liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Vîntu Maria

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 377 Vineri 12 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (105).


Sîmbătă 21 mai 1966. Astăzi este sărbătoarea celor ce se numesc Constantin, Constanța, Elena, Eleonora, și alte derivate de la Costică și Ileana. Dimineața n-am mai apucat să mă mai uit prin cele cărți. Mai clar, n-am citit la nimic pentru azi.

La latină ne-a adus tezele și-am scăpat de ascultare. Eram foarte curios să văd dacă mi-a pus 3 sau 4. Majoritatea din clasă aveau 4 și minus 5. Cînd am auzit că am ”minus cinci” (adică 5) eram să cad de pe bancă. Mi-am revenit și-am început să zîmbesc de bucurie. Băbuța m-a întrebat: ”Druguș, ai visat tu c-o să ai cinci la teză?”. Nu, asta n-am visat, dar chiar visasem că eram prospăt bărbierit și că mă plimbam cu Melexina – plăcut vis. Apoi, băbuța: ”Asta-i salvarea ta!”. Restul orei am făcut corectarea tezei adică copierea lucrărilor bune făcute de Vîntu și Nenati pe tablă. La noi în clasă erua cîteva Elene. (Ivănuță Elena, Băimăcean Elena, Agarofinei Elena, Ungureanu Constanța. Profesoara de latină: ”No, să trăiești, Ileană!”. De la toate astea, apoi de la Lungu Costică, Lupăștean Elena și Atănăsoae C. Am primit bomboane. În ora de istorie am stat în clasa X-a B împreună cu Albu Dorina și Hlinschi Doina. Ne-a luat Pop acolo pentru că are inspecție de la București și trebuie să-i mai și activeze cîte cineva. Inspecția a fost formată dintr-o singură tovarășă + directoarea. Clasa s-a prezentat comsi-comsa. Lui Pop îi tremurau mîinile și nu-i convenea deloc cînd elevii îi ziceau ”dză aislănd” (în loc de dzi ailăn).

În pauză am ieșit afară și m-am luat de gît cu Lazurcă Aurel (cl XI-a A). Mi-am schimbat semnătura. Dacă pînă nu demult o făceam simplu LDruguș, acum, după zeci și zeci de exerciții făcute pe cărți și caiete, în ore, am reușit să o fac tot mai complicată. (L.D.: În Jurnal sunt scrise câteva rânduri cu semnătura cu cele două triunghiuri suprapuse, semnătură pe care am ”inventa-o” înainte de a veni la liceu).

Ora de chimie s-a desfășurat foarte normal. Nu m-a ascultat și m-am bucurat. Ne-a predat ”Argintul”. La fizică, aceeași poveste.

După ore, vroiam să merg acasă, dar nu m-au lăsat fetele. De ce? Aveam adunare. N-am mai avut ce zice. Pînă să înceapă adunarea am ieșit pe coridor. Aici m-am întîlnit cu Toader. A venit la mine și cu un glas nefiresc a început să-mi spună: ”Mă Druguș, am făcut-o lată! Am fost cu frate-miu în restaurantul Central. Îi spui Feliciei să-i zică lui N să nu mai vină azi la ora două, ci mîine la ora două. Uite, îi dai și biletul ăsta”. Începe el să caute prin buzunare, dar nu mai dă de el. Îl caut și eu, dar … nimic!. Niciunul din noi n-a știut că biletul a căzut pe jos și l-a pescuit Sîrghie. Toader a plecat acasă cu fratele lui (Lazăr).

Astăzi a fost un vînt puternic care ridica trombe de praf.

La adunarea noastră a luat parte și diriginta. Tema: ”Comportamentul tineretului în societatea socialistă”. A citit Lucia Nenati un material scris de ea. Ștefan a scris procesul verbal. După citirea materialului – dezbateri. Asta a fost singura ședință care mi-a mai plăcut un pic. A fost mai multă combativitate și siguranță. S-a început să se discute cum se comportă cei patru băieți din clasă și a fost luat fiecare în parte. Magopăț, săracul, a dus greul criticilor. Eu m-am distrat foarte mult pe chestia replicilor lui. Magopăț s-a dezvinovățit – și foarte bine a procedat – zicînd că colegele lui nu se poartă frumos cu el, iar el le-o întoarce cu aceeași măsură. Diriginta: ”De ce nu te porți frumosc cu fetele?”. Magopăț: ”da ce, astea-s fete? S niște mahalagioice!”. Lui Magopăț i-a luat apărarea Gabriela Șcheianu care a învinuit-o pe Ica Grijincu că se agață mereu de băieți. Toată clasa a fost de acord (Dacă Ica le cam permite…). Am ajuns și eu la scărmănătoare. Diriginta era tare curioasă să vadă cum mă comport eu. Clasa m-a apreciat – spre satisfacția mea – dar toate fetele s-au plîns că nu le salut pe stradă (”Îi fudul!”). Diriginta m-a întrebat ce părere am despre ceilalți băieți. Am împărtășit aceeași părere ca și Magopăț. Apoi tot Șcheianu s-a ridicat și a propus ca ceea ce am vorbit să rămînă între noi, ”în familie” și să nu se mai împînzeacă în toată școala (fetele s-au referit și la mine, ținînd cont că în pauze stau mai mult prin D). Spre sfîrșit, s-a sculat Halip N. și a precizat: ”Să nu creadă fetele că cu asta ne-a pus la respect și că de acuma trebuie să le respectăm oricum”. Apoi diriginta a propus ca fetele să întrebe, iar cineva să le răspundă cum trebuie să se poarte într-o societate. Băimăcean a întrebat ce să facă dacă merge în vizită la o familie. Explicațiile au venit de pretutindeni. Lia mi-a cerut un bujor pe care-l manglisem de undeva. I l-am dat. Lia: ”Liviu, să ai așa o soție!”. Eu: ”Bine, bine”.

După ore am alergat și i-am spus Feliciei ce m-a rugat Toader. Cînd am ajuns la internat, Toader era acolo. Era încă ”vesel”. A făcut o beție strașnică. I-a fost iar rău și a vomitat. A fost acasă și s-a întors imediat înapoi. A luat bani de la fratele său și de la taică-su. Am stat în meditație și, avînd încredere în mine, mi-a spus pățania lui cu Lazăr care pentru prima dată în viață a luat bătaie și are un of la inimă. S-a jurat să se răzbune pe toți).

Am luat masa la ora două deoarece au venit cam o sută de tovarăși care au luat masa la noi.  Apoi am plecat împreună la film. Toader avea nevoie de un loc unde să doarmă și să-și revină. Am văzut filmul românesc ”La capătul pămîntului”. Pe lîngă asta am văzut jurnalul și un ”Orizont științific” nr 1. 1966, foarte interesant. Toader a ațipit la film. După asta am fost cu el pe la CEC unde și-a depus niște bani (120). Ne-am plimbat apoi mult și bine prin oraș, am fost pe la 6 la internat și ne-am întors în oraș. Am făcut un banc cu o țigară în care-am pus catran de la chibrituri. Nu ne-a mers și s-a aprins chiar la Toader… În oraș, am mers la ospătărie, am luat două antricoate (17 lei). Ne-am mai plimbat un timp prin oraș și deodată ne întîlnim cu Zăicescu. Acesta-i dă lui Toader o misiune specială: să-i anunțe pe colegii din D să se prezinte mîine la școală la ora 1. Am pornit-o imediat amîndoi și-am trecut pe la Tănase, Larionescu (”Nu-i acasă!” – ”Nu-i nimic, noi doar v-am înștiințat…  – Ha, ha!”), apoi pe la Popovici (și Nichiforiuc Geta). Am vrut să trecem și pe la Andrișan dar nu era acasă. Acolo l-am întîlnit și pe Zăicescu. Dacă am fost văzuți că ne facem datoria, am considerat că misiunea-i îndeplinită și ne-am dus cu Toader în parc în fața intrării de la ”7N”. După ce ne-am chinuit o vreme pe-o bancă (chinuindu-mă și eu cu o întrebare: unde-o să dormim la noapte?) am luat-o iar la picior. Am intrat în holul de la ”7N” să-mi aranjez freza. Din obișnuință, m-am uitat la ceas să fiu sigur că n-am depășit ora permisă de regulament. Era opt făr-un sfert. Deodată, Toader începe să-mi dea coate și ghionturi și-mi face semn să ieșim afară. Cînd am ajuns afară mi-a spus că pe lîngă noi a trecut profesorul Drancă cu soția. Eu: ”Ei și ce? Încă nu-i ora 8!Toader: ”După ceasul tău, așa o fi. Dar acum e ora 9 fără 20”. Am rîs de această întîmplare și mai ales de nedumerirea mea (de ce m-a scos așa repede afară).

Cînd am ajuns la internat (pe la vreo 10) băieții care-au mai rămas pe-aici se foiau și se luptau să-și găsească un culcuș sub vreun acoperiș. S-au îngrămădit foarte mulți în izolator, dormind ca vai de ei, pe niște saltele de burete. Toader însă m-a lămurit să ne facem un culcuș afară, sub cerul liber. Zis și făcut. Am mers în dormitor și pe sub nasul adiministratorului Florea (care repara lumina, împreună cu cîțiva băieți) am înșfăcat în două serii cele necesare pentru un culcuș bun: trei pături, o pernă mare și lată și o plapomă (de asemenea, am căutat să fie cît mai cuprinzătoare și să fie și groasă). Am dus toate acestea în mijlocul tarlalei de trifoi din spatele internatului, adică în plin cîmp. Le-am așezat pe toate cu destulă dibăcie și ne-am culcat. Deoarce n-aveam cearșaf ne-am culcat cu pantalonii… Toader și i-a pus și la călcat, sub pătură/ Trifoiul fiind destul de înalt ne apăra și de vîntișorul răcoros care adia.

Duminică 22 mai 1966. Dimineața, cînd s-a ridicat soarele și-a ajuns deasupra noastră ne-a trezit și pe noi la 7.30. Me simțeam așa de bine și eram cum nu se poate mai fericiți. Am dormit minunat în aerul curat al nopții senine, aer care dăinuia și dimineața. Toader s-a trezit și pe la 5 și a admirat și un minunat răsărit de soare. Cum am făcut ochi am început să sporovăim  și să rîdem de aventura noastră nocturnă. Pînă pe la 8 și 10 am tot cîntat cît am putut de tare și tot ce ne venea pe limbă. Uitîndu-mă la culcușul nostru am gîndit că e mai confortabil decît unul din opera lui Calistrat Hogaș… pe care am început să-l admir și să-l îndrăgesc. Astfel ne-am înveselit noi – cu cîntările – apoi în lumina puternică a soarelui ne-am îmbrăcat, ”am făcut paturile”, adică am strîns toate cele ce ne-au folosit drept pat și le-am cărat în dormitor. Aici ne-am mai odihnit un pic, apoi am făcut amîndoi o baie bună care ne-a înviorat. Ne-am îmbrăcat și ne venea să nu mai așteptăm pînă ce-o suna masa. Dar ceasul ne arăta ora 9, iar băieții au spus c-au mîncat pe la 7.30 adică tocmai atunci cînd soarele a binevoit să ne trezească. Unii au rîs de locul unde ne-am petrecut noaptea dar habar n-au cît de bine și de frumos a fost. În orice caz am dormit de zece ori mai bine ca ei…

La bucătărie nu prea aveam nas să le cerem masa la o oră așa de înaintată. Am luat-o pe departe să fără să cerem prea insistent, dar dna Alexandra ne-a servit. Deoarece ceaiul se terminase a ”trebuit” să mîncăm cafea…

Imediat cum am luat masa, am plecat amîndoi în oraș și-am făcut cîteva ture. Ne-am întîlnit cu Haiuță și cum aveam aparatul la noi am plecat tustrei la ”Grădina de tir” unde avea loc concursul de atletism al școlilor generale de 8 ani din raionul Rădăuți.

Profesorul Băncescu vroia să mă pună la completat niște formulare și la socotit; m-am descotorosit de treaba asta zicîndu-i că nu mă pricep (s la umanistică etc.). M-a anunțat că duminica viitoare avem și noi (liceele) concurs de atletism. Haiuță mi-a dat să port ochelarii lui, iar eu i-am împrumutat creionul automat. Toader a făcut cîteva fotografii la săritura în înălțime și în lungime. Am venit la internat, dar nu era nimeni în meditație. Am coborît la valize să-mi schimb cărțile și am jucat patru meciuri de tenis cu Babii. Apoi, pînă pe la 12 am scris în Jurnal (pe ziua de vineri). Înainte și după masă Toader a făcut cîteva fotografii cu ”țăranii”, adică cu elevii care erau azi îmbrăcați în costume naționale. I-a mai făcut apoi cîteva poze lui Ica (o fată din clasa X-a B, umană, de la Liceul 1). Nu vroia în ruptul capului să facă o poză cu Haiuță, dar Toader i-a prins o dată împreună…

Pînă la ora 13 am luat masa. Cu toate că știam prea bine că azi, la ora asta, trebuia să merg la școală pentru a întîmpina, împreună cu clasa, delegația șefilor țării în frunte cu tov Nicolae Ceaușescu, am ales să rămîn la internat și să aștept aici trecerea coloanei. Dar ni s-au lungit urechile așteptînd. Treceau orele una după alta și tot așa mai trecea, din cînd în cînd, cîte-o mașină, speriind moșnegii (”Uite-l!”). Abia pe la ora 5, în sfîrșit, au ajuns și-n Rădăuți. Eu am stat chiar în fața internatului. În prima mașină stăteau, în picioare, tov. N. Ceaușescu, Gh. Apostol și E. Botnăraș. Nu știu de ce lumea nu s-a agitat prea mult. Probabil mulți s-au mulțumit numai să-l vadă, uitînd să mai ovaționeze, cum ar fi fost cazul. Poate din această cauză nu pomenește niciun ziar de trecerea lui prin Rădăuți. Toader a reușit să-i fotografieze. A urmat apoi o coloană de 30 de mașini. Alaiul s-a îndreptat spre Putna, punctul terminal al vizitei în Țara Moldovei. Acolo au fost serbări mari, și cine a avut fericirea să-și petreacă ziua de azi la Putna nu i-a părut rău.

