noi istorici ce nu cunosc istoria, literați ce nu știu a scrie, actori ce nu știu a juca, miniștri ce nu știu a guverna, financiari ce nu știu a calcula, și de aceea atîta hîrtie mîzgălită fără nici un folos…”.

Speram să incit la dialog pe teme de etică și doctrină economică și am încheiat cu o scârbă morală și cu regretul că din impozitele plătite (și) de mine cineva susține și (poate) chiar plătește furăciunea. Incultura și furăciunea sunt surori gemene (ca să nu spun ”frați siamezi”). Sigur, dacă o afirm eu, nu are nici o valoare. Dar a spus-o și preferatul plagiatorului ”eminescolog”, Eminescu: ”lipsa de cultură adevărată e egală cu lipsa de moralitate, căci imoral e cel ce asumă treburi pentru care nu e pregătit”. Drept pentru care închei cu acest mesaj-avertisment (pe care l-am mai folosit o dată pe blogul de față):

Pe un copac dintr-o pădure am citit următorul anunț: ”Dintr-un singur copac se pot face milioane de chibrituri. Un singur chibrit poate distruge milioane de copaci. Feriți pădurea de foc!”. Translat în domeniul culturii/ educației aș putea reformula anunțul de mai sus astfel: ”Un singur profesor poate educa zeci de mii de elevi. Un singur elev needucat sau prost educat poate arunca lumea în aer. Feriți școlile și alte instituții de cultură de impostori!     (final de Intermezzo, dar serialul va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 413 Sîmbătă 17 februarie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (4)


Motto: ”Prietenie înseamnă să fii alături de cineva nu când are dreptate, ci când greșeșteAndre Malraux

Voi prezenta, în continuare, în esență, modul cum percepe Traian Diaconescu receptarea semnificației/ moralei fabulei lui Menenius Agrippa de către Marx și de către Eminescu. Încep cu propria mea concluzie în privința acestei receptări și a modului cum sunt prezentate, în articol, ideile/ operele celor doi gânditori. Prima impresie este aceea de neclaritate, de inutilitate și de prețiozitate academică ieftină, cu mesaj ambiguu sau cel puțin incomplet. Frazele par rupte dintr-un alt context, le lipsește continuitatea logică și lasă cititorul cu gustul amar al unei făcături (adică al unui lucru făcut doar ca să fie făcut, cititorul responsabil simțind că cineva și-a bătut joc de el, de revistă, de ideea de cultură ieșeană – una doar clamată și departe de a fi aclamată pentru asemenea produse ”intelectuale”). În mod surprinzător pentru un filolog de limbi clasice (T.D.), numărul erorilor de ortografie și de citare este prea mare, chiar și pentru un începător într-ale publicisticii. Degeaba m-am bucurat că, în sfârșit, apar în casetele redacționale (inclusiv la ”Scriptor”) persoanele (i)responsabile de acuratețea lingvistică și tehnoredacțională a articolelor publicate. Voi arăta că articolul semnat de T.D. nu a fost văzut de niciun ochi de corector și stau și mă gândesc dacă articolul este scris/ dactilografiat/ corectat de autorul însuși. Încep cu aceste elemente de natură formală și voi încheia cu cele de natură conceptuală și de moralitate publică și academică (mult mai grave și mai dureroase decât cele formale). Am găsit mai multe erori de scriere pe care le voi enumera (explica), apoi voi arăta nedumeririle mele legate de modurile confuze/ neclare/ greșite de prezentare/ explicare ale unor idei/ principii/ teze/ doctrine.

Lista ciudățeniilor lingvistice ale profesorului universitar de la filologia ieșeană (acum pensionar) începe cu un pleonasm: ”ferment catalitic”. ”Cultura greco-latină, temelie a spiritualității europene, este în opera lui Eminescu un ferment catalitic, un nesus formativus al societății contemporane, hrănind sufletul, mintea și caracterul, crescînd oameni devotați valorilor perene ale  cetății și ale omenirii.”, scrie T.D. Pleonasmul (pro)vine din faptul că fermentul acționează prin cataliză. (Vezi: FERMÉNT, fermenți, s. m. (Biol.) Substanță proteică produsă de celule vii sau de microorganisme, care dirijează prin cataliză reacțiile de sinteză și de degradare din organismele animalelor, plantelor și microorganismelor, având un rol fundamental în reglarea proceselor metabolice; enzimă. – Din fr. ferment, lat. fermentum. Catalític, ~ă a [At: DA / Pl: ~ici, ~ice / E: fr catalytique] 1 Care se produce prin cataliză. 2 Specific catalizei. 3 Care aparține catalizei. 4 Referitor la cataliză). A doua ”perlă” profesorală este ”nesus formativus”, cuvînt pe care nici măcar Mr Google nu a reușit să-l găsească (decît în opera lui T.D., mai exact chiar în articolul său (?), ceea ce poate însemna un început de contribuție ieșeană la creșterea vocabularului limbii române contemporane. Desigur, ”nesus formativus” așteaptă să fie explicat în viitoare articole, studii și cărți. Întrevăd ca posibilă explicație din partea autorului ieșean că noua sintagmă este rezultanta combinației ideatice dintre ”nexus formativus” și ”nisus formativus”, concepte latinești cu sensuri mult diferite. Dacă autorul a vrut să scrie ”nisus formativus” cu sensul de ”efort creator/  formator/ director, atunci o definire a conceptului o găsim la: https://gnosticteachings.org/glossary/n/3435-nisus-formativus.html). Dar dacă autorul a vrut să scrie ”nexus formativus”, atunci o bună explicație contextuală a sintagmei o găsim la Nechifor Crainic (http://crispedia.ro/nichifor-crainic/)  sau la https://es.scribd.com/doc/52321660/STUDIUL-OMULUI-SOLAR . Latinescul ”nexus” (cu sensul de legătură, mănunchi, fascicol/ grup de nuiele greu de frînt) a stat la baza ideologiei fasciste, legionare, fără ca prin asta să translez asupra autorului T.D. acuzații de legionarism/ fascism/ nazism). În fond, autorul nici nu a foslosit cuvântul ”nexus”, ci inexistenul (până în acest an) a cuvântului ”nesus”.

Urmează erori de dactilografiere, acceptabile într-o ciornă, dar total inacceptabile într-un articol publicat într-o revistă ce se dorește a fi (re)cunoscută și apreciată (și) la nivel național: ”Munteel” în loc de ”Muntele” și ”bătrînul ți înțelepul” în loc de ”bătrînul și înțeleptul”. O altă eroare de dactilografie este chiar în cuprinsul fabulei lui Menenius Agrippa, redată, desigur în traducere, dar nu știm în a cui traducere (deși T.D. face trimitere, în ”Note” la cartea lui Titus Livius tradusă în românește în 1959): ”îndeplinește îndatoririle cel mai trebuincioase” (în loc de ”cele mai trebuincioase”). Șirul greșelilor de (dactilo)grafiere continuă cu ”îndeamnă … al omenie”, în loc de ”îndeamnă la omenie” și ”de la registru social la registru moral” în loc de ”de la registrul social la registrul moral”. Pe pagina următoare găsim o ”perluță” chiar în textul citat din Marx: ”individul însuți” în loc de ”individul însuși”. Și tot în citatul din ”Capitalul” lui Marx (presupun că este din cadrul citatului, deși autorul deschide citatul cu ghilimele, dar uită să le pună și la sfârșitul citatului) găsim scris ”… îl prezintă pe om ca simplul fragment al propriului său grup” în loc de ”… îl prezintă pe om ca simplu fragment al propriului său grup”. În fine, pe lista erorilor de dactilografie includem și un cuvânt dintr-un citat din Eminescu: este scris ”unui altuia” în loc de ”unul altuia”. Chiar dacă eroarea ar fi existat în citatul original (în fond, niște notații fulgurante, superficiale, pe spatele unor foi și neprelucrate ulterior de poet) cred că era de datoria autorului T.D. să precizeze acest lucru. De asemenea, în calitatea sa de filolog latinist consider că era de datoria sa să explice sintagma ”posito spoliare ar fi”. Închei aici lista erorilor de formă, dar nu înainte de a remarca citarea (la bibliografie) ”a la Gâgă” a textului din Marx: ”8. Karl Marx, Capitalul” (nu an, nu ediție, nu localitate!). Ce nu-i de înțeles aici? Cititorul este invitat să citească tot ”Capitalul” pentru a vedea (în context) ce a vrut Marx să spună prin ”fabula absurdă a lui Menenius Agrippa” …  Mă opresc aici cu enumerarea erorilor (toate grave atunci când ele apar sub semnătura unui universitar ieșean și într-o publicație subvenționată care ar putea folosi mai înțelept hârtia și spațiul virtual. Să mai precizez oare că hârtia revistei, salariile membrilor redacției și onorariile autorilor sunt plătite și de naivul de mine, contribuabil iașiot?). Înțeleg că redacția s-a derobat de orice responsabilitate față de textele primite: ”Responsabilitatea conținutului revine semnatarilor textelor”, dar mirarea sporește cînd citesc și precizarea ”Respectăm ortografia autorilor” (care ”orto”?) urmată de ”amenințarea”: ”Nu publicăm tot ce primim”. Oare? În aceste condiții ce rost mai au în echipa tehnică funcțiile de tehnoredactare (Cezar Baciu) și corectură (Viorel Dumitrașcu)? Dar oare ce vini au persoanele din Colegiul de onoare (Ana Blandiana, Emilia Chiscop, Cristina Hermeziu, Tereza Kortusova, Luo Donquan, Maria Pilchin și Ion Pop) și chiar cele din Colegiul consultativ (Florin Cîntic, Bogdan Crețu, Ioan Holban, Alina Hucai, Simona Modreanu) pentru a-și asocia numele cu cauționarea unor texte de felul celui semnat de Traian Diaconescu? Un răspuns posibil: când preocuparea pentru calitate este minimă, încerci dispersarea responsabilității asupra unui număr cât mai mare de persoane (unele chiar personalități). Iar dacă responsabilitatea este transferată automat numai asupra autorilor, atunci nu ar fi mai bine ca autorii care publică în revistă (pe bani publici) să-și posteze producțiile lor pe infinitele pagini ale internetului?

