liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Viorel Dumitrașcu

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 413 Sîmbătă 17 februarie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (4)


Motto: ”Prietenie înseamnă să fii alături de cineva nu când are dreptate, ci când greșeșteAndre Malraux

Voi prezenta, în continuare, în esență, modul cum percepe Traian Diaconescu receptarea semnificației/ moralei fabulei lui Menenius Agrippa de către Marx și de către Eminescu. Încep cu propria mea concluzie în privința acestei receptări și a modului cum sunt prezentate, în articol, ideile/ operele celor doi gânditori. Prima impresie este aceea de neclaritate, de inutilitate și de prețiozitate academică ieftină, cu mesaj ambiguu sau cel puțin incomplet. Frazele par rupte dintr-un alt context, le lipsește continuitatea logică și lasă cititorul cu gustul amar al unei făcături (adică al unui lucru făcut doar ca să fie făcut, cititorul responsabil simțind că cineva și-a bătut joc de el, de revistă, de ideea de cultură ieșeană – una doar clamată și departe de a fi aclamată pentru asemenea produse ”intelectuale”). În mod surprinzător pentru un filolog de limbi clasice (T.D.), numărul erorilor de ortografie și de citare este prea mare, chiar și pentru un începător într-ale publicisticii. Degeaba m-am bucurat că, în sfârșit, apar în casetele redacționale (inclusiv la ”Scriptor”) persoanele (i)responsabile de acuratețea lingvistică și tehnoredacțională a articolelor publicate. Voi arăta că articolul semnat de T.D. nu a fost văzut de niciun ochi de corector și stau și mă gândesc dacă articolul este scris/ dactilografiat/ corectat de autorul însuși. Încep cu aceste elemente de natură formală și voi încheia cu cele de natură conceptuală și de moralitate publică și academică (mult mai grave și mai dureroase decât cele formale). Am găsit mai multe erori de scriere pe care le voi enumera (explica), apoi voi arăta nedumeririle mele legate de modurile confuze/ neclare/ greșite de prezentare/ explicare ale unor idei/ principii/ teze/ doctrine.

Lista ciudățeniilor lingvistice ale profesorului universitar de la filologia ieșeană (acum pensionar) începe cu un pleonasm: ”ferment catalitic”. ”Cultura greco-latină, temelie a spiritualității europene, este în opera lui Eminescu un ferment catalitic, un nesus formativus al societății contemporane, hrănind sufletul, mintea și caracterul, crescînd oameni devotați valorilor perene ale  cetății și ale omenirii.”, scrie T.D. Pleonasmul (pro)vine din faptul că fermentul acționează prin cataliză. (Vezi: FERMÉNT, fermenți, s. m. (Biol.) Substanță proteică produsă de celule vii sau de microorganisme, care dirijează prin cataliză reacțiile de sinteză și de degradare din organismele animalelor, plantelor și microorganismelor, având un rol fundamental în reglarea proceselor metabolice; enzimă. – Din fr. ferment, lat. fermentum. Catalític, ~ă a [At: DA / Pl: ~ici, ~ice / E: fr catalytique] 1 Care se produce prin cataliză. 2 Specific catalizei. 3 Care aparține catalizei. 4 Referitor la cataliză). A doua ”perlă” profesorală este ”nesus formativus”, cuvînt pe care nici măcar Mr Google nu a reușit să-l găsească (decît în opera lui T.D., mai exact chiar în articolul său (?), ceea ce poate însemna un început de contribuție ieșeană la creșterea vocabularului limbii române contemporane. Desigur, ”nesus formativus” așteaptă să fie explicat în viitoare articole, studii și cărți. Întrevăd ca posibilă explicație din partea autorului ieșean că noua sintagmă este rezultanta combinației ideatice dintre ”nexus formativus” și ”nisus formativus”, concepte latinești cu sensuri mult diferite. Dacă autorul a vrut să scrie ”nisus formativus” cu sensul de ”efort creator/  formator/ director, atunci o definire a conceptului o găsim la: https://gnosticteachings.org/glossary/n/3435-nisus-formativus.html). Dar dacă autorul a vrut să scrie ”nexus formativus”, atunci o bună explicație contextuală a sintagmei o găsim la Nechifor Crainic (http://crispedia.ro/nichifor-crainic/)  sau la https://es.scribd.com/doc/52321660/STUDIUL-OMULUI-SOLAR . Latinescul ”nexus” (cu sensul de legătură, mănunchi, fascicol/ grup de nuiele greu de frînt) a stat la baza ideologiei fasciste, legionare, fără ca prin asta să translez asupra autorului T.D. acuzații de legionarism/ fascism/ nazism). În fond, autorul nici nu a foslosit cuvântul ”nexus”, ci inexistenul (până în acest an) a cuvântului ”nesus”.

Urmează erori de dactilografiere, acceptabile într-o ciornă, dar total inacceptabile într-un articol publicat într-o revistă ce se dorește a fi (re)cunoscută și apreciată (și) la nivel național: ”Munteel” în loc de ”Muntele” și ”bătrînul ți înțelepul” în loc de ”bătrînul și înțeleptul”. O altă eroare de dactilografie este chiar în cuprinsul fabulei lui Menenius Agrippa, redată, desigur în traducere, dar nu știm în a cui traducere (deși T.D. face trimitere, în ”Note” la cartea lui Titus Livius tradusă în românește în 1959): ”îndeplinește îndatoririle cel mai trebuincioase” (în loc de ”cele mai trebuincioase”). Șirul greșelilor de (dactilo)grafiere continuă cu ”îndeamnă … al omenie”, în loc de ”îndeamnă la omenie” și ”de la registru social la registru moral” în loc de ”de la registrul social la registrul moral”. Pe pagina următoare găsim o ”perluță” chiar în textul citat din Marx: ”individul însuți” în loc de ”individul însuși”. Și tot în citatul din ”Capitalul” lui Marx (presupun că este din cadrul citatului, deși autorul deschide citatul cu ghilimele, dar uită să le pună și la sfârșitul citatului) găsim scris ”… îl prezintă pe om ca simplul fragment al propriului său grup” în loc de ”… îl prezintă pe om ca simplu fragment al propriului său grup”. În fine, pe lista erorilor de dactilografie includem și un cuvânt dintr-un citat din Eminescu: este scris ”unui altuia” în loc de ”unul altuia”. Chiar dacă eroarea ar fi existat în citatul original (în fond, niște notații fulgurante, superficiale, pe spatele unor foi și neprelucrate ulterior de poet) cred că era de datoria autorului T.D. să precizeze acest lucru. De asemenea, în calitatea sa de filolog latinist consider că era de datoria sa să explice sintagma ”posito spoliare ar fi”. Închei aici lista erorilor de formă, dar nu înainte de a remarca citarea (la bibliografie) ”a la Gâgă” a textului din Marx: ”8. Karl Marx, Capitalul” (nu an, nu ediție, nu localitate!). Ce nu-i de înțeles aici? Cititorul este invitat să citească tot ”Capitalul” pentru a vedea (în context) ce a vrut Marx să spună prin ”fabula absurdă a lui Menenius Agrippa” …  Mă opresc aici cu enumerarea erorilor (toate grave atunci când ele apar sub semnătura unui universitar ieșean și într-o publicație subvenționată care ar putea folosi mai înțelept hârtia și spațiul virtual. Să mai precizez oare că hârtia revistei, salariile membrilor redacției și onorariile autorilor sunt plătite și de naivul de mine, contribuabil iașiot?). Înțeleg că redacția s-a derobat de orice responsabilitate față de textele primite: ”Responsabilitatea conținutului revine semnatarilor textelor”, dar mirarea sporește cînd citesc și precizarea ”Respectăm ortografia autorilor” (care ”orto”?) urmată de ”amenințarea”: ”Nu publicăm tot ce primim”. Oare? În aceste condiții ce rost mai au în echipa tehnică funcțiile de tehnoredactare (Cezar Baciu) și corectură (Viorel Dumitrașcu)? Dar oare ce vini au persoanele din Colegiul de onoare (Ana Blandiana, Emilia Chiscop, Cristina Hermeziu, Tereza Kortusova, Luo Donquan, Maria Pilchin și Ion Pop) și chiar cele din Colegiul consultativ (Florin Cîntic, Bogdan Crețu, Ioan Holban, Alina Hucai, Simona Modreanu) pentru a-și asocia numele cu cauționarea unor texte de felul celui semnat de Traian Diaconescu? Un răspuns posibil: când preocuparea pentru calitate este minimă, încerci dispersarea responsabilității asupra unui număr cât mai mare de persoane (unele chiar personalități). Iar dacă responsabilitatea este transferată automat numai asupra autorilor, atunci nu ar fi mai bine ca autorii care publică în revistă (pe bani publici) să-și posteze producțiile lor pe infinitele pagini ale internetului?

Mai precizez, în finalul acestui episod, că articolul cu pricina are alocate două pagini de revistă, întinderea sa fiind de 75 de rânduri, din care 32 de rânduri sunt citate din Agrippa, Marx și Eminescu. Deduc că partea de contribuție auctorială se rezumă la doar 43 de rânduri, dintre care multe sunt fraze clișeice și răsuflate despre genialitatea lui Eminescu. Oare doar un micro-șoricel a putut naște muntele (de om) Traian Diaconescu? Dacă este așa, atunci o parte a culturii ieșene nu este doar ignorantă, ignorată, ci și demnă de a fi astfel.  (va contina)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 410 Miercuri 14 februarie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (1)


 

Motto: ”Prietenie înseamnă să fii alături de cineva nu când are dreptate, ci când greșeșteAndre Malraux