Imediat cum a trecut convoiul am ieșit în oraș crezînd că poate se va opri aici, dar a trecut – și încă destul de repede – fără să se oprească. M-am întîlnit cu Haiuță și Toader (care s-a desprins de noi). Cînd l-am regăsit, Haiuță s-a dus la internat iar eu am rămas cu Toader și cu Felicia (na!). Toader s-a dus în parc să facă niște poze la ”țărani”, iar eu am făcut vreo două ture prin oraș cu Felicia (s-o trimiți acasă?!). A venit apoi și Toader. Felicia ne-a povestit cum au petrecut fetele la banchetul lui soră-sa, Elena Popescu. S-au îmbătat toate pe capete și tare mult aș fi vrut să le fi văzut în starea în care erau. Cred că și ele au rîs cînd m-au văzut și mi-au ascultat vorbele în seara aceea de pomină (2 mai). Teodora nu se mai putea ține pe picioare, Natalița a început să plîngă și să-și deschidă inima (îi era ciudă c-a înșelat-o Toader, dar ea nu știa care-i situația). În cercul nostru a intervenit și Costică Lungu care ne-a sfătuit să nu mai stăm cu una ca Felicia că ne compromitem. Am mers apoi tustrei la ospătărie și după ”un pic” de așteptare am mîncat fiecare cîte-o friptură, apoi cîte-un suc. Dar m-am înșelat amarnic: pe lîngă că numai ne-am zgîndărit foamea am dat în total 25 + 4 = 29 lei (e cam de la obraz; nu ne-a venit în cap să ne socotim acolo și ne-a jumulit). Am mers la cofetărie și-am luat cîte-o prăjitură, ca un capac… După asta ne-am continuat plimbarea. Se făcuse ora 7 și afară era rece. Azi am umblat numai în bluza albastră pe care-o tot port în fiecare vară, din clasa VII-a încoace. I-am lăsat pe Costică și Toader în parc și-am venit la internat să-mi iau haina bluza de vînt, pe deasupra. Am venit la internat tot o fugă, ca să nu-i fac să mă aștepte prea mult. Dar degeaba. Ușa de la dormitor era încuiată și a trebuit să stau așa. N-am vrut să-i cer cheia lui Haiuță pentru că ar fi trebuit să-l rog și nu vreau să apelez la el sub nici o formă. Dacă-mi va face vreun serviciu din inițiativa lui, n-am să mă supăr. Am rămas numai cu el în meditație. Mi-a dat două chei și mi-a zis să mă duc la infirmerie să-i aduc un bec. Din curiozitate am încercat cheia și la ușa dormitoarelor și… s-a deschis! Imediat mi-am luat ”haina” și după ce-am scăpat de bec și de chei am tulit-o în oraș. Pe drum m-am întîlnit cu Simeria Virgil și cu Halip Florea. Pe Toader și pe Costică nu i-am mai găsit. Am mers cu cei doi colegi în parc unde s-a încins o discuție despre fete și gusturi. Simeria: ”O fată trebuie să aibă mult mai multe calități decît un băiat”. Mi-a povestit despre prima sa simpatie din cauza căreia a suferit.

Aprinzîndu-se și luminile-n parc, am luat-o prin oraș și-am luat-o pe str. Putnei. Am mers așa sporovăind pînă la vreo 2-3 km de oraș cînd am dat de asfalt (prin dreptul internatului celor de la Școala veterinară). Cînd ne-am întors l-am văzut pe Mircea la (restaurantul) Moldova. M-am uitat la el, m-a zărit și a ieșit afară. De bani nici nu putea fi vorba. Mi-a spus că a fost acasă și mama n-a mai plecat la București. Mi-a dat dicționarul Român Englez (pe care l-a căpătat în schimbul Dicționarului englez-român din care aveam două).

Cînd am ajuns la linie, a trecut un soi de tren cu tot cu locomotivă formînd un singur vagon. Am crezut că ăsta o fi trenul cu care pleacă tov N. Ceaușescu, dar m-am înșelat. Am ajuns la internat după ora 10. În seara asta am dormit în paturile noastre.

Azi a fost o zi frumoasă.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Anunțuri

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 365 Duminică 31 decembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (93)


Sîmbătă 23 Aprilie 1966. Azi vremea s-a mai îmbunătățit, totuși n-a fost o zi frumoasă.

Dimineața, m-am sculat la 5.30 și am învățat în pat la Istorie pînă la 6. De la 6.30 la 7.30 am mai citit la Fizică și Chimie. La limba latină, la care dau azi teză, nici nu m-am uitat prin carte.

Azi la școală nu m-am manifestat prea mult, dar nici n-am fost chiar mut. La Istorie a ascultat cîteva eleve, apoi – predare. În această oră am rîs de Băimăcean (zisă ”Chirița”) (și-i îndeplinește absolut toate calitățile) care se scula și se anunța. Cînd vroia să spună ceva se încurca și dădea dovadă de o mare incultură și prostie. Ora următoare aveam latina. Cu toate că nici nu știam ce aveam de învățat, m-am hotărît să dau teză. Profesoara Badac: ”dai teză?” Eu: ”Dau! Dau teză!”. Cînd a venit ”baba” eram f vesel și dispus (am rîs către ea și ea a rîs către mine…). Mi-a dat un text din Caesar (pg.128, pasajul II). Dar vai! M-am foit cam mult în bancă după ”izvoare” și profesoara mi-a zis: ”Ce te uiți atîta la Cîmpan?”. (B.M. a rîs, iar eu – la fel). Pe Cîmpan a mutat-o în spate, iar pe Broască a scos-o la ascultat. Am rămas, așadar, singur. Am făcut o teză de minune. Cu cît am găsit cuvinte în dicționarul de la sf cărții am înjghebat cîteva propoziții, dar traduse mot-a-mot. Cînd am recitit din urmă tot ce-am scris m-am speriat. Nimic n-avea sens din toată traducerea mea. E clar, teza asta este ratată. Vîntu a vrut foarte mult să mă ajute, dar n-a avut cum. I-a dat traducerea lui Nasadniuc, dar aceasta-și făcea manichiura și n-avea timp. Profesoara a fost bine dispusă azi și făcea glume de-ale ei, ”antice”. Ea: ”Ai dat-o pe zece, nu-i așa?” Eu: ”Nu prea.”.

