liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Viorica Grijincu

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 361 Miercuri 27 decembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (89).


Duminecă 10 aprilie 1966.  Dimineața m-am sculat pe la 7, am mîncat bine, apoi am făcut vreo două poze cu tata. El a plecat apoi la școală unde a avut un concurs de matematică cu elevii lui și ai lui Panțir (care a desfăcut plicul cu subiecte). După ce a plecat el, m-am dus cu mama în dormitor și mi-am făcut o mustață hoață și o bărbuță respectabilă (cu creion negru) după care am mai făcut eu vreo două fotografii în felul ăsta. A făcut și mama una cu mustață. După asta, mi-am dat mustața jos cu aparatul de ras. Mi-am ras și mustața și favoriții.

Azi ziua e minunată și e foarte nimerit pentru fotografii. Pe la 12.15 a venit și Mircea cu cursa (mi-a  dat 5 lei într-un plic). La 1.15 am ieșit cu toții la poartă, iar Mircea a oprit cursa. M-a luat și pe mine, dar mi-a dat un bilet fals pînă la Bălinești (n-am zis nimic; sînt și eu din familia lor…). În stație la Grămești nici n-a mai oprit. La Siret a trebuit să schimb cursa. Taxatorul de la cealaltă cursă n-a vrut să ia cîțiva călători printre care și eu. N-am avut încotro și a trebuit să aștept cursa de 4. Am stat în stație la Siret și m-am plictisit destul de mult, mai ales că era tare cald. Am ajuns la 5 la Rădăuți și am luat-o la pas spre internat. Aici m-am schimbat imediat, mi-am făcut pantofii și la 5.30 eram în fața cinematografului ”Unirea”. Aveam de gînd să intru dar m-am gîndit să mai stau și să văd cine iese. Deodată l-am văzut pe Toader și nu m-am mai dus la film, ci m-am întors cu el la internat. Și-a lăsat aici sacoșa și-am venit înapoi în oraș. M-am plimbat cu el pînă am amețit și chiar mă durea capul. Am mai fost o dată la internat, pe la 7, și a trebuit să ne urcăm cu scara, pe balcon. Am intrat în dormitor, am mîncat bine și-am ieșit din nou în oraș. Ne-am plimbat pe răcoare și-am vorbit de toate: ce-am făcut pe-acasă, întîmplări mai vechi etc. Am venit și ne-am culcat pe la 9 ca să putem să ne sculăm dimineață. Hristos a-nviat! Just!

Luni 11 aprilie 1966. Dimineața m-a trezit Atănăsoae la 5.30. M-am sculat imediat cu gîndul să mai învăț la chimie (pt extemporal). Dar n-aveam cărțile schimbate și pînă la 7.20 am scris jurnalul pt sîmbătă. Ca să nu mai stăm la mîncarea lui Țopa (bucătarul) m-am dus la dormitor, am halit dintr-al nostru și apoi am ”hușchit-o” la școală. În clasă am fost mai vesel și mai vorbăreț. Prima oră – latina. Toți s-au scuzat și profesoara – bună! –  a înțeles că au fost acasă și n-au avut cum să învețe (L.D.: În fond, era  a doua zi de Paște!). A controlat restul de caiete și a predat lecția nouă. La economie politică era pericol de extemporal. A ascultat vreo 6-7 eleve și-a pus numai note mici. Ne-a spus să luăm o lecție înainte și cu asta, basta! A trecut ora!

În pauza mare, mă plimbam cu Toader pe coridor și deodată a apărut Doina H. L-a luat pe Toader și l-a dus la etaj unde s-a întîlnit și a vorbit cu Natalița. Azi m-am intersectat de mai multe ori cu ”lungana” (Teodora), dar am ocolit-o. Toader a aranjat ceva pentru azi.

La muzică, diriginta ne-a spus despre ”genurile muzicii populare românești” exemplificînd bogat cu plăci. Eu am avut grijă să citesc o dată la chimie (tot Aluminiul) și să-mi scriu ceva formule pe o ”fițană”. La chimie profesoara a întrebat cine nu vrea să dea extemporal. Cei doi care s-au scuzat, n-au dat. Eu m-am încrezut în ”sursa” mea și am strigat ”dăm!”. Dar a dat tocmai cel mai tîmpit subiect (”Aluminotermia. Sărurile aluminiului”). Noroc c-am scris două formule din ”sursă”, dar asta-i prea puțin. L-am făcut f slab. Restul orei a predat Sb. M-a scos și pe mine la tablă (tocmai cînd mă ridicasem să închid geamul). După chimie am mers la ed fizică. Aici am ales o minge (am fost la Școala Veche și-am făcut ora pe teren), am umflat-o. Băieții și cîteva fete au jucat handbal, iar restul voley. Eu am jucat cu Cîmpan, Geta Nichiforiuc (good!) și Halip (portar) + Gaby Șcheianu. Am fugit și-am obosit mult. La sf orei m-a durut șoldul stîng. Am venit tot o fugă înapoi la școală; o bucată de drum am venit cu Albu. După veselia și sprinturile de la ed fizică m-a apucat o tristețe și o melancolie grozave.

La limba engleză am făcut două exerciții și ne-a predat lecția nouă. La sf orei m-am dus după Pop și i-am dat ”Labour Monthly” (revistă pe care am găsit-o în valiză). L-am întrebat dacă nu poate comanda două dicționare, dar nu mi-a promis nimic zicînd că va scrie și va vedea dacă se poate. La internat ne-a dat o supă cam rea, și felul II – macaroane. Felul III – rahat! După asta, am ieșit cu Toader la asfalt, povestind multe. La 3.30 eu cu H.N. am plecat la Atelier. Aici am venit doar băieții (cei patru). Azi am instalat două prize mici la parter. Am terminat la 5.30. Azi m-au enervat tare mult Gozec și cu Magopăț. Făceau niște gesturi tîmpite și Gozec avea chef de harță. M-am hărțuit cu el azi și nu știu ce se va întîmpla dacă nu se astîmpără. Am fost la Frizerie și m-am tuns, apoi am fost pe la autogară și am întrebat de Mircea.  ”A plecat cu Șerbăuțiul”, vine mîine dimineață la 7.

Am ajuns la internat pe la 6.20. Pînă la 7 am stat cu Toader de vorbă; mi-a povestit ”șusta” de astăzi. A mers cu Doina H., Ieșan Natalia și Theodora în parc, au făcut mai multe fotografii, au discutat ”cîte și mai multe” apoi ele ”l-au condus” pe el la internat. Aici, ghinion: Haiuță stătea la poartă. Toader stătea la cîțiva pași mai încolo cu spatele la el (Coca Maria!!). Păreri despre mine: multe complimente din partea Teodorei; multe salutări din partea Nataliței Ieșan, căreia i-a plăcut de mine pentru că sînt serios și i-a plăcut și numele meu.

La masă a fost directorul Botez care ne-a ținut un ”cuvîntelnic”. Azi mi-am pierdut șapca. În oraș am fost cu capul descoperit.

După masă am fost cu Toader și Costică ”la asfalt”. Seara asta a fost o seară distractivă. Teatru: eu eram mama, Toader – tata, Costică – copilul. Seara am stat pînă la 10 și mi-am scris jurnalul pe azi. La școală, B.M. a adus un pix cu două poze curioase: două femei dezbrăcate.

Marți 12 aprilie 1966. Se împlinesc 5 ani de ka zborul lui Gagarin în Cosmos.

Ieri vremea a fost foarte urîtă. Cerul – întunecat și plin de nori; la amiază a încercat să bureze, dar s-a oprit. Bătea și vîntul. Azi dim. m-am sculat la 5 fără 10. Visasem urît: luasem un 3 la economie politică și încă unul nu mai știu la ce. În acțiune a intrat și B.M. Cînd m-am trezit mi-era tare somn și n-aș fi vrut să mă scol, dar aducîndu-mi amunte de situația mea din vis am sărit imediat în picioare, m-am îmbrăcat, m-am spălat și la 5.10 am fost gata. L-am sculat și pe Atănăsoae C. (convenția noastră: cine se trezește primul îl trezește și pe celălalt). Am venit în meditație și prima grijă a fost să-mi completez jurnalul.

Afară e din nou mohorît și nu e nici un petec de cer senin. Mă mir cum n-a plouat încă pînă acum, dar mă aștept la ceva ploi, după care reumatismul meu va avea de suferit (și va trebui să port galoșii de cauciuc).

Aseară Șcheul Dragoș (cl. XI-a Liceul nr 1) și Caunii Vasile au pus un pariu: Șcheul nu va fuma nici o țigară pînă la 25 mai; în caz contrar – un kil de țuică sau 25 de lei.

Dimineață, Atănăsoae vine la mine și-mi spune: ”Știi că Gherasim s-a împăcat cu aia?”. Eu: ”Zău? N-am știut!”. El: ”Le-a adus ieri la internat”.

Pe la 7 m-am dus la Haiuță, i-am cerut cheia de la valize și mi-am pus majoritatea cărților în valiză, plus vreo două caiete la Halip N.

Am plecat în oraș fără să mai stau la masă (eram sătul încă de-aseară). Fără cărți, cu capul descoperit m-am dus la Mircea la Autogară: acolo făcea contul într-un birou. Mi-a arătat scrisoarea de la Radio-Moscova, venită pe adresa lui. În plic am găsit o vedere din Moscova, un calendar mic, iar pe verso era Piața Roșie și Kremlinul, cîntecul ”Katiușa” în limba rusă și… scrisoarea (23 aprilie – Al. Beliaev). M-am bucurat foarte mult de ”Katiușa”. La școală am mers tot așa sprinten, cu mîinile-n buzunare. Azi, a treia zi de Paști, fetele stropesc băieții. Ieri trebuia să stropim noi, dar am omis. Fetele n-au uitat însă. Numai bine am intrat în clasă și l-am văzut pe Halip Neculai ud ciuciulete. Eu nu știam care-i motivul și l-am întrebat, foarte bine dispus: ”Ce-ai pățit mă, ai făcut baie?”. Deodată a venit Dobroghiu și m-a udat cu parfum pe față. Asta încă a fost bine. Dar cînd a venit Vlonga Aurora și Băimăcean cu două cornete de apă și m-a îngrămădit la colț. Degeaba m-am apărat; Vlonga a trimis un șuvoi de apă drept în ochiul drept și pe gît. Noroc că eram bine dispus și nu m-am supărat. Toți ceilalți băieți au pățit ca mine. I-am promis lui Vlonga ca la anul, în a doua zi de Paști, s-o murez bine. Înainte de ora de română cînd toți stăteam în bănci a venit Lucia Nenati și ne-a trimis la toți patru cîte-un șuvoi de colonie după gît. Într-o pauză m-a udat și Geta Nichiforiuc. B.M. s-a distrat pe seama noastră. La limba română n-am prea fost atent, am avut de învățat prima strofă de la ”Katiușa”. La limba rusă – de asemenea. Azi s-a făcut o lecție de gramatică: cazul Acuzativ cu prepoziție și fără prepoziție.

În pauză am cerut pixul de la B.M.; l-am admirat în toată splendoarea lui. Avea înăuntru o soluție de glicerină cu apă și zahăr (roșie) care le îmbrăca și le dezbrăca. L-am arătat imediat și în D…  Ea cere 60 de lei pe el și s-ar fi găsit Magopăț să-l cumpere.

La diriginție, Ruscior a motivat întîi absențele, apoi a ținut o prelegere despre ”comportarea elevilor”. Azi, aproape în fiecare oră, m-am uitat la B.M. și mi s-a părut că și ea se uită la mine.  La trigonometrie a ascultat-o pe B.M. Mi-am dat seama că habar n-are de nimic și m-am mirat foarte mult cum a ajuns în clasa X-a. Este frumoasă, are picioare faine, dar glagorie …ioc. Azi a venit în costum de Paști și este și mai frumoasă. După ora de trigonometrie am coborît cu toții la cor. Gozec a vrut să-i tragă scaunul lui B.M. dar aceasta i-a răspuns prompt și cam… tare: ”Îți dau peste ochi!”. La cor m-am chinuit cu cîntarea și, ca de obicei, diriginta mi-a făcut numeroase observații să cînt. După ore am revenit sus, în clasă. Am continuat să o privesc pe B.M. care învăța la Zoo. Mi s-a părute că rîdea și am rîs și eu. Apoi am continuat să ne uităm unul la celălalt. Brusc, mă întreabă: ”Ce te uiți la mine, mă?” Eu: ”Mă uitam alături…”, apoi m-am simțit foarte prost și nu mi-am mai aruncat privirile într-acolo. La științe naturale a ascultat o serie apoi a predat despre ”metabolism”.

După ore, n-am mai discutat cu nimeni; am pus mîinile în buzunare și am plecat la internat. Am luat masa, apoi, pînă la 3.30 am fost cu Toader la plimbare (dincolo de ”Rădăuți”). Mă mir cum găsim atîtea subiecte de discuție! Cînd m-am întors la internat, mi-am schimbat cărțile și, deodată, m-am trezit cu Mircea. Mi-a adus ultimul număr din ”M.N.”. I-am dat ceasul ca să vină la 4.30 la Casa de Cultură. Azi rulează ”Trei comedii” de Sean O Casey (3 lei) (un leu comedia…). Cînd m-am dus în meditație, Prandea m-a pus să liniez un registru. Am făcut asta pînă la 4.30 cînd am plecat la Casa de Cultură. Aici am cumpărat un bilet pentru Mircea (207). Am intrat înăuntru și am avut loc foarte bun (133). Eu luasem biletul prin Toader, de la cei din D. A fost (curios!) și B.M. Dar nu i-am mai dat atenție. Am hotărît să termin cu asta și… să-mi iau de-o grijă. Mai bine așa. La teatru am fost destul de bine dispus. Cele trei comedii au fost prezentate de Teatrul de Stat din Bacău. Am rîs pe ruptele (te-ai stricat la cutiuță, somnambulii, vreau o liră sterlină la cerere, oficiul poștal, gospodăria celor doi bărbați – asta din urmă a fost cam grosolană, dar am rîs cu poftă). La internat, după cîteva tratative, am luat masa. De la 8 la 9 am învățat la engleză și-am citit f superficial la economie. Am rămas apoi după ora 9 în meditația de-a XI-a. În loc să învăț la o latină sau economie am stat o oră (pînă la 10) și-am scris în Jurnal (trei foi pentru astăzi).

Miercuri 13 aprilie 1966. Dimineața m-am trezit singur la 4.30. Deoarece nu era încă deschisă meditația am mai stat culcat pînă pe la 5 fără 10. În acest timp am visat că mi-am găsit șapca. La 5 eram deja echipat și-am mai sculat și pe alți 5 care m-au rugat să-i trezesc dimineața.

Cerul s-a menținut, în continuare, mohorît și afară e un pic cam rece. Deoarece umblu mereu cu capul descoperit, am răcit și le tușesc iar, ceea ce nu-mi place deloc.

Aseară la spectacol am făcut schimb de locuri cu Călina Pînzar: eu am trecut lăngă Tănase, iar ea lîngă Toader. Lui nu i-a convenit deloc deoarece Natalița era mai în față și cred că s-a simțit prost.

Dimineața, de 5.20 la 7 am citit la economie și latină. La 7 am plecat cu Toader la școală fără să mai stăm la masă (mîncasem bine în dormitor). Florea și cu nevastă-sa au plecat zilele trecute în U.S. (în Moldova).

Pînă acum, Toader n-a știut cum o cheamă pe B.M. Ieri eram destul de pornit împotriva ei și eram hotărît să încetez cu admirațiile mele. Toader: ”Bine că nu-i vacă”. Eu: ”Ba-i vacă!”.

La școală m-am cam plictisit pînă a sunat. Cînd ea a intrat în clasă nu m-am uitat la ea, cu toate că parcă simțeam nevoia și eram obișnuit cu asta…

Înainte de limba latină am văzut ce-i poate gura lui Băimăcean. De fapt, poate să se ia de mînă cu Albu, Grijincu, Geta ș.a. (dmumnecarea voastră, crucea….).

La ora de latină am tăcut toată ora chitic. La sf orei am tradus și eu vreo două propoziții și m-am descurcat destul de bine (cu un pic de ajutor). A fost ascultat Halip care a luat 7 (foarte bucuros). La limba română au fost ascultate cîteva eleve și Halip (tot 7). Apoi ne-a predat, cu mult patos, despre simbolism, După asta am avut ed fizică. Pînă la școala veche am alergat și m-a durut piciorul. Nici n-am vrut să mă echipez și nici să fac ed fizică zicînd că-s ”bolnăv” (cu accentul pe prima silabă). Profesoara m-a însemnat în caiet și văzînd așa am pornit-o încetișor înapoi la școală. Pe drum am mers cu Broască. La școală i-am arătat la limba engleză. Nenati plîngea și cineva mi-a spus că e foarte supărată pentru că a picat la Suceava, la Olimpiadă.  Prin pauze, astăzi am fost foarte ”activ” și isteț. Rîdeam, mă hîrjoneam, parcă să-i fac în ciudă. Din joacă i-am făcut ”o gaură” lui Grijincu în spate (”trebuie consultat un medic veterinar”) (Îmi dă ea mie – ceva!). În ora de fizică am suit cu toții la laborator unde Ciobanu, după vreo 20 de minute de morală în privința baticurilor – ne-a făcut cîteva experiențe. Cea mai interesantă a fost aceea cu releele. Restul n-au prea fost izbitite și m-au enervat. La ec politică a fost cam greu pentru mine pînă a anunțat profesorul că trecem la lecția nouă. În ora asta mi s-a năzărit că ea vroia să-mi prindă privirea, dar eu am evitat-o și pînă la sf orei nu m-am uitat în acea direcție. La engleză a ascultat majoritatea orei, apoi a predat. A pus iar note mici (5) și în clasă se observă o somnolență și o pasivitate totală.

După ce-am luat masa am vrut să-mi aleg cărțile. Mi-am adus aminte că cheile mele erau în dulap în dormitor. Dar atît dormitorul cît și dulapul erau închise și ar fi însemnat ca eu să mu învăț la nimic pînă la 9. L-am luat pe Halip Neculai, am adus scara, am așezat-o pe balcon și m-am urcat la etaj de unde mi-am luat cheile li astfel problema s-a rezolvat. Toader a avut întîlnire cu N. și a venit după 3.30. Eu am stat în meditație și am ațipit pînă pe la 4 și ceva. Mi-a prins foarte bine deoarece în ultimul timp nu mă mai prinde ora 6 prin dormitor. La 5 am vrut să ies cu Toader în oraș, dar m-a reținut Haiuță și mi-a dat să-i fac un mic serviciu. Mi-a dat balonul lui negru să i-l duc la boiangerie. Acum mi-a dat cheia de la dormitor și mi-am luat canadiana, căci ploua. (am mers iar cu capul ”gol”). Am fost cu Toader pe la ”Sport” apoi el a fost cu mine la Boiangerie și am lăsat balonul (39 lei, mîine dimineață). Am ajuns pe la 6 la internat. Aici se împărțeau mere și era mare năvală. Am mers apoi pe la Liceul 1 să văd dacă n-a ajuns șapca mea pe-acolo. Brînzei m-a asigurat că n-are așa ceva cum cer eu. Vroia însă să-mi dea una pe gratis, dar nu avea margină la spate și m-am lipsit.

Întors la internat, am început să învăț la istorie și am terminat scriindu-mi Jurnalul.  După cum văd eu îmi răpește cam mult timp această operație, dar nici eu nu vreau să fac economie și să scriu mai restrîns. Am făcut socoteala că dacă voi scrie în fiecare an trei caiete din astea (de cîte 400 de pagini) peste vreo 50 de ani voi avea o bibliotecă de vreo 150 de astfel de caiete ceea ce mi se pare cam neverosimil. Haiuță mi-a spus că cineva i-a ”șutit” caietul lui cu însemnări în care-și scrisese viața de la început, războiul, armata și continuarea cu jurnalul ținut la zi. Îmi pare rău. M-a întrebat dacă am scris la ”Cartea prin poștă” ca să-i comand ”Limba italiană fără profesor”. I-am spus c-am scris și m-am gîndit ca în pauză poate voi avea timp să scriu (pînă acum n-am avut). În pauză, după ce-am luat masa am plecat cu Toader și cu Costică (cu care mă cam trag de șireturi și ne adresăm epitete cam grosolane). În oraș am ajuns la chioșcul lui Goraș. Am cumpărat două c.p și două cutii de chibrituri. Una din ele am terminat-o încercînd să împușcăm  cu foiță de staniol, iar una am consumat-o trimițînd ”rachete” prin meditație. Era foarte comic cînd i se aprindea chibritul la unul pe umeri și se speria. Eu i-am dat una lui Popovici Gavril, care citea, drept pe carte. Am făcut în meditație numai chibrite și miros de catran. După 8 am scris scrisoarea pentru Haiuță și după ce-am scris jurnalul (pînă pe la ș-un sfert) m-am apucat să mai citesc cîte ceva, că-i de rău. Ieri am observat că Toader e aproape sur după cap. Pe la 20-25 de ani va fi alb cu totul!   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 339. Marți 5 decembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (72).


Marți 8 martie 1966. 8 Martie – Ziua femeii.

Dimineață nu s-a mai făcut înviorare pentru că a fost Prandea care ne-a sculat la 6. De la 6.30 la 7.30 am mai citit la limba română (din maculator) și la geometrie (ceva formule).

Dimineața cînd am plecat la școală, cerul era înnourat și ca de obicei în ultimele zile tot mi-am luat paltonul.

La școală am găsit caietul de teză la matematică. Tot a avut grijă profesoara de mine…

Pe tablă era scris frumos și mașcat: 8 Martie – La mulți ani! Inscripția a stat tot timpul pe tablă. În clasă erau discuții însuflețite în jurul celor cumpărate drept cadouri pentru profesoare. Majoritatea nu erau de acord că se cumpărase pentru dirigintă o poșetă micuță de 95 de lei.

Prima oră am avut româna. Fetele au cerut și părerea tovarășei profesoare Scurtu în privința aceasta: dînsa a fost însă de acord cu acest cadou. La sfîrșitul orei a primit și ea o lalea și o felicitare. În prima jumătate a orei a făcut ascultare. După cum îmi promisese mai demult, astăzi m-a ascultat. Am vorbit despre ”Lupta  pentru libertate socială în poezia lui Coșbuc”. Am vorbit despre poeziile ”In opressores” și ”Noi vrem pămînt”. La urmă mi-a pus și o întrebare suplimentară: concepția lui Coșbuc despre istorie.  Ideea o reținusem, dar n-am știut să mă exprim și asta a stricat mult. Cînd m-a așezat toți ziceua: zece! Zece!. Eu unul mă așteptam la 8, cînd am auzit că mi-a pus 7. În a doua jumătate a orei de limba română profesoara a împărțit tezele și s-a făcut corectarea lor. Este un singur 10, mai mulți de 9 și 8. H.N. are 7, B.M. – 5. Cu toate că subiectul a fost ușor și mult prelucrat în clasă au fost și 4-5 note de 4.

În pauză m-am întîlnit cu Simeria Virgil care mi-a spus că s-a mutat de la internat.

Ora doua am avut rusa. Profesoara a întîrziat un pic. Încă din pauză fetele au tăbărît pe capul meu și m-au rugat să ofer eu cadoul profesoarei de rusă. Cu puțină emoție am făcut-o și pe asta și i-am înmînat profesoarei ”un mic cadou din partea clasei a X-a E” compus dintr-o lalea și o felicitare. Profesoara a fost bucuroasă: a ascultat numai pe cei care s-au anunțat: Vlonga, Gozec, Grijincu și a pus note bune. A predat apoi poezia ”Jeleznaia doroga” (Drum de fier/ Calea ferată).

În pauza mare Magopăț a făcut o mulțime de fotografii în clasă cu un aparat foarte bun: Zorki-4. Vlonga mă invita să facem una împreună dar i-am răspuns că ”mi-e rușine cu ea în poză”.

Ora următoare am avut diriginția. Fetele i-au dat cadoul + o floare. Diriginta s-a bucurat foarte mult. Ca de ziua ei diriginta ne-a servit și ea cu ceva. A dat la fiecare cîte o bomboană cu cacao (fondantă) și o prăjitură. În clasă domnea o atmosferă de veselie. La rugămintea noastră diriginta a făcut cu noi două fotografii. Prima ne-a făcut-o Magopăț. Diriginta a spus că băieții să stea în față căci ”la noi în clasă tare-s scumpi”. Diriginta m-a adus în prima bancă, iar ea a stat în picioare lîngă mine. A doua fotografie am făcut-o eu. Am fixat mult și cred c-am prins ceva. După asta atmosfera de bucurie s-a întețit, deoarece diriginta ne-a adus picup ul și-a cîntat două romanțe foarte frumoase și apoi cîteva spicuiri din ”sfatul medicului”. Azi am simțit într-adevăr că a fost sărbătoare. Am ”oferit” cadouri și am fost vesel. După ora de diriginție am avut trigonometria. Eu m-am instalat în prima bancă și am dat teza. Hrișcă mi-a dictat o problemă de geometrie (să se afle volumul și Aria laterală a unei prisme cu baza un pătrat cînd se cunoaște înălțimea = diag.4/2). La trigonometrie mi-a dat două exerciții foarte ușoare. Cu ajutorul lui Gozec am aflat formula volumului, am aplicat apoi teorema lui Pitagora de vreo două ori și mi-a ieșit ceva. Terminînd și la geometrie am dat teza în jumătate de oră. Ceilalți au dat extemporal la trigonometrie. La rugămintea lui Gozec, i-am făcut exercițiul și i l-am pasat pe-o fițuică. În restul orei s-a făcut ascultare. Albu a luat un 6. Cînd a ieșit Hrișcă din clasă Magopăț a tras o cruce și l-a auzit… După ora asta ar fi trebuit să avem cor, dar diriginta ne-a făcut un bine și ne-a lăsat liberi. A vrut să ne scape și de ALA, dar n-a putut. În ora asta s-au dus fete pe-acasă. (B.) M. a stat în bancă la mine, asta nu înainte de a-și cere voie și de a încuviința eu. După asta mi-am făcut o scurtă analiză a discuției și m-am simțit foarte prost. Dar prost în adevăratul sens al cuvîntului. Nu știu cui se datorește asta, dar în mare parte și muțeniei mele. M(elexina) are și un alt nume – Lia (după cum mi-a spus Ilarica Pascaru). L. mă privea foarte galeș și eu eram în al nouălea cer. Eram fericit. La un moment dat, L. și-a pus capul pe umărul lui Pascaru și s-a uitat lung la mine. În poziția asta nu m-am simțit deloc bine. M-am uitat și eu la ea, dar foarte scurt. Mi-a apărut ca foarte foarte drăguță. Băieții vorbeau cam multe, cum era obiceiul lui Magopăț și Gozec, iar eu am ieșit afară. Deoarece era gălăgie a venit Kamil pînă în clasă și ne-a făcut observații. Atunci m-am uitat foarte insistent la ea și am făcut schimb de priviri. În toată ora n-am făcut altceva decît să vorbesc și să rîd (asta mai puțin).

După ora asta am luat o hotărîre: deoarece sunt așa bleg nu voi mai vorbi cu ea. Doar o voi privi și admira în tăcere – îmi place foarte mult.

Încă din pauza de după ora liberă a venit Zăicescu în clasă și ne-a dat la fiecare cîte un manual de ALA pe care ni le-a luat apoi la finea orei. În ora asta a predat prima lecție de ALA în cadrul orelor de naturale. Ne-a predat tot timpul despre arma bacteriologică. În timpul dictării, Zaiciu a vîrît foarte multe nume din clasă în exemple: ”Măi Cupșan, măi, să înveți, că dacă nu, ai să mori, măi, măi. Măi Cupșan, măi, dacă dă microbu-n tine te-a luat dracu, măi” (ș.a.). După ce a terminat de dictat mai erau 20 min pînă să sune. Ne-a dat, totuși, drumul acasă mai devreme. Eu am mers cu Gozec, Teleagă Viorica și Grijincu Ica. De unde și pînă unde am început să vorbim despre băuturi și m-am mirat foarte mult cînd am auzit părerile lui Ica: îi place foarte mult vinul, pălinca și altele. De la linia ferată ne-am despărțit și-am mers o bucată cu Gozec. Acesta mi-a desfășurat niște planuri foarte aventuroase și destul de plăcute (El și Magopăț vor să se joace cu Ica. M-a invitat și pe mine și am acceptat.)

La internat, am mîncat la 14.15. După asta am mers cu Toader în grădină unde a făcut cîteva fotografii. Am făcut și eu una cu un bolovan în mînă deasupra capului lui Pitic. În meditație a trebuit să mătur o bucată de meditație. Pînă la 5 am scris în jurnal. Cînd mai erau cîteva minute pînă la 5 pedagogul a luat aparatul lui Gherasim, m-a așezat lîngă geam cu caietul de însemnări (chiar acesta în care scriu) în față și mi-a făcut o fotografie. De la 5 am pornit-o de unul singur prin oraș. Pe la Goraș m-am întîlnit cu Toader și-am venit la internat ca apoi, mînați de foame, să mergem la alimentara. De aici am plecat în oraș, cu toate că trecuse de 5.30 (eu am spus că mi-a venit fratele, Toader că trebuie să meargă la repetiție). Am mers mult pînă am ajuns pe str. 1 Mai. Nu știu prin ce farmec mi-am închipuit că str. Speranței ar trebui să fie pe-aproape. Am zărit-o chiar de pe partea stîngă a străzii. Ne-am întors pe partea dreaptă și-am văzut că nu era o stradă prea arătoasă; totuși avea și case mai răsărite. Nu e departe de biserica evreiască. Am venit înapoi, prin oraș,, discutînd foarte veseli de parcă lumea era a noastră. Am făcut ce-am făcut și la 6.30 am intrat foarte cuminți în meditație cu o oră întîrziere. Totuși, Haiuță n-a zis nimic și nu ne-a pus absențe. Chiar la 6.30 a sunat masa. După ce-am mîncat laptele cu macaroane am mers cu prietenii mei din nou prin oraș.

Azi s-au făcut pregătiri intense la bucătărie. Seara are loc aici în sala de mese un banchet închinat zilei femeii la care participă profesori de la Liceul 1. Noi am fost pe asfalt, am mai venit pe la internat apoi am cîrnit-o spre fostul stadion. Aici, după ce ne-am agățat de-o ”cioară” și ”de-a lui Sfichi”, Costică n-are ce face și aprinde o țigară chiar acolo. A făcut destulă luminație. Ca să rîd de el am strigat: ”mă, dă-mi și mie un fum!” după care mă uit să văd dacă nu m-a auzit cineva. Cînd mă uit înspre Liceul 1 îl văd pe Viforeanu cam la 100 m în spatele nostru. Instant am luat-o la fugă sărind șanțurile și gropile. Am luat-o pe strada Mărășești și-am ieșit apoi rîzînd în V.I. Lenin. Cînd am ajuns la internat toți băieții erau strînși în jurul lui Mafteian (fluier) și-a lui Atănăsoaie C. (baterie și solo). Cînd ne pregăteam să aplaudăm a apărut directul Botez în cadrul ușii și ne-am împrăștiat imediat. După ce a plecat (Botez), Atănăsoaie a umblat cu șapca prin meditație și a cules ceva mărunțiș. Mi-a spus c-a strîns 4 lei.  De la 7.30 la 8.30 am scris încontinuu în jurnal. Pedagogul mi-a cerut un caiet de 10 lei și i l-am dat pe acela învelit în negru (mîine îmi dă 10 lei). Mai tîrziu, a venit la mine și m-a întrebat cum am scris pe prima pagină, dacă scriu regulat în jurnal și mi-am dat seama că vrea și el să-și facă așa ceva. La începutul caietului va face un rezumat al întîmplărilor de pînă acum. M-am simțit măgulit că pedagogul a luat exemplu de la mine. Eu unul am de gînd să-mi continuu acest jurnal pînă în ultimele clipe. Mi-am pus întrebarea dacă în armată voi putea scrie atît, dar pînă atunci mai e. La 8.30 s-a dat drumul la dormitoare. După ce s-a stins lumina băieții noștri mai căscau gura pe geam uitîndu-se la mesele întinse din ”Sala de mese”. Rînd pe rînd au venit aproape toți profesorii. Noi am adormit în ritmul muzicii de la banchet și cu gîndul la… bucate. S-a nimerit că în seara asta am avut macaroane și…. am cam înghițit în sec.

Pînă să adormim, în dormitor a fost o polemică ascuțită între elevii Liceului 1 și cei ai Liceului 2. Cu toate c-ar fi trebuit să recunoaștem niște merite (ale unor profesori) noi i-am ponegrit, dar numai pentru a apăra onoarea școlii noastre. Pînă la urmă ne-am domolit. Babii a avut pentru seara asta o sticlă de ”operativ” (L.D.: nume de cod pentru ”aperitiv”) și-a golit-o în dormitorul 9 (s-au distrat oamenii).

Miercuri 9 martie 1966. Încă de aseară a început să bureze și azi dimineață pămîntul era un pic jilav iar cerul complet acoperit. Haiuță ne-a sculat la făr-un sfert și-am făcut o înviorare sănătoasă. Dimineață am învățat numai la limba latină și știu vreo 7 lecții. Azi a fost înnourat dar în timpul amiezii a ieșit un pic soarele și a încălzit foarte mult.

La școală merg tot cu foștii colegi din D.

Prima oră – latina. Profesoara a ascultat pe elevele care s-au anunțat. Cu toate astea nu le-a dat la toate note de trecere. După ce a terminat de ascultat n-a predat mai departe deoarece nu s-a știut pe de rost fragmentul dat pentru azi. M-a întrebat și pe mine, dar i-am spus că nu cunosc cuvintele și n-am putut să învăț. Pentru asta profesoara m-a mustrat: ”Șezi aici, băiete, și de cînd ai venit nu faci nimic”. A doua oră – româna. La început profesoara a ascultat acele eleve căzute și fără note. Azi Magopăț și Gozec au lipsit și am fost numai eu cu Halip singurii viri din clasă (dar a fost mult mai multă liniște). În a doua jumătate a orei, profesoara a predat poezia ”Doina” de George Coșbuc. Ora a treia am avut fizica. Am fost la secretariat și-am adus cerneală roșie și toc, iar profesoara ne-a adus tezele. Notele sînt destul de mici și rele. H.N. – 5, Gozec – 5, Magopăț – 5, B.M. – 4 (profesoara a șfichiuit-o iar: ”Decît să trimiți anumite persoane să mă înduplece să te trec, mai bine te-ai apuca și-ai învăța”. Mai tîrziu c-o oră am aflat că acele ”persoane anumite” nu era(u) decît… diriginta. Dar de profesoara Ciobanu nu se poate apropia nimeni. Eu, care sînt acum la sfîrșitul catalogului a trebuit să aștept mult pînă să aflu rezultatul, dar cînd a ajuns, în sfîrșit, la mine mi-a zis că teza mea e în clasa X F și n-a corectat-o încă. În restul orei am făcut trei probleme pe care urmează să ni le dea în extemporal. După ora asta a urmat educația fizică pe care-am făcut-o cu profesoara Băncescu în clasă. Ne-a adus pick-up-ul și o placă cu ”Coana Chirița” de V. Alecsandri. Cei care au ascultat s-au mai distrat dar eu am fost azi f f f supărat. Încă din ora de română m-am uitat la L. și mi s-a părut că rîde. Eu eram supărat. Ea m-a întrebat dacă am notă la fizică și am discutat puțin cu ea. Totuși toată ziua am fost supărat și încruntat. Chiar adcă am schimbat cîteva priviri cu ea, am rămas tot trist. La sfîrșitul orei ea s-a uitat lung la mine, dar prostul de mine am ieșit afară.

Azi am aflat că Nenate urmează cursurile de limba engleză pentru începători la Casa de Cultură – cu Pop.

În ora de economie am stat jumătate de oră liberi după care a sosit și Economul. Nu ne-a adus extemporalele după cum ne așteptam. A fost foarte nervos, a ascultat șapte fete și a pus șase de 2!!! Asta a fost ultima oră de economie din acest trimestru – oră la care n-am mai învățat: era recapitulare. După ora asta – tot așa supărat – m-am mutat în D și-am făcut ora de engleză. Pop a făcut numai ascultare. La sf orei m-a dat exemplu că învăț bine la engleză și mi-a mai pus un 10. Din senin! De fapt eu am răspuns de mai multe ori. După aceste ore am suferit de o foame grozavă pe care abia am potolit-o un pic la amsă

De la 3 la 3.45 am umblat prin oraș cu prietenii (Toader, Cezar și Costică). Ziua era caldă  în timpul amiezii și ne făcea plăcere să stăm cît mai mult pe-afară. Pe la 4.30 a venit Haiuță și l-a luat pe Toader cu aparatul, au mers în curte și-au făcut vreo opt fotografii ”la secret” (I. Haiuță – ocnaș: îmbrăcat într-o pijama vărgată; II. Haiuță cerșetor: Haiuță îmbrăcat în niște haine peticite, numai zdrențe; III. Haiuță mexican – îmbrăcat cu-n țol vărgat și c-o pălărie mare; IV. Haiuță popă – îmbrăcat cu același țol + o cruce-n mînă). Cam aceleași le-a făcut și Gherasim, care, mai apoi, mi-a spus și mie ”secretul”.

La 5 cînd s-a dat pauză, am coborît cu Toader și fără să ne sfătuim, dar călăuziți de același gînd, am ieșit din curtea internatului și-am luat-o spre cazarmă, pe asfalt. Acum Toader a avut chef de vorbă și mi-a povestit o mulțime de întîmplări aventuroase din viața unui frate de-al lui (Lazăr). Deoarece faptele erau cam deocheate (bătăi, nesupunere, pușcărie ș.a.) Toader m-a rugat foarte mult să rămînă între noi, drept pentru care nu amintesc niciuna dintre ele, cu toate c-ar merita. Mergînd așa ne-am trezit la 2 km de Rădăuți și ceasul ne arăta 5.30. De-acu nu mai avea niciun rost să ne grăbim: tot eram absenți. Deci am venit iar lent. De data asta am mai povestit și eu căte ceva. Pe la 6 am trecut pe la internat: în meditație era numai Caunii Anton – șef. Eu nici n-am intrat prin meditație: l-am așteptat jos pe Toader și-am decis să ne distrăm pînă la 7. Pentru noi asta e o săptămînă de vacanță: de fapt acum sîntem mai liberi și mai fericiți. Am luat-o ușurel prin oraș; am ajuns pe str 1 Mai și ne-am întors; am văzut un pic la televizor (L.D.: probabil în vreo vitrină), am stat prin parc fără griji, liberi ca păsările cerului. La 7 am venit la internat. Aici am aflat că nu ne-a pus absenți (ce noroc!) și ne-am întîlnit cu Cezar și Costică care n-au dat nici ei pe la internat de la ora 5 și ne-au povestit din isprăvile lor. După ce-am luat masa ne-am grupat iar toți patru și-am luat-o pe asfalt. Năpădiți de-o mare bucurie și veselie am cîntat, am fluierat și nu vroiam să știm de nimeni. Așa se face-n ultimele zile ale trimestrului. Am ajuns la piatra de kilometraj Rădăuți 2 km. Și ne-am întors tot atît de veseli. După cît văd eu, pe cît de supărat și încruntat am stat la școală, (poate din cauza ei?) pe atît de voios și bucuros sînt în a doua jumătate a zilei. Șto delati? Vsoakomu svoia doroga! Fiștecare cu-ale sale! (Ce să-i faci? Fiecare cu drumul lui!”). De la 8 la 8.30 am scris în jurnal apoi am citit pe la limba latină.

Azi am văzut-o pe profesoara Grămadă prin oraș, dar… nu ne-am salutat.

O bucurie foarte mare: concursul cultural artistic s-a amînat pe 3 aprilie!

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!