Motto 1: „Adevărul istoric nu este ceea ce s-a întâmplat: este ceea ce noi gândim că s-a întâmplat.”(Borges)
Motto 2: ”Adevărul e ceea ce ni se pare” (rector al unei universități din Spania)
Motto 3: ”Adevărul e că nu e” (vorbă din popor)
Motto 4: ”Literatura nu este interesată de adevăr, ci de verosimil” (apud Liviu Antonesei)
Motto 5: ”E veșnică pe lume doar schimbarea”/ ”Nought may endure but Mutability” (Percy Bysshe Shelley)
”Tehnica sandwich-ului” – aceasta ar putea fi o caracterizare a modului cum și-a organizat autoarea povestea care constituie substanța cărții: două-trei capitole din interiorul Lăptăriei sunt urmate de unul-două (sau mai multe) din exteriorul acesteia, sau de unul care combină interiorul cu exteriorul, pentru ca trecerea, din nou, la interior să se facă abia după două-trei capitole de exterior ș.a.m.d.
Într-un capitol ”de exterior” (cap. 17) autoarea face filosofia timpului, mai exact subliniază cât de apăsătoare poate fi trecerea timpului atunci când timpul însuși îți permite să-l conștientizezi, să-l caracterizezi, să-l înțelegi și să-l suporți. O vară fierbinte (la propriu!) – cum a fost cea descrisă în acest capitol – te obligă să-ți dorești accelerarea trecerii (ano)timpului și ajungerea la mult doritele temperaturi normale. Ce poate ocupa timpul vacanței de vară al unei profesoare de geografie (Aurora) în lipsa unor costisitoare excursii, a unei vieți de familie împlinite și a prietenilor care să suplinească lipsa de sens a existenței sale temporale? Doar cititul ziarelor și cărților, privitul la televizor și, desigur suportarea ciuntitei vieți de familie (mai bine spus, a resturile acesteia). Aurora cea ”aproape măritată” (p.124) își devoalează ceva mai concret statutul marital, tangențial amintit în capitolul anterior. Tudor, soțul din acte, conta tot mai puțin în ecuația existenței Aurorei. Mai mult plecat fiind, (consumând majoritatea timpului cu un doctorat în Relații Publice), Tudor făcea ca timpul petrecut de Aurora cu el să fie cvasiidentic cu cel petrecut fără el. Cărțile, ziarele și emisiunile tv semănau și ele tot mai mult între ele – toate contopite și zdrobite într-o zonă a nimicurilor, fleacurilor, mimărilor, falsurilor și afirmării irepresive a incompetențelor celor care le produceau. Cuvântul care sintetizează toate aceste mimetisme nereușite este sugerat autoarei/ Aurorei chiar de o emisiune tv despre kitsch, cu titlul grafiat greșit ”Despre kitch”(în loc de ”Despre kitsch”). Ce poate fi mai dezarmant/ deprimant/ dezonorant decât o emisiune pe teme de cultură (sub)minată la greu de incultură? Scrie autoarea: ”culmea kitsch-ului .. n-ar pute fi decât ”kitch-ul” ” (p. 133). Lucrurile încep să prindă contururi cauzale, explicative pentru încercarea celor șase de a se asocia benevol în speranța atenuării multiplelor frustări care veneau înspre ei de peste tot: din viața publică/ politică postdecembristă fanariotă, din familii prost croite (toate cele trei femei din sextet sufereau de neîmpliniri familiale/ sexuale de varii ordine de mărime și intensitate), din mizerii jurnaliere oferite en gros pe post de viață culturală, din viața urbană tot mai cenușie și mai urât mirositoare etc. Și atunci, cum să nu devină psihologia și psihiatria specialități academice tot mai căutate în România care tocmai trecuse de la capitalismul de stat (numit socialism) la socialismul privat (numit capitalism)?
Cum despre gusturi în artă se poate discuta mult, este evident că portretizarea (fie aceasta și artistică) a mizericordiilor mundane valahe poate plăcea sau nu cititorilor. Redau aici o opinie cu caracter general formulată de un anonim pe blogul său numit fals modest ”unomcuunblog”, opinie oferită ca explicație a faptului că nu mai suportă să citească literatură română contemporană: ”m-am săturat de stilul ăsta realist, cenușiu și rece. E un stil care nu transmite nimic, ci pur și simplu te pune în fața unei realități mizerabile pe care oricum o experimentăm pe pielea noastră, zi de zi”. Dacă omul cu blogul ar fi fost în Comitetul Nobel pentru Literatură, și votul său ar fi fost decisiv în alegerea Svetlanei Alexievici drept Laureat pe acest an, evident că Nobelul ar fi mers în altă parte… De altfel, Doina Popescu pare a se încadra într-un curent al literaturii (îndeosebi feminine) reprezentat de Sanda Movilă, cea ”obsedată de situații limită, de cazuri deviante, de laturile coșmarești ale realității”.
După cum spuneam, acest capitol (17) de exterior, este urmat de alte patru capitole de interior (18, 19, 20 și 21), după care vor veni cinci de exterior (22, 23, 24, 25 și 26) apoi iar unul de interior (27) garnist, ulterior cu trei capitole de amintiri (28, 29, 30), pentru ca finalul cărții (cap. 31) să fie dedicat integral Lăptăriei, mai exact dialogurilor și reamintirilor care erau derulate acolo de membri ai sextetului.
