liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Lia Buhai Melexina

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 428. Duminică 4 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (150).


Luni 20 iunie 1966.  Dimineața m-am sculat, ca de obicei, pe la ora 9. De cum m-am sculat, mama a început să mă descoase în legătură cu Jurnalul. Din cîte-am înțeles, a citit în caiete și încă destul de bine. Se poate să aibă vreo cheie. Mai știi? Crăpam de ciudă, nu alta. Oricum – oricine-ar fi – nu-mi place să-și bage nasul în ale mele. Nu-i frumos. După asta aproape toată ziua tot mă înțeapă cu cîte-un cuvînt sau îmi declamă cîte-o frază din Jurnal. Să mori nu alta!

Azi a fost o zi cam rece, mai ales prin comparație cu zilele care au trecut. De dimineață, cerul era foarte senin, dar bătea un vînticel destul de rece și care a adus niște norișori mici, scămoși și rari. Treptat însăs-au transformat în niște nori mari, cenușii, prevestitori de ploaie.

Dimineață, de lene și de lehamite (sau mai bine zis de ciudă) n-am mai mîncat. Aseară mi-am făcut un fel de plan de lucru pentru vacanță. Pentru săptămîna asta mi-am programat să citesc romanul ”Răscoala” de Liviu Rebreanu. Totuși, e cam puțin. Nu prea am atîtea săptămîni cîte romane ne-a dat să citim. Ba mai am și altele de făcut… Azi am ieșit afară, în fața grajdului, m-am învelit în pătură și am citit vreo 50 de pagini din ”Răscoala”.

Ziua de azi a trecut fără să fac prea multe. Mi-am pierdut timpul prin vișini, am mai strîns coada șoricelului pentru curcuțe, am mai adus apă de la fîntîna lui tanti, iar spre seară am prășit vreo 10 rînduri de cartofi dinspre uliță și dormitor.

Am descoperit un nou mod de a face sport. Am suit scara în copac, am fixat-o bine, la orizontală și fac tot soiul de flotări la ea. Partea proastă e că obosesc pînă ajung acolo sus obosesc cățărîndu-mă. Seara după ce m-am spălat, am mîncat pe săturate halva turcească cu cacao (o mîncare preferată de mine), apoi am mai ascultat radio și-am mai vorbit cu mama. Nu ne simțim prea bine în singurătate (fără tata și Mircea). M-am culcat pe la 22.30 stînd în pat și citind din ”Răscoala”.

Marți 21 iunie 1966. După ora 9 (deșteptarea) am mai încurcat ițele prin casă și m-am mai înciudat discutînd cu mama de cele scrise în Jurnal. De voie, de nevoie îi mai povestesc cîte-o trăsnaie de pe la școală, urmată de un car de povețe și învățăminte din partea mamei. I-am spus toată tărășenia și urmările celor întîmplate pe ”2 mai” și altele. Partea proastă e că am ajuns să discutăm despre fete și-aici s-au cam încurcat ițele. Mama – cu toate că, probabil, știe prea bine – a încercat să mă descoase care-i prietena, însă aici n-am mai vorbit. Mama o fi citit în Jurnal despre mai multe fete și nu știe pe care să o aleagă (Doina H., Lucia N., Lia etc.). Vrea să mă învețe să aleg pe cineva care să nu mă facă de rîs și să nu mă stingherească prea mult de la învățat. Mi-a mărturisit însă că nu-i deloc împotriva prieteniilor. Numai să învăț. Mi-a promis că la anul va veni cu mine la o gazdă în Rădăuți și mă va face să mă țin de carte. Numai că pe asta n-o mai cred.

Azi a fost o vreme  f urîtă, ploioasă și rece.

Dimineața am fost pînă la Poștă și am dus o scrisoare pentru bunița. Pînă pe la 15 am stat în casă cu mama, discutînd încontinuu de ”fleacuri” de pe la școală. Mi-a caracterizat colegele mele din fotografie, numai și numai după mutră și, minune!, aproape pe toate le-a nimerit: despre Lia a spus că este ”mîndră”, iar despre mine a spus că sînt ”bun la suflet”. Tot așa mă caracterizase și Lucia cînd mi-a mărturisit prima ei impresie despre mine: ”un băiat rău, dar cu suflet bun”.

După masă, după ce a mai stat ploaia, am ascuțit toporul și-am despicat o răchită scorburoasă în vreo opt bucăți pentru a se usca. După ”sportul” ăsta am practicat altul: urcatul și coborîtul prin copaci (vișini).

Seara, după cină am răsfoit cu mama colecția de reviste ”Magazin”. Astăzi factorul (poștal) a adus ”Moscow News” și ”Munca”. Muț – doar el știe cum a făcut – și-a scos lanțul dînd să rupă omul. Am sărit imediat și l-am legat din nou. A tras Amorăriței o spaimă. După ce mama s-a culcat am stat în bucătărie, am citit articole din ”Magazin” și am scris totuși în Jurnal. M-am culcat la 24.

Miercuri 22 iunie 1966. Azi se împlinesc 25 de ani de la atacarea mișelească a U.S. de către Germania hitleristă. Ieri, deoarece am stat pe-afară în ”uniforma” de vară am răcit și acu le cam strănut. Ieri mama a cîntat de mai multe ori ”Țărăncuță, țărăncuță” și-mi place foarte mult (e și cîntecul preferat al Doinei H.). Mi se pare că mama a citit și Albumul și bineînțeles ceea ce mi-a scris Lia în ultima zi. Asta nu-mi convine deloc. Mi se pare că pe chestia asta mama vrea să rîdă de mine. Pe lîngă asta vrea să mă destăinuiesc ei de orice-aș face. Consider că n-ar avea rost așa ceva.

Noaptea trecută a fost o seceră de lună. N-am văzut-o de mult și-am așteptat-o. Aștept să vină nopțile cu lună plină care-mi plac foarte mult.

Dimineața, cu mare greu am reușit să mă scol pe la 10 și ceva. Afară era frig, bătea vîntul, iar cerul era plumburiu. Această vreme s-a menținut toată ziua. De cîteva ori a ieșit și soarele și s-a înseninat puțin pentru ca apoi să se înnoureze mai tare și să bureze cîte un pic. Dimineața, după ce-am mîncat, am ieșit în grădină și-am mai prășit cîteva rînduri de cartofi. Tare repede mă plictisesc însă. Puțin cîte puțin mi-am bătucit binișor palmele. Bineînțeles, cu tot frigul de-afară, n-am uitat să vizitez vișinii; acum sunt mai multe coapte. Cît am stat în casă i-am ajutat mamei la coacerea unui chek și am avut grijă să o ajut și la gustat. Restul zilei am mai citit, pe apucate, din ”Răscoala”. Pînă acum am reținut cîteva citate: ”Păstorul care-și părăsește turma e mai rău decît acela care o conduce greșit, căci turma se risipește, pe cînd cu păstori, buni sau răi, tot nu se pierde” (spusă de Miron Iuga lui Titu Herdelea). ”Dreptatea nu costă nimic și de aceea nu are circulație în comerț” (Mendelson).  La amiază am dormit încă o oră și m-am sculat numai cînd mama mi-a arătat o felie de chek. Mama a făcut un kg și jumătate de sirop de trandafir. După masă am mai citit din ”Maxime și cugetări” (un carnet special dedicat acestora). Am mai ascultat la radio pe toate undele și posturile. Îmi place să ascult Chișinăul și să aud cum vorbesc moldovenește.

De cîtva timp m-am apucat serios de sport. Am urcat scara în copac, orizontal, și la ea fac flotări (ca și cum aș fi la sol) apoi fac tracțiuni. La tracțiuni am ajuns la 7 (numai…). Constat cu plăcere că s-au dezvoltat mult mușchii brațelor și pieptului. Îmi place să mă simt puternic și să nu mă tem de nimeni. Asta o fac prin propriul meu efort.

După ora 22 am luat un caiet studențesc – tip registru și cartea ”Învățați limba engleză fără profesor” și m-am pus pe treabă. Am luat totul de la început. Scriu în caiet vocabularul, lecția, traducerea, gramatica, exercițiile – toate cu multă meticulozitate. M-am hotărît să parcurg toată materia acestui manual, să mai studiez și altele și la anul viitor să fiu foarte pregătit la limba engleză. O să facem engleza împreună cu F ul și n-aș vrea să mi-o ia Doina H. înainte. Scriu, apoi repet totul cu glas tare. În seara asta, stînd mai tîrziu am reușit să fac primele cinci lecții de la Capitolul introductiv. Cît am stat în bucătărie și-am scris la engleză, apoi cît am scris în Jurnal, am ascultat mereu la radio. De la ora 0.30 pe 397 de m lungime de undă am ascultat Radio București în limba italiană și-am înțeles aproape totul. După Buletinul de știri a urmat tema ”Cunoașteți România?” în cadrul căreia a transmis un concurs cu turiști străini. De la 0.30 la 1 am ascultat ”Glasul patriei”. După Buletinul de știri în care a expus pe larg vizita lui Ciu-En-Lai (Ciulai) a vorbit despre C.A.P. – ul ”Prietenia româno-chineză” din comuna Munteni, Buzău și comuna ”Prietenia chino-română” de lîngă Pekin. A urmat un scurt intermezzo muzical, apoi emisiunea ”Azi în satele patriei”. De la 1 am ascultat un post în limba italiană (se pare că-i Radio Moscova în italiană).

Azi am început cel de-al patrulea volum de ”Însemnări de buzunar” în Agenda de recenzor a tatei. E foarte bună, îmbrăcată cu pereți de vinilin în interiorul căreia se poate ține creionul automat de fier. Mă ajută foarte mult la ținerea însemnărilor în Jurnal. Aseară Jurnalul meu a dormit sub pernă. L-am pus acolo de frică să nu-mi umble ”cineva” în el. Azi mama mi-a făcut aluzie la cine știe ce fată…

Pe mîine e posibil să plec la Siret. Am găsit un nume de chinez: Li – Viu – Jen. Am stat cu radioul în față pînă la 1.30 și nu-mi era somn. După ora asta, terminînd cu scrisul în Jurnal, m-am vîrît în pat și-am continuat aici să-mi ”pierd” timpul, citind. Am mai citit vreo 20 de pagini din ”Răscoala”. Îmi dau seama că nu voi putea să realizez toate cîte mi le-am pus în gînd din timpul anului. Totuși nu pot neglija cu totul și mai fac cîte-un sacrificiu ”nocturn”. Și văd că-mi priește. M-am culcat la ora 2, puțin obosit…

Joi 23 iunie 1966. Dimineața, de voie – de nevoie, m-am sculat la 8.30. După ce-am halit, mama a plecat la cooperativă să facă unele cumpărături (L.D.: ironic, lumea din sat spunea în loc de ”cooperativă”, ”cumpărativă”, adică locul de unde cumperi, nu locul unde cooperezi cu vînzătorul). În acest timp, eu – profitînd de faptul că eram liber – am ascuns Jurnalul în butoiul cu grăunțe pentru păsări, învelindu-l într- bucată de material plastic. E mai sigur așa. Pentru moment. Mi-am aranjat apoi sertarul din mijloc de la bufet punîndu-mi acolo toate chițibușurile mele (unelte de scris, carnețele, caiete etc. După ce a venit mama am alcătuit cu ea o listă de obiecte ce trebuie să le cumpăr de la Siret. Mi-a dat 125 de lei, mi-am luat uniforma (haina și pantalonii de la uniformă și sandalele romane ale tatei) și mi-am pregătit bicicleta.

Pe la 10.30 am plecat cu bicicleta la Siret. Dar mai bine nu plecam. În față îmi bătea un vînt destul de puternic care aproape mă oprea-n loc. În spate mă bătea soarele și-mi era cald, iar eu mă speteam pedalînd împotriva vîntului. Un chin! Înainte de a intra în Pădureni, am făcut un popas, m-am dezbrăcat și m-am răcorit un pic. Am ajuns în Siret la 11.30. La Siret, în fața Liceului era forfota celor care dădeau examene la admitere. Am făcut cumpărăturile de pe listă și, plus de asta, mi-am luat libertatea să cumpăr un stilou de 17 lei f micuț și simpatic de culoare roșie.

La 12 m-am pornit spre casă. Acum aveam vîntul în spate și aveam de mers mai mult la vale. Am pedalat mereu și am ținut ”pasul” cu-n (autocamion) ”Carpați”. La un moment dat m-am ținut de lada autocamionului. Era foarte cald și transpiram grozav. Am ajuns acasă obosit, plin de praf, după mai puțin de jumătate de oră. Acasă m-am odihnit, mi-am schimbat ”uniforma” și am dat socoteala la bani. Mi-au rămas și mie 5 lei și 60 de bani. Am acum peste 20 de lei puși deoparte. Am eu obiectele mele preferate pe care vreau să mi le cumpăr (cuțit de 45 de lei cu multe lame, ochelari de soare cu oglindă – 53 lei).

Azi a sosit scrisoare de la tata, de la Iași. Ne scrie că tare ar vrea să scape de întunecimea vieții de la țară și se interesează cum se poate intra într-un oraș. După 3 iulie ”vom” merge la București. Eu însă sînt în încurcală cu excursia (nu știu cînd e planificată). De altfel nici n-aș mai vrea să merg. Adică mama îmi promite de atîta timp că nu mai merg în excursie și acuma gata – merg… Asta, nu!

După un prînz copios m-am întins pe pat și de la 14.30 la 17 am soilit grozav. Nici la acea oră nu mă prea dădeam sculat. Am observat că dacă atunci cînd sînt tare somnoros beau apă rece imediat mă trezesc din lenevie. În cele două ore și jumătate de somn am avut tot timpul să visez tot soiul de bazaconii. Am visat-o și pe Lia care stătea în locul meu de la masa din bucătărie. Era deosebit de frumoasă și drăgălașă, îmbrăcată într-o bluziță roz, subțire și cu guler înalt. După ce mi-am mai revenit din somnolență am mers la vecina Ostina să fac crupe pentru pui. Acasă era doar Coca, fiica de cca 15 ani care m-a ”ajutat” să învîrt la ”moară”. Practic, ea stătea în brațele mele, în fața mea, și eu … eram în ceruri… După trebușoara asta am mers la tanti Lucreția și i-am cules (pentru ea) o trăistuță de cireșe. Petrică și Paulică (gemenii) s grozav de obraznici. Fac prostii cu carul! În timp ce stam chiar în vîrful cireșului, într-o poziție foarte incomodă, în așa fel încît orice mlădiere m-ar fi putut arunca jos am avut un ghinion. O muscă mi se așează pe picior și se plimba nestingherită provocîndu-mi o mîncărime grozavă. Era cît pe ce să mă facă să cad din copac. O muscă!

Cu asta mi-am consumat timpul pînă aproape de apusul soarelui. Am venit acasă și m-am apucat serios de treabă. Am tăiat cu sapa iarba din fața verandei și de pe lîngă trotuar, făcînd curat. Apoi i-am ajutat mamei să scuture covorul și celelalte țoale. Azi mama a făcut curățenie mare în sufragerie și în verandă. În bucătărie doar a început și n-a mai putut continua. Mîine! Eu, după ce-am trebăluit destul, m-am dezbrăcat, rămînînd doar în chiloți și m-am dat la făcut sport; apoi am făcut o baie f f bună, afară, cu apă rece.

Spre seară vîntul s-a liniștit, cerul s-a înseninat și luna, care era răsărită din timpul zilei, a apus pe la ora 23.

După ce am cinat împreună cu mama am trecut la partea a II-a a programului zilei. Pînă la 0.30 am parcurs următoarele cinci lecții la engleză. Am stat mereu cu radioul în față ascultînd muzică ușoară la toate posturile. La ora 0 am ascultat ”Parla Bucarest” (”Vorbește Bucureștiul”) în italiană. A vorbit despre ”industria română” în cadrul ”Cronicii economice”. De la 0.30 la 1 am ascultat ”G.P.” 379 m (mitingul prieteniei româno-chineze, muzică populară, lucrările Conferinței Naț. a femeilor din România, o corespondență din Belgrad, Festivalul filmului de la Mamaia și un Buletin de știri). Iată programul emisiunii ”Glasul Patriei” (ora Bucureștiului):

Ora 22   ……….    41,7 și 48 și 47 m

Ora 0     …………31, 35 m; 31,5m și 41 și 52 m

Ora 0.30…………… pe 397 m

Ora 1    ……………. 31,55; 48,57 și 48,78 m

Ora 5.30   ………… 25,4m, 25,13 m, 21,28 m, 31,35m, 31,55m, 48,47m și 48,78m.

Imediat, la ora 1 am încercat să prind ”G.P” și pe 31,55m. Dar – în vînt! N-am mai auzit post românesc pe unde scurte și cred că nici n-am să aud. Poate-s bateriile slabe. În timp ce ascultam emisiunile am scris mereu în Jurnal. După ora 1 am căutat tot soiul de posturi unde mi se părea c-ar fi ceva muzică distractivă. La început, mă usturau ochii de somn, dar acum mi-a sărit somnul. Iar a trecut de 1.30. De fapt, acum nu mai sînt pe data de 23, ci pe 24.

În seara asta aveam de gînd să să-i scriu lui Sandu o scrisoare mai picantă, una la Moscova și o ”scrisorică” la Galați pe adresa pe care am găsit-o în ”Magazin” (schimb de vederi înfățișînd frumusețile patriei). Ceasul nu arăta încă ora 2 așa că m-am culcat…       (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 427. Sîmbătă 3 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (149).


Sîmbătă 18 iunie 1966. Dimineața, pe la 5.30 tata s-a pornit cu bicicleta la Siret să schimbe butelia. A venit cu ea schimbată pe la 8 și eu dormeam încă. De voie, de nevoie, m-am sculat. Am dibuit prin șifonier o bluză de vară pe care o am de la bunița și care acum mi-e cam mică. Totuși îmi place, fiind destul de comodă și o port în locul maioului.

Pe la 10 tata m-a trimis să-i duc dnei Lica de la Bibliotecă niște cărți împrumutate de mai de mult. Am luat și eu vreo trei ca să am ce citi din lectura particulară pentru școală (”Întunecare”, ”Răscoala” și ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război”. Am fost pe-acasă la Huia(nu) să-i duc o carte, dar nu era acasă.

Ieri tot a plouat un pic (vreo 5 minute) numai cît să mai liniștească praful de pe drum. Totuși venea furtună mare. Dacă n-ar fi bătut clopotele ar fi plouat zdravăn. Să fi avut cocoșul dreptate? Azi vremea e tot frumoasă, dar nu așa ca ieri dimineață. Nori alburii mai stau în calea soarelui și parcă bate un vînticel. M-aș fi dus și azi la baie la Siret, dar cu vremea asta n-a fost chip.

Am stat pe-acasă și-am mai încurcat treaba pe-aici. Am grijă să citesc cu regularitate ziarul ”Munca” și să ascult muzică la radio. Mă interesează deopotrivă evenimentele internaționale cît și activitatea culturală din diferite domenii. Am rămas mult în urmă cu ”politica” și acum vreau să recuperez. La amiază, după ce am mîncat iar ”pe răsturnate”,  m-am întins pe pat și nu m-am sculat mai devreme de ora 17. Mama a călcat încontinuu. Mi-a călcat pantalonii gri cu Apretin. După ora 18 am fost la cooperativă și i-am cumpărat tatei o curea de 24.5- + un săpun și o pastă de dinți (am rămas cu 5 lei în buzunar…). Tata se pregătește să plece mîine la Iași (va trebui să stea acolo 10 zile pentru niște cursuri). Eu mi-am mai pregătit cîte ceva pentru mîine, Mi-am periat hainele, mi-am curățat pantofii cu lapte proaspăt, iar în restul timpului am mai sîcîit-o pe mama cu poveștile mele. Fără să vreau am cules nu știu de pe unde două vorbe: ”Așa!” și ”Nu ți-am spus eu?” vorbe pe care le repet mereu, prostește. Mi-am mai reglat roata din față, am umflat-o pe cea din spate și mi-am pus bicicleta la punct pentru mîine. Mama a făcut două tăvi de plăcinte și pînă s-au copt am sporovoit mereu povestind diferite întîmplări care de care mai hazlie. Mama mi-a dat 31 de lei pentru mîine să-i fac niște cumpărături și… 4 lei de cheltuială. Părinții s-au culcat după ora 22, trudiți după o astfel de zi. Eu am rămas în bucătărie să scriu ”impresiile” pe joi, vineri și pe azi. Iar am rămas în urmă și a trebuit să sacrific din orele de somn.

Seara am avut un dialog cu mama:

Eu: ”Dacă aș lăsa Jurnalul la vedere, ai citi dintr-însul?”

Mama: ”Dar ce ai de ascuns?”

Eu: ”Nimic”.

Mama: ”Las că mai știu eu ce ai făcut pe la Rădăuți”

Eu: Ți-a spus Mircea?”

Nu m-a asigurat mama că i-ar fi spus el, dar sînt aproape sigur că numai el e în stare de una ca asta. Mama mi-a spus că vom mai vorbi și altă dată. Cred că într-o zi vom avea o discuție destul de serioasă. Mi se pare că știe de ”evenimentele întîmplate în ziua de 2 Mai”. Eu îmi păzesc Jurnalul cu strășnicie – am scris lucruri care nu trebuie văzute și știute cu nici un preț. De aceea, am adus valiza mea de placaj, am așezat-o în bucătărie sub masă și-am încuiat-o cu lacătul. Cheia o țin prin cele mai tainice locuri (de ex. într-o călimară de cerneală, goală, într-o cutie cu medicamente etc etc.).

Nu prea-mi surîde mie viața asta de-acasă. Trebuie să mă păzesc strașnic să nu afle nimeni ce-am mai făcut, iar să fac altele – nici vorbă! Îmi pierd zilele cu somnul și mîncarea și cu treburi de nimic. Mai aduc apă, mai păzesc puii, curcile și…. vișinele. Îmi mai fac iluzii cu bicicleta asta. Sper să fac cu ea cîteva excursii pe la Suceava, la Putna și-n alte părți. Mi-am luat harta în față și am calculat kilometrii și orele în care-aș putea ajunge la diferite localități. Dacă aș avea bani aș face un circuit foarte frumos prin regiune (și mai ales dacă ar fi timpul frumos, căci culcușul meu ar fi sub cerul liber). Să văd cum voi ieși din călătoria mea de mîine la Rădăuți și apoi îmi voi face și alte planuri. Bicicleta asta e cam paradită, eu nu-s prea antrenat, în fine…! Am mai ieșit o dată afară, apoi am început iar să scriu. Cerul e înstelat, dar peste pămînt domnește o întunecime oribilă. Atunci e mai mare dragul să stai pe-afară. Acum e ora 0 (12).

Duminică 19 iulie 1966.  Aseară nu m-am culcat înainte de a-mi încuia jurnalul în valiză iar cheia am ascuns-o ca într-un basm: cheia într-o cutie de muzicuță, aceasta în altă cutie mai mare, iar asta din urmă, la rîndul ei, am pitit-o în sertarul de mijloc de la bufet. Cred că mama, dacă ar vrea să-mi controleze Jurnalul, tot ar putea-o face – silindu-mă. Dar, după cît văd eu, mă mai lasă așa deocamdată. Azi dimineață la ora 5 – după cum l-am rugat eu, tata m-a sculat. După un pic de înviorare m-am spălat pe partea de sus a corpului nici mai mult nici mai puțin de jumătate de oră. Am mîncat bine (două ochiuri și o cană de cafea cu lapte) și mi-am luat rămas bun de la tata care azi la amiază pleacă la Iași. Mama mi-a dat cureaua de la ceasul ei și-mi vine destul de bine. Locul în care port ceasul nu e deloc ars de soare și contrastează f puternic cu restul pielii. Parcă aș avea o pată sau un bandaj alb.

Azi are loc la Rădăuți, serbarea de sfîrșit de an la clasele I – XI la Liceul 2. Cu toate că aș fi putut să nu vin, m-am hotărît să merg. Mă mai întîlnesc și eu cu cineva…

Așadar bicicleta fiindu-mi pregătită mi-am luat pantalonii gri, bluza albastră, iar în servietă mi-am luat canadiana (de rezervă) și două plăcinte.

La 6 am luat startul (am ridicat ancora). Cerul era de un albastru pronunțat, iar soarele lumina puternic fără să încălzească prea mult. E o plăcere să faci astfel de călătorii pe o astfel de vreme. Cei 23 de km nu contează. De la Gropeni la Bălcăuți am avut un drum drept cu puțină pantă inundat de lumina puternică a soarelui de iunie. Răcoarea domnea încă: în partea stîngă se întindeau lanuri de cartofi, iar din dreapta venea un miros îmbătător de fîn cosit. Anumit am încetinit din mers să-mi desfăt mai mult timp simțurile. La granița dintre Ratoș și Bălcăuți am dat de asfalt. De plăcere am pedalat nebunește pînă la tabla ce indica Grănicești. Să am un tovarăș de drum aș merge pretutindeni, aș vizita și aș cunoaște lumea. La o vale, pe cînd intram în Dornești mi-a sărit lanțul și am avut noroc de frîna de mînă. Cu popasuri mici și fără să mîn prea tare am făcut o oră și jumătate. Deci la 7.30 am ajuns la Halta ”Unirii” din Rădăuți. Cînd intri în oraș la o astfel de oră Rădăuțiul îți apare ca un oraș frumos, cu străzi curate și cu multă verdeață.

Am mers mai întîi la internat să las aici – pe undeva – bicicleta și servieta. La internat am mai dat ochii cu cîțiva absolvenți: Beldianu, Caunii Anton, Popescu care acum au examen de maturitate. În internat erau cazați o mulțime de tineri și tinere care – cred – vor sta mai mult timp aici. Pare-mi-se toți sînt din București. M-am întîlnit cu ”omul de servici” (Boloca). La rugămintea mea de a-mi arăta un locușor unde aș putea ”caza” bicicleta mi-a arătat f binevoitor beciul cu alimente de lîngă locuința lui dom Florea. Așa am și făcut. Imediat am ieșit în oraș: aici am putut observa o sumedenie de turiști veniți cu ONT ul (L.D.: ONT = Oficiul Național pentru Turism) și cu limuzine proprii. M-am întîlnit cu Pitic Mihai; am schimbat cîteva vorbe apoi m-am dus la frizerie. M-am tuns tot cu bordură, nu m-am scurtat mai multișor. După ce-am terminat-o și cu tunsul am ieșit prin oraș și m-am plimbat un pic. Am stat un pic pe o bancă în mult îndrăgitul parc. Pe lîngă feeria naturii, o muzică populară din piață mă desfăta. Apropiindu-se ora 9 m-am îndreptat spre școală cu gîndul să mă mai întîlnesc cu colegi și prieteni. M-am întîlnit cu Nicu Bujdei de la care am luat o fotografie cu clasa (doar 6 lei). Ca să ne mai trecem timpul Nicu a început să-mi povestească filmul de aventuri ”A fost cîndva hoț”. Cum stăteam și ascultam așa, apare și ”țăranul” de Toader. Are costumul său național și-i stă destul de bine. Am mers apoi în oraș și-am stat vreo oră prin parc sau plimbîndu-ne și discutînd mereu. Ne-am spus unul altuia tot ceea ce s-a mai întîmplat în timpul cît n-am fost împreună. El speră să plece la Cîmpulung… Tot plimbîndu-ne așa prin oraș ne-am întîlnit de mai multe ori cu ”restul lumii” – Teodora și Doina Hlinschi.

Pînă la ora 10 am stat în parc, apoi considerînd că e cazul să asistăm la serbare am luat-o spre școală. Aici, în dreptul cantinei fetelor, mă aștepta Lia c-un pachet sub braț: mi-a făcut rost de costum național. Am mers în vestiarul de fete și m-am schimbat. Dar n-am prea avut noroc. Costumul era foarte mic și mă mir cum s-au ținut ițarii pe mine. Cămașa nu era înflorată și nici bundiță n-avea. Am luat cămașa de două ori pe dos… Cu chiu cu vai m-a mai aranjat Lia și ne-am îndreptat spre grupul de elevi care participau la serbarea de sfîrșit de an. Lia avea și ea costum național dar acesta era foarte frumos. Cînd am apărut împreună la locul festivității am produs senzații sau mai bine zis discuții. Nu știu cum oi fi arătat căci se uitau toți cam lung la mine. Cît au durat cuvîntările și cîntările eu am stat cu băieții cu care m-am întîlnit astăzi: toți aveau bășici în palmă și-s sigur că n-au lucrat cine știe ce (ca mine de exemplu). După această formală ”festivitate” s-au afișat listele cu situația pe clase. Din clasa X-a E au rămas două repetente: Ivănuță E. și Omelcenco V. Mai multe au scăpat cu una sau două corijențe. Lia a rămas la fizică și latină.

Am plecat cu Lia la internat. Ea m-a așteptat la poartă, iar eu m-am dus în beci și m-am schimbat iar, luîndu-mi hainele mele. Am revenit apoi în oraș (pe trotuar m-am întîlnit cu cu Haiuță, dar nu l-am salutat). Am stat cu Lia pe o bancă în parc, chiar lîngă aleea care duce la domiciliul dirigintei. În timp ce discutam așa a apărut și Lucia Nenati îmbrăcată tot în național (a luat premiul II). Și-a luat rămas bun de la noi și a plecat să se întîlnească cu Dragoș Scîntei (cu care s-a împăcat și din nou sînt prieteni). Nu mult după asta apare și diriginta care se îndrepta spre casă, deci chiar pe lîngă noi. Am salutat-o și drept răspuns ne-a și luat la rost: ”Aaa…! Aicea-mi erai? Păcătosule...” (asta-i vorba ei preferată). Lucia ne-a spus că la școală diriginta a întrebat unde-s eu, zicînd: ”N-a binevoit să vină să-și ia carnetul?”. Cîteva fete mai răutăcioase s-au găsit să anunțe: ”A plecat cu Buhai!”. Acuma însă diriginta era foarte bine dispusă și mi-a spus să rămîn pe loc să-mi aducă ea carnetul de note. Mi l-a adus, dar iar a continuat cu morala, dar pe un ton cît se poate de blajin: ”Păcătosule! Nu-ți mai trebuia mult și luai și tu o mențiune...” (Am media anuală 7.66). S-a adresat apoi Liei: ”Melexină! Tu ai scăpat tare cu greu anul ăsta. Fii atentă, că și la corijență se pică…”. Ne-a urat vacanță plăcută și tot așa de bine dispusă a plecat de unde-a venit. N-a trecut mult și apare și Pop. E destul că ne-a observat și el… Deoarece banca pe care stătusem era foarte umbrită, am mai ieșit la soare. Am luat-o pe Calea Prieteniei înainte și-am mers așa pînă la curba ce-o face calea ferată pe după un delușor. Am mers un timp de mînă, apoi am mers lateral și ne-am trîntit în iarbă. Ne-am așezat amîndoi pe porțiunea de loc ce era acoperită cu un ziar. Am cuprins-o de mijloc și am stat așa foarte aproape. Am încercat s-o sărut, dar… am dat greș! Cîtva timp a stat pe genunchii mei, culcată, iar eu am ținut-o în brațe. Am mai vorbit fleacuri sau altele, avînd grijă să facem mereu apropouri la adresa celuilalt… Au fost minute fericite, minute care au însemnat mai bine de jumnătate de oră de desfătare… La rugămintea ei (”Liviu, te rog…”) ne-am sculat și am mers înapoi în oraș. Pe drum ea mi-a povestit din multele ei prietenii. După cîte am observat nu are o părere prea serioasă despre prietenie, ea considerînt totul o simplă tromboneală. Din curiozitate, zice ea, ar vrea să vadă cum ar fi sfîrșitul prieteniei noastre. M-a asigurat că totul depinde de mine… În parc, lîngă Biserica evreiască ne-am despărțit și pentru mult timp. I-am ”predat” costumul național pe care l-am purtat mereu cu mine. Am obținut asigurarea că nu se mai bagă nimeni pe fir: ”Pe cuvîntul meu de onoare!”. Ne-am despărțit simplu: o strîngere de mînă, la revedere și…. îți voi scrie!

După asta am mers și m-am așezat pe o bancă în parc. De-abia acum mi-am dat seama ce durere groaznică de cap am. Poate o fi și de la faptul că m-am dat, mai înainte, în tiribombă și cred că a lăsat urme… Plus că la ”iarbă verde” am stat tot timpul în soare. Nu mi-era nici foame, nici somn, simțeam doar un cui foarte ascuțit ce îmi străbătea capul dinspre frunte înspre ceafă. Am stat așa pe-o bancă pînă la 16, scriindu-mi impresiile zilei în carnețelul de ”Însemnări de buzunar”. Totodată am reflectat și asupra celor recent întîmplate…

Nemaiputînd sta pe loc, m-am dus să-i caut mamei lămîi la cele două cofetării. N-am găsit însă nimic. M-am întîlnit cu C. Atănăsoaie. Am mers cu el în piață, l-am determinat să cumpere un kg de cireșe (4 lei) și am mîncat pe săturate. În fine, m-am îndreptat și eu spre internat, am scos bicicleta afară, am mîncat o jumătate de plăcintă, am mai umflat roata din față și la 5.30 am pornit-o ușurel spre casă. Am mers mai mult normal, dar la o pantă nu prea abruptă pedalam neîncetat și prindeam viteze destul de mari. Aveam o plăcere deosebită să văd cum se apropie un obiect de mine, ca apoi să rămînă mult în urmă. Ce mai, cred că am și eu boala vitezei. Am ajuns acasă pe la 19. M-am pornit odată cu cursa din Dornești și am ajuns acasă exact în același timp.

Acasă, tata nu mai era; plecase la Suceava cu autobuzul de 13.30. În schimb, aveam acasă un musafir: fostul meu profesor (după plecarea dlui C. Maxmiuc) Huianu Dumitru. La sosirea mea, acesta s-a ridicat în picioare, mi-a strîns mîna și a spus ”Să trăiți!”. Apoi n-a mai contenit cu mirările: ”Mă, da ce te-ai dezvoltat! Ce mai, te-ai făcut solid! Uite ce mușchi are la mînă!” Cam asta a vrut el să spună, dar se exprima tare defectuos de te-apuca rîsul. A stat cam mult la discuții, iar eu am rămas mai mult pe-afară. La ora 20 mama s-a dus cu tanti Lucreția la film. (rula ”Samba”). Eu n-am vrut să merg din două motive mari și late: a. l-am văzut; b. sînt foarte obosit. Cum a plecat mama, mi-am luat uniforma mea, adică pantaloni scurți și maiou, apoi m-am dat pe scris. Pînă la 23 am scris cinci foi și o pagină (adică 11 pagini).

Azi este o zi foarte importantă în viața mea (prima mea ieșire cu o fată, la ”iarbă verde”). Pe la 23.30 a venit și mama. Mi-a mai povestit ce-a fost și cum a fost, mi-am mai adus și eu aminte cîte ceva, și, după miezul nopții, m-am culcat.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 426. Vineri 2 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (148).


(NOTĂ: Ieri s-au împlinit 55 de ani de cînd autorul acestor rânduri, un elev prostuț de 13 ani, a început să construiască acest Jurnal. Ce înseamnă 55 de ani? O nimica toată, adică aproape o viață de om… L.D.)

A noua vacanță de licean prostuț (antepenultima). Vacanța de vară: 15 iunie 1966 – 13 septembrie 1966 (ultima vacanță de vară ca licean). Clasa a XI-a. Aveam 16 ani jumate. Grămești, Siret, Rădăuți.

Miercuri 15 iunie 1966. Prima zi de vacanță am început-o de la ora 12. La această oră am binevoit să mă scol și eu. Mi-am luat costumația pentru vacanță: maiou, pantaloni scurți și teniși pe piciorul gol. E o costumație foarte sănătoasă pe timp de vară.

Azi e o zi minunată, ca și cea de ieri. Nici un nor n-a fost pe cer și nici vîntul n-a umblat pe pămînt. Pînă la ora 13 cînd am mîncat și pentru dimineață și pentru amiază, am avut grija părului. Nuș-ce mi-a venit să-l dau în sus, peste cap. Nu mă așteptam să se așeze așa ușor. În față sînt vizibile două ondule. Sper să nu-l mai dau în jos. Cînd e peste cap – parcă-s mai matur…. (nu mai ”bătrîn”, cum spune Lia). La 12 a venit și Mircea de la Rădăuți. A mîncat cu noi și cînd a trecut cursa înapoi, a plecat nu fără să uite să ia 25 de lei… Eu n-am mai vorbit cu el. M-am mulțumit să-l ironizez într-un loc… Încă nu mi-a trecut deloc supărarea pentru fapta lui lipsită de omenie (L.D. este vorba despre faza – vezi ziua de 14 iunie din Jurnal – când mi-a ”mîncat” banii de bilet și a trebuit să vin pe jos de la Rădăuți la Grămești. Evident, fapta s-a ”prescris”, dar Mircea, citind acum întîmplarea a exclamat: ”Oare cum am putut fi așa de ticălos?” Sigur, nu e vorba de ticăloșie, ci de neatenție).

La amiază m-am întins un pic pe iarba din fața casei și-am făcut o baie de soare. Cică apa la Siret este foarte caldă. Cred și eu… După zilele astea așa de călduroase… Pe la orele 13.30 a venit tata cu două fete care vor face meditații la matematică (10 lei ora, cîte două ore pe zi… iese!). Eu am pus capul pe pernă și nu mi-a venit să cred cînd m-a sculat mama și mi-a spus că s-a făcut deja 5 (17)! Ce să mai vorbesc. Ziua de azi am trecut-o cu somnul. Tata s-a dus la o ședință și a venit pe la 20.30. Acum, pe la ora 21 încă se mai vede afară. Țin minte că iarna, pe la orele 17 deja se întuneca. Singura treabă pe care am făcut-o azi a fost c-am adus două găleți cu apă: una de la tanti Lucreția și alta de la Ostina Bobu (de peste drum). Am făcut și o tăbuiață de crupe pentru puiuți și curcuțe. E cam problematic dacă va pleca mama și tata la București, iar eu să rămîn singur și să am grija lor. Nu mi-ar prea conveni. Fata cea mică a lui Bobu (de peste drum), Coca, mi-a spus să vin mîine cu ei la cules bureți, dar i-am zis că nu merg, pentru că mi-e greu… Seara am scos afară, pe două scaune un lighean cu apă rece, săpunul și două prosoape, apoi am făcut tradiționala baie. E un obicei foarte bun. Mai ales că poți face foarte lesne orice exercițiu sportiv. M-am învățat să fiu foarte ordonat. În tot ceea ce fac îmi place ordinea. În gospodărie în special – o admir! Nu vreau să mă laud dar avem o gospodărie excelentă, bine și frumos organizată. În casă, de asemenea, toate sînt aranjate cu cap. Seara, după ce m-am îndestulat c-o cafea și două ochiuri am început să adun cărțile și caietele care-mi vor trebui pe vacanță. Mama a văzut (i le-am citit eu) poeziile Luciei Nenati și i-au plăcut foarte mult. Mi se pare că Mircea i-a spus mamei că eu vorbesc cu o fată, iar mama o fi crezut că e vorba despre Lucia (după cum au mai crezut-o și alții). I-am spus că este o fetiță inteligentă, cu calități.

În seara asta părinții s-au culcat pe la 22.30. Eu am început să răsfoiesc prin albume și jurnale. Mama a văzut o Declarație pe care-am făcut-o cu ”ocazia zilei de 2 Mai”. N-am vrut să i-o arăt și tare mă tem că mama o să-mi caute prin Jurnal. Asta nu mi-ar conveni sub nici o formă. De pe la ora 23 am început să scriu în Jurnal. Scriind pe azi și pe ieri + alaltăieri seară, am scris 10 foi, terminînd și cea de-a doua rezervă de pix, începînd-o pe-a treia. Noroc că mi-am făcut provizii și mai am vreo șapte bucăți. Am stat cu lampa în față și-am scris mereu. Din cînd în cînd mă mai întindeam de-mi pocneau oasele, dar somn nu mi-a mai fost (nici n-avea cum să-mi mai fie). Pe la două fără 10 am auzit un cucoș cîntînd de vreo opt ori. Probabil ăsta o fi primul cîntat al cocoșilor. Acum e ora 3 fără 25 dar n-am de gînd să mă culc.

Joi 16 iunie 1966. Astă-noapte m-am culcat pe la ora trei. După mai puțin de două ore de somn m-am trezit foarte speriat. Am avut un coșmar. Visasem o înmormîntare: am vrut să fug, dar nu puteam. Atunci m-a cuprins spaima. Apoi am visat propria mea înmormîntare, iar mormîntul mi-era în parcul din fața Autogării  din Rădăuți. Aveam o cruce foarte înaltă… Cînd m-am trezit eram foarte speriat și frica a pus stăpînire pe mine pe cîtva timp. Pentru moment, m-am gîndit că totuși ar putea exista ceva ”necurat”, lucru pe care nu l-am crezut niciodată. Asta însă numai pentru moment. Mi-a venit în gînd prezicerea Luciei: ”Liviu, o să vezi că peste vreo 30 de ani o să devii cel mai bisericos om din lume”… Dimineața, cînd m-am trezit, am rîs de spaima mea.  (L.D. Cei 30 de ani s-au împlinit în anul de grație 1996. Proaspăt revenit de la Chișinău la Iași, am aflat despre cursurile de inforenergetică/ radiestezie despre care mai știam cîte ceva și care se ”pupau” cu viziunea mea managerială bazată pe triada echivalentelor substanță-energie-informație. M-am înscris. Cursurile se țineau într-un amfiteatru mare de la Filologie (UAIC). La primul curs a venit un preot care a sfințit amfiteatrul și a precizat clar că tămâia și iarba dracului (tutunul) sunt incompatibile. În pauză, o colegă de bancă pe care abia o cunoscusem îmi zice: ”Liviule, hai la o țigară…”. Cedez ispitei, iar în timp ce fumam (eram serios dependent de țigări și asta mă nemulțumea) m-am simțit teribil de vinovat și de neserios… Acasă, seara, nu m-am mai atins de țigară și de atunci n-am mai fumat, ca și cum n-aș fi fumat vreodată în viața mea. Evident, am început să citesc literatură religioasă, mulți mi-au sugerat că musai să urmez teologia că mi se potrivește mănușă… Apoi am devenit președintele Asociației de inforenergetică Iași, am urmat noi cursuri, dar s-a întâmplat că, după câțiva ani, un grup din cadrul Asociației s-a hotărît să devenim ”tămăduitori” (eventual contra bani). Atunci am renunțat la infoerenergetică la fel cum am renunțat și la fumat și de atunci sunt un om liber  și cugetător).

Dimineața m-am trezit după ora 9 cînd la radio se transmitea ”La microfin melodia preferată”. Fără a uita bunul obicei de la internat (să mă spăl bine, pe dinți și pe corp) am început să-mi fac freza. Am dat părul pe spate, dar în părți stă cam bîrzoi și asta mă enervează. Îl pieptăn minute în șir, îl ud, dar degeaba.

Azi e o zi minunată, cu cer de azur și cu un soare neobișnuit. Ar fi fost foarte frumos de baie, dar m-am mulțumit să mă întind afară, pe iarbă și să fac ”plajă” cu fața la soare. Din toată afacerea asta m-am ales numai c-un guturai (o mică răceală). Am prins de veste că vișinile din vișinul de după gard încep să se coacă și am început să-l vizitez. E destul să apară una mai roșie și o și rup. Așa am făcut în toți anii. Puține vișine ajungeau să se coacă ca lumea: le mîncam de crude. În ceilalți ani mă mai ajuta și Mircea. Acum fac ”treaba” de unul singur. Pînă seara am avut grijă să trag un somn de la 14 la 17. Tata face preparații la matematică cu două fete pentru examene (10 lei ora). În timpul în care tata se ocupă cu asta eu mă ocup cu soileala (somnul). Cum iau masa mă întind pe patul din bucătărie (care nu-i prea moale) și cu toate că dorm și noaptea destul de mult nu mă mai pot trezi decît după vreo trei ore de somn. Asta-i ca o răzbunare a nopților nedormite de la Rădăuți și a oboselii de la plimbările mele interminabile. În afară de somn, restul zilei mi-l petrec în casă, pe lîngă mama. Îi mai aduc cîte ceva din grădină, mai aduc apă (de la tanti Lucreția; mi-am făcut o cărare mai scurtă, prin gard și prin popușoi). Dupăamiză (pe la 18) am început cu tata să repar bicicleta. Avea pană la roata din spate. Eu am pregătit materialul iar tata a făcut reparația. Am montat apoi roata la loc. Nu e nici o greutate în asta. Pînă acum nu prea m-am ocupat cu asta, dar începe să mă pasioneze ”șurubăreala”. Mă simt deosebit de mulțumit cînd văd că iese ceva bun din mîna mea. Seara, pe la 22, cucoșul nostru s-a pornit să cînte. Mama a ”tălmăcit” imediat acest lucru ”neobișnuit”: se schimbă vremea…

Vineri 17 iunie 1966. Dimineața m-am sculat – din greșeală – pe la vreo 4; am ieșit afară și cerul era înnourat. Cît pe ce să cred că vorbele mamei se adeveresc. M-am culcat înapoi și pe la 9 cînd m-am trezit iar nu era nici pic de nor pe cer și soarele încălzea puternic. După furtuna de data trecută încă nu se simte nevoia unei ploi. Dimineața, mama m-a rugat să scociorăsc în stratul de ceapă și să afînez pojghița de pămînt de deasupra. M-am plictisit grozav de treaba asta și am preferat să mă apuc să prășesc cartofii. După ce am dat de cîteva ori cu sapa, am venit în casă, la umbră… La amiază am mîncat solid sau, cum zice tata, ”pe răsturnate”. Într-adevăr, după ce-am luat masa m-am răsturnat pe pat și am încercat să dorm. De data asta însă am dat greș. N-am mai putut adormi. Poate pentru că de la ora 11 pînă la 14.30 am fost la baie la Siretul care curge la cîteva sute de metri de casa noastră… Baia a fost minunată. Mergînd încolo (în maiou și pantaloni scurți + teniși nu prea buni) am mai adunat cîțiva draci de copii de pe uliță și-am avut și tovarăși de baie. După părerea lor Siretul a scăzut foarte mult în ultimul timp. Totuși sînt locuri destul de adînci și m-am cufundat de multe ori. Partea proastă e însă alta. Minunăția de nisip fin de pe malul Cîndeștiului a fost măturată de ape. A mai rămas ceva, mai la deal, dar nu e așa fin. După ce au plecat băieții am făcut plajă. Cred că m-am bronzat un pic. Soarele ardea nemilos. După amiază am terminat de prășit cartofii cu tata și mi-am făcut două răni în palma stîngă… (mîini neobișnuite cu munca). Pînă seara am șurubărit bicicleta. Roata s-a dezumflat complet și-am dibuit ”buba”: ventilul. Tata a fost cu ea la cineva în sat și a adus-o în bună stare. Azi mama a spălat și a început să calce. S-a terminat însă butelia.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

 

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 421. Duminică 25 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (144).


A opta vacanță de licean prostuț. Vacanța de primăvară: 13 martie 1966 – 27 martie 1966. Clasa a X-a. Aveam 16 ani. Grămești, Siret, Rădăuți, Suceava, Iași.

Duminică 13 martie 1966. Prima zi de vacanță. M-am sculat la 7, singur. După ce m-am spălat și-am mîncat, m-am apucat iar de vederi și cărți.

Ziua se anunța frumoasă de dimineață, cerul era albastru și soarele încălzea plăcut.

Pe la 10 m-am îmbrăcat cu pantalonii cei gri, cu pantofii și canadiana și m-am dus la cooperativă (tare greu m-am mișcat din casă; mama m-a convins să plec amăgindu-mă că au caiete de 10 lei).

Acasă am mai stat pe afară, la soare, apoi m-am schimbat din nou și am trecut la ocupații mărunte (am citit cîteva numere mai vechi din revista ”Magazin” + numărul de azi). Tata s-a dus în sat și i-a trimis lui Sadigurski cei 40 de lei. Căutîndu-mi ocupație, am luat cele două cravate ale mele (cu elastic) și le-am spălat cu periuța de dinți, apă și săpun numai la noduri (unde erau murdare). După ce am mîncat, pe la 14 am venit în sufragerie, am ascultat un pic de ”Satiră și umor”, apoi am început să citesc ”Căpitan de cursă lungă” din colecția ”Aventuri”. După un număr destul de mic de pagini citite mi-a venit somn, am pus capul pe pernă și nu m-am mai trezit decît la 6. M-am sculat cu greu și mi-am terminat de scris însemnările pe ziua de ieri.

Azi radioul ne-a distrat bine cu muzică populară și ușoară, atît Bucureștiul cît și Chișinăul. Am încercat să mă odihnesc cît mai bine și am stat cam toată ziua degeaba. Vacanța asta aș avea tare multe de făcut, dar nu știu cum și cînd le voi face. Am de învățat atîta materie la latină, de citit mult la limba română și de făcut o temă, de făcut caietul de lecturi suplimentare, poezia la limba rusă, lecțiile de zi la chimie, istorie și multe altele. Îmi va răpi mult timp și excursia de la Iași, dar… la urma urmei sînt în vacanță. Trebuie să mai învăț atîtea și acum?…

Restul zilei mi l-am petrecut pasionîndu-mă cu citirea unei cărți. De la 20.30 la 22.30 n-am lăsat din mînă ”Căpitanul de cursă lungă”. Mult mai mult mi-a plăcut însă ”Fiul lui Monte Cristo” pentru că era mai aproape de realitate și… mă interesa mai mult (Ingrid = Lia).

Luni 14 martie 1966. Începînd de astăzi, în toată lumea se sărbătorește săptămîna prieteniei cu poporul vietnamez. Aseară m-am culcat în sufragerie și azi dimineață m-am sculat după ora 8. De dimineață am citit un nr. de pagini din aventuroasa mea carte, a cărei acțiune se complică mereu. La amiază, tata a plecat la Sfat pentru instructaj cu recensămîntul și n-a venit decît pe la 21, dîndu-i motive serioase de îngrijorare mamei. Pe la 23 am pus capul pe pernă și m-am trezit tocmai la 1! (A naibii poftă de somn mai am cîteodată! Și parcă nu mă mai satur…) Mi-am coborît din pod colecțiile de ziare și reviste în l engleză, apoi am luat o hotărîre: să încep să traduc cîte ceva plăcut. Am ales din fiecare revistă cîte un articol ”Travel Notes” care-i destul de plăcut și de interesant și imediat mi-am făcut un caiet (de 1,10 lei) pentru traduceri. Pentru început am tradus din New TimesFrom the Danube to the Tisza” și pînă la 11 am tradus pe caiet vreo 3 pagini. Am avut și unele dificultăți. Erau unele propoziții care mă enervau grozav, dar tot le-am dat de capăt. Pe la 15, pe neașteptate, a venit Mircea de la Rădăuți. Nu l-au încadrat din cauza ”Forțelor de muncă” și a ”Miliției”. După ce-a povestit un timp, s-a culcat și-a dormit pînă seara cînd s-a culcat de-a binelea.

De dimineață, vremea era foarte rece și cerul înnourat. Pe la amiază a început să fulguie – mai întîi încet și rar, apoi s-a întețit și a reușit să se depună un strat de vreun centimetru. Mircea a spus că la Rădăuți a nins mai mult și mai bogat. Am început să nu mă mai gîndesc la excursia de la Iași. Dacă se strică vremea cred că se amînă.

La ora 19 am ascultat prima emisiune de ”Drumeții veseli” – concurs pentru elevi dotat cu premii. Prima temă: ”Prin București” – tema a fost ușoară, dar concursul a fost palpitant. Seara am stat tîrziu și-am tradus, iar mama a stat lîngă mine și a croșetat. M-am culcat la ora 24.

Marți 15 martie 1966. Azi începe în întreaga țară recensămîntul populației și al locuințelor care va dura 8 zile. La această acțiune participă peste 100 mii de recenzori.

Astăzi la hidrocentrala ”Gh. Gheorghiu Dej” de pe Argeș s-a format lacul de acumulare prin zăgăzuirea rîurilor, lac lung de 14 km. ce va fi trecut și pe harta țării.

Dimineața m-am sculat înainte de 7, m-am spălat și astfel înviorat am mîncat cu poftă, după care m-am apucat, din nou, de tradus (From the Danube to the Tisza). Am reușit să scriu aproape patru foi în caiet. Totuși, mă mai poticnesc în unele construcții.

Gîndindu-mă că ar fi cazul să mă apuc de învățat mi-am făcut un ”plan de muncă” pentru săptămîna asta. Pentru azi mi-am programat: traducere, lectură, învățat la limba latină și la matematică. Dintre toate astea primele două le-am îndeplinit cu prisosință. Am tradus pînă pe la ora 13, după care am trecut la ”Căpitanul de cursă lungă” al lui Th. Constantin. Fantezia autorului m-a pasionat, iar faptul că pînă aproape în ultimele pagini nu se dezvăluie nici o remarcă, nici o constatare, m-a determinat să nu las cartea din mînă pînă seara cînd am dat-o gata (depășire de plan). (”A fost antîia, bătrîne! Gata, îmi scot pălăria!”). Totuși, nu mi-a plăcut că pe parcurs s-au îngrămădit o mulțime de personaje, dintre care puține aveau tangență cu acțiunea, ca la urmă să aflu că a fost greșeala maiorului Ducu. În fine, la urmă mi-am satisfăcut pe deplin curiozitatea.

Dimineața tata s-a dus cu recensămîntul și a venit abia la 16, obosit și flămînd. Mama a trebuit să se ducă și ea la școală. A venit pe la 14. Acum lucrează cu croșetul la un milieu.

Dimineață, afară era iarnă. Zăpadă de 2-3 cm. și un vînt tăios aduceau argumente în privința asta. În timpul zilei vremea s-a încălzit și s-a topit aproape toată zăpada. Pe unele locuri pămîntul s-a și uscat. Seara, cerul era perfect senin și anunța o zi frumoasă pentru mîine.

Miercuri 16 martie 1966. Ieri ni s-a adus număr la casă. Avem 513. Mi se pare că e greșit și că adevăratul număr este 109.

Din cauză că aseară m-am culcat cam devreme, azi dimineață abia m-am sculat pe la 8. Tata s-a dus în sat cu recensămîntul și a venit pe la 14, iar mama s-a dus pe la 8-9 și a venit mai devreme. Eu am rămas cu Mircea acasă. Cu toate că în programul meu erau prezente o mulțime de sarcini, azi am cam chiulit-o. După ce-am halit ceva, m-am tolănit o jumătate de zi pe pat, uitîndu-mă prin corespondențele, vederile și hîrțoagele mele, făcînd noi trieri. Pînă a veni mama am făcut cu Mircea un pic de curățenie și aranjamente în sufragerie. Cît a mai lipsit mama, Mircea a mai întins-o pe la tanti Lucreția (pere) și prin vecini (b4 c2 a5 a1 c4 a1). Între timp, eu, acasă, am încercat să născocesc un alfabet. După mai multe încercări am ajuns la următoarea ordine de cîte 5 litere (see the first page) și cred că-i destul de reușit. (L.D.: ”the first page” nu era pagina nr 1, ci pagina 0 și care era introdusă în suprcoperta de vinilin. ”Careul pentadic” imaginat de mine consta în scrierea cu majuscule a alfabetului de 25 de litere: câte cinci rânduri de litere pe verticală, astfel: primul rând: ABCDE, al doilea: FGHIJ, al treilea: KLMNO; al patrulea: PRSTU, și al cincilea VXYZQ. Deasupra ”careului pentadic” am scris cifrele: 12345, iar în dreapta acestuia, pe verticală: abcde. Citirea cuvântului ”criptat” mai sus se făcea astfel: b4 = I; c2 = L, a5 = E; a1 = A; c4 = N; a1 = A. Rezultat: ILEANA). După ce ne-am adunat cu toții acasă, am ieșit și eu pe-afară.

Azi e o zi splendidă și dacă n-ar fi fost zăpada asta ar fi fost o zi tare călduroasă. Dar așa, abia a dezghețat pămîntul. La soare e cald și frumos, dar la umbră degeri.

Mama s-a apucat de spălat rufe, iar noi am ajutat-o cu ce-am putut. După ce-a spălat un timp s-a simțit tare obosită și bolnavă. Seara a copt două pîini cu ingeniosul sistem de a coace în soba de teracotă. După un foc bun, împrăștie jarul și – ca într-un cuptor – se coc două pîini minunate).

După masă am avut chef de hîrjoană și m-am ”boxat” un pic cu Mircea. Seara – de altfel e un obicei în fiecare seară – au fost discuții aiurite (Mircea – tata). Mircea răspunde obraznic și asta mă supără.

După ce am cinat (la 20) m-am apucat să traduc și am avut spor. Pînă la miezul nopții am terminat de tradus  articolul început duminică. Am scris 16 pagini și cred c-a ieșit ceva. Ca de obicei – în fiecare zi – înainte de a mă culca îmi scriu Jurnalul. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 387  Luni 22 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (115).


Marți 14 iunie 1966. De fapt, o parte din cele scrise pentru ziua de ieri erau valabile pentru ziua de azi, dar fie… Rîzînd de aventura noastră pe la 5 am sosit la internat. Haiuță tocmai descuia dormitoarele. Cînd m-a văzut, a început să rîdă și-mi zice cu ironie în glas: ”Acu se vine la internat? Ați dormit bine astă noapte?”. Mie mi-a fost cam ciudă și i-am răspuns: ”Nu-i prea bună gluma dom pedagog!”. ”Ca să ai ce scrie în jurnal” mai completează el. Eu: ”Las dom pedagog că vă-ncondeiez eu; vă trag o critică…”. Am intrat în dormitoare, dar ce să mai dormim?; m-am spălat, i-am sculat și pe ceilalți apoi mi-am făcut restul de bagaje (plapoma, pătura albastră) și mi-am împachetat cele ce trebuie să le dau la magazie. Astă-noapte, Simeria a dormit și el cîteva ceasuri la soră-sa, iar la 5 era și el la internat. Toader a stat cu N. în același loc pînă la 4.30, apoi a venit și s-a culcat pe o masă în meditație. L-am trezit, apoi a venit și a mai tras un pui de somn în dormitor. Pe la 7 am predat cele două cearșafuri, cutia și pătura mea, cea arsă la mijloc, în locul celei bune. Apoi i-am dat lui Mircea bagajul pe care l-a dat la autobuz, mai tîrziu. I-am dat doi lei (ultimii bani) să-și ia niște pîine și 10 lei să-mi ia bilet pentru diseară la 5.30. La 1.30 am luat masa și-am plecat la școală. N-am mai avut ”timp” să mergem să luăm taxiul și să ne punem planul în aplicare.

La școală, ca-n ultima zi, fiecare discuta de vacanță, excursii iar alții de cîteva medii. În orice caz, problema învățăturii nu se mai punea. Am plătit cei 60 de lei la excursie. Data excursiei se va anunța prin telegramă.

Prima oră am avut limba română. Profesoara a primit flori și ne-a mai dat unele indicații pentru vacanță. Lia (într-un bilețel): ”Liviu, să-mi dai albumul să completez pe pagina aceea. De ce ești indispus?”. I-am dat albumul (în care ea a mai scris o serie de cîntece de muzică ușoară) și i-am explicat cauza indispoziției mele (aventura mea nocturnă). În restul orei am jucat șeptica cu ceilalți trei băieți sub ochii blînzi ai profesoarei care nu ne-a făcut observație. După părerea mea profesoara Scurtu este o profesoară foarte bună. Pe lîngă o pregătire excelentă are niște calități demne de admirat. Este foarte explicită la predare, severă la notare și nu se ocupă cu ”chichițe” ca alți profesori (adică să-și piardă vremea cu prostii ca: ”de ce n-ai panglică?”, ”ce-i cu frizura asta?”, ”unde ți-e uniforma?” ș.a.

La limba rusă am stat un timp în clasă, apoi am ieșit în fața școlii și am făcut o fotografie cu toată clasa plus cîțiva profesori (Zăicescu, Hrișcă, Dranca, Buculei și Diriginta Ruscior Ana. Aceștia au ținut în brațe buchete de flori. Nicu Bujdei – ”ginerele nostru”, cum l-a numit diriginta – a fost fotograful. Eu am stat în partea dreaptă, lîngă Lia, foarte apropiați unul de altul. Restul orei am stat cu diriginta în clasă. Lia mi-a înapoiat albumul și m-a rugat să nu-l mai dau la alte fete să copie cîntece. Despre cele scrise de Lia, pe pagina rezervată ei, vorbesc chiar cuvintele ei: ”Aceste rînduri vor rămîne o mică amintire în viața ta. Lia”. Iată care sînt acele cîteva rînduri:

Liviu

Din tot sufletul îți mulțumesc

Pentru amabilitatea ta

Și pentru faptul că mi-ai oferit

Albumul tău și… inimioara ta.

M-am bucurat nespus de mult

C-am avut prilej                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                să-ți scriu

Gîndurile mele pe hîrtie

De tine mai aproape-aș vrea să fiu.

Cu drag, Lia

M-am bucurat foarte mult cînd am văzut rîndurile de față…. În restul orei am mai jucat de cîteva ori șeptica…

În ora de dirigenție am plecat, cu clasa și cu profesoara de fizică Ciobanu în frunte, la uzină. Azi mi-am luat cu mine, la școală, numai Albumul și Jurnalul. Din motive lesne de înțeles le-am luat cu mine la uzină. Aici am vizitat cîteva hale în care era să rămînem fără auz din cauza zgomotului infernal. Cînd ne-a dus pe la transformatoare eu cu Gozec am dispărut. Am mers pe porțiunea de teren de lîngă ștrand și-am jucat fotbal și volei (în doi). Cînd a trecut clasa înapoi înspre școală, hop și noi în coloană!

Ora următoare am avut matematica, singura oră mai ca lumea care s-a făcut astăzi. I-a ascultat pe poți cei cărora nu le ieșea media. Lia i-a dat, din partea clasei, un frumos buchet de trandafiri. La urmă a ascultat-o și pe ea. I-a pus doi de 10 și i-a șters doiul, dîndu-i media cinci. Acesta era al patrulea obiect căzut. Acum mai are de scos la chimie. Mai are speranțe să-i dea media în Consiliu. Altfel rămîne… În această oră, Lucia mi-a trimis una dintre poeziile pe care mi le-a recitit în noaptea aceea, poezie compusă în urma ultimei furtuni care s-a abătut asupra orașului. Cu mare greu am descifrat-o și o trec aici, deoarece mi-a plăcut.

Furtună de vară

Te-ai liniștit sălbatecă natură/ Ți-ai potolit ieșirea de furie/ Și nu mai urli înzecit, scoțînd din gură/ Dezlănțuitul urlet de hurie// Era un iz de liniște eternă/ Și funigei pluteau deasupra noastră/ Naturo! Toate le priveai paternă/ Și pacea stăpînea pe zare-albastră// Fiindu-ți parcă ciudă pe pacea asta blîndă/ Invidiindu-ne pe noi că stăm în sînul ei/ Ai răbufnit deodată, c-un strigăt de osîndă/ Și ți-ai trimis pedeapsă, deasupră-ne nori grei// Dar te-ai convins, de-odată, că nu ne poți învinge/ Și te-ai retras înfrîntă, părîndu-ți parcă rău/ Hai! Bucură-te iară natură, nu mai plînge/ Împacă-te cu noi și rîzi, că nu e greu!”

Mi-a cerut să-i dau părerea mea, dar nu i-am mai scris: iar ar fi ieșit vorbe… Mi-a mai scris în Jurnal o poezie pe care, de asemenea, am găsit-o foarte bună (în ea se oglindește crezul ei literar).

Motto

Nu poți cînta/ De vocea nu ți-e plină/ Nu poți picta/ De n-ai în jur lumină// Și tot așa nici literare zămisliri/ Nicicînd nu vor ieși de sub condei/ Dacă puternice simțiri/ Nu stau alături de idei// Nici gîndul, deci, sili nu-l poți/ Să se îndrepte undeva/ Dacă, așa cum știm cu toți/ Nu ți-i acolo inima.”

Păcat că nu-și trimite aceste poezii la vreo publicație literară. Ar avea sigur succes. Eu unul mă simt obligat să le învăț pe de rost, și le voi învăța…

În ora de cor am stat în clasă și diriginta a făcut din această oră oră de dirigenție. Ne-a dat o sumedenie de sfaturi pentru vacanță și ne-a arătat o serie de fotografii de pe vremea cînd era dînsa elevă. Nu era urîtă băbuța. Ne-a spus să mai așteptăm cîteva minute și ora viitoare (care era de naturale). Am așteptat, apoi a venit și ne-a urat vacanță plăcută și …. gata! Încă un an am dat la spate! Parcă mă văd la anul ăsta în preajma examenului de maturitate. Chiar așa ne spunea și diriginta. Cînd mă uitam la ea mi-am adus aminte că tot așa a spus și cînd a venit în clasa 8-a, în prima zi de școală…

Se făcuse ora 1.15. Am mers cu Lia în parc. Nu știu de ce, cînd am adus vorba de fotografia făcută azi, a zis: ”Cînd o să fii tu om mare, căsătorit, și-o să vezi fotografia asta o să zici: Uite, cu moaca asta am discutat eu”. Mi-a părut rău de cele spuse de ea. Am stat în parc pe o bancă de pe aleea principală, în văzul lumii. În cazul în care voi vrea să-i scriu mi-a dat o adresă ”falsă” (a unui vecin, prin intermediul căruia primește scrisorile). Mă tem să nu fie o plasă. (Hrițcu Savel, Sat Bănești, Com. Fîntînele, Of. Poștal Liteni, raionul Fălticeni, regiunea Suceava). Am stat așa pînă la 2.15 (i-am spus să mai vină la 3). Am plecat la internat și am ajuns la 2.30. Țopa mi-a făcut un pic de scandal: ”Uni-ai fost, mă nibunuli?”. Eu: ”La școală, dom Țopa. Ce-s eu vinovat dacă ne-a ținut atîta?”. După ce-am mîncat am înșfăcat servieta și am mers în parc. M-am întîlnit cu Telucu, dar, făcîndu-se ora 3 m-am dus la locul stabilit. Aici m-am întîlnit (întîmplător) cu Toader și cu Costică Atănăsoae. Am umblat prin parc și m-am întîlnit și cu Gavril Magopăț. Am mîncat împreună niște cireșe, apoi, pe la 3.30 am zărit-o de departe pe Lia. A trecut și pe la Lucia, apoi s-a îndreptat spre parc. Am ajuns-o cînd s-a așezat pe-o bancă. Era într-o rochie verde, înflorată. Am stat aici pînă a venit și Lucia. Tustrei am înconjurat o dată parcul, apoi ne-am îndreptat spre cabinetul dentar, unde au ele treabă. Pe drum am discutat tot felul de fleacuri. Lucia a știut să țină tot timpul o discuție vie, să nu lîncezească. O! Dacă s-ar uni într-o singură făptură inteligența și calitățile Luciei cu frumusețea de zînă a Liei, ar ieși o făptură minunată, în fața căreia m-aș închina… Dar așa…

La dentist, în sala de așteptare, am stat pînă la 5, cînd au intrat ele înăuntru. În acest timp iar am avut mai multe discuții. Lucia mi-a spus că am nasul drept, ascuțit și că asta denotă un anumit caracter: încredere în sine, chiar îngîmfare. N-am fost de acord cu asta! Ce are comun nasul cu caracterul cuiva? Absolut nimic!

Cînd m-am trezit că-i 5, n-am mai avut timp să-mi iau rămas bun. I-am spus Liei că mă car și-am plecat. Servieta am găsit-o în parc la Gică Andrișan care mă aștepta cu cîțiva colegi. Mi-am luat rămas bun de la toți și pe la 5.20 eram în fața autobuzului. Aici trebuia să mă aștepte Mircea și să-mi dea biletul. Îl văd că iese din cursă (L.D. cursă = autobuz), vine la mine și-ncepe să-mi spună cum a dat la limba rusă și dacă vreau să stau pe mîine să-i mai arăt cîte ceva. Eu: ”Nu! Dă-mi biletul și plec acum acasă!”. Mircea: ”Păi… nu ți-am scos bilet; am cheltuit banii.”. Cînd am auzit de trebușoară asta m-am enervat, l-am batjocurit un pic (”Pe chestia asta ești un porcălan”), mi-am luat servieta și m-am învărtit prin oraș să găsesc bani de bilet. Da de unde să iau acum, în ultima zi? M-am întors, foarte grăbit, la autobuz. Mircea a crezut că am bani și că am venit să-mi scot bilet. Vine la mine: ”Dă banii să-ți scot eu bilet!”. L-am dat dracului și, foarte nervos, am trecut pe lîngă cursă, îndreptîndu-mă spre internat. În criza de nervi pe care-o aveam am luat o hotărîre ambițioasă: Să merg acasă pe jos! Zis și făcut! În loc s-o iau pe V.I. Lenin, am luat-o pe Calea Prieteniei, spre Dornești. Pe drum – mergeam destul de repede, cum îmi place mie – am socotit că fac un km în zece minute; deci 6 km pe oră. Cu viteza asta am mers cei 22 de kilometri. Cînd am ajuns în Dornești încă nu mă ajunsese oboseala. Aici cînta muzica la căminul cultural și totul mi-a reamintit de Grămești. În general, satele se aseamănă destul de mult între ele, în special prin atmosefera care domnește în ele. Dincolo de Dornești am luat-o pe un drum de țară care tăia în două un lan de grîu înalt, frumos și cu mirosul lui specific. Am trecut apoi prin Bălcăuți. Cînd am ieșit din Bălcăuți era 8 fără 10. De aici, după tabla indicatoare mai erau 6 km pînă la Grămești. Deci la 9 fără 10 minute voi fi acasă! Bucurîndu-mă la gîndul ăsta, am pornit-o cu forțe noi și nici nu m-am oprit să beau apă. Cînd am trecut de Gropeni soarele a apus. Silind mereu am intrat în Minigeni, apoi în Grămești. Am luat-o peste dealul Cudrina și… la 9 fără 10 am intrat, prin spatele grădinii, în ogradă.

I-am explicat mamei motivul sosirii mele atît de neașteptate și m-am așezat pe-o bancă. Abia atunci mi-am simțit piciorele de plumb și o durere mare mi le străbătea. Pe lîngă toate mi-am făcut la piciorul stîng niște bătături de toată frumusețea. Seara, după ce m-am odihnit un pic, am ieșit să inspectez grădina și să văd ce transformări s-au mai petrecut primăvara aceasta. În spatele casei sînt carofi. Dincolo de grajd sînt popușoi. În fața bucătăriei doi butuci de vie se aburcă și anunță că vor face un umbrar minunat. Merii n-au deloc mere. Perii și prunii însă sînt încărcați de fructe. Vișinii au și ei, dar mai puțin. În fața casei este o florărie; două tufe de bujori, apoi alte flori. Pînă la gard e semănată iarbă. Cei trei brăduți din fața casei parcă au mai crescut. Lîngă malul din spatele casei, tata a plantat niște lilieci. Lîngă gardul dinspre tanti (Lucreția Marian) sînt tufe de trandafir. Muț s-a făcut un cîine rău care păzește bine.

În casă au avut loc discuțiile despre învățătură la care mă și așteptam. Tata mi-a spus că încep să calc pe urmele lui Mircea.

După ce-am făcut o baie generală, care mi-a prins foarte bine, am mîncat și m-am culcat în bucătărie. Acasă am găsit o vedere de la Sandu. Mă roagă să-i scriu. M-am culcat pe la vreo 10.30.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 385  Sîmbătă 20 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (113).


Sîmbătă 11 iunie 1966. Astă noapte Mircea n-a mai venit la mine. Dimineața era încă înnourat și vremea era a ploaie, dar pămîntul era aproape zvîntat de-acum.

De la 6.30 la 7.15 am scris în Jurnal.

După ce luăm masa, ce ne vine în gînd, mie și lui Toader. Acum, ca-n ultimele zile de școală să facem un pic de paradă la școală și să mergem cu taxiul. Ideea a fost foarte bună și ne-a convenit la amîndoi. Dar un transport pînă la școală costă 5 lei (adică 2.50 de căciulă). Nu ne prea convenea. Eu strîng banii cu dinții și, după ce-am făcut atîta risipă, acum drămăluiesc fiecare bănuț. Totuși nu vreau să renunț la plăceri și sînt nevoit să recurg la șmecherii. Îl conving pe Halip Floria să vină și el cu noi și-i spun că ne costă în total 7 lei. Așadar, mergem în centru, angajăm taxiul, ne suim în el și-ntr-un minut am ajuns la școală. La plată, Halip Floria dă 2.25, eu 1.25 și Toader 1.50. Am făcut economie de 1.25! Vai de capul meu! Cînd am ajuns la școală toți elevii erau cățărați pe geamuri să vadă cine-a venit. În clasă am fost primit cu aplauze și urale.

La istorie a încheiat mediile, iar noi am făcut ce ne-a îndemnat inima. Profesoara a anunțat că în clasă sînt numai două medii de 8, cele mai mari!: eu și Nenati Lucia. În timpul orei citesc, ca de obicei. Am intrat în ”copilăria” lui Jack London și văd că mă pasionează grozav de mult. Admir curajul și bărbăția ”bărbatului” de 15 și 17 ani. Admir toate calitățile acestui om și sper să-mi creez din el un idol care să mă conducă în viață. Curajul, spiritul de aventuară, robustețea, rezistența la greutăți, dragostea de muncă și viață sînt calități ale viitorului mare scriitor pe care le admir din profunzimea sufletului meu. Voi încerca să pășesc pe urmele lui. Așa cum anii trecuți îmi plăcea foarte mult Nansen, așa îmi place acum London. Voi lua tot ce este bun de la amîndoi și-mi voi forma singur caracterul. Nici nu mi-am dat seama cînd a trecut ora, cufundat în lectură, ”stingherit” din cînd în cînd de bilețelele Liei. Mi-a spus că se interesează Țibu Silvia (clasa X D, din Grănicești) de mine. (A întrebat de cineva dacă am fost la film). M-a asigurat că nu-i geloasă… iar eu am asigurat-o că n-am nici în clin nici în mînecă cu aia. Cică m-a visat toate nopțile. Ea cînta la școală, apoi am mers împreună într-un sat necunoscut și unde eu i-am arătat o casă zicîndu-i că-i casa părinților mei…

La limba latină a ascultat vreo cinci elevi pentru îndreptare. Eu am citit, de asemenea. Halip, sărmanul, citea și el, dar l-a văzut profesoara și după ce i-a făcut o morală bună l-a mutat în prima bancă. Cum citeam eu așa, și din cînd în cînd mai scriam cîte-un bilețel, deodată simt că amețesc și totul începe să-mi joace în fața ochilor. Mi s-a făcut rău de la stomac, pe fruntea-mi fierbinte au apărut broboane de sudoare. Pînă la sf. orei abia am rezistat.  Lia îmi scrie că își dă seama că e vorba doar de o prietenie, dar cînd o să mă plictisesc de ea…, la care eu îi răspund că ”Sînt și prietenii de durată, nu numai cum îți închipui tu...”. Lia: ”Mi-a găsit tanti un bilețel de-al nostru…”.

După oră mă duc la cabinet, poate îmi dă ceva ceva pt stomac și amețeală. Era însă închis. Cu toate că de-acuma aproape că îmi trecuse, m-am dus la dirigintă și i-am spus toată chestia. Diriginta m-a crezut, dar n-a vrut să-și asume nici o răspundere și mi-a spus: ”Tu fă cum vrei, dar să nu zici că te-am învoit eu”. Eu: ”Tovarășă dirigintă, eu v-am spus ca să nu credeți că am fugit de la ore”. Avînd într-un fel consimțămîntul dirigintei, m-am dus în clasă, i-am spus Liei să vină la două fără zece la film, cinema ”Unirea” și m-am cărat. Pe la poartă m-am întîlnit cu profesoara de latină. Eram sigur că mă va întreba unde merg. Acum parcă-mi mai trecuse, dar am luat o mină plîngăreață și cu un glas scăzut i-am explicat profesoarei toată ”durerea” mea. Și dînsa m-a crezut și și-a dat și ea cu părerea: ”Poate n-ai mîncat azi dimineață și dacă suferi de stomac…”.

Am ajuns la internat pe la 10.30. Dormitoarele erau închise. Urmînd exemplul lui London, care nu se încovoia înaintea greutăților, m-am hotărît să urc în dormitor fără să mai caut cheia. Unica soluție era cangea și balconul. Am agățat cangea de balcon. Mi-am legat servieta la spate, de curea, și m-am avîntat în sus. Am ajuns destul de ușor pînă sus, dar acolo m-au părăsit puterile și a trebuit să cobor. M-am odihnit, apoi m-am descălțat (crezînd că desculț voi putea urca mai ușor), mi-am pus pantofii în servietă, dar pe la jumătatea drumului m-am lăsat păgubaș, am întins cangea lîngă gard și m-am dus să caut cheia. Cu ajutorul lui Țopa (bucătarul) care n-a crezut că-s bolnav, am obținut cheia de la Tanța și m-am urcat în dormitor. M-am dezbrăcat aproape complet și am luat-o prin dormitoare să caut un săpun și-o pastă de dinți. De-abia în dormitorul 9, la ultimul subpat, am găsit tot ce-mi trebuia. Am făcut o baie generală foarte sănătoasă. M-am spălat îndelung, pe tot corpul și în special pe gît și pe față. Am pus săpunul la loc, am venit în dormitor și m-am schimbat (mi-am pus pantalonii gri, o cămașă albă și canadiana). Pînă pe la 11.30 m-am aranjat și-am pus toate la locul lor în perfectă ordine. Pe la 11.30 a venit Cazacu G. în dormitor și am coborît și eu cu el. Am venit în meditație și pînă la ora 1 am reușit să-mi notez toate întîmplările pînă la această oră.

Azi i-a venit lui Costică de-acasă și Bondor i-a spus că rămîne corigent la matematică. S-a spulberat planul lui Costică de a merge la vară la Timișoara să cîștige bani. Acum va trebui să rămînă acasă și să tocească pentru corigențe.

Pînă la amiază vremea a fost înnourată dar după ora 1 s-a înseninat și soarele și-a făcut apariția printre norii alburii.

După masă am ieșit cu Toader și cu Costică în oraș. Toader a rămas în parc să se întîlnească cu N., Costică a plecat și el să se întîlnească cu una, iar eu m-am dus la Cinema ”Unirea” și m-am întîlnit cu Lia (Pe drum m-am întîlnit cu Geta și cu Ica și-am întîrziat trei minute…). Nu s-a supărat de asta. Ea și-a cumpărat biletul de film (nici eu nu m-am supărat de asta). În sală am ocupat un loc pe la mijloc. Toader a sosit și el peste cîtva timp cu N. În timpul filmului, Lia mi-a dat de grijă că sînt cîțiva profesori în sală. Am stat foarte apropiați unul de altul… Pe la mijlocul filmului a picat și Nenati Lucia lîngă mine (stăteam între două…). Cică a picat cu totul și cu totul întîmplător… S-o cred?  Am văzut filmul german ”Viața începe la ora 8 seara”. Destul de bun după părerea noastră. După asta am luat-o împreună (cu Lia) pe strada de după Cinema ”7 noiembrie” (mi se pare că se cheamă Străduința Solidarității). Am mers cu ea pînă-n Dobrogeanu Gherea, ne-am întors apoi pînă la capătul acestei străzi, ne-am întors înapoi și am ieșit pe Calea prieteniei pînă am ieșit din oraș. Ne-am măsurat la înălțime. Eu sînt mai înalt ca ea cu trei degete. Ea mergea pe bordura trotuarului. ”Să nu cazi”, îi zic și o prind de mînă. Nu s-a împotrivit. M-a strîns mai tare de mînă. Am mers de mînă pînă prin dreptul Fabricii de Spirt, cînd, deodată trece o motocicletă. Brusc, și-a smuls mîna din mîna mea, s-a înroșit grozav și mi-a șoptit: ”Unchiul! Vine de la Dornești. Dacă ne-a văzut, am încurcat-o urît”. Am consolat-o zicîndu-i că nu s-a uitat la noi și poate scapă… Am mers iar pe Dobrogeanu Gherea apoi am cotit-o pe niște străduțe foarte lăturalnice și periferice. La un moment dat am ajuns la marginea unui cîmp… Ne-am învîrtit în labirintul de străduțe. Am cuprins-o de mijloc, am mers așa un timp, ea nu s-a împotrivit și eu m-am simțit foarte bine. Dar, spre ”bafta” noastră, ne-a văzut Țuca Vlonga chiar în poziția asta. Stătea și se uita lung la noi… Nu i-am dat importanță. Apoi ne-am mai plimbat pe strada Solidarității (cică pe strada asta stă profesoara de latină și s-ar fi putut să ne vadă cînd mergeam foarte apropiați…). În timpul ăsta mi-a povestit despre ultimele ei prietenii (cum a terminat-o cu acel M.H. din Sibiu, 22 de ani, care a făcut Liceul Militar și Academia Militară). Parcă nu-mi vine să cred că nu mai are prieteni. Din contră, cred că are foarte mulți și că ea se descurcă foarte ușor printre ei. Mi-a spus că multe fete o invidiază că vorbește cu mine… Zinica (L.D. probabil Eufrosina Cupșan) i-a spus: ”Lia, l-am văzut pe băiatul cu care vorbești”. Lia: ”Și ți-a plăcut?” Zinica: ”Da!” Lia: ”De ce?” Zinica: ”Merge semeț, cu pieptul înainte...” (Interesant criteriu de apreciere).  Pînă la ora 7 am stat cu ea prin părțile astea, apoi am mai vorbit un pic la colțul Bisericii Evreiești. Aici ne-au văzut o mulțime de profesori, elevi, colegi, prieteni. M-a văzut și Mircea care a trecut de două ori cu bicicleta. La 7.10 ne-am despărțit și eu m-am întors în trap la internat. I-am spus Liei să vină mîine la 3 în fața cinematografului ”7N”. Vine!

La internat, Țopa (bucătarul) m-a luat în rîs: ”Uiti bolnavu! Abe amu vini la masî”. Pîinea a luat-o Toader; mi-a dat cafeaua și după ce-am halit am pornit-o cu Toader pe asfalt. Ne-am povestit unul altuia întîmplările zilei de azi. Pe la 8, el s-a dus să se mai întîlnească cu N. (a venit la internat abia la 12 noaptea). Am făcut schimb de haine. Eu i-am dat canadiana, iar el mi-a dat haina de la uniforma lui. Eu stăteam și mă plictiseam pe la internat, cînd, deoadată vine Pușcașu și-mi zice că Mircea s-a luat la harță cu cineva în piață. M-am dus imediat acolo, cu H.N. Dar nu era nimic grav. Bujan Puiu i-a făcut pană la bicicleta lui Mircea și Mircea era să-l pocnească. Chiar dacă era ceva serios tot l-aș fi putut apăra. Am o mulțime de prieteni în orașul ăsta…

Cum discutam așa cu Mircea, deodată văd că trece Lia cu o sacoșă de la tîrguieli. Am mers cu ea pînă la coțul străzii ”Speranței” apoi am revenit. Nu știu de ce a mers tare grăbită și vorbea cam degajat. În fine…

Cînd mă întorceam spre locul unde a rămas Mircea am văzut-o pe N.L. care stătea la geam. Am discutat un pic aici niște fleacuri neînsemnate (ce discută băieții despre fete și fetele despre băieți după ce-au avut o întîlnire etc etc.). Mi-a arătat că citește niște tratate de filozofie și-am consumat cîtva timp cu asta. Apoi, pentru că se făcuse tîrziu, m-a rugat să merg cu ea pînă la o doamnă să ia ceva. Am luat-o pe aceeași stradă (a Solidarității) apoi am cotit-o la stînga și ne-am afundat într-un labirint de străduțe. Deoadată s-a oprit și m-a anunțat că doamna nu-i acasă. Momentan, nu mi s-a părut nimic suspect într-asta, dar mai tîrziu m-am gîndit că-i ceva copt…

Cum mergeam așa, la acea oră tîrzie (10.30) ne-a văzut profesoara de latină Badac de la geam și Pîrghie Rodica. Am stat un timp pe o străduță. Ne-am făcut o serie de confidențe. I-am spus primele mele păreri despre ea (că vrea să mi se ”infiltreze”), dar acum mi le-am schimbat. Ea, la rîndul ei, și-a spus prima impresie: un băiat rău cu suflet bun. Tot timpul avea grijă să mă compare cu fostul ei prieten Scîntei Dragoș. Acesta, cică, era fricos. Mi-a recitat cîteva poezii și mi s-au părut foarte foarte bune și reușite. Toate sînt însă filozofale și gîndite. Mi-a spus că poate face rost de o adresă din Anglia… Am stat un timp în parc; s-a speriat de un om beat. Nu știu de ce, dar aveam un chef grozav să-l buzunăresc pe ăla… Am vorbit despre frică, curaj, dumnezeu, religie și altele. Mi-a spus că nu crede nici ea în religie și biblie; dar m-a rugat să nu mai drăcuiesc – din simț estetic. Am văzut un satelit pe cer. Cică avem o telepatie grozavă și avem cam aceleași caractere și criterii de apreciere a oamneilor. Nu știu cu ce scop, mi-a zis: ”Liviu, ești un băiat deștept!”. Am vorbit enorm de mult în seara asta și în special m-am plimbat grozav de mult. Cînd a sunat fabrica de ora 11 noi încă eram în piață, lîngă tiribomba a cărei activitate încetase. Mi-am luat rămas bun (noapte bună!) și ne-am despărțit. Pe ea o aștepta maică-sa la geam și mi se pare că o s-o-ncurce. Eu eram însă liber și-am plecat fără nici o grijă și fără nici o frică prin orașul pustiu, spre internat. Cînd am ajuns aici, pe la 11.30, Toader nu venise. Mircea dormea în patul meu, iar eu, ca să dorm mai bine, m-am culcat în patul lui Munteanu care era plecat acasă. Aveam o durere grozavă de picioare, dar am făcut, totuși, sport și în seara asta (în special genuflexiuni).

Duminică 12 iunie 1966. Dimineața m-am sculat înaintea la toți. Cerul era ca sineala și Toader, cum s-a sculat, și-a exprimat un gînd mai vechi: să mergem azi la baie. Gata! Am și fost de acord. Ne-am îmbrăcat (eu mi-am luat numai bluza albastră peste pantaloni; Toader tot așa ceva). Costică ni s-a alăturat. Cum să facem însă cu masa? Ne-am sfătuit cu toți colegii și prietenii de la Liceul 2 să spună că noi plecăm în excursie. De acord! Mergem noi trei la dom Florea, îi expunem planul (care se aprobă) și foarte fericiți că l-am dus de nas ne-am dus în sala de mese unde ne-am luat ceaiul pentru azi dimineață. Florea ne-a pregătit frumos hrană rece (cîte 100 grame de salam de fiecare + cîte-o porție de pîine, 500 grame de rahat + porțiile pe diseară – salam, unt și pîine). Am aranjat totul în sacoșa lui Grigorean și ne-am pregătit de ducă. Țopa (bucătarul) era f nervos că-i facem greutăți și mi se pare că s-a cam prins de ”excursia” asta: ”Mergeți voi în excursie, cum mi-e mie a cînta”. Principalul e că avem o sacoșă de mîncare; i-am spus și lui Haiuță că mergem în ”excursie” și-am luat-o frumușel pe V.I.Lenin înainte. Am făcut un popas pe la Alimentară (de doi lei biscuiți și de doi lei țigări pentru Toader și Costică).

Am luat-o pe strada Sirenei, apoi pe Gh Lazăr și în sfîrșit am dat în Bogdan Vodă. Nici nu ne-am dat seama cînd am ajuns în Volovăț; am văzut podul, apoi am luat-o prin luncă să găsim un loc de scăldat. În sfîrșit am găsit așa ceva, ne-am dezbrăcat și… am constatat că apa era rece ca ghiața de ne dureau ciolanele dacă stăteai un pic într-însa. Totuși, am făcut eu pocinogul, ne-am muiat toți trei în apă și-am ieșit dîrdîind de frig pe ”plaja” formată din niște pietroaie atît de ascuțite încît era imposibil să te întinzi. Am mai trecut o dată prin apă, ne-am spălat șosetele, le-am pus la uscat, apoi am găsit o pajiște însorită unde ne-am întins cu fața la soare, făcînd ”plajă”. Am mai făcut cîteva raite prin apa mică (abia ajungea apa pînă la mijloc) care s-a mai încălzit pe la vreo 11. Am stat apoi și-am făcut multă ”plajă”. Cînd am socotit că avem destul (nici nu mai era chip de stat din cauza norilor care au invadat cerul și atunci se făcea frig, ne-am spălat, apoi ne-am pus pe mîncat (au rămas și pe malul apei vrei doi ”rahați” din jumătatea de kilogram de rahat dată de Țopa) (emoticon zîmbăreț). După o astfel de baie și de plajă minunată ne-am simțit foarte bine dispuși, veseli chiar. Am lălăit tot soiul de cîntece.

Am ajuns la internat, după ora 1. Cînd am intrat pe poartă fluieram cît puteam ”marșul metalurgiștilor” producînd impresii. Am mers la bucătărie unde dna Lucreția ne-a dat un castron de ciorbă și cu pîinea ce ne mai rămăsese am făcut un prînz foarte bun. Am rîs grozav la ideea că i-am fraierit pe toți și tot noi am ieșit bine. Așa se face treaba! …

Am mai stat un pic pe la internat apoi am ieșit în oraș. Am mîncat iar cireșe, iar Toader s-a dat de vreo două ori în tiribombă. Eu am așteptat pe-o bancă din fața cinematografului ”7N”. Trebuia să vină la 3, dar se făcuse 3.30 și n-a mai apărut Lia. A apărut însă Lucia care mi-a spus că a fost mama ei pînă la Lia și că nu era acasă. Cum am auzit asta, m-am ridicat foarte nehotărît și abătut și-am luat-o spre internat. Chiar de la doua întîlnire să-mi facă bucata…

M-am gîndit că mi-a tras o plasă și mă gîndeam ce-aș putea să fac mai departe. La internat nu era absolut nimeni. Mi-am scos servieta din valiză, hotărît să mai fac unele însemnări. Dar, copleșit de gînduri, n-am scris nici o jumătate de pagină. M-am enervat și m-am dus în oraș. Pe la linia ferată mă întîlnesc cu Toader. S-a întîlnit cu frate-su și i-a spus de condițiile lucrului pe la vară. Nu știu de ce nu mi-a mai prezentat asta într-o lumină prea bună… Am mers apoi prin oraș și ne-am plimbat la infinit pînă ce n-am mai putut rezista să stau în frig, numai în bluză. Am venit la internat să mă îmbrac dar – ghinionul nostru! – s-a făcut meditație, iar Prandea a făcut o ”listă neagră” cu cei absenți. Canadiana mea era la H.N.. L-am pus la cale pe Grigorean să-l scoată afară zicîndu-i că i-a venit de-acasă. Procedînd astfel i-am luat canadiana și imediat am tulit-o în oraș (amîndoi). Pe aici am făcut iar nesfîrșitele tururi și învîrteli prin oraș întîlnindu-mă de mai multe ori cu ”restul lumii” (N., Felicia și Theodora).

Cum mă plimbam așa  cu Toader, văd că apare Lia cu Lucia. Eu (către Lia): ”Bună! Ce s-a întîmplat?”. Ea: ”Dac-ai ști ce-am pățit! A venit unchiul și mi-a spus ce mă așteaptă. Ne-a văzut atunci împreună!”. Lucia a rămas cu Dragoș Scîntei mai în urmă, iar eu eram cu Lia în față. Așa am înconjurat o dată parcul, Catedrala și Biserica Evreiască. Deoarece urma să-i vină tutorii (soții Moraru) am plecat cu toții (trei: eu, Lia și Lucia) spre casa ei. N-a trecut mult timp și a venit și tantea sa. A trebuit să plec fără să mă observe (m-am înțeles cu Lia din priviri). Azi era tare abătută. O aștepta o nenorocire destul de mare. La întoarcere am mers cu Lucia care mi-a mai spus cîte ceva din cele auzite și zvonite. Rodica Pîrghie a și umplut orașul cu bîrfe despre mine și Lucia. Ica Grijincu se miră cum se împacă Lia cu Lucia, dacă eu vorbesc cu amîndouă. A întrebat-o pe Lia: ”Cum? Încă nu te-ai certat cu Lucia? Liviu te înșeală.” Și multe multe din astea. Nu le prea dau mare importanță, dar totuși mă enervează. Apoi Lucia mi-a cerut să-i jur, să-i dau cuvîntul de onoare că nu voi spune la nimeni și că nu voi scrie în Jurnal ceea ce-mi va spune. După ce mi-am dat cuvîntul de onoare, cam cu greu, și cu figuri teatrale, mi-a spus ceva dureros pentru mine (Poate urmărește ea ceva, dar n-o să mă las purtat de nas…). Mi-a spus că Lia corespondează c-un soldat de la Pompieri (din vecini). ”Întîmplarea” a făcut ca el să fie la poartă și mi l-a arătat și mie. Putea fi orice alt soldat.. Cică a văzut unul din biletele scrise pentru soldat (care a întrebat-o cine-i băiatul cu care vorbește), iar răspunsul ei suna cam așa: ”Ei! Un puștan! Vorbesc cu el de sanchi! Dă-mi un sfat cum să scap de el”. Nici nu știam ce să mai cred. Să fie oare ceva real sau e o farsă de-a Luciei? În cazul în care e adevărat voi ști cum să mă port. Cică discuția ar mai fi continuat astfel. Lucia către Lia: ”Lia, cum poți să-l înșeli pe Liviu?” Lia: ”Ei, așa-s băieții! Îi duci ușor de nas…” După ce mi-a spus toate astea a început să se vaite, zicînd c-a făcut o crimă și altele. Cum discutam cu ea, vizavi de casa ei, a venit mama Luciei și a certat-o, amenințînd-o că o spune dirigintei. Lucia:Ce-o să-i spun mamei? Că ești prietenul meu?”. Eu: ”Asta în niciun caz nu-i poți spune!” Mi-a spus că-mi va face rost de adresa aia.

Pe la 9.30 ne-am despărțit și-am venit tot un galop pînă la Liceul 1, frămîntat de gînduri. Sînt aproape sigur că Lucia vrea să destrame prietenia dintre mine și Lia și să-i ia locul. E ceva prea oribil și n-am să i-o iert. După ce că nu-i nimic sigur între mine și Lia, mi-am aprins paie-n cap pretutindeni. Lucia a luat bătaie acasă pentru că a întîrziat (așa a spus ea…), iar Lia sigur mănîncă bătaie tot din cauza mea. Iar la școală… atîtea discuții vor fi. Pe drum i-am ajuns pe H.N și pe Atănăsoae. Mi s-au lăudat că au furat cîțiva trandafiri din ograda Gostatului. Cum tot eram cam nervos și măcinat de gînduri nici n-am vrut să intru pe la internat. I-am îndemnat pe ei să mai facem o escapadă în seara asta. Am mers tustrei acolo; am vorbit cu un băiat de la Gostat să-l țină pe paznic de vorbă, iar eu am sărit cu cuțitul și-am cules un braț de trandafiri. Sînt tare frumoși, roșii dar nu miros absolut de loc. Am venit la internat, i-am curățat de boboci și de frunze, am făcut un buchețel destul de frumos pe care aveam de gînd să-l duc mîine la școală. Doar nu degeaba mi-am zgîriat mîinile… După ce-am terminat și cu ”aventura” asta, vroiam să mergem la furat cireșe cu Pitic Mihai și cu Costică Atănăsoae, dar pe drum ne-am răzgîndit.

De la 11 scriu încontinuu în Jurnal pentru ziua de sîmbătă. Mă doare mîna de-atîta scris. Am stat și într-o poziție foarte incomodă la scris. Am scris aici totul: și ce era și ce nu era de scris. Vreau să-mi aduc aminte de primele mele încercări… primele întîlniri, primele sărutări (care încă n-au avut loc). Acum e ora 1 și 15 noaptea, deci azi e deja mîine. Mi-am înfrînt somnul ca să-mi însemn totul fără să omit prea multe. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 373 Luni 8 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (101).


Vineri 13 mai 1966. Aseară, după ce-am scris Jurnalul, mi-am pus în gând să termin rezumatul pentru Zăicescu. Deoarece am făcut binefăcătoarea baie, nu mi-a venit somn nici la 11.15 cînd am terminat. Cheia de la internat era la mine și toți s-au cărat, rînd pe rînd, și m-am trezit singur cuc. Însă nu m-am lăsat pînă nu am pus la punct ultima frază din rezumat. Am stat și-am stins lumina în meditații, pe coridoare și am încuiat ușa de-afară (i-am pus apoi cheia, sub cap, lui Beldianu).

Acum, la internat, și în special printre cei de-a 11-a este o vorbă scoasă de unul Sofian. Nu-ți spune pe nume, ci ”CALULE, cal în sus și cal în jos” (?!).

De la începutul trimestrului II n-am mai cumpărat cerneală, umblînd mereu cu cerutul și împrumutul. Deoarece am luat cam de multe ori de la Niculai, i-am dat să cumpere o călimară nouă, ca să o avem amîndoi.

Aseară a plouat încontinuu și, pe lîngă toate, bătea și un vînt rece. În meditație am fost ”îmbrăcat” numai în maieu și haină, chiloți iar în piciaore aveam ”romanele” lui Costică. (L.D.: adică sandalele romane…).

Azi dimineață m-a sculat Atănăsoae la 5. Într-un sfert de oră am ieșit afară din dormitor. Pînă la 6 mi-am făcut toate treburile, am mai ascultat muzică, iar de la 6 m-am apucat de fizică.

Continuă să plouă și să bată vîntul. E frig.

Prima oră: româna. Spre neașteptarea noastră am avut oră liberă. În această oră credeam că reușesc să învăț și celelalte lecții la fizică. Dar în zadar… În clasă era o veselie prea  mare ca să pot rezista. Ica a venit lîngă mine și ne-a citit de pe vreo două-trei foi dintr-un calendar de prin 45 niște glume și ghicitori foarte plăcute și totodată pline de istețime. Pentru a-mi mai aduce aminte și altădată de ele fac un sacrificiu de timp și le transcriu în caiet.

GHICITORI

  1. Ce nu-i drept, dar nu-i păcat? (piciorul stîng)
  2. Înaintea cui trebuie să-și scoată orice om pălăria? (înaintea frizerului)
  3. Ce nu poate spune un om? (că a murit)
  4. Un orb vede un iepure, un olog aleargă după el și un mut strigă la oameni să-l puște. Ce-i asta (o minciună)
  5. Cînd e morarul fără cap în moara lui (cînd scoate capul pe fereasctră)
  6. Ce te poate necăji mai mult decît un copil rău (doi copii răi)
  7. Cîte cuie trebuie pentru un cal bine potcovit (niciunul)
  8. Ce pierzi adesea și totuși este întotdeauna cu tine (capul)
  9. În care butoi nu se poate turna apă (în cel fără fund)
  10. Ce e verde dar face pete vinete (nuiaua)
  11. Ce umblă toată ziua dar nu se mișcă din loc niciun pas (ceasul)
  12. De ce dă cîinele din coadă (pentru că nu poate da coada din cîine)
  13. Cînd cinstim mai mult soba, vara sau iarna? (vara, pentru că iarna îi întoarcem spatele)

CARE-I MAI DEȘTEPT?

Dovleac Tănase și Bouleț Tudor sun ordonanțe: amîndoi deștepți buștean, vorba ceea: să-l iei pe unul și să-l dai în celălalt. Într-o zi, cei doi ofițeri au pus la întrecere nerozia ordonanțelor lor.  – Dovleac, ai să te duci acum să mă cauți la cafeneaua Cutare și dacă nu mă găsești acolo să mă cauți la Berăria ”Carpați”. Ai înțeles? Acu să vii cu răspunsul! – Înțeles, dom căpitan!; – Bouleț, strigă în același timp căpitanul Ursache. Ține polul ăsta în mîna dreaptă și să-mi cumperi de el pîine: ține polul ăsta în mîna stîngă și să-mi cumperi de el o jumătate de kg. cașcaval. Hai, du-te! Acu să vii! Bouleț se cară, în pas grăbit, ca să facă cumpărătoarea poruncită, ținînd în dreapta 20 de lei pentru pîine, iar în mîna stîngă ceilalți 20 lei pentru cașcaval. Cînd să iasă pe poartă, se împiedică și cade, scăpînd din mînă cei doi poli. Acum era foarte nedumerit: care e polul pentru cașcaval și care pentru pîine? Se întoarce la dom căpitan și îi spune pățania: trăiți dom căpitan, am căzut și mi-au sărit banii din mîini și nu mai știu care e polul pentru cașcaval… Iaca vine și Dovleac Tănase la stăpîne-su: trăiți dom căpitan! V-am căutat și la Rigal și la Carpați și nu v-am găsit. Pe semne ați fi la cazarmă.”  *** (L.D.: nu mai continui cu reproducerea și a altor ”glumițe” cu pretenții de istețime, dar îi pot spune lui Ica Grijincu că cele două pagini din Calendarul vechi – paginile 200 – 204 – se află, intacte, chiar printre paginile Jurnalului, respectiv în Vol VII care cuprinde perioada 29 martie 1966 și 25 mai 1966 – 396 pagini).

În pauza următoare i-am predat rezumatul lui Zăicescu. Acesta se plimba cu Iacob Kamil. Kamil, către Zăicescu: ”Ăsta, Druguș, învață?” Crezînd că-i o discuție între ei, am dat să plec, dar Kamil mă oprește: ”Ia stai!, vino-n-coace. Ai vreun 4?” Am ezitat o clipă apoi am trîntit minciuna: ”Nnnuuu!”. Kamil (profesorul de istorie de la D): ”Cît ai la istorie?”. Eu: ”8”. Kamil: ”Bine, du-te!”.

Ora doua, plină de emoții, am dat teză la fizică. Am fost nr.1 și mi-a căzut inducția electromagnetică + o problemă ușoară. Teoria am deviat-o. N-am știut decît prima parte, dar f puțin. În schimb am făcut bine problema (sper la un 5 – 6). Unii au copiat (Halip N.) și le-a fost cu atît mai ușor cu cît profesoara circula prin clasă….  Fără să vreau, m-am uitat ”în stînga” și mi s-a părut că s-a înroșit, brusc. La limba latină profesoara ne-a compătimit pentru faptul că am avut o teză grea și a ascultat numai din bancă. Apoi ne-a predat o poezie de 5 rînduri și ne-a dat lecțiile pentru teză. La geometrie s-a făcut toată ora ascultare dar eu am fost cu totul absent. Am răsfoit cartea ”Familia Thiboult” și am avut alte … visuri.

Înainte de această oră m-am întîlnit cu Toader pe coridor și mi-a povestit că s-a înscris în excursie (costă numai 160 lei). Fiindu-mi inima grea, am mai deschis-o și i-am destăinuit lui Toader gîndurile ce mă apasă și i-am cerut un sfat (care n-a întîrziat să apară: m-a sfătuit s-o încep iar…). Da, per Bacco (damned!). Înainte de ora de rusă eu mă distram cu băieții lîngă care era și L.(ia). Aceasta mă întreabă foarte șăgalnic: ”De ce ești supărat? Ce ți-am făcut?” Eu: ”Las că ți-oi spune altădată, cînd mergem acasă”. Ea: ”Bine”.

După asta a urmat limba rusă. Deoarece profesoara a întîrziat vreo 19 minute a intrat în clasă Storoj și a început lămuririle pentru excursia din 2 iulie. Durata excursiei 7 – 10 zile. Costul excursiei: 160 lei (cu tot cu masă). Eu am fost singurul din clasă care m-am înscris. Am vrut să și plătesc, dar n-avea rest de la 200 și m-a lăsat pe luni. Cînd a venit profesoara de limba rusă a vrut să ne asculte, dar pe motivul c-am avut teză la fizică s-a scuzat toată clasa.

Încă de la începutul orei am primit un bilet de la ea (curioasă: ”care-i motivul?”. Eu: cutare și cutare… Ea: ”îmi pare bine că nu ești supărat”. (L …..  L) (L.D.: adică axa Liviu – Lia). La rusă s-a citit lecția pe roluri: eu am citit rolul polițistului, dar le-am încurcat serios. Pe lîngă că nu știam să citesc bine mă mai băgam și-n rolul ”avtorului” care era Albu, ieșind o întreagă babilonie. După asta, pînă la sfîrșitul orei, s-au prelucrat întrebările de la lecție. Eu eram neatent, profesoara a observat și mi-a pus vreo trei întrebări la rînd pe care nu le-am știut, făcîndu-mă de baftă.

După ore am mers singur la internat (ca să o întîlnesc pe ”ea”…). La internat, după ce am luat masa n-am stat prea mult, ci am plecat cu Toader prin oraș. Cînd am ajuns în centru s-a apucat iar să plouă. Am intrat la librărie și am lăsat acolo 10 lei cumpărînd două cărți pe care mi le-am ales pe moment. Vroiam să fie despre viața școlară, dar un pic mai serioasă decît ”Oameni de 14 ani” și să trateze viața cuiva de vîrsta mea. Așa că mi-am luat ”Peripețiile lui Seva Kotlov” de A. Alexin și ”Grota urșilor” de Andre Massepain. Apoi m-am dus la frizerie și m-am tuns (Pentru prima dată în viață m-am tuns cu ”dungă”. Frizerița: ”Vă lasă profesorii? Să nu vii mai acuși să ți-o dau jos!” Eu: ”Nnnuuu!”). Cum am ieșit de aici mi-am vîrît cărțile sub haină și dă-i fugă! Am tras un galop serios pînă la internat. Prin parc m-am întîlnit cu profesoara de limba română. Din cauza vitezei n-am mai salutat-o.

Cînd cam ajuns la internat m-am apucat imediat să citesc ”Aventurile lui Seva Kotlov”. Pînă la 5.30 am citit mai bine de 100 de pagini. În pauză ploaia s-a mai liniștit așa că am putut să merg la cec și să depun cele două sute de lei cît mi-a mai rămas din cît mi-a dat Mircea. La CEC era și Pop dar nu știu de ce nu l-am salutat.

Pot să zic acum că este o tradiție ce se respectă, un fel de ”pact sacru” pe care l-am făcut cu Toader, ca de fiecare dată cînd ieșim de la CEC, fie c-am depus fie c-am scos bani, să mergem la patiserie. Așa că nici azi n-am făcut excepție și am mîncat, fiecare, cîte două gogoașe. Am întîrziat cu 10 minute sosirea la internat. Nu știu de pe unde s-a adunat și Costică și ne-am întîlnit toți trei pe coridor. Crezînd că Prandea-i înăuntru nu știam cine să intre primul care, la nevoie, să știe să dea niște explicații. Costică și-a luat inima-n dinți, convins fiind că-l urmăm și noi. Dar Toader a închis imediat ușa în urma lui și… dă-i rîs! L-am lăsat pe Costică să se descurce singur. Am rîs tare de asta, dar mai tare am rîs cînd am intrat și noi și-am văzut că ne-am păcălit: pedagogul nu era în meditație! Din cauza acestui rîs m-am luat la harță cu Vasilovici (Lorin?), dar cu toate că-i de-a XI-a și-i mai bătrîn ca mine cu vreo patru ani nu i-am permis să-mi zică prea multe, ba i-am mai zis și eu.

După masă cerul s-a înseninat, soarele a răzbit victorios și ne-am gîndit c-am scăpat de ploi. S-o fi îndreptat vremea pentru că mi-am făcut eu ”bordură”… De la 5.30 la 6.30 am citit în continuu și aveam de gînd să termin cartea în seara asta, dar a intervenit baia; ne-am luat tot ce trebuie și sub comanda lui Babii Petru am mers la baie. Pe drum, în coloană, am început să cîntăm cîntecul militarilor pe care l-am îndrăgit toți. O asemenea melodie de marș merită cîntată. Iată prima strofă: ”Cînd în zori pe munții noștri/ razele de soare-apar/ De strajă țării, cu arma în mînă/ Grăniceru-i la hotar”. Voi căuta să învăț chiar întreg cîntecul ca să avem ce cînta cînd ieșim seara ”la asfalt”. Baia din seara asta a fost foarte bună, am stat mai mult și m-am spălat mai bine. Cînd am ieșit de-acole eram cei mai fericiți și mai voioși oameni din lume, într-atît ne-a dispus baia asta.

Am ajuns la 7.30 la internat. Am luat masa care s-a lungit pînă după opt. Cînd a sunat meditația încă eram la masă. Cînd veneam pe scări, cu Toader și Costică, nu știam că Prandea-i înăuntru și i-am tras o cîntare din prima strofă a cîntecului ostășesc. Cînd am intrat în meditație toți rîdeau, iar Prandea se uita urît la noi. Cum am ajuns în meditație, m-am dat iar pe citit. Am citit încontinuu pînă la 9. Am găsit în carte și cîteva versuri: (”Cu tine, Kira dragă/ Aș merge-n lumea-ntreagă”; ”Mereu alăturea de mine/ Noi doi prieteni buni vom fi/ Și-ți jur că așa cum țin la tine/ Pe nimeni alt n-oi îndrăgi”). Iată ce nota eroul cărții la data de 23 decembrie:

Azi îmi închei Caietul de însemnări zilnice; Văd că treaba asta este foarte primejdioasă: oricine poate să-mi afle gîndurile și faptele. Nu, nu vreau! Să scriu despre mine numai de bine n-are nici-un haz. Să scriu totul așa cum se întîmplă, e periculos. Dacă peste ani și ani au să citească acest caiet copiii și nepoții mei, au să zică: ”Ia uite ce pozne făcea în copilărie tăticul (sau bunicul) nostru”. Iar dacă voi deveni cîndva un om de seamă și caietul meu de însemnări zilnice va ajunge la muzeu, nici atunci n-o să iasă bine.”

Am transcris acest pasaj (pg. 115) pentru că oglindește multe din gîndurile mele. Hotărîrea lui de a nu mai ține jurnal nu mi-a plăcut. Nu-i nimic dacă ai lipsuri, acesta-i adevărul. Cît despre faptul că-ți citește cineva gîndurile și faptele, aici e altceva: trebuie să-ți păzețti caietul și-atîta tot.

După ora 9 m-am dus la dormitoare, am făcut un ”duș” cu apă rece cu toate c-am fost la baie (pentru a putea sta cît mai tîrziu). Mi-am dat capul pe mîna lui Babii și mi-a îndreptat bordura. Apoi mi-a lăsat aparatul și mi-am ”tăiat” mustața (care crescuse destul) și o bucățică din buză + și pe față.

După asta, pe la 9.30, am venit în meditația de-a 11-a unde am stat pînă la 11.15. cînd s-a încuiat meditația. Am scris mereu în Jurnal și încă n-am terminat. Aș fi vrut să rămîn noaptea, să termin, dar nu m-au lăsat Șcheul Dragoș și Hurjui Ion. Motivația lor: ”Dacă-acuma stai tu pînă la 11, ce-i face la anul cînd n-o să-ți vezi capul de învățătură!”. I-am ascultat și m-am dus de m-am culcat, nu înainte însă de a face cîteva exerciții de forță și de a fi sigur că geamul de sus e deschis. Noapte e foarte senină și stelele licăresc…

Sîmbătă 14 mai 1966. Dimineața m-am sculat înainte de 5. Soarele lumina puternic tot dormitorul. M-am spălat și m-am curățat bine pantofii, apoi am urcat în meditație. De la 5.30 la 7.30 am scris încontinuu în Jurnal. Am făcut un record scriind 7 foi. Gherasim și Lungu au plecat la școală pe la 6.30 (au teză grea la matematică). De la 7 la 7.30 am citit ”Peripețiile lui Seva Kotlov”. Cînd am ajuns la școală am scos imediat cartea și în momentul în care a intrat profesoara de istorie în clasă am întors și eu ultima filă. Cartea a avut un sfîrșit fericit, ceea ce m-a bucurat. Totuși, dacă Seva ar fi fost în clasa X-a ar fi fost mai bine…

La istorie, spre mirarea mea, a început să asculte. Am început să citesc cu înfrigurare, fapt observat de profesoară, drept pentru care m-a și ascultat (Sîrșitul celui de-al doilea război mondial și Crearea ONU). Cu cît mai citisem din carte, am mai răspuns eu (”ea” a încercat să-mi sufle, eu m-am uitat în ochii ei, cîteva fete au rîs…). După cît au putut observa cei din prima bancă, mi-a pus 7.

Albu: ”Aaaa, Druguș, te-ai ras și te-ai tăiat!”. Eu: ”Și ce? Trebuie să cînți?”. Albu: ”Așa zice și frate-meu”.

Cei din D au dat o teză ”excelentă” la matematică. Toader zice că n-a făcut-o pe mai mult de 4. La latină a făcut toată ora recapitulare pt teză, dîndu-ne cuvinte, fraze de tradus și ceva analize. Mi-a pus și mie vreo două întrebări dar stăteam ca mutu și nu știam nimic.

În pauză am dat năvală la gogoașe.  (am halit două și moșu mi-a dat rest 9 lei de la zece – 1 leu!).

La chimie iar a ascultat. Ieri n-am citit la absolut nici un obiect și deci nici la chimie. Mi-a pus Rebca o întrebare și crezînd că vrea să mă asculte am citit la moment de două ori întreaga lecție. Și – minune! Acum parcă aș fi vrut să mă asculte; știam bine lecția, dar nu m-a ascultat și a predat ce a mai rămas din capitolul ”Fe”. Pe la sf orei a prins-o pe Gabi Șcheianu citind un ziar și a asigurat-o că o lasă corigentă. Nici așa nu-i așa…

Ora de fizică. La laborator. S-a făcut un fel de pregătire pentru ora deschisă de mîine și m-am cam plictisit. După ora asta, franțujii au teză. Le-am urat mare succes (la copiat!) și am venit ”acasă”.

Mai întîi am dat o raită prin tîrg și mi-am lăsat banii pe ici pe colo. De la librărie mi-am cumpărat cinci fotografii de scriitori și poeți (0,20 lei buc.) + un carnet 0,80 pentru notițe (celălalt și-a epuizat deja toate foile)… (+ o pastă de dinți). Norocoasele mele de numere de la loto n-au ieșit.

La internat m-am schimbat, mi-am luat cămașa cea nouă, în pătrățele (crem) și am împrumutat cravata de la Toader. După ce-am luat masa am ieșit cu băieții prin oraș. Cum mergeam pe drum despuiam copacii și tufele cu frunze late, pocnind îngrozitor. Parcă eram o gașcă de răufăcători. Ne-an hotărît să mergem la film la 7N. Toader s- a întîlnit cu fratele lui apoi de la 2.30 la 7 a stat în parc cu Natalia. Am stat pe-o bancă cu Prelipcean Maria (X-a B) și-am discutat despre ”ea”: cică seamănă cu mine la față…

În sfîrșit am intrat cu toții la film. Am văzut filmul iugoslav ”Nu plînge Peter” + o completare sovietică: ”Pavlik”. Filmul mi-a plăcut prin părțile lui comice și pentru cele cîteva momente de emoție. După jurnal s-a aprins lumina și fiecare a început să se uite-n dreapta și-n stînga. Deoadată o văd pe ”ea” cu un băiat de-a XI-a. M-am întors și am tăcut. Dar – ce a fost mai rău – a fost că au observat și Cezar Grămadă și Costică Lungu care-au și început să trîmbițeze: ”Vău, Liviu, gagicăta-i cu altu”. Atîta pagubă. Tocmai cînd aveam unele păreri mai bune despre ea, nu știa nimeni. Acum cînd a început să se destrame au început și gurile rele să se facă auzite.

Azi, în clasă, Albu i-a cerut Liei cotizația, la care ea a zis: ”N-am!”. Albu: ”Cum n-ai cînd tu ai atîția de la cine lua. Ai unu-ntr-a IX-a, mai mulți printr-a XI-a, și chiar unul în clasă…”. M-am făcut că n-aud și mi-am continuat lectura.

După film am mai zăbovit un pic prin oraș apoi am mers la internat. Aici, a venit Haiuță. Am sunat eu meditația pentru ca apoi să mă car iară-n tîrg. Pe la 6 m-am întîlnit cu Mircea la autogară. Era cam supărat. L-a prins supracontrolul cu-n călător fără bilet și e pasibil de pedeapsă. N-avea nimica bani la el și i-am dat ultimii zece lei. A cumpărat o jumate de pîine neagră (2 lei) și de 5 lei Parizer; ne-am dus în orășelul copiilor și ne-am ospătat pe cinste. După asta am mai circulat o bucată de vreme prin oraș iar pe la 7 ne-am hotărît să mergem la film la Unirea. Așa s-au dus și ultimii patru lei pe care-i mai aveam noi. Am văzut filmul ”Arșița” – bulgar. + un jurnal și o completare sovietică. Filmul a fost destul de bun și mi-a plăcut și m-a impresionat totodată faptul că pentru viața unui copil s-au oprit din lucru atîta lume și au venit în ajutorul lui. Am stat la film, în continuare, pînă la ora 9. În această ultimă serie – lucru foarte curios și interesant – erau numai și numai perechi. Eu cu Mircea și cîțiva babalîci stricam ”armonia” asta. Fiind vorba despre perechi, nu știu cîți spectatori au văzut filmul. Cînd mă îndreptam spre centrul orașului, la ieșirea din parc, ghinion mare: Pop cu soția. Eu – în ”uniformă” la o oră așa de ”matinală” eram cu totul ”în regulă”. Am trecut per lîngă ei, nici nu i-am salutat și se pare că dacă nu m-au oprit – am scăpat. La internat am ajuns la 9.15.  Pedagogul m-a luat și el la întrebări. M-a pus absent (”Gata!”). În seara asta s-a eliberat d. 11, au dormit niște tovarășe fete. Seara m-am culcat pe la 10 după ce-am făcut o baie bună (cu Gh. Horodincă). Am dormit în d.8.       (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 359  Luni  25 decembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (87)


Marți 5 aprilie 1966. Aseară Marcel Hrincescu (cl. X-a Lic.1) a venit pilit cu doi ”prieteni” de la IPROFIL, și a făcut ”vizite” prin dormitoare. La noi în dormitor a stat mai mult și i-a povestit lui Zaharia o traistă întreagă de povești pe care ar fi vrut ca noi să le credem (”Am ciocnit cu Botnar”, ”am avut un conflict cu Haiuță în Restaurantul Central”, ”în gașca noastră sînt trei Nicu”, ”Vasile e căpitanul găștii noastre”. Ne-a distrat Marcel în felul ăsta pînă la ora 10.

