liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: C. Atănăsoae

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 453. Joi 29 martie 2018. Jurnalul unui licean prostuț (175).


Vineri 14 aprilie 1967. Azi am dat extemporale la psihologie (despre temperamente și tipurile de activitate nervoasă). Am scris eu ceva. La română: ascultare – predare. La rusă – distracție. La geografie – idem. La engleză am dat extemporal pentru a ne lua de-o grijă (cîteva întrebări despre viața lui Jack London). I-am scris foarte bine și cu ”plusuri” i-am ajutat și Țucăi Vlonga.

După masă am primit o scrisoare de la mama (n-au bani). Imediat i-am scris o scrisoare pe trei pagini și am dus-o în oraș trimițînd-o prin Ileana Dănilă. Pînă seara am fost la Gavril Magopăț. Am luat de la el cartea ”Povestea scrisului” de Vladimir Colin. Pînă la 20 am citit multișor și văd că mă pasionează.

Sîmbătă 15 aprilie 1967.  Dimineața sport. În fiecare noapte dormim cu geamurile deschise.

La fizică a predat. La ed fizică am jucat handbal și-am tras la poartă. La latină a adus extemporalele. Din 3 mi-a făcut 4 și mi-a pus un 5. Deci, media 5! Cînd mă întreba ceva toată clasa se muncea să-mi sufle, dar pe mine mă apuca rîsul. Profesoara Badac: ”Băiatul ăsta nu este manierat!”. La istorie a ascultat toată ora. Am completat adeziunile și toată clasa e de părere s-o fac pe Herer în locul lui Sfichi (azi am început să strîng cîte cinci lei în loc de trei… Ceva iese!). La rusă – un extemporal copiat fin, cu fițuica (o bucată de foaie ascunsă în mapă). La biologie: extemporal (L-a prins pe Toader schimbînd extemporalul la chimie). Azi n-am fost la Pop. La 18.30 trebuia să mă întîlnesc cu T0 și n-a venit. Mi-a spus Lucia Hasna că s-a certat cu N. și că asta cu ailaltă vacă (Mariana G.) mi-au trimis o scrisoare pe adresa mea ca fiind din partea ei și să n-o iau în considerație. Fleacuri! Totuși o să mă răzbun eu pe ele!

Duminică 16 aprilie 1967. M-am sculat la 6.30. M-am spălat, am făcut o baie pînă la brîu și apoi la picioare. M-am ferchezuit și-am plecat în oraș. La 8 a venit mama și apoi cu dînsa am mers și-am luat masa la internat. Mama a luat bilete la Loto, iar eu lozuri. Acasă am desfăcut noutățile: pachetul din Anglia cu ”Dictionary of Quotations” și ”Essentials of English – 4 volume”. Cea de-a doua lucrare este foarte bună. Am primit scrisori din: 1. Cehoslovacia (Tineretul Cehoslovac îmi va publica adresa în numărul 6 (răbdare și… tutun); 2. De la John. Îmi trimite o poză și… palavre; 3. De la Shital o lamă suedeză și un ban 1 paisa – pătrat); 4. O ”scrisoare” de la alt indian căruia i-am scris pe 5 februarie. Mi-a trimis un Ghid al Indiei și o hartă f bună, dar scrisoare… ioc! Plicul era ferfeniță). După masă am fost cu mama la film: ”Un martor în oraș”. La 17 am fost și m-am pozat. Mama mi-a dat 100 de lei din care 50 pentru poze și 20 datorii. Seara am mai umblat prin oraș, am mîncat gogoși și am băut o bere cu Costică Lungu. Azi n-am mai avut timp să fac corespondență fiind prea obosit. Azi  – o zi nu prea frumoasă. M-am culcat la 22.

Luni 17 aprilie 1967. M-am sculat după 6: sport, baie.

La limba rusă a adus extemporalele: 5! Dar încaltea toată ora m-am distrat, am ascultat muzică ușoară la aparatul lui Atănăsoae (Electronica). Cînta destul de tare în timpul orei și profesoara a protestat slab. La ed fizică – fotbal (ușurel). La chimie a predat toată ora și ne-a adus extemporalele: 7! La dirigenție s-a vorbit despre banchet și altele. Ne-a învoit la matematică pentru a merge să facem radioscopie. La 17 pentru băieți rezultatele au fost gata. Am mers în oraș și am luat o gogoașă (crăpam de foame!). La masă am mîncat tot. Directoarea m-a făcut atent: să dai extemporal la fizică pe 7! (L.D.: Cîteva precizări se impun. În urma eliminării de la internat pentru acea reclamație colectivă trimisă la ziarul ”Zori Noi” din Suceava (eu fiind inițiatorul revoltei) conducerea liceului meu m-a primit să iau masa la cantina Internatului de fete, adică a Liceului nr 2. Mai mult, masa noastră – eu cu Toader – era în sala în care mîncau profesorii. De aici și desele mele dialoguri cu directoarea Vanda Mincu, o doamnă pe care am apreciat-o mult și care ținea la mine). Diriginta mi-a dat și ea un sfat în privința relației cu profesoara de fizică, Ciobanu: ”Să nu-i spui nici o vorbă!”. De la 16 la 18.30 – ședință plenară de UTC la care, de bine de rău, nu m-am plictisit. Am avut ceva de semnat. Profesorul Drancă (matematică) a glumit: ”Druguș a mai semnat…” (cu referire la scrisoarea către Zori Noi, cap de listă la semnatari fiind eu). Toader are ceva divergențe cu N. (sau mai bine zis invers…). Seara pe la 22 ne-a găsit foamea; am mers la grădina de vară de peste drum și-am halit cîte două gogoși.

Marți 18 aprilie 1967. Zilele nu-s urîte, doar un pic înnourate și mai bate vîntul. S-a hotărît să se adune cîte opt lei pentru cadouri de sfîrșit de an la profesori. Pentru azi citisem numai la fizică și cînd colo ce s-antîmplat: la latină mă ascultă (știut…) și apoi ne dă extemporal (idem). La fizică am scris binișor (energia nucleară). La română extemporal (”Teme ale poeziei noi”). Numai ”bărbi” i-am tras. La socialism: extemporal: ”Baza și suprastructura societății socialiste”. Puțin a lipsit să dăm și la istorie unul…

Azi am strîns 130 lei pentru cadouri. După masă, de la 14.30 la 16.30 am văzut filmul ”Notre Dame de Paris” – un film bun. După asta am fost la masă (lapte cu macaroane – rahat! + o Eugenie). Ne-am cumpărat un colac de 3 lei. La pozar am plătit 35 de lei în loc de 25 (m-a fraierit…). I-a venit lui Dorin Simota scrisoare din Filipine. Ieri am vorbit cu Oprea ăla de-a IX-a Are vreo 80 de corespondenți. Pînă seara la 21 am reușit să-mi citesc odată la obiecte, să scriu Jurnalul și să fac sport. A început să plouă!

Miercuri 19 aprilie 1967. La geografie ne-a mai dat un extemporal. Slăbuț.  La matematică – idem. ”Timpul și măsurarea lui” (i-am tras o barbă). La română ne-a adus al treilea extemporal. Culmea: 7! Dau extemporale din ce în ce mai proaste, iar notele sînt în creștere. La biologie a predat și ne-a adus extemporalele: 8! La limba rusă a fost un haios întreg. Veseli și toate cele bune.

După masă de la 15 la 17  am fost la film: ”Primul an de căsnicie”. Am avut de învățat multe de la acest film (am vîrît la cap). La 18 am fost la masă. Pentru mîine n-am citit la nimic. M-am culcat foarte lejer. Seara am făcut sport și ne-am culcat cu geamurile deschise. Noaptea a fost grozav de frig și ne-au durut măselele. Ziua e cald, dar seara… cred că a nins fest la munte și de-aia. Azi Simota a primit o scrisoare de la o prietenă a Natașei, Lena.

Joi 20 aprilie 1967. Azi am suferit și eu de măsele… La socialism a adus extemporalele: 5,5! Apoi a mai dat extemporal la jumate de clasă. La fizică a predat toată ora. La română ne-a dat planul la o lucrare scrisă: ”Rolul presei în dezvoltarea literaturii române”. La istorie a vrut să ne dea extemporal. Un NU puternic i-a tăiat pofta… La chimie n-a dat extemporal, ci a predat și a terminat cu materia! La engleză a ascultat pe penultimii rămași fără notă apoi a predat ultima lecție. La masă, directoarea m-a întrebat cum am dat extemporalul la fizică. ”Pe-un 6” zic. Mi-a spus apoi Ștefan că am 5. Îs bun! De la 15 la 17 am fost la film (cu un bilet fals): ”Warlock”. Mi-a plăcut. La 17.10 m-am întîlnit (întîmplător) cu diriginta și cu Nenati Lucia + Vica Ursaciuc. Am cumpărta cărți de 173 lei (rotund 180), panglici (9 lei) și celofan (16 lei). Ce mai tura vura, am rămas și eu cu vreo 50 de lei. Mi-am spart fruntea într-un colț de geam (LD: am și acuma semnul ăsta de bună purtare…). Au fost Nenati Lucia cu diriginta, Gozec și Telucu pe aici. Seara am cumpărat un colac de 3 lei, parizer de 5 și-un lichior de mentă de ne-am înveselit.

Vineri 21 aprilie 1967. Azi am avut un singur extemporal și nici pentru ăsta n-am învățat (ext. anunțat). La rusă ne-a luat prin surprindere și ne-a dat și ea extemporal cu întrebări foarte simple: locul și data nașterii, cum te cheamă, vîrsta părinților și ce vrei să devii. Aici, la ultimul punct fiecare a scris aiurea. Gozec: futbolist; Gavril – Aktior; Vlonga – Șafior; eu – domorobotnic (casnic). (L.D.premoniția mea s-a împlinit: acum sunt un domorobotnic total). La română a ascultat. La geografie am avut ultima oră de curs. I-am înmînat tovarășei profesoare Dumitrașcu cadoul și-am invitat-o la banchet (eu! – care nici nu cred că voi veni!). Media la geografie: 7,5.  La psihologie am dat extemporal din ”caracter”. N-am știut… La primul extemporal am 9. La engleză a adus extemporalele (am 9: emoticon supărat și nervos). Pe la 13.15 am făcut ultima adunare din viața noastră de elevi. Au plecat mai bine de-un sfert. Nenati Lucia a făcut procesul verbal. Materialul a fost foarte sumar. Apoi am trecut la punctul doi al ordinii de zi: primirea de noi UTC iști: Gozec Victor, Burciu Rodica, Șcheianu Gabriela, Băimăcean Elena și Teleagă Viorica.  La urmă… m-am dizolvat și… trei zile va sta clasa fără șef!

Am mîncat bine la masă. Acasă am primit o scrisoare de la Mariana Marinescu (București). Mă bucură scrisorile ei pentru că mă distrează; scrie f lejer și comod. Asta-i a doua scrisoare la care încă n-am răspuns. M-am lenevit la scris. Am încercat să învățăm în parc. N-a mers. Acasă am mai citit un pic, apoi Toader a spus că vrea să se revanșeze și dă o bere la Grădină. Mergem la internat și jucăm un fotbal. Apoi baie. Apoi masa. De la masă – acasă. Pe drum îl văd pe T0. Ne-am înțeles din ochi că trebuie să ne întîlnim… M-am descotorosit de Toader și cu greu ne-am întîlnit … ca să-mi spună să vin mîine dimineață la 6.30. M-am întîlnit apoi cu Ica. Mi-a dat 3 lei și-am luat un colac, apoi am condus-o acasă. Telucu a făcut cinste seara asta: cîte o bere la Ospătărie. Seara am făcut cu Toader un plan pentru 25 aprilie 1967. Ne-am culcat la 1 fără să fi învățat.

Sîmbătă 22 aprilie 1967. Zilele trec cu repeziciune. Dimineața m-am sculat la 5, m-am spălat, apoi am scris Jurnalul pe ieri și la 6 am fost gata.  Pînă la 6.15 am învățat la fizică. Dar culmea! La Complex nu era nimeni. Ce i-o fi de cap omului meu?

Am halit și-am mers la școală. La fizică am dat un extemporal foarte bun.  (cîcarea Troiei!). La ed fizică am tras la poartă și ne-a pus note la ”handbal”. Dom Nicu Velniceru (gazda noastră) a refuzat să ne lase camera pe marți. Paștele și dumnezeii!. La latină am cinci în ultimul extemporal. Nu mă mai deranjează nimeni. La istorie: extemporal: politica externă. I-am dat un extemporal făcut acasă (pe un 7). La rusă m-am distrat nevoie mare. La biologie a fost ultima oră și N.L. (Nenati Lucia) i-a dat cadoul. Apoi am dat extemporal. Ne-a dat sfaturi pentru viață. După masă, de la 16 la 18 am fost la pregătire la Pop. Toader a stat acasă. Am schimbat o carte ”Eisenstein” de 18.50 cu una de 7 lei. Eu am pus 9 și Toader 11 și-am luat un lichior de portocale care ne-a indispus. A participat și Telucu. Eu m-am culcat, iar ei au mai luat cîte o bere la Grădina de vară.

Duminică 23 aprilie 1967. Aseară ne-am culcat la ora 21. Azi dimineață ne-a trezit Costică Lungu pe la 9 și ne-am dat jos din pat pe la 10. Pe la 11 am fost prin oraș și-am halit ceva. La 12.30 s-a dat masa. Toader a fost la film (”Diminețile unui băiat cuminte”). Eu am stat acasă și-am dormit de la 13 la 16. Al naibii somn. M-am sculat, am citit presa (”Noi reduceri de prețuri”) am ascultat un meci, am citit cîte ceva din cărțile primite din Anglia, mi-am făcut ordine în corespondență, iar de la 19 la 24 am făcut corespondență. Am scris: 1) o c.p. acasă; 2) Marianei Marinescu (București); 3) Radio Moscova; 4) și 5) două cluburi internaționale din SUA; 6) lui Shital (India) – i-am pus în plic și vedere de pe Dunăre, una de la Mamaia și poza mea. Și 7) lui John (i-am pus în plic 25 de țigări care au încăput foarte bine, dar nu știu cum o să ajungă. (La toate aceste scrisori n-am mai făcut copii – îmi lua prea mult timp). A scris și Toader la cele două cluburi din SUA. Afară plouă, ninge, frig. Pînă aproape de ora 1 am scris în Jurnal. După ce-am terminat de scris în Jurnal, m-am apucat de lecția la limba engleză!

Luni 24 aprilie 1967. ”Aseară” m-am culcat la ora 3 dimineața. La 7 am fost în picioare. Prima oră: rusa. Este ultima oră de rusă din acest ultim an. Gozec i-a înmînat cadoul. Toată ora a fost veselie. În pauză am pocnit-o pe Mariana Gînsac de i-a dispărut rînjetul. Ora de educație fizică am făcut-o în sala de cor. A fost o oră de audiție. Tovarășa profesoară Bauman era în cancelarie. Am rugat pe cineva să o invite puțin pe coridor. I-am înmînat cadoul. A spus cu glas scăzut, foarte emoționată: ”Tocmai tu, Druguș…”. Apoi mi-a strîns mîna. (L.D.: Cititorii își amintesc, poate, de multele dialoguri neplăcute pe care le-am avut la ore cu această tînără, frumoasă, inteligentă și inimoasă profesoară. De unde și mirarea sa nedisimulată…).

În pauză, vaca de Mariana Gînsac i-a spus dirigintei Ruscior că am bătut-o, crezînd că gata, mă…. pe mine. Diriginta a stăruit să ne împăcăm și să-i sărut mîna! A fost un haios și-o hărmălaie la care au asistat toți reprezentanții ambelor tabere. Pînă la urmă a rămas așa… Eu: ”Tovarășa dirigintă, dacă-i mai dau două, îi trece!”.

La chimie am dat extemporal. Geta Broască i-a dat cadoul. La dirigenție ne-a mai spus niște note și medii, urmate de sfaturi pentru viață. La matematică m-am distrat cu fetele. Azi Puha (Elena) a împlinit 18 ani și ”a trebuit” să mă dau bine pe lîngă ea. Altă chestie! Magopăț s-a apucat de ghicit. Le spune prostii la moace și le ia bani. Eu sînt ”Cassa”. S-au strîns vreo 3-4 lei. În ora de engleză ne-a luat jos, în sala de cor, pe toți ”bărbații”. Au venit doi căpitani (unul Nițu).

(L.D. Aici se termină, brusc, însemnările liceanului Liviu Druguș. Nu am o explicație pentru această întrerupere. Pot presupune doar că a doua zi, marți, a trebuit să părăsim camera de la gazda de pe Calea Prieteniei nr 2. Nu-mi amintesc deloc ce s-a întîmplat și unde am locuit pînă la Bacalaureatul care urma să înceapă pe data de 20 mai 1967. De asemenea, nu am amintiri (în afară de fotografia postată pe FB) de la banchetul la care am participat. Pentru curioși pot adăuga cîteva amintiri despre ce a urmat în acel an. În primul rînd, ce doreau cei doi căpitani de armată? Erau recrutori de viitoare cadre pentru MFA (Ministerul Forțelor Armate) și ofereau condiții foarte avantajoase pentru cei care doreau să urmeze o facultate pentru ca apoi să activeze în armată. Oferta principală era pentru medicină și limbi străine. Se asigura transportul, cazarea și bursă pentru cei care acceptau oferta lor. Eu am acceptat-o și am repetat experiența nefastă de la Cîmpulung Moldovenesc. Eu oricum îmi făcusem planuri să fac facultatea în București, așa că… why not? Pe T0 (lt. Tudose) l-am refuzat cu oferta lui de a merge la ”școala de securitate”, dar pe căpitanul de armată Nițu nu. (În paranteză fie spus, pe T0 nu l-am mai întîlnit niciodată. După terminarea facultății am trecut pe la Miliție și am întrebat de el. Mi s-a spus că a murit – probabil a fost mutat în altă muncă: tocmai învăța și el engleza și i-am dat adresa de la International Book Fellowship din Londra care i-a trimis cărți și dicționare). Acum, după peste jumătate de secol de la ”contactul” meu cu ofițerul Tudose, înclin să cred că cele cîteva întîlniri cu el erau mai mult pentru supravegherea mea decît pentru obținerea de informații despre elevii care fumează… Pe scurt, nu m-am simțit ca fiind turnător, colaborator sau informator, ci un justițiar. Încercările ulterioare de a mă convinge să colaborez cu Secu s-au soldat cu refuzuri ferme din partea mea. Despre ele am relatat, pe acest blog, într-una dintre pseudorecenzii, așa că nu mai insist). Locurile pentru MFA erau separate de cele pentru civili, dar examenul a fost comun. Din cîte țin minte Facultatea de limba engleză avea rezervate două locuri pentru MFA. Nu știu cîți au concurat pe acele două locuri dar șansele mele de a reuși erau foarte mari. Terminasem BAC ul cu media 10 și în acel an s-a hotărît ca nota de la Bac să fie adăugată la notele obținute la admitere. Era suficient să iau un cinci la probele de admitere și media finală era de 7,50. Poate și din acest motiv am adoptat o atitudine excesiv de relaxată la probele scrise. Am obținut doar 4 la teza la engleză și 5 la teza la limba română. Neobținînd minimum 5 nu am mai fost admis la proba orală, care – credeam eu – era punctul meu forte. Nu exclud deloc o ”lucrătură” tocmai pentru a nu intra la oral și a nu reuși la admitere, vînzarea de locuri la admitere fiind o practică a acelor vremuri. Presupusul ”ajutor” promis de T0 a fost fie o vorbă în vînt, fie un ”ajutor” pe invers. În sala de examene am văzut lucruri greu de înțeles chiar și în zilele noastre. Am văzut în sală oameni mult mai în vîrstă decît mine și – un lucru care chiar m-a șocat – am văzut un tînăr de cca 25 de ani, cu o barbă neagră, mare și care, în timpul examenului și-a scos pipa, a aprins-o, a fumat tacticos fără ca cineva să-i facă vreo observație. E de înțeles cu cine a trebui să concurez – probabil fii de diplomați sau oameni din noua aristocrație roșie. Pe scurt, nu am reușit la Facultatea de limbi străine de la Universitatea București și urma să fac armata la termen integral (un an și patru luni). Această perspectivă m-a speriat destul de tare și am început să caut locuri la școli postliceale, doar pentru a scăpa de armată. Părinții găsiseră deja o școală sanitară la Botoșani și urma să mă apuc de învățat… Chiar atunci am primit o scrisoare de la prietenul meu Toader Gherasim care a lăsat deoparte visurile de a deveni silvicultor, actor sau marinar și a ales Facultatea de Studii Economice de la Iași (fostul ISE – Institutul de Științe Economice) unde a reușit cu brio. Mai rămăseseră 16 locuri pe care au concurat sute de ”neintrați” la alte facultăți. Obiectele de admitere: matematică și economie politică (cele intens ignorate de mine în liceu, fiind și la clasă umanistică). Am învățat aceste două obiecte întreaga vară și am reușit pe locul 18 la egalitate de note cu cel de pe locul 16…  La absolvirea facultății urma să fiu repartizat la Catedra de Economie politică la Disciplina Doctrine economice, dar anul 1971 a fost și anul în care stalinismul a fost coborît din nou din pod și multe libertăți au dispărut. Cenzura și dosarele de cadre au fost întărite. Dosarul meu nu mai corespundea pentru cariera didactică și am fost repartizat în cercetare, la Academia Română, filiala Iași. Am reuși să intru în învățămînt (la UMF Iași) în anul 1976 nefiind promovat pe post de lector, deși întruneam cerințele legale. Nefiind prieten cu Securitatea, bănuiesc că nu am primit aviz favorabil pentru promovare. Am început doctoratul în 1976, la București, dar 1n 1984 nu mi s-a aprobat susținerea publică fără nicio explicație. Am susținut teza (cu același conținut cu cel din 1984, mai puțin trimiterile obligatorii la documentele de partid) în 1996 și în următorii patru ani am urcat toate treptele carierei didactice. Mă pot lăuda că la începutul anilor 80 am propus (și culmea! s-a și aprobat!) reducerea cu 50% a orelor de Economie politică și introducerea unei discipline distincte – Economie sanitară (pe care după 1990, mai exact în 1997 am introdus-o la Facultatea de Bioinginerie Medicală sub numele de Economica Sănătății, alături de alte discipline, construite tot de mine: Managementul sănătății și Sisteme de sănătate comparate). Mai mult, am reușit să conturez (prin programa academică) secția de Managementul sănătății care avea ca scop declarat pregătirea viitorilor manageri de spitale, directori de direcții de sănătate publică (DSP) și specialiști în Ministerul Sănătății. Din păcate, imediat după plecarea mea de la UMF Iași (2004) proiectul meu (foarte necesar și azi) s-a destrămat. Mă bucur că am fost ales de către studenții promoției 2004 ”Profesorul anului” fiind singurul profesor nemedic care a primit acest onorant titlu. Tot cu titlul de răspuns la posibile întrebări mai precizez că în timpul studenției mele peste jumătate din timp l-am alocat cursurilor de la Facultatea de limba engleză, fiind foarte activ și pasionat de ceea ce învățam.

(Sfârșitul Jurnalului ținut de mine în perioada 1 martie 1963 – 24 aprilie 1967. Am transcris, timp de 175 de zile, conținutul consemnărilor făcute de mine timp de 1500 de zile în care am scris ceea ce mi s-a părut a fi demn de notat atât despre mine cât și despre cei din jurul meu: colegi, profesori, părinți, rude, oameni politici etc. Continui să cred că acest Jurnal are valoare documentară și că poate fi folosit pentru scrierea unui scenariu de film cu caracter memorialistic).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 427. Sîmbătă 3 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (149).


Sîmbătă 18 iunie 1966. Dimineața, pe la 5.30 tata s-a pornit cu bicicleta la Siret să schimbe butelia. A venit cu ea schimbată pe la 8 și eu dormeam încă. De voie, de nevoie, m-am sculat. Am dibuit prin șifonier o bluză de vară pe care o am de la bunița și care acum mi-e cam mică. Totuși îmi place, fiind destul de comodă și o port în locul maioului.

Pe la 10 tata m-a trimis să-i duc dnei Lica de la Bibliotecă niște cărți împrumutate de mai de mult. Am luat și eu vreo trei ca să am ce citi din lectura particulară pentru școală (”Întunecare”, ”Răscoala” și ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război”. Am fost pe-acasă la Huia(nu) să-i duc o carte, dar nu era acasă.

Ieri tot a plouat un pic (vreo 5 minute) numai cît să mai liniștească praful de pe drum. Totuși venea furtună mare. Dacă n-ar fi bătut clopotele ar fi plouat zdravăn. Să fi avut cocoșul dreptate? Azi vremea e tot frumoasă, dar nu așa ca ieri dimineață. Nori alburii mai stau în calea soarelui și parcă bate un vînticel. M-aș fi dus și azi la baie la Siret, dar cu vremea asta n-a fost chip.

Am stat pe-acasă și-am mai încurcat treaba pe-aici. Am grijă să citesc cu regularitate ziarul ”Munca” și să ascult muzică la radio. Mă interesează deopotrivă evenimentele internaționale cît și activitatea culturală din diferite domenii. Am rămas mult în urmă cu ”politica” și acum vreau să recuperez. La amiază, după ce am mîncat iar ”pe răsturnate”,  m-am întins pe pat și nu m-am sculat mai devreme de ora 17. Mama a călcat încontinuu. Mi-a călcat pantalonii gri cu Apretin. După ora 18 am fost la cooperativă și i-am cumpărat tatei o curea de 24.5- + un săpun și o pastă de dinți (am rămas cu 5 lei în buzunar…). Tata se pregătește să plece mîine la Iași (va trebui să stea acolo 10 zile pentru niște cursuri). Eu mi-am mai pregătit cîte ceva pentru mîine, Mi-am periat hainele, mi-am curățat pantofii cu lapte proaspăt, iar în restul timpului am mai sîcîit-o pe mama cu poveștile mele. Fără să vreau am cules nu știu de pe unde două vorbe: ”Așa!” și ”Nu ți-am spus eu?” vorbe pe care le repet mereu, prostește. Mi-am mai reglat roata din față, am umflat-o pe cea din spate și mi-am pus bicicleta la punct pentru mîine. Mama a făcut două tăvi de plăcinte și pînă s-au copt am sporovoit mereu povestind diferite întîmplări care de care mai hazlie. Mama mi-a dat 31 de lei pentru mîine să-i fac niște cumpărături și… 4 lei de cheltuială. Părinții s-au culcat după ora 22, trudiți după o astfel de zi. Eu am rămas în bucătărie să scriu ”impresiile” pe joi, vineri și pe azi. Iar am rămas în urmă și a trebuit să sacrific din orele de somn.

Seara am avut un dialog cu mama:

Eu: ”Dacă aș lăsa Jurnalul la vedere, ai citi dintr-însul?”

Mama: ”Dar ce ai de ascuns?”

Eu: ”Nimic”.

Mama: ”Las că mai știu eu ce ai făcut pe la Rădăuți”

Eu: Ți-a spus Mircea?”

Nu m-a asigurat mama că i-ar fi spus el, dar sînt aproape sigur că numai el e în stare de una ca asta. Mama mi-a spus că vom mai vorbi și altă dată. Cred că într-o zi vom avea o discuție destul de serioasă. Mi se pare că știe de ”evenimentele întîmplate în ziua de 2 Mai”. Eu îmi păzesc Jurnalul cu strășnicie – am scris lucruri care nu trebuie văzute și știute cu nici un preț. De aceea, am adus valiza mea de placaj, am așezat-o în bucătărie sub masă și-am încuiat-o cu lacătul. Cheia o țin prin cele mai tainice locuri (de ex. într-o călimară de cerneală, goală, într-o cutie cu medicamente etc etc.).

Nu prea-mi surîde mie viața asta de-acasă. Trebuie să mă păzesc strașnic să nu afle nimeni ce-am mai făcut, iar să fac altele – nici vorbă! Îmi pierd zilele cu somnul și mîncarea și cu treburi de nimic. Mai aduc apă, mai păzesc puii, curcile și…. vișinele. Îmi mai fac iluzii cu bicicleta asta. Sper să fac cu ea cîteva excursii pe la Suceava, la Putna și-n alte părți. Mi-am luat harta în față și am calculat kilometrii și orele în care-aș putea ajunge la diferite localități. Dacă aș avea bani aș face un circuit foarte frumos prin regiune (și mai ales dacă ar fi timpul frumos, căci culcușul meu ar fi sub cerul liber). Să văd cum voi ieși din călătoria mea de mîine la Rădăuți și apoi îmi voi face și alte planuri. Bicicleta asta e cam paradită, eu nu-s prea antrenat, în fine…! Am mai ieșit o dată afară, apoi am început iar să scriu. Cerul e înstelat, dar peste pămînt domnește o întunecime oribilă. Atunci e mai mare dragul să stai pe-afară. Acum e ora 0 (12).

Duminică 19 iulie 1966.  Aseară nu m-am culcat înainte de a-mi încuia jurnalul în valiză iar cheia am ascuns-o ca într-un basm: cheia într-o cutie de muzicuță, aceasta în altă cutie mai mare, iar asta din urmă, la rîndul ei, am pitit-o în sertarul de mijloc de la bufet. Cred că mama, dacă ar vrea să-mi controleze Jurnalul, tot ar putea-o face – silindu-mă. Dar, după cît văd eu, mă mai lasă așa deocamdată. Azi dimineață la ora 5 – după cum l-am rugat eu, tata m-a sculat. După un pic de înviorare m-am spălat pe partea de sus a corpului nici mai mult nici mai puțin de jumătate de oră. Am mîncat bine (două ochiuri și o cană de cafea cu lapte) și mi-am luat rămas bun de la tata care azi la amiază pleacă la Iași. Mama mi-a dat cureaua de la ceasul ei și-mi vine destul de bine. Locul în care port ceasul nu e deloc ars de soare și contrastează f puternic cu restul pielii. Parcă aș avea o pată sau un bandaj alb.

Azi are loc la Rădăuți, serbarea de sfîrșit de an la clasele I – XI la Liceul 2. Cu toate că aș fi putut să nu vin, m-am hotărît să merg. Mă mai întîlnesc și eu cu cineva…

Așadar bicicleta fiindu-mi pregătită mi-am luat pantalonii gri, bluza albastră, iar în servietă mi-am luat canadiana (de rezervă) și două plăcinte.

La 6 am luat startul (am ridicat ancora). Cerul era de un albastru pronunțat, iar soarele lumina puternic fără să încălzească prea mult. E o plăcere să faci astfel de călătorii pe o astfel de vreme. Cei 23 de km nu contează. De la Gropeni la Bălcăuți am avut un drum drept cu puțină pantă inundat de lumina puternică a soarelui de iunie. Răcoarea domnea încă: în partea stîngă se întindeau lanuri de cartofi, iar din dreapta venea un miros îmbătător de fîn cosit. Anumit am încetinit din mers să-mi desfăt mai mult timp simțurile. La granița dintre Ratoș și Bălcăuți am dat de asfalt. De plăcere am pedalat nebunește pînă la tabla ce indica Grănicești. Să am un tovarăș de drum aș merge pretutindeni, aș vizita și aș cunoaște lumea. La o vale, pe cînd intram în Dornești mi-a sărit lanțul și am avut noroc de frîna de mînă. Cu popasuri mici și fără să mîn prea tare am făcut o oră și jumătate. Deci la 7.30 am ajuns la Halta ”Unirii” din Rădăuți. Cînd intri în oraș la o astfel de oră Rădăuțiul îți apare ca un oraș frumos, cu străzi curate și cu multă verdeață.

Am mers mai întîi la internat să las aici – pe undeva – bicicleta și servieta. La internat am mai dat ochii cu cîțiva absolvenți: Beldianu, Caunii Anton, Popescu care acum au examen de maturitate. În internat erau cazați o mulțime de tineri și tinere care – cred – vor sta mai mult timp aici. Pare-mi-se toți sînt din București. M-am întîlnit cu ”omul de servici” (Boloca). La rugămintea mea de a-mi arăta un locușor unde aș putea ”caza” bicicleta mi-a arătat f binevoitor beciul cu alimente de lîngă locuința lui dom Florea. Așa am și făcut. Imediat am ieșit în oraș: aici am putut observa o sumedenie de turiști veniți cu ONT ul (L.D.: ONT = Oficiul Național pentru Turism) și cu limuzine proprii. M-am întîlnit cu Pitic Mihai; am schimbat cîteva vorbe apoi m-am dus la frizerie. M-am tuns tot cu bordură, nu m-am scurtat mai multișor. După ce-am terminat-o și cu tunsul am ieșit prin oraș și m-am plimbat un pic. Am stat un pic pe o bancă în mult îndrăgitul parc. Pe lîngă feeria naturii, o muzică populară din piață mă desfăta. Apropiindu-se ora 9 m-am îndreptat spre școală cu gîndul să mă mai întîlnesc cu colegi și prieteni. M-am întîlnit cu Nicu Bujdei de la care am luat o fotografie cu clasa (doar 6 lei). Ca să ne mai trecem timpul Nicu a început să-mi povestească filmul de aventuri ”A fost cîndva hoț”. Cum stăteam și ascultam așa, apare și ”țăranul” de Toader. Are costumul său național și-i stă destul de bine. Am mers apoi în oraș și-am stat vreo oră prin parc sau plimbîndu-ne și discutînd mereu. Ne-am spus unul altuia tot ceea ce s-a mai întîmplat în timpul cît n-am fost împreună. El speră să plece la Cîmpulung… Tot plimbîndu-ne așa prin oraș ne-am întîlnit de mai multe ori cu ”restul lumii” – Teodora și Doina Hlinschi.

Pînă la ora 10 am stat în parc, apoi considerînd că e cazul să asistăm la serbare am luat-o spre școală. Aici, în dreptul cantinei fetelor, mă aștepta Lia c-un pachet sub braț: mi-a făcut rost de costum național. Am mers în vestiarul de fete și m-am schimbat. Dar n-am prea avut noroc. Costumul era foarte mic și mă mir cum s-au ținut ițarii pe mine. Cămașa nu era înflorată și nici bundiță n-avea. Am luat cămașa de două ori pe dos… Cu chiu cu vai m-a mai aranjat Lia și ne-am îndreptat spre grupul de elevi care participau la serbarea de sfîrșit de an. Lia avea și ea costum național dar acesta era foarte frumos. Cînd am apărut împreună la locul festivității am produs senzații sau mai bine zis discuții. Nu știu cum oi fi arătat căci se uitau toți cam lung la mine. Cît au durat cuvîntările și cîntările eu am stat cu băieții cu care m-am întîlnit astăzi: toți aveau bășici în palmă și-s sigur că n-au lucrat cine știe ce (ca mine de exemplu). După această formală ”festivitate” s-au afișat listele cu situația pe clase. Din clasa X-a E au rămas două repetente: Ivănuță E. și Omelcenco V. Mai multe au scăpat cu una sau două corijențe. Lia a rămas la fizică și latină.

Am plecat cu Lia la internat. Ea m-a așteptat la poartă, iar eu m-am dus în beci și m-am schimbat iar, luîndu-mi hainele mele. Am revenit apoi în oraș (pe trotuar m-am întîlnit cu cu Haiuță, dar nu l-am salutat). Am stat cu Lia pe o bancă în parc, chiar lîngă aleea care duce la domiciliul dirigintei. În timp ce discutam așa a apărut și Lucia Nenati îmbrăcată tot în național (a luat premiul II). Și-a luat rămas bun de la noi și a plecat să se întîlnească cu Dragoș Scîntei (cu care s-a împăcat și din nou sînt prieteni). Nu mult după asta apare și diriginta care se îndrepta spre casă, deci chiar pe lîngă noi. Am salutat-o și drept răspuns ne-a și luat la rost: ”Aaa…! Aicea-mi erai? Păcătosule...” (asta-i vorba ei preferată). Lucia ne-a spus că la școală diriginta a întrebat unde-s eu, zicînd: ”N-a binevoit să vină să-și ia carnetul?”. Cîteva fete mai răutăcioase s-au găsit să anunțe: ”A plecat cu Buhai!”. Acuma însă diriginta era foarte bine dispusă și mi-a spus să rămîn pe loc să-mi aducă ea carnetul de note. Mi l-a adus, dar iar a continuat cu morala, dar pe un ton cît se poate de blajin: ”Păcătosule! Nu-ți mai trebuia mult și luai și tu o mențiune...” (Am media anuală 7.66). S-a adresat apoi Liei: ”Melexină! Tu ai scăpat tare cu greu anul ăsta. Fii atentă, că și la corijență se pică…”. Ne-a urat vacanță plăcută și tot așa de bine dispusă a plecat de unde-a venit. N-a trecut mult și apare și Pop. E destul că ne-a observat și el… Deoarece banca pe care stătusem era foarte umbrită, am mai ieșit la soare. Am luat-o pe Calea Prieteniei înainte și-am mers așa pînă la curba ce-o face calea ferată pe după un delușor. Am mers un timp de mînă, apoi am mers lateral și ne-am trîntit în iarbă. Ne-am așezat amîndoi pe porțiunea de loc ce era acoperită cu un ziar. Am cuprins-o de mijloc și am stat așa foarte aproape. Am încercat s-o sărut, dar… am dat greș! Cîtva timp a stat pe genunchii mei, culcată, iar eu am ținut-o în brațe. Am mai vorbit fleacuri sau altele, avînd grijă să facem mereu apropouri la adresa celuilalt… Au fost minute fericite, minute care au însemnat mai bine de jumnătate de oră de desfătare… La rugămintea ei (”Liviu, te rog…”) ne-am sculat și am mers înapoi în oraș. Pe drum ea mi-a povestit din multele ei prietenii. După cîte am observat nu are o părere prea serioasă despre prietenie, ea considerînt totul o simplă tromboneală. Din curiozitate, zice ea, ar vrea să vadă cum ar fi sfîrșitul prieteniei noastre. M-a asigurat că totul depinde de mine… În parc, lîngă Biserica evreiască ne-am despărțit și pentru mult timp. I-am ”predat” costumul național pe care l-am purtat mereu cu mine. Am obținut asigurarea că nu se mai bagă nimeni pe fir: ”Pe cuvîntul meu de onoare!”. Ne-am despărțit simplu: o strîngere de mînă, la revedere și…. îți voi scrie!

După asta am mers și m-am așezat pe o bancă în parc. De-abia acum mi-am dat seama ce durere groaznică de cap am. Poate o fi și de la faptul că m-am dat, mai înainte, în tiribombă și cred că a lăsat urme… Plus că la ”iarbă verde” am stat tot timpul în soare. Nu mi-era nici foame, nici somn, simțeam doar un cui foarte ascuțit ce îmi străbătea capul dinspre frunte înspre ceafă. Am stat așa pe-o bancă pînă la 16, scriindu-mi impresiile zilei în carnețelul de ”Însemnări de buzunar”. Totodată am reflectat și asupra celor recent întîmplate…

Nemaiputînd sta pe loc, m-am dus să-i caut mamei lămîi la cele două cofetării. N-am găsit însă nimic. M-am întîlnit cu C. Atănăsoaie. Am mers cu el în piață, l-am determinat să cumpere un kg de cireșe (4 lei) și am mîncat pe săturate. În fine, m-am îndreptat și eu spre internat, am scos bicicleta afară, am mîncat o jumătate de plăcintă, am mai umflat roata din față și la 5.30 am pornit-o ușurel spre casă. Am mers mai mult normal, dar la o pantă nu prea abruptă pedalam neîncetat și prindeam viteze destul de mari. Aveam o plăcere deosebită să văd cum se apropie un obiect de mine, ca apoi să rămînă mult în urmă. Ce mai, cred că am și eu boala vitezei. Am ajuns acasă pe la 19. M-am pornit odată cu cursa din Dornești și am ajuns acasă exact în același timp.

Acasă, tata nu mai era; plecase la Suceava cu autobuzul de 13.30. În schimb, aveam acasă un musafir: fostul meu profesor (după plecarea dlui C. Maxmiuc) Huianu Dumitru. La sosirea mea, acesta s-a ridicat în picioare, mi-a strîns mîna și a spus ”Să trăiți!”. Apoi n-a mai contenit cu mirările: ”Mă, da ce te-ai dezvoltat! Ce mai, te-ai făcut solid! Uite ce mușchi are la mînă!” Cam asta a vrut el să spună, dar se exprima tare defectuos de te-apuca rîsul. A stat cam mult la discuții, iar eu am rămas mai mult pe-afară. La ora 20 mama s-a dus cu tanti Lucreția la film. (rula ”Samba”). Eu n-am vrut să merg din două motive mari și late: a. l-am văzut; b. sînt foarte obosit. Cum a plecat mama, mi-am luat uniforma mea, adică pantaloni scurți și maiou, apoi m-am dat pe scris. Pînă la 23 am scris cinci foi și o pagină (adică 11 pagini).

Azi este o zi foarte importantă în viața mea (prima mea ieșire cu o fată, la ”iarbă verde”). Pe la 23.30 a venit și mama. Mi-a mai povestit ce-a fost și cum a fost, mi-am mai adus și eu aminte cîte ceva, și, după miezul nopții, m-am culcat.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 387  Luni 22 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (115).


Marți 14 iunie 1966. De fapt, o parte din cele scrise pentru ziua de ieri erau valabile pentru ziua de azi, dar fie… Rîzînd de aventura noastră pe la 5 am sosit la internat. Haiuță tocmai descuia dormitoarele. Cînd m-a văzut, a început să rîdă și-mi zice cu ironie în glas: ”Acu se vine la internat? Ați dormit bine astă noapte?”. Mie mi-a fost cam ciudă și i-am răspuns: ”Nu-i prea bună gluma dom pedagog!”. ”Ca să ai ce scrie în jurnal” mai completează el. Eu: ”Las dom pedagog că vă-ncondeiez eu; vă trag o critică…”. Am intrat în dormitoare, dar ce să mai dormim?; m-am spălat, i-am sculat și pe ceilalți apoi mi-am făcut restul de bagaje (plapoma, pătura albastră) și mi-am împachetat cele ce trebuie să le dau la magazie. Astă-noapte, Simeria a dormit și el cîteva ceasuri la soră-sa, iar la 5 era și el la internat. Toader a stat cu N. în același loc pînă la 4.30, apoi a venit și s-a culcat pe o masă în meditație. L-am trezit, apoi a venit și a mai tras un pui de somn în dormitor. Pe la 7 am predat cele două cearșafuri, cutia și pătura mea, cea arsă la mijloc, în locul celei bune. Apoi i-am dat lui Mircea bagajul pe care l-a dat la autobuz, mai tîrziu. I-am dat doi lei (ultimii bani) să-și ia niște pîine și 10 lei să-mi ia bilet pentru diseară la 5.30. La 1.30 am luat masa și-am plecat la școală. N-am mai avut ”timp” să mergem să luăm taxiul și să ne punem planul în aplicare.

La școală, ca-n ultima zi, fiecare discuta de vacanță, excursii iar alții de cîteva medii. În orice caz, problema învățăturii nu se mai punea. Am plătit cei 60 de lei la excursie. Data excursiei se va anunța prin telegramă.

Prima oră am avut limba română. Profesoara a primit flori și ne-a mai dat unele indicații pentru vacanță. Lia (într-un bilețel): ”Liviu, să-mi dai albumul să completez pe pagina aceea. De ce ești indispus?”. I-am dat albumul (în care ea a mai scris o serie de cîntece de muzică ușoară) și i-am explicat cauza indispoziției mele (aventura mea nocturnă). În restul orei am jucat șeptica cu ceilalți trei băieți sub ochii blînzi ai profesoarei care nu ne-a făcut observație. După părerea mea profesoara Scurtu este o profesoară foarte bună. Pe lîngă o pregătire excelentă are niște calități demne de admirat. Este foarte explicită la predare, severă la notare și nu se ocupă cu ”chichițe” ca alți profesori (adică să-și piardă vremea cu prostii ca: ”de ce n-ai panglică?”, ”ce-i cu frizura asta?”, ”unde ți-e uniforma?” ș.a.

La limba rusă am stat un timp în clasă, apoi am ieșit în fața școlii și am făcut o fotografie cu toată clasa plus cîțiva profesori (Zăicescu, Hrișcă, Dranca, Buculei și Diriginta Ruscior Ana. Aceștia au ținut în brațe buchete de flori. Nicu Bujdei – ”ginerele nostru”, cum l-a numit diriginta – a fost fotograful. Eu am stat în partea dreaptă, lîngă Lia, foarte apropiați unul de altul. Restul orei am stat cu diriginta în clasă. Lia mi-a înapoiat albumul și m-a rugat să nu-l mai dau la alte fete să copie cîntece. Despre cele scrise de Lia, pe pagina rezervată ei, vorbesc chiar cuvintele ei: ”Aceste rînduri vor rămîne o mică amintire în viața ta. Lia”. Iată care sînt acele cîteva rînduri:

Liviu

Din tot sufletul îți mulțumesc

Pentru amabilitatea ta

Și pentru faptul că mi-ai oferit

Albumul tău și… inimioara ta.

M-am bucurat nespus de mult

C-am avut prilej                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                să-ți scriu

Gîndurile mele pe hîrtie

De tine mai aproape-aș vrea să fiu.

Cu drag, Lia

M-am bucurat foarte mult cînd am văzut rîndurile de față…. În restul orei am mai jucat de cîteva ori șeptica…

În ora de dirigenție am plecat, cu clasa și cu profesoara de fizică Ciobanu în frunte, la uzină. Azi mi-am luat cu mine, la școală, numai Albumul și Jurnalul. Din motive lesne de înțeles le-am luat cu mine la uzină. Aici am vizitat cîteva hale în care era să rămînem fără auz din cauza zgomotului infernal. Cînd ne-a dus pe la transformatoare eu cu Gozec am dispărut. Am mers pe porțiunea de teren de lîngă ștrand și-am jucat fotbal și volei (în doi). Cînd a trecut clasa înapoi înspre școală, hop și noi în coloană!

Ora următoare am avut matematica, singura oră mai ca lumea care s-a făcut astăzi. I-a ascultat pe poți cei cărora nu le ieșea media. Lia i-a dat, din partea clasei, un frumos buchet de trandafiri. La urmă a ascultat-o și pe ea. I-a pus doi de 10 și i-a șters doiul, dîndu-i media cinci. Acesta era al patrulea obiect căzut. Acum mai are de scos la chimie. Mai are speranțe să-i dea media în Consiliu. Altfel rămîne… În această oră, Lucia mi-a trimis una dintre poeziile pe care mi le-a recitit în noaptea aceea, poezie compusă în urma ultimei furtuni care s-a abătut asupra orașului. Cu mare greu am descifrat-o și o trec aici, deoarece mi-a plăcut.

Furtună de vară

Te-ai liniștit sălbatecă natură/ Ți-ai potolit ieșirea de furie/ Și nu mai urli înzecit, scoțînd din gură/ Dezlănțuitul urlet de hurie// Era un iz de liniște eternă/ Și funigei pluteau deasupra noastră/ Naturo! Toate le priveai paternă/ Și pacea stăpînea pe zare-albastră// Fiindu-ți parcă ciudă pe pacea asta blîndă/ Invidiindu-ne pe noi că stăm în sînul ei/ Ai răbufnit deodată, c-un strigăt de osîndă/ Și ți-ai trimis pedeapsă, deasupră-ne nori grei// Dar te-ai convins, de-odată, că nu ne poți învinge/ Și te-ai retras înfrîntă, părîndu-ți parcă rău/ Hai! Bucură-te iară natură, nu mai plînge/ Împacă-te cu noi și rîzi, că nu e greu!”

Mi-a cerut să-i dau părerea mea, dar nu i-am mai scris: iar ar fi ieșit vorbe… Mi-a mai scris în Jurnal o poezie pe care, de asemenea, am găsit-o foarte bună (în ea se oglindește crezul ei literar).

Motto

Nu poți cînta/ De vocea nu ți-e plină/ Nu poți picta/ De n-ai în jur lumină// Și tot așa nici literare zămisliri/ Nicicînd nu vor ieși de sub condei/ Dacă puternice simțiri/ Nu stau alături de idei// Nici gîndul, deci, sili nu-l poți/ Să se îndrepte undeva/ Dacă, așa cum știm cu toți/ Nu ți-i acolo inima.”

Păcat că nu-și trimite aceste poezii la vreo publicație literară. Ar avea sigur succes. Eu unul mă simt obligat să le învăț pe de rost, și le voi învăța…

În ora de cor am stat în clasă și diriginta a făcut din această oră oră de dirigenție. Ne-a dat o sumedenie de sfaturi pentru vacanță și ne-a arătat o serie de fotografii de pe vremea cînd era dînsa elevă. Nu era urîtă băbuța. Ne-a spus să mai așteptăm cîteva minute și ora viitoare (care era de naturale). Am așteptat, apoi a venit și ne-a urat vacanță plăcută și …. gata! Încă un an am dat la spate! Parcă mă văd la anul ăsta în preajma examenului de maturitate. Chiar așa ne spunea și diriginta. Cînd mă uitam la ea mi-am adus aminte că tot așa a spus și cînd a venit în clasa 8-a, în prima zi de școală…

Se făcuse ora 1.15. Am mers cu Lia în parc. Nu știu de ce, cînd am adus vorba de fotografia făcută azi, a zis: ”Cînd o să fii tu om mare, căsătorit, și-o să vezi fotografia asta o să zici: Uite, cu moaca asta am discutat eu”. Mi-a părut rău de cele spuse de ea. Am stat în parc pe o bancă de pe aleea principală, în văzul lumii. În cazul în care voi vrea să-i scriu mi-a dat o adresă ”falsă” (a unui vecin, prin intermediul căruia primește scrisorile). Mă tem să nu fie o plasă. (Hrițcu Savel, Sat Bănești, Com. Fîntînele, Of. Poștal Liteni, raionul Fălticeni, regiunea Suceava). Am stat așa pînă la 2.15 (i-am spus să mai vină la 3). Am plecat la internat și am ajuns la 2.30. Țopa mi-a făcut un pic de scandal: ”Uni-ai fost, mă nibunuli?”. Eu: ”La școală, dom Țopa. Ce-s eu vinovat dacă ne-a ținut atîta?”. După ce-am mîncat am înșfăcat servieta și am mers în parc. M-am întîlnit cu Telucu, dar, făcîndu-se ora 3 m-am dus la locul stabilit. Aici m-am întîlnit (întîmplător) cu Toader și cu Costică Atănăsoae. Am umblat prin parc și m-am întîlnit și cu Gavril Magopăț. Am mîncat împreună niște cireșe, apoi, pe la 3.30 am zărit-o de departe pe Lia. A trecut și pe la Lucia, apoi s-a îndreptat spre parc. Am ajuns-o cînd s-a așezat pe-o bancă. Era într-o rochie verde, înflorată. Am stat aici pînă a venit și Lucia. Tustrei am înconjurat o dată parcul, apoi ne-am îndreptat spre cabinetul dentar, unde au ele treabă. Pe drum am discutat tot felul de fleacuri. Lucia a știut să țină tot timpul o discuție vie, să nu lîncezească. O! Dacă s-ar uni într-o singură făptură inteligența și calitățile Luciei cu frumusețea de zînă a Liei, ar ieși o făptură minunată, în fața căreia m-aș închina… Dar așa…

La dentist, în sala de așteptare, am stat pînă la 5, cînd au intrat ele înăuntru. În acest timp iar am avut mai multe discuții. Lucia mi-a spus că am nasul drept, ascuțit și că asta denotă un anumit caracter: încredere în sine, chiar îngîmfare. N-am fost de acord cu asta! Ce are comun nasul cu caracterul cuiva? Absolut nimic!