Mai precizez, în finalul acestui episod, că articolul cu pricina are alocate două pagini de revistă, întinderea sa fiind de 75 de rânduri, din care 32 de rânduri sunt citate din Agrippa, Marx și Eminescu. Deduc că partea de contribuție auctorială se rezumă la doar 43 de rânduri, dintre care multe sunt fraze clișeice și răsuflate despre genialitatea lui Eminescu. Oare doar un micro-șoricel a putut naște muntele (de om) Traian Diaconescu? Dacă este așa, atunci o parte a culturii ieșene nu este doar ignorantă, ignorată, ci și demnă de a fi astfel.  (va contina)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 412 Vineri 16 februarie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (3)


Motto: ”Prietenie înseamnă să fii alături de cineva nu când are dreptate, ci când greșeșteAndre Malraux

După un preludiu ușor prelungit pe teme agrippine și cibernetico-manageriale mă apropii de una dintre întrebările apărute după citirea articolului semnat de Traian Diaconescu: este sau nu Eminescu un epigon/ simpatizant marxian sau este el un creator de teorie economică originală – teoria compensării economice (via Agrippa)? Înainte de a-mi formula propriul răspuns, voi expune ce m-a determinat să formulez întrebarea de mai sus. Autorul T.D. pledează în favoarea considerării lui Eminescu ca fiind un reprezentant al celor lipsiți de drepturi, în ultimă instanță al proletariatului/ clasei muncitoare/ oamenilor săraci etc. Pentru a fi mai bine înțeles în propria mea argumentare consider utilă definirea termenilor utilizați de autor, adesea ambigui sau cu sens deformat de timp. Spre exemplu, mulți cititori vor înțelege prin formularea ”Eminescu … este … și un jurnalist cu spirit de tribun” (p.50) faptul că Eminescu avea o poziție de apărare a drepturilor celor ”umiliți și obidiți”, ai plebeilor adică. Wiki ne spune căPlebe … sunt mici proprietari, meșteșugari, comercianți. Plebeii sunt oameni liberi, nu au nici o îndatorire, dar nici un drept. … ei aveau în frunte un tribun.”. Așadar, tribunul, ales de plebei, era atât un conducător al plebeilor, cât și un militant pentru drepturile acestora. Păstrând proporțiile, tot ”jurnaliști cu spirit de tribuni” sunt/ au fost, în vremurile noastre, și Cristian Tudor Popescu, Dragoș Pătrașcu, Radu Banciu, Octavian Paler și alții de calibrul lor, fără însă a-i transforma în stâlpi de rezistență ai culturii române. Sigur, asta nu înseamnă că ”spirit de tribun” este sinonim cu ”militant socialist” sau cu apărător al teoriei valorii muncă a lui Marx, așa cum reiese din partea a doua a articolului. Pentru T.D., ”spiritul de tribun” al lui Eminescu provine (și) din faptul că poetul ”a conceput căi pe care românii pot să devină factor de ordine și de cultură la gurile Dunării”. Nu intenționez să declanșez dispute istorico-ideologice dar, după știința mea, România nu a fost, și este greu de crezut că va fi vreodată ”factor de ordine și cultură” în spațiul geopolitic actual, fapt care îl plasează pe Eminescu în zona utopiștilor (utopismul, asta da, îl apropie de Marx). Nu ne rămâne decât, conform expresiei lui T.D., să ”vituperăm viciile vieții politice” în continuare, pentru că acesta va fi, probabil, singurul mod de a ne manifesta militantismul tribunic (mă refer îndeosebi la noi, ziariștii). Chiar în finalul articolului său, T.D. ține să fie cât se poate de tranșant în privința poziției politice a lui Eminescu: ”Concepția lui Eminescu despre lume și viață nu este utopică și nici desuetă, ci legată organic de doctrina sa etnocentrică, bazată pe cultul muncii, specifică veacului său” (p.51). Această concluzie finală este însă în contradicție cu o afirmație din chiar primul paragraf al articolului unde se precizează că ”Eminescu, fiu al secolului națiunilor, a cultivat  un naționalism etnocentrist bazat pe muncă…”. După părerea mea nu se poate pune semnul egal între etnocentric și etnocentrism, între național și naționalism, (ca de altfel între social și socialism, comun și comunism, natural și naturalism, nominal și nominalism etc. etc.). În consecință, una este să-l caracterizezi pe Eminescuiubitor de neam și țară” (cum cred că sunt majoritatea cetățenilor conștienți ai unui stat) și alta este să-l plasezi în tabăra extremiștilor, respectiv a doctrinelor/ crezurilor ”ism-izate”: naționalismul, patriotismul, socialismul, comunismul, fascismul, bolșevismul etc. fiind extremizări de tip fanatic ale unor atribute firești: național, patriotic, social, comun, fascial (adică grupat/ grupal/ de grup), bolșevic (adică majoritar) etc. Acestea au fost câteva precizări terminologice și doctrinare pe care le-am considerat necesar a fi făcute înainte de a intra mai mult în miezul problemei. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 411 Joi 15 februarie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (2)


Motto: ”Prietenie înseamnă să fii alături de cineva nu când are dreptate, ci când greșeșteAndre Malraux

Personajul principal al articolului semnat de Traian Diaconescu, intitulat ”Eminescu și tîlcul fabulei lui Menenius Agrippa”, este, desigur, Agrippa, iar personaje contextuale/ secundare sunt: Titus Livius și Plutarh (ca păstrători și difuzori ai fabulei), William Shakespeare, Valeriu Anania și, last but not least, Eminescu și Marx (ca beneficiari ai păstrării acestei fabule, a cărei ”morală” este inserată ideatic în operele lor). Autorul (T.D.) se va concentra cu osebire asupra ultimilor doi, stabilind o presupusă comuniune de gândire între aceștia, ceea ce-i separă fiind, crede T.D., doar unele accente puse de unul sau altul asupra preocupării lor comune: exploatarea omului (de către om, desigur!) și a națiunilor (de către alte națiuni). Asupra acestei presupuse filiații marxisto-eminesciene voi reveni. La rigoare, singurul ”personaj” care contează – atât în articol, cât și în analiza mea asupra articolului – nu este niciunul dintre cei amintiți mai sus, ci fabula însăși, una cu valențe de ”pedagogie socială”, de economie politică, de management sau de sociologie militantă, de anatomie și antropologie, dar și una cu o puternică încărcătură metodologică.

Agrippa pledează pentru cunoașterea și analiza structurii interne a omenescului (pentru început la nivel individual, apoi la nivel societal și, în fine, la nivel global), dar el sugerează nevoia unei cunoașteri aparte, respectiv una de tip holistic, global, sistemic, interdisciplinar, organic, complet și complex și, desigur la modul… total (”acest sînge este împins și împărțit deopotrivă în TOATE părțile trupului cu ajutorul venelor”).

Desigur, cititorii acestui episod au citit deja articolul lui T.D. (în format electronic sau în print) cât și fabula reprodusă în articol după Titus Livius. Încerc să o esențializez, spre a putea continua analiza modului cum a fost perceput ”mesajul” acestei fabule atât de către scriitorii invocați mai sus cât și de însuși autorul articolului.

Esența (și concluzia) fabulei este, cred eu, aceea că organismul uman este unul armonios creat spre a supraviețui prin acțiunea cooperantă între toate părțile componente ale trupului (organe), și nu prin arogantă concurență între acestea. Mai mult, izolarea, separarea sau blocarea cooperării cu celelalte entități/ organe ucide organismul. Spune Agrippa: ”…vrînd să învețe minte stomacul, înfometîndu-l, ca să-l supună, rînd pe rînd, toate mădularele și întreg trupul au ajuns într-un hal fără de hal de slăbiciune.

Observație formală: în dorința redacției de a lăsa libertate autorilor de a scrie conform propriilor convingeri ortografice, autorul T.D. folosește î din i și nu â din a (să-i spunem ortografie preiliesciană), iar eu am citat conform textului din revistă. Asta în timp ce alți autori folosesc, în același număr de revistă, ortografia iliesciană (cu â din a). Nu m-aș mira ca în viitoare numere ale revistei ”Scriptor” unii autori să folosească, în același articol, alternativ, ambele sisteme orto(?)grafice. Pe când trecerea la o ortografie postiliesciană?

Revenind la concluzia fabulei, subliniez și eu că organismul (uman) înseamnă funcționarea armonioasă, interdependentă și co-ordonată a tuturor organelor (mai mult sau mai puțin vitale). Interdependența organelor obligă la cooperare și – în subsidiar – la ”concurență cooperatoare” sau ”cooperare concurențială” (co-oncurență, din engl. ”co-opetition”).

În dorința de a-mi formula propriile mele concluzii, precizez că  organon (gr.) și organum (lat.) înseamnă unealtă, instrument, mijloc de acțiune (inclusiv mijloacele non-materiale, respectiv cuvintele, logica, rațiunea umană). Esența cuvântului organ(ism) este ideea de armonie, idee regăsibilă în cuvinte ca ”orgă”, ”orgasm”, ”orgie” etc. În termenii Metodologiei Scop Mijloc (MSM), organele sunt mijloacele care funcționează în scopul asigurării (supra)viețuirii organismului uman. Relativitatea posturilor/ pozițiilor/ rolurilor de scop(uri) și a acelora de mijloace (jucată de varii organe ale corpului) poate explica, parțial măcar confuzia interpretativă, respectiv înțelegerea sensului fabulei, după cum crede de cuviință fiecare cititor.

Revin la esența fabulei: Agrippa arată că izolarea nu este doar rea, ci este chiar una mortală: nefuncționarea (adecvată) a unui organ duce la deteriorarea celorlalte organe și, în final, la moartea organismului/ trupului. În mod relativ și aparent, stomacul pare a fi axul vieții pentru că acolo se transformă hrana în sînge/ energie/ viață. Dar stomacul este văzut (în fabulă) în calitatea sa de producător de vitalitate, nu doar de consumator de resurse (cum, greșit, crede Eminescu). La fel de important ca stomacul sunt, de altfel, și rinichii, plămânii, organele sexuale, colonul etc. Deci organismul uman (în totalitatea organelor sale) este prototipul oricărei ORGANIZĂRI umane, fie la nivel micro (individ), macro (grupuri/ societăți) sau mondo (umanitate). Cu scuze pentru spiritele ultrasensibile, dar cu convingerea că fabula agrippină va fi, după lecturarea lor, și mai bine înțeleasă redau, în continuare, două produse culturale autohtone pe linia fabulei latine. Mai întâi, un soi de fabulă-banc: ”Cînd a apărut corpul uman, organele au început să se certe care să fie șeful. Inima:  – Eu sunt șeful pentru că vă țin în viață pe toți. Picioarele: Eu sunt șeful pentru că vă car pe toți. Ochii: Eu sunt șeful, pentru că vă conduc pe toți. Toate organele se certau pînă a început să vorbească căcatul: – Nu vă mai certați, că eu sunt șeful!!! Toate organele au început să râdă în hohote. Căcatul s-a supărat și n-a mai ieșit o săptămînă… Inima s-a oprit, picioarele s-au înmuiat, ochii au ieșit din orbite și… toate au strigat: ”Gata! Tu ești șeful!”. Morala: Și de atunci orice căcat poate să fie șef”. Similitudinea cu fabula antică este, mi se pare, izbitoare, iar concluzia – ceva mai limpede. A doua completare vine de la Păstorel (Al. O. Teodoreanu 1894 – 1964) care era supărat că noii ”scriitori” proletcultiști deveniseră șefi în locul scriitorilor (re)cunoscuți: ”În lumea asta prost făcută,/ căcații scriu în loc să pută// Iar scriitori adevărați/ sînt dați afară de căcați”. Bref, într-un organism (social) sănătos, fiecare organ trebuie să-și vadă de funcția/ menirea sa, să recunoască meritele/ rolurile celorlalte organe și, fiecare după puteri, să contribuie la armonia întregului (organism).

