liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Pîrghie Steluța

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 416. Marți 20 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (139).


 

Sîmbătă 25 decembrie 1965. Ziua întîia de Crăciun. Prilej de bucurie pentru copii și de distracție și veselie pentru toată lumea. În alte țări se oficiază servicii religioase (Ziua lui Hristos). Cum sînt un ateu convins, consider toate astea fără rost și țin ziua aceasta ca pe o zi liberă, pentru distracții. Aseară am stat pînă după ora 12 și-am citit ”Bîlciul deșărtăciunilor” care pe măsură ce intră în acțiune devine mai frumos și mai pasionant. Azi ziua s-a menținut puțin geroasă. Atmosfera a încremenit în această stare de două zile și cred că va mai ține încă cîteva.

Azi dimineață m-am sculat după 7.30. Am făcut program de sport (exerciții de gimnastică și flotări la podea (20), apoi am făcut baie părții superioare a corpului, după care mi-am luat pantalomnii mai buni și bicicleta și m-am dus la Poștă să duc o scrisoare (pentru Botoșani). Pe drum m-am întîlnit cu Gheorghe Horodincă. Acesta mi-a povestit despre profesorul lui de matematică de la Siret (care-i f tîmpit) (în întreaga clasă sînt 12 căzuți și restul medii de 5). Din cauza lui va veni la Rădăuți (poate chiar la internat). Pe drum m-am întîlnit cu ”tov. director al Școlii generale GrămeștiPanțir Alexei”. Pe drum unii săteni m-au salutat (n-am avut răgaz să le dau eu salut). Înapoi acasă am venit tot cu Gh Horodincă, pe lîngă bicicletă. Azi mă așteptam să primesc felicitare de la Moscova ca-n fiecare an (1962 – 27XII, 1963 – 22 XII, 1964 – 23 XII) dar n-am primit. Stăm foarte prost cu abonamentele anul ăsta (n-avem nici unul). Pînă la amiază am stat degeaba, am ascultat radio (tot timpul azi a fost o muzică excelentă) și-am avut discuții cu Mircea, tata sau mama. Am luat masa pe la 12, după care am început să mai fac cîte ceva la engleză. Pînă seara am tradus aproape o foaie din Gulliver s Travels by Johnathan Swift. Mi-am mai omorît timpul jucînd table sau dame și vorbind cu ceilalți ai casei. La ora 18 am ascultat Vorbește Moscova. Azi se împlinesc 45 de ani de la  constituirea R.S.A. Ceceno-Ingușă. Cu acest prilej ea a primit ordinul ”Lenin” – cea mai înaltă distincție sovietică. În încheiere a vorbit despre cinematografele din Moscova. În capitala U.S. sînt în prezent 105 cinematografe (al 105 –lea a fost inaugurat ieri), iar mîine se inaugurează al 106 – lea, avînd o destinație specială. Aici se vor prezenta numai filme satirice care vor biciui rămășițele vechii orînduiri. Pe lîngă aceste cinematografe mai sînt încă 20 de cinematografe de vară cu capacitate foarte mare. Zilnic, cinematografele sînt frecventate de 300 000  de moscoviți. În Moscova există un cinematograf panoramic (cu trei aparate de proiecție) – Pacea; și unul de circopanoramă (11 aparate de proiecție) la Expoziția Realizărilor Economiei Naționale.

După cină a fost un pic de ceartă (Mircea s-a supărat că nu va pleca mîine la Rădăuți). În tot timpul zilei de azi Radio București nu a rostit cuvîntul ”crăciun” (a fost rostit aseară, dar s-au corectat pe parcurs). Restul țărilor au transmis. Am ascultat o emisiune la ”Eu” despre un Nicușor, doi părinți, ministrul diriginte și alți membri de partid. Moș Gerilă + Moș Crăciun = Moș Cră-cilă = diriginte (crăcănat) (colectiv, instructor de partid, membru de partid, lupta de clasă, cl X-a, biserică, dumnezeu, porniți înainte tovarăși, 23 august, Crăciun, 10 mai). Dac-ar fi toate cu lapte…. (L.D. Presupun că era o emisiune de la ”EuRopa liberă” în care era ironizată noua familie conducătoare a României și, desigur, regimul politic comunist).

La 22 fără ceva am ascultat ”Gavarit Maskva” – v russkii iazîk – cîteva cîntece în limba romînă a lui Vasile Veselovski (”Chitara” ș.a.). Pe la 22.30 am început  să-mi organizez cunoștințele mele despre Radio Moscova și sugestii cu privire la emisiunile acesteia. Mi-am alcătuit un carnețel de 1,50 lei pe care l-am împărțit în nouă părți neegale între ele. Iată cum: 1. Cîntece cerute de ascultători; 2. Cosmonautică; 3. Cinematografie; 4. Vederi; 5. Fotografii de scriitori, poeți ș.a.; 6. Literatură; 7. Pictură; 8. Actualități din viața moscovită și sovietică; 9. Personalul redacției 10. Viața sportivă în U.S. Toate aceste rubrici le-am  ”completat” fie cu ceea ce știu, fie cu ceea ce vreau să știu (sau să am și care trebuie cerute de la redacție). Acum e ora 24 fără 25 min. și eu scriu în Jurnal și ascult muzică la Radio București (programul I): de mai bine de jumătate de oră ține o muzică modernă dar adormitoare. În seara asta am de gînd să ascult ”Glasul patriei”. Pînă una –alta să mai trag în condei vre-un prof. – doi.

Bondor Aurelia – profesoara mea de matematică din clasele a 8-a și a 9-a. Cam voinică, necăsătorită și se poartă foarte corect. Are un păr bogat pe care-l poartă făcut permanent numai la spate. Se ține grozav de cinstită și corectă. Cîteodată, pentru a nu considera cineva că i-a făcut o nedereptate pune notă peste normă (cazul meu). Ca metodă de predare specifică: studiul individual, iar în clasă numai ascultare. Persecută fățiș, rîzînd chiar de unii (Ungureanu Mircea și Lavric Gheorghe). Asta pentru a învăța ei matematică. Pînă anul trecut avea o manie: aceea de a scrie numaidecît pe cineva în condică. Anul ăsta, nemaifiind condică, se limitează numai să facă observații și să țină morală. În timpul orelor are două (sau mai multe) metode de a striga elevii. Fie numai pe numele mic (acesta îl rostește cu veselie și bună dispoziție), fie numele întreg (rostit grav și apăsat). Cînd nu folosește niciuna din astea, folosește alte două: a) tovarășul xy și b) scoate ea cîte o poreclă care să nu fie supărătoare: de ex. mie îmi spune Liviuț, lui Pîrghie – Pițigoi; lui Andrișanmaestru, iar mie îmi spunea anul trecut ”geometru”. Cînd se supără pe noi nu mai face ore în plus și-i ține mult supărarea.

Teleagă Demil profesor de fizică. O ținută atletică, înalt, poartă părul scurt și haine ușoare pe el. Se poartă după tipicuri: se rade de două ori pe săptămînă (joia și sîmbăta). Își asortează la culoare cămașa și pantalonii. În clasa a 8-a, a 9-a și în trim I din acest an a purtat cămașă și pantaloni kaki. De la o vreme poartă cămașă și pantaloni de culoare închisă (aproape neagră). Nu-mi pot explica cum poartă aceleași haine de atîția ani (poate are mai multe la fel). În clasă intră tot după tipic: intră cu dreptul înainte și se lasă ușor pe genunchiul stîng. Are mereu cu el un caiet de fabricație proprie în care-și trece notele (să nu-l șmecherească alții). Are un sistem de predare și de ascultare cu totul aparte. La începutul trimestrului predă timp de douăsăptămîni, după care ascultă vreo două (săptămîni); apoi intră la normal. Cînd predă umple lecția cu tot felul de snoave și aplicații foarte practice. La ascultare nu permite să se sufle. Dacă cineva încearcă, bate cu creionul în catedră și zice: ”Vă rog, deja scade temperatura...”. Cîntărește notele foarte bine: ”vă rog, e 4.50; te mai întreb ceva poate îți dau cinci”). Atît la ascultare cît și la predare nu cere cine știe ce disciplină, ci numai atrage f blînd atenția, ciocănind cu creionașul lui în masă, zicînd: ”Sssst, vă rog!…” O singură dată l-am văzut nervos (cazul cu Istrătoaie Modest și Gigi Simionesi) și tot o singură dată a scris în condică (anul trecut, pe mine). Are vorbe tipizate: ”Vă rog!” folosit 1) cînd începe să predea lecția; 2. Cînd pune nota; 3. Cînd atrage atenția cuiva. E un profesor iubit de toți, prin faptul că se poartă f popular cu noi. Din clasa 8-a, a 9-a și anul ăsta am fost mereu (responsabil) cu materialele la fizică. El, întotdeauna, f galant ieșea ultimul din cancelarie cu țigara în colțul gurii; dacă nu era material (îmi) făcea un semn cu mîna și strîngea din buze; dacă era (material) făcea semn cu mîna să merg(em) sus. Urcam scările împreună cu el, foarte tinerește, el mereu zîmbitor și glumeț cu toți. De multe ori îl vedeam prin oraș, pe bicicletă, conducea numai cu o mînă și cu nelipsita-i țigară în cealaltă. Ce a făcut, numai el știe, dar și-a atras dragostea și simpatia tuturor (cu toate că dă note destul de mici). Ăsta-i profesorul nostru de fizică.

La ora 0, după ce a spus ultimele știri, programul I și-a încheiat emisiunea, după care a cîntat imnul (tot cel vechi). Deoarece a început emisiunea în limba germană am mutat pe programul II la 550 metri. Am încercat să compun o scrisoare pentru elevii sovieticii cu care să corespondez. Am reușit să înjgheb ceva, dar dar nu știu dacă voi putea traduce, cred că va trebui să cer ajutorul profesorului de engleză. La ora 0.30 pe lungimea de undă de 339 m am ascultat ”Glasul patriei”. În scurtul Buletin de știri a fost amintită ceremonia patriarhului Iustinian de la biserica ortodoxă română, care a spus în încheiere: ”… în lumina învățăturilor evanghelice să iubim aproapele nostru și să iubim pacea în lume”. Apoi a urmat rubrica ”Meridiane românești” care a informat auditorii despre ”succesele din fabrici și ogoare”. A amintit și despre vacanța de iarnă a elevilor care-și petrec revelionul la Palatul pionierilor. O mică statistică din întreaga populație a țării: la fiecare trei locuitori unul este depunător la CEC. În punctul trei al programului, crainicul a spus cam așa: ”Nopate bună de Crăciun”, ”este noaptea Crăciunului”, ”este seara Crăciunului”, ”apar îngerii liniștiți și-n casă arde focul”. A spus apoi despre ”pregătirea Crăciunului”, ”tăierea porcului de Ignat, gospodinele care pregătesc nelipsiții cîrnați și caltaboși” etc. În noaptea de ajun este sărbătoarea copiilor care vin să colinde și așteaptă această noapte cu nerăbdare și emoții. Este vorba despre colindătorii care, în schimbul veștii că se apropie Crăciunul și a drăgălășeniei lor, primesc plăcinte calde, colăcei, mere, nuci etc. A recitat la radio și cîteva colinde vechi: ”Dom, dom să-nălțăm/ Am plecat la vînătoare/ Dom Dom să-nălțăm….”, apoi ”Moș Crăciun cu plete dalbe/  Să-mi aduci daruri multe”, ”Din bătrîni se povestește…. Moș Crăciune ia ghicește? Niciodată n-ai ghicit”…. Crainicul a urat auditorilor ”Sărbători fericite!” după care s-au transmis cîntece populare ca: ”Bun îi vinul ghiurghiuliu/ Cules toamna pe tîrziu”. Radioteleviziunea română, Str Nuferilor nr 62, România). Am stat și-am scris în Jurnal pînă la ora 1.15. Cînd vroiam să caut ”Glasul patriei” pe unde scurte hop și tata care m-a certat un pic și mi-a luat aparatul. Neavînde ce face a trebuit să mă culc. Nu înainte însă de a-mi destinde mușchii și de a citi cîteva rînduri din ”Bîlciul...”. M-am culcat la ora 2.

Duminică 26 XII 1965. Cu toate că astănoapte m-am culcat foarte tîrziu, azi am reușit să mă scol pe la 8. Tocmai atunci venise Horodincă cu laptele și Muț era dezlegat. Omul a trebuit să intre și să stea în casă pînă l-a prins Mircea pe Muț și l-a legat. Dimineața fac înviorare. Fac cam cîte 16 flotări și exerciții de gimnastică. Pînă la amiază mi-am pierdut vremea  umblînd și stînd prin camere. De pe la 12 m-am apucat să traduc în continuare din ”Gulliver s Travels”. Mi se pare că acum e mult mai ușor de tradus (am prins și gustul). Nici azi n-am avut nimic la poștă și asta nu-mi place deloc. Dacă nici mîine nu mai primesc, atunci…

După o masă copioasă am ascultat pînă la 16 numai la radio (Petre Pleșca hirotonisit de Papa de la Roma). Dv. (L.D. Presupun că știrea a fost auzită la postul de radio Deutsche Welle – Unda germană – dar fiind probabil atenționat de părinți să nu scriu despre posturile de radio interzise, încercam doar o sugerare spre ulterioară aducere aminte…Deci, Dv = DW). Am ascultat ”Satira și umorul” – o emisiune compusă din scenetele ”consumate” în timpul acestui an. Apoi m-am culcat pe canapea (mă ajunsese somnul  și în sugragerie era f cald) și am tras un pui de somn pînă aproape de 17 cînd m-a sculat repede mama  și mi-a spus că vine doamna Tomaziu. Nici n-am apucat să mă șterg pe la ochi c-a și intrat. Am îngînat un ”sărumîna”, am mai stat un pic și m-am retras cu aparat cu tot în bucătărie. Aici am ascultat muzică și alte ”țuici”. La ”Moscova” a amintit azi pentru prima oară de ”cele 30 de ore de pace cu ocazia zilei de Crăciun”. A amintit, de asemenea despre principalele evenimente petrecute în U.S.: 1) S-a sărbătorit a V-a aniversare a F.N.E. (L.D. Probabil este vorba despre Frontul Național de Eliberare din vreo țară asiatică, posibil Vietnam); 2) la 21 dec s-a semnat acordul de ajutor tehnic suplimentar pentru Vietnam; 3) 20 dec. – îndeplinirea înainte de termen a septenalului sovietic în siderurgie; 4) Au fost lansați pînă acum 101 sateliți ”Cosmos”; 5) 25 dec – Festivalul artistic ”Iarna rusească” la care participă invitați din 22 de țări. Elevii sovietici iau vacanță la 30 decembrie.

Doamna Tomaziu a stat cam multișor. După asta, mama s-a dus cu tata la Puiu Marian, cu gînd să-l cheme la noi. Fiind ”aglomerație” acolo, au fost nevoiți să se întoarcă. Pe masa din sufragerie era o sticlă cu vin roșu și un păhărel cu lichid roșu; crezînd că-i vin l-am dat peste cap. Dar m-am înșelat amar: era oțet de calitate bună. M-a usturat pînă ce mi-am ”uns”  gîtlejul cu un pahar de vin de vișine. După masa de seară toți s-au culcat, iar eu am rămas să-mi scriu impresiile zilei de azi. Tata, precaut, mi-a luat aparatul ca să nu stau tîrziu. Pe la 22 și ceva însă m-am dus în sufragerie și am urmărit șirul de emisiuni de la ”Radio București”, de la 22 la 22.30 și de la 0 la 0.30 pe lungimea de undă medie de 397 m. A dat foarte multă muzică ușoară românească. A cîntat ”Serenada tinereții”, ”Gabriela” și ”Viva la musica!” (italiană). A cîntat Ilinca Cerbacev ș.a. După a doua emisiune în limba italiană am ascultat ”Glasul patriei”. Programul a fost sărac de data aceasta. I-a lipsit Buletinul de știri. A început cu ”Meridiane românești” apoi a continuat și a terminat cu emisiunea lui Radu ProdanWeek end la Radio București”. Au interpretat: Sanda Brîncuși și Bogdan Anton. S-a făcut o vizită la ”Muzeul satului” din Herestrău. A prezentat, rînd pe rînd case din toate regiunile țării alăturînd și cîte o melodie din locurile respective. (Casă din Bărăgan – ”Grîușor din Bărăgan”, Casă din Oltenia – ”Cîntec din Oltenia”, Casă din Banat – Cîntec din Banat, Casă din Sibiu – Fetele de la Sibiu (Maria Badiu), Casă din Munții Apuseni – Cîntec de la Tîrgul fetelor de pe Muntele Găina, Casă din Oaș – Dansul fecioarelor, obicei popular oșan, Casă din Moldova – un cîntec de nuntă moldovenesc, Casă din Dobrogea – Fată dobrogeană. Iată programul de la Glasul patriei (L.D.: este scris un program  pe ore și lungimi de undă – nu le mai redau aici). Orele sunt ora Bucureștiului, cu două ore înainte de Greenwich.

Azi n-a fost chiar așa de frig și spre seară s-a lăsat o ceață destul de deasă. Avem noroc de o iarnă blîndă, fără zăpadă prea multă și încă n-am avut pînă acum nici un viscol mai serios.

Mircea s-a hotărît să-și facă și el un ”jurnal” (dar nu ”zilnic” ca al meu). Jurnal = caiet în care se înseamnă întîmplările zilnice ale unei peroane (Dicționarul limbii române moderne). Probabil îl va începe de la 1 ian. 1966 și la început va scrie din amintirile sale din copilărie. Mircea are în ianuarie sesiune, dar nu se pregătește.

(L.D.: Am pomenit în însemnările pentru această zi de doamna Tomaziu. Era soția preotului Tomaziu din satul nostru, Grămești, preot înrudit cu vestitul Nicolae Tomaziu, despre care Curierul de Iași scria anul trecut:  Pe 26 octombrie 2017, viaţa pământeană a lui Nicolae Tomaziu, martir al temniţelor comuniste, lua sfârşit. La acel moment, în vârstă de 101 ani, era ultimul supravieţuitor al lagărului de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, spaţiu de exterminare a deţinuţilor politici creat de comunişti în anii 50. Retras la Iaşi la începutul anului 2017, Nicolae Tomaziu şi-a aşternut pe hârtie memoriile unei vieţi în care a traversat un secol de deznădejde şi speranţă, de tortură a călăilor comunişti şi lumină a credinţei în Dumnezeu. Curierul de Iaşi vă prezintă în exclusivitate un serial ce cuprinde fragmente din amintirile lui Nicolae Tomaziu care reflectă anii participării sale pe frontul celui de-al doilea Război Mondial, experienţele cumplite din cei şapte ani de temniţă grea, dar şi relaţia sa cu Divinitatea.” Memoria martirului Neculai Tomaziu este minunat păstrată de Cătălin Tomaziu și Mihaela Tomaziu – Todosia, din Iași, Mihaela fiind nepoata fostului meu profesor și mentor din anii facultății, profesorul Mihai Todosia. Cîteva extrase din aceste memorii pot fi citite la linkul următor și la cele trecute la sfîrșitul articolului din Curierul de Iași: http://curierul-iasi.ro/nicolae-tomaziu-memoriile-unui-martir-longevitate-si-misiune-spirituala-ii-24511    ).

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 382 Miercuri 17 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (110).


Sîmbătă 4 iunie 1966. Dimineața Mircea iar s-a sculat cam greu și cînd se întorcea de la spălătorie era să se întîlnrască cu Haiuță. Acesta, însă, tot l-a zărit. Vine la mine și strigă: ”Scoală Druguș, te-așteaptă frate-tu de jumate de oră și tu dormi… Am crezut c-a dormit aici”. Eu: ”Nnuu n-a dormit aici”. Pe la 7 s-au adus rufele de la spălat și fiecare a mers în dormitoare să-și aleagă ceea ce  a dat. De multe ori nu mai găsești ce-ai dat. De ex., azi m-am făcut fără batistă. Cea adusă era cu găuri una lîngă alta, făcute de șoareci. A trebuit s-o arunc. O cămașă f bună pe care a adus-o Mircea a fost schimbată cu una ieftină și mică, una pentru un copil de 10 ani. Învîrtelile astea pe care le face Țopa ar trebui s-o coste. (L.D.: Doamna Țopa era soția bucătarului Țopa și mama pedagogului Țopa, un clan care avea pe mînă un întreg internat…). Dar mi se pare că orice reclamație ar fi de prisos și-ar rămîne nerezolvată. De voie de nevoie, o ducem și-așa…

Azi dimineață s-a anunțat la difuzor un comunicat în legătură cu ”îmbunătățirile aduse învățămîntului de stat”. Printre reformele făcute, două sînt mai importante și i-au entuziasmat pe toți. 1. Clasele a VIII-a nu mai dau examen de absolvire, ci primesc numai certificatul de 8 clase. 2. Pentru a se evita supraaglomerarea elevilor s-au redus dintre obiectele pentru maturitate. Astfel, cei de la reală dau examen la: română, matematică și un obiect la alegere (fizică, chimie, biologie). Umanistaica: română, o limbă străină și un obiect la alegere (istoria, filozofia, biologia).

Prima oră am avut istorie. S-a făcut o lecție de recapitulare, cam plicticoasă. Profesoara s-a mirat grozav și și-a făcut cruce cînd a auzit de asemenea reforme: ”Poate o să se suprime cu totul examenul de maturitate” și-a dat ea cu părerea. Nici rău n-ar fi…

Azi Albu a adus pozele pe care le-am făcut nu de mult. Am ieșit destul de bine în două din ele. Dar în una m-a prins cînd mă uitam la florile lui Albu… Una i-am luat-o pe de-a moaca (pe degeaba) și dacă nu mi-o cere nici nu i-o dau. La limba latină, ce i-a venit băbuței? Ne-a dat extemporal (pe două numere). A dat cîte trei propoziții (destul de ușoare) la fiecare. Am făcut și eu cîte ceva, mai ales cu ajutorul lui Halip, și – mai știi? – poate iese un 5 mai meritat. După extemporal a pus iar întrebări prin clasă, dar nu m-a mai întrebat nimic. Am destul 4-ul pe care mi l-a pus data trecută.

În pauză, Puha Vasile (X C): ”Măi!, ți-a văzut Steluța Pîrghie poza și a zis: ”Ce băiat simpatic!” Ha, ha, ha!

La fizică ne-a dat ”dracul cel sfînt” extemporal. Dacă primul l-am făcut mai bun și mi-a dat 5, atunci în ăsta nici 4 n-am. Am greșit un rezultat la problemă, iar teorie – ioc.

La chimie am avut oră liberă și a venit diriginta în clasă. Dînsa a făcut iar situația la învățătură și a spus fiecăruia ce note ar mai trebui să obțină. Restul ne-am distrat fiecare în felul nostru. B.M. (Lia) a scris în Album. Acesta progresează frumos… A scris mai multe cîntece de dragoste… Eu m-am distrat cu Ica: Eu: ”Ica, mai ai chestia aia? (făcînd un cerc în aer…). Ea: ”Nuuu…!”. Am necăjit-o toată ora cu ”chestia aia”…

După ora asta am asistat și la ora de limba franceză și-am mai prins cîte-un cuvînt.

Am luat masa la ora 1, m-am schimbat (cămașa albastră și canadiana) și-am ieșit cu Gherasim în oraș. Am mers cu el pînă la autogară, apoi ne-am despărțit. El s-a dus să se întîlnească cu N. și apoi să plece acasă cu cursa de 5, iar eu am rămas așa, nevînd altceva de făcut decît să mă plictisesc. Am început să mă plimb de unul singur. Mă mai întîlneam cu un coleg și mai schimbam cîte-o vorbă. Dar… deodată, o zăresc pe ”ea” (Lia). Traversa parcul. M-a văzut, s-a întors și a așteptat. M-am îndreptat spre ea, ne-am întîlnit și ne-am zîmbit. Eu: ”Ce mai faci?” Ea: ”Vroiam să merg la film, dar mai e timp…”. Am stat de vorbă în apropierea unui gard. Mi-a vorbit despre rudele ei: o tanti care este foarte rea cu ea, și despre mama ei. Mi-a spus că e tare păzită și urmărită. Ea: ”Dar a păzi o fată e totuna cu a păzi un cîrd de iepuri… Deci…”. Apoi am stat pe o bancă în apropierea cinematografului 7 Noiembrie. Nu știu de ce m-a apucat un tremur nervos (de emoție…). Mi-a povestit de ce a plecat de la Liceul din Liteni. Din cauza unui băiat care a fost foarte impertinent și care s-a purtat golănește cu ea. A promis răzbunare… Ea este (de loc) din Bănești (haltă). Părinții ei au fost foarte bogați, dar au avut probleme cu C.A.P – ul. Deoarece părinții ei nu erau membri C.A.P. nu a fost acceptată să dea admitere la Cluj la Școala de balet. O fost mereu o elevă bună: doar 9 și 10. La admiterea în liceu a fost prima pe listă. În timp ce noi discutam ne-au văzut mai multe colege: Vulpe, Vîntu, Ursaciuc, Grijincu și Dorina Albu (care-l aștepta pe Nicu Bujdei). A trecut și Telucu prin preajmă și mi-a făcut semn: ”Trage aproape!”. Apoi ne-am plimbat și, știind că este foarte păzită, am luat-o pe străzi lăturalnice. Itinerar: Karl Marx și Dobrogeanu Gherea pînă-n capăt. Eu, ca de obicei, m-am purtat ca un timid, dar nu m-am pierdut deloc cu firea. Partea proastă, la mine, este că nu am suficientă îndrăzneală la capitolul ”propuneri”. Prin dreptul bisericii evreiești, cam brusc, ea a spus ”Eu plec. Pa!”. Eu: ”Good bye!” și mi-am continuat drumul prin parc, spre oraș. Aici m-am întîlnit, de asemenea, cu prieteni și-am pierdut timpul pînă la 6. (Cu Lia am stat de la 2.30 la 5.30!).

Am intrat în librărie și m-am amorezat de două cărți: ”Ghid pentru vacanță” (9,50 lei) și ”Dicționar frazeologic român – englez” (17 lei). Acesta din urmă este foarte bun și nu știu cum voi face să-l cumpăr. Am cheltuit cam prostește banii și-acum tare mă tem că va trebui să rabd.

Am venit la internat, am început să citesc din ”Romeo, Julieta și întunericul”, dar am lăsat-o la o parte, găsindu-mi alte ocupații. Din curiozitate, m-am uitat prin Jurnalul lui Toader. Cu siguranță că dacă s-ar fi uitat el într-al meu, m-aș fi făcut foc, dar așa… (L.D. Nu mă pot abține să nu reamintesc aici celebra butadă: ”Viața noastră oscilează între dorința uriașă de a-i cunoaște pe alții și frica irepresivă de a fi cunoscut”). În el a scris cam puțin; în timp ce el l-a început c-o lună înainte de a începe eu caietul cu coperte roșii (L.D.: cele 400 de pagini anterioare acestui caiet). Eu am ajuns la al treilea caiet – și sper să-l termin și pe ăsta înainte de a-l termina el pe-al lui. N-a scris prea multe despre mine, ocupîndu-se mai mult de persoana lui. Totuși, într-un loc, m-a menționat într-o frază care m-a durut. S-a referit la faptul că, odată, Prandea a răcnit numai la el, cu toate că amîndoi eram vinovați în egală măsură. Toader a scris: ”De Druguș nici nu se atiinge, el e dintr-o familie mai ”bună”, pe cînd eu...”. Nu știu cum aș face să-i arăt că greșește spunînd asta, căci m-aș da de gol. Pentru N., Toader folosește un simbol  (L.D. îl descriu aici:  o linie scurtă, una medie și una lungă; pe mijlocul liniei medii sunt coborîte trei linii care pornesc dintr-un puct comun de deasupra liniei. Dacă ar fi să speculez această pictogramă aș spune că Toader avea – și el, ca și mine, ca și alții – triadicitatea în sînge. Cele trei linii sugerează evoluție (cantitativă și/ sau calitativă) continuă, iar cele trei linii de peste linia mediană sugerează dorința de stabilitate, fiind un trunchi de piramidă fără trasarea liniilor de bază). A scris de cîteva ori în engleză (I love you!). După ce m-am ”delectat” cu asta am mai citit din ”Romeo, Julieta și întunericul” și mi-am și notat cîteva expresii: ”La 18 ani fumatul îți întărește sentimentul maturității”. Asta e drept, dar eu sînt împotriva fumatului. Pentru simplul motiv că-mi face rău.

Începînd de azi, sau – cel mult – de ieri, trenul oprește și la ”Gara mică”, adică în dreptul parcului. Este destul de convenabil și multă lume coboară acum direct în oraș, fără a mai trece pe la gară.

La 7 s-a dat masa. Trebuie să amintesc că azi nu s-a făcut meditație: majoritatea erau plecați fie acasă, fie prin oraș (este o reuniune la ”veterinară”)

După 7 n-am mai ieșit în oraș, ci am stat în meditație, am citit și am scris. Pînă aproape de 9 s-a mai făcut un fel de meditație sub pedagogia lui Adochiței. În dormitorul 11, în seara asta, a fost un adevărat iad. Eram numai 7 băieți (eu, Halip Niculai, Atănăsoae, Simeria, Rusu Gh. și Halip Florea), dar am făcut un tărăboi cît 17. (L.D.: Precizez, aici, grafia corectă a celui pe care l-am grafiat mereu Florea. În catalog, numele corect este Halip Floria). Toți cîntam, lălăiam, strigam, băteam din pălmi, fluieram, săream, ”dansam”, ne băteam. Dacă nu s-a auzit din centru tot tărăboiul nostru, încă-i bun. După cum ne-am și așteptat, a venit dl Florea și ne-a mai  domolit. Am făcut o baie bună, apoi am făcut sport pînă pe la 10, apoi am adormit obosiți, dar înviorați după baie și cu geamurile deschise. Mircea n-a mai venit la mine-n noaptea asta.

Duminecă 5 iunie 1966. Dimineața, pe la 6, a venit Mircea la mine și mi-a spus că noaptea a petrecut-o la Solca cu șoferul Galan (cu autobuzul) și cu două fete (una-i Felicia din Dornești). S-au distrat bine, le-au lăsat în Solca și-au venit înapoi. M-a întrebat dacă n-am vreun franc… (cum n-aveam nimic, nici nu i-am dat…). S-a cam supărat pentru pierderea cămășii albe. Masa s-a dat după ora 8, iar pînă aproape de ora 9 am jucat fotbal. Pînă la 10 s-a făcut meditație, timp în care am scris întîmplările pentru ziua de ieri.  Prandea m-a întrebat dacă n-am ceva cărți de citit și i-am dat cele două volume de ”nuvele americane contemporane”. În pauza de 10 am jucat volei (mă pricep ”cam așa”). De la 10.30 pînă aproape de 12 iar am scris în Jurnal și-am cam terminat de scris. Vremea e schimbătoare.

Azi dimineață vremea era tare mohorîtă, iar acum stăruie pe cer niște nori mari lăptoși printre care mai răzbea soarele.

După ce-am luat masa, m-am dus și-am jucat volei. N-am apucat decît să luăm de cîteva ori bătaie, că vine Mircea (pe la ora 1) mort de foame și fără niciun ban. Am stat cu el pe la internat și a apărut și Toader. Acesta s-a dus la Țopa și i-a dat de mîncare. Mircea, flămînd și el, m-a rugat să intervin pe la Țopa, poate să-i dea și lui ceva. M-am dus la bucătar și l-am rugat, zicîndu-i că-i cu bani. Cînd a auzit de bani n-a vrut să mai mai vorbească ca lumea cu mine și a început să se răstească. Dar imediat s-a domolit și mi-a zis: ”Eu îi dau așa o farfurie de borș”. Dar i-a dat de toate: și felul I și II și III, ba încă mai mult ca la ceilalți. Astfel fiindu-i burta pusă la cale am ieșit tustrei în oraș. Mircea a mai povestit din aventurile sale, colindînd prin oraș (centru, gară, autogară). Am stat un timp și prin parc.

Toader mi-a făcut o propunere care m-a entuziasmat și la care mă gîndisem mai de mult și eu: să mergem să lucrăm undeva în timpul vacanței de vară. După ce ne-am despărțit de Mircea, tot timpul am vorbit numai de asta. Avem perspective foarte frumoase. Toader are un frate zidar la Cîmpulung și dacă mergem acolo, dăm de bine. Lucrăm jumate de zi și căpătăm cîte 40-50 de lei, plus mîncarea și dormitul asigurate. Vom cîștiga bani de distracții și ne îmbrăcăm bine, poate mai facem ceva bani și pentru excursii. Planurile sînt foarte atrăgătoare și realizabile în viitorul apropiat (pe la 20 iunie). Singura piedică care-mi stă în cale – cred – sînt părinții. Nu știu dacă vor fi de acord să lucrez, mai ales în condițiile astea, dar sper, totuși, să-i determin să mă lase. În orice caz e mult mai bine decît să stai acasă și să păzești puii. Ne-am mai învîrtit noi prin oraș (am cheltuit și ultimul leu – pe cireșe). La internat am ajuns pe la 5. Am halit mîncarea pentru seară, apoi ne-am întins în pat să dormim. Nici nu știu cum am adormit și-am somnit. Nu m-am trezit cînd a venit Haiuță la ora 6. Peste cîteva minute a venit Vicovan să încuie dormitoarele și să ne scoată afară. Noi – somnoroșii – i-am zis să ne încuie acolo. Și băiatul așa a făcut, iar noi ne-am chinuit să adormim iar, dar degeaba! Nu se mai lipea somnul de noi. Pe la 6.30 a venit Mircea la mine și i-a dat drumul în dormitor. Odată cu el am ieșit și noi afară, dar n-am mai venit la meditație. I-am dat lui Mircea un bilet de film la ”Unirea” și-a plecat. Noi am rămas să hotărîm ce facem.

Afară țîrîia o ploaie enervantă.

Am ieșit și noi în oraș; după somn ne-a venit o poftă grozavă de măncare. Ce mai încolo-încoace: ne era foame. Cum, la ora aceea, doar cofetăria mai era deschisă, am intrat acolo. Toader mi-a dat 3 lei să cumpăr niște prăjituri făcute cu unt. Am făcut ”tîrgul”, am luat prăjiturile și ne-am așezat la o masă să mîncăm. Mi-a dat o pungă și eram siguri c-o să ne săturăm. Iau eu o prăjitură, mai ia Toader una, apoi – ca să ne fie mai ușor – desfac punga. Am căscat ochii mari și-am văzut pe fundul pungii încă trei prăjituri și-atît! Bun ”tîrg” am mai făcut! Probabil vînzătorul mi-a dat numai de-un leu sau așa ceva, că grozav ne-a mai înșelat. După ce-am ieșit de-acolo, ne-am dat pe rîs pe chestia cu ”prăjiturile de trei lei”. Am mîncat mai nimic dar am rîs de 3 lei.

Azi a venit în orașul nostru și s-a instalat un circ, cu două scrîncioburi mari. Am mai stat noi pe la dos, apoi am venit în piață și ne-am adăpostit (de ploaie) sub o gheretă d-aia. Toader a fumat o țigară, apoi ne-am întîlnit cu Truță Simionesi, fratele lui Gigi Simionesi. Ne-a povestit despre Gigi, că vrea să dea liceul la seral și să intre în producție la IPROFIL Rădăuți. Ne-a întrebat dacă mai avem vreo durere cu ”tovarășii” de la internat. Cine face ceva scandal să-l dăm pe mîna lui, c-are el grijă. I-a spus lui Toader să nu se teamă de Istratoaie V.   Toader chiar are de gînd să-i facă o fentă (în legătură cu N.) și să-i dea și-un caft.

După asta am mers prin ploaie pînă la internat. Haiuță i-a spus lui Toader de la obraz că nu ne creadea chiar așa de groși la obraz și că și-a schimbat părerea despre noi. Toader s-a simțit atins și cînd a dat drumul la dormitoare, ne-am înțeles să mergem la el și să-i cerem scuze și iertare pentru fapta noastră. Dar am avut noroc că nu l-am mai întîlnit pe Haiuță. Mircea a venit pe la 9.30 și a dormit în patul lui Costică. Eu n-am mai avut somn și-am adormit pe la 11.

Luni 6 iunie 1966. Dimineață, Haiuță l-a văzut pe Mircea, dar nu i-a spus nimic. Mircea a luat sacul pe care l-am umplut cu cărți și rufe și l-a dus la autogară pentru a-l da acasă.

Vremea e înnourată și plouă mereu. I-am spus lui Mircea că dacă merge acasă, să-mi aranjeze chestia cu mersul la lucru pentru la vară (ca să fie terenul pregătit și să-mi fie mie mai ușor). De la 6.30 la 7 am scris în Jurnal apoi un pic de privire prin cărți.

Dimineața mergeam dezordonat spre școală, fluierînd și discutînd fără să mai băgăm de seamă că a trecut profesorul Fodor de la Liceul 1 pe lîngă noi. Acesta, ofensat că nu l-am salutat ne-a întors înapoi și ne-a scris pe toți într-un carnețel de-al lui. Nouă nu ne-a păsat prea mult de el și după ce i-am spus numele și clasa, ne-am continuat drumul fluierînd și discutînd. Ce ne poate face, la o adică? La urma urmei putem spune că noi nu cunoaștem profesorii de la Liceul 1. Ce pretenții poate să mai aibă?

Prima oră – l latină. Baba a ascultata cîteva eleve amenințate cu corigența. La sfîrșitul orei – anaibii babă! – mă pune să traduc o frază. Eu tac, ca de obicei, primind cu căință observațiile ei: ”Nu știu cum nu ție rușine să te scoli și să nu spui nimic. Eu știu că un elev bun e bun la toate. Uite, azi mai ai un patru”. Și mi-a mai pus un patru. Dar poate să-mi pună și o infinitate de 4 și-un 3 că tot ies eu cu fața curată. Doar n-o să mă apuc de învățat acuma, la urmă…

Ora asta am avut mult de scris. Ea: ”? Mi- De ce m-ai lovit aseară Mi-ai dat două palme. N-am știut că te pricepi la așa ceva.” Eu: ”Zău nu știu la ce te referi!” Ea: Am visat că ne plimbam pe o cîmpie și tu mi-ai tras două palme și m-am trezit înspăimîntată” (În gînd: lucrurile merg bine: se gîndește la mine…). Eu: ”N-aș fi în stare de așa ceva. Cum ai ajuns sîmbătă acasă? Te-a certat tare?” Ea mi-a explicat cum a minciunit-o pe tanti, și-a scăpat. Eu: ”Nu ți-am răpit prea mult timp. Tu trebuie să depui un mic efort...” A mai urmat un schimb de bilețele în care am convenit să venim mai degrabă la atelier și să-i mai arăt cîte ceva la matematică. Azi a venit cu o flanea albă și cu părul în două codițe. În pauză m-am întîlnit cu Toader și ne-am înțeles să mergem să lucrăm pînă pe 2 iulie și la acea dată să mergem în excursie fără a mai apela la ajutorul financiar al părinților. Am întrebat-o pe Lia dacă este supărată pe mine. Mi-a spus că n-are de ce. Foarte bine.

De sîmbătă, clanța ușii de la clasă s-a stricat și e bună numai pe o parte. În pauză ne închidem în clasă și fetele se distrează nevoie mare, dansînd și cîntînd. Dacă vine cineva, se deschide ușa nu înainte de a se restabili liniștea.

Ora a doua am avut economia. Profesoarul a dat să asculte, dar și-a adus aminte că încă n-am dat extemporal. Fără să țină cont de protestele noastre urlătoare ne-a dat extemporal din lecția de recapitulare. Ne-a dat să scriem despre ”Legea plusvalorii în capitalism”. Am scris numai o pagină (pe-un 4-5). Restul orei am mai luat o lecție recapitulativă. Economul ne-a promis că într-o oră viitoare vom merge și vom vizita o întreprindere.

La muzică, baba a fost foarte nervoasă. A răcnit teribil la fetele care-au lipsit săptămîna asta. Apoi – iar – cine s-a mai îndreptat? Și cine trebuie să se mai îndrepte? În ultimele minute a făcut ascultarea elevilor necoriști.

La chimie am făcut oră de laborator, oră în care s-a făcut recapitualare și s-au ”îndreptat” cîteva eleve. Gozec: ”Liviu! Vrei să-ți dau locul meu lîngă Melexina? ” Eu: ”Nu-i nevoie”. Ne-a adus extemporalele. Mă mir că am 5. Am scris cîteva prostii: în loc să scriu ”Cuprul are importanță” am scris ”Cuprul are alianțe”.

După ore, în drum spre școala veche, la ed fizică am adunat mai multe extemporale și le-am dat foc în mod simbolic…

La ed fizică am făcut afară, pe terenul umed, un meci de handbal. Eu am avut o echipă formată din: Gozec – portar, Albu Dorina, Teleagă Viorica (care striga s-o aleg pe Melexina și tocmai de asta n-am ales-o, și-am luat-o pe Viorica. Am jucat destul de mult și-am cîștigat cu 3 – 0 (două eu și un gol Albu).

După această oră (pe care eu o aștept întotdeauna cu nerăbdare, ca să mă mai destind) am mers la școala nouă, la ora de engleză. În această oră Pop a făcut numai ascultare. Azi a pus numai note mici. Toader a încasat cu f f multă indulgență un 5 (și i-a coborît media la 7).

După ce-am luat masa am făcut un bilet de voie la atelier și-am plecat la școală la 2.30. Aici, după cum nu mă așteptam, erau mai multe fete în afară de Melexina (Puha E, Nichiforel și Agarofinei Elena). Am început – dragă doamne – să învățăm la matematică, dar ne-am trezit discutînd alte fleacuri: despre căsnicie, bărbați, femei, popi, biserică etc. Îndată au venit și alte fete lîngă noi și-am lăsat matematica la pămînt. Mare lucru dacă scoate fata asta media. Cînd au venit și băieții și restul de fete s-a încins veselie mare. Dansul nelipsit s-a înființat, iar eu cu Gozec, Gavril și Țuca Vlonga am jucat două șeptici și-un trombon. După ora 4 a venit și profesorul și după ce-a făcut apelul, ce-i vine-n cap deșteptului: să ne dea extemporal. Adică, nu facem nici o oră de atelier și el dă extemporal. Am făcut un scandal infernal. Fiecare striga în felul lui, numai să nu dăm extemporal! Din cauza asta s-a enervat și profesorul la culme. În special pe mine s-a supărat foc: ”Ce-i cu tine aici? Faci revoluție?” Lucrurile s-au mai liniștit și-am dat – vorbă să fie – extemporal. La început nu vroiam nici în ruptul capului să dau, dar văzînd că majoritatea încep să copie de pe o fițuică rătăcită, m-am dat și eu pe lîngă grămadă și-am copiat și eu cîteva prostii. Am făcut o schemă în batjocură și-am predat așa zisul extemporal. Pe la 5 am ieșit în oraș, împreună cu B.M., N.L și H.N. (L.D: adică cu Lia, Lucia și Niculai). Am mers împreună pînă-n centru. Pe drum Lia mi-a făcut o observație: să nu mai pocnesc din frunze pe stradă. Eu m-am dus apoi cu Halip prin tîrg iar ele s-au dus în parc. Eu am trecut prin piață și m-am întîlnit c-un cîrd de fete de la noi din clasă: Țuca, Ica, Omelcenco și ceilalți doi băieți. Fetele m-au invitat să mergem cu toții la film de la 6 la 8, dar a trebuit să refuz. Azi, Prandea mă tem că mi-ar face bucata să lipsesc atît (mai pierdeam și masa). Au venit spre internat și numai bine am ajuns la 5.30. De la 5.30 la 7 am scris în Jurnal. Toader a fost cu N. la ”Haiducii” și a venit pe la 6.20. După ce-am luat masa, am luat o hotărîre rapidă: în seara asta la 8.30 vine o comedie foarte bună (”Căsătorie prin concurs”). Mergem imediat la Poștă să scoatem bani de bilete (vreo 20 de lei). Cînd am cerut o foaie de restituire, funcționara-mi spune că la CEC e deschis pînă la 8. Era 7.25 și noi ne-am și pornit să scoatem de la CEC și să avem timp să scoatem și bilete. Ajungem la CEC la 7.30 cînd colo: ora închiderii. ”Hai napoi!”. Mergem iar la Poștă și vrem să scoatem bani. Funcționara ne spune că nu ne poate da acum, ci peste vreo oră – două: ”Ce vă pot face eu?” Noi: ”Să nu ne mai trimiteți pe la CEC”, răspund eu înțepat. Continuăm să așteptăm: ”Degeaba așteptați” ni se spune iar. ”Aoleu” miorlăi eu, și luîndu-ne actele ieșim afară rîzînd. Al naibii ghinion: n-am putut merge la teatru pentru că banii-s la CEC.

De la 8 la 9 am scris în Jurnal. Seara am mai luat hotărîri cu Toader în legătura cu ”rabota” (munca). El va merge înainte, aranjează acolo și îmi scrie ce și cum. Mai toți colegii mei s-au hotărît să lucreze la vară. În seara asta Mircea n-a mai venit. Probabil e acasă.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 347 Miercuri 13  decembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (76).


Marți 31 I 1967. M-am sculat la 6 și la 7 am ajuns la școală. Un ger de -25 de grade. La ora de meditație de la limba engleză am fost în centrul atenției lui Pop; m-a scos la tablă, am scris rezumatul, apoi am citit și-am tradus. La fizică, predă mereu. De asemenea, și la celelalte obiecte: istorie, latină etc.

La ora 1 am venit acasă, am halit și la 2 am fost în oraș: am vrut să-l întîlnesc pe T0, dar nu l-am mai văzut.

Am vorbit cu Simota să-mi dea timbre și să timbrăm scrisorile cu falsuri din astea.

Dupămasă am învățat la biologie și mai puțin la celelalte. Seara am făcut sport. Vroiam să stau în mîini apoi să facem flotări în poziția asta. Toader n-a reușit la început. Eu: ”Mă, parcă ești o domnișoară!” și mă avînt să stau în mîini. Dar elanul a fost prea mare și cînd am căzut o dată, am crezut că s-a sfîrșit lumea. Am tras doi dumnezei și m-am liniștit.

Miercuri 1 II 1967. Azi începe Luna cărții la sate. Dimineață m-am trezit aproape bolnav. Mă ustura în gît și abia respiram. Dimineață – un ger teribil care mi-a agravat ”boala”.

Mi se pare că am doar 5 la limba română (surpriză!).

După ora 1 trebuia să avem informare politică, dar n-a venit Luchienița și după ce-am plecat eu au plecat și ceilalți (Pleacă șefu – plec și eu!).

Dupăamiază au venit doi frați pe la Toader. Abia azi și-a sărbătorit ziua de naștere. A luat 100 de lichior și 100 de lei. A fost și Telucu pe aici. Pe la 5-6 ne-a ajuns foamea. Ca să le arătăm ”oamenilor” noștri (L.D.: adică gazdelor noastre) că nu-i de-ajunsă haleala, am mers la alimentara și-am luat o franzelă de trei lei. Nu le-a convenit. Seara ne-a întrebat ce vrem să mîncăm și ne-a făcut lapte cu mămăligă (mai vreți?). Cu franzela și cu asta ne-am săturat. Seara am vorbit cu Toader despre viitor. Admiterea este ultima piedică. Cred că o să merg sîmbătă acasă.

Joi 2 februarie 1967. M-am trezit c-un guturai a-ntîia. La școală mi-a curs mereu nasul, am umplut două batiste. Strănutam și tușeam des. Am fost la cabinet dar nu era doctorul. Azi ne-a pocnit cu două extemporale la care ne așteptam. La chimie ne-a fentat urît dar am avut un noroc enorm și la nr. meu (2) a dat lecția de azi pe care am știut-o f bine. (+ cu o ”fiță”) (L.D.: fiță = fițuică). La celălat număr a dat din urmă și i-a rupt.. La engleză, la fel: take a sheet of paper, please and… Control paper! Fielding – activitatea literară cu privire la fragment. Pop mă solicită mai des acum.

Pentru mîine nu prea am de învățat. Am citit la biologie. Doina H. merge la 5 la Pop. .. În urma ”faptului cu pîinea” azi ne-a ținut bine: dimineața și seara – cacao. La amiază – două feluri (borș și pireu cu pîrjoale)… Noi sîntem învățați să facem reforme și… reușim!

Pe la 2.30 – 3.30 am fost la internat și-am jucat șeptica (Haiuță, Florea, Hamza). Seara am făcut o baie fierbinte și-am luat un antinevralgic.

Vremea s-a mai ameliorat și-i bine.

Vineri 3 februarie 1967. La educație fizică am lucrat cu tot elanul, dar nu fac exercițiile prea corect pentru notă. Plus de asta simt că mă doare șira spinării. La psihologie n-a ascultat pe nimeni pentru că toți cei pe care-i nimerea ziceau că n-au învățat. Economul a predat, apoi a spus povești. La engleză l-a ascultat pe Mafteian apoi a predat despre Burns.

Azi la școală am fost destul de vesel și limbut (Gozec: ”Bine că ți-a mers”). După masă am citit un pic la fizică și la biologie. De la 5 la 7 am fost la baie. Am stat sus, pe ultimul rînd de bînci, și m-am spălat bine. Prandea glumea cu noi.

Seara a fost Simota pe aici, dar nu mi-a mai adus nici o noutate. N-a făcut decît să se laude și să umfle vechile povești. Îmi face impresia că-i un lăudăros, un fățarnic și mai ales nu se ține de cuvînt. Ne-am culcat devreme.

Sîmbătă 4 februarie 1967. Mi se pare că am un 7 la geografie. La fizică am dat extemporal. Ne-a dat vreo 5 întrebări și cu toate că știam materia tot am făcut vreo 3-4 greșeli. Cred că-mi pune 6. La istorie ne-a bifat un extemporal (Mișc. muncit. la sf. sec 19) – tras cu ochiul la sursă. De la noi din clasă au fost trimiși acasă patru elevi care-au fost găsiți cu microbi de scarlatină (Albu, Burciu, Pîrghie și Moisuc). După masă (începînd cu ultimele ore de școală m-a apucat iar melancolia (Economul zice că melancolicii trăiesc mai mult). După masă am jucat cărți, am învățat la engleză, apoi a venit Telucu pe-aici. Toader s-a dus la film cu Natalia (de la 4.30 la 8.30). Eu am fost pe la Simota (are o soră, Ioana). De la 5 am fost la Pop. A făcut ”procitanie”. Ne-am descurcat. ”Aproape bine”. Ne-a predat ”Dombey and Son” f mult. I-am cerut și mi-a dat Czechoslovak Youth. A plouat zdravăn.  Seara am stat tîrziu, am scos vreo 8 adrese, am făcut un prototip, apoi l-am copiat încă o dată. M-am culcat la 11.

Duminică 5 februarie 1967. M-am sculat la ora 8. După ce-am terminat cu programul fix (spălat, mîncat) m-am dat pe scris. Am scris șase scrisori: Finlanda, India, Danemarca, Pakistan, Turcia și Indonezia. Cînd o să le dau la poștă, mă seacă de bani și… timp. I-am scris și buniței. Azi am vrut să merg acasă dar m-am răzgîndit și m-am dus numai pînă la autogară. L-am întîlnit pe Leon Abobului care mergea acasă cu (cursa de) 11. Am scris o scrisoare și i-am dat-o s-o ducă acasă. Mi s-a stricat penița și trebuie să scriu cu roșu.

Azi e o zi f caldă, senină, totul respirând viață și primăvară. Asta mă încîntă și mă scoate din letargie, dar rămîn în casă. De la 12 la 6 am scris 12 pagini la engleză. Îmi cînta capul! Și nu e deloc ușor. Au fost băieții pe la mine (Atănăsoae, Mafteian, H.N.). Toader a venit la 4.15.

Luni 6 februarie 1967. Aseară la 5.30 Toader a plecat în oraș să se întîlnească cu Natalia. Gospodarii nu sînt de acord cu întîrziatul prin oraș. Ca să nu aibă neplăceri cu gazda, Toader s-a sfătuit cu mine și-am stabilit un cod de semnale. Dacă ei (găzdașii) n-au venit încă acasă înseamnă că poate să mai stea, iar eu aprind și sting lumina de mai multe ori. Dacă trebuie să vină, atunci sting lumina pt cîteva minute. Asta la 7.30 punct. Cînd a venit mi-a spus că i-a ajutat semnalul și s-a distrat cu Natalia pe chestia asta.

Azi dimineață am fost la poștă și am dat scrisorile (India, Indonezia, Pakistan – cîte 5.60; Finlanda, Danemarca și Turcia – cîte 2.20).

La ed fizică am stat degeaba.  Și m-am ținut de prostii cu Gavril (Ica, Geta ș.a.). La diriginție ne-a vorbit iar despre familie. Mă întreabă baba la începutul orei dacă știu ce-i familia. Eu: ”Nu știu!” Apoi explică și vorbește toată ora, și la urmă: ”Druguș, ce-i familia?”. Eu: ”Păi…, familia este…”. Fetele  (N.L.) au rîs că nu știam cum e cu familia. Nu-mi pun deloc problema acum. După mine, nici n-ar trebui să se vorbească astfel de teme la diriginție. Dacă e numaidecît și prezintă ”importanță de stat” atunci să ne lase să mai creștem și pe urmă… La matematică m-a agățat și nu știam o boabă. Formula era pe tablă; c-un pic de gîndire și-un calcul rapid i-am scos un 8. La engleză a ascultat și-n același timp ne-a predat rezumatul. Au intervenit schimbări în programa de admitere. Trebuie LIMBA și literatura română. Mă tem să n-o dau în bară cu româna. De la școală am trecut pe la Albu și i-am dus un caiet de engleză. Atunci l-am văzut pe T0 care intra tot la blocul 3, scara A. Ne-am întîlnit și – mîine la 5 și 15. Acasă, surpriză: un colet de la bunița. M-am dus la poștă și l-am ridicat apoi am stat de la 3 la 4 și 15 la autogară și l-am așteptat pe Leon A. să-mi aducă ceva de-acasă. Dar văzînd că nu mai vine cursa am venit acasă, am desfăcut pachetul și-am găsit numai dulciuri + săpun de față, de ras și-o pastă (de dinți). Restul: biscuiți, portocale și-o lămîie, zahăr, napolitane, șocolate – toate astea în valoare de 60 de lei. După asta am mers la autogară. Autobuzul venise de cîteva minute. Să crăp de ciudă! Și așteptam cu o mare nerăbdare scrisori, ziare și cărți. Am scos 50 de lei de la cec (+ 3.20 dobînda) am luat o mapă de plicuri de 3.50 (Diana cu ciuta) – roz – apoi m-am întîlnit cu Gavril. Mi-a dat o cafea neagră. Era fierbinte, noi ne grăbeam și ne-am cam fript.

Am fost pe la internat și-am luat un caiet de limba română. A fost Simota pe la mine (a scris o scrisoare) și a plecat. Eu am stat și-am scris la română pînă la 10.

Azi – o zi caldă, zăpada e în două cu apă și se topește mereu. Am mare noroc de galoși. Azi Toader a fost la film. Seara m-am culcat mai devreme ca altădată.

Marți 7 februarie 1967. Ne-am sculat la 6. La latină – aduce extemporalele. Druguș – 4. Apoi: ”Ți-am făcut patru din 3!”. Diriginta tocmai îmi spusese să fac ”bairam” celor care iau note proaste, iar eu am făcut pocinogul. Baba Badac: ”Druguș, eu am observat la tine o pasivitate totală față de acest obiect încă din clasa a X-a. Eu nu știu de ce a admis tovarășa directoare venirea ta aici!”.

La română, Hlinski îmi spune că o să am mari decepții cu scrisul ăsta al meu… La soc. a venit economu jumate de oră.

A fost mama pe la mine și mi-a adus cele trebuincioase (multe scrisori din India, din Trinidad și de la Moscova (Natașa și Radio). O mare bucurie. Am primit vederi și insigne.

După ore am fost pe la Albu, apoi acasă. Pînă la 6 am vorbit cu mama. Mi-a adus ziarele și cărțile. La 5 am fost în oraș și mi-am cumpărat un stilou de 17 lei și-o cerneală.  M-am întîlnit cu T0: Information about V. (decretul). Another task: so called Voican, cl. XI-a de la Lic.1. Toader a început să scrie în jurnal. Ne-am culcat la 10. Mi se pare că am mîine o teză (la matematici superioare).

Miercuri 8 februarie 1967. Zăpada se topește pe zi ce trece și stăruie un aer primăvăratec. Toader s-a cam răcit cu Telucu. (Acesta s-a apucat s-o informeze pe N. despre ce face el prin clasă…). Țibu Silvia m-a rugat să-i scriu în Oracol. Eu: ”N-am timpm; m-a rugat alta să-i scriu”.

Azi dimineață ne-am sculat la 7, dar dacă știam că mă verifică la toate obiectele, mă sculam la 5. La geografie a vrut să dea extemporal, dar a întîmpinat rezistență și… a ascultat. M-a agățat și…. 6! La matematică teză: a dat cel mai ușor posibil – o problemă pe care o făcusem la tablă și-am luat atunci 8, și două derivate. Cred c-am făcut-o pe-un 6. La română – extemporal: ”Un om a trecut peste muți” (pe-un 6). La biologie – extemporal – lecția de zi (selecția naturală). Cred că voi lua mai mult de 6. La rusă – recapitulare. M-a agățat în ultimile minute și mi-a pus un 6.

Azi am fost vesel la școală.

După masă cerul s-a înnourat și a început să ningă. Am primit o scrisoare de la Mircea. Pe mîine am avut de învățat numai și numai la engleză. Mi-am făcut eu un rezumat și-am învățat.

Joi 9 februarie 1967. Am dormit iar pe rupte. Azi, după cum mă așteptam, nu m-a deranjat la nimic. După ora de socialism l-am rugat pe Economu să-mi spună despre primele decrete ale puterii sovietice. Mi-a spus un pic și m-a îndrumat spre bibliotecă.  După căutări asidue am găsit cel mai bun răspuns posibil la Question 1 din ”Moscow News” la concursul ”50 years of Soviet power”. La fizică – în laborator și ne-am distrat. La engleză  a predat toată ora. După masă am citit la română. Simțindu-mă obosit m-am culcat și-am dormit două ore (3.30 – 5.30). La 6 am fost în oraș cu Toader și ne-am tuns (o lună). Acasă m-am ras la fauri (L.D. probabil ”favoriți”) și pe mustață (tot de-a lună). Seara mi-am cusut haina și buzunarele la pantaloni. Fac o încercare timidă de a-mi îndrepta scrisul, dar nu văd nici un rezultat. Oricum, cred că scrisul nu mi-e format încă.

Azi a nins și-a viscolit un pic.

Mîine am teză la rusă. Mi-am făcut un manifest = fișă individuală de însușire a materiei. M-am culcat la 10.30.    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!