liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Europa liberă

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 509. Joi 24 mai 2018. Dosarul scriitorilor securiști, nesecuriști și antisecuriști: Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi (10)


Lectura(rea) articolelor și cărților de restituiri către societatea civilă actuală a adevărurilor dinspre partea nevăzută a dictaturilor comuniste are cu siguranță un efect de reparație morală: unii se băteau cu cărămida în piept că nu au fost niciodată în viața lor contactați de securitate, pentru ca apoi să citim dovezile publicate în volume cum că au fost informatori de frunte sau cel puțin au avut, fie și temporar, calitatea de informator. Pe de altă parte, mulți bănuiți/ acuzați de a fi avut această calitate s-au dovedit a fi doar ”maculați” cu această calitate, tocmai pentru că au refuzat colaborarea. Oricum subiectul este extrem de delicat și orice afirmație ar trebui dovedită cu înscrisuri din arhive. Am făcut această mică abatere de la tema propriu-zisă la episodul de față ca urmare a citirii într-o publicație românească actuală a unei caracterizări infamante la adresa soților Ierunca (Virgil Ierunca și Monica Lovinescu). Redau aici acest pasaj referitor la Marin Sorescu, tocmai pentru a avea un filtru ceva mai puternic atunci când citim literatură de reabilitare istorică a unor personalități, respectiv ”literatură” de defăimare a unor personalități culturale românești. Sper ca povestea soților Ierunca să nu fie deloc asemănătoare cu cea relativ recent devoalată a Agentului Victor (vezi https://www.youtube.com/watch?v=LL7bMJbRKvk) – un mare erou anticomunist dovedit a fi agent al Securității comuniste.

Dar iată ce scrie Mihai Sultana Vicol (MSV) în revista ”Flacăra lui Păunescu” din 25-31 mai 2018, cu referire la luările de cuvânt din cadrul Congresului spiritualității românești care a avut loc la Chișinău în perioada 16-17 mai 2018, eveniment desfășurat sub egida Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni: ”O voce care s-a făcut auzită în sală a fost cea a criticului literar Tudor Nedelcea, omul cu un verb aprins, cu dragoste nețărmurită față de idealul național și față de Mihai Eminescu. În luarea sa de cuvânt, pe lângă momentul fast de Unire din 1918 a venit și cu unele date despre Marin Sorescu, urmărit de Securitatea românească prin agenții săi de la Europa Liberă, Virgil Irunca (sic!) și Monica Lovinescu. Discursul său s-a încheiat apoteotic și asistența l-a aplaudat îndelung” (p. 11). Las deoparte agramatismul apoteotic al ziaristului sub acoperire MSV și mă gândesc că aplauzele îndelungate au aparținut și celor amintiți (cu rezumate ale discursurilor lor) în articolul cu pricina: acad. Mihai Cimpoi, Anatol Petrencu, Mihai Stan, Aurelian Silvestru, Florin Copcea, Nicolae Dabija și Iulian Filip. Deduc, din articol, că cei enumerați mai sus sunt întru totul de acord cu acuzația de colaboraționism adusă Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca. Am căutat pe Google să aflu dacă a mai scris cineva până acum despre calitatea de ”securiști” a celor doi stâlpi ai ”Europei Libere”: Virgil Ierunca și Monica Lovinescu. Nimic! Doar despre alte presupuse vârfuri ale culturii române care s-au dovedit a fi colaboratori zeloși scrie un alt nume de renume al Europei Libere: Nicolae Constantin Munteanu (http://evz.ro/europa-libera-top-5-cei-mai-scarbosi-informatori-ai-securitatii-1075381.html). Să fie și cartea Iuliei Vladimirov o ”făcătură” care să acopere trecutul ”securistic” al celebrei Monica Lovinescu? (http://www.elefant.ro/carti/carte/istorie/istoria-romanilor/monica-lovinescu-in-documentele-securitatii-iixivix-iixviiiix-190152.html).

