liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Episodul 750. Vineri 18 ianuarie 2019. România postbelică: de la statutul de colonie sovietică (1944 – 1965), prin gulagul autohton ceaușist autoconstruit (1965 – 1989), spre dezmățul iliberal-anarhic actual (1989 – 2019) (12)


Din lista celor 19 politruci (pe care am reprodus-o la începutul acestui miniserial) doi dintre ei au fost asasinați în urma intrigilor interne de partid, în lupta pentru domnie sau pentru păstrarea domniei: Lucrețiu Pătrășcanu și Ștefan Foriș. Apoi Marcel Pauker a fost ucis la Moscova, iar Ana Pauker a cunoscut dizgrația alături de Vasile Luca și Constantin Pârvulescu. (Desigur, lista este mult mai lungă: eu m-am referit doar la numele cuprinse în carte). Din aceste câteva exemple, la care adăugăm foști domnitori, domni și conducători ai principatelor române și/ sau ai României, eliminați fizic din funcțiile lor, pot conchide că politica românească s-a caracterizat (și) printr-un primitivism și o duritate ce scoate țara noastră la limitele civilizației și în afara proceselor democratice reale. Dacă ar fi să dăm crezare suspiciunilor cu privire la cancerul galopant al lui Gh. Gheorghiu Dej în urma desființării Sovromurilor și a altor măsuri de îndepărtare față de Moscova, am putea conchide că toți liderii comuniști (Foriș, Dej, Ceaușescu) din istoria bolșevică a României nu au murit de moarte naturală (cu excepția lui Gh. Apostol care a condus partidul doar ca interimar). Acum, apare mai limpede de ce printre primele decizii ale FSN condus de politrucul Ion Iliescu a fost măsura de eliminare a pedepsei cu moartea din Codul penal.
Câteva precizări legate de cuvântul ”politruc”: expresia vine din limba rusă ”politiceskii rukovoditeli” și înseamnă ”conducător politic” (în sens de lider de partid sau pe linie de partid). La noi, ca multe alte cuvinte venite din limba rusă, sensul a fost sucit/ deformat și este, în general folosit pentru a desemna orice om politic care avea vreo tangență cu sistemul comunist (nomenklatura). Adesea, ”politruc” s-a folosit la noi pentru a desemna un propagandist de frunte și nu un conducător politic, adesea doar un gargaragiu, un tip care vorbește fără să spună nimic.
Plecând de la aceste precizări semantice se cuvine să aduc o apreciere pozitivă modului cum a fost structurată cartea ”Invazia spionilor” semnată de cei trei autori. În capitolul I al cărții au fost incluși politrucii (șefii politici). (Voi încheia ”galeria” cu portrete de politruci cu cel care a fost primul dictator comunist al României și care a dat numele unei epoci de peste două decenii: Gheorghe Gheorghiu Dej, portretul căruia va face obiectul episodului următor). Capitolul al doilea al cărții îi cuprinde pe cei care au lucrat în Armata României și cuprinde doar două nume: Emil Bodnăraș și Dumitru Petrescu. Un capitol trei este dedicat celor care au luptat în Spania și care, în în urma suspiciunii lui Stalin că au fost racolați de servicii străine, au terminat-o prost sau foarte prost. Un capitol distinct (IV) este dedicat celor din Securitate, iar un altul (V) celor din Propagandă, pentru a încheia cu un mic capitol (VI) despre corupție în epoca fanariotă. Despre România actuală multă lume este în dilemă: se consolidează mai mult în tradiția fanariotă a clanurilor supuse unui centru discreționare (nedemocratic) sau încearcă să se apropie și să se integreze în modelul occidental. O dilemă din care (deocamdată) nu putem ieși.
Din structura cărții se deduce modul de funcționare a unui sistem comunist dictatorial: Partidul este suportul principal al sistemului și al liderului suprem. Sistemul și liderul sunt apărați de Armată și Securitate, iar supraviețuirea a la longue a sistemului este asigurată de Propagandă. Intriga, corupția, minciuna, frauda la ”alegeri”, șantajul și nepotismul au caracterizat orice regim comunist din lume, unul de esență feudală, în pofida încercărilor de modernizare tehnologică și economică. Unii au numit acest sistem ”capitalism de stat”, unde statul era monopolist. Aș înclina spre un alt termen generic, acela de ”feudalism de stat” cu reminiscențe capitaliste și cu poleială doctrinară comunistă. Avem, prin această denumire înțelegerea prăbușirii sistemului bolșevic condus de Moscova, aflat în contradicții multiple cu sistemul occidental (capitalist), cu trecutul (feudal) și cu marea majoritate a populației. Un asemenea sistem nu putea supraviețui mai mult decât a făcut-o (cca șapte decenii). Pentru nostalgicii care clamează ”marile realizări” ale sistemului, amintesc doar costurile uriașe ale acestor icnite progrese economice: milioane de morți, lipsa libertăților fundamentale, curbe de sacrificiu, sărăcie și imoralitate. Și toate acestea doar pentru a se ajunge la concluzia (și realitatea) că nu poți forța cursul istoriei pe baza unor dogme și dorințe de supremație mondială fără rival. (va continua)
Liviu Druguș
Pe mâine!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: