liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Ch. Dickens

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 418. Joi 22 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (141).


Vineri 31 decembrie 1965.  Ultima zi a lui 65. M-am sculat mai tîrziu. Toată ziua s-a făcut pregătire pentru întîmpinarea lui 66. Mircea a fost la cooperativă și mi-a luat trei caiete de matematică. Acum nu-mi rămîne decît să mă apuc de exerciții. Am ajutat cu toții la pregătirile pentru revelion. Eu i-am ajutat mamei la bătut smîntîna cu zahărul pudră. Am dat zahăr prin mașină și am tăiat cîteva tăvi cu sărățele. Tata, de asemenea, a umblat prin sat după drojdie, piper, vin ș.a. Astănoapte tata hotărîse să întîmpinăm revelionul dormind. După ce a fost prin sat și s-a întîlnit cu cîțiva prieteni (L.D.: de pahar….) (Jan Goraș, Puiu Marian) a revocat hotărîrea vrînd să-l facem mergînd cu uratul. Mama însă nu vroia deloc (îi era ciudă că tata a băut ”un vin cu dom director”. Pe chestia asta a fost și un pic de teatru: la început dramă și tragedie, apoi, spre satisfacția tuturor, s-a transformat în comedie și totul a fost bine.

Ziua a fost un pic înnourată, totuși soarele răzbătea ușor și a fost destul de cald pentru vremea asta. Pe la 19 am ieșit cu Mircea afară să facem treabă: am cărat cu săniuța, pe pămîntul înghețat și acoperit pe ici pe colo cu cîte un petec de zăpadă, două răchiți și jumătate. Pentru a le transporta mai ușor le-am tăiat coroanele. Am fost mulțumiți și entuziasmați de munca făcută. Dimineața am ascultat ”V.M.”. A transmis un reportaj de la Palatul prieteniei din Leningrad unde a avut loc, ieri, o festivitate cu ocazia Zilei Republicii. La cuvîntarea rostită de un reprezentant sovietic a răspuns ziaristul Nicolae Moise din București, conducătorul turiștilor din România. La 29 decembrie 1965 s-au împlinit 45 de ani de la crearea Partidului Comunist Francez. Azi am primit scrisoare de la bunița (ultima din 65) și ”Gazeta învățămîntului”. A venit Cărpuș + … ița să cumpere aparatul nostru de radio ”Orion”. După cîteva tîrguieli, l-a dat cu 350 și tata s-a dus cu aparatul să-l probeze la sediul C.A.P.  Întîrziind cam mult, mama l-a trimis pe Mircea să vadă de ce nu vine tata. Mircea însă a stat și el în continuare, cu tata, la Cărpuș. Mama se hotărîse să meragă după ei cînd au sosit amîndoi cu banii. Între timp ne-au sosit și primii urători. Au fost destui și le-am dat la fiecare cîte un leu sau doi. În noaptea asta Eu va transmite (L.D.: de-acuma știți ce înseamnă Eu….) va transmite program special de revelion de la 17 la 22. Pe la 20.30 a venit nenea Puiu cu Zîna și copiii (gemenii Petrică și Paulică). Aceștia erau pregătiți pentru ”mers la urat” (bine îmbrăcați și cu clopoței în mînă) dar ne-au spus numai un ”ahooo!” și și-au văzut de treaba lor, învîrtindu-se și cotrobăind prin casă. Au fost băieții lui Tomaziu (popa) (13 lei) împreună cu Adrian  băiatul inginerului Mircea, președintele C.A.P.. Au venit apoi Lili (sora lui Lica). Lili este în clasa a V-a, învață foarte bine și este foarte drăguță și delicată. A venit împreună cu Aurelia, o colegă de clasă. Pe la 21.30 ne-am hotărît să mergem la Puiu (Marian) acasă. Am mers cu mama și cu tata, dar Mircea s-a încăpățînat și s-a culcat în bucătărie. A trebuit să vină nenea Puiu și să-l aducă acolo. După ce că servisem cîteva pahare acasă, ne-am așezat cu toții la masă. În total eram 7 +  P și P (cei doi ”sfinți” născuți pe 29 iunie: Petrică și Paulică) (L.D.: cei doi gemeni ai familiei Marian erau născuți de sf Petru și Pavel). Am băut și ne-am distrat pe întrecute. După mai multă zbenguială, Petrică a adormit, dar Paulică a stat cu noi pînă la urmă. Au venit mai mulți urători printre care și o ”nuntă” f frumoasă, formată din: mire, mireasă, (un băiat frumos, Andrușcă, îmbrăcat în haine de mireasă), nuni, popă și cîțiva ”nuntași”. Puiu i-a invitat în casă și i-a pus să mai joace odată, după care le-a dat bani și băutură. După un timp au venit să ure profesorii Jan Goraș și Zvolinski cu soțiile lor. Dintre toți, Zvolinski era cel mai beat, însă cel mai simpatic și mai vorbăreț. Ura și urla tot timpul cu Goraș, făcînd-o pe ofițerii, spunînd glume și rîzînd. La 24 fără 10 am ascultat cuvîntarea de anul nou a tov. Nicolae Ceaușescu.