Cu fabula în minte/ în față înțelegem că Agrippa nu a făcut altceva decît să enunțe esența ciberneticii, respectiv principiul aferentației inverse (cunoscut și drept buclă de control sau feed-back). Or, cibernetica este, în esență și în realitate, arta conducerii, adică management. Toți analiștii variilor sisteme (umane, sociale, organizaționale etc.) ar putea folosi fabula agrippină drept Motto sau Cuvînt introductiv pentru a pune sub semnul întrebării bietele și fragilele lor discipline sectare.

Cei care cunosc MSM știu că eu sunt împotriva învățării/ predării segmentate/ disciplinare a cunoștințelor socio-umane și a tehnicilor generale de evaluare/ măsurare (matematice, statistice, logice, informatice etc.). Zeci de miniștri ai Educației au ”reformat” și deformat sistemul de educație fie prin prisma disciplinelor pe care le cunoșteau și le-au predat la catedră, fie prin prisma presiunilor (inclusiv financiare) din partea diferitelor subsisteme (clase, catedre, școli, licee, facultăți, universități) în scopuri mult diferite de ceea ce ar trebui să-și propună un sistem de educație pus în slujba oamenilor, nu a găștii aflate, temporar, la putere. În cazul în care  mereu noii miniștri ai educației nu au timp să citească cele câteva zeci de pagini ale Metodologiei Scop Mijloc, le-ar prinde tare bine o lectură atentă a fabulei lui Menenius Agrippa. Altfel, alte generații vor murmura interogativ și neputincios: ”Quosque tandem abutere Ecaterina/ Pop(a) patientia nostra?” (va continua).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 410 Miercuri 14 februarie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (1)


 

Motto: ”Prietenie înseamnă să fii alături de cineva nu când are dreptate, ci când greșeșteAndre Malraux

Mărturisesc că nu aleg revistele (culturale) care apar pe la chioșcuri sau pe internet după vreun criteriu oarecare. Încerc să citesc cât mai mult din ceea ce apare, indiferent de ”gașca literară/ culturală/ ideologică/ politică etc.” căreia îi aparține o revistă sau alta. Prin urmare, citesc și ”Scriptor”, revistă aflată în cel de-al patrulea an de apariție, fiind coordonată de directorul ei fondator  Lucian Vasiliu (Fiind subvenționată, costă doar 4 lei un număr de cca 150 de pagini! Susținerea financiară vine de la Consiliul Local și Primăria Iași, străvechi fiefuri pesediste. Un avantaj al subvenționării unei reviste este și distribuirea gratuită a acesteia pe internet. Dar subvenționarea are și destule servituți: una dintre acestea este posibila nepreocupare pentru calitatea materialelor pentru că, nu-i așa?, revista este ca și vândută, salariile sunt garantate, iar autorii pot fi plătiți indiferent de valoarea contribuțiilor.). Cel mai recent număr apărut este cel pe ianuarie-februarie 2018. Fiind (eu) cufundat (acum) în diaristică și ceva memorialistică (din perioada liceului) m-am bucurat să văd fotografiile cu scriitori din perioade ale propriei mele tinereți când frecventam mai mult Filologia decât Economia la care eram înscris, primeam bursă și chiar luam examenele. Mai mult, fotografiile unor autori de articole îmi amintesc de aceștia tocmai din perioada anilor 1967 – 1977 cînd am ”recidivat” în calitate de student (neînscris) la Facultatea de ”umanioare”. S-a întîmplat acest lucru și cu fotografia autorului Traian Diaconescu cu o poză, în ”Scriptor” de pe la vârsta de 35-40 de ani (deși autorul este născut în 1939).

Cu figura ”tînărului” autor în minte citesc cu prioritate articolul său intitulat ”Eminescu și tîlcul fabulei lui Menenius Agrippa” – unul dintre cele patru articole de la rubrica ”Eminesciana”. Desigur, nu toți cei care citesc ”serialul infinit” sunt filologi sau pasionați de doctrine economice, de unde și presupunerea mea că analizarea articolului semnat de Traian Diaconescu poate fi pe deplin ignorată de aceștia fără nicio pierdere majoră. În schimb, pasionații de cultură clasică și (eventual) de doctrine economice clasice se vor simți în elementul lor citind articolul în întregime, cu atenție și cu preocuparea pozitivă de a căuta și vedea dacă scriitura filologului ieșean (prin adopție) T.D. este un câștig pentru cititor sau nu. Câștigul poate veni doar dintr-un articol scris cu meșteșug, cu incitare la gândire proprie, cu argumente solide și cu concluzii pertinente. Articolul poate fi citit integral la linkul următor: http://www.editurajunimea.ro/wp-content/uploads/2018/01/SCRIPTOR-1-2-2018.pdf Și despre autor se pot afla mai multe văzându-i pledoaria sa pentru valoare și calitate în cultură, într-o emisiune înregistrată pe YouTube în august 2015. Emisiunea poartă titlul ”Modelele de lângă noi” și poate fi vizionată/ audiată la adresa următoare: https://youtu.be/abBZYugnx-c (Bineînțeles, nu putea lipsi din pledoaria profesorului Diaconescu și amintirea/ citarea/ prezenarea/ lăudarea altui ”model de lângă noi”, respectiv a scriitorului ieșean sub acoperire Vasile Diacon). De asemenea, informații despre cariera în studii clasice a profesorului ieșean T.D. pot fi citite dând click pe link ul următor: http://uniuneascriitorilorfilialaiasi.ro/diaconescu-traian/ (Lista lucrărilor publicate). La un asemenea (impresionant) tablou profesional nu ne rămâne decît să ne încredițăm ochii și mintea celor (aproape) două pagini ale articolului, în căutarea miezului, dar neignorând nici forma și tehnoredactarea (Cezar Baciu, tehnoredactor al revistei) și nici ortografia (corectură Viorel Dumitrașcu). Desigur și notele bibliografice vor fi atent studiate. În cazul în care în această zi de miercuri (Ziua îndrăgostiților!) episodul de față cade sub ochii unui asistent de la filologie/ economie cred că ar fi un bun subiect/ studiu de caz/ exercițiu de analiză pentru studenți. Cu precizarea că astăzi pot fi făcute aceste analize, iar mâine și în zilele următoare ele pot fi comparate cu (cel puțin) o alta, respectiv cu cea a autorului rândurilor de față. Analizele comparate (chiar între ele) pot fi bune instrumente de șlefuire a calităților viitorilor filologi/ economiști/ politologi/ moraliști/ scriitori/ publiciști etc.     (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 409 Marți 13 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (137).


Vineri 27 august 1965. Cu o zi înainte de a veni eu acasă, tata a primit o c.p. să se prezinte la Comisariat. A fost și a ridicat foaia mea matricolă pentru trim I și II din clasa IX-a. M-am sculat pe la 11 și m-am dus cu bicicleta la școala cea nouă unde mama mi-a arătat interiorul. Multe părți se aseamănă cu ale școlii noastre (de la Rădăuți). Am făcut experiența cu rîma, dar n-a ieșit nimic. Majoritatea timpului am lucrat cu Mircea la formarea unei curți largi și drepte. Anul acesta sînt mere multe, dar mici și bolnave. Pere sînt destule. Seara am început să citesc ”Stăpînul lumii” de Beleaev.

Sîmbătă 28 august 1965. I-am scris lui Sandu. Am lucrat și azi la pămînt. Vremea a fost tare rece azi. Am primit scrisoare de la bunița. A apărut dicționarul englez. Mircea fumează ”Naționale” (L.D.: cele mai ieftine și mai proaste țigări). Seara am stat mai tîrziu și-am citit ”Stăpînul lumii”.

Duminică 29 august 1965. O zi foarte foarte rece. A plouat în toată țara. Am terminat de citit ”Stăpînul lumii” de Beleaev. Personaje: Stirner, Sauer, Emma Fit, Kranț, Elsa Gluck, Oscar. Rudolf, Karl Gottlieb, Kacinski, Dugav). M-am contrazis cu Mircea în privința hipnotismului și asupra basmelor din carte. Mircea mi-a povestit cum a ajuns și a trecut de Vatra Dornei. Seara ne-am distrat cu hipnotismul și telepatia.

Luni 30 august 1965. Vremea s-a mai încălzit puțin. Am dezlegat anecdote din ”Povestiri și dialoguri”. Sînt cam răcit și mă simt prost. S-a terminat zborul lui Gemini 5. Record mondial de rămînere în Cosmos – 8 zile! Seara am început să citesc ”Ariel”. Mircea a fost la Siret după butelie, dar n-a găsit. Stăm tare prost din cîteva puncte de vedere: banii! Tata și directorul Panțir sînt la cuțite!

Marți 31 august 1965. Azi mama se duce pentru ultima dată la școală: n-au mai încadrat-o! Am luat cartea de-a 9-a de engleză de la început. Vremea se menține capricioasă: cerul e mai mult senin, dar bate un vînt rece și destul de puternic. Noaptea am visat tot timpul că sînt în București. I-am scris buniței. Am scris și la Moscova (am cerut adrese de tineri cu care să corespondez în limba engleză). În plic am pus și o scrisoare (compusă de mine) ca din partea lui Mircea (adrese de corespondențe în limba română). A fost tanti Lucreția cu gemenii Petrică și Paulică pe la noi. Am strîns un butoi de mere de la doi copaci pentru vin. Am scris la ”Flacăra” (adresa mea).

Miercuri 1 septembrie 1965. Azi începe noul ani școlar în U.S. Acum spre toamnă vremea se încălzește din ce în ce mai mult. Azi a fost cu adevărat cald. Am strivit mere în covată. Am fost la Poștă și am dat cele trei scrisori. Pînă acuma am scris 15 scrisori fără a primi măcar un răspuns. Am o mare plăcere să scriu și să comunic, dar și să primesc răspunsuri. Am cules fasolea din grădină. Au fost micuții Petrică și Paulică pe aici și m-au mai plictisit cu întrebări. M-am întîlnit cu Cutaș Haralambie și mi-a adus cîteva noutăți de la internat. Pedagogul Hollinger a plecat în Palestina și a intrat, în locul lui, Haiuță Țopa!…  Mircea s-a pornit la 5.30 la Siret și a venit la 7.30 de la Rădăuți cu cumpărături. Am terminat de citit ”Ariel” de Beleaev. Cu toate că-i fantastică are unele părți foarte reale și inspirate. M-a impresionat caracterul lui Ariel. Mama mai merge la școală cu vagi speranțe. Tatei i s-a făcut un buboi pe față. Seara am început să citesc ”Steaua K.E.Ț” tot de Beleaev. Au început să mă pasioneze romanele astea științifico-fantastice.

