liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Rodica Ruscior

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 433. Vineri 9 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (155).


Miercuri 13 iulie 1966.  …. și m-am sculat după ora 10, după un somn continuu, profund și liniștit. De cum m-am sculat, am luat scările, găleata, cîrligul și trăistele și …la vișini! Azi am cules din vișinii 4 și 3, reușind să mai facem și astăzi 6 căldări (în total 15!). M-am gîndit că ar fi f practic un fel de cîrlig f f scurt legat cu sfoară. Cîrligul să aibă vreo 15 cm, iar sfoara peste un metru sau doi. Avantajul e că poți lega creanga cu sfoara (după ce o agăți și o tragi cu cîrligul) și culegi mai ușor. În lipsă de cîrlig, și o piatră legată la capătul sforii aruncată cu măiestrie ar putea ajuta la tragerea crengilor. N-am mai avut timp să pun asta în aplicare și am lăsat pe mîine. Am suit și scara cea lungă în copac (vișinul 2), am legat-o cu cureaua și culeg foarte bine toate vîrfurile. La amiază am dormit mai bine de o oră și aș mai fi dormit în ciuda faptului că astănoapte am dormit mai bine de 12 ceasuri… Am întrerupt culesul pe la 18 pentru că nu mai aveam unde pune atîta amar de vișine. În bucătărie mama și tata lucrează de zor la strivit, stors, turnat în borcane. La urmă voi da cantitățile de vișine în diferite forme care au rezultat (vișinată, compot, vin, dulceață). După ce-am terminat cu vișinile m-am spălat și mi-am luat bluza albastră care-mi place foarte mult (mama mi-a spălat-o nu demult) și acum e curată. Timp de o jumătate de oră am mai făcut o tăbuiață de crupe, am mai adus apă, apoi… liber!

Cu ocazia călătoriei de ieri la Rădăuți am terminat vol IV de ”Însemnări de buzunar”. Acum mai folosesc cîteva file din vol II rămas neterminat.

În seara asta este film și se aude foarte clar muzică (dă foarte des ”La ragazza” (Remo Germani). În seara asta mi-am scris Jurnalul pe luni, marți și azi. Pe lîngă asta am ascultat și meciul dintre Spania și Argentina ( 1-2) (o mică surpriză). Pe la 21 a venit Cantoreanu (tatăl elevei Cantoreanu Maria cla X-a spre a XI-a la Liceul din Siret care-i corigentă la matematică) care vrea să ia ore. Pe lîngă ea cred că va veni și Viorica Dănilă și Ionel Maria (ambele, foste colege de clasă la V- VII). 10 lei ora/ persoană. Deci 30lei/ h. Dacă va cădea de acord cu părinții lor, vor începe ”antrenamentul” de la 1 august sau mai devreme chiar și… cu un pic de efort din partea tatei (care va trebui să se pună în acord cu materia predată elevelor de la Liceul din Siret) vor ieși cam o mie de lei…

Seara am mai ascultat D.F. (195) și Radio Novi Sad (236). După ce am terminat de scris Jurnalul m-am culcat chiar cînd acele ceasului meu marca ”Kirovski” arătau miezul nopții.

Joi 14 iulie 1966.  La această dată, în anul 1789 a început asaltul Bastiliei. Azi se împlinește exact o lună de cînd sînt în vacanță și parcă nici n-a fost chiar atît. Mai am încă două luni…

La 7.30 m-am sculat singur, din inițiativa mea. Azi dimineață tata a fost cu butelia la Siret și a reușit s-o schimbe. A mai luat și 3 kg de zahăr pentru industria noastră de vin. Bejenaru, omul de servici(u) de la Sfat a venit la noi cu o convocare pentru tata să vină la ședința de diseară. Cum tata nu era acasă, mama n-a vrut să semneze. Atunci, Bejeneru, obraznic, a spus: ”Mai ușor mă-nțeleg cu-n țăran decît cu dumneavoastră...”.

Ziua de azi a fost mai liber; n-am cules deloc vișine, deoarece nu mai avem ce face cu atîtea vișine. Toate vasele, borcanele, damingenele sînt pline. De dimineață pînă la amiază am răsfoit, citit și aranjat colecțiile mele de ”New Times” și ”Moscow News”. La amiază am dormit o oră. După amiază am încercat să-mi scriu ceva la lectură și-am început să citesc ”Prefața” la romanul ”Răscoala”. Pe la 3.30 mama și tata s-au gîndit să mă trimită la Siret să mai cumpăr zahăr.

Azi e o zi foarte călduroasă și la ora 16 cînd am pornit de-acasă era încă zăpușeală.

Pînă la Siret am făcut exact o jumătate de oră și-am reușit să nu mă dau jos la niciun deal pînă-n oraș. Am ajuns cam asudat, dar imediat am avut un ghinion. La 16.30 încă nu erau deschise magazinele. Tata mi-a dat pentru zahăr 200 lei bătute. M-am dus la cofetărie să iau o înghețată, dar alt ghinion: n-aveau rest la sută. Am vrut să beau un pahar de sifon de la un chișc, dar am pățit la fel. Cam așa are Ch. Dickens o povestire în care spune că cu o hîrtie de 10.000 de dolari a reușit să facă o sumedenie de cumpărături fără să i se schimne bancnota. Deoarece hîrtia mea era numai de 100 n-am avut norocul lui Dickens. Pînă la 17 m-am gîndit să mă duc cu bicicleta pînă la graniță și să văd cum arată un punct de frontieră. Dar abia am ajuns înaintea podului peste Siret că m-am oprit și m-am întors îmnapoi la Siret pentru că am văzut postul de vamă și am crezut că nu-i voie.  Am cumpărat 18 pachete de zahăr de cîte un kg. și în loc să plătesc 162 lei am plătit 172  (pen că-s căscălău!).

La întoarcere am venit mai mult pe jos pentru a nu mi se rupe mînerul de la servietă. Dar prin dreptul grajdurilor c.a.p. m-am suit pe bicicletă și imediat servieta a căzut jos. Am reparat-o cum am putut, apoi am pornit mai departe pe jos. Pînă acasă m-a mai enervat o aripă de la roata din față care nu mă lăsa să înaintez. Aceasta din cauza plasei și a servietei încărcate prea mult. Am ajuns acasă după o oră, obosit, asudat și enervat. Aici tata m-a mai dăscălit pentru cei 10 lei pierduți de pomană.

Seara am stors un borcan de vișine. Pînă în prezent s-au cumpărat 42 kg de zahăr (numai pentru vin, dulceață, compot și vișinată).

Vineri 15 iulie 1966. Dimineață mama m-a sculat pe la 8, dar mi-era grozav de somn și aș fi dat mult să mai pot dormi. Graba cu care-am fost sculat a fost cauzată de aglomerarea treburilor. A trebuit să aduc apă pentru vin, drojdie de la beci etc. Am pus o capcană de șoareci în beci. Mîine vom vedea dacă am succes la acest ”sport”. Pînă la amiază am mai stors și apoi am mai cules de unul singur aproape o căldare (a 16-a).

Ieri tata a adus de la un cetățean o damingeană de 50 de kg pe care azi a umplut-o cu must de vișine. Tot ieri am primit o scrisoare de la diriginta Ana Ruscior. Pe o filă albă a scris trei rînduri: ”Tov. Druguș, Vă facem cunoscut că fiul d-voastră Druguș Liviu a promovat clasa cu 7.66. Dirig, Ana Ruscior”.

Azi la amiază, nemaiputînd suporta căldura înăbușitoare, mi-am luat slipul și-un săpun și m-am dus la baie. Apa Siretului era plină de băieți, iar mai la vale de o mulțime de fete. Dintre băieți erau o mulțime de cunoscuți (Vasile Amariei – cu care n-am prea discutat), Stelică, Bizică, Ghe. și Mihai Horodincă, Titu Mustață, Ion Cantoreanu, Mihai Avărvare, Costică Apetri și mulți alții. M-am băit mult, am stat pe nisip și după baie m-am simțit minunat. Am venit pe la 15, după o oră jumătate de bălăceală, fiind mînat acasă de o negură care a acoperit în puțin timp tot cerul.

Acasă, mama tocmai a scos pîinea din aragaz; am mîncat apoi am cules o căldare și jumătate de vișine (total: aproape 18 căldări). Pe la 16 tata a observat în cămară (unde așezasem damingeana cea mare) o udeală și chiar apă. Cînd s-a uitat mai bine a văzut că curge de sub damingeană. Îmediat au adus un furtun de camion și au scos vinul în oale și borcane. S-a observat, în urma acestei operații, că se desprinsese complet fundul damingenei. S-ar fi făcut o mare risipă dacă nu s-ar fi observat la timp și nu s-ar fi lucrat cu atenție. După asta tata a pornit în sat să caute damingeană. S-a făcut aproape ora 23 și încă nu venise. Mama s-a dus în sat să-l caute și cînd s-a întors, tocmai atunci a venit și tata cu Amăiestroaie, de peste Cudrina, fiecare cu cîte o damingeană de 50 de kg în spate. Astfel, putem să o înlocuim și pe cea spartă și să mai facem încă vin. Cu tot ce s-a stors astăzi avem peste 120 de litri de vin de vișine pus în două damingene de 50 de l și în două de cîte 10.

Seara am ascultat o serie de meciuri de la Campionatul mondial de fotbal: Uruguay – Franța 2-1; Ungaria Brazilia 3-1; (fără Pele, Brazilia-i o echipă ca oricare alta); Chile – R.P.D. Coreeană 1-1; Spania – Argentina 1-2. Seara m-am culcat destul de tîrziu. Lecțiile mele de engleză și orele de lectură au luat sfîrșit…

Dialog cu mama: Eu: ”Cînd vine tata?” Mama: ”Dacă vine pe de-a dreptul, vine mai tîrziu; dacă înconjoară, vine mai devreme(L.D.: traseul ”pe de-a dreptul” conținea și o bodegă…). ”Rețetă de vin de porumb: 1kg porumb, 1kg zahăr, 5l apă, drojdie cît o nucă, 8 zile fermentație).

Sîmbătă 16 iulie 1966. Dimineața m-am sculat singur pe la vreo 7.30. Șirul zilelor frumoase s-a încheiat de ieri după amiază. Azi toată ziua a fost înnourat și seara a plouat bine. Presimt că apropiata mea excursie de 5 zile o voi face pe un timp cam urît. Azi nu s-au mai cules vișine. În orice caz au mai rămas puține pe vîrfurile cele mai lăturalnice. Timpul de azi l-am petrecut cu ”regiunea industrială bucătărie-cămară” storcînd ultimele cantități de vișine și completînd damingenile. Deoarece fermentează prea tare le-am făcut la toate cinci damingenele cîte un dop găurit în care am introdus cîte o bucățică de lemn de soc (gol pe mijloc) care se continuă c-un furtun vîrît într-un vas cu apă. Astfel, gazele ies fără să erupă și nici aerul nu pătrunde înăuntru.

La amiază am primit o scrisoare de la bunița (e supărată că nu-i scriu; dacă m-aș duce la București îmi plăteștea ea drumul dus și întors) și o carte poștală de la școală: ”Tov Liviu Druguș. Trimite o adeverință de salarizare a părinților, în vederea excursiei. Duminică seara vii la Rădăuți. Luni dimineața, ora 5 – plecarea în excursie. Mîncare pe-o zi Profesoara Galan”. Azi n-am scos adeverința cerută. Poate mîine. În privința excursiei, m-am pregătit un pic: am adunat unele lucruri, apoi am lăsat totul pe mîine. Azi am mai cumpărat 8 kg de zahăr de la cooperativă. În total 50!. Spre seară am ascultat meciul Argentina – RFG: 0-0. În același timp s-a disputat și partida URSS – Italia 1-0.

Mama a copt cîteva tăvi cu plăcinte cu brînză și cu vișine și totul a durat pînă la ora 24. Seara am stat și am scris rezumatul la primele două romane citite de mine (Răscoala și Pădurea spînzuraților): două foi, apoi am scris Jurnalul.

Am succes la ”sportul” cu șoareci. M-am coborît în beci și în capcană stătea un șoarec prins de gît. L-am aruncat și am pus din nou capcana cu aceeași coajă de pîine.

Duminică 17 iulie 1966. Dimineața m-am sculat la 9 după ce m-am săturat de-a binelea de somn. Apoi – pregătire pentru excursie. Mama mi-a călcat pantalonii gri și, de asemenea, cămașa gri cu butoni (cu care-am fost și la Iași). Am luat cureaua tatei. I-am mai făcut o gaură pe măsura mea apoi am început să-mi aranjez în servietă. Mi-am pus canadiana (bluza de vînt), pelerina de ploaie, o bluză de vară, ciorapi de schimb, șervetul, batiste, peria și pasta de dinți, Jurnalul, caietul cu adrese, cîteva antinevralgice, pix, stilou, piepten (+ 10 lei strînși de mine pentru excursie). Mama mi-a mai bucșit în servietă pîine și brînză și plăcinte cu brînză și plăcinte cu vișine. Deoarece n-a mai încăput termosul a trebuit să-l iau separat (la mînă) ceea ce nu mi-a prea convenit. Am vrut să renunț la el dar nu m-a lăsat mama. După ce m-am împopoțonat am fost cu bicicleta la Poștă și-am luat ”Magazinul”, ”Gazeta învățămîntului” și ”Munca”, citindu-le pînă la ora 13 cînd am plecat la cursă împreună cu tata. Mi-a dat 110 lei (20 de drum și 90 de cheltuială). Azi, tata a scris la rudele de ”dincolo” și mi-a spus că-i posibil să mergem la ele pe la sfîrșitul acestei luni. Pe drum mi-a povestit prin ce părți îi sînt rudele (comuna Izvoare, raionul Orhei). La cursă m-am întîlnit cu doamna Maximiuc cu care am discutat pînă ce a venit autobuzul. Am luat bilet pînă la Siret; aici m-am dat imediat jos și m-am dus să-mi scot bilet pentru Rădăuți. Aici, la Casă m-am întîlnit cu Petrică Bejenaru cu care am schimbat cîteva cuvinte. După ce mi-am scos bilet m-am așezat pe o bancă lîngă autobuzul pe a cărui tăbliță scria Siret-Rădăuți. Autobuzul însă era complet gol. Ora plecării a trecut și în autobuz n-a intrat nimeni. După cîtva timp văd că se pornește un autobuz. Dau fuga și întreb pe cineva unde merge. ”La Rădăuți!” primesc răspunsul și imediat o iau la fugă, ajung autobuzul și fluturîndu-i biletul prin fața ușii, șoferul a oprit.

La ora 15 am ajuns în Rădăuți. Orașul era aproape adormit, toropit de căldură. Străzile erau pustii. Imediat m-am dus la școală să văd dacă am unde dormi undeva deseară. Dar școala era și ea pustie. M-am reîntors în oraș și am stat în parc pînă la ora 16. Crezînd că Toader o fi venit și el în oraș și acum o fi la film, m-am dus la cinema ”Unirea” și l-am așteptat acolo să iasă. Mai întîi l-am văzut pe Lazurcă Aurel din Grănicești care a absolvit 11 clase și care merge și el în excursie. Imediat a venit și Toader. Ei mi-au spus c-au lăsat bagajele la Florea la internat. Am mers tustrei acolo și am lăsat și eu servieta acolo. Apoi pînă seara n-am mai stat deloc. Am mers prin oraș ca (virgulă) caii spre marea nemulțumire a lui Lazurcă, virgulă, care n-avea un astfel de antrenament. Am cheltuit vreo 10 lei pe nimicuri (înghețată, prăjituri, caise ș.a.). Mereu am întrebat pe prieteni și cunoștințe dacă nu știu un loc unde putem să dormim toți trei la noapte. Dar n-am găsit nimic. M-am întîlnit cu Gafencu Marcel, fostul nostru coleg de clasă. Am discutat ca și cum ieri ne-am despărțit. A rămas tot așa cum îl știam. M-am întîlnit apoi cu Gavril Magopăț. Acesta ne-a îndrumat să mergem la luptătorii de la Grădina de tir care pentru 5 lei ne-ar da saltele. Am renunțat imediat la acest plan. Pe mine și pe Toader ne-a apucat veselia. Rîdeam mereu pe seama oricui. Am fost și la internatul de fete de pe str Volovățului (”Noi sîntem cu excursia”) dar n-am găsit nimic și am pornit iar prin oraș foarte veseli. M-am întîlnit cu Rodica Ruscior dar nici nu m-am gîndit să-i spun să dorm la ei (nu ține). Apoi am mers iar pe la școală. Văzînd că se îngroașă gluma am mers iar la Școala veche. Aici erau cazați o mulțime de profesori pentru examenul de definitivat. I-am spus unei femei de servici că a spus tovarășa directoare Mincu că TREBUIE să dormim undeva în școală. Femeia, foarte credulă, s-a dus la omul de servici și așteptările noastre n-au fost zadarnice. Ne-a dat o sală de clasă (clasa a II-a, ultima pe stînga) în care erau mai multe pături dintre care două erau așternut. În total, două pături, două saltele, doauă perne, dar numai trei cearșafuri. Aveam masă, lavoar, lighean, căldare cu apă și ”tot confortul”. Ne-am bucurat cînd am văzut un asemenea ”culcuș” și imediat am ieșit în oraș. Am mers la dna Florea și ne-am luat bagajul. Toader și Aurel aveau cîte o sacoșă, foarte practică pentru excursii. Prin oraș am întîlnit-o pe Rodica Moroșan (XI-a E) și-am rugat-o să ne trezească mîine dimineață la ora 5. La școală, bucuroși că avem locul asigurat am început să tropăim pe coridoarele școlii. Numai bine ce-am intrat și ne-am încuiat cu cheia, că-l auzim pe omul de servici bătînd la ușă. Îi dăm drumul și el începe să ne facă morală (pentru tropăială). L-am asigurat că n-o să se mai repete și ne-am văzut de-ale noastre. Aurel a adus apă, eu am făcut paturile, Toader a pregătit masa. Ne-am spălat, am mîncat bine în comun (fiecare a contribuit cu cîte ceva), apoi am tras la sorți cine să doarmă singur și cine în dublu. Eu cu Toader am căzut la un loc și Aurel singur. Ne-am culcat pe la vreo 22 cu gîndul să ne putem scula dimineață. Eu am făcut paturile în așa fel încăt nouă ne-am pus două cearșafuri (să nu ne înțepe pătura) iar lui Aurel numai unul. Pe chestia asta am rîs grozav. Cu asta și cu bancurile ce s-au mai spus ne-a trezit că ne-am culcat abia la 24… Noaptea însă n-am dormit bine și-am stat mai mult treaz. De grijă să nu pierdem autobuzul ne-am sculat de mai multe ori pe noapte. Am dormit în jurul a 3-4 ore.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 424. Miercuri 28 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (147).


Marți 22 martie 1966.  Dimineața m-am sculat pe la ora 9. Stelu a fost în oraș și a cumpărat pîine, iar dna Ruscior a fost în piață și a cumpărat un miel. Rodica mi-a dat să mănînc și pe la vreo 10 m-am îmbrăcat să plec. I-am zis dnei Ruscior că mă duc în oraș să văd dacă găsesc bani pentru bilet de autobuz, iar dacă nu – mă duc pe jos. Dna Ruscior însă n-a fost de acord cu asta și m-a trimis pe mine cu Stelu ca să ia niște bani de la cineva și să-mi dea și mie 10 lei. I-am mulțumit dnei Ruscior pentru toate și-am plecat. Acea persoană de la care trebuia să ia bani nu era acasă, dar Stelu, din proprie inițiativă, s-a dus acasă și a scobit 10 lei de la maică-sa. Toți aveau grijă să nu merg eu pe jos. Dimineața era minunată și ziua a fost călduroasă și nu prea mi-ar fi plăcut să merg 20 de km. cu paltonul în spate. Pe str. Putnei m-am întîlnit cu Viorica Teleagă și Ica Grijincu. Am vorbit cîtva timp cu ele apoi am mers împreună cîteva sute de metri mai la deal. Teleagă a plecat acasă la Horodnic, iar Ica a venit cu mine în oraș, chiar pînă la autogară (mi-a povestit despre tatăl ei care are ceva probleme de sănătate). Mi-am luat bilet la cursă, mi-am luat locul și la 11, am pornit din Rădăuți. Șoferul a mînat bine și nici n-am știut cînd am ajuns la Dornești,  apoi la Siret. De aici, imediat (1/2 oră) am ajuns la Grămești. Acasă am găsit-o pe mama în bucătărie, iar Mircea a venit mai pe urmă. Mai tîrziu a venit și tata de pe teren. Imediat mi-am descărcat traista de impresii și servieta de vederi. Cu vederile pe care le-am cumpărat în excursia asta – am 30 de bucăți din orașul Iași (21 alb negru și 9 colorate (200 lei). Pe la 17 m-am culcat în sufragerie și, fiind mort de oboseală, nu m-am mai trezit pînă seara cînd m-am sculat numai la mîncare pentru ca imediat să mă culc la loc. Azi Mircea a pus gunoi în jurul pomilor bătrîni.

Miercuri 23 martie 1966. La 23 martie 1945 s-a publicat Regulamentul privind înfăptuirea reformei agrare. Azi dimineață și-a început lucrările, în Capitală, Congresul al VIII-lea al UTC. Prim secretar al CC al UTC – Petre Enache (regiunea Iași).

Dimineața m-am sculat pe la 9. Mama s-a dus, ca de obicei, la Bălinești, iar tata a stat acasă și a început să facă centralizările la recensămînt, operație destul de anevoiasă. Eu am încercat să mai notez cîte ceva în Jurnal pentru timpul cît am fost în excursie și n-am mai avut cînd să-mi notez. Am reușit să scriu numai pentru seara de vineri, apoi am lăsat totul baltă. Am mai ieșit pe-afară, m-am cățărat prin copaci și nici nu știu cînd a trecut ziua (care a fost destul de frumoasă). Mircea a tăiat multe lemne și  seara s-a făcut căldură mare în bucătărie. Seara m-am apucat să învăț la limba rusă și pînă cînd m-am culcat – adică imediat după cină – am reușit să știu primele trei strofe ale poeziei.

Joi 24 martie 1966. Azi a avut loc la București ședința Consiliului de stat. Lucrările Congresului UTC continuă.

Lui Mircea îi place tare mult de poetul Nicolae Labiș. Una din poeziile sale ”Moartea căprioarei”, care i-a plăcut foarte mult, a învățat-o pe de-a rostul în întregime. Mi-a recitat-o și mie și mi-a plăcut.

Azi dimineață m-am sculat nu prea devreme. Mama și tata s-au dus la Bălinești, iar Mircea a plecat la Rădăuți să se intereseze de funcția lui de taxator. Tata i-a dat un bilețel ”Către tovarășul Romenco” și i-a spus să împrumute 25 de lei de la cineva. Cînd a plecat a fost un pic de teatru din cauza unui stilou și a plecat supărat. Eu am rămas acasă singur-singurel. După ce-am mîncat m-am retras în sufragerie unde-am stat pînă la 15 cînd au venit mama și tata. În acest timp m-am mai uitat o dată prin colecția de vederi aranjată de Mircea și am învățat aproape toată poezia la limba rusă. Pe lîngă asta am exersat  f mult într-o anumită direcție și anume să învăț să fluier cu degetele în gură. După un număr mare de încercări am reușit și acum pot să fluier foarte bine. Acum mi-am adus aminte de unul dintre personajele cărții ”Băieții din strada Pall” care fluiera ca o locomotivă și era o mare plăcere a lui.

La amiază, după un prînz solid am ieșit cu tata în grădină, am descîlcit niște sîrmă ghimpată, apoi am întins-o pe pari, formînd un fel de gard în partea dinspre uliță. A fost destul de greu și obositor mai ales că sîrma era ghimpată. După trebușoara asta am mai mutat cîțiva vișini pe lîngă gard și pe la 19 am venit în casă obosit și însetat. Mama a făcut curățenie în sufragerie și pe verandă. Cînd s-a lăsat seara ne-am adunat toți trei în sufragerie. Tata și mama au lucrat mai departe la formularele de recensămînt, iar eu am scris în Jurnal. În sfîrșit, am ajuns și eu la ziua curentă și nu mai trebuie să scriu din amintiri.

Vineri 25 martie 1966.  Cînd m-am sculat afară ningea barosan și m-am întristat foarte mult de această întorsătură a vremii deoarece trimestrul III e f aproape și nu prea aveam chef să mai port palton de acum încolo. Toată ziua a nins cu fulgi mari. Spre amiază a venit și Mircea de la Rădăuți: n-a realizat nimic (n-a găsit pe nimeni) și va trebui să meargă luni din nou. Eu – ținînd cont de apropiatul trimestru, mi-am adunat toate lucrurile ce trebuia să le iau la internat și le-am grămădit lîngă valiză.

Ca s-o ajut pe mama am călcat o mulțime de batiste și aș mai fi călcat dacă ar mai fi fost jar pentru fierul de călcat.

Restul zilei am citit din ”Aventurile lui Gordon Pym”. Seara am rămas mai tîrziu în sufragerie, apoi m-am mutat în bucătărie și mi-am continuat lectura. După scurt timp a trebuit să mă culc căci acțiunea devenea prea palpitantă…

Sîmbătă 26 martie 1966. Aseară n-am adormit prea ușor și în timpul nopții am avut un coșmar. M-am trezit de foarte multe ori. Am încercat să-mi impun în gînd ceva anume, pentru ca apoi să visez ce mi-am propus; m-am chinuit numai… Mi-am amintit că în această vacanță nu prea m-am gîndit la Lia. Dimineața m-am sculat obosit.

Toată ziua a nins bogat, cu fulgi mari și apoși. Am ieșit de cîteva ori în afară și-am măturat trotuarul și geamurile, dar imediat a fost iar alb. Pe drum e o mare fleșcăraie și glodăraie. Ieri am ieșit afară numai în cămașă (de altfel cam așa am umblat toată vacanța, dar pînă acum era mai cald) și azi fiind rece am căpătat guturai și-o tuse cam seacă. Ziua mi-am aranjat valiza și-am citit ”Aventurile…”. Nu mi-am pregătit absolut nici o lecție pentru trim III (afară de l rusă). Ieri și azi am ascultat toate emisiunile de la Radio Moscova. Tata a împrumutat 500 lei și mi-a dat 425 lei pentru internat și alte cheltuieli. La început suma era 450, dar era cam mult (mama s-a opus: n-am fost atent de 8 martie măcar) și suma s-a redus.

Azi tata a adus un pachet de la bunița în care ne-a trimis făină și alte mărunțișuri. Mama a avut grijă și mi-a călcat rufele, uniforma și pantalonii gri. Azi ne-a venit ultimul număr din Moscow News (Săptămîna trecută n-a venit și-am rămas lipsă cu un număr)

Seara, tata a fost la cursă să aranjeze cu șoferul poate oprește autobuzul la poartă. N-a realizat prea mult și i-a promis Buhaianu că va vorbi el cu șoferul. Deoarece nu era sigur că s-a vorbit, tata a vrut să-l trimită pe Mircea pînă la el. N-a vrut și pe chestia asta a fost un pic de scandal. Mai tîrziu m-am dus eu și totul s-a aranjat: mîine va opri la poartă. Seara m-am culcat destul de tîrziu după ce mi-am încărcat memoria cu cîteva ”Aventuri...” (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 423. Marți 27 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (146).


Duminică 20 martie 1966. Am dormit pînă la ora 8. Spre deosebire de ieri vremea s-a mai ”ameliorat” un pic. Dacă ieri a mai plouat, azi, pe cînd eram în Piața Unirii, viscolea de-a binelea.