Mărturisesc că nu aleg revistele (culturale) care apar pe la chioșcuri sau pe internet după vreun criteriu oarecare. Încerc să citesc cât mai mult din ceea ce apare, indiferent de ”gașca literară/ culturală/ ideologică/ politică etc.” căreia îi aparține o revistă sau alta. Prin urmare, citesc și ”Scriptor”, revistă aflată în cel de-al patrulea an de apariție, fiind coordonată de directorul ei fondator  Lucian Vasiliu (Fiind subvenționată, costă doar 4 lei un număr de cca 150 de pagini! Susținerea financiară vine de la Consiliul Local și Primăria Iași, străvechi fiefuri pesediste. Un avantaj al subvenționării unei reviste este și distribuirea gratuită a acesteia pe internet. Dar subvenționarea are și destule servituți: una dintre acestea este posibila nepreocupare pentru calitatea materialelor pentru că, nu-i așa?, revista este ca și vândută, salariile sunt garantate, iar autorii pot fi plătiți indiferent de valoarea contribuțiilor.). Cel mai recent număr apărut este cel pe ianuarie-februarie 2018. Fiind (eu) cufundat (acum) în diaristică și ceva memorialistică (din perioada liceului) m-am bucurat să văd fotografiile cu scriitori din perioade ale propriei mele tinereți când frecventam mai mult Filologia decât Economia la care eram înscris, primeam bursă și chiar luam examenele. Mai mult, fotografiile unor autori de articole îmi amintesc de aceștia tocmai din perioada anilor 1967 – 1977 cînd am ”recidivat” în calitate de student (neînscris) la Facultatea de ”umanioare”. S-a întîmplat acest lucru și cu fotografia autorului Traian Diaconescu cu o poză, în ”Scriptor” de pe la vârsta de 35-40 de ani (deși autorul este născut în 1939).

Cu figura ”tînărului” autor în minte citesc cu prioritate articolul său intitulat ”Eminescu și tîlcul fabulei lui Menenius Agrippa” – unul dintre cele patru articole de la rubrica ”Eminesciana”. Desigur, nu toți cei care citesc ”serialul infinit” sunt filologi sau pasionați de doctrine economice, de unde și presupunerea mea că analizarea articolului semnat de Traian Diaconescu poate fi pe deplin ignorată de aceștia fără nicio pierdere majoră. În schimb, pasionații de cultură clasică și (eventual) de doctrine economice clasice se vor simți în elementul lor citind articolul în întregime, cu atenție și cu preocuparea pozitivă de a căuta și vedea dacă scriitura filologului ieșean (prin adopție) T.D. este un câștig pentru cititor sau nu. Câștigul poate veni doar dintr-un articol scris cu meșteșug, cu incitare la gândire proprie, cu argumente solide și cu concluzii pertinente. Articolul poate fi citit integral la linkul următor: http://www.editurajunimea.ro/wp-content/uploads/2018/01/SCRIPTOR-1-2-2018.pdf Și despre autor se pot afla mai multe văzându-i pledoaria sa pentru valoare și calitate în cultură, într-o emisiune înregistrată pe YouTube în august 2015. Emisiunea poartă titlul ”Modelele de lângă noi” și poate fi vizionată/ audiată la adresa următoare: https://youtu.be/abBZYugnx-c (Bineînțeles, nu putea lipsi din pledoaria profesorului Diaconescu și amintirea/ citarea/ prezenarea/ lăudarea altui ”model de lângă noi”, respectiv a scriitorului ieșean sub acoperire Vasile Diacon). De asemenea, informații despre cariera în studii clasice a profesorului ieșean T.D. pot fi citite dând click pe link ul următor: http://uniuneascriitorilorfilialaiasi.ro/diaconescu-traian/ (Lista lucrărilor publicate). La un asemenea (impresionant) tablou profesional nu ne rămâne decît să ne încredițăm ochii și mintea celor (aproape) două pagini ale articolului, în căutarea miezului, dar neignorând nici forma și tehnoredactarea (Cezar Baciu, tehnoredactor al revistei) și nici ortografia (corectură Viorel Dumitrașcu). Desigur și notele bibliografice vor fi atent studiate. În cazul în care în această zi de miercuri (Ziua îndrăgostiților!) episodul de față cade sub ochii unui asistent de la filologie/ economie cred că ar fi un bun subiect/ studiu de caz/ exercițiu de analiză pentru studenți. Cu precizarea că astăzi pot fi făcute aceste analize, iar mâine și în zilele următoare ele pot fi comparate cu (cel puțin) o alta, respectiv cu cea a autorului rândurilor de față. Analizele comparate (chiar între ele) pot fi bune instrumente de șlefuire a calităților viitorilor filologi/ economiști/ politologi/ moraliști/ scriitori/ publiciști etc.     (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!