liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Episodul 757. Vineri 25 ianuarie 2019. România postbelică: de la statutul de colonie sovietică (1944 – 1965), prin gulagul autohton ceaușist autoconstruit (1965 – 1989), spre dezmățul iliberal-anarhic actual (1989 – 2019) (19)


Mă apropii de finalul descrierii primei perioade postbelice din istoria noastră recentă, perioadă pe care am numit-o convențional Era Dej. Va urma Era Ceaușescu și Era Iliescu. Personajul care a marcat toate cele trei Ere (nu singurul, dar cel mai semnificativ, cred eu) este Silviu Brucan. Și autorii cărții ”Invazia spionilor” au acordat nu mai puțin de 14 pagini pentru a descrie acest personaj care a marcat două dictaturi (Dej, Ceaușescu) și o democratură (Iliescu). Este vorba despre cvasi eternul, atotprezentul, atotputernicul și atotcunoscătorul Silviu Brucan (1916 – 2006) (https://ro.wikipedia.org/wiki/Silviu_Brucan), o prezență marcantă în perioada interbelică, apoi între anii 1944 și chiar după începutul acestui mileniu.
Silviu Brucan este cel de-al șaselea semnatar al Scrisorii celor șase (”ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră” – celebra formulă a lui Ion Iliescu, atunci când se autopropunea să facă parte dintr-o dregătorie politică, începând cu decembrie 1989) (https://ro.wikipedia.org/wiki/Scrisoarea_celor_%C8%99ase). Scrisoarea a fost citită la Europa Liberă la 11 martie 1989. Din scrisoare rezultă scopul care nu era declarat în mod clar, explicit: debarcarea lui Ceaușescu, conform cerințelor Moscovei, prin critica întregii politici ceaușiste și alegerea unui nou conducător care să se ralieze cerințelor Moscovei. Aceste dedesubturi sunt relevate și analizate în: https://www.didactic.ro/revista-cadrelor-didactice/scrisoarea-celor-6-martie-1989 Merită citite (și) declarațiile semnatarilor, dar în cazul de față ne interesează doar aceea a lui Silviu Brucan, din anul 2002: ”Scrisoarea celor şase a avut ca scop strategic ruptura între masa partidului şi Ceauşescu, ca să creeze şi la noi o aripă reformistă, ca în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia. Iar acţiunea asta pe plan intern a fost concertată cu acţiunile pe plan extern. Spre sfârşitul lui 88 am făcut călătoria aceea la Washington, Londra şi Moscova, în timpul căreia l-am văzut pe Gorbaciov, care urmărea o acţiune internaţională concertată pentru dărâmarea lui Ceauşescu. Ăsta era scopul” a povestit Brucan . În 2010 însă, Brucan merge (din nou) pe teza marxistă a revoluție realizate de masele largi populare și neagă ideea unui complot sau a unui puci militar (pentru a fi în deplin acord cu organizatorul puciului Ion Iliescu, care justifica la fel). Iată această negare a puciului făcută în chiar zilele fierbinți ale preluării puterii de către complotiști. (vezi și: https://mariusmioc.wordpress.com/2010/02/19/silviu-brucan-daca-un-complot-ar-fi-fost-organizat-atunci-noi-conducatorii-frontului-am-fi-fost-primii-care-sa-ne-laudam-cu-aceasta/ (dacă am fi fost complotiști, am fi fost primii care să ne lăudăm cu asta) https://youtu.be/vlWcYruJ93Y (emisiunea integrală și dialogul Brucan – Doina Cornea din 28 Decembrie 1989). Mai pe șleau sunt relatate lucrurile despre cum a decurs lovitura de stat (un ingredient extrem de important pentru reușita loviturii era ieșirea oamenilor în stradă și răspândirea ideii de revoltă/ răscoală/ revoluție împotriva dictatorului Ceaușescu) se găsește la: https://www.activenews.ro/cultura-istorie/22-decembrie-1989-Se-declanseaza-revolta-populara-anti-Ceausescu.-Generalul-Stanculescu-da-o-LOVITURA-de-stat-MILITARA-si-preia-controlul-tarii.-La-ora-14-00-Iliescu-este-chemat-la-MApN-si-i-se-preda-puterea-128158
