liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Grămadă Cezar

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 422. Luni 26 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (145).


Joi 17 martie 1966.  Dimineața m-am sculat cu mare greu pe la vreo opt. Ca după un program riguros, pe la 8 a plecat și tata cu recensămîntul, iar mama la școală. Noi am rămas iar gospodari acasă. Pînă ce-a venit mama (13) noi am pus bucătăria la punct, am reparat patul și-am făcut o ordine perfectă de-ți era mai mare dragul să stai. Apoi, tot la idea lui Mircea i-am mai ajutat un pic și el a pregătit cîte ceva pt masa de prînz. Restul timpului am stat tolănit pe canapea în sufragerie și – parcă le-aș fi văzut pentru prima dată – m-am uitat cu mare atenție și pasiune prin colecția de vederi. Apoi am început un nou articol din ”New Times” și anume ”North of Warsaw” (tot note de călătorie, de Irina Trofimova). La o propoziție m-am împotmolit și m-am lăsat păgubaș. Toată ziua nu m-am mai uitat prin vreo carte  sau revistă. La amiază, în timp ce luam masa, factorul Amorăriței ne-a adus o telegramă la care mă așteptam: ”Veniți vineri Rădăuți. Plecare în excursie. Camil.”. Deoarece mă așteptam la o asemenea veste nu m-am alarmat, ci, liniștit, am început să-mi fac planuri de călătorie. Pînă seara am fost foarte bine dispus și-am mai glumit. Azi mi-am ras favoriții (ieri – mustața).

Ieri Mircea s-a aprovizionat cu un nou rînd de cărți de la Bibliotecă (N. Labiș, E.A. Poe și Nuvele italiene contemporane.

După masă am ieșit pe-afară și-am făcut un pic de sport la despicatul cîtorva cioate. Apoi am mai stat vreo oră cu Mircea prin tînăra noastră livadă. De cîteva zile mi-am descoperit o nouă pasiune – aceea de ”scamator”. Îmi place să jonglez c-un băț de 25 de cm. Cu dreapta merge foarte bine și-mi place f mult.

Seara am început pregătirile pentru excursie: mi-am periat hainele, am făcut o baie generală și alte … planuri.

Dimineața fulguia și era ger – iarnă, restul zilei s-a topit totul și s-a uscat – primăvară.

Vineri 18 martie 1966.  Știind că mă așteaptă un drum destul de obositor, dimineața mi-am lungit somnul pînă la 8.30. De fapt, m-am trezit înainte de 8, dar am mai stat visînd (c2 b4 a1). Înainte de a mă scula, tata a plecat pe teren cu recensămîntul, iar mama, pînă să plece la școală, mi-a filat un pic ”jurnalul” (the game on the zero page). (L.D.: cu alte cuvinte, mama mi-a decriptat ”reușitul” meu cifru….). . Apoi a plecat la școală spunîndu-mi să mă mai pregătesc pentru drum. Eu însă n-am făcut nimic și la 11.30 cînd s-a întors m-a găsit tot așa cum m-a lăsat. În acest timp m-am mai ”jucat” cu Mircea (box), am ascultat obișnuita emisiune ”La microfon melodia preferată”. După ce-a venit mama, m-am schimbat și mi-am pus cele necesare excursiei, în servietă.

Mama a împrumutat 100 de lei de la Aivănesi și mi-a dat-o mie. Plus de asta, 10 lei pentru caiet și 3.50 pentru cursă. Avînd în vedere că plec la Iași mama m-a aranjat f bine. Aseară mi-a călcat pantalonii de la uniformă, batiste, iar azi dimineață mi-a dat o cămașă care vine foarte bine, bej, cu butoni (o port pentru prima dată). Cînd am plecat mi-a dat fularul tatei, într-un cuvînt m-a împopoțonat f bine. Am plecat înainte de 13. Mama m-a condus la cursă. Cu toate că nu prea vroiam mi-am luat pe mine paltonul și pe deasupra pelerina de ploaie. Asta chiar mi-a prins foarte bine deoarece a plouat.  Cînd am ajuns în stație, cursa abia venea de la Rădăuți. A trebuit să așteptăm pînă la 14 făr-un sfert cînd s-a întors de la Zamostea. Cum stăteam cu mama de vorbă la Auto-oprire factorul ne-a adus o scrisoare de la bunița. E supărată că nu i-am scris în ultimul timp (probabil n-o fi primit c.p. de la mine).

În sfîrșit, a venit și cursa: m-am suit primul și-am ocupat un loc în față. Una din(tre) fetele tov Amăiestroaie m-a rugat să-i duc un comision surorii ei de la Rădăuți. I l-am primit, că nu era mare lucru. Pînă la Siret am călătorit f bine și nici n-am simțit cînd am ajuns; dar, vai! Cursa noastră a întîrziat 5-10 minute și am pierdut legătura spre Rădăuți. N-am avut ce face și a trebuit să aștept pînă la ora 16. M-am instalat pe o bancă din sala de așteptare și mi-am însemnat în Jurnal micile și neînsemnatele mele întîmplări pentru prima jumătate a zilei. Acum e 15 fără 20 și-mi va fi cam greu să aștept pînă la 16, singur. Măcar dacă aș mai fi avut de scris, dar am terminat și cu asta și trebuie să mă consolez singur, așteptînd. Cu mine a plecat din Grămești și dna Panțir. Am salutat-o și mi-am adus aminte că suntem certați.

