liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Ziarul de Iasi

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 459. Miercuri 4 aprilie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (10)


Cu riscul să-mi supăr/ irit/ plictisesc puținii mei cititori voi reproduce aici textul variantei îmbunătățite a scrisorii redacției ”Scriptor” către subsemnatul pentru a puncta mai ”la obiect” ceea ce cred eu că ar fi trebuit spus/ tăcut din partea redacției revistei sus amintite.

Scriptor Revista <revistascriptor@gmail.com>

To:liviusdrugus@yahoo.com

Mar 9 at 3:00 PM

Stimate domnule Liviu(s) Druguș, am fost înștiințat despre întâmpinarea dumneavoastră de pe blog. Luăm lucrurile în serios. Este vorba despre onoare, demnitate, responsabilitate.

Vom tipări o precizare în SCRIPTOR nr.5-6 (numărul 4-5 a apărut de ziua junimistului Ion Creangă). Am solicitat magistrului Traian DIACONESCU un punct de vedere, un drept la replică! În textul dumneavoastră ați uitat să menționați că revista precizează, între altele:  „Responsabilitatea conținutului revine semnatarilor textelor”. Cunoaștem Legea drepturilor de autor, nu slujim impostura, sancționăm, cât putem, veleitarismul etc.

 

Revista apare prin eforturi redacționale voluntare, Prin proiect, din bugetul primarial, sunt plătite doar hârtia și tipografia… Numerele duble au 144 de pagini, un număr simplu ar avea 72 de pagini! Iașii „Daciei literare”, acum cu o populație de circa jumătate de milion, merită, credem, acest proiect de revistă nouă, susținut, discret, de românii de peste Prut, și nu numai. La CENTENAR naţional, la SEMICENTENAR al editurii JUNIMEA…

 

Răspundem pentru ceea ce facem, zi de zi, noapte de noapte, prin contract managerial, autorităților competente: DNA, AUDIT etc.

 

AUGURI!

Lucian Vasiliu

Editura JUNIMEA, revista SCRIPTOR

Iată răspunsul meu la această scrisoare:

Domnule Lucian Vasiliu,

Am publicat pe blogul meu șase episoade (în total 14 pagini A4, la un rând) ale unui miniserial despre (auto)plagiatul comis de colaboratorul dumneavoastră, profesorul Traian Diaconescu, care, într-un articol de două pagini de revistă, a adus în fața cititorilor un articol plagiat după un articol al lui Dumitru Vela, publicat în revista ”Tribuna”, articolul semnat de T.D. fiind, totodată și un autoplagiat (”conținut duplicat” în terminologia folosită în normele de etica/ integritatea cercetării) el fiind publicat anterior în revista ”Studii eminescologice”.

V-am trimis, spre informare, în format electronic, cele șase episoade pentru a vă convinge de soliditatea afirmațiilor/ acuzațiilor mele. De asemenea, am trimis (pe data de 6 martie 2018) aceleași materiale și Primăriei Iași, Ziarului de Iași, Ministerului Culturii, revistei ”Tribuna”, Uniunii Scriitorilor, Editurii Clusium, revistei România literară precum și unor membri ai Colegiului de onoare (autodezonorat prin acceptarea plagiatului în revista ”Scriptor”). Aproape firesc într-o țară guvernată de interese directe, meschine și de moment, niciunul dintre co-destinatarii sesizării mele nu mi-a răspuns. Faptul că ați binevoit să-mi răspundeți este unul pozitiv și pe care îl apreciez ca atare.

Dezamăgitor, pentru mine, a fost însă modul mai mult decît superficial, formal și neimplicat în care ați formulat acest răspuns. Mă asigurați (pe mine și pe cititorii blogului meu) că ”Luăm lucrurile în serios. Este vorba despre onoare, demnitate, responsabilitate”. Despre ce responsabilitate poate fi vorba atunci când nu numai că nu verificați originalitatea și respectarea criteriilor deontologice ale breslei la articolele primite, dar – și mai grav – atunci cînd vi se semnalează încălcarea flagrantă a acestor criterii/ norme/ cutume deontologice de către un autor nu luați nicio măsură de stopare a oribilului fenomen (furt intelectual, conținut duplicat, citări incorecte etc.). Dimpotrivă, mă asigurați că voi primi replica (cuvenită!) din partea (auto)plagiatorului! Mai mult, în textul scrisorii trimise mie nu pomeniți deloc cuvântul ”plagiat”, ca și cum acesta (plagiatul) nu ar exista sub nicio formă. Nici despre autoplagiat (conținut duplicat) nu pomeniți nimic, ca și cum așa ceva nu s-a întâmplat în revista pe care o conduceți. Aveți însă grijă să mă admonestați că ”În textul dumneavoastră ați uitat să menționați că revista precizează, între altele: „Responsabilitatea conținutului revine semnatarilor textelor”. Cunoaștem Legea drepturilor de autor, nu slujim impostura, sancționăm, cât putem, veleitarismul etc.”. Această ”punere la punct” demonstrează cu nu ați citit cu atențe analiza mea critică sau că nu ați considerat-o demnă de atenție. În episodul 4 al acestui miniserial pe tema plagiatului din revista ”Scriptor” (17 februarie 2018), supărat de faptul că ați acceptat un text agramat, cu pleonasme și construcții ciudate, neromânești, am scris: ”Înțeleg că redacția s-a derobat de orice responsabilitate față de textele primite: ”Responsabilitatea conținutului revine semnatarilor textelor”.  Și atunci cum poate fi luată în serios afirmația dumneavoastră că ”Luăm lucrurile în serios. Este vorba despre onoare, demnitate, responsabilitate.”? În fond, a arunca întreaga responsabilitate asupra calității și originalității unui articol doar asupra autorului înseamnă a lăsa orice plagiator să publice în revistă. Dacă va fi prins e treaba lui: să răspundă! Mă amăgesc cu faptul că veți întări controlul asupra textelor primite și sper ca acesta să fie conținutul și consecința afirmației dvs. din  scrisoarea din 9 martie: ”Vom tipări o precizare în SCRIPTOR nr.5-6”. Sunt sceptic că despre asta ar fi vorba, atunci când citesc, în continuare: ”Am solicitat magistrului Traian DIACONESCU un punct de vedere, un drept la replică!”. Am aproape convingerea că acel drept la replica va fi o ”demonstrare” a faptului că… nici vorbă de plagiat și autoplagiat! Dar nu mai este mult pînă la începutul lunii iunie, așa că voi relua atunci și aici, pe acest blog, dreptul la replică acordat colaboratorului dumneavoastră.

 

Sigur, este democratic și elegant să acorzi dreptul celui acuzat să se apere, dar asta presupune echidistanță și reciprocitate. Mai exact, consider că revista Scriptor ar trebui să facă un anunț despre acuzațiile mele pentru ca cititorul să știe exact la ce m-am referit și ce argumente am folosit. Pînă una alta, ”magistrul Traian Diaconescu”, este din nou publicat de revista Scriptor, în numărul care a apărut chiar de 1 martie, ziua de naștere a junimistului Ion Creangă (nr 3-4/ 2018): (Traian DIACONESCU, SIMBOLISMUL TERMENULUI DIES ÎN POEZIA LUI PRUDENTIUS, pp. 110 – 112).  http://www.editurajunimea.ro/wp-content/uploads/2018/02/Scriptor-nr-3-4-2018.pdf . Probând ”onoare, demnitate și responsabilitate” revista Scriptor se încarcă din nou cu glorie negativă publicând acest (nou?) articol al ”magistrului”, unul care conține cel puțin 30 de erori de scriere și de exprimare (includ aici și trimiterile bibliografice incorecte). Sper ca voluntarii care asigură corectura să verifice textul, să găsească erorile și să se rușineze. Măcar atât. Sper ca ”magistrul” să primească, încă o dată, dreptul de a replica și la această acuzație documentată și evidentă pentru orice cunoscător și iubitor de limbă română.

Al dumneavoastră,

Liviu Druguș

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Bogdan Cretu, Alexandru Petria si Liviu Ioan Stoiciu – o triada exemplara de neurmat


Bogdan Cretu, Alexandru Petria si Liviu Ioan Stoiciu – o triada exemplara de neurmat

• Liviu Ioan Stoiciu isi autoplagiaza blogul personal reproducand ceea ce a scris la 4 iunie 2012, in totalitate, in revista Contemporanul (evident, fara a preciza sursa)
• Bogdan Cretu de la Iasi isi pregatea autoplagierile din acest an (si, poate, isi scuza autoplagierile anterioare) prin articolul din 19 aprilie 2011 din Ziarul de Iasi
• Alexandru Petria (alias Calaul harnic) – ideologul de serviciu in lupta pentru revenirea bolsevicilor la putere in literatura si cultura romana (USR, ICR) este un bun aliat ad hoc in promovarea autoplagiatului de catre LIS si BC
• Autoplagiatorul Pavel Susara, de la Romania Literara, dat afara pe bune de Nicolae Manolescu pentru autoplagiat este, acum, inrolat automat in armata autoplagiatorilor care vor sa oficializeze autoplagiatul ca pe un act de normalitate pe taramul nostru mioritic/ becalic

Cu cateva zile in urma poetul Nichita Danilov din Iasi ”devoala” secretul scrierii unor opere de succes (vezi http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/despre-scrierea-pe-banda-rulanta-si-alte-afaceri literare~ni90cs?fb_action_ids=4708902519256&fb_action_types=og.likes&fb_source=aggregation&fb_aggregation_id=288381481237582). Redau cateva idei din acest “manual de bune practice”. Astfel, autorul specializat in asemenea afaceri literare vine cu o idee, cu sfaturile de ”how to” si cu … banii. Angajeaza palmasi, mai exact oameni dispusi sa faca munca rutiniera, dar a caror experienta este foarte utila autorului. La fel se intampla, in intreaga lume dezvoltata, in activitatea de cercetare, acolo unde maestrul isi pune ucenicii la treaba (cautare de bibliografii, traduceri, aranjari in pagina, grafice, tabele, poze, corespondenta, tehnoredactare si chiar redactare etc). Toate astea inseamna insa sa ai deja un “cheag”, o suma disponibila sau sa risti sa faci un credit la banca. Nu exclud ca acest procedeu sa fi fost aplicat chiar de marii scriitori, care – dat fiind volumul urias de opere scrise – erau deja banuiti ca acestea nu reprezinta opera lor cu adevarat. Au patit-o Shakespeare, Solohov si altii… Prin urmare, procedeul este bun, dar riscant si el, ca orice afacere, de altfel.
Iata, insa, ca palmasii vor si ei sa devina mari maestri, sa produca macar muuuuult, daca ceva bun inca nu pot. La un anumit nivel de educatie si de cultura (din eterna si fascinanta Romanie) ambitia lor de marire (sau – in cazul unora – de pastrare a unui status inalt, anterior castigat) este imediat blocata de constientizarea putinatatii resurselor (financiare, in primul rand). Prin urmare, se intalneste saracia cu trufia, pereche ce genereaza – automat – o alta, la fel de bolnava si detestabila, aceea a intalnirii hotului cu prostul. Aici, aparent, cercul se inchide si …lucrurile chiar merg, pana se iveste un alt cuplu, evident unul detestat de cele doua anterioare: spiritual critic si dorinta de normalitate si normalizare. Concret, saracia si trufia scriitorasului de duzina, gasesc, la noi, un teren fertil de dezvoltare, teren format din hotia (scriitorului, editorului, redactorului) cu prostia (cititorului credul si mergesasaist). Scremerea intelectuala este livrata pe post de contributie scriitoriceasca majora, adaugand astfel, noi caramizi la imaginara statuie literara a presupusului literat. Infertilitatea creatoare obliga trufasul sa insiste/ persiste in greseala si sa-si formeze un stil de lucru pe care il impartaseste si il recomanda si altora. Pai daca toti fura, de ce nu as fura si eu? Cu ce sunt eu mai prost ca altii?, se justifica sarmanul trufas. Drept pentru care, modelul devine majoritar, consituie normalitatea noastra neaosa, care devine, insa, total anormala in conditiile in care intra in contact si in comparatie cu normalitatea europeana si mondiala. Preceptul crestin “sa nu furi” devine, in ortodoxismul romanesc de inspiratie moscovita (in pofida autocefaliei arogante), “daca nu furi, inseamna ca esti prost”… Nu intamplator, hotia (de voturi, de titluri academice, de onoruri de stat sau cetatenesti) a devenit virtute nationala, un dar divin cu care suntem blagosloviti, chit ca la iesirea in lume, renumele de hot si identitatea roman = hot ne (cam) deranjeaza.
Aceste ganduri cu tenta moralizatoare m-au bantuit (din nou!) cand am avut neplacerea sa vad ca pledoaria pro-hotie, pro-facatura scriitoriceasca rabufneste mereu, agresiv si cu fireasca nesimtire ridicata la rang de virtute nationala, de drept fundamental al omului est-european, din pacate unul prea sarac (in duh) pentru a-si permite luxul corectitudinii, onestitatii si virtutii. Mai mult, se confirma zicerea lui Dem Radulescu (dinainte de caderea comunismului) conform careia “in economie si-n amor, nimic nu e-ntamplator” (replica spusa intr-un spectacol, dar, cred eu, aceasta nu facea parte din rol). Adica sa nu-mi inchipui cumva ca aparitia in revista Contemporanul pe luna septembrie 2012, nr. 9 (726), p. 14, a unei reluari de articole publicate anterior (pe blog sau print), la care se adauga cateva randuri concluzive, este, cumva, intamplatoare. Dimpotriva. Sub pretextul unei luari de atitudine (perfect ideologice, partinice, specifica luptei de clasa imprumutata de la proletariatul industrial si agricol) Liviu Ioan Stoiciu publica un articol “original” pe toate cele trei coloane ale paginii format mare, format pe care inca il mai pastreaza revolutionara revista: “Demisia criticului Daniel Cristea Enache din Uniunea scriitorilor, in semn de protest”. Inainte de a intra in miezul disputei ideologico-partinice oferita cititorului de “Contemporanul” pe post de analiza critica (la rubrica “Pe cont propriu”), putina statistica nu strica. Din totalul de 252 randuri ale articolului semnat Liviu Ioan Stoiciu (prescurtat de mine, in acest articol, LIS) doar 26 sunt (sau, mai exact, par a fi) originale, adica nepublicate anterior. Dintre cele 226 randuri copiate acestea se partajeaza dupa cum urmeaza: toate sunt copiate de pe blogul dlui LIS, fara insa a se preciza undeva acest lucru, cu mica diferenta ca 108 sunt scrise de LIS insusi la 4 iunie 2012 (http://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/06/demisia-criticului-daniel-cristea-enache-din-uniunea-scriitorilor-trebuie-respinsa-lupta-cu-un-presedinte-trecator/ in iunie 2012) si 118 sunt preluate integral din articolul lui Bogdan Cretu intitulat “Cateva scene din viata literara” (http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/citeva-scene-din-viata-literara~ni79gv) publicat in Ziarul de Iasi la 19 aprilie 2011 (initial, preluat pe blogul lui LIS, apoi si in Contemporanul, cu simpla precizare: Preluat din Ziarul de Iasi). Dar dincolo de statistici si surse precizate doar partial/ incomplet, articolul din Contemporanul semnat de LIS este, in proportie de peste 90% un autoplagiat. Mai grava este si interventia in stilul de grafiere a unor litere (nu spun orto-grafie, pentru ca inca nu s-a hotarat care dintre ele este “mai orto”….). Este stiut ca Ziarul de Iasi nu a acceptat si nu accepta nici acum propunerea iliesciana de reforma a grafiei limbii romane, respectiv aceea de a scrie cu â și nu cu î (cu exceptiile aferente). Faptul ca redactia revistei Contemporanul a gasit de cuviinta sa prezinte articolul lui Bogdan Cretu cu grafie iliesciana este, cred, un abuz si o impietate fata de optiunea publicatiei iesene. Dar ce mai conteaza respectful fata de o optiune public afirmata devreme ce insusi Bogdan Cretu face compromisuri ideologice conjucturale evidente. Dupa ce am atentionat asupra adeziunii formale (si neglijente) a lui Bogdan Cretu la tabara basesciana si a criticilor plagiatorului Victor Ponta (vezi: https://liviudrugus.wordpress.com/2012/08/06/bogdan-cretu-autoplagiator-si-plagiator-universitar-iesean-vajnic-luptator-impotriva-plagiatului/) il aflam pe vajnicul luptator impotriva plagiatorilor ca accepta sa publice in revista taberei adverse ideologic publicand in repetate randuri (inclusiv in numarul 9/ sept 2012: ”Calinescu sub vremi”, in p. 4. Nu am avut timp sa verific daca acest articol a mai fost publicat si in alte reviste…), ca sa nu mai vorbesc despre faptul ca LIS ii face un imens deserviciu tanarului publicist iesean luandu-l ca martor al apararii in atacul impotriva celor care ii ataca pe plagiatori si autoplagiatori. Iata ce sustinea BC in articolul din Ziarul de Iasi din aprilie 2011, articol preluat integral de LIS in Contemporanul: ”La un moment dat, cu ocazia reluarii unei expozitii a graficii lui Marin Sorescu, Pavel Susara a reluat un articol pe care il scrisese cu ceva vreme in urma, cind fix aceeasi expozitie iesise pentru prima oara in lume. Sigur, procedeul e discutabil, dar cert este ca el a devenit o norma in presa noastra culturala. Multi autori isi publica articolele si colo, si colo. Sau revin asupra lor, le modifica, le ajusteaza pe ici, pe colo, nu neaparat in partile esentiale, si le arunca din nou in lume. Nu cred ca e neaparat incorect, dat fiind ca memoria periodicelor tine o saptamina.” Aproape incredibil pentru un profesor de la Filologia ieseana care trebuie sa stopeze tendintele (auto)plagiatoare ale studentilor! Acesta, desi sustine ca autoplagiatul este discutabil (deci nu condamnabil, doar discutabil…), ii gaseste explicatii si scuze care sa-l faca acceptabil si … practicabil in continuare. Sancta simplicitas! Oare ar trebui ca pedagogii nostri de scoala noua sa fie obligati sa faca ceva scoala occidentala pentru ca, ulterior, sa renunte la apucaturile hotesti si lipsite de respect fata de cititorii carora li se recomanda/ prezinta ca fiind autori originali, proaspeti si corecti (macar cu ei insisi)? Se pare ca mentalitatile hotesti, puternic proletare, au fost transmise constant si continuu de catre vechii profesori, acum mari indrumatori de doctorate…Poate! incerc si eu o explicatie. Desigur, o alta explicatie o ofera Bogdan Cretu insusi care crede ca memoria cititorilor (eufemistic spus ”memoria periodicelor”) nu tine mai mult de o saptamana, dupa care li se poate oferi, iar si iar, acelasi articol, pe post de prospatura…
Numarul mare de (auto)plagiatori ma face sa cred ca marea majoritate a celor care scriu plagiaza (si defineste, astfel, normalitatea si moralitatea) si doar o minoritate ar cadea in pacatul originalitatii si onestitatii… Poate ma ajuta cineva sa dezleg aceasta dilema. Cred ca prezinta interes si faptul ca – in urma articolelor prin care acuzam autori de autoplagiat si chiar plagiat – niciunul dintre acestia nu a raspuns, tacere pe care eu o consider ca fiind o rusinata recunoastere. Dar cred ca ma insel…

Puncte de vedere asupra celor doua articole din articolul lui LIS, publicat de Contemporanul

Dincolo de autoplagiatul evident al dlui LIS si de pledoaria pro-autoplagiat a lui BC, merita atentie si continutul propriu-zis al articolului semnat de LIS. Se insista, direct si indirect, asupra faptului ca scriitorimea romana este impartita in (cel putin) doua mari tabere. Fara a se nominaliza, rezulta din acest text (ca si din link urile notate la final) ca una este condusa de basescianul academician Nicolae Manolescu, presedintele USR si redactor sef la Romania Literara; cealalta este condusa de iliescianul academician Eugen Simion, fost presedinte al Academiei Romane (evident, in mandatele lui Ion Iliescu). Cine nu e cu noi e impotriva noastra (reciproca fiind inca si mai valabila!). Prin urmare, daca autoplagiatorul Pavel Susara este dat afara de Nicolae Manolescu de la revista Romania Literara, pe cale de consecinta, acesta este luat in brate de tabara adversa (revistele Contemporanul, Cultura etc.). La fel, daca Daniel Cristea Enache (DCE) pleaca din USR, rezulta ca el trebuie preluat de tabara/ aripa stangista (Nicolae Breban, Augustin Buzura, Bogdan Cretu, Liviu Ioan Stoiciu si nu in ultimul rand, Alexandru Petria, un harnic demolator de imagini/ statui ale reprezentantilor dreptei (Traian Basescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cartarescu etc.). Pleaca Daniel Cristea Enache din Uniunea lui N. Manolescu? Nu-i nimic, DCE se pliaza pe organizatia scriitoriceasca de rezerva (Asociatia Scriitorilor), iar LIS are grija sa mediatizeze aceasta dihonie din lumea scriitorilor romani. Mai mult, cu aceasta ocazie, trebuie sunata goarna in toata Romania, astfel incat si alti (auto)plagiatori sa se adune, sa stranga randurile in jurul plagiatorului El Maximo, aflat temporar in fruntea guvernului Romaniei. Se prefigureaza o Internationala a (auto)plagiatorilor, o organizatie mondiala a celor dati afara din servicii pe motive de furaciune si minciuna (respectiv autoplagiat sau chiar plagiat). Pe scurt, cine se aseamana se aduna, merg impreuna la alegeri si la alte actiuni patriotice, pentru ca exploatarea nemiloasa a plagiatorilor de catre neplagiatori sa inceteze. O data si pentru totdeauna! Este de asteptat ca toti autoplagiatorii criticati de mine pe acest blog sa devina membri ai Asociatiei Scriitorilor, sa submineze, invechita USR si – dupa (ce) Victor ia in alegeri – ca Pavel Susara sa fie reprimit la RomLit, evident, dupa ce in fruntea USR va fi redesemnat Mihai Ungheanu sau, de ce nu? Nicolae Breban. In realitate, LIS, regreta plecarea lui DCE din USR, fapt care imi permite sa banuiesc ca se impune o revenire a acestuia asupra demisiei si, prin vot democratic, sa fie instalat in fruntea USR. De ce nu? In ultima instanta, literatura este un simplu act de propaganda, iar scriitorii – excelente unelte ideologice in bataliile electorale. Scriitorii (majoritatea dintre ei) nu pot trai din scris si din vandut carti si articole, ci trebuie sa stea cu mana intinsa la guvernul generos care doreste, prin distribuire atenta si corecta a resurselor financiare, sa promoveze adevaratele valori in cultura romana. Ce Cartarescu? Ce premiu Nobel pentru literatura? In caz ca laureatul de anul acesta ar fi fost chiar Mircea Cartarescu, cu siguranta LIS & comp. ar fi scris in Contemporanul: “Preferatul Angelei Merkel, cu voie de la Basescu a fost incununat cu un nemeritat premiu Nobel, acordat pe nefiresti criterii ideologice!”.
De fapt, LIS doreste sa comunice cititorilor un singur lucru: bagati-va mintile in cap, vin alegerile si la USR, iar DCE merita presedintia acestei venerabile institutii. Fiti atenti cu cine votati si cum va afisati prin presa zilei. Noi nu glumim! In fine, nu trebuie nicio clipa sa uitam ca revista Contemporanul (care apare tot sub egida USR) are si un subtitle, perfect cameleonic: Ideea europeana. Ce legatura are europenismul cu plagiarismul? Cred ca un raspuns l-a dat deja LIS cu un articol format din doua alte articole, publicate anterior: NICIUNA!

PS Contemporanul Ideea europeana va publica si online numarul pe luna septembrie, asa incat invit cititorii interesati de amanunte sa acceseze http://www.contemporanul.ro

Lecturi suplimentare recomandate (intru verificarea celor afirmate de mine mai sus)

http://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/06/demisia-criticului-daniel-cristea-enache-din-uniunea-scriitorilor-trebuie-respinsa-lupta-cu-un-presedinte-trecator/ in 4 iunie 2012

http://spunesitu.adevarul.ro/Cultura/Interviuri/Alexandru-Petria-Intelectualii-sa-fie-oameni-intregi-nu-proiectii-de-liste-de-preturi-9963 7 sept 2012

http://www.stelian-tanase.ro/sa-stam-de-vorba/vinatoarea-de-vrajitoare/

http://alexandrupetria.wordpress.com/2012/03/03/zero-mila-pentru-intelectualii-lui-basescu/

http://alexandrupetria.wordpress.com/2012/03/05/scandal-literar-pe-facebook-si-turnator-al-securitatii-si-premiat/ 5 martie 2012

http://alexandrupetria.wordpress.com/2012/04/28/ce-vor-face-intelectualii-rusinii-profitorii-si-girantii-regimului-basescu/ aprilie 2012

http://alexandrupetria.wordpress.com/2012/02/22/lasitate-scriitoriceasca/ 22 februarie 2012

 

Liviu Drugus,  www.liviudrugus.worpress.com    www.liviudrugus.ro      www.ugb.ro/etc        facebook.com/liviu.drugus

sat Valea Adanca, Miroslava, jud Iasi                                                                     17 octombrie 2012

Nicolae Turtureanu isi autoplagiaza opera pentru a umple ”Cronica veche” cu Parabola blocului de locuinte din ”Ziarul de Iasi”


 

 

După ce citesc pe data de 5 iulie 2012 articolul-recenzie publicat la rubrica Opinii a Ziarului de Iasi (vezi: http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/parabola-blocului-de-locuinte~ni8lup) si semnat Nicolae Turtureanu, același autor găsește de cuviință să apeleze la autoplagiat pentru a mulțumi, probabil, autorul băcăuan Petru Cimpoeșu cu încă o (falsă) prezență în presa culturală ieșeană. Spun falsă pentru că nu este vorba despre o nouă prezentare de carte făcută în publicația patronată chiar de Nicolae Turtureanu (redactor-șef), Cronica veche (la pagina 4) (vezi: http://cronicaveche.files.wordpress.com/2012/09/cronica-veche-nr-9-20.pdf) ci este un copy-paste după articolul cu același nume publicat în Ziarul de Iași. Cred că Petru Cimpoesu ar fi meritat și un alt punct de vedere al altui recenzent, tocmai pentru a beneficia de observații și comentarii noi. Publicarea de ”n” ori (astept să văd același articol publicat și în revistele băcăuane Ateneu, Plumb sau Vitraliu) a unui articol nu amplifică, cred, nici importanța autorului recenzat, nici importanța recenzorului amabil. Dimpotrivă.

Las cititorii acestui blog sa constate si singuri cate semnaturi de autoplagiatori – semnalate pe acest blog – gazduieste Cronica Veche. Insistența cu care autori ieseni se autoplagiază, ducând în derizoriu scrisul lor, numele lor și revistele/ ziarele care îi găzduiesc devine o problemă gravă de patologie a culturii ieșene și prin care se scad, în continuare, șansele ca Iașul să renască cultural și să depășească poziția ingrată de centru cultural de importanță strict locală. Referitor la acest ultim caz de autoplagiat (sper din toată inima să fie chiar ultimul…) cred că persoanele implicate ar trebui să răspundă la întrebarea: ”De ce dl Turtureanu se complace in ipostaza neonestă de autoplagiator?”. Răspunsul este unul multiplu, nu îl voi formula, dar mă pot gândi la câteva cauze posibile, lăsând cititorilor să se pronunțe asupra celui mai important factor care a generat acest autoplagiat regretabil. Iată o posibilă listă de asemenea determinări:

  • Lipsă de timp
  • Lipsă de inspirație
  • Lipsă de respect față de cititorii celor două publicații
  • Lipsă de respect față de sine
  • Lipsă de bun simț
  • Lipsă de respect față de legea care incriminează autoplagiatul la fel ca si plagiatul
  • Lipsă de respect față de Ziarul de Iasi care nu a fost menționat în Cronica Veche drept publicația care a găzduit pentru prima oară articolul ”Parabola blocului de locuințe”
  • Lipsa luării de atitudine de către colegi, de către asociațiile neguvernamentale care promovează onestitatea și corectitudinea în presa românească față de cazurile de autoplagiat semnalate pe acest blog și cunoscute deja de cititori din România si nu numai
  • Lipsa respectului față de tradițiile culturale ale Iașului și față de intențiile și speranțele (deșarte, din păcate) ale unor ieșeni de a vedea Iașul capitala culturală a României

Alte motivații pot fi adăugate de cititorii-comentatori-coautori ai acetui articol.

Liviu Drugus,

Valea Adâncă, Miroslava, Iași                               22 septembrie 2012

Tiberiu Brailean ca intruchipare a BINELUI


In Ziarul de Iasi din 20 august 2012 a aparut articolul dlui Tiberiu Brailean, intitulat Societatea-mozaic (http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/societatea-mozaic~ni8qj0), la rubrica Opinii. Deoarece modul de oferire a unor informatii din literatura mondiala pe post de OPINII personale, cu trimiteri aproximative si cu plasarea autorului de notorietate mondiala la remorca argumentarii ideii de articol original, bazat pe opinii proprii, asadar considerand acest ”modus operandi” ca fiind unul neonest am scris la rubrica de Comentarii la articolul de mai sus urmatoarele:

Comentarii

raspunde

Regres moral si intelectual la Iasi

20/08, 12:50, postat de Liviu Drugus

Despre criza culturii iesene am mai scris. Si alti cititori se intreaba unde sunt oamenii de OPINIE (nu doar de prezentatori ai opiniilor altora). Articolul de astazi al dlui Brailean probeaza faptul ca lipsa opiniilor proprii este nota dominanta a iesenilor. Din pacate, aceasta recenzie a unei carti scrise de Amitai Etzioni pacatuieste si prin lipsa oricarei citari sau trimiteri la cartea recenzata, tocmai pentru a spori falsa impresie de articol original. Pentru a va convinge de regresul cultural/ intelectual/ moral al intelectualitatii iesene promovate de Ziarul de Iasi puteti compara aceasta recenzie cu una publicata cu doi ani in urma. Vezi http://www.liviudrugus.wordpress.com

 

Redau mai jos reactia mea fata de un articol al dlui TB din decembrie 2010. Prin compararea articolelor semnate de dl TB in dec 2010 si in august 2012 am ajuns la concluzia ca ne aflam in fata unui regres calitativ, unul ce merita semnalat si supus atentiei cititorilor doritori de idei noi si de propuneri concrete, toate astea intr-o fireasca sperante de mai bine.

 

Articol scris la 8 decembrie 2010 si publicat pe blogul www.liviudrugus.ro. Au fost efectuate usoare corecturi fata de textul din 2010.

Banalitatea BINELUI

De unde ne vine raul, si cum arata el? Opinia mea este ca acesta vine, in primul rind, din lipsa dialogului autentic, deschis si sincer intre oameni onesti, respectuosi si iubitori de oameni. Tot sursa de rau este si ipocrizia savanta a atotcunoscatorului ce clameaza (in cazul prezentat mai jos, chiar probeaza) modestia intelectuala, formulind solutii salvationiste cu iz de doctrina divina extrasa direct din esenta de radacina cosmica, de la Sursa. Personal, am o definitie a binelui si a raului ca fiind o problema de adecvare scop-mijloc, verdict dat de oamenii care interactioneaza. Nu este aici locul detalierii punctului meu de vedere, dar, am unul si il promovez ca atare.

Eram foarte curios sa aflu punctul de vedere al dlui Tiberiu Brailean citind articolul “Banalitatea raului” publicat in Ziarul de Iasi din 8 decembrie 2010 (http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/banalitatea-raului~ni6svo). Dar dl TB nu defineste raul, asta fiind doar treaba cunoscatorilor, nu si a scriitorilor de eseuri care doar citeaza masiv din altii, de regula, mari filosofi. Adica, daca te iei de mine, te iei de marii filosofi ai lumii… Pai se poate una ca asta? Eu cred ca se poate, altfel dialogul adevarat moare si este inlocuit de surogate de analiza si de solutii. “Raul nu este o exceptie sau absenta binelui” ne spune, foarte original (?) profesorul Brailean. In loc sa aflam ce este raul, aflam ce nu este el. Iar pe post de intregire a explicatiei aflam unde este raul: “Raul ne-a invadat si a invadat intreaga noastra existenta”. Asadar, raul este peste tot, inclusiv in capul profesorilor universitari. Asa o fi… Dar aceasta autoasumare a aflarii in rau este imediat pasata in alteritatea inconjuratoare (un bun obicei romanesc de a vedea cauza raului la altii de langa noi). Scrie dl Brailean: “Am vazut recent, in ochii unui om (sa-i spunem), intelectual pe deasupra, raul in expresie pura, autentica, de neuitat, m-a ingrozit, era acolo chintesenta raului”. Probabil o fi un coleg al domniei sale pe care nu-l poate vedea in ochi din cauza rautatii din ochii lui… Oricum, identificarea raului in stare pura mi se pare a fi un fapt exceptional, realmente neintalnit pina acum. Aici intervine si modestia intelectuala a dlui TB care in loc sa clameze un Nobel pentru aceasta descoperire o lasa in plan secundar, fiind doar o descoperire pe linga multe altele facute de dl profesor universitar. De mirare este insa complicitatea cu Raul, numele nefericitului posesor de rautate pura fiind pastrat in taina, in anonimat, desi TB are la discretie o rubrica permanenta la un ziar bun. Cred ca asta (nedivulgarea raului pur) nu-l prea caracterizeaza pe dl TB, el fiind, nu-i asa?, un cavaler al BINELUI, chiar BINELE insusi. Cred  ca printr-o antiteza concreta intre RAUL pur deja identificat la ALTUL, localizat si anatemizat de dl TB, pe de o parte, si BINELE pur intruchipat intamplator (!) de domnia sa, lumea nestiutoare si nerecunoscatoare va putea alege (ehei, se apropie alegerile…), in deplina cunostinta, de cauza BINELE. Oare sa fie asa de greu de ales intre alb si negru, intre bine si rau?

Mesianismul braileanian (un potential intemeietor de fascie radical-religioasa, anarho -sindicalista si liberal-socialista) este o forma de altruism absolut si total, nu prea intalnita pe la noi… La un eventual scrutin electoral dl TB ar putea avea drept slogan de campanie “Votati BINELE”, desigur cu poza domniei sale alaturi, iar ancestrala intelepciune bastinoasa va cugeta profund: “N-ar fi RAU sa fie BINE” si va pune stampila in dreptul semnului electoral „Palaria cu boruri foarte largi”. Din pacate pentru viitorul candidat (la Primaria Iasului?) realitatea autohtona este total nefavorabila BINELUI. O spune insusi apostolul Binelui, dl TB: “Ma tem ca oamenii rai, haini,  au devenit o majoritate…”. Asadar raii (cei multi si in continua inmultire) vor vota tot (cu) raii. Aferim!

Care este insa “problema noastra” (asa cum este ea definita de dl TB)?  Conform stilului sau inconfundabil si usor recognoscibil (“Le style c’est l’homme, n’est pas?”)  cu care am facut deja cunostinta in primele rinduri ale articolului sau, problema este definita prin ceea ce NU este ea… (are dreptate autorul cind clameaza generalizarea nihilismului in lume). Apasat de apofatism, dl TB vede cu prioritate ce nu este. Astfel, daca ar fi profesor de biologie si ar trebui sa defineasca ce este broasca, prima fraza ar suna cam asa: “Broasca nu este nici cal si nici pasare”. Clar, nu?  Asadar, dl TB formuleaza  astfel esenta problemei: “Vedeti, (chiorilor! LD) cred ca problema noastra cea mare nu tine de politica si de economie, ci este o problema de etica, o boala morala ce ne maninca sufletele”. Aha! Acuma am inteles! Etica actuala este “boala morala ce ne maninca sufletele”. In sfirsit, o apreciere catafatica, demna de un filosof moral de talie mare.

Dar, amator de echilibre fine, dl TB revine la apofatism si ne (in)cinta cu o definire negativa, prin lipsa: “Ne lipseste o ideologie in care sa credem, care sa aprinda o flacara in noi, sa ne dea reperele unei vieti morale, ale  unei noi etici sociale”. Deci, jos cu etica individuala, sus cu etica sociala! In treacat fie spus, cea mai sociala etica este etica socialista, aflata la antipodul eticii individaualist-capitaliste. Insa, desi ne lipseste ideologia, nu lipseste Sursa acesteia. Cine nu stie, poate afla cine este Sursa: “…aceasta ideologie nu o putem afla decit in religia noastra”. De aici, lucrurile devin complexe, ezoterice chiar. Care este religia noastra? Se refera  dl TB la religia oficiala a statului roman, ortodoxia crestina? Se refera oare la crestinism in ansamblul sau (incluzind catolicii si protestantii)? Se refera la New Age-ul postmodern? Se refera la credinta ateilor? (au si acestia credinta si religia lor…). Se refera dl TB la religia tuturor romanilor care nu poate fi decat romanismul? Se refera oare la religia lui Placinta junior, fondator de biserica ateista? Nu aflam, deocamdata. Aflam, in schimb ca dl TB este nostalgic dupa “singura valoare suprema in care mai credem si care mai e capabila sa miste masele (ooops! masele electorale trebuie miscate…), sa ne ofere constiinta a cine sintem, si sa ne arate incotro ne indreptam” (quo

vadis, romane?).

Spre deosebire de Mitica de Bucuresti care are ca slogan “Eu cu cine votez?”, TB de Iasi apeleaza la mai pragmaticul “Ce-i de facut?” a lui Cernisevski (slogane, roman si rus, puse in antiteza de Vasile Ernu). Chiar daca problema („care este”!) este ca nu este definita, aflam ce TREBUIE sa prestam in continuare, spre  izbavirea noastra inevitabila. Voi prelua citeva puncte de reper din strategia electorala prezentata subtil in partea doua a articolului analizat: a) sa ne intoarcem la radacini (adica sa promovam radicalitatea, radicalismul chiar, cf  lat. radix, radicis = radacina).  Evident, nu va ganditi la un indemn spre a merge la intunericul radacinilor, ci la energia luminoasa pe care o pot ele asigura. Este si un indemn (pentru profani) la o alimentatie naturista, foarte benefica pe timp de criza (fructele le papa altii…). Sau poate dl TB se referea la: radacinile adamice ale devenirii noastre? Ar suna interesant Partidul Adamic Roman (PAR), b) sa refacem credinta (evident, nu se spune care, posibil si cea ateista, new age-ista, etc.), c) sa ne reintoarcem catre sursa vietii; (dupa cum se vede indemnul este sa avansam inapoi). Iata si o mostra de argumentatie fara argument: “Numai metafizica ne poate desena contururile unei etici superioare aflate intr-un raport direct cu originile, cu Sursa”. Profund adinc si, mai ales, inaltator… Daca ne intrebam cine e Sursa, aceasta nu poate fi decit Marele Arhitect al Universului cu care dl TB mai sta de vorba din cind in cind. Oricum, ideologia propusa de domnia sa devine, astfel, necriticabila si irefutabila, aducind si voturile lojilor masonice iesene; d) sa dezbracam religia de toate formele fara fond (recursul la Maiorescu este, evident, involuntar); Nu ne ramane decit sa identificam formele si sa le aruncam (ca sa ramana fondul pur si dur al ideologiei nenumite inca): sutanele preotilor, altarele aurite, cadelnitele si icoanele sfintilor. Daca dl TB nu ne ajuta sa le identificam, atunci speculatiile vor continua… Oricum, ideologia propusa tine mai mult de neoprotestantism decit de ortodoxie. Este libertatea dlui TB sa-si aleaga ideologia preferata si sa o  propage in cotidianele cu cel mai mare tiraj; e) sa incepem fiecare cu el insusi (o idee excelenta care ar duce la economii cu cheltuielile de propaganda, cu campanile de (re)indoctrinare; f) sa  ne scrutam interiorul, pentru a regasi fiinta din noi, scinteia divina ce a fost sadita acolo inca de la inceputuri; g) sa… etc.

Ca in orice plan managerial strategic si electoral ni se spune ce se va intampla daca acceptam ideologia braileaniana. Simplu: a’) ne vom schimba profund (aluzia la crearea “omului nou” este mai mult decit stravezie); b’) vom fi mai buni; c’) vom  indrazni mai mult (soimii patriei si pionierii conectati la Sursa vor fi infinit mai indrazneti decit anteriorii, neconectati….); d’) ne vom lua destinele in propriile miini (nu vi se pare cunoscut?); e’) ne vom apropia mai mult unii de altii (strins uniti in jurul BINELUI, idealul nostru suprem. Deoarece la origini suntem UNU, de ce nu am fi uniti in jurul UNULUI, stim acum cine veste EL); f’) vom deveni extraordinar de puternici; g’) nu vom mai avea nevoie de stat, de politicieni, de toti aceia care ne-au amagit, ne-au furat si ne-au ascuns speranta (o demagogie ce frizeaza ridicolul); h’) jos cu ideologia banului si a mortii (in comunismul deplin banii vor disparea, doar moartea va fi eterna, cu exceptia celor care traiesc etern, din basmele lui Ispirescu).

In partea a treia (si ultima) a articolului sau, dl TB ne (i)lumineaza pe ce lume traim: A. traim o epoca a nihilismului; B. traim un timp al dispretului; C. suntem bombardati din toate partile cu discursuri lipsite de sens, conservate in/ cu vid (discursul intitulat „Banalitatea raului” fiind un bun exemplu in acest sens). Finalul (apoteotic, inaltator, vibrant, eteric, miscator, divin chiar) face o pledoarie pentru discernamant, pentru transformarea dragonilor in ingeri si realitatea in poezie (halal discernamint!). Trimiterea la cartea “Fascismul liberal” a lui Ionah Goldberg, aparuta recent la Polirom, face insa lumina in toata tarasenia: ceea ce credeam a fi un nou si, evident, original construct doctrinar nu este altceva decit o prezentare de carte, pe post de articol de autor, prezentare impanata insa cu reflexe ideologice adunate de-a lungul anilor sub palaria cu boruri foarte largi. Revin la ceea ce am mai afirmat: citind carti si articole publicate sub semnatura TB, am ajuns la concluzia ca mai toate au la baza un “modus operandi” pernicious si nedemn de urmat de studenti si masteranzi. Reteta ar fi cam urmatoarea: se iau niste nume celebre, in uvertura, cum ar fi H. Arendt, de exemplu. Se amesteca apoi idei preluate din diferite capitole ale cartilor si se aduc, pe parcurs, alte nume celebre, E. Husserl, Fabrice Midal, R.M. Rilke, pentru ca in final sa se umple spatiul ramas cu un citat baban din cartea ce ar urma a fi prezentata (Ionah Goldberg). Este un modus operandi care mie unul nu-mi face placere si dlui TB nu-i face onoare.  Desigur, intelectualul raspindac este necesar, cu conditia sa nu se autoidentifice cu creatorii de doctrina, de ideologii sau de sisteme filosofice.

Poate spre surprinderea dlui TB am si agremente, nu doar dezacorduri cu domnia sa. Sunt intrutotul de acord cu citatul (bine ales!) din Husserl care spune ca “Stiinta a devenit o forma de fetisism”. Drept pentru care caut si aduc mereu argumente legate de moartea stiintei (a asa numitelor “stiinte sociale” in primul rind, a altor pretinse stiinte sacrosancte,  cum ar fi fizica, sau prezentarea matematicii si logicii pe post de stiinte). I-am spus, cu citiva ani in urma dlui Alexandru Dobrescu, scriitor iesean, ca managementul nu este stiinta. Reactia dinsului a fost explicita si chiar fireasca: “Si atunci, cum este predat la Universitate?”. Dar asta este deja o alta poveste. Rejectind definitiile “stiintifice” ale “stiintelor sociale” am redefinit politica, economica si etica. Desigur, nu voi face aici o lectie despre aceste redefiniri. Dar nu este deloc lipsit de importanta sa spun ca, in timp ce dl TB nu vede nicio legatura intre cele trei domenii, eu definesc eticul ca fiind continuumul creat/ produs de intersectia si interactiunea permanenta dintre economic si politic. Bineinteles ca am argumentat acest lucru. Cei interesati pot accesa http://www.liviudrugus.ro sa faca observatii pertinente si sa facem dialog deschis. Neintamplatorul functioneaza (perfect!) daca ma gandesc ca alaturi de articolul dlui TB este publicat si articolul Danei Tabrea, “Pactul cu diavolul” unde se afla o definitie exceptionala a moralului aflat la intersecta dintre vointa (politicul) si trebuinte (economicul), definitie data la 1891. E veche! ar putea obiecta promotorul reintoarcerii la izvoare… O fi, dar e probata de viata si nu trebuie ascunsa sub faldurile si falsurile oferite cu fast de “stiinta”. De aceea prefer sa merg la un spectacol de teatru decit sa caut (inutil) idei originale in scrierile unor profesori, indragostiti de propriul lor nume si atit.

Liviu Drugus, Miroslava,  8 decembrie 2010.

liviusdrugus@yahoo.comwww.liviudrugus.ro  www.liviudrugus.wordpress.com

Reproduc mai jos articolul dlui T. Brailean, precum si cele doua comentarii aparute in editia elctronica a Ziarului de Iasi

Banalitatea rauluiAUTOR: TIBERIU BRAILEAN

DATA PUBLICARII: 08/12/2010

Dumnezeu este cu voi. Dar voi?

Am ales drept titlu aceasta sintagma din Hannah Arendt pentru ca mi s-a parut ca exprima foarte bine situatia in care ne complacem. Raul nu mai e o exceptie sau o absenta a binelui, ci pur si simplu ne-a invadat si a invadat intreaga noastra existenta. Am vazut recent in ochii unui om (sa-i spunem), intelectual pe deasupra, raul in expresie pura, autentica, de neuitat: m-am ingrozit, era acolo chintesenta raului. Ma tem ca oamenii rai, haini au devenit o majoritate…

Vedeti, cred ca problema noastra cea mare nu tine atit de politica si de economie, ci este o problema de etica, o boala morala ce ne maninca sufletele. Ne lipseste o ideologie in care sa credem, care sa aprinda o flacara in noi, sa ne dea reperele unei vieti morale, ale unei noi etici sociale. Dupa parerea mea, aceasta ideologie nu o putem afla acum decit in religia noastra, e singura valoare suprema in care mai credem si care e capabila sa miste masele, sa ne ofere constiinta a cine sintem si sa ne arate incotro ne indreptam. Isme s-au inventat destule. Este, cred, timpul sa ne reintoarcem la radacini, singurele capabile sa ne redea in ochi si in inimi lucirea sperantei. Sa ne refacem credinta, asadar, si sa ne reorientam catre sursa vietii. Fara radacini, ramurile noastre nu mai sint alimentante cu energie, sint moarte. Trebuie sa ne rebransam cit mai repede cu putinta.

Numai metafizica ne poate desena contururile unei etici superioare, aflate intr-un raport direct cu originile, cu Sursa. Avem nevoie sa ne dezbracam religia de toate formele fara fond, pentru a-i repune in splendoare chintesenta, simplitatea sublima, lucrarea-i atotputernica. Sintem goi, in bataia vinturilor, dar energia noastra este inca in radacini. Trebuie doar sa ne reamintim si ea va curge din nou, cu si mai multa putere in noi si intre noi, aici, la noi acasa. Sa incepem fiecare cu el insusi. Sa ne scrutam interiorul, pentru a regasi fiinta din noi, scinteia divina ce-a fost sadita acolo inca de la inceputuri. Sa o aprindem pina ne cuprinde. Atunci ne vom schimba profund, pentru ca vom fi regasit izvorul vietii, al sperantei si al iubirii.

Atunci vom fi mai buni, vom indrazni mai mult si ne vom lua destinele in propriile miini. Ne vom apropia mai mult de ceilalti, pentru ca vom intelege ca la origini sintem Unu. Vom deveni astfel extraordinar de puternici, de buni si nu vom mai avea nevoie de stat, de politicieni, de toti cei care ne-au amagit, ne-au furat si ne-au ascuns speranta. Ne-au intoxicat cu false ideologii, ale banului si ale mortii. Trebuie sa regasim religia vietii si a adevaratei valori a sufletului. Totul e in noi. Putem suride din nou, ne putem bucura semenii cu un suris intremator!

Traim o epoca a nihilismului, in care, asa cum arata Edmund Husserl in Crisis, „stiinta a devenit o forma de fetisism de fapt”, ce nu mai tine seama de trairile omului, e dezumanizanta, lipsita de constiinta. Trebuie sa redevenim oameni in sens deplin si creatiile noastre vor arata altfel. Asa cum invatam sa scriem, sa citim, trebuie sa reinvatam sa fim, sa trecem dincolo de conventii, asa cum ne indeamna textele sacre, dar in respectul valorilor sacrului. Libertatea constituie totusi singura posibilitate de a ramine fideli celui mai inalt adevar spiritual, pastrind intrinsec si un element de provocare.

De altfel, intreaga aventura moderna este una a libertatii ca sansa, chiar daca uneori aceasta degenereaza intr-un libertinaj desirat. Ea ne invata cum sa traim intr-o lume fara repere sigure, lipsita de certitudine si de siguranta. Dar, inca o data, aceasta este o sansa, pe care nu avem dreptul sa o ratam.

Traim un timp al dispretului, al nelinistii si instabilitatii, iar cel mai grav lucru mi se pare refuzul de a recunoaste acest lucru. Sintem bombardati din toate partile cu discursuri lipsite de sens, conservate in vid. „Obsesia noastra pentru numere, pentru cuantificare si instantaneitate ne-a costat legatura cu acel loc, existent in fiecare dintre noi, care onoreaza noncuantificabilul si eternul – capacitatea de a ne infricosa, de a ne minuna si de a simti misterul; acel loc in care actele de credinta intr-un proces mai maret decit noi insine se dovedesc in cele din urma satisfacatoare in deplinatatea timpului” (Ionah Goldberg, Fascismul liberal, Iasi, Polirom, 2010, p. 355).

Avem de cautat un drum care sa ne permita recuperarea unei demnitati autentice. Nu e usor, poate necesita chiar o munca dificila, un efort profund si mult discernamint. Trebuie sa discernem obscuritatea ce tinde sa se instapineasca, ca si barbaria din noi. Numai asa lumina poate sa tisneasca nestingherita si sa-si faca lucrarea sa de pace si de inaltare. E poate lucrul cel mai important pe care-l avem de savirsit acum. Nu voi spune, precum Fabrice Midal, ca „singura, poezia ne poate salva”, dar e cert ca avem nevoie de mai multa poezie. Cum spunea Rainer Maria Rilke, dragonii nu sint poate decit niste printese ce asteapta sa fie recunoscute. Deci, daca respingem dragonii, ne anulam orice sansa de a intilni printesele, si asta poate fi fatal. De aceea e necesar un bun discernamint. Un adevarat esprit de finesse poate sa vada cite o printesa in fiecare dragon care il ameninta. Si sa devina print. Un mic print al luminii, iubirii si sperantei…

© 2006 – Ziarul de Iasi. Toate drepturile rezervate
Comentarii

raspunde

Tiberiu Brailean

08/12, 15:39, postat de roman

Sincer am aceeasi parerea despre Dl. Brailean. L-am cunoscut in cateva randuri si m-a impresionat prin suficienta si blazare. Plictisit, mereu pufaind pe nari, privire tulbure, nas latit, pufav si superior cu aerul unui grof pe latifundie. Ce avere are … mai putin important, nu conteaza, e ca toti politicienii un mare bogat care pozeaza intr-un flamand. Nu stie sa se imbrace si, parerea mea nici sa se poarte. Sincer insa nu pot accepta ca acest politruc, de a carui eruditie ma indoiesc, sa primeasca spatiu intr-un cotidian iesean. Nu merita. Si e pacat ca domnia sa, marele Brailean, nu isi da seama de suficienta sa, si se crede autor de pilule jurnalistice. E pacat. E o rusine ca nu mai avem oameni de valoare si acum se trezesc cei influenti ca sunt publicati, in locul celor talentati si merituosi.
DIXIT

raspunde

teoretizare sterila

08/12, 11:45, postat de lacan

Dom’le Brailean, ai timp si disponibilitate pentru batut cimpiile metafizicii   si indemnurilor la trairi abstracte,pentru ca nu mai poti de bine si ai chef de joaca cu cuvintele.Cind ai adunat avere tot baza asta de gindire ai avut-o?Ce faptuiesti  dumneata pentru oamenii care  sint prea striviti de nevoi si umilinte,de ignoranta,de frica,de bataia de joc  al celor care au insfacat puterea ,la toate nivelurile,pentru a-si mai gasi resurse pentru metafizica? Nu ai vrea sa te  stradui cu asemenea indemnuri  prin cartierele populare,bordeie de oras sau de tara,birturi  de cartier sau din satele patriei,pentru o mai multa luminare a mintii cind vin alegerile? Nu ar fi bine sa ai curajul  si simtul comun  de a tine asemenea discursuri  cu citate,de vajnic intelectual, in parlament sau la partidul dumitale ?
Daca nu ai fi un cabotin ,te-as suspecta  de o discordanta la limita cu tulburarea mintii

Bogdan Cretu – autoplagiator si plagiator universitar iesean, vajnic luptator impotriva plagiatului


Bogdan Cretu – autoplagiator si plagiator universitar iesean, vajnic luptator impotriva plagiatului

Lista plagiatorilor ieseni este deja deschisa pe acest blog. Nume de mare rezonanta ale culturii iesene parca se afla intr-o intrecere nebuneasca de anulare a propriilor crezuri pedagogice si publicistice. Cu siguranta, multi dintre domniile lor vor fi infierat cu manie intelectualiceasca hotia grosolana practicata de Victor Ponta, dar nu pregeta sa practice autoplagiatul – o forma doar aparent minora de plagiat, si care se pedepseste la fel ca si plagiatul. Evident, ingnoranta in materie de legislatie nu-i exonereaza de responsabilitati, inclusiv penale, pe cei vinovati. Ioan Holban, Al. Zub, Adrian Neculau, Bogdan Cretu in calitate de autori, dar si redactorii sefi de publicatii: Lucian Vasiliu (”Dacia Literara”), Nicolae Turtureanu (”Cronica Veche”), Toni Hritac (”Ziarul de Iasi”), Nicolae Manolescu (”Romania Literara”), Geo Popa (”Plumb”) etc. practica si/ sau promoveaza cu evidenta inconstienta si cu o ingrijoratoare suficienta autoplagiatul. Autorii amintiti par a fi dispusi sa publice oriunde si ori de cate ori li se solicita un articol, chiar daca acesta a mai fost publicat anterior (sau, eventual sugereaza domniile lor ca sunt dispuse sa faca un efort suplimentar de a mai ”concepe ceva….desi, stiti… timpul meu este extrem de pretios”). Aceasta inseamna ca domniile lor publica si ”in reluare”, adica reproduc un articol propriu, integral sau partial, fara a preciza faptul ca articolul respectiv a (mai) fost publicat si in revista X sau ziarul Y. Cred ca e bine de stiut ca aceasta precizare, atunci cand este facuta, nu ar scadea meritele autorilor (dimpotriva!), dar redactia revistei care se multumeste sa publice reluari din presa judeteana sau regionala nu ar accepta prea mult o asemenea umilinta.
Le sugerez redactorilor tuturor publicatiilor sa ceara colaboratorilor lor o declaratie pe proprie raspundere ca articolul propus nu a mai fost publicat, aceasta practica fiind instaurata deja in toate universitatile din Romania cu privire la lucrarile de licenta si dizertatie ale studentilor. Desigur, in cazul in care autorul recunoaste ca a mai trimis articolul si la alte publicatii, atunci redactia revistei care va publica o ”reluare” este obligata sa precizeze unde a aparut originalul. Practica occidentala, la care ne tot laudam ca ne raliem, cere si mentionarea acordului primei publicatii (care deja detine drepturile de autor) sub forma: ”Multumim redactiei revistei Y pentru amabilitatea de a permite republicarea textului dnei/ dlui AB, care a aparut in… la data de…”. Universitatea ”Al.I. Cuza”, unde lucreaza o parte dintre plagiatorii amintiti mai sus, nu cred ca poate obtine locuri mai onorabile in clasamentul facut de Ministerul Educatiei, dar si in clasificarea mondiala Shanghai, cu asemenea ”performante negative”. De asemenea, raportul pe justitie facut de Uniunea Europeana cu privire la progresele facate de Romania in acest domeniu va trebui sa includa, inevitabil, fie doar si ca numar de cazuri, toate aceste incalcari flagrante ale legislatiei in vigoare pe tema plagiatului si a drepturilor de autor. Desigur, ”albirea” dosarului de plagiat al lui Victor Ponta va intra tot la negativele/ nerealizarile pe care le tot amplificam in loc sa le diminuam. A se audia/ citi cu atentie acest interviu acordat de Karl-Peter Schwarz de la publicatia germana ”Frankfurter Algemaine Zeitung” (FAZ) http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=aDLA63-UaLA.
Deosebit de grav in cazul profesorului universitar doctor Bogdan Cretu (B.C.) de la Facultatea de Litere a Universitatii ”Al.I. Cuza” din Iasi este ipocrizia fara masura si nonsalanta (demna de crime mai grave) cu care acesta practica autoplagiatul, criticandu-l exact in acelasi timp si articol pe plagiatorul Ponta. Iata ce scrie B.C. in preambulul articolului intitulat ”Scrisul care instituie normalitatea” si publicat de ”Ziarul de Iasi” la 3 iulie 2012. (vezi: http://ziaruldeiasi.ro/opinii/scrisul-care-instituie-normalitatea~ni8lmo)., restul articolului fiind copiat din articolul cu acelasi nume publicat in ”Romania literara” nr 29 din 20 iulie 2012 (vezi: http://www.romaniaculturala.ro/images/articole/RL_p.13.pdf ) :

”Scriu acest articol in extremis, intr-un ceas tarziu din noapte, cu putine ceasuri inainte ca avionul sa decoleze catre Roma. Prin urmare, nu am nici resurse si nici pofta sa ies din ale mele, sa descriu dezgustul pe care mi-l creeaza si mi-l va crea mereu un prim-ministru marunt si plin de nesimtire precum Victor Ponta. Am invatat ca despre astfel de ticalosii e bine sa scriu cand indignarea se mai raceste. Prin urmare, atac iar un subiect care nu e la ordinea zilei, dar care ma preocupa si care, cred, va lua, curand, forma unei preocupari sistematice”.
Presupun ca B.C. a primit o solicitare de la ”Ziarul de Iasi” sa ”bage ceva cu Ponta”, dar in graba plecarii in vacanta, a lasat cazul premierului – deja albit de Comisia Nationala de Etica – ”sa se raceasca”, nu inainte de a caracteriza plagiatorul din fruntea guvernului cu termeni asa cum merita (amandoi!): dezgustator, ticalos, marunt, plin de nesimtire. Adica ”De te fabula naratur”, domnule profesor. Apoi, odata comisa condamnarea dura a unui plagiator de duzina, evaluatorul si justitiarul intr-ale luptei antiplagiat Bogdan Cretu ce face? Plagiaza! Adica reproduce, in proportie de suta la suta aproape trei sferturi din articolul publicat (ulterior) de ”Romania Literara”. In cazul in care ”Ziarul de Iasi” plateste ”opiniile” publicate la pagina cu acelasi nume, iar ”Romania Literara” face la fel, si daca dl B.C. apare pe listele de plata ale celor doua publicatii atunci fapta sa se incadreaza la ”primirea de foloase necuvenite” sau ceva asemanator. Iar daca mai adaugam si observatia unui cititor al variantei on line a ”Ziarului de Iasi” (semnat xyz) si anume: ”felicitari ca va place breban, dar ingrosarea pasajului cu dreptatea sper ca e un echivalent pentru ghilimele, da? pentru ca e vorba de un citat dintr-un roman de n. Breban”, atunci ne aflam si in fata unui caz de plagiat din Breban. Simpla scriere cu Bold (in ”Ziarul de Iasi”) sau Italics (in ”Romania Literara”) nu tine si nu poate tine loc de ghilimele. Or, exact asta i-au lipsit lui Ponta in teza de doctorat: ghilimelele… In consecinta, Comisia Nationala de Etica (poate era mai corecta denumirea Comisia de Etica Romaneasca, pentru a se sublinia contributia romanilor nu doar la construirea unei ”democratii originale”, ci si la elaborarea unor noi standarde etice, cu totul si cu totul originale) se poate sesiza din oficiu in legatura cu acest caz de (auto)plagiat.
Oare putem sa mai speram ca ”scrisul care instituie normalitatea” sa fie unul sincer si care sa respecte deontologia profesionistilor scrisului? Sau plagiatorul Bogdan Cretu vrea sa sugereze ca scrisul plagiat face parte dintr-o normalitate deja instituita, contributia profesorului iesean si ”cuzist” (prins cu ocaua mica) fiind doar aceea de a consfinti si de a perpetua aceasta normalitate a hotiei cvasigeneralizate in Romania anului 2012?
In incheiere, ca sa mai adauge o proba suprema de ipocrizie academica, il invit pe profesorul Cretu sa binevoiasca sa semneze aceasta Scrisoare deschisă adresată Primului-Ministru al României, Victor Ponta, şi Ministrului Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu:

Domnule Prim-Ministru,
Doamnă Ministru,
Subsemnaţii, membri ai corpului didactic şi/ sau de cercetare al Universităţilor din România, precum şi membri români ai corpului didactic sau de cercetare al unor instituţii de învăţământ superior din străinătate, prin prezenta dorim a vă aduce la cunoştinţă următoarele:
1. Ne raliem fără ezitare poziţiei profesionale a CNATDCU şi a Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, potrivit căreia este indubitabil faptul că teza de doctorat din 2003 a domnului Victor Ponta e un plagiat de dimensiuni şi gravitate extinse.
2. Protestăm împotriva modului inadmisibil în care din partea Ministerului Educaţiei s-au exercitat presiuni asupra acestor corpuri profesionale, constând în:
– reorganizarea Consiliului Naţional de Etică şi a CNATDCU în ajunul momentului în care urmau să se pronunţe privitor la cazurile Mang, respectiv Ponta
– intervenţia intempestivă a ministrului interimar Liviu Pop în şedinţa CNATDCU în care era dezbătut plagiatul d-lui Ponta, în speranţa de a convinge această comisie să nu se pronunţe
– tentativele de defăimare profesională, ulterioară emiterii deciziilor de plagiat, a membrilor comisiilor care au ajuns la această concluzie
– deturnarea repetată şi constantă a atenţiei dinspre întrebarea de natură ştiinţific-deontologică şi propriu-zis etică aflată în chestiune (“este sau nu teza domnului Ponta plagiată?”) către chestiuni tehnico-legale (“cine, şi în virtutea cărei legislaţii, putem afirma că are dreptul de a emite o decizie eficientă în privinţa retragerii/ menţinerii titlului de doctor al lui Victor Ponta?)
– ameninţările proferate de către doamna Ecaterina Andronescu la adresa Universităţii Bucureşti, care, potrivit declaraţiilor Ministrului Educaţiei, şi-ar putea pierde dreptul de a organiza şcoala doctorală în măsura în care îşi continuă demersul privitor la teza lui Victor Ponta.
3. Considerăm că verdictul de non-plagiat la care a ajuns Consiliul Naţional de Etică nu prezintă nici o garanţie de credibilitate, el aparţinând unui organism a cărui componenţă fusese, pe de o parte, modificată tot în legătură cu o cercetare a plagiatului, şi care, pe de altă parte, s-a aflat într-o postură de conflict de interese, datorită subordonării în linie directă faţă de ANCS – Ministerul Educaţiei – Guvernul României.
4. Ne exprimăm, fiecare, opinia ştiinţifică şi deontologică personală potrivit căreia domnul Victor Ponta se face vinovat nu doar de plagiatul din 2003, ci şi, mai ales, de prezenta instrumentare (cu bună ştiinţă, sau prin cooperare tacită cu nişte subalterni foarte zeloşi) a instituţiilor statului pentru mascarea mediatică/ deturnarea juridică a unui adevăr cum nu se poate mai evident: plagiatul.
5. Ne alăturăm anticipat oricărui demers prin care Universitatea din Bucureşti ar solicita anularea diplomei de doctor a d-lui Victor Ponta, solicitând Ministrului Educaţiei să întreprindă demersurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a acestui act reparatoriu.
6. Considerăm că acest amestec masiv şi brutal al politicului în domeniul cercetării ştiinţifice şi al deontologiei profesionale universitare poate duce la accentuarea sentimentului de neîncredere în calitatea şi, mai ales, onestitatea sistemului de învăţământ românesc;
7. Considerăm, de asemenea, că menţionatul comportament, în cazul Ponta, al autorităţilor Statului a căror sarcină e conducerea/ organizarea învăţământului poate avea drept rezultat direct o gravă înrăutăţire a climatului democratic din România, reprezentând o sfidare la adresa demnităţii corpului nostru profesional.
Semnatari: Vlad Alexandrescu, conf. dr., Universitatea Bucureşti, Bakk Miklós, conf. dr., UBB Cluj-Napoca, Gabriel Bădescu, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Ioana Both, prof. dr. UBB Cluj-Napoca, Denisa Butnaru, cercet. asoc., dr. Universität Augsburg, Cătălin Cioabă, cercet. postdoc. Universitatea Bucureşti, Virgil Ciomoş, prof.dr. Facultatea de Istorie şi Filosofie UBB Cluj, Ion Copoeru, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Diana Cotrău, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Diana Cozma, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Monica Fekete, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Victor Eugen Gelan, drd. Universitatea Bucureşti, Cercetator invitat al Husserl-Archiv Freiburg (Germania), Calin Goina, asist. univ. UBB Cluj-Napoca, Kiraly Istvan, conf. dr. UBB Cluj, Marius Lazăr, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Laurenţiu Malomfălean, drd. UBB Cluj-Napoca, Doris Mironescu, asist. dr. Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iasi, Rareş Moldovan, lect. dr. UBB Cluj-Napoca, Michaela Mudure, prof. dr. UBB Cluj-Napoca, Raul Cristian Mureşan, Institutul Român de Ştiinţă şi Tehnologie Mihai Vlad Niculescu, Assistant Professor Bradley University Peoria, Illinois (USA), Horea Poenar, lect. dr. UBB Cluj-Napoca, Cristina Raţ, lect. dr. UBB Cluj-Napoca, Miruna Runcan, prof. dr. UBB Cluj-Napoca, Ion Pop, prof.dr. Facultatea de Litere UBB Cluj-Napoca, Liana Pop, prof. dr. UBB Cluj-Napoca, Liviu Pop, asist. cercet. Institutul Arhiva de Folclor, Academia Română, Alin Tat, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Helga Tepperberg, conf. dr. UBB Cluj-Napoca, Cristina Varga, asist. dr. UBB Cluj-Napoca, Cornel Vîlcu, lect. dr. UBB Cluj-Napoca, Dina Vîlcu, asist. drd. UBB Cluj-Napoca, Ursula Wittstock, asist. drd. UBB Cluj-Napoca.”
Acestea erau semnaturile la lansarea pe internet a scrisorii. Acum sunt mult mai multe. Oare universitarii ieseni nu sunt si ei impotriva plagiatului si a ascunderii actelor de plagiat (prin infiintarea unor Comisii cu componenta precisa si rezultate/ verdicte deja usor de anticipat)? Este oare intamplatoare prezenta unui numar foarte mic de semnatari din Moldova, sau asta are vreo legatura cu cazurile de plagiat deja semnalate pe acest blog? Nu este deloc tarziu, cred, ca toate persoanele amintite in acest articol sa probeze ca pozitia lor este clar una antiplagiat si nu proplagiat, chiar daca, prin aceasta semnare, mai dau o proba de ipocrizie academica, adica una de nivel foarte inalt.

Liviu Drugus 6 august 2012
http://www.liviudrugus.ro
http://www.liviudrugus.wordpress.com

Adrian Neculau demonstreaza ca ”Elogiul prostiei” profesorale de la ”Cronica Veche” din Iasi se identifica cu ”Era prostilor” opiniomani de la ”Ziarul de Iasi” care publica voios ”Prostii de ieri, prostii de azi”


Adrian Neculau demonstreaza ca ”Elogiul prostiei” profesorale de la ”Cronica Veche” din Iasi se identifica cu ”Era prostilor” opiniomani de la ”Ziarul de Iasi” care publica voios ”Prostii de ieri, prostii de azi”

 

  • http://www.contributors.ro/cultura/miracolul-unei-definitii-invizibile-plagiatul/
  • Promenada ghilimelelor – un sport obligatoriu pentru avertizarea infractorilor
  • Plagiatul – o forma agravata de prostie si de prostituare. Autoplagiatul – la fel
  • (Fondul si forma) = (marfa si ambalajul) = (prostia si perceperea prostiei)
  • (Bine-rau) = (adecvat-inadecvat) = (desteptaciune-prostie)
  • Scopurile si mijloacele sunt bune si rele, destepte si proaste, adecvate si inadecvate atat timp cat vor exista oameni pe planeta Pamant

 

Tema ”prostiei”  fascineaza deopotriva pe prosti si pe inteligenti, mai ales ca granita dintre cele doua (proto)tipuri umane este, adesea, ca si inexistenta sau, daca vreti, este una cu o geografie/ geometrie (foarte) variabila. Cred ca binomul desteptaciune-prostie este o varianta ceva mai concreta a binomului bine-rau, unul care a creat premisele relativizarii lucrurilor pana aproape de absolut… Nu intamplator, tratarea prostiei (a temei, nu a fenomenului) este (mai) la indemana psihologilor (care studiaza cum gandesc sau nu oamenii) si a filosofilor (care, iubitori de intelepciune fiind, se presupune ca nu sunt chiar prosti, desi viata ne arata mereu ca iubim ceea ce ne lipseste, nu ceea ce ne prisoseste).

Olandezul Erasmus din Rotterdam a scris ”Elogiul nebuniei – sau discurs despre lauda prostiei” (”Laus Stultitiae”) (http://blog.citatepedia.ro/elogiul-nebuniei-de-erasmus-din-rotterdam.htm) lucrare publicata in 1509. Prin prescurtare, retinand primul si ultimul cuvant din acest titlu, multi dintre noi au retinut ca Erasmus a scris ”Elogiul prostiei” (”Laus Stultitiae” in varianta originala a opusului erasmusian). Titlul a placut prin incarcatura sa oximoronica si surprinzatoare. Cum adica, prostia este ceva de lauda? Odata intersul starnit, textul olandezului a avut, cum se spune in zilele noastre, ”succes la public”. A devenit, asadar, un fel de bun comun, o sintagma ce se potriveste in contexte tot mai numeroase (unii spun ca asta se intampla din cauza faptului ca volumul/ cantitatea desteptaciunii umane este constanta, doar populatia creste mereu…). Cunoscutul psiholog roman si iesean Vasile Pavelcu nu a gasit alt titlu pentru unul dintre eseurile sale decat ”Elogiul prostiei” (este adevarat, pe atunci populatia Romaniei era mult mai mica). La cateva decenii bune de la aparitia acestui eseu, unul dintre urmasii sai intr-ale psihologiei si eseisticii, profesorul iesean Adrian Neculau, nu a gasit alt titlu pentru un eseu publicat in ieseana ”Cronica veche” nr 5-6/ mai-iunie 2012, p. 20 decat, ati ghicit, tot ”Elogiul prostiei”. In realitate, eseul semnat de dl Neculau este o recenzie (adica un produs intelectual fara pretentii de originalitate, dar care trebuia indexat – de catre redactorii cronicari vechi – ca atare printr-un supratitlu: ”Recenzie”), asadar este o recenzare/ prezentare a eseului cu acelasi titlu semnat de mentorul sau Vasile Pavelcu. Pentru ca tema ma intereseaza demult (Cartea ”Istoria culturala a prostiei omenesti” scrisa de RATH-VEGH  ISTV’AN –  vezi  http://www.scribd.com/doc/2940242/RATHVEGH-ISTVAN-Istoria-culturala-a-prostiei-omenesti mi-a trezit, cu cateva decenii in urma, curiozitatea) eram cat pe ce sa scriu si eu un ”Elogiu prostiei”, supralicitand nepermis o sintagma care deja nu mai spune prea multe la prea multi…  Revenind la cartea lui Rath Vegh Istvan, acesta subliniaza dificultatea definirii acestui concept, fapt reluat si de Gerard Stan in eseul sau ”Prostia ca boala existentiala” (Cronica veche, nr 5-6 mai –iunie 2012, pp 20-21. Vezi articolele pe tema prostiei la adresa http://cronicaveche.files.wordpress.com/2012/06/cronica-veche-nr-16-17.pdf).

Dupa cum se vede din titlul ales de mine pentru aceasta ”recenzie”, ma voi referi, in primul rand, la trei articole semnate de Adrian Neculau: unul intitulat ”Elogiul prostiei” si publicat in ”Cronica veche” nr 5-6, p. 20 – http://cronicaveche.files.wordpress.com/2012/06/cronica-veche-nr-16-17.pdf – si celalalte doua intitulate, primul ”Era prostilor”, publicat in ”Ziarul de Iasi”, in pagina de Opinii, la 30 iunie 2012 (vezi http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/era-prostilor~ni8le9) si al doilea intitulat ”Prostii de ieri, prostii de azi” (http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/prostii-de-ieri-prostii-de-azi~ni8m6u).  Voi aminti, in treacat, si articolul semnat de Gerard Stan (”Prostia ca boala existentiala”) publicat in acelasi numar al ”Cronicii vechi” si care ma determina sa fac unele comentarii. Asadar, pentru inceput ma voi referi la cele trei articole semnate de Adrian Neculau despre prostia omeneasca (se va vedea ca, de fapt, articolele sunt doar doua, de fapt unul….) reprezinta o buna cantitate de observatii inteligente despre acest aspect al comportamentului uman si care nu pot fi trecute cu vederea.

Mai ciudat este, cel putin pentru mine, faptul ca articolele din ”Ziarul de Iasi” (”Era prostilor” si ”Prostii de ieri, prostii de azi”) ale dlui Neculau reprezinta – in proportii diferite – un autoplagiat, gen copy-paste, un act de rea credinta care da o nota proasta atat pentru domnia sa cat si pentru tagma profesorilor si a publicistilor care s-a ”imbogatit” astfel cu inca un (auto)plagiator dovedit. Voi argumenta ca acest autoplagiat nu este nicidecum opera redactorilor de la ”Ziarul de Iasi”, ci este un plagiat deliberat si cat se poate de constient ”lucrat”, pornit de la aceeasi premisa falsa ca cititorii ieseni sunt suficient de prosti pentru a nu descoperi acest fals ordinar. Cum am spus mai sus, redactorii de la ZdIS sunt exonerati de responsabilitatea ”prelucrarii” in regie proprie a unei parti importante din eseul dlui Adrian Neculau din ”Cronica veche”, dar nu exclud posibilitatea de a fi partasi la acest autoplagiat prin doua modalitati: a) sa cunoasca textul din ”Cronica veche”, dar sa pastreze tacerea (vinovata) asupra faptului ca ”Era prostilor” si ”Prostii de ieri, prostii de azi” reprezinta un copy-paste dupa ”Elogiul prostiei” din ”Cronica veche”; b) sa nu cunoasca textul din ”Cronica veche”, dar sa insiste, in criza de materiale, la adresa dlui profesor Neculau cu indemnul: ”hai, dom profesor, da-ti-ne ceva acolo, ceva prelucrat din cea ati mai scris; este vara si lumea nu prea citeste, dar noi tre’ sa umplem pagina si sa pastram ritmul de a va publica in fiecare sambata…”. Cititorii pot proba si singuri faptul ca articolul ”Era prostilor” publicat in ”Ziarul de Iasi” la 30 iunie (vezi http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/era-prostilor~ni8le9) este, in proportie de 84% preluat din ”Elogiul prostiei” publicat in ”Cronica veche” nr 5-6/ 2012. Procentajul ar fi fost chiar de 100% daca nu ar fi existat si intentia de a pacali cititorii, povestindu-le acestora – intr-un preambul de cca 9 randuri care vor sa sugereze (Ah! Cata subtilitate, domnule psiholog!)  – ca articolul este o prospatura de cateva zile, in timp ce, in realitate,  restul de 66 de randuri au fost scrise cu cel putin o luna sau doua in urma. Iata aceste 9 randuri din ”Era prostilor” pe care le voi si comenta: ”In urma cu cateva zile, am primit de la profesorul Daniel David, de la Cluj (cel care a candidat la functia de rector a universitatii clujene), fotografia unui bust inaugurat nu demult, omagiu adus profesorului Florian Stefanescu-Goanga, marele rector de la Cluj, stalp al democratiei in prestigioasa institutie; motiv pentru care au incercat sa-l asasineze studentii legionari. Drept recompensa pentru verticalitatea lui – ce oameni nastea atunci universitatea! -, noul regim instalat dupa razboi l-a dat afara si apoi l-a trimis si la inchisoare. Cinci ani a stat la Sighet, fara sa fie judecat, de la 69 la 74 ani. Era intemeietorul psihologiei experimentale in Romania. Cand am primit fotografia, mi-am amintit de o discutie cu tanarul profesor David, la Cluj, in biroul sau de la Institutul de Psihologie, institutie fondata, inainte de razboi, de marele rector. Colegul David mi-a aratat atunci, pe birou, cartea lui Vasile Pavelcu, Elogiul prostiei. In fiecare seara, mi-a spus, citesc cateva pagini”.

Acest mic ”adagio” care plaseaza actiunea scrierii articolului ”Era prostilor” doar ”in urma cu cateva zile” este o gaselnita neinspirata si neeleganta de a induce cititorilor: a) idea ca articolul este pe cat de original, pe atat de nou si proaspat; b) autorul intretine bune relatii cu lumea selecta a psihologiei romanesti, autoseparandu-se de orice banuiala ca nu ar fi parte a intelighentiei, nicidecum a prostilor. Meritele lui Stefanescu-Goanga si ale lui Vasile Pavelcu sunt de notorietate, dar oare ce ar spune acestia, daca ar fi in viata, despre nefericita idee a unui profesor conducator de doctorat de a (auto)plagia? Daca ar fi primit si onorarii/ bani pentru cele doua-trei articole cu continut cvasiidentic atunci culpei morale i se aduaga si una financiara si penala. Specialisti in drept penal de genul Victor Ponta, Adrian Nastase si multi altii ca ei ignora si acum, cu acea superioritate a infractorilor inteligenti foc, ca nu se pune problema sanctionarii penale sau morale a acestei infractiuni. (A se vedea legea 8/ 1996, art 141). Oare de ce? Schimbarea titlului, adugarea a 9 randuri si a catorva interogatii la sfarsitul unor paragrafe nu schimba cu nimic incadrarea acestui articol la categoria ”plagiate”, cu consecinte neplacute (morale, financiare, penale) nu atat pentru autor cat pentru ideea de educator/ mentor/ indrumator de doctorat, plasand autorul in imediata vecinatate a indrumatorului de doctorat Adrian Nastase si a pupilului acestuia, nefericitul Victor Ponta. Si pentru ca A.N. (de la Adrian Neculau, nu de la Adrian Nastase) a invocat nedreptatea cauzata lui Stefanescu-Goanga deopotriva de legionari si de comunisti, invoc si eu, in context, riscul ca – abdicand de la normele deontologice ale educatiei din Romania – puberi sarmani si saraci cu timpul, de genul Ponta sau Sova,  sa probeze practic faptul ca atitudinile fascistoide apar tocmai pe fondul unei educatii morale precare.

