liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Rădăuți

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 445. Miercuri 21 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (167).


Marți 6 septembrie 1966. Dimineața ne-am sculat la 8. Am mers la Serioja (tanti Zenovia). (Mîncat, băut). Tata s-a bărbierit pentru prima dată cu o mașină electrică. Pe la 11 ne-am pornit cu toții în oraș. Am mers cu troleibuzul pînă aproape de centru (la clădirea Sovietelor = Sfaturilor). Luat și răscolit un magazin întreg. S-a cumpărat: o căciulă (4 ruble), un ceas pentru mama (21 ruble), un inel-verighetă, o valiză (4 ruble), curele de ceas, sîrnice (chibrituri), curele (patru bucăți), ciorapi (întîlnit cu Vica), vederi din Chișinău, solnecnîi (solnițe?), aparate de ras (22 ruble buc.), aparat foto Smena 6 (13 ruble), o serie de lămpi radio, clești pentru vie, cărți de joc, bilete de loterie, 100 buc lame Niva, trei aparate de ras clasice de 63 kapici bucata. Am băut cvas.

Spre seară (după 16) ne-am întors ”acasă”. Iar mîncat și băut. Am plecat pe la 5-6 cu un taxi (Volga) și într-o oră am ajuns la Mașcăuți. Eu eram încă cald și vorbeam în dodii. Seara ne-am culcat, iar, tîrziu. A fost o seară de spus bancuri și Liolea, Valeri, Iulia au spus puține bancuri, dar bune (cu Pușkin, Lermontov)

Miercuri 7 septembrie 1966. Dimineața am rămas iar singur acasă. N-am mîncat. Mama cu tata s-au dus iar la dentist. Am umblat la difuzor și în loc să pun difuzurul în priza de difuzor l-am pus în priza de curent. S-a ars siguranța la difuzor. Pe la 11 mama a făcut o salată de vinete. Pe la 15 a venit și tanti Nina. S-a mîncat iar pe îndopate. Apoi am plecat cu toții pe jos pînă la marginea satului, lîngă o carieră de piatră. Ne-am suit într-o mașină care căra cochileți. Am stat în spate și m-a scuturat bine. Mi-a fost rău și chiar am amețit. Drumul ne-a costat o rublă pînă la Brănești la carieră. Aici am așteptat mai bine de o oră. Ne pică o ”Pobeda” și ”davai Orhei”, apoi direcția Kuizovka cu 140 km pe oră. (L.D.: așa se grafia atunci numele satului natal al tatălui meu. După 1989 se numește ca înainte: Cuizăuca).  Am ajuns la teotea Alexandra, vară dreaptă cu tata (o femeie corpolentă care a spus că are de toate și nu-i lipsește nimic). Pe unul dintre băieți îl cheamă Mircea Gagiu (născut în 1949). A terminat 10 clase, dar n-a reușit la Agronomie. Stat la masă. Cinstit zdravăn. A venit și teotea Marusia, soră cu Alexandra și vară cu tata. A venit și Dominte, un prieten din copilărie al tatei. Am mers apoi la baba Gafica – soră cu dedușca (bunicul) și cu gheghea (nenea) Mihail. Am mers apoi la teotea Marusia, soră cu tata (căsătorită Blănaru). Are cinci copii și este ”haziaikă” (gospodină/ casnică). A plîns mereu. O fire tare duiosă. Către tata: ”Oooo, frățiorul mieu!…”. Nu după mult timp a venit Mircea Gagiu și ne-a luat la kino (cinematograf). Kino-ul era într-o sală mică (fosta casă a popii din sat). Biserica este închisă și aici și în mai multe sate. Am văzut filmul ”Hokeistî” (”Hocheiștii” prod Mosfilm). Am stat, la film, lîngă o fată…. Mircea mi-a tradus ceea ce nu înțelegeam. Am ieșit la ora 23 și am mers la tanti Marusia, vara tatei.

Azi dimineață, Vitea a fost la Otak și ne-a anunțat vizita. Am mers pe la teotea Alexandra – ne-am luat rămas bun și am pornit pe jos, încet-încet, tuspatru spre Otac. Am ajuns la Otac la sora tatei Ecaterina (Katiușa). Soțul ei, Ilușa – tractorist – dormea. Imediat – la masă. S-a băut Moskovskaia și  vin și s-a dat drumul la ”radiolă” (patefon cu plăci). Au pus să cînte Valurile Dunării (Dunaiskie Volina”) și mi-a plăcut mult. Mi-am mai cunoscut doi verișori: unul în clasa I-a (Vlad) și o verișoară (Nadia) – pionieră în clasa IV-a. Chestia cu Vitea: toți o făceau pe grozavii cu bietul prost beat. Marusia s-a plîns de viața ei: ”Ehei, nu-i Fedia aici să-i tragă o uciganie tîmpitului”. Am pornit-o pe jos spre Izvoare. Șura, învățătoarea blondă cu muzică românească a plecat acasă la Mircea. Am schimbat curelele la ceas. Mi-am pus una cu busolă de o rublă + o insignă sportivă (Spartachiada). Teotea Alexandra ne-a făcut podarcă (cadou) o chestie electrică de încălzit apa (nu știa că nu avem curent electric în sat). Ne-am spălat pe picioare, am mai stat de povești pînă la miezul npții.

Joi 8 septembrie 1966.  Ne-am sculat la 8. Am mers la Marusea, dar nu era acasă. Am mers apoi pe un deal și am cules ceva poamă. Apoi am mers la baba Gafica: ne-a dat două sticluțe cu odikolon (apă de colonie/ parfum). Ne-a cîntat cîntece despre Moldova. Ne-a povestit din anii deportării familiei noastre în Altai și Siberia. (o situație oarecum asemănătoare cu cea a tatei, adică a fost rupt de familie). Am plîns și eu. Baba Gafica ne-a dat, la despărțire un țol (covoraș), o fotografie veche să facem o dublură. Vroia să-mi dea un dar ca amintire și nu știa și nu avea ce. A vrut să ne dea sandalele din piciore. Noi: Nuuuu! Am mîncat poamă pe drum. Autobuzul gol ne aștepta. Ne-am suit cu toții în afară de Vanea și am plecat la Orhei. Dedușca (bunicul) către șofer: ”da moldovinești nu știi”? Șoferul s-a tulburat, dar n-a vrut să vorbeăscă decît rusește. ”Svinița!” (porc) l-a caracterizat dedușca. Am coborît la Orhei și am cumpărat un fel de bilet de loterie (25 kopeici) și am cîștigat o carte de 14 kopeici (i-am lăsat-o lui Valeri și Liolia). Tanti Nina a plecat să cumpere un cîntăraș (eu am plecat pînă ”mai încolo”, adică am fugit și eu în piață). I-am cumpărat tatei o culegere de probleme de fizică și mie manuale de engleză pentru clasa 9-a și a 10-a. Vederi n-am găsit. M-am întîlnit în piață cu tanti Nina: s-a pornit imediat să-mi caute vederi. I-a cumpărat mamei un cîntăraș de 4 ruble care cîntărește pînă la 5kg (cică numai românii cumpără din astea). Am luat un taxi. Era același șofer care ne-a dus la Cuizăuca (Lupașcu). Ne-am luat rămas bun de la dedușca, Marusea, Katiușa și Iliușa. Toți am promis că ne vom scrie. Tanti Nina mi-a cumpărat vederi cu Kremlinul și o carte cu fotografii despre Moscova. Întors înapoi am ieșit cu Valeriu prin sat să căutăm ”pleoncă” (film pentru aparatul de fotografiat), valvă pentru bicicletă și alte nimicuri. Am mers la ” selimag” (magazin sătesc) dar n-am găsit ce căutam. Ne-am întîlnit cu Nelic (gorodskoi/ orășean). Am mai umblat prin sat și am ajuns acasă abia pe la 16. Am stat în casă. S-a tăiat un curcan și o găină și s-a făcut multă mîncare. Spre seară am mers la un fotograf să căutăm ”pleoncă”. N-are.  Ajunși acasă am primit ordin de plecare la Ivan Vasilici. Ne-am întîlnit la poartă cu Karaevici și cu Leotîv. Pentru că era destul de departe am mers tot un galop. Valeriu nu prea rezista la fugăreală. Acasă la Ivan Vasilici erau doar fetițele gemene (Vera și Liuba). Ivan Vasilici era plecat. Nadejda Nicolaevna (soția lui Ivan Vasilici) vine la noi acasă. Ne-am întors tot în galop. Pe drum ne-am întîlnit cu Sveta și Galea (au transmis o invitație pentru Nelic la o ”iminină” = ziua numelui/ onomastică). Am mers cu Valeri la el. L-am lăsat pe el să intre și eu am așteptat la poartă. Apoi ne-am întors iar la club unde ne-am întîlnit cu doi colegi de-ai lui Valeri:  mustăciosul și Serioja. S-a vorbit despre ”iminimă”. Am fost socotit și eu în rîndul invitaților. ”Da, dacă nu plec”. Eram îmbrăcat doar în bluză, am transpirat și am răcit.

Nadejda Nikolaevna era deja sosită acasă. N-a durat mult și am primit un nou ordin: să merg cu Liolia la RODOM (Casa de nașteri) după soția lui Karaevici care ne-a așteptat. Am venit înapoi în grabă, am mîncat puțin și pe la 23 m-am culcat. Musafirii au rămas să se ospăteze și să se distreze.

Vineri 9 septembrie 1966. Ziua poporului frate bulgar. Dimineața m-am trezit o dată la 5. Răcit tare. Sculat la 9. Iar masă bogată. N-am pus nimic în gură. A vedit și dedușka (bunicul) cu snoavele și cu vorba lui plăcută și înțeleaptă. Iar plînsete și cîntece. Luat ultimele pahare, în picioare. Eva i-a dat mamei o broșă de o rublă 80k și o perdea de la geam. În sfîrșit, ne-am despărțit cu lacrimi în ochi și icnete în glas, toate sincere. În butcă s-au suit mama și Marusia, iar eu, tata, Vanea, dedușca, Ilușa, Marusea și Nina am pornit pe jos spre Pogribeni. Dedușca, la cei 75 de ani ai săi e tare zdravăn și merge vîrtos. Îmi place foarte mult. Am vorbit cu toții tot drumul. Ne-a prins ploaia. Am mers printr-o pădure. Cele trei surori (Nina, Katiușa și Marusia au cîntat mereu. Ilușa, tata și eu am zobovit un pic și am consumat o ploscă de vin și am halit un pui. Ne-a ajuns din urmă un tractor cu remorcă. Am mers cu toții pînă la Izvoare (deși mama nu ar mai fi vrut). Am ajuns acasă la Eva. Dedu (bunicul) nu era acasă: plecase la Cuizovka/ Cuizăuca după noi. Vania a adus 9 litri de vin de masă, înfundat. Am stat la masă, dar n-am mai băut, n-am mai mîncat. Am stat tîrziu pînă la 23. M-am culcat înaintea la toți.

Sîmbătă 10 septembrie 1966. Singur acasă (la Mașcăuți). Valeri și Liolia au mers la școală, mama și tata au plecat la pus dinți, pe la 11. A venit Ionel (soțul tantei Nina), apoi au venit și tata cu mama cu gura plină de dinți falși, îmbrăcați sau de metal. Evident, n-au mîncat. La amiază am jucat durac cu Liolia, Valeri. (Ionel și tata au pierdut de toate dățile). Ionel s-a cinstit bine. Eu am stat de povești cu Liolia. După amiază am fost cu Valeri la cules poamă (șasla). De fapt am furat de la un lot al kolhozului, departe de sat. Tata a fost foarte împotriva acestui fapt. Dedușca a plecat primul de la Mașcăuți. A lăcrimat. Am luat valiza de la Izvoare (cărți de joc, două coșuri de pernă lui Marusia și lui Katiușa). Am revenit la Mașcăuți spre seară. Am fost cu Valeri la baie. Seara – concert de muzică ușoară și populară + un balet românesc transmise de televiziunea din Sofia. Tata s-a culcat primul, apoi mama, apoi Valeri, pe urmă Nina, și la urmă am rămas eu cu Liolia. Ei nu știu de ”servus”, ci de ”privet” (salut) și ”salam aleikum” (la revedere). Am rîs spunînd în loc de ”salam aleikum” – ”cîrnaț aleikum”. La miezul nopții a venit și Ionel, beat criță. Ne-am culcat la miez de noapte.

Duminică 11 septembrie 1966. (L.D. Începînd cu această zi au reapărut în Jurnal însemnările mele zilnice, mai detaliate, mai clare și mai complete). Dimineața m-am sculat mai devreme, ca de obicei în ultimele zile. Azi am fost cu toții acasă. Pînă la amiază am mai stat de vorbă, am jucat durac și am aranjat valizele pentru plecare. Liolia speră ca eu să nu plec chiar azi și poate tot voi veni la ”iminima” colegei lui Valeri. Le-am mai povestit și eu multe întîmplări de pe la noi la școală. Înainte de a termina cu împachetatul, tanti Nina mi-a dăruit două cravate noi-nouțe, cu elastic, dar frumoase. La ora două a venit Nadejda Nikolaevna și i-a dăruit mamei două odecoloane (colonii) în cutie (de 4 ruble) și un buchet frumos de flori. După cîte am observat ne apreciază foarte mult. La ora 15  am plecat cu toții la autobuz, nu înainte însă de prînzi și a cinsti cîteva pahare. La autobuz am mai zăbovit un pic. Mi-am luat rămas bun de la Valeri și Liolia și m-am urcat în autobuz. De aici am dat mîna și cu Nadejda Nikolaevna care mi-a urat succes la școală. Liolia mi-a spus ca, atunci cînd ajungem la Chișinău, să-i dau adresa mea lui mamă-sa (adică tantei Nina) pentru a i-o da lui Sveta care, cică, vrea să corespondeze cu mine. Bucuros! La despărțire, Liolia a lăcrimat. La difuzor se transmitea o frumoasă muzică populară românească. Minunat! (L.D. Simt nevoia să precizez că în marea majoritate a stațiilor de autobuz, în piețe, gări și alte locuri aglomerate erau montate difuzoare care transmiteau emisiunile postului central de radio. Așa era și la Dornești și la Mașcăuți. Dar nu țin minte să fi avut difuzor în Grămești). În sfîrșit, am plecat! Un timp am mers în picioare pînă ce niște cetățeni s-au arătat a fi amabili cu noi cei din România și ne-au cedat locurile lor. Ziua însorită și muzica de la radioul șoferului mă făceau să mă simt fericit. Nu simțeam însă nici supărare și nici bucurie pentru că plec.

La Chișinău am oprit la capătul uliței (L.D. ulița = strada) Krutaia și am mers pînă la nr 20. Gheghea/ dedea/ nenea Ionel luase deja un litru de votcă, dar nu se îmbătase, numai cît îi era greu să meargă mai repede și avea o poftă grozavă de a vorbi și a povesti. În sfîrșit, am ajuns acasă la gheghea/ Dedea/ nenea Mișa. Aici n-am stat mult deoarece tata a aflat că unul dintre prietenii lui din copilărie și școală se află în Chișinău, nu departe. Așa că am luat-o pe jos pînă la dînsul. Numele colegului: Vasile Duca (are un ochi de sticlă, soție ruscă, două fetițe – una la grădiniță și alta la școală în clasa a II-a sau a III-a). A povestit multe cu tata. Mi-a plăcut de el pentru că era foarte înțelegător. Nu insista mult. După cca. o oră  am plecat cu toții la stația de autobuz. Eram destul de mulți (eu, mama, tata, Nina, Mișa, Vasile Duca cu soția și fetițele). După ce am așteptat cam jumătate de oră în stație și autobuzele nu mai veneau, am luat-o pe jos. Vasile i-a dat tatei doi litri de vin și un sfert de spirt de 96 de grade. Am ajuns la gheghea/ dedea/ nenea Mișa. De aici tata a luat o serie de cărți de matematică procurate pentru el de Ioachim Druguș. Mama a luat 6 furculițe și trei cuțite cu mîner alb de la Zenovia și o zakrîtcă (aparat de strîns capacele pe borcane) + 50 de capace de tablă de la Fedosia. Am stat și la masă, dar numai cu mare greu am luat vreo 6 pahare de vin; altceva nimic. Am mai vorbit cu frații mai mari ai lui Ioachim și mi-au plăcut. Înainte de a ne despărți și a pleca spre gară, am făcut schimb de adrese cu Ioachim. Eugeniei (Jenia) i-am dat adresa lui Lili Buhaianu din Grămești pentru a purta corespondență cu ea. Ne-am luat rămas bun de la toți ai casei. La poartă unul dintre frații lui Ioachim s-a postat la poartă cu o carafă cu vin și nu ne-a lăsat să plecăm pînă n-am mai luat fiecare cîte un pahar de vin. În sfîrșit, am plecat la stația de troleibuz de unde am plecat direct la gară. Aici tata a scos bilete pînă la Ungheni. Tanti Nina i-a mai dat tatei vreo 5 ruble, să aibă pe drum. În gara de la Chișinău mi-am cumpărat un ”Morning Star” și un carnețel pentru adrese. Tanti Nina mi-a cumpărat un foarfece de unghii (”să-l ai la internat”).

La aprox ora 21 am avut tren. Am mers cu trenul Moscova-București-Sofia. Controlul biletelor s-a făcut înainte de a urca în tren. Despărțirea a fost dureroasă și impresionantă. Tanti Nina a plîns, chiar și gheghea Mișa a alergat mult după tren. Rămași singuri în tren am cugetat asupra călătoriei noastre și apoi am început a ne gîndi la ce vom găsi pe-acasă. La 23 am ajuns în gara Ungheni. Am intrat într-o sală așteptînd verificarea bagajelor. Pînă una alta mi-am mai ușurat buzunarele de capici (copeici). Mi-am luat un termometru de cameră (50k) și tata a cumpărat două sticluțe cu soluție pentru recăpătarea culorii inițiale a părului. Nu erau mulți cetățeni care treceau frontierea. Am dat pașapoartele la viză, am completat foile pentru conținutul din valiză și ne-am prezentat la vameșii sovietici. Nici nu ne-au deschis măcar valizele și ne-au trecut în altă cameră rămînînd să așteptăm un timp pînă la venirea trenului. La miezul nopții am trecut în camera de așteptare. Aici ne-am plictisit binișor. Cînd ne-am urcat în tren ne-au controlat grănicerii biletele. În tot vagonul eram numai cinci persoane plus conductorul care era foarte amabil la vorbă. Am găsit un compartiment liber. Trenul era românesc. Am făcut în tren Declarația vamal valutară.

Luni 12 septembrie 1966.  În declarație am trecut mai important aparatul de ras și cel de fotografiat. Ne așteptam ca să ne facă controlul vamal la Nicolina. A sosit însă unul de la vamă și ne-a controlat declarațiile. Pentru unul dintre cel două aparate vama este 60 de lei. Ne-au restituit și banii reținuți: 1040 lei. La Nicolina am avut iar încurcătură cu mersul orelor (Între Moscova și București este o oră diferență). La 1.05 (ora României) am luat un motor care ne-a dus la Iași. Aici am stat în sala de așteptare de clasa I-a pînă la 5 cînd a venit trenul de Timișoara, care ne-a dus la Suceava. Aici tata a rămas pentru a schimba buletinele. Eu cu mama am luat bilete de tren pînă la Dornești și la 9 am plecat. Eu am vrut să merg la Rădăuți să mă înscriu la Liceu, dar mama nu m-a lăsat. Am stat în Dornești jumătate de oră să așteptăm autobuzul, dar ni s-a ivit o ocazie (un camion) și-am mers pînă acasă, în poartă. Bunița ne-a întîmpinat bucuroasă. Totul era în regulă acasă. Bunița a fost bolnavă, dar acum e bine și în casă toate erau la locul lor. Bunița a adus de la București un ”omuleț” (minuscul, de cca 3 cm) căruia îi pui un fel de țigară în gură, o aprinzi și ”el” fumeaă scoțînd rotocoale de fum. Interesant lucru. Ne-a întîmpinat și tanti Lucreția cu copiii.

La 12 a ajuns și tata de la Suceava, cu autobuzul. Pînă seara ne-am descărcat amintirile și am repartizat fiecare lucru la locul lui.

Eu am început să-mi adun de prin casă lucrurile ce-mi trebuie la internat. Anul ăsta voi lua cu mine valiza nouă dăruită de tanti Nina. Am început a-mi aranja într-însa diferite fleacuri. Seara am făcut o baie. Continui să tușesc grozav; seara cînd mă culc simt că mă înăbuș și asud. Bunița mi-a făcut un sirop din coajă de ceapă, dar în zadar.  Mîncînd mai rar și regulat încep să-mi recapăt pofta de mîncare. Seara ne-am culcat la 23.

Marți 13 septembrie 1966. Ziua pompierilor din RSR. Zi frumoasă și caldă. Dimineața tata s-a dus prin sat să mai împartă salariile și să vadă ce-i cu școala. Eu am cules o găleată de pere apoi am rămas în casă. Mi-am pregătit toată lenjeria, mama mi-a pregătit perna și pătura, pantalonii de la uniformă și altele (mi-a lungit mînecile de la haina de uniformă).

După masă am cules tot timpul pere împreună cu tata din părul de la deal și le-am așezat (cîte au încăput) pe ziare în bucătărioara de la deal. Apoi a cules tata vreo 6 coșărci din părul din față și-am așezat perele în dormitor, pe ziare. Am socotit, cu ajutorul cîntărașului de la tanti Nina, că am cules azi cca 200 – 300 kg de pere. Tata are de gînd să le vîndă și să mai scoată un ban. În total mi-a dat 525 de lei pentru plecarea mea la Rădăuți, la liceu.

Seara a fost tanti Zîna și m-a anunțat că, mîine, merge la Rădăuți șoferul Apalaghiei cu camionul și că n-are rost să mă mai scol la cursă (și-așa nu mă ia). Seara mi-am pregătit valiza și m-am culcat pe la 22.

(L.D. Aici se încheie ultima vacanță de vară din viața mea de licean prostuț. Urmează să transcriu ultima vacanță de iarnă (dec. 1966 – ian. 1967) și ultima vacanță de primăvară (21 martie 1967 – 28 martie 1967). În fine, așa cum am promis, voi încheia cu cel de-al treilea trimestru (și ultimul!) din viața de elev, trimestru care a început la 29 martie 1967).

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 442. Duminică 18 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (164).


Sîmbătă 20 august 1966.

Dimineața, mama și tata m-au trezit la 6.20. Dînșii au plecat la Rădăuți cu autobuzul de 6.30. Imediat m-am sculat și eu și n-am făcut altceva decît am dat drumul la radio pe unde scurte. De la 6.30 la 7.00 Radio Moscova în limba spaniolă. Același post a transmis în limba ”mozambică” (L.D.: De fapt, este vorba despre limba portugheză). În această emisiune pentru Mozambic am auzit despre colonialiștii portughezi. De la 7.10 la 7.15 am prins Radio Londra cu emisiunea de dimineață. Dar abia am ascultat un Buletin de știri și Cronica sportivă și și-a încetat emisiunea pînă la ora 16. Am observat că Radio Moscova, în emisiunile pentru țările Africii dă un fel de muzică în stilul lor african (unul care și mie îmi place foarte mult). De vara trecută am înființat caietul RADIO în care, într-o liniatură anumită, am trecut toate posturile de radio ascultate. Pînă azi am consemnat în caiet peste 80 de emisiuni transmise de cele mai diferite posturi de radio în cele mai diferite limbi ale lumii. Cunosc vreo 10-11 țări cu emisiuni în limba română.

De la 8 la 8.30, Radio Oggi Italia a transmis o emisiune compusă dintr-un buletin de știri, o ”notizia” și muzică ușoară. După cîte am înțeles eu din enumerarea emisiunilor acest post de radio are vreo 7-8 emisiuni, fiecare de jumătate de oră. A dat iar acea adresă: Rido Verdi, Berlino cento due (102), Căsuța poștală 409.

La 9 am ascultat ”Vorbește Moscova”. Ieri a început la Moscova ”Săptămîna filmului românesc”. La 10, Radio Moscova a transmis timp de jumătate de oră cîntece populare românești (Hore cu strigături, ”Ca la noi la Fălticeni” etc.).

În urma marelui cutremur din Turcia cca o mie de persoane și-au pierdut viața, iar în Austria au murit 19 din cauza inundațiilor.

Înainte de ora 12 a venit poștașul. Pe azi am primit ”Moscow News”-ul și ”Munca” plus o scrisoare de la Zărnești – Fundeni – Ploiești. În Moscow News am găsit un anunț în care se spune că V/O Mejdunarodnaia Kniga pune la dispoziția doritorilor mape cu vederi reprezentînd Moscova (42 vederi colorate), Tallin (34 vederi colorate), ”Sanatoriile Caucazului de Nord” (44 vederi colorate), Kiev (32 cărți poștale), Krimeea (32 cărți poștale). Trebuie să iau numaidecît legătura cu Matkovski și să văd ce-i de făcut. După masă m-am bărbierit iar (o fac în fiecare zi).

Am învățat să deosebesc limbile italiană și spaniolă care pînă acuma mi se păreau la fel. Pe la 15 am mai dibuit o serie de posturi pe care nu le-am mai trecut în caiet (Vatican, Praga). Am dat peste un post austriac care cerea în mai multe limbi (engleză, franceză și spaniolă) impresii despre emisiunile sale, dîndu-și și adresa. Imediat însă și-a încetat emisiunea și n-am mai știut despre ce este vorba. Pe 49 m este un post spaniol care transmite în spaniolă. Am observat unele defecțiuni ale aparatului nostru în gama de unde lungi (trebuie apăsate anumite piese…). La 15. 30 un post sovietic transmite lecții de limba engleză. La 16, cu mare greu, am prins iar Radio Londra în limba română (25 m) – cea de-a doua emisiune a zilei – doar 15 minute. A treia emisiune – la 18.00. Am amețit acultînd, căutînd și notînd mereu. Totuși, nu-s plictisit.

Azi a fost pe aici tatăl lui Gh. Horodincă pentru a vorbi cu tata de niște ore la matematică. După amiază a fost pe aici tov Marianciuc Tit (fostul meu profesor de limba rusă și de Constituție) și i-am pus ștampila sindicatului și semnătura tatei pe o notă de plată.

Ziua de azi a fost iar tare fierbinte. Spre seară s-au adunat cîțiva norișori la apus, iar la radio s-a anunțat pentru zilele următoare ploi cu descărcări electrice.

Azi n-am citit nimic și nici de engleză nu m-am apucat.

La 19.30 am ascultat Radio Vatican. A vorbit tot timpul despre Gh. Șincai. De data asta a vorbit și despre religie și supersiții, combătîndu-le grozav pe acestea din urmă și preamărind religia.

La 19.45 – 20 am ascultat Con Israel. Holeră în Irak. 2000 de persoane au murit în cutremurele din Turcia. Teatrul din Moscova prezintă spectacole în Israel. S-a încheiat cu ”Programul de felicitări și cîntece”. E ora 20 și autobuzul n-a sosit încă în stație. Nu mai aveam răbdare și am ieșit să aștept afară. Peste un sfert de oră au venit. Au cumpărat: tatei un costum de tergal de 700 lei (foarte bun); mama și-a luat material de-o rochie (foarte scump: 300 lei metrul), cca 20 m de sîrmă albă, groasă pentru rufe și o pereche de cărți de joc (40 lei, englezești, f bune, îmbrăcate în plastic). Am mai stat de povești apoi am mers în bucătărie și-am mîncat din gros plus o ”sticlă” de vișine.

Mama și-a adus aminte de Mircea și a plăns fiindcă o prinsese dorul de el.

După ce-am terminat cu masa, ne-am mutat în sufragerie și-am făcut inaugurarea ”cărților”. Am încercat să jucăm poker și 21 dar nu știe nimeni ca lumea și-am jucat orbește, pe dibuite. Eu știu 21, șeptica, trombon + păcălici, toci, popa prostu – care, de fapt, nu-s jocuri de cărți. Ne-am culcat la 22.30.

Duminică 21 august 1966. Ziua adoptării Constituției R.S. România (21 august 1965). Se împlinesc 21 de ani de la 21 august 1945 – Ziua națională a poporului nord-vietnamez. Azi s-a deschis în țara noastră o nouă etapă de fotbal în categoria A.

Cutremurul din Turcia a făcut peste 3000 de victime.

Dimineața m-am sculat tîrziu. Tata a plecat în sat pe la 19. Pînă atunci ne-am distrat cu jocul de ”bridge”. După plecarea tatei am jucat cu mama table. Eu, nu și nu, să jucăm pe bani. Am jucat cîteva partide și scorul a fost egal. Azi am pariat cu mama că CSMS Iași va cîștiga partida cu Steaua (2 lei).

După amiază, mama a tras un somn bun, iar eu m-am ținut de cuvînt în legătură cu engleza, am tradus în întregime povestioara ”Aioga” (legenda găgăitului). Pe la 15 a venit tata, dar nu singur, ci însoțit de soții Cracană cu fetița lor Mihaela. Eu, ca de obicei, m-am refugiat în bucătărie, unde am stat pînă la 19 cînd au plecat oaspeții.

Am început să citesc ”Frații jderi” de Mihail Sadoveanu.

La 19 mama a plecat în sat cu familia Cracană și s-a reîntors la 20 împreună cu tata. Eu am stat în casă și-am ascultat meciul + cîteva posturi. Pariul de ”ediș” l-am cîștigat eu (cu 3-2), dar s-a anulat cîștigul deoarece am pierdut pariul cu meciul de fotbal. Iașul a pierdut cu 7-1! (surpriză!). (L.D.: Datorită comentariului de ieri al rădăuțencei Cristina Stanciu (Mulțumesc!) am reușit să aflu numele corect al jocului, miza lui și regula de joc. Vezi  https://dexonline.ro/definitie/iade%C8%99).

Am ascultat Vaticanul. Au început-o cu teoriile lor religioase pe care le-am ascultat numai din curiozitatea de a vedea pe ce bazează ei religia. A vorbit mult de ”preacurata” și ”preasfînta” sfîntă Sfînta Maria.

La ”Con Israel”, după Buletin de știri (Holera din Irak) a vorbit despre ”compozitori din Aleea Română în orchestra postului Con Israel”.

Azi am jucat cu mama patru partide de table a cîte cinci lei fiecare. Seara, după ce tata s-a culcat, noi tot mai jucam. Cîștigasem 10 lei, dar am mai jucat o partidă și-am rămas cu cinci. Buni și ăștia!

Azi a fost o zi teribil de caldă și continuă să fie senin. Seara m-am culcat la 23.

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 441. Sîmbătă 17 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (163).


Vineri 19 august 1966.  M-am trezit pe la 7.30 în ritmul unei melodii de la radio. Tata a plecat la școală, iar mama a frămîntat de pîine. Pînă să plece și mama la școală am dat fuga la cooperativă și mi-am cumpărat 14 caiete de dictando și două de matematică pentru noul an școlar. E bine să-ți faci rezerve din timp. Pe la 9 a plecat și mama la școală. Azi m-am bărbierit din nou.

La 9.00 – 9.30 Radio Moscova. Azi tot timpul a fost o căldură grozavă. Cred că atunci cînd va ploua va fi o furtună mare cu multe descărcări electrice.

De la 10 la 11 am scos din beci sfecla stricată care doar încurca acolo. Am scos vreo patru cazane din care vreo două erau numai cu țărînă scoasă de șoareci.

După ce-am terminat cu trebușoara asta, care n-a fost prea ușoară, m-am spălat și am reintrat la ”programul de cameră”.

Căutam ceva pe undele scurte și deodată atenția mi-a fost atrasă de o limbă romanică (latină). După jumătate de oră de ascultare încordată m-am deslușit. Era postul ”Radio Suedia” din Stokholm care transmite în limbi străine. De la 11 la 11.30 în acea limbă latinică (n-am putut descifra care anume) a vorbit numai despre arhitectură.. De la 11.30 la 12 a transmis în franceză (multă muzică). Apoi de la 12 la 12.30 – în germană. A urmat o limbă pe care n-am înțeles-o, apoi de la 13 la 13.30 a transmis în engleză. La 14.10 postul a încetat să mai emită. După ce-am scris, pînă acum, atîtea scrisori, n-am primit răspunsurile dorite. Dacă ar fi după mine aș vrea ca în fiecare zi să scriu și să primesc scrisori.

După amiază, tata (în calitate de președinte de sindicat) a plecat la sfat pentru a rezolva problema vechimii lui ”moș Petrea” omul de servici(u) de la școala din Bălinești.

Eu cu mama am jucat table (un leu partida). Două partide iar rezultatul a fost – egalitate. Azi am pariat cu mama pe un ”ediș” (L.D.: Wiki nu mă ajută cu o explicație, dar – din cîte înțeleg eu – ”ediș” era un joc de atenție, care conținea și un mic ”ritual” inițial: ruperea în două a sternului unei găini, (a unei păsări în general), moment în care se pronunța cuvîntul ”ediș”. Scopul jocului era să acumulezi trei puncte. Un punct se obținea dacă îi dădeai ceva celui cu care juca, iar acela uita să spună ”ediș” în momentul primirii. Pentru început, bunița și mama ne păcăleau dîndu-ne jumătatea de stern cu rugămintea să-l dăm la pisic sau cîine. Dacă nu spuneam ”ediș” deja pierdeam un punct în favoarea bunței/ mamei. Am citit undeva că acest joc era specific evreilor, bunița locuind într-un renumit cartier evreiesc din București: Dudești. De altfel, cuvîntul ”ediș” este foarte asemănător cu cuvîntul ”idiș” care desemnează numele limbii oficiale a statului evreu. Nu pot încheia acest intermezzo explicativ fără să subliniez, încă o dată, că jocurile sunt o parte foarte importantă a oricărui proces educativ, îndeosebi pentru dimensiunile numite etică, management, economie, politică sau comportament uman în general). Miza jocului de azi a fost doi lei. Pînă în prezent scorul este 1 la 1. Pe la 18 a plecat și mama în sat și s-a întors tîrziu.

În sfîrșit am dat azi și peste Radio Vatican care după ce a transmis în limba rusă a dat un sfert de oră emisiunea în limba română (41, 48 și 196 m). În emisiunea de azi a vorbit despre Gh Șincai și despre originea limbii române. Spre mirarea mea, n-a vorbit deloc despre religie. Radio Vatican transmite zilnic în limba română. De la 19.45 am ascultat Con Israel (Incidente în Siria, temperaturi de 41 grade, declarații războinice și însemnări despre ciocnirile armate dintre cele două țări vecine.

Părinții au venit din sat la ora 20. A fost și prof. Huianu pe aici și i-am dat niște drojdie.  La 20 am ascultat ”Tribuna ascultătorilor” și ”Colțișorul cinefilului” la ”Vorbește Moscova”. La 20.30 am dat la Radio Chișinău. A prezentat ”timpul pe întreaga planetă” – o emisiune foarte interesantă despre vremea în întreaga lume: o vară foarte lungă la Moscova, arșiță în România. Radio București precizează: limba română, spre deosebire de alte limbi, are trei pronume apelative: dumneavoastră, dumneata și tu, fiecare caracterizînd o anumită ”distanță” în relațiile dintre persoane.

Seara am ascultat emisiunea ”Atenție, părinți!”. S-a tratat despre alegerea profesiunii tînărului și influența părinților în această direcție: ”Copiii să nu se lase duși de anumite pasiuni trecătoare, considerînd că în ele stă viitorul profesiunii lor”. Mă tem ca engleza să nu fie decît o formă de pasiune desprinsă din pasiunea mea pentru limbi străine, care la rîndul ei este desprinsă din pasiunea mea pentru cunoaștere, o cunoaștere care să nu fie limitată doar la hotarele țării. Sper totuși ca să nu fie chiar adevărat. Dacă pînă acum am abandonat engleza pe timpul vacanței, de mîine o voi relua (vreau să mă încredințez că-mi place).

Azi n-am citit deloc. Mă plictisește grozav acest roman și mă tem să-l întrerup, deoarece-mi trebuie la școală. Mă aflu într-o dilemă…

Azi părinții au hotărît ca mîine să plece amîndoi la Rădăuți. Așadar mîine voi fi singur toată ziua. În timp ce ascultam la radio (București, programul I)  emisiunea ”Discurile noastre vă aparțin” am paginat acest Jurnal de la 1 la 400 și am scris la sfîrșit obișnuita ”notă” (L.D.: Într-adevăr, pe ultima filă a acestui caiet este scris: ”Notă. 398 + 2 = 400 pagini = 200 foi. 19 august 1966. Semnatura mea” Semnătura am mai descris-o: este cea stabilită de mine cînd eram în clasa V-a și pe care o folosesc și acum.).

După o baie bună, generală, m-am culcat la 23.

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 440. Vineri 16 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (162).


Miercuri 17 august 1966.  Azi am vrut să merg la Rădăuți, dar a trebuit să contramandez hotărîrea deoarece dimineața atît mama cît și tata erau la școală. Rămînea casa pustie. Așa că am rămas acasă să am grija orătăniilor. Dar imediat după ce am mîncat m-am înfundat în sufragerie, m-am întins pe canapea și am citit și ascultat muzică populară.

Pe la vreo 10 m-au scos din casă strigătele mătușii Marghioala (Cojocaru) care-mi adusese la cunoștință că o mașină ne-a călcat o găină albă, iar curcile noastre sînt în lucernă la dînsa. Am luat găina și am aruncat-o în veceul din curte.

Pînă la amiază am citit încontinuu făcînd un oarecare progres la numărul paginilor.

La amiază, părinții m-au găsit pe mine vinovat de pierderea găinii (de ce n-am păzit-o?!). Tata i-a răspuns lui Prisacaru de la Dorohoi, iar eu cu mama i-am scris buniței. Din atîtea scrisori cîte-am trimis prin țară – nici un răspuns. Pățesc ca de obicei… Tata mi-a adus Moscow News ul și am mai tradus articole din el. Începînd de azi, ziarul (L.D.: de fapt săptămînalul) prezintă povestirea ilustrată ”Aioga” pe care-aș vrea s-o traduc în scris. După amiază am citit și-am ascultat radio. Deutsche Welle: ”Impresii din România” – păreri bune, admirative. Azi am ascultat toate trei emisiunile de la Vorbește Moscova. La ora 18 un mare grup de ascultători a cerut cîntecul ”Serile împrejurimilor Moscovei” cîntec care-mi place și mie foarte mult. Zilele astea, în URSS și Polonia se sărbătoresc ”Zilele culturii românești” în cinstea apropiatului 23 august. Azi se împlinesc 10 ani de la trecerea în ilegalitate a P.C.G. (Partidul Comunist din Germania). La 19.45.: Con IsraelCronica agricolă. La 20.30 am ascultat la Radio ChișinăuEcourile stadionului”. Tata a fost prin sat și a adus doi cocoși (la schimb cu două puicuțe). Seara, cocoșii au și fost tăiați. Mama a pus două borcane cu castraveți la murat. Mi-a trecut prin cap să scriu la ”Mejdunarodnaia kniga”. (L.D. În caietul de 400 pagini, volumul X, intitulat ”Jurnal” și din care transcriu acum, am găsit și ”motivul” de a scrie la ”Mejdunarodnaia Kniga”. Pe un petec de hîrtie, am extras din Moscow News adresa acestei edituri și trei titluri de cărți pe care aș fi vrut să le comand. Iată aceste titluri: Turghenev I, On the Eve; Pushkin A, The captain s daughter și Gogol N, Mirgorod. În traducere: ”În ajun”, ”Fata căpitanului” și ”Mirgorod”).

Seara i-am dat mamei să citească ”Mathias Sandorf”.

Azi a fost o zi caldă, dar a bătut vîntul.

Joi 18 august 1966.  Ziua aviației din URSS.

Ieri mama a fost la cooperativă și a cumpărat, printre altele, două broșuri de răspîndirea științei: ”Ce este sunetul” și ”Vechi focare de civilizație: Istria, Tomis și Callatis”. Am citit pe unde mă interesa (și m-a interesat foarte mult) pasaje din cartea ”Sfaturi pentru posesorii de radioreceptoare”. Am găsit totul foarte interesant.

Azi iar am fost gospodar de unul singur. După ce mi-au dat o mulțime de indicații părinții au plecat la servici, iar eu, după ce-am mai citit și ascultat Vorbește Moscova, pe la 10 am ieșit afară. Am făcut curățenie în beci și în bucătăria de deasupra beciului. Am cărat vreo patru cazane cu murdărie în gropile din uliță (L.D.: De fapt ”ulița” era o cărare foarte adîncă de lățimea unei căruțe, cărare care ducea pe Cudrina). Alte cîteva cazane cu mizerii au fost mistuite în foc. Într-o cutie am găsit două fiole cu ”ser pentru injecții”. După cum știam de la bunița dacă le pui în foc explodează prin bărirea bruscă a volumului lichidului din interior. Așa am făcut. Una dintre fiole a făcut o explozie de toată frumusețrea, așa cum am văzut în filme. După ce-am terminat cu treaba pe-afară m-am vîrît iar în casă și am terminat de citit primul volum al romanului ”Un om între oameni”. Nu știu de ce, dar se citește greu și cînd mă gîndesc că mai am încă două volume groase, îmi vine rău…

Părinții au venit de la școală în timpul amiezii. Azi, în U.S. au avut loc manifestații și parăzi aviatice. La ora 18 – 19 am auzit transmisiunea de la Moscova (în limba rusă) a parăzii. S-a rostit o cuvîntare, imnul URSS, marșuri și 20 de salve de tun. La ”Con Israel” am ascultat despre ”Educația în Israel”. După amiază am citit broșura ”Vechi focare de civilizație: Istria, Tomis și Callatis” – un documentar istoric foarte interesant. Azi s-a deschis la Moscova o expoziție de artă românească. Cu aceasta s-a inaugurat șirul ”Zilelor culturii românești” în U.S.

Perele noastre din livadă au început să se coacă. Sînt mai timpurii decît cele din copacii bătrîni. Pe la începutul lui septembrie sînt bune de cules și de consumat.

Deoarece aveam chef de ducă, după amiază, pe la 16.30, îmbrăcat în pantaloni (prea) scurți și-n bluza cu dungi am plecat cu bicicleta la Siret. Ziua e de asemenea grozav de caldă. Pe lîngă nesuferita zăpușeală, am mai avut și ghinioane. Mi-a sărit lanțul de vreo 20 de ori la dus și la întors și, oricît am strîns eu toate șuruburile, tot sărea. La Siret am cumpărat 4 kg de făină albă (restul de cumpărături de pe listă n-am mai găsit) și am revenit acasă. Cu greu am ajuns acasă la 18.15.

După masă am început să citesc (cam în silă) și al doilea volum. Acțiunea asta, dacă ar fi tratată mai vioi, fără să fie încărcată cu descrieri de prisos (calul era așa și căruța altfel, și cutare avea ceva iar altul nu avea, toate astea sînt inutilități care nu întregesc cu nimic acțiunea) ar putea fi f interesantă.

Seara, mama și tata au pus fabrica în funcțiune. Au ”sacrificat” vreo 10 kg de marmeladă și un pic de drojdie. Mîine-poimîine se va face distilarea (bineînțeles în secret). Seara am stat pînă la ora 23.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 438. Miercuri 14 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (160).


Luni 8 august 1966. Aseară mama a venit la 22.30. Filmul ”Doi colonei” nu le-a plăcut. După ce-am ascultat Radio Novisad (care, după ”Jurnalul de seară” a transmis muzică populară românească. M-am culcat fix la ora 0 (după ce-am mai citit din ”Ion”).