Cînd m-am trezit că-i 5, n-am mai avut timp să-mi iau rămas bun. I-am spus Liei că mă car și-am plecat. Servieta am găsit-o în parc la Gică Andrișan care mă aștepta cu cîțiva colegi. Mi-am luat rămas bun de la toți și pe la 5.20 eram în fața autobuzului. Aici trebuia să mă aștepte Mircea și să-mi dea biletul. Îl văd că iese din cursă (L.D. cursă = autobuz), vine la mine și-ncepe să-mi spună cum a dat la limba rusă și dacă vreau să stau pe mîine să-i mai arăt cîte ceva. Eu: ”Nu! Dă-mi biletul și plec acum acasă!”. Mircea: ”Păi… nu ți-am scos bilet; am cheltuit banii.”. Cînd am auzit de trebușoară asta m-am enervat, l-am batjocurit un pic (”Pe chestia asta ești un porcălan”), mi-am luat servieta și m-am învărtit prin oraș să găsesc bani de bilet. Da de unde să iau acum, în ultima zi? M-am întors, foarte grăbit, la autobuz. Mircea a crezut că am bani și că am venit să-mi scot bilet. Vine la mine: ”Dă banii să-ți scot eu bilet!”. L-am dat dracului și, foarte nervos, am trecut pe lîngă cursă, îndreptîndu-mă spre internat. În criza de nervi pe care-o aveam am luat o hotărîre ambițioasă: Să merg acasă pe jos! Zis și făcut! În loc s-o iau pe V.I. Lenin, am luat-o pe Calea Prieteniei, spre Dornești. Pe drum – mergeam destul de repede, cum îmi place mie – am socotit că fac un km în zece minute; deci 6 km pe oră. Cu viteza asta am mers cei 22 de kilometri. Cînd am ajuns în Dornești încă nu mă ajunsese oboseala. Aici cînta muzica la căminul cultural și totul mi-a reamintit de Grămești. În general, satele se aseamănă destul de mult între ele, în special prin atmosefera care domnește în ele. Dincolo de Dornești am luat-o pe un drum de țară care tăia în două un lan de grîu înalt, frumos și cu mirosul lui specific. Am trecut apoi prin Bălcăuți. Cînd am ieșit din Bălcăuți era 8 fără 10. De aici, după tabla indicatoare mai erau 6 km pînă la Grămești. Deci la 9 fără 10 minute voi fi acasă! Bucurîndu-mă la gîndul ăsta, am pornit-o cu forțe noi și nici nu m-am oprit să beau apă. Cînd am trecut de Gropeni soarele a apus. Silind mereu am intrat în Minigeni, apoi în Grămești. Am luat-o peste dealul Cudrina și… la 9 fără 10 am intrat, prin spatele grădinii, în ogradă.

I-am explicat mamei motivul sosirii mele atît de neașteptate și m-am așezat pe-o bancă. Abia atunci mi-am simțit piciorele de plumb și o durere mare mi le străbătea. Pe lîngă toate mi-am făcut la piciorul stîng niște bătături de toată frumusețea. Seara, după ce m-am odihnit un pic, am ieșit să inspectez grădina și să văd ce transformări s-au mai petrecut primăvara aceasta. În spatele casei sînt carofi. Dincolo de grajd sînt popușoi. În fața bucătăriei doi butuci de vie se aburcă și anunță că vor face un umbrar minunat. Merii n-au deloc mere. Perii și prunii însă sînt încărcați de fructe. Vișinii au și ei, dar mai puțin. În fața casei este o florărie; două tufe de bujori, apoi alte flori. Pînă la gard e semănată iarbă. Cei trei brăduți din fața casei parcă au mai crescut. Lîngă malul din spatele casei, tata a plantat niște lilieci. Lîngă gardul dinspre tanti (Lucreția Marian) sînt tufe de trandafir. Muț s-a făcut un cîine rău care păzește bine.

În casă au avut loc discuțiile despre învățătură la care mă și așteptam. Tata mi-a spus că încep să calc pe urmele lui Mircea.

După ce-am făcut o baie generală, care mi-a prins foarte bine, am mîncat și m-am culcat în bucătărie. Acasă am găsit o vedere de la Sandu. Mă roagă să-i scriu. M-am culcat pe la vreo 10.30.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 386  Duminică 21 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (114).


Luni 13 iunie 1966. Astă noapte m-am culcat foarte obosit. Pînă pe la 12 au mai mișunat elevi pe coridor. Erau din ăia cu ”glumele” de sfîrșit de an: ”poștele” și ”mustățile de cremă de ghete”.

Azi dimineață mi-era grozav de somn, dar la 6 am sărit imediat din pat și, după cîteva minute de sport, mi-a sărit somnul. Prandea m-a întrebat: ”Unde-ai fost aseară? De la 6 pînă la 9.30”. După ceva timp de gîndire, i-am răspuns: ”Dom pedagog, am fost cu fratele!”. Pedagogul: ”Și el nu știa că ai meditație, nu?”. Eu: ”Ba da, știa”. El: ”Bine, bine”. Sigur că-i bine.

Azi am venit tot cu bluza cea albastră la școală. Buchetul de trandafiri pe care l-am șparlit aseară s-a cam ofilit și l-a luat H.N. în geantă.

O zi frumoasă. Nici un nor nu strică întinderea albastră a cerului și soarele luminează puternic.

Tare bine ar mai fi să facem și astăzi o ”excursie”. Din păcate, mai avem ore. Pînă pe la 7.15 am mai scris în Jurnal, mi-am tăiat unghiile, mi-am făcut freza, numai să treacă timpul mai repede. La școală am mers foarte veseli, fluierînd din toată inima cîntecul metalurgiștilor. Cînd am ajuns la școală, după cum mă așteptam, fetele au început cu ironiile. Ica, ciudoasă pe faptul că ieri am rîs-o cînd discuta cu un băiat în parc, m-a luat deoparte și-mi spune: ”De ce-ai rîs de mine ieri, cînd vorbeam cu ăla? Eu vorbesc ziua, nu ca tine, să mă plimb noaptea cu fetele la braț”. (s-a referit la N.L.) Am văzut că-i cam umflată acuzarea, am rîs-o și n-am luat-o în seamă. Pînă să sune de intrare am discutat cu băieții despre marinarii care au venit ieri la campionatul de lupte.

La ora de latină baba a încheiat mediile și a mai ascultat pe aceia care aveau situații dubioase. Lia mi-a scris un bilețel: ”Aseară, unchiul a venit tîrziu, m-a luat la rost, mi-a dat două palme și m-a asigurat că-i dă telefon lui maică-mea”. Cupșan (aluzie la faptul că m-a văzut plimbîndu-mă cu Lucia): ”Să-i spun Liei?” Eu: ”Spune-i! Ce, crezi că nu știe?” Cupșan: ”Mă, da chiar așa, noaptea tîrziu?…”. Vlonga a rîs, cînd m-a văzut (legat de plimbarea de sîmbătă). În oră, am continuat să citesc din viața lui London și am reținut un citat: ”Jack spunea mai tîrziu că un os aruncat unui cîine nu este milostenie; milostenie este osul împărțit cu un cîine  cînd ești tot atît de înfometat ca și animalul”. Și despre doi prieteni: ”Erau ca niște unghiuri complementare perfecte”.

La economie a încheiat mediile. Am 5 în extemporal, media 6 în acest trimestru și 7.33 media anuală. Economul a primit un buchet de flori și, spre mirarea noastră, a spus: ”Vi-l primesc numai c-o condiție: să mi-l duceți acasă. Dacă mă vede cineva pe mine cu brațul de flori crede că vin de la Sfatul Popular”. Am înțeles gluma și-am rîs cu toții.

În ora de muzică profesoara și-a făcut socotelile și ne-a spus și notele de la tezele la matematică. Spre marea mea mirare, aflu că că am 9 și-mi iese media 8! În oră am primit un fel de bilet de la N.L. (”Am avut remușcări de ceea ce ți-am spus aseară, dar am spus-o de dragul adevărului. O să caut să întăresc prietenia voastră și n-o să vă mai stingheresc”). Lia îmi scrie că fetele au observat că o dată merg cu ea, o dată cu N.L. iar o dată am mers cu amîndouă. Au rămas fetele trăsnite și nu știu ce să creadă. La aceasta i-am răspuns: ”Cu Lucia n-am nimic. Tu ești singura mea prietenă”. Diriginta ne-a sfătuit cum se pot păstra florile proaspete mai mult timp: învelindu-le cozile în vată și punînd o aspirină în apa în care stau. Ne-a mai spus despre evenimentul care se sărbătorește la mînăstirea Putna pe data de 3 iulie (un congres organizat de UNESCO). Diriginta ne-a sfătuit ca la serbare să venim în costum național. ”Uite, Druguș ar putea să vină: așa un flăcău chipeș...”. Ica mi-a făcut un  serviciu: m-a pus pe lista celor abonați (cu toate că nu-s abonat) numai să scap de teoriile dirigintei. În pauză vorbeam cu Toader și cu Geta Nichiforiuc, cînd, deodată, apare mama, destul de veselă. Mi-a spus că a venit să cumpere o valiză sau o sacoșă de excursie. Am adus vorba despre lucrul de la vară, dar nu e de acord. Mi-a pus tot felul de motive: că-i greu, că rup hainele și multe altele. Cică s-ar putea să merg la București. Prevedeam asta încă demult și m-am hotărît să nu merg nicăieri. Au rămas o serie de discuții pentru după masă.

La chimie, profesoara a primit, de asemenea, flori. În ora asta am scris în Jurnal. E destul de bine așa… A ascultat-o pe Lia, să-i dea media, dar la sfîrșitul orei am auzit că nu i-a dat-o. Mi-ar părea rău, dar mi se pare că ăsta-i adevărul: va rămîne și încă la mai multe obiecte! Doar să-i dea drumul în Consiliul Pedagogic, dar e foarte îndoielnic.

Ora de educație fizică am făcut-o în clasă. Fetele făceau o gălăgie infernală, iar profesoara abia se auzea printre ele. Cam o jumătate de oră am scris în Jurnal și-am ajuns numai bine pînă la ora asta. Lia mi-a scris în Album. Am primit un bilețel de la Lucia: ”Ar fi interesant de confruntat ceea ce ai scris tu în Jurnal cu ceea ce am scris eu...”. La niciunul dintre bilețelele pe care le-am primit de la ea n-am răspuns. Pe la sf orei de educație fizică Băimăcean a început să cînte niște cîntece populare. Și profesoara a spus că are o voce destul de bună. Așa ne-a distrat pînă cînd a sunat.

În ora de engleză Pop a făcut caracterizările asupra grupei noastre în acest an școlar. Pentru început a spus: ”Sînt mulțumit de activitatea lui Druguș, Albu și Gherasim. Mulți au învățat cu superficialitate”. Ne-a mai spus că a încercat să ne deprindă cu munca. Este singura clasă în care nu s-a muncit (în afară de cele trei cazuri amintite). Pentru vacanță ne-a recomandat odihnă, dar o odihnă activă. Ne-a recomandat să citim cărți din toate domeniile. Anii de liceu sînt cei mai pretențioși ani, anii în care se formează caracterul. (L.D.: referitor la trio-ul de mai sus, evidențiat de profesorul de engleză Pop, cred că merită o precizare: în primul rînd, mă mir, acum, de nenominalizarea Doinei Hlinschi (X-F), fiica profesorului de română Neculai Hlinschi, o elevă care a strălucit cam la toate materiile ”umaniste”, care a urmat filologia și a ajuns o excelentă profesoară de limba engleză la Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău; în al doilea rînd, singura (din triou-l nominalizaților) care a confirmat așteptările profesorului Pop a fost Albu Dorina, o profesoară de mare succes la Liceul nr 2 din Rădăuți, pe care ea însăși l-a absolvit (succesul său se măsoară în zecile de absolvenți care au devenit, la rîndul lor, profesori de limba engleză); în ce mă privește, am ratat admiterea la filologia din București – notă mică la română! – , dar, din dragoste pentru filologie, am urmat, ani la rînd, cursurile facultății de Limba engleză de la Iași, fiind, uneori mai activ și mai implicat decît colegele ”cu frecvență, la zi”. Ca student la ”științe economice”, făceam notițele de curs în limba engleză, iar în anul trei (1970) am devenit ”traducător” al unor tratate de economie occidentale în cadrul catedrei de ”Doctrine economice” condusă de profesorul și rectorul Mihai Todosia. Cunoașterea limbii engleze mi-a fost foarte utilă în activitatea mea de cercetător la Academia Română (filiala Iași) (1971-1975), apoi în cadrul carierei didactice (am predat în limba engleză la ULIM Chișinău, între anii 1993 și 1995) dar și de cercetere (participarea activă și conducerea unor organizații științifice internaționale, publicare de articole și cărți în limba engleză etc.). Profit de context pentru a aduce un omagiu, tardiv dar binemeritat, profesorului Pop care trăiește acum în Germania, pentru tot ceea ce a făcut pentru noi; în fine, dar nu în cele din urmă, cel de-al treilea nominalizat al analizei făcute de profesorul Pop, Gherasim Toader a devenit un profesor universitar și manager academic de mare succes (Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iași și Universitatea ”George Bacovia” din Bacău, unde activează și în prezent). Despre colegul și prietenul meu (prietenie care durează de 55 de ani) Toader, am scris pe acest blog un articol intitulat ”Toader”. Timpul, însă, a dovedit un paralelism cvasiperfect și definitiv între Toader și limba engleză. Peste cîteva zile Toader va împlini 69 de ani, ocazie cu care colegii și prietenii îi transmit și îi vor transmite ”La mulți ani sănătoși!”. În fine, rog colegii care țin legătura cu profesorul Pop să-i transmită aceste rînduri de recunoștință și de probare a roadelor pe care orice profesor în înaltă calitate le așteaptă de la cei îndrumați de el.).

Azi la școală am cules dintr-un Album următorul ”Cîntec” care mi-a plăcut:

  1. O mie de scrisori îmi amintesc de vremea ceea/ De cînd umblam prin școli și mă-ntrebam ce e femeia. Refren: Unde mi-e gașca de-altădată cu care-o făceam lată prin cîrciumi colindînd/ În loc de gașca de-odinioară femeia mă omoară, mă bagă în mormînt
  2. Cu sticla-n buzunar și Mărășești din pachete/ Nu mai știam cînd vremea trece fiindcă umblam hoinar. Păcat… (refren)

Știu numai refrenul să-l cînt.

Cînd am ajuns la internat, mama mă aștepta aici. A cumpărat un geamantan gri – 153 lei. După ce-am luat masa, am luat cheile de la Prandea, am scos valiza din sala de valize și-am dus-o în dormitor. Aici am bucșit-o cu toate rufele și perna. Pe la 2.30 – 3 am mers la autogară. M-am înhămat la cele două valize care sînt destul de grele. Noroc că m-a ajuns Costică din urmă și m-a ușurat de-o valiză.

Toader a fost la film la 7N. Costică s-a întîlnit cu Geta. Eu am stat cu mama pe bancă pînă la ora 5. Mi-a lăsat bani să plătesc restul de excursie (60 lei) + 10 lei biletul la autobuz, 10 lei datorii, 7 lei să cumpăr o carte. Total 87 lei. Mai aveam eu 15 lei, așa că aveam bani berechet (100 lei). La 5 m-am dus la librărie și am cumpărat ”Dicționar frazeologic român-englez” – o carte foarte bună și ultimele numere de ”New Times”. Am plecat cu Simeria și cu H.N. pînă la internat. Aici nu se făcea meditație. Haiuță dădea indicații orchestrei formate din Cazacu Gigel (acordeon), Ciubotaru Mircea (fluier) și Atănăsoae Ctin (solist și baterist). Peste cîtva timp a sosit și Gherasim în meditație. Ne-am înțeles să ieșim în oraș; chiar am pornit-o amîndoi spre ușă, însă Haiuță ne observă și ne întreabă: ”Unde mergeți?”. Îi spunem primul motiv care ne-a venit în minte: ”Să bem apă”. De nevoie am băut fiecare cîte-o cană de apă. N-am avut încotro și a trebuit să stăm pînă la 7 cînd s-a dat masa. Înainte de a se da masa am fost cu Toader pe stadion. Toader a fumat și, cînd am ajuns la internat, Haiuță ne-a mirosit, dar mă întreabă pe mine: ”Druguș, fumezi?” Eu: ”Nu!”. L-a chemat apoi și pe Gherasim și ne-a întrebat pe amîndoi: ”Cine a fumat?”. Toader a răspuns: ”Nimeni… (apoi, după o pauză) Eu am fumat!”. Haiuță: ”Așa mă, de ce nu spui?” și ne-a dat liber. Pe chestia asta mi-a plăcut.

După masă, Toader nu știu unde a dispărut. Cu mare greu l-am convins pe H.N. să vină cu mine în oraș și să mergem la film de la 8 la 11, la cinema ”Unirea”. I-am promis că-i împrumut bani, dar spre ghinionul nostru (căci era un film bun) nu mai aveau bilete și era cît pe ce să venim la internat. Pe drum l-am convins însă pe Simeria să vină la film. I-am împrumutat 3.50 lei (atîta a costat un bilet) și mi-a promis că la anul, pe 15 sept. îmi dă 5 lei (!). Am mers la cinema ”7N” și – nefericiții de noi – n-am avut parte de un film bun. După jurnal, timp de mai bine de o oră a rulat ”Vizita tov. N. Ceaușescu în regiunea Iași” și ”Vizita tov. N. Ceaușescu în regiunea Suceava”. După astea două completări a mai dat una  cu ”pictura și culorile”. O plictiseală de moarte, ce mai! Cînd a început filmul sovietic ”Cheile cerului” mi-a venit somn și după cîtva timp mi-am pus capul pe umărul lui Simeria și-am adormit binișor. Așa că nu numai că n-am văzut filmul, dar nici nu mi-a plăcut (emoticon zîmbăreț). Cînd am ieși de la film picam de somn nu alta. Afară însă – eu eram numai în bluză – aerul rece m-a înviorat complet. Am ieșit la ora 11. Am mers la internat f veseli, fluierînd marșul, fără să avem habar de ”bucuria” ce ne aștepta acolo. Spre marele nostru ghinion ușa de la dormitoare era încuiată. Haiuță ne-a făcut bucata: s-a încuiat în dormitoare și a avut și grijă să ascundă cangea și scara și ne-a lăsat pe drumuri. M-am învîrtit cu Saima în jurul internatului, dar degeaba; nu ne mai rămăsese nimic de făcut. Nici nu era ora 12 cînd apare și Gherasim și se alătură nenorocului meu. Mi-a spus că Mircea e la blocuri, cu Felicia, iar Costică e tot acolo și discută cu Natalia. Văzînd care e situația, m-a luat și pe mine și-am mers într-acolo. Toader mi-a povestit cum s-a întîlnit cu un milițian și la întrebările acestuia i-a trîntit niște răspunsuri minciunoase care l-au scăpat dintr-o mare încurcătură. Costică mi-a povestit ”aventurile” lui de azi, cu Oltița (a sărutat-o). Am mai stat noi acolo în spatele unui bloc, stingherind locatarii, apoi ne-am împărțit. Toader a rămas acolo cu Natalia. Mircea s-a dus cu Felicia, iar eu cu Costică ne-am plimbat un pic pînă ne-am întîlnit cu a doua pereche (Mircea cu Felicia). Am intrat în holul unui bloc (unde locuia F.). Am pierdut vremea aici pînă la ora 1 (după miezul nopții) cînd F n-a mai vrut să stea și s-a dus la culcare. Noi trei (eu, Costică și Mircea) neavînd ce să mai facem, am luat-o frumușel spre gară. L-am anunțat și pe Toader unde ne poate găsi și în cîteva minute am și fost la ”unchiu-n gară”. De data asta, unchiul n-a mai fost așa de ospitalier. Sala de așteptare gemea de lume. Aici era un miros îngrozitor, aspru, care te zgîria pe căile respiratorii. De voie de nevoie, am stat un timp în picioare, iar după ce a venit trenul de ora 2 am găsit și locuri. Ne-am întins pe niște bănci să dormim, dar imediat au venit niște călători foarte harnici la vorbit și nu ne-au mai lăsat să dormim. Totuși pe la 2.30 am adormit și ne-am sculat la 4.30. Soarele era sus pe cer, dar aerul era încă rece. (va urma)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 385  Sîmbătă 20 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (113).


Sîmbătă 11 iunie 1966. Astă noapte Mircea n-a mai venit la mine. Dimineața era încă înnourat și vremea era a ploaie, dar pămîntul era aproape zvîntat de-acum.

De la 6.30 la 7.15 am scris în Jurnal.

După ce luăm masa, ce ne vine în gînd, mie și lui Toader. Acum, ca-n ultimele zile de școală să facem un pic de paradă la școală și să mergem cu taxiul. Ideea a fost foarte bună și ne-a convenit la amîndoi. Dar un transport pînă la școală costă 5 lei (adică 2.50 de căciulă). Nu ne prea convenea. Eu strîng banii cu dinții și, după ce-am făcut atîta risipă, acum drămăluiesc fiecare bănuț. Totuși nu vreau să renunț la plăceri și sînt nevoit să recurg la șmecherii. Îl conving pe Halip Floria să vină și el cu noi și-i spun că ne costă în total 7 lei. Așadar, mergem în centru, angajăm taxiul, ne suim în el și-ntr-un minut am ajuns la școală. La plată, Halip Floria dă 2.25, eu 1.25 și Toader 1.50. Am făcut economie de 1.25! Vai de capul meu! Cînd am ajuns la școală toți elevii erau cățărați pe geamuri să vadă cine-a venit. În clasă am fost primit cu aplauze și urale.

La istorie a încheiat mediile, iar noi am făcut ce ne-a îndemnat inima. Profesoara a anunțat că în clasă sînt numai două medii de 8, cele mai mari!: eu și Nenati Lucia. În timpul orei citesc, ca de obicei. Am intrat în ”copilăria” lui Jack London și văd că mă pasionează grozav de mult. Admir curajul și bărbăția ”bărbatului” de 15 și 17 ani. Admir toate calitățile acestui om și sper să-mi creez din el un idol care să mă conducă în viață. Curajul, spiritul de aventuară, robustețea, rezistența la greutăți, dragostea de muncă și viață sînt calități ale viitorului mare scriitor pe care le admir din profunzimea sufletului meu. Voi încerca să pășesc pe urmele lui. Așa cum anii trecuți îmi plăcea foarte mult Nansen, așa îmi place acum London. Voi lua tot ce este bun de la amîndoi și-mi voi forma singur caracterul. Nici nu mi-am dat seama cînd a trecut ora, cufundat în lectură, ”stingherit” din cînd în cînd de bilețelele Liei. Mi-a spus că se interesează Țibu Silvia (clasa X D, din Grănicești) de mine. (A întrebat de cineva dacă am fost la film). M-a asigurat că nu-i geloasă… iar eu am asigurat-o că n-am nici în clin nici în mînecă cu aia. Cică m-a visat toate nopțile. Ea cînta la școală, apoi am mers împreună într-un sat necunoscut și unde eu i-am arătat o casă zicîndu-i că-i casa părinților mei…

La limba latină a ascultat vreo cinci elevi pentru îndreptare. Eu am citit, de asemenea. Halip, sărmanul, citea și el, dar l-a văzut profesoara și după ce i-a făcut o morală bună l-a mutat în prima bancă. Cum citeam eu așa, și din cînd în cînd mai scriam cîte-un bilețel, deodată simt că amețesc și totul începe să-mi joace în fața ochilor. Mi s-a făcut rău de la stomac, pe fruntea-mi fierbinte au apărut broboane de sudoare. Pînă la sf. orei abia am rezistat.  Lia îmi scrie că își dă seama că e vorba doar de o prietenie, dar cînd o să mă plictisesc de ea…, la care eu îi răspund că ”Sînt și prietenii de durată, nu numai cum îți închipui tu...”. Lia: ”Mi-a găsit tanti un bilețel de-al nostru…”.

După oră mă duc la cabinet, poate îmi dă ceva ceva pt stomac și amețeală. Era însă închis. Cu toate că de-acuma aproape că îmi trecuse, m-am dus la dirigintă și i-am spus toată chestia. Diriginta m-a crezut, dar n-a vrut să-și asume nici o răspundere și mi-a spus: ”Tu fă cum vrei, dar să nu zici că te-am învoit eu”. Eu: ”Tovarășă dirigintă, eu v-am spus ca să nu credeți că am fugit de la ore”. Avînd într-un fel consimțămîntul dirigintei, m-am dus în clasă, i-am spus Liei să vină la două fără zece la film, cinema ”Unirea” și m-am cărat. Pe la poartă m-am întîlnit cu profesoara de latină. Eram sigur că mă va întreba unde merg. Acum parcă-mi mai trecuse, dar am luat o mină plîngăreață și cu un glas scăzut i-am explicat profesoarei toată ”durerea” mea. Și dînsa m-a crezut și și-a dat și ea cu părerea: ”Poate n-ai mîncat azi dimineață și dacă suferi de stomac…”.

