liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Dan Alexe deconstruiește postmodern(ește) – printre altele – temeliile putrede ale naționalismului românesc retrograd, ilogic, inutil și păgubos (Partea 1-a a pseudorecenziei: ”Despre ce este vorba în cartea ”Dacopatia”)  


de Liviu Drugus

 

 

Dan Alexe (n. 23 ianuarie 1961)profil de personalitate auctorială:

Este un gânditor umanist postmodern, un român naturalizat în Belgia, fost membru al Grupului de la Iași (până în 1988), membru (prea) plin (de sine) al sectei antisectanților care critică sectanții neoconi ai pieței libere, antidacopat, scientopat, demitizator al unor credințe aparent definitive (rătăciri ale minții), lingvist limbut și poliglot, nonconformist, moralizator doct și ultraimplicat în social, om cu opinii de (anarho)stânga dar care se dorește a fi (vorba Cosașului) un ”extremist de centru”, ateu convins, botezat creștin, master în musulmanologie, doctorand cu abandon motivat, tip emotiv care își depășește mereu limitele, excesiv în dialoguri probând ideea că emotivii sunt, uneori, mai curajoși decât curajoșii etc.

Etc. = filolog, antropolog, jurnalist la (BBC și Europa Liberă), eseist, traducător, cineast, director de film, dramaturg, critic de artă, scriitor, călător, profesor de jurnalism, ideolog (mizează și joacă, totuși, pe stânga, oricât ar nega D.A. acest lucru), blogger neobosit, băutor calificat la locul de muncă, ironist profesionist, zeflemitor dialogal, deconstructor al etnonarațiunilor protocroniste, etimolog, psihopatolog al mentalităților, balcanist, psihosociolog și filosof al culturii, analist politic, analist economic, moralist, analist al mentalităților și dinamicii acestora, hedonist pe față, kalokagathist, colecționar de premii (cinematografice, literare) de tot soiul, doritor și distribuitor de cunoaștere, iubitor de Mircea Eliade (1907-1986), Georges Bataille (1897-1962), Ronald Barthes (1915-1980) și persiflator de Nicolae Densușianu (1846-1911), Petre Țuțea (1902-1991), Octavian Paler (1926-2007), Paul Coelho  (n. 1947) și Sigmund Freud (1856-1939) – pentru a aminti doar câteva dintre numele invocate de Dan Alexe în cartea sa de eseuri ”Dacopatia...”. Nimeni nu-i va solicita să arate diplomele de antropolog, istoric al culturii, sociolog, politolog etc. de unde și concluzia că autodidacticismul poate da rezultate notabile (nu întotdeauna și foarte credibile). Important este faptul dacă vrei cu adevărat să înveți și să gândești cu mintea proprie. Dan Alexe o face cu succes. Informații (prea puține) găsite în  Wickipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Alexe  respectiv https://en.wikipedia.org/wiki/Dan_Alexe. Căsătorit cu o româncă francofonă, are doi copii cu care vorbește acasă, în mansarda sa din Bruxelles, doar în românește. Pe FB Dan Alexe se plângea, pe 12 iulie 2015, că este etichetat pe nedrept ca fiind ”bolșevic, agent CIA, putinist și vierme al lui Soros”. Și, într-o altă postare, D.A. susține ferm că ”Nu sunt socialist!”. În schimb a susținut din toate puterile punctul de vedere al lui Tsipras și al formațiunii politice grecești de stânga Syriza, evident doar până când premierul grec a acceptat normalitatea europeană și a impus câteva reforme fiscale și financiare în Grecia. Postarea lui Dan Alexe din 14 iulie 2015 referitoare la profesiunea sa de credință ideologică ar sugera că el este un anarhist ateu:  ”Mă avertizează îngrijorat unul din friendșii noi că dacă continui așa cu ce vede el că mă lăbărțez public, risc să fiu luat drept stângist, deși el mă respectă și cu așa infirmitate. Sfântă candoare, auzi, să fiu luat drept stângist !… Hai să-i spun omului și de când nu m-am mai împărtășit. Și că cei mai mari dușmani ai mei sunt stângiștii… Ei ne-au masacrat la Barcelona, pe la spate, din ordinul lui Stalin care nu vedea cu ochi bun soliditatea frontului anarhist. Nu-i istorie de ieri, e vorba de timpul dintre perioade. Fanta dintre interstiții. Ai dreptate, prietene. Ce oroare, da, dacă nu-s prudent risc să fiu considerat stângist”. Și dacă tot agreează stânga (fără a fi stângist!) Dan Alexe urăște din toți rărunchii dreapta, indiferent de nume, origine și nuanțe. Iată opinia sa (excesivă, prin generalizare, evident) despre cei care se autodefinesc de dreapta, conform unui extras de pe FB din15 iulie 2015 ora 23 30: Dan Alexe, Brussels, Belgium: ”Dreapta vede numai proști (de muls)… O doamnă care ține un blog de dreapta, secta aia cu piața mistică care reglează tot și cu multinaționalele care sunt chivotul legii, tocmai m-a făcut “prost” — chiar așa, „prost” mi-a zis— pentru că am sugerat că totuși multinaționalele nu sunt interesate decât de profit și deloc de social. Spuneam cã e normal ca guvernul grec să vrea să taxeze firmele multinaționale. Ele vin, profită de ajutoare regionale, europene, cumpără fabrici pe un euro, iar când nu mai e nimic de tras, închid și pleacă. Ea insista însă cã alde Mittal creeazã locuri de munã. E total fals. Locurile de muncã la Mittal sunt platite tot de stat, prin scutiri de taxe, impozite, accize, TVA si alte alea acordate firmei. Multinaționalele sunt de fapt niște intermediari asistați sociali. Aici insã se vede spiritul de sectă și absența totală a empatiei sociale de care fac dovadă acești sectanți: doamna mi-a spus că sunt „prost”. Mai rău: prost de stânga. In fața unei asemenea grosolănii neputincioase m-am abținut, desigur, să fantasmez ce-ar face ea dacă ar fi la putere iar eu doar un prost în opoziția sindicală”. Dan Alexe are mereu dubla măsură la el, folosind fiecare măsură după caz/ oportunitate. Într-un dialog pe FB în care susțineam un punct de vedere de dreapta, ”nestângistul” Dan Alexe m-a țintuit la zid, împreună cu alt ”friend” care susținea, ca și mine, același lucru: ”2 cyborgi proști”. Evident, nu am răspuns și nici nu fantasmez pe tema posibilelor dezastre umane care ar putea avea loc dacă l-am scăpa cumva pe Dan Alexe la vreun post de conducere.

În fine, revenind la încercarea de a defini personalitatea lui Dan Alexe, mai adaug faptul că (dincolo de oportunismul pe față, dincolo de dublele măsuri și dincolo de negarea evidențelor) Dan Alexe este dușmanul neîmpăcat al neoconservatorismului american – de dreapta, of course! -,  al ideologiei pieței libere autoreglatoare și al capitalismului oriunde s-ar afla acesta. De aici și concluzia mea că Dan Alexe este un anarhist (de stânga, evident) un revoltat de toți și de toate, un histrion pur sânge, dar acceptat de multă lume pentru că doar bufonii au curajul să afirme și să susțină că regele e gol. Departe de a fi prud, Dan Alexe este (ca și mine, ca și alții) adeptul limbajului frust, direct, fără false pudibonderii, pe bunul motiv că și eufemismele sugerează în mintea interlocutorului exact aceleași imagini. Fără a fi un cunoscător al tuturor etimologilor care au ”îndrăznit” să explice etimologia organelor sexuale masculine și feminine, îndrăznesc să cred că Dan Alexe o face cel mai clar și cel mai bine. De la Alexandru Graur încoace, nu am cunoscut etimologi mai competenți și mai prezenți în spațiul public cu explicații și cu îndemnuri bine motivate de a cunoaște structurile intime ale limbii. Buna cunoaștere a jurnalismului eseistic face ca lectura ”capitolelor” din ”Dacopatia…” să fie plăcută și instructivă. Stilul său (deloc unic/ propriu) place prin practicarea a ceea ce eu numesc ”efectul de pleasnă”: orice eseu al său se încheie cu o frază ludico-sagace cu iz de morală fină dar fermă.

Am afirmat, chiar la începutul aceste încercări de schiță de portret, că Dan Alexe este un postmodern. Parcă speriat că i s-ar putea aplica o asemenea etichetă (de a fi clasificat, în general) el nu afirmă că ar fi încadrabil în acest curent de gândire, ba chiar se ferește să utilizeze cuvintele de bază ale postmoderniștilor. În prefața cărții cuvântul cheie al postmodernismului ”deconstruirea” este utilizat o singură dată (la p. 7), în schimb autorul utilizează din plin sinonime ale acestuia: ”analiză”, ”despicare”, ”decorticare”, ”separare”, ”desfacere”, ”împărțire în atomi de sens” etc.

Dan Alexe deconstruiește postmodern(ește) – printre altele – temeliile putrede ale naționalismului românesc retrograd, ilogic, inutil și păgubos (Partea 1-a a pseudorecenziei: ”Despre ce este vorba în cartea ”Dacopatia…”)

 

* Regăsirea românească a sentimentului urii de sine explicată pe înțelesul tutulor

 

 Dan Alexe, Dacopatia și alte rătăciri românești, Ed Humanitas, București, 2015, 354 pagini, 36.99 lei

Texte și idei care se află, acum, și în cartea publicată de Dan Alexe la Humanitas, au mai fost postate pe Facebook, pe blogul autorului http://cabalinkabul.wordpress.com  și probabil și prin alte locuri necunoscute mie.  Această informație are utilitate în contextul actual în care mulți autori sunt, de fapt, co-autori cu cititorii lor. Noua formulă a scriiturii postmoderne este consecința invadării informațiilor în și din toate direcțiile, cu mijloace tot mai rafinate de comunicare în timp real. Ceea ce am denumit în 1988 (în revista Cronica din Iași)  ”cititorul-coautor” este azi o prezență obișnuită în postmodernitate, iar dialogul triadic autor-recenzor-cititor poate genera forme și calități deosebite în scriitura postmodernă.

Am așteptat cu interes apariția cărții Dacopatia și alte rătăciri românești, tema fiind ”interesantă” pentru preocupările mele de istorie a cuvintelor (etimologii și nu numai), a ideilor, ideologiilor și doctrinelor. Trama cărții (falsa cunoaștere de sine a românilor) este foarte delicată, iar abordarea subiectului este una asumat rebelă, critică, hiperacidă, ironică, persiflantă, demnă de atenție și dezbatere. Autorul pare a se întreba, la fiecare pagină a cărții: cum poți să construiești ceva durabil pe temelii putrede? Preventiv, dar și prospectiv, Dan Alexe arată cât de ușor de demolat sunt aceste temelii mișcătoare cu ajutorul argumentelor logice, istorice, lingvistice, culturale, politice, economice, etice etc. Strategia aleasă se încadrează în ceea ce s-ar putea numi ”consolidare prin demolare și pregătire pentru apărare prin conștientă autoflagelare”.

Cititorul a fost deja pregătit să afle în carte promițătoare dezlegări ale unor încifrate și învechite construcții mitologice explicative (lingvistice, etimologice, culturale, istorice etc.), construcții vădit interesate, ideologizate și chiar politizate în varii timpuri și regimuri, naționalismul leginaroid interbelic și cel ”social-democrat” actual fiind principalii beneficiari ai mitologiilor deconstruite de Dan Alexe,  motivațiile naționaliștilor având adesea finalități de autoconservare la putere și de rezistență la imaginare agresiuni externe. (Chiar pe 17 iulie 2015 premierul Victor Ponta îl acuza, indirect, pe președintele Klaus Iohannis de înaltă trădare pe motiv că a respins Codul fiscal propus și adoptat de majoritatea parlamentarilor. Se vede cât de utilă și ușor de aplicat este mitologia ”interesului național”: acuzi oponentul tău de idei de înaltă trădare, iar votantul știe că trădătorii nu trebuie votați…).

Pe scurt, cartea ziaristului și scriitorului Dan Alexe (cu facultatea de filologie terminată la Iași, ”membru” al unui ulterior denumit ”Grup de la Iași”, structură ad-hoc caracterizată prin nonconformism și percepută de unii ca fiind strict anticomunistă, anticeaușistă, antitotalitară) este una de frondă radicală la adresa unor ”adevăruri” prea înrădăcinate și prea mult tolerate ca să mai putem spera că ar putea dispărea de la sine. Eu le-am spus ”adevăruri”, Dan Alexe le numește pe șleau rătăciri, derive colective, elucubrații, absurdități, obsesii, ocultisme, patologii, exaltări, ideologii (?!?), tâmpenii, deranjamente mentale, psihopatii, prostii etc. Dintre toate acestea ținta ”piept” este dacopatia, acea boală mentală și morală a românilor deranjați (la cap) de faptul că alții (alte popoare) sunt mai mari, ”eroii” lor sunt studiați în manualele școlare din alte țări, preamăriți, iar… ei/ (adică noi, românii) nu…

Dacopatia este un sindrom psihotic referitor la etnogeneza românilor, boală generată de un  fals și indus complex de superioritate, nutrit tocmai din conștientizarea excesivă a unor relative inferiorități  cantitative și calitative. Dacopații se recrutează simplu din mediile submediocre și mediocre, semidocte și sfertodocte (dar și din rândul celor considerate ”docte”), boala fiind simplu de depistat dacă adresezi întrebarea: oare nu cumva romanii/ latinii se trag din daci?  Sau: nu cumva dacii erau vorbitori de latină, în timp ce hoardele romane năvălitoare n-au făcut altceva decât să ia o limbă și o cultură gata făcute, superdezvoltate și demne de a fi preluate tale quale? La care (sub)mediocrul cu logici defecte, informații insuficiente și cu mintea pregătită să accepte ”ultimele adevăruri” fără cel mai mic efort de a gândi, verifica sau demonstra, va spune imediat: ”Da, domle, că bine zici! Prea și-au bătut joc alții de noi și ne-au făcut să-i credem superiori, în timp ce NOI suntem cei superiori!”.

Interesant (de aflat în carte) este faptul că mitologiile/ basmele/ poveștile cu privire la primordialitatea etnogenetică, la primat, prioritate și superioritate etno-rasială și lingvistico-culturală apar, de regulă, la culturile mici, puțin băgate în seamă de alții, iar efortul lor de ”repunere” a adevărului în drepturile sale nu este decât un mod penibil de ”autobăgare în seamă”, similar cu scremerea ”intelectuală” a unor iluștri necunoacuți de a produce opere nemuritoare.

Autorul ne introduce și în alte protocronisme est-europene, cu grija de a nu lăsa impresia că doar românii ar fi ”deranjați la cap” cu teorii fade, opera auctorială fiind făcută cu scopul evident de a aneantiza, în general, ideea de autopreamărire găunoasă și păguboasă prin ea însăși. ”Lauda de sine nu miroase a bine” – acesta ar putea fi sloganul deconstruirii tuturor exceselor și excrescențelor patriotarde, protocroniste, primordialiste care umbresc și aspectele firești pozitive ale fiecărei nații/ comunități/ societăți umane.

Această primă parte a pseudorecenziei mele la cartea lui Dan Alexe se referă, în principal, la prefața intitulată ”În chip de introducere” (textul, înainte de tehnoredactarea făcută la editură, se poate citi la https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/10/02/dacopatie-si-alte-rataciri/).  Comentariile de după apariția cărții sunt interesante și demne de a fi cunoscute (citibile la adresa de mai sus).

Pentru cititorii neobișnuiți cu modul meu de a face pseudorecenzii îi previn că mă folosesc de  acesta – după lecturarea unor cărți – pentru a mă autolămuri mai bine printr-un posibil dialog cu alți cititori sau chiar cu autorii, dar și pentru a avansa opiniile mele pe o temă sau alta. Orice precizări, completări, critici și sugestii sunt așteptate și binevenite. Postmodernul din mine, (ca și cel din Dan Alexe), mă îndeamnă să nu respect întrutotul canoanele genului, să inserez în text, cu titlu de exemplu, amintiri personale, opinii ale altora și ale subsemnatului, divagări care pot enerva sau deranja pe unii cititori. Mai trebuie oare să precizez că toate pseudorecenziile mele (critice prin excelență) au fost și sunt făcute cu bunăcredință, cu bune intenții și cu speranța de mai bine? Se pare că da… devreme ce autorii ”recenzați” s-au simțit ofensați sau chiar atacați la (propria lor!) persoană.

Așadar, această primă parte a pseudorecenziei pe marginea cărții ”Dacopatia și alte rătăciri românești” se referă, în principal la cele cca cinci pagini ale introducerii (pp. 5-10), dar și la unele idei avansate de autor pe parcursul cărții, plus inevitabilele exemple trăite de mine și folosite pro sau contra unora dintre exemplele date de autor.

Prima frază este, de regulă, esențială pentru autodefinirea profilului spiritual al autorului! Pentru a nu lăsa loc vreunui dubiu, Dan Alexe desființează, din start, orice credibilitate posibilă a mitologiei: ”Orice mitologie este o rătăcire”, adică mitologia are valoare de adevăr egală cu zero.  Contextualizând, autorul adaugă și o agravantă: ”în vremurile noastre de presupus acces la totalitatea informației”.  Cu alte cuvinte, deși avem acum șansa să ne fi deșteptat, tot n-am făcut-o încă, lenea fiind o posibilă cauză (tratată separat, în volum). Pentru a-și consolida aserțiunea, D.A. îi ia drept martori pe antropologul francez Georges Bataille (1897-1962)  (vezi, instructiv, și https://en.wikipedia.org/wiki/Georges_Bataille) și pe semioticianul francez Roland Barthes (1915-1980) (https://en.wikipedia.org/wiki/Roland_Barthes). Vezi și o minidiscuție despre discursul amoros la Barthes. http://www.philomag.com/les-idees/grands-auteurs/barthes-et-le-discours-amoureux-11760 . Întrebarea mea ar fi: de ce nu este luat ca martor și filosoful francez Jaques Derrida? (1930-2004) (https://en.wikipedia.org/wiki/Jacques_Derrida) cu deconstructivismul lui semiotic postmodern?

O discuție semantică se impune: este vorba în carte despre mituri (basme, false credințe) sau despre mitologii (set coerent și ”logic” de mituri/ credințe –  vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/Mitologie )? Întrebarea își are rostul deoarece D.A. le folosește alternativ, fără a sugera distincția dintre ele, ba chiar lăsând să se înțeleagă că termenii sunt reciproc substituibili. (Este ca și cum ai susține că ”ideile” și ”ideologiile” sunt concepte identice și reciproc substituibile).

Cu riscul să fiu aspru admonestat că îmi permit să atrag atenția asupra construcțiilor gramaticale/ lexicale românești utilizate de un (bun!) filolog semiotician hermeneut deconstructivist (mă refer la D.A.) semnalez utilizarea alternativă inadecvată a prepozițiilor ”din” și ”dintre”. Discuția nu este nouă, iar opiniile sunt, încă, împărțite, uzul fiind argumentul forte… (vezi http://www.romlit.ro/din_i_dintre) . Așadar, nu merg pe ideea că ”l-am prins pe Alexe că nu știe limba română”, ci profit de această (aparentă?) incongruență pentru a sugera o posibilă normare (am scris în 1996, în ”Convorbiri Literare”, sub pseudonimul Catinca Piper, despre cât de neregulată este limba românilor: http://convorbiri-literare.dntis.ro/PIPERm.htm ). Dincolo de sugestia doamnei Rodica Zahiu din anul 2004 (folosirea lui ”din” dacă urmează un singular, și a lui ”dintre”, dacă urmează un plural) am sugerat că regula ar fi dată nu de binomul singular-plural, ci de sensul urmărit în text: ”din” sugerează o extracție de natură cantitativă, iar ”dintre” ar fi mai bine folosit pentru a sugera o diferențiere de natură calitativă. În textul lui D.A. cu referire la miturile moderne se scrie că ”o bună parte din ele sunt doar derive colective”. Fiind vorba despre o selecție calitativă aș sugera că ”dintre” este mai adecvat în locul lui ”din” (nefiind vorba despre o greșeală, devreme ce româna permite aproape orice, conform mit(ic)ului ”merge și-așa”…).

Dar să revenim la obsesiva preocupare a lui Dan Alexe pentru devoalarea ”obsesiei românilor cu dacii” (p. 5). Radicalul Alexe descoperă rădăcinile acestei maladii în ”elucubrațiile ocultistului Nicolae Desușianu, care în Dacia preistorică înșirase toate absurditățile pe care avea să se bazeze protocronismul, inclusiv aceea că limba latină ar deriva din cea dacă (sau proto-română) și că, în consecință, dacii vorbeau limba latină înaintea latinilor” (idem).

Evident, faptul că juristul și istoricul român Nicolae Densușianu (1846-1911) (https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Densusianu) era academician nu are nicio importanță, apartenența la o asemenea confrerie ideatică și ideologică fiind, adesea, fără baze axiologice și meritocratice, lucru probat din plin și astăzi. În treacăt fie spus, la începtul anilor 80, în pregătirea referatelor și a tezei de doctorat, am solicitat opiniile și sprijinul (logic și competent, credeam eu…) al șefei sectorului de filologie al Academiei Române pentru legitimarea utilizării cuvântului propus de mine – acela de Economică pentru engl. Economics. Răspunsul a fost tranșant: ”nu se poate, pentru că nu este în uz…”. ”Păi, dacă era în uz nu aveam nevoie de sprijinul unor academicieni”, am replicat și… am plecat. În schimb am scris în teză, în clar, că Academia nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele și dacă, vreodată, din întâmplare această instituție va dori să-mi acorde un premiu sau să mă primească în rândurile ei  e bine să cunoască refuzul meu anticipat…

Ideile trăznite ale academicianului Nicolae Densușianu din cartea sa ”Dacia preistoricăhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Dacia_preistoric%C4%83 au fost publicate postum (în 1913), dar au fost excelent primite de național-comunistul Nicolae Ceaușescu, cartea fiind reeditată exact când regimul comunist avea nevoie mai mare de așa ceva (în 1986, la Editura Meridiane și în 1987, la Editura Enciclopedică). Oameni onești și realiști au caracterizat-o corect și tranșant: Alexandru D. Xenopol afirma că „Teoria autorului că dacii ar fi închegat întâia civilizație a omenirei arată că avem a face cu un product al șovinismului și nu cu unul al științei„, iar Vasile Pârvan, în lucrarea sa monumentală, Getica, se referă la autor și lucrare – „romanul său fantastic Dacia preistorică, plin de mitologie și de filologie absurdă, care la apariția sa deșteptă o admirație și un entuziasm nemărginit printre diletanții români în arheologie[1]. Totuși, și după 1990, cartea a fost reeditată: în 2002 la Editura Arhetip și la Editura Nemira, iar în 2004 la Editura Obiectiv, în șase volume. Au trecut mai bine de 10 ani de la ultima reeditare pentru ca toate aceste eforturi de remitologizare a românilor să primească răspunsul pe care îl merită (grație lui Dan Alexe) și pe care tocmai îl prezint aici. Probabil, educația istorică (școlară și universitară) de la noi strecoară, în continuare, în mințile tinerilor fantasmagorii protocroniste, etno-rasiale și (ultra)naționaliste. Mixajul periculos al naționalismului protocronist cu ortodoxismul creștin agresiv refac structuri și slogane legionaroide, exaltate și homofobe. (Un asemenea mixaj ideologic s-a raliat recent la noi cu ortodoxismul putinistului Dughin promovând o incredibilă alianță slavo-ortodoxo-naționalistă, evident, sub conducerea Moscovei. Website-ul se numește (firesc!) ”Moarte lumii noastre”. Un fost PSDist de frunte, Bogdan Diaconu, a fondat, recent, Partidul România Unită și colaborează deja cu alte partide naționaliste  și extremiste finanțate de Moscova: vezi: http://www.flux24.ro/rusia-isi-cumpara-partid-in-romania-pe-filiera-franceza-2/.). Provincialismul cultural generat de scăderea drastică și dramatică a calității educației de la noi, cuplat cu naționalisme romantice vetuste moștenite de la ceaușism își arată deja roadele, iar costurile unor posibile derapaje politice vor fi plătite de generații succesive. Mai grav mi se pare că social-naționalismele de tip nazist și fascist sunt, în continuare, plasate în tabăra dreptei (vezi un articol în acest sens în presa italiană – din 25 iunie 2015: http://www.guerraucraina.it/rubriche/rassegna-stampa/item/dugin-il-nuovo-idolo-della-destra-odia-il-mercato-e-la-libert%C3%A0). În mod corect, cred, Dan Alexe,  nu ezită să facă neceasara conexiune dintre mitologiile pe care el le critică și ideologiile nocive, condamnate de istorie dar stimulate și renăscute de politicieni ”eficienți”: ”Dacia preistorică a lui Densușianu are stridențe net proto-naziste prin accentul ei obsesional pe biologic, rasă și etnie” (p. 6). Eu aș atrage atenția și asupra substratului proto-nazist al ideologiei socialiștilor români conduși de Victor Ponta prin sloganul electoral care a mizat tocmai pe ideologia naționalist-socialistă: ”Mândru că sunt român”.

La fel de intim conexată mitologiilor naționaliste (naziste), internaționaliste (bolșevice), rasiste, xenofobe, etniciste etc. este mitologia religioasă (creștină, ortodoxiste, islamistă etc.). Religia însăși este un basm mitologic ușor de ingurgitat și de ”practicat”, România având și aici un titlu de ”glorie” fadă: țara cu cele mai multe biserici, și care are cu mult mai mulți preoți decât medici. Nu întâmplător, scrie Dan Alexe, ”Densușianu, pe a cărui postumă se întemeiază dacopații și care e citit cu aviditate chiar de către părinții călugări de la Athos, era un exaltat…”  (p. 5).  Tot la Athos i-a venit lui Dan Alexe ideea de a scrie demitologizant despre obsesiile românilor. Extremiștii există în toate branșele, deci și la călugări. Acolo la Athos ”monahii excomunicați … vând pelerinilor tricouri negre cu sloganul ”Ortodoxia sau Moartea” (p. 6). De aici și până la revenirea ”sumanelor negre” legionare nu e decât un pas.

Autorul își prezintă culegerea de eseuri ca fiind ”un manual al rătăcirilor noastre” (p. 6), respectiv ca un ghid de ieșire din întunecimea mitică (mitologică?) și de ajungere la mult dorita (i)luminare.  Partea mai proastă este că rătăciții nu numai că nu știu că sunt rătăciți, dar cred cu ardoare că ei sunt pe drumul cel bun, iar rătăciții sunt …ceilalți. Vorba cuiva: cum să-i spui prostului că-i prost? Asta ar fi o prostie…

Cu titlul de incitare pe față la lecturarea cu atenție a cărții, autorul anticipează, în prefață, câteva dintre rătăcirile cele mai cunoscute și pe care autorul le deconstruiește și le arată șubrezeniile:

  • mitul etnoprimordial al superiorității dacilor și al considerării lor ca antecesori ai tuturor civilizațiilor lumii
  • mitul purității și valorii absolute a ortodoxismului în raport cu alte credințe și ideologii religioase
  • limba română este cea mai dulce dintre toate limbile pământului
  • basmele românilor sunt originale, autentice, neaoșe, iar alții le copie și spun că sunt ale lor
  • românii nu sunt balcanici, ci doar influențați negativ de unele apucături ale locuitorilor de la sud de Dunăre (despre balcanismul lingvistic al românilor am scris un serial – întrerupt de mine, din motiv de modificări unilaterale făcute textului meu de către redactorii revistei Convorbiri literare de la Iași: http://convorbiri-literare.dntis.ro/PIPERm.htm ).
  • bucătăria românească este originală, iar alții s-au inspirat din ea
  • alungarea țigănismelor din limbă și explicarea lor prin imaginare origini în limbi ”respectabile”
  • Eminescu este corifeul literar mondial inegalabil
  • Hedonofobia românilor
  • Complexul de superioritate și complexul de inferioritate al românilor. Probez asta cu propriile-mi trăiri și simțiri: 1) am plecat în august 1990 la Paris la congresul fondator al ISINI – organizație întemeiată de Anghel N. Rugină în noiembrie 1988, la Boston, SUA – cu un puternic complex de inferioritate, mergând la o conferință ce avea loc la Sorbona având în prezidiu un laureat Nobel și alte personalități marcante. Am revenit în țară cu un puternic complex de superioritate, dezamăgit de faptul că, acolo, în inima Parisului, nu am aflat… nicio noutate în domeniu, așa cum speram!); 2) în timpul stagiului militar de aproape 4 luni m-a iritat (printre altele) preocuparea multor colegi de a ieși șefi de promoție. Cum nu agream cele dictate de coloneii profesori, am refuzat să mă pregătesc pentru examenele finale cu ”argumentul” că mi-am propus să fiu primul, dar din coadă. Am ieșit penultimul… 3) Tot în vara anului 1990 am stat două săptămâni la Londra, timp suficient pentru a reflecta la insularitatea britanică pe care am conexat-o mental cu mitul ”insula latină în marea slavă”, mit de asemenea analizat critic în carte. Dan Alexe deconstruiește corect această labilitate destul de frecventă la noi de trecere rapidă dintr-o extremă în alta precum și preluarea rapidă a unor teme care ne asigură unicitatea, eroismul, bravura…
  • Demitizarea cuvântului rom și a pretinsei conspirații/ oculte care intenționat a ales acest cuvânt pentru a confunda țiganii cu românii și invers
  • Lipsa mafiei de tip balcanic de la noi cu răfuieli armate și crime în lanț (adică nici la cele rele nu suntem în stare să fim fruntași…)

Mă opresc aici cu enumerarea temelor anunțate de autor în scurta prefață și voi reveni cu pseudorecenzarea celor opt capitole ale cărții.

Pe scurt: cum este cartea ”Dacopatia…” a lui Dan Alexe? Câteva cuvinte ar putea oferi un răspuns: savuroasă, ironică, postmodernă, inteligentă, incitantă, amuzantă, persiflantă, demitizantă, dezinhibantă, relaxantă, captivantă, ușor enervantă, utilă, explicativă, instructivă, educativă, informativă

(va urma)

Tags: Dan Alexe, Liviu Drugus, Catinca Piper, Rodica Zahiu, Ronald Barthes, Georges Bataille, Jacques Derrida, Nicolae Densusianu, dacopatia, protocronism, mitologii românești, daci, Dacia preistorică, identitate românească, balcanism

Biblio și webografie

https://www.facebook.com/dan.alexe  Pagina de Facebook a lui Dan Alexe

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1025522564133157&set=t.100000715425489&type=1&theater  Coperta cărții Dacopatia și alte rătăciri românești

https://en.wikipedia.org/wiki/Deconstruction  Deconstrucția

https://en.wikipedia.org/wiki/Jacques_Derrida Derrida deconstructivistul postmodern

http://www.philomag.com/les-idees/grands-auteurs/barthes-et-le-discours-amoureux-11760 Barthes și discursul amoros

http://adevarul.ro/cultura/carti/odiscutie-neconventionala-scriitorii-dan-alexe-radu-paraschivescu-laadevarul-live-1_532ff9970d133766a82d7e24/index.html Dialogul lui Cezar Paul Bădescu cu Dan Alexe și Radu Paraschivescu (pe marginea apariției cărții a lui Dan Alexe: ”Miros de mușcată amară și alte povestiri scandaloase”

https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/05/11/dacopatia-si-alte-rataciri-romanesti/ O (auto)prezentare a cărții în viziunea autorului  Blogul lui Dan Alexe, 11 mai 2015-07-15

https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/07/23/la-athos-cu-becali-versiune-completa/ 23 iulie 2014 (La muntele Athos cu Becali)

https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/10/02/dacopatie-si-alte-rataciri/    Prefața cărții semnată de autor, înainte de apariția pe piață a volumului 2 octombrie 2014

Interviu luat lui Dan Alexe de Luca Niculescu (Digi24TV) la 25 mai 2015 http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Cultura/Stiri/Dan+Alexe+Romanii+se+impauneaza+cu+o+mitologie+total+inventata

http://www.contributors.ro/cultura/video-protocronismul-atacat-cu-baioneta-luciditatii-dan-alexe-despre-%E2%80%9Cdacopatie%E2%80%9D-si-slabiciunile-mintii-care-o-fac-posibila/  Contributors, 24 mai 2015

http://convorbiri-literare.dntis.ro/PIPERm.htm Catinca Piper (Liviu Drugus)

https://agenda.weforum.org/2015/07/which-countries-spend-the-most-on-research-and-development/?utm_content=buffer7763d&utm_medium=social&utm_source=facebook.com&utm_campaign=buffer Proba faptului că, totuși, suntem codași în lume (la un capitol fundamental pentru existența și dezvoltarea unei țări) deci complexul de inferioritate este justificat…

http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/cum-romaniii-concluziile-surprinzatoare-celui-mai-amplu-studiu-despre-psihologia-poporului-roman-1_55a6242df5eaafab2c96cf88/index.html  Psihologia poporului român, de Daniel David, Ed Polirom, 2015      Utilizarea incorectă a cuvântului ”psihologie” și ”popor” dar și mai incorectă este ”psihologia românilor” sau ”psihologia poporului român.  Studiu etnopsihologic sau demopsihologic? În realitate este vorba despre un studiu sociologic asupra predominanței unor caracteristici ale celor chestionați din cadrul unui eșantion considerat reprezentativ.  Mai onest ar fi fost să se vorbească despre statistici aplicate unor locuitori ai României cu privire la testarea predominării unor trăsături de personalitate.

https://books.google.ro/books?id=_tI9AQAAMAAJ&pg=PA355&lpg=PA355&dq=tutulor&source=bl&ots=n02XDq8vb3&sig=7I_DyH_9Dz1LC-XRgDJDjWmSFq8&hl=ro&sa=X&redir_esc=y#v=onepage&q=tutulor&f=false  Utilizarea cuvântului tutulor  (Dacia Literară, vol. 1, Minerva, 1840).  Vezi cartea în format electronic la https://books.google.ro/books?id=_tI9AQAAMAAJ&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false

https://books.google.ro/books?id=3GAKFaox6RYC&pg=PA269&lpg=PA269&dq=tutulor&source=bl&ots=9SZT_qz7c0&sig=Ffs6N2If1UNXmZfWSIKc6otNU3k&hl=ro&sa=X&redir_esc=y#v=onepage&q=tutulor&f=false România și Congresul de Pace de la Berlin (1878) (Este încă folosită forma ”tutulor”

https://ro.wikipedia.org/wiki/Etimologia_cuv%C3%A2ntului_vlah Etimologia cuvântului vlah

http://www.activenews.ro/cultura-istorie/Istoria-cuvantului-fraier-.-Cum-a-esuat-ocupatia-austriaca-a-Olteniei-112472  Etimologii ale cuvintelor ”șmecher” și ”fraier”.

www.unibuc.ro/…/18_16_01_17Rodica_Zafiu__Limbaj_si_politica.2007     Rodica Zafiu, Limbaj și politică, București, 2007

https://books.google.ro/books?id=4SchBAAAQBAJ&pg=PT285&lpg=PT285&dq=istoria+cuv%C3%A2ntului+tutulor&source=bl&ots=_0IIVYgDFr&sig=JydGadrzMmtwiwGIeDY6_HaZILE&hl=ro&sa=X&redir_esc=y#v=onepage&q=istoria%20cuv%C3%A2ntului%20tutulor&f=false I.L. Caragiale, Succesul ”Moftului Român”, în: Moftul Român din 7 februarie, 1893

Anunțuri

13 răspunsuri la „Dan Alexe deconstruiește postmodern(ește) – printre altele – temeliile putrede ale naționalismului românesc retrograd, ilogic, inutil și păgubos (Partea 1-a a pseudorecenziei: ”Despre ce este vorba în cartea ”Dacopatia”)  

  1. Dan Alexe 22/07/2015 la 11:17 AM

    Reblogged this on Cabal in Kabul and commented:
    De la Liviu Drugus, care zice că odată l-am făcut „cyborg așa și pe dincolo”… Nu știu ce să cred.

    • liviudrugus 22/07/2015 la 3:37 PM

      nu-i nimic de crezut, cel mult de verificat pe pagina ta de FB din ultimile 10 zile…Nu era chiar un reproș din partea mea. Contextul însă era atât de asemănător încât am simțit nevoia să fac paralela… Nu-i bai, mai important este să dialogăm despre idei, atitudini, mentalități pe care eu le-am văzut într-un anumit fel și ar fi util și pentru alți cititori să aibă un nou tuning al propriilor lor percepții prin compararea lor cu cele ale autorului și (pseudo)recenzorului. Dincolo de toate astea, cartea pică foarte bine în derapajul deja sesizat al multor minți înfierbântate sau doar bine motivate de a-și răcni atașamentul față de străbunii daci, înaintașii care au fondat Roma și Imperiul Roman 🙂

  2. Ovidiu 23/07/2015 la 11:37 AM

    O recenzie la fel de confuza, incoerenta, ca si cartea recenzata. O salata de idei ce amesteca totul de la Decebal la „proto-nazismul” Rovanei Plumb. Amuzanta totusi, daca e citita in cheia potrivita.

  3. mariusmioc 23/07/2015 la 2:19 PM

    „Ideile trăznite ale academicianului Nicolae Densușianu din cartea sa ”Dacia preistorică” (…) au fost excelent primite de național-comunistul Nicolae Ceaușescu”
    Există vreo dovadă că Nicolae Ceaușescu a citit „Dacia preistorică”?

  4. Mihail Eminovici-Eminiuc-Eminencu 24/07/2015 la 7:30 AM

    https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/05/11/dacopatia-si-alte-rataciri-romanesti/

    https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/03/14/inceputurile-dacopatiei-serioase-getica-lui-parvan/

    https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/02/01/betia-cu-adn-ul-identitar/

    https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/05/01/ce-limba-vorbea-stefan-cel-mare-si-ce-a-vrut-sa-spuna-lucian-boia/

    Nu exista dialect „daco-roman”
    1. corect etimologic e „ruman”
    2. „Dobrogea”, „Crisana”, Maramuresul etc. n-au facut niciodata parte din provinciile romane Dacia
    3. nu exista dialect „aroman” al limbii romane, ambele limbi provin dintr-o proto-limba romanica comuna, gresit numita „proto-romana”, „stra-romana”, „romana comuna”, care nu este documentata in scris, dar care a existat cu siguranta si a fost reconstruita. De ce?
    a) pentru ca ar fi la fel de corect ca ea sa fie numita „proto-aromana” iar „daco-romana” sa fie considerata ca dialect aroman.
    b) Faptul ca in proto-limba asta comuna (limba-mama a celor 4 limbi: rumana/romana, armana/ramana (numita „aromana” in rumaneste), meglenovlaha si istrovlaha – fosta „rumera” – actualmente cuvantul „rumer” nu mai exista in istro-vlaha) cuvantul derivat din latinul „Romanus” e posibil sa fi fost „ruman”, adica forma veche a lui romanescului „roman” (nu confundati „roman” din Romania, cu „roman’ din Imperiul Roman sau Roma – antica, medievala, moderna sau contemporana; mi-e lene sa folosesc diacriticele rumanesti/romanesti), si nu „arman”/”raman”, si nici „rumer”, adica identic cu cel arhaic romanesc, dar diferit de cele din aromana, megleno-vlaha si istro-vlaha, nu inseamna ca proto-limba asta comuna era „proto-rumana”, si ca aromana, meglenovlaha si istrovlaha au aparut mai tarziu, prin desprinderea de „proto-romaneasca”. Exista foarte multe cazuri de cuvinte in care aromana e mai apropiata de asa-zisa „proto-rumana” (dar si de latina) decat rumana, de exemplu aromanul „oclju” (pron. ocliu) vs. rumanescul „ochi”, „ureaclje” vs „ureche” unde se pastreaza partial, adica palatalizat latinul „-L-” (oculus, auricula). De fapt cuvintele „romanesc” in loc de „rumanesc”, „roman” (a nu se confunda, din lipsa diacriticelor cu cetatenii Imperiului Roman!!!) in loc de „ruman”, sunt foarte probabil mai recente, nu numai decat „rumanesc”/”ruman” (ceea ce este sigur, nu numai probabil) ci si decat „armanesc”/”arman”/”ramanesc/”raman” si decat arhaismul „rumer”.
    Ceea ce invalideaza pentru a nu stiu cata oara, pretentii ridicole ca limba mama a rumanei/romanei, aromanei, megleno-vlahei si istro-vlahei sa fie numite „proto-rumana” si, deci, si pretentia obraznica, nestiintifica si nationalista ca aromanii sa se considere rumani si sa fie considerati de toata lumea rumani.
    c) slava comuna de est, din care provin rusa, belarusa, ruteana si ucraineana nu e numita rusa comuna, decat de nationalistii rusi, ci slava comuna de est sau proto-slava de est
    d) Un caz similar exista si in Elvetia si Italia cu limbile ladina (=Latina), rumansa/reto-romana (=romana, a cetatenilor Imperiului Roman, de unde provine si „rumana”, „armana”, „ramana”) si friulana.
    Aici atat ladinii cat si rumansii ar avea dreptul sa spuna ca proto-limba din care provin cele 3 limbi era „ladina/romansha comuna”, „proto-rumansa/proto-ladina”, deoarece Roma era capitala Latium-ului si ambele cuvinte/nume sunt istorice si prestigioase, spre deosebire de friulana.
    e) dupa „logica” „lingvistilor” rumani, romanii (cetatenii Imperiul Roman) sunt de fapt „proto-rumani” sau „paleo-rumani” iar limba lor materna, latina, e de fapt „rumana veche”, „paleo-rumana” sau „proto-rumana” (de fapt „proto-proto-rumana” deoarece este mama „proto-rumanei” din care provin rumaneasca/romaneasca, aromaneasca, meglenovlaha si istrovlaha), iar reto-romanii/romansii si ladinii din Elvetia sunt de fapt rumani care vorbesc dialecte paleo-rumanesti (adica latinesti).

    https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/07/19/cum-ne-au-lasat-cumanii-oina/#comments

    narcis permalink
    Domnule Alexa, vream de mai mult timp sa va pun o intrebare care chiar daca nu are legatura cu acest subiect am sa o las totusi aici si poate o veti trata in viitor.
    Exista o teorie argumentata lingvistic de Capidan ce ne spune ca mocanii, ciobanii din zona sibiului si brasovului, ar fi la origine romani/aromani din sudul Dunarii si care ar fi migrat in actualul lor teritoriu de locuire in Evul Mediu. Capidan nu spune acest lucru dar mie mi se pare intrigant faptul ca sudul Transilvaniei dpdv lingvistic difera de restul regiunii iar daca excludem Baraganul, colonizat tarziu si oltenia in care se vorbeste un grai de tranzitie, vedem cum graiul muntenesc ramane numai pe posibilul drum logica de migrare a acestor romani din Balcani, ar mai fi de mentionat aici si faptul ca ciobanii ardeleni au alimentat mereu populatia romaneasca din Muntenia prin transhumanta si prin asezari permanente. Ar mai fi si argumente care tin de organizarea sociala si de vestimentatia mocanilor dar la aceasta tema inca mai trebuie sa caut informatii.
    Intrebarea ar fi cum e posibil sa se fi particularizat in timp un grai in sudul Ardealului relativ diferit, grupa sudica a dialectului daco-roman, de celelalte daca nu printr-o migrare mai tarzie din sud.

    Mihail Eminovici-Eminiuc-Eminencu permalink

    naricse tata esti ultra-amuzant
    In Oltenia nu se vorbeste un “grai de tranzitie” ci un “sub-grai” al “graiului muntenesc” al “dialectului daco-ruman” al limbii rumane. De fapt este considerat singurul grai, restul fiind “sub-graiuri” (!!!, da, da, “exista” si “sub-graiuri”, tot la fel cum “exista” “lingvisti” rumani). “Dialecte”: “daco-ruman”, arman/aroman etc. Graiuri = subdialecte: muntenesc, moldovenesc, maramuresean etc.. “Subgraiuri”: restul, ceea ce se considera indeobste a fi “graiuri” ale unor microzone.
    Unii numesc munteneasca, moldoveneasca, maramureseneasca “subdialecte”, olteneasca “grai” (eventual si criseneasca, ca amestec de “subdialecte” maramuresean si banatean, unii considera criseneasca ca fiind pe picior de egalitate cu cele doua), iar “graiurile” ar fi de fapt “subgraiuri”. Olteneasca spre deosebire de criseneasca (cand asta din urma e considerata a nu fi de acelasi rang cu maramureseneasca, munteneasca, moldoveneasca si banateneasca), nu e un “grai”/”subgrai”/dialect mixt/tranzitional, ci o munteneasca cu neinsemnate influente nemuntenesti si neinsemnate inovatii/”conservatorisme” proprii, care nu se intalnesc in munteneasca.

  5. Adrian Dima 24/07/2015 la 1:37 PM

    Bună ziua! Am început să citesc Iluzia utilizatorului (am parcurs cam jumatate din carte). Și părerea mea este că … nu, nu este ca o mină de aur, ci ca o mină în care găsești toate metalele și pietrele prețioase la un loc. Ținând cont de faptul că piața este plină de lecturi mediocre, pe de o parte, iar pe de altă parte, timpul nostru este prețios și trebuie utilizat cât mai judicios, consider de mare folos să fii îndrumat către ceva care merită toată atenția și efortul. Vă mulțumesc foarte mult pentru recomandarea făcută! Cu deosebit respect,Adrian Dima

  6. Mihailo EEE 24/07/2015 la 6:13 PM

    De ce dialectul maramuresean e asemanator cu cel moldovenesc, iar mai la sud de Maramuresul istoric (rumanesc/meridional), adica in mare parte din judetele Bistrita-Nasaud, in judetele din Secuime si in Brasov dialectul este mult mai putin asemanator cu cel din Moldova, desi toate zonele respective sunt vecine numai cu Moldova (cu exceptia jud. Brasov)??? Judetul Bistrita-Nasaud nu e vecin cu Muntenia, Oltenia, Banatul. Asta poate insemna ori ca:
    1. rumanii din Moldova sunt intr-adevar veniti din Maramures (sau marea lor majoritate), astfel incat i-au maramuresenizat lingvistic (dialectal) pe moldovenii gasiti acolo, astfel incat dialectul moldovean e foarte asemanator cu cel maramuresean. Exista si varianta ca rumanii maramuresenii sa nu fi gasit picior de moldovean romanicofon la stabilirea lor in Moldova. Atunci de ce dialectul moldovenesc nu e identic cu cel maramuresean??? Din cauza ca s-au dezvoltat divergent, eventual influente lingvistice straine, diferite in cele doua dialecte, faptul ca populatia non-romanicofona gasita de rumanii maramureseni la stabilirea lor in Moldova (in principal slavi) care au fost rumanizati de maramureseni erau intr-atat de numerosi (desi politic rumanii (fost-)maramureseni conduceau tara) incat si-au pus amprenta pe dialectul maramuresean, modificandu-l putin.
    2. asta poate insemna ca rumanii dintr-o mare parte a jud. Bistrita-Nasaud (care era pe vremea aceea locuit exclusiv de ne-rumani: sasi si secui), Secuime si Sasime (jud. Brasov) au venit si s-au stabilit (mult) mai tarziu in aceste zone, (unii din Muntenia, altii din zone din Ardeal in care nu se vorbeste maramureseneste, ci dialecte mixte [nu exista “dialect ardelean”, doar maramuresean, moldovenesc, muntenesc, banatean, eventual si crisan], ca de exemplu zona Fagarasului, a Muntilor Apuseni), asimilandu-i pe nerumanii gasiti aici. Sau poate ca erau extrem de putini rumani “autohtoni” vorbitori de dialect maramuresean, inca ramasi nedeznationalizati/neasimilati de (catre) nemti si unguri, care au fost apoi asimilati dialectal (datorita numarului lor mic) de rumanii veniti mai recent din alte zone ale Ardealului sau din Tara Rumaneasca/Moldova (in Moldova nevorbindu-se 100% maramureseneste, existand destule deosebiri), ceea a facut ca in acele zone ale Ardealului, vecine cu Moldova si actualele judetel Prahova si Dambovita, sa se piarda dialectul maramuresean care era “autohton”. In Sasime secole de-a randul rumanii nici nu aveau voie sa se stabileasca permanent: abia mai tarziu germanii le-au dat voie sa se stabileasca pe pamanturile lor, dar si atunci la periferie: Marginimea Sibiului, Scheii Brasovului (“schei” insemnand “bulgari”, “slavi” in general sau si una, si alta, fiind folosit pentru toti slavii in mod vag, general, dar cand era vorba de etnii slave particulare existand mai multe nume, bulgarii neavand insa un exonim rumanesc special si diferit de “schei” = slavi, spre deosebire de sarbi, rusi, lesi (=polonezi); rumanii din Scheii Brasovului, primii rumani din Brasov sunt de fapt slavi din grupa bulgarilor rumanizati)

    Faptul ca in germana Moldau inseamna si Vltava si Moldova (provincia=fosta tara independenta, nu cred ca au auzit nemtii de raul Moldova) poate fi un argument ca moldovenii s-au numit moldoveni (ca etnie) cu secole inainte de “descalecatul” lui Bogdan, imediat dupa patrunderea limbii latine acolo (daca intr-adevar popoarele ruman si moldovean nu sunt venite de la sudul Dunarii). Doar sudul Moldovei a apartinut Imperiului Roman si e foarte posibil ca acolo (ca si in Muntenia) romanizarea sa nu fi existat niciodata, spre deosebire de Ardeal, Oltenia si Banat care formau provincia romana Dacia. Muntenia si sudul Moldovei tineau de provincia romana Moesia, si asta mai mult nominal. De fapt, lipsa bisericilor antice din Rumania (cu exceptia Dobrogei) ne indreptateste si mai mult sa consideram ca rumanii si moldovenii sunt veniti din sudul Dunarii (avand in vedere terminologia crestina “bazica”, care, fiind latina, nu putea fi mostenita din latina la nordul Dunarii, unde nu exista biserici antice, deci nici crestinism).
    adjectivul “moldAv” cu “a” seamana si mai mult cu VltAva, iar amandoua se traduc in germana prin Moldau.
    Actuala tara Moldova = Republica Moldova se numeste MoldAwien, nu Moldau, si nici MoldOwien.
    Abia in 330 d.Hr. crestinismul e acceptat in Imperiul Roman. Cea mai veche biserica de la nordul Dunarii, din teritoriul Rumaniei a fost descoperita foarte recent, acum cativa ani si e abia din sec. 7. Foarte straniu e de ce nu apare nicio biserica crestina la nordul Dunarii care sa dateze dinaintea retragerii aureliene sau de dupa aceea, dar dinainte de sec. 7 (daca intr-adevar ceea ce s-a descoperite e o biserica si, mai ales, daca e o biserica rumaneasca, a “purtatorilor” culturii Dridu. Sec. 7 e deja cam tarzior, slavii deja traiau pe teritoriul Rumaniei de vreo 100 de ani, de exemplu la Silistra ei s-au stabilit in 590, dar Silistra e mai la sud de teritoriul Romaniei, in nordul Bucovinei Meridionale si al Maramuresului Meridional probabil ca traiesc de la inceputul sau mijlocul sec. 6.
    Oricum nu exista cultura Dridu in Pannonia, unde Anonymus isi inchipuia ca ungurii lui gasisera rumani, nici probabil la est de Pannonia, pe teritoriul interfluviului Dunare-Tisa. Insisi “arheologii” rumani il contrazic pe Anonymus.
    Interfluviul Tisa-Dunare n-a apartinut niciodata Imperiului Roman, deci n-avea cum sa fie romanizat. Ca limba rumana sa ajunga pana in Pannonia unde sa o “gaseasca” Anonymus, mai precis unde sa-i “gaseasca” Anonymus pe vorbitorii de rumana (de fapt ungurii cu cateva secole inaintea lui). Este exclus ca “rumanii din Pannonia” sa nu fi fost “purtatori” ai culturii Dridu, asta in cazul in care cultura Dridu este intr-adevar rumaneasca. Faptul ca nu exista cultura Dridu in Pannonia dovedeste ca nu erau rumani acolo la sosirea ungurilor. Cultura Dridu e probabil cultura “bulgarilor” turanici, care mai apoi a fost preluata si de bulgarii slavi. Primul Regat/Imperiu Bulgar nu a ajuns niciodata mai departe de Pesta, nu si-a extins niciodata dominatia la vest de Dunare, adica in Pannonia, dar interfluviul Tisa-Dunare i-a apartinut o bucata de timp.
    Este exclusa o expansiune gigantica a rumanilor pana in Pannonia, pornita din “Crisana ungureasca” (zona imediat estica Tisei, in jurul oraselor Debrecen si Szeged), dupa romanizarea acesteia (se stie ca nici macar “Crisana rumaneasca” — zona judetelor Bihor, Arad, Satu Mare si partial Salaj — nu a apartinut niciodata Imperiului Roman) pornita ori din Ardeal, ori din Banat, ori din ambele regiuni, si trecand prin interfluviul Tisa-Dunare. La fel de exclusa e si existenta rumanilor in Moesia sarbeasca si la nord de ea, in Pannonia, trecand prin Moesia bulgara ca sa ajungem in Muntenia + Oltenia si de aici in Ardeal si apoi in Crisana (mai intai rumaneasca, iar apoi si in cea ungureasca) inca de pe vremea Imperiului Roman si a romanizarii tuturor teritoriilor astora; lasand, desigur neromanizat teritoriul dintre Tisa si Dunare, unde Imperiul Roman nu a ajuns niciodata. Adica e exclus faptul ca populatia romanizata din Pannonia, Moesia, Muntenia, Ardeal, “Crisana”, Banat + Maramures, Moldova, Basarabia si Bucovina sa fi vorbit aceeasi limba romanica, rumaneasca. Prea e urias teritoriul.
    Istoriografia bulgara sustine ca cultura Dridu e turco-bulgara, ceea ce ma face sa cred ca mai departe, adica mai la vest de Dunarea ungureasca, adica in fosta provincie romana Pannonia, nu se afla localitati Dridu. Pesta, care este partea ne-pannonica a Budapestei, a fost un oras bulgar si are un nume bulgar. Pesta se afla in interfluviul Tisa-Dunare, Buda se afla in Pannonia. Daca nu exista localitati Dridu in Pannonia, nu aveau cum sa existe rumani acolo in timpul existentei civilizatiei/culturii Dridu (sec. 7-11), adica inclusiv la sosirea ungurilor in Pannonia nu puteau exista rumani, deoarece cultura Dridu “este” (cica) rumaneasca iar alta cultura rumaneasca pe vremea aceea nu mai exista (Dridu cica ar fi rezultatul omogenizarii/fuzionarii culturilor precedente Biharea, Ipotesti-Candesti si Hansca). De ce nu exista cultura Dridu in fosta provincie romana Tracia, adica la sud de Balcani, ci numai in Moesia, daca intr-adevar e o cultura turco-bulgara??? Simplu, pentru ca turco-bulgarii au trait doar in Moesia, spre deosebire de bulgarii actuali, (slavo-)bulgarii. Dar turco-bulgarii au fost asimilati total in secolul 10, slavizarea lor incepand inca din sec. 9. Adevarat, dar si sfarsitul temporal al culturii Dridu nu e foarte departe de disparitia, asimilarea totala a turco-bulgarilor. Probabil ca in sec 11 nu mai exista cultura Dridu, sau, daca exista, exista in foarte putine locuri unde probabil mai ramasesera turco-bulgari neasimilati.
    De aftfel, nu exista nicio explicatie de ce cultura Dridu se iveste in Bucovina mult dupa ce apare in toate celelalte “pamanturi romanesti”, de ce la sudul Dunarii, in Moesia teritoriul culturii Dridu este mult mai mare decat cel al culturii Ipotesti (deci cultura “romanica” Dridu se extinde de la nordul la sudul Dunarii, cand, de fapt, ar fi trebuit sa fie exact invers, deoarece Moesia a fost romanizata cu mult inaintea teritoriului de la nordul Dunarii (daca ala chiar a fost romanizat vreodata) + Moesia era inca parte a Imperiului Bizantin, fost Roman de Rasarit in sec 7 si putea inca oferi protectie unei populatii romanice, pe cand “Dacia” fusese de mult parasita si lasata in voia sortii si a migratorilor invadatori), din “Dacia”.

    Dar de ce exista in Bucovina si Maramures “cultura tumulilor carpatici”, pe vremea cand in restul tarii erau “culturile foarte asemanatoare si inrudite” Ipotesti (Muntenia, fara Oltenia!!!), Hansca (“restul Moldovei” pentru cei care considera ca Bucovina e doar o parte, o sub-provincie a Moldovei) si Biharea (Crisana, Banat, Ardeal)??? De ce “cultura tumulilor carpatici” e atat de diferita de cele 3 culturi “premergatoare culturii pan-rumanesti/proto-rumanesti/pan-proto-rumanesti Dridu”??? Dupa “cultura tumulilor carpatici” mai exista o alta cultura specifica Bucovinei (si Maramuresului??? imi scapa numele acum), inainte ca “cultura Dridu” sa-si faca, in sfarsit, aparitia si acolo, in “Arboroasa” “noastra” moldo-rumaneasca/rumano-moldoveneasca (pentru moldovenii care se considera rumani, adica pentru moldovenii care considera ca “moldovean” e doar un nume regional, “regionim”), sau in “Arboroasa” “lor” (etno-)moldoveneasca (pentru moldovenii care se considera etnici moldoveni si care considera ca Bucovina ar trebui sa apartina Republicii Moldova, nu Rumaniei, si nici Ucrainei)
    Reply

    Mihailo EEE permalink
    nu se confunda reto-romana cu reto-romanica: ultima reprezinta numele grupei limbilor romanice formate din reto-romana (romansa, rumansa), laDina (pe care eu o numesc prin analogie reto-laTina) si fiulana.

  7. Smartacus 26/07/2015 la 10:17 PM

    Bun, am inteles. D-nii M.D. and A.D. au avut sansa unei scoli foarte bune, fata de standardul scolilor de astazi. Amandoi au fost rebeli, polemizand cu reprezentanti si cu organele Academiei Romane, Fortele Armate Romane, Securitatea Statului. Unii s-au luptat cu redactori ipocriti la reviste culturale, altii s-au bucurat adanc de libertatea Europei de Vest.
    In concluzie, amandoi se cred indreptatiti sa aiba opinii puternice dintr-o pozitie construita pe intelect superior, stimulat de o scoala excelenta, si pe baza experientelor interzise noua, oamenilor obisnuiti.
    Daca asta nu e snobism, complex de superioritate sau ceva asemanator cu acestea, atunci nu mai inteleg ce vor sa transmita. As fi fost bucuros daca ar fi atacat opozitia romanului fata de orice forma de autoritate (ceea ce dumnealor profeseaza fara sa fie constienti) cu o pasiune neobisnuita. Poate ca asta ar explica multe din caracterele ascunse ale pshicului national: lipsa de respect si de incredere pentru autoritate – vezi rezultatele scurtei administratii austriece in Oltenia, administratia ruseasca in principatele romane, problemele tircilor in Prinicpatele Danubiene. Si probabil neobosita lupta impotriva inaintasilor care au produs ceva. Cred ca ambii L.D. and D.A. sunt incapabili sa produca material original fara sa distruga / satirizeze / plagieze (in sensul bun) ceva existent.
    Rebels without a cause – nuisance.

    • Smartacus 30/07/2015 la 10:04 PM

      Nu sunt sigur daca raspunsu meu e cenzura pentr ca il irit pe dl. D.A., sau pentru ca dumnealui e ingropat in munca sau pentru ca nu face sens. Cumva cred ca il tolereaza pe Pavel Stanescu, rebotezat cu pseudonime amuzante, pentru capacitatea inumana de a scrie cu pasiune despre cultura Dridu. Macar de ar completa pagina de wiki…

      • Mihajlo Eminovyc 01/08/2015 la 3:28 AM

        Cultura Dridu are legatura cu dacopatia. Intrucat nu exista cultura Dridu atestata niciunde in fosta provincie romana Pannonia, cronicarul ungur Anonymus greseste cand spune ca ungurii au gasit rumani la stabilirea in Pannonia.

  8. Mihajlo Eminovyc 01/08/2015 la 3:26 AM

    se zice „are sens”, nu „face sens”

  9. Pingback:Dan Alexe deconstruiește postmodern(ește) – printre altele – temeliile putrede ale naționalismului românesc retrograd, ilogic, inutil și păgubos (Partea a II-a a pseudorecenziei la cartea ”Dacopatia și alte rătăciri românești”)   | liv

  10. Gramaticul Cureche 11/08/2015 la 1:29 AM

    Am citit cartea domnului Alexa si desi mi-au placut multe capitole, dar si mi-au displacut cateva.
    O observatie generala: ma surprinde siguranta cu care autorul se lanseaza intr-o arheologie lingvistica in care e departe a fi stapan. Ma calca pe nervi cand aud pe cineva pronuntand sententios: “in mod sigur”, “clar”, “evident” la capatul unor analize cu argumente destul de subtiri.
    Este surprinzator de asemenea ca domnul Alexe face afirmatii de tipul: nu stim nimic despre limba macedonenilor (antici). Majoritatea cercetatorilor seriosi (nu amatori in ale istoriei si lingvisticii) sunt de parere ca macedoneana era un dialect al grecii vechi. Exista o inscriptie-blestem de la Pella din sec 4 BC in limba macedoneana si care a fost descifrata pentru ca este scrisa intr-un dialect grecesc.

    Domnul Alexe are in cartea sa (o adunatura heteroclita de eseuri de lingvistica, sociologie, psihologie, nemultumiri personale, etc) cateva atacuri la moduri de viata romanesti. Unul este cel impotriva familiei traditionale din lumea Europei de sud si orthodoxe. Daca-mi aduc aminte bine el o numeste colectivista (dupa categorisirea lui Emmanuel Todd). E tipul de famile in care doua sau trei generatii traiesc sub acelasi acoperis. El da exemplul Italiei in care tinerii traind in casa parintilor sunt numiti bamboccioni. La antipodul ei e familia nucleara din tarile protestante (Olanda data ca exemplu tip) in care copiii sunt dati afara la implinirea varstei de 18 ani. Asta ar fi chipurile familia ideala.
    Domnul Alexa se face ce nu observa ca modelele de familie prezentate nu au o radacina culturala, ci tin de bunastarea societatii (si nu invers) si ca nu sunt imuabile, ba chiar sunt reversibile.
    Domnul Alexa ar trebui sa stie ca in Belgia, tara pe care domnul Alexe ar tebui s-o cunoasca foarte bine, numarul de tineri adulti traind in casa parintilor a crescut intre 2007 si 2014 cu 6% ajungand la 50%!. Sunt sigur ca domnul Alexa va replica ca mai toti sunt valoni, desi valonii sunt minoritari in Belgia. Dar stai, in ultimii ani numarul tinerilor adulti din UK si Australia (tari pe care le cunosc mai bine) care traiesc impreuna cu parintii a crescut foarte mult si ca asta este urmarea lipsei de perspective pe piata imobiliara. Si, surprise, parintii nu-I imping afara pe acesti copii de 35 ani. Ce face cultura protestanta in cazul de fata?

    Atat pe azi. Voi reveni cu ceva observatii/intrebari la categoria “in mod sigur”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: