liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Părintele Tomaziu

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 418. Joi 22 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (141).


Vineri 31 decembrie 1965.  Ultima zi a lui 65. M-am sculat mai tîrziu. Toată ziua s-a făcut pregătire pentru întîmpinarea lui 66. Mircea a fost la cooperativă și mi-a luat trei caiete de matematică. Acum nu-mi rămîne decît să mă apuc de exerciții. Am ajutat cu toții la pregătirile pentru revelion. Eu i-am ajutat mamei la bătut smîntîna cu zahărul pudră. Am dat zahăr prin mașină și am tăiat cîteva tăvi cu sărățele. Tata, de asemenea, a umblat prin sat după drojdie, piper, vin ș.a. Astănoapte tata hotărîse să întîmpinăm revelionul dormind. După ce a fost prin sat și s-a întîlnit cu cîțiva prieteni (L.D.: de pahar….) (Jan Goraș, Puiu Marian) a revocat hotărîrea vrînd să-l facem mergînd cu uratul. Mama însă nu vroia deloc (îi era ciudă că tata a băut ”un vin cu dom director”. Pe chestia asta a fost și un pic de teatru: la început dramă și tragedie, apoi, spre satisfacția tuturor, s-a transformat în comedie și totul a fost bine.

Ziua a fost un pic înnourată, totuși soarele răzbătea ușor și a fost destul de cald pentru vremea asta. Pe la 19 am ieșit cu Mircea afară să facem treabă: am cărat cu săniuța, pe pămîntul înghețat și acoperit pe ici pe colo cu cîte un petec de zăpadă, două răchiți și jumătate. Pentru a le transporta mai ușor le-am tăiat coroanele. Am fost mulțumiți și entuziasmați de munca făcută. Dimineața am ascultat ”V.M.”. A transmis un reportaj de la Palatul prieteniei din Leningrad unde a avut loc, ieri, o festivitate cu ocazia Zilei Republicii. La cuvîntarea rostită de un reprezentant sovietic a răspuns ziaristul Nicolae Moise din București, conducătorul turiștilor din România. La 29 decembrie 1965 s-au împlinit 45 de ani de la crearea Partidului Comunist Francez. Azi am primit scrisoare de la bunița (ultima din 65) și ”Gazeta învățămîntului”. A venit Cărpuș + … ița să cumpere aparatul nostru de radio ”Orion”. După cîteva tîrguieli, l-a dat cu 350 și tata s-a dus cu aparatul să-l probeze la sediul C.A.P.  Întîrziind cam mult, mama l-a trimis pe Mircea să vadă de ce nu vine tata. Mircea însă a stat și el în continuare, cu tata, la Cărpuș. Mama se hotărîse să meragă după ei cînd au sosit amîndoi cu banii. Între timp ne-au sosit și primii urători. Au fost destui și le-am dat la fiecare cîte un leu sau doi. În noaptea asta Eu va transmite (L.D.: de-acuma știți ce înseamnă Eu….) va transmite program special de revelion de la 17 la 22. Pe la 20.30 a venit nenea Puiu cu Zîna și copiii (gemenii Petrică și Paulică). Aceștia erau pregătiți pentru ”mers la urat” (bine îmbrăcați și cu clopoței în mînă) dar ne-au spus numai un ”ahooo!” și și-au văzut de treaba lor, învîrtindu-se și cotrobăind prin casă. Au fost băieții lui Tomaziu (popa) (13 lei) împreună cu Adrian  băiatul inginerului Mircea, președintele C.A.P.. Au venit apoi Lili (sora lui Lica). Lili este în clasa a V-a, învață foarte bine și este foarte drăguță și delicată. A venit împreună cu Aurelia, o colegă de clasă. Pe la 21.30 ne-am hotărît să mergem la Puiu (Marian) acasă. Am mers cu mama și cu tata, dar Mircea s-a încăpățînat și s-a culcat în bucătărie. A trebuit să vină nenea Puiu și să-l aducă acolo. După ce că servisem cîteva pahare acasă, ne-am așezat cu toții la masă. În total eram 7 +  P și P (cei doi ”sfinți” născuți pe 29 iunie: Petrică și Paulică) (L.D.: cei doi gemeni ai familiei Marian erau născuți de sf Petru și Pavel). Am băut și ne-am distrat pe întrecute. După mai multă zbenguială, Petrică a adormit, dar Paulică a stat cu noi pînă la urmă. Au venit mai mulți urători printre care și o ”nuntă” f frumoasă, formată din: mire, mireasă, (un băiat frumos, Andrușcă, îmbrăcat în haine de mireasă), nuni, popă și cîțiva ”nuntași”. Puiu i-a invitat în casă și i-a pus să mai joace odată, după care le-a dat bani și băutură. După un timp au venit să ure profesorii Jan Goraș și Zvolinski cu soțiile lor. Dintre toți, Zvolinski era cel mai beat, însă cel mai simpatic și mai vorbăreț. Ura și urla tot timpul cu Goraș, făcînd-o pe ofițerii, spunînd glume și rîzînd. La 24 fără 10 am ascultat cuvîntarea de anul nou a tov. Nicolae Ceaușescu.

Sîmbătă 1 ianuarie 1966. Anul nou 1966! La mulți ani! Am ascultat apoi cîteva momente vesele la radio. Am mai băut în continuare pînă aproape de ora 1 cînd am ieșit cu toții și am mutat petrecerea la noi în casă. Zvolinschi s-a simțit tot timpul bine dispus și ne-a dispus pe toți. Juca twist cu Goraș, dădeau ordine, sunau grozav din ”talanca” lor mare, cu rezonanță puternică. Aici, acasă au mai venit o serie de urători printre care și două ”capre” destul de reușite. A mai venit o ceată de urători cu Buhaianu (”cacă lut”) – urător, vecinul Cojocaru Truță – acordeon și restul – gașcăi: Ghiță Apalaghie, M. Tănase de la bodegă) și încă vreo 5-6. Ei au urat o dată la fereastră, dar nu s-a auzit decît clopotul. Venind în casă, Goraș i-a mai pus o dată să cînte. A urat Buhaianu f frumos dînd exemple nominale din ceata lor, făcînd o urătură foarte originală și amuzantă. Goraș i-a dat 10 lei, iar tata 25. S-a băut și s-a mîncat pînă pe la 3 (noi, băieții, am servit). Apoi s-a dat ordinul de a părăsi această poziție și de a muta frontul la Bălinești. Puiu și Zîna au refuzat să execute ordinul drept pentru care s-au dus acasă, iar noi, restu(rile) am pornit-o la Bălinești. Am mai rămas trei familii. Eu cu Mircea am mers înainte cu Zvolinschi pînă la el acasă. Pe drum ne-am întîlnit cu urători și paznici. Aici, la familia Zvolinschi, s-a întins iar masa. Pe drum ne-am mai răcorit și ușurat, așa că am mîncat și-am băut din plin. S-a servit țuică bătrînă (f tare), șpriț (vin cu apă minerală) și la urmă bere. Zvolinschi s-a cherchelit, turna pe-alături, a răsturnat cîteva pahare și a fost, în continuare, vesel și comunicativ. Au cîntat de nenumărate ori Mulți ani trăiască și au urat și urlat cît au putut. Distracția era asigurată. Zvolinschi a avut și o ”surpriză” – o pocnitoare cu trotil. A aprins-o și a aruncat-o imediat. Peste ½ minut a făcut o explozie serioasă. La urmă, tata a început să le moțăie și să închidă ochii. În sfîrșit, pe la 6 am plecat de acolo la Goraș (două familii). Pe drum ne-am întîlnit iar cu urători și alți mascați. La Goraș a fost o atmosferă stingheră și rece (ca și camera, ca și gazdele). N-am mai putut nici să mănînc și nici să beau și am început să resimt oboseala acestei nopți nedormite. Goraș a mai desfundat două sticle de Cotești și se mai îndemna cu tata. Plictisit fiind, m-am hotărît să plec cu Mircea (”Copiii, afară!”). – Bunăseara! (?)… Cînd am plecat se lumina de ziuă și ceasul arăta ora 7. Cum am ajuns acasă mi-am lăsat numai paltonul și ghetele și m-am lungit pe canapea. Imediat am adormit, fiind, pesemne, surmenat. Cînd m-am uitat în oglindă ochii mi-erau duși în fundul capului și încercănați. Ce să-i fac? E prima mea petrecere, stînd o nopate și avînd și de băut suficient. Cam la o oră după plecarea noastră au sosit mama cu tata. A trebuit să ne cărăbănim la noi în bucătărie. Nici nu mai țin minte cum am plecat și ce-am vorbit cu mama. Am adormit pe loc și m-am trezit abia la 10 cînd a venit mama alarmată că a rupt Muț lanțul. Nu știu pentru a cîta oară s-a întîmplat asta! Veniseră ”semănătorii” și Muț s-a zmuncit tare și a rupt. Din cauza lui nu ne-a semănat nimeni. Mircea nu s-a mai culcat și a încercat să mă scoale și pe mine cu un sistem de oglinzi  aruncîndu-mi în ochi raze de soare. Mi-am tras plapoma peste cap și am dormit pînă la 14. Am mai prînzit un pic (am cîștigat 23 lei). Mircea s-a culcat la 16 și nu s-a mai sculat nici să mănînce, contopindu-și somnul zilei cu cel de noapte. Eu jucam table cu mama cînd deodată a venit familia Tomaziu (Felicia +          ). (L.D.: Pe soția preotului o chema Felicia, dar preotului nu-i știam numele mic). De la o vreme au venit și copiii lor care-s neînchipuit de obraznici (se ghionteau mereu).

Azi rulează în sat ”Diavolul deșertului”. Ar fi trebuit și eu să mă duc, dar l-am văzut și ”copiii” s-u dus singuri la film. (L.D.: E vorba despre copiii familiei Tomaziu, pe care – fiind obraznici – nu i-am agreat și le-am pus și calitatea de ”copii” în ghilimele…).  A venit și tanti Lucreția. Apoi a plecat el (dnul Tomaziu), apoi și tanti Lucreția și la urmă a plecat și doamna Tomaziu. Au stat pînă la 20.15. Eu m-am retras în bucătărie, am făcut focul și mi-am făcut bomboane de zahăr și peltea de zahăr.

Azi a fost o zi minunată, de vară. Cerul era de un albastru perfect și clar. Nici un nor n-a încercat să întunece această splendidă culoare și nici soarele ce domina pe cer. Din păcate, cînd m-am sculat eu, sorele trecuse de bolta cerului și-acum se scobora lin după dealul din fața casei (Cudrina).  Minunata zi s-a continuat cu o minunată noapte, la fel de minunată. Cerul senin s-a acoperit de stele și de un minunat Crai Nou. Se anunță un șir de zile frumoase, dar mi se pare că zăpada ce trebuia să cadă acum va cădea dublu spre sfîrșitul iernii și începutul primăverii. Totuși e bine și-așa. M-am culcat la 9.30.

Azi s-au împlinit 15 ani de la intrarea în vigoare a primului plan cincinal al R.S. România (1951). Se împlinesc 7 ani de la victoria revoluției populare cubane (1 I 1959).

Duminică 2 ianuarie 1966. Ieri s-au împlinit 80 de ani de la moartea (1881) lui Louis Auguste Blanqui, revoluționar francez, comunist utopic (n. 1805). La 1 ianuarie s-au împlinit 10 ani de la proclamarea independenței Republicii Sudan (1956). La 1 ianuarie s-au împlinit 50 de ani de la apariția, la București, a revistei ”Muzica” (1916). La 2 ianuarie s-au împlinit 150 de ani de la nașterea (1816) lui Anastasie Fătu, medic și naturalist român (m. 1886). În luna ianuarie au fost publicate Hotărîrile Congresului al V-lea al PCR.

M-a sculat, dimineața la 9, mama și m-am dus direct la aparat să ascult ”V.M.”. În seara de anul nou a fost realizată prima transmisiune televizată de la mare distanță Moscova – Sahalin (Kazahstan). A urmat un comentariu de Oleg Vlasov intitulat ”Un an din viața Uniunii Sovietice”. Nu știu de ce  n-a transmis ”Pentru voi, dragi școlari”. A relatat pe larg despre cinematografia sovietică, iar în încheiere a transmis un ”Cîntec de Anul Nou”.

După asta am luat o masă copioasă, apoi m-am îmbrăcat și, împreună cu Mircea, am ieșit în sat. Ne-am întîlnit cu Ion Cantoreanu și alți băieți din sat. Am mers pînă la Poștă (am primit o felicitare de la Botoșani (familia Buliga). Ziare – ioc! În loc de patru ziare – niciunul! Mi-am cumpărat un plic și două timbre să am rezerve. Acasă m-am schimbat din nou, să fiu mai lejer, și-am chiulit toată ziua ascultînd radio, bînd și mîncînd bine. Spre seară, mama și tata s-au dus la nenea Puiu, iar Mircea – prin vecini. Eu am mai ascultat la radio (Radio Cri – Cri). Pe la 19.30 seara a venit mama, tata, nenea Puiu cu tanti Zîna și s-a mai chefuit pînă la 22.30 noaptea. Nenea Puiu a povestit tot timpul întîmplări din armată și de pe la serviciul său. În continuare am ascultat la radio pînă ce ne-am culcat (Marioara St. trimite vederi din New York). În timpul vizitei sale la noi, nenea Puiu a încercat să-l lămureascxă pe Mircea să se prezinte la examene, dar în urma hotărîrilor sale se vede că n-a reușit. Totuși, n-ar fi fost rău dac-ar fi încercat această sesiune, apoi i-ar fi fost mai ușor. (dacă nu se prezintă, pierde doi ani).

Azi vremea s-a răzbunat. Cerul înnourat mereu și a și plouat. Noaptea însă a fost senin și clar de lună.

De la 0.30 la 1 am ascultat ”G.P.” – a transmis numai un ”Album” cu principalii artiști contemporani din România. M-am culcat la 1.15.

