liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Costică Lungu

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 453. Joi 29 martie 2018. Jurnalul unui licean prostuț (175).


Vineri 14 aprilie 1967. Azi am dat extemporale la psihologie (despre temperamente și tipurile de activitate nervoasă). Am scris eu ceva. La română: ascultare – predare. La rusă – distracție. La geografie – idem. La engleză am dat extemporal pentru a ne lua de-o grijă (cîteva întrebări despre viața lui Jack London). I-am scris foarte bine și cu ”plusuri” i-am ajutat și Țucăi Vlonga.

După masă am primit o scrisoare de la mama (n-au bani). Imediat i-am scris o scrisoare pe trei pagini și am dus-o în oraș trimițînd-o prin Ileana Dănilă. Pînă seara am fost la Gavril Magopăț. Am luat de la el cartea ”Povestea scrisului” de Vladimir Colin. Pînă la 20 am citit multișor și văd că mă pasionează.

Sîmbătă 15 aprilie 1967.  Dimineața sport. În fiecare noapte dormim cu geamurile deschise.

La fizică a predat. La ed fizică am jucat handbal și-am tras la poartă. La latină a adus extemporalele. Din 3 mi-a făcut 4 și mi-a pus un 5. Deci, media 5! Cînd mă întreba ceva toată clasa se muncea să-mi sufle, dar pe mine mă apuca rîsul. Profesoara Badac: ”Băiatul ăsta nu este manierat!”. La istorie a ascultat toată ora. Am completat adeziunile și toată clasa e de părere s-o fac pe Herer în locul lui Sfichi (azi am început să strîng cîte cinci lei în loc de trei… Ceva iese!). La rusă – un extemporal copiat fin, cu fițuica (o bucată de foaie ascunsă în mapă). La biologie: extemporal (L-a prins pe Toader schimbînd extemporalul la chimie). Azi n-am fost la Pop. La 18.30 trebuia să mă întîlnesc cu T0 și n-a venit. Mi-a spus Lucia Hasna că s-a certat cu N. și că asta cu ailaltă vacă (Mariana G.) mi-au trimis o scrisoare pe adresa mea ca fiind din partea ei și să n-o iau în considerație. Fleacuri! Totuși o să mă răzbun eu pe ele!

Duminică 16 aprilie 1967. M-am sculat la 6.30. M-am spălat, am făcut o baie pînă la brîu și apoi la picioare. M-am ferchezuit și-am plecat în oraș. La 8 a venit mama și apoi cu dînsa am mers și-am luat masa la internat. Mama a luat bilete la Loto, iar eu lozuri. Acasă am desfăcut noutățile: pachetul din Anglia cu ”Dictionary of Quotations” și ”Essentials of English – 4 volume”. Cea de-a doua lucrare este foarte bună. Am primit scrisori din: 1. Cehoslovacia (Tineretul Cehoslovac îmi va publica adresa în numărul 6 (răbdare și… tutun); 2. De la John. Îmi trimite o poză și… palavre; 3. De la Shital o lamă suedeză și un ban 1 paisa – pătrat); 4. O ”scrisoare” de la alt indian căruia i-am scris pe 5 februarie. Mi-a trimis un Ghid al Indiei și o hartă f bună, dar scrisoare… ioc! Plicul era ferfeniță). După masă am fost cu mama la film: ”Un martor în oraș”. La 17 am fost și m-am pozat. Mama mi-a dat 100 de lei din care 50 pentru poze și 20 datorii. Seara am mai umblat prin oraș, am mîncat gogoși și am băut o bere cu Costică Lungu. Azi n-am mai avut timp să fac corespondență fiind prea obosit. Azi  – o zi nu prea frumoasă. M-am culcat la 22.

Luni 17 aprilie 1967. M-am sculat după 6: sport, baie.

La limba rusă a adus extemporalele: 5! Dar încaltea toată ora m-am distrat, am ascultat muzică ușoară la aparatul lui Atănăsoae (Electronica). Cînta destul de tare în timpul orei și profesoara a protestat slab. La ed fizică – fotbal (ușurel). La chimie a predat toată ora și ne-a adus extemporalele: 7! La dirigenție s-a vorbit despre banchet și altele. Ne-a învoit la matematică pentru a merge să facem radioscopie. La 17 pentru băieți rezultatele au fost gata. Am mers în oraș și am luat o gogoașă (crăpam de foame!). La masă am mîncat tot. Directoarea m-a făcut atent: să dai extemporal la fizică pe 7! (L.D.: Cîteva precizări se impun. În urma eliminării de la internat pentru acea reclamație colectivă trimisă la ziarul ”Zori Noi” din Suceava (eu fiind inițiatorul revoltei) conducerea liceului meu m-a primit să iau masa la cantina Internatului de fete, adică a Liceului nr 2. Mai mult, masa noastră – eu cu Toader – era în sala în care mîncau profesorii. De aici și desele mele dialoguri cu directoarea Vanda Mincu, o doamnă pe care am apreciat-o mult și care ținea la mine). Diriginta mi-a dat și ea un sfat în privința relației cu profesoara de fizică, Ciobanu: ”Să nu-i spui nici o vorbă!”. De la 16 la 18.30 – ședință plenară de UTC la care, de bine de rău, nu m-am plictisit. Am avut ceva de semnat. Profesorul Drancă (matematică) a glumit: ”Druguș a mai semnat…” (cu referire la scrisoarea către Zori Noi, cap de listă la semnatari fiind eu). Toader are ceva divergențe cu N. (sau mai bine zis invers…). Seara pe la 22 ne-a găsit foamea; am mers la grădina de vară de peste drum și-am halit cîte două gogoși.

Marți 18 aprilie 1967. Zilele nu-s urîte, doar un pic înnourate și mai bate vîntul. S-a hotărît să se adune cîte opt lei pentru cadouri de sfîrșit de an la profesori. Pentru azi citisem numai la fizică și cînd colo ce s-antîmplat: la latină mă ascultă (știut…) și apoi ne dă extemporal (idem). La fizică am scris binișor (energia nucleară). La română extemporal (”Teme ale poeziei noi”). Numai ”bărbi” i-am tras. La socialism: extemporal: ”Baza și suprastructura societății socialiste”. Puțin a lipsit să dăm și la istorie unul…

Azi am strîns 130 lei pentru cadouri. După masă, de la 14.30 la 16.30 am văzut filmul ”Notre Dame de Paris” – un film bun. După asta am fost la masă (lapte cu macaroane – rahat! + o Eugenie). Ne-am cumpărat un colac de 3 lei. La pozar am plătit 35 de lei în loc de 25 (m-a fraierit…). I-a venit lui Dorin Simota scrisoare din Filipine. Ieri am vorbit cu Oprea ăla de-a IX-a Are vreo 80 de corespondenți. Pînă seara la 21 am reușit să-mi citesc odată la obiecte, să scriu Jurnalul și să fac sport. A început să plouă!

Miercuri 19 aprilie 1967. La geografie ne-a mai dat un extemporal. Slăbuț.  La matematică – idem. ”Timpul și măsurarea lui” (i-am tras o barbă). La română ne-a adus al treilea extemporal. Culmea: 7! Dau extemporale din ce în ce mai proaste, iar notele sînt în creștere. La biologie a predat și ne-a adus extemporalele: 8! La limba rusă a fost un haios întreg. Veseli și toate cele bune.

După masă de la 15 la 17  am fost la film: ”Primul an de căsnicie”. Am avut de învățat multe de la acest film (am vîrît la cap). La 18 am fost la masă. Pentru mîine n-am citit la nimic. M-am culcat foarte lejer. Seara am făcut sport și ne-am culcat cu geamurile deschise. Noaptea a fost grozav de frig și ne-au durut măselele. Ziua e cald, dar seara… cred că a nins fest la munte și de-aia. Azi Simota a primit o scrisoare de la o prietenă a Natașei, Lena.

Joi 20 aprilie 1967. Azi am suferit și eu de măsele… La socialism a adus extemporalele: 5,5! Apoi a mai dat extemporal la jumate de clasă. La fizică a predat toată ora. La română ne-a dat planul la o lucrare scrisă: ”Rolul presei în dezvoltarea literaturii române”. La istorie a vrut să ne dea extemporal. Un NU puternic i-a tăiat pofta… La chimie n-a dat extemporal, ci a predat și a terminat cu materia! La engleză a ascultat pe penultimii rămași fără notă apoi a predat ultima lecție. La masă, directoarea m-a întrebat cum am dat extemporalul la fizică. ”Pe-un 6” zic. Mi-a spus apoi Ștefan că am 5. Îs bun! De la 15 la 17 am fost la film (cu un bilet fals): ”Warlock”. Mi-a plăcut. La 17.10 m-am întîlnit (întîmplător) cu diriginta și cu Nenati Lucia + Vica Ursaciuc. Am cumpărta cărți de 173 lei (rotund 180), panglici (9 lei) și celofan (16 lei). Ce mai tura vura, am rămas și eu cu vreo 50 de lei. Mi-am spart fruntea într-un colț de geam (LD: am și acuma semnul ăsta de bună purtare…). Au fost Nenati Lucia cu diriginta, Gozec și Telucu pe aici. Seara am cumpărat un colac de 3 lei, parizer de 5 și-un lichior de mentă de ne-am înveselit.

Vineri 21 aprilie 1967. Azi am avut un singur extemporal și nici pentru ăsta n-am învățat (ext. anunțat). La rusă ne-a luat prin surprindere și ne-a dat și ea extemporal cu întrebări foarte simple: locul și data nașterii, cum te cheamă, vîrsta părinților și ce vrei să devii. Aici, la ultimul punct fiecare a scris aiurea. Gozec: futbolist; Gavril – Aktior; Vlonga – Șafior; eu – domorobotnic (casnic). (L.D.premoniția mea s-a împlinit: acum sunt un domorobotnic total). La română a ascultat. La geografie am avut ultima oră de curs. I-am înmînat tovarășei profesoare Dumitrașcu cadoul și-am invitat-o la banchet (eu! – care nici nu cred că voi veni!). Media la geografie: 7,5.  La psihologie am dat extemporal din ”caracter”. N-am știut… La primul extemporal am 9. La engleză a adus extemporalele (am 9: emoticon supărat și nervos). Pe la 13.15 am făcut ultima adunare din viața noastră de elevi. Au plecat mai bine de-un sfert. Nenati Lucia a făcut procesul verbal. Materialul a fost foarte sumar. Apoi am trecut la punctul doi al ordinii de zi: primirea de noi UTC iști: Gozec Victor, Burciu Rodica, Șcheianu Gabriela, Băimăcean Elena și Teleagă Viorica.  La urmă… m-am dizolvat și… trei zile va sta clasa fără șef!

Am mîncat bine la masă. Acasă am primit o scrisoare de la Mariana Marinescu (București). Mă bucură scrisorile ei pentru că mă distrează; scrie f lejer și comod. Asta-i a doua scrisoare la care încă n-am răspuns. M-am lenevit la scris. Am încercat să învățăm în parc. N-a mers. Acasă am mai citit un pic, apoi Toader a spus că vrea să se revanșeze și dă o bere la Grădină. Mergem la internat și jucăm un fotbal. Apoi baie. Apoi masa. De la masă – acasă. Pe drum îl văd pe T0. Ne-am înțeles din ochi că trebuie să ne întîlnim… M-am descotorosit de Toader și cu greu ne-am întîlnit … ca să-mi spună să vin mîine dimineață la 6.30. M-am întîlnit apoi cu Ica. Mi-a dat 3 lei și-am luat un colac, apoi am condus-o acasă. Telucu a făcut cinste seara asta: cîte o bere la Ospătărie. Seara am făcut cu Toader un plan pentru 25 aprilie 1967. Ne-am culcat la 1 fără să fi învățat.

Sîmbătă 22 aprilie 1967. Zilele trec cu repeziciune. Dimineața m-am sculat la 5, m-am spălat, apoi am scris Jurnalul pe ieri și la 6 am fost gata.  Pînă la 6.15 am învățat la fizică. Dar culmea! La Complex nu era nimeni. Ce i-o fi de cap omului meu?

Am halit și-am mers la școală. La fizică am dat un extemporal foarte bun.  (cîcarea Troiei!). La ed fizică am tras la poartă și ne-a pus note la ”handbal”. Dom Nicu Velniceru (gazda noastră) a refuzat să ne lase camera pe marți. Paștele și dumnezeii!. La latină am cinci în ultimul extemporal. Nu mă mai deranjează nimeni. La istorie: extemporal: politica externă. I-am dat un extemporal făcut acasă (pe un 7). La rusă m-am distrat nevoie mare. La biologie a fost ultima oră și N.L. (Nenati Lucia) i-a dat cadoul. Apoi am dat extemporal. Ne-a dat sfaturi pentru viață. După masă, de la 16 la 18 am fost la pregătire la Pop. Toader a stat acasă. Am schimbat o carte ”Eisenstein” de 18.50 cu una de 7 lei. Eu am pus 9 și Toader 11 și-am luat un lichior de portocale care ne-a indispus. A participat și Telucu. Eu m-am culcat, iar ei au mai luat cîte o bere la Grădina de vară.

Duminică 23 aprilie 1967. Aseară ne-am culcat la ora 21. Azi dimineață ne-a trezit Costică Lungu pe la 9 și ne-am dat jos din pat pe la 10. Pe la 11 am fost prin oraș și-am halit ceva. La 12.30 s-a dat masa. Toader a fost la film (”Diminețile unui băiat cuminte”). Eu am stat acasă și-am dormit de la 13 la 16. Al naibii somn. M-am sculat, am citit presa (”Noi reduceri de prețuri”) am ascultat un meci, am citit cîte ceva din cărțile primite din Anglia, mi-am făcut ordine în corespondență, iar de la 19 la 24 am făcut corespondență. Am scris: 1) o c.p. acasă; 2) Marianei Marinescu (București); 3) Radio Moscova; 4) și 5) două cluburi internaționale din SUA; 6) lui Shital (India) – i-am pus în plic și vedere de pe Dunăre, una de la Mamaia și poza mea. Și 7) lui John (i-am pus în plic 25 de țigări care au încăput foarte bine, dar nu știu cum o să ajungă. (La toate aceste scrisori n-am mai făcut copii – îmi lua prea mult timp). A scris și Toader la cele două cluburi din SUA. Afară plouă, ninge, frig. Pînă aproape de ora 1 am scris în Jurnal. După ce-am terminat de scris în Jurnal, m-am apucat de lecția la limba engleză!

Luni 24 aprilie 1967. ”Aseară” m-am culcat la ora 3 dimineața. La 7 am fost în picioare. Prima oră: rusa. Este ultima oră de rusă din acest ultim an. Gozec i-a înmînat cadoul. Toată ora a fost veselie. În pauză am pocnit-o pe Mariana Gînsac de i-a dispărut rînjetul. Ora de educație fizică am făcut-o în sala de cor. A fost o oră de audiție. Tovarășa profesoară Bauman era în cancelarie. Am rugat pe cineva să o invite puțin pe coridor. I-am înmînat cadoul. A spus cu glas scăzut, foarte emoționată: ”Tocmai tu, Druguș…”. Apoi mi-a strîns mîna. (L.D.: Cititorii își amintesc, poate, de multele dialoguri neplăcute pe care le-am avut la ore cu această tînără, frumoasă, inteligentă și inimoasă profesoară. De unde și mirarea sa nedisimulată…).

În pauză, vaca de Mariana Gînsac i-a spus dirigintei Ruscior că am bătut-o, crezînd că gata, mă…. pe mine. Diriginta a stăruit să ne împăcăm și să-i sărut mîna! A fost un haios și-o hărmălaie la care au asistat toți reprezentanții ambelor tabere. Pînă la urmă a rămas așa… Eu: ”Tovarășa dirigintă, dacă-i mai dau două, îi trece!”.

La chimie am dat extemporal. Geta Broască i-a dat cadoul. La dirigenție ne-a mai spus niște note și medii, urmate de sfaturi pentru viață. La matematică m-am distrat cu fetele. Azi Puha (Elena) a împlinit 18 ani și ”a trebuit” să mă dau bine pe lîngă ea. Altă chestie! Magopăț s-a apucat de ghicit. Le spune prostii la moace și le ia bani. Eu sînt ”Cassa”. S-au strîns vreo 3-4 lei. În ora de engleză ne-a luat jos, în sala de cor, pe toți ”bărbații”. Au venit doi căpitani (unul Nițu).

(L.D. Aici se termină, brusc, însemnările liceanului Liviu Druguș. Nu am o explicație pentru această întrerupere. Pot presupune doar că a doua zi, marți, a trebuit să părăsim camera de la gazda de pe Calea Prieteniei nr 2. Nu-mi amintesc deloc ce s-a întîmplat și unde am locuit pînă la Bacalaureatul care urma să înceapă pe data de 20 mai 1967. De asemenea, nu am amintiri (în afară de fotografia postată pe FB) de la banchetul la care am participat. Pentru curioși pot adăuga cîteva amintiri despre ce a urmat în acel an. În primul rînd, ce doreau cei doi căpitani de armată? Erau recrutori de viitoare cadre pentru MFA (Ministerul Forțelor Armate) și ofereau condiții foarte avantajoase pentru cei care doreau să urmeze o facultate pentru ca apoi să activeze în armată. Oferta principală era pentru medicină și limbi străine. Se asigura transportul, cazarea și bursă pentru cei care acceptau oferta lor. Eu am acceptat-o și am repetat experiența nefastă de la Cîmpulung Moldovenesc. Eu oricum îmi făcusem planuri să fac facultatea în București, așa că… why not? Pe T0 (lt. Tudose) l-am refuzat cu oferta lui de a merge la ”școala de securitate”, dar pe căpitanul de armată Nițu nu. (În paranteză fie spus, pe T0 nu l-am mai întîlnit niciodată. După terminarea facultății am trecut pe la Miliție și am întrebat de el. Mi s-a spus că a murit – probabil a fost mutat în altă muncă: tocmai învăța și el engleza și i-am dat adresa de la International Book Fellowship din Londra care i-a trimis cărți și dicționare). Acum, după peste jumătate de secol de la ”contactul” meu cu ofițerul Tudose, înclin să cred că cele cîteva întîlniri cu el erau mai mult pentru supravegherea mea decît pentru obținerea de informații despre elevii care fumează… Pe scurt, nu m-am simțit ca fiind turnător, colaborator sau informator, ci un justițiar. Încercările ulterioare de a mă convinge să colaborez cu Secu s-au soldat cu refuzuri ferme din partea mea. Despre ele am relatat, pe acest blog, într-una dintre pseudorecenzii, așa că nu mai insist). Locurile pentru MFA erau separate de cele pentru civili, dar examenul a fost comun. Din cîte țin minte Facultatea de limba engleză avea rezervate două locuri pentru MFA. Nu știu cîți au concurat pe acele două locuri dar șansele mele de a reuși erau foarte mari. Terminasem BAC ul cu media 10 și în acel an s-a hotărît ca nota de la Bac să fie adăugată la notele obținute la admitere. Era suficient să iau un cinci la probele de admitere și media finală era de 7,50. Poate și din acest motiv am adoptat o atitudine excesiv de relaxată la probele scrise. Am obținut doar 4 la teza la engleză și 5 la teza la limba română. Neobținînd minimum 5 nu am mai fost admis la proba orală, care – credeam eu – era punctul meu forte. Nu exclud deloc o ”lucrătură” tocmai pentru a nu intra la oral și a nu reuși la admitere, vînzarea de locuri la admitere fiind o practică a acelor vremuri. Presupusul ”ajutor” promis de T0 a fost fie o vorbă în vînt, fie un ”ajutor” pe invers. În sala de examene am văzut lucruri greu de înțeles chiar și în zilele noastre. Am văzut în sală oameni mult mai în vîrstă decît mine și – un lucru care chiar m-a șocat – am văzut un tînăr de cca 25 de ani, cu o barbă neagră, mare și care, în timpul examenului și-a scos pipa, a aprins-o, a fumat tacticos fără ca cineva să-i facă vreo observație. E de înțeles cu cine a trebui să concurez – probabil fii de diplomați sau oameni din noua aristocrație roșie. Pe scurt, nu am reușit la Facultatea de limbi străine de la Universitatea București și urma să fac armata la termen integral (un an și patru luni). Această perspectivă m-a speriat destul de tare și am început să caut locuri la școli postliceale, doar pentru a scăpa de armată. Părinții găsiseră deja o școală sanitară la Botoșani și urma să mă apuc de învățat… Chiar atunci am primit o scrisoare de la prietenul meu Toader Gherasim care a lăsat deoparte visurile de a deveni silvicultor, actor sau marinar și a ales Facultatea de Studii Economice de la Iași (fostul ISE – Institutul de Științe Economice) unde a reușit cu brio. Mai rămăseseră 16 locuri pe care au concurat sute de ”neintrați” la alte facultăți. Obiectele de admitere: matematică și economie politică (cele intens ignorate de mine în liceu, fiind și la clasă umanistică). Am învățat aceste două obiecte întreaga vară și am reușit pe locul 18 la egalitate de note cu cel de pe locul 16…  La absolvirea facultății urma să fiu repartizat la Catedra de Economie politică la Disciplina Doctrine economice, dar anul 1971 a fost și anul în care stalinismul a fost coborît din nou din pod și multe libertăți au dispărut. Cenzura și dosarele de cadre au fost întărite. Dosarul meu nu mai corespundea pentru cariera didactică și am fost repartizat în cercetare, la Academia Română, filiala Iași. Am reuși să intru în învățămînt (la UMF Iași) în anul 1976 nefiind promovat pe post de lector, deși întruneam cerințele legale. Nefiind prieten cu Securitatea, bănuiesc că nu am primit aviz favorabil pentru promovare. Am început doctoratul în 1976, la București, dar 1n 1984 nu mi s-a aprobat susținerea publică fără nicio explicație. Am susținut teza (cu același conținut cu cel din 1984, mai puțin trimiterile obligatorii la documentele de partid) în 1996 și în următorii patru ani am urcat toate treptele carierei didactice. Mă pot lăuda că la începutul anilor 80 am propus (și culmea! s-a și aprobat!) reducerea cu 50% a orelor de Economie politică și introducerea unei discipline distincte – Economie sanitară (pe care după 1990, mai exact în 1997 am introdus-o la Facultatea de Bioinginerie Medicală sub numele de Economica Sănătății, alături de alte discipline, construite tot de mine: Managementul sănătății și Sisteme de sănătate comparate). Mai mult, am reușit să conturez (prin programa academică) secția de Managementul sănătății care avea ca scop declarat pregătirea viitorilor manageri de spitale, directori de direcții de sănătate publică (DSP) și specialiști în Ministerul Sănătății. Din păcate, imediat după plecarea mea de la UMF Iași (2004) proiectul meu (foarte necesar și azi) s-a destrămat. Mă bucur că am fost ales de către studenții promoției 2004 ”Profesorul anului” fiind singurul profesor nemedic care a primit acest onorant titlu. Tot cu titlul de răspuns la posibile întrebări mai precizez că în timpul studenției mele peste jumătate din timp l-am alocat cursurilor de la Facultatea de limba engleză, fiind foarte activ și pasionat de ceea ce învățam.

(Sfârșitul Jurnalului ținut de mine în perioada 1 martie 1963 – 24 aprilie 1967. Am transcris, timp de 175 de zile, conținutul consemnărilor făcute de mine timp de 1500 de zile în care am scris ceea ce mi s-a părut a fi demn de notat atât despre mine cât și despre cei din jurul meu: colegi, profesori, părinți, rude, oameni politici etc. Continui să cred că acest Jurnal are valoare documentară și că poate fi folosit pentru scrierea unui scenariu de film cu caracter memorialistic).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 432. Joi 8 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (154).


Joi 7 iulie 1966. Dimineață mama m-a trezit de cîteva ori pe la 8 zicîndu-mi că am treabă, dar eu nu mă mai dădeam sculat. Cred că eram tare obosit. Azi tata l-a tăiat pe prevestitorul vremii – cucoșul cel alb. După ce m-am sculat n-am făcut mare brînză Am adus apă, am păzit puii și… gata! M-am apucat însă de engleză pentru a recupera lecțiile pierdute. Scriind mult, am reușit ca în cursul zilei de azi să fac trei lecții (dar încă n-am ajuns la zi). Am socotit că dacă fac zilnic cîte o lecție ajung să termin pe 1 septembrie.

Dimineața am cules vreo 3 kg de vișine – desert la masă. Tata a fost la o stînă și a adus 10 kg de brînză (dar a păstrat bonul și mai poate cumpăra 10 kg…). Pînă la amiază atmosefera era fierbinte și parcă totul frigea. Azi am stat mai mult cu pielea (de căldură). Azi mama mi-a arătat că a găsit Jurnalul pe care eu îl dosisem sub ”salteaua” patului meu din bucătărie. M-a întrebat de Lia și de ocupațiile mele ”extrașcolare”. M-a dojenit un pic și, văzînd că eu nu mă prea sinchisesc și că-mi cam iau nasul la purtare m-a amenințat că-i spune tatei. Știu că pe asta n-o va face. Acuma mama îmi citește aproape regulat Jurnalul și m-am obișnuit cu asta. Rîndurile ce le scriu acum le va vedea peste cîteva zile, dacă nu chiar mîine dimineață pînă a mă scula eu…

La amiază m-am întins pe canapeaua din sufragerie și m-am prefăcut că dorm. Mama, sigură de lucrul ăsta s-a dus în bucătărie, la valiză (pe care o țin descuiată) și a început să se delecteze cu lectura Jurnalului (vol. 8). Deodată am deschis ușa. Abia a reușit să-l arunce în valiză și să se prefacă că aranjează un țol. Am rîs un pic pe chestia asta…

La amiază, după ce-am prînzit ne-am adăpostit imediat în sufragerie din cauza căldurii toride. Azi m-aș fi putut duce la scăldat dar nu mi-a dat prin cap. Mama și tata au ațipit un pic iar eu am scris la limba engleză. Pînă seara am tot avut ocupații. Pînă să se trezească tata eu am ieșit în verandă și m-am bărbierit (mustața și fața) pentru a doua oară. M-am simțit foarte bine după asta. Mai ales după ce m-am spălat și am dat cu piatră acră.

Azi n-am reușit să citesc niciun rînd și-mi pare rău. După amiază am făcut o tăbuiață de crupe. Coca + Ileana (fetele Ostinei) + Ostina aproape că m-au rugat să  merg mîine cu ele la bureți, dar le-am refuzat categoric. Mi-e greu să umblu așa prin păduri (cînd n-am cu cine de teapa mea).

(Am 32 de lei. Îmi mai trebuie 13 pt a-mi cumpăra un cuțit de 45 lei, frumos, cu multe lame).

Dupămasă a plouat zdravăn cu descărcări electrice și cu un pic de vînt spre marea frică a mamei. Am fost nevoiți să ne închidem în casă, să mîncăm pe la vreo 19 și nu mult după asta să aprindem și lampa (cu gaz). Eu am terminat de scris și de învățat cele trei lecții, mama a citit, apoi s-a culcat, iar eu m-am dat pe ”însemnat”. Am scris pe ieri și pe azi pînă la ora 0.20.

Vineri 8 iulie 1966. Aseară, după ce m-am cărăbănit în bucătărie am mai stat în pat pînă pe la 1. Tata a venit să bea apă și aproape s-a supărat pe mine (”Ăsta-i program? Mîne dimineață n-o să te poți scula”). Și chiar așa a fost. Dimineață aș fi dat mult să mai stau un pic în pat. Tata s-a sculat de dimineață și – cît singur, cît cu mama – a curmat o grămadă de lodve de un metru pe care apoi le-a despicat. A trebuit să ies și eu pe la 8.30 să curm lemne cu tata, cu toate că bătătura pe care o căpătasem tot de la fierăstrău încă nu-mi trecuse.

Dimineața era cald și un pic de soare. Treptat treptat s-au adunat nori, apoi a început o ploaie sîcîitoare care ne-a cam zădărnicit planurile. Cu toate astea am lucrat o vreme și pe ploaie, bine îmbrăcați. Lemnele despicate le-am clădit lîngă peretele dinspre răsărit al bucătăriei, între doi pari prinși pînă-n grindă. Pînă seara, cu un pic de efort am reușit să curmăm tot, tata le-a despicat, iar eu le-am clădit pînă sub streașină. O rezervă bună pentru iarnă. Aseară am pus Jurnalul sub somiera mamei și am pus și-un semn să văd dacă-i umblat. Dimineață, mama mi-a spus că a măturat în sufragerie și deci a dat peste el. Și-a dat cuvîntul că nu l-a citit. De fapt, n-au rămas prea multe zile. Cunoaște aproape tot conținutul acestui caiet.

Azi tata m-a luat cu lama pe gît și mi-a reînnoit bordura. Mi se pare că tata nu știe nimic de existența Jurnalului meu.

Mama a făcut azi la ”muncitori” două tăvi cu plăcinte (cu brînză și cu vișine). Spre seară a plouat zdravăn, ca ploile de vară, iar în restul zilei – cu țîrîita. Am umblat mult prin ploaie, desculț și mai trebăluind cîte ceva. Ziua n-am reușit decît să învăț cuvintele de la Lesson 12 care-s foarte  grele și în majoritatea lor necunoscute.

Am cinat pe la 19. La 20.30 mama și tata s-au culcat. Eu am rămas și mi-am scris lecția la engleză, apoi mi-am scris Jurnalul pînă la 22.30. Afară ploaia a încetat. Apoi am stat și-am mai citit în pat încă o jumătate de oră. Mă ustură ochii.

Sîmbătă 9 iulie 1966. Dimineața m-a sculat mama pe la 8. Totul era inundat de lumina puternică a soarelui ce încălzea pămîntul proaspăt și ud. Tata începuse să taie lemne. M-am spălat și m-am înființat și eu ”la datorie”. După ce-am tăiat o mică stivă de lemne, am venit în casă, am mîncat, apoi – iar la lemne. La 9 am ascultat puțin Moscova. Cu lemnele pe care le-am curmat și despicat astăzi am acoperit întreg peretele de la bucătărie pînă sub strașină. După ce-am terminat cu lemnele care alcătuiau cei doi steri jumate aduși nu de mult am început să tăiem un ster pe care-l aveam de anul trecut și care este uscat bine. Lemnele curmate și despicate le-am așezat la găini ocupînd jumătate din peretele de lîngă săliță. Cu un pic de efort am terminat cam cu toate lemnele. Mai avem o stivă de stejar pe care le-om hăcui luni. Apoi tata va aduce altele și vom proceda la fel. Tata vrea să se asigure pe vreo două ierni. E sigur că din toamnă va fi un singur salar(iu) în casă și e bine să existe provizii. Așa face omul gospodar: vara sanie și iarna car. Cu ocazia asta fac și eu un pic de sport. Dar mîinile neantrenate și neînvățate mă ustură binișor în urma beșicilor sparte și a zgîrieturilor de la lemne și ferăstrău. În acțiunea noastră entuziastă a intervenit iar ploaia. O negură care aducea și spaimă pe lîngă ploaie a venit pe neașteptate de peste Cudrina, acoperind cerul și trăgîndu-i o ploaie zdravănă. (L.D.: Cudrina era dealul care domina întreg satul. Casa noastră era la poalele acestui deal. Toponimia este incertă/ necunoscută/ neatestată, dar avansez aici o ipoteză, mai exact o filieră silvică ce ține de ”codru” (nume de băiat Codrin, nume de fată Codrina, pronunțat de unii Cudrina). După o jumătate de oră însă soarele strălucea iar și noi ne-am reluat activitatea.

Aseară ascunsesem Jurnalul în sobă, dar nu de teamă că mi-l va citi mama. Vreau să fac puțin jocul șoarecului cu pisica. Oricum, nu e prea plăcut să ai în casă un polițai care e în același timp și moralist. Bine că nu apelează și la serviciile ”judecătorului” (The Father) care ar aplica și pedepse…

Azi mama a spălat rufe și a trebuit să-i aduc mai multă apă. Termosul pe care l-a cumpărat mama de la București (37.5- + 17) a intrat în folosință. De fiecare dată cînd aduc apă rece, îl umplu și răceala se menține și 24h. E f bun.

Azi am citit în ziarul ”Munca” textul ”Declarației cu privire la agresiunea SUA în Viet-Nam” adoptataă de Conferința de la București (În punctul 3 al Declarației se scrie: ”Se declară gata ca la cererea exprimată de guvernul RDV să ofere voluntarilor posibilitatea de a pleca în Viet-Nam pentru a ajuta poporul vietnamez în lupta împotriva agresorilor americani”). În cazul ăsta, lupta se va duce între cele două ”lumi” existente și se va transforma într-o luptă cu caracter mondial…

Azi n-am mai făcut lecția la engleză.

Seara, după ce pe la ora 18 am terminat toată treaba, ne-am strîns în casă constrînși fiind de vîntul și vremea rece de afară.

Mama și tata s-au culcat pe la vreo 9, iar eu am stat și am citit încontinuu din ”Întunecare”, apoi mi-am scris ”Jurnalul”. Acum e ora 0 și 15 minute. După o pauză de cîteva zile am reintrat în programul de culcare la ore tîrzii. Avînd în vedere vremea cam năbădăioasă am amînat excursia de la Putna pe care urma s-o fac mîine.

Duminică 10 iulie 1966. Azi se împlinesc 500 de ani de la zidirea mînăstirii Putna, eveniment discutat în toate ziarele. De asemenea, s-a vorbit mult despre asta și la radio. La Putna au avut loc mitinguri și serbări. Platon Pardău a deschis festivitățile. Odinioară, exact acum o sută de ani Eminescu, Porumbescu, Slavici ș.a. se agitau manifestîndu-se tot acolo, la Putna, cu ocazia împlinirii a patru veacuri. Acum îmi pare rău că n-am mai mers la Putna cu bicicleta.

Ziua de azi n-a fost umbrită de absolut de niciun nor aducător de ploaie. Au plecat de la Grămești peste o sută de oameni, cu camioanele. Fiind o zi frumoasă am simțit cu adevărat că e duminică. Mai ales că n-am depus niciun efort fizic și nici intelectual.

Dimineața nu m-am sculat decît atunci cînd am constatat că-s sătul de somn și nu mai pot dormi. Pe la 11 a venit și poștașul Amorăriței care ne-a adus ”Munca” și ”Magazinul”  (”Femeia nu găsește niciodată că e de vină, ci întotdeauna e di-vină”).

Am citit ”Declarația cu privire la întărirea păcii și securității în Europa”.

Pînă la ora 13 am jucat cu mama încontinuu table. Am jucat pe bani: un leu linia, doi lei marțul. Am jucat mult și cîștigurile și pierderile erau cînd de o parte cînd de cealaltă. La sfîrșit, i-am rămas dator mamei cu doi lei, iar mai tîrziu am rămas chit. Am jucat o zi întreagă fără să cîștigăm nimic! Tata a fost după lemne și s-a întors după amiază. Eu am mai citit, mai ales spre seară. După cină am citit încontinuu pînă la ora 23.30. (”Cine a plantat în viața lui un pom, acela n-a trăit degeaba”, ”Ordine, contraordine, paraordine și dezordine”, ”Era foarte scund și cu mustăți de uriaș; așa că părea nu un vizitiu cu mustăți, ci o pereche de mustăți cu vizitiu anexă”, ”Verigheta – simbol al sclavajului conjugal”, ”De multe ori iubirea nu se mai întreține decît prin acest parazit galben – gelozia”, ”consum fiindcă mă consum” – M.V., ”O femeie nu-și poate frînge niciodată capul pentru că nu poți frînge ceva ce ai pierdut de mult”, ”A fost odată un mic copilaș/ Ce nu știa/ Ce nu știa să dea din mîini/ Această poveste dacă v-a plăcut/ Eu pot s-o spun de la-nceput/ A fost odată un mic copil/ Ce nu știa…” .

Seara, tata s-a culcat, ca de obicei devreme, iar mama a stat pînă la 23.30 și a citit ”Magazinul”. După ora asta, de față cu mama care se pregătea pentru culcare, am început să-mi scriu Jurnalul. Acum e ora 23.50. Începînd din seara asta voi dormi în dormitor, pe canapea. Un loc de dormit de cel puțin zece ori mai bun decît patul improvizat din scînduri din bucătărie. La 23 am ascultat Radio Novi-Sad. Ca de obicei a dat un buletin de știri, starea vremii, recomandări din program, apoi o frumoasă muzică populară românească. Toată ziua de azi posturile noastre de radio au transmis muzică populară și în special ușoară. Azi a fost ultima zi a Campionatului Categoriei A la fotbal: Campioană – Petrolul Ploiești. CSMS Iași – pe locul 5! Retrogradează: Crișul Oradea și Siderurgistul Galați.

Luni 11 iulie 1966. Începînd de azi culegem vișinile. Avînd în vedere acest nou sport, nici azi n-am scris și n-am citit nimic. De dimineață și pînă la amiază, și de la amiază pînă la înserat am stat prin copaci. În planul nostru a figurat culegerea primului vișin de la poarta mare. Cam cu greu ”planul a fost îndeplinit”, reușind să culegem dintr-însul cinci căldări. Greutatea a constat în faptul că crengile erau crescute mult în afară și din copac era periculos de cules. Așa că am recurs la alte metode. Am luat o scară lungă de la tanti Lucreția, am pus-o în picioare și-am sprijinit-o cu scara mică. Tata o mai ținea (pentru orice eventualitate) iar eu m-am suit cît mai sus (în unele cazuri chiar pe ultima treaptă și, ținîndu-mă de crenguța de pe care culegeam, îmi făceam astfel echilibrul. O altă metodă descoperită tot acum: punem scara sub una din crăcile lăturalnice, o leg bine cu cureaua acolo, și mă sui apoi pe scară și chiar pe craca de deasupra culegînd și vișinile de prinprejur. Metoda asta am aplicat-o chiar și în copac. Am suit scara cea mică în copac, am legat-o, de asemenea, cu cureaua și am putut să mă agăț de crengi fără grijă. La cules ne mai ajutăm și de cîrlig, cu care tragem creanga pe care apoi o culegem mai ușor. Ceea ce-i greu la culesul vișinilor e că e cam migălos, vișinile fiind mici în comparație cu celelalte fructe. Apoi, stînd o zi în copac, într-o continuă încordare, obosești grozav. Anul ăsta avem vișine din belșug și-s și mari și frumoase. La amiază am dormit o oră în bucătărie, dar din cauza căldurii m-a durut capul cînd m-am trezit.

Azi Zîna a anunțat-o pe mama că a telefonat de la Rădăuți să merg mîine la școală și să duc o completare de 75 de lei! Spre seară, după ce am alcătuit o listă de cumpărături pentru mîine, m-am culcat pe la vreo 23.30 și-am adormit la 12.

Marți 12 iulie 1966. Aseară am ascultat în premieră emisiunea satirică ”Ora veselă”. A fost bine alcătuită și s-a putut rîde. Pe lîngă că m-am culcat tîrziu astă noapte m-am trezit pe la 2.30 și pînă la 3.30 n-am mai putut adormi.

O semilună foarte albăstruie stăruie pe cer la această oră: puțin mai tîrziu a început să se lumineze de ziuă. La 5.30 tata m-a sculat. M-am îmbrăcat cu ”uniforma” cu care-am fost și data trecută în Rădăuți. Am mîncat, mi-am pus cele necesare în servietă (pelerina, pompa, mîncare) și la 6.20 am plecat. Pe la poartă a trebuit să mă întorc căci văzusem că s-a desprins mînerul la servietă (ghinion!). La 6.30 am plecat pe răcoare. Soarele e destul de sus, dar aerul răcoros stăruiește. Prin sat m-am întîlnit cu Huienii. Ostina Huianu: ”Ia te uită ce flăcău fain!”. Cînd am ajuns la tei am făcut un mic popas ca apoi să pornesc cu forțe noi. Ca de obicei, am făcut exact o oră și jumătate pînă în orașul Rădăuți. Deci, la 8 fix am fost în centru. M-am îndreptat direct spre Școala Veche să-mi iau de-o grijă cu plata excursiei. Aici o mulțime de profesori tineri își dădeau examenul de definitivat. N-am găsit pe nimeni și a trebuit să mă întorc în oraș. Am trecut pe la autogară în speranța că-l voi întîlni pe Toader. Nu l-am întîlnit însă. Am stat apoi în parc lîngă tutungeria lui Goraș. În timp ce stăteam așa pe bancă l-am văzut pe Mircea Ungureanu cu bicicleta. Imediat am încălecat și l-am ajuns prin dreptul Casei de Cultură. Mergea la școală unde are preparații la matematică cu Bondor (Toți corigenții fac un astfel de ”antrenament”). Am mers cu el la școală. Școala întreagă e în reparație capitală aș putea zice. În fiecare an se investesc sume mari pentru astfel de lucrări. La școală m-am întîlnit cu Zăicescu. A vorbit frumos cu mine și mi-a spus că dacă mă întîlnesc cu Gherasim să-l trimit la el. După asta m-am întîlnit cu Costică Lungu, venit tot pentru ”antrenament”. N-a mai putut pleca la Timișoara din cauza asta. Am vorbit o mulțime de lucruri. Ne-am povestit unul altuia programul de vacanță. A fost și el la Putna duminică și n-a fost chiar grozav. A fost extraordinar de multă lume. Cică au fost 2900 mașini și tot atîtea motociclete. Popor: 40 000 de oameni. S-au întîmplat multe accidente. Cu bicicleta n-a fost chip de mers. De la ora 4 dimineața circulația era blocată de mașini. La 9.30 ne-am despărțit: eu m-am dus la școală și-am plătit excursia (primind și cîteva ”indicații pentru călătorie”. Plecarea la 5 dimineața, luni 18 iulie. Va trebui să vin duminică la Rădăuți. ”Completarea” m-a costat 65 de lei (la telefon s-a auzut 75). Din afacerea asta m-am făcut cu 10 lei. M-am întîlnit cu Rodica Moroșan care a plătit și ea. Mi-a spus că Toader a fost ieri și a plătit. Am ieșit apoi în oraș. În dreptul magazinului de Autoservire m-am întîlnit cu Halip Floria și Halip Neculai. Am stat și-am discutat cu ei mai bine de o oră. Neculai a intrat ca paznic la un SMT (L.D.: SMT = Stațiune de Mașini și Tractoare). Primește 700 lei pe lună: ziua citește lectura suplimentară, iar noaptea le doarme 100%. A intervenit apoi și Gavril Magopăț cu care n-am discutat decît cîteva cuvinte (avea o întîlnire). După cîteva minute apare și Țuca Vlonga, foarte tinerește și zveltă. Parcă s-a mai transformat. Nu mai este așa de disprețuitoare ca înainte. După ce-am epuizat sacul de impresii ne-am despărțit: Eu mi-am făcut cumpărăturile: 6kg de zahăr (54 lei). Am plecat apoi înspre internat și-am cumpărat un pachet de margarină care în realitate costă patru lei. Pe mine însă m-a costat nu mai 2 (I-am dat 4 lei, mi-a dat margarina și doi lei… rest). Astăzi m-am ales cu un cîștig de 12 lei. După asta m-am dus pe pășunea de lîngă hipodrom și-am mîncat (vișine și pîine). Am mers apoi pînă la autobază să văd dacă s-a soluționat cu uniformele de taxator ale lui Mircea. Dar contabila era plecată la bancă și n-am putut afla nimic. M-am dus la internat să las acolo bicicleta. Doamna Florea și Lucreția erau în bucătărie. Lucreția: ”Ai ieșit ”curat”? Eu: ”Da!”. Doamna Florea:Așa un băiat frumos să iasă ”murdar”?”. Dna Florea mi-a închis bicicleta în lemnărie și astfel mi-am luat de-o grijă.

Am ieșit în oraș. Mi-au mai rămas mai bine de 50 de lei. M-am hotărît să-mi cumpăr un cuțit bun, așa cum de mult mi-am dorit. Mi-am luat astfel un cuțit de 45 de lei, cu plăsele de sidef, două lame, destupător de sticle de bere, tire-bouchon, cuțit pentru deschis conserve și un fel de cui ascuțit pentru făcut găuri. E o comoară pentru mine!

În parc m-am întîlnit cu Costică și cu un consătean de-al lui Popovici Neculai. Am stat cu ei aproape o oră și m-am distrat de minune cu cîteva fete. A venit apoi Lucescu și Martinescu (doi ”prieteni” proaspeți de la veterinară). Lucescu ăsta-i un băiat frumos, solid și f. nostim la vorbă. Cu Martinescu am făcut o tablă și mi-a dat două linii. De la 14 la 16 am fost cu Costică la film (i l-am plătit eu). În sală m-am întîlnit cu Vulpe și Dobroghiu (din a XI-a E) și cu Popescu Felica (X D). Pe lîngă jurnal am văzut o minunată completare în culori despre un savant francez, mare iubitor de animale. Apoi a rulat filmul ”Femeia fidelă” (interzis pentru copiii pînă la 16 ani. Eu am 16 și1/2). Un film f bun cu învățăminte. De la 16 m-am mai plimbat cu Costică prin oraș. Am mers apoi cu el la Pold (a lui) care însă nu era acasă și ne-a făcut să așteptăm o jumate de oră în fața cazărmii. Am revenit în oraș. Ne-am întîlnit cu Marcela Larionescu. Costică a intrat în vorbă cu ea, iar eu m-am dus la internat și mi-am luat bicicleta. La 19 fără 10 am pornit și de pe loc i-am dat bătaie. Azi am avut numai vișinele la stomac plus mai multă apă, drept pentru care pe drum m-a apucat o diaree ca aceea… (am pățit-o!). La văile din Gropeni și Grămești am mînat nebunește. Totuși am ajuns acasă exact după o oră și jumătate.  Pe la C.A.P. m-am întîlnit cu Vasile Amariei; am schimbat numai cîteva cuvinte, din mers. Acasă am ajuns la 20.20.

Astăzi tata a mai cules singur trei găleți cu vișine. În bucătărie e o adevăraă fabrică. Se face vin și compot în cantități mari. Provizii pentru iarnă…

Seara am fost mort de oboseală, nu alta. Cu greu am rezistat să mai ascult și meciul de la Londra. Totuși, spre sfîrșit am adormit.

Aseară am ascultat meciul de deschidere a campiooanelor mondiale la fotbal, Anglia și Uruguay. Scor surpriză: 0-0. În seara asta s-a jucat la Liverpool meciul dintre Brazilia și Bulgaria. Scor 2-0 (au marcat Pele și Garincha). Spre mirarea mea fotbaliștii bulgari au fost mai buni decît mă așteptam. Brazilienii au cîștigat din două lovituri libere. S-au comis foarte multe faulturi. Eu prezic că campiona mondială va fi Brazilia urmată de Anglia, Italia, RFG și celelalte. U.S. a pierdut cu 0-3 în fața coreenilor (plus o palmă…). Seara am adormit înainte de 22…  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 423. Marți 27 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (146).


Duminică 20 martie 1966. Am dormit pînă la ora 8. Spre deosebire de ieri vremea s-a mai ”ameliorat” un pic. Dacă ieri a mai plouat, azi, pe cînd eram în Piața Unirii, viscolea de-a binelea.

După ce ne-am spălat și-am mîncat ultimele noastre provizii s-a anunțat programul zilei de azi: vizitarea muzeelor. Eu cu Costică m-am dus pînă-n centru să cumpărăm ceva, n-am mai cumpărat și cînd ne-am întors n-am mai găsit pe nimeni la internat. Imediat am luat un tramvai, am ajuns în centru, dar nu știam la care muzeu să mergem. În sfîrșit, am luat-o pe str Ștefan cel Mare și am ajuns la Palatul Culturii unde am aflat că excursioniștii noștri se află aici. Ne-am scos bilete și, cu îndrumările ”paznicilor”, i-am ajuns. Diriginta m-a întrebat pe unde-am hoinărit și s-a interesat dac-am dormit la internat… (se temea să nu fi avut eu alte ”neamuri” pe aici, ”verișoare” etc.). Împreună cu ceilalți colegi, profesori și un ”tanti ghid” f bine documentat, am vizitat mai întîi ”Muzeul Etnografic al Moldovei” unde am văzut exponate f interesante și ingenios construite. După asta am părăsit acest muzeu și am trecut la ”Muzeul de arte plastice” (P.S. La Muzeul Etnografic am văzut un interior de casă țărănească din comuna Straja, raionul Rădăuți, foarte bine amenajat dar, din păcate, dispărut acum din sat). La Muzeul de artă plastică organizat în marea Sală a Tronului ”tanti ghid” ne-a explicat mai întîi despre Palat și istoricul lui. Apoi a trecut la explicarea picturilor, făcînd unele aprecieri asupra creațiilor. Sala Tronului are o construcție interesantă, în stil gotic, iar pe tavan, oblic, erau pictați toți domnitorii moldoveni. După ce am terminat de vizitat și acest muzeu, primind informații foarte ample, am coborît la parter unde am vizitat ”Muzeul de istorie a Moldovei” din care o parte era în renovare și n-am putut s-o vizităm. Aici ne-a dat explicații o tanti mai timidă și mai încurcăreață. Exponatele au fost interesante și frumos prezentate. După ce am terminat de vizitat acest muzeu am trecut în cealaltă aripă a Palatului unde era amenajat Muzeul Politehnic pe care, de asemenea, l-am vizitat. Ceea ce era mai interesant aici erau cele două televizoare. Cînd te uitai în ele – erai în persoană. Mecanismul era următorul: în fața ușii era o cameră de luat vederi care transmitea imediat în cele două televizoare. Aceasta a fost o distracție foarte plăcută și amuzantă. Tovarășa ghid ne-a explicat f amănunțit celelalte exponate din care am reținut mai bine: cum funcționează o termocentrală, o turbină Pelton și alte cîteva motoare. Foarte interesant a fost explicarea desfășurării zborului rachetei cu trei trepte care proiectează pe orbită un sputnik. Exponatele erau produse în URSS. După ce am vizitat și acest muzeu (fără să uităm ca, la ieșire, să ne mai privim o dată în televizoare) am intrat într-o altă secție a Muzeului politehnic și anume înregistrarea sunetelor. Aici, același ghid ne-a explicat pe larg tot felul de instrumente de înregistrare și redare a sunetului. Instrumentele erau de la cele mai vechi și primitive pînă la aparatul de radio cu tranzistori și pick up ul. Cu aceasta s-a încheiat vizita noastră la Palatul Culturii. În acest Palat își are sediul redacția revistei ieșene  ”Cronica” (L.D. La această publicație am colaborat intens în anii 78-89, publicînd pe varii teme (economice, politice, lingvistice, sociale etc. Am avut rubrici permenente: ”Lumea contemporană”, ”mese rotunde” etc. În ultimii ani 80 am publicat sub varii pseudonume pe lângă numele adevărat) Cînd am ieșit afară toți fotografii amatori care posedau aparate de fotografiat s-au grăbit să imortalizeze pe peliculă fie monumentul în întregime, fie numai statuia lui Ștefan cel Mare sau unul dintre tunuri. Am traversat apoi str. Palat și am mers pe Str Ștefan cel Mare, pe lîngă Biserica Sf Nicolai, destul de frumoasă, apoi am intrat în curtea Bisericii Trei Ierarhi. Prof de istorie Bejenaru ne-a relatat despre trecutul acestei Biserici, apoi am înconjurat zidurile bisericii, mulțumindu-ne cu atîta deoarece n-am putut vizita și interiorul. Toader mi-a făcut mie și lui Costică vreo două amintiri la această biserică.

Tot grupul nostru a hotărît să ia masa la Restaurantul ”Expres”, însă cum nouă nu prea ne dădea mîna (mai bine zis nu ne dădea… punga) am luat-o toți patru în oraș să cumpărăm pîine. Dar, vai! Azi e Duminică și nici o Autoservire nu era deschisă. Totuși, cu o mică speranță, am început să colindăm orașul în căutarea unui magazin de serviciu. Și-am avut noroc. Pe str. Păcurari, lîngă Gh. Dimitrov, am găsit un magazin de pîine deschis. Ne-am repezit și am luat de 6 lei pîine albă pe care am și înfulecat-o și încă numai în trei deoarece Toader a luat masa la fratele lui. Am stat la internat numai noi trei, singuri, și după ce-am mîncat am dat pe la spălătorie să ne răcorim. Tot aici era și WC ul. Costică a tras de un mîner să curgă apa și deoadată era să-i cadă în cap toată instalația. Le-a pus pe toate la loc (de formă) și-am întins-o. Pt. trebușoara asta a primit Burdujan observații. Noi am ieșit în Tg Cucului și, cu ultimul mărunțiș, am făcut cîteva călătorii cu tramvaiul. Mai întîi l-am luat pe 1 care ne-a dus la Elena Doamna, apoi pe Str Socolei pînă la capăt. Aici ne-am dat jos și am admirat de pe pod Gara Socola și împrejurimile Iașului. După asta l-am luat iar pe 1 și am mers la Liceul Național (Liceul 1). Aici am coborît și ne-am dus în Piața Gh. Dimitrov de unde-am luat tramvaiul 6 care ne-a dus, de asemenea, pînă la capăt, iar înapoi am venit pe jos. Pe acest itinerar am văzut Institutul Agronomic, Stadionul 23 august, Grădina Copou (în ansamblu), Universitatea Al.I. Cuza, ”Studenția” (expresia lui Costică). După excursia asta am mers din nou la internat de unde am plecat iar în oraș cu destinația ”Muzeul Unirii”. Aici a plătit iar Burdujan (probabil că excursia n-a costat 40 de lei în capăt și de aceea au avut de unde să plătească muzeele și telegramele). Aici, la Muzeul Unirii ghida ne-a explicat că e rădăuțeancă și c-a învățat acolo. Ne-a explicat f bine evenimentele de dinainte de Unire și din timpul Unirii. Am rămas cu multe cunoștințe noi din această excursie și asta mă bucură.

De la Muzeul Unirii, iar la internat. Aici, cei care au avut rezerve mai mari de haleală au mîncat, iar noi… ne-am uitat. Pe la 19 am plecat la Teatrul Național unde vom vedea în seara asta opera ”Rigoletto”. Am venit la acest spectacol numai din curiozitate. Mulți au plătit biletul (6 lei) numai să scape de bîrîiala profesorilor, dar n-au venit la spectacol. Au găsit că-i mai distractivă ”Bolta rece”. La 19 30 a început primul act al operei. În total au fost patru acte care mi-au părut lungi, dar pe la 22 s-a terminat. Din primul act n-am înțeles decît 2-3 cuvinte. Pînă la noi sunetele ajungeau difuze și de neînțeles. Abia cu ajutorul unui program am mai înțeles un pic subiectul. Cu toate astea nu mi-a plăcut deloc acest gen. Devreme ce are joc de scenă și e ca o piesă de teatru, de ce n-ar vorbi?  După fiecare act diriginta se uita la rîndul nostru să ne vadă părerile. Pe mine și pe Costică însă ne-a interesat altceva. (în spatele nostru am văzut ”Parisul” și împrejurimile sale: cîteva studente; în rîndul din față erau alte trei fete. Cea din mijloc se uita atît la mine cît și la Costică... Pe chestia asta am comentat mai tîrziu). Toader a fost și el la  spectacol, dar după primul act a plecat deoarece îl aștepta fratele (și n-a făcut rău). La teatru ne-am întîlnit cu mai mulți băieți de la Liceul nr 1 din Rădăuți.

După spectacol am luat direcția internat. Proviziile s-au terminat demult și-am înghițit în sec. Totuși, pînă la miezul nopții n-am adormit și-am privit la hîrjoneala celorlalți.

Luni 21 martie 1966. Azi este a treia zi de excursie. Dimineață ne-am sculat cu greu pe la 8. S-a anunțat că vom vizita Turnul Golia și poate și Bojdeuca lui Creangă, iar la amiază se va da plecarea.

Eu cu Costică am mers pînă în oraș, am cumpărat o franzelă și cînd am venit înapoi am găsit internatul pustiu. Am forțat un pic ușa, am halit imediat franzela (în doi), apoi, negăsindu-ne tovarășii, ne-am alcătuit noi un program de vizitare. Am mers la Bojdeuca lui Ion Creangă mergînd mult pe str Sărăriei, apoi coborînd pe str. Simion Bărnuțiu. Nu mică ne-a fost mîhnirea cînd – ajunși în curtea bojdeucii – am găsit anunțul ”În renovare”, iar în program: ”Lunea – închis”. Am vizitat împrejurimile ei; în spate se află un mic tuirn de ciment, ridicat de un prieten al lui Creangă în memoria lui. Bojdeuca e f bine întreținută și îngrijită. După atîta cale ne-am așezat pe-o bancă și-am stat așa vreme de-un sfert de oră. Deodată au apărut și ai noștri care au făcut ce-am făcut și noi. De la Cezar și Toader am aflat că s-a vizitat deja Turnul Golia așa că noi am rămas cu o lacună. După ce s-a vizitat bojdeuca am plecat cu tot grupul pe Sărărie, am făcut stînga și-am ajuns în Calea 23 august; aici ne-am plimbat pe alei, apoi ne-am îndreptat spre ”obeliscul leilor”, iar alături era și Teiul lui Eminescu – bătrîn și încercuit cu fier. Aici am poposit mai mult. Eu cu Costică am luat-o prin împrejurimi (alături este o cazarmă). La ”obeliscul leilor” s-au făcut multe fotografii.

După acest popas în Copou am luat-o la vale pînă la Universitate. Aici am așteptat cam jumate de oră pînă ce diriginta și cu Chichi al ei (L.D.: băiatul dirigintei era student și diriginta era tare mîndră de el) au obținut aprobarea de a vizita Universitatea. Ne-a condus un profesor de la Universitate. Mai întîi am vizitat o sală destul de mică unde se țin, la începutul fiecărui an, universitar, ședințele festive. Sala a fost restaurată după 23 august și este poleită în aur. Pe tavan sînt așezate portretele înaintașilor care au predat la acesată universitate. Am trecut apoi prin sala de la intrare numită Sala pașilor pierduți – e cea mai lungă sală din țară.  În continuare am fost conduși într-un laborator unde lucrau studenții, apoi într-o aulă (Aula P10) cu o capacitate de 300 de locuri. Ne-au fost arătate metodele de întunecare a camerei (coborîrea jaluzelelor cu ajutorul unui electro motor). După asta am vizitat Biblioteca unde învățau studenții. Biblioteca este mare și m-a impresionat foarte mult. După asta am coborît, pe Calea 23 August, pînă la Biblioteca Centrală Universitară unde am văzut o sală de lectură. De aici ne-am împrăștiat și fiecare s-a dus unde-a vrut. Pe la ora 13 ne-am adunat la internat și-am plecat cu toții la Gară unde la ora 14.20 a plecat spre Pașcani un tren personal. Cu asta s-a terminat excursia noastră la Iași. În tren ne-am ocupat toți patru un compartiment și pînă la Pașcani am dus-o foarte bine. În compartiment, o doamnă de la Bacău povestea niște zvonuri în legătură cu dispariția unui nr de copii cărora le este folosit sîngele. La Pașcani am schimbat trenul. Pînă să vină legătura am avut o pauză de aproape o oră. Noi patru am coborît în spatele gării  și, fiind rupți de foame, am căutat o modalitate de a ne-o ostoi un pic. Am luat fiecare cîte un mic cu pîine (2 lei) dar numai cît ne-am zgîndărit foamea. La propunerea mea am pus cu toții bani și m-am dus de am cumpărat o pîine de 5 lei, neagră dar proapspătă, bună și … mare! După asta, eu cu Costică am avut intenția de a vizita Pașcanii dar am luat-o pe un drum de țară și n-am mai ajuns. În tren era o înghesuială foarte mare și am găsit locuri abia pe culuoar. Înainte de Pașcani – în tren – ne vizitase un țigănuș cu acordeonul care – cîntîndu-le fetelor – a cîștigat vreo 7 lei. Doina Hlinski m-a apostrofat că n-am contribuit și eu (?!). De la Pașcani încoace m-a cuprins o moleșeală inexplicabilă. Eu am stat într-o parte a vagonului, iar ceilalți pe-aproape, dar nu alături. Cînd au început să lălăie le-am făcut observație și s-au liniștit. De la Suceava încolo, Toader, nu știu cum a făcut,  s-a agățat de-o fată de-a 9-a pe care o cheamă Doina (nu prea drăguță). La Suceava am mistuit o jumătate de pîine cu slănina mea (împreună cu Cezar și Costică, Toader fiind ocupat) și astfel ne-am mai amăgit stomacurile. Toader și Cezar s-au dat jos la Milișăuți de unde nu mai aveau mult pînă acasă. Costică și-a găsit un prieten și s-a hotărît să meargă noaptea acasă. În Rădăuți am ajuns la ora 21. Numai eu n-aveam nici unde trage nici cu cine să merg acasă. Norocul meu aici a fost: în gară m-am întîlnit cu Rodica Ruscior care venea în vacanță de la Școala Financiară. Aceasta m-a invitat la ea acasă și eu – bucuros, în sinea mea – am acceptat.

Cînd am ajuns acasă, doamna Ruscior a avut o dublă surpriză (și eu și Rodica). După ce-am povestit și pălăvrăgit o bună bucată de vreme, doamna Ruscior ne-a dat masa și n-am refuzat nimic din ce mi-a pus înainte. Încă mă mai întreba cum să-mi facă ouăle, mai tari sau mai moi, apoi – aducîndu-și aminte că eu le preferam mai tari – le-a mai lăsat un pic în tigaie. În seara asta dnul Ruscior nu era acasă. După cină am mai pălăvrăgit o vreme apoi eu m-am culcat cu Stelu în patul în care-am dormit întotdeauna. Pînă pe la miezul nopții i-am povestit lui Stelu o mulțime de lucruri (printre care și aventura mea de la Suceava). Fiind obosiți, i-am propus să dormim și imediat am fost în lumea viselor.

Azi, a treia zi de excursie, a fost foarte frumos și cald, iar celelalte două zile a fost așa de urîcios și frig. Norocul…   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 386  Duminică 21 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (114).


Luni 13 iunie 1966. Astă noapte m-am culcat foarte obosit. Pînă pe la 12 au mai mișunat elevi pe coridor. Erau din ăia cu ”glumele” de sfîrșit de an: ”poștele” și ”mustățile de cremă de ghete”.

Azi dimineață mi-era grozav de somn, dar la 6 am sărit imediat din pat și, după cîteva minute de sport, mi-a sărit somnul. Prandea m-a întrebat: ”Unde-ai fost aseară? De la 6 pînă la 9.30”. După ceva timp de gîndire, i-am răspuns: ”Dom pedagog, am fost cu fratele!”. Pedagogul: ”Și el nu știa că ai meditație, nu?”. Eu: ”Ba da, știa”. El: ”Bine, bine”. Sigur că-i bine.

Azi am venit tot cu bluza cea albastră la școală. Buchetul de trandafiri pe care l-am șparlit aseară s-a cam ofilit și l-a luat H.N. în geantă.

O zi frumoasă. Nici un nor nu strică întinderea albastră a cerului și soarele luminează puternic.

Tare bine ar mai fi să facem și astăzi o ”excursie”. Din păcate, mai avem ore. Pînă pe la 7.15 am mai scris în Jurnal, mi-am tăiat unghiile, mi-am făcut freza, numai să treacă timpul mai repede. La școală am mers foarte veseli, fluierînd din toată inima cîntecul metalurgiștilor. Cînd am ajuns la școală, după cum mă așteptam, fetele au început cu ironiile. Ica, ciudoasă pe faptul că ieri am rîs-o cînd discuta cu un băiat în parc, m-a luat deoparte și-mi spune: ”De ce-ai rîs de mine ieri, cînd vorbeam cu ăla? Eu vorbesc ziua, nu ca tine, să mă plimb noaptea cu fetele la braț”. (s-a referit la N.L.) Am văzut că-i cam umflată acuzarea, am rîs-o și n-am luat-o în seamă. Pînă să sune de intrare am discutat cu băieții despre marinarii care au venit ieri la campionatul de lupte.

La ora de latină baba a încheiat mediile și a mai ascultat pe aceia care aveau situații dubioase. Lia mi-a scris un bilețel: ”Aseară, unchiul a venit tîrziu, m-a luat la rost, mi-a dat două palme și m-a asigurat că-i dă telefon lui maică-mea”. Cupșan (aluzie la faptul că m-a văzut plimbîndu-mă cu Lucia): ”Să-i spun Liei?” Eu: ”Spune-i! Ce, crezi că nu știe?” Cupșan: ”Mă, da chiar așa, noaptea tîrziu?…”. Vlonga a rîs, cînd m-a văzut (legat de plimbarea de sîmbătă). În oră, am continuat să citesc din viața lui London și am reținut un citat: ”Jack spunea mai tîrziu că un os aruncat unui cîine nu este milostenie; milostenie este osul împărțit cu un cîine  cînd ești tot atît de înfometat ca și animalul”. Și despre doi prieteni: ”Erau ca niște unghiuri complementare perfecte”.

La economie a încheiat mediile. Am 5 în extemporal, media 6 în acest trimestru și 7.33 media anuală. Economul a primit un buchet de flori și, spre mirarea noastră, a spus: ”Vi-l primesc numai c-o condiție: să mi-l duceți acasă. Dacă mă vede cineva pe mine cu brațul de flori crede că vin de la Sfatul Popular”. Am înțeles gluma și-am rîs cu toții.

În ora de muzică profesoara și-a făcut socotelile și ne-a spus și notele de la tezele la matematică. Spre marea mea mirare, aflu că că am 9 și-mi iese media 8! În oră am primit un fel de bilet de la N.L. (”Am avut remușcări de ceea ce ți-am spus aseară, dar am spus-o de dragul adevărului. O să caut să întăresc prietenia voastră și n-o să vă mai stingheresc”). Lia îmi scrie că fetele au observat că o dată merg cu ea, o dată cu N.L. iar o dată am mers cu amîndouă. Au rămas fetele trăsnite și nu știu ce să creadă. La aceasta i-am răspuns: ”Cu Lucia n-am nimic. Tu ești singura mea prietenă”. Diriginta ne-a sfătuit cum se pot păstra florile proaspete mai mult timp: învelindu-le cozile în vată și punînd o aspirină în apa în care stau. Ne-a mai spus despre evenimentul care se sărbătorește la mînăstirea Putna pe data de 3 iulie (un congres organizat de UNESCO). Diriginta ne-a sfătuit ca la serbare să venim în costum național. ”Uite, Druguș ar putea să vină: așa un flăcău chipeș...”. Ica mi-a făcut un  serviciu: m-a pus pe lista celor abonați (cu toate că nu-s abonat) numai să scap de teoriile dirigintei. În pauză vorbeam cu Toader și cu Geta Nichiforiuc, cînd, deodată, apare mama, destul de veselă. Mi-a spus că a venit să cumpere o valiză sau o sacoșă de excursie. Am adus vorba despre lucrul de la vară, dar nu e de acord. Mi-a pus tot felul de motive: că-i greu, că rup hainele și multe altele. Cică s-ar putea să merg la București. Prevedeam asta încă demult și m-am hotărît să nu merg nicăieri. Au rămas o serie de discuții pentru după masă.

La chimie, profesoara a primit, de asemenea, flori. În ora asta am scris în Jurnal. E destul de bine așa… A ascultat-o pe Lia, să-i dea media, dar la sfîrșitul orei am auzit că nu i-a dat-o. Mi-ar părea rău, dar mi se pare că ăsta-i adevărul: va rămîne și încă la mai multe obiecte! Doar să-i dea drumul în Consiliul Pedagogic, dar e foarte îndoielnic.

Ora de educație fizică am făcut-o în clasă. Fetele făceau o gălăgie infernală, iar profesoara abia se auzea printre ele. Cam o jumătate de oră am scris în Jurnal și-am ajuns numai bine pînă la ora asta. Lia mi-a scris în Album. Am primit un bilețel de la Lucia: ”Ar fi interesant de confruntat ceea ce ai scris tu în Jurnal cu ceea ce am scris eu...”. La niciunul dintre bilețelele pe care le-am primit de la ea n-am răspuns. Pe la sf orei de educație fizică Băimăcean a început să cînte niște cîntece populare. Și profesoara a spus că are o voce destul de bună. Așa ne-a distrat pînă cînd a sunat.

În ora de engleză Pop a făcut caracterizările asupra grupei noastre în acest an școlar. Pentru început a spus: ”Sînt mulțumit de activitatea lui Druguș, Albu și Gherasim. Mulți au învățat cu superficialitate”. Ne-a mai spus că a încercat să ne deprindă cu munca. Este singura clasă în care nu s-a muncit (în afară de cele trei cazuri amintite). Pentru vacanță ne-a recomandat odihnă, dar o odihnă activă. Ne-a recomandat să citim cărți din toate domeniile. Anii de liceu sînt cei mai pretențioși ani, anii în care se formează caracterul. (L.D.: referitor la trio-ul de mai sus, evidențiat de profesorul de engleză Pop, cred că merită o precizare: în primul rînd, mă mir, acum, de nenominalizarea Doinei Hlinschi (X-F), fiica profesorului de română Neculai Hlinschi, o elevă care a strălucit cam la toate materiile ”umaniste”, care a urmat filologia și a ajuns o excelentă profesoară de limba engleză la Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău; în al doilea rînd, singura (din triou-l nominalizaților) care a confirmat așteptările profesorului Pop a fost Albu Dorina, o profesoară de mare succes la Liceul nr 2 din Rădăuți, pe care ea însăși l-a absolvit (succesul său se măsoară în zecile de absolvenți care au devenit, la rîndul lor, profesori de limba engleză); în ce mă privește, am ratat admiterea la filologia din București – notă mică la română! – , dar, din dragoste pentru filologie, am urmat, ani la rînd, cursurile facultății de Limba engleză de la Iași, fiind, uneori mai activ și mai implicat decît colegele ”cu frecvență, la zi”. Ca student la ”științe economice”, făceam notițele de curs în limba engleză, iar în anul trei (1970) am devenit ”traducător” al unor tratate de economie occidentale în cadrul catedrei de ”Doctrine economice” condusă de profesorul și rectorul Mihai Todosia. Cunoașterea limbii engleze mi-a fost foarte utilă în activitatea mea de cercetător la Academia Română (filiala Iași) (1971-1975), apoi în cadrul carierei didactice (am predat în limba engleză la ULIM Chișinău, între anii 1993 și 1995) dar și de cercetere (participarea activă și conducerea unor organizații științifice internaționale, publicare de articole și cărți în limba engleză etc.). Profit de context pentru a aduce un omagiu, tardiv dar binemeritat, profesorului Pop care trăiește acum în Germania, pentru tot ceea ce a făcut pentru noi; în fine, dar nu în cele din urmă, cel de-al treilea nominalizat al analizei făcute de profesorul Pop, Gherasim Toader a devenit un profesor universitar și manager academic de mare succes (Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iași și Universitatea ”George Bacovia” din Bacău, unde activează și în prezent). Despre colegul și prietenul meu (prietenie care durează de 55 de ani) Toader, am scris pe acest blog un articol intitulat ”Toader”. Timpul, însă, a dovedit un paralelism cvasiperfect și definitiv între Toader și limba engleză. Peste cîteva zile Toader va împlini 69 de ani, ocazie cu care colegii și prietenii îi transmit și îi vor transmite ”La mulți ani sănătoși!”. În fine, rog colegii care țin legătura cu profesorul Pop să-i transmită aceste rînduri de recunoștință și de probare a roadelor pe care orice profesor în înaltă calitate le așteaptă de la cei îndrumați de el.).

Azi la școală am cules dintr-un Album următorul ”Cîntec” care mi-a plăcut:

  1. O mie de scrisori îmi amintesc de vremea ceea/ De cînd umblam prin școli și mă-ntrebam ce e femeia. Refren: Unde mi-e gașca de-altădată cu care-o făceam lată prin cîrciumi colindînd/ În loc de gașca de-odinioară femeia mă omoară, mă bagă în mormînt
  2. Cu sticla-n buzunar și Mărășești din pachete/ Nu mai știam cînd vremea trece fiindcă umblam hoinar. Păcat… (refren)

Știu numai refrenul să-l cînt.

Cînd am ajuns la internat, mama mă aștepta aici. A cumpărat un geamantan gri – 153 lei. După ce-am luat masa, am luat cheile de la Prandea, am scos valiza din sala de valize și-am dus-o în dormitor. Aici am bucșit-o cu toate rufele și perna. Pe la 2.30 – 3 am mers la autogară. M-am înhămat la cele două valize care sînt destul de grele. Noroc că m-a ajuns Costică din urmă și m-a ușurat de-o valiză.

Toader a fost la film la 7N. Costică s-a întîlnit cu Geta. Eu am stat cu mama pe bancă pînă la ora 5. Mi-a lăsat bani să plătesc restul de excursie (60 lei) + 10 lei biletul la autobuz, 10 lei datorii, 7 lei să cumpăr o carte. Total 87 lei. Mai aveam eu 15 lei, așa că aveam bani berechet (100 lei). La 5 m-am dus la librărie și am cumpărat ”Dicționar frazeologic român-englez” – o carte foarte bună și ultimele numere de ”New Times”. Am plecat cu Simeria și cu H.N. pînă la internat. Aici nu se făcea meditație. Haiuță dădea indicații orchestrei formate din Cazacu Gigel (acordeon), Ciubotaru Mircea (fluier) și Atănăsoae Ctin (solist și baterist). Peste cîtva timp a sosit și Gherasim în meditație. Ne-am înțeles să ieșim în oraș; chiar am pornit-o amîndoi spre ușă, însă Haiuță ne observă și ne întreabă: ”Unde mergeți?”. Îi spunem primul motiv care ne-a venit în minte: ”Să bem apă”. De nevoie am băut fiecare cîte-o cană de apă. N-am avut încotro și a trebuit să stăm pînă la 7 cînd s-a dat masa. Înainte de a se da masa am fost cu Toader pe stadion. Toader a fumat și, cînd am ajuns la internat, Haiuță ne-a mirosit, dar mă întreabă pe mine: ”Druguș, fumezi?” Eu: ”Nu!”. L-a chemat apoi și pe Gherasim și ne-a întrebat pe amîndoi: ”Cine a fumat?”. Toader a răspuns: ”Nimeni… (apoi, după o pauză) Eu am fumat!”. Haiuță: ”Așa mă, de ce nu spui?” și ne-a dat liber. Pe chestia asta mi-a plăcut.

După masă, Toader nu știu unde a dispărut. Cu mare greu l-am convins pe H.N. să vină cu mine în oraș și să mergem la film de la 8 la 11, la cinema ”Unirea”. I-am promis că-i împrumut bani, dar spre ghinionul nostru (căci era un film bun) nu mai aveau bilete și era cît pe ce să venim la internat. Pe drum l-am convins însă pe Simeria să vină la film. I-am împrumutat 3.50 lei (atîta a costat un bilet) și mi-a promis că la anul, pe 15 sept. îmi dă 5 lei (!). Am mers la cinema ”7N” și – nefericiții de noi – n-am avut parte de un film bun. După jurnal, timp de mai bine de o oră a rulat ”Vizita tov. N. Ceaușescu în regiunea Iași” și ”Vizita tov. N. Ceaușescu în regiunea Suceava”. După astea două completări a mai dat una  cu ”pictura și culorile”. O plictiseală de moarte, ce mai! Cînd a început filmul sovietic ”Cheile cerului” mi-a venit somn și după cîtva timp mi-am pus capul pe umărul lui Simeria și-am adormit binișor. Așa că nu numai că n-am văzut filmul, dar nici nu mi-a plăcut (emoticon zîmbăreț). Cînd am ieși de la film picam de somn nu alta. Afară însă – eu eram numai în bluză – aerul rece m-a înviorat complet. Am ieșit la ora 11. Am mers la internat f veseli, fluierînd marșul, fără să avem habar de ”bucuria” ce ne aștepta acolo. Spre marele nostru ghinion ușa de la dormitoare era încuiată. Haiuță ne-a făcut bucata: s-a încuiat în dormitoare și a avut și grijă să ascundă cangea și scara și ne-a lăsat pe drumuri. M-am învîrtit cu Saima în jurul internatului, dar degeaba; nu ne mai rămăsese nimic de făcut. Nici nu era ora 12 cînd apare și Gherasim și se alătură nenorocului meu. Mi-a spus că Mircea e la blocuri, cu Felicia, iar Costică e tot acolo și discută cu Natalia. Văzînd care e situația, m-a luat și pe mine și-am mers într-acolo. Toader mi-a povestit cum s-a întîlnit cu un milițian și la întrebările acestuia i-a trîntit niște răspunsuri minciunoase care l-au scăpat dintr-o mare încurcătură. Costică mi-a povestit ”aventurile” lui de azi, cu Oltița (a sărutat-o). Am mai stat noi acolo în spatele unui bloc, stingherind locatarii, apoi ne-am împărțit. Toader a rămas acolo cu Natalia. Mircea s-a dus cu Felicia, iar eu cu Costică ne-am plimbat un pic pînă ne-am întîlnit cu a doua pereche (Mircea cu Felicia). Am intrat în holul unui bloc (unde locuia F.). Am pierdut vremea aici pînă la ora 1 (după miezul nopții) cînd F n-a mai vrut să stea și s-a dus la culcare. Noi trei (eu, Costică și Mircea) neavînd ce să mai facem, am luat-o frumușel spre gară. L-am anunțat și pe Toader unde ne poate găsi și în cîteva minute am și fost la ”unchiu-n gară”. De data asta, unchiul n-a mai fost așa de ospitalier. Sala de așteptare gemea de lume. Aici era un miros îngrozitor, aspru, care te zgîria pe căile respiratorii. De voie de nevoie, am stat un timp în picioare, iar după ce a venit trenul de ora 2 am găsit și locuri. Ne-am întins pe niște bănci să dormim, dar imediat au venit niște călători foarte harnici la vorbit și nu ne-au mai lăsat să dormim. Totuși pe la 2.30 am adormit și ne-am sculat la 4.30. Soarele era sus pe cer, dar aerul era încă rece. (va urma)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 385  Sîmbătă 20 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (113).


Sîmbătă 11 iunie 1966. Astă noapte Mircea n-a mai venit la mine. Dimineața era încă înnourat și vremea era a ploaie, dar pămîntul era aproape zvîntat de-acum.

De la 6.30 la 7.15 am scris în Jurnal.

După ce luăm masa, ce ne vine în gînd, mie și lui Toader. Acum, ca-n ultimele zile de școală să facem un pic de paradă la școală și să mergem cu taxiul. Ideea a fost foarte bună și ne-a convenit la amîndoi. Dar un transport pînă la școală costă 5 lei (adică 2.50 de căciulă). Nu ne prea convenea. Eu strîng banii cu dinții și, după ce-am făcut atîta risipă, acum drămăluiesc fiecare bănuț. Totuși nu vreau să renunț la plăceri și sînt nevoit să recurg la șmecherii. Îl conving pe Halip Floria să vină și el cu noi și-i spun că ne costă în total 7 lei. Așadar, mergem în centru, angajăm taxiul, ne suim în el și-ntr-un minut am ajuns la școală. La plată, Halip Floria dă 2.25, eu 1.25 și Toader 1.50. Am făcut economie de 1.25! Vai de capul meu! Cînd am ajuns la școală toți elevii erau cățărați pe geamuri să vadă cine-a venit. În clasă am fost primit cu aplauze și urale.

La istorie a încheiat mediile, iar noi am făcut ce ne-a îndemnat inima. Profesoara a anunțat că în clasă sînt numai două medii de 8, cele mai mari!: eu și Nenati Lucia. În timpul orei citesc, ca de obicei. Am intrat în ”copilăria” lui Jack London și văd că mă pasionează grozav de mult. Admir curajul și bărbăția ”bărbatului” de 15 și 17 ani. Admir toate calitățile acestui om și sper să-mi creez din el un idol care să mă conducă în viață. Curajul, spiritul de aventuară, robustețea, rezistența la greutăți, dragostea de muncă și viață sînt calități ale viitorului mare scriitor pe care le admir din profunzimea sufletului meu. Voi încerca să pășesc pe urmele lui. Așa cum anii trecuți îmi plăcea foarte mult Nansen, așa îmi place acum London. Voi lua tot ce este bun de la amîndoi și-mi voi forma singur caracterul. Nici nu mi-am dat seama cînd a trecut ora, cufundat în lectură, ”stingherit” din cînd în cînd de bilețelele Liei. Mi-a spus că se interesează Țibu Silvia (clasa X D, din Grănicești) de mine. (A întrebat de cineva dacă am fost la film). M-a asigurat că nu-i geloasă… iar eu am asigurat-o că n-am nici în clin nici în mînecă cu aia. Cică m-a visat toate nopțile. Ea cînta la școală, apoi am mers împreună într-un sat necunoscut și unde eu i-am arătat o casă zicîndu-i că-i casa părinților mei…

La limba latină a ascultat vreo cinci elevi pentru îndreptare. Eu am citit, de asemenea. Halip, sărmanul, citea și el, dar l-a văzut profesoara și după ce i-a făcut o morală bună l-a mutat în prima bancă. Cum citeam eu așa, și din cînd în cînd mai scriam cîte-un bilețel, deodată simt că amețesc și totul începe să-mi joace în fața ochilor. Mi s-a făcut rău de la stomac, pe fruntea-mi fierbinte au apărut broboane de sudoare. Pînă la sf. orei abia am rezistat.  Lia îmi scrie că își dă seama că e vorba doar de o prietenie, dar cînd o să mă plictisesc de ea…, la care eu îi răspund că ”Sînt și prietenii de durată, nu numai cum îți închipui tu...”. Lia: ”Mi-a găsit tanti un bilețel de-al nostru…”.

După oră mă duc la cabinet, poate îmi dă ceva ceva pt stomac și amețeală. Era însă închis. Cu toate că de-acuma aproape că îmi trecuse, m-am dus la dirigintă și i-am spus toată chestia. Diriginta m-a crezut, dar n-a vrut să-și asume nici o răspundere și mi-a spus: ”Tu fă cum vrei, dar să nu zici că te-am învoit eu”. Eu: ”Tovarășă dirigintă, eu v-am spus ca să nu credeți că am fugit de la ore”. Avînd într-un fel consimțămîntul dirigintei, m-am dus în clasă, i-am spus Liei să vină la două fără zece la film, cinema ”Unirea” și m-am cărat. Pe la poartă m-am întîlnit cu profesoara de latină. Eram sigur că mă va întreba unde merg. Acum parcă-mi mai trecuse, dar am luat o mină plîngăreață și cu un glas scăzut i-am explicat profesoarei toată ”durerea” mea. Și dînsa m-a crezut și și-a dat și ea cu părerea: ”Poate n-ai mîncat azi dimineață și dacă suferi de stomac…”.

Am ajuns la internat pe la 10.30. Dormitoarele erau închise. Urmînd exemplul lui London, care nu se încovoia înaintea greutăților, m-am hotărît să urc în dormitor fără să mai caut cheia. Unica soluție era cangea și balconul. Am agățat cangea de balcon. Mi-am legat servieta la spate, de curea, și m-am avîntat în sus. Am ajuns destul de ușor pînă sus, dar acolo m-au părăsit puterile și a trebuit să cobor. M-am odihnit, apoi m-am descălțat (crezînd că desculț voi putea urca mai ușor), mi-am pus pantofii în servietă, dar pe la jumătatea drumului m-am lăsat păgubaș, am întins cangea lîngă gard și m-am dus să caut cheia. Cu ajutorul lui Țopa (bucătarul) care n-a crezut că-s bolnav, am obținut cheia de la Tanța și m-am urcat în dormitor. M-am dezbrăcat aproape complet și am luat-o prin dormitoare să caut un săpun și-o pastă de dinți. De-abia în dormitorul 9, la ultimul subpat, am găsit tot ce-mi trebuia. Am făcut o baie generală foarte sănătoasă. M-am spălat îndelung, pe tot corpul și în special pe gît și pe față. Am pus săpunul la loc, am venit în dormitor și m-am schimbat (mi-am pus pantalonii gri, o cămașă albă și canadiana). Pînă pe la 11.30 m-am aranjat și-am pus toate la locul lor în perfectă ordine. Pe la 11.30 a venit Cazacu G. în dormitor și am coborît și eu cu el. Am venit în meditație și pînă la ora 1 am reușit să-mi notez toate întîmplările pînă la această oră.

Azi i-a venit lui Costică de-acasă și Bondor i-a spus că rămîne corigent la matematică. S-a spulberat planul lui Costică de a merge la vară la Timișoara să cîștige bani. Acum va trebui să rămînă acasă și să tocească pentru corigențe.

Pînă la amiază vremea a fost înnourată dar după ora 1 s-a înseninat și soarele și-a făcut apariția printre norii alburii.

După masă am ieșit cu Toader și cu Costică în oraș. Toader a rămas în parc să se întîlnească cu N., Costică a plecat și el să se întîlnească cu una, iar eu m-am dus la Cinema ”Unirea” și m-am întîlnit cu Lia (Pe drum m-am întîlnit cu Geta și cu Ica și-am întîrziat trei minute…). Nu s-a supărat de asta. Ea și-a cumpărat biletul de film (nici eu nu m-am supărat de asta). În sală am ocupat un loc pe la mijloc. Toader a sosit și el peste cîtva timp cu N. În timpul filmului, Lia mi-a dat de grijă că sînt cîțiva profesori în sală. Am stat foarte apropiați unul de altul… Pe la mijlocul filmului a picat și Nenati Lucia lîngă mine (stăteam între două…). Cică a picat cu totul și cu totul întîmplător… S-o cred?  Am văzut filmul german ”Viața începe la ora 8 seara”. Destul de bun după părerea noastră. După asta am luat-o împreună (cu Lia) pe strada de după Cinema ”7 noiembrie” (mi se pare că se cheamă Străduința Solidarității). Am mers cu ea pînă-n Dobrogeanu Gherea, ne-am întors apoi pînă la capătul acestei străzi, ne-am întors înapoi și am ieșit pe Calea prieteniei pînă am ieșit din oraș. Ne-am măsurat la înălțime. Eu sînt mai înalt ca ea cu trei degete. Ea mergea pe bordura trotuarului. ”Să nu cazi”, îi zic și o prind de mînă. Nu s-a împotrivit. M-a strîns mai tare de mînă. Am mers de mînă pînă prin dreptul Fabricii de Spirt, cînd, deodată trece o motocicletă. Brusc, și-a smuls mîna din mîna mea, s-a înroșit grozav și mi-a șoptit: ”Unchiul! Vine de la Dornești. Dacă ne-a văzut, am încurcat-o urît”. Am consolat-o zicîndu-i că nu s-a uitat la noi și poate scapă… Am mers iar pe Dobrogeanu Gherea apoi am cotit-o pe niște străduțe foarte lăturalnice și periferice. La un moment dat am ajuns la marginea unui cîmp… Ne-am învîrtit în labirintul de străduțe. Am cuprins-o de mijloc, am mers așa un timp, ea nu s-a împotrivit și eu m-am simțit foarte bine. Dar, spre ”bafta” noastră, ne-a văzut Țuca Vlonga chiar în poziția asta. Stătea și se uita lung la noi… Nu i-am dat importanță. Apoi ne-am mai plimbat pe strada Solidarității (cică pe strada asta stă profesoara de latină și s-ar fi putut să ne vadă cînd mergeam foarte apropiați…). În timpul ăsta mi-a povestit despre ultimele ei prietenii (cum a terminat-o cu acel M.H. din Sibiu, 22 de ani, care a făcut Liceul Militar și Academia Militară). Parcă nu-mi vine să cred că nu mai are prieteni. Din contră, cred că are foarte mulți și că ea se descurcă foarte ușor printre ei. Mi-a spus că multe fete o invidiază că vorbește cu mine… Zinica (L.D. probabil Eufrosina Cupșan) i-a spus: ”Lia, l-am văzut pe băiatul cu care vorbești”. Lia: ”Și ți-a plăcut?” Zinica: ”Da!” Lia: ”De ce?” Zinica: ”Merge semeț, cu pieptul înainte...” (Interesant criteriu de apreciere).  Pînă la ora 7 am stat cu ea prin părțile astea, apoi am mai vorbit un pic la colțul Bisericii Evreiești. Aici ne-au văzut o mulțime de profesori, elevi, colegi, prieteni. M-a văzut și Mircea care a trecut de două ori cu bicicleta. La 7.10 ne-am despărțit și eu m-am întors în trap la internat. I-am spus Liei să vină mîine la 3 în fața cinematografului ”7N”. Vine!

La internat, Țopa (bucătarul) m-a luat în rîs: ”Uiti bolnavu! Abe amu vini la masî”. Pîinea a luat-o Toader; mi-a dat cafeaua și după ce-am halit am pornit-o cu Toader pe asfalt. Ne-am povestit unul altuia întîmplările zilei de azi. Pe la 8, el s-a dus să se mai întîlnească cu N. (a venit la internat abia la 12 noaptea). Am făcut schimb de haine. Eu i-am dat canadiana, iar el mi-a dat haina de la uniforma lui. Eu stăteam și mă plictiseam pe la internat, cînd, deoadată vine Pușcașu și-mi zice că Mircea s-a luat la harță cu cineva în piață. M-am dus imediat acolo, cu H.N. Dar nu era nimic grav. Bujan Puiu i-a făcut pană la bicicleta lui Mircea și Mircea era să-l pocnească. Chiar dacă era ceva serios tot l-aș fi putut apăra. Am o mulțime de prieteni în orașul ăsta…

Cum discutam așa cu Mircea, deodată văd că trece Lia cu o sacoșă de la tîrguieli. Am mers cu ea pînă la coțul străzii ”Speranței” apoi am revenit. Nu știu de ce a mers tare grăbită și vorbea cam degajat. În fine…

Cînd mă întorceam spre locul unde a rămas Mircea am văzut-o pe N.L. care stătea la geam. Am discutat un pic aici niște fleacuri neînsemnate (ce discută băieții despre fete și fetele despre băieți după ce-au avut o întîlnire etc etc.). Mi-a arătat că citește niște tratate de filozofie și-am consumat cîtva timp cu asta. Apoi, pentru că se făcuse tîrziu, m-a rugat să merg cu ea pînă la o doamnă să ia ceva. Am luat-o pe aceeași stradă (a Solidarității) apoi am cotit-o la stînga și ne-am afundat într-un labirint de străduțe. Deoadată s-a oprit și m-a anunțat că doamna nu-i acasă. Momentan, nu mi s-a părut nimic suspect într-asta, dar mai tîrziu m-am gîndit că-i ceva copt…

Cum mergeam așa, la acea oră tîrzie (10.30) ne-a văzut profesoara de latină Badac de la geam și Pîrghie Rodica. Am stat un timp pe o străduță. Ne-am făcut o serie de confidențe. I-am spus primele mele păreri despre ea (că vrea să mi se ”infiltreze”), dar acum mi le-am schimbat. Ea, la rîndul ei, și-a spus prima impresie: un băiat rău cu suflet bun. Tot timpul avea grijă să mă compare cu fostul ei prieten Scîntei Dragoș. Acesta, cică, era fricos. Mi-a recitat cîteva poezii și mi s-au părut foarte foarte bune și reușite. Toate sînt însă filozofale și gîndite. Mi-a spus că poate face rost de o adresă din Anglia… Am stat un timp în parc; s-a speriat de un om beat. Nu știu de ce, dar aveam un chef grozav să-l buzunăresc pe ăla… Am vorbit despre frică, curaj, dumnezeu, religie și altele. Mi-a spus că nu crede nici ea în religie și biblie; dar m-a rugat să nu mai drăcuiesc – din simț estetic. Am văzut un satelit pe cer. Cică avem o telepatie grozavă și avem cam aceleași caractere și criterii de apreciere a oamneilor. Nu știu cu ce scop, mi-a zis: ”Liviu, ești un băiat deștept!”. Am vorbit enorm de mult în seara asta și în special m-am plimbat grozav de mult. Cînd a sunat fabrica de ora 11 noi încă eram în piață, lîngă tiribomba a cărei activitate încetase. Mi-am luat rămas bun (noapte bună!) și ne-am despărțit. Pe ea o aștepta maică-sa la geam și mi se pare că o s-o-ncurce. Eu eram însă liber și-am plecat fără nici o grijă și fără nici o frică prin orașul pustiu, spre internat. Cînd am ajuns aici, pe la 11.30, Toader nu venise. Mircea dormea în patul meu, iar eu, ca să dorm mai bine, m-am culcat în patul lui Munteanu care era plecat acasă. Aveam o durere grozavă de picioare, dar am făcut, totuși, sport și în seara asta (în special genuflexiuni).

Duminică 12 iunie 1966. Dimineața m-am sculat înaintea la toți. Cerul era ca sineala și Toader, cum s-a sculat, și-a exprimat un gînd mai vechi: să mergem azi la baie. Gata! Am și fost de acord. Ne-am îmbrăcat (eu mi-am luat numai bluza albastră peste pantaloni; Toader tot așa ceva). Costică ni s-a alăturat. Cum să facem însă cu masa? Ne-am sfătuit cu toți colegii și prietenii de la Liceul 2 să spună că noi plecăm în excursie. De acord! Mergem noi trei la dom Florea, îi expunem planul (care se aprobă) și foarte fericiți că l-am dus de nas ne-am dus în sala de mese unde ne-am luat ceaiul pentru azi dimineață. Florea ne-a pregătit frumos hrană rece (cîte 100 grame de salam de fiecare + cîte-o porție de pîine, 500 grame de rahat + porțiile pe diseară – salam, unt și pîine). Am aranjat totul în sacoșa lui Grigorean și ne-am pregătit de ducă. Țopa (bucătarul) era f nervos că-i facem greutăți și mi se pare că s-a cam prins de ”excursia” asta: ”Mergeți voi în excursie, cum mi-e mie a cînta”. Principalul e că avem o sacoșă de mîncare; i-am spus și lui Haiuță că mergem în ”excursie” și-am luat-o frumușel pe V.I.Lenin înainte. Am făcut un popas pe la Alimentară (de doi lei biscuiți și de doi lei țigări pentru Toader și Costică).

Am luat-o pe strada Sirenei, apoi pe Gh Lazăr și în sfîrșit am dat în Bogdan Vodă. Nici nu ne-am dat seama cînd am ajuns în Volovăț; am văzut podul, apoi am luat-o prin luncă să găsim un loc de scăldat. În sfîrșit am găsit așa ceva, ne-am dezbrăcat și… am constatat că apa era rece ca ghiața de ne dureau ciolanele dacă stăteai un pic într-însa. Totuși, am făcut eu pocinogul, ne-am muiat toți trei în apă și-am ieșit dîrdîind de frig pe ”plaja” formată din niște pietroaie atît de ascuțite încît era imposibil să te întinzi. Am mai trecut o dată prin apă, ne-am spălat șosetele, le-am pus la uscat, apoi am găsit o pajiște însorită unde ne-am întins cu fața la soare, făcînd ”plajă”. Am mai făcut cîteva raite prin apa mică (abia ajungea apa pînă la mijloc) care s-a mai încălzit pe la vreo 11. Am stat apoi și-am făcut multă ”plajă”. Cînd am socotit că avem destul (nici nu mai era chip de stat din cauza norilor care au invadat cerul și atunci se făcea frig, ne-am spălat, apoi ne-am pus pe mîncat (au rămas și pe malul apei vrei doi ”rahați” din jumătatea de kilogram de rahat dată de Țopa) (emoticon zîmbăreț). După o astfel de baie și de plajă minunată ne-am simțit foarte bine dispuși, veseli chiar. Am lălăit tot soiul de cîntece.

Am ajuns la internat, după ora 1. Cînd am intrat pe poartă fluieram cît puteam ”marșul metalurgiștilor” producînd impresii. Am mers la bucătărie unde dna Lucreția ne-a dat un castron de ciorbă și cu pîinea ce ne mai rămăsese am făcut un prînz foarte bun. Am rîs grozav la ideea că i-am fraierit pe toți și tot noi am ieșit bine. Așa se face treaba! …

Am mai stat un pic pe la internat apoi am ieșit în oraș. Am mîncat iar cireșe, iar Toader s-a dat de vreo două ori în tiribombă. Eu am așteptat pe-o bancă din fața cinematografului ”7N”. Trebuia să vină la 3, dar se făcuse 3.30 și n-a mai apărut Lia. A apărut însă Lucia care mi-a spus că a fost mama ei pînă la Lia și că nu era acasă. Cum am auzit asta, m-am ridicat foarte nehotărît și abătut și-am luat-o spre internat. Chiar de la doua întîlnire să-mi facă bucata…

M-am gîndit că mi-a tras o plasă și mă gîndeam ce-aș putea să fac mai departe. La internat nu era absolut nimeni. Mi-am scos servieta din valiză, hotărît să mai fac unele însemnări. Dar, copleșit de gînduri, n-am scris nici o jumătate de pagină. M-am enervat și m-am dus în oraș. Pe la linia ferată mă întîlnesc cu Toader. S-a întîlnit cu frate-su și i-a spus de condițiile lucrului pe la vară. Nu știu de ce nu mi-a mai prezentat asta într-o lumină prea bună… Am mers apoi prin oraș și ne-am plimbat la infinit pînă ce n-am mai putut rezista să stau în frig, numai în bluză. Am venit la internat să mă îmbrac dar – ghinionul nostru! – s-a făcut meditație, iar Prandea a făcut o ”listă neagră” cu cei absenți. Canadiana mea era la H.N.. L-am pus la cale pe Grigorean să-l scoată afară zicîndu-i că i-a venit de-acasă. Procedînd astfel i-am luat canadiana și imediat am tulit-o în oraș (amîndoi). Pe aici am făcut iar nesfîrșitele tururi și învîrteli prin oraș întîlnindu-mă de mai multe ori cu ”restul lumii” (N., Felicia și Theodora).

Cum mă plimbam așa  cu Toader, văd că apare Lia cu Lucia. Eu (către Lia): ”Bună! Ce s-a întîmplat?”. Ea: ”Dac-ai ști ce-am pățit! A venit unchiul și mi-a spus ce mă așteaptă. Ne-a văzut atunci împreună!”. Lucia a rămas cu Dragoș Scîntei mai în urmă, iar eu eram cu Lia în față. Așa am înconjurat o dată parcul, Catedrala și Biserica Evreiască. Deoarece urma să-i vină tutorii (soții Moraru) am plecat cu toții (trei: eu, Lia și Lucia) spre casa ei. N-a trecut mult timp și a venit și tantea sa. A trebuit să plec fără să mă observe (m-am înțeles cu Lia din priviri). Azi era tare abătută. O aștepta o nenorocire destul de mare. La întoarcere am mers cu Lucia care mi-a mai spus cîte ceva din cele auzite și zvonite. Rodica Pîrghie a și umplut orașul cu bîrfe despre mine și Lucia. Ica Grijincu se miră cum se împacă Lia cu Lucia, dacă eu vorbesc cu amîndouă. A întrebat-o pe Lia: ”Cum? Încă nu te-ai certat cu Lucia? Liviu te înșeală.” Și multe multe din astea. Nu le prea dau mare importanță, dar totuși mă enervează. Apoi Lucia mi-a cerut să-i jur, să-i dau cuvîntul de onoare că nu voi spune la nimeni și că nu voi scrie în Jurnal ceea ce-mi va spune. După ce mi-am dat cuvîntul de onoare, cam cu greu, și cu figuri teatrale, mi-a spus ceva dureros pentru mine (Poate urmărește ea ceva, dar n-o să mă las purtat de nas…). Mi-a spus că Lia corespondează c-un soldat de la Pompieri (din vecini). ”Întîmplarea” a făcut ca el să fie la poartă și mi l-a arătat și mie. Putea fi orice alt soldat.. Cică a văzut unul din biletele scrise pentru soldat (care a întrebat-o cine-i băiatul cu care vorbește), iar răspunsul ei suna cam așa: ”Ei! Un puștan! Vorbesc cu el de sanchi! Dă-mi un sfat cum să scap de el”. Nici nu știam ce să mai cred. Să fie oare ceva real sau e o farsă de-a Luciei? În cazul în care e adevărat voi ști cum să mă port. Cică discuția ar mai fi continuat astfel. Lucia către Lia: ”Lia, cum poți să-l înșeli pe Liviu?” Lia: ”Ei, așa-s băieții! Îi duci ușor de nas…” După ce mi-a spus toate astea a început să se vaite, zicînd c-a făcut o crimă și altele. Cum discutam cu ea, vizavi de casa ei, a venit mama Luciei și a certat-o, amenințînd-o că o spune dirigintei. Lucia:Ce-o să-i spun mamei? Că ești prietenul meu?”. Eu: ”Asta în niciun caz nu-i poți spune!” Mi-a spus că-mi va face rost de adresa aia.

Pe la 9.30 ne-am despărțit și-am venit tot un galop pînă la Liceul 1, frămîntat de gînduri. Sînt aproape sigur că Lucia vrea să destrame prietenia dintre mine și Lia și să-i ia locul. E ceva prea oribil și n-am să i-o iert. După ce că nu-i nimic sigur între mine și Lia, mi-am aprins paie-n cap pretutindeni. Lucia a luat bătaie acasă pentru că a întîrziat (așa a spus ea…), iar Lia sigur mănîncă bătaie tot din cauza mea. Iar la școală… atîtea discuții vor fi. Pe drum i-am ajuns pe H.N și pe Atănăsoae. Mi s-au lăudat că au furat cîțiva trandafiri din ograda Gostatului. Cum tot eram cam nervos și măcinat de gînduri nici n-am vrut să intru pe la internat. I-am îndemnat pe ei să mai facem o escapadă în seara asta. Am mers tustrei acolo; am vorbit cu un băiat de la Gostat să-l țină pe paznic de vorbă, iar eu am sărit cu cuțitul și-am cules un braț de trandafiri. Sînt tare frumoși, roșii dar nu miros absolut de loc. Am venit la internat, i-am curățat de boboci și de frunze, am făcut un buchețel destul de frumos pe care aveam de gînd să-l duc mîine la școală. Doar nu degeaba mi-am zgîriat mîinile… După ce-am terminat și cu ”aventura” asta, vroiam să mergem la furat cireșe cu Pitic Mihai și cu Costică Atănăsoae, dar pe drum ne-am răzgîndit.

De la 11 scriu încontinuu în Jurnal pentru ziua de sîmbătă. Mă doare mîna de-atîta scris. Am stat și într-o poziție foarte incomodă la scris. Am scris aici totul: și ce era și ce nu era de scris. Vreau să-mi aduc aminte de primele mele încercări… primele întîlniri, primele sărutări (care încă n-au avut loc). Acum e ora 1 și 15 noaptea, deci azi e deja mîine. Mi-am înfrînt somnul ca să-mi însemn totul fără să omit prea multe. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 384  Vineri 19 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (112).


Joi 9 iunie 1966. Dimineață, Mircea s-a sculat de-abia cînd a venit Prandea în dormitor. S-a sculat însă cu spatele la el – și, pare-mi-se, nu l-a văzut. Apoi s-a îmbrăcat, dar cînd să iasă am observat că iar vine Prandea în dormitor. Atunci am început să ne consultăm cu un manual de anatomie în față și pedagogul o fi crezut că atunci a venit la mine…

Pînă la 7.30 am scris în Jurnal. Înainte de a se suna masa mi-am dus geanta și Jurnalul la valize.

Azi, iar am mers ”student” la școală. Prandea mi-a restituit primul volum de nuvele americane.

Vremea e frumoasă, caldă și senină și azi.

Cum am ajuns la școală mi-am făcut rost de un caiet (unul de engleză de la Ungureanu Mircea) și mi-am scris la limba rusă (copiat de pe o foaie de la B.M.)

La limba română s-a făcut obișnuita recapitulare. Nici nu mai știu ce lecții s-au repetat. Am scris la limba rusă, apoi am citit ”Albumul” lui Cupșan Eufrosina. Mi l-a dat să-i scriu ceva în el, dar eu m-am mulțumit să i-l citesc și la urmă s-o rog pe ea să-mi scrie ”Țărăncuță, țărăncuță” în albunul meu (mîine).

În pauză, m-am întîlnit cu Ghiță Leonte și, neavînd ce face, am început să ne ”împungem”. Nici unul nu vroia să o lase mai moale. Atunci am mers în spatele școlii și ne-am luptat ”pe viață și pe moarte”: cînd el dedesubt, cînd eu deasupra. Forțele au fost cam echilibrate. El e mai voinic, dar se mișcă mai greu. Cînd am socotit noi că ne-am ”luptat” destul, am observat că în jurul nostru era un cerc de curioși, iar pantalonii noștri erau complet înverziți. Asta a fost singura parte proastă a ”competiției”.

La istorie mi-era cald și începînd de la ora asta și pînă la sfîrșitul orelor am stat în clasă  numai în cămașă și fără cravată. La istorie s-a făcut recapitulare, dar nu știu și nici n-aveam cum să știu ce s-a vorbit în clasă. Am scris  bilețele (fără prea mare importanță). Mi-a promis că imi va oferi o fotografie de-a ei, dacă mă interesează persoana sa. Profesoara i-a promis lui Vlonga că o lasă corijentă cu proces verbal. La sf. orei m-a pocnit și pe mine cu o întrebare despre ”apariția și izvoarele socialismului științific”. Înainte de a răspunde, profesoara mi-a făcut puțină teorie. ”Druguș, tu acolo, în ultima bancă, grozav le mai dormi… Stai și hibernezi..”. M-am mai descurcat eu cumva dar norocul meu a fost că peste trei minute a sunat…

Eu către ”ea”: ”Te amuză bilețelele mele?” Ea: ”Nu! Băimăcean mă face să rîd!”…”

În pauză am chemat-o pe Lia afară și Toader i-a făcut o fotografie… Toader s-a supărat că n-am vrut să fac o poză cu ea… Ce să mai vorbesc? Habar n-am să mă port cu o fată…

La l rusă a ascultat pentru îndreptare apoi ”am rezolvat” în clasă tema nr. 3.

După rusă am avut naturale. Aceasta este ultima oră de naturale din trimestrul ăsta (deoarece ora viitoare facem diriginție). Zăicescu l-a pus pe Gavril și-a citit lecția de încheiere, iar în ultimele 20 de minute a vorbit despre importanța științelor naturale în viața de toate zilele. Ea mi-a scris un bilet dar era cît pe ce să mă vadă Zăicescu care se uita drept la mine. Lia: ”Rămîi la ora de franceză?” Eu: ”Nu mai rămîn

După aceste patru ore l-am așteptat pe Toader și pe Costică și-am mers pe o bancă în spatele blocurilor de pe str. Bogdan Vodă. Am pierdut acolo vreo trei sferturi de oră. Costică a propus ca azi la ora două să venim în parc – fiecare cu a lui: Toader cu N., Costică cu Geta și eu cu Lia. Toader și Costică s-au înțeles și chiar așa au făcut. Eu am rămas iar pe tușe…

La internat am luat masa la 1, apoi am ieșit tustrei în oraș. Toader s-a despărțit primul de noi și s-a întîlnit cu N. În ultimul timp Toader a făcut o serie de prostii care au cam jignit-o. Azi i-a trimis o scrisoare cam tăioasă (dar îndreptățită): ”Te plictisesc? Oare pot băieții să iubească? Atunci, seara, mă priveai cu niște ochi sinceri, naivi, ca de copil”). Cu toate că N. l-a rugat pe Toader să distrugă imediat această scrisoare. Toader însă nici n-a distrus-o, ba mi-a arătat-o  și mie, ca unui prieten de credință, cerîndu-mi să-l sfătuiesc ce să facă: Eu: ”Tu ești vinovat. Ia și repară lucrurile...”. Se pare că așa au și făcut. Azi erau veseli nevoie mare. Eu m-am întîlnit cu H.N. și am stat o vreme în parc. (Glumă: ”Mă, ești cîrpă! – De ce? – De șters la cur!”)

La 3.30 am fost la meditație și pînă la 5 am scris în Jurnal. În pauză am fost cu Culai (H.N.) și Saima (Simeria Virgil) în recunoaștere prin grădinile oamenilor. Avem plan pe diseară să dăm atac al trandafiri și alte flori (bujori etc.). Vrem să ducem flori la școală, avem ultima oră de l rusă. Apoi am mers toți trei în grădina din spatele internatului. Aici earu puse pe un băț mai multe cordele de hîrtie creponată roșie – ca sperietoare. Culai a jumulit un astfel de băț și l-am împodobit pe Saima de toată frumusețea. L-am făcut general. I-am pus centură, diagonală, epoleți; l-am încheiat la haină pînă sub gît și cu șapca-n cap. Avea o adevărată uniformă și zău că-i stătea bine!

Au început să se coacă cireșele și prin părțile noastre. Zilele calde se țin acum lanț și mi-ar plăcea să continue.

De la 5.30 la 6.30 am scris în Jurnal. Haiuță mi-a promis că mi-a pregătit un creion automat și mi-l dă mîine. Las să-l dea, dacă n-a avut grijă (de creionul meu). Înainte cu puțin de a se da masa și-au făcut apariția Toader și Costică. Toader mi-a spus că iar a făcut-o lată. La început se împăcase, dar la urmă a făcut-o pe nervosul, îl înjura pe Costică (care nu era de față) și fata iar a plecat cu inima grea, iar Toader a venit la internat și-a început să-și dea cu pumnii-n cap. Acuma iar nu știe cum s-o dreagă. Azi i-a adus 4 cărți de citit, i-a arătat un album cu fotografii de-ale ei și-un teanc cu fotografii de artiști. Costică a așteptat-o pe Geta să meargă la film și de-abia de la 4.30 la 6.30 au mai vorbit.

După ce-am luat masa am ieșit prin oraș numai în cămașă și cu mînecile suflecate. Toader mi-a expus un fel de plan în care, pentru îndeplinirea lui are nevoie de Mircea. L-am căutat prin tot orașul numai nu dădeam de el. Cînd veneam spre internat, însă, dăm de el pe neașteptate: venea de la examen; l-am întors și am venit tustrei la internat. Toader s-a depărtat iar eu i-am expus lui Mircea ruga lui Toader. Mircea se întîlnește cu Felicia la ora 8.30. Toader îl roagă pe Mircea s-o trimită pe Felicia s-o cheme pe N. tot în locul acela. Mircea va sta prin apropiere. În caz de ceva, se ajută (caft).

La 8 am intrat cu toții în meditație. Pedagogul n-a mai fost pe aici de pe la 4. La 8.30 Toader a dispărut. N-a simțit nimeni cînd a ieșit afară. La 9 s-a dat drumul la dormitoare. Eu, cu H.N. și Saima ne-am înțeles să mergem să furăm flori… și nu ne-am dezbrăcat. Pînă una alta am început să povestim întîmplări de-ale noastre de cînd eram mici. Eu am povestit cum am căzut cu trotineta de pe pod în apa Bistriței (la Șarul Dornei), cum am dat foc la paiele popii din Gorbănești, vrînd să coacem porumb într-o claie de paie (aveam 3-4 ani). Apoi fiecare a povestit de cîte ori și cum s-a rătăcit prin pădure.

Băieții de la internat, văzînd că scriu mereu în Jurnal, zic: ”Măi, tu o să ajungi scriitor mare; numai să te faci după ce-or termina copiii mei școala, să nu te mai învețe și pe tine, că și-așa-s destui...” (Halip Floria, X B, L. 2). Saima, de cîte ori mă vede scriind în Jurnal zice în glumă, cu glas copilăresc, rugător: ”Scrie și despre mineeee…”. Eu: ”Da, da, scriu….”.

Cerul era senin și dintr-o zdreanță de nor a început să plouă; am crezut că am ratat planurile. Dar am avut noroc… Ploaia a ținut doar atît cît a udat un pic pămîntul și a primenit aerul cam fierbinte. Era mai mare dragul să stai afară. După 9.30 a venit Țopa M. (pedagogul) și s-a interesat de Gherasim. Eu: ”Dom pedagog, i-a venit fratele de-acasă și… cine știe!?”.

Cum a plecat el, m-am înarmat c-un cuțit de la Senigeac L (X, Lic 1) și toți trei, cu mînecile de la cămașă suflecate am părăsit în taină vechiul internat. Cu îndemînare am sărit poarta și am luat-o spre cazarmă, pe trotuar. H.N. zicea că nu crede să avem noroc astăzi, dar eu i-am însuflețit și ne-am continuat calea… Ținta noastră era prima clădire de după Gostat – avea o mulțime de trandafiri minunați. Aici n-am avut noroc și a trebuit să părăsim locul (stăpîna stătea pe-afară). Am luat-o pe Grănicerului și-am ieșit pe Mărășești. Aici, după cercetarea efectuată în timpul zilei – știam că sînt trandafiri roș-aprins și bujori albi. Am dat un raid și pe str. 23 august, dar culmea, nimeni nu se culcase. Ne-am întors pe Mărășești și mi-am luat inima-n dinți. Am sărit foarte fin un gard nu prea înalt și-am ”recoltat” frumos cu cuțitul doi bujori albi minunați. Apoi l-am pus pe Saima și pe Culai să păzească, și-am cules un mic buchet de trandafiri puternic mirositori.

Pe la 10.30 am sosit în preajma internatului, am mai luat doi bujori de la Țopa apoi m-am dus cu Saima și am ascuns buchetul în niște buruieni ca să se mențină proaspete pînă dimineața. H.N. a văzut-o pe Ica tocmai cînd pleca). În dormitor, m-am dus la Costică Lungu și-am povestit o mulțime de lucruri despre fete. Costică mi s-a spovedit și și-a destăinuit primele sale aventuri de dragoste. Mi-a mai dat și mie unele sfaturi, dar nu cred să se prindă de mine…Pe la 11.30 m-am dus și eu la culcare. Pitic Mihai nu mai putea de sporovăiala noastră… M-am culcat, nu înainte de a lăsa geamul de la căpătîi deschis. Pe la 1.30 au sosit și Toader cu Mircea din aventură. Au intrat rîzînd și povestindu-și cele întîmplate. În orice caz, se pare că a mers bine și ”oamenii” erau foarte bine dispuși. De-ar ști directorii, profesorii și milițienii de aventurile noastre nocturne, nu ne-ar fi prea moale…

Vineri 10 iunie 1966. Mircea s-a sculat la 5 și s-a cărat imediat (a crezut că-i ora 6). Dimineața nu mă prea dădeam sculat. Mi-am curățat pantalonii înverziți, cu peria înmuiată în apă. Azi mi-am luat pantalonii de la uniformă. Înainte de 6.30 apare Mircea și-mi mai spune cîte ceva de-aseară. Cică Felicia i-ar fi arătat un oracol în care ar fi scris și Theodora. (Nume preferat: Liviu; vîrsta: e de-abia în clasa X-a). Mircea a mai spus că și-a dat seama că ar fi vorba despre mine… S-o cred și p-asta? Mai știi?  Mircea e în mare pană de bani, dar – cu toată bunăvoința – nu i-am putut face rost.

De la 6.30 la 7 am scris în Jurnal. Apoi Toader mi-a povestit toată aventura de-aseară, din fir în păr (bineînțeles, după ce l-am asigurat că rămîne între noi. (El a  sărutat-o și… viceversa! Erau cît pe ce să se aleagă cu o bătaie. N. se temea grozav).

Cînd am plecat la școală am avut grijă să aduc florile, dar în așa fel încît să nu mă vadă Haiuță. La școală toți s-au mirat că am adus flori, dar le-am spus verde de unde le-am luat și… zău că m-au crezut. Au mai adus flori și cîteva fete.

La ora de română, profesoara a primit un buchet de flori din partea clasei (oferit de Ungureanu Constanța). Joravski (omul de serviciu) a anunțat cu condica eliminarea elevilor Terzea Romeo și Pătrăuceanu Gh. pentru absențe repetate și fugă de la ore (eliminarea este pentru următoarele trei zile).

În ora de limba română am scris în Jurnal timp de jumătate de oră. Ea mi-a zîmbit îndelung, dar cînd am privit-o, eu n-am zîmbit. Ea a crezut că-s supărat: ”De ce ești indispus? Poate ești supărat pe mine?” Eu: ”Nu, numai cît n-am chef. Mergi la teatru?” Ea: ”Nu cred să pot; trebuie să învăț la chimie. Pot veni duminecă la film” Eu: ”Bine, la Cinema ”Unirea”.

La fizică profesoara a ascultat un pic, apoi a predat ultima lecție de anul ăsta.

În pauza mare am ieșit cu Toader afară și-am vorbit mai multe despre ”ale noastre” (Natalia și Lia). Am fi vrut să mergem odată ”organizat” la film (+ Costică cu Geta). Adică fiecare cu-a lui. Dar nu s-a potrivit.

Am luat două bilete la teatru (și pentru Toader).

La limba latină, profesoara a anunțat rezultatele la extemporale. Mie nu mi l-a corectat încă, dar profesoara m-a întrebat: ”Druguș, tu cum l-ai făcut? Pe 3 sau pe 4?”. Restul orei a ascultat două eleve pentru îndreptare, iar eu am mai scris în Jurnal. Liei îi este rău, o doare capul ”îngrozitor”. Toate sfaturile mele nu i-au fost de folos.

La matematică am dat extemporalul anunțat, dar de care eu am uitat. Deci am uitat să și învăț. Ne-a dat 7 întrebări, dar atît de ușoare încît toată lumea ar fi putut lua opt (nota maximă). Dar dacă nu știi, de unde să scrii?… Am scris o singură întrebare bună (de la Popescu). Extemporalul meu a fost corectat primul și mi-a pus 3! Toate extemporalele au fost corectate în clasă. O întreb pe Lia (în scris): ”Ai făcut bun extemporalul?” Ea: ”Așa și-așa”. Avea o mutră, să-i plîngi de milă.

La l rusă profesoara a încheiat mediile și pentru ca noi să nu ne plictisim ne-a dat  să ”rezolvăm” cîteva exerciții.  Dar nimeni nu s-a apucat de ele. Fiecare completa albume, scria bilețele, discuta, rîdea – așa ca-n ultimele ore de curs. De-acum mă consider în clasa XI-a…

Lia: ”Azi mai aveți engleza?” Eu: ”Nu, da de ce-ntrebi?” Lia: ”Am întrebat ca să-ntreb!” Eu: ”Răspunsul tău dovedește că ești supărată. De ce?”. Lia: ”Sînt bolnavă”. Eu: ”Și dacă ești bolnavă îmi dai răspunsuri în doi peri?”  Lia: ”Vreau să nu mai fim supărați niciodată”. Eu: ”Și eu vreau asta, deci..”.

În ora de rusă a venit diriginta și ne-a vîrît pe gît niște concursuri (un leu). De voie, și mai ales de nevoie, am luat și eu unul. După oră, diriginta ne-a spus să mai așteptăm un pic, să ne comunice rezultatele la extemporale (Lia – 5!). Mie mi-a făcut un pic de teorie și am terminat-o. Am coborît împreună cu Lia și apoi am mers împreună în oraș. Am mers cu ea prin oraș, prin parc, ne-am plimbat pe lîngă cinema ”7 Noiembrie”. Am discutat despre situația ei (note, medii). Ea mi-a mai povestit întîmplări de-ale ei de pe la Liteni. ”Roșcani e pe-aproape?” întreb eu, ca într-o doară. ”Da de ce-ntrebi. Cunoști pe cineva pe-acolo?”. Eu: ”Nu, am întrebat doar așa…”. Nu mi-am putut stăpîni rîsul și i-am spus de unde am aflat despre ”Roșcani – loc plăcut de întîlnire” (Oracolul lui Pascar Ilarica). Apoi și-a mai adus aminte cîte ceva… Era cît pe ce să ne dăm și-n scrînciob, dar mi-am adus aminte că eram lefter. La 2 eu am plecat la internat și-am ajuns numai bie la masă.

Toader era în parc cu N. și m-a văzut cînd mergeam cu Lia. Pînă la 3.30 a venit și Toader, am făcut cu el o tură prin oraș, apoi am venit la meditație. Deoarece m-am plictisit de scris am început să citesc din ”Jack London” de Irving Stone.

Pe la 4 m-a apucat somnul, m-am făcut comod pe masă și pînă la 5 am dormit dus. A venit Prandea la mine și m-a trezit trăgîndu-mă de cap. Am crezut că-i altcineva și era cît pe ce să-i trag un pumn de să vadă stele verzi… Toader a dormit și el și la 5 am mers amîndoi la pompă și ne-am spălat cu apă rece pe față. Pe lîngă Beldianu Gheorghe și Caunii Vasile – care au cerut să li se dea masa pe diseară – l-am rugat și noi pe Țopa să ne dea ceva de halit. Ne-a dat la fiecare cîte-o porție de pîine și o farfurie de borș de la amiază, și-a scăpat de noi.

Am mers mai întîi prin oraș, am fost cu Toader prin piață și l-am așteptat să se dea în ”spînzurătoare”. Apoi am mers la Casa de Cultură unde aveam bilete la Teatrul ”Cetatea Neamțului” de V. Alecsandri. Am avut locuri lîngă Ica Grijincu. (XE). I-am lăsat lui Toader locul de lîngă ea și ne-am distrat împreună. (A fost și Natalia la teatru, dar Toader n-a văzut-o!”). Spectacolul a fost destul de bun. Este dramatizarea bucății de lectură ”Sobiețki și românii” de Negruzzi. Piesa s-a terminat înainte de ora 8 și pînă să mai sune meditația am stat pe-o huță de-a copiilor din parcul de pe fostul stadion. (Toader fumează foarte mult, mereu. Asta-i rău!).

De la 8 la 0 am scris în Jurnal. Pentru seara asta aveam pregătite niște planuri. În grădina vecinului de la răsărit este un cireș cu cireșe coapte. De la 9.30 în sus e bine de ”luat”. Dar, spre neașteptarea noastră, a început să se înnoureze, să tune și să fulgere grozav și ne-a trecut pofta. A tras și o ploaie babană. Pînă pe la 10 Costică mi-a făcut ”bordura” la ceafă, apoi eu m-am ras pe față și pe ”mustață”. Costică mi-a povestit – nu înainte de a-mi da cuvîntul de oanoare că nu spun la nimeni – toată povestea cu Oltița (o puștoaică de clasa 7-a de pe str. V.I. Lenin (POLD). Costică mi-a arătat și-o scrisoare de-a ei, spunîndu-mi că-i destul de ”șmecheră”. Am adormit pe la 11, în tunetele și fulgerele ploii de vară care se îndepărta de-acum.    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mîine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 383  Joi 18 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (111).


Marți 7 iunie 1966. Azi e o zi frumoasă și călduroasă. După atîtea zile mohorîte și ploioase se simțea nevoia unei astfel de zile.

Dimineața, pînă să dea masa, am citit din ”Romeo, Julieta și întunericul”. Lectura cărții – care este destul de captivantă la un moment dat – am continuat-o și în sala de mese, apoi la școală. Azi am mers la școală fără nicio carte și niciun caiet (adică fără servietă, cu mîinile-n buzunare).

La școală, Lia mi-a completat albunul spunînd că a scris vreo 20 de cîntece în el și m-a rugat ca, în cazul în care voi da la altcineva să completeze, să las o pagină liberă; vrea să-mi scrie ceva la sfîrșitul acestui trimestru. Am asigurat-o că voi avea grijă să rămînă foaia liberă: ”Sper să am o suvenire plăcută de la tine”.

În ora de limba română, profesoara a făcut recapitulare și a ascultat vreo 4 eleve, iar eu am făcut să treacă timpul mai repede citind (+ schimbul a vreo două bilețele). De ieri, la atelier, am observat că mi-am pierdut pixul. Îl consideram pierdut cu totul, dar eram sigur că e la un coleg de clasă și chiar așa a fost. Pixul a fost luat de Gozec, dar l-a stricat și nu mai e bun de nimic. În loc, mi-a dat un pix mai vechi roș-albastru, dar cred că-i mai bun. Tot mai are Hector (Victor) al nostru un pic de obraz.

La limba rusă, am avut de scris o temă. Cum toate cărțile și caietele mele sînt deja acasă, i-am spus profesoarei c-am uitat caietul acasă și că i-l voi prezenta data viitoare. Profesoara a ascultat cîteva eleve pentru îndreptare și a trebuit să stau atent.

În pauză am mai citit. Acum clanța de la ușă a dispărut și ușa se deschide cu ajutorul unui cuțit aflat în posesia lui Gavril. Albu mi-a adus poza cu cei patru băieți făcută mai de mult. I-am rămas dator cu patru lei.

La dirigenție, baba și-a început ora după vechiul ritual. Mai întîi motivările absențelor: potop pe capul celor cu absențe nemotivate. Apoi – situația la învățătură. Aici, văzînd dezinteresul ce există în clasă, diriginta s-a mîniat și s-a exprimat cam în felul următor: ”Să știți că la anul o să lupt să nu mai iau dirigenția la clasa voastră”. Vorbe! Așa a mai zis și Zăicescu-n D și Luța în B. Dar sînt sigur că la anul fiecare clasă va avea același diriginte. Profesoara Ruscior ne-a mai anunțat că la anul, pentru a intra la maturitate (L.D. maturitate = bacalaureat), trebuie să ai medii de la 6 în sus, iar la obiectele de maturitate de la 7 în sus. Va trebui să se învețe – de nevoie! De fapt, tema acestei ore a fost: ”Să tindem spre mai bine” și s-a discutat un pic și despre asta.

Astăzi, Lia a venit cu un pulover galben.

La matematică, toți se așteptau să lipsească profesorul. Dar a venit după vreo 10 min întîrziere. A ascultat vreo două eleve amenințate (pe Lia n-a ascultat-o). În ultimul sfert de oră ne-a făcut o sinteză a materiei de la trigonometrie și ne-a promis un extemporal pe vineri. În această oră am terminat de citit cartea și i-am restituit-o lui Ica Grijincu. (”A ucide lupul nu înseamnă a izgoni haita”).

La cor, am stat între Lia (B.M.) și Lucia (N.L.). N.L. a tras-o de coadă pe Lia și fără să-și dea seama a zis: ”Trag Buhaiul!”. Am izbucnit toți trei în rîs de coincidență. N.L. mi-a spus că a citit într-o anatomie că cei care au nasul așa ca mine (ridicat în sus) sînt încrezuți, îngîmfați. Am protestat împotriva acestor ”calități” pe care mi le-a atribuit. Am observat că N.L. se pricepe de minune la desenat dame. Are un talent extraordinar, parcă-s făcute de tipar. Mi se pare că Lia îi povestește Luciei totul despre mine. Asta am dedus-o din mai multe întîmplări: N.L. către Lia: ”Vezi că are forță în mîini! Dacă-ți dă două palme…”. Asta înseamnă că i-a povestit visul ei. Apoi văd că a adoptat și N.L. sistemul de adrese L (Liviu) și semnat, L. (Lucia). N-a lipsit mult să cred odată că biletu-i de la Lia.

În ora de naturale s-a făcut exact ce s-a făcut data trecută. Mi se pare că moșu a încheiat mediile. Eu m-am uitat la H.N. cum completează un oracol (al nu știu cui). L-am luat și eu în primire și-am citit ce a mai scris fiecare. La nr. 3 a scris și B.M. Oracolul avea următoarele întrebări:

  1. Numele și prenumele
  2. Locul și data nașterii
  3. Unde locuiți în prezent
  4. Ce filme vă plac
  5. Ce muzică preferați
  6. Iubiți sau simpatizați
  7. Inițialele persoanei iubite
  8. În ce împrejurări l-ați cunoscut
  9. Ce te determină să-l iubești
  10. Cu cine vrei să te căsătorești
  11. La ce vîrstă
  12. Ce este sărutul
  13. Ce este iubirea
  14. Ce este căsătoria
  15. Ce este moartea
  16. Ați avut vreodată întîlnire
  17. Ce locuri preferați la întîlnire
  18. Vă plac călătoriile
  19. Cu cine călătoriți mai mult
  20. Ce muzică preferați
  21. Cunoașteți persoana oracolului
  22. Părerea despre ea
  23. Pune-i o întrebare
  24. Răspunde-i
  25. Ce părere aveți despre fete
  26. Ce părere aveți despre băieți
  27. Cum a fost prima dumneavoastră dragoste
  28. Vă place dansul
  29. De ce
  30. Ce este sinceritatea
  31. V-ați sărutat vreodată
  32. Ce este respectul
  33. Data completării

 

Iată răspunsurile date de Lia

  1. M.
  2. Fîntînele, 3 noiembrie
  3. Rădăuți, Speranței 8
  4. Toate filmele care au sfîrșit tragic
  5. Melodiile de dragoste
  6. Simpatizez
  7. H.
  8. L-am cunoscut făcînd cunoștință
  9. Inteligent, politicos, frumos etc
  10. Cu cel care mă va iubi mai mult
  11. La 21 de ani
  12. Ți-aș spune dar nu pot. Să mă întrebi personal
  13. Amor
  14. Nu am timp să-ți explic. Lasă pe altă dată
  15. Cînd mă gîndesc la viață, nu mă-ntreba de moarte
  16. De ce ești indiscretă
  17. La ROȘCANI
  18. Desigur
  19. Eu cu mine
  20. Muzică ușoară de compozitori grei
  21. Nu prea bine
  22. Părerile mai tîrziu, acum – realitatea
  23. Pînă în prezent n-am avut întîlnire
  24. Pînă în prezent n-am avut întîlnire
  25. Unele bune, altele mai puțin bune
  26. Majoritatea sînt aventuriei
  27. La ce ți-ar folosi răspunsul meu
  28. Da
  29. De bambus
  30. Ceva care se întîlnește foarte rar
  31. Prea ești indiscretă!
  32. Datoria fiecărui om
  33. 26 XI 1965

O amintire scrisă de Lia: ”De aici, din depărtare/ Îți trimit, dragă, scrisoare/ Și răspunsul să mi-l dai/ După inima ce-o ai”

Toate astea le-am copiat mai întîi în carnețel, apoi le-am transcris aici. Răspunsurile 7 și 17 m-au cam pus pe gînduri. (Eh! E trecător!)

După ce-am luat masa la ora două m-am mai învîrtit prin internat, apoi am fost la film la ”Unirea” (de la 2.30 la 14.30). Am văzut filmul german ”După mine, canalii!”. Destul de bun și distractiv pe lîngă toate. După film am fost la CEC și am lichidat ultimul cec, ultimele mele rezerve. Apoi m-am învîrtit prin oraș și să cheltui în dreapta și stînga. Mai întîi am fost la cizmărie și mi-am reparat pantofii (fețe la tocuri + blacheuri – 3 lei). Apoi am cumpărat harta R.S. România (6 lei) și nu mi-a ajuns un leu ca să cumpăr dicționarul englez.

La internat, Toader mi-a spus pățania sa cu bursa, apoi mi-a spus că era cît pe ce s-o rupă definitiv cu N. Azi a fost foarte nervos și a bruscat-o tare. M-a întrebat ce-ar putea să mai facă. Eu: ”Dacă singur te știi vinovat, încearcă s-o dregi tu. Nu ți-ar fi greu”. De la 5.30 la 7 am scris în Jurnal. În pauza de 7 am ieșit cu Toader în oraș și ne-am dus direct în piață, la ”tiribombe”. M-am dat cu Toader de două ori (2 lei) și a fost foarte frumos. Dar cînd m-am dat jos, puțin a lipsit să nu vărs. Toată seara mi-a fost rău și m-a durut capul. M-am întors să mă întîlnesc cu Mircea pe la Grădina de vară. Locul acesta unde se oprește acum trenul nu se mai cheamă Gara mică, ci Halta Piața Unirii. Mircea mi-a povestit ce-a mai făcut pe-acasă și mi-a împărtășit părerile cu privire la ”lucru”.  Cică să-mi iasă prostiile din cap. Mama și tata erau supărați atît de faptul că am ieșit cu medii mici cît și pentru faptul că am pierdut cam multe trimestrul ăsta. În orice caz, nici eu nu mă voi lăsa prea moale. Nu mai am 10 ani să întreb dacă am voie la film sau la scăldat. Am mers toți trei pe fostul stadion, lîngă internat și ne-am lungit pe iarbă. Mircea avea două muzicuțe ”Hero” și a cîntat din ele. Cum stăteam noi așa, văd că vine Elena Popescu spre noi și-mi face semn să-l chem pe Toader. Acesta s-a dus să se întîlnească cu N. Eu am venit la 8.30 la meditație și-am stat pînă la 9.20.

În dormitor, am observat că așternutul lui Toader lipsește. I l-a confiscat Ciupic – directorul, crezînd că n-a plătit. Mircea a venit și el pe la 10.20. Însă nu se mai lipea somnul de mine. Cînd a venit Toader, era după miezul nopții și eu nu dormeam încă. Am ațipit de cîteva ori și-am și visat un pic. În vis, Lia dansa niște jocuri populare și era foarte frumoasă.

Miercuri 8 iunie 1966. Dimineața Mircea s-a cărat înainte de a veni pedagogul. Ne-am moșmondit cam mult prin dormitor și nici n-am știut cînd s-a făcut 6.30 și deșteptul de Haiuță a încuiat dormitoarele, închizînd vreo 20 de băieți. Imediat l-am chemat (fluierat) pe Toader, ne-a pus cangea la balcon și unul cîte unul – ca gangsterii – am coborît și am ajuns jos.

Azi vremea a rămas ca și ieri: cer senin, soare fierbinte. Întrăm în luna iunie și ar fi cazul să fie și mai cald.

La școală, cum am ajuns în clasă am văzut că Lia are o floare roșie ca focul. Mi-a făcut semn să vin și mi-a dat-o mie. Eu: ”Mulțumesc!”. Pînă să sune a venit și mi-a luat-o s-o ude, să nu se vestejească și mi-a adus-o înapoi.

Prima oră am avut economia. Profesorul n-a venit și prima jumătate de oră am fost complet liberi, timp în care fetele au cîntat. Băimăcean mi-a cîntat mie ”Mamă, mamă – dor de mamă”, iar noi cei patru băieți ne-am adunat în ultima bancă, povestind diferite întîmplări. În a doua jumătate de oră a venit diriginta și a început-o cu aceeași ”placă”. Pe la sf orei a chemat pe cele mai bune fete din clasă și le-a arătat situația la învățătură. La urmă, m-a chemat și pe mine, dar n-a fost mulțumită de rezultat. Media anuală este 7.70. Melexina tocmai udase floarea și vroia să mi-o dea cînd diriginta a văzut-o și a cerut să i-o arăt: ”E o floare foarte frumoasă, de cactus” a zis ea, înapoindu-mi-o. Lia: ”Îți stă bine cu flaorea-n piept” Eu: ”Serios?” Ea: ”Da! Cînd spun eu ceva, nu greșesc!”.

La l română s-a făcut recapitulare, dar eu am fost ocupat cu corespondența. De fiecare dată cînd i-am scris, o studiam ca să văd ce mutră face. De cele mai multe ori rîde, chiar dacă-i ceva mai serios. Eu: ”Nu este nici o legătură între învățătură și ceea ce este între noi, adică o mică prietenie”. Mi-am luat îndrăzneala… Cînd a citit biletul, rîdea, dar mi s-a părut că este un rîs sarcastic (cam în neserios). Dracu știe ce-o mai ieși…  Lia îmi scrie: ”Ce s-ar întîmpla dacă mama ta ar ști că ai o simpatie”. Eu: ”N-ar fi prea supărată” (dar în gîndul meu…). Deodată primesc un bilet care m-a lăsat paf! Prima dată mi-a scris doar cu inițială (c….) apoi a scris pe șleau: ”Să nu crezi că-s o curvă. Te înșeli. Nu mă cunoști îndeajuns și-mi pare rău.” .

Ora de educație fizică am făcut-o la școală, în clasă. Profesoara a încheiat mediile, iar noi ne-am făcut de cap. Am practicat bancul cu ghicitul: ”La ora cutare, vei lua cîțiva pumni”. Și dă-i! Am luat de la Popescu Felicia (X E) cartea ”Jack London” de Irving Stone. Am făcut tîrgul s-o cumpăr, dar bani – ioc.

În ora de ed fizică am discutat cu Lia mai de-aproape. Am ținut-o de mînă. Avea o mînă foarte caldă și mi-a plăcut.

La fizică, după ce-a ascultat și a predat lecția ne-a adus faimoasele teze. Am cinci și asta mi-a coborît media iar la 5. Lia mi-a spus, printre altele, că îmi mai trebuie experiență. La ușă, N.L. era cît pe ce să-mi înfigă un cuțit în piept. După asta a urmat un schimb intens de bilete cu Lia. Atmosefera dintre noi s-a răcit și-am început-o mai dur (Lia ciocîrlia). S-a cam supărat cînd i-am zis că se consultă cu N.L. (”Ce crezi că eu nu sînt în stare să discut?”) M-a întrebat cum văd viitorl sau sfîrșitul acestei ”prietenii”. Ea: ”Ai să spui odată că să te las în pace...”. Eu: ”Nu se va întîmpla!”.

La l latină baba a ascultat tot pe acele două eleve care se tot anunță de-o săptămînă (Pîrghie și Ungureanu). Mi-a pus și mie o întrebare: ca de obicei, n-am știut, dar nu mi-a mai zis nimic, decît: ”Șezi, băiete!”. Am schimbat iar o sumedenie de bilețele prin intermediul lui Puha E.

După ora asta am avut engleză, dar elevii din D erau plecați de două ore și jumătate să viziteze niște fabrici. Așa am pierdut o jumătate de oră singuri, fără să vină profesorul. Eu am stat f comod în clasă, numai cu fetele de la umană. Văd că acum m-am dezghețat mai mult. Chiar –  discutînd cu Albu – mi-am adus aminte de clasa 8-a cînd vorbeam subțire și eram rușinos. Mi se pare că ”dezghețarea” asta a mea m-a costat: un trimestru de rezultate slabe. Pe la jumătatea orei au venit și cei din D, după care a venit și profesorul și s-a făcut ora. Am avut, pentru azi, recapitulare. Azi a asistat și N.L. la oră. M-a ascultat și pe mine un exercițiu. Am știut totul și mi-a mai pus un 10. Poate să-mi mai pună o infinitate din ăștia – nu-mi mai poate mări media. Azi prof Scurtu a dat cîteva explicații în legătură cu facultatea. Despre cei care urmează limbile, a spus că stau nopțile pînă la ora 1 cu dicționaru-n față. A mai spus că cel mai bine e să urmăm engleza: are mari posibilități.

După ore am luat masa la internat. N-am stat nici cinci minute și-am plecat cu Toader în oraș. El s-a dus să se întîlnească cu N., iar eu am fost la film. Nicu Balței (cl X, Lic.1) mi-a scos bilet peste rînd. Am văzut filmul ”HAIDUCII” – producție ”București”. Mi-a plăcut. De la 4.30 am început hoinăreala prin oraș. La început eram numai eu cu Costică și cu Mircea Ungureanu. Pe la 5 megeam toți trei spre internat cînd aud fluieratul lui Toader. Ne întîlnim cu el și cu Mircea (fratele) în parc. Mircea avea muzicuțele la el și fiecare dintre cei cinci a încercat să vadă cît poate sufla (eram 6). Am făcut o bisericuță de toată frumusețea în mijlocul aleii principale. A trecut pe lîngă noi profesoara Rebca. Am salutat-o și ne-am văzut de treabă. Am zărit-o pe Felicia Popescu (XD) și ne-am dus toți pe banca pe care stătea ea (eram 7 acum). Ne-am distrta așa un timp; apoi mai apar: Maria Moisuc (XD), Popovici Ana (XD), Omelcenco Vica (XE), Vlonga Aurora (XE). S-au făcut 11. Am tras două bănci alăturea și ne-am distrat pînă la 6. Ne-a văzut și Țopa Mihai (pedagogul). S-a uitat la noi și-a rîs: ”să vă fac o poză așa”. Au trecut mulți profesori de la Liceul 1, dar ce-avem noi cu ei? Încetul cu încetul fiecare a început să se care pe-acasă. Eu cu Toader și cu Costică am mers în piață la ”tiribombă”. Costică și Toader s-au învîrtit în ea, iar eu am amețit numai uitîndu-mă la ei. Pe Mircea l-am lăsat în parc cu Felicia… Am făcut în așa fel încît la 7 să fim la masă. Am dat ochii și cu Prandea: ”Unde-ați fost?”. Noi ne-am înțeles dinainte că dacă ne-ntreabă ceva să zicem că i-am ajutat lui Mircea să transporte niște bagaje de la gazda lui la autogară. I-am tuflit asta și n-a mai zis nimic (pentru că eram și eu, fratele celui ajutat). Pe Bîrsei (cl IX-a Lic 1) l-au tuns azi zero pentru că a lipsit mai puțin ca noi…

După ce-am luat masa am ieșit iar în oraș, de data asta numai cu Toader. Am fost iar în piață, la scrînciobe. În piață ne-am întîlnit cu Zăicescu și a trebuit să ne întoarcem la internat.

De la 8 la 9 am scris în Jurnal.

Seara, în dormitor, ne-am distrat și-am cîntat. Pe Atănăsoae l-a prins Prandea cîntînd și l-a tras de cap. După ce s-a stins lumina a venit și Costică pe paturile noastre și împreună cu Toader am tras niște cîntări de s-au ”minunat” absolvenții clasei a XI.

A venit Lorin Vasilovici și a început să facă scandal, iar Toader (în baza celor promise de Truță Simionesi) l-a luat în zeflemea. Mircea ne-a mai povestit din cele gavarite cu Felicia. Cică i-a spus că mi-a trimis o fată un bilet și n-am știut ce să-i răspund … (Teodora). Pînă tîrziu am tot discutat despre fete, pînă ce pe la 11, am adormit toți. Mircea a dormit în patul lui Halip Floria, care a dormit la Sfichi în noaptea asta (va continua)

Liviu Druguș

Pe curând!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 381 Marți 16 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (109).


Miercuri 1 iunie 1966.  Ziua internațională a copilului. Azi am aflat că ieri, pe linia București – Galați a avut loc o ciocnire de trenuri în urma căreia și-au găsit moartea 38 de persoane și 65 au fost rănite. S-a constatat că vinovat de această ciocnire este… însuși ministrul căilor ferate care a și fost destituit din funcție…

Azi dimineață m-am trezit la 5.39, odată cu Mircea. Pînă la 7.30 am scris în Jurnal și-am citit de două ori la Economie.

La școală, felicitări de ziua copilului – banc. La Economie a ascultat apoi a predat o lecție de recapitulare. În pauză, cînd am ieșit pe coridor, am zărit-ă pe mama. A venit la Rădăuți în urma notei telefonice pe care a primit-o de la IRTA (Mircea are datorii de peste 1500 lei). Am stat de vorbă cu mama pînă a sunat de intrare.

În clasă, am întrebat-o pe B.M.: ”Melexina, Mai ai timp să-mi scrii albumul?” Ea: ”Da! Dar nu știu să fac prea multe înflorituri”. Eu: ”Nu-i nimic. Fă-l cum vrei tu!”

La l română ne-a dat lectura obligatorie și cea suplimentară pentru clasa a XI-a. Am primit un bilețel de la Lucia Nenati: ”Ai fost la film? Ți-a plăcut?”. Nu i-am răspuns deloc.

În pauză am umplut timpul mîncînd trei gogoașe. Toader a luat azi un 10 la economie și-un 3 la matematică! Nenati mi-a spus azi: ”Te-ai întîlnit cu Gherasim?” Eu: ”Da” Ea: ”Unde?” Eu: ”La internat” Ea: ”El a fost cu prietena la film și tu l-ai așteptat degeaba”. Ce-o mai interesează și asta acuma? Răspunsurile i le-am dat foarte nervos.

Ora de educație fizică am făcut-o în clasă spre marea mea ciudă, căci așteptam să mă mai destind un pic. După fiecare oră trebuie să mă întind și casc… Ora a trecut pe nesimțite, iar profesoara ne-a explicat despre sport, educație fizică, jocuri sportive etc. În această oră am primit un bilețel de la Lia: ”Pot să-i dau caietul Luciei să-ți facă niște înflorituri?”. Eu: ”Da!”. Apoai am primit scrisorică de la N.L.:Ce vrei să-ți fac?” Flori (lalele, trandafiri) sau ornamente?” Eu: ”Prefer ornamente”. Am primit tot de la N.L o coală de hîrtie pe care, într-un chenar ornamental scria: ”Many Happy Returns of the Day” Și tot de la ea: ”Liviu, because today is the day of the child, receive from me many congratulations and much succes in life. L”. (L.D.: L = Lucia, nu Lia...).

Ora a cincea, după orarul schimbat recent, am avut l. latină. A ascultat doi elevi apoi, în timpul rămas, a făcut sondaje în clasă. A căzut păcatul și pe mine la o frază destul de ușoară pe care n-am reușit să o dezleg nici cu ajutorul ”suflătorilor”. Mă mir cum nu-mi era rușine să stau în picioare, cît eram de lung, cu capu-n jos și să nu știu nimic. Profesoara mi-a mai făcut o morală: ”Băiete! Tu dacă vei trece anul ăstă să știi c-ai trecut numai cu note de pomană. Tu ești capabil și inteligent, dar îți bați joc de obiectul ăsta. Cum poți avea rezultate bune la engleză și la celelalte obiecte?” Tot timpul am stat cu capul în jos, strîngînd din măsele. Restul orei a trecut cam greu.

La engleză a ascultat mai mulți elevi și, materia fiind terminată, am început să lucrăm la exerciții. Ora patra am avut fizica. Ne-a adus extemporalele. Am numai 5. Am făcut transformările greșit!

După ora de engleză am mers cu mama – care mă aștepta – la internat. Mama s-a supărat foc cînd a auzit notișoarele mele. Mi-a garantat că la vară păzesc puii și că m-am ras pe bot de excursii și de București. Mi-a spus că bunița a cîștigat ceva la loto, dar nu știe cît.

Azi, în D., prof Luchian a anunțat în clasă că grozav a mai copiat Mircea Druguș la l franceză.

După ce-am luat masa, am luat un sac de hîrtie de la mama ca să-l umplu și apoi să-l trimit prin cineva, cu cursa, acasă. Am mers cu mama și Mircea în oraș, pînă la autogară. Pe drum mama mi-a adus iar aminte de situația mea, ceea ce m-a mîhnit mult, dar ce puteam face? Era foarte adevărat, iar eu eram vinovat. Pe drum, cînd mama mi-a zis că la vară păzesc puii mi-am pus în gînd să nu mă mai mișc de-acasă. Nici în excursie, nici – poate – la București și nici seara la un film. Chiar aș vrea să văd dacă voi putea s-o fac. Cînd am ajuns la autogară mi-era așa de ciudă (pe mine) și mă enervasem la culme. Eu cînd mă enervez, ori mă manifest zgomotos (dacă-i cineva de teapa mea, mă bat) ori strîng din măsele și mă podidește plînsul. Așa am pățit-o azi: n-am mai putut să mă stăpînesc și-am dat apă la șoareci. Mama a vrut să-mi dea vreo 10 lei, dar n-am vrut să-i iau. Am provocat prea multe supărări – și mamei și mie. Printre lacrimi am îngăimat un ”sărut mîna” și-am plecat la internat, cu sufletul greu.

De la 3.30 la 5 am scris în Jurnal. La 5 am ieșit în oraș și mi-am cumpărat tot soiul de fleacuri (3 rezerve de pix – două albastre și una roșie – , o vedere de la Putna, o revistă ”New Times”, un piepten (3,50 verde) și un cuțit de 8 lei + o carte ”Ministerul groazei” – 6 lei). Am cheltuit 26 lei. Din cei 126 lei pe care-i mai aveam deunăzi am mai rămas cu 26 de lei (bani ghiață!) în portmoneu. Cu cuțitul m-am înșelat însă. Abia la internat am observat că era pocnită lama. Era de-ajuns să ascut un creion cu ea că s-ar fi rupt.

La 5.30 cînd a început meditația, încă eram nervos și înciudat. Zaharia a încercat să-mi fluture degetele pe sub nas, așa cum obișnuiește el să facă cu oricine. Eu, în starea în care eram, l-am pocnit peste mînă, l-am înjurat și ne-am luat la mișto. Eu: ”Mă, ai adus șmecherie de la Suceava?” El: ”Da și fac mișto de fraieri” Eu: ”Faci mișto de tine” Pînă la urmă s-a dus băiatul la loc. Și mă mir. Recunosc că e de 2-3 ori mai tare ca mine, însă reușesc să-i inspir teamă prin vorbe tari și acțiuni curajoase. Peste cîteva minute a venit și Mircea la mine. A încercat să mă îmbuneze, mi-a promis că-mi face rost de bani pentru excursie. M-am enervat și, în neputința mea, iar am început să mă smiorcăi. I-am garantat și lui că nu mă mai duc în nici o excursie. I-am arătat cuțitul și i l-am lăsat lui deoarece m-a asigurat că-mi face rost și mi-l schimbă, la același magazin (cu șmecherie).

Pînă la 7 am scris, iar după ce-am luat masa am mers cu Toader pe asfalt (Toader a fumat o țigară). Pe drum am povestit iar de-ale noastre. Mi-a povestit cum îl persecută Bondorița și cum ar vrea să se răzbune (eventual, o anonimă).

Dacă azi la amiază a încercat să se facă vremea mai frumoasă, înseninîndu-se, spre seară însă s-au adunat nori groși, plumburii. A încercat să și bureze un pic. Am stat cu Toader pe iarbă, sub salcîmii înfloriți. Toader își face planuri să vină cu cu N. într-o seară la hipodrom (only a kiss or two).

De la 8 la 9 am scris în Jurnal și-am ajuns iar la zi. Fără să vreau am ascultat și meciul de fotbal România – RFG. Scor 0 – 1.

Seara, ca de obicei, a venit Mircea la 9.30. Mi-a schimbat cuțitul luînd unul tot de 8 lei, dar tot c-un beteșug: are lama slăbită (se mișcă un pic lateral). Dar m-am convins că soiul ăsta de cuțite nu fac nici doi bani.  Seara, cînd m-am culcat, cerul se înseninase. Toader mi-a mai spus cîte ceva din scrisorile și discuțiile cu N. care l-a rugat să nu spună la nimeni (N.: ”Tu m-ai învățat să iubesc!”).

Joi 2 iunie 1966. Diseară se împlinește o lună de la tragicul eveniment în urma căruia am avut de tras multe emoții.

Dimineața l-am sculat pe Mircea la 5, crezînd că-i 6. Un soare puternic inunda dormitorul. Azi va fi o zi frumoasă.

La 6 a venit Haiuță, l-a luat jos pe Atănăsoae, iar noi, adică băieții din dormitor, în afară de mine, s-au așezat cu toții în geam și-am făcut o poză. Eu n-am vrut să mă pozez.

Aseară am pus, ca de obicei, pantalonii la dungă, dar mai bine nu-i puneam. Astă noapte ne-am sucit amîndoi prin somn și-au ieșit mai multe dungi de mai mare dragul. Am fost nevoit să-mi iau pantalonii gri.

Pînă la 7 am scris prin Jurnal, apoi am coborît cu Toader să luăm masa. După cîteva rugi și minciuni bine plasate s-a înduplecat Lucreția să ne dea masa: ”Dă-le golanilor de mîncare!”. Am halit repede și-am luat-o încetișor spre școală. Am considerat că azi ne va aduce tezele la cîteva obiecte și nu mai este nevoie de cărți, așa că nu mi-am mai luat servieta, punînd ”Ministerul grozei” într-un buzunar și mîna în celălalt. La școală, pînă a sunat de intrare am fost prin D și-am citit.

La l română ne-a dus tezele. Profesoara a făcut multă critică asupra tezelor. Eu am 6! Conținutul era bun, dar aveam niște greșeli dee exprimare și de ortografie, greșeli care nu se iartă. Ex. Poetul… descrie ura exploatatorilor împotriva asupritorilor! Aproape toată ora am citit, iar B. M. lucra la Album.

În pauză am făcut la Nicu Bujdei cîteva fotografii. Una cu ceilalți trei băieți din clasă, iar alta cu un grup de fete. Am făcut una cu toată clasa. Băieții stăteau în față, pe vine, la picioarele fetelor, iar Ica și Pîrghie în fața noastră. În momentul cînd a declanșat, eu mă uitam la Albu și mi se pare că mi-a ieșit ceafa. Azi am fost bine dispus la școală.

La istorie ne-a adus tezele. Ca o caracterizare generală: tezele sînt proaste! Mă așteptam la un 7-8, dar nu mică mi-a fost mirarea cînd am auzit că ”cea mai bună teză este a lui Druguș: singurul 9!”. De bucurie, am citit toată ora.

La limba rusă ne-a adus tezele. Am 8! Cam mult pentru greșelile pe care le-am făcut, dar… fie! În această oră n-am mai putut citi, căci profesoara a început a spune niște ”șutki” (glume) și ”raskazî” (povestioare) și a trebuit să le-ascult.

Azi, fiind o zi frumoasă, am stat mai mult pe-afară. În clasă mai rămăseseră cîteva fete care dansau. B.M. stătea la ușă și nu dădea voie… Am luat-o de mînă și, ușurel, am împins-o la o parte. Cîteva fete au ”ciripit”: ”Druguș! Melexina n-are cu cine dansa!”. Ea a rîs. În oră, am bombardat-o cu boboci de floare de iasomie. A rîs către mine, foarte foarte drăguț.

La șt naturale, Zăicescu a spus că ”cu asta am gătat-o cu anul școlar” și, în loc de recapitulare, a pus pe cîte cineva să citească rezumatele de la fiecare capitol. ”Ea” scria în Album. Zăicescu, ca de obicei, a început cu morala la adresa fetelor, mai exact asupra frizurilor lor: ”Ce-i măi cu moțăiala asta, măi? Ce-i cu colacu ceala, măi? Măi Șcheianu măi, mai trebuie o palmă și se vede, măi Șcheianu! Ia să veniți la mine în D să vedeți ce modeste-s fetele mele, măi!”

După ore (știam că nu se mai servește masa la 12)  am luat-o prin oraș. Mi-am mai cumpărat patru rezerve de pix albastre. Acum am 9 în total. Mi-or trebui la vară. Mi-am luat o liniuță tare simpatică de 0,45 lei (20 cm).

La internat am luat masa  cu prima serie, la ora unu fix. Lui Toader i-a venit un frate cu bicicleta și a trebuit să se urce în dormitor. Haiuță i-a descuiat dormitorul și l-a încuiat la loc, zicîndu-i că-i dă drumul deabia la 3.30. Și chiar așa a făcut. Toader însă a început să fluiere semnalul nostru: eu l-am ”interceptat” și m-am dus la el. Stătea la geam și m-a rugat să-l ajut să coboare. I-am adus cangea și foarte lin s-a coborît prin balcon pe ea. Toader s-a dus cu fratele în oraș, iar eu am ascuțit cuțitul de-o piatră. Pe la 2.30 a revenit și am plecat apoi împreună în oraș. Pe drum Toader mi-a povestit despre corespondența sa cu N. Aceasta i-a promis a kiss. Am mai mers cu el prin oraș, iar la 3 m-am despărțit. El s-a dus la atelier, iar eu la internat. Ne-am înțeles să ne întîlnim la ora 4 în parc (în centru) pentru a merge la film. Pentru duminică avem alt program. Numai să fie vreme frumoasă. Eu, încetul cu încetul am ajuns la internat la 3.30.

De la această oră a sunat meditația. Simeria mi-a scris pe prima pagină a acestui caiet cuvintele: JurnalLiviu Druguș”. La 4 fără 10 i-am dus lui Prandea cele două bilete de voie și am plecat în oraș. La 4 și ceva a venit și Toader și am plecat împreună spre Cinema 7 Noiembrie. Pînă la 6.30 am vizionat filmul românesc ”Răscoala”, ecranizare după romanul lui Liviu Rebreanu. Mi-a plăcut filmul. Am luat masa la 7 și apoi am pornit-o cu Toader și Costică pe asfalt. M-am întîlnit cu Haiuță: ”Dom pedagog, îmi mai dați creionul ăla?” Haiuță: ”Îți dau altul...”. De la 8 la 9 Prandea a fost la băut și a venit beat bine: ”Am impresia că voi nu știți ce înseamnă cazarmă. O să vă dovedesc. Comentariile vă costă” . După 9 l-am așteptat pe Mircea, dar am adormit și am crezut că nu mai vine.

Vineri 3 iunie 1966. Dimineața m-am trezit cu el lîngă mine și nici nu se dădea sculat. Abia la 6 fără 10 s-a sculat, s-a îmbrăcat și s-a dus la spălătorie. Imediat a venit și Prandea. M-am speriat că o să-l întîlnească pe Mircea, dar el a auzit vorba pedagogului și a întins-o jos. Pe geam i-am dat cărțile și a plecat. Prandea a văzut pătura adusă de Mircea și m-a întrebat: ”Ce-i cu pătura aia acolo?” Eu: ”E a mea” El: ”Și de ce n-o folosești?”. Eu: ”Îmi ajunge una, acum” El: ”Păi cum? E de la internat?” Eu: ”Da!” El: ”Atunci s-o predai”. Eu: ”Am s-o predau”. Și ca să nu mă mai bîzîie mult la cap, am vîrît-o sub pat, în sac.

La școală, diriginta a început-o de dimineață cu controlul la panglici, uniformă, pieptănătură. A răcnit grozav la cele care erau tapate sau cu fire de păr lăsate pe frunte. Dacă m-ar fi prins cu pantalonii ăștia, la sigur că aș fi încurcat-o. B.M. și-a dat jos ”colacul” de pe cap și și-a făcut o coadă, dată în față… Îmi pare și mai drăguță așa. Are înfățișarea unui copil cuminte și frumos.

Am văzut albumul meu. La început are două ornamente frumoase și destul de complicate. Primele cuvinte le-a scris Nenati Lucia: ”Este lăudabilă intenția cuiva de a întemeia un album. Aceasta dovedește sensibilitate la amintiri. Să respectăm această sensibilitate…” Primul cîntec (unul de muzică ușoară) tot ea l-a scris. Apoi a scris Lia cîteva cîntece de muzică ușoară și ”Sub balcon eu ți-am cîntat o serenadă”. Încetul cu încetul și cu contribuția mai multor colege și colegi va ieși un album drăguț, suvenir de liceu. (L.D.: am dedicat două episoade din acest serial descrierii Albumului în septembrie 2017).

La limba română, profesoara ne-a spus – la începutul orei – să respectăm regulamentul și să nu venim cu cine știe ce pieptănături: ”Măcar cît sînteți la școală că pe urmă faceți ce vreți”. Ora aceasta a fost sacrificată pentru îndreptare (a fost ascultată Băimăcean, dar a mers tare greu).

La fizică, prima jumătate a orei a ascultat, apoi a făcut probleme. M-a scos și pe mine la o problemă ușoară și – minune! – am descurcat-o.

La limba latină iar m-a luat baba-n focuri. La începutul orei m-a întrebat: ”Druguș, ce-am pregătit pentru azi?”. Eu: ”Cutare și cutare”. Ea: ”Spune-mi despre Genitiv, ce știi?” Eu: ”Nimic”, Ea: ”Spune-mi despre Dativ”. Cu-n pic de suflat am îngăimat 2 – 3 vorbe, dar profesoara mi-a zis: ”Băiete, tu nici n-ai deschis cartea pentru azi”. Pare-mi-se că mi-a împins o notișoară… Restul orei am stat ca sfîntul.

La geometrie, s-a zvonit că nu vine Hrișcă. După vreo 15 minute am luat o hotărîre cu Gozec: ”Dacă nu mai vine profesorul, ce rost mai are să mai stăm?”. Noroc de Albu, că altfel mai făceam o absență. Hrișcă a ascultat numai pe cei ce s-au anunțat pentru a se îndrepta. Eu nici n-am deschis vreun caiet (nici n-am avut așa ceva la mine). În această oră, Cupșan a făcut două poezii pentru mine. În cazul în care nu-s ”inspirate” din altă parte, pot zice că are un pic de talent.

”Am văzut că ai dorința/ În album să-ți scriu/ Și-mi voi da acum silința/ Ca pe plac să-ți fiu/ Cred că și acea dorință/ De a scrie aici ceva/ E sinceritatea pură/ Nu dorința de-a umplea”

”În acest album, se știe/ Toți au scris cîte-o prostie/ Iar acum, halal să-mi fie/ Mi-a venit rîndul și mie”

”Cînd în viață te vei duce/ Ca să-ți cauți viitorul/ Gîndul meu să te apuce/ De mine să-ți fie dorul!”

”Iubește cu tot focul în anii tinereții/  Căci timpul trece iute/ Și scurt e timpul vieții

Asta e prima (care miroase a fi copiată de undeva), dar a doua pare a fi autentică, deoarece e vorba de mine:

”Fiind colegi, dar nu de mult/ Totuși eu te-am cunoscut/ Și-am putut ca să pricep/ Dorul ce îți arde-n piept//

Tu privești mai multe-odată/ Dar iubirea-ți este dreaptă./ Privești la mai multe fete/ Și iubești una cu sete//

Iubește-o și mai departe/ Și gîndește-te la ea/ Căci și gîndul ei, se pare,/ Ți-a înțeles dragostea//

Deși sîntem colegi/ Numai de-un an de zile/ Totuși eu îmi las aici. Părerile mele despre tine” (Cupșan Eufrosina, Arbore) (Părerile n-au mai fost continuate).

După oră, m-am întîlnit cu Mircea pe coridor. Mi-a cerut niște caiete de matematică, dar de unde să scot eu așa ceva? Mi se pare că l-a servit Tănase c-un caiet de recapitulare.

Ora de limba rusă am făcut-o la școala veche unde este instalat televizorul. Am venit aici cu tovarășa profesoară să auzim vorbirea în limba rusă și să vedem dacă înțelegem ceva. Dar – spre ghinionul profesoarei și al nostru – a fost un program tare tîmpit. Numai simfonii de Ceaikovski și nici alea televizate. Eu am stat lîngă un pian. Ca să mă mai distrez un pic, loveam cu-n bețigaș claviatura pianului scoțînd sunete prelungi spre distracția colegilor. Profesoara m-a zărit numai după vreo jumătate de oră. A rîs și ea și mi-a înțeles plictiseala.

Am luat masa la 13.20, după care am stat pe teren unde-am asistat la meciul dintre selecționatele umană-reală de la Liceul 1. Scorul – favorabil latiniștilor. Am stat cu Halip și cu Simeria și – cu ochii închiși – am povestit cîteva întîmplări de la școală, dar foarte comic, cum nu cred c-aș mai putea face și a doua oară. Cît am stat întins pe iarbă și m-am hîrjonit cu Niculai am pierdut cuțitul pe care abia-l cumpărasem și-l ascuțisem. Anul ăsta am pierut iar destule (o șapcă, un cuțit, un stilou, un piepten, un creion automat – la Haiuță).  Meditația a sunat la 15.30 dar eu am stat vreo 10 min și-am jucat tenis, iar grozavul de Haiuță m-a pus absent. De la 15.30 la 17 am scris în Jurnal. Costică scrie bilețele simpatiei lui dintr-a 9-a – bruneta Geta!

În pauza de 5 am jucat volei dar am putut să constat că le văd ca prin pătura udă. Pînă la 6.10 am mai scris în Jurnal.

Azi vremea a fost foarte schimbătoare, cînd senin, cînd înnourat.

Mai înainte a burezat iar acum o negură stăruie pe cer de jur împrejur amenințînd cu furtună. Ni se cam prăbușesc planurile noastre pentru duminică. Timp de jumătate de oră mi-am numerotat filele la Jurnal (396 + 2 = 398 pagini). Pînă la 7 făr-un sfert mi-am dat osteneala și i-am scris o scrisoare buniței, apoi am dus-o la cutie.

Deoarece mai erau vreo 10 min pînă să dea masa, m-am dus cu Halip la sala de valize să jucăm tenis: eu cu paleta, Culai cu cartea. Deoadată vine Adochiței cu Vicovan, cu două palete și-o minge și spun că vor să joace tenis. Eu nu vreau să mă dau la o parte. E dreptul meu: am ocupat masa și joc! Dacă vreau, îi cedez și lui, dacă nu – nu. El a intervenit cu forța, dar tot n-am vrut să mă dau dus de la masă; pe urmă mă lua de bleg. Am început un schimb de ”amabilități” și puțin a lipsit să ne batem în toată legea. Mi-am înfrînat la timp nervii și-am ținut cont și că în sală se mai afla și Zaharia care l-ar fi ajutat pe Adochiței fără nici o discuție, și-am amînat disputa pe altă dată, amenințîndu-l că voi avea grijă de el. M-am enervat cam tare și nu se știe ce s-ar fi întîmplat dacă ne-am fi bătut în parte (fără ajutoare). La masă au fost macaroane și ne-am mulțumit numai cu pîinea care – nu știu cum se brodește – întotdeauna vinerea este proaspătă.

Cerul era plumburiu și vremea nespus de mohorîtă. Nu prea era cazul de plimbare, dar nici de stat la internat nu era. Așa c-am luat-o frumos pe drum, să mai luăm aer (Toader a fumat). Cînd am ajuns în dreptul stadionului, lui Toader i-a venit o idee: ”Ia să mai mergem pe-aici, să inspectăm locurile. Grîu-i mare, tufele de asemenea și… mai știi?”. Am luat-o frumușel pe hipodrom, pe pajiștea plină de margarete care separa lanul de grîu de drumușorul destinat cailor. Am luat-o ușurel, povestind cîte și mai cîte de la școală și făcînd planuri de vacanță. L-am sfătuit să-și facă și el un album.

Înaintînd așa, fără să vrem am ajuns în partea opusă hipodromului. Vrînd să vedem cum e prin grîu, am luat-o îndărăt, de-a dreptul prin lanul de grîu care, în unele locuri, ajungea pînă la brîu. În unul din aceste locuri ne-am tolănit, făcîndu-ne un culcuș foarte comod, la adăpost de vîntișorul destul de rece care sufla pe sub cerul plumburiu. Toader mi-a zis că e un loc bun de venit cu o fată (N. par exemple). Am luat-o apoi tot prin grîu, dar cum vîntul bătea înspre Milișăuți noi tot într-acolo am luat-o. Discutînd așa, Toader zice: ”Măi, ar fi frumos să ne-aștepte unul acolo c-o botă și să ne ia la-ntrebări ce căutăm pe-aici”. Am rîs și-am mers mai departe… La marginea grîului, cînd să ieșim la drumușor văd un om venind spre noi. ”Iaca un partizan” zic eu. ”Adă-l încoa” zice Toader. Cînd am ajuns pe pajiște, vine flăcăul la noi – căci era un băietan și ne-ntreabă: ”Ce-i ăsta?” Noi: ”Drum” El: ”Da ăsta?” Noi: ”Grîu”. El: ”Și pe unde se merge? Noi: ”???” (am tăcut). El: ”Stați așa să vină paznicul!” Noi: ”Stăm”. El: ”Sînteți grăbiți?” ne întreabă crezînd că poate o luăm la fugă. Mai erau 15 min pînă la 8. Am așteptat vreo 5-7 minute și vine și paznicul: un ghijoc bătrîn și mărunțel, înarmat cu o pușcă cu două țevi. Cînd s-a apropiat de noi s-a enervat și a început să răcnească. Nuș-cum s-a-ntîmplat, că numai de Toader s-a legat. Moșu: ”Și-s și elevi, derbedeii! De unde sînteți?” Noi: ”De la Medie 2”. Moșu: ”Dumnezeii mamii voastre, prin grîu vi-i drumul?” Noi: ”Da ce, nu-i voie? N-am știut”. Moșul: ”Aha, n-ați știut?! Paștele și crucea…” Zicînd astea, apucă arma de țeavă și vrea să-l croiască pe Toader. Toader s-a ferit într-o parte, iar moșul crezînd că vrea să fugă, trage piedica și-ndreaptă arma spre noi”. Moșul: ”Hai la director! Vă duc la miliție! Voi călcați în picioare pîinea statului! Vă bateți joc? Hai la miliție”. Noi: ”Mergem la miliție”. Ne-ncolonăm amîndoi și cu pușca-n spate mergem înainte. Moșu: ”Să vă puie dracu să fugiți, că-i încărcată!” ne avertizează flăcăul. ”Nu mișca, că trag!” se bîrzoaie și moșu. Noi însă mergeam liniștiți și ne gîndeam, în sinea noastră: ”ce ne-ar putea face? O amendă sau luăm niște palme de la director”. Însă toată tărășenia s-a terminat mult mai simplu decît ne așteptam. Moșul se oprește (tot cu pușca îndreptată spre noi) și ne-ntreabă: ”O să se mai întîmple?” Noi: Nu! Nici nu s-a mai întîmplat...”. Moșu: ”Pe unde-ați venit?” Noi: ”Pe-aici”. Moșu: ”Pe-aici dați-i drumul!”. Am trecut prin iarbă și-am ieșit la asfalt. Cum am ajuns aici am început să rîdem și să retrăim aventura.

La internat, Toader i-a povestit lui Lungu Costică (coleg de bancă în meditație), iar eu lui Niculai Halip (colegul meu de bancă). Pînă la 9 mi-am scris întîmplările în Jurnal și-mi voi aduce aminte cu drag de ele, recitindu-le.

Seara, după înnourarea ceea grpozavă s-a înseninat și-au început să apară stelele. Pînă pe la 10 am povestit aventura băieților din dormitor. L-am așteptat pe Mircea. Am adormit și nici n-am știut cînd s-a-nființat lîngă mine.    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 380 Luni 15 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (108).


Duminecă 28 mai 1966. Noaptea trecută, absolvenții de la Liceul 1 au chefuit, nu glumă! Pe la 12 a venit unul Zup, beat, și a început să facă scandal. Înjura grozav și făcea lucruri nesăbuite. L-a îmbrîncit pe Atănăsoae pentru te miri ce. Dacă eram în locul lui Atănăsoae, îl pocneam de-i sărea beția. Ne enerva pe toți. Noroc c-a adormit.

Dimineața la 5 a venit și Toader de la banchet. Mi-a promis că nu rămîne (după ce dă florile) și totuși a rămas.

Pe la 7 a venit Mircea și m-a rugat să-i fac rost de un stilou și de o carte de limba română. Azi are examen la acest obiect. (a aflat subiectele de la M. Bujdei).

Azi am îmbrăcat cămașa de la Mircea, pantalonii cei gri, canadiana și de dimineață mi-am făcut treabă în oraș să-mi cumpăr o cravată. Azi erau închise magazinele

După ploile de pînă acum, azi dimineață cerul era senin. Dar numai pentru o oră. În restul zilei a fost tot timpul neguros și a plouat.

Toader a povestit cum a petrecut noaptea. A tras mult la măsea și s-a întreținut tot timpul cu Nenati Lucia (XE) și cu Doina Hlinschi (X F). Nenati l-a mai învățat să mai danseze și-acum se ține de capul lui (ar vrea să se împrietenească!). Cu Doina, de asemenea. Au intrat în intimități. (”Cine ne mai stă nouă în cale? Natalița!!). Toader a întrecut măsura… Acuma nu mai poate scăpa de ele și, pe lîngă toate, s-a compromis în fața Nataliei (chestia cu Doina H. a fost aranjată chiar de ea). Ne-a mai povestit ce făcea profesorul Teleagă (fizică), cum s-a îmbătat Croitoru (economie), cum dansa Ciobanu (fizică) și multe altele.

Dimineață am luat masa în Sala de mese înșirați pe lîngă mesele puse cap la cap. Noroc că eram puțini. De la 9 la 10 am stat în meditație. Dar n-am pus mîna pe-o carte, doamne ferește!

La 10 am avut pauză. Am mers cu Toader la Alimentara, ne-am luat o șocolată și cînd am ieșit afară ne-am întîlnit cu profesoara de rusă: ”Iar prietenii nedespărțiți!” Au observat mulți prietenia noastră, vizibilă și puternică. Toader și-a mai adus aminte că cei de la banchet i-au zis că noi suntem ca două jumătăți (deci el nu era întreg). Am mers apoi pînă în oraș, în plimbare. Pe drum, Toader a încercat să mă convingă să vin și eu la reuniune, diseară (tot cu clasele a XI-a). Nu-s eu de reuniuni. Începînd de aseară am devenit chiar pesimist (iar mă apucă). Mă gîndeam că ce rost are să învăț să dansez. Îndată îmbătrînești, apoi… nimic! Dacă ar fi – la un moment dat – toți așa ca mine, s-ar întoarce lumea cu susu-n jos! Noroc că nu mă apucă așa des, ca la-nceput.

De la 10.30 la 12 s-a făcut meditația, dar Prandea – a 8-a minune a lumii – a dat drumul la difuzor și ne-a delectat c-o muzică populară. N-am învățat nimic. Nici nu este prea mult de învățat acum, dar totuși…

După ce s-a dat masa, am jucat mult tenis cu Costică, pînă pe la 4. Deoarece ploua (o ploaie enervantă, de toamnă) am mers în dormitor, unde m-am întins pe patul confortabil și în timp ce ceilalți băieți se distrau, am adormit timp de vreo două ore. Cînd m-am sculat, am căpătat iar poftă de viață, de glumă, de rîs. În dormitorul 9 au dormit niște fete (între 12 și 16 ani, probabil niște sportive). Cu ceilalți băieți am început să ne aruncăm  cuvinte grele, printre uși. Ba ne zgîiam pe la geamuri. Ca în batjocură am aruncat un pantof înăuntru, dar a trebuit să o iau imediat la fugă; era pericol să mi-l pună pe ceafă. Apoi, nu știu de unde a apărut un șoarec. L-am apucat de codiță și l-am aruncat pe unul din paturi. N-am mai văzut cum au reacționat, căci iar am întins-o. Erau cam sălbăticuțe și mă așteptam la orice. După asta am ieșit pe-afară, am jucat tenis pînă la 6 (cînd ne-a luat Prandea la meditație). Toader s-a dus iar la școală. Costică s-a găsit să mă lămurească să vin și eu la vreo petrecere (”Mă, Liviu, cu giumbușlucurile astea ale tale, zău că ai avea succes”). Pînă la 7.30 am mai scris în Jurnal. La 7.30 – altă minune: Prandea ne-a dat drumul la dormitoare!

În seara asta este un fel de continuare a banchetului (azi fără profesori). Au venit tot soiul de eleve, care mai de care mai aranjate. Din dormitorul nostru se vedea clar cum fumau fetele în fața meditației de-a 11-a, unde acuma-i un fel de dormitor. Proastele!

În seara asta a venit Mircea și a rămas să doarmă la mine. Mi-a pus el pantalonii la dungă, sub pătură și cu cearșaful deasupra.

Luni 30 mai 1966. Am dormit destul de bine cu Mircea. Dimineața m-am sculat primul, l-am sculat și pe Mircea și înainte de ora 6 (adică înainte de a veni pedagogul) Mircea deja era plecat din dormitor. Dar aseară Prandea a făcut-o lată de tot și azi dimineață nu ne-a sculat nimeni. Fiecare a dormit cît a putut. Pe la 7 a venit și Haiuță și i-a urnit pe cei mai somnoroși. Eu am venit în meditație și-am mai scris Jurnalul (iar am rămas în urmă). Astă-noapte am avut un vis pe care ”n-am visat” să-l visez. Am visat-o pe B.M. într-o rochie veche, murdară, dar ea era curată și frumoasă. Un fel de iluzii…

Orima oră de emoții a fost la limba latină. Pentru azi am avut recapitulare și baba s-a gîndit că poate aicea s-o mai mișc un pic. Dar eu – clei. Mi-a pus cîteva întrebări, iar eu am luat iar poziția mutului. Profesoara s-a enervat – avea tot dreptul! – și m-a amenințat: ”Druguș! Tu riști să rămîi corijent pe vară!”. Eu m-am mulțumit să zîmbesc sarcastic. Doar știu de la Atănăsoae că i-a zis Nelu Alexinschi ce i-a spus baba despre mine: ”Druguș poate să nu învețe deloc la latină; dacă ăsta-i unicul obiect greu, îi dau drumul fără discuție”.

La economie politică Economul a întîrziat cîteva minute apoi a ascultat cu multă răbdare cîteva fete, după care ne-a predat ultima lecție din carte.

La muzică, băbuța ne-a făcut mai mult diriginție, explicînd, la urmă, niscai noțiuni de istoria muzicii. De acum trecem la recapitularea materiei.

Prima jumătate a orei următoare am fost liberi, iar fetele au început să danseze nevoie mare. Băimăcean era cîntăreața și-i dădea și din gură și la darabană. Halip era cu solzul, iar eu cu ”fluierul”. S-au făcut și sîrbe. Magopăț ”a dansat” cu Ica. Făcea niște figuri atît de comice că era imposibil să nu te pufnească rîsul. Ca de obicei, eu am sta deoparte, retras.

Azi l-am văzut pe Gherasim discutînd cu Nenati. Asta se bagă așa în om și-l compromite… Doina H: ”Vezi că te bate Natalița!”. Nenati a început să-i zică lui Toader că nu mai vorbește cu Scîntei Dragoș. Mă mir că nu i-a propus direct prietenie. Prea vizibil bate șaua. În pauză, Nenati era un pic veselă, iar eu am și găsit prilejul s-o înțep: ”Mai ai chef?”. Atît mi-a trebuit! În ora de chimie a început să mă bombardeze cu bilețele și să mă întrebe cine m-a informat. Din cele vreo 10 bilețele în niciunul nu i-am dat un răspuns clar, ci am ocolit-o, luînd-o cu alte teme, vorbind mai mult despre mine. În ora de educație fizică am stat în clasă deoarece terenul era plin de apă, iar sala nu era încă amenajată în urma banchetului. La engleză, spre neașteptarea noastră ne-a adus tezele. Cele mai bune: eu și Albu (8), Toader – 7, Costică – 6. Profesorul se îndoia de teza lui Costică și a început să-l ia la întrebări. Eu am vrut să-i spun ceva lui Costică. Pop m-a văzut și m-a apostrofat foarte serios: ”Druguș, dacă ești indisciplinat, te pot da afară!” Restul orei – adică la corectarea tezei – am stat degeaba.

În pauză i-am arătat lui Toader bilețelele de la Nenati (a rîs).

După masă am jucat tenis cu Costică. În acest timp a venit Mircea pe la mine și mi-a spus că ar avea nevoie de vreo 150 de lei pentru a-și cumpăra nu știu ce. Dar eu eram lefter. Pînă la 4.30 am citit din ”Mărul roșu”, o culegere de nuvele de autori ruși.

La 4.30 am plecat cu vreo 10 băieți de la internat la spectacol. Eu am luat-o prin oraș, apoi am venit la Casa de Cultură unde trebuia să-l aștept pe Toader. Dar se făcuse 5 și el nu venea. Crăpam de ciudă. Deodată îl văd venind tot o fugă de la internat. Am intrat repede și, în mare grabă, ne-am căutat locurile. Am mai stat un pic și a început spectacolul ”Vinovați fără vină” de N. Ostrovski – piesă în patru acte. Mi-a plăcut și m-a impresionat această piesă. Jocul de scenă al mamei lui Neznanov a fost cu totul mișcător. La urmă a fost duioasă și întîlnirea dintre Neznamov cu mama lui. În sală puteai vedea multe femei și fete cu batista la ochi. Cele patru acte, cu pauze destul de lungi (au avut decorururi foarte diferite de la un act la altul) ne-a ținut pînă la 8 și 10. Dar vai de masa noastră. Aproape nimeni n-a mîncat macaroanele cu (puțină) brînză și n-a băut ceaiul care nu era nici cald nici rece. Rămîneam flămînd dacă lui Toader nu i-ar fi venit de-acasă. Am fost la sala de valize și-am mîncat împreună pe săturate (pîine albă și piftele, prăjituri și mere). Pe la 8.45 am intrat în meditație. Pînă la 9 n-am mai avut ce să învăț. Seara la 9 Mircea era prezent la mine. El s-a culcat, iar noi ceilalți ne-am dat pe veselie. Am pus dulapu-n ușă și am făcut niște sîrbe, cu comandă. Cînd  a venit Haiuță, toți eram în paturi. Toader a dat dulapul din ușă, la cererea lui Haiuță. Drept pedeapsă ne-a spus să ne mutăm cu toții în 19, iar cei din 10 să vină în 11.

Marți 31 mai 1966. Astă noapte eu am dormit în patul și așternutul lui Arcadie iar Mircea a dormit singur.

Ieri, toată ziua a fost înnourat și ploios. Azi, la fel.

Dimineața, Mircea s-a sculat înainte de 6, iar la 6 era plecat. Cînd a venit Haiuță prin dormitoare, a începînd să strige, arătîndu-și originea…

M-am obișnuit acum ca în fiecare seară să-mi pun pantalonii la dungă sub cearșaf. Port tot cămașa de la Mircea. Ieri am avut o cravată albastră ce o primisem eu de la bunița. Azi am luat-o pe cea neagră. Amîndouă se potrivesc.

Începînd de ieri, elevii claselor a 9-a și a 10-a de la Liceul 1, învață și ei dimineața. Acum sîntem cu toții în meditație și parcă mă simt stingherit. Aseară și azi dimineață am citit din ”Mărul roșu”. Am găsit cîteva vorbulițe de duh, pe care, ca de obicei, mi le-am notat. Iată-le:

Racul, știe fiecare/ E viteaz nevoie mare // Dar cănd lupta e în toi/ El se trage înapoi”.

” – Și după aia? – După aia, piți gaia”    ”Iubește și te-nmulțește că pe noi nu ne privește”

”E atîta strălucire-n jur/ Văzduhu-i de cleștar // Sclipește-al cerului azur/ E primăvară iar!”

Azi, la ora de română, mi-am continuat obiceiul de a mă uita fix în ochii tinerei noastre profesoare. La sf orei, dînsa m-a pus să vorbesc despre lecția nouă, crezînd că am fost foarte atent. Dar eu am văzut numai ochii și nimic altceva; de auzit – mai puțin! M-am făcut de rîs c-am început să le bolmojesc…

La ora de l rusă, a început Nenati cu ”corespondența”. Am primit niște bilete c-am rămas uimit de ”filozofia” ei. La un timp mi-a venit și să rîd! Mă întreabă cum nu mă plictisesc eu în lumea asta? Ea se plictisește de moarte și nici o carte, nici un spectacol, nimic n-o mai satisface. Lumea înconjurătoare o numește ”societate inferioară”. I-am răspuns, dar n-am fost de acord cu ea în niciun caz. Scrie Nenati: ”Fără modestie, sînt o bună filozoafă”. Eu: ”N-am nimic împotrivă”. Am mai făcut un schimb de tîmpenii din astea pînă m-a enervat și am încercat să-i dau fiecare răspuns cît mai laconic și mai tăios. Ea însă – ca scaiul de oaie! Asta-mi mai trebuia acum.

La dirigenție, baba ne-a făcut teorii și i-a prezentat fiecărui elev situația sa. La matematică, Hrișcă a scos-o pe Buhai la tablă; n-a știut nimic și profesorul i-a pus 2. A început să-i înșire că habar n-are de materie (just!). Și finalul: ”Să nu mai trimiteți cunoștințe și intervenții că mai rău faceți!” Cu asta a ieșit foarte nervos din clasă. Acum B.M. are la sigur 3 obiecte căzute – deci ”repechinche – șepte ani în clasa zecea”. La ora de cor nu s-a cîntat. Probabil profesoara a pus note, iar noi – cei patru băieți care-am mai rămas la tenor – ne-am petrecut ora povestind. După oră m-am dus la dirigintă să-mi semneze un bilet de voie să merg la film (Toader n-a mai îndrăznit să meargă la Zăicescu). Diriginta a început să facă nazuri: că nu știe dacă-i bun filmul, dacă-i voie și alte ”motive” (nu mai am de învățat?). Apoi mă întreabă cu cine voi merge. N-am ce face și-i spun că merg cu Toader. Diriginta se duce în cancelarie, se sfătuiește cu Zăicescu și alți profesori să vadă dacă-i voie. Vine la mine rîzînd și-mi spune: ”Cum să vă dau eu voie? De unde știu eu  ce tineri și ce domnișoare merg cu voi? Ei! Dacă merge și domnișoara Hasna Lucia, poate-ți dau drumul…”. Cînd am auzit de la băbuță că eu aș avea legături cu Hasna m-a apucat rîsul. Să-i zic că nu-i adevărat, ar avea motive să creadă c-o apăr și iese mai rău. Am rîs și eu odată cu ea și gata. Dar, imediat apare și Zăicescu, tot rîzînd, și spune: ”Nu tovarășa dirigintă! Dacă merge Hanuseac Teodora dintr-a 11-a, atunci dați-i drumul”. M-am mulțumit să rîd și la auzul acestei replici și-am plecat apoi în clasă. (Cînd m-am uitat la Zăicescu am văzut că se uita la mine și rîdea grozav). Cînd a venit în clasă, Zăicescu m-a mai întrebat: ”Și zici că merge și Gherazim?” Eu: ”Da, ar vrea să meargă”. Zăicescu: ”Bine, măi! Vii la mine după ore!”. Tot timpul cît vorbea cu mine zîmbea, nu știu de ce. Cît tărăboi pentru o simplă semnătură! Și cînd mă gîndesc că am putea vedea filmul și fără asta, hușchindu-ne pur și simplu…

În ora de naturale, Zăicescu a ascultat. A întrebat ce înseamnă cuvîntul ”apatie”. M-a pus pe mine să-l explic; n-am știut să-l explic așa bine și a pus-o apoi pe Nenati să explice. Aceasta a început-o cu filozofia ei. Nenati: ”Apatic este unul căruia nu-i place viața”. Zăicescu: ”Dar lui Druguș îi place viața, nu-i așa, măi?!”. În ora asta am rîs grozav, mai ales atunci cînd Zăicescu a întrebat-o pe Teleagă Vioricadin ce-i format corpul omenesc?”. Asta probabil dormea, căci a dat un răspuns minunat: ”Corpul omenesc este format din cap și coadă”. N-am rîs de mult cu asemenea poftă. În ora asta Nenati mi-a mai scris un bilețel. A îndrăznit să mă numească ”my friend”. Apoi, în alt bilet: ”Să nu crezi că mă interesează mai mult Gherasim...”. Ce-o mai urmări cu asta, cam greu de priceput. Cert este faptul că îi voi da toate planurile peste cap.

După ore l-am căutat pe Zăicescu la cabinet și mi-a dat semnătura pentru care s-a făcut atîta tărăboi. N-am crezut c-am să ajung la Zăicescu să-mi semneze. Acesta m-a întrebat: ”Gherazim n-a îndrăznit să vină la mine?” Eu: ”Nu știu!”.

După ce-am luat masa l-am căutat pe Gherasim să mergem împreună la film. Cum nu l-am găsit aici am pornit în oraș să-l caut. Dar nici în parc, pe banca lui preferată nu l-am găsit și nici la cinema ”Unirea”. Am venit înapoi la internat, supărat pe el și hotărît să-l muștruluiesc un pic pentru fenta asta, cînd îl voi întîlni.

Pînă la 5 nici n-am învățat, nici n-am scris în Jurnal. La 5 am ieșit în oraș să fac ceva cumpărături. Pe la linie m-am întîlnit cu Toader. De la cîțiva pași i-am spus: ”Măi Toader, mi-ai belit obrazul!” Apoi, supărat i-am spus ce și cum s-a întîmplat. El a fost cu Natalița și cu Doina la film. L-am luat și pe el în oraș și discutînd așa, totul s-a împăcat. Toader: ”Mă, dacă vrei tu, merg și eu mîine la film”. Eu: ”Bine”. Am mers la librărie și am făcut o mulțime de cumpărături. Am luat un caiet de 10 lei (cu coperte cafenii pentru Album), două pixuri albastre (doi lei bucata) + trei rezerve. Sistemul după care sunt făcute aceste pixuri m-a impresionat. E foarte simplu și parcă mă gîndesc cum nu s-a gîndit nimeni pînă acum să facă așa ceva. E f practic. Mi-am mai luat mine pentru creionul automat și-un carnet de însemnări (cu pătrățele, coperte veline, 4 lei – volumul al III-lea la Însemnări de buzunar). Am dat și pe la lenjerie de unde mi-am cumpărat o cravată de 25 de lei (un albastru strălucitor împătrățit cu negru).

În pauza de 7 am mers cu Toader pe asfalt, dincolo de Rădăuți (Toader a fumat două țigări). Am povestit o mulțime de întîmplări din viața școlară. În D o fată l-a botezat pe Garabet Ibrăileanu zicîndu-i Garibaldi Brăileanu!

După 8 a venit Mircea pe la mine, Mi-a spus că a vîndut pixul cu 15 lei! (de la 4 la 15!). Ca de obicei, seara am făcut o baie generală și mi-am pus pantalonii la dungă. Aceste două obiceiuri sînt foarte sănătoase și n-aș vrea să mă debarasez de ele.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 378 Sîmbătă 13 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (106).


Luni 23 mai 1966. Dimineața mi-am prelungit somnul după ora 6 și m-am conofăit prin dormitor pînă la 6.45.

Pînă la 7.20 abia am reușit să citesc o dată la economie. La restul obiectelor sînt mort – și azi e pericol de extemporal la trei obiecte!

Cînd plecam la rînd, a venit directorul Viforeanu și a anunțat că elevii Liceului 1 vor merge ”în excursie” la Gura Humor. Mă gîndeam pe drum: cum ăștia de la Liceul 1 pot face excursie în timpul săptămînii, iar la noi la școală nu e nimeni care să ia asemenea inițiativă? Dar numai bine am ajuns la școală și mi-am pus servieta în bancă, că și vine diriginta foarte bucuroasă. Ne-a anunțat că astăzi nu se face învățămînt (ce pleașcă!) și mergem cu toții la Păltinoasa. Prima oră aveam latina. A venit baba numai să facă liniște și să ne dea indicații pentru drumeție. Pe la 8.15 a sunat de ieșire, toată lumea a ieșit afară și ne-am îmbarcat în camioanele ce așteptau în fața școlii. Eu am nimerit într-un camion ”Carpați” unde erau mai puțini elevi și eleve. Erau băieții din X-a E + Lavric, Gușul, Andrișan, Tanasă, Rusu și Bădeliță (din D).

Am avut următorul traseu: Rădăuți, Marginea, Clit, Arbore, Solca, Cacica, Vf. Dealului, Pîrteștii de Sus, Păltinoasa. De la Pîrtești la Păltinoasa am avut cîteva serpentine destul de frumoase. Aproape tot drumul am cîntat cu ceilalți băieți (Magopăț, Andrișan) tot soiul de cîtece populare. A cîntat și Doina Coroamă. Cînd vedeam cîte-o fată  – Țoc! Cînd treceam printr-un sat mai aproape de Păltinoasa am început să strigăm ”Hai Metalul” și ”Huooo Minobradul”. Am făcut și repetiții la URA. Se cutremurau văile de strigătele noastre. Am văzut multe peisaje montane minunat de frumoase și pline de sălbăticie. Noi, ”cantatorii” am cam răgușit pînă la Păltinoasa. (”Doamne, negri mai sînt norii/ Hai Dunărea mea/ Toamna cînd pleacă cocorii/ Hai Dunărea mea/ Doamne negri mai sînt munții/ Hai Dunărea mea/ Toamna cînd pleacă recruții/ Hai Dunărea mea”). În sfîrșit, am ajuns la Păltinoasa, albi de praf și destul de osteniți. Am intrat mai mulți elevi la o casă unde era o fîntînă. Gazda – femeie de la munte – a fost foarte mărinimoasă cu noi. Ne-a adus căni să ne spălăm și-un ștergar curat să ne ștergem.

După ce ne-am mai odihnit un pic pe marginea șanțului, aprovizionîndu-se fiecare cu flori și ramuri de brad am primit instrucțiuni ce și cum trebuie să procedăm. Vom sta înșirați cîte doi pe marginea șoselei, iar cînd vor trece conducătorii (de la Cîmpulung înspre Suceava) va trebui să ovaționăm (URA!), să batem din palme și să agităm florile. Pînă una alta, adică pînă să vină coloana de mașini am avut timp să sporovăim mult (căpătasem chef de vorbă) fiind vesel și destul de spiritual (cu Pușa Iftodi, clasa X-a A + o fată dintr-a IX-a A, cu Doina Coroamă – o oglindă, cu Nenati care era împreună cu Melexina, dar cu ”ea” n-am mai vorbit ș.a.m.d.). Fetele din clasa noastră au venit cu autobuzul și ne-au invitat și pe noi cei patru băieți să urcăm în autobuz (la întoarcere). Burciu Rodica din Dornești a povestit că aseară tov Nicolae Ceușescu a  sosit la Dornești, și a coborît din trenul său. O fetiță l-a făcut pionier, iar el i-a urat să aibă numai note de 10. Pînă la ora două am avut tot timpul să răgușesc serios și, totodată, să-mi vină foame.

În sfîrșit, a trecut coloana de mașini în frunte cu mașina tov. N. Ceaușescu și a celorlalți doi conducători. S-a strigat ura și s-a bătut din palme (elevii însă erau cam timizi) A urmat apoi același convoi de 30 de mașinuțe cu tot felul de ștabi. Cum s-a terminat trecerea șefilor toți ne-am repezit la autocamioanele noastre. Halip N. s-a dus la autobuz, dar nu l-a primit baba (diriginta) și era cît pe-aci să rămînă pe-acolo. La întoarcere parcă n-a fost așa vesel. Am avut conflict cu cîteva fete dintr-a X-a B și-am ajuns pînă la bîrfe și injurii, apoi le-am lăsat în plata domnului. S-a cîntat, dar mai puțin. Eu am stat lîngă Rodica Fetcu dintr-a X-a B și ne-am ținut de mînă. Fetele din B m-au și botezat Șexpir (Shakespeare, of course). Pe la 15.30 am ajuns la școală. Ne-am luat cărțile și-am venit la internat foarte amărît, prăfuit și flămînd. După mine au mai venit Gherasim și Lungu care-au venit prin Ițcani, tot mereu pe asfalt, cu o camionetă deschisă. După ce ne-am spălat și ne-am răcorit am luat masa pe la 4. Prandea, înțelegîndu-ne, ne-a dat voie să dormim pînă la 4.30. Eu cu Costică și cu Toader am mers în trifoi, ne-am dezbrăcat la piele și pînă la 5 făr-un sfert am făcut plajă.

Apoi am ieșit cu Toader în oraș. El a scos niște bani de la CEC, apoi am halit cîte-o prăjitură (cea preferată, cu frișcă, de 2.50) și-un suc, apoi am plecat la stadion unde de la 5 a început meciul dintre ”Metalul” Rădăuți și ”Minobradul” Vatra Dornei. Prima repriză am văzut meciul, fiind cu capul înăuntru și cu picioarele în afară (sub gard). Apoi am intrat în tribună, unde-am dat ochii cu Hamza (Prandea); s-a uitat urît la mine și atît. Meciul s-a terminat cu 2-0 pentru Metalul. Cînd m-am dat jos, am sărit de pe tribună și mi-am agățat arătătorul de la mîna stîngă într-un cui; mi-a rămas pielea acolo.

La 7 am revenit la internat. Pe drum l-am ajuns iar pe Hamza și, ca la o comandă, ne-am întors. După masă, deoarece nu era lumină în meditație, ne-a dat drumul la dormitoare. A fost și directorul Botez pe-aici. Seara am adormit pe la 10, după o baie bună + sport.

Marți 24 mai 1966. Dimineața m-am sculat la 5 făr-un sfert, m-am spălat, apoi m-am pus pe treabă. Am periat îndelung și amănunțit haina și pantalonii. Zilele astea n-am prea avut grijă de Jurnal și-am cam rămas în urmă. De la 5.15 la 7.30 am scris încontinuu și abia am ajuns pe sîmbătă seara.

Azi a fost iar o zi frumoasă, deci foarte cald. În consecință, nu mi-am mai luat haina, ci doar bluza cea albastră care, după cîte știu eu, face parte din uniforma băieților.

La limba română fetele s-au scuzat și, pentru a nu pierde totuși ora, profesoara a făcut gramatică. Azi ne-a predat despre ”Propoziția subordonată subiectivă și predicativă” cu care a umplut toată ora. De altfel, era mare pericol deoarece nici azi nu m-am uitat prin cărți.

La rusă, profesoara și-a început ora povestindu-ne despre viața eroului Ostrovski, acesta fiind, probabil, eroul ei preferat. Ne-a sfătuit să-i urmăm exemplul în muncă perseverentă, zi cu zi. Cînd a dat să asculte, profesoara a întîmpinat protestul clasei. ”Nu ne-am pregătiiiit…”. Am venit tîrziu (de la Păltinoasa), sîntem obosiți (că am fost la meci și că ne-am plimbat asta nu se spune). Profesoara n-a ascultat, ci tot a examinat diferiți elevi, bineînțeles fără să noteze.

În pauză, Gozec m-a întrebat: ”Ții un jurnal?”. Eu: ”Nuuu!”. Probabil l-o fi văzut și el sau a aflat de la cele care l-au văzut…

La dirigenție, diriginta Ruscior s-a legat de mine: ”de ce n-am venit duminecă la școală și să aștept alături de întreaga clasă?”. Eu: ”Păi, să vedeți...”, adică motivări și paramotivări, numai să nu tac. Diriginta: ”Uite, Druguș, tu mai ai și altele și eu am să te ard cu nota la purtare. Ieri m-ai văzut prin oraș și m-ai ocolit”. Eu: ”Nu, tovarășa profesoară!”. Ea: ”De ce n-ai uniformă?” Eu: ”Eu așa știam, că asta-i uniformă”. Cu asta am pus-o la punct și n-a mai zis nimic. Deoarece se apropie ”Ignatul”, profesoara s-a apucat iar să facă analize și răsanalize la învățătură. Azi s-a legat și de elevii mediocri. Ne-a spus la o serie că am putea fi premianți, numai să vrem (”Asta-i! Că nu vrem!”). Diriginta: ”Druguș, tu poți mult mai mult!”. Și asta o știam. Deocamdată mă mulțumesc cu atît.

La matematică nu prea știu ce s-a întîmplat. Mi se pare c-a ascultat toată ora. De la începutul orei mi-a venit somn, am pus capul pe bancă și-am dormit în lege pîn-a sunat. Mi se pare că am și visat.

La ora de cor am stat în clasă. Nenati a citit o dată lecția la muzică, iar ceilalți – hîrjoneală. M-am bătut cu hîrtii cu Vlonga și Cupșan. Am ajuns apoi să ne luăm la mișto, dar n-am vrut să mă las… B.M. a trimis-o pe Băimăcean să mă înțepe cu un ac (am înjurat-o). Apoi, cînd am trecut pe lîngă ea m-a înțepat și ea; m-am stăpînit și i-am zis numai atît: ”De ce faci glume proaste?”.

La naturale eram complet nepregătit. Tocmai aflasem titlul lecției, cînd îl aud pe Zaiciu: ”Druguș! Ce-am avut pe azi de învățat?” I-am zis ceea ce aflasem cu cîteva minute-n urmă. Și așteptam să văd ce m-o întreba. Dar ce aud?: ”Citește o dată lecția!”Apoi a pus și pe alții și-au citit și așa … a trecut ora. El s-a plimbat nervos de la ușă la catedră. În ora asta Halip N. a primit un bilet de la B.M.: ”De ce mi-ai făcut din ochi?”. La dictarea mea,  H.N. i-a răspuns: ”Crezi că eu fac din ochi la o fată ca tine?”. B.M. ”Atunci, probabil, clipoceai și-ai scăpat ochii”. Răspunsul ”nostru”: ”Poate-ai orbit tu, din cauza celuia dintr-a XI-a”. Halip i-a mai scris cîteva bilete, dar nu le-a mai primit. Atunci eu am rupt o bucățică de foaie, i-am făcut forma de bilet și l-am trimis prin poștă (Puha). Pe ăsta l-a primit și de aici a pornit zîzania (a observat că i l-am trimis eu și era ferm convinsă că eu am scris cele două bilete anterioare (”crezi că nu-ți cunosc scrisul?”. Ce să-i mai zic? B.M.: ”Și foaia era din carnețelul tău”. Nu i-am mai dat alte lămuriri și-am lăsat-o să creadă ce vrea! Puțin îmi pasă!

În urma criticii primite la ședință se pare că Ica s-a îndreptat. Am întrebat-o: ”Ica, te faci fată de treabă?”. Ea: ”Da, o să vezi!”. Am crezut că-i o simplă minciună, dar, pe parcurs, mi-am dat seama că s-a transformat. Tocmai azi a terminat de citit o carte și s-a oferit să mi-o împrumute. Am luat-o deoarece mi s-a părut că-i bună. Ica: ”Tu n-ai vreuna să-mi dai?” Eu: ”Am dar nu cred că o să-ți placă”.

După ce-am luat masa la internat am plecat cu Costică la film la ”Unirea”. Dar aici spectacolele erau numerotate și a trebuit să mergem la ”7N”. Am intrat pe întuneric și l-am învățat și pe Costică metoda de a găsi imediat locuri libere și de a intra pe deasupra. Costică: ”Mare drac mai ești tu!”. După ce-am văzut jurnalul am văzut și-o completare (un jurnal sovietic intitulat ”Nauka i tehnika” = ”Știință și tehnică”). Am văzut filmul ungar (VEGE) ”Finala buclucașă”. Avînd o temă vioaie mi-a plăcut. Toader a stat cu N în parc de la 2 pînă la 5.30.  După ce-am ieșit de la film am fluierat semnalul o dată. Mai tîrziu, Toader mi-a spus: ”Te-am auzit  și i-am spus ei: Trebuie să fie Druguș pe-aproape” și imediat m-au zărit. E minunat să ai un asemenea semnal. Ei s-au certat, s-au enervat pentru ca apoi să se împace și să fie și mai legați. Toader i-a scris: I love you!.

La internat am citit cartea de la Ica: ”Ultima poveste” de Radu Tudoran. Azi Haiuță mi-a cerut să-i dau un creion. M-am gîndit să-i fac o fentă și mi-a mers: ”E la dumneavoastră”. Haiuță: ”Aha!”. Acuma se gândește cum să mă îmbrobodească și să scape basma curată. Odată i-l voi cere serios și aunci o să văd ce zice. Pînă la 8.30 am citit, apoi am scris cîte ceva. În seara asta Arcadie Lungu a plecat de la internat. A dat mîna cu cei de la Liceul 2 și-un salut la ceilalți.

Miercuri 25 mai 1966. Aseară am stat pînă la 11 tot sporovăind chestiuni de cultură generală. (Comandă generală: Capu la dreapta!). Nu știu cine a afirmat că lui Hamza i se mai spune Ețius. De-acum îl botezăm în toate felurile: Hamza; Hamlet, Ețiu, Ețius și mai rar Prandea sau Aristide.

La limba latină a ascultat o elevă și a predat. Nu s-a mai atins de mine. Parcă știa că nu-s pregătit. La limba română a adus extemporalele. Am 8 (H.N. – 7). Apoi, spre nenorocul meu, m-a și ascultat. Fără să citesc niciodată i-am tras o barbologie și cu ce-am mai știut de prin clasă am luat un biet 6.

În pauză mă trezesc cu Doina H. care a început să-mi ceară fotografiile. Zurac i-a spus că eu am făcut fotografii. M-am dus imediat la Zurac să-l iau la rost pentru că m-a băgat în încurcătură. Acesta s-a descotorosit f ușor de mine zicîndu-mi că m-a confundat cu Gherasim. După atîția ani încă n-a învățat să ne deosebească. Într-un fel, nici nu-i de mirare: mereu sîntem împreună. Cei din clasa XI-a au început să devină mai înfumurați. Au început să vorbească de apropiatul banchet.

Cînd mergeam spre sala de educație fizică m-am întîlnit cu Mircea: încă nu s-a terminat chestia cu amenda; mai are datorii…

La educație fizică nu m-am echipat, ci am lucrat exact în uniforma școlară (și cu cravată…). Și nu știu cum nu m-a văzut profesoara căci era foarte pornită împotriva acelora ce n-aveau echipamnent. Ba a mai alcătuit cu ei o listă pe care a transmis-o dirigintei. Ora asta am făcut handbal și am stat în poartă.

De la ed fizică m-am întors prin oraș (am lăsat doi lei la patiserie). Cînd am ajuns la școală am intrat odată cu diriginta în clasă. Magopăț n-a observat-o și s-a făcut că-i dă un pumn lui Vulpe, apoi era cît pe ce s-o pupe… I-a fost tare rușine și-și dădea cu pumnul în cap de ciudă…

La fizică am avut (ca temă acasă) de scris cîteva probleme, dar am uitat să le fac. Ica este controlor pe rîndul meu și raportează situația temelor. I-am zis să dea raportul ”pozitiv” și să scap. Riscînd să ia un doi a raportat că ”toți și-au scris temele în afară de Gozec Victor…”.  În ora cît a predat profesoara am halit (ceea ce nu mi s-a mai întîmplat din clasele mici..).

La economie a dat extemporal și a ascultat de la începutul catalogului. Văzînd că n-are treabă cu mine am somnit un pic, fiindu-mi, nu știu de ce, lene. Am rămas iar în urmă cu Jurnalul. Nu știu cum se întîmplă, dar cînd nu mai scriu în Jurnal nu mai țin minte ce dată este… Azi credeam că cel mult poate fi 23 mai, cînd colo era 25. Așa de repede trec zilele…

La engleză, Pop a întîrziat puțin, apoi, pentru a recupera ora de luni – care a rămas pierdută – azi n-a mai ascultat, ci a predat pentru ambele ore (cuvintele, traducerea și povestirea poeziei ”This I believe”. Toader a lipsit, a avut ședință cu activul și a venit la internat pe la 2.45.

Azi am primit o scrisoare de la Cartea prin poștă în care mă anunță că lucrarea solicitată este epuizată.

După amiază am primit o scrisoare de la tata. Este foarte foarte supărat pe Mircea și nici nu vrea să-l mai primească pe-acasă; l-a făcut destul de rîs. Mi-a zis să nu mai apelez la el că n-am la cine.

Pînă la ora 5 am scris și-am citit. În pauză am mers cu Toader și cu Costică pe asfalt. Mergeau două babe pe drum și tîrîiau două crengi de copac. Am pus piciorul pe-o creangă și-a făcut imediat stop. Se mira baba cine-o fi pus frîna.

Am venit tîrziu la meditație (sunase deja de 20 de minute). Veneam toți trei, cuprinși (L.D. adică îmbrățișați) și urcam scările cînd, deodată iese Hamza din bucătărie și se răstește la noi. Am fugit imediat sus. Nu ne-a făcut nimic. (Plutooon, cu cînteeeec înainteeee, haidaaaaa!). De la 8 la 9 am citit și am scris în Jurnal.

La 9 am mers la dormitoare. Toader a mai rămas să mai ”construiască” o ”mică” scrisoare. Eu am făcut o baie bună, apoi sport și – auzi idee! – am vrut să dormim! Dar nu știu cum am început noi să vorbim de ”cultură generală”. Fiecare vroia să-și arate știința punînd tot felul de întrebări din diferite domenii (istorie, geografie, politică, sport, muzică, fizică, chimie ș.a.) De la o vreme am părăsit partea serioasă a întrebărilor și-am început să le spun pe dos sau cît mai aiurea ca să mă distrez și eu și băieții. Eu: ”Hai să facem un concurs. Cine spune cea mai mare prostie?” Niculai Halip: ”Tigru-i puternic, ia boul între coarne și-l azvîrle peste gard” (Rîsete). Tot Niculai: ”Uite cum îi umblă buzele – ca ochii mortului”. Se apropia de 12 cînd, unul cîte unul, am adormit.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!