Azi mama mi-a povestit o întîmplare-banc pe care a auzit-o de la profesorul-inspector Romenco: Cică, odată a mers în inspecție la o școală dintr-o comună. Cînd a ajuns acolo, profesorii și copii erau pregătiți pentru o mică deplasare: – ”Unde mergeți?”, i-a întrebat inspectorul. O profesoară i-a explicat: ”Ne pregăteam să mergem la sectorul zootehnic, să vedem boii de acolo, dar dacă ați venit dumneavoastră...” (emoticon zîmbăreț marca autorului Jurnalului: un cerc cu două puncte – ochii – și un T inversat pe post de nas și gură). Am rîs cu mare poftă de asemenea poveste.

M-am mai plictisit pînă la ora 16 cînd a venit autobuzul și-am plecat apoi spre Rădăuți. În autobuz am stat față-n față cu tov Ruscior care a făcut zilele acestea inspecții la Siret (L.D.: capul familiei Ruscior, la care am stat la gazdă, era controlor pe linie financiară, revizor, probabil). Am ajuns la Rădăuți pe la 17. Am luat-o spre oraș cu gîndul de a mă întîlni cu prietenii și să-mi caut cameră pentru dormit, deoarece știam că plecarea-i la 5 dimineață. Prin centru m-am întîlnit cu diriginta care, f f amabilă, m-a întrebat ce mai fac, dacă mi-am luat mîncare și bani destui, dacă am unde sta pînă la ora 21 cînd vom pleca cu trenul și multe altele.

După ce m-am despărțit de dînsa, m-am dus la Cofetărie și-am predat comisionul, după care am luat-o prin oraș să mă mai întîlnesc cu cîte cineva. Am fost pe la școală, la gară și pe la autogară, dar nu m-am întîlnit absolut cu nimeni. Era cam răcoare și mai bureza încă și de aceea m-am hotărît să merg la un film. M-am dus la ”Unirea” unde deja începuse demult filmul ”Bocceluța” (american). Cu toate că nu i-am văzut începutul, mi-a plăcut și am făcut o paralelă cu filmul ”Un cartof, doi cartofi” (de aceeași producție). Cînd s-a terminat filmul m-am uitat prin sală și deodată i-am zărit pe Lungu Costică, Toader Gherasim și Grămadă Cezar. M-am întîlnit cu ei și n-am mai stat să văd începutul filmului. Toader, după ce a primit ieri telegramă, azi la 6 dimineața a și ajuns în Rădăuți și a avut tot timpul să se plictisească. După ce-am mai povestit cîte ceva ne-am mai plimbat prin centru și prin strada Putnei. Aici m-am întîlnit cu Stelu Ruscior și am schimbat vreo două cuvinte.

După asta, am intrat toți patru la ”Plăcintărie” unde Costică a făcut o mică comandă (fiecare cîte un rom de patru lei). Astfel înveseliți am mai colindat un pic prin oraș după care, la bufetul gării am mai luat cîte un ”aperitiv”; apoi încă unul și încă unul. Eu cu Toader ne-am despărțit de ceilalți și-am făcut-o – ”odată-n viață!” – lată. Am umblat de la gară la Grădina de tir (bufetul ”Ciocîrlia”), apoi pe str. 1 Mai (bufetul ”Victoria”) apoi ne-am pornit spre gară, prin oraș. Fără vreun scop anume am intrat în curtea școlii nr 2 – Școala Veche. Aici ușa era închisă și în ușă era pusă o răzătoare; eu am făcut un pic de gălăgie apoi am vrut să plecăm. Deodată s-a deschis ușa și a ieșit cineva afară. M-am gîndit că ar putea fi chiar ”cineva” (un profesor sau un director), m-am dat puțin înapoi și-am tulit-o. Toader a rămas să se descurce singur: ”…ăăă… noi sîntem cu excursia… cînd se pleacă?. ”Cineva” îi răspunde: ”La 9, dar tu cine ești?”. Gherasim: ”Mă numesc Gherasim și Druguș mă așteaptă după colț… Bună seara, dom director!”. A venit la mine rîzînd și un pic speriat și mi-a spus cum a discutat cu directorul Burdujan.

În gară, pe peron, am vorbit cu diriginta, dar am fost foarte calmi… Cînd a sosit trenul, am dat buzna toți patru și ne-am ocupat cîte un loc. Cînd a venit și Costică s-a întîmplat ceva… Cele două măsuțe de la geam erau întinse și Costică a avut plăcerea să se așeze pe ele. În aceeași secundă s-a trezit pe jos cu măsuțele sub el. Am întins-o cît ai zice zero și ne-am instalat în alt compartiment. În timp ce alergam pe culoar m-am întîlnit din nou cu dom director Burdujan. Acesta mi-a zis: ”Ascultă… tu ești cam certat cu disciplina. Să știi că la școală vei primi o sancțiune”. F speriat, m-am dus și mi-am anunțat prietenii. Toader a rîs și-mi zicea mereu că la școală voi primi o …. mențiune. Cum stăteam în compartimentul nostru și dormitam a venit diriginta împreună cu Teleagă Viorica și ne-a dat la fiecare cîte un bilet de 0,50 lei. Mai tîrziu, Viorica mi-a spus că eram tare a2 a5 a1 d4 … De asemenea, Ipati Ștefan și Geta Covașă mi-au spus ”pilitul”.

Pînă la Suceava, m-am spălat pe ochi și mi-am revenit imediat. Am ajuns la Suceava la ora 23. Ne-a coborît cu toții din tren și am intrat în sala de așteptare unde trebuia să așteptăm pînă la 5 dimineața, cînd aveam legătura spre Iași.  Ne-am găsit locuri pe o bancă, iar Toader a adormit pe loc. Zicînd că ieșim pînă afară, eu, Cezar și Costică am ieșit în spatele gării unde ne-am sfătuit și am hotărît: deoarece pînă dimineață mai erau aproape 6 ore, iar în sala de așteptare nu puteam dormi, să mergem toți trei și să vizităm centrul orașului Suceava măcar noaptea, dacă ziua n-am avut prilejul. Hotărînd astfel am pornit-o repejor pe drumul pietruit care ducea la Suceava. Bureza și toate gropile de pe drum erau pline cu apă. Curajoși și cu spirit de aventură n-am dat înapoi, ci am grăbit înainte, discutînd, povestind și uitîndu-ne din cînd în cînd la ceas. Am mers așa o bună bucată de drum urcînd un deal, apoi coborînd. Am trecut pe sub un pod de cale ferată, am trecut peste un pod peste rîul Suceava, apoi am luat-o pe lîngă un deal. Deodată, drumul s-a bifurcat și văzînd în stînga noastră multe lumini am hotărît să o luăm, totuși, înainte pe drumul principal. Văzînd că acesta se îndepărtează din ce în ce mai mult de luminile orașului care, după părerea noastră, era Suceava, am luat-o pe o străduță laterală numită Nicolae Labiș. După ce am băut apă la o fîntînă, făcînd zgomot mult, am coborît prin niște noroaie adînci. După ce am mers un timp am constatat cu tristețe că acea uliță se termina în curtea unei fabrici. Era miezul nopții.

Sîmbătă 19 martie 1966. În situația asta ne-am oprit să hotărîm. Deoarece străduța era noroioasă n-am mai avut chef să urcăm pe unde-am coborît. În stînga noastră, mai la vale, era o biserică înconjurată de morminte. Costică a zărit o poartă, Cezar a deschis-o, eu am luat-o înainte și toți trei am urcat pînă la ușa bisericii. Eu mai eram un pic vesel și le cam b4 c4 b5 d5 d2 a1 c3 (dumnezei). Am trecut pe lîngă biserică și am coborît prin cimitir dînd apoi într-o stradă principală. Părerea noastră unanimă a fost că nu a fost deloc fioros să treci la miezul nopții printr-un cimitir – după cum ne făcuserăm impresia citind cărți de aventuri. Am mers pe drumul respectiv tot înainte pînă drumul s-a bifurcat. Am luat-o pe cel asfaltat gîndindu-ne că, în sfîrșit, am intrat în Suceava. Am mers și pe acest drum o bună bucată de vreme, am trecut pe lîngă ”Combinatul de industrializare a lemnului” și l-am lăsat în urmă. Pe drum ne-am întîlnit c-un muncitor și eu l-am întrebat dacă mai este mult pînă-n centrul Sucevei. Acesta s-a mirat foarte mult și ne-a lămurit că noi sîntem în Burdujeni și că pînă la Suceava mai sînt 3-4 km. Vestea ne-a cam mîhnit, dar am hotărît s-o luăm pe drumul indicat și s-ajungem la Suceava. Eram uzi, imi sărise talpa de la pantoful drept (de atîta mers) și-am ajuns iar la drumul principal. Cînd mai aveam un pic și urcam dealul Sucevei vedem în zare un milițian și gîndindu-ne că ar putea să ne întrebe ce hram purtăm am făcut cale-ntoarsă și cu mare-mare greu am ajuns înapoi la gară. Aici ne-am mai șters un pic de glod și-am intrat în gară. Se făcuse 2.30. Aici ne-am întîlnit cu Toader care măsura de unul singur gara în lungime. S-a cam supărat pe noi că nu l-am luat cu noi și ne-a spus că Burdujan a făcut apelul. Toader i-a spus că sîntem pe peron și se pare că am scăpat. După asta n-am dat niciunul prin sala de așteptare deoarece eram prea murdari și s-ar fi putut să ne întrebe cineva. Cezar s-a dus și a adus mapa lui Costică și-am întins o masă mare pe un cărucior de pe peron. În noaptea asta am mîncat de vreo trei ori. Toți patru ne-am pus proviziile la un loc și fiecare mănîncă ca dintr-a lui.

Cu toate că avea loc în sala dea șteptare de clasa I-a, Burdujan s-a instalat în sala de așteptare de clasa II-a în așa fel încît să vadă și geamul și ușa. Pentru asta l-am și botezat: Paznicul. Încetul cu încetul s-a făcut și ora 5. Cu un pic de întîrziere a venit și trenul de la Cluj cu direcția Iași. Ne-am instalat foarte bine numai noi patru într-un compartiment și n-am mai primit pe nimeni. Asta pînă cînd trenul a oprit într-o haltă și s-a urcat un domn pe care l-am primit: era doar atîta loc! Încetul cu încetul am intrat în vorbă cu el, mai bine zis el a intrat în vorbă cu noi. M-a întrebat ce vreau să urmez, dacă am fost vreodată în Iași, dacă mai lucrează la noi la școală profesoarele Băncescu și Bauman etc etc etc. La un moment dat noi patru am început să discutăm despre profesori. Că Cutare habar n-are, că unul e dobă de carte și poți să-l întrebi orice, că unul are cusurul ăsta ș.a.m.d.. Nu mică ne-a fost mirarea cînd a intrat în vorbă și ”domnul”  nostru care ne-a spus că-i … profesor. ”Ce să-i faci, așa-s elevii; îi discută pe profesori mai bine decît inspectorii. De fapt, elevii apreciază mai bine decît inspectorii”, a spus ”domnul”. Ne-a mai spus că el este un prieten al elevilor și ne-a asigurat că nu ne pîrăște… Apoi discuția s-a însuflețit. El a început să povestească din viața sa de elev și de student. Ne-a spus că dacă ești elev și te ții numai și numai de carte, fără să ai și abateri, nu simți că ești elev. Despre părerea asta nu știu ce să zic, dar pentru mine este valabilă. Ne-a mai spus ce am putea vizita în Iași și și-a lăudat foarte mult orașul în care și-a făcut studiile. S-a dat jos cu cîteva stații înainte de Iași. Pe drum ne-a mai explicat cîte ceva despre Palatul de la Ruginoasa, lacul de lîngă linia ferată ș.a. Mie unul mi-a plăcut foarte mult de el. Avea o privire foarte blîndă, ca a profesorului meu de română de la Grămești, Constantin Maximiuc, pe care n-am să-l uit.