În pauză am mai învățat ceva la Chimie. M-am apropiat de ”ea” și am întrebat-o: ”Șotorototo? (L.D.: formula ”șotorototo” era o ”traducere”/ transformare glumeață din ucraineană a expresiei ”Șo to robeș?”/  Ce mai faci?) Ai notă la Fizică? Nici eu n-am prea învățat… Cu latina asta…”. Ea: ”Dar de ce-ai venit la umanistică?”. În pauza următoare mi-a cerut un  strop de cerneală; i-am dat ”with pleasure”. La Chimie l-a ascultat pe Gozec. Cu cît a știut el și pentru că i-a promis profesoarei că-i va face o colecție de metale feroase, i-a pus 7. Azi profesoara s-a enervat foarte mult în clasă și i-a pus un 2 lui Nichiforel pt că n-a știut o definiție. La Fizică l-a ascultat pe Halip (5). Profesoara s-a legat de faptul că se vorbește în timpul explicațiilor și ne-a ținut o morală kilometrică. Ne-a explicat apoi contorul electric cu ajutorul unui magnet. După ora de Fizică puteam să fiu liber, dar mi-am impus să mai stau o oră și să mai prind cîte ceva la limba franceză. Într-adevăr, am învățat destule pronunțări și pot citi destul de bine. Îmi place foarte mult muzicalitatea acestei limbi. Prima propoziție de la lecția ”Une dance significative” o știu deja pe de rost: ”Nabussan, le roi de l ille Serendib, etait toujours loue, trompe et vole par ses administrateurs” (L.D: Acuma am reprodus-o tot din memorie, mai puțin accentele pe care nu le pun din… comoditate).

După ore am venit cu Popovici Nicolae la internat și după ce-am luat masa am jucat tenis cu el. La 14.30 m-am trezit că trebuie să merg la film. M-am gîndit să nu pierd foarte mult din jurnal și-am luat-o la fugă așa cum știu eu, cu pasul întins și elastic. Pe la răscruce am văzut că vine trenul. Erau mai puțin de 50 de metri, dar eu din viteza mea nici n-am putut și nici n-am vrut să mă opresc și dintr-u pas am traversat linia ferată și mi-am continuat fuga nebună. Oamenii se uitau cam lung după mine. După ce-am dat colțul, la chioșcul lui Goraș, am încetinit viteza. Această fugă mi-a folosit căci am ajuns la timp și filmul nu începuse încă. După un jurnal interesant am văzut filmul ”După șine” – italian. Filmul mi-a plăcut și m-a mișcat foarte mult. Felul de a fi al personajului principal, firea sa zgomotoasă și isteață m-a făcut să-l îndrăgesc. Prietenul lui, studentul în anul IV la Drept avea exact aceleași ”calități” ca ale mele. N-am mai văzut pînă acum o asemenea potriveală. De la începutul filmului și pînă a murit Robe, studentul a manifestat aceleași ide și ”aptitudini” ca și mine. La început stătea închis în casă și învăța mereu; cînd a ieșit în lume nu era deloc hotărît, gîndea una și spunea contrariul, nu știa să se poarte cu rudele și prietenii la distracții și petreceri. N-a îndrăznit să vorbească cu o fată, cu toate că-i plăcea și a fotografiat-o pe furiș ca să-i aibă fotografia. În general era foarte stîngaci în probleme din astea. Prietenul lui l-a mai influențat. ”Aș vrea să fiu altfel, dar nu pot”. La urmă, tocmai cînd a mai început să înțeleagă cîte ceva din viață, a făcut excese și și-a găsit moartea în condiții foarte stupide. Toate ”calitățile” pe care i le-am înșirat mai sus mi se potrivesc de minune mie și ar trebui să trag unele învățăminte din astea, dar ”aș vrea să fiu altfel și nu pot”. După film am făcut cîteva raiduri prin oraș apoi am venit la internat. A apărut înghețata prin cofetării și de acum, zilnic, voi frecventa cofetăria. Îmi place grozav…

La internat am jucat mult tenis cu Popovici, apoi cu Gherasim și, spre marea mea satisfacție, constat că merge din ce în ce mai bine. Așa-mi place mie: să fiu practic și să știu de toate; în special fleacuri de-astea. În seara asta băieții au vopsit mingea de fotbal în alb și verde: e frumos, dar nu ține mult. În orele de meditație pînă la 9 i-am scris o scrisoare buniței, apoi am scris în Jurnal. Azi am avut un mic incident cu Zaharia la tenis, și acum se poartă frumos cu mine. Eu, de asemenea.