Ca să nu mai lungesc mult acest joc de-a securitatea lansat de criticul literar craiovean Tudor Nedelcea, în lipsă de orice alte probe referitoare la calitatea de colaboratori/ agenți ai securității atribuită celor doi ziariști radiofoniști de la Paris, rămâne doar o singură întrebare: cum pot proba cele șapte nume invocate mai sus, plus Tudor Nedelcea și MSV calitatea de colaboratori a soților Ierunca? Totodată, cred că doamna Ioana Diaconescu are posibilitatea să se angajeze pe un nou front: acela al spunerii adevărului despre Marin Sorescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca și Tudor Nedelcea. În lipsa unor serioase puneri la punct a acuzațiilor aruncate ”la liber” de persoane publice cu destulă vizibilitate (și acceptate ca atare de vârfuri ale culturii române actuale) ne vom trezi într-o altă ”realitate”: aceea că absolut toată lumea matură care a trăit în anii dictaturii comuniste a colaborat cu Securitatea! Paradoxal sau nu, combaterea acestei (posibile) aberații trebuie documentată și demontată cu arhive și probe. Până una alta, ceea ce reușesc să facă aceste ”declarații-bombă” este să inducă o și mai mare neîncredere între români, să generalizeze suspiciune și să compromită celebrarea ideii de un secol de unitate a românilor. (va continua).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 430. Marți 6 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (152).


Miercuri 29 iunie 1966. Fiind obosiți după ”priveghiul” de astă noapte, azi dimineață ne-am sculat pe la 8. Puteam să dormim și mai mult, dar azi e sărbătoare – Hramul mult așteptat de toată lumea și pentru care s-a făcut atîta pregătire. Eu am stat toată ziua numai în bluza de la pijama și-n pantalonii de doc. După ce-am mîncat (hramat) la 9 am ascultat ”Vorbește Moscova”. Am ascultat și rubrica ”Orizonturi sovietice” în care au spus o mulțime de lucruri interesante de știut. Nu e rea pasiunea asta a mea de a asculta tot soiul de posturi. Pe lîngă rubricile de politică – pe care le interpretez cum găsesc eu de cuviință – spun și multe lucruri interesante și curioase. Mă interesează reportajele cu privire la diferite obiceiuri ale popoarelor, condițiile de dezvoltare, limba poporului respectiv etc. Astfel, pînă acum pot afla lesne ce se întîmplă în URSS, SUA, RFG, RSFI, RSS Mold., Italia, Israel, Vatican etc. Foarte prost fac acei care privesc aceste emisiuni numai din punct de vedere politic, considerînd că mă uit numai la cele ce spun ei…

Pe la 10 m-a cam ajuns somnul, m-am trîntit în patul meu (de suferință…) și pînă la 13 am tot dormit. Mama a fost nevoită să mă scoale pentru a lua și eu masa împreună cu ei.

Azi n-a venit factorul și de două zile n-avem nici o știre din presă. La Tașkent au avut loc azi alte două cutremure de gradul 5 și 7 care au provocat serioase pagube.

Fiind zi de hram, cerșetorii s-au adunat de prin toate părțile și merg cu traista din casă-n casă și lumea – bună la inimă – le dă de toate. Au fost și pe la noi vreo trei dar numai doi au avut noroc. Nu știu ce fel de oameni mai sînt și ăștia. Toți-s teferi și sănătoși și umblă așa… E și rușinos.

Încearcă să mă doară niște măsele (în stga jos). Îmi cresc și altele noi. În sat este horă și cu toată vremea mohorîtă lumea a ieșit cu mic cu mare în sat, îmbrăcați sărbătorește.

După masă am mai citit și am făcut recapitualare la engleză. Am citit încă o dată cu atenție toate cuvintele și cîteva reguli gramaticale mai importante de la capitolul introductiv și primele cinci lecții, învățînd bine puținele cuvinte necunoscute ca apoi să trec la următorul grup de cinci lecții (cap I) ș.a.m.d. pînă voi termina materia. Nu știu de ce și tata m-a încercat azi: ”Liviule, n-ar fi bine să încerci și tu o medicină sau altceva?!” Văzînd că-s hotărît ferm pentru engleză mi-a spus să mă pregătesc bine. Acum e problema: ce fac cu excursia prin țară și cu plecarea mea la București, care parcă ar fi totuși posibilă. Părinții mi-au promis că în primăvară îmi iau un costum de haine să-l am și la facultate. Dacă iau Bacalaureatul sînt hotărît să urmez la București. După masă, mama și tata au jucat table iar eu m-am ocupat cu nimicurile.

Seara, după cină, am stat și-am citit în sufragerie, apoi m-am retras în bucătărie unde – singuratic – am stat de mi-am scris Jurnalul (pe care, acum, îl țin ascuns sub saltea).

A început iar să plouă. E ora 23.30.

Joi 30 iunie 1966. Zia învățătorului. Aseară am stat tîrziu și am citit. Cînd am stins lampa era ora 1. (L.D. Satul nu era încă electrificat…).  Afară se stîrnise furtuna și era destul de sinistru în bucătăria rece. Dimineața m-a sculat mama la 6. Astă noapte s-au hotărît amîndoi să plece azi la Rădăuți, la Ziua Învățătorului. M-au trezit ca să-mi spună să am grijă de pui și de casă. Îmediat ce au plecat dînșii m-am sculat, am dat crupe la curcuțe și făină muiată la puișori, am strîns patul, am adus două căldări cu apă, m-am spălat pe îndelete și m-am așezat la masă, ospătîndu-mă de unul singur. Între timp am ascultat și la radio (Vizita președintelui De Gaulle în URSS). Apoi, după ce m-am ospătat bine, am dereticat prin casă, am dat mîncare la cîine, și lundu-mi de-o grijă pentru moment, m-am apucat să-i scriu o scrisoare lui Dumitriu Mărioara (Str Cazărmii 203, Galați) pentru schimb de vederi. Ca de obicei, am făcut scrisoarea în dublu exemplar și-am băgat dublura în mapa de scrisori lîngă celelalte copii.

Tanti Lucreția m-a chemat să strîng cireșe pt mama să facă dulceață. Mi-era însă greu și-am pretextat că nu știu dacă mama se întoarce azi și cireșele nu rezistă…

M-am retras iar în casă scriind (scrisoarea) și ascultînd muzică. Peste cîtva timp mă strigă tanti și-mi spune că curca cu pui e la ea în grădină. A trebuit s-o aduc, apoi i-am hrănit și i-am mai păzit un pic. Mare bătaie de cap am cu orătăniile astea mici. Cîteodată-s tare drăgălașe, dar cîteodată mă enervează la culme.

Azi, în sfîrșit! e o zi frumoasă. Dimineața cerul era de un albastru curat și era o plăcere să stai afară în atmosfera curățată de ploaie și încălzită de soare. Spre amiază s-au mai adunat cîțiva nori pe cer, apoi s-a înseninat din nou, ca apoi să se înnoureze și mai tare. Acum, spre seară, cerul e și mai acoperit de niște nori de culoarea aluminiului; afară nu e frig.

După ce-am terminat de hrănit puii am început să scriu în Jurnal cele întîmplate pînă acum; nu vreau să las pe seară. Mi se pare că mama nu știe că eu continui cu însemnările. Sau poate n-o mai interesază… Acum, de cîtva timp țin Jurnalul sub saltea, la picioare.

Începînd cu ora 11 am luat caietul și cartea de engleză și – fiind mereu întrerupt de alte ”treburi” – am terminat abia la ora 17 Lesson 5 (cu tot cu recapitulare). De la 14 făr-un sfert la și-un sfert am ațipit. M-a trezit radioul pe care-l lăsasem deschis. După asta puii și găinile m-au amețit cu zbenguiala lor. Mereu mă striga tanti să vin să-mi adun puii și găinile acasă. Numai ce le aduceam pe la deal și ele iar treceau ”granița” pe la vale. Și dă-i bulgăreală, hucială și cînd credeam c-am isprăvit cu toate, aud iar: ”Liviu! Ia de-aici găinile astea; nu de alta dar s-ar înnădi la varză…”. Și iar o luam de la-nceput. De fiecare dată cînd aduceam curcuțele, le dădeam să mănînce și le păzeam să nu dea găinile peste ei.

În puținul timp cît n-am fost pe-afară am stat în bucătărie, ascultînd radio și scriindu-mi la engleză. După ce-am terminat cu asta am mai citit un pic din ”Răscoala”. (Citate: ”Apoi norocul numai de cei îndrăzneți se ține, nu de cei cu inima-n izmene”; ”Pumn de oțel în mănuși de catifea”). De la ora 17.40 am ascultat la Radio Iași piesa de teatru ”Căsătoria” de N.V. Gogol. Mai spre deznodămîntul piesei am rîs de unul singur de marile prostii ale ”înalților funcționari”: ”Da de unde aveți o mînă așa de drăgălașă?”.