Am ajuns la internat pe la 10.30. Dormitoarele erau închise. Urmînd exemplul lui London, care nu se încovoia înaintea greutăților, m-am hotărît să urc în dormitor fără să mai caut cheia. Unica soluție era cangea și balconul. Am agățat cangea de balcon. Mi-am legat servieta la spate, de curea, și m-am avîntat în sus. Am ajuns destul de ușor pînă sus, dar acolo m-au părăsit puterile și a trebuit să cobor. M-am odihnit, apoi m-am descălțat (crezînd că desculț voi putea urca mai ușor), mi-am pus pantofii în servietă, dar pe la jumătatea drumului m-am lăsat păgubaș, am întins cangea lîngă gard și m-am dus să caut cheia. Cu ajutorul lui Țopa (bucătarul) care n-a crezut că-s bolnav, am obținut cheia de la Tanța și m-am urcat în dormitor. M-am dezbrăcat aproape complet și am luat-o prin dormitoare să caut un săpun și-o pastă de dinți. De-abia în dormitorul 9, la ultimul subpat, am găsit tot ce-mi trebuia. Am făcut o baie generală foarte sănătoasă. M-am spălat îndelung, pe tot corpul și în special pe gît și pe față. Am pus săpunul la loc, am venit în dormitor și m-am schimbat (mi-am pus pantalonii gri, o cămașă albă și canadiana). Pînă pe la 11.30 m-am aranjat și-am pus toate la locul lor în perfectă ordine. Pe la 11.30 a venit Cazacu G. în dormitor și am coborît și eu cu el. Am venit în meditație și pînă la ora 1 am reușit să-mi notez toate întîmplările pînă la această oră.

Azi i-a venit lui Costică de-acasă și Bondor i-a spus că rămîne corigent la matematică. S-a spulberat planul lui Costică de a merge la vară la Timișoara să cîștige bani. Acum va trebui să rămînă acasă și să tocească pentru corigențe.

Pînă la amiază vremea a fost înnourată dar după ora 1 s-a înseninat și soarele și-a făcut apariția printre norii alburii.

După masă am ieșit cu Toader și cu Costică în oraș. Toader a rămas în parc să se întîlnească cu N., Costică a plecat și el să se întîlnească cu una, iar eu m-am dus la Cinema ”Unirea” și m-am întîlnit cu Lia (Pe drum m-am întîlnit cu Geta și cu Ica și-am întîrziat trei minute…). Nu s-a supărat de asta. Ea și-a cumpărat biletul de film (nici eu nu m-am supărat de asta). În sală am ocupat un loc pe la mijloc. Toader a sosit și el peste cîtva timp cu N. În timpul filmului, Lia mi-a dat de grijă că sînt cîțiva profesori în sală. Am stat foarte apropiați unul de altul… Pe la mijlocul filmului a picat și Nenati Lucia lîngă mine (stăteam între două…). Cică a picat cu totul și cu totul întîmplător… S-o cred?  Am văzut filmul german ”Viața începe la ora 8 seara”. Destul de bun după părerea noastră. După asta am luat-o împreună (cu Lia) pe strada de după Cinema ”7 noiembrie” (mi se pare că se cheamă Străduința Solidarității). Am mers cu ea pînă-n Dobrogeanu Gherea, ne-am întors apoi pînă la capătul acestei străzi, ne-am întors înapoi și am ieșit pe Calea prieteniei pînă am ieșit din oraș. Ne-am măsurat la înălțime. Eu sînt mai înalt ca ea cu trei degete. Ea mergea pe bordura trotuarului. ”Să nu cazi”, îi zic și o prind de mînă. Nu s-a împotrivit. M-a strîns mai tare de mînă. Am mers de mînă pînă prin dreptul Fabricii de Spirt, cînd, deodată trece o motocicletă. Brusc, și-a smuls mîna din mîna mea, s-a înroșit grozav și mi-a șoptit: ”Unchiul! Vine de la Dornești. Dacă ne-a văzut, am încurcat-o urît”. Am consolat-o zicîndu-i că nu s-a uitat la noi și poate scapă… Am mers iar pe Dobrogeanu Gherea apoi am cotit-o pe niște străduțe foarte lăturalnice și periferice. La un moment dat am ajuns la marginea unui cîmp… Ne-am învîrtit în labirintul de străduțe. Am cuprins-o de mijloc, am mers așa un timp, ea nu s-a împotrivit și eu m-am simțit foarte bine. Dar, spre ”bafta” noastră, ne-a văzut Țuca Vlonga chiar în poziția asta. Stătea și se uita lung la noi… Nu i-am dat importanță. Apoi ne-am mai plimbat pe strada Solidarității (cică pe strada asta stă profesoara de latină și s-ar fi putut să ne vadă cînd mergeam foarte apropiați…). În timpul ăsta mi-a povestit despre ultimele ei prietenii (cum a terminat-o cu acel M.H. din Sibiu, 22 de ani, care a făcut Liceul Militar și Academia Militară). Parcă nu-mi vine să cred că nu mai are prieteni. Din contră, cred că are foarte mulți și că ea se descurcă foarte ușor printre ei. Mi-a spus că multe fete o invidiază că vorbește cu mine… Zinica (L.D. probabil Eufrosina Cupșan) i-a spus: ”Lia, l-am văzut pe băiatul cu care vorbești”. Lia: ”Și ți-a plăcut?” Zinica: ”Da!” Lia: ”De ce?” Zinica: ”Merge semeț, cu pieptul înainte...” (Interesant criteriu de apreciere).  Pînă la ora 7 am stat cu ea prin părțile astea, apoi am mai vorbit un pic la colțul Bisericii Evreiești. Aici ne-au văzut o mulțime de profesori, elevi, colegi, prieteni. M-a văzut și Mircea care a trecut de două ori cu bicicleta. La 7.10 ne-am despărțit și eu m-am întors în trap la internat. I-am spus Liei să vină mîine la 3 în fața cinematografului ”7N”. Vine!

La internat, Țopa (bucătarul) m-a luat în rîs: ”Uiti bolnavu! Abe amu vini la masî”. Pîinea a luat-o Toader; mi-a dat cafeaua și după ce-am halit am pornit-o cu Toader pe asfalt. Ne-am povestit unul altuia întîmplările zilei de azi. Pe la 8, el s-a dus să se mai întîlnească cu N. (a venit la internat abia la 12 noaptea). Am făcut schimb de haine. Eu i-am dat canadiana, iar el mi-a dat haina de la uniforma lui. Eu stăteam și mă plictiseam pe la internat, cînd, deoadată vine Pușcașu și-mi zice că Mircea s-a luat la harță cu cineva în piață. M-am dus imediat acolo, cu H.N. Dar nu era nimic grav. Bujan Puiu i-a făcut pană la bicicleta lui Mircea și Mircea era să-l pocnească. Chiar dacă era ceva serios tot l-aș fi putut apăra. Am o mulțime de prieteni în orașul ăsta…

Cum discutam așa cu Mircea, deodată văd că trece Lia cu o sacoșă de la tîrguieli. Am mers cu ea pînă la coțul străzii ”Speranței” apoi am revenit. Nu știu de ce a mers tare grăbită și vorbea cam degajat. În fine…

Cînd mă întorceam spre locul unde a rămas Mircea am văzut-o pe N.L. care stătea la geam. Am discutat un pic aici niște fleacuri neînsemnate (ce discută băieții despre fete și fetele despre băieți după ce-au avut o întîlnire etc etc.). Mi-a arătat că citește niște tratate de filozofie și-am consumat cîtva timp cu asta. Apoi, pentru că se făcuse tîrziu, m-a rugat să merg cu ea pînă la o doamnă să ia ceva. Am luat-o pe aceeași stradă (a Solidarității) apoi am cotit-o la stînga și ne-am afundat într-un labirint de străduțe. Deoadată s-a oprit și m-a anunțat că doamna nu-i acasă. Momentan, nu mi s-a părut nimic suspect într-asta, dar mai tîrziu m-am gîndit că-i ceva copt…

Cum mergeam așa, la acea oră tîrzie (10.30) ne-a văzut profesoara de latină Badac de la geam și Pîrghie Rodica. Am stat un timp pe o străduță. Ne-am făcut o serie de confidențe. I-am spus primele mele păreri despre ea (că vrea să mi se ”infiltreze”), dar acum mi le-am schimbat. Ea, la rîndul ei, și-a spus prima impresie: un băiat rău cu suflet bun. Tot timpul avea grijă să mă compare cu fostul ei prieten Scîntei Dragoș. Acesta, cică, era fricos. Mi-a recitat cîteva poezii și mi s-au părut foarte foarte bune și reușite. Toate sînt însă filozofale și gîndite. Mi-a spus că poate face rost de o adresă din Anglia… Am stat un timp în parc; s-a speriat de un om beat. Nu știu de ce, dar aveam un chef grozav să-l buzunăresc pe ăla… Am vorbit despre frică, curaj, dumnezeu, religie și altele. Mi-a spus că nu crede nici ea în religie și biblie; dar m-a rugat să nu mai drăcuiesc – din simț estetic. Am văzut un satelit pe cer. Cică avem o telepatie grozavă și avem cam aceleași caractere și criterii de apreciere a oamneilor. Nu știu cu ce scop, mi-a zis: ”Liviu, ești un băiat deștept!”. Am vorbit enorm de mult în seara asta și în special m-am plimbat grozav de mult. Cînd a sunat fabrica de ora 11 noi încă eram în piață, lîngă tiribomba a cărei activitate încetase. Mi-am luat rămas bun (noapte bună!) și ne-am despărțit. Pe ea o aștepta maică-sa la geam și mi se pare că o s-o-ncurce. Eu eram însă liber și-am plecat fără nici o grijă și fără nici o frică prin orașul pustiu, spre internat. Cînd am ajuns aici, pe la 11.30, Toader nu venise. Mircea dormea în patul meu, iar eu, ca să dorm mai bine, m-am culcat în patul lui Munteanu care era plecat acasă. Aveam o durere grozavă de picioare, dar am făcut, totuși, sport și în seara asta (în special genuflexiuni).

Duminică 12 iunie 1966. Dimineața m-am sculat înaintea la toți. Cerul era ca sineala și Toader, cum s-a sculat, și-a exprimat un gînd mai vechi: să mergem azi la baie. Gata! Am și fost de acord. Ne-am îmbrăcat (eu mi-am luat numai bluza albastră peste pantaloni; Toader tot așa ceva). Costică ni s-a alăturat. Cum să facem însă cu masa? Ne-am sfătuit cu toți colegii și prietenii de la Liceul 2 să spună că noi plecăm în excursie. De acord! Mergem noi trei la dom Florea, îi expunem planul (care se aprobă) și foarte fericiți că l-am dus de nas ne-am dus în sala de mese unde ne-am luat ceaiul pentru azi dimineață. Florea ne-a pregătit frumos hrană rece (cîte 100 grame de salam de fiecare + cîte-o porție de pîine, 500 grame de rahat + porțiile pe diseară – salam, unt și pîine). Am aranjat totul în sacoșa lui Grigorean și ne-am pregătit de ducă. Țopa (bucătarul) era f nervos că-i facem greutăți și mi se pare că s-a cam prins de ”excursia” asta: ”Mergeți voi în excursie, cum mi-e mie a cînta”. Principalul e că avem o sacoșă de mîncare; i-am spus și lui Haiuță că mergem în ”excursie” și-am luat-o frumușel pe V.I.Lenin înainte. Am făcut un popas pe la Alimentară (de doi lei biscuiți și de doi lei țigări pentru Toader și Costică).

Am luat-o pe strada Sirenei, apoi pe Gh Lazăr și în sfîrșit am dat în Bogdan Vodă. Nici nu ne-am dat seama cînd am ajuns în Volovăț; am văzut podul, apoi am luat-o prin luncă să găsim un loc de scăldat. În sfîrșit am găsit așa ceva, ne-am dezbrăcat și… am constatat că apa era rece ca ghiața de ne dureau ciolanele dacă stăteai un pic într-însa. Totuși, am făcut eu pocinogul, ne-am muiat toți trei în apă și-am ieșit dîrdîind de frig pe ”plaja” formată din niște pietroaie atît de ascuțite încît era imposibil să te întinzi. Am mai trecut o dată prin apă, ne-am spălat șosetele, le-am pus la uscat, apoi am găsit o pajiște însorită unde ne-am întins cu fața la soare, făcînd ”plajă”. Am mai făcut cîteva raite prin apa mică (abia ajungea apa pînă la mijloc) care s-a mai încălzit pe la vreo 11. Am stat apoi și-am făcut multă ”plajă”. Cînd am socotit că avem destul (nici nu mai era chip de stat din cauza norilor care au invadat cerul și atunci se făcea frig, ne-am spălat, apoi ne-am pus pe mîncat (au rămas și pe malul apei vrei doi ”rahați” din jumătatea de kilogram de rahat dată de Țopa) (emoticon zîmbăreț). După o astfel de baie și de plajă minunată ne-am simțit foarte bine dispuși, veseli chiar. Am lălăit tot soiul de cîntece.

Am ajuns la internat, după ora 1. Cînd am intrat pe poartă fluieram cît puteam ”marșul metalurgiștilor” producînd impresii. Am mers la bucătărie unde dna Lucreția ne-a dat un castron de ciorbă și cu pîinea ce ne mai rămăsese am făcut un prînz foarte bun. Am rîs grozav la ideea că i-am fraierit pe toți și tot noi am ieșit bine. Așa se face treaba! …

Am mai stat un pic pe la internat apoi am ieșit în oraș. Am mîncat iar cireșe, iar Toader s-a dat de vreo două ori în tiribombă. Eu am așteptat pe-o bancă din fața cinematografului ”7N”. Trebuia să vină la 3, dar se făcuse 3.30 și n-a mai apărut Lia. A apărut însă Lucia care mi-a spus că a fost mama ei pînă la Lia și că nu era acasă. Cum am auzit asta, m-am ridicat foarte nehotărît și abătut și-am luat-o spre internat. Chiar de la doua întîlnire să-mi facă bucata…

M-am gîndit că mi-a tras o plasă și mă gîndeam ce-aș putea să fac mai departe. La internat nu era absolut nimeni. Mi-am scos servieta din valiză, hotărît să mai fac unele însemnări. Dar, copleșit de gînduri, n-am scris nici o jumătate de pagină. M-am enervat și m-am dus în oraș. Pe la linia ferată mă întîlnesc cu Toader. S-a întîlnit cu frate-su și i-a spus de condițiile lucrului pe la vară. Nu știu de ce nu mi-a mai prezentat asta într-o lumină prea bună… Am mers apoi prin oraș și ne-am plimbat la infinit pînă ce n-am mai putut rezista să stau în frig, numai în bluză. Am venit la internat să mă îmbrac dar – ghinionul nostru! – s-a făcut meditație, iar Prandea a făcut o ”listă neagră” cu cei absenți. Canadiana mea era la H.N.. L-am pus la cale pe Grigorean să-l scoată afară zicîndu-i că i-a venit de-acasă. Procedînd astfel i-am luat canadiana și imediat am tulit-o în oraș (amîndoi). Pe aici am făcut iar nesfîrșitele tururi și învîrteli prin oraș întîlnindu-mă de mai multe ori cu ”restul lumii” (N., Felicia și Theodora).

Cum mă plimbam așa  cu Toader, văd că apare Lia cu Lucia. Eu (către Lia): ”Bună! Ce s-a întîmplat?”. Ea: ”Dac-ai ști ce-am pățit! A venit unchiul și mi-a spus ce mă așteaptă. Ne-a văzut atunci împreună!”. Lucia a rămas cu Dragoș Scîntei mai în urmă, iar eu eram cu Lia în față. Așa am înconjurat o dată parcul, Catedrala și Biserica Evreiască. Deoarece urma să-i vină tutorii (soții Moraru) am plecat cu toții (trei: eu, Lia și Lucia) spre casa ei. N-a trecut mult timp și a venit și tantea sa. A trebuit să plec fără să mă observe (m-am înțeles cu Lia din priviri). Azi era tare abătută. O aștepta o nenorocire destul de mare. La întoarcere am mers cu Lucia care mi-a mai spus cîte ceva din cele auzite și zvonite. Rodica Pîrghie a și umplut orașul cu bîrfe despre mine și Lucia. Ica Grijincu se miră cum se împacă Lia cu Lucia, dacă eu vorbesc cu amîndouă. A întrebat-o pe Lia: ”Cum? Încă nu te-ai certat cu Lucia? Liviu te înșeală.” Și multe multe din astea. Nu le prea dau mare importanță, dar totuși mă enervează. Apoi Lucia mi-a cerut să-i jur, să-i dau cuvîntul de onoare că nu voi spune la nimeni și că nu voi scrie în Jurnal ceea ce-mi va spune. După ce mi-am dat cuvîntul de onoare, cam cu greu, și cu figuri teatrale, mi-a spus ceva dureros pentru mine (Poate urmărește ea ceva, dar n-o să mă las purtat de nas…). Mi-a spus că Lia corespondează c-un soldat de la Pompieri (din vecini). ”Întîmplarea” a făcut ca el să fie la poartă și mi l-a arătat și mie. Putea fi orice alt soldat.. Cică a văzut unul din biletele scrise pentru soldat (care a întrebat-o cine-i băiatul cu care vorbește), iar răspunsul ei suna cam așa: ”Ei! Un puștan! Vorbesc cu el de sanchi! Dă-mi un sfat cum să scap de el”. Nici nu știam ce să mai cred. Să fie oare ceva real sau e o farsă de-a Luciei? În cazul în care e adevărat voi ști cum să mă port. Cică discuția ar mai fi continuat astfel. Lucia către Lia: ”Lia, cum poți să-l înșeli pe Liviu?” Lia: ”Ei, așa-s băieții! Îi duci ușor de nas…” După ce mi-a spus toate astea a început să se vaite, zicînd c-a făcut o crimă și altele. Cum discutam cu ea, vizavi de casa ei, a venit mama Luciei și a certat-o, amenințînd-o că o spune dirigintei. Lucia:Ce-o să-i spun mamei? Că ești prietenul meu?”. Eu: ”Asta în niciun caz nu-i poți spune!” Mi-a spus că-mi va face rost de adresa aia.

Pe la 9.30 ne-am despărțit și-am venit tot un galop pînă la Liceul 1, frămîntat de gînduri. Sînt aproape sigur că Lucia vrea să destrame prietenia dintre mine și Lia și să-i ia locul. E ceva prea oribil și n-am să i-o iert. După ce că nu-i nimic sigur între mine și Lia, mi-am aprins paie-n cap pretutindeni. Lucia a luat bătaie acasă pentru că a întîrziat (așa a spus ea…), iar Lia sigur mănîncă bătaie tot din cauza mea. Iar la școală… atîtea discuții vor fi. Pe drum i-am ajuns pe H.N și pe Atănăsoae. Mi s-au lăudat că au furat cîțiva trandafiri din ograda Gostatului. Cum tot eram cam nervos și măcinat de gînduri nici n-am vrut să intru pe la internat. I-am îndemnat pe ei să mai facem o escapadă în seara asta. Am mers tustrei acolo; am vorbit cu un băiat de la Gostat să-l țină pe paznic de vorbă, iar eu am sărit cu cuțitul și-am cules un braț de trandafiri. Sînt tare frumoși, roșii dar nu miros absolut de loc. Am venit la internat, i-am curățat de boboci și de frunze, am făcut un buchețel destul de frumos pe care aveam de gînd să-l duc mîine la școală. Doar nu degeaba mi-am zgîriat mîinile… După ce-am terminat și cu ”aventura” asta, vroiam să mergem la furat cireșe cu Pitic Mihai și cu Costică Atănăsoae, dar pe drum ne-am răzgîndit.

De la 11 scriu încontinuu în Jurnal pentru ziua de sîmbătă. Mă doare mîna de-atîta scris. Am stat și într-o poziție foarte incomodă la scris. Am scris aici totul: și ce era și ce nu era de scris. Vreau să-mi aduc aminte de primele mele încercări… primele întîlniri, primele sărutări (care încă n-au avut loc). Acum e ora 1 și 15 noaptea, deci azi e deja mîine. Mi-am înfrînt somnul ca să-mi însemn totul fără să omit prea multe. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 382 Miercuri 17 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (110).


Sîmbătă 4 iunie 1966. Dimineața Mircea iar s-a sculat cam greu și cînd se întorcea de la spălătorie era să se întîlnrască cu Haiuță. Acesta, însă, tot l-a zărit. Vine la mine și strigă: ”Scoală Druguș, te-așteaptă frate-tu de jumate de oră și tu dormi… Am crezut c-a dormit aici”. Eu: ”Nnuu n-a dormit aici”. Pe la 7 s-au adus rufele de la spălat și fiecare a mers în dormitoare să-și aleagă ceea ce  a dat. De multe ori nu mai găsești ce-ai dat. De ex., azi m-am făcut fără batistă. Cea adusă era cu găuri una lîngă alta, făcute de șoareci. A trebuit s-o arunc. O cămașă f bună pe care a adus-o Mircea a fost schimbată cu una ieftină și mică, una pentru un copil de 10 ani. Învîrtelile astea pe care le face Țopa ar trebui s-o coste. (L.D.: Doamna Țopa era soția bucătarului Țopa și mama pedagogului Țopa, un clan care avea pe mînă un întreg internat…). Dar mi se pare că orice reclamație ar fi de prisos și-ar rămîne nerezolvată. De voie de nevoie, o ducem și-așa…

Azi dimineață s-a anunțat la difuzor un comunicat în legătură cu ”îmbunătățirile aduse învățămîntului de stat”. Printre reformele făcute, două sînt mai importante și i-au entuziasmat pe toți. 1. Clasele a VIII-a nu mai dau examen de absolvire, ci primesc numai certificatul de 8 clase. 2. Pentru a se evita supraaglomerarea elevilor s-au redus dintre obiectele pentru maturitate. Astfel, cei de la reală dau examen la: română, matematică și un obiect la alegere (fizică, chimie, biologie). Umanistaica: română, o limbă străină și un obiect la alegere (istoria, filozofia, biologia).

Prima oră am avut istorie. S-a făcut o lecție de recapitulare, cam plicticoasă. Profesoara s-a mirat grozav și și-a făcut cruce cînd a auzit de asemenea reforme: ”Poate o să se suprime cu totul examenul de maturitate” și-a dat ea cu părerea. Nici rău n-ar fi…

Azi Albu a adus pozele pe care le-am făcut nu de mult. Am ieșit destul de bine în două din ele. Dar în una m-a prins cînd mă uitam la florile lui Albu… Una i-am luat-o pe de-a moaca (pe degeaba) și dacă nu mi-o cere nici nu i-o dau. La limba latină, ce i-a venit băbuței? Ne-a dat extemporal (pe două numere). A dat cîte trei propoziții (destul de ușoare) la fiecare. Am făcut și eu cîte ceva, mai ales cu ajutorul lui Halip, și – mai știi? – poate iese un 5 mai meritat. După extemporal a pus iar întrebări prin clasă, dar nu m-a mai întrebat nimic. Am destul 4-ul pe care mi l-a pus data trecută.

În pauză, Puha Vasile (X C): ”Măi!, ți-a văzut Steluța Pîrghie poza și a zis: ”Ce băiat simpatic!” Ha, ha, ha!

La fizică ne-a dat ”dracul cel sfînt” extemporal. Dacă primul l-am făcut mai bun și mi-a dat 5, atunci în ăsta nici 4 n-am. Am greșit un rezultat la problemă, iar teorie – ioc.

La chimie am avut oră liberă și a venit diriginta în clasă. Dînsa a făcut iar situația la învățătură și a spus fiecăruia ce note ar mai trebui să obțină. Restul ne-am distrat fiecare în felul nostru. B.M. (Lia) a scris în Album. Acesta progresează frumos… A scris mai multe cîntece de dragoste… Eu m-am distrat cu Ica: Eu: ”Ica, mai ai chestia aia? (făcînd un cerc în aer…). Ea: ”Nuuu…!”. Am necăjit-o toată ora cu ”chestia aia”…

După ora asta am asistat și la ora de limba franceză și-am mai prins cîte-un cuvînt.

Am luat masa la ora 1, m-am schimbat (cămașa albastră și canadiana) și-am ieșit cu Gherasim în oraș. Am mers cu el pînă la autogară, apoi ne-am despărțit. El s-a dus să se întîlnească cu N. și apoi să plece acasă cu cursa de 5, iar eu am rămas așa, nevînd altceva de făcut decît să mă plictisesc. Am început să mă plimb de unul singur. Mă mai întîlneam cu un coleg și mai schimbam cîte-o vorbă. Dar… deodată, o zăresc pe ”ea” (Lia). Traversa parcul. M-a văzut, s-a întors și a așteptat. M-am îndreptat spre ea, ne-am întîlnit și ne-am zîmbit. Eu: ”Ce mai faci?” Ea: ”Vroiam să merg la film, dar mai e timp…”. Am stat de vorbă în apropierea unui gard. Mi-a vorbit despre rudele ei: o tanti care este foarte rea cu ea, și despre mama ei. Mi-a spus că e tare păzită și urmărită. Ea: ”Dar a păzi o fată e totuna cu a păzi un cîrd de iepuri… Deci…”. Apoi am stat pe o bancă în apropierea cinematografului 7 Noiembrie. Nu știu de ce m-a apucat un tremur nervos (de emoție…). Mi-a povestit de ce a plecat de la Liceul din Liteni. Din cauza unui băiat care a fost foarte impertinent și care s-a purtat golănește cu ea. A promis răzbunare… Ea este (de loc) din Bănești (haltă). Părinții ei au fost foarte bogați, dar au avut probleme cu C.A.P – ul. Deoarece părinții ei nu erau membri C.A.P. nu a fost acceptată să dea admitere la Cluj la Școala de balet. O fost mereu o elevă bună: doar 9 și 10. La admiterea în liceu a fost prima pe listă. În timp ce noi discutam ne-au văzut mai multe colege: Vulpe, Vîntu, Ursaciuc, Grijincu și Dorina Albu (care-l aștepta pe Nicu Bujdei). A trecut și Telucu prin preajmă și mi-a făcut semn: ”Trage aproape!”. Apoi ne-am plimbat și, știind că este foarte păzită, am luat-o pe străzi lăturalnice. Itinerar: Karl Marx și Dobrogeanu Gherea pînă-n capăt. Eu, ca de obicei, m-am purtat ca un timid, dar nu m-am pierdut deloc cu firea. Partea proastă, la mine, este că nu am suficientă îndrăzneală la capitolul ”propuneri”. Prin dreptul bisericii evreiești, cam brusc, ea a spus ”Eu plec. Pa!”. Eu: ”Good bye!” și mi-am continuat drumul prin parc, spre oraș. Aici m-am întîlnit, de asemenea, cu prieteni și-am pierdut timpul pînă la 6. (Cu Lia am stat de la 2.30 la 5.30!).