Duminecă 24 aprilie 1966. Dimineața m-am sculat înainte de ora 6. Pînă la 7.30 cînd a venit Prandea și ne-a sculat am stat în pat și m-am delectat visînd. Mi-am închipuit o serie întreagă de plăceri sau simple întîmplări posibile care nu știu dacă se vor întîmpla vreodată. Totuși, eu mi le impun să le visez și-mi place (cu ea…).

Acum am un deget scrîntit (cel mic de la mîna stîngă) și s-a umflat dureros. De aproape o săptămînă am un cuțitaș – sistem pește – și nu știu al cui este (nici nu m-am interesat). Azi Popovici Nicolae ne-a povestit un fapt amuzant în legătură cu elevul Leonte Gheorghe.  Acesta a mers la școală fără numărul matricol pe mînă, iar omul de serviciu l-a întrebat răstit: ”Numărul? ”, la care Leonte a răspuns: ”42!!” și trece mai departe (emoticon zîmbăreț). Pentru asta era s-o-ncurce și cît pe ce să se aleagă cu o zi eliminare. (numărul matricol – numărul de la pantofi).

Dimineața m-am schimbat și m-am îmbrăcat în hainele ”de duminecă”, cu toate că ”regulamentul” interzice strict acest lucru. Eu încă-s ”curajos”…

Masa s-a servit mai tîrziu și meditația a început pe la 8.30. Eu am mai stat prin sala de valize și-am jucat tenis. Toader a plecat la 9 prin oraș, apoi a avut ședință la Casa de Cultură (o scurtă conferință cu 8 mai – o jumate de oră). Am stat la meditație pînă la 9.30 cînd – mare minune! – a venit Prandea și ne-a spus că mergem organizat la film. Pe drum m-am întîlnit cu Mircea în uniformă de taxator (doc albastru) și-i stă. Mai ales șapca face toate paralele…

La Cinema ”7N” unde am fost s-a organizat un concurs ”Cine știe cîștigă” pe tema ”8 mai și cinematografia românească”. Au participat trei fete de la noi și trei băieți de la lic 1. (liceul de băieți). Profesor examinator: Kamil Iacob. Concurenții au fost bine pregătiți, dar Bodaș Elisabeta din cl X-a C (dirig. Kamil Iacob) a răspuns la toate întrebările și însumînd 135 de puncte a cîștigat concursul luînd premiul I (o mapă de 63 de lei + cărți). Locul II a fost cîștigat de Lorin Vasilovici (cl. IX-a Lic.1) (un stilou + cărți). Premiul III – o fată din clasa a X-a B (un creion automat + cărți). Au urmat trei mențiuni + una pentru elevul Broască (cl X Lic 1) care a participat la concursul fulger,– au primit cîte un abonament la film pe două luni la Cinema ”7N”. Kamil a ”arbitrat” foarte corect, presărînd și glume. A urmat filmul românesc ”Furtuna” (cu Victor Rebengiuc). Filmul mi-a plăcut pentru că a arătat și secvențe de pe front. La 12.30 am mers fuga la internat de ne-au dat masa. După asta am ieșit iar în oraș.

Azi a fost o zi frumoasă care s-a menținut așa tot timpul. În timpul amiezii a fost chiar zăpușeală dar plăcută. M-am întîlnit cu mai mulți colegi și colege prin oraș (Geta, Vîntu, Cîmpan, Lazurcă, Rusu Ilie, Rîșcă etc.), dar eu l-am căutat pe Toader și l-am întîlnit pe la ora două cînd se îndrepta spre Cinema ”Unirea”. Azi n-au prea ”circulat” elevii prin oraș ca pînă acum. A mai intrat frica în ei…

La Cinema ”Unirea” am văzut filmul englez ”Gustul mierii”. Unora le-a plăcut, dar mie unul nu prea, ci mai mult m-a enervat. Toți artiștii aveau niște mutre ”simpatice” de-ți venea să fugi. La film l-am văzut pe Costică Grigorean cu fata lui Țopa. După film m-am plimbat cu Toader prin oraș. M-am întîlnit iar cu Mircea (7 lei).  Apoi am fost cu Toader la cofetărie și-am mîncat înghețată. Prin oraș ne-am întîlnit cu Hasna Lucia  și ne-a invitat să mergem în parc în fața partidului. La insistențele lui Toader am luat-o într-acolo, dar am trecut foarte simplu prin fața lor, fără să zicem nimic (era și Natalia cu Teodora pe-acolo). După ce am trecut colțul străzii am stat un pic să ne gîndim ce-i de făcut. Toader mă îndemna să merg cu el, dar sînt prea grosolan și necioplit ca s-o fac. Singur îi era rușine, că se înroșește fără să vrea pînă-n vîrful urechilor (Gluma lui Toader: ”Nu-i așa că-s roșu? Mi-a dat Druguș două palme…”. emoticon zîmbăreț). După asta am fost amîndoi la Mircea la autogară. Nu știu cum am mai îndrăznit să-i mai cer bani. N-avea și m-am rușinat tare de tupeul meu. Deoarece se apropia ora 6 am îndreptat cîrma spre internat. Azi am halit și apoi am coborît în sala de valize unde am jucat încontinuu tenis pînă la ora 7.30. Acum le văd mai bine (nu ca prin pătura udă, ca la-nceput). A început să mă pasioneze tenisul și trebuie să mînuiești paleta cu artă pentru a bara toate mingile și a împinge ”boabele” pe masă.

