liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Vietnam

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 430. Marți 6 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (152).


Miercuri 29 iunie 1966. Fiind obosiți după ”priveghiul” de astă noapte, azi dimineață ne-am sculat pe la 8. Puteam să dormim și mai mult, dar azi e sărbătoare – Hramul mult așteptat de toată lumea și pentru care s-a făcut atîta pregătire. Eu am stat toată ziua numai în bluza de la pijama și-n pantalonii de doc. După ce-am mîncat (hramat) la 9 am ascultat ”Vorbește Moscova”. Am ascultat și rubrica ”Orizonturi sovietice” în care au spus o mulțime de lucruri interesante de știut. Nu e rea pasiunea asta a mea de a asculta tot soiul de posturi. Pe lîngă rubricile de politică – pe care le interpretez cum găsesc eu de cuviință – spun și multe lucruri interesante și curioase. Mă interesează reportajele cu privire la diferite obiceiuri ale popoarelor, condițiile de dezvoltare, limba poporului respectiv etc. Astfel, pînă acum pot afla lesne ce se întîmplă în URSS, SUA, RFG, RSFI, RSS Mold., Italia, Israel, Vatican etc. Foarte prost fac acei care privesc aceste emisiuni numai din punct de vedere politic, considerînd că mă uit numai la cele ce spun ei…

Pe la 10 m-a cam ajuns somnul, m-am trîntit în patul meu (de suferință…) și pînă la 13 am tot dormit. Mama a fost nevoită să mă scoale pentru a lua și eu masa împreună cu ei.

Azi n-a venit factorul și de două zile n-avem nici o știre din presă. La Tașkent au avut loc azi alte două cutremure de gradul 5 și 7 care au provocat serioase pagube.

Fiind zi de hram, cerșetorii s-au adunat de prin toate părțile și merg cu traista din casă-n casă și lumea – bună la inimă – le dă de toate. Au fost și pe la noi vreo trei dar numai doi au avut noroc. Nu știu ce fel de oameni mai sînt și ăștia. Toți-s teferi și sănătoși și umblă așa… E și rușinos.

Încearcă să mă doară niște măsele (în stga jos). Îmi cresc și altele noi. În sat este horă și cu toată vremea mohorîtă lumea a ieșit cu mic cu mare în sat, îmbrăcați sărbătorește.

După masă am mai citit și am făcut recapitualare la engleză. Am citit încă o dată cu atenție toate cuvintele și cîteva reguli gramaticale mai importante de la capitolul introductiv și primele cinci lecții, învățînd bine puținele cuvinte necunoscute ca apoi să trec la următorul grup de cinci lecții (cap I) ș.a.m.d. pînă voi termina materia. Nu știu de ce și tata m-a încercat azi: ”Liviule, n-ar fi bine să încerci și tu o medicină sau altceva?!” Văzînd că-s hotărît ferm pentru engleză mi-a spus să mă pregătesc bine. Acum e problema: ce fac cu excursia prin țară și cu plecarea mea la București, care parcă ar fi totuși posibilă. Părinții mi-au promis că în primăvară îmi iau un costum de haine să-l am și la facultate. Dacă iau Bacalaureatul sînt hotărît să urmez la București. După masă, mama și tata au jucat table iar eu m-am ocupat cu nimicurile.

Seara, după cină, am stat și-am citit în sufragerie, apoi m-am retras în bucătărie unde – singuratic – am stat de mi-am scris Jurnalul (pe care, acum, îl țin ascuns sub saltea).

A început iar să plouă. E ora 23.30.

Joi 30 iunie 1966. Zia învățătorului. Aseară am stat tîrziu și am citit. Cînd am stins lampa era ora 1. (L.D. Satul nu era încă electrificat…).  Afară se stîrnise furtuna și era destul de sinistru în bucătăria rece. Dimineața m-a sculat mama la 6. Astă noapte s-au hotărît amîndoi să plece azi la Rădăuți, la Ziua Învățătorului. M-au trezit ca să-mi spună să am grijă de pui și de casă. Îmediat ce au plecat dînșii m-am sculat, am dat crupe la curcuțe și făină muiată la puișori, am strîns patul, am adus două căldări cu apă, m-am spălat pe îndelete și m-am așezat la masă, ospătîndu-mă de unul singur. Între timp am ascultat și la radio (Vizita președintelui De Gaulle în URSS). Apoi, după ce m-am ospătat bine, am dereticat prin casă, am dat mîncare la cîine, și lundu-mi de-o grijă pentru moment, m-am apucat să-i scriu o scrisoare lui Dumitriu Mărioara (Str Cazărmii 203, Galați) pentru schimb de vederi. Ca de obicei, am făcut scrisoarea în dublu exemplar și-am băgat dublura în mapa de scrisori lîngă celelalte copii.

Tanti Lucreția m-a chemat să strîng cireșe pt mama să facă dulceață. Mi-era însă greu și-am pretextat că nu știu dacă mama se întoarce azi și cireșele nu rezistă…

M-am retras iar în casă scriind (scrisoarea) și ascultînd muzică. Peste cîtva timp mă strigă tanti și-mi spune că curca cu pui e la ea în grădină. A trebuit s-o aduc, apoi i-am hrănit și i-am mai păzit un pic. Mare bătaie de cap am cu orătăniile astea mici. Cîteodată-s tare drăgălașe, dar cîteodată mă enervează la culme.

Azi, în sfîrșit! e o zi frumoasă. Dimineața cerul era de un albastru curat și era o plăcere să stai afară în atmosfera curățată de ploaie și încălzită de soare. Spre amiază s-au mai adunat cîțiva nori pe cer, apoi s-a înseninat din nou, ca apoi să se înnoureze și mai tare. Acum, spre seară, cerul e și mai acoperit de niște nori de culoarea aluminiului; afară nu e frig.

După ce-am terminat de hrănit puii am început să scriu în Jurnal cele întîmplate pînă acum; nu vreau să las pe seară. Mi se pare că mama nu știe că eu continui cu însemnările. Sau poate n-o mai interesază… Acum, de cîtva timp țin Jurnalul sub saltea, la picioare.

Începînd cu ora 11 am luat caietul și cartea de engleză și – fiind mereu întrerupt de alte ”treburi” – am terminat abia la ora 17 Lesson 5 (cu tot cu recapitulare). De la 14 făr-un sfert la și-un sfert am ațipit. M-a trezit radioul pe care-l lăsasem deschis. După asta puii și găinile m-au amețit cu zbenguiala lor. Mereu mă striga tanti să vin să-mi adun puii și găinile acasă. Numai ce le aduceam pe la deal și ele iar treceau ”granița” pe la vale. Și dă-i bulgăreală, hucială și cînd credeam c-am isprăvit cu toate, aud iar: ”Liviu! Ia de-aici găinile astea; nu de alta dar s-ar înnădi la varză…”. Și iar o luam de la-nceput. De fiecare dată cînd aduceam curcuțele, le dădeam să mănînce și le păzeam să nu dea găinile peste ei.

În puținul timp cît n-am fost pe-afară am stat în bucătărie, ascultînd radio și scriindu-mi la engleză. După ce-am terminat cu asta am mai citit un pic din ”Răscoala”. (Citate: ”Apoi norocul numai de cei îndrăzneți se ține, nu de cei cu inima-n izmene”; ”Pumn de oțel în mănuși de catifea”). De la ora 17.40 am ascultat la Radio Iași piesa de teatru ”Căsătoria” de N.V. Gogol. Mai spre deznodămîntul piesei am rîs de unul singur de marile prostii ale ”înalților funcționari”: ”Da de unde aveți o mînă așa de drăgălașă?”.

La 19 20 a venit mama cu tata. Mi-au adus și cîteva vești: Excursia – pe data de 17 iulie. Noul preț: 210 lei. Au vrut să-mi retragă banii, dar nu l-au găsit pe Storoj. Va trebui să merg eu într-o zi la Rădăuți. Au partricipat la festivitățile prilejuite de Ziua învățătorului ținute în sala ”Iprofil”. A urmat program artistic. Albu Dorina a spus o poezie. Diriginta a vorbit frumos cu mama. Seara, tăifăsuind, am stat pînă la ora 23.

Vineri 1 iulie 1966. Dimineața m-am sculat cu greu pe la vreo 8 la insistențele mamei și-ale tatei care demult trebăluiau prin casă. Afară era o vreme minunată: mult soare și aer curat.

După ce m-am spălat și-am mîncat am mers cu tata la cireșul din grădina lui tanti și-am strîns fiecare cîte două trăistuțe. Mama a făcut din cireșele culese de noi 5 kg de compot (pentru iarnă) și două kg. de dulceață. Nu era mare greutate de cules, dar mi-era tare lene…

Ziua de azi a trecut chiar pe nesimțite. După masă am terminat romanul ”Răscoala” de L. Rebreanu. Pot spune că acesta este cel mai realist roman din cîte am citit eu pînă acum. Dacă nu este așa, atunci autorul a avut o mare măiestrie de a prezenta lucrurile foarte apropiat de realitate. Și pentru asta – e valoros. După prezentarea lui aproape majoritatea personajelor ar fi mai mult sau mai puțin pozitive. Dar el lasă să se subînțeleagă anumite caractere…. După asta voi începe să citesc ”Pădurea spînzuraților” tot de Liviu Rebreanu. Ce să mai zic? Îmi place acest scriitor!

După masă, neavînd ce face am cioplit la capătul unui băț un cap de om. Făcînd pentru prima dată acest ”sport” cred c-a ieșit destul de bine, ba chiar un pic comic.

La amiază n-am mai dormit. De cîtva timp, doarme tata pentru mine… Am avut și azi multă bătaie de cap cu găinile și curcile noastre. Azi a trecut (L.D.: prin gard) și cucoșul și l-am năucit bombardîndu-l să vină acasă. Pe chestia asta mă distram și eu. Spre seară a venit o negură dinspre Mihăileni, a turnat zdravăn vreo  5 – 7 minute apoi a stat. Negura și-a continuat drumul lăsînd în urmă un senin perfect. Am strîns o trăistuță de floare de tei de la tanti. Are un tei de vreo zece ani lîngă fîntînă (face flori foarte frumoase).

Azi la amiază am primit o surpriză. Am aflat de la mama că Mircea a plecat la Galați, pe șantier. Examenele le-a trecut destul de bine rămînînd numai la franceză (boală veche). Oricum, fără să se uite prin cărți, rezultatul e foarte bun… Să iei așa ușor niște examene trebuie să fii tare șmecher. În fine, azi am primit de la el un plic, dar fără scrisoare înăuntru: n-a scris niciun rînd. La expeditor, următoarea adresă: M.D., Bloc D6, Bulevardul Siderurgiștilor nr 12, Scara II, etaj 1, apart 21, Galați. Probabil vrea să arate doar că s-a aranjat și că nu are nevoie de nimic. Mama a spus că-i un măgar pe chestia asta, iar tata și-a dat cu părerea să-i trimitem și noi un plic gol numai cu adresa (după plată și răsplată).

Seara am stat mai tîrziu și mi-am scris lecția la engleză apoi am scris în Jurnal pînă la ora 0. La ora 23 am ascultat Radio Novisad, ”Jurnalul de seară”: activitatea Securității de Stat – f criticată. Șeful ei, Ștefanovici, a fost excus din CC al Ligii Comuniștilor din Iugoslavia, fiind ”eliberat” din toate funcțiile… O tăioasă critică…

În seara asta luna a răsărit de pe la 22 pe un cer perfect senin.

Sîmbătă 2 iulie 1966. Aseară am ascultat ”Parla Bucarest”. Toate posturile de radio vuiau numai cu știrile din Viet-Nam. Ieri, aviația americană a bombardat suburbiile orașelor Hanoi și Haifung, bombardament ce a stîrnit proteste în întreaga lume. La noi în țară au avut loc demonstrații de protest.

Am constatat că în fiece noapte între ora 0 și 1 cîntă cocoșii. În seara trecută n-am mai avut parte de lună: după o jumătate de oră a fost acoperită de un strat de nori. După miezul nopții am început să citesc ”Pădurea spînzuraților” de Liviu Rebreanu. Am avut de gînd să stau și să ascult și Glasul Patriei dar cu mare greu am reușit să stau pînă la ora 0.30 (ora de începere a emisiunii GP), dar n-am mai putut rezista. Am închis radio ul și imediat am adormit.

Azi dimineață m-am sculat la 8, după ce m-am săturat de somn. Ziua a fost foarte frumoasă. Abia după masă cerul s-a înnourat ușor, fără însă să plouă. La ora 9 am ascultat Radio Moscova și am auzit îndrăgitul cîntec ”Katiușa”. Pînă la amiază mi-am petrecut timpul pe la tanti Lucreția. De la 9.30 am început să culeg cireșe și pentru dînsa. Cred că am stat mai bine de o oră în copac și n-am reușit să strîng decît o jumate de trăistuță. În schimb, m-am săturat de cireșe și totodată și de vișine pentru o săptămînă întreagă. După asta a venit mama și mi-a adus o trăistuță să culeg flori de tei. Am făcut-o și pe asta pînă m-a chemat mama acasă zicîndu-mi că a venit poșta. Acasă mă aștepta o mare bucurie: scrisoare de la Moscova! Totdeauna am simțit o asemenea bucurie cînd primesc scrisori, darămite de la Moscova! Deoarece nu aveau fotografia lui Bielinski, mi-au trimis fotografiile lui Dostoievski și Nekrasov pe care le mai aveam, tot de la ei. Îmi recomandă să ascult o serie de emisiuni în săptămîna 2 – 11 iulie. Îi transmite și lui Mircea multe salutări. Tot cu poșta de azi am primit și Moscow News (iar scrie despre protestele în legătură cu situația din Viet-Nam).

Încă de ieri, pe tăpșanul din fața grajdului am instalat două nuiele destul de drepte și flexibile, înfipte în pămînt, unite printr-o ață. Asta este instalația de ”săritiră în înălțime”. Mereu sar, după metoda mea: prin rostogolire. Prin exercițiu continuu am reușit să-mi întrec recordul meu de 1,20m și am reușit să sar f bine 1,24 și 1,26. Cu puțină atingere, am sărit și 1,28. Partea mai proastă este că: 1. N-am destul loc de unde să-mi fac elan; 2. Unghiul din care sar este prea mare (sar aproape din față). Tata și mama mă admiră pentru progresele mele, iar eu exersez mereu. Îmi place să văd că pot sări mai mult…

La 16.30 am ascultat ”Emisiunea Radiodifuziunii Sovietice pentru ascultătorii din R.S.R. Vorbește Moscova” pe programul I (1935m). A vorbit despre compozitorul sovietic Isaac Dunaievski; răspunde și ascultătorilor. La ora 18 am ascultat, din nou, ”Vorbește Moscova” (31m). La început a vorbit despre 4 iulie, Ziua Independenței SUA ca despre ”Ziua rușinii Americii”, apoi, în cadrul rubricii ”Cutia cu scrisori” am ascultat o relatare despre Irina Gubanova, tănără artistă sovietică (care a debutat acum 8 ani cu rol principal în ”Război și pace”. Actualele bombardamente din Viet-Nam sînt considerate ca fiind mai mari decît bombardamentele din timpul celui de-al doilea război mondial. Radio Chișinău a spus că faptele americanilor pot fi comparate cu ale naziștilor. Seara, mama și tata au plecat după salariu. Eu mi-am făcut lecția la engleză (no. 7). Mama s-a întors la 21.30 și, pentru că am lăsat geamul deschis la cameră, a găsit de cuviință să mă sperie un pic… Împreună, salariul mamei + al tatei, + premiul de 300 lei au luat în seara asta 2700 lei care sînt disponibili pentru diverse cheltuieli.

După sfatul tatei, care mi-a spus că-i mai economicos să scriu cu stiloul, am început să scriu cu stilouașul cel mic și roșu pe care l-am cumpărat de la Siret.

Seara am mai stat de vorbă, am glumit, am rîs și, făcîndu-se ora 22, mama mi-a spus ce să mănînc: să-mi fac o salată din cîteva roșii + două ochiuri și… gata masa! După asta am scris Jurnalul pînă la ora 0. Am ascultat ”Deutsche Fung” pe 195 m și Radio Novisad pe 236 metri. Am prins un post în limba italiană care transmite în banda de 397m (de la 20.30 la 21), iar de la 23.30 în banda de 233m. Postul este f curios. Pare a fi un oraș italian (cum e la noi Iași, Cluj etc.). Are o mulțime de lungimi de undă pe care transmite și are o adresă în Berlin (!!!) (Berlin 2, Căsuța poștală 459). Are un semnal foarte puternic care te asurzește. E f f curios.  Ascultînd mereu poate mă voi elucida și-mi voi da seama despre ce-i vorba.

În seara asta luna a răsărit la 22.30, mare și plină, pe un cer senin. Acum, la ora 12 s-a ridicat un pic pe cer și are o paloare albă.

Am observat că la radioul nostru (cu tranzistori și cu baterii) diferite posturi au o audiție mai bună după poziția pe care o are radioul (L.D.: în continuare am făcut ”harta”camerei cu punctele cardinale și locul ușii și al geamului. În latura dinspre Nord a camerei, acolo unde ascultam eu radio ul, am am poziționat, prin dreptunghiuri mici, radio ul în funcție de postul de radio ascultat. Am notat 8 posturi de radio, cu poziții total diferite, probabil în funcție de locul de unde venea semnalul): 1. Radio Novisad; 2. Vocea Americii; 3. București I; 4. Eu (Europa Liberă) (DF/ 195m); 5. București II; 6. D.V (Deutsche Welle); 7. V.M. (adică Vorbește Moscova) și 8. Radio Londra.        (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 416. Marți 20 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (139).


 

Sîmbătă 25 decembrie 1965. Ziua întîia de Crăciun. Prilej de bucurie pentru copii și de distracție și veselie pentru toată lumea. În alte țări se oficiază servicii religioase (Ziua lui Hristos). Cum sînt un ateu convins, consider toate astea fără rost și țin ziua aceasta ca pe o zi liberă, pentru distracții. Aseară am stat pînă după ora 12 și-am citit ”Bîlciul deșărtăciunilor” care pe măsură ce intră în acțiune devine mai frumos și mai pasionant. Azi ziua s-a menținut puțin geroasă. Atmosfera a încremenit în această stare de două zile și cred că va mai ține încă cîteva.

Azi dimineață m-am sculat după 7.30. Am făcut program de sport (exerciții de gimnastică și flotări la podea (20), apoi am făcut baie părții superioare a corpului, după care mi-am luat pantalomnii mai buni și bicicleta și m-am dus la Poștă să duc o scrisoare (pentru Botoșani). Pe drum m-am întîlnit cu Gheorghe Horodincă. Acesta mi-a povestit despre profesorul lui de matematică de la Siret (care-i f tîmpit) (în întreaga clasă sînt 12 căzuți și restul medii de 5). Din cauza lui va veni la Rădăuți (poate chiar la internat). Pe drum m-am întîlnit cu ”tov. director al Școlii generale GrămeștiPanțir Alexei”. Pe drum unii săteni m-au salutat (n-am avut răgaz să le dau eu salut). Înapoi acasă am venit tot cu Gh Horodincă, pe lîngă bicicletă. Azi mă așteptam să primesc felicitare de la Moscova ca-n fiecare an (1962 – 27XII, 1963 – 22 XII, 1964 – 23 XII) dar n-am primit. Stăm foarte prost cu abonamentele anul ăsta (n-avem nici unul). Pînă la amiază am stat degeaba, am ascultat radio (tot timpul azi a fost o muzică excelentă) și-am avut discuții cu Mircea, tata sau mama. Am luat masa pe la 12, după care am început să mai fac cîte ceva la engleză. Pînă seara am tradus aproape o foaie din Gulliver s Travels by Johnathan Swift. Mi-am mai omorît timpul jucînd table sau dame și vorbind cu ceilalți ai casei. La ora 18 am ascultat Vorbește Moscova. Azi se împlinesc 45 de ani de la  constituirea R.S.A. Ceceno-Ingușă. Cu acest prilej ea a primit ordinul ”Lenin” – cea mai înaltă distincție sovietică. În încheiere a vorbit despre cinematografele din Moscova. În capitala U.S. sînt în prezent 105 cinematografe (al 105 –lea a fost inaugurat ieri), iar mîine se inaugurează al 106 – lea, avînd o destinație specială. Aici se vor prezenta numai filme satirice care vor biciui rămășițele vechii orînduiri. Pe lîngă aceste cinematografe mai sînt încă 20 de cinematografe de vară cu capacitate foarte mare. Zilnic, cinematografele sînt frecventate de 300 000  de moscoviți. În Moscova există un cinematograf panoramic (cu trei aparate de proiecție) – Pacea; și unul de circopanoramă (11 aparate de proiecție) la Expoziția Realizărilor Economiei Naționale.

După cină a fost un pic de ceartă (Mircea s-a supărat că nu va pleca mîine la Rădăuți). În tot timpul zilei de azi Radio București nu a rostit cuvîntul ”crăciun” (a fost rostit aseară, dar s-au corectat pe parcurs). Restul țărilor au transmis. Am ascultat o emisiune la ”Eu” despre un Nicușor, doi părinți, ministrul diriginte și alți membri de partid. Moș Gerilă + Moș Crăciun = Moș Cră-cilă = diriginte (crăcănat) (colectiv, instructor de partid, membru de partid, lupta de clasă, cl X-a, biserică, dumnezeu, porniți înainte tovarăși, 23 august, Crăciun, 10 mai). Dac-ar fi toate cu lapte…. (L.D. Presupun că era o emisiune de la ”EuRopa liberă” în care era ironizată noua familie conducătoare a României și, desigur, regimul politic comunist).

La 22 fără ceva am ascultat ”Gavarit Maskva” – v russkii iazîk – cîteva cîntece în limba romînă a lui Vasile Veselovski (”Chitara” ș.a.). Pe la 22.30 am început  să-mi organizez cunoștințele mele despre Radio Moscova și sugestii cu privire la emisiunile acesteia. Mi-am alcătuit un carnețel de 1,50 lei pe care l-am împărțit în nouă părți neegale între ele. Iată cum: 1. Cîntece cerute de ascultători; 2. Cosmonautică; 3. Cinematografie; 4. Vederi; 5. Fotografii de scriitori, poeți ș.a.; 6. Literatură; 7. Pictură; 8. Actualități din viața moscovită și sovietică; 9. Personalul redacției 10. Viața sportivă în U.S. Toate aceste rubrici le-am  ”completat” fie cu ceea ce știu, fie cu ceea ce vreau să știu (sau să am și care trebuie cerute de la redacție). Acum e ora 24 fără 25 min. și eu scriu în Jurnal și ascult muzică la Radio București (programul I): de mai bine de jumătate de oră ține o muzică modernă dar adormitoare. În seara asta am de gînd să ascult ”Glasul patriei”. Pînă una –alta să mai trag în condei vre-un prof. – doi.

Bondor Aurelia – profesoara mea de matematică din clasele a 8-a și a 9-a. Cam voinică, necăsătorită și se poartă foarte corect. Are un păr bogat pe care-l poartă făcut permanent numai la spate. Se ține grozav de cinstită și corectă. Cîteodată, pentru a nu considera cineva că i-a făcut o nedereptate pune notă peste normă (cazul meu). Ca metodă de predare specifică: studiul individual, iar în clasă numai ascultare. Persecută fățiș, rîzînd chiar de unii (Ungureanu Mircea și Lavric Gheorghe). Asta pentru a învăța ei matematică. Pînă anul trecut avea o manie: aceea de a scrie numaidecît pe cineva în condică. Anul ăsta, nemaifiind condică, se limitează numai să facă observații și să țină morală. În timpul orelor are două (sau mai multe) metode de a striga elevii. Fie numai pe numele mic (acesta îl rostește cu veselie și bună dispoziție), fie numele întreg (rostit grav și apăsat). Cînd nu folosește niciuna din astea, folosește alte două: a) tovarășul xy și b) scoate ea cîte o poreclă care să nu fie supărătoare: de ex. mie îmi spune Liviuț, lui Pîrghie – Pițigoi; lui Andrișanmaestru, iar mie îmi spunea anul trecut ”geometru”. Cînd se supără pe noi nu mai face ore în plus și-i ține mult supărarea.

Teleagă Demil profesor de fizică. O ținută atletică, înalt, poartă părul scurt și haine ușoare pe el. Se poartă după tipicuri: se rade de două ori pe săptămînă (joia și sîmbăta). Își asortează la culoare cămașa și pantalonii. În clasa a 8-a, a 9-a și în trim I din acest an a purtat cămașă și pantaloni kaki. De la o vreme poartă cămașă și pantaloni de culoare închisă (aproape neagră). Nu-mi pot explica cum poartă aceleași haine de atîția ani (poate are mai multe la fel). În clasă intră tot după tipic: intră cu dreptul înainte și se lasă ușor pe genunchiul stîng. Are mereu cu el un caiet de fabricație proprie în care-și trece notele (să nu-l șmecherească alții). Are un sistem de predare și de ascultare cu totul aparte. La începutul trimestrului predă timp de douăsăptămîni, după care ascultă vreo două (săptămîni); apoi intră la normal. Cînd predă umple lecția cu tot felul de snoave și aplicații foarte practice. La ascultare nu permite să se sufle. Dacă cineva încearcă, bate cu creionul în catedră și zice: ”Vă rog, deja scade temperatura...”. Cîntărește notele foarte bine: ”vă rog, e 4.50; te mai întreb ceva poate îți dau cinci”). Atît la ascultare cît și la predare nu cere cine știe ce disciplină, ci numai atrage f blînd atenția, ciocănind cu creionașul lui în masă, zicînd: ”Sssst, vă rog!…” O singură dată l-am văzut nervos (cazul cu Istrătoaie Modest și Gigi Simionesi) și tot o singură dată a scris în condică (anul trecut, pe mine). Are vorbe tipizate: ”Vă rog!” folosit 1) cînd începe să predea lecția; 2. Cînd pune nota; 3. Cînd atrage atenția cuiva. E un profesor iubit de toți, prin faptul că se poartă f popular cu noi. Din clasa 8-a, a 9-a și anul ăsta am fost mereu (responsabil) cu materialele la fizică. El, întotdeauna, f galant ieșea ultimul din cancelarie cu țigara în colțul gurii; dacă nu era material (îmi) făcea un semn cu mîna și strîngea din buze; dacă era (material) făcea semn cu mîna să merg(em) sus. Urcam scările împreună cu el, foarte tinerește, el mereu zîmbitor și glumeț cu toți. De multe ori îl vedeam prin oraș, pe bicicletă, conducea numai cu o mînă și cu nelipsita-i țigară în cealaltă. Ce a făcut, numai el știe, dar și-a atras dragostea și simpatia tuturor (cu toate că dă note destul de mici). Ăsta-i profesorul nostru de fizică.

La ora 0, după ce a spus ultimele știri, programul I și-a încheiat emisiunea, după care a cîntat imnul (tot cel vechi). Deoarece a început emisiunea în limba germană am mutat pe programul II la 550 metri. Am încercat să compun o scrisoare pentru elevii sovieticii cu care să corespondez. Am reușit să înjgheb ceva, dar dar nu știu dacă voi putea traduce, cred că va trebui să cer ajutorul profesorului de engleză. La ora 0.30 pe lungimea de undă de 339 m am ascultat ”Glasul patriei”. În scurtul Buletin de știri a fost amintită ceremonia patriarhului Iustinian de la biserica ortodoxă română, care a spus în încheiere: ”… în lumina învățăturilor evanghelice să iubim aproapele nostru și să iubim pacea în lume”. Apoi a urmat rubrica ”Meridiane românești” care a informat auditorii despre ”succesele din fabrici și ogoare”. A amintit și despre vacanța de iarnă a elevilor care-și petrec revelionul la Palatul pionierilor. O mică statistică din întreaga populație a țării: la fiecare trei locuitori unul este depunător la CEC. În punctul trei al programului, crainicul a spus cam așa: ”Nopate bună de Crăciun”, ”este noaptea Crăciunului”, ”este seara Crăciunului”, ”apar îngerii liniștiți și-n casă arde focul”. A spus apoi despre ”pregătirea Crăciunului”, ”tăierea porcului de Ignat, gospodinele care pregătesc nelipsiții cîrnați și caltaboși” etc. În noaptea de ajun este sărbătoarea copiilor care vin să colinde și așteaptă această noapte cu nerăbdare și emoții. Este vorba despre colindătorii care, în schimbul veștii că se apropie Crăciunul și a drăgălășeniei lor, primesc plăcinte calde, colăcei, mere, nuci etc. A recitat la radio și cîteva colinde vechi: ”Dom, dom să-nălțăm/ Am plecat la vînătoare/ Dom Dom să-nălțăm….”, apoi ”Moș Crăciun cu plete dalbe/  Să-mi aduci daruri multe”, ”Din bătrîni se povestește…. Moș Crăciune ia ghicește? Niciodată n-ai ghicit”…. Crainicul a urat auditorilor ”Sărbători fericite!” după care s-au transmis cîntece populare ca: ”Bun îi vinul ghiurghiuliu/ Cules toamna pe tîrziu”. Radioteleviziunea română, Str Nuferilor nr 62, România). Am stat și-am scris în Jurnal pînă la ora 1.15. Cînd vroiam să caut ”Glasul patriei” pe unde scurte hop și tata care m-a certat un pic și mi-a luat aparatul. Neavînde ce face a trebuit să mă culc. Nu înainte însă de a-mi destinde mușchii și de a citi cîteva rînduri din ”Bîlciul...”. M-am culcat la ora 2.

Duminică 26 XII 1965. Cu toate că astănoapte m-am culcat foarte tîrziu, azi am reușit să mă scol pe la 8. Tocmai atunci venise Horodincă cu laptele și Muț era dezlegat. Omul a trebuit să intre și să stea în casă pînă l-a prins Mircea pe Muț și l-a legat. Dimineața fac înviorare. Fac cam cîte 16 flotări și exerciții de gimnastică. Pînă la amiază mi-am pierdut vremea  umblînd și stînd prin camere. De pe la 12 m-am apucat să traduc în continuare din ”Gulliver s Travels”. Mi se pare că acum e mult mai ușor de tradus (am prins și gustul). Nici azi n-am avut nimic la poștă și asta nu-mi place deloc. Dacă nici mîine nu mai primesc, atunci…

După o masă copioasă am ascultat pînă la 16 numai la radio (Petre Pleșca hirotonisit de Papa de la Roma). Dv. (L.D. Presupun că știrea a fost auzită la postul de radio Deutsche Welle – Unda germană – dar fiind probabil atenționat de părinți să nu scriu despre posturile de radio interzise, încercam doar o sugerare spre ulterioară aducere aminte…Deci, Dv = DW). Am ascultat ”Satira și umorul” – o emisiune compusă din scenetele ”consumate” în timpul acestui an. Apoi m-am culcat pe canapea (mă ajunsese somnul  și în sugragerie era f cald) și am tras un pui de somn pînă aproape de 17 cînd m-a sculat repede mama  și mi-a spus că vine doamna Tomaziu. Nici n-am apucat să mă șterg pe la ochi c-a și intrat. Am îngînat un ”sărumîna”, am mai stat un pic și m-am retras cu aparat cu tot în bucătărie. Aici am ascultat muzică și alte ”țuici”. La ”Moscova” a amintit azi pentru prima oară de ”cele 30 de ore de pace cu ocazia zilei de Crăciun”. A amintit, de asemenea despre principalele evenimente petrecute în U.S.: 1) S-a sărbătorit a V-a aniversare a F.N.E. (L.D. Probabil este vorba despre Frontul Național de Eliberare din vreo țară asiatică, posibil Vietnam); 2) la 21 dec s-a semnat acordul de ajutor tehnic suplimentar pentru Vietnam; 3) 20 dec. – îndeplinirea înainte de termen a septenalului sovietic în siderurgie; 4) Au fost lansați pînă acum 101 sateliți ”Cosmos”; 5) 25 dec – Festivalul artistic ”Iarna rusească” la care participă invitați din 22 de țări. Elevii sovietici iau vacanță la 30 decembrie.

Doamna Tomaziu a stat cam multișor. După asta, mama s-a dus cu tata la Puiu Marian, cu gînd să-l cheme la noi. Fiind ”aglomerație” acolo, au fost nevoiți să se întoarcă. Pe masa din sufragerie era o sticlă cu vin roșu și un păhărel cu lichid roșu; crezînd că-i vin l-am dat peste cap. Dar m-am înșelat amar: era oțet de calitate bună. M-a usturat pînă ce mi-am ”uns”  gîtlejul cu un pahar de vin de vișine. După masa de seară toți s-au culcat, iar eu am rămas să-mi scriu impresiile zilei de azi. Tata, precaut, mi-a luat aparatul ca să nu stau tîrziu. Pe la 22 și ceva însă m-am dus în sufragerie și am urmărit șirul de emisiuni de la ”Radio București”, de la 22 la 22.30 și de la 0 la 0.30 pe lungimea de undă medie de 397 m. A dat foarte multă muzică ușoară românească. A cîntat ”Serenada tinereții”, ”Gabriela” și ”Viva la musica!” (italiană). A cîntat Ilinca Cerbacev ș.a. După a doua emisiune în limba italiană am ascultat ”Glasul patriei”. Programul a fost sărac de data aceasta. I-a lipsit Buletinul de știri. A început cu ”Meridiane românești” apoi a continuat și a terminat cu emisiunea lui Radu ProdanWeek end la Radio București”. Au interpretat: Sanda Brîncuși și Bogdan Anton. S-a făcut o vizită la ”Muzeul satului” din Herestrău. A prezentat, rînd pe rînd case din toate regiunile țării alăturînd și cîte o melodie din locurile respective. (Casă din Bărăgan – ”Grîușor din Bărăgan”, Casă din Oltenia – ”Cîntec din Oltenia”, Casă din Banat – Cîntec din Banat, Casă din Sibiu – Fetele de la Sibiu (Maria Badiu), Casă din Munții Apuseni – Cîntec de la Tîrgul fetelor de pe Muntele Găina, Casă din Oaș – Dansul fecioarelor, obicei popular oșan, Casă din Moldova – un cîntec de nuntă moldovenesc, Casă din Dobrogea – Fată dobrogeană. Iată programul de la Glasul patriei (L.D.: este scris un program  pe ore și lungimi de undă – nu le mai redau aici). Orele sunt ora Bucureștiului, cu două ore înainte de Greenwich.

Azi n-a fost chiar așa de frig și spre seară s-a lăsat o ceață destul de deasă. Avem noroc de o iarnă blîndă, fără zăpadă prea multă și încă n-am avut pînă acum nici un viscol mai serios.

Mircea s-a hotărît să-și facă și el un ”jurnal” (dar nu ”zilnic” ca al meu). Jurnal = caiet în care se înseamnă întîmplările zilnice ale unei peroane (Dicționarul limbii române moderne). Probabil îl va începe de la 1 ian. 1966 și la început va scrie din amintirile sale din copilărie. Mircea are în ianuarie sesiune, dar nu se pregătește.

(L.D.: Am pomenit în însemnările pentru această zi de doamna Tomaziu. Era soția preotului Tomaziu din satul nostru, Grămești, preot înrudit cu vestitul Nicolae Tomaziu, despre care Curierul de Iași scria anul trecut:  Pe 26 octombrie 2017, viaţa pământeană a lui Nicolae Tomaziu, martir al temniţelor comuniste, lua sfârşit. La acel moment, în vârstă de 101 ani, era ultimul supravieţuitor al lagărului de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, spaţiu de exterminare a deţinuţilor politici creat de comunişti în anii 50. Retras la Iaşi la începutul anului 2017, Nicolae Tomaziu şi-a aşternut pe hârtie memoriile unei vieţi în care a traversat un secol de deznădejde şi speranţă, de tortură a călăilor comunişti şi lumină a credinţei în Dumnezeu. Curierul de Iaşi vă prezintă în exclusivitate un serial ce cuprinde fragmente din amintirile lui Nicolae Tomaziu care reflectă anii participării sale pe frontul celui de-al doilea Război Mondial, experienţele cumplite din cei şapte ani de temniţă grea, dar şi relaţia sa cu Divinitatea.” Memoria martirului Neculai Tomaziu este minunat păstrată de Cătălin Tomaziu și Mihaela Tomaziu – Todosia, din Iași, Mihaela fiind nepoata fostului meu profesor și mentor din anii facultății, profesorul Mihai Todosia. Cîteva extrase din aceste memorii pot fi citite la linkul următor și la cele trecute la sfîrșitul articolului din Curierul de Iași: http://curierul-iasi.ro/nicolae-tomaziu-memoriile-unui-martir-longevitate-si-misiune-spirituala-ii-24511    ).

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 415. Luni 19 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (138).


A șaptea vacanță de licean prostuț. Vacanța de iarnă 23 decembrie 1965 – 8 ianuarie 1966. Clasa a X-a. Aveam 15-16 ani. Grămești, Siret, Rădăuți.

 

Joi 23 decembrie 1965.  Ieri a fost urît și a plouat. Spre seară a nins. Frig și îngheț. M-am sculat la 9. Mi-am pus corespondența în ordine și pînă la 10.30 am scris Jurnalul pe ieri. Mama și tata au plecat la școală. Mircea a avut grijă și mi-a pregătit dejunul. Avînd destul timp aș vrea să fac cîteva caracterizări profesorilor:

Zăicescu Mihai – profesor de științe biologice. Poartă părul în jos, cu cărare, și este mereu îngrijit și pieptănat. După vorbă pare a nu fi român. Folosește f f des cuvîntul ”măi”, repetat în mod exagerat. Ca profesor e bun și ca diriginte e și mai bun. Se pare că are multe ”unelte” și pîrîtori pt că a aflat multe din viața elevilor săi. Ține tare mult la elevii buni (Gherasim, Zaharia). Face totul pe bază de document (motivarea absențelor și cazurile de indisciplină). Elevii în cauză trebuie să dea declarații scrise. Știe să se poarte cu elevii. După mine, e destul de șmecher. Reușește să facă abonamentele 100%, trecînd abonamentul său pe numele lui Rusu, dar îl primește el. Cînd e supărat vorbește încetul și nu se uită în ochii noștri. Îi place să îndeplinească ”ordinele” tovarășei directoare și să fie corect în toate. După cîte ne-a povestit el se pare că are un suflet bun. Știe să ”ardă” elevul care a greșit, cu exemple foarte bune legate de anatomie,

Pop Mihai. – profesor de engleză. E tînăr, proaspăt absolvent de facultate de limba engleză. Noi am fost primii săi elevi. La început mai roșea cînd făcea cîte o greșeală. Pe atunci încă nu deosebea culorile (alt motiv de a roși pînă în vîrful urechilor). De altfel e un profesor destul de sever, secretar al org. UTC Liceul nr 2. Mic de statură, cu părul dat pe spate (negru) și destul de chipeș la față. Vorbește un pic peltic, ceea ce-l ajută la limba engleză. Are încredere în mine și știe că vreau să-i urmez cariera.

Pînă la amiază am scris Jurnalul pe ieri. După 12 a venit și tata de la școală (a avut ședință de analiză a învățămîntului pe trim. I). A avut iar discuții tari cu Panțir. Azi popa a umblat deja cu ajunul prin partea asta de sat. După masa de prînz (felul II l-am mîncat aseară) am început să scriu scrisori. Am scris, pînă seara următoarele scrisori: la (Radio) Moscova (eu), la Radio Moscova (pt Mircea; într-un plic aparte, cu scrisul lui), lui Puiu Florin  – toate în plicuri de mapă, cu timbru mic cu Harap Alb pe el (L.D.: Florin Petrovici, zis Puiu, era nepotul tantei Tinca, sora buniței, văr de-al doilea cu mine și cu Radu Costea, zis Dănuț – nume care au apărut în Jurnal în perioada șederii mele la București); buniței (scrisoare începută de mama și terminată de mine, o c. p. la Cartea prin Poștă (cărți de limba germană, italiană și spaniolă). (Pe 18 dec. Am primit două c.p. de la Cartea prin Poștă și-mi spune că în afară de Omul invizibil de Wells și de Trei într-o barcă de Jerome K Jerome, nu-mi poate găsi nimic altceva).  După prînz am ieșit cu Mircea afară, am curmat și-am despicat niște lodve. Azi Muț a rupt lanțul; s-a făcut tare rău. Mama a fost ocupată cu pregătirea porcului.

Vineri 24 decembrie 1965. Aseară am stat pînă după ora 11 și-am scris vreo 10-15 maxime culese de Mircea din ”Europolis” sau din alte cărți (despre dragoste). Apoi, stînd în pat, am citit din ”Bîlciul deșărtăciunilor” de Thakeray. Azi dimineață m-am sculat la 7, am făcut înviorare, și-am început să citesc din ”Învățați limba engleză fără profesor”. Am reușit să citesc partea introductivă și primele două paragrafe din partea I. Mi-am însușit regulile de citire, dar mi-e mai greu să țin minte substantivele cu tot cu articol. Am citit și la limba engleză de două ori cele 300 de cuvinte puse în plan pe ziua de azi. Fiind ajunul crăciunului azi a fost treabă pînă peste cap. Eu am despicat lemne pentru bucătărie și dormitor și-am mai ajutat prin casă. Mircea a făcut curat în dormitor și sufragerie. Tata a fost în sat, a dus scrisorile la Poștă și a adus un sac cu boabe de porumb. A fost pe la noi Amăiestroaie (cu o sacoșă cu brînză). Am continuat să citesc ”Bîlciul” și a început să-mi placă. Neavînd ce face m-am mai uitat o dată la vederile din colecție, încercînd să fac o clasificare, dar m-am enervat și le-am amestecat iar. (total 180 lei). După masă mi-am scos cărțile și ziarele de engleză, uitîndu-mă prin ele și scoțîndu-mi pe hîrtie unele materiale care-mi vor folosi la ”îmbunătățirea emisiunilor de la Radio Moscova”. Azi a fost Jana la oră. Mircea a stat și el și au lucrat cu tata probleme la fizică. După asta Mircea s-a dus la prăvălie la Bălinești (și-a cumpărat ce nu trebuia: țuică) apoi la cooperativa din Grămești după gaz. Azi toată ziua s-a menținut un ger…. ca înainte de Crăciun.

Încerc să continui caracterizările profesorilor. Poate am să fiu nedrept spunînd unele lucruri despre ei, dar cel puțin așa mi s-a părut mie și așa-i caracterizez. N-am ce le face! Ăsta-i norocul lor. Mai tîrziu, să mă critice.

Prof Savin Ana – profesoară de rusă. Ne-a luat abia anul ăsta și datorită ei a început să-mi placă și rusa. Are o statură mică (chiar prea mică). Are ochii albaștri și blînzi (cum îmi plac mie). Se poartă frumos cu elevii în timpul orei și, la ascultat, încearcă să-l ajute pe elev, fără să-l încurce și fără să-i dea ”mură-n gură”. Vorbește mult pe rusește în oră și cred că e profeasoara cea mai bine pregătită în acest domeniu din toată școala. Am observat că e corespondentă la ”Zori Noi”. În general, îmi plac oamenii comunicativi și harnici la scris (ca mine…).

Prof Bucătaru Ana – profesoară de muzică și cor, iar de anul ăsta este dirigintă la clasa X-a E (umanistică). E profesoară în vîrstă și cu experiență. Din cauza staturii (mică) și a nasului ei, unii i-au scos supranume (”Rățușca”, ”dopul”, ”bombonica”). În clasele a VIII-a și a IX-a am avut-o ca dirigintă. În această calitate era foarte bună. Își menaja clasa și iubea elevii care o înțelegeau. De multe ori venea în clasă și întreba: ”Vreo supărare? Vreo durere?” Cînd se enerva (și asta numai cînd vorbea cineva în oră sau era obraznic) striga fortissimo: ”Vorbește, vorbește, taaaaci!!!”. Încă din clasa a VIII-a ținea tare mult la Gherasim.

Prof Croitoru Mihai – profesor de filozofie. Predă numai la clasele a X-a și a XI-a. De abia anul ăsta a venit de la Suceava. De la început s-a impus prin severitate. Ca trăsături fizice îl caracterizează o frunte lată și un păr frumos, ușor ondulat. Are cunoștințe vaste din toate domeniile, iar la orele de curs este foarte explicit. Consideră ca o datorie a profesorului să folosească ultima oră din trimestru pentru distracții și destinderi. Știe să șfichiuiască cu vorba; în clasă nu admite nici cea mai mică indisciplină. O (altă) caracteristică: are scrisul foarte asemănător cu al tatei.

Prof Luchian Ecaterina – profesoara de istorie. Ne-a luat de-abia de anul ăsta. Ca statură e zveltă și tare subțirică. Are de abia vreo cinci ani de servici. În anii trecuți era foarte îngăduitoare cu elevii. Acum însă, a ”îmbătrînit” și e severă (pune greu un 10; media 10 nu este în clasă). Își iubește tare mult obiectul.  Idolul ei în istorie e Napoleon. Cînd vorbește despre el declamă cu patos; odată, povestind, i-au dat lacrimile… la moartea lui. Îi admira curajul și inteligența acestui împărat. În unele ore ne povestea întîmplări din viața ei de elevă: neglija obiectele cu caracter real, deoarece îi plăcea grozav istoria și literatura. În general e o profesoară bună și o stimez.

Prof Băncescu…. – profesoară de sport. E cam între două vîrste (balanța atîrnă spre cea de-a doua). Ridurile de pe față nu-i dau o caracterizare foarte bună (și privirea). E o profesoară bună. Se poartă prea frumos cu elevii încît aceștia își poartă nasul pe sus (uneori, cl. X C). Totuși, în cadrul programei de educație fizică este severă (n-ai trening și teniși – absent). La note – de asemenea: le cam cîntărește (cred că nu prea are pentru ce). Ține la prestigiul școlii și al echipelor de sport ce ne reprezintă școala. Vorbește cu elevii de pe poziții de elev (medii, profesori, ascultări). Vrea ca elevii să o salute respectuos (dacă n-o saluți așa, mai bine n-o saluți).

Pricop….    profesoara de desen (singura din școală). E foarte voluminoasă, destul de în vîrstă și poartă ochelari. Vorbeșete foarte popular, moldovenește, de unde-și trage o binemeritată poreclă: ”Chirița”. În clasele anterioare obișnuia să dea extemporale. Anul ăsta facem ”lucrări în tuș”. Nu poate să mențină liniștea în clasă și totdeauna e veselie mare în clasă. Cînd îi displace vreun miros își toarnă cîte o jumătate de sticluță de parfum pe mîini și pe față, de strîmbi din nas. Cu toate că e obiect de mică importanță drămuiește notele și le dă cam la limită. Nimeni n-o poate înșela cu planșe străine.

Matkovski.…. profesorul de ”Atelier” (anul ăsta facem Automobil). E un bărbat solid (mi se pare că a fost muncitor la o uzină). E o fire tare spirituală și veselă. Tot timpul pare că rîde și zîmbește. Nici eu nu l-am văzut vreodată încruntat. Nu cere să fie respectat și de aceea în orele de atelier e bîlci mare. Folosește foarte des termeni și glume inspirate din tehnică. Pe vreme ce îmbătrînește a început să chelească. E un profesor bun și îl simpatizez.

Cornea Elena    – profesoară de limba română. De asemenea, ne învață pentru prima oară. Are o statură potrivită, dar voinică. Poartă părul în plete aiurea, care par că nici nu-s pieptănate. Cînd predă, ca și Momolu ( = prof Stavri) stă în fața clasei și-i dă drumul la lecție fără să antreneze clasa. E foarte pretențioasă și cam zgîrcită la puncte. Nu prea o am la inimă pe această profesoară, dar nu știu din ce cauză (în orice caz nu pentru că am media 6 la ea). Folosește unele expresii care nu cadrează unui profesor de l. română (exclamații).

Luția… – profesoară de chimie. Profesoară nu prea în vîrstă, dar îndrăcită. Probabil pentru a fi mai sigură pe ceea ce predă se uită mereu în caiet cu nerușinare. Dacă te prinde însă copiind sau șoptind e Jale (cu ”J”). La ascultat mai rău te-ncurcă cu întrebările ”ajutătoare”. N-o pot suporta numai pentru faptul că e destul de nepregătită și cere multe. Cîteodată începe să strige la cel ascultat că uită tot. În timpul predării, cînd aude un murmur în clasă spune: ”poftiiiim?” sau ”ceeeee?” și se uită de cîteva ori în caiet.

Cred că am scris destul pe ziua de azi, mai ales că e și tîrziu: 22.15.

Azi am mai despicat butuci și-am stat restul timpului în casă. De fiecare dată cînd cobor de la deal îmi place să mă urc în măr mai mult cu ajutorul mîinilor. Am ascultat la 6 ”Vorbește Moscova”. Mi-am notat două cîntece care mi-au plăcut și pe care le voi cere și eu: ”Katiușa” de Marcel B. și ”Am întotdeauna douăzeci de ani” de V. Seloviov Sedoi. La 25 XII în fiecare an în U.S se sărbătorește ”festivalul artistic Iarna rusească”. În luna decembrie se sărbătorește o săptămînă a prieteniei româno-armene. În U.S. sînt 300 de mineri Eroi ai muncii socialiste. Am ascultat azi la 8 la MoscovaTribuna ascultătorului” A vorbit Ilis Razina. Iarna pe la Moscova e deosebit de blîndă și zăpada se topește. Am ascultat la un post de radio (V.A.) despre cele 30 de ore de pace din Vietnam. N-ar fi rău dacă ar fi o infinitate de ore de pace, nu 30 (în cinstea Crăciunului). La Moscova s-a încheiat un tratat prin care U.S. se obligă să ajute Vietnamul democrat cu utilaje și armament (cf. principiului internaționalismului socialist). Azi am mai tradus cîteva texte din cartea ”English Reader – for Higher Technical Schools” – carte editată de ”Vîsșaia Șkola”, Moskva. Cartea e foarte interesantă și conține lecții de fizică, chimie, literatură, economie politică. Am citit despre ra-da-r, atomi, Universitatea Oxford, British Museum  (L.D.: muzeu pe care l-am vizitat în 1990 și am stat la masa la care a lucrat Marx; peste cîțiva ani, când am revenit în altă vizită, masa cu pricina dispăruse. Probabil ”masa lui Marx” se aducea și se scotea în funcție de succesiunea la putere ale celor două partide: laburist și conservator J ), Lenin Library și primii patru cosmonauți sovietici. Mama a fost ocupată azi și s-a culcat tîrziu. Eu am stat pînă la 23h.  Am ascultat la radio despre istoricul zilei de Crăciun. Aceasta s-a sărbătorit prima dată în sec XV în Italia. De acolo a migrat în Spania, Franța  și de unde a fost împrumutat la celelalte țări. Crăciunul este singura sărbătoare populară cu caracter religios care se serbează peste tot în lume la aceeași dată: 25 decembrie. La această dată se cîntă colinde și imnuri cu caracter religios. De la ora 12 (ora Vietnamului), de cînd a fost semnat ”acordul de încetare a focului pentru 30 de ore” nu s-a semnalat nimic deosebit.

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!