liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: William Shakespeare

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 411 Joi 15 februarie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (2)


Motto: ”Prietenie înseamnă să fii alături de cineva nu când are dreptate, ci când greșeșteAndre Malraux

Personajul principal al articolului semnat de Traian Diaconescu, intitulat ”Eminescu și tîlcul fabulei lui Menenius Agrippa”, este, desigur, Agrippa, iar personaje contextuale/ secundare sunt: Titus Livius și Plutarh (ca păstrători și difuzori ai fabulei), William Shakespeare, Valeriu Anania și, last but not least, Eminescu și Marx (ca beneficiari ai păstrării acestei fabule, a cărei ”morală” este inserată ideatic în operele lor). Autorul (T.D.) se va concentra cu osebire asupra ultimilor doi, stabilind o presupusă comuniune de gândire între aceștia, ceea ce-i separă fiind, crede T.D., doar unele accente puse de unul sau altul asupra preocupării lor comune: exploatarea omului (de către om, desigur!) și a națiunilor (de către alte națiuni). Asupra acestei presupuse filiații marxisto-eminesciene voi reveni. La rigoare, singurul ”personaj” care contează – atât în articol, cât și în analiza mea asupra articolului – nu este niciunul dintre cei amintiți mai sus, ci fabula însăși, una cu valențe de ”pedagogie socială”, de economie politică, de management sau de sociologie militantă, de anatomie și antropologie, dar și una cu o puternică încărcătură metodologică.

Agrippa pledează pentru cunoașterea și analiza structurii interne a omenescului (pentru început la nivel individual, apoi la nivel societal și, în fine, la nivel global), dar el sugerează nevoia unei cunoașteri aparte, respectiv una de tip holistic, global, sistemic, interdisciplinar, organic, complet și complex și, desigur la modul… total (”acest sînge este împins și împărțit deopotrivă în TOATE părțile trupului cu ajutorul venelor”).

Desigur, cititorii acestui episod au citit deja articolul lui T.D. (în format electronic sau în print) cât și fabula reprodusă în articol după Titus Livius. Încerc să o esențializez, spre a putea continua analiza modului cum a fost perceput ”mesajul” acestei fabule atât de către scriitorii invocați mai sus cât și de însuși autorul articolului.

Esența (și concluzia) fabulei este, cred eu, aceea că organismul uman este unul armonios creat spre a supraviețui prin acțiunea cooperantă între toate părțile componente ale trupului (organe), și nu prin arogantă concurență între acestea. Mai mult, izolarea, separarea sau blocarea cooperării cu celelalte entități/ organe ucide organismul. Spune Agrippa: ”…vrînd să învețe minte stomacul, înfometîndu-l, ca să-l supună, rînd pe rînd, toate mădularele și întreg trupul au ajuns într-un hal fără de hal de slăbiciune.

Observație formală: în dorința redacției de a lăsa libertate autorilor de a scrie conform propriilor convingeri ortografice, autorul T.D. folosește î din i și nu â din a (să-i spunem ortografie preiliesciană), iar eu am citat conform textului din revistă. Asta în timp ce alți autori folosesc, în același număr de revistă, ortografia iliesciană (cu â din a). Nu m-aș mira ca în viitoare numere ale revistei ”Scriptor” unii autori să folosească, în același articol, alternativ, ambele sisteme orto(?)grafice. Pe când trecerea la o ortografie postiliesciană?

Revenind la concluzia fabulei, subliniez și eu că organismul (uman) înseamnă funcționarea armonioasă, interdependentă și co-ordonată a tuturor organelor (mai mult sau mai puțin vitale). Interdependența organelor obligă la cooperare și – în subsidiar – la ”concurență cooperatoare” sau ”cooperare concurențială” (co-oncurență, din engl. ”co-opetition”).

În dorința de a-mi formula propriile mele concluzii, precizez că  organon (gr.) și organum (lat.) înseamnă unealtă, instrument, mijloc de acțiune (inclusiv mijloacele non-materiale, respectiv cuvintele, logica, rațiunea umană). Esența cuvântului organ(ism) este ideea de armonie, idee regăsibilă în cuvinte ca ”orgă”, ”orgasm”, ”orgie” etc. În termenii Metodologiei Scop Mijloc (MSM), organele sunt mijloacele care funcționează în scopul asigurării (supra)viețuirii organismului uman. Relativitatea posturilor/ pozițiilor/ rolurilor de scop(uri) și a acelora de mijloace (jucată de varii organe ale corpului) poate explica, parțial măcar confuzia interpretativă, respectiv înțelegerea sensului fabulei, după cum crede de cuviință fiecare cititor.

Revin la esența fabulei: Agrippa arată că izolarea nu este doar rea, ci este chiar una mortală: nefuncționarea (adecvată) a unui organ duce la deteriorarea celorlalte organe și, în final, la moartea organismului/ trupului. În mod relativ și aparent, stomacul pare a fi axul vieții pentru că acolo se transformă hrana în sînge/ energie/ viață. Dar stomacul este văzut (în fabulă) în calitatea sa de producător de vitalitate, nu doar de consumator de resurse (cum, greșit, crede Eminescu). La fel de important ca stomacul sunt, de altfel, și rinichii, plămânii, organele sexuale, colonul etc. Deci organismul uman (în totalitatea organelor sale) este prototipul oricărei ORGANIZĂRI umane, fie la nivel micro (individ), macro (grupuri/ societăți) sau mondo (umanitate). Cu scuze pentru spiritele ultrasensibile, dar cu convingerea că fabula agrippină va fi, după lecturarea lor, și mai bine înțeleasă redau, în continuare, două produse culturale autohtone pe linia fabulei latine. Mai întâi, un soi de fabulă-banc: ”Cînd a apărut corpul uman, organele au început să se certe care să fie șeful. Inima:  – Eu sunt șeful pentru că vă țin în viață pe toți. Picioarele: Eu sunt șeful pentru că vă car pe toți. Ochii: Eu sunt șeful, pentru că vă conduc pe toți. Toate organele se certau pînă a început să vorbească căcatul: – Nu vă mai certați, că eu sunt șeful!!! Toate organele au început să râdă în hohote. Căcatul s-a supărat și n-a mai ieșit o săptămînă… Inima s-a oprit, picioarele s-au înmuiat, ochii au ieșit din orbite și… toate au strigat: ”Gata! Tu ești șeful!”. Morala: Și de atunci orice căcat poate să fie șef”. Similitudinea cu fabula antică este, mi se pare, izbitoare, iar concluzia – ceva mai limpede. A doua completare vine de la Păstorel (Al. O. Teodoreanu 1894 – 1964) care era supărat că noii ”scriitori” proletcultiști deveniseră șefi în locul scriitorilor (re)cunoscuți: ”În lumea asta prost făcută,/ căcații scriu în loc să pută// Iar scriitori adevărați/ sînt dați afară de căcați”. Bref, într-un organism (social) sănătos, fiecare organ trebuie să-și vadă de funcția/ menirea sa, să recunoască meritele/ rolurile celorlalte organe și, fiecare după puteri, să contribuie la armonia întregului (organism).

Cu fabula în minte/ în față înțelegem că Agrippa nu a făcut altceva decît să enunțe esența ciberneticii, respectiv principiul aferentației inverse (cunoscut și drept buclă de control sau feed-back). Or, cibernetica este, în esență și în realitate, arta conducerii, adică management. Toți analiștii variilor sisteme (umane, sociale, organizaționale etc.) ar putea folosi fabula agrippină drept Motto sau Cuvînt introductiv pentru a pune sub semnul întrebării bietele și fragilele lor discipline sectare.

Cei care cunosc MSM știu că eu sunt împotriva învățării/ predării segmentate/ disciplinare a cunoștințelor socio-umane și a tehnicilor generale de evaluare/ măsurare (matematice, statistice, logice, informatice etc.). Zeci de miniștri ai Educației au ”reformat” și deformat sistemul de educație fie prin prisma disciplinelor pe care le cunoșteau și le-au predat la catedră, fie prin prisma presiunilor (inclusiv financiare) din partea diferitelor subsisteme (clase, catedre, școli, licee, facultăți, universități) în scopuri mult diferite de ceea ce ar trebui să-și propună un sistem de educație pus în slujba oamenilor, nu a găștii aflate, temporar, la putere. În cazul în care  mereu noii miniștri ai educației nu au timp să citească cele câteva zeci de pagini ale Metodologiei Scop Mijloc, le-ar prinde tare bine o lectură atentă a fabulei lui Menenius Agrippa. Altfel, alte generații vor murmura interogativ și neputincios: ”Quosque tandem abutere Ecaterina/ Pop(a) patientia nostra?” (va continua).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame