liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Gafencu Marcel

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 433. Vineri 9 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (155).


Miercuri 13 iulie 1966.  …. și m-am sculat după ora 10, după un somn continuu, profund și liniștit. De cum m-am sculat, am luat scările, găleata, cîrligul și trăistele și …la vișini! Azi am cules din vișinii 4 și 3, reușind să mai facem și astăzi 6 căldări (în total 15!). M-am gîndit că ar fi f practic un fel de cîrlig f f scurt legat cu sfoară. Cîrligul să aibă vreo 15 cm, iar sfoara peste un metru sau doi. Avantajul e că poți lega creanga cu sfoara (după ce o agăți și o tragi cu cîrligul) și culegi mai ușor. În lipsă de cîrlig, și o piatră legată la capătul sforii aruncată cu măiestrie ar putea ajuta la tragerea crengilor. N-am mai avut timp să pun asta în aplicare și am lăsat pe mîine. Am suit și scara cea lungă în copac (vișinul 2), am legat-o cu cureaua și culeg foarte bine toate vîrfurile. La amiază am dormit mai bine de o oră și aș mai fi dormit în ciuda faptului că astănoapte am dormit mai bine de 12 ceasuri… Am întrerupt culesul pe la 18 pentru că nu mai aveam unde pune atîta amar de vișine. În bucătărie mama și tata lucrează de zor la strivit, stors, turnat în borcane. La urmă voi da cantitățile de vișine în diferite forme care au rezultat (vișinată, compot, vin, dulceață). După ce-am terminat cu vișinile m-am spălat și mi-am luat bluza albastră care-mi place foarte mult (mama mi-a spălat-o nu demult) și acum e curată. Timp de o jumătate de oră am mai făcut o tăbuiață de crupe, am mai adus apă, apoi… liber!

Cu ocazia călătoriei de ieri la Rădăuți am terminat vol IV de ”Însemnări de buzunar”. Acum mai folosesc cîteva file din vol II rămas neterminat.

În seara asta este film și se aude foarte clar muzică (dă foarte des ”La ragazza” (Remo Germani). În seara asta mi-am scris Jurnalul pe luni, marți și azi. Pe lîngă asta am ascultat și meciul dintre Spania și Argentina ( 1-2) (o mică surpriză). Pe la 21 a venit Cantoreanu (tatăl elevei Cantoreanu Maria cla X-a spre a XI-a la Liceul din Siret care-i corigentă la matematică) care vrea să ia ore. Pe lîngă ea cred că va veni și Viorica Dănilă și Ionel Maria (ambele, foste colege de clasă la V- VII). 10 lei ora/ persoană. Deci 30lei/ h. Dacă va cădea de acord cu părinții lor, vor începe ”antrenamentul” de la 1 august sau mai devreme chiar și… cu un pic de efort din partea tatei (care va trebui să se pună în acord cu materia predată elevelor de la Liceul din Siret) vor ieși cam o mie de lei…

Seara am mai ascultat D.F. (195) și Radio Novi Sad (236). După ce am terminat de scris Jurnalul m-am culcat chiar cînd acele ceasului meu marca ”Kirovski” arătau miezul nopții.

Joi 14 iulie 1966.  La această dată, în anul 1789 a început asaltul Bastiliei. Azi se împlinește exact o lună de cînd sînt în vacanță și parcă nici n-a fost chiar atît. Mai am încă două luni…

La 7.30 m-am sculat singur, din inițiativa mea. Azi dimineață tata a fost cu butelia la Siret și a reușit s-o schimbe. A mai luat și 3 kg de zahăr pentru industria noastră de vin. Bejenaru, omul de servici(u) de la Sfat a venit la noi cu o convocare pentru tata să vină la ședința de diseară. Cum tata nu era acasă, mama n-a vrut să semneze. Atunci, Bejeneru, obraznic, a spus: ”Mai ușor mă-nțeleg cu-n țăran decît cu dumneavoastră...”.

Ziua de azi a fost mai liber; n-am cules deloc vișine, deoarece nu mai avem ce face cu atîtea vișine. Toate vasele, borcanele, damingenele sînt pline. De dimineață pînă la amiază am răsfoit, citit și aranjat colecțiile mele de ”New Times” și ”Moscow News”. La amiază am dormit o oră. După amiază am încercat să-mi scriu ceva la lectură și-am început să citesc ”Prefața” la romanul ”Răscoala”. Pe la 3.30 mama și tata s-au gîndit să mă trimită la Siret să mai cumpăr zahăr.

Azi e o zi foarte călduroasă și la ora 16 cînd am pornit de-acasă era încă zăpușeală.

Pînă la Siret am făcut exact o jumătate de oră și-am reușit să nu mă dau jos la niciun deal pînă-n oraș. Am ajuns cam asudat, dar imediat am avut un ghinion. La 16.30 încă nu erau deschise magazinele. Tata mi-a dat pentru zahăr 200 lei bătute. M-am dus la cofetărie să iau o înghețată, dar alt ghinion: n-aveau rest la sută. Am vrut să beau un pahar de sifon de la un chișc, dar am pățit la fel. Cam așa are Ch. Dickens o povestire în care spune că cu o hîrtie de 10.000 de dolari a reușit să facă o sumedenie de cumpărături fără să i se schimne bancnota. Deoarece hîrtia mea era numai de 100 n-am avut norocul lui Dickens. Pînă la 17 m-am gîndit să mă duc cu bicicleta pînă la graniță și să văd cum arată un punct de frontieră. Dar abia am ajuns înaintea podului peste Siret că m-am oprit și m-am întors îmnapoi la Siret pentru că am văzut postul de vamă și am crezut că nu-i voie.  Am cumpărat 18 pachete de zahăr de cîte un kg. și în loc să plătesc 162 lei am plătit 172  (pen că-s căscălău!).

La întoarcere am venit mai mult pe jos pentru a nu mi se rupe mînerul de la servietă. Dar prin dreptul grajdurilor c.a.p. m-am suit pe bicicletă și imediat servieta a căzut jos. Am reparat-o cum am putut, apoi am pornit mai departe pe jos. Pînă acasă m-a mai enervat o aripă de la roata din față care nu mă lăsa să înaintez. Aceasta din cauza plasei și a servietei încărcate prea mult. Am ajuns acasă după o oră, obosit, asudat și enervat. Aici tata m-a mai dăscălit pentru cei 10 lei pierduți de pomană.

Seara am stors un borcan de vișine. Pînă în prezent s-au cumpărat 42 kg de zahăr (numai pentru vin, dulceață, compot și vișinată).

Vineri 15 iulie 1966. Dimineață mama m-a sculat pe la 8, dar mi-era grozav de somn și aș fi dat mult să mai pot dormi. Graba cu care-am fost sculat a fost cauzată de aglomerarea treburilor. A trebuit să aduc apă pentru vin, drojdie de la beci etc. Am pus o capcană de șoareci în beci. Mîine vom vedea dacă am succes la acest ”sport”. Pînă la amiază am mai stors și apoi am mai cules de unul singur aproape o căldare (a 16-a).

Ieri tata a adus de la un cetățean o damingeană de 50 de kg pe care azi a umplut-o cu must de vișine. Tot ieri am primit o scrisoare de la diriginta Ana Ruscior. Pe o filă albă a scris trei rînduri: ”Tov. Druguș, Vă facem cunoscut că fiul d-voastră Druguș Liviu a promovat clasa cu 7.66. Dirig, Ana Ruscior”.

Azi la amiază, nemaiputînd suporta căldura înăbușitoare, mi-am luat slipul și-un săpun și m-am dus la baie. Apa Siretului era plină de băieți, iar mai la vale de o mulțime de fete. Dintre băieți erau o mulțime de cunoscuți (Vasile Amariei – cu care n-am prea discutat), Stelică, Bizică, Ghe. și Mihai Horodincă, Titu Mustață, Ion Cantoreanu, Mihai Avărvare, Costică Apetri și mulți alții. M-am băit mult, am stat pe nisip și după baie m-am simțit minunat. Am venit pe la 15, după o oră jumătate de bălăceală, fiind mînat acasă de o negură care a acoperit în puțin timp tot cerul.

Acasă, mama tocmai a scos pîinea din aragaz; am mîncat apoi am cules o căldare și jumătate de vișine (total: aproape 18 căldări). Pe la 16 tata a observat în cămară (unde așezasem damingeana cea mare) o udeală și chiar apă. Cînd s-a uitat mai bine a văzut că curge de sub damingeană. Îmediat au adus un furtun de camion și au scos vinul în oale și borcane. S-a observat, în urma acestei operații, că se desprinsese complet fundul damingenei. S-ar fi făcut o mare risipă dacă nu s-ar fi observat la timp și nu s-ar fi lucrat cu atenție. După asta tata a pornit în sat să caute damingeană. S-a făcut aproape ora 23 și încă nu venise. Mama s-a dus în sat să-l caute și cînd s-a întors, tocmai atunci a venit și tata cu Amăiestroaie, de peste Cudrina, fiecare cu cîte o damingeană de 50 de kg în spate. Astfel, putem să o înlocuim și pe cea spartă și să mai facem încă vin. Cu tot ce s-a stors astăzi avem peste 120 de litri de vin de vișine pus în două damingene de 50 de l și în două de cîte 10.

Seara am ascultat o serie de meciuri de la Campionatul mondial de fotbal: Uruguay – Franța 2-1; Ungaria Brazilia 3-1; (fără Pele, Brazilia-i o echipă ca oricare alta); Chile – R.P.D. Coreeană 1-1; Spania – Argentina 1-2. Seara m-am culcat destul de tîrziu. Lecțiile mele de engleză și orele de lectură au luat sfîrșit…

Dialog cu mama: Eu: ”Cînd vine tata?” Mama: ”Dacă vine pe de-a dreptul, vine mai tîrziu; dacă înconjoară, vine mai devreme(L.D.: traseul ”pe de-a dreptul” conținea și o bodegă…). ”Rețetă de vin de porumb: 1kg porumb, 1kg zahăr, 5l apă, drojdie cît o nucă, 8 zile fermentație).

Sîmbătă 16 iulie 1966. Dimineața m-am sculat singur pe la vreo 7.30. Șirul zilelor frumoase s-a încheiat de ieri după amiază. Azi toată ziua a fost înnourat și seara a plouat bine. Presimt că apropiata mea excursie de 5 zile o voi face pe un timp cam urît. Azi nu s-au mai cules vișine. În orice caz au mai rămas puține pe vîrfurile cele mai lăturalnice. Timpul de azi l-am petrecut cu ”regiunea industrială bucătărie-cămară” storcînd ultimele cantități de vișine și completînd damingenile. Deoarece fermentează prea tare le-am făcut la toate cinci damingenele cîte un dop găurit în care am introdus cîte o bucățică de lemn de soc (gol pe mijloc) care se continuă c-un furtun vîrît într-un vas cu apă. Astfel, gazele ies fără să erupă și nici aerul nu pătrunde înăuntru.

La amiază am primit o scrisoare de la bunița (e supărată că nu-i scriu; dacă m-aș duce la București îmi plăteștea ea drumul dus și întors) și o carte poștală de la școală: ”Tov Liviu Druguș. Trimite o adeverință de salarizare a părinților, în vederea excursiei. Duminică seara vii la Rădăuți. Luni dimineața, ora 5 – plecarea în excursie. Mîncare pe-o zi Profesoara Galan”. Azi n-am scos adeverința cerută. Poate mîine. În privința excursiei, m-am pregătit un pic: am adunat unele lucruri, apoi am lăsat totul pe mîine. Azi am mai cumpărat 8 kg de zahăr de la cooperativă. În total 50!. Spre seară am ascultat meciul Argentina – RFG: 0-0. În același timp s-a disputat și partida URSS – Italia 1-0.

Mama a copt cîteva tăvi cu plăcinte cu brînză și cu vișine și totul a durat pînă la ora 24. Seara am stat și am scris rezumatul la primele două romane citite de mine (Răscoala și Pădurea spînzuraților): două foi, apoi am scris Jurnalul.

Am succes la ”sportul” cu șoareci. M-am coborît în beci și în capcană stătea un șoarec prins de gît. L-am aruncat și am pus din nou capcana cu aceeași coajă de pîine.

Duminică 17 iulie 1966. Dimineața m-am sculat la 9 după ce m-am săturat de-a binelea de somn. Apoi – pregătire pentru excursie. Mama mi-a călcat pantalonii gri și, de asemenea, cămașa gri cu butoni (cu care-am fost și la Iași). Am luat cureaua tatei. I-am mai făcut o gaură pe măsura mea apoi am început să-mi aranjez în servietă. Mi-am pus canadiana (bluza de vînt), pelerina de ploaie, o bluză de vară, ciorapi de schimb, șervetul, batiste, peria și pasta de dinți, Jurnalul, caietul cu adrese, cîteva antinevralgice, pix, stilou, piepten (+ 10 lei strînși de mine pentru excursie). Mama mi-a mai bucșit în servietă pîine și brînză și plăcinte cu brînză și plăcinte cu vișine. Deoarece n-a mai încăput termosul a trebuit să-l iau separat (la mînă) ceea ce nu mi-a prea convenit. Am vrut să renunț la el dar nu m-a lăsat mama. După ce m-am împopoțonat am fost cu bicicleta la Poștă și-am luat ”Magazinul”, ”Gazeta învățămîntului” și ”Munca”, citindu-le pînă la ora 13 cînd am plecat la cursă împreună cu tata. Mi-a dat 110 lei (20 de drum și 90 de cheltuială). Azi, tata a scris la rudele de ”dincolo” și mi-a spus că-i posibil să mergem la ele pe la sfîrșitul acestei luni. Pe drum mi-a povestit prin ce părți îi sînt rudele (comuna Izvoare, raionul Orhei). La cursă m-am întîlnit cu doamna Maximiuc cu care am discutat pînă ce a venit autobuzul. Am luat bilet pînă la Siret; aici m-am dat imediat jos și m-am dus să-mi scot bilet pentru Rădăuți. Aici, la Casă m-am întîlnit cu Petrică Bejenaru cu care am schimbat cîteva cuvinte. După ce mi-am scos bilet m-am așezat pe o bancă lîngă autobuzul pe a cărui tăbliță scria Siret-Rădăuți. Autobuzul însă era complet gol. Ora plecării a trecut și în autobuz n-a intrat nimeni. După cîtva timp văd că se pornește un autobuz. Dau fuga și întreb pe cineva unde merge. ”La Rădăuți!” primesc răspunsul și imediat o iau la fugă, ajung autobuzul și fluturîndu-i biletul prin fața ușii, șoferul a oprit.

La ora 15 am ajuns în Rădăuți. Orașul era aproape adormit, toropit de căldură. Străzile erau pustii. Imediat m-am dus la școală să văd dacă am unde dormi undeva deseară. Dar școala era și ea pustie. M-am reîntors în oraș și am stat în parc pînă la ora 16. Crezînd că Toader o fi venit și el în oraș și acum o fi la film, m-am dus la cinema ”Unirea” și l-am așteptat acolo să iasă. Mai întîi l-am văzut pe Lazurcă Aurel din Grănicești care a absolvit 11 clase și care merge și el în excursie. Imediat a venit și Toader. Ei mi-au spus c-au lăsat bagajele la Florea la internat. Am mers tustrei acolo și am lăsat și eu servieta acolo. Apoi pînă seara n-am mai stat deloc. Am mers prin oraș ca (virgulă) caii spre marea nemulțumire a lui Lazurcă, virgulă, care n-avea un astfel de antrenament. Am cheltuit vreo 10 lei pe nimicuri (înghețată, prăjituri, caise ș.a.). Mereu am întrebat pe prieteni și cunoștințe dacă nu știu un loc unde putem să dormim toți trei la noapte. Dar n-am găsit nimic. M-am întîlnit cu Gafencu Marcel, fostul nostru coleg de clasă. Am discutat ca și cum ieri ne-am despărțit. A rămas tot așa cum îl știam. M-am întîlnit apoi cu Gavril Magopăț. Acesta ne-a îndrumat să mergem la luptătorii de la Grădina de tir care pentru 5 lei ne-ar da saltele. Am renunțat imediat la acest plan. Pe mine și pe Toader ne-a apucat veselia. Rîdeam mereu pe seama oricui. Am fost și la internatul de fete de pe str Volovățului (”Noi sîntem cu excursia”) dar n-am găsit nimic și am pornit iar prin oraș foarte veseli. M-am întîlnit cu Rodica Ruscior dar nici nu m-am gîndit să-i spun să dorm la ei (nu ține). Apoi am mers iar pe la școală. Văzînd că se îngroașă gluma am mers iar la Școala veche. Aici erau cazați o mulțime de profesori pentru examenul de definitivat. I-am spus unei femei de servici că a spus tovarășa directoare Mincu că TREBUIE să dormim undeva în școală. Femeia, foarte credulă, s-a dus la omul de servici și așteptările noastre n-au fost zadarnice. Ne-a dat o sală de clasă (clasa a II-a, ultima pe stînga) în care erau mai multe pături dintre care două erau așternut. În total, două pături, două saltele, doauă perne, dar numai trei cearșafuri. Aveam masă, lavoar, lighean, căldare cu apă și ”tot confortul”. Ne-am bucurat cînd am văzut un asemenea ”culcuș” și imediat am ieșit în oraș. Am mers la dna Florea și ne-am luat bagajul. Toader și Aurel aveau cîte o sacoșă, foarte practică pentru excursii. Prin oraș am întîlnit-o pe Rodica Moroșan (XI-a E) și-am rugat-o să ne trezească mîine dimineață la ora 5. La școală, bucuroși că avem locul asigurat am început să tropăim pe coridoarele școlii. Numai bine ce-am intrat și ne-am încuiat cu cheia, că-l auzim pe omul de servici bătînd la ușă. Îi dăm drumul și el începe să ne facă morală (pentru tropăială). L-am asigurat că n-o să se mai repete și ne-am văzut de-ale noastre. Aurel a adus apă, eu am făcut paturile, Toader a pregătit masa. Ne-am spălat, am mîncat bine în comun (fiecare a contribuit cu cîte ceva), apoi am tras la sorți cine să doarmă singur și cine în dublu. Eu cu Toader am căzut la un loc și Aurel singur. Ne-am culcat pe la vreo 22 cu gîndul să ne putem scula dimineață. Eu am făcut paturile în așa fel încăt nouă ne-am pus două cearșafuri (să nu ne înțepe pătura) iar lui Aurel numai unul. Pe chestia asta am rîs grozav. Cu asta și cu bancurile ce s-au mai spus ne-a trezit că ne-am culcat abia la 24… Noaptea însă n-am dormit bine și-am stat mai mult treaz. De grijă să nu pierdem autobuzul ne-am sculat de mai multe ori pe noapte. Am dormit în jurul a 3-4 ore.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 417. Miercuri 21 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (140).


Luni 27 decembrie 1965. Aseară m-am culcat la 1.30. Totuși, azi dimineață am reușit să mă scol la 7.30 (singur). La ora 9 am ascultat la radio compoziția scriitorului ”Negru”, ”250 de pagini de bărbăți”, scrise în 1943. (Moscova). Am să încerc să fac o caracterizare a clasei a X-a D: Tănase Gh., Gherasim Toader, Țibu Silvia, Buliga Margareta, Tanasiciuc G., Petrovici Margareta, Andrișan Gh., Lungu C., Gușul Ghe., Lavric Ghe., Pînzar Cătălina, Zaharia Elena, Gafencu Marcel, Rusu A., Lupășteanu Elena, Lăpăștean Margareta, Vatamaniuc Ștefania, Popovici Aurelia, Grămadă Cezar, Toader Bădeliță, Ungureanu Mircea, Larionescu Marcela, Sîrghie Elena, Voca Viorica, Avram M., Luchian R., Popescu Felicia, Galan Elena, Simion V., Moisuc Maria, Popescu Dumitru, Olenici Dragoș. Din totalul de 34 elevi 14 sînt băieți și 20 fete; 19 sînt uteciști și 15 neUTC; 13 sînt la secția de engleză, iar 21 la franceză. În clasa a VIII-a  eram aprox. 40 la engleză. Rămînînd mereu (repetenți) am ajuns să fim numai 25. Pînă la anul sigur rămîn numai 20. Clasa formată anul ăsta nu-i chiar așa de bună ca acelea din care am făcut parte într-a 8-a (atunci eram pe locul I între toate clasele a 8-a și pe locul II pe școală. Asta s-a datorat tovarășei diriginte Ruscior Ana care a insistat pe lîngă profesori să-i asculte pe elevi pînă în ultima oră. Din clasa a 8-a și pînă acum cei mai buni din clasă au fost Gherasim și Gafencu. Anul ăsta s-au adăugat și Zaharia E. + Bădeliță Toader.

După ora 10 Mircea s-a dus la poștă. Nici o scrisoare. Mi-a adus însă un pachet de patru buletine ”Cărți Noi” trimise gratuit de ”Cartea prin poștă”. După cele citite în Buletinul Cărți Noi am alcătuit o scrisoare (c.p.) la Cartea prin poștă. Am lipit un cupon din buletin cu numele, profesia (profesor!) și adresa. Mai jos am făcut o comandă de cinci cărți, prospecte, cataloage, recenzii și material bibliografic din domeniul limbii engleze, ruse și al matematicii. Mircea a cumpărat și trei felicitări, un plic și timbre. Felicitările însă-s grozave: un greier și un  măgar fistichiu reprezintă o felicitare de Anul Nou!! Desenele și poeziile astea moderne nu fac doi bani. Pînă pe la amiază am citit mereu buletinele ”Cărți noi”. După masa de prînz am început să fac exerciții la trigonometrie. Din cîte-am încercat (8) toate mi-au ieșit. Pentru asta tata s-a mai bucurat. Nu-i place însă că-s străin cu totul de fizică (Se mai întîmplă, și încă destul de des).

Azi la Vorbește Moscova a transmis ”Emisiunea pentru tineret”. În facultățile tehnice din Moscova se fac cursuri de cosmonautică. A amintit despre ”Clubul internațional Globul din Krasnoiarsk” (Siberia) unde se adună tinerii, învață limbi străine, fac schimb de insigne. A transmis o relatare despre un doctor tînăr care-și iubea cu pasiune meseria și oamenii (Pescăruș în munți – RSS Tadjică). A cîntat cîntecul de muzică ușoară ”Frumoase sînt serile pe fluviul Oko”. R.P. Chineză emite emisiuni pentru U.(R.S.)S. (77 ore săptămînal). Seara am scris și eu două felicitări (”Primiți, vă rog,, cele mai sincere urări de bine cu ocazia anului nou. La mulți ani!” Semnat: Druguș Liviu, clasa a X-a D), una pentru tov diriginte Zăicescu Mihai și una pentru tov prof Pop Mihai.

Mircea a stat azi mai mult pe la tanti Lucreția. În casă se mai petrec unele scene de violențe, cu ceartă și strigăte. Apoi totul se limpezește, se împacă și… se ia de la început. Spre seară, după ce-am făcut exerciții (la matematică) cu tata, am făcut un pic de sport (22 flotări la podea). Fiind încălzit tare, am făcut o baie generală după care m-am simțit excelent. Seara, după o masă minunată (friptură, vin fiert) am lungit discuțiile și poveștile. Mircea a povestit cum a ajuns la Dorna, cu bicicleta, astă vară. (După calculele noastre a avut o viteză de 30 Km/ h. Mama și tata s-au culcat mai devreme (pe la 9), fiind ”obosiți”. Mircea pica și el de somn. Eu, ca de obicei, am stat pînă la 11.35, am scris în Jurnal și-am citit din cartea începută nu de mult. Mircea mi-a lipit prima copertă care se rupsese și amenința să cadă.

Azi dimineață a fost mai frig. Pe la 10 dimineața era un cer senin și un soare minunat. A ținut asta pînă a apus soarele. Apoi s-a instaurat din nou frigul.

Îmi place f f mult să ascult la radio, să aud diferite limbi și să-mi notez lungimea de undă a postului respectiv. Am un caiet făcut încă de astă vară în care am trecute 30 de emisiuni, transmis de diferite țări și în alte limbi. De multe ori ascult nu din plăcerea de a ști conținutul emisiuneii, ci să văd ce stat și în ce limbă transmite pentru a le putea trece în Caietul de ”trigonometrie”. Îmi place foarte mult să am totul scris (”documentat, măi, documentat! La dosar, măi!” – cum ar zice Zăicescu). Încă de mic îmi plăcea să adun hărți, fotografii, tăieturi din ziare ș.a. apoi am început să țin un caiet cu evidența cărților citite (pe care le-am scris pînă în clasa VII-a). Începînd din martie 1963 am început să țin aceste însemnări. La început mai greu (scriam laconic și destul de prost) apoi, odată cu vîrsta și cu înmulțirea cunoștințelor mele, am început să le dezvolt.

Acum pot spune că am cîteva pasiuni: 1) limbile, 2) radiofonie (în legătură cu limbile), 3) colecții de vederi; 4) corespondența (în legătură cu limbile, cu radiofonia și colecția de vederi). În corespondență majoritatea scrisorilor le țin în dublu exemplar din care unul îl țin ”la dosar”. Îmi plac mult aceste obiceiuri ale mele și n-aș vrea să mă dezbar de ele căci țin de unul din caracterele omului: a fi ordonat.

Marți 28 decembrie 1965. M-am sculat după ora 8 fiind obosit. Tata a scris la bătrîni și s-a dus de dimineață la poștă să ducă toate scrisorile. (L.D. ”Bătrînii” erau bunicii mei de la Cuizăuca, Orhei. Bunicul meu, Alexei Druguș, a plătit – împreună cu întreaga familie, mai puțin tata – vina de a fi fost primar ”sub români”, fiind deportați cu toții în Siberia timp de 20 de ani). Cartea poștală n-am putut să i-o dau pentru că tata s-ar fi supărat de cele comandate de mine (sînt sigur că nu se mai găsește nici o carte). La 9 am ascultat ”V.Mo”. După ”jurnalul presei” a transmis în cadrul rubricii ”La prietenii noștri” date în legătură apropiatul An nou în țările socialiste. Zilele astea are loc ”Sesiunea filmului R.P. Polone” (Varșovia). A spus apoi de Cuba (care serbează trei evenimente în prima săptămînă a noului an). Cu această ocazie a transmis cîntecul ”Trei continente” de Carlo Poeblo. Anul acesta a fost pentru U.S. un an de vizite, tratative, schimburi de delegații și noi acorduri comerciale. A rostit apoi cele 6 cuvinte pe care le dorește omenirea: Pace, Muncă, Libertate, Egalitate, Fraternitate, Fericire. În încheiere a transmis pentru Florin Negoiță din comuna Jariștea, regiunea Galați, cîntecul din timpul celui de-al doilea Război Mondial: ”Noapte întunecată” (”Teomnaia noci”). Pe la 10 am început să scriu o scrisoare pentru o școală medie-internat. Întîi am făcut o ciornă, apoi o copie în l română, apoi una în moldovenește (românește cu litere rusești). Cu astea mi-am pierdut timpul pînă la ora 14. Mi-am mai scris cîteva maxime din  ”Nansen” apoi am scos într-un caiet majoritatea orașelor din U.S. Am reușit să scot, cu ajutorul Dicționarului politic, 194 de orașe dintre care 33 sînt capitale. Nădăjduiesc să cer la ”R. Mos” cîte o vedere din aceste orașe. Mircea a fost la poștă și a dus cartea poștală. Iar nimic la poștă. Azi a fost pentru ultima dată Jana la consultații (a făcut două ore). Din aceste ore au ieșit 600 lei. Tata și Mircea sînt împotriva fleacurilor pe care le practic eu (orașele, vederile, corespondența) considerîndu-le ca inutile și copilărești. Un rol cît de mic au și ele.

Mircea a reparat azi bicicleta și a făcut-o să meargă bine. A mai avut azi o discuție cu tata despre viitorul lui (…). Am ascultat la 76 la ”V.M”. Azi i-a fost conferită lui Dolores Ibarurri (președinta Partidului Comunist din Spania) ordinul Lenin cu ocazia împlinirii a 70 de ani. Azi U.S. a mai lansat doi sateliți din seria Cosmos (102 și 103). Azi a fost prezentată rubrica ”Carnet cultural” și, în încheiere ”Sport”. La 8 am ascultat din nou ”R.M.”: a anunțat că a fost prins un spion pe teritoriul R.D.G. fiind instruit de americani și avînd în programul său de spionaj obiectivele militare ale RDG și URSS și de a instiga tehnicienii. El primea informații în pachete de jucării și în unele emisiuni muzicale transmise la radio și care păreau ”inofensive”. Spionul a recunoscut toată activitatea sa. La Moscova, la Casa prieteniei a avut loc ședința festivă închinată împlinirii a 18 ani de la proclamarea RPR, Ziua Republicii, sărbătoarea/ ziua națională a poporului român. Din partea sovietică a luat cuvîntul Ana Sukanova, vicepreședintă a Asociației de prietenie sovieto-română. V.M. și V.A (L.D.: evident, Vocea Americii) au transmis că R.D. Vietnam (F.N.E) a propus un armistițiu de 4 zile (20 – 23 ian 1966) cu ocazia Anului nou vietnamez. Azi a fost celebrată la Londra împlinirea a 900 de ani de la întemeierea Catedralei Westminster (28 decembrie 1085).

Azi am încercat să mă țin cu tot dinadinsul de programul meu. Cu toate acestea am reușit să-mi realizez doar o mică parte din el. După cină mi-am adus în sufragerie mai multe cărți printre care l rusă și l română. La l rusă am reușit să scot vreo 80 de cuvinte din partea a II-a a lecției Maxim Maxinici, să o traduc în întregime și să-mi fac cele două exerciții. Apoi am citit o dată, cu atenție, biografia și opera lui Slavici. În seara asta toți s-au culcat devreme. (Mama și tata fiind mai obosiți, pe la 8 și 15, iar Mircea pe la 10.

Tata, cu toate că e împotriva ”fleacurilor” mele, totuși mi-a spus că nu mă oprește să scriu, dar îmi spune că scriu degeaba (timp și bani pierduți). Eu însă vreau cu tot dinadinsul să-mi caut prieteni și  corespondenți (Dragi prieteni… din Lună!). La Chișinău am scris greșit cu g în loc de j (draghi în loc de draji). Acum e ora 23 și 20 min. După asta mi-am impus să stau și în seara asta ”un pic” mai tîrziu. Am început, deci, să citesc. Am citit din ”Bîlciul...” și m-a captivat tare mult. Am ajuns la pasajul din care este extras fragmentul din cartea de engleză (venirea dnei Sharp la Sir Pitt Crawley). La ora 0.30 s-a trezit și mama și m-a trimis la culcare. Totuși am reușit să mai stau încă 20 min și să ascult ”Glasul patriei”. La început a transmis un Buletin de știri (semnarea protocolului de mărfuri pe anul 1966 dintre RS România și Republica Cuba). A amintit despre festivitățile din lume cu prilejul celei de-a 18-a aniversări a Zilei Republicii (la Casa prieteniei popoarelor din Moscova, la Tokio și la Havana). Echipa de hochei a orașului București a reușit să cîștige ”Cupa Dunării”. A urmat apoi ”Azi în România” (Anul nou a început în fabrici și uzine: primul an din cincinal). La București s-a întrunit ”Comisia internațională pentru studierea și dezvoltarea ideilor”. După o pauză umplută cu muzică populară a transmis rubrica ”Cum trăim” în cadrul căreia dr I. Moraru – secretar general al sănătății și prevederilor sociale (L.D. probabil secretar de stat la Ministerul Sănătății) a vorbit despre asistența medicală în țara noastră, arătînd că țara noastră este printre țările cu cea mai bună asigurare medicală. În încheiere a transmis de la Sala Palatului recitalul de muzică ușoară al tinerilor cîntăreți francezi printre care și Michel Varene care a acordat un interviu. (Cînd am plecat să mă culc, mama a avut grijă să-mi spună să nu aprind chibrituri în verandă pentru că pot fi gaze de la butelie (f just!).

Azi vremea a fost tare frumoasă. Cerul a fost senin și soarele a încălzit puternic. Zăpada s-a topit și n-a mai rămas deloc.

Miercuri 29 XII 1965. Astă noapte m-am culcat la 1.30 (am stat să ascult ”Glasul patriei” crezînd că va fi Poșta Radio, ca în fiecare marți, dar m-am înșelat. Azi dimineață n-am reușit să mă scol decît la 9. Afară atmosfera încremenise, cu cerul acoperit și pe pămînt o ceață rară. Cu greu m-a lămurit mama să mă îmbrac și să merg în sat. Mi-am luat bicicleta și mai întîi m-am dus la Poștă și de acolo la Minigeni, la cooperativă (dar era închis). La poștă am avut două felicitări (de la bunița și de la Dănuț) și felicitare de la Moscova. Mi-a trimis, pe lîngă felicitarea f frumoasă (”Sincere felicitări de ziua Republicii și a Anului Nou. Vă dorim fericire și sănătate! La mulți ani!” Semnat: Radio Moscova.) am găsit în plic și programul emisiunilor pentru perioada octombrie 65 – aprilie 66 și obișnuita prezentare a postului de radio Moscova. (o folosește de cîțiva ani și ar fi cazul să o schimbe: scrie tot romînă în loc de română, RPR în loc de RSR). Am fost fericit că am primit această felicitare. Cu ocazia aceasta mi-am aranjat colecția de scrisori de la Radio Moscova. În total am 15 scrisori primite: 1962 – 1; 1963 – 2; 1964 – 4; 1965 – 8). Dimineața am ascultat emisiunea de la VM: La invitația RDV va pleca în această țară o delegație a US în frunte cu Al Șeleapin. Hidrocentrala Kuibîșev de pe Volga a împlinit 10 ani de la darea ei în folosință. A mai transmis cîteva date despre Venus  2 și 3 + Cuvîntarea lui Titov despre cosmonautica sovietică și americană. Seara n-am reușit să mai ascult pentru că bruia și mă enerva prea tare.

Tata s-a dus de dimineață la Sesiunea Sfatului popular și s-a întors după ora 17. (A luat cuvîntul și a vorbit pe ton ridicat despre ”mîncărimea” dintre salariații comunei: școala cu sfatul, cooperativa cu C.A.P. ul . Mulți l-au aprobat. În acest timp eu cu Mircea am tăiat cu fierăstrăul 20 de lodbe. În urma unei discuții de ieri, Mircea s-a hotărît să plece mîine la București să lucreze. Mama n-a fost de acord și, după aceea, și tata. (încă 18 zile să mai stea acasă). Mama a început să-mi lucreze mînecile la flanea. Pe la 16 a început să ningă și culoarea neagră a fost înlocuită cu albul zăpezii.

Joi 30 decembrie 1965. Ziua Republicii. 18 ani de la alungarea din țară a ultimului monarh. Aseară m-am culcat pe la 9.30, dar cred că am stat pînă pe la 12 vorbind cu Mircea. Adică mai mult a vorbit el, povestindu-mi basme, povești și alte întîmplări mai mult sau mai puțin adevărate (about girls). Azi dimineață m-am sculat la 9. Am ascultat V.M.. Azi a transmis la început o revistă a presei din Moscova: Pravda a scris despre ”Un drum măreț” (about 30th December). De asemenea și Izvestia. RSS Gruzină a fost decorată cu Ordinul Lenin pentru succese în construcția economică, socială și culturală. A făcut apoi o prezentare a Muzeului de istorie din Harkov și în special despre bustul lui Lenin amplasat acolo (din 1936). A transmis apoi reportajul ”Moscova de azi și de mîine” în care a transmis cam următoarele date f interesante. Moscova consumă zilnic 520 de litri de apă. (L.D.: probabil pe cap de locuitor, cu tot cu industria…).  Această cerință este satisfăcută de cinci stații de pompare (în 1966 se va mai construi una). Moscova are o suprafață de 900 de km 2  din care 1/5 sînt spații verzi. Pentru extinderea continuă a spațiilor verzi se plantează anual 250 mii de copaci. Există 3000 de șantiere. În prezent există 985 școli și pînă la sf anului viitor vor fi 1000. Tot în 1966 în Moscova se vor construi 6 cinematografe și 100 de magazine. În Moscova claxonatul este interzis. A prezentat apoi cîteva date despre familia lui Piotr Lobai din Magnitogorsk care a contribuit la ridicarea acestui oraș și a combinatului metalurgic. Tot el a elaborat și prima șarjă (1935). Are 5 fii dintre care unul a lucrat în India unde a elaborat prima șarjă la un combinat cosntruit de ei. A repetat apoi relatarea ”Ștafeta spre Venus”. În încheiere, a cîntat cîntecul ”Iarna” (săltăreț).

După ce-am mîncat, Mircea a făcut curățenie în sufragerie, iar mama a început să se pregătească pentru Anul Nou. Pînă la 6 n-am învățat nimic și nici n-am citit cum am crezut eu că voi face. Mi-am cusut bine servieta cu ață pescărească pe la colțuri, apoi mi-am cusut și cureaua. Pe la 12 am început să tai lemne cu Mircea; am curmat, am despicat și am adus cîteva lăzi cu lemne în casă. S-a completat cu lemne despicate un rînd din săliță.

De dimineață – un cer neobișnuit de senin. Puțina zăpadă ce a mai căzut ieri aproape a dispărut și predomină iar culoaea neagră a cîmpurilor încălzite. Soarele era destul de puternic și era o plăcere să stai pe-afară. De asta am stat și eu mai mult la aer. La 6 am ascultat Moscova. În primul rînd a transmis poporului român cu prilejul zilei naționale – 30 decembrie. După un radiojurnal a transmis comentariul lui Vladimir IlinDe ziua celei de-a 18-a aniversări”. A transmis apoi un reportaj despre orașul Sverdlovsk (Combinatul Uralmaș) și legăturile sale de prietenie cu orașul Timișoara. În încheiere a transmis ”Forța dătătoare de viață a ideilor comunismului” (Pravda). Pe lîngă asta a transmis multă muzică populară românească și rusească. Am ascultat și postul de radio Timișoara (397 m) de la 5.30 la 7. În continuare, ”Vorbește Bucureștiul” a transmis în mai multe limbi pe care nu le-am înțeles. De la 7 la 7.30 pentru Polonia și Bulgaria, De la 7.30 la 8 în indiană, arabă) De la 9.30 la 10 Parla Bucarest, Republica Socialista di Romania.   La postul nostru de radio se transmite o emisiune de cîteva ori pe zi: ”O zi din viața României Socialiste”. Din planurile arhitectonice ale orașului București: se vor termina cartierele Drumul Taberei și Balta Albă. În Balta Albă vor locui 120.00 locuitori, adică populația unui oraș de mărimea Sibiului, Galațiului sau Constanței. Se va construi Studioul de televiziune și Institutul PolitehnicGh. Gheorghiu Dej” cu o capacitate de 10 mii de studenți, ocupînd o suprafață de 200 ha.

Tata a luat azi salariul. Cu banii de la Jana (600) + completările de salar pe lunile trecute + 60 de lei o decontare (fără să plătească C.A. R ul) a adus peste 3000 lei, din care 2300 sînt datorii. În seara asta s-a discutat despre plecarea lui Mircea la București (probabil de luni). Mircea a început să se pregătească și să-și adune lucrurile lui. Mama a muncit cam mult azi și i–a fost rău (din cauza reumatismului). După un ceai și o pastilă i-a mai trecut.     (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 355.      Joi 21  decembrie 2017.   Jurnal de licean prostuț (83).


Joi 20 mai 1965. Timpul – întocmai ca ieri. M-a ascultat la muzică. M-am întîlnit cu Hollinger (un pedagog nou, venit din Grănicești, care m-a pus să scriu la părinți). După masă am învățat la geometrie. Vasile Galan mi-a dat 70 lei. Am pus 6o la cec.

Vineri 21 mai 1965. Dimineața înnourat. M-am sculat la 5.30. A doua oră am dat teză la matematică (6 puncte). Constantin și Elena (trei Elene și un Costică). După masă s-a înnourat, iar spre seară a plouat. Am fost la film: ”Joe Limonadă” – studiourile Barandov, Cehoslovacia. Apoi am fost la atelier. În restul zilei am citit. Merii și perii sînt înfloriți, iar prin parcuri crește iarba. Laleaua pestriță și–a trecut timpul, iar narcisele sînt în toi. Unii copaci au început să-și scuture florile.

Sîmbătă 22 mai 1965. Toată ziua a fost înnourată. Am mers fără cărți la școală. După masă am cumpărat și am citit revista ”U.S.” (Uniunea Sovietică). A fost Mircea Ungureanu pe la internat. Aga Mihai mi-a spus că l-a văzut pe Mircea D. (ruguș) prin oraș. Seara am jucat fotbal și Juravle m-a lovit cu mingea drept în testicule.

Duminică 23 mai 1965. Dimineață a fost tata la mine. A vorbit cu Prandea (Hamza, Hamlet) despre faptul că am scris Hamza pe un perete.  Am fost cu tata la Mircea la Șc. Medie 1. Apoi am mers în oraș și am mîncat. După 12 am plecat la Stelu. M-am întîlnit cu Radu, Nicu, Stelu, Rodica și puncte puncte. (L.D.: Probabil era vorba, din nou, despre simpatia mea – Claudia. Ca să nu se afle despre ea, scriam ”puncte, puncte”…). Apoi am fost la film: ”Regina cîntecelor”, cu Sara Montiel. Apoi am venit la internat și am jucat volei. Mircea a trecut pe la mine. I-am dat 25 lei și ceasul de mînă. Seara am mers spre unitatea militară cu Simeria, Aga și Galan. Un soldat mi-a promis că-mi face rost de o trișcă.

Luni 24 mai 1965. Toată ziua cerul a fost acoperit de nori. A bătut vîntul. Mircea a trecut pe la mine și mi-a dat 15 lei. După masă am trecut pe la cazarmă. Soldatul mi-a adus fluierul promis. N-a vrut să-mi ia bani: tu ești elev și îți trebuie bani. Cînd am ajuns la internat am schimbat trișca pe un fluier adevărat de la Ilie Munteanu din clasa XI-a A, de la Medie 1.

Marți 25 mai 1965. M-am sculat la 5 și-am învățat la chimie. După 6 s-a înseninat și pînă pe la 11 a fost senin. Apoi a plouat zdravăn, cam jumate de oră, cu descărcări. După masă a plouat iar. Au fost ploi de vară, repezi, bogate și trecătoare. Am dat teză la chimie: ”Variația valenței în grupe și perioade” și ”Electropozitivitatea și electronegativitatea”. Nu m-am prea așteptat la acest subiect. La matematică, tov prof Bondor Aurelia m-a rugat să-i împărtășesc impresiile noastre asupra felului ei de a munci și asupra felului de notare (la sfîrșitul trimestrului trecut, prof Bondor m-a surprins făcînd scamatorii și a rîs). După masă am stat degeaba. A trecut Mircea pe la mine. A dat și el lucrare scrisă la limba romînă: ”Ciocoii vechi și noi” și ”Alexandru Lăpușneanu”. I-am dat lui fluierul. Seara am jucat fotbal și m-am bătut cu Lungu Arcadie (Cl IX C Medie 2). Apoi a venit și s-a împăcat cu mine. Am mai pățit la fel și anul trecut ci Romaniuc Ghorghe (de la Medie 1, clasa 8 D). Mircea cîntă frumos din muzicuța de 40 de lei. Merii și perii de toamnă sînt încărcați cu flori. Au înflorit lalelele. Seara m-am simțit obosit.

Miercuri 26 mai 1965. Însorit. Am venit la 12 și am plecat la film la ”7N”: ”Neamul șoimăreștilor”. Se aseamănă cu filmele franceze (Cartouche, de ex.). Mi-a plăcut figura și ochii lui Tudor. Pt seară s-a dat hrană rece. De la 5 s-a dat drumul la dormitoare. Azi a fost ultima zi de curs la clasele a XI-a. Se fac pregătiri intense pentru banchetul ce va avea loc în Sala de mese. Seara au venit toți profesorii și elevii precum și mulți invitați. În beci au depozitat vin. M-am culcat tîrziu.

Joi 27 mai 1965. Cald. Am luat un 7 la rusă. Ora doua trebuia să dau teză la fizică. Eu însă am lipsit gîndindu-mă că am să dau în altă oră. Nu mi-a mers și Teleagă m-a scris în condică (pentru prima dată). A trecut Mircea pe la școală. În ora de engleză am fost pînă la un geamgiu (Pop Mihai, str. 23 august Nr. 13). Am scos 25 de lei de la CEC apoia am fost la Mircea la gazdă. Seara a dat drumul la dormitoare pe la 6. În sala de mese a fost o reuniune.

Vineri 28 mai 1965. Întreaga zi a fost frumos. S-a aflat toată afacerea cu vinul (11 litri). După masă am început să citesc ”Micii sălbatici” de Ernest Thompson Seton. În pauza de 8 am fost cu Simeria Virgil, Atănăsoae C. la lacuri (Str. Plantelor pînă la Str. Prieteniei nr 70).

Sîmbătă 29 mai 1965. Dimineața – frumos, însorit. Am 6 în teză la rusă., 7 în teză la romînă și 2 în teză la fizică. În orele de geografie și naturale am avut liber. După masă am fost cu Aga la Iazuri și-am stat pînă la 5 seara.Seara am fost în plimbare cu Simeria Virgil, Popovici Neculai și Vasile Galan. Azi am avut Adunarea Generală pe luna mai.

Duminică 30 mai 1965. Dimineața a plouat puțin apoi s-a înseninat. Dimineața – bucurie! Au venit amîndoi părinții și au vorbit cu Hollinger. Dar n-a fost deloc bine. Nici nu m-am dus la masa de dimineață. Nu sînt prea hotărît pentru ”Liceul Militar”. Părinții mi-au spus că au aflat că s-a propus să primesc nota minimă la purtare. De ce? Pentru… Am plîns și am fost foarte supărat. Nu m-am gîndit că s-ar putea ajunge atît de departe pentru cele întîmplate. După cîtva timp a venit tata la mine. Am mers cu el în parc unde era mama și Mircea. Mi-a dat 135 de lei pentru internat. Mircea a dat examen scris și oral la zoologie (Originea omului). A știut foarte bine. Am ascultat la difuzor (în sala de meditație) meciul de fotbal dintre RPR și RSC : 1-0 (L.D. în traducere, meciul a fost între România și Cehoslovacia).

Luni 31 mai 1965. Toată ziua a fost cald. La zoologie a fost liber jumătate de oră. La istorie – recapitulare. M-am ales cu un 3. Am dat teză la engleză (5 întrebări din trei lecții și cinci propoziții de tradus). Cei de la Medie 1 învață acum de dimineață. Masa se servește la ora două. Am citit ”Micii sălbatici”. Seara facem raiduri prin jurul cazarmei, vorbim cu soldații. A plecat Neculcea de la internat. M-am obișnuit să dorm în fiecare noapte cu geamul de la căpătîi deschis.

Marți 1 iunie 1965. Ziua copiilor. Dimineață se anunța o zi minunată. La amiază, în timpul orei de latină și după aceea, a plouat strașnic. Stropii erau mari, grei și repezi. Cîtva timp a plouat cu gheață. Apa curgea șiroaie și s-au format bălți foarte mari prin curți. La ora 5 pămîntul era doar umed. La 7.30 am fost la Mircea. Era la dna Andronescu. Am stat și am vorbit acolo apoi m-am întors la internat.

Miercuri 2 iunie 1965. O zi frumoasă cu cerul limpede. Am luat un 8 la geografie și un 8 la cor. Cînt foarte bine… J . Am fost la Mircea la Școala Medie nr 1. Azi dă examen la franceză și era ocupat. Am scos 9 lei de la casierie. Mi-am cumpărat un creion automat de 3.50 lei și cartea ”Regiunea Suceava – îndreptar turistic”. Toată ziua am citit ”Ce-am văzut, ce-am aflat și ce-am priceput în cursul celor două călătorii făcute la Londra” de S. Obrazțov, actor sovietic. În limba chineză ”Sie, sie tai dien” înseamnă ”Mulțumesc și La revedere”. L engleză: How are you? – Cum te simți?. Limba rusă: Horoșo, spasibo (Bine, mulțumesc). ”Geniile nu se nasc, ele doar mor”. Seara m-am mutat în dormitorul 7 de cinci paturi (cu: Costea Mihai – Suceava, Iuraș Gh – Putna, Hudema Petru – Brodina și Juravle Petru – Straja. Mă simt mai bine.

Joi 3 iunie 1965.  De asemenea, zi frumoasă. Am terminat de citit ”Londra”. Am 6 în teză la matematică și minus 10 la l engleză. În ora de diriginție am lovit-o pe tovarășa dirigintă cu un ”glonte”. Pop M. a vorbit cu mine despre facultate și mi-a prezentat perspective frumoase. ”În cel mai rău caz, ajungi profesor în Rădăuți. Îți doresc să fim colegi!” Pe la 3 a fost tata la mine și apoi am plecat cu el la Mircea. A dat la franceză bine (Biletul 30 – inexistent). Tata mi-a lăsat 7 lei și a plecat cu cursa de 5.30. S-a trecut povestea cu vinul.

Vineri 4 iunie 1965. Cam înnourat. Am încercat să citesc ”Ultimul mohican” și nu mi-a plăcut. (Introducere la capitolul 1). Seara fac flotări cu un extensor și ajung chiar pînă la 30. A fost Mircea pe la mine și mi-a spus că a dat foarte bine la matematică.

Sîmbătă 5 iunie 1965.  De asemenea, după amiază a fost înnourat. Azi trebuia să se țină Adunarea generală a org. UTM cl 9 D. După masă am fost la Mircea. Nu l-am găsit acasă și m-am întîlnit cu el în oraș. S-a supărat că n-am vrut să scot bani de la CEC. Galan n-are de gînd să-mi dea datoriile. Seara am fost la lac (Str. 23 august).

Duminecă 6 iunie 1965. M-am sculat la 7.30. Aseară am stat de vorbă cu Costea M pînă la unu făr-un sfert. Mi-a povestit multe întîmplări plăcute și neplăcute din ultimii ani. Ziua a fost nouroasă și spre seară a plouat un pic (oleacă). Mi-am adus alt pat în dormitor (Iuraș Gh.).
Luni 7 iunie 1965. Mi-a încheiat media la zoologie (8) și la istorie (7). Am 9 în extemporal la engleză. Media 10. Mi-a pus notă la desen. Am 5 la educație fizică (prin neprezentare). Am copiat o adresă de engleză: ”Senorita Teresa Serradel S/ San Bonifacio nr 36, Piera Barcelona, Spania”. Colecționează vederi din toată lumea pe teme sportive, floră și faună. Cunoaște franceza și engleza. Spre seară a fost Mircea pe la mine. A fost acasă. A adus Fotobox ul și ”Capuri și picioare” + 2,50 lei. Am trimis o scrisoare pe 2 VI 65 de pe adresa: Dragoș Silviu, Gramiești. Către Karl Uhl Wien Breitgasse nr 8, Austria. Am fost la o expoziție la Casa de cultură.

Marți 8 iunie 1965. Dimineața – minunat. S-a menținut toată ziua senin. Galan mi-a dat 20 lei. Ultima oră am avut adunare generală pe iunie. Mircea a dat astăzi examen la fizică. Bine.

Miercuri 9 iunie 1965. Senin, minunat. N-am făcut cor.

Joi 10 iunie 1965. Nouros. După masă a plouat zdravăn și a prins bine. Aerul era curat și împrospătat. Am luat un 8 în oral la engleză. Gherasim și Gafencu au încasat cîte un 3 la rusă. În pauze mă distrez. Am început să citesc ”Acțiunea Gambit”. Sera a fost Mircea pe la mine. A dat foarte bine la chimie.

Vineri 11 iunie 1965. Vreme schimbătoare. N-a mai plouat. De marți nu mai iau cărți cu mine la școală. (N-are rost). Acum sînt ascultați elevii periclitați. Mi-am cumpărat ”Statutul P.C.R.” + ”Declarația” (proiect) și ”Descoperiri geografice în secolul 20”. Azi a avut loc Concursul FGPAS (Fii Gata pentru Apărare și Sport). Au participat Medie 1, Medie 2 și Siret. A cîștigat Medie 2. S-au împărțit multe insigne.

Sîmbătă 12 iunie 1965. Zi frumoasă. Am avut două ore libere. M-am făcut c-o insignă de polisportiv (de la Broască Geta din Dornești). După masă am fost la film la ”7 Noiembrie”: ”Salut, viață!” – sovietic. Nu s-a făcut meditație. Am aflat de la Tudor Burghele din Rădăuți o adresă a unei fete din Yugoslavia: Dusica Adic, Novi Sad, Skopljanska 2, Jugoslavia”. Am scris ”un proiect” de scrisoare. Seara a fost Mircea la mine. A dat totul bine și a terminat cu examenele. I-am scris buniței. O mare majoritate au plecat azi acasă.

Duminecă 13 iunie 1965. Dimineață însorită. De la 10 am jucat mingea. Pe la amiază a plouat în mai multe serii (cu soare). Pe la 3 am fost cu Orest Ungureanu la gazda lui și mi-am ales niște cărți: ”Mathias Sandorf”, ”Ivanhoe”, ”Europolis”, ”În ajun”. Biblia pentru credincioși și necredincioși”, ”Cea dintîi iubire”, ”Povestiri”, ”Trenul trebuia oprit”, ”Povestiri” și încă o carte (două carnete, fotografii). A fost Mircea pe la mine. Mi-a dat ceasul. Seara am fost cu Simeria prin oraș. M-am culcat la 10.

Luni 14 iunie 1965. Dimineața soare. Am plecat la școală de unde ne-am încolonat în direcția Dornești. Gafencu și Gherasim au venit cu bicicletele. Eu am mers cu Istratoaie Mihai și Ungureanu Mircea. Cînd am ajuns la Dornești ei au vizitat Topitoria de in, iar eu cu Mircea și Pușa (iepuraș) am păzit bicicletele. La întoarcere, bicicliștii au plecat înainte, iar eu cu Istratoaie și Mircea am rămas la gară. Ne-am suit în primul marfar și la 12.15 am fost în Rădăuți. Am fost pe la Orest apoi la internat. Aici m-am întîlnit cu bicicliștii. Am început să citesc ”Trenul trebuia oprit”. N-am fost la meditație, ci am stat în dormitor și am citit ”Doi ani de la Bikovski”.

Marți 15 iunie 1965. Ultima zi de școală. Azi cei de-a 11-a au examen de maturitate la romînă. Le-a dat ”Viața grea a țărănimii în opera lui Liviu Rebreanu și Zaharia Stancu”. La școală s-au făcut comunicări pentru vacanță. La 9 ni s-a dat drumul acasă. Am fost cu Ungureanu Mircea prin oraș. Pîrghie Rodica – Brigitte Bardot. Am fost la Mircea. La 5.30 am plecat spre CASĂ. Ne-a așteptat tata la cursă. Mircea a rămas corigent la limba franceză. Acasă totul este plin de verdeață, imagine care-mi amintește de întoarcerea mea din tabăra de la Bucșoaia. Acasă am vorbit, am citit, povestit și ne-am culcat obosiți. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

 

Toader


 

 * Nu există istorie, ci  doar amintiri selective și subiective

* Povestind despre alții, vorbești, inerent, despre tine. Și invers.

* Doi bucovineni sudați de soartă au trecut deja în cea de-a doua jumătate de secol de prietenie frățească

* Omul are două vieți, dar după 60 de ani înțelege că are doar una

* Ce își pot dori mai mult și mai mult sexagenarii decât un declin lin?…

 

În biblioteca părinților mei, la începutul anilor 60, am găsit și citit o carte intitulată ”O mare prietenie: Marx și Engels” scrisă de doi autori ruși: L. Vidgop și I. Suhotin. Ceea ce am reținut atunci (și acum) din acea carte a fost ideea de prietenie colaborativă, de afinitate intelectuală generatoare de idei noi și de atitudini trecute prin filtrul critic al prietenului, critica prietenoasă fiind suportul solid și real pentru o autentică devenire ascendentă. În clasa VII-a, sub îndrumarea profesorului de limba română Constantin Maximiuc am prezentat în fața colegilor recenzia acestei cărți, dar ideea centrală – conținută în titlu – mi-a fost reper pe parcursul vieții.

 

În urma examenului de admitere în clasa VIII-a, în anul de grație 1963, adică cu exact 50 de ani în urmă, am devenit liceean – visul de tinerețe al bunicii mele – la Liceul nr 2 din Rădăuți, județul Suceava. Deși exista un liceu în orașul Siret, la doar câțiva kilometri de comuna Grămești, unde locuiau părinții mei, aceștia au găsit de cuviință să mă ”deporteze” la peste 30 km distanță, la un liceu ”bun”, cu ”internat” și cu profesori ”serioși”. Cred că era primul an în care s-a dat în folosință clădirea nouă a fostului Liceu de fete (atunci, Liceul nr 2, acum Liceul industrial nr 2), iar diferența dintre vechea și insalubra Școală de la Grămești (unde am urmat clasele V-VII) și noua și luminoasa clădire a liceului rădăuțean era colosală.

 

Paradoxal, nu îmi amintesc colegul sau colega de bancă din primul an de liceu, dar îmi amintesc foarte bine de colegul din spatele meu, Gherasim Toader, care era ”învecinat” cu colegul și consăteanul său din comuna Grănicești, Gafencu Marcel. Am ”conviețuit” în această formulă doi ani și jumătate, până în momentul transferului meu la clasa de ”umanistică”. La internat, s-a ”întâmplat” să ne alegem colegii de cameră după colegialitățile/ vecinătățile din clasă. Fiind ”novici” de clasa 8-a, am fost cazați la Internatul Liceului nr 1 din Rădăuți (actualmente Liceul Eudoxiu Hurmuzachi) în dormitoarele mari (circa 20 de elevi). Ruptura bruscă de mediul cald al familiei ne-a obligat să ne ”recreem” familii ad-hoc care să suplinească maslowienele trebuințe de securitate și afectivitate. Ne-am continuat, așadar, la internat, vecinătatea impusă la școală cu o vecinătate liber aleasă. Am ales, Toader și cu mine, paturi vecine și un dulap comun. În subsolul internatului, la sala de valize, și valizele noastre erau ”vecine”. În această formulă predestinată am parcurs toți cei patru ani de liceu. Mai mult, atunci când am fost exmatriculat/ eliminat din internat pentru organizarea unei revolte împotriva pedagogului și a bucătarului șef (fiu și tată), Toader a venit cu mine la gazdă, până când am fost reprimiți la internat.

 

Drumurile  noastre au avut un traseu ce se poate asemăna cu o șosea și o cale ferată care sunt, aproape mereu, alăturate/ paralele, dar care aveau și inerente traversări de nivel: fie șoseaua trecea peste calea ferată, fie calea ferată trecea peste șosea, dar destinația era mereu aceeași sau, oricum, țintele au fost mereu apropiate. De la colegialitatea de bancă de la liceu, la colegialitatea de bancă din sala de meditații, la colegialitatea de dormitor și dulap pe parcursul celor patru ani de liceu a apărut, firesc și nedeclarativ, o prietenie cu adevărat rarissimă și specială. A existat, inevitabil, o primă ”separare”: în clasa X-a trebuia făcută opțiunea pentru clasa ”reală” sau ”umanistă”: deși aveam probleme nu doar cu matematica, ci și cu profesoara de matematică am ales ceea ce alesese deja Toader, adică secția ”real”. După primul trimestru însă, pasiunea mea pentru limbi străine și inapetența pentru matematică și-a spus cuvântul: am fost obligat să trec la ”umaniști”, o clasă cu 26 de fete și patru băieți, moment în care am excelat deoptrivă și la limbile străine, dar și la bruma de matematică a clasei de ”umaniști”. Clasele noastre erau chiar vecine (D și E), iar în fiecare pauză ne întâlneam și ne povesteam ce și cum s-a mai întâmplat prin clasele noastre. Evident, mergeam împreună la masă, la internat, la film sau la teatru, la plimbările de seară. Singura excepție acceptată: când au apărut prietenele…

 

La terminarea liceului, căile/ drumurile păreau a fi definitiv despărțite: eu am ales să dau admitere la Engleză la Universitatea din București (Iașul îmi părea mic față de Bucureștiul deschis spre lume cu care eram obișnuit din vacanțele de vară), iar Toader a ales să meargă la Iași la Facultatea de Științe economice  a Universității ”Alexandru Ioan Cuza”. La București, deși eram convins că voi intra cu brio, inclusiv după susținerea examenului scris, sorții au decis să nu intru nici măcar la oral (concurența era mare, iar concurenții erau – mulți dintre ei – fii de diplomați sau de viitori diplomați. Atunci am văzut pentru prima oară un candidat cu barbă și care fuma pipă în timpul examenului scris…). Mi-am acceptat eșecul neașteptat, iar părinții găsiseră deja o școală postliceală cu profil sanitar la Botoșani, când poștașul îmi aduce o scrisoare de la Toader (singurul schimb de scrisori din viețile noastre). Reușise cu bine la Iași și aflase deja de insuccesul meu de la București. Mi-a scris că au mai rămas 16 locuri neocupate la Economia industriei și m-a sfătuit prietenește să încerc: ce aveam de pierdut? Doar o mică ”problemuță” era: cele două discipline de examen nu mi-au fost niciodată prietene în liceu: matematica și economia politică. Aveam însă o vară la dispoziție, timp în care chiar am învățat cele două discipline (ba chiar la economie m-am pregătit după manualul universitar pentru anul I). Concurența era incredibilă: circa 20 pe loc. Experiența de la București mi-a fost de folos: am luat lucrurile foarte în serios și m-am trezit că am reușit pe locul 18, locul 17 fiind ocupat de un viitor coleg de facultate și de breaslă: Sasu Constantin de la Bălăceana, Suceava. Cei trei care am intrat pe locurile 16-18 aveam exact aceeși medie, de unde și suplimentarea cu două locuri (pentru doi viitori profesori universitari…).  Am mers personal la Grănicești să serbez, împreună  cu Toader, evenimentul regăsirii și reintersectării drumurilor.

 

La facultate, lucrurile au evoluat ”la indigo”, adică exact ca la liceu: colegi de grupă (874), colegi de cameră la cămin, cu paturile alăturate, colegi de dulap, nedespărțiți la școală și în timpul liber. Noutatea era că eu frecventam mai mult cursurile de la filologie (română și engleză, franceză și germană, spaniolă și esperanto). Lipsa mea de la cursuri era suplinită de amabilitatea unei colege care pe lângă faptul că mi-a plătit cotizația la UTC-ul universitar numit UASCR (am refuzat să devin membru UASCR în anul I pe motiv că nu aveam bani, 0, 50 lei/ lună, pentru cotizație. Șefa de grupă și organizatoarea de UTC – Dobre Antoneta-Tony – a găsit soluția ca să nu fiu un paria ”ideologic”, plătindu-mi cotizația și luând cursurile la ”dublu”, dar pe care eu le citeam strict în sesiune J). În timpul facultății, viața de cămin, cu greutățile materiale dar și cu  satisfacțiile spirituale, îndeosebi acelea de a fi împreună, și-a pus amprenta asupra vieților noastre aproape în aceeași măsură ca și școala însăși. Multă lume se miră că eu îi spun lui Toader nu Toader sau Teddy (cum l-au dezmierdat, mereu, colegele), ci Costică, iar el mi se adresează tot cu Costică. Suprabotezul s-a produs într-o cameră de cămin, unde locuiam 5-7 colegi, adesea unii plecând la gazdă, alții completând locurile rămase libere. Într-o seară am constatat că toți ceilalți colegi ai noștri se numeau Costică, mai puțin noi, desigur. Atunci, ne-am auto-”botezat” și noi Costică pentru ca atmosfera de confuzie să fie deplină. Era nostim când unul dintre colegi se adresa altuia și răspundeam cu toții… De atunci și până astăzi ne apelăm reciproc cu numele de Costică.  În ultimă instanță, la fel cum gemenii primesc nume foarte asemănătoare, hotărârea noastră de a avea același nume a fost adoptată și ca o formă de subliniere a egalității depline dintre noi. În urmă cu câțiva ani am încercat să revenim la identitățile noastre străvechi: nu s-a mai putut… automatismul era deja instalat definitiv…

 

În anul III, toți colegii știau că voi rămâne asistent la catedra de Economie politică, la disciplina Doctrine economice a profesorului Mihai Todosia, pe atunci șef de catedră și rector, el fiind (încă) în grațiile conducerii superioare de partid, având posibilitatea să decidă sau cel puțin să influențeze. Toader era vizat pentru catedra de Organizare a profesorului Ioan Hălălău, dar susținerea a venit și din partea profesorului Mihai Todosia. Interesant este și faptul că cei doi mari profesori economiști erau și foarte buni prieteni…

 

Eu am primit repartiție guvernamentală la Academia Română, Filiala Iași pe un post de cercetare la Centrul de Cercetări Economice (coordonatorul Centrului fiind tot profesorul Mihai Todosia, în calitate de rector al UAIC, iar Toader a devenit asistent la Catedra profesorului Ioan Hălălău). Primele mele experiențe didactice au fost tot la Catedra de Organizare a profesorului Hălălău unde făceam seminariile la disciplina Conducerea întreprinderilor, disciplină pe care o numeam, englezește, Management. După ce am refuzat să mai vin la catedra de Economie politică și Doctrine economice, relațiile cu profesorul Todosia s-au răcit, astfel încât încercările mele de a mă înscrie la doctorat la domnia sa au fost mereu tratate cu refuz. De altfel aveam nevoie de o caracterizare din partea organizației de bază PCR din Centru pe care nu realizam că nu o pot avea nefiind membru de partid. Când am încercat să devin membru de partid mi s-a spus că nu mai sunt locuri… Toader era deja doctorand la profesorul Al. Bărbat și lucra intens pentru a se încadra în rigorile doctoranturii. A lucrat sisific și homeric într-o perioadă cu multe angajamente didactice, cu doi copii mici (Ady & Dany) și cu dorința de a face o lucrare bună. Fiind un domeniu relativ tehnic (statistică) se acceptau mai ușor inovațiile decât în domeniile ideologice. Am și acum un exemplar din teza sa de doctorat, împănată cu formule și indicatori sofisticați. În ce mă privește, după ce s-a schimbat șefia la organizația de partid, poziția fiind ocupată acum de un jurist experimentat, care a devenit, după 1989 un excelent profesor universitar (acum pensionar), Maricel Sava, căruia îi datorez acceptarea rapidă în PCR, în anul 1976, am primit invitația de la Directorul Școlii de Partid Iași, lector Ilie Dodea de a deveni asistentul său la cursul de Economie Politică de la UMF (pe atunci IMF). Am acceptat pe loc. Practic țineam și cursul și seminariile. Tot în 1976 am fost acceptat la doctorat la București de prof univ dr Ivanciu Nicolae Văleanu de la Catedra de Doctrine economice de la ASE București. Teza mea a fost pe Gândirea radicală americană și a durat exact…. 20 de ani.  În a doua jumătate a anilor 70 am început să colaborez cu Toader pe teme de cercetare, primul articol comun fiind o … recenzie la o carte a unui francez, recenzie care a apărut, ulterior, în Analele Universității ”Al. I. Cuza”. Atunci, mai ales în procesul redactării finale, am cunoscut, fiecare dintre noi personalitatea culturală a celuilalt: eram doi căpoși/ ambițioși fiecare ținând cu dinții de opinia proprie, de formulările care ni se păreau mai adecvate.  A fost, cred, singurul articol scris realmente în comun. Mărturisesc că, apoi, am tânjit mereu după un asemenea teribil oponent ideatic cu care să dezbat până la ultimele consecințe fiecare cuvânt și frază. Oricum, propensiunile din perioada liceului s-au păstrat până în ziua de azi: Toader – realistul extrem de bine calculat, eu – umanistul romantic și idealist. Cele două trăsături ne-au marcat nu numai în alegerea specializărilor (Toader: Economia transporturilor, ulterior Marketing; eu: Economie politică/ Economie sanitară, ulterior Management/ Managementul sănătății), ci și în alegerea parcursului în viața profesională.  Un ”amănunt” ce nu mai ține de întâmplare, ci de destin: în anul 1976, după ce am așteptat trei ani la rând/ la coadă la apartamentul cu trei camere ce se construia pe Bulevadrul Ștefan cel Mare din Iași, la ședința de repartizare aflu că am apartamentul mult dorit la etajul trei. Deorece chiar în acel an se născuse și al doilea copil am solicitat patru camere. ”Nu avem patru camere în centru. Dacă vreți patru camere, avem în cartierul Alexandru cel Bun, la etajul zece” preciză reprezentantul OJCVL. Am răspuns în aceeași secundă: ”De acord”. Nu știam unde se afla blocul, știam doar că aveam nevoie de patru camere. În momentul în care m-am mutat am constat că soarta mă adusese, din nou, în preajma lui Toader, care locuia cu familia la etajul întâi al blocului de peste drum… Așadar, din nou vecini.

 

Toader a avut, din liceu, niște idealuri care s-au spulberat parțial și s-au împlinit… tot parțial. Profesorul de biologie și zoologie de la liceu, Zăicescu, a insuflat multora dintre noi dragostea față de natură. Drept urmare, iubitorul de natură Toader s-a hotărât, prin clasa X-a să dea admitere la Silvicultură, la Brașov. ”Mă fac pădurar” spunea el, văzându-se deja în uniforma verde și cu pușca pe umăr. Visul nu s-a împlinit, dar iubirea de natură a lui Toader a rămas. Pe oriunde și-a construit căsuțe de vacanță, musai acestea erau cu ditamai pădurea în spate. Altfel, ce fel de refugiu în natură mai era și ăsta?… Deci, ”omul pădurii” își re-trăiește, acum, mereu, visul de pădurar. Un alt vis (secret) al lui Toader a fost actoria. În liceu a jucat diverse roluri în piese alese de profesori. Juca cu pasiune și ardoare, pregătirea pentru spectacol fiind la fel de serioasă ca la un examen greu. Între actorie și silvicultură, a învins pragmatismul și realismul, Toader optând pentru economie – un domeniu care avea o mare nevoie de cadre noi la începutul erei Ceaușescu, un timp al unei incredibile liberalizări în plin comunism. Dar, talentul actoricesc al lui Toader nu afost obturat definitiv. Se știe, managerii/ liderii trebuie să țină discursuri, iar discursurile presupun stăpânirea retoricii, o disciplină fără de care nu poți fi actor bun. Au rămas antologice discursurile lui Toader de la deschiderile sau închiderile festive de an universitar la Universitatea George Bacovia din Bacău, mai ales din perioada în care universitatea a crescut în mod constant și ferm. Într-adevăr, un auditoriu masiv te stimulează, te inspiră și te motivează. Diminuarea auditoriului face inutile orice exerciții de retorică. Dar, spre deosebire de mine (eu nepregătindu-mi niciodată vreun discurs, improvizația fiind, pentru mine, cuvântul de ordine) Toader se pregătea foarte serios, chiar momentele de ”spontană” schimbare de ritm, ton sau atitudine fiind pre-meditate.

 

Schimbarea de regim politic (1989) ne-a găsit aparent la distanță, deși ne întâlneam destul de des. Romanticul de mine a acceptat cu (prea) mare ușurință detașarea la Chișinău (sept. 1990 – dec. 1995) ocazie cu care am neglijat doctoratul, dar tot acolo am finalizat teza, susținută, la București, în 1996. Realistul de Toader a avansat firesc pe scara ierarhică profesională și administrativă, fiind ales șef de catedră și apoi decanul facultății. Dar, din nou izbitoare asemănare de destin: după ce eu părăsisem Iașul pentru Chișinău (unde puțin a lipsit să nu rămân definitiv), aflu că Toader a părăsit Iașul pentru Bacău (unde deja se poate spune că a rămas definitiv).  Revenirea mea, în 1996, la UMF Iași a însemnat o împlinire profesională majoră: conducerea Catedrei de Managementul Sistemelor de Sănătate și a Secției de Managementul Sănătății din cadrul Facultății de Bioinginerie Medicală, concomitent cu intrarea în Registrul Funcționarilor publici în calitate de purtător de cuvânt al CAS Iași și cu conducerea Asociației pentru Managementul Sănătății. Aceste trei poziții erau active în anul 2004 când prietenul meu Toader vine la mine cu o propunere cel puțin îndrăzneață: ”Liviule, lasă Iașul, UMF ul și celelalte universități, precum și toate pozițiile de conducere și vino la Bacău la Universitatea ”George Bacovia”!”.  Nici nu vroiam să aud… la început! Dar numai cine nu-l cunoaște nu știe că este suficient ca Toader să-și propună ceva și sigur reușește. Apoi, după runde de discuții și argumentări am acceptat să-mi petrec ultimii 10 ani din viața profesională împreună cu Toader, la Bacău. Je ne regrette rien!

 

Talentul managerial al lui Toader s-a dovedit a fi unul de excepție, el conducând colegial și cu calm universitatea în ultimii 10 ani, dintre care ultimii trei ani au fost ani de criză și de punere sub semnul întrebării a însăși posibilității instituției de a (mai) exista, motivele fiind eminamente exogene. Cu măsuri dureroase dar necesare, conducerea universității insuflă și azi optimism celor tineri. Eșalonul seniorilor se subțiază pe zi ce trece, dar universitatea va rezista prin puterea tinerilor și prin înțelepciunea sfaturilor bătrânilor.

 

Toader s-a afirmat mereu, pe multe planuri, cu o mare forță, dar cu o și mai mare modestie. A fost mereu în avangardă, dar a acceptat cu greu inovațiile sau schimbările insuficient motivate. Conservatorismul său funciar l-a explicat tot el prin originea sa țărănească, de care nu numai că nu s-a dezis niciodată, ci este pentru el prilej de mîndră afirmare. Și-a iubit cu mare devotament părinții, frații, întreaga familie, fiind el însuși un mare și bun familist – familia fiind valoarea supremă a vieții sale și rostul existenței sale terestre.

 

Între mine și Toader există o diferență de vîrstă de un an, dar acest an s-a făcut mereu simțit. Toader a intrat cu an an înaintea mea în UTC și cu mai mulți ani înainte în PCR, a avut funcții manageriale semnificative fiind șef de catedră și decan cu mai mulți ani înaintea mea. Dincolo de faptul că nu am dorit niciodată să am funcții de conducere, modelul pe care mi l-a oferit Toader m-a făcut să accept mai ușor aceste funcții. Dar, indiferent că a fost vorba despre intrarea în organizații, despre primele baluri/ chermeze, despre primele iubiri, despre căsătorie, doctorat, funcții de conducere sau… bunicie, Toader a fos mereu înaintea mea, cu… cel puțin un an.

 

Toader împlinește, la 26 ianuarie 2014 vârsta legală de pensionare, după 43 de ani de activitate dedicată strict universului academic, cu zeci de cărți și sute de articole publicate, cu zeci de mii de studenți care au trecut prin examenele sale, unii dintre studenți urmându-l în plan profesional și managerial. La mulți ani, dragă Toader, acum, la 50+1 ani de când ne cunoaștem. Să fii iubit și respectat în continuare, așa cum s-a întâmplat de când te știu.

 

 

Noiembrie 2013, Bacău  și  Miroslava, Iași

Liviu Druguș

 

www.liviudrugus.ro    www.liviudrugus.wordpress.com     www.facebook.com/liviu.drugus

 

Adaug, în continuare, și urările transmise, de la mare distanță, de către unul dintre colegii noștri din deja celebra promoție ISECO 71 ( http://www.is71eco.site50.net  ), actualmente  proaspăt absolvent (și) al unei Facultăți de Drept din SUA, Nicolae Rașcov

 

Good morning Sir,

 

De la mare depărtare îmi amintesc, mereu, de tine cu dragoste și plăcere. Din fericire, am petrecut multe clipe împreună, deși de multe ori nu ne-am vorbit; doar ne-am văzut pe culuoarele facultății și ale căminului. Pentru mine este o mare onoare și o mândrie de neegalat faptul că am fost coleg cu tine, fiind amândoi parte din întregul corp omenesc supranumit ISECO 1971. Am redesfășurat amintirile din trecut privind, din nou, pozele postate de Maeștrii si minunații noștri colegi, Vergiu și Liviu,  ca să numesc doar câțiva, și regret acum că nu am fost prezent în toate  acestea alături de tine și de toți ceilalți. Ce bine ar fi fost ca acest timp implacabil să rămână înghețat!

 

Și dacă, peste timp, părul ți s-a schimbat puțin, zâmbetul cald, șăgalnic și prietenos, a rămas același. Pentru mine, ești exemplul perfect de om înțelept și cugetat. Calmul tau perfect mi l-am dorit din totdeauna, dar Bunul Dumnezeu nu mi l-a dat. Acest calm demonstrează personalitatea ta bună și caldă, prietenoasă și omenească. De multe ori am fost gelos pe tine pentru adevarata prietenie față de Liviu. Prietenia ta sinceră și colegialitatea ta adevarată arată un caracter onest și profund.

 

Ma alătur cu drag tuturor colegilor care îți vor adresa un mesaj calduros și prietenesc la acest moment culminant din viata ta. Cu ocazia retragerii dintr-o profesiune nobilă de Profesor și din funcțiile de onoare și de maximă responsabilitate (Rector și Președinte al Senatului) îți doresc din inimă viață lungă cu sănătate alaturi de familie, copii și prieteni.

 

Sa ne traiești mulți ani dragă Teddy!

Nicolae (Nicu) Rașcov

San Diego, California, U.S.A.

Noiembrie/15/2013

 

Nota adăgată azi 26 ianuarie 2013.

 

În conformitate cu o reglementare de ultimă oră, adoptată la 30 decembrie 2013, profesorii universitari care împlinesc vârsta de pensionare au posibilitatea de a opta pentru continuarea activității didactice și de cercetare, cu aprobarea Senatului universității. Cu o săptămână în urmă, Senatul Universității George Bacovia din Bacău a aprobat în unanimitate continuarea activității profesorului Toader Gherasim, fără a mai intra în categoria pensionarilor. Prin urmare, atât activitatea didactică, cât și funcțiile de conducere pe care le deține își continuă parcursul lor firesc.  Un bun prilej pentru a-i adresa colegului și prietenului meu de o viață, Toader, ”La mulți ani” în activitatea didactică pe care a îndrăgit-o cu asupră de măsură! (LD)