Joi 2 septembrie 1965. De dimineață ziua se anunța frumoasă și caldă(roasă). Azi se împlinesc 20 de ani de la constituirea R.D. Vietnam. Ieri a început învățămîntul și în Israel (patru clase gratuite). Am ascultat la radio Con Israel (pe 400 m). Noi incidente militare la granița dintre India și Pachistan. Tata a adus de la Ungureanu o presă cu care a stors merele. Seara am fost amîndoi după salar(iu). (23 – 24 august = 150 lei).

Vineri 3 septembrie 1965. Azi dimineață a sosit la Moscova, în U.S., delegația română condusă de N. Ceaușescu. U.S. va livra utilaje pentru   Hidroentrala    de la Porțile de Fier. 20 de ani de la capitularea Japoniei = sfîrșitul celui de-al doilea război mondial. Mircea a fost la Siret și a lăsat butelia acolo.  Mama merge încă la școală. Mi-am făcut un plan de activitate pînă pe 14 septembrie cu patru puncte zilnice. Sper să-l îndeplinesc întocmai. Am ascultat la Radio Moscova cuvîntarea tov Ceaușescu la sosirea pe aeroportul Vnukovo din Moscova. Pravda închină o pagină ”scumpului oaspete”. Ziua a fost caldă, totuși a bătut vînt. Merele cad mereu împuținînd recolta. Am învățat 15 strofe din ”Luceafărul” (depășire de plan!).

Sîmbătă 4 septembrie 1965. M-am sculat la 4.30 și am ieșit afară. Se iveau zorile și absolut totul era încremenit. Scena mi-a adus aminte de ”atmosfera” încremenită de pe Lună (cum am citit în ”Steaua K.E.Ț.”). Am primit, în sfîrșit, o scrisoare! Îmi scrie Puiu Petrovici de o surpriză. Mircea a fost la apă. Pa! (știle)!!. Mama și tata au fost la Siret pt. raze (vizita medicală). Știu 25 de strofe din ”Luceafăr

Duminică 5 septembrie 1965. Azi se sărbătorește pentru prima dată în U.S., Ziua petrolistului. Școala medie nr 182 din Moscova este fruntașă și are legături de prietenie cu elevii români. Mi-am îndeplinit și depășit programul. Azi cam înnourat și urîcios. După amiază s-a mai luminat un pic. Azi mi-am descoperit o pasiune nouă (care are totuși ceva vechime): radiofonia și posturile de radio (românești și străine). Mi-am făcut un tabel cu posturile recepționate de mine (ora, lungimea de undă, postul, țara, orașul, limba, adresa, observații…). Această pasiune  are o legătură destul de strînsă cu cu alte două mai vechi: corespondența și vederile. Cunosc acum vreo zece state care au emisiuni în limba română. Azi a reînceput conflictul iordano-israelian (schimb de focuri la frontieră). În prezent sînt două focare mai mari: Kașmir și Vietnam. Azi a fost înmormîntat Albert Schweitzer în spitalul său din Gabon, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (n. 14 ian 1875 în Alsacia). Emisiunea programului I se termină la ora 0, iar a programului II la ora 1. Am ascultat ”Glasul patriei” de la 0.30 la 1. M-am culcat la 1 după intervenția tatei.

Luni 6 septembrie 1965. M-am sculat la 6. În Pakistan s-a introdus starea excepțioală. La Moscova a sosit Antonin Novotny în fruntea unei delegații cehoslovace. Tov N. Ceaușescu a sosit azi la Volgograd – orașul erou. (L.D.: numit, din 1925 pînă în 1961, Stalingrad). Am ascultat la Radio Moscova cuvîntarea tov Ion Gheorghe Maurer, președintele Consiliului de Miniștri. Am calculat orele emisiunilor de la Radio București pentru Marea Britanie (după un anunț din Daywork – D.W). Am ascultat Vorbește Moscova în limba italiană și-am auzit o cuvîntare a tov Maurer (15.30). Mi-am cumpărat caiete și-am început să mă gîndesc la apropiatul an școlar. La 13 mama și tata au plecat la Rădăuți pentru Consfătuirea raională a învățătorilor și profersorilor (trei zile). Am primit un pachețel de la bunița. Mi-a trimis caietul de cuvinte pe care-l uitasem acolo și o carte pentru tata. Am ascultat la 19 și la 19.30 Radio București emisiunea în limba franceză, respectiv în limba italiană. Azi s-a sărbătorit în SUA Ziua Muncii (fondată în 1882) care se sărbătorește în fiecare an în prima zi de luni a lunii septembrie. Am scris o carte poștală la Rumania Today (pentru adrese externe). Spre seară s-a anunțat că situația este foarte gravă în Pakistan. Azi s-a deschis la Brighton în Marea Britanie cel de-al 96-lea Congres al sindicatelor britanice. Am încercat să stau și noaptea asta cît mai tîrziu, dar n-am putut să rezist.

Marți 7 septembrie 1965. Am scris o scrisoare la Cimponeriu Corina din Lugoj și i-am anexat Jocul internațional. Noaptea a plouat și azi e cam frig. Din 21 de scrisori trimise vara aceasta am primit numai la 3 răspuns! Mircea a stat pînă la amiază la tanti Lucreția. A plouat și azi; toamna bate la ușă. De la 2 la 6 am dormit și cînd m-am trezit am stat pe întuneric pînă la 8 cînd m-am dus la tanti dup foc. Nicolae Ceaușescu a sosit azi la Leningrad – oraș erou. (Azi Sankt  Petersburg). Tov I.Gh. Maurer a rostit o cuvîntare. Țara noastră participă la un tîrg internațional la Salonic (ate țări: Spania, Austria ș.a. România -1000 metri pătrați).

Miercuri 8 septembrie 1965. M-am sculat la 8. Am ascultat (în pat) ”Vorbește Moscova” în limba engleză de la 7.30 la 8. Azi e a doua zi a vizitei delegației noastre în Leningrad. Au vizitat Monumentul eroilor și Uzina Metalurgică unde a avut loc un miting al prieteniei. A luat cuvîntul tov Ion Gh. Maurer și N. Ceaușescu (cf Radio Moscova de la 18 la 18.30 pe 134 m). Am primit scrisoare de la Sandu și m-am bucurat tare mult. După masă am dat scrisorile pentru Rumania Today și Corina C. care vor merge mîine. Vremea a fost tare schimbătoare. A fost și cald, dar a și plouat în cîteva serii. U.S. a chemat India și Pakistanul să înceteze conflictul armat. Radio Moscova a anunțat declarația unui fruntaș german despre amestecul Germaniei în Vietnam. Azi am făcut cam 4 kg de must de mere și am băut jumătate. Azi e Sf Maria – hram la Rogojești. Am stat, ca și ieri, singuri. Seara i-am așteptat pe mama și tata dar n-au venit. Seara a fost foarte senin și o splendidă lună plină.

Joi 9 septembrie 1965. 21 de  ani de la Eliberarea Bulgariei de sub jugul fascist – ziua națională a Bulgariei socialiste. R.P. Chineză a hotărît să ajute Pakistanul împreună cu Indonezia. Aseară am stat tîrziu ascultînd radio și uitîndu-mă prin corespondența mea. Am mai ieșit afară de cîteva ori admirînd minunatul clar de lună. Tot aseară la ora 23 am prins Novisadul cu emisiunea în limba română. După calculele mele ora Belgradului e cu o oră în urma Bucureștiului. Ieri delegația țării noastre a vizitat Muzeul rus și Smolnîi. Delegația noastră a primit trei daruri din partea leningrădenilor. Azi delegația noastră a sosit la Moscova cu avionul. Ieri s-au împlinit 99 de ani de la nașterea lui G. Coșbuc. Aseară am ascultat o serie de emisiuni de la Radio București în germană, italiană, și încheind cu ”Glasul patriei” – Vorbește Bucureștiul. M-am culcat la 1.15 nemaiavînd ce asculta. Azi dimineață m-am sculat la 8 și am făcut o baie cu apă rece în albia amenajată pe capră. După seninul de astă noapte, dimineața a fost tot senină și caldă. Azi se împlinesc 17 ani de la înființarea R.D. Coreene. La amiază a venit și mama cu tata de la Consfătuire. Ca în fiecare an așteptam vești noi și bune. Anul ăsta am avut vești, dar foarte proaste. Mama a dat cerere la secretariat pentru a mă înscrie în clasa X-a, secția umanistică. Se pune însă problema limbii engleze cu care nu se știe dacă se va face vreo clasă. Îmi rămîne să mă duc la secția reală pe care nu o prea înghit. E tare tîmpită situația… Se aude că s-a ”ieftenit” internatul la 400 lei! În viitor, ”Școala medie” se înlocuiește cu denumirea de Liceu (de fapt, o revenire). Anul ăsta vor funcționa licee cu program special (comercial, tehic etc.) Burdujan (directorul adjunct) spune că Pop o să rămînă fără elevi și poate chiar fără post (exigență mare). După masă am luat o grămadă de mere de la tanti Lucreția pentru vin. Mama a scos fotografiile (50 lei). Majoritatea sînt proaste și mișcate… Se împlinesc 75 de ani de la moartea marelui Alecsandri. ”Gazeta literară” a publicat un număr omagial. Seara am stat iar pînă după ora 10 admirînd seninătatea nopții.

Vineri 10 septembrie 1965. Zi de asemenea senină. Azi și-a încheiat vizita în U.S. delegația R.S.R. Azi s-a făcut vizita medicală la Școala din sat. Mama este încadrată la ciclul II (muzică și educație fizică). În fața casei noastre terenul este acum neted și bătătorit. Fac rondouri cu bicicleta printre copăcei. Seara luna a răsărit perfect de rotundă și parcă mai frumoasă și luminoasă decît în alte dăți.

Sîmbătă 11 septembrie 1965. Zi foarte călduroasă și liniștită. Mama și tata au venit supărați de la școală (enigmă!). Azi a început la Moscova a 130-a stagiune a Teatrului Mare. Situația din Indo-stan e încordată. Azi s-a întors în patrie delegația română după vizita făcută în U.S. Delegația cehoslovacă își continuă vizita vizitînd Minsk ul și Erevan ul. Azi am făcut vin dintr-un butoi de mere strivite. După amiază Mircea a fost la Siret cu bicicleta.

Duminică 12 septembrie 1965. Tot timpul înnorat și a și plouat. Ziua tanchistului în U.S. Mi-am pregătit valiza iar mama mi-a călcat schimburi și m-a pregătit pentru drum. Am fost la poștă cu bicicleta (m-am întîlnit cu Costică Afadăroaie și Vasile Amariei). A fost o duminică cam plicticoasă.

