liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Pașcani

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 423. Marți 27 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (146).


Duminică 20 martie 1966. Am dormit pînă la ora 8. Spre deosebire de ieri vremea s-a mai ”ameliorat” un pic. Dacă ieri a mai plouat, azi, pe cînd eram în Piața Unirii, viscolea de-a binelea.

După ce ne-am spălat și-am mîncat ultimele noastre provizii s-a anunțat programul zilei de azi: vizitarea muzeelor. Eu cu Costică m-am dus pînă-n centru să cumpărăm ceva, n-am mai cumpărat și cînd ne-am întors n-am mai găsit pe nimeni la internat. Imediat am luat un tramvai, am ajuns în centru, dar nu știam la care muzeu să mergem. În sfîrșit, am luat-o pe str Ștefan cel Mare și am ajuns la Palatul Culturii unde am aflat că excursioniștii noștri se află aici. Ne-am scos bilete și, cu îndrumările ”paznicilor”, i-am ajuns. Diriginta m-a întrebat pe unde-am hoinărit și s-a interesat dac-am dormit la internat… (se temea să nu fi avut eu alte ”neamuri” pe aici, ”verișoare” etc.). Împreună cu ceilalți colegi, profesori și un ”tanti ghid” f bine documentat, am vizitat mai întîi ”Muzeul Etnografic al Moldovei” unde am văzut exponate f interesante și ingenios construite. După asta am părăsit acest muzeu și am trecut la ”Muzeul de arte plastice” (P.S. La Muzeul Etnografic am văzut un interior de casă țărănească din comuna Straja, raionul Rădăuți, foarte bine amenajat dar, din păcate, dispărut acum din sat). La Muzeul de artă plastică organizat în marea Sală a Tronului ”tanti ghid” ne-a explicat mai întîi despre Palat și istoricul lui. Apoi a trecut la explicarea picturilor, făcînd unele aprecieri asupra creațiilor. Sala Tronului are o construcție interesantă, în stil gotic, iar pe tavan, oblic, erau pictați toți domnitorii moldoveni. După ce am terminat de vizitat și acest muzeu, primind informații foarte ample, am coborît la parter unde am vizitat ”Muzeul de istorie a Moldovei” din care o parte era în renovare și n-am putut s-o vizităm. Aici ne-a dat explicații o tanti mai timidă și mai încurcăreață. Exponatele au fost interesante și frumos prezentate. După ce am terminat de vizitat acest muzeu am trecut în cealaltă aripă a Palatului unde era amenajat Muzeul Politehnic pe care, de asemenea, l-am vizitat. Ceea ce era mai interesant aici erau cele două televizoare. Cînd te uitai în ele – erai în persoană. Mecanismul era următorul: în fața ușii era o cameră de luat vederi care transmitea imediat în cele două televizoare. Aceasta a fost o distracție foarte plăcută și amuzantă. Tovarășa ghid ne-a explicat f amănunțit celelalte exponate din care am reținut mai bine: cum funcționează o termocentrală, o turbină Pelton și alte cîteva motoare. Foarte interesant a fost explicarea desfășurării zborului rachetei cu trei trepte care proiectează pe orbită un sputnik. Exponatele erau produse în URSS. După ce am vizitat și acest muzeu (fără să uităm ca, la ieșire, să ne mai privim o dată în televizoare) am intrat într-o altă secție a Muzeului politehnic și anume înregistrarea sunetelor. Aici, același ghid ne-a explicat pe larg tot felul de instrumente de înregistrare și redare a sunetului. Instrumentele erau de la cele mai vechi și primitive pînă la aparatul de radio cu tranzistori și pick up ul. Cu aceasta s-a încheiat vizita noastră la Palatul Culturii. În acest Palat își are sediul redacția revistei ieșene  ”Cronica” (L.D. La această publicație am colaborat intens în anii 78-89, publicînd pe varii teme (economice, politice, lingvistice, sociale etc. Am avut rubrici permenente: ”Lumea contemporană”, ”mese rotunde” etc. În ultimii ani 80 am publicat sub varii pseudonume pe lângă numele adevărat) Cînd am ieșit afară toți fotografii amatori care posedau aparate de fotografiat s-au grăbit să imortalizeze pe peliculă fie monumentul în întregime, fie numai statuia lui Ștefan cel Mare sau unul dintre tunuri. Am traversat apoi str. Palat și am mers pe Str Ștefan cel Mare, pe lîngă Biserica Sf Nicolai, destul de frumoasă, apoi am intrat în curtea Bisericii Trei Ierarhi. Prof de istorie Bejenaru ne-a relatat despre trecutul acestei Biserici, apoi am înconjurat zidurile bisericii, mulțumindu-ne cu atîta deoarece n-am putut vizita și interiorul. Toader mi-a făcut mie și lui Costică vreo două amintiri la această biserică.

Tot grupul nostru a hotărît să ia masa la Restaurantul ”Expres”, însă cum nouă nu prea ne dădea mîna (mai bine zis nu ne dădea… punga) am luat-o toți patru în oraș să cumpărăm pîine. Dar, vai! Azi e Duminică și nici o Autoservire nu era deschisă. Totuși, cu o mică speranță, am început să colindăm orașul în căutarea unui magazin de serviciu. Și-am avut noroc. Pe str. Păcurari, lîngă Gh. Dimitrov, am găsit un magazin de pîine deschis. Ne-am repezit și am luat de 6 lei pîine albă pe care am și înfulecat-o și încă numai în trei deoarece Toader a luat masa la fratele lui. Am stat la internat numai noi trei, singuri, și după ce-am mîncat am dat pe la spălătorie să ne răcorim. Tot aici era și WC ul. Costică a tras de un mîner să curgă apa și deoadată era să-i cadă în cap toată instalația. Le-a pus pe toate la loc (de formă) și-am întins-o. Pt. trebușoara asta a primit Burdujan observații. Noi am ieșit în Tg Cucului și, cu ultimul mărunțiș, am făcut cîteva călătorii cu tramvaiul. Mai întîi l-am luat pe 1 care ne-a dus la Elena Doamna, apoi pe Str Socolei pînă la capăt. Aici ne-am dat jos și am admirat de pe pod Gara Socola și împrejurimile Iașului. După asta l-am luat iar pe 1 și am mers la Liceul Național (Liceul 1). Aici am coborît și ne-am dus în Piața Gh. Dimitrov de unde-am luat tramvaiul 6 care ne-a dus, de asemenea, pînă la capăt, iar înapoi am venit pe jos. Pe acest itinerar am văzut Institutul Agronomic, Stadionul 23 august, Grădina Copou (în ansamblu), Universitatea Al.I. Cuza, ”Studenția” (expresia lui Costică). După excursia asta am mers din nou la internat de unde am plecat iar în oraș cu destinația ”Muzeul Unirii”. Aici a plătit iar Burdujan (probabil că excursia n-a costat 40 de lei în capăt și de aceea au avut de unde să plătească muzeele și telegramele). Aici, la Muzeul Unirii ghida ne-a explicat că e rădăuțeancă și c-a învățat acolo. Ne-a explicat f bine evenimentele de dinainte de Unire și din timpul Unirii. Am rămas cu multe cunoștințe noi din această excursie și asta mă bucură.

De la Muzeul Unirii, iar la internat. Aici, cei care au avut rezerve mai mari de haleală au mîncat, iar noi… ne-am uitat. Pe la 19 am plecat la Teatrul Național unde vom vedea în seara asta opera ”Rigoletto”. Am venit la acest spectacol numai din curiozitate. Mulți au plătit biletul (6 lei) numai să scape de bîrîiala profesorilor, dar n-au venit la spectacol. Au găsit că-i mai distractivă ”Bolta rece”. La 19 30 a început primul act al operei. În total au fost patru acte care mi-au părut lungi, dar pe la 22 s-a terminat. Din primul act n-am înțeles decît 2-3 cuvinte. Pînă la noi sunetele ajungeau difuze și de neînțeles. Abia cu ajutorul unui program am mai înțeles un pic subiectul. Cu toate astea nu mi-a plăcut deloc acest gen. Devreme ce are joc de scenă și e ca o piesă de teatru, de ce n-ar vorbi?  După fiecare act diriginta se uita la rîndul nostru să ne vadă părerile. Pe mine și pe Costică însă ne-a interesat altceva. (în spatele nostru am văzut ”Parisul” și împrejurimile sale: cîteva studente; în rîndul din față erau alte trei fete. Cea din mijloc se uita atît la mine cît și la Costică... Pe chestia asta am comentat mai tîrziu). Toader a fost și el la  spectacol, dar după primul act a plecat deoarece îl aștepta fratele (și n-a făcut rău). La teatru ne-am întîlnit cu mai mulți băieți de la Liceul nr 1 din Rădăuți.

După spectacol am luat direcția internat. Proviziile s-au terminat demult și-am înghițit în sec. Totuși, pînă la miezul nopții n-am adormit și-am privit la hîrjoneala celorlalți.

Luni 21 martie 1966. Azi este a treia zi de excursie. Dimineață ne-am sculat cu greu pe la 8. S-a anunțat că vom vizita Turnul Golia și poate și Bojdeuca lui Creangă, iar la amiază se va da plecarea.

Eu cu Costică am mers pînă în oraș, am cumpărat o franzelă și cînd am venit înapoi am găsit internatul pustiu. Am forțat un pic ușa, am halit imediat franzela (în doi), apoi, negăsindu-ne tovarășii, ne-am alcătuit noi un program de vizitare. Am mers la Bojdeuca lui Ion Creangă mergînd mult pe str Sărăriei, apoi coborînd pe str. Simion Bărnuțiu. Nu mică ne-a fost mîhnirea cînd – ajunși în curtea bojdeucii – am găsit anunțul ”În renovare”, iar în program: ”Lunea – închis”. Am vizitat împrejurimile ei; în spate se află un mic tuirn de ciment, ridicat de un prieten al lui Creangă în memoria lui. Bojdeuca e f bine întreținută și îngrijită. După atîta cale ne-am așezat pe-o bancă și-am stat așa vreme de-un sfert de oră. Deodată au apărut și ai noștri care au făcut ce-am făcut și noi. De la Cezar și Toader am aflat că s-a vizitat deja Turnul Golia așa că noi am rămas cu o lacună. După ce s-a vizitat bojdeuca am plecat cu tot grupul pe Sărărie, am făcut stînga și-am ajuns în Calea 23 august; aici ne-am plimbat pe alei, apoi ne-am îndreptat spre ”obeliscul leilor”, iar alături era și Teiul lui Eminescu – bătrîn și încercuit cu fier. Aici am poposit mai mult. Eu cu Costică am luat-o prin împrejurimi (alături este o cazarmă). La ”obeliscul leilor” s-au făcut multe fotografii.

După acest popas în Copou am luat-o la vale pînă la Universitate. Aici am așteptat cam jumate de oră pînă ce diriginta și cu Chichi al ei (L.D.: băiatul dirigintei era student și diriginta era tare mîndră de el) au obținut aprobarea de a vizita Universitatea. Ne-a condus un profesor de la Universitate. Mai întîi am vizitat o sală destul de mică unde se țin, la începutul fiecărui an, universitar, ședințele festive. Sala a fost restaurată după 23 august și este poleită în aur. Pe tavan sînt așezate portretele înaintașilor care au predat la acesată universitate. Am trecut apoi prin sala de la intrare numită Sala pașilor pierduți – e cea mai lungă sală din țară.  În continuare am fost conduși într-un laborator unde lucrau studenții, apoi într-o aulă (Aula P10) cu o capacitate de 300 de locuri. Ne-au fost arătate metodele de întunecare a camerei (coborîrea jaluzelelor cu ajutorul unui electro motor). După asta am vizitat Biblioteca unde învățau studenții. Biblioteca este mare și m-a impresionat foarte mult. După asta am coborît, pe Calea 23 August, pînă la Biblioteca Centrală Universitară unde am văzut o sală de lectură. De aici ne-am împrăștiat și fiecare s-a dus unde-a vrut. Pe la ora 13 ne-am adunat la internat și-am plecat cu toții la Gară unde la ora 14.20 a plecat spre Pașcani un tren personal. Cu asta s-a terminat excursia noastră la Iași. În tren ne-am ocupat toți patru un compartiment și pînă la Pașcani am dus-o foarte bine. În compartiment, o doamnă de la Bacău povestea niște zvonuri în legătură cu dispariția unui nr de copii cărora le este folosit sîngele. La Pașcani am schimbat trenul. Pînă să vină legătura am avut o pauză de aproape o oră. Noi patru am coborît în spatele gării  și, fiind rupți de foame, am căutat o modalitate de a ne-o ostoi un pic. Am luat fiecare cîte un mic cu pîine (2 lei) dar numai cît ne-am zgîndărit foamea. La propunerea mea am pus cu toții bani și m-am dus de am cumpărat o pîine de 5 lei, neagră dar proapspătă, bună și … mare! După asta, eu cu Costică am avut intenția de a vizita Pașcanii dar am luat-o pe un drum de țară și n-am mai ajuns. În tren era o înghesuială foarte mare și am găsit locuri abia pe culuoar. Înainte de Pașcani – în tren – ne vizitase un țigănuș cu acordeonul care – cîntîndu-le fetelor – a cîștigat vreo 7 lei. Doina Hlinski m-a apostrofat că n-am contribuit și eu (?!). De la Pașcani încoace m-a cuprins o moleșeală inexplicabilă. Eu am stat într-o parte a vagonului, iar ceilalți pe-aproape, dar nu alături. Cînd au început să lălăie le-am făcut observație și s-au liniștit. De la Suceava încolo, Toader, nu știu cum a făcut,  s-a agățat de-o fată de-a 9-a pe care o cheamă Doina (nu prea drăguță). La Suceava am mistuit o jumătate de pîine cu slănina mea (împreună cu Cezar și Costică, Toader fiind ocupat) și astfel ne-am mai amăgit stomacurile. Toader și Cezar s-au dat jos la Milișăuți de unde nu mai aveau mult pînă acasă. Costică și-a găsit un prieten și s-a hotărît să meargă noaptea acasă. În Rădăuți am ajuns la ora 21. Numai eu n-aveam nici unde trage nici cu cine să merg acasă. Norocul meu aici a fost: în gară m-am întîlnit cu Rodica Ruscior care venea în vacanță de la Școala Financiară. Aceasta m-a invitat la ea acasă și eu – bucuros, în sinea mea – am acceptat.

Cînd am ajuns acasă, doamna Ruscior a avut o dublă surpriză (și eu și Rodica). După ce-am povestit și pălăvrăgit o bună bucată de vreme, doamna Ruscior ne-a dat masa și n-am refuzat nimic din ce mi-a pus înainte. Încă mă mai întreba cum să-mi facă ouăle, mai tari sau mai moi, apoi – aducîndu-și aminte că eu le preferam mai tari – le-a mai lăsat un pic în tigaie. În seara asta dnul Ruscior nu era acasă. După cină am mai pălăvrăgit o vreme apoi eu m-am culcat cu Stelu în patul în care-am dormit întotdeauna. Pînă pe la miezul nopții i-am povestit lui Stelu o mulțime de lucruri (printre care și aventura mea de la Suceava). Fiind obosiți, i-am propus să dormim și imediat am fost în lumea viselor.

Azi, a treia zi de excursie, a fost foarte frumos și cald, iar celelalte două zile a fost așa de urîcios și frig. Norocul…   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 406 Sîmbătă 10 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (134).


Luni 26 iulie 1965. Zi toridă. În timpul amiezii căldura mă moleșește de tot. Acum citesc ”O mare prietenie” de L. Vidgop și I. Suhotin pe care am mai citit-o o dată în clasa VII-a. Am primit abia azi ”Magazinul”. Tata a adus cu remorca mai multe lespezi de beton și-am înjghebat un pod la uliță. În seara asta au venit doi oameni de la Cîndești să cimentuiască casa. Spre seară s-a înnourat tare urît și mama se teme de furtună. Pînă la 23.15 am citit despre K.Marx și F. Engels. (L.D. La ei se referă cartea amintită mai sus.)

Marți 27 iulie 1965. Astă noapte a plouat destul de bine și acum e tare închis de ploaie. Au venit cîndeștenii și au început să bată cuie în pereții exteriori ai casei.

Miercuri 28 iulie 1965. Zi frumoasă. La 1.30 (amiază) am plecat spre Suceava (20 lei). Am trecut prin o mulțime de sate: Șerbăuți, Botoșenița, Cuparencu, Călinești, Calafindești, Măreția. Am ajuns la patru fără ceva în Suceava de unde m-am dus la gara din Nord. Am cumpărat patru vederi cu Suceava. La 17.05 am luat autorapidul spre București. La 6 am fost în Pașcani, la 7 în Bacău, la 8 în Adjud. La 23.15 m-am dat jos în Gara de Nord. Cineva m-a îndreptat la linia troleibuzului 86. Aici însă nu mergeau troleibuze cu acest număr. Am apucat-o singur pe linia lui 86. M-a mai îndrumat o doamnă și un militar pînă am ajuns în Mihai Bravu. De aici, nemaiștiind și nemaiavînd ce face am luat un taxi (10 lei) care m-a adus pe Duzilor 15. Bunița nu era acasă și m-a întîmpinat sora ei, tanti Tinca. Tot acum am scris o scrisoare acasă. Acum e ora două după miezul nopții.

Joi 29 iulie 1965. M-am sculat la 7. Tocmai venise și bunița care fusese la spital și apoi la Gară. Pînă la 5 am lîncezit în casă, cotrobăind prin cărți, reviste căutînd vederi și felicitări. Titi Max i-a scris lui Călineanu. La 16.10 am plecat cu bunița cu troleibuzul 33 spre Parcul Libertății. Aici am vizitat Mausoleul (Monumentul Eroilor). Am intrat înăuntru și m-a impresionat tăcerea mormîntului și atmosfera de regret profund. Privirile tuturor erau ațintite în mijlocul sălii unde, sub o cupolă mare, opacă, se afla sicriul tov lui Gh Gheorghiu Dej. Deasupra se aflau buchete de flori și la colțuri erau cravate pionierești cu insigne. În primul cavou din stînga se afla sicriul lui Dr. Petru Groza. Interiorul sălii strălucește de pietre luciose care se află peste tot. La ușă stau de gardă doi militari. În jurul monumentului se află un alt număr de cavouri în aer liber. Primele trei: I și II sunt comuniști din ilegalitate și III Bujor Gh. m 1964. În jurul monumentului se află Lacul cu ape complet verzi. Apoi am plecat cu bunița și-am răscolit multe anticariate și librării căutînd cărți în limba engleză. Erau multe cărți acolo, dar fiind foarte scumpe tot acolo au rămas. Mi-am cumpărat f multe vederi (15 lei) și un bloc notes (5 lei). Seara, bunița, și așa destul de obosită, a mers la o gardă la spital, iar eu pînă la 22.30 am scris scrisori. Am trimis acasă o vedere cu ”Stadionul 23 august”, lui Stelu o vedere formată din ”4 vederi din București”, o c.p. lui Gherasim Toader (Grănicești) și una lui Olteanu Gheorghe (Nicu) de la Șar.

Vineri 30 – 7 – 65. Zi caldă, frumoasă ca și ieri. Bunița a venit azi dimineață de la spital și a plecat apoi la tanti Cocuța (L.D.: Cocuța  era fiica lui Emilia Oancea, (sora buniței) de la Buzău și sora lui Tanti Mica despre care am mai amintit. Bunița nu avea nici o calificare. Fusese bibliotecară la un spital, apoi a lucrat ”în gărzi”, ca infirmieră). Eu am plecat pe la 9 cu troleibuzul 89 spre centru. Am cumpărat de la Librăria ”Cartea Rusă” cărțile ”Words – How to use them” (10 lei) și ”English Reader”. De la Librăria Academiei am cumpărat ”București – Ghid” (carte cu preț redus de la 36 la 6 lei), carte care are o foarte bună hartă a orașului. De la un chioșc care vindea numai publicații străine am cumpărat ”Rumania Today” (4 lei)  și ”Moscow News” (0, 40 lei!). Am mai cumpărat vederi cu Piața Scînteii (vederi nocturne) și cu Ion Creangă. După masă am întins-o tot singur în oraș. Am mers pînă în capătul liniei 89, am luat-o pe bulevardul Geniului spre ”Librăria Cartea prin Poștă”, însă n-am nimerit și, luînd mașina 37 am ajuns în Piața Palatului. Am intrat la Librăria și la Anticariatul de aici. Mi-am cumpărat 24 vederi din U.S. (6 lei). M-am culcat la 12. Bunița a stat pînă după amiază la Cocuța, iar seara a plecat din nou la gardă. Am pierdut stiloul și tare-mi pare rău.

Sîmbătă 31 VII 1965. Zi toridă. Eu m-am sculat mai tîrziu. Dimineața i-am scris mamei o vedere și o ”vederică”. Am fost pînă la Grădina Botanică și am venit cu durere de cap. După masă m-am dus iar în oraș. Am cumpărat ”Moscow News” și ”Teach to speak English by Speaking”. Spre seară a venit nenea Aurel (soțul tantei Mica) cu mașina și am plecat cu el la ei acasă pe strada Chopin. Am văzut la televizor ”Cireșarii”. Seara, bunița a plecat la spital, iar eu am luat-o spre casă. Poarta era încuiată. Fusese nenea Ricu cu soția și copiii. (L.D.: Aurel sau nenea Ricu, băiatul tantei Tinca. Aceasta a mai avut o fiică (Eugenia) pe care n-am cunoscut-o niciodată. Eugenia  a avut un fiu, Radu, zis Dănuț, cu 6 ani mai mare ca mine, a lucrat ca economist la Fabrica ”Aversa” și care locuiește și acum în București). Am stat iar tîrziu și am citit din cele cumpărate azi. M-am culcat la 1.15.

Duminică 1 august 1965. Am scris o vedere acasă și un plic la ”Rumania Today”. 39 de grade căldură. Am mîncat turkestan. Am stat toată ziua în casă și n-am făcut nimic. Seara, bunița a plecat, ca de obicei, la spital.

Luni 2 august 1965. Dimineața – grozav de cald. La ora 14 s-au înregistrat iar 39 grade. Am fost în oraș și am cumpărat un carnețel (2,50 lei). După amiază a plouat tare și cu multe descărcări electrice. S-a menținut înnourat pînă noaptea. Bunița a fost iar la tanti Mica, unde era și tanti Miluța  și nenea Costel  de la Fundeni, Buzău.(L.D. tanti Miluța era sora buniței și mama celor două fete care locuiau în București: Mica și Cocuța: una era medic, cealaltă farmacist(ă). Nenea Costel era soțul tantei Miluța. Ambele lor familii ocupau un bloc cu un etaj într-un cartier select al Capitalei). Am fost cu tanti Tinca la sifoane. Noaptea la 12 m-am ridicat din pat și am scris o scrisoare la Moscova pentru a-mi trimite vederi și fotografii. Am semnat Dan Cocoșescu. Acum e 12.14 și nu mi-e somn deloc! Dan Cocoșescu

Marți 3 august 1965. (Spațiu gol. Lăsasem trei rînduri pentru a le completa ulterior, dar…)

Miercuri 4 august 1965. Dimineața m-am pornit prin oraș. Am cumpărat ”New Times” (un leu) și ”Korea Today” (un leu). Am pornit să-l caut pe Sandu. Am fost pe 13 decembrie, dincolo de Athenee Palace și de-acolo la Spitalul Colțea. Aici, cu mare greu l-am găsit. S-a bucurat și el. A terminat clasa a X-a. Au apărut manuale de limba engleză. I-am scris mamei o vedere și la Cartea prin Poștă.  (Str Lipscani nr 6, Tudor Vladimirescu, București) (am cerut Dicționar englez – român). A fost popa cu zi-ntîi. La 6 am fost la Colțea și m-am întîlnit cu Sandu. Am luat pe 88 și m-am dat jos la Călin Ion. Am ajuns la dormitoarele lui Sandu. Am mîncat, apoi am văzut la televizor ”Hipnoza” – o grozavă piesă polițistă. Am venit înapoi în oraș și am hoinărit pînă la 12.

Joi 5 august 1965. Zi caldă, ca și ieri. Mi-am cumpărat ”New Times” (nr 26 și 28). Adresa lui Sandu: Str Tunari nr 52, raionul 1 Mai, București. Manualele școlare nu se dau decît prin școli. Seara, bunița s-a dus iar la (z)gardă. Au fost Rodica (?)  și Jean (?). Seara i-am scris mamei. Am încercat să-mi fac mutația, dar m-am lăsat păgubaș. Am primit scrisoare de la mama. ”Dans modern românesc: Stop!” (L.D. Probabil reclamă la un cerc de dans). Azi se împlinește un an de la agresiunea americană în R.D. Vietnam.

Vineri 6 august 1965. 20 de ani de la bombardarea Hiroshimei. Se împlinesc patru ani de la zborul lui Titov în Cosmos. Mi-am petrecut toată ziua în casă. După masă m-am contrazis cu bunița și cu tanti Tinca în privința religiei. Seara, cu multe emoții, am ascultat ”Vorbește Moscova” la tanti Tinca la radio. Spre sfîrșitul emisiunii a dat ”Pentru Druguș Liviu din comuna Grămești scurte date biografice, apoi: transmitem pentru Druguș Liviu un cîntec de Seloviov Sedoi”. A ascultat și coana Steliana (prietena lui tanti Tinca). Bunița avea treabă. Seara am și răspuns la Radio Moscova. Am scris și părinților. A fost azi pe aici dom Budac și am vorbit cu el despre locuință (liceele noi oferă și spațiu locativ).

Sîmbătă 7 august 1965. Dimineața am primit scrisoare de la mama în care-mi spune că a venit Mircea de la Vatra Dornei cu o găleată de afine. Am fost în oraș și am cumpărat ”Moscow News” și ”Soviet Weekly” – printed in London. Am fost pînă la capătul lui 89 (Bdul Marelui Stadion) și am venit înapoi la 13. Seara am fost la televizor la madam Oranstein. Am văzut Teleenciclopedia, Retrospectivă umoristică (o vînătă bătrînă). M-am culcat tîrziu. Bunița a plecat iar la gardă.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!