liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive lunare: iunie 2018

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 535. Marți 19 iunie 2018. Prostia ca mană cerească pentru manipulatorii iubitori de arginți


Dacă nu ar exista deal și vale, apa nu ar curge; dacă nu ar exista noapte și zi nu am avea nici răsărituri de soare superbe și nici magice apusuri; dacă nu ar exista niveluri în cascadă ale inteligenței/ prostiei omenești nu am avea niciodată păcălitori și păcăliți, adică prostitori și prostiți. Iar dacă toate acestea nu ar exista atunci totul ar fi neted, nemișcat, inert, mort. În episoade incipiente ale acestui serial infinit scriam despre ”Cei șase P”, mai exact despre ”Prostirea Proștilor cu Prostii Prostești de către Proști Profesioniști”. Pentru mai frustul ”prostire”, ”inteligenții” au găsit eufemisme cu îndulcitor la purtător: manipulare, influențare, determinare etc. Actele manipulatorii au și ele eufemismele lor: publicitate, propagandă, persuasiune. Unde au loc toate acestea, cu prioritate? Cu siguranță presa le concentrează pe toate, de unde și iluzia modernității că presa a devenit a patra putere în stat. Postmodernitatea a demontat acest mit și a instalat presa pe locul prim ce i se cuvine. Precizez mai întâi că presa nu înseamnă ”ziar tipărit la presă”, ci înseamnă: ziare și reviste, cărți, radio, televiziune, internet (online), postere publicitare de dimensiuni impresionante sau simple fly-ere, gazete de stradă, gazete de perete, scrisori, tablouri/ picturi/ fotografii etc. etc. Față de puterea uriașă de influențare a acestor coloși mediatici, puterea politică pare a fi una ce ține mai mult de orgolii personale, iar puterea economică așijderea.

Oare cât de mult ar dori puterea politică să prostească publicul (prostuț)? Oricât de mult! Mai exact atât cât să-și asigure permanentizarea/ perpetuarea la pârghiile puterii publice. Adică tentația absolutului este pretutindeni și permanent(ă). Mixul de avere și putere face ca politicul și economicul să fie cvasiindistincte. Arginții fac parte atât din definirea politicului (scopuri umane)  cât și a economicului (mijloace de îndeplinire a scopurilor umane). Pe scurt, arginții sunt intimi vieții noastre, fiind, la figurat dar și la propriu, sângele care irigă societatea omenească, îi dă viață, dar și moarte (prin lipsă, prin violențe și prin pasiunile pe care le declanșează).  Sigur, putem avea și cumpătare (est modus in rebus), dar cumpătarea pare tot mai rară într-o lume care demult a luat-o razna.

Dar cum prostesc proștii profesioniști pe proștii preapuțin profesioniști? Simplu: prin scamatorii logice, prin neatenție și nebăgare de seamă, prin credulitate, prin naivitatea, prin nerăbdare, prin supralicitare etc etc. Gama mijloacelor în acest joc al prostirii proștilor (a)pare (ca) infinit(ă). Nu contenesc să mă mir cum posturi de televiziune (unul dintre ele purtând, cu prostească mândrie patriotică, numele scumpei noastre patrii, RomâniaTV) reușesc să adune sute de mii (poate chiar milioane) de inocenți, gata să jure că – în sfârșit – au găsit postul de televiziune care spune DOAR adevărul și numai adevărul! Spirite gregare caută cu ardoare senzaționalul (eminamente unul verbal), emoția plină de adrenalină, spaimele provocate de știri apocaliptice, dar fără corespondent în realitate. La fel cum pe vremea dictaturii comuniste, încheierea lucrărilor agricole avea loc mai devreme la radio și abia apoi la televizor, acum avem posturi tv unde ”plouă catastrofal” și posturi în care ”vor avea loc precipitații care vor putea atinge 20 de litri pe metrul (cel) pătrat”. Desigur, avem posturi de radio/ tv pentru care puterea prezentă (la butoane) este tot ce-și doreau mai mult și mai mult rrrromânii, în timp ce există alte posturi (trădătoare de patrie și popor, finanțate de oculta masonică sorosistă străină) unde cineva se miră de ce doar premierul/ premiera a fost chemată în judecată pentru înaltă trădare de patrie.

Evident, manipularea nu are limite. Pentru a extrage bietul român mediu de la lectura unei cărți sau urmărirea unui film artistic de bună calitate, manipulatorul presar ofere scandaluri mai mult sau mai puțin sexuale, cu dive mai mult sau mai puțin dive, cu istorii mai mult sau mai puțin inventate. Umblarea la reglajul fin al românului sensibil la sânge, omor, viol, scandal ar trebui pedepsită prin lege. Este posibil să profiți de o oligofrenă și să-i obții acordul pentru perversități sexuale greu de imaginat fără să fii pedepsit de lege? Nu! Dar poți să profiți de un public naiv pentru a-i obține acordul de a vota cu un iluzoriu ”cel mai breaz dintre breji” fără să fii pedepsit de lege? Sigur că da!

Cei  șase P” funcționează incredibil de eficient și de benefic pentru manipulatori doar în anumite condiții: abandon școlar în creștere continuă, calitatea educației în scădere continuă, promovarea cu obstinație a ”minunilor” care au loc în cele mai neașteptate locuri (drept pentru care fiecare se așteaptă să apară mereu câte o minune, cum ar fi creșterea bunăstării), cultivarea prozelitismului ideologic de varii forme (politic, religios, patriotic, etnic) etc.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 534. Luni 18 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (8)


Eram tentat să scriu un episod prin care să argumentez necesitatea de a scoate (mai mult) în evidență (și) prostia urbană (de ex., iluzia orășenilor că sunt – prin definiție – superiori sătenilor), respectiv de a sugera necesitatea de a face clasamente ale prostiei urbane sau chiar a urbelor care excelează la capitolul prostie (un fel de ”Zmeura de aur”  – https://ro.wikipedia.org/wiki/Zmeura_de_Aur – pentru primarii care se evidențiază prin nefăcute sau prost făcute). În aceste zile foarte ploioase aflăm mereu despre primari care nu și-au închipuit că ar putea veni ploi mai mari decât plăcutele ploițe de vară… Am renunțat la idee când am dat peste un post de radio online, unul deștept și oferit oamenilor care iubesc deșteptăciunea, intitulat ”Apusuri urbane”/ ”Urban sunsets” (https://www.urbansunsets.com/). Pe lângă faptul că transmite muzică non stop, are rubrici interesante despre cărți, despre/ și cu autori români și străini. Poate fi și o metodă de a face publicitate ceva mai plăcută (o idee bună este aceea că autorii cărților prezentate citesc din cărțile lor), dar este și o invitație la autodepășire (intelectuală) prin lectură. Cap de listă la rubrica ”Booktapes” (”Cărți pe bandă” – rulantă, dacă vreți) este acum Mircea Cărtărescu, urmat de Florin Iaru, Ioan Es Pop, Radu Paraschivescu, Nora Iuga, Radu Vancu, Ioan Groșan, Liliana Corobca etc. Gustul estetic poate fi și el șlefuit prin vizitarea galeriilor foto, cu comentarii din partea ”radiofonistului” de serviciu. Să vezi poze (excelente) la radio, iată un mod de a sublinia că nimic nu este definitiv și încremenit pe lumea asta. În fiecare luni seara, de la ora 22, Marius Chivu dialoghează cu scriitori români, americani sau din alte zone culturale ale lumii. Dacă ar fi să continui seria aspectelor care vor defini, în viitori incerți, orașele lumii (aspecte evidențiate bine și plăcut de revista Sinteza de la Cluj) aș adăuga cel puțin două rubrici: ”Radio inteligent” și ”Literatura inteligentă” – nu neapărat în sensul deșteptăciunii pe care o conțin, ci prin sugestia de digitalizare fără limite a ceea ce merită digitalizat (cărți, muzică, pictură, dans, sport etc.). Acestea fiind spuse/ scrise, vă doresc să audiați cărțile pe care apoi veți dori să le citiți în întregime.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 533. Duminică 17 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (7)


Deși am scris despre competiția în care se află orașele României pentru a demonstra că unul este mai smart decât altul, la o privire mai atentă constatăm că, de fapt, ”orașele inteligente” nu există încă, ele sunt doar proiecții și dorințe, multe dintre acestea frizând utopia sau foarte bogata imaginație. Orașele inteligente sunt componentele posibile ale unei alte lumi posibile, dar încă departe de a se fi născut. Ele sunt comunități ideale, cvasiperfecte, dar perfect utopice. În conceptul de smart city se transferă multe dintre visele omenirii: eforturi fizice minime sau doar dintre acelea care să producă plăcere, consumuri cvasinelimitate, libertate aproape deplină, bogății care să excludă definitiv ideea de sărăcie sau de lipsă acută a vreunor ingrediente care să facă din rețeta fericirii una de succes. Foarte probabil, în țările unde fericirea este identică cu viitorul comunism deplin, orașele inteligente sunt intim legate de o societate egalitaristă, înalt consumptivă și care ar putea fi realizată doar prin Programul partidului și prin unitatea de monolit în jurul conducătorului iubit. Spun asta pentru a sublinia că nu-mi pot imagina orașele inteligente în afara unor valori umane perene: libertatea, democrația, echitatea, meritocrația. Paradoxal sau nu, intensificarea concurenței în vederea obținerii de avantaje comparative prin construirea unor segmente de comunități inteligente obligă la o conlucrare consistentă. Capacitatea de a trece rapid de la competiție la cooperare și invers va fi una dintre trăsăturile comunităților inteligente. Mai mult decât atât, nu atât trecerea rapidă de la concurență la cooperare și invers va fi cea mai importantă, ci abilitatea de a le practica concomitent. Există deja termenul care să descrie această idealitate a prezentului pentru un posibil viitor: co-oncurență (co-opetition). Dimensiunea colaborativă a concurenței va fi tot mai prezentă. Pentru a descrie cât mai inteligibil globalitatea ca viitor posibil și globalizarea ca proces politico-economico-etic major al zilelor noastre s-a lansat conceptul de ”sat global”. Acum s-a trecut la faza superioară, una în care urbanitatea va domina mapamondul și astfel Planeta Pământ va deveni un ”oraș global”. Urbanizarea omenirii va crea posibilitatea înlăturării comportamentelor primitiv-concurențiale prin care cineva trebuia să domine pe cineva pentru a fi sigur că nu va fi dominat/ mâncat. Deocamdată omenirea se află într-un echilibru al terorii, echilibru menținut (oarecum) de statele care dețin arma nucleară. Este aproape obligatoriu să ne imaginăm un viitor în care acest echilibru ”al terorii” să dispară și să fie înlocuit de un echilibru stabilit într-un mod ceva mai inteligent.

Nu voi descrie conținutul și al celorlalte articole din acest foarte bun și util număr al revistei ”Sinteza” de la Cluj, deși ar merita. Dar cred că merită efortul cititorilor doritori de a vedea gândirea imaginativă la lucru să o facă până la capăt (mai existe interesante viziuni despre educația inteligentă, locuirea inteligentă, hrănirea inteligentă, sănătatea inteligentă etc.). Îl invoc doar pe semnatarul ultimului articol (pagina 194), Eduard Țone, care afirmă clar din titlu că ”Oamenii inteligenți fac orașele smart”. Cred că putem fi de acord cu asta doar cu condiția să nu transformăm inteligența locuitorilor viitori ai unui oraș în manifest electoral pentru prezentul imediat și pentru primarul în funcțiune. Și pentru că în ultimele două episoade m-am referit, la sfârșitul acestora, la Capitala țării, municipiul București, așa voi proceda și în încheierea acestui episod citându-l pe Bogdan Suditu (un alt autor din acest număr de revistă). Acesta comentează succint o declarație mângâietoare pe creștete făcută de primarul general al Capitalei, doamna Firea. Iată citatul: ”Despre București se poate spune, în acest moment, că este un oraș smart doar prin prisma faptului că aici locuiesc foarte mulți oameni smart”. Iată și comentariul autorului: ”Această afirmație recentă a primarului general al municipiului București poate da satisfacție de moment multor locuitori ai capitalei, dar nu și celor inteligenți” (p. 56) (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 532. Sâmbătă 16 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (6)


Dintr-un articol semnat de Cristina Beligăr (”Ziua în care am devenit primul Smart City”, pp. 38-45) aflăm că deja în România există ”38 de orașe mari, medii și mici (care) au, în faza de plan, în derulare sau deja finalizate, peste 200 de proiecte de tip Smart City”. Demografic vorbind acestea reprezintă peste un sfert din populația României. Desigur, fiecare oraș are unul sau mai multe proiecte total diferite de ale celorlalte, dar asta face parte din definițiile ”smart city”-ului. Iată câteva dintre ele: ”o comunitate în care rețelele și serviciile tradiționale devin mai eficiente prin utilizarea tehnologiilor digitale și de comunicații în beneficiul cetățenilor și al oamenilor de afaceri” (cf. Comisia Europeană ”Digital Single market”). O variațiune pe aceeași temă este și definiția conform căreia un smart city este ” cel care integrează tehnologiile informației și comunicațiilor pentru utilizarea eficientă a resurselor și a infrastructurilor în scopul asigurării necesităților cetățenilor săi”. Nu scap ocazia de a sintetiza aceste definiții în spiritul Metodologiei Scop Mijloc: smart city este comunitatea care își propune noi trepte de bunăstare prin mijlocirea tehnologiilor informatice. Spuneam că proiectele de smart city sunt sau pot fi foarte diferite. Dar comunitățile urbane care au aderat la acest concept diferă între ele și prin numărul proiectelor implementate sau în derulare. 143 proiecte se derulează în Transilvania (6 orașe); București – 13 proiecte; Piatra Neamț – 11 proiecte, Constanța 10 proiecte, Iași 8 proiecte. Primul oraș ca număr de proiecte este Alba Iulia cu 72 de proiecte, urmat de Oradea cu 20 de proiecte. Strălucește, prin lipsă Timișoara, care va fi ”fruncea” noastră cultural Europeană în 20-21! Am vizitat, recent, Alba Iulia și am rămas impresionat de tot ce am văzut: Cetatea, curățenia, infrastructura, monitorizarea calității aerului etc. Interesant este că finanțarea masivă a acestor proiecte nu provine DELOC de la Primărie sau de la Guvern (cum s-ar aștepta mulți), ci STRICT din partea mediului privat. Merită citită lunga listă de proiecte prin care Alba Iulia chiar va deveni un smart city în adevăratul sens al cuvântului. Iată doar câteva exemple: internet gratuit în toate spațiile publice, servicii medicale în care medicii răspund non stop la telefon (telemedicină), aplicații prin intermediul cărora cetățenii pot trimite sesizări în timp real, tablete oferite elevilor etc etc. Merg imediat la coada clasamentului primelor 10 orașe care se revendică a fi sau a deveni smart: Iași (de la începutul acestui an). Am găsit, prin iarnă, pe pagina Primăriei Iași un sistem ”inteligent” de preluare a sesizărilor și propunerilor cetățenilor. Am semnalat și eu, ca orice cetățean naiv, faptul că subvenționarea unei reviste (”Scriptor”) care practică și promovează plagiatului ar trebui regândită până la remedierea situației. Un sistem ”inteligent” mi-a preluat sesizarea și mi-a promis că voi primi un răspuns. Se împlinesc deja șase luni de când mi-am făcut iluzia că Iașul nostru cel foarte-foarte cultural ar putea avea o Primărie care chiar ar dialoga  cu cetățenii. Trecem peste și ajungem la alt oraș din top ten ”inteligente”: Constanța. În articolul invocat la începutul acestui episod se scrie, cu referire la Constanța, despre proiectul ”Stradă Inteligentă”. Am vizitat, la începutul acestei luni litoralul și orașul Constanța. Străzile sunt realmente mizerabile!  (La fel și plajele și întreg litoralul… E adevărat nu începuse sezonul…). Arhitectura este în suferință și totul respiră a oraș pe cale de dispariție… Și asta în timp ce în marea majoritate a localităților prin care am trecut am constatat foarte multă curățenie (spre deosebire de ani anteriori în care gunoaiele ”străluceau” peste tot). Conchid: sub raportul inteligenței, Transilvania este locul unde o putem găsi cu o probabilitate mult mai mare decât în restul țării (despre București am re-postat opinia unei scriitoare, cu concluzia că chiar dacă lupul și-ar schimba părul/ aspectul, Firea și năravurile proaste rămân).  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 531. Vineri 15 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (5)


Redactorul șef al revistei Sinteza, Caius Chiorean, vine și el cu un punct de vedere despre ”smart city” în articolul ”La naiba cu Rousseau” (pp. 28 – 31), unul care introduce cititorul în conținutul structural al acestui număr special. Mai puțin încrezător în virtuțile tehnologiei de a remodela lumea în sensuri înalt umane, autorul recunoaște existența celor două mari trenduri mondiale în privința orașelor: 1) ”Pentru prima dată în istorie, majoritatea populației lumii trăiește în zonele urbane; 2) ele încep să se dezvolte ca ”orașe inteligente”, fiind capabile să selecteze și să analizeze cantități mari de date pentru a-și autonomiza funcțiunile și pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor”. Neaderând la viziunile ”profeților orașelor inteligente” autorul demarează analiza conceptuală a noului model de dezvoltare umană (”smart city”), C.C. sesizează slaba definire și neinspirata folosire a cuvântului ”inteligență”: ”Inteligența se dovedește însă un concept dificil și simpla folosire a termenului în lumea făpturilor de silicon nu te apropie de înțelesul său. Probabil că modul în care aceste orașe smart, la fel ca roboții astăzi, sunt sau vor fi organizate aduce cu funcționarea creierului uman. Problemele sunt divizate în subprograme sau seturi de instrucțiuni conectate la un ordinator centru de comandă. Cu toate acestea, experiențele în programarea roboților arată că tipul acesta de schematizare, ierarhizare și conducere nu a dus până acum la inteligență. Tânărul domeniu al inteligenței artificiale este entuziasmant și, în egală măsură, impenetrabil deocamdată” (p. 28). Printre orașele smart cele mai evoluate este amintit Viena (despre Singapore se spune că ar fi cel mai cel mai inteligent din lume). Pentru a sublinia că ne cam grăbim să introducem tehnologii superînalte într-o lume insuficient evoluată, C.C. îl citează pe biologul E.O. Wilson: ”Adevărata problemă a omenirii este următoarea; avem emoții demne de paleolitic, instituții medievale și o tehnologie divină” (p. 29). Promovând o viziune umanistă și nu una tehnicistă, C.C. susține că ”Orașele cu adevărat inteligente nu sunt robotizate, au încă resurse de empatie”. (p. 30). Vine în ajutor și Jonathan Rez de la Universitatea din New South Wales: ”un mod mai inteligent de a construi orașe ar putea fi pentru arhitecți și planificatori urbani să aibă psihologi și etnografi în echipă” (ibidem).  Istoric vorbind, ”Când puterea clerului a intrat în declin și nici dușmanii nu mai erau la porți, s-a ivit un nou soi de mentor urban, intelectualul, cel mai adesea laic. Probabil cel mai influent dintre aceștia, Jean-Jaques Rousseau, a popularizat cultul reîntorcerii la natură, gustul pentru viața în aer liber. Totodată a inițiat critica sofisticării corupte a metropolei. Gândirea sa a lăsat urme.” Azi Rousseau pare a fi demodat și depășit. Acum, admirația oamenilor se îndreaptă spre arhitecții rețelelor de socializare. În consecință, afirmă C.C., orașul smart city nu este unul inteligent. Cel mult e un oraș tehnologizat unde inclusiv inteligenței (se speră) i se oferă un loc să prospere” (p. 310). Stilul critic-scorțos al redactorului șef dispare imediat când se referă la articolele din revistă care analizează starea orașelor din România: ”sunt mai mult de zece orașe care se autodenumesc ”primul smart city din România” (printre acestea și Reșița), iar câteva dintre cele mai mari  își dispută locul doi după capitală… Aparent paradoxal, aceste clasamente cu vârfurile lor inevitabile sunt chiar credibile și legitime devreme ce utilizează criterii diferite de definire și de ierarhizare. Inventivitatea și originalitatea românească nu se dezminte dacă ne amintim de zeci de sate care s-au autoproclamat orașe, iar unele mai sărace, după ce s-au dumirit electorii că totul era făcut pentru a se mări salariile administrației și cotele de impozite către buget, abia au reușit să devină ce au fost: sate. Ca o mângâiere, în finalul acestei prezentări se precizează că ”majoritatea orașelor europene care afirmă convingător că s-au ”deșteptat” au avut ratări de parcurs. Nu mai e timp de leneveală când computerele dictează ritmul dezvoltării” (p. 31). În finalul acestui episod reproduc o postare făcută chiar azi pe Facebook. Morala postării: oricât de smart ar fi un oraș, dacă oamenii nu sunt smart, tot degeaba…

Îmi place Bucureștiul și mi-a plăcut de când îl știu. Mă încăpățânez să-l iubesc, iaca. Azi sunt tare tristă. Constat că e un oraș în care înveți cum să fii obraznic, intolerant, nervos și frustrat. Chiar dacă tu nu vrei. Mă întristează azi mai mult decât oricând – poate sunt mai obosită, poate am avut o zi mai lungă – pentru că l-am găsit mai sufocat și mai chinuit decât era: de toate cele de până acum, dar și cu multe în plus: de taximetriști care negociază agresiv în avans prețul cursei – în ciuda tarifului afișat de pe ușă (cum așa?!), de ambuteiaje la ore incredibile și de parcări improvizate pe toate trotuarele centrale, de cerșetorie trucată, agresivă (da, tot, agresivă, toată lumea e agresivă, de ce?) și extinsă… Astăzi, un cerșetor bine legat, sănătos și vesel, cu un pui de câine în sân – căruia i-am spus, foarte politicos, că ar fi bine să muncească, pentru că e tânăr -, mi-a răspuns, cu un răs lubric că nu e. Spunând asta – că el nu e tânăr – l-a bufnit râsul. Pe el, că pe mine nu. Altul, într-un scaun cu rotile de care trăgea cu nădejde, m-a înjurat păstos și buruienos. Nu știu de ce. Mulți cerșetori – și, deh, oameni în toată puterea cuvântului și a trupului – ocupă, strategic și parazitar, Centrul Vechi, cum altfel, nu-i așa?
Aaaa, și dacă nu pare destul, pot să adaug că am mers trei stații pe jos ca să găsesc un loc de unde să cumpăr carduri de călătorie pentru transportul în comun. Nu există nici automate, nici locuri de vânzare de carduri în stații. Cum așa?! Tot în centrul orașului, da, păi unde? Nu e în firea lucrurilor. Nu, nu m-am pierdut cu firea și nici nu-mi stă în fire să fac astfel de postări. Of. Lupu-și schimbă firea, dar năravu’ ba. V-am zis că sunt tristă. Nu-mi mai amintesc nici proverbele bine
.” (Ohara Donovetsky)   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 530. Joi 14 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (4)


Revista ”Sinteza”, care apare la Cluj, (www.revistasinteza.ro) a dedicat un număr de aproape 200 de pagini fenomenului ”smart” în administrarea prezentă și viitoare a orașelor. Cu siguranță, acest număr merită citit de primari și de consilierii locali, de șefii de instituții și de cei care au un prețios mijloc de selecție a felului cum va arăta viitorul unei comunități: votul. Vasile Dâncu, directorul fondator al revistei, își rezervă dreptul de a deschide acest număr special cu un articol publicat atât în română cât și în engleză: ”Smart city. Câteva îngrijorări sociologice la o utopie. Smart city. Some sociological worries about a utopia” (pp. 3-8). Voi extrage din acest articol câteva afirmații pe care ar trebui să le cunoaștem/ gândim/ aplicăm (după caz). Șochează adevărul (deja de mult cunoscut și acceptat ca pe un dat) că Bucureștiul produce 30% din PIB ul României, ceea ce confirmă zicerea despre cele două Românii: București și restul țării. Pentru anul 2050 se estimează că marea majoritate a populației lumii (aproape 75%) va locui la orașe, iar jumătate din miliardele de locuitori ai planetei vor ocupa doar 1% din spațiul/ suprafața planetei. Satul tradițional va rămâne doar o amintire.

Dar care sunt principalele caracteristici ale vieții la oraș în prezent? Oare ce ni se rezervă pentru viitor? Iată concluziile autorului:

  • Orașul nu mai este în principal un topos (loc) al locuirii, ci un ghem al fluxurilor de circulație. Conectivitatea devine principala caracteristică și premisă a vieții și guvernării urbane. Dar conexiunile și tehnologiile de tip smart city nu vor face orașele mai omogene și nici mai egalitare sau mai coezive, cu identități mai consolidate”. Îmi permit să nu fiu de acord cu această extrapolare. Cu cât presiunile negative generate de intensificarea fluxurilor de circulație vor fi mai mari, cu atât stimulul pentru atenuarea sau înlocuirea acestor fluxuri va fi și mai mare: lucrul la domiciliu (telemunca), telemedicina, teleeducația, teleconferințele, teleguvernarea, teleadministrația (e-government) etc. Nici socializarea nu va mai fi chiar ce a fost/ este: atomizarea generată de rețelele de comunicare de tip FB, Instagram etc. va fi accentuată, iar socializarea însăși va fi redefinită și restructurată. Am vizitat, recent, mai multe familii (respectiv domicilii): toate aveau incluse în clădire o sală sau cel puțin un ”sector” dedicat sportului: coș de baschet, spaliere, greutăți, biciclete etc. De asemenea, deja clasicele bucătării dotate cu ”grătar”, cuptor, plită etc. fac ca reuniunile familiale/ colegiale/ amicale să nu mai presupună adunarea la terase/ restaurante/ baruri. (Mă refer doar la România, unde habitatul se extinde îndeosebi pe orizontală și nu pe verticală așa cum este trendul mondial). Desigur, turismul va crește, iar deplasările în varii colțuri ale orașului/ țării/ lumii vor trebui cu adevărat optimizate.
  • Posibilitățile de limitare a libertății individuale și supravegherea indivizilor vor crește exponențial” (deja asta nu mai este o prognoză, este o constatare).
  • Interesul furnizorilor de servicii este unul indubitabil, iar cei care decid ce este necesar vor avea din ce în ce mai multă putere asupra sistemului urban”.
  • Se vor cere tot mai multe schimbări de comportament colectiv, golindu-se de sens cultura și poate chiar modificându-se sistemele de valori” (afirmație contradictorie: dacă se modifică sistemele de valori vom avea un nou tip/ gen de cultură, dar nu va dispărea cultura. Putem spune că vom avea comportamente culturale noi, nicidecum inculte sau lipsite de cultură).
  • în acest moment modul cum gândim orașul inteligent pune accent pe administrare și nu pe un empowerment al locuitorilor, al cetățenilor. Prin smart city am putea gândi cum să redăm orașele locuitorilor, cum să le scoatem din mâna primarilor și proiectelor lor politizate, a oligarhiei corporatiste sau chiar a turiștilor invadatori.” (într-o vizită recentă la Sibiu, dezamăgit profund de modul cum arată acum centrul istoric în comparație cu anul în care Sibiul era capitală europeană a culturii, am întrebat un localnic de ce este orașul atât de murdar și neprimitor. Răspunsul m-a stupefiat, dar l-am regăsit și în convingerea autorului articolului, dl Vasile Dâncu: ”din cauza turiștilor!”. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 529. Miercuri 13 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (3)


Episodul de azi este, de fapt, copy paste după o postare (publică!) pe FB semnată de ieșeanul Gabriel Gachi pe data de 28 iunie 2018. Adică azi, când postez, cu mare întârziere, episodul pentru data de 13 iunie 2018. Am decis să repostez ceea ce a scris G.G. pe FB pentru că tocmai citisem o afirmație a profesoarei Saskia Sassen de la Columbia University: Orașele viitorului au nevoie, indubitabil, de inteligență și de tehnologii, însă vor deveni cu adevărat inteligente atunci când vor putea cumula inteligența oamenilor din oraș”. N-aș putea spune că actualul Consiliu Local Iași nu a realizat deja această cumulare. Ba da. Fiecare oraș își votează aleșii după propria inteligență (cumulată) a locuitorilor săi cu drept de vot. Așadar, Consiliul Local Iași este (vrând nevrând) suma inteligențelor ieșene care au fost desemnate (să conducă municipiul) de nivelul de inteligență (o mărime medie) al votanților ieșeni cu aproape doi ani în urmă. Am vaga bănuială că și în alte orașe ale patriei situația este cam la fel: dadaistă. Pentru neieșeni, câteva precizări: primarul Iașului, Mihai Chirica, este fostul vicepreședinte al PSD actualmente exclus din partid (probabil pentru că vroia să urce o treaptă ierarhică în partid…). Gavril este doamna Camelia Gavrilă, fost Inspector șef la Învățământ; Victorel este Victorel Lupu, fost șef la Finanțe; Andrei Postolache este informatician și reprezentant al partidului local ”Pentru Iași”. Cu regret, nu cunosc cine sunt Popa și Blăjuț. SR este, probabil SRL… Iată descriere structurii C.L. Iași făcută de jurnalistul Gabriel Gache:

Dupa mult timp, am urmarit astazi o ora si jumatate din sedinta Consiliului Local. Partidul lui Chirica exista in continuare si chiar asa se cheama. Situatia e dadaista, nu e nimic conturat.

Consilierii PNL parca ar vrea sa fie luati in serios de Chirica, ca la un concurs de talente, consilierii PSD sunt de fapt integrati in aparatul propriu al Primariei, ei nu mai reprezinta o balansare a puterii executivului care sa-i reprezinte pe ieseni, ci sunt executivul insusi.
Gavril e noul cui in talpa primarului, dar are complexul lichelei cu origine modesta si se ineaca repede in propria umoare daca il iei de sus.

PSD nu exista ca partid cu pretentii de Putere in exercitiu, care domina categoric viata politica in Romania. In afara de 2-3 consilieri bine fezandati, PSD nu controleaza nimic in Consiliul Local. Nu atitudinea pro sau contra Chirica intereseaza, ci lipsa unei strategii coerente pentru urmatorii doi ani, lipsa unui plan care sa integreze fiecare cuvant mestecat in sedintele de comisii si de plen, fiecare decizie, fiecare argumentatie. Nu exista un creier. Popa, Blajut nu sunt politicieni in adevaratul sens al cuvantului, ci antreprenori cu orgoliul unui hobby sofisticat, Ostaficiuc e supra-licitat, un tip banal trece drept sclipitor printre atatia habarnisti, Gavrila e o outsider-a, nu se baga cu baietii, Victorel e ca Somnorila, iar eu altii nu cunosc, niste veleitari. PSD, ca structura politica, e mult supraevaluat si acest lucru e demonstrat de modul in care Chirica zburda peste propriile slabiciuni si faradelegi, fara sa-i spuna nimeni STOP si sa-l dezbrace de hainele manipularilor si demagogiei.

Si la PNL, si la PSD e multa nepricepere in transmiterea mesajului public, in regizarea unui anumit rol care trebuie jucat pentru ieseanul care priveste. Liberalii si asa-zisii pesedisti chiricisti s-au pierdut in discutii sterile, pe chestiuni tehnice, in care Mihai Chirica e dezinvolt, si au lasat tot timpul impresia ca nu stapanesc niciun subiect, ca nu sunt ingineri, juristi, arhitecti, desi au toti pretentia de-a fi cei mai versati experti in administratie. Au intrat toti pe teritoriul primarului, care spune la randul lui prostioare si aproximeaza multe teorii, dar care ii imbalsameaza in notiuni ingineresti cu aerul sau de tehnocrat.
Nu exista o trasare clara a principiilor care sa guverneze Iasul, dupa dorinta si priceperea grupurilor PSD si PNL care, teoretic, i se opun lui Chirica. Nu exista oameni care sa vada tabloul in ansamblu si care sa explice in 5 minute care e viziunea aplicata pe diverse domenii: transparenta totala in pasii 1, 2, 3, 4, 5, PUZ-uri, pasarele, sporturi, mari investitii, transport etc. In rest sa-l lase pe Chirica sa rataceasca in oricate detalii tehnice doreste.

Mai politician decat toti e pana la urma Surdu, care a dovedit capacitate de sinteza. Pacat ca a fost tot timpul un SR in politica, cu el asociat unic, si va ramane asa pana la capat. Fara carisma, fara inteligenta politica, fara determinare, nu vad cine sa-l poata bate pe Chirica. Primarul controleaza 90% din presa, 90% din Consiliul Local, 90% din audienta Facebook si e un blocaj real in a se crea o Opozitie autentica. PSD e o gogoasa umflata, un urias bland, caruia ii e frica de umbra lui, iar PNL e o grupare care negociaza orice si care ajunge sa se vanda ieftin.
Andrei Postolache, il uitam, e Fantoma de la Opera, o holograma, absolut derizoriu, un personaj pe care Mihai Chirica il pastreaza ca pe-un digestiv dupa masa, inainte de whisky-ul cu gheata de dupa lasarea intunericului
”.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 528. Marți 12 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (2)


Scriam, în episodul anterior, că IA este – potențial – deopotrivă prieten și/ sau dușman pentru o comunitate dată. Concret, nu atât producerea de tehnologii inteligente sau accesul la acestea este sau poate fi o problemă pentru o comunitate, ci capacitatea/ inteligența aleșilor (prin vot) de a utiliza inteligent inteligențele artificiale. Tentația delapidării fondurilor publice crește direct proporțional cu gradul de sofisticare a tehnologiilor inteligente, îndeosebi prin evaluarea (in)corectă a costurilor și beneficiilor acestora. Informaticieni, IT iști sau doar buni cunoscători ai tehnologiilor informatice ajung, în ultimii ani, în Consiliile Locale, promovând (adesea, nu dezinteresat) soluții scumpe și complicate care fac mai mult rău decât bine. Am citit despre achiziționarea unor softuri inteligente (scumpe) din China (!) care să fluidizeze circulația, tot mai haotică și greoaie a circulației mașinilor într-un oraș (poate fi și municipiul Iași). Rezultatul? O sporire a timpului pierdut în trafic, a staționărilor și a gradului de poluare a orașului (sigur, pot fi și alte cauze: creșterea importurilor de mașini second hand sau dezobișnuirea oamenilor de a apela la transportul în comun de ex.). Cineva a observat că sensurile giratorii (nesemaforizate) sunt mult mai utile și practice în comparație cu reglările semaforizate (fie acestea dirijate de softuri inteligente).

Călătorind prin țară nu poți să nu te miri de diferențele (prea) mari care există între orașe din punctul de vedere al infrastructurii, fluidizării circulației, curățeniei etc. Sau între sate. Sau între sate și orașe. Am văzut sate mai bine organizate și mai asfaltate/ semaforizate decât unele orașe. Se vorbește despre apariția mixului sat-oraș, respectiv a satorașului. Unele satorașe au preluat mai mult beneficiile/ avantajele satului și orașului. Altele, exact pe dos. Ceea ce obligă la gândirea critică și analitică, iar rezultatele pot surprinde (pe unii). Există (în municipiul Iași, unul de altfel tot mai curat) străzi fără trotuare sau străzi de pământ acoperit cu prundiș (dar care în acte apar ca asfaltate!). Am văzut sate excelente, cu drumurile asfaltate și trotuare largi, cu refugii și locuri de parcare, dar am văzut și orașe cu drumuri desfundate, cârpite de câteva ori pe an, urâte și greu circulabile. Sigur, dacă nu avem explicații clare, logice – apar justificări. Există drumuri care sunt granițe între sat și oraș. Regula este că aceste drumuri sunt lăsate de izbeliște, fiecare dintre primari justificându-se în fața electoratului că vinovat de situație este celălalt primar! Situațiile chiar nu au mai au soluții atunci când primarul unei localități este de la putere și celălalt de la opoziție. De suferit suferă locuitorii din ambele localități. În perioada ”smart cities”, a inteligențelor artificiale care (ar putea) să facă mai bune viețile oamenilor, constatăm că inteligențele umane nu reușesc să producă elementare (în prea multe cazuri) condiții de locuit și de circulat. (va continua).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 527. Luni 11 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (1)


În era calculatoarelor care ne potențează gândirea, lupta pentru supremație în domeniul inteligențelor umane este decisă tot de disputa/ concurența între inteligențele umane. Concret, este suficient să fii destul de inteligent pentru a investi în IA (inteligență artificială) pentru ca lumea să te admire și să te recunoască câștigător în planul inteligenței. Un primar inteligent care știe să-și atragă pe lângă el oameni inteligenți (primul semn de inteligență ar fi lipsa sau înfrânarea tentației de a fura/ păcăli/ prosti cetățenii) va face tot ceea ce este necesar pentru a fi reales pe baza concluziei electoratului (care nu-i prost): îl realeg pentru că e cel mai deștept dintre toți care vor această dregătorie și știe să se facă util nouă. Iar deșteptăciunea primarului și a echipei sale va fi dată de nivelul de performanță al inteligențelor artificiale achiziționate și puse la treabă în folosul comunității.

Din păcate, paradoxul apare imediat: un lider/ manager inteligent se înconjoară de oameni inteligenți. Adesea, inteligența unora dintre aceștia se traduce și prin ”judecata”: dacă tot sunt eu așa de inteligent, de ce n-aș fi eu în locul primarului? Drept pentru care inteligentul nostru începe să dea sfaturi proaste primarului pentru a-l compromite în ochii electoratului. Această formă de ”inteligență” este echivalentă cu cea a unui pasager dintr-o ambarcațiune pe care o face să eșueze cu scopul de a lua locul căpitanului. Riscul ca toți să piară în naufragiu este minimalizat de ”inteligentul” care are certitudinea că (doar) planul său (secret) de salvare (îi) va reuși. Pe scurt, convingerea neabătută că ești cel mai inteligent dintre toți este cea mai elocventă dovadă de prostie pe care o poate etala o persoană. (Las deoparte, deocamdată, varianta alternativă, aceea ca primul ”inteligent” al orașului să se înconjoare doar de proști în ideea de a-și evidenția la maximum propria inteligență. Orice asemănare între această alternativă idioată și modul în care, la noi și în zilele noastre,  un lider de partid(oi) își alege și apoi schimbă guverne și miniștri pentru a-și ”demonstra” înțelepciunea, nu este deloc întâmplătoare).

Revin la problema inteligenței artificiale care, în condițiile uriașei complexități din zilele noastre, apare ca singura soluție aptă să asigure performanța într-un domeniu sau altul (nu am folosit termenul de ”progres”, ci pe acela de ”performanță”, dat fiind tocirea și preluarea acestuia în câmpul ideologiilor politice/ partidice).  Și oare care alt domeniu al vieții umane ar necesita mai multă preocupare pentru performanță decât viața însăși?

Grecii au folosit termenul de ”kybernetos” pentru a desemna pe cârmaciul ambarcațiunii de a cărei inteligență depindeau pasagerii și mărfurile lor, pe mările pline de neprevăzut.  De la acest termen s-a format și cuvântul ”cibernetică” (gr. kybernan = a conduce). DEXonline oferă următoarea definiție pentru cibernetică: ”CIBERNÉTICĂ (< fr. {i}) s. f. Știință care are ca obiect studiul matematic al legăturilor, comenzilor și controlul în sistemele tehnice și organismele vii, din punct de vedere al analogiilor formale (nu și din acela al constituției și al funcționării lor). Are numeroase și variate aplicații în toate domeniile tehnicii, în economie, biologie, medicină etc. În anul 1938, în lucrarea „Psihologia consonantistă”, savantul român Șt. Odobleja face prima expunere amplă a unor principii cibernetice, înainte cu zece ani de apariția lucrării „Cibernetica” a lui N. Wiener. V. sistem cibernetic. ♦ C. economică = ramură a c. care se ocupă cu aplicarea ideilor și metodelor c. la sistemele economice; privește economia, precum și verigile structurale și funcționale ale acesteia, ca în sisteme în care se desfășoară procese de reglare și de comandă realizate prin circulația și transformarea informației”. Această definiție se potrivește tot mai mult, acum, programării informatice și deciziilor asistate de calculator, cu nuanța că nu este vorba despre matematică, ci mai mult despre logică. Inteligența artificială este, ca orice invenție umană, atât prieten cât și dușman. O putem folosi pentru a face din comunitățile în care trăim ”smart cities” (IA în slujba cetățenilor) sau o putem folosi la modul malefic pentru a distruge orașe sau chiar state. Un articol din 2011, după septembrie 11, (doborârea turnurilor gemene) atrage atenția că securitatea cibernetică devine prioritară într-o lume în care orice adversar potențial va folosi IA pentru a-și atinge scopurile distructive (vezi: https://www.nato.int/docu/review/2011/11-september/cyber-threads/ro/index.htm). În episoade următoare voi încerca să mă axez îndeosebi pe elementele de beneficitate ale IA pentru locuitorii (sat)orașelor. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 526. Duminică 10 iunie 2018. Dosarul scriitorilor securiști, nesecuriști și antisecuriști: Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi (27)


Dan Lupescu, directorul Direcţiei Judeţene Dolj pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, prin hotărâre judecătorească declarat în anul 2013 colaborator al Securității, (vezi https://adevarul.ro/locale/craiova/dan-lupescu-directorul-directiei-judetene-dolj-cultura-culte-patrimoniu-colaborat-securitatea-1_512daef300f5182b85abd4bb/index.html dar și:  http://www.cnsas.ro/documente/hotarari/definitive/Lupescu%20Dan.pdf). este recenzorul laudativ al cărții Adei Stuparu intitulate ”Marin Sorescu în postume”. Articolul lui Dan Lupescu este publicat inițial (11 ianuarie 2018) pe site ul Revistei online ”Omniscop” (http://www.omniscop.ro/dan-lupescu-despre-marin-sorescu-portret-stroboscopic-marginalii-la-volumul-marin-sorescu-in-postume-de-ada-stuparu/) apoi este găzduit cu generozitate în mai multe numere ale publicațiai ”Flacăra lui Adrian Păunescu”, începând cu nr 19 (25 mai – 1 iunie 2018) în pagina doua a săptămânalului. Evident, dintre elogiile aduse nu putea lipsi episodul cu premiul Nobel: ”… a trecut pe lângă încununarea cu Nobelul pentru Literatură, nu o dată, ci de două ori. Ultima dată, în 1996, din pricina intrigilor odioase ale unor ne-oameni/ existențe malefice din țară, conform comunicării atașatului Ambasadei Suediei la București, care i-a adus delațiunea trimisă juriului și l-a îndemnat pe poet să o afișeze la avizierul Uniunii Scriitorilor din România, pentru a le arăta confraților chipurile hâde ale denunțătorilor mincinoși”. Articolul din Omniscop merită citit integral deoarece face o bună sinteză a vieții și operei soresciene. Faptul că autorul acestui studiu, Dan Lupescu, este declarat de instanță colaborator al Securității nu poate fi o dovadă a faptului că și Marin Sorescu ar fi fost astfel, dar în atmosfera de suspiciune și de neîncredere generată de ”desconspirările cu pipeta” făcute de CNSAS, bănuiala că tânărul Sorescu ar fi fost convins să semneze un angajament de colaborare cu Securitatea sporește în intensitate. Doar publicarea integrală a documentelor aflate în Arhiva CNSAS ar putea vindeca această suspicionită cronică față de scriitorimea română de dinainte și de după fatidicul an 1989.

Închei aici acest miniserial dedicat celor trei mari poeți români care au fost în mod incontestabil anticanonici în poezie și antisistem în gândirea lor față de lumea înconjurătoare. Ca și în cazul Monei Muscă, nu atât calitatea de colaborator în sine a deranjat opinia publică și clasa politică românească, ci faptul că nu a recunoscut, din start, această calitate pasageră și – dovedit – nedăunătoare intereselor României sau culturii române. Cu cât prietenii și admiratorii lui Marin Sorescu vor continua să susțină (în afara studierii dosarelor din Arhive) că acesta nu a avut niciun fel de legătură cu Securitatea, cu atât suspiciunea va crește. În ultimă instanță, ca și în cazul celorlalți doi poeți (moldoveni), și în cazul operei soresciene calitatea de colaborator sau de necolaborator nu împietează și nu trebuie să împieteze asupra receptării corecte a operei poetice. Cu siguranță, istoria literaturii scrisă în deceniile viitoare va consemna mai mult ca fapt divers dacă unul sau altul dintre poeți a fost păcălit, la tinerețe, să semneze o hârtie cu serviciul secret al societății de atunci. Pe de altă parte, nici calitatea lor de urmăriți (cu ajutorul colegilor și prietenilor rămași încă anonimi) nu este în măsură să sporească valoric opera celor trei literați. De reținut din cărțile doamnei Ioana Diaconescu, lipsa unei preocupări exprese de a se edifica asupra numelor turnătorilor. O excepție notabilă (valabilă pentru toți scriitorii ieșeni): numele lui Alexandru Pascu, publicist la revista Cronica din Iași, în a cărui companie m-am aflat adesea. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!