liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: George Enescu

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 625. Sâmbătă 15 septembrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (6)


Motto: ”Ne-am căptușit cu modele false, modelul omului care reușește ușor, care se descurcă, care știe să facă bani. Ne-am pierdut moralitatea, manierele si educația. Am uitat să ne mai îmbrăcăm frumos, să ne mai purtăm elegant. Am pierdut – nu burghezia materială, ci burghezia spiritului, noblețea spirituală. Trăim azi într-un mediu semicultural și parvenit, impulsiv și brutal. Suntem foarte departe de ce am fost cândva...”    George Enescu

Esența cărții celei mai (re)cunoscute a lui Julien Benda, Trădarea cărturarilor, și anume critica pasiunii/ patosului oamenilor (politici) pentru mundan, gregar, bogății concrete și puteri iluzorii, pentru terestru, material, trecător, găunos, orgolios, de vibrație joasă etc., este excelent rezumată de George Enescu (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu), muzicianul român care a locuit la Paris în anii consacrării sale. A murit cu un an înaintea lui Benda și aș paria că i-a cunoscut cartea pe care o discut aici, fiind de acord cu concluziile autorului francez. Nu ar fi prima oară când altcineva decât emitentul/ autorul poate să exprime mai succint și chiar mai bine ideile acestuia. Corelat cu citatul din Enescu este și citatul din Renouvier (https://ro.wikipedia.org/wiki/Charles_Bernard_Renouvier) pe care Benda îl plasează la începutul cărții ca un fel de chintesență a acesteia: ”Lumea suferă de lipsa de credință într-un adevăr transcendent”. Practic, lumea – debusolată după război – avea nevoie de un punct de sprijin, acesta fiind ușor de identificat în transcendență/ divinitatea supremă. Nu întâmplător se spune (spusa îi este atribuită lui Einstein): ”Dați-mi un punt de sprijin și răstorn Universul”. Filosoful Renouvier era un moralist pragmatic, un adept al raționalismului și un critic al utopiilor mundane, romantice în esența lor. Adevărul transcendent vizat de cei doi filosofi francezi se vrea a fi unul rațional, imbatabil, etern și desigur… stabil – unul contrar a ceea ce domina viața politică europeană din interbelic: corupție, imoralitate, goana după bani și funcții, pervertirea ideii de politic considerată formal drept apostolat în slujba națiunii. Îndepărtarea de spiritualitate (fie și de cea promovată de religie) și apropierea intelectualilor/ cărturarilor (deveniți simbriași bine plătiți ai politicienilor) de pasiunile carnale ale efemerei noastre vieți apare ca boala începutului de secol XX, cel care a debutat cu un război mondial și care, la doar câteva decenii și-a agravat boala și s-a angrenat în cel de-al doilea. Se poate spune că omenirea, departe de a se fi vindecat de pasiunea de a clădi castele pe și din cadavre, și-a rafinat această pasiune, pervertind și mai mult presupusele valori morale care confereau oamenilor demnitate și respect, purtând un al treilea război mondial (numit Război Rece) pe parcursul mai multor decenii decât pacea dintre primele două. În lipsa unor factori care să detensioneze situațiile de criză, al patrulea măcel mondial care va să vină în următorii ani va fi și mai dureros pentru omenire.

