liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Glasul patriei

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 438. Miercuri 14 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (160).


Luni 8 august 1966. Aseară mama a venit la 22.30. Filmul ”Doi colonei” nu le-a plăcut. După ce-am ascultat Radio Novisad (care, după ”Jurnalul de seară” a transmis muzică populară românească. M-am culcat fix la ora 0 (după ce-am mai citit din ”Ion”).

Dimineața m-am sculat la 7. Imediat am halit și m-am pus pe citit. La 9 am ascultat R.M. Tata, după ce a ajuns la mijlocul cărții nu și-a putut stăpîni curiozitatea și a citit sfîrșitul. Văzînd că nu s-a descoperit criminalul a lăsat cartea deoparte.

La 9 mama a plecat la Școala din Bălinești, iar tata s-a dus în sat după făină. Azi e o zi mohorîtă cu cerul alburiu și un pic de vînt. A și plouat un pic.

Azi am terminat vol I din ”Ion” de Rebreanu și, începîndu-l pe-al doilea aproape l-am dat gata.

La amiază i-am dat factorului cele două c.p. care vor pleca mîine. I-am spus și mamei de ele. Tata și mama au venit pe la amiază din sat și au făcut la repezeală cîteva turte din plămădeala ce o făcuse mama de dimineață. Cu cei doi șoareci pe care i-am scos azi din bucătărioara de la deal și cu ajutorul capcanei întrunim cifra rotundă de zece bucăți. Pînă merg la școală mai vînez vreo 10-15 căci sînt destui.

Pînă la amiază vremea s-a făcut frumoasă, dar pe la 5 au început să se adune nori groși și timp de o oră i-a tras o ploiță zdravănă cu ceva descărcări. Ca vara… Pînă seara cerul s-a înseninat din nou.

Am făcut iar crupe și nu mi-i greu de cît învîrt, dar mi-i ciudă pe niște pui așa de pretențioși (cum au fost învățați).

La 8 am ascultat R.M. – lovitură de berbec în timp de noapte (realizată pentru prima dată de un pilot sovietic).

Seara nu s-a mai cinat. Înainte de asta am jucat table. Tata n-a fost în formă: a luat bătaie și de la mine și de la mama. Tata s-a obișnuit să se culce devreme, pe la 20-21. Mama îl secondează după o oră-două. Eu m-am culcat la 22.30, după ce-am terminat de citit ”Ion”.

Marți 9 august 1966. Dimineața la 8 am fost în picioare. Mama s-a dus la școală și tata s-a apucat să spele niște sticle de un litru. Pînă pe la 9.30 (timp în care am ascultata și R.M.) am terminat de scris recenzia romanului ”Ion”.

Am vrut apoi să să merg la Bibliotecă, mi-am aranjat cărțile în mapă, m-am îmbrăcat, dar tata n-a fost de acord să merg în pantaloni scurți și m-am lăsat păgubaș. Apoi m-am dezbrăcat și m-am dat la spălat sticle cu tata. În total s-au curățat și spălat 40 de sticle, ceea ce înseamnă 40 de litri de vin înfundat.

Ziua s-a menținut tot timpul frumoasă. Mama a adus vestea că ieri la Bălinești a bătut piatra zdravăn și a distrus aproape totul. Piatra (ghiața) stătea în straturi de 20 de cm.

De ieri am revenit la maiou. Ieri mama a cumpărat două bucăți bleu și sînt foarte practice și comode..

Pe după amiază (după un prînz grozav de copios de crăpam) am jucat cîte o partidă de table cu mama și tata. Am pierdut ca un erou.

Nemaiavînd alte cărți din lectura recomandată de școală am început să citesc ”Robin Hood” de Henry Gilbert o foarte bună carte despre faimosul haiduc englez Robin Hood și despre care am învățat și la limba engleză. După primele 50 de pagini cartea a început să devină foarte captivantă și-mi place foarte mult.

Pe la 6 mama și tata au plecat la cooperativă după cumpărături (tigaie pentru ochiuri și borcane). Prin vecini au apărut dihănii care fac ravagii printre pui. Deocamdată la ai noștri n-a încercat. Azi am umblat desculț, prima dată în vara și în anul ăsta.

După ce au venit cu cumpărăturile (tigaie + trei borcane de cîte 10 kg) după ceva timp au plecat iar în sat. Eu am rămas în casă și am început să citesc ascultînd totodată și radio. Ascultînd de cîteva ori cîntecul interpretat de Giani MorandiCe mă fac cu latina?” l-am îndrăgit foarte mult. Am ascultat apoi emisiunea ”Colegi de liceu” și am ascultat interviul luat de un radio-reporter responsabililor de club din orașele Piatra Neamț, Vatra Dornei și Rădăuți. Dacă în primele două orașe n-a fost găsită nici o activitate, în schimb despre Rădăuți a avut cele mai bune cuvinte spunînd că activitatea era în toi, desfășurată sub conducerea tovarășului Aristide Prandea, pedagog la Liceul nr 1, un om inimos și harnic…  A relatat apoi despre ampla activitate de la club. Sînt foarte mîndru și mi-a plăcut că pe Hamza al nostru l-a apreciat ca fiind ”inimos și harnic”. Într-adevăr, în privința asta așa e.

Seara nu s-a mai cinat pentru că ”nu-i bine să mănînci seara mult…”. Cu atît mai bine, pentru că nu m-a stingherit de la citit. Mama și tata s-au culcat pe la 21.30 iar eu am stat la masă și am citit. Pe la 22 m-am mutat în dormitor și am citit stînd culcat în pat. Nu mă mai săturam de minunatele ispărăvi ale lui Robin Hood și cred c-aș fi stat pînă terminam cartea dacă n-ar fi început să mă usture ochii.

Joi 11 august 1966. Aseară, reușind să stau mai tîrziu, am terminat de citit ciclul de povestiri ”Bai Ganiu” de Aleko Konstantinov. Mi-au plăcut toate povestirile în afară de ultimele care mi-au părut searbăde. Îl pot asemăna pe Aleko Konstantinov cu Caragiale. Bai Ganiu e cam prost, dar șiret, profită de orice ocazie și e corupt. Mi-am impus un tempo destul de rapid în citirea cărților. Dar nu le citesc superficial, ci încerc să le pătrund sensul și înțelesul frazei și, totodată, îmi scot deoparte ceea ce mi se pare a fi interesant, deosebit, neînțeles pînă acum.

Și azi este o zi mohorîtă și rece. Dacă n-ar fi fost așa, m-aș fi dus la Siret să mă tund. Am amînat pe mîine. Azi, silit de vreme, am stat tot timpul în casă. Dimineață am cercetat capcana și era neatinsă. Peste o oră m-am dus iar și un șoarec era deja prins, mărind numărul la 11.

Dimineața mi-am răsfoit biblioteca în căutarea unei cărți pentru a-mi trece și ziua de azi pînă mă voi duce la Bibliotecă. Din cele cîteva cărți necitite pe care le-am găsit am ales romanul ”În ajun” (Rus: ”Nakanune”) de Turgheniev. Am ținut cont în alegerea acestei cărți de elogiile  aduse acestei cărți de prof Stavri (Momolu), profesoara Scurtu și profesoara de limba rusă Savin. Așadar, pe la 12 am început să citesc cu toate că începutul cărții m-a plictisit binișor (ca aproape orice început) pe parcurs am simțit plăcerea de a citi și nu m-am plictisit deloc. Din contra. Spre seară (17 – 18) m-am dus cu bicicleta la Bibliotecă , am dus cărțile și am luat o mulțime de alte cărți pentru lectura obligatorie de la limba română. Mi-am luat următoarele cărți: ”Un om între oameni” 3 vol de Camil Petrescu, ”La cea mai înaltă tensiune” de Nagy Istvan, ”Scrinul negru” de G. Călinescu și vol 5 și 17 de Sadoveanu cu mai multe Opere + ”Agentul secret”. La Bibliotecă erau cîțiva studenți din sat (am dat ochii cu fostul meu prof de matematică din clasa VI-a Mezinu, care acuma-i asist univ la Facultatea din Iași. Am uitat caietul de limba română la Bibliotecă.  Cum am ajuns acasă am luat ”În ajun” ca s-o termin repede și să mă apuc de romanele obligatorii. Tata s-a dus seara la ședința Comitetului Executiv. Părinții s-au culcat pe la 22. Mama însă a stat în pat și a citit din ”Agentul secret” de G. Green (Colecția ”Aventura”). La 23 am ascultat Novisad ul (numai un Buletin de știri). Seara am stat tîrziu și pînă n-am dat gata ”În ajun” nu m-am lăsat.  Sfîrșitul e dureros, dar cartea mi-a plăcut foarte mult (oameni cu caractere puternice, bine conturate, generoși). Am citit în prefață că acțiunea este inspirată din realitate. M-am culcat aproape de ora 1., după ce, în pat, am citit primele două nuvele din volumul ”Golanii” de Liviu Rebreanu (luat tot azi de la Bibliotecă).

Vineri 12 august 1966. Dimineața și pînă la amiază vremea a stat aceeași: rece și mohorîtă, de toamnă. După masă, norii au prins a se împrăștia și pe la orele 16 ne-am bucurat de semnul cerului cu toate că mai bătea un vîntuleț destul de rece. Seara a găsit cerul curat de nori și după ce soarele a apus s-a împodobit de stele.

Dimineața, mama s-a dus vreo două ore la Bălinești iar la 11 era înapoi. Eu am citit din ”Golanii”. N-am citit din toate nuvelele, ci numai cîteva care mi s-au părut mai importante: ”Glasul iubirii”, ”Ofilirea”, ”Răfuiala”, ”Culcușul”, ”Golanii” și ”Hora morții”. Pînă la prînz aveam și recenzia gata. Considerînd că am terminat cu Rebreanu, am început cu Camil Petrescu. Azi am ”atacat” primul volum din romanul ”Un om între oameni”. Pînă seara (cu întreruperi mari) am citit cîteva capitole: stilul plăcut și vioi te menține atent. Azi mama a terminat de spălat o albie de rufe și i-a mai trebuit apă. Tanti Lucreția a fost la spital (reumatism). Mergînd după apă am stat un timp cu Petrică și Paulică. Le-am făcut un cărucior cu patru roți care-i destul de trainic. Pe Paulică aproape nu-l pot suferi. E individualist, egoist și răutăcios. În schimb, Petrică e cuminte și ascultător. Mai mare dragul să vorbești cu el. Pînă acum mi s-a părut că Petrică seamănă cu Mircea, iar Paulică cu mine (la caractere). Dar pîn-or fi ei mari…

După masă la 16.15 am plecat cu bicicleta la Siret. Scopul principal: să mă tund. Părul mi-a crescut sălbatic pe gît și peste urechi. În față – de asemenea. Pînă la Siret am avut vîntul în față și cu tot efortul depus am făcut pînă la Siret trei sferturi de oră. La 17 am ajuns la Siret. M-am interesat de ce mi-a spus tata (haine) apoi m-am dus la frizerie. Am așteptat un pic aici apoi m-am tuns. Mi-am dat ”malagamba” jos și l-am scurtat destul. Mă simt mult mai bine, mai ușor (acasă am dat cu lama pe față). De la frizerie am mers la librărie și mi-am luat un caiet de 10 lei, cu coperte negre.

Mama mi-a dat 25 de lei. Eu mai aveam 30 de mangoți (ai mei). Apoi am pus la CEC cei 30 de ”mangoți”. (mangoți albi pentru zile negre). Am mai luat un sifon ( 25 de bani) și la făr-un sfert m-am pornit acasă.

Aici m-am schimbat în costumația de vară (maiou și pantaloni scurți). Mama și tata au fost pe la tanti, apoi au plecat la cooperativă. Eu am tras băieții cu bicicleta. Paulică: ”Eu de ce-ți dau mere? Tu să-mi dai prune”. După ce i-am pașaportat m-am vîrît în casă și-am început să scriu (am rămas în urmă cu o zi). Am căutat o muzică pe unde medii și-am dat peste postul de radio ”Con Israel” în limba română (transmite de la 19.30 la 20 pe 440m). (Orașe din Israel: Ierusalim, Tel Aviv, Haifa). Mîine în Israel vor fi temperaturi de 30-40 grade. Astăzi au transmis ”Jurnalul săptămînii”. Tata și mama au venit pe la 20 de la cooperativă. Tata și-a cumpărat o pereche de pantofi de 170 lei (negri) pentru iarnă. Tata a început să facă aprovizionări serioase. Pare-mi-se că este prima dată cînd o ia așa din timp și-și face provizii pe ani de zile. Mi-au promis și mie o pereche de pantaloni de tergal. Poate vor face un contract… Mama a numărat restul. Mi-au rămas numai 17 lei din 25. ”Mai trebuie 5!” mă atenționează mama. I-am spus că am luat caietul de 10 lei punînd și de la mine 5 lei.

Seara după cină am venit cu toții în sufragerie și am jucat cu toții table (am luat amîndoi bătaie de la tata). Eu m-am apucat de citit. Pe la 21 am auzit un post iugoslav în limba rusă (sau poate chiar în limba iugoslavă) și-am înțeles foarte bine. Mama a citit și dînsa, dar la 23 s-a culcat. Eu m-am culcat la 23.30.

Sîmbătă 13 august 1966. Trezirea la 8. Azi este o zi minunată, caldă și cu un soare strălucitor.

Tata a plecat la Siret, iar mama la Bălinești. Eu am avut ca sarcini să mănînc, să citesc și să păzesc puii. Am îndeplinit doar a doua sarcină. La 9 am ascultat Moscova. Pe la mijlocul emisiunii au transmis o muzică nebună de jazz de credeam că s-a deplasat postul la americani. Pentru prima dată cînd aud muzică ”modernă” la ruși. Citesc acum din primul volum al romanului ”Un om între oameni” și-mi place.

Azi se împlinesc cinci ani de la ridicarea Zidului Berlinului!

Pînă la 11 cînd a venit mama am curățat  vreo 7-8 mere și după ora 11 am făcut eu niște ”turnățele” după sfaturile mamei. Pînă a veni tata de la Siret eu le-am și prăjit, iar mama s-a apucat să facă borș de carne, ardei umpluți și pîrjoale. Azi am mai scos un șoarec. Al 12-lea. Am așezat capcana din nou, dar încă nu s-a prins nimic.

Azi am mai citit, am ascultat radio și-am mai stat pe-afară. De mult n-a mai fost o zi călduță ca azi. Pe zi ce trece simt că se apropie toamna, după care va urma iarna și asta aproape că mă-ngrozește.

La amiază am mers la cooperativă să cumpăr roșii. N-aveau și am rămas cu 5 lei. (acum am 8 lei la rezerve).

Azi e ziua unională a sportului în Republica Moldova. Spre seară am făcut curățenie prin toate camerele, după care ne-am spălat pe cap. Cu ocazia asta mi-am dat părul în jos. Mama zice că-s mai copil așa. De-acum poate în vacanța de iarnă să-l mai dau în sus.

La 20.40 pe 49 m am ascultat la ”Gavarit Maskva” în limba rusă cîntece populare românești (”Gheorghe, Gheorghe”, ”Kukușka” i drughie. Seara, după masa îmbielșugată stropită cu vin de vișine (e tare bun și tare tare) am mai citit și m-am culcat la 23.

Duminică 14 august 1966. Trezit la 8. Am avut cîteva vise bizare. Dimineață n-am mîncat nimic și n-am simțit foame pînă la amiază.

Pe la 8.30 – 9.00 am ascultat Radio Chișinău cu o emisiune pe care o va mai transmite după 1 sept. (probabil e o emisiune lunară). Tata s-a dus la Poștă să aducă ziarele și corespondența. Mama călca rufe, iar eu – ce să fac? Iau bicicleta și încep să fac ture prin ogradă și-n jurul casei. Ajung sub prun, mănînc prune (majoritatea s-au copt) și ca să înaintez mă apuc de gard și mă împing. Dar gardul era putred (mă mir că nu l-au culcat furtunile alea puternice). Am văzut cu ochii mei cum mă prăvălesc, gardul se rupe în două, plasele ies din pari și eu cad împreună cu ele în șanul adînc de un metru. Pe lîngă asta m-am mai și urzicat zdravăn. Bicicleta a rămas intactă sus pe mal. M-am ridicat din șanț, cam năuc și un pic speriat. Un om care trecea pe-acolo îmi zice: ”O făcuși și pe asta”. ”Ăsta-i gard?” replic eu. Cu chiu cu vai am așezat plasele la loc și-am atîrnat ostrețele numai de formă, cu gîndul ca mîine să le pun la loc. La amiază tata a observat și m-a certat. Sper ca mîine să-l fac mai zdravăn de cum a fost. Îmi place să meșteresc. Mamei i-am povestit de bunăvoie (a rîs).

Tata a venit de la Poștă cu un vraf de ziare: ”Munca” (”Vizita tovarășului Nicolae Ceaușescu în Regiunea Mureș Autonomă Maghiară”), ”Magazin” (nu mi-au răspuns la Poșta redacției), ”Gazeta Învățămîntului” (noi metode de predare a limbilor străine) și ”Lupta de clasă” (Ștefan Voitec: ”Pagini din lupta PCR”). Dar ceea ce l-a bucurat cel mai mult pe tata a fost o vedere din Polonia (Varșovia) de la o elevă a sa (Lili Buhaianu, clasa VII-a, sora lui Lica Buhaianu de la Bibliotecă) care-și petrece acolo vacanța în urma cîștigării unui concurs atistic. Vederea am inclus-o în colecție. Cu ocazia aceasta am revizuit încă o dată tot ”arsenalul” meu de vederi. Le-am numărat și valoarea lor se ridică la cca 300 lei.

Astăzi e ziua națională a Pakistanului (19 ani de la proclamarea Republicii).

Pentru a vedea dacă pot citi toate cărțile pe care le-am împrumutat de la Bibliotecă am adunat nr. paginilor de la toate cărțile și am împărțit rezultatul la numărul zilelor de vacanță rămase. Am constatat că trebuie să citesc cîte 200 pagini pe zi. Azi însă n-am citit decît cîteva rînduri. De-acuma…. de mîine.

Azi e o zi frumoasă, senină și chiar prea călduroasă. Dar cu tot seninul cerului deodată s-a rupt o cracă de la părul din față. Era așa de încărcată cu pere încît n-a mai rezistat. Perele au început deja să fie puțin zemoase, dar sînt încă tari. Anul ăsta s-au făcut neobișnuit de multe și mari. Cred că dacă nu vom pune proptele sub crăci se vor mai rupe și altele. E bine că-s multe, dar nici așa nu-i bine. Se distruge copacul.

După masă ne-am cufundat cu toții în lectura ziarelor. Mama s-a apucat apoi iar de ”Agentul secret”. Eu am mai făcut două partide cu tata (scor egal). Din ce în ce partidele sunt tot mai echilibrate și mai bat și eu.

Azi rulează în sat ”Nevasta nr. 13”. Dar, ca și pînă acum am refuzat să merg. Prefer să stau acasă (ca huhurezu). I-am propus mamei să jucăm o partidă de table. Dacă cîștig eu – nu merg; dacă cîștigă ea – va trebui să merg. Am cîștigat cu 3-2 și-am scăpat fără prea mult tărăboi. Degeaba m-a certat tata (mamut, motan, prost – are dreptate) – tot nu m-am dus.

La amiază am ascultat un interesant concurs ”enciclopedic” de tip ”Cine știe cîștigă”. Seara părinții au plecat la cămin. Eu m-am apucat să scriu în Jurnal. În același timp ascultam și radio. Astfel, la 19.45 pe 460 m am ascultat un sfert de oră Con Israel în limba română (Sesiunea Congresului Mondial de la Bruxelles). După asta am ascultat același post de radio în limbile spaniolă, arabă (?) (la toate limbile pe care nu le înțeleg și-mi par foarte bizare le zic ”arabă”), franceză și italiană. Probabil a transmis și în ebraică. De la 20.30 pe 590 m (unde medii) am ascultat un post sovietic la care a transmis muzică ușoară românească (Sile Dinicu, Doina Badea, Luigi Ionescu). Două glume receptate azi. Despre copii: cînd sînt mici îți vine să-i mănînci de drăgălași ce sînt; cînd sînt mari îți pare rău că nu i-ai mîncat. Doi cheflii: ”Mă! Ai mîngat o zgobidoare. Ză știi că te-ai îmbătat”, – ”Așa-z eu; gum mănîng o zgobidoare, gum mă-mbăt”.

La 23 am ascultat Radio Novisad cu Buletinul de știri și concertul de muzică populară românească. La această oră au venit și părinții. Am citit pînă la 0.30 cînd am ascultat ”Glasul patriei” (Agendă turistică). Am pus capul în pernă la ora 1.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 431. Miercuri 7 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (153).


Duminică 3 iulie 1966. Aseară, după ce m-am culcat (vorba vine), am auzit de la 0 la 0.30 Vorbește Praga în limba engleză și Parla Bucarest (397m). În cadrul emisiunii de la București  a dat muzică ușoară românească. Pînă la ora 1 am ascultat Glasul Patriei care n-a fost cine știe ce interesant. Între timp am citit din ”Pădurea spînzuraților” (Iosif Bologa: ”Religia să fie admisă numai ca mijloc de dezvoltare a fanteziei copiilor”).

Azi dimineață mama m-a lăsat să dorm cît pot. De-abia la 10 m-am trezit singur. Tata era plecat cu bicicleta la Zamostea să se intereseze de lemne. Pînă la 11 m-am spălat îndelung, făcînd mare ”risipă” de apă. La 11 am mîncat pt dimineață. Abia m-am mai învîrtit prin casă și pe-afară și s-a și făcut ora 13, iar mama a așternut din nou masa. Am mîncat fără nicio poftă.

După masă a venit poștașul și ne-a adus o scrisoare de la bunița. Nu se mai așteaptă să vin eu la București. Mama și tata au hotărît să nu mai plece la București și să plec numai eu. Aș vrea să n-o anunț pe bunița de venirea mea ca să-i fac o surpriză (aprox ca data trecută).

Azi e o zi, de asemenea, caldă și însorită.

Dimineața, plin de elan, am mai făcut antrenamente la săritura în înălțime. De la un timp am început să ating sfoara, dar am ridicat-o mereu și, așa, ușor atingînd-o am ajuns la 1, 34. Cred că dacă voi persista la 1,34 aș reuși să n-o mai ating și să sar mai mult.

La amiază a venit tata și ne-a anunțat că a găsit lemne și după masă a plecat cu două căruțe să le și aducă. Eu cu mama am jucat aproape tot timpul table și un pic de dame. În total am jucat 7 partide de table și patru de dame. Mama m-a bătut cu 5-2. Abia acum am început să prind și eu cum se joacă tablele și-mi place din ce în ce mai mult. E foarte pasionant jocul. La ultimul joc mi-a garantat că-mi dă un marț. Am pariat că-i numai linie (pe un leu) și așa a fost. Înainte de a-și scoate mama ultima ”bilă” am scos și eu ultima și-am cîștigat leul. Am vrut să joc cu mama pe bani, dar dînsa n-a vrut. M-a povățuit însă: ”Să nu te pasioneze banul niciodată”.

Ziua asta caldă s-a transformat pînă spre seară cînd au venit iar nori dinspre Mihăileni (L.D.: satul vecin cu Grămești, satele despărțite fiind de apa Siretului). Era cît pe ce să plouă, dar am scăpat ca prin minune. Azi a fost nuntă la Macovei. În tot satul a fost o adevărată sărbătoare. Lumea curgea puhoi și toți erau la  ”țol festiv”. Locul nunții a fost pe aproape de noi; muzica se auzea foarte tare, la fel și chiuiturile de la hore.

Azi n-am mai reușit să-mi fac lecția la l engleză. Seara tata a adus două căruțe de lemne pe care le-am descărcat în fața bucătăriei.

O noapte cu lună. La 23 am ascultat Novisad ul și la 12.30 m-am culcat după ce-am citit o oră în pat.

Luni 4 iulie 1966. După cum plănuise încă de aseară, tata s-a sculat de dimineață și s-a apucat de tăiat lemne. De voie, de nevoie m-am sculat și eu pe la 7, dar somnoros și chiar adormit pe jumătate.

Pînă la ora 12 am tăiat aproape încontinuu și-am terminat de tăiat aproape toate lemnele în lodve de 1 metru. Tata a măsurat (cubat) și a constatat că nu sînt trei steri, așa cum a plătit, ci, spre ciuda lui, doar doi jumate. La amiază s-a dus la omul cu pricina care i-a promis că-i va da și restul de jumate de ster. Eu m-am înfocat tare la tăiat (curmat), considerînd asta ca fiind un sport. Îmi place să fiu dezvoltat și chiar mai mult decît atîta: să fiu solid! Se pare că deja sînt…

La amiază am ascultat D.V. (Deutsche Welle) (”carnet sportiv”, Carnetul zilei”, despre cel mai modern penitenciar din RFG și despre menajarea bătrînilor (65) dintr-un orășel vest german). Cînd a început să transmită niște muzică ușoară franceză am adormit și mai dormeam mult dacă nu mă scula mama și să-mi spună că în jumate de oră să fiu la masă. Am mîncat ”pe răsturnate” (ca după multă muncă și somn).

Am citit azi în ultimul nr din ”Gazeta învățămîntului” ”Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din R.S. România”. S-au modificat f multe față de perioada cînd eram eu pionier (organizarea, legămîntul, uniforma). Cînd i-am citit mamei despre noua uniformă pionierească, mai întîi s-a mirat, apoi mi-a explicat că aproape exact la fel era și vechea organizare de tineret de pe vremea dînsei (”străjerie”). Mama îmi amintește că se întorc toate așa cum s-au dus (liceu, bacalaureat etc.). Religia însă n-o să revină niciodată și în cazul în care se vor face unele apropier de religie, voi fi foarte revoltat. (L.D.: Naivul de mine nu a realizat că noua ”religie” era deja introdusă (bolșevismul) și cine ”păcătuia” față de dogmatica ortodoxă comunistă era, în cel mai bun caz, ignorat și marginalizat. Cît despre, ”premonițiile” mamei, acestea se bazeau pe un bun simț comun elementar care percepe tangentele dintre extreme, dintre început și sfârșit, dintre sus și jos etc. Fiind la Chișinău, cu cîțiva ani înainte de destrămarea URSS, mama a ”prezis” că imperiul va muri ca să se nască mai puternic… După anii 90, o soră de-a tatei, ”beneficiară” a deportării de două decenii în Siberia, după ce a văzut trendul de refacere a Imperiului nu se oprea din admirație și exclama: ”Cum a știut ea? De unde-a știut?”. Și uite-așa, ca să realizezi ciclicitatea istoriei nu-ți trebuie multe studii savante. Ai nevoie doar de cîteva confirmări…).

După amiază (de la 14.30 la 16 30) mama și tata s-au odihnit, iar eu am stat în bucătărie și am scris Jurnalul pe ieri și pe azi.