Sîmbătă 1 ianuarie 1966. Anul nou 1966! La mulți ani! Am ascultat apoi cîteva momente vesele la radio. Am mai băut în continuare pînă aproape de ora 1 cînd am ieșit cu toții și am mutat petrecerea la noi în casă. Zvolinschi s-a simțit tot timpul bine dispus și ne-a dispus pe toți. Juca twist cu Goraș, dădeau ordine, sunau grozav din ”talanca” lor mare, cu rezonanță puternică. Aici, acasă au mai venit o serie de urători printre care și două ”capre” destul de reușite. A mai venit o ceată de urători cu Buhaianu (”cacă lut”) – urător, vecinul Cojocaru Truță – acordeon și restul – gașcăi: Ghiță Apalaghie, M. Tănase de la bodegă) și încă vreo 5-6. Ei au urat o dată la fereastră, dar nu s-a auzit decît clopotul. Venind în casă, Goraș i-a mai pus o dată să cînte. A urat Buhaianu f frumos dînd exemple nominale din ceata lor, făcînd o urătură foarte originală și amuzantă. Goraș i-a dat 10 lei, iar tata 25. S-a băut și s-a mîncat pînă pe la 3 (noi, băieții, am servit). Apoi s-a dat ordinul de a părăsi această poziție și de a muta frontul la Bălinești. Puiu și Zîna au refuzat să execute ordinul drept pentru care s-au dus acasă, iar noi, restu(rile) am pornit-o la Bălinești. Am mai rămas trei familii. Eu cu Mircea am mers înainte cu Zvolinschi pînă la el acasă. Pe drum ne-am întîlnit cu urători și paznici. Aici, la familia Zvolinschi, s-a întins iar masa. Pe drum ne-am mai răcorit și ușurat, așa că am mîncat și-am băut din plin. S-a servit țuică bătrînă (f tare), șpriț (vin cu apă minerală) și la urmă bere. Zvolinschi s-a cherchelit, turna pe-alături, a răsturnat cîteva pahare și a fost, în continuare, vesel și comunicativ. Au cîntat de nenumărate ori Mulți ani trăiască și au urat și urlat cît au putut. Distracția era asigurată. Zvolinschi a avut și o ”surpriză” – o pocnitoare cu trotil. A aprins-o și a aruncat-o imediat. Peste ½ minut a făcut o explozie serioasă. La urmă, tata a început să le moțăie și să închidă ochii. În sfîrșit, pe la 6 am plecat de acolo la Goraș (două familii). Pe drum ne-am întîlnit iar cu urători și alți mascați. La Goraș a fost o atmosferă stingheră și rece (ca și camera, ca și gazdele). N-am mai putut nici să mănînc și nici să beau și am început să resimt oboseala acestei nopți nedormite. Goraș a mai desfundat două sticle de Cotești și se mai îndemna cu tata. Plictisit fiind, m-am hotărît să plec cu Mircea (”Copiii, afară!”). – Bunăseara! (?)… Cînd am plecat se lumina de ziuă și ceasul arăta ora 7. Cum am ajuns acasă mi-am lăsat numai paltonul și ghetele și m-am lungit pe canapea. Imediat am adormit, fiind, pesemne, surmenat. Cînd m-am uitat în oglindă ochii mi-erau duși în fundul capului și încercănați. Ce să-i fac? E prima mea petrecere, stînd o nopate și avînd și de băut suficient. Cam la o oră după plecarea noastră au sosit mama cu tata. A trebuit să ne cărăbănim la noi în bucătărie. Nici nu mai țin minte cum am plecat și ce-am vorbit cu mama. Am adormit pe loc și m-am trezit abia la 10 cînd a venit mama alarmată că a rupt Muț lanțul. Nu știu pentru a cîta oară s-a întîmplat asta! Veniseră ”semănătorii” și Muț s-a zmuncit tare și a rupt. Din cauza lui nu ne-a semănat nimeni. Mircea nu s-a mai culcat și a încercat să mă scoale și pe mine cu un sistem de oglinzi  aruncîndu-mi în ochi raze de soare. Mi-am tras plapoma peste cap și am dormit pînă la 14. Am mai prînzit un pic (am cîștigat 23 lei). Mircea s-a culcat la 16 și nu s-a mai sculat nici să mănînce, contopindu-și somnul zilei cu cel de noapte. Eu jucam table cu mama cînd deodată a venit familia Tomaziu (Felicia +          ). (L.D.: Pe soția preotului o chema Felicia, dar preotului nu-i știam numele mic). De la o vreme au venit și copiii lor care-s neînchipuit de obraznici (se ghionteau mereu).

Azi rulează în sat ”Diavolul deșertului”. Ar fi trebuit și eu să mă duc, dar l-am văzut și ”copiii” s-u dus singuri la film. (L.D.: E vorba despre copiii familiei Tomaziu, pe care – fiind obraznici – nu i-am agreat și le-am pus și calitatea de ”copii” în ghilimele…).  A venit și tanti Lucreția. Apoi a plecat el (dnul Tomaziu), apoi și tanti Lucreția și la urmă a plecat și doamna Tomaziu. Au stat pînă la 20.15. Eu m-am retras în bucătărie, am făcut focul și mi-am făcut bomboane de zahăr și peltea de zahăr.

Azi a fost o zi minunată, de vară. Cerul era de un albastru perfect și clar. Nici un nor n-a încercat să întunece această splendidă culoare și nici soarele ce domina pe cer. Din păcate, cînd m-am sculat eu, sorele trecuse de bolta cerului și-acum se scobora lin după dealul din fața casei (Cudrina).  Minunata zi s-a continuat cu o minunată noapte, la fel de minunată. Cerul senin s-a acoperit de stele și de un minunat Crai Nou. Se anunță un șir de zile frumoase, dar mi se pare că zăpada ce trebuia să cadă acum va cădea dublu spre sfîrșitul iernii și începutul primăverii. Totuși e bine și-așa. M-am culcat la 9.30.

Azi s-au împlinit 15 ani de la intrarea în vigoare a primului plan cincinal al R.S. România (1951). Se împlinesc 7 ani de la victoria revoluției populare cubane (1 I 1959).

Duminică 2 ianuarie 1966. Ieri s-au împlinit 80 de ani de la moartea (1881) lui Louis Auguste Blanqui, revoluționar francez, comunist utopic (n. 1805). La 1 ianuarie s-au împlinit 10 ani de la proclamarea independenței Republicii Sudan (1956). La 1 ianuarie s-au împlinit 50 de ani de la apariția, la București, a revistei ”Muzica” (1916). La 2 ianuarie s-au împlinit 150 de ani de la nașterea (1816) lui Anastasie Fătu, medic și naturalist român (m. 1886). În luna ianuarie au fost publicate Hotărîrile Congresului al V-lea al PCR.

M-a sculat, dimineața la 9, mama și m-am dus direct la aparat să ascult ”V.M.”. În seara de anul nou a fost realizată prima transmisiune televizată de la mare distanță Moscova – Sahalin (Kazahstan). A urmat un comentariu de Oleg Vlasov intitulat ”Un an din viața Uniunii Sovietice”. Nu știu de ce  n-a transmis ”Pentru voi, dragi școlari”. A relatat pe larg despre cinematografia sovietică, iar în încheiere a transmis un ”Cîntec de Anul Nou”.

După asta am luat o masă copioasă, apoi m-am îmbrăcat și, împreună cu Mircea, am ieșit în sat. Ne-am întîlnit cu Ion Cantoreanu și alți băieți din sat. Am mers pînă la Poștă (am primit o felicitare de la Botoșani (familia Buliga). Ziare – ioc! În loc de patru ziare – niciunul! Mi-am cumpărat un plic și două timbre să am rezerve. Acasă m-am schimbat din nou, să fiu mai lejer, și-am chiulit toată ziua ascultînd radio, bînd și mîncînd bine. Spre seară, mama și tata s-au dus la nenea Puiu, iar Mircea – prin vecini. Eu am mai ascultat la radio (Radio Cri – Cri). Pe la 19.30 seara a venit mama, tata, nenea Puiu cu tanti Zîna și s-a mai chefuit pînă la 22.30 noaptea. Nenea Puiu a povestit tot timpul întîmplări din armată și de pe la serviciul său. În continuare am ascultat la radio pînă ce ne-am culcat (Marioara St. trimite vederi din New York). În timpul vizitei sale la noi, nenea Puiu a încercat să-l lămureascxă pe Mircea să se prezinte la examene, dar în urma hotărîrilor sale se vede că n-a reușit. Totuși, n-ar fi fost rău dac-ar fi încercat această sesiune, apoi i-ar fi fost mai ușor. (dacă nu se prezintă, pierde doi ani).

Azi vremea s-a răzbunat. Cerul înnourat mereu și a și plouat. Noaptea însă a fost senin și clar de lună.

De la 0.30 la 1 am ascultat ”G.P.” – a transmis numai un ”Album” cu principalii artiști contemporani din România. M-am culcat la 1.15.

Luni 3 ianuarie 1966. Azi se împlinesc cinci ani  de la moartea (1961) chirurgului român N. Hortolomei (n. 1885). Aseară am stat pînă după miezul nopții și-am compus o scrisoare către Marioara St (Lică). Cineva  a spus despre poemele populare (folclor): ”cine, dintre marii poeți, n-ar vrea să-și pună semnătura sub versurile poeziei populare?” Am citit aseară o poezie de Octavian Goga care mi-a plăcut. ”Sara”: ”Balta și-a cernit năframa/ Ca o mamă întristată/ Florea soarelui pe cîmpuri/ Pleacă fruntea-ngîndurată// Zarea-și picură argintul/ Pe ovezele de aur, / Ostenit, din aripi bate/ Ca un vis prelung, un graur// Codrul cîntăreții-și culcă/ Doarme trestia bolnavă/ Dorm doi pui de nevăstuică/ Sub o brazdă de otavă// S-a oprit trudita moară/ Doarme apa la irugă/ Răzimat pe coate-adoarme/ Un cioban întins pe glugă// Doarme cerul și pămîntul/ Într-o dulce-mbrățișare/ Doar izvorul mai tresaltă/ Ca un sîn de fată mare”.

Azi dimineață Mircea s-a sculat la 5, și-a pregătit valiza și încă un bagaj, fiind hotărît să plece la Rădăuți, dar nu la sesiunea de examene, ci la ”Biroul pentru repartizarea forțelor de muncă”. Și-a luat rămas bun de la noi și tata i-a mai dat bani să aibă pînă la primul salar. A așteptat cursa împreună cu vreo șapte oameni, la Buhaianu la poartă, dar a luat numai patru dintre ei și Mircea a plecat pe jos.

M-am sculat abia la 10. Am visat tot soiul de năzbîtii (căutam gazdă cu Mircea prin Rădăuți. Apoi am visat stema U.S, pe cer înspre Siret, iar pe drum  mergeau la Bălinești o trupă de trîmbițași îmbrăcați în roșu și cu surle albe. În vîrful uneia, f lungi, erau așezate altele mai mici. Nu știu dacă are vreun simbol sau are vreo legătură cu întîmplările mele de pînă acum).

Cum m-am sculat, m-am îmbrăcat și m-am dus la Poștă și Bibliotecă. La Poștă n-a venit nici un ziar (am mai cumpărat două plicuri, de rezervă), iar la Bibliotecă era închis.

Neavînd ce face am început să mă gîndesc la apropiatul început să mă gîndesc la apropiatul sfîrșit de trimestru. M-am apucat să lucrez la trigonometrie și pînă seara am lucrat încontinuu, rezolvînd aproape 50 de exerciții și scriind mai bine de 11 foi.

Azi s-a deschis la Havana Conferința de solidaritate a celor trei continente. ”R.M.” a transmis articolul redacțional din ziarul ”Pravda” intitulat ”Forumul celor trei continente”. La 8 am mai prins un sfert de oră din emisiunea de la ”V.M”. S-a terminat canalul Irtîș – Kazahstan lung de 500 km dealungul cărora sînt instalate 22 de stații de apă. Am ascultat la radio ”Rapsodia română” de George Enescu. Am descoperit că semnalele de la ”Glasul patriei” și ”Jurnalul satelor” sînt luate din această minunată capodoperă. Azi s-au întîlnit la Tașkent (UzbekistanAiub Khan (Pakistan), Șahastri (India) și Kosîghin (U.S.) pentru a discuta problema Kașmirului. Începînd de la 1 ian 1966 a început greva muncitorilor din transporturile newyorkeze.

Mama și tata s-au culcat devreme azi (pe la 20) și eu am venit cu radioul în bucătărie. Pînă să adorm am ascultat diferite emisiuni la radio și am continuat să citesc ”Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray (1812 – 1863). Cu toate că, venit acasă, mi-am propus să  citesc cît mai multe cărți, printre care: ”Bîlciul deșărtăciunilor” – ambele volume – ”Note din America” de Ch Dickens și ”Opere” de Slavici (pt limba română), din toate acestea n-am reușit să citesc decît vreo 200 de pagini din ”Bîlciul...”.

Azi vremea s-a menținut frumoasă. De zăpadă nu se mai poate vorbi de mai multe zile. Chiar dacă pămîntul a fost alb de cîteva ori, asta a fost cel mult pt. o noapte. Spre seară s-a înnourat. M-am culcat la 23.30.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 379 Duminecă 14 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (107).


Joi 26 mai 1966. Dimineața, cînd ne-a sculat Prandea, cerul era perfect senin și soarele învăluia totul în lumina-i aurie. Azi tot timpul s-a menținut această vreme frumoasă.

Pînă la 7.30 am scris în Jurnal și abia am ajuns la luni după amiază. La școală am citit din ”Ultima poveste” și dacă la început m-a plictisit binișor, acum mă pasionează și-mi plac ispărăvile celor patru copii, și ale lui Cazimir (telegraful, automobilul, șmecheria de la strînsul prunelor cu fundul de scîndură, ”pîn la anul ori moare măgarul, ori crapă sultanul”).

La limba română, cît a ascultat am citit mereu, iar cît a predat am fost destul de atent fără să uit să mă uit drept în ochii profesoarei (e o plăcere a mea de a mă uita în ochii oricui; deseori ochii spun multe…). La istorie, atît timp cît a ascultat, eu am citit (ce puteam să fac altceva?). În timpul ăsta am mai făcut un schimb de bilete mai tăioase cu Lia. Mi-a adus aminte să nu afirm ceva pînă nu-s convins: ”Chiar azi o să mă conving că nu chiorăște așa ușor”. Eu: ”În definitiv, ce mai vrei?”. Și-a cerut scuze, iar eu am întrerupt corespondența trimițîndu-i stiloul gol.

Azi e ultima zi de curs la clasele a VIII-a și a XI-a . Peste tot e veselie, flori, dar se simt în aer durerile despărțirilor. M-am pus și eu în situația lor. Nu-i prea ușor să te desparți de colegii cu care ai petrecut 3 sau 4 ani, de profesorii – unii mai mult îndrăgiți, alții mai puțin.

La limba rusă nici n-am putut citi și nici dormi. Profesoara a ascultat aproape toată ora și a trebuit să mă uit în ochii ei. .

În pauză, m-am întîlnit cu Gherasim și atîta timp cît am stat împreună am gavarit ”po ruskomu iazîku”. Dac-ar fi stat cineva să ne asculte se strica de rîs: vorbeam cu cuvinte românești cu terminații rusești; apoi mai vîram și ceva cuvinte rusești. Tot în această pauză vine Băimăcean la mine și-mi șoptește că am în bancă o carte de la Teodora și mi-a zis să-i scriu cîteva cuvinte. M-a cam mirat faptul. Pe lîngă că n-am vrut să-i răspund la primul bilet, nici n-am mai vorbit cu ea decît întîmplător, de cîteva ori.

În ora de naturale am avut, așadar, ocupații. Cartea de la Teodora era ”Îndreptar turistic – Iași” pe care-a luat-o cînd a fost la Iași în vacanța trecută. Am găsit un loc liber și am scris: ”Îți mulțumesc pentru faptul că mi-ai dat prilejul să-ți las o mică amintire. Mai sînt cîteva clipe și-ți iei rămas bun de la școală. Eu îți urez mult succes la examenele care te așteaptă și multă fericire-n viață” (Pentru Hanuseac Teodora, clasa a XI-a C). Ora de naturale s-a scurs pe nesimțite. După ascultare, s-a predat lecția ”Funcția de reproducere a organismului” – lecție care a dat prilej de veselie. Zăicescu: ”Nu rîdeți, măi, că nu-i de rîs…”. Dar n-avea cui spune. Fiștecare cu-ale sale.

După oră a venit diriginta și a comunicat situația elevilor amenințați cu repetenția și cu corijențe. Candidați la repetenție: Ivănuță (5 obiecte), Nasadniuc (4), Nichiforel (4), Omelcenco (6), Sfichi (4), Ungureanu Constanța (4), Buhai M. (5). Cînd a ajuns la Buhai, Zăicescu a completat: ”Lasă măi colacul ceala de pe cap. Ce folos dacă ai pe cap? Dacă n-ai nimic într-însul ești un animal, un animal”. Zăicescu s-a enervat chiar și a ieșit furios pe ușă. Diriginta a adăugat și ea: ”Da! Se vede o regină și de-acu-i gata!”. Candidați la corijențe: Cojocar, Gherasim Elvira, Gozec Victor, Nichiforiuc Geta, Pascar Ilarica, Pîrghie Rodica, Șcheianu Gabriela, Teleagă Viorica și Vlonga Aurora.

Am luat masa la 12, apoi Toader și Costică s-au dus înapoi la școală pentru că aveau ședință (adunare generală) la clasa lor (X-D).

Eu am plecat în oraș să-mi fac unele cumpărături (dar la librărie era închis). Am cumpărat doar o revistă ”New Times” nr. 19 + o înghețată. Pe lîngă asta am mai pierdut cinci lei nu știu pe unde. Din ultimii 10 lei pe care-i mai aveam am mai rămas cu trei. Am stat un timp cu Arcadie prin parc. B.M. a trecut, împreună cu Ieșan, elevul de-a XI-a, pe lîngă mine. M-am dus la autogară să mă întîlnesc cu Mircea să văd ce mai face. El tocmai venea înspre mine. Cineva îl întreabă: ”Unde pleci?”; Mircea: ”Nu plec nicăieri”. Apoi a început să vorbească c-un șef de-al lui. Eu m-am dat după gardul de la parc și-am ascultat: Șeful: ”Te joci cu banul statului?! Să predai banii și la noi nu mai ai ce căuta!”. Am văzut mutra pe care a făcut-o Mircea. Numai nu plîngea. Ce să-i fac dacă nu știe să se stăpînească și să chibzuiască. Văzînd asta am luat-o încetișor spre internat. Aici am jucat tenis pînă la 4.30 cînd a venit Haiuță și m-a chemat sus. Pînă la 5 am citit. În pauză – iar tenis. Acum m-am învățat cum să trag bombele și să le și barez. De la 5.30 la 7 am scris încontinuu în Jurnal și-am ajuns pînă marți. La masa de seară a dat orez cu lapte și am rămas flămînd. După masă am vrut să mai joc un pic cu Haiuță: să văd ce obraz gros are… Eu: ”Tovarășe pedagog, mai aveți creionul ăla?” El: ”Nu-l mai am!” Eu: ”Cum nu-l mai aveți?” am făcut-o eu pe supăratul: ”Atunci eu ce fac?” El: ”Lasă mă că ți l-oi da eu”. Vreau să joc așa teatru : mă distrez și eu și văd ce poate Haiuță. Mingea de tenis iar a făcut-o pierdută (noroc că era a lui Costică). În pauză am văzut o mică cafteală. Lungu Dragoș a luat-o pe coajă de la Grigorean, Zaharia, Bodale, Senegeac și Cucoș. Dacă nu intervenea Florea să-i despartă, o lua Dragoș urît. Nici așa nu se știe dacă n-o ia. Totul a pornit de la faptul că Lungu l-a pocnit în meditație pe Popovici Gavril (cl IX, Lic.1). Acesta fiind din Marginea are mulți consăteni și prieteni (Grigorean, Adochiței, Bodale  etc.).

În pauză am mers cu Toader pînă la ”granița” Rădăuțiului. Aproape tot timpul Toader mi-a povestit despre el și N., cum se împacă ei. Pînă acum Toader a simțit că ea ține enorm de mult la el. Nu vrea să-l vadă niciodată încruntat și supărat. De multe ori, Toader face cîte-o boață, fiind el și numai el vinovat. A doua zi tot el o face pe nervosul și imediat se reglementează. E foarte sinceră cu el și-i spune absolut totul. La banchetul de sîmbătă era cît pe ce să ne invite și pe noi (cică n-a fost nici un băiat!). Nu știu de ce nu-l are pe Costică la inimă. Nu-i place fudulia și îngîmfarea lui. Merge cu capul pe sus și nici una nici două se tot oglindește… În fine, mi-a mai spus el multe… De la 8 la 9 am scris în Jurnal și-am ajuns pînă ieri seara. Cu ocazia asta am terminat caietul pe care l-am început trimestrul ăsta. Am terminat și al doilea carnețel de însemnări (0, 80 lei).

Vineri 27 mai 1966.  Azi, cu greu m-am sculat la 5.30 ca să termin odată cu Jurnalul și să ajung la zi. De la 6 la 7.30 am scris aproape mereu. Am început caietul ăsta nou. Cum s-ar zice am ajuns la zi dar cu… sacrificii.

Cum am ajuns la școală m-am apucat și mi-am copiat exercițiul la rusă apoi m-am dat pe citit.

La l română am citit prima parte a orei, apoi n-am mai putut deoarece profesoara a început să predea.

La fizică a ascultat aproape toată ora apoi, într-un sfert de oră, a predat lecția nouă.

În pauză am împușcat grozav din petale de bujor. Răsuna școala-ntreagă. A fost Nelu Alexinschi (din X F) prin clasă și a vrut să ne dicteze ”Gaudeamus Igitur” dar n-a avut cui. Îl voi copia neapărat de la cineva. E un cîntec frumos ce se cîntă la absolvirea facultății; este închinat profesorilor.

În pauză am învățat să fluier ”Marșul metalurgiștilor” – din păcate numai refrenul (din filmul ”Finală buclucașă”). E foarte frumos și-mi place. Nu știu cum să fac să-l scriu pe caiet ca să nu-l uit. Dac cum să scrii o melodie fluierată?…

La l latină profesoara a ascultat numai pe cei ce s-au anunțat ca să-și îndrepte mediile. S-au anunțat Pîrghie și Gozec. Eu am citit pagina ”Sport” din Scînteia Tineretului și n-am observat cît de bine au știut. Lui Gozec i-a pus 7. Profesoara Badac: ”Vezi, Gozec, îți dau 7” Gozec: ”Da tovarășa profesoară, mai am un trei și îmi mai trebuie un 7”. Badac: ”Vezi băiete, îți mai trebuie unul...”. Profesoara a dat să explice ceva și era vorba despre ”recapitulare”. Profesoara a spus pe englezește ”rivijn” și m-a întrebat pe mine dacă-i așa. Eu m-am ridicat și nici nu știam despre ce-i vorba. Profesoara a zis, zeflemitor: ”El doarme...”. În ora asta de latină am primit un bilet de la „ea” (B.M.): ”Parcă vroiai să-ți scriu ceva într-un album; știu să scriu cîntece”. Eu: ”Ziceai că ne te pricepi” Ea: ”Dacă nu mi-ai dat caietul… Cu plăcere îți voi scrie, numai să mi-l aduci mîine căci am timp liber” Eu: ”Deocamdată, mulțumesc!”. În pauză, Ea: ”Liviu vrei să-mi dai caietul de l rusă?” Eu: ”Poftim” Ea: ”Mersi, Liviu”.

Ora de geometrie a fost a noastră. Hrișcă a lipsit toată ora + pauza și a fost veselie mare. A trebuit să vină Kamil să ne mai liniștească: era prăpăd! În pauză s-au făcut hore și s-a dansat: vals, rusească, sîrbă. Ah! Dacă-ar fi fost și-un instrument! (un fluier sau o muzicuță…).

La l rusă profesoara a întîrziat vreo 10 min. A fost la școala veche unde-a văzut un film la televizor; ni l-a povestit și nouă. Apoi i-a ascultat mai mult pe cei care se anunțau…

După ore, am luat masa, am făcut cîteva ture prin oraș, apoi am venit la internat și-am citit pînă la 3.20. Am găsit în această carte (”Ultima poveste”) o descriere despre primăvară care mi-a plăcut destul de mult, motiv pentru care o transcriu aici: ”O, primăvară, cine nu ți-a cîntat frumusețea! Cine nu ți-a adulmecat mireasma proaspătă și dulce ca apa izvorului, ca aerul dimineții, cine nu ți-a simțit seva amestecîndu-i-se în inimă cu sîngele vieții, cine n-a cunoscut tainicul foșnet cu care tu faci să crească din pămînt spicul ierbii, să se umfle mugurul, să se trezească glasul nou al omului și al păsării și toate înfrățite să cînte, suav și marțial, imn tinereții?!”   Pînă la 5 am citit în continuu și mă apropii de deznodămînt.

De la amiază a început să se înnoureze, iar pe la 5 făr-un sfert a început să plouă zdravăn cu stropi mari și deși. A fost o ploaie bună care a vîrît multă apă în pămînt.

La 5, adică imediat cum a contenit ploaia și s-a arătat ”o poartă de senin” pe cer, eu cu Toader am ”hușchit-o”, cu gîndul să mergem la Casa de Cultură și să vedem spectacolul ”Idei pentru o revistă”. Dar, spre dezamăgirea noastră, spectacolul nu se dădea și matineu, ci numai de la 8. Atunci am luat o hotărîre rapidă și ne-am îndreptat spre cinema ”7 Noiembrie”. Aici am văzut filmul englez ”Barcagiul” – foarte comic și destinzător.

În drum spre internat m-am întîlnit cu Mircea. S-a hotărît să rămînă în Rădăuți, să-și dea examenele și pe urmă va mai vedea. Diseară poate va dormi la mine. Și-a dat demisia de la Autogară. Am venit împreună la internat. Am mai vorbit așa pînă cînd s-a dat masa. El s-a dus în oraș și mi-a lăsat vorbă să vin la el la gazdă (Str. Volovățului, lîngă linie). Am mîncat repede și tot repede am fugit pînă acolo la gazdă. Dar, ușa era închisă, iar Mircea nicăieri! Mîhnit, am venit prin oraș la internat.

Pe stadion a staționat o mașină franceză avînd după ea un dormitor…

De la 8 pînă la 9 fără 10 am mai scris în Jurnal. La 8.50 a venit Mircea la mine: mi-a adus o cămașă albastră cu manșete duble (pentru butoni) și cu guler înalt, așa cum mi-am dorit eu. Mi-a spus că a avut dificultăți și cu Mihailiuc – gazda – din pricina chiriei. Trebuie să-i mai dea 40 de lei. A lăsat zălog un cearșaf… Și-a adus la mine restul de bagaje (pătura cea arsă de-acasă, un cearșaf și-o pernă mare – pe care o voi folosi eu). Am mai vorbit cîte ceva și i-am spus să vină la internat în jurul orei 10 ca să doarmă la mine și să nu știe niciun pedagog. Acum nu mai avem șef de dormitor și sîntem de capul nostru. Pînă la 10 n-am adormit, așteptîndu-l. Am adormit și n-a mai venit.

Sîmbătă 28 mai 1966. Astă noapte m-am trezit și Mircea era lîngă mine. La 5.30 l-am sculat și-a plecat fără să-mi mai zică ce are de gînd să facă. Aseară, mi-am strîns cărțile pe întuneric și stiloul a rămas în meditație. Dimineața nu l-am mai găsit. Îmi pare rău după el; era un stilou ieftin dar bun. Pînă la 7.30 am scris două fițuici la chimie (!) fiind sigur că ne dă extemporal.

La 7.30 au luat masa niște sportivi de la Siret și Botoșani și ne-a dat masa numai nouă (celor de la Liceul 2) adică ”băieții de la fete” (L.D.: Liceul nr 2 este continuatorul Liceului de fete; o reminiscență a acestui trecut o constituie ponderea majoritoară a profesoarelor în comparație cu profesorii).

Azi dimineață era foarte cald, cerul senin și mi-am luat bluza albastră. Cînd m-am pornit la școală deja se înnourase binișor.

Cum am ajuns la școală Lia m-a întrebat: ”Mi-ai adus caietul?” Eu: ”Era închis la librărie”. Ea a zîmbit. De ce – nu știu. Eu rămîn de-acum indiferent la orice ”cochetărie”. După cele întîmplate o tratez ca pe o simplă colegă.

La istorie nu m-am sinchisit că profesoară ascultă și pune 3 pe capete. Am citit aproape toată ora. La limba latină, baba nu mai scoate ea la ascultat, ci examinează numai pe cei ce se anunță. Și cum eu n-am de gînd să mă anunț, stau fără grijă și citesc în ultima bancă. Profesoara a observat acest lucru. Mi-a pus o întrebare și iar m-am sculat adormit. Văzînd atîta nepăsare, baba iar s-a enervat un pic: ”Da cu ce te ocupi acolo, băiete?”. Nu i-am mai răspuns și m-am mutat în prima bancă cu Gozec, unde mă mutase dînsa (ca să fiu mai atent). Pînă la sf orei mi s-a părut că trece un an…

În pauză, pe scări, mă întîlnesc cu Teodora: ”Auzi, măi! Îți mulțumesc că mi-ai scris”. Eu: ”With pleasure!” (m-am îmbujorat puțin).

La chimie am dat extemporal. Dar baba, șmecheră foc. Pe cei din fund i-a adus în față. Pe mine m-a adus în banca doua, lîngă geam (cu Cîmpan). Cele două fițuici pe care le-am scris azi dimineață nu le-am putut folosi, dar în timp ce le-am scris mi-au rămas în cap cîteva reacții și-am dat lucrarea pe-un 6 – 6. Restul orei, baba a predat ultima lecție.

În pauză, Gherasim a venit la mine cu-o veste; cică Istrătoaie din cl. XI-a (Dornești) umblă mort după Natalița. Aceasta, sinceră, i-a spus tot lui Toader și i-a promis că dacă-i scrie îi dă lui scrisoarea. Toader are de gînd să-i facă o fentă îndrăznețului băiat și să-i răspundă.

La fizică am terminat de citit ”Ultima poveste” de Radu Tudoran. Cartea mi-a plăcut pentru că povestește lucruri reale, adevărate.

La amiază, cînd am plecat spre internat (la 12) a trebuit să fug binișor ca să nu mă ude chiar de tot. Ploua zdravăn și avea de gînd s-o țină mai mult. Am luat masa în Sala de mese unde se pavoazează de zor și se fac pregătiri intense pentru banchetul de diseară.

La dormitoare am avut o surpriza. Au venit paturi noi, foarte bune (înalte, late, cu plasa dreaptă și elastică) colorate în verde, exact ca cele din infermerie. Ne-am aranjat fiecare cîte un pat. Nu se potriveau ”urechile” în ”orificii”. M-am enervat la culme și loveam cu toporul de mamă-mamă. Ori se rupea, ori intra. Și a intrat. După ce am instalat astfel cîteva paturi le-am dus pe cele vechi în pod.

Apoi am mers cu Simeria la film, la ”Unirea”: ”Oliver Twist” – producție engleză după romanul lui Ch. Dickens. Filmul mi-a plăcut (acțiunea filmului). Am mers cu Simeria prin oraș. Aveam două cecuri de 25 de lei la mine… Mi-am făcut o scurtă socoteală și am intrat la cec să lichidez ambele carnete. Funcționara de la ghișeu – cu o fantezie uimitoare – m-a strigat: Urcuș! (”Da, eu sînt…”). Cu cei 50 de lei în buzunar am avut curaj să mai stau prin oraș. Am hoinărit mult cu Saima prin tîrg, mi-am cumpărat o pereche de butoni negri (12, 60 lei).

Ne-am întors la internat să luăm masa, la ora 6, după cum s-a anunțat. Masa am ”servit-o” în sala de meditație unde fiecare a primit cîte o porție de pîine și o ceașcă de cafea. A trebuit să mîncăm în picioare, căci nu erau nici scaune, nici mese (toate au fost mobilizate jos, în sala de mese).

Am făcut un tur de oraș cu Toader, apoi am revenit în raza internatului, să ”adunăm” flori. Gherasim trebuie să meargă la banchetul de la Liceul nostru și să ofere flori absolventelor. Am făcut un buchet foarte frumos. Am furat (cît el, cît eu) flori de la Țopa (3 bujori), apoi tot 3 bujori din grădina vecină, un bujor alb (dăruit), flori de ismin și mulți-mulți stînjenei galbeni și albaștri de pe marginea șoselei. A alcătuit un buchet foarte frumos, învelit în celofan. Am mers și eu pînă acolo, dar m-a prins ploaia și m-am întors, mîhnit, înapoi. La internat, banchetul celor de la Liceul 1 era început. Pînă în dormitor se auzeau ropote de aplauze. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!