liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Mircea Drugus

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 452. Miercuri 28 martie 2018. Jurnalul unui licean prostuț (174).


Joi 6 aprilie 1967. M-am sculat la 6.30. Prima zi de școală din trimestrul III. La socialism a vrut să ne ardă c-un extemporal, dar am făcut ”gît” și ne-a trecut ora c-un plan de recapitulare. La fizică – predare (116 frade F = ? grade Celsius știind că 80 F = 100C și 16F = 145C. Aiurea!)

La română: extemporal din ”Caracterizarea lui Petru Arjoca”. Am scris 3 pg. (nu știu însă cît de bine…). La istorie s-au anunțat Gozec și Gavril (8). Mai trebuia să avem apoi chimia și limba engleză… Dar, luîndu-mă după spusele vacii alea de soră medicală (c-altfel nu i-aș zice) mergem cu toții la Policlinică, nu înainte de a avea scandal cu diriginta și în special cu Rebca. La Policlinică am stat pînă la ora 13 și, văzînd că nu se mai face nimic, am plecat acasă. De la 16 la 18 am fost la film: ”Între doi” – producție bulgară. Nu-i rău, ba chiar mi-a plăcut. La masă mergem la ora 18, apoi mici plimbări.

Ziua a fost senină și frumoasă. Numai eu – și numai la școală – sînt al naibii de indispus. În rest, merge…

Vineri 7 aprilie 1967. Am întîrziat un pic la masă și Marcu ne-a făcut ”scandal”. La rusă – predare. La română – predare, la psihologie – predare, la geografie – predare, la engleză – predare (am tradus eu cu Albu și cu D. Hlinschi lecția cu Mark Twain).

Azi am avut ”scandal” cu diriginta care a spus că ieri ”ne-am făcut de cap” ș.a. I-o trece!

Ora de chimie care trebuia făcută ieri am făcut-o azi (predare). La masă, haleală a fost cam slabă pe ziua de azi. Acasă am învățat pentru mîine, apoi o oră de destindere: volley.

Azi vremea s-a stricat în oarecare măsură. Cerul puțin acoperit și – ceea ce-i mai rău – bate un vînt tăios. Seara, după ce-am venit de la masă am recapitulat lecțiile la istorie, fizică, apoi am făcut la engleză tema pentru luni (nu știu cum – probabil din reflexele condiționate – seara pe la 20, cînd face dna Stela mîncare ne lasă gura apă, deși noi abia mîncasem la 18. 30) Azi au instalat băncile în parc.

Sîmbătă 8 aprilie 1967. Iar am întîrziat un pic la masă. La fizică a predat. La ed fizică am făcut un baschet de toată frumusețea. Am luptat din răsputeri (14 – 10 pentru noi). Eu am fost în echipă cu Neculai. A plouat și s-a făcut noroi. Cupșan a scris o ”epopee” pentru toți din clasă. A început cu mine: înalt, drăguț, dar cam gînditor în ultimul timp pentru că inima i-i bolnavă… Ha! Ha! Chestia asta m-a mai dispus un pic.

La latină eu cu Gozec n-am avut cărți și profesoara ne-a certat. La sf orei, profesoara: ”cine se oferă să aducă data viitoare cărți pentru Druguș șoi Gozec?” Foarte tacticos, ridic două degete, iar Gozec mă urmează. Profesoara a fost satisfăcută.

La istorie: extemporal de jumate de oră. Tema. Primul guvern de la 6 martie 1945 (Bun!). La rusă: ”Druguș, ai scris?” – ”Da, tovarășa profesoară!”  – ”Adu-mi caietul!” – ”Da nu-i la mine…, i-acasă”. Pentru asta, mie și lui Gozec ne-au pus data și ora viitoare ne ascultă. (cu un punct scăzut). La biologie, moșul ne-a vorbit mai mult din amintiri și mai puțin despre lecție. Am terminat orele la 14. Diriginta m-a întrebat de masă, apoi: ”E bine, te mai miști, iei aer.”.

Pînă la 16 am stat și-am tocit ”Light Downs upon  Johnny Casside”. La 16 am fost la Pop (cu Albu). Ne-a învățat cum să răspundem la I.B.F.  (International Book Fellowship) și ce cărți să mai cerem.(Pop i-a adus carte de engleză lui Albu – o să ne ceară materie nouă la admitere!). Azi n-am făcut lecție, ci numai dictare (eu 8 greșeli, Albu triplu!). Pop mi-a dat revista ”Czechoslovak Youth” nr 3. Are adrese proaste. Pînă seara am citit revista, apoi… ce-mi vine? să fac corespondență! Am scris în Anglia, la I.B..F. și în Cehoslovacia (lui Zdenek – i-am pus în plic 25 de bani și o vedere din Rădăuți). Apoi am făcut o comandă de 7 cărți la Cartea prin poștă. I-am scris lui Mircea și acasă, la Grămești. Scrisoarea către Zdenek am semnat-o Livius Drusus. De fapt, așa m-au botezat cei de la I.B.F. și Maura. Flora și-a publicat și ea adresa în Cz. Y.

Azi e o zi cam urîțică. Am reușit să mă culc la ora zero. Unde mai pui că azi e și sîmbătă….

Duminică 9 aprile 1067. Ne-am sculat la ora 8. N-am mai mers la masă. Lui Toader i-a venit de-acasă (halva + pîine). Pe la 11 am ieșit afară și am făcut un volley cu Simota Dorin și Toader. Merge grozav. La 12 am fost la masă apoi am mers pînă la Liceul 1 unde m-am întîlnit cu Costică Gutău (poate dă o cinste…). Dar ne întîlnim cu dom Nicu Velniceru care ne dă cîte-o bere. Nu-i rău. Apoi ne-am mai plimbat, am venit acasă, am halit zdravăn, am mai băut cîte-o bere din fodurile noastre și de la 17.15 am mers la Casa de Cultură. ”Teatrul de stat din Bacău” a prezentat ”Cîntec de inimă albastră”. Foarte bun. O satiră foarte usturătoare și ușor de priceput.

Seara am halit ultimele resturi de pîine și halva și-am fost f. sătui. Apoi ne-am dat pe învățat (știu la rusă și-un pic la chimie). La engleză mai puțin. Din revista dată de Pop (”Tineretul cehoslovac”) am ales o adresă din Qatar (țara asta n-am găsit-o pe nici-o hartă). Ne-am culcat la 22.

Luni 10 aprilie 1967. La l rusă cum a intrat profesoara în clasă eu cu Gozec ne-am și înființat la tablă cu cărticelele-n mîini, gata de ascultare. A ieșit și Neculai. Ne-a ascultat zdravăn și ce-i drept (e drept) nu-i păcat! Am știut. Dar ne-a scăzut puncte pentru că: 1. Aveam data dinainte; 2. N-am scris cuvintele (cu toate că le-am știut!) ș.a. Deci: Gozec 5, H.N. 6 și eu 7 (tot îi puțin!). La ed fizică am jucat zdravăn fotbal cu clasa IX-a și mi s-a rupt un tenis cu totul (a ieșit și cu bătaie). La chimie a predat toată ora (jumate chimie, jumate ALA. Degeaba mai dictează). La dirigenție s-a vorbit despre situația la învățătură pe trimestrul II. Promovați: 77.77%. ”Druguș! Ți-am pus 10 la purtare, dar…Hm!”. Am ales, împreună cu diriginta 5 elevi pe care să-i fac uteciști. La engleză mi se pare că a ținut cont că data trecută am răspuns și ne-a notat. După masă Toader s-a dus la ”Înainte de război”. A fost Telucu pe aici și ne-a mai zis cîte ceva. Și-a găsit o nouă ”Doină” (chiar așa o cheamă; este elevă în clasa X-a, Liceul 1). Seara nu ne-am săturat și pe la 20 am cumpărat un colac de 3 lei care ne-a prins foarte bine.

Marți 11 aprilie 1967. M-am sculat la 6 Am făcut sport (60 de flotări la geam), ”m-am grijît” (L.D. pentru nebucovineni: m-am îngrijit, adică m-am îmbrăcat îngrijit, curat, frumos etc). De la 7.20 la 8 am avut meditații la engleză. Prima oră: extemporal la latină. Ne-a dat o foaie cu texte și tradu dacă poți… Fiță (LD = fițuică) ioc! Îmi pasează Țuca Vlonga una; baba se așează pe banca din spate și – libertate gîrlă! Dar degeaba! N-am pompat pentru că n-am știut de unde. La fizică a predat toată ora și la urmă ne-a dat întrebări. La română: extemporal – ”Analiza literară a piesei Mielul turbat” de Aurel Baranga. Am scris patru pagini (cred că-mi dă 5, blegul). Îi știu lecția la perfecție. La socialism noi cei patru băieți am vrut să dăm extemporal dar proful s-a luat după majoritate și n-am mai dat. La istorie m-am anunțat (ca un bleg ce sînt) și am știut binișor, dar mi-a pus numai 6.

Azi – o zi înăbușitor de caldă. De duminică încoace e grozav de cald. Băieții vin doar în uniformă la școală. Seara la cantină: macaroane. N-am mîncat. T0 n-a venit. Pe la 20 am cumpărat cu Toader un colac de trei lei.

Miercuri 12 aprilie 1967. Se împlinesc cinci ani de la zborul lui Gagarin. La geografie: extemporalu! Slăbuțu! La matematică extemporalu! Slăbuțu! Unde mai pun că la sfîrșitul orei m-a văzut trăgînd cartea și mi-a zis: ”Druguș! Ai copiat mereu!” Eu: ”Tovarășa profesoară! Cea mai bună dovadă că n-am copiat o să fie însuși extemporalul!” (Palavre!). La română a predat. La biologie a questionat așa un pic, pe deasupra, apoi a predat. La rusă s-au făcut niște exerciții, dar noi am fost prea veseli ca să știm despre ce-i vorba. Ducem o viață cu Dolenciuc… Trimestrul II ne-am distrat mereu și media 6 a ieșit ușor!

Acasă am găsit două scrisori la care mă așteptam. De la Mariana (București) și de la Mircea. Mariana-mi trimite vreo cinci adrese (trei din SUA, una din Moldova și una din Franța). Apoi – palavre! De la 14.30 la 16.20 am văzut filmul mexican ”Juana Gallo” foarte bun și mi-a plăcut. Seara am pierdut timpul cu masa. Pe la 19 a fost diriginta pe aici și a văzut cum învățăm… Mai tîrziu mi-am dat seama că n-am învățat la socialism. M-am culcat la 22. Am făcut ”fițe” la fizică și chimie.

Joi 13 aprilie 1967.  A dracului zi, am zis eu cum m-am sculat (L.D.: deși nu credeam și nu cred în superstiții, am găsit de cuviință să afurisesc ziua de 13…). Ne-am sculat pe la 6.30 Am făcut 60 de flotări. Apoi baie, masă la cantină. N-am mîncat nimic, ci numai m-am enervat cu pîinea aia cleioasă a lor!

La socialism: extemporal (Legea transformărilor cantitative care duc la schimbări calitative). Slăbuț. La fizică: extemporal: cinci întrebări foarte simple. N-am ce face și manevrez fițuica. Vine profa. Arunc fițuica în bancă. Se uită în bancă: ”Ce-i asta?” Eu: ”Fițuică” Profa: ”Trei puncte scăzute! Trebuia să-ți pun 1”. Apoi îmi schimbă subiectul și-mi pune trei întrebări de te doare mintea (o lege, ciclotronul și toată structura nucleului). Dă-o naibii, că tot i-am scris! Mai multă vorbă decît fapte! M-a chemat diriginta. Nu m-am dus. Mă vede directoarea: ”Copii în ore, ai?”. La istorie a adus extemporalele: 7. Acel 6 din oral s-a transformat în 8. Frumos!. La chimie: extemporal. La Rebca n-a mers cu copiatul. M-a ținut în prima bancă și m-a controlat. Dar i-am știut. La engleză: extemporal. (L-am dat pe 10, ba i-am făcut și Țucăi Vlonga).

Pe la 17 a venit Mitică, fratele lui Toader (un litru de vermut și un litru de sifon). Leucă. La masă – veselie mare. Am fost pe la internat și am făcut un pic de gălăgie. Am intrat în sala de mese și ne-am așezat la masă în vechile locuri. Dom Țopa, stupefiat, nu mai știa ce să facă! Pînă la urmă a dat pîinea, am ciupit din ea și am plecat. Am ieșit cu Telucu în oraș. Cînd am trecut pe lîngă Gînsac Mariana și Doina Hlinschi le-am înjurat (merită).      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Anunțuri

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 449. Duminică 25 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (171).


Duminică 1 ianuarie 1967. Un nou An Nou!

M-am sculat cu greu pe la vreo 9. După ce m-am spălat, am mîncat, am ieșit cu mama, cu tata + Cornelia prin oraș să vedem Botoșanii iarna. (Eu nu i-am văzut niciodată pînă acuma). Afară era frumos și însorit. Vremea se încălzise și puțina zăpadă ce se așternuse a început să se topească prin locurile frecventate mai mult. Am mers prin Grădina de Vară, Parc, Orășelul copiilor. M-am întors din drum și am luat Fotoboxul pe care-l aveam cu noi. Am făcut două fotografii mamei, tatei și Corneliei. După ce ne-am plimbat prin parc am ieșit în oraș. Am căutat la toate chioșcurile și tutungeriile vederi din Botoșani și abia la urmă am găsit vreo trei + M. Eminescu. Tata se frăsuia cum să-l găsească pe unul Ciomaga – președintele Comitetului sindical raional Botoșani. Mama și tata, stimulați de nași, au luat o hotărîre: să facă tot posibilul să se mute în Botoșani și să vîndă casa de la Grămești. Botoșanii ar fi un oraș foarte frumos. Am văzut centrul orașului (mama mi-a arătat unde a fost cofetăria buniței). (L.D.: pe atunci nu știam și nu dădeam importanță la aceste aspecte, dar treptat-treptat, am aflat că familia buniței a avut o situație materială foarte bună: pe lîngă cofetărie, a avut moară și terenuri împădurite, naționalizate în 1948. Pe scurt, oamenii bogați au devenit săraci, iar oamenii săraci au devenit bogați. În esență, dosarul părinților mei și, pe cale de consecință, al meu nu avea cum să fie bun). Tata a dat de urma lui Ciomaga, dar nu l-a găsit. Eu am mai hoinărit cu mama și cu Cornelia. Mama mi-a făcut o poză cu Cornelia în fața Telefoanelor. Mama și tata au continuat să umble prin oraș și să caute ”pile”, iar eu cu Cornelia am mers acasă. (L.D.: ”Pilă” era eufemismul pentru o persoană care putea ajuta, de regulă de pe poziții de conducere. Pentru eventuala mutare în Botoșani era nevoie de ”pile” serioase, sus-puse). Am jucat cu Cornelia table și țintar, apoi au venit și părinții din oraș. Pe la ora 13 au venit și alți musafiri: m-me Stina cu nepoata sa Toma Carmen  (clasa X-a reală la Liceul Laurian – 80-90 kg!), apoi d-l Martinescu cu baba lui (el are 70 de ani dar parcă ar avea 45-50. Tot basarabean). Mi-a plăcut de Stinoaie: o babă cultă, energică și foarte hîtră. Voluminoasa ei nepoată știe franțuzește (învață franceza din clasa II-a). Cîntă foarte bine. A cîntat ”Liniște” – ”Silence” – ”Silentium” – bien. Cu tot volumul ei, e isteață, vorbăreață, cu aere de gentilă demoazelă…. (Un joc: cum se scrie 3=2 cu ajutorul a 7 bețe de chibrit?).

După masă, mama a arătat fotografiile cubanezei și ale moscovitei (Flora și Natașa). Părerile au fost împărțite. Stinoaia zicea că Flora-i plină de draci și are… ”jăratec”, iar despre Natașa toți au spus că-i o fată fină și delicată: vsiakomu svoia doroga! Apoi am jucat table cu Cornelia și Carmen. Fiecare a luat cîte o bătaie. Nu știu de ce Cornelia s-a îmbufnat , a scos coarnele și a început să-mi facă figuri. N-am prea luat-o în serios, dar nu mi-a plăcut purtarea ei.

După ce au plecat invitații au început ponegririle împotriva lor și de toată cearta a fost găsită vinovată Carmen și bunică-sa.

Pe la 19 – 20, mama și tata + nana au plecat în oraș, la ”pilele” lor. Eu am rămas acasă cu Cornelia: am jucat jocuri, mi-a povestit și i-am povestit, am ascultat radio etc. Nanu s-a culcat în bucătărie (e bolnav de reumatism). Ai mei au venit pe la 21-22. Au fost pe la nana mea, doamna Andronache care ar fi vrut și ea să mă vadă. Ne-am culcat la 23.

Luni 2 ianuarie 1967. M-am sculat ultimul. Tata și Cornelia făceau probleme la matematică (Cornelia-i cam slabă-n materie; are doar 8). Pînă la 10 am mîncat. A venit Costache Sava (de la Gorbănești) cu sania și l-a dus pe nanu la gară pentru a merge la Pașcani să-și facă tratament (a scăpat un ”ajun” și se teme să nu-l piardă și pe-al doilea). Tata + mama au mers să mai ”aranjeze”… Eu cu Cornelia am mers la cinematograf. Am văzut ”Casa din Montevideo”. Filmul mi-a plăcut, dar sala era tare mizerabilă și lumea gălăgiosă. De la film ne-am întors la ora 13 acasă. Eu cu Cornelia am început să jucăm ”fazan” (am jucat de două ori). Am început și cu nana o partidă de table, dar imediat au venit ai mei și au anunțat că plecăm cu autobuzul de Hîrlău – Rădăuți. Am mîncat în grabă, nana ne-a pus cîte ceva în ”traistă” și-am plecat în trombă (cică Cornelia a început să plîngă). De la întîmplarea cu Carmen s-a purtat foarte frumos cu mine…

La autogară a trebuit să așteptăm mult și bine (cam o oră). Am convins-o pe mama și mi-a dat 16 lei și-am cumpărat Almanahul Scînteia pe 1967, care-mi place foarte mult. Era cît pe ce s-o pățesc ca atunci cînd m-am întors din excursie. Autobuzul era gata de pornire, mama și tata ocupaseră primele trei locuri din față, numai eu mai rămăsesem în autogară, absorbit de lectura almanahului. Cum am urcat și eu, autobuzul a pornit (la 17.40). Am străbătut același traseu pînă la Talpa (42 km – 15 lei); de aici am luat-o pe jos: am trecut prin Lunca, Zamostea, Bălinești și Grămești. Înainte de ora 19 eram în casă. Aici era frig tare, dar imediat s-a făcut foc în sobe și a fost bine. Mama a luat corespondența de la tanti: o scrisoare de la Telucu, o felicitare de la bunița, o scrisoare de la Zărnești și-un aviz de primire. Ne-am culcat la 23.

Marți 3 ianuarie 1967.  Am mers de dimineață la Poștă și-am adus pachetul de la bunița. Pe lîngă alte bunătăți a mai trimis: un Ghid de conversație român-englez și un Conversation book English-Romanian, plus: patru vederi mari din București (două de doi lei și două de 1.25) + o agendă mică, portocale, bomboane, șocolate etc. Ghidurile sînt foarte bune și utile. Bunița ne scrie de niște ajutoare pentru mine cînd voi merge acolo la facultate – rostul de ”ore”.

Tata a mers azi cu recensămîntul prin sat și s-a întors la amiază. De la 13 la 14 am ascultat ”Ici Radio Prague” (numai muzică ușoară) iar de la 14 la 15 am ascultat ”Qui e Radio Praga, Cehoslovakia”: ”ascultate nostra transmisione in lingua italiana. Amici ascultatori, buon giorno”.

Azi am terminat de citit ”Enigma Otiliei”, i-am făcut rezumatul și am început să citesc ”La cea mai înaltă tensiune” de Nagy Istvan.  Seara mă usturau grozav ochii, am stins lampa și-am adormit după miezul nopții.

Miercuri 4 ianuarie 1967. Azi m-am hotărît să mai recapitulez și să mai învăț ceva.

O zi foarte frumoasă. Cer senin cu soare strălucitor. Zăpada proaspăt căzută dublează și triplează (multiplică) razele soarelui, făcînd o luminație ce-ți ia ochii. Totuși am stat în casă.

Tata a plecat pe traseu cu recensămîntul animalelor, mama s-a apucat să pregătească porcul, iar eu am început să scriu în jurnal de pe 31 dec. 1966 pînă pe azi. Am scris încontinuu pînă la ora 13.

(P.S. la ”excursia” la Botoșani. Zilele de 1 și 2 ianuarie: au umblat căluții și mascații toată ziua, nestingheriți de nimeni. Vreo trei mi-au ieșit în cale în timp ce eram cu Cornelia și le-am făcut o poză. Pe la nana a trecut și Sorin, amicul meu din ”copilărie”. Pe cînd aveam vreo 3-4 ani, la Gorbănești fiind, am mers cu părinții în vizită la preotul Buliga,  acolo fiind și Sorin, ceva mai răsărit decît mine. Am luat chibrituri de la nanu din cerdac și am tras deoparte o grămăjoară de paie dintr-o claie mai mare aflată în curte. Le-am dat foc și ne amuzam amîndoi cînd focul s-a dus spre claia care a luat imediat foc… Au stins-o cu găleți de apă, dar nanu nu m-a certat spunînd: ”sînt copii, ce să le faci…”. Sorin a terminat Liceul Militar din Cîmpulung și acum urmează o școală de radiolocație. Cornelia îl poreclește ”bărbuță” pentru că se rade. Au povestit cum se jucau și se băteau cînd erau mai mici).

După ce-am terminat de scris m-am ”transbordat” în bucătărie unde am ascultat timp de două ore o excelentă muzică ușoară transmisă zilnic de Radio Praga în limbile franceză și italiană. În acest timp am citit din ”La cea mai înaltă tensiune” sau am mai ajutat-o pe mama la cîte ceva. Mama a făcut cîrnați (prima-ntîi!).

De la 15.30 la 16.30 am recepționat pentru prima dată Clujul, dar nu se aude clar: are un fîșîit insuportabil.

Azi poșta a venit cu o mulțime de ”vești”, cu toate că nu ne așteptam la niciuna: o vedere de la Mircea de pe vapor în care ne scrie că face revelionul la Mamaia (că destul l-a făcut cu mama…). Apoi a fost o vedere de la Strehaia (Craiova) de la o fostă elevă a tatei; o felicitare de la familia Popa și o scrisoare de la bunița.

Tata a venit seara pe la 19, puțin … ”obosit” (vreo 12 păhărele numai…). Seara am ascultat Radio Roma, apoi am continuat cu cititul din ”La cea mai înaltă tensiune”. Mai tîrziu, pe la 22 am ascultat ”Melodii Magazin”. Pe la 23 am mîncat cu mama și tata portocale și halva. Eu cu mama i-am scris buniței; i-am trimis fotografia (cu ochi de șmecher) să o multiplice. I-am dat de grijă să nu mă uite cu M.N. (Moscow News). Bunița vrea să-și cumpere televizor ca să-l aibă cînd voi fi eu student (la București). Bunița ne-a scris că Dănuț (Costea) este acum în ultimuil an și termină. După ce am terminat de scris buniței le-am scris și prietenilor mei: T1 și T2. Deci, trei scrisori. Aș fi vrut să-i scriu și lui Mircea, dar mai las un timp oarecare. Oare mîine de la cine-o să mai primesc scrisori? Poate de la Radio Moscova sau de la Natașa? Din altă parte – nimic.

Seara m-am culcat tîrziu. În dormitor am mai citit pînă la ora 1.

Joi 5 ianuarie 1967. O zi obișnuită, ca toate celelalte. Timpul se scurge încet-încet și cînd mă trezesc și eu, vacanța-i gata.

Toată ziua mi-am trecut-o cu cititul și ascultatul radioului. Pe lîngă asta am mai ajutat-o pe mama la făcut cîrnați și la alte treburi mărunte.

Azi e o zi tare frumoasă, dar cam geroasă. După masă am scos bicicleta de la locul ei, am șters-o, am dres-o, am umflat-o cu chiu cu vai, apoi am dus-o la loc.

Cu toate că azi nu mă prea așteptam la scrisori, am primit totuși o felicitare de la  a mea gazdă – Mariana. După scris, cred că e scrisă de Rodica P. – tot un drac: ”Liviule, cu ocazia împlinirii a 17 ani, gazda ta îți urează un ”La mulți ani” și mult succes în acest an și în viitor. Mariana”. Seara, mama s-a gîndit să-l primească pe popă cu ajunul Bobotezei: 5 + 3 + 1 = 9 lei, dar apoi s-a răzgîndit, am stins lampa și pe la 20 ne-am culcat. Tata era obosit fiind abia venit de pe teren.

Vineri 6 ianuarie 1967. Azi am împlitit 17 ani. Părinții m-au felicitat și toată ziua a fost sărbătoare.

O zi destul de frumoasă, dar cu un ger – ah! ca de Bobotează.

Poșta nu ne-a neglijat nici azi. Am primit o felicitare de ziua mea, de la Pițigoi + Pisoi (L.D. Este vorba despre colegele mele Pîrghie Rodica și Ungureanu Constanța): ”17 zîmbete și 17 flori ale tinereții au zburat către tine, iar acum ele îți spun că nu le vei mai întîlni niciodată. Pițigoi și Pisoi îți urează ”La mulți ani”. O altă scrisoare am primit-o de la Natașa. Pe lîngă două vederi din Moscova și o felicitare de Anul Nou mi-a pus în plic o rublă de hîrtie și mărunțiș: 1, 3, 10 și 15 copeici. M-am bucurat de ei. Pînă acum am 2,5 ruble pe care  le țin pentru la vară. Mama mai are vreo patru ruble și ne facem bani de drum. Tata a fost plecat pe teren.

Aseară am jucat table cu mama. Am pus diferite pariuri și-am cîștigat 8 lei. Seara asta am terminat de citit ”La cea mai înaltă tensiune”. M-am culcat la miezul nopții.

Sîmbătă 7 ianuarie 1967. O zi obișnuită pentru noi. Pentru zamosteni însă azi e hram – Sf Ion – (iaca băț!). Azi pe la 10 m-am îmbrăcat, am dus cărțile la Bibliotecă, mi-am scos Avizul epidemiologic de la dispensar, apoi am fost la Poștă și-am dat două scrisori (una pentru familia Popa, București, și una pentru Mircea)

Tata a pierdut ziua de azi cu recensămîntul. De fapt zilele astea nu-s chiar pierdute: va primi 200 de lei pentru asta. Dar pentru zece zile de alergătură numai atît? ”Popa dracului” umblă cu ajunul vreo patru zile și cică face pînă la 10.000 de lei. Așa meserie mai zic și eu. A fost și azi o scrisoare. De la Izvoare, de la tanti Eva. A început să facă formele (invitație) pentru Mircea.

Ziua s-a urîțit. Dimineața a viscolit binișor și a răscolit cît a putut zăpada înghețată. A nins puțin.

Azi (am început de ieri) am parcurs cu atenție ”Limba engleză prin radio” 50 de lecții pentru începători. Tot mi-a ajutat cu ceva. Am început să-mi aranjez în valiză. Seara am citit ”Almanahul Scînteia” și m-am culcat tîrziu.

Duminică 8 ianuarie 1967. M-am sculat cu greu pe la vreo 9. M-am îmbrăcat și imediat ce a trecut mașina poștei, mi-am luat bicicleta și dă-i bătăi la Poștă. Afară era un ger grozav, iar eu purtam șapcă, mănuși strîmte și o canadiană peste flanea. Am ajuns repede la Poștă – c-am mînat nebunește. Și azi am avut trei ”bucurii”. Cel puțin știu că anul ăsta n-a fost zi să n-avem cel puțin o scrisoare. Asta-i bun…

Azi am primit un pachețel de la Natașa și două scrisori: de la T1 și de la T2. Am venit acasă la fel de repede, dar vai! Era să mă ia dracu. Cum eram eu înlemnit de frig de la mersul repede cu bicicleta prin ger am intrat în casă la cald. Am pățit-o! Au început să mă doară mîinile de-mi venea să urlu. M-am spălat cu apă rece și abia mi-am revenit. Credeam că rămîn fără degete, dar, slavă mie!, nu am rămas.

Abia după ce m-am văzut tămăduit am îndrăznit să mă apuc de corespondență. Natașa mi-a trimis cartea ”The Citadel” de A. J. Cronin (pe care-am citit-o mai demult) cu ocazia zilei mele de naștere. Mi-a pus în carte și-o adresă a unei școli speciale de limba engleză – clasa X-a.

Telucu îmi spune timirice și mai nimic, iar Toader îmi dă o veste proastă: cică a vorbit maică-sa cu gazda mea și-a zis că nu-l primește… Faptul m-a mîniat și m-a făcut să iau hotărîri iuți: Ori îl primește și pe el, ori plec și eu!

Azi am citit cele trei publicații: ”Munca”, ”Magazin” (am cules de aici o adresă) și ”Gazeta învățămîntului”.

Tata a terminat azi cu recensămîntul lui.

La 19 am fost la cursă și-am vorbit cu șoferul Chindea să oprească mîine și să mă ia în autobuz.

Seara am băut un vin fiert apoi mi-am făcut cirespondența. I-am scris lui Al Deșliu (Buzău) – o vedere din Rădăuți; Natașei – o vedere din Botoșani (parcul) și la Școala specială de limba engleză din Moscova – o vedere din Galați. Seara tîrziu, adică noaptea, mi-am scris Jurnalul pentru zilele de 6, 7 și 8 ianuarie și acum e ora 0.05. Oooof! Îmi închipui cum mă scol mîine la ora 5!    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mîine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 448. Sîmbătă 24 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (170).


Joi 29 decembrie 1966. Se apropie sfîrșitul anului și parcă nici nu-mi dau seama cînd a trecut anul. Zilele astea are loc la București ”Sesiunea M.A.N.” și se discută mult la radio și în ziare. (L.D.: MAN – Marea Adunară Națională, așa zisul for legislativ suprem/ parlament).

De ieri am o infecție la ochiul stîng și mă doare. Asta-mi mai trebuia acum…

Vremea nu e tare geroasă. După ce-a mai nins un pic și s-a făcut drum de sanie s-a făcut un pic frig. Ziua e senină și însorită. Noaptea, de asemenea, este senină. ”Sinopticii” anunță vremea în încălzire. E o iarnă foarte blîndă cum – cică – de mult n-a fost.

M-am sculat la 8.30 și pe la 9, îmbrăcat ”șic” (mama mi-a pus un guler maro la balon, pantalonii de tergal maro și fularul alb) am ieșit în sat. (Mama mi-a sugerat să pup fetele… E bine!). M-am dus la cooperativă apoi la Bibliotecă de unde am luat o serie de cărți trebuitoare pentru școală ca să nu mă mai bată Hlinschi la cap. (Am luat: ”Enigma Otiliei” de Călinescu, ”La cea mai înaltă tensiune” de Nagy Istvan și ”Moromeții” de Marin Preda). Apoi m-am dus la Poștă, am dat scrisoarea pentru Telucu și am așteptat să vină ”poșta”. După vreo zece minute m-am plictisit și am pornit-o agale spre casă unde m-am pus pe citit.

La amiază am ascultat la radio comunicarea ministrului învățămîntului cf. căreia examenul de bacalaureat se dă pe data de 20 mai, iar trimestrul III se folosește pentru recapitulare și sistematizare. Părinții mi-au dat din nou de grijă: ”Vezi ce faci! E în joc excursia la Moscova”. Tata a primit o felicitare de la Sindicate – cu ocazia celei de a 19-a aniversări a Republicii și a Anului Nou.

În restul zilei am citit 250 de pagini din ”Enigma Otiliei”: nu-mi displace. Azi n-am mai jucat table și n-am mai căutat posturi de radio și muzică. Am ascultat doar ”Seară pentru tineret” de la 19 la 22. Seara mama a compus o urătură care s-ar potrivi gazdelor noastre de la Anul Nou din Botoșani, familia Buliga.

Seara e un minunat clar de lună. ”Luna 13” aduce importante servicii în explorarea ei.

Vineri 30 decembrie 1966. A XIX aniversare a Republicii.

O zi însorită, frumoasă chiar.

La școala din sat este serbarea pomului de iarnă ocazie cu care s-au împărțit cadouri copiilor. După masă a fost un carnaval la care bineînțeles nu m-am dus (a fost o reunire a tuturor obiceiurilor românești străvechi).

Eu m-am sculat mai tîrziu. Am ajutat să se facă curățenie în casă, am ieșit un pic pe-afară iar restul zilei am citit și am trîndăvit.

Azi am primit o scrisoare de la Mircea – aiurită – și o frumoasă felicitare de la la Izvoare cu urarea de ”La mulți (b)ani”. Văd că de cîteva zile Poșta ne bucură cu scrisori.

Seara, tata a fost la școală să ia salariul, iar mama mi-a povestit o serie de pățanii din timpul războiului, iar eu de la internat. Apoi am făcut arborele genealogic al familiei (mai mult după mama). (L.D. Țin minte că am scris acest arbore genealogic pe ultima filă a unui caiet de dictando. Ulterior, cu ajutorul buniței am găsit rădăcini ale arborelui matern în Austria și Polonia. Pe bunița buniței o chema Elena Comisarski, un nume foarte popular în Polonia, un fel de Popescu. Am întrebat-o pe bunița ce știe despre bunicii bunicilor ei și, cu aproximație, am dus rădăcinile pînă în secolul 18-19. Din păcate acest caiet cu arborele genealogic matern s-a pierdut).

Seara am făcut o baie bună.

O noapte minunat de minunată, cu lună și zăpadă curată. M-am culcat, ca și aseară, la miezul nopții.

Sîmbătă 31 decembrie 1966. Ultima zi din an. Mîine este ziua națională a Cubei, țara unde am atîția prieteni.

Dimineața, tata a plecat în sat să cumpere un porc în tovărășie cu Marianciuc, dar n-au reușit să se întoarcă decît pe la 11 cu o jumătate de porc pe săniuță. Eu m-am îmbrăcat cu costumul și cu flaneaua albă. Cînd a ajuns tata acasă, eu am plecat la Poștă. Aici era închis. La întoarcere acasă mă întîlnesc cu Tucă Ursu student la Chimie industrială la Iași. Stau cu el de vorbă și la un moment dat se oprește mașina Poștei și primesc două scrisori: una de la T2 și una de la T1. De fapt, T2 mi-a trimis o felicitare de la Putna. T1 îmi scrie că de Crăciun a făcut-o lată. Anul Nou îl va petrece la Școală. Vrea ca în trimestrul următor să vină la gazdă, eventual cu mine… și altele.

Acasă, mama a terminat de pus carnea la sare, am mîncat și ne-am îmbrăcat. Tata, temător de hoți, a ascuns cîteva lucruri (dar numai le-a schimbat locul dintr-o cameră în alta). Am încuiat toate camerele și casa, am legat portițele și-au ieșit în drum pe la tanti Lucreția prin curte. Mama i-a dat de grijă să dea mîncare și apă la curci și cîine (le-a lăsat grăunțe și o mămăligă). Am plecat la Sfat (locule unde este stația de autobuz). Tocmai atunci veniseră două autobuze. Unul pleca la Zamostea, iar celălat s-a întors cu noi la Siret (a fost ciubucul șoferului și taxatorului: 25 lei).

Ajunși la Siret mai era timp pînă la 15.20 cînd pleca o cursă spre Botoșani. Eu cu tata ne-am dus la frizerie unde am stat cam mult și bine pînă am intrat ”la rînd”. Eu m-am scurtat multișor, atît în față cît și în spate. Cică m-am făcut și mai slab.

La autobuz a fost un pic de înghesuiuală, dar noi trei am avut locuri foarte bune: primele trei din față, lîngă șofer și taxator. Am trecut prin: Siret, Mihăileni, Talpa, Bucecea, Măgura, Lunca, Obloane, Cucorăni și alte sate pe care nu le mai țin minte. În partea Mihăilenilor și a satelor din partea Botoșanilor am ajuns noaptea (deja se făcuse ora 18) și peste tot umblau mascații, urătorii și colindătorii. De-a lungul călătoriei noastre ne-au ieșit în cale cete de mascați care se vîrau în fața autobuzului aproape oprindu-l, făcînd mereu mătănii, sunînd din tamburine, clopoței, fluierători și, bineînțeles, pocnind din harapnice lungi. Era un spectacol frumos și șoferul rîdea fără să se supere de aceste neajunsuri. Sînt obiceiuri frumoase pe care nu le-am practicat niciodată și cred că nici n-o să mai am prilejul se le practic, proaspăt reînviate în tradiția populară prin recentele hotărîri.

Seara s-a lăsat ceață deasă. Am ajuns în Botoșani pe la orele 18.30 apoi de la autogară am luat-o în jos pe Calea Națională, apoi pe Nicolae Iorga și întrebînd de copiii care urau, am ajuns în Str. Maior Ignat. Odată găsită strada mai trebuia să găsim și numărul ceea ce n-a fost chiar ușor. Cu ajutorul unei lanterne am găsit, în sfîrșit, și numărul. Aici locuiesc nanii de botez ai lui Mircea, preotul Buliga și familia lui. Mama a încercat să ure, dar n-a fost chip căci nana a aprins imediat lumina și am intrat de îndată în casă. Nanu, îmbătrînit mult, (de altfel nici nu-l mai țineam bine minte de pe cînd era preot la Gorbănești) stătea în pat și citea un almanah ”Scînteia”. Casa e nou construită și bine amenajată. Pînă pe la 20 am mai stat de vorbă. Au o fată, Cornelia de aproape 12 ani (n. 29 mai 1955), acum în clasa V-a. Am jucat țintar și-am bătut-o mereu. Ea s-a înciudat și vorbea cam vulgar. Ce să-i spui…. Nana o lăuda mereu că a fost premiantă și numai trimestrul ăsta are un 8 și un 9, restul – doar 10. Este a doua pe clasă. E foarte vorbăreață, inteligentă, n-am ce spune, dar e mîndră, încrezută și foarte pretențiosă. Șto delati? Fiecare cu păsărica lui…

După ce ne-am așezat la masă, toți ceilalți (eram 6 în total) au observat muțenia mea. Fiecare a avut de spus ceva în privința asta, dar eu am ținut-o mereu așa. Din cauza asta am fost indispus și, după cum am spus și acasă, mai bine stăteam singur la Grămești și-mi petreceam revelionul ca un cuc, ascultînd radio sau chiar dormind.

Aici, la Botoșani, nici n-am prea ascultat radio, dar din cît am ascultat am observat că a fost un program obișnuit, iar la ora 24 nu s-a întîmplat nimic deosebit. N-au dat ora exactă și nici măcăr n-au transmis tradiționalul ”La mulți ani!”. A fost muzică ușoară, ceva glume și urături și… gata! Nici N. Ceaușescu n-a rostit vreo cuvîntare (sau poate n-am fost noi atenți…). Ne-am culcat în jurul orei 1 fără nici o deosebire față de alte zile. A fost ca o simplă vizită. Eu n-am avut chef de vorbă și pentru că n-am gustat țuica deloc, iar vinul – numai un pahar, două. Eu cu tata am dormit într-un pat (unde înainte dormea Iulica, o fată în clasa X-a umanistică la ”Laurian” – care stă în gazdă (500 de lei pe lună!). Mama cu nana și Cornelia au dormit pe studio, iar nanu în bucătărie.

Și uite-așa m-am plictisit de revelion!    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 447. Vineri 23 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (169).


Duminică 25 decembrie 1966. Christmas. Ieri la EDO Bucuresti am auzit străvechi colinde. La celelalte posturi în limbi străine, de asemenea, se auzeau asemenea cîntări. Mi se pare c-au început să se readucă pe un plan mai apropiat vechile tradiții și sărbători.

Ieri am primit Moscow News – ultimul număr. Aseară m-am culcat la 23.45 și azi dimineață m-am sculat la 8.30. Visasem că aveam un autoturism și cu el puteam cuceri orice fată: chiar așa e!

Azi am stat toată ziua în casă și am ascultat radio. Posturile românești au transmis muzică ușoară, populară și diferite emisiuni duminicale; celelalte posturi în limba română au transmis colinde, obiceiuri de Crăciun, povești și alte nimicuri. Azi am dibuit postul de radio Radio Paris, dar nu pare a fi Vocea Parisului pe care am dibuit-o cîteva veri în urmă.

Tata a fost dimineața la școală. Mama mă zorea să duc scrisorile și felicitările și pînă la urmă m-a făcut să mă schimb și să mă îmbrac cu costumul. Îmi vine bine, cred. Pantalonii sînt fără manșetă și foarte largi jos. Dar tocmai cînd eram gata apare tata care a adus ziarele și o laconică carte poștală de la nanul lui Mircea (Buliga Dumitru, Strada Maior Ignat nr 20, Botoșani) în care ne spune că ne așteaptă de Anul Nou. Nu m-am mai adus nicăieri.

Programul zilei de azi s-a desfășurat după trei criterii: 1. Vacanță; 2. Duminică; 3. Crăciunul. S-a mîncat și s-a băut după pofta inimii fiecăruia, am jucat table și durac, apoi am citit o altă nuvelă a lui Zweig, ”Noapte fantastică”.

Spre seară a nins binișor, după ce mai înainte plouase un pic, așa că s-a așezat un strat de zăpadă peste unul de gheață. Seara m-am apucat și am apucat să traduc ”Our Franck” pînă la 23.30. Am tradus patru pagini în scris și am scos cuvintele. Pînă la 23.45 am scris în Jurnal. Am stat apoi să prind, la miezul nopții, ”Parla Bucarest”, dar n-a fost chip. Pînă la ora 1 am ascultat ”Glasul patriei”. S-a vorbit despre Crăciun. S-au oficiat slujbe. Iustinian: credința în Dumnezeu, iubirea aproapelui ș.a. Au urmat cîntece de pahar.

Luni 25 decembrie 1966. Altă zi de trîndăveală; n-am ieșit nicăieri decît prin curte și-am făcut cărări în toate direcțiile. Am mîncat pe la 10. Toată ziua radioul nu s-a odihnit o clipă. Mama m-a bătut tot timpul la cap să merg la Poștă, dar eu nu și nu. Și nu m-am dus. Pe la 15 a venit factorul poștal care a adus numai două scrisori dar care mi-au produs o mare bucurie. Ambele erau din Cuba. Una era de la Maura și alta era de la Flora (scrisoarea de la Flora era deschisă și înăuntru am găsit doar o singură vedere, o reproducere și o fotografie a ei (mutră de… cubaneză). Maura mi-a trimis două vederi și o hartă a Cubei. Ea nu mi-a trimis forografia. Ambele mi-au scris cuvinte cubaneze = spaniole. Flora este năsută pe 26 ianuarie 1952 este în clasa X-a. Vrea ochelari și țigări românești. În fine, m-am bucurat de multe. Îmi pare rău că mi–au furat jnapanii vederile de la Flora. Azi mi-am ras ”barba” și mustața care era… magnifică. După amiază am ascultat Londra de la 18 la 18.30.

Spre seara a venit tata de la Tacu (un sat component al comunei Grămești). A fost acolo cu o brigadă științifică. Apoi au venit în vizită tanti Lucreția cu gemenii. După ce-au plecat aceștia, pe la 19, m-am apucat de scris scrisori. I-am spus lui tanti: ”Tanti, mai știi de unde sare iepurele?” Ea: ”Asta-i bună!”. Mama s-a gîndit să-mi ceară un cîntec la Radio Moscova sau la Radio București. Tata s-a bucurat foarte mult de cele două scrisori primite. Tata și mama s-au culcat la 19 și eu am răspuns imediat celor două ”amigos”. Laurei i-am trimis fotografia mea, un leu de hîrtie și monede de 10 bani și de 5 bani, o vedere din Vatra Dornei, una din Moscova și o carte poștală-felicitare. Florei i-am trimis o vedere din Cîmpulung (Cabana Deia), o fotografie cu Kremlinul + un leu, 5 bani și 10 bani și un timbru de 40 de bani.

Azi a fost o zi minunată, dar noaptea se lasă frig. Seara am stat pînă la 23.

Marți 27 decembrie 1966. Dimineața m-am sculat la 8 și – foarte harnic – m-am spălat, îmbrăcat și am mers la Poștă unde am dat cele două scrisori pentru Cuba (plus una pentru India) recomandat-par avion. Am supratimbrat niște felicitări pentru URSS și am mai cumpărat 10 timbre (să fie!). Toate astea m-au costat în total 25 de lei. Apoi am venit acasă așa cum știu eu (pas întins și alert) și am ajuns acasă ud leoarcă.

Pînă seara ce să mai fac? Mă mai uit prin vederi și scrisori, la fotografii și la celelalte mărunțișuri. Am jucat table cu mama și tata și am ascultat la radio. De cînd am venit eu acasă radioul nostru nu tace o clipă; îl scarpin pe toate trei lungimile de undă și mereu mai descopăr noi posturi de radio. Am început să adun material documentar pentru Cuba sau alte țări (vegetație, animale, stema) și-am început să-mi notez de pe acum ce să le mai scriu și să-mi mai trimită.

Seara a fost o ceartă între mama și tata. Mama a plîns. Why? To have or not to have a family? Better not. M-am culcat la 0.30.

Miercuri 28 decembrie 1966. M-am sculat pe la 9.30. Tata a plecat la școală, iar mama s-a dus la Poștă să-i trimită un pachet buniței (o curcă + mere). Pînă la amiază am desfăcat un coșuleț de popușoi și, bineînțeles, am ascultat muzică. Și totuși mă plictisesc.  Nu-mi arde nici de scris, nici de citit – ca altădată; nici de ieșit afară și de distrat – ca niciodată. De exemplu, nu am niciun chef să merg la Botoșani, dar mama vrea numaidecît. Nu știu dacă ăsta e un bine devreme ce nu-i simt nevoia. Dar chiar un bine făcut cu de-a sila e un rău.

Mă mai ocup cîte-un pic cu engleza și-am făcut o nouă revizie în colecția mea de Moscow News. Îmi pare rău că nu m-am putut abona și de-acum o rog mereu pe bunița să aibă grijă și să-mi cumpere toate numerele. Am de gînd ca în 1967 să particip la concursul ”Do you know the Soviet Union?” Și aș avea ambiția să cîștig.

Nu știu cum, dar anul ăsta parcă-s mai liber și mai indiferent față de școală și uit că este ultimul an și am de dat examene. De mîine îmi fac program de recapitulare.

Azi am primit trei scrisori: toate pentru mine. Două sînt de la Radio Moscova: ”Sincere felicitări cu ziua Republicii și de Anul Nou. La mulți ani! Radio Moscova.” + un Program și un prospect. Același conținut este trimis și pe adresa lui Mircea – îl au deja în evidență. A treia scrisoare era de la Telucu. Îi merge cu adevărat bine cu ”noua” care știe ce vrea și s-a distrat bine de Crăciun. Anul nou – la cămin: citește, scrie, ascultă radio.

Pînă seara am jucat table și mă țin tare. Nu-l las pe tata să mă depășească. Noaptea (de la 22 la 23) i-am scris lui Telucu (T2) și am de gînd să-i scriu și lui Teddy (Toader/ T1). Dar acum, după ce am terminat de scris în Jurnal e prea tîrziu, orel-s chiar înaintate. E miezul nopții.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 442. Duminică 18 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (164).


Sîmbătă 20 august 1966.

Dimineața, mama și tata m-au trezit la 6.20. Dînșii au plecat la Rădăuți cu autobuzul de 6.30. Imediat m-am sculat și eu și n-am făcut altceva decît am dat drumul la radio pe unde scurte. De la 6.30 la 7.00 Radio Moscova în limba spaniolă. Același post a transmis în limba ”mozambică” (L.D.: De fapt, este vorba despre limba portugheză). În această emisiune pentru Mozambic am auzit despre colonialiștii portughezi. De la 7.10 la 7.15 am prins Radio Londra cu emisiunea de dimineață. Dar abia am ascultat un Buletin de știri și Cronica sportivă și și-a încetat emisiunea pînă la ora 16. Am observat că Radio Moscova, în emisiunile pentru țările Africii dă un fel de muzică în stilul lor african (unul care și mie îmi place foarte mult). De vara trecută am înființat caietul RADIO în care, într-o liniatură anumită, am trecut toate posturile de radio ascultate. Pînă azi am consemnat în caiet peste 80 de emisiuni transmise de cele mai diferite posturi de radio în cele mai diferite limbi ale lumii. Cunosc vreo 10-11 țări cu emisiuni în limba română.

De la 8 la 8.30, Radio Oggi Italia a transmis o emisiune compusă dintr-un buletin de știri, o ”notizia” și muzică ușoară. După cîte am înțeles eu din enumerarea emisiunilor acest post de radio are vreo 7-8 emisiuni, fiecare de jumătate de oră. A dat iar acea adresă: Rido Verdi, Berlino cento due (102), Căsuța poștală 409.

La 9 am ascultat ”Vorbește Moscova”. Ieri a început la Moscova ”Săptămîna filmului românesc”. La 10, Radio Moscova a transmis timp de jumătate de oră cîntece populare românești (Hore cu strigături, ”Ca la noi la Fălticeni” etc.).

În urma marelui cutremur din Turcia cca o mie de persoane și-au pierdut viața, iar în Austria au murit 19 din cauza inundațiilor.

Înainte de ora 12 a venit poștașul. Pe azi am primit ”Moscow News”-ul și ”Munca” plus o scrisoare de la Zărnești – Fundeni – Ploiești. În Moscow News am găsit un anunț în care se spune că V/O Mejdunarodnaia Kniga pune la dispoziția doritorilor mape cu vederi reprezentînd Moscova (42 vederi colorate), Tallin (34 vederi colorate), ”Sanatoriile Caucazului de Nord” (44 vederi colorate), Kiev (32 cărți poștale), Krimeea (32 cărți poștale). Trebuie să iau numaidecît legătura cu Matkovski și să văd ce-i de făcut. După masă m-am bărbierit iar (o fac în fiecare zi).

Am învățat să deosebesc limbile italiană și spaniolă care pînă acuma mi se păreau la fel. Pe la 15 am mai dibuit o serie de posturi pe care nu le-am mai trecut în caiet (Vatican, Praga). Am dat peste un post austriac care cerea în mai multe limbi (engleză, franceză și spaniolă) impresii despre emisiunile sale, dîndu-și și adresa. Imediat însă și-a încetat emisiunea și n-am mai știut despre ce este vorba. Pe 49 m este un post spaniol care transmite în spaniolă. Am observat unele defecțiuni ale aparatului nostru în gama de unde lungi (trebuie apăsate anumite piese…). La 15. 30 un post sovietic transmite lecții de limba engleză. La 16, cu mare greu, am prins iar Radio Londra în limba română (25 m) – cea de-a doua emisiune a zilei – doar 15 minute. A treia emisiune – la 18.00. Am amețit acultînd, căutînd și notînd mereu. Totuși, nu-s plictisit.

Azi a fost pe aici tatăl lui Gh. Horodincă pentru a vorbi cu tata de niște ore la matematică. După amiază a fost pe aici tov Marianciuc Tit (fostul meu profesor de limba rusă și de Constituție) și i-am pus ștampila sindicatului și semnătura tatei pe o notă de plată.

Ziua de azi a fost iar tare fierbinte. Spre seară s-au adunat cîțiva norișori la apus, iar la radio s-a anunțat pentru zilele următoare ploi cu descărcări electrice.

Azi n-am citit nimic și nici de engleză nu m-am apucat.

La 19.30 am ascultat Radio Vatican. A vorbit tot timpul despre Gh. Șincai. De data asta a vorbit și despre religie și supersiții, combătîndu-le grozav pe acestea din urmă și preamărind religia.

La 19.45 – 20 am ascultat Con Israel. Holeră în Irak. 2000 de persoane au murit în cutremurele din Turcia. Teatrul din Moscova prezintă spectacole în Israel. S-a încheiat cu ”Programul de felicitări și cîntece”. E ora 20 și autobuzul n-a sosit încă în stație. Nu mai aveam răbdare și am ieșit să aștept afară. Peste un sfert de oră au venit. Au cumpărat: tatei un costum de tergal de 700 lei (foarte bun); mama și-a luat material de-o rochie (foarte scump: 300 lei metrul), cca 20 m de sîrmă albă, groasă pentru rufe și o pereche de cărți de joc (40 lei, englezești, f bune, îmbrăcate în plastic). Am mai stat de povești apoi am mers în bucătărie și-am mîncat din gros plus o ”sticlă” de vișine.

Mama și-a adus aminte de Mircea și a plăns fiindcă o prinsese dorul de el.

După ce-am terminat cu masa, ne-am mutat în sufragerie și-am făcut inaugurarea ”cărților”. Am încercat să jucăm poker și 21 dar nu știe nimeni ca lumea și-am jucat orbește, pe dibuite. Eu știu 21, șeptica, trombon + păcălici, toci, popa prostu – care, de fapt, nu-s jocuri de cărți. Ne-am culcat la 22.30.

Duminică 21 august 1966. Ziua adoptării Constituției R.S. România (21 august 1965). Se împlinesc 21 de ani de la 21 august 1945 – Ziua națională a poporului nord-vietnamez. Azi s-a deschis în țara noastră o nouă etapă de fotbal în categoria A.

Cutremurul din Turcia a făcut peste 3000 de victime.

Dimineața m-am sculat tîrziu. Tata a plecat în sat pe la 19. Pînă atunci ne-am distrat cu jocul de ”bridge”. După plecarea tatei am jucat cu mama table. Eu, nu și nu, să jucăm pe bani. Am jucat cîteva partide și scorul a fost egal. Azi am pariat cu mama că CSMS Iași va cîștiga partida cu Steaua (2 lei).

După amiază, mama a tras un somn bun, iar eu m-am ținut de cuvînt în legătură cu engleza, am tradus în întregime povestioara ”Aioga” (legenda găgăitului). Pe la 15 a venit tata, dar nu singur, ci însoțit de soții Cracană cu fetița lor Mihaela. Eu, ca de obicei, m-am refugiat în bucătărie, unde am stat pînă la 19 cînd au plecat oaspeții.

Am început să citesc ”Frații jderi” de Mihail Sadoveanu.

La 19 mama a plecat în sat cu familia Cracană și s-a reîntors la 20 împreună cu tata. Eu am stat în casă și-am ascultat meciul + cîteva posturi. Pariul de ”ediș” l-am cîștigat eu (cu 3-2), dar s-a anulat cîștigul deoarece am pierdut pariul cu meciul de fotbal. Iașul a pierdut cu 7-1! (surpriză!). (L.D.: Datorită comentariului de ieri al rădăuțencei Cristina Stanciu (Mulțumesc!) am reușit să aflu numele corect al jocului, miza lui și regula de joc. Vezi  https://dexonline.ro/definitie/iade%C8%99).

Am ascultat Vaticanul. Au început-o cu teoriile lor religioase pe care le-am ascultat numai din curiozitatea de a vedea pe ce bazează ei religia. A vorbit mult de ”preacurata” și ”preasfînta” sfîntă Sfînta Maria.

La ”Con Israel”, după Buletin de știri (Holera din Irak) a vorbit despre ”compozitori din Aleea Română în orchestra postului Con Israel”.

Azi am jucat cu mama patru partide de table a cîte cinci lei fiecare. Seara, după ce tata s-a culcat, noi tot mai jucam. Cîștigasem 10 lei, dar am mai jucat o partidă și-am rămas cu cinci. Buni și ăștia!

Azi a fost o zi teribil de caldă și continuă să fie senin. Seara m-am culcat la 23.

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 438. Miercuri 14 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (160).


Luni 8 august 1966. Aseară mama a venit la 22.30. Filmul ”Doi colonei” nu le-a plăcut. După ce-am ascultat Radio Novisad (care, după ”Jurnalul de seară” a transmis muzică populară românească. M-am culcat fix la ora 0 (după ce-am mai citit din ”Ion”).

Dimineața m-am sculat la 7. Imediat am halit și m-am pus pe citit. La 9 am ascultat R.M. Tata, după ce a ajuns la mijlocul cărții nu și-a putut stăpîni curiozitatea și a citit sfîrșitul. Văzînd că nu s-a descoperit criminalul a lăsat cartea deoparte.

La 9 mama a plecat la Școala din Bălinești, iar tata s-a dus în sat după făină. Azi e o zi mohorîtă cu cerul alburiu și un pic de vînt. A și plouat un pic.

Azi am terminat vol I din ”Ion” de Rebreanu și, începîndu-l pe-al doilea aproape l-am dat gata.

La amiază i-am dat factorului cele două c.p. care vor pleca mîine. I-am spus și mamei de ele. Tata și mama au venit pe la amiază din sat și au făcut la repezeală cîteva turte din plămădeala ce o făcuse mama de dimineață. Cu cei doi șoareci pe care i-am scos azi din bucătărioara de la deal și cu ajutorul capcanei întrunim cifra rotundă de zece bucăți. Pînă merg la școală mai vînez vreo 10-15 căci sînt destui.

Pînă la amiază vremea s-a făcut frumoasă, dar pe la 5 au început să se adune nori groși și timp de o oră i-a tras o ploiță zdravănă cu ceva descărcări. Ca vara… Pînă seara cerul s-a înseninat din nou.

Am făcut iar crupe și nu mi-i greu de cît învîrt, dar mi-i ciudă pe niște pui așa de pretențioși (cum au fost învățați).

La 8 am ascultat R.M. – lovitură de berbec în timp de noapte (realizată pentru prima dată de un pilot sovietic).

Seara nu s-a mai cinat. Înainte de asta am jucat table. Tata n-a fost în formă: a luat bătaie și de la mine și de la mama. Tata s-a obișnuit să se culce devreme, pe la 20-21. Mama îl secondează după o oră-două. Eu m-am culcat la 22.30, după ce-am terminat de citit ”Ion”.

Marți 9 august 1966. Dimineața la 8 am fost în picioare. Mama s-a dus la școală și tata s-a apucat să spele niște sticle de un litru. Pînă pe la 9.30 (timp în care am ascultata și R.M.) am terminat de scris recenzia romanului ”Ion”.

Am vrut apoi să să merg la Bibliotecă, mi-am aranjat cărțile în mapă, m-am îmbrăcat, dar tata n-a fost de acord să merg în pantaloni scurți și m-am lăsat păgubaș. Apoi m-am dezbrăcat și m-am dat la spălat sticle cu tata. În total s-au curățat și spălat 40 de sticle, ceea ce înseamnă 40 de litri de vin înfundat.

Ziua s-a menținut tot timpul frumoasă. Mama a adus vestea că ieri la Bălinești a bătut piatra zdravăn și a distrus aproape totul. Piatra (ghiața) stătea în straturi de 20 de cm.

De ieri am revenit la maiou. Ieri mama a cumpărat două bucăți bleu și sînt foarte practice și comode..

Pe după amiază (după un prînz grozav de copios de crăpam) am jucat cîte o partidă de table cu mama și tata. Am pierdut ca un erou.

Nemaiavînd alte cărți din lectura recomandată de școală am început să citesc ”Robin Hood” de Henry Gilbert o foarte bună carte despre faimosul haiduc englez Robin Hood și despre care am învățat și la limba engleză. După primele 50 de pagini cartea a început să devină foarte captivantă și-mi place foarte mult.

Pe la 6 mama și tata au plecat la cooperativă după cumpărături (tigaie pentru ochiuri și borcane). Prin vecini au apărut dihănii care fac ravagii printre pui. Deocamdată la ai noștri n-a încercat. Azi am umblat desculț, prima dată în vara și în anul ăsta.

După ce au venit cu cumpărăturile (tigaie + trei borcane de cîte 10 kg) după ceva timp au plecat iar în sat. Eu am rămas în casă și am început să citesc ascultînd totodată și radio. Ascultînd de cîteva ori cîntecul interpretat de Giani MorandiCe mă fac cu latina?” l-am îndrăgit foarte mult. Am ascultat apoi emisiunea ”Colegi de liceu” și am ascultat interviul luat de un radio-reporter responsabililor de club din orașele Piatra Neamț, Vatra Dornei și Rădăuți. Dacă în primele două orașe n-a fost găsită nici o activitate, în schimb despre Rădăuți a avut cele mai bune cuvinte spunînd că activitatea era în toi, desfășurată sub conducerea tovarășului Aristide Prandea, pedagog la Liceul nr 1, un om inimos și harnic…  A relatat apoi despre ampla activitate de la club. Sînt foarte mîndru și mi-a plăcut că pe Hamza al nostru l-a apreciat ca fiind ”inimos și harnic”. Într-adevăr, în privința asta așa e.

Seara nu s-a mai cinat pentru că ”nu-i bine să mănînci seara mult…”. Cu atît mai bine, pentru că nu m-a stingherit de la citit. Mama și tata s-au culcat pe la 21.30 iar eu am stat la masă și am citit. Pe la 22 m-am mutat în dormitor și am citit stînd culcat în pat. Nu mă mai săturam de minunatele ispărăvi ale lui Robin Hood și cred c-aș fi stat pînă terminam cartea dacă n-ar fi început să mă usture ochii.

Joi 11 august 1966. Aseară, reușind să stau mai tîrziu, am terminat de citit ciclul de povestiri ”Bai Ganiu” de Aleko Konstantinov. Mi-au plăcut toate povestirile în afară de ultimele care mi-au părut searbăde. Îl pot asemăna pe Aleko Konstantinov cu Caragiale. Bai Ganiu e cam prost, dar șiret, profită de orice ocazie și e corupt. Mi-am impus un tempo destul de rapid în citirea cărților. Dar nu le citesc superficial, ci încerc să le pătrund sensul și înțelesul frazei și, totodată, îmi scot deoparte ceea ce mi se pare a fi interesant, deosebit, neînțeles pînă acum.

Și azi este o zi mohorîtă și rece. Dacă n-ar fi fost așa, m-aș fi dus la Siret să mă tund. Am amînat pe mîine. Azi, silit de vreme, am stat tot timpul în casă. Dimineață am cercetat capcana și era neatinsă. Peste o oră m-am dus iar și un șoarec era deja prins, mărind numărul la 11.

Dimineața mi-am răsfoit biblioteca în căutarea unei cărți pentru a-mi trece și ziua de azi pînă mă voi duce la Bibliotecă. Din cele cîteva cărți necitite pe care le-am găsit am ales romanul ”În ajun” (Rus: ”Nakanune”) de Turgheniev. Am ținut cont în alegerea acestei cărți de elogiile  aduse acestei cărți de prof Stavri (Momolu), profesoara Scurtu și profesoara de limba rusă Savin. Așadar, pe la 12 am început să citesc cu toate că începutul cărții m-a plictisit binișor (ca aproape orice început) pe parcurs am simțit plăcerea de a citi și nu m-am plictisit deloc. Din contra. Spre seară (17 – 18) m-am dus cu bicicleta la Bibliotecă , am dus cărțile și am luat o mulțime de alte cărți pentru lectura obligatorie de la limba română. Mi-am luat următoarele cărți: ”Un om între oameni” 3 vol de Camil Petrescu, ”La cea mai înaltă tensiune” de Nagy Istvan, ”Scrinul negru” de G. Călinescu și vol 5 și 17 de Sadoveanu cu mai multe Opere + ”Agentul secret”. La Bibliotecă erau cîțiva studenți din sat (am dat ochii cu fostul meu prof de matematică din clasa VI-a Mezinu, care acuma-i asist univ la Facultatea din Iași. Am uitat caietul de limba română la Bibliotecă.  Cum am ajuns acasă am luat ”În ajun” ca s-o termin repede și să mă apuc de romanele obligatorii. Tata s-a dus seara la ședința Comitetului Executiv. Părinții s-au culcat pe la 22. Mama însă a stat în pat și a citit din ”Agentul secret” de G. Green (Colecția ”Aventura”). La 23 am ascultat Novisad ul (numai un Buletin de știri). Seara am stat tîrziu și pînă n-am dat gata ”În ajun” nu m-am lăsat.  Sfîrșitul e dureros, dar cartea mi-a plăcut foarte mult (oameni cu caractere puternice, bine conturate, generoși). Am citit în prefață că acțiunea este inspirată din realitate. M-am culcat aproape de ora 1., după ce, în pat, am citit primele două nuvele din volumul ”Golanii” de Liviu Rebreanu (luat tot azi de la Bibliotecă).

Vineri 12 august 1966. Dimineața și pînă la amiază vremea a stat aceeași: rece și mohorîtă, de toamnă. După masă, norii au prins a se împrăștia și pe la orele 16 ne-am bucurat de semnul cerului cu toate că mai bătea un vîntuleț destul de rece. Seara a găsit cerul curat de nori și după ce soarele a apus s-a împodobit de stele.

Dimineața, mama s-a dus vreo două ore la Bălinești iar la 11 era înapoi. Eu am citit din ”Golanii”. N-am citit din toate nuvelele, ci numai cîteva care mi s-au părut mai importante: ”Glasul iubirii”, ”Ofilirea”, ”Răfuiala”, ”Culcușul”, ”Golanii” și ”Hora morții”. Pînă la prînz aveam și recenzia gata. Considerînd că am terminat cu Rebreanu, am început cu Camil Petrescu. Azi am ”atacat” primul volum din romanul ”Un om între oameni”. Pînă seara (cu întreruperi mari) am citit cîteva capitole: stilul plăcut și vioi te menține atent. Azi mama a terminat de spălat o albie de rufe și i-a mai trebuit apă. Tanti Lucreția a fost la spital (reumatism). Mergînd după apă am stat un timp cu Petrică și Paulică. Le-am făcut un cărucior cu patru roți care-i destul de trainic. Pe Paulică aproape nu-l pot suferi. E individualist, egoist și răutăcios. În schimb, Petrică e cuminte și ascultător. Mai mare dragul să vorbești cu el. Pînă acum mi s-a părut că Petrică seamănă cu Mircea, iar Paulică cu mine (la caractere). Dar pîn-or fi ei mari…

După masă la 16.15 am plecat cu bicicleta la Siret. Scopul principal: să mă tund. Părul mi-a crescut sălbatic pe gît și peste urechi. În față – de asemenea. Pînă la Siret am avut vîntul în față și cu tot efortul depus am făcut pînă la Siret trei sferturi de oră. La 17 am ajuns la Siret. M-am interesat de ce mi-a spus tata (haine) apoi m-am dus la frizerie. Am așteptat un pic aici apoi m-am tuns. Mi-am dat ”malagamba” jos și l-am scurtat destul. Mă simt mult mai bine, mai ușor (acasă am dat cu lama pe față). De la frizerie am mers la librărie și mi-am luat un caiet de 10 lei, cu coperte negre.

Mama mi-a dat 25 de lei. Eu mai aveam 30 de mangoți (ai mei). Apoi am pus la CEC cei 30 de ”mangoți”. (mangoți albi pentru zile negre). Am mai luat un sifon ( 25 de bani) și la făr-un sfert m-am pornit acasă.

Aici m-am schimbat în costumația de vară (maiou și pantaloni scurți). Mama și tata au fost pe la tanti, apoi au plecat la cooperativă. Eu am tras băieții cu bicicleta. Paulică: ”Eu de ce-ți dau mere? Tu să-mi dai prune”. După ce i-am pașaportat m-am vîrît în casă și-am început să scriu (am rămas în urmă cu o zi). Am căutat o muzică pe unde medii și-am dat peste postul de radio ”Con Israel” în limba română (transmite de la 19.30 la 20 pe 440m). (Orașe din Israel: Ierusalim, Tel Aviv, Haifa). Mîine în Israel vor fi temperaturi de 30-40 grade. Astăzi au transmis ”Jurnalul săptămînii”. Tata și mama au venit pe la 20 de la cooperativă. Tata și-a cumpărat o pereche de pantofi de 170 lei (negri) pentru iarnă. Tata a început să facă aprovizionări serioase. Pare-mi-se că este prima dată cînd o ia așa din timp și-și face provizii pe ani de zile. Mi-au promis și mie o pereche de pantaloni de tergal. Poate vor face un contract… Mama a numărat restul. Mi-au rămas numai 17 lei din 25. ”Mai trebuie 5!” mă atenționează mama. I-am spus că am luat caietul de 10 lei punînd și de la mine 5 lei.

Seara după cină am venit cu toții în sufragerie și am jucat cu toții table (am luat amîndoi bătaie de la tata). Eu m-am apucat de citit. Pe la 21 am auzit un post iugoslav în limba rusă (sau poate chiar în limba iugoslavă) și-am înțeles foarte bine. Mama a citit și dînsa, dar la 23 s-a culcat. Eu m-am culcat la 23.30.

Sîmbătă 13 august 1966. Trezirea la 8. Azi este o zi minunată, caldă și cu un soare strălucitor.

Tata a plecat la Siret, iar mama la Bălinești. Eu am avut ca sarcini să mănînc, să citesc și să păzesc puii. Am îndeplinit doar a doua sarcină. La 9 am ascultat Moscova. Pe la mijlocul emisiunii au transmis o muzică nebună de jazz de credeam că s-a deplasat postul la americani. Pentru prima dată cînd aud muzică ”modernă” la ruși. Citesc acum din primul volum al romanului ”Un om între oameni” și-mi place.

Azi se împlinesc cinci ani de la ridicarea Zidului Berlinului!

Pînă la 11 cînd a venit mama am curățat  vreo 7-8 mere și după ora 11 am făcut eu niște ”turnățele” după sfaturile mamei. Pînă a veni tata de la Siret eu le-am și prăjit, iar mama s-a apucat să facă borș de carne, ardei umpluți și pîrjoale. Azi am mai scos un șoarec. Al 12-lea. Am așezat capcana din nou, dar încă nu s-a prins nimic.

Azi am mai citit, am ascultat radio și-am mai stat pe-afară. De mult n-a mai fost o zi călduță ca azi. Pe zi ce trece simt că se apropie toamna, după care va urma iarna și asta aproape că mă-ngrozește.

La amiază am mers la cooperativă să cumpăr roșii. N-aveau și am rămas cu 5 lei. (acum am 8 lei la rezerve).

Azi e ziua unională a sportului în Republica Moldova. Spre seară am făcut curățenie prin toate camerele, după care ne-am spălat pe cap. Cu ocazia asta mi-am dat părul în jos. Mama zice că-s mai copil așa. De-acum poate în vacanța de iarnă să-l mai dau în sus.

La 20.40 pe 49 m am ascultat la ”Gavarit Maskva” în limba rusă cîntece populare românești (”Gheorghe, Gheorghe”, ”Kukușka” i drughie. Seara, după masa îmbielșugată stropită cu vin de vișine (e tare bun și tare tare) am mai citit și m-am culcat la 23.

Duminică 14 august 1966. Trezit la 8. Am avut cîteva vise bizare. Dimineață n-am mîncat nimic și n-am simțit foame pînă la amiază.

Pe la 8.30 – 9.00 am ascultat Radio Chișinău cu o emisiune pe care o va mai transmite după 1 sept. (probabil e o emisiune lunară). Tata s-a dus la Poștă să aducă ziarele și corespondența. Mama călca rufe, iar eu – ce să fac? Iau bicicleta și încep să fac ture prin ogradă și-n jurul casei. Ajung sub prun, mănînc prune (majoritatea s-au copt) și ca să înaintez mă apuc de gard și mă împing. Dar gardul era putred (mă mir că nu l-au culcat furtunile alea puternice). Am văzut cu ochii mei cum mă prăvălesc, gardul se rupe în două, plasele ies din pari și eu cad împreună cu ele în șanul adînc de un metru. Pe lîngă asta m-am mai și urzicat zdravăn. Bicicleta a rămas intactă sus pe mal. M-am ridicat din șanț, cam năuc și un pic speriat. Un om care trecea pe-acolo îmi zice: ”O făcuși și pe asta”. ”Ăsta-i gard?” replic eu. Cu chiu cu vai am așezat plasele la loc și-am atîrnat ostrețele numai de formă, cu gîndul ca mîine să le pun la loc. La amiază tata a observat și m-a certat. Sper ca mîine să-l fac mai zdravăn de cum a fost. Îmi place să meșteresc. Mamei i-am povestit de bunăvoie (a rîs).

Tata a venit de la Poștă cu un vraf de ziare: ”Munca” (”Vizita tovarășului Nicolae Ceaușescu în Regiunea Mureș Autonomă Maghiară”), ”Magazin” (nu mi-au răspuns la Poșta redacției), ”Gazeta Învățămîntului” (noi metode de predare a limbilor străine) și ”Lupta de clasă” (Ștefan Voitec: ”Pagini din lupta PCR”). Dar ceea ce l-a bucurat cel mai mult pe tata a fost o vedere din Polonia (Varșovia) de la o elevă a sa (Lili Buhaianu, clasa VII-a, sora lui Lica Buhaianu de la Bibliotecă) care-și petrece acolo vacanța în urma cîștigării unui concurs atistic. Vederea am inclus-o în colecție. Cu ocazia aceasta am revizuit încă o dată tot ”arsenalul” meu de vederi. Le-am numărat și valoarea lor se ridică la cca 300 lei.

Astăzi e ziua națională a Pakistanului (19 ani de la proclamarea Republicii).

Pentru a vedea dacă pot citi toate cărțile pe care le-am împrumutat de la Bibliotecă am adunat nr. paginilor de la toate cărțile și am împărțit rezultatul la numărul zilelor de vacanță rămase. Am constatat că trebuie să citesc cîte 200 pagini pe zi. Azi însă n-am citit decît cîteva rînduri. De-acuma…. de mîine.

Azi e o zi frumoasă, senină și chiar prea călduroasă. Dar cu tot seninul cerului deodată s-a rupt o cracă de la părul din față. Era așa de încărcată cu pere încît n-a mai rezistat. Perele au început deja să fie puțin zemoase, dar sînt încă tari. Anul ăsta s-au făcut neobișnuit de multe și mari. Cred că dacă nu vom pune proptele sub crăci se vor mai rupe și altele. E bine că-s multe, dar nici așa nu-i bine. Se distruge copacul.

După masă ne-am cufundat cu toții în lectura ziarelor. Mama s-a apucat apoi iar de ”Agentul secret”. Eu am mai făcut două partide cu tata (scor egal). Din ce în ce partidele sunt tot mai echilibrate și mai bat și eu.

Azi rulează în sat ”Nevasta nr. 13”. Dar, ca și pînă acum am refuzat să merg. Prefer să stau acasă (ca huhurezu). I-am propus mamei să jucăm o partidă de table. Dacă cîștig eu – nu merg; dacă cîștigă ea – va trebui să merg. Am cîștigat cu 3-2 și-am scăpat fără prea mult tărăboi. Degeaba m-a certat tata (mamut, motan, prost – are dreptate) – tot nu m-am dus.

La amiază am ascultat un interesant concurs ”enciclopedic” de tip ”Cine știe cîștigă”. Seara părinții au plecat la cămin. Eu m-am apucat să scriu în Jurnal. În același timp ascultam și radio. Astfel, la 19.45 pe 460 m am ascultat un sfert de oră Con Israel în limba română (Sesiunea Congresului Mondial de la Bruxelles). După asta am ascultat același post de radio în limbile spaniolă, arabă (?) (la toate limbile pe care nu le înțeleg și-mi par foarte bizare le zic ”arabă”), franceză și italiană. Probabil a transmis și în ebraică. De la 20.30 pe 590 m (unde medii) am ascultat un post sovietic la care a transmis muzică ușoară românească (Sile Dinicu, Doina Badea, Luigi Ionescu). Două glume receptate azi. Despre copii: cînd sînt mici îți vine să-i mănînci de drăgălași ce sînt; cînd sînt mari îți pare rău că nu i-ai mîncat. Doi cheflii: ”Mă! Ai mîngat o zgobidoare. Ză știi că te-ai îmbătat”, – ”Așa-z eu; gum mănîng o zgobidoare, gum mă-mbăt”.

La 23 am ascultat Radio Novisad cu Buletinul de știri și concertul de muzică populară românească. La această oră au venit și părinții. Am citit pînă la 0.30 cînd am ascultat ”Glasul patriei” (Agendă turistică). Am pus capul în pernă la ora 1.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 437. Marți 13 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (159).


Sîmbătă 30 iulie 1966.  M-am sculat la 8. Aseară pusesem capcana de șoareci în verandă și azi dimineață am văzut cu satisfacție șoarecul mort (al treilea ”succes” la vînat). Apoi am pus o momeală nouă (ca de obicei, o coajă de pîine uscată) și am mutat-o în beci.

După masa de dimineață am jucat table cu tata. După ce am condus cu 2-0 am pieerdut ca un erou cu 3-2.

Azi e încă înnourat și pămîntul e ud. Am scris la R. Moscova o scrisoare de mai bine de 3 pagini relatîndu-le excursia.

La amiază am primit două ”răvașe”. O scrisoare de la un ”prieten” al tatei din Dorohoi, Prisăcaru, care se interesează de o eventuală mutare a noastră la Iași (Tata a promis că dă casa cu 10 mii de mangoți…). Acum însă cred că nu mai are chef de ducă. Al doilea ”răvaș” era o vedere din Rădăuți. M-am mirat. M-am mirat și mai mult cînd am văzut de la cine vine: ”Multe salutări de pe meleagurile Vicovului, primește de la Natalița. P.S. Multe complimente lui Mircea, aceeași”. Nu mă pot dumiri pentru ce mi-a scris (poate i-o fi scris Toader acea scrisoare de ”adio” și nu știe nici ea pentru ce).

După masă am jucat table cu mama și tata. Cînd jucăm dăm exemple de la campionatul mondial. Cînd cineva dintre noi ia conducerea de la primele jocuri este imediat numit ”Coreea” ceea ce înseamnă că va și pierde (Coreea – Portugalia 3-5 după ce a condus cu 3 la 0!). Cînd tata (care-i cel mai bun) a pierdut și el o dată l-am numit Brazilia (în amintirea meciului cu Ungaria (R.P.U – Brazilia 3-1). După ce-am ascultat meciul pentru finală ziceam că cel care cîștigă prima linie, neapărat va pierde. De la 16 la 18 am ascultat încordați transmisiunea de pe Wembley de la Londra. Finala campionatului mondial de fotbal s-a jucat anul ăsta între formațiile Angliei și ale R.F. Germane (L.D. corect ar fi trebuit să scriu: Republicii Federale a Germaniei, dar asta era o chestie știută de la Deutsche Welle și care promova ideea unei Germanii unice/ unite). A opta ediție a campionatului dotată cu ”Cupa Jules Rimet” s-a desfășurat în prezența reginei Elisabeta și a primului ministru Harold Wilson (cca 10 000 de spectatori). Germanii au fost aceia care au deschis scorul. Dar, așa cum a anunțat și crainicul, este o tradiție ca întotdeauna cei care dau primul gol, pierd. Și tradiția s-a respectat. Imediat s-a egalat și prima repriză s-a terminat la egalitate (1 – 1).  Au loc prelungiri pline de emoții. Dar, neavînd condiție fizică, germanii n-au mai putut înscrie, dar nici apăra. Englezii au făcut 3-2, iar în ultimul minut au făcut 4-2, rezultat cu care s-a încheiat meciul. Regina Angliei (L.D.: De fapt este vorba despre regina Regatului Unit al Marii Britanii și Iralandei de Nord) i-a înmînat lui Bobby Charlton Cupa de aur (4 kg). A fost un meci plin de emoții pe care nu cred să nu-l fi ascultat cineva. Tata și mama care nu știau nimic despre fotbal au devenit ascultători pasionați ai tuturor meciurilor. Părinții s-au culcat la 21.30 dar eu am mai rămas să scriu. Trebuie să recuperez două săptămîni în care n-am însemnat nimic în Jurnal.

Duminica 31 iulie 1966. Aseară am stat mai tîrziu. I-am scris lui Mircea (trei pagini) căci el n-a mai scris deloc, și către ”Redacția Revistei Magazin”, Piața Scînteii, București: problema vederilor: scrise?, nescrise?

Aseară am admirat o minunată lună plină. Ieri am ascultat la Radio Moscova despre un caz de telepatie (Moscova – Novosibirsk).

Dimineața m-am sculat la 8 am transcris pe curat scrisoare pentru Radio Moscova și m-am dus la Poștă cu cele trei scrisori. Am cumpărat 10 timbre să am rezerve.  (cu ocazia asta am cheltuit și ”rezervele” mele de 5 lei). Acasă am găsit în beci al patrulea șoarec prins. La observația mamei că stau mereu și scriu ”amintiri” care ”n-au rost”, m-am apucat și-am repetat primele 1000 de cuvinte la limba engleză.

Azi e o zi frumoasă. În cursul zilei: al 5-lea șoarec. A fost milițianul Palamaru și ne-a luat adresa lui Mircea. Într-adevăr, are miliția de furcă. Seara am citit din ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război” care a început să-mi placă. La 22 am plecat la culcare.

Luni 1 august 1066. Ieri am primit de la ”Cartea prin Poștă” ultimele două numere din ”Cărți noi” și un fel de scrisoare imprimată în care mă anunță că ICOMECOOP a înființat o nouă secție ”Comerțul prin coletărie”. Pentru aceasta mi-a trimis materialul informativ și o listă cu produsele ce pot fi cumpărate de la ”Comerțul prin coletărie”. Mi-au pus și o c.p pentru a le putea răspunde.

De cîteva zile mă scol pe la 7 sau 8. Începînd de azi, mama trebuie să se prezinte la Bălinești, la școală. Cît mama a lipsit de-acasă, tata a citit la trigonometrie, iar eu am terminat vol. I. Parcă lipsea ceva… La 10 mama s-a întors. Acum sînt patru cadre didactice la școala din Bălinești. Jan Goraș, directorul, a aranjat în așa fel încît fiecare să vină tot la două zile. Mama merge cu Tica Goraș. Tata i-a scris buniței o carte poștală. În jumătate de lună i-am scris (noi) două plicuri și o c.p. (plus vedrea ce i-am trimis din Cluj, fără a primi vreun răspuns). Așteptăm în fiecare zi.

Azi e o zi caldă, frumoasă; am cules cu tata frunze pline de omizi din tînăra și frumoasa noastră livadă, apoi le-am ars în ogradă la un foc de hîrtii. După masă am citit revista ”Femeia” și volumul II.

De la 15 la 18 am dormit încontinuu, un somn greu, toropit. Am început să mîncăm zdravăn din castraveții noștri. Mănînc cu mare plăcere cîte 4-5 bucăți și chiar mai mult.

Tata-i mereu năpădit de amintiri; povestește de frații și surorile sale cum a venit el încoace etc. Seara am ascultat la Chișinău un frumos concert de muzică populară moldovenească. La 21.30 am ascultat ”Parla Bucarest”. Îmi place tare mult limba italiană și sper să ajung în posesia unui manual de limba italiană. Comanda pe care am făcut-o la Cartea prin poștă a rămas în aer (mai sper, totuși). Azi n-am avut noroc la șoareci. Capcana mea a rămas neatinsă. Nu cred să se fi epuizat ”vînatul”.

Marți 2 august 1966. M-am trezit la 7 și-un sfert. Pînă la ora 10 am terminat de citit și al doilea volum al romanului ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război”. I-am făcut recenzia și am lipit odată cu ea și romanul ”Răscoala” care, fiind cam ferfenițit, mi-a luat o jumătate de borcănaș cu pastă de lipit (clei).

Pînă la amiază am reușit să-mi dau părul în sus și văd că, deocamdată, stă așa.

Azi am primit scrisoare de la Moscova (răspuns la scrisoarea mea din 28 iunie: și-au însușit critica…). În plic am găsit fotografia lui Gogol (pe care mi-au mai trimis-o o dată) și o vedere din piața Pușkin. Întrebîndu-mă dacă e vorba de vre-un ajutor în domeniul limbii engleze, mi-au scris să revin la toamnă și ei îmi vor trimite adresa unei școli speciale de limbă engleză din Moscova și Leningrad. Ei, așa mai zic și eu! Sper ca în jurul datei de 20 august să primesc răspuns și la cea de-a doua scrisoare.

Azi e o zi frumoasă și caldă (după amiază s-a înnourat un pic). Prunele din copacul din fața casei au început să se desprindă de pe sîmburi, semn că în curînd se vor coace. Pînă atunci, mai am eu grijă de ele… Anul ăsta am avut vișine foarte multe, avem prune foarte multe, iar perii grozav de încărcați garantează că la toamnă vom avea pere foarte multe. În schimb, n-avem deloc mere. Cele vreo patru mere care mai erau în mărul de lîngă grajd au căzut la ultima furtună. Tanti Lucreția, știind că n-avem mere ne-a adus odată o poală cu mere, dar erau încă verzi. Nici astă noapte șoarecul n-a mai dat pe la capcană. Trebuie opărită capcana (să nu aibă miros de stîrv). O să pun o momeală nouă (cu aceeași momeală am prins patru șoareci).

Freza mea nu mai face nazuri și continuă să stea frumos. Ba încă se mai încrețește și se ondulează în părți.

Miercuri 3 august 1966. La 5.30 m-a trezit tata și mi-a spus că ei pleacă la Rădăuți (tata vrea să se intereseze la pașapoarte de normele de plecare. Mi-a dat indicații ce să fac în timpul cît voi fi singur. Imediat m-am sculat, m-am spălat și mi-am dat părul în sus. Mama mi-a spus ce să mănînc. Eu mi-am făcut vreo trei ouă și am vrut să mănînc, dar am văzut că cele două pîini sînt cleioase (s-au ”aprins”). Am înghițit în silă trei ochiuri, cam reci și ele, apoi a trebuit să rabd pînă seara cînd a venit mama cu pîinea. Singura mea mîncare a fost castraveți cu sare (vreo 7) apoi ceva prune. Toate astea amestecate mi-au dat o insuportabilă durere de stomac. Pînă la amiază am ascultat radio și am scris în Jurnal.  Cu toate că muream de plictiseală nu mi-a dat prin cap să citesc ceva. Am lîncezit toată ziua. A fost pe aici Valița Marianciuc (profesoara mea de geografie din clasa a VII-a). A adus o datorie de 80o de lei. V.M.:Crești, crești… Dar prin sat nu mai ieși, ai?”. Am intrat iar în casă și mi-am continuat scrisul. Pe la 10-11 mi-am adus aminte să văd de ”curca cu curcuțe” și cu puii mici. Nu i-am văzut prin apropiere și mi-am închipuit că-s prin porumb, pe Cudrina. Mi-am făcut o socoteală: ce să-i aduc acuma? Mai bine-i aduc diseară, înainte de a veni mama și ”am o socoteală”. De-abia la amiază am descoperit curca în grajd. Sărmana nu văzuse soarele de ieri… Le-am dat drumul, le-am hrănit și pînă seara n-am mai avut grija lor; nici nu s-au dus de-acasă.

De la 15 la 17 am tras un somn greu și abia lătrăturile înfocate ale lui Muț (venise Ostina,  mama Cocăi) au reușit să mă trezească. Mă durea stomacul și eram tare leșinat.

Azi am primit Moscow News ul și-am mai avut ce citi.

Pe la 18.30 am mai făcut crupe pentru pui și curci. În 20 de minute am dat prin rîșniță o tăbuiață plină. La 19 tata și cu mama erau deja acasă. Mi-a ascuțit cuțitul (cel nou) și pentru 6 lei mi-a făcut brici din cele două lame (așa-mi place mie). Fotografiile care n-au fost atacate de lumină au ieșit toate foarte bine (și acelea cu mustață, făcute în primăvară…).

Tata mi-a spus, cu părere de rău, că s-a interesat la miliție și a aflat că trecerea (L.D.: în URSS, adică la Chișinău…) se face foarte greu, dar pe la anul e sigur că va merge. Mama a adus pîine, eu am mîncat lacom și m-a durut stomacul și mai tare.

Părinții au rîs de mine și de nepriceperea mea. În loc să stau o zi întreagă flămînd și să rabd prostește trebuia să-mi fierb niște cartofi și să mănînc cu brînză… Era și mîncărică de cartofi, dar nu m-am atins de ea… pentru că…. n-aveam pîine.

Mama și-a cusut o frumoasă rochie înflorată (ieri au luat salariul). Au fost pe la noi Jan + Tica Goraș și au stat pînă pe la ora 23.

Joi 4 august 1966. La 6 mama m-a sculat din nou. Mi-au spus că pleacă la Siret și într-adevăr au plecat cu cursa de 6.30. M-am sculat, și pînă la ora 10, am scris în Jurnal (am ajuns la 24 iulie).

Azi e o zi toridă. Nici un nouraș n-a întunecat albăstrimea cerului.

La ora 10 mama și tata au fost înapoi (cu o ocazie). Au cumpărat pîine, carne, conserve, un furtun pentru vin, dar ceea ce au căutat mai tare n-au găsit: un costum de 1000 de lei de tergal, pentru tata (46 III). Nici la Rădăuți și nici la Siret!

Pînă să vină dînșii, eu am mai scris, am hrănit orătăniile și am început să citesc ”Ion” de Liviu Rebreanu. De cîtva timp, șoferii de la Școala de șoferi din Siret fac mereu exerciții de conducere și întorc de zeci de ori pe șoseaua lată din fața casei noastre. Azi – al 6-lea șoarec.

A fost Viorica Dănilă (care-i corigentă la matematică) și a discutat cu tata despre eventualitatea unor ore….

După amiază tata a adus vreo 10 țigle de la un cetățean. Am luat scara de la tanti Lucreția și m-am suit pînă-n marginea casei (înspre tanti, direcție dinspre care bate vîntul mai tare) și-am înlocuit niște țigle căzute. Făcînd asta am astupat niște cuiburi de vrăbii care aveau și ouă și pui. Tata zicea să le arunc de-acolo, dar au rămas doar acoperite. Apoi am aranjat și pe grajd o serie de țigle. M-am suit deasupra și mă simțeam foarte bine la înălțime.

Citesc mereu din ”Ion”. În fiecare zi aștept cu nerăbdare poștașul și citesc cu nesaț fiecare articolaș și fiecare anunț din ziar. Pe lîngă radio, este singurul mijloc de a mă pune în contact cu lumea exterioară. Tata-i foarte pornit împotriva mea că scriu ”amintiri” și că am abandonat lecțiile de engleză.

Seara, fiindu-mi milă de bietele păsărele care au rămas fără cuib și de puii rămași fără părinți am luat iar țiglele și le-am făcut loc să intre.

După ce mama și tata s-au culcat, eu am rămas să mai scriu și să citesc. M-am culcat la 23.

Vineri 5 august 1966. Dimineața, mama a plecat la Bălinești, pe jos. Tata s-a pornit în sat să caute făină și eu a trebuit să mă scol la 7. Dar tata s-a întors imediat și mi-a spus să mă duc la Siret să mă tund și să mă interesez de costume. Cînd am plecat (pe la 9 făr-un sfert) tata mi-a dat o coșarcă să i-o duc lui Moraru (din capătul satului, de la care a luat damingeana de 50 de litri). M-am pornit, dar un vînt puternic ce venea dinspre Siret m-a făcut să merg anevoie. Am făcut sforțări mari să pot înainta. După ce, cu mare greu, am ajuns la Moraru și i-am dat coșarca, m-am întors acasă. Tata a fost tare supărat de asta. De fapt, avea dreptate: nu mai aveam mult pînă la Siret... Mama a venit la 13.30 de la școală.

După masă am avut o durere de cap și am dormit vreo trei ore, timp în care mama și tata au fost pe la cooperativă și eu nici n-am știut. Deparece am dormit ziua trei ore, noaptea m-am culcat la 1.30, după ce am citit partea a doua a cărții ”Jack London” de Irving Stone.

Sîmbătă 6 august 1966. Pe la 6.20 mama și tata erau treji demult și încă nu se hotărîseră dacă să meargă sau nu la Siret. În ultimele minute tata a hotărît să meargă și cînd mai erau cîteva minute pînă să treacă autobuzul, dînșii ieșeau pe poartă. Cînd au ajuns la Nicuță a trecut și autobuzul. Tocmai trecea și popa Tomaziu pe drum. Acesta a făcut stop cu mîna și șoferul a oprit. Mama și tata s-au urcat și au plecat la Siret.

Eu m-am sculat, m-am spălat, dar n-am mîncat căci mi s-a părut pîinea crudă. Decît să mi se facă greață, mai bine rabd. Pînă la amiază am scris încontinuu și, iată-mă, în sfîrșit, la zi! Am scris vreo opt foi (două săptămîni de zile scrise pe același număr de foi cîte am scris pe data de 18 iulie).

La amiază (12.30), mama a venit cu cursa pînă la poartă. Au cumpărat o oală mare de vreo 30 de kg și două lighene care – zic ei – alcătuiesc ”fabrica de țuică”.

După ce s-a mai răsuflat un pic mama mi-a spus că în autobuz s-au întîlnit cu taxatorul Buhaciuc care luase uniformele de la Mircea. Văzînd asta, mama și tata au luat bilet pînă la Rădăuți. Aici au reușit să lămurească problema unifiormelor și l-au lichidat pe Mircea de datorii prin semnătura dată de Buhaciuc. Acum Mircea mai are de luat 90 de lei pe care-i va primi prin poștă.. Mama-i foarte bucuroasă de treaba asta. După masă am jucat table cu mama și pe la 15.30 m-am culcat. Cu mare greu a reușit mama să mă trezească pe la 19.30. Nu știu de ce dorm ziua așa grozav.

Pînă seara am făcut cu toții o curățenie generală în sufragerie, bucătărie, verandă și cameră măturînd, scuturînd și aranjînd. Seara s-a dezlănțuit furtuna și cerul e negru…

Seara tîrziu am stat și mi-am scris Jurnalul pe ziua de azi, după care mi-am luat lampa și cartea (”Ion”) și m-am retras în dormitor, pe canapeaua mea. M-am culcat la 23.

Duminică 7 august 1966. După un somn plin de vise reprezentînd o mare parte din excursia de 7 zile, m-am trezit pe la 9. Am ascultat rubrica ”Pentru voi, dragi școlari”. Azi în țara noastră se sărbătorește ”Ziua minerului” și ”Ziua Marinei Republicii Socialiste România”. În Uniunea Sovietică se sărbătorește astăzi Ziua feroviarului.

Pînă la amiază am jucat table cu mama și cu tata. Parcă-i un făcut: în majoritatea cazurilor conduc cu 2-0 pentru ca apoi să pierd cu 3-2. Cred că dacă partidele ar fi formate din două linii aș cîștiga mereu.

Azi e o zi foarte frumoasă, senină și caldă. La amiază am primit ”Munca” și ”Magazin” ul plus 92,70 lei de la Autobaza T.A Rădăuți. De la imensa ”datorie” de 1500 lei față de Autobază, Mircea s-a ales cu aproape o sută de lei. Banii însă i-a ridicat tata. Din Magazinul de azi am cules adresa lui Corneliu Niculescu din Cluj (schimb de vederi). Am făcut o scrisoare tip și i-am scris lui Adrian Constantin din Anina manifestîndu-mi dorința de a face schimb de vederi cu ei (cîte o c.p).

Cel mai mare eveniment al sezonului: tata s-a hotărît să citească literatură și să mai lase matematica. Azi a început să citească ”Domnul Gallet decedat” de G. Simenon. La amiază am ascultat la D.V. programul internațional de șlagăre date în toate limbile țărilor socialiste, program difuzat în fiecare duminică din luna august. Iată programul: Pentru România: 13.20 – 14.00 (31 m și 25 m); Cehoslovacia: 13.25 – 15.20 (25 și 31m); Ungaria: 15.50 – 16.30 (31, 41 și 49 m); Bulgaria: 14.40 – 15.20 (25 și 31 m), Polonia: 15.50 – 16.30 (41 și 49), Jugoslavia: 17.00 – 17.40 (31 și 41 m); Uniunea Sovietică: 16.45 – 17.45 (19, 21 și 31 m).

După amiază am mai jucat table, m-am ocupat cu altceva, dar n-am mai citit.

Pe la 17 a venit (în vizită) pe la noi prof Huianu Dumitru. Înainte de a pleca el au venit soții Cracană care au stat pînă pe la 20.30 cînd au plecat cu toții (cu mama și cu tata) la film. (L.D.:  Emilia Cracană era profesoară, iar dl Cracană era inginer agronom). Eu am scăpat de mers pretextînd că-s netuns. Nu simt nici o plăcere să ies în sat, mai ales acum cînd n-am dat ochii cu oamenii din sat de aproape un an de zile mi-e oarecum să vorbesc cu ei. Dar mai e și altceva: muțenia și sălbăticia mea nu-mi permit să scot nasul în lume. Nu mă descurc în discuții și, de aceea, tac. Și – ca să nu stau ca mutul pe unde merg – stau acasă. La Rădăuți, antrenîndu-mă cu prietenii, mi-era o groază să stau singur fie la internat, fie în oraș. Căutam mereu prietenia și tovărășia cuiva. Dar și acolo aveam momente de melancolie și-mi plăcea, cîteodată, să fiu singur…

În această vacanță, de pe data de 19 iunie nu m-am mai tuns și părul a crescut lung și sălbatec. Acum l-am dat în sus și nu mai pare așa lung, dar la spate ”bordura” mea s-a lărgit pînă peste gît și trece mult peste urechi. În spate are 7 cm., iar în spate 8. Niciodată n-am avut așa o claie de păr. Poate că nu l-aș lăsa așa lung dacă la aceste dimensiuni nu s-ar încreți și ondula pe părți și în față.

În timp ce musafirii au stat în sufragerie eu am stat în bucătărie, ascultînd radio. După ce au plecat toți, am venit în sufragerie continuînd să ascult radio (muzică ușoară și emisiuni în limba italiană).

Pînă la 21.30 am scris în Jurnal și în Carnetul cu maxime. Acum am reușit să adun 20 de lei. O să mai strîng pentru a-mi cumpăra un nou caiet pentru Jurnal și o pereche de ochelari. Dacă mai adaug și cei 10 lei datorie (biletul la cursa Rădăuți – Grămești la venirea din excursie) înseamnă că trebuie să adun vreo 80 de mangoți.

La 21.30 am ascultat pe 233m lungime de undă un post italian (pare-mi-se Radio Roma). Voi vedea… La ora 22 am aflat! E vorba de același ”Radio Oggi in Italia” cu nenumăratele lui emisiuni în limba italiană. La urmă au dat o adresă din care am reținut doar atît: (un nume de bărbat, la început), Berlino cento due (probabil 102), Căsuța poștală quatro cento și ceva (400 +). Voi mai asculta și voi reuși să depistez adresa exactă. La 22 am ascultat pe 196 m lungime de undă Radio Vatican cu rugăciunile în limba latină. Vreau să notez și să învăț textul uneia dintre ele. Dar ceea ce am reușit să-mi notez este doar atît: ”Ave Maria, grazia plena, dominus tecum benedictus mulieribus...”.         (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 430. Marți 6 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (152).


Miercuri 29 iunie 1966. Fiind obosiți după ”priveghiul” de astă noapte, azi dimineață ne-am sculat pe la 8. Puteam să dormim și mai mult, dar azi e sărbătoare – Hramul mult așteptat de toată lumea și pentru care s-a făcut atîta pregătire. Eu am stat toată ziua numai în bluza de la pijama și-n pantalonii de doc. După ce-am mîncat (hramat) la 9 am ascultat ”Vorbește Moscova”. Am ascultat și rubrica ”Orizonturi sovietice” în care au spus o mulțime de lucruri interesante de știut. Nu e rea pasiunea asta a mea de a asculta tot soiul de posturi. Pe lîngă rubricile de politică – pe care le interpretez cum găsesc eu de cuviință – spun și multe lucruri interesante și curioase. Mă interesează reportajele cu privire la diferite obiceiuri ale popoarelor, condițiile de dezvoltare, limba poporului respectiv etc. Astfel, pînă acum pot afla lesne ce se întîmplă în URSS, SUA, RFG, RSFI, RSS Mold., Italia, Israel, Vatican etc. Foarte prost fac acei care privesc aceste emisiuni numai din punct de vedere politic, considerînd că mă uit numai la cele ce spun ei…

Pe la 10 m-a cam ajuns somnul, m-am trîntit în patul meu (de suferință…) și pînă la 13 am tot dormit. Mama a fost nevoită să mă scoale pentru a lua și eu masa împreună cu ei.

Azi n-a venit factorul și de două zile n-avem nici o știre din presă. La Tașkent au avut loc azi alte două cutremure de gradul 5 și 7 care au provocat serioase pagube.

Fiind zi de hram, cerșetorii s-au adunat de prin toate părțile și merg cu traista din casă-n casă și lumea – bună la inimă – le dă de toate. Au fost și pe la noi vreo trei dar numai doi au avut noroc. Nu știu ce fel de oameni mai sînt și ăștia. Toți-s teferi și sănătoși și umblă așa… E și rușinos.

Încearcă să mă doară niște măsele (în stga jos). Îmi cresc și altele noi. În sat este horă și cu toată vremea mohorîtă lumea a ieșit cu mic cu mare în sat, îmbrăcați sărbătorește.

După masă am mai citit și am făcut recapitualare la engleză. Am citit încă o dată cu atenție toate cuvintele și cîteva reguli gramaticale mai importante de la capitolul introductiv și primele cinci lecții, învățînd bine puținele cuvinte necunoscute ca apoi să trec la următorul grup de cinci lecții (cap I) ș.a.m.d. pînă voi termina materia. Nu știu de ce și tata m-a încercat azi: ”Liviule, n-ar fi bine să încerci și tu o medicină sau altceva?!” Văzînd că-s hotărît ferm pentru engleză mi-a spus să mă pregătesc bine. Acum e problema: ce fac cu excursia prin țară și cu plecarea mea la București, care parcă ar fi totuși posibilă. Părinții mi-au promis că în primăvară îmi iau un costum de haine să-l am și la facultate. Dacă iau Bacalaureatul sînt hotărît să urmez la București. După masă, mama și tata au jucat table iar eu m-am ocupat cu nimicurile.

Seara, după cină, am stat și-am citit în sufragerie, apoi m-am retras în bucătărie unde – singuratic – am stat de mi-am scris Jurnalul (pe care, acum, îl țin ascuns sub saltea).

A început iar să plouă. E ora 23.30.

Joi 30 iunie 1966. Zia învățătorului. Aseară am stat tîrziu și am citit. Cînd am stins lampa era ora 1. (L.D. Satul nu era încă electrificat…).  Afară se stîrnise furtuna și era destul de sinistru în bucătăria rece. Dimineața m-a sculat mama la 6. Astă noapte s-au hotărît amîndoi să plece azi la Rădăuți, la Ziua Învățătorului. M-au trezit ca să-mi spună să am grijă de pui și de casă. Îmediat ce au plecat dînșii m-am sculat, am dat crupe la curcuțe și făină muiată la puișori, am strîns patul, am adus două căldări cu apă, m-am spălat pe îndelete și m-am așezat la masă, ospătîndu-mă de unul singur. Între timp am ascultat și la radio (Vizita președintelui De Gaulle în URSS). Apoi, după ce m-am ospătat bine, am dereticat prin casă, am dat mîncare la cîine, și lundu-mi de-o grijă pentru moment, m-am apucat să-i scriu o scrisoare lui Dumitriu Mărioara (Str Cazărmii 203, Galați) pentru schimb de vederi. Ca de obicei, am făcut scrisoarea în dublu exemplar și-am băgat dublura în mapa de scrisori lîngă celelalte copii.

Tanti Lucreția m-a chemat să strîng cireșe pt mama să facă dulceață. Mi-era însă greu și-am pretextat că nu știu dacă mama se întoarce azi și cireșele nu rezistă…

M-am retras iar în casă scriind (scrisoarea) și ascultînd muzică. Peste cîtva timp mă strigă tanti și-mi spune că curca cu pui e la ea în grădină. A trebuit s-o aduc, apoi i-am hrănit și i-am mai păzit un pic. Mare bătaie de cap am cu orătăniile astea mici. Cîteodată-s tare drăgălașe, dar cîteodată mă enervează la culme.

Azi, în sfîrșit! e o zi frumoasă. Dimineața cerul era de un albastru curat și era o plăcere să stai afară în atmosfera curățată de ploaie și încălzită de soare. Spre amiază s-au mai adunat cîțiva nori pe cer, apoi s-a înseninat din nou, ca apoi să se înnoureze și mai tare. Acum, spre seară, cerul e și mai acoperit de niște nori de culoarea aluminiului; afară nu e frig.

După ce-am terminat de hrănit puii am început să scriu în Jurnal cele întîmplate pînă acum; nu vreau să las pe seară. Mi se pare că mama nu știe că eu continui cu însemnările. Sau poate n-o mai interesază… Acum, de cîtva timp țin Jurnalul sub saltea, la picioare.

Începînd cu ora 11 am luat caietul și cartea de engleză și – fiind mereu întrerupt de alte ”treburi” – am terminat abia la ora 17 Lesson 5 (cu tot cu recapitulare). De la 14 făr-un sfert la și-un sfert am ațipit. M-a trezit radioul pe care-l lăsasem deschis. După asta puii și găinile m-au amețit cu zbenguiala lor. Mereu mă striga tanti să vin să-mi adun puii și găinile acasă. Numai ce le aduceam pe la deal și ele iar treceau ”granița” pe la vale. Și dă-i bulgăreală, hucială și cînd credeam c-am isprăvit cu toate, aud iar: ”Liviu! Ia de-aici găinile astea; nu de alta dar s-ar înnădi la varză…”. Și iar o luam de la-nceput. De fiecare dată cînd aduceam curcuțele, le dădeam să mănînce și le păzeam să nu dea găinile peste ei.

În puținul timp cît n-am fost pe-afară am stat în bucătărie, ascultînd radio și scriindu-mi la engleză. După ce-am terminat cu asta am mai citit un pic din ”Răscoala”. (Citate: ”Apoi norocul numai de cei îndrăzneți se ține, nu de cei cu inima-n izmene”; ”Pumn de oțel în mănuși de catifea”). De la ora 17.40 am ascultat la Radio Iași piesa de teatru ”Căsătoria” de N.V. Gogol. Mai spre deznodămîntul piesei am rîs de unul singur de marile prostii ale ”înalților funcționari”: ”Da de unde aveți o mînă așa de drăgălașă?”.

La 19 20 a venit mama cu tata. Mi-au adus și cîteva vești: Excursia – pe data de 17 iulie. Noul preț: 210 lei. Au vrut să-mi retragă banii, dar nu l-au găsit pe Storoj. Va trebui să merg eu într-o zi la Rădăuți. Au partricipat la festivitățile prilejuite de Ziua învățătorului ținute în sala ”Iprofil”. A urmat program artistic. Albu Dorina a spus o poezie. Diriginta a vorbit frumos cu mama. Seara, tăifăsuind, am stat pînă la ora 23.

Vineri 1 iulie 1966. Dimineața m-am sculat cu greu pe la vreo 8 la insistențele mamei și-ale tatei care demult trebăluiau prin casă. Afară era o vreme minunată: mult soare și aer curat.

După ce m-am spălat și-am mîncat am mers cu tata la cireșul din grădina lui tanti și-am strîns fiecare cîte două trăistuțe. Mama a făcut din cireșele culese de noi 5 kg de compot (pentru iarnă) și două kg. de dulceață. Nu era mare greutate de cules, dar mi-era tare lene…

Ziua de azi a trecut chiar pe nesimțite. După masă am terminat romanul ”Răscoala” de L. Rebreanu. Pot spune că acesta este cel mai realist roman din cîte am citit eu pînă acum. Dacă nu este așa, atunci autorul a avut o mare măiestrie de a prezenta lucrurile foarte apropiat de realitate. Și pentru asta – e valoros. După prezentarea lui aproape majoritatea personajelor ar fi mai mult sau mai puțin pozitive. Dar el lasă să se subînțeleagă anumite caractere…. După asta voi începe să citesc ”Pădurea spînzuraților” tot de Liviu Rebreanu. Ce să mai zic? Îmi place acest scriitor!

După masă, neavînd ce face am cioplit la capătul unui băț un cap de om. Făcînd pentru prima dată acest ”sport” cred c-a ieșit destul de bine, ba chiar un pic comic.

La amiază n-am mai dormit. De cîtva timp, doarme tata pentru mine… Am avut și azi multă bătaie de cap cu găinile și curcile noastre. Azi a trecut (L.D.: prin gard) și cucoșul și l-am năucit bombardîndu-l să vină acasă. Pe chestia asta mă distram și eu. Spre seară a venit o negură dinspre Mihăileni, a turnat zdravăn vreo  5 – 7 minute apoi a stat. Negura și-a continuat drumul lăsînd în urmă un senin perfect. Am strîns o trăistuță de floare de tei de la tanti. Are un tei de vreo zece ani lîngă fîntînă (face flori foarte frumoase).

Azi la amiază am primit o surpriză. Am aflat de la mama că Mircea a plecat la Galați, pe șantier. Examenele le-a trecut destul de bine rămînînd numai la franceză (boală veche). Oricum, fără să se uite prin cărți, rezultatul e foarte bun… Să iei așa ușor niște examene trebuie să fii tare șmecher. În fine, azi am primit de la el un plic, dar fără scrisoare înăuntru: n-a scris niciun rînd. La expeditor, următoarea adresă: M.D., Bloc D6, Bulevardul Siderurgiștilor nr 12, Scara II, etaj 1, apart 21, Galați. Probabil vrea să arate doar că s-a aranjat și că nu are nevoie de nimic. Mama a spus că-i un măgar pe chestia asta, iar tata și-a dat cu părerea să-i trimitem și noi un plic gol numai cu adresa (după plată și răsplată).

Seara am stat mai tîrziu și mi-am scris lecția la engleză apoi am scris în Jurnal pînă la ora 0. La ora 23 am ascultat Radio Novisad, ”Jurnalul de seară”: activitatea Securității de Stat – f criticată. Șeful ei, Ștefanovici, a fost excus din CC al Ligii Comuniștilor din Iugoslavia, fiind ”eliberat” din toate funcțiile… O tăioasă critică…

În seara asta luna a răsărit de pe la 22 pe un cer perfect senin.

Sîmbătă 2 iulie 1966. Aseară am ascultat ”Parla Bucarest”. Toate posturile de radio vuiau numai cu știrile din Viet-Nam. Ieri, aviația americană a bombardat suburbiile orașelor Hanoi și Haifung, bombardament ce a stîrnit proteste în întreaga lume. La noi în țară au avut loc demonstrații de protest.

Am constatat că în fiece noapte între ora 0 și 1 cîntă cocoșii. În seara trecută n-am mai avut parte de lună: după o jumătate de oră a fost acoperită de un strat de nori. După miezul nopții am început să citesc ”Pădurea spînzuraților” de Liviu Rebreanu. Am avut de gînd să stau și să ascult și Glasul Patriei dar cu mare greu am reușit să stau pînă la ora 0.30 (ora de începere a emisiunii GP), dar n-am mai putut rezista. Am închis radio ul și imediat am adormit.

Azi dimineață m-am sculat la 8, după ce m-am săturat de somn. Ziua a fost foarte frumoasă. Abia după masă cerul s-a înnourat ușor, fără însă să plouă. La ora 9 am ascultat Radio Moscova și am auzit îndrăgitul cîntec ”Katiușa”. Pînă la amiază mi-am petrecut timpul pe la tanti Lucreția. De la 9.30 am început să culeg cireșe și pentru dînsa. Cred că am stat mai bine de o oră în copac și n-am reușit să strîng decît o jumate de trăistuță. În schimb, m-am săturat de cireșe și totodată și de vișine pentru o săptămînă întreagă. După asta a venit mama și mi-a adus o trăistuță să culeg flori de tei. Am făcut-o și pe asta pînă m-a chemat mama acasă zicîndu-mi că a venit poșta. Acasă mă aștepta o mare bucurie: scrisoare de la Moscova! Totdeauna am simțit o asemenea bucurie cînd primesc scrisori, darămite de la Moscova! Deoarece nu aveau fotografia lui Bielinski, mi-au trimis fotografiile lui Dostoievski și Nekrasov pe care le mai aveam, tot de la ei. Îmi recomandă să ascult o serie de emisiuni în săptămîna 2 – 11 iulie. Îi transmite și lui Mircea multe salutări. Tot cu poșta de azi am primit și Moscow News (iar scrie despre protestele în legătură cu situația din Viet-Nam).

Încă de ieri, pe tăpșanul din fața grajdului am instalat două nuiele destul de drepte și flexibile, înfipte în pămînt, unite printr-o ață. Asta este instalația de ”săritiră în înălțime”. Mereu sar, după metoda mea: prin rostogolire. Prin exercițiu continuu am reușit să-mi întrec recordul meu de 1,20m și am reușit să sar f bine 1,24 și 1,26. Cu puțină atingere, am sărit și 1,28. Partea mai proastă este că: 1. N-am destul loc de unde să-mi fac elan; 2. Unghiul din care sar este prea mare (sar aproape din față). Tata și mama mă admiră pentru progresele mele, iar eu exersez mereu. Îmi place să văd că pot sări mai mult…

La 16.30 am ascultat ”Emisiunea Radiodifuziunii Sovietice pentru ascultătorii din R.S.R. Vorbește Moscova” pe programul I (1935m). A vorbit despre compozitorul sovietic Isaac Dunaievski; răspunde și ascultătorilor. La ora 18 am ascultat, din nou, ”Vorbește Moscova” (31m). La început a vorbit despre 4 iulie, Ziua Independenței SUA ca despre ”Ziua rușinii Americii”, apoi, în cadrul rubricii ”Cutia cu scrisori” am ascultat o relatare despre Irina Gubanova, tănără artistă sovietică (care a debutat acum 8 ani cu rol principal în ”Război și pace”. Actualele bombardamente din Viet-Nam sînt considerate ca fiind mai mari decît bombardamentele din timpul celui de-al doilea război mondial. Radio Chișinău a spus că faptele americanilor pot fi comparate cu ale naziștilor. Seara, mama și tata au plecat după salariu. Eu mi-am făcut lecția la engleză (no. 7). Mama s-a întors la 21.30 și, pentru că am lăsat geamul deschis la cameră, a găsit de cuviință să mă sperie un pic… Împreună, salariul mamei + al tatei, + premiul de 300 lei au luat în seara asta 2700 lei care sînt disponibili pentru diverse cheltuieli.

După sfatul tatei, care mi-a spus că-i mai economicos să scriu cu stiloul, am început să scriu cu stilouașul cel mic și roșu pe care l-am cumpărat de la Siret.

Seara am mai stat de vorbă, am glumit, am rîs și, făcîndu-se ora 22, mama mi-a spus ce să mănînc: să-mi fac o salată din cîteva roșii + două ochiuri și… gata masa! După asta am scris Jurnalul pînă la ora 0. Am ascultat ”Deutsche Fung” pe 195 m și Radio Novisad pe 236 metri. Am prins un post în limba italiană care transmite în banda de 397m (de la 20.30 la 21), iar de la 23.30 în banda de 233m. Postul este f curios. Pare a fi un oraș italian (cum e la noi Iași, Cluj etc.). Are o mulțime de lungimi de undă pe care transmite și are o adresă în Berlin (!!!) (Berlin 2, Căsuța poștală 459). Are un semnal foarte puternic care te asurzește. E f f curios.  Ascultînd mereu poate mă voi elucida și-mi voi da seama despre ce-i vorba.

În seara asta luna a răsărit la 22.30, mare și plină, pe un cer senin. Acum, la ora 12 s-a ridicat un pic pe cer și are o paloare albă.

Am observat că la radioul nostru (cu tranzistori și cu baterii) diferite posturi au o audiție mai bună după poziția pe care o are radioul (L.D.: în continuare am făcut ”harta”camerei cu punctele cardinale și locul ușii și al geamului. În latura dinspre Nord a camerei, acolo unde ascultam eu radio ul, am am poziționat, prin dreptunghiuri mici, radio ul în funcție de postul de radio ascultat. Am notat 8 posturi de radio, cu poziții total diferite, probabil în funcție de locul de unde venea semnalul): 1. Radio Novisad; 2. Vocea Americii; 3. București I; 4. Eu (Europa Liberă) (DF/ 195m); 5. București II; 6. D.V (Deutsche Welle); 7. V.M. (adică Vorbește Moscova) și 8. Radio Londra.        (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 429. Luni 5 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (151).


Vineri 24 iunie 1966. Dimineața, la insistențele mamei, m-am sculat după ora 9. Neavînd ce face, mi-am schimbat freza. Dacă pînă acum am purtat aproape jumătate de an freza în partea stîngă și cărarea în dreapta, acum am făcut cărarea în stînga și părul l-am dat în dreapta.

Azi e o zi călduță, fără vînt.

Pe lîngă toate, azi mai e și sărbătoare. Un sfînt Ion, sau nușce dracu! Pînă pe la 11 am mai scris vreo două lecții la l engleză (11 și 12). Lecțiile încep să devină din ce în ce mai lungi. Azi voi face un sacrificiu și voi face tot ciclul de cinci lecții. Mîine, la fel. Apoi voi lua, treptat, cîte o lecție și voi începe să învăț și cuvinte separat din caietul de WORDS. Pe la amiază am provocat-o pe mama la table. Mi-a ieșit provocarea pe nas! Am pierdut patru partide la rînd… Totuși, m-am distrat și nu m-am prea plictisit. Pe la amiază a venit poșta, pe care – nu știu de ce – o aștept cu nerăbdare. Pe lîngă ”Munca” ne-a mai adus o vedere de la tata (reprezentînd ”Bojdeuca lui Creangă” – Creangă s Hut). Pe verso, numai cîteva cuvinte: ”O bojdeucă, undeva în Iași sau București, departe de Grămești. Grișa”. Cuvintele-s semnificative. S-a lămurit și tata cu viața de la țară și-acum ar vrea la oraș, fie și-ntr-o bojdeucă, numai să aibă acel mediu mai prielnic. Mama i-a și răspuns. Mama îmi tot dă sfaturi să mai ies și eu prin sat, să mă întîlnesc cu foștii colegi, să mai ies și eu prin lume și să nu mai fiu așa sălbatic. Eu mă complac însă să stau acasă și să-mi trec timpul cu ale mele. Prefer distracțiile de alt gen și în alt cadru…

După masă am avut chef de somn, am încercat să adorm, dar m-au trezite muștele – fir-ar de o mie de ori ale dracului! După asta m-am dus cu mama la tanti și-am stat pe sub cireș. Eu – cît am mai stat în cireș, cît am mai stat cu Petrică și Paulică și m-am jucat cu ei. Acuma îmi plac într-un fel.

Seara, mama a găsit de cuviință să mă mai înțepe cu cele citite în Jurnal. Cînd le mai citește – nu pot ști. Mi-a adus aminte de poeziile pe care mi le-a făcut Cupșan. Prilej de ironie… La 20 am ascultat R. Moscova pentru prima dată în sezonul ăsta. Am ascultat ”Tribuna ascultătorilor”. După 21 mama s-a retras în sufragerie, iar eu am rămas în bucătărie și mi-am reluat ”programul”. Am început să lucrez la l engleză. Pînă la 23.30 am stat cu cartea și caietul în față. M-a apucat durerea de cap, dar pînă nu mi-am făcut norma nu m-am lăsat. În acest timp am ascultat și radio-ul. Luna m-a străjuit pînă la o bucată de noapte. Pe seară ce trece luna devine mai plină și parcă ține mai mult. De la 21.30 la 22.30 am ascultat ”Parla Bucarest”. Îmi place f mult să ascult limba italiană. Prin deducții și apropieri am reușit – ascultînd mereu – să-mi fac cîteva noțiuni sumare din această limbă atît de plăcută. Circa 20 de minute a durat un fel de Buletin de știri în care a informat pe larg despre Ciu-En-lai, delegația Uniunii Birmane, De Gaulle, vizite, comunicate și alte fleacuri. A urmat apoi o prezentare a ”Literaturii române” în cadrul rubricii ”România – Italia”. A vorbit apoi despre litoralul românesc și a răspuns la o serie de ascultători. Oberv că vinerea e o zi a ”ascultătorilor”. De la 22.30 la 23 am ascultat Deutsche Fung (195m) despre interesantul fel de a face reclamă în r.f.g. (cadouri…). La 23 am dat la 236,6 m și-am ascultat Novisadul. După Buletinul de știri  în care vorbește f tăios, ironic, la adresa tuturor, a urmat o muzică ”ușoară”, dar așa de tîmpită că numai dorința de a vedea ce urmează m-a făcut să nu mut postul. La 22.30 a început pe iugoslavă și am abandonat. Am ascultat  apoi muzică ușoară pe la diferite posturi. La ora 0 am ascultat iar Parla Bucarest. Aceasta este a treia emisiune în limba italiană (și, pare-mi-se, ultima). Ascultînd atent mi s-a întipărit bine în minte accentul italian. Plus de asta am prins și cîteva reguli grammaticale și cuvinte (”giovanne generazione” a.s.o.) Așteptînd să se facă ora 0.30 să pot asculta ”Glasul patriei” am dat la București I (1935m). Aici, de la 0 la 0.30 se transmite în limba germană. Am putut asculta o foarte frumoasă muzică populară. La ora 0.30 la 1 pe 1935m se transmite ”Vorbește Bucureștiul” în limba engleză. La 0.35 am dat la 397 și-am ascultat ”Glasul Patriei”. La început, un nu prea scurt Buletin de știri de 15 min. A urmat apoi o relatare de la Conferința Națională a femeilor din RSR urmată de un pic de muzică populară. Și culmea! A urmat iar un Buletin de știri! Am dat, așadar, iar la emisiunea în limba engleză. Am ascultat cu atenție  și-am înțeles destul de multe (Elena Pavelescu). După ce-am terminat de ascultat emisiunea în limba engleză a urmat o țiuială insuportabilă. Am mai foit un pic aparatul, apoi l-am închis, culcîndu-mă la ora 1 (Jurnal în sertar).

Sîmbătă 25 iunie 1966. Azi am ascultat pentru prima dată în ”sezonul” acesta emisiunea ”Salut voios de pionier”. La 7.30 am fost sculat de neîndurătoarea mamă care n-a ținut cont că m-am culcat la ora 1. După ce m-am spălat, am mîncat și, în ”uniforma” mea de toate zilele (bluza în dungi albe și pantaloni scurți), am plecat cu bicicleta de coarne la cooperativă să-i cumpăr ventil și valvă. Dar n-am găsit ce-mi trebuia și tot așa am adus-o înapoi. Acasă, mama s-a apucat să spele rufe, afară, sub măr, iar eu a trebuit să aduc cîteva perechi de găleți cu apă.

În scorbura mărului din fața verandei și-a făcut  cuib o păsărică multicoloră și simpatică care are deja doi puișori pe care-i hrănește cu sîrg. Începînd cu ora 10 m-am retras în bucătărie și la umbră m-am cufundat în învățat. Am parcurs vreo 2-3 lecții și merge nu prea ușor. Am recapitulat mai întîi ceea ce am scris aseară.

Azi e o zi frumoasă, călduroasă, fără nori.

În timp ce mama îmi spăla bluza albastră a găsit într-un buzunar un leu și…  firișoare de tutun. S-a burzuluit un pic la mine, însă eu am rîs și restul zilei am tot rîs pe chestia cu fumatul și țigările (erau urme de la țigările altora și mama mi-a promis că nu-mi mai dă bani de cheltuială). De cîtva timp – adică de cînd a plecat tata la Iași – nu mai mănînc ca lumea. N-am pus în gură o mîncare preparată. Ba lapte, ba ouă, ba salată și cu asta ne amăgim unul pe altul. Azi la amiază am mîncat cîteva felii de pîine cu unt   (mîncare pentru prînz!). Pe lîngă toate m-am mai și tăiat la degetul mare de la mîna dreaptă. După masă, ca să-mi scot pîrleala pentru orele de somn pierdute, m-am dus în sufragerie și m-am culcat. M-a trezit mama la ora 16. Pe cer era o negură și mama se necăjea să adune puii și curcile. Dar numai cît ne-a speriat. A burezat un pic, atît cît să se astîmpere praful și s-a oprit. Norii s-au împrăștiat, cerul s-a înseninat și soarele a apărut iar victorios. Afară, fiind răcoare, am mai făcut un pic de ordine prin ogradă (din plăcere, nu din constrîngere). Am avut grijă să mai mănînc și azi vișine. Cît a durat ”ploaia” am stat în casă și mi-am continuat munca. Seara luna a apărut pe la 20.30 – o jumătate numai.

Seara, după ce-am mîncat pe săturate halva turcească, ne-am retras în sufragerie. Am mai discutat un timp (mama a dibuit Albumul și a citit poezia în care Cupșan scrie de mine și Lia). Mama s-a culcat, iar eu am rămas să-mi îndeplinesc programul + cele două lecții recapitulative. În acest timp norii s-au mai adunat și acum îi trage o ploiță bună. Am venit în bucătărie și am scris în Jurnal. M-am culcat după ora 23. În pat am citit din ”Răscoala” pînă la 0.30.

Duminică 26 iunie 1966. Azi parcă nici n-ar fi duminică. Afară e un frig grozav și se așteaptă căderea primelor zăpezi… Pe lîngă ploaia asta sîcîitoare mai bate și-un vînt tăios care pe alocuri ia o asemenea viteză că stîrnește furtună. Din cauza acestei vremi n-am ieșit afară decît de vreo două ori. Pe la amiază timpul a trecut foarte repede. După masă a venit poșta. Pe lîngă ”Magazin”, ”Gazeta învățămîntului” și ”Munca” am primit și o citație de plată de 45 de lei de la Autobaza T.A. (Transport Auto) – pentru Mircea. Dacă nu-i prezintă pînă mîine, îl dă în urmărire…

După masă mi-am trecut timpul citind presa; apoi am început să citesc ”Misiune specială Berlin – Tokio: Richard Sorge” scrisă de doi publiciști sovietici. De la început cartea m-a pasionat foarte mult. Nefiind prea groasă cartea, citind mereu, pînă seara am reușit s-o termin. Îmi place să am în minte imaginea integrală a cărții și de aceea m-am grăbit s-o termin. Mi-am întregit astfel cunoștințele despre curajosul agent al serviciului de informații, Richard Sorge. (L.D. Bineînțeles, ”publiciștii sovietici” n-au scris în carte că, demascat și arestat de japonezi la Tokyo, Stalin s-a dezis de el, deși ar fi putut iniția un schimb de prizonieri. Ca urmare, Sorge a fost spînzurat de japonezi la 7 noiembrie 1944. Avea 49 de ani. A fost reabilitat postmortem în 1964).

În timp ce mama a călcat și a făcut prăjituri eu am început să mă uit prin jurnalele mele. În seara asta am citit vol.6. Căutam să citesc primele mele impresii despre Lia (pe care le scrisesem în engleză). Mi s-a părut (și cred că așa e) că acest volum e cam searbăd și fără prea multe înflorituri. Am scris mereu ce se petrece la ore și atît. Voluml 7 și acesta (vol. 8) este scris într-o perioadă cînd am început eu să ”dau de bine” și am avut o mulțime de peripeții și întîmplări, mai ales că acuma a venit și anotimpul cald. Îmi voi face timp să citesc și vol.7 și vol.8 mai pe îndelete. Sper să mă delecteze. De altfel cam acesta este și scopul scrierii acsetui juenal: o suvenire plăcută la o vîrstă mai mult sau mai puțin înaintată…

Seara am stat în sufragerie la masă și-am scris Lesson 1 – lecție programată pentru ziua de azi. De acum înainte voi învăța zilnic cîte o lecție din ”Învățați limba engleză fără profesor”. Sper să-mi fie de un real folos.

După ce-am terminat de scris am stat pînă la ora 23 și-am ascultat Novisadul (236,6m). După un scurt buletin de știri a dat muzică populară românească. M-am retras apoi în bucătărie. M-am vîrît imediat în pat și pînă la ora 1 fără 20 am tot citit din ”Răscoala”. Afară vîntul urlă sinistru de tot, în bucătărie era urîcios, dar totuși am stat și-am citit. Am scos și cîteva citate ce mi s-au părut mai filozofice: 1. ”Pasiunea trupească devine, în sfîrșit, durabilă fiindcă se alimentează din esența inepuizabilă a sufletelor”. 2. ”Fericirea n-o poți gusta decît cînd te-a purificat nefericirea”. Apoi un dicton (despre căsnicie) din ”Misiunea specială” (dicton cu care Sorge nu era de acord): ”De ce să te arunci în rîu dacă vrei numai să-ți potolești setea?”. Acuma eu cred aș fi de acord. Mai tîrziu, mai vedem…

Luni 27 iunie 1966. Mama m-a trezit în jurul orei 8 cînd îmi era somnul mai dulce. A trebuit să-i aduc drojdia din beci, apă, apoi a frămîntat pîinea. Azi nu se deosebește de ieri. Același frig (care m-a făcut să mă aleg c-un guturai zdravăn) și aceiași nori care mai scutură din cînd în cînd cîte-o ploiță. Afară nu prea aveam ce căuta. Așa că toată ziua am stat în casă. Am învățat Lesson 2 și-am făcut exercițiile respective. Cu ocazia asta am terminat și rezerva de pix și-am început alta (a 4-a). Pe la amiază am adus bicicleta în casă cu scopul să-i repar valva de la roata din față, dar n-a fost chip; m-am muncit degeaba. Azi am mai fost totuși pe-afară și-am cules cîteva buzunare de vișine din care mama a făcut compot. Mama și-a trecut și ea timpul făcînd mereu alte și alte rețete de prăjituri și chek uri.

La amiază, după ce-am luat masa, m-a apucat somnul. Am dormit cam vreo două ore și m-am supărat grozav cînd mama m-a trezit ca s-o ajut un pic la treabă… (să dau zahăr prin mașină și să-l fac pudră, apoi să-i pregătesc bucățelele de rahat pentru umplutură). Cu vremea asta de-afară parcă vine Crăciunul, nu hramul. Peste cîteva zile trebuie să sosească și tata de la Iași.

Azi am primit Moscow News ul și m-am străduit să mai traduc cîte ceva. La Moscova rulează filmul românesc ”Mofturi 1900”. După masă, spre seară, mama  a fost în sat să mai facă unele cumpărături. Azi am mai discutat cu dînsa despre mai multe lucruri. Îi este grozav de de necaz că n-a plecat la București în 1950, cînd a avut ocazia. Acuma … ar vrea, dar nu prea se poate. Seara după cină mama m-a spălat pe cap (!!!…) (eu nu mă prea pricep…) și acuma mă simt minunat. După asta am venit în sufragerie. Mama a mai citit un pic și a copleșit-o somnul. Eu am stat și-am scris Jurnalul pe ieri și pe azi, pînă la 22.30. Apoi m-am retras în ”bîrlogul” meu. Am stat în pat și-am citit ”Răscoala” pînă la 0.30.

Marți 28 iunie 1966. Ante-hram (…). Cu toate că astănoapte m-am culcat așa de tîrziu, totuși azi dimineață am ”reușit” să mă trezesc la 4.30, după numai patru ore de somn! Eu, somnorosul și leneșul, am reușit să mă scol la o astfel de oră! Am ieșit afară, apoi m-am îmbrăcat, mi-am făcut patul, m-am spălat și după ce-am mîncat m-am pus pe scris. Pe la 5 mama a plecat în sat și peste o oră s-a întors cu cîteva kg de carne pe care a pregătit-o apoi în fel și chip pentru ”praznic”. Afară vreme e aceeași: urîcioasă; plouă mereu și apa stă de-acuma deasupra pămîntului. E frig și de cîte ori ies afară încep să strănut și imediat îmi curge nasul.

În timp ce-mi făceam tema la engleză (Lesson 3), ascultam și la radio. Astfel am aflat comunicarea ministerului învățămîntului care a hotărît ca începînd cu anul școlar în curs examenul de maturitate să se numească bacalaureat (Se revine de la ”Școală medie” la ”liceu” și de la ”examen de maturitate” la ”bacalaureat”). Începînd de la 1 iulie intră în vigoare noile și severele reguli de circulație.

După ce-am terminat cu engleza m-am apucat de scrisori. Mai întîi i-am scris lui Sandu (Cheroiu Sandu, rn. 1 Mai, Str Tunari 52, București) apoi am scris – din partea mea – la Radio Moscova. (cu toate că n-am primit răspuns la scrisoarea mea anterioară). Ca de obicei, scrisoarea am făcut-o în dublu exemplar și am introdus-o în arhivă. Am un plic în care păstrez toată corespondența cu Radio Moscova (scrisoarea mea și răspunsul lor). În scrisorica de azi am pus înăuntru ”două mici vederi ce reprezintă aspecte nocturne din București”. Le-am solicitat vederi din Chișinău, fotografia lui Maxim Gorki și o adresă a unui elev de-a XI-a.

La 11 a venit factorul, am predat aceste două scrisori și m-am aprovizionat cu 10 timbre. Azi am mai primit o scrisoare de la IRTA Rădăuți pentru Mircea în care-l anunță că în termen de 10 zile trebuie să achite suma de 996 de lei, sumă ce reprezintă două uniforme de taxator. În mare belea a intrat. Dar singur și-a făcut-o. Dacă nu va ști să se descurce îl mănîncă pușcăria. Pînă la amiază vremea a trecut foarte repede. În acest timp norii au început să se mai împrăștie, cerul s-a înseninat, soarele a răsărit și el de pe undeva. În cîteva minute totul s-a transformat. Vîntul a stagnat, natura se încălzise, pămîntul aproape încerca să se zbicească. Mama făcea pregătiri intense pentru hram. Unicul musafir cred că va fi … tata, pe care-l așteptăm mîine. Azi se împlinesc 10 ani de la 28 iunie 1956. Nu-mi pot da seama ce a fost atunci…  La Moscova s-a hotărît ca în cinsrtea semicentenarului Revoluției din Oct. fiecare republică unională să aibă cîte-o zi. Astăzi este ziua RSS Moldovenești.

La amiază, după un prînz copios (cu ocazia asta m-am tăiat la degetul mare de la mîna stîngă. Ce ghinion!) m-a ajuns somnul și de la 14 la 16 n-am avut treabă cu nimeni. Dar cînd m-am sculat aveam o durere de cap… Mama a fost la cooperativă și a adus gaz și altele.

Toată vremea senină care a apărut dimineața a dispărut spre seară. Nourii negri s-au adunat din nou și i-a mai tras o ploiță…

Mama s-a ocupat de curățenie făcînd toate camerele oglindă. Eu am ”recoltat” cei șase crini din fața casei și un buchet de trandafiri împodobind mesele din sufragerie și din dormitor. Crinii răspîndeau un miros foarte puternic. După masă mi-am trecut timpul citind toate Jurnalele anterioare (data de 28 iunie în anii 1963, 64 și 65).

Azi s-a încheiat Plenara CC al PCR care a luat o serie de hotărîri importante. În Argentina a avut loc o lovitură de stat.

Seara m-am muncit cu tot dinadinsul să caut cîteva posturi de radio pe care numai curiozitatea mă face să le găsesc (Roma, Londra, Paris, Israel). Căutările acestea zadarnice au enervat-o pe mama care nu m-a mai lăsat să cutreier toată scala în halul ăsta. După ora 21, mama , foarte obosită, a ațipit un pic în bucătărie, iar eu am lucrat Lesson 4 – depășire.

După 22.30 am mai ascultat radio și, după ce s-a culcat mama, pînă la ora 0 am scris în Jurnal. Spre seară norii s-au mai rărit și pe boltă a răsărit luna, mai plină și mai rotunjoară ca pînă acum. Îmi plac nopțile cu lună și parcă-i mai plăcut să stau în casă tîrziu, cînd știu c-afară-i senin. La ora 0 am ascultat ultimul buletin de știri (ca de obicei se vorbește de problemele actuale: Viet-Nam, lovitura de stat din Argentina, vizita lui De Gaulle în U.S., problema reunificării Germaniei etc). După ora 0 a cîntat imnul de stat care nu s-a schimbat încă. Seara, mama a presupus că tata ar putea veni în seara asta cu trenul de București, apoi cu cursa pînă la Siret, iar de aici, pe jos (9km). N-am crezut-o însă. După ce-am mai ascultat radio m-am vîrît în pat și-am început să citesc din ”Răscoala”. Radioul l-am lăsat în surdină și se transmitea ”Parla Bucarest”. Pe la ora unu însă previziunea mamei se adeverește: tata apare la geam, apoi intră în casă. Ne-am bucurat foarte mult; am stat destul singuri. Imediat cum a ajuns am început să stăm la taifas: tata a povestit cu lux de amănunte ce s-a mai întîmplat pe-acolo, cu cine s-a întîlnit etc. Ne-a spus c-a văzut vreo trei filme, o piesă de teatru la ”Național” și chiar un meci de fotbal (Dinamo București – CSMS Iași 2 – 1). Apoi am venit în bucătărie. În timp ce discutam am dat gata jumate de kg de cireșe și m-am înfruptat dintr-o pungă de bomboane cu cacao aduse de tata de la Iași. S-a discutat apoi ce și cum s-ar mai putea face o eventuală dezertare de la Grămești. Tata ar vrea să vîndă casa (30.000) și apoi să facă tot posibilul să intre la Iași sau la București și să înceapă o viață nouă, mai civilizată. Totuși sînt multe piedici în asta și dacă analizăm mai bine e o utopie. Dar cine poate ști de unde sare iepurele? Am mai discutat apoi despre conflictul cu Panțir – directorul școlii. Am văzut că tata și cu mama posedă o adevărată strategie și din punctul ăsta de vedere îi admir. Din cîte-a mai spus tata am înțeles că orice-ar fi, ca profesor sau în alt domeniu, trebuie să fii bine pregătit și-apoi totul merge ușor. Cu greu ne-am culcat pe la ora 2.     (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 426. Vineri 2 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (148).


(NOTĂ: Ieri s-au împlinit 55 de ani de cînd autorul acestor rânduri, un elev prostuț de 13 ani, a început să construiască acest Jurnal. Ce înseamnă 55 de ani? O nimica toată, adică aproape o viață de om… L.D.)

A noua vacanță de licean prostuț (antepenultima). Vacanța de vară: 15 iunie 1966 – 13 septembrie 1966 (ultima vacanță de vară ca licean). Clasa a XI-a. Aveam 16 ani jumate. Grămești, Siret, Rădăuți.

Miercuri 15 iunie 1966. Prima zi de vacanță am început-o de la ora 12. La această oră am binevoit să mă scol și eu. Mi-am luat costumația pentru vacanță: maiou, pantaloni scurți și teniși pe piciorul gol. E o costumație foarte sănătoasă pe timp de vară.

Azi e o zi minunată, ca și cea de ieri. Nici un nor n-a fost pe cer și nici vîntul n-a umblat pe pămînt. Pînă la ora 13 cînd am mîncat și pentru dimineață și pentru amiază, am avut grija părului. Nuș-ce mi-a venit să-l dau în sus, peste cap. Nu mă așteptam să se așeze așa ușor. În față sînt vizibile două ondule. Sper să nu-l mai dau în jos. Cînd e peste cap – parcă-s mai matur…. (nu mai ”bătrîn”, cum spune Lia). La 12 a venit și Mircea de la Rădăuți. A mîncat cu noi și cînd a trecut cursa înapoi, a plecat nu fără să uite să ia 25 de lei… Eu n-am mai vorbit cu el. M-am mulțumit să-l ironizez într-un loc… Încă nu mi-a trecut deloc supărarea pentru fapta lui lipsită de omenie (L.D. este vorba despre faza – vezi ziua de 14 iunie din Jurnal – când mi-a ”mîncat” banii de bilet și a trebuit să vin pe jos de la Rădăuți la Grămești. Evident, fapta s-a ”prescris”, dar Mircea, citind acum întîmplarea a exclamat: ”Oare cum am putut fi așa de ticălos?” Sigur, nu e vorba de ticăloșie, ci de neatenție).

La amiază m-am întins un pic pe iarba din fața casei și-am făcut o baie de soare. Cică apa la Siret este foarte caldă. Cred și eu… După zilele astea așa de călduroase… Pe la orele 13.30 a venit tata cu două fete care vor face meditații la matematică (10 lei ora, cîte două ore pe zi… iese!). Eu am pus capul pe pernă și nu mi-a venit să cred cînd m-a sculat mama și mi-a spus că s-a făcut deja 5 (17)! Ce să mai vorbesc. Ziua de azi am trecut-o cu somnul. Tata s-a dus la o ședință și a venit pe la 20.30. Acum, pe la ora 21 încă se mai vede afară. Țin minte că iarna, pe la orele 17 deja se întuneca. Singura treabă pe care am făcut-o azi a fost c-am adus două găleți cu apă: una de la tanti Lucreția și alta de la Ostina Bobu (de peste drum). Am făcut și o tăbuiață de crupe pentru puiuți și curcuțe. E cam problematic dacă va pleca mama și tata la București, iar eu să rămîn singur și să am grija lor. Nu mi-ar prea conveni. Fata cea mică a lui Bobu (de peste drum), Coca, mi-a spus să vin mîine cu ei la cules bureți, dar i-am zis că nu merg, pentru că mi-e greu… Seara am scos afară, pe două scaune un lighean cu apă rece, săpunul și două prosoape, apoi am făcut tradiționala baie. E un obicei foarte bun. Mai ales că poți face foarte lesne orice exercițiu sportiv. M-am învățat să fiu foarte ordonat. În tot ceea ce fac îmi place ordinea. În gospodărie în special – o admir! Nu vreau să mă laud dar avem o gospodărie excelentă, bine și frumos organizată. În casă, de asemenea, toate sînt aranjate cu cap. Seara, după ce m-am îndestulat c-o cafea și două ochiuri am început să adun cărțile și caietele care-mi vor trebui pe vacanță. Mama a văzut (i le-am citit eu) poeziile Luciei Nenati și i-au plăcut foarte mult. Mi se pare că Mircea i-a spus mamei că eu vorbesc cu o fată, iar mama o fi crezut că e vorba despre Lucia (după cum au mai crezut-o și alții). I-am spus că este o fetiță inteligentă, cu calități.

În seara asta părinții s-au culcat pe la 22.30. Eu am început să răsfoiesc prin albume și jurnale. Mama a văzut o Declarație pe care-am făcut-o cu ”ocazia zilei de 2 Mai”. N-am vrut să i-o arăt și tare mă tem că mama o să-mi caute prin Jurnal. Asta nu mi-ar conveni sub nici o formă. De pe la ora 23 am început să scriu în Jurnal. Scriind pe azi și pe ieri + alaltăieri seară, am scris 10 foi, terminînd și cea de-a doua rezervă de pix, începînd-o pe-a treia. Noroc că mi-am făcut provizii și mai am vreo șapte bucăți. Am stat cu lampa în față și-am scris mereu. Din cînd în cînd mă mai întindeam de-mi pocneau oasele, dar somn nu mi-a mai fost (nici n-avea cum să-mi mai fie). Pe la două fără 10 am auzit un cucoș cîntînd de vreo opt ori. Probabil ăsta o fi primul cîntat al cocoșilor. Acum e ora 3 fără 25 dar n-am de gînd să mă culc.

Joi 16 iunie 1966. Astă-noapte m-am culcat pe la ora trei. După mai puțin de două ore de somn m-am trezit foarte speriat. Am avut un coșmar. Visasem o înmormîntare: am vrut să fug, dar nu puteam. Atunci m-a cuprins spaima. Apoi am visat propria mea înmormîntare, iar mormîntul mi-era în parcul din fața Autogării  din Rădăuți. Aveam o cruce foarte înaltă… Cînd m-am trezit eram foarte speriat și frica a pus stăpînire pe mine pe cîtva timp. Pentru moment, m-am gîndit că totuși ar putea exista ceva ”necurat”, lucru pe care nu l-am crezut niciodată. Asta însă numai pentru moment. Mi-a venit în gînd prezicerea Luciei: ”Liviu, o să vezi că peste vreo 30 de ani o să devii cel mai bisericos om din lume”… Dimineața, cînd m-am trezit, am rîs de spaima mea.  (L.D. Cei 30 de ani s-au împlinit în anul de grație 1996. Proaspăt revenit de la Chișinău la Iași, am aflat despre cursurile de inforenergetică/ radiestezie despre care mai știam cîte ceva și care se ”pupau” cu viziunea mea managerială bazată pe triada echivalentelor substanță-energie-informație. M-am înscris. Cursurile se țineau într-un amfiteatru mare de la Filologie (UAIC). La primul curs a venit un preot care a sfințit amfiteatrul și a precizat clar că tămâia și iarba dracului (tutunul) sunt incompatibile. În pauză, o colegă de bancă pe care abia o cunoscusem îmi zice: ”Liviule, hai la o țigară…”. Cedez ispitei, iar în timp ce fumam (eram serios dependent de țigări și asta mă nemulțumea) m-am simțit teribil de vinovat și de neserios… Acasă, seara, nu m-am mai atins de țigară și de atunci n-am mai fumat, ca și cum n-aș fi fumat vreodată în viața mea. Evident, am început să citesc literatură religioasă, mulți mi-au sugerat că musai să urmez teologia că mi se potrivește mănușă… Apoi am devenit președintele Asociației de inforenergetică Iași, am urmat noi cursuri, dar s-a întâmplat că, după câțiva ani, un grup din cadrul Asociației s-a hotărît să devenim ”tămăduitori” (eventual contra bani). Atunci am renunțat la infoerenergetică la fel cum am renunțat și la fumat și de atunci sunt un om liber  și cugetător).

Dimineața m-am trezit după ora 9 cînd la radio se transmitea ”La microfin melodia preferată”. Fără a uita bunul obicei de la internat (să mă spăl bine, pe dinți și pe corp) am început să-mi fac freza. Am dat părul pe spate, dar în părți stă cam bîrzoi și asta mă enervează. Îl pieptăn minute în șir, îl ud, dar degeaba.

Azi e o zi minunată, cu cer de azur și cu un soare neobișnuit. Ar fi fost foarte frumos de baie, dar m-am mulțumit să mă întind afară, pe iarbă și să fac ”plajă” cu fața la soare. Din toată afacerea asta m-am ales numai c-un guturai (o mică răceală). Am prins de veste că vișinile din vișinul de după gard încep să se coacă și am început să-l vizitez. E destul să apară una mai roșie și o și rup. Așa am făcut în toți anii. Puține vișine ajungeau să se coacă ca lumea: le mîncam de crude. În ceilalți ani mă mai ajuta și Mircea. Acum fac ”treaba” de unul singur. Pînă seara am avut grijă să trag un somn de la 14 la 17. Tata face preparații la matematică cu două fete pentru examene (10 lei ora). În timpul în care tata se ocupă cu asta eu mă ocup cu soileala (somnul). Cum iau masa mă întind pe patul din bucătărie (care nu-i prea moale) și cu toate că dorm și noaptea destul de mult nu mă mai pot trezi decît după vreo trei ore de somn. Asta-i ca o răzbunare a nopților nedormite de la Rădăuți și a oboselii de la plimbările mele interminabile. În afară de somn, restul zilei mi-l petrec în casă, pe lîngă mama. Îi mai aduc cîte ceva din grădină, mai aduc apă (de la tanti Lucreția; mi-am făcut o cărare mai scurtă, prin gard și prin popușoi). Dupăamiză (pe la 18) am început cu tata să repar bicicleta. Avea pană la roata din spate. Eu am pregătit materialul iar tata a făcut reparația. Am montat apoi roata la loc. Nu e nici o greutate în asta. Pînă acum nu prea m-am ocupat cu asta, dar începe să mă pasioneze ”șurubăreala”. Mă simt deosebit de mulțumit cînd văd că iese ceva bun din mîna mea. Seara, pe la 22, cucoșul nostru s-a pornit să cînte. Mama a ”tălmăcit” imediat acest lucru ”neobișnuit”: se schimbă vremea…

Vineri 17 iunie 1966. Dimineața m-am sculat – din greșeală – pe la vreo 4; am ieșit afară și cerul era înnourat. Cît pe ce să cred că vorbele mamei se adeveresc. M-am culcat înapoi și pe la 9 cînd m-am trezit iar nu era nici pic de nor pe cer și soarele încălzea puternic. După furtuna de data trecută încă nu se simte nevoia unei ploi. Dimineața, mama m-a rugat să scociorăsc în stratul de ceapă și să afînez pojghița de pămînt de deasupra. M-am plictisit grozav de treaba asta și am preferat să mă apuc să prășesc cartofii. După ce am dat de cîteva ori cu sapa, am venit în casă, la umbră… La amiază am mîncat solid sau, cum zice tata, ”pe răsturnate”. Într-adevăr, după ce-am luat masa m-am răsturnat pe pat și am încercat să dorm. De data asta însă am dat greș. N-am mai putut adormi. Poate pentru că de la ora 11 pînă la 14.30 am fost la baie la Siretul care curge la cîteva sute de metri de casa noastră… Baia a fost minunată. Mergînd încolo (în maiou și pantaloni scurți + teniși nu prea buni) am mai adunat cîțiva draci de copii de pe uliță și-am avut și tovarăși de baie. După părerea lor Siretul a scăzut foarte mult în ultimul timp. Totuși sînt locuri destul de adînci și m-am cufundat de multe ori. Partea proastă e însă alta. Minunăția de nisip fin de pe malul Cîndeștiului a fost măturată de ape. A mai rămas ceva, mai la deal, dar nu e așa fin. După ce au plecat băieții am făcut plajă. Cred că m-am bronzat un pic. Soarele ardea nemilos. După amiază am terminat de prășit cartofii cu tata și mi-am făcut două răni în palma stîngă… (mîini neobișnuite cu munca). Pînă seara am șurubărit bicicleta. Roata s-a dezumflat complet și-am dibuit ”buba”: ventilul. Tata a fost cu ea la cineva în sat și a adus-o în bună stare. Azi mama a spălat și a început să calce. S-a terminat însă butelia.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!