Așadar, voi dedica spațiul acestui episod poveștilor lăptărești din câteva capitole, relatări care l-au vizat cu osebire pe Cristian – afaceristul bucureștean, cel aflat în plină competiție amoroasă cu Radu – teoreticianul afacerilor venit special pentru întâlnirea cu sextetul/ Iulia tocmai de la Iași. Chipul lui Cristian producea o neplăcere estetică, dar sufletul său… ”Ascultându-l câteva minute, simțeai cum o lumină începe să iradieze dinlăuntrul lui și să se răspândească în jur, proaspătă și caldă.” (p. 135). Cristian rămăsese și el singur, după eșecul mariajului cu Corina. Capitolul 19 este dedicat monologului lui Cristian despre fosta sa soție, Corina, dar ascultătoarea – Aurora – simte că era pe punctul de a se îndrăgosti de el: ”Impulsuri obscure mă străbăteau cu fiori lungi de plăceri care închid în ele capcane….De data asta eram hotărâtă să nu pierd nimic, pentru că, vorba Anei, pe lângă mine se furișa chiar atunci vicleana vulpe a fericirii. Dacă aș fi întins mâna aș fi apucat-o de coadă. Simțeam un avânt nebunesc.” (p. 144).
După ce în capitolele anterioare atenția a fost fixată eminamente pe femei (Aurora, Iulia, Zina, Ana) începând cu capitolul 18 sunt aduși în prim plan și bărbații (mai exact, bărbatul Cristian), pentru ca apoi femeile să-și reia poziția de personaje importante, evident tot în preajma femeilor și în intimă conjuncție cu acestea. După cum vom vedea – exact ca în viața cuplurilor, unde în marea majoritate a cazurilor bărbații ”pleacă” primii la cele veșnice, tot astfel, rând pe rînd, personajele masculine din roman dispar primele sau apar doar în memoria afectivă a povestitoarei/ povestitoarelor. Evident, dispariția (prematură a) bărbaților lăsă loc larg solitudinilor feminine (aparente sau nu). În ultimă instanță, romanul Iluzoria vulpe a fericirii este (și) despre viața solitară a autoarei/ povestitoarei/ Aurorei, cartea fiind una de semificțiune, un fel de jurnal personal în care poveștile celorlalți au doar rostul să contureze mai bine povestea (viețții) autoarei. Să vedem, în continuare, cum gestionează autoarea procesul lent, dar sigur, de dispariție a bărbaților.
Voit sau nu, după ce Ionuț – cel din variantele inițiale ale romanului – a fost înlocuit cu lesbiAna, prezențele masculine ale romanului (cele două rămase) se reduc, în fapt, la una singură, Radu fiind o prezență mai mult simbolică, jucând rolul îndrăgostitului naiv de preafrumoasa profesionistă, Iulia. Chiar Aurora îl invocă pe post de substanță de contrast (contrapunct) pentru a-l evidenția și mai bine pe Cristian. Persoanele masculine prezente doar în memoriile Aurorei (Călin – ”bărbatul cu napalmul” de care se îndrăgostise mai demult Aurora – aș zice ”a la Radu” -, și Tudor, soțul oficial al Aurorei) accentuează, în realitate, lipsa acută a masculilor adevărați de pe piața bucureșteană a cererii și ofertei de bărbați din acei ani. Un alt bărbat (amantul Zinei, soțul Corinei) este rapid scos din discuție (moare într-o avalanșă de zăpadă) și nici măcar nu are un nume (fiind amintit ca ”soțul bigotei” sau ”soțul Corinei”, ceva în tonul ironic în care este amintit, uneori, președintele Klaus Iohannis, de către ziariști ca ”soțul primei doamne a țării”). Parafrazând o străveche butadă (”Cei patru evangheliști erau trei: Luca și Matei”), Doina Popescu oferă importanța meritată celor patru bărbați (vii și prezenți fizic) din povestire, care, prin înlocuirea lui Ionuț, au rămas trei: Cristian și Radu. De fapt, doar Cristian… Această reducere a bărbaților la unul singur (și nici acela al povestitoarei) pornește, cred, dintr-o atitudine (ușor) disprețuitoare față de bărbați, majoritatea dintre ei necunoscători ai abisurilor psihice feminine. Unii sunt fie prea dedicați serviciilor/ joburilor lor: bogatul soț al Iuliei (fără nume), Tudor – soț doar în acte, Cristian – dedicat afacerilor, Radu – dedicat studiilor teoretice și pradă ușoară a unei singure femei), fie sunt neinteresanți (soțul Iuliei, soțul Corinei), fie… intangibili (Călin – bărbatul cu napalmul). Nu întâmplător, lesbiAna o curtează pe Aurora, universul feminin fiind, pentru Ana, mai interesant decât cel al bărbaților. Lipsa bărbaților adevărați/ adecvați/ doriți într-o lume tot mai populată și chiar dominată de femei explică destul de clar sentimentul – atotprezent în carte -, acela de iluzorie vulpe a fericirii, sentiment preponderent feminin. Spun asta fără vreo urmă de discriminare, ci pur și simplu pentru faptul că n-am prea auzit bărbați care să se plângă (sau să scrie) pe tema nefericirii lor. Deși fericirea este un deziderat/ ideal/ scop profund (și general) uman, am aproape convingerea că preocuparea cea mai vizibilă și mai insistentă pentru obținerea fericirii (teoretic și practic) este una preponderent feminină. Poate și pentru că nefericirea le-a însoțit prea mult timp în decursul istoriei.