Luni 3 ianuarie 1966. Azi se împlinesc cinci ani  de la moartea (1961) chirurgului român N. Hortolomei (n. 1885). Aseară am stat pînă după miezul nopții și-am compus o scrisoare către Marioara St (Lică). Cineva  a spus despre poemele populare (folclor): ”cine, dintre marii poeți, n-ar vrea să-și pună semnătura sub versurile poeziei populare?” Am citit aseară o poezie de Octavian Goga care mi-a plăcut. ”Sara”: ”Balta și-a cernit năframa/ Ca o mamă întristată/ Florea soarelui pe cîmpuri/ Pleacă fruntea-ngîndurată// Zarea-și picură argintul/ Pe ovezele de aur, / Ostenit, din aripi bate/ Ca un vis prelung, un graur// Codrul cîntăreții-și culcă/ Doarme trestia bolnavă/ Dorm doi pui de nevăstuică/ Sub o brazdă de otavă// S-a oprit trudita moară/ Doarme apa la irugă/ Răzimat pe coate-adoarme/ Un cioban întins pe glugă// Doarme cerul și pămîntul/ Într-o dulce-mbrățișare/ Doar izvorul mai tresaltă/ Ca un sîn de fată mare”.

Azi dimineață Mircea s-a sculat la 5, și-a pregătit valiza și încă un bagaj, fiind hotărît să plece la Rădăuți, dar nu la sesiunea de examene, ci la ”Biroul pentru repartizarea forțelor de muncă”. Și-a luat rămas bun de la noi și tata i-a mai dat bani să aibă pînă la primul salar. A așteptat cursa împreună cu vreo șapte oameni, la Buhaianu la poartă, dar a luat numai patru dintre ei și Mircea a plecat pe jos.

M-am sculat abia la 10. Am visat tot soiul de năzbîtii (căutam gazdă cu Mircea prin Rădăuți. Apoi am visat stema U.S, pe cer înspre Siret, iar pe drum  mergeau la Bălinești o trupă de trîmbițași îmbrăcați în roșu și cu surle albe. În vîrful uneia, f lungi, erau așezate altele mai mici. Nu știu dacă are vreun simbol sau are vreo legătură cu întîmplările mele de pînă acum).

Cum m-am sculat, m-am îmbrăcat și m-am dus la Poștă și Bibliotecă. La Poștă n-a venit nici un ziar (am mai cumpărat două plicuri, de rezervă), iar la Bibliotecă era închis.

Neavînd ce face am început să mă gîndesc la apropiatul început să mă gîndesc la apropiatul sfîrșit de trimestru. M-am apucat să lucrez la trigonometrie și pînă seara am lucrat încontinuu, rezolvînd aproape 50 de exerciții și scriind mai bine de 11 foi.

Azi s-a deschis la Havana Conferința de solidaritate a celor trei continente. ”R.M.” a transmis articolul redacțional din ziarul ”Pravda” intitulat ”Forumul celor trei continente”. La 8 am mai prins un sfert de oră din emisiunea de la ”V.M”. S-a terminat canalul Irtîș – Kazahstan lung de 500 km dealungul cărora sînt instalate 22 de stații de apă. Am ascultat la radio ”Rapsodia română” de George Enescu. Am descoperit că semnalele de la ”Glasul patriei” și ”Jurnalul satelor” sînt luate din această minunată capodoperă. Azi s-au întîlnit la Tașkent (UzbekistanAiub Khan (Pakistan), Șahastri (India) și Kosîghin (U.S.) pentru a discuta problema Kașmirului. Începînd de la 1 ian 1966 a început greva muncitorilor din transporturile newyorkeze.

Mama și tata s-au culcat devreme azi (pe la 20) și eu am venit cu radioul în bucătărie. Pînă să adorm am ascultat diferite emisiuni la radio și am continuat să citesc ”Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray (1812 – 1863). Cu toate că, venit acasă, mi-am propus să  citesc cît mai multe cărți, printre care: ”Bîlciul deșărtăciunilor” – ambele volume – ”Note din America” de Ch Dickens și ”Opere” de Slavici (pt limba română), din toate acestea n-am reușit să citesc decît vreo 200 de pagini din ”Bîlciul...”.

Azi vremea s-a menținut frumoasă. De zăpadă nu se mai poate vorbi de mai multe zile. Chiar dacă pămîntul a fost alb de cîteva ori, asta a fost cel mult pt. o noapte. Spre seară s-a înnourat. M-am culcat la 23.30.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 416. Marți 20 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (139).


 

Sîmbătă 25 decembrie 1965. Ziua întîia de Crăciun. Prilej de bucurie pentru copii și de distracție și veselie pentru toată lumea. În alte țări se oficiază servicii religioase (Ziua lui Hristos). Cum sînt un ateu convins, consider toate astea fără rost și țin ziua aceasta ca pe o zi liberă, pentru distracții. Aseară am stat pînă după ora 12 și-am citit ”Bîlciul deșărtăciunilor” care pe măsură ce intră în acțiune devine mai frumos și mai pasionant. Azi ziua s-a menținut puțin geroasă. Atmosfera a încremenit în această stare de două zile și cred că va mai ține încă cîteva.

Azi dimineață m-am sculat după 7.30. Am făcut program de sport (exerciții de gimnastică și flotări la podea (20), apoi am făcut baie părții superioare a corpului, după care mi-am luat pantalomnii mai buni și bicicleta și m-am dus la Poștă să duc o scrisoare (pentru Botoșani). Pe drum m-am întîlnit cu Gheorghe Horodincă. Acesta mi-a povestit despre profesorul lui de matematică de la Siret (care-i f tîmpit) (în întreaga clasă sînt 12 căzuți și restul medii de 5). Din cauza lui va veni la Rădăuți (poate chiar la internat). Pe drum m-am întîlnit cu ”tov. director al Școlii generale GrămeștiPanțir Alexei”. Pe drum unii săteni m-au salutat (n-am avut răgaz să le dau eu salut). Înapoi acasă am venit tot cu Gh Horodincă, pe lîngă bicicletă. Azi mă așteptam să primesc felicitare de la Moscova ca-n fiecare an (1962 – 27XII, 1963 – 22 XII, 1964 – 23 XII) dar n-am primit. Stăm foarte prost cu abonamentele anul ăsta (n-avem nici unul). Pînă la amiază am stat degeaba, am ascultat radio (tot timpul azi a fost o muzică excelentă) și-am avut discuții cu Mircea, tata sau mama. Am luat masa pe la 12, după care am început să mai fac cîte ceva la engleză. Pînă seara am tradus aproape o foaie din Gulliver s Travels by Johnathan Swift. Mi-am mai omorît timpul jucînd table sau dame și vorbind cu ceilalți ai casei. La ora 18 am ascultat Vorbește Moscova. Azi se împlinesc 45 de ani de la  constituirea R.S.A. Ceceno-Ingușă. Cu acest prilej ea a primit ordinul ”Lenin” – cea mai înaltă distincție sovietică. În încheiere a vorbit despre cinematografele din Moscova. În capitala U.S. sînt în prezent 105 cinematografe (al 105 –lea a fost inaugurat ieri), iar mîine se inaugurează al 106 – lea, avînd o destinație specială. Aici se vor prezenta numai filme satirice care vor biciui rămășițele vechii orînduiri. Pe lîngă aceste cinematografe mai sînt încă 20 de cinematografe de vară cu capacitate foarte mare. Zilnic, cinematografele sînt frecventate de 300 000  de moscoviți. În Moscova există un cinematograf panoramic (cu trei aparate de proiecție) – Pacea; și unul de circopanoramă (11 aparate de proiecție) la Expoziția Realizărilor Economiei Naționale.

După cină a fost un pic de ceartă (Mircea s-a supărat că nu va pleca mîine la Rădăuți). În tot timpul zilei de azi Radio București nu a rostit cuvîntul ”crăciun” (a fost rostit aseară, dar s-au corectat pe parcurs). Restul țărilor au transmis. Am ascultat o emisiune la ”Eu” despre un Nicușor, doi părinți, ministrul diriginte și alți membri de partid. Moș Gerilă + Moș Crăciun = Moș Cră-cilă = diriginte (crăcănat) (colectiv, instructor de partid, membru de partid, lupta de clasă, cl X-a, biserică, dumnezeu, porniți înainte tovarăși, 23 august, Crăciun, 10 mai). Dac-ar fi toate cu lapte…. (L.D. Presupun că era o emisiune de la ”EuRopa liberă” în care era ironizată noua familie conducătoare a României și, desigur, regimul politic comunist).

La 22 fără ceva am ascultat ”Gavarit Maskva” – v russkii iazîk – cîteva cîntece în limba romînă a lui Vasile Veselovski (”Chitara” ș.a.). Pe la 22.30 am început  să-mi organizez cunoștințele mele despre Radio Moscova și sugestii cu privire la emisiunile acesteia. Mi-am alcătuit un carnețel de 1,50 lei pe care l-am împărțit în nouă părți neegale între ele. Iată cum: 1. Cîntece cerute de ascultători; 2. Cosmonautică; 3. Cinematografie; 4. Vederi; 5. Fotografii de scriitori, poeți ș.a.; 6. Literatură; 7. Pictură; 8. Actualități din viața moscovită și sovietică; 9. Personalul redacției 10. Viața sportivă în U.S. Toate aceste rubrici le-am  ”completat” fie cu ceea ce știu, fie cu ceea ce vreau să știu (sau să am și care trebuie cerute de la redacție). Acum e ora 24 fără 25 min. și eu scriu în Jurnal și ascult muzică la Radio București (programul I): de mai bine de jumătate de oră ține o muzică modernă dar adormitoare. În seara asta am de gînd să ascult ”Glasul patriei”. Pînă una –alta să mai trag în condei vre-un prof. – doi.