In privinta celui de-al doilea autoplagiat publicat de ZdIs la 7 iulie 2012, lucrurile nu sunt mai putin grave. Aproape 50% din text este autoplagiat, dupa articolul ”Elogiul prostiei” din Cronica veche. Restul este format din consideratii de dictionar si din citate celebre, ceea ce va starni admiratia ”prostilor cu memorie deosebita, reproducand cu si fara rost citate, expresii, nume, coplesind naivii” citat din A.N., la alegere din Cronica veche 5-6 si/ sau din Ziarul de Iasi din 7 iulie. ”Am cautat prin dictionare sinonime pentru cuvantul prostie. Lista e lunga: stupiditate, neghiobie, idiotenie, imbecilitate, ineptie, insanitate, nerozie, eroare, gogomanie, naivitate, bagatela, futilitate, frivolitate; prostul e o persoana nesarata, fada, searbada. Si nu-s toate pe care le-am gasit. Dar parca mai lipseste ceva: agresivitatea prostului, dorinta lui de a se reproduce”. (Ziarul de Iasi din 7 iulie).  As adauga aici si autoreproducerea calitatii de autor, indiferent de riscuri si consecinte. As putea spune ca gestul profesorului Neculau este unul de-a dreptul curajos. In plina campanie antiplagiat si anticoruptie, domnia sa face fronda, se arata neinfricat in modul ”clasic” de gandire (romanesc/ balcanic/ bolsevic) caracterizat prin ignorarea regulilor si prin multiplicarea artificiala a meritelor. Oare sa nu stie ilustrul profesor ca putea sa-si publice textele/ recenziile ori de cate ori doreste, dar cu o conditie: sa citeze sursa. Din toata aceasta poveste de autoplagiat lipseste doar cultul/ cultura citarii. Lumea nu citeaza de frica sa nu-si dilueze soliditatea soclului statuii pe care si-o construieste de decenii… El vrea sa fie mereu original si proaspat, desi nu este si nu poate fi. Dar ce mai conteaza? Merge si-asa…

Ca o incheiere si o justificare a asumarii de catre subsemnatul a rolului de ”ciocanitorul/ sanitarul padurii” precizez ca sunt suprasaturat de articole ”shmekere” cu aura de sapienta cvasiabsoluta, scrise doar pe marginea lucrarilor altora, mestecandu-le in asa fel incat nu mai deslusesti clar ce si cat ii apartine autorului lucrarii si cat ”shmeker” ului cu pretentii de emitator de idei noi. O simpla citire a titlurilor cvasi-recenziilor mele la articole si carti demonstreaza ca ritmul acestui tip de articole si carti este ametitor, majoritar, dominant, strivitor in raport cu ideile nou aparute, cu consecinta aproape fireasca a impunerii unui model de scriitura aparent originala, dar cu mari pretentii de originalitate.  Dispretul fata de lege si siktirirea ideii de ”stat de drept” (ce-o mai fi si aia?) pare a fi nota dominanta a intelighentiei de tip vechi (bolsevic) si nou (mensevic). Oare premierul Ponta si alti intelectuali ca el cunoaste/ cunosc Legea numarul 8/ 1996, art 141 „Art. 141 – – Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu amendă de la 2500 lei la 5000 lei fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, calitatea de autor al unei opere […].” Cu precizarea ca chiar cand furi de la tine, tot furt se numeste.  Atunci cand vad cum se prostitueaza profesorii nostri pentru false si iluzorii recunoasteri publice ma aliniez total gandului lui Catalin Turlea care scria in 1997: ”imi place sa fiu solidar si complice uneori cu ”prostii” onesti si sa tin partea prostiei cinstite in fata agresiunii smecheriei alogene. Si ma inclin in fata celor care au taria de a ramane ”prosti” si cinstiti intr-o lume de smecheri si de isteti”. (Catalin Tirlea, Prostia la romani, Ed. Alfa Paideia, Bucuresti, 1997, p. 3).

***

Discutand despre prostie si semnificatiile acestui concept cultural cred ca se impune o clarificare semantica, fie prin precizarea notelor sale principale, fie prin contrastare cu opusul acestuia: desteptaciunea/ inteligenta/ intelepciunea. Desigur, exemplele edificatoare vor ajuta la constientizarea subtilelor diferentieri dintre aceste concepte eminamente culturale, adica relativiste si relativizante prin excelenta. Din eseul-recenzie ”Elogiul prostiei” semnat de Adrian Neculau in ”Cronica veche” nu este clar daca A.N. are si contributii personale la tema. Deoarce nu a subliniat in niciun loc din eseul sau ca o idee sau alta i-ar apartine, trag concluzia ca toate ideile prezentate apartin lui Vasile Pavelcu. Prin urmare, in continuare ma adresez acestui autor si nu lui Adrian Neculau. O prima observatie se refera la tratarea alternativa si usor indistincta a prostiei si a purtatorului prostiei. Or, cred ca ar trebui analizat distinct, cel putin pentru faza lamuritoare, ce este prostia si ce este prostul (ca purtator de prostie). Daca ar fi sa luam de bune afirmatiile puse pe seama lui Vasile Pavelcu, cititorul onest si credul (prost?) ramane cu impresia ca Vasile Pavelcu este un ganditor submediocru, inconstant in afirmatii, adica un fel de prost cu staif.  Vasile Pavelcu scria la pagina 301: ”Valoarea – pozitiva sau negativa – a prostiei este de origine sociala. Societatea de astazi, rationalista, pozitivista si practicista, destrama aureola de prestigiu de alta data a prostiei” (cf http://www.scribd.com/doc/91412879/6/ADEV-R-I-EROARE). Iata ce sustine A. N. ca ar fi spus Pavelcu: ”Prostia, desi pare a fi o functie innascuta, in realitate este de origine sociala. Rationalista, pozitivista, ”practicista”, societatea de astazi destrama ”aureola de prestigiu” a prostiei ca gratie divina”. Invit cititorul onest si rabdator sa compare cele doua citate. In primul rand, dl AN nu a folosit ghilimele care sa arate ca este vorba despre un extras din cartea lui Vasile Pavelcu. Dar, cum spuneam mai sus, A.N. afirma mereu ca se refera la textul pavelcian, chiar daca nu citeaza corect si complet. Sub aspectul continutului insa lucrurile stau diferit. Astfel, V.P. se refera, explicit, la ”valoarea prostiei” ca fiind determinata social, in timp ce A.N. vorbeste despre determinarea sociala a prostiei. Adica, una este prostia – definita diferit de diversi autori – si alta este evaluarea sociala a acesteia. Un exemplu: una este definitia/ descrierea elefantului, si cu totul alta este perceptia/ evaluarea celor care il vad din varii unghiuri si distante. Socialul este media, este colectivitatea luata ca un tot cvasiuniform si care percepe cat se poate de diferit ceea ce un grup de cercetatori  sau chiar unul singur ar putea defini conceptul de prostie sau de inteligenta. Pornind de la acest caz flagrant de nerespectare a textului unui mare inaintas in chestiuni de psihologie – profesorul Pavelcu, – profesorul Adrian Neculau isi dezvaluie o dimensiune pe care nu as fi vrut sa o cunosc si care contrasteaza puternic cu statutul domniei sale de de lider de opinie, de publicist, de autor, de profesor si de mentor (toate presupun o moralitatea exemplara).

***

Ma voi referi si la articolul semnat de Gerard Stan (GS) in ”Cronica veche” nr 5-6/ mai-iunie 2012, pagina 20-21, articol intitulat ”Prostia ca boala existentiala”, cu patru subcapitole: Prostia nu este o boala de piele…, Prostia lichida si prostia cristalizata, Prostia ca lipsa de proiect, si Cum se scapa de prostie. De data aceasta sper ca am/ avem de-a face cu un articol original, unul care sa porneasca de la o incercare de definire a prostiei sau macar a prostului ca realitate existentiala greu de contestat. Spre uimirea mea, fiind primul eseu al lui GS pe care il citesc, descopar un anticartezian convins, un postmodern care are ca puncte de reper filosofi moderni si un abil manuitor de cuvinte. Primul paragraf – prima surpriza! GS nu crede in definitii, pe care le considera inutile sau chiar imposibil de dat. Pentru GS orice definitie este un monstru caruia ii cresc noi capete pe masura ce le retezi (definesti) pe celelalte. Un punct de vedere interesant, dar parca as fi fost mai linistit in cazul in care s-ar fi incercat macar o descriere, daca niciunul dintre tipurile de definitii nu ne pot fi de ajutor. Iata si argumentatia autorului: ”Aproape orice definitie poate fi folosita pentru a ingropa o problema, nu pentru  a o lamuri. Indiferent de tipul definitiei pentru care optam, deseori entitatea sau fragmentul de realitate supus definirii este poliform, eterogen, cu fatete contradictorii uneori, impredictibil in toate ramificatiile sale. Ca un monstru caruia ii cresc in fiecare zi alte capete ce nu seamana cu cele crescute deja. Nu stii cum o sa apra si nici de unde. Un astfel de monstru este si prostia. Cum sa definim prostia cand ea ne surprinde tot timpul prin imprevizibilul sau, cand ne orbeste si ne paralizeaza mereu? Cum sa definesti chiar ceea ce anuleaza ratiunea, dar ne face sa ne simtim dumnezei?” (p. 20). In lucrarea lui   Istvan Roth (citata mai sus, la inceputul acestui articol-recenzie), se sustine, de asemenea, ca este riscanta incercarea de a defini un asemenea fenomen, drept pentru care, pe intreg parcursul cartii sale, nu mai aminteste deloc cuvantul ”prostie”, ci face doar referiri concrete la situatii care exemplifica admirabil aceasta ”calitate” umana.

Desi articolul lui Gerard Stan (GS) este bine scris si placut la citit, nu pot sa raman indiferent fata de o prostie a lui Kant, pe care GS  il ia drept punct de reper in analiza sa. ”Kant – scrie GS – rezuma esenta atitudinii morale prin urmatoarea formula: actioneaza astfel incat sa-l tratezi pe celalalt totdeauna ca scop, si niciodata ca mijloc” (nefiind o revista de cultura/ de specialitate, redactorii de la Cronica veche nu au cerut ca citatul sa aiba si o trimitere la sursa, asa cum face, de ex. prof Neculau care recunoaste ca textul sau ”Elogiul prostiei” este o povestire a celor scrise de Vasile Pavelcu in 1947 in revista Ethos vol IV, nr 1-2). Sa revenim la Kant, doar cu gandul de a imi afirma dezacordul cu acesta si de a lasa eventualii cititori sa ma combata (eventual dupa ce citesc si Metodologia Scop Mijloc, postata, de asemenea, pe acest blog). Astfel, disocierea kantiana ca intotdeauana celalalt este doar scop si niciodata mijloc nu are niciun suport faptic si nici macar ideal. Ceilalti sunt INTOTDEAUNA mijloace prin care ne indeplinim propriile scopuri, ceea ce inseamna ca si noi, la randul nostru, suntem mijloace pentru ceilalti. De la aceasta convingere a mea, aceea ca fiecare persoana umana este simultan/ concomitent si permanent atat scop cat si mijloc, atat raportandu-se la sine cat si la altii, am propus spre dezbatere Metodologia Scop Mijloc, ignorata de multa lume, dar diabolic aplicata de USL in capturarea totalitarista si dictatoriala a puterii in stat. Asa se intampla atunci cand se desconsidera, de catre cei ce se considera democrati si ”buni”, rostul teoriilor in practica noastra cotidiana. Cat despre cine sunt prostii si desteptii in cunoasterea si aplicarea teoriilor ramane sa se decida pe baza legii numerelor mari… (daca nu cumva va fi decretata ca neconstitutionala de catre noua putere national socialista romana).

Liviu Drugus                                               7 iulie 2012

www.liviudrugus.ro

www.liviudrugus.wordpress.com

liviusdrugus@yahoo.com