liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Virgil Ierunca

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 524. Vineri 8 iunie 2018. Dosarul scriitorilor securiști, nesecuriști și antisecuriști: Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi (25)


Unul dintre apărătorii/ albitorii lui Marin Sorescu este craioveanul Tudor Nedelcea, cel care, pe lângă faptul că susține pe toate cărările că M.S. n-a colaborat cu Securitatea, este și autorul declarației de o inestimabilă valoare planetară (prin unicitatea sa mai mult decât singulară) prin care M.S. este declarat victimă a Securității și cuplul Virgil IeruncaMonica Lovinescu au fost agenți ai Securității care l-au hărțuit și turnat din greu la Securitate.  În articolul ”Marin Sorescu și Securitatea”, publicat la 13 februarie 2018 pe site ul Omniscop, Tudor Nedelcea scrie fără să clipească: ”Marin Sorescu a fost un scriitor de geniu, frecventând toate genurile literare, chiar şi pictura şi tot aşa a intrat şi în eternitate. A călătorit mult, a tradus mult, şi a fost tradus fără să fie informator sau chiar obedient faţă de securitatea antedecembristă. A fost incomod pentru regimul totalitar, dovada grăitoare fiind cenzura sau interzicerea unor piese de teatru. („Există nervi?”, de pildă), a unor poezii, strânse de Dan Zamfirescu în vol. Poezii alese de cenzură (1991). I s-a reproşat că n-a fost disident (?), deşi n-a scris nimic omagial, chiar a lăsat să se înţeleagă că, dat fiind călătoriile sale literare peste hotare, ar fi fost tolerat sau chiar a colaborat cu securitatea comunistă”. (http://www.omniscop.ro/marin-sorescu-si-securitatea/) Luând de bun ce afirmă alții, Tudor Nedelcea afirmă și el: ”Marin Sorescu nu a colaborat cu securitatea în niciun fel, dimpotrivă, era în vizorul ei, urmărit îndeaproape, cum dovedesc notele din vol. Cartea albă a securităţii (Bucureşti, Editura Presa Românească, 1996)”. Despre urmăritul îndeaproape a tuturor celor care acceptau (formal sau nu, sincer sau nu) colaborarea cu Securitatea cred că nu mai trebuie argumentat. Nefiind disident, nefiind opozant ideologic (chiar dacă cenzura i-a interzis niște piese) oare de ce să-l fi urmărit Securitatea pe amicul meu de scurtă durată Marin Sorescu? ”Dinescu susţine că Sorescu i-a spus şi lui, şi lui Pleşu, că securitatea intenţionează să-l omoare”. Oare de ce ar fi vrut Securitatea să-l omoare, devreme ce disident n-a fost? Presupunând că nu era vorba doar despre o amenințare menită să-l prevină pe M.S. să devină disident și oponent al regimului, ar mai fi o alternativă (o ipoteză a mea): după ce a fost racolat de Securitate (ca și Cezar Ivănescu și Mihai Ursachi), M.S. a dat dovadă de neascultare, posibil să fi mințit și să fi scris note ”călduțe” pentru a nu-și îngropa prietenii pe care a ”trebuit” să-i viziteze. Dar formala sa acceptare s-a constituit imediat în uriaș potențial de șantaj ulterior. În consecință, s-a intensificat urmărirea sa informativă și i s-a transmis, ”finuț” să-și bage mințile-n cap, căci altfel …. Alternativă la ipoteza mea (pe care o susțin în continuare) este opinia lui Dinescu (consemnată în Arhive și preluată în articolul citat mai sus: ”Dinescu a explicat că Sorescu «vrea să fie omorât de Securitate, deoarece vrea să ia premiul Nobel»”. Dimpotrivă, zic eu. Securitatea și regimul comunist aveau nevoie ca de aer de un Premiu Nobel, chiar dacă nu era unul care să fie acordat pentru poezii patriotice și omagiale…  O altă capcană a Securității Meditația Transcendentală – a fost luată de bună de naivi și unii chiar au pătimit pentru că au aderat sincer la ”valorile ei”. Andrei Pleșu pare a fi nu doar realist, ci și mai bine informat în legătură cu această capcană: ”Meditaţia transcendentală rămâne, în continuare, o nebuloasă, aflată în obiectivul securităţii statului. Andrei Pleşu, implicat în această mişcare şi sancţionat ca atare, are o opinie autorizată. „Problema Mişcării transcendentale ar fi fost organizată special pentru a fi înlăturaţi nişte intelectuali. Ar fi aflat în urmă cu trei luni că s-au întocmit liste cu intelectualii indezirabili şi se caută un pretext ca să fie înlăturaţi. În ce-l priveşte, motivul l-ar constitui unele dintre articolele sale ce au făcut vâlvă, despre care s-a vorbit şi la postul de radio Europa liberă…Apreciază că măsurile sancţionatorii s-ar lua pe baza unui ordin, care se execută dincolo de orice legalitate şi de orice cod juridic”. (cf articolului lui Tudor Nedelcea).

În finalul articolului lui Tudor Nedelcea apare deja binecunoscuta ”minută” a unui securist cu privire la propunerea de încetare a urmăririi informative a poetului Marin Sorescu (exact ca în cazul lui Cezar Ivănescu și Mihai Ursachi). Și, exact ca în cartea Ioanei Diaconescu, și T.N. are aceeași opinie ca poeta de la CNSAS. Redau întreg citatul (inclusiv inevitabilele greșeli ortografice, echitabil partajate: una a securistului, mai multe ale lui Tudor Nedelcea”): ”Cu aceste probleme au fost informate organele de partid, la data de 20 aprilie 1980. Întrucât după această informare, până în prezent, în acrivitatea lui Marin Sorescu nu au mai apărut probleme deosebite, propunem: a se aproba închiderea dosarului „Soare” şi clasarea materialelor. Căpitan Măirean Vasile (ASRI, Fond „D”, dosar nr. 11 119, vol. 7, f. 326-327). A fost, în opinia noastră, doar o propunere; dosarul de urmărire informativă a continuat până la sfârşitul vieţii sale. Alţii l-ar vrea continuat şi postmortem; atât de mult sunt deranjaţi şi azi, pe unii scriitori submediocrii de perenitatea creaţiei soresciene.”.

Vechea melodie a celor care nu suportă critica sau adevărul: invocă și suprasolicită valoarea uriașă a celui ”criticat” sau cel puțin neadulat îndeajuns. Cred că nu valoarea uriașă a lui M.S. l-a făcut pe Cezar Ivănescu să se exprime atât de aspru la adresa poeziei acestuia. (vezi episodul 23). Oricum, nici Nicolae Manolescu nu-l trece pe Sorescu la capitolul ”Poeți”, ci la capitolul ”Dramaturgi”.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 522. Miercuri 6 iunie 2018. Dosarul scriitorilor securiști, nesecuriști și antisecuriști: Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi (23)


Ca să fac o trecere relativ lină de la episoadele care l-au avut ca personaj principal pe Cezar Ivănescu la episoadele care îl vor avea ca personaj principal pe Marin Sorescu (în principiu, toate aceste episoade au ca numitor comun relația scriitorilor din dictatura comunistă cu Securitatea ceaușistă) voi reda câteva opinii ale primului față de opera și ținuta morală a celui de-al doilea. ”Marin Sorescu: nimic din tot ce a scris el, poate doar anumite piese de teatru, care prin structura lor dramatică se țin încă în picioare, dar vorbesc de poezie că la poet mă refer, nimic nu stă în picioare. Este absolut nul. Toți acești inși, ce fac la clipa de față? Ca să nu se năruie ca valori, pentru că ei dacă ar asista la o confruntare a valorilor, ar trebui să dispară. Fac ce făceau și pe vremea lui Ceaușescu, bat Cotroceniul, au devenit artiști de curte. Cu asta vor să se țină pe picioare, dar n-o să se poată ține. Regret, dar un Adrian Păunescu are mai mari șanse să se mențină în literatura română, sau în orice caz să participe la literatura română, pentru că cel puțin el scrie ca un galerian, scrie mult, e robace, decît ăștia care sînt și leneși pe lîngă că sînt autori proști”. Cassian Maria Spiridon: ”A propos de Marin Sorescu, Laurențiu Ulici afirmă că este un viitor laureat Nobel. Cezar Ivănescu: Poate să și fie, dar ce se întîmplă, una este valoarea reală a unui autor și alta valoarea lor comercială sau valoarea lor publicitară. Marins Sorescu este din acesi autori care numai cînd mă gîndesc la el și-mi dispare cheful de a scrie literatură. Este tipul de autor vid, care toată viața și-o ocupă cu cariera lui de autor, cred că cel mai puțin timp  din viața lui l-a investit în a medita la literatură și a scrie. Cel mai mult timp la l-a investit în relații, în călătorii, în a-și face publicitate. Genul acesta de autor sigur că ajunge la o notorietate oarecare, europeană sau chiar mondială. Premiul Nobel nu-i garanție de valoare, știm atîția care au luat și care sînt autori fără valoare, dar și invers.  …. Eu sînt unul din susținătorii lui Labiș, indiferent de conjunctura în care această poezie a fost scrisă. … fac apel și acum către Securitatea din Iași să scoată la lumină poeziile antisovietice și anticomuniste ale lui Labiș pe care le țineau ei de pe vremea cînd Labiș era aici la Iași elev. Eu știu pentru că mi le-a arătat un onorabil securist pe vremuri la Securitate… Gellu Naum, care-i un mare poet, e ultimul mare poet al generației suprarealiste, n-are gloria pe care o merită”. (în: Cassian Maria Spiridon, Cezar Ivănescu, omul Nirvanei, Ed Junimea, Iași, 2016, pp 50-52) (este vorba despre o culegere de interviuri publicate în varii reviste, cel de față fiind publicat în revista ”Poesis”, anul V, 1994, nr. 2 (50), Satu Mare).

Doar câteva precizări și comentarii: 1) Cezar Ivănescu era convins că el merită Premiul Nobel; pe parcursul timpului s-a convins și el că un premiu (fie și Nobel) nu are neapărat legătură cu meritele și cu valoarea; 2) Tind să-i dau dreptate poetului Cezar Ivănescu în caracterizarea comportamentală făcută lui Marin Sorescu: în 1990, plecând din țară pe calea aerului m-am reîntâlnit cu Marin Sorescu la aeroportul de lângă București. Aeronava cu care trebuia să plecăm s-a defectat și cursa s-a amânat; brusc au mai apărut niște locuri într-o variantă cu escală. Domnul Marin Sorescu a fost invitat să plece cu acea variantă. L-am rugat să intervină și pentru mine. Nu a acceptat sub nici o formă. Inițial m-am mirat cum personalul aeroportului cunoaște poeții patriei atât de bine, dar după ce a ajuns și Ministrul Culturii am construit o explicație care nu excludea deloc o colaborare cu serviciile secrete. Poate și ca urmare a acestei întâmplări am inclus în miniserialul de față trei scriitori despre care este deja public faptul că doi dintre ei (Cezar Ivănescu și Mihai Ursachi) au avut colaborare cu Securitatea (chiar dacă pentru scurt timp). În interviul din care am extras citatul de mai sus poetul Ivănescu vorbește despre ”un onorabil securist de la Securitate” cu care s-a întâlnit (și) după 1989. Despre posibila/ presupusa colaborare cu Securitatea a lui Marin Sorescu nu am găsit nimic în acest sens, dar pare foarte dubioasă insistența cu care apar articole despre suferințele dramaturgului oltean din cauza urmăririi sale de către Securitate. Ba am întâlnit și petarda lansată de craioveanul  Tudor Nedelcea conform căreia nu Sorescu ar fi avut vreo colaborare cu securitatea, ci Monica Lovinescu și Virgil Ierunca erau agenți ai Securității și l-au monitorizat pe Sorescu în străinătate (am scris despre această incredibilă ipoteză în episoade anterioare ale miniserialului). Repet: publicarea integrală a tot ce înseamnă Arhivele Securității este singurul mod în care putem cunoaște trecutul nostru relativ recent. 3) am reprodus și afirmația lui Cezar Ivănescu cu privire la Gellu Naum și ca posibil criteriu foarte subiectiv de gratulare reciprocă: ambii erau machedoni și avea strămoși comuni (ceea ce nu exclude valoarea realmente deosebită a lui Gellu Naum).  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

 

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 509. Joi 24 mai 2018. Dosarul scriitorilor securiști, nesecuriști și antisecuriști: Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi (10)


Lectura(rea) articolelor și cărților de restituiri către societatea civilă actuală a adevărurilor dinspre partea nevăzută a dictaturilor comuniste are cu siguranță un efect de reparație morală: unii se băteau cu cărămida în piept că nu au fost niciodată în viața lor contactați de securitate, pentru ca apoi să citim dovezile publicate în volume cum că au fost informatori de frunte sau cel puțin au avut, fie și temporar, calitatea de informator. Pe de altă parte, mulți bănuiți/ acuzați de a fi avut această calitate s-au dovedit a fi doar ”maculați” cu această calitate, tocmai pentru că au refuzat colaborarea. Oricum subiectul este extrem de delicat și orice afirmație ar trebui dovedită cu înscrisuri din arhive. Am făcut această mică abatere de la tema propriu-zisă la episodul de față ca urmare a citirii într-o publicație românească actuală a unei caracterizări infamante la adresa soților Ierunca (Virgil Ierunca și Monica Lovinescu). Redau aici acest pasaj referitor la Marin Sorescu, tocmai pentru a avea un filtru ceva mai puternic atunci când citim literatură de reabilitare istorică a unor personalități, respectiv ”literatură” de defăimare a unor personalități culturale românești. Sper ca povestea soților Ierunca să nu fie deloc asemănătoare cu cea relativ recent devoalată a Agentului Victor (vezi https://www.youtube.com/watch?v=LL7bMJbRKvk) – un mare erou anticomunist dovedit a fi agent al Securității comuniste.

Dar iată ce scrie Mihai Sultana Vicol (MSV) în revista ”Flacăra lui Păunescu” din 25-31 mai 2018, cu referire la luările de cuvânt din cadrul Congresului spiritualității românești care a avut loc la Chișinău în perioada 16-17 mai 2018, eveniment desfășurat sub egida Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni: ”O voce care s-a făcut auzită în sală a fost cea a criticului literar Tudor Nedelcea, omul cu un verb aprins, cu dragoste nețărmurită față de idealul național și față de Mihai Eminescu. În luarea sa de cuvânt, pe lângă momentul fast de Unire din 1918 a venit și cu unele date despre Marin Sorescu, urmărit de Securitatea românească prin agenții săi de la Europa Liberă, Virgil Irunca (sic!) și Monica Lovinescu. Discursul său s-a încheiat apoteotic și asistența l-a aplaudat îndelung” (p. 11). Las deoparte agramatismul apoteotic al ziaristului sub acoperire MSV și mă gândesc că aplauzele îndelungate au aparținut și celor amintiți (cu rezumate ale discursurilor lor) în articolul cu pricina: acad. Mihai Cimpoi, Anatol Petrencu, Mihai Stan, Aurelian Silvestru, Florin Copcea, Nicolae Dabija și Iulian Filip. Deduc, din articol, că cei enumerați mai sus sunt întru totul de acord cu acuzația de colaboraționism adusă Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca. Am căutat pe Google să aflu dacă a mai scris cineva până acum despre calitatea de ”securiști” a celor doi stâlpi ai ”Europei Libere”: Virgil Ierunca și Monica Lovinescu. Nimic! Doar despre alte presupuse vârfuri ale culturii române care s-au dovedit a fi colaboratori zeloși scrie un alt nume de renume al Europei Libere: Nicolae Constantin Munteanu (http://evz.ro/europa-libera-top-5-cei-mai-scarbosi-informatori-ai-securitatii-1075381.html). Să fie și cartea Iuliei Vladimirov o ”făcătură” care să acopere trecutul ”securistic” al celebrei Monica Lovinescu? (http://www.elefant.ro/carti/carte/istorie/istoria-romanilor/monica-lovinescu-in-documentele-securitatii-iixivix-iixviiiix-190152.html).

Ca să nu mai lungesc mult acest joc de-a securitatea lansat de criticul literar craiovean Tudor Nedelcea, în lipsă de orice alte probe referitoare la calitatea de colaboratori/ agenți ai securității atribuită celor doi ziariști radiofoniști de la Paris, rămâne doar o singură întrebare: cum pot proba cele șapte nume invocate mai sus, plus Tudor Nedelcea și MSV calitatea de colaboratori a soților Ierunca? Totodată, cred că doamna Ioana Diaconescu are posibilitatea să se angajeze pe un nou front: acela al spunerii adevărului despre Marin Sorescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca și Tudor Nedelcea. În lipsa unor serioase puneri la punct a acuzațiilor aruncate ”la liber” de persoane publice cu destulă vizibilitate (și acceptate ca atare de vârfuri ale culturii române actuale) ne vom trezi într-o altă ”realitate”: aceea că absolut toată lumea matură care a trăit în anii dictaturii comuniste a colaborat cu Securitatea! Paradoxal sau nu, combaterea acestei (posibile) aberații trebuie documentată și demontată cu arhive și probe. Până una alta, ceea ce reușesc să facă aceste ”declarații-bombă” este să inducă o și mai mare neîncredere între români, să generalizeze suspiciune și să compromită celebrarea ideii de un secol de unitate a românilor. (va continua).

Liviu Druguș

Pe mâine!