liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Lorena Lupu

Doina Popescu scrie despre vulpeasca și voluptoasa vibrație a vulnerabilelor fericiri virtuale (2)  


de Liviu Druguș

Din punctul de vedere al structurării romanului pe capitole și subcapitole, Cuprinsul (p. 247) arată o compoziție triadică: un ”Prolog”, un singur capitol (”Moreno”) care conține 31 de subcapitole și un ”Epilog”. Tehnoredacțional vorbind, cred că ”Moreno” ar fi putut fi un subtitlu al cărții, nicidecum titlul unicului capitol de carte. De ce ”Moreno”? Pentru că întreaga poveste se țese prin insistente raportări imaginare sau faptice la psihodrama binecunoscutului psihiatru american J.L. Moreno. (vezi Anexe).  Forțând puțin nota, aș putea spune că autoarea practică nu doar psihodrame moraniene, ci face un melanj postmodern sui generis între Freud și Moreno, astfel încât rezultatul viziunii auctoriale este nu doar unul centrat pe conceptul de ”psihodramă Moreno”, ci pe un concept nou, pe care l-aș numi psiho-sexo-dramă. Din punct de vedere comercial alegerea este una bună, știut fiind că sexul vinde (bine!), așezînd-o pe Doina Popescu în categoria scriitoarelor-femei din contemporaneitatea postdecembristă (amintesc câteva: Lorena Lupu, Cristina Nemerovschi, Corina Ozon, Otilia Țigănaș) care abordează sexul cu oarece obstinație, cu nuanța că limbajul explicit lipsește în cazul de față.  Speculând puțin (mai mult), cred că autoarea nu este pe deplin conștientă de faptul că practică tehnici postmoderne, ipoteză întărită și de faptul că, la un moment dat, referindu-se la modul de gândire postmodern, l-a grafiat ironic ”p(r)ostmodern”.

Pe de altă parte, cei doi evrei celebri (Freud și Moreno) sunt asociați cu un altul (Tristan Tzara) al cărui tablou și extras din revista lansată de avangardiștii din jurul lui tronau la Lăptărie, insinuându-se în dialogurile și comentariile celor șase personaje ale romanului. Autoarea îl caracterizează pe T.T. drept ”frumosul nostru dadaist, pe care, culmea culmilor, râsul îl urâțea” – p. 10). Doi dintre aceștia (Moreno și Tzara) mai au ceva comun: sunt născuți în România.

Pentru că am notat deja acest aspect etno-rasial (precizat în biografiile oferite de Wicki) cred că poate fi formulată observația că autoarea, Doina Popescu, are o preferință evidentă pentru citarea/ invocarea mai insistentă a unor nume celebre care provin din lumea iudaică (poate fi o afinitate genetică, una spirituală sau chiar una comercială, celebritatea unor nume împrumutând o mică aură de celebritate și autoarei). Iată deja o listă cu nume de evrei celebri care sunt amintiți în carte: psihologul și psihiatrul româno-austriaco-american Jacob Levy Moreno (1889 – 1974), medicul neuropsihiatrul ceho-austriaco-britanic Sigmund Freud (1856 – 1939),  poetul avangardist român, stabilit în Franța Tristan Tzara (1896 – 1963), poetul român Urmuz (Avram Leiba Esra Zissu) (1883 – 1923), scriitorul ceh de limbă germană Franz Kafka (1883 – 1924), fizicianul german-apatrid-elevețian-american Albert Einstein, filosoful, economistul și revoluționarul german Karl Marx (1818 – 1883), dar și germano-americanii Frați Marx (1905 -1949 – anii de activitate), pictorul ruso-belarus Chaim Soutine (1893 – 1943), Ecleziastul (fiul lui David împăratul Ierusalimului), primul profet al iudaismului/ mosaismului, israelitul Moise, regele și înțeleptul Solomon (fiul lui David) (n. ? – m. 931 î.e.n.). Poate pentru a nu permite această speculație cu privire la preferința autoarei pentru nume celebre din lumea iudaică, pe parcursul acțiunii mai sunt invocate și nume care nu sunt cunoscute ca aparținând de lumea iudaică: generalissimul politruc bolșevic georgiano-osetin rusificat sovietic Iosif Visarionovici Stalin  (1878 – 1953), scriitorul, jurnalistul, filosoful și activistul social francez Jean Paul Sartre (1905 – 1980), regizorul și scenaristul italian Fellini (1920 – 1993), artistul plastic spaniol Pablo Picasso (1881 – 1973), pictorul germano-francez Hans Hartung (1904 – 1989), pictorul spaniol Goya (1746 – 1828), tenorul italian Beniamino Gigli – O sole mio! –  (1890 – 1957), scriitoarea americancă de origine franceză Anais Nin (1903 – 1977), pictorul francez americanizat Marcel Duchamp (1887 – 1968), soprana americană de origine greacă Maria Callas (1923 – 1977), cântăreața sex simbol americană Marilyn Monroe (1926 – 1962),  chimistul rus Mendeleev (1834 – 1907), numele de scriitori celebri dintr-o bibliotecă, saxofonistul și jazzistul american de culoare John Coltrane (1926 – 1967), romancierul, poetul și eseistul argentinian Jorge Luis Borges (1899 – 1986), regizorul și producătorul britanico-american Alfred Hitchcock (1899 – 1986), fizicianul englez Stephen Hawking (n. 1942) precum și câteva nume din cultura muzicală românească: Titi Botez (1902 – 1957), Jean Mascopol (1903 – 1980) și Cristian Vasile (1908 – 1985).

Chiar de la primele rânduri ale scriiturii/ lecturii cititorul este bombardat cu cuvinte rare (neologisme, arhaisme, cuvinte de specialitate din varii domenii etc.) fapt care are darul deopotrivă de a atrage și de a respinge: atrage pe cititorul curios și dornic de a învăța cuvinte, sintagme și sensuri noi, dar îl va respinge pe cel care caută doar facilul și firul narativ grăbindu-se să traverseze textul pentru a vedea, simplu și simplist, ce-au mai făcut personajele cărții. Aș paria că majoritatea cititorilor nu sunt familiarizați cu cuvinte ca: brigantină (pânză de corabie), bric (corabie cu două catarge), anouri (inele pentru perdele), in larghetto (un tempou între largo și andante), bemă (necunoscut de DEX și nici de Google), basileu (titlu purtat de împărații bizantini), basilisă (soția basileului, împărăteasa), hieratic (preoțesc, care ține de lucruri sfinte, solemn, sacerdotal – aici autoarea comite o mică tautologie scriind ”un pic hieratică în gravitatea ei solemnă” – p. 14), potestas (vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Potestas), palestră (spațiu destinat practicării sporturilor, vezi http://www.libris.ro/userdocspdf/481/Pagini%20uitate%20din%20istoria%20educatiei%20fizice731.pdf ) etc.

Deși titlul unicului capitol al cărții este intitulat ”Moreno”, adică tehnică de autocunoaștere bazată pe interrelațiile indivizilor în cadrul grupurilor mici (cu trimitere clară la J.L. Moreno 1889-1874, evreul născut în România), conținutul acestor psihodrame este unul preponderent sexual trimițând cititorul cu gândul mai mult la S. Freud (1856-1939, evreul născut în Cehia). Primul subcapitol al romanului (10 pagini) excelează (ca să nu spun exagerează) cu trimiteri directe și indirecte la sex. Le voi aminti sub titlul comun de ”aluzii sexoase”. În ultimă instanță, fiecare autor își alege propriile capcane (captatio benevolentiae) pentru a-l ”prinde” pe cititor și a-l influența în de decizia sa de a continua (sau nu) lectura. Iar sexul,  cum spuneam, vinde bine, atrage cititori de toate vîrstele, fapt speculat corect și de medicul Freud.

Sub raport structural, primul subcapitol fixează autoarea în prezentul cenușiu al zilelor și nopților anilor 90, mai exact descrie personajul povestitor al romanului (Aurora) într-o dimineață de iarnă mohorâtă, moment de reflexii existențiale și de meditații deduse din șirul amintirilor unor întâmplări petrecute cu trei ani în urmă în Istanbul, loc unde șase români se întâlnesc, turiști fiind, la Catedrala Sfânta Sofia. Prima persoană evocată de Aurora este Iulia, cea cu apetitul sexual cel mai formidabil din grup, invocare prin care autoarea fixează rostul ”amintirii Iuliei, Istanbulului și-a lui Moreno” (p. 10). Triada IuliaIstanbulMoreno este definitorie pentru întreg romanul: Iulia este cea mai sexoasă – cea care induce rememorări pe aceeași temă și celorlalți membri ai grupului; Istanbul este locul de pornire/ formare a grupului celor șase, mai exact bazilica Sfânta Sofia/ Sfânta Înțelepciune/ Înțelepciunea Divină, loc care prilejuiește rememorarea vieții împărătesei bizantine Teodora; iar Moreno este psihiatrul american care a oferit specialiștilor metoda numită ”psihodramă” ca un mijloc de autocunoaștere a individului în cadrul unui grup.

Se descrie, chiar de la primele pagini, Lăptăria lui Enache, locul magic/ miraculos de la ultimul etaj al TNB, unde au loc majoritatea întâlnirilor membrilor grupului (nu întotdeauna în formulă completă). Sigur, zona teatrului bucureștean consună cu jocul (psiho)dramatic al personajelor. Este introdus în peisaj (printr-un portret agățat în bar) și reprezentantul avangardei literare europene, Tristan Tzara, dar și revista avangardiștilor al cărui unic număr a reușit să stârnească un scandal pe teme de moralitate/ impudicitate. Moralitate? Abatere de la unele norme rigide ale comportamentului? De ce nu? Moralitatea (comportamentul individului) este un fapt tot mai relativ, mai ales în lansarea noilor mode, metode, stiluri, moduri de gândire, avangarde etc. Aceasta este marcată temporal de perioada în care relativitatea einsteineană își punea amprenta pe cât mai multe aspecte ale vieții europenilor. O simplă constatare: istoria omenirii este un continuum de conservări/ rigidizări alternând cu schimbări/ flexibilizări ale modului de gândire, simțire și acțiune (numit, pe scurt, management). Mereu, la granițele dintre epoci au fost scurte sau lungi lupte pentru afirmarea noului, concomitent cu includerea unor elemente ale vechiului în noile construcții conceptuale. Doina Popescu, o gânditoare de stânga, adeptă a noului (a altceva – ului) care nu se poate împăca cu gândul încremenirii în proiecte vetuste și demne de uitare.

Cartea ”Iluzoria vulpe a fericirii” poate fi citită și ca un fals tratat de hedonism, unul în care ipoteza de lucru este că fericirea – la fel cum frumosul este în ochii privitorului – este doar în inima și mintea fiecăruia. Poți fi, din punct de vedere personal, deopotrivă o prostituată fericită, o soție fericită, o împărăteasă fericită – totul în funcție de contexte și de propria ta devenire. Pe scurt, totul este relativ, comportamentul uman (moralitatea) în primul rând este relativ(ă). Fără căderea în relativismul postmodernist nicio abatere benefică n-ar mai putea apărea – totul ar rămâne încremenit într-o sumă de reguli fixe a căror nerespectare poate aduce neplăceri pe lumea cealaltă, sau chiar pre lumea asta. Hibriditatea/ malanjul/ amestecul/ amalgamul sunt caracteristicile postmodernității și ale gândirii postmoderne. Din păcate, încremenirea în proiectul modernist nu le permite multora dintre noi să vadă/ întrezărească dinamica nimicitoare și aiuritoare a combinațiilor greu previzibile, dar cu impact/ efect uriaș asupra contextelor anchilozate. Combinatorica dintre convențional și nou va asigura multe victorii celor ce vor ști să o utilizeze. Și pentru că toate astea trebuie să aibă nume, eu le-am numit – sintetic și bine amalgamat – Metodologia Scop Mijloc.

Sub semnul relativității postmoderne este și plasarea întâmplărilor din roman (îndeosebi întâlnirea din Turcia a celor șase români) sub semnul predeterminării/ predestinării concomitent/ simultan cu dulcea iluzie a liberului arbitru. Adică se poate și-și (una dintre caracteristicile postmodernismului, concretizată și în cuvintele ”melaj”, ”amalgam”, ”amestec”, ”hibris”. Inteligentul Einstein este chiar invocat cu o butadă a sa prin care ideea de coincidență este (aparent) desființată și pusă, ad hoc, sub semnul determinismului (divin): ”Coincidența este felul în care Dumnezeu își păstrează anonimatul” (p. 12). Adică, Dumnezeu ar prefera să nu fie cunoscut, comentat, antropologizat etc. pentru simplul motiv pentru care infinitul nu poate fi cuprins/ descris/ măsurat. (Amintesc, în treacăt, o definiție interesantă a ideii de Dumnezeu, oferită de un celebru matematician: ”Dumnezeu este atunci când infinitul mare îl cuprinde pe infinitul mic și invers”. Desigur, asta se întâmplă în mod simultan și continuu.

Revenind la ”aluziile sexoase” din acest prim subcapitol, precizez că jumătate din paginile acestuia sunt dedicate Teodorei, vestita împărăteasă a Bizanțului, voluptoasă voinicește și violent vibratorie la orice atingere cu sexul masculin, dar deopotrivă frumoasă și inteligentă, abilă și, în final, protectoare a castității familiale, fiind, după moarte canonizată ca sfântă.  Din nou suntem aruncați în butoiul cu relativism! Cum adică să accepți că poate exista o curvă sfântă? Ei bine, dacă vrei, poți! (Au putut și cei care l-au canonizat și pe voinicul mult iubitor de soții pre numele său de curvar sfânt împărătesc de Ștefan Cel Mare (acum și Sfânt). În fond Decalogul nu anatemizează curvia, ci doar preacurvia. Dar, înainte de a o prezenta pe Teodora și virtuțile ei (prea?)curvești, prima aluzie sexoasă este făcută de povestitoarea Aurora atunci când vorbește despre revista scoasă de avangardiști numind-o ”fal(n)ica revistă” (p. 11). Aluzia la organul sexual masculin este aproape directă, copiile xeroxate ale acestei reviste tapetând drumul spre bar al consumatorilor din Lăptărie, această accesibilitate a oamenilor la informații de orice fel fiind una dintre consecințele bruștei liberalizări de după 1989. (Chiar autoarea a declarat că această carte este despre descătușarea libertății de expresie după 1989). După aluzia la organul erectil masculin se impunea o echilibrare prin trimiterea la organul vibratil feminin: descriind-o pe Teodora, Aurora vede în bazilică un ”dom rotunjit ca un uter divin” (p. 14). A treia aluzie sexoasă se referă la amintirea statutului de prostituată al Teodorei atunci când o descrie pe împărăteasă drept ”o fostă prostituată” (p. 14), cea care avea – în imaginația Aurorei – ”o respirație sacadată… din spatele amforei” (p. 14) și care ducea o ”luptă nesfârșită dintre pofta carnală și dezgustul moral” (p. 14). Și tot Teodora îl făcea pe împărat să-i ”zvâcnească tâmplele de surescitare” (p. 15) în timp cea ea însăși era ”Înfiorată de fervoare, ca de o febră care te cuprinde” (p. 15).  De la descrierea comedianei de circ care purta ”un șorțuleț …mai mic decât o frunză de vie” (p. 16), gândul febril al Aurorei o imaginează deja pe împărăteasă ”răsturnată peste dalele de piatră” (p. 16). Iar imaginația zburdă mai departe proiectând în mintea sa un act sexual complet: ”Carnea ei… se zvârcolea în convulsii nebunești. Zeci de tuburi vaginale – umede, rozalii și pofticioase – prinseră a se deschide și umfla în afară, lascive și unduioase. Se împleticeau unele în altele și se încolăceau ca niște șerpoaice în rut. Spasmele lor urmau parcă un algoritm secret….”.  Punctul culminant al imaginației sexuale a Aurorei este invocarea istoriografului Procopius, cel care fusese obligat să scrie despre împărăteasă la modul oficial (laudativ), dar care, în momentele sale de singurătate simțea nevoia să arunce frust adevărul despre ”prima doamnă” a împărăției: ”Zece găuri de-ar fi avut, tot nu i-ar fi fost deajuns, atât de nesățioasă era Teodora”. (p. 17).  Mai mult, istoriograful se întreba dacă nu cumva acele cuvinte ar fi fost insuficiente pentru a descrie ”întreaga nerușinare a femeii care, de o îmbie cheful, poate osteni într-o noapte și până la două duzini de bărbați aflați în culmea înzestrării lor pentru actul iubirii” (p. 17).  Apoi tot el supralicitează și afirmă că de dragul adevărului ar trebui să sublinieze că ”insolența Teodorei alungă orice urmă de rușine, până și din inima celui mai cumsecade bărbat” (p. 17), dar și asta ar fi puțin dacă nu ar spune pe șleau că ”bărbații, oricât de onești și oricâtă rezistență ar opune, sfârșesc prin a încerca-o, pe rând sau toți odată, atrași de nurii ei în mod fatal, ca fluturii de noapte de-a candelă aprinsă” (p. 17). Și – ca o culme a culmilor – istoriograful ar fi spus că ”odată ajunși în această nevrednică postură, uitând complet de orișice sfială, ei se dedau vrăjiți la împreunări contra firii de care se vor rușina apoi o viață întreagă” (p. 17).   Cititorul se poate întreba: ce rost au aceste invocări ale unui caz ce frizează patologicul, dar la fel de bine și normalul, aruncând totul într-o relativitate vecină cu incertitudinea totală? Un posibil răspuns: pentru ca – prin comparație cu orgiile ”sfintei” Teodora – micile  aventuri ale unora dintre cele șase personaje să pară de o cumințenie strigătoare la cer! Sau, alternativ, totul se leagă pe linia unei normalități ipocrit ascunse dar intens practicate. Iar ideea de relativitate este dusă de autoare/ povestitoare la un maxim posibil: ”dar cine știe cu adevărat cum e mai bine?” (p. 18). Cred că această întrebare ne-o adresăm, mereu-mereu, mai toți aceia dintre noi care ajung să atingă și să depășească unele limite. În ultimă instanță, ceea ce contează cu adevărat, ceea ce se impune atenției și ceea ce creează mereu noi normalități este doar ”beyond the limits”.  Iar ”beyond the limits” este, pentru început… nebunia, care, apoi, treptat-treptat este asimilată și integrată în noua normalitate (în subcapitolul 8, la paginile 73 – 74  apare o consistentă și interesantă reflexie pe tema nebuniei, a anormalului prezent adică).  Oricum, pe parcursul cărții scenele erotice, aluziile sexoase sau chiar scenele porno pigmentează paginile romanului, subliniind că libertatea exprimării face parte din esența naturii umane.

Prima parte a pseudorecenziei se găsește la:

https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/19/doina-popescu-scrie-despre-vulpeasca-si-voluptoasa-vibratie-a-vulnerabilelor-fericiri-virtuale-1/

Liviu Druguș

Miroslava, Iași, 31 august 2015

(va urma)

ANEXE

 

Textul cărții:

https://books.google.ro/books?id=rPcaBAAAQBAJ&pg=PT13&lpg=PT13&dq=nisipurile+palestrei&source=bl&ots=bji1DXicj1&sig=EcGH_jNNlbsqR8QQofVtTb_DPq8&hl=ro&sa=X&redir_esc=y#v=onepage&q=nisipurile%20palestrei&f=false

Despre locul desfășurării acțiunii/ ficțiunii

https://www.facebook.com/pages/La-Motoare-Laptaria-lui-Enache/823337767740706 La Motoare – Lăptăria lui Enache

 Despre psihiatrul Moreno, psihodrama Moreno și despre cunoașterea de sine prin Moreno

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Jacob_Levy_Moreno  Viața și opera lui Jacob Levy Moreno

https://en.wikipedia.org/wiki/Jacob_L._Moreno     Viața și opera lui Jacob Levy Moreno

http://www.psihodrama.ro/    Site ul Asociație de psihodramă Moreno

http://www.psihodrama.ro/psihodrama/specificul-metodei Specificul metodei Moreno

http://www.psychologies.ro/cunoaste-te-2/dezvoltare-personala-cunoaste-te-2/psihodrama-si-intalnirea-cu-sine-283303 Psihodrama și întâlnirea cu sine  ”Moreno insusi i-a spus lui Freud diferenta dintre abordarile lor: „Ei bine, dr Freud, eu incep acolo unde tu te opresti. Tu ii intalnesti pe oameni in mediul artificial al biroului tau, eu ii intalnesc pe strada si acasa, in mediul lor natural. Tu le analizezi visele. Eu incerc sa le dau curajul de a visa din nou.”(Moreno, 1977, apud Zerka Moreno, Leif Dag Blomkvist and Thomas Rutzel, „Psychodrama, Surplus reality and the art of healing”)”.

http://www.edituratrei.ro/product.php/Scrieri_fundamentale_Despre_psihodrama_metoda_de_grup_si_spontaneitate/2194/  Despre psihodramă – metodă de grup și spontaneitate

http://alexandra-ababi.blogspot.ro/2012/10/psihodrama-clasica-moreniana.html Psihodrama clasică moreniană

Despre Sigmund Freud, autorul psihanalizei

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sigmund_Freud  Principalele teorii ale acestei școli sunt fondate pe următoarele ipoteze:[1]

* Dezvoltarea umană este înțeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual.

* Aparatul psihic refulează dorințe, în special cele cu conținut sexual și agresiv, acestea fiind conservate în sisteme de idei inconștiente.

* Conflictele inconștiente legate de dorințele refulate au tendința de a se manifesta în vise, acte ratate și simptome.

* Conflictele inconștiente și sexualitatea reprimată sunt sursa nevrozelor.

* Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea în conștient a dorințelor inconștiente și refulate.

Despre Teodora, împărăteasa prostituată a Bizanțului

https://ro.wikipedia.org/wiki/Teodora,_%C3%8Emp%C4%83r%C4%83teas%C4%83_bizantin%C4%83 Despre sfânta Teodora

http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/teodora-prostituata-imparateasa Teodora – prostituata împărăteasă

Despre Tristan Tzara (1896 – 1963) https://ro.wikipedia.org/wiki/Tristan_Tzara

Despre Einstein (1879 – 1955) https://ro.wikipedia.org/wiki/Albert_Einstein

Despre Kafka (1883 – 1924) https://ro.wikipedia.org/wiki/Franz_Kafka

Despre Urmuz (1883 – 1923) https://ro.wikipedia.org/wiki/Urmuz

Despre Marx ( 1818 – 1883)  https://ro.wikipedia.org/wiki/Karl_Marx

Despre Sartre (1905 – 1980) Laureat Nobel pentru literatură în 1964, gânditor existențialist, https://ro.wikipedia.org/wiki/Jean-Paul_Sartre

Tags:  Doina Popescu, Liviu Druguș, Lorena Lupu, Cristina Nemerovschi, Corina Ozon, Otilia Țigănaș, Freud, Moreno, Sartre, Einstein, Kafka, Urmuz, Marx, Tristan Tzara, Teodora, Ștefan cel Mare și Sfânt, psihodrama Moreno, Lăptăria lui Enache, Procopius, Metodologia Scop Mijloc, Editura Adenium.

 

 

 

Reclame

Nemernologia – un discurs asupra negativității pozitive a cuceritorului (de bani, piețe sau inimi)


Nemernologia – un discurs asupra negativității pozitive a cuceritorului (de bani, piețe sau inimi)

* machiavelismul văzut, în sfârșit, ca doctrină a întreprinzătorului de succes model
* nemernologia, machiavelismul sau metodologia scop-mijloc = variațiuni pe aceeași temă
* ignorarea regulilor (și/ sau inventarea altora) – legea fundamentală a progresului
* ”nemernic” este un termen prea dur, mai adecvat ar fi ”tupeist” sau ”parșiv”, respectiv titlul cărții ar putea fi ”Mic tratat de parșivologie” sau ”Virtuțile acceptate ale tupeismului”

Steven B Green, Dennis LaValle, Chris Illuminati Nemernologia. Arta de a obține ce vrei indiferent de metode, House of Guides Publishing Group, 2013, 200 p. (Originalul a apărut în 2010 sub numele de a** – hole- ol – ogy. The science behind getting your way and getting away with it). Pentru comenzi: office@houseofguides.ro Recenzia de față are 10 pagini.

Introducere și câteva lămuriri

Titlul cărții șochează și chiar respinge o lectură posibilă din partea persoanelor oneste, civilizate și educate în respectul legii și a regulilor de conduită interumană. Cum adică, nemernicii și-au ridicat nemernicia la rang de artă, de cunoaștere înaltă pentru a se transforma mereu în câștigători? Sau: chiar acolo am ajuns încât să glorificăm nemernicia? Nu cumva relativismul postmodern și-a impus vrerea și în domeniul comportamentului uman, dezhibat de orice reguli și limite? Nu cumva câștigătorii nu fac acum decât să-și motiveze și explice ascensiunea și le rân celorlalți în nas: de ce nu ați vrut voi să fiți câștigători?
La aceste întrebări mă grăbesc să dau un răspuns. Poate traducerea cuvântului ”asshole” nu a fost cea mai inspirată, sau poate traducăturul ar fi trebuit să facă niște precizări de natură traductologică, semantică și lingvistică. Bănuiesc că avem de-a face cu traduceri gen ”Fuck you!” = ”La dracu!”, sau ”Motherfucker = nemernic”. Nu este vorba, de fapt, despre ”nemernicul”/ ”nenorocitul” care fură, ucide, complotează, înșeală, minte etc., ci este vorba despre descurcărețul inteligent, șmecherul plăcut, tupeistul îndrăzneț sau parșivul dulce și agreabil. Pe scurt, este vorba, în esență, despre preamărirea unor calități umane pozitive, dar care bruschează establishmentul moral al locului și timpului nostru. Mesajul cărții este: ”Cine va risca să forțeze barierele acceptabilității semenilor, în limite rezonabile, va câștiga”!
Invidia umană – greu de ascuns sau de înăbușit – a stimulat mereu o pizmă greu stăpânită față de orice succes al unor semeni, în pofida instituirii unor reguli care urmăreau să niveleze comportamentele umane, respectiv rezultatele acțiunilor umane mai îndrăznețe, novatoare sau șocante. Evident, pizma era apoi repede înlocuită cu acceptarea noilor idei și cu elogierea curajoșilor distrugători/ spărgători de norme/ cutume. Așa au apărut noile doctrine, noile sisteme de organizare umană și noile realități. Dar nu doar invidia este motorul schimbării continue a regulilor de comportament uman, ci și nevoia/ sărăcia, dorința firească de afirmare sau spiritul de competiție.
Termenul de ”spargere” este foarte potrivit pentru a descrie acțiunile umane neobișnuite – în răspăr față de ortodoxia comportamentală ”cuminte” promovată de școală, familie și societate – ale indivizilor ”obraznici”, ale nonconformiștilor doritori de afirmare sau doar de negare a unor cutume greu de acceptat. Etica – disciplina care studiază tipologii ale comportamentelor – este serios provocată, iar cei care cred că etic este doar ceea ce crede majoritatea despre acceptabilitatea unor comportamente umane vor avea surpriza să afle că ei sunt doar purtătorii unui dogmatism păgubos și generator de stagnare sau chiar de regres. Nu pot ocoli ocazia de a-mi sublinia – a câta oară?! – mirarea că nu doar în limba română, dar și în alte limbi de (mult mai) largă circulație, expresiile ”a fi imoral” sau ”are un comportament etic” sunt acceptate ca fiind devieri de la normalitatea și acceptabilitatea semenilor, în tim ce aceste expresii semnifică cu totul altceva. ”A fi i-moral/ a- moral înseamnă, stricto sensu, a fi lipsit de comportament, cu alte cuvinte ar sugera că cineva este inertt, eventual mort (doar morții sunt lipsiți de comportament, nu?). În pofida acestei evidențe, cohorte de eticieni, eseiști, filosofi, moraliști etc. susți că a fi imoral înseamnă a avea un comportament dăunător, agresiv, urât etc. De asemenea, ”ne-etic” este folosit pentru a arăta că cineva este rudimentar, grobian, necioplit, necivilizat etc., in timp ce – stricto sensu – neetic înseamnă în afara discursului despre comportamentul uman. Pentru mine, furtul, minciuna, corupția, crima etc. toate acestea sunt fapte etice, adică se supun discursului etic, evaluator și eventual sancționator. În cazul în care spunem că furtul este neetic aceasta înseamnă că eticienii (și pe cale de consecință juriștii care aplică rezultatele discursurilor despre comportamentul uman) nu au cum să se pronunțe în privința comportamentelor zise ”neetice”. La fel, se spune că risipa este o faptă neeconomică, în timp ce eu susțin că este o faptă economică, adică ceva care ține de domeniul consumului de mijloace. În fond, orice consum este o risipă și orice stare de sănătate se degradează din cauza vieții… Sper ca aceste considerații ale mele să fie discutate (argumentat!) de către specialiștii în domeniile amintite mai sus, pentru a-mi aduce și alte argumente în favoarea ideii că este etic, economic, politic, juridic etc. doar ceea ce convine unui grup oarecare să accepte ca fiind favorabil lui. Conform acestei ”norme etice”, în trecutul nu foarte îndepărtat (la curțile regale ale Franței, de ex.) se considera că spălatul corpului dăuna grav sănătății, respectiv era neetic să te speli… În concepția mea, atât spălații (regi) cât și cei nespălați aveau comportamente care se numeau etice din simplul motiv că se încadrau discutării și acceptorii unui mod de conduită sau altul. Tot astfel, autorii loviturilor de stat (din 1989, de exemplu) sunt considerați acum morali, legitimi și legali, deși au încălcat toate regulile în vigoare la acea vreme, deși tot morali erau și pentru regimurile politice înlocuite de aceștia (în sensul că au ales un anumit tip de comportament: revolta, complotul și executarea adversarului ideologic).
Invit cititorii să-și imagineze cum ar arăta lumea de astăzi fără revoltații din coloniile britanice din estul coastelor Americii, fără teribiliștii Beatles, fără teoria relativității einsteiniene, fără exploratorii ținuturilor virgine, fără poezia lui Nichita Stănescu sau fără Windows-ul lui Bill Gates (lista exemplelor de asemenea ”spărgători” de norme fiind extrem de lungă). Toți acești inovatori și inventatori au dovedit curaj, inteligență, spirit critic, capacitate mult peste medie de a schimba cunoscutul și de a se aventura în necunoscut.
Psihologii încearcă și ei să ofere răspunsuri la dilema dacă oamenii se nasc sau devin buni sau răi, evident bunii fiind buni doar pentru unii: http://adevarul.ro/news/societate/ne-nastem-buni-rai 1_514371b000f5182b8510ce74/index.html .
Într-o primă instanță, spărgătorii de reguli au fost negați, criticați, admonestați dar – până la urmă – au fost pe deplin acceptați și adulați. Într-o primă instanță, ei sunt paria societății, fiind numiți nemernici, ticăloși, uzurpatori, golani sau trădători. Dar istoria ne arată că cu cât erau mai jigniți, anatemizați sau persiflați aceștia transformau imediat porecla în renume. Niccolo Machiavelli este unul dintre aceștia. A gândi și a acționa machiavelic este încă taxat ca fiind o netrebnicie, ca o filosofie a trădării și nesimțirii, o nemernicie în sensul cel mai negativ posibil al cuvântului. Iată însă că nemernicia machiavelică (în fond, o teorie a acțiunii umane eficiente, pragmatice și benefice) a fost ridicată la rang de doctrină a acțiunii umane eficiente, la artă a obținerii succesului în viață.

Despre arta de a obține ce vrei indiferent de metode (nemernologie)

Trei autori (nemernici!) americani au găsit de cuviință să înnobileze termenul de nemernic și să-l transforme în prototipul omului de succes, al cuceritorului fără de care omenirea n-ar fi evoluat niciodată. Spui că Soros este un nemernic pentru că a jucat riscant la Bursă și aproape a omorât lira britanică, câștigând averi incredibil de mari? Ei bine, atunci și noi, cei trei autori, suntem niște nemernici pentru că lăudăm virtuțile antreprenoriale ale unui Soros, ale unui Bill Gates etc. Asta spun, în subtext, autorii micului și veselului tratat de nemernologie, o inovație editorială care cred că deja este una de succes. Prețul de librărie al cărții (32,50 lei) spune deja destul de mult în acest sens. Stilul colocvial, bulevardier pe alocuri, atrage și convinge. Da, cititorule, și tu poți fi (dacă nu cumva deja ești) un nemernic, un tupeist parșiv, un antreprenor adică, un asumator rațional și emoțional de riscuri și de pericole pe calea obținerii succesului.
Voi reproduce, în continuare, prezentările făcute de diverse edituri acestei cărți pe care eu unul nu o consider atât de extraordinară prin faptul că nu face altceva decât afirmă deschis niște adevăruri știute de multă vreme. Practic, autorii sunt simpli notificatori ai unor stări de fapt și a consecințelor posibile și probabile ale unor anumite categorii de acțiuni umane. Meritul lor este că ei se substituie cu ușurință manualelor plicticoase, seci și adesea neconvingătoare de antreprenoriat, de praxiologie (teoria acțiunii umane eficiente), de etică, de management sau de economică politică. Iată cîteva dintre aceste precizări (cu citarea sursei!):

Book Description Publication Date: January 1, 2012
Steve Carrell–the Pretend Asshole. Ari Gold–the Hollywood Asshole. Simon Cowell–the Trying-Too-Hard Asshole. Mickey Rourke–the Reformed Asshole. Barney Stintson–the True Asshole. To truly be an asshole is an art form. It requires the perpetrator to be cocky yet quietly confident, snide as well as sincere, sneaky while in your face. Better men than most have failed miserably. That’s why there’s this guide–the first book to walk you through the tricks of the trade and the numerous benefits the attitude reaps.You will find essential information on how to sharpen your prick skills. Whether you’re way too over-the-top and need to tone it down, or are a shy wallflower who needs to turn it up, this book is your crash course in assholeology. You will now be able to get everything you ever wanted–in work, love, and life–by being an asshole. It’s every guy’s handbook on how to be an asshole, without getting a black eye. (Cf. http://www.amazon.com/Assholeology-Science-Behind-Getting-ebook/dp/B0047DWNRE).
Pentru ediția română apare următoarea descriere a cărții, cu păstrarea tonului și stilului nemernicilor autori americani: ”Din fericire pentru tine, Nemernologia face toata treaba murdara. Inauntru vei afla diferenta dintre a fi un un nemernic si a fi un ticalos – una te ajuta sa faci sex, cealalta sa fii dat afara din casa in suturi. Acest ghid iti arata cum sa reusesti, inarmat cu incredere, minte agera si obrazul gros. Fara vrajeala. Dar sa nu crezi ca-i numai munca fara joaca, si-uite-asa pierzi viata toata. Echipa autorilor nemernici Steven B. Green, Dennis Lavalle si Chris Illuminati te vor mentine inspirat si amuzat cu povesti ale tipilor scoliti in nemernologie si citate celebre ale unor nemernici si mai mari. Este tot ce ti-ai putea dori de la o carte pe care s-ar putea chiar s-o citesti. Bravo lor! Sfidarea sistemului este a doua natura a nemernicilor. Sunt maestrii absoluti in arta de-a freca menta, de-a se distra tot timpul si de-a si-o trage oricand si oriunde, chiar daca opinia generala este ca sunt niste parsivi notorii. Au invatat sa-si foloseasca la capacitate maxima talentele cu care au fost binecuvantati”. (Cf. http://librarie.carturesti.ro/nemernologia-293418). Iată o altă descriere, oferita de librăria Boema: DESCRIERE
Nemernologia – Arta de a obtine ce vrei indiferent de metode – Steven B. Green, Dennis LaValle, Chris Illuminati. NEMERNICII sunt de toate formele şi mărimile.

Apar în toate mediile, regiunile, rasele sau religiile.

Te înconjoară peste tot.

Îi întâlneşti tot timpul.

…sfidarea sistemului este a doua natură a nemernici lor. Sunt maeştrii absoluţi în arta de-a freca menta, de-a se distra tot timpul şi de-a şi-o trage oricând şi oriunde, chiar dacă opinia generală este că sunt nişte parşivi notorii.

Au învăţat să-şi folosească la capacitate maximă talentele cu care au fost binecuvântaţi.

Nemernicia este mai mult decât o simplă ştiinţă, este o artă. Te poţi considera norocos că eşti în faţa unui curs intensiv despre cum să obţii adaptarea completă la acest stil de viaţă. Te va transforma în ceva ce încă nici nu reuşeşti să-ţi imaginezi.

Vei afla diferenţa dintre a fi un nemernic şi a fi un ticălos – una te ajută să faci sex, şi să promovezi în carieră, cealaltă să fii dat afară din casă în şuturi şi alergat pe stradă.

Acest ghid îţi arată cum să reuşeşti orice, oricând şi oriunde, înarmat cu încredere, minte ageră şi obrazul gros. Fără vrăjeală.

Nemernicii au bătut sistemul. Poţi fie să-ţi trăieşti viaţa dormind, fie să fii bărbat şi să preiei controlul. Tu decizi. Cartea e la tine. Alege cu înţelepciune!

Vrei neapărat mărirea aia?

Cauţi să faci sex?

Vrei să fii buricul pământului?

Se poate întâmpla. Un nemernic ştie să adopte o poziţie, să obţină ce-şi doreşte, şi să plece cu fata – toate astea fără să se obosească. Dar dacă tu crezi că e uşor, mai încearcă. Din fericire pentru tine, Nemernologia face toată treaba murdară.

Înăuntru vei afla diferenţa dintre a fi un un nemernic şi a fi un ticălos – una te ajută să faci sex, cealaltă să fii dat afară din casă în şuturi. Acest ghid îţi arată cum să reuşeşti, înarmat cu încredere, minte ageră şi obrazul gros. Fără vrăjeală. Dar să nu crezi că-i numai muncă fără joacă, şi-uite-aşa pierzi viaţa toată.

Fragment din carte:
…nemernicii sunt de toate formele şi mărimile. Apar în toate mediile, regiunile, rasele sau religiile. Te înconjoară peste tot. Nemernicii sunt şi în familia ta, în reţeaua de fotbal online, în apartamentul de deasupra (şi asta nu pentru că urli tu în fiecare noapte înainte de culcare „Nemernicule, nu mai ţopăi atâta în toată casa!”)

Îi întâlneşti tot timpul. Gândeşte-te doar la pupincuristul de la muncă de la tine care este avansat în fiecare an deşi este mult mai ineficient chiar şi decât amărâtul de om de serviciu din tura de noapte care mai are doar o mână funcţională. Aproape că nu face nimic pentru locşorul comod şi poziţia din companie inscripţionată pe cartea de vizită.

Şi, totuşi, nu ştii cum se-ntâmplă, dar participă la fiecare şedinţă importantă, la fiecare întâlnire a consiliului director şi este primul invitat la toate evenimentele organizate de companie.

Este prietenul de pe Facebook care postează sute de poze din excursii prin locuri pe care nici nu ştii unde să le cauţi pe hartă sau să le scrii corect pe Google. Se duce în vacanţe de vis, nemeritate, pe spinarea prietenilor, colegilor de serviciu şi a multor altora.

Niciodată nu întoarce favorurile, dar lumea nu pare să fie deranjată de asta. La sală, este individul care găseşte o cale să flirteze, să i-o tragă şi apoi să-i dea papucii fiecărei femei de la cursurile de ciclism de seara şi, totuşi, să rămână în continuare un tovarăş de treabă. Un exemplu esenţial de onestitate, 100% nemernic.

Dar ghici ce? Bravo lor! Sfidarea sistemului este a doua natură a nemernicilor. Sunt maeştrii absoluţi în arta de-a freca menta, de-a se distra tot timpul şi de-a şi-o trage oricând şi oriunde, chiar dacă opinia generală este că sunt nişte parşivi notorii. Au învăţat să-şi folosească la capacitate maximă talentele cu care au fost binecuvântaţi.

CUPRINS:

Prefaţă

Partea I
Definiţia Nemernicului

Capitolul 1 – Ce este acela un Nemernic?

Capitolul 2 – Evoluţia Nemernicului

Capitolul 3 – Cele zece principii ale nemerniciei

Partea a II-a
Transformarea în Nemernic

Capitolul 4 – Ce tip de Nemernic eşti?

Capitolul 5 – Poartă-te ca un Nemernic

Capitolul 6 – Nemernicul la serviciu

Capitolul 7 – Nemernicul pe teren

Capitolul 8 – Nemernicul şi sexul opus

Partea a III-a
Efectele

Capitolul 9 – Eşti un Nemernic… Ce urmează?

Partea a IV-a
Ghid de recunoaştere a fraţilor tăi întru nemernicie

Anexa A
Ghidul de „hidratare” al Nemernicului

Anexa B
Nemernicul şi mişmaşurile

Întrebări nemernice frecvente

Nemernicul în străinătate
Nemernicia este mai mult decat o simpla stiinta, este o arta. Te poti considera norocos ca esti in fata unui curs intensiv despre cum sa obtii adaptarea completa la acest stil de viata. Te va transforma in ceva ce inca nici nu reusesti sa-ti imaginezi. Nemernicii au batut sistemul. Poti fie sa-ti traiesti viata in somn, fie sa fii barbat si sa preiei controlul. Tu decizi. Cartea e la tine. Alege cu intelepciune” (http://www.librariaboema.ro/carte/nemernologia-arta-de-a-obtine-ce-vrei-indiferent-de-metode–i34306)
Mă alătur celor trei autori în demersul lor de a discerne între a fi nemernic (recte parșiv, tupeist, obraznic, îndrăzneț etc.) și a fi idiot, două noțiuni tangente, mai ales dacă nemernicia este încă văzută ca ceva negativ, reprobabil.
De reținut că nemernicii vizează îndeosebi rezultate pozitive (în pofida mijloacelor taxate ca fiind negative și neagreate). Ei aplică mereu dictonul machiavelic pozitiv ”scopul scuză mijloacele” și au la purtător mentalitatea promovată de anticii romani ”divide et impera”. Mai mult, nemernicul nu este pedepsit, distrus, omorât, ci , date fiind talentele sale reale și invidiate, el reușește să fie agreat, plăcut chiar. Nemernicii sunt oameni carismatici, plăcuți, joviali cărora cu greu le poți reproșa îndrăzneala (aș adăuga aici o zicală – referitoare la cuceritorii de inimi – care spune că ”femeile sunt dispuse să ierte excesul de îndrăzneală al bărbaților, dar nu și lipsa îndrăznelii”). Nemernicii fac parte din categoria pupincuriștilor aparent inofensivi care se mențin, în pofida unor deficiențe, în lista oamenilor de încredere ai managerului, fiind promovați pentru merite pe care doar șefii lor le decelează. Iată descrierea (una dintre ele) făcută de autori acestor tipi ce vor ieși mereu în față: ”Sfidarea sistemului este a doua natură a nemernicilor. Sunt maeștri absoluți în arta de a freca menta, de a se distra tot timpul și de a și-o trage oricând și oriunde, chiar dacă opinia generală este că sunt niște parșivi notorii. Au învățat să-și folosească la capacitate maximă talentele cu care au fost binecuvântați” (p. 14). Sintetizând, a-și spune că dacă nu ești remarcat, nu exiști! Nemernicii sunt memorabili și memorați, fiind mereu în mintea celor care nu pot fi ca ei (bărbații ultracuminți și femeile care știu ce vor). Pentru cei trei autori, ”nemernicii sunt inovatori, puternici și faimoși” (p. 16). Dintre nemernicii contemporani nouă, notoriu pentru publicul român, este amintit (în carte), printre alții: Bill Gates, iar dintre nemernicii care au făcut istorie sunt amintiți: Marc Antoniu, Carol cel Mare, Ginghis Han, Henric al VIII-lea, Thomas Edison, Winston Churchill, etc. Marele nemernic W. Churchill pune accentul pe atitudine, calitate care face diferența dintre oamenii obișnuiți și oamenii de acțiune: ”Atitudinea este un lucru atât de mic, dar care face o diferență colosală” (p. 31).
Spre deosebire de nemernici, ”idioții sunt distructivi: ei nu-și calculează fiecare acțiune și consecințele acestora. Idioții se gândesc la o singură persoană: ei înșiși. Idioții mint, înșeală, fură, economisesc pentru a obține exact ceea ce vor din orice situație. Nimeni nu se dă în vânt după ei, nici măcar mamele lor” (pp 15 – 16). Dintre idioții/ proștii amintiți în carte, cel mai notoriu este, pentru românii care l-au urmărit la TV, americanul bogat și îngâmfat, Donald Trump.
Pe parcursul lucrării, autorii insistă în a atrage atenția că limita/ granița dintre nemernic(ie) și idiot(ie) este foarte subțire și adesea penetrabilă dintr-o zonă în cealaltă. Aș risca o forțare a acestei distincții (adesea vagi) dintre nemernic și idiot, spunând că nemernicul este un idiot plăcut, agreabil și, adesea, altruist, fiind chiar foarte agreat, în timp ce idiotul este un nemernic posac, egoist și izolat, autist chiar. Conform titlului cărții, nemernicia este o virtute rară, a cărei valoare este dată tocmai de raritate, de ridicare deasupra majorității care aplică tăcută și ”corectă politic” regulile sugerate de ideologii conformității și ai omogenității cenușii generalizate.
Multe nu ar fi de spus despre conținutul lucrării celor trei nemernici americani. Aș reține totuși ca utilă lista de rețete de băuturi (cocktailuri) cu explicații realmente utile și pe care altfel nu le-ai ști decât dacă experimentezi asiduu și constant…

Concluzii

Sintetizând, aș conchide că nemernicia/ tupeismul/ obrăznicia/ parșivenia/ ticăloșia reprezintă un stil de viață, cu plusuri și minusuri, cu bune și rele, unul axat pe inițiativă, curaj, risc, tupeu, agresivitate, (auto)cunoaștere, inteligență, intuiție, bună și corectă informare și comunicare, un explorator al situațiilor inedite, nemernicul fiind un spirit speculativ, un bun cercetător și găsitor de soluții, un fin psiholog și un abil politician, un economist avizat și un (self)manager de succes, un moralist desăvârșit și un bun înotător în ape tulburate chiar de el însuși. Pe scurt, nemernicii de succes sunt buni utilizatori ai Metodologiei Scop Mijloc (chiar și în cazul în care n-au auzit nici de mine și nici de Machiavelli). Chiar dacă scopurile lor sunt relativ diverse (bani, carieră, vizibilitate, femei/ bărbați), mijloacele utilizate de ei sun în mare măsură aceleași. La rîndul său, teoria despre nemernicie și nemernici numită Nemernologie este un discurs etic aplicat, o sistematizare a ideilor la scopurile general umnane și la mijloacele folosite pentru atingerea lor. Măsura în care acest discurs este aplicabil tuturor oamenilor este un lucru discutabil. Dacă fiecare dintre noi ar fi (la fel de) nemernici ca la cartea acestor trei autori, atunci riscăm să experimentăm schimbări pe care nimeni nu le-ar mai putea suporta. Aș caracteriza această situație a aplicabilității generalizate a Nemernologiei la viața cotidiană a fiecăruia cu o sintagmă la modă: ”Teoretic se poate. Practic, suntem la nivel teoretic”. Oricum, pentru cunoscătorii Metodologiei Scop Mijloc se observă cu ușurință că structura cărții este una care respectă conținutul acestei metodologii generale a acțiunii umane: partea I-a a cărții vorbește îndeosebi despre scopuri, partea a II-a despre mijloacele ce pot fi utilizate pentru aceasta, iar partea a III-a discută posibilele adecvări dintre scopurile propuse și mijloacele utilizate de nemernici. Pe scurt, avem de-a face cu o carte de antreprenoriat (nerecomandată cardiacilor, pudibonzilor, rușinoșilor, alintaților, și celor care nu suportă toate cuvintele limbii române actuale – îi includ aici pe acei sensibili care nu reușesc să citească excelentele articole cu caracter educațional și edcativ ale scriitoarei bloggerițe Lorena Lupu: http://www.lorenalupu.wordpress.com ). Calitățile promordiale ale antreprenorului/ nemernicului sunt, conform acestei cărți: obrazul gros, siguranța de sine și capacitatea de a spune nu. Nemernicii sunt conform războinicilor adevărați descriși de Sun Tzu: ”Războinicii victorioși întâi câștigă și apoi se duc la război, în timp ce războinicii învinși se duc întâi la război și apoi caută o cale să câștige” (p. 81). Îmi permit și eu o completare a acestui aforism: dă-te învins, și vei învinge!, filosofie (geo)politică pe care – se spune – au aplicat-o rușii sovietici pentru a-și păstra imperiul tot mai greu de păstrat cu ideologii de împrumut: plecăm, pentru a rămâne! (vezi mai multe despre această strategie a nemerniciei duse dincolo de artă lecturând 22 de pagini de text despre care fiecare va avea câte o părere, exact ca și despre sfaturile date de către cei autori americani: http://unguruldambovitean.wordpress.com/2013/03/16/dati-mai-departe-sa-se-stie-cum-am-fost-manipulati-si-mintiti/). După atîtea exemple de nemernicie autentică, nu-mi rămâne decât să formulez și eu un îndemn: Nemernici români, acționați! Acum sau niciodată! E vremea nemernicilor acum, nu a idioților!
Nemernicii adevărați se recunosc ușor: ei rămân mereu în echilibru interior și exterior, privesc mereu înainte și țintesc la sigur. În final, un sfat personal extras din nemernicia mea: practicați sporturi care presupun multă mișcare, învățați tehnici de energizare (Qi Qong) și de relaxare, citiți mult (dar bine!), puneți înțelegerea înaintea memorării și nu luați de bune sfaturile oricui (inclusiv ale mele) decât după o matură chibzuință. Spor în toate!

Liviu Druguș, Miroslava, Iași, 17 martie 2013
http://www.liviudrugus.ro
http://www.liviudrugus.wordpress.ro
http://www.facebook.com/liviu.drugus
liviu.drugus@ugb.ro
Lecturi suplimentare ajutătoare:
Ghidul mincinosului desăvârşit. Cum să minţi credibil (text preluat din adevărul.ro din luna martie 2013)
Unele minciuni sunt nevinovate, altele necesare. Unii ascund adevărul din obişnuinţă, alţii de plăcere. Dar să minţi convingător, fără să clipeşti, nu este un lucru uşor. Ai nevoie de o poveste bine gândită, de un ton ferm şi de consecvenţă.
Să fii capabil să-i manipulezi pe cei din jur a fost cândva – iar în unele cazuri este şi acum – o abilitate esenţială supravieţuirii, spun antropogii. Psihologul Robert Feldman, de la Universitatea din Massachusetts, SUA, a publicat în 1999 un studiu care spunea că de cea mai mare popularitate într-un grup se bucură copiii care ştiu să mintă foarte bine.
Uneori, adevărul poate fi prea dureros pentru a fi spus. Alteori, ducem cu noi secrete ce nu pot fi spuse sub niciun chip. Indiferent din ce motiv, cu toţii spunem lucruri neadevărate la un moment dat. Unii mai rar, alţii mai des. „O minciună reuşită presupune multă muncă“, spune psihologul Michael Lewis pentru publicaţia „Psychology Today“. Iată cum se construieşte o minciună credibilă:
Ocoleşte adevărul. Aceasta este cea mai convingătoare minciună. Atât de convingătoare, încât chiar şi tu poţi ajunge să crezi că nu ai spus o minciună adevărată. Încearcă să eviţi adevărul aşa cum magicienii distrag atenţia publicului de la trucurile lor. Desigur, nu întotdeauna putem ieşi dintr-o situaţie doar ocolind adevărul.
Nu te baza pe spontaneitate. O minciună este mai credibilă dacă este bine gândită. Încearcă să anticipezi situaţiile în care trebuie/vrei să minţi, precum şi întrebările interlocutorului. Nu aştepta să fii interogat pentru a construi o poveste. Mincinoşii care îşi construiesc înainte povestea sunt mai credibili decât cei care o inventează pe loc, potrivit unui studiu realizat de psihologul Bill Flanagan.
Nu fi ezitant. Dacă ai decis că trebuie să ascunzi adevărul, mergi până la capăt. Tonul ar trebui să fie ferm şi vocea fără modulaţii, iar pauzele lungi între cuvinte ar trebui evitate, la fel şi vorbirea precipitată sau excesiv de afectată.
Fii consecvent. „Unul dintre lucrurile pe care oamenii le fac greşit este că dau informaţii diferite persoanelor cu care intră în contact, iar aceştia pot să vorbească între ei şi să compare datele“, spune psihologul Michael Lewis. Odată ce ai creat povestea, nu-i schimba datele de la un interlocutor la altul. Încearcă să fii constant.
Atenţie la limbajul corpului! Există multe gesturi care trădează mincinoşii, dar foarte cunoscute oamenilor sunt acelea că evită contactul vizual, că au tendinţa de a duce mâna la nas şi că gesticulează mult. „Mincinoşii credibili reuşesc să-şi controleze bine semnalele nonverbale“, mai spune psihologul american Robert Feldman. Tusea şi dresul vocii te pot deconspira şi ele dacă le pui în practică prea des.
Contraatacă. Nu întotdeauna reuşim să spunem minciuni credibile, dar şi în acest caz putem recurge la o strategie pentru a ieşi din încurcătură: contraatacul. „Vedem adesea politicieni care răspund agresiv acuzaţiilor. Ceea ce ăncearcă ei să facă este să distragă interlocutorului atenţia de la subiect, acesta fiind nevoit să se adune pentru a combate atacul“, explică Stan Walters, autor al cărţii „Adevărul despre minciuni: metode simple de a gestiona decepţiile
Cf http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/ghidul-mincinosului-desavarsit-minti-credibil-1_513cc33300f5182b85eefc26/index.html