Am intrat în librărie și m-am amorezat de două cărți: ”Ghid pentru vacanță” (9,50 lei) și ”Dicționar frazeologic român – englez” (17 lei). Acesta din urmă este foarte bun și nu știu cum voi face să-l cumpăr. Am cheltuit cam prostește banii și-acum tare mă tem că va trebui să rabd.

Am venit la internat, am început să citesc din ”Romeo, Julieta și întunericul”, dar am lăsat-o la o parte, găsindu-mi alte ocupații. Din curiozitate, m-am uitat prin Jurnalul lui Toader. Cu siguranță că dacă s-ar fi uitat el într-al meu, m-aș fi făcut foc, dar așa… (L.D. Nu mă pot abține să nu reamintesc aici celebra butadă: ”Viața noastră oscilează între dorința uriașă de a-i cunoaște pe alții și frica irepresivă de a fi cunoscut”). În el a scris cam puțin; în timp ce el l-a început c-o lună înainte de a începe eu caietul cu coperte roșii (L.D.: cele 400 de pagini anterioare acestui caiet). Eu am ajuns la al treilea caiet – și sper să-l termin și pe ăsta înainte de a-l termina el pe-al lui. N-a scris prea multe despre mine, ocupîndu-se mai mult de persoana lui. Totuși, într-un loc, m-a menționat într-o frază care m-a durut. S-a referit la faptul că, odată, Prandea a răcnit numai la el, cu toate că amîndoi eram vinovați în egală măsură. Toader a scris: ”De Druguș nici nu se atiinge, el e dintr-o familie mai ”bună”, pe cînd eu...”. Nu știu cum aș face să-i arăt că greșește spunînd asta, căci m-aș da de gol. Pentru N., Toader folosește un simbol  (L.D. îl descriu aici:  o linie scurtă, una medie și una lungă; pe mijlocul liniei medii sunt coborîte trei linii care pornesc dintr-un puct comun de deasupra liniei. Dacă ar fi să speculez această pictogramă aș spune că Toader avea – și el, ca și mine, ca și alții – triadicitatea în sînge. Cele trei linii sugerează evoluție (cantitativă și/ sau calitativă) continuă, iar cele trei linii de peste linia mediană sugerează dorința de stabilitate, fiind un trunchi de piramidă fără trasarea liniilor de bază). A scris de cîteva ori în engleză (I love you!). După ce m-am ”delectat” cu asta am mai citit din ”Romeo, Julieta și întunericul” și mi-am și notat cîteva expresii: ”La 18 ani fumatul îți întărește sentimentul maturității”. Asta e drept, dar eu sînt împotriva fumatului. Pentru simplul motiv că-mi face rău.

Începînd de azi, sau – cel mult – de ieri, trenul oprește și la ”Gara mică”, adică în dreptul parcului. Este destul de convenabil și multă lume coboară acum direct în oraș, fără a mai trece pe la gară.

La 7 s-a dat masa. Trebuie să amintesc că azi nu s-a făcut meditație: majoritatea erau plecați fie acasă, fie prin oraș (este o reuniune la ”veterinară”)

După 7 n-am mai ieșit în oraș, ci am stat în meditație, am citit și am scris. Pînă aproape de 9 s-a mai făcut un fel de meditație sub pedagogia lui Adochiței. În dormitorul 11, în seara asta, a fost un adevărat iad. Eram numai 7 băieți (eu, Halip Niculai, Atănăsoae, Simeria, Rusu Gh. și Halip Florea), dar am făcut un tărăboi cît 17. (L.D.: Precizez, aici, grafia corectă a celui pe care l-am grafiat mereu Florea. În catalog, numele corect este Halip Floria). Toți cîntam, lălăiam, strigam, băteam din pălmi, fluieram, săream, ”dansam”, ne băteam. Dacă nu s-a auzit din centru tot tărăboiul nostru, încă-i bun. După cum ne-am și așteptat, a venit dl Florea și ne-a mai  domolit. Am făcut o baie bună, apoi am făcut sport pînă pe la 10, apoi am adormit obosiți, dar înviorați după baie și cu geamurile deschise. Mircea n-a mai venit la mine-n noaptea asta.

Duminecă 5 iunie 1966. Dimineața, pe la 6, a venit Mircea la mine și mi-a spus că noaptea a petrecut-o la Solca cu șoferul Galan (cu autobuzul) și cu două fete (una-i Felicia din Dornești). S-au distrat bine, le-au lăsat în Solca și-au venit înapoi. M-a întrebat dacă n-am vreun franc… (cum n-aveam nimic, nici nu i-am dat…). S-a cam supărat pentru pierderea cămășii albe. Masa s-a dat după ora 8, iar pînă aproape de ora 9 am jucat fotbal. Pînă la 10 s-a făcut meditație, timp în care am scris întîmplările pentru ziua de ieri.  Prandea m-a întrebat dacă n-am ceva cărți de citit și i-am dat cele două volume de ”nuvele americane contemporane”. În pauza de 10 am jucat volei (mă pricep ”cam așa”). De la 10.30 pînă aproape de 12 iar am scris în Jurnal și-am cam terminat de scris. Vremea e schimbătoare.

Azi dimineață vremea era tare mohorîtă, iar acum stăruie pe cer niște nori mari lăptoși printre care mai răzbea soarele.

După ce-am luat masa, m-am dus și-am jucat volei. N-am apucat decît să luăm de cîteva ori bătaie, că vine Mircea (pe la ora 1) mort de foame și fără niciun ban. Am stat cu el pe la internat și a apărut și Toader. Acesta s-a dus la Țopa și i-a dat de mîncare. Mircea, flămînd și el, m-a rugat să intervin pe la Țopa, poate să-i dea și lui ceva. M-am dus la bucătar și l-am rugat, zicîndu-i că-i cu bani. Cînd a auzit de bani n-a vrut să mai mai vorbească ca lumea cu mine și a început să se răstească. Dar imediat s-a domolit și mi-a zis: ”Eu îi dau așa o farfurie de borș”. Dar i-a dat de toate: și felul I și II și III, ba încă mai mult ca la ceilalți. Astfel fiindu-i burta pusă la cale am ieșit tustrei în oraș. Mircea a mai povestit din aventurile sale, colindînd prin oraș (centru, gară, autogară). Am stat un timp și prin parc.

Toader mi-a făcut o propunere care m-a entuziasmat și la care mă gîndisem mai de mult și eu: să mergem să lucrăm undeva în timpul vacanței de vară. După ce ne-am despărțit de Mircea, tot timpul am vorbit numai de asta. Avem perspective foarte frumoase. Toader are un frate zidar la Cîmpulung și dacă mergem acolo, dăm de bine. Lucrăm jumate de zi și căpătăm cîte 40-50 de lei, plus mîncarea și dormitul asigurate. Vom cîștiga bani de distracții și ne îmbrăcăm bine, poate mai facem ceva bani și pentru excursii. Planurile sînt foarte atrăgătoare și realizabile în viitorul apropiat (pe la 20 iunie). Singura piedică care-mi stă în cale – cred – sînt părinții. Nu știu dacă vor fi de acord să lucrez, mai ales în condițiile astea, dar sper, totuși, să-i determin să mă lase. În orice caz e mult mai bine decît să stai acasă și să păzești puii. Ne-am mai învîrtit noi prin oraș (am cheltuit și ultimul leu – pe cireșe). La internat am ajuns pe la 5. Am halit mîncarea pentru seară, apoi ne-am întins în pat să dormim. Nici nu știu cum am adormit și-am somnit. Nu m-am trezit cînd a venit Haiuță la ora 6. Peste cîteva minute a venit Vicovan să încuie dormitoarele și să ne scoată afară. Noi – somnoroșii – i-am zis să ne încuie acolo. Și băiatul așa a făcut, iar noi ne-am chinuit să adormim iar, dar degeaba! Nu se mai lipea somnul de noi. Pe la 6.30 a venit Mircea la mine și i-a dat drumul în dormitor. Odată cu el am ieșit și noi afară, dar n-am mai venit la meditație. I-am dat lui Mircea un bilet de film la ”Unirea” și-a plecat. Noi am rămas să hotărîm ce facem.

Afară țîrîia o ploaie enervantă.

Am ieșit și noi în oraș; după somn ne-a venit o poftă grozavă de măncare. Ce mai încolo-încoace: ne era foame. Cum, la ora aceea, doar cofetăria mai era deschisă, am intrat acolo. Toader mi-a dat 3 lei să cumpăr niște prăjituri făcute cu unt. Am făcut ”tîrgul”, am luat prăjiturile și ne-am așezat la o masă să mîncăm. Mi-a dat o pungă și eram siguri c-o să ne săturăm. Iau eu o prăjitură, mai ia Toader una, apoi – ca să ne fie mai ușor – desfac punga. Am căscat ochii mari și-am văzut pe fundul pungii încă trei prăjituri și-atît! Bun ”tîrg” am mai făcut! Probabil vînzătorul mi-a dat numai de-un leu sau așa ceva, că grozav ne-a mai înșelat. După ce-am ieșit de-acolo, ne-am dat pe rîs pe chestia cu ”prăjiturile de trei lei”. Am mîncat mai nimic dar am rîs de 3 lei.

Azi a venit în orașul nostru și s-a instalat un circ, cu două scrîncioburi mari. Am mai stat noi pe la dos, apoi am venit în piață și ne-am adăpostit (de ploaie) sub o gheretă d-aia. Toader a fumat o țigară, apoi ne-am întîlnit cu Truță Simionesi, fratele lui Gigi Simionesi. Ne-a povestit despre Gigi, că vrea să dea liceul la seral și să intre în producție la IPROFIL Rădăuți. Ne-a întrebat dacă mai avem vreo durere cu ”tovarășii” de la internat. Cine face ceva scandal să-l dăm pe mîna lui, c-are el grijă. I-a spus lui Toader să nu se teamă de Istratoaie V.   Toader chiar are de gînd să-i facă o fentă (în legătură cu N.) și să-i dea și-un caft.

După asta am mers prin ploaie pînă la internat. Haiuță i-a spus lui Toader de la obraz că nu ne creadea chiar așa de groși la obraz și că și-a schimbat părerea despre noi. Toader s-a simțit atins și cînd a dat drumul la dormitoare, ne-am înțeles să mergem la el și să-i cerem scuze și iertare pentru fapta noastră. Dar am avut noroc că nu l-am mai întîlnit pe Haiuță. Mircea a venit pe la 9.30 și a dormit în patul lui Costică. Eu n-am mai avut somn și-am adormit pe la 11.

Luni 6 iunie 1966. Dimineață, Haiuță l-a văzut pe Mircea, dar nu i-a spus nimic. Mircea a luat sacul pe care l-am umplut cu cărți și rufe și l-a dus la autogară pentru a-l da acasă.

Vremea e înnourată și plouă mereu. I-am spus lui Mircea că dacă merge acasă, să-mi aranjeze chestia cu mersul la lucru pentru la vară (ca să fie terenul pregătit și să-mi fie mie mai ușor). De la 6.30 la 7 am scris în Jurnal apoi un pic de privire prin cărți.

Dimineața mergeam dezordonat spre școală, fluierînd și discutînd fără să mai băgăm de seamă că a trecut profesorul Fodor de la Liceul 1 pe lîngă noi. Acesta, ofensat că nu l-am salutat ne-a întors înapoi și ne-a scris pe toți într-un carnețel de-al lui. Nouă nu ne-a păsat prea mult de el și după ce i-am spus numele și clasa, ne-am continuat drumul fluierînd și discutînd. Ce ne poate face, la o adică? La urma urmei putem spune că noi nu cunoaștem profesorii de la Liceul 1. Ce pretenții poate să mai aibă?

Prima oră – l latină. Baba a ascultata cîteva eleve amenințate cu corigența. La sfîrșitul orei – anaibii babă! – mă pune să traduc o frază. Eu tac, ca de obicei, primind cu căință observațiile ei: ”Nu știu cum nu ție rușine să te scoli și să nu spui nimic. Eu știu că un elev bun e bun la toate. Uite, azi mai ai un patru”. Și mi-a mai pus un patru. Dar poate să-mi pună și o infinitate de 4 și-un 3 că tot ies eu cu fața curată. Doar n-o să mă apuc de învățat acuma, la urmă…

Ora asta am avut mult de scris. Ea: ”? Mi- De ce m-ai lovit aseară Mi-ai dat două palme. N-am știut că te pricepi la așa ceva.” Eu: ”Zău nu știu la ce te referi!” Ea: Am visat că ne plimbam pe o cîmpie și tu mi-ai tras două palme și m-am trezit înspăimîntată” (În gînd: lucrurile merg bine: se gîndește la mine…). Eu: ”N-aș fi în stare de așa ceva. Cum ai ajuns sîmbătă acasă? Te-a certat tare?” Ea mi-a explicat cum a minciunit-o pe tanti, și-a scăpat. Eu: ”Nu ți-am răpit prea mult timp. Tu trebuie să depui un mic efort...” A mai urmat un schimb de bilețele în care am convenit să venim mai degrabă la atelier și să-i mai arăt cîte ceva la matematică. Azi a venit cu o flanea albă și cu părul în două codițe. În pauză m-am întîlnit cu Toader și ne-am înțeles să mergem să lucrăm pînă pe 2 iulie și la acea dată să mergem în excursie fără a mai apela la ajutorul financiar al părinților. Am întrebat-o pe Lia dacă este supărată pe mine. Mi-a spus că n-are de ce. Foarte bine.

De sîmbătă, clanța ușii de la clasă s-a stricat și e bună numai pe o parte. În pauză ne închidem în clasă și fetele se distrează nevoie mare, dansînd și cîntînd. Dacă vine cineva, se deschide ușa nu înainte de a se restabili liniștea.

Ora a doua am avut economia. Profesoarul a dat să asculte, dar și-a adus aminte că încă n-am dat extemporal. Fără să țină cont de protestele noastre urlătoare ne-a dat extemporal din lecția de recapitulare. Ne-a dat să scriem despre ”Legea plusvalorii în capitalism”. Am scris numai o pagină (pe-un 4-5). Restul orei am mai luat o lecție recapitulativă. Economul ne-a promis că într-o oră viitoare vom merge și vom vizita o întreprindere.

La muzică, baba a fost foarte nervoasă. A răcnit teribil la fetele care-au lipsit săptămîna asta. Apoi – iar – cine s-a mai îndreptat? Și cine trebuie să se mai îndrepte? În ultimele minute a făcut ascultarea elevilor necoriști.

La chimie am făcut oră de laborator, oră în care s-a făcut recapitualare și s-au ”îndreptat” cîteva eleve. Gozec: ”Liviu! Vrei să-ți dau locul meu lîngă Melexina? ” Eu: ”Nu-i nevoie”. Ne-a adus extemporalele. Mă mir că am 5. Am scris cîteva prostii: în loc să scriu ”Cuprul are importanță” am scris ”Cuprul are alianțe”.

După ore, în drum spre școala veche, la ed fizică am adunat mai multe extemporale și le-am dat foc în mod simbolic…

La ed fizică am făcut afară, pe terenul umed, un meci de handbal. Eu am avut o echipă formată din: Gozec – portar, Albu Dorina, Teleagă Viorica (care striga s-o aleg pe Melexina și tocmai de asta n-am ales-o, și-am luat-o pe Viorica. Am jucat destul de mult și-am cîștigat cu 3 – 0 (două eu și un gol Albu).

După această oră (pe care eu o aștept întotdeauna cu nerăbdare, ca să mă mai destind) am mers la școala nouă, la ora de engleză. În această oră Pop a făcut numai ascultare. Azi a pus numai note mici. Toader a încasat cu f f multă indulgență un 5 (și i-a coborît media la 7).

După ce-am luat masa am făcut un bilet de voie la atelier și-am plecat la școală la 2.30. Aici, după cum nu mă așteptam, erau mai multe fete în afară de Melexina (Puha E, Nichiforel și Agarofinei Elena). Am început – dragă doamne – să învățăm la matematică, dar ne-am trezit discutînd alte fleacuri: despre căsnicie, bărbați, femei, popi, biserică etc. Îndată au venit și alte fete lîngă noi și-am lăsat matematica la pămînt. Mare lucru dacă scoate fata asta media. Cînd au venit și băieții și restul de fete s-a încins veselie mare. Dansul nelipsit s-a înființat, iar eu cu Gozec, Gavril și Țuca Vlonga am jucat două șeptici și-un trombon. După ora 4 a venit și profesorul și după ce-a făcut apelul, ce-i vine-n cap deșteptului: să ne dea extemporal. Adică, nu facem nici o oră de atelier și el dă extemporal. Am făcut un scandal infernal. Fiecare striga în felul lui, numai să nu dăm extemporal! Din cauza asta s-a enervat și profesorul la culme. În special pe mine s-a supărat foc: ”Ce-i cu tine aici? Faci revoluție?” Lucrurile s-au mai liniștit și-am dat – vorbă să fie – extemporal. La început nu vroiam nici în ruptul capului să dau, dar văzînd că majoritatea încep să copie de pe o fițuică rătăcită, m-am dat și eu pe lîngă grămadă și-am copiat și eu cîteva prostii. Am făcut o schemă în batjocură și-am predat așa zisul extemporal. Pe la 5 am ieșit în oraș, împreună cu B.M., N.L și H.N. (L.D: adică cu Lia, Lucia și Niculai). Am mers împreună pînă-n centru. Pe drum Lia mi-a făcut o observație: să nu mai pocnesc din frunze pe stradă. Eu m-am dus apoi cu Halip prin tîrg iar ele s-au dus în parc. Eu am trecut prin piață și m-am întîlnit c-un cîrd de fete de la noi din clasă: Țuca, Ica, Omelcenco și ceilalți doi băieți. Fetele m-au invitat să mergem cu toții la film de la 6 la 8, dar a trebuit să refuz. Azi, Prandea mă tem că mi-ar face bucata să lipsesc atît (mai pierdeam și masa). Au venit spre internat și numai bine am ajuns la 5.30. De la 5.30 la 7 am scris în Jurnal. Toader a fost cu N. la ”Haiducii” și a venit pe la 6.20. După ce-am luat masa, am luat o hotărîre rapidă: în seara asta la 8.30 vine o comedie foarte bună (”Căsătorie prin concurs”). Mergem imediat la Poștă să scoatem bani de bilete (vreo 20 de lei). Cînd am cerut o foaie de restituire, funcționara-mi spune că la CEC e deschis pînă la 8. Era 7.25 și noi ne-am și pornit să scoatem de la CEC și să avem timp să scoatem și bilete. Ajungem la CEC la 7.30 cînd colo: ora închiderii. ”Hai napoi!”. Mergem iar la Poștă și vrem să scoatem bani. Funcționara ne spune că nu ne poate da acum, ci peste vreo oră – două: ”Ce vă pot face eu?” Noi: ”Să nu ne mai trimiteți pe la CEC”, răspund eu înțepat. Continuăm să așteptăm: ”Degeaba așteptați” ni se spune iar. ”Aoleu” miorlăi eu, și luîndu-ne actele ieșim afară rîzînd. Al naibii ghinion: n-am putut merge la teatru pentru că banii-s la CEC.

De la 8 la 9 am scris în Jurnal. Seara am mai luat hotărîri cu Toader în legătura cu ”rabota” (munca). El va merge înainte, aranjează acolo și îmi scrie ce și cum. Mai toți colegii mei s-au hotărît să lucreze la vară. În seara asta Mircea n-a mai venit. Probabil e acasă.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 381 Marți 16 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (109).


Miercuri 1 iunie 1966.  Ziua internațională a copilului. Azi am aflat că ieri, pe linia București – Galați a avut loc o ciocnire de trenuri în urma căreia și-au găsit moartea 38 de persoane și 65 au fost rănite. S-a constatat că vinovat de această ciocnire este… însuși ministrul căilor ferate care a și fost destituit din funcție…

Azi dimineață m-am trezit la 5.39, odată cu Mircea. Pînă la 7.30 am scris în Jurnal și-am citit de două ori la Economie.

La școală, felicitări de ziua copilului – banc. La Economie a ascultat apoi a predat o lecție de recapitulare. În pauză, cînd am ieșit pe coridor, am zărit-ă pe mama. A venit la Rădăuți în urma notei telefonice pe care a primit-o de la IRTA (Mircea are datorii de peste 1500 lei). Am stat de vorbă cu mama pînă a sunat de intrare.

În clasă, am întrebat-o pe B.M.: ”Melexina, Mai ai timp să-mi scrii albumul?” Ea: ”Da! Dar nu știu să fac prea multe înflorituri”. Eu: ”Nu-i nimic. Fă-l cum vrei tu!”

La l română ne-a dat lectura obligatorie și cea suplimentară pentru clasa a XI-a. Am primit un bilețel de la Lucia Nenati: ”Ai fost la film? Ți-a plăcut?”. Nu i-am răspuns deloc.

În pauză am umplut timpul mîncînd trei gogoașe. Toader a luat azi un 10 la economie și-un 3 la matematică! Nenati mi-a spus azi: ”Te-ai întîlnit cu Gherasim?” Eu: ”Da” Ea: ”Unde?” Eu: ”La internat” Ea: ”El a fost cu prietena la film și tu l-ai așteptat degeaba”. Ce-o mai interesează și asta acuma? Răspunsurile i le-am dat foarte nervos.

Ora de educație fizică am făcut-o în clasă spre marea mea ciudă, căci așteptam să mă mai destind un pic. După fiecare oră trebuie să mă întind și casc… Ora a trecut pe nesimțite, iar profesoara ne-a explicat despre sport, educație fizică, jocuri sportive etc. În această oră am primit un bilețel de la Lia: ”Pot să-i dau caietul Luciei să-ți facă niște înflorituri?”. Eu: ”Da!”. Apoai am primit scrisorică de la N.L.:Ce vrei să-ți fac?” Flori (lalele, trandafiri) sau ornamente?” Eu: ”Prefer ornamente”. Am primit tot de la N.L o coală de hîrtie pe care, într-un chenar ornamental scria: ”Many Happy Returns of the Day” Și tot de la ea: ”Liviu, because today is the day of the child, receive from me many congratulations and much succes in life. L”. (L.D.: L = Lucia, nu Lia...).

Ora a cincea, după orarul schimbat recent, am avut l. latină. A ascultat doi elevi apoi, în timpul rămas, a făcut sondaje în clasă. A căzut păcatul și pe mine la o frază destul de ușoară pe care n-am reușit să o dezleg nici cu ajutorul ”suflătorilor”. Mă mir cum nu-mi era rușine să stau în picioare, cît eram de lung, cu capu-n jos și să nu știu nimic. Profesoara mi-a mai făcut o morală: ”Băiete! Tu dacă vei trece anul ăstă să știi c-ai trecut numai cu note de pomană. Tu ești capabil și inteligent, dar îți bați joc de obiectul ăsta. Cum poți avea rezultate bune la engleză și la celelalte obiecte?” Tot timpul am stat cu capul în jos, strîngînd din măsele. Restul orei a trecut cam greu.

La engleză a ascultat mai mulți elevi și, materia fiind terminată, am început să lucrăm la exerciții. Ora patra am avut fizica. Ne-a adus extemporalele. Am numai 5. Am făcut transformările greșit!

După ora de engleză am mers cu mama – care mă aștepta – la internat. Mama s-a supărat foc cînd a auzit notișoarele mele. Mi-a garantat că la vară păzesc puii și că m-am ras pe bot de excursii și de București. Mi-a spus că bunița a cîștigat ceva la loto, dar nu știe cît.

Azi, în D., prof Luchian a anunțat în clasă că grozav a mai copiat Mircea Druguș la l franceză.

După ce-am luat masa, am luat un sac de hîrtie de la mama ca să-l umplu și apoi să-l trimit prin cineva, cu cursa, acasă. Am mers cu mama și Mircea în oraș, pînă la autogară. Pe drum mama mi-a adus iar aminte de situația mea, ceea ce m-a mîhnit mult, dar ce puteam face? Era foarte adevărat, iar eu eram vinovat. Pe drum, cînd mama mi-a zis că la vară păzesc puii mi-am pus în gînd să nu mă mai mișc de-acasă. Nici în excursie, nici – poate – la București și nici seara la un film. Chiar aș vrea să văd dacă voi putea s-o fac. Cînd am ajuns la autogară mi-era așa de ciudă (pe mine) și mă enervasem la culme. Eu cînd mă enervez, ori mă manifest zgomotos (dacă-i cineva de teapa mea, mă bat) ori strîng din măsele și mă podidește plînsul. Așa am pățit-o azi: n-am mai putut să mă stăpînesc și-am dat apă la șoareci. Mama a vrut să-mi dea vreo 10 lei, dar n-am vrut să-i iau. Am provocat prea multe supărări – și mamei și mie. Printre lacrimi am îngăimat un ”sărut mîna” și-am plecat la internat, cu sufletul greu.

De la 3.30 la 5 am scris în Jurnal. La 5 am ieșit în oraș și mi-am cumpărat tot soiul de fleacuri (3 rezerve de pix – două albastre și una roșie – , o vedere de la Putna, o revistă ”New Times”, un piepten (3,50 verde) și un cuțit de 8 lei + o carte ”Ministerul groazei” – 6 lei). Am cheltuit 26 lei. Din cei 126 lei pe care-i mai aveam deunăzi am mai rămas cu 26 de lei (bani ghiață!) în portmoneu. Cu cuțitul m-am înșelat însă. Abia la internat am observat că era pocnită lama. Era de-ajuns să ascut un creion cu ea că s-ar fi rupt.