Luni 13 septembrie 1965. M-am sculat la 6 și m-am pregătit de drum la Rădăuți. Am legat plapoma la portbagajul bicicletei și la 7 și ceva am plecat cu speranța că nu va ploua. Însă (azi 13) n-am avut noroc; de cum am plecat a început o ploaie sîcîitoare și destul de pătrunzătoare. Pe la 8 – 8.30 am fost pe la nenea Grigore și apoi am ajuns la 9 la Rădăuți. Am lăsat bagajul omului de serviciu (Boloca). La casierie n-am putut plăti deoarece cererile noastre trebuie discutate. M-am întîlnit cu Prandea: ”Nnn-ai un creion?”. Apoi am fost la Stelu (Ruscior) unde am stat cam o oră. Rodica (Ruscior) vrea să urmeze o școală financiară. M-am întîlnit cu Lungu C-tin (reală), Moroșan P (reală), Andrișan Ghe (L.M., reală), Ungureanu Orest (profesor la Costișa), Iuraș Ghe. și Hotnog C-tin. Am aflat rezultatul de la Liceul Militar; au reușit doi și doi fără loc. M-am întîlnit, de asemenea cu majoritatea profesorilor (Ruscior, Pop, Kamil, Teleagă, Stavri, Burdujan, Storoj etc.). M-am pornit din Rădăuți pe la ora două. Ploaia m-a însoțit tot timpul. Am poposit și pe la Dornești. Pe aici ploaia a fost cam rece…!. În Gropeni m-a prins încă un pui de ploaie… Am ajuns acasă fleașcă de apă și puțin răcit. Pînă seara m-am odihnit și m-am mai pregătit pentru școală.

Marți 14 septembrie 1965. Spre deosebire de ziua amărîtă de ieri azi e frumos și pămîntul se usucă ușor. La amiază (13 h) am ieșit la Sfat să plec cu cursa spre Rădăuți. Cursa a trecut însă fără să oprească. Neavînd ce face am plecat cu ”Salvarea” (unica salvare!) pînă la Siret. Aici cu mare greu am prins cursa de Rădăuți. M-am dat jos cu Cutaș la poarta internatului. Am găsit un loc în (dormitorul) 5 și m-am dus în oraș. La autogară l-am întîlnit pe Gherasim și, mai tîrziu, pe Simionesi. Am mers cu ei la o gazdă pe Str Tineretului (Moroșan). Spre seară m-am răzgîndit și-am cărăbănit bagajele la internat. Aici m-am mutat cu Toader în dormitorul 4 și am ales un dulap. Seara m-am dus cu Toader și Stelică Irimia prin oraș. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 408 Luni 12 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (136).


Miercuri 18 august 1965.  Zi frumoasă, caldă. Dimineața la 9 am plecat Cu Tanța în Piața Unirii. Aici ne-am întîlnit cu Nelu și am plecat tustrei pe Bulevardul 1948, Bulevardul Magheru și Bulevardul Ana Ipătescu. La capătul acestuia, pe Șoseaua Kiseleff am vizitat, cu Tanța, Muzeul Antipa. E destul de interesant dar n-am rămas în minte cu mai mult decît știam înainte. Am stat apoi toți trei în parc, am vorbit despre niște maxime și jocuri. (Data nașterii + data căsătoriei+ durata căsătoriei + vîrsta actuală = 3930) Am luat-o apoi înainte pe Kisseleff spunînd bancuri și povestind. Din Piața aviatorilor am intrat în Herăstrău. Am mai făcut azi șase poziții din rolfilm. Eu am luat o barcă pentru jumătate de oră (2 lei) și m-am plimbat pe Herăstrău. Nelu mi-a făcut așa două fotografii. Ne-am despărțit de el pe la 16 pentru a ne revedea mîine la 17. Am luat două vișinate și m-am distrat cu-n porumb (scobitori). La 6 și ceva am mers cu Tanța și bunița la Cinema ”Patria” (4 lei). Am văzut un jurnal cu lucrările celui de-al IX-lea Congres al PCR. Am văzut filmul ”Romulus și Remus”. Mi-a plăcut tare mult, în special de Romulus. Finalul a fost impresionant. Seara pînă la ora 24 am jucat cărți și am dezlegat un joc cu Tanța.

Joi 19 VIII 1965. Zi minunată. I-am dat un telefon lui Trabant. A venit Nelu și-am jucat șeptica, trombon și-un șah. Nelu i-a reparat buniței un fier de călcat. (”Poc dragă, eventual un amic și-o duduiță. Să fim obiectivi!”). După masă am mai făcut două poziții în parc, apoi eu cu Nelu împreună. Am ajuns la hală și am vrut să dau filmul la developat la ”Fotografia populară” dar erau prea ocupați. Am luat un 14 pînă în Piața Unirii și am dat aici rolfilmul la developat (developatul gratis, 2 lei avans). La 6 am plecat cu Tanța la Piața Unirii. Aici ne-am întîlnit cu Nelu și-am plecat tustrei spre Spitalul Colțea. Eu m-am dus să-l caut pe Sandu. M-am întîlnit cu un muncitor care, foarte binevoitor, îmi explică că Sandu a plecat pt 15 zile acasă, la țară. Mi-am cumpărat ”New Times”, ”Yalta” (16 fotografii – 3,20). Am văzut la Librăria EminescuCulegere de texte din literatura engleză” vol 2; 9.75 lei. Azi Tanța a primit o scrisoare de-acasă. Azi nu am prea avut chef de nimic și-am fost cam supărat (bineînțeles fără motiv). Pe la 9 a venit și Tanța, apoi am jucat cărți pînă la 24.

Vineri 20 VIII 1965. Pe la 9 am plecat cu Tanța și Nelu spre ”Cinema Doina” de unde am luat bilete, apoi ne-am împrăștiat prin oraș. Am scos 20 de lei de pe cec. Au apărut lozuri noi. Am mîncat struguri (pentru prima dată în acest an). Am fost apoi la Sala Doina (o sală foarte mică). Am văzut ”Un lucru făcut la timp” cu Norman Wisdom. Am rîs pe săturate însă nu chiar la toate scenele pentru că deja m-am familiarizat cu cu felul de a juca al lui Norman. După masă a fost Liviu Antohi pe la noi. Am început să mă gîndesc la plecare. M-am cîntărit: 58, 200 kg. Am scos fotografiile de la ”Foto Cristal”. Majoritatea au ieșit bune, iar ultima foarte hazlie. Apoi am mers cu Tanța pe următorul itinerar: Duzilor, Teleajen, Frunzei, Orzari, Mihai Bravu, Laboratorului, Foișorului, Dna Chiajna, Alba Iulia, Bela Breiner, Mirăslău. Aici, pe strada Mirăslău nr 11, Rn Tudor Vladimirescu stă o străbunică de-a lui Tanța care s-a bucurat într-o măsură oarecare de venirea noastră. (!). S-a vorbit tot timpul despre rude și situații. Eu mi-am făcut un nod la limbă și mi l-am dezlegat la 9 cînd am ieșit din casă. Am luat tramvaiul 1 și am ajuns la Bdul Hristo Botev de unde am luat pe 13 traversînd în Călărași și ajungînd acasă. Pe aici trecuse Puiu Petrovici, dar era plecat deja cînd am ajuns noi. Tanța s-a certat cu tanti Tinca pt ”o greșeală foarte mare”! Seara, lungind vorba ne-am trezit culcîndu-ne la 24. Sărut mîna!

Sîmbătă 21 august 1965. Ca și ieri soarele a pus stăpînire pe cer și pe oraș. Am stat pînă la 9.30 în pat prelungind plăcerea somnului de dimineață. Bunița s-a dus la Raluca pe str. Lucaci (rufe) și Tanța s-a dus în oraș să cumpere un cadou pt Cocuța (L.D.: de ziua ei de naștere: la 25 august ca împlini 20 de ani. În acea vară Cocuța trecuse în anul III la Chimie). Azi dimineață, la ora 9.46 a fost anunțat rezultatul votării proiectului de Constituție în M.A.N. (L.D.: M.A.N. = Marea Adunare Națională, denumirea legislativului în varianta bolșevic dictatorială autohtonă. De regulă, orice lege se vota în unanimitate). Constituția a fost aprobată în unanimitate. ”Long live the Rumanian Socialist Republic!  ”Art 1. Romînia este un stat socialist”. (L.D.: După ”revoluția” kgbist-gorbaciovistă din 1989, Adunarea Constituantă a stabilit că România este stat social: ”(3) România este stat de drept, democratic și social” (21 nov. 1991). La revizuirea Constituției în oct. 2003 acest articol a rămas neschimbat.). Începînd de astăzi țara noastră se va numi Republica Socialistă Romînia (R.S.R.). Pe la 15.30 a fost tanti Rodica și cu Puiu pe aici. După ce au plecat ei, am ieșit și eu în oraș. Mi-am cumpărat ”Moscow News”, un piepten și o mapă cu plicuri. Am intrat la cinema ”Timpuri Noi” (2 lei). A rulat filmul ”Anaconda” (despre o expediție de colectare a șerpilor în junglă). După asta (am ieșit cam plictisit de aici) m-am dus în Piața Gh. Gheorghiu Dej unde era instalată o scenă în aer liber. Am văzut spectacolul dat de ansamblul ”Perinița”: Ștefania Rareș, Călușarii, Ciocîrlia (la nai) și în încheiere a cîntat fanfara militară (numai muzică populară). E foarte plăcut să te plimbi seara pe răcoare cînd orașul e luminat. Pe toate clădirile sînt arborate steaguri tricolore și roșii și stema RSR. Am venit acasă la 22.

Duminică 22 august 1965. M-am sculat destul de tîrziu și am plecat cu Tanța la Piața Unirii unde, conform planului, ne aștepta Nelu. Am pornit-o cu toții pe bulevard. Nelu a luat trei bilete la ”Patria”. Apoi ne-am dus la un restaurant pensiune și am luat două sticle de bere. Cînd am ajuns acasă, Tanța a plecat să ia masa la Liviu Antohi. Eu m-am culcat (ceea ce nu-mi prea intră în obicei) și m-a trezit Puiu Petrovici cu un prieten de-al lui și ne-a invitat pe mîine la amiază. Am băut cîte o cafea, și Puiu (l-am văzut pentru prima oară) a povestit cîteva întîmplări.  Numai ce au plecat ei și  și a venit Tanța cu Liviu și am început o serie de șeptici. Apoi a venit tanti Rodica cu tanti Florica. Bunița cu Liviu au plecat la cinema ”Popular”, iar eu cu Tanța am luat-o spre ”Patria” unde ar fi trebuit să ne aștepte Nelu. El a venit însă la fix și tot la fix a început și spectacolul. Am văzut o completare despre munții Carpați. A rulat filmul sovietic ”Aport, Muhtar” despre viața cîinelui de miliție Muhtar de la începuturi și pînă la bătrînețe. Apoi am ieșit și ne-am plimbat pe Ana Ipătescu, Buzești, Griviței, Victoriei etc. În fața Librăriei Academiei era un telescop îndreptat spre Saturn (1 leu). N-am avut niciun chef și plimbarea a fost un chin pentru mine. A apărut troleibuzul 90. 86 a revenit pe la stația Mecet. Seara ne-am culcat tîrziu și destul de obosiți.