Ziua de azi e toridă. Nu e chip să stai mult în soare că te amețește și te toropește. Nu-i chip să faci treabă în timpul amiezii. (am pînă acuma 30 de lei puși la ciorap) (L.D.: A nu se confunda parcimonia și spiritul meu de economie cu iubirea de arginți sau cu ceea ce nu dorea mama să pățesc: ”pasiunea de a avea bani” (în fond, o boală). Banii în sine nu m-au pasionat niciodată, de unde și respingerea constantă a oricărei idei de parvenire, de cocoțare într-o funcție/ poziție/ postură care să te umple de bani, dar fără satisfacții profesionale. Verii mei de la Chișinău se mirau de ce nu fac ceva ca ”să fac bani” (firme, afaceri, tranzacții etc.). Concret, apartamentul în care am stat la Chișinău în anii 1994-1996, era format din două camere excelente într-un turn din apropierea centrului orașului. Proprietăreasa era plecată și stabilită în America și dorea să vândă apartamentul. Filo-română, proprietăreasa a scăzut prețul de la 5000 de dolari la 3000 de dolari, bani pe care eu i-aș fi adunat din salariul meu de la ”Sfatul Țării” în 30 de ani (fără să consum nimic). M-a așteptat câteva luni, doar doar voi aduna banii necesari. Evident, nu avea cum să mă aștepte decenii și a vândut apartamentul cu 7000 de dolari. Noul proprietar l-a aranjat un pic și peste cîteva luni l-a vîndut cu 20.000. Acum presupun că valorează minimum 50 – 60 mii de dolari. Verificarea ideii că nu am făcut pasiune pentru bani este dată de faptul că nu regret absolut de loc pierderea oportunității de a deveni mai bogat cu câteva zeci de mii de dolari (ultima ”trăsnaie” în domeniu, în 2013, a fost indiferența față de un post la BNR, în București). Iar exemple sunt nenumărate. În schimb, la piață, încerc mereu să optimizez raportul cost-calitate prin nevinovate negocieri…).

Azi mi-am mai revăzut colecția de vederi. Cele mai multe le am din Iași (vreo 30) apoi din Rădăuți și din regiunea Suceava. Am de gînd să-mi măresc colecția achiziționînd mereu și făcînd schimb prin corespondență.

Azi e ziua luptătorilor din Iugoslavia – 25 de ani de la atacarea Iugoslaviei. 4 iulie – Ziua independenței SUA. 190 de ani de la proclamarea independenței. La 18 am ascultat Moscova (”De strajă păcii și securității popoarelor”, ”Țara violenței”. La 20 am ascultat din nou ”Ipocrizia agresorilor”, ”Orizonturi sovietice”. La insistențele mamei (care nu păreau a fi obligative) m-am apucat de engleză. Am rămas cu două lecții în urmă. După o jumătate de oră de scris a început să mă doară capul. Am ieșit afară, am ascuțit toporul foarte bine, l-am mai reparat, apoi am ochit o lodvă mai potrivită. La cîte 10 cm de capete am cioplit cu toporul făcînd-o mai subțire, cît să pot prinde cu mîna. Astfel mi-am făcut un fel de halteră cu care am de gînd să fac antrenamente. În seara asta cu greu am făcut 20. Il ridic sus, deasupra capului, apoi îl las pînă aproape de genunchi, îl ridic iar și-l cobor din nou. De 20 de ori. Sper să majorez numărul cît de curînd. Seara am ascultat iar postul italian. Un fel de adresă: Centrala Berlin, Cento due, 192, Căsuța poștală 459. Pt Giovani Verdi. Postul se pare că se numește ”Radio Ogi – Italia” . În continuare, pe 397 m. am ascultat ”Govari Bukarest” (în limba iugoslavă (21 – 21.30) cu emisiunea în limba rusă. ”Laudatur Iedut Cristus” (Radio Vatican). De la 22 la 22.30 Deutschvan Fung pe 195 de m. – pentru Iugoslavia, iar de la 22.30 la 22 pentru România. Seara, m-am culcat pe la 23.30 după ce am început să citesc ”Omul invizibil” (”Pădurea…” am uitat-o în sufragerie).

Marți 5 iulie 1966. Dimineața m-am sculat singur pe la ora 8. Șirul zilelor frumoase și calde nu s-a întrerupt. Azi însă e o zi toridă. Nu e chip să stai mai mult afară, în soare. În bucătărie e ca într-un cuptor nu alta. Singurul refugiu este în sufragerie unde-i răcoare și liniște – cel mai plăcut loc în asemenea zile.

Dimineața am citit din ”Pădurea spînzuraților”. M-a întrerupt mama de vreo două ori: o dată să-i culeg niște vișine pentru o budincă, apoi, după un scurt răgaz, să-i culeg și lui tanti o trăistuță din vișinii ei, pentru dulceață. După ce-am făcut și trebușoara asta am venit în casă și m-am dat pe citit. M-am întrerupt numai la masă, după care iar am luat cartea în mînă și n-am lăsat-o decît după ce i-am citit ultima filă, apoi și Prefața. (”Moartea eroică nu prețuiește în realitate cît viața cea mai ticăloasă”). Mama m-a asigurat că la urmă o să plîng. Eu am încredințat-o că nu se va întîmpla așa ceva. Citind cartea pe nerăsuflate mi-am încărcat sufletul cu emoții, iar la urmă am simțit o mare plăcere să mă descarc plîngînd. Altădată plîngeam pentru simpla moarte a unui personaj oarecare (Țin minte că am plîns grozav în cl. I-a cînd am auzit că lupul a mîncat pe cei trei iezișori ai caprei…). Acum însă n-am plîns pentru moartea lui Bologa. Îmi era mai mult milă de zbuciumarea celor ce rămîneau și-i jeleau. Fără să vreau m-am pus în situația lui. Ce-aș fi făcut eu să știu că peste cîteva clipe nu voi mai trăi? Într-o pornire de curaj mă gîndeam că i-aș înfrunta zîmbind pe cei ce m-au osîndit… Apoi m-am transpus în situația celor ca Ilona, Klapka, Boteanu prieteni apropiați ai osînditului. Cu gîndul că aș asista la moartea unui prieten sau a cuiva drag m-a apucat plînsul, într-un acces de slăbiciune. Mama m-a văzut că plîng și a crezut că-l plîng pe Apostol (Bologa). Pe acesta însă aproape că-mi era și ciudă că a refuzat ajutorul lui Klapka și a spus adevăratele lui intenții… După ce-am terminat cartea m-a apucat durerea de cap de atîta încordare. Aceste ultime două romane pe care le-am citit le admir. Sînt foarte realiste și pătrunse de un umanitarism profund. Cred că mi-am făcut din Rebreanu un scriitor preferat.

După masă mama și tata s-au culcat un pic. Azi tata a cutreierat cu bicicleta satele din apropiere în căutare de lemne. A adus baterii noi pentru ”Delta” (aparatul de radio).

Ca să-mi astîmpăr durerea de cap am luat o pastilă și m-am culcat în bucătărie. M-am trezit la 18, după două ore de somn, cu o durere și mai grozavă. În căldura asta infernală era și cazul să mă doară capul. Pînă pe la 19 m-am mai învîrtit prin casă, apoi m-am dus în dormitor și-am răscolit prin mulțimea de cărți ce trebuie să le citesc. Am ales romanul ”Întunecare” de Cezar Petrescu. Pînă seara am citit cu înfrigurare căutînd să ajung cît mai repede la miezul acțiunii și să aflu totul.

Seara nu s-a mai cinat. Mama a copt pîine și a stat pînă s-a copt (22). Eu am rămas citind în bucătărie. Pe cînd mama se ducea la culcare în sufragerie, s-a auzit cocoșul cîntînd. Mama, superstițioasă, m-a anunțat că mîine sigur se schimbă vremea și nu se știe dacă voi putea merge la Rădăuți. N-am vrut însă s-o cred. Am stat și-am citit pînă am ajuns la pagina 100. Apoi mi-am scris Jurnalul. Cînd m-am uitat la ceas – 22.30! Ceasul stătuse…. Cine știe cît o fi ora acum. Cred că e aproape de 1. După ce l-am învîrtit acum arată 11.15. Voi vedea mîine diferența și-mi voi da seama cît am stat. N-am reușit să recuperez lecțiile pierdute la l engleză. Cînd m-am culcat luna nu se vedea încă.

Miercuri 6 iulie 1966. Astănoapte m-am culcat la ora 1, iar la 3 și ceva m-am trezit iar. Nemaifiindu-mi somn am stat și-am admirat minunăția de lună ce stătea oblic pe bolta cerului astfel că lumina foarte bine cămăruța mea. Am dat perdeaua la o parte și-am deschis larg două geamuri. Un timp am stat călare pe geam și-am admirat tăcerea mormîntală ce domnea peste sat, tăcere ce era întreruptă ușor de hămăituri îndepărtate. Luna era tare mică, sus și albăstruie parcă. Am stat așa mai bine de o oră. După ce aerul răcoros al nopții a cuprins toată camera, am reușit să adorm. Dimineața m-am sculat la 5.30. Am observat că ceasul meu era în urmă cu o oră și 15 min.

Cu numai vreo 2-3 ore de somn, m-am sculat, m-am îmbrăcat (sandale, pantaloni lungi, cămașă de ”culoarea prafului” căreia i-am suflecat mînecile) am mîncat, am mai vorbit cu mama, apoi am încălecat bicicleta și la 6.30 am ieșit pe poartă cu direcția Rădăuți. Scopul călătoriei mele de astăzi era să-mi retrag banii de pe excursie (160 lei) ca să-mi înlesnesc plecarea la București. Pe lîngă asta, mama mi-a da 75 de lei să fac unele cumpărături. Cînd am ieșit din ultimul sat ce aparține de Grămești, la teiul bătrîn ce înseamnă pentru mine sfîrșitul unui urcuș cam greu, m-am întîlnit cu Vlad Apalaghiei din Grămești (un coleg mai mare de la Grămești, care mergea și el cu bicicleta la Rădăuți. Așadar am avut și tovarăș de drum. Cît timp am mers am discutat mereu și nici n-am știut cînd a trecut timpul. După ce-am traversat lanul de grîu am luat-o pe o cărăruie la vale spre Dornești. Cum mergeam eu așa am depășit lățimea cărăruii și niște dîmburi m-au făcut să-mi pierd echilibrul. Deoarece aveam un pic de viteză n-am mai avut cînd să pun frîna. Am avut un pic de prezență de spirit, am cîrmit-o în șanțul destul de adînc, apoi am pus piciorele în pămînt. Imediat m-am oprit, ca și cum nu s-a-ntîmplat nimic, și mi-am continuat drumul. Pe cărarea de la Dornești la Rădăuți e o plăcere să mergi. La 8 am ajuns în Rădăuți. Aici, Vlad mi-a propus, iar eu am acceptat, să ne întîlnim la ora 14 pe Mărășești 22 și să venim tot împreună acasă.

Cum am intrat în oraș am avut grijă să descalec. Prin fața Tribunalului m-am întîlnit cu Gavril Magopăț. Întîlnirea a fost plăcută. Mi-a spus că la sf acestei luni are de gînd să meargă și el ”dincolo”. (L.D.: ”dincolo” însemna, de regulă, ”dincolo de graniță”, adică în teritoriile românești ocupate de ruși). S-ar putea să vină și el în excursie (deocamdată nu vrea). Mi-a arătat unde stă Storoj (vila ”Hilda” de pe Bdul Bogdan Vodă) dar mi-a prezis că nu voi căpăta banii… Totuși m-am dus mai departe, la Școala Veche. În oraș se fac mari reparații la canale, trotuare și la fațadele unor clădiri.

La Școala Veche, în hol m-am întîlnit cu un elev de-a X-a pe care-l cunosc numai din vedere. Totuși am intrat în vorbă cu el. A venit să-și ridice actele pentru a pleca (chiar azi) la Liceul Militar. După cum se mai gîndise și el, și după cum i-am mai descris și eu perspectivele, s-a hotărît: va merge acolo, dar nu va reuși.

I-am spus directoarei ”durerea” mea (L.D.: este vorba despre doamna directoare Mincu – o femeie deosebită, cu mult tact și cu o mare iubire față de copiii pe care îi păstorește). Motivul meu pentru a nu mai merge în excursie (faptul că intenționam să merg în Uniunea Sovietică) n-a fost prea întemeiat. Directoarea nici n-a vrut să audă: ”așa răspundem noi la chemările Ministerului?”. Și-așa nu-s destui candidați. Costul excursiei a crescut la 210 lei. În definitiv, de ce n-aș merge? La urma urmei, renunț și la București și tot merg. Pe hall era agățată o hartă cu itinerariul excursiei interregionale de la 18 la 23 iulie 1966. Iată frumosul itinerar: Rădăuți – Cîmpulung – Vatra Dornei – Bistrița – Dej – Cluj – Cheile Turzii – Turda – Cîmpeni – Alboc – Scărișoara – Abrud – Detunata – Zlatna – Alba Iulia – Ocna Mureș – Tg Mureș – Reghin – Toplița – Gheorghieni – Ciceu – Ghimeș – Gheorghe Gheorghiu Dej – Adjud – Bacău – Pașcani – Suceava – Rădăuți. În costul excursiei intră cazarea și mîncarea. Transportul – cu autobuzul. Afară m-am întîlnit cu Lupăștencele care au venit să se pregătească pentru examenele de corigență. Am schimbat vreo două vorbe, apoi am plecat în oraș să-mi fac cumpărăturile. Am cumpărat 3kg de zahăr, două conserve de plătică și trei reviste de ”New Times”. Am avut grijă să iau și două înghețate și pentru suflețelul meu. Cînd ieșeam de la ”Macul roșu” m-am întîlnit cu Gigi Simionesi care, echipat de călătorie, mi-a spus că merge să lucreze la Cîmpina. La despărțire mi-a promis că ”poate-mi va scrie”. După asta m-am mai învîrtit prin tîrg, am stat vreo 15 minute în parc și mi-am făcut unele adnotări în ”Însemnări de buzunar” vol 4. Mi s-a părut că în drepta mea, pe o bancă stătea Theodora. N-am mai dat atenție și am plecat. Am trecut pe Mărășești 22, dar n-am mai intrat. Am ieșit apoi pe V.I.Lenin, la asfalt. Văzînd că merge foarte ușor, m-am hotărît să merg acasă pe aici și să nu-l mai aștept pe Vlad. M-am pornit din Rădăuți la ora 10. Am văzut că fac 20 de km la oră pe drum drept sau cu mici ondulații. Soarele mă bătea drept în față și numai curentul produs de viteză m-a mai răcorit un pic. Am mers prin Vladu Vlădichii, Bădeuți, Milișăuți (cît era el de lung), Românești, Grănicești, Ratoș, Bădeuți, Gropeni și… acasă. La început a mers foarte ușor (pînă la bifurcația Siret – Suceava). La podul din Milișăuți de peste apa Sucevei m-am întîlnit c-un fost coleg de clasa VIII-a care acuma e într-a XI-a C. Mi-a povestit că a fost în excursii mai lungi cu bicicleta (două – trei zile). Acuma venea de la un prieten din raionul Suceava. Din discuție în discuție ne-am hotărît să mergem duminică la Putna cu bicicletele. Numai să fie vreme frumoasă și să am chef. O pălărie bună mi-ar prinde tare bine. Pînă aici mă bătea soarele în ochi, iar de după ce m-am îndreptat spre Românești mă bătea în ceafă. Dar mi-a cam ieșit mie asfaltul pe ochi. După ce-am lăsat în urmă Milișăuțiul am avut parte numai de dealuri mai mult sau mai puțin mari. Aici am obosit grozav; am mers mult pe jos și soarele mă topea cu razele lui de foc. Am răbdat ca un călugăr pînă m-am văzut în Grănicești. Înainte de a intra în sat am făcut un popas bun. Nu mă mai ajutau piciorele. Dinspre Siret veneau nori negri care imediat au acoperit soarele. S-a făcut răcoare și numai puțin n-a lipsit să plouă. Un vînt favorabil a îndepărtat norii. Iată că pentru a doua oară s-au adeverit vorbele mamei și ale cucoșului. În fața acestui semn cocoșesc mă-nchin (dar numai lui!). În Grănicești, în fața Sfatului Popular m-am întîlnit cu-n prieten de-al lui Toader și, deci, și de-al meu. (a dormit odată la internat cu Gigi în d.5). Mi-a spus că Toader e acasă (cred că a venit pe data de 2 iulie crezînd că merge imediat în excursie). Și-acuma îmi pare rău că n-am fost pe la el. Cînd am ieșit din Grănicești am avut cîteva văi la care mi-am dat drumul cu toată viteza și simțind o mare plăcere. Apoi am trecut prin comuna Satu Mare, după care am avut parte numai de dealuri și delurele. Pe marginea drumului am găsit cîțiva meri pădureți și m-am lăcomit la poamele lui extraordinar de acre și rele. Cele vreo 10 merișoare mi-au făcut rău și au contribuit la durerea de cap ce mi-o provocase căldura și oboseala. Cînd am intrat în Ratoș am avut parte de o vale splendidă de vreo 2km. M-am lăsat un pic pe spate cu mîinile lejere pe ghidon, alergam așa înghițînd pămîntul. Simțeam fiori de plăcere. După asta au urmat drumurile proaste de țară cu gropi și cu pietre. În Bădeuți am băut de vreo trei ori apă care s-a combinat numaidecît cu merele… Cu mare greu am ajuns pînă-n Gropeni. Aici am avut drum drept, apoi vale, un deal pe care l-am urcat ușor, apoi vale. Și iar viteză! Mi-am scos pîrleala pentru cît am mers ca melcul. În 5-7 minute eram acasă, un lac de sudoare (cu toate c-am venit numai în maieu). Acasă, după ce-am mai povestit un pic am trasat pe hartă, cu mama, itinerarul călătoriei (excursiei). E foarte bun! (posibil să merg și la București, sau, dacă nu, chiar ”dincolo”). Mi-am schimbat hainele aproape ude și pline de praf, m-am spălat, am halit ceva, apoi, frînt de oboseală, m-am culcat. Cred că azi am făcut vreo 70 de km fără prea multe popasuri. Am reușit să dorm numai jumate de oră. Totuși, cred că m-am refăcut mult. După asta am cules o trăistuță de vișine, am adus apă și m-am mai mișcat prin casă Am mai citit un pic (dar numai un pic) din ”Întunecare”. Lecțiile de engleză au rămas baltă (las că fac mîine… și tot așa). (D.V.: ”Prietenul dușmanului meu va deveni dușmanul prietenului meu?” Foarte interesant. (R. Comșa: ”Ce-s romantismele astea de licean amorezat?” ”A vota cu Iorga = a voma”).

Seara am jucat table cu mama: 3-2 pentru ea la linii. Tata a fost prin sat.

Cînd s-a înnoptat a venit și ploaia; a plouat un pic numai: în depărtare fulgerele luminau cerul, însă tunetele nu se auzeau aproape deloc. M-am culcat la 22 fără să mai citesc sau să scriu nimic. Eram un pic obosit și afară era tare urîcios (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 416. Marți 20 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (139).


 

Sîmbătă 25 decembrie 1965. Ziua întîia de Crăciun. Prilej de bucurie pentru copii și de distracție și veselie pentru toată lumea. În alte țări se oficiază servicii religioase (Ziua lui Hristos). Cum sînt un ateu convins, consider toate astea fără rost și țin ziua aceasta ca pe o zi liberă, pentru distracții. Aseară am stat pînă după ora 12 și-am citit ”Bîlciul deșărtăciunilor” care pe măsură ce intră în acțiune devine mai frumos și mai pasionant. Azi ziua s-a menținut puțin geroasă. Atmosfera a încremenit în această stare de două zile și cred că va mai ține încă cîteva.

Azi dimineață m-am sculat după 7.30. Am făcut program de sport (exerciții de gimnastică și flotări la podea (20), apoi am făcut baie părții superioare a corpului, după care mi-am luat pantalomnii mai buni și bicicleta și m-am dus la Poștă să duc o scrisoare (pentru Botoșani). Pe drum m-am întîlnit cu Gheorghe Horodincă. Acesta mi-a povestit despre profesorul lui de matematică de la Siret (care-i f tîmpit) (în întreaga clasă sînt 12 căzuți și restul medii de 5). Din cauza lui va veni la Rădăuți (poate chiar la internat). Pe drum m-am întîlnit cu ”tov. director al Școlii generale GrămeștiPanțir Alexei”. Pe drum unii săteni m-au salutat (n-am avut răgaz să le dau eu salut). Înapoi acasă am venit tot cu Gh Horodincă, pe lîngă bicicletă. Azi mă așteptam să primesc felicitare de la Moscova ca-n fiecare an (1962 – 27XII, 1963 – 22 XII, 1964 – 23 XII) dar n-am primit. Stăm foarte prost cu abonamentele anul ăsta (n-avem nici unul). Pînă la amiază am stat degeaba, am ascultat radio (tot timpul azi a fost o muzică excelentă) și-am avut discuții cu Mircea, tata sau mama. Am luat masa pe la 12, după care am început să mai fac cîte ceva la engleză. Pînă seara am tradus aproape o foaie din Gulliver s Travels by Johnathan Swift. Mi-am mai omorît timpul jucînd table sau dame și vorbind cu ceilalți ai casei. La ora 18 am ascultat Vorbește Moscova. Azi se împlinesc 45 de ani de la  constituirea R.S.A. Ceceno-Ingușă. Cu acest prilej ea a primit ordinul ”Lenin” – cea mai înaltă distincție sovietică. În încheiere a vorbit despre cinematografele din Moscova. În capitala U.S. sînt în prezent 105 cinematografe (al 105 –lea a fost inaugurat ieri), iar mîine se inaugurează al 106 – lea, avînd o destinație specială. Aici se vor prezenta numai filme satirice care vor biciui rămășițele vechii orînduiri. Pe lîngă aceste cinematografe mai sînt încă 20 de cinematografe de vară cu capacitate foarte mare. Zilnic, cinematografele sînt frecventate de 300 000  de moscoviți. În Moscova există un cinematograf panoramic (cu trei aparate de proiecție) – Pacea; și unul de circopanoramă (11 aparate de proiecție) la Expoziția Realizărilor Economiei Naționale.

După cină a fost un pic de ceartă (Mircea s-a supărat că nu va pleca mîine la Rădăuți). În tot timpul zilei de azi Radio București nu a rostit cuvîntul ”crăciun” (a fost rostit aseară, dar s-au corectat pe parcurs). Restul țărilor au transmis. Am ascultat o emisiune la ”Eu” despre un Nicușor, doi părinți, ministrul diriginte și alți membri de partid. Moș Gerilă + Moș Crăciun = Moș Cră-cilă = diriginte (crăcănat) (colectiv, instructor de partid, membru de partid, lupta de clasă, cl X-a, biserică, dumnezeu, porniți înainte tovarăși, 23 august, Crăciun, 10 mai). Dac-ar fi toate cu lapte…. (L.D. Presupun că era o emisiune de la ”EuRopa liberă” în care era ironizată noua familie conducătoare a României și, desigur, regimul politic comunist).

La 22 fără ceva am ascultat ”Gavarit Maskva” – v russkii iazîk – cîteva cîntece în limba romînă a lui Vasile Veselovski (”Chitara” ș.a.). Pe la 22.30 am început  să-mi organizez cunoștințele mele despre Radio Moscova și sugestii cu privire la emisiunile acesteia. Mi-am alcătuit un carnețel de 1,50 lei pe care l-am împărțit în nouă părți neegale între ele. Iată cum: 1. Cîntece cerute de ascultători; 2. Cosmonautică; 3. Cinematografie; 4. Vederi; 5. Fotografii de scriitori, poeți ș.a.; 6. Literatură; 7. Pictură; 8. Actualități din viața moscovită și sovietică; 9. Personalul redacției 10. Viața sportivă în U.S. Toate aceste rubrici le-am  ”completat” fie cu ceea ce știu, fie cu ceea ce vreau să știu (sau să am și care trebuie cerute de la redacție). Acum e ora 24 fără 25 min. și eu scriu în Jurnal și ascult muzică la Radio București (programul I): de mai bine de jumătate de oră ține o muzică modernă dar adormitoare. În seara asta am de gînd să ascult ”Glasul patriei”. Pînă una –alta să mai trag în condei vre-un prof. – doi.

Bondor Aurelia – profesoara mea de matematică din clasele a 8-a și a 9-a. Cam voinică, necăsătorită și se poartă foarte corect. Are un păr bogat pe care-l poartă făcut permanent numai la spate. Se ține grozav de cinstită și corectă. Cîteodată, pentru a nu considera cineva că i-a făcut o nedereptate pune notă peste normă (cazul meu). Ca metodă de predare specifică: studiul individual, iar în clasă numai ascultare. Persecută fățiș, rîzînd chiar de unii (Ungureanu Mircea și Lavric Gheorghe). Asta pentru a învăța ei matematică. Pînă anul trecut avea o manie: aceea de a scrie numaidecît pe cineva în condică. Anul ăsta, nemaifiind condică, se limitează numai să facă observații și să țină morală. În timpul orelor are două (sau mai multe) metode de a striga elevii. Fie numai pe numele mic (acesta îl rostește cu veselie și bună dispoziție), fie numele întreg (rostit grav și apăsat). Cînd nu folosește niciuna din astea, folosește alte două: a) tovarășul xy și b) scoate ea cîte o poreclă care să nu fie supărătoare: de ex. mie îmi spune Liviuț, lui Pîrghie – Pițigoi; lui Andrișanmaestru, iar mie îmi spunea anul trecut ”geometru”. Cînd se supără pe noi nu mai face ore în plus și-i ține mult supărarea.

Teleagă Demil profesor de fizică. O ținută atletică, înalt, poartă părul scurt și haine ușoare pe el. Se poartă după tipicuri: se rade de două ori pe săptămînă (joia și sîmbăta). Își asortează la culoare cămașa și pantalonii. În clasa a 8-a, a 9-a și în trim I din acest an a purtat cămașă și pantaloni kaki. De la o vreme poartă cămașă și pantaloni de culoare închisă (aproape neagră). Nu-mi pot explica cum poartă aceleași haine de atîția ani (poate are mai multe la fel). În clasă intră tot după tipic: intră cu dreptul înainte și se lasă ușor pe genunchiul stîng. Are mereu cu el un caiet de fabricație proprie în care-și trece notele (să nu-l șmecherească alții). Are un sistem de predare și de ascultare cu totul aparte. La începutul trimestrului predă timp de douăsăptămîni, după care ascultă vreo două (săptămîni); apoi intră la normal. Cînd predă umple lecția cu tot felul de snoave și aplicații foarte practice. La ascultare nu permite să se sufle. Dacă cineva încearcă, bate cu creionul în catedră și zice: ”Vă rog, deja scade temperatura...”. Cîntărește notele foarte bine: ”vă rog, e 4.50; te mai întreb ceva poate îți dau cinci”). Atît la ascultare cît și la predare nu cere cine știe ce disciplină, ci numai atrage f blînd atenția, ciocănind cu creionașul lui în masă, zicînd: ”Sssst, vă rog!…” O singură dată l-am văzut nervos (cazul cu Istrătoaie Modest și Gigi Simionesi) și tot o singură dată a scris în condică (anul trecut, pe mine). Are vorbe tipizate: ”Vă rog!” folosit 1) cînd începe să predea lecția; 2. Cînd pune nota; 3. Cînd atrage atenția cuiva. E un profesor iubit de toți, prin faptul că se poartă f popular cu noi. Din clasa 8-a, a 9-a și anul ăsta am fost mereu (responsabil) cu materialele la fizică. El, întotdeauna, f galant ieșea ultimul din cancelarie cu țigara în colțul gurii; dacă nu era material (îmi) făcea un semn cu mîna și strîngea din buze; dacă era (material) făcea semn cu mîna să merg(em) sus. Urcam scările împreună cu el, foarte tinerește, el mereu zîmbitor și glumeț cu toți. De multe ori îl vedeam prin oraș, pe bicicletă, conducea numai cu o mînă și cu nelipsita-i țigară în cealaltă. Ce a făcut, numai el știe, dar și-a atras dragostea și simpatia tuturor (cu toate că dă note destul de mici). Ăsta-i profesorul nostru de fizică.

La ora 0, după ce a spus ultimele știri, programul I și-a încheiat emisiunea, după care a cîntat imnul (tot cel vechi). Deoarece a început emisiunea în limba germană am mutat pe programul II la 550 metri. Am încercat să compun o scrisoare pentru elevii sovieticii cu care să corespondez. Am reușit să înjgheb ceva, dar dar nu știu dacă voi putea traduce, cred că va trebui să cer ajutorul profesorului de engleză. La ora 0.30 pe lungimea de undă de 339 m am ascultat ”Glasul patriei”. În scurtul Buletin de știri a fost amintită ceremonia patriarhului Iustinian de la biserica ortodoxă română, care a spus în încheiere: ”… în lumina învățăturilor evanghelice să iubim aproapele nostru și să iubim pacea în lume”. Apoi a urmat rubrica ”Meridiane românești” care a informat auditorii despre ”succesele din fabrici și ogoare”. A amintit și despre vacanța de iarnă a elevilor care-și petrec revelionul la Palatul pionierilor. O mică statistică din întreaga populație a țării: la fiecare trei locuitori unul este depunător la CEC. În punctul trei al programului, crainicul a spus cam așa: ”Nopate bună de Crăciun”, ”este noaptea Crăciunului”, ”este seara Crăciunului”, ”apar îngerii liniștiți și-n casă arde focul”. A spus apoi despre ”pregătirea Crăciunului”, ”tăierea porcului de Ignat, gospodinele care pregătesc nelipsiții cîrnați și caltaboși” etc. În noaptea de ajun este sărbătoarea copiilor care vin să colinde și așteaptă această noapte cu nerăbdare și emoții. Este vorba despre colindătorii care, în schimbul veștii că se apropie Crăciunul și a drăgălășeniei lor, primesc plăcinte calde, colăcei, mere, nuci etc. A recitat la radio și cîteva colinde vechi: ”Dom, dom să-nălțăm/ Am plecat la vînătoare/ Dom Dom să-nălțăm….”, apoi ”Moș Crăciun cu plete dalbe/  Să-mi aduci daruri multe”, ”Din bătrîni se povestește…. Moș Crăciune ia ghicește? Niciodată n-ai ghicit”…. Crainicul a urat auditorilor ”Sărbători fericite!” după care s-au transmis cîntece populare ca: ”Bun îi vinul ghiurghiuliu/ Cules toamna pe tîrziu”. Radioteleviziunea română, Str Nuferilor nr 62, România). Am stat și-am scris în Jurnal pînă la ora 1.15. Cînd vroiam să caut ”Glasul patriei” pe unde scurte hop și tata care m-a certat un pic și mi-a luat aparatul. Neavînde ce face a trebuit să mă culc. Nu înainte însă de a-mi destinde mușchii și de a citi cîteva rînduri din ”Bîlciul...”. M-am culcat la ora 2.

Duminică 26 XII 1965. Cu toate că astănoapte m-am culcat foarte tîrziu, azi am reușit să mă scol pe la 8. Tocmai atunci venise Horodincă cu laptele și Muț era dezlegat. Omul a trebuit să intre și să stea în casă pînă l-a prins Mircea pe Muț și l-a legat. Dimineața fac înviorare. Fac cam cîte 16 flotări și exerciții de gimnastică. Pînă la amiază mi-am pierdut vremea  umblînd și stînd prin camere. De pe la 12 m-am apucat să traduc în continuare din ”Gulliver s Travels”. Mi se pare că acum e mult mai ușor de tradus (am prins și gustul). Nici azi n-am avut nimic la poștă și asta nu-mi place deloc. Dacă nici mîine nu mai primesc, atunci…

După o masă copioasă am ascultat pînă la 16 numai la radio (Petre Pleșca hirotonisit de Papa de la Roma). Dv. (L.D. Presupun că știrea a fost auzită la postul de radio Deutsche Welle – Unda germană – dar fiind probabil atenționat de părinți să nu scriu despre posturile de radio interzise, încercam doar o sugerare spre ulterioară aducere aminte…Deci, Dv = DW). Am ascultat ”Satira și umorul” – o emisiune compusă din scenetele ”consumate” în timpul acestui an. Apoi m-am culcat pe canapea (mă ajunsese somnul  și în sugragerie era f cald) și am tras un pui de somn pînă aproape de 17 cînd m-a sculat repede mama  și mi-a spus că vine doamna Tomaziu. Nici n-am apucat să mă șterg pe la ochi c-a și intrat. Am îngînat un ”sărumîna”, am mai stat un pic și m-am retras cu aparat cu tot în bucătărie. Aici am ascultat muzică și alte ”țuici”. La ”Moscova” a amintit azi pentru prima oară de ”cele 30 de ore de pace cu ocazia zilei de Crăciun”. A amintit, de asemenea despre principalele evenimente petrecute în U.S.: 1) S-a sărbătorit a V-a aniversare a F.N.E. (L.D. Probabil este vorba despre Frontul Național de Eliberare din vreo țară asiatică, posibil Vietnam); 2) la 21 dec s-a semnat acordul de ajutor tehnic suplimentar pentru Vietnam; 3) 20 dec. – îndeplinirea înainte de termen a septenalului sovietic în siderurgie; 4) Au fost lansați pînă acum 101 sateliți ”Cosmos”; 5) 25 dec – Festivalul artistic ”Iarna rusească” la care participă invitați din 22 de țări. Elevii sovietici iau vacanță la 30 decembrie.

Doamna Tomaziu a stat cam multișor. După asta, mama s-a dus cu tata la Puiu Marian, cu gînd să-l cheme la noi. Fiind ”aglomerație” acolo, au fost nevoiți să se întoarcă. Pe masa din sufragerie era o sticlă cu vin roșu și un păhărel cu lichid roșu; crezînd că-i vin l-am dat peste cap. Dar m-am înșelat amar: era oțet de calitate bună. M-a usturat pînă ce mi-am ”uns”  gîtlejul cu un pahar de vin de vișine. După masa de seară toți s-au culcat, iar eu am rămas să-mi scriu impresiile zilei de azi. Tata, precaut, mi-a luat aparatul ca să nu stau tîrziu. Pe la 22 și ceva însă m-am dus în sufragerie și am urmărit șirul de emisiuni de la ”Radio București”, de la 22 la 22.30 și de la 0 la 0.30 pe lungimea de undă medie de 397 m. A dat foarte multă muzică ușoară românească. A cîntat ”Serenada tinereții”, ”Gabriela” și ”Viva la musica!” (italiană). A cîntat Ilinca Cerbacev ș.a. După a doua emisiune în limba italiană am ascultat ”Glasul patriei”. Programul a fost sărac de data aceasta. I-a lipsit Buletinul de știri. A început cu ”Meridiane românești” apoi a continuat și a terminat cu emisiunea lui Radu ProdanWeek end la Radio București”. Au interpretat: Sanda Brîncuși și Bogdan Anton. S-a făcut o vizită la ”Muzeul satului” din Herestrău. A prezentat, rînd pe rînd case din toate regiunile țării alăturînd și cîte o melodie din locurile respective. (Casă din Bărăgan – ”Grîușor din Bărăgan”, Casă din Oltenia – ”Cîntec din Oltenia”, Casă din Banat – Cîntec din Banat, Casă din Sibiu – Fetele de la Sibiu (Maria Badiu), Casă din Munții Apuseni – Cîntec de la Tîrgul fetelor de pe Muntele Găina, Casă din Oaș – Dansul fecioarelor, obicei popular oșan, Casă din Moldova – un cîntec de nuntă moldovenesc, Casă din Dobrogea – Fată dobrogeană. Iată programul de la Glasul patriei (L.D.: este scris un program  pe ore și lungimi de undă – nu le mai redau aici). Orele sunt ora Bucureștiului, cu două ore înainte de Greenwich.

Azi n-a fost chiar așa de frig și spre seară s-a lăsat o ceață destul de deasă. Avem noroc de o iarnă blîndă, fără zăpadă prea multă și încă n-am avut pînă acum nici un viscol mai serios.

Mircea s-a hotărît să-și facă și el un ”jurnal” (dar nu ”zilnic” ca al meu). Jurnal = caiet în care se înseamnă întîmplările zilnice ale unei peroane (Dicționarul limbii române moderne). Probabil îl va începe de la 1 ian. 1966 și la început va scrie din amintirile sale din copilărie. Mircea are în ianuarie sesiune, dar nu se pregătește.

(L.D.: Am pomenit în însemnările pentru această zi de doamna Tomaziu. Era soția preotului Tomaziu din satul nostru, Grămești, preot înrudit cu vestitul Nicolae Tomaziu, despre care Curierul de Iași scria anul trecut:  Pe 26 octombrie 2017, viaţa pământeană a lui Nicolae Tomaziu, martir al temniţelor comuniste, lua sfârşit. La acel moment, în vârstă de 101 ani, era ultimul supravieţuitor al lagărului de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, spaţiu de exterminare a deţinuţilor politici creat de comunişti în anii 50. Retras la Iaşi la începutul anului 2017, Nicolae Tomaziu şi-a aşternut pe hârtie memoriile unei vieţi în care a traversat un secol de deznădejde şi speranţă, de tortură a călăilor comunişti şi lumină a credinţei în Dumnezeu. Curierul de Iaşi vă prezintă în exclusivitate un serial ce cuprinde fragmente din amintirile lui Nicolae Tomaziu care reflectă anii participării sale pe frontul celui de-al doilea Război Mondial, experienţele cumplite din cei şapte ani de temniţă grea, dar şi relaţia sa cu Divinitatea.” Memoria martirului Neculai Tomaziu este minunat păstrată de Cătălin Tomaziu și Mihaela Tomaziu – Todosia, din Iași, Mihaela fiind nepoata fostului meu profesor și mentor din anii facultății, profesorul Mihai Todosia. Cîteva extrase din aceste memorii pot fi citite la linkul următor și la cele trecute la sfîrșitul articolului din Curierul de Iași: http://curierul-iasi.ro/nicolae-tomaziu-memoriile-unui-martir-longevitate-si-misiune-spirituala-ii-24511    ).

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 409 Marți 13 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (137).


Vineri 27 august 1965. Cu o zi înainte de a veni eu acasă, tata a primit o c.p. să se prezinte la Comisariat. A fost și a ridicat foaia mea matricolă pentru trim I și II din clasa IX-a. M-am sculat pe la 11 și m-am dus cu bicicleta la școala cea nouă unde mama mi-a arătat interiorul. Multe părți se aseamănă cu ale școlii noastre (de la Rădăuți). Am făcut experiența cu rîma, dar n-a ieșit nimic. Majoritatea timpului am lucrat cu Mircea la formarea unei curți largi și drepte. Anul acesta sînt mere multe, dar mici și bolnave. Pere sînt destule. Seara am început să citesc ”Stăpînul lumii” de Beleaev.

Sîmbătă 28 august 1965. I-am scris lui Sandu. Am lucrat și azi la pămînt. Vremea a fost tare rece azi. Am primit scrisoare de la bunița. A apărut dicționarul englez. Mircea fumează ”Naționale” (L.D.: cele mai ieftine și mai proaste țigări). Seara am stat mai tîrziu și-am citit ”Stăpînul lumii”.

Duminică 29 august 1965. O zi foarte foarte rece. A plouat în toată țara. Am terminat de citit ”Stăpînul lumii” de Beleaev. Personaje: Stirner, Sauer, Emma Fit, Kranț, Elsa Gluck, Oscar. Rudolf, Karl Gottlieb, Kacinski, Dugav). M-am contrazis cu Mircea în privința hipnotismului și asupra basmelor din carte. Mircea mi-a povestit cum a ajuns și a trecut de Vatra Dornei. Seara ne-am distrat cu hipnotismul și telepatia.

Luni 30 august 1965. Vremea s-a mai încălzit puțin. Am dezlegat anecdote din ”Povestiri și dialoguri”. Sînt cam răcit și mă simt prost. S-a terminat zborul lui Gemini 5. Record mondial de rămînere în Cosmos – 8 zile! Seara am început să citesc ”Ariel”. Mircea a fost la Siret după butelie, dar n-a găsit. Stăm tare prost din cîteva puncte de vedere: banii! Tata și directorul Panțir sînt la cuțite!

Marți 31 august 1965. Azi mama se duce pentru ultima dată la școală: n-au mai încadrat-o! Am luat cartea de-a 9-a de engleză de la început. Vremea se menține capricioasă: cerul e mai mult senin, dar bate un vînt rece și destul de puternic. Noaptea am visat tot timpul că sînt în București. I-am scris buniței. Am scris și la Moscova (am cerut adrese de tineri cu care să corespondez în limba engleză). În plic am pus și o scrisoare (compusă de mine) ca din partea lui Mircea (adrese de corespondențe în limba română). A fost tanti Lucreția cu gemenii Petrică și Paulică pe la noi. Am strîns un butoi de mere de la doi copaci pentru vin. Am scris la ”Flacăra” (adresa mea).

Miercuri 1 septembrie 1965. Azi începe noul ani școlar în U.S. Acum spre toamnă vremea se încălzește din ce în ce mai mult. Azi a fost cu adevărat cald. Am strivit mere în covată. Am fost la Poștă și am dat cele trei scrisori. Pînă acuma am scris 15 scrisori fără a primi măcar un răspuns. Am o mare plăcere să scriu și să comunic, dar și să primesc răspunsuri. Am cules fasolea din grădină. Au fost micuții Petrică și Paulică pe aici și m-au mai plictisit cu întrebări. M-am întîlnit cu Cutaș Haralambie și mi-a adus cîteva noutăți de la internat. Pedagogul Hollinger a plecat în Palestina și a intrat, în locul lui, Haiuță Țopa!…  Mircea s-a pornit la 5.30 la Siret și a venit la 7.30 de la Rădăuți cu cumpărături. Am terminat de citit ”Ariel” de Beleaev. Cu toate că-i fantastică are unele părți foarte reale și inspirate. M-a impresionat caracterul lui Ariel. Mama mai merge la școală cu vagi speranțe. Tatei i s-a făcut un buboi pe față. Seara am început să citesc ”Steaua K.E.Ț” tot de Beleaev. Au început să mă pasioneze romanele astea științifico-fantastice.

Joi 2 septembrie 1965. De dimineață ziua se anunța frumoasă și caldă(roasă). Azi se împlinesc 20 de ani de la constituirea R.D. Vietnam. Ieri a început învățămîntul și în Israel (patru clase gratuite). Am ascultat la radio Con Israel (pe 400 m). Noi incidente militare la granița dintre India și Pachistan. Tata a adus de la Ungureanu o presă cu care a stors merele. Seara am fost amîndoi după salar(iu). (23 – 24 august = 150 lei).

Vineri 3 septembrie 1965. Azi dimineață a sosit la Moscova, în U.S., delegația română condusă de N. Ceaușescu. U.S. va livra utilaje pentru   Hidroentrala    de la Porțile de Fier. 20 de ani de la capitularea Japoniei = sfîrșitul celui de-al doilea război mondial. Mircea a fost la Siret și a lăsat butelia acolo.  Mama merge încă la școală. Mi-am făcut un plan de activitate pînă pe 14 septembrie cu patru puncte zilnice. Sper să-l îndeplinesc întocmai. Am ascultat la Radio Moscova cuvîntarea tov Ceaușescu la sosirea pe aeroportul Vnukovo din Moscova. Pravda închină o pagină ”scumpului oaspete”. Ziua a fost caldă, totuși a bătut vînt. Merele cad mereu împuținînd recolta. Am învățat 15 strofe din ”Luceafărul” (depășire de plan!).

Sîmbătă 4 septembrie 1965. M-am sculat la 4.30 și am ieșit afară. Se iveau zorile și absolut totul era încremenit. Scena mi-a adus aminte de ”atmosfera” încremenită de pe Lună (cum am citit în ”Steaua K.E.Ț.”). Am primit, în sfîrșit, o scrisoare! Îmi scrie Puiu Petrovici de o surpriză. Mircea a fost la apă. Pa! (știle)!!. Mama și tata au fost la Siret pt. raze (vizita medicală). Știu 25 de strofe din ”Luceafăr

Duminică 5 septembrie 1965. Azi se sărbătorește pentru prima dată în U.S., Ziua petrolistului. Școala medie nr 182 din Moscova este fruntașă și are legături de prietenie cu elevii români. Mi-am îndeplinit și depășit programul. Azi cam înnourat și urîcios. După amiază s-a mai luminat un pic. Azi mi-am descoperit o pasiune nouă (care are totuși ceva vechime): radiofonia și posturile de radio (românești și străine). Mi-am făcut un tabel cu posturile recepționate de mine (ora, lungimea de undă, postul, țara, orașul, limba, adresa, observații…). Această pasiune  are o legătură destul de strînsă cu cu alte două mai vechi: corespondența și vederile. Cunosc acum vreo zece state care au emisiuni în limba română. Azi a reînceput conflictul iordano-israelian (schimb de focuri la frontieră). În prezent sînt două focare mai mari: Kașmir și Vietnam. Azi a fost înmormîntat Albert Schweitzer în spitalul său din Gabon, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (n. 14 ian 1875 în Alsacia). Emisiunea programului I se termină la ora 0, iar a programului II la ora 1. Am ascultat ”Glasul patriei” de la 0.30 la 1. M-am culcat la 1 după intervenția tatei.

Luni 6 septembrie 1965. M-am sculat la 6. În Pakistan s-a introdus starea excepțioală. La Moscova a sosit Antonin Novotny în fruntea unei delegații cehoslovace. Tov N. Ceaușescu a sosit azi la Volgograd – orașul erou. (L.D.: numit, din 1925 pînă în 1961, Stalingrad). Am ascultat la Radio Moscova cuvîntarea tov Ion Gheorghe Maurer, președintele Consiliului de Miniștri. Am calculat orele emisiunilor de la Radio București pentru Marea Britanie (după un anunț din Daywork – D.W). Am ascultat Vorbește Moscova în limba italiană și-am auzit o cuvîntare a tov Maurer (15.30). Mi-am cumpărat caiete și-am început să mă gîndesc la apropiatul an școlar. La 13 mama și tata au plecat la Rădăuți pentru Consfătuirea raională a învățătorilor și profersorilor (trei zile). Am primit un pachețel de la bunița. Mi-a trimis caietul de cuvinte pe care-l uitasem acolo și o carte pentru tata. Am ascultat la 19 și la 19.30 Radio București emisiunea în limba franceză, respectiv în limba italiană. Azi s-a sărbătorit în SUA Ziua Muncii (fondată în 1882) care se sărbătorește în fiecare an în prima zi de luni a lunii septembrie. Am scris o carte poștală la Rumania Today (pentru adrese externe). Spre seară s-a anunțat că situația este foarte gravă în Pakistan. Azi s-a deschis la Brighton în Marea Britanie cel de-al 96-lea Congres al sindicatelor britanice. Am încercat să stau și noaptea asta cît mai tîrziu, dar n-am putut să rezist.

Marți 7 septembrie 1965. Am scris o scrisoare la Cimponeriu Corina din Lugoj și i-am anexat Jocul internațional. Noaptea a plouat și azi e cam frig. Din 21 de scrisori trimise vara aceasta am primit numai la 3 răspuns! Mircea a stat pînă la amiază la tanti Lucreția. A plouat și azi; toamna bate la ușă. De la 2 la 6 am dormit și cînd m-am trezit am stat pe întuneric pînă la 8 cînd m-am dus la tanti dup foc. Nicolae Ceaușescu a sosit azi la Leningrad – oraș erou. (Azi Sankt  Petersburg). Tov I.Gh. Maurer a rostit o cuvîntare. Țara noastră participă la un tîrg internațional la Salonic (ate țări: Spania, Austria ș.a. România -1000 metri pătrați).

Miercuri 8 septembrie 1965. M-am sculat la 8. Am ascultat (în pat) ”Vorbește Moscova” în limba engleză de la 7.30 la 8. Azi e a doua zi a vizitei delegației noastre în Leningrad. Au vizitat Monumentul eroilor și Uzina Metalurgică unde a avut loc un miting al prieteniei. A luat cuvîntul tov Ion Gh. Maurer și N. Ceaușescu (cf Radio Moscova de la 18 la 18.30 pe 134 m). Am primit scrisoare de la Sandu și m-am bucurat tare mult. După masă am dat scrisorile pentru Rumania Today și Corina C. care vor merge mîine. Vremea a fost tare schimbătoare. A fost și cald, dar a și plouat în cîteva serii. U.S. a chemat India și Pakistanul să înceteze conflictul armat. Radio Moscova a anunțat declarația unui fruntaș german despre amestecul Germaniei în Vietnam. Azi am făcut cam 4 kg de must de mere și am băut jumătate. Azi e Sf Maria – hram la Rogojești. Am stat, ca și ieri, singuri. Seara i-am așteptat pe mama și tata dar n-au venit. Seara a fost foarte senin și o splendidă lună plină.

Joi 9 septembrie 1965. 21 de  ani de la Eliberarea Bulgariei de sub jugul fascist – ziua națională a Bulgariei socialiste. R.P. Chineză a hotărît să ajute Pakistanul împreună cu Indonezia. Aseară am stat tîrziu ascultînd radio și uitîndu-mă prin corespondența mea. Am mai ieșit afară de cîteva ori admirînd minunatul clar de lună. Tot aseară la ora 23 am prins Novisadul cu emisiunea în limba română. După calculele mele ora Belgradului e cu o oră în urma Bucureștiului. Ieri delegația țării noastre a vizitat Muzeul rus și Smolnîi. Delegația noastră a primit trei daruri din partea leningrădenilor. Azi delegația noastră a sosit la Moscova cu avionul. Ieri s-au împlinit 99 de ani de la nașterea lui G. Coșbuc. Aseară am ascultat o serie de emisiuni de la Radio București în germană, italiană, și încheind cu ”Glasul patriei” – Vorbește Bucureștiul. M-am culcat la 1.15 nemaiavînd ce asculta. Azi dimineață m-am sculat la 8 și am făcut o baie cu apă rece în albia amenajată pe capră. După seninul de astă noapte, dimineața a fost tot senină și caldă. Azi se împlinesc 17 ani de la înființarea R.D. Coreene. La amiază a venit și mama cu tata de la Consfătuire. Ca în fiecare an așteptam vești noi și bune. Anul ăsta am avut vești, dar foarte proaste. Mama a dat cerere la secretariat pentru a mă înscrie în clasa X-a, secția umanistică. Se pune însă problema limbii engleze cu care nu se știe dacă se va face vreo clasă. Îmi rămîne să mă duc la secția reală pe care nu o prea înghit. E tare tîmpită situația… Se aude că s-a ”ieftenit” internatul la 400 lei! În viitor, ”Școala medie” se înlocuiește cu denumirea de Liceu (de fapt, o revenire). Anul ăsta vor funcționa licee cu program special (comercial, tehic etc.) Burdujan (directorul adjunct) spune că Pop o să rămînă fără elevi și poate chiar fără post (exigență mare). După masă am luat o grămadă de mere de la tanti Lucreția pentru vin. Mama a scos fotografiile (50 lei). Majoritatea sînt proaste și mișcate… Se împlinesc 75 de ani de la moartea marelui Alecsandri. ”Gazeta literară” a publicat un număr omagial. Seara am stat iar pînă după ora 10 admirînd seninătatea nopții.

Vineri 10 septembrie 1965. Zi de asemenea senină. Azi și-a încheiat vizita în U.S. delegația R.S.R. Azi s-a făcut vizita medicală la Școala din sat. Mama este încadrată la ciclul II (muzică și educație fizică). În fața casei noastre terenul este acum neted și bătătorit. Fac rondouri cu bicicleta printre copăcei. Seara luna a răsărit perfect de rotundă și parcă mai frumoasă și luminoasă decît în alte dăți.

Sîmbătă 11 septembrie 1965. Zi foarte călduroasă și liniștită. Mama și tata au venit supărați de la școală (enigmă!). Azi a început la Moscova a 130-a stagiune a Teatrului Mare. Situația din Indo-stan e încordată. Azi s-a întors în patrie delegația română după vizita făcută în U.S. Delegația cehoslovacă își continuă vizita vizitînd Minsk ul și Erevan ul. Azi am făcut vin dintr-un butoi de mere strivite. După amiază Mircea a fost la Siret cu bicicleta.

Duminică 12 septembrie 1965. Tot timpul înnorat și a și plouat. Ziua tanchistului în U.S. Mi-am pregătit valiza iar mama mi-a călcat schimburi și m-a pregătit pentru drum. Am fost la poștă cu bicicleta (m-am întîlnit cu Costică Afadăroaie și Vasile Amariei). A fost o duminică cam plicticoasă.

Luni 13 septembrie 1965. M-am sculat la 6 și m-am pregătit de drum la Rădăuți. Am legat plapoma la portbagajul bicicletei și la 7 și ceva am plecat cu speranța că nu va ploua. Însă (azi 13) n-am avut noroc; de cum am plecat a început o ploaie sîcîitoare și destul de pătrunzătoare. Pe la 8 – 8.30 am fost pe la nenea Grigore și apoi am ajuns la 9 la Rădăuți. Am lăsat bagajul omului de serviciu (Boloca). La casierie n-am putut plăti deoarece cererile noastre trebuie discutate. M-am întîlnit cu Prandea: ”Nnn-ai un creion?”. Apoi am fost la Stelu (Ruscior) unde am stat cam o oră. Rodica (Ruscior) vrea să urmeze o școală financiară. M-am întîlnit cu Lungu C-tin (reală), Moroșan P (reală), Andrișan Ghe (L.M., reală), Ungureanu Orest (profesor la Costișa), Iuraș Ghe. și Hotnog C-tin. Am aflat rezultatul de la Liceul Militar; au reușit doi și doi fără loc. M-am întîlnit, de asemenea cu majoritatea profesorilor (Ruscior, Pop, Kamil, Teleagă, Stavri, Burdujan, Storoj etc.). M-am pornit din Rădăuți pe la ora două. Ploaia m-a însoțit tot timpul. Am poposit și pe la Dornești. Pe aici ploaia a fost cam rece…!. În Gropeni m-a prins încă un pui de ploaie… Am ajuns acasă fleașcă de apă și puțin răcit. Pînă seara m-am odihnit și m-am mai pregătit pentru școală.

Marți 14 septembrie 1965. Spre deosebire de ziua amărîtă de ieri azi e frumos și pămîntul se usucă ușor. La amiază (13 h) am ieșit la Sfat să plec cu cursa spre Rădăuți. Cursa a trecut însă fără să oprească. Neavînd ce face am plecat cu ”Salvarea” (unica salvare!) pînă la Siret. Aici cu mare greu am prins cursa de Rădăuți. M-am dat jos cu Cutaș la poarta internatului. Am găsit un loc în (dormitorul) 5 și m-am dus în oraș. La autogară l-am întîlnit pe Gherasim și, mai tîrziu, pe Simionesi. Am mers cu ei la o gazdă pe Str Tineretului (Moroșan). Spre seară m-am răzgîndit și-am cărăbănit bagajele la internat. Aici m-am mutat cu Toader în dormitorul 4 și am ales un dulap. Seara m-am dus cu Toader și Stelică Irimia prin oraș. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 407 Duminică 11 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (135).


Duminică 8 august 1965.  M-am sculat devreme. Am ascultat ”Clubul voioșiei” și Teatru la microfon ”Vijelia”. Am primit o c.p. de la Toader,  în care-mi spune că se pregătește să plece la Iași și s-a hotărît pentru Geologie. Seara am ascultat ”Lady Windermere și evantaiul ei”. Tot ieri mi-a dat tanti Tinca să citesc  ”Jurnalul de zi” al lui Dănuț scris în alt stil. De cînd e student povestește altfel. (L.D. Este vorba despre Costea Radu, zis Dănuț, nepotul lui tanti Tinca, actualmente pensionar în București). Am citit ”Decatlonul de aur” de Ioan Chirilă (biografiile marilor maeștri români ai sportului: Iosif Sîrbu, Elena Leuștean, Ion Voinescu, Horațiu Nicolau, Olga Orban, Simion Ismailciuc și Gh Viziru). Am cumpărat New Times nr 29. Am vrut să mă duc la muzee dar era închis de dimineață. Bunița a plecat iar la gardă (pentru ultima dată).

Luni 9 august 1965. Zi frumoasă dar nu prea călduroasă. Dimineață am fost cu bunița pe str. Nicolae Golescu. După masă am dormit și m-am odihnit. Pe la 6 am plecat cu bunița, doamna Steliana și 1.2 (L.D. nici eu nu mai știu cine era misterioasa persoană, dar presupun că este vorba despre vreo nepoțică de-a dnei Steliana…) la ”Teatrul de vară 23 August”. A prezentat C.A.R.P. și o orchestră de muzică ușoară. (L.D.: presupun că inițialele CARP însemnau Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor).  Au fost momente vesele cu Tanța Grigoriu, și un poliglot (aiurea). A încheiat cu ”Ciocîrlia”, flori… Am ajuns acasă la 12 dar deloc obosiți. Dimineață i-am făcut buniței  prima poziție din rolfilm (în fața casei). ”Voievodul țiganilor” de Strauss, selecțiuni din operetă.

Marți 10 august 1965. M-am sculat la 9 tot somnoros. Am fost pe (str.) Mătăsari și-am făcut cumpărături. După asta am plecat de acasă cu bunița spre Gara de Est (Obor). Am luat 85 și am mers cu el pînă la capăt. Bunița a făcut programare pentru lemne de foc (la 1 septembrie). Apoi am luat-o pe la Hala Obor (am intrat înăuntru). Am colindat apoi mai mult și-am ajuns acasă topiți de oboseală și căldură. Am primit două scrisori: una de la mama și una de la tata (ca să fie cu soț…). în care-mi spun că au ascultat și ei Radio Moscova și s-au bucurat. Pe la 2.30 am vizitat Foișorul de foc (un leu) și de la ultimul balcon am făcut o poziție (de rolfilm) – a doua – spre Casa Scînteii. Bunița mi-a dat un medalion. Pe la 5 am fost la muzeul orașului București. Am intrat cu excursioniști din Năsăud și Turda. E totul foarte interesant și aș vrea să mai merg o dată. Seara am scris (eu și bunița) acasă. Am cumpărat un caiet de 9, 50 lei de la tanti Tinca (5 lei) pentru Însemnări (copertă vernil de vinilin). Am ascultat Glasul Patriei (0.30 – 1.00). Emite lunea (are și Poșta emisiunii). Este lîngă programul doi al postului de radio București.

Miercuri 11 august 1965. M-am sculat la 6.30. La ora 7, cu 89 am ajuns pînă în Bd-ul Bălcescu. De aici, cu mașina 31 am luat-o spre Casa Scînteii. Aici am fotografiat Expoziția Realizărilor Economiei Naționale (EREN) apoi am intrat în parcul Herăstrău, pînă la Muzeul Satului. Aici era închis și-am stat de m-am odihnit și am admirat lacul și spațiile verzi. Mai erau încă două ore pînă la ora deschiderii (10.00) am luat pe 81 (82) și am ajuns la Băneasa. (Spre Zoo Băneasa sînt cinci stații cu 49). M-am întors cu 82, am înconjurat Casa Scînteii și am ajuns iar la Herstrău. Apoi am mers încet pe malul lacului pînă la o fîntînă arteziană și aici am găsit iar o bancă cu o vedere frumoasă spre lac. Au început să mișune bărcile pe lac. Acum e ora 9.30. Neavînd ce face am luat-o prin parcul Herăstrău, prin minunate alei și am ajuns în Piața Aviatorilor. Am ajuns la 10 iar la Muzeul Satului  (50 de bani). Am văzut case (interior și exterior) din toate regiunile țării și din diferite perioade. Am văzut, de asemenea, biserici, case pescărești, fîntîni, porți și multe altele. Am luat și o vedere de la Muzeul Satului (un leu). Erau și turiști străini (francezi, ruși, germani) care fotografiau. M-am întîlnit cu un clujean și am continuat vizitarea cu el. Am scris și în Cartea de onoare a Muzeului: ”Muzeul satului mi-a adus aminte de satul natal”, Liviu Druguș, comuna Grămești.  Am văzut Arcul de Triumf (15 august 1916 – 15 oct 1922). Venind spre casă am mai vizitat o dată Muzeul de istorie al orașului București (0,50 lei) care este amenajat în palatul fostului domnitor Suțu. Am văzut cadourile trimise de 13 țări ale lumii (SUA, URSS, R.D. Vietnam, Elveția, Italia, Cehoslovacia, Polonia, R.P. China, Finlanda, Suedia ș.a.). Am cumpărat fotografia lui Bălcescu de aici. Am scris în Cartea de Onoare: ”Acest muzeu este o comoară cu care bucureștenii se pot mîndri”. Semnat: Liviu Druguș, Grămești. Am ajuns acasă destul de obosit. M-am tuns la un moș de pe str. Teleajen (4 lei). Un nenea oarecare și-a lăsat aici o bicicletă ”Sport”, dar fără nici un fel de frînă. Totuși am luat-o și m-am plimbat prin tot cartierul (Str Popa Nan, Piața Vitan). I-am scris lui Dănuț. Tocmai cînd vorbeam cu bunița de bani (de-acasă) vine factorul (dl Roșu) și a adus 50 de lei și o scrisoare de la Tanța Flaișer (Dornești) în care spune că va veni la București vineri seara, cu acceleratul.

Joi 12 august 1965. Fiind zi înnourată am plecat la 10 în oraș. Mi-am cumpărat vreo patru vederi (Italia, Franța, Herăstrău și Piața Libertății). De la o librărie de pe bulevardul Magheru mi-am luat ”Kiev – ghid al orașului” în limba engleză, apoi:”Povestiri și dialoguri” (1,60) și ”Povestiri australiene” (1,60) . Am ajuns acasă la 12. Pe la 3 am luat bițoacla și m-am plimbat pînă m-am săturat. Am dat vreo cinci telefoane (for the first time: it is a great pleasure for me!). ”Alo! Vă rog să trimiteți o butelie la adresa....”. ”Pentru butelii vă rog să sunați la numărul…”  Am sunat la același număr: ”Alo! Ce doriți? – Dumneavoastră ce doriți? – Dar dumneavoastră ce doriți? – Aaaa…. Ce doresc eu? Țac! Ha! Ha! Am telefonat și la centrala 17.20.60 dar n-am avut răbdare. Alte telefoane: Alo! Sunteți părintele Stănculescu? – Nu! Apostolescu! – Bine! Țac.  Sun la întîmplare: Alo! Sînteți de la Radio? – Nu, sîntem Grădina x…Bine… Țac! M-am distrat de 1,25 lei.   A plouat bine de tot. Seara a venit Jan. Recoltele de porumb sînt compromise.

Vineri 13 august 1965. M-am sculat la 6.30 și m-am dus pe Mătăsari. Am cumpărat pîine, iaurt și gheață. Bunița a început să facă curățenie și eu, neavînd ce face, m-am dus în oraș. Am fost la TAROM și m-am interesat de avion spre Suceava. Pleacă la 3 și ajunge la 5. Biletele se cumpără cu trei zile înainte. Cost: 153 lei. Cred că n-am să pot merge. Am intrat la Librăria Mihail Sadoveanu. Am dat liber plăcerii de a telefona: Telefonez la 14.49.49: ”Vindeți Trabant? – Nu! Țac!. Apoi la 14.15.16. (ziarul Informația Bucureștiului): Alo! Cînd apare ”Informația”? – După masă! – Dar ce are la pagina externă? – Ei, o să vedeți cînd o apărea. – Da? Dar cît costă? – Țac. Apoi am dat telefon la Rumania Today și-am întrebat despre adresa de limba engleză. Mi-au spus că abia după 25 VIII aș putea reveni pentru că responsabilul cu scrisorile este plecat în concediu. Am fost și la Librăria George Coșbuc pe Lipscani. Abia după 1 sept se vînd manuale de limba engleză. După masă m-am plimbat destul cu bicicleta. De la Librăria Universal am luat multe prospecte de literatură, muzică etc. Am vizitat și Bisericuța Roșie din Piața Palatului. E monument de arhitectură  de cîteva sute de ani. Azi s-a deschis Expoziția de pictură și grafică din R.P.D. Corereană în Sala Dalles. Am trecut prin fața Muzeului Th. Aman. Trebuie să-l văd. Pe la 5 am mai dat un telefon la 14 45 49: Trabant… limuzină… Am vorbit destul de mult. I-am dat nr 21 35 45 să-mi telefoneze. Apoi am sunat la 15.35. 88  redacția revistei Rumania Today. Mi-a vorbit o secretară destul de politicos și mi-a spus să vorbesc cu redactorul poate va avea vreo adresă de corespondență în limba engleză. Seara am plecat cu bunița la gară (33). Tanța a venit cu acceleratul de 20.30. Am găsit-o cam greu prin mulțime. Mașina cu care am venit acasă era grozav de aglomerată. Ajunși acasă, ne-am pus pe povestit.

Sîmbătă 14 august 1965. M-am sculat la 6 și-am fost la Budilă după gheață. Pe la 9 bunița a plecat la piață. Pe la 10 am plecat cu Tanța la Muzeul satului. Am ajuns cu bine și-am mai vizitat odată muzeul. Erau multe clădiri/ case pe care nu le văzusem. La întoarcere am venit prin parc, pe la Arcul de Triumf. Un ”curcan” (L.D.: curcan = porecla dată milițienilor pentru că aveau uniforme albastre și petlițe roșii) și-a găsit de lucru cu noi, dar nu i-a mers. Din greșeală am luat pe 81 spre Casa Scînteii. De aici am luat pe 31 spre oraș. Am vizitat cu Tanța Expoziția de grafică a R.P.D.Vietnam. Nu e grozavă. Acasă, după masă, am vorbit cu dna Trabant. Cică-s neserios! I-am spus că numărul pe care i l-am dat e greșit. I-am spus că am 30 de ani și sînt căsătorit. Îmi dă Trabantul cu 28 mii lei. …    Am mai dat un telefon la nr….. Auzi, cică nu mă mai cunoaște! Eu: Adu-ți aminte! – Sînteți și curajos! Dar cu miliția ați avut de-a face? Eu: Da ce, miliția-i sperietoare? – Tovarășe, dacă nu te recomanzi, noroc și sănătate! Țac!.

Tanța m-a învățat un joc nou de cuvinte: să reușești să formezi cît mai multe cuvinte din literele unui singur cuvînt. Pe la 4 am plecat cu Tanța spre linia lui 38. Am făcut niște ocoluri destul de mari. Cu greu, cu ajutorul hărții am găsit mașina 38 și-am luat-o spre raionul 16 februarie. Am găsit strada Popovăț Petre, dar nu știam numărul. Întreb din om în om și găsim familia Nicolae Ion (Nelu) pe care-l căuta Tanța. Nu era acasă. Tanța a lăsat un bilețel în ușă că venim mîine. Am ajuns acasă frînți de oboseală.

Duminică 15 august 1965. De dimineață părea o zi rece, dar s-a încălzit în restul zilei. Am mers cu mașina 38 pe General Popoveț nr 73 și l-am găsit pe Nelu acasă. Am făcut cunoștință cu el. E student la matematică la Suceava și este din Bacău. Am mers pe jos pînă la Gara de Nord și de aici am luat mașina 33. Am coborît la Mausoleu. Am vizitat încă o dată Mausoleul. Apoi ne-am plimbat pe Splaiul Unirii și-am ieșit în Piața Unirii, ajungînd apoi la Piața Romană (Piața de flori). Tanța a devenit Sf Maria și a primit de la Nelu un buchet de flori. Apoi am venit cu 13 (14) spre Hala Traian și-am ajuns acasă. Aici am mai jucat un joc, eu am ieșit în oraș, iar Tanța s-a culcat. Am fost cu Mircea la un sculptor. La 5 fără 10 am fost din nou cu Tanța la Piața de flori unde ne aștepta Nelu. Le-am făcut aici o fotografie în fața unei biserici (a patra poziție din rolfilm). Am plecat înspre centrul orașului. Am fost pe la Cișmigiu, de aici am luat-o pe Calea Victoriei spre Cinema ”Înfrățirea între popoare” cu tramvaiul 6. Ne-am întors însă din drum, dincolo de Gara de Nord. Plimbîndu-ne așa am ajuns pe Bdul Aviatorilor. De aici l-am luat pe 33 și am ajuns toți trei acasă. Apoi a plecat și Nelu spre casa lui. Acasă era tanti Maricica (?). Cît timp m-am plimbat cu Tanța și cu Nelu nu mă simțeam prea bine, ei vorbind despre facultate, colegi, profesori și altele, eu neavînd decît de ascultat. Oricum eu nu prea sînt vorbăreț (prostul meu obicei). Am ajuns destul de frînți acasă după cele cîteva zeci de kilometri făcuți. Apoi am început să joc cu Tanța șeptica pînă m-am săturat. Am rugat-o pe Tanța să mă învețe să dansez și mi-a dat cîteva lecții de tangou și vals. Nu știu însă cum voi învăța că tare-s greu de picioare și de cap. Stînd așa am ajuns după miezul nopții (12.30 cînd a început ”Glasul patriei”. Am ascultat și-am adormit pe loc.

Luni 16 august 1965. Tanța s-a dus să se întîlnească cu Nelu și să facă unele cumpărături. Eu nu m-am mai dus, motivul de ieri fiind destul. Am stat pînă la 11 în casă. M-am dus singur prin oraș; mi-am cumpărat stiloul cu care scriu acum (verde, 14 lei) și ”Vederi din Leningrad” (7.25), apoi ”Po leninskim mestam” (4 lei). Am luat un bilet de 2 lei (clasa  II-a) la Cinema Republica. Am văzut, de la 2 la 4 ”Unora le place jazzul”, o comedie engleză. Cînd am ajuns acasă după 4 bunița era cam supărată. Tanța a început să citească ”Sărmana Leila”. Pe la 5 am plecat tustrei pe strada Aleea Rumeioară la tanti Maricica (cu fiica ei Cătălina). Cătălina a cîntat la pian cîteva sonate. Mihăiță, anul IV la I.S.E. corespondează cu Italia, Germania, Suedia etc. Seara am stat iar pînă tîrziu.

Marți 17 august 1965. Dimineața n-am vrut să mă duc cu Tanța în oraș. Tanța și bunița și eu sînt supărați pe mine. Am vorbit cu tovarășa Mariana de la Rumania Today. I-am dat adresa mea de acasă și mi-a spus că poate îmi va trimite o adresă din Anglia. Am primit scrisoare de la mama.     (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 398  Vineri 2 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (126).


A treia vacanță de licean (prostuț!). Vacanța mare (de vară) dintre clasa VIII-a și clasa IX-a. 14 iunie 1964 – 14 septembrie 1964 (aveam14 ani). Grămești, Siret, Rădăuți, București, Buzău.

Duminică 14 iunie 1964. Prima zi de vacanță. M-am sculat mai tîrziu, iar restul zilei am citit numărul nou al revistei ”Magazin”. Am primit scrisoare de la Mircea. Toată ziua a fost cald și frumos. Seara am plecat cu mama, tata și dnul Moldovanu + Doina la filmul ”Vîntul Sudului”, prodotto italiano, cu Claudia Cardinale.

Luni 15 iunie 1964. Toată ziua a fost senin și cald. I-am scris lui Mircea. Astăzi se împlinesc 75 de ani de la moartea neîntrecutului nostru poet M. Eminescu. În toate ziarele s-au scris articole privind viața și opera marelui poet. Postul de radio Chișinău a prezentat ascultătorilor aspecte din viața lui și despre măiastra-i operă. Azi am citit poeziile lui și mi-au plăcut foarte mult.

Marți 16 iunie 1964. Cerul n-are pic de nori și e foarte cald. Am citit ”Șarlataniile ghicitorilor” de Iosefini. Seara am udat grădina. M-am culcat la 12…

Miercuri 17 iunie 1964.  … și m-am sculat la 10. Și azi a fost o căldură înăbușitoare, iar plantele se usucă. N-a plouat de pe data de 16 mai. Am recitit, nu știu pentru a cîta oară, ”Băieții din strada Pall” de Molnar Ferenc.

Joi 18 iunie 1964. Astăzi este serbare la liceul nostru, dar nu m-am dus. A fost tare cald. Am început să recitesc ”Nansen”. Ca în fiecare seară, am udat ceapa, roșiile, ardeii, florile, apoi am făcut ”baia”. Cu apă rece. După puțin teatru (cu mama și tata) am fost la film: ”Fii fericită, Ani!”, prod. bulgară. Filmul a rulat ”ultima serie”, adică de la 10 la 12. M-am culcat la 1… (emoticon zîmbăreț).

Vineri 19 iunie 1964.  … și m-am sculat la 10. Toată ziua a fost cald. Am terminat de citit ”Nansen”. Seara am udat zarzavaturile. Vrînd să fac flotări la o ”bară” mi-am crăpat o buză și am șchiopătat o vreme. (L.D.: umorul involuntar aparține, desigur, elevului aflat în vacanță J).

Sîmbătă 20 iunie 1964. De dimineață a fost cald, dar pînă spre seară s-a stîrnit un vînt foarte puternic care a adus niște nori, dar au trecut pe aici fără să lase niciun pic de ploaie. Pămîntul cere apă. De la amiză și pînă seara am făcut 21.23.16.10.3 de marmeladă cu fermen. de trei zile. (L.D.: Presupun că cuvîntul scris ”cifrat” este … ”țuică”, distileriile casnice fiind strict interzise în epocă). Mi-am pregătit undița pentru mâine. M-am întâlnit cu Vasile și-am vorbit despre școală și … viitor. M-am culcat la 1 …

Duminică 21 iunie 1964.  … și m-am sculat la 8. Pe la 9 m-am dus cu Luchian Nicolai (Kolea), Vasile, Ion (Pața) la pescuit. Am prins (”noi”) șapte pești. Apoi ne-am scăldat. După amiază am mers din nou la baie și-am stat pînă la 6.30. Am jucat polo pe apă și fotbal pe nisip. În seara asta n-a fost film aici (în sat).

Luni 22 iunie 1964. Dimineața mama a plecat la Siret și tata la școală. I-am scris lui Mircea. A fost o căldură… Cu toate acestea, n-am fost la baie și nici seara la film deoarece m-a durut piciorul. Am început să citesc ”Clădit pe nisip”.

Marți 23 VI 1964. Seceta continuă. Am terminat de citit ”Clădit pe nisip” de Klaus Butzbach. La 22.30 am ascultat ”24.9.10.4.8” (L.D. Probabil un post de radio despre care știam că este interzis). La 3 am plecat cu Kolea la pește. Am prins 10 + 2 = 12 pești. Am primit revista ”Krestianka” și ”Femeia”.

Miercuri 24 VI 1964. Tata a fost la Siret și a scos foaia matricolă a lui Mircea. După amiază am fost la baie. Copiii din sat au dat ”mort” pe apă. (L.D.: era un obicei, la vreme de secetă, pentru a invoca ploaia. ”Mortul” era o momâie care simboliza seceta, iar sensul era de ”ducă-se!”). Spre seară a încercat să bureze puțin, dar n-a plouat cum se cade. Am fost la dna Moldovan și am împrumutat două cărți: ”Fuga” și ”Mîna cenușie”. Am început să citesc ”Mîna cenușie” de Julius Moder. Am confruntat cartea cu ”Fabrica morții” și ”Ultimele zile ale lui Hitler” (orig. în l. rusă). Am stat noaptea să văd eclipsa totală de lună. La ora 1 și 9 minute a început intrarea în umbră, iar la 2 și 11 minute a intrat în faza totală. În timpul descreșterii s-a creat în jurul Lunii o aureolă verzuie care s-a micșorat pe măsură ce luna descreștea. Seara am ascultat la radio emisiunea ”Glasul patriei”. M-am culcat la 2.30.

Joi 25 VI 1964. A apărut un comunicat cu privire la mărirea salariilor învățătorilor și profesorilor cu 13% respectiv 10%. Din nou cald, iar ploaia de ieri nici n-a reușit să înegrească pămîntul. Tot ieri am primit scrisoare de la Mircea. Căldura a ținut pînă pe la 5 cînd a tras o ploaie cu puțină gheață. Deoarece a fost o ploaie rapidă, apa n-a avut timp să se infiltreze în pămînt. Am copiat peste o sută de maxime și cugetări din ”Magazin”.

Vineri 26 VI 1964. Dimineața la 6 am plecat cu tata, cu bicicleta, la Rădăuți: 23 km. Am fost la școală și am luat mediile de intrare: media generală a fost 7,32. (L.D.: adică la Școala Medie nr 2 (fostul Liceu de fete și viitorul Liceu nr.2). Am pus geamul la loc și ne-a costat 32 lei. După ce m-am tuns am venit înapoi spre casă trecînd pe la Dornești.(Am fost și pe la Stelu). Am ajuns acasă la 7. Am trecut, mergînd spre Rădăuți, prin satele Minigeni, Gropeni, Bălcăuți, Ratoș, Dornești. Cei cca 50 de km nu m-au obosit așa tare.

Sîmbătă 27 VI 1964. Tata a plecat la Siret. Am primit pachet de la Mircea și bunița. Am găsit în pachet cărțile: ”Învățați limba engleză fără profesor”, ”Idiotul” de Dostoievski, o culegere de probleme de chimie și una de algebră. Azi a fost tare cald și pămîntul a crăpat din nou.

Duminică 28 VI-a 1964. Am început să citesc ”Fuga”. A fost, de asemenea foarte cald. Toată suflarea stă în case din cauza căldurii și se pregătesc pentru hram.

Luni 29 VI 1964. Dimineață am terminat de ”fugit” (cartea). Pe la 11 a venit tanti Nuți și nenea Grigore de la Dornești și a început… hramul. Deoarece era tare cald, am fost la scăldat. Acasă au mai venit soții Goraș (Jan + Tica) și petrecerea a continuat pînă la 1.

Marți 30 VI 1064. De dimineață a început să bată un vînt. Mama și tata + nenea Grigore și tanti Nuți au plecat la cursă. Mama și tata s-au întors apoi acasă și n-au mai participat la Ziua învățătorului. După amiază a plouat.

Miercuri 1 iulie 1964. Luna lui Cuptor a început cu o zi friguroasă și ploiasă. Ne pregătim pentru drum. Eu învăț ”engleza fără profesor”. Spre seara ploaia s-a mai liniștit și cerul s-a mai înseninat.

Joi 2 iulie 1964.  Ieri  afost lansat Cosmos 34. S-a înnourat iar, și a început vîntoasa.. Spre seară a început să plouă și-a ținut pînă seara. Seara am plecat cu mama la Dornești.

Vineri 3 iulie 1964. Dimineața, cu trenul de 6 am plecat din Dornești pînă la Suceava, iar de aici spre București. Prin vagon s-au perindat fel de fel de oameni povestind, rîzînd și dormind. Am ajuns la 7 în Gara de Nord, iar de acolo pînă acasă la bunița (str. Duzilor, nr 15). La bunița mai erau Mircea și tanti Tinca (sora buniței) care s-au bucurat de venirea noastră. (L.D. Bunița avea o singură cameră care era și sufragerie și bucătărie și dormitor. Imensa bunătate a buniței (o adevărată iubitoare de oameni) s-a dovedit prin fapte de generozitate mereu – mereu pe parcursul anilor. Avea o pensie de cîteva sute de lei, dar bucuria ei cea mai mare era să ajute. Ne-a trimis pachete ani la rînd, pînă am terminat facultatea. Ca în multe alte familii, bunița își dorea ca nepoții ei să se realizeze și să devină ”oameni mari”. ”Să-l văd pe Liviu student și apoi pot să mor”. A trăit 90 de ani. A ascuns și a salvat evrei de la moarte în timpul prigoanei antisemite, dar nu făcea din asta o faptă de vitejie, ci una de firească omenie. Comunitatea evreiască a invitat-o adesea să vină la sinagogă, dar bunița se ducea acolo doar ca să le spună că este creștin-ortodoxă și că nu avea legături cu etnia și religia evreiască).

Sîmbătă 4 iulie 1964. Vremea a fost frumoasă. Mircea a venit pe la 11 și-am mers prin oraș. Am vizitat Foișorul de foc în care este amenajat Muzeul pompierilor, o secție a Muzeului de istorie a orașului București. Acest foișor a fost creat la sf sec trecut și are mai multe etaje în care sînt expuse uneltele pompierilor din cele mai vechi timpuri și pînă astăzi. Am fost cu Mircea și pe balcon și am văzut de acolo o mare parte a orașului. Am scris și în Cartea de impresii: ”Mi-a plăcut muzeul prin măreția lui și frumusețea exponatelor”. Apoi am fost cu Mircea în Cișmigiu, și-am făcut două poziții cu fotoboxul. Apoi am venit acasă și ne-am odihnit. Mircea a plecat la el la dormitor. (L.D.: este vorba despre dormitorul șantierului unde se angajase și lucra Mircea).   (va continua).

Liviu Druguș

Pe mâine!