Dimineața m-am sculat la 7. Imediat am halit și m-am pus pe citit. La 9 am ascultat R.M. Tata, după ce a ajuns la mijlocul cărții nu și-a putut stăpîni curiozitatea și a citit sfîrșitul. Văzînd că nu s-a descoperit criminalul a lăsat cartea deoparte.

La 9 mama a plecat la Școala din Bălinești, iar tata s-a dus în sat după făină. Azi e o zi mohorîtă cu cerul alburiu și un pic de vînt. A și plouat un pic.

Azi am terminat vol I din ”Ion” de Rebreanu și, începîndu-l pe-al doilea aproape l-am dat gata.

La amiază i-am dat factorului cele două c.p. care vor pleca mîine. I-am spus și mamei de ele. Tata și mama au venit pe la amiază din sat și au făcut la repezeală cîteva turte din plămădeala ce o făcuse mama de dimineață. Cu cei doi șoareci pe care i-am scos azi din bucătărioara de la deal și cu ajutorul capcanei întrunim cifra rotundă de zece bucăți. Pînă merg la școală mai vînez vreo 10-15 căci sînt destui.

Pînă la amiază vremea s-a făcut frumoasă, dar pe la 5 au început să se adune nori groși și timp de o oră i-a tras o ploiță zdravănă cu ceva descărcări. Ca vara… Pînă seara cerul s-a înseninat din nou.

Am făcut iar crupe și nu mi-i greu de cît învîrt, dar mi-i ciudă pe niște pui așa de pretențioși (cum au fost învățați).

La 8 am ascultat R.M. – lovitură de berbec în timp de noapte (realizată pentru prima dată de un pilot sovietic).

Seara nu s-a mai cinat. Înainte de asta am jucat table. Tata n-a fost în formă: a luat bătaie și de la mine și de la mama. Tata s-a obișnuit să se culce devreme, pe la 20-21. Mama îl secondează după o oră-două. Eu m-am culcat la 22.30, după ce-am terminat de citit ”Ion”.

Marți 9 august 1966. Dimineața la 8 am fost în picioare. Mama s-a dus la școală și tata s-a apucat să spele niște sticle de un litru. Pînă pe la 9.30 (timp în care am ascultata și R.M.) am terminat de scris recenzia romanului ”Ion”.

Am vrut apoi să să merg la Bibliotecă, mi-am aranjat cărțile în mapă, m-am îmbrăcat, dar tata n-a fost de acord să merg în pantaloni scurți și m-am lăsat păgubaș. Apoi m-am dezbrăcat și m-am dat la spălat sticle cu tata. În total s-au curățat și spălat 40 de sticle, ceea ce înseamnă 40 de litri de vin înfundat.

Ziua s-a menținut tot timpul frumoasă. Mama a adus vestea că ieri la Bălinești a bătut piatra zdravăn și a distrus aproape totul. Piatra (ghiața) stătea în straturi de 20 de cm.

De ieri am revenit la maiou. Ieri mama a cumpărat două bucăți bleu și sînt foarte practice și comode..

Pe după amiază (după un prînz grozav de copios de crăpam) am jucat cîte o partidă de table cu mama și tata. Am pierdut ca un erou.

Nemaiavînd alte cărți din lectura recomandată de școală am început să citesc ”Robin Hood” de Henry Gilbert o foarte bună carte despre faimosul haiduc englez Robin Hood și despre care am învățat și la limba engleză. După primele 50 de pagini cartea a început să devină foarte captivantă și-mi place foarte mult.

Pe la 6 mama și tata au plecat la cooperativă după cumpărături (tigaie pentru ochiuri și borcane). Prin vecini au apărut dihănii care fac ravagii printre pui. Deocamdată la ai noștri n-a încercat. Azi am umblat desculț, prima dată în vara și în anul ăsta.

După ce au venit cu cumpărăturile (tigaie + trei borcane de cîte 10 kg) după ceva timp au plecat iar în sat. Eu am rămas în casă și am început să citesc ascultînd totodată și radio. Ascultînd de cîteva ori cîntecul interpretat de Giani MorandiCe mă fac cu latina?” l-am îndrăgit foarte mult. Am ascultat apoi emisiunea ”Colegi de liceu” și am ascultat interviul luat de un radio-reporter responsabililor de club din orașele Piatra Neamț, Vatra Dornei și Rădăuți. Dacă în primele două orașe n-a fost găsită nici o activitate, în schimb despre Rădăuți a avut cele mai bune cuvinte spunînd că activitatea era în toi, desfășurată sub conducerea tovarășului Aristide Prandea, pedagog la Liceul nr 1, un om inimos și harnic…  A relatat apoi despre ampla activitate de la club. Sînt foarte mîndru și mi-a plăcut că pe Hamza al nostru l-a apreciat ca fiind ”inimos și harnic”. Într-adevăr, în privința asta așa e.

Seara nu s-a mai cinat pentru că ”nu-i bine să mănînci seara mult…”. Cu atît mai bine, pentru că nu m-a stingherit de la citit. Mama și tata s-au culcat pe la 21.30 iar eu am stat la masă și am citit. Pe la 22 m-am mutat în dormitor și am citit stînd culcat în pat. Nu mă mai săturam de minunatele ispărăvi ale lui Robin Hood și cred c-aș fi stat pînă terminam cartea dacă n-ar fi început să mă usture ochii.

Joi 11 august 1966. Aseară, reușind să stau mai tîrziu, am terminat de citit ciclul de povestiri ”Bai Ganiu” de Aleko Konstantinov. Mi-au plăcut toate povestirile în afară de ultimele care mi-au părut searbăde. Îl pot asemăna pe Aleko Konstantinov cu Caragiale. Bai Ganiu e cam prost, dar șiret, profită de orice ocazie și e corupt. Mi-am impus un tempo destul de rapid în citirea cărților. Dar nu le citesc superficial, ci încerc să le pătrund sensul și înțelesul frazei și, totodată, îmi scot deoparte ceea ce mi se pare a fi interesant, deosebit, neînțeles pînă acum.

Și azi este o zi mohorîtă și rece. Dacă n-ar fi fost așa, m-aș fi dus la Siret să mă tund. Am amînat pe mîine. Azi, silit de vreme, am stat tot timpul în casă. Dimineață am cercetat capcana și era neatinsă. Peste o oră m-am dus iar și un șoarec era deja prins, mărind numărul la 11.

Dimineața mi-am răsfoit biblioteca în căutarea unei cărți pentru a-mi trece și ziua de azi pînă mă voi duce la Bibliotecă. Din cele cîteva cărți necitite pe care le-am găsit am ales romanul ”În ajun” (Rus: ”Nakanune”) de Turgheniev. Am ținut cont în alegerea acestei cărți de elogiile  aduse acestei cărți de prof Stavri (Momolu), profesoara Scurtu și profesoara de limba rusă Savin. Așadar, pe la 12 am început să citesc cu toate că începutul cărții m-a plictisit binișor (ca aproape orice început) pe parcurs am simțit plăcerea de a citi și nu m-am plictisit deloc. Din contra. Spre seară (17 – 18) m-am dus cu bicicleta la Bibliotecă , am dus cărțile și am luat o mulțime de alte cărți pentru lectura obligatorie de la limba română. Mi-am luat următoarele cărți: ”Un om între oameni” 3 vol de Camil Petrescu, ”La cea mai înaltă tensiune” de Nagy Istvan, ”Scrinul negru” de G. Călinescu și vol 5 și 17 de Sadoveanu cu mai multe Opere + ”Agentul secret”. La Bibliotecă erau cîțiva studenți din sat (am dat ochii cu fostul meu prof de matematică din clasa VI-a Mezinu, care acuma-i asist univ la Facultatea din Iași. Am uitat caietul de limba română la Bibliotecă.  Cum am ajuns acasă am luat ”În ajun” ca s-o termin repede și să mă apuc de romanele obligatorii. Tata s-a dus seara la ședința Comitetului Executiv. Părinții s-au culcat pe la 22. Mama însă a stat în pat și a citit din ”Agentul secret” de G. Green (Colecția ”Aventura”). La 23 am ascultat Novisad ul (numai un Buletin de știri). Seara am stat tîrziu și pînă n-am dat gata ”În ajun” nu m-am lăsat.  Sfîrșitul e dureros, dar cartea mi-a plăcut foarte mult (oameni cu caractere puternice, bine conturate, generoși). Am citit în prefață că acțiunea este inspirată din realitate. M-am culcat aproape de ora 1., după ce, în pat, am citit primele două nuvele din volumul ”Golanii” de Liviu Rebreanu (luat tot azi de la Bibliotecă).

Vineri 12 august 1966. Dimineața și pînă la amiază vremea a stat aceeași: rece și mohorîtă, de toamnă. După masă, norii au prins a se împrăștia și pe la orele 16 ne-am bucurat de semnul cerului cu toate că mai bătea un vîntuleț destul de rece. Seara a găsit cerul curat de nori și după ce soarele a apus s-a împodobit de stele.

Dimineața, mama s-a dus vreo două ore la Bălinești iar la 11 era înapoi. Eu am citit din ”Golanii”. N-am citit din toate nuvelele, ci numai cîteva care mi s-au părut mai importante: ”Glasul iubirii”, ”Ofilirea”, ”Răfuiala”, ”Culcușul”, ”Golanii” și ”Hora morții”. Pînă la prînz aveam și recenzia gata. Considerînd că am terminat cu Rebreanu, am început cu Camil Petrescu. Azi am ”atacat” primul volum din romanul ”Un om între oameni”. Pînă seara (cu întreruperi mari) am citit cîteva capitole: stilul plăcut și vioi te menține atent. Azi mama a terminat de spălat o albie de rufe și i-a mai trebuit apă. Tanti Lucreția a fost la spital (reumatism). Mergînd după apă am stat un timp cu Petrică și Paulică. Le-am făcut un cărucior cu patru roți care-i destul de trainic. Pe Paulică aproape nu-l pot suferi. E individualist, egoist și răutăcios. În schimb, Petrică e cuminte și ascultător. Mai mare dragul să vorbești cu el. Pînă acum mi s-a părut că Petrică seamănă cu Mircea, iar Paulică cu mine (la caractere). Dar pîn-or fi ei mari…

După masă la 16.15 am plecat cu bicicleta la Siret. Scopul principal: să mă tund. Părul mi-a crescut sălbatic pe gît și peste urechi. În față – de asemenea. Pînă la Siret am avut vîntul în față și cu tot efortul depus am făcut pînă la Siret trei sferturi de oră. La 17 am ajuns la Siret. M-am interesat de ce mi-a spus tata (haine) apoi m-am dus la frizerie. Am așteptat un pic aici apoi m-am tuns. Mi-am dat ”malagamba” jos și l-am scurtat destul. Mă simt mult mai bine, mai ușor (acasă am dat cu lama pe față). De la frizerie am mers la librărie și mi-am luat un caiet de 10 lei, cu coperte negre.

Mama mi-a dat 25 de lei. Eu mai aveam 30 de mangoți (ai mei). Apoi am pus la CEC cei 30 de ”mangoți”. (mangoți albi pentru zile negre). Am mai luat un sifon ( 25 de bani) și la făr-un sfert m-am pornit acasă.

Aici m-am schimbat în costumația de vară (maiou și pantaloni scurți). Mama și tata au fost pe la tanti, apoi au plecat la cooperativă. Eu am tras băieții cu bicicleta. Paulică: ”Eu de ce-ți dau mere? Tu să-mi dai prune”. După ce i-am pașaportat m-am vîrît în casă și-am început să scriu (am rămas în urmă cu o zi). Am căutat o muzică pe unde medii și-am dat peste postul de radio ”Con Israel” în limba română (transmite de la 19.30 la 20 pe 440m). (Orașe din Israel: Ierusalim, Tel Aviv, Haifa). Mîine în Israel vor fi temperaturi de 30-40 grade. Astăzi au transmis ”Jurnalul săptămînii”. Tata și mama au venit pe la 20 de la cooperativă. Tata și-a cumpărat o pereche de pantofi de 170 lei (negri) pentru iarnă. Tata a început să facă aprovizionări serioase. Pare-mi-se că este prima dată cînd o ia așa din timp și-și face provizii pe ani de zile. Mi-au promis și mie o pereche de pantaloni de tergal. Poate vor face un contract… Mama a numărat restul. Mi-au rămas numai 17 lei din 25. ”Mai trebuie 5!” mă atenționează mama. I-am spus că am luat caietul de 10 lei punînd și de la mine 5 lei.

Seara după cină am venit cu toții în sufragerie și am jucat cu toții table (am luat amîndoi bătaie de la tata). Eu m-am apucat de citit. Pe la 21 am auzit un post iugoslav în limba rusă (sau poate chiar în limba iugoslavă) și-am înțeles foarte bine. Mama a citit și dînsa, dar la 23 s-a culcat. Eu m-am culcat la 23.30.

Sîmbătă 13 august 1966. Trezirea la 8. Azi este o zi minunată, caldă și cu un soare strălucitor.

Tata a plecat la Siret, iar mama la Bălinești. Eu am avut ca sarcini să mănînc, să citesc și să păzesc puii. Am îndeplinit doar a doua sarcină. La 9 am ascultat Moscova. Pe la mijlocul emisiunii au transmis o muzică nebună de jazz de credeam că s-a deplasat postul la americani. Pentru prima dată cînd aud muzică ”modernă” la ruși. Citesc acum din primul volum al romanului ”Un om între oameni” și-mi place.

Azi se împlinesc cinci ani de la ridicarea Zidului Berlinului!

Pînă la 11 cînd a venit mama am curățat  vreo 7-8 mere și după ora 11 am făcut eu niște ”turnățele” după sfaturile mamei. Pînă a veni tata de la Siret eu le-am și prăjit, iar mama s-a apucat să facă borș de carne, ardei umpluți și pîrjoale. Azi am mai scos un șoarec. Al 12-lea. Am așezat capcana din nou, dar încă nu s-a prins nimic.

Azi am mai citit, am ascultat radio și-am mai stat pe-afară. De mult n-a mai fost o zi călduță ca azi. Pe zi ce trece simt că se apropie toamna, după care va urma iarna și asta aproape că mă-ngrozește.

La amiază am mers la cooperativă să cumpăr roșii. N-aveau și am rămas cu 5 lei. (acum am 8 lei la rezerve).

Azi e ziua unională a sportului în Republica Moldova. Spre seară am făcut curățenie prin toate camerele, după care ne-am spălat pe cap. Cu ocazia asta mi-am dat părul în jos. Mama zice că-s mai copil așa. De-acum poate în vacanța de iarnă să-l mai dau în sus.

La 20.40 pe 49 m am ascultat la ”Gavarit Maskva” în limba rusă cîntece populare românești (”Gheorghe, Gheorghe”, ”Kukușka” i drughie. Seara, după masa îmbielșugată stropită cu vin de vișine (e tare bun și tare tare) am mai citit și m-am culcat la 23.

Duminică 14 august 1966. Trezit la 8. Am avut cîteva vise bizare. Dimineață n-am mîncat nimic și n-am simțit foame pînă la amiază.

Pe la 8.30 – 9.00 am ascultat Radio Chișinău cu o emisiune pe care o va mai transmite după 1 sept. (probabil e o emisiune lunară). Tata s-a dus la Poștă să aducă ziarele și corespondența. Mama călca rufe, iar eu – ce să fac? Iau bicicleta și încep să fac ture prin ogradă și-n jurul casei. Ajung sub prun, mănînc prune (majoritatea s-au copt) și ca să înaintez mă apuc de gard și mă împing. Dar gardul era putred (mă mir că nu l-au culcat furtunile alea puternice). Am văzut cu ochii mei cum mă prăvălesc, gardul se rupe în două, plasele ies din pari și eu cad împreună cu ele în șanul adînc de un metru. Pe lîngă asta m-am mai și urzicat zdravăn. Bicicleta a rămas intactă sus pe mal. M-am ridicat din șanț, cam năuc și un pic speriat. Un om care trecea pe-acolo îmi zice: ”O făcuși și pe asta”. ”Ăsta-i gard?” replic eu. Cu chiu cu vai am așezat plasele la loc și-am atîrnat ostrețele numai de formă, cu gîndul ca mîine să le pun la loc. La amiază tata a observat și m-a certat. Sper ca mîine să-l fac mai zdravăn de cum a fost. Îmi place să meșteresc. Mamei i-am povestit de bunăvoie (a rîs).

Tata a venit de la Poștă cu un vraf de ziare: ”Munca” (”Vizita tovarășului Nicolae Ceaușescu în Regiunea Mureș Autonomă Maghiară”), ”Magazin” (nu mi-au răspuns la Poșta redacției), ”Gazeta Învățămîntului” (noi metode de predare a limbilor străine) și ”Lupta de clasă” (Ștefan Voitec: ”Pagini din lupta PCR”). Dar ceea ce l-a bucurat cel mai mult pe tata a fost o vedere din Polonia (Varșovia) de la o elevă a sa (Lili Buhaianu, clasa VII-a, sora lui Lica Buhaianu de la Bibliotecă) care-și petrece acolo vacanța în urma cîștigării unui concurs atistic. Vederea am inclus-o în colecție. Cu ocazia aceasta am revizuit încă o dată tot ”arsenalul” meu de vederi. Le-am numărat și valoarea lor se ridică la cca 300 lei.

Astăzi e ziua națională a Pakistanului (19 ani de la proclamarea Republicii).

Pentru a vedea dacă pot citi toate cărțile pe care le-am împrumutat de la Bibliotecă am adunat nr. paginilor de la toate cărțile și am împărțit rezultatul la numărul zilelor de vacanță rămase. Am constatat că trebuie să citesc cîte 200 pagini pe zi. Azi însă n-am citit decît cîteva rînduri. De-acuma…. de mîine.

Azi e o zi frumoasă, senină și chiar prea călduroasă. Dar cu tot seninul cerului deodată s-a rupt o cracă de la părul din față. Era așa de încărcată cu pere încît n-a mai rezistat. Perele au început deja să fie puțin zemoase, dar sînt încă tari. Anul ăsta s-au făcut neobișnuit de multe și mari. Cred că dacă nu vom pune proptele sub crăci se vor mai rupe și altele. E bine că-s multe, dar nici așa nu-i bine. Se distruge copacul.

După masă ne-am cufundat cu toții în lectura ziarelor. Mama s-a apucat apoi iar de ”Agentul secret”. Eu am mai făcut două partide cu tata (scor egal). Din ce în ce partidele sunt tot mai echilibrate și mai bat și eu.

Azi rulează în sat ”Nevasta nr. 13”. Dar, ca și pînă acum am refuzat să merg. Prefer să stau acasă (ca huhurezu). I-am propus mamei să jucăm o partidă de table. Dacă cîștig eu – nu merg; dacă cîștigă ea – va trebui să merg. Am cîștigat cu 3-2 și-am scăpat fără prea mult tărăboi. Degeaba m-a certat tata (mamut, motan, prost – are dreptate) – tot nu m-am dus.

La amiază am ascultat un interesant concurs ”enciclopedic” de tip ”Cine știe cîștigă”. Seara părinții au plecat la cămin. Eu m-am apucat să scriu în Jurnal. În același timp ascultam și radio. Astfel, la 19.45 pe 460 m am ascultat un sfert de oră Con Israel în limba română (Sesiunea Congresului Mondial de la Bruxelles). După asta am ascultat același post de radio în limbile spaniolă, arabă (?) (la toate limbile pe care nu le înțeleg și-mi par foarte bizare le zic ”arabă”), franceză și italiană. Probabil a transmis și în ebraică. De la 20.30 pe 590 m (unde medii) am ascultat un post sovietic la care a transmis muzică ușoară românească (Sile Dinicu, Doina Badea, Luigi Ionescu). Două glume receptate azi. Despre copii: cînd sînt mici îți vine să-i mănînci de drăgălași ce sînt; cînd sînt mari îți pare rău că nu i-ai mîncat. Doi cheflii: ”Mă! Ai mîngat o zgobidoare. Ză știi că te-ai îmbătat”, – ”Așa-z eu; gum mănîng o zgobidoare, gum mă-mbăt”.

La 23 am ascultat Radio Novisad cu Buletinul de știri și concertul de muzică populară românească. La această oră au venit și părinții. Am citit pînă la 0.30 cînd am ascultat ”Glasul patriei” (Agendă turistică). Am pus capul în pernă la ora 1.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 437. Marți 13 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (159).


Sîmbătă 30 iulie 1966.  M-am sculat la 8. Aseară pusesem capcana de șoareci în verandă și azi dimineață am văzut cu satisfacție șoarecul mort (al treilea ”succes” la vînat). Apoi am pus o momeală nouă (ca de obicei, o coajă de pîine uscată) și am mutat-o în beci.

După masa de dimineață am jucat table cu tata. După ce am condus cu 2-0 am pieerdut ca un erou cu 3-2.

Azi e încă înnourat și pămîntul e ud. Am scris la R. Moscova o scrisoare de mai bine de 3 pagini relatîndu-le excursia.

La amiază am primit două ”răvașe”. O scrisoare de la un ”prieten” al tatei din Dorohoi, Prisăcaru, care se interesează de o eventuală mutare a noastră la Iași (Tata a promis că dă casa cu 10 mii de mangoți…). Acum însă cred că nu mai are chef de ducă. Al doilea ”răvaș” era o vedere din Rădăuți. M-am mirat. M-am mirat și mai mult cînd am văzut de la cine vine: ”Multe salutări de pe meleagurile Vicovului, primește de la Natalița. P.S. Multe complimente lui Mircea, aceeași”. Nu mă pot dumiri pentru ce mi-a scris (poate i-o fi scris Toader acea scrisoare de ”adio” și nu știe nici ea pentru ce).

După masă am jucat table cu mama și tata. Cînd jucăm dăm exemple de la campionatul mondial. Cînd cineva dintre noi ia conducerea de la primele jocuri este imediat numit ”Coreea” ceea ce înseamnă că va și pierde (Coreea – Portugalia 3-5 după ce a condus cu 3 la 0!). Cînd tata (care-i cel mai bun) a pierdut și el o dată l-am numit Brazilia (în amintirea meciului cu Ungaria (R.P.U – Brazilia 3-1). După ce-am ascultat meciul pentru finală ziceam că cel care cîștigă prima linie, neapărat va pierde. De la 16 la 18 am ascultat încordați transmisiunea de pe Wembley de la Londra. Finala campionatului mondial de fotbal s-a jucat anul ăsta între formațiile Angliei și ale R.F. Germane (L.D. corect ar fi trebuit să scriu: Republicii Federale a Germaniei, dar asta era o chestie știută de la Deutsche Welle și care promova ideea unei Germanii unice/ unite). A opta ediție a campionatului dotată cu ”Cupa Jules Rimet” s-a desfășurat în prezența reginei Elisabeta și a primului ministru Harold Wilson (cca 10 000 de spectatori). Germanii au fost aceia care au deschis scorul. Dar, așa cum a anunțat și crainicul, este o tradiție ca întotdeauna cei care dau primul gol, pierd. Și tradiția s-a respectat. Imediat s-a egalat și prima repriză s-a terminat la egalitate (1 – 1).  Au loc prelungiri pline de emoții. Dar, neavînd condiție fizică, germanii n-au mai putut înscrie, dar nici apăra. Englezii au făcut 3-2, iar în ultimul minut au făcut 4-2, rezultat cu care s-a încheiat meciul. Regina Angliei (L.D.: De fapt este vorba despre regina Regatului Unit al Marii Britanii și Iralandei de Nord) i-a înmînat lui Bobby Charlton Cupa de aur (4 kg). A fost un meci plin de emoții pe care nu cred să nu-l fi ascultat cineva. Tata și mama care nu știau nimic despre fotbal au devenit ascultători pasionați ai tuturor meciurilor. Părinții s-au culcat la 21.30 dar eu am mai rămas să scriu. Trebuie să recuperez două săptămîni în care n-am însemnat nimic în Jurnal.

Duminica 31 iulie 1966. Aseară am stat mai tîrziu. I-am scris lui Mircea (trei pagini) căci el n-a mai scris deloc, și către ”Redacția Revistei Magazin”, Piața Scînteii, București: problema vederilor: scrise?, nescrise?

Aseară am admirat o minunată lună plină. Ieri am ascultat la Radio Moscova despre un caz de telepatie (Moscova – Novosibirsk).

Dimineața m-am sculat la 8 am transcris pe curat scrisoare pentru Radio Moscova și m-am dus la Poștă cu cele trei scrisori. Am cumpărat 10 timbre să am rezerve.  (cu ocazia asta am cheltuit și ”rezervele” mele de 5 lei). Acasă am găsit în beci al patrulea șoarec prins. La observația mamei că stau mereu și scriu ”amintiri” care ”n-au rost”, m-am apucat și-am repetat primele 1000 de cuvinte la limba engleză.

Azi e o zi frumoasă. În cursul zilei: al 5-lea șoarec. A fost milițianul Palamaru și ne-a luat adresa lui Mircea. Într-adevăr, are miliția de furcă. Seara am citit din ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război” care a început să-mi placă. La 22 am plecat la culcare.

Luni 1 august 1066. Ieri am primit de la ”Cartea prin Poștă” ultimele două numere din ”Cărți noi” și un fel de scrisoare imprimată în care mă anunță că ICOMECOOP a înființat o nouă secție ”Comerțul prin coletărie”. Pentru aceasta mi-a trimis materialul informativ și o listă cu produsele ce pot fi cumpărate de la ”Comerțul prin coletărie”. Mi-au pus și o c.p pentru a le putea răspunde.

De cîteva zile mă scol pe la 7 sau 8. Începînd de azi, mama trebuie să se prezinte la Bălinești, la școală. Cît mama a lipsit de-acasă, tata a citit la trigonometrie, iar eu am terminat vol. I. Parcă lipsea ceva… La 10 mama s-a întors. Acum sînt patru cadre didactice la școala din Bălinești. Jan Goraș, directorul, a aranjat în așa fel încît fiecare să vină tot la două zile. Mama merge cu Tica Goraș. Tata i-a scris buniței o carte poștală. În jumătate de lună i-am scris (noi) două plicuri și o c.p. (plus vedrea ce i-am trimis din Cluj, fără a primi vreun răspuns). Așteptăm în fiecare zi.

Azi e o zi caldă, frumoasă; am cules cu tata frunze pline de omizi din tînăra și frumoasa noastră livadă, apoi le-am ars în ogradă la un foc de hîrtii. După masă am citit revista ”Femeia” și volumul II.

De la 15 la 18 am dormit încontinuu, un somn greu, toropit. Am început să mîncăm zdravăn din castraveții noștri. Mănînc cu mare plăcere cîte 4-5 bucăți și chiar mai mult.

Tata-i mereu năpădit de amintiri; povestește de frații și surorile sale cum a venit el încoace etc. Seara am ascultat la Chișinău un frumos concert de muzică populară moldovenească. La 21.30 am ascultat ”Parla Bucarest”. Îmi place tare mult limba italiană și sper să ajung în posesia unui manual de limba italiană. Comanda pe care am făcut-o la Cartea prin poștă a rămas în aer (mai sper, totuși). Azi n-am avut noroc la șoareci. Capcana mea a rămas neatinsă. Nu cred să se fi epuizat ”vînatul”.

Marți 2 august 1966. M-am trezit la 7 și-un sfert. Pînă la ora 10 am terminat de citit și al doilea volum al romanului ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război”. I-am făcut recenzia și am lipit odată cu ea și romanul ”Răscoala” care, fiind cam ferfenițit, mi-a luat o jumătate de borcănaș cu pastă de lipit (clei).

Pînă la amiază am reușit să-mi dau părul în sus și văd că, deocamdată, stă așa.

Azi am primit scrisoare de la Moscova (răspuns la scrisoarea mea din 28 iunie: și-au însușit critica…). În plic am găsit fotografia lui Gogol (pe care mi-au mai trimis-o o dată) și o vedere din piața Pușkin. Întrebîndu-mă dacă e vorba de vre-un ajutor în domeniul limbii engleze, mi-au scris să revin la toamnă și ei îmi vor trimite adresa unei școli speciale de limbă engleză din Moscova și Leningrad. Ei, așa mai zic și eu! Sper ca în jurul datei de 20 august să primesc răspuns și la cea de-a doua scrisoare.

Azi e o zi frumoasă și caldă (după amiază s-a înnourat un pic). Prunele din copacul din fața casei au început să se desprindă de pe sîmburi, semn că în curînd se vor coace. Pînă atunci, mai am eu grijă de ele… Anul ăsta am avut vișine foarte multe, avem prune foarte multe, iar perii grozav de încărcați garantează că la toamnă vom avea pere foarte multe. În schimb, n-avem deloc mere. Cele vreo patru mere care mai erau în mărul de lîngă grajd au căzut la ultima furtună. Tanti Lucreția, știind că n-avem mere ne-a adus odată o poală cu mere, dar erau încă verzi. Nici astă noapte șoarecul n-a mai dat pe la capcană. Trebuie opărită capcana (să nu aibă miros de stîrv). O să pun o momeală nouă (cu aceeași momeală am prins patru șoareci).

Freza mea nu mai face nazuri și continuă să stea frumos. Ba încă se mai încrețește și se ondulează în părți.

Miercuri 3 august 1966. La 5.30 m-a trezit tata și mi-a spus că ei pleacă la Rădăuți (tata vrea să se intereseze la pașapoarte de normele de plecare. Mi-a dat indicații ce să fac în timpul cît voi fi singur. Imediat m-am sculat, m-am spălat și mi-am dat părul în sus. Mama mi-a spus ce să mănînc. Eu mi-am făcut vreo trei ouă și am vrut să mănînc, dar am văzut că cele două pîini sînt cleioase (s-au ”aprins”). Am înghițit în silă trei ochiuri, cam reci și ele, apoi a trebuit să rabd pînă seara cînd a venit mama cu pîinea. Singura mea mîncare a fost castraveți cu sare (vreo 7) apoi ceva prune. Toate astea amestecate mi-au dat o insuportabilă durere de stomac. Pînă la amiază am ascultat radio și am scris în Jurnal.  Cu toate că muream de plictiseală nu mi-a dat prin cap să citesc ceva. Am lîncezit toată ziua. A fost pe aici Valița Marianciuc (profesoara mea de geografie din clasa a VII-a). A adus o datorie de 80o de lei. V.M.:Crești, crești… Dar prin sat nu mai ieși, ai?”. Am intrat iar în casă și mi-am continuat scrisul. Pe la 10-11 mi-am adus aminte să văd de ”curca cu curcuțe” și cu puii mici. Nu i-am văzut prin apropiere și mi-am închipuit că-s prin porumb, pe Cudrina. Mi-am făcut o socoteală: ce să-i aduc acuma? Mai bine-i aduc diseară, înainte de a veni mama și ”am o socoteală”. De-abia la amiază am descoperit curca în grajd. Sărmana nu văzuse soarele de ieri… Le-am dat drumul, le-am hrănit și pînă seara n-am mai avut grija lor; nici nu s-au dus de-acasă.

De la 15 la 17 am tras un somn greu și abia lătrăturile înfocate ale lui Muț (venise Ostina,  mama Cocăi) au reușit să mă trezească. Mă durea stomacul și eram tare leșinat.

Azi am primit Moscow News ul și-am mai avut ce citi.

Pe la 18.30 am mai făcut crupe pentru pui și curci. În 20 de minute am dat prin rîșniță o tăbuiață plină. La 19 tata și cu mama erau deja acasă. Mi-a ascuțit cuțitul (cel nou) și pentru 6 lei mi-a făcut brici din cele două lame (așa-mi place mie). Fotografiile care n-au fost atacate de lumină au ieșit toate foarte bine (și acelea cu mustață, făcute în primăvară…).

Tata mi-a spus, cu părere de rău, că s-a interesat la miliție și a aflat că trecerea (L.D.: în URSS, adică la Chișinău…) se face foarte greu, dar pe la anul e sigur că va merge. Mama a adus pîine, eu am mîncat lacom și m-a durut stomacul și mai tare.

Părinții au rîs de mine și de nepriceperea mea. În loc să stau o zi întreagă flămînd și să rabd prostește trebuia să-mi fierb niște cartofi și să mănînc cu brînză… Era și mîncărică de cartofi, dar nu m-am atins de ea… pentru că…. n-aveam pîine.

Mama și-a cusut o frumoasă rochie înflorată (ieri au luat salariul). Au fost pe la noi Jan + Tica Goraș și au stat pînă pe la ora 23.

Joi 4 august 1966. La 6 mama m-a sculat din nou. Mi-au spus că pleacă la Siret și într-adevăr au plecat cu cursa de 6.30. M-am sculat, și pînă la ora 10, am scris în Jurnal (am ajuns la 24 iulie).

Azi e o zi toridă. Nici un nouraș n-a întunecat albăstrimea cerului.

La ora 10 mama și tata au fost înapoi (cu o ocazie). Au cumpărat pîine, carne, conserve, un furtun pentru vin, dar ceea ce au căutat mai tare n-au găsit: un costum de 1000 de lei de tergal, pentru tata (46 III). Nici la Rădăuți și nici la Siret!

Pînă să vină dînșii, eu am mai scris, am hrănit orătăniile și am început să citesc ”Ion” de Liviu Rebreanu. De cîtva timp, șoferii de la Școala de șoferi din Siret fac mereu exerciții de conducere și întorc de zeci de ori pe șoseaua lată din fața casei noastre. Azi – al 6-lea șoarec.

A fost Viorica Dănilă (care-i corigentă la matematică) și a discutat cu tata despre eventualitatea unor ore….

După amiază tata a adus vreo 10 țigle de la un cetățean. Am luat scara de la tanti Lucreția și m-am suit pînă-n marginea casei (înspre tanti, direcție dinspre care bate vîntul mai tare) și-am înlocuit niște țigle căzute. Făcînd asta am astupat niște cuiburi de vrăbii care aveau și ouă și pui. Tata zicea să le arunc de-acolo, dar au rămas doar acoperite. Apoi am aranjat și pe grajd o serie de țigle. M-am suit deasupra și mă simțeam foarte bine la înălțime.

Citesc mereu din ”Ion”. În fiecare zi aștept cu nerăbdare poștașul și citesc cu nesaț fiecare articolaș și fiecare anunț din ziar. Pe lîngă radio, este singurul mijloc de a mă pune în contact cu lumea exterioară. Tata-i foarte pornit împotriva mea că scriu ”amintiri” și că am abandonat lecțiile de engleză.

Seara, fiindu-mi milă de bietele păsărele care au rămas fără cuib și de puii rămași fără părinți am luat iar țiglele și le-am făcut loc să intre.

După ce mama și tata s-au culcat, eu am rămas să mai scriu și să citesc. M-am culcat la 23.

Vineri 5 august 1966. Dimineața, mama a plecat la Bălinești, pe jos. Tata s-a pornit în sat să caute făină și eu a trebuit să mă scol la 7. Dar tata s-a întors imediat și mi-a spus să mă duc la Siret să mă tund și să mă interesez de costume. Cînd am plecat (pe la 9 făr-un sfert) tata mi-a dat o coșarcă să i-o duc lui Moraru (din capătul satului, de la care a luat damingeana de 50 de litri). M-am pornit, dar un vînt puternic ce venea dinspre Siret m-a făcut să merg anevoie. Am făcut sforțări mari să pot înainta. După ce, cu mare greu, am ajuns la Moraru și i-am dat coșarca, m-am întors acasă. Tata a fost tare supărat de asta. De fapt, avea dreptate: nu mai aveam mult pînă la Siret... Mama a venit la 13.30 de la școală.

După masă am avut o durere de cap și am dormit vreo trei ore, timp în care mama și tata au fost pe la cooperativă și eu nici n-am știut. Deparece am dormit ziua trei ore, noaptea m-am culcat la 1.30, după ce am citit partea a doua a cărții ”Jack London” de Irving Stone.

Sîmbătă 6 august 1966. Pe la 6.20 mama și tata erau treji demult și încă nu se hotărîseră dacă să meargă sau nu la Siret. În ultimele minute tata a hotărît să meargă și cînd mai erau cîteva minute pînă să treacă autobuzul, dînșii ieșeau pe poartă. Cînd au ajuns la Nicuță a trecut și autobuzul. Tocmai trecea și popa Tomaziu pe drum. Acesta a făcut stop cu mîna și șoferul a oprit. Mama și tata s-au urcat și au plecat la Siret.

Eu m-am sculat, m-am spălat, dar n-am mîncat căci mi s-a părut pîinea crudă. Decît să mi se facă greață, mai bine rabd. Pînă la amiază am scris încontinuu și, iată-mă, în sfîrșit, la zi! Am scris vreo opt foi (două săptămîni de zile scrise pe același număr de foi cîte am scris pe data de 18 iulie).

La amiază (12.30), mama a venit cu cursa pînă la poartă. Au cumpărat o oală mare de vreo 30 de kg și două lighene care – zic ei – alcătuiesc ”fabrica de țuică”.

După ce s-a mai răsuflat un pic mama mi-a spus că în autobuz s-au întîlnit cu taxatorul Buhaciuc care luase uniformele de la Mircea. Văzînd asta, mama și tata au luat bilet pînă la Rădăuți. Aici au reușit să lămurească problema unifiormelor și l-au lichidat pe Mircea de datorii prin semnătura dată de Buhaciuc. Acum Mircea mai are de luat 90 de lei pe care-i va primi prin poștă.. Mama-i foarte bucuroasă de treaba asta. După masă am jucat table cu mama și pe la 15.30 m-am culcat. Cu mare greu a reușit mama să mă trezească pe la 19.30. Nu știu de ce dorm ziua așa grozav.

Pînă seara am făcut cu toții o curățenie generală în sufragerie, bucătărie, verandă și cameră măturînd, scuturînd și aranjînd. Seara s-a dezlănțuit furtuna și cerul e negru…

Seara tîrziu am stat și mi-am scris Jurnalul pe ziua de azi, după care mi-am luat lampa și cartea (”Ion”) și m-am retras în dormitor, pe canapeaua mea. M-am culcat la 23.

Duminică 7 august 1966. După un somn plin de vise reprezentînd o mare parte din excursia de 7 zile, m-am trezit pe la 9. Am ascultat rubrica ”Pentru voi, dragi școlari”. Azi în țara noastră se sărbătorește ”Ziua minerului” și ”Ziua Marinei Republicii Socialiste România”. În Uniunea Sovietică se sărbătorește astăzi Ziua feroviarului.

Pînă la amiază am jucat table cu mama și cu tata. Parcă-i un făcut: în majoritatea cazurilor conduc cu 2-0 pentru ca apoi să pierd cu 3-2. Cred că dacă partidele ar fi formate din două linii aș cîștiga mereu.

Azi e o zi foarte frumoasă, senină și caldă. La amiază am primit ”Munca” și ”Magazin” ul plus 92,70 lei de la Autobaza T.A Rădăuți. De la imensa ”datorie” de 1500 lei față de Autobază, Mircea s-a ales cu aproape o sută de lei. Banii însă i-a ridicat tata. Din Magazinul de azi am cules adresa lui Corneliu Niculescu din Cluj (schimb de vederi). Am făcut o scrisoare tip și i-am scris lui Adrian Constantin din Anina manifestîndu-mi dorința de a face schimb de vederi cu ei (cîte o c.p).

Cel mai mare eveniment al sezonului: tata s-a hotărît să citească literatură și să mai lase matematica. Azi a început să citească ”Domnul Gallet decedat” de G. Simenon. La amiază am ascultat la D.V. programul internațional de șlagăre date în toate limbile țărilor socialiste, program difuzat în fiecare duminică din luna august. Iată programul: Pentru România: 13.20 – 14.00 (31 m și 25 m); Cehoslovacia: 13.25 – 15.20 (25 și 31m); Ungaria: 15.50 – 16.30 (31, 41 și 49 m); Bulgaria: 14.40 – 15.20 (25 și 31 m), Polonia: 15.50 – 16.30 (41 și 49), Jugoslavia: 17.00 – 17.40 (31 și 41 m); Uniunea Sovietică: 16.45 – 17.45 (19, 21 și 31 m).

După amiază am mai jucat table, m-am ocupat cu altceva, dar n-am mai citit.

Pe la 17 a venit (în vizită) pe la noi prof Huianu Dumitru. Înainte de a pleca el au venit soții Cracană care au stat pînă pe la 20.30 cînd au plecat cu toții (cu mama și cu tata) la film. (L.D.:  Emilia Cracană era profesoară, iar dl Cracană era inginer agronom). Eu am scăpat de mers pretextînd că-s netuns. Nu simt nici o plăcere să ies în sat, mai ales acum cînd n-am dat ochii cu oamenii din sat de aproape un an de zile mi-e oarecum să vorbesc cu ei. Dar mai e și altceva: muțenia și sălbăticia mea nu-mi permit să scot nasul în lume. Nu mă descurc în discuții și, de aceea, tac. Și – ca să nu stau ca mutul pe unde merg – stau acasă. La Rădăuți, antrenîndu-mă cu prietenii, mi-era o groază să stau singur fie la internat, fie în oraș. Căutam mereu prietenia și tovărășia cuiva. Dar și acolo aveam momente de melancolie și-mi plăcea, cîteodată, să fiu singur…

În această vacanță, de pe data de 19 iunie nu m-am mai tuns și părul a crescut lung și sălbatec. Acum l-am dat în sus și nu mai pare așa lung, dar la spate ”bordura” mea s-a lărgit pînă peste gît și trece mult peste urechi. În spate are 7 cm., iar în spate 8. Niciodată n-am avut așa o claie de păr. Poate că nu l-aș lăsa așa lung dacă la aceste dimensiuni nu s-ar încreți și ondula pe părți și în față.

În timp ce musafirii au stat în sufragerie eu am stat în bucătărie, ascultînd radio. După ce au plecat toți, am venit în sufragerie continuînd să ascult radio (muzică ușoară și emisiuni în limba italiană).

Pînă la 21.30 am scris în Jurnal și în Carnetul cu maxime. Acum am reușit să adun 20 de lei. O să mai strîng pentru a-mi cumpăra un nou caiet pentru Jurnal și o pereche de ochelari. Dacă mai adaug și cei 10 lei datorie (biletul la cursa Rădăuți – Grămești la venirea din excursie) înseamnă că trebuie să adun vreo 80 de mangoți.

La 21.30 am ascultat pe 233m lungime de undă un post italian (pare-mi-se Radio Roma). Voi vedea… La ora 22 am aflat! E vorba de același ”Radio Oggi in Italia” cu nenumăratele lui emisiuni în limba italiană. La urmă au dat o adresă din care am reținut doar atît: (un nume de bărbat, la început), Berlino cento due (probabil 102), Căsuța poștală quatro cento și ceva (400 +). Voi mai asculta și voi reuși să depistez adresa exactă. La 22 am ascultat pe 196 m lungime de undă Radio Vatican cu rugăciunile în limba latină. Vreau să notez și să învăț textul uneia dintre ele. Dar ceea ce am reușit să-mi notez este doar atît: ”Ave Maria, grazia plena, dominus tecum benedictus mulieribus...”.         (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 436. Luni 12 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (158).


Sîmbătă 23 iulie 1966. Dimineața m-am sculat în razele soarelui și în gălăgia copiilor. După ce m-am echipat și m-am spălat am ieșit cu Toader pînă în centrul orașului. Mi-am cumpărat o vedere din orașul Gh. Gheorghiu-Dej. Pe la 8 am transportat bagajele la autobuz apoi ne-am încolonat și-am mers la o cofetărie cu terasă unde-am luat un ceai cu corn și o prăjitură de 1,50. Nu ne-a astupat prea mult foamea. Am mîncat și înghețată pe băț. Pînă aproape de amiază ne-am tot învîrtit prin modernul oraș. Totul e nou și curat aici. Pe la 11 am părăsit orașul și ne-am îndreptat spre Bacău. Aici am coborît într-un parc apoi am mers la o autoservire unde ni s-a dat o ciorbă, mazăre cu carne și-un suc. Dar am ieșit de-acolo parcă mai flămînd de cum am intrat. Cu ciorba m-am fript grozav la început, apoi am lăsat-o, iar cu o lingură de mazăre e imposibil să-ți potolești foamea. Nici n-am avut după ce să beau sucul. Neavînd alte resurse de unde să mănînc a trebuit să rabd. Am revenit apoi în parc și-am stat multișor aici. Erau tare multe țigănci prin parc și toate aveau cărți de ghicit. Din curiozitate Toader i-a dat un leu să-i ghicească. Noi ne-am adunat și-am ascultat șirul de vorbe fără înțeles ale țigăncii. După asta Iță s-a luat la ceartă cu una: ”Mă fato, cînd ți-oi da una...!”. Țiganca însă nu s-a intimidat și a vrut să-l scuipe, dar el s-a ferit și flegma a căzut pe piciorul unei fete. Storoj cu soția stăteau pe o bancă alăturată și s-au amuzat de scena asta.

În curînd am ridicat și de aici ancora. Următoarea haltă trebuia s-o facem la Agapia unde ar fi trebuit să dormim. Traseul s-a modificat și n-am mai mers pe la Roman, ci direct la Piatra Neamț. Aici am făcut o oprire de cca o oră. Cînd am ajuns aici ploua, dar imediat a stat. Tocmai atunci se transmitea meciul Korea – Portugalia și era 3-0 pentru coreeni: era o rumoare și-o veselie generală. Toți rîdeau de asemenea surpriză. Dar surpriza nu s-a oprit aici. În repriza a II-a Eusebio a marcat 4 goluri, iar Augusto unul, cîștigînd meciul cu 5 la 3. Am colindat orașul de unul singur, mergînd prin piață și apoi pe o stradă ce ducea la deal. La 5.30 ne-am adunat cu toții în fața autobuzului. Mișu a pierdut 20 de lei la loz în plic. Pe la 6 am pornit, dar înainte de a ajunge în Tg Neamț vedem un drumușor în drepta: Varatec 6 km. Directoarea: musai să vedem și Varatecul: Am cotit-o pe drumușor, am trecut printr-un vad și imediat am ajuns în fața Mînăstirii Varatec. Am intrat în curtea de lîngă mînăstire. Curtea era împrejmuită de chilii. Dar aici planurile noastre s-au transformat. Am rămas să dormim aici. Profesoara Galan i-a spus maicii starețe cu care vorbea: ”Pentru băieți nu s-ar găsi o șură cu paie undeva să doarmă?”. Dar maica i-a replicat dur: ”Doamne ferește! Da ce, sîntem în pustietate?”. Apoi a început să ne repartizeze pe la casele maicilor ce înconjurau mînăstirea. Noi patru am nimerit cu maica Munteanu la o căsuță din dreapta mînăstirii, pe un deal. Ne-a asigurat că ea ne va face paturile, iar noi să venim peste o oră, pe la 9 (21). Toader și Mișu s-au grăbit să ocupe un pat mare din prima cameră, iar eu cu Aurel și Met cu Juravle (4) am mers în a doua cameră unde erau trei paturi. Met cu Juravle pe unul, iar eu cu Lazurca pe altul (al treilea rămăsese liber). Am coborît în fața mînăstirii apoi am mers pe jos la o prăvălie și o bodegă. Aici ne-a fost asigurată cina. Mișu și Toader mai aveau ceva bani și au găsit de cuviință să-i lase la Bodega Varatec luînd vreo 7-8 țuici de fiecare. Asta i-a fost de-ajuns lui Mișu ca să aibă chef de vorbă și să facă prostii: ”La țuica e la vita!”. La masă ni s-a servit ficat, șnițel și cîte o jumătate de bere de ”cap de locuitor”. După ce-am terminat cu masa am plecat. Mișu cam făcea mătănii… Am mers pe la autobuz. Aici o maică ținea un felinar. Mișu se închină larg în fața ei și-mi pare că maica a observat că-i beat și l-a privit cu dispreț. Văzîndu-l, Teodora mi-a adus aminte de acel 2 mai 1966… Apoi am mers la ”dormitor”. Am ciocănit la ușă și maica ne-a dat drumul. Eu cu Lazurcă am dormit singuri, separat. Maica a crezut toate explicațiile pe care i le-am dat eu ca motiv al întîrzierii (se făcuse deja 22.30). Mișu și Toader au venit mai tîrziu. Eu le-am deschis. Spre marea rușine a noastră au început să vorbească și să rîdă tare. Toader era conștient de tot ce făcea și încerca să-l mai tempereze pe Mișu care avea chef, nu glumă. A venit pe la noi, avea chef de bătaie și, ca printr-o minune, s-a liniștit și-a adormit bolborosind. Așternuturile în care ne-a culcat maica Munteanu erau curate și mirosea a aer de munte, proaspăt. Mai mare dragul să dormi în halul ăsta! Ne-am răzbunat pentru noaptea chinuită de la Onești. Ba eu am dormit și singur. Majoritatea au dormit cîte doi. Mîine avem în program să vizităm multe obiective  și pe lîngă toate să ajungem și să dormim ACASĂ.

Duminică 24 iulie 1966. Dimineața ne-am trezit la 6.30, am aranjat un pic paturile, ne-am spălat, apoi Mișu și Toader i-au mulțumit maicii pentru găzduire și și-au cerut iertare pentru că ”am vorbit cam tare”. Maica i-a sigurat însă că n-a auzit nimic. Am plecat apoi la autobuz.. Aici fiecare se spovedea cum și pe unde am dormit.

Împreună cu Mișu am mers la biserica din apropiere în curtea căreia era mormîntul Veronicăi Micle. Pe cruce era fotografia poetei și cîteva versuri. Mînăstirea Văratec n-am vizitat-o căci se făcea slujbă și m-am lăsat păgubaș. Am vizitat muzeul mînăstirii (la ușă era un sistem de papuci cu care vizitatorii se încălțau peste pantofi pentru a proteja parechetul). Muzeul era interesant numai prin vechimea exponatelor și frumusețea cîtorva obiecte bisericești. De aici am cumpărat fotografia Veronicăi Micle (2 lei). Maica stareță ne-a fost ghid și ne-a povestit din istoricul mînăstirii. Ne-a spus că la Văratec sînt 260 de maice. Katz și Henri au observat că sînt ateu, dar nici eu n-am căutat să ascund. Totuși, în incinta mînăstirii m-am purtat cuviincios, respectînd bunele obiceiuri ale maicelor. Este o mare diferență socială între popi și călugărițe.

După ce-am vizitat muzeul am mers prin sat pe jos și aici l-am așteptat pe Storoj care a avut o încurcătură cu plata mesei de aseară. În sfîrșit a venit și el. Am luat-o pe un drum de țară și cei 6 km ce erau pînă la Mînăstirea Agapia au fost parcurși imediat.  Am ajuns aici în jurul orei 10. Am observat că Agapia are aceeași construcție ca Varatecul. Aici încă se oficia slujba de duminică. Totuși am intrat în incinta mînăstirii și am ajuns pînă în fața altarului. Acum mă aflam pentru prima dată în fața unui altar și a unui preot care ținea slujba.  Pînă acum, în imaginația mea altarul trebuia să fie un loc așezat undeva sus. (L.D.: probabil, făceam confuzie cu amvonul... Vezi: https://ro.wikipedia.org/wiki/Amvon ).  Am văzut picturile lui Grigorescu (un sfînt cu ochii în lacrimi, f f bine realizat). După preot a venit unul mai bătrîn și mai mare în grad și a binecuvîntat mulțimea din față. Toader a împins capul și preotul l-a atins și pe el. Eu nici n-am făcut cruce…. Am ieșit apoi afară. Am observat că Burdujanca se închina și pupa toate icoanele. Afară, în exteriorul curții mînăstirii, lîngă o fîntînă, am jucat cărți cu Toader și Aurel. Se făcuse 11 și noi nu mîncasem nimic. Mi-am ostoit foamea cu cîteva roșii și un pic de pîine aduse de Mișu (face el rost). Apoi Storoj a cumpărat mîncare și ne-am refugiat pe un tăpșan sub o poală de pădure și acolo s-a făcut împărțeala. Ni s-a dat unt, pateu, două bulci și… în sfîrșit, m-am săturat și eu. Asta mi-a fost toată mîncarea pentru întreaga zi.

Pe la amiază am părăsit Agapia mergînd la Tg Neamț. Pînă acolo, Katz s-a străduit să mă învețe un pic de poker și-am prins cîte ceva.

Am vizitat apoi Humuleștii lui Creangă petrecînd cîteva minute la Casa Memorială. De aici am plecat la Cetatea Neamțului care acum e în curs de restaurare. De sus de pe cetate se vede un peisaj minaunat, de întinderi. Cetatea este impunătoare. În fața ei este un desiș de salcîmi, probabil așa era și pe vremuri pentru a stăvili înaintarea dușmanului. De aici din pădure am mestecat multă vreme un boț de ”mesteacă” de brad.

Pe la 15 (nu mai țin exact minte ora) am plecat spre casă. Gherasim și consătenii lui au coborît la Brăhoaia. Apoi, cum am intrat în oraș am început să ne rărim. Pînă în fața școlii am rămas doar vreo patru. Pe drum l-am lămurit pe Leonti (unul din clasa 8-a) să mă facă cu 10 lei. El a împrumutat de la doamna Burdujan și imediat mi i-a dat. Eu m-am dus la cursă, mi-am scos bilet și peste cîteva minute am și plecat din Rădăuți, tot cu un autobuz de care m-am săturat pînă peste cap. Pînă la Siret am mers în tovărășia unui student de la Brașov. Tot drumul am vorbit despre studenție și viața de student (a terminat liceul în 1959). Am ajuns cu bine la Siret unde, din cauza căldurii, am coborît cu toții. Eu mi-am găsit un loc pe o bancă în fața unui alt autobuz. Am stat și-am citit o revistă. Dar am avut ghinion! Am confundat autobuzul din fața mea cu cel care pleca la Grămești. Eu stăteam în fața autobuzului gol și așteptam să pornească. Am văzut că primul autobuz (ăla cu care am venit eu) pleacă, dar eram sigur că nu ăla pleca la Grămești și m-am cufundat în lectura revistei. M-am ”trezit” pe la 7 fără ceva. Văzînd că ”autobuzul meu” nu mai pornește m-am dus la ”casă” să văd la ce oră pleacă. Casierul mi-a spus că la ora aceea autobuzul a ajuns deja în Grămești și chiar la Zamostea… După cîteva explicații am înțeles că m-am înșelat amarnic și-am rămas prostit de propria mea prostie. Am luat-o imediat din loc, hotărît să ajung acasă, să iau bicicleta, să mă duc la Zamostea și să să-mi recuperez geanta pe care am lăsat-o în autobuz. Am grăbit pasul cît am putut, făcînd un km în 6-7 minute. Cu o asemenea viteză la 8 fix am fost în Grămești (în centru). Așadar, 10 km pe oră. Din fața căminului (cultural) mi-a ieșit tata înainte. Nu s-a prea bucurat de întîmplarea mea și m-a cam ocărît. Mergeam repede cu el să ajung mai repede acasă și să o iau din loc. Dar, prin apropierea Sfatului am auzit-o pe mama strigîndu-mă. Am mers toți trei la Sfat și tata a telefonat omului de serviciu de la Zamostea și a întrebat de servietă. Peste cîteva minute a venit și răspunsul: ”Este!”. Mîine dimineață va trebui să vin la cursă să o recuperez. .

Am venit cu toții acasă și m-am apucat imediat de povestit cum am petrecut în excursie. Tata a făcut cîteva partide de table cu nenea Puiu (Marian, tatăl gemenilor Petrică și Paulică) și l-a snopit în bătaie! Apoi am mers cu toții la familia Marianciuc.  Mama și tata se duc în seara asta la nunta Tatianei Dănilă (colega mea din clasele V – VII) care va deveni Tatiana Dumitrovici. (L.D.: Dumitrovici era fostul nostru profesor de educație fizică). Eu am rămas singur acasă și pînă să mă culc, am răsfoit și admirat îndelung colecția mea de vederi din țară (cele colectate recent, în excursie, se află la Zamostea...).

Seara m-am culcat pe la 22 hotărît să mă odihnesc bine pe arcurile noi ale canapelei. Am avut grijă să pun ceasul să sune la ora 6 pentru a putea lua mîine geanta în primire.

Luni 25 iulie 1966. Dimineața, nemilosul ceas m-a sculat la 6. Am luat bicicleta și pe la 6.20 m-am dus la Poștă (stație de autobuz) în locul unde oprește cursa. Mama și tata au venit de la nuntă ca să-mi ia ei servieta. Cînd a venit autobuzul, cu greu a reușit mama să se strecoare prin mulțimea ce se îmbulzea la ușă și să obțină servieta. Eu am venit cu bicicleta înainte acasă, apoi dînșii mai tîrziu. Cum au venit s-au culcat și au stat în pat pînă la amiază. Mi-am ras mustăcioara. Am încercat să-mi ascut cuțitul pe o piatră dar fără succes.  Radio D.V. (L.D. adică Deutsche Welle) și-a intitulat emisiunea ”The Voice of Germany”. Mama mi-a spus o serie de noutăți (noi erau pentru mine). În timpul celor 7 zile cît am lipsit ne-a vizitat nenea Victor de la Sulina cu Trabantul propriu. În gardul care ne desparte de familia Marian, tata a făcut o poartă. Mama a lucrat mult la carpeta ce a început-o la 25 III 1965. Tanti Lucreția a păstrat cîteva pere pentru mine și le-am mîncat cu poftă. Ziua a fost frumoasă și călduroasă. M-am odihnit după pofta inimii și am dormit un pic. RFG – URSS 2-0!

Marți 26 iulie 1966. M-am sculat la 9, tîndălind în pat multă vreme după ce m-am trezit. Dimineața am fost la cooperativă și-am reușit să pun deoparte un leu. Acum încerc să adun bani pentru o pereche de ochelari de soare. Mama mi-a văzut vederile în valoare de 70 de lei! A fost foarte supărată pe mine și mi-a garantat că în alte excursii nu-mi va mai da bani de cheltuială.

Ziua de azi am trecut-o cu tăiatul lemnelor (despicat și aranjat cioate de răchită). Dimineața era o zi frumoasă, dar dupăamiză s-a înnourat și a plouat. Mama i-a scris buniței. Cît am stat în casă am jucat table. Azi am prins al doilea șoarec cu o mică capcană. O pun în beci și neapărat vînez cîte un șoarec. Mă voi ocupa de asta de acum înainte și sper să scap beciul și casa de șoareci.

Seara a fost meci în cadrul Campionatului mondial de fotbal de la Londra. Anglia – Portugalia 2-1. Cel mai frumos meci! Eusebio a găurit pentru prima dată poarta engleză (Banks).

Miercuri 27 iulie 1966. Ca de obicei în ultimele zile m-am sculat la 9. Am plecat imediat la Poștă și-am dus scrisoarea pentru bunița pentru a pleca azi. Am făcut program ”sportiv” pentru astăzi. Pe lîngă cioate am curmat și cîteva putregaiuri tot de răchită care, zice tata, vor prinde minunat la iarnă. Azi am mai fost prin copaci și am cules ultimele vișine. Tata a mai cules, și el, două căldări de vișine. În total, din vișinile culese din livada noastră, tata și mama au făcut 115 kg de vin, 28 kg de compot, ….. kg dulceață și ….. litri de vișinată.

Poșta de azi mi-a adus Moscow News ul plus suplimentul de la nr 25. Tata a primit o scrisoare de ”dincolo” și tata se interesează cu nerăbdare ce poate face pentru a putea merge la ei cît mai curînd. Cineva i-a spus că ceea ce i-au trimis ei (de ”dincolo”) nu-i valabil, pentru că n-are viză de la oficialitățile de acolo și trebuie să mai scrie o dată. A scris și a pus-o ”Recomandat Par Avion”. Vrea cu orice preț să ne vedem vara asta și cît mai curînd; tata își aduce aminte, din ce în ce mai des de vremea cînd, cu 23 de ani în urmă a părăsit locurile natale.

A mai venit o scrisoare de la Autobaza Rădăuți prin care îi pune în vedere lui Mircea că dacă în termen de 5 zile nu predă suma de 996 lei (reprezentînd costul uniformelor) îl vor da în urmărirea miliției. Deoarece noi nu putem face nimic în cazul ăsta va trebui să se descurce singur, așa cum s-ancurcat.

Seara am făcut curățenie cu tata prin ograda din fața grajdului și a verandei. Am smuls nalba ce creștea din abundență pe mal și am tăiat cu sapa tufele de troscot pline de rumeguș și surcele.

Azi am ascultat pentru prima dată emisiunea pentru studenți ”Gaudeamus”.

În timpul liber, acum, joc table cu tata și mama. Am făcut un fel de campionat jucînd fiecare cîte două partide cu fiecare. La urmă, cînd am făcut clasamentul, fiecare avea cîte un meci cîștigat și cîte un meci pierdut. Deci egalitate! Am abandonat cursul de l engleză și lectura particulară.

Joi 28 iulie 1966. M-am sculat iar pe la 9. Azi e o zi minunată. Pe la 10 am scos ”Fotobox” ul și ne-am pozat cu ultimele trei poziții. Mai rămăseseră cîteva dar s-a blocat clișeul în aparat. A trebuit să desfac aparatul la lumină și să scot rolfilmul. La scos, am rupt o bucată din el și a pătruns lumina și la celelalte poziții. Să vedem ce-o ieși.  Am citit mereu din ”Întunecare”, dar mă tem că voi rămîne cu prea puțină lectură.

La amiază am mîncat baban: sarmale în foi de viță și ardei umpluți. După masă iar am citit și apoi am mers la Coca să fac crupe. Tare mă plictisește ”sportul” ăsta. Seara am ascultat cu toții cu încordare meciul pentru ocuparea locurilor 3 și 4: Portugalia – URSS 2-1. Deci, Portugalia locul trei. Eusebio – golgeter.

M-am culcat pe la 23 după ce am citit multișor în pat pînă au început să mă usture ochii. Cred că va trebui să port ochelari cît de curînd. Mă ustură ochii și-n timpul zilei.

Vineri 29 iulie 1966. Cu toate că aseară m-am culcat mai tîrziu, dimineață m-am sculat la ora 8. De obicei, cînd mă scol, la radio este emisiunea ”La microfon melodia preferată”. Din noianul de melodii ”ușoare” îmi place îndeosebi melodia ”Liniște” (alias ”Tăcere”) la trompetă.

Citind mereu am terminat ”Întunecarea” lui Cezar Petrescu. Nu mi-a plăcut cum s-a terminat interesanta acțiune a romanului. După mine, Radu Comșa ar fi putut proceda în așa fel încît să nu se ajungă în halul în care a ajuns și să termine cu viața înecat într-un lac (o operație la obraz și căsătoria cu Luminița Vardaru). Am lipit cartea (deși o luasem ruptă de la bibliotecă). Am făcut apoi recenzia romanului în caietul de lectură suplimentară. Pînă acum, pentru fiecare roman am scris cîte o foaie numai (așa vrea Hlinschi). Azi mama a cusut la carpeta care se face din ce mai frumoasă. Tata mai citește prin cărțile de matematică pentru a nu uita materia (îndeosebi trigonometria de clasa a X-a).

În timpil liber mai tăiem la cioate. De-acum însă s-au terminat și am umplut sălița cu lemne pînă sus la tavan numai cu lemne de răchită.

Azi m-am hotărît să încep să scriu din impresiile mele de călătorie. Pentru început am scris 15 pagini numai pentru data de luni 18 iulie. Asta a fost cea mai încărcată zi.

După masă s-a înnourat și neavînd ce face am jucat table cu tata. Pentru prima dată a luat și el o partidă de la mine.

Pe la 18 a venit o negură mare și a plouat cu multe descărcări electrice. Mama se teme grozav cînd tună și fulgeră; a astupat geamul de la bucătărie – să nu vadă fulgerul – și și-a găsit un colțișor în pat de unde nu s-a mișcat cît a ținut ploaia. Am scris și azi dar m-am plictisit și am început să citesc primul volum al romanului ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război” de Camil Petrescu.

Azi s-a sacrificat o sticlă de vin de vișine. Avem de gînd să nu facem economie (în primul rînd e ieftin, apoi este bun și totodată sănătos).

M-am culcat la 23.           (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 433. Vineri 9 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (155).


Miercuri 13 iulie 1966.  …. și m-am sculat după ora 10, după un somn continuu, profund și liniștit. De cum m-am sculat, am luat scările, găleata, cîrligul și trăistele și …la vișini! Azi am cules din vișinii 4 și 3, reușind să mai facem și astăzi 6 căldări (în total 15!). M-am gîndit că ar fi f practic un fel de cîrlig f f scurt legat cu sfoară. Cîrligul să aibă vreo 15 cm, iar sfoara peste un metru sau doi. Avantajul e că poți lega creanga cu sfoara (după ce o agăți și o tragi cu cîrligul) și culegi mai ușor. În lipsă de cîrlig, și o piatră legată la capătul sforii aruncată cu măiestrie ar putea ajuta la tragerea crengilor. N-am mai avut timp să pun asta în aplicare și am lăsat pe mîine. Am suit și scara cea lungă în copac (vișinul 2), am legat-o cu cureaua și culeg foarte bine toate vîrfurile. La amiază am dormit mai bine de o oră și aș mai fi dormit în ciuda faptului că astănoapte am dormit mai bine de 12 ceasuri… Am întrerupt culesul pe la 18 pentru că nu mai aveam unde pune atîta amar de vișine. În bucătărie mama și tata lucrează de zor la strivit, stors, turnat în borcane. La urmă voi da cantitățile de vișine în diferite forme care au rezultat (vișinată, compot, vin, dulceață). După ce-am terminat cu vișinile m-am spălat și mi-am luat bluza albastră care-mi place foarte mult (mama mi-a spălat-o nu demult) și acum e curată. Timp de o jumătate de oră am mai făcut o tăbuiață de crupe, am mai adus apă, apoi… liber!

Cu ocazia călătoriei de ieri la Rădăuți am terminat vol IV de ”Însemnări de buzunar”. Acum mai folosesc cîteva file din vol II rămas neterminat.

În seara asta este film și se aude foarte clar muzică (dă foarte des ”La ragazza” (Remo Germani). În seara asta mi-am scris Jurnalul pe luni, marți și azi. Pe lîngă asta am ascultat și meciul dintre Spania și Argentina ( 1-2) (o mică surpriză). Pe la 21 a venit Cantoreanu (tatăl elevei Cantoreanu Maria cla X-a spre a XI-a la Liceul din Siret care-i corigentă la matematică) care vrea să ia ore. Pe lîngă ea cred că va veni și Viorica Dănilă și Ionel Maria (ambele, foste colege de clasă la V- VII). 10 lei ora/ persoană. Deci 30lei/ h. Dacă va cădea de acord cu părinții lor, vor începe ”antrenamentul” de la 1 august sau mai devreme chiar și… cu un pic de efort din partea tatei (care va trebui să se pună în acord cu materia predată elevelor de la Liceul din Siret) vor ieși cam o mie de lei…

Seara am mai ascultat D.F. (195) și Radio Novi Sad (236). După ce am terminat de scris Jurnalul m-am culcat chiar cînd acele ceasului meu marca ”Kirovski” arătau miezul nopții.

Joi 14 iulie 1966.  La această dată, în anul 1789 a început asaltul Bastiliei. Azi se împlinește exact o lună de cînd sînt în vacanță și parcă nici n-a fost chiar atît. Mai am încă două luni…

La 7.30 m-am sculat singur, din inițiativa mea. Azi dimineață tata a fost cu butelia la Siret și a reușit s-o schimbe. A mai luat și 3 kg de zahăr pentru industria noastră de vin. Bejenaru, omul de servici(u) de la Sfat a venit la noi cu o convocare pentru tata să vină la ședința de diseară. Cum tata nu era acasă, mama n-a vrut să semneze. Atunci, Bejeneru, obraznic, a spus: ”Mai ușor mă-nțeleg cu-n țăran decît cu dumneavoastră...”.

Ziua de azi a fost mai liber; n-am cules deloc vișine, deoarece nu mai avem ce face cu atîtea vișine. Toate vasele, borcanele, damingenele sînt pline. De dimineață pînă la amiază am răsfoit, citit și aranjat colecțiile mele de ”New Times” și ”Moscow News”. La amiază am dormit o oră. După amiază am încercat să-mi scriu ceva la lectură și-am început să citesc ”Prefața” la romanul ”Răscoala”. Pe la 3.30 mama și tata s-au gîndit să mă trimită la Siret să mai cumpăr zahăr.

Azi e o zi foarte călduroasă și la ora 16 cînd am pornit de-acasă era încă zăpușeală.

Pînă la Siret am făcut exact o jumătate de oră și-am reușit să nu mă dau jos la niciun deal pînă-n oraș. Am ajuns cam asudat, dar imediat am avut un ghinion. La 16.30 încă nu erau deschise magazinele. Tata mi-a dat pentru zahăr 200 lei bătute. M-am dus la cofetărie să iau o înghețată, dar alt ghinion: n-aveau rest la sută. Am vrut să beau un pahar de sifon de la un chișc, dar am pățit la fel. Cam așa are Ch. Dickens o povestire în care spune că cu o hîrtie de 10.000 de dolari a reușit să facă o sumedenie de cumpărături fără să i se schimne bancnota. Deoarece hîrtia mea era numai de 100 n-am avut norocul lui Dickens. Pînă la 17 m-am gîndit să mă duc cu bicicleta pînă la graniță și să văd cum arată un punct de frontieră. Dar abia am ajuns înaintea podului peste Siret că m-am oprit și m-am întors îmnapoi la Siret pentru că am văzut postul de vamă și am crezut că nu-i voie.  Am cumpărat 18 pachete de zahăr de cîte un kg. și în loc să plătesc 162 lei am plătit 172  (pen că-s căscălău!).

La întoarcere am venit mai mult pe jos pentru a nu mi se rupe mînerul de la servietă. Dar prin dreptul grajdurilor c.a.p. m-am suit pe bicicletă și imediat servieta a căzut jos. Am reparat-o cum am putut, apoi am pornit mai departe pe jos. Pînă acasă m-a mai enervat o aripă de la roata din față care nu mă lăsa să înaintez. Aceasta din cauza plasei și a servietei încărcate prea mult. Am ajuns acasă după o oră, obosit, asudat și enervat. Aici tata m-a mai dăscălit pentru cei 10 lei pierduți de pomană.

Seara am stors un borcan de vișine. Pînă în prezent s-au cumpărat 42 kg de zahăr (numai pentru vin, dulceață, compot și vișinată).

Vineri 15 iulie 1966. Dimineață mama m-a sculat pe la 8, dar mi-era grozav de somn și aș fi dat mult să mai pot dormi. Graba cu care-am fost sculat a fost cauzată de aglomerarea treburilor. A trebuit să aduc apă pentru vin, drojdie de la beci etc. Am pus o capcană de șoareci în beci. Mîine vom vedea dacă am succes la acest ”sport”. Pînă la amiază am mai stors și apoi am mai cules de unul singur aproape o căldare (a 16-a).

Ieri tata a adus de la un cetățean o damingeană de 50 de kg pe care azi a umplut-o cu must de vișine. Tot ieri am primit o scrisoare de la diriginta Ana Ruscior. Pe o filă albă a scris trei rînduri: ”Tov. Druguș, Vă facem cunoscut că fiul d-voastră Druguș Liviu a promovat clasa cu 7.66. Dirig, Ana Ruscior”.

Azi la amiază, nemaiputînd suporta căldura înăbușitoare, mi-am luat slipul și-un săpun și m-am dus la baie. Apa Siretului era plină de băieți, iar mai la vale de o mulțime de fete. Dintre băieți erau o mulțime de cunoscuți (Vasile Amariei – cu care n-am prea discutat), Stelică, Bizică, Ghe. și Mihai Horodincă, Titu Mustață, Ion Cantoreanu, Mihai Avărvare, Costică Apetri și mulți alții. M-am băit mult, am stat pe nisip și după baie m-am simțit minunat. Am venit pe la 15, după o oră jumătate de bălăceală, fiind mînat acasă de o negură care a acoperit în puțin timp tot cerul.

Acasă, mama tocmai a scos pîinea din aragaz; am mîncat apoi am cules o căldare și jumătate de vișine (total: aproape 18 căldări). Pe la 16 tata a observat în cămară (unde așezasem damingeana cea mare) o udeală și chiar apă. Cînd s-a uitat mai bine a văzut că curge de sub damingeană. Îmediat au adus un furtun de camion și au scos vinul în oale și borcane. S-a observat, în urma acestei operații, că se desprinsese complet fundul damingenei. S-ar fi făcut o mare risipă dacă nu s-ar fi observat la timp și nu s-ar fi lucrat cu atenție. După asta tata a pornit în sat să caute damingeană. S-a făcut aproape ora 23 și încă nu venise. Mama s-a dus în sat să-l caute și cînd s-a întors, tocmai atunci a venit și tata cu Amăiestroaie, de peste Cudrina, fiecare cu cîte o damingeană de 50 de kg în spate. Astfel, putem să o înlocuim și pe cea spartă și să mai facem încă vin. Cu tot ce s-a stors astăzi avem peste 120 de litri de vin de vișine pus în două damingene de 50 de l și în două de cîte 10.

Seara am ascultat o serie de meciuri de la Campionatul mondial de fotbal: Uruguay – Franța 2-1; Ungaria Brazilia 3-1; (fără Pele, Brazilia-i o echipă ca oricare alta); Chile – R.P.D. Coreeană 1-1; Spania – Argentina 1-2. Seara m-am culcat destul de tîrziu. Lecțiile mele de engleză și orele de lectură au luat sfîrșit…

Dialog cu mama: Eu: ”Cînd vine tata?” Mama: ”Dacă vine pe de-a dreptul, vine mai tîrziu; dacă înconjoară, vine mai devreme(L.D.: traseul ”pe de-a dreptul” conținea și o bodegă…). ”Rețetă de vin de porumb: 1kg porumb, 1kg zahăr, 5l apă, drojdie cît o nucă, 8 zile fermentație).

Sîmbătă 16 iulie 1966. Dimineața m-am sculat singur pe la vreo 7.30. Șirul zilelor frumoase s-a încheiat de ieri după amiază. Azi toată ziua a fost înnourat și seara a plouat bine. Presimt că apropiata mea excursie de 5 zile o voi face pe un timp cam urît. Azi nu s-au mai cules vișine. În orice caz au mai rămas puține pe vîrfurile cele mai lăturalnice. Timpul de azi l-am petrecut cu ”regiunea industrială bucătărie-cămară” storcînd ultimele cantități de vișine și completînd damingenile. Deoarece fermentează prea tare le-am făcut la toate cinci damingenele cîte un dop găurit în care am introdus cîte o bucățică de lemn de soc (gol pe mijloc) care se continuă c-un furtun vîrît într-un vas cu apă. Astfel, gazele ies fără să erupă și nici aerul nu pătrunde înăuntru.

La amiază am primit o scrisoare de la bunița (e supărată că nu-i scriu; dacă m-aș duce la București îmi plăteștea ea drumul dus și întors) și o carte poștală de la școală: ”Tov Liviu Druguș. Trimite o adeverință de salarizare a părinților, în vederea excursiei. Duminică seara vii la Rădăuți. Luni dimineața, ora 5 – plecarea în excursie. Mîncare pe-o zi Profesoara Galan”. Azi n-am scos adeverința cerută. Poate mîine. În privința excursiei, m-am pregătit un pic: am adunat unele lucruri, apoi am lăsat totul pe mîine. Azi am mai cumpărat 8 kg de zahăr de la cooperativă. În total 50!. Spre seară am ascultat meciul Argentina – RFG: 0-0. În același timp s-a disputat și partida URSS – Italia 1-0.

Mama a copt cîteva tăvi cu plăcinte cu brînză și cu vișine și totul a durat pînă la ora 24. Seara am stat și am scris rezumatul la primele două romane citite de mine (Răscoala și Pădurea spînzuraților): două foi, apoi am scris Jurnalul.

Am succes la ”sportul” cu șoareci. M-am coborît în beci și în capcană stătea un șoarec prins de gît. L-am aruncat și am pus din nou capcana cu aceeași coajă de pîine.

Duminică 17 iulie 1966. Dimineața m-am sculat la 9 după ce m-am săturat de-a binelea de somn. Apoi – pregătire pentru excursie. Mama mi-a călcat pantalonii gri și, de asemenea, cămașa gri cu butoni (cu care-am fost și la Iași). Am luat cureaua tatei. I-am mai făcut o gaură pe măsura mea apoi am început să-mi aranjez în servietă. Mi-am pus canadiana (bluza de vînt), pelerina de ploaie, o bluză de vară, ciorapi de schimb, șervetul, batiste, peria și pasta de dinți, Jurnalul, caietul cu adrese, cîteva antinevralgice, pix, stilou, piepten (+ 10 lei strînși de mine pentru excursie). Mama mi-a mai bucșit în servietă pîine și brînză și plăcinte cu brînză și plăcinte cu vișine. Deoarece n-a mai încăput termosul a trebuit să-l iau separat (la mînă) ceea ce nu mi-a prea convenit. Am vrut să renunț la el dar nu m-a lăsat mama. După ce m-am împopoțonat am fost cu bicicleta la Poștă și-am luat ”Magazinul”, ”Gazeta învățămîntului” și ”Munca”, citindu-le pînă la ora 13 cînd am plecat la cursă împreună cu tata. Mi-a dat 110 lei (20 de drum și 90 de cheltuială). Azi, tata a scris la rudele de ”dincolo” și mi-a spus că-i posibil să mergem la ele pe la sfîrșitul acestei luni. Pe drum mi-a povestit prin ce părți îi sînt rudele (comuna Izvoare, raionul Orhei). La cursă m-am întîlnit cu doamna Maximiuc cu care am discutat pînă ce a venit autobuzul. Am luat bilet pînă la Siret; aici m-am dat imediat jos și m-am dus să-mi scot bilet pentru Rădăuți. Aici, la Casă m-am întîlnit cu Petrică Bejenaru cu care am schimbat cîteva cuvinte. După ce mi-am scos bilet m-am așezat pe o bancă lîngă autobuzul pe a cărui tăbliță scria Siret-Rădăuți. Autobuzul însă era complet gol. Ora plecării a trecut și în autobuz n-a intrat nimeni. După cîtva timp văd că se pornește un autobuz. Dau fuga și întreb pe cineva unde merge. ”La Rădăuți!” primesc răspunsul și imediat o iau la fugă, ajung autobuzul și fluturîndu-i biletul prin fața ușii, șoferul a oprit.

La ora 15 am ajuns în Rădăuți. Orașul era aproape adormit, toropit de căldură. Străzile erau pustii. Imediat m-am dus la școală să văd dacă am unde dormi undeva deseară. Dar școala era și ea pustie. M-am reîntors în oraș și am stat în parc pînă la ora 16. Crezînd că Toader o fi venit și el în oraș și acum o fi la film, m-am dus la cinema ”Unirea” și l-am așteptat acolo să iasă. Mai întîi l-am văzut pe Lazurcă Aurel din Grănicești care a absolvit 11 clase și care merge și el în excursie. Imediat a venit și Toader. Ei mi-au spus c-au lăsat bagajele la Florea la internat. Am mers tustrei acolo și am lăsat și eu servieta acolo. Apoi pînă seara n-am mai stat deloc. Am mers prin oraș ca (virgulă) caii spre marea nemulțumire a lui Lazurcă, virgulă, care n-avea un astfel de antrenament. Am cheltuit vreo 10 lei pe nimicuri (înghețată, prăjituri, caise ș.a.). Mereu am întrebat pe prieteni și cunoștințe dacă nu știu un loc unde putem să dormim toți trei la noapte. Dar n-am găsit nimic. M-am întîlnit cu Gafencu Marcel, fostul nostru coleg de clasă. Am discutat ca și cum ieri ne-am despărțit. A rămas tot așa cum îl știam. M-am întîlnit apoi cu Gavril Magopăț. Acesta ne-a îndrumat să mergem la luptătorii de la Grădina de tir care pentru 5 lei ne-ar da saltele. Am renunțat imediat la acest plan. Pe mine și pe Toader ne-a apucat veselia. Rîdeam mereu pe seama oricui. Am fost și la internatul de fete de pe str Volovățului (”Noi sîntem cu excursia”) dar n-am găsit nimic și am pornit iar prin oraș foarte veseli. M-am întîlnit cu Rodica Ruscior dar nici nu m-am gîndit să-i spun să dorm la ei (nu ține). Apoi am mers iar pe la școală. Văzînd că se îngroașă gluma am mers iar la Școala veche. Aici erau cazați o mulțime de profesori pentru examenul de definitivat. I-am spus unei femei de servici că a spus tovarășa directoare Mincu că TREBUIE să dormim undeva în școală. Femeia, foarte credulă, s-a dus la omul de servici și așteptările noastre n-au fost zadarnice. Ne-a dat o sală de clasă (clasa a II-a, ultima pe stînga) în care erau mai multe pături dintre care două erau așternut. În total, două pături, două saltele, doauă perne, dar numai trei cearșafuri. Aveam masă, lavoar, lighean, căldare cu apă și ”tot confortul”. Ne-am bucurat cînd am văzut un asemenea ”culcuș” și imediat am ieșit în oraș. Am mers la dna Florea și ne-am luat bagajul. Toader și Aurel aveau cîte o sacoșă, foarte practică pentru excursii. Prin oraș am întîlnit-o pe Rodica Moroșan (XI-a E) și-am rugat-o să ne trezească mîine dimineață la ora 5. La școală, bucuroși că avem locul asigurat am început să tropăim pe coridoarele școlii. Numai bine ce-am intrat și ne-am încuiat cu cheia, că-l auzim pe omul de servici bătînd la ușă. Îi dăm drumul și el începe să ne facă morală (pentru tropăială). L-am asigurat că n-o să se mai repete și ne-am văzut de-ale noastre. Aurel a adus apă, eu am făcut paturile, Toader a pregătit masa. Ne-am spălat, am mîncat bine în comun (fiecare a contribuit cu cîte ceva), apoi am tras la sorți cine să doarmă singur și cine în dublu. Eu cu Toader am căzut la un loc și Aurel singur. Ne-am culcat pe la vreo 22 cu gîndul să ne putem scula dimineață. Eu am făcut paturile în așa fel încăt nouă ne-am pus două cearșafuri (să nu ne înțepe pătura) iar lui Aurel numai unul. Pe chestia asta am rîs grozav. Cu asta și cu bancurile ce s-au mai spus ne-a trezit că ne-am culcat abia la 24… Noaptea însă n-am dormit bine și-am stat mai mult treaz. De grijă să nu pierdem autobuzul ne-am sculat de mai multe ori pe noapte. Am dormit în jurul a 3-4 ore.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 432. Joi 8 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (154).


Joi 7 iulie 1966. Dimineață mama m-a trezit de cîteva ori pe la 8 zicîndu-mi că am treabă, dar eu nu mă mai dădeam sculat. Cred că eram tare obosit. Azi tata l-a tăiat pe prevestitorul vremii – cucoșul cel alb. După ce m-am sculat n-am făcut mare brînză Am adus apă, am păzit puii și… gata! M-am apucat însă de engleză pentru a recupera lecțiile pierdute. Scriind mult, am reușit ca în cursul zilei de azi să fac trei lecții (dar încă n-am ajuns la zi). Am socotit că dacă fac zilnic cîte o lecție ajung să termin pe 1 septembrie.

Dimineața am cules vreo 3 kg de vișine – desert la masă. Tata a fost la o stînă și a adus 10 kg de brînză (dar a păstrat bonul și mai poate cumpăra 10 kg…). Pînă la amiază atmosefera era fierbinte și parcă totul frigea. Azi am stat mai mult cu pielea (de căldură). Azi mama mi-a arătat că a găsit Jurnalul pe care eu îl dosisem sub ”salteaua” patului meu din bucătărie. M-a întrebat de Lia și de ocupațiile mele ”extrașcolare”. M-a dojenit un pic și, văzînd că eu nu mă prea sinchisesc și că-mi cam iau nasul la purtare m-a amenințat că-i spune tatei. Știu că pe asta n-o va face. Acuma mama îmi citește aproape regulat Jurnalul și m-am obișnuit cu asta. Rîndurile ce le scriu acum le va vedea peste cîteva zile, dacă nu chiar mîine dimineață pînă a mă scula eu…

La amiază m-am întins pe canapeaua din sufragerie și m-am prefăcut că dorm. Mama, sigură de lucrul ăsta s-a dus în bucătărie, la valiză (pe care o țin descuiată) și a început să se delecteze cu lectura Jurnalului (vol. 8). Deodată am deschis ușa. Abia a reușit să-l arunce în valiză și să se prefacă că aranjează un țol. Am rîs un pic pe chestia asta…

La amiază, după ce-am prînzit ne-am adăpostit imediat în sufragerie din cauza căldurii toride. Azi m-aș fi putut duce la scăldat dar nu mi-a dat prin cap. Mama și tata au ațipit un pic iar eu am scris la limba engleză. Pînă seara am tot avut ocupații. Pînă să se trezească tata eu am ieșit în verandă și m-am bărbierit (mustața și fața) pentru a doua oară. M-am simțit foarte bine după asta. Mai ales după ce m-am spălat și am dat cu piatră acră.

Azi n-am reușit să citesc niciun rînd și-mi pare rău. După amiază am făcut o tăbuiață de crupe. Coca + Ileana (fetele Ostinei) + Ostina aproape că m-au rugat să  merg mîine cu ele la bureți, dar le-am refuzat categoric. Mi-e greu să umblu așa prin păduri (cînd n-am cu cine de teapa mea).

(Am 32 de lei. Îmi mai trebuie 13 pt a-mi cumpăra un cuțit de 45 lei, frumos, cu multe lame).

Dupămasă a plouat zdravăn cu descărcări electrice și cu un pic de vînt spre marea frică a mamei. Am fost nevoiți să ne închidem în casă, să mîncăm pe la vreo 19 și nu mult după asta să aprindem și lampa (cu gaz). Eu am terminat de scris și de învățat cele trei lecții, mama a citit, apoi s-a culcat, iar eu m-am dat pe ”însemnat”. Am scris pe ieri și pe azi pînă la ora 0.20.

Vineri 8 iulie 1966. Aseară, după ce m-am cărăbănit în bucătărie am mai stat în pat pînă pe la 1. Tata a venit să bea apă și aproape s-a supărat pe mine (”Ăsta-i program? Mîne dimineață n-o să te poți scula”). Și chiar așa a fost. Dimineață aș fi dat mult să mai stau un pic în pat. Tata s-a sculat de dimineață și – cît singur, cît cu mama – a curmat o grămadă de lodve de un metru pe care apoi le-a despicat. A trebuit să ies și eu pe la 8.30 să curm lemne cu tata, cu toate că bătătura pe care o căpătasem tot de la fierăstrău încă nu-mi trecuse.

Dimineața era cald și un pic de soare. Treptat treptat s-au adunat nori, apoi a început o ploaie sîcîitoare care ne-a cam zădărnicit planurile. Cu toate astea am lucrat o vreme și pe ploaie, bine îmbrăcați. Lemnele despicate le-am clădit lîngă peretele dinspre răsărit al bucătăriei, între doi pari prinși pînă-n grindă. Pînă seara, cu un pic de efort am reușit să curmăm tot, tata le-a despicat, iar eu le-am clădit pînă sub streașină. O rezervă bună pentru iarnă. Aseară am pus Jurnalul sub somiera mamei și am pus și-un semn să văd dacă-i umblat. Dimineață, mama mi-a spus că a măturat în sufragerie și deci a dat peste el. Și-a dat cuvîntul că nu l-a citit. De fapt, n-au rămas prea multe zile. Cunoaște aproape tot conținutul acestui caiet.