Azi dimineață m-a sculat Atănăsoae la 6 făr-un sfert. Ieri n-a fost niciun pedagog pe la meditație, toată ziua.

Azi a sosit, în sfîrșit, Prandea, după o lipsă de patru zile. Marcel și ”prietenii” lui aveau chef aseară să-l ”muștruluiască”.  La 6 am fost în meditație. Nu știu de ce mă doare f. tare degetul mare de la piciorul stîng (dedesubt) și trebuie să merg cu piciorul pe-o parte sau șchiop. Cred că e vorba despre vechiul meu reumatism. Ținînd cont că ieri n-am învățat nimic, de dimineață și pînă la 7.30 am citit de cîte două ori la limba romînă și limba rusă, dar n-am reușit să rețin prea multe.

Prima oră: româna. S-au consumat vreo 20 de minute cu discuțiile dintre Nenati și profesoară (despre Olimpiadă). Apoi a început ascultarea la  ”Însemnătatea operei lui G. Coșbuc – lecție de sinteză”. Ca un făcut, m-a ascultat și pe mine la prima parte a lecției. Pe cît am mai știut eu mi-a pus un cinci.  Eram sigur că diriginta nu va fi prea bucuroasă de această notă și chiar așa a fost.  Pînă la sfîrșitul orei ne-a dictat despre ”condițiile de dezvoltare ale literaturii în secolul 20” (condiții istorice). După ora asta aveam limba rusă. Cineva mi-a adus aminte că aveam de răspuns la întrebări și în fugă am copiat cele cîteva întrebări, cu Nenati și B.M. Chiar am stat lîngă B.M. … Cînd veneam de-afară era cît pe ce să mă ciocnesc cu ea. M-am dat într-o parte, zîmbind îngăduitor. La limba rusă n-am mai învățat zicînd că oricum nu prind prea mult acum, ”de Ignat”. Profesoara a ascultat-o pe Broască care a mai știut ceva. Apoi a ascultat zece eleve la rînd: fiecare se scula și mărturisea că n-a învățat. Toate au primi 3 și 4. Vreo cinci s-au scuzat și nu le-a pus notă, iar la urma orei m-a ascultat și pe mine. Cînd m-a ridicat în picioare mă gîndeam pe cît voi ști astăzi (4 – 5). Datorită faptului că am fost mereu atent în clasă și cu un pic de ajutor m-am descurcat onorabil: 8! Așa pleașcă mai zic și eu! La rusă doar în trim I am învățat serios și am activat mereu, în timp ce în trim II și III profesoara a rămas cu aceeași impresie cu toate că nu mă prea sfărm pt rusă.  Începînd de la sf orei de rusă azi am fost nespus de vesel. În pauza următoare s-au adunat băieții și mai multe fete la catedră și s-au spus tot soiul de bancuri cu olteni sau fără olteni. Știu c-am rîs bine. La diriginție a venit profesoara de rusă care a ”reclamat” atitudinea elevelor față de l rusă. Asta însă putea să se întîmple la orice alt obiect, ținînd cont că ieri a fost o zi așa de frumoasă! După plecarea profesoarei de rusă, dă-i cu morala. Cînd au mai rămas 15 min. din oră, s-a trecut la subiectul orei de azi. Diriginta ne-a sfătuit cum să învățăm la o limbă străină (trebuie să gîndim în limba respectivă). A întrebat cine a citit ceva în original. La engleză m-am ridicat eu, iar la franceză Nenati.  Diriginta ne-a sfătuit să facem un proces literar al unui roman și să judecăm personajul  analizînd calitățile și părțile slabe. La matematică a predat toată ora despre ”Rezolvarea triunghiurilor dreptunghice”. Azi am început să ne privim din nou îndelung și reciproc. După ora de matematică ar fi trebuit să avem cor, dar dirig. ne-a spus categoric să stăm în clasă și să nu iasă nimeni afară. Ne-am gîndit că poate vrea să ne cedeze ora ei de cor să învățăm pr extemporal la a.l.a (Șt. Nat.). Noi am aflat, totuși, secretul de la cei din D.: se fac injecții. Fetele s-au speriat grozav, mai ales cînd au auzit că se dă în omoplat. Nici mie nu mi-a prea convenit, dar n-am vrut să mă arăt. După ce a sunat n-a venit nimeni în clasă și fetele noastre-și cam făceau de cap că a trebuit să vină Kamil și să ne apostrofeze. În sf a venit și doctorul cu sora și cu injecțiile. Cîțiva – care suferă de anumite boli – au fost scutiți sau au fost amînați. Mai întîi am făcut noi, băieții. Eu am făcut pocinogul, dar nici n-am simțit cînd mi-a făcut-o. Fetele au fost obligate să se uite în altă parte. Apoi noi am ieșit afară și-am stat în sala de cor pînă au făcut și fetele.  Acestea însă n-au vrut să asculte de îndrumarea doctorului și au făcut injecțiile în mînă (e mai dureros). După asta diriginta ne-a anunțat că Zăicescu lipsește. Deci – liberi!

La internat, după ce-am luat masa, n-am vrut să ies în oraș, cu gîndul să învăț la limba latină. Dar… am început să-mi scriu Jurnalul pe ziua de azi. Apoi, Atănăsoae care, în continuare, transportă regulat scrisorelele, mi-a spus că cineva vrea să mă ”agațe”. Am mai vorbit noi despre asta (l-am asigurat că nu-i răspund) apoi a venit Gherasim și mi-a arătat bilețelul de la ”Natalița”. Iată de ce mi l-a arătat. Ea îi scrie lui că dacă eu nu am o prietenă, o fată ar vrea să mă cunoască. Am mers apoi cu Toader pe asfalt pînă pe la 3.30. În timpul plimbării am discutat numai despre fete. Eu i-am garantat că în niciun caz n-am chef de de-alea, însă totuși să întrebe mai clar despre cine-i vorba. Toader a încercat să mă lămurească că să fac corespondență, măcar spre distracția mea. Dar eu, pe lîngă că-s timid și mai puțin umblat, mai sînt și încăpățînat și nu mă las ușor convins. De la 3.30 la 4.20 am scris Jurnalul. Pe la 4 am simțit efectul injecției de azi. Am dureri destul de mari și locul de sub omoplat s-a umflat.

La 4.20 Prandea m-a pus pe mine și pe Toader să măturăm meditația. Prandea a ținut cont că data trecută am măturat coridorul, dar a uitat c-am măturat și jumătate de meditație și mi-a dat mie meditația și lui Toader coridorul. Am făcut toată treaba în mare viteză iar la urmă i-a atras atenția lui Toader că am măturat mai mult ca el și nu m-am supărat (așa ca chestie). El mi-a spus că ”de ce nu i-am spus, că mătura și el”?

După discuția asta am mers amîndoi  pe asfalt (pauza de 5), discutînd în special despre Atănăsoae și concepția lui despre femei. Ne-am distrat un pic pe socoteala lui.

Azi vremea n-a fost așa călduroasă, însă nici rece: cerul a fost acoperit și peste tot se simte prezența primăverii. Azi am mers foarte sprinten la școală (fără palton și galoși).

Pînă pe la 6 am scris în jurnal, apoi am terminat de tradus cîteva exerciții la limba engleză cu ajutorul dicționarului. Tot amînînd mereu latina, am învățat la fizică și-am citit cîte o dată (să fie citit) la limba română și economie.

Seara n-am mai vrut să ies la plimbare cu Toader (i-am spus că din cauza asta nu mai am timp să învăț). De la 8.30 am învățat pînă la 9 aproape la perfecție toate conjugările formate de la tema prezentului și perfectului. Halip Neculai m-a ascultat și-mi creștea inima de bucurie cînd zicea că spun bine. M-a certat însă, că de ce nu învăț eu mereu așa, că acum știam latină nu glumă. Dar eu, pînă n-am simțit funia la gît nu m-am apucat de învățat. Azi m-am transformat cu totul. Din pesimismul meu n-a mai rămas nimic și acum mă gîndesc cît de bine e cînd ai un succes și te bucuri. Dar, pentru a avea succes trebuie să muncești. Seara am mai stat o jumătate de oră după 9 și apoi am mers la culcare.

Miercuri 6 aprilie 1966. Dimineața m-am sculat singur, dar fără să vreau, la 5. M-am îmbrăcat, m-am spălat și am venit în meditație. De-abia aici mi-am adus aminte ce visam. Am visat că primisem o scrisoare de-acasă prin care mă anunța că a murit Mircea într-un accident cu autobuzul (”va avea un mormînt alături de secretarul de partid…”). Plîngeam grozav și probabil de asta m-am trezit. De-abia cînd am ajuns afară m-am trezit bine și mi-am dat seama – bucuros – că-i doar vis.

Afară, peste noapte, a plouat; prin curte mai sînt băltoace, dar pietrele s-au uscat.

Piciorul meu mă supără tare acum și trebuie să-mi răsucesc stîngul în așa fel încît să nu mă doară lîngă degetul mare.

Mi-am adus aminte de o strofă ce i-o repetă Atănăsoae lui Toader de cîte ori vine discuția despre femei și acum mi-o spune și mie: ”Femeia te ridică, femeia te coboară/ Femeia te învie, femeia te omoară”. Asta numai pentru Atănăsoae e valabil.

Timp de o oră am tocit conjugarea la diateza activă și cînd m-a ascultat Halip am știut. Cînd am ajuns la școală am anunțat clasa că mă anunț la latină și mi-am arajat și cîteva ”puncte suflătoare”. Cînd a sunat am întîrziat un pic pe coridor și profesoara era deja intrată în clasă. Cînd am intrat, Lia mi-a zîmbit. I-am spus tov prof că vreau să dau diferența, iar ea mi-a spus să mai aștept un pic. Mai întîi a ascultat vreo trei eleve, apoi a predat și lecția nouă și cînd credeam că mă ascultă și inima-mi începuse să bată tare, baba ne anunță că ”facem extemporal”. Mi-a spus să dau și eu. Nu-mi va pune notă, vrea doar să vadă dacă am mai prins ceva. Ne-a dat o frază de tradus din latinește în românește și două propoziții de tradus din română în latinește. Am încercat un pic la prima și-am scris un rînd jumate – și acela complet greșit. Eu mă pregătesc pentru trimestrul întîi și ea-mi dă extemporal pe trim. III. La urma orei mi-a sous: ”Pe tine te ascult ora viitoare; acuma vezi că n-am putut”. Eu nu m-am supărat; pînă vineri mai învăț cîte ceva.  La română am fost complet pasiv. Am privit mereu în stînga… Azi ne-a predat ”Viața și activitatea lui D. Zamfirescu”. La fizică a ascultat trei eleve, apoi a mai predat un pic și apoi am făcut probleme. La ed fizică am stat toată ora în clasă și fiecare a făcut ce-a vrut. Eu cu Neculai m-am distrat în ultima bancă. (El o făcea pe beatul: ”Na, tu-i crucea măsi-i, iar m-am îmbătat”). Am avut de gînd sî învăț ceva la ec pol dar n-a fost chip. La ec pol a ascultat vreo patru eleve și cu excepția lui Nenati (9) a pus numai 3 și 4. Apoi a predat ”industrializarea socialistă”. Ora asta am fost ”ocupat”. Am văzut că ea nu-mi prea acordă atenție și – într-un rînd – uitasem cu totul de ea. Ora asta în schimb m-am uitat numai ”a la sinistra” (L.D. ”la stînga”, it.) și… am fost răsplătit. Mi se pare că e tare frumoasă. De fapt, e! După ora de ec politică a venit și diriginta cu ”politica” ei: de ce s-au luat note rele, de ce nu s-a învățat, ce-am făcut acasă etc. etc etc. M-a întrebat pe mine dacă Nichiforiuc a știut. Eu: ”A știut un pic, apoi s-a încurcat”. Ne-a ținut diriginta cam mult și am întîrziat la ora de engleză. Toată ora a ascultat și în afară de un 8 a pus doar 3 și 4. Dezastru! Pop chiar are de gînd să facă o selecție bună și la anul să ajungem numai jumătate. După oră m-am dus la el în sediu și mi-a explicat ce-i cu foaia aia. Era vorba despre o reclamă a dicționarului respectiv – care-i foarte bun – dar e valabil numai pentru Anglia. Cum Pop are o cunoștință în Anglia a spus că-și va face rost de el. Mi-a reținut ”fițuica” pînă mîine. Cînd i-o voi cere am de gînd să-l rog să-mi facă și mie rost de unul. După discuția noastră, Pop a mai avut de vorbit cu diriginta Ruscior și Albu Dorina. Motivul discuției e destul de serios. Acum o săptămînă, cînd diriginta a vrut să împartă bilete la teatru, Dorina a făcut gălăgie și a ridicat tonul în fața dirigintei. Aceasta i-a făcut observație, a batjocorit-o bine, apoi a mai lăsat-o pînă azi (aștepta ca Albu să-și ceară iertare), dar ea susține sus și tare că-i nevinovată. Drept pentru care diriginta a adus-o în fața lui Pop – secretar UTC – și probabil că va cere vreo sancțiune pe linie de UTC.

Am venit foarte repede la internat. Pe drum am observat că în jurul fostului stadion s-au plantat într-o linie perfectă puieți. Se zvonește că se va crea aici un parc. Ar fi foarte bine, dar cred că noi nu vom ajunge să ne bucurăm de el.

Imediat cum am luat masa am ieșit cu Toader la plimbare, pe asfalt. Aceasta se repetă aproape în fiecare zi: cînd e frumos afară merg cu el pe asfalt și e foarte plăcut să mergi tot înainte, să discuți, aerul fiind înmiresmat și plăcut. Azi am vorbit mereu despre el și Ieșan Natalia. Aceasta, în urma ”cererii” lui Toader de a fi mai explicită, n-a vrut să-și ”vîre capul” și n-a spus. Degeaba am încercat noi să ghicim – nu se poate ști. Eu unul aș vrea s-o știu numai din simplă curiozitate. Pe urmă, cine știe… Toader mă îndeamnă mereu să fac un pas mai îndrăzneț și să încep și eu o prietenie cu… somebody. Acum am al treilea prilej de a mă împrieteni cu o fată, dar…. n-am chef. Toader a avansat destul de mult acum în corespondența cu prietena lui și au făcut și schimb de fotografii. El îmi spune mie tot ce-i de spus și ce nu-i de spus și asta-mi place. Eu unul – cleiosul de mine – aștept să găsesc în ales și dintr-o dată – serioznîi! (L.D. devin serios) ceea ce ce acuma nu prea se poate.

De la 3.30 la 4 am mai scris în Jurnal. Apoi a venit Prandea care m-a rugat ca în cazul în care nu am de învățat să vin pînă la el la cabinet și să-l ajut la ”niște lucrări”. Cînd am ajuns acolo am aflat despre ce-i vorba. Prandea a fost cu recensămîntul și a greșit toată mapa (De refăcut). Acum a făcut verificarea cu mine. L-am ajutat destul de mult. M-a reținut numai pînă la cinci: ”Du-te măi și te recrează, că eu am amețit!”. Cît am stat cu el am mai auzit o serie de expresii demne de rîs, după cum le rostea, dar și prin conținutul lor: ”Măi băiatule, măi! Aici e chestie de pușcărie, măi”, ”Măi ce cap sec sînt”, ”Tare prost am fost; probabil eram pilit”, ”Nu se poate măi, e fantastic, e absurd, absurd cu plus!!”, ”Măi ce chestie, măi ce chestie..”.  În pauză am jucat un tenis apoi am venit în meditație unde am scris la limba rusă și am citit o dată la istorie.

După ce am luat masa – pe întuneric – am ieșit iar cu Gherasim și cu Costică la asfalt. Acum seara e mult mai plăcut și aș merge așa la nesfîrșit, fie singur, fie… cu cineva. Am vorbit acum despre altele deoarece el nu are voie să știe despre corespondența lui Toader. De asta știu doar eu – ca prieten – și Atănăsoae – ca poștaș. În seara asta am spus ceva bancuri. Toader mi-a spus unul pe care l-a spus profesorul de economie: nu numai aici – cap/ minte, dar și aici (mușchi) (era vorba despre ridicarea unui geamantan. Apoi: Nu numai aici (mușchi), ci și aici (cap/ minte) (era vorba despre cineva care a tras semnalul de alarmă din tren).

La 8 am venit la Prandea și am mai ajutat și eu împreună cu Radu Adochoței și Lorin Vasilovici. Apoi a sosit și Tanța cu Haiuță. Prandea: ”Măi ce grea e viața asta în învățămînt!”.  Ceea ce nu e deloc permis, am sustras dintr-un formular P1 datele personale ale profesoarei de limba rusă: Savin Ana (L.D.: simpatia mea din clasele anterioare). Str. Grănicerului nr 7, n. 03 12 1931. A absolvit Institutul pedagogic Maxim Gorki, soțul contabil șef (născut la Baineț). Ea locuiește în casa părinților fiind născută în Rădăuți. Am aflat și adresa lui Prandea: Tineretului 35 A. Seara m-am culcat pe la 10, după ce-am avut o mulțime de discuții cu Toader – tot despre alea.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!