liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Mihail Sadoveanu

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 655. Luni 15 octombrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (36)


Motto: ”Dacă vrei să te crezi deștept, vor fi destui proști să te creadă; iar dacă vrei să fii deștept, vor fi destui proști să te nege” (Vasile Ionescu, Facebook, 10 oct. 2018)

Ce ar mai fi de spus după o largă prezentare a ideilor din cartea lui Julien Benda, Trădarea cărturarilor, scrisă între anii 1924 și 1927, publicată la Paris în 1927 și tradusă la noi în mai multe ediții, ultima în 2017? Ar fi foarte multe de spus, dar cel mai dureros lucru ce poate fi spus este că tema acestei cărți este extrem de actuală. Sau, dacă nu tema (generoasă și dureroasă), atunci cu siguranță titlul este un îndemn la reflecții asupra vieții cărturarilor noștri din acest început de nou secol. Este trădarea mai prezentă în mediile intelectuale? Unii spun că da. Este trădarea un semn de inteligență (sau de prostie)? Unii spun că da, alții spun că nu. Eu optez pentru prima alternativă: trădările pot fi semn de inteligență atunci când te lepezi de Satana, când ai crezut că servești binele și brusc te iluminezi că ai servit răul (vezi Cioran).

Dar, la fel de inteligenți fiind, intelectualii/ cărturarii fac și (mari) prostii. Cazul Benda este exemplar în acest sens. Să deplângi trădarea de către cărturari a propriei lor meniri și, în finalul cărții, să propui tu însuți trădarea ca fiind mijlocul cel mai bun pentru evitarea războiului și să faci, chiar pe ultima pagină a cărții propagandă pentru molohul totalitar sovietic, asta da tur de forță, asta da trădare de o greu egalabilă ”calitate”. Chiar dacă opțiunea pro-comunistă a lui Benda ar fi un exemplu de trădare inteligentă sau doar de opțiune proastă/ neinspirată, rămâne valabilă constatarea: ”Nu prostia mă mâhnește, ci ticăloșia, ura” (Alexandru Ciocâlteu, FB, 10 oct. 2018). Reformulând, aș spune: inteligența nu mă încântă dacă asta duce la mișelească trădare și (auto)distrugere. ”Inteligența” unora (”cărturari”) s-a concretizat și în practicarea plagiatului: ”da ce, eu îs prost să pierd timpul?”, pastișând cu entuziasm, pornind de la ipoteza (infirmată): ”mulți vede, puțini cunoaște”.

Spuneam/ scriam în episodul 31 despre succesiunea tipurilor de societate din Estul Europei care a culminat (inițial) cu ajungerea la putere a intelectualității, trimisă direct în structurile puterii de către serviciile de informații (KGB, Securitate etc.) împreună cu acestea. Cred că dilema este următoarea: a) reformarea comunismului de tip bolșevic (aplicată standard în cam toate țările socialiste, însăși China fiind avută în planul reformator) a dorit să pună cărturarii/ intelectualitatea în funcții de conducere, iar acest lucru nu se putea face decât cu sprijinul activ al serviciilor secrete. Sau: b) partidele comuniste trebuiau să se transforme în social-democrate, lucru posibil de înfăptuit numai cu ajutorul serviciilor care trebuiau să ia puterea sub masca atragerii intelectualilor cu potențial colaboraționist și șantajabili. Pe scurt,  erau două variante: a) noua societate trebuia condusă de intelectuali ajutați de serviciile secrete sau b) noua societate trebuia condusă de serviciile secrete ajutate de intelectuali. Din această dilemă nu putem ieși. Am zis…

Verificarea ipotezei de mai sus poate fi făcută (riguros) doar printr-o cercetare sociologică și politologică aplicată la mai multe țări. Dar, până la un asemenea demers, mă voi referi la intelighenția românească (din România și Republica Moldova). În cazul României, l-am amintit deja pe scriitorul Mircea Cărtărescu – înscris pe linia intrării explicite în campania de susținere a unor președinți). (Despre trădarea cărturarilor români din perioada comunistă aproape că nu mai trebuie amintit: unii au cedat mai greu, alții mai ușor, iar alții s-au prostituat din proprie inițiativă. Nume notorii: Sadoveanu, Arghezi, Călinescu, Crohmăliceanu etc.). Cât despre ”era nouă concepută” după 1989 există o lungă listă de ”trădători” (temporar sau nu) ai profesiei: Andrei Pleșu, Marin Sorescu, Paul Cornea, Mihai Răzvan Ungureanu, C.V. Tudor, Adrian Păunescu etc. etc.). Precizez că toți aceștia se înscriu în descrierea dată de Benda actului de trădare cărturărească: părăsirea menirii intelectuale prin care s-a făcut notoriu, urmată de folosirea acestei notorietăți pentru a înclina balanța pasiunilor politice într-o parte sau alta. (Nu trebuie înlăturată ipoteza că mulți au făcut-o cu multă bună credință).

Cât privește Republica Moldova, aici lucrurile stau diferit. Intelectualitatea basarabeană, fie locală, fie răspândită pe vastul teritoriu al URSS, a fost INVITATĂ, începând cu martie 1985 (ba chiar, cu unele liberalizări, înainte de 1984, când șeful partidului a devenit șeful KGB ului din acea vreme, Iuri Andropov) să adere la perestroika, la gorbaciovism și reformism. Prețul momelii: libertate mai mare de exprimare, revenirea la unele drepturi confiscate de stalinism (grafia latină, respectarea, fie și parțială, a adevărului istoric etc.), dar și implicarea directă, activă în procesul reformator. La partea de implicare activă în procesul reformator se poate considera și lupta de eliberare națională – ca expresie a înțelepciunii noii conduceri a PCUS: lungirea lanțului, urmată de mutarea momelii după dorința dresorului. Cei mai activi komsomoliști, oarecum limitați în orizonturile lor de așteptare, s-au trezit stimulați de serviciul secret sovietic să se plaseze în fruntea evenimentelor, să preia – pe cât posibil – cele mai importante funcții sau poziții din care ar putea influența (după sugestiile Moscovei) mersul evenimentelor. Neexistând o lege a lustrației, nici organisme de verificare și de documentare a legăturilor cu fostul KGB (actualul FSB), apartenența noilor vârfuri ale intelectualității perestroikiste a fost și este o întreprindere dificilă. Au fost dovediți (în calitatea lor de colaboratori ai KGB) doar de către oamenii de presă sau de foștii ofițeri de legătură. După cunoștința mea, Fronturile populare erau structurile perestroikiste cele mai active politic pe teritoriul întregii URSS; ele au activat și după destrămarea URSS (dec. 1991) și moartea perestroikăi gorbacioviste de inspirație leninistă. Democrația originală a camaradului Iliescu a insistat ca ”Frontul” românilor să aibă o conotație aparte: una salvaționistă și naționalistă (FSN). Dar, în Basarabia, trădarea a avut conotații mai ample: în primul rând, s-au ”fabricat” personalități culturale ale căror merite principale erau: dorința puternică de afirmare/ publicare, arivismul, dubla măsură (adică ”tact diplomatic”, un eufemism pentru duplicitate). Pe valurile unionismului s-au făcut averi, s-au detronat scriitori onești, s-au comis plagiate și mimări ale condiției cărturărești, s-au gonflat incredibil uniunile de creație (ale scriitorilor îndeosebi), și s-au ”oferit” titluri de academician eminamente pe criterii politice. Deja implicarea implicarea lor în politică nu mai apare ca fiind o trădare a la Benda foarte gravă…, ci o dăruire cu trup și suflet cauzei propășirii neamului. Din păcate, tot tupeiștii s-au urcat mai sus (în copac), tot ei pretind onoruri naționale pentru o operă pitică sau, doar foarte întinsă.

În fine, printre primii basarabeni ”demascați” ca nefiind unioniști autentici (pro-români) a fost chiar unul dintre liderii Frontului Popular din Republica Moldova, Iurie Roșca. Orice atacuri la adresa scriitorilor infiltrați în mișcarea unionistă (gen Roșca) erau taxate de aceștia drept atacuri la adresa unionismului însuși. Pe această linie de involuție s-au înscris doi mari unioniști, scriitori cu biografii coafate și operă hiperaugumentată de ”confrați” binevoitori. Mă refer la Nicolae Dabija și Valeriu Matei, ambii fiind în centrul unui război mediatic de demascare/ apărare, toate armele și procedeele fiind folosite. După ce am făcut o nevinovată pseudorecenzie a cărții sale ”Tema pentru acasă” scrisă de N. Dabija (vezi: https://liviudrugus.wordpress.com/2012/03/04/despre-editori-autori-si-recenzori-analize-si-amintiri-generate-de-romanul-tema-pentru-acasa/ ), am fost solicitat de diverse persoane să mă înscriu în procesul de demascare a ”impostorului” și anti-românului Dabija. Am refuzat, demersul meu fiind unul pur cărturăresc și nu politic. Dar, aproape firește, pseudorecenzia mea a fost folosită în atacuri la adresa lui N.D. Oricum, peste mitul scriitorului ”reprezentativ” al Moldovei, pretendent la un Nobel, soldat fruntaș pe frontul unionist, aproape academician etc., s-au așternut mari dubii și regrete. Despre al doilea personaj am avut, personal, la finele secolului trecut, mari rețineri în a-l considera un veritabil cărturar. Dar, recent, citesc o biografie deloc coafată a poetului Valeriu Maticiuc (actual Valeriu Matei), una care întristează și probează cauzele stagnării proceselor de apropiere/ contopire între Republica Moldova și România, inclusiv marasmul moral în care se scaldă o bună parte a intelighenției moldave și românești în ansamblu. Iată adresa unde poate fi citită dezvăluirea: http://www.ziaristionline.ro/2017/02/17/umbra-kgb-ului-asupra-icr-ului-bomba-de-la-chisinau-directorul-icr-fals-doctor-si-dublu-academician-dr-vasile-soimaru-valeriu-matei-este-un-impostor-de-cariera/ . Așadar, trădare să fie, dar să știm și noi!  (acest miniserial pe tema ”Trădarea cărturarilor” se oprește aici) (va continua).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 541. Luni 25 iunie 2018. Cât înveți înseamnă că trăiești. Cât trăiești înveți. (5)