Azi tata m-a luat cu lama pe gît și mi-a reînnoit bordura. Mi se pare că tata nu știe nimic de existența Jurnalului meu.

Mama a făcut azi la ”muncitori” două tăvi cu plăcinte (cu brînză și cu vișine). Spre seară a plouat zdravăn, ca ploile de vară, iar în restul zilei – cu țîrîita. Am umblat mult prin ploaie, desculț și mai trebăluind cîte ceva. Ziua n-am reușit decît să învăț cuvintele de la Lesson 12 care-s foarte  grele și în majoritatea lor necunoscute.

Am cinat pe la 19. La 20.30 mama și tata s-au culcat. Eu am rămas și mi-am scris lecția la engleză, apoi mi-am scris Jurnalul pînă la 22.30. Afară ploaia a încetat. Apoi am stat și-am mai citit în pat încă o jumătate de oră. Mă ustură ochii.

Sîmbătă 9 iulie 1966. Dimineața m-a sculat mama pe la 8. Totul era inundat de lumina puternică a soarelui ce încălzea pămîntul proaspăt și ud. Tata începuse să taie lemne. M-am spălat și m-am înființat și eu ”la datorie”. După ce-am tăiat o mică stivă de lemne, am venit în casă, am mîncat, apoi – iar la lemne. La 9 am ascultat puțin Moscova. Cu lemnele pe care le-am curmat și despicat astăzi am acoperit întreg peretele de la bucătărie pînă sub strașină. După ce-am terminat cu lemnele care alcătuiau cei doi steri jumate aduși nu de mult am început să tăiem un ster pe care-l aveam de anul trecut și care este uscat bine. Lemnele curmate și despicate le-am așezat la găini ocupînd jumătate din peretele de lîngă săliță. Cu un pic de efort am terminat cam cu toate lemnele. Mai avem o stivă de stejar pe care le-om hăcui luni. Apoi tata va aduce altele și vom proceda la fel. Tata vrea să se asigure pe vreo două ierni. E sigur că din toamnă va fi un singur salar(iu) în casă și e bine să existe provizii. Așa face omul gospodar: vara sanie și iarna car. Cu ocazia asta fac și eu un pic de sport. Dar mîinile neantrenate și neînvățate mă ustură binișor în urma beșicilor sparte și a zgîrieturilor de la lemne și ferăstrău. În acțiunea noastră entuziastă a intervenit iar ploaia. O negură care aducea și spaimă pe lîngă ploaie a venit pe neașteptate de peste Cudrina, acoperind cerul și trăgîndu-i o ploaie zdravănă. (L.D.: Cudrina era dealul care domina întreg satul. Casa noastră era la poalele acestui deal. Toponimia este incertă/ necunoscută/ neatestată, dar avansez aici o ipoteză, mai exact o filieră silvică ce ține de ”codru” (nume de băiat Codrin, nume de fată Codrina, pronunțat de unii Cudrina). După o jumătate de oră însă soarele strălucea iar și noi ne-am reluat activitatea.

Aseară ascunsesem Jurnalul în sobă, dar nu de teamă că mi-l va citi mama. Vreau să fac puțin jocul șoarecului cu pisica. Oricum, nu e prea plăcut să ai în casă un polițai care e în același timp și moralist. Bine că nu apelează și la serviciile ”judecătorului” (The Father) care ar aplica și pedepse…

Azi mama a spălat rufe și a trebuit să-i aduc mai multă apă. Termosul pe care l-a cumpărat mama de la București (37.5- + 17) a intrat în folosință. De fiecare dată cînd aduc apă rece, îl umplu și răceala se menține și 24h. E f bun.

Azi am citit în ziarul ”Munca” textul ”Declarației cu privire la agresiunea SUA în Viet-Nam” adoptataă de Conferința de la București (În punctul 3 al Declarației se scrie: ”Se declară gata ca la cererea exprimată de guvernul RDV să ofere voluntarilor posibilitatea de a pleca în Viet-Nam pentru a ajuta poporul vietnamez în lupta împotriva agresorilor americani”). În cazul ăsta, lupta se va duce între cele două ”lumi” existente și se va transforma într-o luptă cu caracter mondial…

Azi n-am mai făcut lecția la engleză.

Seara, după ce pe la ora 18 am terminat toată treaba, ne-am strîns în casă constrînși fiind de vîntul și vremea rece de afară.

Mama și tata s-au culcat pe la vreo 9, iar eu am stat și am citit încontinuu din ”Întunecare”, apoi mi-am scris ”Jurnalul”. Acum e ora 0 și 15 minute. După o pauză de cîteva zile am reintrat în programul de culcare la ore tîrzii. Avînd în vedere vremea cam năbădăioasă am amînat excursia de la Putna pe care urma s-o fac mîine.

Duminică 10 iulie 1966. Azi se împlinesc 500 de ani de la zidirea mînăstirii Putna, eveniment discutat în toate ziarele. De asemenea, s-a vorbit mult despre asta și la radio. La Putna au avut loc mitinguri și serbări. Platon Pardău a deschis festivitățile. Odinioară, exact acum o sută de ani Eminescu, Porumbescu, Slavici ș.a. se agitau manifestîndu-se tot acolo, la Putna, cu ocazia împlinirii a patru veacuri. Acum îmi pare rău că n-am mai mers la Putna cu bicicleta.

Ziua de azi n-a fost umbrită de absolut de niciun nor aducător de ploaie. Au plecat de la Grămești peste o sută de oameni, cu camioanele. Fiind o zi frumoasă am simțit cu adevărat că e duminică. Mai ales că n-am depus niciun efort fizic și nici intelectual.

Dimineața nu m-am sculat decît atunci cînd am constatat că-s sătul de somn și nu mai pot dormi. Pe la 11 a venit și poștașul Amorăriței care ne-a adus ”Munca” și ”Magazinul”  (”Femeia nu găsește niciodată că e de vină, ci întotdeauna e di-vină”).

Am citit ”Declarația cu privire la întărirea păcii și securității în Europa”.

Pînă la ora 13 am jucat cu mama încontinuu table. Am jucat pe bani: un leu linia, doi lei marțul. Am jucat mult și cîștigurile și pierderile erau cînd de o parte cînd de cealaltă. La sfîrșit, i-am rămas dator mamei cu doi lei, iar mai tîrziu am rămas chit. Am jucat o zi întreagă fără să cîștigăm nimic! Tata a fost după lemne și s-a întors după amiază. Eu am mai citit, mai ales spre seară. După cină am citit încontinuu pînă la ora 23.30. (”Cine a plantat în viața lui un pom, acela n-a trăit degeaba”, ”Ordine, contraordine, paraordine și dezordine”, ”Era foarte scund și cu mustăți de uriaș; așa că părea nu un vizitiu cu mustăți, ci o pereche de mustăți cu vizitiu anexă”, ”Verigheta – simbol al sclavajului conjugal”, ”De multe ori iubirea nu se mai întreține decît prin acest parazit galben – gelozia”, ”consum fiindcă mă consum” – M.V., ”O femeie nu-și poate frînge niciodată capul pentru că nu poți frînge ceva ce ai pierdut de mult”, ”A fost odată un mic copilaș/ Ce nu știa/ Ce nu știa să dea din mîini/ Această poveste dacă v-a plăcut/ Eu pot s-o spun de la-nceput/ A fost odată un mic copil/ Ce nu știa…” .

Seara, tata s-a culcat, ca de obicei devreme, iar mama a stat pînă la 23.30 și a citit ”Magazinul”. După ora asta, de față cu mama care se pregătea pentru culcare, am început să-mi scriu Jurnalul. Acum e ora 23.50. Începînd din seara asta voi dormi în dormitor, pe canapea. Un loc de dormit de cel puțin zece ori mai bun decît patul improvizat din scînduri din bucătărie. La 23 am ascultat Radio Novi-Sad. Ca de obicei a dat un buletin de știri, starea vremii, recomandări din program, apoi o frumoasă muzică populară românească. Toată ziua de azi posturile noastre de radio au transmis muzică populară și în special ușoară. Azi a fost ultima zi a Campionatului Categoriei A la fotbal: Campioană – Petrolul Ploiești. CSMS Iași – pe locul 5! Retrogradează: Crișul Oradea și Siderurgistul Galați.

Luni 11 iulie 1966. Începînd de azi culegem vișinile. Avînd în vedere acest nou sport, nici azi n-am scris și n-am citit nimic. De dimineață și pînă la amiază, și de la amiază pînă la înserat am stat prin copaci. În planul nostru a figurat culegerea primului vișin de la poarta mare. Cam cu greu ”planul a fost îndeplinit”, reușind să culegem dintr-însul cinci căldări. Greutatea a constat în faptul că crengile erau crescute mult în afară și din copac era periculos de cules. Așa că am recurs la alte metode. Am luat o scară lungă de la tanti Lucreția, am pus-o în picioare și-am sprijinit-o cu scara mică. Tata o mai ținea (pentru orice eventualitate) iar eu m-am suit cît mai sus (în unele cazuri chiar pe ultima treaptă și, ținîndu-mă de crenguța de pe care culegeam, îmi făceam astfel echilibrul. O altă metodă descoperită tot acum: punem scara sub una din crăcile lăturalnice, o leg bine cu cureaua acolo, și mă sui apoi pe scară și chiar pe craca de deasupra culegînd și vișinile de prinprejur. Metoda asta am aplicat-o chiar și în copac. Am suit scara cea mică în copac, am legat-o, de asemenea, cu cureaua și am putut să mă agăț de crengi fără grijă. La cules ne mai ajutăm și de cîrlig, cu care tragem creanga pe care apoi o culegem mai ușor. Ceea ce-i greu la culesul vișinilor e că e cam migălos, vișinile fiind mici în comparație cu celelalte fructe. Apoi, stînd o zi în copac, într-o continuă încordare, obosești grozav. Anul ăsta avem vișine din belșug și-s și mari și frumoase. La amiază am dormit o oră în bucătărie, dar din cauza căldurii m-a durut capul cînd m-am trezit.

Azi Zîna a anunțat-o pe mama că a telefonat de la Rădăuți să merg mîine la școală și să duc o completare de 75 de lei! Spre seară, după ce am alcătuit o listă de cumpărături pentru mîine, m-am culcat pe la vreo 23.30 și-am adormit la 12.

Marți 12 iulie 1966. Aseară am ascultat în premieră emisiunea satirică ”Ora veselă”. A fost bine alcătuită și s-a putut rîde. Pe lîngă că m-am culcat tîrziu astă noapte m-am trezit pe la 2.30 și pînă la 3.30 n-am mai putut adormi.

O semilună foarte albăstruie stăruie pe cer la această oră: puțin mai tîrziu a început să se lumineze de ziuă. La 5.30 tata m-a sculat. M-am îmbrăcat cu ”uniforma” cu care-am fost și data trecută în Rădăuți. Am mîncat, mi-am pus cele necesare în servietă (pelerina, pompa, mîncare) și la 6.20 am plecat. Pe la poartă a trebuit să mă întorc căci văzusem că s-a desprins mînerul la servietă (ghinion!). La 6.30 am plecat pe răcoare. Soarele e destul de sus, dar aerul răcoros stăruiește. Prin sat m-am întîlnit cu Huienii. Ostina Huianu: ”Ia te uită ce flăcău fain!”. Cînd am ajuns la tei am făcut un mic popas ca apoi să pornesc cu forțe noi. Ca de obicei, am făcut exact o oră și jumătate pînă în orașul Rădăuți. Deci, la 8 fix am fost în centru. M-am îndreptat direct spre Școala Veche să-mi iau de-o grijă cu plata excursiei. Aici o mulțime de profesori tineri își dădeau examenul de definitivat. N-am găsit pe nimeni și a trebuit să mă întorc în oraș. Am trecut pe la autogară în speranța că-l voi întîlni pe Toader. Nu l-am întîlnit însă. Am stat apoi în parc lîngă tutungeria lui Goraș. În timp ce stăteam așa pe bancă l-am văzut pe Mircea Ungureanu cu bicicleta. Imediat am încălecat și l-am ajuns prin dreptul Casei de Cultură. Mergea la școală unde are preparații la matematică cu Bondor (Toți corigenții fac un astfel de ”antrenament”). Am mers cu el la școală. Școala întreagă e în reparație capitală aș putea zice. În fiecare an se investesc sume mari pentru astfel de lucrări. La școală m-am întîlnit cu Zăicescu. A vorbit frumos cu mine și mi-a spus că dacă mă întîlnesc cu Gherasim să-l trimit la el. După asta m-am întîlnit cu Costică Lungu, venit tot pentru ”antrenament”. N-a mai putut pleca la Timișoara din cauza asta. Am vorbit o mulțime de lucruri. Ne-am povestit unul altuia programul de vacanță. A fost și el la Putna duminică și n-a fost chiar grozav. A fost extraordinar de multă lume. Cică au fost 2900 mașini și tot atîtea motociclete. Popor: 40 000 de oameni. S-au întîmplat multe accidente. Cu bicicleta n-a fost chip de mers. De la ora 4 dimineața circulația era blocată de mașini. La 9.30 ne-am despărțit: eu m-am dus la școală și-am plătit excursia (primind și cîteva ”indicații pentru călătorie”. Plecarea la 5 dimineața, luni 18 iulie. Va trebui să vin duminică la Rădăuți. ”Completarea” m-a costat 65 de lei (la telefon s-a auzut 75). Din afacerea asta m-am făcut cu 10 lei. M-am întîlnit cu Rodica Moroșan care a plătit și ea. Mi-a spus că Toader a fost ieri și a plătit. Am ieșit apoi în oraș. În dreptul magazinului de Autoservire m-am întîlnit cu Halip Floria și Halip Neculai. Am stat și-am discutat cu ei mai bine de o oră. Neculai a intrat ca paznic la un SMT (L.D.: SMT = Stațiune de Mașini și Tractoare). Primește 700 lei pe lună: ziua citește lectura suplimentară, iar noaptea le doarme 100%. A intervenit apoi și Gavril Magopăț cu care n-am discutat decît cîteva cuvinte (avea o întîlnire). După cîteva minute apare și Țuca Vlonga, foarte tinerește și zveltă. Parcă s-a mai transformat. Nu mai este așa de disprețuitoare ca înainte. După ce-am epuizat sacul de impresii ne-am despărțit: Eu mi-am făcut cumpărăturile: 6kg de zahăr (54 lei). Am plecat apoi înspre internat și-am cumpărat un pachet de margarină care în realitate costă patru lei. Pe mine însă m-a costat nu mai 2 (I-am dat 4 lei, mi-a dat margarina și doi lei… rest). Astăzi m-am ales cu un cîștig de 12 lei. După asta m-am dus pe pășunea de lîngă hipodrom și-am mîncat (vișine și pîine). Am mers apoi pînă la autobază să văd dacă s-a soluționat cu uniformele de taxator ale lui Mircea. Dar contabila era plecată la bancă și n-am putut afla nimic. M-am dus la internat să las acolo bicicleta. Doamna Florea și Lucreția erau în bucătărie. Lucreția: ”Ai ieșit ”curat”? Eu: ”Da!”. Doamna Florea:Așa un băiat frumos să iasă ”murdar”?”. Dna Florea mi-a închis bicicleta în lemnărie și astfel mi-am luat de-o grijă.

Am ieșit în oraș. Mi-au mai rămas mai bine de 50 de lei. M-am hotărît să-mi cumpăr un cuțit bun, așa cum de mult mi-am dorit. Mi-am luat astfel un cuțit de 45 de lei, cu plăsele de sidef, două lame, destupător de sticle de bere, tire-bouchon, cuțit pentru deschis conserve și un fel de cui ascuțit pentru făcut găuri. E o comoară pentru mine!

În parc m-am întîlnit cu Costică și cu un consătean de-al lui Popovici Neculai. Am stat cu ei aproape o oră și m-am distrat de minune cu cîteva fete. A venit apoi Lucescu și Martinescu (doi ”prieteni” proaspeți de la veterinară). Lucescu ăsta-i un băiat frumos, solid și f. nostim la vorbă. Cu Martinescu am făcut o tablă și mi-a dat două linii. De la 14 la 16 am fost cu Costică la film (i l-am plătit eu). În sală m-am întîlnit cu Vulpe și Dobroghiu (din a XI-a E) și cu Popescu Felica (X D). Pe lîngă jurnal am văzut o minunată completare în culori despre un savant francez, mare iubitor de animale. Apoi a rulat filmul ”Femeia fidelă” (interzis pentru copiii pînă la 16 ani. Eu am 16 și1/2). Un film f bun cu învățăminte. De la 16 m-am mai plimbat cu Costică prin oraș. Am mers apoi cu el la Pold (a lui) care însă nu era acasă și ne-a făcut să așteptăm o jumate de oră în fața cazărmii. Am revenit în oraș. Ne-am întîlnit cu Marcela Larionescu. Costică a intrat în vorbă cu ea, iar eu m-am dus la internat și mi-am luat bicicleta. La 19 fără 10 am pornit și de pe loc i-am dat bătaie. Azi am avut numai vișinele la stomac plus mai multă apă, drept pentru care pe drum m-a apucat o diaree ca aceea… (am pățit-o!). La văile din Gropeni și Grămești am mînat nebunește. Totuși am ajuns acasă exact după o oră și jumătate.  Pe la C.A.P. m-am întîlnit cu Vasile Amariei; am schimbat numai cîteva cuvinte, din mers. Acasă am ajuns la 20.20.

Astăzi tata a mai cules singur trei găleți cu vișine. În bucătărie e o adevăraă fabrică. Se face vin și compot în cantități mari. Provizii pentru iarnă…

Seara am fost mort de oboseală, nu alta. Cu greu am rezistat să mai ascult și meciul de la Londra. Totuși, spre sfîrșit am adormit.

Aseară am ascultat meciul de deschidere a campiooanelor mondiale la fotbal, Anglia și Uruguay. Scor surpriză: 0-0. În seara asta s-a jucat la Liverpool meciul dintre Brazilia și Bulgaria. Scor 2-0 (au marcat Pele și Garincha). Spre mirarea mea fotbaliștii bulgari au fost mai buni decît mă așteptam. Brazilienii au cîștigat din două lovituri libere. S-au comis foarte multe faulturi. Eu prezic că campiona mondială va fi Brazilia urmată de Anglia, Italia, RFG și celelalte. U.S. a pierdut cu 0-3 în fața coreenilor (plus o palmă…). Seara am adormit înainte de 22…  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 431. Miercuri 7 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (153).


Duminică 3 iulie 1966. Aseară, după ce m-am culcat (vorba vine), am auzit de la 0 la 0.30 Vorbește Praga în limba engleză și Parla Bucarest (397m). În cadrul emisiunii de la București  a dat muzică ușoară românească. Pînă la ora 1 am ascultat Glasul Patriei care n-a fost cine știe ce interesant. Între timp am citit din ”Pădurea spînzuraților” (Iosif Bologa: ”Religia să fie admisă numai ca mijloc de dezvoltare a fanteziei copiilor”).

Azi dimineață mama m-a lăsat să dorm cît pot. De-abia la 10 m-am trezit singur. Tata era plecat cu bicicleta la Zamostea să se intereseze de lemne. Pînă la 11 m-am spălat îndelung, făcînd mare ”risipă” de apă. La 11 am mîncat pt dimineață. Abia m-am mai învîrtit prin casă și pe-afară și s-a și făcut ora 13, iar mama a așternut din nou masa. Am mîncat fără nicio poftă.

După masă a venit poștașul și ne-a adus o scrisoare de la bunița. Nu se mai așteaptă să vin eu la București. Mama și tata au hotărît să nu mai plece la București și să plec numai eu. Aș vrea să n-o anunț pe bunița de venirea mea ca să-i fac o surpriză (aprox ca data trecută).

Azi e o zi, de asemenea, caldă și însorită.

Dimineața, plin de elan, am mai făcut antrenamente la săritura în înălțime. De la un timp am început să ating sfoara, dar am ridicat-o mereu și, așa, ușor atingînd-o am ajuns la 1, 34. Cred că dacă voi persista la 1,34 aș reuși să n-o mai ating și să sar mai mult.

La amiază a venit tata și ne-a anunțat că a găsit lemne și după masă a plecat cu două căruțe să le și aducă. Eu cu mama am jucat aproape tot timpul table și un pic de dame. În total am jucat 7 partide de table și patru de dame. Mama m-a bătut cu 5-2. Abia acum am început să prind și eu cum se joacă tablele și-mi place din ce în ce mai mult. E foarte pasionant jocul. La ultimul joc mi-a garantat că-mi dă un marț. Am pariat că-i numai linie (pe un leu) și așa a fost. Înainte de a-și scoate mama ultima ”bilă” am scos și eu ultima și-am cîștigat leul. Am vrut să joc cu mama pe bani, dar dînsa n-a vrut. M-a povățuit însă: ”Să nu te pasioneze banul niciodată”.

Ziua asta caldă s-a transformat pînă spre seară cînd au venit iar nori dinspre Mihăileni (L.D.: satul vecin cu Grămești, satele despărțite fiind de apa Siretului). Era cît pe ce să plouă, dar am scăpat ca prin minune. Azi a fost nuntă la Macovei. În tot satul a fost o adevărată sărbătoare. Lumea curgea puhoi și toți erau la  ”țol festiv”. Locul nunții a fost pe aproape de noi; muzica se auzea foarte tare, la fel și chiuiturile de la hore.

Azi n-am mai reușit să-mi fac lecția la l engleză. Seara tata a adus două căruțe de lemne pe care le-am descărcat în fața bucătăriei.

O noapte cu lună. La 23 am ascultat Novisad ul și la 12.30 m-am culcat după ce-am citit o oră în pat.