Bondor Aurelia – profesoara mea de matematică din clasele a 8-a și a 9-a. Cam voinică, necăsătorită și se poartă foarte corect. Are un păr bogat pe care-l poartă făcut permanent numai la spate. Se ține grozav de cinstită și corectă. Cîteodată, pentru a nu considera cineva că i-a făcut o nedereptate pune notă peste normă (cazul meu). Ca metodă de predare specifică: studiul individual, iar în clasă numai ascultare. Persecută fățiș, rîzînd chiar de unii (Ungureanu Mircea și Lavric Gheorghe). Asta pentru a învăța ei matematică. Pînă anul trecut avea o manie: aceea de a scrie numaidecît pe cineva în condică. Anul ăsta, nemaifiind condică, se limitează numai să facă observații și să țină morală. În timpul orelor are două (sau mai multe) metode de a striga elevii. Fie numai pe numele mic (acesta îl rostește cu veselie și bună dispoziție), fie numele întreg (rostit grav și apăsat). Cînd nu folosește niciuna din astea, folosește alte două: a) tovarășul xy și b) scoate ea cîte o poreclă care să nu fie supărătoare: de ex. mie îmi spune Liviuț, lui Pîrghie – Pițigoi; lui Andrișanmaestru, iar mie îmi spunea anul trecut ”geometru”. Cînd se supără pe noi nu mai face ore în plus și-i ține mult supărarea.

Teleagă Demil profesor de fizică. O ținută atletică, înalt, poartă părul scurt și haine ușoare pe el. Se poartă după tipicuri: se rade de două ori pe săptămînă (joia și sîmbăta). Își asortează la culoare cămașa și pantalonii. În clasa a 8-a, a 9-a și în trim I din acest an a purtat cămașă și pantaloni kaki. De la o vreme poartă cămașă și pantaloni de culoare închisă (aproape neagră). Nu-mi pot explica cum poartă aceleași haine de atîția ani (poate are mai multe la fel). În clasă intră tot după tipic: intră cu dreptul înainte și se lasă ușor pe genunchiul stîng. Are mereu cu el un caiet de fabricație proprie în care-și trece notele (să nu-l șmecherească alții). Are un sistem de predare și de ascultare cu totul aparte. La începutul trimestrului predă timp de douăsăptămîni, după care ascultă vreo două (săptămîni); apoi intră la normal. Cînd predă umple lecția cu tot felul de snoave și aplicații foarte practice. La ascultare nu permite să se sufle. Dacă cineva încearcă, bate cu creionul în catedră și zice: ”Vă rog, deja scade temperatura...”. Cîntărește notele foarte bine: ”vă rog, e 4.50; te mai întreb ceva poate îți dau cinci”). Atît la ascultare cît și la predare nu cere cine știe ce disciplină, ci numai atrage f blînd atenția, ciocănind cu creionașul lui în masă, zicînd: ”Sssst, vă rog!…” O singură dată l-am văzut nervos (cazul cu Istrătoaie Modest și Gigi Simionesi) și tot o singură dată a scris în condică (anul trecut, pe mine). Are vorbe tipizate: ”Vă rog!” folosit 1) cînd începe să predea lecția; 2. Cînd pune nota; 3. Cînd atrage atenția cuiva. E un profesor iubit de toți, prin faptul că se poartă f popular cu noi. Din clasa 8-a, a 9-a și anul ăsta am fost mereu (responsabil) cu materialele la fizică. El, întotdeauna, f galant ieșea ultimul din cancelarie cu țigara în colțul gurii; dacă nu era material (îmi) făcea un semn cu mîna și strîngea din buze; dacă era (material) făcea semn cu mîna să merg(em) sus. Urcam scările împreună cu el, foarte tinerește, el mereu zîmbitor și glumeț cu toți. De multe ori îl vedeam prin oraș, pe bicicletă, conducea numai cu o mînă și cu nelipsita-i țigară în cealaltă. Ce a făcut, numai el știe, dar și-a atras dragostea și simpatia tuturor (cu toate că dă note destul de mici). Ăsta-i profesorul nostru de fizică.

La ora 0, după ce a spus ultimele știri, programul I și-a încheiat emisiunea, după care a cîntat imnul (tot cel vechi). Deoarece a început emisiunea în limba germană am mutat pe programul II la 550 metri. Am încercat să compun o scrisoare pentru elevii sovieticii cu care să corespondez. Am reușit să înjgheb ceva, dar dar nu știu dacă voi putea traduce, cred că va trebui să cer ajutorul profesorului de engleză. La ora 0.30 pe lungimea de undă de 339 m am ascultat ”Glasul patriei”. În scurtul Buletin de știri a fost amintită ceremonia patriarhului Iustinian de la biserica ortodoxă română, care a spus în încheiere: ”… în lumina învățăturilor evanghelice să iubim aproapele nostru și să iubim pacea în lume”. Apoi a urmat rubrica ”Meridiane românești” care a informat auditorii despre ”succesele din fabrici și ogoare”. A amintit și despre vacanța de iarnă a elevilor care-și petrec revelionul la Palatul pionierilor. O mică statistică din întreaga populație a țării: la fiecare trei locuitori unul este depunător la CEC. În punctul trei al programului, crainicul a spus cam așa: ”Nopate bună de Crăciun”, ”este noaptea Crăciunului”, ”este seara Crăciunului”, ”apar îngerii liniștiți și-n casă arde focul”. A spus apoi despre ”pregătirea Crăciunului”, ”tăierea porcului de Ignat, gospodinele care pregătesc nelipsiții cîrnați și caltaboși” etc. În noaptea de ajun este sărbătoarea copiilor care vin să colinde și așteaptă această noapte cu nerăbdare și emoții. Este vorba despre colindătorii care, în schimbul veștii că se apropie Crăciunul și a drăgălășeniei lor, primesc plăcinte calde, colăcei, mere, nuci etc. A recitat la radio și cîteva colinde vechi: ”Dom, dom să-nălțăm/ Am plecat la vînătoare/ Dom Dom să-nălțăm….”, apoi ”Moș Crăciun cu plete dalbe/  Să-mi aduci daruri multe”, ”Din bătrîni se povestește…. Moș Crăciune ia ghicește? Niciodată n-ai ghicit”…. Crainicul a urat auditorilor ”Sărbători fericite!” după care s-au transmis cîntece populare ca: ”Bun îi vinul ghiurghiuliu/ Cules toamna pe tîrziu”. Radioteleviziunea română, Str Nuferilor nr 62, România). Am stat și-am scris în Jurnal pînă la ora 1.15. Cînd vroiam să caut ”Glasul patriei” pe unde scurte hop și tata care m-a certat un pic și mi-a luat aparatul. Neavînde ce face a trebuit să mă culc. Nu înainte însă de a-mi destinde mușchii și de a citi cîteva rînduri din ”Bîlciul...”. M-am culcat la ora 2.

Duminică 26 XII 1965. Cu toate că astănoapte m-am culcat foarte tîrziu, azi am reușit să mă scol pe la 8. Tocmai atunci venise Horodincă cu laptele și Muț era dezlegat. Omul a trebuit să intre și să stea în casă pînă l-a prins Mircea pe Muț și l-a legat. Dimineața fac înviorare. Fac cam cîte 16 flotări și exerciții de gimnastică. Pînă la amiază mi-am pierdut vremea  umblînd și stînd prin camere. De pe la 12 m-am apucat să traduc în continuare din ”Gulliver s Travels”. Mi se pare că acum e mult mai ușor de tradus (am prins și gustul). Nici azi n-am avut nimic la poștă și asta nu-mi place deloc. Dacă nici mîine nu mai primesc, atunci…

După o masă copioasă am ascultat pînă la 16 numai la radio (Petre Pleșca hirotonisit de Papa de la Roma). Dv. (L.D. Presupun că știrea a fost auzită la postul de radio Deutsche Welle – Unda germană – dar fiind probabil atenționat de părinți să nu scriu despre posturile de radio interzise, încercam doar o sugerare spre ulterioară aducere aminte…Deci, Dv = DW). Am ascultat ”Satira și umorul” – o emisiune compusă din scenetele ”consumate” în timpul acestui an. Apoi m-am culcat pe canapea (mă ajunsese somnul  și în sugragerie era f cald) și am tras un pui de somn pînă aproape de 17 cînd m-a sculat repede mama  și mi-a spus că vine doamna Tomaziu. Nici n-am apucat să mă șterg pe la ochi c-a și intrat. Am îngînat un ”sărumîna”, am mai stat un pic și m-am retras cu aparat cu tot în bucătărie. Aici am ascultat muzică și alte ”țuici”. La ”Moscova” a amintit azi pentru prima oară de ”cele 30 de ore de pace cu ocazia zilei de Crăciun”. A amintit, de asemenea despre principalele evenimente petrecute în U.S.: 1) S-a sărbătorit a V-a aniversare a F.N.E. (L.D. Probabil este vorba despre Frontul Național de Eliberare din vreo țară asiatică, posibil Vietnam); 2) la 21 dec s-a semnat acordul de ajutor tehnic suplimentar pentru Vietnam; 3) 20 dec. – îndeplinirea înainte de termen a septenalului sovietic în siderurgie; 4) Au fost lansați pînă acum 101 sateliți ”Cosmos”; 5) 25 dec – Festivalul artistic ”Iarna rusească” la care participă invitați din 22 de țări. Elevii sovietici iau vacanță la 30 decembrie.

Doamna Tomaziu a stat cam multișor. După asta, mama s-a dus cu tata la Puiu Marian, cu gînd să-l cheme la noi. Fiind ”aglomerație” acolo, au fost nevoiți să se întoarcă. Pe masa din sufragerie era o sticlă cu vin roșu și un păhărel cu lichid roșu; crezînd că-i vin l-am dat peste cap. Dar m-am înșelat amar: era oțet de calitate bună. M-a usturat pînă ce mi-am ”uns”  gîtlejul cu un pahar de vin de vișine. După masa de seară toți s-au culcat, iar eu am rămas să-mi scriu impresiile zilei de azi. Tata, precaut, mi-a luat aparatul ca să nu stau tîrziu. Pe la 22 și ceva însă m-am dus în sufragerie și am urmărit șirul de emisiuni de la ”Radio București”, de la 22 la 22.30 și de la 0 la 0.30 pe lungimea de undă medie de 397 m. A dat foarte multă muzică ușoară românească. A cîntat ”Serenada tinereții”, ”Gabriela” și ”Viva la musica!” (italiană). A cîntat Ilinca Cerbacev ș.a. După a doua emisiune în limba italiană am ascultat ”Glasul patriei”. Programul a fost sărac de data aceasta. I-a lipsit Buletinul de știri. A început cu ”Meridiane românești” apoi a continuat și a terminat cu emisiunea lui Radu ProdanWeek end la Radio București”. Au interpretat: Sanda Brîncuși și Bogdan Anton. S-a făcut o vizită la ”Muzeul satului” din Herestrău. A prezentat, rînd pe rînd case din toate regiunile țării alăturînd și cîte o melodie din locurile respective. (Casă din Bărăgan – ”Grîușor din Bărăgan”, Casă din Oltenia – ”Cîntec din Oltenia”, Casă din Banat – Cîntec din Banat, Casă din Sibiu – Fetele de la Sibiu (Maria Badiu), Casă din Munții Apuseni – Cîntec de la Tîrgul fetelor de pe Muntele Găina, Casă din Oaș – Dansul fecioarelor, obicei popular oșan, Casă din Moldova – un cîntec de nuntă moldovenesc, Casă din Dobrogea – Fată dobrogeană. Iată programul de la Glasul patriei (L.D.: este scris un program  pe ore și lungimi de undă – nu le mai redau aici). Orele sunt ora Bucureștiului, cu două ore înainte de Greenwich.

Azi n-a fost chiar așa de frig și spre seară s-a lăsat o ceață destul de deasă. Avem noroc de o iarnă blîndă, fără zăpadă prea multă și încă n-am avut pînă acum nici un viscol mai serios.

Mircea s-a hotărît să-și facă și el un ”jurnal” (dar nu ”zilnic” ca al meu). Jurnal = caiet în care se înseamnă întîmplările zilnice ale unei peroane (Dicționarul limbii române moderne). Probabil îl va începe de la 1 ian. 1966 și la început va scrie din amintirile sale din copilărie. Mircea are în ianuarie sesiune, dar nu se pregătește.

(L.D.: Am pomenit în însemnările pentru această zi de doamna Tomaziu. Era soția preotului Tomaziu din satul nostru, Grămești, preot înrudit cu vestitul Nicolae Tomaziu, despre care Curierul de Iași scria anul trecut:  Pe 26 octombrie 2017, viaţa pământeană a lui Nicolae Tomaziu, martir al temniţelor comuniste, lua sfârşit. La acel moment, în vârstă de 101 ani, era ultimul supravieţuitor al lagărului de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, spaţiu de exterminare a deţinuţilor politici creat de comunişti în anii 50. Retras la Iaşi la începutul anului 2017, Nicolae Tomaziu şi-a aşternut pe hârtie memoriile unei vieţi în care a traversat un secol de deznădejde şi speranţă, de tortură a călăilor comunişti şi lumină a credinţei în Dumnezeu. Curierul de Iaşi vă prezintă în exclusivitate un serial ce cuprinde fragmente din amintirile lui Nicolae Tomaziu care reflectă anii participării sale pe frontul celui de-al doilea Război Mondial, experienţele cumplite din cei şapte ani de temniţă grea, dar şi relaţia sa cu Divinitatea.” Memoria martirului Neculai Tomaziu este minunat păstrată de Cătălin Tomaziu și Mihaela Tomaziu – Todosia, din Iași, Mihaela fiind nepoata fostului meu profesor și mentor din anii facultății, profesorul Mihai Todosia. Cîteva extrase din aceste memorii pot fi citite la linkul următor și la cele trecute la sfîrșitul articolului din Curierul de Iași: http://curierul-iasi.ro/nicolae-tomaziu-memoriile-unui-martir-longevitate-si-misiune-spirituala-ii-24511    ).

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!