La 5.30 cînd a început meditația, încă eram nervos și înciudat. Zaharia a încercat să-mi fluture degetele pe sub nas, așa cum obișnuiește el să facă cu oricine. Eu, în starea în care eram, l-am pocnit peste mînă, l-am înjurat și ne-am luat la mișto. Eu: ”Mă, ai adus șmecherie de la Suceava?” El: ”Da și fac mișto de fraieri” Eu: ”Faci mișto de tine” Pînă la urmă s-a dus băiatul la loc. Și mă mir. Recunosc că e de 2-3 ori mai tare ca mine, însă reușesc să-i inspir teamă prin vorbe tari și acțiuni curajoase. Peste cîteva minute a venit și Mircea la mine. A încercat să mă îmbuneze, mi-a promis că-mi face rost de bani pentru excursie. M-am enervat și, în neputința mea, iar am început să mă smiorcăi. I-am garantat și lui că nu mă mai duc în nici o excursie. I-am arătat cuțitul și i l-am lăsat lui deoarece m-a asigurat că-mi face rost și mi-l schimbă, la același magazin (cu șmecherie).

Pînă la 7 am scris, iar după ce-am luat masa am mers cu Toader pe asfalt (Toader a fumat o țigară). Pe drum am povestit iar de-ale noastre. Mi-a povestit cum îl persecută Bondorița și cum ar vrea să se răzbune (eventual, o anonimă).

Dacă azi la amiază a încercat să se facă vremea mai frumoasă, înseninîndu-se, spre seară însă s-au adunat nori groși, plumburii. A încercat să și bureze un pic. Am stat cu Toader pe iarbă, sub salcîmii înfloriți. Toader își face planuri să vină cu cu N. într-o seară la hipodrom (only a kiss or two).

De la 8 la 9 am scris în Jurnal și-am ajuns iar la zi. Fără să vreau am ascultat și meciul de fotbal România – RFG. Scor 0 – 1.

Seara, ca de obicei, a venit Mircea la 9.30. Mi-a schimbat cuțitul luînd unul tot de 8 lei, dar tot c-un beteșug: are lama slăbită (se mișcă un pic lateral). Dar m-am convins că soiul ăsta de cuțite nu fac nici doi bani.  Seara, cînd m-am culcat, cerul se înseninase. Toader mi-a mai spus cîte ceva din scrisorile și discuțiile cu N. care l-a rugat să nu spună la nimeni (N.: ”Tu m-ai învățat să iubesc!”).

Joi 2 iunie 1966. Diseară se împlinește o lună de la tragicul eveniment în urma căruia am avut de tras multe emoții.

Dimineața l-am sculat pe Mircea la 5, crezînd că-i 6. Un soare puternic inunda dormitorul. Azi va fi o zi frumoasă.

La 6 a venit Haiuță, l-a luat jos pe Atănăsoae, iar noi, adică băieții din dormitor, în afară de mine, s-au așezat cu toții în geam și-am făcut o poză. Eu n-am vrut să mă pozez.

Aseară am pus, ca de obicei, pantalonii la dungă, dar mai bine nu-i puneam. Astă noapte ne-am sucit amîndoi prin somn și-au ieșit mai multe dungi de mai mare dragul. Am fost nevoit să-mi iau pantalonii gri.

Pînă la 7 am scris prin Jurnal, apoi am coborît cu Toader să luăm masa. După cîteva rugi și minciuni bine plasate s-a înduplecat Lucreția să ne dea masa: ”Dă-le golanilor de mîncare!”. Am halit repede și-am luat-o încetișor spre școală. Am considerat că azi ne va aduce tezele la cîteva obiecte și nu mai este nevoie de cărți, așa că nu mi-am mai luat servieta, punînd ”Ministerul grozei” într-un buzunar și mîna în celălalt. La școală, pînă a sunat de intrare am fost prin D și-am citit.

La l română ne-a dus tezele. Profesoara a făcut multă critică asupra tezelor. Eu am 6! Conținutul era bun, dar aveam niște greșeli dee exprimare și de ortografie, greșeli care nu se iartă. Ex. Poetul… descrie ura exploatatorilor împotriva asupritorilor! Aproape toată ora am citit, iar B. M. lucra la Album.

În pauză am făcut la Nicu Bujdei cîteva fotografii. Una cu ceilalți trei băieți din clasă, iar alta cu un grup de fete. Am făcut una cu toată clasa. Băieții stăteau în față, pe vine, la picioarele fetelor, iar Ica și Pîrghie în fața noastră. În momentul cînd a declanșat, eu mă uitam la Albu și mi se pare că mi-a ieșit ceafa. Azi am fost bine dispus la școală.

La istorie ne-a adus tezele. Ca o caracterizare generală: tezele sînt proaste! Mă așteptam la un 7-8, dar nu mică mi-a fost mirarea cînd am auzit că ”cea mai bună teză este a lui Druguș: singurul 9!”. De bucurie, am citit toată ora.

La limba rusă ne-a adus tezele. Am 8! Cam mult pentru greșelile pe care le-am făcut, dar… fie! În această oră n-am mai putut citi, căci profesoara a început a spune niște ”șutki” (glume) și ”raskazî” (povestioare) și a trebuit să le-ascult.

Azi, fiind o zi frumoasă, am stat mai mult pe-afară. În clasă mai rămăseseră cîteva fete care dansau. B.M. stătea la ușă și nu dădea voie… Am luat-o de mînă și, ușurel, am împins-o la o parte. Cîteva fete au ”ciripit”: ”Druguș! Melexina n-are cu cine dansa!”. Ea a rîs. În oră, am bombardat-o cu boboci de floare de iasomie. A rîs către mine, foarte foarte drăguț.

La șt naturale, Zăicescu a spus că ”cu asta am gătat-o cu anul școlar” și, în loc de recapitulare, a pus pe cîte cineva să citească rezumatele de la fiecare capitol. ”Ea” scria în Album. Zăicescu, ca de obicei, a început cu morala la adresa fetelor, mai exact asupra frizurilor lor: ”Ce-i măi cu moțăiala asta, măi? Ce-i cu colacu ceala, măi? Măi Șcheianu măi, mai trebuie o palmă și se vede, măi Șcheianu! Ia să veniți la mine în D să vedeți ce modeste-s fetele mele, măi!”

După ore (știam că nu se mai servește masa la 12)  am luat-o prin oraș. Mi-am mai cumpărat patru rezerve de pix albastre. Acum am 9 în total. Mi-or trebui la vară. Mi-am luat o liniuță tare simpatică de 0,45 lei (20 cm).

La internat am luat masa  cu prima serie, la ora unu fix. Lui Toader i-a venit un frate cu bicicleta și a trebuit să se urce în dormitor. Haiuță i-a descuiat dormitorul și l-a încuiat la loc, zicîndu-i că-i dă drumul deabia la 3.30. Și chiar așa a făcut. Toader însă a început să fluiere semnalul nostru: eu l-am ”interceptat” și m-am dus la el. Stătea la geam și m-a rugat să-l ajut să coboare. I-am adus cangea și foarte lin s-a coborît prin balcon pe ea. Toader s-a dus cu fratele în oraș, iar eu am ascuțit cuțitul de-o piatră. Pe la 2.30 a revenit și am plecat apoi împreună în oraș. Pe drum Toader mi-a povestit despre corespondența sa cu N. Aceasta i-a promis a kiss. Am mai mers cu el prin oraș, iar la 3 m-am despărțit. El s-a dus la atelier, iar eu la internat. Ne-am înțeles să ne întîlnim la ora 4 în parc (în centru) pentru a merge la film. Pentru duminică avem alt program. Numai să fie vreme frumoasă. Eu, încetul cu încetul am ajuns la internat la 3.30.

De la această oră a sunat meditația. Simeria mi-a scris pe prima pagină a acestui caiet cuvintele: JurnalLiviu Druguș”. La 4 fără 10 i-am dus lui Prandea cele două bilete de voie și am plecat în oraș. La 4 și ceva a venit și Toader și am plecat împreună spre Cinema 7 Noiembrie. Pînă la 6.30 am vizionat filmul românesc ”Răscoala”, ecranizare după romanul lui Liviu Rebreanu. Mi-a plăcut filmul. Am luat masa la 7 și apoi am pornit-o cu Toader și Costică pe asfalt. M-am întîlnit cu Haiuță: ”Dom pedagog, îmi mai dați creionul ăla?” Haiuță: ”Îți dau altul...”. De la 8 la 9 Prandea a fost la băut și a venit beat bine: ”Am impresia că voi nu știți ce înseamnă cazarmă. O să vă dovedesc. Comentariile vă costă” . După 9 l-am așteptat pe Mircea, dar am adormit și am crezut că nu mai vine.

Vineri 3 iunie 1966. Dimineața m-am trezit cu el lîngă mine și nici nu se dădea sculat. Abia la 6 fără 10 s-a sculat, s-a îmbrăcat și s-a dus la spălătorie. Imediat a venit și Prandea. M-am speriat că o să-l întîlnească pe Mircea, dar el a auzit vorba pedagogului și a întins-o jos. Pe geam i-am dat cărțile și a plecat. Prandea a văzut pătura adusă de Mircea și m-a întrebat: ”Ce-i cu pătura aia acolo?” Eu: ”E a mea” El: ”Și de ce n-o folosești?”. Eu: ”Îmi ajunge una, acum” El: ”Păi cum? E de la internat?” Eu: ”Da!” El: ”Atunci s-o predai”. Eu: ”Am s-o predau”. Și ca să nu mă mai bîzîie mult la cap, am vîrît-o sub pat, în sac.

La școală, diriginta a început-o de dimineață cu controlul la panglici, uniformă, pieptănătură. A răcnit grozav la cele care erau tapate sau cu fire de păr lăsate pe frunte. Dacă m-ar fi prins cu pantalonii ăștia, la sigur că aș fi încurcat-o. B.M. și-a dat jos ”colacul” de pe cap și și-a făcut o coadă, dată în față… Îmi pare și mai drăguță așa. Are înfățișarea unui copil cuminte și frumos.

Am văzut albumul meu. La început are două ornamente frumoase și destul de complicate. Primele cuvinte le-a scris Nenati Lucia: ”Este lăudabilă intenția cuiva de a întemeia un album. Aceasta dovedește sensibilitate la amintiri. Să respectăm această sensibilitate…” Primul cîntec (unul de muzică ușoară) tot ea l-a scris. Apoi a scris Lia cîteva cîntece de muzică ușoară și ”Sub balcon eu ți-am cîntat o serenadă”. Încetul cu încetul și cu contribuția mai multor colege și colegi va ieși un album drăguț, suvenir de liceu. (L.D.: am dedicat două episoade din acest serial descrierii Albumului în septembrie 2017).

La limba română, profesoara ne-a spus – la începutul orei – să respectăm regulamentul și să nu venim cu cine știe ce pieptănături: ”Măcar cît sînteți la școală că pe urmă faceți ce vreți”. Ora aceasta a fost sacrificată pentru îndreptare (a fost ascultată Băimăcean, dar a mers tare greu).

La fizică, prima jumătate a orei a ascultat, apoi a făcut probleme. M-a scos și pe mine la o problemă ușoară și – minune! – am descurcat-o.

La limba latină iar m-a luat baba-n focuri. La începutul orei m-a întrebat: ”Druguș, ce-am pregătit pentru azi?”. Eu: ”Cutare și cutare”. Ea: ”Spune-mi despre Genitiv, ce știi?” Eu: ”Nimic”, Ea: ”Spune-mi despre Dativ”. Cu-n pic de suflat am îngăimat 2 – 3 vorbe, dar profesoara mi-a zis: ”Băiete, tu nici n-ai deschis cartea pentru azi”. Pare-mi-se că mi-a împins o notișoară… Restul orei am stat ca sfîntul.

La geometrie, s-a zvonit că nu vine Hrișcă. După vreo 15 minute am luat o hotărîre cu Gozec: ”Dacă nu mai vine profesorul, ce rost mai are să mai stăm?”. Noroc de Albu, că altfel mai făceam o absență. Hrișcă a ascultat numai pe cei ce s-au anunțat pentru a se îndrepta. Eu nici n-am deschis vreun caiet (nici n-am avut așa ceva la mine). În această oră, Cupșan a făcut două poezii pentru mine. În cazul în care nu-s ”inspirate” din altă parte, pot zice că are un pic de talent.

”Am văzut că ai dorința/ În album să-ți scriu/ Și-mi voi da acum silința/ Ca pe plac să-ți fiu/ Cred că și acea dorință/ De a scrie aici ceva/ E sinceritatea pură/ Nu dorința de-a umplea”

”În acest album, se știe/ Toți au scris cîte-o prostie/ Iar acum, halal să-mi fie/ Mi-a venit rîndul și mie”

”Cînd în viață te vei duce/ Ca să-ți cauți viitorul/ Gîndul meu să te apuce/ De mine să-ți fie dorul!”

”Iubește cu tot focul în anii tinereții/  Căci timpul trece iute/ Și scurt e timpul vieții

Asta e prima (care miroase a fi copiată de undeva), dar a doua pare a fi autentică, deoarece e vorba de mine:

”Fiind colegi, dar nu de mult/ Totuși eu te-am cunoscut/ Și-am putut ca să pricep/ Dorul ce îți arde-n piept//

Tu privești mai multe-odată/ Dar iubirea-ți este dreaptă./ Privești la mai multe fete/ Și iubești una cu sete//

Iubește-o și mai departe/ Și gîndește-te la ea/ Căci și gîndul ei, se pare,/ Ți-a înțeles dragostea//

Deși sîntem colegi/ Numai de-un an de zile/ Totuși eu îmi las aici. Părerile mele despre tine” (Cupșan Eufrosina, Arbore) (Părerile n-au mai fost continuate).

După oră, m-am întîlnit cu Mircea pe coridor. Mi-a cerut niște caiete de matematică, dar de unde să scot eu așa ceva? Mi se pare că l-a servit Tănase c-un caiet de recapitulare.

Ora de limba rusă am făcut-o la școala veche unde este instalat televizorul. Am venit aici cu tovarășa profesoară să auzim vorbirea în limba rusă și să vedem dacă înțelegem ceva. Dar – spre ghinionul profesoarei și al nostru – a fost un program tare tîmpit. Numai simfonii de Ceaikovski și nici alea televizate. Eu am stat lîngă un pian. Ca să mă mai distrez un pic, loveam cu-n bețigaș claviatura pianului scoțînd sunete prelungi spre distracția colegilor. Profesoara m-a zărit numai după vreo jumătate de oră. A rîs și ea și mi-a înțeles plictiseala.

Am luat masa la 13.20, după care am stat pe teren unde-am asistat la meciul dintre selecționatele umană-reală de la Liceul 1. Scorul – favorabil latiniștilor. Am stat cu Halip și cu Simeria și – cu ochii închiși – am povestit cîteva întîmplări de la școală, dar foarte comic, cum nu cred c-aș mai putea face și a doua oară. Cît am stat întins pe iarbă și m-am hîrjonit cu Niculai am pierdut cuțitul pe care abia-l cumpărasem și-l ascuțisem. Anul ăsta am pierut iar destule (o șapcă, un cuțit, un stilou, un piepten, un creion automat – la Haiuță).  Meditația a sunat la 15.30 dar eu am stat vreo 10 min și-am jucat tenis, iar grozavul de Haiuță m-a pus absent. De la 15.30 la 17 am scris în Jurnal. Costică scrie bilețele simpatiei lui dintr-a 9-a – bruneta Geta!

În pauza de 5 am jucat volei dar am putut să constat că le văd ca prin pătura udă. Pînă la 6.10 am mai scris în Jurnal.

Azi vremea a fost foarte schimbătoare, cînd senin, cînd înnourat.

Mai înainte a burezat iar acum o negură stăruie pe cer de jur împrejur amenințînd cu furtună. Ni se cam prăbușesc planurile noastre pentru duminică. Timp de jumătate de oră mi-am numerotat filele la Jurnal (396 + 2 = 398 pagini). Pînă la 7 făr-un sfert mi-am dat osteneala și i-am scris o scrisoare buniței, apoi am dus-o la cutie.

Deoarece mai erau vreo 10 min pînă să dea masa, m-am dus cu Halip la sala de valize să jucăm tenis: eu cu paleta, Culai cu cartea. Deoadată vine Adochiței cu Vicovan, cu două palete și-o minge și spun că vor să joace tenis. Eu nu vreau să mă dau la o parte. E dreptul meu: am ocupat masa și joc! Dacă vreau, îi cedez și lui, dacă nu – nu. El a intervenit cu forța, dar tot n-am vrut să mă dau dus de la masă; pe urmă mă lua de bleg. Am început un schimb de ”amabilități” și puțin a lipsit să ne batem în toată legea. Mi-am înfrînat la timp nervii și-am ținut cont și că în sală se mai afla și Zaharia care l-ar fi ajutat pe Adochiței fără nici o discuție, și-am amînat disputa pe altă dată, amenințîndu-l că voi avea grijă de el. M-am enervat cam tare și nu se știe ce s-ar fi întîmplat dacă ne-am fi bătut în parte (fără ajutoare). La masă au fost macaroane și ne-am mulțumit numai cu pîinea care – nu știu cum se brodește – întotdeauna vinerea este proaspătă.

Cerul era plumburiu și vremea nespus de mohorîtă. Nu prea era cazul de plimbare, dar nici de stat la internat nu era. Așa c-am luat-o frumos pe drum, să mai luăm aer (Toader a fumat). Cînd am ajuns în dreptul stadionului, lui Toader i-a venit o idee: ”Ia să mai mergem pe-aici, să inspectăm locurile. Grîu-i mare, tufele de asemenea și… mai știi?”. Am luat-o frumușel pe hipodrom, pe pajiștea plină de margarete care separa lanul de grîu de drumușorul destinat cailor. Am luat-o ușurel, povestind cîte și mai cîte de la școală și făcînd planuri de vacanță. L-am sfătuit să-și facă și el un album.

Înaintînd așa, fără să vrem am ajuns în partea opusă hipodromului. Vrînd să vedem cum e prin grîu, am luat-o îndărăt, de-a dreptul prin lanul de grîu care, în unele locuri, ajungea pînă la brîu. În unul din aceste locuri ne-am tolănit, făcîndu-ne un culcuș foarte comod, la adăpost de vîntișorul destul de rece care sufla pe sub cerul plumburiu. Toader mi-a zis că e un loc bun de venit cu o fată (N. par exemple). Am luat-o apoi tot prin grîu, dar cum vîntul bătea înspre Milișăuți noi tot într-acolo am luat-o. Discutînd așa, Toader zice: ”Măi, ar fi frumos să ne-aștepte unul acolo c-o botă și să ne ia la-ntrebări ce căutăm pe-aici”. Am rîs și-am mers mai departe… La marginea grîului, cînd să ieșim la drumușor văd un om venind spre noi. ”Iaca un partizan” zic eu. ”Adă-l încoa” zice Toader. Cînd am ajuns pe pajiște, vine flăcăul la noi – căci era un băietan și ne-ntreabă: ”Ce-i ăsta?” Noi: ”Drum” El: ”Da ăsta?” Noi: ”Grîu”. El: ”Și pe unde se merge? Noi: ”???” (am tăcut). El: ”Stați așa să vină paznicul!” Noi: ”Stăm”. El: ”Sînteți grăbiți?” ne întreabă crezînd că poate o luăm la fugă. Mai erau 15 min pînă la 8. Am așteptat vreo 5-7 minute și vine și paznicul: un ghijoc bătrîn și mărunțel, înarmat cu o pușcă cu două țevi. Cînd s-a apropiat de noi s-a enervat și a început să răcnească. Nuș-cum s-a-ntîmplat, că numai de Toader s-a legat. Moșu: ”Și-s și elevi, derbedeii! De unde sînteți?” Noi: ”De la Medie 2”. Moșu: ”Dumnezeii mamii voastre, prin grîu vi-i drumul?” Noi: ”Da ce, nu-i voie? N-am știut”. Moșul: ”Aha, n-ați știut?! Paștele și crucea…” Zicînd astea, apucă arma de țeavă și vrea să-l croiască pe Toader. Toader s-a ferit într-o parte, iar moșul crezînd că vrea să fugă, trage piedica și-ndreaptă arma spre noi”. Moșul: ”Hai la director! Vă duc la miliție! Voi călcați în picioare pîinea statului! Vă bateți joc? Hai la miliție”. Noi: ”Mergem la miliție”. Ne-ncolonăm amîndoi și cu pușca-n spate mergem înainte. Moșu: ”Să vă puie dracu să fugiți, că-i încărcată!” ne avertizează flăcăul. ”Nu mișca, că trag!” se bîrzoaie și moșu. Noi însă mergeam liniștiți și ne gîndeam, în sinea noastră: ”ce ne-ar putea face? O amendă sau luăm niște palme de la director”. Însă toată tărășenia s-a terminat mult mai simplu decît ne așteptam. Moșul se oprește (tot cu pușca îndreptată spre noi) și ne-ntreabă: ”O să se mai întîmple?” Noi: Nu! Nici nu s-a mai întîmplat...”. Moșu: ”Pe unde-ați venit?” Noi: ”Pe-aici”. Moșu: ”Pe-aici dați-i drumul!”. Am trecut prin iarbă și-am ieșit la asfalt. Cum am ajuns aici am început să rîdem și să retrăim aventura.

La internat, Toader i-a povestit lui Lungu Costică (coleg de bancă în meditație), iar eu lui Niculai Halip (colegul meu de bancă). Pînă la 9 mi-am scris întîmplările în Jurnal și-mi voi aduce aminte cu drag de ele, recitindu-le.

Seara, după înnourarea ceea grpozavă s-a înseninat și-au început să apară stelele. Pînă pe la 10 am povestit aventura băieților din dormitor. L-am așteptat pe Mircea. Am adormit și nici n-am știut cînd s-a-nființat lîngă mine.    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 380 Luni 15 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (108).


Duminecă 28 mai 1966. Noaptea trecută, absolvenții de la Liceul 1 au chefuit, nu glumă! Pe la 12 a venit unul Zup, beat, și a început să facă scandal. Înjura grozav și făcea lucruri nesăbuite. L-a îmbrîncit pe Atănăsoae pentru te miri ce. Dacă eram în locul lui Atănăsoae, îl pocneam de-i sărea beția. Ne enerva pe toți. Noroc c-a adormit.

Dimineața la 5 a venit și Toader de la banchet. Mi-a promis că nu rămîne (după ce dă florile) și totuși a rămas.

Pe la 7 a venit Mircea și m-a rugat să-i fac rost de un stilou și de o carte de limba română. Azi are examen la acest obiect. (a aflat subiectele de la M. Bujdei).

Azi am îmbrăcat cămașa de la Mircea, pantalonii cei gri, canadiana și de dimineață mi-am făcut treabă în oraș să-mi cumpăr o cravată. Azi erau închise magazinele

După ploile de pînă acum, azi dimineață cerul era senin. Dar numai pentru o oră. În restul zilei a fost tot timpul neguros și a plouat.

Toader a povestit cum a petrecut noaptea. A tras mult la măsea și s-a întreținut tot timpul cu Nenati Lucia (XE) și cu Doina Hlinschi (X F). Nenati l-a mai învățat să mai danseze și-acum se ține de capul lui (ar vrea să se împrietenească!). Cu Doina, de asemenea. Au intrat în intimități. (”Cine ne mai stă nouă în cale? Natalița!!). Toader a întrecut măsura… Acuma nu mai poate scăpa de ele și, pe lîngă toate, s-a compromis în fața Nataliei (chestia cu Doina H. a fost aranjată chiar de ea). Ne-a mai povestit ce făcea profesorul Teleagă (fizică), cum s-a îmbătat Croitoru (economie), cum dansa Ciobanu (fizică) și multe altele.

Dimineață am luat masa în Sala de mese înșirați pe lîngă mesele puse cap la cap. Noroc că eram puțini. De la 9 la 10 am stat în meditație. Dar n-am pus mîna pe-o carte, doamne ferește!

La 10 am avut pauză. Am mers cu Toader la Alimentara, ne-am luat o șocolată și cînd am ieșit afară ne-am întîlnit cu profesoara de rusă: ”Iar prietenii nedespărțiți!” Au observat mulți prietenia noastră, vizibilă și puternică. Toader și-a mai adus aminte că cei de la banchet i-au zis că noi suntem ca două jumătăți (deci el nu era întreg). Am mers apoi pînă în oraș, în plimbare. Pe drum, Toader a încercat să mă convingă să vin și eu la reuniune, diseară (tot cu clasele a XI-a). Nu-s eu de reuniuni. Începînd de aseară am devenit chiar pesimist (iar mă apucă). Mă gîndeam că ce rost are să învăț să dansez. Îndată îmbătrînești, apoi… nimic! Dacă ar fi – la un moment dat – toți așa ca mine, s-ar întoarce lumea cu susu-n jos! Noroc că nu mă apucă așa des, ca la-nceput.