Discuția despre fericire/ bucurie/ plăcere/ satisfacție/ mulțumire/ împlinire ar putea fi mult lărgită și lungită, considerentele culturale, istorice, economice, etice etc. fiind posibile grile de evaluare asupra afirmațiilor mele de mai sus. Specialist fiind (eu) în divagații, amintesc aici, en passant, modul cum predam economie (politică) la Chișinău (aug. 1990 – dec. 1995). Numesc acest mod hedonist de predare omenos, adică unul care pleacă de la cunoașterea omului (indiferent de gen) și se termină cu soluții posibile pentru ”umanizarea”/ omenirea/ fericirea acestuia. După multe secole în care s-a tot vorbit despre umanism, iluminism, progres uman, progres social, progresism, progresivism etc., după ce s-au scris tratate (prea) voluminoase de filosofie/ hedonism, morală, etică, estetică, psihologie, sociologie, leadership, management sau entrepreneurship care trasau căile (sigure!?) spre succes/ fericire/ împlinire (sau, dimpotrivă, decretau că doar divinitatea mai poate ajuta omul să se ridice) am considerat, prin anii 70 și 80 ai secolului 20, că este suficient să definim/ descriem/ cunoaștem omul prin trei dimensiuni ale existenței sale conștiente: scop, mijloace, adecvare scop-mijloace. Acest model triadic este nu doar foarte simplu (pentru început), dar și fundamental pentru orice demers ce vizează cunoașterea omului. Să nu uităm că trăim într-un spațiu tridimensional, cifra trei fiind definitorie pentru tot ce ține de om(enesc) și de acțiunea umană (continuumul gândire-simțire-acțiune). Modelul treimic cristic este, și el!, bazat pe acest model existențial tri(u)nitar conform căruia se derulează întreaga existență umană (introducerea omului muritor în Sfânta Treime – asta da idee demnă de apreciat!). Revin la ideea modului omenos în care am considerat că trebuie predată teoria economică (care nu poate nicicum fi separată de teoria politică, etică, estetică, managerială etc.). Desigur, a trebuit să ignor celebrul citat idealist kantian care afirmă că omul trebuie să fie întotdeauna scop și niciodată mijloc, deoarece concepția mea sublinia din start faptul că principalul (uneori chiar singurul) mijloc pentru om de a-și atinge scopurile propuse este chiar el însuși, persoana care conștientizează nevoi concrete și formulează ca scopuri împlinirea acelor nevoi, imaginând și creând/ colectând/ consumând mijloace apte să ducă la scop. În plan economic (așa cum este încă înțeleasă acestă dimensiune a existenței umane) totalitatea scopurilor se numește, generic, CERERE (de mijloace), iar totalitatea mijloacelor se numește, tot generic, OFERTĂ (pentru atingerea unor scopuri, conform principiului ”do ut des” – ”îți dau ca să-mi dai”). După cum spunea Paul Samuelson, primul economist laureat Nobel pentru economie, ”și un papagal ar putea să predea economie rostind mereu cuvintele cheie: cerere și ofertă”. La fel spun și eu: oricine (inclusiv și papagalii din varii ”științe”, academii și alte confrerii feudale) poate preda orice disciplină despre om pronunțând cuvintele: scop și mijloc (dar, îndeosebi, adecvarea scop-mijloc). La fel cum oamenii sunt mijloace pentru alți oameni (inclusiv pentru ei înșiși), tot astfel oamenii sunt oferte pentru oameni (inclusiv pentru ei înșiși). Afirmația că omul este mijloc va scandaliza pe kantieni (I. Kant a ”decretat” că omul trebuie să fie întotdeauna scop și niciodată mijloc) dar eu nu mă refer doar la instrumentalizarea și reificarea oamenilor (de altfel aspecte inevitabile în raporturile interumane), ci, în primul rând, la faptul că omul trebuie să se pună pe sine cap de listă în enumerarea mijloacelor apte să-i satisfacă o dorință, o cerere, o nevoie, un scop. Printre nevoile/ scopurile/ cererile fundamentale ale oamenilor (adică ale bărbaților și ale femeilor) se află și nevoile (lor) sexuale: ambii (într-o societate civilizată, echilibrată, democratică, prosperă) reprezintă și cerere și ofertă, adică sunt (atât bărbații cât și femeile) și scopuri și mijloace, dar asta într-un mod atât de firesc încât cererea și oferta nu apar în decor, ca la piață. Totuși, în societățile mai puțin evoluate, mai puțin educate și echilibrate apare un fel de diviziune sexuală a muncii: femeile apar ca fiind campioanele cererii, iar bărbații ca fiind campionii ofertei. O cerere (feminină, în acest ultim caz) în exces va genera insatisfacții, nefericire, în timp ce o supraofertă de masculinitate va genera nefericire în tabăra bărbaților. Desigur, idealul este apariția echilibrului între cerere și ofertă, moment în care se stabilește prețul de echilibru și …toată lumea este mulțumită și fericită (omorând, din start, iluzoria vulpe a fericirii…). Desigur, echilibrul – atât cât poate fi acesta estimat de către actorii care îl determină și îl evaluează – durează doar secunde, ore, zile, iluzoria vulpe a fericirii (de rand mai înalt) ivindu-se inevitabil și atrăgându-ne spre noi orizonturi. ”E veșnică pe lume doar schimbarea” (Percy Bysshe Shelley).
Dar, indiferent de nivelurile de rafinament cultural, de cutume civilizaționale și de impulsiuni biologice mai mult sau mai puțin manifeste, cred că peste tot în lume (și întotdeauna) a existat un specific feminin (ispita, ca formă concretă a cererii) și un rol mai bine definit al femeii în arhitectura socială (fie acesta favorabil/ avantajos sau nu femeilor, în ansamblul lor). Și tot din specificul cererii feminine face parte și arta femeii de a transfera cererea de partea bărbatului, deși inițiativa aparține, aproape în exclusivitate, femeii: bărbații fac propuneri, oferte concretizate în atenții materiale sau spirituale, ca urmare a unor semnale primite, și tot bărbații CER femeile în căsătorie (mai recent, asta se face în public, la TV sau pe o scenă de teatru…). Cu alte cuvinte, marketingul (feminin) este arta femeilor de a induce o cerere sub formă de ofertă, iar managementul (masculin) este încercarea bărbaților de a masca acest lucru.
Statistic și structural vorbind, România are o populație feminină majoritară fapt care nu o avantajează – îndeosebi în cazul în care granițele ar (mai) fi închise –, de unde și opinia pe care am exprimat-o, la începutul acestei ample divagări, cum că fericirea este o preocupare mai mult feminină la noi, (”Iluzoria vulpe a fericirii” este scrisă de o autoare/ femeie, despre femei și nu doar pentru femei). Pentru lesbiAna durerea/ nefericirea produce… tărie/ întărire, iar durerea ei este generată de dorul sufocant de o fericire care nu mai vine (am parafrazat celebrul citat de la pagina 60, preluat de editor și plasat pe coperta patra a cărții). Traducând în termenii economico-politico-etici pe care tocmai i-am descris mai sus, nefericirea Anei vine, simplu și uman, dintr-o cerere pentru care nu s-a găsit și oferta corespunzătoare. Avansurile Anei către Aurora au rămas în aer, la fel ca avansurile lui Radu către Iulia, generând o piață distorsionată/ dezechilibrată, cu o concurență imperfectă și cu puține șanse de echilibrare în cadrul sextetului. Noroc că mai există și ”relațiile externe” de natură să atenueze insatisfacțiile produse de nepotrivirile din plan intern. Aceste considerații sunt deopotrivă valabile pentru familiile mononucleare (soț-soție), pentru grupuri (sextetul lăptăresc, de ex.) dar și pentru state sau comunități de state. Evident, lucrurile se opresc (deocamdată) la nivel global unde piața mondială este supapa de scăpare de ultimă instanță pentru toate categoriile de actori economici/ politici/ etici etc. de rang inferior (unional sau statal). Cu aceste sugestii de lectură în minte, cititorul va putea folosi cartea Doinei Popescu nu doar ca pe un roman de divertisment (îndeosebi pentru sadicii care se bucură de nefericirile altora), ci și pentru cei care doresc să-și verifice înțelegerea cunoștințelor/ informațiilor/ teoriilor economice, politice, sociologice, etice etc. la diverse niveluri de agregare umană, dar topite frumos într-un text literar.
Literatura română postdecembristă cred că poate fi caracterizată și prin intrarea în rândul scriitorilor/ scriitoarelor a unui ”batalion de femei” în continuă creștere și afirmare cantitativă și calitativă. Doina Popescu face parte din acest nou val care se va impune și mai mult, mizând pe o ”subtilă cochetărie cu știința” psihologică. Presupun că, în lipsa schimbării de regim politic din 1989, autoarea ar fi practicat, în continuare, logopedia la o școală cu program special. Cunoscând dorința sa de reală liberă exprimare, intrarea în nomenklatura de partid era puțin probabilă. Sub acest aspect, afirmația autoarei că romanul său este despre libertatea de expresie de după 1989, capătă (mai mult) sens. (Paranteză: Am convingerea că, în ce mă privește, în lipsa schimbării survenite în 1989 aș fi și acum doar un asistent universitar – fără doctoratul lipsă, blocat în anul de grație orwelliană 1984 – la disciplina Economie sanitară de la IMF Iași, actualmente UMF Gr T. Popa Iași). Doina Popescu, o prezență spirituală și fizică mai mult decât agreabilă în peisajul cultural și social actual va ”recidiva” cu siguranță și va reuși să atragă și mai mult atenția criticilor de specialitate, îndeosebi prin genul scurt, concentrat. Sofia Nădejde – considerată ca prima femeie romancier din modernitate – are urmașe din ce în ce mai vizibile, citibile și valoroase. La întrebarea lui Mircea Cărtărescu ”De ce iubim femeile?” am/ avem un răspuns clar dincolo de fiziologie și sexualitate: pentru că au o inteligență intuitivă, imaginativă și inspirațională peste media masculină, pentru că sunt creative și (pro)creatoare mult peste ceea ce în mod comun și vetust (re)cunoaștem. Pozițiile unor critici români (Daniel Cristea Enache, Bogdan Crețu – vezi: Există o literatură feminină? În: Ziarul de Iași, 28 II 2011 http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/exista-o-literatura-feminina~ni73uj) conform cărora nu există literatură feminină și masculină, ci doar literatură bună și mai puțin bună, Doina Popescu le răspunde prin cartea sa: există literatură feminină bună! Am notat, în webografie, mai multe surse despre literatura feminină/ feministă/ paternalistă în ideea unei posibile dezbateri ulterioare pe această temă. Deocamdată, am găsit doar monologuri paralele, mai mult sau mai puțin legate, ideatic, unele de altele.
Capitolul 20 este unul ”de interior”, unul memorabil prin faptul că sextetul devine heptet prin apariția Corinei (încă o femeie care întărește frontul feminin, slăbindu-l pe cel masculin deja derutat, dezgustat, debusolat. Aurora meditează chiar la un Moreno emasculat – p. 146). Corina este cea căreia Zina (cea frumoasă și pătimașă) tocmai i-a pus coarne… Radu teoreticianul ”era dezgustat de tot ce se întâmplă” (p. 145), iar spre finalul întâlnirii mărturisește că ”un sfert de secol m-am chinuit să văd ce se întâmplă și vreo alți cincisprezece ani după aia să pricem cum de a fost posibil. Cele două etape par a se fi anulat reciproc și iată-mă în stare s-o iau de la capăt, dacă voi mai găsi vreun capăt.” (p. 150). Sentimentul tot mai acut de inutilitate și de angoasă existențială îi îndeamnă pe cei șase să nu (mai) părăsească obiceiul de a se întruni mereu tot la Lăptărie, deși o schimbare le-ar fi prins, probabil, bine… Rămânând în localul trendy vor vedea mereu spectacolul boxelor asurzitoare, al fotbaliștilor dublați de pițipoance siliconate – simboluri ale noilor libertăți câștigate ”prin luptă” la ”revoluție”. Dar, ideea de a părăsi Lăptăria devenea tot mai acută. Mai ales că fuseseră descoperiți de Corina, (în lipsa Zinei, aflată la munte cu soțul Corinei). Corina nu venise pentru o posibilă răfuială cu Zina, ci pentru a se întâlni cu Cristian (se pare, fostul ei soț) cu care a avut o discuție criptică despre un trecut comun, timp în care Aurora și-a lipit strâns piciorul de a lui Cristian, cuprinsă de o ”moleșeală plăcută”. Estimp, Ana fuma Radu avea grijă de Iulia, iar Aurora privindu-l cum o ținea în brațe pe Iulia, realizează că s-ar fi potrivit, poate, mai bine cu Radu… O sarabandă a nepotrivirilor și a potrivirilor pasagere – un simbol al unui grup social derutat, nesigur, neclar și nehotărât. Între timp, lesbiAna pleacă, Cristian s-a izolat complet cu bigota Corina, dezlipindu-se de piciorul Aurorei… ”Calupuri de vid se interpuneau între mine și ceilalți” (p. 157) gândea Aurora, ca un preambul la concluzia că ea, singură fiind, depindea, oarecum, de toți: ”...iar eu, da eu, avidă de ei toți și prin urmare captivă tuturor, iar în primul rând a propriilor indecizii în fața fiecăruia dintre ei. Unde găseam un Moreno în stare să mă reinventeze, să ne reinventeze urgent pe fiecare în parte și pe toți împreună?” (p. 158). Ajunsă în intimitatea camerei sale, Aurora apelează la terapia prin plâns, apoi, ușurată, a doua zi, aplică terapia prin lectură (înainte de a pleca spre școală). Iar autoarea/ povestitoarea aplică metoda ”PiP” (picture in picture) adaptată la lumea cărților: o carte în carte (CiC). Concret, convenabil, convingător! Paginile citite se potriveau cum nu se poate mai bine cu nevoia de dragoste reală a Aurorei. Și pentru că orice metodă (în cazul de față CiC) poate fi perfecționată ajungem la o situație și mai și: în cartea Doinei Popescu, eroina – Aurora – povestește cum a citit o carte în care eroina își amintea de fragmente citite cândva într-o carte, iar mediul în care se derula acțiunea cărții citită de Aurora era garnisită cu cărți (”Cărțile aliniate impecabil” – p. 160), pentru ca apoi să constate că ”Nici cartea cu coperțile îndoite pe marginea noptierei nu o atrăgea” – p. 160). Mai mult, eroina cărții citite de Aurora (Christine) își amintește de un film în care eroul se sinucide după un model citit într-o carte… : ”...el n-a făcut decât să repete gestul unui personaj dintr-o carte care îl obsedase. O carte în stare să producă nenumărate schimbări în viața celor care au citit-o.” (p. 162-163). Iluzia că cititul cărților poate influența decisiv comportamentul oamenilor este spulberată chiar de Aurora, care – citind – și-a reamintit că citise pasajele respective cu o seară înainte, dar le uitase… Deci, terapia prin citit poate fi bună doar dacă recitești o carte de mai multe ori… Ceea ce am făcut și eu cu cartea Doinei Popescu, având parte de o (re)lectură plăcută, dar nu facilă.
(va urma)
Liviu Druguș,
Miroslava, Iași
30 Octombrie 2015
Primele 9 episoade ale acestei pseudorecenzii se găsesc la:
https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/19/doina-popescu-scrie-despre-vulpeasca-si-voluptoasa-vibratie-a-vulnerabilelor-fericiri-virtuale-1/
https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/19/doina-popescu-scrie-despre-vulpeasca-si-voluptoasa-vibratie-a-vulnerabilelor-fericiri-virtuale-2/
https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/19/doina-popescu-scrie-despre-vulpeasca-si-voluptoasa-vibratie-a-vulnerabilelor-fericiri-virtuale-3/
https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/19/doina-popescu-scrie-despre-vulpeasca-si-voluptoasa-vibratie-a-vulnerabilelor-fericiri-virtuale-4/
https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/19/doina-popescu-scrie-despre-vulpeasca-si-voluptoasa-vibratie-a-vulnerabilelor-fericiri-virtuale-5/
https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/19/doina-popescu-scrie-despre-vulpeasca-si-voluptoasa-vibratie-a-vulnerabilelor-fericiri-virtuale-6/
https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/19/doina-popescu-scrie-despre-vulpeasca-si-voluptoasa-vibratie-a-vulnerabilelor-fericiri-virtuale-7/
https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/19/doina-popescu-scrie-despre-vulpeasca-si-voluptoasa-vibratie-a-vulnerabilelor-fericiri-virtuale-8/
https://liviudrugus.wordpress.com/2015/08/19/doina-popescu-scrie-despre-vulpeasca-si-voluptoasa-vibratie-a-vulnerabilelor-fericiri-virtuale-9/
Bibliografie
Popescu, Doina; Iluzoria vulpe a fericirii, Ed. Adenium, Iași, 2014
Behar, Henri; Tristan Tzara, Editura Junimea, 2005 (Traducere din limba franceză de Alin Savin) Originalul francez a fost publicat tot în 2005.
Crețu, Nicolae; Constructori ai romanului, Ed II-a, Ed Univ. Al I. Cuza Iași, 2009 (Prima ediție a apărut în anul 1982 la Ed. Eminescu, București)
Mittelmark, Howard & Newman, Sandra; Cum să NU scrii un roman: arta greșelilor, traducere din limba engleză de Bogdan-Alexandru Stănescu, Ed. Baroque Books & Arts, București, 2014 (Originalul a apărut în anul 2008 la HarperCollins Publishers)
Webografie
https://www.goodreads.com/work/quotes/1230153-de-ce-iubim-femeile De ce iubim femeile, de Mircea Cărtărescu
Mediafax: ”Literatura feminină la editurile româneşti – între personaje „glamour” şi autoare de succes”
http://www.mediafax.ro/cultura-media/literatura-feminina-la-editurile-romanesti-intre-personaje-glamour-si-autoare-de-succes-8063532 15 martie 2011
Pleniceanu, Lucia-Gabriela, ”Lumea feminină în literatura engleză și română”, Conducător științific, George Sorescu, Craiova, 2010, 259 pagini (Vezi Cap 3.6 Femeia-scriitor, p. 91)
http://www.wobook.com/WBR01cZ0FL4F-91-fullscreen-ad
Decsei Melinda (Crăciun) ”Jurnalul și paradigma scrisului feminin”, Rezumat teză de doctorat, Tg Mureș, 2011 Conducător științific: Cornel Moraru
https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_scriitori_rom%C3%A2ni#Proza_genera.C8.9Biei_.2790
Pop Iulia Adina, ”Atitudini și comportamente feminine în mediul românesc din Transilvania între anii 1850- 1918”, Rezumatul tezei de doctorat, Conducător științific Toader Nicoară, UBB Cluj, 2011 doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/…/Pop_Iulia_Adina_ro.pdf
Buzea, Florentina; ”Sofia Nădejde – creație și feminism”, Rezumat teză de doctorat, București, 2012, Conducător științific: Florin Mihăileascu.
http://www.unibuc.ro/…/BUZEA%20FLORENTINA%20…/rezumat%20teza.pd…
Coman (Ardelean), Carmen Georgeta; ”Hortensia Papadat – Bengescu în contextul romanului european”, Rezumat teză de doctorat, Alba Iulia, 2012, Coordonator științific: Mircea Popa.www.uab.ro/upload/3407_rezumat%20ro%20Coman.pdf
Asănache, Artemiza-Delia; ”Noul val al prozei feminine interbelice (anii 30)”, Rezumat al tezei de doctorat, Conducător științific: Elena Zaharia Filipaș Universitatea București, 2013
Manole (Hilohi) Oana ”Alice Voinescu – studiu monografic”, proiect doctoral, Coordonator științific: Elena Zaharia Filipaș www.educati2.ro/docs/drd/Oana-Manole…/proiect_OanaHilohi.pdf
Borza Cosmin, http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/cultura/bianca-burta-cernat-fotografie-de-grup-cu-scriitoare-uitate-proza-feminina-interbelica–24455.html Sursa: (http://revistacultura.ro) Sanda Movilă (obsedată de „situaţii limită”, de „cazuri deviante”, de laturile coşmareşti ale realităţii), existenţialistei şi dostoievskienei Henriette Yvonne Stahl (fină analistă a dimensiunii spirituale, metafizice, postulate de confruntarea cu „golul, durerea, singurătatea, moartea”), Publicat în Ev. Zilei la 30 octombrie 2012
Burța Bianca (Cernat); ”Afirmarea Scriitoarei în literatura română. Proza feminină interbelică”, Rezumatul tezei de doctorat, Universitatea București, București, anul ??? www.unibuc.ro/…%20Afirmarea%20Scriitoarei%20in%20Literatura%20… (Vezi și cronicile lui Bogdan Crețu din Viața Românească nr 5-6/ 2012 http://www.viataromaneasca.eu/arhiva/78_via-a-romaneasca-5-6-2012/81_o-carte-doi-critici/1188_proza-feminina-interbelica-de-la-margine-in-centrul-atentiei.html (2012) și cea a Iuliei Dondorici, din Observator cultural, nr 608/ 2012:
Dondorici, Iulia; Literatura feminină din interbelic – o reconsiderare, http://www.observatorcultural.ro/Literatura-feminina-din-interbelic-o-reconsiderare*articleID_26433-articles_details.html ianuarie 2012,
Precum și ce a lui Alex Goldiș din Ziarul Financiar: Goldiș Alexandru – Vasile, Camera separată; http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/camera-separata-de-alex-goldis-9663848 25 mai 2012
Crețu Bogdan, Există o literatură feminină? În: Ziarul de Iași, 28 II 2011 http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/exista-o-literatura-feminina~ni73uj
**** ”Feminitatea în literatura română (Femeia ca scriitoare sau personaj și spiritul feminin)”
Rezumat www.unibuc.ro/…%20Feminitatea%20in%20Literatura%20Romana/rezu…
Dinu, Adela, ”Criticul și scriitoarea (I)” în: La Punkt 2013 (Despre Hortensia Papadat Bengescu ) http://www.lapunkt.ro/2013/05/30/criticul-si-scriitoarea-i/
Pârvulescu, Ioana (Autor?); ”Doamnele literaturii române”, http://www.evz.ro/doamnele-literaturii-romane-794754.html Evenimentul zilei, 8 martie 2008
Cojocaru M., ”Femei române scriitoare”, www.uab.ro/reviste_recunoscute/philologica/…/05_m_cojocaru.doc
**** ”Literatura română contemporană la feminin” (Listă incompletă de scriitoare române contemporane) https://illusionsstreet.wordpress.com/2015/06/02/literatura-romana-contemporana-la-femin/
Câlțea Laura; ”Literatura română la feminin, 10 cărți semnate de scriitoare autohtone de citit în vara asta” http://www.bookaholic.ro/literatura-romana-la-feminin-10-carti-semnate-de-scriitoare-autohtone-de-citit-vara-asta.html Ev Z. Din 5 iunie 2015 (vezi: https://www.facebook.com/laura.caltea și www.laureacaltea.ro
Băcean, Adina Laura; ”Literatura la feminin – perioada interbelică” https://www.moodle.ro/preparandia/index.php/arhiva/item/508-literatura-la-feminin-perioada-interbelica 13 ianuarie 2015, Hunedoara
Burţa-Cernat, Bianca; „Fotografie de grup cu scriitoare. Proza feminină interbelică”. „Orice ar spune adepţii feminismului diferenţei, pentru care esteticul este o noţiune «tare», «masculină», componentă a unui sistem cultural patriarhal, «falologocentric», valoarea estetică nu suportă discriminări de «gen». Ne pândeşte o primejdie considerabilă dacă, analizând literatura scrisă de femei, persistăm în a afirma cădiferenţa ar atârna mai greu în balanţă decât asemănarea. Primejdia este enclavizarea. Și e cu atât mai mare cu cât teoriile anumitor feministe despre legitimarea prin diferenţă converg cu presupoziţiile misogine privind caracterul specific al literaturii femeilor în raport cu literatura propriu-zisă”.
http://www.rasunetul.ro/ileana-vieru-rigoare-rabdare-si-echilibru Despre scriitoarea Ileana Vieru, de Menuț Maximinian, în: Răsunetul – Cotidianul bistrițenilor de oriunde (considerații despre scrisul feminin) 21 noiembrie 2014 ”Dacă în trecut scriitoarele nu erau răsfăţate de critică, având o bibliografie redusă, de cele mai multe ori la cronici de întâmpinare, astăzi lucrurile s-au schimbat, doamnele fiind în primul rând: Gabriela Adămăşteanu, Ruxandra Cesăreanu, Roxana Popescu, Marta Petreu, Ada Greceanu, Nicoleta Dabija”. „Să respir lângă tâmpla ta”, sub semnătura Ilenei Vieru, la Editura Eikon, a fost o surpriză plăcută. Ne întâlnim cu o literatură feminină în care personajele sunt creionate după un tipar bine gândit, astfel încât criteriul limitativ dispare, iar scrierea capătă valenţele mult aşteptate, limitându-se de acele lucruri „siropoase” de care de multe ori sunt acuzate doamnele din literatură.
Critica literară feminină românească contemporană
(Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_scriitori_rom%C3%A2ni#Proza_genera.C8.9Biei_.2790)
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihaela_Ursa Mihaela Ursa, (n. 25 septembrie 1971, Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud) Facultatea de Litere din Cluj, UBB
https://ro.wikipedia.org/wiki/Laura_Pavel Laura Pavel (n. 19 octombrie 1968, Deva) UBB Cluj
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sanda_Cordo%C8%99 Sanda Cordoș (n. 2 august 1966, Bistra, județul Alba), Facultatea de Litere din Cluj, UBB Cluj
https://ro.wikipedia.org/wiki/Irina_Petra%C8%99 Irina Petraș, (n.27 noiembrie 1947, Chirpăr, județul Sibiu) președinta US Cluj
Ioana M. Petrescu, UBB Cluj
ANEXE
Buzea Florentina (conducător teză) Florin Mihăilescu
”În ultimele decenii atenția criticilor literari s-a îndreptat asupra literaturii feministe și s-a extins și spre alte scriitoare decât Hortensia Papadat-Bengescu, singura autoare care s-a impus în canonul literar românesc. Pentru o viziune globala a evoluției scrisului feminin, ar trebui urmarit contextul socio-cultural al femeii din spațiul românesc de dinaintea Hortensiei, care a scos la iveala primele scrieri ale unor autoare femei ce își dezvaluiau condiția inferioara într-o societate ce nu punea prea mult accent pe valorile feminine. Chiar și în secolul al XX-lea, rolul femeii în societate era redus la cel de soție, mama sau fiica, cu toate ca adoptarea Constituției din 1866 oferea și ei dreptul la educatie. Prin înființarea scolilor si pensioanelor pentru fete, multe femei au beneficiat de educatie și au devenit scriitoare sau artiste, militând în timp pentru obtinerea drepturilor egale cu ale barbatului. Astfel, o lucrare consacrata scriitoarei Sofia Nadejde este binevenita în contextul noilor reconsiderari ale rolului jucat de aceasta în viata culturala româneasca din secolul al XIX-lea. Articolele publicate de aceasta, în care promoveaza emanciparea femeii și apara drepturile acesteia în societatea vremii sale, sunt valorificate și se regasesc în diferite antologii.
1
Pe plan european, numele acesteia este de asemenea cunoscut datorita activitații feministe, și se regaseste într-un dictionar recent care reunește reprezentantele feminismului din Europa din secolele al XIX-lea și al XX-lea
Cât priveste activitatea literara a autoarei, cel mai recent studiu face referire la primul
roman al Sofiei Nadejde, Patimi fiind considerat primul roman feminin
http://plato.stanford.edu/entries/feminist-power/ Feministele despre putere
https://feministphilosophers.wordpress.com/ Feministele filosofează
http://imaginenoborders.org/pdf/zines/UnderstandingPatriarchy.pdf
Ce este ptriarhatul/ masculinatul?
Călin Vlasie despre veleitari: (cu păstrarea erorilor de grafie) ”Veleitarismul nu e o caracteristică a începătorilor ! sunt veleitari de toate vîrstele și experiențele. Putem spune că veleirarismul e o stare de fluture care se crede vultur.Fluturele crede că-i un vultur din moment ce și el are aripi. Mai experimentați sau mai puțin experimentați,fluturii sunt atrași de lumină.Când sunt prea mulți la un loc devin grețoși. De aceea ,de foarte multe ori, e bine să vezi prin întuneric ca pisicile și să circuli pe întuneric ca să nu vomiți de greața pe care ți-o produce un așa mare stol de fluturi.”
http://adevarul.ro/cultura/carti/frumusetea-uitata-vietii-ochii-andrei-plesu-1_50ad87d37c42d5a66396d7e9/index.html Andrei Pleșu despre frumusețea uitată a vieții (febr. 2011)
http://adevarul.ro/locale/targoviste/cele-mai-vestite-nimfomane-istorie-adevar-legenda-privind-partenerii-sexuali-numar-elenei-ceausescu-1_562f9a61f5eaafab2c165658/index.html
Despre nimfomanele lumii
http://www.contributors.ro/cultura/premiul-nobel-pentru-literatura-2015-svetlana-alexievici-etica-neuitarii/ Premiul Nobel pentru literatură 2015, Vladimir Tismăneau în Contributors. bringing non-fiction into the realm of literature, like Solzhenitsyn did with “The Gulag Archipelago”.
(va urma)
liviudrugus 