Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 386 Duminică 21 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (114).

Luni 13 iunie 1966. Astă noapte m-am culcat foarte obosit. Pînă pe la 12 au mai mișunat elevi pe coridor. Erau din ăia cu ”glumele” de sfîrșit de an: ”poștele” și ”mustățile de cremă de ghete”.

Azi dimineață mi-era grozav de somn, dar la 6 am sărit imediat din pat și, după cîteva minute de sport, mi-a sărit somnul. Prandea m-a întrebat: ”Unde-ai fost aseară? De la 6 pînă la 9.30”. După ceva timp de gîndire, i-am răspuns: ”Dom pedagog, am fost cu fratele!”. Pedagogul: ”Și el nu știa că ai meditație, nu?”. Eu: ”Ba da, știa”. El: ”Bine, bine”. Sigur că-i bine.

Azi am venit tot cu bluza cea albastră la școală. Buchetul de trandafiri pe care l-am șparlit aseară s-a cam ofilit și l-a luat H.N. în geantă.

O zi frumoasă. Nici un nor nu strică întinderea albastră a cerului și soarele luminează puternic.

Tare bine ar mai fi să facem și astăzi o ”excursie”. Din păcate, mai avem ore. Pînă pe la 7.15 am mai scris în Jurnal, mi-am tăiat unghiile, mi-am făcut freza, numai să treacă timpul mai repede. La școală am mers foarte veseli, fluierînd din toată inima cîntecul metalurgiștilor. Cînd am ajuns la școală, după cum mă așteptam, fetele au început cu ironiile. Ica, ciudoasă pe faptul că ieri am rîs-o cînd discuta cu un băiat în parc, m-a luat deoparte și-mi spune: ”De ce-ai rîs de mine ieri, cînd vorbeam cu ăla? Eu vorbesc ziua, nu ca tine, să mă plimb noaptea cu fetele la braț”. (s-a referit la N.L.) Am văzut că-i cam umflată acuzarea, am rîs-o și n-am luat-o în seamă. Pînă să sune de intrare am discutat cu băieții despre marinarii care au venit ieri la campionatul de lupte.

La ora de latină baba a încheiat mediile și a mai ascultat pe aceia care aveau situații dubioase. Lia mi-a scris un bilețel: ”Aseară, unchiul a venit tîrziu, m-a luat la rost, mi-a dat două palme și m-a asigurat că-i dă telefon lui maică-mea”. Cupșan (aluzie la faptul că m-a văzut plimbîndu-mă cu Lucia): ”Să-i spun Liei?” Eu: ”Spune-i! Ce, crezi că nu știe?” Cupșan: ”Mă, da chiar așa, noaptea tîrziu?…”. Vlonga a rîs, cînd m-a văzut (legat de plimbarea de sîmbătă). În oră, am continuat să citesc din viața lui London și am reținut un citat: ”Jack spunea mai tîrziu că un os aruncat unui cîine nu este milostenie; milostenie este osul împărțit cu un cîine  cînd ești tot atît de înfometat ca și animalul”. Și despre doi prieteni: ”Erau ca niște unghiuri complementare perfecte”.

La economie a încheiat mediile. Am 5 în extemporal, media 6 în acest trimestru și 7.33 media anuală. Economul a primit un buchet de flori și, spre mirarea noastră, a spus: ”Vi-l primesc numai c-o condiție: să mi-l duceți acasă. Dacă mă vede cineva pe mine cu brațul de flori crede că vin de la Sfatul Popular”. Am înțeles gluma și-am rîs cu toții.

În ora de muzică profesoara și-a făcut socotelile și ne-a spus și notele de la tezele la matematică. Spre marea mea mirare, aflu că că am 9 și-mi iese media 8! În oră am primit un fel de bilet de la N.L. (”Am avut remușcări de ceea ce ți-am spus aseară, dar am spus-o de dragul adevărului. O să caut să întăresc prietenia voastră și n-o să vă mai stingheresc”). Lia îmi scrie că fetele au observat că o dată merg cu ea, o dată cu N.L. iar o dată am mers cu amîndouă. Au rămas fetele trăsnite și nu știu ce să creadă. La aceasta i-am răspuns: ”Cu Lucia n-am nimic. Tu ești singura mea prietenă”. Diriginta ne-a sfătuit cum se pot păstra florile proaspete mai mult timp: învelindu-le cozile în vată și punînd o aspirină în apa în care stau. Ne-a mai spus despre evenimentul care se sărbătorește la mînăstirea Putna pe data de 3 iulie (un congres organizat de UNESCO). Diriginta ne-a sfătuit ca la serbare să venim în costum național. ”Uite, Druguș ar putea să vină: așa un flăcău chipeș...”. Ica mi-a făcut un  serviciu: m-a pus pe lista celor abonați (cu toate că nu-s abonat) numai să scap de teoriile dirigintei. În pauză vorbeam cu Toader și cu Geta Nichiforiuc, cînd, deodată, apare mama, destul de veselă. Mi-a spus că a venit să cumpere o valiză sau o sacoșă de excursie. Am adus vorba despre lucrul de la vară, dar nu e de acord. Mi-a pus tot felul de motive: că-i greu, că rup hainele și multe altele. Cică s-ar putea să merg la București. Prevedeam asta încă demult și m-am hotărît să nu merg nicăieri. Au rămas o serie de discuții pentru după masă.

La chimie, profesoara a primit, de asemenea, flori. În ora asta am scris în Jurnal. E destul de bine așa… A ascultat-o pe Lia, să-i dea media, dar la sfîrșitul orei am auzit că nu i-a dat-o. Mi-ar părea rău, dar mi se pare că ăsta-i adevărul: va rămîne și încă la mai multe obiecte! Doar să-i dea drumul în Consiliul Pedagogic, dar e foarte îndoielnic.

Ora de educație fizică am făcut-o în clasă. Fetele făceau o gălăgie infernală, iar profesoara abia se auzea printre ele. Cam o jumătate de oră am scris în Jurnal și-am ajuns numai bine pînă la ora asta. Lia mi-a scris în Album. Am primit un bilețel de la Lucia: ”Ar fi interesant de confruntat ceea ce ai scris tu în Jurnal cu ceea ce am scris eu...”. La niciunul dintre bilețelele pe care le-am primit de la ea n-am răspuns. Pe la sf orei de educație fizică Băimăcean a început să cînte niște cîntece populare. Și profesoara a spus că are o voce destul de bună. Așa ne-a distrat pînă cînd a sunat.

În ora de engleză Pop a făcut caracterizările asupra grupei noastre în acest an școlar. Pentru început a spus: ”Sînt mulțumit de activitatea lui Druguș, Albu și Gherasim. Mulți au învățat cu superficialitate”. Ne-a mai spus că a încercat să ne deprindă cu munca. Este singura clasă în care nu s-a muncit (în afară de cele trei cazuri amintite). Pentru vacanță ne-a recomandat odihnă, dar o odihnă activă. Ne-a recomandat să citim cărți din toate domeniile. Anii de liceu sînt cei mai pretențioși ani, anii în care se formează caracterul. (L.D.: referitor la trio-ul de mai sus, evidențiat de profesorul de engleză Pop, cred că merită o precizare: în primul rînd, mă mir, acum, de nenominalizarea Doinei Hlinschi (X-F), fiica profesorului de română Neculai Hlinschi, o elevă care a strălucit cam la toate materiile ”umaniste”, care a urmat filologia și a ajuns o excelentă profesoară de limba engleză la Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău; în al doilea rînd, singura (din triou-l nominalizaților) care a confirmat așteptările profesorului Pop a fost Albu Dorina, o profesoară de mare succes la Liceul nr 2 din Rădăuți, pe care ea însăși l-a absolvit (succesul său se măsoară în zecile de absolvenți care au devenit, la rîndul lor, profesori de limba engleză); în ce mă privește, am ratat admiterea la filologia din București – notă mică la română! – , dar, din dragoste pentru filologie, am urmat, ani la rînd, cursurile facultății de Limba engleză de la Iași, fiind, uneori mai activ și mai implicat decît colegele ”cu frecvență, la zi”. Ca student la ”științe economice”, făceam notițele de curs în limba engleză, iar în anul trei (1970) am devenit ”traducător” al unor tratate de economie occidentale în cadrul catedrei de ”Doctrine economice” condusă de profesorul și rectorul Mihai Todosia. Cunoașterea limbii engleze mi-a fost foarte utilă în activitatea mea de cercetător la Academia Română (filiala Iași) (1971-1975), apoi în cadrul carierei didactice (am predat în limba engleză la ULIM Chișinău, între anii 1993 și 1995) dar și de cercetere (participarea activă și conducerea unor organizații științifice internaționale, publicare de articole și cărți în limba engleză etc.). Profit de context pentru a aduce un omagiu, tardiv dar binemeritat, profesorului Pop care trăiește acum în Germania, pentru tot ceea ce a făcut pentru noi; în fine, dar nu în cele din urmă, cel de-al treilea nominalizat al analizei făcute de profesorul Pop, Gherasim Toader a devenit un profesor universitar și manager academic de mare succes (Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iași și Universitatea ”George Bacovia” din Bacău, unde activează și în prezent). Despre colegul și prietenul meu (prietenie care durează de 55 de ani) Toader, am scris pe acest blog un articol intitulat ”Toader”. Timpul, însă, a dovedit un paralelism cvasiperfect și definitiv între Toader și limba engleză. Peste cîteva zile Toader va împlini 69 de ani, ocazie cu care colegii și prietenii îi transmit și îi vor transmite ”La mulți ani sănătoși!”. În fine, rog colegii care țin legătura cu profesorul Pop să-i transmită aceste rînduri de recunoștință și de probare a roadelor pe care orice profesor în înaltă calitate le așteaptă de la cei îndrumați de el.).

Azi la școală am cules dintr-un Album următorul ”Cîntec” care mi-a plăcut:

1. O mie de scrisori îmi amintesc de vremea ceea/ De cînd umblam prin școli și mă-ntrebam ce e femeia. Refren: Unde mi-e gașca de-altădată cu care-o făceam lată prin cîrciumi colindînd/ În loc de gașca de-odinioară femeia mă omoară, mă bagă în mormînt
2. Cu sticla-n buzunar și Mărășești din pachete/ Nu mai știam cînd vremea trece fiindcă umblam hoinar. Păcat… (refren)

Știu numai refrenul să-l cînt.

Cînd am ajuns la internat, mama mă aștepta aici. A cumpărat un geamantan gri – 153 lei. După ce-am luat masa, am luat cheile de la Prandea, am scos valiza din sala de valize și-am dus-o în dormitor. Aici am bucșit-o cu toate rufele și perna. Pe la 2.30 – 3 am mers la autogară. M-am înhămat la cele două valize care sînt destul de grele. Noroc că m-a ajuns Costică din urmă și m-a ușurat de-o valiză.

Toader a fost la film la 7N. Costică s-a întîlnit cu Geta. Eu am stat cu mama pe bancă pînă la ora 5. Mi-a lăsat bani să plătesc restul de excursie (60 lei) + 10 lei biletul la autobuz, 10 lei datorii, 7 lei să cumpăr o carte. Total 87 lei. Mai aveam eu 15 lei, așa că aveam bani berechet (100 lei). La 5 m-am dus la librărie și am cumpărat ”Dicționar frazeologic român-englez” – o carte foarte bună și ultimele numere de ”New Times”. Am plecat cu Simeria și cu H.N. pînă la internat. Aici nu se făcea meditație. Haiuță dădea indicații orchestrei formate din Cazacu Gigel (acordeon), Ciubotaru Mircea (fluier) și Atănăsoae Ctin (solist și baterist). Peste cîtva timp a sosit și Gherasim în meditație. Ne-am înțeles să ieșim în oraș; chiar am pornit-o amîndoi spre ușă, însă Haiuță ne observă și ne întreabă: ”Unde mergeți?”. Îi spunem primul motiv care ne-a venit în minte: ”Să bem apă”. De nevoie am băut fiecare cîte-o cană de apă. N-am avut încotro și a trebuit să stăm pînă la 7 cînd s-a dat masa. Înainte de a se da masa am fost cu Toader pe stadion. Toader a fumat și, cînd am ajuns la internat, Haiuță ne-a mirosit, dar mă întreabă pe mine: ”Druguș, fumezi?” Eu: ”Nu!”. L-a chemat apoi și pe Gherasim și ne-a întrebat pe amîndoi: ”Cine a fumat?”. Toader a răspuns: ”Nimeni… (apoi, după o pauză) Eu am fumat!”. Haiuță: ”Așa mă, de ce nu spui?” și ne-a dat liber. Pe chestia asta mi-a plăcut.

După masă, Toader nu știu unde a dispărut. Cu mare greu l-am convins pe H.N. să vină cu mine în oraș și să mergem la film de la 8 la 11, la cinema ”Unirea”. I-am promis că-i împrumut bani, dar spre ghinionul nostru (căci era un film bun) nu mai aveau bilete și era cît pe ce să venim la internat. Pe drum l-am convins însă pe Simeria să vină la film. I-am împrumutat 3.50 lei (atîta a costat un bilet) și mi-a promis că la anul, pe 15 sept. îmi dă 5 lei (!). Am mers la cinema ”7N” și – nefericiții de noi – n-am avut parte de un film bun. După jurnal, timp de mai bine de o oră a rulat ”Vizita tov. N. Ceaușescu în regiunea Iași” și ”Vizita tov. N. Ceaușescu în regiunea Suceava”. După astea două completări a mai dat una  cu ”pictura și culorile”. O plictiseală de moarte, ce mai! Cînd a început filmul sovietic ”Cheile cerului” mi-a venit somn și după cîtva timp mi-am pus capul pe umărul lui Simeria și-am adormit binișor. Așa că nu numai că n-am văzut filmul, dar nici nu mi-a plăcut (emoticon zîmbăreț). Cînd am ieși de la film picam de somn nu alta. Afară însă – eu eram numai în bluză – aerul rece m-a înviorat complet. Am ieșit la ora 11. Am mers la internat f veseli, fluierînd marșul, fără să avem habar de ”bucuria” ce ne aștepta acolo. Spre marele nostru ghinion ușa de la dormitoare era încuiată. Haiuță ne-a făcut bucata: s-a încuiat în dormitoare și a avut și grijă să ascundă cangea și scara și ne-a lăsat pe drumuri. M-am învîrtit cu Saima în jurul internatului, dar degeaba; nu ne mai rămăsese nimic de făcut. Nici nu era ora 12 cînd apare și Gherasim și se alătură nenorocului meu. Mi-a spus că Mircea e la blocuri, cu Felicia, iar Costică e tot acolo și discută cu Natalia. Văzînd care e situația, m-a luat și pe mine și-am mers într-acolo. Toader mi-a povestit cum s-a întîlnit cu un milițian și la întrebările acestuia i-a trîntit niște răspunsuri minciunoase care l-au scăpat dintr-o mare încurcătură. Costică mi-a povestit ”aventurile” lui de azi, cu Oltița (a sărutat-o). Am mai stat noi acolo în spatele unui bloc, stingherind locatarii, apoi ne-am împărțit. Toader a rămas acolo cu Natalia. Mircea s-a dus cu Felicia, iar eu cu Costică ne-am plimbat un pic pînă ne-am întîlnit cu a doua pereche (Mircea cu Felicia). Am intrat în holul unui bloc (unde locuia F.). Am pierdut vremea aici pînă la ora 1 (după miezul nopții) cînd F n-a mai vrut să stea și s-a dus la culcare. Noi trei (eu, Costică și Mircea) neavînd ce să mai facem, am luat-o frumușel spre gară. L-am anunțat și pe Toader unde ne poate găsi și în cîteva minute am și fost la ”unchiu-n gară”. De data asta, unchiul n-a mai fost așa de ospitalier. Sala de așteptare gemea de lume. Aici era un miros îngrozitor, aspru, care te zgîria pe căile respiratorii. De voie de nevoie, am stat un timp în picioare, iar după ce a venit trenul de ora 2 am găsit și locuri. Ne-am întins pe niște bănci să dormim, dar imediat au venit niște călători foarte harnici la vorbit și nu ne-au mai lăsat să dormim. Totuși pe la 2.30 am adormit și ne-am sculat la 4.30. Soarele era sus pe cer, dar aerul era încă rece. (va urma)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 379 Duminecă 14 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (107).

Joi 26 mai 1966. Dimineața, cînd ne-a sculat Prandea, cerul era perfect senin și soarele învăluia totul în lumina-i aurie. Azi tot timpul s-a menținut această vreme frumoasă.

Pînă la 7.30 am scris în Jurnal și abia am ajuns la luni după amiază. La școală am citit din ”Ultima poveste” și dacă la început m-a plictisit binișor, acum mă pasionează și-mi plac ispărăvile celor patru copii, și ale lui Cazimir (telegraful, automobilul, șmecheria de la strînsul prunelor cu fundul de scîndură, ”pîn la anul ori moare măgarul, ori crapă sultanul”).

La limba română, cît a ascultat am citit mereu, iar cît a predat am fost destul de atent fără să uit să mă uit drept în ochii profesoarei (e o plăcere a mea de a mă uita în ochii oricui; deseori ochii spun multe…). La istorie, atît timp cît a ascultat, eu am citit (ce puteam să fac altceva?). În timpul ăsta am mai făcut un schimb de bilete mai tăioase cu Lia. Mi-a adus aminte să nu afirm ceva pînă nu-s convins: ”Chiar azi o să mă conving că nu chiorăște așa ușor”. Eu: ”În definitiv, ce mai vrei?”. Și-a cerut scuze, iar eu am întrerupt corespondența trimițîndu-i stiloul gol.

Azi e ultima zi de curs la clasele a VIII-a și a XI-a . Peste tot e veselie, flori, dar se simt în aer durerile despărțirilor. M-am pus și eu în situația lor. Nu-i prea ușor să te desparți de colegii cu care ai petrecut 3 sau 4 ani, de profesorii – unii mai mult îndrăgiți, alții mai puțin.

La limba rusă nici n-am putut citi și nici dormi. Profesoara a ascultat aproape toată ora și a trebuit să mă uit în ochii ei. .

În pauză, m-am întîlnit cu Gherasim și atîta timp cît am stat împreună am gavarit ”po ruskomu iazîku”. Dac-ar fi stat cineva să ne asculte se strica de rîs: vorbeam cu cuvinte românești cu terminații rusești; apoi mai vîram și ceva cuvinte rusești. Tot în această pauză vine Băimăcean la mine și-mi șoptește că am în bancă o carte de la Teodora și mi-a zis să-i scriu cîteva cuvinte. M-a cam mirat faptul. Pe lîngă că n-am vrut să-i răspund la primul bilet, nici n-am mai vorbit cu ea decît întîmplător, de cîteva ori.

În ora de naturale am avut, așadar, ocupații. Cartea de la Teodora era ”Îndreptar turistic – Iași” pe care-a luat-o cînd a fost la Iași în vacanța trecută. Am găsit un loc liber și am scris: ”Îți mulțumesc pentru faptul că mi-ai dat prilejul să-ți las o mică amintire. Mai sînt cîteva clipe și-ți iei rămas bun de la școală. Eu îți urez mult succes la examenele care te așteaptă și multă fericire-n viață” (Pentru Hanuseac Teodora, clasa a XI-a C). Ora de naturale s-a scurs pe nesimțite. După ascultare, s-a predat lecția ”Funcția de reproducere a organismului” – lecție care a dat prilej de veselie. Zăicescu: ”Nu rîdeți, măi, că nu-i de rîs…”. Dar n-avea cui spune. Fiștecare cu-ale sale.

După oră a venit diriginta și a comunicat situația elevilor amenințați cu repetenția și cu corijențe. Candidați la repetenție: Ivănuță (5 obiecte), Nasadniuc (4), Nichiforel (4), Omelcenco (6), Sfichi (4), Ungureanu Constanța (4), Buhai M. (5). Cînd a ajuns la Buhai, Zăicescu a completat: ”Lasă măi colacul ceala de pe cap. Ce folos dacă ai pe cap? Dacă n-ai nimic într-însul ești un animal, un animal”. Zăicescu s-a enervat chiar și a ieșit furios pe ușă. Diriginta a adăugat și ea: ”Da! Se vede o regină și de-acu-i gata!”. Candidați la corijențe: Cojocar, Gherasim Elvira, Gozec Victor, Nichiforiuc Geta, Pascar Ilarica, Pîrghie Rodica, Șcheianu Gabriela, Teleagă Viorica și Vlonga Aurora.

Am luat masa la 12, apoi Toader și Costică s-au dus înapoi la școală pentru că aveau ședință (adunare generală) la clasa lor (X-D).

Eu am plecat în oraș să-mi fac unele cumpărături (dar la librărie era închis). Am cumpărat doar o revistă ”New Times” nr. 19 + o înghețată. Pe lîngă asta am mai pierdut cinci lei nu știu pe unde. Din ultimii 10 lei pe care-i mai aveam am mai rămas cu trei. Am stat un timp cu Arcadie prin parc. B.M. a trecut, împreună cu Ieșan, elevul de-a XI-a, pe lîngă mine. M-am dus la autogară să mă întîlnesc cu Mircea să văd ce mai face. El tocmai venea înspre mine. Cineva îl întreabă: ”Unde pleci?”; Mircea: ”Nu plec nicăieri”. Apoi a început să vorbească c-un șef de-al lui. Eu m-am dat după gardul de la parc și-am ascultat: Șeful: ”Te joci cu banul statului?! Să predai banii și la noi nu mai ai ce căuta!”. Am văzut mutra pe care a făcut-o Mircea. Numai nu plîngea. Ce să-i fac dacă nu știe să se stăpînească și să chibzuiască. Văzînd asta am luat-o încetișor spre internat. Aici am jucat tenis pînă la 4.30 cînd a venit Haiuță și m-a chemat sus. Pînă la 5 am citit. În pauză – iar tenis. Acum m-am învățat cum să trag bombele și să le și barez. De la 5.30 la 7 am scris încontinuu în Jurnal și-am ajuns pînă marți. La masa de seară a dat orez cu lapte și am rămas flămînd. După masă am vrut să mai joc un pic cu Haiuță: să văd ce obraz gros are… Eu: ”Tovarășe pedagog, mai aveți creionul ăla?” El: ”Nu-l mai am!” Eu: ”Cum nu-l mai aveți?” am făcut-o eu pe supăratul: ”Atunci eu ce fac?” El: ”Lasă mă că ți l-oi da eu”. Vreau să joc așa teatru : mă distrez și eu și văd ce poate Haiuță. Mingea de tenis iar a făcut-o pierdută (noroc că era a lui Costică). În pauză am văzut o mică cafteală. Lungu Dragoș a luat-o pe coajă de la Grigorean, Zaharia, Bodale, Senegeac și Cucoș. Dacă nu intervenea Florea să-i despartă, o lua Dragoș urît. Nici așa nu se știe dacă n-o ia. Totul a pornit de la faptul că Lungu l-a pocnit în meditație pe Popovici Gavril (cl IX, Lic.1). Acesta fiind din Marginea are mulți consăteni și prieteni (Grigorean, Adochiței, Bodale  etc.).

În pauză am mers cu Toader pînă la ”granița” Rădăuțiului. Aproape tot timpul Toader mi-a povestit despre el și N., cum se împacă ei. Pînă acum Toader a simțit că ea ține enorm de mult la el. Nu vrea să-l vadă niciodată încruntat și supărat. De multe ori, Toader face cîte-o boață, fiind el și numai el vinovat. A doua zi tot el o face pe nervosul și imediat se reglementează. E foarte sinceră cu el și-i spune absolut totul. La banchetul de sîmbătă era cît pe ce să ne invite și pe noi (cică n-a fost nici un băiat!). Nu știu de ce nu-l are pe Costică la inimă. Nu-i place fudulia și îngîmfarea lui. Merge cu capul pe sus și nici una nici două se tot oglindește… În fine, mi-a mai spus el multe… De la 8 la 9 am scris în Jurnal și-am ajuns pînă ieri seara. Cu ocazia asta am terminat caietul pe care l-am început trimestrul ăsta. Am terminat și al doilea carnețel de însemnări (0, 80 lei).

Vineri 27 mai 1966.  Azi, cu greu m-am sculat la 5.30 ca să termin odată cu Jurnalul și să ajung la zi. De la 6 la 7.30 am scris aproape mereu. Am început caietul ăsta nou. Cum s-ar zice am ajuns la zi dar cu… sacrificii.

Cum am ajuns la școală m-am apucat și mi-am copiat exercițiul la rusă apoi m-am dat pe citit.

La l română am citit prima parte a orei, apoi n-am mai putut deoarece profesoara a început să predea.

La fizică a ascultat aproape toată ora apoi, într-un sfert de oră, a predat lecția nouă.

În pauză am împușcat grozav din petale de bujor. Răsuna școala-ntreagă. A fost Nelu Alexinschi (din X F) prin clasă și a vrut să ne dicteze ”Gaudeamus Igitur” dar n-a avut cui. Îl voi copia neapărat de la cineva. E un cîntec frumos ce se cîntă la absolvirea facultății; este închinat profesorilor.

În pauză am învățat să fluier ”Marșul metalurgiștilor” – din păcate numai refrenul (din filmul ”Finală buclucașă”). E foarte frumos și-mi place. Nu știu cum să fac să-l scriu pe caiet ca să nu-l uit. Dac cum să scrii o melodie fluierată?…

La l latină profesoara a ascultat numai pe cei ce s-au anunțat ca să-și îndrepte mediile. S-au anunțat Pîrghie și Gozec. Eu am citit pagina ”Sport” din Scînteia Tineretului și n-am observat cît de bine au știut. Lui Gozec i-a pus 7. Profesoara Badac: ”Vezi, Gozec, îți dau 7” Gozec: ”Da tovarășa profesoară, mai am un trei și îmi mai trebuie un 7”. Badac: ”Vezi băiete, îți mai trebuie unul...”. Profesoara a dat să explice ceva și era vorba despre ”recapitulare”. Profesoara a spus pe englezește ”rivijn” și m-a întrebat pe mine dacă-i așa. Eu m-am ridicat și nici nu știam despre ce-i vorba. Profesoara a zis, zeflemitor: ”El doarme...”. În ora asta de latină am primit un bilet de la „ea” (B.M.): ”Parcă vroiai să-ți scriu ceva într-un album; știu să scriu cîntece”. Eu: ”Ziceai că ne te pricepi” Ea: ”Dacă nu mi-ai dat caietul… Cu plăcere îți voi scrie, numai să mi-l aduci mîine căci am timp liber” Eu: ”Deocamdată, mulțumesc!”. În pauză, Ea: ”Liviu vrei să-mi dai caietul de l rusă?” Eu: ”Poftim” Ea: ”Mersi, Liviu”.

Ora de geometrie a fost a noastră. Hrișcă a lipsit toată ora + pauza și a fost veselie mare. A trebuit să vină Kamil să ne mai liniștească: era prăpăd! În pauză s-au făcut hore și s-a dansat: vals, rusească, sîrbă. Ah! Dacă-ar fi fost și-un instrument! (un fluier sau o muzicuță…).

La l rusă profesoara a întîrziat vreo 10 min. A fost la școala veche unde-a văzut un film la televizor; ni l-a povestit și nouă. Apoi i-a ascultat mai mult pe cei care se anunțau…

După ore, am luat masa, am făcut cîteva ture prin oraș, apoi am venit la internat și-am citit pînă la 3.20. Am găsit în această carte (”Ultima poveste”) o descriere despre primăvară care mi-a plăcut destul de mult, motiv pentru care o transcriu aici: ”O, primăvară, cine nu ți-a cîntat frumusețea! Cine nu ți-a adulmecat mireasma proaspătă și dulce ca apa izvorului, ca aerul dimineții, cine nu ți-a simțit seva amestecîndu-i-se în inimă cu sîngele vieții, cine n-a cunoscut tainicul foșnet cu care tu faci să crească din pămînt spicul ierbii, să se umfle mugurul, să se trezească glasul nou al omului și al păsării și toate înfrățite să cînte, suav și marțial, imn tinereții?!”   Pînă la 5 am citit în continuu și mă apropii de deznodămînt.

De la amiază a început să se înnoureze, iar pe la 5 făr-un sfert a început să plouă zdravăn cu stropi mari și deși. A fost o ploaie bună care a vîrît multă apă în pămînt.

La 5, adică imediat cum a contenit ploaia și s-a arătat ”o poartă de senin” pe cer, eu cu Toader am ”hușchit-o”, cu gîndul să mergem la Casa de Cultură și să vedem spectacolul ”Idei pentru o revistă”. Dar, spre dezamăgirea noastră, spectacolul nu se dădea și matineu, ci numai de la 8. Atunci am luat o hotărîre rapidă și ne-am îndreptat spre cinema ”7 Noiembrie”. Aici am văzut filmul englez ”Barcagiul” – foarte comic și destinzător.

În drum spre internat m-am întîlnit cu Mircea. S-a hotărît să rămînă în Rădăuți, să-și dea examenele și pe urmă va mai vedea. Diseară poate va dormi la mine. Și-a dat demisia de la Autogară. Am venit împreună la internat. Am mai vorbit așa pînă cînd s-a dat masa. El s-a dus în oraș și mi-a lăsat vorbă să vin la el la gazdă (Str. Volovățului, lîngă linie). Am mîncat repede și tot repede am fugit pînă acolo la gazdă. Dar, ușa era închisă, iar Mircea nicăieri! Mîhnit, am venit prin oraș la internat.

Pe stadion a staționat o mașină franceză avînd după ea un dormitor…

De la 8 pînă la 9 fără 10 am mai scris în Jurnal. La 8.50 a venit Mircea la mine: mi-a adus o cămașă albastră cu manșete duble (pentru butoni) și cu guler înalt, așa cum mi-am dorit eu. Mi-a spus că a avut dificultăți și cu Mihailiuc – gazda – din pricina chiriei. Trebuie să-i mai dea 40 de lei. A lăsat zălog un cearșaf… Și-a adus la mine restul de bagaje (pătura cea arsă de-acasă, un cearșaf și-o pernă mare – pe care o voi folosi eu). Am mai vorbit cîte ceva și i-am spus să vină la internat în jurul orei 10 ca să doarmă la mine și să nu știe niciun pedagog. Acum nu mai avem șef de dormitor și sîntem de capul nostru. Pînă la 10 n-am adormit, așteptîndu-l. Am adormit și n-a mai venit.

Sîmbătă 28 mai 1966. Astă noapte m-am trezit și Mircea era lîngă mine. La 5.30 l-am sculat și-a plecat fără să-mi mai zică ce are de gînd să facă. Aseară, mi-am strîns cărțile pe întuneric și stiloul a rămas în meditație. Dimineața nu l-am mai găsit. Îmi pare rău după el; era un stilou ieftin dar bun. Pînă la 7.30 am scris două fițuici la chimie (!) fiind sigur că ne dă extemporal.

La 7.30 au luat masa niște sportivi de la Siret și Botoșani și ne-a dat masa numai nouă (celor de la Liceul 2) adică ”băieții de la fete” (L.D.: Liceul nr 2 este continuatorul Liceului de fete; o reminiscență a acestui trecut o constituie ponderea majoritoară a profesoarelor în comparație cu profesorii).

Azi dimineață era foarte cald, cerul senin și mi-am luat bluza albastră. Cînd m-am pornit la școală deja se înnourase binișor.

Cum am ajuns la școală Lia m-a întrebat: ”Mi-ai adus caietul?” Eu: ”Era închis la librărie”. Ea a zîmbit. De ce – nu știu. Eu rămîn de-acum indiferent la orice ”cochetărie”. După cele întîmplate o tratez ca pe o simplă colegă.

La istorie nu m-am sinchisit că profesoară ascultă și pune 3 pe capete. Am citit aproape toată ora. La limba latină, baba nu mai scoate ea la ascultat, ci examinează numai pe cei ce se anunță. Și cum eu n-am de gînd să mă anunț, stau fără grijă și citesc în ultima bancă. Profesoara a observat acest lucru. Mi-a pus o întrebare și iar m-am sculat adormit. Văzînd atîta nepăsare, baba iar s-a enervat un pic: ”Da cu ce te ocupi acolo, băiete?”. Nu i-am mai răspuns și m-am mutat în prima bancă cu Gozec, unde mă mutase dînsa (ca să fiu mai atent). Pînă la sf orei mi s-a părut că trece un an…

În pauză, pe scări, mă întîlnesc cu Teodora: ”Auzi, măi! Îți mulțumesc că mi-ai scris”. Eu: ”With pleasure!” (m-am îmbujorat puțin).

La chimie am dat extemporal. Dar baba, șmecheră foc. Pe cei din fund i-a adus în față. Pe mine m-a adus în banca doua, lîngă geam (cu Cîmpan). Cele două fițuici pe care le-am scris azi dimineață nu le-am putut folosi, dar în timp ce le-am scris mi-au rămas în cap cîteva reacții și-am dat lucrarea pe-un 6 – 6. Restul orei, baba a predat ultima lecție.

În pauză, Gherasim a venit la mine cu-o veste; cică Istrătoaie din cl. XI-a (Dornești) umblă mort după Natalița. Aceasta, sinceră, i-a spus tot lui Toader și i-a promis că dacă-i scrie îi dă lui scrisoarea. Toader are de gînd să-i facă o fentă îndrăznețului băiat și să-i răspundă.

La fizică am terminat de citit ”Ultima poveste” de Radu Tudoran. Cartea mi-a plăcut pentru că povestește lucruri reale, adevărate.

La amiază, cînd am plecat spre internat (la 12) a trebuit să fug binișor ca să nu mă ude chiar de tot. Ploua zdravăn și avea de gînd s-o țină mai mult. Am luat masa în Sala de mese unde se pavoazează de zor și se fac pregătiri intense pentru banchetul de diseară.

La dormitoare am avut o surpriza. Au venit paturi noi, foarte bune (înalte, late, cu plasa dreaptă și elastică) colorate în verde, exact ca cele din infermerie. Ne-am aranjat fiecare cîte un pat. Nu se potriveau ”urechile” în ”orificii”. M-am enervat la culme și loveam cu toporul de mamă-mamă. Ori se rupea, ori intra. Și a intrat. După ce am instalat astfel cîteva paturi le-am dus pe cele vechi în pod.

Apoi am mers cu Simeria la film, la ”Unirea”: ”Oliver Twist” – producție engleză după romanul lui Ch. Dickens. Filmul mi-a plăcut (acțiunea filmului). Am mers cu Simeria prin oraș. Aveam două cecuri de 25 de lei la mine… Mi-am făcut o scurtă socoteală și am intrat la cec să lichidez ambele carnete. Funcționara de la ghișeu – cu o fantezie uimitoare – m-a strigat: Urcuș! (”Da, eu sînt…”). Cu cei 50 de lei în buzunar am avut curaj să mai stau prin oraș. Am hoinărit mult cu Saima prin tîrg, mi-am cumpărat o pereche de butoni negri (12, 60 lei).

Ne-am întors la internat să luăm masa, la ora 6, după cum s-a anunțat. Masa am ”servit-o” în sala de meditație unde fiecare a primit cîte o porție de pîine și o ceașcă de cafea. A trebuit să mîncăm în picioare, căci nu erau nici scaune, nici mese (toate au fost mobilizate jos, în sala de mese).

Am făcut un tur de oraș cu Toader, apoi am revenit în raza internatului, să ”adunăm” flori. Gherasim trebuie să meargă la banchetul de la Liceul nostru și să ofere flori absolventelor. Am făcut un buchet foarte frumos. Am furat (cît el, cît eu) flori de la Țopa (3 bujori), apoi tot 3 bujori din grădina vecină, un bujor alb (dăruit), flori de ismin și mulți-mulți stînjenei galbeni și albaștri de pe marginea șoselei. A alcătuit un buchet foarte frumos, învelit în celofan. Am mers și eu pînă acolo, dar m-a prins ploaia și m-am întors, mîhnit, înapoi. La internat, banchetul celor de la Liceul 1 era început. Pînă în dormitor se auzeau ropote de aplauze. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 367 Marți 2 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (95).

Joi 28 aprilie 1966. Dimineața m-am sculat la 5, conștient fiind că ieri n-am învățat nimic și azi am patru obiecte la care am serios de învățat. Totuși, de la 5.15 m-am hotărît să învăț, și de la 7.30 am ieșit în grădină unde, pe o piatră, am stat la soare și am citit de două ori lecția la istorie. Apoi am venit în meditație și am scris la limba rusă.

Prima oră am avut limba română. Cum am ajuns la școală, împreună cu Gherasim am confiscat cîte-o narcisă de la Geta Broască (pe care mi-a luat-o apoi ”neneaca” de Cupșan). La română a ascultat puțin și a predat restul operei lui Șt. O Iosif. Ora a trecut ușor, pe nesimțite, mai ales că eu am fost visător. La istorie a ascultat toată ora vreo 7 eleve și n-a mai predat lecție nouă, considerînd că se cunoaște din clasa VII-a. La limba rusă profesoara a ascultat, de asemenea, toată ora fără să mai predea. Azi s-au pus note frumoase și profesoara s-a bucurat mult. La naturale a ascultat pe cei care nu aveau încă notă. Fetele care erau la montaj și la dansuri au fost învoite de la oră. Zăicescu a început iar cu vorbele lui ”minunate”: ”hîrjoneală măi”, ”te hîrjonești”. I-a făcut o observației lui B.M. cam pe nedrept și ea s-a supărat; avea și dreptul. Aici mi-a plăcut. Ca o caracterizare generală a celor întîmplate între noi, ieri și azi: o răceală și o indiferență aproape totale. După cîte mi s-a părut mie, ea încearcă să-mi caute privirile, dar eu mă uitam într-adins pe alături. De ce fac asta? (”Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te, dacă vrei să fii fericit toată viața, iartă!”). Eu pot considera asta o răzbunare. Dar pentru ce asta? Mi s-a părut că se uită mai mult la Gavril Magopăț. Dar ce? N-are voie? Păcat că-mi pun aceste întrebări abia acum. Am avut un sentiment trecător de gelozie. Cred că voi avea multe de pierdut din cauza asta, dar nu mă mai pot transforma. Aș avea aici de scris mai multe foi în legătură cu asta, dar se mai benoclează tîmpiții. Toader mi-a spus că-mi va părea rău de ceea ce fac. Asta o știam și eu și chiar așa-i.

Azi n-am mai stat la ora de franceză, deoarece am avut…. treabă. I-am dat geanta lui Toader să mi-o ducă la internat și eu m-am dus cu Mariana Nasadniuc la ea acasă unde locuiește Horesciuc – taxatorul și unde a lăsat Mircea butelia de aragaz. Am crezut că voi găsi un cărucior s-o transport și cum n-am găsit am luat-o înainte. Deodată mă văd strigat și cînd mă întorc îl văd pe Mircea cu Mariana la poartă. M-am întors, am luat amîndoi butelia și direcția: Amariței. În oraș ne-am oprit pe la ospătărie și am luat cîte o supă.

Pe dracu ne-am întîlnit cu Amariței care ne-a spus să ducem butelia acasă și să-i dăm 50 de lei. Mircea s-a supărat cînd a auzit asemenea măgărie. Cu 50 cine nu poate schimba?… Am dus-o totuși și-am lăsat-o la el acasă. Ne-am întors în parc și Mircea ne-a cîntat din muzicuță. M-am îndreptat apoi spre internat unde am jucat tenis, am luat masa și apoi iar tenis pînă la 15.30. După mai puțin de o oră din meditație, Arcadie a făcut un bilet de voie pentru toți elevii de la Lic.2 și a plecat la școală. Am rămas în meditație numai eu cu Halip și Atănăsoae. (Acuma vorbesc iar cu el; el își păstrează locul de lîngă ușă; nu am amintit niciunul despre cele întîmplate). Noi am mai stat zicînd că-i prea devreme la 16.15 și să mai stăm pînă la și jumătate. Cum a ieșit Haiuță din meditație, am înhățat paletele și mingea și dă-i drumul la sala de valize unde am jucat un pic. A venit însă pedagogul, mi-a cerut să-i dau mingea; aceasta era la Mafteian și n-aveam de unde să i-o dau. Drept pedeapsă mi-a dat ”mergi în meditație și nu mergi la Casa de Cultură”. Am fost imediat de acord. Un motiv mai bun să scap de o conferință nici că există! Dacă mă va întreba la școală de ce am lipsit aveam motiv: nu m-a lăsat pedagogul. Așa că am suit în meditație și am stat singur-singurel cu pedagogul. La început am citit o dată lecția la limba latină. Apoi m-a cuprins o plictiseală de moarte. Pînă la 5 am stat cu capul pe masă apoi, în pauză, m-am învîrtit prin curte ca un leu în cușcă, turbînd de singurătate. (Greu e să fii om…) (ușor e să fii măgar). De pe la 6 am tras un pui de somn în meditație apoi am ieșit afară. Era o negură cum nu s-a mai văzut anul ăsta și curînd a început ploaia. Eram la wc cînd au căzut primii stropi și m-am hotărît să aștept pînă trece ploaia. Dar s-a întețit din ce în ce. A tunat și fulgerat mult și-a plouat cu stropi mari care stîrneau praful cînd cădeau jos. A plouat și cu ghiață. Pînă aproape de 7 am stat aici cu Grămadă Neculai (cl X-a Lic 1).

După ce a dat masa celor ce au mai rămas în internat am ieșit în oraș să mai iau aer. Aerul era foarte curat și călduț după ploaia asta binevenită. Din oraș am cîrmit-o spre Casa de Cultură. Aici mi-am găsit cu greu un loc lăngă ușă. Sala era arhiplină. Acum se prezenta programul artistic dat de liceul nostru. Mulți dintre colegi erau pe scenă. Au fost cîteva cîntece, un montaj ”Te cîntăm partid” și cîteva dansuri simple. Cînd a intrat să joace hora, a fulgerat undeva și s-a făcut un scurtcircuit pe rețea. S-a stins lumina și… ține-te fluierături și țipături. În sf. s-a terminat și Pop a anunțat că elevii pot să plece acasă și să se pregătească pentru mîine. Mulți au plecat prin  ploaia destul de mare. Eu cu Costică și mulți alții am rămas acolo. Într-un moment cînd Pop a intrat în sală, am țuștit-o cu Costică la balcon. De aici am auzit cîteva cîntece date de Fabrica de spirt. Erau însă niște golani de elevi care, neavînd ce face, au început să urle și să biseze. După treaba asta a venit Bejan (prof Lic 1) și ne-a scos frumos afară. Aici am mai stat un pic pînă a stat și ploaia, apoi am pornit-o cu Costică, Vlonga și Vatamaniuc spre casă.

Costică a luat masa și eu m-am dat imediat pe scris.

În seara asta au dormit la internat cățiva elevi navetiști care au trebuit să vină la Casa de Cultură dar nu au mai avut cu ce pleca spre casele lor (Grămadă Cezar, Puha Vasile, Mafteian Vasile, și încă unul din C care n-a mai fost pe la internat).

Seara, în dormitor, Toader mi-a povestit una din pățaniile sale de peste zi.  … Se plimba cu Natalia prin parc, cînd hodoronc-tronc s-a întîlnit cu ”moșu” (Zăicescu) și a trebuit să o lase. Pe drum, moșu s-a interesat: ”ai fost cu ea la film?”, ”de unde-ai găsit-o?”. Asta a fost una. Principalul e că îl știe toată școala și a ajuns și la urechile profesorilor (l-a văzut și ”baba” Bucătaru (Ruscior) Ana. Alta i s-a întîmplat în clasă cînd era vesel nevoie mare și era și dirigintele acolo. În dormitor, după un pic de program sportiv ne-am culcat. Noaptea, toate geamurile de lîngă mine au stat deschise. Cezar a dormit singur, iar eu – cu Toader.

Vineri 29 aprilie 1966. Dimineața Toader s-a sculat la 5 iar eu după 6. În timpul meditației de dimineață m-am stricat învățînd – am scris tot timpul Jurnalul.

Prima oră am avut limba română, oră care a fost folosită în întregime pentru gramatică (sintaxă). N-a avut ce asculta azi. La fizică tot n-a ascultat și a trecut la lecția nouă, explicînd pe larg, iar la sf orei am făcut probleme. La limba latină toată clasa a spus că n-a învățat din cauza activităților de ieri și profesoara ne-a crezut. Azi mi-a adus teza, n-ar mai fi adus-o!, și mi-a comunicat rezultatul. Numai 4. Teza era pe trei, dar mi-a dat patru: ”Băiete, ai dat o teză mizerabilă. Tu-ți bați joc de latină, băiete.”. Eu: ”Mă pregătesc pentru sîmbătă să dau diferență la oral”. Toată ora a ascultat elevi fără să noteze. A cerut să se facă schema versurilor din poezia ”Imn vieții și păcii”. Cum s-a întîmplat azi a scos pe toți băieții.  Încă din pauză Halip a adus schemele de la Mafteian și ni le-am copiat pe maculator. Cînd am simțit că-mi vine rîndul (la rîndul 6 din poezie) mi-am scris frumușel toată schema pe degetul arătător de la mîna stîngă și treaba a mers de minune… Mai greu a fost la intonație…

În pauza următoare Toader m-a anunțat că-l vor elimina pe Olenici Dragoș pentru trei zile pentru că l-a prins Economul că în ora lui citea o altă carte. La geometrie trebuia să avem azi teză, dar ținînd cont de evenimentele de ieri – s-a amînat. În ora asta ne-a predat sfera și am făcut și o problemă.

În pauză a fost diriginta și ne-a anunțat că astăzi se prezintă piesa ”Arcul de triumf” de Aurel Baranga – 3 lei. Diriginta n-a vrut să ne oblige să luăm bilete pt a ne nu mai avea discuții (Albu). Cîteva eleve au făcut o mică mobilizare și biletele s-au luat fără nici un fel de presiune.

La limba rusă profesoara a întîrziat cca 10 min. A venit grăbită de-acasă și, cum a ajuns în clasă, a început să facă aranjamente și să schimbe elevii din bănci. Pe mine m-a mutat în banca II-a de lîngă ușă, împreună cu Oltea Lungu. De-abia după ce a completat mai bine de două rînduri de bănci în fața mea, ne-a explicat despre ce-i vorba. Un fel de extemporal. Fiecare dintre cei 10 – 11 elevi a primit cîte o lecție din trim II sau II pe care trebuia să o traducă. Mie mi-a căzut ”Jeleznaia doroga”. Am știut-o și am terminat primul de scris. Pe la sf orei a venit și dirig care ne-a mai ținut cîteva minute în plus.

Cîteva cuvinte despre ”ea”. Am vrut să-mi continui încăpățînarea mea și să nu-mi îndrept privirile ”en gauche”. Toată ziua am fost foarte trist. De-abia vorbeam și-am rîs doar de cîteva ori. Ea: ”Druguș, anunță-te la latină, hai!”. Eu: ”Las pînă îmi zice profesoara”. În pauză au dat drumul la difuzor. Am vrut să-l scot din priză pe cel din sală, dar ea a intervenit: ”Lasăăăă!”. Eram foarte apropae de ea și am privit-o. Cînd a ieșit la ascultat la limba latină privirile ei erau numai spre mine. La limba rusă am observat că ”mă spiona”. Azi a fost îmbrăcată cu o flanea neagră și mi s-a păut că este și mai frumoasă. Dar tot nu vreau să-i vorbesc…

După ce-am luat masa la internat am mers pe teren toți treu (eu, Costică și Toader). Neavînd ce face am început să strigăm fetele din clasa IX-a (Sanda și Oltea din Rădăuți și Beșleagă Ortansa din Siret). Pe la ora două am plecat în oraș. Am colindat așa, împreună cu Toader, tot orașul și la 3.30 am ajuns la internat. Ne-am schimbat cărțile și am plecat la Casa de Cultură. Am intrat pe la 4.30. Am avut locul 199, Toader 198 și Costică 190. Toader a aranjat cu Felicia Popescu să aibă 200. Și a avut, dar numărul meu nu era alăturea, ci în celălalt stal… Toader a fost destul de bine dispus și a stat înconjurat de toate fetele de la el din clasă. Natalia stătea cîteva rînduri mai în față și cînd s-a uitat odată… Piesa a avut ca temă lupta comuniștilor la sf celui de-al doilea război mondial. Mie mi-a plăcut numai în parte (”Ceaiul e un element fără pretenții; dacă vrei îl bei cu zahăr, dacă nu – și cum noi n-avem – îl bei fără zahăr”; ”Ceaiul încălzit e ca o mireasă bătrînă”; ” – ”Idiotule!” – ”Idiot, să trăiți!”). Ca de obicei, Viorica Teleagă a luat foarte multe autografe de la artiști. Aproape toți artiștii care au jucat în piesa asta au jucat și în ”Marele fluviu”: ziaristul, Caterina, muncitorul tipograf – alias ”doctorul”, Mihai, socrul Caterinei – aici un simplu țăran împilat). Teatrul a durat pînă după ora 7. Cînd am ajuns la internat am luat masa cu ceilalți. După asta am ieșit ccu Toader la asfalt. S-a învățat să fluire și el un pic. Eu unul pot bine și-i dau drumul mereu. De la 8 la 9 am scris în Jurnal. În seara asta Lungu Arcadie n-a venit decît după ora 8. Prandea s-a enervat grozav și i-a spus că-l dă sigur afară din internat: ”Pleacă de-aici măi nerușinatule!”. Lungu A.: ”Nu vreau…”. După ora 9 Prandea l-a luat în cabinet. Mai mulți băieți s-au dus în stradă și de acolo au văzut că l-a tras de păr. Cînd l-am întrebat ce i-a făcut, și-a dat cuvîntul de onoare: ”Nimic!”. S-a întîmplat însă că tocmai atunci pedagogul a intrat în dormitor și a auzit tot. Lungu A. a roșit și noi l-am prins cu ”mîța-n sac”.

Sîmbătă 30 aprilie 1966. De la 6.30 la 7.30 am avut timp să citesc o dată la istorie și o dată la chimie. Am vrut să citesc și la fizică, dar n-am luat maculatorul și cartea la mine, așa că…

Prima oră: istoria. A lipsit Ursaciuc și m-a ascultat, după cum mă și așteptam. La început, ca să rîdă de mine, a întrebat: ”Ești la balet?”. Eu: ”Nnnnuuu”. M-a ascultat la grevele din România între cele două războaie mondiale. Ne-a prezentat desfășurarea celui de-al doilea război mondial și apoi ne-a dat lecțiile pentru teză: doar trei lecții. Primul și al doilea Război Mondial + MRSO. La latină, baba a început cu o glumă: ”Azi e 30 aprilie și să fiți sinceri…”. A ascultat cele 5 versuri și pt ele a pus și note celor care le-au spus cu intonație latinească. Eu le-am cam încurcat și profesoara mi-a spus să mă mai străduiesc. Azi trei fete din clasă s-au tuns crezînd că sînt mai interesante: Vulpe, Dobroghiu și Șcheianu. Toate s-au sluțit nuami.

În pauza mare a fost Ghiță Tănase pe la noi în clasă și a făcut cîteva scamatorii cu mine, în spatele clasei. B.M. a răs și a zîmbit: Mie? Lui?

Ora următoare am avut chimia și-am rupt-o. La început a ascultat-o pe B.M. care s-a mai descurcat. I-a pus patru. M-a luat apoi pe mine. I-am mai spus cîte ceva din amintiri, dar la un moment dat m-am împotmolit: ”Druguș, tu mai înveți pentru azi. Du-te la loc!”. Nu știu de ce, dar cînd am ajuns în bancă mi-a venit să zîmbesc. Rebca a observat și mi-a făcut observație: ”rîzi de rezultatul pe care l-ai obținut. I-a dă-mi carnetul de note”. I l-am dat, s-a uitat prin el și m-a întrebat: ”De unde ești?” (Grămești), ”Unde stai?” (Internat). La acest răspuns s-a lămurit că n-are rost să-mi umple carnetul cu observații pt că  părinții nu vor putea lua la cunoștință și s-a mulțumit să mă amenințe că-i va comunca dirigintei și mi-a trecut ”catîrul” (quatre): 4! În carnet.

(”Porombela fripta-n gura”).

La sf orei, Pop a anunțat prin stația de radiodifuziune programul activităților ce vor avea loc azi, duminică și luni.

Pentru ora de fizică cineva a trombonit că facem lucrare de laborator și toți am urcat sus ca apoi să ne întorcem în clasă. La întoarcere, am prins-o de umeri: ”Îmi dai voie?”. Ea a rîs. Ora de fizică am făcut-o fără cele 6 fete plecate să facă repetiție la dansuri și la montajul literar. Ora asta n-a ascultat, ci a predat și apoi s-au făcut probleme. Acum reușesc să fac orice problemă la fizică: știu toate formulele și transformările și mă descurc minunat, nu ca la Teleagă…

După ora 12 am venit la internat cu băieții din D și apoi am mers la Școala Veche unde s-au adunat aproape toți elevii. Tov inspector Moscalic ne-a citit conferința ”1 Mai”, după care s-au împărțit cinci premii elevilor reușiți la olimpiada de matematică, chimie și limba română care au reușit la faza de la Suceava și care urmează să plece și la București. A urmat programul artistic, apoi – liberi!

În timp ce se desfășura programul artistic, era o fată în fața mea care se tot ridica pe vîrful degetelor, scoțîndu-și călcîiul din pantof. Într-un moment din ăsta i-am vîrît un creionaș în pantof și cînd s-a lăsat jos l-a simțit cam tare și dureros și a început să-l pocnească pe un coleg din clasa XI-a.

La 2.30 am terminat cu ”meeting”ul și eu m-am dus glonț la ”7N” la film. Am văzut ”Procesul alb” (Cu: Iurie Darie, Marga Barbu, Lica Gheorghiu, Colea Răutu ș.a.). Filmul l-am mai ”văzut” o dată la Iași, dar cred că atunci am dormit serios că de-abia la urmă mi-am adus aminte cîte ceva. La film a fost cam puțină lume. Cînd am ajuns, filmul începuse. În cazul ăsta m-am tupilat în spatele ultimului rînd și-am văzut că e aproape liber, apoi mi-am făcut un vînt și-am aterizat pe un scaun. Foarte practic!…  (Dialoguri din film: – ”Lasă janta jos! – ”Așa che-nvață parchidul, să lași janta jos și să fuji? Ia stai!” sau: ”Eu cînd îmi dau cuvîntul de onoare, mint regulat”).

După ce-am luat masa la 7 am stat cu Toader într-o tufă de trifoi. Toader mi-a povestit de pățaniile sale cu Natalia. Din cele spus am înțeles că el nu dă drumul la toată sfoara, ci numai cîte-un pic. Așa-i bine!

Am venit în meditație pe la 8.30. Aici se asculta de zor muzică ușoară și vai de capul meditației ce s-a făcut pînă la ora 9. Eu mi-am mai notat cîte ceva prin Jurnal.

În seara asta au venit la noi la internat un autobuz cu profesori din Galați și Iași și au ocupat dormitoarele 4 și 5.

În cinstea zilei de 1 Mai s-a  reparat pompa și a venit apă la spălătorie. Asta a ținut foarte puțin și s-a terminat imediat.

Seara am fost foarte veseli fiind fără griji că vom mai avea degrabă de învățat. Nu e rău să mai dea liber cîte o zi-două pe la mijlocul trimestrului.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 339. Marți 5 decembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (72).

Marți 8 martie 1966. 8 Martie – Ziua femeii.

Dimineață nu s-a mai făcut înviorare pentru că a fost Prandea care ne-a sculat la 6. De la 6.30 la 7.30 am mai citit la limba română (din maculator) și la geometrie (ceva formule).

Dimineața cînd am plecat la școală, cerul era înnourat și ca de obicei în ultimele zile tot mi-am luat paltonul.

La școală am găsit caietul de teză la matematică. Tot a avut grijă profesoara de mine…

Pe tablă era scris frumos și mașcat: 8 Martie – La mulți ani! Inscripția a stat tot timpul pe tablă. În clasă erau discuții însuflețite în jurul celor cumpărate drept cadouri pentru profesoare. Majoritatea nu erau de acord că se cumpărase pentru dirigintă o poșetă micuță de 95 de lei.

Prima oră am avut româna. Fetele au cerut și părerea tovarășei profesoare Scurtu în privința aceasta: dînsa a fost însă de acord cu acest cadou. La sfîrșitul orei a primit și ea o lalea și o felicitare. În prima jumătate a orei a făcut ascultare. După cum îmi promisese mai demult, astăzi m-a ascultat. Am vorbit despre ”Lupta  pentru libertate socială în poezia lui Coșbuc”. Am vorbit despre poeziile ”In opressores” și ”Noi vrem pămînt”. La urmă mi-a pus și o întrebare suplimentară: concepția lui Coșbuc despre istorie.  Ideea o reținusem, dar n-am știut să mă exprim și asta a stricat mult. Cînd m-a așezat toți ziceua: zece! Zece!. Eu unul mă așteptam la 8, cînd am auzit că mi-a pus 7. În a doua jumătate a orei de limba română profesoara a împărțit tezele și s-a făcut corectarea lor. Este un singur 10, mai mulți de 9 și 8. H.N. are 7, B.M. – 5. Cu toate că subiectul a fost ușor și mult prelucrat în clasă au fost și 4-5 note de 4.

În pauză m-am întîlnit cu Simeria Virgil care mi-a spus că s-a mutat de la internat.

Ora doua am avut rusa. Profesoara a întîrziat un pic. Încă din pauză fetele au tăbărît pe capul meu și m-au rugat să ofer eu cadoul profesoarei de rusă. Cu puțină emoție am făcut-o și pe asta și i-am înmînat profesoarei ”un mic cadou din partea clasei a X-a E” compus dintr-o lalea și o felicitare. Profesoara a fost bucuroasă: a ascultat numai pe cei care s-au anunțat: Vlonga, Gozec, Grijincu și a pus note bune. A predat apoi poezia ”Jeleznaia doroga” (Drum de fier/ Calea ferată).

În pauza mare Magopăț a făcut o mulțime de fotografii în clasă cu un aparat foarte bun: Zorki-4. Vlonga mă invita să facem una împreună dar i-am răspuns că ”mi-e rușine cu ea în poză”.

Ora următoare am avut diriginția. Fetele i-au dat cadoul + o floare. Diriginta s-a bucurat foarte mult. Ca de ziua ei diriginta ne-a servit și ea cu ceva. A dat la fiecare cîte o bomboană cu cacao (fondantă) și o prăjitură. În clasă domnea o atmosferă de veselie. La rugămintea noastră diriginta a făcut cu noi două fotografii. Prima ne-a făcut-o Magopăț. Diriginta a spus că băieții să stea în față căci ”la noi în clasă tare-s scumpi”. Diriginta m-a adus în prima bancă, iar ea a stat în picioare lîngă mine. A doua fotografie am făcut-o eu. Am fixat mult și cred c-am prins ceva. După asta atmosfera de bucurie s-a întețit, deoarece diriginta ne-a adus picup ul și-a cîntat două romanțe foarte frumoase și apoi cîteva spicuiri din ”sfatul medicului”. Azi am simțit într-adevăr că a fost sărbătoare. Am ”oferit” cadouri și am fost vesel. După ora de diriginție am avut trigonometria. Eu m-am instalat în prima bancă și am dat teza. Hrișcă mi-a dictat o problemă de geometrie (să se afle volumul și Aria laterală a unei prisme cu baza un pătrat cînd se cunoaște înălțimea = diag.4/2). La trigonometrie mi-a dat două exerciții foarte ușoare. Cu ajutorul lui Gozec am aflat formula volumului, am aplicat apoi teorema lui Pitagora de vreo două ori și mi-a ieșit ceva. Terminînd și la geometrie am dat teza în jumătate de oră. Ceilalți au dat extemporal la trigonometrie. La rugămintea lui Gozec, i-am făcut exercițiul și i l-am pasat pe-o fițuică. În restul orei s-a făcut ascultare. Albu a luat un 6. Cînd a ieșit Hrișcă din clasă Magopăț a tras o cruce și l-a auzit… După ora asta ar fi trebuit să avem cor, dar diriginta ne-a făcut un bine și ne-a lăsat liberi. A vrut să ne scape și de ALA, dar n-a putut. În ora asta s-au dus fete pe-acasă. (B.) M. a stat în bancă la mine, asta nu înainte de a-și cere voie și de a încuviința eu. După asta mi-am făcut o scurtă analiză a discuției și m-am simțit foarte prost. Dar prost în adevăratul sens al cuvîntului. Nu știu cui se datorește asta, dar în mare parte și muțeniei mele. M(elexina) are și un alt nume – Lia (după cum mi-a spus Ilarica Pascaru). L. mă privea foarte galeș și eu eram în al nouălea cer. Eram fericit. La un moment dat, L. și-a pus capul pe umărul lui Pascaru și s-a uitat lung la mine. În poziția asta nu m-am simțit deloc bine. M-am uitat și eu la ea, dar foarte scurt. Mi-a apărut ca foarte foarte drăguță. Băieții vorbeau cam multe, cum era obiceiul lui Magopăț și Gozec, iar eu am ieșit afară. Deoarece era gălăgie a venit Kamil pînă în clasă și ne-a făcut observații. Atunci m-am uitat foarte insistent la ea și am făcut schimb de priviri. În toată ora n-am făcut altceva decît să vorbesc și să rîd (asta mai puțin).

După ora asta am luat o hotărîre: deoarece sunt așa bleg nu voi mai vorbi cu ea. Doar o voi privi și admira în tăcere – îmi place foarte mult.

Încă din pauza de după ora liberă a venit Zăicescu în clasă și ne-a dat la fiecare cîte un manual de ALA pe care ni le-a luat apoi la finea orei. În ora asta a predat prima lecție de ALA în cadrul orelor de naturale. Ne-a predat tot timpul despre arma bacteriologică. În timpul dictării, Zaiciu a vîrît foarte multe nume din clasă în exemple: ”Măi Cupșan, măi, să înveți, că dacă nu, ai să mori, măi, măi. Măi Cupșan, măi, dacă dă microbu-n tine te-a luat dracu, măi” (ș.a.). După ce a terminat de dictat mai erau 20 min pînă să sune. Ne-a dat, totuși, drumul acasă mai devreme. Eu am mers cu Gozec, Teleagă Viorica și Grijincu Ica. De unde și pînă unde am început să vorbim despre băuturi și m-am mirat foarte mult cînd am auzit părerile lui Ica: îi place foarte mult vinul, pălinca și altele. De la linia ferată ne-am despărțit și-am mers o bucată cu Gozec. Acesta mi-a desfășurat niște planuri foarte aventuroase și destul de plăcute (El și Magopăț vor să se joace cu Ica. M-a invitat și pe mine și am acceptat.)

La internat, am mîncat la 14.15. După asta am mers cu Toader în grădină unde a făcut cîteva fotografii. Am făcut și eu una cu un bolovan în mînă deasupra capului lui Pitic. În meditație a trebuit să mătur o bucată de meditație. Pînă la 5 am scris în jurnal. Cînd mai erau cîteva minute pînă la 5 pedagogul a luat aparatul lui Gherasim, m-a așezat lîngă geam cu caietul de însemnări (chiar acesta în care scriu) în față și mi-a făcut o fotografie. De la 5 am pornit-o de unul singur prin oraș. Pe la Goraș m-am întîlnit cu Toader și-am venit la internat ca apoi, mînați de foame, să mergem la alimentara. De aici am plecat în oraș, cu toate că trecuse de 5.30 (eu am spus că mi-a venit fratele, Toader că trebuie să meargă la repetiție). Am mers mult pînă am ajuns pe str. 1 Mai. Nu știu prin ce farmec mi-am închipuit că str. Speranței ar trebui să fie pe-aproape. Am zărit-o chiar de pe partea stîngă a străzii. Ne-am întors pe partea dreaptă și-am văzut că nu era o stradă prea arătoasă; totuși avea și case mai răsărite. Nu e departe de biserica evreiască. Am venit înapoi, prin oraș,, discutînd foarte veseli de parcă lumea era a noastră. Am făcut ce-am făcut și la 6.30 am intrat foarte cuminți în meditație cu o oră întîrziere. Totuși, Haiuță n-a zis nimic și nu ne-a pus absențe. Chiar la 6.30 a sunat masa. După ce-am mîncat laptele cu macaroane am mers cu prietenii mei din nou prin oraș.

Azi s-au făcut pregătiri intense la bucătărie. Seara are loc aici în sala de mese un banchet închinat zilei femeii la care participă profesori de la Liceul 1. Noi am fost pe asfalt, am mai venit pe la internat apoi am cîrnit-o spre fostul stadion. Aici, după ce ne-am agățat de-o ”cioară” și ”de-a lui Sfichi”, Costică n-are ce face și aprinde o țigară chiar acolo. A făcut destulă luminație. Ca să rîd de el am strigat: ”mă, dă-mi și mie un fum!” după care mă uit să văd dacă nu m-a auzit cineva. Cînd mă uit înspre Liceul 1 îl văd pe Viforeanu cam la 100 m în spatele nostru. Instant am luat-o la fugă sărind șanțurile și gropile. Am luat-o pe strada Mărășești și-am ieșit apoi rîzînd în V.I. Lenin. Cînd am ajuns la internat toți băieții erau strînși în jurul lui Mafteian (fluier) și-a lui Atănăsoaie C. (baterie și solo). Cînd ne pregăteam să aplaudăm a apărut directul Botez în cadrul ușii și ne-am împrăștiat imediat. După ce a plecat (Botez), Atănăsoaie a umblat cu șapca prin meditație și a cules ceva mărunțiș. Mi-a spus c-a strîns 4 lei.  De la 7.30 la 8.30 am scris încontinuu în jurnal. Pedagogul mi-a cerut un caiet de 10 lei și i l-am dat pe acela învelit în negru (mîine îmi dă 10 lei). Mai tîrziu, a venit la mine și m-a întrebat cum am scris pe prima pagină, dacă scriu regulat în jurnal și mi-am dat seama că vrea și el să-și facă așa ceva. La începutul caietului va face un rezumat al întîmplărilor de pînă acum. M-am simțit măgulit că pedagogul a luat exemplu de la mine. Eu unul am de gînd să-mi continuu acest jurnal pînă în ultimele clipe. Mi-am pus întrebarea dacă în armată voi putea scrie atît, dar pînă atunci mai e. La 8.30 s-a dat drumul la dormitoare. După ce s-a stins lumina băieții noștri mai căscau gura pe geam uitîndu-se la mesele întinse din ”Sala de mese”. Rînd pe rînd au venit aproape toți profesorii. Noi am adormit în ritmul muzicii de la banchet și cu gîndul la… bucate. S-a nimerit că în seara asta am avut macaroane și…. am cam înghițit în sec.

Pînă să adormim, în dormitor a fost o polemică ascuțită între elevii Liceului 1 și cei ai Liceului 2. Cu toate c-ar fi trebuit să recunoaștem niște merite (ale unor profesori) noi i-am ponegrit, dar numai pentru a apăra onoarea școlii noastre. Pînă la urmă ne-am domolit. Babii a avut pentru seara asta o sticlă de ”operativ” (L.D.: nume de cod pentru ”aperitiv”) și-a golit-o în dormitorul 9 (s-au distrat oamenii).

Miercuri 9 martie 1966. Încă de aseară a început să bureze și azi dimineață pămîntul era un pic jilav iar cerul complet acoperit. Haiuță ne-a sculat la făr-un sfert și-am făcut o înviorare sănătoasă. Dimineață am învățat numai la limba latină și știu vreo 7 lecții. Azi a fost înnourat dar în timpul amiezii a ieșit un pic soarele și a încălzit foarte mult.

La școală merg tot cu foștii colegi din D.

Prima oră – latina. Profesoara a ascultat pe elevele care s-au anunțat. Cu toate astea nu le-a dat la toate note de trecere. După ce a terminat de ascultat n-a predat mai departe deoarece nu s-a știut pe de rost fragmentul dat pentru azi. M-a întrebat și pe mine, dar i-am spus că nu cunosc cuvintele și n-am putut să învăț. Pentru asta profesoara m-a mustrat: ”Șezi aici, băiete, și de cînd ai venit nu faci nimic”. A doua oră – româna. La început profesoara a ascultat acele eleve căzute și fără note. Azi Magopăț și Gozec au lipsit și am fost numai eu cu Halip singurii viri din clasă (dar a fost mult mai multă liniște). În a doua jumătate a orei, profesoara a predat poezia ”Doina” de George Coșbuc. Ora a treia am avut fizica. Am fost la secretariat și-am adus cerneală roșie și toc, iar profesoara ne-a adus tezele. Notele sînt destul de mici și rele. H.N. – 5, Gozec – 5, Magopăț – 5, B.M. – 4 (profesoara a șfichiuit-o iar: ”Decît să trimiți anumite persoane să mă înduplece să te trec, mai bine te-ai apuca și-ai învăța”. Mai tîrziu c-o oră am aflat că acele ”persoane anumite” nu era(u) decît… diriginta. Dar de profesoara Ciobanu nu se poate apropia nimeni. Eu, care sînt acum la sfîrșitul catalogului a trebuit să aștept mult pînă să aflu rezultatul, dar cînd a ajuns, în sfîrșit, la mine mi-a zis că teza mea e în clasa X F și n-a corectat-o încă. În restul orei am făcut trei probleme pe care urmează să ni le dea în extemporal. După ora asta a urmat educația fizică pe care-am făcut-o cu profesoara Băncescu în clasă. Ne-a adus pick-up-ul și o placă cu ”Coana Chirița” de V. Alecsandri. Cei care au ascultat s-au mai distrat dar eu am fost azi f f f supărat. Încă din ora de română m-am uitat la L. și mi s-a părut că rîde. Eu eram supărat. Ea m-a întrebat dacă am notă la fizică și am discutat puțin cu ea. Totuși toată ziua am fost supărat și încruntat. Chiar adcă am schimbat cîteva priviri cu ea, am rămas tot trist. La sfîrșitul orei ea s-a uitat lung la mine, dar prostul de mine am ieșit afară.

Azi am aflat că Nenate urmează cursurile de limba engleză pentru începători la Casa de Cultură – cu Pop.

În ora de economie am stat jumătate de oră liberi după care a sosit și Economul. Nu ne-a adus extemporalele după cum ne așteptam. A fost foarte nervos, a ascultat șapte fete și a pus șase de 2!!! Asta a fost ultima oră de economie din acest trimestru – oră la care n-am mai învățat: era recapitulare. După ora asta – tot așa supărat – m-am mutat în D și-am făcut ora de engleză. Pop a făcut numai ascultare. La sf orei m-a dat exemplu că învăț bine la engleză și mi-a mai pus un 10. Din senin! De fapt eu am răspuns de mai multe ori. După aceste ore am suferit de o foame grozavă pe care abia am potolit-o un pic la amsă

De la 3 la 3.45 am umblat prin oraș cu prietenii (Toader, Cezar și Costică). Ziua era caldă  în timpul amiezii și ne făcea plăcere să stăm cît mai mult pe-afară. Pe la 4.30 a venit Haiuță și l-a luat pe Toader cu aparatul, au mers în curte și-au făcut vreo opt fotografii ”la secret” (I. Haiuță – ocnaș: îmbrăcat într-o pijama vărgată; II. Haiuță cerșetor: Haiuță îmbrăcat în niște haine peticite, numai zdrențe; III. Haiuță mexican – îmbrăcat cu-n țol vărgat și c-o pălărie mare; IV. Haiuță popă – îmbrăcat cu același țol + o cruce-n mînă). Cam aceleași le-a făcut și Gherasim, care, mai apoi, mi-a spus și mie ”secretul”.

La 5 cînd s-a dat pauză, am coborît cu Toader și fără să ne sfătuim, dar călăuziți de același gînd, am ieșit din curtea internatului și-am luat-o spre cazarmă, pe asfalt. Acum Toader a avut chef de vorbă și mi-a povestit o mulțime de întîmplări aventuroase din viața unui frate de-al lui (Lazăr). Deoarece faptele erau cam deocheate (bătăi, nesupunere, pușcărie ș.a.) Toader m-a rugat foarte mult să rămînă între noi, drept pentru care nu amintesc niciuna dintre ele, cu toate c-ar merita. Mergînd așa ne-am trezit la 2 km de Rădăuți și ceasul ne arăta 5.30. De-acu nu mai avea niciun rost să ne grăbim: tot eram absenți. Deci am venit iar lent. De data asta am mai povestit și eu căte ceva. Pe la 6 am trecut pe la internat: în meditație era numai Caunii Anton – șef. Eu nici n-am intrat prin meditație: l-am așteptat jos pe Toader și-am decis să ne distrăm pînă la 7. Pentru noi asta e o săptămînă de vacanță: de fapt acum sîntem mai liberi și mai fericiți. Am luat-o ușurel prin oraș; am ajuns pe str 1 Mai și ne-am întors; am văzut un pic la televizor (L.D.: probabil în vreo vitrină), am stat prin parc fără griji, liberi ca păsările cerului. La 7 am venit la internat. Aici am aflat că nu ne-a pus absenți (ce noroc!) și ne-am întîlnit cu Cezar și Costică care n-au dat nici ei pe la internat de la ora 5 și ne-au povestit din isprăvile lor. După ce-am luat masa ne-am grupat iar toți patru și-am luat-o pe asfalt. Năpădiți de-o mare bucurie și veselie am cîntat, am fluierat și nu vroiam să știm de nimeni. Așa se face-n ultimele zile ale trimestrului. Am ajuns la piatra de kilometraj Rădăuți 2 km. Și ne-am întors tot atît de veseli. După cît văd eu, pe cît de supărat și încruntat am stat la școală, (poate din cauza ei?) pe atît de voios și bucuros sînt în a doua jumătate a zilei. Șto delati? Vsoakomu svoia doroga! Fiștecare cu-ale sale! (Ce să-i faci? Fiecare cu drumul lui!”). De la 8 la 8.30 am scris în jurnal apoi am citit pe la limba latină.

Azi am văzut-o pe profesoara Grămadă prin oraș, dar… nu ne-am salutat.

O bucurie foarte mare: concursul cultural artistic s-a amînat pe 3 aprilie!

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!