Luni 23 august 1965. M-am sculat de dimineață și am plecat toți trei în oraș cu gîndul să mergem la demonstrație, însă nu mai megeau mașinile. Pe jos am ajuns pînă la str. Slătineanu (Calea Victoriei) unde erau cordoane de polițiști milițieni și oameni de ordine. Ne-am strecurat și noi în coloana oamenilor muncii din raionul 16 februarie și regiunea București. Încetul cu încetul am ajuns în fața tribunii centrale unde erau toți conducătorii de partid și de stat (”Sîntem mîndri că există – Republica Socialistă!”). Duși de marea de oameni am ieșit în Floreasca. De aici am luat pe 5, 2 și 10 și am ajuns cu greu în Sălcuței 31. Ne-am bucurat de revedere și după masă am plecat cu Tanța, Puiu, Tanți, Liviu la Parcul Bălcescu. Seara am rămas cu Puiu la SCB – BM1 și am făcut împreună de gardă. Am văzut la televizor demonstrația din Piața Aviatorilor. Pînă la 12 noaptea am mîncat și ne-am petrecut vremea spunînd întîmplări și bancuri și mai ales povestea cu telefonul. Cel de la nr 14 45 49  nu mai are Trabantul (castraveciorul). Fiindu-mi sete am ieșit din curtea sectorului, dar ne-a acostat un soldat care pînă n-a văzut n-a crezut.

Marți 24 august 1965. Pe la 1 m-am culcat și eu pe o scîndură. La 5 dimineața m-am trezit pe jos… Se răsturnase ”canapeaua”. De la 5 am stat treaz pînă a venit schimbul. I-am dat un telefon buniței (21.63.93) care era speriată nevoie mare că n-am mai ajuns acasă.  Am plecat cu 10, înapoi la Puiu. Aici am stat împreună cu ei pînă la 12. De aici am plecat cu Puiu acasă. Buniței i-a venit inima la loc, dar era supărată că Tanța a plecat cu Nelu, cu mașina, în oraș. În fine, a revenit și ea și-am jucat cu ea și Puiu cărți. Am fost prin Hală cu Tanța și Puiu. După asta a venit Liviu Antohi, iar eu cu Puiu am luat troleibuzul 89 pînă la Academie. Am luat-o pe Calea Victoriei pînă am dat de CEC și Palatul Poștelor. Aici am vizat permisul Tanței. Am scos 75 de lei de la CEC și am cumpărat un bilet de tren personal pentru mîine la 6.30. Tanța i-a scris o scrisoare lui Puiu (Str Zăgazului 80, raion 30 decembrie). Am ieșit iar în bulevard. Am intrat cu Puiu la Cinema Lumina unde am văzut filmul ”Decorații pentru copii minune” (german). Filmul mi-a plăcut numai pe jumătate. Am ieșit încălziți și-am luat-o iar spre Cișmigiu (Maria Lăptărețu). Aici Puiu m-a servit cu doi cîrnăciori și-o bere. După ce-am căpătat chef de vorbă, Puiu a povestit una din întîmplările lui din Oltenia. Mi-a mai povestit și alte aventuri. Am văzut în Cișmigiu cîteva spectacole date de I.T.B. și alte formații. De la linia lui 10 am ieșit la Piața Romană și l-am luat pe 33. Aș mai sta cîteva zile să mai văd. Tanța Flaișer a fost la Liviu Antohi. Liviu i-a oferit un cadou pentru Cocuța: o pereche de ochelari cubanezi (Cocuța este născută la 25 VIII 1945).  Seara mi-am mai aranjat lucrurile și m-am culcat pe la 11.30.

Miercuri 25 august 1965. La 5.30 am fost în picioare și la 6 am plecat cu toții la mașina 33 care ne-a dus la Gara de Nord. Aici a sosit și Nelu Vlăducă care merge acasă la Bacău. La 6.31 ne-am pornit din București. Am jucat jocul de cuvinte. Fiind cald am stat majoritatea timpului pe scări, în curent. Am cumpărat două vederi din Buzău și una din Bacău. Am ajuns tare greu pînă la Dornești. Aici am plecat cu Tanța spre casa lor (la nenea Grigore). M-am culcat pe la 10 după ce am povestit destule.

Joi 26 august 1965. Față de căldura de ieri, temperatura a scăzut c u vreo 13 grade. Cerul este acoperit cu nori de ploaie. Tanti Nuți mi-a dat 10 lei, m-a dus la mașina poștei dar nu m-a luat. Am ieșit la intersecție și am oprit mai multe mașini dar nu m-au luat. Au venit apoi niște cetățeni din Grămești și ne-am rugat cu toții să ne ia. Ne-a luat un camion, sus, și am ajuns pînă la Siret (5 lei). Aici am așteptat de la 9 la două cursa de Grămești că mi-am pierdut toată răbdarea. Am ajuns acasă la 14.10 și mi-a apărut în fața ochilor o casă frumoasă, bine și frumos lucrată, cu alb pe margini și totul vopsit. Ne-am bucurat cu toții de revedere și eu mi-am desfăcut imediat sacul cu impresii. Prin fața casei este turnat asfalt (L.D.: de fapt era beton…) și se fac lucrări de transformare a curții. Eram tare dorit de fructe și mi-am potolit pofta. Am aranjat colecțiile de vederi. Am 175 bucăți (curate și scrise). Majoritatea sînt sovietice. Rîma tăiată în două regenerează – reflexele rămîn și la o parte și la alta. M-am instalat în camera noastră (a băieților). Am fost prin sat cu bicicleta. Mircea are un furuncul pe arcada dreaptă. Seara am stat de vorbă cu Mircea. La 22.25 am văzut pe geamul de la cămăruță o stea mișcătoare, probabil un satelit care a luat-o spre miazănoapte pînă s-a pierdut din vedere. I-am scris buniței și lui Puiu Petrovici.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 407 Duminică 11 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (135).


Duminică 8 august 1965.  M-am sculat devreme. Am ascultat ”Clubul voioșiei” și Teatru la microfon ”Vijelia”. Am primit o c.p. de la Toader,  în care-mi spune că se pregătește să plece la Iași și s-a hotărît pentru Geologie. Seara am ascultat ”Lady Windermere și evantaiul ei”. Tot ieri mi-a dat tanti Tinca să citesc  ”Jurnalul de zi” al lui Dănuț scris în alt stil. De cînd e student povestește altfel. (L.D. Este vorba despre Costea Radu, zis Dănuț, nepotul lui tanti Tinca, actualmente pensionar în București). Am citit ”Decatlonul de aur” de Ioan Chirilă (biografiile marilor maeștri români ai sportului: Iosif Sîrbu, Elena Leuștean, Ion Voinescu, Horațiu Nicolau, Olga Orban, Simion Ismailciuc și Gh Viziru). Am cumpărat New Times nr 29. Am vrut să mă duc la muzee dar era închis de dimineață. Bunița a plecat iar la gardă (pentru ultima dată).

Luni 9 august 1965. Zi frumoasă dar nu prea călduroasă. Dimineață am fost cu bunița pe str. Nicolae Golescu. După masă am dormit și m-am odihnit. Pe la 6 am plecat cu bunița, doamna Steliana și 1.2 (L.D. nici eu nu mai știu cine era misterioasa persoană, dar presupun că este vorba despre vreo nepoțică de-a dnei Steliana…) la ”Teatrul de vară 23 August”. A prezentat C.A.R.P. și o orchestră de muzică ușoară. (L.D.: presupun că inițialele CARP însemnau Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor).  Au fost momente vesele cu Tanța Grigoriu, și un poliglot (aiurea). A încheiat cu ”Ciocîrlia”, flori… Am ajuns acasă la 12 dar deloc obosiți. Dimineață i-am făcut buniței  prima poziție din rolfilm (în fața casei). ”Voievodul țiganilor” de Strauss, selecțiuni din operetă.

Marți 10 august 1965. M-am sculat la 9 tot somnoros. Am fost pe (str.) Mătăsari și-am făcut cumpărături. După asta am plecat de acasă cu bunița spre Gara de Est (Obor). Am luat 85 și am mers cu el pînă la capăt. Bunița a făcut programare pentru lemne de foc (la 1 septembrie). Apoi am luat-o pe la Hala Obor (am intrat înăuntru). Am colindat apoi mai mult și-am ajuns acasă topiți de oboseală și căldură. Am primit două scrisori: una de la mama și una de la tata (ca să fie cu soț…). în care-mi spun că au ascultat și ei Radio Moscova și s-au bucurat. Pe la 2.30 am vizitat Foișorul de foc (un leu) și de la ultimul balcon am făcut o poziție (de rolfilm) – a doua – spre Casa Scînteii. Bunița mi-a dat un medalion. Pe la 5 am fost la muzeul orașului București. Am intrat cu excursioniști din Năsăud și Turda. E totul foarte interesant și aș vrea să mai merg o dată. Seara am scris (eu și bunița) acasă. Am cumpărat un caiet de 9, 50 lei de la tanti Tinca (5 lei) pentru Însemnări (copertă vernil de vinilin). Am ascultat Glasul Patriei (0.30 – 1.00). Emite lunea (are și Poșta emisiunii). Este lîngă programul doi al postului de radio București.

Miercuri 11 august 1965. M-am sculat la 6.30. La ora 7, cu 89 am ajuns pînă în Bd-ul Bălcescu. De aici, cu mașina 31 am luat-o spre Casa Scînteii. Aici am fotografiat Expoziția Realizărilor Economiei Naționale (EREN) apoi am intrat în parcul Herăstrău, pînă la Muzeul Satului. Aici era închis și-am stat de m-am odihnit și am admirat lacul și spațiile verzi. Mai erau încă două ore pînă la ora deschiderii (10.00) am luat pe 81 (82) și am ajuns la Băneasa. (Spre Zoo Băneasa sînt cinci stații cu 49). M-am întors cu 82, am înconjurat Casa Scînteii și am ajuns iar la Herstrău. Apoi am mers încet pe malul lacului pînă la o fîntînă arteziană și aici am găsit iar o bancă cu o vedere frumoasă spre lac. Au început să mișune bărcile pe lac. Acum e ora 9.30. Neavînd ce face am luat-o prin parcul Herăstrău, prin minunate alei și am ajuns în Piața Aviatorilor. Am ajuns la 10 iar la Muzeul Satului  (50 de bani). Am văzut case (interior și exterior) din toate regiunile țării și din diferite perioade. Am văzut, de asemenea, biserici, case pescărești, fîntîni, porți și multe altele. Am luat și o vedere de la Muzeul Satului (un leu). Erau și turiști străini (francezi, ruși, germani) care fotografiau. M-am întîlnit cu un clujean și am continuat vizitarea cu el. Am scris și în Cartea de onoare a Muzeului: ”Muzeul satului mi-a adus aminte de satul natal”, Liviu Druguș, comuna Grămești.  Am văzut Arcul de Triumf (15 august 1916 – 15 oct 1922). Venind spre casă am mai vizitat o dată Muzeul de istorie al orașului București (0,50 lei) care este amenajat în palatul fostului domnitor Suțu. Am văzut cadourile trimise de 13 țări ale lumii (SUA, URSS, R.D. Vietnam, Elveția, Italia, Cehoslovacia, Polonia, R.P. China, Finlanda, Suedia ș.a.). Am cumpărat fotografia lui Bălcescu de aici. Am scris în Cartea de Onoare: ”Acest muzeu este o comoară cu care bucureștenii se pot mîndri”. Semnat: Liviu Druguș, Grămești. Am ajuns acasă destul de obosit. M-am tuns la un moș de pe str. Teleajen (4 lei). Un nenea oarecare și-a lăsat aici o bicicletă ”Sport”, dar fără nici un fel de frînă. Totuși am luat-o și m-am plimbat prin tot cartierul (Str Popa Nan, Piața Vitan). I-am scris lui Dănuț. Tocmai cînd vorbeam cu bunița de bani (de-acasă) vine factorul (dl Roșu) și a adus 50 de lei și o scrisoare de la Tanța Flaișer (Dornești) în care spune că va veni la București vineri seara, cu acceleratul.

Joi 12 august 1965. Fiind zi înnourată am plecat la 10 în oraș. Mi-am cumpărat vreo patru vederi (Italia, Franța, Herăstrău și Piața Libertății). De la o librărie de pe bulevardul Magheru mi-am luat ”Kiev – ghid al orașului” în limba engleză, apoi:”Povestiri și dialoguri” (1,60) și ”Povestiri australiene” (1,60) . Am ajuns acasă la 12. Pe la 3 am luat bițoacla și m-am plimbat pînă m-am săturat. Am dat vreo cinci telefoane (for the first time: it is a great pleasure for me!). ”Alo! Vă rog să trimiteți o butelie la adresa....”. ”Pentru butelii vă rog să sunați la numărul…”  Am sunat la același număr: ”Alo! Ce doriți? – Dumneavoastră ce doriți? – Dar dumneavoastră ce doriți? – Aaaa…. Ce doresc eu? Țac! Ha! Ha! Am telefonat și la centrala 17.20.60 dar n-am avut răbdare. Alte telefoane: Alo! Sunteți părintele Stănculescu? – Nu! Apostolescu! – Bine! Țac.  Sun la întîmplare: Alo! Sînteți de la Radio? – Nu, sîntem Grădina x…Bine… Țac! M-am distrat de 1,25 lei.   A plouat bine de tot. Seara a venit Jan. Recoltele de porumb sînt compromise.

Vineri 13 august 1965. M-am sculat la 6.30 și m-am dus pe Mătăsari. Am cumpărat pîine, iaurt și gheață. Bunița a început să facă curățenie și eu, neavînd ce face, m-am dus în oraș. Am fost la TAROM și m-am interesat de avion spre Suceava. Pleacă la 3 și ajunge la 5. Biletele se cumpără cu trei zile înainte. Cost: 153 lei. Cred că n-am să pot merge. Am intrat la Librăria Mihail Sadoveanu. Am dat liber plăcerii de a telefona: Telefonez la 14.49.49: ”Vindeți Trabant? – Nu! Țac!. Apoi la 14.15.16. (ziarul Informația Bucureștiului): Alo! Cînd apare ”Informația”? – După masă! – Dar ce are la pagina externă? – Ei, o să vedeți cînd o apărea. – Da? Dar cît costă? – Țac. Apoi am dat telefon la Rumania Today și-am întrebat despre adresa de limba engleză. Mi-au spus că abia după 25 VIII aș putea reveni pentru că responsabilul cu scrisorile este plecat în concediu. Am fost și la Librăria George Coșbuc pe Lipscani. Abia după 1 sept se vînd manuale de limba engleză. După masă m-am plimbat destul cu bicicleta. De la Librăria Universal am luat multe prospecte de literatură, muzică etc. Am vizitat și Bisericuța Roșie din Piața Palatului. E monument de arhitectură  de cîteva sute de ani. Azi s-a deschis Expoziția de pictură și grafică din R.P.D. Corereană în Sala Dalles. Am trecut prin fața Muzeului Th. Aman. Trebuie să-l văd. Pe la 5 am mai dat un telefon la 14 45 49: Trabant… limuzină… Am vorbit destul de mult. I-am dat nr 21 35 45 să-mi telefoneze. Apoi am sunat la 15.35. 88  redacția revistei Rumania Today. Mi-a vorbit o secretară destul de politicos și mi-a spus să vorbesc cu redactorul poate va avea vreo adresă de corespondență în limba engleză. Seara am plecat cu bunița la gară (33). Tanța a venit cu acceleratul de 20.30. Am găsit-o cam greu prin mulțime. Mașina cu care am venit acasă era grozav de aglomerată. Ajunși acasă, ne-am pus pe povestit.

Sîmbătă 14 august 1965. M-am sculat la 6 și-am fost la Budilă după gheață. Pe la 9 bunița a plecat la piață. Pe la 10 am plecat cu Tanța la Muzeul satului. Am ajuns cu bine și-am mai vizitat odată muzeul. Erau multe clădiri/ case pe care nu le văzusem. La întoarcere am venit prin parc, pe la Arcul de Triumf. Un ”curcan” (L.D.: curcan = porecla dată milițienilor pentru că aveau uniforme albastre și petlițe roșii) și-a găsit de lucru cu noi, dar nu i-a mers. Din greșeală am luat pe 81 spre Casa Scînteii. De aici am luat pe 31 spre oraș. Am vizitat cu Tanța Expoziția de grafică a R.P.D.Vietnam. Nu e grozavă. Acasă, după masă, am vorbit cu dna Trabant. Cică-s neserios! I-am spus că numărul pe care i l-am dat e greșit. I-am spus că am 30 de ani și sînt căsătorit. Îmi dă Trabantul cu 28 mii lei. …    Am mai dat un telefon la nr….. Auzi, cică nu mă mai cunoaște! Eu: Adu-ți aminte! – Sînteți și curajos! Dar cu miliția ați avut de-a face? Eu: Da ce, miliția-i sperietoare? – Tovarășe, dacă nu te recomanzi, noroc și sănătate! Țac!.

Tanța m-a învățat un joc nou de cuvinte: să reușești să formezi cît mai multe cuvinte din literele unui singur cuvînt. Pe la 4 am plecat cu Tanța spre linia lui 38. Am făcut niște ocoluri destul de mari. Cu greu, cu ajutorul hărții am găsit mașina 38 și-am luat-o spre raionul 16 februarie. Am găsit strada Popovăț Petre, dar nu știam numărul. Întreb din om în om și găsim familia Nicolae Ion (Nelu) pe care-l căuta Tanța. Nu era acasă. Tanța a lăsat un bilețel în ușă că venim mîine. Am ajuns acasă frînți de oboseală.

Duminică 15 august 1965. De dimineață părea o zi rece, dar s-a încălzit în restul zilei. Am mers cu mașina 38 pe General Popoveț nr 73 și l-am găsit pe Nelu acasă. Am făcut cunoștință cu el. E student la matematică la Suceava și este din Bacău. Am mers pe jos pînă la Gara de Nord și de aici am luat mașina 33. Am coborît la Mausoleu. Am vizitat încă o dată Mausoleul. Apoi ne-am plimbat pe Splaiul Unirii și-am ieșit în Piața Unirii, ajungînd apoi la Piața Romană (Piața de flori). Tanța a devenit Sf Maria și a primit de la Nelu un buchet de flori. Apoi am venit cu 13 (14) spre Hala Traian și-am ajuns acasă. Aici am mai jucat un joc, eu am ieșit în oraș, iar Tanța s-a culcat. Am fost cu Mircea la un sculptor. La 5 fără 10 am fost din nou cu Tanța la Piața de flori unde ne aștepta Nelu. Le-am făcut aici o fotografie în fața unei biserici (a patra poziție din rolfilm). Am plecat înspre centrul orașului. Am fost pe la Cișmigiu, de aici am luat-o pe Calea Victoriei spre Cinema ”Înfrățirea între popoare” cu tramvaiul 6. Ne-am întors însă din drum, dincolo de Gara de Nord. Plimbîndu-ne așa am ajuns pe Bdul Aviatorilor. De aici l-am luat pe 33 și am ajuns toți trei acasă. Apoi a plecat și Nelu spre casa lui. Acasă era tanti Maricica (?). Cît timp m-am plimbat cu Tanța și cu Nelu nu mă simțeam prea bine, ei vorbind despre facultate, colegi, profesori și altele, eu neavînd decît de ascultat. Oricum eu nu prea sînt vorbăreț (prostul meu obicei). Am ajuns destul de frînți acasă după cele cîteva zeci de kilometri făcuți. Apoi am început să joc cu Tanța șeptica pînă m-am săturat. Am rugat-o pe Tanța să mă învețe să dansez și mi-a dat cîteva lecții de tangou și vals. Nu știu însă cum voi învăța că tare-s greu de picioare și de cap. Stînd așa am ajuns după miezul nopții (12.30 cînd a început ”Glasul patriei”. Am ascultat și-am adormit pe loc.

Luni 16 august 1965. Tanța s-a dus să se întîlnească cu Nelu și să facă unele cumpărături. Eu nu m-am mai dus, motivul de ieri fiind destul. Am stat pînă la 11 în casă. M-am dus singur prin oraș; mi-am cumpărat stiloul cu care scriu acum (verde, 14 lei) și ”Vederi din Leningrad” (7.25), apoi ”Po leninskim mestam” (4 lei). Am luat un bilet de 2 lei (clasa  II-a) la Cinema Republica. Am văzut, de la 2 la 4 ”Unora le place jazzul”, o comedie engleză. Cînd am ajuns acasă după 4 bunița era cam supărată. Tanța a început să citească ”Sărmana Leila”. Pe la 5 am plecat tustrei pe strada Aleea Rumeioară la tanti Maricica (cu fiica ei Cătălina). Cătălina a cîntat la pian cîteva sonate. Mihăiță, anul IV la I.S.E. corespondează cu Italia, Germania, Suedia etc. Seara am stat iar pînă tîrziu.

Marți 17 august 1965. Dimineața n-am vrut să mă duc cu Tanța în oraș. Tanța și bunița și eu sînt supărați pe mine. Am vorbit cu tovarășa Mariana de la Rumania Today. I-am dat adresa mea de acasă și mi-a spus că poate îmi va trimite o adresă din Anglia. Am primit scrisoare de la mama.     (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 406 Sîmbătă 10 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (134).


