liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Siret

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 451. Marți 27 martie 2018. Jurnalul unui licean prostuț (173).


(Ultimul trimestru de liceu și încheierea transcrierii Jurnalului liceanului prostuț)

Miercuri 29 martie 1967. M-am sculat pe la 7 și pînă la 8.30 am fost ”păpușă”. Am plecat cu autobuzul la 9.30. Pînă în Siret a venit și mama (mi-a cumpărat ”Analize gramaticale și stilistice” – 6 lei). Am ajuns cu bine în Rădăuți, pe la 11. Am lăsat valiza acasă și-am ieșit în oraș. La gazdă – o mizerie! Un adevărat șantier. Se zugrăvește, spală etc. În oraș mi-am reparat pantofii, m-am interesat de cantină etc. M-am întîlnit cu o serie de colegi (Neculai, Gozec și Gavril + Ica). Pe la 12.30 m-am întîlnit cu Toader. El se dusese la internat, dar, arătîndu-i condițiile de la gazdă (293 masa + 77 camera) = 308 lei/ lună, s-a hotărît să rămînă la gazdă. La cantina Liceului nr 2 ni s-a spus că mîncarea se va da de pe 1 aprilie. Am mîncat la ospătărie (10 lei), am văzut filmul ”Jandarmul din Saint Tropez” (încă patru lei). Foarte bun. Apoi: plimbări interminabile pe ruta gazdă-oraș-internat. Seara am avut un conflict cu trei bețivi și am rămas numai cu clănțăneala și bîrfa. Seara, T1 + N. au avut program ”special” numai pînă la 20.30 (N. este la internat acum. Dar au amîndoi noroc de ”moșu” care-i va ”ajuta” și-i va ”înlesni”… Nobilă atenție!). De la 20.30 la 22.45 am văzut filmul ”Cartea de la San Michele”. Un film foarte bun care m-a întristat și m-a făcut pesimist.

Joi 30 martie 1967. Dimineața, o cafea cu lapte la cofetărie. La școală am și început programul: două ore de biologie, apoi o oră liberă urmată de două ore de română. La acestea din urmă m-am cam făcut de baftă! La amiază: un prînz la ospătărie – 6 lei! Apoi ne-am dat pe citit la biologie și română. Dar cu mîncarea de la amiază n-am prea rezistat și în curînd a trebuit să mai halim niște colac. Cu ocazia asta am mai făcut un plimboi și la 19 am fost înapoi. Toader a fost la reuniune (internat). Vai de capul ei! (s-a terminat la 20). Ne-am culcat la 22.

Vineri 31 martie 1967. Ne-am  sculat la 7. Am luat un ceai la cofetărie și-am ajuns la școală la 8.02. Hlinschi era deja intrat la oră și n-am mai intrat. Am stat în(tr-o sală de) clasă cu Nenati Lucia (încerca să lege conversații, dar răspunzîndu-i morocănos și laconic s-a lăsat păgubașă). Cealaltă oră am intrat la ora de română (”Școala ardeleană”). La ora de biologie jumătate de oră am stat la cabinet (ne-a luat cîte o seringă de sînge). Am iar conflicte cu vaca de Gînsac. Albu a primit ”American Literature” from England. Azi e o zi urîtă. Am terminat orele la 11 și am ajuns acasă înainte de 12. Pînă la ora 13 am scris Jurnalul.

După amiază am fost și-am halit la ospătărie (7 lei) apoi am fost la film: ”Who shot L. Walace?”. Bun film. Apoi am venit acasă, dar foamea – mare tîlhar! Am luat o hotărîre: să mergem la internat. Aici am găsit ce-am vrut și ne-am pus burta la cale cu tot soiul de bunătăți: brînză de vacă, cozonac, mere… După asta, ne-am luat rămas bun și… roiul! Dacă miști și cauți – găsești! Cu de-astea ne mai ținem și noi ca să nu ducem foame.

La ora 19 am fost la fix (la întîlnirea cu T0): ”Ceva intersant?” – ”Nimic interesant!”; ”Ceva nou?” – ”Nimic nou!”. Am scris o singură pagină și aia cu ”nu știu”, ”nu cunosc” ”mi se pare” etc.

Azi e o zi a dracului de urîtă. A plouat și a nins mereu. De frig e frig și numai de plimbat nu e. Cînd am ajuns acasă îmi curgea apă din pantofi, balon, șapcă etc. M-am spălat pe picioare, mi-am spălat șosetele, iar pantofii mi i-a pus doamna (Stela Velniceru) în cuptor. Balonul pe aproape. Pe mîine n-am citit nimic.

Sîmbătă 1 aprilie 1967.  Dimineața am luat o cafea cu biscuiți (2 lei). La școală am avut două ore de biologie. Am stat iar fără chef și n-am răspuns nimic. Am dat totuși un răspuns fără chef la insistențele moșului (Zăicescu). Ne-a povestit despre profesorii lui.

Fetele au încercat să mă păcălească, dar nu le-a mers.

De la Biologie am vrut s-o întind, dar m-a oprit Telucu la timp (făcea Hlinschi scandal). După ore am mîncat la ospătărie. T1 s-a dus cu N. la film (eu am stat acasă și am citit). Pe la 17 am mers la internat să facem rost de haleală. L-am găsit pe Ilie Gherasim și – hai să-l exploatăm! L-am dus cu ”bombonica” (l-am ”cobzărit”) pînă ce-am scos de la el:  o franzelă de 5 lei, parizer + cîte-o cafea mare (de 2.50 lei bucata). Destul!

Azi a fost iar o zi urîtă, plină de umezeală și ceață. Pe lîngă toate, bate și vîntul!

Seara ne-am culcat mai tîrziu (pe la 23). Am învățat zdravăn ”Școala ardeleană” și pe Ion Budai Deleanu. Am avut chef de învățat și-am prin ușor. La urmă – procitanie! (verificare).

Duminică 2 aprilie 1967. Ieri a fost 1 aprilie, iar azi e de două ori pe-atîta!  Azi trebuia să facem trei ore de română la școală! N-am fost. Ne-am sculat pe la 8.30. Pe la 10 dna ne-a dat un ceai… (mulțumim, nu trebuia… dar a prins bine). La amiază am cumpărat (noi!) o pîine albă, 300 de parizer și o margarină de ne-am omenit un pic.

Azi am primit o scrisoare de la Mariana Marinescu! (pe adresa gazdei). Despre ea: copil adoptat, are noțiuni de japoneză, practică judo și karate.

După masă am ieșit și noi din casă. Am mers pe la internat (tenis). Pe diseară se pregătește o reuniune și la internat se agitau mai mulți în jurul unui magnetofon. Ne-a trimis Hamza pe la Storoj să căutăm și să aducem role (B.V. 28). Pe la 18 am ajuns acasă, Toader s-a ”șpițat” și s-a dus la reuniune. A venit pe la 21.45 și mi-a zis o chestie: a luat un pumn în falcă de la ”de-alde Gozec”. Am pregătit un plan de răzbunare…

Luni 3 aprilie 1967. Ne-am sculat la 8. N-am mers la pregătire primele două ore. Am halit la cofetărie. La școală am făcut numai o oră de biologie și – înapoi acasă! Am fost iar îmbufnat și țîfnos (Raif Ingrid, clasa XI-a F: ”Lui Liviu i s-au înecat corăbiile…”). Mă indispune pur și simplu cînd văd ”societatea” aia din a XI-a F.

La ora 13 am plătit masa pe două zile (15 lei). Apoi am halit la ospătărie (5,50). Am furat un coș de pîine…

De aici am mers la filmul ”Bătălie pentru Șanhai”. Nu-i grozav.

Acasă am găsit un pachet de-acasă. L-a adus cineva (probabil Huianu). În pachet am găsit ”Literatura americană”, o scrisoare de la Radio Moscova (două vederi și una cu Aeroflot), una de la Natașa (3 vederi și o insignă cu Kremlinul), încă o scrisoare de la Natașa în care a pus un disc din plastic flexibil care conținea patru cîntece ”ușoare”, de la Ali (Sudan) care mi-a pus în plic două vederi, o monedă de-a lor, poza lui (e jurnalist), de la Maura (o vedere din Trinidad, un ecuson, un calendar german) + de la mama cîteva rînduri. Așa corespondență mai zic și eu! Trebuie s-o iau tare și să le răspund la toți (azi, mîine). Placa de la Natașa nu-i grozavă… Azi am pierdut timpul cu scrisorile și am citit la română pînă la Alecsandri. M-am culcat la 22.

Marți 4 aprilie 1967. Încep să mă antrenez pentru ”karate”. Zilele astea trebuie să sosească scrisori din Trinidad, India și Scoția.

Ieri a fost senin dar a bătut vîntul și a fost frig! Azi m-am sculat la 7 fără 5 și la 7 și 10 am ieșit pe poartă… Dar graba a fost zadarnică. A trebuit să mai așteptăm o jumătate de oră (la cantină). Apoi ne-a făcut o masă pentru cei patru băieți care mîncăm aici la cantina fetelor, după care am mers la școală. La biologie am fost simplu asistent, la română – idem. (M-a pus să vorbesc despre ”Scrisoarea a treia” partea I-a. Ioc! Imbecila de Mariana G. mereu comentează și aveam o pornire grozavă să-i dau o palmă în plină mutră… Deocamdată e cam devreme.) Azi iar am fost ”țîfnos”. Stau singuratec, nu vorbesc cu nimeni și ”mogorogesc” – vorba lui N. Hlinschi.

La masă am halit bine (două ciorbe, tocană, 6 napolitane). Teddy a halit la ospătărie. La ora 18 am halit iar. Am schimbat la librărie cartea cu ”Admiterea în învățămîntul superior” pe ”Lobo – the king of Currumpon and other stories” + ”Scurte povestiri fantastice” (proastă). I-am tradus lui Pîrghie o scrisoare în limba engleză.

Miercuri 5 aprilie 1967. Aseară, după ce-am scruis Jurnalul am avut chef să mai stau și să mai scriu cîteva scrisori. I-am scris sudanezului (Ali), cubanezei (Maura) și rusoaicei (Natașa). Ăștia au fost cei mai principali. M-am culcat după ora 1: capul nu mă mai ajuta.

Dimineața la 7 deșteptarea. Am halit și – la școală!. Iar am fost trist fără vorbă prea multă. Albu, Vlonga și altele m-au întrebat: ”Ce ești supărat?” Eu: ”N-am chef”. La română s-a terminat materia. La biologie – idem. La ora 11 am fost liber. Mi-am cumpărat un pix cu pastă neagră, am pus scrisorile la cutie + timbre de 6 lei (10 lei).

După amiază am încercat să învăț lecția de zi la română. Am ieșit apoi în oraș să ne punem la ”punct”. Am luat o șocolată de 6 lei și-un cremșnit. La amiază am mîncat foarte bine.

Pe la 17 ne-am făcut un plan de bătaie (fără ghilimele, că e adevărat): cum să-l punem la punct pe numitul U. Traian care i-a umflat falca lui Toader. Ne-am luat cele trebuinciose (cuțit, pietre) și-am început urmărirea care n-a fost zadarnică. (Ne-am întîlnit cu Telucu, Gozec, Nușa Duzinski care ne-au minimalizat planurile. Totuși ne-am ținut zdravăn de el și l-am urmărit pe Bogdan Vodă: mergea spre casă. Pe drum a trebuit să ne ferim de M. Capitan. O dată am dat nas în nas cu el și l-am văzut la față… L-am urmărit binișor pînă pe strada Sirenei. Aici, la un petec de lumină am văzut că erau doi și fluierau să mai adune. Am stat pitulați pe după garduri, dar cînd am văzut că se îngroașă gluma ne-am lăsat păgubași. Cu doi – fie ei și cu stea-n frunte – ne-am fi descurcat binișor. Dar așa… Mai așteptăm pînă duminica viitoare cînd vine Mitică, fratele lui Toader. Am ajuns acasă pe la 21.15 și n-am mai stat mult și ne-am culcat. Ne-am făcut planuri căutînd să facem o treabă cu judecată căci e vorba de de o ”afacere” unde inamicul e f f numeros, viclean și bine organizat. Deoarece s-au prins că vrem să le facem festa acum se apără și se țin ciot. Tot orașul e împînzit de ei. Vagabonzii își fac de cap în oraș fără să le pese de de miliție, securitate, judecată, pușcărie. E vina acestora de marea libertate de acțiune a vagabonzilor…   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 448. Sîmbătă 24 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (170).


Joi 29 decembrie 1966. Se apropie sfîrșitul anului și parcă nici nu-mi dau seama cînd a trecut anul. Zilele astea are loc la București ”Sesiunea M.A.N.” și se discută mult la radio și în ziare. (L.D.: MAN – Marea Adunară Națională, așa zisul for legislativ suprem/ parlament).

De ieri am o infecție la ochiul stîng și mă doare. Asta-mi mai trebuia acum…

Vremea nu e tare geroasă. După ce-a mai nins un pic și s-a făcut drum de sanie s-a făcut un pic frig. Ziua e senină și însorită. Noaptea, de asemenea, este senină. ”Sinopticii” anunță vremea în încălzire. E o iarnă foarte blîndă cum – cică – de mult n-a fost.

M-am sculat la 8.30 și pe la 9, îmbrăcat ”șic” (mama mi-a pus un guler maro la balon, pantalonii de tergal maro și fularul alb) am ieșit în sat. (Mama mi-a sugerat să pup fetele… E bine!). M-am dus la cooperativă apoi la Bibliotecă de unde am luat o serie de cărți trebuitoare pentru școală ca să nu mă mai bată Hlinschi la cap. (Am luat: ”Enigma Otiliei” de Călinescu, ”La cea mai înaltă tensiune” de Nagy Istvan și ”Moromeții” de Marin Preda). Apoi m-am dus la Poștă, am dat scrisoarea pentru Telucu și am așteptat să vină ”poșta”. După vreo zece minute m-am plictisit și am pornit-o agale spre casă unde m-am pus pe citit.

La amiază am ascultat la radio comunicarea ministrului învățămîntului cf. căreia examenul de bacalaureat se dă pe data de 20 mai, iar trimestrul III se folosește pentru recapitulare și sistematizare. Părinții mi-au dat din nou de grijă: ”Vezi ce faci! E în joc excursia la Moscova”. Tata a primit o felicitare de la Sindicate – cu ocazia celei de a 19-a aniversări a Republicii și a Anului Nou.

În restul zilei am citit 250 de pagini din ”Enigma Otiliei”: nu-mi displace. Azi n-am mai jucat table și n-am mai căutat posturi de radio și muzică. Am ascultat doar ”Seară pentru tineret” de la 19 la 22. Seara mama a compus o urătură care s-ar potrivi gazdelor noastre de la Anul Nou din Botoșani, familia Buliga.

Seara e un minunat clar de lună. ”Luna 13” aduce importante servicii în explorarea ei.

Vineri 30 decembrie 1966. A XIX aniversare a Republicii.

O zi însorită, frumoasă chiar.

La școala din sat este serbarea pomului de iarnă ocazie cu care s-au împărțit cadouri copiilor. După masă a fost un carnaval la care bineînțeles nu m-am dus (a fost o reunire a tuturor obiceiurilor românești străvechi).

Eu m-am sculat mai tîrziu. Am ajutat să se facă curățenie în casă, am ieșit un pic pe-afară iar restul zilei am citit și am trîndăvit.

Azi am primit o scrisoare de la Mircea – aiurită – și o frumoasă felicitare de la la Izvoare cu urarea de ”La mulți (b)ani”. Văd că de cîteva zile Poșta ne bucură cu scrisori.

Seara, tata a fost la școală să ia salariul, iar mama mi-a povestit o serie de pățanii din timpul războiului, iar eu de la internat. Apoi am făcut arborele genealogic al familiei (mai mult după mama). (L.D. Țin minte că am scris acest arbore genealogic pe ultima filă a unui caiet de dictando. Ulterior, cu ajutorul buniței am găsit rădăcini ale arborelui matern în Austria și Polonia. Pe bunița buniței o chema Elena Comisarski, un nume foarte popular în Polonia, un fel de Popescu. Am întrebat-o pe bunița ce știe despre bunicii bunicilor ei și, cu aproximație, am dus rădăcinile pînă în secolul 18-19. Din păcate acest caiet cu arborele genealogic matern s-a pierdut).

Seara am făcut o baie bună.

O noapte minunat de minunată, cu lună și zăpadă curată. M-am culcat, ca și aseară, la miezul nopții.

Sîmbătă 31 decembrie 1966. Ultima zi din an. Mîine este ziua națională a Cubei, țara unde am atîția prieteni.

Dimineața, tata a plecat în sat să cumpere un porc în tovărășie cu Marianciuc, dar n-au reușit să se întoarcă decît pe la 11 cu o jumătate de porc pe săniuță. Eu m-am îmbrăcat cu costumul și cu flaneaua albă. Cînd a ajuns tata acasă, eu am plecat la Poștă. Aici era închis. La întoarcere acasă mă întîlnesc cu Tucă Ursu student la Chimie industrială la Iași. Stau cu el de vorbă și la un moment dat se oprește mașina Poștei și primesc două scrisori: una de la T2 și una de la T1. De fapt, T2 mi-a trimis o felicitare de la Putna. T1 îmi scrie că de Crăciun a făcut-o lată. Anul Nou îl va petrece la Școală. Vrea ca în trimestrul următor să vină la gazdă, eventual cu mine… și altele.

Acasă, mama a terminat de pus carnea la sare, am mîncat și ne-am îmbrăcat. Tata, temător de hoți, a ascuns cîteva lucruri (dar numai le-a schimbat locul dintr-o cameră în alta). Am încuiat toate camerele și casa, am legat portițele și-au ieșit în drum pe la tanti Lucreția prin curte. Mama i-a dat de grijă să dea mîncare și apă la curci și cîine (le-a lăsat grăunțe și o mămăligă). Am plecat la Sfat (locule unde este stația de autobuz). Tocmai atunci veniseră două autobuze. Unul pleca la Zamostea, iar celălat s-a întors cu noi la Siret (a fost ciubucul șoferului și taxatorului: 25 lei).

Ajunși la Siret mai era timp pînă la 15.20 cînd pleca o cursă spre Botoșani. Eu cu tata ne-am dus la frizerie unde am stat cam mult și bine pînă am intrat ”la rînd”. Eu m-am scurtat multișor, atît în față cît și în spate. Cică m-am făcut și mai slab.

La autobuz a fost un pic de înghesuiuală, dar noi trei am avut locuri foarte bune: primele trei din față, lîngă șofer și taxator. Am trecut prin: Siret, Mihăileni, Talpa, Bucecea, Măgura, Lunca, Obloane, Cucorăni și alte sate pe care nu le mai țin minte. În partea Mihăilenilor și a satelor din partea Botoșanilor am ajuns noaptea (deja se făcuse ora 18) și peste tot umblau mascații, urătorii și colindătorii. De-a lungul călătoriei noastre ne-au ieșit în cale cete de mascați care se vîrau în fața autobuzului aproape oprindu-l, făcînd mereu mătănii, sunînd din tamburine, clopoței, fluierători și, bineînțeles, pocnind din harapnice lungi. Era un spectacol frumos și șoferul rîdea fără să se supere de aceste neajunsuri. Sînt obiceiuri frumoase pe care nu le-am practicat niciodată și cred că nici n-o să mai am prilejul se le practic, proaspăt reînviate în tradiția populară prin recentele hotărîri.

Seara s-a lăsat ceață deasă. Am ajuns în Botoșani pe la orele 18.30 apoi de la autogară am luat-o în jos pe Calea Națională, apoi pe Nicolae Iorga și întrebînd de copiii care urau, am ajuns în Str. Maior Ignat. Odată găsită strada mai trebuia să găsim și numărul ceea ce n-a fost chiar ușor. Cu ajutorul unei lanterne am găsit, în sfîrșit, și numărul. Aici locuiesc nanii de botez ai lui Mircea, preotul Buliga și familia lui. Mama a încercat să ure, dar n-a fost chip căci nana a aprins imediat lumina și am intrat de îndată în casă. Nanu, îmbătrînit mult, (de altfel nici nu-l mai țineam bine minte de pe cînd era preot la Gorbănești) stătea în pat și citea un almanah ”Scînteia”. Casa e nou construită și bine amenajată. Pînă pe la 20 am mai stat de vorbă. Au o fată, Cornelia de aproape 12 ani (n. 29 mai 1955), acum în clasa V-a. Am jucat țintar și-am bătut-o mereu. Ea s-a înciudat și vorbea cam vulgar. Ce să-i spui…. Nana o lăuda mereu că a fost premiantă și numai trimestrul ăsta are un 8 și un 9, restul – doar 10. Este a doua pe clasă. E foarte vorbăreață, inteligentă, n-am ce spune, dar e mîndră, încrezută și foarte pretențiosă. Șto delati? Fiecare cu păsărica lui…

După ce ne-am așezat la masă, toți ceilalți (eram 6 în total) au observat muțenia mea. Fiecare a avut de spus ceva în privința asta, dar eu am ținut-o mereu așa. Din cauza asta am fost indispus și, după cum am spus și acasă, mai bine stăteam singur la Grămești și-mi petreceam revelionul ca un cuc, ascultînd radio sau chiar dormind.

Aici, la Botoșani, nici n-am prea ascultat radio, dar din cît am ascultat am observat că a fost un program obișnuit, iar la ora 24 nu s-a întîmplat nimic deosebit. N-au dat ora exactă și nici măcăr n-au transmis tradiționalul ”La mulți ani!”. A fost muzică ușoară, ceva glume și urături și… gata! Nici N. Ceaușescu n-a rostit vreo cuvîntare (sau poate n-am fost noi atenți…). Ne-am culcat în jurul orei 1 fără nici o deosebire față de alte zile. A fost ca o simplă vizită. Eu n-am avut chef de vorbă și pentru că n-am gustat țuica deloc, iar vinul – numai un pahar, două. Eu cu tata am dormit într-un pat (unde înainte dormea Iulica, o fată în clasa X-a umanistică la ”Laurian” – care stă în gazdă (500 de lei pe lună!). Mama cu nana și Cornelia au dormit pe studio, iar nanu în bucătărie.

Și uite-așa m-am plictisit de revelion!    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 446. Joi 22 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (168).


(Ultima vacanță de iarnă: 22 decembrie 1966 – 8 ianuarie 1967)

Joi 22 decembrie 1966. Este ultima zi a primului trimestru din clasa XI-a și prima zi de vacanță de iarnă. Am venit la fix la școală. La socialism a anunțat mediile. Am 7. Apoi a ascultat trei sferturi de clasă (căzuți și pretențioși la note mai mari). La română a predat toată ora și a dat pentru vacanță o temă facultativă: ”Arta narativă a lui Mihail Sadoveanu”. La fizică a adus extemporalele. Am 6. Eu: ”Tovarășa profesoară (Ciobanu) da ce-am greșit? Ea: ”Cutare și cutare…”. În pauză am pocnit-o, mai mult în glumă, pe Nenati Lucia care a început să bocească și apoi să mă bombardeze cu cuvinte grele. I le-am trimis înapoi și mai grele. Profesoara a făcut mediile. Druguș: 5! Eu: ”Tovarășa profesoară, mai vedeți o dată. Nu cumva ați greșit?” Ea: ”Daaa… Îți iese 6”. Eu: ”Păi vedeți?..”. Ea: ”Uitați-vă la Broască. Are medie mare și ea n-a adus curcan sau altceva”. Eu: ”Păi nu, o fi adus un porc…”. Profesoara s-a uitat urît la mine apoi a rîs și ea împreună cu întreaga clasă. Am cam dat frîu liber limbii ora asta (am avut discuții vioaie și cu Ica Grijincu, Dorina Albu, Nenati Lucia ș.a.).

I-am scris Tanței Ungureanu și Rodicăi Pîrghie în Album: ”Primește de la mine cele mai sincere condoleanțe, iar spre a-mi eterniza amintirea păstrează-mi semnătura”. Semnat: Vulpașin, șeful clasei. (L.D.: dedesubt este semnătura mea stabilită pe cînd eram în clasa cincea).

La Istorie, profesoara a făcut informare politică. A început cu situația și războiul din Viet-Nam și a ajuns la ea, la toaletele ei, la fîș-fîșurile ei și ale soțului și…în sfîrșit, la coronița fetiței ei, căci are serbare. A plecat cu cîteva minute înainte de a suna de ieșire. Imediat a început cîntecul și jocul. Au venit și cei din F. Băimăcean cînta. Telucu bătea, iar perechile juca(u). Dar nu le-a ticnit prea mult pentru că a venit diriginta și a făcut o anchetă: ”Cine a bătut din picior de se clătinau becurile în clasa a VIII-a A?”. Clasa nefiind unită, diriginta a reușit să afle numele celor ce-au participat la joc și s-a ales numai cu atît. Pascar Ilarica: ”O mai fost ș-un băiet…”. Diriginta: ”Druguș! Cine-a fost?” Eu: ”Piecnița”. În pauză, Mariana (Gînsac): ”Telucu, știi cine te-a spus? Liviu!”. Telucu: ”Și ce-i cu asta?”. Urmăresc dumnealor o dezbinare între noi, dar nu le metrge…

La Chimie ne-a luat Rebca pe cei care n-am fost ora trecută la extemporal și ne-a dat extemporal în primele trei bănci. Eu am fost în a treia bancă. În spate: Puha și Băimăcean. Ne-a dat două puncte. Am început cu al doilea – pe care l-am copiat din carte, apoi am rezolvat și primul cu o fițuică de la vecine și a mers un pic treaba. Pînă la sf. orei au și fost corectate: Gavril – 6, eu – 5, Gozec – 3. Gozec e căzut la chimie.

La engleză Pop a făcut niște situații și a dat extemporal la cei amenințați. Nu ne-a adus încă extemporalele…

După ora asta ne-a ținut diriginta o mică cuvîntare pentru vacanță (ne-a luat carnetele și cîte un plic) apoi liberi!. Cu aceasta a luat sfîrșit primul trimestru care parcă ieri a început. Drept semnal pentru începerea vacanței am rupt matricola de pe mînă și am trîntit de două ori mapa de mozaic de-a vuit toată școala…. Ca din glumă am vîrît mîna în buzunarul Icăi și-am scos 6 lei pe care i-am pasat lui Gavril. Cu toate împotrivirile ei am mers toți patru băieții la o cafea neagră la cofetărie și cu asta basta!

Am mers acasă, am halit, am luat cîteva vinuri apoi am mers la Comisariat și mi-am rectificat greșelile din ”ordinul de recrutare” după care am mers în oraș să-mi scot 560 lei de la CEC.

M-am întîlnit cu T2, am mers cu el pînă la policlinică și înapoi. Am vorbit cu el despre felul meu de a fi încrezut. Telucu (T2): ”Da, ești! Prin felul tău de a te purta cu fetele…”.

Apoi ne-am întîlnit cu Teddy (T1), am mers la Poștă și cum aveam un pic de chef am intrat peste rînd și mă clănțăneam cu o funcționară tînără… Am scos numai 500 lei. Apoi am mers la gazdă, mi-am luat valiza și PA! (n-am luat paltonul, fularul, căciula, mănușile). Am lăsat bagajele la autogară și-am mers la Modern de unde-am cumpărat cu mama un frumos costum de 947 lei, gri în carouri (44 – II). La autobuz am avut locuri bune și am călătorit bine pînă la Grămești (au fost două curse pline). În Siret am văzut-o pe Zîna Scripcaru (L.D. Scripcaru Melozina a fost colegă cu mine la Grămești în clasele V- VIII. O consideram – poate chiar era – cea mai drăguță fată din clasă și îmi plăcea. Am strîns-o de cîteva ori în brațe ca să știe și ea…).

În Grămești, în stația de autobuz ne aștepta tata. Acasă am dat ”noroc” cu Muț apoi am început să inspectez camerele și să văd cum s-au mai schimbat lucrurile în decurs de un trimestru. Am revăzut corespondența, vederile, colecția de Moscow News (5 cupoane), noile cărți din bibliotecă și celelalte lucruri mai mult sau mai puțin cunoscute. După ce-am halit și-am băut ceva am stat de povești pînă pe la 23. Curios: nici nu m-au întrebat de medii.  Doar le-am spus că nu-s bune. Tata mi-a hotărît: nu înveți – iei drumul lui Mircea (dar mie nu mi se pare tare greu). Mă gîndesc mereu la noi meserii. Mama mi-a propus să urmez Farmacia, dar eu aș vrea să mă duc la Marină sau să urmez Italiana! Sînt fumurile tinereții de care sînt conștient, dar care mă derutează.

Vineri 23 decembrie 1966. M-am sculat pe la 9. Ce naiba! Doar sînt în vacanță! Pînă la amiază am început cu activitățile începute de ieri. Am găsit vreo cinci vederi primite de la bunița: f.f. frumoase (una e din Valea Prahovei și una din București: îs grozave, mari, 2 lei).

După amiază am început să scriu scrisori. Toate cîte le-am scris vor pleca mîine. I-am scris buniței, lui Mircea (a scris și mama cîteva rînduri, cam tăioase), apoi, după masă i-am scris Natașei o felicitare mică (”Cu ocazia Anului Nou, multe salutări și mult succes în viață. Al tău prieten, Liviu”). Apoi i-am scris și-o scrisoare pe o coală de hîrtie din mapa ”Doina”, împăturită în 6. I-am pus în plic o țigănușă artificială și două figurine: o tură și-un cîntăraș cu o inimă. Cam așa mi-a trecut prima zi de vacanță. M-au încercat ușoare nuanțe de plictiseală. Afară nu-i tare frig, dar am stat tot timpul în casă (Am prins Roma, Londra, Vatican ș.c.l. – pregătiri pentru Christmas).

Sîmbătă 24 decembrie 1966. M-am sculat ca și ieri, m-am îmbrăcat și m-am dus pînă la Poștă (noul local al Poștei este acum dincolo de Biserică). Ieri după masă tata a fost la Siret. Pe la 18 au fost popa și dascălul cu ajunul (5 lei popa, 3 lei dascălul; tanti Lucreția le-a dat cîte un leu la fiecare). Eu, marele ”creștin” nu prea știam să fac cruce.

După ce am venit de la Poștă am ajutat-o pe mama la pregătiri: curățat ceapă, adus cele trebuincioase de la beci ș.a. Azi am încercat să citesc, dar n-am avut spor. Am citit nuvela ”Secret arzător” de Ștefan Zweig. Nuvela mi-a plăcut dar nu m-a pasionat, drept pentru care nu le-am mai citit și pe celelalte. Am extras un fel de ”cugetare”: ”Cînd numim cu un oarecare dispreț superficial acel soi de oameni ca ”vînători de fuste” nici nu ne dăm seama ce observație adevărată cuprinde acest cuvînt, căci, de fapt, toate instinctele pătimașe ale vînătorii – pînda, surescitarea și cruzimea sufletească – mocnesc în astfel de oameni care sînt totdeauna încărcați de patimi; dar nu de patima nobilă a îndrăgostitului, ci de aceea rece, calculată și primejdioasă a jucătorului”. Cred că nici celelalte nuvele n-ar fi rele, totuși încerc să citesc alte cărți pe care le-am lăsat tot așa. Pînă la urmă m-am decis asupra cărții ”Răzlețe” de T. Arghezi: mi-au plăcut cîteva nuvele (Toader și… cu popa). După masă am ascultat tot timpul radio pe toate (trei) lungimile de undă (lungi, medii și scurte). Seara, tata a scris la Izvoare, Otac, Cuizăuca și Mașcăuți, iar mama a scris la Dornești – cîte o carte poștală tip felicitare de 1,25 lei.  După asta am stat și am jucat durac; am pierdut ca un erou. Mama a copt pîine în sobă. În cameră temperatura se menține la 20 de grade. De cînd am venit în vacanță n-am scris în Jurnal și m-am hotărît să scriu în seara asta. Cu muzica ușoară de la radio în surdină am scris pînă la 22.30. Tare m-am mai lenevit… Și am atîtea de făcut în vacanța asta!   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 445. Miercuri 21 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (167).


Marți 6 septembrie 1966. Dimineața ne-am sculat la 8. Am mers la Serioja (tanti Zenovia). (Mîncat, băut). Tata s-a bărbierit pentru prima dată cu o mașină electrică. Pe la 11 ne-am pornit cu toții în oraș. Am mers cu troleibuzul pînă aproape de centru (la clădirea Sovietelor = Sfaturilor). Luat și răscolit un magazin întreg. S-a cumpărat: o căciulă (4 ruble), un ceas pentru mama (21 ruble), un inel-verighetă, o valiză (4 ruble), curele de ceas, sîrnice (chibrituri), curele (patru bucăți), ciorapi (întîlnit cu Vica), vederi din Chișinău, solnecnîi (solnițe?), aparate de ras (22 ruble buc.), aparat foto Smena 6 (13 ruble), o serie de lămpi radio, clești pentru vie, cărți de joc, bilete de loterie, 100 buc lame Niva, trei aparate de ras clasice de 63 kapici bucata. Am băut cvas.

Spre seară (după 16) ne-am întors ”acasă”. Iar mîncat și băut. Am plecat pe la 5-6 cu un taxi (Volga) și într-o oră am ajuns la Mașcăuți. Eu eram încă cald și vorbeam în dodii. Seara ne-am culcat, iar, tîrziu. A fost o seară de spus bancuri și Liolea, Valeri, Iulia au spus puține bancuri, dar bune (cu Pușkin, Lermontov)

Miercuri 7 septembrie 1966. Dimineața am rămas iar singur acasă. N-am mîncat. Mama cu tata s-au dus iar la dentist. Am umblat la difuzor și în loc să pun difuzurul în priza de difuzor l-am pus în priza de curent. S-a ars siguranța la difuzor. Pe la 11 mama a făcut o salată de vinete. Pe la 15 a venit și tanti Nina. S-a mîncat iar pe îndopate. Apoi am plecat cu toții pe jos pînă la marginea satului, lîngă o carieră de piatră. Ne-am suit într-o mașină care căra cochileți. Am stat în spate și m-a scuturat bine. Mi-a fost rău și chiar am amețit. Drumul ne-a costat o rublă pînă la Brănești la carieră. Aici am așteptat mai bine de o oră. Ne pică o ”Pobeda” și ”davai Orhei”, apoi direcția Kuizovka cu 140 km pe oră. (L.D.: așa se grafia atunci numele satului natal al tatălui meu. După 1989 se numește ca înainte: Cuizăuca).  Am ajuns la teotea Alexandra, vară dreaptă cu tata (o femeie corpolentă care a spus că are de toate și nu-i lipsește nimic). Pe unul dintre băieți îl cheamă Mircea Gagiu (născut în 1949). A terminat 10 clase, dar n-a reușit la Agronomie. Stat la masă. Cinstit zdravăn. A venit și teotea Marusia, soră cu Alexandra și vară cu tata. A venit și Dominte, un prieten din copilărie al tatei. Am mers apoi la baba Gafica – soră cu dedușca (bunicul) și cu gheghea (nenea) Mihail. Am mers apoi la teotea Marusia, soră cu tata (căsătorită Blănaru). Are cinci copii și este ”haziaikă” (gospodină/ casnică). A plîns mereu. O fire tare duiosă. Către tata: ”Oooo, frățiorul mieu!…”. Nu după mult timp a venit Mircea Gagiu și ne-a luat la kino (cinematograf). Kino-ul era într-o sală mică (fosta casă a popii din sat). Biserica este închisă și aici și în mai multe sate. Am văzut filmul ”Hokeistî” (”Hocheiștii” prod Mosfilm). Am stat, la film, lîngă o fată…. Mircea mi-a tradus ceea ce nu înțelegeam. Am ieșit la ora 23 și am mers la tanti Marusia, vara tatei.

Azi dimineață, Vitea a fost la Otak și ne-a anunțat vizita. Am mers pe la teotea Alexandra – ne-am luat rămas bun și am pornit pe jos, încet-încet, tuspatru spre Otac. Am ajuns la Otac la sora tatei Ecaterina (Katiușa). Soțul ei, Ilușa – tractorist – dormea. Imediat – la masă. S-a băut Moskovskaia și  vin și s-a dat drumul la ”radiolă” (patefon cu plăci). Au pus să cînte Valurile Dunării (Dunaiskie Volina”) și mi-a plăcut mult. Mi-am mai cunoscut doi verișori: unul în clasa I-a (Vlad) și o verișoară (Nadia) – pionieră în clasa IV-a. Chestia cu Vitea: toți o făceau pe grozavii cu bietul prost beat. Marusia s-a plîns de viața ei: ”Ehei, nu-i Fedia aici să-i tragă o uciganie tîmpitului”. Am pornit-o pe jos spre Izvoare. Șura, învățătoarea blondă cu muzică românească a plecat acasă la Mircea. Am schimbat curelele la ceas. Mi-am pus una cu busolă de o rublă + o insignă sportivă (Spartachiada). Teotea Alexandra ne-a făcut podarcă (cadou) o chestie electrică de încălzit apa (nu știa că nu avem curent electric în sat). Ne-am spălat pe picioare, am mai stat de povești pînă la miezul npții.

Joi 8 septembrie 1966.  Ne-am sculat la 8. Am mers la Marusea, dar nu era acasă. Am mers apoi pe un deal și am cules ceva poamă. Apoi am mers la baba Gafica: ne-a dat două sticluțe cu odikolon (apă de colonie/ parfum). Ne-a cîntat cîntece despre Moldova. Ne-a povestit din anii deportării familiei noastre în Altai și Siberia. (o situație oarecum asemănătoare cu cea a tatei, adică a fost rupt de familie). Am plîns și eu. Baba Gafica ne-a dat, la despărțire un țol (covoraș), o fotografie veche să facem o dublură. Vroia să-mi dea un dar ca amintire și nu știa și nu avea ce. A vrut să ne dea sandalele din piciore. Noi: Nuuuu! Am mîncat poamă pe drum. Autobuzul gol ne aștepta. Ne-am suit cu toții în afară de Vanea și am plecat la Orhei. Dedușca (bunicul) către șofer: ”da moldovinești nu știi”? Șoferul s-a tulburat, dar n-a vrut să vorbeăscă decît rusește. ”Svinița!” (porc) l-a caracterizat dedușca. Am coborît la Orhei și am cumpărat un fel de bilet de loterie (25 kopeici) și am cîștigat o carte de 14 kopeici (i-am lăsat-o lui Valeri și Liolia). Tanti Nina a plecat să cumpere un cîntăraș (eu am plecat pînă ”mai încolo”, adică am fugit și eu în piață). I-am cumpărat tatei o culegere de probleme de fizică și mie manuale de engleză pentru clasa 9-a și a 10-a. Vederi n-am găsit. M-am întîlnit în piață cu tanti Nina: s-a pornit imediat să-mi caute vederi. I-a cumpărat mamei un cîntăraș de 4 ruble care cîntărește pînă la 5kg (cică numai românii cumpără din astea). Am luat un taxi. Era același șofer care ne-a dus la Cuizăuca (Lupașcu). Ne-am luat rămas bun de la dedușca, Marusea, Katiușa și Iliușa. Toți am promis că ne vom scrie. Tanti Nina mi-a cumpărat vederi cu Kremlinul și o carte cu fotografii despre Moscova. Întors înapoi am ieșit cu Valeriu prin sat să căutăm ”pleoncă” (film pentru aparatul de fotografiat), valvă pentru bicicletă și alte nimicuri. Am mers la ” selimag” (magazin sătesc) dar n-am găsit ce căutam. Ne-am întîlnit cu Nelic (gorodskoi/ orășean). Am mai umblat prin sat și am ajuns acasă abia pe la 16. Am stat în casă. S-a tăiat un curcan și o găină și s-a făcut multă mîncare. Spre seară am mers la un fotograf să căutăm ”pleoncă”. N-are.  Ajunși acasă am primit ordin de plecare la Ivan Vasilici. Ne-am întîlnit la poartă cu Karaevici și cu Leotîv. Pentru că era destul de departe am mers tot un galop. Valeriu nu prea rezista la fugăreală. Acasă la Ivan Vasilici erau doar fetițele gemene (Vera și Liuba). Ivan Vasilici era plecat. Nadejda Nicolaevna (soția lui Ivan Vasilici) vine la noi acasă. Ne-am întors tot în galop. Pe drum ne-am întîlnit cu Sveta și Galea (au transmis o invitație pentru Nelic la o ”iminină” = ziua numelui/ onomastică). Am mers cu Valeri la el. L-am lăsat pe el să intre și eu am așteptat la poartă. Apoi ne-am întors iar la club unde ne-am întîlnit cu doi colegi de-ai lui Valeri:  mustăciosul și Serioja. S-a vorbit despre ”iminimă”. Am fost socotit și eu în rîndul invitaților. ”Da, dacă nu plec”. Eram îmbrăcat doar în bluză, am transpirat și am răcit.

Nadejda Nikolaevna era deja sosită acasă. N-a durat mult și am primit un nou ordin: să merg cu Liolia la RODOM (Casa de nașteri) după soția lui Karaevici care ne-a așteptat. Am venit înapoi în grabă, am mîncat puțin și pe la 23 m-am culcat. Musafirii au rămas să se ospăteze și să se distreze.

Vineri 9 septembrie 1966. Ziua poporului frate bulgar. Dimineața m-am trezit o dată la 5. Răcit tare. Sculat la 9. Iar masă bogată. N-am pus nimic în gură. A vedit și dedușka (bunicul) cu snoavele și cu vorba lui plăcută și înțeleaptă. Iar plînsete și cîntece. Luat ultimele pahare, în picioare. Eva i-a dat mamei o broșă de o rublă 80k și o perdea de la geam. În sfîrșit, ne-am despărțit cu lacrimi în ochi și icnete în glas, toate sincere. În butcă s-au suit mama și Marusia, iar eu, tata, Vanea, dedușca, Ilușa, Marusea și Nina am pornit pe jos spre Pogribeni. Dedușca, la cei 75 de ani ai săi e tare zdravăn și merge vîrtos. Îmi place foarte mult. Am vorbit cu toții tot drumul. Ne-a prins ploaia. Am mers printr-o pădure. Cele trei surori (Nina, Katiușa și Marusia au cîntat mereu. Ilușa, tata și eu am zobovit un pic și am consumat o ploscă de vin și am halit un pui. Ne-a ajuns din urmă un tractor cu remorcă. Am mers cu toții pînă la Izvoare (deși mama nu ar mai fi vrut). Am ajuns acasă la Eva. Dedu (bunicul) nu era acasă: plecase la Cuizovka/ Cuizăuca după noi. Vania a adus 9 litri de vin de masă, înfundat. Am stat la masă, dar n-am mai băut, n-am mai mîncat. Am stat tîrziu pînă la 23. M-am culcat înaintea la toți.

Sîmbătă 10 septembrie 1966. Singur acasă (la Mașcăuți). Valeri și Liolia au mers la școală, mama și tata au plecat la pus dinți, pe la 11. A venit Ionel (soțul tantei Nina), apoi au venit și tata cu mama cu gura plină de dinți falși, îmbrăcați sau de metal. Evident, n-au mîncat. La amiază am jucat durac cu Liolia, Valeri. (Ionel și tata au pierdut de toate dățile). Ionel s-a cinstit bine. Eu am stat de povești cu Liolia. După amiază am fost cu Valeri la cules poamă (șasla). De fapt am furat de la un lot al kolhozului, departe de sat. Tata a fost foarte împotriva acestui fapt. Dedușca a plecat primul de la Mașcăuți. A lăcrimat. Am luat valiza de la Izvoare (cărți de joc, două coșuri de pernă lui Marusia și lui Katiușa). Am revenit la Mașcăuți spre seară. Am fost cu Valeri la baie. Seara – concert de muzică ușoară și populară + un balet românesc transmise de televiziunea din Sofia. Tata s-a culcat primul, apoi mama, apoi Valeri, pe urmă Nina, și la urmă am rămas eu cu Liolia. Ei nu știu de ”servus”, ci de ”privet” (salut) și ”salam aleikum” (la revedere). Am rîs spunînd în loc de ”salam aleikum” – ”cîrnaț aleikum”. La miezul nopții a venit și Ionel, beat criță. Ne-am culcat la miez de noapte.

Duminică 11 septembrie 1966. (L.D. Începînd cu această zi au reapărut în Jurnal însemnările mele zilnice, mai detaliate, mai clare și mai complete). Dimineața m-am sculat mai devreme, ca de obicei în ultimele zile. Azi am fost cu toții acasă. Pînă la amiază am mai stat de vorbă, am jucat durac și am aranjat valizele pentru plecare. Liolia speră ca eu să nu plec chiar azi și poate tot voi veni la ”iminima” colegei lui Valeri. Le-am mai povestit și eu multe întîmplări de pe la noi la școală. Înainte de a termina cu împachetatul, tanti Nina mi-a dăruit două cravate noi-nouțe, cu elastic, dar frumoase. La ora două a venit Nadejda Nikolaevna și i-a dăruit mamei două odecoloane (colonii) în cutie (de 4 ruble) și un buchet frumos de flori. După cîte am observat ne apreciază foarte mult. La ora 15  am plecat cu toții la autobuz, nu înainte însă de prînzi și a cinsti cîteva pahare. La autobuz am mai zăbovit un pic. Mi-am luat rămas bun de la Valeri și Liolia și m-am urcat în autobuz. De aici am dat mîna și cu Nadejda Nikolaevna care mi-a urat succes la școală. Liolia mi-a spus ca, atunci cînd ajungem la Chișinău, să-i dau adresa mea lui mamă-sa (adică tantei Nina) pentru a i-o da lui Sveta care, cică, vrea să corespondeze cu mine. Bucuros! La despărțire, Liolia a lăcrimat. La difuzor se transmitea o frumoasă muzică populară românească. Minunat! (L.D. Simt nevoia să precizez că în marea majoritate a stațiilor de autobuz, în piețe, gări și alte locuri aglomerate erau montate difuzoare care transmiteau emisiunile postului central de radio. Așa era și la Dornești și la Mașcăuți. Dar nu țin minte să fi avut difuzor în Grămești). În sfîrșit, am plecat! Un timp am mers în picioare pînă ce niște cetățeni s-au arătat a fi amabili cu noi cei din România și ne-au cedat locurile lor. Ziua însorită și muzica de la radioul șoferului mă făceau să mă simt fericit. Nu simțeam însă nici supărare și nici bucurie pentru că plec.

La Chișinău am oprit la capătul uliței (L.D. ulița = strada) Krutaia și am mers pînă la nr 20. Gheghea/ dedea/ nenea Ionel luase deja un litru de votcă, dar nu se îmbătase, numai cît îi era greu să meargă mai repede și avea o poftă grozavă de a vorbi și a povesti. În sfîrșit, am ajuns acasă la gheghea/ Dedea/ nenea Mișa. Aici n-am stat mult deoarece tata a aflat că unul dintre prietenii lui din copilărie și școală se află în Chișinău, nu departe. Așa că am luat-o pe jos pînă la dînsul. Numele colegului: Vasile Duca (are un ochi de sticlă, soție ruscă, două fetițe – una la grădiniță și alta la școală în clasa a II-a sau a III-a). A povestit multe cu tata. Mi-a plăcut de el pentru că era foarte înțelegător. Nu insista mult. După cca. o oră  am plecat cu toții la stația de autobuz. Eram destul de mulți (eu, mama, tata, Nina, Mișa, Vasile Duca cu soția și fetițele). După ce am așteptat cam jumătate de oră în stație și autobuzele nu mai veneau, am luat-o pe jos. Vasile i-a dat tatei doi litri de vin și un sfert de spirt de 96 de grade. Am ajuns la gheghea/ dedea/ nenea Mișa. De aici tata a luat o serie de cărți de matematică procurate pentru el de Ioachim Druguș. Mama a luat 6 furculițe și trei cuțite cu mîner alb de la Zenovia și o zakrîtcă (aparat de strîns capacele pe borcane) + 50 de capace de tablă de la Fedosia. Am stat și la masă, dar numai cu mare greu am luat vreo 6 pahare de vin; altceva nimic. Am mai vorbit cu frații mai mari ai lui Ioachim și mi-au plăcut. Înainte de a ne despărți și a pleca spre gară, am făcut schimb de adrese cu Ioachim. Eugeniei (Jenia) i-am dat adresa lui Lili Buhaianu din Grămești pentru a purta corespondență cu ea. Ne-am luat rămas bun de la toți ai casei. La poartă unul dintre frații lui Ioachim s-a postat la poartă cu o carafă cu vin și nu ne-a lăsat să plecăm pînă n-am mai luat fiecare cîte un pahar de vin. În sfîrșit, am plecat la stația de troleibuz de unde am plecat direct la gară. Aici tata a scos bilete pînă la Ungheni. Tanti Nina i-a mai dat tatei vreo 5 ruble, să aibă pe drum. În gara de la Chișinău mi-am cumpărat un ”Morning Star” și un carnețel pentru adrese. Tanti Nina mi-a cumpărat un foarfece de unghii (”să-l ai la internat”).

La aprox ora 21 am avut tren. Am mers cu trenul Moscova-București-Sofia. Controlul biletelor s-a făcut înainte de a urca în tren. Despărțirea a fost dureroasă și impresionantă. Tanti Nina a plîns, chiar și gheghea Mișa a alergat mult după tren. Rămași singuri în tren am cugetat asupra călătoriei noastre și apoi am început a ne gîndi la ce vom găsi pe-acasă. La 23 am ajuns în gara Ungheni. Am intrat într-o sală așteptînd verificarea bagajelor. Pînă una alta mi-am mai ușurat buzunarele de capici (copeici). Mi-am luat un termometru de cameră (50k) și tata a cumpărat două sticluțe cu soluție pentru recăpătarea culorii inițiale a părului. Nu erau mulți cetățeni care treceau frontierea. Am dat pașapoartele la viză, am completat foile pentru conținutul din valiză și ne-am prezentat la vameșii sovietici. Nici nu ne-au deschis măcar valizele și ne-au trecut în altă cameră rămînînd să așteptăm un timp pînă la venirea trenului. La miezul nopții am trecut în camera de așteptare. Aici ne-am plictisit binișor. Cînd ne-am urcat în tren ne-au controlat grănicerii biletele. În tot vagonul eram numai cinci persoane plus conductorul care era foarte amabil la vorbă. Am găsit un compartiment liber. Trenul era românesc. Am făcut în tren Declarația vamal valutară.

Luni 12 septembrie 1966.  În declarație am trecut mai important aparatul de ras și cel de fotografiat. Ne așteptam ca să ne facă controlul vamal la Nicolina. A sosit însă unul de la vamă și ne-a controlat declarațiile. Pentru unul dintre cel două aparate vama este 60 de lei. Ne-au restituit și banii reținuți: 1040 lei. La Nicolina am avut iar încurcătură cu mersul orelor (Între Moscova și București este o oră diferență). La 1.05 (ora României) am luat un motor care ne-a dus la Iași. Aici am stat în sala de așteptare de clasa I-a pînă la 5 cînd a venit trenul de Timișoara, care ne-a dus la Suceava. Aici tata a rămas pentru a schimba buletinele. Eu cu mama am luat bilete de tren pînă la Dornești și la 9 am plecat. Eu am vrut să merg la Rădăuți să mă înscriu la Liceu, dar mama nu m-a lăsat. Am stat în Dornești jumătate de oră să așteptăm autobuzul, dar ni s-a ivit o ocazie (un camion) și-am mers pînă acasă, în poartă. Bunița ne-a întîmpinat bucuroasă. Totul era în regulă acasă. Bunița a fost bolnavă, dar acum e bine și în casă toate erau la locul lor. Bunița a adus de la București un ”omuleț” (minuscul, de cca 3 cm) căruia îi pui un fel de țigară în gură, o aprinzi și ”el” fumeaă scoțînd rotocoale de fum. Interesant lucru. Ne-a întîmpinat și tanti Lucreția cu copiii.

La 12 a ajuns și tata de la Suceava, cu autobuzul. Pînă seara ne-am descărcat amintirile și am repartizat fiecare lucru la locul lui.

Eu am început să-mi adun de prin casă lucrurile ce-mi trebuie la internat. Anul ăsta voi lua cu mine valiza nouă dăruită de tanti Nina. Am început a-mi aranja într-însa diferite fleacuri. Seara am făcut o baie. Continui să tușesc grozav; seara cînd mă culc simt că mă înăbuș și asud. Bunița mi-a făcut un sirop din coajă de ceapă, dar în zadar.  Mîncînd mai rar și regulat încep să-mi recapăt pofta de mîncare. Seara ne-am culcat la 23.

Marți 13 septembrie 1966. Ziua pompierilor din RSR. Zi frumoasă și caldă. Dimineața tata s-a dus prin sat să mai împartă salariile și să vadă ce-i cu școala. Eu am cules o găleată de pere apoi am rămas în casă. Mi-am pregătit toată lenjeria, mama mi-a pregătit perna și pătura, pantalonii de la uniformă și altele (mi-a lungit mînecile de la haina de uniformă).

După masă am cules tot timpul pere împreună cu tata din părul de la deal și le-am așezat (cîte au încăput) pe ziare în bucătărioara de la deal. Apoi a cules tata vreo 6 coșărci din părul din față și-am așezat perele în dormitor, pe ziare. Am socotit, cu ajutorul cîntărașului de la tanti Nina, că am cules azi cca 200 – 300 kg de pere. Tata are de gînd să le vîndă și să mai scoată un ban. În total mi-a dat 525 de lei pentru plecarea mea la Rădăuți, la liceu.

Seara a fost tanti Zîna și m-a anunțat că, mîine, merge la Rădăuți șoferul Apalaghiei cu camionul și că n-are rost să mă mai scol la cursă (și-așa nu mă ia). Seara mi-am pregătit valiza și m-am culcat pe la 22.

(L.D. Aici se încheie ultima vacanță de vară din viața mea de licean prostuț. Urmează să transcriu ultima vacanță de iarnă (dec. 1966 – ian. 1967) și ultima vacanță de primăvară (21 martie 1967 – 28 martie 1967). În fine, așa cum am promis, voi încheia cu cel de-al treilea trimestru (și ultimul!) din viața de elev, trimestru care a început la 29 martie 1967).

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 438. Miercuri 14 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (160).


Luni 8 august 1966. Aseară mama a venit la 22.30. Filmul ”Doi colonei” nu le-a plăcut. După ce-am ascultat Radio Novisad (care, după ”Jurnalul de seară” a transmis muzică populară românească. M-am culcat fix la ora 0 (după ce-am mai citit din ”Ion”).

Dimineața m-am sculat la 7. Imediat am halit și m-am pus pe citit. La 9 am ascultat R.M. Tata, după ce a ajuns la mijlocul cărții nu și-a putut stăpîni curiozitatea și a citit sfîrșitul. Văzînd că nu s-a descoperit criminalul a lăsat cartea deoparte.

La 9 mama a plecat la Școala din Bălinești, iar tata s-a dus în sat după făină. Azi e o zi mohorîtă cu cerul alburiu și un pic de vînt. A și plouat un pic.

Azi am terminat vol I din ”Ion” de Rebreanu și, începîndu-l pe-al doilea aproape l-am dat gata.

La amiază i-am dat factorului cele două c.p. care vor pleca mîine. I-am spus și mamei de ele. Tata și mama au venit pe la amiază din sat și au făcut la repezeală cîteva turte din plămădeala ce o făcuse mama de dimineață. Cu cei doi șoareci pe care i-am scos azi din bucătărioara de la deal și cu ajutorul capcanei întrunim cifra rotundă de zece bucăți. Pînă merg la școală mai vînez vreo 10-15 căci sînt destui.

Pînă la amiază vremea s-a făcut frumoasă, dar pe la 5 au început să se adune nori groși și timp de o oră i-a tras o ploiță zdravănă cu ceva descărcări. Ca vara… Pînă seara cerul s-a înseninat din nou.

Am făcut iar crupe și nu mi-i greu de cît învîrt, dar mi-i ciudă pe niște pui așa de pretențioși (cum au fost învățați).

La 8 am ascultat R.M. – lovitură de berbec în timp de noapte (realizată pentru prima dată de un pilot sovietic).

Seara nu s-a mai cinat. Înainte de asta am jucat table. Tata n-a fost în formă: a luat bătaie și de la mine și de la mama. Tata s-a obișnuit să se culce devreme, pe la 20-21. Mama îl secondează după o oră-două. Eu m-am culcat la 22.30, după ce-am terminat de citit ”Ion”.

Marți 9 august 1966. Dimineața la 8 am fost în picioare. Mama s-a dus la școală și tata s-a apucat să spele niște sticle de un litru. Pînă pe la 9.30 (timp în care am ascultata și R.M.) am terminat de scris recenzia romanului ”Ion”.

Am vrut apoi să să merg la Bibliotecă, mi-am aranjat cărțile în mapă, m-am îmbrăcat, dar tata n-a fost de acord să merg în pantaloni scurți și m-am lăsat păgubaș. Apoi m-am dezbrăcat și m-am dat la spălat sticle cu tata. În total s-au curățat și spălat 40 de sticle, ceea ce înseamnă 40 de litri de vin înfundat.

Ziua s-a menținut tot timpul frumoasă. Mama a adus vestea că ieri la Bălinești a bătut piatra zdravăn și a distrus aproape totul. Piatra (ghiața) stătea în straturi de 20 de cm.

De ieri am revenit la maiou. Ieri mama a cumpărat două bucăți bleu și sînt foarte practice și comode..

Pe după amiază (după un prînz grozav de copios de crăpam) am jucat cîte o partidă de table cu mama și tata. Am pierdut ca un erou.

Nemaiavînd alte cărți din lectura recomandată de școală am început să citesc ”Robin Hood” de Henry Gilbert o foarte bună carte despre faimosul haiduc englez Robin Hood și despre care am învățat și la limba engleză. După primele 50 de pagini cartea a început să devină foarte captivantă și-mi place foarte mult.

Pe la 6 mama și tata au plecat la cooperativă după cumpărături (tigaie pentru ochiuri și borcane). Prin vecini au apărut dihănii care fac ravagii printre pui. Deocamdată la ai noștri n-a încercat. Azi am umblat desculț, prima dată în vara și în anul ăsta.

După ce au venit cu cumpărăturile (tigaie + trei borcane de cîte 10 kg) după ceva timp au plecat iar în sat. Eu am rămas în casă și am început să citesc ascultînd totodată și radio. Ascultînd de cîteva ori cîntecul interpretat de Giani MorandiCe mă fac cu latina?” l-am îndrăgit foarte mult. Am ascultat apoi emisiunea ”Colegi de liceu” și am ascultat interviul luat de un radio-reporter responsabililor de club din orașele Piatra Neamț, Vatra Dornei și Rădăuți. Dacă în primele două orașe n-a fost găsită nici o activitate, în schimb despre Rădăuți a avut cele mai bune cuvinte spunînd că activitatea era în toi, desfășurată sub conducerea tovarășului Aristide Prandea, pedagog la Liceul nr 1, un om inimos și harnic…  A relatat apoi despre ampla activitate de la club. Sînt foarte mîndru și mi-a plăcut că pe Hamza al nostru l-a apreciat ca fiind ”inimos și harnic”. Într-adevăr, în privința asta așa e.

Seara nu s-a mai cinat pentru că ”nu-i bine să mănînci seara mult…”. Cu atît mai bine, pentru că nu m-a stingherit de la citit. Mama și tata s-au culcat pe la 21.30 iar eu am stat la masă și am citit. Pe la 22 m-am mutat în dormitor și am citit stînd culcat în pat. Nu mă mai săturam de minunatele ispărăvi ale lui Robin Hood și cred c-aș fi stat pînă terminam cartea dacă n-ar fi început să mă usture ochii.

Joi 11 august 1966. Aseară, reușind să stau mai tîrziu, am terminat de citit ciclul de povestiri ”Bai Ganiu” de Aleko Konstantinov. Mi-au plăcut toate povestirile în afară de ultimele care mi-au părut searbăde. Îl pot asemăna pe Aleko Konstantinov cu Caragiale. Bai Ganiu e cam prost, dar șiret, profită de orice ocazie și e corupt. Mi-am impus un tempo destul de rapid în citirea cărților. Dar nu le citesc superficial, ci încerc să le pătrund sensul și înțelesul frazei și, totodată, îmi scot deoparte ceea ce mi se pare a fi interesant, deosebit, neînțeles pînă acum.

Și azi este o zi mohorîtă și rece. Dacă n-ar fi fost așa, m-aș fi dus la Siret să mă tund. Am amînat pe mîine. Azi, silit de vreme, am stat tot timpul în casă. Dimineață am cercetat capcana și era neatinsă. Peste o oră m-am dus iar și un șoarec era deja prins, mărind numărul la 11.

Dimineața mi-am răsfoit biblioteca în căutarea unei cărți pentru a-mi trece și ziua de azi pînă mă voi duce la Bibliotecă. Din cele cîteva cărți necitite pe care le-am găsit am ales romanul ”În ajun” (Rus: ”Nakanune”) de Turgheniev. Am ținut cont în alegerea acestei cărți de elogiile  aduse acestei cărți de prof Stavri (Momolu), profesoara Scurtu și profesoara de limba rusă Savin. Așadar, pe la 12 am început să citesc cu toate că începutul cărții m-a plictisit binișor (ca aproape orice început) pe parcurs am simțit plăcerea de a citi și nu m-am plictisit deloc. Din contra. Spre seară (17 – 18) m-am dus cu bicicleta la Bibliotecă , am dus cărțile și am luat o mulțime de alte cărți pentru lectura obligatorie de la limba română. Mi-am luat următoarele cărți: ”Un om între oameni” 3 vol de Camil Petrescu, ”La cea mai înaltă tensiune” de Nagy Istvan, ”Scrinul negru” de G. Călinescu și vol 5 și 17 de Sadoveanu cu mai multe Opere + ”Agentul secret”. La Bibliotecă erau cîțiva studenți din sat (am dat ochii cu fostul meu prof de matematică din clasa VI-a Mezinu, care acuma-i asist univ la Facultatea din Iași. Am uitat caietul de limba română la Bibliotecă.  Cum am ajuns acasă am luat ”În ajun” ca s-o termin repede și să mă apuc de romanele obligatorii. Tata s-a dus seara la ședința Comitetului Executiv. Părinții s-au culcat pe la 22. Mama însă a stat în pat și a citit din ”Agentul secret” de G. Green (Colecția ”Aventura”). La 23 am ascultat Novisad ul (numai un Buletin de știri). Seara am stat tîrziu și pînă n-am dat gata ”În ajun” nu m-am lăsat.  Sfîrșitul e dureros, dar cartea mi-a plăcut foarte mult (oameni cu caractere puternice, bine conturate, generoși). Am citit în prefață că acțiunea este inspirată din realitate. M-am culcat aproape de ora 1., după ce, în pat, am citit primele două nuvele din volumul ”Golanii” de Liviu Rebreanu (luat tot azi de la Bibliotecă).

Vineri 12 august 1966. Dimineața și pînă la amiază vremea a stat aceeași: rece și mohorîtă, de toamnă. După masă, norii au prins a se împrăștia și pe la orele 16 ne-am bucurat de semnul cerului cu toate că mai bătea un vîntuleț destul de rece. Seara a găsit cerul curat de nori și după ce soarele a apus s-a împodobit de stele.

Dimineața, mama s-a dus vreo două ore la Bălinești iar la 11 era înapoi. Eu am citit din ”Golanii”. N-am citit din toate nuvelele, ci numai cîteva care mi s-au părut mai importante: ”Glasul iubirii”, ”Ofilirea”, ”Răfuiala”, ”Culcușul”, ”Golanii” și ”Hora morții”. Pînă la prînz aveam și recenzia gata. Considerînd că am terminat cu Rebreanu, am început cu Camil Petrescu. Azi am ”atacat” primul volum din romanul ”Un om între oameni”. Pînă seara (cu întreruperi mari) am citit cîteva capitole: stilul plăcut și vioi te menține atent. Azi mama a terminat de spălat o albie de rufe și i-a mai trebuit apă. Tanti Lucreția a fost la spital (reumatism). Mergînd după apă am stat un timp cu Petrică și Paulică. Le-am făcut un cărucior cu patru roți care-i destul de trainic. Pe Paulică aproape nu-l pot suferi. E individualist, egoist și răutăcios. În schimb, Petrică e cuminte și ascultător. Mai mare dragul să vorbești cu el. Pînă acum mi s-a părut că Petrică seamănă cu Mircea, iar Paulică cu mine (la caractere). Dar pîn-or fi ei mari…

După masă la 16.15 am plecat cu bicicleta la Siret. Scopul principal: să mă tund. Părul mi-a crescut sălbatic pe gît și peste urechi. În față – de asemenea. Pînă la Siret am avut vîntul în față și cu tot efortul depus am făcut pînă la Siret trei sferturi de oră. La 17 am ajuns la Siret. M-am interesat de ce mi-a spus tata (haine) apoi m-am dus la frizerie. Am așteptat un pic aici apoi m-am tuns. Mi-am dat ”malagamba” jos și l-am scurtat destul. Mă simt mult mai bine, mai ușor (acasă am dat cu lama pe față). De la frizerie am mers la librărie și mi-am luat un caiet de 10 lei, cu coperte negre.

Mama mi-a dat 25 de lei. Eu mai aveam 30 de mangoți (ai mei). Apoi am pus la CEC cei 30 de ”mangoți”. (mangoți albi pentru zile negre). Am mai luat un sifon ( 25 de bani) și la făr-un sfert m-am pornit acasă.

Aici m-am schimbat în costumația de vară (maiou și pantaloni scurți). Mama și tata au fost pe la tanti, apoi au plecat la cooperativă. Eu am tras băieții cu bicicleta. Paulică: ”Eu de ce-ți dau mere? Tu să-mi dai prune”. După ce i-am pașaportat m-am vîrît în casă și-am început să scriu (am rămas în urmă cu o zi). Am căutat o muzică pe unde medii și-am dat peste postul de radio ”Con Israel” în limba română (transmite de la 19.30 la 20 pe 440m). (Orașe din Israel: Ierusalim, Tel Aviv, Haifa). Mîine în Israel vor fi temperaturi de 30-40 grade. Astăzi au transmis ”Jurnalul săptămînii”. Tata și mama au venit pe la 20 de la cooperativă. Tata și-a cumpărat o pereche de pantofi de 170 lei (negri) pentru iarnă. Tata a început să facă aprovizionări serioase. Pare-mi-se că este prima dată cînd o ia așa din timp și-și face provizii pe ani de zile. Mi-au promis și mie o pereche de pantaloni de tergal. Poate vor face un contract… Mama a numărat restul. Mi-au rămas numai 17 lei din 25. ”Mai trebuie 5!” mă atenționează mama. I-am spus că am luat caietul de 10 lei punînd și de la mine 5 lei.

Seara după cină am venit cu toții în sufragerie și am jucat cu toții table (am luat amîndoi bătaie de la tata). Eu m-am apucat de citit. Pe la 21 am auzit un post iugoslav în limba rusă (sau poate chiar în limba iugoslavă) și-am înțeles foarte bine. Mama a citit și dînsa, dar la 23 s-a culcat. Eu m-am culcat la 23.30.

Sîmbătă 13 august 1966. Trezirea la 8. Azi este o zi minunată, caldă și cu un soare strălucitor.

Tata a plecat la Siret, iar mama la Bălinești. Eu am avut ca sarcini să mănînc, să citesc și să păzesc puii. Am îndeplinit doar a doua sarcină. La 9 am ascultat Moscova. Pe la mijlocul emisiunii au transmis o muzică nebună de jazz de credeam că s-a deplasat postul la americani. Pentru prima dată cînd aud muzică ”modernă” la ruși. Citesc acum din primul volum al romanului ”Un om între oameni” și-mi place.

Azi se împlinesc cinci ani de la ridicarea Zidului Berlinului!

Pînă la 11 cînd a venit mama am curățat  vreo 7-8 mere și după ora 11 am făcut eu niște ”turnățele” după sfaturile mamei. Pînă a veni tata de la Siret eu le-am și prăjit, iar mama s-a apucat să facă borș de carne, ardei umpluți și pîrjoale. Azi am mai scos un șoarec. Al 12-lea. Am așezat capcana din nou, dar încă nu s-a prins nimic.

Azi am mai citit, am ascultat radio și-am mai stat pe-afară. De mult n-a mai fost o zi călduță ca azi. Pe zi ce trece simt că se apropie toamna, după care va urma iarna și asta aproape că mă-ngrozește.

La amiază am mers la cooperativă să cumpăr roșii. N-aveau și am rămas cu 5 lei. (acum am 8 lei la rezerve).

Azi e ziua unională a sportului în Republica Moldova. Spre seară am făcut curățenie prin toate camerele, după care ne-am spălat pe cap. Cu ocazia asta mi-am dat părul în jos. Mama zice că-s mai copil așa. De-acum poate în vacanța de iarnă să-l mai dau în sus.

La 20.40 pe 49 m am ascultat la ”Gavarit Maskva” în limba rusă cîntece populare românești (”Gheorghe, Gheorghe”, ”Kukușka” i drughie. Seara, după masa îmbielșugată stropită cu vin de vișine (e tare bun și tare tare) am mai citit și m-am culcat la 23.

Duminică 14 august 1966. Trezit la 8. Am avut cîteva vise bizare. Dimineață n-am mîncat nimic și n-am simțit foame pînă la amiază.

Pe la 8.30 – 9.00 am ascultat Radio Chișinău cu o emisiune pe care o va mai transmite după 1 sept. (probabil e o emisiune lunară). Tata s-a dus la Poștă să aducă ziarele și corespondența. Mama călca rufe, iar eu – ce să fac? Iau bicicleta și încep să fac ture prin ogradă și-n jurul casei. Ajung sub prun, mănînc prune (majoritatea s-au copt) și ca să înaintez mă apuc de gard și mă împing. Dar gardul era putred (mă mir că nu l-au culcat furtunile alea puternice). Am văzut cu ochii mei cum mă prăvălesc, gardul se rupe în două, plasele ies din pari și eu cad împreună cu ele în șanul adînc de un metru. Pe lîngă asta m-am mai și urzicat zdravăn. Bicicleta a rămas intactă sus pe mal. M-am ridicat din șanț, cam năuc și un pic speriat. Un om care trecea pe-acolo îmi zice: ”O făcuși și pe asta”. ”Ăsta-i gard?” replic eu. Cu chiu cu vai am așezat plasele la loc și-am atîrnat ostrețele numai de formă, cu gîndul ca mîine să le pun la loc. La amiază tata a observat și m-a certat. Sper ca mîine să-l fac mai zdravăn de cum a fost. Îmi place să meșteresc. Mamei i-am povestit de bunăvoie (a rîs).

Tata a venit de la Poștă cu un vraf de ziare: ”Munca” (”Vizita tovarășului Nicolae Ceaușescu în Regiunea Mureș Autonomă Maghiară”), ”Magazin” (nu mi-au răspuns la Poșta redacției), ”Gazeta Învățămîntului” (noi metode de predare a limbilor străine) și ”Lupta de clasă” (Ștefan Voitec: ”Pagini din lupta PCR”). Dar ceea ce l-a bucurat cel mai mult pe tata a fost o vedere din Polonia (Varșovia) de la o elevă a sa (Lili Buhaianu, clasa VII-a, sora lui Lica Buhaianu de la Bibliotecă) care-și petrece acolo vacanța în urma cîștigării unui concurs atistic. Vederea am inclus-o în colecție. Cu ocazia aceasta am revizuit încă o dată tot ”arsenalul” meu de vederi. Le-am numărat și valoarea lor se ridică la cca 300 lei.

Astăzi e ziua națională a Pakistanului (19 ani de la proclamarea Republicii).

Pentru a vedea dacă pot citi toate cărțile pe care le-am împrumutat de la Bibliotecă am adunat nr. paginilor de la toate cărțile și am împărțit rezultatul la numărul zilelor de vacanță rămase. Am constatat că trebuie să citesc cîte 200 pagini pe zi. Azi însă n-am citit decît cîteva rînduri. De-acuma…. de mîine.

Azi e o zi frumoasă, senină și chiar prea călduroasă. Dar cu tot seninul cerului deodată s-a rupt o cracă de la părul din față. Era așa de încărcată cu pere încît n-a mai rezistat. Perele au început deja să fie puțin zemoase, dar sînt încă tari. Anul ăsta s-au făcut neobișnuit de multe și mari. Cred că dacă nu vom pune proptele sub crăci se vor mai rupe și altele. E bine că-s multe, dar nici așa nu-i bine. Se distruge copacul.

După masă ne-am cufundat cu toții în lectura ziarelor. Mama s-a apucat apoi iar de ”Agentul secret”. Eu am mai făcut două partide cu tata (scor egal). Din ce în ce partidele sunt tot mai echilibrate și mai bat și eu.

Azi rulează în sat ”Nevasta nr. 13”. Dar, ca și pînă acum am refuzat să merg. Prefer să stau acasă (ca huhurezu). I-am propus mamei să jucăm o partidă de table. Dacă cîștig eu – nu merg; dacă cîștigă ea – va trebui să merg. Am cîștigat cu 3-2 și-am scăpat fără prea mult tărăboi. Degeaba m-a certat tata (mamut, motan, prost – are dreptate) – tot nu m-am dus.

La amiază am ascultat un interesant concurs ”enciclopedic” de tip ”Cine știe cîștigă”. Seara părinții au plecat la cămin. Eu m-am apucat să scriu în Jurnal. În același timp ascultam și radio. Astfel, la 19.45 pe 460 m am ascultat un sfert de oră Con Israel în limba română (Sesiunea Congresului Mondial de la Bruxelles). După asta am ascultat același post de radio în limbile spaniolă, arabă (?) (la toate limbile pe care nu le înțeleg și-mi par foarte bizare le zic ”arabă”), franceză și italiană. Probabil a transmis și în ebraică. De la 20.30 pe 590 m (unde medii) am ascultat un post sovietic la care a transmis muzică ușoară românească (Sile Dinicu, Doina Badea, Luigi Ionescu). Două glume receptate azi. Despre copii: cînd sînt mici îți vine să-i mănînci de drăgălași ce sînt; cînd sînt mari îți pare rău că nu i-ai mîncat. Doi cheflii: ”Mă! Ai mîngat o zgobidoare. Ză știi că te-ai îmbătat”, – ”Așa-z eu; gum mănîng o zgobidoare, gum mă-mbăt”.

La 23 am ascultat Radio Novisad cu Buletinul de știri și concertul de muzică populară românească. La această oră au venit și părinții. Am citit pînă la 0.30 cînd am ascultat ”Glasul patriei” (Agendă turistică). Am pus capul în pernă la ora 1.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 437. Marți 13 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (159).


Sîmbătă 30 iulie 1966.  M-am sculat la 8. Aseară pusesem capcana de șoareci în verandă și azi dimineață am văzut cu satisfacție șoarecul mort (al treilea ”succes” la vînat). Apoi am pus o momeală nouă (ca de obicei, o coajă de pîine uscată) și am mutat-o în beci.

După masa de dimineață am jucat table cu tata. După ce am condus cu 2-0 am pieerdut ca un erou cu 3-2.

Azi e încă înnourat și pămîntul e ud. Am scris la R. Moscova o scrisoare de mai bine de 3 pagini relatîndu-le excursia.

La amiază am primit două ”răvașe”. O scrisoare de la un ”prieten” al tatei din Dorohoi, Prisăcaru, care se interesează de o eventuală mutare a noastră la Iași (Tata a promis că dă casa cu 10 mii de mangoți…). Acum însă cred că nu mai are chef de ducă. Al doilea ”răvaș” era o vedere din Rădăuți. M-am mirat. M-am mirat și mai mult cînd am văzut de la cine vine: ”Multe salutări de pe meleagurile Vicovului, primește de la Natalița. P.S. Multe complimente lui Mircea, aceeași”. Nu mă pot dumiri pentru ce mi-a scris (poate i-o fi scris Toader acea scrisoare de ”adio” și nu știe nici ea pentru ce).

După masă am jucat table cu mama și tata. Cînd jucăm dăm exemple de la campionatul mondial. Cînd cineva dintre noi ia conducerea de la primele jocuri este imediat numit ”Coreea” ceea ce înseamnă că va și pierde (Coreea – Portugalia 3-5 după ce a condus cu 3 la 0!). Cînd tata (care-i cel mai bun) a pierdut și el o dată l-am numit Brazilia (în amintirea meciului cu Ungaria (R.P.U – Brazilia 3-1). După ce-am ascultat meciul pentru finală ziceam că cel care cîștigă prima linie, neapărat va pierde. De la 16 la 18 am ascultat încordați transmisiunea de pe Wembley de la Londra. Finala campionatului mondial de fotbal s-a jucat anul ăsta între formațiile Angliei și ale R.F. Germane (L.D. corect ar fi trebuit să scriu: Republicii Federale a Germaniei, dar asta era o chestie știută de la Deutsche Welle și care promova ideea unei Germanii unice/ unite). A opta ediție a campionatului dotată cu ”Cupa Jules Rimet” s-a desfășurat în prezența reginei Elisabeta și a primului ministru Harold Wilson (cca 10 000 de spectatori). Germanii au fost aceia care au deschis scorul. Dar, așa cum a anunțat și crainicul, este o tradiție ca întotdeauna cei care dau primul gol, pierd. Și tradiția s-a respectat. Imediat s-a egalat și prima repriză s-a terminat la egalitate (1 – 1).  Au loc prelungiri pline de emoții. Dar, neavînd condiție fizică, germanii n-au mai putut înscrie, dar nici apăra. Englezii au făcut 3-2, iar în ultimul minut au făcut 4-2, rezultat cu care s-a încheiat meciul. Regina Angliei (L.D.: De fapt este vorba despre regina Regatului Unit al Marii Britanii și Iralandei de Nord) i-a înmînat lui Bobby Charlton Cupa de aur (4 kg). A fost un meci plin de emoții pe care nu cred să nu-l fi ascultat cineva. Tata și mama care nu știau nimic despre fotbal au devenit ascultători pasionați ai tuturor meciurilor. Părinții s-au culcat la 21.30 dar eu am mai rămas să scriu. Trebuie să recuperez două săptămîni în care n-am însemnat nimic în Jurnal.

Duminica 31 iulie 1966. Aseară am stat mai tîrziu. I-am scris lui Mircea (trei pagini) căci el n-a mai scris deloc, și către ”Redacția Revistei Magazin”, Piața Scînteii, București: problema vederilor: scrise?, nescrise?

Aseară am admirat o minunată lună plină. Ieri am ascultat la Radio Moscova despre un caz de telepatie (Moscova – Novosibirsk).

Dimineața m-am sculat la 8 am transcris pe curat scrisoare pentru Radio Moscova și m-am dus la Poștă cu cele trei scrisori. Am cumpărat 10 timbre să am rezerve.  (cu ocazia asta am cheltuit și ”rezervele” mele de 5 lei). Acasă am găsit în beci al patrulea șoarec prins. La observația mamei că stau mereu și scriu ”amintiri” care ”n-au rost”, m-am apucat și-am repetat primele 1000 de cuvinte la limba engleză.

Azi e o zi frumoasă. În cursul zilei: al 5-lea șoarec. A fost milițianul Palamaru și ne-a luat adresa lui Mircea. Într-adevăr, are miliția de furcă. Seara am citit din ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război” care a început să-mi placă. La 22 am plecat la culcare.

Luni 1 august 1066. Ieri am primit de la ”Cartea prin Poștă” ultimele două numere din ”Cărți noi” și un fel de scrisoare imprimată în care mă anunță că ICOMECOOP a înființat o nouă secție ”Comerțul prin coletărie”. Pentru aceasta mi-a trimis materialul informativ și o listă cu produsele ce pot fi cumpărate de la ”Comerțul prin coletărie”. Mi-au pus și o c.p pentru a le putea răspunde.

De cîteva zile mă scol pe la 7 sau 8. Începînd de azi, mama trebuie să se prezinte la Bălinești, la școală. Cît mama a lipsit de-acasă, tata a citit la trigonometrie, iar eu am terminat vol. I. Parcă lipsea ceva… La 10 mama s-a întors. Acum sînt patru cadre didactice la școala din Bălinești. Jan Goraș, directorul, a aranjat în așa fel încît fiecare să vină tot la două zile. Mama merge cu Tica Goraș. Tata i-a scris buniței o carte poștală. În jumătate de lună i-am scris (noi) două plicuri și o c.p. (plus vedrea ce i-am trimis din Cluj, fără a primi vreun răspuns). Așteptăm în fiecare zi.

Azi e o zi caldă, frumoasă; am cules cu tata frunze pline de omizi din tînăra și frumoasa noastră livadă, apoi le-am ars în ogradă la un foc de hîrtii. După masă am citit revista ”Femeia” și volumul II.

De la 15 la 18 am dormit încontinuu, un somn greu, toropit. Am început să mîncăm zdravăn din castraveții noștri. Mănînc cu mare plăcere cîte 4-5 bucăți și chiar mai mult.

Tata-i mereu năpădit de amintiri; povestește de frații și surorile sale cum a venit el încoace etc. Seara am ascultat la Chișinău un frumos concert de muzică populară moldovenească. La 21.30 am ascultat ”Parla Bucarest”. Îmi place tare mult limba italiană și sper să ajung în posesia unui manual de limba italiană. Comanda pe care am făcut-o la Cartea prin poștă a rămas în aer (mai sper, totuși). Azi n-am avut noroc la șoareci. Capcana mea a rămas neatinsă. Nu cred să se fi epuizat ”vînatul”.

Marți 2 august 1966. M-am trezit la 7 și-un sfert. Pînă la ora 10 am terminat de citit și al doilea volum al romanului ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război”. I-am făcut recenzia și am lipit odată cu ea și romanul ”Răscoala” care, fiind cam ferfenițit, mi-a luat o jumătate de borcănaș cu pastă de lipit (clei).

Pînă la amiază am reușit să-mi dau părul în sus și văd că, deocamdată, stă așa.

Azi am primit scrisoare de la Moscova (răspuns la scrisoarea mea din 28 iunie: și-au însușit critica…). În plic am găsit fotografia lui Gogol (pe care mi-au mai trimis-o o dată) și o vedere din piața Pușkin. Întrebîndu-mă dacă e vorba de vre-un ajutor în domeniul limbii engleze, mi-au scris să revin la toamnă și ei îmi vor trimite adresa unei școli speciale de limbă engleză din Moscova și Leningrad. Ei, așa mai zic și eu! Sper ca în jurul datei de 20 august să primesc răspuns și la cea de-a doua scrisoare.

Azi e o zi frumoasă și caldă (după amiază s-a înnourat un pic). Prunele din copacul din fața casei au început să se desprindă de pe sîmburi, semn că în curînd se vor coace. Pînă atunci, mai am eu grijă de ele… Anul ăsta am avut vișine foarte multe, avem prune foarte multe, iar perii grozav de încărcați garantează că la toamnă vom avea pere foarte multe. În schimb, n-avem deloc mere. Cele vreo patru mere care mai erau în mărul de lîngă grajd au căzut la ultima furtună. Tanti Lucreția, știind că n-avem mere ne-a adus odată o poală cu mere, dar erau încă verzi. Nici astă noapte șoarecul n-a mai dat pe la capcană. Trebuie opărită capcana (să nu aibă miros de stîrv). O să pun o momeală nouă (cu aceeași momeală am prins patru șoareci).

Freza mea nu mai face nazuri și continuă să stea frumos. Ba încă se mai încrețește și se ondulează în părți.

Miercuri 3 august 1966. La 5.30 m-a trezit tata și mi-a spus că ei pleacă la Rădăuți (tata vrea să se intereseze la pașapoarte de normele de plecare. Mi-a dat indicații ce să fac în timpul cît voi fi singur. Imediat m-am sculat, m-am spălat și mi-am dat părul în sus. Mama mi-a spus ce să mănînc. Eu mi-am făcut vreo trei ouă și am vrut să mănînc, dar am văzut că cele două pîini sînt cleioase (s-au ”aprins”). Am înghițit în silă trei ochiuri, cam reci și ele, apoi a trebuit să rabd pînă seara cînd a venit mama cu pîinea. Singura mea mîncare a fost castraveți cu sare (vreo 7) apoi ceva prune. Toate astea amestecate mi-au dat o insuportabilă durere de stomac. Pînă la amiază am ascultat radio și am scris în Jurnal.  Cu toate că muream de plictiseală nu mi-a dat prin cap să citesc ceva. Am lîncezit toată ziua. A fost pe aici Valița Marianciuc (profesoara mea de geografie din clasa a VII-a). A adus o datorie de 80o de lei. V.M.:Crești, crești… Dar prin sat nu mai ieși, ai?”. Am intrat iar în casă și mi-am continuat scrisul. Pe la 10-11 mi-am adus aminte să văd de ”curca cu curcuțe” și cu puii mici. Nu i-am văzut prin apropiere și mi-am închipuit că-s prin porumb, pe Cudrina. Mi-am făcut o socoteală: ce să-i aduc acuma? Mai bine-i aduc diseară, înainte de a veni mama și ”am o socoteală”. De-abia la amiază am descoperit curca în grajd. Sărmana nu văzuse soarele de ieri… Le-am dat drumul, le-am hrănit și pînă seara n-am mai avut grija lor; nici nu s-au dus de-acasă.

De la 15 la 17 am tras un somn greu și abia lătrăturile înfocate ale lui Muț (venise Ostina,  mama Cocăi) au reușit să mă trezească. Mă durea stomacul și eram tare leșinat.

Azi am primit Moscow News ul și-am mai avut ce citi.

Pe la 18.30 am mai făcut crupe pentru pui și curci. În 20 de minute am dat prin rîșniță o tăbuiață plină. La 19 tata și cu mama erau deja acasă. Mi-a ascuțit cuțitul (cel nou) și pentru 6 lei mi-a făcut brici din cele două lame (așa-mi place mie). Fotografiile care n-au fost atacate de lumină au ieșit toate foarte bine (și acelea cu mustață, făcute în primăvară…).

Tata mi-a spus, cu părere de rău, că s-a interesat la miliție și a aflat că trecerea (L.D.: în URSS, adică la Chișinău…) se face foarte greu, dar pe la anul e sigur că va merge. Mama a adus pîine, eu am mîncat lacom și m-a durut stomacul și mai tare.

Părinții au rîs de mine și de nepriceperea mea. În loc să stau o zi întreagă flămînd și să rabd prostește trebuia să-mi fierb niște cartofi și să mănînc cu brînză… Era și mîncărică de cartofi, dar nu m-am atins de ea… pentru că…. n-aveam pîine.

Mama și-a cusut o frumoasă rochie înflorată (ieri au luat salariul). Au fost pe la noi Jan + Tica Goraș și au stat pînă pe la ora 23.

Joi 4 august 1966. La 6 mama m-a sculat din nou. Mi-au spus că pleacă la Siret și într-adevăr au plecat cu cursa de 6.30. M-am sculat, și pînă la ora 10, am scris în Jurnal (am ajuns la 24 iulie).

Azi e o zi toridă. Nici un nouraș n-a întunecat albăstrimea cerului.

La ora 10 mama și tata au fost înapoi (cu o ocazie). Au cumpărat pîine, carne, conserve, un furtun pentru vin, dar ceea ce au căutat mai tare n-au găsit: un costum de 1000 de lei de tergal, pentru tata (46 III). Nici la Rădăuți și nici la Siret!

Pînă să vină dînșii, eu am mai scris, am hrănit orătăniile și am început să citesc ”Ion” de Liviu Rebreanu. De cîtva timp, șoferii de la Școala de șoferi din Siret fac mereu exerciții de conducere și întorc de zeci de ori pe șoseaua lată din fața casei noastre. Azi – al 6-lea șoarec.

A fost Viorica Dănilă (care-i corigentă la matematică) și a discutat cu tata despre eventualitatea unor ore….

După amiază tata a adus vreo 10 țigle de la un cetățean. Am luat scara de la tanti Lucreția și m-am suit pînă-n marginea casei (înspre tanti, direcție dinspre care bate vîntul mai tare) și-am înlocuit niște țigle căzute. Făcînd asta am astupat niște cuiburi de vrăbii care aveau și ouă și pui. Tata zicea să le arunc de-acolo, dar au rămas doar acoperite. Apoi am aranjat și pe grajd o serie de țigle. M-am suit deasupra și mă simțeam foarte bine la înălțime.

Citesc mereu din ”Ion”. În fiecare zi aștept cu nerăbdare poștașul și citesc cu nesaț fiecare articolaș și fiecare anunț din ziar. Pe lîngă radio, este singurul mijloc de a mă pune în contact cu lumea exterioară. Tata-i foarte pornit împotriva mea că scriu ”amintiri” și că am abandonat lecțiile de engleză.

Seara, fiindu-mi milă de bietele păsărele care au rămas fără cuib și de puii rămași fără părinți am luat iar țiglele și le-am făcut loc să intre.

După ce mama și tata s-au culcat, eu am rămas să mai scriu și să citesc. M-am culcat la 23.

Vineri 5 august 1966. Dimineața, mama a plecat la Bălinești, pe jos. Tata s-a pornit în sat să caute făină și eu a trebuit să mă scol la 7. Dar tata s-a întors imediat și mi-a spus să mă duc la Siret să mă tund și să mă interesez de costume. Cînd am plecat (pe la 9 făr-un sfert) tata mi-a dat o coșarcă să i-o duc lui Moraru (din capătul satului, de la care a luat damingeana de 50 de litri). M-am pornit, dar un vînt puternic ce venea dinspre Siret m-a făcut să merg anevoie. Am făcut sforțări mari să pot înainta. După ce, cu mare greu, am ajuns la Moraru și i-am dat coșarca, m-am întors acasă. Tata a fost tare supărat de asta. De fapt, avea dreptate: nu mai aveam mult pînă la Siret... Mama a venit la 13.30 de la școală.

După masă am avut o durere de cap și am dormit vreo trei ore, timp în care mama și tata au fost pe la cooperativă și eu nici n-am știut. Deparece am dormit ziua trei ore, noaptea m-am culcat la 1.30, după ce am citit partea a doua a cărții ”Jack London” de Irving Stone.

Sîmbătă 6 august 1966. Pe la 6.20 mama și tata erau treji demult și încă nu se hotărîseră dacă să meargă sau nu la Siret. În ultimele minute tata a hotărît să meargă și cînd mai erau cîteva minute pînă să treacă autobuzul, dînșii ieșeau pe poartă. Cînd au ajuns la Nicuță a trecut și autobuzul. Tocmai trecea și popa Tomaziu pe drum. Acesta a făcut stop cu mîna și șoferul a oprit. Mama și tata s-au urcat și au plecat la Siret.

Eu m-am sculat, m-am spălat, dar n-am mîncat căci mi s-a părut pîinea crudă. Decît să mi se facă greață, mai bine rabd. Pînă la amiază am scris încontinuu și, iată-mă, în sfîrșit, la zi! Am scris vreo opt foi (două săptămîni de zile scrise pe același număr de foi cîte am scris pe data de 18 iulie).

La amiază (12.30), mama a venit cu cursa pînă la poartă. Au cumpărat o oală mare de vreo 30 de kg și două lighene care – zic ei – alcătuiesc ”fabrica de țuică”.

După ce s-a mai răsuflat un pic mama mi-a spus că în autobuz s-au întîlnit cu taxatorul Buhaciuc care luase uniformele de la Mircea. Văzînd asta, mama și tata au luat bilet pînă la Rădăuți. Aici au reușit să lămurească problema unifiormelor și l-au lichidat pe Mircea de datorii prin semnătura dată de Buhaciuc. Acum Mircea mai are de luat 90 de lei pe care-i va primi prin poștă.. Mama-i foarte bucuroasă de treaba asta. După masă am jucat table cu mama și pe la 15.30 m-am culcat. Cu mare greu a reușit mama să mă trezească pe la 19.30. Nu știu de ce dorm ziua așa grozav.

Pînă seara am făcut cu toții o curățenie generală în sufragerie, bucătărie, verandă și cameră măturînd, scuturînd și aranjînd. Seara s-a dezlănțuit furtuna și cerul e negru…

Seara tîrziu am stat și mi-am scris Jurnalul pe ziua de azi, după care mi-am luat lampa și cartea (”Ion”) și m-am retras în dormitor, pe canapeaua mea. M-am culcat la 23.

Duminică 7 august 1966. După un somn plin de vise reprezentînd o mare parte din excursia de 7 zile, m-am trezit pe la 9. Am ascultat rubrica ”Pentru voi, dragi școlari”. Azi în țara noastră se sărbătorește ”Ziua minerului” și ”Ziua Marinei Republicii Socialiste România”. În Uniunea Sovietică se sărbătorește astăzi Ziua feroviarului.

Pînă la amiază am jucat table cu mama și cu tata. Parcă-i un făcut: în majoritatea cazurilor conduc cu 2-0 pentru ca apoi să pierd cu 3-2. Cred că dacă partidele ar fi formate din două linii aș cîștiga mereu.

Azi e o zi foarte frumoasă, senină și caldă. La amiază am primit ”Munca” și ”Magazin” ul plus 92,70 lei de la Autobaza T.A Rădăuți. De la imensa ”datorie” de 1500 lei față de Autobază, Mircea s-a ales cu aproape o sută de lei. Banii însă i-a ridicat tata. Din Magazinul de azi am cules adresa lui Corneliu Niculescu din Cluj (schimb de vederi). Am făcut o scrisoare tip și i-am scris lui Adrian Constantin din Anina manifestîndu-mi dorința de a face schimb de vederi cu ei (cîte o c.p).

Cel mai mare eveniment al sezonului: tata s-a hotărît să citească literatură și să mai lase matematica. Azi a început să citească ”Domnul Gallet decedat” de G. Simenon. La amiază am ascultat la D.V. programul internațional de șlagăre date în toate limbile țărilor socialiste, program difuzat în fiecare duminică din luna august. Iată programul: Pentru România: 13.20 – 14.00 (31 m și 25 m); Cehoslovacia: 13.25 – 15.20 (25 și 31m); Ungaria: 15.50 – 16.30 (31, 41 și 49 m); Bulgaria: 14.40 – 15.20 (25 și 31 m), Polonia: 15.50 – 16.30 (41 și 49), Jugoslavia: 17.00 – 17.40 (31 și 41 m); Uniunea Sovietică: 16.45 – 17.45 (19, 21 și 31 m).

După amiază am mai jucat table, m-am ocupat cu altceva, dar n-am mai citit.

Pe la 17 a venit (în vizită) pe la noi prof Huianu Dumitru. Înainte de a pleca el au venit soții Cracană care au stat pînă pe la 20.30 cînd au plecat cu toții (cu mama și cu tata) la film. (L.D.:  Emilia Cracană era profesoară, iar dl Cracană era inginer agronom). Eu am scăpat de mers pretextînd că-s netuns. Nu simt nici o plăcere să ies în sat, mai ales acum cînd n-am dat ochii cu oamenii din sat de aproape un an de zile mi-e oarecum să vorbesc cu ei. Dar mai e și altceva: muțenia și sălbăticia mea nu-mi permit să scot nasul în lume. Nu mă descurc în discuții și, de aceea, tac. Și – ca să nu stau ca mutul pe unde merg – stau acasă. La Rădăuți, antrenîndu-mă cu prietenii, mi-era o groază să stau singur fie la internat, fie în oraș. Căutam mereu prietenia și tovărășia cuiva. Dar și acolo aveam momente de melancolie și-mi plăcea, cîteodată, să fiu singur…

În această vacanță, de pe data de 19 iunie nu m-am mai tuns și părul a crescut lung și sălbatec. Acum l-am dat în sus și nu mai pare așa lung, dar la spate ”bordura” mea s-a lărgit pînă peste gît și trece mult peste urechi. În spate are 7 cm., iar în spate 8. Niciodată n-am avut așa o claie de păr. Poate că nu l-aș lăsa așa lung dacă la aceste dimensiuni nu s-ar încreți și ondula pe părți și în față.

În timp ce musafirii au stat în sufragerie eu am stat în bucătărie, ascultînd radio. După ce au plecat toți, am venit în sufragerie continuînd să ascult radio (muzică ușoară și emisiuni în limba italiană).

Pînă la 21.30 am scris în Jurnal și în Carnetul cu maxime. Acum am reușit să adun 20 de lei. O să mai strîng pentru a-mi cumpăra un nou caiet pentru Jurnal și o pereche de ochelari. Dacă mai adaug și cei 10 lei datorie (biletul la cursa Rădăuți – Grămești la venirea din excursie) înseamnă că trebuie să adun vreo 80 de mangoți.

La 21.30 am ascultat pe 233m lungime de undă un post italian (pare-mi-se Radio Roma). Voi vedea… La ora 22 am aflat! E vorba de același ”Radio Oggi in Italia” cu nenumăratele lui emisiuni în limba italiană. La urmă au dat o adresă din care am reținut doar atît: (un nume de bărbat, la început), Berlino cento due (probabil 102), Căsuța poștală quatro cento și ceva (400 +). Voi mai asculta și voi reuși să depistez adresa exactă. La 22 am ascultat pe 196 m lungime de undă Radio Vatican cu rugăciunile în limba latină. Vreau să notez și să învăț textul uneia dintre ele. Dar ceea ce am reușit să-mi notez este doar atît: ”Ave Maria, grazia plena, dominus tecum benedictus mulieribus...”.         (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 433. Vineri 9 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (155).


Miercuri 13 iulie 1966.  …. și m-am sculat după ora 10, după un somn continuu, profund și liniștit. De cum m-am sculat, am luat scările, găleata, cîrligul și trăistele și …la vișini! Azi am cules din vișinii 4 și 3, reușind să mai facem și astăzi 6 căldări (în total 15!). M-am gîndit că ar fi f practic un fel de cîrlig f f scurt legat cu sfoară. Cîrligul să aibă vreo 15 cm, iar sfoara peste un metru sau doi. Avantajul e că poți lega creanga cu sfoara (după ce o agăți și o tragi cu cîrligul) și culegi mai ușor. În lipsă de cîrlig, și o piatră legată la capătul sforii aruncată cu măiestrie ar putea ajuta la tragerea crengilor. N-am mai avut timp să pun asta în aplicare și am lăsat pe mîine. Am suit și scara cea lungă în copac (vișinul 2), am legat-o cu cureaua și culeg foarte bine toate vîrfurile. La amiază am dormit mai bine de o oră și aș mai fi dormit în ciuda faptului că astănoapte am dormit mai bine de 12 ceasuri… Am întrerupt culesul pe la 18 pentru că nu mai aveam unde pune atîta amar de vișine. În bucătărie mama și tata lucrează de zor la strivit, stors, turnat în borcane. La urmă voi da cantitățile de vișine în diferite forme care au rezultat (vișinată, compot, vin, dulceață). După ce-am terminat cu vișinile m-am spălat și mi-am luat bluza albastră care-mi place foarte mult (mama mi-a spălat-o nu demult) și acum e curată. Timp de o jumătate de oră am mai făcut o tăbuiață de crupe, am mai adus apă, apoi… liber!

Cu ocazia călătoriei de ieri la Rădăuți am terminat vol IV de ”Însemnări de buzunar”. Acum mai folosesc cîteva file din vol II rămas neterminat.

În seara asta este film și se aude foarte clar muzică (dă foarte des ”La ragazza” (Remo Germani). În seara asta mi-am scris Jurnalul pe luni, marți și azi. Pe lîngă asta am ascultat și meciul dintre Spania și Argentina ( 1-2) (o mică surpriză). Pe la 21 a venit Cantoreanu (tatăl elevei Cantoreanu Maria cla X-a spre a XI-a la Liceul din Siret care-i corigentă la matematică) care vrea să ia ore. Pe lîngă ea cred că va veni și Viorica Dănilă și Ionel Maria (ambele, foste colege de clasă la V- VII). 10 lei ora/ persoană. Deci 30lei/ h. Dacă va cădea de acord cu părinții lor, vor începe ”antrenamentul” de la 1 august sau mai devreme chiar și… cu un pic de efort din partea tatei (care va trebui să se pună în acord cu materia predată elevelor de la Liceul din Siret) vor ieși cam o mie de lei…

Seara am mai ascultat D.F. (195) și Radio Novi Sad (236). După ce am terminat de scris Jurnalul m-am culcat chiar cînd acele ceasului meu marca ”Kirovski” arătau miezul nopții.

Joi 14 iulie 1966.  La această dată, în anul 1789 a început asaltul Bastiliei. Azi se împlinește exact o lună de cînd sînt în vacanță și parcă nici n-a fost chiar atît. Mai am încă două luni…

La 7.30 m-am sculat singur, din inițiativa mea. Azi dimineață tata a fost cu butelia la Siret și a reușit s-o schimbe. A mai luat și 3 kg de zahăr pentru industria noastră de vin. Bejenaru, omul de servici(u) de la Sfat a venit la noi cu o convocare pentru tata să vină la ședința de diseară. Cum tata nu era acasă, mama n-a vrut să semneze. Atunci, Bejeneru, obraznic, a spus: ”Mai ușor mă-nțeleg cu-n țăran decît cu dumneavoastră...”.

Ziua de azi a fost mai liber; n-am cules deloc vișine, deoarece nu mai avem ce face cu atîtea vișine. Toate vasele, borcanele, damingenele sînt pline. De dimineață pînă la amiază am răsfoit, citit și aranjat colecțiile mele de ”New Times” și ”Moscow News”. La amiază am dormit o oră. După amiază am încercat să-mi scriu ceva la lectură și-am început să citesc ”Prefața” la romanul ”Răscoala”. Pe la 3.30 mama și tata s-au gîndit să mă trimită la Siret să mai cumpăr zahăr.

Azi e o zi foarte călduroasă și la ora 16 cînd am pornit de-acasă era încă zăpușeală.

Pînă la Siret am făcut exact o jumătate de oră și-am reușit să nu mă dau jos la niciun deal pînă-n oraș. Am ajuns cam asudat, dar imediat am avut un ghinion. La 16.30 încă nu erau deschise magazinele. Tata mi-a dat pentru zahăr 200 lei bătute. M-am dus la cofetărie să iau o înghețată, dar alt ghinion: n-aveau rest la sută. Am vrut să beau un pahar de sifon de la un chișc, dar am pățit la fel. Cam așa are Ch. Dickens o povestire în care spune că cu o hîrtie de 10.000 de dolari a reușit să facă o sumedenie de cumpărături fără să i se schimne bancnota. Deoarece hîrtia mea era numai de 100 n-am avut norocul lui Dickens. Pînă la 17 m-am gîndit să mă duc cu bicicleta pînă la graniță și să văd cum arată un punct de frontieră. Dar abia am ajuns înaintea podului peste Siret că m-am oprit și m-am întors îmnapoi la Siret pentru că am văzut postul de vamă și am crezut că nu-i voie.  Am cumpărat 18 pachete de zahăr de cîte un kg. și în loc să plătesc 162 lei am plătit 172  (pen că-s căscălău!).

La întoarcere am venit mai mult pe jos pentru a nu mi se rupe mînerul de la servietă. Dar prin dreptul grajdurilor c.a.p. m-am suit pe bicicletă și imediat servieta a căzut jos. Am reparat-o cum am putut, apoi am pornit mai departe pe jos. Pînă acasă m-a mai enervat o aripă de la roata din față care nu mă lăsa să înaintez. Aceasta din cauza plasei și a servietei încărcate prea mult. Am ajuns acasă după o oră, obosit, asudat și enervat. Aici tata m-a mai dăscălit pentru cei 10 lei pierduți de pomană.

Seara am stors un borcan de vișine. Pînă în prezent s-au cumpărat 42 kg de zahăr (numai pentru vin, dulceață, compot și vișinată).

Vineri 15 iulie 1966. Dimineață mama m-a sculat pe la 8, dar mi-era grozav de somn și aș fi dat mult să mai pot dormi. Graba cu care-am fost sculat a fost cauzată de aglomerarea treburilor. A trebuit să aduc apă pentru vin, drojdie de la beci etc. Am pus o capcană de șoareci în beci. Mîine vom vedea dacă am succes la acest ”sport”. Pînă la amiază am mai stors și apoi am mai cules de unul singur aproape o căldare (a 16-a).

Ieri tata a adus de la un cetățean o damingeană de 50 de kg pe care azi a umplut-o cu must de vișine. Tot ieri am primit o scrisoare de la diriginta Ana Ruscior. Pe o filă albă a scris trei rînduri: ”Tov. Druguș, Vă facem cunoscut că fiul d-voastră Druguș Liviu a promovat clasa cu 7.66. Dirig, Ana Ruscior”.

Azi la amiază, nemaiputînd suporta căldura înăbușitoare, mi-am luat slipul și-un săpun și m-am dus la baie. Apa Siretului era plină de băieți, iar mai la vale de o mulțime de fete. Dintre băieți erau o mulțime de cunoscuți (Vasile Amariei – cu care n-am prea discutat), Stelică, Bizică, Ghe. și Mihai Horodincă, Titu Mustață, Ion Cantoreanu, Mihai Avărvare, Costică Apetri și mulți alții. M-am băit mult, am stat pe nisip și după baie m-am simțit minunat. Am venit pe la 15, după o oră jumătate de bălăceală, fiind mînat acasă de o negură care a acoperit în puțin timp tot cerul.

Acasă, mama tocmai a scos pîinea din aragaz; am mîncat apoi am cules o căldare și jumătate de vișine (total: aproape 18 căldări). Pe la 16 tata a observat în cămară (unde așezasem damingeana cea mare) o udeală și chiar apă. Cînd s-a uitat mai bine a văzut că curge de sub damingeană. Îmediat au adus un furtun de camion și au scos vinul în oale și borcane. S-a observat, în urma acestei operații, că se desprinsese complet fundul damingenei. S-ar fi făcut o mare risipă dacă nu s-ar fi observat la timp și nu s-ar fi lucrat cu atenție. După asta tata a pornit în sat să caute damingeană. S-a făcut aproape ora 23 și încă nu venise. Mama s-a dus în sat să-l caute și cînd s-a întors, tocmai atunci a venit și tata cu Amăiestroaie, de peste Cudrina, fiecare cu cîte o damingeană de 50 de kg în spate. Astfel, putem să o înlocuim și pe cea spartă și să mai facem încă vin. Cu tot ce s-a stors astăzi avem peste 120 de litri de vin de vișine pus în două damingene de 50 de l și în două de cîte 10.

Seara am ascultat o serie de meciuri de la Campionatul mondial de fotbal: Uruguay – Franța 2-1; Ungaria Brazilia 3-1; (fără Pele, Brazilia-i o echipă ca oricare alta); Chile – R.P.D. Coreeană 1-1; Spania – Argentina 1-2. Seara m-am culcat destul de tîrziu. Lecțiile mele de engleză și orele de lectură au luat sfîrșit…

Dialog cu mama: Eu: ”Cînd vine tata?” Mama: ”Dacă vine pe de-a dreptul, vine mai tîrziu; dacă înconjoară, vine mai devreme(L.D.: traseul ”pe de-a dreptul” conținea și o bodegă…). ”Rețetă de vin de porumb: 1kg porumb, 1kg zahăr, 5l apă, drojdie cît o nucă, 8 zile fermentație).

Sîmbătă 16 iulie 1966. Dimineața m-am sculat singur pe la vreo 7.30. Șirul zilelor frumoase s-a încheiat de ieri după amiază. Azi toată ziua a fost înnourat și seara a plouat bine. Presimt că apropiata mea excursie de 5 zile o voi face pe un timp cam urît. Azi nu s-au mai cules vișine. În orice caz au mai rămas puține pe vîrfurile cele mai lăturalnice. Timpul de azi l-am petrecut cu ”regiunea industrială bucătărie-cămară” storcînd ultimele cantități de vișine și completînd damingenile. Deoarece fermentează prea tare le-am făcut la toate cinci damingenele cîte un dop găurit în care am introdus cîte o bucățică de lemn de soc (gol pe mijloc) care se continuă c-un furtun vîrît într-un vas cu apă. Astfel, gazele ies fără să erupă și nici aerul nu pătrunde înăuntru.

La amiază am primit o scrisoare de la bunița (e supărată că nu-i scriu; dacă m-aș duce la București îmi plăteștea ea drumul dus și întors) și o carte poștală de la școală: ”Tov Liviu Druguș. Trimite o adeverință de salarizare a părinților, în vederea excursiei. Duminică seara vii la Rădăuți. Luni dimineața, ora 5 – plecarea în excursie. Mîncare pe-o zi Profesoara Galan”. Azi n-am scos adeverința cerută. Poate mîine. În privința excursiei, m-am pregătit un pic: am adunat unele lucruri, apoi am lăsat totul pe mîine. Azi am mai cumpărat 8 kg de zahăr de la cooperativă. În total 50!. Spre seară am ascultat meciul Argentina – RFG: 0-0. În același timp s-a disputat și partida URSS – Italia 1-0.

Mama a copt cîteva tăvi cu plăcinte cu brînză și cu vișine și totul a durat pînă la ora 24. Seara am stat și am scris rezumatul la primele două romane citite de mine (Răscoala și Pădurea spînzuraților): două foi, apoi am scris Jurnalul.

Am succes la ”sportul” cu șoareci. M-am coborît în beci și în capcană stătea un șoarec prins de gît. L-am aruncat și am pus din nou capcana cu aceeași coajă de pîine.

Duminică 17 iulie 1966. Dimineața m-am sculat la 9 după ce m-am săturat de-a binelea de somn. Apoi – pregătire pentru excursie. Mama mi-a călcat pantalonii gri și, de asemenea, cămașa gri cu butoni (cu care-am fost și la Iași). Am luat cureaua tatei. I-am mai făcut o gaură pe măsura mea apoi am început să-mi aranjez în servietă. Mi-am pus canadiana (bluza de vînt), pelerina de ploaie, o bluză de vară, ciorapi de schimb, șervetul, batiste, peria și pasta de dinți, Jurnalul, caietul cu adrese, cîteva antinevralgice, pix, stilou, piepten (+ 10 lei strînși de mine pentru excursie). Mama mi-a mai bucșit în servietă pîine și brînză și plăcinte cu brînză și plăcinte cu vișine. Deoarece n-a mai încăput termosul a trebuit să-l iau separat (la mînă) ceea ce nu mi-a prea convenit. Am vrut să renunț la el dar nu m-a lăsat mama. După ce m-am împopoțonat am fost cu bicicleta la Poștă și-am luat ”Magazinul”, ”Gazeta învățămîntului” și ”Munca”, citindu-le pînă la ora 13 cînd am plecat la cursă împreună cu tata. Mi-a dat 110 lei (20 de drum și 90 de cheltuială). Azi, tata a scris la rudele de ”dincolo” și mi-a spus că-i posibil să mergem la ele pe la sfîrșitul acestei luni. Pe drum mi-a povestit prin ce părți îi sînt rudele (comuna Izvoare, raionul Orhei). La cursă m-am întîlnit cu doamna Maximiuc cu care am discutat pînă ce a venit autobuzul. Am luat bilet pînă la Siret; aici m-am dat imediat jos și m-am dus să-mi scot bilet pentru Rădăuți. Aici, la Casă m-am întîlnit cu Petrică Bejenaru cu care am schimbat cîteva cuvinte. După ce mi-am scos bilet m-am așezat pe o bancă lîngă autobuzul pe a cărui tăbliță scria Siret-Rădăuți. Autobuzul însă era complet gol. Ora plecării a trecut și în autobuz n-a intrat nimeni. După cîtva timp văd că se pornește un autobuz. Dau fuga și întreb pe cineva unde merge. ”La Rădăuți!” primesc răspunsul și imediat o iau la fugă, ajung autobuzul și fluturîndu-i biletul prin fața ușii, șoferul a oprit.

La ora 15 am ajuns în Rădăuți. Orașul era aproape adormit, toropit de căldură. Străzile erau pustii. Imediat m-am dus la școală să văd dacă am unde dormi undeva deseară. Dar școala era și ea pustie. M-am reîntors în oraș și am stat în parc pînă la ora 16. Crezînd că Toader o fi venit și el în oraș și acum o fi la film, m-am dus la cinema ”Unirea” și l-am așteptat acolo să iasă. Mai întîi l-am văzut pe Lazurcă Aurel din Grănicești care a absolvit 11 clase și care merge și el în excursie. Imediat a venit și Toader. Ei mi-au spus c-au lăsat bagajele la Florea la internat. Am mers tustrei acolo și am lăsat și eu servieta acolo. Apoi pînă seara n-am mai stat deloc. Am mers prin oraș ca (virgulă) caii spre marea nemulțumire a lui Lazurcă, virgulă, care n-avea un astfel de antrenament. Am cheltuit vreo 10 lei pe nimicuri (înghețată, prăjituri, caise ș.a.). Mereu am întrebat pe prieteni și cunoștințe dacă nu știu un loc unde putem să dormim toți trei la noapte. Dar n-am găsit nimic. M-am întîlnit cu Gafencu Marcel, fostul nostru coleg de clasă. Am discutat ca și cum ieri ne-am despărțit. A rămas tot așa cum îl știam. M-am întîlnit apoi cu Gavril Magopăț. Acesta ne-a îndrumat să mergem la luptătorii de la Grădina de tir care pentru 5 lei ne-ar da saltele. Am renunțat imediat la acest plan. Pe mine și pe Toader ne-a apucat veselia. Rîdeam mereu pe seama oricui. Am fost și la internatul de fete de pe str Volovățului (”Noi sîntem cu excursia”) dar n-am găsit nimic și am pornit iar prin oraș foarte veseli. M-am întîlnit cu Rodica Ruscior dar nici nu m-am gîndit să-i spun să dorm la ei (nu ține). Apoi am mers iar pe la școală. Văzînd că se îngroașă gluma am mers iar la Școala veche. Aici erau cazați o mulțime de profesori pentru examenul de definitivat. I-am spus unei femei de servici că a spus tovarășa directoare Mincu că TREBUIE să dormim undeva în școală. Femeia, foarte credulă, s-a dus la omul de servici și așteptările noastre n-au fost zadarnice. Ne-a dat o sală de clasă (clasa a II-a, ultima pe stînga) în care erau mai multe pături dintre care două erau așternut. În total, două pături, două saltele, doauă perne, dar numai trei cearșafuri. Aveam masă, lavoar, lighean, căldare cu apă și ”tot confortul”. Ne-am bucurat cînd am văzut un asemenea ”culcuș” și imediat am ieșit în oraș. Am mers la dna Florea și ne-am luat bagajul. Toader și Aurel aveau cîte o sacoșă, foarte practică pentru excursii. Prin oraș am întîlnit-o pe Rodica Moroșan (XI-a E) și-am rugat-o să ne trezească mîine dimineață la ora 5. La școală, bucuroși că avem locul asigurat am început să tropăim pe coridoarele școlii. Numai bine ce-am intrat și ne-am încuiat cu cheia, că-l auzim pe omul de servici bătînd la ușă. Îi dăm drumul și el începe să ne facă morală (pentru tropăială). L-am asigurat că n-o să se mai repete și ne-am văzut de-ale noastre. Aurel a adus apă, eu am făcut paturile, Toader a pregătit masa. Ne-am spălat, am mîncat bine în comun (fiecare a contribuit cu cîte ceva), apoi am tras la sorți cine să doarmă singur și cine în dublu. Eu cu Toader am căzut la un loc și Aurel singur. Ne-am culcat pe la vreo 22 cu gîndul să ne putem scula dimineață. Eu am făcut paturile în așa fel încăt nouă ne-am pus două cearșafuri (să nu ne înțepe pătura) iar lui Aurel numai unul. Pe chestia asta am rîs grozav. Cu asta și cu bancurile ce s-au mai spus ne-a trezit că ne-am culcat abia la 24… Noaptea însă n-am dormit bine și-am stat mai mult treaz. De grijă să nu pierdem autobuzul ne-am sculat de mai multe ori pe noapte. Am dormit în jurul a 3-4 ore.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 431. Miercuri 7 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (153).


Duminică 3 iulie 1966. Aseară, după ce m-am culcat (vorba vine), am auzit de la 0 la 0.30 Vorbește Praga în limba engleză și Parla Bucarest (397m). În cadrul emisiunii de la București  a dat muzică ușoară românească. Pînă la ora 1 am ascultat Glasul Patriei care n-a fost cine știe ce interesant. Între timp am citit din ”Pădurea spînzuraților” (Iosif Bologa: ”Religia să fie admisă numai ca mijloc de dezvoltare a fanteziei copiilor”).

Azi dimineață mama m-a lăsat să dorm cît pot. De-abia la 10 m-am trezit singur. Tata era plecat cu bicicleta la Zamostea să se intereseze de lemne. Pînă la 11 m-am spălat îndelung, făcînd mare ”risipă” de apă. La 11 am mîncat pt dimineață. Abia m-am mai învîrtit prin casă și pe-afară și s-a și făcut ora 13, iar mama a așternut din nou masa. Am mîncat fără nicio poftă.

După masă a venit poștașul și ne-a adus o scrisoare de la bunița. Nu se mai așteaptă să vin eu la București. Mama și tata au hotărît să nu mai plece la București și să plec numai eu. Aș vrea să n-o anunț pe bunița de venirea mea ca să-i fac o surpriză (aprox ca data trecută).

Azi e o zi, de asemenea, caldă și însorită.

Dimineața, plin de elan, am mai făcut antrenamente la săritura în înălțime. De la un timp am început să ating sfoara, dar am ridicat-o mereu și, așa, ușor atingînd-o am ajuns la 1, 34. Cred că dacă voi persista la 1,34 aș reuși să n-o mai ating și să sar mai mult.

La amiază a venit tata și ne-a anunțat că a găsit lemne și după masă a plecat cu două căruțe să le și aducă. Eu cu mama am jucat aproape tot timpul table și un pic de dame. În total am jucat 7 partide de table și patru de dame. Mama m-a bătut cu 5-2. Abia acum am început să prind și eu cum se joacă tablele și-mi place din ce în ce mai mult. E foarte pasionant jocul. La ultimul joc mi-a garantat că-mi dă un marț. Am pariat că-i numai linie (pe un leu) și așa a fost. Înainte de a-și scoate mama ultima ”bilă” am scos și eu ultima și-am cîștigat leul. Am vrut să joc cu mama pe bani, dar dînsa n-a vrut. M-a povățuit însă: ”Să nu te pasioneze banul niciodată”.

Ziua asta caldă s-a transformat pînă spre seară cînd au venit iar nori dinspre Mihăileni (L.D.: satul vecin cu Grămești, satele despărțite fiind de apa Siretului). Era cît pe ce să plouă, dar am scăpat ca prin minune. Azi a fost nuntă la Macovei. În tot satul a fost o adevărată sărbătoare. Lumea curgea puhoi și toți erau la  ”țol festiv”. Locul nunții a fost pe aproape de noi; muzica se auzea foarte tare, la fel și chiuiturile de la hore.

Azi n-am mai reușit să-mi fac lecția la l engleză. Seara tata a adus două căruțe de lemne pe care le-am descărcat în fața bucătăriei.

O noapte cu lună. La 23 am ascultat Novisad ul și la 12.30 m-am culcat după ce-am citit o oră în pat.

Luni 4 iulie 1966. După cum plănuise încă de aseară, tata s-a sculat de dimineață și s-a apucat de tăiat lemne. De voie, de nevoie m-am sculat și eu pe la 7, dar somnoros și chiar adormit pe jumătate.

Pînă la ora 12 am tăiat aproape încontinuu și-am terminat de tăiat aproape toate lemnele în lodve de 1 metru. Tata a măsurat (cubat) și a constatat că nu sînt trei steri, așa cum a plătit, ci, spre ciuda lui, doar doi jumate. La amiază s-a dus la omul cu pricina care i-a promis că-i va da și restul de jumate de ster. Eu m-am înfocat tare la tăiat (curmat), considerînd asta ca fiind un sport. Îmi place să fiu dezvoltat și chiar mai mult decît atîta: să fiu solid! Se pare că deja sînt…

La amiază am ascultat D.V. (Deutsche Welle) (”carnet sportiv”, Carnetul zilei”, despre cel mai modern penitenciar din RFG și despre menajarea bătrînilor (65) dintr-un orășel vest german). Cînd a început să transmită niște muzică ușoară franceză am adormit și mai dormeam mult dacă nu mă scula mama și să-mi spună că în jumate de oră să fiu la masă. Am mîncat ”pe răsturnate” (ca după multă muncă și somn).

Am citit azi în ultimul nr din ”Gazeta învățămîntului” ”Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din R.S. România”. S-au modificat f multe față de perioada cînd eram eu pionier (organizarea, legămîntul, uniforma). Cînd i-am citit mamei despre noua uniformă pionierească, mai întîi s-a mirat, apoi mi-a explicat că aproape exact la fel era și vechea organizare de tineret de pe vremea dînsei (”străjerie”). Mama îmi amintește că se întorc toate așa cum s-au dus (liceu, bacalaureat etc.). Religia însă n-o să revină niciodată și în cazul în care se vor face unele apropier de religie, voi fi foarte revoltat. (L.D.: Naivul de mine nu a realizat că noua ”religie” era deja introdusă (bolșevismul) și cine ”păcătuia” față de dogmatica ortodoxă comunistă era, în cel mai bun caz, ignorat și marginalizat. Cît despre, ”premonițiile” mamei, acestea se bazeau pe un bun simț comun elementar care percepe tangentele dintre extreme, dintre început și sfârșit, dintre sus și jos etc. Fiind la Chișinău, cu cîțiva ani înainte de destrămarea URSS, mama a ”prezis” că imperiul va muri ca să se nască mai puternic… După anii 90, o soră de-a tatei, ”beneficiară” a deportării de două decenii în Siberia, după ce a văzut trendul de refacere a Imperiului nu se oprea din admirație și exclama: ”Cum a știut ea? De unde-a știut?”. Și uite-așa, ca să realizezi ciclicitatea istoriei nu-ți trebuie multe studii savante. Ai nevoie doar de cîteva confirmări…).

După amiază (de la 14.30 la 16 30) mama și tata s-au odihnit, iar eu am stat în bucătărie și am scris Jurnalul pe ieri și pe azi.

Ziua de azi e toridă. Nu e chip să stai mult în soare că te amețește și te toropește. Nu-i chip să faci treabă în timpul amiezii. (am pînă acuma 30 de lei puși la ciorap) (L.D.: A nu se confunda parcimonia și spiritul meu de economie cu iubirea de arginți sau cu ceea ce nu dorea mama să pățesc: ”pasiunea de a avea bani” (în fond, o boală). Banii în sine nu m-au pasionat niciodată, de unde și respingerea constantă a oricărei idei de parvenire, de cocoțare într-o funcție/ poziție/ postură care să te umple de bani, dar fără satisfacții profesionale. Verii mei de la Chișinău se mirau de ce nu fac ceva ca ”să fac bani” (firme, afaceri, tranzacții etc.). Concret, apartamentul în care am stat la Chișinău în anii 1994-1996, era format din două camere excelente într-un turn din apropierea centrului orașului. Proprietăreasa era plecată și stabilită în America și dorea să vândă apartamentul. Filo-română, proprietăreasa a scăzut prețul de la 5000 de dolari la 3000 de dolari, bani pe care eu i-aș fi adunat din salariul meu de la ”Sfatul Țării” în 30 de ani (fără să consum nimic). M-a așteptat câteva luni, doar doar voi aduna banii necesari. Evident, nu avea cum să mă aștepte decenii și a vândut apartamentul cu 7000 de dolari. Noul proprietar l-a aranjat un pic și peste cîteva luni l-a vîndut cu 20.000. Acum presupun că valorează minimum 50 – 60 mii de dolari. Verificarea ideii că nu am făcut pasiune pentru bani este dată de faptul că nu regret absolut de loc pierderea oportunității de a deveni mai bogat cu câteva zeci de mii de dolari (ultima ”trăsnaie” în domeniu, în 2013, a fost indiferența față de un post la BNR, în București). Iar exemple sunt nenumărate. În schimb, la piață, încerc mereu să optimizez raportul cost-calitate prin nevinovate negocieri…).

Azi mi-am mai revăzut colecția de vederi. Cele mai multe le am din Iași (vreo 30) apoi din Rădăuți și din regiunea Suceava. Am de gînd să-mi măresc colecția achiziționînd mereu și făcînd schimb prin corespondență.

Azi e ziua luptătorilor din Iugoslavia – 25 de ani de la atacarea Iugoslaviei. 4 iulie – Ziua independenței SUA. 190 de ani de la proclamarea independenței. La 18 am ascultat Moscova (”De strajă păcii și securității popoarelor”, ”Țara violenței”. La 20 am ascultat din nou ”Ipocrizia agresorilor”, ”Orizonturi sovietice”. La insistențele mamei (care nu păreau a fi obligative) m-am apucat de engleză. Am rămas cu două lecții în urmă. După o jumătate de oră de scris a început să mă doară capul. Am ieșit afară, am ascuțit toporul foarte bine, l-am mai reparat, apoi am ochit o lodvă mai potrivită. La cîte 10 cm de capete am cioplit cu toporul făcînd-o mai subțire, cît să pot prinde cu mîna. Astfel mi-am făcut un fel de halteră cu care am de gînd să fac antrenamente. În seara asta cu greu am făcut 20. Il ridic sus, deasupra capului, apoi îl las pînă aproape de genunchi, îl ridic iar și-l cobor din nou. De 20 de ori. Sper să majorez numărul cît de curînd. Seara am ascultat iar postul italian. Un fel de adresă: Centrala Berlin, Cento due, 192, Căsuța poștală 459. Pt Giovani Verdi. Postul se pare că se numește ”Radio Ogi – Italia” . În continuare, pe 397 m. am ascultat ”Govari Bukarest” (în limba iugoslavă (21 – 21.30) cu emisiunea în limba rusă. ”Laudatur Iedut Cristus” (Radio Vatican). De la 22 la 22.30 Deutschvan Fung pe 195 de m. – pentru Iugoslavia, iar de la 22.30 la 22 pentru România. Seara, m-am culcat pe la 23.30 după ce am început să citesc ”Omul invizibil” (”Pădurea…” am uitat-o în sufragerie).

Marți 5 iulie 1966. Dimineața m-am sculat singur pe la ora 8. Șirul zilelor frumoase și calde nu s-a întrerupt. Azi însă e o zi toridă. Nu e chip să stai mai mult afară, în soare. În bucătărie e ca într-un cuptor nu alta. Singurul refugiu este în sufragerie unde-i răcoare și liniște – cel mai plăcut loc în asemenea zile.

Dimineața am citit din ”Pădurea spînzuraților”. M-a întrerupt mama de vreo două ori: o dată să-i culeg niște vișine pentru o budincă, apoi, după un scurt răgaz, să-i culeg și lui tanti o trăistuță din vișinii ei, pentru dulceață. După ce-am făcut și trebușoara asta am venit în casă și m-am dat pe citit. M-am întrerupt numai la masă, după care iar am luat cartea în mînă și n-am lăsat-o decît după ce i-am citit ultima filă, apoi și Prefața. (”Moartea eroică nu prețuiește în realitate cît viața cea mai ticăloasă”). Mama m-a asigurat că la urmă o să plîng. Eu am încredințat-o că nu se va întîmpla așa ceva. Citind cartea pe nerăsuflate mi-am încărcat sufletul cu emoții, iar la urmă am simțit o mare plăcere să mă descarc plîngînd. Altădată plîngeam pentru simpla moarte a unui personaj oarecare (Țin minte că am plîns grozav în cl. I-a cînd am auzit că lupul a mîncat pe cei trei iezișori ai caprei…). Acum însă n-am plîns pentru moartea lui Bologa. Îmi era mai mult milă de zbuciumarea celor ce rămîneau și-i jeleau. Fără să vreau m-am pus în situația lui. Ce-aș fi făcut eu să știu că peste cîteva clipe nu voi mai trăi? Într-o pornire de curaj mă gîndeam că i-aș înfrunta zîmbind pe cei ce m-au osîndit… Apoi m-am transpus în situația celor ca Ilona, Klapka, Boteanu prieteni apropiați ai osînditului. Cu gîndul că aș asista la moartea unui prieten sau a cuiva drag m-a apucat plînsul, într-un acces de slăbiciune. Mama m-a văzut că plîng și a crezut că-l plîng pe Apostol (Bologa). Pe acesta însă aproape că-mi era și ciudă că a refuzat ajutorul lui Klapka și a spus adevăratele lui intenții… După ce-am terminat cartea m-a apucat durerea de cap de atîta încordare. Aceste ultime două romane pe care le-am citit le admir. Sînt foarte realiste și pătrunse de un umanitarism profund. Cred că mi-am făcut din Rebreanu un scriitor preferat.

După masă mama și tata s-au culcat un pic. Azi tata a cutreierat cu bicicleta satele din apropiere în căutare de lemne. A adus baterii noi pentru ”Delta” (aparatul de radio).

Ca să-mi astîmpăr durerea de cap am luat o pastilă și m-am culcat în bucătărie. M-am trezit la 18, după două ore de somn, cu o durere și mai grozavă. În căldura asta infernală era și cazul să mă doară capul. Pînă pe la 19 m-am mai învîrtit prin casă, apoi m-am dus în dormitor și-am răscolit prin mulțimea de cărți ce trebuie să le citesc. Am ales romanul ”Întunecare” de Cezar Petrescu. Pînă seara am citit cu înfrigurare căutînd să ajung cît mai repede la miezul acțiunii și să aflu totul.

Seara nu s-a mai cinat. Mama a copt pîine și a stat pînă s-a copt (22). Eu am rămas citind în bucătărie. Pe cînd mama se ducea la culcare în sufragerie, s-a auzit cocoșul cîntînd. Mama, superstițioasă, m-a anunțat că mîine sigur se schimbă vremea și nu se știe dacă voi putea merge la Rădăuți. N-am vrut însă s-o cred. Am stat și-am citit pînă am ajuns la pagina 100. Apoi mi-am scris Jurnalul. Cînd m-am uitat la ceas – 22.30! Ceasul stătuse…. Cine știe cît o fi ora acum. Cred că e aproape de 1. După ce l-am învîrtit acum arată 11.15. Voi vedea mîine diferența și-mi voi da seama cît am stat. N-am reușit să recuperez lecțiile pierdute la l engleză. Cînd m-am culcat luna nu se vedea încă.

Miercuri 6 iulie 1966. Astănoapte m-am culcat la ora 1, iar la 3 și ceva m-am trezit iar. Nemaifiindu-mi somn am stat și-am admirat minunăția de lună ce stătea oblic pe bolta cerului astfel că lumina foarte bine cămăruța mea. Am dat perdeaua la o parte și-am deschis larg două geamuri. Un timp am stat călare pe geam și-am admirat tăcerea mormîntală ce domnea peste sat, tăcere ce era întreruptă ușor de hămăituri îndepărtate. Luna era tare mică, sus și albăstruie parcă. Am stat așa mai bine de o oră. După ce aerul răcoros al nopții a cuprins toată camera, am reușit să adorm. Dimineața m-am sculat la 5.30. Am observat că ceasul meu era în urmă cu o oră și 15 min.

Cu numai vreo 2-3 ore de somn, m-am sculat, m-am îmbrăcat (sandale, pantaloni lungi, cămașă de ”culoarea prafului” căreia i-am suflecat mînecile) am mîncat, am mai vorbit cu mama, apoi am încălecat bicicleta și la 6.30 am ieșit pe poartă cu direcția Rădăuți. Scopul călătoriei mele de astăzi era să-mi retrag banii de pe excursie (160 lei) ca să-mi înlesnesc plecarea la București. Pe lîngă asta, mama mi-a da 75 de lei să fac unele cumpărături. Cînd am ieșit din ultimul sat ce aparține de Grămești, la teiul bătrîn ce înseamnă pentru mine sfîrșitul unui urcuș cam greu, m-am întîlnit cu Vlad Apalaghiei din Grămești (un coleg mai mare de la Grămești, care mergea și el cu bicicleta la Rădăuți. Așadar am avut și tovarăș de drum. Cît timp am mers am discutat mereu și nici n-am știut cînd a trecut timpul. După ce-am traversat lanul de grîu am luat-o pe o cărăruie la vale spre Dornești. Cum mergeam eu așa am depășit lățimea cărăruii și niște dîmburi m-au făcut să-mi pierd echilibrul. Deoarece aveam un pic de viteză n-am mai avut cînd să pun frîna. Am avut un pic de prezență de spirit, am cîrmit-o în șanțul destul de adînc, apoi am pus piciorele în pămînt. Imediat m-am oprit, ca și cum nu s-a-ntîmplat nimic, și mi-am continuat drumul. Pe cărarea de la Dornești la Rădăuți e o plăcere să mergi. La 8 am ajuns în Rădăuți. Aici, Vlad mi-a propus, iar eu am acceptat, să ne întîlnim la ora 14 pe Mărășești 22 și să venim tot împreună acasă.

Cum am intrat în oraș am avut grijă să descalec. Prin fața Tribunalului m-am întîlnit cu Gavril Magopăț. Întîlnirea a fost plăcută. Mi-a spus că la sf acestei luni are de gînd să meargă și el ”dincolo”. (L.D.: ”dincolo” însemna, de regulă, ”dincolo de graniță”, adică în teritoriile românești ocupate de ruși). S-ar putea să vină și el în excursie (deocamdată nu vrea). Mi-a arătat unde stă Storoj (vila ”Hilda” de pe Bdul Bogdan Vodă) dar mi-a prezis că nu voi căpăta banii… Totuși m-am dus mai departe, la Școala Veche. În oraș se fac mari reparații la canale, trotuare și la fațadele unor clădiri.

La Școala Veche, în hol m-am întîlnit cu un elev de-a X-a pe care-l cunosc numai din vedere. Totuși am intrat în vorbă cu el. A venit să-și ridice actele pentru a pleca (chiar azi) la Liceul Militar. După cum se mai gîndise și el, și după cum i-am mai descris și eu perspectivele, s-a hotărît: va merge acolo, dar nu va reuși.

I-am spus directoarei ”durerea” mea (L.D.: este vorba despre doamna directoare Mincu – o femeie deosebită, cu mult tact și cu o mare iubire față de copiii pe care îi păstorește). Motivul meu pentru a nu mai merge în excursie (faptul că intenționam să merg în Uniunea Sovietică) n-a fost prea întemeiat. Directoarea nici n-a vrut să audă: ”așa răspundem noi la chemările Ministerului?”. Și-așa nu-s destui candidați. Costul excursiei a crescut la 210 lei. În definitiv, de ce n-aș merge? La urma urmei, renunț și la București și tot merg. Pe hall era agățată o hartă cu itinerariul excursiei interregionale de la 18 la 23 iulie 1966. Iată frumosul itinerar: Rădăuți – Cîmpulung – Vatra Dornei – Bistrița – Dej – Cluj – Cheile Turzii – Turda – Cîmpeni – Alboc – Scărișoara – Abrud – Detunata – Zlatna – Alba Iulia – Ocna Mureș – Tg Mureș – Reghin – Toplița – Gheorghieni – Ciceu – Ghimeș – Gheorghe Gheorghiu Dej – Adjud – Bacău – Pașcani – Suceava – Rădăuți. În costul excursiei intră cazarea și mîncarea. Transportul – cu autobuzul. Afară m-am întîlnit cu Lupăștencele care au venit să se pregătească pentru examenele de corigență. Am schimbat vreo două vorbe, apoi am plecat în oraș să-mi fac cumpărăturile. Am cumpărat 3kg de zahăr, două conserve de plătică și trei reviste de ”New Times”. Am avut grijă să iau și două înghețate și pentru suflețelul meu. Cînd ieșeam de la ”Macul roșu” m-am întîlnit cu Gigi Simionesi care, echipat de călătorie, mi-a spus că merge să lucreze la Cîmpina. La despărțire mi-a promis că ”poate-mi va scrie”. După asta m-am mai învîrtit prin tîrg, am stat vreo 15 minute în parc și mi-am făcut unele adnotări în ”Însemnări de buzunar” vol 4. Mi s-a părut că în drepta mea, pe o bancă stătea Theodora. N-am mai dat atenție și am plecat. Am trecut pe Mărășești 22, dar n-am mai intrat. Am ieșit apoi pe V.I.Lenin, la asfalt. Văzînd că merge foarte ușor, m-am hotărît să merg acasă pe aici și să nu-l mai aștept pe Vlad. M-am pornit din Rădăuți la ora 10. Am văzut că fac 20 de km la oră pe drum drept sau cu mici ondulații. Soarele mă bătea drept în față și numai curentul produs de viteză m-a mai răcorit un pic. Am mers prin Vladu Vlădichii, Bădeuți, Milișăuți (cît era el de lung), Românești, Grănicești, Ratoș, Bădeuți, Gropeni și… acasă. La început a mers foarte ușor (pînă la bifurcația Siret – Suceava). La podul din Milișăuți de peste apa Sucevei m-am întîlnit c-un fost coleg de clasa VIII-a care acuma e într-a XI-a C. Mi-a povestit că a fost în excursii mai lungi cu bicicleta (două – trei zile). Acuma venea de la un prieten din raionul Suceava. Din discuție în discuție ne-am hotărît să mergem duminică la Putna cu bicicletele. Numai să fie vreme frumoasă și să am chef. O pălărie bună mi-ar prinde tare bine. Pînă aici mă bătea soarele în ochi, iar de după ce m-am îndreptat spre Românești mă bătea în ceafă. Dar mi-a cam ieșit mie asfaltul pe ochi. După ce-am lăsat în urmă Milișăuțiul am avut parte numai de dealuri mai mult sau mai puțin mari. Aici am obosit grozav; am mers mult pe jos și soarele mă topea cu razele lui de foc. Am răbdat ca un călugăr pînă m-am văzut în Grănicești. Înainte de a intra în sat am făcut un popas bun. Nu mă mai ajutau piciorele. Dinspre Siret veneau nori negri care imediat au acoperit soarele. S-a făcut răcoare și numai puțin n-a lipsit să plouă. Un vînt favorabil a îndepărtat norii. Iată că pentru a doua oară s-au adeverit vorbele mamei și ale cucoșului. În fața acestui semn cocoșesc mă-nchin (dar numai lui!). În Grănicești, în fața Sfatului Popular m-am întîlnit cu-n prieten de-al lui Toader și, deci, și de-al meu. (a dormit odată la internat cu Gigi în d.5). Mi-a spus că Toader e acasă (cred că a venit pe data de 2 iulie crezînd că merge imediat în excursie). Și-acuma îmi pare rău că n-am fost pe la el. Cînd am ieșit din Grănicești am avut cîteva văi la care mi-am dat drumul cu toată viteza și simțind o mare plăcere. Apoi am trecut prin comuna Satu Mare, după care am avut parte numai de dealuri și delurele. Pe marginea drumului am găsit cîțiva meri pădureți și m-am lăcomit la poamele lui extraordinar de acre și rele. Cele vreo 10 merișoare mi-au făcut rău și au contribuit la durerea de cap ce mi-o provocase căldura și oboseala. Cînd am intrat în Ratoș am avut parte de o vale splendidă de vreo 2km. M-am lăsat un pic pe spate cu mîinile lejere pe ghidon, alergam așa înghițînd pămîntul. Simțeam fiori de plăcere. După asta au urmat drumurile proaste de țară cu gropi și cu pietre. În Bădeuți am băut de vreo trei ori apă care s-a combinat numaidecît cu merele… Cu mare greu am ajuns pînă-n Gropeni. Aici am avut drum drept, apoi vale, un deal pe care l-am urcat ușor, apoi vale. Și iar viteză! Mi-am scos pîrleala pentru cît am mers ca melcul. În 5-7 minute eram acasă, un lac de sudoare (cu toate c-am venit numai în maieu). Acasă, după ce-am mai povestit un pic am trasat pe hartă, cu mama, itinerarul călătoriei (excursiei). E foarte bun! (posibil să merg și la București, sau, dacă nu, chiar ”dincolo”). Mi-am schimbat hainele aproape ude și pline de praf, m-am spălat, am halit ceva, apoi, frînt de oboseală, m-am culcat. Cred că azi am făcut vreo 70 de km fără prea multe popasuri. Am reușit să dorm numai jumate de oră. Totuși, cred că m-am refăcut mult. După asta am cules o trăistuță de vișine, am adus apă și m-am mai mișcat prin casă Am mai citit un pic (dar numai un pic) din ”Întunecare”. Lecțiile de engleză au rămas baltă (las că fac mîine… și tot așa). (D.V.: ”Prietenul dușmanului meu va deveni dușmanul prietenului meu?” Foarte interesant. (R. Comșa: ”Ce-s romantismele astea de licean amorezat?” ”A vota cu Iorga = a voma”).

Seara am jucat table cu mama: 3-2 pentru ea la linii. Tata a fost prin sat.

Cînd s-a înnoptat a venit și ploaia; a plouat un pic numai: în depărtare fulgerele luminau cerul, însă tunetele nu se auzeau aproape deloc. M-am culcat la 22 fără să mai citesc sau să scriu nimic. Eram un pic obosit și afară era tare urîcios (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 428. Duminică 4 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (150).


Luni 20 iunie 1966.  Dimineața m-am sculat, ca de obicei, pe la ora 9. De cum m-am sculat, mama a început să mă descoase în legătură cu Jurnalul. Din cîte-am înțeles, a citit în caiete și încă destul de bine. Se poate să aibă vreo cheie. Mai știi? Crăpam de ciudă, nu alta. Oricum – oricine-ar fi – nu-mi place să-și bage nasul în ale mele. Nu-i frumos. După asta aproape toată ziua tot mă înțeapă cu cîte-un cuvînt sau îmi declamă cîte-o frază din Jurnal. Să mori nu alta!

Azi a fost o zi cam rece, mai ales prin comparație cu zilele care au trecut. De dimineață, cerul era foarte senin, dar bătea un vînticel destul de rece și care a adus niște norișori mici, scămoși și rari. Treptat însăs-au transformat în niște nori mari, cenușii, prevestitori de ploaie.

Dimineață, de lene și de lehamite (sau mai bine zis de ciudă) n-am mai mîncat. Aseară mi-am făcut un fel de plan de lucru pentru vacanță. Pentru săptămîna asta mi-am programat să citesc romanul ”Răscoala” de Liviu Rebreanu. Totuși, e cam puțin. Nu prea am atîtea săptămîni cîte romane ne-a dat să citim. Ba mai am și altele de făcut… Azi am ieșit afară, în fața grajdului, m-am învelit în pătură și am citit vreo 50 de pagini din ”Răscoala”.

Ziua de azi a trecut fără să fac prea multe. Mi-am pierdut timpul prin vișini, am mai strîns coada șoricelului pentru curcuțe, am mai adus apă de la fîntîna lui tanti, iar spre seară am prășit vreo 10 rînduri de cartofi dinspre uliță și dormitor.

Am descoperit un nou mod de a face sport. Am suit scara în copac, am fixat-o bine, la orizontală și fac tot soiul de flotări la ea. Partea proastă e că obosesc pînă ajung acolo sus obosesc cățărîndu-mă. Seara după ce m-am spălat, am mîncat pe săturate halva turcească cu cacao (o mîncare preferată de mine), apoi am mai ascultat radio și-am mai vorbit cu mama. Nu ne simțim prea bine în singurătate (fără tata și Mircea). M-am culcat pe la 22.30 stînd în pat și citind din ”Răscoala”.

Marți 21 iunie 1966. După ora 9 (deșteptarea) am mai încurcat ițele prin casă și m-am mai înciudat discutînd cu mama de cele scrise în Jurnal. De voie, de nevoie îi mai povestesc cîte-o trăsnaie de pe la școală, urmată de un car de povețe și învățăminte din partea mamei. I-am spus toată tărășenia și urmările celor întîmplate pe ”2 mai” și altele. Partea proastă e că am ajuns să discutăm despre fete și-aici s-au cam încurcat ițele. Mama – cu toate că, probabil, știe prea bine – a încercat să mă descoase care-i prietena, însă aici n-am mai vorbit. Mama o fi citit în Jurnal despre mai multe fete și nu știe pe care să o aleagă (Doina H., Lucia N., Lia etc.). Vrea să mă învețe să aleg pe cineva care să nu mă facă de rîs și să nu mă stingherească prea mult de la învățat. Mi-a mărturisit însă că nu-i deloc împotriva prieteniilor. Numai să învăț. Mi-a promis că la anul va veni cu mine la o gazdă în Rădăuți și mă va face să mă țin de carte. Numai că pe asta n-o mai cred.

Azi a fost o vreme  f urîtă, ploioasă și rece.

Dimineața am fost pînă la Poștă și am dus o scrisoare pentru bunița. Pînă pe la 15 am stat în casă cu mama, discutînd încontinuu de ”fleacuri” de pe la școală. Mi-a caracterizat colegele mele din fotografie, numai și numai după mutră și, minune!, aproape pe toate le-a nimerit: despre Lia a spus că este ”mîndră”, iar despre mine a spus că sînt ”bun la suflet”. Tot așa mă caracterizase și Lucia cînd mi-a mărturisit prima ei impresie despre mine: ”un băiat rău, dar cu suflet bun”.

După masă, după ce a mai stat ploaia, am ascuțit toporul și-am despicat o răchită scorburoasă în vreo opt bucăți pentru a se usca. După ”sportul” ăsta am practicat altul: urcatul și coborîtul prin copaci (vișini).

Seara, după cină am răsfoit cu mama colecția de reviste ”Magazin”. Astăzi factorul (poștal) a adus ”Moscow News” și ”Munca”. Muț – doar el știe cum a făcut – și-a scos lanțul dînd să rupă omul. Am sărit imediat și l-am legat din nou. A tras Amorăriței o spaimă. După ce mama s-a culcat am stat în bucătărie, am citit articole din ”Magazin” și am scris totuși în Jurnal. M-am culcat la 24.

Miercuri 22 iunie 1966. Azi se împlinesc 25 de ani de la atacarea mișelească a U.S. de către Germania hitleristă. Ieri, deoarece am stat pe-afară în ”uniforma” de vară am răcit și acu le cam strănut. Ieri mama a cîntat de mai multe ori ”Țărăncuță, țărăncuță” și-mi place foarte mult (e și cîntecul preferat al Doinei H.). Mi se pare că mama a citit și Albumul și bineînțeles ceea ce mi-a scris Lia în ultima zi. Asta nu-mi convine deloc. Mi se pare că pe chestia asta mama vrea să rîdă de mine. Pe lîngă asta vrea să mă destăinuiesc ei de orice-aș face. Consider că n-ar avea rost așa ceva.

Noaptea trecută a fost o seceră de lună. N-am văzut-o de mult și-am așteptat-o. Aștept să vină nopțile cu lună plină care-mi plac foarte mult.

Dimineața, cu mare greu am reușit să mă scol pe la 10 și ceva. Afară era frig, bătea vîntul, iar cerul era plumburiu. Această vreme s-a menținut toată ziua. De cîteva ori a ieșit și soarele și s-a înseninat puțin pentru ca apoi să se înnoureze mai tare și să bureze cîte un pic. Dimineața, după ce-am mîncat, am ieșit în grădină și-am mai prășit cîteva rînduri de cartofi. Tare repede mă plictisesc însă. Puțin cîte puțin mi-am bătucit binișor palmele. Bineînțeles, cu tot frigul de-afară, n-am uitat să vizitez vișinii; acum sunt mai multe coapte. Cît am stat în casă i-am ajutat mamei la coacerea unui chek și am avut grijă să o ajut și la gustat. Restul zilei am mai citit, pe apucate, din ”Răscoala”. Pînă acum am reținut cîteva citate: ”Păstorul care-și părăsește turma e mai rău decît acela care o conduce greșit, căci turma se risipește, pe cînd cu păstori, buni sau răi, tot nu se pierde” (spusă de Miron Iuga lui Titu Herdelea). ”Dreptatea nu costă nimic și de aceea nu are circulație în comerț” (Mendelson).  La amiază am dormit încă o oră și m-am sculat numai cînd mama mi-a arătat o felie de chek. Mama a făcut un kg și jumătate de sirop de trandafir. După masă am mai citit din ”Maxime și cugetări” (un carnet special dedicat acestora). Am mai ascultat la radio pe toate undele și posturile. Îmi place să ascult Chișinăul și să aud cum vorbesc moldovenește.

De cîtva timp m-am apucat serios de sport. Am urcat scara în copac, orizontal, și la ea fac flotări (ca și cum aș fi la sol) apoi fac tracțiuni. La tracțiuni am ajuns la 7 (numai…). Constat cu plăcere că s-au dezvoltat mult mușchii brațelor și pieptului. Îmi place să mă simt puternic și să nu mă tem de nimeni. Asta o fac prin propriul meu efort.

După ora 22 am luat un caiet studențesc – tip registru și cartea ”Învățați limba engleză fără profesor” și m-am pus pe treabă. Am luat totul de la început. Scriu în caiet vocabularul, lecția, traducerea, gramatica, exercițiile – toate cu multă meticulozitate. M-am hotărît să parcurg toată materia acestui manual, să mai studiez și altele și la anul viitor să fiu foarte pregătit la limba engleză. O să facem engleza împreună cu F ul și n-aș vrea să mi-o ia Doina H. înainte. Scriu, apoi repet totul cu glas tare. În seara asta, stînd mai tîrziu am reușit să fac primele cinci lecții de la Capitolul introductiv. Cît am stat în bucătărie și-am scris la engleză, apoi cît am scris în Jurnal, am ascultat mereu la radio. De la ora 0.30 pe 397 de m lungime de undă am ascultat Radio București în limba italiană și-am înțeles aproape totul. După Buletinul de știri a urmat tema ”Cunoașteți România?” în cadrul căreia a transmis un concurs cu turiști străini. De la 0.30 la 1 am ascultat ”Glasul patriei”. După Buletinul de știri în care a expus pe larg vizita lui Ciu-En-Lai (Ciulai) a vorbit despre C.A.P. – ul ”Prietenia româno-chineză” din comuna Munteni, Buzău și comuna ”Prietenia chino-română” de lîngă Pekin. A urmat un scurt intermezzo muzical, apoi emisiunea ”Azi în satele patriei”. De la 1 am ascultat un post în limba italiană (se pare că-i Radio Moscova în italiană).

Azi am început cel de-al patrulea volum de ”Însemnări de buzunar” în Agenda de recenzor a tatei. E foarte bună, îmbrăcată cu pereți de vinilin în interiorul căreia se poate ține creionul automat de fier. Mă ajută foarte mult la ținerea însemnărilor în Jurnal. Aseară Jurnalul meu a dormit sub pernă. L-am pus acolo de frică să nu-mi umble ”cineva” în el. Azi mama mi-a făcut aluzie la cine știe ce fată…

Pe mîine e posibil să plec la Siret. Am găsit un nume de chinez: Li – Viu – Jen. Am stat cu radioul în față pînă la 1.30 și nu-mi era somn. După ora asta, terminînd cu scrisul în Jurnal, m-am vîrît în pat și-am continuat aici să-mi ”pierd” timpul, citind. Am mai citit vreo 20 de pagini din ”Răscoala”. Îmi dau seama că nu voi putea să realizez toate cîte mi le-am pus în gînd din timpul anului. Totuși nu pot neglija cu totul și mai fac cîte-un sacrificiu ”nocturn”. Și văd că-mi priește. M-am culcat la ora 2, puțin obosit…

Joi 23 iunie 1966. Dimineața, de voie – de nevoie, m-am sculat la 8.30. După ce-am halit, mama a plecat la cooperativă să facă unele cumpărături (L.D.: ironic, lumea din sat spunea în loc de ”cooperativă”, ”cumpărativă”, adică locul de unde cumperi, nu locul unde cooperezi cu vînzătorul). În acest timp, eu – profitînd de faptul că eram liber – am ascuns Jurnalul în butoiul cu grăunțe pentru păsări, învelindu-l într- bucată de material plastic. E mai sigur așa. Pentru moment. Mi-am aranjat apoi sertarul din mijloc de la bufet punîndu-mi acolo toate chițibușurile mele (unelte de scris, carnețele, caiete etc. După ce a venit mama am alcătuit cu ea o listă de obiecte ce trebuie să le cumpăr de la Siret. Mi-a dat 125 de lei, mi-am luat uniforma (haina și pantalonii de la uniformă și sandalele romane ale tatei) și mi-am pregătit bicicleta.

Pe la 10.30 am plecat cu bicicleta la Siret. Dar mai bine nu plecam. În față îmi bătea un vînt destul de puternic care aproape mă oprea-n loc. În spate mă bătea soarele și-mi era cald, iar eu mă speteam pedalînd împotriva vîntului. Un chin! Înainte de a intra în Pădureni, am făcut un popas, m-am dezbrăcat și m-am răcorit un pic. Am ajuns în Siret la 11.30. La Siret, în fața Liceului era forfota celor care dădeau examene la admitere. Am făcut cumpărăturile de pe listă și, plus de asta, mi-am luat libertatea să cumpăr un stilou de 17 lei f micuț și simpatic de culoare roșie.

La 12 m-am pornit spre casă. Acum aveam vîntul în spate și aveam de mers mai mult la vale. Am pedalat mereu și am ținut ”pasul” cu-n (autocamion) ”Carpați”. La un moment dat m-am ținut de lada autocamionului. Era foarte cald și transpiram grozav. Am ajuns acasă obosit, plin de praf, după mai puțin de jumătate de oră. Acasă m-am odihnit, mi-am schimbat ”uniforma” și am dat socoteala la bani. Mi-au rămas și mie 5 lei și 60 de bani. Am acum peste 20 de lei puși deoparte. Am eu obiectele mele preferate pe care vreau să mi le cumpăr (cuțit de 45 de lei cu multe lame, ochelari de soare cu oglindă – 53 lei).

Azi a sosit scrisoare de la tata, de la Iași. Ne scrie că tare ar vrea să scape de întunecimea vieții de la țară și se interesează cum se poate intra într-un oraș. După 3 iulie ”vom” merge la București. Eu însă sînt în încurcală cu excursia (nu știu cînd e planificată). De altfel nici n-aș mai vrea să merg. Adică mama îmi promite de atîta timp că nu mai merg în excursie și acuma gata – merg… Asta, nu!

După un prînz copios m-am întins pe pat și de la 14.30 la 17 am soilit grozav. Nici la acea oră nu mă prea dădeam sculat. Am observat că dacă atunci cînd sînt tare somnoros beau apă rece imediat mă trezesc din lenevie. În cele două ore și jumătate de somn am avut tot timpul să visez tot soiul de bazaconii. Am visat-o și pe Lia care stătea în locul meu de la masa din bucătărie. Era deosebit de frumoasă și drăgălașă, îmbrăcată într-o bluziță roz, subțire și cu guler înalt. După ce mi-am mai revenit din somnolență am mers la vecina Ostina să fac crupe pentru pui. Acasă era doar Coca, fiica de cca 15 ani care m-a ”ajutat” să învîrt la ”moară”. Practic, ea stătea în brațele mele, în fața mea, și eu … eram în ceruri… După trebușoara asta am mers la tanti Lucreția și i-am cules (pentru ea) o trăistuță de cireșe. Petrică și Paulică (gemenii) s grozav de obraznici. Fac prostii cu carul! În timp ce stam chiar în vîrful cireșului, într-o poziție foarte incomodă, în așa fel încît orice mlădiere m-ar fi putut arunca jos am avut un ghinion. O muscă mi se așează pe picior și se plimba nestingherită provocîndu-mi o mîncărime grozavă. Era cît pe ce să mă facă să cad din copac. O muscă!

Cu asta mi-am consumat timpul pînă aproape de apusul soarelui. Am venit acasă și m-am apucat serios de treabă. Am tăiat cu sapa iarba din fața verandei și de pe lîngă trotuar, făcînd curat. Apoi i-am ajutat mamei să scuture covorul și celelalte țoale. Azi mama a făcut curățenie mare în sufragerie și în verandă. În bucătărie doar a început și n-a mai putut continua. Mîine! Eu, după ce-am trebăluit destul, m-am dezbrăcat, rămînînd doar în chiloți și m-am dat la făcut sport; apoi am făcut o baie f f bună, afară, cu apă rece.

Spre seară vîntul s-a liniștit, cerul s-a înseninat și luna, care era răsărită din timpul zilei, a apus pe la ora 23.

După ce am cinat împreună cu mama am trecut la partea a II-a a programului zilei. Pînă la 0.30 am parcurs următoarele cinci lecții la engleză. Am stat mereu cu radioul în față ascultînd muzică ușoară la toate posturile. La ora 0 am ascultat ”Parla Bucarest” (”Vorbește Bucureștiul”) în italiană. A vorbit despre ”industria română” în cadrul ”Cronicii economice”. De la 0.30 la 1 am ascultat ”G.P.” 379 m (mitingul prieteniei româno-chineze, muzică populară, lucrările Conferinței Naț. a femeilor din România, o corespondență din Belgrad, Festivalul filmului de la Mamaia și un Buletin de știri). Iată programul emisiunii ”Glasul Patriei” (ora Bucureștiului):

Ora 22   ……….    41,7 și 48 și 47 m

Ora 0     …………31, 35 m; 31,5m și 41 și 52 m

Ora 0.30…………… pe 397 m

Ora 1    ……………. 31,55; 48,57 și 48,78 m

Ora 5.30   ………… 25,4m, 25,13 m, 21,28 m, 31,35m, 31,55m, 48,47m și 48,78m.

Imediat, la ora 1 am încercat să prind ”G.P” și pe 31,55m. Dar – în vînt! N-am mai auzit post românesc pe unde scurte și cred că nici n-am să aud. Poate-s bateriile slabe. În timp ce ascultam emisiunile am scris mereu în Jurnal. După ora 1 am căutat tot soiul de posturi unde mi se părea c-ar fi ceva muzică distractivă. La început, mă usturau ochii de somn, dar acum mi-a sărit somnul. Iar a trecut de 1.30. De fapt, acum nu mai sînt pe data de 23, ci pe 24.

În seara asta aveam de gînd să să-i scriu lui Sandu o scrisoare mai picantă, una la Moscova și o ”scrisorică” la Galați pe adresa pe care am găsit-o în ”Magazin” (schimb de vederi înfățișînd frumusețile patriei). Ceasul nu arăta încă ora 2 așa că m-am culcat…       (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 422. Luni 26 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (145).


Joi 17 martie 1966.  Dimineața m-am sculat cu mare greu pe la vreo opt. Ca după un program riguros, pe la 8 a plecat și tata cu recensămîntul, iar mama la școală. Noi am rămas iar gospodari acasă. Pînă ce-a venit mama (13) noi am pus bucătăria la punct, am reparat patul și-am făcut o ordine perfectă de-ți era mai mare dragul să stai. Apoi, tot la idea lui Mircea i-am mai ajutat un pic și el a pregătit cîte ceva pt masa de prînz. Restul timpului am stat tolănit pe canapea în sufragerie și – parcă le-aș fi văzut pentru prima dată – m-am uitat cu mare atenție și pasiune prin colecția de vederi. Apoi am început un nou articol din ”New Times” și anume ”North of Warsaw” (tot note de călătorie, de Irina Trofimova). La o propoziție m-am împotmolit și m-am lăsat păgubaș. Toată ziua nu m-am mai uitat prin vreo carte  sau revistă. La amiază, în timp ce luam masa, factorul Amorăriței ne-a adus o telegramă la care mă așteptam: ”Veniți vineri Rădăuți. Plecare în excursie. Camil.”. Deoarece mă așteptam la o asemenea veste nu m-am alarmat, ci, liniștit, am început să-mi fac planuri de călătorie. Pînă seara am fost foarte bine dispus și-am mai glumit. Azi mi-am ras favoriții (ieri – mustața).

Ieri Mircea s-a aprovizionat cu un nou rînd de cărți de la Bibliotecă (N. Labiș, E.A. Poe și Nuvele italiene contemporane.

După masă am ieșit pe-afară și-am făcut un pic de sport la despicatul cîtorva cioate. Apoi am mai stat vreo oră cu Mircea prin tînăra noastră livadă. De cîteva zile mi-am descoperit o nouă pasiune – aceea de ”scamator”. Îmi place să jonglez c-un băț de 25 de cm. Cu dreapta merge foarte bine și-mi place f mult.

Seara am început pregătirile pentru excursie: mi-am periat hainele, am făcut o baie generală și alte … planuri.

Dimineața fulguia și era ger – iarnă, restul zilei s-a topit totul și s-a uscat – primăvară.

Vineri 18 martie 1966.  Știind că mă așteaptă un drum destul de obositor, dimineața mi-am lungit somnul pînă la 8.30. De fapt, m-am trezit înainte de 8, dar am mai stat visînd (c2 b4 a1). Înainte de a mă scula, tata a plecat pe teren cu recensămîntul, iar mama, pînă să plece la școală, mi-a filat un pic ”jurnalul” (the game on the zero page). (L.D.: cu alte cuvinte, mama mi-a decriptat ”reușitul” meu cifru….). . Apoi a plecat la școală spunîndu-mi să mă mai pregătesc pentru drum. Eu însă n-am făcut nimic și la 11.30 cînd s-a întors m-a găsit tot așa cum m-a lăsat. În acest timp m-am mai ”jucat” cu Mircea (box), am ascultat obișnuita emisiune ”La microfon melodia preferată”. După ce-a venit mama, m-am schimbat și mi-am pus cele necesare excursiei, în servietă.

Mama a împrumutat 100 de lei de la Aivănesi și mi-a dat-o mie. Plus de asta, 10 lei pentru caiet și 3.50 pentru cursă. Avînd în vedere că plec la Iași mama m-a aranjat f bine. Aseară mi-a călcat pantalonii de la uniformă, batiste, iar azi dimineață mi-a dat o cămașă care vine foarte bine, bej, cu butoni (o port pentru prima dată). Cînd am plecat mi-a dat fularul tatei, într-un cuvînt m-a împopoțonat f bine. Am plecat înainte de 13. Mama m-a condus la cursă. Cu toate că nu prea vroiam mi-am luat pe mine paltonul și pe deasupra pelerina de ploaie. Asta chiar mi-a prins foarte bine deoarece a plouat.  Cînd am ajuns în stație, cursa abia venea de la Rădăuți. A trebuit să așteptăm pînă la 14 făr-un sfert cînd s-a întors de la Zamostea. Cum stăteam cu mama de vorbă la Auto-oprire factorul ne-a adus o scrisoare de la bunița. E supărată că nu i-am scris în ultimul timp (probabil n-o fi primit c.p. de la mine).

În sfîrșit, a venit și cursa: m-am suit primul și-am ocupat un loc în față. Una din(tre) fetele tov Amăiestroaie m-a rugat să-i duc un comision surorii ei de la Rădăuți. I l-am primit, că nu era mare lucru. Pînă la Siret am călătorit f bine și nici n-am simțit cînd am ajuns; dar, vai! Cursa noastră a întîrziat 5-10 minute și am pierdut legătura spre Rădăuți. N-am avut ce face și a trebuit să aștept pînă la ora 16. M-am instalat pe o bancă din sala de așteptare și mi-am însemnat în Jurnal micile și neînsemnatele mele întîmplări pentru prima jumătate a zilei. Acum e 15 fără 20 și-mi va fi cam greu să aștept pînă la 16, singur. Măcar dacă aș mai fi avut de scris, dar am terminat și cu asta și trebuie să mă consolez singur, așteptînd. Cu mine a plecat din Grămești și dna Panțir. Am salutat-o și mi-am adus aminte că suntem certați.

Azi mama mi-a povestit o întîmplare-banc pe care a auzit-o de la profesorul-inspector Romenco: Cică, odată a mers în inspecție la o școală dintr-o comună. Cînd a ajuns acolo, profesorii și copii erau pregătiți pentru o mică deplasare: – ”Unde mergeți?”, i-a întrebat inspectorul. O profesoară i-a explicat: ”Ne pregăteam să mergem la sectorul zootehnic, să vedem boii de acolo, dar dacă ați venit dumneavoastră...” (emoticon zîmbăreț marca autorului Jurnalului: un cerc cu două puncte – ochii – și un T inversat pe post de nas și gură). Am rîs cu mare poftă de asemenea poveste.

M-am mai plictisit pînă la ora 16 cînd a venit autobuzul și-am plecat apoi spre Rădăuți. În autobuz am stat față-n față cu tov Ruscior care a făcut zilele acestea inspecții la Siret (L.D.: capul familiei Ruscior, la care am stat la gazdă, era controlor pe linie financiară, revizor, probabil). Am ajuns la Rădăuți pe la 17. Am luat-o spre oraș cu gîndul de a mă întîlni cu prietenii și să-mi caut cameră pentru dormit, deoarece știam că plecarea-i la 5 dimineață. Prin centru m-am întîlnit cu diriginta care, f f amabilă, m-a întrebat ce mai fac, dacă mi-am luat mîncare și bani destui, dacă am unde sta pînă la ora 21 cînd vom pleca cu trenul și multe altele.

După ce m-am despărțit de dînsa, m-am dus la Cofetărie și-am predat comisionul, după care am luat-o prin oraș să mă mai întîlnesc cu cîte cineva. Am fost pe la școală, la gară și pe la autogară, dar nu m-am întîlnit absolut cu nimeni. Era cam răcoare și mai bureza încă și de aceea m-am hotărît să merg la un film. M-am dus la ”Unirea” unde deja începuse demult filmul ”Bocceluța” (american). Cu toate că nu i-am văzut începutul, mi-a plăcut și am făcut o paralelă cu filmul ”Un cartof, doi cartofi” (de aceeași producție). Cînd s-a terminat filmul m-am uitat prin sală și deodată i-am zărit pe Lungu Costică, Toader Gherasim și Grămadă Cezar. M-am întîlnit cu ei și n-am mai stat să văd începutul filmului. Toader, după ce a primit ieri telegramă, azi la 6 dimineața a și ajuns în Rădăuți și a avut tot timpul să se plictisească. După ce-am mai povestit cîte ceva ne-am mai plimbat prin centru și prin strada Putnei. Aici m-am întîlnit cu Stelu Ruscior și am schimbat vreo două cuvinte.

După asta, am intrat toți patru la ”Plăcintărie” unde Costică a făcut o mică comandă (fiecare cîte un rom de patru lei). Astfel înveseliți am mai colindat un pic prin oraș după care, la bufetul gării am mai luat cîte un ”aperitiv”; apoi încă unul și încă unul. Eu cu Toader ne-am despărțit de ceilalți și-am făcut-o – ”odată-n viață!” – lată. Am umblat de la gară la Grădina de tir (bufetul ”Ciocîrlia”), apoi pe str. 1 Mai (bufetul ”Victoria”) apoi ne-am pornit spre gară, prin oraș. Fără vreun scop anume am intrat în curtea școlii nr 2 – Școala Veche. Aici ușa era închisă și în ușă era pusă o răzătoare; eu am făcut un pic de gălăgie apoi am vrut să plecăm. Deodată s-a deschis ușa și a ieșit cineva afară. M-am gîndit că ar putea fi chiar ”cineva” (un profesor sau un director), m-am dat puțin înapoi și-am tulit-o. Toader a rămas să se descurce singur: ”…ăăă… noi sîntem cu excursia… cînd se pleacă?. ”Cineva” îi răspunde: ”La 9, dar tu cine ești?”. Gherasim: ”Mă numesc Gherasim și Druguș mă așteaptă după colț… Bună seara, dom director!”. A venit la mine rîzînd și un pic speriat și mi-a spus cum a discutat cu directorul Burdujan.

În gară, pe peron, am vorbit cu diriginta, dar am fost foarte calmi… Cînd a sosit trenul, am dat buzna toți patru și ne-am ocupat cîte un loc. Cînd a venit și Costică s-a întîmplat ceva… Cele două măsuțe de la geam erau întinse și Costică a avut plăcerea să se așeze pe ele. În aceeași secundă s-a trezit pe jos cu măsuțele sub el. Am întins-o cît ai zice zero și ne-am instalat în alt compartiment. În timp ce alergam pe culoar m-am întîlnit din nou cu dom director Burdujan. Acesta mi-a zis: ”Ascultă… tu ești cam certat cu disciplina. Să știi că la școală vei primi o sancțiune”. F speriat, m-am dus și mi-am anunțat prietenii. Toader a rîs și-mi zicea mereu că la școală voi primi o …. mențiune. Cum stăteam în compartimentul nostru și dormitam a venit diriginta împreună cu Teleagă Viorica și ne-a dat la fiecare cîte un bilet de 0,50 lei. Mai tîrziu, Viorica mi-a spus că eram tare a2 a5 a1 d4 … De asemenea, Ipati Ștefan și Geta Covașă mi-au spus ”pilitul”.

Pînă la Suceava, m-am spălat pe ochi și mi-am revenit imediat. Am ajuns la Suceava la ora 23. Ne-a coborît cu toții din tren și am intrat în sala de așteptare unde trebuia să așteptăm pînă la 5 dimineața, cînd aveam legătura spre Iași.  Ne-am găsit locuri pe o bancă, iar Toader a adormit pe loc. Zicînd că ieșim pînă afară, eu, Cezar și Costică am ieșit în spatele gării unde ne-am sfătuit și am hotărît: deoarece pînă dimineață mai erau aproape 6 ore, iar în sala de așteptare nu puteam dormi, să mergem toți trei și să vizităm centrul orașului Suceava măcar noaptea, dacă ziua n-am avut prilejul. Hotărînd astfel am pornit-o repejor pe drumul pietruit care ducea la Suceava. Bureza și toate gropile de pe drum erau pline cu apă. Curajoși și cu spirit de aventură n-am dat înapoi, ci am grăbit înainte, discutînd, povestind și uitîndu-ne din cînd în cînd la ceas. Am mers așa o bună bucată de drum urcînd un deal, apoi coborînd. Am trecut pe sub un pod de cale ferată, am trecut peste un pod peste rîul Suceava, apoi am luat-o pe lîngă un deal. Deodată, drumul s-a bifurcat și văzînd în stînga noastră multe lumini am hotărît să o luăm, totuși, înainte pe drumul principal. Văzînd că acesta se îndepărtează din ce în ce mai mult de luminile orașului care, după părerea noastră, era Suceava, am luat-o pe o străduță laterală numită Nicolae Labiș. După ce am băut apă la o fîntînă, făcînd zgomot mult, am coborît prin niște noroaie adînci. După ce am mers un timp am constatat cu tristețe că acea uliță se termina în curtea unei fabrici. Era miezul nopții.

Sîmbătă 19 martie 1966. În situația asta ne-am oprit să hotărîm. Deoarece străduța era noroioasă n-am mai avut chef să urcăm pe unde-am coborît. În stînga noastră, mai la vale, era o biserică înconjurată de morminte. Costică a zărit o poartă, Cezar a deschis-o, eu am luat-o înainte și toți trei am urcat pînă la ușa bisericii. Eu mai eram un pic vesel și le cam b4 c4 b5 d5 d2 a1 c3 (dumnezei). Am trecut pe lîngă biserică și am coborît prin cimitir dînd apoi într-o stradă principală. Părerea noastră unanimă a fost că nu a fost deloc fioros să treci la miezul nopții printr-un cimitir – după cum ne făcuserăm impresia citind cărți de aventuri. Am mers pe drumul respectiv tot înainte pînă drumul s-a bifurcat. Am luat-o pe cel asfaltat gîndindu-ne că, în sfîrșit, am intrat în Suceava. Am mers și pe acest drum o bună bucată de vreme, am trecut pe lîngă ”Combinatul de industrializare a lemnului” și l-am lăsat în urmă. Pe drum ne-am întîlnit c-un muncitor și eu l-am întrebat dacă mai este mult pînă-n centrul Sucevei. Acesta s-a mirat foarte mult și ne-a lămurit că noi sîntem în Burdujeni și că pînă la Suceava mai sînt 3-4 km. Vestea ne-a cam mîhnit, dar am hotărît s-o luăm pe drumul indicat și s-ajungem la Suceava. Eram uzi, imi sărise talpa de la pantoful drept (de atîta mers) și-am ajuns iar la drumul principal. Cînd mai aveam un pic și urcam dealul Sucevei vedem în zare un milițian și gîndindu-ne că ar putea să ne întrebe ce hram purtăm am făcut cale-ntoarsă și cu mare-mare greu am ajuns înapoi la gară. Aici ne-am mai șters un pic de glod și-am intrat în gară. Se făcuse 2.30. Aici ne-am întîlnit cu Toader care măsura de unul singur gara în lungime. S-a cam supărat pe noi că nu l-am luat cu noi și ne-a spus că Burdujan a făcut apelul. Toader i-a spus că sîntem pe peron și se pare că am scăpat. După asta n-am dat niciunul prin sala de așteptare deoarece eram prea murdari și s-ar fi putut să ne întrebe cineva. Cezar s-a dus și a adus mapa lui Costică și-am întins o masă mare pe un cărucior de pe peron. În noaptea asta am mîncat de vreo trei ori. Toți patru ne-am pus proviziile la un loc și fiecare mănîncă ca dintr-a lui.

Cu toate că avea loc în sala dea șteptare de clasa I-a, Burdujan s-a instalat în sala de așteptare de clasa II-a în așa fel încît să vadă și geamul și ușa. Pentru asta l-am și botezat: Paznicul. Încetul cu încetul s-a făcut și ora 5. Cu un pic de întîrziere a venit și trenul de la Cluj cu direcția Iași. Ne-am instalat foarte bine numai noi patru într-un compartiment și n-am mai primit pe nimeni. Asta pînă cînd trenul a oprit într-o haltă și s-a urcat un domn pe care l-am primit: era doar atîta loc! Încetul cu încetul am intrat în vorbă cu el, mai bine zis el a intrat în vorbă cu noi. M-a întrebat ce vreau să urmez, dacă am fost vreodată în Iași, dacă mai lucrează la noi la școală profesoarele Băncescu și Bauman etc etc etc. La un moment dat noi patru am început să discutăm despre profesori. Că Cutare habar n-are, că unul e dobă de carte și poți să-l întrebi orice, că unul are cusurul ăsta ș.a.m.d.. Nu mică ne-a fost mirarea cînd a intrat în vorbă și ”domnul”  nostru care ne-a spus că-i … profesor. ”Ce să-i faci, așa-s elevii; îi discută pe profesori mai bine decît inspectorii. De fapt, elevii apreciază mai bine decît inspectorii”, a spus ”domnul”. Ne-a mai spus că el este un prieten al elevilor și ne-a asigurat că nu ne pîrăște… Apoi discuția s-a însuflețit. El a început să povestească din viața sa de elev și de student. Ne-a spus că dacă ești elev și te ții numai și numai de carte, fără să ai și abateri, nu simți că ești elev. Despre părerea asta nu știu ce să zic, dar pentru mine este valabilă. Ne-a mai spus ce am putea vizita în Iași și și-a lăudat foarte mult orașul în care și-a făcut studiile. S-a dat jos cu cîteva stații înainte de Iași. Pe drum ne-a mai explicat cîte ceva despre Palatul de la Ruginoasa, lacul de lîngă linia ferată ș.a. Mie unul mi-a plăcut foarte mult de el. Avea o privire foarte blîndă, ca a profesorului meu de română de la Grămești, Constantin Maximiuc, pe care n-am să-l uit.

S-a făcut ziuă și noi ne continuam drumul spre Iași. Cînd ne plictiseam scoteam mîncarea și mai topeam cîteva ouă și o franzelă. După asta mi-a venit sete și m-am coborît să beau apă într-o haltă mică unde trenul a oprit numai cîteva minute. Cînd am ajuns la cișmea trenul s-a și pus în mișcare. Eu însă stăteam pasiv și mă pregăteam să beau apă. Cîteva fete mi-au strigat de la geam: ”Druguș! Rămîi!..”. Eu, s-o fac pe grozavul, am mai statu un pic, și le-am răspuns: ”Ei, nu mai spune...”, după care am văzut că se îngroașă gluma și trenul prinde viteză; am început să alerg după tren și abia am reușit să prind ultimul vagon…

Pe la ora 9 am intrat în Gara Mare a orașului Iași. Aici am debarcat, am ieșit în spatele gării de unde ne-am suit cu toții în tramvaiul 1 și ne-am dat jos în Tg Cucului, la Sărărie. Am luată pe str. Cucu, apoi pe str. Roșcani (fostă Aron Vodă) și am ajuns la internatul unde am fost cazați. Băieții au stat sus, în dormitorul 3, iar fetele jos, în dormitoarele 1 și 2. Ne-am instalat fiecare pe cîte-un pat. Noi patru am ocupat colțul din dreapta. Cu noi a dormit și Paznicul. Am mîncat și imediat a venit diriginta care a strîns bani pentru spectacole (cîte 11 lei de căciulă pentru două spectacole). După trebușoara asta, directorul/ Paznicul/ Burdujan ne-a dat voie să umblăm cît vrem pînă la ora 17 cînd urma să fim prezenți la internat. Mie mi-a plăcut foarte mult că ne-a lăsat această libertate. În total am fost 50 de elevi din care majoritatea fete. Imediat ne-am împrăștiat prin oraș, am luat un tramvai și am ajuns în centru, în Piața Unirii. Aici mi-am cumpărat broșura ”Orașul Iași – Ghid turistic” care conținea doar o hartă destul de sumară (5 lei). Am intrat într-o librărie de unde mi-am cumpărat vreo 20 de vederi colorate și necolorate, care împreună cu cîteva fotografii de aviatori ruși m-au costat 25 de lei. Am intrat și la Librăria Centrală de unde mi-am cumpărat o mapă de vederi din Soci (11,50 lei). Mi-am cumpărat, ca amintire și ziarul ”Flacăra Iașului” (L.D.: Deși acest ziar era organul PCR Iași, avea și o rubrică ”Știința și producția”. Prin 1973, pe când lucram la Academie, ca cercetător, deși nu nu eram membru de partid, am publicat aici primul meu articol. Fără exagerare, acel prim articol a stat la baza multor articole și cărți scrise înainte și după 89. De fapt, era modul meu de gândire care nu s-a schimbat din copilărie și până acum… Din acest motiv am (re)publicat (integral) acel articol chiar pe acest blog). Mi-am luat și o revistă în limba engleză (4,50) (Labour Monthly). De la o vreme m-am despărțit de ceilalți trei. Dintre cei trei, Toader s-a desprins și el și pînă pe la ora 17 l-a căutat pe fratele lui. Cu mare greu i-a găsit locuința, dar nu era acasă. Eu am umblat mult și bine de unul singur cu toate că mă dureau grozav picioarele. Mi-am luat bilet la Cinema ”Victoria” pt ora 14.30 (3 lei, rd 5). Pînă atunci am mai fost pe la internat și am venit înapoi. Am fost pe Str Ștefan Cel Mare și am văzut, numai în exterior, Palatul Culturii, Biserica Sf. Nicolai și Biserica Trei Ierarhi. Am vizitat cu de-amănuntul Piața Unirii, m-am plimbat pe str. Al Lăpușneanu și m-am odihnit în părculețul din spatele blocurilor turn. La 14.15 am intrat la film. M-a impresionat f mult stilul nou, modern al sălii. Scaunele sînt îmbrăcate în pluș roșu, ca la Sala Patria din București. După Jurnal a rulat filmul românesc ”Procesul alb”. Cum am intrat în sală și m-am așezat pe scaun m-a apucat somnul și au început să mă usture ochii. După o noapte albă și nici asta liniștită, ci tare zbuciumată, nu e prea ușor să te menții. Ca urmare am mai clipocit cîte-un pic la început. Nu o dată am scăpat capul în piept, m-am trezit și apoi am clipocit iar… Am văzut filmul printre gene. Totuși, atît cît l-am văzut, mi-a plăcut (aia a măsii, măta scîrțîie, a3 d5 d2 e1 a1) De la film m-am dus direct la internat. Am străbătut str Cuza Vodă în toată lungimea ei. La internat băieții dormeau. S-au sculat, am halit ceva apoi ne-am încolonat și-am mers la Teatrul Național din Iași. Am avut locuri la balcon, în picioare. Am lăsat hainele la garderobă, am ocupat locuri lîngă perete, foarte aproape de tavan. M-a impresionat foarte mult sala cu tavanul ei boltit și împodobit cu înflorituri și sculpturi aurite. După cîte am auzit sala e unică în Europa și poate mai sînt cîteva în lume. Cînd a început spectacolul am găsit un loc în ultimul rînd (era singurul loc liber). În actul 4 am stat în picioare și i-am oferit locul lui Teleagă Viorica. În seara asta s-a jucat piesa ”Becket” piesă în patru acte de Jean Anouilh. Spectacolul a început la 19.30 și s-a terminat la 23. Acțiunea piesei și jocul de scenă mi-au plăcut foarte mult. De asemenea, mi-au plăcut ingenioasele trucaje și aranjamente de pe scenă. Mi-a plăcut foarte mult jocul viu și energic al eroului principal, regele Henric II precum și cel al lui Thomas Becket (M-am săturat de a3 d5 d2 e1 a5). M-am culcat la miezul nopții, mort de oboseală.    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!