Parcă în continuarea raționamentelor de mai sus, Julien Benda numește, din chiar primele rânduri ale primului capitol (intitulat ”Perfecționarea actuală a pasiunilor politice”, pp. 11-29) care sunt cele mai păguboase și pernicioase pasiuni politice, acelea care explică motivele urii între grupuri mari de oameni: clase, rase și națiuni. Lupta dintre acestea pe presupuse criterii de supremație nu are drept efecte decât durere și distrugere, declin și dezamăgiri. În numele acestor criterii (rasiale, clasiale și naționale) ”batalioanele” de combatanți s-au urât, decimat și disprețuit cu forțe și energii care ar fi putut ajuta oamenii, nu să-i omoare. În numele acestor criterii ”clasa muncitoare”, aliată cu ”clasa țăranilor” au luptat împotriva ”clasei burgheze”, cu binecunoscuta victorie din 1917, în Rusia, urmată de șapte decenii de ”luptă” de clasă în Europa sovietizată. În numele ”rasei superioare”, ”ariene”, o parte a omenirii s-a pornit să distrugă presupusele ”rase inferioare”: evrei, țigani, armeni, slavi, indieni/ piei roșii etc. Și tot în numele pasiunilor politice, unele națiuni s-au crezut mai îndrituite să aibă acces la resursele aflate, temporar, în proprietatea altor națiuni. În numele luptei pentru obținerea de resurse, s-au cheltuit resurse uriașe, inclusiv – sau chiar în primul rând – ființe umane. Politicienii demagogi și-au asumat aceste pasiuni, dar, spune Benda, fără ajutorul creierelor cărturarilor această ură inter-etnică, inter-națiuni și inter-clase nu ar fi putut fi atât de bine organizată, stimulată și bine înfiptă în mințile oamenilor de rând. Lupta cărturarilor-simbriași pentru satisfacerea pasiunilor orgolioase ale unor politicieni semidocți (sau chiar sfertodocți) continuă astăzi sub forme și denumiri ceva mai sofisticate: fake news, manipularea maselor, comunicare și manipulare, marketing publicitar, trolli plătiți pentru a servi unor cauze străine de interesele reale ale cetățenilor cu care comunică etc. Se reînvie (inclusiv la noi) arsenalul demagogic al dictaturilor de nici trei decenii apuse: dezinformare, minciună, lipsă de informare, informare viciată și vicioasă etc.  Demagogia este acea formă a exploatării pasiunilor politice în vederea ajungerii sau perpetuării la putere. „Demagogul este cel care predică doctrine despre care ştie că nu sînt adevărate, celor pe care îi ştie că sînt idioţi.“ (H.L. Mencken)

Cui se datorează perfecționarea incredibilă a războiului pasional dintre grupuri mari de oameni? Și în primul rând ce face atât de șocantă, pentru autor, omorârea reciprocă a semenilor, că doar lumea a fost plină de războaie și până la ora la care scria Blenda eseul său? Pentru scriitorul francez șocant și dramatic este că aceste lupte pasionale au căpătat dimensiuni nemaivăzute și nemaiauzite până atunci. La mijloc de interbelic Blenda constata că ”astăzi aproape că nu există om în Europa care să nu fie sau să nu se creadă atins de o pasiune provocată de rasă, de clasă sau de națiune, sau, cel mai adesea, de toate trei deodată. Se pare că aceeași evoluție se constată și în Lumea Nouă; iar în Extremul Orient imense mulțimi de oameni, care păreau scutite de asemenea impulsuri, se trezesc la ură socială, la regulile conduitei impuse de partid, la spiritul național, ca formă de umilire a altor oameni. Pasiunile politice astăzi ating o universalitate necunoscută până acum.” (pp. 11-12). Ce să mai spunem astăzi despre ”bellum omnium contra omnes” (https://en.wikipedia.org/wiki/Bellum_omnium_contra_omnes) desfășurat astăzi la un nivel realmente global? (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 418. Joi 22 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (141).


Vineri 31 decembrie 1965.  Ultima zi a lui 65. M-am sculat mai tîrziu. Toată ziua s-a făcut pregătire pentru întîmpinarea lui 66. Mircea a fost la cooperativă și mi-a luat trei caiete de matematică. Acum nu-mi rămîne decît să mă apuc de exerciții. Am ajutat cu toții la pregătirile pentru revelion. Eu i-am ajutat mamei la bătut smîntîna cu zahărul pudră. Am dat zahăr prin mașină și am tăiat cîteva tăvi cu sărățele. Tata, de asemenea, a umblat prin sat după drojdie, piper, vin ș.a. Astănoapte tata hotărîse să întîmpinăm revelionul dormind. După ce a fost prin sat și s-a întîlnit cu cîțiva prieteni (L.D.: de pahar….) (Jan Goraș, Puiu Marian) a revocat hotărîrea vrînd să-l facem mergînd cu uratul. Mama însă nu vroia deloc (îi era ciudă că tata a băut ”un vin cu dom director”. Pe chestia asta a fost și un pic de teatru: la început dramă și tragedie, apoi, spre satisfacția tuturor, s-a transformat în comedie și totul a fost bine.

Ziua a fost un pic înnourată, totuși soarele răzbătea ușor și a fost destul de cald pentru vremea asta. Pe la 19 am ieșit cu Mircea afară să facem treabă: am cărat cu săniuța, pe pămîntul înghețat și acoperit pe ici pe colo cu cîte un petec de zăpadă, două răchiți și jumătate. Pentru a le transporta mai ușor le-am tăiat coroanele. Am fost mulțumiți și entuziasmați de munca făcută. Dimineața am ascultat ”V.M.”. A transmis un reportaj de la Palatul prieteniei din Leningrad unde a avut loc, ieri, o festivitate cu ocazia Zilei Republicii. La cuvîntarea rostită de un reprezentant sovietic a răspuns ziaristul Nicolae Moise din București, conducătorul turiștilor din România. La 29 decembrie 1965 s-au împlinit 45 de ani de la crearea Partidului Comunist Francez. Azi am primit scrisoare de la bunița (ultima din 65) și ”Gazeta învățămîntului”. A venit Cărpuș + … ița să cumpere aparatul nostru de radio ”Orion”. După cîteva tîrguieli, l-a dat cu 350 și tata s-a dus cu aparatul să-l probeze la sediul C.A.P.  Întîrziind cam mult, mama l-a trimis pe Mircea să vadă de ce nu vine tata. Mircea însă a stat și el în continuare, cu tata, la Cărpuș. Mama se hotărîse să meragă după ei cînd au sosit amîndoi cu banii. Între timp ne-au sosit și primii urători. Au fost destui și le-am dat la fiecare cîte un leu sau doi. În noaptea asta Eu va transmite (L.D.: de-acuma știți ce înseamnă Eu….) va transmite program special de revelion de la 17 la 22. Pe la 20.30 a venit nenea Puiu cu Zîna și copiii (gemenii Petrică și Paulică). Aceștia erau pregătiți pentru ”mers la urat” (bine îmbrăcați și cu clopoței în mînă) dar ne-au spus numai un ”ahooo!” și și-au văzut de treaba lor, învîrtindu-se și cotrobăind prin casă. Au fost băieții lui Tomaziu (popa) (13 lei) împreună cu Adrian  băiatul inginerului Mircea, președintele C.A.P.. Au venit apoi Lili (sora lui Lica). Lili este în clasa a V-a, învață foarte bine și este foarte drăguță și delicată. A venit împreună cu Aurelia, o colegă de clasă. Pe la 21.30 ne-am hotărît să mergem la Puiu (Marian) acasă. Am mers cu mama și cu tata, dar Mircea s-a încăpățînat și s-a culcat în bucătărie. A trebuit să vină nenea Puiu și să-l aducă acolo. După ce că servisem cîteva pahare acasă, ne-am așezat cu toții la masă. În total eram 7 +  P și P (cei doi ”sfinți” născuți pe 29 iunie: Petrică și Paulică) (L.D.: cei doi gemeni ai familiei Marian erau născuți de sf Petru și Pavel). Am băut și ne-am distrat pe întrecute. După mai multă zbenguială, Petrică a adormit, dar Paulică a stat cu noi pînă la urmă. Au venit mai mulți urători printre care și o ”nuntă” f frumoasă, formată din: mire, mireasă, (un băiat frumos, Andrușcă, îmbrăcat în haine de mireasă), nuni, popă și cîțiva ”nuntași”. Puiu i-a invitat în casă și i-a pus să mai joace odată, după care le-a dat bani și băutură. După un timp au venit să ure profesorii Jan Goraș și Zvolinski cu soțiile lor. Dintre toți, Zvolinski era cel mai beat, însă cel mai simpatic și mai vorbăreț. Ura și urla tot timpul cu Goraș, făcînd-o pe ofițerii, spunînd glume și rîzînd. La 24 fără 10 am ascultat cuvîntarea de anul nou a tov. Nicolae Ceaușescu.

Sîmbătă 1 ianuarie 1966. Anul nou 1966! La mulți ani! Am ascultat apoi cîteva momente vesele la radio. Am mai băut în continuare pînă aproape de ora 1 cînd am ieșit cu toții și am mutat petrecerea la noi în casă. Zvolinschi s-a simțit tot timpul bine dispus și ne-a dispus pe toți. Juca twist cu Goraș, dădeau ordine, sunau grozav din ”talanca” lor mare, cu rezonanță puternică. Aici, acasă au mai venit o serie de urători printre care și două ”capre” destul de reușite. A mai venit o ceată de urători cu Buhaianu (”cacă lut”) – urător, vecinul Cojocaru Truță – acordeon și restul – gașcăi: Ghiță Apalaghie, M. Tănase de la bodegă) și încă vreo 5-6. Ei au urat o dată la fereastră, dar nu s-a auzit decît clopotul. Venind în casă, Goraș i-a mai pus o dată să cînte. A urat Buhaianu f frumos dînd exemple nominale din ceata lor, făcînd o urătură foarte originală și amuzantă. Goraș i-a dat 10 lei, iar tata 25. S-a băut și s-a mîncat pînă pe la 3 (noi, băieții, am servit). Apoi s-a dat ordinul de a părăsi această poziție și de a muta frontul la Bălinești. Puiu și Zîna au refuzat să execute ordinul drept pentru care s-au dus acasă, iar noi, restu(rile) am pornit-o la Bălinești. Am mai rămas trei familii. Eu cu Mircea am mers înainte cu Zvolinschi pînă la el acasă. Pe drum ne-am întîlnit cu urători și paznici. Aici, la familia Zvolinschi, s-a întins iar masa. Pe drum ne-am mai răcorit și ușurat, așa că am mîncat și-am băut din plin. S-a servit țuică bătrînă (f tare), șpriț (vin cu apă minerală) și la urmă bere. Zvolinschi s-a cherchelit, turna pe-alături, a răsturnat cîteva pahare și a fost, în continuare, vesel și comunicativ. Au cîntat de nenumărate ori Mulți ani trăiască și au urat și urlat cît au putut. Distracția era asigurată. Zvolinschi a avut și o ”surpriză” – o pocnitoare cu trotil. A aprins-o și a aruncat-o imediat. Peste ½ minut a făcut o explozie serioasă. La urmă, tata a început să le moțăie și să închidă ochii. În sfîrșit, pe la 6 am plecat de acolo la Goraș (două familii). Pe drum ne-am întîlnit iar cu urători și alți mascați. La Goraș a fost o atmosferă stingheră și rece (ca și camera, ca și gazdele). N-am mai putut nici să mănînc și nici să beau și am început să resimt oboseala acestei nopți nedormite. Goraș a mai desfundat două sticle de Cotești și se mai îndemna cu tata. Plictisit fiind, m-am hotărît să plec cu Mircea (”Copiii, afară!”). – Bunăseara! (?)… Cînd am plecat se lumina de ziuă și ceasul arăta ora 7. Cum am ajuns acasă mi-am lăsat numai paltonul și ghetele și m-am lungit pe canapea. Imediat am adormit, fiind, pesemne, surmenat. Cînd m-am uitat în oglindă ochii mi-erau duși în fundul capului și încercănați. Ce să-i fac? E prima mea petrecere, stînd o nopate și avînd și de băut suficient. Cam la o oră după plecarea noastră au sosit mama cu tata. A trebuit să ne cărăbănim la noi în bucătărie. Nici nu mai țin minte cum am plecat și ce-am vorbit cu mama. Am adormit pe loc și m-am trezit abia la 10 cînd a venit mama alarmată că a rupt Muț lanțul. Nu știu pentru a cîta oară s-a întîmplat asta! Veniseră ”semănătorii” și Muț s-a zmuncit tare și a rupt. Din cauza lui nu ne-a semănat nimeni. Mircea nu s-a mai culcat și a încercat să mă scoale și pe mine cu un sistem de oglinzi  aruncîndu-mi în ochi raze de soare. Mi-am tras plapoma peste cap și am dormit pînă la 14. Am mai prînzit un pic (am cîștigat 23 lei). Mircea s-a culcat la 16 și nu s-a mai sculat nici să mănînce, contopindu-și somnul zilei cu cel de noapte. Eu jucam table cu mama cînd deodată a venit familia Tomaziu (Felicia +          ). (L.D.: Pe soția preotului o chema Felicia, dar preotului nu-i știam numele mic). De la o vreme au venit și copiii lor care-s neînchipuit de obraznici (se ghionteau mereu).

Azi rulează în sat ”Diavolul deșertului”. Ar fi trebuit și eu să mă duc, dar l-am văzut și ”copiii” s-u dus singuri la film. (L.D.: E vorba despre copiii familiei Tomaziu, pe care – fiind obraznici – nu i-am agreat și le-am pus și calitatea de ”copii” în ghilimele…).  A venit și tanti Lucreția. Apoi a plecat el (dnul Tomaziu), apoi și tanti Lucreția și la urmă a plecat și doamna Tomaziu. Au stat pînă la 20.15. Eu m-am retras în bucătărie, am făcut focul și mi-am făcut bomboane de zahăr și peltea de zahăr.

Azi a fost o zi minunată, de vară. Cerul era de un albastru perfect și clar. Nici un nor n-a încercat să întunece această splendidă culoare și nici soarele ce domina pe cer. Din păcate, cînd m-am sculat eu, sorele trecuse de bolta cerului și-acum se scobora lin după dealul din fața casei (Cudrina).  Minunata zi s-a continuat cu o minunată noapte, la fel de minunată. Cerul senin s-a acoperit de stele și de un minunat Crai Nou. Se anunță un șir de zile frumoase, dar mi se pare că zăpada ce trebuia să cadă acum va cădea dublu spre sfîrșitul iernii și începutul primăverii. Totuși e bine și-așa. M-am culcat la 9.30.

Azi s-au împlinit 15 ani de la intrarea în vigoare a primului plan cincinal al R.S. România (1951). Se împlinesc 7 ani de la victoria revoluției populare cubane (1 I 1959).

Duminică 2 ianuarie 1966. Ieri s-au împlinit 80 de ani de la moartea (1881) lui Louis Auguste Blanqui, revoluționar francez, comunist utopic (n. 1805). La 1 ianuarie s-au împlinit 10 ani de la proclamarea independenței Republicii Sudan (1956). La 1 ianuarie s-au împlinit 50 de ani de la apariția, la București, a revistei ”Muzica” (1916). La 2 ianuarie s-au împlinit 150 de ani de la nașterea (1816) lui Anastasie Fătu, medic și naturalist român (m. 1886). În luna ianuarie au fost publicate Hotărîrile Congresului al V-lea al PCR.

M-a sculat, dimineața la 9, mama și m-am dus direct la aparat să ascult ”V.M.”. În seara de anul nou a fost realizată prima transmisiune televizată de la mare distanță Moscova – Sahalin (Kazahstan). A urmat un comentariu de Oleg Vlasov intitulat ”Un an din viața Uniunii Sovietice”. Nu știu de ce  n-a transmis ”Pentru voi, dragi școlari”. A relatat pe larg despre cinematografia sovietică, iar în încheiere a transmis un ”Cîntec de Anul Nou”.

După asta am luat o masă copioasă, apoi m-am îmbrăcat și, împreună cu Mircea, am ieșit în sat. Ne-am întîlnit cu Ion Cantoreanu și alți băieți din sat. Am mers pînă la Poștă (am primit o felicitare de la Botoșani (familia Buliga). Ziare – ioc! În loc de patru ziare – niciunul! Mi-am cumpărat un plic și două timbre să am rezerve. Acasă m-am schimbat din nou, să fiu mai lejer, și-am chiulit toată ziua ascultînd radio, bînd și mîncînd bine. Spre seară, mama și tata s-au dus la nenea Puiu, iar Mircea – prin vecini. Eu am mai ascultat la radio (Radio Cri – Cri). Pe la 19.30 seara a venit mama, tata, nenea Puiu cu tanti Zîna și s-a mai chefuit pînă la 22.30 noaptea. Nenea Puiu a povestit tot timpul întîmplări din armată și de pe la serviciul său. În continuare am ascultat la radio pînă ce ne-am culcat (Marioara St. trimite vederi din New York). În timpul vizitei sale la noi, nenea Puiu a încercat să-l lămureascxă pe Mircea să se prezinte la examene, dar în urma hotărîrilor sale se vede că n-a reușit. Totuși, n-ar fi fost rău dac-ar fi încercat această sesiune, apoi i-ar fi fost mai ușor. (dacă nu se prezintă, pierde doi ani).

Azi vremea s-a răzbunat. Cerul înnourat mereu și a și plouat. Noaptea însă a fost senin și clar de lună.

De la 0.30 la 1 am ascultat ”G.P.” – a transmis numai un ”Album” cu principalii artiști contemporani din România. M-am culcat la 1.15.

Luni 3 ianuarie 1966. Azi se împlinesc cinci ani  de la moartea (1961) chirurgului român N. Hortolomei (n. 1885). Aseară am stat pînă după miezul nopții și-am compus o scrisoare către Marioara St (Lică). Cineva  a spus despre poemele populare (folclor): ”cine, dintre marii poeți, n-ar vrea să-și pună semnătura sub versurile poeziei populare?” Am citit aseară o poezie de Octavian Goga care mi-a plăcut. ”Sara”: ”Balta și-a cernit năframa/ Ca o mamă întristată/ Florea soarelui pe cîmpuri/ Pleacă fruntea-ngîndurată// Zarea-și picură argintul/ Pe ovezele de aur, / Ostenit, din aripi bate/ Ca un vis prelung, un graur// Codrul cîntăreții-și culcă/ Doarme trestia bolnavă/ Dorm doi pui de nevăstuică/ Sub o brazdă de otavă// S-a oprit trudita moară/ Doarme apa la irugă/ Răzimat pe coate-adoarme/ Un cioban întins pe glugă// Doarme cerul și pămîntul/ Într-o dulce-mbrățișare/ Doar izvorul mai tresaltă/ Ca un sîn de fată mare”.

Azi dimineață Mircea s-a sculat la 5, și-a pregătit valiza și încă un bagaj, fiind hotărît să plece la Rădăuți, dar nu la sesiunea de examene, ci la ”Biroul pentru repartizarea forțelor de muncă”. Și-a luat rămas bun de la noi și tata i-a mai dat bani să aibă pînă la primul salar. A așteptat cursa împreună cu vreo șapte oameni, la Buhaianu la poartă, dar a luat numai patru dintre ei și Mircea a plecat pe jos.

M-am sculat abia la 10. Am visat tot soiul de năzbîtii (căutam gazdă cu Mircea prin Rădăuți. Apoi am visat stema U.S, pe cer înspre Siret, iar pe drum  mergeau la Bălinești o trupă de trîmbițași îmbrăcați în roșu și cu surle albe. În vîrful uneia, f lungi, erau așezate altele mai mici. Nu știu dacă are vreun simbol sau are vreo legătură cu întîmplările mele de pînă acum).

Cum m-am sculat, m-am îmbrăcat și m-am dus la Poștă și Bibliotecă. La Poștă n-a venit nici un ziar (am mai cumpărat două plicuri, de rezervă), iar la Bibliotecă era închis.

Neavînd ce face am început să mă gîndesc la apropiatul început să mă gîndesc la apropiatul sfîrșit de trimestru. M-am apucat să lucrez la trigonometrie și pînă seara am lucrat încontinuu, rezolvînd aproape 50 de exerciții și scriind mai bine de 11 foi.

Azi s-a deschis la Havana Conferința de solidaritate a celor trei continente. ”R.M.” a transmis articolul redacțional din ziarul ”Pravda” intitulat ”Forumul celor trei continente”. La 8 am mai prins un sfert de oră din emisiunea de la ”V.M”. S-a terminat canalul Irtîș – Kazahstan lung de 500 km dealungul cărora sînt instalate 22 de stații de apă. Am ascultat la radio ”Rapsodia română” de George Enescu. Am descoperit că semnalele de la ”Glasul patriei” și ”Jurnalul satelor” sînt luate din această minunată capodoperă. Azi s-au întîlnit la Tașkent (UzbekistanAiub Khan (Pakistan), Șahastri (India) și Kosîghin (U.S.) pentru a discuta problema Kașmirului. Începînd de la 1 ian 1966 a început greva muncitorilor din transporturile newyorkeze.

Mama și tata s-au culcat devreme azi (pe la 20) și eu am venit cu radioul în bucătărie. Pînă să adorm am ascultat diferite emisiuni la radio și am continuat să citesc ”Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray (1812 – 1863). Cu toate că, venit acasă, mi-am propus să  citesc cît mai multe cărți, printre care: ”Bîlciul deșărtăciunilor” – ambele volume – ”Note din America” de Ch Dickens și ”Opere” de Slavici (pt limba română), din toate acestea n-am reușit să citesc decît vreo 200 de pagini din ”Bîlciul...”.

Azi vremea s-a menținut frumoasă. De zăpadă nu se mai poate vorbi de mai multe zile. Chiar dacă pămîntul a fost alb de cîteva ori, asta a fost cel mult pt. o noapte. Spre seară s-a înnourat. M-am culcat la 23.30.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!