Hedonismul părea a deveni, în ultimele decenii, doctrina care definea cel mai bine umanismul postmodern. Teorii despre fericire: ce este, cum se obține, cum se păstrează, cum se amplifică și cum trăiești în continuare după ce o pierzi, se publică pe tot mapamondul pe bandă rulantă. Rețete despre obținerea fericirii găsești la tot pasul. Mai exact, nu ducem lipsă de sfătuitori, sfetnici, consultanți și traineri. Mai toți ne spun că fericirea se poate învăța, că se poate preda și se poate asimila după dorință. Pe scurt, doar proștii care nu învață cum să fie fericiți nu sunt fericiți.

Dar știm ce este fericirea, înainte de a ne-o dori cu ardoare? Cu siguranță există grade de fericire: de la simpla satisfacție, la extaz și frenezie; de la simpla stare de bine la beatitudine; de la lipsa răului/ a nefericirii/ a durerii la plutire în imponderabilitate… Dar tot nu știm ce este fericirea. În anii de facultate (pe la început) am citit în revista ”Amfiteatru” o poezie semnată de Ana Blandiana intitulată ”Atât de puțin” și în care fericirea era generată de mici gesturi, de simple fapte sau chiar de nevinovate vorbe/ cuvinte. Nu știu dacă chiar așa era formulată fericirea în acea poezie (pe care am păstrat-o, decupată din revistă, multe decenii…) dar despre asta era vorba.

Am invocat hedonismul (ca teorie despre fericire) și fericirea (ca posibil scop al vieții) în contextul discuției despre învățare/ învățătură și viață deoarece ”plăcerea” este cuvântul cheie în majoritatea discuțiilor despre școală, viitor, alegeri, obiecte preferate etc. Chiar mica introducere a Adinei Popescu din Dosarul Dilema Veche este intitulată ”A învăța de plăcere”, iar Monica Patriciu, în articolul ”Punct și de la capăt” conchide: ”ești liber doar atunci cînd faci ceea ce-ți place”. Nelipsitele dialoguri dintre părinți și copii cu privire la viitor au, de regula, forma: ”Ce ți-ar plăcea să fii/ faci când vei fi mare?”. De asemenea, cred că mulți au auzit/ participat la un dialog de acest fel: ”De ce nu înveți la matematică/ fizică/ latină etc.?” – ”Pentru că nu-mi place!”. Eu unul am învățat limbi străine strict din plăcere, fără vreun calcul rațional privind utilitatea cunoașterii limbilor străine. De asemenea, în studenție am făcut mult sport și participam la Concertele lecție de la Palatul culturii. De ce? Din plăcere! Nu exclud intervenția mamei mele în formularea opțiunilor pentru un curs al vieții sau altul, unul axat pe plăcere. Prin clasa VI-a mama făcea eforturi de a-mi inocula plăcerea pentru citit, pentru cărți și pentru scriitori (mi-a mărturisit o dată că i-ar plăcea să mă vadă scriitor!). Pentru a mă motiva, îmi sugera că ea știe că îmi place un lucru sau altul. Mă chema de la joacă cu argumentul: ”Vino repede că este la radio emisiunea literară care îți place ție. Azi vorbește Sadoveanu!”. Atunci aflam și eu că îmi plăcea literatura și chiar Sadoveanu (operele sale complete au umplut mulți ani biblioteca părinților).

Am perorat pe tema plăcerii pentru a sugera că ar fi un lucru extraordinar ca oamenii să acționeze majoritar din plăcere și nu din obligație, teamă, coerciție etc. Da, dar ce te faci cu cei cărora le place să nu facă nimic, să nu învețe, să nu muncească, ci doar să se distreze pe banii babacilor? Ca orice lucru fundamental în existența noastră și plăcerea are două tăișuri și se transformă adesea în opusul ei.

Revenind la învățatul din plăcere, Oana Țepeș-Greuruș, în același dosar dilematic, scrie despre un șir lung de cursuri pe care le-a urmat din curiozitate (făcutul pâinii, bătutul la tobe, caligrafie, actorie, dans etc.). Cum a ales autoarea doar acele cursuri și nu altele, iată răspunsul clar: ”am ales doar ce-mi place. Nu m-am dus  să fac prezență și să mă laud amicilor cu noi îndeletniciri. Am mers pur și simplu să mă îmbogățesc, să aflu noutăți, să pun întrebări și să cunosc oameni diferiți”. Cam aceste argumente ar trebui să se găsească în motivarea unui tânăr de a merge la o anumită școală, de a studia anumite obiecte, de a se pregăti pentru o anumită meserie. Pe care să o facă de plăcere. Cred că preocuparea principală a părinților și a pedagogilor ar fi doar aceasta: cum să le insufle copiilor plăcerea de a cunoaște, de a învăța mereu, de a se adapta la schimbare. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 446. Joi 22 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (168).


(Ultima vacanță de iarnă: 22 decembrie 1966 – 8 ianuarie 1967)

Joi 22 decembrie 1966. Este ultima zi a primului trimestru din clasa XI-a și prima zi de vacanță de iarnă. Am venit la fix la școală. La socialism a anunțat mediile. Am 7. Apoi a ascultat trei sferturi de clasă (căzuți și pretențioși la note mai mari). La română a predat toată ora și a dat pentru vacanță o temă facultativă: ”Arta narativă a lui Mihail Sadoveanu”. La fizică a adus extemporalele. Am 6. Eu: ”Tovarășa profesoară (Ciobanu) da ce-am greșit? Ea: ”Cutare și cutare…”. În pauză am pocnit-o, mai mult în glumă, pe Nenati Lucia care a început să bocească și apoi să mă bombardeze cu cuvinte grele. I le-am trimis înapoi și mai grele. Profesoara a făcut mediile. Druguș: 5! Eu: ”Tovarășa profesoară, mai vedeți o dată. Nu cumva ați greșit?” Ea: ”Daaa… Îți iese 6”. Eu: ”Păi vedeți?..”. Ea: ”Uitați-vă la Broască. Are medie mare și ea n-a adus curcan sau altceva”. Eu: ”Păi nu, o fi adus un porc…”. Profesoara s-a uitat urît la mine apoi a rîs și ea împreună cu întreaga clasă. Am cam dat frîu liber limbii ora asta (am avut discuții vioaie și cu Ica Grijincu, Dorina Albu, Nenati Lucia ș.a.).

I-am scris Tanței Ungureanu și Rodicăi Pîrghie în Album: ”Primește de la mine cele mai sincere condoleanțe, iar spre a-mi eterniza amintirea păstrează-mi semnătura”. Semnat: Vulpașin, șeful clasei. (L.D.: dedesubt este semnătura mea stabilită pe cînd eram în clasa cincea).

La Istorie, profesoara a făcut informare politică. A început cu situația și războiul din Viet-Nam și a ajuns la ea, la toaletele ei, la fîș-fîșurile ei și ale soțului și…în sfîrșit, la coronița fetiței ei, căci are serbare. A plecat cu cîteva minute înainte de a suna de ieșire. Imediat a început cîntecul și jocul. Au venit și cei din F. Băimăcean cînta. Telucu bătea, iar perechile juca(u). Dar nu le-a ticnit prea mult pentru că a venit diriginta și a făcut o anchetă: ”Cine a bătut din picior de se clătinau becurile în clasa a VIII-a A?”. Clasa nefiind unită, diriginta a reușit să afle numele celor ce-au participat la joc și s-a ales numai cu atît. Pascar Ilarica: ”O mai fost ș-un băiet…”. Diriginta: ”Druguș! Cine-a fost?” Eu: ”Piecnița”. În pauză, Mariana (Gînsac): ”Telucu, știi cine te-a spus? Liviu!”. Telucu: ”Și ce-i cu asta?”. Urmăresc dumnealor o dezbinare între noi, dar nu le metrge…

La Chimie ne-a luat Rebca pe cei care n-am fost ora trecută la extemporal și ne-a dat extemporal în primele trei bănci. Eu am fost în a treia bancă. În spate: Puha și Băimăcean. Ne-a dat două puncte. Am început cu al doilea – pe care l-am copiat din carte, apoi am rezolvat și primul cu o fițuică de la vecine și a mers un pic treaba. Pînă la sf. orei au și fost corectate: Gavril – 6, eu – 5, Gozec – 3. Gozec e căzut la chimie.