După ce ne-am spălat și-am mîncat ultimele noastre provizii s-a anunțat programul zilei de azi: vizitarea muzeelor. Eu cu Costică m-am dus pînă-n centru să cumpărăm ceva, n-am mai cumpărat și cînd ne-am întors n-am mai găsit pe nimeni la internat. Imediat am luat un tramvai, am ajuns în centru, dar nu știam la care muzeu să mergem. În sfîrșit, am luat-o pe str Ștefan cel Mare și am ajuns la Palatul Culturii unde am aflat că excursioniștii noștri se află aici. Ne-am scos bilete și, cu îndrumările ”paznicilor”, i-am ajuns. Diriginta m-a întrebat pe unde-am hoinărit și s-a interesat dac-am dormit la internat… (se temea să nu fi avut eu alte ”neamuri” pe aici, ”verișoare” etc.). Împreună cu ceilalți colegi, profesori și un ”tanti ghid” f bine documentat, am vizitat mai întîi ”Muzeul Etnografic al Moldovei” unde am văzut exponate f interesante și ingenios construite. După asta am părăsit acest muzeu și am trecut la ”Muzeul de arte plastice” (P.S. La Muzeul Etnografic am văzut un interior de casă țărănească din comuna Straja, raionul Rădăuți, foarte bine amenajat dar, din păcate, dispărut acum din sat). La Muzeul de artă plastică organizat în marea Sală a Tronului ”tanti ghid” ne-a explicat mai întîi despre Palat și istoricul lui. Apoi a trecut la explicarea picturilor, făcînd unele aprecieri asupra creațiilor. Sala Tronului are o construcție interesantă, în stil gotic, iar pe tavan, oblic, erau pictați toți domnitorii moldoveni. După ce am terminat de vizitat și acest muzeu, primind informații foarte ample, am coborît la parter unde am vizitat ”Muzeul de istorie a Moldovei” din care o parte era în renovare și n-am putut s-o vizităm. Aici ne-a dat explicații o tanti mai timidă și mai încurcăreață. Exponatele au fost interesante și frumos prezentate. După ce am terminat de vizitat acest muzeu am trecut în cealaltă aripă a Palatului unde era amenajat Muzeul Politehnic pe care, de asemenea, l-am vizitat. Ceea ce era mai interesant aici erau cele două televizoare. Cînd te uitai în ele – erai în persoană. Mecanismul era următorul: în fața ușii era o cameră de luat vederi care transmitea imediat în cele două televizoare. Aceasta a fost o distracție foarte plăcută și amuzantă. Tovarășa ghid ne-a explicat f amănunțit celelalte exponate din care am reținut mai bine: cum funcționează o termocentrală, o turbină Pelton și alte cîteva motoare. Foarte interesant a fost explicarea desfășurării zborului rachetei cu trei trepte care proiectează pe orbită un sputnik. Exponatele erau produse în URSS. După ce am vizitat și acest muzeu (fără să uităm ca, la ieșire, să ne mai privim o dată în televizoare) am intrat într-o altă secție a Muzeului politehnic și anume înregistrarea sunetelor. Aici, același ghid ne-a explicat pe larg tot felul de instrumente de înregistrare și redare a sunetului. Instrumentele erau de la cele mai vechi și primitive pînă la aparatul de radio cu tranzistori și pick up ul. Cu aceasta s-a încheiat vizita noastră la Palatul Culturii. În acest Palat își are sediul redacția revistei ieșene  ”Cronica” (L.D. La această publicație am colaborat intens în anii 78-89, publicînd pe varii teme (economice, politice, lingvistice, sociale etc. Am avut rubrici permenente: ”Lumea contemporană”, ”mese rotunde” etc. În ultimii ani 80 am publicat sub varii pseudonume pe lângă numele adevărat) Cînd am ieșit afară toți fotografii amatori care posedau aparate de fotografiat s-au grăbit să imortalizeze pe peliculă fie monumentul în întregime, fie numai statuia lui Ștefan cel Mare sau unul dintre tunuri. Am traversat apoi str. Palat și am mers pe Str Ștefan cel Mare, pe lîngă Biserica Sf Nicolai, destul de frumoasă, apoi am intrat în curtea Bisericii Trei Ierarhi. Prof de istorie Bejenaru ne-a relatat despre trecutul acestei Biserici, apoi am înconjurat zidurile bisericii, mulțumindu-ne cu atîta deoarece n-am putut vizita și interiorul. Toader mi-a făcut mie și lui Costică vreo două amintiri la această biserică.

Tot grupul nostru a hotărît să ia masa la Restaurantul ”Expres”, însă cum nouă nu prea ne dădea mîna (mai bine zis nu ne dădea… punga) am luat-o toți patru în oraș să cumpărăm pîine. Dar, vai! Azi e Duminică și nici o Autoservire nu era deschisă. Totuși, cu o mică speranță, am început să colindăm orașul în căutarea unui magazin de serviciu. Și-am avut noroc. Pe str. Păcurari, lîngă Gh. Dimitrov, am găsit un magazin de pîine deschis. Ne-am repezit și am luat de 6 lei pîine albă pe care am și înfulecat-o și încă numai în trei deoarece Toader a luat masa la fratele lui. Am stat la internat numai noi trei, singuri, și după ce-am mîncat am dat pe la spălătorie să ne răcorim. Tot aici era și WC ul. Costică a tras de un mîner să curgă apa și deoadată era să-i cadă în cap toată instalația. Le-a pus pe toate la loc (de formă) și-am întins-o. Pt. trebușoara asta a primit Burdujan observații. Noi am ieșit în Tg Cucului și, cu ultimul mărunțiș, am făcut cîteva călătorii cu tramvaiul. Mai întîi l-am luat pe 1 care ne-a dus la Elena Doamna, apoi pe Str Socolei pînă la capăt. Aici ne-am dat jos și am admirat de pe pod Gara Socola și împrejurimile Iașului. După asta l-am luat iar pe 1 și am mers la Liceul Național (Liceul 1). Aici am coborît și ne-am dus în Piața Gh. Dimitrov de unde-am luat tramvaiul 6 care ne-a dus, de asemenea, pînă la capăt, iar înapoi am venit pe jos. Pe acest itinerar am văzut Institutul Agronomic, Stadionul 23 august, Grădina Copou (în ansamblu), Universitatea Al.I. Cuza, ”Studenția” (expresia lui Costică). După excursia asta am mers din nou la internat de unde am plecat iar în oraș cu destinația ”Muzeul Unirii”. Aici a plătit iar Burdujan (probabil că excursia n-a costat 40 de lei în capăt și de aceea au avut de unde să plătească muzeele și telegramele). Aici, la Muzeul Unirii ghida ne-a explicat că e rădăuțeancă și c-a învățat acolo. Ne-a explicat f bine evenimentele de dinainte de Unire și din timpul Unirii. Am rămas cu multe cunoștințe noi din această excursie și asta mă bucură.

De la Muzeul Unirii, iar la internat. Aici, cei care au avut rezerve mai mari de haleală au mîncat, iar noi… ne-am uitat. Pe la 19 am plecat la Teatrul Național unde vom vedea în seara asta opera ”Rigoletto”. Am venit la acest spectacol numai din curiozitate. Mulți au plătit biletul (6 lei) numai să scape de bîrîiala profesorilor, dar n-au venit la spectacol. Au găsit că-i mai distractivă ”Bolta rece”. La 19 30 a început primul act al operei. În total au fost patru acte care mi-au părut lungi, dar pe la 22 s-a terminat. Din primul act n-am înțeles decît 2-3 cuvinte. Pînă la noi sunetele ajungeau difuze și de neînțeles. Abia cu ajutorul unui program am mai înțeles un pic subiectul. Cu toate astea nu mi-a plăcut deloc acest gen. Devreme ce are joc de scenă și e ca o piesă de teatru, de ce n-ar vorbi?  După fiecare act diriginta se uita la rîndul nostru să ne vadă părerile. Pe mine și pe Costică însă ne-a interesat altceva. (în spatele nostru am văzut ”Parisul” și împrejurimile sale: cîteva studente; în rîndul din față erau alte trei fete. Cea din mijloc se uita atît la mine cît și la Costică... Pe chestia asta am comentat mai tîrziu). Toader a fost și el la  spectacol, dar după primul act a plecat deoarece îl aștepta fratele (și n-a făcut rău). La teatru ne-am întîlnit cu mai mulți băieți de la Liceul nr 1 din Rădăuți.

După spectacol am luat direcția internat. Proviziile s-au terminat demult și-am înghițit în sec. Totuși, pînă la miezul nopții n-am adormit și-am privit la hîrjoneala celorlalți.

Luni 21 martie 1966. Azi este a treia zi de excursie. Dimineață ne-am sculat cu greu pe la 8. S-a anunțat că vom vizita Turnul Golia și poate și Bojdeuca lui Creangă, iar la amiază se va da plecarea.

Eu cu Costică am mers pînă în oraș, am cumpărat o franzelă și cînd am venit înapoi am găsit internatul pustiu. Am forțat un pic ușa, am halit imediat franzela (în doi), apoi, negăsindu-ne tovarășii, ne-am alcătuit noi un program de vizitare. Am mers la Bojdeuca lui Ion Creangă mergînd mult pe str Sărăriei, apoi coborînd pe str. Simion Bărnuțiu. Nu mică ne-a fost mîhnirea cînd – ajunși în curtea bojdeucii – am găsit anunțul ”În renovare”, iar în program: ”Lunea – închis”. Am vizitat împrejurimile ei; în spate se află un mic tuirn de ciment, ridicat de un prieten al lui Creangă în memoria lui. Bojdeuca e f bine întreținută și îngrijită. După atîta cale ne-am așezat pe-o bancă și-am stat așa vreme de-un sfert de oră. Deodată au apărut și ai noștri care au făcut ce-am făcut și noi. De la Cezar și Toader am aflat că s-a vizitat deja Turnul Golia așa că noi am rămas cu o lacună. După ce s-a vizitat bojdeuca am plecat cu tot grupul pe Sărărie, am făcut stînga și-am ajuns în Calea 23 august; aici ne-am plimbat pe alei, apoi ne-am îndreptat spre ”obeliscul leilor”, iar alături era și Teiul lui Eminescu – bătrîn și încercuit cu fier. Aici am poposit mai mult. Eu cu Costică am luat-o prin împrejurimi (alături este o cazarmă). La ”obeliscul leilor” s-au făcut multe fotografii.

După acest popas în Copou am luat-o la vale pînă la Universitate. Aici am așteptat cam jumate de oră pînă ce diriginta și cu Chichi al ei (L.D.: băiatul dirigintei era student și diriginta era tare mîndră de el) au obținut aprobarea de a vizita Universitatea. Ne-a condus un profesor de la Universitate. Mai întîi am vizitat o sală destul de mică unde se țin, la începutul fiecărui an, universitar, ședințele festive. Sala a fost restaurată după 23 august și este poleită în aur. Pe tavan sînt așezate portretele înaintașilor care au predat la acesată universitate. Am trecut apoi prin sala de la intrare numită Sala pașilor pierduți – e cea mai lungă sală din țară.  În continuare am fost conduși într-un laborator unde lucrau studenții, apoi într-o aulă (Aula P10) cu o capacitate de 300 de locuri. Ne-au fost arătate metodele de întunecare a camerei (coborîrea jaluzelelor cu ajutorul unui electro motor). După asta am vizitat Biblioteca unde învățau studenții. Biblioteca este mare și m-a impresionat foarte mult. După asta am coborît, pe Calea 23 August, pînă la Biblioteca Centrală Universitară unde am văzut o sală de lectură. De aici ne-am împrăștiat și fiecare s-a dus unde-a vrut. Pe la ora 13 ne-am adunat la internat și-am plecat cu toții la Gară unde la ora 14.20 a plecat spre Pașcani un tren personal. Cu asta s-a terminat excursia noastră la Iași. În tren ne-am ocupat toți patru un compartiment și pînă la Pașcani am dus-o foarte bine. În compartiment, o doamnă de la Bacău povestea niște zvonuri în legătură cu dispariția unui nr de copii cărora le este folosit sîngele. La Pașcani am schimbat trenul. Pînă să vină legătura am avut o pauză de aproape o oră. Noi patru am coborît în spatele gării  și, fiind rupți de foame, am căutat o modalitate de a ne-o ostoi un pic. Am luat fiecare cîte un mic cu pîine (2 lei) dar numai cît ne-am zgîndărit foamea. La propunerea mea am pus cu toții bani și m-am dus de am cumpărat o pîine de 5 lei, neagră dar proapspătă, bună și … mare! După asta, eu cu Costică am avut intenția de a vizita Pașcanii dar am luat-o pe un drum de țară și n-am mai ajuns. În tren era o înghesuială foarte mare și am găsit locuri abia pe culuoar. Înainte de Pașcani – în tren – ne vizitase un țigănuș cu acordeonul care – cîntîndu-le fetelor – a cîștigat vreo 7 lei. Doina Hlinski m-a apostrofat că n-am contribuit și eu (?!). De la Pașcani încoace m-a cuprins o moleșeală inexplicabilă. Eu am stat într-o parte a vagonului, iar ceilalți pe-aproape, dar nu alături. Cînd au început să lălăie le-am făcut observație și s-au liniștit. De la Suceava încolo, Toader, nu știu cum a făcut,  s-a agățat de-o fată de-a 9-a pe care o cheamă Doina (nu prea drăguță). La Suceava am mistuit o jumătate de pîine cu slănina mea (împreună cu Cezar și Costică, Toader fiind ocupat) și astfel ne-am mai amăgit stomacurile. Toader și Cezar s-au dat jos la Milișăuți de unde nu mai aveau mult pînă acasă. Costică și-a găsit un prieten și s-a hotărît să meargă noaptea acasă. În Rădăuți am ajuns la ora 21. Numai eu n-aveam nici unde trage nici cu cine să merg acasă. Norocul meu aici a fost: în gară m-am întîlnit cu Rodica Ruscior care venea în vacanță de la Școala Financiară. Aceasta m-a invitat la ea acasă și eu – bucuros, în sinea mea – am acceptat.

Cînd am ajuns acasă, doamna Ruscior a avut o dublă surpriză (și eu și Rodica). După ce-am povestit și pălăvrăgit o bună bucată de vreme, doamna Ruscior ne-a dat masa și n-am refuzat nimic din ce mi-a pus înainte. Încă mă mai întreba cum să-mi facă ouăle, mai tari sau mai moi, apoi – aducîndu-și aminte că eu le preferam mai tari – le-a mai lăsat un pic în tigaie. În seara asta dnul Ruscior nu era acasă. După cină am mai pălăvrăgit o vreme apoi eu m-am culcat cu Stelu în patul în care-am dormit întotdeauna. Pînă pe la miezul nopții i-am povestit lui Stelu o mulțime de lucruri (printre care și aventura mea de la Suceava). Fiind obosiți, i-am propus să dormim și imediat am fost în lumea viselor.

Azi, a treia zi de excursie, a fost foarte frumos și cald, iar celelalte două zile a fost așa de urîcios și frig. Norocul…   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 338. Luni 4 decembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (71).


Duminică 6 martie 1966. După cîte îmi aduc aminte azi Rodica Ruscior împlinește 19 ani.

Dimineața m-am trezit pe la vreo 5.30 și pînă la 7.30 cînd a venit Haiuță să ne scoale am dormitat și-am visat visuri dictate de mine așa cum aș vrea eu să se întîmple. Cum am deschis ochii, imaginația mi-a dispărut și m-am trezit la realitate. A fost și tata pe la mine prin dormitor și mi-a spus să vin la Casa de Cultură pe la 2 – 2.30. M-am dus în meditație, dar n-am scos nici o carte. Am vrut să învăț la economie, dar m-am hotărît să risc. Am băgat economia la loc și-am scos engleza. Pînă la 10.30 am învățat la engleză, dar bine!, iar de la 10.30 la 12 am tradus mult din ”Moscow News” și-a înțeles mai multe. Pedagogul a avut azi chef de glume și a glumit cu mine și cu Toader pe seama ”gagicilor” noastre. La 12 am luat masa după care ne-am suit cu toții la dormitoare. Eu am făcut o baie bună pe tot corpul, mi-am ras puful de pe mustață, m-am schimbat și-am început să împachetez lenjeria murdară în plasă. La ora 2 am terminat cu toate astea m-am îmbrăcat și m-am dus la Casa de Cultură. Aici am întrebat cînd ies sindicaliștii. Acesta m-a îndrumat să merg prin față, că ei sînt în pauză. Am avut noroc și l-am întîlnit pe tata pe scări. Mi-a spus că s-a întîlnit cu diriginta, i-a dat consimțămîntul pentru transferul meu și au mai discutat cîte ceva despre mine. Mi-a mai dat 15 lei (pentru mîncare). De data asta tata a fost mai darnic. Avînd în vedere că încă pot să prind filmul de la ”Unirea” am plecat lăsîndu-i plasa cu bagaje la el. Mi-am cumpărat de 5 lei napolitane și eugenii. M-am grăbit spre film, dar toată graba a fost în zadar. Mai erau vreo 5 minute pînă la începere, sala era plină și coada la bilete era lungă. M-am lăsat păgubaș și m-am hotărît să mă duc la Gigi. Prin oraș m-am întîlnit cu Ion Beldianu, clasa IX-a. L-am convins să vină cu mine la spital pentru ca apoi să mergem împreună la meci. Am mers acolo și mergînd prin coridoare și uși multe am găsit salonul 2 (la parter). El stătea în pat iar în jurul lui era plin de vizitatori: Cezar, Truță Simionesi, un prieten și o rudă de-a lui. Ei au plecat și le-am luat noi locul. Am stat mult și-am discutat cu el și cu vecinul de pat. Am povestit mai multe, apoi am jucat cu Beldianu o 21-a. Am rîs de un băiat de 19 ani căruia îi ziceau ”recrutul”. Dormea tot timpul, nu vorbea cu nimeni, doar surorii îi zicea să-i dea mai repede injecția. Am ieșit de la el pe la trei și-un sfert. M-am dus cu Beldianu la stadion, dar am fost și-am așteptat degeaba. Ne-am întors încet-încet înapoi. Pe stradă ne-am întîlnit cu Gozec Victor și-am mers cu el pînă la linia ferată. De aici am venit singur pînă la internat. Am ieșit pe teren. Băieții jucau mingea. Cînd s-au mai adunat fotbaliști am făcut două echipe și am jucat pînă la 6 făr-un sfert. La pantoful drept mi s-a dezlipit talpa în față. După ce-am jucat, ruptura s-a mai extins. N-am avut chef de joc. Stăteam mai mult cu mîinile în buzunare și mai fugeam cînd și cînd. Cu toate acestea, după ce-am jucat acest ”meci” m-au durut picioarele. Am venit apoi la 6 în meditație. Pedagog de serviciu: Prandea Aristide. De la 6 la 7.15 – cînd s-a dat pauza – am scris în jurnal pentru ziua de sîmbătă, iar de la 7.15 la 8.30 am scris pentru azi. Cum s-ar zice n-am scos nici o carte să învăț pentru mîine. Și am teză la fizică… În timp ce scriam jurnalul Halip N. m-a bătut la cap cu ”Ziua femeii” (aluzie la B.M.). Și-a dat seama că îmi place de ea. Mi-a sugerat să-i cumpăr un slip cu mînecă scurtă… La dormitoare lumina a stat aprinsă pînă la 9.30 (pedagogul e foarte punctual). În acest timp am avut mai multe distracții… Am avut o ciocnire cu Andriciuc (cl IX Lic 1) și pentru că nu vroia să tacă l-am cam muștruluit. După ora 8 m-am dat pe lîngă Arcadie Lungu și-am ospătat bine (a fost omul acasă).

Azi ziua n-a fost chiar atît de călduroasă ca-n alte dăți; totuși a fost plăcut.

Luni 7 martie 1966. Gîndurile și propunerile noastre cu privire la programul de înviorare s-au înfăptuit azi dimineață. Haiuță ne-a sculat la făr-un sfert și după ce-am luat ceva haine pe noi am mers pe teren unde fiecare dormitor cu șeful lui a făcut înviorarea. Noi am făcut exerciții bune cu Babii. Pentru început am făcut înconjurul terenului de două ori. Am făcut apoi cîteva exerciții de respirație după care am făcut exercițiile de la școală urmate de tracțiuni la bară (doar 6 am făcut). Directorul Florea a avut (iar) grijă să ne spălăm toți la pompă. Am venit în meditație înviorat și cu mintea limpede. Pînă aproape de 7 am scris în Jurnal. În jumătatea de oră care mi-a răams am citit o dată ”Electroliza” și o dată ”Energia și puterea curentului electric”. Fără să mă uit la probleme și cu doar atîta învățătură voi da azi teză. Parcă niciodată n-am fost așa de nepregătit.

Dimineața a trebuit să-mi iau paltonul. Cerul era acoperit și vremea era destul de rece.

Înainte de prima oră am vrut s-o aștept pe profesoara Ciobanu la ușa cancelariei. A ieșit însă profesoara Bondor și am rugat-o să-mi aducă caietul de teză la matematică. Mi-a promis că dacă nu va uita mi-l va aduce mîine. M-am dus apoi în clasa IX-a A cu caietul de teză. S-au găsit și cîteva miștocare: ”Dați tezăăă?…” dar nu m-am sinchisit. Am stat în prima bancă de lîngă ușă într-o bancă cu un băiețel foarte isteț (Alexandru Sencovici). A mai dat cu mine și o fată dintr-a X-a F. Ne-a dat la amîndoi același subiect: ”Energia și puterea curentului electric” și cîte-o problemă diferită de a celuilalt. Partea teoretică am mai tras-o de coadă, dar la problemă – tufă! Dacă știam măcar formula vitezei și totul ar fi fost în regulă, dar nici pe aceea n-am învățat-o… Am observat că o fată se uita la mine… Eu am privit-o și-am observat că era foarte drăguță și avea ochi frumoși. Mai tîrziu am aflat că o chema Luța. Profesoara mi-a semnat teza și s-a uitat dacă nu aveam cartea de fizică în bancă. Pe la jumătatea orei am terminat cu teza și cred c-am făcut-o pe-un 4 sau 5.  Prima oră am avut  latina și nu m-a pus absent. Ora a doua am avut economie politică. Ca de obicei în ultima săptămînă n-am mai citit și la economie. Am avut noroc că-s la sfîrșitul catalogului și nu m-a ascultat. De fapt, absolut nimeni nu știa lecția și la toți cei cinci ascultați le-a pus 4. A predat apoi lecția veche și a început un pic din cea nouă.

Cînd am ieșit pe coridor mă aștepta o bucurie: a venit Mircea. M-a întrebat cum mă simt în noua mea calitate de umanist, note și… alte fete. Mi-a spus că a venit să se intereseze de serviciul de taxator. A rîs de mine cînd a auzit povestea cu al doilea pachet de la bunița care era de fapt tot primul. Mi-a spus că tata e mulțumit de mine, după cum m-a lăudat diriginta: bun, modest, …. viitor ambasador!! Am mai povestit diferite întîmplări și astfel a trecut pauza mare. Cînd a plecat mi-a spus că poate ne mai întîlnim azi.

Ora următoare am avut muzica. Pentru început, s-a făcut jumătate de oră de diriginție cu analize și altele. Cei care nu fac cor au fost ascultați și s-au încheiat mediile fiind ultima oră de muzică din trimestrul II. Diriginta a scris ceva la catedră și a pus-o pe Nenati Lucia să citească despre compozitori germani (din manual). Eu m-am îndeletnicit un pic cu chimia, cînd deodată s-au terminat compozitorii germani și au venit cei englezi și americani. Diriginta m-a pus pe mine să citesc zicînd că nu oricine poate citi englezește. Am citit frumos primele nume dar cînd am ajuns la un oarecare Purcell m-am gîndit că nu poate fi englez și-am pronunțat ”purcel”. Clasa și diriginta au izbucnit în rîs. De fapt se citea ”parsl”și diriginta m-a corectat. La sfîrșitul orei Lucia Nenati a venit la mine și m-a rugat să-i spun cum se citește ”Foote”. Mi-am dat seama ce vrea și i-am zis: ”Lasă că știi și tu” (a rîs și ea înroșindu-se).

În pauză m-am întîlnit pe scări cu vecinul de pat al lui Gigi. Ne-am salutat. Azi, după ora de fizică am luat o mutră supărată pe care am menținut-o aproape în toate orele. Nu m-am uitat în stînga decît de puține ori. Astăzi ea (B.M.) a venit îmbrăcată cu un pulover alb, de lînă. Mi-a restituit cei trei lei, cu mulțumiri.

Ora a patra am avut chimia pe care o-ndrăgesc ca sarea-n ochi. Cred că de asta e vinovată și profesoara Luța prin felul ei de a fi. A întrebat cine n-a dat extemporal la chimie și am fost singurul. Mi-am dat seama că mă ascultă și-am început să citesc cîte ceva și să fiu atent la tablă. Spre sfîrșitul orei a început să mă întrebe și pe mine. Din fericire am știut primele întrebări. Mi-a pus însă și niște întrebări aiurea: cu cine se combină NaOH și să-i scriu ”ecvații”. Le-am încurcat un pic la ultima reacție. Mi-a pus 6, dar după cum am văzut că notează ea de obicei și comparînd cunoștințele mele am fost bucuros și de-atît. Pt data viitoare ne-a dat de învățat metalele alcaline și alcalino-pămîntene (două capitole). După cîte văd, asta-i mai pretențioasă la materie și mai zgîrcită la note și explică mai bine decît Luța (din a X-a D). După ora de chimie am avut educație fizică. Deoarece sala a fost ocupată, a trebuit să stăm în clasă cu profesoara. În ora asta ne-a făcut mediile iar noi ne-am distrat cu ce-am vrut. Pe mine m-a încheiat cu 8. Profesoara a fost bună cu noi și ne-a promis cam multe. După ora asta pe care o pot considera liberă am avut limba engleză. Ca de obicei, Pop a întîrziat un pic, timp în care am mai citit sau tradus cîte vreo propoziție celor care mă rugau. Azi s-a făcut toată ora ascultare. La început Pop ne-a făcut atenți asupra cîtorva fapte (cum salutăm pe stradă și alte norme de comportament în societate). A ascultat-o pe Albu Dorina (f ușor) și i-a pus 10. Pe alții mai slabi i-a ascultat la exerciții (ceva mai greu). După cum am mai spus, nu sînt de acord cu sistemul de notare a lui Pop. Pe elevii pe care-i consideră buni îi ascultă puțin și ușor, pe cînd pe restul îi bîzîie pentru fiecare greșeală. Mi se pare că se fac unele deosebiri între unii care-s membri de comitet (Gherasim, Albu) și alții care nu-s. El ne spune că este exigent, dar nu-mi place o astfel de exigență.

După ce-am luat masa la cantină l-am luat pe Toader și-am făcut cu el o plimbare pînă pe la cinematograful ”Unirea” și înapoi. Clasa X-a D are un secret în legătură cu ”Ziua femeii”. Oricît l-am tras de limbă pe Toader, nu mi-a spus. Am ajuns la 3.30 la internat. Începusem să scriu în jurnal cînd a venit Mircea la mine. Am ieșit pe coridor și-am discutat. Mi-a spus toate întîmplările lui de azi. Cu mare greu l-au încadrat taxator. A dat și un examen scris (cele patru operații). Ceea ce-i mai prost e că i-a dat trimitere la policlinica din Pașcani să-și facă acolo examenul medical, care-i destul de serios. Unii l-au speriat că acolo îl pică. Acum se pune problema banilor de drum. Am plecat cu el în oraș să împrumutăm bani. Mai întîi ne-am dus la autogară. Aici Mircea a încercat să împrumute de la Amariei, de la Truță și Hărăluță Cojocaru dar nimeni n-avea. Eu m-am întîlnit cu Stelu Ruscior. Am vorbit cu el ca două vechi cunoștințe (Rodica vine în vacanță pe 22 martie  66. Negăsind nicăieri nimic am venit cu elș la internat. Aici – ultima speranță – l-am rugat pe Toader să mă împrumute cu 50 de lei. Cu anumite condiții (pînă vineri) mi-a împrumutat 40 de lei. Cu banii mei de cursă i-am făcut lui Mircea de-un dus și-un întors. El mai avea 8 lei pe care i-a ținut pentru mîncare și treaba e făcută. Am mers cu el pînă în oraș, am intrat la librărie și am scos cei 23 de lei pe care-i țineam pentru vederi. Am luat o mapă cu 10 vederi de la Vatra Moldoviței care mă costă 16 lei. Restul de 7 lei i-am dat lui Mircea să-mi cumpere – dacă poate – vederi din Pașcani. Am venit apoi iar cu el la internat și i-am dat cartea de l română să-și omoare timpul citind. Ne-am despărțit pe la 6.30. Mircea avea de gînd să tranșeze ceva cu controlorii de la trenul de 7 sau să meargă cinstit cu cel de 8. Cînd m-am întors în meditații l-am surprins pe Halip Neculai că-mi citea din jurnal. M-am supărat foc și l-am certat urît. De la 6.30 la n7 și de la 8 la 9 fără 20 am scris în jurnal. Despre învățat nu pot zice prea multe. Cu toate că e ultima săptămînă am f mult de învățat și eu mă sinchisesc cam puțin. În curînd vor apărea și faimoasele rezultate.

Zilele sînt mai mult sau mai puțin frumoase. Primăvara a venit încă din februarie. Pe la 1 martie apăruseră deja ghioceii și brîndușele.

Spre seară am mai citit o dată la trigonometrie. În dormitor i-am zis lui Cezar că le știu secretul clasei. Am început să-i zic că vor cumpăra o floare naturală apoi, fără să-și dea seama, a continuat el: ”și-o vom pune în cancelarie dimineața la ora 7. În glastră vom pune cîte o felicitare pentru fiecare profesoară”. Cam ăsta era secretul pe care l-am obținut – din curiozitate – atît de ușor. Tot așa am făcut și cu Toader de mi-a spus că primește bursa. Pînă să mă culc am făcut o baie bună și exerciții (flotări). (va continua)

Liviu Druguș

Pe curând!