În seara asta Prandea a venit iar beat, de-abia vorbea. Îi zice lui Țopa: ”Eu numai de patru ori pe săptămînă mă îmbăt”. Dar și cînd se îmbată – o face lată rău. Meditația a început la 7.30 și a ținut pînă la 9. Prandea avea chef de vorbă și i-a făcu o morală bună lui Atănăsoaie (l-a amenințat să se tundă): ”Atănăsoae știi chestia cu părinții tăi…”. Aici Atănăsoae a tăcut. Probabil că l-a atins la punctrul slab. La un moment dat Prandea a zis: ”Fiecare să strîngă murdăria de lîngă banca sa” (zise măgarul, scuturîndu-și urechile). Pretextînd că se apleacă să culeagă hîrtii, fiecare trîntea scaunele cu putere producînd un zgomot infernal, care – cred – ar fi putut fi auzit și de la Liceul 1. Prandea stătea și se uita la noi înconjurat de zgomotoasele manifestări. Băieții vroiau să-l scoată din sărite și de aceea au procedat astfel (fiindcă-i beat).

În dormitor am mai făcut un pic de sport, mi-am pus pantalonii la dungă și m-am așezat în pat cu gîndul să visez. Așa fac întotdeauna. Pe lîngă că visez în timp ce dorm, înainte de a adormi visez cu ochii închiși fiind treaz. După ce mă trezesc dimineața, de asemenea visez pînă îmi sare somnul (majoritatea viselor au legătură cu ea). În seara asta m-am culcat fără să fi citit vreodată la unul din obiecte. Așa pregătire mai zic și eu…

Luni 25 aprilie 1966. Dimineața ne-a sculat Haiuță. Ca de obicei, m-am spălat la pompă, afară. Ază m-am sculat la 6 fără 10 cu gîndul să mai învăț cîte ceva. La și un sfert eram în meditație. Aici Haiuță mi-a dat să citesc revista ”Uniunea Sovietică” cu care am pierdut timpul pînă la și jumătate. După asta mi-am adus aminte că am de învățat la patru obiecte (latină, engleză, chimie și economie politică). La primele nici nu m-am uitat, la al doilea am învățat un pic, la chimie – ioc, iar la economie am citit o dată. ”Cam” slabă pregătire pentru un asemenea orar…