Brucan a fost omul de legătură între Iliescu și Gorbaciov, fapt probat și de asimilarea rapidă a lui Brucan în primul Consiliu al FSN. După 1989, Brucan s-a bucurat de tot ceea ce își dorea: vizibilitate, notorietate, venituri pe măsură. Practic întreaga sa viață din timpul comunismului și până la moartea sa Brucan a avut funcții de conducere pe linie de partid și de stat (redactor șef la Scânteia în anii 50, ministru al Culturii în anii 60, profesor de ziaristică în perioada Dej (deși avea doar șase clase de liceu). Ideea lui Stalin (venită cu un an înaintea morții sale) și anume epurarea tuturor evreilor din funcțiile de conducere din partidele comuniste a fost pusă în aplicare în cazul lui Brucan (deși Stalin murise în 1953), astfel încât Brucan este trimis ca ambasador la Washington (1955 – 1959). Între 1959 și 1962 este ambasadorul României la ONU. La revenirea în țară (1962), i se încredințează conducerea Radioului și a Televiziunii Române pe care le-a organizat cum a dorit. Dar, imediat după venirea la conducere a lui Ceaușescu, dregătoriile încredințate lui Brucan sunt acordate altor persoane. Concret, Ceaușescu nu îl agrea pe Brucan și reciproc. După 1968 Brucan devine un cârcotaș activ, dar ignorat de Ceaușescu. În schimb, după 1985 (anul venirii lui Gorbaciov la putere) Brucan devine tot mai critic față de Ceaușescu și mai în favoarea reformismului gorbaciovist. Autorii articolului de la didactic.ro sunt fermi în favoarea ideii că Brucan a acționat la ordinele Moscovei. Faptul că Ion Iliescu a refuzat să semneze scrisoarea vine în favoarea tezei că viitorul șef al României nu trebuia expus excesiv (s-au mai văzut accidente mortale de mașină, de avion, la vânătoare etc.). Prin urmare, puse cap la cap toate aceste fapte converg în ideea (percepută și de mine personal în anii 80) a unei acțiuni din interior menită să realinieze România la ordinele și interesele Moscovei. Iar Brucan și Iliescu au avut un important cuvânt de spus în legendarea puciului militar sub masca ”revoluției române”. O posibilă concluzie, cu un grad destul de mare de generalitate: dictatorii au doar două modalități de perpetuare la putere: a) opresiune polițienească internă; b) ajutorul (plătit) al unui ”frate”/ vecin mai mare. Și concluzia concluziei: o dictatură poate fi răsturnată doar cu două mijloace: a) trădarea camarilei (securitatea și armata în cazul detronării dictatorului Ceaușescu); b) ajutorul (mai bine plătit) al unui ”frate”/ vecin mai mare. În cazul României, detronarea dictatorului s-a făcut cu acordul și cu ajutorul a doi frați mai mari (URSS și SUA). Ceea ce nu este cazul acum, în aceste zile, cu dictatorul venezuelean Maduro (sprijinit de Rusia, dar ”săpat” la temelie de SUA).
Iată cum descriu cei trei autori radicalizarea lui Brucan imediat după venirea la conducere a lui Gorbaciov: ”Reacțiile lui se redimensionează după anul 1985 când la conducerea PCUS și a URSS este adus Mihail Gorbaciov. Comentariile pline de acuzații la adresa lui Nicolae Ceaușescu se înmulțesc. Îi antrenează în asemenea discuții și pe alți câțiva inși, toți cunoscuți că se aflau de zeci de ani sub influențele politicii PCUS și chiar ale KGB” (p. 357). În 1987 lui Brucan i se retrage dreptul de a locui în vila de protocol a nomenklaturii comuniste oficiale și i se repartizează un apartament în cartierul bucureștean Dămăroaia (unde este ”supravegheat”, ca de altfel toți semnatarii scrisorii celor șase). În această perioadă Brucan, ca un adevărat (fost) diplomat vizitează numeroase ambasade occidentale, iar la Ambasada SUA duce chiar un exemplar al scrisorii (contrar înțelegerii cu ceilalți semnatari care doreau să se mai aștepte pentru a aduna un număr mare și semnificativ de semnături). Aceste plimbări (fatale pentru orice muritor de rând) aveau loc în perioada în care – chipurile, el avea, ca și Andrei Pleșu, domiciliu forțat! Deși avea domiciliu forțat, Brucan primește, în luna decembrie 1989!, pașaport pentru o vizită în SUA! Urmează celebra sa vizită în SUA, Marea Britanie, Austria și URSS. După 1989 s-au aflat rutele exacte ale periplului brucanian în țara Libertății, apoi în Marea Britanie și Austria. Este primit la Departamentul de Stat (ministerul american de externe). Are loc o întâlnire cu ambasadorul rus în SUA, Dobrânin, prin intermediul căruia întreține o conversație cu Mihail Gorbaciov. Din Austria, Brucan zboară la Moscova, unde se întâlnește cu Gorbaciov. Interesant lucru, atât Washingtonul cât și Moscova vedeau în Brucan singurul opozant credibil și puternic față de regimul Ceaușescu din România! (O întrebare la care nu s-a răspuns încă: cine a plătit costisitorul turneu diplomatic al celui care avea domiciliu forțat în Dămăroaia? Probabil, fiecare dintre țările gazde (SUA și URSS). În 1989 Brucan avea 73 de ani, dar după cum se vede din interviul din decembrie 1989 era un bărbat cu mintea clară și capabil de acte politice importante.
Să revin la momentul ”revoluționar” din 22 decembrie 1989. Brucan părăsește, din nou, domiciliul obligatoriu și vine la Televiziune (fostul său loc de muncă). Este singurul semnatar al scrisorii adoptat în CFSN (dar se retrage de aici după doar două luni). Ca în toate poveștile de succes, cu Feți Frumoși și Ilene Cosânzene, în 1990, Brucan primește o vilă în cartierul Primăverii!. Soția lui, Alexandra Sidorovici, avea toate motivele să fie mulțumită: a văzut cu ochii ei cum Kremlinul își răsplătește adulatorii. Silviu Brucan s-a apucat de scris cărți (amorezat de cifra șase, scrie șase cărți). A murit la 90 de ani. Dacă a fost un comunist convins sau doar un profitor de pe urma comunismului este greu de stabilit. Dar în mod cert a avut un rol important în răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu și la reînnodarea legăturilor trainice de frăție, prietenie, iubire și devotament nețărmurit față de măreața și aproape putreda Uniune Sovietică (ce și-a dat obștescul sfârșit în decembrie 1991). Cred că și-a adus și el contribuția la conceperea și semnarea Tratatului de prietenie cu Uniunea Sovietică (vezi Primul Tratat cu URSS la: https://www.descopera.ro/istorie/15029946-ziua-in-care-romania-a-devenit-unul-dintre-satelitii-moscovei-ce-prevedea-tratatul-inrobitor și vezi ultimul Tratat de prietenie cu URSS semnat de Iliescu și Gorbaciov la 5 aprilie 1991, https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1250783-iliescu-negociat-gorbaciov-vanzarea-romaniei-moldovei.htm Despre conținutul rușinos al Tratatului și lipsa de viziune a celor doi politruci de vârf, de altfel buni prieteni (Iliescu și Gorbaciov) vezi: http://revistapolis.ro/la-margini-si-sfarsit-de-imperiu-tratatul-romano-sovietic-din-5-aprilie-1991-si-consecintele-pentru-republica-moldova/ . Șansa României a fost că URSS s-a prăbușit în praful istoriei, dar dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat, România ar fi devenit, din nou, o colonie a țarilor ruși: ar fi fost prețul plătit de schimbarea de regim. Pentru iubitorii de istorie, merită citit și articolul https://www.aesgs.ro/disolutia-graduala-a-uniunii-sovietice-si-implicatiile-acesteia-la-nivelul-romaniei/. Faptul că Rusia lui Putin nu renunță la proiectul străvechi de a se înșuruba în Balcani vizează implicit și România. Colegii de FSN ai lui Brucan (și urmașii partinici ai acestora) sunt acum la conducerea României și așteaptă momentul potrivit pentru a mulțimi din nou pentru ajutorul ”frățesc” și ”dezinteresat” primit de la Răsărit, ajutor care i-a scutit pe acești ”luptători pentru libertate socială” și democrație originală să nu moară de plictiseală și să nu putrezească în domiciliile lor atât de forțate… (va continua)
Liviu Druguș
Pe mâine!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: