Se emit zilnic mii și milioane de prostii pe care oamenii normali/ medii, proștii (făcuți) grămadă sau inteligenții dați dr(e)acului le produc, firesc și nonșalant, pe bandă rulantă. Dintre acestea este cât se poate de greu să alegi o prostie mai aparte, mai gogonată și moțată (adică să definești, să ai criterii de selecție, să aplici o regulă de separare de ”normal” și să descrii rezultatul extracției ca fiind… o prostie!). Prostiile guvernanților capătă, adesea, o imediată justificare din partea normalității/ majorității sociale dominante:”vai sărăcuța, dar cum crezi că le poate ea ști pe toate?”. Pe de altă parte, prostiile noastre, ale oamenilor obișnuiți, sunt aspru criticate și persiflate de specialiștii în materie de limbă și acțiune socială ca fiind inadmisibile/ inacceptabile/ impardonabile. În fine, mai rămâne un segment de umanitate, unul firav, care a fost educat în spiritul corectitudinii și al rectitudinii, iar atunci când, oameni fiind și ei, mai greșesc, au capacitatea de a recunoaște, ba chiar de a-și cere scuze pentru grava lor ignoranță sau neatenție (scuzele fiind un lucru greu de găsit la primele două categorii descrise mai sus).
Aparent, nu este deloc greu să extragi o prostie (spusă sau făcută) care este sau pare a fi demnă de a reține atenția. Dar prin ce se remarcă/ sare în ochi o prostie? Eu cred că prin faptul că încurcă lumea, că este contradictorie și lipsită de coerență cu mediul în care apare. Tocmai prin asta ea merită să fie analizată, tratată și, eventual, vindecată printr-o propunere de soluție/ vindecare (soluție pe care, mai mult ca sigur autorii prostiei nu o vor afla niciodată; cu atât mai puțin o vor aplica vreodată, cu consecința evidentă că prostia este mereu triumfătoare). Prostia înseamnă, în esență, lipsă de adecvare la un context dat, iar vindecarea prostiei ar însemna refacerea coerenței/ adecvării dintre o afirmație și mediul căreia îi este adresată. Mai pe scurt, revenirea din prostie înseamnă refacerea adecvării între intenție (scop) și faptă (mijloace). Sigur, prostia este soră bună/ vitregă/ geamănă cu minciuna pentru simplul motiv că este o mare prostie să minți când ai atâtea mijloace la îndemână pentru a nu fi nevoit să o faci. Aha! Desigur, comoditatea, lenea existențială (muieți îs posmagii?), lipsa motivării de a pune adevărul mai presus de orice face ca lumea de azi (de ieri și, probabil, de mâine) să arate exact așa cum arată (a arătat/ va arăta vreodată).
Încă o precizare foarte necesară pentru discuția referitoare la prostiile exemplare și eventualele căi de înlăturare a lor: prostia este una, iar prostul (purtătorul și făcătorul de prostie) este alta. De aceea, ținta mea este în primul rând prostia și nu neapărat proștii care se nasc mereu-mereu și care, foarte probabil, vor reface/ relua prostiile generațiilor anterioare, prezente și tot așa ad infinitum! De aici și remarca prim-prostologului român, grecul (https://ovidiuivancu.wordpress.com/2017/09/28/caragiale-de-ce-ne-critica-grecul/) Caragiale: ”Proștii sunt muritori, dar prostia este nemuritoare”. Ca și în cazul criticii literare, ținta este opera, nu autorul! Dar ce să te faci când orice prostie care ne apare în jurul nostru are (și) un autor, adică are părinți naturali, vii și, adesea, fericiți!? Ca să fie mai clar, una este autorul prostiei x (numitul AB) și alta este AB în persoană, care poate fi, la rigoare, o persoană onorabilă, respectabilă și chiar admirabilă. De ce fac această precizare? Dacă cineva îi arată lui AB că a făcut o prostie, asta nu înseamnă neapărat că AB este prost pe de-a-ntregul, un incapabil absolut și un rebut uman. Dimpotrivă! Nu rare sunt cazurile când o ”prostie” nevinovată pune în lumină valoarea reală a autorului acesteia (prin contrast). În schimb, când o prostie este urmată de altă prostie și, din nou, aceasta, la rându-i, este urmată de o altă prostie, atunci nu doar prostia ne interesează, ci și prostul. Dar, subliniez din nou, acesta nu este neapărat prost cu totul, ci prost doar acolo unde este el/ ea în momentul debitării șirului de prostii. Spre exemplificare, ministrul Petru Daea, autorul unor savuroase și periculoase prostii, este un prost membru al guvernului, dar el ar putea fi, probabil, un foarte bun manager la o stână de oi, sau chiar un autentic leader în lumea mioarelor și berbecuților pentru export. (va continua)
Liviu Druguș
Pe mâine!
liviudrugus 