liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Liceul nr 1 din Rădăuți

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 438. Miercuri 14 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (160).


Luni 8 august 1966. Aseară mama a venit la 22.30. Filmul ”Doi colonei” nu le-a plăcut. După ce-am ascultat Radio Novisad (care, după ”Jurnalul de seară” a transmis muzică populară românească. M-am culcat fix la ora 0 (după ce-am mai citit din ”Ion”).

Dimineața m-am sculat la 7. Imediat am halit și m-am pus pe citit. La 9 am ascultat R.M. Tata, după ce a ajuns la mijlocul cărții nu și-a putut stăpîni curiozitatea și a citit sfîrșitul. Văzînd că nu s-a descoperit criminalul a lăsat cartea deoparte.

La 9 mama a plecat la Școala din Bălinești, iar tata s-a dus în sat după făină. Azi e o zi mohorîtă cu cerul alburiu și un pic de vînt. A și plouat un pic.

Azi am terminat vol I din ”Ion” de Rebreanu și, începîndu-l pe-al doilea aproape l-am dat gata.

La amiază i-am dat factorului cele două c.p. care vor pleca mîine. I-am spus și mamei de ele. Tata și mama au venit pe la amiază din sat și au făcut la repezeală cîteva turte din plămădeala ce o făcuse mama de dimineață. Cu cei doi șoareci pe care i-am scos azi din bucătărioara de la deal și cu ajutorul capcanei întrunim cifra rotundă de zece bucăți. Pînă merg la școală mai vînez vreo 10-15 căci sînt destui.

Pînă la amiază vremea s-a făcut frumoasă, dar pe la 5 au început să se adune nori groși și timp de o oră i-a tras o ploiță zdravănă cu ceva descărcări. Ca vara… Pînă seara cerul s-a înseninat din nou.

Am făcut iar crupe și nu mi-i greu de cît învîrt, dar mi-i ciudă pe niște pui așa de pretențioși (cum au fost învățați).

La 8 am ascultat R.M. – lovitură de berbec în timp de noapte (realizată pentru prima dată de un pilot sovietic).

Seara nu s-a mai cinat. Înainte de asta am jucat table. Tata n-a fost în formă: a luat bătaie și de la mine și de la mama. Tata s-a obișnuit să se culce devreme, pe la 20-21. Mama îl secondează după o oră-două. Eu m-am culcat la 22.30, după ce-am terminat de citit ”Ion”.

Marți 9 august 1966. Dimineața la 8 am fost în picioare. Mama s-a dus la școală și tata s-a apucat să spele niște sticle de un litru. Pînă pe la 9.30 (timp în care am ascultata și R.M.) am terminat de scris recenzia romanului ”Ion”.

Am vrut apoi să să merg la Bibliotecă, mi-am aranjat cărțile în mapă, m-am îmbrăcat, dar tata n-a fost de acord să merg în pantaloni scurți și m-am lăsat păgubaș. Apoi m-am dezbrăcat și m-am dat la spălat sticle cu tata. În total s-au curățat și spălat 40 de sticle, ceea ce înseamnă 40 de litri de vin înfundat.

Ziua s-a menținut tot timpul frumoasă. Mama a adus vestea că ieri la Bălinești a bătut piatra zdravăn și a distrus aproape totul. Piatra (ghiața) stătea în straturi de 20 de cm.

De ieri am revenit la maiou. Ieri mama a cumpărat două bucăți bleu și sînt foarte practice și comode..

Pe după amiază (după un prînz grozav de copios de crăpam) am jucat cîte o partidă de table cu mama și tata. Am pierdut ca un erou.

Nemaiavînd alte cărți din lectura recomandată de școală am început să citesc ”Robin Hood” de Henry Gilbert o foarte bună carte despre faimosul haiduc englez Robin Hood și despre care am învățat și la limba engleză. După primele 50 de pagini cartea a început să devină foarte captivantă și-mi place foarte mult.

Pe la 6 mama și tata au plecat la cooperativă după cumpărături (tigaie pentru ochiuri și borcane). Prin vecini au apărut dihănii care fac ravagii printre pui. Deocamdată la ai noștri n-a încercat. Azi am umblat desculț, prima dată în vara și în anul ăsta.

După ce au venit cu cumpărăturile (tigaie + trei borcane de cîte 10 kg) după ceva timp au plecat iar în sat. Eu am rămas în casă și am început să citesc ascultînd totodată și radio. Ascultînd de cîteva ori cîntecul interpretat de Giani MorandiCe mă fac cu latina?” l-am îndrăgit foarte mult. Am ascultat apoi emisiunea ”Colegi de liceu” și am ascultat interviul luat de un radio-reporter responsabililor de club din orașele Piatra Neamț, Vatra Dornei și Rădăuți. Dacă în primele două orașe n-a fost găsită nici o activitate, în schimb despre Rădăuți a avut cele mai bune cuvinte spunînd că activitatea era în toi, desfășurată sub conducerea tovarășului Aristide Prandea, pedagog la Liceul nr 1, un om inimos și harnic…  A relatat apoi despre ampla activitate de la club. Sînt foarte mîndru și mi-a plăcut că pe Hamza al nostru l-a apreciat ca fiind ”inimos și harnic”. Într-adevăr, în privința asta așa e.

Seara nu s-a mai cinat pentru că ”nu-i bine să mănînci seara mult…”. Cu atît mai bine, pentru că nu m-a stingherit de la citit. Mama și tata s-au culcat pe la 21.30 iar eu am stat la masă și am citit. Pe la 22 m-am mutat în dormitor și am citit stînd culcat în pat. Nu mă mai săturam de minunatele ispărăvi ale lui Robin Hood și cred c-aș fi stat pînă terminam cartea dacă n-ar fi început să mă usture ochii.

Joi 11 august 1966. Aseară, reușind să stau mai tîrziu, am terminat de citit ciclul de povestiri ”Bai Ganiu” de Aleko Konstantinov. Mi-au plăcut toate povestirile în afară de ultimele care mi-au părut searbăde. Îl pot asemăna pe Aleko Konstantinov cu Caragiale. Bai Ganiu e cam prost, dar șiret, profită de orice ocazie și e corupt. Mi-am impus un tempo destul de rapid în citirea cărților. Dar nu le citesc superficial, ci încerc să le pătrund sensul și înțelesul frazei și, totodată, îmi scot deoparte ceea ce mi se pare a fi interesant, deosebit, neînțeles pînă acum.

Și azi este o zi mohorîtă și rece. Dacă n-ar fi fost așa, m-aș fi dus la Siret să mă tund. Am amînat pe mîine. Azi, silit de vreme, am stat tot timpul în casă. Dimineață am cercetat capcana și era neatinsă. Peste o oră m-am dus iar și un șoarec era deja prins, mărind numărul la 11.

Dimineața mi-am răsfoit biblioteca în căutarea unei cărți pentru a-mi trece și ziua de azi pînă mă voi duce la Bibliotecă. Din cele cîteva cărți necitite pe care le-am găsit am ales romanul ”În ajun” (Rus: ”Nakanune”) de Turgheniev. Am ținut cont în alegerea acestei cărți de elogiile  aduse acestei cărți de prof Stavri (Momolu), profesoara Scurtu și profesoara de limba rusă Savin. Așadar, pe la 12 am început să citesc cu toate că începutul cărții m-a plictisit binișor (ca aproape orice început) pe parcurs am simțit plăcerea de a citi și nu m-am plictisit deloc. Din contra. Spre seară (17 – 18) m-am dus cu bicicleta la Bibliotecă , am dus cărțile și am luat o mulțime de alte cărți pentru lectura obligatorie de la limba română. Mi-am luat următoarele cărți: ”Un om între oameni” 3 vol de Camil Petrescu, ”La cea mai înaltă tensiune” de Nagy Istvan, ”Scrinul negru” de G. Călinescu și vol 5 și 17 de Sadoveanu cu mai multe Opere + ”Agentul secret”. La Bibliotecă erau cîțiva studenți din sat (am dat ochii cu fostul meu prof de matematică din clasa VI-a Mezinu, care acuma-i asist univ la Facultatea din Iași. Am uitat caietul de limba română la Bibliotecă.  Cum am ajuns acasă am luat ”În ajun” ca s-o termin repede și să mă apuc de romanele obligatorii. Tata s-a dus seara la ședința Comitetului Executiv. Părinții s-au culcat pe la 22. Mama însă a stat în pat și a citit din ”Agentul secret” de G. Green (Colecția ”Aventura”). La 23 am ascultat Novisad ul (numai un Buletin de știri). Seara am stat tîrziu și pînă n-am dat gata ”În ajun” nu m-am lăsat.  Sfîrșitul e dureros, dar cartea mi-a plăcut foarte mult (oameni cu caractere puternice, bine conturate, generoși). Am citit în prefață că acțiunea este inspirată din realitate. M-am culcat aproape de ora 1., după ce, în pat, am citit primele două nuvele din volumul ”Golanii” de Liviu Rebreanu (luat tot azi de la Bibliotecă).

Vineri 12 august 1966. Dimineața și pînă la amiază vremea a stat aceeași: rece și mohorîtă, de toamnă. După masă, norii au prins a se împrăștia și pe la orele 16 ne-am bucurat de semnul cerului cu toate că mai bătea un vîntuleț destul de rece. Seara a găsit cerul curat de nori și după ce soarele a apus s-a împodobit de stele.

Dimineața, mama s-a dus vreo două ore la Bălinești iar la 11 era înapoi. Eu am citit din ”Golanii”. N-am citit din toate nuvelele, ci numai cîteva care mi s-au părut mai importante: ”Glasul iubirii”, ”Ofilirea”, ”Răfuiala”, ”Culcușul”, ”Golanii” și ”Hora morții”. Pînă la prînz aveam și recenzia gata. Considerînd că am terminat cu Rebreanu, am început cu Camil Petrescu. Azi am ”atacat” primul volum din romanul ”Un om între oameni”. Pînă seara (cu întreruperi mari) am citit cîteva capitole: stilul plăcut și vioi te menține atent. Azi mama a terminat de spălat o albie de rufe și i-a mai trebuit apă. Tanti Lucreția a fost la spital (reumatism). Mergînd după apă am stat un timp cu Petrică și Paulică. Le-am făcut un cărucior cu patru roți care-i destul de trainic. Pe Paulică aproape nu-l pot suferi. E individualist, egoist și răutăcios. În schimb, Petrică e cuminte și ascultător. Mai mare dragul să vorbești cu el. Pînă acum mi s-a părut că Petrică seamănă cu Mircea, iar Paulică cu mine (la caractere). Dar pîn-or fi ei mari…

După masă la 16.15 am plecat cu bicicleta la Siret. Scopul principal: să mă tund. Părul mi-a crescut sălbatic pe gît și peste urechi. În față – de asemenea. Pînă la Siret am avut vîntul în față și cu tot efortul depus am făcut pînă la Siret trei sferturi de oră. La 17 am ajuns la Siret. M-am interesat de ce mi-a spus tata (haine) apoi m-am dus la frizerie. Am așteptat un pic aici apoi m-am tuns. Mi-am dat ”malagamba” jos și l-am scurtat destul. Mă simt mult mai bine, mai ușor (acasă am dat cu lama pe față). De la frizerie am mers la librărie și mi-am luat un caiet de 10 lei, cu coperte negre.

Mama mi-a dat 25 de lei. Eu mai aveam 30 de mangoți (ai mei). Apoi am pus la CEC cei 30 de ”mangoți”. (mangoți albi pentru zile negre). Am mai luat un sifon ( 25 de bani) și la făr-un sfert m-am pornit acasă.

Aici m-am schimbat în costumația de vară (maiou și pantaloni scurți). Mama și tata au fost pe la tanti, apoi au plecat la cooperativă. Eu am tras băieții cu bicicleta. Paulică: ”Eu de ce-ți dau mere? Tu să-mi dai prune”. După ce i-am pașaportat m-am vîrît în casă și-am început să scriu (am rămas în urmă cu o zi). Am căutat o muzică pe unde medii și-am dat peste postul de radio ”Con Israel” în limba română (transmite de la 19.30 la 20 pe 440m). (Orașe din Israel: Ierusalim, Tel Aviv, Haifa). Mîine în Israel vor fi temperaturi de 30-40 grade. Astăzi au transmis ”Jurnalul săptămînii”. Tata și mama au venit pe la 20 de la cooperativă. Tata și-a cumpărat o pereche de pantofi de 170 lei (negri) pentru iarnă. Tata a început să facă aprovizionări serioase. Pare-mi-se că este prima dată cînd o ia așa din timp și-și face provizii pe ani de zile. Mi-au promis și mie o pereche de pantaloni de tergal. Poate vor face un contract… Mama a numărat restul. Mi-au rămas numai 17 lei din 25. ”Mai trebuie 5!” mă atenționează mama. I-am spus că am luat caietul de 10 lei punînd și de la mine 5 lei.

Seara după cină am venit cu toții în sufragerie și am jucat cu toții table (am luat amîndoi bătaie de la tata). Eu m-am apucat de citit. Pe la 21 am auzit un post iugoslav în limba rusă (sau poate chiar în limba iugoslavă) și-am înțeles foarte bine. Mama a citit și dînsa, dar la 23 s-a culcat. Eu m-am culcat la 23.30.

Sîmbătă 13 august 1966. Trezirea la 8. Azi este o zi minunată, caldă și cu un soare strălucitor.

Tata a plecat la Siret, iar mama la Bălinești. Eu am avut ca sarcini să mănînc, să citesc și să păzesc puii. Am îndeplinit doar a doua sarcină. La 9 am ascultat Moscova. Pe la mijlocul emisiunii au transmis o muzică nebună de jazz de credeam că s-a deplasat postul la americani. Pentru prima dată cînd aud muzică ”modernă” la ruși. Citesc acum din primul volum al romanului ”Un om între oameni” și-mi place.

Azi se împlinesc cinci ani de la ridicarea Zidului Berlinului!

Pînă la 11 cînd a venit mama am curățat  vreo 7-8 mere și după ora 11 am făcut eu niște ”turnățele” după sfaturile mamei. Pînă a veni tata de la Siret eu le-am și prăjit, iar mama s-a apucat să facă borș de carne, ardei umpluți și pîrjoale. Azi am mai scos un șoarec. Al 12-lea. Am așezat capcana din nou, dar încă nu s-a prins nimic.

Azi am mai citit, am ascultat radio și-am mai stat pe-afară. De mult n-a mai fost o zi călduță ca azi. Pe zi ce trece simt că se apropie toamna, după care va urma iarna și asta aproape că mă-ngrozește.

La amiază am mers la cooperativă să cumpăr roșii. N-aveau și am rămas cu 5 lei. (acum am 8 lei la rezerve).

Azi e ziua unională a sportului în Republica Moldova. Spre seară am făcut curățenie prin toate camerele, după care ne-am spălat pe cap. Cu ocazia asta mi-am dat părul în jos. Mama zice că-s mai copil așa. De-acum poate în vacanța de iarnă să-l mai dau în sus.

La 20.40 pe 49 m am ascultat la ”Gavarit Maskva” în limba rusă cîntece populare românești (”Gheorghe, Gheorghe”, ”Kukușka” i drughie. Seara, după masa îmbielșugată stropită cu vin de vișine (e tare bun și tare tare) am mai citit și m-am culcat la 23.

Duminică 14 august 1966. Trezit la 8. Am avut cîteva vise bizare. Dimineață n-am mîncat nimic și n-am simțit foame pînă la amiază.

Pe la 8.30 – 9.00 am ascultat Radio Chișinău cu o emisiune pe care o va mai transmite după 1 sept. (probabil e o emisiune lunară). Tata s-a dus la Poștă să aducă ziarele și corespondența. Mama călca rufe, iar eu – ce să fac? Iau bicicleta și încep să fac ture prin ogradă și-n jurul casei. Ajung sub prun, mănînc prune (majoritatea s-au copt) și ca să înaintez mă apuc de gard și mă împing. Dar gardul era putred (mă mir că nu l-au culcat furtunile alea puternice). Am văzut cu ochii mei cum mă prăvălesc, gardul se rupe în două, plasele ies din pari și eu cad împreună cu ele în șanul adînc de un metru. Pe lîngă asta m-am mai și urzicat zdravăn. Bicicleta a rămas intactă sus pe mal. M-am ridicat din șanț, cam năuc și un pic speriat. Un om care trecea pe-acolo îmi zice: ”O făcuși și pe asta”. ”Ăsta-i gard?” replic eu. Cu chiu cu vai am așezat plasele la loc și-am atîrnat ostrețele numai de formă, cu gîndul ca mîine să le pun la loc. La amiază tata a observat și m-a certat. Sper ca mîine să-l fac mai zdravăn de cum a fost. Îmi place să meșteresc. Mamei i-am povestit de bunăvoie (a rîs).

Tata a venit de la Poștă cu un vraf de ziare: ”Munca” (”Vizita tovarășului Nicolae Ceaușescu în Regiunea Mureș Autonomă Maghiară”), ”Magazin” (nu mi-au răspuns la Poșta redacției), ”Gazeta Învățămîntului” (noi metode de predare a limbilor străine) și ”Lupta de clasă” (Ștefan Voitec: ”Pagini din lupta PCR”). Dar ceea ce l-a bucurat cel mai mult pe tata a fost o vedere din Polonia (Varșovia) de la o elevă a sa (Lili Buhaianu, clasa VII-a, sora lui Lica Buhaianu de la Bibliotecă) care-și petrece acolo vacanța în urma cîștigării unui concurs atistic. Vederea am inclus-o în colecție. Cu ocazia aceasta am revizuit încă o dată tot ”arsenalul” meu de vederi. Le-am numărat și valoarea lor se ridică la cca 300 lei.

Astăzi e ziua națională a Pakistanului (19 ani de la proclamarea Republicii).

Pentru a vedea dacă pot citi toate cărțile pe care le-am împrumutat de la Bibliotecă am adunat nr. paginilor de la toate cărțile și am împărțit rezultatul la numărul zilelor de vacanță rămase. Am constatat că trebuie să citesc cîte 200 pagini pe zi. Azi însă n-am citit decît cîteva rînduri. De-acuma…. de mîine.

Azi e o zi frumoasă, senină și chiar prea călduroasă. Dar cu tot seninul cerului deodată s-a rupt o cracă de la părul din față. Era așa de încărcată cu pere încît n-a mai rezistat. Perele au început deja să fie puțin zemoase, dar sînt încă tari. Anul ăsta s-au făcut neobișnuit de multe și mari. Cred că dacă nu vom pune proptele sub crăci se vor mai rupe și altele. E bine că-s multe, dar nici așa nu-i bine. Se distruge copacul.

După masă ne-am cufundat cu toții în lectura ziarelor. Mama s-a apucat apoi iar de ”Agentul secret”. Eu am mai făcut două partide cu tata (scor egal). Din ce în ce partidele sunt tot mai echilibrate și mai bat și eu.

Azi rulează în sat ”Nevasta nr. 13”. Dar, ca și pînă acum am refuzat să merg. Prefer să stau acasă (ca huhurezu). I-am propus mamei să jucăm o partidă de table. Dacă cîștig eu – nu merg; dacă cîștigă ea – va trebui să merg. Am cîștigat cu 3-2 și-am scăpat fără prea mult tărăboi. Degeaba m-a certat tata (mamut, motan, prost – are dreptate) – tot nu m-am dus.

La amiază am ascultat un interesant concurs ”enciclopedic” de tip ”Cine știe cîștigă”. Seara părinții au plecat la cămin. Eu m-am apucat să scriu în Jurnal. În același timp ascultam și radio. Astfel, la 19.45 pe 460 m am ascultat un sfert de oră Con Israel în limba română (Sesiunea Congresului Mondial de la Bruxelles). După asta am ascultat același post de radio în limbile spaniolă, arabă (?) (la toate limbile pe care nu le înțeleg și-mi par foarte bizare le zic ”arabă”), franceză și italiană. Probabil a transmis și în ebraică. De la 20.30 pe 590 m (unde medii) am ascultat un post sovietic la care a transmis muzică ușoară românească (Sile Dinicu, Doina Badea, Luigi Ionescu). Două glume receptate azi. Despre copii: cînd sînt mici îți vine să-i mănînci de drăgălași ce sînt; cînd sînt mari îți pare rău că nu i-ai mîncat. Doi cheflii: ”Mă! Ai mîngat o zgobidoare. Ză știi că te-ai îmbătat”, – ”Așa-z eu; gum mănîng o zgobidoare, gum mă-mbăt”.

La 23 am ascultat Radio Novisad cu Buletinul de știri și concertul de muzică populară românească. La această oră au venit și părinții. Am citit pînă la 0.30 cînd am ascultat ”Glasul patriei” (Agendă turistică). Am pus capul în pernă la ora 1.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 423. Marți 27 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (146).


Duminică 20 martie 1966. Am dormit pînă la ora 8. Spre deosebire de ieri vremea s-a mai ”ameliorat” un pic. Dacă ieri a mai plouat, azi, pe cînd eram în Piața Unirii, viscolea de-a binelea.

După ce ne-am spălat și-am mîncat ultimele noastre provizii s-a anunțat programul zilei de azi: vizitarea muzeelor. Eu cu Costică m-am dus pînă-n centru să cumpărăm ceva, n-am mai cumpărat și cînd ne-am întors n-am mai găsit pe nimeni la internat. Imediat am luat un tramvai, am ajuns în centru, dar nu știam la care muzeu să mergem. În sfîrșit, am luat-o pe str Ștefan cel Mare și am ajuns la Palatul Culturii unde am aflat că excursioniștii noștri se află aici. Ne-am scos bilete și, cu îndrumările ”paznicilor”, i-am ajuns. Diriginta m-a întrebat pe unde-am hoinărit și s-a interesat dac-am dormit la internat… (se temea să nu fi avut eu alte ”neamuri” pe aici, ”verișoare” etc.). Împreună cu ceilalți colegi, profesori și un ”tanti ghid” f bine documentat, am vizitat mai întîi ”Muzeul Etnografic al Moldovei” unde am văzut exponate f interesante și ingenios construite. După asta am părăsit acest muzeu și am trecut la ”Muzeul de arte plastice” (P.S. La Muzeul Etnografic am văzut un interior de casă țărănească din comuna Straja, raionul Rădăuți, foarte bine amenajat dar, din păcate, dispărut acum din sat). La Muzeul de artă plastică organizat în marea Sală a Tronului ”tanti ghid” ne-a explicat mai întîi despre Palat și istoricul lui. Apoi a trecut la explicarea picturilor, făcînd unele aprecieri asupra creațiilor. Sala Tronului are o construcție interesantă, în stil gotic, iar pe tavan, oblic, erau pictați toți domnitorii moldoveni. După ce am terminat de vizitat și acest muzeu, primind informații foarte ample, am coborît la parter unde am vizitat ”Muzeul de istorie a Moldovei” din care o parte era în renovare și n-am putut s-o vizităm. Aici ne-a dat explicații o tanti mai timidă și mai încurcăreață. Exponatele au fost interesante și frumos prezentate. După ce am terminat de vizitat acest muzeu am trecut în cealaltă aripă a Palatului unde era amenajat Muzeul Politehnic pe care, de asemenea, l-am vizitat. Ceea ce era mai interesant aici erau cele două televizoare. Cînd te uitai în ele – erai în persoană. Mecanismul era următorul: în fața ușii era o cameră de luat vederi care transmitea imediat în cele două televizoare. Aceasta a fost o distracție foarte plăcută și amuzantă. Tovarășa ghid ne-a explicat f amănunțit celelalte exponate din care am reținut mai bine: cum funcționează o termocentrală, o turbină Pelton și alte cîteva motoare. Foarte interesant a fost explicarea desfășurării zborului rachetei cu trei trepte care proiectează pe orbită un sputnik. Exponatele erau produse în URSS. După ce am vizitat și acest muzeu (fără să uităm ca, la ieșire, să ne mai privim o dată în televizoare) am intrat într-o altă secție a Muzeului politehnic și anume înregistrarea sunetelor. Aici, același ghid ne-a explicat pe larg tot felul de instrumente de înregistrare și redare a sunetului. Instrumentele erau de la cele mai vechi și primitive pînă la aparatul de radio cu tranzistori și pick up ul. Cu aceasta s-a încheiat vizita noastră la Palatul Culturii. În acest Palat își are sediul redacția revistei ieșene  ”Cronica” (L.D. La această publicație am colaborat intens în anii 78-89, publicînd pe varii teme (economice, politice, lingvistice, sociale etc. Am avut rubrici permenente: ”Lumea contemporană”, ”mese rotunde” etc. În ultimii ani 80 am publicat sub varii pseudonume pe lângă numele adevărat) Cînd am ieșit afară toți fotografii amatori care posedau aparate de fotografiat s-au grăbit să imortalizeze pe peliculă fie monumentul în întregime, fie numai statuia lui Ștefan cel Mare sau unul dintre tunuri. Am traversat apoi str. Palat și am mers pe Str Ștefan cel Mare, pe lîngă Biserica Sf Nicolai, destul de frumoasă, apoi am intrat în curtea Bisericii Trei Ierarhi. Prof de istorie Bejenaru ne-a relatat despre trecutul acestei Biserici, apoi am înconjurat zidurile bisericii, mulțumindu-ne cu atîta deoarece n-am putut vizita și interiorul. Toader mi-a făcut mie și lui Costică vreo două amintiri la această biserică.

Tot grupul nostru a hotărît să ia masa la Restaurantul ”Expres”, însă cum nouă nu prea ne dădea mîna (mai bine zis nu ne dădea… punga) am luat-o toți patru în oraș să cumpărăm pîine. Dar, vai! Azi e Duminică și nici o Autoservire nu era deschisă. Totuși, cu o mică speranță, am început să colindăm orașul în căutarea unui magazin de serviciu. Și-am avut noroc. Pe str. Păcurari, lîngă Gh. Dimitrov, am găsit un magazin de pîine deschis. Ne-am repezit și am luat de 6 lei pîine albă pe care am și înfulecat-o și încă numai în trei deoarece Toader a luat masa la fratele lui. Am stat la internat numai noi trei, singuri, și după ce-am mîncat am dat pe la spălătorie să ne răcorim. Tot aici era și WC ul. Costică a tras de un mîner să curgă apa și deoadată era să-i cadă în cap toată instalația. Le-a pus pe toate la loc (de formă) și-am întins-o. Pt. trebușoara asta a primit Burdujan observații. Noi am ieșit în Tg Cucului și, cu ultimul mărunțiș, am făcut cîteva călătorii cu tramvaiul. Mai întîi l-am luat pe 1 care ne-a dus la Elena Doamna, apoi pe Str Socolei pînă la capăt. Aici ne-am dat jos și am admirat de pe pod Gara Socola și împrejurimile Iașului. După asta l-am luat iar pe 1 și am mers la Liceul Național (Liceul 1). Aici am coborît și ne-am dus în Piața Gh. Dimitrov de unde-am luat tramvaiul 6 care ne-a dus, de asemenea, pînă la capăt, iar înapoi am venit pe jos. Pe acest itinerar am văzut Institutul Agronomic, Stadionul 23 august, Grădina Copou (în ansamblu), Universitatea Al.I. Cuza, ”Studenția” (expresia lui Costică). După excursia asta am mers din nou la internat de unde am plecat iar în oraș cu destinația ”Muzeul Unirii”. Aici a plătit iar Burdujan (probabil că excursia n-a costat 40 de lei în capăt și de aceea au avut de unde să plătească muzeele și telegramele). Aici, la Muzeul Unirii ghida ne-a explicat că e rădăuțeancă și c-a învățat acolo. Ne-a explicat f bine evenimentele de dinainte de Unire și din timpul Unirii. Am rămas cu multe cunoștințe noi din această excursie și asta mă bucură.

De la Muzeul Unirii, iar la internat. Aici, cei care au avut rezerve mai mari de haleală au mîncat, iar noi… ne-am uitat. Pe la 19 am plecat la Teatrul Național unde vom vedea în seara asta opera ”Rigoletto”. Am venit la acest spectacol numai din curiozitate. Mulți au plătit biletul (6 lei) numai să scape de bîrîiala profesorilor, dar n-au venit la spectacol. Au găsit că-i mai distractivă ”Bolta rece”. La 19 30 a început primul act al operei. În total au fost patru acte care mi-au părut lungi, dar pe la 22 s-a terminat. Din primul act n-am înțeles decît 2-3 cuvinte. Pînă la noi sunetele ajungeau difuze și de neînțeles. Abia cu ajutorul unui program am mai înțeles un pic subiectul. Cu toate astea nu mi-a plăcut deloc acest gen. Devreme ce are joc de scenă și e ca o piesă de teatru, de ce n-ar vorbi?  După fiecare act diriginta se uita la rîndul nostru să ne vadă părerile. Pe mine și pe Costică însă ne-a interesat altceva. (în spatele nostru am văzut ”Parisul” și împrejurimile sale: cîteva studente; în rîndul din față erau alte trei fete. Cea din mijloc se uita atît la mine cît și la Costică... Pe chestia asta am comentat mai tîrziu). Toader a fost și el la  spectacol, dar după primul act a plecat deoarece îl aștepta fratele (și n-a făcut rău). La teatru ne-am întîlnit cu mai mulți băieți de la Liceul nr 1 din Rădăuți.

După spectacol am luat direcția internat. Proviziile s-au terminat demult și-am înghițit în sec. Totuși, pînă la miezul nopții n-am adormit și-am privit la hîrjoneala celorlalți.

Luni 21 martie 1966. Azi este a treia zi de excursie. Dimineață ne-am sculat cu greu pe la 8. S-a anunțat că vom vizita Turnul Golia și poate și Bojdeuca lui Creangă, iar la amiază se va da plecarea.

Eu cu Costică am mers pînă în oraș, am cumpărat o franzelă și cînd am venit înapoi am găsit internatul pustiu. Am forțat un pic ușa, am halit imediat franzela (în doi), apoi, negăsindu-ne tovarășii, ne-am alcătuit noi un program de vizitare. Am mers la Bojdeuca lui Ion Creangă mergînd mult pe str Sărăriei, apoi coborînd pe str. Simion Bărnuțiu. Nu mică ne-a fost mîhnirea cînd – ajunși în curtea bojdeucii – am găsit anunțul ”În renovare”, iar în program: ”Lunea – închis”. Am vizitat împrejurimile ei; în spate se află un mic tuirn de ciment, ridicat de un prieten al lui Creangă în memoria lui. Bojdeuca e f bine întreținută și îngrijită. După atîta cale ne-am așezat pe-o bancă și-am stat așa vreme de-un sfert de oră. Deodată au apărut și ai noștri care au făcut ce-am făcut și noi. De la Cezar și Toader am aflat că s-a vizitat deja Turnul Golia așa că noi am rămas cu o lacună. După ce s-a vizitat bojdeuca am plecat cu tot grupul pe Sărărie, am făcut stînga și-am ajuns în Calea 23 august; aici ne-am plimbat pe alei, apoi ne-am îndreptat spre ”obeliscul leilor”, iar alături era și Teiul lui Eminescu – bătrîn și încercuit cu fier. Aici am poposit mai mult. Eu cu Costică am luat-o prin împrejurimi (alături este o cazarmă). La ”obeliscul leilor” s-au făcut multe fotografii.

După acest popas în Copou am luat-o la vale pînă la Universitate. Aici am așteptat cam jumate de oră pînă ce diriginta și cu Chichi al ei (L.D.: băiatul dirigintei era student și diriginta era tare mîndră de el) au obținut aprobarea de a vizita Universitatea. Ne-a condus un profesor de la Universitate. Mai întîi am vizitat o sală destul de mică unde se țin, la începutul fiecărui an, universitar, ședințele festive. Sala a fost restaurată după 23 august și este poleită în aur. Pe tavan sînt așezate portretele înaintașilor care au predat la acesată universitate. Am trecut apoi prin sala de la intrare numită Sala pașilor pierduți – e cea mai lungă sală din țară.  În continuare am fost conduși într-un laborator unde lucrau studenții, apoi într-o aulă (Aula P10) cu o capacitate de 300 de locuri. Ne-au fost arătate metodele de întunecare a camerei (coborîrea jaluzelelor cu ajutorul unui electro motor). După asta am vizitat Biblioteca unde învățau studenții. Biblioteca este mare și m-a impresionat foarte mult. După asta am coborît, pe Calea 23 August, pînă la Biblioteca Centrală Universitară unde am văzut o sală de lectură. De aici ne-am împrăștiat și fiecare s-a dus unde-a vrut. Pe la ora 13 ne-am adunat la internat și-am plecat cu toții la Gară unde la ora 14.20 a plecat spre Pașcani un tren personal. Cu asta s-a terminat excursia noastră la Iași. În tren ne-am ocupat toți patru un compartiment și pînă la Pașcani am dus-o foarte bine. În compartiment, o doamnă de la Bacău povestea niște zvonuri în legătură cu dispariția unui nr de copii cărora le este folosit sîngele. La Pașcani am schimbat trenul. Pînă să vină legătura am avut o pauză de aproape o oră. Noi patru am coborît în spatele gării  și, fiind rupți de foame, am căutat o modalitate de a ne-o ostoi un pic. Am luat fiecare cîte un mic cu pîine (2 lei) dar numai cît ne-am zgîndărit foamea. La propunerea mea am pus cu toții bani și m-am dus de am cumpărat o pîine de 5 lei, neagră dar proapspătă, bună și … mare! După asta, eu cu Costică am avut intenția de a vizita Pașcanii dar am luat-o pe un drum de țară și n-am mai ajuns. În tren era o înghesuială foarte mare și am găsit locuri abia pe culuoar. Înainte de Pașcani – în tren – ne vizitase un țigănuș cu acordeonul care – cîntîndu-le fetelor – a cîștigat vreo 7 lei. Doina Hlinski m-a apostrofat că n-am contribuit și eu (?!). De la Pașcani încoace m-a cuprins o moleșeală inexplicabilă. Eu am stat într-o parte a vagonului, iar ceilalți pe-aproape, dar nu alături. Cînd au început să lălăie le-am făcut observație și s-au liniștit. De la Suceava încolo, Toader, nu știu cum a făcut,  s-a agățat de-o fată de-a 9-a pe care o cheamă Doina (nu prea drăguță). La Suceava am mistuit o jumătate de pîine cu slănina mea (împreună cu Cezar și Costică, Toader fiind ocupat) și astfel ne-am mai amăgit stomacurile. Toader și Cezar s-au dat jos la Milișăuți de unde nu mai aveau mult pînă acasă. Costică și-a găsit un prieten și s-a hotărît să meargă noaptea acasă. În Rădăuți am ajuns la ora 21. Numai eu n-aveam nici unde trage nici cu cine să merg acasă. Norocul meu aici a fost: în gară m-am întîlnit cu Rodica Ruscior care venea în vacanță de la Școala Financiară. Aceasta m-a invitat la ea acasă și eu – bucuros, în sinea mea – am acceptat.

Cînd am ajuns acasă, doamna Ruscior a avut o dublă surpriză (și eu și Rodica). După ce-am povestit și pălăvrăgit o bună bucată de vreme, doamna Ruscior ne-a dat masa și n-am refuzat nimic din ce mi-a pus înainte. Încă mă mai întreba cum să-mi facă ouăle, mai tari sau mai moi, apoi – aducîndu-și aminte că eu le preferam mai tari – le-a mai lăsat un pic în tigaie. În seara asta dnul Ruscior nu era acasă. După cină am mai pălăvrăgit o vreme apoi eu m-am culcat cu Stelu în patul în care-am dormit întotdeauna. Pînă pe la miezul nopții i-am povestit lui Stelu o mulțime de lucruri (printre care și aventura mea de la Suceava). Fiind obosiți, i-am propus să dormim și imediat am fost în lumea viselor.

Azi, a treia zi de excursie, a fost foarte frumos și cald, iar celelalte două zile a fost așa de urîcios și frig. Norocul…   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 420. Sâmbătă 24 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (143).


Joi 6 ianuarie 1966. Azi împlinesc 16 ani. Dimineața m-am sculat mai devreme ca de obicei. (pe la 6). Părinții m-au felicitat, iar mama, pe la 8, s-a dus la cooperativă să-mi cumpere ceva.

Vîntul suflă grozav și face multe stricăciuni. A anunțat la radio că în Moldova viteaza vîntului a atins peste 150 de km/h. Mama s-a îmbrăcat ca pentru iarnă cu cojocul și șalul. Mi-a cumpărat o cămașă în pătrățele (nr 37 II) (35 lei) + 5 lei biscuiți și o șocolată. Ca din partea ei mama mi-a dat 10 lei. A  venit Horodincă-tatăl (cu laptele) și ne-a spus că Gheorghe a găsit loc la Liceul nr 1 din Rădăuți și va sta la internat. Burdujan era plecat la Iași (probabil pentru examen de grad). Am scos termometrul afară și l-am pus în același loc în care l-am pus și ieri: minus 12 grade. În casă, înainte de  a face focul, tot atîtea erau. După ce s-a făcut focul, seara s-a ridicat temperatura la 20 de grade. Pînă pe la 11.30 am stat în casă, timp în care am mîncat, am cinstit și-am căpătat chef de glume. La insistențele mamei și tatei m-am îmbrăcat bine și m-am dus în sat. Cînd am coborît înspre centrul satului era prăpădenie. Vîntul era foarte rece, îmi biciuia obrajii și-mi înroșea ochii. Drumul satului era pustiu. Oamenii s-au dus la biserică și cimitir (boboteaza) abia pe la amiază.

Cu toate că am mers greu încolo, n-am avut nici o mulțumire cînd am ajuns la Poștă. Am vrut să trec și pe la Bibliotecă. Atît la Poștă cît și la Bibliotecă era închis. Înapoi m-a adus vîntul. Îmi lua pașii pe sus și eram nevoit să merg foarte repede. Acasă m-am mai încălzit și, din nou bine dispus,  am început să joc table cu mama. Am luat bătaie cu 4 – 1. Am pus cîteva pariuri cu mama pe care le-am pierdut (11 – 0). A venit Bejenariu (omul de serviciu de la Sfat) și i-a adus tatei înștiințarea că trebuie să meargă mîine la Rădăuți (cu sindicatul). Pe la 13.40 a venit și poștașul Amorăriței: ne-a adus Zori noi – ul și o telegramă de la bunița: ”Fericire, succese în viață și să vă bucurați de copii. Mama”. Aceasta a fost trimisă cu ocazia zilei de 6 ianuarie. Pe la 16 a venit Kolea Luchian cu recensămîntul animalelor. A stat cam mult de vorbă și a povestit din greutățile lui (”pe cinste!”, ”scuzați!”…).

Am mai încercat să învăț cîteva cuvinte noi la engleză. La 18 am ascultat ”V.M.” Din cuprinsul emisiunii: ”Esența ajutorului partidelor comuniste dat țării Viet-Nam ului”. La ”Radiojurnal”, ”În lumea științei și tehnicii sovietice”, rubrică în cadrul căreia a vorbit prof. Konstantin Sergheev și chimistul V. Korvin care a descoperit cîteva substanțe în domeniul materialelor sintetice. A transmis o relatare despre protezele electronice purtate cu mare succes de mii de oameni. A transmis ”Cîntecul deșteptătorului” (drăguț). Am ascultat Radio Timișoara (are emisiune joia și sîmbăta de la 18 la 19. La ora 20 am ascultat ”V.M.”. Din cuprins: ”Prietenia sovieto-vietnameză se dezvoltă și se întărește”, ”Conferința de la Havana”. În continuare, un nou radiojurnal (la colhozul Miciurin din Kuban este o traduție: primirea tinerilor colhoznici în rîndul agricultorilor). La rubrica ”Cîntecul zilei de seară ” (?!) a cîntat Ana Petrovna care a vizitat România.  A mai transmis un reportaj despre ”Marșul de iarnă al komsomoliștilor din Vladivostok” (vizitarea locurilor istorice din cel de-al doilea război mondial). Pagina muzicală a radiojurnalului a cuprins ”Apecte de iarnă” și cîntecul ”Cîntec de iarnă”. A încheiat cu ”O faptă eroică din noaptea anului nou petrecută pe o motonavă sovietică”.

Azi mama a lucrat mult și conștiincios la făcut conspecte din ”Congres” pt înv. politic. Evenimentele zilei: ieri a avut loc la București ”Ședința comisiei de organizare pentru pregătirea Congresului de înființare a Uniunii Naționale a Cooperativelor Agricole de Producție”. A fost aprobat proiectul de statut al Casei de pensii. Tim Buck, președintele P.C. din Canada a împlinit 75 ani. La Conferința de la Havana au luat cuvîntul reprezentanții RD Vietnam și ai F.N.E., Laos, Republica Dominicană, Congo (Leopoldville) și Organizația pentru Eliberarea Palestinei.  Azi a plecat spre Hanoi Al Șeleapin, șeful delegației sovietice invitat în Vietnam. Convorbirile de la Tașkent continuă între șefii celor trei state și miniștrii de externe ai țărilor beligerante. Greva muncitorilor newyorkezi continuă provocînd mari pagube statului american și aglomerînd populația ( + o ploaie torențială). În Argentina – inundații. În Elveția – avalanșe de zăpadă.

În seara asta m-am uitat prin caietul meu cu evidența posturilor de radio și m-am hotăerît să ascult Novisad ul la ora 23. (Am prins și un post pe 195 m: DW Koln). Am ascultat pe 236 m Radio Novisad. A vorbit despre răspunsurile lui Veiko Vlahovici, secretarul C.C. al Ligii Comuniștilor din Iugoslavia. A vorbit în termeni tari și tăioși. A urmat un Buletin de știri (Cairo, Tașkent, Tokio (convorbiri Harriman – Sato), Moscova (Al Șeleapin – fără precizarea scopului), Saigon, Lagos) și a încheiat cu Sport. Spicuiri din programul de mîine. La 5.45, 10.45, 13, 18, 21, 21 și 22 pînă la 23.30. (se adaugă o oră pentru a folosi ora României).

Vineri 7 ianuarie 1966. Aseară m-am culcat la miezul nopții. Drept urmare, azi dimineață de-abia am putut să mă scol la 9. Am încercat să ascult ”V.M.”, dar după Buletinul de știri am observat că se repetau aceleași materiale difuzate aseară. Tata s-a sculat la 6 și s-a dus la cursă. Aceasta însă era arhiplină și nici n-a oprit în stație. Mama i-a scris buniței și i-a dat scrisoarea tatei s-o ducă la Poștă. După cum se așteptase și mama, a adus-o înapoi. Tata a vrut să meargă la Rădăuți cu mașina c.a.p. ului dar n-a putut. Dimineață, neavînd ce face am scos Moscow News ul și-am mai descifrat cîteva articole. Am scos 100 de cuvinte necunoscute pe care le-am tradus cu ajutorul dicționarului. Pînă acum, am în cele două caiete 2150 cuvinte, din care cred că știu peste 1000. Pînă la amiază am stat în casă și n-am vrut să ma mai duc la Poștă (a trecut abia la 1 și a venit Milu cu zirul la ora 14.

Azi, treptat, vîntul a scăzut din intensitate pînă s-a domolit de tot, lăsînd loc unui geruleț sec. În timpul cît a bătut vîntul a căzut un pic de zăpadă dar atît de puțină că n-a reușit să acopere pămîntul peste tot. În celelalte regiuni ale țării a nins abundent și a anunțat la radio că multe drumuri sînt înzepezite. În Europa, iarna este, de asemenea, neobișnuită. Au căzut zăpezi (mici) în Italia și în Corsica. Dimineața mama a ascultat teatru la microfon: ”Rețeta fericirii” de Aurel Baranga. Pe la amiază, tata a fost din nou în sat. A reușit să facă rost de butelie după nici o zi de întrerupere (25 de lei + un rom). Mama a fost tare bucuroasă de asta. Azi am aflat că pot să mișc puțin piciorele la vals. De asemenea, și la populară. Mie puțin greu pentru că nu dau atenție muzicii, ci dansez aiurea. Am jucat apoi table cu mama. M-a bătut la un scor destul de mare (nici nu-l mai țin minte). Tata a mai fost o dată în sat, a cumpărat o călimară cu ”ink” (cerneală) și o flanea de corp pentru mine (35 lei). Seara am mai ascultat ”V.M.” la 18 și la 20. Am ascultat ”tribuna ascultătorilor”. Am ascultat la Chișinău cîntece populare românești (”Vine, vine primăvara”, ”Limba noastră” apoi ”Fericirea”). Seara am stat mai tîrziu. Am ascultat Radio București în limba italiană (de la 21.30 la 22.30). L-am auzit pe Angelo Chiari, ”corespondente de la radiotelevizione romena”. A vorbit despre Sadoveanu, Slavici, Petrescu și Zamfirescu. De asemenea, am ascultat și rubrica ”La microfon il vostro…”. N-am putut asculta pînă la sfîrșit deoarece tata m-a trimis la culcare și s-a uitat în caiet să vadă ce am scris. Nu m-am supărat pentru asta.  Azi am ascultat la Radio Moscova cîntecul în limba rusă ”Orașul natal”. M-am culcat la 23.

Azi U.S a lansat satelitul Cosmos 104. La HavanaConferința pentru solidaritate a popoarelor din Asia, Africa și America Latină”. Au luat cuvîntul următorii reprezentanți: Edward Ndolou (Zimbabwe), reprez. F.N.E. din Africa de Sud, șeful delegației chineze, delegați din: Iran, R.A.U. (Republica Arabă Unită), Iordania, Insula Mauritius, Oman, R.P. Mongolă, Jamaica, Mexic, Nicaragua, Guineea portugheză (Amilcar Cabral – secretar general al P.A.I.). Azi au mai vorbit: S.R. Roșidov (U.S.), R.P. D. Coreeană, Venezuela (Pedro Medina Silva), Cuba , Ruwanda, Siria, Congo B, Senegal, Liberia, Guatemala, Japonia, Paraguay, India, Guineea, Sudan, Cambodgea.

Sîmbătă 8 ianuarie 1966. M-am sculat la 9. Tata a mers din nou la cursă, la 6.30, dar iar nu l-a luat. A venit pe-acasă, apoi s-a dus în sat și a plecat cu o ocazie. Mama a început să pregătească cîte ceva pentru plecarea mea la Rădăuți. Mi-a spălat cămăși și pijamaua, apoi le-a călcat împreună cu altele. A frămîntat și mi-a făcut plăcinte poale-n brîu și un chec pe care mi l-a pus în valiză. Nu știu de ce mama a fost tare indispusă azi. Eu am mai încercat să învăț dar în cea mai mare parte n-am reușit. Mi-am răscolit iar colecțiile de ”Moscow News” și am tradus multe articole. Mi-am trecut toată ziua cu astfel de ocupații. Seara, mama m-a rugat să mă duc să-mi i-au rămas bun de la tanti Lucreția, dar n-am vrut nici în ruptul capului. Mama a insistat mult pînă am început să scurg ochii de ciudă și enervare. După asta mi-a trecut și mama mi-a făcut morală de bunele maniere și purtarea în societate de care sînt cam străin.

Am ascultat de la 17.30 la 19 Radio Timișoara (”Poșta melodiilor”). La 19 m-am îmbrăcat  și m-am dus la intersecție unde are cursa stație, să-l aștept pe tata care trebuia să vină de la Rădăuți. De la 19 pînă pe la vreo 19.45 am tot așteptat cursa care nu mai venea. Am stat de vorbă cu mama lui Gh. Horodincă. Urechile și picioarele îmi erau înghețate și nu le mai simțeam de frig. Cursa a avut marea întîrziere din cauza stației de la Siret de unde șoferul (Riciuc) n-a vrut să pornească din cauza aglomerației. A venit și tata. I-a dat un rom lui Riciuc și l-a rugat să oprească mîine dimineață la poartă. Ajuns acasă a certat-o pe mama că m-a trimis să-l aștept. A povestit o mulțime de lucruri de pe la Rădăuți. A fost la un instructaj sindical. I-a decontat drumul (a fost cu ”mașina sindicatului” = mașină de ocazie). Acolo, la Rădăuți, a fost cu Zîna la film: ”Dincolo de barieră”, care i-a plăcut f mult și ni l-a povestit și nouă (Printre puținele filme pe care le-a reținut și i-a plăcut). A primit premiu de la sindicat: 200 lei. S-a întîlnit cu Mircea la el la gazdă. Acolo, foarte bucuros, Mircea i-a povestit că a dat foarte bine la toate (și a și copiat foarte bine). I-a cerut tatei 150 de lei pentru gazdă (15 lei pe zi!). Tata i-i va da bucuros, mai mult pentru faptul că a ascultat și s-a prezentat la examen. În urma celor povestite de tata, mama s-a mai înviorat și i-au trecut presimțirile rele și supărarea. Eu mi-am aranjat cele trebuincioase în valiză, mi-am încuiat-o și am îngrijit-o bine. De asemenea, mi-am bucșit cît am putut și în servietă de am crăpat-o într-o parte.

Azi dimineață afară era moloșag, vîntul nu mai bătea și puteam sta afară numai în flanea, fără să-mi pese de aerul rece. Soarele s-a arătat și el. Spre seară, însă s-a pornit vîntul care a contribuit mult la scăderea temperaturii. Azi n-am prea ascultat la radio nici o emisiune, deoarece n-am mai avut timp. M-am culcat la 22 pentru a mă putea scula mîine la 5.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!