Prima oră: latina. Cu un pic de emoții a trecut și asta. Profesoara mi-a mai făcut cîteva observații să mă trezesc odată… Apoi am luat ca lecție nouă ”Caracterizarea operei lui Cicero”. La economie politică a fost mai grav. În pauză m-am interesat de la cei din clasa X-a A. Regula: dacă nu lipsește nimeni, ascultă de la urmă. Nici la noi nu lipsea nimeni și eram siguri că ascultă pe cei de la coadă. Drept pentru care, pînă a sunat, am citit de două ori prima jumătate a lecției. După cum mă așteptam, m-a ascultat primul. Ceilalți, mai ”șme”, s-au scuzat (Vulpe, B.M., Teleagă Viorica, s-ar fi scuzat și Vlonga Aurora dar erau prea mulți). La început am știut foarte bine, apoi din ce în ce mai slab pînă m-am încurcat cu totul. După mine știusem pe-un 7 dar profesorul, mai exigent, mi-a pus 6 (Vîntu 7, Vlonga 5). Apoi ne-a predat lecția nouă pe care am ascultat-o fără chef. La muzică profesoara nu ne-a lăsat să învățăm la alte obiecte (aveam de gînd să învăț la chimie). Ne-a predat despre ”înaintașii muzicii românești”. În mod deosebit s-a oprit asupra lui Ciprian Porumbescu, povestind multe date biografice. Ne-a povestit despre dragostea nefericită a lui făcînd o paralelă între Veronica Micle și Berta Goldoni – amanta lui. Aceasta s-a căsătorit cu un tînăr din familia Rosignon și a locuit în casa în care locuiește acum profesoara noastră de muzică (Ruscior Ana)… Foarte interesant. Ne-a mai spus că cripta familiei Rosignon în care se află și Berta este în cimitirul din Rădăuți. La chimie, am tremurat prea tare și nu m-a ascultat. Totuși mi-a pus o mulțime de întrebări din bancă. Le-am dat însă răspunsuri bune la toate, avînd manualul deschis. Îmi venea să rîd cînd profesoara îi spunea unei eleve: ”Pe mine nu mă poate fura nimeni. Eu și gîndurile vi le cunosc…”. Nu mi-a pus notă însă… La ed fizică am uitat să-mi iau echipamentul și am făcut așa în pantofii mei sparți (la dreptul îmi ies degetele în afară). Am mers cu Halip pînă la școală exersînd mereu semnalul nostru compus din cîtecele a două păsări: fiu – fiu – fii, fiu – fiu – fi/ fiu – fiu – fi + cîntecul mierloiului. La ora de ed fizică în loc de încălzire am săpat groapa de sărituri, asudînd bine. Profesoara care m-a ”supravegheat”, m-a lăudat, zicînd că ”am forță” și că ”mă pricep la treabă”. Lauda m-a măgulit. Apoi am făcut săritura în înălțime, urmată de handbal, fotbal, volei, de toate. Pe la jumătatea orei m-am spălat, apoi profesoara ne-a chemat să facem flotări pentru notă. Pentru 5 trebuie 6 flotări, pentru fiecare punct în plus trebuie două flotări în plus. Pentru 10 – trebuie 16 flotări.  Eu m-am simțit în putere și-am făcut primul. Am făcut vreo 18 și mai făceam. În orice caz a ieșit un zece. Ceilalți (trei băieți) au luat tot 10 dar nu le-au făcut așa corecte. Restul orei am stat degeaba, apoi am pornit-o singur spre școală. La ora de engleză, pînă a venit profesorul am fost foarte vesel și spiritual, ceea ce nu-mi intră în obicei. De regulă această dispoziție apare după ora de sport făcută normal, fără să obosesc prea mult. Dacă întrec măsura sînt obosit și devin posomorît. La limba engleză Pop a ascultat trei eleve și pe Costică Lungu din D. Au mai rămas patru fără notă din clasa X-a E și ora viitoare mă ascultă la sigur. Costică a încurcat-o. În primul rînd Pop i-a făcut o morală serioasă pentru că n-avea uniformă (pantaloni și cravată); apoi nici n-a știut și a mai ”scos” un 3. Mi se pare că Pop are de gînd să-l lase corigent la engleză. Apoi ne-a predat prima parte a lecției ”The Hotel and Restaurant Workers on Strike” By Jack Lindsay.

După aceste 6 ore am fost liberi. La internat am luat masa în grabă. Am observat că azi s-au întors Florea și Alexandra din Rusia (L.D: de fapt ei au fost la Chișinău…). Știind că azi nu se face atelierul m-am scris și eu pe un bilet împreună cu Gherasim și Lungu Costică și-am plecat la film. Am fugit un pic. Filmul începuse, căci n-a avut jurnal. Dar noi ne-am grăbit să venim crezînd că vedem filmul românesc ”Procesul alb”. A intervenit o schimbare și vrînd-nevrînd am văzut filmul de producție uzbecă ”Furtună deasupra Asiei”. Filmul mi-a plăcut în oarecare măsură. Are specificul lui. Prezintă izbucnirea MRSO în Tașkent, capitala uzbecă. Din fotografiile de pe panoul publicitar ne-am dat seama că a fost rupt o bună parte din film; drept urmare s-a terminat la ora patru. La ieșire mă cam îngrămădeam cu Toader și nu știam că Economul era în fața noastră. Mă mir că nu ne-a apostrofat pe loc.

Cînd am ajuns la internat, mi-am dat seama că mă vîrîsem într-o încurcătură. Eu am avut bilet de voie  cu Gherasim: Druguș plecat la film. Halip N. a făcut bilet de voie și pentru mine: Druguș plecat la atelier. Am avut un mare noroc că nu s-a prins Prandea, altfel o puteam încurca foarte simplu. Pînă la 5 am scris în Jurnal. În pauză mi-am schimbat cărțile, apoi am jucat cu Lungu Arcadie 6 partide de tenis. L-am bătut cu 4-2 la seturi. În orice caz, mi-e inferior.  De la 5.30 la 7 fără 15 am scris în Jurnal încontinuu, cu viteză. Pînă la 7 am scris și o c.p. acasă (pantofi).

În timpul cinei a fost profesorul Prelipcean de la Liceul 1. Întrebarea lui: ”Cum stă situația cu băieții de la Liceul 2? ” Răspunsul pedagogului: ”Mai bună ca în trim. II!”.

În pauză n-am vrut să mmerg cu Toader la plimbare, ci am stat la sala de valize și mi-am tocit nervii cu Evuleț.

Au înflorit din plin mălinii, vișinii iar liliancul a îmbobocit. Au apărut în număr foarte mare cărăbușii. În seara asta a fost o adevărată babilonie cu ei, în meditație. Au fost aduși vreo 10 – 12 ”musafiri” din ăia și le-au dat drumul în așa fel încît să fie mereu 2-3 în aer, să bîzîe. Băieții rîdeau, iar Prandea nu avea ce să le facă. Babii o făcea pe șeful…  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!