De la 10.30 la 12 s-a făcut meditația, dar Prandea – a 8-a minune a lumii – a dat drumul la difuzor și ne-a delectat c-o muzică populară. N-am învățat nimic. Nici nu este prea mult de învățat acum, dar totuși…

După ce s-a dat masa, am jucat mult tenis cu Costică, pînă pe la 4. Deoarece ploua (o ploaie enervantă, de toamnă) am mers în dormitor, unde m-am întins pe patul confortabil și în timp ce ceilalți băieți se distrau, am adormit timp de vreo două ore. Cînd m-am sculat, am căpătat iar poftă de viață, de glumă, de rîs. În dormitorul 9 au dormit niște fete (între 12 și 16 ani, probabil niște sportive). Cu ceilalți băieți am început să ne aruncăm  cuvinte grele, printre uși. Ba ne zgîiam pe la geamuri. Ca în batjocură am aruncat un pantof înăuntru, dar a trebuit să o iau imediat la fugă; era pericol să mi-l pună pe ceafă. Apoi, nu știu de unde a apărut un șoarec. L-am apucat de codiță și l-am aruncat pe unul din paturi. N-am mai văzut cum au reacționat, căci iar am întins-o. Erau cam sălbăticuțe și mă așteptam la orice. După asta am ieșit pe-afară, am jucat tenis pînă la 6 (cînd ne-a luat Prandea la meditație). Toader s-a dus iar la școală. Costică s-a găsit să mă lămurească să vin și eu la vreo petrecere (”Mă, Liviu, cu giumbușlucurile astea ale tale, zău că ai avea succes”). Pînă la 7.30 am mai scris în Jurnal. La 7.30 – altă minune: Prandea ne-a dat drumul la dormitoare!

În seara asta este un fel de continuare a banchetului (azi fără profesori). Au venit tot soiul de eleve, care mai de care mai aranjate. Din dormitorul nostru se vedea clar cum fumau fetele în fața meditației de-a 11-a, unde acuma-i un fel de dormitor. Proastele!

În seara asta a venit Mircea și a rămas să doarmă la mine. Mi-a pus el pantalonii la dungă, sub pătură și cu cearșaful deasupra.

Luni 30 mai 1966. Am dormit destul de bine cu Mircea. Dimineața m-am sculat primul, l-am sculat și pe Mircea și înainte de ora 6 (adică înainte de a veni pedagogul) Mircea deja era plecat din dormitor. Dar aseară Prandea a făcut-o lată de tot și azi dimineață nu ne-a sculat nimeni. Fiecare a dormit cît a putut. Pe la 7 a venit și Haiuță și i-a urnit pe cei mai somnoroși. Eu am venit în meditație și-am mai scris Jurnalul (iar am rămas în urmă). Astă-noapte am avut un vis pe care ”n-am visat” să-l visez. Am visat-o pe B.M. într-o rochie veche, murdară, dar ea era curată și frumoasă. Un fel de iluzii…

Orima oră de emoții a fost la limba latină. Pentru azi am avut recapitulare și baba s-a gîndit că poate aicea s-o mai mișc un pic. Dar eu – clei. Mi-a pus cîteva întrebări, iar eu am luat iar poziția mutului. Profesoara s-a enervat – avea tot dreptul! – și m-a amenințat: ”Druguș! Tu riști să rămîi corijent pe vară!”. Eu m-am mulțumit să zîmbesc sarcastic. Doar știu de la Atănăsoae că i-a zis Nelu Alexinschi ce i-a spus baba despre mine: ”Druguș poate să nu învețe deloc la latină; dacă ăsta-i unicul obiect greu, îi dau drumul fără discuție”.

La economie politică Economul a întîrziat cîteva minute apoi a ascultat cu multă răbdare cîteva fete, după care ne-a predat ultima lecție din carte.

La muzică, băbuța ne-a făcut mai mult diriginție, explicînd, la urmă, niscai noțiuni de istoria muzicii. De acum trecem la recapitularea materiei.

Prima jumătate a orei următoare am fost liberi, iar fetele au început să danseze nevoie mare. Băimăcean era cîntăreața și-i dădea și din gură și la darabană. Halip era cu solzul, iar eu cu ”fluierul”. S-au făcut și sîrbe. Magopăț ”a dansat” cu Ica. Făcea niște figuri atît de comice că era imposibil să nu te pufnească rîsul. Ca de obicei, eu am sta deoparte, retras.

Azi l-am văzut pe Gherasim discutînd cu Nenati. Asta se bagă așa în om și-l compromite… Doina H: ”Vezi că te bate Natalița!”. Nenati a început să-i zică lui Toader că nu mai vorbește cu Scîntei Dragoș. Mă mir că nu i-a propus direct prietenie. Prea vizibil bate șaua. În pauză, Nenati era un pic veselă, iar eu am și găsit prilejul s-o înțep: ”Mai ai chef?”. Atît mi-a trebuit! În ora de chimie a început să mă bombardeze cu bilețele și să mă întrebe cine m-a informat. Din cele vreo 10 bilețele în niciunul nu i-am dat un răspuns clar, ci am ocolit-o, luînd-o cu alte teme, vorbind mai mult despre mine. În ora de educație fizică am stat în clasă deoarece terenul era plin de apă, iar sala nu era încă amenajată în urma banchetului. La engleză, spre neașteptarea noastră ne-a adus tezele. Cele mai bune: eu și Albu (8), Toader – 7, Costică – 6. Profesorul se îndoia de teza lui Costică și a început să-l ia la întrebări. Eu am vrut să-i spun ceva lui Costică. Pop m-a văzut și m-a apostrofat foarte serios: ”Druguș, dacă ești indisciplinat, te pot da afară!” Restul orei – adică la corectarea tezei – am stat degeaba.

În pauză i-am arătat lui Toader bilețelele de la Nenati (a rîs).

După masă am jucat tenis cu Costică. În acest timp a venit Mircea pe la mine și mi-a spus că ar avea nevoie de vreo 150 de lei pentru a-și cumpăra nu știu ce. Dar eu eram lefter. Pînă la 4.30 am citit din ”Mărul roșu”, o culegere de nuvele de autori ruși.

La 4.30 am plecat cu vreo 10 băieți de la internat la spectacol. Eu am luat-o prin oraș, apoi am venit la Casa de Cultură unde trebuia să-l aștept pe Toader. Dar se făcuse 5 și el nu venea. Crăpam de ciudă. Deodată îl văd venind tot o fugă de la internat. Am intrat repede și, în mare grabă, ne-am căutat locurile. Am mai stat un pic și a început spectacolul ”Vinovați fără vină” de N. Ostrovski – piesă în patru acte. Mi-a plăcut și m-a impresionat această piesă. Jocul de scenă al mamei lui Neznanov a fost cu totul mișcător. La urmă a fost duioasă și întîlnirea dintre Neznamov cu mama lui. În sală puteai vedea multe femei și fete cu batista la ochi. Cele patru acte, cu pauze destul de lungi (au avut decorururi foarte diferite de la un act la altul) ne-a ținut pînă la 8 și 10. Dar vai de masa noastră. Aproape nimeni n-a mîncat macaroanele cu (puțină) brînză și n-a băut ceaiul care nu era nici cald nici rece. Rămîneam flămînd dacă lui Toader nu i-ar fi venit de-acasă. Am fost la sala de valize și-am mîncat împreună pe săturate (pîine albă și piftele, prăjituri și mere). Pe la 8.45 am intrat în meditație. Pînă la 9 n-am mai avut ce să învăț. Seara la 9 Mircea era prezent la mine. El s-a culcat, iar noi ceilalți ne-am dat pe veselie. Am pus dulapu-n ușă și am făcut niște sîrbe, cu comandă. Cînd  a venit Haiuță, toți eram în paturi. Toader a dat dulapul din ușă, la cererea lui Haiuță. Drept pedeapsă ne-a spus să ne mutăm cu toții în 19, iar cei din 10 să vină în 11.

Marți 31 mai 1966. Astă noapte eu am dormit în patul și așternutul lui Arcadie iar Mircea a dormit singur.

Ieri, toată ziua a fost înnourat și ploios. Azi, la fel.

Dimineața, Mircea s-a sculat înainte de 6, iar la 6 era plecat. Cînd a venit Haiuță prin dormitoare, a începînd să strige, arătîndu-și originea…

M-am obișnuit acum ca în fiecare seară să-mi pun pantalonii la dungă sub cearșaf. Port tot cămașa de la Mircea. Ieri am avut o cravată albastră ce o primisem eu de la bunița. Azi am luat-o pe cea neagră. Amîndouă se potrivesc.

Începînd de ieri, elevii claselor a 9-a și a 10-a de la Liceul 1, învață și ei dimineața. Acum sîntem cu toții în meditație și parcă mă simt stingherit. Aseară și azi dimineață am citit din ”Mărul roșu”. Am găsit cîteva vorbulițe de duh, pe care, ca de obicei, mi le-am notat. Iată-le:

Racul, știe fiecare/ E viteaz nevoie mare // Dar cănd lupta e în toi/ El se trage înapoi”.

” – Și după aia? – După aia, piți gaia”    ”Iubește și te-nmulțește că pe noi nu ne privește”

”E atîta strălucire-n jur/ Văzduhu-i de cleștar // Sclipește-al cerului azur/ E primăvară iar!”

Azi, la ora de română, mi-am continuat obiceiul de a mă uita fix în ochii tinerei noastre profesoare. La sf orei, dînsa m-a pus să vorbesc despre lecția nouă, crezînd că am fost foarte atent. Dar eu am văzut numai ochii și nimic altceva; de auzit – mai puțin! M-am făcut de rîs c-am început să le bolmojesc…

La ora de l rusă, a început Nenati cu ”corespondența”. Am primit niște bilete c-am rămas uimit de ”filozofia” ei. La un timp mi-a venit și să rîd! Mă întreabă cum nu mă plictisesc eu în lumea asta? Ea se plictisește de moarte și nici o carte, nici un spectacol, nimic n-o mai satisface. Lumea înconjurătoare o numește ”societate inferioară”. I-am răspuns, dar n-am fost de acord cu ea în niciun caz. Scrie Nenati: ”Fără modestie, sînt o bună filozoafă”. Eu: ”N-am nimic împotrivă”. Am mai făcut un schimb de tîmpenii din astea pînă m-a enervat și am încercat să-i dau fiecare răspuns cît mai laconic și mai tăios. Ea însă – ca scaiul de oaie! Asta-mi mai trebuia acum.

La dirigenție, baba ne-a făcut teorii și i-a prezentat fiecărui elev situația sa. La matematică, Hrișcă a scos-o pe Buhai la tablă; n-a știut nimic și profesorul i-a pus 2. A început să-i înșire că habar n-are de materie (just!). Și finalul: ”Să nu mai trimiteți cunoștințe și intervenții că mai rău faceți!” Cu asta a ieșit foarte nervos din clasă. Acum B.M. are la sigur 3 obiecte căzute – deci ”repechinche – șepte ani în clasa zecea”. La ora de cor nu s-a cîntat. Probabil profesoara a pus note, iar noi – cei patru băieți care-am mai rămas la tenor – ne-am petrecut ora povestind. După oră m-am dus la dirigintă să-mi semneze un bilet de voie să merg la film (Toader n-a mai îndrăznit să meargă la Zăicescu). Diriginta a început să facă nazuri: că nu știe dacă-i bun filmul, dacă-i voie și alte ”motive” (nu mai am de învățat?). Apoi mă întreabă cu cine voi merge. N-am ce face și-i spun că merg cu Toader. Diriginta se duce în cancelarie, se sfătuiește cu Zăicescu și alți profesori să vadă dacă-i voie. Vine la mine rîzînd și-mi spune: ”Cum să vă dau eu voie? De unde știu eu  ce tineri și ce domnișoare merg cu voi? Ei! Dacă merge și domnișoara Hasna Lucia, poate-ți dau drumul…”. Cînd am auzit de la băbuță că eu aș avea legături cu Hasna m-a apucat rîsul. Să-i zic că nu-i adevărat, ar avea motive să creadă c-o apăr și iese mai rău. Am rîs și eu odată cu ea și gata. Dar, imediat apare și Zăicescu, tot rîzînd, și spune: ”Nu tovarășa dirigintă! Dacă merge Hanuseac Teodora dintr-a 11-a, atunci dați-i drumul”. M-am mulțumit să rîd și la auzul acestei replici și-am plecat apoi în clasă. (Cînd m-am uitat la Zăicescu am văzut că se uita la mine și rîdea grozav). Cînd a venit în clasă, Zăicescu m-a mai întrebat: ”Și zici că merge și Gherazim?” Eu: ”Da, ar vrea să meargă”. Zăicescu: ”Bine, măi! Vii la mine după ore!”. Tot timpul cît vorbea cu mine zîmbea, nu știu de ce. Cît tărăboi pentru o simplă semnătură! Și cînd mă gîndesc că am putea vedea filmul și fără asta, hușchindu-ne pur și simplu…

În ora de naturale, Zăicescu a ascultat. A întrebat ce înseamnă cuvîntul ”apatie”. M-a pus pe mine să-l explic; n-am știut să-l explic așa bine și a pus-o apoi pe Nenati să explice. Aceasta a început-o cu filozofia ei. Nenati: ”Apatic este unul căruia nu-i place viața”. Zăicescu: ”Dar lui Druguș îi place viața, nu-i așa, măi?!”. În ora asta am rîs grozav, mai ales atunci cînd Zăicescu a întrebat-o pe Teleagă Vioricadin ce-i format corpul omenesc?”. Asta probabil dormea, căci a dat un răspuns minunat: ”Corpul omenesc este format din cap și coadă”. N-am rîs de mult cu asemenea poftă. În ora asta Nenati mi-a mai scris un bilețel. A îndrăznit să mă numească ”my friend”. Apoi, în alt bilet: ”Să nu crezi că mă interesează mai mult Gherasim...”. Ce-o mai urmări cu asta, cam greu de priceput. Cert este faptul că îi voi da toate planurile peste cap.

După ore l-am căutat pe Zăicescu la cabinet și mi-a dat semnătura pentru care s-a făcut atîta tărăboi. N-am crezut c-am să ajung la Zăicescu să-mi semneze. Acesta m-a întrebat: ”Gherazim n-a îndrăznit să vină la mine?” Eu: ”Nu știu!”.

După ce-am luat masa l-am căutat pe Gherasim să mergem împreună la film. Cum nu l-am găsit aici am pornit în oraș să-l caut. Dar nici în parc, pe banca lui preferată nu l-am găsit și nici la cinema ”Unirea”. Am venit înapoi la internat, supărat pe el și hotărît să-l muștruluiesc un pic pentru fenta asta, cînd îl voi întîlni.

Pînă la 5 nici n-am învățat, nici n-am scris în Jurnal. La 5 am ieșit în oraș să fac ceva cumpărături. Pe la linie m-am întîlnit cu Toader. De la cîțiva pași i-am spus: ”Măi Toader, mi-ai belit obrazul!” Apoi, supărat i-am spus ce și cum s-a întîmplat. El a fost cu Natalița și cu Doina la film. L-am luat și pe el în oraș și discutînd așa, totul s-a împăcat. Toader: ”Mă, dacă vrei tu, merg și eu mîine la film”. Eu: ”Bine”. Am mers la librărie și am făcut o mulțime de cumpărături. Am luat un caiet de 10 lei (cu coperte cafenii pentru Album), două pixuri albastre (doi lei bucata) + trei rezerve. Sistemul după care sunt făcute aceste pixuri m-a impresionat. E foarte simplu și parcă mă gîndesc cum nu s-a gîndit nimeni pînă acum să facă așa ceva. E f practic. Mi-am mai luat mine pentru creionul automat și-un carnet de însemnări (cu pătrățele, coperte veline, 4 lei – volumul al III-lea la Însemnări de buzunar). Am dat și pe la lenjerie de unde mi-am cumpărat o cravată de 25 de lei (un albastru strălucitor împătrățit cu negru).

În pauza de 7 am mers cu Toader pe asfalt, dincolo de Rădăuți (Toader a fumat două țigări). Am povestit o mulțime de întîmplări din viața școlară. În D o fată l-a botezat pe Garabet Ibrăileanu zicîndu-i Garibaldi Brăileanu!

După 8 a venit Mircea pe la mine, Mi-a spus că a vîndut pixul cu 15 lei! (de la 4 la 15!). Ca de obicei, seara am făcut o baie generală și mi-am pus pantalonii la dungă. Aceste două obiceiuri sînt foarte sănătoase și n-aș vrea să mă debarasez de ele.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 377 Vineri 12 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (105).


Sîmbătă 21 mai 1966. Astăzi este sărbătoarea celor ce se numesc Constantin, Constanța, Elena, Eleonora, și alte derivate de la Costică și Ileana. Dimineața n-am mai apucat să mă mai uit prin cele cărți. Mai clar, n-am citit la nimic pentru azi.

La latină ne-a adus tezele și-am scăpat de ascultare. Eram foarte curios să văd dacă mi-a pus 3 sau 4. Majoritatea din clasă aveau 4 și minus 5. Cînd am auzit că am ”minus cinci” (adică 5) eram să cad de pe bancă. Mi-am revenit și-am început să zîmbesc de bucurie. Băbuța m-a întrebat: ”Druguș, ai visat tu c-o să ai cinci la teză?”. Nu, asta n-am visat, dar chiar visasem că eram prospăt bărbierit și că mă plimbam cu Melexina – plăcut vis. Apoi, băbuța: ”Asta-i salvarea ta!”. Restul orei am făcut corectarea tezei adică copierea lucrărilor bune făcute de Vîntu și Nenati pe tablă. La noi în clasă erua cîteva Elene. (Ivănuță Elena, Băimăcean Elena, Agarofinei Elena, Ungureanu Constanța. Profesoara de latină: ”No, să trăiești, Ileană!”. De la toate astea, apoi de la Lungu Costică, Lupăștean Elena și Atănăsoae C. Am primit bomboane. În ora de istorie am stat în clasa X-a B împreună cu Albu Dorina și Hlinschi Doina. Ne-a luat Pop acolo pentru că are inspecție de la București și trebuie să-i mai și activeze cîte cineva. Inspecția a fost formată dintr-o singură tovarășă + directoarea. Clasa s-a prezentat comsi-comsa. Lui Pop îi tremurau mîinile și nu-i convenea deloc cînd elevii îi ziceau ”dză aislănd” (în loc de dzi ailăn).

În pauză am ieșit afară și m-am luat de gît cu Lazurcă Aurel (cl XI-a A). Mi-am schimbat semnătura. Dacă pînă nu demult o făceam simplu LDruguș, acum, după zeci și zeci de exerciții făcute pe cărți și caiete, în ore, am reușit să o fac tot mai complicată. (L.D.: În Jurnal sunt scrise câteva rânduri cu semnătura cu cele două triunghiuri suprapuse, semnătură pe care am ”inventa-o” înainte de a veni la liceu).

Ora de chimie s-a desfășurat foarte normal. Nu m-a ascultat și m-am bucurat. Ne-a predat ”Argintul”. La fizică, aceeași poveste.

După ore, vroiam să merg acasă, dar nu m-au lăsat fetele. De ce? Aveam adunare. N-am mai avut ce zice. Pînă să înceapă adunarea am ieșit pe coridor. Aici m-am întîlnit cu Toader. A venit la mine și cu un glas nefiresc a început să-mi spună: ”Mă Druguș, am făcut-o lată! Am fost cu frate-miu în restaurantul Central. Îi spui Feliciei să-i zică lui N să nu mai vină azi la ora două, ci mîine la ora două. Uite, îi dai și biletul ăsta”. Începe el să caute prin buzunare, dar nu mai dă de el. Îl caut și eu, dar … nimic!. Niciunul din noi n-a știut că biletul a căzut pe jos și l-a pescuit Sîrghie. Toader a plecat acasă cu fratele lui (Lazăr).

Astăzi a fost un vînt puternic care ridica trombe de praf.

La adunarea noastră a luat parte și diriginta. Tema: ”Comportamentul tineretului în societatea socialistă”. A citit Lucia Nenati un material scris de ea. Ștefan a scris procesul verbal. După citirea materialului – dezbateri. Asta a fost singura ședință care mi-a mai plăcut un pic. A fost mai multă combativitate și siguranță. S-a început să se discute cum se comportă cei patru băieți din clasă și a fost luat fiecare în parte. Magopăț, săracul, a dus greul criticilor. Eu m-am distrat foarte mult pe chestia replicilor lui. Magopăț s-a dezvinovățit – și foarte bine a procedat – zicînd că colegele lui nu se poartă frumos cu el, iar el le-o întoarce cu aceeași măsură. Diriginta: ”De ce nu te porți frumosc cu fetele?”. Magopăț: ”da ce, astea-s fete? S niște mahalagioice!”. Lui Magopăț i-a luat apărarea Gabriela Șcheianu care a învinuit-o pe Ica Grijincu că se agață mereu de băieți. Toată clasa a fost de acord (Dacă Ica le cam permite…). Am ajuns și eu la scărmănătoare. Diriginta era tare curioasă să vadă cum mă comport eu. Clasa m-a apreciat – spre satisfacția mea – dar toate fetele s-au plîns că nu le salut pe stradă (”Îi fudul!”). Diriginta m-a întrebat ce părere am despre ceilalți băieți. Am împărtășit aceeași părere ca și Magopăț. Apoi tot Șcheianu s-a ridicat și a propus ca ceea ce am vorbit să rămînă între noi, ”în familie” și să nu se mai împînzeacă în toată școala (fetele s-au referit și la mine, ținînd cont că în pauze stau mai mult prin D). Spre sfîrșit, s-a sculat Halip N. și a precizat: ”Să nu creadă fetele că cu asta ne-a pus la respect și că de acuma trebuie să le respectăm oricum”. Apoi diriginta a propus ca fetele să întrebe, iar cineva să le răspundă cum trebuie să se poarte într-o societate. Băimăcean a întrebat ce să facă dacă merge în vizită la o familie. Explicațiile au venit de pretutindeni. Lia mi-a cerut un bujor pe care-l manglisem de undeva. I l-am dat. Lia: ”Liviu, să ai așa o soție!”. Eu: ”Bine, bine”.

După ore am alergat și i-am spus Feliciei ce m-a rugat Toader. Cînd am ajuns la internat, Toader era acolo. Era încă ”vesel”. A făcut o beție strașnică. I-a fost iar rău și a vomitat. A fost acasă și s-a întors imediat înapoi. A luat bani de la fratele său și de la taică-su. Am stat în meditație și, avînd încredere în mine, mi-a spus pățania lui cu Lazăr care pentru prima dată în viață a luat bătaie și are un of la inimă. S-a jurat să se răzbune pe toți).

Am luat masa la ora două deoarece au venit cam o sută de tovarăși care au luat masa la noi.  Apoi am plecat împreună la film. Toader avea nevoie de un loc unde să doarmă și să-și revină. Am văzut filmul românesc ”La capătul pămîntului”. Pe lîngă asta am văzut jurnalul și un ”Orizont științific” nr 1. 1966, foarte interesant. Toader a ațipit la film. După asta am fost cu el pe la CEC unde și-a depus niște bani (120). Ne-am plimbat apoi mult și bine prin oraș, am fost pe la 6 la internat și ne-am întors în oraș. Am făcut un banc cu o țigară în care-am pus catran de la chibrituri. Nu ne-a mers și s-a aprins chiar la Toader… În oraș, am mers la ospătărie, am luat două antricoate (17 lei). Ne-am mai plimbat un timp prin oraș și deodată ne întîlnim cu Zăicescu. Acesta-i dă lui Toader o misiune specială: să-i anunțe pe colegii din D să se prezinte mîine la școală la ora 1. Am pornit-o imediat amîndoi și-am trecut pe la Tănase, Larionescu (”Nu-i acasă!” – ”Nu-i nimic, noi doar v-am înștiințat…  – Ha, ha!”), apoi pe la Popovici (și Nichiforiuc Geta). Am vrut să trecem și pe la Andrișan dar nu era acasă. Acolo l-am întîlnit și pe Zăicescu. Dacă am fost văzuți că ne facem datoria, am considerat că misiunea-i îndeplinită și ne-am dus cu Toader în parc în fața intrării de la ”7N”. După ce ne-am chinuit o vreme pe-o bancă (chinuindu-mă și eu cu o întrebare: unde-o să dormim la noapte?) am luat-o iar la picior. Am intrat în holul de la ”7N” să-mi aranjez freza. Din obișnuință, m-am uitat la ceas să fiu sigur că n-am depășit ora permisă de regulament. Era opt făr-un sfert. Deodată, Toader începe să-mi dea coate și ghionturi și-mi face semn să ieșim afară. Cînd am ajuns afară mi-a spus că pe lîngă noi a trecut profesorul Drancă cu soția. Eu: ”Ei și ce? Încă nu-i ora 8!Toader: ”După ceasul tău, așa o fi. Dar acum e ora 9 fără 20”. Am rîs de această întîmplare și mai ales de nedumerirea mea (de ce m-a scos așa repede afară).

Cînd am ajuns la internat (pe la vreo 10) băieții care-au mai rămas pe-aici se foiau și se luptau să-și găsească un culcuș sub vreun acoperiș. S-au îngrămădit foarte mulți în izolator, dormind ca vai de ei, pe niște saltele de burete. Toader însă m-a lămurit să ne facem un culcuș afară, sub cerul liber. Zis și făcut. Am mers în dormitor și pe sub nasul adiministratorului Florea (care repara lumina, împreună cu cîțiva băieți) am înșfăcat în două serii cele necesare pentru un culcuș bun: trei pături, o pernă mare și lată și o plapomă (de asemenea, am căutat să fie cît mai cuprinzătoare și să fie și groasă). Am dus toate acestea în mijlocul tarlalei de trifoi din spatele internatului, adică în plin cîmp. Le-am așezat pe toate cu destulă dibăcie și ne-am culcat. Deoarce n-aveam cearșaf ne-am culcat cu pantalonii… Toader și i-a pus și la călcat, sub pătură/ Trifoiul fiind destul de înalt ne apăra și de vîntișorul răcoros care adia.

Duminică 22 mai 1966. Dimineața, cînd s-a ridicat soarele și-a ajuns deasupra noastră ne-a trezit și pe noi la 7.30. Me simțeam așa de bine și eram cum nu se poate mai fericiți. Am dormit minunat în aerul curat al nopții senine, aer care dăinuia și dimineața. Toader s-a trezit și pe la 5 și a admirat și un minunat răsărit de soare. Cum am făcut ochi am început să sporovăim  și să rîdem de aventura noastră nocturnă. Pînă pe la 8 și 10 am tot cîntat cît am putut de tare și tot ce ne venea pe limbă. Uitîndu-mă la culcușul nostru am gîndit că e mai confortabil decît unul din opera lui Calistrat Hogaș… pe care am început să-l admir și să-l îndrăgesc. Astfel ne-am înveselit noi – cu cîntările – apoi în lumina puternică a soarelui ne-am îmbrăcat, ”am făcut paturile”, adică am strîns toate cele ce ne-au folosit drept pat și le-am cărat în dormitor. Aici ne-am mai odihnit un pic, apoi am făcut amîndoi o baie bună care ne-a înviorat. Ne-am îmbrăcat și ne venea să nu mai așteptăm pînă ce-o suna masa. Dar ceasul ne arăta ora 9, iar băieții au spus c-au mîncat pe la 7.30 adică tocmai atunci cînd soarele a binevoit să ne trezească. Unii au rîs de locul unde ne-am petrecut noaptea dar habar n-au cît de bine și de frumos a fost. În orice caz am dormit de zece ori mai bine ca ei…

La bucătărie nu prea aveam nas să le cerem masa la o oră așa de înaintată. Am luat-o pe departe să fără să cerem prea insistent, dar dna Alexandra ne-a servit. Deoarece ceaiul se terminase a ”trebuit” să mîncăm cafea…

Imediat cum am luat masa, am plecat amîndoi în oraș și-am făcut cîteva ture. Ne-am întîlnit cu Haiuță și cum aveam aparatul la noi am plecat tustrei la ”Grădina de tir” unde avea loc concursul de atletism al școlilor generale de 8 ani din raionul Rădăuți.

Profesorul Băncescu vroia să mă pună la completat niște formulare și la socotit; m-am descotorosit de treaba asta zicîndu-i că nu mă pricep (s la umanistică etc.). M-a anunțat că duminica viitoare avem și noi (liceele) concurs de atletism. Haiuță mi-a dat să port ochelarii lui, iar eu i-am împrumutat creionul automat. Toader a făcut cîteva fotografii la săritura în înălțime și în lungime. Am venit la internat, dar nu era nimeni în meditație. Am coborît la valize să-mi schimb cărțile și am jucat patru meciuri de tenis cu Babii. Apoi, pînă pe la 12 am scris în Jurnal (pe ziua de vineri). Înainte și după masă Toader a făcut cîteva fotografii cu ”țăranii”, adică cu elevii care erau azi îmbrăcați în costume naționale. I-a mai făcut apoi cîteva poze lui Ica (o fată din clasa X-a B, umană, de la Liceul 1). Nu vroia în ruptul capului să facă o poză cu Haiuță, dar Toader i-a prins o dată împreună…

Pînă la ora 13 am luat masa. Cu toate că știam prea bine că azi, la ora asta, trebuia să merg la școală pentru a întîmpina, împreună cu clasa, delegația șefilor țării în frunte cu tov Nicolae Ceaușescu, am ales să rămîn la internat și să aștept aici trecerea coloanei. Dar ni s-au lungit urechile așteptînd. Treceau orele una după alta și tot așa mai trecea, din cînd în cînd, cîte-o mașină, speriind moșnegii (”Uite-l!”). Abia pe la ora 5, în sfîrșit, au ajuns și-n Rădăuți. Eu am stat chiar în fața internatului. În prima mașină stăteau, în picioare, tov. N. Ceaușescu, Gh. Apostol și E. Botnăraș. Nu știu de ce lumea nu s-a agitat prea mult. Probabil mulți s-au mulțumit numai să-l vadă, uitînd să mai ovaționeze, cum ar fi fost cazul. Poate din această cauză nu pomenește niciun ziar de trecerea lui prin Rădăuți. Toader a reușit să-i fotografieze. A urmat apoi o coloană de 30 de mașini. Alaiul s-a îndreptat spre Putna, punctul terminal al vizitei în Țara Moldovei. Acolo au fost serbări mari, și cine a avut fericirea să-și petreacă ziua de azi la Putna nu i-a părut rău.

Imediat cum a trecut convoiul am ieșit în oraș crezînd că poate se va opri aici, dar a trecut – și încă destul de repede – fără să se oprească. M-am întîlnit cu Haiuță și Toader (care s-a desprins de noi). Cînd l-am regăsit, Haiuță s-a dus la internat iar eu am rămas cu Toader și cu Felicia (na!). Toader s-a dus în parc să facă niște poze la ”țărani”, iar eu am făcut vreo două ture prin oraș cu Felicia (s-o trimiți acasă?!). A venit apoi și Toader. Felicia ne-a povestit cum au petrecut fetele la banchetul lui soră-sa, Elena Popescu. S-au îmbătat toate pe capete și tare mult aș fi vrut să le fi văzut în starea în care erau. Cred că și ele au rîs cînd m-au văzut și mi-au ascultat vorbele în seara aceea de pomină (2 mai). Teodora nu se mai putea ține pe picioare, Natalița a început să plîngă și să-și deschidă inima (îi era ciudă c-a înșelat-o Toader, dar ea nu știa care-i situația). În cercul nostru a intervenit și Costică Lungu care ne-a sfătuit să nu mai stăm cu una ca Felicia că ne compromitem. Am mers apoi tustrei la ospătărie și după ”un pic” de așteptare am mîncat fiecare cîte-o friptură, apoi cîte-un suc. Dar m-am înșelat amarnic: pe lîngă că numai ne-am zgîndărit foamea am dat în total 25 + 4 = 29 lei (e cam de la obraz; nu ne-a venit în cap să ne socotim acolo și ne-a jumulit). Am mers la cofetărie și-am luat cîte-o prăjitură, ca un capac… După asta ne-am continuat plimbarea. Se făcuse ora 7 și afară era rece. Azi am umblat numai în bluza albastră pe care-o tot port în fiecare vară, din clasa VII-a încoace. I-am lăsat pe Costică și Toader în parc și-am venit la internat să-mi iau haina bluza de vînt, pe deasupra. Am venit la internat tot o fugă, ca să nu-i fac să mă aștepte prea mult. Dar degeaba. Ușa de la dormitor era încuiată și a trebuit să stau așa. N-am vrut să-i cer cheia lui Haiuță pentru că ar fi trebuit să-l rog și nu vreau să apelez la el sub nici o formă. Dacă-mi va face vreun serviciu din inițiativa lui, n-am să mă supăr. Am rămas numai cu el în meditație. Mi-a dat două chei și mi-a zis să mă duc la infirmerie să-i aduc un bec. Din curiozitate am încercat cheia și la ușa dormitoarelor și… s-a deschis! Imediat mi-am luat ”haina” și după ce-am scăpat de bec și de chei am tulit-o în oraș. Pe drum m-am întîlnit cu Simeria Virgil și cu Halip Florea. Pe Toader și pe Costică nu i-am mai găsit. Am mers cu cei doi colegi în parc unde s-a încins o discuție despre fete și gusturi. Simeria: ”O fată trebuie să aibă mult mai multe calități decît un băiat”. Mi-a povestit despre prima sa simpatie din cauza căreia a suferit.

Aprinzîndu-se și luminile-n parc, am luat-o prin oraș și-am luat-o pe str. Putnei. Am mers așa sporovăind pînă la vreo 2-3 km de oraș cînd am dat de asfalt (prin dreptul internatului celor de la Școala veterinară). Cînd ne-am întors l-am văzut pe Mircea la (restaurantul) Moldova. M-am uitat la el, m-a zărit și a ieșit afară. De bani nici nu putea fi vorba. Mi-a spus că a fost acasă și mama n-a mai plecat la București. Mi-a dat dicționarul Român Englez (pe care l-a căpătat în schimbul Dicționarului englez-român din care aveam două).

Cînd am ajuns la linie, a trecut un soi de tren cu tot cu locomotivă formînd un singur vagon. Am crezut că ăsta o fi trenul cu care pleacă tov N. Ceaușescu, dar m-am înșelat. Am ajuns la internat după ora 10. În seara asta am dormit în paturile noastre.

Azi a fost o zi frumoasă.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 376 Joi 11 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (104)


Joi 19 mai 1966. Azi ”am dat deșteptarea” la 5 făr-un sfert.

M-am spălat pe îndelete, mi-am periat mult hainele, am cusut un nasture la uniformă și m-am învîrtit la infinit prin dormitor pînă s-a făcut 5.30 și-am venit în meditație unde mai erau vreo 5 băieți.

Azi vremea nu e prea favorabilă. Cerul e străbătut de nori albi, mici și deși care, mai tîrziu, s-au transformat în nori negri, de ploaie.

De pe la 5.30 la 6.30, la rugămintea lui Atănăsoae și Achihăiei S. (vecini de sat, Zamostea) am făcut rezumatul lecțiilor ”The London Hotel and Restaurant Workers on Strike” and ”Light Downs upun Johnny Casside”. După părerea mea le-am făcut foarte bune și dacă-mi făceam și mie așa ceva tot făceam teza pe-un 9 sau 10. I-am scris două foi. A început să mă doară capul. Cred că e din cauza somnului; să dormi numai 5 – 6 ore pe noapte atîtea seri la rînd nu e prea ușor. După ce-am făcut cele două rezumate am citit prima nuvelă din antologia ”Nuvela americană contemporană” intitulată ”Polițaiul și Imnul” de W. Sydney Porter. Numai pentru faptul că mi-au plăcut această nuvelă am depus un efort ca s-o pot termina. Pe la 7 n-am mai rezistat. Am pus capul pe bancă și pînă la 7.30 nu m-am sculat. Totuși, după jumătate de oră de somn parcă m-am mai refăcut. Cînd am coborît la masă am trecut pe la pompă și am ținut fața în pumnul cu apă. Trecîndu-mi astfel mahmureala, am căpătat chef de vorbă și de glumă.

La masă am început să povestesc nuvela lui Toader și lui Costică. Mi-am pus ceai în cană și, rîzînd împreună cu cei doi, am uitat să mănînc și, pe cînd ceilalți au terminat de mîncat și-au ieșit afară, eu abia am început să mănînc. (Imnul și polițaiul. O frunză uscată – cartea de vizită a lui Moș Gerilă! Încercările unui șomer de a-și găsi un adăpost de iarnă prin săvîrșirea de infracțiuni. Toate acestea însă – încercarea de a sparge o vitrină, de a mînca pe gratis, furarea umbrelei, acostarea domnișoarei, stingherirea liniștii – îi sînt iertate sau trecute cu vederea de polițiști. Cînd, în sfîrșit, șomerul s-a hotărît să lucreze undeva, vine un milițian și-l întreabă: ”Ce faci aici?”. Șomerul: ”Nimic!”  Atunci milițianul îl somează: ”Vino cu mine!” Peste cîteva zile Tribunalul Polițienesc îl trimite 3 trei luni pe insulă…).

Am mers împreună cu Toader la școală. Cînd ajungem la vreo ușă sau poartă ne dăm unul în spatele celuilalt și, cu o risipă enormă de politețe, spunem: ”Intră!” – ”Nu, mulțumesc! După tine!” și ne codim așa minute întregi pînă se hotărăște unul să intre. Cîteodată ne învoim să intrăm primii, cu rîndul: o ușă el, o ușă eu. Prostii…

La școală fetele au adus mulți bujori și aveam ce împușca (cu petala așezată pe pumnul semideschis) spre spaima fetelor.

La limba română a predat toată ora opera lui Hogaș și s-a citit fragmentul ”Singur”. Fiind o descriere reușită și cu unele note de umor, mi-a plăcut. În general, îmi plac descrierile de natură.

În pauză am primit prin Pîrghie o poezie în limba engleză și mi-a cerut s-o traduc. Cînd mi-am aruncat ochii peste ea, n-am înțeles decît cîteva cuvinte. Restul, nu știu ce dracu, îmi sînt complet necunoscute. Am întrebat-o de unde o are. ”De la Melexina”. Atunci am discutat puțin cu ”ea”. Nu-s supărat pe ea, dar am aceeași relație pe care o am cu Albu sau cu oricare altă fată din clasă. La istorie, a ascultat aproape toată ora. Eu am mai citit o nuvelă, între timp. A fost Storoj și a mai făcut o dată înscrierile pentru excursii. M-am înscris la amîndouă, iar la cea mai recentă am achitat-o (100 lei). Pentru excursia de la vară s-au mai înscris două fete: Moroșan Maria și Sfichi Ana. Am mai primit un bilețel de la ”ea”. La început a vrut să ”gavarească”, dar i-am făcut semn să scrie. A scris sub aceeași formă ca și pînă acum: (”L iviu, poți să traduci? L ia”) (L.D.: grafia mai avea un schepsis imposibil de redat cu ajutorul tastaturii: Primul L este scris deasupra lui iviu, iar ia este scris sub L). I-am răspuns.

La limba rusă s-a făcut toată ora recapitulare. Nu știam nimic și cum parcă mă încerca o durere de cap am stat toată ora cu capu-n mîini și n-am răspuns nimic.

În pauză, mă plimbam cu Toader pe coridor cînd vine Atănăsoae să-mi aducă un bilet de la Zamostea (A.S.) (L. D.: probabil Achihăiei S., cea care mi-a cerut să-i fac un rezumat și care vroia să-mi mulțumească). Mi-a cerut să-i dau imediat răspunsul, dar n-am chef să-mi fac de lucru cu ea și m-am hotărît să nu-i răspund (ca și biletului semnat de A. Doina, din clasa IX-a B).

La naturale n-a ascultat. Mi-a pus vreo trei întrebări și le-am ”cam” știut..  Sper să-mi fi pus un 8 (ca să nu-mi modifice media). Chiar sînt curios cît mi-a pus. În oră am primit un bilet de la Lucia Nenati în care îmi face observația că ”ieri la film am rîs de ea, împreună cu Gherasim” și că ei nu-i place ca cineva să rîdă de ea că se face foc”. Nu i-am mai răspuns, cu toate că mi-a cerut asta. Halip Niculai mi-a arătat cum se poate desena foarte practic o pară. Punînd cap la cap degetele arătătoare și cele mari.

După ora de naturale am mers la internat cu Toader și cu Costică. Lui Toader i-a venit maică-sa de-acasă. Cu această ocazie mi-a povestit cît de mult ține la el și–i împlinește dorințele. După ce-am luat masa am mers cu Costică în oraș să-mi iau o minge de tenis. Deoarece la ”Sport” era închis am încercat la ”Tutungerie”: ”Aveți mingi de tenis?” – ”Să vedem, poate mai sînt” și mi-a scobit o minge, spre mirarea lui Costică.

La internat am vrut să joc tenis, dar Haiuță a încercat să mă ia pe departe: aștepta rugat. L-am înjurat în gînd și l-am lăsat să-și păstreze cheia de la sală. Am jucat cu Costică în meditație. Apoi am jucat cu Chifan și m-am încălzit la culme. Îmi face plăcere să joc cu unul egal sau mai bun ca mine. Depun toate eforturile pentru a cîștiga și, în felul ăsta, învăț să joc mai bine.

De vreo săptămînă m-am obișnuit să țin în buzunarul pentru batistă din stînga carnețelul pentru însemnări, stiloul și creionul automat.

Pînă la 3.30 am stat vreo jumătate de oră pe dîmbul de lîngă teren unde se adună, de obicei, toți băieții de la internat și stau la soare.

De la 3.30 la 5 i-am făcut lui A.S. și lui Atănăsoae rezumatele lecțiilor ”The March of the Workers” și ”Rapid Forward Movement”. În pauză am jucat tenis. De la 5.30 la 7  m-am muncit într-o singuură direcție: am tradus poezia dată de Melexina. Poezia este scrisă într-o limbă veche și cam încurcată. Cu greu, și cu multe traduceri libere am reușit s-o scot la capăt. La masă, Costică a încasat o palmă de la Prandea pentru că a fluierat. În pauză iar am jucat tenis cu Costică. De la 8 la 9 am încercat să mă uit pentru teza la română, dar am amînat pentru dimineață. După tradiționala baie și frecție cu apă rece, am venit în meditație și-am stat pînă la 10!

Vineri 20 mai 1966. Dimineața m-am sculat singur la 4.30, m-am spălat și m-am echipat după ce am făcut o înviorare bună. După ce mi-am cusut cureaua de la ceas am venit în meditație la 5.15. De la 5.30 la 7.30 am citit încontinuu la limba română reușind să parcurg de două ori întreaga materie. N-aș vrea ca tocmai la limba română să scot o notă mică.

Ieri vremea a fost foarte schimbătoare. Cînd cerul era complet înnourat și chiar bureza – cînd cerul era foarte senin și soarele dogorea. Azi dimineață a fost foarte înnourat și chiar a burezat un pic.

S-a făcut înviorare. Toader continuă să-și scrie însemnările, dar după timpul în care le scrie îmi dau seama că-s destul de sumare. Am mai bine de o săptămînă de cînd dorm numai cîte 5-6 ore pe noapte. Mă simt tare consumat și de multe ori mă doboară somnul și oboseala. De acum voi încerca să reintru în normal, adică să mă culc și să mă scol în rînd cu toată lumea.

Azi dimineață trebuia să fiu la școală la 8 făr-un sfert pentru a începe teza la română. Am ajuns însă la fără 10 și profesoara tocmai terminase de scris subiectul pe tablă: ”Demascarea exploatării sociale în operele scriitorilor D. Th Neculuță, Șt.O. Iosif, P. Cerna și O. Goga.” Am scris aproape patru foi. Halip N a avut scrise pe bancă cîteva poezii și mi le-a suflat și mie. Deoarece caietul meu a rămas în D, am dat teză pe două foi duble.

Ora de fizică s-a scurs încet, în laborator. După ce a ascultat o elevă a predat restul orei și a făcut iar experiențe plicticoase.

În pauză, i-am dat ”ei” (b.m.) traducerea poeziei din limba engleză. Ea a rîs, a copiat-o, restituindu-mi ”originalul”.

La latină, pentru azi nici nu m-am uitat în carte; cuvinte – ioc. Și nu știu cum naiba se brodește că începe baba să-i caute pe cei care n-aveau note destule. Cum eu aveam o singură notă, căpătată ora trecută, imediat m-a agățat să ies la ascultat. Am începu să-i îndrug motive și scuze poate-poate m-o lăsa-n pace (am avut teză la română, voi învăța mai bine data viitoare). Profesoara: ”Tu ai o singură notă. Ți-ai bătut joc de limba latină de cînd ai venit în clasa asta. Uite, tu trebuie să dai și extemporal!” Eu: ”Am să dau, tovarășa profesoară!” Ea: ”Stai jos, băiete!”. Văzîndu-mă scăpat, m-a apucat veselia. Profesoara a făcut o analiză a notelor obținute la limba latină după care a ascultat doi voluntari (care-au luat cîte-un patru) și a predat lecție nouă.

Abia azi am aflat că are loc o eclipsă. ”No, ce-i cu eclipsa, nu se vede nimic?” Profesoara m-a mai întrebat o dată un viitor anterior (paremi-se ”a vedea”). N-am știut nimic și m-a cam apostrofat: ”Tu parcă nici n-ai fi în clasă”.

Înnourarea de azi dimineață a dispărut lăsînd loc unui cer senin, brăzdat din cînd în cînd de nori albi.

Chiar în pauza care a urmat s-a văzut începutul și faza maximă a eclipsei uitîndu-mă printr-o sticlă afumată. Am văzut clar bucățica de soare care a mai rămas ”întreagă”. S-a făcut mai întuneric, parcă era dimineața înainte de răsăritul soarelui; se făcuse și un pic frig. La geometrie profesoara ne-a lăsat jumătate de oră liberi, de capul nostru, să vedem eclipsa. În acest timp am mai citit din nuvele. (De spus repede: ”Eu pup poala popii, popa pupă poala mea”). În a doua jumătate a orei de geometrie mi-a venit somn. Am pus capul pe bancă și pare-se că că pînă la sf orei am ațipit un pic. S-a uitat o dată Hrișcă la mine, dar eu nu l-am văzut…

La l rusă s-a făcut gramatică. Un bilețel de la ”ea”: ”Ce înseamnă maree”. Eu: ”Întreab-o pe Lucia”. Apoi toată ora poșta a funcționat încontinuu. Am flecărit – în bilețele – despre supărarea mea urmată de încăpățînare. Ea: ”Nu știam că ești și încăpățînat”. Eu: ”Să știi, de-acuma”. Profesoara de rusă a prins-o pe Nenati desenînd femei. Nu i-a făcut nimic.

După ce-am luat masa, Toader s-a dus să se întîlnească cu N. pe banca lor preferată de lîngă chioșcul lui Goraș. Eu am început să joc tenis, dar nici n-am dat de cîteva ori cu paleta că l-am văzut pe Mircea venind spre mine. Mi-am închipuit că poate-mi aduce bani de excursie. Dar m-am înșelat. Cum ne-am întîlnit m-a anunțat că a încurcat-o și încă serios de tot. L-a prins cu trei călători în cursă fără bilet. Controlul i-a făcut proces verbal și i-a dat 300 lei amendă. Am mers cu el la poștă și am scos atîția bani cît am putut să scot, adică 75 de lei. Am trecut prin oraș, m-am alimentat cu mine pentru creion, am luat două înghețate de doi lei și-am venit la internat unde-am stat degeaba pînă la 5. Am citit ultimul număr al revistei ”Urzica” și nici n-am știut cînd a trecut vremea.

Timpul e iar frumos și cerul e senin.

La 5 a venit Toader de la întîlnire și, vesel, mi-a propus să mergem la spectacolul ”Patima roșie” de la Casa de cultură. Pedagogul de serviciu era Haiuță. Acesta i-a spus lui Toader cu înțeles: urciorul nu merge de multe ori la apă. Totuși el mai încearcă o dată. Ca să fiu și eu în ordine cu biletul de voie, ne hotărîm să fabricăm așa ceva. Nu e greu. Iau o semnătură de-a lui Zăicescu, încerc să văd dac-o pot face și-i trag una pe biletul de voie de credeai că-i semnătură de ministru. Tot eu mă duc la Haiuță, cu inima-n dinți și-i declar: ”Tovarășe pedagog, noi mergem la spectacol”. El: ”Bilet de voie, ai?”. Eu: ”Am”, și-i dau biletul foarte calm. Se uită un pic la semnătură și întreabă, zîmbind: ”A cui-i mă, semnătura asta?” Eu neștiind ce să-i răspund și temîndu-mă să-i spun că-i a dirigintelui, întreb: ”A cui poate să fie?” apoi Toader, mai îndrăzneț: ”a tovarășului diriginte!”. N-a terminat de zis și ne-a apucat un rîs nebun. Rîdeam de ”bafta” noastră și de faptul că ni s-a înfundat așa grozav. După asta, văzînd că nu merge, ne-am zis: ”Ia mai dă-l dracului. Noi mergem și-așa”. Ne-a chemat înapoi. El juca tenis și tocmai rămăsese în pană de minge. Eu aveam două în valiză: una a mea și una lui Popovici D. Eu: ”Dom pedagog, dacă vă dau o minge, ne dați voie?” El: ”Da!”. Am sacrificat imediat mingea lui Popovici și-am fost liberi! (dacă întreabă Popovici unde-i mingea îi voi spune: la Haiuță!).

Am luat-o pe str. 23 august spre Casa de Cultură. Pe drum ne-am întîlnit cu Telucu Piecnița care ne-a anunțat că spectacolul de la 5 s-a amînat pentru ora 8 și pe lîngă toate, nici Ilinca Tomoroveanu nu vine. Totuși, am mers la Casă și ne-am luat bilete pentru ora 8.

În tot orașul se fac mari transformări și îmbunătățiri. La Casa de Cultură se văruiește și se tencuiește. În oraș se repară gardurile, se curăță șanțurile, se plivesc florile. Înspre Putna s-au asfaltat trei km de șosea și asta numai în cîteva zile!!! Care-i motivul? Și n-a fost greu să-l aflu. Toată lumea vorbește de vizita tov. Nicolae Ceaușescu în regiunea noastră, trecînd, bineînțeles, și prin Rădăuți.

După ce ne-am luat bilete am venit la scrîncioburile din părcușorul copiilor și ne-am dat pînă ni s-a făcut iar rău. Am mers apoi la internat, plimbîndu-ne pînă la ora 7. Deoadată, ne-am adus aminte că la 7 trebuie să luăm masa. Atănăsoae era cu noi. L-am lămurit să mergem cu taxiul la internat. Am mai pus eu o vorbă  și Atănăsoae a fost de acord numai să-i dăm noi odată banii. Zis și făcut. Am luat taxiul și am ajuns imediat și foarte comod la internat. Eu am plătit taxiul cu banii lui Tanasă. La poartă era Simeria Virgil și cu Halip Florea care, cînd au văzut taxiul au sărit să deschidă poarta neștiind ce ștabi mari aveau să coboare… Pe urmă ne-am distrat cu toții. După ce-am luat masa am plecat cu Toader din nou la scrînciob unde trebuia să ne întîlnim cu Telucu. L-am văzut însă pe Viforeanu și-am întins-o. Apoi ne-am întîlnit cu Telucu care mi-a spus că semăn tare bine cu fratele meu; cică parcă sîntem gemeni.

Am intrat la teatru de la 8.30 la 11 (fără nicio învoire de la internat). Primele două acte am stat la balcon, făcînd un pic de scandal. Pînă a venit un oarecare care ne-a făcut observație, n-am luat piciorele de pe scaunele din față, fiindu-ne foarte comod. Comedia tragică ”Patima roșie” de Mihail Sorbul a fost interpretată de un colectiv de artiști de la Teatrul ”I.L. Caragiale”. (Țicnitul: ”tu judeci cu coloana vertebrală”; ”un dobitoc inteligent”). Piesa mi-a plăcut. Am ajuns destul de tîrziu la internat. Am aflat că Haiuță n-a zis nimic rău de noi.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!