La engleză Pop a făcut niște situații și a dat extemporal la cei amenințați. Nu ne-a adus încă extemporalele…

După ora asta ne-a ținut diriginta o mică cuvîntare pentru vacanță (ne-a luat carnetele și cîte un plic) apoi liberi!. Cu aceasta a luat sfîrșit primul trimestru care parcă ieri a început. Drept semnal pentru începerea vacanței am rupt matricola de pe mînă și am trîntit de două ori mapa de mozaic de-a vuit toată școala…. Ca din glumă am vîrît mîna în buzunarul Icăi și-am scos 6 lei pe care i-am pasat lui Gavril. Cu toate împotrivirile ei am mers toți patru băieții la o cafea neagră la cofetărie și cu asta basta!

Am mers acasă, am halit, am luat cîteva vinuri apoi am mers la Comisariat și mi-am rectificat greșelile din ”ordinul de recrutare” după care am mers în oraș să-mi scot 560 lei de la CEC.

M-am întîlnit cu T2, am mers cu el pînă la policlinică și înapoi. Am vorbit cu el despre felul meu de a fi încrezut. Telucu (T2): ”Da, ești! Prin felul tău de a te purta cu fetele…”.

Apoi ne-am întîlnit cu Teddy (T1), am mers la Poștă și cum aveam un pic de chef am intrat peste rînd și mă clănțăneam cu o funcționară tînără… Am scos numai 500 lei. Apoi am mers la gazdă, mi-am luat valiza și PA! (n-am luat paltonul, fularul, căciula, mănușile). Am lăsat bagajele la autogară și-am mers la Modern de unde-am cumpărat cu mama un frumos costum de 947 lei, gri în carouri (44 – II). La autobuz am avut locuri bune și am călătorit bine pînă la Grămești (au fost două curse pline). În Siret am văzut-o pe Zîna Scripcaru (L.D. Scripcaru Melozina a fost colegă cu mine la Grămești în clasele V- VIII. O consideram – poate chiar era – cea mai drăguță fată din clasă și îmi plăcea. Am strîns-o de cîteva ori în brațe ca să știe și ea…).

În Grămești, în stația de autobuz ne aștepta tata. Acasă am dat ”noroc” cu Muț apoi am început să inspectez camerele și să văd cum s-au mai schimbat lucrurile în decurs de un trimestru. Am revăzut corespondența, vederile, colecția de Moscow News (5 cupoane), noile cărți din bibliotecă și celelalte lucruri mai mult sau mai puțin cunoscute. După ce-am halit și-am băut ceva am stat de povești pînă pe la 23. Curios: nici nu m-au întrebat de medii.  Doar le-am spus că nu-s bune. Tata mi-a hotărît: nu înveți – iei drumul lui Mircea (dar mie nu mi se pare tare greu). Mă gîndesc mereu la noi meserii. Mama mi-a propus să urmez Farmacia, dar eu aș vrea să mă duc la Marină sau să urmez Italiana! Sînt fumurile tinereții de care sînt conștient, dar care mă derutează.

Vineri 23 decembrie 1966. M-am sculat pe la 9. Ce naiba! Doar sînt în vacanță! Pînă la amiază am început cu activitățile începute de ieri. Am găsit vreo cinci vederi primite de la bunița: f.f. frumoase (una e din Valea Prahovei și una din București: îs grozave, mari, 2 lei).

După amiază am început să scriu scrisori. Toate cîte le-am scris vor pleca mîine. I-am scris buniței, lui Mircea (a scris și mama cîteva rînduri, cam tăioase), apoi, după masă i-am scris Natașei o felicitare mică (”Cu ocazia Anului Nou, multe salutări și mult succes în viață. Al tău prieten, Liviu”). Apoi i-am scris și-o scrisoare pe o coală de hîrtie din mapa ”Doina”, împăturită în 6. I-am pus în plic o țigănușă artificială și două figurine: o tură și-un cîntăraș cu o inimă. Cam așa mi-a trecut prima zi de vacanță. M-au încercat ușoare nuanțe de plictiseală. Afară nu-i tare frig, dar am stat tot timpul în casă (Am prins Roma, Londra, Vatican ș.c.l. – pregătiri pentru Christmas).

Sîmbătă 24 decembrie 1966. M-am sculat ca și ieri, m-am îmbrăcat și m-am dus pînă la Poștă (noul local al Poștei este acum dincolo de Biserică). Ieri după masă tata a fost la Siret. Pe la 18 au fost popa și dascălul cu ajunul (5 lei popa, 3 lei dascălul; tanti Lucreția le-a dat cîte un leu la fiecare). Eu, marele ”creștin” nu prea știam să fac cruce.

După ce am venit de la Poștă am ajutat-o pe mama la pregătiri: curățat ceapă, adus cele trebuincioase de la beci ș.a. Azi am încercat să citesc, dar n-am avut spor. Am citit nuvela ”Secret arzător” de Ștefan Zweig. Nuvela mi-a plăcut dar nu m-a pasionat, drept pentru care nu le-am mai citit și pe celelalte. Am extras un fel de ”cugetare”: ”Cînd numim cu un oarecare dispreț superficial acel soi de oameni ca ”vînători de fuste” nici nu ne dăm seama ce observație adevărată cuprinde acest cuvînt, căci, de fapt, toate instinctele pătimașe ale vînătorii – pînda, surescitarea și cruzimea sufletească – mocnesc în astfel de oameni care sînt totdeauna încărcați de patimi; dar nu de patima nobilă a îndrăgostitului, ci de aceea rece, calculată și primejdioasă a jucătorului”. Cred că nici celelalte nuvele n-ar fi rele, totuși încerc să citesc alte cărți pe care le-am lăsat tot așa. Pînă la urmă m-am decis asupra cărții ”Răzlețe” de T. Arghezi: mi-au plăcut cîteva nuvele (Toader și… cu popa). După masă am ascultat tot timpul radio pe toate (trei) lungimile de undă (lungi, medii și scurte). Seara, tata a scris la Izvoare, Otac, Cuizăuca și Mașcăuți, iar mama a scris la Dornești – cîte o carte poștală tip felicitare de 1,25 lei.  După asta am stat și am jucat durac; am pierdut ca un erou. Mama a copt pîine în sobă. În cameră temperatura se menține la 20 de grade. De cînd am venit în vacanță n-am scris în Jurnal și m-am hotărît să scriu în seara asta. Cu muzica ușoară de la radio în surdină am scris pînă la 22.30. Tare m-am mai lenevit… Și am atîtea de făcut în vacanța asta!   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 443. Luni 19 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (165).


Luni 22 august 1966. Dimineața m-am sculat neobișnuit de tîrziu, la 9.30. Tata era plecat la școală și eu am venit la amiază. Mama are liber pînă joi.

Azi se împlinesc 22 de ani de la eliberarea Parisului de sub ocupația fascistă. Azi, la radio, s-a vorbit mai mult despre apropiata sărbătoare: 23 august și mărețele înfăptuiri realizate în 22 de ani.

Șirul zilelor fierbinți nu s-a întrerupt. Fierbințeala însă a mai scăzut și după masă cerul dinspre apus s-a înnourat tare, fără însă să plouă. Se anunță ploi pentru zilelor următoare.

Azi am primit revista ”Femeia” și trei scrisori + o vedere de la Constanța (tip ”Kruger”) de la tanti Mica (fam Popa), o scrisoare de la bunița în care ne anunță că va veni aici la Grămești, după 24 august. A treia scrisoare e din Izvoare, raionul Orhei (U.S.). Formalitățile de trecere ”dincolo” se vor putea face abia peste o lună și jumătate. Probabil că părinții vor merge în timpul anului școlar, fără mine.

Azi, toată ziua, am citit ”Omul invizibil” de H.G. Wells, operă pe care am studiat-o și la școală, la orele de limba engleză. Lucrarea mi-a plăcut mult și m-a entuziasmat minunea invizibilității corpului omenesc. L-am admirat pe autor pentru perspicacitatea și aproape realitatea cu care a scris această fantezie.

De la 19.30 la 20.30 am ascultat ”Parla Mosca” (Un miting dintr-un oraș italian cu ocazia comemorării lui Palmiro Togliatti, Poșta radio și ”un comentariu”). Ascultînd mereu emisiuni în limba italiană am învățat multe cuvinte. Iată cîteva cuvinte deduse și învățate numai azi: demanda – întrebare, cerere; riposta = răspuns, laboro = muncă, laboratoro = muncitor, paese = țară; nostra = noastră, companero = tovarăș și multe altele care se aseamănă perfect cu cele din limba română. Ascultînd mereu, voi cunoaște mai mult.

Azi a fost Tica Goraș pe aici. A avut treabă cu mama. De cîteva zile mama a făcut o compoziție de marmeladă cu apă și un pic de drojdie pe care a lăsat-o să dospească. Azi, cu un sistem ingenios de condensare, mama a reușit să scoată 7 kg de rachiu destul de bun și de tare. (L.D.: Mai jos, în Jurnal, am lăsat loc liber pentru a scrie (ulterior) rețeta. Dar locul a rămas gol pentru că dominanta zilelor de final de august devenise alta: vizita la rudele de ”dincolo”. Totodată, am desenat în caiet un ”alambic” desen din care, sincer să fiu, nu cred că ar înțelege cineva cum funcționează. E prea abstract… ).

Marți 23 august 1966. A XII-a aniversare a Eliberării României de sub jugul fascist. Așadar – sărbătoare!

M-am sculat la 7.30 și începîănd de la 8 și chiar pînă la amiază am tot ascultat demonstrațiile ce au loc azi la București în Piața Aviatorilor și în întreaga țară. Deci, pînă la amiază asta a fost singura mea ocupație.

Tata a cutreierat prin sat în căutare de făină și presă. Pe la 11 s-a întors foarte bucuros ținînd în mînă o telegramă. Era de la Orhei (reședința raională de care aparține satul Izvoare sat unde locuia una dintre surorile tatei, Eva). Telegrama ne era adresată la toți trei și textul suna așa: ”Vino repede, mama grav bolnavă. Eva”. Urma adresa celui care a trimis telegrama (un maior). Foarte bucuros, tata s-a dus imediat la Maloș (un cetățean din Bălinești care a mai fost în URSS) și s-a interesat de ce se poate și ce nu se poate face. În curînd va trebui să plece la Suceava, la Miliție, și sperăm ca într-o săptămînă să și mergem. Tatei nu-i vine a crede că ar putea fi adevărat. Noi însă ne și facem socoteli de afaceri: ce cumpărăm, ce vindem, ce vedem, pe unde mergem etc. Tata s-a liniștit după amiază văzînd că azi degeaba se frămîntă.

Azi eu am mai citit din ”Frații Jderi”. După amiază, Puiu (Marian), după ce a încasat două partide de table de la tata, ne-a învățat să jucăm tabinet. Am prins jocul, dar nu știu să fac punctele. Apoi am intrat în sufragerie și pînă seara am jucat poker cu chibrituri. Eu am pierdut toate chibriturile. Am jucat și 21 și tot nu m-am procopsit… Mama m-a învățat să fac pasiențe (”a trage în cărți”). Cu toate că nu cred în proorocirile lor îmi place să văd dacă iese sau nu.

După ce au plecat Puiu cu Zîna, am jucat numai noi trei, iar mama a adunat toate bețele de chibrit. Noroc că n-am jucat pe bani.

Azi toate posturile noastre de radio au transmis interminabile programe de muzică ușoară și populară.

Miercuri 24 august 1966. Și azi e liber – sărbătoare. Tata s-a dus prin sat cu treburi iar eu cu mama am rămas acasă. Eu citeam din Sadoveanu, iar mama îmi lucra o bluză din balonzaid.

Pe la 11 sosește tata cu un pachet de la bunița și cu vestea că va trece pe aici tov. Romenco (vicepreședinte la Sfatul Popular al raionului Rădăuți).

În pachetul de la bunița am găsit: zahăr, făină, baterii, săpun, bomboane și știrea că bunița va veni pînă duminică sau luni. Tata a tăiat doi pui și pînă la 12 au fost gata prăjiți și carofii de asemenea. Dar pînă la ora asta n-a venit nimeni (să trăiască tov. Romenco că ne-a făcut să halim un pui și să mai trăiască o dată că nu l-a mîncat pe-al doilea). Tata s-a culcat și mama a pus baterii noi la aparatul de radio. Pe la 15 a venit și cel așteptat (Romenco). La plecare: 4l vin și pere din livada tînără. Tata s-a ales cu o scrisoare pentru maiorul Ștefănescu de la Miliția regiunii Suceava (care ar putea ajuta cu ceva la plecarea noastră).

Azi am văzut un fenomen foarte interesant: un măr care pînă acuma n-a rodit dar care a înflorit chiar acum. Mama a prevestit acest semn astfel: vom avea o toamnă lungă. Cu toate prevestirile ”sinopticilor” azi a rămas cald și senin.

Am spicuit din ”Frații Jderi” un fragment cu valoare de document: ”Vodă ieși în vederea binecredincioșilor săi de peste Nistru: ”Creștinilor, porunci vodă. Vă dau acest pămînt vouă și urmașilor voștri. Faceți sat și închideți iaz. Să fiți ai Moldovei care vă dă pîine și milă. Aici sînt scris hotarele în VECI” (A vorbit apoi Vodă despre Soroca și Orhei locurile natale ale tatei).

Seara a fost pe la noi tov Horodincă care a adus din partea tovarășei Bălineanu o scrisoare către căpitanul Rotaru de la Miliția Economică (pentru ușurarea formalităților cu obținerea pașaportului). După masă am ascultat: Londra, Vatican și Israel.

În seara asta tata e de pază la școală împreună cu Marianciuc Tit. A plecat pe la ora 21 și după ora 23 a fost deja înapoi (că doar n-a fura nimeni școala). În acest timp eu am jucat toci cu mama și m-a ”tocit” de vreo două ori.

Mama i-a scris buniței. (dacă o mai ajunge la timp scrisoarea). Eu am citit din Sadoveanu. La 23 am ascultat cîteva știri la Radio Novisad (Pînă acum am înscrise în caietul meu de Radio peste 100 de emisiuni în zeci de limbi).

Azi la ora 10.03 ora Moscovei a fost lansată stația ”Luna 11” destinată cercetărilor cosmice și a Lunei.

Cu bomboanele de la bunița mi-am sfărîmat o măsea stricată și am rămas numai c-un ciot. Nici nu știu dacă se va mai putea repara.

Seara am mai citit în pat din Sadoveanu și m-am culcat cam în jurul orei 24. Tata trebuie să meargă mîine la Suceava.

Joi 25 august 1966. La 6 tata a plecat la autobuz, dar (cum am aflat mai tîrziu) nu l-a luat cursa și a plecat c-un camion. Dimineața am dus la Poștă scrisoarea perntru bunița.  Mama a plecat la Bălinești iar eu am rămas acasă gospodar.

Am ascultat Radio Moscova. Pînă la amiază am făcut treaba cu care mă însărcinase mama.

Pe la 12.30, în timp ce mîncam, am primit o notă telefonică de la Sfat. Mama a trebuit să meargă cu buletinele și să transmită datele personale ale mele și ale ei. Pînă ce a căpătat din nou legătura a trebuit să aștepte două ore încheiate și nici n-a vorbit cu tata și a lăsat datele la ofițerul de serviciu. Cînd a venit acasă mama mi-a spus că trebuie să facem fotografii pentru pașapoarte și deci trebuie să mergem la Siret. Eu mi-am luat uniforma școlară, cămașa albastră și cravata neagră și ne-am pornit în sat să mergem la Siret cu vreo ocazie. Se făcuse deja ora 16 și noi am scăpat cîteva ocazii de a merge cu camionul. Ajunsesem la bifurcația ce duce spre Siret și eu o băteam pe mama la cap să mergem pe jos. Tot așteptînd așa vedem venind dinspre Siret o mașinuță mică (Moskvici) albastră. Tata era înăuntru, a oprit lîngă noi, ne-am suit în mașină și am revenit acasă. Aici ne-a spus cum a fost primit la Suceava (s-a folosit de scrisoarea lui Romenco). A făcut cererile și a dat datele necesare.

Telegrama pe care-am primit-o noi pe 23 august era deja la Suceava, la Miliția regională. Va trebui să plătim cîte 125 de lei de căciulă (un fel de taxă). Azi tata a cheltuit o mulțime de bani cu drumul și cu alte formalități.

Cînd va veni oare ziua cînd o să dispară greutățile de trecere a unei granițe (sau chiar dispariția granițelor)?

Pe la 17 făr-un sfert ne-am hotărît să mergem tustrei la Siret să facem fotografiile necesare. După cîteva minte de așteptare am plecat cu o camionetă a IRES ului. La 17.15 am fost în Siret. La fotograf era încă închis. Pînă una alta

(L.D.: Exact așa se încheie însemnările mele pentru ziua de 25 august 1966. De la pagina 36 la pagina 70 a Jurnalului sunt doar file albe, lăsate libere pentru a fi completate după revenirea noastră din prima vizită a tatei, împreună cu mama și cu mine, pe locurile sale natale după ce au intrat în vigoare consecințele Tratatului Molotov-Ribbentrop prin care Basarabia a fost anexată la Uniunea Sovietică și tata a ales să vină la ”patria mamă”. Însemnările mele în Jurnal au reapărut începînd abia cu data de 11 septembrie 1966. Dar dezamăgirea mea de a nu(-mi) putea oferi impresiile mele la cald din prima mea călătorie pe locurile natale ale tatei este ușor atenuată de găsirea – între coperta de vinilin și cea de carton a acestui al X-alea volum al Jurnalului meu – a foițelor din carnețelul de însemnări zilnice cu formatul de 4cm x 6 cm. Prin asta răspund și la una dintre întrebările unor prieteni referitoare la cum țineam minte să refac imaginea unei zile pe care o descriam după o săptămînă s-au două: aveam permanent la mine carnețelul de ”Însemnări”, despre care am mai pomenit. Pe aceste minifile notam lapidar cuvinte, ore, evenimente, nume și pe care, ulterior le dezvoltam fără probleme. Acum însă, după 52 de ani, a reface o pagină de ”Jurnal” după aceste ”Însemnări” este imposibil. Drept pentru care voi reproduce exact toate acele notații lăsînd cititorul să permită imaginației să-l ajute în continuare. Acolo unde voi avea amintiri mai clare voi interveni cu sintagma L.D. – cea care desemnează intervenția mea actuală asupra celor înîmplate în viața liceanului prostuț care am fost și care a scris Jurnalul. Mai adaug aici constatarea că unele cuvinte au fost scrise ilizibil sau au devenit ilizibile prin trecerea vremii. Este posibil ca rudele din Basarabia care citesc aceste rînduri să vină cu completări deoarece fiecare a rămas cu alte fragmente de amintiri în memorie, sau eu am receptat greșit unele grade de rudenie. De asemenea, însemnările mele din carnețel nu au nicio dată ele fiind descrieri ale celor întîmplate în perioada 28 august – 10 septembrie 1966).

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 442. Duminică 18 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (164).


Sîmbătă 20 august 1966.

Dimineața, mama și tata m-au trezit la 6.20. Dînșii au plecat la Rădăuți cu autobuzul de 6.30. Imediat m-am sculat și eu și n-am făcut altceva decît am dat drumul la radio pe unde scurte. De la 6.30 la 7.00 Radio Moscova în limba spaniolă. Același post a transmis în limba ”mozambică” (L.D.: De fapt, este vorba despre limba portugheză). În această emisiune pentru Mozambic am auzit despre colonialiștii portughezi. De la 7.10 la 7.15 am prins Radio Londra cu emisiunea de dimineață. Dar abia am ascultat un Buletin de știri și Cronica sportivă și și-a încetat emisiunea pînă la ora 16. Am observat că Radio Moscova, în emisiunile pentru țările Africii dă un fel de muzică în stilul lor african (unul care și mie îmi place foarte mult). De vara trecută am înființat caietul RADIO în care, într-o liniatură anumită, am trecut toate posturile de radio ascultate. Pînă azi am consemnat în caiet peste 80 de emisiuni transmise de cele mai diferite posturi de radio în cele mai diferite limbi ale lumii. Cunosc vreo 10-11 țări cu emisiuni în limba română.

De la 8 la 8.30, Radio Oggi Italia a transmis o emisiune compusă dintr-un buletin de știri, o ”notizia” și muzică ușoară. După cîte am înțeles eu din enumerarea emisiunilor acest post de radio are vreo 7-8 emisiuni, fiecare de jumătate de oră. A dat iar acea adresă: Rido Verdi, Berlino cento due (102), Căsuța poștală 409.

La 9 am ascultat ”Vorbește Moscova”. Ieri a început la Moscova ”Săptămîna filmului românesc”. La 10, Radio Moscova a transmis timp de jumătate de oră cîntece populare românești (Hore cu strigături, ”Ca la noi la Fălticeni” etc.).

În urma marelui cutremur din Turcia cca o mie de persoane și-au pierdut viața, iar în Austria au murit 19 din cauza inundațiilor.

Înainte de ora 12 a venit poștașul. Pe azi am primit ”Moscow News”-ul și ”Munca” plus o scrisoare de la Zărnești – Fundeni – Ploiești. În Moscow News am găsit un anunț în care se spune că V/O Mejdunarodnaia Kniga pune la dispoziția doritorilor mape cu vederi reprezentînd Moscova (42 vederi colorate), Tallin (34 vederi colorate), ”Sanatoriile Caucazului de Nord” (44 vederi colorate), Kiev (32 cărți poștale), Krimeea (32 cărți poștale). Trebuie să iau numaidecît legătura cu Matkovski și să văd ce-i de făcut. După masă m-am bărbierit iar (o fac în fiecare zi).

Am învățat să deosebesc limbile italiană și spaniolă care pînă acuma mi se păreau la fel. Pe la 15 am mai dibuit o serie de posturi pe care nu le-am mai trecut în caiet (Vatican, Praga). Am dat peste un post austriac care cerea în mai multe limbi (engleză, franceză și spaniolă) impresii despre emisiunile sale, dîndu-și și adresa. Imediat însă și-a încetat emisiunea și n-am mai știut despre ce este vorba. Pe 49 m este un post spaniol care transmite în spaniolă. Am observat unele defecțiuni ale aparatului nostru în gama de unde lungi (trebuie apăsate anumite piese…). La 15. 30 un post sovietic transmite lecții de limba engleză. La 16, cu mare greu, am prins iar Radio Londra în limba română (25 m) – cea de-a doua emisiune a zilei – doar 15 minute. A treia emisiune – la 18.00. Am amețit acultînd, căutînd și notînd mereu. Totuși, nu-s plictisit.

Azi a fost pe aici tatăl lui Gh. Horodincă pentru a vorbi cu tata de niște ore la matematică. După amiază a fost pe aici tov Marianciuc Tit (fostul meu profesor de limba rusă și de Constituție) și i-am pus ștampila sindicatului și semnătura tatei pe o notă de plată.

Ziua de azi a fost iar tare fierbinte. Spre seară s-au adunat cîțiva norișori la apus, iar la radio s-a anunțat pentru zilele următoare ploi cu descărcări electrice.

Azi n-am citit nimic și nici de engleză nu m-am apucat.

La 19.30 am ascultat Radio Vatican. A vorbit tot timpul despre Gh. Șincai. De data asta a vorbit și despre religie și supersiții, combătîndu-le grozav pe acestea din urmă și preamărind religia.

La 19.45 – 20 am ascultat Con Israel. Holeră în Irak. 2000 de persoane au murit în cutremurele din Turcia. Teatrul din Moscova prezintă spectacole în Israel. S-a încheiat cu ”Programul de felicitări și cîntece”. E ora 20 și autobuzul n-a sosit încă în stație. Nu mai aveam răbdare și am ieșit să aștept afară. Peste un sfert de oră au venit. Au cumpărat: tatei un costum de tergal de 700 lei (foarte bun); mama și-a luat material de-o rochie (foarte scump: 300 lei metrul), cca 20 m de sîrmă albă, groasă pentru rufe și o pereche de cărți de joc (40 lei, englezești, f bune, îmbrăcate în plastic). Am mai stat de povești apoi am mers în bucătărie și-am mîncat din gros plus o ”sticlă” de vișine.

Mama și-a adus aminte de Mircea și a plăns fiindcă o prinsese dorul de el.

După ce-am terminat cu masa, ne-am mutat în sufragerie și-am făcut inaugurarea ”cărților”. Am încercat să jucăm poker și 21 dar nu știe nimeni ca lumea și-am jucat orbește, pe dibuite. Eu știu 21, șeptica, trombon + păcălici, toci, popa prostu – care, de fapt, nu-s jocuri de cărți. Ne-am culcat la 22.30.

Duminică 21 august 1966. Ziua adoptării Constituției R.S. România (21 august 1965). Se împlinesc 21 de ani de la 21 august 1945 – Ziua națională a poporului nord-vietnamez. Azi s-a deschis în țara noastră o nouă etapă de fotbal în categoria A.

Cutremurul din Turcia a făcut peste 3000 de victime.

Dimineața m-am sculat tîrziu. Tata a plecat în sat pe la 19. Pînă atunci ne-am distrat cu jocul de ”bridge”. După plecarea tatei am jucat cu mama table. Eu, nu și nu, să jucăm pe bani. Am jucat cîteva partide și scorul a fost egal. Azi am pariat cu mama că CSMS Iași va cîștiga partida cu Steaua (2 lei).

După amiază, mama a tras un somn bun, iar eu m-am ținut de cuvînt în legătură cu engleza, am tradus în întregime povestioara ”Aioga” (legenda găgăitului). Pe la 15 a venit tata, dar nu singur, ci însoțit de soții Cracană cu fetița lor Mihaela. Eu, ca de obicei, m-am refugiat în bucătărie, unde am stat pînă la 19 cînd au plecat oaspeții.

Am început să citesc ”Frații jderi” de Mihail Sadoveanu.

La 19 mama a plecat în sat cu familia Cracană și s-a reîntors la 20 împreună cu tata. Eu am stat în casă și-am ascultat meciul + cîteva posturi. Pariul de ”ediș” l-am cîștigat eu (cu 3-2), dar s-a anulat cîștigul deoarece am pierdut pariul cu meciul de fotbal. Iașul a pierdut cu 7-1! (surpriză!). (L.D.: Datorită comentariului de ieri al rădăuțencei Cristina Stanciu (Mulțumesc!) am reușit să aflu numele corect al jocului, miza lui și regula de joc. Vezi  https://dexonline.ro/definitie/iade%C8%99).

Am ascultat Vaticanul. Au început-o cu teoriile lor religioase pe care le-am ascultat numai din curiozitatea de a vedea pe ce bazează ei religia. A vorbit mult de ”preacurata” și ”preasfînta” sfîntă Sfînta Maria.

La ”Con Israel”, după Buletin de știri (Holera din Irak) a vorbit despre ”compozitori din Aleea Română în orchestra postului Con Israel”.

Azi am jucat cu mama patru partide de table a cîte cinci lei fiecare. Seara, după ce tata s-a culcat, noi tot mai jucam. Cîștigasem 10 lei, dar am mai jucat o partidă și-am rămas cu cinci. Buni și ăștia!

Azi a fost o zi teribil de caldă și continuă să fie senin. Seara m-am culcat la 23.

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 420. Sâmbătă 24 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (143).


Joi 6 ianuarie 1966. Azi împlinesc 16 ani. Dimineața m-am sculat mai devreme ca de obicei. (pe la 6). Părinții m-au felicitat, iar mama, pe la 8, s-a dus la cooperativă să-mi cumpere ceva.

Vîntul suflă grozav și face multe stricăciuni. A anunțat la radio că în Moldova viteaza vîntului a atins peste 150 de km/h. Mama s-a îmbrăcat ca pentru iarnă cu cojocul și șalul. Mi-a cumpărat o cămașă în pătrățele (nr 37 II) (35 lei) + 5 lei biscuiți și o șocolată. Ca din partea ei mama mi-a dat 10 lei. A  venit Horodincă-tatăl (cu laptele) și ne-a spus că Gheorghe a găsit loc la Liceul nr 1 din Rădăuți și va sta la internat. Burdujan era plecat la Iași (probabil pentru examen de grad). Am scos termometrul afară și l-am pus în același loc în care l-am pus și ieri: minus 12 grade. În casă, înainte de  a face focul, tot atîtea erau. După ce s-a făcut focul, seara s-a ridicat temperatura la 20 de grade. Pînă pe la 11.30 am stat în casă, timp în care am mîncat, am cinstit și-am căpătat chef de glume. La insistențele mamei și tatei m-am îmbrăcat bine și m-am dus în sat. Cînd am coborît înspre centrul satului era prăpădenie. Vîntul era foarte rece, îmi biciuia obrajii și-mi înroșea ochii. Drumul satului era pustiu. Oamenii s-au dus la biserică și cimitir (boboteaza) abia pe la amiază.

Cu toate că am mers greu încolo, n-am avut nici o mulțumire cînd am ajuns la Poștă. Am vrut să trec și pe la Bibliotecă. Atît la Poștă cît și la Bibliotecă era închis. Înapoi m-a adus vîntul. Îmi lua pașii pe sus și eram nevoit să merg foarte repede. Acasă m-am mai încălzit și, din nou bine dispus,  am început să joc table cu mama. Am luat bătaie cu 4 – 1. Am pus cîteva pariuri cu mama pe care le-am pierdut (11 – 0). A venit Bejenariu (omul de serviciu de la Sfat) și i-a adus tatei înștiințarea că trebuie să meargă mîine la Rădăuți (cu sindicatul). Pe la 13.40 a venit și poștașul Amorăriței: ne-a adus Zori noi – ul și o telegramă de la bunița: ”Fericire, succese în viață și să vă bucurați de copii. Mama”. Aceasta a fost trimisă cu ocazia zilei de 6 ianuarie. Pe la 16 a venit Kolea Luchian cu recensămîntul animalelor. A stat cam mult de vorbă și a povestit din greutățile lui (”pe cinste!”, ”scuzați!”…).

Am mai încercat să învăț cîteva cuvinte noi la engleză. La 18 am ascultat ”V.M.” Din cuprinsul emisiunii: ”Esența ajutorului partidelor comuniste dat țării Viet-Nam ului”. La ”Radiojurnal”, ”În lumea științei și tehnicii sovietice”, rubrică în cadrul căreia a vorbit prof. Konstantin Sergheev și chimistul V. Korvin care a descoperit cîteva substanțe în domeniul materialelor sintetice. A transmis o relatare despre protezele electronice purtate cu mare succes de mii de oameni. A transmis ”Cîntecul deșteptătorului” (drăguț). Am ascultat Radio Timișoara (are emisiune joia și sîmbăta de la 18 la 19. La ora 20 am ascultat ”V.M.”. Din cuprins: ”Prietenia sovieto-vietnameză se dezvoltă și se întărește”, ”Conferința de la Havana”. În continuare, un nou radiojurnal (la colhozul Miciurin din Kuban este o traduție: primirea tinerilor colhoznici în rîndul agricultorilor). La rubrica ”Cîntecul zilei de seară ” (?!) a cîntat Ana Petrovna care a vizitat România.  A mai transmis un reportaj despre ”Marșul de iarnă al komsomoliștilor din Vladivostok” (vizitarea locurilor istorice din cel de-al doilea război mondial). Pagina muzicală a radiojurnalului a cuprins ”Apecte de iarnă” și cîntecul ”Cîntec de iarnă”. A încheiat cu ”O faptă eroică din noaptea anului nou petrecută pe o motonavă sovietică”.

Azi mama a lucrat mult și conștiincios la făcut conspecte din ”Congres” pt înv. politic. Evenimentele zilei: ieri a avut loc la București ”Ședința comisiei de organizare pentru pregătirea Congresului de înființare a Uniunii Naționale a Cooperativelor Agricole de Producție”. A fost aprobat proiectul de statut al Casei de pensii. Tim Buck, președintele P.C. din Canada a împlinit 75 ani. La Conferința de la Havana au luat cuvîntul reprezentanții RD Vietnam și ai F.N.E., Laos, Republica Dominicană, Congo (Leopoldville) și Organizația pentru Eliberarea Palestinei.  Azi a plecat spre Hanoi Al Șeleapin, șeful delegației sovietice invitat în Vietnam. Convorbirile de la Tașkent continuă între șefii celor trei state și miniștrii de externe ai țărilor beligerante. Greva muncitorilor newyorkezi continuă provocînd mari pagube statului american și aglomerînd populația ( + o ploaie torențială). În Argentina – inundații. În Elveția – avalanșe de zăpadă.

În seara asta m-am uitat prin caietul meu cu evidența posturilor de radio și m-am hotăerît să ascult Novisad ul la ora 23. (Am prins și un post pe 195 m: DW Koln). Am ascultat pe 236 m Radio Novisad. A vorbit despre răspunsurile lui Veiko Vlahovici, secretarul C.C. al Ligii Comuniștilor din Iugoslavia. A vorbit în termeni tari și tăioși. A urmat un Buletin de știri (Cairo, Tașkent, Tokio (convorbiri Harriman – Sato), Moscova (Al Șeleapin – fără precizarea scopului), Saigon, Lagos) și a încheiat cu Sport. Spicuiri din programul de mîine. La 5.45, 10.45, 13, 18, 21, 21 și 22 pînă la 23.30. (se adaugă o oră pentru a folosi ora României).

Vineri 7 ianuarie 1966. Aseară m-am culcat la miezul nopții. Drept urmare, azi dimineață de-abia am putut să mă scol la 9. Am încercat să ascult ”V.M.”, dar după Buletinul de știri am observat că se repetau aceleași materiale difuzate aseară. Tata s-a sculat la 6 și s-a dus la cursă. Aceasta însă era arhiplină și nici n-a oprit în stație. Mama i-a scris buniței și i-a dat scrisoarea tatei s-o ducă la Poștă. După cum se așteptase și mama, a adus-o înapoi. Tata a vrut să meargă la Rădăuți cu mașina c.a.p. ului dar n-a putut. Dimineață, neavînd ce face am scos Moscow News ul și-am mai descifrat cîteva articole. Am scos 100 de cuvinte necunoscute pe care le-am tradus cu ajutorul dicționarului. Pînă acum, am în cele două caiete 2150 cuvinte, din care cred că știu peste 1000. Pînă la amiază am stat în casă și n-am vrut să ma mai duc la Poștă (a trecut abia la 1 și a venit Milu cu zirul la ora 14.

Azi, treptat, vîntul a scăzut din intensitate pînă s-a domolit de tot, lăsînd loc unui geruleț sec. În timpul cît a bătut vîntul a căzut un pic de zăpadă dar atît de puțină că n-a reușit să acopere pămîntul peste tot. În celelalte regiuni ale țării a nins abundent și a anunțat la radio că multe drumuri sînt înzepezite. În Europa, iarna este, de asemenea, neobișnuită. Au căzut zăpezi (mici) în Italia și în Corsica. Dimineața mama a ascultat teatru la microfon: ”Rețeta fericirii” de Aurel Baranga. Pe la amiază, tata a fost din nou în sat. A reușit să facă rost de butelie după nici o zi de întrerupere (25 de lei + un rom). Mama a fost tare bucuroasă de asta. Azi am aflat că pot să mișc puțin piciorele la vals. De asemenea, și la populară. Mie puțin greu pentru că nu dau atenție muzicii, ci dansez aiurea. Am jucat apoi table cu mama. M-a bătut la un scor destul de mare (nici nu-l mai țin minte). Tata a mai fost o dată în sat, a cumpărat o călimară cu ”ink” (cerneală) și o flanea de corp pentru mine (35 lei). Seara am mai ascultat ”V.M.” la 18 și la 20. Am ascultat ”tribuna ascultătorilor”. Am ascultat la Chișinău cîntece populare românești (”Vine, vine primăvara”, ”Limba noastră” apoi ”Fericirea”). Seara am stat mai tîrziu. Am ascultat Radio București în limba italiană (de la 21.30 la 22.30). L-am auzit pe Angelo Chiari, ”corespondente de la radiotelevizione romena”. A vorbit despre Sadoveanu, Slavici, Petrescu și Zamfirescu. De asemenea, am ascultat și rubrica ”La microfon il vostro…”. N-am putut asculta pînă la sfîrșit deoarece tata m-a trimis la culcare și s-a uitat în caiet să vadă ce am scris. Nu m-am supărat pentru asta.  Azi am ascultat la Radio Moscova cîntecul în limba rusă ”Orașul natal”. M-am culcat la 23.

Azi U.S a lansat satelitul Cosmos 104. La HavanaConferința pentru solidaritate a popoarelor din Asia, Africa și America Latină”. Au luat cuvîntul următorii reprezentanți: Edward Ndolou (Zimbabwe), reprez. F.N.E. din Africa de Sud, șeful delegației chineze, delegați din: Iran, R.A.U. (Republica Arabă Unită), Iordania, Insula Mauritius, Oman, R.P. Mongolă, Jamaica, Mexic, Nicaragua, Guineea portugheză (Amilcar Cabral – secretar general al P.A.I.). Azi au mai vorbit: S.R. Roșidov (U.S.), R.P. D. Coreeană, Venezuela (Pedro Medina Silva), Cuba , Ruwanda, Siria, Congo B, Senegal, Liberia, Guatemala, Japonia, Paraguay, India, Guineea, Sudan, Cambodgea.

Sîmbătă 8 ianuarie 1966. M-am sculat la 9. Tata a mers din nou la cursă, la 6.30, dar iar nu l-a luat. A venit pe-acasă, apoi s-a dus în sat și a plecat cu o ocazie. Mama a început să pregătească cîte ceva pentru plecarea mea la Rădăuți. Mi-a spălat cămăși și pijamaua, apoi le-a călcat împreună cu altele. A frămîntat și mi-a făcut plăcinte poale-n brîu și un chec pe care mi l-a pus în valiză. Nu știu de ce mama a fost tare indispusă azi. Eu am mai încercat să învăț dar în cea mai mare parte n-am reușit. Mi-am răscolit iar colecțiile de ”Moscow News” și am tradus multe articole. Mi-am trecut toată ziua cu astfel de ocupații. Seara, mama m-a rugat să mă duc să-mi i-au rămas bun de la tanti Lucreția, dar n-am vrut nici în ruptul capului. Mama a insistat mult pînă am început să scurg ochii de ciudă și enervare. După asta mi-a trecut și mama mi-a făcut morală de bunele maniere și purtarea în societate de care sînt cam străin.

Am ascultat de la 17.30 la 19 Radio Timișoara (”Poșta melodiilor”). La 19 m-am îmbrăcat  și m-am dus la intersecție unde are cursa stație, să-l aștept pe tata care trebuia să vină de la Rădăuți. De la 19 pînă pe la vreo 19.45 am tot așteptat cursa care nu mai venea. Am stat de vorbă cu mama lui Gh. Horodincă. Urechile și picioarele îmi erau înghețate și nu le mai simțeam de frig. Cursa a avut marea întîrziere din cauza stației de la Siret de unde șoferul (Riciuc) n-a vrut să pornească din cauza aglomerației. A venit și tata. I-a dat un rom lui Riciuc și l-a rugat să oprească mîine dimineață la poartă. Ajuns acasă a certat-o pe mama că m-a trimis să-l aștept. A povestit o mulțime de lucruri de pe la Rădăuți. A fost la un instructaj sindical. I-a decontat drumul (a fost cu ”mașina sindicatului” = mașină de ocazie). Acolo, la Rădăuți, a fost cu Zîna la film: ”Dincolo de barieră”, care i-a plăcut f mult și ni l-a povestit și nouă (Printre puținele filme pe care le-a reținut și i-a plăcut). A primit premiu de la sindicat: 200 lei. S-a întîlnit cu Mircea la el la gazdă. Acolo, foarte bucuros, Mircea i-a povestit că a dat foarte bine la toate (și a și copiat foarte bine). I-a cerut tatei 150 de lei pentru gazdă (15 lei pe zi!). Tata i-i va da bucuros, mai mult pentru faptul că a ascultat și s-a prezentat la examen. În urma celor povestite de tata, mama s-a mai înviorat și i-au trecut presimțirile rele și supărarea. Eu mi-am aranjat cele trebuincioase în valiză, mi-am încuiat-o și am îngrijit-o bine. De asemenea, mi-am bucșit cît am putut și în servietă de am crăpat-o într-o parte.

Azi dimineață afară era moloșag, vîntul nu mai bătea și puteam sta afară numai în flanea, fără să-mi pese de aerul rece. Soarele s-a arătat și el. Spre seară, însă s-a pornit vîntul care a contribuit mult la scăderea temperaturii. Azi n-am prea ascultat la radio nici o emisiune, deoarece n-am mai avut timp. M-am culcat la 22 pentru a mă putea scula mîine la 5.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 397  Joi 1 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (125).


A doua vacanță de licean (prostuț!). Vacanța mică (de primăvară) dintre trim II și III ale clasei a VIII-a. 22 martie 1964 – 5 aprilie 1964 (aveam14 ani). Grămești, Siret, Rădăuți.

Sîmbătă 21 martie 1964. N-am mai fost la școală. La 11 am plecat din Rădăuți cu cursa (6,50 lei) pînă la Siret, iar de aici la Grămești, pe jos. A fost călduț și pe drum e o fleșcăială mare.

Duminică 22 martie 1964. M-am odihnit după micul efort de ieri. A fost cald și apa curge în șuvoaie. În sat rulează filmul ”Fortăreață pe Rin”. Muț al nostru s-a făcut voinic.

Luni 23 martie 1964.  Tata e în concediu, iar eu cu mama am fost la școală. De asemenea, a fost cald, iar pe deal au apărut primele pete negre de pămînt.

Marți 24 III 1964. S-a înnourat și a început să ningă. Am fost la Bibliotecă și mi-am luat cărți. Citesc ”O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale. Vremea mohorîtă m-a ținut în casă. Am făcut exerciții și probleme din Gazeta Matematică (seria B).

Miercuri 25 martie 1964. Vremea s-a mai încălzit puțin. Deoarece azi e sărbătoare, operatorul (Mitică) a dat film. Am văzut ”Obrăznicătura”, adaptare după Mihail Șolohov, producție sovietică. Personaje: Mitea Fomin, tatăl său – președintele sovietului, bunicul, copiii chiaburilor și soldați. M-am întîlnit cu mulți colegi și prieteni (Vasile Amariei, Tucă Pomparău). M-am hotărît să reiau corespondența cu Radu Stelian.

Joi 26 martie 1964. A fost senin și tare cald. Zăpada dispare mereu, lăsînd loc pămîntului aburind. Au venit trei oameni de la I.G.O. Siret să ne facă două sobe de teracotă (2000 lei). I-am scris buniței. Au început să apară gîzele și muștele, iar omizile par că vor să învie. Am văzut 19 diafilme cu ajutorul diascopului (Mihail Sadoveanu, Al. Vlahuță, Ion Creangă, Al. Sahia, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, omul de piatră, 15 ani de la eliberare, Ocolul pămîntului în 80 de zile).

Vineri 27 martie 1964. A fost iarăși foarte cald. Am văzut și azi vreo 25 de diafilme. I-am scris lui Radu (Stelian). M-am întîlnit cu Vasile (Amariei) și-am vorbit de școală. Mircea a scris o vedere din București.

Sîmbătă 28 III 1964. Meșterii au terminat ambele sobe și-au plecat. N-a fost senin. Dimineața a fost ceață. Zăpada se topește frumos, treptat. Ieri erau doar cîteva pete negre, iar azi sînt numai cîteva pete albe. Am învățat puțin la fizică și algebră. Am făcut cu toții curățenie în toată casa.

Duminică 29 III 1964. Am primit pachet de la bunița. Am primit o scrisoare de la Ruscior Stelian în care-mi spune că nu voi mai putea sta la ei la gazdă. Tata a plecat la Rădăuți ca președinte de sindicat.

Luni 30 III 1964. Ieri am fost la film: ”Vîntul s-a oprit în zori”, producție iugoslavă. Au început să circule cursele.

Marți 31 martie 1964. Noaptea a plouat, iar ziua e cald. Zăpada scade mereu, iar pămîntul începe să se usuce. Au răsărit zarnacadelele și au înflorit brîndușile.

Miercuri 1 aprilie 1964. N-am fost păcălit și nici n-am avut ocazia să păcălesc. Mama a fost la școală. Deoarece ograda e zbicită, am măturat-o, iar firavele firișoare de iarbă îndrăznesc să răsară. Au răsărit și lalelele. Tata s-a întors de la Rădăuți, seara.

Joi 2 aprilie 1964. A fost tare cald. Am scos bicicleta, drumul fiind destul de uscat. Am făcut exerciții la algebră din culegere. Zăpada se mai ascunde prin cîteva gropi. Am început să citesc ”Suflete moarte” de N.V. Gogol. Seara, mama și tata au fost la filmul ”Regina stației de benzină”.

Vineri 3 aprilie 1964. Dimineața era senin și cald, dar apoi s-a înnourat și s-a stîrnit vînt. Tata a plecat la Siret și mi-a cumpărat o pereche de pantofi (106 lei). Am făcut două fotografii.

Sîmbătă 4 aprilie 1964. Am observat că pantofii mă cam strîng, dar nu mai am ce să fac. Dimineața, cu cursa de 6 am plecat cu mama înspre Rădăuți pentru a căuta o altă gazdă. Am încercat la tov Diaconu din str. V. Conta nr 16, dar n-am putut să rămîn acolo. Mama a plecat puțin supărată și mi-a lăsat bani pentru gazdă. Am rămas la dna Ruscior.

Duminică 5 aprilie 1964. Am rămas în gazdă la dna Ruscior și am plătit 225 lei. Am fost la filmul ”Tragedia optimistă” după Vsevolod Vîșnevski (studiată la școală). Mama mi-a cumpărat o bluză de vînt de 218 lei și o pereche de teniși (30 lei). M-am plimbat cu bicicleta, iar seara am avut mult de scris în ”Caietul de recapitulare” la matematică.     (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 394  Luni 29 ianuarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui viitor licean prostuț (122).


A doua vacanță este vacanța mare dintre clasa a VII-a și clasa a VIII-a. (26 iunie 1963 – 14 septembrie 1963. Aveam 13 ani. Grămești.

Miercuri 26 iunie 1963. Am fost de două ori la baie (în rîul Siret) și am deprins puțin a înota. Am cumpărat un cuțit de 4,50 lei și am fost la stînă de unde am luat 5 kg de caș și unul de urdă.

Joi 27 iunie 1963. I-am scris lui Radu (Stelian). Am fost la scăldat și am trecut Siretul înot cu puțină spaimă și cîteva cufundături.

Vineri 28 iunie 1963. O căldură înăbușitoare. Am fost la baie (scăldat). Mama se pregătește pentru mîine.

Sîmbătă 29 iunie 1963. Ziua de hram a satului. Am fost la baie, apoi la ”strînsură”. (L.D.: ”Strînsura” era locul unde se strîngeau oamenii în zile de sărbătoare. Cînta fanfara, se juca/ dansa, se prezentau spectacole, se aduceau scrînciobe mari, se făceau numere de circ, se aducea bere și sifon, se hîrjoneau copii, se făceau noi prietenii/ cunoștințe etc.). N-a fost scrînciobul. Au fost (în vizită la noi) tov Goraș + Tica cu motoreta (L.D.: cei doi erau cadre didactice la Școala din Bălinești). După asta au plecat cu toții la chermeză. Eu am fost la film și am văzut ”Cazul Gleiwitz”. M-am culcat la 1 noaptea. Voi merge în tabără.

Duminică 30 iunie 1963. Am fost la scăldat și am jucat ”polo” cu o sticlă cu dopul pus. Aseară am stat și am citit ”Cazul sergentului Grișa” pînă tîrziu.

Luni 1 iulie 1963. N-am mai fost la scăldat. A plouat cu piatră și a trăsnit o casă la Zamostea. Mi-am cumpărat oglindă.

Marți 2 iulie 1963. A fost cald. M-am jucat cu Muț și am cules vișine. Mama a fost după salar(iu). După amiază a fost răcoare.

Miercuri 3 iulie 1963. Mama i-a scris buniței. Mircea s-a îmbolnăvit puțin. Astăzi are loc la școală deschiderea festivă a taberei de vară.

Joi 4 iulie 1963 – Joi 11 iulie 1963. Mi-am întrerupt însemnările deoarece am pierdut acest caiet și nu mi le-am reluat decît pe data de 11 iulie.

Joi 11 iulie 1963 – Luni 15 iulie 1963. Am văzut filmele ”Dosarul furat” și ”Stolul captiv”, primul producție germană, celălalt bulgară. Am fost mereu la baie, zilele trecute fiind foarte călduroase. Am prins meșteșugul înotului și știu foarte bine. Pe data de 15 am primit scrisoare de la Radu și de la bunița.

Marți 16 iulie 1963. A fost cald. Am mîncat prima dată ardei din grădină. Castraveții ”Lang”-i sînt mari.

Miercuri 17 iulie 1963. A fost cald. Mama și cu tata au fost la baie (L.D.: la rîul Siret care separă comuna Grămești de Comuna Mihăileni, Botoșani). Am mîncat castraveți de la Hanceriuc.

Joi 18 iulie 1963. Am fost la scăldat. Pînă la amiază a fost o căldură înăbușitoare. La baie, la Siret, a venit Truță Cojocaru cu o cameră de la o roată de tractor. După amiază am udat în grădină, însă după asta a venit o ploaie… Apa a ieșit în drum cărînd mîl de pe deal. Am citit în ziar scrisorile P.C.C. și P.C.U.S. (L. D.: era vorba despre disputa ideologică dintre partidele comuniste din China și Uniunea Sovietică, o dispută care a durat și a influențat și politica de independență față de Moscova începută de Gh. Gheorghiu-Dej și, ulterior, Nicolae Ceaușescu).

Vineri 19 iulie 1963. De dimineață – o căldură înăbușitoare. După amiază am fost la baie, dar apa era cam tulbure.. A plouat puțin.

Sîmbătă 20 iulie 1963. Sf I(u)lie. Zi de hram la Rogoșești și Cîndești. Am cules vișine cu o scară foarte lungă. Am început să citesc Sadoveanu.

Duminică 21 iulie 1963. Dimineață călduroasă de 25 grade C. Avem pentru iarnă 20 kg compot de vișine, dulceață de vișine și vișinată. Am vizionat filmul ”Primele încercări”, producție sovietică. Acțiunea se petrece în 1905.

Luni 22 iulie 1963. Am fost la scăldat. A început secerișul. Au fost la noi în vizită tov Romenco și tov Repta cu o mașinuță mică.

Marți 23 iulie 1963.  După amiază au fost la noi tov Repta + dna. Repta cu motocicleta. M-am culcat la ora 11 și jumătate. (L.D.: Fam Repta erau din Șarul Dornei, localitate unde am locuit și noi între anii 1955 – 1960. Mai mult, familia noastră a locuit în același imobil din Șarul Dornei, în același imobil cu Magazinul sătesc, imobil acum dispărut și înlocuit cu o vilă ”babană”).

Miercuri 24 iulie 1963. Cu toate că a fost cald, n-am mai fost la baie.

Joi 25 iulie 1963. Mi-am înregistrat cărțile (111)

Vineri 26 iulie 1963. De trei zile vine D.I. la preparații (L.D.: adică la meditații la matematică). Din motive necunoscute am încasat (bineînțeles fără voia mea) trei pumni și ceva + trei nuiele, două de-a lungul și una de-a latul. Nu știu cum s-a nimerit că eram cu găleata de apă în mînă, iar în momentul în care o nuia a căzut de-a lungul șirei spinării am suferit un șoc nervos și-am căzut jos cu găleata de apă deasupra mea. Tot apa m-a dezmeticit și-am ajuns afară. Se împlinesc 10 ani de la insurecția din Cuba (Fidel Castro).

Sîmbătă 27 iulie 1963. Am reparat bicicleta cea mică. Apoi am făcut poezii lui ”nea Pandele”.

Duminică 28 iulie 1963. Am primit revistele și ziarele: ”Probleme ale păcii și socialismului”, ”Scînteia”, ”Contemporanul”, ”Magazin”, ”Scînteia pionierului”, ”Gazeta învățămîntului”, ”Veac nou” și ”Zori noi”. A fost meci de volei  și de fotbal la Zamostea între Zamostea și Grămești. Au cîștigat zamostenii cu 3-1 la volei și 4-1 la fotbal. La film am văzut ”Primele încercări”.

Luni 29 iulie 1963. Dimineața mama și tata au plecat la Siret să cumpere mobilă, dar n-au găsit. A plouat.

Marți 30 iulie 1963. Dimineața am fost cu mama la Bălinești. Am fost la baie după o întrerupere de cinci zile. A plouat tare. Un timp a plouat cu soare și s-a făcut curcubeu. A trăsnit un stîlp de telegraf. Spre seară o parte din cer era înnegurat și urîcios, altă parte senin, spuzit de stele, iar o altă parte cu nori albi, curați.

Miercuri 31 iulie 1967. Am fost la baie. Am citit ”Pilotul navei stelare”. M-am frizat pentru prima oară.

Duminică 4 august 1963. Am fost cu Mircea, Mihai Horodincă și Stelică Irimia (Bizică) la rîul Siret. Mi-am cumpărat cărți de clasa VIII-a + ”Baltagul”  de Mihail Sadoveanu și ”Așa s-a călit oțelul” de Nikolai Ostrovski. Am cumpărat 2,5 metri de nylon pentru undiță. + patru cîrlige de pește. Am pus o coadă bună la undiță, dar n-am prins nimic pe ziua de azi.

Luni 5 august 1963. N-am fost nicăieri și în general n-am făcut nimic.

Marți 6 august 1963. Am cărat 20 de căldări cu apă și am udat grădina. Se împlinesc doi ani de la zborul cosmonautului Titov. Am prins primul meu pește, cca 15 cm. Mircea a prins și el doi pești mai mici.

Miercuri 7 august 1963. A fost foarte cald, ceea ce se întîmplă de cîteva săptămîni. A fost tov Maximiuc Costache cu soția Maria Maximiuc pe la noi. Am vorbit despre examene, Radio Moscova și Radu Stelian. Am prins al doilea pește (mai mic). Din Micul Dicționar Enciclopedic: ”Luteranism = curent religios apărut în Germania (prima jumătate a secolului al XVI-lea întemeiat de Martin Luther”.

Joi 8 august 1963. Tata a plecat la Rădăuți și mi-a cumpărat manualele de Latină și Istorie, plus cartea ”Limba corectă”. Căldura continuă și stăruie. Frunzele castraveților stau ca fierte din cauza căldurii. Citesc ”Poemul pedagogic” de A.S. Makarenko.

Vineri 9 august 1963. De dimineață s-au văzut unele semne de ploaie: cîțiva nori tulburi și un vînticel care promitea că va aduce și alții. Spre amiază, cerul s-a înnourat de-a binelea și a tras un ropot de ploaie care a stins puțin arșița pămîntului. Seara ploaia a contenit, dar s-au întețit fulgerele. La Ciomîrtan a trăznit un grajd cu 30 de cai dintre care 27 au murit. Ploaia a fost foarte bine venită.

Sîmbătă 10 august 1963. M-am sculat pe la 6. Cerul era înnourat. M-am apucat să citesc din Makarenko și îmi place foarte. După amiază a plouat iarăși.

Duminică 11 august 1963. Dimineața a fost un timp urît, cu vînt și cu soare care te țin în casă. Au început să apară biciclete marca ”Elegant”. Am văzut filmul ”Samp. și melodii”. Azi a fost Ziua minierului.       (va urma)

Liviu Druguș

Pe mâine!