Luni 26 iulie 1965. Zi toridă. În timpul amiezii căldura mă moleșește de tot. Acum citesc ”O mare prietenie” de L. Vidgop și I. Suhotin pe care am mai citit-o o dată în clasa VII-a. Am primit abia azi ”Magazinul”. Tata a adus cu remorca mai multe lespezi de beton și-am înjghebat un pod la uliță. În seara asta au venit doi oameni de la Cîndești să cimentuiască casa. Spre seară s-a înnourat tare urît și mama se teme de furtună. Pînă la 23.15 am citit despre K.Marx și F. Engels. (L.D. La ei se referă cartea amintită mai sus.)

Marți 27 iulie 1965. Astă noapte a plouat destul de bine și acum e tare închis de ploaie. Au venit cîndeștenii și au început să bată cuie în pereții exteriori ai casei.

Miercuri 28 iulie 1965. Zi frumoasă. La 1.30 (amiază) am plecat spre Suceava (20 lei). Am trecut prin o mulțime de sate: Șerbăuți, Botoșenița, Cuparencu, Călinești, Calafindești, Măreția. Am ajuns la patru fără ceva în Suceava de unde m-am dus la gara din Nord. Am cumpărat patru vederi cu Suceava. La 17.05 am luat autorapidul spre București. La 6 am fost în Pașcani, la 7 în Bacău, la 8 în Adjud. La 23.15 m-am dat jos în Gara de Nord. Cineva m-a îndreptat la linia troleibuzului 86. Aici însă nu mergeau troleibuze cu acest număr. Am apucat-o singur pe linia lui 86. M-a mai îndrumat o doamnă și un militar pînă am ajuns în Mihai Bravu. De aici, nemaiștiind și nemaiavînd ce face am luat un taxi (10 lei) care m-a adus pe Duzilor 15. Bunița nu era acasă și m-a întîmpinat sora ei, tanti Tinca. Tot acum am scris o scrisoare acasă. Acum e ora două după miezul nopții.

Joi 29 iulie 1965. M-am sculat la 7. Tocmai venise și bunița care fusese la spital și apoi la Gară. Pînă la 5 am lîncezit în casă, cotrobăind prin cărți, reviste căutînd vederi și felicitări. Titi Max i-a scris lui Călineanu. La 16.10 am plecat cu bunița cu troleibuzul 33 spre Parcul Libertății. Aici am vizitat Mausoleul (Monumentul Eroilor). Am intrat înăuntru și m-a impresionat tăcerea mormîntului și atmosfera de regret profund. Privirile tuturor erau ațintite în mijlocul sălii unde, sub o cupolă mare, opacă, se afla sicriul tov lui Gh Gheorghiu Dej. Deasupra se aflau buchete de flori și la colțuri erau cravate pionierești cu insigne. În primul cavou din stînga se afla sicriul lui Dr. Petru Groza. Interiorul sălii strălucește de pietre luciose care se află peste tot. La ușă stau de gardă doi militari. În jurul monumentului se află un alt număr de cavouri în aer liber. Primele trei: I și II sunt comuniști din ilegalitate și III Bujor Gh. m 1964. În jurul monumentului se află Lacul cu ape complet verzi. Apoi am plecat cu bunița și-am răscolit multe anticariate și librării căutînd cărți în limba engleză. Erau multe cărți acolo, dar fiind foarte scumpe tot acolo au rămas. Mi-am cumpărat f multe vederi (15 lei) și un bloc notes (5 lei). Seara, bunița, și așa destul de obosită, a mers la o gardă la spital, iar eu pînă la 22.30 am scris scrisori. Am trimis acasă o vedere cu ”Stadionul 23 august”, lui Stelu o vedere formată din ”4 vederi din București”, o c.p. lui Gherasim Toader (Grănicești) și una lui Olteanu Gheorghe (Nicu) de la Șar.

Vineri 30 – 7 – 65. Zi caldă, frumoasă ca și ieri. Bunița a venit azi dimineață de la spital și a plecat apoi la tanti Cocuța (L.D.: Cocuța  era fiica lui Emilia Oancea, (sora buniței) de la Buzău și sora lui Tanti Mica despre care am mai amintit. Bunița nu avea nici o calificare. Fusese bibliotecară la un spital, apoi a lucrat ”în gărzi”, ca infirmieră). Eu am plecat pe la 9 cu troleibuzul 89 spre centru. Am cumpărat de la Librăria ”Cartea Rusă” cărțile ”Words – How to use them” (10 lei) și ”English Reader”. De la Librăria Academiei am cumpărat ”București – Ghid” (carte cu preț redus de la 36 la 6 lei), carte care are o foarte bună hartă a orașului. De la un chioșc care vindea numai publicații străine am cumpărat ”Rumania Today” (4 lei)  și ”Moscow News” (0, 40 lei!). Am mai cumpărat vederi cu Piața Scînteii (vederi nocturne) și cu Ion Creangă. După masă am întins-o tot singur în oraș. Am mers pînă în capătul liniei 89, am luat-o pe bulevardul Geniului spre ”Librăria Cartea prin Poștă”, însă n-am nimerit și, luînd mașina 37 am ajuns în Piața Palatului. Am intrat la Librăria și la Anticariatul de aici. Mi-am cumpărat 24 vederi din U.S. (6 lei). M-am culcat la 12. Bunița a stat pînă după amiază la Cocuța, iar seara a plecat din nou la gardă. Am pierdut stiloul și tare-mi pare rău.

Sîmbătă 31 VII 1965. Zi toridă. Eu m-am sculat mai tîrziu. Dimineața i-am scris mamei o vedere și o ”vederică”. Am fost pînă la Grădina Botanică și am venit cu durere de cap. După masă m-am dus iar în oraș. Am cumpărat ”Moscow News” și ”Teach to speak English by Speaking”. Spre seară a venit nenea Aurel (soțul tantei Mica) cu mașina și am plecat cu el la ei acasă pe strada Chopin. Am văzut la televizor ”Cireșarii”. Seara, bunița a plecat la spital, iar eu am luat-o spre casă. Poarta era încuiată. Fusese nenea Ricu cu soția și copiii. (L.D.: Aurel sau nenea Ricu, băiatul tantei Tinca. Aceasta a mai avut o fiică (Eugenia) pe care n-am cunoscut-o niciodată. Eugenia  a avut un fiu, Radu, zis Dănuț, cu 6 ani mai mare ca mine, a lucrat ca economist la Fabrica ”Aversa” și care locuiește și acum în București). Am stat iar tîrziu și am citit din cele cumpărate azi. M-am culcat la 1.15.

Duminică 1 august 1965. Am scris o vedere acasă și un plic la ”Rumania Today”. 39 de grade căldură. Am mîncat turkestan. Am stat toată ziua în casă și n-am făcut nimic. Seara, bunița a plecat, ca de obicei, la spital.

Luni 2 august 1965. Dimineața – grozav de cald. La ora 14 s-au înregistrat iar 39 grade. Am fost în oraș și am cumpărat un carnețel (2,50 lei). După amiază a plouat tare și cu multe descărcări electrice. S-a menținut înnourat pînă noaptea. Bunița a fost iar la tanti Mica, unde era și tanti Miluța  și nenea Costel  de la Fundeni, Buzău.(L.D. tanti Miluța era sora buniței și mama celor două fete care locuiau în București: Mica și Cocuța: una era medic, cealaltă farmacist(ă). Nenea Costel era soțul tantei Miluța. Ambele lor familii ocupau un bloc cu un etaj într-un cartier select al Capitalei). Am fost cu tanti Tinca la sifoane. Noaptea la 12 m-am ridicat din pat și am scris o scrisoare la Moscova pentru a-mi trimite vederi și fotografii. Am semnat Dan Cocoșescu. Acum e 12.14 și nu mi-e somn deloc! Dan Cocoșescu

Marți 3 august 1965. (Spațiu gol. Lăsasem trei rînduri pentru a le completa ulterior, dar…)

Miercuri 4 august 1965. Dimineața m-am pornit prin oraș. Am cumpărat ”New Times” (un leu) și ”Korea Today” (un leu). Am pornit să-l caut pe Sandu. Am fost pe 13 decembrie, dincolo de Athenee Palace și de-acolo la Spitalul Colțea. Aici, cu mare greu l-am găsit. S-a bucurat și el. A terminat clasa a X-a. Au apărut manuale de limba engleză. I-am scris mamei o vedere și la Cartea prin Poștă.  (Str Lipscani nr 6, Tudor Vladimirescu, București) (am cerut Dicționar englez – român). A fost popa cu zi-ntîi. La 6 am fost la Colțea și m-am întîlnit cu Sandu. Am luat pe 88 și m-am dat jos la Călin Ion. Am ajuns la dormitoarele lui Sandu. Am mîncat, apoi am văzut la televizor ”Hipnoza” – o grozavă piesă polițistă. Am venit înapoi în oraș și am hoinărit pînă la 12.

Joi 5 august 1965. Zi caldă, ca și ieri. Mi-am cumpărat ”New Times” (nr 26 și 28). Adresa lui Sandu: Str Tunari nr 52, raionul 1 Mai, București. Manualele școlare nu se dau decît prin școli. Seara, bunița s-a dus iar la (z)gardă. Au fost Rodica (?)  și Jean (?). Seara i-am scris mamei. Am încercat să-mi fac mutația, dar m-am lăsat păgubaș. Am primit scrisoare de la mama. ”Dans modern românesc: Stop!” (L.D. Probabil reclamă la un cerc de dans). Azi se împlinește un an de la agresiunea americană în R.D. Vietnam.

Vineri 6 august 1965. 20 de ani de la bombardarea Hiroshimei. Se împlinesc patru ani de la zborul lui Titov în Cosmos. Mi-am petrecut toată ziua în casă. După masă m-am contrazis cu bunița și cu tanti Tinca în privința religiei. Seara, cu multe emoții, am ascultat ”Vorbește Moscova” la tanti Tinca la radio. Spre sfîrșitul emisiunii a dat ”Pentru Druguș Liviu din comuna Grămești scurte date biografice, apoi: transmitem pentru Druguș Liviu un cîntec de Seloviov Sedoi”. A ascultat și coana Steliana (prietena lui tanti Tinca). Bunița avea treabă. Seara am și răspuns la Radio Moscova. Am scris și părinților. A fost azi pe aici dom Budac și am vorbit cu el despre locuință (liceele noi oferă și spațiu locativ).

Sîmbătă 7 august 1965. Dimineața am primit scrisoare de la mama în care-mi spune că a venit Mircea de la Vatra Dornei cu o găleată de afine. Am fost în oraș și am cumpărat ”Moscow News” și ”Soviet Weekly” – printed in London. Am fost pînă la capătul lui 89 (Bdul Marelui Stadion) și am venit înapoi la 13. Seara am fost la televizor la madam Oranstein. Am văzut Teleenciclopedia, Retrospectivă umoristică (o vînătă bătrînă). M-am culcat tîrziu. Bunița a plecat iar la gardă.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!