S-a făcut ziuă și noi ne continuam drumul spre Iași. Cînd ne plictiseam scoteam mîncarea și mai topeam cîteva ouă și o franzelă. După asta mi-a venit sete și m-am coborît să beau apă într-o haltă mică unde trenul a oprit numai cîteva minute. Cînd am ajuns la cișmea trenul s-a și pus în mișcare. Eu însă stăteam pasiv și mă pregăteam să beau apă. Cîteva fete mi-au strigat de la geam: ”Druguș! Rămîi!..”. Eu, s-o fac pe grozavul, am mai statu un pic, și le-am răspuns: ”Ei, nu mai spune...”, după care am văzut că se îngroașă gluma și trenul prinde viteză; am început să alerg după tren și abia am reușit să prind ultimul vagon…

Pe la ora 9 am intrat în Gara Mare a orașului Iași. Aici am debarcat, am ieșit în spatele gării de unde ne-am suit cu toții în tramvaiul 1 și ne-am dat jos în Tg Cucului, la Sărărie. Am luată pe str. Cucu, apoi pe str. Roșcani (fostă Aron Vodă) și am ajuns la internatul unde am fost cazați. Băieții au stat sus, în dormitorul 3, iar fetele jos, în dormitoarele 1 și 2. Ne-am instalat fiecare pe cîte-un pat. Noi patru am ocupat colțul din dreapta. Cu noi a dormit și Paznicul. Am mîncat și imediat a venit diriginta care a strîns bani pentru spectacole (cîte 11 lei de căciulă pentru două spectacole). După trebușoara asta, directorul/ Paznicul/ Burdujan ne-a dat voie să umblăm cît vrem pînă la ora 17 cînd urma să fim prezenți la internat. Mie mi-a plăcut foarte mult că ne-a lăsat această libertate. În total am fost 50 de elevi din care majoritatea fete. Imediat ne-am împrăștiat prin oraș, am luat un tramvai și am ajuns în centru, în Piața Unirii. Aici mi-am cumpărat broșura ”Orașul Iași – Ghid turistic” care conținea doar o hartă destul de sumară (5 lei). Am intrat într-o librărie de unde mi-am cumpărat vreo 20 de vederi colorate și necolorate, care împreună cu cîteva fotografii de aviatori ruși m-au costat 25 de lei. Am intrat și la Librăria Centrală de unde mi-am cumpărat o mapă de vederi din Soci (11,50 lei). Mi-am cumpărat, ca amintire și ziarul ”Flacăra Iașului” (L.D.: Deși acest ziar era organul PCR Iași, avea și o rubrică ”Știința și producția”. Prin 1973, pe când lucram la Academie, ca cercetător, deși nu nu eram membru de partid, am publicat aici primul meu articol. Fără exagerare, acel prim articol a stat la baza multor articole și cărți scrise înainte și după 89. De fapt, era modul meu de gândire care nu s-a schimbat din copilărie și până acum… Din acest motiv am (re)publicat (integral) acel articol chiar pe acest blog). Mi-am luat și o revistă în limba engleză (4,50) (Labour Monthly). De la o vreme m-am despărțit de ceilalți trei. Dintre cei trei, Toader s-a desprins și el și pînă pe la ora 17 l-a căutat pe fratele lui. Cu mare greu i-a găsit locuința, dar nu era acasă. Eu am umblat mult și bine de unul singur cu toate că mă dureau grozav picioarele. Mi-am luat bilet la Cinema ”Victoria” pt ora 14.30 (3 lei, rd 5). Pînă atunci am mai fost pe la internat și am venit înapoi. Am fost pe Str Ștefan Cel Mare și am văzut, numai în exterior, Palatul Culturii, Biserica Sf. Nicolai și Biserica Trei Ierarhi. Am vizitat cu de-amănuntul Piața Unirii, m-am plimbat pe str. Al Lăpușneanu și m-am odihnit în părculețul din spatele blocurilor turn. La 14.15 am intrat la film. M-a impresionat f mult stilul nou, modern al sălii. Scaunele sînt îmbrăcate în pluș roșu, ca la Sala Patria din București. După Jurnal a rulat filmul românesc ”Procesul alb”. Cum am intrat în sală și m-am așezat pe scaun m-a apucat somnul și au început să mă usture ochii. După o noapte albă și nici asta liniștită, ci tare zbuciumată, nu e prea ușor să te menții. Ca urmare am mai clipocit cîte-un pic la început. Nu o dată am scăpat capul în piept, m-am trezit și apoi am clipocit iar… Am văzut filmul printre gene. Totuși, atît cît l-am văzut, mi-a plăcut (aia a măsii, măta scîrțîie, a3 d5 d2 e1 a1) De la film m-am dus direct la internat. Am străbătut str Cuza Vodă în toată lungimea ei. La internat băieții dormeau. S-au sculat, am halit ceva apoi ne-am încolonat și-am mers la Teatrul Național din Iași. Am avut locuri la balcon, în picioare. Am lăsat hainele la garderobă, am ocupat locuri lîngă perete, foarte aproape de tavan. M-a impresionat foarte mult sala cu tavanul ei boltit și împodobit cu înflorituri și sculpturi aurite. După cîte am auzit sala e unică în Europa și poate mai sînt cîteva în lume. Cînd a început spectacolul am găsit un loc în ultimul rînd (era singurul loc liber). În actul 4 am stat în picioare și i-am oferit locul lui Teleagă Viorica. În seara asta s-a jucat piesa ”Becket” piesă în patru acte de Jean Anouilh. Spectacolul a început la 19.30 și s-a terminat la 23. Acțiunea piesei și jocul de scenă mi-au plăcut foarte mult. De asemenea, mi-au plăcut ingenioasele trucaje și aranjamente de pe scenă. Mi-a plăcut foarte mult jocul viu și energic al eroului principal, regele Henric II precum și cel al lui Thomas Becket (M-am săturat de a3 d5 d2 e1 a5). M-am culcat la miezul nopții, mort de oboseală.    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 417. Miercuri 21 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (140).


Luni 27 decembrie 1965. Aseară m-am culcat la 1.30. Totuși, azi dimineață am reușit să mă scol la 7.30 (singur). La ora 9 am ascultat la radio compoziția scriitorului ”Negru”, ”250 de pagini de bărbăți”, scrise în 1943. (Moscova). Am să încerc să fac o caracterizare a clasei a X-a D: Tănase Gh., Gherasim Toader, Țibu Silvia, Buliga Margareta, Tanasiciuc G., Petrovici Margareta, Andrișan Gh., Lungu C., Gușul Ghe., Lavric Ghe., Pînzar Cătălina, Zaharia Elena, Gafencu Marcel, Rusu A., Lupășteanu Elena, Lăpăștean Margareta, Vatamaniuc Ștefania, Popovici Aurelia, Grămadă Cezar, Toader Bădeliță, Ungureanu Mircea, Larionescu Marcela, Sîrghie Elena, Voca Viorica, Avram M., Luchian R., Popescu Felicia, Galan Elena, Simion V., Moisuc Maria, Popescu Dumitru, Olenici Dragoș. Din totalul de 34 elevi 14 sînt băieți și 20 fete; 19 sînt uteciști și 15 neUTC; 13 sînt la secția de engleză, iar 21 la franceză. În clasa a VIII-a  eram aprox. 40 la engleză. Rămînînd mereu (repetenți) am ajuns să fim numai 25. Pînă la anul sigur rămîn numai 20. Clasa formată anul ăsta nu-i chiar așa de bună ca acelea din care am făcut parte într-a 8-a (atunci eram pe locul I între toate clasele a 8-a și pe locul II pe școală. Asta s-a datorat tovarășei diriginte Ruscior Ana care a insistat pe lîngă profesori să-i asculte pe elevi pînă în ultima oră. Din clasa a 8-a și pînă acum cei mai buni din clasă au fost Gherasim și Gafencu. Anul ăsta s-au adăugat și Zaharia E. + Bădeliță Toader.

După ora 10 Mircea s-a dus la poștă. Nici o scrisoare. Mi-a adus însă un pachet de patru buletine ”Cărți Noi” trimise gratuit de ”Cartea prin poștă”. După cele citite în Buletinul Cărți Noi am alcătuit o scrisoare (c.p.) la Cartea prin poștă. Am lipit un cupon din buletin cu numele, profesia (profesor!) și adresa. Mai jos am făcut o comandă de cinci cărți, prospecte, cataloage, recenzii și material bibliografic din domeniul limbii engleze, ruse și al matematicii. Mircea a cumpărat și trei felicitări, un plic și timbre. Felicitările însă-s grozave: un greier și un  măgar fistichiu reprezintă o felicitare de Anul Nou!! Desenele și poeziile astea moderne nu fac doi bani. Pînă pe la amiază am citit mereu buletinele ”Cărți noi”. După masa de prînz am început să fac exerciții la trigonometrie. Din cîte-am încercat (8) toate mi-au ieșit. Pentru asta tata s-a mai bucurat. Nu-i place însă că-s străin cu totul de fizică (Se mai întîmplă, și încă destul de des).

Azi la Vorbește Moscova a transmis ”Emisiunea pentru tineret”. În facultățile tehnice din Moscova se fac cursuri de cosmonautică. A amintit despre ”Clubul internațional Globul din Krasnoiarsk” (Siberia) unde se adună tinerii, învață limbi străine, fac schimb de insigne. A transmis o relatare despre un doctor tînăr care-și iubea cu pasiune meseria și oamenii (Pescăruș în munți – RSS Tadjică). A cîntat cîntecul de muzică ușoară ”Frumoase sînt serile pe fluviul Oko”. R.P. Chineză emite emisiuni pentru U.(R.S.)S. (77 ore săptămînal). Seara am scris și eu două felicitări (”Primiți, vă rog,, cele mai sincere urări de bine cu ocazia anului nou. La mulți ani!” Semnat: Druguș Liviu, clasa a X-a D), una pentru tov diriginte Zăicescu Mihai și una pentru tov prof Pop Mihai.

Mircea a stat azi mai mult pe la tanti Lucreția. În casă se mai petrec unele scene de violențe, cu ceartă și strigăte. Apoi totul se limpezește, se împacă și… se ia de la început. Spre seară, după ce-am făcut exerciții (la matematică) cu tata, am făcut un pic de sport (22 flotări la podea). Fiind încălzit tare, am făcut o baie generală după care m-am simțit excelent. Seara, după o masă minunată (friptură, vin fiert) am lungit discuțiile și poveștile. Mircea a povestit cum a ajuns la Dorna, cu bicicleta, astă vară. (După calculele noastre a avut o viteză de 30 Km/ h. Mama și tata s-au culcat mai devreme (pe la 9), fiind ”obosiți”. Mircea pica și el de somn. Eu, ca de obicei, am stat pînă la 11.35, am scris în Jurnal și-am citit din cartea începută nu de mult. Mircea mi-a lipit prima copertă care se rupsese și amenința să cadă.

Azi dimineață a fost mai frig. Pe la 10 dimineața era un cer senin și un soare minunat. A ținut asta pînă a apus soarele. Apoi s-a instaurat din nou frigul.

Îmi place f f mult să ascult la radio, să aud diferite limbi și să-mi notez lungimea de undă a postului respectiv. Am un caiet făcut încă de astă vară în care am trecute 30 de emisiuni, transmis de diferite țări și în alte limbi. De multe ori ascult nu din plăcerea de a ști conținutul emisiuneii, ci să văd ce stat și în ce limbă transmite pentru a le putea trece în Caietul de ”trigonometrie”. Îmi place foarte mult să am totul scris (”documentat, măi, documentat! La dosar, măi!” – cum ar zice Zăicescu). Încă de mic îmi plăcea să adun hărți, fotografii, tăieturi din ziare ș.a. apoi am început să țin un caiet cu evidența cărților citite (pe care le-am scris pînă în clasa VII-a). Începînd din martie 1963 am început să țin aceste însemnări. La început mai greu (scriam laconic și destul de prost) apoi, odată cu vîrsta și cu înmulțirea cunoștințelor mele, am început să le dezvolt.

Acum pot spune că am cîteva pasiuni: 1) limbile, 2) radiofonie (în legătură cu limbile), 3) colecții de vederi; 4) corespondența (în legătură cu limbile, cu radiofonia și colecția de vederi). În corespondență majoritatea scrisorilor le țin în dublu exemplar din care unul îl țin ”la dosar”. Îmi plac mult aceste obiceiuri ale mele și n-aș vrea să mă dezbar de ele căci țin de unul din caracterele omului: a fi ordonat.

Marți 28 decembrie 1965. M-am sculat după ora 8 fiind obosit. Tata a scris la bătrîni și s-a dus de dimineață la poștă să ducă toate scrisorile. (L.D. ”Bătrînii” erau bunicii mei de la Cuizăuca, Orhei. Bunicul meu, Alexei Druguș, a plătit – împreună cu întreaga familie, mai puțin tata – vina de a fi fost primar ”sub români”, fiind deportați cu toții în Siberia timp de 20 de ani). Cartea poștală n-am putut să i-o dau pentru că tata s-ar fi supărat de cele comandate de mine (sînt sigur că nu se mai găsește nici o carte). La 9 am ascultat ”V.Mo”. După ”jurnalul presei” a transmis în cadrul rubricii ”La prietenii noștri” date în legătură apropiatul An nou în țările socialiste. Zilele astea are loc ”Sesiunea filmului R.P. Polone” (Varșovia). A spus apoi de Cuba (care serbează trei evenimente în prima săptămînă a noului an). Cu această ocazie a transmis cîntecul ”Trei continente” de Carlo Poeblo. Anul acesta a fost pentru U.S. un an de vizite, tratative, schimburi de delegații și noi acorduri comerciale. A rostit apoi cele 6 cuvinte pe care le dorește omenirea: Pace, Muncă, Libertate, Egalitate, Fraternitate, Fericire. În încheiere a transmis pentru Florin Negoiță din comuna Jariștea, regiunea Galați, cîntecul din timpul celui de-al doilea Război Mondial: ”Noapte întunecată” (”Teomnaia noci”). Pe la 10 am început să scriu o scrisoare pentru o școală medie-internat. Întîi am făcut o ciornă, apoi o copie în l română, apoi una în moldovenește (românește cu litere rusești). Cu astea mi-am pierdut timpul pînă la ora 14. Mi-am mai scris cîteva maxime din  ”Nansen” apoi am scos într-un caiet majoritatea orașelor din U.S. Am reușit să scot, cu ajutorul Dicționarului politic, 194 de orașe dintre care 33 sînt capitale. Nădăjduiesc să cer la ”R. Mos” cîte o vedere din aceste orașe. Mircea a fost la poștă și a dus cartea poștală. Iar nimic la poștă. Azi a fost pentru ultima dată Jana la consultații (a făcut două ore). Din aceste ore au ieșit 600 lei. Tata și Mircea sînt împotriva fleacurilor pe care le practic eu (orașele, vederile, corespondența) considerîndu-le ca inutile și copilărești. Un rol cît de mic au și ele.

Mircea a reparat azi bicicleta și a făcut-o să meargă bine. A mai avut azi o discuție cu tata despre viitorul lui (…). Am ascultat la 76 la ”V.M”. Azi i-a fost conferită lui Dolores Ibarurri (președinta Partidului Comunist din Spania) ordinul Lenin cu ocazia împlinirii a 70 de ani. Azi U.S. a mai lansat doi sateliți din seria Cosmos (102 și 103). Azi a fost prezentată rubrica ”Carnet cultural” și, în încheiere ”Sport”. La 8 am ascultat din nou ”R.M.”: a anunțat că a fost prins un spion pe teritoriul R.D.G. fiind instruit de americani și avînd în programul său de spionaj obiectivele militare ale RDG și URSS și de a instiga tehnicienii. El primea informații în pachete de jucării și în unele emisiuni muzicale transmise la radio și care păreau ”inofensive”. Spionul a recunoscut toată activitatea sa. La Moscova, la Casa prieteniei a avut loc ședința festivă închinată împlinirii a 18 ani de la proclamarea RPR, Ziua Republicii, sărbătoarea/ ziua națională a poporului român. Din partea sovietică a luat cuvîntul Ana Sukanova, vicepreședintă a Asociației de prietenie sovieto-română. V.M. și V.A (L.D.: evident, Vocea Americii) au transmis că R.D. Vietnam (F.N.E) a propus un armistițiu de 4 zile (20 – 23 ian 1966) cu ocazia Anului nou vietnamez. Azi a fost celebrată la Londra împlinirea a 900 de ani de la întemeierea Catedralei Westminster (28 decembrie 1085).

Azi am încercat să mă țin cu tot dinadinsul de programul meu. Cu toate acestea am reușit să-mi realizez doar o mică parte din el. După cină mi-am adus în sufragerie mai multe cărți printre care l rusă și l română. La l rusă am reușit să scot vreo 80 de cuvinte din partea a II-a a lecției Maxim Maxinici, să o traduc în întregime și să-mi fac cele două exerciții. Apoi am citit o dată, cu atenție, biografia și opera lui Slavici. În seara asta toți s-au culcat devreme. (Mama și tata fiind mai obosiți, pe la 8 și 15, iar Mircea pe la 10.

Tata, cu toate că e împotriva ”fleacurilor” mele, totuși mi-a spus că nu mă oprește să scriu, dar îmi spune că scriu degeaba (timp și bani pierduți). Eu însă vreau cu tot dinadinsul să-mi caut prieteni și  corespondenți (Dragi prieteni… din Lună!). La Chișinău am scris greșit cu g în loc de j (draghi în loc de draji). Acum e ora 23 și 20 min. După asta mi-am impus să stau și în seara asta ”un pic” mai tîrziu. Am început, deci, să citesc. Am citit din ”Bîlciul...” și m-a captivat tare mult. Am ajuns la pasajul din care este extras fragmentul din cartea de engleză (venirea dnei Sharp la Sir Pitt Crawley). La ora 0.30 s-a trezit și mama și m-a trimis la culcare. Totuși am reușit să mai stau încă 20 min și să ascult ”Glasul patriei”. La început a transmis un Buletin de știri (semnarea protocolului de mărfuri pe anul 1966 dintre RS România și Republica Cuba). A amintit despre festivitățile din lume cu prilejul celei de-a 18-a aniversări a Zilei Republicii (la Casa prieteniei popoarelor din Moscova, la Tokio și la Havana). Echipa de hochei a orașului București a reușit să cîștige ”Cupa Dunării”. A urmat apoi ”Azi în România” (Anul nou a început în fabrici și uzine: primul an din cincinal). La București s-a întrunit ”Comisia internațională pentru studierea și dezvoltarea ideilor”. După o pauză umplută cu muzică populară a transmis rubrica ”Cum trăim” în cadrul căreia dr I. Moraru – secretar general al sănătății și prevederilor sociale (L.D. probabil secretar de stat la Ministerul Sănătății) a vorbit despre asistența medicală în țara noastră, arătînd că țara noastră este printre țările cu cea mai bună asigurare medicală. În încheiere a transmis de la Sala Palatului recitalul de muzică ușoară al tinerilor cîntăreți francezi printre care și Michel Varene care a acordat un interviu. (Cînd am plecat să mă culc, mama a avut grijă să-mi spună să nu aprind chibrituri în verandă pentru că pot fi gaze de la butelie (f just!).

Azi vremea a fost tare frumoasă. Cerul a fost senin și soarele a încălzit puternic. Zăpada s-a topit și n-a mai rămas deloc.

Miercuri 29 XII 1965. Astă noapte m-am culcat la 1.30 (am stat să ascult ”Glasul patriei” crezînd că va fi Poșta Radio, ca în fiecare marți, dar m-am înșelat. Azi dimineață n-am reușit să mă scol decît la 9. Afară atmosfera încremenise, cu cerul acoperit și pe pămînt o ceață rară. Cu greu m-a lămurit mama să mă îmbrac și să merg în sat. Mi-am luat bicicleta și mai întîi m-am dus la Poștă și de acolo la Minigeni, la cooperativă (dar era închis). La poștă am avut două felicitări (de la bunița și de la Dănuț) și felicitare de la Moscova. Mi-a trimis, pe lîngă felicitarea f frumoasă (”Sincere felicitări de ziua Republicii și a Anului Nou. Vă dorim fericire și sănătate! La mulți ani!” Semnat: Radio Moscova.) am găsit în plic și programul emisiunilor pentru perioada octombrie 65 – aprilie 66 și obișnuita prezentare a postului de radio Moscova. (o folosește de cîțiva ani și ar fi cazul să o schimbe: scrie tot romînă în loc de română, RPR în loc de RSR). Am fost fericit că am primit această felicitare. Cu ocazia aceasta mi-am aranjat colecția de scrisori de la Radio Moscova. În total am 15 scrisori primite: 1962 – 1; 1963 – 2; 1964 – 4; 1965 – 8). Dimineața am ascultat emisiunea de la VM: La invitația RDV va pleca în această țară o delegație a US în frunte cu Al Șeleapin. Hidrocentrala Kuibîșev de pe Volga a împlinit 10 ani de la darea ei în folosință. A mai transmis cîteva date despre Venus  2 și 3 + Cuvîntarea lui Titov despre cosmonautica sovietică și americană. Seara n-am reușit să mai ascult pentru că bruia și mă enerva prea tare.

Tata s-a dus de dimineață la Sesiunea Sfatului popular și s-a întors după ora 17. (A luat cuvîntul și a vorbit pe ton ridicat despre ”mîncărimea” dintre salariații comunei: școala cu sfatul, cooperativa cu C.A.P. ul . Mulți l-au aprobat. În acest timp eu cu Mircea am tăiat cu fierăstrăul 20 de lodbe. În urma unei discuții de ieri, Mircea s-a hotărît să plece mîine la București să lucreze. Mama n-a fost de acord și, după aceea, și tata. (încă 18 zile să mai stea acasă). Mama a început să-mi lucreze mînecile la flanea. Pe la 16 a început să ningă și culoarea neagră a fost înlocuită cu albul zăpezii.

Joi 30 decembrie 1965. Ziua Republicii. 18 ani de la alungarea din țară a ultimului monarh. Aseară m-am culcat pe la 9.30, dar cred că am stat pînă pe la 12 vorbind cu Mircea. Adică mai mult a vorbit el, povestindu-mi basme, povești și alte întîmplări mai mult sau mai puțin adevărate (about girls). Azi dimineață m-am sculat la 9. Am ascultat V.M.. Azi a transmis la început o revistă a presei din Moscova: Pravda a scris despre ”Un drum măreț” (about 30th December). De asemenea și Izvestia. RSS Gruzină a fost decorată cu Ordinul Lenin pentru succese în construcția economică, socială și culturală. A făcut apoi o prezentare a Muzeului de istorie din Harkov și în special despre bustul lui Lenin amplasat acolo (din 1936). A transmis apoi reportajul ”Moscova de azi și de mîine” în care a transmis cam următoarele date f interesante. Moscova consumă zilnic 520 de litri de apă. (L.D.: probabil pe cap de locuitor, cu tot cu industria…).  Această cerință este satisfăcută de cinci stații de pompare (în 1966 se va mai construi una). Moscova are o suprafață de 900 de km 2  din care 1/5 sînt spații verzi. Pentru extinderea continuă a spațiilor verzi se plantează anual 250 mii de copaci. Există 3000 de șantiere. În prezent există 985 școli și pînă la sf anului viitor vor fi 1000. Tot în 1966 în Moscova se vor construi 6 cinematografe și 100 de magazine. În Moscova claxonatul este interzis. A prezentat apoi cîteva date despre familia lui Piotr Lobai din Magnitogorsk care a contribuit la ridicarea acestui oraș și a combinatului metalurgic. Tot el a elaborat și prima șarjă (1935). Are 5 fii dintre care unul a lucrat în India unde a elaborat prima șarjă la un combinat cosntruit de ei. A repetat apoi relatarea ”Ștafeta spre Venus”. În încheiere, a cîntat cîntecul ”Iarna” (săltăreț).

După ce-am mîncat, Mircea a făcut curățenie în sufragerie, iar mama a început să se pregătească pentru Anul Nou. Pînă la 6 n-am învățat nimic și nici n-am citit cum am crezut eu că voi face. Mi-am cusut bine servieta cu ață pescărească pe la colțuri, apoi mi-am cusut și cureaua. Pe la 12 am început să tai lemne cu Mircea; am curmat, am despicat și am adus cîteva lăzi cu lemne în casă. S-a completat cu lemne despicate un rînd din săliță.

De dimineață – un cer neobișnuit de senin. Puțina zăpadă ce a mai căzut ieri aproape a dispărut și predomină iar culoaea neagră a cîmpurilor încălzite. Soarele era destul de puternic și era o plăcere să stai pe-afară. De asta am stat și eu mai mult la aer. La 6 am ascultat Moscova. În primul rînd a transmis poporului român cu prilejul zilei naționale – 30 decembrie. După un radiojurnal a transmis comentariul lui Vladimir IlinDe ziua celei de-a 18-a aniversări”. A transmis apoi un reportaj despre orașul Sverdlovsk (Combinatul Uralmaș) și legăturile sale de prietenie cu orașul Timișoara. În încheiere a transmis ”Forța dătătoare de viață a ideilor comunismului” (Pravda). Pe lîngă asta a transmis multă muzică populară românească și rusească. Am ascultat și postul de radio Timișoara (397 m) de la 5.30 la 7. În continuare, ”Vorbește Bucureștiul” a transmis în mai multe limbi pe care nu le-am înțeles. De la 7 la 7.30 pentru Polonia și Bulgaria, De la 7.30 la 8 în indiană, arabă) De la 9.30 la 10 Parla Bucarest, Republica Socialista di Romania.   La postul nostru de radio se transmite o emisiune de cîteva ori pe zi: ”O zi din viața României Socialiste”. Din planurile arhitectonice ale orașului București: se vor termina cartierele Drumul Taberei și Balta Albă. În Balta Albă vor locui 120.00 locuitori, adică populația unui oraș de mărimea Sibiului, Galațiului sau Constanței. Se va construi Studioul de televiziune și Institutul PolitehnicGh. Gheorghiu Dej” cu o capacitate de 10 mii de studenți, ocupînd o suprafață de 200 ha.

Tata a luat azi salariul. Cu banii de la Jana (600) + completările de salar pe lunile trecute + 60 de lei o decontare (fără să plătească C.A. R ul) a adus peste 3000 lei, din care 2300 sînt datorii. În seara asta s-a discutat despre plecarea lui Mircea la București (probabil de luni). Mircea a început să se pregătească și să-și adune lucrurile lui. Mama a muncit cam mult azi și i–a fost rău (din cauza reumatismului). După un ceai și o pastilă i-a mai trecut.     (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!