La 19 20 a venit mama cu tata. Mi-au adus și cîteva vești: Excursia – pe data de 17 iulie. Noul preț: 210 lei. Au vrut să-mi retragă banii, dar nu l-au găsit pe Storoj. Va trebui să merg eu într-o zi la Rădăuți. Au partricipat la festivitățile prilejuite de Ziua învățătorului ținute în sala ”Iprofil”. A urmat program artistic. Albu Dorina a spus o poezie. Diriginta a vorbit frumos cu mama. Seara, tăifăsuind, am stat pînă la ora 23.

Vineri 1 iulie 1966. Dimineața m-am sculat cu greu pe la vreo 8 la insistențele mamei și-ale tatei care demult trebăluiau prin casă. Afară era o vreme minunată: mult soare și aer curat.

După ce m-am spălat și-am mîncat am mers cu tata la cireșul din grădina lui tanti și-am strîns fiecare cîte două trăistuțe. Mama a făcut din cireșele culese de noi 5 kg de compot (pentru iarnă) și două kg. de dulceață. Nu era mare greutate de cules, dar mi-era tare lene…

Ziua de azi a trecut chiar pe nesimțite. După masă am terminat romanul ”Răscoala” de L. Rebreanu. Pot spune că acesta este cel mai realist roman din cîte am citit eu pînă acum. Dacă nu este așa, atunci autorul a avut o mare măiestrie de a prezenta lucrurile foarte apropiat de realitate. Și pentru asta – e valoros. După prezentarea lui aproape majoritatea personajelor ar fi mai mult sau mai puțin pozitive. Dar el lasă să se subînțeleagă anumite caractere…. După asta voi începe să citesc ”Pădurea spînzuraților” tot de Liviu Rebreanu. Ce să mai zic? Îmi place acest scriitor!

După masă, neavînd ce face am cioplit la capătul unui băț un cap de om. Făcînd pentru prima dată acest ”sport” cred c-a ieșit destul de bine, ba chiar un pic comic.

La amiază n-am mai dormit. De cîtva timp, doarme tata pentru mine… Am avut și azi multă bătaie de cap cu găinile și curcile noastre. Azi a trecut (L.D.: prin gard) și cucoșul și l-am năucit bombardîndu-l să vină acasă. Pe chestia asta mă distram și eu. Spre seară a venit o negură dinspre Mihăileni, a turnat zdravăn vreo  5 – 7 minute apoi a stat. Negura și-a continuat drumul lăsînd în urmă un senin perfect. Am strîns o trăistuță de floare de tei de la tanti. Are un tei de vreo zece ani lîngă fîntînă (face flori foarte frumoase).

Azi la amiază am primit o surpriză. Am aflat de la mama că Mircea a plecat la Galați, pe șantier. Examenele le-a trecut destul de bine rămînînd numai la franceză (boală veche). Oricum, fără să se uite prin cărți, rezultatul e foarte bun… Să iei așa ușor niște examene trebuie să fii tare șmecher. În fine, azi am primit de la el un plic, dar fără scrisoare înăuntru: n-a scris niciun rînd. La expeditor, următoarea adresă: M.D., Bloc D6, Bulevardul Siderurgiștilor nr 12, Scara II, etaj 1, apart 21, Galați. Probabil vrea să arate doar că s-a aranjat și că nu are nevoie de nimic. Mama a spus că-i un măgar pe chestia asta, iar tata și-a dat cu părerea să-i trimitem și noi un plic gol numai cu adresa (după plată și răsplată).

Seara am stat mai tîrziu și mi-am scris lecția la engleză apoi am scris în Jurnal pînă la ora 0. La ora 23 am ascultat Radio Novisad, ”Jurnalul de seară”: activitatea Securității de Stat – f criticată. Șeful ei, Ștefanovici, a fost excus din CC al Ligii Comuniștilor din Iugoslavia, fiind ”eliberat” din toate funcțiile… O tăioasă critică…

În seara asta luna a răsărit de pe la 22 pe un cer perfect senin.

Sîmbătă 2 iulie 1966. Aseară am ascultat ”Parla Bucarest”. Toate posturile de radio vuiau numai cu știrile din Viet-Nam. Ieri, aviația americană a bombardat suburbiile orașelor Hanoi și Haifung, bombardament ce a stîrnit proteste în întreaga lume. La noi în țară au avut loc demonstrații de protest.

Am constatat că în fiece noapte între ora 0 și 1 cîntă cocoșii. În seara trecută n-am mai avut parte de lună: după o jumătate de oră a fost acoperită de un strat de nori. După miezul nopții am început să citesc ”Pădurea spînzuraților” de Liviu Rebreanu. Am avut de gînd să stau și să ascult și Glasul Patriei dar cu mare greu am reușit să stau pînă la ora 0.30 (ora de începere a emisiunii GP), dar n-am mai putut rezista. Am închis radio ul și imediat am adormit.

Azi dimineață m-am sculat la 8, după ce m-am săturat de somn. Ziua a fost foarte frumoasă. Abia după masă cerul s-a înnourat ușor, fără însă să plouă. La ora 9 am ascultat Radio Moscova și am auzit îndrăgitul cîntec ”Katiușa”. Pînă la amiază mi-am petrecut timpul pe la tanti Lucreția. De la 9.30 am început să culeg cireșe și pentru dînsa. Cred că am stat mai bine de o oră în copac și n-am reușit să strîng decît o jumate de trăistuță. În schimb, m-am săturat de cireșe și totodată și de vișine pentru o săptămînă întreagă. După asta a venit mama și mi-a adus o trăistuță să culeg flori de tei. Am făcut-o și pe asta pînă m-a chemat mama acasă zicîndu-mi că a venit poșta. Acasă mă aștepta o mare bucurie: scrisoare de la Moscova! Totdeauna am simțit o asemenea bucurie cînd primesc scrisori, darămite de la Moscova! Deoarece nu aveau fotografia lui Bielinski, mi-au trimis fotografiile lui Dostoievski și Nekrasov pe care le mai aveam, tot de la ei. Îmi recomandă să ascult o serie de emisiuni în săptămîna 2 – 11 iulie. Îi transmite și lui Mircea multe salutări. Tot cu poșta de azi am primit și Moscow News (iar scrie despre protestele în legătură cu situația din Viet-Nam).

Încă de ieri, pe tăpșanul din fața grajdului am instalat două nuiele destul de drepte și flexibile, înfipte în pămînt, unite printr-o ață. Asta este instalația de ”săritiră în înălțime”. Mereu sar, după metoda mea: prin rostogolire. Prin exercițiu continuu am reușit să-mi întrec recordul meu de 1,20m și am reușit să sar f bine 1,24 și 1,26. Cu puțină atingere, am sărit și 1,28. Partea mai proastă este că: 1. N-am destul loc de unde să-mi fac elan; 2. Unghiul din care sar este prea mare (sar aproape din față). Tata și mama mă admiră pentru progresele mele, iar eu exersez mereu. Îmi place să văd că pot sări mai mult…

La 16.30 am ascultat ”Emisiunea Radiodifuziunii Sovietice pentru ascultătorii din R.S.R. Vorbește Moscova” pe programul I (1935m). A vorbit despre compozitorul sovietic Isaac Dunaievski; răspunde și ascultătorilor. La ora 18 am ascultat, din nou, ”Vorbește Moscova” (31m). La început a vorbit despre 4 iulie, Ziua Independenței SUA ca despre ”Ziua rușinii Americii”, apoi, în cadrul rubricii ”Cutia cu scrisori” am ascultat o relatare despre Irina Gubanova, tănără artistă sovietică (care a debutat acum 8 ani cu rol principal în ”Război și pace”. Actualele bombardamente din Viet-Nam sînt considerate ca fiind mai mari decît bombardamentele din timpul celui de-al doilea război mondial. Radio Chișinău a spus că faptele americanilor pot fi comparate cu ale naziștilor. Seara, mama și tata au plecat după salariu. Eu mi-am făcut lecția la engleză (no. 7). Mama s-a întors la 21.30 și, pentru că am lăsat geamul deschis la cameră, a găsit de cuviință să mă sperie un pic… Împreună, salariul mamei + al tatei, + premiul de 300 lei au luat în seara asta 2700 lei care sînt disponibili pentru diverse cheltuieli.

După sfatul tatei, care mi-a spus că-i mai economicos să scriu cu stiloul, am început să scriu cu stilouașul cel mic și roșu pe care l-am cumpărat de la Siret.

Seara am mai stat de vorbă, am glumit, am rîs și, făcîndu-se ora 22, mama mi-a spus ce să mănînc: să-mi fac o salată din cîteva roșii + două ochiuri și… gata masa! După asta am scris Jurnalul pînă la ora 0. Am ascultat ”Deutsche Fung” pe 195 m și Radio Novisad pe 236 metri. Am prins un post în limba italiană care transmite în banda de 397m (de la 20.30 la 21), iar de la 23.30 în banda de 233m. Postul este f curios. Pare a fi un oraș italian (cum e la noi Iași, Cluj etc.). Are o mulțime de lungimi de undă pe care transmite și are o adresă în Berlin (!!!) (Berlin 2, Căsuța poștală 459). Are un semnal foarte puternic care te asurzește. E f f curios.  Ascultînd mereu poate mă voi elucida și-mi voi da seama despre ce-i vorba.

În seara asta luna a răsărit la 22.30, mare și plină, pe un cer senin. Acum, la ora 12 s-a ridicat un pic pe cer și are o paloare albă.

Am observat că la radioul nostru (cu tranzistori și cu baterii) diferite posturi au o audiție mai bună după poziția pe care o are radioul (L.D.: în continuare am făcut ”harta”camerei cu punctele cardinale și locul ușii și al geamului. În latura dinspre Nord a camerei, acolo unde ascultam eu radio ul, am am poziționat, prin dreptunghiuri mici, radio ul în funcție de postul de radio ascultat. Am notat 8 posturi de radio, cu poziții total diferite, probabil în funcție de locul de unde venea semnalul): 1. Radio Novisad; 2. Vocea Americii; 3. București I; 4. Eu (Europa Liberă) (DF/ 195m); 5. București II; 6. D.V (Deutsche Welle); 7. V.M. (adică Vorbește Moscova) și 8. Radio Londra.        (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 419. Vineri 23 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (142).


Marți 4 ianuarie 1966. Mîine, dr Adenauer împlinește 90 de ani. M-a sculat tata la 9 făr-un sfert. Numai cît m-am îmbrăcat și și-am fost lîngă aparat să ascult ”V.M.”. Azi, la 9 – 9.30 a transmis rubrica ”La prietenii noștri”. A repetat apoi reportajul transmis aseară la 8 – 8.30 cu privire la ”Citadela poeziei” – Sala de poezie de la Librăria nr 100 din Moscova. În încheiere a transmis reportajul ”Clima Moscovei” în care a arătat că clima Moscovei este diferită în diferite microraioane (vînt, umezeală, căldură etc.) ceea ce determină construirea blocurilor într-un anumit fel. În încheiere a transmis un cîntec.

După ce am ascultat ”V.M.” m-am îmbrăcat mai bine, mi-am luat geanta cu cărțile lui Mircea de la Bibliotecă și m-am dus în sat. La Bibliotecă n-am putut intra deoarece în sălița de dinaintea bibliotecii erau salariații care luau parte la sesiune. La Poștă am avut o bucurie. Cînd am intrat, după ce am dat bună ziua, am și văzut ”Moscow News” pe tejghea și în loc să întreb ”A venit poșta?” am întrebat ”A venit Moscova?”. Poștașul Amorăriței a fost un pic nedumerit și a răspuns: ”Da!”. Pe lîngă ”Știrile Moscovei” (L.D.: ”Moscow News” înseamnă ”Știrile Moscovei”) am avut și ziarul ”Zori noi” la care sîntem abonați. Ajuns acasă, m-am desfătat traducînd din ziarul ”meu”. Acest număr a apărut într-o condiție grafică deosebită, avînd o supracopertă de hîrtie velină de tipul aceleia din care primesc scrisori de la ”V.M.”. Doctorului Neaga i-a fost solicitat un interviu ce a fost publicat în ”M.N.”. Tot în acest ziar am găsit că Gh. Stoicesu a cîștigat premiul 7 la concursul ”Cunoști U.S.?” organizat de ”M.N.”. Am reușit să traduc articolul ”A 18-a aniversare a proclamării republicii”. Găsesc acest ziar foarte interesant, ușor de tradus și sînt fericit că m-am abonat. Pt 67 voi căuta să mă abonez și la alte publicații în limba engleză și limba română (ale altor țări). După ce am tradus ”M.N.” am trecut la ”Z.N.”. Am citit ”Cuvîntarea tov Ceaușescu rostită la posturile de radio și TV cu prilejul Anului Nou” și ”Revelion 1966”.

Azi este cea de a doua zi a lucrărilor Conferinței de solidaritate a popoarelor Asiei, Africii și Americii Latine de la Havana. În zorii zilei de 17 I 1966, în Africa Centrală a avut loc o lovitură de stat. De asemenea, în Volta Superioară (Ougadougou) este declarată starea de urgență. Greva muncitorilor din transporturi din N.Y. continuă. Conducerea sindicaliștilor din această ramură a refuzat să spună celor 35 000 de greviști să înceteze greva. Aceasta a fost considerată drept o încălcare a legii și un tribunal a hotărît arestarea acesteia. La 6 – 6.30 am ascultat din nou ”V.M.” (L.D.: V.M. =  ”Vorbește Moscova”). La început am ascultat cuvîntul lui Kosîghin la întîlnirea la nivel înalt de la Tașkent – oraș al pacificării. A urmat comentariul lui Al Petrov – ”În spiritul prieteniei frățești, al întrajutorării și avantajului reciproc”. În 1965 U.S. termină septenalul, iar restul țărilor socialiste – cincinalul. În continuare, o călătorie imaginară prin U.S. cu itinerarul Kazahstan (unde s-a construit o cale ferată de 248 km., cu sute de poduri între Karaganda și un centru minier. A fost transmis un interview (L.D.: am scris ”interview”, fiind sub influența traducerii din M.N.) cu compozitorul sovietic Arkadi Ostrovski. În mijlocul SUA, într-un oraș cu o populație de 80 000 de locuitori a fost ales (for the first time) în unanimitate un primar negru.

Pe la 8 a venit Leonte (un cetățean din sat) și a adus un bilet de la Mircea, din Rădăuți: s-a întîlnit cu el la ospătărie. Ne-a făcut o surpriză. Azi a dat prima teză la limba română, urmează mîine la istorie și apoi la matematică. Mamei, de bucurie, i-au dat lacrimile. Și tata a fost  f mulțumit că ”i-a venit mintea la cap” și a ascultat de el.

EL (L.D.: probabil ”Europa Liberă”): ”Cine n-a gustat amarul, nu cunoaște ce-i zaharul”. Cînd Cuba nu-și poate vinde zaharul, își varsă pe Chinese amarul. Am ascultat la radio pînă pe la 22. Am mai prins două posturi: Vorbește Londra în l engleză (22 – 22.30)   pe 49 m și Vorbește Moscova în limba iugoslavă (L.D.: desigur, era vorba de limba sîrbă) 22 – 22.30 tot pe 49 m.

Azi dimineață era destul de cald. Probabil era și senin, dar era ceață și soarele răzbătea cu greu. Pe vreme ce timpul înainta, vremea se răcea, iar la amiază cerul era înnourat și era frig. În urma ploii și a căldurii, zăpada a fost demult topită. Pe drum e noroi și numai pe margini mai este puțină gheață. Săniile au cam stat prin șuri anul ăsta. Tata a fost prin sat pe la Cărpuș și cînd a revenit începuse să ningă cu fulgi mari. Sînt sigur că nici n-o să înălbească bine pămîntul și se vor topi.

Tata i-a dat o scrisoare de recomandare lui Horodincă, către tov director adj. Burdujan pentru a fi primit în clasa a IX-a la Rădăuți (de la Liceul din Siret). Azi mama a topit carnea. M-am culcat la ora 12.30.

Miercuri 5 ianuarie 1966. M-am sculat la 8.30. Am vrut să ascult ”V.M.” dar de la început am observat că este repetat același material ce a fost transmis aseară. Au urmat activitățile obișnuite de fiecare zi (spălat, îmbrăcat, dejunat). Pe la 10 am hotărît să mă mai uit prin unele cărți, deoarece am numai cîteva zile pînă la începerea noului trimestru. Nici anul ăsta n-am prea înțeles această vacanță. Din experiența mea de pînă acum pot spune că atunci cînd mă gîndesc mai mult la școală nu simt deloc vacanța, chiar dacă sînt într-o totală stare de relaxare.

Azi am învățat primele 500 de cuvinte la l engleză. De fapt am avut de învățat numai 50 de cuvinte noi, iar restul de repetat. La insistențele tatei am continuat să lucrez la algebră și să trec exercițiile pe curat. Cu ajutorul tatei am reușit să rezolv vreo două exerciții, alte două însă au fost prea încurcate ca să le putem rezolva.

Azi am fost tot timpul dispus și cu poftă de mîncare (de parcă stomacul ar ști că merg la internat…).

Cu toate că ieri era încă toamnă, azi dimineață m-am trezit în mijlocul unei ierni aspre, dar seci, fără pic de zăpadă. Vîntul urla ca turbat și mai spulberă cîte un pic din zăpada ce mai cade. Totuși pămîntul e gol și negru. E greu să mergi pe drum contra vîntului: asta am observat-o numai uitîndu-ne pe geam. Am scos termometrul afară: -5 grade. În casă, cu toate c-am turnat mereu lemne pe foc, temperatura s-a menținut normal: 18 – 20 grade. Vorba spune că pe un asemenea ger  ți-e milă să lași și un cîine afară. Mie chiar mi-era milă de bietul Muț care nu putea sta în cușcă și se ascundea după grajd. M-am suit în podul grajdului, am coborît un braț de paie pe care Muț și le-a așezat singur, după obiceiul lui, apoi i-am mai dosit cușca de vînt așezînd în partea dinspre Siret lăzi acoperite cu o pătură veche. Din cauza frigului probabil n-a mai venit nici factorul (poștal) cu ziarul (sîntem ultima casă din sectorul lui și probabil îi vine greu să se deplaseze).

Ținînd cont de puținele zile care au mai rămas, mama a început să mă pregătească cu cîte ceva. Astfel, mi-a strîmtat cu vreo 5 cm manșeta la pantaloni (fiind prea largi) și mi-a dat drumul la manșetă (fiind prea scurți). Mi-a cusut și matricolele noi la haină și la paton, nasturii etc. Tata trebuia să aibă ședință de sindicat, dar nu s-a dus. A trebuit totuși să meargă cînd a venit un cetățean și l-a chemat. În calitate de președinte de sindicat a trebuit să rezolve o problemă de competența tribunalului (probabil): o dispută între Cîndescu și Cooperativa Grămești. Tata a dat hotărîrea în favoarea  cooperativei după cum arătau actele. Cu toate că  a plecat la 17, tata s-a întors abia la 20.30. Cum a venit, mama l-a și luat în focuri pentră motivul c-a întîrziat și că a băut ”ceva” cu Gh. Moldovanu. Mama s-a supărat tare, nici n-a mîncat și s-a culcat supărată. Pe la 19 a fost și popa Tomaziu cu dascălul Dobincă și Iorgu cu ajunul Bobotezei. Au strigat chiraleisa de pe la ușă, mama a aprins în grabă o lumînare și eu am fost nevoit să mă țin de datină și să fac cele necesare. M-a aghezmuit, iar eu am făcut semnul crucii și-am sărutat icoana. Mîna n-a mai fost nevoie pentru că căzuse și tocmai își punea mănușa pe mînă. Au servit fiecare cîteva pahare de vin și, în ordinea în care i-am scris au primit 10, 5 și un leu. Mama a luat din căldărușa cu aghiazmă un pahar (pentru mîine).

Am mai ascultat la 18, ”V.M.”. După buletinul de știri am mai ascultat: comentariul ”Unitatea sarcinilor naționale și internaționale ale P.C. – un imperativ al vremii”, comentariul ”Institutul de telecomunicații din Moscova – primii pași ai inginerilor proiectanți”. Acest comentariu a fost transmis la cererea a trei ascultători. În încheiere a transmis cîntecul lui Al BurinovNu-i monoton clopoțelul”. Azi a avut loc în țara vecină, Bulgaria, Plenara Comitetului Central al P.C. Bulgar | Frate frate, dar plățile-n dolari (brînza-i pe bani). Din noutățile zilei: continuă greva muncitorilor newyorkezi cu toate că conducătorul sindicatului (arestat și acum se află la un spital) a fost înlocuit de alții (care se mențin pe aceleași poziții). Azi fostul cancelar Vest German, Konrad Adenauer a împlinit 90 de ani. În Volta superioară se menține starea de urgență. Conferința de la Havana își continuă lucrările. Cei care au luat cuvîntul s-au pronunțat împotriva agresiunii americane în Viet-Nam. La Tașkent continuă întrevederile între premierii celor trei state. Primele rezultate sînt optimiste. Azi e a 12-a zi cînd SUA nu bombardează Vietnamul de Nord. Echipa română de tenis n-a luat parte la concursuriele ce au loc în Grecia. Maestrul român Florin Gheorghiu are succese mari în turneul de șah din Anglia.

Acum cînd scriu e ora 23 și afară vîntul urlă sinistru; pentru a scuti un foc în bucătărie, m-am culcat de-a picioarele pe somieră, în sufragerie. Mă gîndesc cum o duce acum Mircea care umblă cu capul gol și numai în balonseide. Nu știu cum o fi cu mine, că nici eu n-am căciulă. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!