Luni 4 iulie 1966. După cum plănuise încă de aseară, tata s-a sculat de dimineață și s-a apucat de tăiat lemne. De voie, de nevoie m-am sculat și eu pe la 7, dar somnoros și chiar adormit pe jumătate.

Pînă la ora 12 am tăiat aproape încontinuu și-am terminat de tăiat aproape toate lemnele în lodve de 1 metru. Tata a măsurat (cubat) și a constatat că nu sînt trei steri, așa cum a plătit, ci, spre ciuda lui, doar doi jumate. La amiază s-a dus la omul cu pricina care i-a promis că-i va da și restul de jumate de ster. Eu m-am înfocat tare la tăiat (curmat), considerînd asta ca fiind un sport. Îmi place să fiu dezvoltat și chiar mai mult decît atîta: să fiu solid! Se pare că deja sînt…

La amiază am ascultat D.V. (Deutsche Welle) (”carnet sportiv”, Carnetul zilei”, despre cel mai modern penitenciar din RFG și despre menajarea bătrînilor (65) dintr-un orășel vest german). Cînd a început să transmită niște muzică ușoară franceză am adormit și mai dormeam mult dacă nu mă scula mama și să-mi spună că în jumate de oră să fiu la masă. Am mîncat ”pe răsturnate” (ca după multă muncă și somn).

Am citit azi în ultimul nr din ”Gazeta învățămîntului” ”Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din R.S. România”. S-au modificat f multe față de perioada cînd eram eu pionier (organizarea, legămîntul, uniforma). Cînd i-am citit mamei despre noua uniformă pionierească, mai întîi s-a mirat, apoi mi-a explicat că aproape exact la fel era și vechea organizare de tineret de pe vremea dînsei (”străjerie”). Mama îmi amintește că se întorc toate așa cum s-au dus (liceu, bacalaureat etc.). Religia însă n-o să revină niciodată și în cazul în care se vor face unele apropier de religie, voi fi foarte revoltat. (L.D.: Naivul de mine nu a realizat că noua ”religie” era deja introdusă (bolșevismul) și cine ”păcătuia” față de dogmatica ortodoxă comunistă era, în cel mai bun caz, ignorat și marginalizat. Cît despre, ”premonițiile” mamei, acestea se bazeau pe un bun simț comun elementar care percepe tangentele dintre extreme, dintre început și sfârșit, dintre sus și jos etc. Fiind la Chișinău, cu cîțiva ani înainte de destrămarea URSS, mama a ”prezis” că imperiul va muri ca să se nască mai puternic… După anii 90, o soră de-a tatei, ”beneficiară” a deportării de două decenii în Siberia, după ce a văzut trendul de refacere a Imperiului nu se oprea din admirație și exclama: ”Cum a știut ea? De unde-a știut?”. Și uite-așa, ca să realizezi ciclicitatea istoriei nu-ți trebuie multe studii savante. Ai nevoie doar de cîteva confirmări…).

După amiază (de la 14.30 la 16 30) mama și tata s-au odihnit, iar eu am stat în bucătărie și am scris Jurnalul pe ieri și pe azi.

Ziua de azi e toridă. Nu e chip să stai mult în soare că te amețește și te toropește. Nu-i chip să faci treabă în timpul amiezii. (am pînă acuma 30 de lei puși la ciorap) (L.D.: A nu se confunda parcimonia și spiritul meu de economie cu iubirea de arginți sau cu ceea ce nu dorea mama să pățesc: ”pasiunea de a avea bani” (în fond, o boală). Banii în sine nu m-au pasionat niciodată, de unde și respingerea constantă a oricărei idei de parvenire, de cocoțare într-o funcție/ poziție/ postură care să te umple de bani, dar fără satisfacții profesionale. Verii mei de la Chișinău se mirau de ce nu fac ceva ca ”să fac bani” (firme, afaceri, tranzacții etc.). Concret, apartamentul în care am stat la Chișinău în anii 1994-1996, era format din două camere excelente într-un turn din apropierea centrului orașului. Proprietăreasa era plecată și stabilită în America și dorea să vândă apartamentul. Filo-română, proprietăreasa a scăzut prețul de la 5000 de dolari la 3000 de dolari, bani pe care eu i-aș fi adunat din salariul meu de la ”Sfatul Țării” în 30 de ani (fără să consum nimic). M-a așteptat câteva luni, doar doar voi aduna banii necesari. Evident, nu avea cum să mă aștepte decenii și a vândut apartamentul cu 7000 de dolari. Noul proprietar l-a aranjat un pic și peste cîteva luni l-a vîndut cu 20.000. Acum presupun că valorează minimum 50 – 60 mii de dolari. Verificarea ideii că nu am făcut pasiune pentru bani este dată de faptul că nu regret absolut de loc pierderea oportunității de a deveni mai bogat cu câteva zeci de mii de dolari (ultima ”trăsnaie” în domeniu, în 2013, a fost indiferența față de un post la BNR, în București). Iar exemple sunt nenumărate. În schimb, la piață, încerc mereu să optimizez raportul cost-calitate prin nevinovate negocieri…).

Azi mi-am mai revăzut colecția de vederi. Cele mai multe le am din Iași (vreo 30) apoi din Rădăuți și din regiunea Suceava. Am de gînd să-mi măresc colecția achiziționînd mereu și făcînd schimb prin corespondență.

Azi e ziua luptătorilor din Iugoslavia – 25 de ani de la atacarea Iugoslaviei. 4 iulie – Ziua independenței SUA. 190 de ani de la proclamarea independenței. La 18 am ascultat Moscova (”De strajă păcii și securității popoarelor”, ”Țara violenței”. La 20 am ascultat din nou ”Ipocrizia agresorilor”, ”Orizonturi sovietice”. La insistențele mamei (care nu păreau a fi obligative) m-am apucat de engleză. Am rămas cu două lecții în urmă. După o jumătate de oră de scris a început să mă doară capul. Am ieșit afară, am ascuțit toporul foarte bine, l-am mai reparat, apoi am ochit o lodvă mai potrivită. La cîte 10 cm de capete am cioplit cu toporul făcînd-o mai subțire, cît să pot prinde cu mîna. Astfel mi-am făcut un fel de halteră cu care am de gînd să fac antrenamente. În seara asta cu greu am făcut 20. Il ridic sus, deasupra capului, apoi îl las pînă aproape de genunchi, îl ridic iar și-l cobor din nou. De 20 de ori. Sper să majorez numărul cît de curînd. Seara am ascultat iar postul italian. Un fel de adresă: Centrala Berlin, Cento due, 192, Căsuța poștală 459. Pt Giovani Verdi. Postul se pare că se numește ”Radio Ogi – Italia” . În continuare, pe 397 m. am ascultat ”Govari Bukarest” (în limba iugoslavă (21 – 21.30) cu emisiunea în limba rusă. ”Laudatur Iedut Cristus” (Radio Vatican). De la 22 la 22.30 Deutschvan Fung pe 195 de m. – pentru Iugoslavia, iar de la 22.30 la 22 pentru România. Seara, m-am culcat pe la 23.30 după ce am început să citesc ”Omul invizibil” (”Pădurea…” am uitat-o în sufragerie).

Marți 5 iulie 1966. Dimineața m-am sculat singur pe la ora 8. Șirul zilelor frumoase și calde nu s-a întrerupt. Azi însă e o zi toridă. Nu e chip să stai mai mult afară, în soare. În bucătărie e ca într-un cuptor nu alta. Singurul refugiu este în sufragerie unde-i răcoare și liniște – cel mai plăcut loc în asemenea zile.

Dimineața am citit din ”Pădurea spînzuraților”. M-a întrerupt mama de vreo două ori: o dată să-i culeg niște vișine pentru o budincă, apoi, după un scurt răgaz, să-i culeg și lui tanti o trăistuță din vișinii ei, pentru dulceață. După ce-am făcut și trebușoara asta am venit în casă și m-am dat pe citit. M-am întrerupt numai la masă, după care iar am luat cartea în mînă și n-am lăsat-o decît după ce i-am citit ultima filă, apoi și Prefața. (”Moartea eroică nu prețuiește în realitate cît viața cea mai ticăloasă”). Mama m-a asigurat că la urmă o să plîng. Eu am încredințat-o că nu se va întîmpla așa ceva. Citind cartea pe nerăsuflate mi-am încărcat sufletul cu emoții, iar la urmă am simțit o mare plăcere să mă descarc plîngînd. Altădată plîngeam pentru simpla moarte a unui personaj oarecare (Țin minte că am plîns grozav în cl. I-a cînd am auzit că lupul a mîncat pe cei trei iezișori ai caprei…). Acum însă n-am plîns pentru moartea lui Bologa. Îmi era mai mult milă de zbuciumarea celor ce rămîneau și-i jeleau. Fără să vreau m-am pus în situația lui. Ce-aș fi făcut eu să știu că peste cîteva clipe nu voi mai trăi? Într-o pornire de curaj mă gîndeam că i-aș înfrunta zîmbind pe cei ce m-au osîndit… Apoi m-am transpus în situația celor ca Ilona, Klapka, Boteanu prieteni apropiați ai osînditului. Cu gîndul că aș asista la moartea unui prieten sau a cuiva drag m-a apucat plînsul, într-un acces de slăbiciune. Mama m-a văzut că plîng și a crezut că-l plîng pe Apostol (Bologa). Pe acesta însă aproape că-mi era și ciudă că a refuzat ajutorul lui Klapka și a spus adevăratele lui intenții… După ce-am terminat cartea m-a apucat durerea de cap de atîta încordare. Aceste ultime două romane pe care le-am citit le admir. Sînt foarte realiste și pătrunse de un umanitarism profund. Cred că mi-am făcut din Rebreanu un scriitor preferat.

După masă mama și tata s-au culcat un pic. Azi tata a cutreierat cu bicicleta satele din apropiere în căutare de lemne. A adus baterii noi pentru ”Delta” (aparatul de radio).

Ca să-mi astîmpăr durerea de cap am luat o pastilă și m-am culcat în bucătărie. M-am trezit la 18, după două ore de somn, cu o durere și mai grozavă. În căldura asta infernală era și cazul să mă doară capul. Pînă pe la 19 m-am mai învîrtit prin casă, apoi m-am dus în dormitor și-am răscolit prin mulțimea de cărți ce trebuie să le citesc. Am ales romanul ”Întunecare” de Cezar Petrescu. Pînă seara am citit cu înfrigurare căutînd să ajung cît mai repede la miezul acțiunii și să aflu totul.

Seara nu s-a mai cinat. Mama a copt pîine și a stat pînă s-a copt (22). Eu am rămas citind în bucătărie. Pe cînd mama se ducea la culcare în sufragerie, s-a auzit cocoșul cîntînd. Mama, superstițioasă, m-a anunțat că mîine sigur se schimbă vremea și nu se știe dacă voi putea merge la Rădăuți. N-am vrut însă s-o cred. Am stat și-am citit pînă am ajuns la pagina 100. Apoi mi-am scris Jurnalul. Cînd m-am uitat la ceas – 22.30! Ceasul stătuse…. Cine știe cît o fi ora acum. Cred că e aproape de 1. După ce l-am învîrtit acum arată 11.15. Voi vedea mîine diferența și-mi voi da seama cît am stat. N-am reușit să recuperez lecțiile pierdute la l engleză. Cînd m-am culcat luna nu se vedea încă.

Miercuri 6 iulie 1966. Astănoapte m-am culcat la ora 1, iar la 3 și ceva m-am trezit iar. Nemaifiindu-mi somn am stat și-am admirat minunăția de lună ce stătea oblic pe bolta cerului astfel că lumina foarte bine cămăruța mea. Am dat perdeaua la o parte și-am deschis larg două geamuri. Un timp am stat călare pe geam și-am admirat tăcerea mormîntală ce domnea peste sat, tăcere ce era întreruptă ușor de hămăituri îndepărtate. Luna era tare mică, sus și albăstruie parcă. Am stat așa mai bine de o oră. După ce aerul răcoros al nopții a cuprins toată camera, am reușit să adorm. Dimineața m-am sculat la 5.30. Am observat că ceasul meu era în urmă cu o oră și 15 min.

Cu numai vreo 2-3 ore de somn, m-am sculat, m-am îmbrăcat (sandale, pantaloni lungi, cămașă de ”culoarea prafului” căreia i-am suflecat mînecile) am mîncat, am mai vorbit cu mama, apoi am încălecat bicicleta și la 6.30 am ieșit pe poartă cu direcția Rădăuți. Scopul călătoriei mele de astăzi era să-mi retrag banii de pe excursie (160 lei) ca să-mi înlesnesc plecarea la București. Pe lîngă asta, mama mi-a da 75 de lei să fac unele cumpărături. Cînd am ieșit din ultimul sat ce aparține de Grămești, la teiul bătrîn ce înseamnă pentru mine sfîrșitul unui urcuș cam greu, m-am întîlnit cu Vlad Apalaghiei din Grămești (un coleg mai mare de la Grămești, care mergea și el cu bicicleta la Rădăuți. Așadar am avut și tovarăș de drum. Cît timp am mers am discutat mereu și nici n-am știut cînd a trecut timpul. După ce-am traversat lanul de grîu am luat-o pe o cărăruie la vale spre Dornești. Cum mergeam eu așa am depășit lățimea cărăruii și niște dîmburi m-au făcut să-mi pierd echilibrul. Deoarece aveam un pic de viteză n-am mai avut cînd să pun frîna. Am avut un pic de prezență de spirit, am cîrmit-o în șanțul destul de adînc, apoi am pus piciorele în pămînt. Imediat m-am oprit, ca și cum nu s-a-ntîmplat nimic, și mi-am continuat drumul. Pe cărarea de la Dornești la Rădăuți e o plăcere să mergi. La 8 am ajuns în Rădăuți. Aici, Vlad mi-a propus, iar eu am acceptat, să ne întîlnim la ora 14 pe Mărășești 22 și să venim tot împreună acasă.

Cum am intrat în oraș am avut grijă să descalec. Prin fața Tribunalului m-am întîlnit cu Gavril Magopăț. Întîlnirea a fost plăcută. Mi-a spus că la sf acestei luni are de gînd să meargă și el ”dincolo”. (L.D.: ”dincolo” însemna, de regulă, ”dincolo de graniță”, adică în teritoriile românești ocupate de ruși). S-ar putea să vină și el în excursie (deocamdată nu vrea). Mi-a arătat unde stă Storoj (vila ”Hilda” de pe Bdul Bogdan Vodă) dar mi-a prezis că nu voi căpăta banii… Totuși m-am dus mai departe, la Școala Veche. În oraș se fac mari reparații la canale, trotuare și la fațadele unor clădiri.

La Școala Veche, în hol m-am întîlnit cu un elev de-a X-a pe care-l cunosc numai din vedere. Totuși am intrat în vorbă cu el. A venit să-și ridice actele pentru a pleca (chiar azi) la Liceul Militar. După cum se mai gîndise și el, și după cum i-am mai descris și eu perspectivele, s-a hotărît: va merge acolo, dar nu va reuși.

I-am spus directoarei ”durerea” mea (L.D.: este vorba despre doamna directoare Mincu – o femeie deosebită, cu mult tact și cu o mare iubire față de copiii pe care îi păstorește). Motivul meu pentru a nu mai merge în excursie (faptul că intenționam să merg în Uniunea Sovietică) n-a fost prea întemeiat. Directoarea nici n-a vrut să audă: ”așa răspundem noi la chemările Ministerului?”. Și-așa nu-s destui candidați. Costul excursiei a crescut la 210 lei. În definitiv, de ce n-aș merge? La urma urmei, renunț și la București și tot merg. Pe hall era agățată o hartă cu itinerariul excursiei interregionale de la 18 la 23 iulie 1966. Iată frumosul itinerar: Rădăuți – Cîmpulung – Vatra Dornei – Bistrița – Dej – Cluj – Cheile Turzii – Turda – Cîmpeni – Alboc – Scărișoara – Abrud – Detunata – Zlatna – Alba Iulia – Ocna Mureș – Tg Mureș – Reghin – Toplița – Gheorghieni – Ciceu – Ghimeș – Gheorghe Gheorghiu Dej – Adjud – Bacău – Pașcani – Suceava – Rădăuți. În costul excursiei intră cazarea și mîncarea. Transportul – cu autobuzul. Afară m-am întîlnit cu Lupăștencele care au venit să se pregătească pentru examenele de corigență. Am schimbat vreo două vorbe, apoi am plecat în oraș să-mi fac cumpărăturile. Am cumpărat 3kg de zahăr, două conserve de plătică și trei reviste de ”New Times”. Am avut grijă să iau și două înghețate și pentru suflețelul meu. Cînd ieșeam de la ”Macul roșu” m-am întîlnit cu Gigi Simionesi care, echipat de călătorie, mi-a spus că merge să lucreze la Cîmpina. La despărțire mi-a promis că ”poate-mi va scrie”. După asta m-am mai învîrtit prin tîrg, am stat vreo 15 minute în parc și mi-am făcut unele adnotări în ”Însemnări de buzunar” vol 4. Mi s-a părut că în drepta mea, pe o bancă stătea Theodora. N-am mai dat atenție și am plecat. Am trecut pe Mărășești 22, dar n-am mai intrat. Am ieșit apoi pe V.I.Lenin, la asfalt. Văzînd că merge foarte ușor, m-am hotărît să merg acasă pe aici și să nu-l mai aștept pe Vlad. M-am pornit din Rădăuți la ora 10. Am văzut că fac 20 de km la oră pe drum drept sau cu mici ondulații. Soarele mă bătea drept în față și numai curentul produs de viteză m-a mai răcorit un pic. Am mers prin Vladu Vlădichii, Bădeuți, Milișăuți (cît era el de lung), Românești, Grănicești, Ratoș, Bădeuți, Gropeni și… acasă. La început a mers foarte ușor (pînă la bifurcația Siret – Suceava). La podul din Milișăuți de peste apa Sucevei m-am întîlnit c-un fost coleg de clasa VIII-a care acuma e într-a XI-a C. Mi-a povestit că a fost în excursii mai lungi cu bicicleta (două – trei zile). Acuma venea de la un prieten din raionul Suceava. Din discuție în discuție ne-am hotărît să mergem duminică la Putna cu bicicletele. Numai să fie vreme frumoasă și să am chef. O pălărie bună mi-ar prinde tare bine. Pînă aici mă bătea soarele în ochi, iar de după ce m-am îndreptat spre Românești mă bătea în ceafă. Dar mi-a cam ieșit mie asfaltul pe ochi. După ce-am lăsat în urmă Milișăuțiul am avut parte numai de dealuri mai mult sau mai puțin mari. Aici am obosit grozav; am mers mult pe jos și soarele mă topea cu razele lui de foc. Am răbdat ca un călugăr pînă m-am văzut în Grănicești. Înainte de a intra în sat am făcut un popas bun. Nu mă mai ajutau piciorele. Dinspre Siret veneau nori negri care imediat au acoperit soarele. S-a făcut răcoare și numai puțin n-a lipsit să plouă. Un vînt favorabil a îndepărtat norii. Iată că pentru a doua oară s-au adeverit vorbele mamei și ale cucoșului. În fața acestui semn cocoșesc mă-nchin (dar numai lui!). În Grănicești, în fața Sfatului Popular m-am întîlnit cu-n prieten de-al lui Toader și, deci, și de-al meu. (a dormit odată la internat cu Gigi în d.5). Mi-a spus că Toader e acasă (cred că a venit pe data de 2 iulie crezînd că merge imediat în excursie). Și-acuma îmi pare rău că n-am fost pe la el. Cînd am ieșit din Grănicești am avut cîteva văi la care mi-am dat drumul cu toată viteza și simțind o mare plăcere. Apoi am trecut prin comuna Satu Mare, după care am avut parte numai de dealuri și delurele. Pe marginea drumului am găsit cîțiva meri pădureți și m-am lăcomit la poamele lui extraordinar de acre și rele. Cele vreo 10 merișoare mi-au făcut rău și au contribuit la durerea de cap ce mi-o provocase căldura și oboseala. Cînd am intrat în Ratoș am avut parte de o vale splendidă de vreo 2km. M-am lăsat un pic pe spate cu mîinile lejere pe ghidon, alergam așa înghițînd pămîntul. Simțeam fiori de plăcere. După asta au urmat drumurile proaste de țară cu gropi și cu pietre. În Bădeuți am băut de vreo trei ori apă care s-a combinat numaidecît cu merele… Cu mare greu am ajuns pînă-n Gropeni. Aici am avut drum drept, apoi vale, un deal pe care l-am urcat ușor, apoi vale. Și iar viteză! Mi-am scos pîrleala pentru cît am mers ca melcul. În 5-7 minute eram acasă, un lac de sudoare (cu toate c-am venit numai în maieu). Acasă, după ce-am mai povestit un pic am trasat pe hartă, cu mama, itinerarul călătoriei (excursiei). E foarte bun! (posibil să merg și la București, sau, dacă nu, chiar ”dincolo”). Mi-am schimbat hainele aproape ude și pline de praf, m-am spălat, am halit ceva, apoi, frînt de oboseală, m-am culcat. Cred că azi am făcut vreo 70 de km fără prea multe popasuri. Am reușit să dorm numai jumate de oră. Totuși, cred că m-am refăcut mult. După asta am cules o trăistuță de vișine, am adus apă și m-am mai mișcat prin casă Am mai citit un pic (dar numai un pic) din ”Întunecare”. Lecțiile de engleză au rămas baltă (las că fac mîine… și tot așa). (D.V.: ”Prietenul dușmanului meu va deveni dușmanul prietenului meu?” Foarte interesant. (R. Comșa: ”Ce-s romantismele astea de licean amorezat?” ”A vota cu Iorga = a voma”).

Seara am jucat table cu mama: 3-2 pentru ea la linii. Tata a fost prin sat.

Cînd s-a înnoptat a venit și ploaia; a plouat un pic numai: în depărtare fulgerele luminau cerul, însă tunetele nu se auzeau aproape deloc. M-am culcat la 22 fără să mai citesc sau să scriu nimic. Eram un pic obosit și afară era tare urîcios (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!